Biserica Ca Locas de Intalnirea a Omului cu Dumnezeu

Cuprins:

Preambul

Monografia Parohiei V din cadrul Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” Făgăraș

Biserica locașul desfășurării Liturghiei

Liturghia în secolul al II-lea

Didahia celor 12 Apostoli

Ansamblul temelor ce se regăsesc în Anaforaua Sf Ioan Gură de Aur

Probleme actuale ale Bisericii

Sfințenia preotului ca slujitor al Bisericii

Tainele Bisericii

Omul slujitor al lui Dumnezeu

CLONAREA UMANĂ

MONOGRAFIA PAROHIEI FĂGĂRAȘ V

Protopopiatul Făgăraș I Jud. Brașov

Pisania:

Parohia Făgăraș V este situată pe teritoriul Cartierului Florilor, partea de Vest a Municipiului Făgăraș.

Parohia Ortodoxă Română Făgăraș V a fost înființată în ședința Consiliului Arhipiscopesc Sibiu la data de 01-10-1976 cu nr. 6363/1976, preot paroh fiind numit Preot Aurel Popa slujind în capela mortuară din cimitir, str.Macului nr.4, Făgăraș.

În 20 ianuarie 1977 Preotul Popa Aurel și Consiliului Parohial au hotărât construirea Sfântului Altar în exteriorul capelei mortuare pentru a mări

spațiul din interior.

În 21 mai 1978, Mareș Emilian a fost ales epitrop I.

În 18 februarie 1981 s-au făcut intrări separate în capela și în casa mortuară și Preot Aurel Popa au luat împreună cu Consiliul Parohial în discuție propunerea pentru construirea unei biserici, înaintând Î.P.S. Antonie un memoriu în care se arată că în Făgăraș sunt numai două biserici ortodoxe.

Maghiarii și sașii au biserici adevărate catedrale. Unele secte neoprotestante au 4 case de rugăciune.

Probabil că nu au primit răspunsul dorit, pentru că în 6 ianuarie 1985 Pr.Aurel Popa și Consiliul Parohial au discutat înbunătățirea locașului de cult:

s-a primit aprobare de principiu;

consolidarea acoperișului cu placă rotundă de beton;

ziduri și geamuri noi;

să se întocmescă Deviz de lucrări

În 30 martie1985 s-a primit aprobarea Devizului privind reparațiile necesare la Capela Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din Făgăraș. Devizul a fost întocmit de G.I.G.C.L.Brașov în valoare de 376,000 lei.

În 7 martie 1987, Adunarea Parohială aprobă lucrările din Devizul aprobat cu nr.261 din 5.12.1986 al Consiliului Județean Brașov când s-au eliberat și autorizația pentru lucrările din Deviz.

În 8 aprilie 1987, Inginerul Patroi Octavian de la seviciul tehnic al Arhipiscopiei Sibiu a venit cu o propunere salvatoare: să se renunțe la subziduri și la alte reparații la clădirea Capelei vechi și să se facă noi fundații din beton și ziduri noi în exteriorul Capelei, pereți de 45cm grosime din cărămidă, iar bolțile din beton armat.

În 17 mai 1987 s-a aprobat Devizul pentru lucrările propuse de Inginerul Patroi Octavian.

Casa mortuară a fost mutată în casa paznicului cimitirului cum era cunoscută de făgărășeni, unde s-a construit actuala capela mortuară a Municipiului Făgăraș.

În 2 iunie 1987 Pregătirea șantierului pentru executarea lucrărilor din Devizul aprobat.

În 9 iunie 1987 Pr. Aurel Popa și Consiliului Parohial, au hotărât ca lucrările să fie conduse de Arhitect Moldovan Gheorghe.

Construirea Bisericii Adormirea Maicii Domnului a început în 11 iunie 1987 într-o zi de joi din săptămâna de după Rusalii.

Construirea actualei biserici s-a făcut cu foarte mare rapiditate, datorită situațiilor grele din vremea aceea.

Acesta reiese din faptul că în 20 octombrie 1987, biserica era deja construită, pentru că la data amintită (20 octombrie 1987), era executată instalația de încălzire era executată de Iftimie C.

În 12 martie 1988 Devizul pentru pictură a fost aprobat de Arhepiscopia Sibiu.

La 1 septembrie 1988 încheierea lucrărilor de tencuieli, finisări, mozaicuri.

În 16 aprilie 1989 se aprobă Devizul pentru Turnul Clopotnița.

Biserica Adormirea Maicii Domnului are plan de navă compartimentată astfel:

Sfântul Altar are o bază în exterior semioctogonală și boltire semicolată.

Naosul are o bază dreptunghiulară acoperit cu o placă semirotundă, stil bolta sprijinită pe pereții exteriori.

Pronaosul este de dimensiuni mai reduse, deasupra căruia este cafasul.

Tinda are intrarea în Sfânta Biserică, în partea dreaptă sunt scările pe care se ajunge în cafas, iar în partea stângă la intrarea în Tindă este mormântul Preotului Aurel Popa ctitorul Sfintei Biserici.

Acoperișul Bisericii și al Turlei au fost executate din solzi de tablă de aluminiu de frații Ioan și Nicolae Bârsan care au executat și băncile în formă de amfiteatru în cafas.

Pavimentul este din parchet.

Vitraliile 12 la număr au fost executate de pictorii Barabaș și Broscățean din București.

Iconostasul și stranele sculptate în lemn de stejar au fost executate de Armanu Virgil din Grumăzești, județul Neamț.

Pictura în frescă din interiorul Bisericii a fost executată între anii 1997-1999 de pictorul Vasile Carp din București.

În anul 2005 pictorul Maxim Viorel din Târgu-Mureș a executat cele 57 de iconițe în mozaic în exteriorul Bisericii.

Preoții slujitori ai Parohiei Făgăraș V: Preot Aurel Popa 22 august 1976-21 mai 1991. Realizarea pastoral misionară cea mai importantă a Pr. Aurel Popa a fost construirea acestei Biserici în anul 1987.

Preot Minu Ioan de la 1 decembrie 1991, Parohia Făgăraș Vși Pr. Lungoci Ioan la Parohia Făgăraș VI.

Epitrop : Mareș Emilian, Vijoli Teodor și Matic Gheorghe.

Cântăreți: Greavu Gheorghe, Streza Nicolae și Rusu Eugen, persoane care au trecut la cele veșnice. Iar în prezent în funcția de cântăreț la Parohia Făgăraș V este absolventa Facultății de Teologie ,,Andrei Șaguna, Sibiu și Masterand în [anonimizat] a aceleiași Facultăți, Hampu Marioara, iar la Parohia Făgăraș VI Ciolacu Corina absolventă a Facultății de Teologie ,,Andrei Șaguna” Sibiu și Masterand în [anonimizat].

Construirea acestei Biserici, pictura interioară și exterioară precum și celelalte lucrări au fost executate din donații benevole.

Biserica a fost sfințită în 4 septembrie 2005, de P.S. Visarion episcop vicar Sibiu, și P.S. Daniil de la Vârșeț, protopop la vremea aceea fiind Pr. Ciocan Ioan.

În data de duminică 12 martie 2006 și în data de duminică 31 iulie 2008 Î.P.S. Dr Laurențiu Streza a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”.

Noi, preoții slujitori în această Sfântă Biserică de la Parohiile V și VI ne rugăm pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului locașului acestuia: ,,sfințește-i pe cei care iubesc frumusețea Casei Tale”.

Făgăraș. 31 martie 2014

Preot Minu Ioan.

Cântăreț bisericesc Hampu Marioara, Parohia Făgăraș V.

Date din arhiva Parohiei și date oficiale ale Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului”, cu adausuri care au fost omise de către preotul paroh, cu sau fără intenție.

Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” este una din cele mai frumoase biserici din orașul Făgăraș, situată pe strada Macului, nr 4, care adăpostește la sânul ei pe credincioșii care-i calcă pragul, și pe cei care au trecut la cele veșnice, fiind construită în Cimitirul orașului, de aceea se mai numește în termen popular și ,,Biserica din Cimitir”.

Biserica locașul desfășurării Liturghiei

Liturghia în secolul al II-lea

Proveniența termenului de liturghie vine din limba greacă care înseamnă lucrare publică. Termenul liturghie este folosit de foarte multă vreme, iar datorită Septuagintei primește înțeles religios pentru a arăta funcția preoților și a Leviților Legii Vechi privind cultul religios de la Templu. Cu același înțeles folosim termenul de liturghie și în Noul Testament.

Totalitatea serviciilor divine din antichitatea creștină, este ceea ce se înțelege astăzi prin cult și prin slujirea preoțească în general. Liturghia este slujba sfântă a Legii Noi și a împărtășirii credincioșilor cu Sfintele Daruri.

La începutul secolului II privind ritualul liturgic, unele scrieri întăresc constatările făcute despre ființa Liturghiei din veacul apostolic, încheiat odată cu dărâmarea templului din Ierusalim, eveniment care a marcat ruptura definitivă dintre Templu și Biserică.

Sfânta Liturghie este un ansamblu de elemente formate din cultul Cuvântului, adică Liturghia Catehumenilor și celebrarea Sfintei Euharistii. Ambele au la bază cultul divin al sinagogii, care era un cult divin al Cuvântului

Expresii folosite pentru liturghie în perioada apostolică: ,,frângerea pâinii” (FA. 2, 42), ,,Cina Domnului” (I Cor. 10, 21), ,,paharul binecuvântării” (I Cor. 10, 16), ,,paharul Domnului” (I Cor. 11, 26), iar expresile folosite pentru liturghie în secolul al II-lea: ,,ofrandă”, ,,Euharistie sau mulțumire”, ,, jertfă sau sacrificiu”.

Sfântul Simion al Tesalonicului afirmă că Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină când a instituit Sf. Euharistie, ,,temelia și sâmburele” cultului Creștin.

,,Iisus luând pâinea și binecuvântând, a frânt și dând ucenicilor a zis: Luați, mâncați acesta este Trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind, le-a dat zicând: Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu al Legii celei Noi care pentru mulți Se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt. 26, 26 – 28). ,, Aceasta faceți întru pomenirea Mea” (Lc. 22, 19 și I Cor. 11, 24). După moartea și Învierea Domnului, ,,frângerea pâinii” a devenit semnul cunoașterii de către Apostoli al Domnului cel înviat fapt ce reiese din călătoria lui Hristos cu cei doi ucenici spre Emaus (Lc. 24, 30)

Locul desfășurării Liturghiei în acest secol apostolic, aceasta se săvârșea detașat de cultul iudaic și anume în case particulare: casa Acvilei și a Priscilei, încăperea de sus din casa mamei lui Ioan Marcu (FA 1, 13), etc. Această săvârșire a, ,,frângerii pâinii” în locuri retrase demonstrează folosirea încă de timpuriu a disciplinei arcane de către creștini, adică faptul că ei săvârșeau Liturghia departe de ochii iudeilor și ai păgânilor.

Din secolul al II-lea ritualul Sfintei Liturghii se îmbogățește și totodată Euharistia începe să facă parte din tainele de inițiere administrate simultan neofitului. Cea mai concludentă descriere a ritualului euharistic o găsim la Sfântul Iustin Martirul și Filozoful . În Apologia I Sfântul Justin, în capitolele 65 – 67 descrie de două ori ritualul euharistic: prima dată descrie Liturghia batismală, fiind prefațată de ritualul de inițiere creștin (cap. 65), a doua oară descrie Liturghia săvârșită în adunările duminicale (cap. 67), iar între ele intercalează o scurtă explicare din punct de vedere dogmatic a semnificației Sfintei Euharistii. (cap. 66)

Analiza pasajelor de interes liturgic și descifrarea sensului epiclezei euharistice Aceste pasaje de interes liturgic din scrierile Sfântului Iustin permit alcătuirea unei succinte, dar relevante scheme a Liturghiei creștine primare:

1. Citiri din Sfânta Scriptură, din scrierile Apostolilor și ale Profeților (c. 67);

2. Omilia proestosului;

3. Rugăciune comună a tuturor credincioșilor, pronunțată de aceștia stând în picioare; 4. Sărutarea păcii (c. 65);

5. Aducerea proestosului a pâinii și a vinului amestecat cu apă (c. 65 și 67);

6. Rugăciunea și mulțumirea adusă de proestos asupra darurilor, la care poporul răspunde prin „Amin”;

7. Împărtășirea celor prezenți de către diaconi;

8. Colecte pentru săraci.

Istoricii liturghiști consideră că Euharistia nu reprezenta întregul cult divin al comunității creștine apostolice, ci Liturghia era adăugată cultului iudaic și împreună cu Învățătura Apostolilor și rugăciunea (FA 2, 42) erau elementele ce deosebeau cultul creștin apostolic de cultul iudaic.

Alți istorici între care Oscar Cullman, susțin că acest ciclu zilnic, ,,liturghia timpului” s-a dezvoltat odată cu nașterea monahismului, adică din secolul al II-lea, și în secolul apostolic ,,Biserica timpurie cunoștea doar următoarele două acte de cult: masa comună, după care urmează imediat predicarea Evangheliei și Botezul”.

Didahia celor 12 Apostoli (cap. 9-10)

În capitolele 9 –10 din Didahie, ne sunt prezentate câteva norme ale serviciului divin din izvorele vremii.

La săvârșirea cultului divin aflăm din această rânduială, scrisă probabil la sfârșitul veacului I și începutul celui de-al II-lea cunoscută sub numele „Învățătura celor doisprezece Apostoli” .

În aceste norme se arată două momente distincte ale liturghiei: frângerea pâinii și rugăciunea de mulțumire. Formulele euharistice sunt foarte vechi, dar există și astăzi în cult. Euharistia era săvârșită între două rugăciuni de mulțumire.

Cele două capitole: Euharistie și agapă.

Capitolul 9 nu face referire la caracterul de jertfă al liturghiei euharistice. Deși capitolul începe cu formula „Iar cu privire la Euharistie”, aceasta se poate referi foarte bine la întrebuințarea lui în cadrul agapei, deoarece în Noul Testament, cuvântul euharistie se folosește și pentru formula de mulțumire rostită pentru pâinea și paharul de la mesele obișnuite.

Putem spune că ,,via cea sfântă a lui David”, prin care ni S-a făcut cunoscut Fiul lui Dumnezeu, este împinirea profeției, căci Mântuitorul se va naște din neamul lui David.

În capitolul 10 : „După ce v-ați săturat”, demonstrează că de acum se face referire la Euharistie, desemnată prin expresia „mâncare și băutură duhovnicească și viață veșnică prin Iisus, Fiul Tău.”

Rugăciunea anaforalei are ca temă: mulțumirea și scopul urmărit este: sfințirea darurilor.

Binecuvântarea de la începutul Sfintelor Taine arată caracterul trinitar al acestora. ,,Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh”.

Teologia Liturgică a definit Sfinta Liturghie ca fiind „slujba sau rânduiala sfântă în cursul căreia se săvârșește sau se aduce jertfa Noului Legământ, având la originea ei Jertfa Sfântă adusă în chip sângeros de către Mântuitorul pe Cruce pentru mântuirea lumii…”

În Liturghia bizantină a Sfântului Ioan Gură de Aur, preotul rostește în taină rugăciunea anaforalei: ,,Cu vrednicie și cu dreptate este a-Ți cânta Ție, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ție a-Ți mulțumi, Ție a ne închina în tot locul stăpânirii Tale; că Tu ești Dumnezeu negrăit și necuprins cu gândul…,”

Iar în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare începutul anaforalei este: ,,Cel ce ești, Stăpâne, Doamne Dumnezeule, Părinte atotțiitorule, Cel închinat, vrednic cu adevărat și drept și cuvenit lucru este măreției sfințeniei Tale pe Tine a Te lăuda, Ție a-Ți cânta, pe Tine a Te binecuvânta, Ție a ne închina, Ție a-Ți mulțumi, pe Tine a Te slăvi, Cel ce singur ești Dumnezeu cu adevărat…”

Euharistia a fost instituită de Mântuitorul în seara Cinei celei de Taină , adică înainte de Patima Sa. ,,Iisus luând pâinea și binecuvântând, a frânt și, a dat ucenicilor Săi, zicând: ,,Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu…Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi…” (Mt. 26, 26-28).

În epoca primară ,, nu dați cele sfinte câinilor”, adică celor care nu erau botezați și celor care aveau păcate grele.

Euharistia fiind un lucru neprețuit nu poate fi dată oricui, ci doar acelora ce au fost botezați în numele Domnului. Altfel s-ar încălca porunca: ,,nu dați cele sfinte porcilor”(Matei 7, 6).

Sfântul Apostolului Pavel arată căci unitatea bisericii se face prin Sfânta Euharistie: ,,Paharul binecuvântării pe care noi îl binecuvântam nu este oare împărtășirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care noi o frângem nu este oare împărtășirea cu Trupul lui Hristos? De vreme ce este o singură pâine, noi, cei mulți, un singur trup suntem, fiindcă toți dintr-o singură pâine ne împărtășim.” (I Cor. 10, 15-17)

După porunca Mântuitorului, „Aceasta să faceți întru pomenirea Mea”( Luca 22,19) , adică trăirea vie a Euharistiei, nu ceva care aduce aminte sau ceva simbolic. Fiul lui Dumnezeu se dăruiește ca ,, hrană și băutură” realizând acel trup al comuniunii în care trăirea dumnezeiască întrerupe trăirea în duhul lumii.

În epoca Bisericii primare Sfânta Euharistie se săvârșea în casele creștinilor; toți se adunau într-o casă, unde participau la săvârșirea Euharistiei și se împărtășeau cu Trupul și Sângele Domnului, după care mulțumeau și dădeau slavă lui Dumnezeu.În acele vremuri se împărtășeau credincioșii mai des, decât acum în vremurile noastre.

Apostolii și ucenicii lor înnoiau jertfa Mântuitorului în fiecare duminică, spre aducere aminte de El. Ei făceau asemeni lui Iisus la Cina cea de Taină, când, înainte de a frânge pâinea și a o împărți, au binecuvântat-o, apoi, luând paharul, au mulțumit.

Apostolii se adunau pentru rugăciune, și mulțumire apoi se rugau ca Domnul să prefacă darurile de vin și pâine în Trupul și Sângele Său, cu care urmau să se împărtășească. Acest ritual reprezintă nucleul originar, rămas constant în toate Liturghiile și din care s-a dezvoltat actuala rânduială a Liturghiei Ortodoxe.

Conștiința pregustării încă din lumea aceasta a darurilor Împărăției ce va veni o exprimă credincioșii la fiecare Liturghie când mulțumesc pentru primirea Sfintei Euharistii prin rostirea unui tropar din Canonul Paștilor: „O, Paștile cele mari și preasfințite, Hristoase; O, Înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu și Puterea. Dă-ne nouă să ne împărtășim cu Tine mai adevărat în ziua cea neînserată a Împărăției Tale”.

Prin unirea cu Hristos în Taina Euharistiei, vom simți ceea ce Sfântul Apostol Pavel a afirmat: ,, de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”(Galateni 2,20).

Spiritualitate și Comuniune în Liturghia Ortodoxă de, Pr. Stăniloae Dumitru Ed.IBMBOR, București-2004

Introducere

Părintele Stăniloae în cartea ,,Spiritualitate ortodoxă” descrie ,,viața spirituală a creștinului privit ca o persoană aparte. Curățirea lui de patimi și creșterea în virtuți, ca bază pentru rugăciunea curată, nu se pot realiza decât în relația iubitoare cu semenii săi.”

,,Spiritualitatea adevărată este o spiritualitate vie, care angajează toată ființa omului, fiind alimentată de o comuniune a rugăciunii și de manifestarea identității. Spiritualitatea urmărită de unul singur se răcește și se usucă, ea fiind una pur teoretică.”

,,Viața fiecăruia sporește în legătură cu alții. Spiritualitatea vie cuprinde toată ființa umană și e alimentată de comuniunea cu alții, creând comuniunea care se întreține în creștinism prin Sfânta Liturghie.” Pag.7

Nimeni nu se poate desăvârși și adânci în credință fără ajutorul altora și fără a-și arăta înaintarea sa în desăvârșire în relațiile cu alții.

Urcușul individual este susținut de Hristos Cel înviat și unit cu credincioșii prin Sfânta Împărtășanie.

,,Unirea cu Hristos în Sfânta Împărtășanie unește pe credincioșii adunați în Hristos și cu Sfânta Treime, întărindu-le calitatea de moștenitori ai împărăției Tatălui, având pe Duhul Sfânt odihnind peste ei. Hristos cel înviat cu care ne unim este Hristos Cel care S-a jertfit pentru noi, arătându-se prin aceasta curat de orice egoism și întărindu-ne și pe noi în aceasta.”

Pag.8

Toți omenii suntem chemați la mântuire, dar nu oricum, ci prin păzirea poruncilor.

,,Iisus cheamă la moștenirea Tatălui Său pe cei care au hrănit pe cei flămânzi, au îmbrăcat pe cei goi, au cercetat pe cei bolnavi etc( Mt,25, 35).”

„Sfânta Liturghie poate fi socotită și ca mijloc de trancederea oamenilor de la viața închisă în egoism și în lume la viața de comunicare în Dumnezeu, ca Împărăție a Lui.” Pag.9

Părintele Stăniloae arată spațiul unde credincioșii pot intra în comuniune cu Sfânta Treime și semenii lor și pot înainta în urcușul lor duhovnicesc ca fii și moștenitori ai Tatălui și ca frați ai lui Hristos. Omul nu poate trăi separtat de comuniunea Bisericii, pentru că mântuirea este transmisă credincioșilor doar în cadrul ei prin Sfintele Taine, și nu în afara ei.

,,Biserica e corabia în care înaintează credincioșii spre această stare de fii ai Tatălui ceresc și de frați ai Fiului făcut om și jertfit pentru ei.”

,,Toate ecfonisele preotului sunt o laudă a Sfintei Treimi. Ele fiind o preluare a laudelor aduse Sfintei Treimi în Noul Testament.”

„Mântuirea este identificată atât în Liturghie cât și în Noul Testament.”

„Cine rămâne în izolare și nu trăiește în comuniunea Împărăției, care pe pământ are forma Bisericii și se trăiește în gradul suprem în Liturghie, nu are parte de mântuire.S-au: o omenire risipită și tulburată de tot felul de lupte nu e o omenire mântuită.”

Pag.10

„Liturghie înseamnă în grecește slujire comună. Ea îi adună pe oameni într-o slujire comună adusă lui Dumnezeu Cel în Treime, a lui Dumnezeu al comuniunii. Ea este și cea mai mare putere creatoare de comunitate. Ea îi adună pe toți tot mai mult în Împărăția dragostei nesecate a Sfintei Treimi.” Pag nr.16.Părintele afirmă că: Dacă nu e persoană, nu e dragoste. Numai persoana poate iubi, și ea nu poate iubi decât o altă persoană.

,,Persoana fără dragoste nu are nici valoarea, nici sensul după care tinde. Fără dragoste slăbește, și viața ei este un chin. Persoana și dragostea fără nemurire sunt iarăși lipsite de valoareași sensul deplin. În dragostea lor se amestecă chinul. Dragostea la rândul ei fără persoană nu poate exista. Iar nemurirea persoanelor fără dragoste e un iad.”

Pag. nr.17

,,La originea lumii stă dragostea Sfintei Treimi”spune părintele Stăniloae. Pag nr.18

Ceea ce desparte pe credincioși de iubirea jertfitoare a lui Hristos este păcatul, care tot păcatul aduce moartea trupească și sufletească. Iar restabilirea persoanei în normalitatea dragostei, a nemuririi, și a comuniunii o face Mântuitorul Hristos prin jertfa Sa pe cruce.

,,Păcatul este o pricină a diminuării existenței persoanei; el aduce moartea trupească. Iar dacă e o existență continuă după aceea ea e o existență chinuită, o moarte sufletească veșnică, ce începe încă de aici.” „Hristos a biruit moartea pentru că a biruit păcatul lipsei de iubire prin jertfa Sa pe cruce.El a restabilit persoana în atributele normale ale dragostei și nemuririi. A reactivat prin acesta comuniunea între persoane.” „În comuniunea începătoare cu Sfânta Treime prin unirea lor euharistică cu Hristos și deci prin înfierea lor, care-i face asemenea Fiului,ei trăiesc dacă voiesc, în arvună ca moștenitori ai Împărăției Sfintei Treimi sau ca părtași la Ea. Iar comuniunea Sfintei Treimi este izvorul suprem și nesecat al celor trei valori mai înalte ale existenței: persoana, dragostea și veșnicia lor.” Pag nr.19

„Împărăția Sfintei Treimi sau comuniunea în ea se trăiește în Sfânta Liturghie nu numai între cei prezenți, ci și cu toți cei alipiți de Hristos, ca Biserică, fie că sunt trăitori în prezent, fie că au trecut la cele veșnice. ” Pag nr.20

Preliminarii

Locașul Bisericesc Chip al Creațiunii Cosmice și Umane

,,Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă: Ideea că locașul bisericesc, este chip al creațiunii cosmice și al omului, ca biserici în devenire posibile.”Pag. nr 21

Dumnezeu dorește ca creația cosmică și comunitatea umană să o unească cu El, dar acest lucru se poate vedea cel mai bine prin venirea Fiului lui Dumnezeu în lume, prin învierea Lui și prin pogorârea Sfântului Duh la Cincizecime, adică la formarea Bisericii văzute.

,,Creațiunea cosmică și ființa umană sunt locașuri bisericești în alt sens, într-un sens mai larg decât locașul bisericesc, și mișcarea lor spre Dumnezeu e deosebită de mișcarea liturgică în sensul strict, din locașul bisericesc propriu-zis. Dar ele se întregesc.”

,,Dumnezeu își exercită partea Sa atractivă în acestă parte a creațiunii cosmice și a comunității umane în sensul unificării cu Sine și întreolaltă într-un mod mai eficient după întruparea și învierea Fiului Său ca om și după trimiterea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii.” Pag.nr.22 ,,Sfântul Maxim Mărturisitorul nu include în definiția pe care o dă Bisericii, ca locaș al comunității liturgice a credincioșilor și ca chip al creațiunii cosmice și al ființei umane, pe Dumnezeu, Dumnezeu e socotit de Sfântul Maxim mai presus de Biserică, în calitatea lui de necreat.” Pag.24

,,Sfântul Maxim Mărturisitorul vede în clădirea bisericii, categoria mirenilor reprezentată prin naos și pe cea a preoțimii reprezentată prin altarul rezervat ei.”Pag 26

,,…temeiul mai adânc al preoției universale a mirenilor,și datoria preoției sacramentale de a nu se distanța de mireni, ci de a-și apropia printr-o ajutorare a lor de a înainta împreună cu ea spre unirea cu Dumnezeu, și împreună, în Dumnezeu.” Pag 27.

,,Sfântul Maxim a văzut în latura nevăzută a Bisericii cosmice mai mult pe îngeri. Calist Patriarhul vede în ea mai mult rațiunile lucrurilor.”

Iată ce spune Calist Patriarhul: ,,Mă văd umplut de sfânta luminădin inimă prin darul lui Dumnezeu, ca un sfeșnic nestins al Duhului, dacă se poate spune așa.”

Iar Calist Catafygiotul vede partea nevăzută a Bisericii cosmice ca fiind ,, constituită prin energiile mântuitoare, sau și prin ele.” Pag 28

1.Sensul creațiunii cosmice ca Biserică în devenire posibilă

,,…rolul pe care-l are ființa umană în creațiune. Chiar și Sfântul Maxim Mărturisitorul precizează despre creațiunea văzută că este compusă din ,,ființele văzute”, credem că prin aceasta înțelege nu lucrurile sau animalele, ci ființele umane.”

,,Ființele umane au calitatea de subiecte capabile de inițiative și acțiuni libere în cadrul creațiunii cosmice neînsuflețite.”

Părintele Stăniloae scoate în evidență ca interes primordial ființele umane ,,în rolul lor de preoți chemați să transfigureze aspectul sensibil al creațiunii cosmice, făcând să se vadă tot mai clar Dumnezeu prin acest aspect, ca Cel în care toți și toate au să se unească. Pag 31

,,Adevărata unire a tuturor în Unul dăruitor de la Care vin toate se înfăptuiește prin iubire. Iar iubirea se vădește prin daruri. Darul lui Dumnezeu sau iubirii Lui trebuie să-i răspundem cu darul nostru.” Pag 32

2. Ființa umană ca biserică și persoana umană ca preot al ei

,,Adunarea ființelor umane în Biserica propriu-zisă le ajută acestora să-și împlinească funcția lor preoțească în cadrul creațiunii cosmice, că prin Liturghiadin bisericăele realizează în ființa lor o înaintare explicită și conștientă spreDumnezeu Cel aflat pe Sfânta Masă din altar și o înaintare sufletească a unora spre alții.” Pag 34

Despre omul ca biserică a scris și Sfântul Marcu Ascetul: Omul credincios e și el o biserică pe măsura credinței lui, în care el însuși oferă darurile sale lui Hristos. Pag 35

,,Sfântul Chiril al Alexandriei a stăruit asupra faptului că noi nu putem intra la Tatăl, deci nu ne putem mântui, decât în stare de jertfă curată, depășind orice egoism. Dar această stare nu o putem dobândi decât în Hristos. Cel ce a primit crucea pentru noi renunțând la Sine. El ne ia în Sine și ne prezintă Tatălui ca jertfă curată, eliberați de egoism, prin starea Lui de jertfă curată, izvor a toată iubirea.” Pag 36

,,Fără de Mine nu puteți face nimic”(Ioan 15,5), spune Însuși Mântuitorul Hristos.Pag 37

Noi suntem ridicați la Tatăl prin jertfa curată a lui Hristos, altfel nimeni nu se poate înfățișa în fața lui Dumnezeu.

,,Nici în locașul uman al lui Dumnezeu, nici în cel cosmic, nici în cel liturgic propriu-zis, împărtășirea de Dumnezeu nu poate ajunge la capăt. În toate aceste locașuri ale lui Dumnezeu, împărtășindu-ne de El, experiem infinitatea Lui.” Pag 42

B Locașul Bisericesc propriu-zis:Cerul pe Pământ sau centrul liturgic al creației

,,În locașul bisericesc Hristos continuă să săvârșească în modul cel mai direct toată lucrarea Sa mântuitoare sau sfințitoare.”

Locașul bisericesc este centru liturgic al creației, sau locul central unde se săvârșește și de unde se răspândește peste întreaga creație puterea mântuitoare a lui Hristos prin Duhul Său.”

,, Locașul bisericesc este spațiul central al lucrării mântuitoare a lui Hristos, pentru că inima Liturghiei ce se săvârșește în ea este dumnezeiasca Euharistie, care constă în Taina prefacerii pâinii și vinului în Trupul și Sângele Domnului și în împărtășirea cu ele a credincioșilor.”Pag.45

,,Iar întâlnirea cu Hristos în locașul bisericii nu e trăită de credincioși ca persoane izolate, ci în comunitate”. Pag 46.

1.Sfințenia locașului bisericesc

,,Sfânta Liturghie și celelalte Taine săvârșite în locașul bisericesc sunt trăite de către credincioși ca evenimente sfinte care se săvârșesc în lume, dar care vin de dincolo de lume și transfigurează o parte a ei, având menirea să o transfigureze întreagă. Aceasta îmbracă locașul bisericesc cu însușirea sfințeniei.” Pag 47-

Biserica Ortodoxă urmează întocmai Sfintei Scripturi, în care numele de sfânt este dat nu numai lui Dumnezeu și persoanele care intră în contact cu El, ci și obiectelor supuse lucrării Lui. Pag 48.

,,Închinați-vă Domnului în curtea cea sfântă a Lui”Psalmul 96, 8.

2.Locașul bisericii, spațiu sfințit de prezența lui Dumnezeu însuși și prin coborârea Lui în el

În ce privește sfințenia locurilor și a lucrurilor, nu mai există un singur templu sfânt în care să se aducă jertfe lui Dumnezeu, ci primește închinarea în tot locul , numai să se facă ,,în duh și adevăr”(Ioan 4,24).

După cum există o gradație a sfințeniei persoanelor, la fel există și o gradație a sfințeniei locurilor. Locașurile unde se adunăcredincioșii pentru a participa la acte sfinte, au o sfințenie deosebită, pentru că ei știu că Dumnezeu e sălășuit într-un mod mai deosebit în ele.

Încă din vremea Apostolilor erau încăperi rezervate pentru adunarea credincioșilor, pentru rugăciune și săvârșirea Tainelor.

După cum îl învață pe Timotei cum să se comporte în casa lui Dumnezeu (I Timotei 3. 15). Pag 50.

,,Și Părinții de la Sinoadele Ecumenice pentru a hotărî formularea unei învățături se vedeau uniți între ei, ca reprezentanți ai Bisericilor, cu Sfântul Duh: ,,Părutu-s-a Sfântului Duh și nouă”.

,,Sobornitatea Bisericii nu poate exista fără comunitățile aflate în locașurile bisericești pentru a se împărtăși toate de același Trup și Sânge a lui Hristos prin preoții hirotoniți de episcopii aflați în comuniune”. Pag 51

,,Încă de la Clement Romanul, pe la sfârșitul sec, I, aflăm că rânduiala ce se săvârșea de către comunitate în aceste ,,locașuri” se numea Liturghie (Epistola I către Corinteni), se săvârșea sub conducerea Arhiereului înconjurat de preoți și diaconi.” Pag 54

Locașul bisericesc îl definește și Sfântul Simion al Tesalonicului, că este ,,casa lui Dumnezeu” și că nu e ca celelalte case, că se sfințește prin rugăciunile preoților și este făcută pentru Dumnezeu și pe El îl are ca locuitor.

Patriarhul German al Constantinopolului din sec VIII-leaspune:,,Biserica este templul al lui Dumnezeu, locașul sfânt, casă a rugăciunii, mireasa lui Hristos care cheamă popoarele la pocăință și rugăciune.”,,Biserica este cerul pe pământ, în care locuiește Dumnezeul cel ceresc, închipuind crucea și mormântul și învierea lui Hristos”(PG 98, 384). Pag56

,,Fiecare biserică este un centru cosmic…”. pag 58.

3.Urcușul spre Dumnezeu simbolizat și ajutat prin arhitectura locașului bisericii ortodoxe

Înaintarea spre Dumnezeu se face,,prin eforturile noastre de curățire și prin rugăciunea intensificată continuu”. Pag 61.

Grigore de Nazianz vedea în cupola bisericii în formă de octogon, zidite în amintirea tatălui său ,, o locuință a luminii”. ,,Simbolica cerului și a luminii se face simțită copleșitor în arhitectura bisericii SfântaSofia.” Pag 63.

,,În arhitectura acesta a bisericii se arată că biserica fiind ,,cerul pe pământ”. Dumnezeu o ține legată de Sine , până când va face prin ea toată creațiuneacer.” Pag 64.

P.Evdokimov referă despărțirea altarului de naos prin Iconostas, dar în comunicare cu credincioșii prin uși.

Numai păcătosul e despărțit cu voia de toate.Credinciosul e unit cu toate.

,,Și în timp ce locuia în sânul Maicii Sale, locuiau în sânul Lui toate făpturile”. ,,El era întreg în trupul Maicii Sale și totodată întreg în toate”.Purtându-L pe El, Maica Lui purta toate. Așa poartă toate în sine credinciosul și biserica ce-L cuprinde pe El. Pag74-75

4.Biserica primește în ea pe Dumnezeu ca împlinitor al lucrării Sale mântuitoare prin sfințirea ei

După Simion al Tesalonicului ,Hristos însuși este Acela care-și alege locul lucrării Sale.

,,După terminarea lucrării de zidire a bisericii, ea devine loc al sălășuirii și lucrării sfințitoare a lui Hristos. Sfințirea se face prin arhiereu , arătându-se că Hristos însuși se sălășuiește și începe lucrarea Sa mântuitoare. Arhiereul intră în ea îmbrăcat cu toate odăjdiile arhierești, prin care se arată fructificarea de către Hristos însuși prin arhiereu a întrupării și jertfei Sale prin care a întemeiat Biserica și în care Își continuă lucrarea Sa mântuitoare ca Arhiereu. Apoi peste odăjdii se îmbracă într-un giulgiu care arată pe Hristos retrăindu-Și coborârea în mormântul din care a ieșit viața, de vreme ce se va sfinții altarul, care reprezintă mormântul în care Se află tainic Hristos, ca o jertfă neîncetată oferită Tatălui pentru noi, din care neîncetat ne izvorăște viața învierii. Pag 77

C. Sfintele Icoane în cultul ortodox

,,Ne închinăm Domnului Hristos și cinstim pe Maica Sa Domnului și pe sfinți prin icoanele care îi reprezintă.” Pag90.

,,Suprema justificare a icoanelor Maicii Domnului și ale sfinților este deci implicată în justificarea icoanei lui Hristos.” Pag 91

,,Acest mod de a păstra conștiința perpetuării prezenței Domnului între noi cu fața Sa umană, din planul Său invizibil, ni l-a lăsat Dumnezeu prin icoana Sa.”

,,există o mare identitate de rol între față și cuvânt”. Amândouă sunt date persoanei pentru a putea comunica unii cu alții. Persoana este un subiect comunicabil pentru alte subiecte.

„A crede în Hristos, dar a nu privi la slava feței Lui, înseamnă a te priva de posibilitatea împărtășirii de slava feței Lui, de înduhovnicirea prin El. Înseamnă a reduce enorm eficiența lucrării lui Hristos asupra ta.”

2,Rostul Sfintelor Icoane în Biserica Ortodoxă

Sfintele icoane au mai întâi o funcție călăuzitoare și întărire în dreapta credință.Sfântul Vasile cel Mare a spus: ,,Ceea ce aduce cuvântul prin istorisire la auz tot aceea înfățișează și arată pictura în mod tăcut ochilor”(Omilie la mucenicul Varlaam,7,1). Pag 110

Sfântul Vasile cel Mare : ,,Cinstirea chipul trece la cel zugrăvit” (Comentariu la Isaia Proorocul cap 1Prin sfintele icoane cei zugrăviți în ele devin o prezența în locașul bisericesc. Pag 111.Evdokimov spune că: ,, numele lui Dumnezeu este icoana Lui orală; nu se poate rosti numele lui Dumnezeu în deșert, căci Dumnezeu este prezent în numele Lui,” sau în cei ce-I rostesc numele. De aceea icoana își capătă toată importanța pentru credincioși prin faptul că o dată cu sfințirea i se dă și numele, cum i se dă omului la Botez. Pag 115,,iconografia este metafizica existenței concrete”spune Florensky.

După Sfântul Ioan Damaschin începutul sfintei icoane în întruparea Fiului lui Dumnezeu.Pag 118

Refuzul icoanei ascunde în sine o neîncredere în iubirea coborâtoare a lui Dumnezeu la noi. Pag 119

Sfântul Palama spune: ,,Cum se poate oferi trupul nostru ca o jertfă plăcută lui Dumnezeu? Când ochii noștri au o privire de dulceață, după cum s-a scris: ,, Cel a cărui privire e dulce iertat va fi”. Pag 125

D.Modurile prezenței lui Hristos în cultul Bisericii

Conștiința Bisericii Ortodoxe știe de o prezență a lui Hristos în cult în modurile următoare :

În Jertfa euharistică;

În celelalte Taine;

În în ierurgii, în alte slujbe bisericești (Laude) în rugăciunile și binecuvântările preotului;

În cuvântul Sfintei Scripturi citit de preot în biserică;

În cuvântul de propovăduire al preotului;

În rugăciunile rostite și cântate de credincioși în biserică, în dialogul dintre ei și preot în cadrul cultului;

În citirile credincioșilor din Sfânta Scriptură în afară de locașul bisericesc, în rugăciunile lor, și în citirile altor cărți de învățătură și evlavie ortodoxă;

În convorbirile credincioșilor despre Dumnezeu, purtate cu credință, și în faptele lor bune și curate săvârșite din credință. În felul acesta, toată viața credincioșilor este un cult adus lui Dumnezeu , sau o liturghie în sensul larg al cuvântului. Pag 134-135