Biometrizarea Si Parcurgerea Fenofazelor de Vegetatie a Arborilor de Fag

Agronomie

Biometrizarea Si Parcurgerea Fenofazelor de Vegetatie a Arborilor de Fag

Byadmin ianuarie 1, 2024

BIBLIOGRAFIE

1 Șofletea, N., Curtu, L., 2000, Dendrologie vol I și II, "[NUME_REDACTAT] Viață", Brașov;

2. Șofletea, N., Curtu, L., 2000, Dendrologie, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

3. Stănescu V., Șofletea N., Popescu O., 1997, Flora forestieră lemnoasă a României, [NUME_REDACTAT], București;

4. Negulescu E., Săvulescu A, 1965, Dendrologie, [NUME_REDACTAT]-Silvică, București;

5. Doniță N., Geambașu T., Brad R., 2004, Dendrologie, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Arad;

6. [NUME_REDACTAT], 1953, Plantele lemnoase din R.P.R, [NUME_REDACTAT]-Silvică de Stat;

7. Doniță N, Chiriță C, Stănescu V., 1990: Tipuri de ecosisteme forestiere din România, I.C.A.S, Redacția de propagandă Agricolă;

8. Florescu I., Nicolescu N, 1996, Silvicultrua-Studiul pădurii, vol. I, [NUME_REDACTAT] libris Brașov;

9. Marcu M., 1983, Meteorologie și climatologie forestieră, [NUME_REDACTAT], București.

10. Milescu I., Alexe A., 1967: Fagul, [NUME_REDACTAT]-Silvică, București.

11. Parascan D., Danciu M., 1983, Morfologia și fiziologia plantelor lemnoase, [NUME_REDACTAT] București;

12. Târziu D., 1997, Pedologie și stațiuni forestiere, [NUME_REDACTAT], București;

13. Târziu D., 1994, Ecologie, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT];

14 *** – Amenajamentul O.S. Aiud – studiu general;

15 *** – Amenajamentul U.P. V Rimetea;

16***https://facultystaff.richmond.edu/~jhayden/plant_images/f/fagus_sylvatica_%27pendula%27_BLITHEWOLD_01s.JPG

17*** http://www.canadaplants.ca/display.php?id=953

CUPRINS

CAP. 1 ROLUL ȘI IMPORTANȚA FAGULUI (Fagus sylvatica) PENTRU ECONOMIA ȘI SILVICULTURA ROMÂNEASCĂ

Importanța fagului (Fagus sylvatica) pentru economia țării noastre

Rolul și importanța silviculturală a fagului (Fagus sylvatica)

Originea și arealul natural al fagului (Fagus sylvatica)

Variabilitatea constatată în interiorul speciei

1.5 Ecologia fagului (Fagus sylvatica)

CAP. 2 MORFOLOGIA ȘI ECOLOGIA SPECIEI LUATE ÎN STUDIU

2.1 Caracterele morfologice ale fagului (Fagus sylvatica) în arealul natural

– Rădăcina

– Tulpina

– Coroana

– Ramuri, lujeri, muguri

–

2.2 Cerințele fagului față de factorii climatici

– Temperatura

– Lumina

– Apa

– Aer

– Durata perioadei de vegetație

2.3 Cerințele fagului față de însușirile fizice și chimice ale solului

CAP. 3 ASPECTE GENERALE PRIVIND UNITATEA DE PRODUCȚIE (V RIMETEA) IMPLICATĂ ÎN STUDIU

3.1 Situația teritorial administrativă

3.2 Elemente de identificare și caracterizare a unității de producție luată în studiu

3.2.1 Denumire, vecinătăți, suprafețe, subunități de producție, structură, fond de producție, repartiție pe trupuri de pădure și bazine, districte, cantoane

3.2.2 Condițiile staționale: geologie, geomorfologie, hidrologie

3.2.3 Condiții climatice. Regimul termic, pluviometric, eolian, indicele de ariditate de Martonne

3.2.4 Condiții edafice. Tipuri și subtipuri de sol. Tipuri de stațiune și de pădur-26

CAP. 4 REZULTATE ALE CERCETĂRILOR INTREPRINSE ASUPRA SPECIEI FAGUS SYLVATICA

4.1 Stabilirea protocolului de cercetare

4.1.1 Organizarea studiului: – obiectivele cercetării;

– stabilirea variantelor;

– observații și determinări

4.2 Rezultate obținute privind biometrizarea arborilor

4.2.1 Rezultate privind tulpina

4.2.2 Rezultate privind coroana și componentele acesteia

4.2.2.1 Caracterizarea ramurilor, a lujerilor, a mugurilor

4.2.2.2 Caracterizarea frunzelor

4.2.2.3 Caracterizarea florilor

4.2.2.4 Caracterizarea fructelor

4.3 Rezultate privind parcurgerea fenofazelor de vegetație

4.3.1 Pornirea în vegetație, valori ale factorilor de mediu

4.3.2 Înfrunzitul, valori ale factorilor de mediu

4.3.3 Înfloritul, valori ale factorilor de mediu

4.3.4 Creșterea lăstarilor (lujerilor), început-sfârșit

4.3.5 Apariția fructelor, maturarea acestora, valori ale factorilor de mediu

4.3.6 Intrarea în repaus (căderea frunzelor), valori ale factorilor de mediu

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

=== lucrari ===

PROIECT DE DIPLOMĂ

CERCETĂRI PRIVIND BIOMETRIZAREA ȘI PARCURGEREA FENOFAZELOR DE VEGETAȚIE A ARBORILOR DE FAG (Fagus sylvatica) DIN U.P. V RIMETEA, O.S. AIUD

CUPRINS

CAP. 1 ROLUL ȘI IMPORTANȚA FAGULUI (Fagus sylvatica) PENTRU ECONOMIA ȘI SILVICULTURA ROMÂNEASCĂ

Importanța fagului (Fagus sylvatica) pentru economia țării noastre

Rolul și importanța silviculturală a fagului (Fagus sylvatica)

Originea și arealul natural al fagului (Fagus sylvatica)

Variabilitatea constatată în interiorul speciei

1.5 Ecologia fagului (Fagus sylvatica)

CAP. 2 MORFOLOGIA ȘI ECOLOGIA SPECIEI LUATE ÎN STUDIU

2.1 Caracterele morfologice ale fagului (Fagus sylvatica) în arealul natural

– Rădăcina

– Tulpina

– Coroana

– Ramuri, lujeri, muguri

–

2.2 Cerințele fagului față de factorii climatici

– Temperatura

– Lumina

– Apa

– Aer

– Durata perioadei de vegetație

2.3 Cerințele fagului față de însușirile fizice și chimice ale solului

CAP. 3 ASPECTE GENERALE PRIVIND UNITATEA DE PRODUCȚIE (V RIMETEA) IMPLICATĂ ÎN STUDIU

3.1 Situația teritorial administrativă

3.2 Elemente de identificare și caracterizare a unității de producție luată în studiu

3.2.1 Denumire, vecinătăți, suprafețe, subunități de producție, structură, fond de producție, repartiție pe trupuri de pădure și bazine, districte, cantoane

3.2.2 Condițiile staționale: geologie, geomorfologie, hidrologie

3.2.3 Condiții climatice. Regimul termic, pluviometric, eolian, indicele de ariditate de Martonne

3.2.4 Condiții edafice. Tipuri și subtipuri de sol. Tipuri de stațiune și de pădur-26

CAP. 4 REZULTATE ALE CERCETĂRILOR INTREPRINSE ASUPRA SPECIEI FAGUS SYLVATICA

4.1 Stabilirea protocolului de cercetare

4.1.1 Organizarea studiului: – obiectivele cercetării;

– stabilirea variantelor;

– observații și determinări

4.2 Rezultate obținute privind biometrizarea arborilor

4.2.1 Rezultate privind tulpina

4.2.2 Rezultate privind coroana și componentele acesteia

4.2.2.1 Caracterizarea ramurilor, a lujerilor, a mugurilor

4.2.2.2 Caracterizarea frunzelor

4.2.2.3 Caracterizarea florilor

4.2.2.4 Caracterizarea fructelor

4.3 Rezultate privind parcurgerea fenofazelor de vegetație

4.3.1 Pornirea în vegetație, valori ale factorilor de mediu

4.3.2 Înfrunzitul, valori ale factorilor de mediu

4.3.3 Înfloritul, valori ale factorilor de mediu

4.3.4 Creșterea lăstarilor (lujerilor), început-sfârșit

4.3.5 Apariția fructelor, maturarea acestora, valori ale factorilor de mediu

4.3.6 Intrarea în repaus (căderea frunzelor), valori ale factorilor de mediu

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Piese desenate:

Harta U.P V RIMETEA – O.S. AIUD

CAP. 1 ROLUL ȘI IMPORTANȚA FAGULUI (Fagus sylvatica) PENTRU ECONOMIA ȘI SILVICULTURA ROMÂNEASCĂ

Importanța fagului (Fagus sylvatica) pentru economia țării noastre

Este o specie importantă din pădurile țării noastre, datorită suprafețelor întinse pe care le ocupă, el oferă cantități mari de masă lemnoasă, iar calitatea acesteia este cel puțin satisfăcătoare.

Lemnul fagului este omogen, tare, greu, ușor fizibil, cu elasticitate mijlocie, de culoare albă în secțiune proaspătă (excepție la exemplarele care prezintă "inimă roșie").

Putrezește ușor în aer, se prelucrează ușor și își găsește utilizări numeroase în industria mobilei, pentru furnire, placaje, plăci fibrolemnoase, plăci celulare etc.

Lemnul aburit se prelucrează ușor și este folosit pentru fabricarea mobilei curbe, dar și pentru frize, parchete, instrumente musicale, în construcții navale etc.

Foarte apreciat este și în industria celulozei, prin impregnarea cu diverse substanțe chimice i se poate mări mult durabilitatea.

Prin distilare uscată se obțin gudroane, acid acetic și alte produse chimice.

Este foarte apreciat ca lemn de foc, având putere calorică ridicată, luată ca unitate de măsură, din lemnul de fag se poate obține mangal de calitate (Șofletea N, 2001).

1.2 Rolul și importanța silviculturală a fagului (Fagus sylvatica)

Importanța silviculturală a fagului este remarcabilă, este o excelentă specie de amestec cu bradul, molidul și gorunul.

Având temperament de umbră, formează masive închise, fiind astfel un puternic creator de mediu, întreținând un climat umbros, răcoros vara, cu structură particulară.

Contribuie active la întreținerea solului, care, în general, în pădurile de fag este bine structurat. Litiera sa se descompune activ, astfel că, în climate favorabile, humusul este de tip mull (în climate reci și umede, cu sezon mai scurt de vegetație, se poate forma humus brut sau moder).

Masivele de fag exercită o influență evidentă asupra regimului hidrologic.

Coronamentul des al făgetelor reține cantități inseminate din apa provenită din precipitații; la ploi de intensitate medie sau mare apa se concentrează și se scurge pe trunchiurile fagilor în current continuu, astfel că impactul asupra solului este mult diminuat.

De asemenea litiera reține mari cantități de apă, care se înfiltrează în sol (inclusiv prin canalele pe care le crează rădăcinile putrezite).

Este foarte apreciat și ca specie ornamentală, îndeosebi prin varietățile (formele) cu frunze roșii și ramuri pendente (ca în parcurile din Anglia, unde s-a introdus și în garduri vii, în care exemplarele sunt menținute, prin tundere, la circa 2-3 m înălțime iar lățimea toaletării este relative mare, de circa 2-3 m), (Șofletea N, 2001).

1.3 Originea și arealul natural al fagului (Fagus sylvatica)

Fagul (Fagus sylvatica) este o specie europeană, răspândită în ținuturile vestice, centrale și sudice ale continentului.

Limita vestică ajunge până la [NUME_REDACTAT], iar limita estică pâna în nordul Moldovei, de unde trece în Carpați. [NUME_REDACTAT] (O.S. Dorohoi) este unul dintre ultimele masive compacte de fag din arealul estic al speciei.

La sud, atinge Pirineii și țărmurile Mediteranei, din Franța până în Grecia, iar spre nord se ridică până în sudul Scoției și sudul [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] de nord-vest, fagul este o specie de câmpie și de dealuri, în timp ce în sud și sud-est el devine o specie exclusiv .

[NUME_REDACTAT] ajunge până la 1650 m altitudine‚ în Pirinei la 2000 m, iar pe flancurile Etnei‚în Sicilia, la 2160 m.

Formează întinse arborete pure sau în amestec, mai ales în regiunile [NUME_REDACTAT]. Astfel, în Europa, cele mai întinse suprafețe le ocupă în fosta Iugoslavie cu 4.000.000 ha , urmată de România cu circa 2.000.000 ha, Germania cu circa 2.000.000 ha, Franța cu 1.700.000ha, 650.000 ha (Milescu I., 1967).

[NUME_REDACTAT] specia este cea mai răspândită, ocupând circa 1.915.600 ha-31% din suprafața păduroasă a țării, adică 11.7 % din făgetele euro-asiatice. Se întinde în întregul lanț carpatic, începând de la dealurile joase până în regiunea muntoasă (fig. 1).

Fig. 1 – Arealul fagului în România (Șofletea N., Curtu L., 2007)

Limita inferioară a făgetelor încheiate se găsește la altitudinea de 300-500 m, iar limita superioră la 1400 m. La coline, pe flancurile văilor umede, păduri de făgete coboară și mai jos până la 150-200 m, iar în Banat, pe [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] se găsesc arborete până la circa 100 m (60 m pe [NUME_REDACTAT]).

Insule izolate de fag apar și în nordul Dobrogei, ca și în [NUME_REDACTAT] (la Bucovăț, lângă și Stârmina, lângă [NUME_REDACTAT] Severin) și în [NUME_REDACTAT], în vecinătatea lacului Snagov.

[NUME_REDACTAT] Meridionali (Parâng, Vâlcan, Retezat) și în [NUME_REDACTAT], limita superioară a făgetelor depășește 1400 m (maximum circa 1650 m în Parâng), constituind uneori și limita superioară a pădurii ([NUME_REDACTAT], Semenic, Parâng, Vâlcan, Sebeș, Gărgarea, uneori prin defrișarea molidișurilor de limită, ca în masivul Gârbova).

În acest areal altitudinal foarte larg, fagul constituie frecvent arborete pure pe suprafețe considerabile, mai ales pe versanții sudici ai [NUME_REDACTAT], în Apuseni și în [NUME_REDACTAT]. Deseori el se localizeaza împreună cu alte specii, cum este gorunul, carpenul, bradul, molidul și altele. La dealuri participă la constituirea șleaurilor, iar în regiunea de munte, mai ales în [NUME_REDACTAT], pe versanții răsăriteni, formează întinse arborete de amestec cu bradul și molidul (Șofletea N., 2001).

Variabilitatea constatată în interiorul speciei

În arealul fagului s-au identificat o serie de rase geografice, în general mai slab exprimate decât la rășinoase.

[NUME_REDACTAT] sylvatica borealis este localizat pe litoralul [NUME_REDACTAT], la altitudini mici; F. sylvatica britanica, în nordul Angliei; F. sylvatica scandinavica, în sudul [NUME_REDACTAT]; F. sylvatica celtica în nordul Franței; F. sylvatica pomeranica, în Danemarca, ș.a.

Dintre subspeciile, varietățile și formele existente la noi, sunt reprezentate:

● F.s .ssp. sylvatica, comună în întrgul areal;

● F.s. moesica, identificată în (Semenic), Oltenia (Cozia), Dobrogea (M-ții. Măcinului);

● F.s. var. pendula, în [NUME_REDACTAT], la circa 800m altitudine (fig. 2);

Fig. 2 – F.s. var. pendula

(https://facultystaff.richmond.edu/~jhayden/plant_images/f/fagus_sylvatica_%27pendula%27_BLITHEWOLD_01s.JPG)

● F.s. var. vulgaris, comună în întregul areal;

● F.s. czeczottae, pe [NUME_REDACTAT] și pe [NUME_REDACTAT];

● F.s. f. beckii, în făgetele de limită din Parâng;

● F.s .leucodermis, din [NUME_REDACTAT] și Bistriței, [NUME_REDACTAT] (jud. Argeș), din [NUME_REDACTAT], în Apuseni, de la Suharău (jud. Suceava);

● F.s. quercoides, în Ciucaș, [NUME_REDACTAT];

● F.s.f. atropunicia, cultivată în unele parcuri și grădini (fig. 3).

Fig. 3 – F.s. f. atropunicia

(http://www.canadaplants.ca/display.php?id=953)

Fagul din regiunile montane și submontane ale Europei vestice, centrale și estice-F.s. montana cuprinde o serie de climatipuri cum sunt: F.s. pyrenaica din Pirinei, F.s. gallica, din Jura, F.s. alpina din [NUME_REDACTAT], F.s. austriaca, din [NUME_REDACTAT]; F.s. hercynica, din zona montană și colinară a [NUME_REDACTAT]; F.s. carpatica, din [NUME_REDACTAT]; F.s. polonica și F.s. silesiaca, din [NUME_REDACTAT]; F.s. transilvanica, din Carpații românești; F.s. balcanica, din Balcani; F.s. podolica, din [NUME_REDACTAT] și Moldovenesc (Svoboda 1955).

Fagul din noastră include, de asemenea, o serie de ecotipuri distincte, în special cu adaptabilitate climatică, dintre care menționăm:

● fagul bucovinean și cel din ținuturile de la limita estică a arealului speciei (nord-estul țării), cuprinzând populații adaptate la climate relative spre, cu geruri mari iarna, iar precipitațiile sunt la nivel suboptim sau chiar la limita de suportanță a speciei; frecvența mare a pișcăturilor de ger este o dovadă a condițiilor climatice de limită pe care le suportă aceste arborete;

● fagul bănățean, climatip relative termofil, care manifestă mare adaptabilitate față de condițiile staționale locale, coborând adeseori la altitudini mici, chiar și în stațiuni xerofitice;

● fagul din ținuturile vestice ale [NUME_REDACTAT], din zonele colinare, care manifestă, de asemenea înclinații relative termofile;

● fagul dobrogean, din [NUME_REDACTAT], pe un versant cu expoziție nordică (pădurea Luncavița), adaptat la climatul local cald, relative uscat, cu ierni aspre;

● fagul de mare altitudine, ecotip climatic adaptat la un sezon mai scurt de vegetație, cu amplitudini termice mai mari;

● fagul de mică altitudine, existent insular în stațiuni calde, cu precipitații reduse, dar cu umiditate atmosferică relative ridicată, la câmpie sau coline joase;

În privința cerințelor edifice, fagul este destul de unitar, astfel că geneza populațiilor cu statut de edafotip a marcat în mică măsură arealul său carpatic, (Șofletea N, 2001).

1.5 Ecologia fagului

Făgetele reprezintă o formație de altitudini mijlocii și mici. În funcție de mărimea masivului montan, ele pot urca până la jumătatea versantului, până la treimea lui superioară, sau chiar până în vârf, ajungând în cazuri excepționale la limita superioară a pădurii. Situații în care fagul constituie arborete de limită superioară a pădurii se întâlnesc în sud-vestul [NUME_REDACTAT] și în [NUME_REDACTAT]. În zonele în care trecerea la amestecurile de fag și rășinoase are loc pe versant, făgetele montane ocupă de regulă primele două suprafețe de eroziune și nu ajung niciodată pe ultima cea mai înaltă.

Relieful corespunzător făgetelor este foarte variat. Majoritatea făgetelor predomină pe versanții cu o gamă largă de înclinări, de la slab înclinat (10-15º) până la foarte înclinat (45-50º și chiar mai mult), și pe toate expozițiile în optimul său climatic. Pe pante mari și foarte mari, sunt situate făgetele din sudul și vestul țării, unde și energia de relief este mare; pantele mai domoale apar în est și sud-est.

Ca o regulă generală se oservă că pantele cresc o data cu altitudinea, la aceleași coordonate geografice având pantele medii de 20-25º până la 900-1000 m și pantele mari 35-60º mai sus.

Substratul geologic este foarte variat, existând o puternică diferențiere regională. Cele mai extinse sunt făgetele de pe formațiuni metamorfice, în care predomină șisturile cristaline acide (Chiriță, 1977), cum sunt cele din [NUME_REDACTAT] (cu unele excepții), din grupa sudică a [NUME_REDACTAT], precum și din zonele mai joase de la contactul cu gorunetele, unde la micașisturi, gnaise și paragnaise se adaugă și șisturi cristaline, de regulă de natură sericito-cloritoase, cu structură ușor degradabilă.

Făgetele de pe roci eruptive, mai ales andezitice (magme, piroclaste, riolite) și în general cu structură volcano gen sedimentară, sunt și ele destul de răspândite ocupând aproape în exclusivitate pantele tuturor munților vulcanici cu limite altitudinale specifice fagului (lanțul Oaș-Gutâi-Țibleș apoi Căliman, Harghita-Gurghiu).

Făgetele de pe formațiuni geologice sedimentare, în principal fliș, dar și marne, alternanțe de marne cu diverse pietrișuri la deal, prezintă o mare extindere în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], nelipsind însă nici din sud, în [NUME_REDACTAT] și Olteniei.

Din cele expuse rezultă că, zonalitatea petrografică amintită nu se suprapune pe arealul fagului, nu este proprie făgetelor, ci reproduce structura istorico-geologică a spațiului nostru geografic. Cu alte cuvinte, făgetele nu au un substrat geologic anumit, propriu numai lor, ci merg pe absolut toate tipurile de substrat, manifestând în mod aparent o totală idiferență față de acestea numai în condiții de optim climatic, când nu există limitări de ordin termic și pluvial. Preferințe apar numai la limitele arealului, pentru substrate calcaroase-limita nordică și altitudinală, silicoase la limita sudică.

De asemenea, cercetările efectuate de Chiriță și colaboratorii (1958) în [NUME_REDACTAT], au arătat că făgetele de productivitate superioară, apar numai pe formațiuni litologice marnoase și marno-gresoase de vârstă eocenă (fliș), iar făgetele de productivitate mijlocie și inferioară apar pe cele mai variate substraturi.

Din consultarea datelor existente în Monografia geografică a R.P.Române (1960) și în alte lucrări climatologice, rezultă că temperatura medie anuală este cuprinsă între 6.5 -8.5º C la făgetele de deal și 4-6.5 ºC la cele de munte, temperaturile lunii cele mai calde (iulie) sunt de 16 și 18.5 ºC, respectiv 13-16 ºC.Luna cea mai rece se înscrie în limitele unui climat cu termicitate moderată, având valori cuprinse între -2.8 și -4.5 ºC la deal, și -4.5 și -6 ºC la munte. Din examinarea extremelor termice, rezultă că numărul zilelor cu temperaturi pozitive este destul de ridicat (200-280 zile/an ), în schimb numărul zilelor cu temperaturi de 10 sau peste 10 ºC nu sunt prea numeroase (140-170-zile /an), arătând un potențial bioactiv moderat (o perioadă de vegetație de lungime medie). Făcând abstracție de unele abateri accidentale, se poate constata că regimul termic al făgetelor se prezintă destul de omogen.

În arealul fagului precipitațiile medii anuale variaza între 500-1400 mm. Interdependența dintre temperatură și precipitațiile atmosferice este determinantă pentru existența arborilor, din această cauză simpla valoare a precipitațiilor atmosferice anuale nu spune mare lucru dacă nu este corelată cu temperatura. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că folosirea precipitațiilor depinde de condițiile edafo-topografice și de sezonul în care cad. Regimul pluvial, spre deosebire de cel termic este mai variabil, prezentând mari deosebiri între stații și de la o lună la alta.

Astfel diferența dintre extreme este de peste 800 m/an (Stâna de Vale cu 1364 mm și Lespezi 485 mm). Foarte importante sunt și variațiile în timp care se prezintă cu un maxim foarte pronunțat în iunie (în general peste 100 mm) și două minime din care unul mai puternic iarna și unul mai slab în toamnă. Pe ansamblu curba pluvială a făgetelor este destul de regulată având minimele și maximele clar exprimate.

Umiditatea relativă a aerului poate avea valori ridicate 75-85%, acolo unde există o corelație optimă între cuantumul precipitațiilor și regimul termic. Atunci când umiditatea atmosfercă poate fi întreținută de unele condiții particulare de relief, aceasta poate suplini într-o oarecare măsură scăderea cantității precipitațiilor, ceea ce permite fagului să coboare mult pe văi, spre poalele versanților în regiunea de colină.

Fagul este cunoscut ca o specie cu temperament pronunțat de umbră. În condițile țării noastre, el este considerat ca specia cea mai de umbră dintre foiasele indigene și care se poate mulțumi în masive cu 1/10…1/85 din intensitatea luminii în loc deschis. Prima consecință a acestui fapt constă în aceea că, fagul formează masive închise, uneori lipsite complet de subarboret și pătură erbacee (făgete nude).

Marea variație litologică, prin care se caracterizează mediul fizic al făgetelor se reflectă și în domeniul edafic care cuprinde peste 12 tipuri de soluri, aparținând la 6 clase morfogenetice, determinantă în acest caz fiind starea fiziologică a solului (necesită soluri profunde-mijlocii, permanent reavene, destul de afânate, cu textura nisipo-lutoasă până la luto-nisipoasă, sărace în schelet).

Cele mai răspândite, ocupând o mare parte din arealul făgetelor montane, dar care, în condiți litologice speciale (gresii foarte acide) pătrund și în domeniul făgetelor colinare sunt solurile brune-acide. Acestea sunt raspândite pe suprafețe mari, continue în grupele nordică și centrală ale [NUME_REDACTAT], și pe suprafețe mai mici în Carpații de Curbură și [NUME_REDACTAT].

Foarte răspândite, dar cu o distribuție mai fragmentată, mai regionalizată în aria făgetelor, sunt solurile luvice (brune-podzolite).

Zona de mare extindere a acestora sunt în primul rând Subcarpații (Moldovei, Munteniei, Olteniei), apoi piemonturile, dealurile și podișurile extracarpatice, prin care se face trecerea de la munte la câmpie.

Solurile cu trofiicitate ridicată, de productivitate superioară pentru fag, sunt și solurile brune eumezobazice, brune de luncă, bogate în humus și slab gleizate, mai puțin cele brune argiloiluviale, cu humus nu prea acid, dacă sunt în stare fizică bună (cu textură și permeabilitate pentru aer și apă) și cu volum edafic mare.

Fagul este o specie exigentă și mare consumatoare de substanțe nutritive, consumând în medie pe an si pe hectar 14 kg Ca, 5 kg K, 3 kg P, 10 kg N, conform schemei elaborate de Albert R. Este mai exigent decât bradul (exceptând potasiul), molidul, mesteacănul și pinul silvestru, dar mai pițin exigent decât stejarul (exceptând calciul). Pe același substrat asigură un circuit mai activ al bazelor de schimb, decât molidul.

Având în vedere marea varietate de soluri întâlnite în făgete, nu putem spune că există un tip de sol specific fagului, dar există o preferință pentru tipul brun acid. Având în general o stare fizică bună, acest sol convine fagului în cea mai mare măsură, dat fiind că sub el mediul nu este exagerat de acid. Destul de apreciat este si solul brun eumezobazic dar se pare că în acest caz pe primul plan trec însușirile chimice, categoric mai bune decât la tipul precedent (Șofletea N., 2001).

Pentru a evidenția mai succint condițiile de optim si factorii ecologici limitativi ai fagului vom prezenta în tabelul de mai jos, fișa ecologică a acestei specii elaborată de V. Stănescu.

Fișa ecologică a speciei Fagus sylvatica

Tab. nr. 1.5.1

Notații: l = limitativ; s = suboptim; o = optim.

În condițiile climatice din noastră, fagul este considerat o specie cu exigențe mijlocii față de căldură, ocupând al doilea loc după gorun și fiind urmat de brad și frasin. El necesită la noi un climat blând, cu amplitudini mici de temperatură. Apariția climatilui aspru, continental, cu amplitudini mari de la iarnă la vară, constituie un factor care limitează răspândirea fagului.

Gerurile puternice din timpul iernii, pot provoca la fag degradarea unei părți din tulpină, dând nastere așa-zisei ”inimi de ger” precum și apariția gelivurilor deschise și a pișcăturilor scoarței. La noi în fenomenul apariției dramenului de ger s-a produs în masă în făgetele din toată regiunea Carpaților, în iarna 1928-1929. Modificările lemnului în cazul duramenului de ger sunt asemănătoare cu cele din lemnul cu inimă roșie, dar mai puțin intense.

Fagul este considerat în mod unanim, ca o specie foarte sensibilă la înghețurile de primăvară, fiind urmat de brad, stejar și frasin. Astfel, în România a fost semnalată degerarea completă a lujerilor în creștere, și a frunzelor ieșite recent din muguri, care după dezgheț se înmoaie, capătă o culoare roșiatică, apoi se brunifică și se uscă. Refacerea frunzișului are loc la începutul lunii iunie, ceea ce duce la pierderea fructificației și determină scăderea importantă a acumulării de biomasă. Acțiunea nefastă a înghețului târziu se repercutează și asupra plantulelor de fag, afectând hotărâtor regenerarea naturală și răspândirea acestei specii.

Fagul este o specie cu un consum de apă foarte ridicat (superior bradului și molidului), din această cauză deficitul de umiditate are o influiență deosebit de negativă asupra dezvoltării lui. S-a observat la fag, formarea unui ritidom asemănător cu cel al bradului în stațiunile cu soluri mai uscate. Lipsa de apă pe care o resimt arborii pe soluri superficiale și pietroase, se reflectă în primul rând prin reducerea creșterii în înalțime, tulpinile devin strâmbe, noduroase, lujerii anuali cu internoduri scurte, iar accentuarea acestor caractere duce la nanism.

Așa cum s-a arătat anterior, fagul nu are pretenții față de condițiile pedologice, atunci când proprietățile fizice sunt favorabile.Totuși, în unele cazuri solul poate constitui un factor limitativ. Astfel, fagul vegetează slab pe soluri superficiale, fiind cu totul contraindicat pentru terenurile degradate, suportă foarte greu solurile compacte, nu suportă uscăciunea din sol. Deși fagul are ptretenții mari pentru umiditate, el nu suportă solurile umede sau turboase.

Fagul este o specie sensibilă față de scăderea temperaturii solului, și, deși suportă bine temperaturi ale aerului de -25 până la -30ºC, totuși rădăcinile sale fine îngheață când temperatura solului scade sub -13 până la -16ºC; creșterea cea mai activă a rădăcinilor are loc în jurul temperaturii solului de 20..30ºC.

Față de reacția solului fagul manifestă de asemenea preferințe, majoritatea făgetelor vegetând pe soluri slab acide-acide (pH 6.5-5.0). Pe măsură ce crește aciditatea solului, productivitatea arboretelor de fag scade. Fagul suportă foarte greu solurile puternic acide, situație când vegetează slab, iar puieții dispar în 2-5 ani (Șofletea N., 2001).

CAP. 2 MORFOLOGIA ȘI ECOLOGIA SPECIEI LUATE ÎN STUDIU

2.1 Caracterele morfologice ale fagului (Fagus sylvatica) în arealul natural

[NUME_REDACTAT] în primii 5-6 ani este pivotantă, apoi devine fasciculară, cu ramificații laterale mult întinse la suprafață, din care se dezvoltă rădăcini ce se înfig adânc în sol sau pătrund prin crăpăturile stâncilor.

Datorită sistemului radicelar puternic, fagul rezistă bine acțiunii vântului; ancorarea în sol este și mai bine asigurată prin concreșterea rădăcinilor între arborii vecini (Negulescu E, 1965)

[NUME_REDACTAT] în masiv strâns este dreaptă, cilindrică, spălată de crăci până la mari înălțimi; la unele exemplare, se constată bifurcarea tulpinii în urma pierderii vârfului dintr-o cauză oarecare; scoarța cenușie până la albicioasă, de multe ori cu pete mari albe-cretacee; este subțire și nu formează ritidom decât rareori, mai ales la baza trunchiului (fig. 4).

Fig. 4 – Scoarță cenușie-albicioasă a fagului

Dintre caracterele tulpinii arborilor de fag se prezintă variația rectitudinii – o caracteristică aflată în măsură sub dependență genetică, de importanță majoră, în strânsă legătură cu cilindricitatea de care depinde dirijarea lemnului pentru obținerea sortimentelor superioare (cherestea, furnire etc).

Acestui caracter i se pot atribui graduări, cum ar fi:

● tulpină rectilinie;

● tulpină curbată într-un singur plan în partea superioară;

● tulpină curbată într-un singur plan în partea inferioară;

● tulpină sinuoasă (curbată în mai multe planuri).

[NUME_REDACTAT] la arborii izolați este larg-ovoidă, cu frunziș des și bogată în crăci, coboară până în părțile joase ale tulpinii; în stare de masiv, ramurile principale sunt îndreptate în sus. Obișnuit la arborii mărginași, crăcile laterale dinspre lumină sunt orizontale și dispuse distic într-un singur plan.

Ramuri, lujeri, muguri

Grosimea ramurilor – caracter de ordin calitativ, determină posibilitatea de elagare a arborilor, a resorbirii rapide a nodurilor cu consecințe directe asupra calității trunchiului (fig. 5).

Fig. 5 – Prezența ramurilor pe exemplare de fag

Ramurile groase sunt rezistente la rupturi de zăpadă dar se elaghează cu greutate, iar resorbția nodurilor se face lent, ramurile subțiri sunt fragile, dar prezintă avantajul că produc noduri mici fără să influențeze negativ calitatea lemnului.

Acestui caracter i se pot atribui următoarele graduări:

● ramuri subțiri;

● ramuri mijlocii;

● ramuri groase;

După elagarea ramurilor laterale, în timp pot să apară pe tulpină linii curbe de culoare închisă (acolade), denumite "bărbi chinezești".

Lujerii subțiri, geniculați, cu lenticele albicioase, spre vârf pubescenți sau glabri, la bază cu un inel circular rămas după căderea solzilor mugurelui din care au luat naștere.

Mugurii lung-fusiformi, mari de 2-3 cm, foarte depărtați de lujeri și așezați spiralat pe lujerii lungi terminali, și distic pe cei laterali (fig. 6).

Fig. 6 – Mugurii fusiformi ai fagului

Cicatricea mică cu 5 urme fasciculare, din care 3 sunt grupate în mijloc.

Frunzele sunt eliptice până la ovate, mai rar slab obovate, de 5-10 cm lungime (fig. 7), cu vârf acut și baza îngustă sau rotunjită, pe margini sinuate, rar dințate sau aproape întregi, în tinerețe moi păroase pe ambele fețe, pe margine ciliate, ulterior glabre pe față pe dos păstrând smocuri de peri în unghiurile dintre nervure; pețiolul de circa 1 cm lungime; toamna devin pieloase și înainte de cădere devin arămii (Șofletea N., 2001).

Fig. 7 – de fag

2.2 Cerințele fagului față de factorii climatici

[NUME_REDACTAT] arborilor are loc numai între anumite limite de temperatură a aerului și solului. În acțiunea temperaturii asupra creșterii se pot distinge trei situații: un minimum, un optim și un maxim (Parascan, Danciu, 1983).

Sub sau peste anumite temperaturi plafon (valorile plafon de minim și cele de maxim fiind variabile în funcție de specie, vârstă și starea fiziologică a arborelui), creșterea nu se mai produce, întrucât procesele fiziologice din arbore fie se desfășoară cu intensitate mult redusă, fie încetează complet. În zona de optim, procesul de creștere se derulează cu intensitate mai mare sau mai mică, în funcție de variația temperaturii (și a celorlalți factori ecologici) în limitele zonei respective (Parascan, Danciu, 1983).

În condițiile climatice din noastră, fagul este considerat o specie cu exigențe mijlocii față de căldură, ocupând al doilea loc după gorun și fiind urmat de brad și frasin. El necesită la noi un climat blând, cu amplitudini mici de temperatură. Apariția climatului aspru, continental, cu amplitudini mari de la iarnă la vară, constituie un factor care limitează răspândirea fagului.

Comportamentul mezoterm al acestei specii este evident, ceea ce restricționează în mod vădit avansarea sa în zona de Picetum (Șofletea N, 2001).

[NUME_REDACTAT] fagului este de umbră (cel mai pronunțat de umbră dintre toate foioasele arborescente de la noi). În stare de masiv se mulțumește cu numai 1/60-1/80 din luminozitatea totală. Uneori fagul constituie arborete atât de bine încheiate, încât lumina pătrunde greu în interiorul lor, astfel că, în aceste situații, speciile însoțitoare arbustive adeseori lipsesc; pot lipsi chiar și plantele ierboase-cazul "făgetelor nude". Creșterile puieților puși în lumină sunt foarte active, diferențel față e cei umbriți fiind remarcabile (Marcu, 2000).

[NUME_REDACTAT] este o specie cu un consum de apă foarte ridicat (superior bradului și molidului), din această cauză deficitul de umiditate are o influiență deosebit de negativă asupra dezvoltării lui. S-a observat la fag, formarea unui ritidom asemănător cu cel al bradului în stațiunile cu soluri mai uscate. Lipsa de apă pe care o resimt arborii pe soluri superficiale și pietroase, se reflectă în primul rând prin reducerea creșterii în înalțime, tulpinile devin strâmbe, noduroase, lujerii anuali cu internoduri scurte, iar accentuarea acestor caractere duce la nanism.

[NUME_REDACTAT] fagului la dealuri este cel mai adesea influențată de condițiile geomorfologice particulare create de versanții umbriți și de existența văilor cu umiditate atmosferică ridicată, care pot favoriza coborârea sa la altitudini mici, uneori chiar sub 100 m. Totuși fagul este foarte sensibil la secetă și uscăciune.

Durata perioadei de vegetație

Tab. nr. 2.2.1

Analizând tabelul de mai sus se poate constata că fagul se află în optimul ecologic, în ceea ce privește lungimea perioadei bioactive, într-un interval cuprins între 5 și 7 luni.

2.3 Cerințele fagului față de însușirile fizice și chimice ale solului

Așa cum s-a arătat anterior, fagul nu are pretenții față de condițiile pedologice, atunci când proprietățile fizice sunt favorabile.

Totuși, în unele cazuri solul poate constitui un factor limitativ. Astfel, fagul vegetează slab pe soluri superficiale, fiind cu totul contraindicat pentru terenurile degradate, suportă foarte greu solurile compacte, nu suportă uscăciunea din sol. Deși fagul are pretenții mari pentru umiditate, el nu suportă solurile umede sau turboase.

Fagul este o specie sensibilă față de scăderea temperaturii solului, și, deși suportă bine temperaturi ale aerului de -25 până la -30 ºC, totuși rădăcinile sale fine îngheață când temperatura solului scade sub -13 până la -16 ºC; creșterea cea mai activă a rădăcinilor are loc în jurul temperaturii solului de 20…30ºC.

Față de reacția solului fagul manifestă de asemenea preferințe, majoritatea făgetelor vegetând pe soluri slab acide-acide (pH 6.5-5.0). Pe măsură ce crește aciditatea solului, productivitatea arboretelor de fag scade. Fagul suportă foarte greu solurile puternic acide, situație când vegetează slab, iar puieții dispar în 2-5 ani (fig. 8).

Fig. 8 – Semințiș de fag pe soluri slab acide-acide

CAP. 3 ASPECTE GENERALE PRIVIND UNITATEA DE PRODUCȚIE (V RIMETEA) IMPLICATĂ ÎN STUDIU

3.1 Situația teritorial administrativă

Obiectul prezentului studiu îl constituie U.P. V Rimetea, din [NUME_REDACTAT] Aiud, [NUME_REDACTAT] Alba-Iulia.

Suprafața păduroasă a unității de producție este situată în bazinele superioare ale văii Aiudului, afluent de dreapta al râului Mureș, și al văii Trascăului, afluent de dreapta al râului Arieș și se află pe teritoriul comunelor Rimetea și Livezile din județul Alba și comunei Moldovinești din județul Cluj (parcelele 52-55, cu o suprafață de 108 ha), (***, 15).

3.2 Elemente de identificare și caracterizare a unității de producție luată în studiu

3.2.1 Denumire, vecinătăți, suprafețe, subunități de producție, structură, fond de producție, repartiție pe trupuri de pădure și bazine, districte, cantoane

Vecinătăți, limite

Unitatea de producție în studiu se învecinează la (***, 15):

nord – cu O.S. Turda prin culmea Știbeiu, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT];

est – cu O.S. Turda prin culmea ce trece prin vf. Grădina lui Petru, vf. [NUME_REDACTAT], vf. [NUME_REDACTAT] șu [NUME_REDACTAT]

– cu U.P. VI Miraslău prin [NUME_REDACTAT] și V. Griberii;

sud și sud-vest – cu U.P. IV Poiana prin culmea ce trece peste [NUME_REDACTAT], Dl. Șipoțelelor, Dl. Curmăturii, Dl. Olarului, Dl. Dumbrăvița, Dl. Frunții, până la vf. Itului;

vest – cu O.S. Valea de Arieș, prin culmea Bedeleu, culmea Piatra cu Urdă și [NUME_REDACTAT].

Trupuri de pădure sau bazinete componente

Pădurile ce compun unitatea de producție a V-a Rimetea sunt situate în 17 trupuri de pădure (bazinete).

În tabelul de mai jos este prezentată această situație.

Trupuri de pădure constituente

Tabel nr. 3.2.1.1

Aceste trupuri de pădure sunt relativ compacte și sunt dispuse spre marginile teritoriului în care este situată unitatea de producție (***, 15).

Administrarea fondului forestier

Pădurile și terenurile care formează fondul forestier, potrivit reglementărilor actuale, sunt de proprietate publică și de proprietate privată.

Administrarea fondului forestier de proprietate publică

Pădurile și terenurile care fac parte din fondul forestier proprietate publică sunt administrate de către [NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] a Pădurilor (***, 15).

Administrarea fondului forestier de proprietate privată

Pădurile și terenurile care fac parte din fondul forestier proprietate privată, cedate conform Legii 18/1991 proprietarilor particulari, sunt administrate de [NUME_REDACTAT] – deținătorii legali a acestor terenuri – sub îndrumarea și controlul organelor silvice.

Pe teritoriul unitatății de producție se găsesc păduri proprietate privată în suprafață de 117.0 ha, predată până la data de 1 septembrie 1999 din fondul forestier proprietate publică (a statului) foștilor proprietari, în baza Legii 18/1991.

Terenurile cu vegetație forestieră în afara fondului forestier

Pe teritoriul unității de producție se mai află următoarele categorii de terenuri cu vegetație forestieră, necuprinse în datele statistice ale acestui studiu, și anume (***, 15):

vegetație forestieră sub formă de arbori, pâlcuri și trupuri izolate, care nu sunt considerate păduri în sensul [NUME_REDACTAT] și nu sunt cuprinse în fondul forestier național;

vegetație forestieră tânără (1-30 ani), formată din fag, carpen, plop tremurător, mesteacăn etc., instalată natural pe fânețele neîngrijite, sub formă de pâlcuri de arbori sau trupuri de pădure cu suprafețe și consistențe variabile;

pășuni împădurite, cu suprafața de 145.0 ha, incluse în trupul de pășune “[NUME_REDACTAT]”; din acestea, 90.0 ha sunt situate pe raza comunei Rimetea (trupurile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]), iar 55 ha (trupul [NUME_REDACTAT] Izvoare) este situat pe raza comunei Moldovenești. Aceste păduri sunt formate, în general, din amestecuri de fag și gorun, cu numeroase pâlcuri de plop tremurător sau mesteacăn, având vârste cuprinse între 50-75ani și consistența 0.6-0.8.

Organizare administrativă

Din punct de vedere administrativ pădurile din această unitate de producție sunt arondate în 3 cantoane silvice care aparțin de o brigadă silvică, așa cum se prezintă în tabelul de mai jos (***, 15).

Organizarea administrativă

Tabel nr. 3.2.1.2

Structura fondului de producție și protecție

Fondul forestier din această unitate însumează 2344.0 ha, din care pădurile și terenurile destinate împăduririi totalizează 2286.2 ha, adică 97.5%. Indicele de utilizare a terenului din fondul forestier este cu ceva mai mic decât cel normal (96.9%) din cauza suprafeței relativ mare a terenurilor neproductive (50.9 ha). Terenurile destinate gospodăririi silvice ocupă 6.9 ha.

Prin zonarea funcțională, actualizată în cadrul acelorași norme tehnice existente și la amenajarea precedentă, suprafața ocupată de păduri și terenuri destinate împăduririi s-a încadrat în:

◄grupa I………………………………………………..708.0ha (31%);

◄ grupa a II – a……………………………………..1578.2ha (69%)

Total 2286.2ha (100%)

În continuare se prezintă analiza structurii actuale a fondului de producție-protecție, cât și evoluția acestuia de-a lungul ultimei perioade de amenajare (1989-1999). Acest lucru ne-a permis, de altfel, să tragem și anumite concluzii cu privire la nivelul de gospodărire aplicat acestor păduri. Concomitent ea va permite să se contureze și anumite premise pentru măsurile care se impun în viitor.

Evoluția compoziției arboretelor

Tabel nr. 3.2.1.3

Evoluția claselor de vârstă

Tabel nr. 3.2.1.4

Evoluția claselor de producție

Tabel nr. 3.2.1.5

Evoluția categoriilor de consistență

Tabel nr. 3.2.1.6

Evoluția volumului și creșterii curente la ha

și a altor caracteristici de ansamblu ale arboretelor

Tabel nr. 3.2.1.7

Din datele consemnate în tabelele anterioare rezultă câteva caracteristici de ansamblu pentru arboretele din această unitate de producție. Dintre aceste se evidențiază, în primul rând, participarea aproximativ neschimbată a principalelor specii care intră în compoziția lor. Proporția mare deținută de carpen se datorează modului defectuos de gospodărire a acestor păduri până în anii ‘50, când aceste păduri au fost tăiate în crâng, urmărindu-se, în special, obținerea de lemn de foc. În viitor compoziția va suferii modificări destul de importante, prin scăderea drastică a ponderii de participare a carpenului, cât și prin reducerea proporției molidului.

Clasele de vârstă prezintă o structură neechilibrată încă de la prima amenajare, ca rezultat al modului de gospodărire aplicat de proprietari înainte de trecerea arboretelor din această unitate în proprietatea statului. Pe ansamblul lor, pădurile au îmbătrânit de la o etapă la alta, ca urmare a recoltării de produse principale pe suprafețe foarte reduse.

Suprafețele pe clase de producție și suprafețele pe categorii de consistență se mențin, în mare, neschimbate atâta vreme cât în viața acestor arborete nu s-au înregistrat evenimente deosebite. Valorile medii pentru clasa de producție sunt practic aceleași de la o etapă de amenajare la alta.

Consistența medie a crescut de la amenajarea precedentă de la 0.79 la 0.81 în prezent, urmare, în special, a neexecutării tăierilor de îngrijire (curățiri și rărituri).

Datorită modului de regenerare a arboretelor, preponderent, din lăstari, suprafața ocupată de arboretele subproductive sau derivate de productivitate inferioară este destul de mare-86.8ha (4% din suprafața păduroasă a unității de producție). Arboretele de productivitate superioară sunt arborete artificiale de molid, pin, create pe stațiuni de bonitate mijlocie, foarte rar gorunete de productivitate superioară. Pe viitor, pentru sporirea productivității arboretelor din această unitate este necesară înlocuirea actualelor păduri, regenerate preponderent din lăstari, cu păduri regenerate din sămânță (***, 15).

3.2.2 Condițiile staționale: geologie, geomorfologie, hidrologie

[NUME_REDACTAT] punct de vedere geologic, teritoriul U.P. V Rimetea este caracterizat prin prezența a două grupe de roci:

● unele de origine magmatică, de vârstă Mezozoică, reprezentate prin melafire și diabaze, întâlnite predominant în bazinul [NUME_REDACTAT];

● altele de origine sedimentară, reprezentate de:

♦ calcare masive de tip Stramberg, în parte recristalizate datând din jurasicul superior, întâlnite în [NUME_REDACTAT], la NE de satul Vălișoara și la est de satele Rimetea și Colțești;

♦ marnocalcare, șisturi marnoase, gresii și calcarenite (strate de Aptychus) datând din [NUME_REDACTAT], perioada Necomiană, dezvoltate în amonte de satul Izvoarele și în bazinul [NUME_REDACTAT];

♦ conglomerate și gresii microconglomeratice (strate de Rîmeț) din [NUME_REDACTAT], întâlnite în bazinetele văilor Vălișoara și Ghișteagului;

♦ depozite de aluviuni de origine calcaroasă formate în Cuaternar (Holocen) strânse în depresiunea Trascăului (***, 15).

[NUME_REDACTAT] punct de vedere geografic, unitatea este situată în [NUME_REDACTAT] Apuseni, Districtul munților vulcanici și de fliș (Trascău-Metaliferi), [NUME_REDACTAT] Trascău ([NUME_REDACTAT] a României, 1960).

Ca unitate geomorfologică, U.P. V Rimetea se află situată în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de sud-est, [NUME_REDACTAT] Apuseni, [NUME_REDACTAT] Trascău.

Unitatea geomorfologică dominantă este versantul, cu o configurație, de regulă, ondulată, dar frecvent și frământată sau accidentată. Pe mici porțiuni apar și zone plane.

Altitudinal pădurile se întind între 430 m (u.a. 92 B) și 1250 m (u.a. 68 B). Cea mai mare parte a pădurilor se localizează între 600-800 m (48 %) și 800-1000 m (26 %).

Expoziția generală a teritoriului, determinată de direcția de scurgere a văilor Trascău și Aiud, este vestică pentru versanții de pe stânga tehnică a văii Aiudului și cei de pe dreapta tehnică a văii Trascăului, și estică pentru versanții de pe dreapta tehnică a văii Aiudului și cei de pe stânga tehnică a văii Trascăului. Expozițiile de detaliu, consemnate în descrierea parcelară, arată că 476.7 ha (20 %) sunt însorite, 1166.4 ha (50 %) sunt parțial însorite și 702.9 ha (30 %) sunt umbrite. Influența expoziției asupra vegetației forestiere este cu atât mai pronunțată cu cât altitudinea scade.

Panta terenului înregistrează valori diferite, începând cu cea ușoară (1-5g) și moderată (6-15g), care împreună însumează 3% din întinderea unității, până la abrupt (peste 40g), care însumează 5%. Predomină pantele repezi, 72 % și cele foarte repezi, 20 %.

Pericolul accentuat de eroziune, mai ales pe terenurile cu pantă foarte repede și în contextul unui substrat destul de friabil, a determinat, pentru arboretele situate în aceste condiții, măsuri speciale de gospodărire, în sensul că ele au fost încadrate în grupa I, subgrupa 2, categoriile A și H, urmând a fi supuse regimului special de conservare (***, 15).

[NUME_REDACTAT] hidrografică locală este reprezentată de două cursuri principale de apă, și anume:

● [NUME_REDACTAT], afluent de dreapta al râului Mureș, formată din unirea văilor Vălișoara, Izvoarele, Pleșorii, Cetății și Ghișteagului, cu direcția generală de scurgere nord-sud;

● [NUME_REDACTAT], afluent de dreapta al Arieșului, având ca afluenți principali văile Cetății, Rimecioara, Stejăriș, Albă și Varului.

Cumpăna apelor dintre cele două bazine importante este reprezntată de culmile [NUME_REDACTAT], Cetășii și [NUME_REDACTAT].

Densitatea rețelei hidrografice este cuprinsă între 10-12m/ha. Alimentarea ei este în cea mai mare parte pluvio-nivală.

Regimul hidrologic al acestor cursuri de apă este, în general, echilibrat, cu fluctuațiile obișnuite din perioada topirii zăpezilor sau din perioadele cu ploi îndelungate sau de secetă îndelungată.

Manifestări torențiale cu caracter deosebit au apărut numai pe văile Pleșorii și Muntelui. Astfel, drumul forestier de valea Muntelui a fost distrus în proporție de 50% în urma viiturilor produse în perioada 1995-1998 (***, 15).

3.2.3 Condiții climatice. Regimul termic, pluviometric, eolian, indicele de ariditate de [NUME_REDACTAT] punct de vedere climatic, unitatea de producție se află situat în zona climei boreale (D.f.k.-Köppen), caracterizată prin ierni friguroase și umede, cu temperatura lunei celei mai reci sub -3°C și cu temperatura lunei celei mai calde peste 10°C.

Temperatura medie anuală este cca. 8°C, cu o amplitudine medie anuală de 24°C. Iernile sunt relativ scurte, dar aspre, cu precipitații sub formă de zăpadă relativ sărace și cu perioada medie de acoperire a solului cu zăpadă de 62 zile.

Precipitațiile anuale, atât sub formă de zăpadă, cât și sub formă de ploaie, ating 650 mm anual. Mai mult de 2/3 din precipitații cad în sezonul de vegetație. Valoarea medie anuală a umidității aerului este de 82 %.

Evapotranspirația potențială are valoarea medie de cca. 600 mm anual și 550 mm în sezonul de vegetație, valoare care depășește cantitatea de precipitații căzută în perioada respectivă. Ca urmare în timpul sezonului de vegetație pot apărea, în special în zona inferioară și mijlocie a teritoriului perioadă de secetă.

Ținând seama de exigențele principalelor specii forestiere din unitate (fag, gorun și carpen), se apreciază că nu există factori limitativi cu efecte majore asupra vegetației forestiere.

Regimul eolian este caracterizat de o circulație generală a aerului din direcția vest și nord-vest. Viteza medie a vânturilor nu depășește 6m/s, iar furtuni periculoase pentru vegetația forestieră apar foarte rar, în general iarna (***, 15).

3.2.4 Condiții edafice. Tipuri și subtipuri de sol. Tipuri de stațiune și de pădure

[NUME_REDACTAT] analiza factorilor descriși anterior putem spune că natura reliefului, a substratului litologic, a climei, a apelor de suprafață și subterane, ilustrează caracterul în general argilo-nisipos al solurilor din această unitate de producție.

Tipurile și subtipurile de sol identificate în cuprinsul unității sunt evidențiate în tabelul următor (***, 15):

Evidența tipurilor și subtipurilor de sol

Tabel nr. 3.2.4.1

Tipuri de stațiuni

Tipurile de stațiune determinate în cadrul actualului studiu sunt structurate, în cea mai mare parte, conform schemei din vechiul amenajament, cu precizarea că unele delimitări necorespunzătoare în zonele de interferență stațională au fost corectate.

Din tabelul care urmează se observă că unitatea se încadrează în două etaje fitoclimatice, și anume FM1+FD4-31 % și FD3-6 %. Suprafața ocupată de stațiunile de bonitate mijlocie este de 1340.2 ha (59 % din suprafața păduroasă), iar stațiunile de bonitate inferioară ocupă 946.0 ha (41 %). Factori limitativi cu impact major asupra bonității staționale sunt volumul edafic mic sau foarte mic în cazul stațiunilor cantonate pe stâncării sau pe terenuri cu strat superficial de sol, și în cazul unor gorunete situate pe stațiuni însorite și cu sol superficial, deficitul de umiditate în perioada călduroasă a anului. Au fost identificate 9 tipuri de stațiuni, dintre care cele mai răspândite sunt tipurile staționale: Deluros de gorunete de bonitate mijlocie, brun slab-mediu podzolit, edafic mijlociu (27 %), Deluros de gorunete, Bi, podzolit, edafic mijlociu, cu graminee mezoxerofite Luzula (21 %), Montan-premontan de făgete, Bi, rendzinic edafic mic (17 %) și Montan-premontan de făgete, Bm, rendzinic edafic mijlociu (14 %).

În tabelul de mai jos sunt prezentate toate tipurile de stațiune identificate(***, 15).

Tipuri de stațiune și tipuri de pădure

Tabel nr. 3.2.4.2

Tipuri de pădure

În ceea ce privește tipurile de pădure naturale, acestea sunt încadrate în 6 formații forestiere, din care făgetele montane pure dețin ponderea cea mai mare (30 %-701.9ha). Suprafețe importante ocupă și șleaurile de deal cu gorun (529.7 ha-23 %), gorunetele pure (502.8 ha-21 %) și făgetele pure de dealuri (468.2ha-20 %).

Au fost identificate 14 tipuri de pădure, cele mai răspândite fiind gorunetul de coastă cu graminee și Luzula luzuloides, de productivitate mijlocie (477.8 ha-21 %), șleaul de deal cu gorun și fag de productivitate mijlcie (416.2 ha-18 %) și făgetele pe soluri rendzinice de productivitate inferioară și mijlocie (376.8 ha-17 % și, respectiv 325.1 ha- 14 %).

Din tabelul anterior se observă că numai 49 % din arboretele actuale sunt natural fundamentale, din care 32 % de productivitate mijlocie, 14 % de productivitate inferioară și 3 % natural fundamental subproductive (arborete de gorun sau fag regenerate în mod repetat din lăstari, cu cioate îmbătrânite, cu putregai și scorburi, situate pe stațiuni cu roca la suprafață și cu vârste peste 60 ani). O pondere însemnată o au arboretele parțial derivate – 596.4 ha-26 %, ceea ce denotă modul defectuos de gospodărire aplicat acestor păduri, în compoziția cărora participarea carpenul depășește 20 %. Se contează că, prin lucrările ce se vor executa, aceste arborete vor avea o evoluție pozitivă, spre tipurile fundamentale. Arboretele artificiale ocupă 523.8 ha (23 % din suprafața ocupată de pădure) și sunt formate din plantații de pin, molid, duglas, iar pe suprafețe restrânse plantații de frasin și paltin de munte. Ținând seama că arboretele de molid create artificial au în prezent vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, în viitor pot să apară doborâturi de vânt sau rupturi de zăpadă cu frecvență sporită. Arboretele total derivate (cărpinete sau plopișuri) ocupă 36.3 ha (2 % din suprafața pădurilor), (***, 15).

Arborete afectate de factori destabilizatori și limitativi

Se poate afirma că starea fitosanitară a arboretelor din această unitate este, în general, satisfăcătoare spre bună.

În ultimul deceniu, s-au semnalat fenomene de uscare pe 121.4 ha, dar de intensitate slabă, excepțional mijlocie (0.5 ha) și se manifestă la exemplarele de gorun provenite din cioate îmbătrânite. Arborii afectați de acest fenomen vor fi extrași prin tăieri de igienă sau conservare.

Roca la suprafață afectează peste 40 % din suprafața a unității, dar ținând seama de caracterul compensator al factorilor edafici, apreciem că influența acestui factor este determinantă doar în situațiile în care roca apare la suprafață pe mai mult de 30 % din întinderea unității amenajistice. Deci, pe o suprafață de 345.4 ha excesul de schelet micșorează simțitor volumul edafic al solului și, implicit, afectează negativ productivitatea arboretelor. Se constată că la majoritatea stațiunilor de bonitate inferioară roca la suprafață este prezentă pe suprafețe însemnate ale u.a.-rilor respective.

Pe suprafețe neînsemnate (4.8 ha) se semnalează apariția alunecărilor de intensitate slabă.

Pe 75.1 ha (3 % din suprafața împădurită) apar eroziuni de suprafață de intensitate slabă (45.2 ha) sau moderată (29.9 ha). În general pe suprafețele cu eroziune își face apariția și roca la suprafață.

Aceste suprafețe (cele afectate de alunecări, eroziune sau cu rocă la suprafață peste 30 %) au fost încadrate în grupa I funcțională, categoriile funcționale 2A, 2E, 2H și 2L (păduri cu fincția prioritară de protecție a solului).

Datorită modului de regenerare preponderent din lăstari a numeroase arborete, tulpinile nesănătoase apar pe o bună parte din suprafața unității de producție-1670.9 ha (74 % din suprafața pădurilor). Se consideră că numai în cazul când aceste arborete au peste 30 % din exemplare cu tulpini nesănătoase, starea arboretelor respective conduce la o productivitate inferioară bonității staționale. Acestea ocupă 44.1 ha și sunt reprezentate în principal de gorunete sau goruneto-făgete regenereate în mod repetat din lăstari și cantonate pe soluri cu volum edafic mic sau submijlociu. Aceste arborete vor fi refăcute prin tăieri progresive când vor ajunge la vârsta exploatabilității tehnice sau prin tăieri de conservare în cazul arboreteleor din grupa I funcțională.

Doborâturile de vânt și rupturile de zăpadă apar numai pe suprafețe restrânse și au caracter izolat. Aceste fenomene se manifestă exclusiv în plantațiile de molid, duglas și pin cu vârsta cuprinsă între 30-40ani.

Din cartarea de la lista 17.5 rezultă că prezența doborâturilor de vânt a fost semnalată pe 21.4 ha, din care 12.9 ha afectate de doborâturi izolate și 8.5 ha de doborâturi destul de frecvente. Rupturile de zăpadă afectează 40.3 ha, din care 36.3 ha cu rupturi izolate și 4.0 ha cu rupturi destul de frecvente (***, 15).

Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație

Prezentarea cadrului natural, ca și a vegetației forestiere din această unitate a fost însoțită, de câte ori a fost cazul, de interpretări adecvate, atât în ceea ce privește condițiile specifice de mediu, cât mai ales în ceea ce privește implicațiile acestora asupra influențelor exercitate de factorii de mediu asupra vegetației forestiere.

În continuare se va dezvolta problema gradului de favorabilitate și caracterele limitative pentru vegetația forestieră a diferiților factori climatici (temperatura și precipitații).

Pentru fag, clasa de favorabilitate este mijlocie, atât din punct de vedere al temperaturii medii anual (6-8°C), cât și al precipitațiilor (600-800 mm). Durata perioadei de vegetație (5-6 luni) determină, pentru fag, o clasă de favorabilitate, în general, mijlocie. Pentru această clasă pledează și alți factori determinanți ecologici, cum ar fi: volumul edafic și umezeala atmosferică relativă. Pe soluri superficiale sau mijlociu profunde, dar cu substrat calcaros, troficitatea solului (rendzine) conduce tot la o clasă de favorabilitate mijlocie. În zona inferioară a teritoriului unității de producție fagul este prezent doar ca specie de amestec în arboretele de gorun. În zona mijlocie, formează amestecuri cu gorunul, dar pe microstațiunile cu deficit de umiditate este înlocuit de gorun. Pe stațiunile umbrite sau cu plus de umiditate formează arborete pure sau amestecuri cu gorunul și diverse foioase. În partea superioară a unității (peste 800 m) fagul formează arborete pure, rar amestecuri.

Pentru gorun, temperatura medie anuală în părțile mai joase ale unității sau pe versanți mijloci și superiori însoriți determină o clasă de favorabilitate mijlocie (uneori spre ridicată). Volumul de precipitații și durata sezonului de vegetație sunt favorabile dezvoltării gorunului. Printre factorii limitativi enumerăm volumul edafic scăzut pe stațiunile cu soluri excesiv scheletice și temperatura în zonele mai înalte ale teritoriului.

Carpenul are condiții favorabile de dezvoltare pe tot cuprinsul unității, mai puțin pe stațiunile cu insolație puternică și cu deficit de umiditate. În stațiunile favorabile carpenul prezintă o capacitate de regenerare deosebită, fiind un concurent serios al fagului și gorunului, dovadă fiind numeroasele arborete parțial sau total derivate prezente în cuprinsul unității.

Studiul privind condițiile staționale și vegetația forestieră a surprins în mod corespunzător factorii ecologici specifici unității și – pe această bază – în continuare s-au putut adopta soluții tehnice eficiente și cu efecte benefice asupra mărimii, calității și structurii fondului de producție (***, 15).

CAP. 4 REZULTATE ALE CERCETĂRILOR INTREPRINSE ASUPRA SPECIEI FAGUS SYLVATICA

4.1 Stabilirea protocolului de cercetare

Scopul cercetărilor, în ansamblul lor, a fost cunoașterea aprofundată și multirelațională a structurii arboretelor de fag, precum și reliefarea particularităților fagului din bazinele superioare ale văii Aiudului și văii Trascăului, privind parcurgerea fenofazelor de vegetație.

4.1.1 Organizarea studiului

Cercetările și-au propus două obiective principale:

● Reliefarea structurii arboretelor de fag;

● Reliefarea particularităților fagului din bazinele superioare ale văii Aiudului și văii Trascăului privind parcurgerea fenofazelor de vegetație;

Pentru atingerea celui dintâi obiectiv s-a urmărit:

◄ structura arboretelor de fag;

Pentru realizarea celui de al doilea obiectiv principal s-a urmărit:

◄ datele fenologice, cum sunt cele referitoare la înmugurire, înfrunzire, înflorire, coacerea semințelor, intrarea în repaus vegetativ.

Cercetările au fost efectuate în perioada (01.04.2013-01.04.2014) și au avut drept scop reliefarea structurii arboretelor de fag, respectiv parcurgerea fenofazelor de vegetație a fagului din cadrul unității de producție V Rimetea, din cadrul O.S. Aiud.

Înregistrarea caracteristicilor fitocenozelor studiate în vederea evaluării structurii arboretelor s-a făcut prin inventarierea parțială a acestora.

S-a adoptat eșantionajul randomizat, care a constat în amplasarea la întîmplare a suprafețelor de probă în arboretele alese pentru studiu.

Suprafețele de studiu au avut un caracter nepermanent și au fost amplasate după cum urmează:

Localizarea cercetărilor și aspectele cercetate

Tabel nr. 4.1.1.1

În fiecare unitate amenajistică a fost amplasat câte o suprafață de probă, de 1500 m2 (50 x 30 m) pentru inventarierea arborilor (fig. 9), câte 4 suprafețe dreptunghiulare de 9 m2 (3 x 3 m) pentru inventarierea semințișului.

Fig. 9 – Materializarea pe teren a suprafețelor de probă

Cu ocazia lucrărilor de teren au fost înregistrate mai multe categorii de date, astfel:

● în cazul arborilor:

– speciile existente

– numărul de indivizi aparținând fiecărei specii

– diametrul fiecărui arbore

– înălțimea fiecărui arbore

– înălțimea elagată a fiecărui arbore

– diametrul coroanei pe două direcții perpendiculare

– coordonatele fiecărui arbore în suprafața de probă (x, y) pentru efectuarea structurii arboretului.

● în cazul semințișului:

– speciile existente

– numărul de indivizi aparținând fiecărei specii pe clase de înălțimi.

Lucrările de birou au constat în prelucrarea și interpretarea datelor culese din teren, date care au stat la baza elaborării prezentei lucrări.

Pentru prelucrarea datelor au fost utilizate programele Excel, iar pentru structuri programul Proarb.

Observațiile privind parcurgerea fenofazelor de vegetație au fost efectuate pe parcursul unui an (01.04.2013-01.04.2014), în parcelele luate în studiu, unde s-au cercetat 100 de exemplare de fag, astfel că s-a obținut pentru fiecare fază fenologică o valoare medie.

S-a considerat că o fază a început, dacă 10% din exemplarele analizate au intrat în faza respectivă.

4.2 Rezultate obținute privind biometrizarea arborilor

4.2.1 Rezultate privind tulpina

4.2.2 Rezultate privind coroana și componentele acesteia

Caracteristicile tulpinii (înălțime, înălțime elagată) precum și a coroanei (diametrele coroanei pe două direcții perpendiculare) vor putea fi urmărite în structurile realizate cu ajutorul programului Proarb (a se vedea anexele) în cele 2 parcele cercetate.

Date privind arborii în picioare

U.P. V Rimetea, u.a. 4E, 10Fa, Clp. 3, vârsta 60 ani, consistența 0.8

Date privind arborii în picioare

U.P. V Rimetea, u.a. 15, 10Fa, Clp. 4, vârsta 80 ani, consistența 0.7

4.2.2.1 Caracterizarea ramurilor, a lujerilor, mugurilor

În vederea caracterizării ramurilor și respectiv a lujerilor, s-a urmărit modul de elagare a arborilor de fag din cuprinsul celor 2 parcele cercetate.

Asfel, He (%) a avut valori cuprinse între 30%-89%, în parcela 4E, respectiv de 33 %-69% în parcela 15.

Se poate concluziona că, arboretele de fag din U.P. V Rimetea, sunt foarte bine elagate, cu toate consecințele ce decurg de aici, private prin prisma valorificării superioare a masei lemnoase pe viitor.

u.a. 4E Tabel nr. 4.2.2.1.1

u.a. 15 Tabel nr. 4.2.2.1.2

Lujerii anuali sunt geniculați, la început păroși, apoi glabri, bruni sau verzi.

4.2.2.2 Caracterizarea frunzelor

Analiza morfologiei frunzei a presupus cunoașterea variabilității unor caractere morfologice ale frunzelor (numite descriptori).

Acești descriptori sunt:

◄ Lungimea frunzelor;

◄ Lungimea pețiolului;

◄ Numărul perechilor de nervuri;

◄ Lățimea laminei în partea cea mai lată;

În vederea cunoașterii variabilității caracterelor morfologice ale frunzelor (enumerate mai sus) au fost analizate un număr de 25 de de fag, din cele două parcele supuse cercetărilor (4E și 15).

Tab. nr. 4.2.2.2.1

În descrierile făcute în literatura de specialitate (Șofletea N., 2000) fagul prezintă frunze eliptice până la ovate, mai rar slab obovate, de 5-10 cm lungime, cu vârful acut și baza îngustă sau rotunjită, pe margini sinuate, rar dințate sau aproape întregi, în tinerețe moi păroase pe ambele fețe, ciliate pe margine, ulterior glabre pe față, pe dos păstrând smocuri de peri în unghiurile dintre nervuri; pețiolul de circa 1 cm lungime.

Analizând datele prezentate în tabelul anterior, se pot constata următoarele:

● lungimea frunzelor variază în intervalul 6.8-9.1 cm,

● lungimea pețiolului variază între 0.6-1.1 cm;

● numărul perechilor de nervuri între 8 și 10;

● lățimea laminei în partea cea mai lată între 4.0-5.5 cm (fig. 10);

Practic fagul din U.P. V Rimetea, se încadrează în limitele dimensiunilor frunzelor de fag descrise în literatura de specialitate.

Fig. 10 – Măsurarea lățimii laminei în partea cea mai lată

4.2.2.3 Caracterizarea florilor

Florile sunt unisexuat monoice, cele mascule în capitule pendente, lung pedunculate; cele femele stau câte două într-un involucru păros, alcătuit din numeroase bractee unite la bază, cu patru diviziuni; involucrul este erect, scurt pedunculat și la maturitate toamna, eliberează fructele, care sunt două într-o cupă (fig. 11).

Fig. 11 – Involucrul și achenele (jirul) la fag

4.2.2.4 Caracterizarea fructelor

Fructul denumit jir (fig. 12), este o achenă ascuțit trimuchiată, brună-roșcată, de 1-1.5 cm lungime (circa 3000-5000 de achene la 1 kg), (Șofletea N, 2000).

Fig. 12 – Jir pe litiera pădurii

4.3 Rezultate privind parcurgerea fenofazelor de vegetație

Datele fenologice cum sunt cele referitoare la înmugurire, înfrunzire, înflorire, coacerea semințelor, colorarea frunzelor și căderea lor, furnizează un material documentar de valoare pentru o serie de măsuri silviculturale, din care cele mai importante sunt:

♦ stabilirea ecotipurilor climatice,

♦ raionarea transferului materialului de împădurire,

♦ ameliorarea calității speciilor și cunoașterea ecologiei esențelor forestiere în general.

La noi în au fost organizate observații fenologice în toate zonele de vegetație lemnoasă din cuprinsul țării.

Observațiile fenologice asupra fagului, au fost efectuate în cele două parcele mai sus menționate (4E și 15), la o altitudine de 650-740 m în subparcela 4E, și 1150-1200 m în parcela 15, pe parcursul unui întreg sezon de vegetație (01.04.2013-01.04.2014).

4.3.1 Pornirea în vegetație, valori ale factorilor de mediu

În pădurea din U.P. V Rimetea (parcelele 4E și 15) fagul a intrat în vegetație (înmugurit) începând din a doua jumătate a lunii martie, la o temperatură medie a lunii martie-aprilie de 4.8-9.5 C°.

4.3.2 Înfrunzitul, valori ale factorilor de mediu

În pădurea din U.P. V Rimetea (parcelele 4E și 15) fagul a început să înfrunzească în cursul lunii aprile, tot la o valoare a temperaturii medii pe luna aprilie de 9.5°C.

4.3.3 Înfloritul, valori ale factorilor de mediu

Înflorirea fagului în pădurea din U.P. V Rimetea (parcelele 4E și 15), s-a produs tot în cursul lunii aprilie, la o valoare a temperaturii medii pe luna aprilie de 9.5°C.

4.3.4 Creșterea lăstarilor (lujerilor), început-sfârșit

Creșterea lăstarilor, respectiv a lujerilor a început în luna aprilie și s-a terminat către sfârșitul lunii septembrie.

4.3.5 Apariția fructelor, maturarea acestora, valori ale factorilor de mediu

Pe baza observațiilor efectuate asupra fagului, au fost semnalate următoarele aspecte cu privire la apariția fructelor și maturarea acestora:

Începutul la mijlocul lunii septembrie, iar sfârșitul la începutul lunii octombrie, la o temperatură de 15-9.5 °C.

4.3.6 Intrarea în repaus (căderea frunzelor), valori ale factorilor de mediu

În pădurea din U.P. V Rimetea colorarea frunzelor de fag a început pe 15 septembrie și s-a terminat pe 25 septembrie, la o temperatură de 15 °C.

Fenofazele, subfenofazele, procesele de reproducere și de formare a organelor de înmulțire sexuată, se desfășoară în timp cu variații de la un an la altul și în același an de la o stațiune la alta.

Prezenta lucrare a încercat să scoată în evidență eventualele particularități privind biometrizarea arborilor de fag, precum și parcurgerea fenofazelor de vegetație a fagului (Fagus sylvatica) din județul Alba (U.P. V Rimetea).