Biserica „izvorul Tamaduirii” Comuna Rotunda, Judetul Olt

BISERICA „IZVORUL TĂMĂDUIRII”

COMUNA ROTUNDA, JUDEȚUL OLT

-MONOGRAFIE-

Capitolul 1. Comuna Rotunda

1.1. Așezarea geografică a satului

1.2. Relieful

1.3. Clima

1.4. Solurile

1.5. Hidrografia

1.6. Vegetația

1.7. Încadrarea satului în timp și spațiu

1.8. Atestarea documentară a satului

1.9. Rotunda în timpul Primului Război Mondial

1.10. Rotunda în timpul celui de-al II-lea Război Mondial

1.11. Rotunda în timpul și după Revoluția din 1989

1.12. Primăria comunei Rotunda

1.13. Școala

1.14. Căminul Cultural “Dimitrie Cotenescu

1.15. Satul. Forma, structura și textura așezării

1.16. Fondul locativ

1.17. Gospodăria țărănească

1.18. Evoluția populației

Capitolul 2. Biserica

2.1. Biserica veche a satului, cu hramul „Buna Vestire

2.1.1. Atestare documentară

2.1.2. Arhitectură

2.1.3. Hramul bisericii „Buna Vestire

2.2. Biserica din Satul Vechi, cu hramul „Sfântul Dimitrie

2.2.1. Arhitectură

2.2.2. Pictură

2.2.3. Hramul bisericii „Sfântul Dimitrie

2.2.4. Clopotnița

2.3. Biserica din Satul Nou, cu hramul „Izvorul Tămăduirii

2.3.1. Arhitectură

2.3.2. Pictură

2.3.3. Hramul bisericii „Izvorul Tămăduirii

2.3.4. Clopotnița

2.3.5. Cimitirele

Capitolul 3. Viața religioasă a locuitorilor oglindită în tradiții și obiceiuri

3.1. Obiceiul de Dragobete

3.2. Obiceiul Mărțișorului

3.3. Vremea babelor

3.4. Obiceiuri de Mucenici

3.5. Obiceiuri de Blagoveștenie

3.6. Obiceiuri de Florii

3.7. Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Mare

3.8. Sărbătoarea Paștelui

3.9. Sărbătoarea Armindiei

3.10. Obiceiuri de Rusalii

3.11. Sânzienele

3.12. Datini și obiceiuri de Sfântul Ilie

3.13. Adormirea Maicii Domnului

3.14. Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru

3.15. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

3.16. Obieciuri de Moș Nicolae

3.17. Sărbătoarea Crăciunului

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Am ales acestă lucrare, Monografia Bisericii “Izvorul Tămăduirii”, în primul rând datorită lipsei unui document ce poate cuprinde întreg istoricul bisericii, al satului dar și a vieții religioase a comunei Rotunda, de asemenea, subiectul fiind pentru mine unul fascinant.

Biserica a fost ridicată din nevoia oamenilor de a avea un lăcaș de rugăciune în care să-și facă ascultate grijile, nevoile și tristețile sufletui. Preotul Dumitru Popescu a luptat cu greutățile acelor ani, dar a reușit, în cele din urmă să ducă la bun sfârșit ridicarea casei Domnului cu ajutorul credincioșilor.

Fosta biserică în care s-au ținut slujbe până la sfârșitul secolului XIX nu mai putea fi folosită, acesta aflându-se într-o stare avansată de degradare, fără posibilitatea de a putea fi reparată. Având un istoric zbuciumat, influențat de năvălirile turcilor și de evenimentele naturale, biserica veche nu a mai rezistat permanentelor recondiționări, dar și creșterii numărului credincioșilor, ajungându-se astfel la necesitatea ridicării unui alt edificiu.

Mi-am propus structurarea lucrării pe trei capitole, în care să surprind etapizat evoluția vieții religioase încă de la începuturile formării comunităților pe arealul actualei comune Rotunda. Spre sfârșitul lucrării mi-am propus să evidențiez unele din datinile și obiceiurile locale, dar și folclorul din această zonă a țării, bogată în literatură populară, respectiv Oltenia.

Capitolul 1. Comuna Rotunda

1.1. Așezarea geografică a satului

Comuna Rotunda este împarțită în două sate: Satul Vechi și Satul Nou. Este așezată în Câmpia Romanațiului, Județul Olt, în partea sudică a Municipiului Caracal, la 18 km de acesta, aflându-se sub jurisdicția Episcopiei Slatinei și a Romanațiului. Legătura cu celelalte localități este realizată cu ajutorul a două drumuri: primul, DJ 542A, îi oferă deschidere spre așezările din Nord și spre cele din Sud, în timp ce DJ 642A face conexiunea cu Comuna Vlădila, acesta fiind parte din vechiul drum al satului spre târgul din Caracal.

„Rătunda, com. rur., la N. plășei Balta-Oltului-d.-j., jud. Romanați, formată din satul cu același nume, situat pe un teren șes, la V. de com. Studina, la 26 kil. Spre N. de Corabia și la 15 kil. Spre S. de Caracal.

Are o populație de 759 locuitori; o școală mixtă, frecuentată de 43 elevi (1899-900); o biserică, cu hramul Buna-Vestire (1868), deservită de 2 preoți și 2 cântăreți; 6 cîrciumi.

Budgetul com. e de 2326 lei la venituri și de 2317 lei la cheltuieli.”

Comuna Rotunda se învecineaza astfel:

-la Nord cu comuna Redea și cu satele Comanca, Redișoara și Valea Soarelui

-la Est cu comunele: Grădinile, Studina, Studinița și Vlădila

-la Sud cu comunele Obîrșia si Bucinșu

-la Vest cu satele Zvorsca si Amărăștii de Jos, acestea două făcând parte din Județul Dolj.

Între aceste limite comuna are o suprafață de 35,43 de km² și este constituită dintr-un singur sat – Rotunda.

Din punct de vedere matematic, teritoriul comunei este traversat de paralela de 43º58’52’’ latitudine Nordică și meridianul de 24º18’57” longitudine estică.

Sub influența cadrului natural, comuna ocupă o poziție favorabilă pentru dezvoltarea așezărilor și pentru desfășurarea activităților agro-industriale, cea mai mare pondere având-o agricultura. Un rol important îl deține clima temperat-continentală, lucru care a favorizat dezvoltarea unui sol fertil care poate produce recolte bogate de grâu, porumb, floarea soarelui etc.

Comuna prezintă un rol important în ceea ce privește aprovizionarea pieței agroalimentare cu produse cerealiere și animaliere, cât și ca sursă de forță de muncă în diferite activități economice, mai ales în industria textilă.

Ca poziție istorico-geografică, județul Olt face parte din vechea provincie istorică Oltenia având o legătură puternică cu vestul țării, cu Banatul pe Valea Dunării, cu Transilvania prin Valea Oltului, iar prin portul dunărean Corabia are legătură cu Marea Neagră.

Până în anul 1938 comuna Rotunda a aparținut județului Romanați, care avea limita estică de-a lungul râului Olt, după această dată județul Olt înglobând și județul Romanați.

1.2. Relieful

Câmpia Olteniei este situată între Dunăre, Olt și dealurile piemontane Getice. Între Desnățui și Olt, unde câmpurile înalte Sălcuța și Leu-Rotunda sunt în contact cu Podișul Getic, limita dintre cele două unități vecine nu pare evidentă, nici morfologic, nici structural. Această tranziție poate fi urmărită la est de Desnățui pe direcția localităților Radovan, Vârvor, Craiova, Robănești, Balș, Piatra Olt. La vest de Desnățui unde terasele Dunării intră în contact direct cu Podișul Getic, limita este clar exprimată printr-un abrupt de eroziune înalt de 50-80 metri, care trece pe la Vânju Mare, Plenița, nord de Giubea, Radovan.

Între Jiu și Olt, incluzând și luncile extinse ale acestora, se desfășoară Câmpia Romanaților. Dacă în partea de sud, lunca Dunării se detașează net de câmpie prin denivelări de 10-30m, impuse de frunțile teraselor inferioare ale fluviului, limita de nord este mai puțin evidentă, deoarece platourile piemontane ale Podișului Getic coboară treptat și trec pe nesimțite în Câmpia Leu-Rotunda, mai neted și din ce în ce mai extins spre sud. Această fâșie de tranziție poate fi conturată pe aliniamentul localităților Craiova – Robănești – Balș.

Relieful acestei subunități este caracterizat prin predominarea formelor domoale și relativ plane, ce impun o remarcabilă omogenitate peisajului scăzând altimetric de la 180-190 m în nord, la 45-50 m în sud. Este constituit dintr-un câmp piemontan întins ce se continuă spre sud, est și vest cu terasele și luncile Dunării, Oltului și Jiului, care formează, după Câmp, a doua treaptă morfogenetică a Câmpiei Romanaților.

Câmpul Leu-Rotunda, situat între terasele de pe stânga Jiului și cele de pe dreapta Oltului constituie, datorită îngustării evidente a teraselor Dunării, relieful predominant al Câmpiei Romanaților. Formează aproape jumătate din suprafața întregii unități fapt ce o individualizează față de Câmpiile Blahniței și Desnățuiului unde predominante sunt terasele. Partea lui nordică, mai înaltă, este împărțiță de Teslui și Olteț în interfluviul Jiu-Teslui, mai neted în vest și interfluviul Teslui-Olteț mai îngust, cu fragmentare mai pronunțată in est. Spre sud este mult mai extins și neted având aspect aproape tabular. O fragmentare ceva mai accentuată se înregistrează în jumătatea lui estică de către văiugile mai puțin adânci (5-25m), cu direcția generală vest- nord-vest -est- sud-est.

Peste structura fluvio-lacustră din Pleistocenul inferior, care definește geneza piemontană a Câmpului, în timpurile mai recente ale Cuaternarului (Pleistocen mediu – Holocen) s-a așternut o cuvertură groasă de 5-15 m de depozite loessoide, la care, spre sud și vest, se mai adaugă, pe grosimi variabile 3-10 m nisipuri eoliene. Ele estompează contactul Câmpului cu terasele superioare ale Dunării și Jiului și formează un întins câmp de dune cu orientare generală vest- nord-vest – est-sud-est, care înaintează în interiorul Câmpului până la aliniamentul sud-vest de Leu, Puțuri, Castranova, nord de Apele Vii, Ghizdăvești, Celaru, Rotunda.

Câmpul Leu-Rotunda reprezintă partea cea mai înaltă a câmpiei dintre Jiu și Olt, altitudinile crescând de la 90-100 m în sud, până la 180-190 m în nord, panta sa generală fiind de circa 1-1,3 ‰.

1.3. Clima

Rotunda este o comună de câmpie cu relief monoton si se bucură de clima temperat-continentală cu valuri de aer umed din Est și uscat din Vest, cu ierni geroase si aspre si veri călduroase si secetoase.

Vântul este cel mai dinamic element al climei și reflectă pe fondul general al circulației maselor de aer condițiile locale regionale. Neomogenitatea suprafeței active se imprimă asupra direcției și vitezei vântului, așa cum este relieful care influențează vizibil parametrii vântului.

Vântul, element climatic caracterizat prin instabilitate are un rol hotărâtor în variațiile climei cu implicații neprevăzute asupra celorlalte elemente fizico-geografice. În urma studierii datelor vitezei medii lunare multianuale se evidențiază valori medii multianuale de 2,8 m/s (cele mai mari) în luna martie și de 1,4 m/s (cele mai mici) în luna august.

Privind frecvența medie a vânturilor pe direcții se poate observa că predomină vânturile vestice cu frecvență de 19,4%, urmate de cele estice și nord-estice cu câte 16,4%, și respectiv 16,3% și calmul atmosferic 33,3%.

Vânturile scot în evidență prezența unei zone de interferență între partea estică a Câmpiei Române și partea vestică a aceleași regiuni, în primul caz fiind vorba de crivăț, iar în al doilea caz despre austru. Vânturile nu au produs pagube mari în zonă, influență mai mare (negativă) o are crivățul, în special asupra transporturilor, troienind zăpada atât pe șoseaua județeană ce leagă comuna Rotunda de municipiul Caracal, cât și pe drumurile comunale.

Cele mai frecvente vânturi care se abat asupra localității sunt: crivățul (sau vântul de iarnă) care bate dinspre Est sau Nord-Est și aduce viscol și zăpadă iarna, ploaie primăvara și secetă vara; băltărețul, care aduce ploaie; zefirul, vânt călduț și plăcut care bate la intervale mari de timp; austrul, bate din direcția Sud-Vest și aduce secetă. Temperaturile medii anuale sunt ridicate, cu valori de 13-14 grade Celsius înscriindu-se în zona cu cele mai ridicate valori din țară, dar cu precipitații reduse de circa 450-600 mm pe an si secete frecvente.

Nebulozitatea. În cazul existenței norilor, radiațiile solare sunt ecranate ziua iar noaptea radiația terestră este diminuată modificând bilanțul radiației, suprafeței active și atmosferei. Aceasta crează o serie de particularități esențiale în distribuirea și variația celorlalte caracteristici ale climei. Regimul norilor este în strânsă dependență de circulația atmosferei. În zona comunei Rotunda numărul zilelor cu cer acoperit este între 100-120, iar numărul zilelor cu cer senin este de peste 80 pe an. Restul zilelor sunt cu timp mixt. Vara, în orele amiezii se produc nori cumuliformi ce determină valori ale nebulozității cuprinse între 5 șirecvență de 19,4%, urmate de cele estice și nord-estice cu câte 16,4%, și respectiv 16,3% și calmul atmosferic 33,3%.

Vânturile scot în evidență prezența unei zone de interferență între partea estică a Câmpiei Române și partea vestică a aceleași regiuni, în primul caz fiind vorba de crivăț, iar în al doilea caz despre austru. Vânturile nu au produs pagube mari în zonă, influență mai mare (negativă) o are crivățul, în special asupra transporturilor, troienind zăpada atât pe șoseaua județeană ce leagă comuna Rotunda de municipiul Caracal, cât și pe drumurile comunale.

Cele mai frecvente vânturi care se abat asupra localității sunt: crivățul (sau vântul de iarnă) care bate dinspre Est sau Nord-Est și aduce viscol și zăpadă iarna, ploaie primăvara și secetă vara; băltărețul, care aduce ploaie; zefirul, vânt călduț și plăcut care bate la intervale mari de timp; austrul, bate din direcția Sud-Vest și aduce secetă. Temperaturile medii anuale sunt ridicate, cu valori de 13-14 grade Celsius înscriindu-se în zona cu cele mai ridicate valori din țară, dar cu precipitații reduse de circa 450-600 mm pe an si secete frecvente.

Nebulozitatea. În cazul existenței norilor, radiațiile solare sunt ecranate ziua iar noaptea radiația terestră este diminuată modificând bilanțul radiației, suprafeței active și atmosferei. Aceasta crează o serie de particularități esențiale în distribuirea și variația celorlalte caracteristici ale climei. Regimul norilor este în strânsă dependență de circulația atmosferei. În zona comunei Rotunda numărul zilelor cu cer acoperit este între 100-120, iar numărul zilelor cu cer senin este de peste 80 pe an. Restul zilelor sunt cu timp mixt. Vara, în orele amiezii se produc nori cumuliformi ce determină valori ale nebulozității cuprinse între 5 și 5,5 zecimi. Maximul de nebulozitate se produce în luna decembrie, iar minimul în august-septembrie când predomină timpul stabil.

Ca și regimul nebulozității, durata de strălucire a soarelui depinde pe o parte de circulația generală a atmosferei, de regimul și distribuția nebulozității, iar pe de altă parte de condițiile geografice locale. Datorită poziției geografice durata medie de strălucire a soarelui în zona comunei Rotunda este de circa 220 ore într-un an, durata eficientă de strălucire a soarelui este de 709 ore în semestrul rece și de 1491 ore, circa 70 %, în semestrul cald, aprilie-septembrie.

Numărul mediu anual de zile cu strat de zăpadă variază între 50 și 70. Grosimea medie a stratului de zăpadă în cursul unei ierni este de circa 10-20 cm. Grosimea maximă a stratului de zăpadă a fost înregistrat în iarna anului 1953-1954 de circa 170 cm. Cea mai blândă iarnă a fost cea din 1988-1989 când s-au înregistrat zilnic temperaturi pozitive iar timpul a fost în marea lui majoritate senin și uscat.

Stratul de zăpadă prezintă o mare importanță prin acțiunea de protecție asupra semănăturilor în perioada de iarnă și prin rezerva de apă rezultată în urma topirii zăpezii.

1.4. Solurile

Solul poate fi considerat unul dintre componentele fundamentale ale învelișului geografic. Are rol principal în ceea ce privește alegerea culturilor agricole, urmărindu-se atât o productivitate ridicată, dar si calitate. Localitatea este înconjurată de unele din cele mai fertile terenuri din țară, tipul de sol predominant fiind cel de cernoziomuri levigate, acesta facând parte din categoria molisolurilor, bogate în humus de mare fertilitate. Procesele de geneză și evoluția solurilor, în cadrul teritoriului Comunei Rotunda, au avut loc prin interacțiunea în timp a factorilor pedogenetici: climă, relief, hidrografie, vegetație, precum și prin interacțiunea omului cu îngrășăminte chimice și organice, amendamente calcaroase, aplicarea unei agrotehnici diferențiate.

1.5. Hidrografie

Rețeaua hidrografică este influențată de un complex de factori fizico-geografici în care regimul precipitațiilor împreună cu scurgerea superficială și cea subterană, deține un rol primordial, la care se adaugă celelalte elemente climatice și aspectele de relief, apoi structura geologică, solul cu scoarța de alterare, vegetația și activitățile antropice.

Precipitațiile au rolul de a completa resursele de apă; relieful prin fragmentarea și declivitatea terenurilor, asigură scurgerea superficială; solul prin structura sa are rol de formare a scurgerii de suprafață și în procesul alimentării apelor subterane prin procesul de infiltații; covorul vegetal stăvilește eroziunea, reține apele și duce la îmbogățirea pânzelor freatice; omul prin lucrări funciare a influențat scurgerea superficială sau a deviat unele cursuri de apă în folosul său.

Pe raza comunei Rotunda nivelul piezometric al apelor subterane freatice se situează între 13 m în nordul comunei (Satul Nou) și 4 m în sud-estul comunei (Satul Vechi), aceste ape având o importanță deosebită pentru alimentarea cu apă a populației, deoarece apa fântânilor provine din stratul freatic.

Rețeaua hidrografică a comunei este cat se poate de săracă, Rotunda nefiind strabătută de un curs de apă. Singurul flux din zonă se găsește la sud de localitate, acesta făcându-și apariția în anii ploioși, curgând pe direcția Vest-Est printr-unul din canalele construite în timpul comunismului. Acesta face parte din sistemul de irigații realizat după colectivizare cu scopul de a îmbunătăți agricultura, urmărindu-se realizarea unui randament mai bun al culturilor, dar și desecarea anumitor zone predispuse la inundații.

1.6. Vegetația

Prin poziția sa geografică, teritoriul comunei Rotunda este așezat în zona de silvostepă, zonă ce ocupă circa 80% din Câmpia Olteniei, iar în Câmpia Romanaților acoperă aproape 50% din spațiul acesteia. Limita nordică a acestei zone în Câmpia Romanaților urmează aliniamentul Dăneți – Deveselu – Caracal – Dobrosloveni. Structura actuală a tipurilor de vegetație reliefează intensitatea intervenției antropice asupra vegetației inițiale. În cea mai mare parte suprafața zonei de silvostepă este despădurită și desțelenită și preluată pentu culturi de câmp.

Pădurile din silvostepă aparțin șleaurilor de câmpie, alcătuite din stejar brumăriu (Quercus Pedunculiflora), stejar pufos (Quercus Pubescens) cu cer (Quercus Cerris) gârniță (Quercus Frainetto).

1.7. Încadrarea satului în timp și spațiu

După cele 2 razboaie de cucerirea a Daciei de romani, acestia din urmă reușesc să-i înfrângă, sub conducerea Împăratului Traian, pe războinicii daci si includ teritoriul din sudul Câmpiei Române, deci și Câmpia Romanațiului din care face parte Rotunda, în provincia Dacia Traiana. Dovezile arheologice arată că în jurul localității au existat în trecut așezări romane. Pentru pastrarea ordinii, după cucerire, au fost aduse legiuni romane ce mai aveau rolul si de a apăra noile teritorii anexate de popoarele barbare migratoare. Pasul făcut de către Traian în direcția aceasta nu a avut ca scop civilizarea poporului dac, ci a urmărit umplerea vistieriei goale a Romei. În acele timpuri au avut loc defrișări masive, teritoriul de la nord de Dunăre fiind înainte de aceasta acoperit aproape în întregime de paduri, lemnul luând calea Romei. Dacia era plină de bogății. Pentru o mai bună administrare și un acces mai ușor romanii au construit drumuri dintre care ne amintim de cel de pe Valea Oltului, cunoscut sub numele de “Drumul lui Traian”, care trece la aproximativ 18 km de Rotunda. Construirea acestei artere de comunicații nu însemna că legiunile romane se așezau numai de-a lungul ei. Astfel există dovezi ale prezenței acestora sub forma unor așezăminte din care au mai rămas cărămizi late de factură romană cu o dimensionare specifică constructiilor din acele vremuri, elemente descoperite de către oameni în timp ce-și lucrau terenurile în sud-estul Comunei Rotunda, dar și în curtea Bisericii din “Satul Vechi” sub forma unui zid ce se spune că ar fi fost o biserică mai veche, acesta dispărând cu timpul datorită acțiunilor umane.Se poate ca Biserica dispărută să fi fost ridicată cu cărămizi romane lucru des întâlnit în istorie. Analizate,se poate face afirmația că, aceste carămizi dateaza din secolul al II-lea dHr, deci după cucerirea Daciei de către romani. O parte din ele au fost însușite de diverși locuitori, în timp ce câteva au fost așezate în fața intrării casei parohiale care ulterior a devenit Biserica din “Satul Vechi”. În mijlocul pădurii Frăsinet, odată cu părăsirea drumului Rotunda-Vlădila, au fost găsite urmele unei așezări romane. De aici se trage concluzia că unele construcții romane au fost așezate între perimetrele de azi ale comunelor Rotunda si Vlădila, iar alta la Rotunda. Legiunile armate romane erau adăpostite în castre așezate în puncte strategice sau în jurul punctelor strategice, astfel ca la nevoie ele să acționeze imediat si cu efect.Deci, am putea spune că urmele arheologice, cărămizile, datorită vechimii ar putea aparține fie unei clădiri civile, fie unei construcții militare din perioada respectivă. Retragerea armatelor si administrației romane din Dacia Romană s-a produs etapizat si s-a datorat incursiunilor popoarelor năvălitoare. Astfel, Împăratul Aurelian este obligat să vină si să lupte împotriva goților. După victoria s-a împotriva acestora realizează că nu mai poate ține mult timp sub control pământurile dacilor datorită problemelor nenumărate din Imperiu și concluzionează că cea mai bună soluție este revenirea la vechile frontiere de la Dunăre, aceasta reprezentând zidul perfect de apărare. Teritoriul eliberat este dat de către împărat,prin tratat, goților spre a-l apăra, transformându-i în “federați”. Astfel că goții se transformă din popor dușman în aliati ai Imperiului Roman, luându-si astfel obligația de a apăra teritoriile de la nord de Dunăre si de a ataca, la nevoie, dușmanii Romei. Împăratul Aurelian, prin “retragerea Aureliană” etapizată din 271, respectiv 275, își “fortifică” granițele nord-estice, eliberându-se de povara luptelor cu popoarele migratoare ce veneau din zona Europei de est si din nordul Asiei, dar si cu facțiunile de daci liberi din nordul Daciei. Intervalul dintre stăpânirea romană si secolul al XVII-lea este lipsit de documente.

1.8. Atestarea documentară a satului

În trecut, pe terenurile comunei Rotunda, au existat și alte sate. Aceste așezări umane apar si dispar în negura vremii. Hotarul Rotunda de acum cuprindea înainte trei hotare pe care se găseau trei sate: hotarul Vădila, hotarul Rotunda și hotarul Polovinelor. Aceste trei sate au fost la început sate de moșneni(om liber stapân pe pământul sau din strabuni), pentru ca mai tarziu acești moșneni să renunțe la libertate vânzându-se ei cu tot cu moșiile lor.

Satul Polovine este primul ce-și lasă urme în jumătate de început a secolului al XVII-lea și ar fi durat până la sfârșitul secolului al XVIII-lea afându-se localizat în parte de sud-vest a Comunei Rotunda, în locul numit “Groapa cu nisip”.

Prima atestare documentară a acestui sătuc o găsim la Arhivele Naționale, în documentele Mănăstirii Brâncoveni. Este vorba despre un hrisov al lui Matei Voievod prin care acesta întărește stăpânirea moșnenilor asupra satului ”Polovinelor”, sat ce fusese vândut ca vecini lui Necula Vistier, documentul având data de 6 iulie 1633. În acest document aflăm cum că acest sat a fost mai înainte sat de oameni proprietari ce aveau propriile lor moșii, ”de la moși, de la strămoși încă mai de nainte vreme din zilele altor bătrâni domnitori”. Sătenii se vând ca ”vecini” cu fii și cu moșiile lor, în zilele Voievodului Alexandru Iliaș, lui Necula Vistierul.

Datorită necredinței cu care se comportă Necula față de Matei Voievod luând partea dușmanului, Radu Iliaș. Acesta venise din Moldova cu oaste de moldoveni și tătari pentru a-l da jos de pe scaunul domniei pe Matei. Datorita acestei decizii Necula rămâne fără terenuri, care sunt date acum de către Voievod lui Radu Iusbașa din Targșor pentru dreaptă credință. Ceva mai tarziu, Radu Iusbașa se tocmește cu sătenii să-i elibereze cu tot cu terenuri prin voia lui și cu știrea Domnului în divan pe 150 de galbeni. Voievodul a fost de accord cu acestă eliberare, revizuind plata astfel: 40 de galbeni pentru Radu Iusbașa, 100 pentru domnie si 10 sa fie înapoiați satenilor. Astfel, prin acest hrisov, Voievodul Matei Basarab întărea deplina stăpânire a pământului moșnenilor din Polovine, specificând și numele acestora.

Satul Polovine nu avea o întindere prea mare, dar locuințele erau construite din cărămidă arsă, acest tip de material de zidărie fiind scos la lumină și în prezent de plugurile aflate la arat in locația respectivă. Faptul că locuitorii foloseau cărămida ca și material ne indică un grad ridicat de viețuire, lucru rar întâlnit în acele vremuri.

Bătrânul Nae Nițoiu născut în Dioști în 1886 și stabilit în Rotunda în 1894 povestește cum că satul în urma unei năvaliri otomane s-ar fi separat astfel: o parte din săteni s-au adăpostit în pădurile care înconjurau satul, în timp ce sătenii rămași au fost măcelăriți, rezistența română fiind înfrântă. Aceasta s-ar fi întâmplat în zilele Paștelui în timp ce “băieții și fetele jucau după sunetul fluierului la horă.” Năvălirea turcilor ar fi fost prevestită de o superstiție locală cum că o cioară cu moț s-ar fi așezat pe un copac din apropierea locului de joc, acesta fiind considerat un semn rău. La puțin timp după aceasta s-a dat alarma. Legenda locală spune că pentru a scăpa de cruzimea la care se dădeau armatele otomane, fetele s-ar fi aruncat într-o fântână, preferând moartea în fața atrocităților turcilor. Tot potrivit acestei legende, un singur flăcău ar fi scăpat împreună cu iubita sa refugiindu-se peste Jiu, de unde nu se știe dacă s-au mai întors. Astfel satul Polovine dispare din așezarea de la Groapa cu Nisip.

În arhivele statului există dovezi ale existenței acestui sat prin documente de vânzare a dreptului de proprietate de către săteni, pentru ca mai apoi să fie răscumpărați de către domnitorul Matei Basarab.

Ultima atestare documentară a Polovinelor apare într-o carte de judecată a Banului de Craiova Ienache, cu data de 11 mai 1750. Motivul dispariției ramane un mister, lipsa unor mărturii scrise în această privință lăsând loc speculației.

În a doua jumătate a domniilor fanariote s-a format o nouă așezare, la est de actuala vatră, locul numindu-se Copilești. Numele provine de la valea pe care era situată.

Valea Copileștilor traveresază comuna de la est la vest chiar prin mijlocul satului nou, iar în anumite perioade pârâul se revărsa. Acesta intra din partea dinspre vest a satului nou si trecea prin centrul lui urmărind o bună parte șoseaua principală. Își are numele de la o veche familie Copilești care a înființat, se pare, un sat Copilești ce nu avea în anul 1830 mai mult de 30-40 de case, dovadă stand povestirile bătrânilor despre pescarul Lazăr care atunci când aducea pește striga urcat pe bordeiul sau ca sa vină oamenii sa cumpere pește. Toate locuințele erau semiîngropate, numindu-se bordeie. Acesta este unul din cele mai vechi tipuri de adăpostire umană din estul Europei, fiind amintit de scriitori antici precum Ovidiu, Strabon și Vitruviu, fiind surprins si pe columna lui Traian.  Ignac Stefan Raicevich notează la 1788 în părțile de jos ale Valahiei că: „Satele de la câmp sunt în general forte proste și înfățișeză un tablou de desolațiune și miserie. Casele, cari se pot numi mai cu drept vizuini, sunt construite sub pămînt și se chemă bordee. Din depărtare nu se pote vede decât fumul ce ese pe coșuri, iar de aprope numai acoperișul, care este prea puțin înălțat de la pămînt, astfel că erba cresce pe de-asupra. Locuitorii fug de drumurile mari și caută pentru așezarea satelor vre-o vale sau loc înfundat, spre a nu fi vezuțî de trecetorî și spre a se feri de prădări și de încălcări.”

Bordeiul este o locuință aproape scufundată în pământ din care se vede doar acoperișul în formă de semicerc , făcută din scânduri și stuf. Scările, care coboară aproape un metru până la intrarea în locuință, sunt conturate din lemn, iar spațiile rămase sunt umplute cu pământ. Ușa este masivă, din lemn, cu o clanță, de fapt o bucată de lemn, care angrenează sistemul de închidere făcut din același material.

Mai înainte de satul Copilești luase ființă stupăria Brâncovenească care era proprietatea lui Brâncoveanu și unde fuseseră aduși oameni special pentru îngrijirea ei. Stupăria, deși se găsea la sud de așezarea de azi, în locul numit Ulmul lui Zazu, era un mijloc de venituri ale domnitorului. Pentru a mări rentabilitatea îl aduce ca prisăcar pe Pătru Zazu care s-a stabilit cu bordeiul și familia în acele locuri. Stupăria a rentat, ca dovadă faptul că aceasta a funcționat multă vreme. În acest timp Mănăstirea Brâncoveni care primise aceste terenuri ca danie din partea domnitorului Constantin Brâncoveanu a început să aducă oameni și să-i așeze în jurul stupăriei.

Din acea vreme povestirile bătrânești mai citează pe un anume Badea, care strângea birul turcesc în vite. Acesta le lua și transporta animalele la Constantinopol cu toată nesiguranța acelor transporturi pe drumurile lungi ale Peninsulei Balcanice.

Nu se poate preciza ce a rămas din satul Copilești dar dispariția acestuia se poate corela cu plăgile care măcinau sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX.

Rotunda apare, conform documentelor găsite la Arhivele Naționale, cu cel puțin 50 de ani înaintea primei atestări documentare care se găsește în inventarul Mănăstirii Brâncoveni, învecinîndu-l cu Polovinele si Vlădila, sate disparate în timp, ale căror terenuri acum aparțin Comunei în cauză. Documentul care aduce lumină în aflarea vechimii satului Rotunda este unul de vânzare prin care un sătean numit ”Radul fiul Boldii” vinde, la data de 25 martie 1675, Egumenului Mănăstirii Brâncoveni, Anania, moșia sa din hotarul Rotundei și Polovine.

În Monografia realizată în anul 1939 învățătorul Gheorghe I. Dumitrescu intervine cu ideea existenței unei legături între satele Rotunda și Vlădila în ceea ce privește amintirea celor două în documente. Acesta consideră că ”ori de câte ori se vorbește de Vlădila să se cuprindă și Rotunda, cum de pildă în hrisovul privitor la Vlădila. Aici semnele de hotar ale Vlădilei cuprind în ele nu numai Rotunda, dar și Polovinele, încât hrisovul din 1634 poate să fie privitor și la locuitorii de la Rotunda”.

Moșnenii din satele Rotunda, Polovinele și Vlădila au început să-și vândă atât dreptul lor de moșie cât și libertatea în timpul lui Preda Brâncoveanul, bunicul Voevodului Constantin Brâncoveanu, fie acestuia, fie Mănăstirii Brâncoveni. Toate aceste documente de vânzare sunt păstrate în Arhivele Naționale. Unul din aceste zapise arată cum că la ”1647 Macovei din Polovine se vinde împreunaă cu feciorii lui, de a lor bună voe și fără nici o silă, lui Preda Vel Clucer Brâncoveanu”. Un alt document amintește de un anume ”Anghel din Rotunda” care împreună cu frații săi Poica, Tănasie și Dan vând în anul 1678 Egumenului Anania, al Mănăstirii Brâncoveni, moșia lor din Rotunda. Înstreinările au fost făcute treptat, și urmate de o oarecare neînțelegere între cumpărători și cei rămași moșneni, fiind nevoie de ”rânduire de boieri hotarnici de către Domn spre a merge la fața locului și alege dreptul fiecăruia”.Însă, în cele din urmă, toți moșnenii și-au înstreinat dreptul lor, renunțând și la libertate. Părțile care au rămas neînstreinate către Preda Brâncoveanu sau Anania aparțineau megieșilor din Vlădila și au fost mai târziu vândute devenind moșie boierească. Acestea erau situate la miază-noapte, iar proprietarii lor au fost, pe rând, Aga Costache Zătreanu,Grigore Otetelișeanu, iar pe urmă Oprea Amărăscu.

Pe 17 mai 1674, datorită miluirilor pe care Preda Brăncoveanu le făcuse Mănăstirii Brâncoveni cumpărate de la rotunjeni, polovineni si vlădileni, au fost strânși 12 boieri de Duca Voievod la cererea lui Constantin Postelnicul Brâncoveanu și a megieșilor din Vlădila pentru a alege hotarele. Astfel ei au hotărât hotarele Mănăstirii Brâncoveni de pe terenurile acesteia după cum urmează: ”din Măgura Vișii drept la Măgura Săpată, apoi la Grindul Granii, apoi la Copacul din Piatră la Polovioare, de aici pe la capul moșiei Zvorsca până la Piatra zisă de către Vlădila.Apoi drept la Copacul din calea Grojdibodului și de aici în Piatra de către Studina apoi până în Măgura Vișii”. Doi ani mai tarziu, pe 4 mai 1676, Duca Vodă aprobă hotărnicia celor 12 boieri și întărește stăpânirea Mănăstirii Brâncoveni peste cumpărăturile si daniile din acest hotar.

Mănăstirea a mai cumpărat pământ din acest hotar primind și de la Constantin Brâncoveanul, înainte de a deveni domnitor, terenurile cumpărate de acesta asemenea bunicului său. Noile achiziții ale mănăstirii fac ca în timpul lui Șerban Vodă, pe 9 ianuarie 1683, să se scrie un nou hrisov, acesta întărind impreună cu 24 de boieri hotărnicia și stăpânirea mănăstirii.

După cum se vede, Mănăstirea Brâncoveni a devenit proprietara celei mai mari părți din hotarul Rotunda, Polovine și Vlădila. Constantin Brâncoveanu, în calitate de ctitor al mănăstirii Brâncoveni, a dat un hrisov acesteia cu privire la o mare parte din moșiile ei în care se arată semnele de hotar ale fiecărei moșii. Acest hrisov, datat la 5 iulie 1689, cuprindea și moșia Rotunda și celelalte trupuri servind ca temei pentru toate măsurătorile de mai târziu. Dintre măsurătorile ce s-au făcut se cunoaște cea din anul 1840 făcută de hotarnicul Ioan Șerbănescu dar nedefinitivată și hotărnicia din anul 1858 făcută de inginerul Contantin B. Paleologu. Odată cu această hotărnicie s-a ridicat și plan care se păstrează la Arhivele Statului, realizat tot de către Constantin B. Paleologu. Pe baza acestei hotărnicii si a planului învestite cu putere prin hotărâre judecătorească s-au făcut în urmă toate măsurătorile și toate planurile de către inginerii statului, începând cu anul 1864 când s-a pus în aplicare legea rurală și până la ultimele înstrăinări făcute de stat când s-au creat sate noi pe lângă vechiul sat Rotunda, căci prin secularizare moșia aceasta ca și celelalte moșii mănăstirești au devenit moșii ale statului. În ceea ce privește satele Polovine și Vlădila în timpul ocupației austriece au fost părăsite, căci sunt însemnate pe o hartă de către un ofițer neamț neștiindu-se momentul în care au pierit cu totul, cunoscându-se doar urmele acestor așezări. Terenurile fostului sat Polovine au fost date prin împroprietărire noilor localnici veniți în noul sat Rotunda.

După cum se vede satul Rotunda datează de pe vremea lui Matei Basarab cuprinzând pe vremea aceea 3 sate: Rotunda, Vlădila și Polovinele.

După congresul de la Paris din 1856, care oprește războiul din Crimeea, se prevede printre altele, creearea unor adunări ad-hoc în cadrul Principatelor Române, acestea având atributul de a respecta dorințele poporului în vederea viitoarei organizări a celor două țări. În urma alegerilor sunt convocate în 1857 aceste adunări ad-hoc alcătuite din reprezentanți ai bisericii, boierimii, si țărănimii clăcașe cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române.

Comuna Rotunda l-a avut pe Marin Pîrcălăbescu deputat al țăranilor în divanul ad-hoc. Acesta este originar din satul Brabeți, județul Dolj, venind în Rotunda ca învățător în jurul anului 1840. El a fost primul învățător al comunei, având „o statură potrivită, față ovală, părul alb lăsat în chică pe spate”. S-a căsătorit în Rotunda cu o fată a lui Petcu Turbatu, un țăran colțaș și răzvrătit împotriva boierilor și a cârmuirii de atunci a țării. Marin Pîrcălăbescu a avut șapte copii, trei băieți și patru fete. Locuia într-un bordei, cu patru încăperi, așa cum locuiau toți rotunjenii în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Acesta a mai îndeplinit și funcția de notar al comunei Rotunda. Școala în care a predat Marin Pîrcălăbescu a funcționat într-o odăiță ce se găsea în incinta primăriei, nu era dotată cu bănci, copiii fiind nevoiți să stea pe jos. Ei scriau cu o bucată de var pe o scândură de lemn în loc de tablă. În anul 1857 a fost ales deputat pentru a lua parte la ședințele divanului ad-hoc unde se discuta unirea Țărilor Române. Despre alegerea lui ca deputat în jurnalul județului Romanați din 16 septembrie 1857 se menționează următoarele: „Obștea delegaților săteni, aleși la cinci plăși ale districtului … a procedat la alegerea deputatului prin balotație și toate sufragele au ieșit pe numele lui Marin Pîrcălăbescu, de la satul Rotunda, plasa Balta”. După alegeri acesta a mers la București. În adunările divanului împreună cu alți deputați a susținut „Unirea țărilor România și Moldova într-un singur stat și sub un singur guvern”. Bătrânii satului spuneau că el a cerut să se dea pământ țăranilor din moșiile boierești și acest lucru a făcut ca să-și atragă ura bogătașilor și moșierilor. Pentru a stăvilii curentul ce se forma în rândul deputaților țărani privind problema agrară boierii au căutat să îi cumpere pe cei mai aprigi susținători ai ideii. Lui Marin Pîrcălăbescu aceștia i-au oferit o moșie în apropierea comunei Rotunda, dar el nu a acceptat. A continuat cu mai multă înverșunare lupta, făcând agitație în rândul țărănimii arătându-le nedreptățile pe care le îndurau. După unire i s-a dat funcția de pădurar la pădurea „Gherghița” în județul Dolj, slujbă la care a renunțat după puțină vreme. Ura asupritorilor împotriva lui era de neîmpăcat, astfel că într-o noapte, oamenii boierilor l-au omorât cu lovituri de secure. Pierea, astfel, în chip odios, omul care luptase pentru Unirea Țărilor Române într-un singur stat, cu un singur govern și pentru înlăturarea nedreptăților. Era ucis omul, dar nu se stingea idea, care se va împlini mai târziu. A fost adus la Rotunda cu un car cu patru boi și înmormântat în cimitirul satului. Marin Pîrcălăbescu, deputatul unionist al țăranilor în divanul ad-hoc a fost o figură de luptător prețuit de marea masă a țăranilor pe care îi reprezenta, acesta fiind înfățișat, în imagini ce se găsesc prin instituții, în port țărănesc cu cosac de dimie albă și cu căciulă neagră, cu vârful răsfrânt în partea dreaptă, cum purtau țăranii din Câmpia Dunării pînă în preajma Primului Război Mondial.

Marin Pârcălăbescu este amintit într-un document din arhivele naționale, datat 2 februarie 1846. El este prezentat ca paraclisier al Bisericii din sat și apare împreună cu primul preot cunoscut din Rotunda, Marin Duhovnicul.

În anul 1864 s-a produs efectul actului lui Alexandru Ioan Cuza când și în comună s-a dat pământ cu titlu de împroprietărire, în partea de sud est. Pământul era dat celor căsătoriți, apți de muncă. Din această cauză o parcelă de teren s-a numit Însurăței. Nu se știe exact dacă în anul 1865 sau în anul 1866 au mai fost împroprietăriți oamenii bătrâni care nu intraseră în prevederile legii de împroprietărire din 1864. Loturile acestea se găsesc la vest de cele repartizate ăn 1864 și se numesc Moșiile Vechi. Aceste moșii până atunci erau stăpânite de Mănăstirea Brâncovenești iar mai apoi de Mănăstirea Cozia. Datorită condițiilor create în urma războiului de independență din 1877 și a noilor condiții economice, în anul 1892 se înfăptuiește o nouă împroprietărire când se va da vatra satului nou. Mai târziu, în 1897 se dă o nouă vatră de sat lângă Bucinișu numită Sătuțul, precum și locul de camp Polovinele. În Sătuț s-au construit ulterior câteva case care au fost părăsite în scurt timp, locuitorii mutându-se în vatra Satului Nou din Rotunda.

Numele satului Rotunda, după cum se spune, se trage de faptul că atunci când s-au pus prima oară bazele comunei au fost înjugați boi și s-a tras brazdă ce înconjura locul de sat. Această brazdă având o formă rotundă, sau rătundă în graiul vremii, a dus la denumirea ce o poartă astăzi. Toate împroprietăririle s-au făcut ținându-se seama de alternarea culturilor, locuitorii primind pământ în două părți repartizate cu denumirea pe care o poartă și azi: Plai de Porumb și Plai de Grâu.

Agricultura, viticultura și creșterea animalelor au fost ocupațiile de bază ale locuitorilor comunei.

Gănuci Floarea (Ciocan D. Floarea)

Născută în anul 1939 pe 25 martie, Gănuci Floarea,(Ciocan D. Floarea) face parte din cele câteva familii care au format comuna Rotunda, satul vechi. Aceasta este căsătorită cu Gănuci Eugen si s-a nascut într-o familie de 11 frați, tatăl Ciocan Dumitru, iar mama Ciocan Dumitra. Mama-Floarea iși aduce aminte cele povestite de tatăl său Ciocan D. despre ziua în care tatăl acestuia,Ciocan Pascu căsătorit cu Ciocan Voica , a ajuns în locul ce v-a deveni comuna Rotunda: “Mă tată, cand am ajuns aicea era locul negru, nu era mejdină, nu era nimic nimic”.Acest fapt ne duce cu gândul la cele două sate, Polovine respectiv, ceva mai legat de prezent, Copilesti, ale căror urme nu au mai fost găsite de noii veniți, lucru care ne face să concluzionăm că aceștia,cele cîteva familii, au fost cei care au întemeiat actuala Comună Rotunda. Aceasta mai zice că “în curtea Bisericii din Satul Vechi se găseau ruinele unei Biserici din care mai rămăsese doar un zid spre miază-noapte din cărămidă subțire ca cea de sobă” și că toți cei veniți erau “tineri însuraței”. Tanti Floarea povestește că ”Oamenii sau strans si sau facut grupuri, grupuri ca sa-si facă bordeie să poată trăi”, ajutandu-se . Nevoia de a-și face un rost în viață și momentul oferit de Reforma Agrară a lui Cuza, de împroprietărire, i-a împins pe cei tineri să se despartă de locurile de baștină si de familiile care i-au crescut și sa se ducă acolo unde erau oferite pămanturi de către stat. Aceste familii își încep viața de la zero, singurul ajutor fiind al propriilor forțe și acela al vecinilor. Pe umerii acestora s-a ridicat Comuna Rotunda, cu oameni veniți din satele de pe lângă Dunăre, neînrudiți, care au dat dovadă de curaj, dorință și spirit de într-ajutorare.

Tot de la tanti Floarea mai aflăm si de existența unui loc de îngropăciune ascuns de negura timpului situat in sud-estul Comunei Rotunda. Cu ocazia săpării unui șant, povestește că au dezgropat osemintele unui copil si ale câtorva adulți îngropați Creștinește. Aceasta era o fetița, deoarece s-a găsit un șir de mărgele la una din mâini, neavând vârsta mai mare de 5 ani. Rămășițele pământești au fost găsite la adâncime de o cazma, lucru ciudat, ce ne poate duce cu gândul la o înmormântare în grabă. Datorită distanței relativ mici dintre locul de înmormântare și biserica veche, gasită in ruină, se poate spune că acest loc este cimitirul satului care a avut lăcașul de cult în curtea actualei Biserici din Satul Vechi. Deasemenea, tanti Floarea spune că, dacă oamenii știau că acolo ar fi fost un cimitir, din respect și din frică de Dumnezeu, nu ar fi fost ales ca loc de făcut case.

1.9. Rotunda în anii Primului Război Mondial

După doi ani de neutralitate, România a intrat în război de partea Triplei înțelegeri cu gândul îndeplinirii idealurilor de unitate națională. La Caracal s-au făcut pregătiri ale Regimentului II Romanați, numărul 19 de infanterie și regimentului de cavalerie în care erau înrolați și locuitori din comuna Rotunda, iar odată cu intrarea României în război, regimentele respective s-au deplasat spre zonele de conflict.

În timpul Primului Război au căzut pe câmpul de luptă din rândul cetățenilor din Rotunda locotenentul Nicolaescu Andrei, sublocotenenții Iordăchescu Tudor și Vișoreanu Ion, 15 sergenți și 104 soldați.

În memoria eroilor căzuți pe câmpul de luptă, sătenii au ridicat un monument în curtea Școlii numărul 1 din Satul Vechi. Monumentul a fost construit de meșterul italian din Caracal, Iosif Bianchi și reprezintă un vultur din bronz ce poartă în cioc crucea biruinței.

Monumentul din Satul Vechi a fost ridicat în anul 1925 în amintirea eroilor căzuți în Primul Razboi mondial din inițiativa a trei soldați întorși de pe câmpul de luptă, pe numele lor: Marin I Turbatu, Alexandru I Sfârâială și Ion C.P. Micu. Aceștia au mobilizat comunitatea și au făcut rost de suma necesară, sătenii fiind toți bucuroși în a contribui. Învățătorul Drăgăescu Gheorghe dă dovadă de inițiativă și în anul 1974 obține, în scris, expunerea evenimentelor de la unul din cei trei inițiatori, Marin I Turbatu.

„Astăzi 23 mai anul 1974 se împlinesc 49 de ani de la data de 19 mai 1925 de când a avut loc cu această … solemnitatea dezvelirii Monumentului Eroilor din această comună care și-au pierdut viața pe câmpul de luptă în războiul din anul 1916-1918 pentru întregirea României Mari de azi.

La această solemniate au luat parte toți intelectualii din comună, autoritațile comunale, familiile celor disparuți și mai toată populația comunei.

Construirea acestui Monument a decurs așa:

Din inițiativa mea personală, eu Marin I Turbatu din această Comună, împreună cu Alexandru I Sfârâială și Ion C.P. Micu, care ambii nu mai sunt în viață, ne’am sfătuit între noi să ridicăm Monumentul în această comună pentru pomenirea fraților noștrii, veri, cumnați, rude și prieteni cu care am plecat la război și ei nu sau mai întors acasă.

Noi care avusesem fericirea de a ne mai vedea famiile noastre și cum ne luasem hotărârea pentru aceasta, ne’am gândit să cerem autoritaților comunale ca să mai colectăm prin comună de la populație.

Cererea ni s-a aprobat cu condiția ca ce ne hotărâm să și facem.

A doua zi am și plecat la Caracal ca să luăm contact cu un constructor de Monumente și am găsit pe italianul P.Branciai specialist cioplitor în piatră și marmură. Am comandat Monumentul cu prețul de 42 000 lei cu condiția ca la 40 de zile după Paștele anului 1925 să fie gata și instalat pe locul unde se află astazi în fața școlii nr.1 din comună.

Și cum noi nu dispuneam de atâtea fonduri ca să-l construim singuri, am pornit cu carul cu boi din casă în casă în tot cursul lunii februarie 1925. Aproape nu a rămas nici un om care să nu dea de bună voie un coș de porumb. Porumb se găsea în acel timp foarte mult. Aceasta a durat timp mult și greu în timp de iarnă.

Porumbii colectați i-am vândut cu un preț foarte ridicat de 72 de lei, dați aici în comună comerciantului de cereale Ion C. Nuțu din Caracal. Am vândut și coceni pentru foc numai să facem suma de care aveam nevoie. Din contribuția noastră si din ce am acumulat pe porumbii vânduți am ajuns la suma de 45 000 lei. Văzând că ne mai rămân din banii de care aveam nevoie 3000 de lei , ne-am hotărât să facem și o fântână alături de acest monument, tot în cinstea eroilor care au murit pe câmpul de luptă cu gura arsă de sete

Monumentul a fost făcut foarte solid așa cum am ceru. Pe lespezile lui de piatră sunt scriși toți fiii satului care au plecat la război și nu s+au mai întors la familiile lor. Numele lor se află săpate în piatră și vopsite cu bronz.

Fântâna a costat 3000 lei și monumentul 42000 lei, total 45000 lei. Manopera de lucru și toate muncile cauzate au fost făcute în mod gratuit.

Acesta este istoricul acestui Monument si al fântânii de alături care se află în fața Școlii nr.1 din Comuna Rotunda pentru a ști adevărata zi de ridicare pe locul unde se află astăzi.

23 mai 1974

Subsemnatul Marin I. Turbatu

Nascut 1888, luna Mai 5

Inițiatorul acestui edificiu, spre știința următorilor din comună pentru adevărata zi de construire a acestui edificiu. Dacă este admis, vă rog a se păstra în arhiva școlii sau în orice altă parte.

ss M. Turbatu

După încheierea Solemnitații, s-a întins o masă comună sub pomii din ograda școlii care a durat până seara, masă care cred că niciodată n-a avut loc în această comună, o masă pregătită din timp și foarte încărcată cu tot felul de mâncăruri și cu toate ale ei.”

1.10. Rotunda în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Începutul celui de-al Doilea Război Mondial a aruncat populația globului într-o nouă luptă pentru supraviețuire și libertate. Pornit de către Germania în anul 1939 războiul avea să țină până la începutul anului 1945, angrenând în mecanismul său aproape toate popoarele lumii și provocând moartea a aproape 70 de milioane de oamen, direct sau indirect.

Pentru păstrarea unității naționale împotriva agresorilor străini care invadaseră Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței, România intră în război de partea Axei prin hotărârea generalului Ion Antonescu în anul 1941. La 23 august 1944 România întoarce armele și se dă de partea Aliaților prin decizia tânărului Rege Mihai. O contribuție importantă a fost adusă și de Regimentele 19 infanterie si 2 Călărași din Caracal în care au activat și săteni din comuna Rotunda.

După dezrobirea teritoriului național și anularea deciziei arbitrare de la Viena, forțele militare ale celor două regimente caracalene au luat parte la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și a unor zone din Austria.

În această conflagrație mondială, din Comuna Rotunda au căzut pe front sublocotenentul Stefănică Pavel, sergenții Ciocan Dumitru, Tuțescu Aurel, Badea Ion și Grigore Octavian, caporalii Ozunu Alecu Dumitru, Boldeanu Alexandru, Ciolacu Marin si 96 de soldați.

Cu toate acestea, victoria Națiunilor Unite din 1945 a adus României o evoluție dramatică. Sub oblăduirea tacită a Marii Britanii și a Statelor Unite ale Americii, se instaurează în România un regim politic și economic aservit U.R.S.S.

1.11. Rotunda în timpul și după Revoluția din 1989

Pe 21 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu părăsește conducerea țării datorită revoltelor anticomuniste, instaurându-se astfel capitalismul și în țara noastră. Locuitorii comunei au ieșit în acea seară în stradă, manifestându-și bucuria, pentru ca a doua zi să se strângă în fața primăriei și să se organizeze într-un comitet cetățenesc care ulterior aderă la Frontul Salvării Naționale. Acest comitet hotărăște înlăturarea vechiului primar Nicola Alexandru, numind unul nou în persoana lui Marian Ivan, student în acea vreme la Facultatea de Drept. Comitetul local al F.S.N. avându-l în frunte pe învățătorul Sârbu Dumitru a condus localitatea până în 1992, când s-au organizat primele alegeri libere de după perioada comunistă.

Deasemenea, în timpul evenimentelor din 15-16 decembrie 1989 de la Timișoaraa căzut la datorie soldatul Argherie Ion, cetățean al comunei care ulterior a fost înaintat postmortem la gradul de sergent.

După Revoluția din 1989 în localitate s-au produs transformări radicale: prin desființarea C.A.P.-ului, locuitorii au redevenit proprietari pe pământurile ce le-au aparținut înainte de colectivizare; vechile magazine și unitățileeconomice de stat s-au privatizat și au apărut alte societăți comerciale și economice proprietate privată.

Comuna s-a modernizat prin pietruirea drumurilor comunale și modernizarea localurilor școlilor, grădinițelor, primăriei, a Bisericii din parohia Satul Nou ce poartă hramul ”Izvorul Tămăduirii”, a Bisericii din Satul Vechi ce poartă hramul ”Sfântul Dumitru”, amenajarea parcului comunal, racordarea la televiziunea prin cablu și la internet. Acest proces de modernizare s-a amplificat în ultimii ani și se desfășoară și în prezent.

1.12. Primăria comunei Rotunda

Potrivit hărții României din anul 1934, județul Romanați era împărțit, din punct de vedere administrative din șase plăși. Comuna Rotunda făcea parte din plasa Ocolu, cu următoarele comune: Apele Vii – reședință, Amărăștii de Jos, Amărăștii de Sus, Bucinișu, Celaru, Dobrotești, Ghizdăvești, Marotinu de Jos, Marotinu de Sus, Redea, Rotunda, Soreni, Zvorsca și Praporu.

Instituția administrativă cu cea mai îndelungată existență este primăria, fiind principala instituție a comunei. În secolul al XIX-lea administrarea așezării comunei era încredințată unei personae numită primar. Acesta era și președintele consiliului comunal.

Imobilul primăriei Rotunda a fost construit în anul 1950 de către președintele Cantor Francis. În timpurile cele mai grele de transformare materială și morală, acesta a muncit pentru comună, construind actuala clădire a primăriei.

Primarii care s-au succedat la conducerea acestei instituții au fost:

Sfârăială Dumitru

Cantor Francis

Ilie C. Ilie

Diaconu Gheorghe

Gâscă Ion

Stanciu Toma

Tufiș Marin

Crânguș Gheorghe

Buță Marin

Nicola Alexandru

În 1989 Primăria s-a mutat timp de 1 an de zile la Redea având primar Neda Ștefan. În 1990 Primăria Rotunda se reînfințează

Sârbu Dumitru

Ivan Marian 1990-1994

Vărzaru Marin 1994-1996

Diaconu Dan 1996-2000

Ene Mircea 2000-2004

Ozunu Dorel 2004-2008

Sârbu Vergil 2008

1.13 Școala

Începutul școlii în acest sat poate să fie de prin 1834 după amintirile lăsate de cei bătrâni, aceasta funcționând în tinda bisericii sau la învățător acasă. Până în 1854. Cauzele care au determinat acest început au fost dorința sătenilor de a ieși din ignoranța în care se găseau și de a avea un trai mai bun. Cei care învățau se făceau, după caz, preoți, cântăreți ai bisericii sau notari la primării, în măsura în care știau carte pe vremea aceea.

Învățătura în vremurile acelea cuprindea scrierea și citirea literelor, nelipsind de lângă abecedar învățarea rugăciunilor cum ar fi: Tatăl nostru, Crezul, Miluiește-mă Dumnezeule, Mânca-vor săracii, etc.

Materialul didactic pentru Școlarii începători era nisipul și un bețișor de lemn. Fiecare trebuia să meargă la locul unde se adunau pentru învățat cu „treistuca” cu nisip, pe care-l întindeau pe jos, netezindu-l cu mâna frumos, pentru ca mai apoi să scrie cu bețișorul sau cu degetul literele. La terminare ștergeau prin netezirea nisipului. Școlarii mai vechi, cei din anul doi, trei sau aceia din cei buni, foloseau hârtie, pe care scriau cu pană de gâscă și cerneală făcută din funingine sau din „bozii”.

Cei mai buni școlari aveau datoria de a-i învăța pe cei începători ori pe cei slabi, învățând astfel unii de la alții rugăciunile bisericești pentru ca pe acele vremuri nu se găseau cărți.

Fiecare școlar trebuia să memoreze rugăciunea spusă de superiorul său, „altfel era vai!”. Cei ce nu știau, erau pedepsiți să stea în genunchi pe boabe de porumb, coji de nucă sau bătuți cu nuiaua, și pentru că toți școlarii erau într-o singură cameră „se făcea o larmă de asurzea pe cei din împrejur, căci unii spuneau cu glas tare rugăciunile, alții cântau, alții numărau iar alții citeau literele scrise”.

Învățătorul sau dascălul de atunci era numai îndrumător, fiindcă pe langă acest atribut el mai avea și altă funcție, precum preot sau notar.

Ca învățător bun în vremurile de început satul Rotunda l-a avut pe Marin Pârcălăbescu, fost deputat în Divanul Ad-hoc din 1857 care mai era și notarul comunei, dar și paraclisierul bisericii, acesta fiind un bun cunoscător și scriitor al literelor chirilice. Nu se știe ce studii a avut acesta, dar concret este faptul că era mai pregătit decât ceilalți.

Marin Pârcălăbescu „era de statură mijlocie, plin la față, părul lung, chică și purta haine de aba”. După el au urmat fiii săi Gheorghe și Tudor Pârcălăbescu, despre care nu se știe ce studii să fi avut.

După 1864, când învățământul primar s-a legiferat și a devenit obligatoriu, învățătura s-a dezvoltat treptat, procedându-se tot cu metoda veche. De la 1864 până la 1900 au funcționat ca învățători următorii:

-Dumitru Nițulescu, din Rotunda, care avea două clase primare

-Dumitru Popescu. Era absolvent a patru clase de la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, care ceva mai târziu a fost preot al Comunei Rotunda

-Dumitru Jitianu, absolvent al cursului primar și o clasă de la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea

-Ion Smărăndescu, din Comuna Jieni, era absolvent al cursului primar

-Ion Gheorghicescu Mândroc din Comuna Zvorsca, absolvent a patru clase primare

-Ștefan Ștefănescu din Comuna Redea, avea ca studii patru clase primare (1881-1892)

-Gheorghe Ionescu din Comuna Redea, absolvent a patru clase de gimnaziu (1892-1900)

-Ion I. Balosache din Comuna Ghizdăvești, absolvent a patru clase de liceu, ce a devenit mai târziu șef de gară (1892-1900)

Școala a funcționat de la 1864 și până la 1904 într-o cameră din localul Primăriei, local cu totul impropriu pentru școală. Camera era „nespațioasă, neluminoasă, fără mobilier sufficient, elevii, parte din ei se așezau jos și se scria pe o scândură cu piatră de var în loc de tablă și cretă”.l 1904 s-a construit un local cu patru săli de clasă, cancelarie și două camere pentru locuința directorului, după modelul dat de Ministerul Instrucțiunii. Acest local s-a construit cu cheltuiala comunei și a costat, pe atunci, suma de 20 000 lei.

După războiul din 1916-1918, înmulțindu-se numărul copiilor, școala s-a bifurcat trecând fetele la școala de fete și băieții la școala de băieți.

În anul 1924 se înființează o a doua școală primară în Comuna Rotunda, desfințându-se școala de fete și amestecându-se ambele școli.Tot în anul 1924-1927 s-a construit al doilea local de școală în Comuna Rotunda, tot cu cheltuiala comunei, plătindu-se suma de 700 000 lei.

Sătenii au început să-și trimită copii la școală, sporind astfel numărul știutorilor de carte și a oamenilor luminați aceștia ajungând să aibă diverse funcții: militari, doctori, profesori, preoți, învățători, gazetari.

În present, la nivelul comunei Rotunda există două școli cu clasele I-VIII și două grădinițe unde învață copiii din localitate.

1.14. Căminul cultural „Dimitrie Cotenescu”

Din nevoia comunității de a avea un loc de întâlnire, socializare și din dorința de manifestare culturală s-a decis în anul 1948 înființarea, într-o sală improvizată, a primului camin cultural. Prin initiativa, dorința și contribuția generalului Ciocan M. Ion în anul 1950 a fost ridicată actuala clădire a Căminului Cultural, acesta fiind renovat și adus la zi din punct de vedere tehnologic în anul 2013.

Terenul pe care a fost construit Căminul Cultural „Dimitrie Cotenescu” a fost dat din terenul Școlii nr.1, din comuna Rotunda.

Construcția Căminului a fost făcută de Fundația Culturală Regală „Principele Carol”, al cărei președinte a fost generalul Ion M. Ciocan. Odată cu Căminul Cultural au luat ființă: Biblioteca, Dispensarul Medical, Casa de nașteri și baia comunală.

1.15. Satul. Forma, structura și textura așezării

Satul exprimă în cel mai înalt grad fenomenele de permanent și continuitate de care se leagă factorii de geneză și de dinamică ai fazelor de populare și umanizare a spațiului geografic.

Apărut și dezvoltat pe baza legilor economice și social generale, acesta se află in directă legătură cu pământul din propriul hotar, atribuind vetrei sale funția predominant de rezidență și odihnă, iar teritoriului de afară , funcție exclusiv productivă.

Comuna Rotunda are în component sa un singur sat- satul Rotunda, deși în limbajul și în conștiința locuitorilor se mai păstrează denumirile de Sat Vechi (sud-vestul comunei, vatra initial a satului) și Satul Nou (cealaltă parte a comunei), vatra comunei fiind situată în centrul comunei.

Permanenta evoluție la care se dedau așezările rurale le caracterizează printr-o infinitate variată de forme, în funcție de nivelul de dezvoltare social economic, de modul specific de valorificare de către om a valențelor cadrului natural, de particularitățile tradiționale de organizare, de gradul de angrenare al acestora în schimbul de bunuri și valori.

Casele și construcțiile publice au o dispunere proprie fiecărui sat în parte , astfel conturând un plan unic. Formele pe care intravilanul le ia sunt rezultatul unui proces complex cu legături în urbanism la un nivel de început.

Privit în ansamblu, planul comunei Rotunda, are o formă poligonală, iar după gradul de grupare a gospodăriilor în vatra satului, are o structură adunată, cu un grad relativ ridicat de concentrare al acestora. În ceea ce privește textura satului, aceasta este prin excelență geometrică, străzile intersectându-se în marea lor majoritate în unghi drept.

1.16. Fondul locativ

În ceea ce privește numărul de locuințe, acesta a scăzut de la 1110 în 1999 la 1104, toate acestea fiind proprietate particulară. În schimb suprafața de teren intravilan a crescut de la 36775 m pătrați în 1999 la 48305 m pătrați.

Dacă până în 1990 unul din principalii factori restrictive în acest domeniu era așa numita ”sistematizare a satelor românești”, după acest an scsăderea numărului de locuințe este determinate de migrația unei părți a populației tinere spre centrele urbane care au ales să-și vândă casele bătrânești după moartea părinților. Datorită gradului mare de uzură, noii proprietary au preferat să le dărâme. După cum am menționat, deși suprafața construibilă a crescut totuși s-au construit puține locuințe în raport cu creșterea supraffeței locuibile și acesta fiind un factor al scăderii numărului de locuințe. Din 1999 până acum fondul construibil a scăzut cu cateva locuințe, acest bilanț negative datorându-se faptului că s-au construit mai puține case decât au fost dărâmate.

În comună predomină clădirile ridicate pe parter, cele pe mai multe nivele fiind doar câteva acestea sunt ridicate dupa 1989. Materialele utilizate sunt cărămida, betonul si din ce în ce mai puțin cele din paiante și chirpici.

1.17. Gospodăria țărănească

Trăsătura characteristică a gospodăriilor din comuna Rotunda, este dată de faptul că acestea au curtea secționată în două și chiar în trei părți, în sensul de intrare din stradă. În prima parte se află de obicei casa de locuit cu o potecă pavată cu dale de ciment pe lângă casă, până la intrare. Restul spașiului din acest prim sector este ocupat de plante ornamentale. De obicei acest prim sector este îngrijit de întreaga familie și reprezintă cartea de vizită a gospodăriei.

Urmează a doua curte despărțită de prima printr-un gard de lemn sau plasă de sârmă pe suporți de ciment. Acest al doilea sector al curții încadrează acareturile existente în gospodărie, construite de bicei în prelungirea casei sau în imediata apropiere a acesteia, care cuprind de obicei:magazii, grajdul pentru vite, pătulul pentru porumbi, căpițele pentru nutreț și șopronul pentru depozite furajere.

1.18. Evoluția populației

Comuna Rotunda face parte din categoria comunelor mari ale țării, înregistrând la 1 ianuarie 2009 o populație de 2870 de locuitori. La începutul secolului nostru, în anul 1912, populația la nivelul întregului sat se ridica la 2806 locuitori.În anul 1966 s-a înregistrat cel mai mare număr de locuitori, datorită boom-ului demografic de după război, numărul ajungând la 4022. Curba demografică a avut, după această data o evoluție descendentă, ajungând în anul 2009 la 2870 de locuitori.

Evoluția numerică a populației este influențată de factori sociali, economici, istorici și demografici ce au conlucrat diferit, cu particularități de la o așezare la alta. Perioada 1912-1966 cuprinde două războaie mondiale care au influențat teritoriul României și totuși populația comunei Rotunda a crescut constant în acest interval de timp.

Capitolul 2. Biserica

2.1. Biserica veche a satului cu hramul „ Buna Vestire”

Știm că poporul român s-a născut cu o afinitate îndeptată spre creștinism pentru că românii au acceptat încă de la începuturile creștinismului ideea unui singur Dumnezeu. Dacă așa stau lucrurile, nu putem vorbi de așezări omenești fără să vorbim și de spiritualitatea lor, de credința lor în Dumnezeu. În unele cazuri fericite, printre dovezile arheologice scoase la iveală în urma săpăturilor sau accidental, găsim și urme ale vieții creștine. Este foarte adevărat că așezările omenești, fiind mici, cu posibilități materiale reduse, nu dispuneau de mijloacele necesare ridicării unor biserici din materiale cu durată de viață mare, cum ar fi piatra sau cărămida. Cu toate acestea în satul Rotunda se pomenește existența unei biserici al cărei istoric dispare în negura vremii. Chiar și locuințetele de rând au fost la început supraterane din lemn, pentru ca mai târziu, datorită invaziilor popoarelor migratoare oamenii să treacă la locuirea în bordeie. Acestea erau mai practice și mai ușor de camuflat pentru a nu fi zărite.

2.1.1. Viața Creștină

După ziua Cincizecimii, moment în care Duhul Sfânt s-a coborât asupra ucenicilor Mântuitorului Iisus Hristos la cincizeci de zile dupa Paști luând astfel ființă Biserica Creștină, Sfinții Apostoli au început să propovăduiască noua învățătură alături de ucenicii lor.

Credința Creștină apare în zona noastră, pentru prima dată la sud de Dunăre propovăduitorul acesteia fiind Sfântul Apostol Pavel care îi amintește în epistola către Romani (15, 5) pe Epenet și Andronic, întemeietorii Bisericii din Sirmium (azi Mitrovița în Serbia). Scriitorul Hipolit Romanul din secolul al III-lea, mort în timpul persecuției lui Decius (249-251), consemna în lucrarea „Despre Apostoli” cum că: „Andrei a vestit (cuvântul Evangheliei) scițiilor si tracilor”. Conform cercetărilor istoricilor români și străini s-a ajuns la concluzia că Sciția, teritoriul celor amintiți mai sus, este teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră, aparținând pe atunci de provincia Moesia Inferior. De fapt, locuitorii traco-geto-daci din acest teritoriu erau cunoscuți cu numele de „sciți”, această teorie fiind susținută de scrierile „Tristele și Ponticele” ale poetului Ovidiu (43 î.Hr.-17/18 d.Hr.) în care se plângea c-a fost exilat la Tomis „printre sciți”, tot el consemnând că se găsește „în a geților țară”.

Despre vechiul sat Rotunda și despre activitatea religioasă de aici se cunosc puține lucruri. Cert este ca aceștia erau Creștin Ortodocși.

Existența unui loc de îngropăciune ascuns de negura timpului situat in sud-estul Comunei Rotunda cu ocazia săpării unui șant, dezgropându-se osemintele unui copil si ale câtorva adulți îngropați Creștinește, accentuează prezența religiei Ortodoxe în sânul comunității. Rămășițele pământești au fost găsite la adâncime de o cazma, lucru ciudat, ce ne poate duce cu gândul la o înmormântare în grabă. Datorită distanței relativ mici dintre locul de înmormântare și biserica veche, gasită in ruină, se poate spune că acest loc este cimitirul satului care a avut lăcașul de cult în curtea actualei Biserici din Satul Vechi.

2.1.2. Atestare documentară

Pe raza satului, datorită contactelor permanente ale oamenilor cu Mănăstirea Brâncoveni, ce au avut un caracter pozitiv, putem considera că aceștia erau activi, în ceea ce privește viața spirituală.

În anul 1663 apare în inventarul Mănăstirii Brâncoveni un hrisov al lui Matei Voievod prin care moșnenilor din satul Polovine, aflat în raza actualei comune Rotunda, le este întărită stăpânirea asupra terenurilor ce se învecinau cu Necula vistier. Prin legătura strânsă cu mănăstirea oamenii au ajuns după o anumită perioadă, datorită constrângerilor economice ale acelor vremuri, să-și vândă terenurile Mănăstirii Brâncoveni, preferând aceasta în detrimentul boierilor. În susținerea acestui fapt avem un act de vânzare-cumpărare prin care un anume „Radul fiul Boldii vinde egumenului Anania de la Mănăstirea Brâncoveni pe data de 25 martie 1675 moșia din hotarul Rotundei și Polovine”.

Prima Biserică din satul Rotunda, se spune din bătrâni, că ar fi fost din lemn, aceasta precedând-o pe cea din piatră și cărămidă găsită în ruină la venirea noilor locuitori ai Comunei Rotunda, la începutul secolului XIX. Probabil o bisericuță din lemn rudimentară pe care timpul și invaziile necontrolate ale popoarelor migratoare nu au iertat-o.

Biserica veche, din piatră și cărămidă, a fost găsită în ruină de actualii săteni, cel mai probabil fiind un lăcaș de cult folosit de vechii ocupanți ai satului Rotunda.

Bătrânii spun că la început biserica a fost făcută din lemn, fiind ridicată în imediata apropiere a bisericii actuale din Satul Vechi , iar mai apoi a fost construită din cărămidă și piatră, știindu-se că în anul 1753 a fost reparată pentru a treia oară. Tot ei zic cum că ar fi venit 5 frați de la Poiana Sibiului și s-au așezat aici. Acești frați au întemeiat neamurile Micu, Dobre și Văleanu. Ei au adus și pe un frate al lor, tot de la Poiana Sibiului, anume Popa Alexandru zis Alexandru Popei, care ar fi slujit în biserica de lemn și apoi în biserica de piatră și cărămidă.

Sătenii fug în timpul secolului al XVIII-lea datorită invaziilor austriece, otomane și ruse. În sprijinul dispariției locuitorilor satului Rotunda apare harta întocmită între anii 1790-1791, sub coordonarea colonelului cartograf Joseph von Specht, pentru Marele Stat Major al Armatei Austriece. Pe această hartă apare satul Rotunda, dar și satul Polovine cu apelativul de „sal” (saliște). Acest apelativ era folosit la acea vreme pentru satele părăsite. Deci, putem concluziona, că degradarea acelui monument s-a produs datorită invadatorilor ce au călcat pământul țării noastre, oamenii lasând totul, pe mâna cotropitorilor, pentru a se salva.

Bătrânii spun că străbunii lor au mai găsit din biserică doar un zid de cărămidă subțire și lată, identificând-o ca și locație la circa 50 de metrii nord de actuala biserică din Satul Vechi așezată pe direcția est-vest. Pe amplasamentul găsit, sătenii au ridicat în 1843 o nouă biserică ce purta hramul „Buna Vestire”, viitorul acesteia fiind același cu cel al predecesoarei sale. În anul 1910 aceasta se găsea în ruină, pentru ca după câțiva ani să fie transferată funcțiunea de lăcaș de cult într-o clădire nouă de dimensiuni mici aceasta fiind ridicată la 50 de metrii de fostul amplasament, în partea de sud. Noua clădire este defapt Biserica din Satul Vechi cu hramul „Sfantul Dimitrie”.

Reînfințarea satului Rotunda la începutul secolului al XIX-lea, pe data de 10 iulie 1839, data ce apare în „Arhivele Naționale” cu denumirea „Hotărnicia moșii Obârșia și Rotunda de către D. clucer Ioan Șerbănescu”, ne duce cu gândul la nevoia oamenilor de a avea în viața lor un strop de speranță și încredere. Raspunsul a venit prin ridicarea Bisericii cu hramul „Buna Vestire” la data de 20 octombrie 1843 zidită de către Petrache Coicea și preotul Marin Duhovnicul.

Oamenii erau implicate în viața bisericii de la acea vreme, exemplul perfect fiind Deputatul în Divanul ad-hoc de la 1857 Marin Pârcălăbescu, care apare înscris în documentele Mănastirii Brâncoveni cum că a venit însoțindu-l pe preotul din sat, Marin Duhovnicul, „pentru numire”, viitorul deputat având funcția de paraclisier al bisericii din Rotunda, la acea vreme, documentul având data de 2 februarie 1846. Vedem astfel influența pe care biserica o are în inimile oamenilor, transformând din oameni simpli, prin învățătura pe care o dă, în oameni de bază ai societății, lucru vizibil și în zilele noastre.

În anul 1898, pe 14 septembrie, este închisă Biserica cu hramul „Buna Vestire” din localitatea Rotunda, prin hotărârea Episcopiei, ordinul Nr. 2569/98, Sfântul Antimis fiind predat Protoeriei Caracal. În anul 1906, odată cu Sfințirea noii Biserici filiale cu hramul „Sfântul Dimitrie și Izvorul Tămăduirii” din comuna Rotunda,Satul Nou, Biserica din Satul Vechi își recapătă Sfântul Antimis, putându-se face slujba astfel în ambele lăcașuri de cult, sub conducerea aceluiași preot, părintele Dimitrie Popescu. Printr-o scrisoare ce se găsește în arhiva Bisericii din anul 1906, părintele este îndemnat de către Protoeria Județului Romanați să țină „cu rândul în amândouă bisericile din comună”. Pe 21 februarie 1910, datorită stării rele in care se afla Biserica Buna Vestire, Preasfințitul Părinte Episcop hotărăște închiderea acestei bisericii parohiale, și cere înaintarea Sfântului Antimis Sfintei Episcopii. Astfel este închisă pentru totdeuna această biserică, datorită stării avansate de degradare.

Preotul paroh de la biserica cu hramul „Sfântul Dimitrie” din Satul Vechi, comuna Rotunda, Stănescu Victor, povestește cum că într-o zi de primăvară s-a urcat pe acoperișul bisericii pentru efectua lucrări de întreținere și a observat în zona unde se consideră a fi fost așezată biserica veche, formele acesteia în iarbă. Datorită adâncimii de fundare oamenii nu au scos toate cărămizile din pământ astfel că, primăvara se poate observa în ansamblu, întreaga formă a bisericii, în iarba nou crescută, ce cândva era loc de închinăciune al sătenilor. Acestă diferență între firele de iarbă apare datorită hrănirii inegale a plantelor, cele asezate pe zona unde se găsește fundația bisericii primind nutriment din pământ într-un grad mai scăzut decat cele aflate în afara zonei respective. Mulțumită acestui fenomen s-a putut observa dimensiunea edificiului și forma acestuia. Biserica veche avea forma pereților exteriori asemănătoare bisericii construite la 1843, la 50 de metri de aceasta, aceea de navă cu altarul situat într-o absidă la capătul estic al acesteia. Compartimentarea era simplă folosindu-se ziduri strucurale pentru delimitare, existența acestora ducând la crearea unui spațiu interior de dimensiuni restrânse.

2.1.3. Arhitectura

Biserica era împărțită în trei încăperi distincte: naos, pronaos și altar. Prin formă și structurare, edificiul, se înscrie în arhitectura reprezentativă a Țărilor Române. Planul dreptunghiular combină două structuri atrofiate de tip cruce înscrisă, alipite axial. Acest tip , în Țara Românească este puternic reprezentat în secolul XVII, printr-o numeroasă familie de biserici: Sf. Împărați din Târgoviște, Bisericile din Săcuieni, Bărbulețu, Dobreni, Coeni, Dobrești, Doicești, Mogoșoaia, Golești, Biserica Doamnei din București.

Biserici în plan dreptunghiular se întâlnesc și în Moldova, diferențele constând în modalitățile de realizare a bolților, care nu își au originea în crucea greacă înscrisă, ci sunt de factură orientală.

2.1.4. Hramul Bisericii Buna Vestire

Buna Vestire este prăznuită pe 25 martie. Praznicul Bunei Vestici a Maicii Domnului este cunoscută în popor sub denumirea de Blagoveștenie. În această zi Fecioara Maria a fost vestită de Arhanghelul Gavriil că îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

"In zilele acelea Elisabeta, sotia lui Zaharia, a zamislit si s-a tainuit pe sine cinci luni, zicand: Astfel mi-a facut mie Domnul in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea. Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Si, intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si, iata, vei lua in pantece si vei naste Fiu si vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si, raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Iata, Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei, si aceasta este a sasea luna pentru ea, care se numea stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea."  (Luca 1, 24-38)

2.2. Biserica din „Satul Vechi” cu hramul „Sf. Dimitrie”

Povestea ridicării Bisericii din satul vechi al comunei Rotunda, după cum o spun bătrânii, are un strop de tristețe și începe imediat după terminarea celui de-al doilea Război Mondial. Oamenii, încercați de ororile războiului, caută să se întoarcă cu fața spre credință reușind să plănuiască ridicarea unei biserici de dimensiuni asemănătoare cu cea din partea nouă a comunei vis-à-vis de actuala primărie a comunei. Aceștia fac necesarul de cărămizi pentru construcție în timpul primarului Dumitru Sfârăială, dar venirea comuniștilor la putere îl aduce în fruntea Primăriei pe Cantor Francis. Acesta din urmă le vorbește oamenilor despre nevoia unui sediu nou și reușește sa-i convingă să ridice din cărămizile destinate bisericii actuala primărie. Cu cele rămase a urmat construirea unei clădiri ce avea să fie, pentru început biserica, iar mai apoi, după îndeplinirea promisiunii primarului de a înălța biserica acolo unde fusese plănuită la început, casă parohială. Cantor Francis a plecat si nu s-a ținut de cuvânt, astfel că Satul Vechi al comunei Rotunda a rămas cu structura casei parohiale în care părintele Dumitru făcea slujba, pe care au transformat-o în Biserica cu hramul „Sf. Dimitrie”, adăugandu-i un altar cu două abside.

-Biserica „Buna Vestire”

-preotul Marin Duhovnicul preot în anu 1846

-preotul George

-protul Sakelarie Dimitrie Popescu hirotonit pe data de 12 martie 1877

-preotul Ilie Popescu

-Biserica „Sf. Dimitrie”

-preotul Ion Sfârăialâ

-preotul Matei Ion

-preotul Cumpănașu Marius

-preotul Moanță Florin, preot septembrie 2005- martie 2006

-preotul Stănescu Victor hirotonit pe data de 21 noiembrie 2006

Preot Paroh al Bisericii Sfântul Dimitrie din comuna Rotunda II, județul Olt este părintele Stănescu Victor hirotonit pe data de 21 noiembrie 2006 de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Gherasim Cristea al Râmnicului în Parohia Rotunda II.

Părintele Stănescu Victor s-a născut la data de 13 septembrie 1979, într-o familie de oameni credincioși, fiu al lui Adrian și Ioana Stănescu în orașul Caracal, județul Olt.

Studiile le-a început la Școala Generală nr. 7, Caracal, unde a fost înscris în anul 1990. După terminarea claselor gimnaziale, s-a înscris la Liceul Industrial Caracal, unde a absolvit în promoția din anul 1998. În anii ce au urmat a simțit chemarea hainei preoțești astfel că în anul 2000 s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Târgoviște, pe care o termină în anul 2004.

În anul 2005 Stănescu Victor se căsătorește cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Gherasim cu Corina Mihaela, pasul următor fiind preoțirea sa în anul 2006. Rodul căsătoriei celor doi este Sara Maria, născută pe 24 iulie 2008.

2.2.1. Arhitectura

Biserica din parohia Rotunda II, cu hramul „Sfântul Dimitrie” este împărțită în pronaos, naos și altar, având o formă dreptunghiulară, prezentând pe latura estică absida altarului, adăugată la ceva timp după terminarea clădirii.Acesta este împărțit în trei, altarul piesa centrală fiind flancat de două camere ce slujesc ca și anexe. În partea vestică găsim tinda deschisă pe toate laturile sprijinită pe doi stâlpi.

Nava centrală are la interior tavanul, pe lățime, împarțit în trei segmente, cel central ridicându-se, ca nivel, cu un metru peste celelalte două.

Edificiul este acoperit cu tablă, prezentând peste pronaos o turlă cu bază pătrată ridicată la câțiva ani după terminarea acoperișului initial, aceasta ducând înălțimea lăcașului de cult la șase metrii.

2.2.2.. Pictura

Pictura bisericească, expresie vizuală liturgică a marturisirii credinței Bisericii în Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, ajută mireanul să interpreteze Evanghelia, având astfel și o imagine pe care să o transpună cuvintelor.

Biserica Sf. Dimitrie este pictată într-un stil naiv, având următoarele scene:

– în partea superioară:

-în pronaos: Maica Domnului cu Pruncul în brațe

-în naos:Iisus Hristos Pantocrator

-în altar: Maica Domnului înconjurată de îngeri

-în partea inferioară:

-nașterea Domnului

-patimile Domnului

-răstignirea Domnului

-învierea Domnului

Pe exteriorul bisericii:-este pictata pe latura sudică Nunta din Cana Galileii

-în tindă sunt trei medalioane reprezentându-i pe Sf. Petru, Sf. Pavel si pe Sf. Dimitrie

2.2.3. Hramul Bisericii Sf. Dimitrie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale cărui cinstite Moaște se află în Catedrala din Tesalonic, este prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 26 octombrie.

„Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir – Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in Sfantul Dimitrieputere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasand pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume.”

2.2.4. Clopotnița

Clopotnița bisericii Sf. Dimitrie este așezată la sud de lăcașul de cult fiind realizată din profile metalice tip I, cu pardoseala sudată la înălțimea de 2.5 metrii. Sistemul de acoperire este siplist, în patru ape, materialul din care este realizat fiind tablă zincată. Clopotul a fost realizat în anul 1932.

2.3. Biserica din Satul Nou cu hramul „Izvorul Tămăduirii”

Această Sfântă Biserică este zidită de către locuitorii comunei Rotunda Nouă, sat ce a luat ființă în urma împroprietăririi rurale din anul 1892. Preoții ce slujesc în acest lăcaș al Domnului sunt: preotul parohiei Rotunda I Mitrache Ionel și preotul parohiei Rotunda III Bu’[ Marin.

La 14 iulie 1897 s-a pus temelia Sfintei Biserici, iar la 22 aprilie 1906 i s-a făcut sfințirea de către Protoiereul Nicolae Delcescu din Caracal, cu binecuvântarea P.S. Episcop Atanasie Mironescu, paroh fiind Preotul Dumitru Popescu. Hramul pus atunci a fost „Izvorul Tămăduirii și Sf. Dimitrie”, rămânând doar cu „Izvorul Tămăduirii”, biserica nouconstruită după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial în Satul Vechi, primind hramul „Sf. Dimitrie”. Din ziua în care a fost pusă temelia acestei Biserici până la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, acesta a fost singurul lăcaș de cult în care credincioșii satului Rotunda puteau să asculte povața religiei Crestin-Ortodoxe prin cuvântul lui Dumnezeu.

Preoți în:- Satul Vechi:

-„Satul Nou”:

-Biserica „Izvorul Tămăduirii și Sf. Dimitrie”

-preotul Sakelarie Dimitrie Popescu hirotonit pe data de 12 martie 1877

-preotul Ilie Popescu

-preotul Eugeniu Popescu

-preotul Ilie Gănuci

-preotul Mitrache Ionel

-preotul Buță Marin

Preot Paroh I al Bisericii Izvorul Tămăduirii din comuna Rotunda, județul Olt este părintele Mitrache Ionel numit pe data de 1 decembrie 1987 de Episcopul Gherasim Cristea al Râmnicului și Argeșului în Parohia Rotunda I.

Părintele Mitrache Ionel s-a născut la data de 6 mai 1961, într-o familie de oameni credincioși, fiu al lui Gheorghe și Tudora Mitrache comuna Rotunda, județul Olt.

Studiile le-a început la Școala Generală nr. 2, Rotunda, unde a fost înscris în anul 1968 terminând în anul 1976. După terminarea claselor gimnaziale, s-a înscris în anul 1976 la Liceul de Matematică Fizică, unde a absolvit treapta I de liceu în anul 1978.A urmat înscrierea la Seminarul Teologic Craiova, în anul 1978 terminând în 1983.Stagiu militar 1983-1984. În anul 1984 s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, pe care o termină în anul 1988.

În anul 1987 septembrie 20 Mitrache Ionel se căsătorește cu binecuvântarea Episcopului Gherasim cu Elisabeta, pasul următor fiind preoțirea sa în anul 1987. Rodul căsătoriei celor doi sunt cei trei copiii: Dimitrie, Maria-Florina și Cristian.

Preot Paroh III al Bisericii Izvorul Tămăduirii din comuna Rotunda, județul Olt este părintele Buță Marin hirotonisit pe data de 1 decembrie 1983 de Episcopul Iosif al Râmnicului și Argeșului, numit în Parohia Rotunda în anul 1996.

Părintele Buță Marin s-a născut la data de 4 februarie 1959, într-o familie de oameni credincioși, fiu al lui Petre și Steliana Buță comuna Rotunda, județul Olt.

Studiile le-a început la Școala Generală nr. 2, Rotunda, unde a fost înscris în anul 1966 terminând în anul 1974. A urmat înscrierea la Seminarul Teologic Craiova în anul 1975 pe care îl termină în anul 1980.A făcut armata între anii 1980-1981. În anul 1981 s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.

Buță Marin se căsătorește cu binecuvântarea Episcopului Iosif cu Mariana, pasul următor fiind preoțirea sa în anul 1983. Rodul căsătoriei celor doi sunt cei trei copiii: Mirel Emanuel, Marinel Georgian, Marius Rodinel.

2.3.1. Arhitectura

Inscripția zugrăvită:

„Cu Dumnezeiască Rogutorință pususa temelia acestei biserici cu hramul Marelui Mucenic Sf. Dimitrie și Izvorul Tămăduirii în zilele M. S. Carol I Rege al României în anul 1897 iulie 14 cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop D.D. Atanasie, Protoereu N.N. Delcescu și s-a zugrăvit de Ștefan Dumitrescu, Pictor Cvociova în anul 1903 iulie 20.”

Biserica din Satul Nou, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, are plan bizantin de cruce latină, fiind zidită din cărămidă în grosimea de 80 de cm și are o suprafață de 334 mp. Tavanul are forma boltită în pronaos, iar absidele laterale , cât și altarul au zidurile rotunde. Absidele și nava centrală sunt legate prin arcuri de zidărie ce creează o inimă a bisericii în formă de pătrat pe care se descarcă, prin pandativi, turla mare a bisericii. Turla mare este de formă octogonală cu ferestre pe fiecare din laturi, înălțimea golului fiind de 16,40m. Forma acoperișului turlei era de factură armenească, fiind acoperită cu tablă, până în anul 2010, când ambele turle, atât cea mica cât și cea mare, au fost înlocuite cu turle de formă bizantină.

Lăcașul de cult a rezistat fără probleme cutremurelor ce s-au abătut asupra satului, structura s-a nefiind deteriorată. S-a considerat necesară adăugarea unor elemente metalice de ancorare a zonei superioare a edificiului, observându-se acum o ușoară înclinare a peretelui nordic din zona pronaosului, înclinare datorată încărcării masive la care este supusă această zonă din biserică prin greutatea turlei mici ce se descarcă, datorită stâlpilor necorespunzători într-o direcție unghiulară dăunătoare ce poate provoca, în anumite circumstanțe, o prăbușire în interior. Încercarea de rezolvare a acestei probleme printr-o ancorare metalică nu este o soluție tocmai bună datorită zonei mici de cuplare. O eventuală creare a unei carcase în zona afectată poate rezolva acestă problemă.

2.3.2. Pictura

În anul 1903 este terminată pictura bisericii de către pictorul Crociova aceasta nemaiexistând în momentul de față. Repictarea bisericii din Satul Nou a comunei Rotunda, „Izvorul Tămăduirii”, a fost începută în 2014 și a fost un pas forțat de degradarea la care a fost supusă pictura veche, degradare naturală, dar și antropică.

Datorită lipsei hidroizolației în fundația lăcașului și a structurii din cărămidă, tencuiala a fost atacată de infiltrațiile ce și-au făcut loc prin capilarități rezultând degradarea pe o înălțime de 2-2.5 metrii. Această problemă a fost rezolvată de părintele paroh prin crearea unor canale de aerisire betonate ce înconjoară biserica, la interior, rezultatul fiind dispariția totală a igrasiei.

Prezența lumânărilor aprinse în interior a creat un strat de fum peste picture veche. S-a încercat rezolvarea acestei probleme, în timpul comunismului, rezultatul fiind unul negativ. La aceasta s-au adaugat și unele încercări de refacere a picturii, efectul fiind nedorit.

Pictura

Altar:-boltă:

-Maica Domnului pe tron cu Pruncul

-Înălțarea Domnului

-ciubuc ornamental

-pereți:-medalioane cu Sf. Ierarhi

-Sfinți Ierarhi în picioare pe nord:Sf. Ierarh Andrei Criteanul, Sf. Ier. Spiridon, Sf. Ierh. Nicolae

-Sfinți Ierarhi în picioare pe sud: Sf. Ier. Vasile cel Mare, Sf. Ier. Ioan Gura de Aur, Sf. Ier. Grigore Teologul, Sf. Ier. Atanasie al Alexandriei

-stalpi Sf. Diaconi:- pe nord Sf. Arhidiacon Ștefan

– pe sud Sf. Arhidiacon Laurențiu

Naos:- turla centrală:- Pantocrator pe centru sus cu diametru de 6,15 m

– Cetele Îngerești

– pe cilindrul turlei:- medalioane cu proorocii

– Sf. Apostoli

– Liturghia Îngerească

– pe arcade:- medalioane cu Sf. Mucenici si Cuvioși

– absida din nord:- boltă:- Pogorârea în iad

– medalioane cu Sf. Mucenici si Cuvioși

– Sf. Împarați Constantin și Elena, Sf. Mare Mc. Gheorghe, Sf. Mc.

Mina, Sf. Mc. Nichita, Sf. Mc. Teodor Tiron

– absida din sud:- boltă:- Nașterea Domnului

– medalioane cu Sf. Mucenici și Cuvioși

– Sfinți: Sf. Deisis, Sf. Mare Mc. Gheorghe, Sf. Mc. Pantelimon,

Sf. Mc. Teodor Stratilat, Sf. Mc. Iacov Persul, Sf. Mc. Cosma,

Sf. Mc. Damian

– la colturile bazei turlei se găsesc cei 4 Evangheliști

Pronaos:- bolta estică:- Sf. Treime pe rotund înconjurată de Îngeri

– bolta vestică:- Maica Domnului înconjurată de Îngeri

– peretele sudic:- Botezul Domnului

– Intrarea Domnului în Ierusalim

– Schimbarea la Față și vindecarea leprosului

– Ciubuc ornamental

– Medalioane cu Sfinți și Cuvioși

– Pe stâlpul dintre naos si pronaos este Sf. Ier. Antim Ivireanu

– De la naos spre vest:- Sf. Cuvios Antonie cel Mare, Sf. Cuv. Eftimie

cel Mare, Sf. Cuv. Teodor Studitul, Sf. Cuv Stelian

– Stâlp mijloc pronaos: Credinciosul Domn Ștefan

cel Mare

– Sf. Cuvios Teodosie, Sf. Cuv. Daniil Sihastrul,

Sf. Cuv. Ioan Hovevitul, Sf. Cuv Gherman din

Dobrogea

– peretele nordic:- Rastignirea Domnului

– Coborarea Sf. Duh

– Arcada cu Sf. Cuv. și Sf. Romani

– Cina cea de Taină

– Ciubuc ornamental

– Medalioane cu Sf. Mucenițe și Cuvioase

– Pe stâlpul dintre naos si pronaos este Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeț

– De la naos spre vest:- Sf. Muceniță Parascheva, Sf. Muceniță

Ecaterina, Sf. Cuv. Iulia, Sf. Cuv. Tatiana

– Stâlp mijloc pronaos: Sf. Cuv. Ioan de la Prislop

– Sf. Cuv. Teodora, Sf. Cuv. Teofana, Sf. Cuv.

Marina, Sf. Cuv. Sofia

Intrare peretele sudic:- sub cupola în semicerc:- Adormirea Maicii Domnului

– Îngeri în zbor

– perete sud: Presfințitul Sebastian

– perete nord: Ctitorii bisericii

Tinda:- perete sudic:- Sf. Apostol Pavel

– perete Nordic:- Sf. Apostol Petru

– deasupra ușii apare Pisania

– pe boltă:- miloc Iisus Emanuel

– nord Sf. Ioan Botezatorul

– sud Maica Domnului Ocrotitoare

Exteriorul bisericii:- sub streașină medalioane cu Sfinți

– în fața bisericii este hramul

– în stânga Sf. Apostol Andrei

– în dreapta Sf. Apostol Ioan Teologul

2.3.3. Hramul Bisericii Izvorul Tămăduirii

Este un praznic închinat Maicii Domnului, ce se ține în fiecare an, în prima vineri de după Paști. Praznicul Fecioarei Maria arată rolul mamei Mântuitorului în lucrarea mântuirii oamenilor. Creștinii ortodocși vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică.

Potrivit tradiției , cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, în acest timp întâlnind un bătrân orb. Acesta îi cere să-i dea apă și să-l ducă în cetate. Leon nu găsește niciun izvor, ci, la un moment dat o aude pe Maica Domnului spunându-i: „Nu e nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure și luând cu mâinile apa tulbure potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Leon ascultă de cele ce i s-au spus și astfel, va găsi un izvor din care îi dă orbului să bea. Îl spală pe față cu această apă și orbul începe să vadă.

După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, Împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apa din acest izvor. Ca semn de mulțumire a construit o biserică și mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în anul 1453.

În Istanbul,în subsolul Bisericii Izvorul Tămăduirii se află un paraclis din secolul al V-lea unde există până astăzi izvorul cu apă tămăduitoare din trecut.

2.3.4. Clopotnița

Clopotnița bisericii Izvorul Tămăduirii a fost construită la scurt timp după terminarea ridicării edificiului. Este o construcție din lemn ce se înaltă în partea sud-estică a locului bisericii, având un clopot cu frânghie fabricat în anul 1908, și o toacă cu două ciocănele.

Partea de jos a clopotniței era folosită ca loc pentru depozitare, între timp construindu-se și o magazine de dimensiuni mici în continuarea acesteia.

2.3.5. Cimitirele

Comuna Rotunda,pentru îngroparea celor trecuți la cele veșnice, are două cimitire. Cimitirul din Satul Nou se află pe strada Strada Doctor Turbatu, nr. 1 iar cimitirul din Satul Vechi pe strada Principală.

Biserica zidită în anul 1839 a avut la început, pentru scurt timp, cimitirul în ograda sa dovadă stând crucile vechi ce îmbogățesc peisajul adiacent lăcașului de cult. Odata cu ridicarea bisericii cu hramul „Sf. Dimitrie” acesta a fost mutat în actuala locație ce se regăsește în partea estică a localității pe drumul ce leagă comuna Rotunda de Pădurea Frăsinet.

În istoria omenirii mormântul și locul de cult sunt dovezile civiliației umane cele mai vechi, cele două având o legătură permanentă.Prezența în comunitate a cimitirului era o necesitate, imperativ facându-se legătura cu locașul religios.

Din epoca pietrei apar primele morminte, acestea având formă megalitică, conturându-se astfel noua funcțiune, aceea de înmormântare.

Satul Rotunda pare să fi avut până la începerea incursiunilor otomane din secolul XVIII o biserică din cărămidă, lucru care ne duce cu gândul la nevoia de a îngropa morții. Această nevoie este alimentată de existența satului încă de la începutul secolului XVII, atestată documentar, existență ce poate fi mult mai mare. Automat, într-o așezare mai veche de 100 de ani, apare cimitirul, loc de ingropăciune și de comemorare a morților.

Dovada existenței acestui loc este dată de o descoperire facută din întâmplare de câțiva săteni în timp ce săpau un canal de scurgere a apei. Acest cimitir este situat în sud-estul satului.

Gănuci Floarea povestește de existența acestui loc de îngropăciune ascuns de negura timpului situat in sud-estul Comunei Rotunda. Cu ocazia săpării unui șant, povestește că au dezgropat osemintele unui copil si ale câtorva adulți îngropați Creștinește. Aceasta era o fetița, deoarece s-a găsit un șir de mărgele la una din mâini, neavând vârsta mai mare de 5 ani. Rămășițele pământești au fost găsite la adâncime de o cazma, lucru ciudat, ce ne poate duce cu gândul la o înmormântare în grabă, poate datorată invaziilor ce aduceau jaful, frica și moartea sătenilor. Datorită distanței relativ mici dintre locul de înmormântare și biserica veche, gasită in ruină, se poate spune că acest loc este cimitirul satului care a avut lăcașul de cult în curtea actualei Biserici din Satul Vechi. Ridicarea caselor de către săteni pe locul cimitirului este încă o dovadă ce diferențiează populația satului Rotunda din secolul XVII de persoanele care s-au așezat în acest loc la începutul secolului XIX.

Capitolul 3. Viața religioasă a locuitorilor oglindită în tradiții și obiceiuri

Tradițiile și obiceiurile existente în decursul istoriei comunei conservă valori și semnificații de importanță fundamentală pentru istoria poporului roman, transmise din generate în generație, obiceiurile sunt un fel de memorie vie a neamului în care găsim structuri comportamentale arhaice în care au fost surprinse mutațiile ce au avut loc în mentalitatea și viața colectivității de-a lungul timpului. Aceste tradiții și obiceiuri reflectă și viața religios-morală pe care o trăia colectivitatea de credincioși de pe teritoriul acestei așezări. Ele au avut rolul de a regla și consolida relațiile comunității, membrii societății trebuind să respecte cu strictețe aceste obiceiuri ca pe ceva sfânt, de origine divină, nerespectarea lor atrăgea conform tradiției forțe malefice asupra întregului sat, a familiei sau a credincioșilor în parte și odată cu acestea oprobiul comunității.

Unele obiceiuri au origini arhaice, altele s-au format mai târziu sub influența activității pastoral misionare a clericilor.

3.1. Obiceiul de Dragobete (Sărbătoarea tinereții și a iubirii)

La 24 februarie, în ziua când ortodoxia sărbătorește aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul, în tradiția satului se sărbătorea ziua lui Dragobete, zeu al tinereții în panteonul autohton, patron al dragostei și al bunei dispoziții. Divinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un bărbat chipeș și iubăreț. Nu blând ca Sfântul Valentin, ci năvalnic, el era la daci zeul care, ca un ”naș cosmic”, oficia în cer, la începutul primăverii nunta tuturor animalelor. În decursul anilor această tradiție s-a extins și la oameni, iar locuitorii comunei o sărbătoreau cu sfințenie.

Astfel, de Dragobete, fetele și băieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să țină tot anul, aceasta era ziua când fetele și băieții se îmbrăcau în haine de sărbătoare si dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci și păduri, cântând și căutând primele flori de primaveră. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele și tămâioare, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene când le aruncau în apele curgătoare.

În dimineața zilei de Dragobete, fetele și femeile tinere strângeau zăpada proaspătă, o topeau și se spălau cu apă astfel obținută pe cap, crezând că vor avea părul și tenul admirate de cei dragi.

De obicei, tinerii, fete și băieți, se adunau mai mulți la o casă pentru a-și ”face de Dragobete”, fiind convinși că în felul acesta, vor rămâne îndrăgostiți întregul an, până la viitorul Dragobete. Această întâlnire se transforma, adesea, într-o adevărată petrecere, cu mâncare și băutură. De multe ori băieții mergeau în satele vecine pentru a participa acolo la această sărbătoare. Uneori, fetele, se acuzau unele pe altele pentru farmecele de urâciune făcute împotriva adversarelor. De aici se poate vedea că reminescențele arhaice însoțeau tradiția locuitorilor.

De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmau logodnele adevărate) sau fetele și băieții făceau frății de sânge. Oamenii bătrâni respectau această zi pentru ca Dumnezeu să-i apere împotriva frigurilor și altor boli.

Ziua de Dragobete era respectată ca și celelalte sărbători religioase, în această zi oamenii nu prestau munci grele ci făceau doar curățenie prin casă și-și întrețineau animalele. Fetele care lucrau în această zi o făceau pentru a fi ”pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai ”pedepsea” femeile sau fetele, se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc îndrăgostiților, dându-i-se valoare religioasă.

Obiceiurile de Dragobete, zi așteptată cândva de toți tinerii, au fost în bună parte uitate, păstrându-se doar în amintirea bătrânilor și în tratatele de specialitate. În ultimii ani, sărbătoarea Dragobetelui riscă să fie data cu desăvârșire uitării, ca de fapt în multe zone din țară, el fiind înlocuit cu acel Sfânt Valentin ce nu are legătură cu spiritualitatea românească.

3.2. Obiceiul Mărțișorului

Mărțișorul, simbol ancestral al unui vechi scenario de înnoire a timpului, în pragul primăverii, este legat, conform tradiției, de momentul morții și nașterii simbolice a unei zeități feminine autohtone- Baba Dochia. Mărțișor este și denumirea populară a lunii martie, luna începutului de an agrar.

Obiceiul Mărțișorului era respectat cu strictețe în tradiția locuitorilor și s-a păstrat până în zilele noastre, dar cu unele modificări. În credința populară mărțișorul simboliza funia anului care adună, prin împletirea celor două fire, cele 365 de zile ale anului. Culorile alb și roșu reprezintă cele două anotimpuri opuse, iarna și vara, în vechile societăți tradiționale fiind cunoscute doar aceste două anotimpuri de bază, primavera și toamna fiind considerate doar anotimpuri de trecere.

Copiii care purtau mărțișor se credea că erau apărați de rele și de boli și că aveau să fie sănătoși precum argintul și roșii la față precum culoarea roșie din jnur.

Sărbătoarea mărțișorului este legată de viața religioasă pentru că se purta de la întâi martie timp de 12 zile sau până la sărbătorile de Mucenici, Blagoveștenie, Florii sau Paște când frumusețea și valoarea acestor sărbători depășea sărbătoarea mărțișorului.

Mărțișorul era un simbol care se purta cu multă demnitate și chiar solemnitate de către membrii comunității, aceștia evitând orice comportament necivilizat în perioada în care mărțișorul le împodobea îmbrăcămintea.

3.3. Vremea Babelor

Perioada dintre 1 și 9 martie este numită perioada Babelor. Fiecare locuitor al comunității dacă dorește să respecte tradiția își alege una din aceste zile spunând că aceasta este baba lui.Asa cum va fi această zi, frumoasă sau urâtă, așa îi va merge tot anul.

Etnografii spun că acest obicei al Babelor care se întâlnește și în alte zone ale țării este de fapt unul dintre cele mai importante mituri românești, cel al Babei Dochia, aflat în strânsă legătură cu data de 1 martie și sărbătoarea mărțișorului.

Legendele despre Baba Dochia sunt numeroase, una dintre ele vorbind despre o babă care avea o noră, pe care o năpăstuia ori de câte ori i se ivea ocazia. Odată, la 1 martie o trimite după fragi sau să spele lână, dar nu oricum, ci din neagră să o facă albă. Pe noră o ajută Dumnezeu, Hristos, Sfântul Petru sau un Înger. Succesul norei o face pe babă să fie convinsă că a venit primavera. Ea își pune 9 cojoace de blană și urcă cu oile la munte. Pe măsură ce merge îi este din ce în ce mai cald și-și dă jos pe rând cojoacele. Când rămâne în cămașă, vine gerul și o îngheață, prefăcându-se apoi în stâncă.

Se spune că oamenii ar fi avertizat-o că în martie vremea este schimbătoare, dar ea îi ia în râs și merge mai departe.

În unele legende baba face imprudența ca în aceste zile schimbătoare de primavera să urce pe munte luându-și furca, fusul și caerul de lână, ceea ce face ca în „zilele babelor” femeile de la țară să nu toarcă.

Se observă că viața locuitorilor este influențată de legende și tradiții străvechi, dar și de învățături creștine.

3.4. Obiceiuri de Mucenici

Ziua de 9 martie când Biserica Ortodoxă sărbătorește pe cei 40 de mucenici uciși prin înghețare în Sevastia are pentru spiritualitatea populară o conotație aparte. Pe 9 martie în toate comunitățile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat, momentul fiind marcat de respectarea unor interdicții sau de oficierea unor practici cu caracter simbolic.

După ce, în luna februarie, plugul era trecut prin foc de către fierarul satului, era reparat, curățat și purificat, iar între plugari se încheiau înțelegeri pentru întovărășire la arat. În dimineața acestei zile plugul era scos în fața casei în mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presărat cu multe obiceiuri. În unele sate erau obiceiuri ca în această zi toate plugurile din sat să fie adunate pe islazul sătesc unde, în fața mulțimii adunate, era chemat preotul care făcea o slujbă de sfințire a apei și de stropire a fiecărui plug în parte, după care plugarii se îndreptau către ogorul propriu pentru marcarea brazdei de început.

În tradiția populară se consideră că în ziua de 9 martie Sfinții Mucenici se adună pentru a participa la un sobor de dezghețare a pământului și de slobozire a căldurii, ei bătând, în acest scop, cu ciomegele în pământul înghețat.

Ziua Mucenicilor era și un prilej de prognozare a vremii. Se considera că dacă plouă în această zi va ploua și de Paști; dacă tună vara va fi prielnică tuturor culturilor; dacă îngheață în noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lungă iar știuleții de porumb vor uruii spre cășare precum roțile de la căruță în trecerea pe pământul înghețat.

Astăzi, dintre toate practicile străvechi, mai persistă obieciul ca femeile să coacă în ziua de 9 martie 40 de figurine de aluat, numite „sfințișori” sau „mucenici”, iar bărbații să bea câte 40 sau 44 de pahare de rachiu. „Sfințișorii” sunt făcuți din aluat dospit și au formă antropomorfă a cifrei opt, cifra infinitului. Proaspăt scoși din cuptor ei se ung cu miere de albine și se presară cu nucă măcinată, după care se împart, pentru suflețul morților, mai ales copiilor din vecini.

3.5. Obiceiuri de Blagoviștenie

Sărbătoarea Blagoviștenie (25 martie), situate în imediata apropiere a echinocțiului de primăvară, când încep să vină primele păsări călătoare, cunoscută și sub denumirea de ziua cucului, coincide cu sărbătoarea Buna Vestire din calendarul bisericesc, zi în care conform tradiției creștine Maica Domnului a fost vestită, prin Arhanghelul Gavril, că va naște pe Fiul Domnului, Iisus Hristos.

Blagoviștenia oferea oamenilor prilejul pentru prognozarea timpului calendaristic, pentru practicarea unor ritualuri de îndepărtare a forțelor malefice, de divinație și prognozare a duratei vieții.

Se credea că în această zi nu este bine să umbli flămând și fără bani asupra ta. Pentru a întâmpina sosirea cucului, oamenii se pregăteau din timp cu bani. În momentul în care auzeau cucul cântând, ei aruncau banii în direcția din care se auzea cântecul și rosteau versuri pe un interogativ, numărând glasurile cucului, deoarece se considera că fiecare „glas” corespunde unui an de viață. Dacă pasărea îi cânta cuiva din față era semn îmbucurător, semn că toată vara îi va merge bine, dar dacă pasărea cânta din spate sau din stânga, atunci semnul era potrivnic pentru cel care-l asculta.

Se urmărea cu multă atenție locul unde cânta prima dată cucul, iar creanga pe care a stat el se tăia și se punea în lăutoarea fetelor, pentru a fi îndrăgite de flăcăi așa cum cucul era îndrăgit de toți oamenii.

În această zi se scoteau și stupii de la iernat. Aceștia erau trecuți pe deasupra unui foc, pentru purificare, se afumau și se stropeau cu aghiasmă pentru a fi încărcați de fertilitate și de fecunditate și pentru luarea manei.

Blagoviștenie nu se puneau cloștele pe ouă, obicei păstrat și astăzi, se opreau morile de apă, iar oamenii nu aveau voie să se certe. Femeile aprindeau focuri în fața casei, punând alături de foc o cofiță cu apă pentru ca îngerii păzitori să vină să se încălzească și să-și potolească setea.

Lăsatul secului este mai întâi de toate un îndemn la reculegere, la reînnoirea vieții prin lăsarea păcatelor și a preocupărilor deșarte și prin întoarcerea spre Dumnezeu. Așa se spune în frumoasele cântări bisericești de post: „Ziua postului părăsire de păcate să-ți fie, suflete, și către Dumnezeu plecare și apropiere”. Postul este prin excelență timp de rugăciune, de căință și mărturisire a păcatelor, de înfrânare, de răbdare și mai ales de iertare.

Vorbind despre post, Sfântul Vasile cel Mare zice: „Postul este cel mai bun străjer al sufletului, cel mai sigur și fidel tovarăș al trupului, arma vitejilor, întărirea atleților. El alungă spiritele rele, îndeamnă la pietate, face să iubim înfrânarea, inspiră modestia, dă curaj de război, învață a iubi pacea. Postul dă aripi rugăciunii, pentru a înălța și pătrunde până la cer. Postul este sprijinitorul caselor, părintele sănătății, povățuitorul tinereții, podoaba bătrânilor, plăcutul tovarăș al călătorilor. Postul este mijloc de perfecțiune spirituală, de desăvârșire și de îndumnezeire. El este o rugăciune a trupului care dorește să mântuiască”.

Înfrânarea de la mâncarea „de frupt” este numai un aspect al postirii ortodoxe, cel văzut. Dar în Sinaxarul Sâmbetei Albe, vorbindu-se despre „marea luptă a postului”, se arată treptele sale, ca într-o scară: „Mai întâi dragostea și depărtarea minții de la lucrările și faptele necuviincioase; apoi însuși postul, dar să nu postim numai de mâncări, ci să postim și cu limba și cu ochii și, ca să spunem pe scurt, să ne oprim și să ne îndepărtăm de orice faptă rea”.

3.6. Obiceiuri de Florii

Sfânta Evanghelie din Duminica Floriilor încheie postul de 40 de zile al Sfintelor Paști fiind rânduit de Biserică a fi citit în ziua Intrării Domnului în Ierusalim, sărbătoare numită în popor și Duminica Floriilor.

Cel care se împărtășește de Florii are mari șanse să i se împlineasă orice dorință își va pune, când se apropie de preot. În Duminica Floriilor se merge la biserică cu crengi de salcie cu care l-a întoarcere se încing copiii, femeile și bărbații, pentru ca vara să nu aibe dureri de spate. O parte dintre crengi se pun la poartă, la intrarea în grajdul vitelor și se înfig în răzoarele din grădină.

La începutul primăverii când încep să vină păsările călătoare, când apar mieii, mânjii și puii păsărilor de curte, oamenii mănâncă înainte de a ieși din casă pentru a nu fi „spurcați” de aceste vietăți, deoarece le va merge rău toată vara. Acum se aerisesc hainele și zestrea.

3.7. Tradiții și obiceiuri în săptămâna mare

Săptămâna mare este ultima săptămână din Postul Paștelui, post ce reprezintă o călătorie spiritual spre cea mai mare sarbătoare a creștinătății, Învierea Domnului. Este numit astfel nu pentru că ar avea mai multe ore decât celelalte săptămâni din an, ci pentru evenimentele deosebite din istoria mântuirii neamului omenesc pe care Biserica le rememorează în această săptămână mare: Patimile, Judecata, Răstignirea și Moartea pe cruce, precum și punerea în mormânt a lui Iisus Hristos. În toată această perioadă nu se folosesc oțetul, usturoiul și nu se bea vin. Numită și Săptămâna Patimilor, are menirea de a pregăti credincioșii pentru Înviere. Pentru a simți bucuria pascală trebuie să ne pregătim în această săptămână atât sufletul cât și sufletul, înăsprind postul pe cât ne stă în putință măcar în aceste ultime zile, care sunt și cele mai importante din Post. După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsă și peste cel care a venit abia în ceasul al unsprezecelea, ca și peste cel care a venit încă din ceasul întâi la Hristos.

„Postiți? – spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Arătați-mi-o prin fapte. Prin care? – veți zice. De vedeți un sărac, aveți milă de el, un dușman, împăcați-vă cu el, un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiați, o femeie frumoasă, întoarceți capul. Nu numai gura voastră să postească, ci și ochiul, și urechea, și picioarele, și mâinile, și toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire si de lăcomie. A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău și zasvistii.”

În această săptămână se face curățenie generală în casă, în curte și în acareturi: se mătură curțile, se repară gardurile, se lipesc și se văruie pereții, se spală perdelele și mobilierul, se șterg geamurile, se aerisesc toate geamurile, așternuturile și covoarele.

În Joia Mare sunt prăznuite patru evenimente: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtășaniei (Euharistia), rugăciunea din Grădina Ghețimani și prinderea Domnului de către cei care voiau să-L ucidă.

În folclorul popular există câteva superstiții referitoare la această zi:

-nu este bine să dormi în Joia Mare, căci cine doarme în această zi va rămâne leneș un an întreg

-dacă doarme o femeie va veni Joimărița care o va face incapabilă de a mai lucre pe parcursul întregului an

-morții vin în fiecare an în această zi la vechile lor locuințe, unde stau până în sâmbăta dinainte de Rusalii

-în credința populară această zi este termenul final când femeile trebuie să termine de tors cânepa

-se fac focuri în curtea casei pentru ca morții să se poată încălzi, aprinzându-se pentru fiecare mort câte o grămăjoară pentru a fi luminați și ei pe lumea cealaltă

-se duc la biserică băuturi și mâncăruri care se sfințesc și se dau de pomană

-seara se merge la una din principalele Denii din săptămână.

În Vinerea Mare se roșesc ouăle pentru Paști, obicei străvechi, practicat de aproape toate popoarele creștine, această tradiție simbolizând sângele – moartea și învierea – lui Iisus Hristos, Mântuitorul tuturor oamenilor. Folosindu-se diferite tehnici, ouăle se încondeiază, acest obicei de împodobire datând încă de pe vremea traco-dacilor. Faptul că motive precum steaua, crucea și alte desene ce țin de religie apar cu o frecvență mare demonstrează esența creștină și religiozitatea poporului român.

În această zi nu se slujește Sfânta Liturghie, se tine post negru și nu lucrează nimeni, nici măcar clopotele nu se trag. În cazul unei înmormântări, persoana respectivă se îngroapă numai cu bătaie de toacă. De când se slujește Punerea în Mormânt și până în ziua Învierii nu se trag clopotele.

Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paștilor, când gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiționale, definitivează curățenia și fac ultimele retușuri la hainele pe care le vor îmbrăca la Înviere și în zilele de Paști. Astăzi se sacrifice mielul și se prepară drobul, friptura și ciorba de miel.

Conform tradiției, românii care merg la Înviere se spală cu apă proaspătă în care pun un ou roșu și câțiva bani de aur sau de argint. Oul roșu semnifică dorința de a fi ușori și sănătoși, iar banii din apa proaspătă speranța că le va merge bine tot anul și vor fi curați ca aurul și argintul. Seara se merge la biserică la Denia Mare unde se trece pe sub Domnul Iisus Hristos și se dă ocol bisericii cu lumânări aprinse.

3.8. Sărbătoarea Paștelui

Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină a anului, pentru prima data fiind sărbătorit în jurul anului 1400 î.Hr.

Sărbătoarea Paștelui poate fi asociată cu primăvara, retrezirea naturii la viață simbolizând noua viață pe care creștinii au câștigat-o prin crucificarea și Învierii lui Iisus.

Paștele creștin derivă din Paștele evreiesc, numit Pesach, cuvântul de origine al cuvântului Paști.

Din ziua de Paști și până la Înălțare formula de salut este „Hristos a Înviat!” la care se răspunde cu „Adevărat a Înviat!”. În cele 3 zile de sărbătoare ale Paștelui se ciocnesc ouă și cel cu oul spart este dator să îl dea celuilalt. În unele localități există tradiția conform căreia când doi soți ciocnesc ouăle, al cui se va sparge va trăi mai mult.

3.9. Sărbătoarea de Armindeni

La 1 Mai românii sărbătoresc „Armindenul”, simbol al vegetației care proteja recoltele și animalele. În tradiția populară, acestei zile i se mai spune și „ziua pelinului” sau „ziua bețivilor” și semnifică începutul verii. Armindenul se serbează pentru rodul pământului, ca să nu bată grindina, împotriva dăunătorilor, pentru sănătatea vitelor, vinul bun, oamenii sănătoși, prin petreceri la iarbă verde, unde se mănâncă friptură de miel și se bea vin roșu cu pelin.

3.10. Obiceiuri de Rusalii

La 40 de zile după Paști se sărbătorește Ispasul sau Înălțarea Domnului, în această zi formula de salut fiind „Hristos S-a Înălțat!” la care se răspunde cu „Adevărat S-a Înălțat!”.

În această zi abundă obiceiurile și practicile magice legate de cultul morților, deoarece se credea că sufletele defuncților se ospătau acum, în zborul lor către cer. Se credea că în drumul către cer sufletele morților se puteau rătăcii și rămâne pe pământ transformându-se în strigoi ce provocau neajunsuri oamenilor și animalelor, practicându-se în această zi ritualuri păgâne de apărare.

În această zi, după terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credincioșii în câmp pentru a sfinții apa folosită la stropitul semănăturilor iar oamenii împodobesc morminte cu flori și frunze verzi.

Duminica Mare care încheie Ciclul Pascal, cunoscută și sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh, se suprapune peste sărbătoarea populară a Rusaliilor, sincretismul lor îngreunând disocierea obiceilor și practicilor creștine de cele precreștine.

În tradiția populară, Rusaliile sunt finite fantastice, malefice, asemănătoare ielelor, care umblă prin văzduh începând cu ziua de Strat de Rusalii (a 25-a zi după Paști) și provoacă mult rău oamenilor.

Moșii de vară, ținuți în sâmbăta Rusaliilor, unul dintre cele mai importante momente ale cultului morților. Înainte se credea că sufletele morților, după ce au parasite mormintele în Joia Mare și au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbăta Rusaliilor.

Duminica Mare a asimilat și elemente specifice renovării timpului, în această zi deschizându-se sezonul culegerii plantelor de leac ce se considerau a fi contaminate până la această dată de către Rusalii.

3.11. Sânzienele

Obiceiurile legate de Sânziene se pierd departe în timp. Sunt datine autohtone al căror nume dac s-a pierdut, păstrându-se cel roman – Sânziana (de la Sancta Diana), care circulă și azi în Ardeal, și cel slav de Drăgaica, venind mai târziu care circulă în Muntenia și Oltenia.

Sărbătoarea de Sânziene se prăznuiește pe 24 iunie, de ziua nașterii Sfântului Ioan Botezătorul fiind legată de cultul recoltei, al vegetației și al fecundității și păstrând în ea, ca toată tradiția românească, un amestec fascinant de creștinism, paganism și vrăjitorie.

Sânzienele sunt plante cu flori galben-aurii plăcut mirositoare. Cresc prin livezi, pășuni, margini de păduri și poienițe.

3.12. Datini și obiceiuri de Sfântul Ilie

Data de 20 iulie este ziua de celebrare a zeului solar (Sfântul Ilie) și se consideră a fi în mijlocul sezonului pastoral. În Panteonul românesc Sfântul Ilie este o divinitate a Soarelui și a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă și cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă. Ca divinitate solară și meteorological, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăznete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să bată grindina.

În perioada sa pământeană Ilie a săvârșit păcate, cel mai mare fiind uciderea părinților săi la îndemnul diavolului, păcate pe care le-a ispășit în moduri diferite și din această cauză Dumnezeu L-a iertat trecâdu-l în rândul sfinților și urcându-l la cer într-o trăsură cu roți de foc trasă de doi sau de patru cai albi înaripați. În cer, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră și trăznește dracii cu biciul său de foc pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit. Dracii înspăimântați se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streașina caselor și în diverse alte locuri, Sfântul Ilie trăznind năprasnic pentru a nu-i scăpa pe nici unul dintre ei.

3.13. Adormirea Maicii Domnului

Fecioara Maria este identificată în Panteonul Românesc în două ipostaze: Sântă Maria Mare (15 august) și Sântă Măria Mică (8 septembrie).

Importanța calendaristică a Sântă Măriei Mari este subliniată de Postul de două săptămâni care o prefațează, de pelerinajele care au loc la mânâstirile cu același hram, de praznicele de pomenire a morților și pomenile date pentru cei în viață. Tot acum se deschide un adevărat sezon de nunți, 16 august – 14 noiembrie și încep târgurile și iarmaroacele de toamnă. Perioda dintre cele două Sântă Mării este considerată de bătrâni drept timp optim pentru semănăturile de toamnă, bărbații își schimbau pălăria cu căciula, se interzicea scăldatul în apa râurilor și dormitul pe prispă sau în târanțul casei. La Sântă Măria Mică se sărbătorește nașterea Fecioarei Maria și este considerată hotar astronomic între vară și iarnă, echinocțiul de toamnă, vremea de plecare a păsărilor migratoare și închidere a pământului pentru reptile și insescte, înainte era vremea târgurilor și iarmaroacelor unde se vindeau și se cumpărau produse specifice sezonului.

3.14. Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru

Sfântul Dumitru este considerat patronul păstorilor. Este stăpân peste iarna care vine. Dacă jumătate din an este stăpânită de Sfântul Gheorghe, cealaltă este stăpânită de el. Este ziua soroacelor pentru slujbe, diverse închirieri și învoieli noi care aduc prilejuri de adălmașuri și de veselie. Originea pastorală a obiceiului este dovedită atât de durata de șase luni a înțelegerilor cât și de cunoscuta zicală: “La Sfântul Gheorghe se încaieră câinii, la Sfântul Dumitru se bat stăpânii.

Se spune că acum intră căldura în pământ și începe să-și arate colții vremea friguroasă. Dacă la Sfântul Dumitru este vremea aspră, iarna va fi bună.

Ciobanii care vor să afle cum va fi iarna își aștern dulama în mijlocul oilor și se uită să vadă ce fel de oaie se va culca pe aceasta. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună; dimpotrivă, dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. Ciobanii pândesc toată noaptea unde dorm oile și dacă dimineața se va trezi întâi o oaie albă și va pleca înspre sud iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord iarna va fi ușoară. De asemenea, dacă luna va fi plină și cerul acoperit de nori, dacă plouă sau ninge în această zi, iarna va fi aspră cu zăpezi grele.

3.15. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Arhanghelii sunt reprezentări mitice aparținând calendarului popular dar care au echivalenți pe arhanghelii Mihail și Gavriil din calendarul ortodox, celebrați la 8 noiembrie. Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi și purtând săbii, ca simbol al biruinței și sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai.

Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului și tot el a adus drepților Ioachim și Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.

În folclorul religios românesc Arhanghelul Mihail se spune că ar purta uneori cheile Raiului fiind un înfocat luptător împotriva Diavolului și veghează la capul bolnavilor. De multe ori îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună și trăznește. El ține și ciuma în frâu asemănător Sfântului Haralambie.

În trecut arhanghelii erau sărbătoriți pentru că “ei sunt păzitorii oamenilor de la naștere până la moarte rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”. Arhanghelii asistă și la Judecata de Apoi sunt patroni ai casei, ard păcatele acumuluate de patimile omenești firești și purifică prin post conștiințele.

La sate și comune se făceau și se fac și astăzi, de 8 noiembrie, pomeniri și praznice pentru cei morți, iar în biserici fiecare creștin aprinde câte o lumânare ca să aibă asigurată lumina de veci călăuzitoare pe lumea cealaltă.

3.16. Obiceiuri de Moș Nicolae

Moș Nicolae este o personificare a timpului îmbătrânit care a preluat din calendarul creștin numele și data de celebrare a Sfântului Nicolae, 6 decembrie, personaj real, episcop din Myra, mort probabil în anul 342, apărător al dreptei credințe în Iisus.

În tradițiile românești Moș Nicolae are atribuții străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miază-noapte, pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură, ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor. În nopțile marilor sărbători când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să îl vadă stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Moș Nicolae împarte astăzi, asemenea lui Moș Crăciun, daruri celor mici.

Mai veche este însă tradiția pedepsirii copiilor neascultători cu nuielușa lăsată în încălțările lor în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Ca sfânt, Moș Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Conform tradiției creștine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credință lovindu-i cu nuiaua peste mâini.

3.17. Sărbătoarea Crăciunului

În ajunul Crăciununlui preoții merg cu Crăciunul la fiecare familie, aceștia așteptând cu porțile deschise. Între ajunul Crăciunului și Anul Nou se cântă colindele cunoscute. “Moș Ajunul”, 23-24 decembrie, este o sărbătoare îndrăgită de copii, când aceștia mergând din casă în casă, cu un săculeț și un bețișor numit colindă, capătă colindețe, adică mere, nuci, colaci, covrigi în schimbul cântării sincere cu glasul lor cristaline: “Bună dimineața la Moș Ajun.”

Spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie în această zi sătul. Cine nu are porc gras de Crăciun nu poate spune că a fost fericit în acel an. Un obicei specific numai țării noastre este ca fiecare familie să taie un porc în preajma sărbătorilor de iarnă, acest eveniment prefațând, de fapt, apropierea Crăciunului. În unele zone ale țării porcul se taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Această tradiție transmisă din generație în generație își are originea în vechile comunități arhaice al căror aliment de bază, în perioada rece a anului, era carnea de porc.

În Ajunul Crăciunului cei care cresc albine nu dau nimic din casă ca albinelor să le meargă bine și să nu părăsească stupul pe vremea roitului.

În seara Crăciunului, a nașterii Domnului, se merge cu colinda “Moș Crăciun”, iar a doua zi cu “Steaua”. “Steaua” este un obicei cu caracter religios și curat creștinesc care simbolizează steaua care a condus pe cei trei magi la Bethleem în staulul unde s-a născut Hristos.

Colindele de Crăciun aduc creștinilor o deosebită bucurie și înălțare sufletească, deoarece prin ele se trăiește una din cele mai importante fapte din iconomia mântuirii:

“O, ce veste minunată, Pe fiu în al său nume,

În Bethleem ni se arată Tatăl L-a trimis în lume

Că a născut prunc Să se nască

Prunc din Duhul Sfânt Și să crească

Fecioara Maria. Să ne mântuiască”.

Copii și tinerii le cântă așa cum le-au cântat în tinerețe și părinții lor, pentru că numai astfel trăiește în noi mai departe, peste veacuri, spiritul moșilor și strămoșilor noștri bine credincioși.

Concluzii

Această lucrare a urmărit studierea vieții creștine de la începuturi până în prezent, cuprinzând o detaliere ce accentuează istoricul edificiilor de pe terenurile comunei Rotunda, dar și al așezărilor omenești.

Prin studierea atentă a istoricului bisericilor din sat am observat existența unui lăcaș de cult pierdut în negura vremilor peste a cărui fundație a fost ridicată biserica Buna Vestire. Aceasta a rezistat în timp aproape 70 de ani. Cărămizile folosite la ridicarea primului lăcaș de cult cunoscut în sat erau de factură romană, fiind mai mari în lungime și lățime, dar cu grosime mai mică. Aceasta ne poate duce cu gândul la refolosirea elementelor constructive dintr-un fost castru roman, dovezile existenței acestor construcții în zonă fiind de luat în seamă.

Din documentarea făcută la Arhivele Naționale și observațiile făcute pe teren prin discuțiile avute cu bătrânii satului am constatat, în ceea ce privește viața satului Rotunda, dispariția locuitorilor pe o perioadă de circa 50 de ani, datorată incursiunilor forțelor otomane ce au distrus și omorât totul în calea lor.

Biserica Izvorul Tămăduirii, a fost fondată din nevoia de a avea un lăcaș de cult ceva mai spațios, dar și din cauza stării avansate de degradare a fostei biserici, momentan aflându-se în reparații. Pe lângă funcțiunea religioasă, biserica a devenit pentru comuna Rotunda, inima comunității, dar și element principal de reper.

Bibliografie

Minghiat, Sorin, Arhitectura spațiului boltit – Partea I, Ambianța Bizantină, Editura Fundației România de mâine, București, 2003.

Otovescu, Dumitru, Rotunda, locuri și oameni, Editura Beladi, Craiova, 2009.

Vânătoru, Mihai Adrian, Vânătoru, Mihai Anton, Parohia Radomirești-Olt, Editura Nelmaco, București, 2003.

Toșa, Ioan . Casa în satul românesc de la începutul secolului XX. Cluj-Napoca: Editura Supergraph., 2002.

Sandu, Dumitru, Eparhia Rînmicului și Argeșului, monografie, Editura Episcopiei Rîmnicului, Râmnicu Vâlcea, 1976.

Constant, Paul, Iancu Jianu, Editura Tineretului, București, 1969.

Iacob, Elena, Studiu geografic al comunei Rotunda (județul Olt), Lucrare metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I, București, 2010.

Dincă, Dana Roxana, Grigorescu, Vera, Popovici, Sabin, Monografia municipiului Caracal, Editura Tiparg, Pitești, 2007.

Iagăru, Gheorghe, Vătămanu, Victor Viorel, Bălănescu, Dumitru, Clima și solurile județului Olt, Craiova, 2001.

Bălașa. Dumitru, Localitățile din Oltenia și bisericile lor, Mitropolia Olteniei, nr.3 (mai-iunie), 1986.

Stanciu, Constantin Bogdan, Evoluția și funcțiile ansamblurilor nobiliare rurale din Oltenia medievală, secolele XV-XVIII, București, 2013.

Veleanu, Ion, Rusu, E., Aspecte din activitatea și gospodărirea romanațeană, Craiova, 1937.

Stoicescu, Nicolae, Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România, I, Țara Românească (Muntenia, Oltenia și Dobrogea), Vol. II: M-Z, Ed. M.O., Craiova, 1970

Militairische Karte der Kleinen oder Oesterreichischen und grossen Wallachei, welche beide Zussammen aus 394 Sectionen bestehen und wehrend dem Waffenstillstand zwischen der K:K; und der türkischen Armee vom Monat September 1790 bis Ende Mai 1791 durch der General- quartiermeisterstaab unter der Direction des Obristen Spech geometrisch aufgenommen, und in das reine ausgezeichnet worden

Charta Romaniei Meridionale intocmita in anul 1864 de Carol Popp de Szathmari, avand drept suport Ridicarea Topografica Austriaca executata intre anii 1855-1859.

Planul Director de Tragere al Armatei Romane; caroul 3338 "Rotunda", ridicare pe teren in anul 1908.

Cândea, M., Erdeli, George, Așezarea rurală, componentă principală a peisajului geografic, B.S.G., Vol III, București, 1984.

Direcția Arhivelor Naționale, 160, Inventar Dosare Mănăstirești, 104, 16, 10 iulie 1839, Hotărnicia moșii Obârșia și Rotunda de către D. lui clucer Ioan Șerbănescu.

Direcția Arhivelor Naționale, 160, Inventar Dosare Mănăstirești, 283, 6. 2 februarie 1846, Marin Pârcălăbescu Paracliserul bisericii satului Rotunda cu preotul Marin de acolo pentru numire.

Direcția Arhivelor Naționale, 14, Inventar Mănăstirea Brâncoveni și Mamu, 1, 1, 6 iulie 1633, Hrisovul lui Matei Voievod prin care întăresce stăpânire moșnenilor satului Polovinelor, care fusese vândut cu vecini lui Necula Vister.

Direcția Arhivelor Naționale,14, Inventar Mănăstirea Brâncoveni și Mamu, 22, 22, 11 mai 1750, Cartea de judecată a lui Ienache Hrisoscoleu vel ban de Craiova cu privire la moșia Polovinele și Rotunda din județul Romanați ale Mănăstirii Brâncoveni.

Direcția Arhivelor Naționale, 14, Inventar Mănăstirea Brâncoveni și Mamu, 8, 8, 25 martie 1675, Actul prin care Radul fiul Boldii vinde egumenului Anania de la mănăstirea Brâncoveni moșia din hotarul Rotundei și Polovine.

Direcția Arhivelor Naționale, 14, Inventar Mănăstirea Brâncoveni și Mamu, 13, 13, 4 mai 1676, Hrisovul lui Duca Voevod prin care întăresc Mănăstirei Brăncoveni partea sa de moșie.

Direcția Arhivelor Naționale, 14, Inventar Mănăstirea Brâncoveni și Mamu, 14, 14, 3 mai 1678, Actul prin care Anghel vinde egumenului Anania de la Mănăstirea Brâncoveni partea sa de moșie din satul Rătunda.

Direcția Arhivelor Naționale, 730, Monografia Rotundei, Dumitru I. Gheorghe, Ministerul Culturii Naționale, Direcția Învățământ primar, mapa 24, fascicol 50, litera B-D.

Arhivele Institutului Național al Patrimoniului, fond CMI, Dosar nr. 2994, Romanați – Rotunda Nouă, Biserica Sfântul Dumitru și Izvorul Tămăduirii.

www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-dimitrie-izvoratorul-mir

Anexe

Biserica Izvorul Tămăduirii, Satul Nou

Biserica Sfântul Dimitrie, Satul Vechi

Harta intocmita intre anii 1790-1791, sub coordonarea colonelului cartograf Joseph von Specht, pentru Marele Stat Major al Armatei Austriece. Caroul 33.

Charta Romaniei Meridionale intocmita in anul 1864 de Carol Popp de Szathmari, avand drept suport Ridicarea Topografica Austriaca executata intre anii 1855-1859.

Planul Director de Tragere al Armatei Romane; caroul 3338 "Rotunda", ridicare pe teren in anul 1908.

Prima atestare documentară a comunei Rotunda. Direcția Arhivelor Naționale, 14, Inventar Mănăstirea Brâncoveni și Mamu, 8, 8, 25 martie 1675, Actul prin care Radul fiul Boldii vinde egumenului Anania de la mănăstirea Brâncoveni moșia din hotarul Rotundei și Polovine.

Bibliografie

Minghiat, Sorin, Arhitectura spațiului boltit – Partea I, Ambianța Bizantină, Editura Fundației România de mâine, București, 2003.

Otovescu, Dumitru, Rotunda, locuri și oameni, Editura Beladi, Craiova, 2009.

Vânătoru, Mihai Adrian, Vânătoru, Mihai Anton, Parohia Radomirești-Olt, Editura Nelmaco, București, 2003.

Toșa, Ioan . Casa în satul românesc de la începutul secolului XX. Cluj-Napoca: Editura Supergraph., 2002.

Sandu, Dumitru, Eparhia Rînmicului și Argeșului, monografie, Editura Episcopiei Rîmnicului, Râmnicu Vâlcea, 1976.

Constant, Paul, Iancu Jianu, Editura Tineretului, București, 1969.

Iacob, Elena, Studiu geografic al comunei Rotunda (județul Olt), Lucrare metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I, București, 2010.

Dincă, Dana Roxana, Grigorescu, Vera, Popovici, Sabin, Monografia municipiului Caracal, Editura Tiparg, Pitești, 2007.

Iagăru, Gheorghe, Vătămanu, Victor Viorel, Bălănescu, Dumitru, Clima și solurile județului Olt, Craiova, 2001.

Bălașa. Dumitru, Localitățile din Oltenia și bisericile lor, Mitropolia Olteniei, nr.3 (mai-iunie), 1986.

Stanciu, Constantin Bogdan, Evoluția și funcțiile ansamblurilor nobiliare rurale din Oltenia medievală, secolele XV-XVIII, București, 2013.

Veleanu, Ion, Rusu, E., Aspecte din activitatea și gospodărirea romanațeană, Craiova, 1937.

Stoicescu, Nicolae, Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România, I, Țara Românească (Muntenia, Oltenia și Dobrogea), Vol. II: M-Z, Ed. M.O., Craiova, 1970

Militairische Karte der Kleinen oder Oesterreichischen und grossen Wallachei, welche beide Zussammen aus 394 Sectionen bestehen und wehrend dem Waffenstillstand zwischen der K:K; und der türkischen Armee vom Monat September 1790 bis Ende Mai 1791 durch der General- quartiermeisterstaab unter der Direction des Obristen Spech geometrisch aufgenommen, und in das reine ausgezeichnet worden

Charta Romaniei Meridionale intocmita in anul 1864 de Carol Popp de Szathmari, avand drept suport Ridicarea Topografica Austriaca executata intre anii 1855-1859.

Planul Director de Tragere al Armatei Romane; caroul 3338 "Rotunda", ridicare pe teren in anul 1908.

Cândea, M., Erdeli, George, Așezarea rurală, componentă principală a peisajului geografic, B.S.G., Vol III, București, 1984.

Direcția Arhivelor Naționale, 160, Inventar Dosare Mănăstirești, 104, 16, 10 iulie 1839, Hotărnicia moșii Obârșia și Rotunda de către D. lui clucer Ioan Șerbănescu.

Direcția Arhivelor Naționale, 160, Inventar Dosare Mănăstirești, 283, 6. 2 februarie 1846, Marin Pârcălăbescu Paracliserul bisericii satului Rotunda cu preotul Marin de acolo pentru numire.

Direcția Arhivelor Naționale, 14, Inventar Mănăstirea Brâncoveni și Mamu, 1, 1, 6 iulie 1633, Hrisovul lui Matei Voievod prin care întăresce stăpânire moșnenilor satului Polovinelor, care fusese vândut cu vecini lui Necula Vister.

Direcția Arhivelor Naționale,14, Inventar Mănăstirea Brâncoveni și Mamu, 22, 22, 11 mai 1750, Cartea de judecată a lui Ienache Hrisoscoleu vel ban de Craiova cu privire la moșia Polovinele și Rotunda din județul Romanați ale Mănăstirii Brâncoveni.

Direcția Arhivelor Naționale, 14, Inventar Mănăstirea Brâncoveni și Mamu, 8, 8, 25 martie 1675, Actul prin care Radul fiul Boldii vinde egumenului Anania de la mănăstirea Brâncoveni moșia din hotarul Rotundei și Polovine.

Direcția Arhivelor Naționale, 14, Inventar Mănăstirea Brâncoveni și Mamu, 13, 13, 4 mai 1676, Hrisovul lui Duca Voevod prin care întăresc Mănăstirei Brăncoveni partea sa de moșie.

Direcția Arhivelor Naționale, 14, Inventar Mănăstirea Brâncoveni și Mamu, 14, 14, 3 mai 1678, Actul prin care Anghel vinde egumenului Anania de la Mănăstirea Brâncoveni partea sa de moșie din satul Rătunda.

Direcția Arhivelor Naționale, 730, Monografia Rotundei, Dumitru I. Gheorghe, Ministerul Culturii Naționale, Direcția Învățământ primar, mapa 24, fascicol 50, litera B-D.

Arhivele Institutului Național al Patrimoniului, fond CMI, Dosar nr. 2994, Romanați – Rotunda Nouă, Biserica Sfântul Dumitru și Izvorul Tămăduirii.

www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-dimitrie-izvoratorul-mir

Anexe

Biserica Izvorul Tămăduirii, Satul Nou

Biserica Sfântul Dimitrie, Satul Vechi

Harta intocmita intre anii 1790-1791, sub coordonarea colonelului cartograf Joseph von Specht, pentru Marele Stat Major al Armatei Austriece. Caroul 33.

Charta Romaniei Meridionale intocmita in anul 1864 de Carol Popp de Szathmari, avand drept suport Ridicarea Topografica Austriaca executata intre anii 1855-1859.

Planul Director de Tragere al Armatei Romane; caroul 3338 "Rotunda", ridicare pe teren in anul 1908.

Prima atestare documentară a comunei Rotunda. Direcția Arhivelor Naționale, 14, Inventar Mănăstirea Brâncoveni și Mamu, 8, 8, 25 martie 1675, Actul prin care Radul fiul Boldii vinde egumenului Anania de la mănăstirea Brâncoveni moșia din hotarul Rotundei și Polovine.