Blogul Ca Instrument al Discursului Politic

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………………………..3

Capitolul I. Blogosfera ca fenomen mediatic……………………………………………….8

1.1. Blogul. Definiții și scurt istoric………………………………………8

1.2. Blogul: necesitate sau modă?……………………………………13

Capitolul II. Blogul – instrument de comunicare politică……………………..21

2.1. Discursul politic în blogosferă………………………………………..21

2.2. Blogurile, între Relațiile Publice și jurnalismul cetățenesc………28

Capitolul III. Studiu de caz. Blogurile politice în Republica Moldova……….34

Concluzii…………………………………………………………………………………..45

Bibliografie .. .………………………………………………………………………48

Introducere

Actualitatea temei investigate. Cum bine se știe, în anii `60 marele filosof german Jürgen Habermas a lansat celebrul concept de spațiu public, văzut ca o entitate omogenă și coerentă, reconfigurată în bună măsură de mediile tradiționale (presa scrisă, radio și televiziune). Astăzi însă s-a impus tot mai mult ipoteza unei fragmentări a spațiului public, un fenomen instituit de mutațiile pe care le-a produs mediul online, determinând o multitudine de spații publice sectoriale, polivalente, legate de diversele medii de socializare (profesionale, asociative, etc.), în cadrul cărora competențele cetățenești sunt variabile.

Multi savanți indica posibilitatea atingerii prin intermediul medului online a unor noi forme de civism neaccesibile publicurilor media tradiționale. Experiența blogosferei este prin excelență colectivă, noile forme de interacțiune, fie că postăm comentarii pe un blog sau că participăm la un forum de discuții, ne permit să intrăm în legătură cu comunitatea celorlalți participanți și să luăm parte la ceea ce autorii D. Dayan si E. Katz au definit ca fiind niște „întâlniri invizibile”.

Odată cu crearea conceptului de www (World Wide Web), a rețelei globale de comunicare, internetul cunoaște o dezvoltare fără precedent, mai ales în primul deceniu din mileniul al treilea. Folosit, mai întâi, ca mediu de comunicare strict academic, internetul ajunge să fie utilizat de un procent tot mai mare din populație. Web-ul a schimbat percepția oamenilor despre Internet, rețeaua fiind văzută ca instrument de cercetare și canal de comunicare, de transmitere de mesaje între oameni, dar și ca mediu de divertisment, de vitrină pentru cumpărături, de mijloc de prezentare a unei persoane lumii întregi.

Trăim într-o perioadă în care este puternic acel care deține informația și o plasează la momentul potrivit în locul potrivit. În ultima vreme, acest loc potrivit a devenit internetul. Internetul a ajuns aproape în fiecare casă, practic nu există oameni care să nu fi auzit de un asemenea mijloc de comunicare.

Bineînțeles, acest instrument nu putea trece neobservat de către PR-iști. Actualmente, nu există companii, asociații, întreprinderi, instituții etc. care să nu aibă un site web. Blogurile au apărut relativ recent, însă într-un timp scurt au devenit foarte populare, fiind un canal de comunicare perfect pentru acei care au nevoie de o comunicare rapidă, directă și eficientă. De ce blogurile sunt atât de populare? Pentru că sunt foarte simplu de creat și comod de utilizat. Nu sunt necesare studii de web design pentru a putea crea și întreține un blog, iar deținători ai blogurilor pot deveni oameni de orice vârstă sau profesie.

Cele mai răspândite sunt blogurile personale, însă mai există și o multitudine de alte tipuri de bloguri: literare, de bucătărie, istorice etc. și mai sunt și bloguri ale companiilor din diverse sfere, unele dintre acestea conținând diverse informații referitoare la activitatea, produsele, serviciile pe care le oferă și, în același timp, mențin comunicarea cu clienții, partenerii etc.

Zilnic apar bloguri noi, însă multe din ele rămân într-o fază incipientă sau nu sunt reactualizate ani în șir. Acest lucru se referă la unele bloguri personale, pe care posesorii lor le-au creat cu gândul că vor începe să posteze texte, dar mai apoi le-au abandonat. Fiecare text publicat pe blog poate fi comentat de către vizitatorii/cititorii blogului în cauză și adesea se încing discuții aprinse între cititori sau între cititori și autor. Aceasta este o posibilitate de a afla ce cred cititorii despre ideile autorului, dacă le aprobă sau le resping. Astfel, blogul poate fi un instrument extraordinar de comunicare în mâinile unui blogger priceput.

În spațiul nostru mediatic blogul este o invenție încă neexplorată până la capăt. O bună parte din populația Republicii Moldova nici măcar nu a auzit de bloguri și nici nu știe la ce pot servi ele. În Occident, însă, blogurile sunt utilizate de companii pentru a menține un contact nemijlocit cu diversele categorii de public, astfel înregistrându-se succese în planul comunicării, fiind evitate multiplele cazuri de neînțelegeri. Cât despre politicienii care să folosească blogurile pentru promovarea propriei lor imagini – aceasta este o realitate la vedere, cum se spune.

Bineînțeles, în situația unui primar de comună, unde majoritatea tinerilor sunt plecați la oraș, iar în localitate a rămas doar populația vârstnică nici nu poate fi vorba de utilizarea blogului ca un canal de comunicare direct cu locuitorii comunei. În acest caz, este mai ușor ca procesul de comunicare să decurgă direct prin viu grai.

Alta e situația în mediul urban, unde populația tânără își petrece timpul liber navigând pe internet și citind bloguri. Iată, în fond, publicul țintă al blogurilor. Oamenii politici trebuie să-și creeze și să întrețină blogurile lor personale și să reactualizeze conținutul acestora regulat.

La noi încă nu se cunoaște îndeajuns de bine puterea blogurilor, beneficiile dar și daunele ce pot să apară în urma folosirii acestora. Politicienii noștri nu știu să folosească oportunitățile oferite gratis de bloguri. Pentru a realiza uriașul potențial al blogurilor e de ajuns să ne amintim de protestele din 7 aprilie 2009 de la Chișinău. Organizatorii protestelor întâi au publicat îndemnul de a ieși în stradă pe internet și prin rețelele de socializare: știrea a cuprins un număr foarte mare de oameni.

Majoritatea bloggerilor includ pe blogul lor personal link-uri către profilul lor de pe diverse rețele sociale și astfel vizitatorii blogului pot să-și adauge în lista de prieteni bloggerul respectiv. Alți prieteni ai acestora vor găsi astfel profilul blogger-ului și de acolo și link-ul către blog. Simplu, nu?!

Prin urmare, un blog politic poate avea o influență enormă asupra maselor, dacă este îngrijit corespunzător, adică reactualizat la intervale de timp concrete și cu informații relevante situației existente la moment. De asemenea, e important ca blogul să fie un canal de comunicare bidirecțional și nu doar o posibilitate în plus pentru un politician de a spune populației cine este el.

Scopul și obiectivele tezei. Pornind de la actualitatea temei, mi-am propus drept scop să realizez o incursiune analitică în blogosfera din Republica Moldova, urmărind trei obiective distincte:

să elucidez modalitățile de utilizare a blogurilor de către politicienii din Republica Moldova;

să analizez cât de consistente sunt blogurile politicienilor noștri;

să arăt în ce condiții blogurile pot deveni un instrument eficient de comunicare politică.

De asemenea, voi stabili ce particularități au blogurile politice în condițiile specifice din Republica Moldova.

Baza metodologică și teoretico-științifică a lucrării. În primul rând, voi utiliza metodele deductivă și inductivă în realizarea obiectivelor propuse. Metoda analizei va fi folosită pentru studierea informațiilor despre bloguri, istoricul și etapele de dezvoltare ale lor, elementele constitutive și modurile de utilizare.

Voi vizita blogurile oamenilor politici și ale bloggerilor influenți din blogosfera moldovenească, voi analiza conținutul și structura blogurilor, cât și numărul de vizitatori pentru fiecare în parte, comentariile lăsate, intervenții ale bloggerului la comentariile cititorilor.

Un punct aparte îl va constitui examinarea blogurilor politicienilor și analiza acestora, modul de utilizare și frecvența reactualizării.

Inovația științifică a tezei. Noutatea lucrării rezidă în analiza blogosferei politice din Republica Moldova. Un punct distinct ține de trecerea în revistă și clasificarea celor mai performante bloguri din spațiul nostru mediatic. Datorită faptului că blogurile au început să fie utilizate relativ recent de către politicienii din Republica Moldova, nu prea există analize privind aceste bloguri.

Valoarea aplicativă a lucrării. Rezultatele obținute în această lucrare pot fi utilizate la realizarea unui studiu despre organizarea campaniilor politice prin intermediul spațiului virtual. Cu ajutorul informațiilor respective poate fi realizat un istoric al campaniilor politice prin utilizarea comunicării on-line.

Structura tezei de licență. Lucrarea e alcătuită din introducere, trei capitole cu subcapitolele respective, urmate de concluziile de rigoare din Încheiere și de o bibliografie selectivă a surselor consultate și citate în cuprinsul tezei.

Capitolul I al tezei, intitulat „Blogosfera ca fenomen mediatic” se referă la modul de definire a blogului și pune în lumină trăsăturile sale specifice. De asemenea, secțiunea include un scurt istoric al evoluției blogurilor, utilitatea acestora în comunicarea politică. Sunt aduse exemple de utilizare a blogurilor și invocate argumente pro și contra utilizării acestora pentru promovarea politică în mediul online.

Capitolul II, intitulat „Blogul – instrument de comunicare politică” include o analiză a blogurilor de politicieni din blogosfera moldovenească, fiind prezentate și analizate conținuturile acestor bloguri. Se stabilește cât sunt de utile blogurile personale în promovarea respectivilor politicieni, în ce măsură mențin comunicarea cu cetățenii/alegătorii și dacă își îndeplinesc misiunea în general. În acest capitol se elucidează situația din jurul blogurilor politice din Republica Moldova și se clarifică dacă acestea constituie un succes sau un eșec lamentabil.

Capitolul III, include studiul de caz „Blogurile politice în Republica Moldova”.

Capitolul I. Blogosfera ca fenomen mediatic

1.1. Blogul. Definiții și scurt istoric

„În iulie anul 2007, un raport Tehnorati arăta că există deja peste 70 de milioane de bloguri în lume, iar la fiecare doua secunde apar alte trei noi bloguri. Limba japoneză este limba numărul unu în blogosferă (37%), urmată de engleză (36%) și apoi chineză (8%)” [38].

Yossi Vardi, unul dintre primii antreprenori în domeniul IT din Israel a făcut o afirmație care a făcut înconjurul lumii și a fost adesea citată pe bloguri. Vardi a observat că cele mai puternice trei branduri, născute în țara sa natală, Israel, au fost Biblia, creștinismul și blogurile. Pentru a atinge nivelul actual de notorietate, Biblia a avut nevoie de 2 700 de ani, creștinismul de 2 000 de ani, iar blogurile au obținut notorietate în mai puțin de zece ani…

Însuși Papa de la Roma consideră blogurile „un dar făcut omenirii” și le spune preoților să nu pregete să folosească nici un instrument de comunicare multimedia pentru a le arăta enoriașilor calea, adevărul și viața și, mai mult, vrea ca preoții să învețe să predice pe blog încă de pe băncile seminarului teologic.

Termenul blog provine din limba engleză de la web log, ceea ce în traducere înseamnă jurnal pe web/internet [15, p. 75]. Definiția pe care Wikipedia  o dă blogului este: „Blogul este un website în care intrările sunt scrise în ordine cronologică și afișate în ordine cronologică inversă. Cuvântul blog poate avea și funcția gramaticală de verb, însemnând menținerea sau adăugarea de conținut într-un blog.” [30].

Noțiunea weblog a fost instituită de către bloggerul american Jorn Barger în anul 1997. Dânsul a folosit întâia oară termenul pentru a descrie un nou tip de website care începea să prindă contur la vremea aceea, și care era mai degrabă un fel de „jurnal” al călătoriilor pe web, care conținea link-uri și comentarii. Forma scurtă a cuvântului, blog, a fost adoptată de colegul său Peter Merholz, care a separat, în glumă, cuvântul weblog în fraza we blog pe care a postat-o pe meniul lateral al propriului său blog peterme.com în anul 1999. Această modificare se poate vedea și astăzi într-una din versiunile arhivate ale site-ului său de pe Wayback Machine, unde autorul discută despre impactul pe care l-a avut mica sa glumă [31].

În anul 1980 doi absolvenți ai universității Duke, Tom Truscott și Jim Ellis pun în practică ideea lor de a crea o rețea ai cărei utilizatori să poată scrie sau citi mesaje publice (numite articole sau postări) în diverse categorii (newsgroups). A luat ființă astfel Usenet, una dintre cele mai vechi rețele de comunicații din era digitală, primul predecesor al forumului de pe Internet cunoscut azi.

Este un hibrid între e-mail și forumul web, în care discuțiile și subiectele nu sunt moderate de către administratori dedicați și nu sunt centralizate pe un server, ci sunt „înlănțuite” pe stații legate în rețele de tip mesh (un tip de rețea în care fiecare nod nu trebuie doar să disemineze propria informație, ci și să servească drept transmițător pentru alte noduri, astfel propagând colectiv datele pe internet) [30].

În anii 1990 – 1991 au apărut http (Hypertext Transfer Protocol – metoda cea mai des utilizată pentru accesarea informațiilor în Internet, care sunt păstrate pe servere World Wide Web (WWW), Html (HyperText Markup Language este un limbaj de marcare utilizat pentru crearea paginilor web ce pot fi afișate într-un browser ori navigator) [31].

În 1994 își face apariția primul blog recunoscut oficial. Justin Hall, în timp ce era student la [anonimizat], lansează links.net sau Justin’s Home Page-Links from the Underground, care conținea link-uri către alte pagini web pe care acesta le găsea interesante. Links.net devine astfel primul blog recunoscut oficial de către cei mai mulți autori din mediul online, iar Justin Hall primul blogger oficial.

Un alt blog timpuriu, apărut de asemenea în 1994, este considerat și Wearable Wireless Webcam [15, p. 43], un jurnal online despre viața personală care combină text, video, și imagini transmise live de la un computer portabil de tip wearable și un dispozitiv EyeTap (dispozitiv purtat în fața ochiului care retransmite prin intermediul unei camere video imaginea disponibilă în fața ochiului și de asemenea funcționează ca display pentru un computer de tip wearable) și le transmite către web. Acest tip de blogging semi-automat ce combină imagini cu text și video a fost numit mai târziu sousveillance, un termen ce descrie înregistrarea unei activități din perspectiva unui participant la acea activitate.

În intervalul 1995 – 1997, sub o formă sau alta, jurnalele online au continuat să apară și să se dezvolte, acaparând un public tot mai numeros. În această perioadă printre cele mai seminificative prezențe în blogging-ul timpuriu le au programatorul de jocuri PC John Carmack (care publica prin finger protocol), inginerul software Steve Gibson care acum deține Shacknews [15, p. 45] sau Stephen Heaslip care postează pe Bluesnews [15, p. 46] încă din 1995.

În 1997, Steve Gibson a fost angajat de către Ritual Entertainment (o companie de software pentru jocurile de PC) pentru a scrie articole pe blog și astfel acesta a ajuns să fie probabil primul blogger plătit. Tot în acest an un tânăr student la jurnalism lansează, la numai 19 ani, The Misanthropic Bitch, un jurnal online, pe care comentează satiric subiecte sociale, politice sau alte evenimente de la acea vreme. Acesta devine unul dintre cele mai citite bloguri din acea perioadă. Din 1998 scriitorul american de SF, Jerry Pournelle, a început să scrie pe propriul website/blog, fiind astfel considerat una dintre primele vedete care au postat pe un blog personal.

Anul 1999 este unul extrem de prolific pentru comunitățile de bloggeri și pentru dezvoltarea bloggingului în general, deoarece atunci au apărut câteva tool-uri (instrumente) ce au adunat pasionații de blogging în jurul lor și au permis operațiuni din ce în ce mai complexe, nu doar postarea de texte în articolele de pe blog [31].

Bloggingul este în progres și dezvoltarea sa duce la apariția de noi comunități. Una dintre cele mai semnificative, care încă mai e activă este Metafilter’s. Cea mai veche arhivă a acestui site datează din 1999.

În martie 1999 Brad Fitzpatrick, un bine cunoscut blogger la acea vreme, lansează LiveJournal, un competitor pentru Open Diary, care strânge în jurul său o importantă comunitate de susținători. Iar în iulie Andrew Smales a fondat compania Pitas.com ca o alternativă la ceea ce exista deja, pentru a menține website-urile de tip blog, iar apoi în septembrie în același an a lansat Diaryland, care a fost unul dintre primele tool-uri gratuite pentru editarea blogurilor, axându-se în special pe comunitățile de autori care țineau jurnale personale.

Unul dintre cele mai importante evenimente din istoria bloggingului mondial se întâmplă de aesemenea în anul 1999. În august Evan Williams și Meg Hourihan de la Pyra Labs lansează Blogger.com [31] care devine rapid cel mai popular și mai folosit mediu online de publicare și editare de bloguri. Blogger promovează termenul de “blog” și bloggingul în rândul utilizatorilor de Internet. Influența sa crește din ce în ce mai mult, iar interesul utilizatorilor devine constant după ce în 2003, Google a achiziționat această platformă și a dezvoltat-o până la stadiul în care se află acum.

Bloggingul combinat cu paginile personale și cu posibilitatea de a face legături cu alte website-uri externe, cu posibilitatea de a folosi motorul de căutare al blogului, de a sortare a conținutul în arhive și posibilitatea de a comenta articole scrise de alți autori a reușit să interconecteze utilizatori din diverse colțuri ale lumii pasionați de interese comune [1, p. 70].

După anul 2000, odată cu aparița altor platforme, bloggingul a devenit tot mai atractiv și a cunoscut o dezvoltare accentuată în toate domeniile. Astfel au apărut bloguri de companii, bloguri cu subiecte politice sau cotidiene, bloguri de sport, bloguri economice sau bloguri nișate pe anumite domenii sociale.

Dacă la început blogurile erau percepute doar ca niște simple jurnale online care sunt accesibile oricui dorește, acum ele au devenit ceva mai mult. Acum blogurile au căpătat și statutul de sursă de informare pentru mulți oameni.

Pare greu de crezut, dar unul dintre momentele cele mai importante ale dezvoltării încrederii în bloguri și bloggeri la nivel global au fost atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York și Washington, cât și războaiele din Irak și Afganistan. În aceste cazuri mass media nu au putut acoperi nevoia de informare pe plan mondial și astfel a apărut un mod alternativ de comunicare. Iar cazul bloggerului irakian Salam Pax, atentatele de la Londra din 2005, uraganul Katrina și tsunami-ul din Asia, au dovedit că blogurile pot deveni surse alternative de informare, mai rapide și mai credibile decât sursele deja tradiționale [31].

Dezvoltarea fără precedent a instrumentelor de comunicare este o caracteristică a timpului nostru. Noua societate, conform spusei exacte a lui M. Costells este împărțită între cei care au depășit timpul și cei care suportă viața pe măsură ce trece timpul. Informația devine o adevărată resursă socială, iar lumea întreagă, din ce în ce mai mult ia forma pe care M. McLuhan a numit-o „sat global” [4, p. 125].

Astfel, în comunicarea politică se manifestă noi tendințe direct legate de modificarea proceselor de informare și dialog. Odată cu dezvoltarea internetului apar mai multe instrumente cu ajutorul cărora jurnaliștii și specialiștii în RP pot influența opinia publică. Însă până nu demult participarea minimă în lumea virtuală era legată de disponibilitatea de adrese e-mail. În cazul în care compania nu avea e-mail, atunci aceasta era dovada unei lipse de fiabilitate și nepăsare în afaceri.

Astăzi se consideră că în următorii cinci ani toate companiile vor fi companii legate de internet sau nu vor fi deloc. PR-ul în internet este un set de activități online care sunt de obicei o parte integrantă a campaniilor de PR, concepute pentru a evalua, a sprijini și a schimba mediul de informații despre companie pe internet.

În cazul lucrului pe internet specialistul în PR trebuie să țină cont de legi și principii specifice a căror cunoaștere va permite administrarea campaniilor cu eficiență maximă. Corect planificată și implementată, campania de PR pe web poate să aducă beneficii comparabile cu rezultatele unei campanii de publicitate destul de largă. În plus, efectuarea unei astfel de acțiuni cere companiei mai multe cheltuieli. Internetul oferă unui specialist în Relații Publice cu experiență mijloace unice de scalare a proiectului, luându-se în considerare statisticile și impactul campaniei, organizația oferindu-le utilizatorilor feedback.

1.2. Blogul: necesitate sau modă?

La ora actuală, studierea blogosferei se află încă în faza incipientă, destul de frecvent se reușește doar stabilirea unei anumite fenomenologii în dauna studiului multilateral și a analizei, însă actualitatea și însemnătatea practică a blogurilor nu pot fi subestimate. Unii scriitori chiar au numit blogosfera drept mediul PR al secolului 21. Să încercăm să ne dăm seama dacă e așa.

Pentru început trebuie să remarcăm că blogurile sunt un fenomen al lumii virtuale, care cu greu poate fi definit într-o formă exactă. De exemplu, dacă spunem „banner” atunci fără ezitare îl asociem cu reclama, însă niciuna dintre definițiile date blogului nu poate să-i explice scopul și capacitățile.

În termenul de „blog” este convingătoare doar etimologia sa, adică derivația de la termenul „weblog” – jurnal pe web, altfel spus evidența de evenimente obișnuite online, introduse în secvență de cronologie. Totalitatea blogurilor este numită blogosferă. Cuvântul weblog a fost folosit pentru prima dată de dr. Berger, fondatorul și editorul jurnalului web Robot Wisdom în decembrie 1997. Oxford English Dictionary a inclus cuvântul weblog, weblogging (procesul de creare a blogurilor) și weblogger (persoana care crează bloguri) în 2003. În prezent există peste 20 de definiții a blogului [11, p. 215].

Blogurile sunt folosite în diverse scopuri: unii urmăresc link-uri utile, alții văd în ele jurnalele evenimentelor de afaceri alții le împărtășesc cu prietenii și partenerii în calitate de cărți de referință [8, p. 45]. Pe noi însă, ne interesează posibilitățile de utilizare ale blogurilor în activitatea de Relații Publice.

Este bine cunoscut faptul că în fiecare an numărul utilizatorilor de internet este în rapidă creștere. În plus studiile recente arată schimbări nu numai cantitative ci și calitative atunci când ce mai mare prioritate devine utilizarea web-ului ca o metodă eficientă a comunicării de afaceri, nu numai ca o sursă de informații și pentru site-uri de publicitate [25, p. 57].

În 2005 revista de afaceri Fortune a publicat numele a 8 bloggeri opinia cărora nu poate fi neglijată de comunitatea de afaceri de la nivel mondial. Potrivit datelor Scor Networks Report aproximativ 50 milioane de americani și aproape 30% din totalul utilizatorilor internet americani au vizitat bloguri în primul trimestru al anului 2005, ceea ce reprezintă cu 45% mai mult decât trimestrul întâi al anului 2004. În medie fiecare din ei folosește 3,5 ore pe săptămână pentru navigarea pe bloguri, ceea ce semnifică 9% din durata timpului de muncă [31]. Cele mai populare sunt blogurile politice, blogurile despre tehnologie, blogurile pentru femei. Dacă e să vorbim despre originea socială a vizitatorilor de bloguri aceasta este în mare parte constituită din oameni tineri, îndestulați cu acces la internet de mare viteză. Acest lucru îi face un grup țintă atractiv pentru companiile de PR [1, p. 48].

Mai multe companii mari, precum Sun Microsystem și Microsoft aprobă faptul că angajații lor creează bloguri (mai mult de 1,5 mii de angajați Microsoft posedă bloguri). Devine tot mai populară profesia de blogger corporativ. Potrivit datelor companiei eMarketer în momentul de față aproximativ 4% din companiile americane mențin bloguri pe internet.

Potrivit șefului Microsoft Bill Gates, blogurile se potrivesc ideal pentru informarea clienților, personalului și partenerilor despre conducerea companiilor. Blogurile au mai multe avantaje față de alte metode mai arhaice de comunicare, cum ar fi e-mail-ul și site-urile web [21, p. 103].

E-mail-urile pot fi prea insistente sau pot să nu ajungă la oamenii-cheie care au nevoie de obținerea acestor informații. Site-urile, de asemenea, generează o mulțime de probleme, deoarece oamenii trebuie să le viziteze destul de regulat, ca să nu scape reactualizările. Toate aceste probleme sunt rezolvate cu ajutorul blogurilor și a tehnologiilor RSS care permit informarea imediată despre orice mesaj nou apărut pe blog. Poate că RSS (Rich Site Summary) este unul din elementele-cheie care stau la baza succesului blogurilor. Această tehnologie a fost dezvoltată timp de un deceniu pentru publicarea știrilor și altor informații similare. Ea permite preluarea de noutăți din diferite surse și amplasarea lor automată pe banda de noutăți a site-ului. Programul este similar cu e-mail-ul, este situat în stânga blogului, în dreapta fiind lista înregistrărilor și vizionarea lor.

Conform datelor Technorati în 2006 pe blog existau aproximativ 27.200.000 de bloguri, iar numărul lor se dublează la fiecare cinci luni și jumătate. În fiecare zi pe internet apar în jur de 75 mii de pagini noi în jurnalele online, ceea ce înseamnă în mediu o pagină pe secundă. Există mai multe servere de amplasare a blogurilor, însă cel mai popular este platforma americană livejournal.com [38].

Blogosfera include o varietate de bloguri foarte populare și influente care pot fi comparate cu mass media tradiționale, cât și cele ce prezintă un interes doar pentru un cerc restrâns de prieteni ai autorului. Semnificația socială a blogosferei este în creștere: bloggerii din ce în ce mai des acționează în calitate de reporteri care transmit noutăți exclusive din puncte fierbinți, blogurile devin locuri de întâlnire ale persoanelor care gândesc la fel, a organizațiilor sociale, slangul bloggerilor este utilizat tot mai des în afara spațiului virtual [28, p. 31].

Totuși, în spațiul românesc blogurile sunt încă subdezvoltate, comparativ cu cele din Occident. Blogurile nu sunt luate în considerare de către companii pentru comunicarea de marketing și de Relații Publice. În același timp volumul de comunicare între utilizatorii privați de pe web este enorm. Deși nu toți sunt conștienți de eficiența blogurilor corporative, în viitor situația se va schimba drastic. Astfel de prognoze optimiste se pot face dacă privim la experiența de conducere a corporațiilor occidentale care folosesc blogurile în scopuri personale.

De exemplu, General Motors Corporation a creat pe internet un sistem de bloguri în care susținătorii acestei companii pot face schimb de opinii și să scrie comentarii la notele top-managerilor companiei. În cadrul companiei de telecomunicații Verizon Communications au fost publicate în buletine tematice date cu privire la evoluțiile actuale de pe piețe, inclusiv activitățile concurenților, apoi erau trimise prin e-mail, însă la un moment dat compania a început să folosească blogurile în acest scop. Compania Macromedia folosește demult blogurile pentru anunțarea consumatorilor despre apariția noilor produse și servicii. Boeing analizează blogurile create de companiile specializate în turism aviatic în timpul elaborării noilor modele de avioane. Disney Channel folosea blogurile pentru a îmbunătăți situația în privința fluxurilor informaționale care circulau în interiorul companiei [31].

Beneficiile utilizării blogurilor în activitățile comunicaționale sunt multiple:

– publicul-țintă află informația despre companie și produsele sale din prima sursă;

– apare oportunitatea de comunicare on-line cu clienții în mod regulat;

– clienții simt o atitudine specială și o atenție constantă din partea companiei;

– nu este nevoie de web design pentru a întreține blogul, deoarece este mult mai ușor să-l întreții decât un site;

– blogurile utilizează în mod activ link-urile unor utilizatori către paginile altor utilizatori, iar autorii nu trebuie să scrie mult, este suficient să postezi link-ul;

– autorii celor mai interesante mesaje au șansa să atragă atenția publicului;

– mass media tradiționale deja au început să publice revista presei blogosferei și invită bloggeri populari să facă comentarii;

– prezentarea produsului sau companiei de către bloggeri independenți este mai eficientă decât reclama îndreptată înspre același public-țintă, deoarece cauzează o credibilitate mai mare și mai puțină preconcepere în comparație cu publicitatea plătită.

Barbara Payne comentatorul Harvard Business Review, identifică următorele oportunități potențiale:

– comunicarea regulată și informală a cumpărătorilor cu vânzătorii duce la aceea că îndată ce colegilor sau cunoscuților primilor le trebuie sfaturi referitoare la produse sau servicii ei întâi de toate își amintesc de interlocutorii lor virtuali;

– clienții companiilor încep să se simtă atât de apropiați de acestea încât nu se simt incomod să împărtășească informații cu privire la schimbările survenite în mediul consumator, aceasta permite companiilor să fie proactive în conformitate cu dinamica cererii de pe piață și să întreacă concurenții;

– primind informațiile complete despre viața și activitatea companiei, clienții săi acordă o atenție mai mică la diverse probleme și dificultăți de comunicare cu compania, deoarece ei capătă încredere în procesele funcționale ale companiei, manageri și personal.

Toate acestea permit utilizarea blogurilor în calitate de mediu de comunicare în rețea, având mai multe avantaje față de e-mail, newsgroup, forumuri și camere de chat. Comunitatea de afaceri tocmai a început să își dea seama de aceste avantaje.

Totuși dezvoltarea blogosferei este ambiguă în ceea ce privește efectele sale.

În primul rând, termenul de blog la fel ca și obiectul desemnat de el, până la momentul de față nu este în totalitate clar, chiar și pentru utilizatorii permanenți ai internetului. Această concluzie a fost trasă de compania americană Nielsen/Net Ratings în baza datelor de specialitate.

În al doilea rând, credibilitatea blogurilor este mai mică decât a mass media tradiționale. Astfel o treime dintre cei intervievați de către Hostway nu au auzit niciodată de bloguri, 52% dintre respondenți cred că bloggerii ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și jurnaliștii care lucrează în mass media tradițională.

În al treilea rând, managerii companiilor se tem de conținutul blogurilor întreținute de angajați. De exemplu compania Delta Air Lines a concediat o angajată după ce aceasta a pus fotografia sa în uniforma de serviciu pe o pagină din blogul său. Iar compania Microsoft a concediat un contractant care a plasat pe blogul său fotografii ale computerului Aple G-5 care nu utiliza Windows produs de Microsoft. Astfel apare necesitatea de a controla conținutul blogurilor corporative, reglementarea lor, asigurarea securității informațiilor, protecția secretelor de afaceri etc., însă acest lucru intră în contradicție cu conceptul de blogging [24, p. 45].

În al patrulea rând, accesibilitatea blogului prin rețea este vădit contrară conceptului prestabilit de jurnal personal, care în mod tradițional este destinat autoexprimării posesorului săi și stocarea de informații care nu sunt destinate diseminării largi. Un motiv al succesului blogurilor se ascunde în vechea curiozitate față de viața „omului simplu”, iar probabilitatea ca acestea să se transforme într-un mijloc de creare a noilor valori nu este tocmai mare în contextul concurenței și a conținutului.

Astfel dovedim caracterul contradictoriu al blogosferei în societatea de astăzi. Însă această controversă nu are o conotație clară pozitivă sau negativă. Fenomenul blogosferei încă își așteaptă cercetătorii, iar introducerea cursurilor de cybermarketing și PR electronic în programul de studii al instituțiilor de profil va permite dezvoltarea acestor domenii și în spațiul românesc.

Blogurile nu sunt ceva unic și izolat, ele sunt parte a unei noțiuni mai mari, aceea de social media. Social media este un termen mai larg decât social networking sau altfel spus rețelele sociale: acest termen se referă la orice conținut creat de utilizatori de site-uri și nu la persoane sau grupuri profesioniste în comunicare de orice fel. Două exemple clare în acest sens sunt YouTube (youtube.com) si Wikipedia (wikipedia.org), dar și orice blog care permite postarea de comentarii [30].

Fiind un canal de comunicare relativ nou blogurile au cunoscut o dezvoltare foarte rapidă și au devenit populare într-un termen extrem de scurt. Evoluția explozivă a acestei noi forme de comunicare surprinde nu doar prin indicatorii cantitativi, dar și prin oportunitățile practic nelimitate de utilizare a blogului ca instrument puternic și credibil de marketing.

Potrivit celor mai recente rapoarte întocmite de Technorati, un motor de cautare pentru bloguri, în aprilie 2006 existau în lume peste 37,3 milioane de bloguri, de circa 60 de ori mai multe decât acum trei ani, blogosfera își dublează dimensiunea la fiecare șase luni, în fiecare secundă este creat un nou blog iar în fiecare zi sunt adăugate aproximativ 1,2 milioane de articole în conținutul blogurilor, adică 50.000 la fiecare oră. Pe lângă subiectele de interes personal, temele despre care scriu utilizatorii blogurilor acoperă o gamă foarte vastă de domenii: business, politică, marketing, relații publice, oferind astfel mediului de afaceri un canal eficient și rapid de comunicare directă cu clienții existenți și potențiali sau cu partenerii de afaceri.

Astfel, utilizarea blogurilor corporatiste în relația cu consumatorul permite un dialog informal, prin intermediul căruia compania își poate face cunoscute produsele și poate afla reacția pieței față de acestea. O bună parte din conținutul comunicat prin blogurile de relații cu clienții sau prin cele de marketing este deja inclus în alte forme de comunicare a companiei, însă prin intermediul blogului, comunicarea devine directă, imediată, se adaugă personalitate și căldură umană informațiilor transmise [28, p. 48]. În afară de companiile comerciale blogurile mai sunt folosite și de politicieni, care în acest fel își fac cunoscute platformele ideologice și programele de guvernare. În afară de exemplele evidente de bloguri politice, cum pot campaniile politice să folosească social media?

De câte ori se deschid în fața conținutului general de utilizatori, politicienii își asumă unele riscuri. Mulți profesioniști în campanii politice vor avea greutăți în a înțelege acest concept, din cauza că prea multe campanii au fost „stricate” în trecut de candidați sau componenți ai staff-ului de Campanie, care au divulgat informații. De aceea consilierii de Campanie sunt obișnuiți ca informațiile care trebuie să ajungă la public și la mass media să fie filtrate cu atenție [21, p. 113].

Dacă o campanie urmează să folosească social media, securitatea informațiilor este esențială: conținutul creat de utilizatori trebuie filtrat și aprobat de specialiștii în comunicare, înainte de a fi accesat de public pe site. Pentru a nu înfuria pe „autori”, staff-ul însărcinat cu plasarea de informații și monitorizarea rețelelor sociale trebuie să aprobe sau să blocheze în timp scurt o multitudine de articole și comentarii. Utilizatorii devin frustrați când conținutul lor nu apare imediat pe site. Daca un comentariu sau articol nu trece de „cenzură” și este blocat, staff-ul trebuie să contacteze autorii și să-și explice decizia de a bloca conținutul.

Permisiunea de a genera conținut, dată membrilor și utilizatorilor, are unele avantaje tactice. Pentru început, utilizarea de social media adună capacitate de analiză si idei de la mai mulți oameni, în raport cu care orice politician poate angaja – astfel că se poate spune că un politician folosește inteligența colectivă a unei mici părți din comunitatea Internetului. Majoritatea ideilor vor fi nefolositoare, bineînțeles, dar unele comentarii și postări se dovedesc a fi scântei, care pot duce la explozii de imagine și popularitate [18, p. 50].

Blogurile au devenit adevărate surse alternative de informare, evenimentele de actualitate sunt prezentate, analizate și comentate. Vocea unui blogger nu trebuie neglijată niciodată. Amatori și posesori de bloguri sunt și politicienii din Republica Moldova. Spre exemplu Mihai Ghimpu [33], Vlad Filat [34], Marian Lupu [35] sau Igor Dodon [36].

Majoritatea blogurilor politice funcționează ca foruri de opinie, deși unele bloguri conțin unele elemente care aduc suspect de mult cu jurnalismul original. Cele mai mari dintre ele, așa ca blogurile Daily Kos sau RedState.org, în special dacă au mai mulți contribuitori și admit comentarii din partea cititorilor, devin adevărate centre de adevărate comunități online. O abordare destul de des întâlnită este aceea că un blogger discută o știre din mass media sau de pe un alt blog, iar cititorii contribuie cu opinii sub formă de comentarii [18, p. 52].

Capitolul II. Blogul – instrument de comunicare politică

2.1. Discursul politic în blogosferă

Deseori politicienii ignoră utilitatea blogurilor. Deși sunt unii politicieni care au realizat uriașul potențial de comunicare și de promovare pe care îl pun la dispoziția lor blogurile, ceilalți care încă mai reprezintă majoritatea în Republica Moldova și parțial în România, dar și prin alte țări, fie încă nu au bloguri sau dacă le au le lasă în voia sorții, reactualizând informațiile doar în perioada campaniilor electorale.

Astfel, dânșii nu mențin un contact permanent cu alegătorii și pierd ocazia de a atrage pe unii indeciși de partea lor. Respectiv, blogul încă nu s-a dovedit a fi un „erou” al marketingului politic, ci am putea spune că e tocmai inversul [27, p. 110]. Drept dovadă a celor spuse mai sus prezentăm câteva exemple care demonstrează că ceea ce este ca și sigur în mediul on-line nu este la fel de sigur și în realitate.

Online: Prin intermediul blogului, Howard Dean a devenit din simplu guvernator, candidatul în alegerile preliminare ale Partidului Democrat în 2004. Campania sa a intrat în istorie prin cuantumul donațiilor primite online.

Offline: Dean s-a clasat abia pe locul al treilea în alegerile preliminare.

Online: În campania din 2004, atât John F. Kerry, cât și George W. Bush au avut bloguri.

Offline: Blogurile au ocupat un rol secundar, echipele de campanie considerând că „pe internet nu se câștigă voturi”.

Online: cei doi candidati la Președinția Franței în alegerile din 2007 (Nicholas Sarkozy si Segolene Royal) au avut bloguri. În timp ce Royal a dat naștere Segosferei, Sarkozy nu a acordat o atenție deosebită blogurilor.

Offline: Royal a pierdut, unii analiști afirmând că blogul a facut-o dependentă de un grup nereprezentativ de votanți.

Online: În campania pentru referendum, Geoană a avut blog. Băsescu nu.

Offline: Basescu a câștigat, iar lui Geoană încă i se mai reproșează eșecul.

Online: Năstase este politicianul cu cel mai citit blog. Geoană nu și-a mai actualizat demult blogul, iar succesul în blogosferă încă se lasă așteptat.

Offline: Propunerile lui Năstase nu-și găsesc ecou dincolo de comentariile la însemnări.

În lumina acestor exemple putem spune oare că blogul este un instrument util de marketing? Să examinăm care sunt câteva avantaje care pot da rezultate bune în cazul folosirii blogurilor în campaniile de marketing politic. Vom prezenta o serie de argumente pentru care un politician ar trebui să aibă și să mențină un blog propriu.

Primul argument este creșterea notorietății. Astfel, un politician poate deveni mai cunoscut cetățenilor. Pe blog pot fi publicate datele biografice ale politicianului căruia îi aparține și ideile sale referitoare la diverse probleme din societate.

Al doilea argument ar suna în felul următor: „Dacă mass media nu vine spre tine, du-te tu spre ea” [1, p. 26]. Mass media preia imediat ceea ce este nou, apariția unui blog activ nu va trece neobservată, iar mesajele originale de pe blog vor atrage atenția mass media pentru ca să păstreze politicianul în centrul atenției publice.

Al treilea argument în favoarea blogului este posibilitatea de a controla forma în care ajunge mesajul la public. În mass media mesajele politicienilor adesea sunt trunchiate și din acest motiv sunt interpretate greșit de societate. Blogul este mediul perfect de a transmite mesajul complet în versiunea dorită de politician.

Al patrulea argument se axează pe faptul că mass media mai degrabă tinde să reflecte ceea ce nu au făcut politicienii, neglijând ceea ce au realizat. Astfel, blogul permite politicienilor să scoată în evidență ceea ce au făcut bun, prezentând publicului și cealaltă parte a monedei.

Al cincilea argument în favoarea blogurilor. Cu ajutorul acestora politicienii se pot adresa unui public pe care pot conta mai târziu la alegeri. Utilizatorii internet pot vota și singuri, ceilalți s-ar putea să pună ștampila „votat” acolo unde îi vor spune cei care îi vor da punga cu zahăr sau în unele cazuri sticla de votcă.

Al șaselea argument. Blogurile sunt mult mai citite decât site-urile politice. Site-urile pot fi considerate ca o carte de vizită a politicianului și atât. Blogul reflectă personalitatea politicianului și, în consecință, pe cine alege electoratul: persoana politică sau cartea ei de vizită?

Argumentul șapte. Blogul unui politician care este membru de partid ajută și la construcția imaginii partidului respectiv.

Argumentul opt. Utilizatorii permanenți de internet sunt destul de dificil de convins, pun numeroase întrebări incomode și se informează din mai multe surse, însă odată convinși ei vor încerca să convingă pe alții și există multe șanse să le reușească. Astfel, se va extinde grupul de susținători impliciți ai politicianului.

Argumentul nouă. Orice politician își dorește avansarea în plan politic. Blogul este locul perfect pentru publicarea programului de guvernare al politicianului.

Dacă politicianul are încrederea că e mai bun decât alții, atunci acest lucru va fi imediat vizibil, iar susținătorii îl vor urma atrăgând din urma lor și o parte considerabilă din indeciși.

Argumentul zece. Confruntările de idei de pe blog este o bună pregătire pentru dezbaterile electorale. Astfel blogul îi permite politicianului să se antreneze din timp pentru duelurile din campania electorală.

Dacă politicianul reușește să facă față utilizatorilor de internet, atunci el este pregătit să-și înfrunte contracandidații din campania electorală [28, p. 178]. Putem concluziona că, totuși, blogul este un instrument util unui politician, dar că acesta nu ar trebui să se bazeze doar pe rezultatele obținute online, ci să combine atât comunicarea online, cât și offline pentru a obține rezultate cât mai bune. Cum influențează blogurile mediul politic? Cât de puternică este presiunea pe care blogosfera o exercită asupra mediului politic și, mai ales, cum se poate cuantifica „la urne” eforturile pe care politicienii le depun în mediul online?

Este evident că blogurile au influențat comunicarea politică a ultimilor ani, exercitându-și efectele atât asupra electoratului, cât și asupra politicienilor. Ca rezultat, în timp ce unii politicieni au avut de profitat de pe urma blogosferei, altora le-au fost afectate imaginea și credibilitatea. Blogosfera a contribuit, de exemplu, la creșterea susținerii electorale a lui Howard Dean în 2004, în alegerile preliminare din Partidul Democrat. Și tot blogosfera este cea care a erodat constant imaginea lui George W. Bush, președintele cel mai ținut sub observație de electoratul online de la Bill Clinton încoace: toate acțiunile sale (în special greșelile și gafele) au fost și încă mai sunt criticate frecvent pe bloguri, iar reacțiile variază de la gama ironiilor până la adevărate acțiuni online de protest [26, p. 129].

În astfel de condiții, sintagma „bloguri politice” s-a născut aproape firesc. O sintagmă folosită în mod curent atât pentru blogurile politicienilor, cât și în cazul blogurilor care aparțin unor analiști politici, jurnaliști, persoane sau organizații care au ca principal subiect politica naționala sau internațională.

O specie distinctă a blogurilor politice o reprezintă watch blogurile, adică acele bloguri în care autorul își propune să fie „câine de pază” al mass media și să critice erori și inadvertențe din edițiile tipărite/online ale mass media tradiționale, însemnări ale altor bloggeri sau activitatea unor instituții ale statului [18, p. 25].

Își pot asuma însă bloggerii rolul de a fi educatori politici? Unii considera că, în mod direct sau indirect, blogurile politice, indiferent de categoria în care se încadrează, contribuie nu numai la informarea electoratului, ci și la educarea sa. Alții consideră că această educare ia mai degrabă forma manipulării. O controversă deocamdată imposibil de rezolvat, de vreme ce nici un studiu nu a putut spune cu certitudine dacă cititorii caută pe bloguri informații care sa le confirme convingerile sau caută informații noi, comparând mai multe surse. Și astfel, pe măsură ce întrebările devin tot mai clare, răspunsurile se lasă tot mai așteptate. De la apariția lor și până în prezent, blogurile au devenit o sursă importantă de informare. S-a ajuns atât de departe că acum unii bloggeri au mai mare trecere în societate decât unii jurnaliști și analiști politici sau economici [28, p. 136].

Blogurile personale sunt o posibilitate a posesorilor lor (bloggerilor) să își creeze o vizibilitate publică în mediul online prin ideile publicate pe blog. Comentariile la articolele publicate de blogger îi permit acestuia să evalueze care este părerea cititorilor săi referitoare la cele scrise de el. Astfel, bloggerul poate ști dacă are susținători sau oponenți și, de asemenea, poate ști de ce îl susțin unii și îl dezaprobă ceilalți. Acest lucru este foarte util atunci când blogul aparține unei figuri politice. Prin intermediul blogului politicianul se poate apropia de alegători sau, din contră, se poate distanța, în funcție de reacțiile pe care le are el sau echipa lui la comentariile făcute de vizitatorii/cititorii blogului. Însă un politician nu poate și nu trebuie să se limiteze la propriul blog și la ceea ce publică pe el personal sau echipa sa de PR-iști. Monitorizarea altor bloguri pe teme politice este absolut necesară, deoarece este un fapt dovedit că internauții preferă să creadă celor spuse de un blogger cu greutate mai degrabă decât unui politician care are blog.

Și totuși, majoritatea politicienilor nu prea țin cont de ceea ce se întâmplă în blogosferă. Mulți dintre ei se limitează la faptul că au un site politic care spune cine sunt și ce doctrină au și… cam atât. De bloguri își amintesc în perioada campaniilor electorale și atunci încep a reactiva blogurile lor. Aici încep greșelile: majoritatea blogurilor politicienilor sunt create doar pentru a comunica ceva alegătorilor, fără a lua în calcul feedback-ul, pe când ele ar trebui să fie un canal de comunicare bilaterală cu cetățenii. În aceste condiții, când comunicarea cu cetățeanul nu se mai realizează, efectul blogului se reduce la nivelul unui banal afiș sau pliant electoral, dacă nu chiar mai puțin, dat fiind faptul că afișul îl vezi vrând-nevrând, în timp ce pentru a ajunge pe blog trebuie totuși un minim efort. Ca să nu mai spunem că afișul este accesibil tuturor, în timp ce blogul numai unei anumite părți a societății. Totuși este o chestiune de comunicare, de menținere a legăturii și de respect, transformarea blogului de campanie într-un blog politic. Se strâng mai ușor legăturile, și se asigură un flux de schimb de păreri și informații, în timp real [21, p. 128].

Să ne referim succint și la comunicarea politică din blogosfera românească.

„De ce își fac politicienii români bloguri?” – se întreba un analist media. Pe de o parte, deoarece le oferă un mod de comunicare mult mai avantajos decât mass-media: pe blog pot spune orice, fiind criticați doar de cititori, ale căror comentarii pot să le șteargă. În același timp, blogurile sunt mai informale și le permit să lanseze zvonuri sau să facă aprecieri pentru care ar fi sancționați dacă le-ar face în presă sau în Parlament. Informațiile care apar pe bloguri sunt și foarte ușor de preluat și se răspândesc rapid, lucru util în cazul unui zvon sau al unui atac politic. În fine, un blog le poate atrage simpatia unor oameni care nu-i suportau ca politicieni, cum s-a întâmplat cu Iliescu și Năstase [1, p. 128].

Și europarlamentarele din 2009 și-au adus aportul la dezvoltarea blogurilor politice din România. Obișnuiți cu discursurile în față, alegerile pentru Parlamentul European i-au convins pe mulți politicieni să intre în blogosferă pentru a vorbi cu electoratul. Până la momentul respectiv, politicienii români au fost reticenți în a-și posta mesajele pe blog. Însă, posibilitatea de a atinge un electorat tânăr și instruit, într-un mod inedit, a fost irezistibilă. Cu ocazia europarlamentarelor, politicienii s-au înghesuit să prindă un fotoliu la tribuna blogului.

Campania electorală pentru europarlamentare a crescut simțitor numărul politicienilor care folosesc blogul pentru a-și comunica planurile pentru Parlamentul European sau pentru a discuta problemele peisajului politic actual.

Termenul „blog personal” a căpătat alte conotații în prag de euroalegeri: paginile virtuale au devenit alte modalități de a se promova, alături de afișe, panouri, discursuri în public și „istovitoare” caravane în teritoriu. În condițiile în care concurența dintre partide a fost strânsă și scena dezbaterilor politice era plină de discursuri anoste, blogul s-a dovedit a fi un instrument de marketing politic pentru candidați.

Elena Udrea, se prezintă printr-un site personal cochet și modern, dar care oferă puține informații. Galeriile foto sunt completate cu fotografii de la evenimentele la care a luat parte, iar prin pagina de blog își exprimă părerile proprii despre scena politică românească și actorii ei, despre probleme sociale și alte subiecte de interes. Nu există nimic în categoria „Proiecte” și nici in categoria „Diverse/noutăți”. Iar categoria „Agenda” nu mai este completată de mult timp.

Prezența politicienilor romăni in lumea Internetului este încă la început de drum. Datorita impactului puternic pe care cybermedia îl are, politicienii nu își permit să lipsească. Dar încă sunt prezenți ca într-o reclamă la pasta de dinți, zâmbitori și falși.

De ce își fac politicienii blog? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun și la care încearcă să răspundă specialiștii în comunicare politică. Unii dintre ei, cred că degeaba [1, p. 129].

Și este foarte posibil să aibă dreptate. Dacă cumva candidezi într-un colegiu alcătuit din 8 comune de pensionari agricoli și un oraș fost-industrial, acum plin de șomeri sau căpșunari plecați în Spania, localități care abia dacă sunt conectate la apă și gaze, darămite la internet, desigur că orice formă de comunicare online este inutilă.

Dacă însă candidezi într-un colegiu care acoperă ceva dintr-un sector din București, cu cartiere mai aerisite, iar alegătorii sunt oameni din clasa de mijloc, cu studii peste medii, care folosesc adeseori și această formă de informare, pierd vremea la birou pe youtube, hi5 sau intră pe mail o dată la 10 minute, atunci lucrurile s-ar putea să stea altfel. Campania din 2004 a lui Traian Băsescu a fost în mare parte comunicată (și probabil câștigată) prin forme online de transmitere a mesajului politic. La acea dată, blogul era mai puțin la modă pe malurile Dâmboviței, dar în schimb s-a practicat din plin viralul, e-mailing-ul, sms-ul, flash-moburile, caricaturile și pozele trucate, site-ul de campanie, comment-urile pe forumurile ziarelor online etc.

Starea jalnică a blogurilor politicienilor români nu se datorează faptului că sunt scrise de alții (așa-ziși consultanți) decât de către omul politic care își pune semnătura oficială pe articole. Din păcate, pentru comunicarea politică din România, blogurile politicienilor sunt scoase de la naftalină doar în campania electorală și asta lasă consumatorului de informații online o impresie proastă. După campanie, blogurile sunt lăsate în paragină, iar site-urile de partid nu sunt actualizate cu lunile.

2.2. Blogurile, între Relațiile Publice și jurnalismul cetățenesc

Internetul a devenit un mediu propice pentru dezvoltarea și promovarea afacerilor. Conform unor studii realizate la nivel european, există o tendință clară a managerilor din întreprinderile de top de a-și îndrepta din ce în ce mai mult atenția spre tehnicile și strategiile de comunicare în mediul online. 

Relațiile Publice au fost adaptate astfel încât să răspundă și să se muleze pe nevoile de comunicare apărute în „era digitală”.

Astfel, se vorbește de tehnici de relații publice optimizate pentru mediul online ca parte integrată a strategiei de e-marketing a întreprinderii în vederea obținerii unei vizibilități cât mai bune pe internet. Ideea e simplă: printr-o bună vizibilitate, mesajul transmis ajunge la o audientă largă, fapt care determină un impact sporit al mesajului. De aceea, tehnicile de optimizare pentru motoarele de căutare au devenit vitale pentru profesioniștii în relații publice.

În urma unui studiu realizat de către o agenție americană de marketing online, TopRank, în rândul jurnaliștilor din SUA, cu scopul de a determina modul în care aceștia se folosesc de căutarea pe internet, s-a constatat că 91% dintre aceștia folosesc căutarea pentru a-și face meseria. Jurnaliștii caută informații pentru a le completa pe la cele de care dispun deja sau pur și simplu caută subiecte pentru articole. Rezultatele studiului nu fac altceva decât să evidențieze importanța optimizării materialelor de relații publice pentru motoarele de căutare, astfel încât comunicările companiei să apară, în urma unui click, sub ochii jurnaliștilor, să le atragă atenția și să publice povestea în mediile în care acționează [2, p. 90].

În ultima vreme se constată nu numai apariția unui număr din ce în ce mai mare de bloguri, dar și faptul că realizatorii lor încep să câștige o notorietate imposibil de negat. După o perioada în care blogurile au fost privite ca un fel de „oaie neagră” a comunicării, credibilitatea lor crescândă pare să le transforme rapid într-un nou mediu de informare general acceptat.

Din ce în ce mai multe articole și studii demonstrează că jurnaliștii, opinia publică și membrii societății civile în general iau în considerare blogurile atât ca importantă sursă de informații, cât și ca mediu propice de interacțiune cu alți profesioniști din domeniile lor de interes. Având în vedere acest context, nu este de mirare că se profilează tot mai accentuat monitorizarea blogosferei ca instrument esențial pentru diverse strategii și terapii comunicaționale.

Un prim pas în acest sens a fost făcut odată cu apariția Technorati, un motor de căutare special dezvoltat pentru bloguri. Acesta permite o multitudine de operații, printre care: căutarea  în bloguri, în timp real, după anumite taguri sau cuvinte-cheie, realizarea de topuri în vederea găsirii celui mai popular blog, etc. Se apreciază că în prezent Technorati indexează aproximativ 94 de milioane de bloguri.

În condițiile în care blogurile capătă o amploare din ce în ce mai mare, nu este greșit să presupunem că Technorati nu va rămâne pentru multă vreme singura modalitate de monitorizare a conținutului acestora [38].

Mulți ziariști, antreprenori sau specialiști în domeniul comunicării fac din blogosferă o agora contemporană, în care se schimbă idei, se lansează proiecte în premieră, se află informații de ultimă oră. Nu este deci de mirare că firmele de relații publice și agențiile de publicitate încep să integreze din ce în ce mai mult blogurile ca parte strategică în mixul lor de comunicare.

De ceva vreme suntem martorii unor ample campanii de publicitate dezvoltate în acest mediu de comunicare. Diferite firme producătoare de produse sau servicii apelează la bloggeri renumiți pentru a-și promova ofertele.

Dincolo de rezultatele măsurate în cifra de afaceri sau profit, ei reușesc să genereze un brand awareness pe care nici un alt canal de promovare nu l-ar fi oferit la fel de rapid și ieftin. Din această perspectivă, monitorizarea blogosferei apare ca o unealtă esențială în vederea obținerii de concluzii relevante privind diferite campanii, promoții, produse, etc [18, p. 84].

Dacă în țara noastră aceste inițiative sunt relativ recente, peste hotare ele nu mai reprezintă demult o noutate, fiind implementate în activitatea de zi cu zi a agențiilor de relații publice, dar și a corporațiilor.

Un exemplu relevant în acest sens este ConAgra Foods Inc., care a identificat înaintea concurenților săi o schimbare în nevoile de consum ale clienților. Monitorizând bloguri personale și forumuri de discuții, firma a putut identifica din timp tendințele care vor avea impact pe termen lung și cele care sunt doar de moment, explică Nick Mysore, manager pe strategie la ConAgra [18, p. 85].

Urmărirea și analizarea conținutului de pe Internet este foarte importantă și în opinia lui Steve Rubel, vicepreședinte al firmei de relații publice Edelman.  Potrivit unor studii realizate de aceasta, s-a observat că oamenii tind să fie mai onești în exprimarea opiniilor despre diverse produse sau servicii în mediul virtual decât în cadrul unor chestionare sau focus-grupuri special realizate.

Simțindu-se confortabil, fără a fi conștienți că cineva îi urmărește, indivizii vor fi cu siguranță sinceri în ceea ce afirmă. Iată de ce firmele de consultanță de imagine încep să investească sume din ce în ce mai mari pentru a dezvolta unelte în vederea monitorizării conținutului online relevant pentru clienții lor.

Deși monitorizarea blogurilor s-a dovedit a fi de o importanță foarte mare și va avea efecte benefice pentru companiile care au realizat-o, este esențial să nu se cadă în capcana „excesului de zel”. După cum observă și John Wagner de la Wagner Communications, este de preferat să analizăm foarte bine mesajele găsite pe Internet despre firma noastră înainte de a hotărî dacă și ce să le răspundem [19, p. 63].

Întrebări de tipul „Cine este de fapt bloggerul care a lansat această informație?”, „Ce legătură are el cu organizația noastră?”, „Ce interese îl ghidează?” sunt esențiale în stabilirea unei strategii corespunzătoare de gestionare a situației apărute. Înainte de a da un răspuns oficial sau a intra în contact cu persoana respectivă, trebuie să ne asigurăm că acest demers este unul constructiv, care nu va prejudicia în nici un fel organizația și nu ne va irosi timpul în van.

Din această perspectivă, este foarte important să identificăm tendințe, nu indivizi; curente de opinie, nu păreri izolate. McDonald's nu poate să ia o poziție oficială de fiecare dată când un blogger cu o autoritate îndoielnică spune că hamburgerii sunt „nașpa”, dar dacă observă că un număr din ce în ce mai mare de persoane se plâng constant că servirea lor lasă de dorit, de exemplu, atunci ar putea exista cu adevărat o problemă reală.

Uneori, cele mai bune intenții pot face cel mai mult rău unei companii. Dacă un blogger a primit un computer gratis doar pentru că la un moment dat a avut o plângere minoră, și ceilalți se vor aștepta la același lucru și vor reacționa negativ dacă nu vor avea ceea ce ei consideră că „merită”. Iată cum, exagerând importanța unei întâmplări izolate se pot aduce grave prejudicii companiei implicate.

Un alt aspect foarte important ce ar trebui luat în seamă de către companii este tratarea fiecărui client, actual sau potențial, ca un lider de opinie ce poate transmite mai departe mesaje despre activitatea acestora. În opinia lui P. Blackshaw, director de marketing la Intelliseek, firmele trebuie să se întrebe permanent dacă cei cu care intră în contact „au un megafon mare sau un megafon mic?” [2, p. 148]. În cazul în care aceștia au un „megafon mare” și îl folosesc pentru a-și exprima nemulțumirile privitoare la o firmă, monitorizarea și contracararea spuselor lor apare ca unica soluție pentru evitarea unei crize de imagine.

Într-un spațiu virtual populat de un număr de bloguri de ordinul zecilor de milioane, urmărirea zilnică a conținutului lor pare mai degrabă o muncă herculiană decât o provocare fezabilă. Însă, ca urmare a nevoilor crescânde de monitorizare a blogosferei, au fost create și dezvoltate o serie de instrumente care să ușureze munca specialiștilor în comunicare.

Unul dintre acestea este un motor de căutare pentru bloguri pus la dispoziție de Google, care indexează blogurile create după iunie 2005.  De asemenea, extensia Google Alerts trimite pe e-mail notificări de fiecare dată când apar informații noi despre subiectele de interes selectate de utilizator, însă nu întotdeauna acestea vor fi postări dintr-un blog.

O alta metodă oferită tot de Google este Blogger Web Comments, un instrument ce permite căutarea tuturor comentariilor apărute în  blogosferă despre un anumit site, în exact momentul în care utilizatorul se află pe site-ul respectiv.

Poate cel mai cunoscut motor de căutare pentru bloguri este Technorati [38], ce permite alcătuirea de liste cu bloguri de monitorizat în funcție de anumite cuvinte-cheie. Totodată, în indexul de căutare al Technorati se găsește o listă cu cele mai populare 100 de bloguri, actualizată periodic.

Faptul că internetul este din ce în ce mai folosit ca mijloc de informare și divertisment nu mai este o noutate pentru nimeni. Dacă în urmă cu ceva vreme spuneam că am intrat în epoca digitală, putem acum să spunem că suntem martorii unei ere comunicaționale, în care web-ul 2.0 este actorul principal [15, p. 103].

Internetul nu mai este doar un canal de transmitere a informațiilor, obligând la o comunicare unidirecționată. Web 2.0 are ca premisă și principiu director interacțiunea, convertind spațiul virtual într-o agora în care nu doar se ascultă, ci se dezbate, se discută și se pun în comun idei. În acest context, nu este deloc surprinzătoare apariția și evoluția blogurilor, de la simple instrumente de branding personal la adevărate „arme” folosite în campanii de imagine, de promovare, etc.

Importanța blogurilor și a monitorizării conținutului lor este din ce în ce mai evidentă atât pentru specialiștii în comunicare, ce caută în permanență noi canale prin care să sporească brand awareness-ul clienților lor, cât și pentru firme și organizații, în vederea obținerii de feedback veridic și în timp real în legătură cu activitatea pe care o desfășoară.

Dacă în țara noastră aceste aspecte sunt încă în stadiul de „noutate”, în străinătate ele și-au dovedit în repetate rânduri eficacitatea, așa cum demonstrează și studiile prezentate. Companiile ce au conștientizat importanța „vocilor” din mediul online și au întreprins demersuri pentru a le face să lucreze în interesul lor au avut, pe termen lung, beneficii nesperate atât în ceea ce privește capitalul de imagine, cât și portofoliul de clienți.

Este momentul acum ca și firmele din Moldova să accepte această provocare: „cucerirea” spațiului online, printr-o bună cunoaștere a acestuia și „asedierea” lui cu mesaje adecvate. În concluzie, de la apariția lor până în prezent blogurile au cunoscut o dezvoltare rapidă, fără precedent. Blogosfera este în continuă creștere, zilnic apar mii de noi pagini de blog. Popularitatea blogurilor a crescut la fel de rapid ca și dezvoltarea lor și de acest lucru au luat act companiile de Relații Publice din întreaga lume. Astfel, a început o nouă eră a e-PR, mai dinamică și cu posibilități de comunicare mai eficiente și mai rapide.

Blogurile au fost observate și de politicieni. În acest caz blogurile personale oferă politicienilor noi oportunități de comunicare, propagare a ideilor și creare a imaginii. Blogurile politice ale bloggerilor activi le pot servi drept un barometru după care pot stabili care este opinia alegătorilor despre ei și să ia măsurile necesare ca aceasta să se modifice.

În condițiile în care blogurile devin o sursă de informare de încredere pentru un număr de populație, care este în permanentă creștere, publicarea informațiilor pe bloguri poate avea rezultate similare cu utilizarea mass media tradiționale.

Capitolul III. Studiu de caz. Blogurile politice în Republica Moldova

Potrivit datelor portalului Blogosfera.md, care ține evidența blogurilor moldovenești, există 72 bloguri dedicate politicii din Republica Moldova. Conform cunoscutului manager media Tudor Darie, numărul real al blogurilor active ar fi de maximum 30. Dintre acestea vreo 15 ar fi ale unor lideri politici, iar restul ar aparține unor analiști politici și observatori ai vieții politice din Republica Moldova [29]. Astfel, în Republica Moldova politicienii nu realizează încă potențialul de comunicare pe care blogurile îl pot pune la dispoziția lor.

Din punctul de vedere al imaginii, blogurile politicienilor au fost și rămân, în mare parte, exerciții inutile. Blogurile sunt prost gândite, scrise în tomuri de discurs politicianist, neatrăgător și greu-accesibil generației internaute, prezențele online ale politicienilor nu au ajutat cu nimic imaginii acestora. Puțini au fost acei care au realizat puterea internetului sau capacitatea sa de a dezvolta comunități de susținători prin intermediul acestui mediu. Puțini sunt politicienii care au ieșit din anonimat sau care și-au menținut prezențe online demne de interesul unei comunități. De ce?

Răspunsul stă în argumentul principal care a stat la baza creării blogurilor majorității covârșitoare a politicienilor români: „Daca fac alții, trebuie să facem și noi”. Dacă în România se observă o activitate sporită pe blogurile politicienilor, mai ales în perioada campaniilor electorale, în Republica Moldova situația este deplorabilă. Marea majoritate a politicienilor moldoveni nici măcar nu au blog.

Blogurile ar putea fi politicienilor de un real folos în campania electorală, deoarece dacă e să-l cităm pe Iurie Ciocan, președintele CEC, în campania electorală blogurile personale își pot permite un grad de libertate mult mai mare decât presa scrisă: „Paginile personale și blogurile în niciun fel nu sunt reglementate în perioada electorală referitor la aspecte precum publicitatea electorală sau activitatea de propagandă electorală. Fiecare persoană fizică este în drept să-și expună opinia în limitele legislației în vigoare pe pagina sa, fără a face derogări de la lege precum îndemnuri la ură rasială și alte aspecte anticonstituționale” [29].

Așadar, politicienii noștri pierd o ocazie extraordinară de a-și face publicitate electorală gratis chiar pe blogul personal. Acest lucru nu se referă și la politicienii care totuși au bloguri, însă ei cad în aceeași capcană ca și oamenii politici din România: blogurile lor sunt lipsite de conținut, discuțiile se poartă superficial, doar de dragul volumului, nu și al calității. Conform lui Alexandru Culiuc, doctorand în politici publice la Harvard, dezbaterile de pe blog sunt mai degrabă gen „politicianul X din partidul ABC a învinuit politicianul Y de la partidul DEF. Eu nu înțeleg – din bloguri sau din altă parte – ce-și propun partidele” [29]. Pe bloguri nu se discută nimic concret, totul se rezumă la mesaje ambigui și discuții de dragul discuțiilor.

De aici și scepticismul unor analiști privitor la utilitatea și potențialul de impact al blogurilor politice în Republica Moldova. Un exemplu este analistul politic Vlad Lupan care consideră că „în cazul concret al Republicii Moldova, blogul politic nu este un instrument eficient de comunicare. Motivul este simplu – acoperirea cu internet a populației este proastă. Dintre cei conectați, nu toți citesc blogurile politice. Impactul este minim. În schimb, blogurile politice sunt citite de oamenii interesați și de formatorii de opinie” [29].

Media conectării la internet a cetățenilor Republicii Moldova este de circa șase ori mai mică decât cea din Uniunea Europeană și în mai mult de jumătate de cazuri accesul se face prin intermediul liniei telefonice prin metoda dial-up. Potrivit experților, de vină pentru această stare de lucruri ar fi investițiile mici în acest domeniu. În situația creată, cererea de conectare din partea populației depășește cu mult oferta, iar infrastructura existentă nu poate face față cererii. Experții afirmă că abia în campania electorală din 2010 internetul a început să devină o forță cu pondere. La ora actuală există mai multe site-uri de cu peste 100.000 de vizitatori unici lunar.

În campania electorală pentru alegerile locale din 5 iunie 2011 bloggerii din Republica Moldova au început în forță campania electorală. Fiecare cu propriile idei. Niciunul din principalii candidați la primăria Chișinăului n-a scapat de „furcile caudine” ale bloggerilor, care au sancționat toate gafele candidaților, fie ele ale unui candidat pe care l-au dezaprobat, fie ale altuia pe care l-au susținut.

Dacă bloggerii posesori de bloguri politice s-au inclus în campania electorală pregătiți, nu același lucru s-a întâmplat cu candidații la funcția de primar general al Chișinăului. Dintre cei 14 candidați doar 2 (Radu Bușilă, candidat PPCD și Igor Dodon, candidat PCRM) au bloguri. Blogurile celor doi candidați pot fi vizitate pe adresele http://radubusila.md/ și http://dodon.md/main.

Pe lângă cei doi candidați au mai fost alții cinci, care au avut site-uri electorale: Valentina Buliga (PD), Marcel Darie (PLD), Dorin Chirtoacă (PL), Mihai Godea (candidat independent) și Sergiu Coropceanu (PSD). Din acestea doar primele patru au fost cu adevărat site-uri electorale, pe când site-ul candidatului PSD a fost scris în stil de blog, la persoana întâi, reprezentând ceva între un site și un blog.

Din diverse motive, mulți politicieni moldoveni nu au bloguri. Fie că nu consideră necesar să aibă și ei bloguri personale, fie nu știu cum să și le facă, fie nu au idee de existența acestora. Nu este exclus că unii dintre politicienii noștri care nu au un blog să-și deschidă unul în campania electorală, iar după încheierea campaniei să îl șteargă. De fiecare dată când se apropie o campanie electorală în Moldova politicienii încep a se înarma cu fel de fel de unelte de promovare. Unii mai „moderni” n-au ezitat să înceapă a scrie pe blog. Partea tristă este ca blogging-ul politic moldovenesc aduce a iz de amatorism, altfel spus, politicienii nu știu a scrie pe blog, precum nu știu a scrie pe blog nici cei care-i consultă în astfel de „chestiuni delicate”.

În mare parte, blogurile politicienilor moldoveni conțin doar cronici de știri și declarații de partid. Știrile sunt preluate din cele mai diverse media, iar declarațiile – texte kilometrice ale cuvântărilor de la tribuna parlamentară sau la adunările de partid. Conținutul unui blog de politician moldovean seamănă leit cu materialele publicate în ziarele centrale de partid din fosta U.R.S.S.

O altă problemă este că politicianul (sau consultantul acestuia în subiecte de blogging) nu depune niciun efort pentru a crea un blog interesant, intrigant, convingător, provocator la dezbateri și schimb de opinii, etc. Soluția este simplă. Politicianul-blogger trebuie să aibă față umană pe blog, să folosească un limbaj și o exprimare lejeră, deseori chiar personală. Oamenii doresc să citească istorii și întâmplări reale din interiorul politicii moldovenești, dar nu declarații și știri seci, care și așa sunt găsite cu grămada în presa tradițională. Totuși cheia unui blog politic reușit este dorința politicianului de a impresiona cititorii blogului său, utilizând blogul pe post de intermediar în comunicarea sa deschisă bidirectională cu publicul. Dorință, pasiune, și muncă… însă niciuna nu e prezentă în blogurile politicienilor moldoveni.

Cineva spunea că blogul este oglinda „virtuală” a personalității autorului. Dacă e adevărat, atunci judecând după imaginea blogurilor politicienilor moldoveni putem intui că aceștia sunt plictisiți, pasivi, și lipsiți de viață, ceea ce deloc nu convinge pe nimeni sa-și dea votul pentru ei.

În ultima vreme politica migrează spre bloguri. Ce câștigă? În primul rând, câștigă încrederea segmentului de populație care se învârte în zona internetului. În al doilea rând, vor avea de câștigat capital politic. Blogurile sunt și o armă în sine. Acolo se pot spune lucruri importante ce pot fi preluate de media tradițională. Se pot face afirmații pe propria răspundere fără o cenzură din partea unei entități.

Pe de altă parte nu prea e de înțeles de ce aceste bloguri capătă atât de multă importanță doar în perioadele de alegeri. Cu excepția câtorva, cei mai mulți cam renunță la a-și actualiza blogurile. Ar fi necesară mai multă implicare din partea politicienilor. Probabil, că sunt mulți alții care și-ar dori un blog, dar nu știu ce să facă și cum să îl facă. Iar cei care au parte de bloguri le utilizează mai mult în campania electorală și ca de obicei se încing spiritele. Cele mai mari frustrări se revarsă în mediul online, pe forumuri și pe bloguri. Dar este de preferat așa decât să se incendieze toalete publice, coșuri de gunoi, să se vopsească mobilierul stradal etc. Pe blog însă poți face campanie într-un mod mai inteligent, cu zâmbetul pe buze, chiar și atunci când spui sau ți se spun lucruri mai puțin plăcute [15, p. 49].

Se pare că blogurile sunt o modă în Moldova. Majoritatea ar putea foarte bine să nu existe sau să fie înlocuite de pagini de ziar ori de emisiuni. Marea excepție, în Moldova, sunt blogurile oamenilor politici. Pentru că pe bloguri ei pot scrie lucruri care n-ar putea fi spuse în Parlament și nici n-ar vedea lumina tiparului. La început, Internetul era o „ceva” marginal pentru politicienii moldoveni, rezumându-se la site-uri de campanie. Ideea că ai putea folosi mediul online pentru a-ți ataca pe ascuns rivalii din partid sau a atrage voturi părea cel puțin bizară. Între timp, blogurile au devenit un mijloc de comunicare din ce în ce mai important, iar oamenii politici au început să le sesizeze utilitatea.

Blogurile politice din Republica Moldova sunt încărcate de acuzări reciproce în adresa unui sau altui politician ori partid, în dependență de tabăra din care face parte bloggerul respectiv. Blogurile politice din spațiul românesc nu au un efect mare asupra electoratului, deoarece blogurile sunt citite de un număr mic de utilizatori și aceia de obicei sunt din mediul urban și din fac parte din pături sociale ceva mai înstărite. Astfel impactul blogurilor nu este foarte important, fiecare blog este citit în funcție de doctrina politică sau politicianul pe care îl promovează, iar cititorii sunt de obicei susținătorii doctrinei sau politicianului respectiv.

Blogurile politicienilor sunt de obicei bloguri de promovare și de campanie electorală. Astfel blogurile sunt active în perioada campaniilor electorale, iar în restul timpului rămân inactive doar cu unele modificări minore care să contribuie la promovarea imaginii politicienilor respectivi.

Blogurile de politicieni nu sunt deschise pentru a comunica cu cetățenii ci pentru a transmite mesaje alegătorilor. Iar acest lucru se întâmplă după cum am mai scris mai sus doar în perioada campaniilor electorale.

Din acest motiv își fac degeaba bloguri politicienii români și moldoveni. Nimeni nu te mai crede când îți îngrași blogul în ajun.

TOP-10 politicieni moldoveni activi în blogosferă

Mai mulți politicieni și-au creat un blog pentru a se exprima și a comunica eficient cu electoratul. Unii din ei publică zilnic articole, alții își bucură cititorii doar cu o singură postare pe lună. Bloggerism-ul politic a devenit un veritabil instrument de promovare și de Relații Publice, un mod de exprimare și chiar o necesitate. TRIBUNA a realizat un clasament al celor mai activi 10 politicieni în blogosferă.

1.Vitalia Pavlicenco, liderul Partidului Național Liberal (PNL)

Deține un blog personal din iunie 2008 (www.pavlicenco.md). Sloganul din partea de sus a paginii de start este „Viața nu merită decât să o trăiești în demnitate!”. Culorile predominante pe blog sunt albastru și galben (culorile PNL) și bej. Blogul este unul „viu”,  fiind reînnoit aproape în fiecare zi sau la două zile cu articole despre activitatea partidului, dar și despre activitatea personală a Vitaliei Pavlicenco. De asemenea, sunt postate articole din presă. Blogul include întreaga arhivă de la lansare și până în prezent.

2.Vlad Filat, Prim-ministrul RM,

liderul Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM)

Premierul și-a lansat blogul personal în 2007 (www.filat.md). Acesta este suplinit cu articole noi în medie la fiecare două zile. Uneori mai frecvent, alteori mai rar. Articolele de pe blog sunt despre activitatea sa și anume: discuții, decizii și vizite. Blogul lui Vlad Filat este dominat de culoarea verde (culoarea PLDM). Este folosită și culoarea oranj pentru a evidenția sloganul „A avea curaj înseamnă nu numai să poți spune adevărul, dar și să ai puterea să nu îl ascunzi”. De asemenea, sunt prezente și culorile alb și negru.

3.Igor Dodon,

liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM)

Deține un blog personal din anul 2010 (www.dodon.md). Este în două limbi – română și rusă. Igor Dodon publică pe blogul său atât articole proprii, cât și interviuri și alte articole din presă, care țin nemijlocit de activitatea sa. Frecvența apariției articolelor e determinată de importanța evenimentelor, dar – în medie – un articol este publicat o dată la 4 zile. Sunt și zile când pe blog sunt postate două articole.

Pe blogul lui Igor Dodon sunt mai multe rubrici, printre care informații despre sine, familie, dar și fotografii sau secvențe video. Culorile utilizate sunt bordo, alb, portocaliu și gri.

4.Iurie Roșca, ex-liderul Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD)

Scrie pe blog din anul 2009 (www.iurierosca.md). Blogul este în două limbi – română și rusă. Culorile distinctive ale blogului sunt alb, roșu și gri. Articolele sunt publicate uneori o dată în zi, alteori – mai rar. În unele luni, sunt publicate chiar mai mult de 10 articole, care prezintă activitatea lui Iurie Roșca (comunicate și interviuri).

5.Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal (PL)

Deține un blog din 2010 (www.ghimpu.wordpress.com). Salută vizitatorii cu sloganul „Sunt liberal, îmi place libertatea”. Blogul este actualizat în dependență de evenimentele la care participă politicianul. În unele zile pot fi 2-3 postări, uneori se publică un articol o dată într-o săptămână. Blogul său este mai degrabă o culegere a articolelor din presă, dar și de declarații și comunicate ale PL. Culorile determinante ale blogului sunt albastru (culoarea PL), alb și negru.

6.Sergiu Mocanu, liderul Mișcării antimafie

Și-a lansat blogul în anul 2009 (www.sergiumocanu.md). Este o pagină disponibilă doar în limba română. Apelul său către vizitatori este: „Transmite această informație de la om la om. Așa nu se mai poate”. Articolele noi apar cam câte 3-4 pe parcursul unei luni. În aprilie, curent, însă, pe blog nu a fost postat nici un articol. Blogul are la bază trei culori: alb, roșu și negru (culorile Mișcării antimafie).

7.Victor Șelin, liderul Partidului Social-Democrat (PSD)

Și-a lansat propriul blog în 2010 (www.selin.md). Acesta este disponibil în limba română și rusă. Sloganul ales de politician este „Moldova contează”. La rubrica „Despre mine” sunt prezentate informații generale despre politician. De asemenea, pe bloc sunt rubrici care-l prezintă pe Victor Șelin ca om, antreprenor și politician. Pe blogul său, Șelin publică articole cam o dată la 10 zile. Specific pentru aceste articole este lipsa datei și a orei, ceea ce poate fi un avantaj, dar și un dezavantaj. Articolele publicate sunt proprii, iar cele preluate din presă sunt atașate sub formă de link-uri.

8.Vitalie Marinuța, ministrul Apărării

Are o pagină oficială din 2011 (www.marinuta.md), dar anterior a mai deținut un blog. Blogul este disponibil doar în limba română. Culorile de bază sunt albastru închis, alb, gri, dar și negru. Sloganul său sună astfel: „Funcțiile vin și pleacă, important e să rămânem oameni”. Articole sunt publicate de 2-3 ori pe lună. Unele articole sunt sunt știri sau interviuri preluate din mass-media.

9.Marian Lupu,

Președintele Parlamentului, liderul Partidului Democrat (PD)

Are o pagină oficială din 2009 (www.lupu.md), disponibilă în română și rusă. Pe blog sunt publicate numeroase știri și interviuri ce țin de activitatea sa. Sloganul lui Marian Lupu este: „Interesul național reprezintă o viață decentă a fiecărui cetățean”. Pagina lui Marian Lupu bucură vizitatorii în medie cu două postări timp de o lună. www.lupu.md este dominată de culorile albastru și roșu (culorile PD). De asemenea, sunt prezente culorile alb și negru.

10.Veaceslav Untilă, vicepreședinte Partidului Liberal (PL)

Deține un blog personal din anul 2010 (www.untila.md), care este disponibil doar în limba română. Culorile reprezentative ale blogului sunt: alb, violet, negru și albastru. Sloganul ales de politician este: „Dacă vrei să învingi – luptă!”. În general, pe blogul lui Veaceslav Untilă observăm că se publică un articol cam o dată pe lună. De obicei, acestea sunt interviuri și stiri preluate din mass-media.

Blogul este un domeniu atât de nou pentru cei mai în vârstă din Republica Moldova, încât este considerat de unii mai degrabă o joacă de copii sau o modă. Sunt însă și excepții. Experiența premierului Republicii Moldova Vladimir Filat în domeniul blogosferei a început în campania electorală pentru Primăria Chișinău. Atunci s-a convins ca „blogul reprezintă una dintre cele mai simple și mai eficiente căi de a comunica nestingherit cu cetățenii”. Apoi a urmat al doilea blog, mai personal, care îi permite liderului politic să fie deschis față de toți cei care doresc să-l cunoască.

 Primul și poate cel mai important avantaj pe care îl oferă noile media atât oamenilor politici, cât și alegătorilor este legat de universalitatea mediumului. Oricine are, cel puțin teoretic, acces la interacțiunea cu autorul.

Alte avantaje pe care le oferă aceste noi media oamenilor politici includ: o mai mare vizibilitate la un preț redus, posibilitatea de a-și expune mesajele fără a fi întrerupți, un contact direct cu alegătorii și, nu în ultimul rând, avantajul de a putea pune la dispoziția celor interesați informații.

Nu cred că putem vorbi de dezavantaje majore în ceea ce privește noile media. Un dezavantaj legat de blog poate fi transformat în avantaj. De exemplu, opiniile cititorilor care nu sunt favorabile omului politic, dar care sunt postate pe blogul său pot crea impresia de onestitate: adică, omul politic apreciază atât opiniile care îl avantajează, cât și pe celelalte.

Pentru multe subiecte, blogurile pot oferi cea de-a doua față a medaliei, confirmând sau infirmând informații. Ceea ce cred că se va întâmpla este că datorită bloggerilor, o serie de evenimente vor fi mult mai bine documentate. Pentru aproape 80% dintre cititori, informațiile de pe bloguri sunt cel puțin la fel de credibile ca și cele din presa tradițională potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare de piață Synovate. Bloggerii sunt obisnuiți să documenteze ceea ce trăiesc sau gândesc, prin înregistrări audio, video, prin fotografii, prin notații de la fața locului trimise pe blog prin sms. În acest fel, experiența personală devine publică, citibilă și mai ales citabilă, astfel încât publicul va fi mai bine informat.

Un lucru asemănator s-a întâmplat și în cazul evenimentelor din aprilie 2009. În condițiile în care site-urile de știri din Republica Moldova au fost blocate, iar presa oficială transmitea informații distorsionate, rețelele de socializare on-line Twitter, Facebook, YouTube și blogurile rămâneau printre puținele surse care țineau la curent cu evenimentele de la Chișinău.

Astfel, în 2009, la Chișinău are loc prima revoluție transmisă on-line. Blogurile, forumurile, twitter-ul, sms-ul au adunat tinerii la protest. Ulterior au fost prezentate informații tot pe această cale. Chiar și blogosfera românească a urmărit cu interes demonstrațiile din Chișinău. În această perioadă, mai multe bloguri au postat informații, fotografii sau materiale video din Chișinău, având parte de reacții și comentarii.

Demonstrațiile au fost urmărite cu interes atât pe bloguri, cât și pe Twitter. Astfel, din 6 până în 10 aprilie, canalul #pman pe Twitter a avut 115 mențiuni și 109 în blogosferă. În aceeași perioadă, capitala Republicii Moldova a fost amintită de 36 de ori pe Twitter și de 1.263 de ori in blogosferă. Denumirea de ,,revoluție Twitter” a fost utilizată doar de două ori pe Twitter-ele românești și de 10 ori în blogosferă. Numele președintelui de atunci al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a fost și el menționat de 6 ori pe Twitter și de 217 ori în blogosferă în această perioadă.

Un alt fenomen creat și mediatizat de bloggeri a fost cel al lui Pavel Turcu. Acesta este al doilea caz când blogosfera noastră și-a dovedit statutul de media și puterea de a influența opinia publică. Astfel, bloggerii noștri au reușit să impună propriul subiect pe agenda publică, care mai apoi s-a strecurat nu numai în media autohtonă, ci și în cea internațională. În 2-3 zile, piesa lui Pavel Turcu a adunat peste 30 mii de vizualizări pe YouTube. Întâmplător sau nu, „brend-ul Pavel Turcu” i-a adus drept răsplată susținătorilor săi popularitate și locuri de frunte la Festivalul Blogului Moldovenesc, „Blogovăț 2010”.

Profilul bloggerului moldovean

Vârsta: 16-35 ani.

Ocupația: elev, student sau absolvent al unei instituții de învățământ superior, specialiști IT, media, marketing și comunicare.

Genul: preponderent masculin.

Interes: mai mult subiecte de interes personal.

Locul de trai: Chișinău, și, parțial, peste hotarele țării, unde își face studiile.

Șapte MOTIVE să-ți creezi un blog

Îți promovezi numele și personalitatea, obții recunoaștere fără a investi bani;

pentru organizații: promovarea produsului și obtinerea feed-back-ului;

pentru politicieni: atragerea de noi alegători, crearea unei imagini pozitive;

Te formezi ca un lider de opinie, gândurile tale fiind auzite de o comunitate extinsă;

Poți să-ți impresionezi angajatorul, astfel să obții un post/salariu mai bun;

Găsești oameni care gândesc la fel ca tine, nu simți lipsa comunicării;

Ai prieteni.

Concluzii

Blogurile reprezintă o adevărată forță în comunicare când sunt utilizate cu încredere și îndemânare. Însă politicienii noștri ignoră în mare parte șansele pe care le oferă utilizarea blogurilor personale. Majoritatea blogurilor existente ale politicienilor moldoveni nu sunt de fapt bloguri personale, ci bloguri de campanie pentru că sunt de obicei folosite pentru promovare în campaniile electorale. Iar odată încheiate campaniile electorale blogurile sunt fie șterse, fie abandonate până la următoarea campanie. Și rare sunt cazurile când blogurile sunt active în permanență. Acest lucru denotă faptul că politicienii nu au realizat până la capăt utilitatea blogurilor personale și își dau seama de foloasele pe care le pot obține în timpul campaniilor electorale.

Blogurile politicienilor lasă mult de dorit la capitolul conținut. Majoritatea blogurilor de politicieni din Republica Moldova sunt umplute cu diverse materiale jurnalistice preluate din diferite surse, sunt greoaie și cu mult text. Conforme cu textele publicate pe bloguri sunt și comentariile lăsate de cititori/vizitatori. Blogurile devin adevărate câmpuri de bătălie între vizitatorii blogului, iar în loc de discuții civilizate se ajunge la înjurături și insulte murdare.

Blogurile politicienilor moldoveni sunt absolut inutile. Așa-numita „blogăreală” a politicienilor noștri e în primul rând o formă alternativă de comunicare cu colegii de partid și simpatizanți transferați în mediul on-line  și o formă de ocolire a canalelor convenționale media, și tocmai pentru aceste lucruri ei nu sunt bloggeri în adevăratul sens al cuvântului. Undeva, la politicieni, există impresia dubioasă că pot folosi blogul pentru a se promova și pentru a promova interese de partid.

Ce nu pricep politicienii e că utilizatorii de internet nu dau doi bani pe blogurile lor. Și iată de ce:

– Este, în general, cunoscut faptul că nu politicianul scrie acolo, ci un oarecare care este plătit să facă acest lucru;

– Blogurile arată prost. Un design ca vai de capul lui, temele parcă-s copiate unul de la altul, mesaje de lemn. Când mai sunt puse și culorile aiurea, e și mai trist. Drept exemplu: textul simplu e verde pe fundal alb, toate celelalte chestiuni (link-urile, de exemplu), mov. Ce pot crede oamenii despre cineva care are resurse serioase (în comparație cu majoritatea celor care îi vizitează blogul, cel puțin) și nu reușește să facă un blog sa arate măcar semi-decent?

– Blogurile lor sunt moarte, nu au trafic, nimeni nu le accesează, iar în unele cazuri nici nu se știe că există.

Dar există și lucruri bune. O tendință în ceea ce privește utilizarea mediului electronic de comunicare este cea de încercare a unei instituționalizări a relației dintre politicieni și bloggeri. O astfel de inițiativă poate asigura o diseminare mai largă și mai exactă a mesajelor politicienilor. Manifestarea unei atenții față de bloggeri similară cu cea acordată jurnaliștilor este o dovadă a deschiderii și modernizării partidelor politice. Având în vedere că autorii de bloguri scriu despre evenimentele politice care îi interesează, oportunitatea de a fi prezenți la aceste evenimente le poate oferi o perspectivă mult îmbogățită asupra faptelor. Desigur, riscul unei astfel de comunicări este acela ca orice greșeală a politicienilor să fie aspru taxată de bloggeri. Totuși, o astfel de deschidere este o dovadă a responsabilității politicienilor în ceea ce privește comunicarea politică. Mai mult, bloggerii se pot transforma în lideri de opinie care să transmită mai departe mesajele unui partid sau politician.

Utilizarea internetului în comunicarea politică este abia la începuturile sale în Republica Moldova. Totuși, aspectele pozitive ale utilizării internetului nu trebuie omise. Comunicarea online, asociată cu mesaje mobilizatoare și cu o campanie de comunicare coerentă, în care mesajele și strategia online sunt o prelungire a strategiei off-line, trebuie cultivate. De asemenea, atenția politicienilor trebuie canalizată asupra personalizării și focalizării mesajelor electorale pe segmente de electorat foarte bine delimitate. Nu în ultimul rând, comunicarea prin intermediul internetului poate facilita interacțiunea dintre politicieni și susținătorii lor, promovând o comunicare liberă și deschisă, lipsită de rigorile discursului televizat.

Blogurile trebuie să înceteze să se mai adreseze propriilor susținători și membri de partid, enumerând succesele proprii și gafele adversarilor politici. Pentru a avea succes în promovarea politicianului, blogul trebuie să se adreseze tuturor cetățenilor deopotrivă, iar pentru aceasta blogul trebuie să cuprindă informații care să reprezinte un interes pentru majoritatea cetățenilor. Când vor descoperi un blog al unui politician care descrie problemele existente în țară, cu soluții pentru rezolvarea lor cetățenii se vor interesa de acesta și vor urmări periodic discuțiile de pe blog. Însă pentru a păstra interesul cetățenilor pentru blogurile personale ale politicienilor aceștia trebuie să reactualizeze frecvent conținutul blogurilor și să facă acest lucru personal, fără a recurge la serviciile staff-ului de partid.

Există o problemă legată de capacitatea populației noastre de a accesa blogurile policienilor și blogurile politice în general. În situația când majoritatea populației nu este conectată la internet, blogurile politicienilor au un impact redus asupra populației la nivel de țară. Astfel, cei care au acces la internet sunt oameni cu precădere din zone urbane, care au un nivel înalt de informare cu privire la activitățile din viața politică. Acestea fiind spuse, blogurile politicienilor, așa cum sunt ele nu schimbă substanțial peisajul politic și de multe ori nici nu se știe de existența lor.

Bibliografie:

Balaban D.C. PR, publicitate și new media. București: Tritonic, 2009. 175 p.

Briggs A., Burke P. Mass-media. O istorie socială. De la Gutenberg la Internet. Iași: Polirom, 2005. 344 p.

Cabin Ph., Dortier J.-Fr. (coordonatori). Comunicarea. Perspective actuale. Iași: Polirom, 2010. 342 p.

Coman M. Introducere în sistemul mass-media. Iași: Polirom, 2007. 360 p.

Connor S. Cultura postmodernă. O introducere în teoriile contemporane. București: Meridiane, 1999. 407 p.

DeFleur M.L., Bal-Rokeach S. Teorii ale comunicării de masă. Iași: Polirom, 1999. 368 p.

Dicționar de media (colecția „Larousse”, coord. Francis Balle). București: Univers Enciclopedic, 2005. 368 p.

Dinu M. Comunicarea. Repere fundamentale. București: Editura Științifică, 1999. 362 p.

Dobrescu P., Bârgăoanu A. Mass media și societatea. București: SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, 2001. 298 p.

Drăgan I. Comunicarea. Paradigme și teorii. Volumul I. București: RAO International, 2007. 723 p.

Drăgan I. Comunicarea. Paradigme și teorii. Volumul II. București: RAO International, 2007. 665 p.

Frigioiu N. Imaginea publică a liderilor și instituțiilor politice. București: Editura comunicare.ro, 2003. 184 p.

Garcin J. (coordonator). Noile mitologii. București: ART, 2009. 176 p.

Giovannini G. De la silex la siliciu. Istoria mijloacelor de comunicare în masă. București: Editura Tehnică, 1989. 272 p.

Guțu D. New media. Bucureșri: Tritonic, 2008. 177 p.

Halimi S. Noii câini de pază. București: Meridiane, 1999. 111 p.

Jeanneney J.-N. O istorie a mijloacelor de comunicare. De la origini și până astăzi. Iași: Institutul European, 1997. 405 p.

Kellner D. Cultura media. Iași: Institutul European, 2001. 416 p.

Lipovetsky G., Serroy J. Ecranul global. Cultură, mass-media și cinema în epoca hipermodernă. Iași: Polirom, 2008. 334 p.

Lochard G., Boyer H. Comunicarea mediatică. Iași: Institutul European, 1998. 120 p.

Lovinnk G. Cultura digitală. Reflecții critice. Cluj-Napoca: Idea Design & Print, 2004. 205 p.

Mèredieu Fl. Arta și noile tehnologii. București: RAO, 2004. 241 p.

Patapievici H-R. Politice. București: Humanitas, 1996. 301 p.

Rachieru A.D. Globalizare și cultura media. Iași: Editura Institutul European, 2003. 148 p.

Severin W.J., Tankard J.W. Perspective asupra teoriilor comunicării de masă. Iași: Polirom, 2004. 400 p.

Ștefănescu P. Internet și societate. București: Ars Docendi, 2007. 240 p.

Teodorescu B. (coord). Marketing politic și electoral. București: SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, 2001. 232 p.

Thompson J.B. Media și modernitatea. O teorie socială a mass-media. București: Antet, 1994. 279 p.

Resurse Internet

http://blogosfera.md/ (vizitat 25.01.2012).

http://ro.wikipedia.org/wiki/Blog (vizitat 05.02.2012).

http://www.rontziki.ro/2011/05/istoria_blogului.html (vizitat 15.02.2012)

http://www.elenaudrea.ro/blog/ (vizitat 10.03.2012).

http://ghimpu.wordpress.com/ (vizitat 11.03.2012).

http://www.filat.md/blog/ (vizitat 12.03.2012).

http://www.marianlupu.md/ (vizitat 15.03.2012).

http://dodon.md/ (vizitat 21.03.2012).

www.pavlicenco.md (vizitat 01.04.2012).

www.technorati.com (vizitat 15.04.2012).

www.sergiumocanu.md (27.04.12).

http://iurierosca.md/ (vizitat 04.05.2012).

www.selin.md (04.05.2012).

www.marinuta.md (04.05.2012).

www.untila.md (07.05.2012).