Biserica Ortodoxa Romana

Cuprins

Jurnalul Fericirii………………………………………………………………………………2

Alcătuirea Bisericii Ortodoxe Române………………………………………………3

130 de ani de Autocefalie………………………………………………………………..3

Biserica țărănească…………………………………………………………………………..3

Îndoctrinarea orelor de religie…………………………………………………………..4

Biserica Ortodoxă – o afacere scăpată de sub control………………………….5

Biserica Ortodoxă Română în 1945…………………………………………………..5

Legăturile cu Biserica Rusă………………………………………………………………6

Obediența Bisericii………………………………………………………………………….6

Cetățeanul Ortodox…………………………………………………………………………7

Bibliografie…………………………………………………………………………………….10

„Omul e un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal. Și uneori nimerește, alteori nu. Cei care au descoperit modelul ideal și succesiunea fenomenului din el sunt creștinii.”

Jurnalul Fericirii

Cultura și filiosofia românească sunt amenințate de însăși ființa lor, acest fapt fiind chiar demonstrat prin eseurile și cronicile lui Nicolae Steinhardt din gulagurile comuniste, o hartă a spiritualității românești.

„Jurnalul Fericirii: o capodoperă (…) O carte a cărților Estului. O carte contemporană cu Dumnezeu.” – Dan Chelaru

„Creștinismul, să luăm bine aminte, nu e o simplă școală a cinstei și dreptății, ori o nobilă și o rațională explicație a vieții; ori un înalt cod de purtări; ori o terapeutică evazionistă; ori un jet de întrebări; ori un act de supunere în fața Unicului. E mai mult și mai deosebit: e învățătura lui Hristos, adică a dragostei și a salvatoarei putinți de a ierta. Nicio religie nu concepe îndreptarea păcatelor altfel decât pe drumul logic al compensării; numai în religia în care Dumnezeu nu primește jertfe și se jertfește El a putut ivi speranța ștergerii totale și instantanee a păcatelor, prin cel mai cutremurător și anti-contabilicesc – deci și cel mai scandalos act.

Creștinismul caută să respecte din toată inima budismul, brahmanismul, iudaismul,islamismul… dar să nu se uite că religia lui e foarte deosebită de aceastea.”

Jurnalul Fericirii este o carte profund inițiatică, ce arată propria demnitate umană și partea de Dumnezeire ce trăiește în noi.

„Știi unde poți capătă definiția omului? – te întreb. În templu. În biserică. Acolo ești comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul și asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea și omul.”

Alcătuirea Bisericii Ortodoxe Române

În România, există un număr mare de religii recunoscute oficial, cea mai mare pondere fiind ocupată de ortodoxism, 80% din populație aparținând de religia creștin ortodoxă. Formele lăcașurilor de cult ortodoxe sunt de diferite feluri, cele mai cunoscute fiind cele de arhitectură greacă, ce conțin privdorul, pronaosul, naosul, turla Pantocratorului, absidele laterale, altarul, absidele procomidiei și diaconului, tâmpla catapetesmei.

Biserica Ortodoxă Română este organizată că Patriarhie și are că unități componente: panohia, mănăstirea, protopopiatul, vicariatul, eparhia, mitropolia.

„Iisus Hristos este eternitatea care punctuează istoria.”

130 de ani de Autocefalie

Pe 4 februarie 2015 se vor împlini 130 de ani de autocefalie. Recunoașterea autocefaliei înseamnă libertatea totală de organizare și administrare a porblemelor interne, fără amestecul autorităților externe. De asemenea, se împlinesc 90 de ani de la ridicarea Bisericii la rangul de Patriarhie. Patriarhatul este treapta supremă ierarhică și cel mai important titlu.

„A fi sfânt înseamnă a fi suveranul tău perfect.”

Biserica țărănească

Creștinismul nu se remarcă prin activitățile precise ale ierarhiei bisericești, ci prin lucruri stăruitoare, anonime și individuale ale unor misionari desprinși de canon, neprezentand un chip expres, conștient sau eficace.

Ortodoxia țărănească nu este o religie, ci o cosmologie, iar elementele de dogmă se hipostazeaza într-o serie de realități concrete, contribuind la crearea unui univers specific românesc, obiectivat în folklorul nostru.

Astfel se explică de ce o asemenea credință vie nu se completează cu o ierarhie bisericească, precum cea rusă sau româno-catolică.

Creștinismul este o parte a ființei naționale și reprezintă o concepție de viață și disciplină.

Sectele

Într-o adunare eparhială din Cluj, s-a discutat despre activitatea sectelor religioase din țară. Cele mai grele cuvinte le-a primit statul, care nu reușește să înlesnească Biserica, prin atitudinea și măsurile sale.

Deși aceste secte, mistice sau protestante, sunt spiritual incompatibile cu ortodoxia, au marele avantaj de a izvorî din aceeași structura spirituală a statului modern. Ele despart principiile creștine ale iubirii de semnificația lor subiectiv-psihologică, inspirându-se dintr-un „nou creștinism” și încetează contactul cu religiozitatea, dar se încadrează în ideologia noilor state europene, și reprezintă cu stupoare această ideologie.

Biserica Ortodoxă Română este victima unei iluzii. Constituția consimte recunoașterea religiei de stat că fiind cea ortodoxă a creștinismului, iar oamenii bisericii se socotesc îndreptățiți.

„Religia este principiul uniformizator al speciei umane și este singură salvare în care se poate vorbi de egalitate.”

Îndoctrinarea orelor de religie

Asociația Secular-Umanistă din România a semnalat, în repetate rânduri, cazuri absurde de îndoctrinare religioasă în școli, utilizându-se o manieră necorespunzătoare predării religiei. Această materie a început să devină mai mult o oră de catehaza, oferind elevilor o singură viziune și izolând concepțiile alternative, prin catalogarea necredincioșilor ca păcătoși.

Biserica Ortodoxă – o afacere scăpată de sub control

Criza economică din ultimii ani a sărăcit majoritatea românilor, salariile reducându-se cu 25%, TVA-ul majorându-se cu 5%, iar numărul impozitelor a crescut. În tot acest timp, Biserica Ortodoxă Română are un rol privilegiay, fiind o instituție scutită de impozite. Prin conturile acestor Mitropolii trec anual zeci de milioane de lei, bani ce provin de la cetățenii plătitori de taxe și impozite, de asemenea, din activitățile gestionate de biserici: fabrici de lumânări, cabinete medicale, fabrici de cherestea, hoteluri etc.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Patriarhiei, în România funcționează 15.203 unități bisericești, 19.776 locații imobiliare și 16.128 lăcașuri de cult.

Patriarhia deține, de asemenea, un trust de presă format dintr-o agenție, o televiziune, posturi de radio, un ziar. Aceștia dețin 36 de licențe de transmisie, 34 terestre și două satelit.

Concordatul

România depinde de un organism politic modern. Structura, legile, evoluția și elementele sunt străine de factorul religios. Încercarea de a solidariza interesele statului cu cele ale bisericii, este sortită nesuccesului.

Încercarea de a solidariza interesele statului cu cele ale ortodoxiei, este nedreaptă.

Biserica Ortodoxă Română în 1945

Este un subiect delicat, adeseori privit că un tabu în istorie, deoarece Biserica Ortodoxă Română trece printr-o analiză acerbă a unor avataruri, eșuând în incriminări acerbe și omisuni indulgențe, pripite și inutile, iar ambele probleme sunt în stare să refacă istoria.

Trebuie menționat că Biserica nu se arată dispusă în a încuraja analizele istorice recente, prin prisma arhivelor sale. Reținerile par a fi mai puternice decât dorința de luminare a unor obscurități suspicioase.

Legăturile cu Biserica Rusă

În urmă noilor realități politice și militare, invitația primită de B.O.R., la începutul lunii ianuarie 1945, din partea noului Patriarh al Moscovei, Alexei, nu era o surpriză, căci războiul dintre România și U.R.S.S. încetase. Nicodim – Patriarhul B.O.R. explică incompatibilitatea dintre regimul dictatorial și ființă poporului: „Dictatură este străină de sufletul și de firea poporului român. Ea s-a strecurat de pe meleaguri străine în țară noastră […]. De la pieire țară a fost scăpată prin gestul măreț săvârșit de Majestatea Să Regele Mihai I, în ziua de 23 august 1944. […] În acea memorabilă zi, cu hotărâre bărbătească, tânărul și înțeleptul nostru Suveran, înconjurat și ajutat de cei mai luminați bărbați ai Neamului […] a smuls barcă Neamului din valurile de amenințau să o scufunde și au călăuzit-o către limanul mântuirii.”

Dar cuvintele Patriarhului Nicodim nu erau decât reversul aceluiași discurs ce salutase războiul antisovietic, în „Pastorală” din iulie 1941: „Țară noastră e în război cu neamul celor fără Dumnezeu. Cu drept cuvânt conducătorul țării a numit acest război Războiul Sfânt.”

Obediența Bisericii

Aceasta rămâne singură instituție națională importantă a cărei viață internă este neafectată de conformarea deplină a normelor comuniste. Vieții monastice îi fusese permisă o protecție deplină până la sfârșitul anilor ’50.

Biserica s-a lăsat folosită de un regim ce a considerat-o un instrument de exploatare, ce trebuie anihilat după făurirea unui stat deplin socialist. Dovada principala o constituie faptul că noile clase muncitoare erau scoase din biserici și nu beneficiau de servicii religioase ortodoxe. Mai multe, între anii 1948 și 1989, o singură biserica ortodoxă a fost construită în capitală.

Ceaușescu a folosit patriotismul românilor pentru a ușura traumele populației muncitoare, dar, deși, ortodoxia era un semn distinctiv al națiunii, regimul nu a considerat religia ca fiind esențială.

Atitudinea guvernanților comuniști față de Biserica Ortodoxă a fost subtilă și calculată. Biserica a fost văzută că un instrument prin care partidul putea manipula și mobiliza societatea pentru un viitor dictatorial socio-economic prosper. Chiar Biserica, în sine, făcea parte din acest sistem de exploatare, alături de alte mănăstiri ce aveau nevoie de fonduri pentru întreținere.

Cetățeanul ortodox

Presupoziția este că ești creștin dacă îndeplinești anumite condiții. E o aritmetică a virtuților impuse ideologic. Iubirea de Dumnezeu pentru români este un echivalent bunul naționalism, precum iubirea pentru Eminescu sau Ștefan cel Mare, așa este caracterizat un bun român. Virtuțile creștinismului depind, desigur, de mersul la biserica, a avea un duhovnic, spovedirea, împărtășirea etc. Așadar, identificarea cu un cadru exterior enumerabil, o serie de virtuți de identificare.

Un alt aspect impur se identifica în suspiciunea preoțimii față de intelectuali, ce se manifestă sub formă unor obsesii resentimentare față de modernitate și capitalism, nedepinzand de o personalitate unică, eternă și irepetabilă.

Prin Biserica, se pot înțelege două aspecte, firește, instituția desemnată prin inițialele B.O.R., ce participa grotesc la viață politică printr-o politică seculară, manifestată în numele credinței lui Iisus Hristos, și comunitatea credincioșilor oficiată în jurul tainelor și tradițiilor, legați de prezența timpurilor lui Hristos. Din păcate, nu această Biserica spirituală declara îngrijorarea față de gândirea intelectualilor ce iau decizii în afară Bisericii. B.O.R. este o instituție profană deservită de funcționari îmbrăcați în costume speciale. Relația dintre intelectuali și B.O.R. poate fi ușor comparată cu cea dintre B.O.R. și Biserica spirituală. Deoarece, B.O.R. nu mai are, de ceva timp, o preocupare pentru prezența lui Dumnezeu în lume, legătură cu Biserica, în rândul populației, devine nesemnificativă și depinde doar de obișnuință și comoditate.

Starea instituției bisericești este deplorabilă, bazându-se pe un sofism nedemn ce consideră că cetățenii trebuie să aibă credință în vorbele acestora, deoarece se numesc preoți. Instituție nedemnă de respect. Există preoți tineri demni, deschiși, lipsiți de trufie preoțească și capabili de o știință sufletească, dar există și preoți incompetenți sufletește ce practică trufia sutanei și șantajează cu administrarea vieții de apoi. Un comportament sinistru și lipsit de cultură, cu o perspectivă lipsită de concretism, irepetabilitate și fragilitate, o lipsă elementară de cultură a inimii.

Întâlnirea inteligenței cu Biserica este dificilă, deoarece existențele sunt diferite. Simțul estetic al unui intelectual se dovedește, deseori, a fi mai sensibil decât cel al omului mediu, iar kitsch-ul actualelor Biserici ( difuzoare, lumânări electrice sau reșouri ) poate deranja acele simțuri. Toleranța este doar o concesie făcută falsității, nu o pliere la credință populară profundă. Inteligență la omul mediu este o cultură orală, ce posedă criterii valorice diferite de cele ale unui intelectual. Dumnezeu este văzut prin prisma a două culturi radical diferite: cultură sătească a țăranilor ( „neolitică în fundamentul ei” – Eliade și „pre-istorică” – Blaga) și cultura laică a modernității.

Credința creștin ortodoxă treuie marturistă prin prezențele fiecăruia în lume, deoarece este o prezența vie, iradiantă și capabilă s extermine nevroză și transmite bunătate și dezinvoltură. Definiția ortodoxiei ar trebui să emane un spirit de iubire și dăruire. Dar o afirmație potrivit căreia ce-i mai bun în lume este, automat, creștin ortodox, favorizează trufia și îngâmfarea.

Importanța acordării corecte a timpului unui credincios în viață liturgică depinde de calitatea trăirii fiecăruia.

Dacă Dumnezeu este absolut transcendent în raport cu creația, existența Sa nu poate fi constatată empiric, Toma d’Aquino susținând că existența Sa poate fi cunoscută decât pe calea judecății, propunând o soluție cu o structura gnoseologică a omului. Această structură permite omului cunoașterea sensibilului și prezența intelectualului agent. Omul este granița dintre inteligențele pure și inteligențele lucrurilor, iar intelectul particioa la natură divină. De asemenea, există o ordine ierarhică de perfecțiune, de la ființe desăvârșite la ființe imperfecte, treaptă de jos a speciei superioare este egală cu treaptă de sus a speciei inferioare, un principiu al plentitudinii, prezent la Platon. Gnoseologic, transcendența absolută este o participare a intelectului la natură divină. Ontologic, transcendența se manifestă prin perfecțiunile și creaturile ce coboară solidar. Palamas situează aparatul de cunoaștere în Dumnezeu, El fiind dincolo de experiență. Palamas susține că Dumnezeu poate fi împărtășit prin contact cu energiile Sale necreate, constatând o baza dogmatică unirii mistice cu El.

Teologii trebuie să îndeplinească o provocare a modernității, realitatea unei societăți atee populată de creștini de diferite rase, Teologia să conțină prezentul, nu trebuie să privească exclusiv spre trecut cu o nostalgie demnă adepților eterni ai reîntoarcerii identicului.

Afirmația potrivit căreia Dumnezeu este român sau ortodox este o reflecție proastă a realității reologice. Aceste afirmații și cele dogmatice pot fo asertate decât cultural, istoric, metaforic. Dogma este istorie, realitatea lui Dumnezeu nu este.

Bibliografie

ȚUȚEA, Petre: 322 de vorbe memorabile. Prefață de Gabriel Liiceanu. București: Editura Humanitas, 1997.

STEINHARDT, Niculae: Jurnalul fericirii. Ediție îngrijită și note de Virgil Ciomoș, postfață si repere bio-bibliografice de Virgil Bulat. Cluj-Napoca : Editura Dacia, 1944.

CIOROIANU, Adrian: Focul ascuns în piatră – Despre istorie, memorie și alte vanități contemporane. București: Editura Polirom, 2002.

IONESCU, Nae : Roza vânturilor. București : Editura « Roza Vânturilor », 1990.

PATAPIEVICI, H.-R., Politice – Ediția a II-a. București : Editura Humanitas, 1997.

GALLAGHER, Tom, Furtul unei națiuni – România de la comunism încoace. Traducere din engleză de Mihai Elin, Delia Răzdolescu, Horia Barna. București : Editura Humanitas, 2004.

„Biserica Ortodoxă – o afacere scăpată de sub controlul statului”, ultima editare la 10 august 2010, consultat în 15 ianuarie 2015, URL: < http://www.realitatea.net/biserica-ortodoxa-are-venituri-de-zeci-de-milioane-de-lei-anual_726830.html >

„Cazurile de îndoctrinare în școli: Un ONG solicită Ministerului Educației să ia măsuri”, consultat în 15 ianuarie 2015, URL: < http://www.ziare.com/scoala/profesori/cazurile-de-indoctrinare-religioasa-in-scoli-un-ong-solicita-ministerului-educatiei-sa-ia-masuri-1236502 >

„Alcătuirea structurală și funcțională a Bisericii Ortodoxe din România”, ultima editare la 9 aprilie 2014, consultat în 15 ianuarie 2015, URL: <http://cimec.ro/Monumente/LacaseCult/RO/Documente/AlcatuireaFunctionala.htm >

Ciprian Cojocaru, „120 de ani de Autocefalie”,ultima editare la 2 aprilie 2005, consultat în 15 ianuarie 2015, URL: < http://jurnalul.ro/vechiul-site/old-site/suplimente/jurnalul-old/120-de-ani-de-autocefalie-47751.html >