BISERICA DE LEMN BUNA – VESTIRE 1. O incursiune istorico-geografică peste plaiurile Lipovei 1.1.Originea numelui Lipova Localitatea și comuna Lipova… [303150]

[anonimizat]

1. O [anonimizat]

1.1.Originea numelui Lipova

Localitatea și comuna Lipova este așezată în partea de Est Nord Est a [anonimizat]-a lungul văii pârâului Lipova cu o poziție mai izolată față de celelalte așezări rurale ale județului. [anonimizat], [anonimizat], toate aceste trei comune aparținând județului Bacău.

Poziția geografică situează comuna într-o regiune cu climat temperat cu o diferențiere clară a anotimpurilor, cuprinsă între meridianele de 27019’40’’ și 27026’30’’ longitudine est și între paralelele de 46040’30’’- 46045’45’’ latitudine nord.

Teritoriul Lipova se încadrează în cuprinsul Colinelor Tutovei ca amplasament în partea nordică a acestora, [anonimizat]. [anonimizat], Plopanei și Cucului cu o suprafață de 5469 ha, între cele două sate marginale ( Mâlosu și Satu Nou ) fiind o distanță de 22 Km iar lățimea nu depășește 12 Km.

[anonimizat], Fundu tutovei se explică de ce Lipova a făcut parte cu alternanță când din ținutul Tutovei și când din județul Vaslui. [anonimizat].

[anonimizat] 2013 ha. pădure,iar pășuni638 ha., fânețe 83 etc. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], Drăcoaia, Mocanul, Plopani, Voiosu, [anonimizat], păduri ce par a [anonimizat] a [anonimizat], trecând mult în județul Vaslui. [anonimizat]-est, cu originea din punctul Dealul Chiliilor de la o altitudine de 437m, și se varsă în Tutova afluent al Bârladului. [anonimizat]-le dezvoltarea economică și culturală.

Lipova, [anonimizat], s-a [anonimizat], [anonimizat]-ar trage și numele ([anonimizat] ).

[anonimizat] 15 mai 1437 [anonimizat] o serie de proprietăți pe valea Racovei: “ [anonimizat],Gârcinești,[anonimizat], [anonimizat] a fost văratecul lor vechi din veac. Toate acestea să-i [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]i lui neam neclintit niciodată în veci.Iar hotarul acestor sate să fie cu toate hotarele lor vechi, pe unde au fost din veac, însă începând de la cei patru stejari,apoi drept la dealul Racovei, apoi pe deal,până la dealul Stemnicului….până la dealul Lipovei, la deal,drept la cei patru stejari numiți mai înainte, la Racova.”

Pe lângă toponimul amintit, există și hidronimul cu același nume, în acest sens fiind dator să amintesc de Ștefan cel Mare care confirmă soției lui Vindereu pe nume Mușa, proprietatea asupra satului Vinderei, aflat la gura pârâului Lipova, act datat la 10 august 1477.

După tradiția populară numelui primit de acest sat, ar fi după numele celor care au întemeiat satul, adică Ivan și Vulpe, originari din dealurile Banatului , Lipova de Arad, care s-au stabilit pe aceste meleaguri iar sătenii de astăzi sunt urmașii acestora; fapt parțial adevărat deoarece Ivan cumpără de la dregătorul de Cetate noua pârcălabul Ioan trei sate pe pârâul Lipova, fapt ce demonstrează că la venirea lui acestea deja existau anume,

„ Suret di pi un uric dela Petru voievod din leat 7039 1531 Mart.9.

Înștiințări facem cu această carte a noastră a tuturor cii pre dânsa ar căuta sau cetind-o ar audzi, adică au venit înaintea noastră și înaintea a lor noștri moldovenești boieri, al nostru credincios boeriu Ion pârcălabul de Cetatea nouă, de a lui bună voe, de nimea sălit, nici asuprit, au vândut a sa driaptă moșie și danie a nepotului de frate a domnii meli Ștefan v<oe>v<o>da, trii sati pi Lipova, din ținutul Tutova, anume Pătrășcanii, unde au fost casa lui Pătrășcan și a fratelui lui, Stan, al doile sat pi Lipova, din gios de Pătrășcani, undi au fost casa lui Negrilă, anume Negrileștii și al triile sat pi Lipova, din gios de Negrilești, anume Ioneștii, unde au fost Coste. Aceste li-au vândut slugii noastre, lui Ivan, drept opt sute zloți tătărăști.

Și s-au sculat sluga noastră Ivan și au plătit toți acești mai sus scriși bani în mâinile a lui nostru credincios boer Ioan pârcălabul de Cetatea Nouă, înaintea noastră și înainte a lor noștri boeri.

Deci și noi, văzând a lor de bună voia tocmală și deplină plată.așijdere și dela noi am dat și am întărit slugii noastre lui Ivan pre acele trii sate ce scriu mai sus, anumi pri Lipova, din ținutul Tutovii, pre deasupra Lipovii și am dat ca să-i fii lui dela noi uric, cu tot vinitul, copiilor lui, nepoților și strănepoților și a tot niamul lui, cini să va alegi mai di aprope, nestrămutat nici odănăoară, în veci.

Iar hotarul acelor trii sate, ce-s mai sus dzisă, pre Lipova, din ținutul Tutovii, anumi Pătrășcani, pi diasupra Lipovii, undi au fost casa lui Pătrășcan și a fratelui lui, Stan, Negrileștii, din gios di Pătrășcani, undi au fost casa lui Negrilă, anumi Negrileștii și Ioneștii, din gios di Negrilești, undi au fost Coste, ca să fie lor din tot hotarul, pre undi au hotărât pan Clănău spătariu și pan Coste diiac.

Iar drese ce-au avut dila părintile domnii meli Ștefan voevod di cumpărătură și alt dres ce-au avut al nostru credincios boeriu Ion pârcălabul de Cetate Nouă, de danie dila nepotul de frate al domnii meli Ștefan voievod li-au dat în mâinile slugii noastre, lui Ivan.

Leat 7251 <1743 > Iuli 2, am scris Ilie Herescul.

Arh.St. Buc. M-rea Neamț I/2.

Trad.rom. din sec XVIII.”

fapt consfințit cu data de 9 martie 1531 în timpul domniei lui Petru Rareș. Dintre aceste sate, Ionești și Negrilești nu mai sunt amintite ulterior pe meleagurile Lipovei, în vreme ce Pătrășcanii se menține până astăzi ca denumire a unei părți a actualului sat; despre cel din urmă susținându-se că și-ar fi luat numele după logofătul lui Ștefan ce Mare, Pătrașcu.

Mărturia hotarnică din 2 septembrie 1743 din timpul domnitorului Ioan Nicolae Voievod, îl indică pe Ivan și Vulpe drept proprietari ai moșiei Lipova răzășească. Cei patru fii ai lui Ivan: Gavril, Mirca, Cucoș și Racheș împreună cu descendenții lui Vulpe sunt moștenitori acestei moșii. Mărimea acestei moșii era din lunca Dragomireștilor la zarea Racovei,până la satul Poiana Humei din comuna Oniceni și de aici în zarea Tutovei și Plopanei, descriere dintr-o mărturie hotarnică din 18 iulie 1820. Satul Porcăreț din lunca Dragomireștilor, a aparținut răzeșilor din Lipova răzeși și Odobești potrivit cercetătorului Costin Clit.

După unii autori Ioneștii ar fi denumirea veche a satului Lipova, ceea ce ar fi plauzibil dacă coroborăm anumite date cu cele din tradiția istorică a locului, și care vorbește despre crearea satului în epoca stefaniană. Despre existența unor curți feudale prin aceste părți ale satului vorbesc unele toponimice cum ar fi: Fântâna Doamnei, Beciul Doamnei, locuri aflate în imediata apropiere a satului pe un platou care domină cursul apei Lipova. Într-adevăr s-au făcut unele săpături înainte de primul război mondial fără a se descoperi ceva, deși bătrânii spun că dacă s-ar săpa mai adânc, s-ar găsi ruinele unor construcții datând din vremurile trecute. Potrivit lui Nicolae Stoicescu satul Lipova a purtat si denumirea de Lunca Dragomireștilor.

Putem susține cu certitudine că satul Lipova exista încă din secolul al XV-lea, din moment ce la 1531 erau vândute, trebuiau să fi fost întemeiate fără tăgadă mai înainte, ținându-se cont de faptul că aceste sate nu aveau o întindere foarte mare și prin urmare cu o populație destul de redusă.

1.2. Organizare administrativă teritorială a comunei; apariția satelor și evoluția demografică a acestora

Primele semnalări despre organizarea administrativă a comunei Lipova sau plasarea ei într-o unitate teritorială mai mare, o găsim în documentul redactat de Voievodul Petru Rareș, citat în capitolul precedent, la 9 martie 1531,când se amintește că cele trei sate de pe pârâul Lipova: Pătrășcanii, Ioneștii și Negrileștii erau incluse în „ ținutul Tutova”. În anul 1772, Lipova ținea de Ocolul Racovei, ținutul Tutova, pentru ca până la finele sec. al XVIII-lea să facă parte din Ocolul Tutova, ținutul Tutovei, unde în scăderile scutelnicilor Lipova figura cu 1 leu (leul avea 120 de bani).

În documentele din 1846-1848 figurează satul Lipova răzășească cu 112 liuzi și Lipova mănăstirii cu 75, localități incluse în ținutul Vaslui, Ocolul Racovei date care coincid cu cele din Uricarul vol. XV.

Despre Lipova avem informații mai concludente începând cu anul 1865, când se prezenta aproximativ cu componenta actuală, în ce privește satele, mai puțin satul Mâlosu și satul Satu Nou: Lipova, Lipova moșnegului, Lipova –Ducăi,Lipova lui Mavrodi, Lipova-caselor,Lipova lui Sion, Racova lui Sion însumând 295 de case și tot atâtea familii. Din existența sa , cea mai mare parte a timpului a făcut parte din ținutul Tutovei, județul Vaslui sau Tutova și doar în ultimii ani din județul Bacău, deoarece legăturile cu Bacăul erau mai anevoioase, in timp ce de pe văile Lipovei, Racovei și Tutovei se putea comunica mai lesne cu Vasluiul, Bârladul sau ținuturile adiacente.

Satul Lipova a fost mai tot timpul centru de comună cu o mică excepție, când satul Valea Caselor a fost centru, a avut o perioadă când a ținut de plasa Racova, județul Tutova apoi de plasa Pungești, județul Vaslui, în 1931 apare ca fiind comună rurală dimpreună cu satele Lipova, Mâlosu, Popești, Valea Caselor, Valea Hogei, Valea Moșneagului ținând de județul Vaslui. Din 1950 a făcut parte în componența actuală din regiunea Bacău și din 1968 se află in formatul actual. La sfârșitul sec. XIX, actualele sate ale comunei, făceau parte din două comune, ambele încadrate în plasa Racova, județul Tutova:

Comuna Lipova cuprindea Lipova Răzășească cu cătunele Pătrășcani, Valea-Satului, Popești, Hențești și Păpușoc; Valea Caselor cu încă câteva cătune Valea Moșneagului, Valea Mărului , Costișa, Drăcoaia și Mijlocul (Mâlosu).

Lipova Mănăstirii (Valea Hogei ) împreună cu Satu Nou făceau parte din comuna Doagele.

La 1901 comuna Lipova deținea o suprafață de 3080 ha cu o populație de 1209 locuitorii la care se adaugă suprafața Lipovei Mănăstirii de 1166 ha respectiv 561 viețuitori.

La recensământul din 1948, Lipova era comună ce ținea de raionul Vaslui cu o populație de 3311 oameni,respectiv Lipova – 925, Mâlosu -572, Valea Caselor-341, Valea Hogei-1340, Valea Moșneagului-133 și 12 țigani.

Comuna Lipova aflată în partea de nord est a județului Bacău are în componență în prezent satele Lipova, Valea Caselor, Valea Moșneagului, Valea Mărului, Mâlosu, Valea Hogei și Satu Nou cu o suprafață de 5416 ha cu 2954 locuitori.

Populația comunei a avut o evoluție lentă determinată mai ales de poziția geografică izolată, ceea ce a făcut ca sporul migrator să fie foarte mic cu excepția unei perioade de la jumătatea secolului al XIX-lea. Recensământul din 1772 arăta că Lipova avea 35 de gospodării: 1 preot, 18 moldoveni, 4 femei văduve și 12 gospodării țigănești. Situația rămâne aproape la fel pentru că la 1816 în Lipova Razășească să fie 12 gospodării de birnici ce plateau pentru un sfert de an suma de 70 de lei și 20 de oameni fără bir, scutiți de spătăreasa Safta Sturza, Ancuța Duculeasa și de banul Ioan Tăutul. În Condica Liuzilor din 1803 figura doar Lipova Mănăstirii cu un număr de 8 birnici care aveau de plătit pentru un sfert de an un impozit de 33 lei iar 10 apar scutiți de Schitul Lipova și unul de spătarul Ștefan Sturza.

Dacă până în secolul al XVIII-lea informațiile despre Lipova sunt puține sau aproape deloc, din următorul secol, sursele istorico-stiințifice sunt mai abundente, pe seama lor putând face o serie de mențiuni pe seama dezvoltării comunei și respectiv a satului Lipova. Populația comunei era mică până la jumătatea secolului al XIX-lea pentru că multe din sate au apărut mai târziu,prima mențiune documentară despre existența a tuturor satelor din comună: Lipova, Valea Hogei, Valea Caselor, Valea mărului, Valea Moșneagului, Satu Nou și Mâlosu datând din sec. XX. Aceasta arată că celelalte sate ale comunei au fost întemeiate mai târziu, probabil prin așezarea în aceste zone a unora sosiți din alte părți ale Moldovei și care de obicei nu se adăugau vetrelor vechi ale satelor și înființau sate noi sau au luat naștere prin unirea unor așezări mai mici. . Această presupunere este susținută de onomastica numelor care diferă de cea din satul Lipova: apar frecvent nume ca Vrânceanu,Ungureanu Tătaru, Căruntu, Păduraru, Evu etc,unele indicând chiar locul de origine al noilor veniți ( Vrânceanu – din Țara Vrancei; Ungureanu-din Transilvania). Numărul mare de țigani din unele sate precum Mâlosu, Satu Nou, nu poate fi pus pe seama robilor de pe la curțile boierești, mai degrabă se motivează prin așezarea masivă în unele perioade, posibil după emanciparea robilor la extremele comunei respectiv la răsărit și la apus.

În ceea ce privește satul Valea Hogei apariția lui poate fi pusă pe seama Schitului Lipova, mănăstire atestată documentar la anii 1753 și închinată în 1764 de către Despa Serdăreasa,soția banului Cozma, mănăstirii Secu.

În preajma Unirii de la 1859 la mănăstire trăiau un număr de 60 de călugări iar după legea care prevedea secularizarea averilor mănăstirești din 1863, mănăstirea este transformată în ospiciu pentru săraci până în anul1871 când este transferat la Răchitoasa județul Bacău. Presupunem că satul a luat ființă prin așezarea clăcașilor mănăstirii pe respectivele locuri, însăși denumirea inițial a satului fiind de Lipova Mănăstirii, păstrat până la finele secoluli XIX spre a se deosebi de Lipova Răzășească care era numele vechiului sat.

O data cu anul 1875 se poate susține că Lipova era alcătuită din următoare sate:

Lipova Răzășească de care țineau cătunele Pătrășcani, Valea Satului, Hențești, Păpușoc, Popești.

Lipova –Mănăstirii ( Valea Hogei )

Valea Caselor cu cătunele Valea Mărului,Valea Moșneagului,Costișa și Drăcoaia.

Nu sunt amintite două din satele de astăzi, respectiv Mâlosu și Satu Nou și deoarece nu le găsim incluse nici în cadrul comunelor învecinate și nici sub alte denumiri, putem concluziona că acestea nu apăruseră.

În ceea ce privește structura socială potrivit surselor istorice, în Evul Mediu populația era formată în general din răzeși în Lipova răzășească și din țărani clăcași, excepție făcând țiganii care erau robi pe domeniile unor boieri. Satul Valea Mănăstirii (Valea Hogei ) avea țărani clăcași ai schitului Lipova, în timp ce Valea caselor și celelalte cătune dependente erau populate de țărani ce își duceau traiul pe domeniile unor mici boieri. Izolarea comunei, slaba productivitate a solului au făcut ca în această zonă să nu apară mari proprietari de pământ iar populația să fie stratificată în gospodării mici și mijlocii. Lipova răzășească la anul 1901 avea 233 de familii dimpreună cu satele din jur, cu 689 de viețuitori, care dețineau aproximativ 1100 ha din care doar 100 ha arabil 40 ha livezi și vii iar restul fiind ocupat cu pășuni și păduri. Proprietatea boierească a pătruns și în această zonă , dovadă fiind primele atestări documentare ale așezării, chiar dacă nu a acaparat în întregime proprietatea țărănească. La zorii secolului XIX se observă fenomenul de pătrundere a stăpânirii boierești în satele răzășești ca urmare a acaparării pământurilor țăranilor liberi de către mica boierime; numai în acest fel putându-se explica existența unor oameni scutiți de bir de către boieri,cu alte cuvinte dependenți de aceștia.

Din punct de vedere al compoziției populația era alcătuită din români numiți moldoveni în 1772 și din țigani, aceeași compoziție fiind și la 1901 când în comună erau 480 de familii și 1770 de locuitori și cu 5 străini membrii unei familiei unui negustor evreu. Pe teritoriul comunei în cursul secolului XIX, s-au stabilit un număr de ruși lipoveni de rit ortodox vechi, care au înființat Schitul Tisa Lipovei astăzi în zona de intrare în satul Mâlosu pe parte stângă, undeva la poalele pădurii,cum venim dinspre Lipova. Aceștia nu au influențat cu nimic populația locală decât prin aceea că astăzi mai există răzleț creștini de rit vechi în unele cătune ce vibrează în jurul satului Valea Caselor; astăzi pe locul vechiului schit lipovenesc este ridicată mănăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel de rit ortodox.

2.1 Bisericile de lemn din Moldova – o prezentare sumară

„Cele dint’intâiu biserici ale Românilor,din Țara Românească, din Moldova și din părțile de peste munți, au fost clădite ușor din lemn. Cu biserici de acestea de lemn s’a făcut toată slujba dumnezeiască în satele și cele câteva, foarte puține, târguri ale noastre,până in veacul al XIV-lea”.

Biserica a fost prima și cea mai importantă instituție din viața oamenilor, și atunci când satul era închegat mai bine, locașul de preamărire a lui Dumnezeu era ridicat nu de puține ori prin forțele lor proprii și din abundență din materialul cel mai la îndemână: lemnul codrilor care împrejmuiau comunitățile lor; N. Iorga, ne afirmă că „ peste tot la români, în toate săliștile, târgurile și așezămintele monahale, primele lăcașe de cult au fost ridicate mai mult sau mai puțin din lemn, marile catedrale, biserici, mănăstiri, vechile noastre vetre de spiritualitate și cultură au mai toate o bisericuța de lemn la începutul destinului lor”. Biserica de lemn este asemănătoare casei țărănești, din a cărui schiță a evoluat. Cele mai multe biserici de lemn sunt capodopera satului și locuitorii acestuia, în cazuri răzlețe ni se păstrează numele celor care le-au construit, ele pierzându-se în negura istorie. Majoritatea bisericilor sunt construcții joase, cu acoperiș din șindrilă în coada rândunicii sau solzi de pește, cu temelie de piatră și grinzi groase de stejar, fără turle fiind ctitorii răzășești. Majoritatea bisericilor păstrează la interior bârnele neacoperite doar o parte fiind tăbănuite cu scândură sau tencuite.

Cercetătorii observă o caracteristică comună bisericilor de lemn: ridicarea lor din bârne așezate orizontale,tehnică numită „blockbau”. Această tehnică a ajutat ca bisericile să poată fi demontate pe bucăți și refăcute în alte localități; o dovadă clară pentru zona cercetată, biserica parohiei Izvor din comuna Ion Creangă, protopopiatul Roman județul Neamț, fiind transportată astfel din parohia Lipova, județul Vaslui pe timpul acela actualmente județul Bacău.

„Măreția lor e izvorâtă din autenticitatea trăirii religioase care le-a stat la bază: nimic artificial nu se găsește în aceste monumente. În fiecare bârnă, în fiecare stâlp se simte sufletul și gândul unui om. Când te apropii de ele parcă simți căldura sufletului poporului dreptcredincios care le-a ridicat și le-a păstrat de-a lungul veacurilor, ca pe cele mai scumpe comori ale lui”. Bisericile de lemn au o valoare istorică , reprezintă un tezaur al spiritualității și culturii noastre fiind o dovadă a unității de neam,cultură și credință a strămoșilor noștri pe cuprinsul a toate provinciilor românești.

Înaintașii nostrii nu au fost preocupați de construcții mărețe, impunătoare, din contra s-au remarcat printr-un simț aparte de finețe, rafinament în construcția bisericuțelor de lemn. Aceste construcții de lemn apar apar pe diverse proprietăți răzășești, boierești, domnești, mănăstirești sau a breslelor. Sunt menționate izolat, cu date partiale in diferite anuare și dicționare geografice lipsind o studiere mai amplă și amănunțită asupra lor cât și unitară:

Catagrafia din 1809, acesta fiind primul recensământ al tuturor parohiilor de asemenea fiind consemnați și slujitorii sfîntului altar;

Th. Atanasiu publică în revista B.O.R. numărul 14 din 1890 studiul intitulat “Memoriu de starea bisericilor și parohiilor ortodoxe din județul Bacău”.

cele 4 volume din “Marele dictionar geografic al Romaniei “ de la sfarșitul sec. al XIX-lea și inceputul sec.XX.

“Anuarele” publicate de eparhiile Roman, Iași, Huși etc., precum și studiile apărute în perioada urmatoare publicate în “Mitropolia Moldovei si Sucevei”, “Buletinul Monumentelor Istorice” (București) .

cercetatorii Ioana Cristache – Panait si Titu Elian au întreprins o serie de investigații cuprinse în studiul cu numele “Bisericile de lemn din Moldova” publicat in revista Mitropolia Moldovei si Sucevei, anul XLV nr. 7-9 , 1969 și in Buletinul Monumentelor Istorice anul XLI nr. 2, 1972 cu o listă de 148 de biserici de lemn din Moldova.

istoricul de arta Ileana Marina Sabados de la Complexul Muzeal Suceava, Dorinel Ichim, de la Muzeul de Artă si Etnografie Bacău, Cherciu Ioan si Rodica Manoliu de la Complexul Muzeal Vrancea, Angela Olaru- Paveliuc de la Complexul Muzeal Botoșani, Elena Rotaru de la Muzeul Stefan cel Mare din Vaslui si altii.

Preocupari pentru cunoasterea sfintelor locasuri din lemn au avut si multi dintre slujitorii Sf. Altar, să amintim doar câteva nume, printre care Scarlat Porcescu, Epifanie Cozarascu, Horia Constantinescu etc.

De multe ori au suferit modificări, cu precădere s-a intervenit asupra bolților și a acoperișurilor.Mare parte din biserici sunt îmbrăcate în scândură sub care se ascund de cele mai multe ori elemente sculptate,brâuri, inscripții cu numele meșterilor sau anul construcției.

Bisericile de lemn din Moldova aparțin secolelor XIV-XIX,ce mai veche fiind cea de la Putna care este ctitorie domnească din 1346 fiind ințial ridicată la Volovăț de Dragoș Vodă și mutată la cimitirul din Putna de către Ștefan cel Mare.

2. Viața religioasă pe meleagurile Lipovei

2.1. Schitul lipovenesc din Tisa Lipovei

În dreptul cătunului Tisa inclus în satul Mâlosu o denumire generică, cum îi spun bătrânii din popor La Monachi, între codrii de stejari și fag care mai dăinuie și astăzi, a existat un schit de călugări lipoveni slavi care pe timpul țarului Nicolae țineau legătura cu îndepărtata Rusie. A fost înființat pe la anii 1852 cu o biserică de lemn. Obștea părăsește mănăstirea după incendiul din 1910, după 1955 fiind transformată în saivan de oi și porci.

Un document datat cu data de 9 septembrie 1858 este o mărturie graitoare în acest sens:

“ Onorabilului Minister al Cultului și al Instrucției Publice

Al său amploiat

Raport

La marginea țin(utului) Romanul cu acel(a) a(l) Vasluiului, este un schit lipovenesc numit la Lipova de pe valea Tisa.

Biserica este de lemn cu hramul Sf(ântul) Ioan Botezătorul.

Chiliile sunt bune de lemn.

10, zece fălci le au înprejurul schitului, din trupul Lipovei, se stăpânesc de cătră schit, cu embatic de 10 # galbeni pe an, cătră d-lui Neculai Tăutu.

În bisearică se pomenește pe arhiepiscopul Chiril din Bucovina.

Acest schit s-au zidit la anul 1852 de cătră nacealnicul de astăzi Ioasaf.

Monahii petrecători în el sânt.

1) Nacealnicul Ioasaf, în vârstă de 40 ani, venit de la schitul lipovenesc Manoli, țin. Sucevei.

2) Avram Simionov, 65 ani, tot de acolo.

3) Sava Alecsandru, 75 ani, idem.

4) Macarie Niconov, 75 ani, idem.

5) Flavian Avramov, 24 ani, idem.

6) Nicu sin Sava, 41 ani, idem.

7) Alămbie Isnatov, 50 ani, idem.

8) Arsenie Isnatov, 21 ani, idem.

9) Iosif Tarasof, 39 ani, venit de la acea mre.

10) Antonie, 65 ani, de la Brătești.

11) Ignatie, 65 ani, idem.

12) Irinarh, 26 ani, de la Lespezi.

13) Nicon, 55 ani de la Manole.

14) Poslușnicul Marcu Marcov, 55 ani.

15) Kiril Alecseev, 30 ani.

16) Cozma Ivanovici, 70 ani, de la Eși.

17) Spiridon sân Glicherie, 45 ani, de la Plopana.

18) fratele Ștefan Sercevici, 17 ani, de la Brăila.

19) fratele Ștefan Petrovici, 62 ani, de la Ruși.

Aceste după datorie cu supunere le aduc la cunoștință.

<ss>

Nș 32

1858 septembrie 9 zile ’’

Istoricul Dorinel Ichim elaborând o monografie a comunei Plopana ne amintește și de acest schit al lipovenilor de pe valea Tisei care au migrat din Rusia acum mai bine de 200 de ani în urma reformei patriarhului Nikon., nemulțumiți fiind de schimbările din cadrul Bisericii ortodoxe ruse. Ei s-au așezat în mai multe localități din Moldova, fiind semnalați în secolul al XIX-lea și în Lipova, Plopana, Roșiori ș.a. argumentând și denumirea de lipoveni :

Numele poate să vină și de la un învățător, pe nume Filip, de la care a evoluat numele de filipoveni, pe scurt, lipoveni;

Se spune că acest nume vine de la pădurea de tei din Dobrogea;

ei ar fi venit din ținutul denumit Lipova din Rusia, de unde și-au luat și numele.

vine de la cuvântul rusesc lipa, care înseamnă tei, din lemnul căruia ei confecționau obiecte gospodărești.

Astăzi pe locul ce odinioară era schitul Lipova de pe valea Tisei viața monahală a reînviat ca din propria-i cenușă, anii de după 1990 fiind marcați cu înființarea mănăstirii sf. Apostoli Petru și Pavel sub ascultarea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului deci de rit ortodox și nu lipovenesc de rit vechi. Aici găsești acea oază de liniște, te poți reculege iar livada dintre biserică și chilii te plasează feeric în raiul pierdut din Eden. Cu câteva maici sub conducerea maicii starețe Achilina Tănase și cu părintele Ignatie Popa duhovnicul mănăstirii, viața monahală este dusă pe mai departe cu mare acrivie.

2.2. Schitul Lipova, Lipova Mănăstirii

Despre acest schit, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, primele mențiuni le găsim la data de 15 decembrie 1753. Biserica schitului a fost ridicată la început din lemn, ctitorie a lui Vasile Cozma Șetrariu la 1746care, la rândul său, își avea originile în bătrânul Gavriil fiul lui Ivan.

Marele dicționar geografic volumul IV ne descrie în linii mari acest schit care la 1840 avea biserică de zid ctitorită de Toma Cozma și până la secularizare figurau, pe lângă un preot și un eclesiarh, 60 de călugări și un egumen. Potrivit altor surse care plasează construcția bisericii de zid, respectiv- la 1772 de banul Toma Cozma, la 1778 de către același ctitor, la 1814, la 1815 încă se lucra după cercetările lui Nicolae Stoicescu – deducem perioada construcției bisericii de zid care se întinde pe mai bune de jumătate de veac.

La intrarea în biserică găsim scris pe o placă următoarele informații: „ Această biserică a fost ridicată în anul 1808 de banul Toma Cozma pentru schitul Lipova ce a funcționat între anii 1746-1860”.

În 28 iunie 1766 se stabilește să rămână mănăstire în detrimentul răzeșilor din Lipova care își doreau ca ansamblul monahal să fie transformată în biserică de mir. În anul 1834 schitul care inițial a ținut de Eparhia Romanului, Ținutul Tutovei,ținea de județul Vaslui.

Este transformată în ospiciu din 1861 până în 1871 când acesta este strămutat la Răchitoasa și după această perioadă, schitul devine biserică de mir.

În data de 10 iunie 1764, Despa serdăreasa închină acest schit Mănăstirii Secu:

„adică eu șetrăreasa a răpoosatului Vasălache Cozma șetrar împreună cu fii mei, Neculai și Toma și Ileana și noi, Ioniță și Antoh, feciorii lui Adriian Cozma făcut-am încredințată scrisoare noastră la măna sviinții sale, părintelui Nifon egumen și a tot soborul di la svănta mănăstire Săcul di la ținutul Nimțului,precum să să știe că avănd noi un sfănt schit făcut din ostineala răposaților,soțului meu Vasalache Cozma șetrar și de cumnatul meu Adriian Cozma, cari schit esti pe moșia noastră la Lipova, la ținutul Tutovii undi să prăznuiește hramul Adormire Precuratei Fecioare Marii. Și fiindcă acestu schit măcar că n-au fost nicăiuri închinat pănă acum, dar știm că încă di cei răpoosați era hotărăt să-s închine sfănta mănăstire Săcul întru lauda Sfăntului Ioan Botezătoriul și întămplăndu-li-să di a răpoosat, n-au apucat să-s facă scrisoare.

Deci, acum și noi vrănd a ne arăta următori poroncii și hotărării răpoosaților,fiind și parte mai slabă, iată, cu toată voia noastră am primit și am închinat acest schit la sfănta mănăstire Săcul,întru lauda Sfăntului Ioan Botezătoriul, împreună cu toate cele ce are , atăta din năuntru, adică vășminte și cărți și altele, căt și cele de pen-afară, moșie cătă ești pin pregiurul schitului după scrisorile ci-am dat la măna părinților împreună și doi boi și o vacă și o iapă și patru zăci de maice și cu o țigancă se ști dată schitului di răpoosatu Condorat; pentru care țigancă, sănguri părinții călugări au primit di am făcut schinbu și li-am dat patru pogoane di vii la Liești, însă trii pogoane di vii lucrati și un pogon di loc stărpu, pentru carii schimbătură ni-au dat părinții călugări osăbită scrisoare, fiindcă pe acea țigancă o tine un țigan a nostrum și ca să nu-s despartă ți am dat danie sfăntului schit și o moară ce ești în apa Lipovii împreunăcu toată moșie, cătă ești împrejur.

Acestetoate li-am închinat la sfănta mănăstire împreună cu schitul, însă s- s știe și aceasta, ca să fie datoare sfănta mănăstire să pui pe un părinte călugăr pre care va socoti purtător de grijă acolo la schit să slujească sfănta liturghie în toate zilele pentru pomenire răpoosaților ctitori și a noastră și a tuturor preavoslavnicilor creștini. Și pentru mai bună întemeere și folosul sfăntului schit și în toată vreme la zăua hramului, să fie datori părinții călugări să slujască liturghie pentru pomenire ctitorilor cu părăstase, adică la zua Adormirii Precuratii Fecioarei Mariei, care pomenire să-s facă la mănăstire cea mare, după pomelnicul ce am dat pentru tot niamul nostrum.

Dar și aceasta să-s știe că ni-am înnvoit cu părinții călugări pentru ca cănd vom vre să punem stupi sau să cosim sau să arăm pe moșie mănăstirii, să nu fim opriți, nici supărați, ci cănd vom face acestu fel de hrană, să fim volnici,dar iarăși vinitul moșii să avem a-l da din voia noastră, ca și ctitor să nu-s păgubască schitul. Iar di pi la alți streini, să aibă a-și lua vinitul după obiceiu și într-acesta chip ni-am înnvoit și am închinat toate la mănăstire Săcul, să fie vecinică în veci, nici din niamul nostrum ori din fiii nostril după săvărșire nostră,să nu fie volnici a stămuta așezare și danie aceasta. Iar cari s-ar ispiti ori cine ar strica danie acesta, unul ca Acela să aibă părăș la sfăntul giudeț pe Precurata Ficioară Marie și Presfăntul Ioan și să fie neeiertași de Dumnezău și de toți sfinții. Și ori la ce giudecată ar eși să nu-i să ții în samă și să iasă rușinat ca un străcătoriu di pomeni.

Și pentru mai bună credința, am iscălit noi și au iscălit și alți boeri cine s-au întămplat

Leat 7272 iuni 10

Despa șetrăroaia lui Vasilache

Ioniță Cozma sin Andrian

Neculai Cosma postelnic

Antiohie Cozma

Toma Cosma

Iliana săn Despa

Ioan Ghindă logofăt am scris cu voia tuturor

D.A.N.I.C. .M-rea Neamț,1/35 orig.”

2.3.Biserica de lemn Buna – Vestire Lipova

Parohia Lipova face astăzi parte din Protopopiat Bacău, Arhiepiscopia Romanului si Bacăului.

Satul Lipova este resedință de comună, fiind situat în partea de răsărit a județului, la 40 km. de Bacău.

În centrul satului, dar oarecum retrasă într-o curte maiestos străjuită de doi tei bătrâni și de mormintele celor adormiți întru nădejdea învierii, biserica de lemn cu hramul Buna-Vestire își dezvăluie chipul. Culoarea sa a pălit o dată cu trecerea anilor, în schimb credincioșii la fel ca cei ce odinioară au ctitorit-o s-au îngrijit mereu de starea ei. Dacă în starea inițială se prezenta cu un acoperiș de șindrilă, în timp acesta posibil datorită degradării și învechirii lui, a fost înlocuit cu un acoperiș de tablă în anul 1953 în timpul preotului Vasile Frunză; o altă mențiune în care descoperim pe preotul Ghe. Bejan care alături de credincioși sunt implicați în reparația bisericii cu suma de 5.000 lei în anul 1934. La o cercetare mai în profunzime descoperim că acest locaș a suferit de-a lungul timpului cel puțin încă o intervenție de reparație în anul 1895.

Inscripția de pe soclul bisericii, ne relevă o altă informație prețioasă:

„ Temelia, scara și pavajul s-au făcut în anul 1946 cu cheltuiala enoriașilor sub îngrijirea comitetului pr. Petru Roșu, C. Hența, D. Palade, Ghe. Ciocan, L. Anchidin, C. Pălădescu, Ghe. Ciocan, Ghe. Băisan”.

Această biserică datează de la începutul secolului al XIX- lea, mai precis din 1834 fiind deservită de un preot și de doi cântăreți, deși dovezile existenței satului duc până în timpul domniei lui Petru Rareș (1527-1538) și (1541-1546) și in timpul domnitorilor Iliaș și Ștefan (1435 – 1443). O altă mărturie o plasează ca fiind construită în 1864 iar Anuarul Eparhiei Hușilor plasează construcția bisericii in anul 1830; un alt Anuar ce cuprinde mai toate parohiile din țară, cel din anul 1912, consemnează anul 1833 ; clopotul mic returnat in 1943 avea inscripționat anul 1832 astfel, se poate concluziona că această biserică a fost ridicată în jurul anilor 1830. Precursoare acestei biserici a fost cea a schitului Lipova Mănăstirii din anul 1764.

Stilul bisericii este moldovenesc, fără turlă și cu 2 cruci, în formă de corabie, este confecționată din bârne groase de stejar de meșteri anonimi, posibil țăranii răzeși de pe aceste locuri, fiind „ imprimați cu toate rugăciunile care s-au făcut de când s-a zidit biserica până acum, cu toată bucuria, toată tristețea și durerea celor care s-au rugat aici”. Planul bisericii după care este construită este cel treflat, absidele fiind cu 5 laturi iar altarul cu 7 laturi. Biserica este prevăzută cu un pridvor deschis între cei 12 stâlpi sculptați și uniți prin arcade. Pereții exteriori sunt căptușiți cu scândură, mijlocul ne relevă un registru de funie de jur împrejurul bisericii, predominând motivele unghia, rombul și rețele de linii oblice.

Ferestrele de la abside nu sunt prea mari și lasă lumina naturală să pătrundă doar pentru zona naosului și altarului.

Ușa bisericii formată din două tăblii masive de stejar cu o încuietoare veche cu 2 c hei unicat,prinsă în lămbuitură cu trei balamale metalice și încadrată într-un frumos chenar cu ancadramentul de meandru cu spirale sub privirile icoanei Buna vestire și Înfricoșatei judecăți de apoi. În pridvorul deschis se pot vedea bârnele muchite ale peretelui pronaosului în care se observă cepurile groase de stejar, tavanul pridvorului fiind așezat cu scânduri groase.

După ce pășim înăuntru pe ușa bisericii, descoperim un pronaos larg, cu tavan drept, delimitat de naos prin cei patru stâlpi lați din stejar: se poate vedea o intrare principală pe mijloc și două laterale prin acești strejeri ce corespund între ei prin mai multe arcade,arcada din mijloc cu vârf in jos fiind dublă.

Naosul cu boltă de scândură cu baza octogonală după ce se înalță cu 75 de centimetri se ramifică din ea un număr de 12 nervuri ce se intâlnesc în cheia de boltă. Bolțile absidelor sunt drepte. Catapeteasma a fost curățată și repictată în 1946 de pr. pictor Neculai Arnăutu, iar in 1980 restaurată. Pereții bisericii sunt împodobiți cu icoane fie pictate pe lemn, pânză sau litografii și nu reprezintă o prea mare valoare artistică ci doar un patrimoniu aparte pentru comunitatea parohială. Sfântul altar este prevăzut cu o sfântă masă de zid cu proscomidiar pe partea stângă. Policandrele inițiale au fost de lemn, ulterior înlocuite cu altele, în biserică păstrându-se și astăzi un policandru cu lumânări precum și tija cu care se stingeau acestea; o dveră care era trasă pe un scripete în sus, pe care este imprimat chipul lui Hristos care binecuvintează, în prezent pe un cadru de lemn icoană în biserică.

În fața bisericii este clopotnita cu 4 stâlpi de beton pentru rețeua electrică, căptușiți cu scândură toți cei patru pereți,cu două rînduri a câte trei ochiuri,avand in dotare 2 clopote de marime mijlocie si unul mic.

Casa praznicală

Casa praznicala este construită între anii 2001-2002 din paiantă cu acoperiș de plăci de azbociment în timpul preotului Ciprian Marius Cloșcă. În anul 2011 pe când era preot în această parohie Petru Bălăiță , intră în reparație totală : este placată cu polistiren la exterior, dotată cu geamuri si usa de acces din termopan, plafonul placat prin pod cu vata minerala, se reface instalația electrică; astăzi deserveste pentru mese funerare avand veselă proprie, mese si băncuțe, de asemenea este impodobită cu diverse icoane praznicale.În anul 2015 în curtea bisericii,în apropierea casei praznicale este ctitorită o fântână de familia Băbuță Marius și Cristina în memoria tatălui lor.

Cu această ocazie se montează o pompă submersibilă, bucătăria este racordată cu apă curentă și cu boiler, toate fiind necesare pentru buna desfășurare a activităților specifice casei de prăznuire. De asemeni prin efortul Consiliului local Lipova, și prin bunăvoința dl.primar Baciu Costel se trece la placarea pardoselii cu gresie și a pereților cu faianță.

Nu ni se păstrează o dată referitoare la târnosirea acestui locaș ridicat în cinstea Maicii Domnului, ci doar câteva vizite pastorale, una în timpul preotului G. Bejan a Preasfințitului Episcopal Hușilor Nifon Criveanu la 20 octombrie 1935, când oferă suma de 500 lei copiilor săraci, iar alta a Preasfințitului Episcop al Hușilor Grigorie Leu în data de 4 iulie 1942 care pe lângă parohia Lipova ajunge și în cele limitrofe acesteia precum Ruseni, Plopana, Valea Caselor.

În timpurile mai apropiate se poate menționa vizitele arhierești ale IPS Ioachim Arhiepiscopul Romanului și Bacăului:

din timpul păstoririi parohiei de către pr. Ciprian Cloșcă:

12 august 2000

14 septembrie 2002 când are loc sfințirea casei praznicale și a troiței din fața Primăriei Lipova ridicată spre pomenirea eroilor locali ce și-au jertfit viața pentru credință și neam

Din timpul păstoririi parohiei de către pr. Petru Bălăiță

14 martie 2004 sfințirea locului pentru noua biserică Sfinții Împărați Constantin și Elena

29 iunie 2007 cu ocazia participării la hramul mănăstirii Sfinții Apostoli Petru și Pavel

25 mai 2014 sfințirea bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena

Un tablou al preoților si cântăreților din această parohie

Lipova răzeși apare între anii 1858-1859, fiind proprietate a unui oarecare sluger Vasile și căpitanului Sava, cu o populație de 300 de oameni. Despre biserica Buna-Vestire se amintește că este ridicată din lemn prezentându-se într-o stare bună.

Ca slujitori ai sfântului altar este amintit preotul iconom Timonschi ajutat de cântărețul bisericesc Radu, preotul Achindim cu dascălul bisericesc Constantin Parpale.

La 25 iulie 1854 pr.Gavril Rozonos este tranferat de la parohia Ruseni, la parohia Lipova.

În 1864 apare preot sachelarul Ioan Popa;

anul 1879 aduce mutarea cântăretului Gheorghe Popa de la biserica Adormirea Maicii Domnului Lipova Mănăstirii, la biserica Buna – Vestire Lipova răzeși cu data de 28 iunie a anului mai sus mentionat.

La 1 octombrie 1906 prin transfer de la parohia Trohanu ( Vaslui ), este adus pr. Mironescu Dimitrie nascut în octombrie 1850.

În perioada interbelică: pr Dumitru Mironescu 1926 , ieromonahul Nectarie Beiu 1929, pr Ghe. Bejan n. 1903 numit în 1929-1936 care este transferat cu data de 1 noiembrie 1936 la parohia Odaia Bursucani, cu cântărețul I.G. Pristav n. 1891 cu școală de cântăreți numit în 1916 ; de asemeni în 1937 figura pr. Gh. Carp.

Alți preoți: Rosu Petru, Frunză Vasile, pr. Popica, Zaharia Costică (1978-1986), Pleșcău Ioan (1986-1995), Cloșcă Ciprian (1995-2002), Bălăiță Petru (2002-2016) și Popovici Gabriel.

Alți dascăli: V.Parpalea decedat in 29 aprilie1932, Constantin Dădălică 1932-15 decembrie 1934 pe postul II cântăreți cu decizia nr.7851/934, Șanta Ion, Palade Dumitru, Anchidin Marin, Dănilă Liviu-Costel.

Epitropi:

David Neculai, Palade Dumitru, Palade Vasile.

Consilieri: Anchidin A. Petru, Anchidin N. Toader, Anchidin M. Gheorghe, Ciocan N. Neculai, Ciocan Ghe. Costică, Anchidin V. Radu, Anchidin T. Costel, Țampău Costică, Morărescu Costache.

De vrednică amintire sunt Băbuță D. Costache și Ariton Ion.

Profilul actual al parohiei

Locuitorii satului sunt de religie ortodoxă, satul este îmbătrânit, media de vârstă urcând spre 70-80 de ani, și depășind această vârstă.Tineretul este plecat în țări străine, în special Spania, Italia, sau la orase; rar întâlnesti o familie tânără. În sat se gasește o Școala Gimnaziala „Mihai Eminescu”, clasele I-IV fiind simultane, iar V-VIII însumând copii din 5 sate, respectiv întreaga comună; Dispensar medical, Post de politie, Primaria si Consiliul local. Satul are în prezent 120 de familii cu tot cu văduvi – de mentionat partea de rasarit a satului (Patrascani) respectiv 30 de case sunt arondate dupa voința lor parohiei vecine.

Cimitirul parohial

Este situat de o parte și de alta a bisericii din lemn Buna Vestire , îngrijit cu atenție de credincioși, împrejmuit cu gard.Terenul respectiv este donatie a credincioșilor din vecinătatea curtii bisericii,iar in 2003 este inclus în Titlul de proprietate al parohiei cu o suprafață de 40 de ari .

La capitolul proprietăți

parohia Lipova deține astăzi, doar 2 ha și 2950 mp, pădure 60 de ari, cu toate că în timpul pr.Bejan la 1903 parohia deținea 4,5 ha teren agricol iar între anii 1948-1950 deținea 0,29 ha pădure, 0,39 ha neproductiv și 4,75 ha arabil după cum reiese din Certificatul cu nr. 1612 din 13 aprilie 1993 eliberat de Arhivele Statului Bacău, document expus mai jos.

o casă parohială, în apropierea bisericii, cu o mică curte, cu 5-6 ari, teren cultivat cu viță de vie și o mică grădină

curtea bisericii destul de largă cu biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena în partea dreaptă, pe partea stângă casa praznicală, între acestea fiind aleea de acces, pe mijloc clopotnița iar dincolo de aceasta biserica de lemn Buna –Vestire.

Satele care au făcut parte din componența parohiei Lipova de-a lungul timpului:

În 1901 parohia avea în total 355 familii cu 1209 suflete cu 2 biserici un preot și un cântăreț. Era formată din satele Lipova Răzeși cu 233 de familii și 689 suflete de care ținea cătunele Pătrășcani, Valea satului, Hențești, Păpușoc, Popești; Valea Caselor cu cătunele Valea Mărului, Costișa, Drăcoaia, Valea Moșneagului, Mijlocul.

1928 era compusă din satul Lipova, Mâlosu,, Valea Caselor cu 1564 de suflete și face parte din circumscripția a II-a din județul Vaslui.

1933 10 iunie Adunarea eparhială aprobă desprinderea satului Valea Caselor de parohia Lipova

1934 Lipova, Răzăși,Popești.

1935 Lipova și Popești.

1936 parohia Lipova apărea vacantă cu 205 familii și 920 de suflete.

1941, procesul verbal nr.230 din 2 iunie specifica că Lipova făcea parte din Protoieria II Vaslui.

1985 este formată din satele Lipova și Valea Hogei.

1995 Valea Hogei se desprinde și formează singură o parohie.

Obiceiuri și tradiții

Manifestările de bucurie și de destindere sunt jocurile, horele, balurile,nunțile și cumetriile.

Se jucau Sârba, Bătuta, Hora, Floricica, Corăghiasca, Polca pe furate, Țărușelul, Învârtita, Perinița etc.

Legat de sărbătorile de iarnă erau Capra, Harapii, Ursul, Căluțul, Haiducii etc. și se furau porțile de la familiile cu fete de măritat.

La botez sătenii obișnuiau să pună în scăldătoarea copilului păr de vacă,păr de porc și lână de oaie ca să aibă noroc la animale, de asemenea creion și hârtie ca să-i placă cartea. Înainte de botez copilul dacă rămânea singur în casă neapărat i se așeza la cap o mătură și un clește pentru a nu se apropia de el duhul cel rău.

La nuntă când mirele sosea la casa miresei, flăcăii din partea miresei nu o lăsau să plece până când socrul mic nu plătea vulpea care consta într-o găleată de vin. Soacra mare prindea mirii de gât cu un prosop, le dădea dulceață, îi stropea cu busuioc și le dădea să mănânce amândoi dintr-un ou fiert, ca să trăiască bine.

Diverse obiceiuri la înmormântare: punți, 24 de Evanghelii, Stâlpi, pom cu haine, scară, praznice, sărindare etc. Când murea cineva mai toți îl treceau la pomelnicul personal și erau pomeniți la sărbători precum Moșii, Înălțarea și la hramul bisericii.

Școala

Începuturile învățământului pe raza comunei Lipova sunt destul de vechi, primele școli au fost înființate în a doua jumătate a secolului XIX, limba de predare era româna în conformitate cu prevederile Regulamentului organic și cu cele de mai târziu ale legilor emise domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Pe de o parte unele izvoare arată că școala funcționa în satul Lipova la data de 30 noiembrie 1860, cu un număr de 35 de elevi ce aveau ca profesor pe Gheorghe Popescu, iar alte surse plasează înființarea școlii în 1869 cu un număr de 32 de elevi, în timp ce documentele păstrate în arhiva școlii – în prezent la arhiva statului din Bacău – datează din anul școlar 1875-1876 ce funcționa cu clasele I-IV ceea ce putem presupune înființarea școlii cu cel puțin trei ani mai înainte , respectiv 1872. Inițial această școală a funcționat pe moșia Lipova mănăstirii la vechile chilii ale mănăstirii, fie la o casă din vălătuci din satul actual Valea Hogei, ca mai apoi să fie transferată la centru de comună; se pare că pentru scurtă vreme a fost chiar mutată la Pungești o localitate la est de Lipova județul Vaslui.

În satul Valea hogei, pe atunci Lipova mănăstirii, școala a luat ființă în 1882 cu un număr de 20 de elevi iar în celelalte sate școala luând ființă după 1900.

Mihai Eminescu în calitate de revizor școlar al județelor Iași și Vaslui, ajunge și în Lipova în data de 29 Aprilie 1876; iată ce menționa în procesul verbal: „ inspectând astăzi școala din Lipova, am găsit puțini elevi prezenți din cauza ploilor mari care durează de mai multe zile. Deși trebuie să recunosc că D-nul învățător își dă silința, totuși am următoarele observații de făcut, a căror întocmai urmare o pretind:

1) Lectura trebuie făcută în toate clasele pe cărți regulate de citire, iar nu pe manuale de geografie, catehii sau altele. Făcându-se lectura pe asemenea manuale, în genere scrise de autori proști, c-o ortografie rea și c-o limbă imposibilă, se întâmplă ca, copiii în clasa a treia să citească mai rău decât în a-ntâia în care au metoda nouă cu limba limpede și înțeleasă.

2) Gramatica trebuie învățată nu pe de rost ci prin dese exerciții orale și înscrise. De aceea trebuie același Măcărescu și gramatica predată după Manliu.

În clasele I-a și a II-a am găsit că citirea și scrierea merg bine. Am încă de observat că în privința notelor D-nul învățător să fie mai strict”. Astăzi școala din Lipova îi poartă numele, iar în apropierea școlii se găsește ridicat bustul poetului nepereche , dezvelit la data de 25 iunie 1989 la împlinirea a 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a luceafărului poeziei românești.

La finele secolului trecut, învățământul se extinde pe durata a cinci ani fiind frecventată de un număr redus de elevi. Cu anii 1929-1930 se extinde durata școlii la 7 ani. Frecvența copiilor la școală deși lasă de dorit, cauzate pe de o parte de instruirea de către un singur cadru didactic, lipsa de spațiu sau dezinteresul părinților față de carte, cu toate acestea din comunitatea Lipovei s-au ridicat de-a lungul timpului o serie de oameni ce au ajuns profesori, învățători, ingineri, medici din rândul cărora se detașează academicianul Gheorghe Vrânceanu eminent matematician ce și-a făcut primii ani de studiu la școala primară din satul Valea Hogei comuna Lipova.