Biosecuritatea Fermelor Ecologice de Pasari

Bibliografie:

BĂLĂȘESCU, Mihail, BĂLTAN, Gh., DASCĂLU, Alexandru, VANCEA, I., (1980), Avicultura, București, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică ;

HUTU, IOAN și colaboratorii (2006) ,Producția puilor de carne,Ediția III, Ed. Mirton, Timișoara ;

MAN C., ALBERT IMRE (2004), Dezvoltarea și situația agriculturii ecologice pe plan mondial și național. [NUME_REDACTAT], 4 ;

MAN C., O.NEGREA, C.A.MAN (2003), Principii fundamentale în alegerea speciilor, raselor și hibrizilor pentru producția zootehnică bio. [NUME_REDACTAT], 4 ;

MORAR R., DANA L. PUSTA (2002) – Zootehniespecială, Vol.II., Ed. Todesco,

Cluj-Napoca ;

POPESCU,Elena, LUNGU, Sorin, (1991), Adăposturi și utilaje pentru creșterea păsărilor de curte , București, [NUME_REDACTAT] ;

ȘARA A., M.BENłEA (2009), Alimentația animalelor de fermă, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca ;

TONCEA, I.(2002), Ghid practic de agricultură ecologică , Ed. Academispres, Cluj-Napoca;

VACARU-OPRIS, Ioan și colaboratorii, (2002) – Tratat de Avicultură, vol. II. Ed. Ceres, București ;

VAN I., GH.MARIN (1999) – Creșterea și exploatarea găinilor ouătoare, Ed. Publirom, Bucureti ;

VAN, I. și colaboratorii, (1999) – Creșterea păsărilor în gospodăriile populației, Ed. Corvin, Deva ;

VANCEA, Ion, (1978), Tehnologia creșterii păsărilor, Timișoara, [NUME_REDACTAT] Timișoara.

Legislație românească :

Ordinul nr. 147 din 21 iunie 2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condițiile de biosecuritate în exploatațiile avicole comerciale, precum și a Procedurii privind mișcarea păsărilor vii, a produselor, subproduselor și a gunoiului de la păsări, al [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] ;

Ordinul nr. 30 din 30 martie 2010 al [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind stabilirea normelor minime de protecție a puilor destinați producției de carne.

Ordinul nr. 136 din 16 iunie 2006 al [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind standardele minime pentru protecția găinilor ouătoare.

****** Poultec – echipamente avicole

CUPRINS:

Introducere

CAPITOLUL I. 1.1Biosecuritatea fermelor

1.2. Măsuri de securitate în fermele de păsări ecologice

1.3. Pregătirea spațiilor de creștere

1.4. Amenajări și instalații aferente spațiilor de creștere a păsărilor

1.5. Materiale de construcții acceptate pentru fermele ecologice

1.6. Creșterea găinilor ouătoare în fermele ecologice

1.7.Programul nutritiv și tratamentul sanitar-veterinar în creșterea păsărilor

Capitolul II Managementul reziduurilor în fermele ecologice

2.1. Sistemele de management al reziduurilor avicole

2.2. Compostul- de la reziduu la îngrășământ ecologic

3.3. Metode ecologice de aplicare a compostului

Capitolul III Cercetări privind condițiile tehnologice și de igienă, influența lor asupra păsărilor crescute în fermele ecologice

3.1Diferențe esențiale între sistemul intensiv-industrial și sistemele alternative de creștere a puilor de carne. Motivația sistemului ecologic

3.2 Imagini din fermele ecologice de creștere a păsărilor

[NUME_REDACTAT]

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Biosecuritatea fermelor ecologice de pasari

CUPRINS:

Introducere

CAPITOLUL I. 1.1Biosecuritatea fermelor

1.2. Măsuri de securitate în fermele de păsări ecologice

1.3. Pregătirea spațiilor de creștere

1.4. Amenajări și instalații aferente spațiilor de creștere a păsărilor

1.5. Materiale de construcții acceptate pentru fermele ecologice

1.6. Creșterea găinilor ouătoare în fermele ecologice

1.7.Programul nutritiv și tratamentul sanitar-veterinar în creșterea păsărilor

Capitolul II Managementul reziduurilor în fermele ecologice

2.1. Sistemele de management al reziduurilor avicole

2.2. Compostul- de la reziduu la îngrășământ ecologic

3.3. Metode ecologice de aplicare a compostului

Capitolul III Cercetări privind condițiile tehnologice și de igienă, influența lor asupra păsărilor crescute în fermele ecologice

3.1Diferențe esențiale între sistemul intensiv-industrial și sistemele alternative de creștere a puilor de carne. Motivația sistemului ecologic

3.2 Imagini din fermele ecologice de creștere a păsărilor

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] de pasăre și ouăle, se află în topul preferințelor consumatorilor de pretutindeni. Progresul tehnologic a pus la îndemâna crescătorilor, noi genotipuri de mare valoare, cu precocitate avansată și viteză mare de creștere, capabile să valorifice superior nutrețul, obținându-se producții de mare economicitate. Toate acestea se realizează în condițiile artificializării mediului de creștere și în prezența unui adevărat „dopaj alimentar”. Inevitabil, a apărut reversul medaliei: producțiile epuizante cantitativ se dovedesc a fi în continuă depreciere calitativă, pe fondul reducerii confortului și a bunăstării păsărilor. Pe filiera carne de pasăre produsă intensiv-industrial, consumatorii acuză vehement deprecierea gustului și a însușirilor culinare, incluzând: frăgezimea exagerată a fibrelor musculare; culoarea roșiatică a osului și măduvei osoase; carne insuficient de matură, apoasă și foarte perisabilă; aroma puilor fierți sau prăjiți dominată de unele mirosuri străine, nespecifice, cu originea în nutrețurile administrate; conținutul în pesticide și alte reziduuri dăunătoare. Se mai incriminează bunăstarea și protecția păsărilor în aceste ferme, ca și impactul lor cu mediul ambiant.

În aceste condiții, consumatorii își îndreaptă atenția spre produse de pasăre obținute în ferme ecologice, cu condiții de acces al păsărilor la aer curat și teren înierbat, crescute fără forțaj alimentar, cu o creștere lentă și sacrificare mai târzie. Aceste aspecte sunt noi și incomplet studiate sub aspect științific. Creșterea păsărilor în acest sistem implică o serie de riscuri, de aceea este necesară biosecuritatea în ferme, drept garanție a calității și securității producției.

Prin biosecuritate se înțelege complexul de măsuri organizatorice și tehnice, ce trebuie aplicat într-o fermă pentru prevenirea introducerii și răspîndirii de agenți patogeni, astfel încît să fie prevenită apariția bolilor transmisibile. Biosecuritatea este un concept polivalent, managerial și profesional, extrem de important pentru protecția sănătății animalelor și salubritatea produselor animaliere.

Biosecuritatea reprezintă o garanție a calității și securității producției și, în mod deosebit, un mijloc de asigurare a salubrității produselor alimentare de origine animală și a protecției sănătății publice. Ignorarea măsurilor de biosecuritate este, de regulă, urmată de creșterea costurilor de producție, ca urmare a cheltuielilor cu combaterea infecțiilor și a infestațiilor posibile. Acest aspect este important nu numai pentru fermieri, dar și pentru economia națională, deoarece apariția bolilor transmisibile provoacă perturbări importante în zonă, prin măsurile de carantină și prin restricțiile de circulație a oamenilor și a vehiculelor ce se impun pentru prevenirea extinderii bolilor epizootice. Din aceste motive, legislația tuturor țărilor prevede responsabilități importante privind biosecuritatea nu numai pentru fermieri, dar și pentru furnizorii de furaje, pentru vecini și alți cetățeni sau unități comerciale, de producție și chiar instituții, care prin activitatea lor pot favoriza apariția și extinderea unor boli.

Capitolul I

Biosecuritatea fermelor

Ea are la bază trei principii de bază: izolarea fermelor, controlul circulației și igiena fermelor, în raport cu riscul principal din zona în care se află ferma. Prezentarea tuturor măsurilor de biosecuritate este imposibilă, deoarece acestea trebuie elaborate pentru fiecare fermă în parte, în funcție de specia, tehnologia de creștere și alte condiții concrete. Voi prezenta, totuși, succint, zece măsuri mai importante, care reprezintă un fel de decalog al biosecurității fermelor:

1) Pentru asigurarea protecției antiinfecțioase, este necesară o delimitare în cadrul fermei a două zone distincte: zona administrativ-gospodărească și zona de producție. Zona administrativ-gospodărească include construcțiile cu caracter auxiliar, cum sunt: birourile, parcul de mașini, stația pentru dezinfecția vehiculelor etc. Zona de producție cuprinde : adăposturile, construcțiile pentru depozitarea furajelor, construcțiile pentru stocarea și prelucrarea primară a produselor obținute, centrala termică și alte obiective strâns legate de activitatea directă de creștere și de exploatare a păsărilor.

2) Zona de producție trebuie să fie împrejmuită cu gard, în așa fel încât contactul dintre personalul celor două zone (administrativă și de producție) și introducerea diferitelor materiale să fie, pe cât posibil, excluse. În cadrul zonei de producție, se pot delimita sectoare pe specii sau pe categorii de vârstă și de producție.

3) Adăposturile trebuie să asigure , prin construcție, o ventilație naturală ce rezultă din poziționarea acestora față de vântul dominant .

4) Trebuie să se ia măsuri pentru prevenirea accesului păsărilor sălbatice, a rozătoarelor și a insectelor.

5) Zona de producție este necesar să aibă două uși pentru a se respecta ,, principiul unidirecțional”. Pentru vehicule, pe drumul de acces al acestora, este necesară amenajarea unui dezinfector rutier. Vehiculele trebuie să treacă prin dezinfector, astfel încît întreaga circumferință a roților să fie umectată cu soluție dezinfectantă.

6) Toate fermele trebuie să fie dotate cu un vestiar dotat corespunzător, încât să împiedice "circulația" agenților patogeni. Vestiarul este bine să aibă cel puțin trei compartimente: camera pentru echipamentul de stradă, camera pentru dușuri și decontaminare și camera pentru echipamentul de lucru. Atât la intrarea, cât și la ieșirea din vestiar se amenajează dezinfectoare pentru încălțăminte. El trebuie să fie dotat cu materiale de protecție (cizme, salopete, bonete etc.), săpun, substanțe dezinfectante etc.

7) În principiu, trebuie interzis accesul persoanelor străine în fermă și, în mod deosebit, a celor care dețin păsări sau vin în contact cu acestea. Restricția privește în egală măsură rudele, prietenii, tehnicienii veterinari etc. Aprobarea vizitei trebuie să fie temeinic motivată și să se respecte măsuri severe de protecție: duș, echipament de protecție, decontaminarea cizmelor și a mâinilor etc.

8) Pentru prevenirea contaminării mediului din fermele avicole, o importanță deosebită o prezintă ritmul și calitatea operațiunilor de dezinfecție. Dezinfecțiile profilactice se efectuează după fiecare ciclu de producție, utilizîndu-se numai produse avizate sanitar-veterinar și cu respectarea întocmai a modului de aplicare, a concentrației și a timpului de contact, recomandate prin instrucțiunile de utilizare. Nici o substanță dezinfectantă nu distruge agenții patogeni, dacă microbii sunt încorporați în dejecții sau în alte materiale organice. Din aceste motive, curățirea minuțioasă a tuturor suprafețelor este o condiție primordială pentru asigurarea eficienței dezinfecțiilor. Dacă dezinfecția se efectuează numai pe suprafețe și aerul rămâne nedezinfectat, se recomandă asigurarea unui repaus sanitar al adăpostului înainte de a se trece la repopularea adăposturilor.

9) Dezinsecția este obligatorie ori de cîte ori se constată prezența în fermă a insectelor și/sau acarienilor paraziți sau transmițători de boli. Metodele de dezinsecție trebuie alese în funcție de speciile combătute (muște, gândaci, acarieni etc.). În unele cazuri, dezinsecția poate fi mai dificilă și mai riscantă decât dezinfecția, din care motiv trebuie efectuată de către echipe specializate.

10) Combaterea rozătoarelor trebuie avută în vedere încă din faza de proiectare și de construcție a adăposturilor. Limitarea accesului rozătoarelor la hrană și la apă este importantă, foarte eficientă și economicoasă. Utilizarea de generatoare de ultrasunete poate fi, de asemenea, eficientă, dar numai pe termen scurt. Combaterea rozătoarelor trebuie să se desfășoare simultan în toată ferma.

1.2. Măsuri de securitate în fermele de păsări ecologice

O atenție deosebită trebuie să se acorde circulației dinspre și în adăpostul pentru păsări. Fiecare adăpost trebuie privit ca o entitate de sine stătătoare, adică să aibă propria intrare și propriile spații tampon. Procedurile zilnice de acces în adăpost – intrare și ieșire – sunt foarte importante și trebuie aplicate de fiecare dată. Se recomandă ca adăpostul să fie prevăzut cu două intrări, pentru a respecta „principiul unidirecțional”. O intrare este folosită pentru introducerea materialelor noi, puilor de o zi, puicuțelor etc. Cealaltă intrare este destinată livrării păsărilor pentru sacrificare, evacuării dejecțiilor etc. Camioanele de la abator, fabrica de nutreț combinat și de la centrele de împachetare a ouălelor constituie factori de risc. Este recomandat ca silozul pentru furaje să aibă o construcție închisă și să fie amplasat în afara adăpostului. Eventualele furaje risipite lângă siloz se îndepărtează imediat, pentru a nu atrage păsările sălbatice și rozătoarele. De asemenea, containerele pentru păsările moarte se amplasează cât mai departe posibil de adăpostul pentru păsări.

Padocul este considerat zonă igienizată. În consecință, acesta trebuie împrejmuit pentru a nu permite accesul animalelor sălbatice, câinilor și persoanelor neautorizate. Pentru a se limita pe cât posibil apariția bolilor contagioase dintr-o fermă, este recomandat să se aplice, cel puțin la nivel de adăpost, principiul „totul plin, totul gol”. De preferat este ca acest principiu să fie aplicat la nivelul fermei, ceea ce presupune înlocuirea întregii populații avicole. Curățarea și dezinfectarea temeinică în perioada dintre două populări este esențială. De aceea, este necesar ca activitatea de curățare să fie avută în vedere încă din faza de proiectare a adăpostului – suprafețe ușor de curățat, un sistem de drenare eficient și platforme în afara construcției. În principiu, starea de sănătate a populațiilor avicole din cadrul exploatațiilor este influențată de mai mulți factori:

Ÿ Normele de zooigienă;

Ÿ Furajarea corectă cât și igiena furajului;

Ÿ Programele de profilaxie aplicate;

Ÿ Condițiile tehnologice de exploatare a efectivelor.

Din punct de vedere funcțional, se delimitează două zone distincte în cadrul fermei: zona administrativă și zona de producție. Delimitarea celor două zone se realizează cu ajutorul unui gard. Trecerea în zona de producție se efectuează numai prin filtrul sanitar. Pentru efective mici de păsări filtrul sanitar se amplasează la intrarea în adăpost.

Oamenii sunt vectorul cel mai frecvent pentru transmiterea agenților patogeni. Astfel, accesul vizitatorilor și tehnicienilor sau livrarea echipamentelor nu se poate realiza decât cu autorizație. Personalul angajat nu trebuie să se deplaseze de la o fermă la alta, decât dacă este absolut necesar și după trecerea prin filtrul sanitar.

1.3. Pregătirea spațiilor de creștere

Agricultura ecologică este capabilă de o producție agricolă și alimentară fără utilizarea produselor convenționale nocive. Produsele ecologice provin din materii prime agroalimentare obținute în sistemul agriculturii ecologice care nu utilizează îngrășăminte chimice, pesticide de sinteză, organisme modificate genetic și nu sunt procesate cu aditivi de sinteză. Producția agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate și echilibrate, care asigură protejarea resurselor naturale și sănătatea consumatorilor.

Creșterea păsărilor (pentru ouă și pentru carne) în agricultura ecologică se bazează pe principiul unei legături strânse între originea păsărilor, condițiile de adăpostire și condițiile de hrănire, numărul de păsări și suprafața de teren aferentă în interiorul și exteriorul adăposturilor.

Necesitatea legăturii dintre numărul de păsări și suprafața de sol este determinată de obligativitatea asigurării accesului la arii de activitate, în spații deschise, pe covor înierbat, respectând confortul natural al păsărilor și asigurarea asistenței sanitar – veterinare, prin măsuri specifice, naturale de prevenire a bolilor și evitarea riscurilor.

Hrana trebuie să fie în proporție de 90% ecologică. Este mult mai sigură atunci când se obține din propria exploatație.

Fermierii care doresc să abordeze sistemul ecologic de agricultură trebuie să înțeleagă că acesta se bazează pe principii agro – ecologice, pune accent pe fertilitatea solului, sănătatea plantelor, sănătatea animalelor și în final asigurarea sănătății omului.

Pentru a asigura consumatorul că produsul – pui de carne/ouă – este obținut prin metode ecologice, este nevoie de un sistem de control al calității bazat pe standarde, inspecții, certificare și acreditare. De asemenea, etichetele și mărcile ajută consumatorul să recunoască cu ușurință produsele ecologice.

Conform legislației în vigoare privind conversia producției convenționale la cea ecologică va avea în vedere realizarea unui agrosistem viabil. Întreaga fermă ( vegetală + zootehnică) trebuie să fie transformată în concordanță cu standardele ecologice naționale și internaționale. Durata perioadei de conversie stabilită conform normelor [NUME_REDACTAT] este de:

-2 ani pentru culturile de câmp;

-10 săptămâni pentru puii de carne, cumpărați la vârsta de 3 zile

Integrarea creșterii păsărilor în ferma vegetală este unul din principiile agriculturii ecologice, deoarece aceasta joacă cel mai important rol în reciclarea elementelor nutritive.

Subprodusele ecologice obținute în fermele pentru creșterea puilor de carne și a găinilor ouătoare, pot fi folosite ca nutrienți, cu o valoare biologică ridicată. Dejecțiile constituie sursa cea mai importantă de materii ecologice într-o fermă de păsări.

Un fermier trebuie să analizeze bine situația înainte de a investi într-o fermă ecologică și să țină seama de următorii factori decizionali:

are suficiente furaje obținute în sistem ecologic?

are apă de bună calitate tot timpul anului?

ce rase de păsări pot fi crescute cu un bun randament în ferma ecologică?

ce tip de adăpost trebuie amenajat?

va avea disponibile remedii și tratament veterinar în caz de îmbolnăvire?

va găsi piață de desfacere pentru produsele obținute ecologic?

este investitia profitabila pa termen lung

Dacă s-a hotărât, trebuie să țină cont de anumite principii practice:

creșterea păsărilor în sistem ecologic pune accent pe bunăstarea și sănătatea acestora;

condițiile de întreținere și creștere, măsurile specifice de profilaxie a bolilor sunt factori importanți în dezvoltarea acestui tip de fermă;

pentru a se asigura un sistem durabil trebuie să se aibă în vedere selectarea tipului și a numărului corect de pui ( folosirea unor rase de proveniență rustică, cu bună rezistență la factorii de mediu; repartizarea eficientă a puilor pe suprafață);

în producția ecologică 90% din materiile prime trebuie să fie certificate ecologic;

aprovizionarea cu materii prime (furaje, produse profilactice, produse antiparazitare; dezinfectanți, alte produse) trebuie să se facă de la furnizori care oferă garanție pentru calitatea produselor.

Fermierii care cresc pui de carne și găini ouătoare în sistem ecologic trebuie să se asigure că populează ferma cu pui sănătoși, adaptați la condițiile locale; dețin adăposturi care oferă păsărilor condiții bune de creștere, odihnă și de mișcare conform normelor.

Materialul biologic:

La populare se folosesc pui rezistenți la factorii naturali de creștere și exploatare, din rase și linii de proveniență rustică ([NUME_REDACTAT] Barat și [NUME_REDACTAT] de Transilvania, Sussex, Rhode-Island . În producția ecologică nu sunt acceptați hibrizii industriali superspecializați care nu dau rezultate.

Adăpostul:

Acesta trebuie să fie o construcție simplă și ușoară care să asigure condiții optime de temperatură și umiditate, să fie suficient iluminat, să fie răcoros și bine aerisit, să asigure suficient spațiu pentru ca puii să aibă libertate de mișcare (să-și exprime comportamentul lor natural), să asigure protecție împotriva razelor de soare și ploii. Sistemul de ventilație naturală funcționează bine numai dacă adăpostul este corect poziționat față de direcția vântului dominant.

Așternutul:

În adăposturi, pentru așternut sunt folosite materiale diverse (paie, gozuri, talaș, etc.) care să asigure permanent o pardoseală moale, uscată și curată. Acesta trebuie să fie înlocuit zilnic dacă se depreciază în mod accidental sau poate fi ținut mai multe luni dacă se adaugă material proaspăt deasupra.

Popularea:

În fermele certificate ecologic, puii se achiziționează la vârsta de o zi, iar în fermele aflate în perioada de conversie aceștia pot fi achiziționați la vârsta de 3 zile. Puii se achiziționează din centre certificate ecologic.

Densitatea puilor în adăpost trebuie să garanteze confortul și bunăstarea acestora. Respectarea raportului dintre numărul de pui și necesarul de spațiu este stabilit prin norme specifice elaborate la nivel de țară.

Conform acestor norme legislative numărul de pui de carne este de:

suprafață interioară: 10 pui / m.p. (adăpost fix) și 16 pui / m.p. (adăpost mobil);

suprafață exterioară: 4 m.p. / pui (adăpost fix) și 2,5 m.p. / pui (adăpost mobil).

Hrănirea:

Asigurarea surselor de materii prime pentru furaj din producție proprie este cea mai economică și sigură variantă pentru garanția unor rezultate în conformitate cu normele stabilite pentru acest tip de producție.

Echilibrarea energo – proteică a furajului se asigură în creșterea ecologică pe principii de metabolizare diferită a nutrienților, iar programul de hrănire se stabilește încât să nu afecteze odihna puilor.

În fermele ecologice materiile prime pentru furaje sunt produse obținute în sistem ecologic care nu utilizează îngrășăminte chimice, pesticide de sinteză sau organisme modificate genetic și nu sunt procesate cu aditivi de sinteză. Interzicerea utilizării furajelor proteice ca făina de pește, aminoacizi sintetici ( metionina, lizina) creează probleme în alcătuirea rațiilor la puii de carne.

Rețeta pentru puii de carne are următoarea structură:

-50 – 55% cereale;

-10% gluten de porumb;

-10 – 15% proteice vegetale;

-5% uleiuri vegetale;

-8% Ca și alte minerale;

-vitamine.

Specific pentru nutriția puilor de carne este faptul că prin dietă se dirijează o creștere lentă în primele 20 de zile de viață. Rețetele de start au un nivel proteic de 20 – 22%, necesar până la 4 săptămâni, urmate de o rație de creștere cu un nivel proteic de 20%, pentru ca la finisare nivelul proteic să fie de 18%, cu un factor de conversie de 3,5 – 4. Pentru o îmbunătățire a gustului la finisare se adaugă în rețetă 2,5% grâu.

Apa trebuie să fie permanent asigurată, în condiții corespunzătoare: temperatură adecvată și curată din punct de vedere microbiologic.

1.4. Amenajări și instalații aferente spațiilor de creștere a păsărilor

În fermele ecologice, adăpostul pentru păsări trebuie să fie o construcție simplă și ușoară, de tip sezonier sau permanent, cu întreținere la sol și acces la un padoc, care să asigure păsărilor libertate de mișcare și odihnă.Densitatea păsărilor este de 6-8 capete/m2 la pui tineret și 3-4 capete/m2, la păsările adulte. Este obligatoriu să se asigure o suprafață de padoc sau pășune de 2,5-4 ori mai mare decât suprafața adăpostului.În sezonul cald, se recomandă ca liniile de adăpare și furajare să fie amplasate în exteriorul adăpostului, protejate de umbrare speciale. Adăpostul trebuie să fie suficient de bine luminat, factorii artificiali de microclimat trebuind să se regăsească cât mai puțin.

Accesul personalului de îngrijire în adăposturi trebuie să fie limitat doar la activitățile de control și întreținere. Hrănirea păsărilor, adăparea și recoltarea producției trebuie să fie făcută din afara adăpostului, prin mijloace specifice.

1. În adăpost, păsările trebuie crescute pe sol și nu pot fi ținute în cuști sau baterii de cuști specifice sistemelor de creștere convenționale, superintensive.

2. Adăposturile pentru toate speciile de păsări trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime:

a) Minim o treime din suprafața pardoselei trebuie să fie solidă și nu trebuie să fie alcătuită din stinghii sau podea tip gratar. Pardoseala nu trebuie să fie betonată și se acoperă cu un așternut din paie, talaș, nisip sau rumeguș;

b) în adăposturile pentru găini ouătoare, o parte suficientă din spațiu trebuie să fie destinată colectării dejecțiilor; acest spațiu este acoperit cu grătare din lemn și nu poate ocupa o suprafață mai mare de ¾ din adăpost. Obligatoriu 1/3 din suprafața adăpostului trebuie să fie pardoseală nebetonată, cu așternut permanent, unde sunt amenajate locurile pentru “scăldat”.

c) adăposturile trebuie să fie prevăzute cu locuri de cocoțat, prevăzute cu stinghii de lungime corespunzătoare și în număr corespunzător mărimii grupului și al taliei păsărilor, așa cum este prevăzut în norme;

d) păsările trebuie să dispună de uși pentru intrare – ieșire de mărime adecvată și să aibă o lungime combinată de mai puțin de 4 m pe 100 mp suprafață a adăpostului.

În fiecare adăpost pentru păsări se pot caza:

• 4800 găini (pui);

• 3000 găini ouătoare;

Suprafața totală utilizabilă a adăposturilor pentru păsări, destinate producției de carne pe întreaga unitate de producție, nu trebuie să depășească 1600 mp;elementele pentru exercitarea comportamentului natural al păsărilor determină bunăstarea și sănătatea acestora.

Adăpostul are doua zone funcționale distincte:

– zona de activitate

– zona de odihnă

În interiorul adăpostului echipamentele sunt specifice creșterii păsărilor în sistem ecologic și sunt adaptate pentru a le asigura manifestarea instinctelor naturale (cățărat, ciugulit, hrănire, adăpare, etc)

Echipamente specifice:

– sistemul de adăpare și furajare se amplasează pe grătare, în zona de activitate;

stinghiile pentru cățărat și cocoțat sunt situate în zona de odihnă;

gropile cu nisip pentru scăldat sunt amplasate în zona de odihnă;

cuibarele pentru ouat sunt prevăzute cu sisteme de autoblocaj, pentru a asigura păsărilor “intimitatea din momentul ouatului”. se amplasează în zona intermediară de trecere;

gurile de admisie și evacuare naturală a aerului pot fi amplasate pe pereții laterali ai adăpostului și pe coamă, sau pe pereții laterali în poziție opusă, calculată în funcție de direcția vântului dominant.

Amplasarea echipamentelor se face ținând cont de comportamentul specific al păsărilor pentru perioada de odihnă și de activitate, în așa fel încât, deranjul reciproc să fie cât mai mult diminuat.Cuibarele se vor amplasa în zona de semiîntuneric aadăpostului, evitând amplasarea acestora în zonele cu lumină puternică, deoarece, din instinct, păsările evită să le utilizeze. Drept urmare crește densitatea păsărilor pe cuibarele preferate și ouatul este afectat; păsările ouă pe pardoseală, iar incidența ouălor murdare crește necontrolat, afectând nejustificat calitatea acestora. Este recomandat, ca în cuibare să fie pus un covoraș din cauciuc de tip ștergător, care se spală și se dezinfectează periodic, sau se pune pleavă de ovăz, pentru păstrarea curată aouălor, cât și pentru reducerea incidenței fisurării acestora.

Stinghiile și grătarele se amplasează în zona de activitate (adăpare-furajare), pe pardoseala betonată. Aici se acumulează cea mai mare parte din dejecții. Gunoiul poate fi curățat periodic sau la sfârșitul perioadei de creștere, în funcție de starea de întreținere.

Liniile de adăpare și furajare se amplasează în zona de activitate, prevăzută de asemenea cu grătare. Apa trebuie să fie permanent asigurată, în condiții de igienă corespunzătoare : la o temperatură adecvată și curată din punct de vedere microbiologic.

În zona de scăldat se amenajeazăgropile de nisip. Această zonă este nebetonată și trebuie să fie permanent uscată și bine întreținută.

Pentru păsări cel mai avantajos sistem de adăpost este cel mobil deoarece există avantajul schimbării periodice al spațiilor pentru pășunat și accesul la alte spații verzi; se reduc riscurile infestării cu paraziți; se poate face o rotație a spațiilor de plimbare și pășunat.Suprafața totală utilizabilă pentru producția de carne, pe întreaga unitate de producție, nu trebuie să depășească 1600 m.p.

În sistemul ecologic de exploatare a păsărilor spațiul de mișcare în aer liber este esențial și obligatoriu, condițiile de mișcare asigurând bunăstarea lor. Padocul trebuie să fie obligatoriu îngrădit și izolat, contactul cu alte animale din afara fermei fiind limitat.

1.5. Materiale de construcții acceptate pentru fermele ecologice

Pentru construcția adăposturilor, depozitelor de materii prime și materiale, spații de procesare și condiționare a producției, umbrarelorsau alte amenajări specifice din fermele ecologice pentru păsări se acceptă ca materiale de construcție de bază următoarele materiale :

lemnul;

structuri de rezistență din metal;

cărămida ceramică;

țigla ceramică;

fibra de sticlă, alte materiale termoizolante aprobate;

plăcile ONDULINE pentru pereți laterali, etanșeizări și acoperiș;

chirpici sau paiantă;

stuful.

Pentru construcțiile ecologice nu sunt permise și nu se admit derogări pentru următoarele materiale de bază :

Cărămizile și plăcile din BCA

Plăci sau panouri de internită pentru acoperiș

Alte materiale radiante

Diferite vopsele toxice

1.6. Creșterea găinilor ouătoare în fermele ecologice

Proiectarea adăposturilor pentru păsări și a echipamentului trebuie să întrunească cerințele prevăzute în Ordinul nr. 136 din 16 iunie 2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind standardele minime pentru protecția găinilor ouătoare ( [NUME_REDACTAT] 1999/74/CE care stabilește standardele minime pentru protecția găinilor ouătoare):

Ÿ Densitatea pe m2 trebuie să fie de maxim 9 găini ouătoare

Ÿ Hrănitorile:

– hrănitorile liniare trebuie să asigure minim 10 cm/pasăre;

– hrănitorile circulare trebuie să asigure minim 4 cm/pasăre;

Ÿ Adăpătorile:

– adăpătorile liniare cu nivel constant trebuie să asigure minim 2,5 cm/pasăre;

– adăpătorile circulare trebuie să asigure minim 1cm/pasăre;

– adăpătorile prin picurare cu pahar colector sau fără (tip picurător): trebuie să se asigure o adăpătoare la maxim 10 găini;

Cuibarele:

– să se asigure maxim 7 găini la un cuibar;

– în cazul cuibarelor de grup se vor asigura pentru maxim 120 de găini cel puțin 1m de cuibare;

Stinghiile de odihnă:

– acestea trebuie să asigure un spațiu minim de 15 cm pe cap;

– distanța dintre stinghii să fie de maximum 30 cm ;

– distanța dintre perete și stinghiile de odihnă trebuie să fie minim 20 cm; stinghiile de odihnă nu se vor monta deasupra așternutului permanent;

Așternutul:

– trebuie asigurat minim 250 cm pe găină ouătoare

În completare la cerințele privind creșterea la sol, pentru sistemul de creștere la sol cu acces liber în padoc exterior trebuie îndeplinite următoarele:

Ÿ Portițele de acces în padoc:

– trebuie să fie mai multe portițe de acces în padoc pe laturile adăpostului;

– fiecare portiță de acces trebuie să aibă dimensiunile de 35 cm înălțime și 40 cm lățime;

– portițele de acces trebuie să fie distribuite uniform pe toată lungimea adăpostului;

– lățimea totală a portițelor de acces trebuie să asigure minim 2 m pentru 1000 de găini.

Ÿ Padocul:

– găinile să poată beneficia în timpul zilei de posibilitatea permanentă de mișcare în aer liber (cu excepția cazului unor restricții temporare impuse de autoritățile veterinare sau vreme);

– terenul accesibil găinilor este, în cea mai mare parte, acoperit de vegetație și nu face obiectul nici unei alte utilizări, cu excepția livezilor, zonelor împădurite sau pășunilor, cu condiția ca această ultimă opțiune să fie autorizată de autoritățile competente;

– densitatea păsărilor nu trebuie în nici un moment să depășească 2.500 găini pe hectar de teren la dispoziția găinilor sau o găină la 4 metri pătrați; cu toate acestea, atunci când fiecare găină dispune de cel puțin 10 metri pătrați, când se practică o rotație și când găinile au acces liber pe tot spațiul pe toată perioada de viață a efectivului, fiecare îngrăditură utilizată trebuie să permită în fiecare moment cel puțin 2,5 metri pătrați pentru fiecare găină;

– spațiile exterioare nu trebuie să se întindă dincolo de o rază de 150 metri de la trapa de ieșire din clădirea cea mai apropiată.

În cazul sistemului de creștere la sol pe așternut permanent nu există cerințe privind spațiul exterior adăpostului. În cazul creșterii găinilor la sol pe așternut permanent cu acces liber în padoc, există anumite cerințe:

– să asigure minim 4 metri pătrați pe cap de pasăre;

– distanța de la ultima portiță de acces până la extremitatea cea mai îndepărtată a padocului să fie de maxim 150m;

– spațiul exterior să fie bine înierbat;

– să se poată asigura niște umbrare;

– gardul împrejmuitor să asigure securitatea păsărilor.

Mai jos este prezentat un exemplu de amenajare a unei exploatații care practică acest sistem.

Camerele tampon (de serviciu) sunt amplasate în capătul decontaminat de lângă fronton. Acestea se compun din:

• Zona de intrare

• Camera de control și pentru boiler

• Camera de ambalare a ouălelor (în cazul exploatațiilor mici, camera de control al echipamentelor poate fi înglobată în camera de sortare și împachetare a ouălelor)

• Camera de depozitare a ouălelor

În centrul capătului opus, există o poartă pentru introducerea păsărilor în adăpost și livrarea către abator, la finele perioadei de producție. Evacuarea dejecțiilor se face în funcție de înlocuirea efectivului de păsări. În exteriorul adăpostului este necesar să se realizeze o platformă betonată, în fața porții, pentru a colecta pierderile de dejecții produse în timpul evacuării din adăpost a acestora.Odată cu înlocuirea efectivului, adăpostul de găini ouătoare trebuie curățat și spălat. Apa reziduală provenită de la spălare este colectată într-un rezervor cu o capacitate corespunzătoare unei spălări (132metri cubi pe 100 metri pătrațide adăpost). În timpul funcționării zilnice, rezervorul de colectare poate fi utilizat pentru depozitarea apei uzate din camerele tampon. În toate încăperile tampon trebuie executate canale de scurgere la nivelul pardoselii.

Aceste zone sunt concepute și utilizate așa cum a fost explicat în secțiunea referitoare la puii de carne. În majoritatea cazurilor, acestea sunt incluse în construcția principală.

De asemenea, în camerele tampon sunt incluse toaleta și birourile, fiind amplasate în funcție de zona de intrare.

Camera de control a boilerului

În această zonă a adăpostului se amplasează panoul electric, generatorul de urgență, sistemul de cântărire a furajelor, boilerul (cazanul de încălzire) pentru sistemul de încălzire centralizată, materialele consumabile, etc.Cerințele privind aceste spații sunt similare spațiilor pentru puii de carne.

Camera de ambalare / împachetare

În cazul în care se utilizează un sistem automat de colectare și împachetare, în faza de proiectare trebuie să se aibă în vedere durata mare de funcționare a mașinii de împachetat. Atunci când ouăle sunt transportate de la cuibare la camera tampon pe o bandă transportoare, acestea sunt preluate automat și aduse direct la mașina de împachetat.Cofrajele pentru preambalarea de ouă sunt așezate manual într-un container, care apoi este stocat în camera de depozitare a ouălelor.Atunci când personalul sortează ouăle, este necesar să existe suficient spațiu în jurul mașinii de ambalat.

Condițiile optime de depozitare a ouălelor se pot crea doar dacă există o instalație de răcire. Camera trebuie izolată și dotată cu un sistem de răcire, astfel încât să se asigure o temperatură constantă cu aproximativ 10 – 12°C sau cu 10°C mai mică decât temperatura exterioară camerei. Dacă diferențele de temperatură sunt mai mari, ouăle aduse în camera de depozitare sau scoase din acest spațiu se umezesc din cauza condensului.Un nivel de umiditate a aerului de 75-85% previne atât deterioararea calității ouălelor, cât și pierderea de greutate prin evaporare.

[NUME_REDACTAT] producția de ouă la nivel industrial se utilizează cuibare cu benzi transportoare pentru transportul automat al ouălelor la camera de ambalare. În camera de ambalare, ouăle sunt marcate și împachetate, conform informațiilor prezentate mai sus.Pentru a menține calitatea ouălelor, cuibarele sunt prevăzute cu un sistem de blocare a accesului găinilor în afara perioadei de ouat.Este indicat ca găinile să aibă acces la cuibare de pe ambele laturi. Cuibarele pot fi dispuse pe unul sau pe două rânduri. Numărul de rânduri se stabilește în funcție de lățimea adăpostului și trebuie să se respecte reglementările europene.Legislația UE prevede următoarele:

Suprafața de cuibare de 1 m la 120 găini ouătoare;

Pentru un transport eficient al ouălelor în camera de ambalare, se poate opta pentru un rând de cuibare dispus pe mijlocul adăpostului. Aceasta este cea mai simplă soluție pentru transportul ouălelor la mașina de ambalare și reduce riscul de formare a curenților de aer în zona cuibarelor. Se recomandă amplasarea cuibarelor pe o platformă betonată. În acest mod, la evacuarea dejecțiilor cu un tractor de mici dimensiuni sau “bobcat”, se evită contactul cu sistemul de cuibare. Dimensiunile specifice pentru cuibarele cu acces pe ambele laturi / duble sunt următoarele:

Lățimea totală a modulului de cuibare 1,50 m

• Adâncimea unui singur cuibar 0,45 m

• Suprafața accesibilă păsărilor

1 metru de cuibar liniar (2 x 0,45 x 1,0) 0,9 m2 (aproximativ 108 găini).

În sistemele de creștere la sol pe așternut permanent, dejecțiile sunt evacuate doar înainte de introducerea unui nou efectiv de păsări în adăpost (schimbarea efectivului). Prin urmare, adăpostul trebuie proiectat astfel încât să faciliteze evacuarea dejecțiilor. În general, lângă cuibare se realizează fose pentru colectarea dejecțiilor. Dacă acest spațiu de colectare este conceput sub forma unui cadru înălțat cu pardoseală cu grătare și rabatabil / articulat la un capăt, dejecțiile se pot evacua ușor cu un “bobcat” sau un utilaj similar. În sistemele care combină pardoseala plină cu grătarele, pardoseala face parte din zona de producție și este acoperită cu așternut. Restul zonei de producție se constituie din fose de colectare a dejecțiilor acoperite cu o platformă perforată realizată din plastic, metal sau lemn.

Stinghiile sunt montate deasupra platformelor, în conformitate cu normele UE.

Cerințele europene sunt următoarele:

• 15 cm de stinghie de odihnă pe cap de găină ouătoare ;

• distanța minimă dintre stinghii de 30 cm (și 20 cm între stinghie și perete) ;

• stinghiile trebuie să fie amplasate deasupra platformelor.

Cele mai utilizate sunt stinghiile de lemn finisat de 25 x 37 mm.

Sistemul automat de furajare pentru găini ouătoare se compune din:

• Siloz de furaje pentru alimentare (unul sau două) ;

• Transportor spiralat pentru descărcarea silozului;

• Linii de furajare dotate de dispozitive de înregistrare și conectate la un computer;

• Buncăre de încărcare / buncărașe și transportoare pentru distribuția furajelor în interiorul adăpostului, prevăzute cu întrerupătoare pentru deconectarea transportoarelor când hrănitorile și buncărele de încărcare / buncărașe sunt încărcate la capacitate maximă;

• Hrănitori.

Silozurile pentru furaje sunt amplasate în apropierea camerelor tampon, la o distanță față de peretele lateral al construcției de 1-2 m; acestea sunt montate pe un postament din beton. Este indicat ca volumul silozului să asigure echivalentul consumului de furaje pe 7 zile (această perioadă se poate extinde până la 10 zile) la un consum de furaje zilnic mediu de circa 134 g pe pasăre. Limita de timp de 10 zile este necesară pentru a se evita deteriorarea calității furajelor.

La fel ca și la puii de carne, pentru distribuția furajelor se utilizează transportoare spiralate sau cu cablu / lanț și transportoare circulare.Atunci când se utilizează transportoare spiralate, liniile și transportorul (care alimentează buncărașele) sunt instalate în sectorul de producție al adăpostului, chiar sub tavan. În cazul în care se apelează la transportoare cu cablu / lanț și circulare, este de preferat ca liniile și buncărașul să fie montate în camerele tampon.

Construcția hrănitorilor ar trebui să asigure:

• Accesul facil al păsărilor la furaje, fără răniri inutile ([NUME_REDACTAT] 98/58/CE);

• Protecție pentru evitarea scurmatului și împrăștierii furajelor pe așternut;

• Posibilitatea de dozare a furajelor în hrănitori și reglarea înălțimii la care sunt suspendate. Hrănitorile pot fi suspendate direct pe linia transportorului (la transportoarele spiralate) sau montate pe elementele de construcție ale adăpostului (la celelalte tipuri de transportoare).Întregul sistem se poate instala pe un ansamblu format din cabluri de oțel și scripeți, conectat la un dispozitiv de ridicare (troliu) electric. În acest fel, există posibilitatea de a regla poziția hrănitorilor și de ridicare a întregului sistem.

Numărul de linii de furajare și hrănitori se stabilește în funcție de lățimea construcțiilor și densitatea de populare, ținând cont de următoarele prevederi:

• lungimea frontului de furajare pentru fiecare găină trebuie să fie de cel puțin 4 cm ([NUME_REDACTAT] 1999/74/ CE);

• într-o linie de hrănitori, distanța dintre acestea nu poate fi mai mică de 0,75 m la transportoarele spiralate sau 1 m la celelalte tipuri de transportoare.

Hrănitorile sunt protejate cu o protecție de sârmă sau cablu electric, pentru a împiedica găinile să se odihnească pe marginea acestora.Sistemul de adăpare pentru găinile ouătoare nu diferă foarte mult față de cel utilizat la puii de carne.

Dispozitivele de măsurare / control instalate într-una din camerele tampon și metodele de distribuție a apei în adăpost sunt similare Și la găinile ouătoare se utilizează adăpători prin picurare sau adăpători circulare. De obicei, la găinile ouătoare adăpătorile circulare sunt mai mari decât cele pentru puii de carne și jgheaburile de apă sunt mai adânci. Adăpătorile prin picurare sunt mai bineprotejate pentru a împiedica scurgerea apei. Picurătorile se deplasează doar pe verticală, în timp ce la adăpătorile pentru puii de carne adăpătorile sunt declanșate și prin lovituri laterale (cu ciocul).

În vederea proiectării sistemului, numărul de adăpători se stabilește în conformitate cu următoarele reglementări:

• minim 1 cm de front de adăpare pe cap de pasăre la adăpătorile circulare;

• un adăpător prin picurare la maxim 10 găini (ambele fiind recomandări în conformitate cu [NUME_REDACTAT] 1999/74/ CE);

• distanța recomandată de montare a adăpătorile prin picurare pe țeava de apă de cel puțin 20 cm.

Deoarece linia de adăpare este instalată pe elemente conectate la troliu, este posibil să se regleze înălțimea și să se ridice întregul sistem atunci când are loc evacuarea dejecțiilor din adăpost.

În mod similar adăposturilor pentru puii de carne, într-un adăpost de găini ouătoare trebuie instalat un sistem de alarmă și un generator de urgență . Se recomandă ca hala de găini ouătoare să fie dotată cu un generator de urgență care să alimenteze benzile de colectare a ouălelor, liniile de furajare și adăpare etc.

În adăposturile pentru găini ouătoare se pot utiliza ca surse de lumină tuburi fluorescente. Este de preferat să se utilizeze surse de iluminat care produc lungimi de undă mari (lumină galbenă și roșie). Sursele de iluminat trebuie instalate astfel încât să asigure o distribuție a luminii cât mai uniformă.Pentru creșterea și exploatarea găinilor ouătoare intensitatea minimă a luminii este de 10-20 de lucși, deoarece la valori mai mici apar zone întunecate în adăpost. Acestea favorizează creșterea numărului de ouă depuse pe pardoseală. O bună distribuție a luminii se obține dacă lămpile cu fluorescență sunt distanțate astfel încât fiecare să ilumineze aproximativ 16 m ; tuburile fluorescente se instalează astfel încât fiecare să ilumineze circa 40 m . Este indicat ca sursele de iluminat să fie instalate la circa 2,5 metri față de nivelul pardoselii.

Experimentele au arătat că o producție de ouă maximă se poate obține la o intensitate a luminii de 5 – 6 lucși. De aceea, se recomandă reglarea intensității cu ajutorul unor dispozitive pentru atenuarea luminii.Pentru a se evita depunerea ouălelor pe pardoseală, este important ca în adăpost să nu existe zone întunecate. În consecință, este necesar ca sursele de iluminat să fie montate deasupra marginii grătarului / plasei.Lămpile fluorescente se utilizează pentru a introduce o scurtă perioadă de semiîntuneric în programul de lumină. Acestea sunt instalate la nivelul coamei acoperișului și deasupra zonei de odihnă (stinghiilor de odihnă).

Amplasamentul și dimensiunile adăposturilor pentru creșterea găinilor ouătoare în sistem ecologic se stabilesc în funcție de mărimea efectivului și de suprafața de padoc disponibilă. Efectivul maxim este de 3.000 găini ouătoare, iar densitatea maximă de 6 găini pe m² suprafață netă. Prin urmare, majoritatea adăposturilor nou-construite au o suprafață netă de 500 m². Nu este posibil ca un adăpost să fie populat cu două efective. Efectivele trebuie separate prin partiții (boxe) (pereți). Lățimea și lungimea adăpostului sunt influențate frecvent de capacitatea cuibarelor. Majoritatea sistemelor de cuibare asigură 1 m² suprafață de cuibar pe metru liniar. Conform prevederilor în vigoare, trebuie să se asigure 1 m² suprafață de cuibar la 83 găini ouătoare. Această cerință poate fi respectată dacă lățimea suprafeței nete în adăpost este de 14 metri. În cazul în care zona de sub cuibare este utilizabilă de către găini, lățimea adăpostului este de 14 metri. În cazul în care această suprafață nu este utilizabilă, lățimea trebuie să fie de 14 metri plus lățimea cuibarelor. În ambele cazuri, lungimea adăpostului este de apoximativ 36 m.Dacă modulele de cuibare au două niveluri sau dacă se utilizează două rânduri de cuibare, capacitatea sistemului de cuibare se dublează și se poate dubla și lățimea adăpostului. Cea mai întâlnită poziție este amplasarea cuibarelor pe mijlocul adăpostului. Echipamentul pentru furajare și adăpare este instalat deasupra spațiului de colectare a dejecțiilor.

De asemenea, este recomandat ca stinghiile de odihnă – 18 cm pe cap – să fie așezate deasupra fosei de colectare a dejecțiilor. Este necesar ca portițele, care trebuie să reprezinte minim 4 m la 100 m² suprafață netă în adăpost, să fie distribuite uniform pentru a permite accesul tuturor găinilor în padoc. Atunci când accesul în cuibare nu se face pe o singură latură, este recomandat să fie realizate portițe suplimentare, distribuite uniform pe ambele laturi ale adăpostului.

1.7. Programul nutritiv și tratamentul sanitar – veterinar în creșterea păsărilor

Acest program are la bază măsurile de prevenire a bolilor specifice păsărilor prin monitorizarea și controlul permanent al factorilor de mediu, al parametrilor de curățenie și igienă corelate cu exploatarea unor rase și linii rezistente, adaptate la condițiile locale.De asemenea, trebuie să se acorde o atenție deosebită spațiilor de depozitare și prelucrare a furajelor, iar zona administrativă trebuie să fie prevăzută cu filtru sanitar – veterinar, iar circulația personalului trebuie să fie permanent controlată.

În producția ecologică nu se vor folosi stimulatori sintetici de creștere a puilor, hormoni, produse tranchilizante, etc. Vaccinările vor fi folosite numai când se știe sau se așteaptă ca bolile să devină o problemă și nu pot fi controlate. Sunt permise vaccinările cerute în mod legal cu acordul organismului de inspecție ( pentru controlul bolilor infecțioase ) și sunt interzise vaccinurile obținute prin inginerie genetică.

În condiții ecologice Programul imunologic (împotriva bolilor infecțioase) specific pentru păsări este identic sistemelor de creștere convențională. Împotriva bolilor virale, microbiene sau parazitare se promovează soluții de profilaxie specifică. Pentru puii de carne, după popularea fermei nu se mai fac vaccinări.

Dacă are loc îmbolnăvirea puilor, înseamnă că nu au fost întrunite condițiile ideale de creștere, iar fermierul trebuie să încerce să identifice cauza bolii și să prevină viitoarele atacuri.Creșterea păsărilor în sistem ecologic pune accent pe condițiile de trai ale acestora și pe întărirea sistemului lor imunitar. De aceea, fermierul, în primul rând, trebuie să aplice metode preventive:

creșterea unor rase de proveniență rustică, adaptate la condițiile de mediu;

spațiu suficient în adăpost și în padoc, lumină și aer suficiente, așternut curat și uscat, mișcare frecventă și igienă bună;

calitatea și cantitatea hranei sunt importante pentru sănătatea puilor.

În fermele ecologice, materiile prime pentru furaje ar trebui să provină din producție proprie. Astfel, pentru fiecare 100 de găini ouătoare ferma trebuie să dispună de 100 ha teren arabil (IFOAM).

Echilibrarea energo-proteică a furajului se asigură în creșterea ecologică, pe principii de metabolizare diferită a nutrienților, pe baza considerației că structura și aspectul furajului stimulează sau descurajează la păsări consumul.Grăunțele sparte sau culoarea mai intensă a furajului sunt preferate de păsări în locul furajului sub formă de făină. Consumul unei cantități de nisip asigură triturarea intimă a furajelor la păsări, acestea exercitându-și comportamentul lor natural și necesar de ciugulit.

Folosirea furajului la discreție pentru păsări este considerată normală în producția ecologică.De asemenea, nu poate fi neglijat aportul nutritiv al păsărilor din insecte, viermi, prin consum direct.În cadrul furajării păsărilor în sistem ecologic sunt luate în considerare posibilitățile de reducere a costurilor pentru măcinat și administrare a rețetelor sub formă de boabe, cu excepția mineralelor și vitaminelor care se administrează separat.

Sursele de minerale, precum Ca, pietrișul solubil, trebuie să ocupe 1/3 din rețetă, pentru a evita suprafurajarea cu proteină, când sunt cerințe mari de Ca.

În fermele în sistem ecologic, materiile prime trebuie obținute după principii ale agriculturii ecologice, nu trebuie să conțină substanțe chimice, organisme modificate genetic sau aditivi de sinteză.

Structura furajelor certificate ecologic din recepturi:

65-70% cereale;

10-15% proteice vegetale;

10% minerale și vitamine naturale;

10% din ingrediente pot să nu fie certificate bio, dar sunt produse naturale la obținerea cărora nu sunt folosite organismele modificate genetic sau produsele de sinteză chimică. (V. Boboc, 2005)

Interzicerea utilizării furajelor proteice convenționale precum făina de pește pe de o parte cât și a aminoacizilor sintetici precum lizina și metionina, pe de altă parte, creează mari probleme în formularea dietei la păsări, îndeosebi la puii pentru carne.

Rațiile pentru găinile ouătoare trebuie să conțină minim 65-70% cereale, iar pentru puii de carne minim 60-65%.

De asemenea, rațiile pentru găinile ouătoare trebuie să aibă și un conținut suficient în Ca, P și vitamina D, făină de lucernă sau lucernă verde, pentru menținerea calității cojii și gălbenușului de ou, fără aport de coloranți sintetici.

Se consideră că un aport mai mare sau egal cu 3% acid linoleic ar produce o creștere a mărimii oului care ar putea afecta sănătatea păsărilor, producând leziuni la nivelul oviductului.

Astfel, nu se recomandă creșterea nivelului acidului linoleic precum și a densității nutritive a rețetelor. (Elwinger și Deeberg, 1995)

Exemple de rețete de furaj pentru găinile ouătoare crescute în sistem ecologic:

60% cereale,

10% gluten de porumb,

15% proteice vegetale,

5% uleiuri vegetale,

8% Ca,

alte minerale și vitamine.

Exemple de rețete pentru puii de carne crescuți în sistem ecologic:

50-55% cereale,

10% gluten de porumb.

10-15% proteice vegetale,

5% uleiuri vegetale,

8% Ca și alte minerale,

vitamine.

Principiul major al tratamentului sanitar-veterinar în creșterea păsărilor în sistem ecologic este să se stabilească toate cauzele sau factorii care favorizează apariția bolilor, pentru a întări mecanismele naturale de apărare ale animalelor (și pentru a preveni manifestările viitoare).

Spre deosebire de producția vegetală, în producția animală sunt permise mijloace sintetice de tratare a animalelor bolnave în cazul în care tratamentele alternative nu sunt suficiente. În acest caz, reducerea suferințelor animalelor are prioritate în fața renunțării la chimicale. Cu toate acestea, standardele cer clar acordarea de prioritate practicilor de management care întăresc rezistența păsărilor, prevenind astfel apariția bolii.

De aceea, apariția unei boli va fi considerată ca un indicator al faptului că nu au fost întrunite condițiile ideale de întreținere a păsărilor. Fermierul trebuie să încerce să identifice cauza (sau cauzele) bolii și să prevină viitoare atacuri, prin schimbarea practicilor de management.

Dacă sunt folosite medicamente veterinare convenționale, trebuie păstrate perioade de eliminare, înainte ca produsele animale să poată fi vândute ca „ecologice”. Aceasta va asigura ca toate produsele animale ecologice să nu aibă reziduuri de antibiotice etc.

Controlarea paraziților cu remedii din plante

Medicamentele din plante sunt folosite pe larg în multe țări. Unele comunități agricole tradiționale au cunoștințe vaste despre plantele locale și proprietățile lor curative. Plantele pot ajuta clar procesul de vindecare, chiar dacă ele nu elimină direct germenul sau boala. Cu toate acestea, fermierii nu trebuie să uite să identifice cauza bolii și să regândească practicile de management. Pentru problemele legate de paraziți, schimbarea condițiilor de viață sau de management al pășunilor va fi mai eficientă pe termen lung decât orice tratament.

Principiile de management trebuie direcționate către bunăstarea păsărilor, atingerea unei rezistențe maxime împotriva bolilor și prevenirea infecțiilor

Păsările bolnave sau rănite trebuie să primească imediat un tratament adecvat

.

Cap. II

Știința și tehnica organizării reziduurilor în fermele ecologice

2.1. Sistemele de gestionare ale rezidurilor agricole

2.2. Îngrăsămintele organice – de la reziduu la fertilizant

OBȚINEREA ȘI UTILIZAREA ÎNGRĂȘĂMINTELOR ORGANICE DIN REZIDUURI PROVENITE DE LA FERMELE AVICOLE

Obținerea îngrăsămintelor organice prin fermentarea gunoiului de grajd s-a dezvoltat la început ca o cale pentru fermieri de a stabiliza elementele nutritive în dejecțiile din zootehnie și a le reține pentru a fi folosite în cultura plantelor. Se apreciază că în general numai 50% din producția de gunoi este accesibilă pentru compostare. Umiditatea relativ ridicată a dejecțiilor animale (60-85%) cere ,de obicei, ca acestea să fie uscate sau să li se reducă umiditatea prin adăugarea unor agenți de uscare cum sunt rumegușul sau așchiile de lemn. Prezența elementelor nutritive pentru plante cum sunt azotul, fosforul și potasiul, conținutul de materie organică și absența unor nivele semnificative de metale grele fac din dejecțiile avicole o materie primă foarte atractivă pentru producerea compostului și folosirea lui în horticultură sau în grădina casei (Richard și Walker, 1998).[NUME_REDACTAT] compostarea gunoiului de păsări și a altor reziduuri organice se recomandă să se realizeze numai aerob(Badea și Ștefănescu, 2003).

Prin compost se înțelege un produs obținut printr-un proces aerob, termofil, de descompunere și sinteză microbiană a substanțelor organice din produsele reziduale, care conține peste 25 % humus relativ stabil format predominant din biomasă microbiană și care în continuare este supus unei slabe descompuneri fiind suficient de stabil pentru a nu se reîncălzi ori determina probleme de miros sau de înmulțire a insectelor și are raportul C:N = 10-15 (Dumitru și colab., 1988).

Principalele avantaje ale compostării produselor reziduale din fermele de păsări:

asigură protecția mediului ambiant din apropierea complexelor avicole și în tot arealul în care acesta se aplică;

constituie o metodă eficientă de reciclare pentru reziduurile culturilor , reziduurile și mortalitățile din complexele avicole;

se înlocuiește un produs voluminos, cu umiditate ridicată, greu transportabil și pe o rază mică în jurul fermei, cu un produs concentrat, ușor transportabil la orice distanță, fără miros, liber de agenți patogeni, capabil să controleze dezvoltarea unor boli și dăunători din sol, ușor de depozitat, nu creează probleme cu muștele sau cu buruienile,putând fi aplicat pe teren la momentul cel mai convenabil;

conservă elementele nutritive din dejecții; compostul conține o formă organică mai stabilă a azotului, care este mai puțin spălat în apele freatice;

produsul final cedează mai greu elementele nutritive accesibile pentru plante și poate fi aplicat pe teren o perioadă mai îndelungată;

se obține un îngrășământ valoros pentru agricultură, mai ales pentru sectoarele legumicol și floricol, care poate substitui mari cantități de îngrășăminte chimice:

se obține un produs capabil să reducă deficitul de materie organică și microelemente în solurile agricole, să amelioreze caracteristicile fizice, chimice și biologice ale solurilor și să crească indicii de valorificare a elementelor nutritive din îngrășămintele minerale aplicate;

poate substitui așternutul;

se îmbină degajarea reziduurilor cu ameliorarea solului într-o manieră ‘’naturală’’, care nu cere un consum foarte mare de energie, dar solicită cel puțin la fel de multă atenție ca operațiile de muls, mânuirea ouălor, controlul bolilor, etc.;

compostarea nu înseamnă numai punerea în grămadă a unor produse reziduale și apoi să aștepți să ai compost peste câteva săptămâni,constituie o metodă de îndepărtare a excesului de elemente nutritive din fermă și de reducere a suprafeței ocupate cu depunerea reziduurilor;

compostul se împrăștie uniform pe terenul agricol cu mașinile existente în dotarea unităților;

compostul este un excelent condiționator de sol, îmbunătățește structura solului, are un aport important de materie organică și reduce potanțialul pentru eroziunea solului; este fertilizantul ideal pentru grădină și este recomandat în special pentru răsad; compostul are un potențial antifungic;

existența unei piețe a compostului face din acesta un produs foarte atractiv; principalii cumpărători sunt grădinarii, legumicultorii, cei ce se ocupă cu agricultura peisajeră, cultivatorii de plante ornamentale, cei ce întrețin terenurile de golf, etc.; prețul variază considerabil deoarece este privit uneori ca un produs rezidual, dar se obține cu 5-10 $ pe m3 și se vinde cu 50 $ fiind mult dependent de piața locală, calitatea compostului și materiile prime utilizate; poate să aducă profit;

compostul poate fi folosit ca material pentru biofiltre;

compostarea oferă posibilitatea reutilizării elementelor nutritive din reziduurile din fermă și conduce la obținerea unui produs nou, vandabil, solicitat pe piață, capabil să mărească cantitatea și calitatea producției agricole (Barton, 1979, Loehr, 1974, Vl. [NUME_REDACTAT] și colab. 1977, Rynk și colab.1992, Keener,2000, Dougherty,1999, Remade,2000, EPA, 2001).

Ca la orice altă activitate și în cazul compostării pot să existe și dezavantaje. Acestea constau în:

necesită timp și bani; compostarea necesită echipament, muncă și management; dacă s-ar folosi numai echipamentele din fermă ar crește consumul de forță de muncă; se impune deci ,pentru fermele mijlocii și mari, să se procure echipamente speciale pentru compostare al căror cost variază de la minimum 10.000 $ la peste 100.000 $ pentru a putea începe operațiunile de compostare;

necesită teren pentru desfășurarea activității; suprafețele necesare pentru depozitarea materiilor prime, a compostului finit și pentru desfășurarea procesului de compostare pot fi foarte mari;

este posibil să apară mirosuri, cel puțin în prima fază a procesului; produsele supuse compostării emană deseori mirosuri neplăcute, mai ales dacă sunt depozitate pentru un timp înainte de pornirea procesului, unele locuri pot cere măsuri de reducere a mirosurilor; mirosurile pot fi generate și printr-un management necorespunzător;

vremea poate afecta sau prelungi compostarea; vremea rece și umedă poate prelungi procesul de compostare prin reducerea temperaturii în grămada de compostare și prin creșterea umidității; zăpada în cantitate mare și pe termen lung poate chiar bloca procesul de compostare;

este nevoie de un studiu de marcheting și de aplicare a acestuia; aceasta implică un inventar al potențialilor cumpărători, reclamă, însăcuire, transport la punctele de vânzare, un management al echipamentelor și menținerea calității produsului;

sunt îndepărtate de la producția agricolă dejecțiile și resturile vegetale și orientate în alte direcții;

sunt posibile pierderi potențiale de azot din dejecții; deseori compostul conține mai puțin de jumătate din azotul prezent în gunoiul de grajd proaspăt;

compostul cedează lent elementele nutritive pentru plante;

există riscul ca activitatea să fie tratată ca o întreprindere comercială.

Atât gunoiul de grajd cât și compostul sunt buni condiționatori de sol și au o anumită valoare fertilizantă. De obicei gunoiul de grajd se aplică direct pe teren asigurând ameliorarea calităților solului la fel ca și compostul. Acest lucru face să pară nejustificat procesul de compostare. Totuși sunt unele avantaje care impun compostarea:

compostarea convertește conținutul de azot din gunoiul de grajd în forme organice mai stabile; chiar dacă acest lucru presupune unele pierderi de azot, ceea ce rămâne este mai puțin susceptibil la spălare și pierdere sub formă de amoniac;

depunerea dejecțiilor provoacă mari probleme acolo unde numărul de păsări este necorelat cu suprafața de teren disponibil pentru aplicarea gunoiului, sau în zonele cu o densitate mare a populației; multe griji sunt provocate de scurgerile de gunoi de pe terenul înghețat și contaminarea cu nitrați a apelor din fântâni; compostarea are posibilitatea să reducă aceste probleme; compostarea convertește elementele nutritive în forme ce sunt mai greu levigate către apa freatică sau sunt mai greu antrenate de scurgerile de suprafață;

– utilizarea compostului conduce la reducerea poluării difuze din agricultură;

solurile fertilizate numai cu compost oferă un surplus de elemente nutritive plantelor în lunile mai-septembrie și un deficit în restul timpului, ceea ce impune aplicarea împreună cu îngrășămintele minerale.

Dougherty (1999) arăta că multe agenții de mediu preocupate de calitatea apelor sunt acum încurajate să recupereze subprodusele organice din agriculură și procesarea alimentelor prin compostare.Producerea compostului din reziduurile generate în fermă și aplicarea lor pe terenul agricol poate fi o parte mai sustenabilă a sistemului de producere a alimentelor. Există ferme ce compostează astăzi mortalitățile de la animale, gunoiul, reziduurile culturilor și materiale organice selectate din comunități și industrie și ferme ce compostează și mortalitățile din complexele de păsări.

Pentru fermierii ce nu dispun de suprafețe suficiente pentru distribuirea produselor reziduale compostarea constituie una din metodele de tratare și degajare a dejecțiilor în condițiile protejării mediului ambiant. Pentru aceasta ei trebuie să opteze pentru un sistem intensiv de aerare a grămezii și să dispună de echipamentele necesare pentru amestecul grămezii (Stolp,2000).

Barnes (2000) în cuvântul de deschidere a conferinței privind compostarea arăta că după ce s-a trecut prin criza reziduurilor, SUA a ajuns acum în urma unor investiții enorme în cercetare și învățământ să dezvolte o adevărată industrie de compostare, iar compostarea face parte din planul de management al produselor reziduale în fermele americane și consideră că fac o afacere de management al nutrienților. Au scos astfel cuvântul reziduu din vocabularul fermierilor înlocuindu-l cu cel de resursă, dar acest lucru nu este întotdeauna ușor de făcut.

Metode de compostare :

compostarea pasivă în grămadă deschisă;

compostarea pe platformă, în șire sau în grămezi folosind un încărcător pentru întoarcere, amestec și mânuire ;

compostarea pe platformă folosind echipamente speciale de remaniere a grămezii;

sisteme de grămezi statice aerate folosind conducte perforate;

sistem de compostare în container.

Primele trei metode se practică de obicei în aer liber, iar ultimele două în spații închise pentru a avea un mai bun control al umidității, tratamentului și captării mirosurilor.

A) Compostarea pasivă în grămadă deschisă este pretabilă pentru fermele de dimensiuni mici sau moderate, cu un management mai redus. Metoda implică formarea grămezii de materiale organice și lăsarea ei nederanjată până când materialele sunt descompuse în produse stabilizate. Aceste grămezi mici au avantajul mișcării naturale a aerului. Datorită fermentării active grămada se încălzește în interior, aerul cald se ridică și se pierde la suprafața superioară a grămezii, fiind înlocuit cu aerul rece ce pătrunde pe la baza grămezii.și pe lateral, împrospătând astfel aerul în grămadă. În funcție de mărimea grămezii curenții de aer pot împrospăta mai repede sau mai încet aerul din grămadă activând procesul de fermentație. Pentru un schimb eficient de aer ,mai ales în perioada de vară și dacă se compostează materiale ce dagajă mai multă căldură, înălțimea grămezii va fi de numai 0,9 – 1,2 m. Costul muncii și echipamentului necesar pentru a forma și amesteca grămada constituie cheltuielile operaționale cele mai mari. Încărcătoarele din fermă și mașinile de împrăștiat gunoi sunt de obicei cele folosite în fermă. Compostarea pasivă ( nederanjată ) este de obicei folosită pentru compostarea carcaselor animalelor din fermă. Dezavantajul acestei metode constă în faptul că grămada devine de negospodărit fiind prea umedă, prea uscată, prea compactată, putând deveni repede anaerobă și foarte mirositoare.

B) Compostarea pe platformă în șiruri și grămezi este cea mai comună formă de compostare. Pentru un management activ al procesului, șirurile și grămezile sunt remaniate cu ajutorul unei mașini speciale ceea ce evită compactarea grămezii, îmbunătățește schimbul de aer, aduce la suprafața grămezii materialul din interior și introduce în grămadă materialul de la suprafața grămezii. În acest mod pot fi distruse prin compostare semințele de buruieni, agenții patogeni și larvele de muște, ele ajungând în mijlocul grămezii unde temperatura este foarte mare. Întorcând și amestecând din nou , cu ocazia remanierilor, materialele supuse compostării, acestea se fragmentează în particule mai mici și le crește suprafața activă biologică de contact. Excesul de remanieri poate conduce la reducerea porozității grămezii dacă mărimea particulelor devine prea mică. Mărimea grămezii (a șirului) este dată de caracteristicile echipamentului ce realizează remanierea grămezii. La noi în țară au deținut astfel de utilaje numai unii cultivatori de ciuperci. Este timpul să se importe astfel de echipamente dacă vrem să avansăm în acest domeniu căci modul nostru de lucru este foarte greoi și se apropie mai mult de prima variantă de compostare decât de aceasta, din lipsă de echipamente specifice. Este de preferat ca platforma de compostare să fie înconjurată de un șanț pentru colectarea scurgerilor. Lichidul colectat poate fi folosit pentru umectarea grămezii la remaniere dacă acest lucru este necesar sau se poate aplica pe terenul agricol ca fertilizant lichid.

În cazul unor întreprinderi mici și medii, ce compostează de la câteva sute la câteva mii de metri cubi, în lipsa echipamentului specific de remaniere a grămezii se poate utiliza un tractor cu cupă de încărcare (tip fadroma) și benzi transportoare pentru a se putea realiza amestecul. Mașinile de distribuție a gunoiului pot fi utilizate și pentru distribuția compostului. Un echipament pentru remaniere poate amesteca între 400 și 4000 t pe oră. Chiar dacă se dispune de acest echipament pentru remaniere tot este necesar un încărcător tip fadroma pentru organizarea inițială a grămezii, pentru încărcarea compostului în mașinile de transportat sau de împrăștiat, etc.

C) Compostarea pe platformă folosind echipamente de remaniere specializate se practică în unitățile mari producătoare de compost. Este identică ca mod de organizare cu metoda B – compostare pe platformă în șiruri și grămezi, dar este obligatorie prezența echipamentului special de remaniere.

D) Sistemul de grămadă statică aerată cu conducte perforate – se poate dezvolta în spații deschise sau închise. În grămadă sunt încorporate către bază conducte perforate pentru aerare. Gazele fierbinți din interiorul grămezii se ridică, iar aerul rece pătrunde prin conducte în interiorul grămezii. Se poate practica și aerarea forțată folosindu-se un suflător de aer în conductele de la baza grămezii care face ca circulația aerului să fie mai rapidă. Sistemul de forțare a aerării permite creșterea grămezii și un control mai bun al procesului de compostare. Aranjamentele de presiune negativă (în interiorul conductelor perforate) permit exaustarea aerului direct prin filtre biologice dacă mirosurile devin o problemă. Grămezile statice aerate au la bază așchii de lemn, paie tocate ori alte materiale poroase. Materialul poros de la bază încorporează și conductele perforate pentru aerare. Selectarea și amestecul inițial al materiilor prime supuse compostării sunt esențiale, deoarece trebuie să aibă o structură bună pentru a-și menține porozitatea pe întrega perioadă de compostare. Această cerință generală este asigurată prin folosirea unui agent de menținere a densității, cum sunt paiele sau așchiile de lemn. Înălțimea inițială a grămezii statice aerată este de 1,5-2,5 m. În iarnă grămezile mai mari ajută la menținerea căldurii . Un strat de compost finisat acoperă grămada de compost. Lungimea grămezii statice aerate este limitată de distribuția aerului prin conductele de aerare.Pentru grămezile statice aerate amestecul materialelor depuse în grămadă este esențial deoarece grămada se formează o singură dată. Amestecarea grămezii se face cu ajutorul unui încărcător frontal de tip fadroma prin amestecare de câteva ori într-o altă grămadă și depunere apoi în grămada finalăa materialelor amestecate. Se recomandă ca amestecarea și formarea grămezii să se facă pe o suprafață betonată.

E) Sistemul de compostare în (vas) container implică închiderea materialelor de compostare activă într-un container, clădire, etc. Sistemul în (vas) container are cel mai agresiv management și în general cel cu investiția cea mai mare de capital, dar oferă cel mai bun control al procesului de compostare. Cele mai multe metode în container implică o varietate de sisteme de aerare forțată și tehnici de întoarcere mecanică conducând la intensificarea procesului de compostare. Unele sisteme de compostare în containere (un sac enorm) includ materialele de compostare fără întoarcere. Sistemul de compostare în containere mici care sunt instalate pentru folosirea timp de circa un an sunt accesibile pentru compostare într-o varietate de ferme ce generează materiale organice, inclusiv păsări moarte și dejecții. Multe din aceste sisteme combină atributele platformei cu echipament de întoarcere și pe cele ale metodei pilei statice aerate.Indiferent de metoda de compostare practicată, abilitatea grămezii de compostare de a se încălzi și a menține o temperatură ridicată este dependentă de 7 factori:

compoziția fizică și biologică a materialelor supuse compostării;

accesibilitatea elementelor nutritive, inclusiv a carbonului pentru microorganismele ce produc compostarea;

nivelul umidității în materialele supuse compostării;

structura grămezii (mărimea particulelor, textura și densitatea aparentă);

rata de aerare în grămadă ori în șiră;

mărimea grămezii de compostare;

condițiile mediului ambiant (temperatură, vânt, umiditate, etc.).

Pentru realizarea unei stații de compostare este necesar să avem în vedere:

– panta terenului să fie între 2-4 %;

– panta terenului să fie către bazinul de colectare a scurgerilor lichide;

– terenul să fie pavat sub grămada de compostare ;

– să se construiască berme în jurul grămezii de compostare pentru a controla scurgerile în afara perimetruluisau spre interiorul perimetrului;

– să existe suprafețe plane pentru stocarea materiilor prime, procesare, compostare, mutare, stocare, amestecare și comercializare a produsului final;

– păstrarea echipamentelor într-o locație convenabilă pentru procesul de compostare;

– construirea pereților de reținere pentru grămada de stocare;

– dezvoltarea unei perdele de protecție în jurul locului (gard din scândură, plante, arbuști, arbori);

– construcția unui gard și a unei porți de acces în stația de compostare;

– instalarea utilităților necesare în funcție de metodă (un minim de 5 cm de apă , stocare și instrumente de construcții, oficii și laboratoare, șoproane de protecție);

– obținerea permiselor necesare (acestea sunt obligatorii):local, zonal, construcție, folosirea terenului;

– statal: descărcarea apelor, compostare, transport , aer, departamentul de sănătate (Sherman,1999).

SURSELE ENERGETICE.

Utilizarea unui material energetic în procesul de compostare are trei scopuri principale: reducerea umidității produsului rezidual , aerarea grămezii de compostare și realizarea unui raport C:N optim pentru fermentare. Ca material energetic se pot folosi paie, coceni de porumb, vreji de soia, fasole sau mazăre, tulpini de floarea soarelui, etc. tocate la dimensiuni de 2-5 cm astfel încât să se poată amesteca cât mai bine cu produsul rezidual, să aibă suprafața de contact cât mai mare, să aereze bine grămada. Unele materiale pot necesita un proces de sortare ori de măcinare. În grămada de compostare trebuie să intre toate resturile organice din fermă, ce nu își găsesc utilizare în hrana păsărilor.

Pentru realizarea unei umidități optime se determină umiditatea produsului rezidual și a materialului energetic. Se calculează un amestec care să dea umiditatea optimă de 65 (cu variații de la 60 la 70 %).Pentru obținerea unui compost de calitate este necesar ca raportul produs rezidual:material energetic să fie de 3-9:1 la cantitatea brută.Obținerea unui compost de calitate este dependentă de realizarea în grămada de compostare a unui raport C:N optm (20-40:1) care să favorizeze nu numai pornirea și desfășurarea fermentației în așa fel încât să se obțină o descompunere rapidă a materialelor supuse compostării, ci să se realizeze și o sinteză de materii humice, care constituie de fapt partea valoroasă a compostului. Un raport C:N mai mare de 40:1 creează condițiile pierderii carbonului prin degajare de CO2 , iar la o valoare mai mică de 20 se produc pierderi de amoniac prin volatilizare, lipsind carbonul necesar sintezei proteinei microbiene (Ștefanic și colab., 1986).

În tabelul 4 sunt prezentate rapoartele C:N medii pentru câteva materiale supuse compostării ce prezintă valori mai mari ale azotului sau ale carbonului.

Este strict necesar să se mențină o aerare corespunzătoare în grămadă, cu un conținut optim de oxigen pentru a asigura activitate biologică aerobă. Dacă aerația este insuficientă în orice etapă a procesului de compostare, se vor dezvolta condiții anaerobe și pH-ul va scădea până la aproximativ 4,5 deranjând procesul de compostare. În cele mai multe cazuri aerarea sau remanierea grămezii poate preveni condițiile anaerobe pH-ul ajungând la valori aproape neutre.

Adaosul de resturi vegetale asigură totodată și suportul fizic care să permită construirea de grămezi înalte (pentru economie de teren în stația de compostare și pentru a reduce influența factorilor climatici externi). Cele mai bune rezultate s-au obținut prin folosirea ca material energetic a paielor tocate.

[NUME_REDACTAT] (1999) condițiile recomandate pentru o compostare activă sunt:

Raportul C:N – 20:1 – 40:1 ;

Umiditatea – 40-65 % ;

Concentrația de oxigen >5 %;

Mărimea particulelor (cm) – 1,2 – 5,1 ;

Porozitatea grămezii: >40 %;

Densitatea aparentă (kg/m3) – 475- 712 ;

pH – 5,5 – 9,0 ;

Temperatura (0C) – 43-65.

– Raportul C:N (g/g) peste 30 va minimiza potențialul grămezii de a produce mirosuri.

Conținutul de apă va depinde de specificul materialelor supuse compostării, mărimea grămezii și condițiile climatice.

O creștere a probabilității de apariție a mirosurilor va apare la aproximativ 3 % oxigen sau mai puțin. Menținerea condițiilor aerobe constituie cheia minimizării mirosurilor.

Compostarea aerobă constă în descompunerea reziduurilor organice în prezența oxigenului din aer; produsele rezultate din acest proces includ: CO2, NH3 , apă și căldură. Acest proces poate fi folosit pentru a trata orice tip de reziduuri organice, dar compostarea efectivă cere ingrediente și condiții specifice. Aceasta necesită o umiditate de 60-70% și un raport C/N de 30/1. Orice variație semnificativă inhibă procesul de degradare.În general lemnul și hârtia asigură surse semnificative de carbon, în timp ce nămolul orășenesc și reziduurile alimentare asigură azotul. Pentru a fi siguri că există o aprovizionare adecvată cu oxigen în grămada de compostare este necesară ventilarea reziduurilor prin metode forțate sau pasive. Compostarea anaerobă constă în descompunerea reziduurilor organice în absența oxigenului, cu producerea de metan, CO2 , NH3 și mici cantități de gaze și acizi organici. Compostarea anaerobă a fost folosită tradițional pentru compostarea reziduurilor animale și a nămolului orășenesc, dar mai recent ea a devenit mai comună pentru reziduurile solide municipale și reziduurile verzi.

Dintre actorii ce vor fi luați în considerație la selectarea materialelor ce vor fi compostate fac parte:

1) sursa de material și tipul;

2) frecvența de colectare;

3) condiționarea materialelor colectate;

4) condițiile de livrare a materialelor (pot diferi față de momentul producerii;

5) cantitatea fiecărui tip de material;

6) programul zilnic de livrare.

Alte criterii ce trebuie avute în vedere la colectare includ:

– constrângerile legale;

-conținutul în contaminanți chimici, organici și fizici;

– constrângeri în folosirea produselor finite;

– compatibilitatea cu piețele produselor finite;

– compatibilitatea cu tehnologia de compostare;

– costul și accesibilitatea (Sherman,1999).

PREPARATELE DE ORIGINE BIOLOGICĂ

În scopul intrării rapide în fermentație și a ridicării bruște a temperaturii peste 600 C pentru a surprinde unii agenți patogeni în formă vegetativă este necesar să se trateze cu biopreparate. Biopreparatele sunt culturi microbiene selecționate în acest scop și cuprind specii bacteriene din familia Enterobacteriacee, Pseudomonadaceae, Bacillaceae și Actinomicete, mezo și termofile.Rezultate bune s-au obținut prin utilizarea unor culturi microbiene aparținând genurilor: Pseudomonas, Escherichia, Micrococcus, Bacillus și Streptomyces obținute pe medii de cultură sintetice. Rolul acestor culturi este și acela de a hidroliza rapid o parte din substraturi pregătind astfel condiții favorabile dezvoltării unor microorganisme active în procese fiziologice speciale cum ar fi: fixarea azotului, degradarea celulozei, etc. Pentru obținerea de substanțe humice se introduc și unele culturi de Arthrobacter sp. și Bacillus megaterium care devin active într-un stadiu mai avansat al compostării.

Cuevas (1997) arată că o tehnologie de compostare mai rapidă implică inocularea substratelor din plante folosite în compostare cu culturi de Trichoderma harzianum, o ciupercă ce descompune celuloza. Ciuperca este crescută pe un mediu din rumeguș amestecat cu frunze de Leucaena leucocephala, un arbore din familia Leguminoase. Se impune să existe condiții favorabile pentru procesele de descompunere, cum sunt o umiditate adecvată, un raport inițial C:N corespunzător al substratului și aerare. Perioada de compostare este scurtată la numai 4 săptămâni. Folosirea acestui compost împreună cu 50% din necesarul de îngrășăminte minerale a condus la obținerea unui spor de producție de 13-16% față de fertilizarea minerală.

DOBÂNDIREA FERMENTULUI PENTRU INOCULARE

Culturile microbiene sunt trecute într-un macerat de urzică pregătit după metoda prezentată în cele ce urmează. Pentru pregătirea unei grămezi mame de 2 t se pune la macerat o cantitate de 10-15 kg urzică proaspătă (sau 1,5-2 kg urzică uscată) în 100 l apă curată. Fermentarea se face la umbră, de preferință în butoaie de lemn sau material plastic. Se agită zilnic. După 4-5 zile soluția degajă un miros caracteristic indicând că este bună de folosit. Atunci se adaugă 10 l lapte degresat , zer sau lapte sintetic și se lasă până a doua zi. În ziua următoare se diluează totul cu 100 l apă (volum total realizat =200 l), se introduc culturile bacteriene, inclusiv mediile de cultură agarizate și se agită circular, schimbând din când în când sensul girator, timp de o jumătate de oră.

REALIZAREA SUPORTULUI MAMĂ.

Mărimea grămezii mamă este de 10-15 % din greutatea grămezii de compostare. La cantități mai mici (sub 10 t) se poate practica așezarea manuală în straturi succesive a componentelor: materialul energetic 2/3, produsul rezidual 1/3 din greutatea totală a grămezii și maiaua. La cantități mai mari (peste 10 t) se folosesc benzi transportoare, maiaua fiind aplicată prin stropire cu ajutorul unei pompe cu furtun. Grămada mamă are forma prismatică cu lățimea la bază de circa 2 m, înălțimea de circa 2 m și lungimea după nevoi.Microorganismele introduse în grămadă încep să se dezvolte pe suprafețele resturilor vegetale, iar temperatura crește. Umiditatea trebuie astfel reglată încât să nu depășească 60 %, în caz contrar grămada se remaniază și se adaugă cantități mici de apă sau material energetic uscat. Remanierea se face, de obicei, după 3-4 zile, cu ajutorul unui încărcător hidraulic TIH-445. Durata grămezii mamă este de 6-10 zile după care ea poate fi folosită pentru inocularea grămezii propriu-zise de compostare.

Cercetările au arătat că biopreparatele încorporate în grămada de compostare accelerează și mențin totodată la un nivel superior procesele vitale de descompunere și humificare a materiilor organice supuse compostării. Basalo (1974), Canway și Ross (1980) arată că este mai important și mai eficace să se mizeze pe factorii mediului (aerație, umiditate, pH, temperatură, omogenizare, materii nutritive) decât pe însămânțări de microorganisme. Numărul și varietatea microorganismelor sunt de așa natură încât factorii fizico-chimici condiționează evoluția concurenței vitale. Însămânțarea cu anumite bacterii este deci inutilă, dacă mediul nu le este propice ele dispar imediat. Când, din contră, mediul este favorabil, natura face ca ele să se înmulțească repede fără să fie nevoie de însămânțări. Datorită unor astfel de tehnici se poate spera să se grăbească pornirea fermentației, adică să se micșoreze cu câteva zile perioada de ‘’latență’’, dar în nici un caz nu se poate face abstracție de influența factorilor fizico-chimici. Fără a nega realismul acestor observații, s-a reușit ca prin folosirea biopreparatelor, a rolului lor de starter, să se pornească mai rapid în fermentație, să se obțină o temperatură mai ridicată în grămada de compostare și un compost de mai bună calitate.Dacă microorganismele termofile celulolitice și ligninolitice pot fi făcute să predomine, viteza de compostare este mai mare și temperatura mai înaltă, temperaturile peste 550 C timp de 24 de ore ducând la o distrugere aproape completă a agenților patogeni.

FINALIZAREA GRĂMEZII PREPARATELOR ORGANICE

Grămada de compostare propriu-zisă are forma unei șire cu o coamă teșită cu lățimea la bază de 3-6 m, înălțimea de 2 – 3 m și lungimea după nevoie și cuprinde un amestec cât mai omogen de reziduu , material energetic și compost din grămada mamă. Durata fermentării este de minimum 3 luni în sezonul cald și 4-5 luni în sezonul rece. În acest timp se practică remanieri din 30 în 30 de zile. Remanierea se execută cu mașina de pregătit compost pentru ciupercării, cu încărcătorul TIH sau cu alt utilaj specializat. În această etapă ar fi timpul să cumpărăm un set de mașini specializate pentru compostare pentru a face mai atractivă această activitate. De fiecare dată când se face remanierea se fac observații asupra nivelului de umiditate a materialului ce se compostează, asupra mersului biodegradării materialelor și în caz că umiditatea a scăzut sub 50 % se procedează la stropirea materialelor cu apă, de preferință apă uzată, până ce umiditatea ajunge la 60-70 %. La remaniere se va avea grijă ca materialul de la suprafața grămezii să ajungă în mijlocul grămezii iar cel din mijloc către suprafață. Mașina cu care se face remanierea trebuie să asigure o omogenizare cât mai bună a materialului supus compostării. Dacă sezonul este prea ploios se vor lua măsuri de acoperire a grămezilor pe coame pentru a se evita impregnarea cu apă și trecerea la compostarea anaerobă, care se recunoaște după dezvoltarea unei temperaturi inferioare (sub 500 C) în masa compostului. Temperatura în masa compostului se ridică încă din primele zile la peste 55-600 C și este permisă până la 700 C. Dacă tinde să depășească acest plafon se umezește.Loehr (1977) arată că temperaturile peste 770 C încetinesc activitatea biologică. Temperaturile se pot regla și prin varierea înălțimii grămezii de compostare și prin remaniere.

O umiditate prea ridicată poate conduce la condiții anaerobe în grămadă și aceasta va genera mirosuri neplăcute, întârzieri în încălzirea grămezii și scurgeri nedorite. Un compost de calitate se obține în perioada martie –octombrie. Dacă se pornește la compostare cel mai târziu la 1 octombrie, se execută o singură remaniere la 1 noiembrie (dacă vremea este bună, cu temperaturi peste 100 C, apoinu se mai remaniază datorită temperaturilor prea coborâte.

Ultima fază a procesului de compostare, care diferă ca perioadă de la o metodă la alta în funcție de intensitatea metodei alese, o constituie definitivarea compostului sau maturarea acestuia. Mirosurile pot fi minimizate prin pornirea compostării materialelor cât mai repede posibil și prin menținerea compostării în condiții aerobe. Următoarele recomandări vor ajuta la minimizarea mirosurilor:

– recepționarea unor bune materiale pentru compostare și menținerea lor bine amestecate;

– stocarea materiilor prime pentru cel puțin unitatea de timp necesară pentru procesul de compostare;

– ținerea grămezii la o înălțime de circa 1,5 m;

– menținerea umidității în grămadă la circa 55%;

– remanierea grămezii de două ori pe săptămână;

– prevenirea băltirii și stagnarea apei (locuri de activitate anaerobă);

– minimizați praful (el transportă mirosurile);

– păstrarea grămezilor de stocare acoperite și uscate;

– păstrarea tuturor facilităților curate (Sherman,1999).

Mirosurile pot fi controlate prin alegerea materiei prime. De exemplu, amplasarea la suprafața grămezii aerate de compostare a unui strat de compost finit sau a unui strat de turbă va permite captarea mirosurilor neplăcute. De asemenea, amestecul cu o mare cantitate de rumeguș, compost finit ori turbă va absorbi mirosurile venite de la alte ingrediente (EPA, 1999 July). Controlul mirosurilor se poate face mai ușor în unitățile ce folosesc aerarea forțată. Aerul exhaustat părăsește grămada și este direcționat într-un filtru de adsorbție a mirosurilor. Deseori o grămadă de compost finit sau o grămadă de turbă poate fi folosită ca filtru.

După încheierea perioadei de fermentare se execută o prelucrare finală care constă în eliminarea materialelor grosiere (fragmente de tulpini nedescompuse, materiale străine întâmplătoare, materiale inerte cum sunt cele de sticlă, plastic, metal, etc., materiale cu dimensiuni mari) prin cernere. Materialele organice eliminate pot fi trecute la compostare într-o altă grămadă. Înainte de cernere, uneori este nevoie de o umectare a compostul printr-o stropire fină pentru a reduce la minim degajarea prafului care ar putea să provoace neplăceri, să stânjenească operațiile potențiale, să descrească eficiența mașinilor sau să afecteze sănătatea operatorilor. Trebuie însă evitat excesul de apă ce ar putea conduce la reducerea eficienței sitării. Umiditatea optimă de sitare este între 35 și 45 % în funcție de tipul de sită folosit.Compostul astfel obținut se depozitează în grămezi mari și se acoperă pentru a fi ferit de umiditate sau uscăciune excesivă. Stocarea este necesară pentru a armoniza timpul dintre momentul terminării compostării și momentul de folosire. Pentru fermele tipice perioada de stocare este de 3 sau mai multe luni. Stocarea se poate face în grămezi mai mari decât cele utilizate pentru compostare ori pentru maturare. Chiar și compostul finit care a fost produs și maturat în condiții bune mai are încă o slabă activitate biologică. Aceasta impune ca grămezile de stocare să nu fie ignorate și trebuie să se adopte un management care să evite recontaminarea, contaminarea cu buruieni și pericolul de foc. Pentru evitarea autocombustiei este necesar ca grămada să nu depășească 3,5 m înălțime.Evitarea contaminării cu agenți patogeni sau cu semințe de buruieni în timpul stocării se poate face dacă se asigură protecția grămezii împotriva păsărilor. Acest lucru poate fi realizat prin acoperirea grămezii cu materilale textile care să permită respirația în grămadă. În permanență se va monitoriza evoluția temperaturii în grămadă și dacă aceasta crește se va trece la remanierea grămezii. Toate spațiile de depozitare a compostului vor fi bine drenate, cu suprafața de scurgere canalizată în afara grămezii.Stocarea unui compost imatur fără aerare suficientă conduce la apariția de mirosuri neplăcute. Înainte de folosire cu câteva săptămâni se recomandă să se restocheze compostul din grămada mare în grămezi mai mici. Aceasta permite să se stocheze compostul în condiții de aerare naturală și să se disipeze și compușii toxici ce pot fi prezenți.

Compostul este considerat bun dacă are următoarele caracteristici:

– Se prezintă ca un produs omogen de culoare brun închis sau negru;

Mirosul este de pământ reavăn fără alte mirosuri neplăcute;

Mărimea particulelor este mai mică de 1,2 cm;

Este un produs stabil (capabil să fie stocat pentru o perioadă rezonabilă de timp fără să își piardă eficiența ca amendament al solului);

Nu conține semințe viabile de buruieni;

Nu conține fitotoxine ori contaminanți vizibili;

Are pH-ul între 6,0 – 7,8 (Dougherty, 1999)..

În ultimii ani interesul pentru compostare ca o alternativă pentru managementul părții organice din produsele reziduale a crescut semnificativ în întreaga lume.

TRĂSĂTURILE CHIMICE ALE ÎNGRĂȘĂMINTELOR ORGANICE

Compoziția chimică a compostului este în funcție de compoziția chimică a materialelor supuse compostării, raportul dintre aceste materiale și modul de desfășurare a procesului de compostare.

Cercetările efectuate de McCartney și colab. (2004) au arătat că un compost obținut din dejecții de pasăre a avut un conținut de azot total de 6,2%, iar cantitatea de azot organic mineralizat a fost între 33,7% și 39,3%. Pentru alte tipuri de compost cantitatea de N organic mineralizat într-un ciclu experimental de 150 zile variază între 12 și 15%. Cuplarea acestei informații cu faptul că în compost există 0,04% azot accesibil (tot ca nitrat) și 0,8% azot organic, sugerează că acest produs nu constituie o sursă abundentă de azot.

Compostul rezultat din gunoiul de la păsări crescute pe așternut, fermentat cel puțin 3 luni în platforme, poate fi folosit în sere, la fertilizarea culturilor de tomate, ardei, vinete, ca substituient al gunoiului de grajd. Se aplică în sol odată cu arătura de bază, în doză de 15-25 t/ha. Acest compost se folosește în sere și fazial, în cantitate de 5-7 t/ha , administrat ca atare între rândurile de plante și încorporat în sol cu sapa (Borlan și colab., 1983).

Datorită caracteristicilor sale (stabilitate, lipsă de toxicitate, raport C/N echilibrat, liber de agenți patogeni, cu miros de pământ reavăn, structurat etc.)compostul se poate aplica oricând se poate face o încorporare imediată a lui în sol (fie înainte de semănat sau plantat, fie în vară sau toamnă odată cu arătura).Compostul se poate aplica pe toate tipurile de sol, fie prin împrăștiere pe toată suprafața, fie local în benzi sau la cuib. Datorită stabilității sale, raportului C/N echilibrat și prezenței compușilor humici, aplicarea în toamnă a compostului, chiar în doze mari, nu mai pune probleme deosebite privind riscul de îndepărtare a nitraților din profilul solului și ajungerii lor în apa freatică.Compostul se poate aplica în orice doză fără a avea efect negativ asupra diferiților factori de mediu (sol, apă, aer, plantă).Pregătirea și valorificarea compostului obținut din reziduuri de pasăre și tulpini de tutun.

Pentru pregătirea compostului tulpinile de tutun au fost tocate la dimensiuni de 5-10 cm. Acestea vin cu un conținut bun de azot, potasiu și de apă și constituie un schelet suficient de bun pentru constituirea grămezii de compostare. Întrucât produsul final trebuia să aibă un conținut mic de azot în grămada de compostare s-a folosit o parte din tulpini de tutun la 2 părți de gunoi. Umiditatea inițială a grămezii a fost de 70%, iar raportul C:N 20-25. Durata compostării a fost de 3 luni timp în care s-au făcut două remanieri. Temperatura în grămada de compostare a urcat repede peste 650 C ceea ce a permis o igienizare foarte bună.În alte situații, suntem interesați în a reduce pierderile de azot în timpul compostării. Cea mai bună cale de a reține amoniacul este să echilibrăm dozele de azot accesibil cu dozele de azot preluat de microorganisme. Microorganismele folosesc azotul în funcție de cantitatea de carbon accesibil. Deci, un raport ridicat C:N va tinde să limiteze pierderile de amoniac. Nivelele de pH ridicat cresc pierderile de amoniac, în special din materiile prime bogate în azot cum este gunoiul de pasăre. În materialul de compostare sunt două forme de amoniu: amoniu gazos (NH3) și ionul amoniu (NH4), care stă dizolvat în grămada de compost. Ambele forme sunt prezente și pot fi convertite din una în cealaltă. Proporțiile dintre ele pot fi determinate de condițiile din grămadă. Un pH mai ridicat (ioni de H puțini) favorizează pierderea amoniacului gazos din grămadă. Pentru a evita pierderile excesive de amoniac, pH-ul inițial al amestecului trebuie să fie aproape de neutru și nu mai mare de 8,5. Remanierea grămezii, aerarea forțată și agitarea accelerează pierderea amoniacului din grămadă.

În medie compostul a avut umiditatea 41,7%, 2,63% azot total, 0,09% azot nitric, 5,1% P2O5, raportul C/N 9,2, activitatea dehidrogenazică 84,9 mg, activitatea zaharazică 0,7%, activitatea fosfatazică 117 mg și activitatea catalazică 1260.

Experiențele organizate pe nisipul de la [NUME_REDACTAT] sunt de tipul trifactorial, având următorii factori și graduări:

Factorul A – îngrășăminte chimice

a1 – fără îngrășăminte chimice

a2 – N120P80K80 pentru porumb

N36P108K108 pentru tutun

Factorul B – doze de compost

b1 – fără compost

b2 – 30 t/ha compost

b3 – 60 t/ha compost

Factorul C – intervalul de aplicare al compostului

c1 – anual

c2 – la 2 ani

c3 – la 3 ani

Datele prezentate scot în evidență influența foarte favorabilă a compostului obținut din gunoi de păsări (așternut permanent – pleavă de orez, dejecții de pasăre și tulpini tocate de tutun în raport de 2:1) asupra producției de porumb boabe. Producția cea mai ridicată s-a obținut în varianta tratată anual cu 60 t/ha compost + N120P80K80.

Dozele mari de compost (60 t/ha) au efect remanent semnificativ (față de varianta fertilizată mineral) și în anul doi și trei în cazul în care se aplică împreună cu îngrășămintele chimice sau numai în anul doi în cazul în care se aplică fără îngrășăminte chimice. Comparativ cu martorul netratat compostul asigură plusuri distinct semnificative ale producției de porumb boabe și în anii 2 și 3 de la aplicare.

Compostul obținut din gunoi de pasăre și tulpini de tutun are efecte benefice și asupra producției de tutun.

Astfel:

compostul aplicat singur în doză de 30 t/ha anual asigură pulsuri distinct semnificative de producție de tutun; efectul remanent este semnificativ numai în anul umător aplicării;

doza de 60 t/ha compost asigură plusuri foarte semnificative de producție în primul an și distinct semnificative în anii 2 și 3 după aplicare;

aplicarea împreună a unor doze de 30 și 60 t/ha compost cu N36P108K108 asigură plusuri foarte semnificative de producție comparativ cu martorul nefertilizat; numai prin aplicarea anuală a 30 t/ha compost și N36P108K108 se asigură un spor de producție semnificativ față de varianta fertilizată chimic; doza de 60 t/ha compost plus N36P108K108 asigură sporuri semnificative de producție atât în anul aplicării cât și în anii 2 și 3 după aplicare;

doza de 60 t/ha compost asigură aceeași producție cu fertilizarea chimică cu N36P108K108;

în anii favorabili sporurile de producție în variantele fertilizate cu compost sunt mult mai ridicate.

Calitatea industrială a tutunului este influențată de fertilizarea organică și organică + minerală. Cea mai bună structură a calității o are martorul neîngrășat urmat de variantele cu 30 t/ha compost. În aceste variante se realizează 100% tutun din primele trei clase. Procentul cel mai mare de tutun din categoria superior se înregistrează la martorul neîngrășat și scade pe măsură ce crește doza de compost pentru ca să se reducă și mai mult la aplicarea îngrășămintelor chimice.

Prin creșterea producției, chiar dacă structura de calitate a variantelor fertilizate are o linie descendentă, în schimb venitul pe unitatea de suprafață crește considerabil, sporul maxim de venit pe hectar realizându-se la varianta cu producția cea mai mare. Acest lucru justifică pe deplin, atât din punct de vedere tehnic cât și economic, folosirea îngrășămintelor organice și minerale la cultura tutunului pe nisipurile irigate din [NUME_REDACTAT].

Rezultatele obținute permit să apreciem că prin fertilizarea cu compost s-a obținut, pe lângă o creștere semnificativă a producției și calității acesteia, și creșterea fertilității nisipului, punându-se astfel în valoare două produse reziduale – tulpinile de tutun și gunoiul de păsări – în condițiile asigurării protecției mediului.

Din cele prezentate rezultă următoarele:

odată cu creșterea dozei de compost, se produce o creștere a pH-ului solului, datorită prezenței în cantitate ridicată a carbonaților în gunoiul de păsări și capacității reduse de schimb cationic a nisipului pe care s-au efectuat experiențele;

crește ponderea cationilor de calciu și magneziu, gradul de saturație în baze și capacitatea de schimb cationic în nisipurile fertilizate anual cu doze mari de compost;

conținuturile solului în carbon organic, azot total, fosfor total, fosfor mobil și potasiu mobil cresc mult sub influența administrării anuale a 30-60 t/ha compost; aceste creșteri se explică mai ales prin compoziția compostului (așternutul permanent din pleavă de orez – cu viteză de mineralizare mică, dar cu capacitate mare de absorbție și fixare, tulpini de tutun tocate în raport 1:2 cu gunoiul și aportul mare de elemente nutritive, din dejecțiile de păsări, fixate stabil în așternut și apoi în compost).

Prin aplicarea compostului obținut din așternutul permanent și gunoi de păsări și tulpini de tutun pe solul nisipos de la [NUME_REDACTAT], are loc o evidentă ameliorare a stării de fertilitate, manifestată prin creșterea activității enzimatice a solului.

Îngrășarea chimică reduce și mai mult activitatea biologică și așa redusă a psamosolului, în timp ce îngrășarea mixtă și mai ales, îngrășarea cu 60 t/ha compost – intensifică foarte mult activitatea biologică. Cel mai mare număr de bacterii s-a înregistrat în variantele cu fertilizare mixtă (organică + minerală), iar cel mai mic număr de ciuperci microscopice – în varianta fertilizată numai cu compost. Rezultatele obținute arată că gunoiul din crescătoriile de păsări reprezintă o materie primă excelentă pentru obținerea unui compost atât de necesar pentru ameliorarea fizică, chimică și biologică a solurilor nisipoase.

3.3. Procedee bio de aplicare a îngrășământului organic

Nu există un stadiu definit al maturării. Compostul se maturează într-un proces fără sfârșit. Compostul poate fi folosit imediat ce materialul original nu mai este de recunoscut ( culoare, structură ).

La finalizarea proceselor de compostare, compostul a devenit o masă de culoare maro închis sau albăstrie și are miros plăcut.Compostul este un îngrășământ rar și valoros pentru agricultori si nu numai.De obicei nu este posibilă producerea unor cantități suficiente pentru fertilizarea tuturor câmpurilor. De aceea, fermierii trebuie să se gândească cu atenție la locurile unde aplicarea compostului aduce cele mai mari beneficii. Eficiența cea mai ridicată se obține atunci când compostul este folosit în pepiniere și răsadnițe.

CAPITOLUL III

Cercetări privind condițiile tehnologice și de igienă, influența lor asupra păsărilor crescute în fermele ecologice

Prezenta cercetare își propune un studiu comparativ privind filiera carne de pui, în sistem intensiv-industrial, semiintensiv de tip ecologic și extensiv în gospodăriile populației. Studiul se referă atât la aspecte cantitative ale producției de carne, cât și la unele însușiri calitative ale acesteia.

Studiul condițiilor tehnologice și de igienă, influența lor asupra principalilor parametri cantitativi și calitativi pe filiera carne de pui, comparativ, în sistemul intensiv-industrial, semiintensiv-ecologic și în cel gospodăresc de creștere și exploatare a puilor de carne are ca obiective:

• Factorii tehnologici și de igienă studiați, se referă la:

− igiena alimentației și adăpatului;

− evoluția microclimatului din adăposturi;

− derularea fluxului tehnologic;

− biosecuritatea și sanitația în ferme;

• Parametrii cantitativi ai producției pe filiera carne, au fost:

− evoluția masei corporale și masa la sacrificare;

− sporul mediu zilnic realizat;

− consumul specific de furaje;

− randamentul la sacrificare;

− ponderea unor părți tranșate în alcătuirea carcasei;

− pierderile prin mortalitate și cauzele acestora;

• Principalele elemente de calitate ale cărnii de pui studiate, au fost:

− însușiri senzoriale;

− însușiri fizico-chimice;

Elemente de eficiență economică.

Cercetările privind influența unor factori de igienă asupra sănătății, producției și calității acesteia, la puii de carne s-au efectuat în mai multe unități și gospodării ale populației crescătoare de pui ce acoperă tot spectrul de tehnologii adică :intensiv – industrială, semiintensiv gospodărească, ecologică și extensiv gospodărească după cum urmează:

S.C. AVICARVIL S.R.L. Mihăești, jud. Vâlcea, unitate specializată pe filiera “pui de carne”, cu ferme de creștere a puilor, abator de prelucrare primară, carmangerie pentru prelucrare avansată, magazine proprii de desfacere. Unitatea dispune de ferme cu dotări moderne pentru creșterea puilor, utilizează un hibrid specializat pentru creștere rapidă și carcasă de calitate – Cobb 500. Microclimatul este dirijat, furajarea computerizată, managementul general performant, având implementat ISO 22000 și ISO 9001:2000.

Ferma S.C. Armir S.R.L., loc. Gănești, Pietroșani, județul Argeș, care deține un teren arabil 100 ha,păsări 2500 găini ouătoare și centru demonstrativ pentru pui de carne din 2003-2004: 1500 capete pui de carne.

Gospodării țărănești din comuna Cernișoara, județul Vâlcea, ce cresc pui în sistem extensiv-tradițional, cu material biologic foarte heterogen, populații și rase locale, cu sacrificarea la 3-6 luni după necesitățile familiei, dar și pui din hibridul Cobb 500 cu vârsta de sacrificare 81 zile. Adăposturile sunt tradiționale, fără încălzire și ,de regulă, se cresc numai pui de primăvară – vară cu o furajare gospodărească în care puii au acces la iarbă verde prin păscut sau administrată în padoc, curte sau șopron de creștere.

Unitățile și gospodăriile luate în studiu au permis desfășurarea cercetărilor la toate obiectivele propuse și s-au pretat corespunzător la obținerea de date cu valoare științifică ridicată și cu un pregnant caracter aplicativ.

Biosecuritatea fermelor, igienizarea halelor și pregătirea acestora pentru populare

Eficacitatea dezinfecțiilor profilactice – hale pui carne

Studiul microclimatului din halele de creștere și influența lui asupra puilor :

S-au luat în considerare toți factorii de microclimat,și anume:

Temperatura aerului;

Umiditarea relativă;

[NUME_REDACTAT] – Umiditate (ITU);

Viteza curenților de aer;

Intensitatea și durata luminii;

Concentrația gazelor nocive CO2, NH3, H2S;

Aeromicroflora adăposturilor reprezentată cantitativ prin UFC/m3 (NTG/m3) șcalitativ prin grupele de germeni cu semnificație igienică: stafilococi, streptococi, Gramm-negativi și ciuperci.

În determinarea acestor factori s-au utilizat tehnici de laborator adecvate, cu aparatură

standardizată (Man C. 1986; Drăghici C. 1991).

Aprecierea globală a microclimatului prin metoda punctelor (Cheia PETKOV adaptată de Man C., 1986)

Evoluția temperaturii aerului (oC)

Evoluția umidității relative a aerului

Evoluția ITU în funcție de vârsta puilor

Evoluția vitezei curenților de aer

Igiena alimentației puilor de carne în sistem intensiv-industrial

Cercetările efectuate cu privire la igiena alimentației puilor Cobb-500, sub aspectul sistemului de furajare, a tehnicii de furajare, a rețetelor utilizate și valoarea lor nutritivo–biologică, în relație cu cerințele acestui hibrid, au condus la rezultate interesante, ce permit emiterea următoarelor concluzii:

În S.C. Avicarvil S.R.L. Mihăești, furajarea puilor se face trifazial cu rețete optimizate pe calculator și întreg procesul de nutriție este computerizat. Alimentația se face la discreție, consumul de furaje este monitorizat permanent și 2% din pui sunt cântăriți periodic pentru a se urmări performanțele obținute.

În ceea ce privește programul de furajare, față de ,,[NUME_REDACTAT] – Cobb 500" și

broșura ,,Cobb-500 performances et recommendations nutritionnelles”, în unitate se

aplică o variantă modificată ce include următoarea schemă:

perioada de furajare cu nutreț starter de la 1-20 zile ;

perioada de furajare cu nutreț de creștere de la 21-33 zile ;

perioada de furajare cu nutreț de finisare de la 33 zile la sacrificare (39-42 zile).

Rețetele furajere pentru cele trei perioade de creștere a puilor sunt alcătuite după ultimele cerințe impuse de normele de creștere:

Rețeta de nutreț starter pentru Cobb 500 (1-20 zile), cuprinde: porumb, grâu, șrot soia, făină de pește, germeni de porumb, carbonat de calciu, clorură de sodiu, bicarbonat de sodiu, adaos de aminoacizi esențiali de sinteză, enzime, acidifianți și alți aditivi furajeri. Valoarea nutritivă a furajului este corespunzătoare EMP 3150 Kcal/Kg, P.B. 22,5%, raportul EMP/P.B. 140 și raporturile EMP/lizină, MDL / LDP, TRD/LDP, TIP/LDP sunt la valori optime, eficiente pentru digestia și bioconversia furajului.

Rețeta de nutreț de creștere (21-33 zile), include porumb 60%, soia, gluten, ulei de porumb, premix vitamino-mineral în proporție de 1%, aminoacizi, enzime, alți aditivi inclusiv : antifungice, coccidiostatice și acidifianți. Valoarea nutritivă este potrivită: EM 3200 Kcal/ Kg, P.B. 20%, raportul EMP/P.B. 160, EMP/lizină 2,67, MDP/LDP 0,58, MCD/LDP 0,79, TIP/LDP 0,2.

Rețeta pentru nutrețul de finisare (peste 33 zile), conține porumb 59%, soia, făină furajeră, ulei de porumb, aminoacizi de sinteză, enzime, premix vitamino-mineral 1%. Valoarea nutritivo-biologică a furajului EMP 3118 – 3341 Kcal/Kg, P.B. 19,5%, raportul EMP/P.B. 171. Celelalte raporturi sunt la valori optime și din acest furaj sunt excluse ingredientele indezirabile pentru consumatori, cum ar fi medicamentele, făina de pește, făina de carne, coccidiostaticele.

Pe perioada studiată nu s-au constatat stresuri de natură alimentară, de ordin cantitativ sau calitativ, care să influențeze negativ producția și calitatea acesteia, cu unele excepții pasagere datorită unor densități mai mari și insuficienței frontului de furajare.

Parametrii de calitate ai apei folosite pentru adăparea puilor

Influența temperaturii aerului din hală asupra consumului

de furaje și de apă la puii broiler

*** p < 0,001

Din rezultatele obținute se desprind următoarele: față de lotul martor (L 1) care a beneficiat de condiții optime de microclimat, loturile L 2 i L 3, expuse la valori ridicate, peste normele de bunăstare a puilor, îi reduc consumul voluntar de furaje cu 5,2% i 21,6%și în paralel crește consumul de apă pentru răcorire, de 2,4 ori (L 2) și 2,8 ori (L3). În aceste condiții raportul apă : furaje crește brusc de la valori normale de 1,6 : 1 la 4,1 : 1 (L 2) și respectiv 5,1 : 1 (L 3) atestând efortul de adaptare al puilor.

Cercetarea atrage atenția asupra efectelor negative ale temperaturii excesive asupra puilor în vârstă de peste 30 de zile și necesitatea de a regla debitul de apă în această perioadă critică.

Rezultate obținute privind evoluția masei corporale, a sporului în creștere și a consumului de furaje, la puii crescuți în sistem intensiv

Evoluția masei corporale și influența unor factori de igienă; microclimatul și anotimpul

În perioada 2012 – 2013, pe un efectiv de circa 5 000 000 pui crecuți în unitate, s-au obținut greutăți de sacrificare cuprinse între 2212 – 2286 g, rezultate competitive pe plan național și mondial.

Evoluția sporului mediu de creștere și influența unor factori de igienă.

Sporul mediu zilnic în ferma BULETA (g)/

Sporul mediu zilnic în ferma BULETA (g)

Sporul mediu zilnic în ferma FRÂNCEȘTI (g)/

Consumul specific de furaje și influența unor factori de igienă

Consumul de furaje pe zi, pe hală, pe serie, pe fermă, pe unitate și în final pe kg spor realizat reprezintă un important parametru economic.

În conformitate cu ,,Fișa tehnologică Cobb 500”, un pui de carne, în condiții optime consumă de la vârsta de 1 zi la 40 zile o cantitate de 4200 g furaj, realizând o masă corporală de 2456 g, cu un consum specific de 1,719 kg furaj pentru un kg spor în greutate.

În unitatea studiată în funcție de fermă, serie, hală, condiții de bunăstare, puii au consumat între 3500 g și 4500 g furaj, realizând o masă corporală la sacrificare de 1,864 – 2,372 kg cu un consum specific de 1,701 – 1,960 k g, dar media pe mai mulți ani a fost între 1,78 și 1,86 kg furaje pe un kg spor.

Cercetări privind relația dintre nivelul de realizare a factorilor tehnologici de igienă, biosecuritatea fermelor, bunăstarea puilor și pierderile prin mortalitate în sistemul intensiv de creștere

Obiectivele cercetării:

Incidența pierderilor prin mortalitate pe ferme, serii de creștere și hale;

Dinamica pierderilor pe anotimp;

Dinamica pierderilor pe vârste;

Cauzele principale ale pierderilor prin mortalitate;

Depistarea unor factori ocazionali de influență asupra pierderilor prin mortalitate la pui.

Incidența pierderilor prin mortalitate pe fermă, serii de creștere și hale

Incidența pierderilor pe serii în ferma BULETA

Incidența pierderilor pe serii în ferma FRÂNCEȘTI

Influența condițiilor de microclimat și de bunăstare asupra pierderilor prin mortalitate

V1, V3 vs. V2 *** p < 0,001

Cauzele principale ale pierderilor prin mortalitate la pui

În urma examenelor clinice efectuate în halele de pui a numeroaselor necropsii făcute la fața locului și la laboratorul DSV Vâlcea, am constatat o gamă variată de cauze ce au condus la mortalitate. Dintre acestea menționăm:

pui neviabili, cu vitalitate și adaptabilitate reduse ;

vitelosaculite peritonite viteline;

dezhidratare;

congestii pulmonare și asfixii ;

aerosaculite, alte boli respiratorii;

afecțiuni ale membrelor: luxații, artrite, tendoane dislocate ;

ascită;

accidente diverse;

cannibalism;

stres de căldură;

accidente vasculare și cardiace datorită intensității mari de creștere sau ,,sindromul acut al morții”

Cercetări privind producerea puilor de carne în condițiile unei ferme ecologice

Cercetările și preocupările pentru obținerea unei serii de pui de carne în condițiile sistemului ecologic de creștere, cu respectarea REG 834/2007 și OUG 34/2000, s-au soldat cu următoarele rezultate :

S-a reușit obținerea unei serii de pui în condiții ecologice, crescuți semiintensiv în semilibertate, o perioadă de 81-90 zile (12-13 săptămâni) respectându-se toate verigile tehnologice prevăzute în legislația europeanăși națională cu privire la producția ecologică (bio).

Principalele verigi tehnologice specifice sistemului ecologic ce au fost aplicate se prezintă astfel:

Materialul biologic: pui eclozionați din ouărecoltate din gospodăriițărănești cedețineau găini din rase mixte locale, cu creștere lentă ; nu a fost nevoie de perioadă de conversie.

Tehnologia aplicată: semiintensiv, 4 săptămâni în adăpost, dupăcare au avut accesliber la padoc și spațiu înierbat. Sacrificarea s-a făcut la 81-90 zile, densitatea realizată: 8,3 pui/m² în adăpost ; 12,5 pui/m² în padoc ; 4,25 m²/pui în spațiu înierbat.

Adăpostul a corespuns normelor sub aspectul constructiv și funcțional, a asiguratnormele de suprafațăși volum prevăzute, așternut corespunzător, echipament de hrănire și adăpare, ventilație naturală dirijată, încălzire cu eleveuză electrică, iluminare naturală completată cu cea artificială.

Microclimatul din adăpost pe perioada de creștere a puilor a fost monitorizat,menținut la valori optime, a realizat 90-92 puncte în [NUME_REDACTAT], adică ,,microclimat bun”.

Alimentația puilor s-a făcut cu o rețetă pe bază de cereale ecologice, procurate

dintr-o fermă certificată, iar pentru ridicarea procentului de proteină brută în

primele 3 săptămâni s-a adăugat în hrană lapte praf, ouă fierte, brânză de

vacă(toate certificate ecologic); rețeta furajeră a inclus porumb, grâu, floarea

soarelui, mazăre, săruri minerale, proteină fiind cca 17-18 % , rețetă ce a asigurat

o creștere lentăși a evitat forțajul alimentar.

 Aprovizionarea cu apă s-a făcut corespunzător, atât sub aspect cantitativ, cât și calitativ.

Întreg fluxul tehnologic s-a încadrat în [NUME_REDACTAT] 834/2007 și OUG 34/2000 cu privire la agricultura (zootehnia)ecologică.

Rezultatele obținute sub aspectul cantitativ al producției sunt mai reduse decât cele din sistem industrial, apropiate de creșterea semiintensivă, convenționalăși în general mai bune decât rezultatele din gospodăriile populației. Remarcăm următoarele aspecte:

Masa vie la vârsta de 84-90 zile a fost de 1,946 ± 0,04 kg, cu un spor mediu zilnic pe perioadă de 22 grame, consum specific 4,6 kg și mortalitate 3,8 %. Prețul de cost pe pui a fost de 29,6 RON și pe 1 kg carne 15,1 RON.

Randamentul la sacrificare a fost de 64,7%, carcasa eviscerată cântărind 1,620±0,02 kg.

Părțile componente ale carcasei au avut următoarea pondere procentuală: piept cu os și piele 20%; aripi 13,2% ; pulpe 37,3%; tacâmuri 27 ,5%; grăsime abdominală 2%.

Compoziția chimică a pieptului și a pulpelor provenite de la puii ecologici a fost următoarea :

piept: apă 65,4%, S.U. 34,6%, proteine 24,9%, grăsime 7,9%, cenușă 1,10%, pH 5,74

pulpe: apă 65,1%, S.U. 34,9%, proteine 23,8%, grăsime 8,0%, cenușă 1,01%, pH 5,94.

Randamentul la abatorizare este mai mic decât la puii crescuți în sistem convențional precum și ponderea principalelor părți ale carcasei este mai mică.

Studiul bibliografic și cercetările efectuate ne permit să afirmăm că sistemul ecologic de creșterea puilor de carne trebuie dezvoltat în România, cel puțin pentru următoarele motive :

Puiul ecologic are o carne cu calitate senzorială excepțională, superioară puilor industriali;

Valoarea nutritivă a puilor ecologici este mai ridicată decât a celor industriali;

Puiul bio are calități gastronomice superioare și pierderile la fierbere și prăjire sunt mai mici.

Puiul ecologic este mai bun pentru sănătatea consumatorilor .

Creșterea în sistem ecologic favorizează bunăstarea și protecția animalelor.

Creșterea ecologică, mai bună pentru protecția mediului ambient.

Creșterea ecologică, mai bună pentru economia locală rurală.

 Există o presiune crescută pentru dezvoltarea unor ,,tehnologii curate”,

Studii privind calitatea cărnii de pui obținuți în diferite sisteme de creștere

Calitatea senzorială a cărnii de pasăre în funcție de sistemul de creștere

Diferențe esențiale între sistemul intensiv-industrial și sistemele alternative de creștere a puilor de carne. Motivația sistemului ecologic

Diferențe privind condițiile de creștere a puilor

3.2 Imagini din fermele ecologice de creștere a păsărilor

Sistem ecologic de creștere a găinilor ouătoare – Vedere generală amenajare interioară adăpost mobil – S.C. ARMIR S.R.L, LOC. PIETROȘANI, JUD. ARGEȘ

Sistem ecologic de creștere a puilor de carne – Vedere generală amenajare padoc – S.C. ARMIR S.R.L, LOC. PIETROȘANI, JUD. ARGEȘ

Concluzii:

Cercetările scot în evidență că sistemul intensiv-industrial de creștere a puilor de carne, rămâne principala sursă pentru satisfacerea consumului mondial și național. Pentru a se obține rezultate competitive pe piața internăși externă, unitatea studiată trebuie să asigure puilor o furajare corespunzătoare exigențelor și potențialului genetic al materialului biologic aflat în exploatare, microclimat optim pe toată perioada de creștere, condiții de bunăstare, în special prin respectarea densității maxime recomandate și evitarea stresurilor ocazionale.

Tehnologiile alternative de creștere a puilor, în special sistemul ecologic, are loc pe piața avicolă națională, dar trebuie creat material biologic cu creștere lentă, nutrețcombinat cu componente admise de această tehnologie, abatoare certificate ecologic și trebuie creat un segment de piață specific.

Puiul țărănesc de curte, va rămâne încă multă vreme în peisajul rural românesc.Gospodarii trebuie să-și schimbe mentalitatea și să abordeze avicultura țărănească de pe poziții mai economicoase.

[NUME_REDACTAT] pus accentul pe metode și medicamente naturale, inclusiv homeopatie și acupunctură

Când apare boala trebuie stabilite cauzele acesteia pentru a preveni viitoare izbucniri prin schimbarea practicilor de management

Când este potrivit, organismele de certificare trebuie să stabilească condiții bazate pe documentele veterinare ale fermei pentru a minimiza utilizarea de medicamente

Organul de certificare trebuie să alcătuiască o listă cu medicamente și perioadele de eliminare.

[NUME_REDACTAT] păsărilor este considerentul primordial în alegerea tratamentului pentru boală. Folosirea medicamentelor veterinare convenționale este permisă numai atunci când nu este disponibilă nici o altă variantă justificabilă. Când sunt folosite medicamente veterinare convenționale, perioada de eliminare trebuie să fie cel puțin dublul perioadei legale.

Este interzisă utilizarea următoarelor substanțe:

a. Stimulatori de creștere sintetici

b. Substanțe sintetice pentru stimularea producției

c. [NUME_REDACTAT] vor fi folosite numai când se știe sau se așteaptă ca bolile să constituie o problemă în regiunea fermei și când aceste boli nu pot fi controlate prin alte tehnici de management. Organul de certificare / organizația de standardizare vor defini condițiile pentru fiecare caz.

a. Sunt permise vaccinările cerute în mod legal ( pentru controlul bolilor infecțioase)

b. Sunt interzise vaccinurile obținute prin inginerie genetică și pentru bolile care au drept cauză un management neadecvat: boli bacteriologice, parazitare, etc.

Folosirea plantei Acorus calamus împotriva paraziților

Un exemplu de folosire a remediilor din plante contra paraziților este planta Acorus calamus care trăiește pe lângă ape și lacuri și în zone mlăștinoase. Rizomii uscați și pisați sub formă de pulbere sunt un insecticid foarte bun împotriva păduchilor de păsări, puricilor și muștelor de casă.Ca tratament se folosesc 15 g de pulbere pentru o pasăre adultă. Pasărea este ținută de picioare cu capul în jos și pulberea este împrăștiată pe piele. Tratamentul este sigur pentru păsări.Pulberea poate fi de asemenea împrăștiată peste dejecții pentru controlul viermilor muștelor de casă.

Tratamentele cu plante contra paraziților pot avea și un efect toxic asupra animalelor de fermă. Este de aceea important să se cunoască doza și metoda de aplicare potrivite fiecărui caz.

Tratamentul homeopatic

Conceptul de homeopatie a fost dezvoltat în sec. 18 pentru tratamentul oamenilor. În timpuri recente, unii medici veterinari folosesc această metodă și pentru tratarea animalelor. Homeopatia se bazează pe substanțe foarte diluate care provoacă simptome similare bolii dacă sunt date în concentrații ridicate.

Tratamentul homeopatic stimulează forțele de autovindecare și sistemul imunitar al unui organism. Un proces specific de diluție transferă „informația” substanței la următorul nivel de diluție. De obicei, remediile însăși nu mai conțin cantități detectabile din materialul de origine. La fel ca și la vindecarea oamenilor, este necesară o experiență largă pentru utilizarea potrivită a homeopatiei ca tratament veterinar

Bibliografie:

BĂLĂȘESCU, Mihail, BĂLTAN, Gh., DASCĂLU, Alexandru, VANCEA, I., (1980), Avicultura, București, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică ;

HUTU, IOAN și colaboratorii (2006) ,Producția puilor de carne,Ediția III, Ed. Mirton, Timișoara ;

MAN C., ALBERT IMRE (2004), Dezvoltarea și situația agriculturii ecologice pe plan mondial și național. [NUME_REDACTAT], 4 ;

MAN C., O.NEGREA, C.A.MAN (2003), Principii fundamentale în alegerea speciilor, raselor și hibrizilor pentru producția zootehnică bio. [NUME_REDACTAT], 4 ;

MORAR R., DANA L. PUSTA (2002) – Zootehniespecială, Vol.II., Ed. Todesco,

Cluj-Napoca ;

POPESCU,Elena, LUNGU, Sorin, (1991), Adăposturi și utilaje pentru creșterea păsărilor de curte , București, [NUME_REDACTAT] ;

ȘARA A., M.BENłEA (2009), Alimentația animalelor de fermă, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca ;

TONCEA, I.(2002), Ghid practic de agricultură ecologică , Ed. Academispres, Cluj-Napoca;

VACARU-OPRIS, Ioan și colaboratorii, (2002) – Tratat de Avicultură, vol. II. Ed. Ceres, București ;

VAN I., GH.MARIN (1999) – Creșterea și exploatarea găinilor ouătoare, Ed. Publirom, Bucureti ;

VAN, I. și colaboratorii, (1999) – Creșterea păsărilor în gospodăriile populației, Ed. Corvin, Deva ;

VANCEA, Ion, (1978), Tehnologia creșterii păsărilor, Timișoara, [NUME_REDACTAT] Timișoara.

Legislație românească :

Ordinul nr. 147 din 21 iunie 2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condițiile de biosecuritate în exploatațiile avicole comerciale, precum și a Procedurii privind mișcarea păsărilor vii, a produselor, subproduselor și a gunoiului de la păsări, al [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] ;

Ordinul nr. 30 din 30 martie 2010 al [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind stabilirea normelor minime de protecție a puilor destinați producției de carne.

Ordinul nr. 136 din 16 iunie 2006 al [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind standardele minime pentru protecția găinilor ouătoare.

****** Poultec – echipamente avicole