Biserica Fortificata

CUPRINS

CONSIDERATII TEORETICE

Argumentarea alegerii subiectului

Transformarea obiectului de arhitectura in timp

CONTEXTUL STUDIULUI

Biserici fortificate in Europa

Biserici fortificate in Romania

Scurt istoric

Biserici fortificate in Transilvania

Clasificarea/tipuri de biserici fortificate

Arhitectura bisericilor fortificate

Importanta lor istorica

STUDIU DE CAZ – BISERICA FORTIFICATA SI CETATEA TARANEASCA DE LA SASCHIZ

Scurt istoric

Descrierea monumentelor istorice

Legaturi externe – Comparatii

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CONSIDERATII TEORETICE

Biserica fortificată, conform teoriilor si interpretarilor istoricilor, este un edificiu de cult sau de construcție sacrală ori fortăreață religioasă din zonele rurale și urbane, care îmbină funcția sacralizantă, cu nevoile defensive, în condițiile de invazie, năvălire, jaf, distrugere – în special a reprezentanților Imperiului Mongol și ai Imperiului Turcesc – din epoca premodernă, mai precis din perioada Evului Mediu târziu și a Renașterii, având deci un rol militar, de apărare, de respingere a asediilor, dar și de adăpost, refugiu pentru locuitori și enoriași și care are în prezent o funcție pur estetică sau cultural-turistică și valoare istorică. (Iulian Catalui, Biserici fprtificate din judetul Brasov,Editura Orator,Brasov,2005)

Din punct de vedere al majorității dicționarelor de artă și arhitectură din mai multe țări, biserica fortificată este un tip de construcție caracteristica anumitor zone din Europa, în care biserica, pe langa funcția de cult, era folosită și pentru apărarea comunității în timpul amenintarilor, scop pentru care a fost prevăzută, dotată cu amenajări defensive, uneori foarte dezvoltate, adică incinte întărite cu turnuri de apărare și bastioane (Dicț. de artă, 1995, I, p.68).

Potrivit acestei definiții, biserica fortificată este alcătuită din două componente, care prezintă caracteristici distincte: edificiul bisericii și elementul de fortificație, adică partea defensivă a construcției sacrale. După o altă referință, bisericile fortificate reprezintă rezultatul efortului concentrat al comunităților germane, expresia marcantă a spiritului comunitar al sașilor, simboluri de identificare cu propriul lor trecut, bisericile fortificate sau bisericile-cetăți, cum au mai fost numite, formând totodată cu satul o unitate constructivă, în special după ce edificiile de piatră devin precumpănitoare, dominante.

Din aceste definiții se desprind cel puțin trei caracteristici, funcții ale bisericii fortificate: cea de construcție sacrală (deși am păstrat termenii de biserică fortificată și biserică-cetate, acesta din germanul "Kirchenburg", propunem pentru bisericile sașilor și termenii de "cetăți ori fortărețe ecleziastice" și "cetăți sacrale"), respectiv funcția religioasă a bisericii ca edificiu destinat celebrării unui cult creștin (potrivit majorității dicționarelor), comunității religioase, biserica în sprijinul îndumnezeirii omului, biserica-sanctuar, dimensiunea metafizică a bisericii, apoi o funcție militară, defensivă, dimensiunea pragmatică, biserica fortificată având atât rolul de respingere, de returnare a invadatorilor, asediatorilor, cât și cel de refugiu, adăpost pentru populația satului sau a localității respective, pentru preoți, conducători, enoriași, oameni obișnuiți etc.; în sfârșit, în zilele noastre, biserica fortificată mai are un dublu rol cultural și turistic, ea este un monument de arhitectură deosebit, realizat în stiluri artistice diferite putând fi observată o adevărată saga a acestora, de la romanic, trecând prin gotic, Renaștere și până la Baroc și neoclasicism, monument care trebuie conservat și renovat pentru a fi cunoscut în scopuri culturalo-turistice.

ARGUMENTAREA ALEGERII SUBIECTULUI

Obiectul proiectului de diploma îl constituie inserarea unei construcții cu funcțiuni multiple, în centrul istoric al Transilvaniei, cu destinația de “Centru de cercetare si restaurare- Saschiz”. 

Zona de studiu se situează in comuna Saschiz, situată pe dealul de lângă biserică, la aproximativ 2 km de vatra comunei, in drum spre cetatea taraneasca Saschiz.

Cetatea a avut șase turnuri, patru turnuri de colț și cele două de poartă. În interiorul cetății se află o capelă, din care astăzi nu a mai rămas decât o ruină. Singura urmă intactă este fântâna adâncă de 65 de metri care se spune că face legătura, printr-un tunel subteran, între incinta cetății și centrul comunei Saschiz.

Ca și stil arhitectonic, cetatea aparține perioadei de trecere de la stilul romanic la cel gotic (este terminată în secolul al XIV-lea), fapt confirmat de acoperișul într-o singură pantă și de gurile de tragere prevăzute cu o grindă din lemn care se putea roti pentru a înlesni ochirea cu ghiulele și arcuri de săgeți.

Studiul propune abordarea unui sit pretențios, alegerea și motivarea funcțiunilor fiind cât mai esențială pentru adaptarea construcției în zonă. Încadrarea în mediul înconjurător fără a forța vizual presupune valorificarea fondului construit existent.

Înscrierea în siturile istorice reprezintă o problema a arhitecturii contemporane. Menite să pună în valoare fondul construit existent, prin calitatea expresiei arhitecturale și inserarea de funcțiuni publice adecvate, intervențiile contemporane constituie un pas important în păstrarea „patrimoniului viu” – concept esențial în protecția monumentelor și ansamblurilor.

Astfel alegerea lucrarii de dizertatie sta la baza acestui studiu al proiectului de diploma, facand legatura cu situl istoric/monumentul istoric care face parte si din lista fortificatiilor din patrimonial UNESCO.

Vreau sa arat cat de importante au fost aceste fortificatii(avand rol de aparare si refugiu in trecut, iar mai apoi rol cultural) si cat de insemnate si valoroase sunt si pot fi ele pentru turismul romanesc, fiind monumente de arhitectura deosebite, daca sunt puse in valoare si restaurate.

TRANSFORMAREA OBIECTULUI DE ARHITECTURA IN TIMP

Biserica la inceput era o constructie, un edificiu de cult avand rol religios, sacral. In timp, in perioada atacurilor invadatoare si a razboaielor, perioada Evului Mediu, locuitorii trebuiau sa se refugieze si sa aibe si provizii in urma atacurilor; astfel, din cauza ca nu existau bani pentru a se construi un zid de aparare in jurul asezarii, biserica a devenit o fortăreață religioasă, care îmbina funcția sacralizantă cu nevoile defensive, având deci un rol de apărare și de adăpost, pentru locuitori și enoriași.

Aceasta initial a fost inaltata prin marirea navelor si a corului, si imprejurul ei facandu-se un sant de aparare.

Ulterior, cînd turcii au atacat mereu în Europa, inceputul secolului al XIV-lea, fortificațiile existente nu mai erau suficiente, de aceea aproape in fiecare asezare, localnicii au fost fortati sa reziste impotriva acestor invazii. Astfel biserica se inalta cu doua sau trei niveluri, si in loc de sant de apararein jurul ei, s-au construit pana si la trei ziduri puternice in jurul ei, devenind biserici-cetăți.

O parte din biserici, in sine nu erau fortificate, aveau doar zidul de aparare cu turnuri si bastioane.

In alte localitati s-au construit in varful dealurilor “cetățile țărănești", denumirea in zona Transilvaniei, sau cetatile de refugiu.

In prezent bisericile fortificate au o valoare istorica, avand functie pur estetica.

Sunt considerate unice in felul lor, sunt pe cale de disparitie iar o parte din ele se regasesc pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

CONTEXTUL STUDIULUI

Biserici fortificate in Europa

Fenomenul bisericilor fortificate privește o parte cu mult mai mare a lumii: așadar astfel de biserici există în multe țări ale Europei, din Spania până în Grecia și în Estonia, trecând prin Franța, Germania, Austria.

Anglia are o mulțime de biserici fortificate, mai ales lângă granița sa cu Scoția, unde serveau ca fortificații defensive. Un exemplu este Saint-Michaels-Mount, în Cornwall, o copie a Muntelui Saint-Michel din Normandia.

Saint-Michaels-Mount

In Elveția, o biserică fortificată reprezentativă este Muttenz, biserica sfântul Arbogast. Biserica sfântul Arbogast depindea de capitulul catedralei din Strasbourg. Pentru acest motiv are si hramul primului episcop al orașului francez, sfântul Arbogast. Astăzi aparține bisericii evangelice-reformate ale cantonului Basel-provincie. Prima biserica datează din secolul al VIII/IX-lea. Biserica a fost fortificată în jurul anului 1420 de câtre Hans Thüring Münch, stăpânul satului. Fortificația, care a scăpat distrugerii plănuită în secolul al XIX-lea, comportă o incintă completă și două turnuri. Biserică este deosebită din cauza picturilor sale interioare care datează din secolele XIV-XV și cele mai recente din 1507. In curtea bisericii se află o expoziție a fostelor borne de graniță ale episcopii din Basel, ale satului și ale diferitelor proprietăți sale.

În Franța, o mulțime de biserici fortificate se află în diferite regiuni și departamente, sunt poziționate în zona de sud, din cauza atacurilor periculoase ale sarazinilor, și în nord-est, unde atacau cu osîrdie englezii și se apărau cu cerbicie francezii.

Revenind la aceeași prolifică Franță, prin secolul al VII-lea, cînd mai era Regatul Francilor sau Frîncilor, la Jumièges, de pildă, se ridică un ansamblu ce grupează două biserici mari, trei oratorii, clădiri de oaspeți, un dormitor, apărate de o incintă chiar.

Aceasta este dreptunghiulară și e flancată de turnuri (Riché, 2003, p.161 și 112). Un fapt capital se întâmplă, de pildă, după declinul Imperiului Carolingian și anume: "pretutindeni încep să se construiască tot felul de fortificații (s.n.), nu numai pentru (sau sub pretextul de) a ține piept normanzilor (Barthélemy, 2002, p.65). Am aflat, cu această ocazie una dintre cauzele edificării fortificațiilor. Un exemplu caracteristic este, însă, în veacul al XII-lea, biserica edificată în Chazelles, în Lotharingia, la care prima oară sar în evidență de-a dreptul poziția tipică a turnurilor între cor și navă, apoi gurile de tragere și mașiculi (Sigerus, 1909, p.5).

Regiunea Auvergne, din centrul Franței, de pildă, este remarcabilă pentru stilul propriu al bisericilor romanice fortificate din secolele XI și XII, care cuprind cîteva elemente din cea mai originală, simplă și emoționantă arhitectură franceză; proporționate frumos, necompromițătoare în severitatea lor, ca în Ardeal, ele sunt edificate din materiale locale rezistente – piatră de nisip sau lavă vulcanică – și sunt caracterizate printr-o absidă proeminentă, un "ambulatoriu îngust" în jurul corului și de un naos flancat de piloni puternici, cu galerii deasupra părților stranei.

În zona Aquitania, bisericile au fost fortificate din cauza Războiului de 100 de ani fiindcă regiunea istorică Aquitania aparținea Angliei și trebuia să fie apărată de atacuri franțuzești. De aceea majoritatea bisericilor fortificate ale Aquitaniei se află în nord-estul departamentului Dordogne, pe fosta graniță între Anglia și Franța.

Fosta mănăstire și biserica sfântul Avit din Saint-Avit, Dordogne

Biserica sfinții Petru și Pavel din Grand-Brassac, Dordogne

În Italia, Sacra di San Michele: este un exemplu foarte impozant a unei biserici fortificate italiane și este considerată monumentul simbolic al Piemont.

În Sicilia Biserica sfinții Petru și Pavel d'Agrò din Casalvecchio Siculo, Provincia Messina, este reprezentativă pentru a exemplifica sistemul bisericilor fortificate din această regiune.

Mai există astfel de biserici fortificate în nordul Italiei, în special în Piemonte, în Lombardia, dar și în Toscana. Interesant este că în Italia arhitectura civilă este reprezentată în toate orașele prin aspectul unei fortărețe senioriale cu turnuri de apărare, precum la Bologna și San Gimignano (un mini-New York medieval) sau cu ziduri și cu creneluri. În Italia există însă adevărate și nemaipomenite orașe fortificate, precum Monteriggioni.

BISERICI FORTIFICATE ÎN ROMÂNIA

Scurt istoric

  În România, bisericile fortificate sunt coni există astfel de biserici fortificate în nordul Italiei, în special în Piemonte, în Lombardia, dar și în Toscana. Interesant este că în Italia arhitectura civilă este reprezentată în toate orașele prin aspectul unei fortărețe senioriale cu turnuri de apărare, precum la Bologna și San Gimignano (un mini-New York medieval) sau cu ziduri și cu creneluri. În Italia există însă adevărate și nemaipomenite orașe fortificate, precum Monteriggioni.

BISERICI FORTIFICATE ÎN ROMÂNIA

Scurt istoric

  În România, bisericile fortificate sunt construcții arhitecturale tipice peisajului cultural ale Ardealului, săsești sau ungurești, dar există și excepții cum ar fi faimoasa Mănăstirea Putna sau Tismana.

Ele sunt caracterizate prin sistemul specific de utilizare a terenului, modului de așezare, precum și organizarea gospodăriilor de familie de la sfârșitul Evului Mediu, dominat de bisericile lor fortificate, specifice sec. XIII -XVI.

Prima referire documentară la o localitate colonizată cu sași, cea de la Biertan, datează din 1283. În 1397, satul a fost ridicat la rangul de oppidum (oraș fortificat), iar regele Ungariei acordă locuitorilor săi „dreptul la sabie” (gladii jus), adică privilegiul de a purta arme.

Cele mai vechi biserici fortificate din Transilvania sunt din secolul al XIII-lea. În anul 1241 are loc marea invazie mongolă în Ardeal și coloniștii germani sunt forțați, din această cauză, să reziste și să se apere împotriva acestor sălbatice hoarde. Astfel au devenit "cetăți țărănești" sau rurale și bisericile-cetăți înconjurate de ziduri puternice (Ibidem, p.6). Atunci cînd, începînd cu veacul al XIV-lea, turcimea a năvălit mereu în Europa, în 1391 în Ungaria, în 1421 a cucerit și Brașovul, fortificațiile existente nu mai erau suficiente, de aceea aproape fiecare localitate săsească și-a edificat biserica-cetate sau biserica fortificată ori și-a transformat biserica sa deja existentă într-o cetate, într-o fortăreață (Ibidem, p.6). Pe de altă parte, trebuie să subliniem faptul că în zona învecinată cît de cît teritoriului românesc exista o veche tradiție de fortificare a bisericilor la armeni (Halmaghi, 2001, p.112). De asemenea, putem vorbi despre mănăstirile fortificate din fostul Imperiu Bizantin, care erau dotate cu turnuri de pază sau donjonuri. Aici putem pomeni chiar celebrele mănăstiri fortificate de la Athos, în cadrul cărora au fost ridicate donjonuri sau turnuri cu funcție apropiată donjonului în secolele X-XI, drept măsură defensivă contra piraților sarazini (Gheorghiu, 1985, p.45). De altfel, se poate generaliza și afirma că, de pildă, majoritatea bisericilor romanice dotate în jurul anului 1200 cu turn-clopotniță la vest, au fost gîndite, concepute și pentru apărare (Ibidem, p.49).

Cu toate acestea, adevăratele biserici fortificate (conform definiției a doua, mai ales, de la începutul cărții) credem că vor apărea abia în secolele XV-XVI; astfel, la vestita biserică-cetate din Prejmer, fortificarea a început în anul 1427, pînă atunci putîndu-se vorbi doar despre biserici semiîntărite, fără incinte, fără turnuri de apărare, drumuri de strajă, barbacane, herse etc. Alți istorici și arhitecți susțin că fortificațiile care înconjoară bisericile săsești sunt mai tîrzii, în general ele au început să se edifice chiar în veacul al XIV-lea și au suferit foarte multe refaceri, adăugiri și adaptări, în cîteva stiluri, pentru lupta cu arme de foc, pînă în secolul al XVIII-lea.

Biserici fortificate in Transilvania

Biertan

Biserica-hala cu trei nave a asezarii, ultimul edificiu de acest tip ridicat in Transilvania, a fost construita intre 1486 si 1524 pe locul alteia mai vechi. Biserica in stil gotic tarziu, a fost limitata de configuratia terenului pe care a fost construita. I s-a construit un cor de 18 metri lungime, boltit cu o retea de nervuri abia dupa ce navele vechiului edificiu au fost inlocuite cu trei nave de inaltime egala, boltite deasemeni cu bolti in retea. Deasupra corului a existat un etaj de aparare prevazut cu metereze si drum de straja.

Piesa de rezistenta a bisericii din Biertan este altarul poliptic, cel mai mare din Transilvania, alcatuit din 28 de panouri realizate intre 1482 si 1513 de un pictor care s-a format probabil in ambianta culturala din Viena si Nuerenberg. In centrul altarului se afla sculpturi reprezentand un crucifix care ii reprezinta pe Fecioara Maria, Iisus si Maria Magdalena imbratisand crucea. Pe cele doua panouri laterale ale registrului superior sunt reprezentate viziuni ale lui Ezekiel si Imparatului Augustus.

Ansamblul bisericii fortificate este format din trei incinte legate intre ele prin turnuri de poarta. Prima incinta, cu patru turnuri, dateaza din secolul al XIV-lea, cea de a doua, marcata printr-o serie de arce de ranforsare este din aceeasi perioada cu biserica, iar cea de a treia incinta, fortificata de asemenea cu turnuri, dateaza din secolele al XVI-lea si al XVII-lea.

Aflat la nord de biserica, Turnul cu  Ceas era in acelasi timp si un turn al portii pentru prima incinta, avand patru niveluri, drum de straja din lemn si metereze. Ceasul se afla deasupra acopersului piramidal. Turnul din lemn cu clopot se afla in nordul bisericii, iar in Turnul Mausoleu se gasesc atat placile de mormant ale preotului care a ridicat biserica si ale episcopilor inmormantati in Biertan. 

Codlea

Cel mai vechi și cel mai important monument arhitectonic al Codlei este actuala Biserică Evanghelică C.A. din centrul istoric al orșului, înconjurată de zidurile de fortificație și bastioanele cetății medievale-Cetatea Bisericească. Două bastioane (ale țesătorilor și dogarilor din partea de nord), înaltul zid de apărare cu strajă și cu majoritatea  cămărilor de provizii prezintă și astăzi forma inițială;

alte părți ale cetății bisericești, de-a lungul secolelor, au suferit transformări sau au fost demolate și înlocuite cu alte edificii, mai adecvate cerințelor timpurilor.

Biserica. construită probabil în cea de-a doua jumătate a sec. al XIII-lea, purta hramul Sf.  Gheorghe sau Sf. Mihai. Se pare că inițial a fost protejată de metereze cu palisade până la a doua mare invazie turcească în Țara Bârsei în 1432, când a fost construită cetatea în jurul Bisericii.

În  timp ce portalul romanic de vest datează din perioada de construcție a bisericii – sală, corul gotic cu bolta cu structura de nervuri în formă de stea apare abia de la mijlocul secolului al XIV-lea, în perioada de glorie a lui Ludovic I.

De remarcat ar fi faptul că vechea biserică-sală nu dispunea în partea de vest de un turn, fiind astfel singura biserică din Țara Bârsei care nu avea turn bisericesc.

Darjiu

Biserica fortificată este un monument istoric și de arhitectură din sec. XIII, ridicat în centrul localității, locație specfică, de altfel acestui gen de ansamblu ecleziastic și de apărare din Transilvania.
Este una dintre cele mai importante biserici fortificate secuiești care adăpostește picturi murale interioare valoroase, care, din nefericire, se află într-un stadiu grav de deteriorare, ca urmare a reformei protestante din veacul al XVI-lea, când au fost acoperite, precum și a neglijenței unor constructori în timpul restaurării ulterioare. Au fost redescoperite în sec. al XIX-lea.

Edificiul a fost ridicat în sec. al XIV-lea, și are la bază o veche bazilică romană ale căror elemente datează din sec. al XIII-lea. Lucrările de ridicare a bisericii au fost finalizate în sec. al XV-lea, când fortificațiile au fost înălțate, precum cele cinci bastioane, turnurile de clopote și zidurile de apărare din piatră. Zidul de apărare are aproximativ 5 m înălțime.
Suprafața interioară a fortificației este de 1852 mp, biserica fiind amplasată în mijloc. Are un plan dreptunghiular de 7,25 m pe 28 de metri, o înălțime medie de 15 m, punctul cel mai înalt având 20 m.
Turnul bisericii se află la sud de biserica propriu-zisă și reprezintă cea mai veche parte componentă a ansambului bisericii fortificate.
Zidul avea rol de apărare împotriva atacurilor otomane, dar nu este la fel de înalt ca cel al bisericilor fortificate săsești, pe baza motivului că satul în satul în sine este amplasat la o înălțime destul de ridicată,
Zidul a fost proiectat cu două porți, astfel ca turcii care reușeau să treacă de prima poartă să rămână blocați în incinta cetății, pentru a fi arși cu smoală fierbinte.

Fortificația are și spații de depozitare, cum ar fi camere de provizii, de cereale și de slănină, pentru care există un turn întreg, care încă sunt folosite de săteni, pentru a-și depozita cerealele și slănina. Cerealele se pot lua acasă în fiecare dimineață, iar slănina, o singură zi pe săptămână.

Viscri

Biserica evanghelică fortificată din Viscri, comuna Bunești, județul Brașov, a fost construită în secolul XIII pe baza unei vechi bazilici romane datată din secolul al XII-lea. Ansamblul bisericii evanghelice fortificate format din biserică, incinta fortificată, cu drum de apărare, două turnuri, două bastioane, turn de poartă este monument istoric.

Se pare ca aici, inainte de venirea sasilor colonizati de regele Geza al II-lea intre 1141-1162, traiau secui, care construisera o prima capela dreptunghiulara cu altar semicircular din calcar alb-verzui.

Inca din secolul al XII-lea biserica a fost inconjurata cu o fortificatie ovala din piatra de rau si de camp, din care s-au mai pastrat laturile de sud, est si nord-est. Intrarea se facea pe latura de sud-est, careia i-au fost adaugate in secolul al XIV-lea doua turnuri si doua bastioane.

Turnul din sud, adosat in exteriorul incintei, avea trei niveluri si un drum de straja pe console din lemn. Era prins sub acelasi acoperis cu bastionul de sud. Nivelurile inferioare ale acestuia au fost unite intr-o sala in care se intra prin est, doar nivelul superior pastrand meterezele cu chenare din stejar si butuci turnanti ce se puteau inchide. Drumul de straja si acoperisul bastionului de sud erau unite cu cele ale turnului de sud.

Biserica fortificată de la Viscri nu este o biserică de dimensiuni mari și nici nu are o valoare arhitectonică deosebită, dar dezvăluie modul de viață și tenacitatea locuitorilor acestui sătuc parcă uitat de lume,  istorisindu-și povestea atunci când pătrunzi în el.

Prejmer

Pe la 1211, Regele Ungariei Andrei al II-lea pomeneste intr-un document adresat teutonilor numele raului Tarlung, pe langa care va creste localitatea Prejmer. Cavalerii teutoni care primesc drepturi asupra acestui teritoriu sunt cei care vor ridica pana la un anumit nivel biserica din Tartlau (denumirea saseasca a localitatii). Lor li se datoreaza planul in cruce greaca, unic in Transilvania, dar avand corespondent in cateva biserici din nord-estul Germaniei. 

Fiindca Prejmerul era prima localitate care primea loviturile turcilor veniti prin pasul Buzau, dupa ce regele Sigismund de Luxemburg a dispus ridicarea unor sisteme de aparare in Tara Barsei, a inceput fortificarea bisericii prin ridicarea unei incinte inalte si puternice inconjurata de un sant lat de apa. Se pare ca a existat si un tunel subteran care comunica cu exteriorul.

Avand la baza o grosime de pana la 5 metri zidurile urca pana la aproape 12 metri, urmand un traseu circular. Cetatea are doua incinte, prima circulara construita in jurul bisericii si o a doua, mai mica, alipita gangului boltit al portii de intrare.

Cea mai valoroasa piesa care poate fi gasita in biserica din Prejmer este altarul poliptic din jurul anului 1450, fiind astfel cel mai vechi din Transilvania. Altarul este format dintr-un triptic cu panou central si voleuri pictate pe ambele fete. De o parte si de alta a panoului central, care infatiseaza Rastignirea, sunt reprezentate alte scene din Patimile lui Iisus.

Ca si alte monumente din Transilvania, biserica fortificata de la Prejmer a suferit numeroase interventii, dar in urma restaurarii intreprinse de Directia Monumentelor intre 1960 si 1970  ea si-a capatat forma initiala. In 1999, biserica a fost inscrisa pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Saschiz

Pe locul unde alta data se afla o bazilica romanica, s-a ridicat in 1493 o mare biserica fortificata. S-au pastrat cateva acte de subventie acordate de Provincia Sibiului incepand cu 1494 si pana in 1525 pentru construirea bisericii. Localitatea primeste chiar si o indulgenta papala intre 1503 si 1507, fiind scutita in aceeasi perioada si de incartiruiri si livrari de produse pentru trupe, asa cum ceruse plebanul Johann Polder. 
Distanța dintre vatra satului și locul înalt și mai îndepărtat unde era construită Cetatea cea Veche, a făcut ca, în decursul timpului, Biserica fortificată din mijlocul satului să capete rolul principal de refugiu al sătenilor. Aceasta, alături de Turnul, izolat ca amplasament și nefăcând parte din structura bisericii, se află astăzi lângă șoseaua națională ce trece prin centrul Saschiz-ului.

Lipsită de incintă, Biserica din Saschiz a fost construită în anii 1493-1496 și reține atenția prin frumusețea expresivă a proporțiilor și prin riguroasa adaptare a elementelor de fortificare la formele unui lăcaș de cult. 

Biserica masiva, construita din piatra de cariera, e de tip sala si este intarita cu 22 de contraforturi. Sala este foarte lata si lunga, iar corul este inchis pe trei laturi. Deasupra corului si salii a fost construit din caramida un nivel de aparare, in timp ce sacristia poarta deasupra boltii ei stelate doua astfel de niveluri.

Accesul se face prin doua turnulete din caramida aflate in vestul bisericii. Parapetul de zid al drumului de strajă este scos în consolă deasupra arcurilor masive, construite deasupra contraforților de piatră și cărămidă. In spatele arcurilor se află fantele gurilor de aruncare. 

Intreg ansamblul a fost inconjurat de un puternic zid de aparare, al carui traseu este urmat de actuala imprejmuire a bisericii. 
Turnul din Saschiz este una dintre cele mai frumoase construcții de acest gen din arhitectura cetăților țărănești săsești din Transilvania. Acoperișul Turnului, îmbrăcat în țiglă smălțuită divers colorată, ia forma unei piramide ascuțite, cu o volumetrie bogată și decorativă. Are o formă paralelipipedică, cu ultimul cat de sub învelitoarea acoperișului ușor scos în consolă, sprijinit pe un șir de arce înguste, ce susțin locurile de tragere de pe cornișă. 

Bisericile fortificate sunt un fenomen unic și foarte interesant. Ele pot fi găsite doar în câteva locuri din Europa, iar în Transilvania existau mai mult de 300 de biserici fortificate. Unele dintre ele au dispărut, iar altele sunt pe cale de dispariție, dar cea mai mare parte a lor s-au păstrat cu mândrie chiar și în sate abandonate sau deja uitate. Șapte dintre ele au avut o soartă mai bună și au fost declarate monumente de patrimoniu fiind acum incluse pe lista UNESCO.

2.4 TIPURI DE BISERICI FORTIFICATE IN ROMANIA

Bisericile fortificate au fost construite între secolele al XII-lea si al XVI-lea. După atacul devastator al mongolilor din 1241, dar mai ales odată cu amenințarea atacurilor turcilor începând cu sfârșitul secolului al XIV-lea, in ținuturile locuite de sași au fost construite peste 300 de biserici întărite. Pana in prezent s-au păstrat in jur de 140 de biserici întărite.

Biserica putea fi folosită ca refugiu în cazul unui atac. Mai ales în sate din lipsa banilor pentru construcția unui zid de apărare în jurul localității, biserica a fost transformată într-o fortăreață simplă prin mărirea navelor și a corului și prin construcția unui șanț simplu de apărare. Exemple pentru astfel de construcții sunt bisericile din Sebeș/Mühlbach, Valea Viilor/Wurmloch si din Archita/Arkeden.

O altă categorie a bisericilor fortificare era reprezentată de biserici unde nava și corul au fost înălțate cu două sau trei etaje iar în jurul bisericii s-au ridicat două sau chiar trei ziduri de apărare cu turnuri. Zidurile erau des despărțite de șanțuri cu apă. Exemple pentru astfel de construcții sunt bisericile din Cisnădie/Heltau, Viscri/Deutsch-Weißkirch, Agnita/Agnetheln și Biertan/Bierthäln.

O a treia categorie a bisericilor fortificate este reprezentată de biserici care în sine nu au fost fortificate dar în jurul cărora s-a construit un sistem defensiv format dintr-un zid de apărare prevăzut cu turnuri și bastioane. Zidurile aveau o grosime de circa și o înălțime de până la . Exemple pentru astfel de construcții sunt bisericile din Prejmer/Tarlau și Hărman/Honigsberg.

 Deși fiecare biserică fortificată constituie o soluție defensivă specială, acestea pot fi grupate în trei tipuri:

I. Bisericile cu incintă fortificată, tipice pentru zona plată a Țării Bârsei, au instalațiile defensive dispuse aproape exclusiv pe incintă, biserica fiind puțin sau deloc fortificată.

Cea mai autentică imagine a acestui tip de fortificare este oferită de biserica cu incintă fortificată din Prejmer.

II. Bisericile fortificate, tipice pentru zonele colinare, au elementele defensive dispuse aproape în egală măsură pe biserică și pe incintă. Bisericile au fost restructurate: navele laterale au fost desființate, deasupra navei principale au fost ridicate etaje de apărare, turnul vestic a fost transformat în reduit iar corul a fost suprapus de un bastion. Biserica a fost înconjurată cu o incintă fortificată.

Remarcabile pentru complexitatea amenajărilor defensive sunt biserica din Valea Viilor și incinta triplă a bisericii din Biertan.

La Viscri, fortificația cuprinde în modul cel mai egal și armonios atât incinta cât și biserica.

Biserica din Valea Viilor

Biserica Biertan

III. Bisericile-reduit, apărute la sfârșitul secolului al XV-lea, constituie ultima etapă în evoluția fortificării bisericilor. Au fost construite biserici dotate dintru început cu o multitudine de instalații defensive și incinte mai puțin fortificate.

În tipologia bisericilor fortificate din Transilvania, biserica din Saschiz este considerată cap de serie pentru edificiile care pot face față independent unui atac, cunoscute sub denumirea de biserici-reduit.

Gh. Anghel crede că în zona de sud-est a Transilvaniei se întîlnesc mai puține biserici fortificate și, respectiv, un număr redus de tipuri, predominînd cele simple, cu o singură curtină în jurul edificiului religios. Tipuri ceva mai evoluate de biserici fortificate, cu "reduit peste cor și navă", s-au răspîndit mai ales în valea Tîrnavei Mici și pe Secaș, iar o categorie mai aparte de lucrări fortificate, de o amploare mai redusă, sunt "curțile nobiliare întărite" (Anghel, 1986, p.42).

După Gheorghiu, ar exista tot două tipuri de biserici:

– Biserici fortificate cu turnuri sau etaje de apărare peste navă și cor;
– Biserici nefortificate, înconjurate doar de incinte.
Repartiția lor geografică este destul de ușor de relevat, primele ocupînd arealul din jurul Sibiului, datate în secolul al XIII-lea, plus Țara Bîrsei din județul Brașov, tîrzii, iar ultimele începînd să se ivească în sudul și centrul regiunii ocupate de sași, răspîndindu-se apoi precum ciupercile după ploaie, pe întreg teritoriul (Gheorghiu, 1985, p.129-130).

Dacă aceste clasificări sunt din anii 1970-1985, cele mai recente, de după anul 2000, sunt ceva mai elaborate, mai sofisticate, atingînd domeniul filosofiei arhitecturii; astfel, arh. Augustin Ioan (care, din păcate, a afirmat la un moment dat că Istoria Transilvaniei coordonată de Béla Köpeczi este o carte "infamă", deși s-a întrebat "unde este replica noastră mai deșteaptă") consideră că există trei trăsături esențiale ale bisericilor fortificate ale sașilor:
1) Sanctuarul, care este prin chiar definiția lui de loc sfînt, un loc al tăinuirii, al recluziunii;

2) Avanpostul, care este dublu orientat:

a) în sus: plasate pe punctele cele mai înalte ale așezării, vizibile deopotrivă pentru ochiul divin, și pentru cel privind dinspre localitate spre centrul ei înalt, biserica fortificată fiind un fel de "avanpost pe verticală", trăgînd după sine comunitatea la "întîlnirea cu cerurile", b) spre est: poziționate pe "locuri mîndre", vorba lui Alberti, care să îngăduie epifania, vorba lui Aristotel, bisericile sunt, de asemenea, plasate ca "avanposturi ale creștinătății" în raport cu invaziile păgîne, tătare și turcești.

A fost ideea teutonilor aceea de a avansa și păstra prin arme "limita de est a creștinătății răsăritene", pentru ca, ulterior, cetățile și bisericile fortificate ale germanilor, secuilor și ale satelor românești bistrițene să preia această funcție de "primă linie defensivă" la graniță;

3) Caracterul fractal al ansamblului. Fortificația este un criteriu de "departajare a tipologiei" bisericilor săsești: zidul perimetral este fortificat (unul sau mai multe rînduri succesive) sau, dimpotrivă, "zid și biserică sunt fortificate, articulate într-un sistem de apărare plurimorf" (Ioan, 2003, pag. 17). Desigur, acestea sunt speculații filosofico-arhitectonice, care uneori devin forțate.

ARHITECTURA BISERICILOR FORTIFICATE SĂSEȘTI

În secolul XII au sosit în Transilvania primii coloniști sași sosiți din zonele de pe malul stâng al Rinului. Câteva decenii mai târziu, numărul coloniștilor a crescut semnificativ, celor stabiliți în Transilvania alăturându-se coloniști veniți din Franconia și sudul Germaniei.

Punctul central al colonizării a fost zona Sibiului, nucleul mărindu-se treptat și cuprinzând și alte regiuni din Transilvania. La mijlocul secolul XIV, Sibiul a fost transformat în provincia celor Șapte Scaune, iar în 1486 a luat naștere Universitatea Săsească care i-a unit pe toți sașii de pe Pământul Crăiesc (Transilvania). Marea majoritate a coloniștilor s-au stabilit la nordul județului Sibiu de astăzi, în zone de deal și podiș care permiteau cultivarea pământului practicarea diverselor meșteșuguri.

Coloniștii și-au construit sate mari cu străzi concentrate în jurul unei piețe centrale. Viața spirituală a comunității nu era deloc neglijată. De cum au sosit, coloniștii au ridicat bazilici romanice asemănătoare construcțiilor ecleziastice din Saxonia, Bavaria și Turingia. La mijlocul secolului XIII, construcțiilor ecleziatice li se adaugă elemente ale goticului timpuriu, cea mai edificatoare construcție în acest sens fiind abația cisterciană de la Cârța, o bazilică cu trei nave și o nava transversală în sistem legat.

La mijlocul secolului XIII au apărut influențele goticului în construcția bisericilor, iar începând cu mijlocul secolului XIV, noile biserici construite în zonele rurale erau puternic influențate de stilurile ecleziastice urbane.

În deceniul al treilea al secolului XV, în urma invaziilor otomane, bisericile din Transilvania își schimbă rolul. Dacă până atunci, rolul lor firesc era de centru al vieții spirituale, odată cu invaziile turcești, bisericile se transformă în simboluri ale rezistenței împotriva năvălitorilor. Acestea au fost fortificate prin adăugarea de orificii de tragere și guri de păcură, drumuri de strajă, turnuri și ziduri de apărare.

Bisericile construite ulterior (sfârșitul secolului XV) aveau structura unui turn apărat din toate direcțiile, un exemplu fiind biserica fortificată de la Bazna.

Mai mult de 150 de biserici fortificate au fost construite în Transilvania; astăzi, în nordul județului Sibiu, nu este localitate săsească în care să nu existe o biserică fortificată. Peste 50 de astfel de biserici din județul Sibiu au fost declarate monumente arhitectonice de excepție – printre care bisericile patrimoniu UNESCO de la Biertan și Valea Viilor, și  o bună parte din ele au fost sau vor fi restaurate. 

Este greu să facem o clasificare a celor mai frumoase biserici fortificate. Fiecare e aparte în felul ei deoarece fiecare poartă amprenta unei istorii greu încercate, fiecare e marcată de spiritul comunității pe care a adăpostit-o timp de secole.

IMPORTANTA LOR ISTORICA

În secolul al XIII-lea, regii Ungariei au încurajat colonizarea regiunii subcarpatice din Transilvania cu o populație vorbitoare de limba germană de meșteșugari, fermieri și comercianți, în principal din Renania. Cunoscuți sub numele de sași din Transilvania, aceștia s-au bucurat de privilegii speciale acordate de către regalitatea maghiară. În ciuda faptului că trăiau într-o țară în care majoritatea populației este formată de români, dar și de o comunitate etnică importantă maghiară, sașii din Transilvania au reușit să își păstreze arhitectura construcțiilor prin așezările lor, care au rămas neatinse de influențele externe.

Localizarea lor geografică de la poalele Carpaților făcea ca localitățile săsești să fie expuse pericolului invaziilor otomane în perioada în care turcii avansau spre centrul continentului. Pentru a preveni aceste atacuri, ei au construit biserici fortificate care puteau servi ca adăpost în fața invadatorilor. Lipsiți de resursele financiare ale nobilimii europene și negustorilor bogați din centrul Europei, care au fost capabili să fortifice orașe întregi, sașii transilvăneni au ales pentru fortificarea bisericilor lor, anexând depozite în cadrul acestor construcții, pentru a le permite să reziste asediilor lungi.

In timpul unui atac biserica fortificată trebuia să ofere refugiu pentru întreaga populație a comunității respective. Fiecare familie a comunității avea o cămara mică în biserica întărită, unde erau depozitate permanent alimente, care trebuiau să asigure supraviețuirea familiei chiar în cazul unui atac mai îndelungat. In unele biserici fortificate exista chiar și o fântână.

Modul de protejare a comunităților prin fortificarea bisericilor a fost preluat de așezările secuiești din vecinătate, exemplară pentru această influență fiind biserica fortificată din Dârjiu.

Elementele din interiorul bisericii din Biertan sunt valori inestimabile a căror poveste merge cu secole în urmă. De cum intrați în biserică privirea vă va fi luată de impozantul altar cu cele 28 de scene pictate, amvonul din secolul XVI, stranele realizate artistic în relief plat, covoarele anatoliene și impresionanta ușă a sacristiei.

Capacitatea defensivă a bisericii din Saschiz a sporit prin supraînălțarea sacristiei cu zidăria plină a unui turn. Cele douăsprezece lucarne, câte trei pe fiecare latură, cele patru turnulețe de pe colțuri și fleșa foarte ascuțită, cu baza in formă de bulb, placată cu tablă, amintesc întru totul, prin formă și materiale, de elegantul turn ce i-a servit ca model, Turnul cu Ceas din Sighișoara. 

Biserica din Saschiz adăpostește unul dintre cele mai frumoase potire lucrate de meșterii aurari din Transilvania. Potirul de la Biserica evanghelică din Saschiz este bogat ornamentat și are baza cupei îmbrăcată într-un ansamblu decorativ cu raze și o bordură cu floricele de crin. Pe piciorul-suport al potirului se află gravate portretele regilor unguri Ștefan, Emeric și Ladislau. 

CAZ DE STUDIU- BISERICA FORTIFICATA SI CETATEA DE LA SASCHIZ

SCURT ISTORIC

Saschiz a facut parte din acele localitati care au stat la baza colonizarii Transilvaniei de catre maghiari la sfarsitul secolului al XII-lea.

In aceasta zona, in mod traditional, se considera ca intemeierea localitatii se datoreaza secuilor, aceasta evolutie nefiind confirmata prin descoperiri istorice sau arheologice, ramanand doar la stadiul de ipoteza.

Amprenta locuirii in structura localitatii are caracter specific sasesc. În stadiul actual al cercetărilor, pentru a ține cont de ipotezele de lucru formulate atât de istorici și de arheologi, este de luat în considerare posibilitatea existenței a două nuclee de locuire, cel secuiesc fiind absorbit în timp.

Coloniștii au construit o primă biserică romanica, foarte probabil o basilică, din care se regasesc doar elemente de pietrărie profilată și ruinele unei incaperi de formă circulară, și despre care nu știm dacă a fost o clădire de sine stătătoare sau o criptă subterană.  Aceste construcții au fost probabil edificate în jurul anului 1200 și au parcurs o etapă de renovare în stil gotic în jurul anului 1400. (Iosefina Postavaru, (Biserica Fortificata din Saschiz), in vol. Arhitectura religioasa medievala din Transilvania, III, Satu Mare 2004, pag.143-145)

La sfarsitul secolului al XV-lea, in jurul anilor 1493 (invazia tătară) a început construcția Bisericii Fortificate, așezata pe un platou din centrul comunei. Atestarea bisericii este dovedită și de Ordinul pe care principele Tranisilvaniei l-a dat la vremea respectivă.

Biserica Fortificată este o constructie impunatoare, realizata în stil gotic tarziu, ridicată de locuitorii comunei Saschiz, împreună cu cele 7 sate afiliate și cu ajutor acordat de Scaunul Sibiului în trei rânduri pentru construirea acestui monument impresionant.(Virgil Vatasianu, Istoria artei feudale in Tarile Romane, vol.I, Bucuresti,1959, pag.598-599) 

A fost conceputa de la inceput atat pentru serviciul religios cat si ca o fortificatie care putea oferi locuitorilor un adapost rapid in caz de pericol. Lucrarile constructiei s-au incheiat la 1525.

In tipologia bisericilor fortificate din Transilvania, biserica din Saschiz este considerata cap de serie pentru edificiile care independent puteau face fata unui atac; aceste edificii sunt cunoscute ca biserici-reduit.(Descrierea amanuntita a cladirii la: Iosefina Postavaru, Biserica fortificata din Saschiz)

Aproximativ în aceeași perioadă a fost construită o cetate de refugiu în afara localității, în partea de nord-vest a acesteia.

Cercetarile arheologice indica initierea santierului anul 1347, desi abia din 1470 se detine o informatie concreta despre existenta ansamblului. (Daniela Marcu Istrate, Saschiz, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2011, pag.11)

Initial a fost construita incinta principală a cetății întărită cu trei turnuri, dezvoltându-se apoi prin extinderea suprafeței și adăugarea altor turnuri până în secolul al XVII-lea. Ruinată abia în ultima parte a secolului XX, cetatea veghează in continuare deasupra satului, vizibilă de la mare distanță.

Cetatea din Saschiz este deseori menționată în lucrările de istorie precum și în “istoria artei”  referitoare la Transilvania, dar nici unul dintre autori nu s-a ocupat în mod deosebit cu descrierea și cercetarea ruinelor. Virgil Vătășianu atribuie cetatea sfârșitului secolului XIV sau primei jumătăți a veacului următor, considerând însă că forma actuală este „opera prefacerilor" ulterioare, opinie preluată ulterior și de alți autori.(Virgil Vatasianu, Istoria artei feudale in Tarile Romane, pag.280 ).

DESCRIEREA MONUMETELOR ISTORICE

2.3.1 Biserica

A fost construită din piatră de carieră, în stil gotic, este de tip sală, întărită cu 22 de contraforturi. Sala este foarte lată și lungă, iar corul este închis pe trei laturi.

În 1496 a fost terminat corul bisericii, iar în 1525 toate lucrările au fost terminate. Un nivel de apărare a fost construit din cărămidă deasupra sălii și a corului, în mod similar fiind ridicate deasupra bolții stelate a sacristiei încă două niveluri. Biserica are trei portaluri[2] cu ambrazuri terminate în arc frânt. Prin vestul bisericii se află două turnulețe din cărămidă prin care se face accesul în interior. Prin intermediul unor arcade late care sunt sprijinite pe retragerile contraforturilor este susținut parapetul etajului de apărare care mascheză gurile de turnare. Deasupra tuturor se ridică doi pereți de grosime mică care au rol în diminuarea pătrunderii proiectilelor aruncate din exterior. Pereții au prevăzute metereze la care se poate ajunge printr-un coridor din lemn. Înglobat în sistemul defensiv este și turnul sacristiei care se regăsește sub acelaș acoperiș al bisericii și care se ridică deasupra etajului de apărare cu 16 metri.

Odată cu biserica s-au construit, la sfârșitul secolului al XV-lea și la începutul celui următor, elemente de fortificație. Este vorba despre gangul de apărare din piatră, cu găuri de tragere amplasat pe bolte, deasupra zidurilor bisericii, vizibil și astăzi și despre zidul ce înconjura biserica, demantelat la o dată necunoscută. Urme din acest zid se pot vedea încastrate în pereții clădirii amplasate în sud-vestul bisericii, constuită în secolul al XIX-lea și care a servit ca școală până la 1911, după care a devenit sală de evenimente. Urme din fostul zid de apărare au fost descoperite și cu ocazia unor săpături arheologice pe latura nordică a bisericii[.

Turnul-clopotniță datează, după modul de construcție, din secolul al XIV-lea. Dimensiunile neobișnuit de mari ale turnului (latura are 11,6 m. iar diametrul grosimii, la bază, 3 m.!), indică faptul că la origine, în secolul al XIV-lea a fost un turn-locuință. A fost probabil locuința fortificată a greavului Wernherus și a familiei sale, atestate în secolul al XIV-lea. Analogii de turnuri-locuință din aceeași perioadă se pot găsi în multe așezări ale sașilor din Transilvania (Viscri, Ațel, Hoghilag ș.a.m.d.).

La sfârșitul secolului al XV-lea, turnul a fost cuprins în noua centură de apărare a bisericii.

Ultimele două nivele ale turnului au fost adăugate, după pilda Turnului cu Ceas din Sighișoara, post 1678. Tot atunci a fost construit pe turn un acoperiș baroc, care a ars în repetate rânduri în decursul secolului al XVIII-lea. Forma actuală a acoperișului datează din 1832, după cum se poate citi.

2.3.2 Cetatea

Cetatea  medievala se situeaza pe un deal aflat in imediata apropiere a localitatii, in partea de nord-vest a acesteia. Numit astazi Dealul Cetatii, locul are o pozitie strategica privilegiata, dominand imprejurimile si asigurand o vizibilitate perfecta asupra principalelor cai de acces si totodata spre vaile laterale. Pe trei laturi e delimitat de pante abrupte, singurul acces posibil fiind dinspre comuna, pe o poteca ingusta, dar si acesta este greu de practicat astazi.(Daniela Marcu Istrate, pag.11)

Tipologic, ansamblul face parte din categoria cetăților de refugiu prin care comunitățile și-au creat un adăpost sigur, relativ apropiat și ușor de apărat în cazul unui pericol direct. În general comunitățile săsești au rezolvat această necesitate prin construirea unor incinte fortificate în jurul bisericilor parohiale.

Releveu cetatea Saschiz

Cetatea de refugiu din Saschiz are o formă poligonală neregulată, impusă de configurația terenului, un platou lung de 90 m si lat de 52 m. Acest platou a fost înconjurat cu un zid de incintă prevăzut inițial cu trei turnuri: 

–  turnul de poartă

–  turnul școlii pe latura de sud 

– turnul voievodal(princiar) pe latura de nord.

In aceeasi etapa de constructie probabil a fost sapata si fantana, caremai poate fi vizibila si acum in partea vestica a incintei.

Ulterior, extremitățile de nord-est și sud-vest au fost consolidate prin construirea altor două turnuri:

–  turnul preotului

–  muniției.

De asemenea, zona intrării a fost reorganizată prin crearea unui mic zwinger, delimitat spre sud de un al șaselea turn, cel de pază. Într-o a treia etapă cetatea a fost extinsă spre est printr-o incintă secundară.

Zidurile aveau înălțimi de până la 10 m și grosimi ce pot ajunge la bază până la 2 m. Zidul de incintă a fost prevăzut cu guri de tragere și cu un drum de strajă suspendat pe console din lemn, care asigura totodată legătura dintre turnuri.(Daniela Marcu Istrate, pag.13)

De asemenea, pe laturile de nord și parțial pe cea de sud sunt partial vizibile urmele unor incaperi, probabil un fel de cămări în care se puteau adăposti locuitorii în caz de pericol, dacă erau siliți să rămână în cetate o perioadă mai lungă. În centrul incintei se păstrează ruinele unei construcții dreptunghiulare formată din două încăperi, considerată a fi fost capela cetății.

Starea actuală

În prima parte a secolului XX cetatea era în stare bună, fiind încă folosită de comunitate cu ocazia unor evenimente locale. Odată cu plecarea sasilor cetatea a fost abandonată și s-a degradat în mod constant în ultimele decenii, astfel că in zilele noastre se afla într-o stare de ruină. Acoperișurile turnurilor sunt prăbușite, turnurile sunt parțial îngropate în moloz, in incinta cetatii si pe creasta zidurilor se afla vegetație. Cea de-a doua incintă a disparut complet, doar câteva urme de ziduri ramase pe latura de sud,din casa pazei.

Așa numita capelă din mijlocul incintei principale nu mai exista, fiind doar urme putin vizibile, numeroși arbuști făcând zona impracticabilă și componentele cetății inaccesibile.

LEGATURI EXTERNE – COMPARATII

*Asemănător cu biserica fortificată din Moșna, corul păstrează parțial boltirea originală prevăzută cu penetrații. Se poate vedea și coronamentul unui tabernacul care lasă impresia unei marimi considerabile similare cu cel din Moșna. Tot aici, se află două lespezi, una a preotului Martin Roselerus, ea fiind atribuită marelui sculptor Elias Nicolai și una mai veche a unui preot Conradus.

Turnul de apărare are un aspect masiv și are prevăzute niveluri cu guri de tragere. El a fost construit la o distanță de circa 10 metri de sacristie. Ultimele caturi sunt ridicate din cărămidă, celelalte fiind din piatră. Transformarea sa în clopotniță s-a realizat o dată cu construirea turnului cu ceas din Sighișoara, în anul 1677. După puțin timp de la transformare a avut loc un incendiu care l-a distrus aproape în întregime. Trecând încă printr-un incendiu, aspectul pe care-l are astăzi se datorează refacerii sale din anul 1832.

Pe de altă parte, deseori, s-a spus că a existat întotdeauna o strînsă conexiune între cetate și biserică, atribuindu-se acesteia din urmă un "rol preponderent în apărarea oamenilor și a avutului" (Velescu, 1964, p.27). Velescu susține, marxizant, că biserica, pe post de mare proprietar feudal și încasator de mari venituri sub diferite forme, era interesată în apărarea țăranilor ei, fiind în Evul Mediu principala "forță de muncă" ce asigura produsele "necesare" clasei dominante, de aceea se permite țăranilor să-și ia măsuri de apărare specifice concepției militare medievale, anume de a se închide într-un loc întărit și de a rezista asediului vajnicilor războinici ai Înaltei Porți Otomane, predominînd, în concluzie, ideea délumiană de cetate asediată. Aici s-ar putea adăuga și componenta religioasă, concretizată în lupta împotriva islamului turcesc, iar textul lui Martin Luther, "Dumnezeul nostru este o cetate puternică" (pus și ca unul din motto-urile acestei cărți) este și el relevant pentru legătura dintre biserica fortificată și religia creștină, ca să nu mai vorbim de expresia "cetățuia din suflet" aparținînd unuia dintre marii gînditori germani, Meister Eckhart. Istoricul de artă G. Oprescu consideră căbiserica-cetate nu este o neînsemnată variantă a bisericii catolice sau luterane, din vremea ei; ea este o concepție arhitectonică nouă, puternică, originală (s.n.), capabilă de posibilități felurite, "trăind o viață proprie în domeniul vast al artei Evului Mediu" (Oprescu, 1957, p.3).*

CONCLUZII

În scurta incursiune făcută asupra ansamblului de la Saschiz am descoperit o comunitate importantă, ilustrand un mod de comportament social specific feudalismului timpuriu

Rolul de fortăreață militară importantă pentru Transilvania este demonstrat de numeroasele conflicte din jurul Sighișoarei, în care cetatea Saschizului a fost folosită ca loc de refugiu sau pentru pentru păstrarea unor lucruri de valoare.

Este un gen de arhitectură militară asociat cu necesitatea apărării unui drum strategic, avînd ca particularitate, pentru zona de colonizare săsească, asocierea la construire a mai multor sate cu posibilități materiale reduse, din care rezultă o mare capacitate de adăpostire a populației

Biserica evanghelică de la Saschiz este primul exemplar al tipului de edificiu de cult construit într-o singură etapă și conceput de la început ca fortificație; această rezolvare omogenă și originală a servit ca prototip mai multor biserici construite (Cloașterf, Dupuș) Biserica reprezintă rezultatul maret al efortului colectiv al unei comunități numeroase dintr-o localitate; turnul clopotniță, al carui acoperiș îl imită pe cel al Turnului “Cu ceas” din Sighișoara, exprimă prestigiul unei așezări puternice și independente.

Așezarea se încadreaza armonios în peisajul natural asupra căruia și-a pus amprenta într-un mod semnificativ pentru sistemul urbanistic și agricol medieval, conferindu-i valoare de peisaj cultural.

Împreună cu celelalte „Sate cu biserici fortificate din Transilvania”, Saschiz face parte din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Ansamblul de la Saschiz-Cetatea taranesca si biserica fortificata- sunt un exemplu excepțional al unui tip de construcție, al unui ansamblu arhitectural sau tehnologic ori al unuia natural, care ilustrează o etapă semnificativă din istoria umanității.

BIBLIOGRAFIE

-Iosefina Postavaru,Biserica fortificata din Saschiz, vol Arhitectura religioasa medievala din Transilvania, Satu Mare 2004;

-Virgil Vatasianu, Istoris artei feudale in Tarile Romane, vol I, Bucuresti 1959;

-Vasile Dragut, Arta gotica in Romania , Bucuresti 1979;

-J.E.Kaufmann, The Medieval Fortress: castles,forts and walled cities of the middle ages;

-Jean-Denis Lepage, Castles and Fortified cities of medieval Europe;

-Quentin Hughes, Military arhitecture;

-Teodor Octavian Gheorgiu, Arhitectura medieval de aparare din Romania, Editura Tehnica, Bucuresti,1985;

-Augustin Ioan, Cetate Fortificate;

– Teodor Octavian Gheorghiu, Cetatile oraselor, apararea urbana in centrul si estul Europei in Evul Mediu, Simetria, Bucuresti,2000

– Iulian Catalui, Biserici fortificate din judetul Brasov, Editura Orator, Brasov,2005

BIBLIOGRAFIE

-Iosefina Postavaru,Biserica fortificata din Saschiz, vol Arhitectura religioasa medievala din Transilvania, Satu Mare 2004;

-Virgil Vatasianu, Istoris artei feudale in Tarile Romane, vol I, Bucuresti 1959;

-Vasile Dragut, Arta gotica in Romania , Bucuresti 1979;

-J.E.Kaufmann, The Medieval Fortress: castles,forts and walled cities of the middle ages;

-Jean-Denis Lepage, Castles and Fortified cities of medieval Europe;

-Quentin Hughes, Military arhitecture;

-Teodor Octavian Gheorgiu, Arhitectura medieval de aparare din Romania, Editura Tehnica, Bucuresti,1985;

-Augustin Ioan, Cetate Fortificate;

– Teodor Octavian Gheorghiu, Cetatile oraselor, apararea urbana in centrul si estul Europei in Evul Mediu, Simetria, Bucuresti,2000

– Iulian Catalui, Biserici fortificate din judetul Brasov, Editura Orator, Brasov,2005