Biomateriale utilizate în practica [608950]

Biomateriale utilizate în practica
implantologic ă
Curs 2
UMF Carol Davila
Facultatea de Medicina Dentara
Catedra de Implantologie Orala

European Society of Biomaterials define ște
termenul de “biomateriale” ca fiind
“materiale f ărăviață, utilizate în domenii medicale (de
exemplu, implanturi dentare), cu scopul de a produce
o interacțiune cu sistemul biologic ”(Wagner, 1991)

Materiale utilzate pentru realizarea
implanturilor endoosoase
• In cursul anilor s-a încercat utilizarea unui
număr variabil de materiale pentru confec țio-
narea implanturilor, din care au supravie țuit
doar câteva, care posed ăanumite propriet ăți
obligatorii ce se impun în vederea ob ținerii
unui succes pe termen lung.

•O condi ție obligatorie impus ătuturor
biomaterialelor este asigurarea lipsei de nocivitate local ăși general ă. Trebuie evitate
materialele care au componentetoxice, cancerigene, alergice și/sau
radioactive.
•In general, biomaterialele trebuie s ăfie
compatibile din punct de vedere biologic,
mecanic, func țional, rezistente la coroziune,
șisăse adapteze u șor unor tehnologii clinice
șid e l a b o r a t o r .

Biocompatibilitatea
•Prin biocompatibilitate se înțelege posibilitatea ca
un organism viu s ătolereze, în anumite limite, f ărăa
determina apari ția unor reac ții de ap ărare, un
material str ăin de el, inserat în intimitatea lui.
•Rateitschack și Wolf au definit biocompatibilitatea
astfel: “un material este biocompatibil dacăla nivelul
unui organism viu produce doar reacții dorite sau
tolerate ”sau “un material cu o biocompatibilitate
optimănu produce reacții tisulare nedorite ”.
•Existămai multe grade de compatibilitate.
“O biocompatibilitate absolutăeste o utopie ”(Williams).

•Din punct de vedere științificși practic, primul loc ca
materiale pentru implanturile endoosoase îlo c u p ă
aliajele metalice deoarece au propriet ățir e z i s t i v e
crescute (rezisten țăla compresiune, încovoiere,
tracțiune, etc.), pentru a putea prelua șit r a n s m i t e
osului for țele fiziologice care se exercit ăla acest
nivel.
•In timp ce prin anii ’70 se utilizau aliaje Co-Cr-Mo și
tantalul ca materiale pentru implanturile endoosoase, la ora actual ăse prefer ăimplanturile confec ționate
din titan pur șialiaje de titan .

Titanul
•Titanul și aliajele sale au devenit înu l t i m u l
timp de ne înlocuit în multe domenii tehnice, și
chiarșiînm e d i c i n ă.
•Acest material a atras aten ția lumii
stomatologice prin propriet ățile sale deosebi
t de avantajoase:
•biocompatibilitate , conductibilitate termic ă
redusă, densitate sc ăzută, rezisten țăla
coroziune, pre țul de cost fiind de patru ori
mai scăzut dec ât al aurului.
•Printre primii care au realizat implanturi
dentare din titan au fost Linkow (1968), Branemark (1969) și Hofmann (1985), care utiliz
eazăun aliaj al titanului (TiAl
6V4).

•Propriet ățile chimice și biologice ale titanului sunt
dictate de stratul superficial de oxizi.
•Stratul de oxizi se formeaz ăspontan înm e d i u
biologic, grosimea lui ajung ândîntr-un minut la 100A,
șic r ește pânăla 2000A dup ăo perioad ămai mare de
timp.
•Pentru stabilizarea mecanic ăa stratului de oxizi de
titan, unii autori recomand ăacoperirea implantului c
u oxid de zirconiu, care-i confer ăînsăo culoare
închisă(implanturile Bio-Lock).
•Una din proprietatile care deosebesc titanul de
celelalte metale care fac parte din sfera biomaterialelor este stabilitatea fizico-chimica in timpul turnarii.Titanul

Implanturile endoosoase din
ceramica aluminoasa
•Implanturile endoosoase din ceramic ăaluminoas ă
(Frialit, Biolok, Bionit) au fost primele realiz ăriîn
domeniu.
•Ceramica pe baz ăde oxid de aluminiu se deosebe ște
esențial de metale. Astfel, implanturile din ceramic ă
aluminoas ăau o duritate extrem de crescut ă, care
permite o eventual ăprelucrare doar cu instrumente
diamantate, sub jet de ap ă, șio r e z i s t e n țăla
compresiune cu mult peste cea a implanturilor
metalice.

Implanturile endoosoase din
ceramica pe baza de ZrO2(TCS)
•Implanturile TCS sunt tije din oxid de zirconiu ce pot
fi incluse în categoria implanturilor de stabilizare
endoosoas ăa dintilor parodontotici . Au o rezisten ță
mecanic ăcorespunz ătoareși o biocompatibilitate rec
unoscut ă. Tijele se inser ăproximal, în raport cu din ții
naturali.
•Ceramicile aluminoase șip e l ep eb a z ăde oxid de
zirconiu produc osteogenez ăde contact, deci înj u r u l
implantului se va depune os lamelar, rezistent din punct de vedere mecanic.
•In ultima vreme se incearca introducerea pe piata a
implanturilor endoosoase realizate exclusiv din oxidde zirconiu. Este posibil ca pe viitor aceste implanturi
chiar sa le inlocuiasca pe cele realizate din titan,
insa momentan studiile clinice sunt insuficiente.

Materiale utilizate in tehnicile de
aditie osoasa

•In tehnicile de augmentare osoas ă(numite și regenerar
e osoas ăghidată–ROG) se utilizeaz ăcu prec ădere dou ă
tipuri de materiale: materiale de adi țieși membrane de
regenerare.
•Si la ora actual ăacestea sunt intr-un continuu proces
de optimizare șip e r f e c ționare, experiment ându-se în
permanen țănoi tipuri de materiale care s ăîntruneasc ă
câtm a im u l t ed i n t r ec o n d i țiile cerute.

Materiale de adi ție osoasa
In ultima perioad ătehnicile de regenerare osoas ăghidat
ăsunt utilizate tot mai des în diferite situa ții clinice.
Astfel se poate ob ține:
•un substrat osos favorabil inser ării implanturilor
•un oarecare control al atrofiei crestelor alveolare
•refacerea unor defecte osoase

+ +/- + +/- + Siguranță- +/- + – Manevrabilitate+ +/- +/- + +Propriet ăți mecan
ice+ – – – – Previzibil+ + + + + Disponibil+ + + + + Osteoconductiv- – + – + Osteoinductiv- – – – + OsteogenDMBRefrigerat-
UscatAlopastic XenogenAlogen
Autogen CaracteristiciCaracteristici ideale ale unui material de
augmentare osoas ă

Materiale autologe
•Materialele autologe (transplantele autogene) sunt
reprezentate de fragmente de țesut osos recoltate la
același individ. Mai exact sediul de recoltare și locul d
e inserare apar țin aceluia și individ (organism). Aceast ă
tehnicăa fost și este folosit ăîn ortopedie de mult ă
vreme.
Materialele autologe se pot clasifica în func ție de
regiunea de recoltare în:
•intraorale
•extraorale

Transplantele autologe intraorale
•Transplantele autogene de din ți au fost practicate
d e f o a r t e m u l t t i m p , d i n ții aceluia și individ fiind
replanta ți sau transplanta ți se încorporeaz ă în os,
cu timpul însă a p a r e r e s o r b ția rădăcinii lor.
Transfixarea acestor din ți le poate prelungi într-o
oarecare m ăsură persisten ța pe arcade, procedeul
neinfluen țând însă resorb ția rădăcinilor.
•Există și posibilitatea efectu ării unor osteo-dento-
transplante autogene, c ând reușitele sunt mai longe
vive dac ă interfe țele transplantului sunt exclusiv o
soase.
•Sediile de recoltare intraoral ă pot fi: tuberozitatea
maxilar ă, mentonul sau crestele edentate .

Transplantele autogene extraorale
•In recolt ările extraorale se prefer ă s p o n g i o a s a și
m e d u l a r a d i n c r e a s t a i l i a c ă, datorit ă p o t e n țialului
osteogen ridicat. Acest tip de transplante prezint ă
avantajul c ă fragmentele osoase ob ținute sunt
suficient de mari, sunt constituite dintr-o cortical ă
și un miez spongios asem ănător ca dispozi ție
structural ă cu oasele maxilare.
•Mai exist ă și alte zone de recoltare a grefelor
osoase extraorale, cum ar fi epifiza tibiei și calota
cranian ă.

Materiale alogene
Transplantele de os alogen se realizeaz ă între indivi
zii diferi ți din punct de vedere genetic ai aceleia ș
i specii.
Se descriu trei tipuri de os alogen uman care se pot
obține de la b ănci de os :
•spongioas ărefrigerat ăconținând medular ădin cr
easta iliac ăși os spongios crioconservat din cap
ul femural
•os alogen refrigerat șiu s c a t –FDBA (freeze dried
bone allografts)
•os demineralizat refrigerat șiu s c a t –DFDBA (demi
neralised freeze-dried bone allografts)

•Prin refrigerare și uscare se ob ține o sc ădere marcat ă
a antigenit ății produsului.
•Demineralizarea osului alogen refrigerat și uscat ofer ă
prin efectul eliber ării unor proteine inductive –bone
morphogenic proteins (BMP) –o creștere marcat ăa
potențialului osteogen. BMP-urile stimuleaz ă formarea
de os prin osteoinduc ție, favoriz ând diferen țierea
celulelor primare nediferen țiate în osteobla ști.
•Din acest motiv, DFDBA are propriet ățiosteoinductive ,
pe când FDBA are caracter osteoconductiv .

Materiale de aditie heterologe
(xenogene)
•Un material din aceasta categorie utilizat cu
rezultate foarte bune pe termen lung estePepGen P-15 (Ceramed, SUA).
•Acest material contine peptidul P-15, un
biomimetic sintetic al secventei de 15 aminoaciziai colagenului tip I, implicat in adeziunea celulara, in special a fibroblastilor si osteoblastilor.

Substituen ți sintetici de os
•In istoria modern ă a stomatologiei, decenii de-a r ândul
gipsul sterilizat a fost utilizat ca substituent sintetic de os. Defecte osoase importante care rezultau în
urma chistectomiilor sau a unor tumor benigne erau umplute cu gips. In multe din asemenea cazuri, chiar
după 20-30 de ani de la inserarea materialului nu
apărea nici o reac ție.
•De altfel exist ă o t e n d i n ță de a reactualiza metoda,
bine înțeles, cu produse mai sofisticate dec ât CaSO
4. U
n exemplu în acest sens este produsul Capset (Lifecar
e Biomedical SUA), care con ține 35% sulfat de calciu
semihidratat.

Materiale sintetice de augmentare
osoasa pe baza de biosticle
•Stratul superficial al biosticlelor con ține ioni de fosfat
, care influen țează pozitiv cristalizarea hidroxiapatitei
și cristale de cuar ț, care detemin ă precipitarea dirijat ă
a proteinelor de pe suprafa ța lor.
•Datorit ă f a p t u l u i c ă stratul superficial al biosticlelor
prezint ă un grad variabil de solubilitate, în funcție de
compozi ția chimic ăsuccesul lor pe termen lung este
redus. Prin cre șterea con ținutului de elemente alcalin
e se ob ține o reactivitate osoas ă superioar ă, dar care
concomitent cre ște și solubilitatea biosticlelor.

Materiale sintetice de augmentare osoasa pe
baza de fosfat tricalcic (TCP)
•Ceramicile pe baz ă d e f o s f a t t r i c a l c i c ( T C P ) s e p o t
obține din hidrogenfosfat de calciu și carbonat de
calciu prin sinterizare la 1200 șC, iar printr-o încălzire
continu ă l a 1 3 7 0 șC se realizeaz ătrecerea fazei
beta-TCP în faza alfa-TCP.
•Ceramica pe baz ă de TCP mai este folosit ă și în terapia
defectelor din otochirurgie și traumatologie ca suport
medicamentos (de exemplu pentru Gentamicin ă) în
terapia osteomielitelor.

Membrane utilizate în tehnicile de
augmentare osoasa
•In regenerarea osoas ă g h i d a t ă (ROG) se utilizeaz ă
constant o serie de folii din diferite materiale (care se
resorb sau nu în timp), pentru izolarea defectului osos
pe parcursul refacerii acestuia. Aceste folii sunt
cunoscute sub numele de membrane.
•Asadar membranele sunt bariere confec ționate din
diferite materiale resorbabi le sau neresorbabile care
separă defectul osos ref ăcut sau nu cu materiale
autologe, omologe, heterologe sau aloplastice, de
lamboul muco-periostal .
•Pe lângă rolul de conten ție al implanturilor de adi ție,
membranele împiedic ă proliferarea celulelor epiteliale
din lamboul muco-periostal spre defectul osos ,
proliferare care poate compromite o regenerare
osoasă de calitate.

Membranele se utilizeaz ă în următoarele situa ții clinice:
•terapia recesiunilor gingivale și a furca țiilor descoperite
ale molarilor din cursul diferit elor forme de parodontopatii
marginale
•umplerea defectelor rezultate în urma chirurgiei
afecțiunilor parodon țiului apical
•alte situa ții în care defectele osoase ap ărute dup ă
pseudotumori inflamatorii , traumatisme, etc. necesit ă o ROG
•corecții ale suprafe țelor periimplantare și terapia
periimplantitelor
•tehnici de augmentare a rezervei osoase în implantologia
orală

In func ție de materialul din care sunt confec ționate,
membranele se clasific ă în:
•neresorbabile : fibre de celuloz ă h i b r i d ă, latex,
politetrafluoroetilen expand at (PTFE-e), care trebuie
îndepărtate dup ă o a n u m i t ă p e r i o a d ă, printr-o nou ă
interven ție
•resorbabile : pot fi sintetice (polimeri sintetici –acid
poliactic, copolimeri ai acizilor glicolic sau lactic) sau naturale (ex. Colagen) și care nu necesit ăa fi
îndepărtate printr-o nou ă interven ție

Mijloace de men ținere a membranelor
de augmentare osoas ă
•Pentru m ărirea stablit ății primare a membranelor pe
lângă mijloacele care confer ă o fixare primar ăa
acestora (sutur ă, aderen ță prin procese de coagulare,
compresiunea periferic ă a mucoasei) au fost imagina ți
pini de dimensiuni reduse care se inser ă prin membran ă
intraosos realiz ând o fixare mecanic ă m a i b u n ăa
acesteia. Din punct de vedere al designului pot fi compara ți cu pionezele.

Pinii pot fi:
•neresorbabili –din titan
•Frios (Friatec, Germania)
•Memfix (Institute Straumann, Elve ția)
•Resorbabili –din materiale resorbabile (acid polilactic)
•Resor-Pin (Geistlich, Elve ția)
•Leadfix (Calcitek, SUA)
Utilizarea pinilor confer ă mai multe avantaje în cadrul
tehnicilor de regenerare tisular ă ghidat ă:
•diminuă semnificativ complica țiile postoperatorii:
expunerea membranei, deplasarea membranei de pe defect, plicaturarea membranei
•simplific ă tehnica operatorie nemaifiind necesar ă
urmărirea fix ării membranei prin mijloacele
conven ționale
•simplific ă traseul inciziilor care nu mai trebuiesc f ăcute
larg pentru a se acoperi por țiunile libere ale
membranei (cu mult mai mari în cazul neutiliz ării pinilor

Timpii chirurgicali de inserare a
implanturilor endoosoase

Inserarea unui implant dentar de stadiul I presupune
efectuarea unei singure interven ții chirurgicale.
Dacăimplantul este de stadiul II, atunci sunt necesare
douăinterven ții chirurgicale (una de inserare șia l t a
de descoperire pentru inlaturarea suruburilor de cicatrizare si montarea bonturilor protetice -dupăcâteva luni).
Indiferent de tipul de implant (stadiul I sau II) interven ții
le trebuiesc f ăcute respect ând anumite reguli șic o n d
iții de asepsie șia n t i s e p s i e .

Materiale si dotare minim ă
Interven țiile se pot desf ășura în clinici sau servicii cli
nice de specialitate, unde exist ăde obicei condi ții
standardizate, sau în anumite cabinete stomatologi
ce care la r ândul lor trebuie s ăbeneficieze de anu
mite condi ții minime:
•perețip l a c ațic u f a i a n țăsau vopsi ți cu vopsele lav
abile
•unit dentar echipat cu micromotoare
•fiziodispenser
•sursăde lumin ăUV bactericid ă
•sisteme moderne de aspira ție chirurgicala

Materialele necesare se pot clasifica în:
•clasice de chirurgie dento-alveolar ă
•specifice
Din prima categorie amintim :
-b i s t u r i e ,
– sonde parodontale,
-d e părtătoare,
– decolatoare, – elevatoare,
– chiurete alveolare,
– foarfeci,
– sindesmotoame,
– pense port-ac
-câmpuriși comprese sterile,
– fire de sutur ă,
– canule de aspira ție,

Dintre materialele specifice enumer ăm:
•truse de instrumentar proprii fiec ărui sistem de impl
ant,
•freze speciale pentru forarea patului osos, caract
eristice pentru aproape fiecare gen de implant (la
mă, cilindru, șurub, etc.),
•dispozitive indicatoare de paralelism,
•cheiși portchei,
•portimplanturi,
•dispozitive indicatoare de ad âncime,
•implanturi șablon,
•stâlpi analogi,
•șuruburi de cicatrizare, etc.

Anestezia
Osul nu are o inerva ție senzitiv ăproprie (Bert, Picard,
Toubae). In implantologia oral ăneinvaziv ăse practi
căanestezia local ă (vestibular ășio r a lă) șia n e
stezia loco-regional ă.
Anestezia local ăprin injectare se face vestibular șil i n
gual de-a lungul lungimii zonei de implantare as
tfel încâtsărezulte o zon ăde siguran țăde 1-1,5 cm d
e o parte și de alta a liniei de incizie asigur ând astf
el decolarea unui lambou suficient.
Produsul anestezic utilizat trebuie s ăconținăun vasoc
onstrictor pentru asigurarea unui interval sufici
ent persisten ței unei anestezii de calitate si
a unei hemostaze (indusa de vasoconstri
ctor) care confera confort atat pentru pacient, c
at si pentru medic in timpul interventiei.

Anestezia loco-regional ăeste uneori contraindicat ădeo
arece:
a) în regiunile laterale mandibulare exist ăriscul de a per
fora canalul mandibular și a leza astfel nervul alveol
ar inferior. Anestezia local ăpermite men ținerea sensi
bilității acestui nerv, care clinic se manifest ăpri
n dureri la apropierea de 1-2 mm de canal. Apari ția
unei sensibilit ăți la forajul acestor zone poate duce l
a reconsiderarea dimensiunii implantului ales. Anestezia troncular ăperiferic ăa nervului alveol
ar inferior la spina lui Spix poate fi interpretat ă
greșeală, de către expert, îns i t u a ția lezării acestui
nerv.
b) în regiunea anterioar ămandibular ăsingurul trunchi
nervos care poate da o sensibilitate este situat în
canalul incisiv, structur ă descris ădar inconstant ă.
Cele mai multe interven ții se deruleaz ăsub anestezi
el o c a l ă, uneori dac ăpersist ăo oarecare sensibilitat
e anestezia se poate completa la g ăurile mentoniere.
Anestezia general ăse utilizeaz ăceva mai rar, d
e obicei la bolnavii spitaliza țiși mai ales în procedeel
einvazive ale implantologiei orale .

1. Incizia
Dupăanestezie, incizia este primul timp operator.
El const ăîn incizia propriu-zis ăa țesuturilor mucoperiostale,
care este de preferat a se realiza la dinstan țăde locul de
implantare, atat mezial cat si distal, astfel încât dup ădecolarea
mucoperiostului s ăpermităo expunere a osului cât mai
favorabil ăprepararii neoalveolelor si insertiei ulterioare a
implanturilor.
Este recomandabil ca incizia s ăfie continu ă, în acela și timp
secționându-se atât gingivo-mucoasa cât și periostul. Pentru
aceasta varful lamei bisturiului va fi in contact permanent cu osul.
Intrucat anumite denivelari (exostoze ori defecte osoase majore)
pot schimba directia bisturiului in timpul inciziei, se impune in
permanenta mentinerea unui punct de sprijin pe versantul
vestibular al crestei edentate ori pe dintii marginali bresei
edentate. Deraparea bisturiu lui in acest moment poate conduce
la incizii neregulate care vor ingreuna decolarea mucoperiostala
si toate celelalte etape ulterioare, inclusiv vindecarea, ori lezarea
unor formatiuni anatomice importante (vase, nervi, canale
salivare).

Uneori, incizia orizontala este completata de una sau
doua incizii verticale, de obicei vestibulare, care
faciliteaza expunerea completa a campului pe care se
intervine. Este de peferat a se evita pe cat posibil
aceste incizii mai ales atunci cand dimensiunea mezio-
distala a inciziei orizontale este redusa, dat fiindriscul necrozarii lamboului rezultat ca o consecinta a
unui pedicul vasculo-nervos necorespunzator.
Este recomandabil ca decolarea muco-periostului s ăse
realizeze cu bl ândețe, șiîn general comportamentul me
dicului fa țăde țesuturile moi s ăfie foarte atent, f ără
traumatism excesiv.
Altfel pl ăgile vor s ângera abundent intraoperator (factor
generator de stres) și vindecarea va fi greoaie cu
riscul form ării unui hematom sub lambou, sau într-un
caz nefericit de suprainfec ție a plăgiiși compromitere
ai n t e r v e n ției chirurgicale. 1. Incizia

2. Marcarea
•Marcarea este a doua etapa șic o n s t ăîn marc
area locului unde urmeaza a se insera impl
antul, av ând rolul de ghidare a instrumentar
ului de forare pentru fazele urm ătoare.
Forarea se execut ăde obicei cu o frez ă
sfericăsau cu taietura transversala.

3. Forarea primar ăa neoalveolei
•Dupămarcare se va realiza opera ția de forare prim
arăa țesutului osos, opera țiune care se real
izeazăcu un burghiu elicoidal de diametru 1,5m
m cu dou ătăișuri
•Burghiul este confec ționat din o țel rapid a c ărui pa
rte activ ăa fost tratat ăcu titan. Acest burghiu n
u a fost prev ăzut cu irigare intern ă, răcirea înt i m p u
lgăuririi făcându-se extern. Canalele elicoi
dale ușureazăevacuarea a șchiilor ( “rumegu șului os
os”).

4. Verificarea paralelismului
•Dupăexecuția forării primare va fi verificat
p a r a l e l i s m u l c u u n c u i d e p a r a l e l i s m , r e a l i z a tdin oțel inoxidabil
•Paralelismul se verific ăintroduc ând cuiul cu
tija de diametru 1,5mm în gaura frezat ăanterio
r, extremitatea opus ăa cuiului de paralelism p
utând fi comparat ăfie cu din ții vecini ( înc a z u l
în care exist ă) fis cu alt cui cevin sau un impla
nt vecin preexistent.

5. Alezarea
Alezarea se realizeaz ăcu un burghiu special denumit
freza spad ă, prevăzut cu r ăcire intern ăși format din
douăsegmente distincte:
•partea activ ăcu diametrul corespunzator cu
diametrul implantului care urmeaza a fi inserat
•coada adaptabil ăla piesa unghi
Partea activ ăprezint ădouătăișuri cu canale drepte
prin care se realizeaz ăevacuarea “rumegu șului
osos ”și a lichidului de r ăcire sub presiunea
continu ăexercitat ăasupra acestuia.
Frezele spada se folosesc succesiv in ordine
crescatoare, de la diametrul cel mai mic (2 mm) panala diametrul corespunzator implantului ce urmeazaa fi inserat

6. Teșirea cilindric ă
•Teșirea cilindric ăeste necesar ăpentru a ob ține
locașulîn care se va fixa por țiunea lis ă(nefiletat ă)
a capului implantului. Intrumentul cu carese face aceast ăoperație se nume ște teșitor cilindric:
•Partea activ ăa teșitorului este prev ăzutăcu o
porțiune cilindric ăcare serve ște la ghidarea
instrumentului înt i m p u lp r e l u c r ării. Teșitorul este
prevăzut cu r ăcire intern ăși cu un canal radial care
marcheaz ăadâncimea de lucru.

7. Tarodarea
•Tarodarea este opera țiunea executat ăînainte de
montarea efectiv ăa implantului șic o n s t ăîn realizarea
filetului înțesutul osos. Tarodul prezint ăla partea
activăd e f o r m a u n u i șurub 3 canale longitudinale
necesare pentru mormarea din ților așchietori și la
evacuarea eschilelor osoase.
•Tarodarea este necesara numai in cazul inserarii
implantului intr-un os cu densitate crescuta –de
exemplu la mandibula in portiunea interforaminala.

•Tarodarea se poate realiza at ât manual, c âtși
mecanic (pentru tarodarea mecanic ăse folose ște o
piesăintermediar ăîntre tarod șip i e s au n g h i ) .
•Este recomandabil ca pentru o mai mare siguran ță
tarodarea s ăse fac ămanual, lent șic u r ăcire
externă. Pentru tarodare manual ăînr e g i u n e a
frontal ămaxilar ăse folose ște cheia tubular ă. In cel
elalte regiuni se folose ște cheia cu clichet.

8. Montarea implantului
•Inainte de montarea implantului alveola trebuie sp ăl
atăcu jet sub presiune pentru antrenarea și
eliminarea tuturor eschilelor osoase rezultate în
urma tarod ării.
•Implantul fiind steril în momentul inserarii in
neoalveola, m âinile medicului nu trebuie s ăvinăîn
contact direct cu suprafa ța implantului, deoarece
prin contaminarea sa se pot aduce prejudiciiosteointegr ării.

•Dupăo perioad ăde 2-4 luni, cu un bisturiu
circular se îndepărteazămucoperiostul din
dreptul șurubului de cicatrizare, apoi se
monteaz ăbontul protetic (cilindric sau tron
conic) cu filetul ata șat de bont sau fixat cu
un șurub intermediar ce str ăbate lungimea
bontului fix ându-se pe implant și
solidariz ându-se cu acesta.

•Se recomanda utilizarea bisturiului circular pentru
avantajele care le confera aceasta metoda:
•Reduce la minim timpul de lucru al practicianului
•Pacientul este supus la o tra uma chirurgicala minima
•Se reduce timpul de tratament la minim
•Se asigura o vindecare rapida mucoperiostala, cu
posibilitatea obtinerii unui ligament periimplantar de
foarte buna calitate (mucoperiostul este ferit de inca o
incizie, care de cele mai multe ori conduce la o fibrozare in urma vindecarii, consecinta a sectionarii
retelei vasculare, foarte importanta pentru
conservarea calitatii ligamentului periimplantar, dar si a
vascularizatiei prin difuziune a osului periimplantar)
•Nu expune inca o data implantul si osul adiacent
acestuia in relatie directa cu mediul septic endobucal