Biologie Bac 11 12 [610308]

ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE UMANĂ
1.ALCĂTUIREA CORPULUI UMAN
TOPOGRAFIA ORGANELOR ȘI A SISTEMELOR DE ORGANE
Organele sunt alcătuite din grupări de celule și țesuturi care s-au
diferențiat în vederea îndeplinirii anumitor funcții în organism.
Sistemele de organe sunt unități morfologice care îndeplinesc
funcțiile organismului: de relație, de nutriție și de reproducere.
Corpul uman este un tot unitar din punct de vedere morfologic și
funcțional, fiind alcătuit din: cap,gât, trunchi și membre.
Capul este alcătuit din 2 părți:
-craniană, corespunzătoare neurocraniului(cutia craniană);
-facială, corespunzătoare viscerocraniului(oasele feței);
Gâtul prezintă 2 părți:
-posterioară-nucală(ceafa);
-anterioară-gâtul propriu-zis;
Trunchiul este format din:
-torace-cavitatea toracică;
-abdomen-cavitatea abdominală;
-pelvis-cavitatea pelviană.
Mușchiul diafragmă separă cavitatea toracică de cea abdominală.
Membrele sunt alcătuite din:
-centuri;
-porțiuni libere.

Membrele superioare sunt alcătuite din:
-centura scapulară care leagă membrele superioare de trunchi;
-porțiunea liberă are 3 segmente:braț, antebraț și mâna.
Membrele inferioare sunt alcătuite din:
-centura pelviană care leagă membrele inferioare de trunchi;
-porțiunea liberă are 3 segmente:coapsa,gamba și piciorul.
PLANURI ȘI RAPORTURI ANATOMICE ALE CORPULUI UMAN
Corpul uman este tridimensional, străbătut de 3 axe și 3 planuri .
AXELE corespund dimensiunilor spațiului și se întretaie în unghi
drept.
Axul longitudinal-vertical la om (în lungimea corpului) are 2
poli:
-superior-cranial;
-inferior-caudal.
Axul sagital-anteroposterior (al grosimii corpului) are 2 poli:
-anterior;
-posterior.
Axul transversal-orizontal(al lățimii corpului) are 2 poli:
-stâng;
-drept.
PLANURILE corpului uman trec prin câte două axe.
Planul frontal,vertical :

-este paralel cu fruntea;
-trece prin axul longitudinal și transversal;
-împarte corpul în 2 părți asimetrice:( anterioară-ventrală)
și(posterioară-dorsală);
(exemplu:nasul este situat anterior, coloana vertebrală posterior).
Planul sagital, vertical :
-este perpendicular pe planul frontal;
-trece prin axul longitudinal și sagital;
-este planul simetriei bilaterale;
-împarte corpul în 2 jumătăți sim etrice: dreaptă și stângă;
(exemplu:ochii sunt așezați lateral față de nas și medial față de
urechi).
Planul transversal, orizontal :
-este perpendicular pe planul frontal și sagital;
-trece prin axul sagital și transversal;
-împarte corpul în 2 părți a simetrice:superioară-cranială și
inferioară-caudală;
(exemplu:ochii sunt situați cranial față de gură, iar gura, caudal față
de nas).
2.FUNCȚIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMULUI UMAN
2.1.FUNCȚIILE DE RELAȚIE
SISTEMUL NERVOS
Clasificarea sistemului nervos se face din punct de vedere
topografic și funcțional.

I.Din punct de vedere topografic , sistemul nervos se clasifică în:
1.SISTEM NERVOS CENTRAL -NEVRAX SAU AX
CEREBROSPINAL , este format din:encefal și măduva spinării.
a)Encefalul (localizat în cutia craniană) este alcătuit din:
-trunchi cerebral , format din:
•bulb rahidian;
•puntea lui Varolio;
•mezencefal.
-diencefal, format din:
•talamus;
•metatalamus;
•epitalamus;
•hipotalamus;
-cerebel;
-emisfere cerebrale .
b)Măduva spinării este localizată în canalul vertebral, se întinde de
la vertebra cervicală C1 la vertebra lombară L2, de unde se
continuă cu filum terminale până la vertebra a 2- a coccigiană.
2.SISTEM NERVOS PERIFERIC , este format din nervi periferici și
ganglioni nervoși .
•Nervii periferici alcătuiți din prelungirile neuronale, sunt
reprezentați de:
-nervii cranieni , în număr de 12 perechi, sunt senzitivi, motori
și micști;
-nervi spinali, în număr de 31 perechi, sunt micști.
•Ganglionii nervoși formați din aglomerări de corpi neuronali,
sunt reprezentați de:

-ganglioni spinali;
-ganglioni cranieni;
-gangliono vegetativi.
II Din punct de vedere funcțional, sistemul nervos se clasifică în.
1.SISTEM NERVOS SOMATIC -AL VIEȚII DE RELAȚIE care
asigură activitatea motorie somatică și sensibilitatea senzitivo-
senzorială în funcție de condițiile mediului înconjurător.
Rol-integrarea organismului în mediul său de viață.
2.SISTEM NERVOS VEGETATIV (SNV), coordonează activitatea
organelor interne(viscerelor), în condiții diferite de viață.
SNV are 2 componente:
-parasimpaticul , intervine în condiții obișnuite de viață,
-simpaticul, intervine în condiții neobișnuite, periculoase.
SISTEMUL NERVOS SOMATIC
FUNCȚIA REFLEXĂ
Funcția reflexă se realizează prin substanța cenușie a sistemului
nervos.
Distribuția substanței cenușii în sistemul nervos central este
următoarea:
-La nivelul măduvei spinării , substanța cenușie este dispusă la
interior și prezintă prelungiri, numite coarne:
-2 coarne anterioare, ce conțin neuroni somatomotori;
-2 coarne posterioare, ce conțin neuroni somatosenzitivi,

2 coarne laterale, ce conțin neuroni vegetativi:visceromotori și
viscerosenzitivi.
-În trunchiul cerebral , substanța cenușie este dispusă la interior,
fragmentată în nuclei:motori, senzitivi, vegetativi și proprii.
-În cerebel substanța cenușie formează:
•la exterior-scoarța cerebeloasă;
•la interior-nuclei de substanță cenușie.
-În diencefal, sunt mase de substanță cenușie sub formă de nuclei
în toate componentele sale:talamus, metatalamus, epitalamus și
hipotalamus.
-În emisferele cerebrale , substanța cenușie formează:
-la exterior-scoarța cerebrală(cortexul cerebral);
-la interior –nucleii bazali(corpii striați).
Actul reflex este procesul fiziologic de răspuns la acțiunea unui
stimul asupra unei zone receptoare.Baza anatomică a actului
reflex este arcul reflex.
Componentele arcului reflex
Receptor→Centru nervos →Efector
-Receptorul este o structură excitabilă care răspunde la
stimuli, prin variații de potențial gradate, proporțional cu
intensitatea stimulului.
Rolul receptorului este de a transforma energia stimulului în
influx nervos.
Clasificarea receptorilor :
1.După localizare :

•exteroceptorii sunt situați spre periferia
organismului și primesc informații din mediul
extern;
•proprioceptorii sunt localizați în mușchi, tendoane,
articulații, periost(membrană conjunctivă a
oaselor), pericondru(înveliș conjunctiv al
cartilajelor);
•interoceptorii(visceroceptorii) sunt situați în pereții
organelor interne(viscerelor) și primesc informații
din interiorul organismului.
2.După natura agentului excitant :
•mecanoreceptori(tactili, termici,dureroși,auditivi,vestibulari);
•baroreceptori(pentru presiune);
•osmoreceptori(pt. presiune osmotică);
•chemoreceptori(olfactivi, gustativi);
•termoreceptori(pentru diferențe de temperatură)
•algoreceptori-nociceptori(pentru durere)
•fotoreceptori.
3.După viteza de adaptare :
•fazici-activitate crește la aplicarea stimulului și scade la
menținerea stimulului;
•tonici-activitate constantă pe durata aplicării stimulului.
-Calea aferentă este senzitivă, face legătura dintre receptori și
centrii nervoși.
Este reprezentată de:
•dendritele și axonii neuronilor senzitivi din ganglionii
spinali;
•dendritele și axonii neuronilor senzitivi de pe traseul unor
nervi cranieni.

-Centrii nervoși reprezintă toate structurile sistemului nervos
central care analizează și prelucrează informațiile primite și
generează impulsuri nervoase.
Fiecare centru nervos are 2 compartimente funcționale:
•compartimentul senzitiv unde sosec informațiile de la receptori;
•compartimentul motor care transmite comenzile către efectori.
-Calea eferentă este motorie, face legătura dintre centrii nervoși și
efectori, transmițând comenzile.
Este reprezentată de.
•axonii neuronilor motori din măduva spinării;
•fibrele motorii ale nervilor cranieni.
-Efectorii execută comanda primită de la centrii nervoși.
Sunt reprezentați de:
-mușchii striați(efectori ai sistemului nervos somatic)
-mușchii netezi(efectori ai sistemului nervos vegetativ), care
răspund prin contracție;
-glande exocrine;
-glande endocrine, care răspund prin secreție.
FUNCȚIA DE CONDUCERE
CLASIFICAREA CĂILOR DE CONDUCERE
FUNCȚIA DE CONDUCERE se realizează prin substanța albă,
formată din căi ascendente și descendente.
CĂILE ASCENDENTE-ALE SENSIBILITĂȚII :
-sunt senzitive;

-conduc excitațiile sub formă de influx nervos de la
receptori(exteroceptori, proprioceptori și interoceptori) la centrii
nervoși și deservesc sensibilitatea corpului;
Aceste căi sunt de 2 tipuri:
•specifice pentru fiecare tip de sensibilitate(exteroceptivă și
proprioceptivă), conduc impulsuri cu rol în perceperea și
discriminarea stimulilor;
•nespecifice care conduc sensibilitatea
interoceptivă(visceroceptivă), împreună cu calea
spinotalamică.
1.Căile sensibilității exteroceptive :
-sunt căi specifice;
-conduc impulsuri de la exteroceptori i tactili, termici și dureroși în
scoarța cerebrală, pentru formarea senzațiilor specifice;
-au pe parcurs 3 neuroni;
au proiecție corticală.
•Sensibilitatea tactilă fină, epicritică este condusă prin
fascilulele spinobulbare Goll și Burdach.
Căile sensibilității tactile fine au pe parcurs 3 neuroi:
-primul neuron(protoneuronul)-în ganglionul spinal;
-al doilea neuron(deutoneuronul)-în nucleii Goll și Burdach din
bulb;
-al treilea neuron(tritoneuronul)-în talamus.
Proiecția corticală este în neocortexul receptor-în zona
somestezică I.Se încrucișează la nivelul bulbului rahidian.
Rol-conduc informații tactile fine și vibrațiile.
•Sensibilitatea tactilă grosieră, protopatică este condusă
prin fasciculul spinotalamic anterior.
Căile sensibilității tactile grosiere au pe parcurs 3 neuroni:

-primul neuron(protoneuronul)-în ganglionul spinal;
-al doilea neurno(deutoneuronul)-în cornul posterior medular;
-al treilea neuron(tritoneuronul)-în talamus.
Proiecția corticală în neocortexul receptor-în zona somestezică
II.Se încrucișează la nivelul măduvei spinării.
Rol-conduc informații tactile grosiere și de presiune ușoară.
•Sensibilitatea termică și dureroasă este condusă prin
fasciculul spinotalamic lateral.
Căile sensibilității termice și dureroase au pe parcurs 3
neuroni:
-primul neuron(protoneuronul)-în ganglionul spinal;
-al doilea neuron(deutoneuronul)-în corpul posterior medular;
-al treilea neuron(tritoneuronul)-în talamus.
Proiecția corticală în neocortexul receptor –în zona
someostezică I.Se încrucișeazăla nivelul măduvei spinării.
Rol-conduc informații termice și dureroase.
2.Căile sensibilității proprioceptive-kinestezice :
-sunt căi specifice;
-conduc informațiile de la proprioceptori;
-au proiecție corticală sau subcorticală.
•Sensibilitatea proprioceptivă conștientă este condusă prin
fasciculele spinobulbare Goll și Burdach.
Căile sensibilității proprioceptive conștiente au pe parcurs 3
neuroni:
-primul neuron(protoneuronul)-în ganglionul spinal;
-al doilea neuron(deutoneuronul)-în nucleii Goll și Burdach din
bulb;
-al treilea neuron(tritoneuronul)-în talamus.
Proiecția corticală în neocortexul receptor-în zona senzitivo-
motorie.Se încrucișează la nivelul bulbului rahidian.
Rol-conduc informațiile de la proprio ceptorii din regiunea
gâtului, trunchiului, membrelor, la scoarța cerebrală.

•Sensibilitatea proprioceptivă inconștientă este condusă
prin:
-fasciculul spinocerebelos direct Flechsig care preia informații
din partea inferioară a corpului; nu se încrucișează.
-fasciculul spinocerebelos încrucișat Gowers care preia
informații din partea superioară a trunchiului și membrele
superioare; se încrucișează la nivelul măduvei spinării.
Căile sensibilității proprioceptive inconștiente au pe parcurs 2
neuroni:
-primul neuron(protoneuronul)-în ganglionul spinal;
-al doilea neuron(deutoneuronul)-în nucleii cornului posterior
medular;
Proiecția corticală în cerebel.
Rol-conduc informațiile de la proprioceptorii din regiunea
gâtului, trunchiului și membrelor în cerebel.
3.Căile sensibilității interoceptive (visceroceptive) sunt
specifice și nespecifice:
-căile specifice sunt conduse prin fasciculele spinotalamice.
-căile nespecifice sunt reprezentate de substanța reticulată
care se întinde de la măduva sacrată până la talamus.
Rol-conduc informații de la viscere.
CĂILE DESCENDENTE-ALE MOTILITĂȚII :
-sunt motorii;
-deservesc motilitatea corpului;
-conduc impulsuri nervoase de la centrii nervoși ai encefalului
spre măduvă;
-sunt de 2 tipuri:voluntare și involuntare.
1.Căile motilității voluntare-piramidale
Motilitatea voluntară este condusă prin căile piramidale
corticospinale(directe și încrucișate) și corticobulbare .
a)Căile piramidale corticospinale :

-străbat descendent toate etajele trunchiului cerebral;
-la nivelul bulbului comportamentul este diferit:
•75% din fibre se încrucișează la nivelul bulbului,
formând fasciculul piramidal încrucișat,
•25% din fibre nu se încrucișează în bulb ci în măduva
spinării, formând fasciculul piramidal direct.
–sunt formate din 2 neuroni:
–-primul neuron(protoneuronul)-în ariile neocortexului
motor;
–-al doilea neuron(deutoneuronul)-în cornul anterior al
măduvei spinării.
Rol-conduc comenzi pentru mișcările voluntare, precise,
coordonate, ale musculaturii somatice din regiunea trunchiului,
membrelor și o parte din regiunea gâtului de la nivelul centrilor
motori ai cortexului cerebral.
a)Căile corticobulbare :
-se opresc în bulbul rahidian;
-se încrucișează la nivele diferite ale trunchiului cerebral;
-sunt formate din 2 neuroni:
-primul neuron(protoneuronul)-în ariile neocortexului motor;
al doilea neuron(deutoneuronul)- în nucleii motori de origine
a fibrelor motorii ale nervilor cranieni.
Rol-conduc comenzi pentru mișcările voluntare, precise,
coordonate, ale musculaturii somatice din regiunea capului și o
parte din regiunea gâtului.
2.Căile motilității involuntare-extrapiramidale au origine corticală
și subcorticală.
a) Căile extrapiramidale care au origine corticală :
-fac sinapsă în ganglionii bazali(corpii striați);

-au pe traseu 2 neuroni:
-primul neuron(protoneuronul)-în neocortexul motor;
-al doilea neuron(deutoneuronul)-în cornul anterior al măduvei
spinării.
b) Căile extrapiramidale care pornesc din centrii subcorticali :
-au pe traseu 2 neuroni:
-primul neuron(protoneuronul)-în centrii subcorticali;
-al doilea neuron(deutoneuronul)-în cornul anterior al măduvei
spinării.
-sunt reprezentate de fasciculele:
•Tectospinale
-cu origine în coliculii cvadrigemeni din mezencefal;
-ajung în cordoanele anterioare ale măduvei spinării.
•Rubrospinale
-cu origine în nucleii roșii din pedunculii cerebrali din
mezencefal;
-ajung în cordoanele laterale ale măduvei spinării
•Nigrospinale
-cu origine în substanța neagră din pedunculii cerebrali
din mezencefal;
-ajung în cordoanele anterioare ale măduvei spinării.
•Vestibulospinale
-cu origine în nucleii vestibulari din bulbul rahidian;
-ajung în cordoanele anterioare ale măduvei spinării.
•Olivospinale
-cu origine în olivele bulbare din bulbul rahidian;
-ajung în cordoanele anterioare ale măduvei spinării.
•Reticulospinale
-cu origine în substanța reticulată a trunchiului cerebral;

-ajung în cordoanele anterioare ale măduvei spinării.
Rol-conduc comenzi către mușchii scheletici și
determină contracții musculare automate-intervin în
realizarea unor activități umane complexe cum ar fi:
mersul, scrisul, condusul mașinii,înotul, cântatul la
instrumente.
SISTEMUL NERVOS VEGETATIV(SNV)
CLASIFICARE
Sistemul nervos vegetativ este partea sistemului nervos care
coordonează activitatea viscerală(inconștientă).
I.Din punct de vedere structural și funcțional ,SNV este format
din:
•sistemul nervos simpatic , care acționează în situații
neobișnuite:frică, furie, spaimă;
•sistemul nervos parasimpatic (cranian și sacral ), care
acționează în situații obișnuite de liniște și relaxare a
organismului.
II Din punct de vedere structural și topografic este asemănător
cu sistemul nervos somatic, fiind alcătuit din:
•sistem nervos central ce cuprinde:
-centrii de comandă situați în măduva spinării și trunchiul
cerebral;
-centrii de control și integrare vegetativă din hipotalamus,
sistemul limbic, scoarța cerebrală.
•sistem nervos periferic alcătuit din ganglioni vegetativi și
nervi.

Sistemul nervos simpatic
-Centrii nervoși simpatici sunt situați în măduva spinării, în
coarnele laterale din regiunea toracică(T1-T12) și
lombară(L1-L2) ;
-Partea periferică este reprezentată prin ganglioni vegetativi
și fibre vegetative preganglionare și postganglionare.
Sistemul nervos parasimpatic
-Centrii nervoși parasimpatici sunt situați în trunchiul
cerebral și în coarnele laterale ale măduvei spinării din
regiunea sacrată.
-Partea periferică este reprezentată de fibre nervoase de la
nivelul trunchiului cerebral și al măduvei spinării din regiunea
sacrală și plexuri vegetative.
EFECTE ALE STIMULĂRII SISTEMULUI NERVOS
SIMPATIC ȘI PARASIMPATIC
Nr.crtOrganul
inervatEfectele
stimulării
simpaticuluiEfectele stimulării
parasimpaticului
1.Globul ocular
-mușchii radiari ai
irisului(mușchi
dilatator)
-mușchii circulari
ai
irisului(constrictor)-pupilodilatație
(midriază)
-nu are efect
-aplatizarea -nu are efect
-pupiloconstricție
(mioză)
-nu are efect

-mușchii radiari ai
corpului ciliar
-mușchii circulari
ai corpului ciliarcristalinului pt.
vederea la
distanță
-nu are efect -bombarea
cristalinului pt.
vederea de aproape
2.Glanda lacrimală-vasoconstricție
-diminuarea
secreției-vasodilatație
-stimulează
secreația
3.Glandele salivare -vasoconstricție
-scade secreția
-secreție salivară
vâscoasă cu
conținut
enzimatic bogat-vasodilatație
-crește secreția
-secreție salivară
apoasă cu conținut
enzimatic redus
4.Glandele
sudoripare-stimulează
secreția-stimulează secreția
la nivel
palmar
5.Glandele gastrice -scade secreția -stimulează secreția
6.Inima
Vasele
coronariene-
cardioaccelerator
–
coronarodilatator-cardiomoderator
-coronaroconstrictor
7.Plămâni:
-arborele bronșic
-glandele mucoase-bronhodilatator
-inhibă secreția-bronhoconstrictor
-stimulează secreția
8.Stomac
-glande gastrice-scade secreția
-scad tonusul și-crește secreția
-cresc tonusul și

-tonus și
motilitate
-sfinctereMotilitatea
-constricțieMotilitatea
-relaxare
9.Intestin
-glande intestinale
-tonus și motilitate
-sfinctere-nu are efect
-scad tonusul și
motilitatea
-constricție-stimulează secreția
-cresc tonusul și
motilitatea
-relaxare
10.Pancreas -inhibă secreția
exocrină-stimulează
secreația exocrină și
endocrină
11.Ficatul
Vezicula
biliară(colecist)-inhibă secreția
-stimulează
glicogenoliza
-relaxează
musculatura
-contracția
sfincterului Oddi
-depozitarea bilei
în perioadele
interdigestive-stimulează secreția
-nu are efect
-contractă
musculatura
-relaxarea
sfincterului Oddi
-evacurea bilei în
duoden în
perioadele digestive
12.Glanda
suprarenală-stimulează
secreția
hormonală-nu are efect
13.Splina -stimulează
contracția-nu are efect
14.Rinichi -vasoconstricția
capilarelor renale
(glomerulare)-vasodilatația
capilarelor
glomerulare

-diminuarea
diurezei -creșterea diurezei
15.Vezica urinară -relaxarea
mușchilor
vezicali
-contracția
sfincterului intern
-acumularea
urinei între
micțiuni-contracția mușchilor
vezicali
-relaxarea
sfincterului intern
16.Vase sangvine
-tegument
-mușchi
-creier-vasoconstricție
-vasodilatație
-vasoconstricție
ușoară-nu are efect
-vasodilatație
-nu are efect
17.Uterul -contracție și
relaxare-nu are efect
18.Țesutul erectil -vasoconstricție -erecție
-vasodilatație
19.Termoreglare -termogeneză -termoliză
NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE
BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE
MENINGITA
-inflamarea
meningelor
cerebrospinale(cel-
infecțioase,
toxice,
alergice;-febră;
-dureri de
cap;
-vărsături;-evitarea frigului
sau căldurii
excesive;
-adoptarea unui

e 3 foițe care
protejează axul
cerebrospinal)-
fotofobie(fric
a de lumină)
-contracția
mușchilor
cefei
-modificări în
lichidul
cefalorahidia
nstil de viață
sănătos.
Coma
-stare patologică
de inhibiție
profundă
a activității
nervoase
superioare-apare ca
urmare a
unei boli
grave:
meningita,
encefalita,
hemoragii
cerebrale,
accidente
traumatice,
tumori,
intoxicații
medicame
n
-toase-pierderea
cunoștinței
-pierderea
sensibilității
și motricității
voluntare, cu
păstrarea
funcțiilor
respiratorii și
circulatorii.-evitarea
surmenajului,a
activității
nervoase
excesive;
-adoptarea unui
stil de viață
sănătos.
HEMORAGII
CEREBRALE
-revărsarea
sângelui din vasele
cerebrale în
țesuturi și
cavități(accident –
hipertensiu
nea
arterială;
-afecțiuni
cardiace și
vasculare;-cefalee
severă;
-vărsături;
-paloare;
-agitație;
–
hipotensiune;-evitarea
consumului de
tutun, alcool,
cafea;
-adoptarea unui
stil de viață

vascular cerebral) -fumatul și
consumul
excesiv de
alcool;
-obezitate;
–
traumatism
e arteriale;
-tumorile
cerebrale;
-sifilisul.-puls și un
ritm
respirator
accelerat;
-pupile
inegale;
-modificări
de
personalitate
;
-leșinuri;
-comă.sănătos.
ANALIZATORII
SEGMENTELE UNUI ANALIZATOR
Analizatorii sunt sisteme morfofuncționale complexe și unitare care
au rolul de a recepționa,conduce și transforma în senzații specifice
excitațiile primite din mediul extern sau intern.
Analizatorii sunt alcătuiți din punct de vedere anatomic din 3
segmente:
1.Segmentul periferic(receptorul) :
•este reprezentat de structuri specializate ale organelor de simț;
•este stimulat de variația unei anumite forme de energie;
•determină formarea potențialului de receptor care se poate
transforma în potențial de acțiune.
Clasificarea receptorilor în funcție de topografie(localizare):
-exteroceptori-localizați în piele;
-proprioceptori-răspândiți în sistemul locomotor;

-interoceptori(visceroceptori)-situați în peretele organelor interne.
Clasificarea receptorilor după natura excitantului:
-mecanoreceptori-stimulați de atingere, presiune, lovire,
distensie;
-termoreceptori-stimulați de diferențele de temperatură;
-algoreceptori-stimulați de orice excitant care produce dureri;
-chemoreceptori-stimulați de modificarea concentrațiilor unor
substanțe;
-receptori electromagnetici-stimulați de radiațiile
electromagnetice luminoase.
Clasificarea receptorilor după distanța la care acționează
stimulul:
-de contact –ex.receptorii tactili;
-de distanță-ex.receptorii auditivi.
2.Segmentul intermediar(de conducere):
•este alcătuit din căile nervoase prin care potențialele de
acțiune formate la nivelul receptorilor ajung la centrii nervoși
superiori;
•conduce de la receptori mesaje sub formă de impulsuri
nervoase.
3.Segmentul central:
•este reprezentat de aria din scoarța cerebrală la care ajunge
calea de conducere;
•transformă în senzații specifice informațiile primite.
ANALIZATORUL VIZUAL

Rolul analizatorului vizual:diferențierea lunimozității, formei și culorii
obiectelor, orientarea în spațiu, menținerea echilibrului și a
tonusului cortical.
Globul ocular este alcătuit din 3 tunici, sistemul optic și sistemul
fotoreceptor.
Tunicile globului ocular:
1.Tunica externă -prezintă:
•sclerotica-porțiunea posterioară;
-opacă, alb-sidefie;
-rol protector .
•corneea-porțiunea anterioară;
-transparentă,avasculară;
-cu fibre nervoase amielinice.
2.Tunica medie -are 3 porțiuni:
•coroida-membrana pigmentară, vasculară;
-rol în nutriția globului ocular;
•corpul ciliar format din:
-mușchiul ciliar-alcătuit din fibre musculare netede dispuse
radiar și circular;
-procesele cilia re-ghemuri vasculare care secre tă umoarea
apoasă și umoarea sticloasă;
•irisul-alcătuit din fibre musculare netede circulare și radiare;
-prezintă un orificiu central-pupila –cu diametrul variabil în
funcție de intensitatea luminii.
3.Tunica internă -retina-membrană care conține celule
fotoreceptoare.

-alcătuită din celule nervoase(celule fotoreceptoare, neuroni
bipolari, neuroni multipolari), celule de susținere, celule pigmentare;
-are 2 zone importante:
•pata galbenă(macula lutea)-unde predomină celule cu conuri;
-are în centru o depresiune, fovea centralis, în care se găsesc
numai conuri și reprezintă zona cu acuitatea vizuală maximă;
•pata oarbă-nu conține celule fotoreceptoare;
-este locul pe unde iese nervul optic din retină.
Sistemul optic este format din mediile trasparente ale globului
ocular.
a.Corneea
b.Umoarea apoasă-lichid transparent, secretat de procesele
ciliare;
-are compoziție asemănătoare lichidului cefalorahidian;
-se află în camera anterioară(între cornee și iris) și în camera
posterioară(între iris și cristalin);
c.Cristalinul-este o lentilă biconvexă;
-se află într-o capsulă elastică, numită cristaloidă;
-la extremități se leagă de mușchiul ciliar prin ligamentul
suspensor;
-focalizează razele luminoase pătrunse prin pupilă;
d.Corpul vitros(umoarea vitroasă)-se găsește între cristalin și
retină;
-este transparent, cu consistență de gel.
Sistemul fotoreceptor -reprezentat de retină.
SEGMENTELE ANALIZATORULUI VIZUAL
1.Segmentul periferic(receptorul)- reprezentat de celulele
fotoreceptoare:

a) celulele cu conuri -sunt în nr. de 5-7 milioane;
-conțin pigmentul numit iodopsină;
-au prag de sensibilitate ridicat;
-sunt receptori pentru vederea diurnă și perceperea culorilor;
b) celulele cu bastonașe -sunt în nr. de 125-130 milioane;
-conțin pigmentul fotosensibil numit rodopsină(purpurul
retinian);
-au prag de sensibilitate scăzut;
-sunt receptori pentru vederea nocturnă și crepusculară.
2.Segmentul intermediar (de conducere) – este format din 3
neuroni:
-primul neuron(protoneuronul)-este un neuron bipolar din
retină;
-al doilea neuron(deutoneuronul)-este un neuron multipolar din
retină.Axonii neuronilor multipolari formează nervul optic.La
nivelul chiasmei optice se încrucișează axonii care provin din
jumătățile nazale ale celor 2 retine.Din chiasma optică pornesc
2 fascicule, denumite tracturi optice.Fiecare tract optic
conduce informația din jumătatea temporală a retinei de
aceeași parte și din jumătatea nazală a retinei din partea
opusă;
-al treilea neuron(tritoneuronul)-este în corpul geniculat lateral
din metatalamus.
3.Segmentul central -este localizat în aria vizuală din lobul
occipital, pe marginile scizurii calcarine.
FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI VIZUAL
Procesele prin care se realizează vederea sunt: recepția
vizuală, transmiterea mesajelor vizuale, formarea senzațiilor
vizuale.

Recepția vizuală se realizează la nivelul cel ulelor
fotoreceptoare din retină și se bazează pe mecanisme optice
și pe fenomene fotochimice.Pe retină se formează imagini
clare, reale, mai mici și răsturnate ale obiectelor.
Ochi emetrop(normal) -razele de lumină paralele emise de un
obiect situat la infinit focalizează pe retină.
Ochiul miop-este mai alungit anteroposterior decât ochiul
normal-miopie axială -sau curbura cristalinului este exagerată-
miopie de curbură ,
-fasciculul de raze paralele focalizează în fața retinei,
-imaginea formată este neclară;
-se corectează cu lentile divergente(biconcave).
Ochiul hipermetrop -este mai turtit decât ochiul normal-
hipermetropie axială -sau cristalinul este prea aplatizat-
hipermetropie de curbură ;
-fasciculul de raze focalizează în spatele retinei;
-imaginea formată este neclară;
-se corectează cu lentile convergente(biconvexe)
Reflexul pupilar fotomotor -irisul reglează reflex(prin variația
diametrului pupilar) cantitatea de lumină proiectată pe retină;
•lumină puternică-se contractă fibrele musculare circulare
ale irisului(inervate de fibre nervoase parasimpatice);
-pupila se micșorează=pupiloconstricție=mioză;
•lumină slabă-se contractă fibrele musculare
radiare(inervate de fibre nervoase parasimpatice);
-pupila se mărește =pupilodilatație=midriază.
Acomodarea -este un proces automat de adaptare a ochiului pt.
vederea clară a obiectelor situate între punctul proxim și punctul
remotum.
•Punctul proxim=punctul cel mai apropiat de ochi la care
vederea clară a obiectului se face cu efort maxim de
acomodare;

•Punctul remotum=punctul cel mai apropiat de ochi la care
vederea clară a obiectului se face fără acomodare.
În procesele de acomodare apar mai multe modificări:
-rotirea internă a globilor oculari datorită contracției mușchilor
extrinseci;
-micșorarea pupilei;
-contracția fibrelor circulare ale mușchiului ciliar(inervate de fibre
nervoase parasimpatice);
-ligamentele cristalinului se relaxează;
-curbura cristalinului crește.
Adaptarea celulelor fotoreceptoare :
-se realizează prin descompunerea pigmenților fotosensibili sub
acțiunea luminii și refacerea pigmenților la întuneric;
-depinde de cantitatea de pig ment fotosensibil din celulele
fotoreceptoare și durata expunerii lor la lumină sau la întuneric;
-adaptarea la întuneric durează 30-40 min;
-adaptarea la lumină durează 5 min.
Mecanismul vederii cromatice-teoria tricromatică Young –
Helmholtz-consideră:
-retina alcătuită din 3 tipuri de celule cu conuri: ce conțin pigmenți
pt. culorile roșu, verde și albastru;
-stimularea unei singure categorii de conuri determină senzația
culorii absorbite;
-stimularea concomitentă și inegală a celor 3 categorii de conuri dă
diferitele senzații cromatice;

-stimularea concomitentă și egală a celor 3 categorii de conuri dă
senzația de lumină albă;
-în lipsa stimulării luminoase se produce senzația de negru.
NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE ALE
ANALIZATORULUI VIZUAL
BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE
Cataracta
-opacifierea
totală sau
parțială a
cristalinului-lovituri;
-diabet;
-intoxicații;
-vârsta înaintată;
-congenitale;
-neutilizarea
echipamentului
adecvat de către
muncitorii care
lucrează la
temperaturi
ridicate, radiații
infraroșii(turnătorii,
fabrici de sticlă)-pierderea
vederii;
-modificarea
culorii pupilei;-respectarea
regulilor de
igienă a
vederii;
-evitarea
privitului
îndelungat la
televizor;
-folosirea
ochelarilor de
soare și a
ochelarilor de
protecție la
locul de
muncă;
-evitarea
frigului,
vântului;Glaucomul(apa
neagră)-
produce
atrofierea
nervului optic și
îngustarea -atrofierea
nervului optic;
-vârsta înaintată;
-ereditate;
-boli vasculare;-creșterea
tensiunii
intraoculare;
-scăderea
vederii până
la piederea

câmpului vizual -miopie. ei;
dureri de cap
violente;
-roșeață în
ochi.-evitarea
înotului în ape
poluate.
Conjunctivita
-inflamație a
conjunctivei
globului ocular
-este o boală
contagioasă-se
transmite prin
secreții care
ajung pe mâini,
prosop,față de
pernă.
-netratată duce
la orbire-infecție virală -inflamarea și
înroșires
conjunctivei
globului
ocular;
-senzație de
arsură la
nivelul ochilor
și lăcrimare;
-scurgere
purulentă;
mâncărimi
oculare.
ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR
Urechea este formată din:
-urechea externă -formată din pavilionul urechii și conductul
auditiv extern;
-urechea medie (camera timpanică)-situată în osul temporal;
-prezintă la exterior timpanul, iar spre interior ferestra ovală și
fereastra rotundă;

-comunică cu nasofaringele prin trompa lui Eustachio;
-conține aer la presiune atmosferică;
-între timpan și membrana ferestrei ovale se află lanțul de 3
oscioare:ciocanul, nicovala și scărița.
-urechea internă -este formată din labirintul osos în care se află
labirintul membranos;
-labirintul osos:
•conține perilimfă;
•alcătuit din 3 canale semicirculare, vestibulul osos și
melcul osos(cohleea);
-labirintul membranos:
•conține endolimfă;
•alcătuit din canale semicirculare membranoase,
vestibul membranos(format din utriculă și saculă) și
melcul membranos(canalul cohlear);
•în canalele semicirculare, urtriculă și saculă se află
receptori vestibulari;
•în melcul membranos se găsesc receptori pentru
auz.
SEGMENTELE ANALIZATORULUI AUDITIV
1.Segmentul periferic (receptorul)-se află în mecul
membranos(cohlee).
Cohleea-este un canal osos răsucit de 2 ori și jumătate în jurul unui
ax central-columela;
-este împărțită de lama spirală osoasă, membrana bazilară,
membrana vestibulară în:
•2 rampe:rampa vestibulară și rampa timpanică care comunică
prin helicotremă;
•canalul cohlear-delimitat de membrana bazilară, membrana
vestibulară și peretele extern l cohleei;

-conține receptorii auditivi –în organul Corti.
Organul Corti -situat între fața internă a membranei bazilare și
membrana tectoria;
-format din:
•celule de susținere-delimitează tunelul lui Corti;
•celule senzoriale auditive-prezintă la polul apical cili care
străbat membrana reticulară, iar vârful se inclavează în
membrana tectoria.
2.Segmentul intermediar (de conducere)-este format din 4 neuroni:
-primul neuron(protoneuronul)-este localizat în ganglionul spiral
Corti din columelă;
-dendritele sunt conectate cu celulele senzoriale;
-axonii formează ramura acustică(cohleară) a nervului acustico-
vestibular;
-al doilea neuron(deutoneuronul)-situat în nucleii cohleari din punte;
-al treilea neuron-se află în coliculul inferior din mezencefal;
-al patrulea neuron-se află în corpul geniculat medial din talamus.
3.Segmentul central -se află în girusul temporal superior.
FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI ACUSTIC
Urechea umană percepe sunete cu frecvența cuprinsă între 16-
20.000 Hz și intensitatea de 1-120 db(decibeli).Pavilionul captează
undele sonore, conductul auditiv extern le transmite la membrana
timpanică, care vibrează.Sistemul de oscioare transmite vibrațiile la
fereastra ovală de unde sunt preluate de perilimfa din rampa
vestibulară și timpanică.Oscilațiile perilimfei determină și oscilații

ale endolimfei, deoarece membrana vestibulară este extrem de
subțire.Oscilațiile perilimfei determină deformarea membranei
bazilare pe care se află organul Corti.Cilii celulelor auditive se
îndoaie față de membrana tectoria și se declanșează un potențial
de acțiune, transmis sub formă de impuls nervos, prin calea
auditivă, la segmentul central, unde se transformă în senzație de
auz.La baza melcului se percep sunetele înalte, iar la vârful
acestuia se percep sunetele joase.
SEGMENTELE ANALIZATORULUI VESTIBULAR
1.Segmentul periferic (receptor)-este reprezentat de crestele
ampulare și aparatul otolitic(macula) .
Crestele ampulare :
•se află în ampulele canalelor semicirculare membranoase;
•conțin celule de susținere și senzoriale cu cili înglobați într-o
masă gelatinoasă(cupula);
•mențin echilibrul în condițiile accelerațiilor circulare ale capului
și corpului(mișcări în jurul axei orizontale, verticale, laterale).
Macula:
•se află în utriculă și saculă;
•conține celule de susținere și celule senzoriale cu cili care se
află în contact cu o masă gelatinoasă, ce conține otoliți(cristale
microscopice de carbonat de Ca);
•permite menținerea echilibrului în condiții statice și dinamice.
2.Segmentul intermediar (de conducere)-este alcătuit din 3
neuroni:
-primul neuron(protoneuronul)-se află în ganglionul vestibular
Scarpa;
-dendritele sunt conectate cu celulele senzoriale;

-axonii formează ramura vestibulară a nervului acustico-vestibular;
-al doilea neuron(deutoneuronul)-se află în nucleii vestibulari din
bulbul rahidian;
-al treilea neuron-se află în talamus.
3.Segmentul central –se află în girusul temporal superior.
FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI VESTIBULAR
•când capul stă nemișcat otolitele apasă asupra receptorilor
maculari care trimit impulsuri nervoase spre segmentul central,
informându-l asupra poziției corpului;
•când capul și corpul suferă accelerări liniare(înainte, înapoi,
sau lateral), otolitele sunt împinse în sens opus mișcării.Se
declanșează impulsuri nervoase care ajung la segmentul
central și se declanșează reacții motorii pentru corectarea
poziției corpului și capului;
•mișcările de rotație antrenează rotația simultană a canalelor
semicirculare aflate în planul rotației respective.La nivelul
receptorilor iau naștere potențiale de acțiune care sunt
transmise prin nervul vestibular până la segmentul
central.Canalele semicirculare orizontale și laterale informează
asupra mișcărilor în jurul axului vertical(răsuciri,
întoarceri).Canalele semicirculare verticale informează asupra
mișcărilor în jurul axelor orizontale(căderi, sărituri).
NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE A
ANALIZATORULUI ACUSTICO-VESTIBULAR
BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE

Otita
-otita
externă=infecția
urechii externe;
-otita
medie=infecția
urechii medii.-micotice;
-bacteriene;
-virale.Otita externă-
eczemă acută sau
cronică.
Otita medie
-durere;
-scăderea auzului;
-febră, frisoane;
-stare generală
proastă;
-perforarea
timpanului;
-complicații:
meningite,encefalite.-respectarea
regulilor de
igienă a
urechii.
ANALIZATORUL CUTANAT
Analizatorul cutanat conține receptorii tactili, termici,dureroși, de
presiune și vibratorii, situați în piele.
Pielea este formată din 3 straturi :epiderm, derm,hipoderm.
Epidermul-țesut epitelial pluristratificat, keratinizat, așezat pe
membrana bazală.
Dermul-țesut conjunctiv dens;
-prezintă paile dermice.

Hipodermul-țesut conjunctiv lax, cu celule adipoase;
-este rezerva de grăsime subcutanată a organismului.
SEGMENTELE ANALIZATORULUI CUTANAT
1.Segmentul periferic(receptorul) :
a)Receptorii tactili:
•corpusculii Meissner,corpusculii Merkel-sunt situați în derm;
•corpusculii Golgi, corpusculii Ruffini,corpusculii Vater-Pacini-
situați în hipoderm.
b)Receptorii termici:
•corpusculii Krause-în derm;
•corpusculii Ruffini-în hipoderm.
c)Receptorii dureroși:
•terminații nervoase libere-în epiderm, derm.
2.Segmentul de conducere -este reprezentat de căile sensibilității
exteroceptive:
-conduc informațiile de la exteroceptorii tactili, termici, dureroși în
scoarța cerebrală, pt. formarea senzațiilor specifice;
-au pe parcurs 3 neuroni;
-conduc impulsuri prin fasciculele:
a)spinotalamice-lateral-pt. sensibilitatea termică și dureroasă;
-anterior-pt. sensibilitatea tactilă grosieră și protopatică ;
-primul neuron-neuronul somatosenzitiv din ganglionul spinal;
-al doilea neuron-în cornul posterior al măduvei spinării;

-al treilea neuron-în talamus.
•se încrucișează la nivelulu măduvei spinării.
b)spinobulbare-pt.sensibilitatea tactilă fină;
-primul neuron-neuronul somatosenzitiv din ganglionul spinal;
-al doilea neuron- în nucleii Goll și Burdah din bulbul rahidian;
-al treilea neuron-în talamus.
•se încrucișează la nivelul bulbului rahidian.
3.Segmentul central -se află în girusul postcentral din lobul
parietal-ariile somestezice.
FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI CUTANAT
Sensibilitatea tactilă fină (epicritică)-este determinată de deformări
ușoare ale tegumentului;
-zone cu sensibilitate mare sunt pulpa degetelor și buzele.
Sensibilitate tactilă grosieră (protopatică)-este determinată de
apăsare;
-receptorii sunt situați în profunzimea tegumentului.
•Discriminarea tactilă-2 sau mai multe excitații tactile aplicate
simultan sunt recepționate numai dacă distanța dintre puncte
este suficient de mare.
Sensibilitatea termică -este neuniformă pe suprafața tegumentului;
-receptorii pt. rece sunt mai numeroși decât cei pt. cald;
-intensitatea senzației depinde de mărimea suprafeței excitate și de
diferența de temperatură dintre tegument și excitant.

Sensibilitatea dureroasă -este determinată de excitanți care produc
leziuni celulare;
-zone cu sensibilitate mare:degete, buze, vârful limbii;
-durerea tegumentară se manifestă cu o mare capacitate de
discriminare;
-algoreceptorii sunt mai mari în viscere;
-durerea viscerală nu se poate localiza precis.
NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE A
ANALIZATORULUI CUTANAT
BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE
Herpesul-
boală a pielii și
a mucoaselor-virale -erupție de mici
bășicuțe pline
cu lichid;
-eroziuni;
-senzație de
arsură și
mâncărime.-baie generală
regulată;
-spălarea pe
mâini cu apă și
săpun înainte
de masă și
după folosirea
toaletei;
-folosirea
prosopului
individual;
-evitarea
contactului
direct cu
persoanele

bolnave.
GLANDELE ENDOCRINE
HIPOFIZA-GLANDA PITUITARĂ
•Localizare(topografie).Este localizată la baza creierului, în
șaua turcească a osului sfenoid.
•Structură;are 3 lobi:anterior, intermediar și posterior.
Hipofiza este legată de baza hipotalamusului prin tija
pituitară.Tija pituitară este alcătuită din:
-sistemul port-hipofizar, alcătuit din vase de sânge dispuse
între hipotalamus și lobul anterior al hipofizei,are rol în
transportul hormonilor de la hipotalamus la adenohipofiză;
-tractul hipotalamo-hipofizar, alcătu it din fibre nervoase
dispuse între hipotalamus și lobul posterior al hipofizei;are rol
în transportul hormonilor de la hipotalamus la lobul posterior al
hipofizei.
LOBUL ANTERIOR(ADENOHIPOFIZ A) produce:
-hormoni care controlează activitatea altor glande endocrine-
glandulotropi:tirotropina, carticotropina, hormonul luteinizant și
h. foliculostimulant.
-hormoni non-glandulotropi:h.somatotrop,prolactina.
H. glandulotropi :
1.tirotropina(TSH):
-controlează creșterea și dezvoltarea glandei tiroide;
-stimulează secreția de hormoni ai glandei tiroide.
2.corticotropina(ACTH):
-controlează creșterea și dezvoltarea gl.coticosuprarenale
-stimulează secreția gl. corticosuprarenale.

3.h.luteinizant(LH)-determină:
-la femei ovulația ți apariția corpului galben;
-la bărbați stimulează secreția de h. masculini(androgeni,
testosteron)
4.h.foliculostimulant(FSH)-determină:
-la femei creșterea și maturarea foliculilor ovarieni și secreția
de estrogeni(h.sexuali feminini);
-la bărbați stimulează spermatogeneza(producerea
spermatozoizilor), la nivelul tubilor seminiferi ai testiculelor.
Hormonii non-glandulotropi :
1.H.somatotrop(STH):
-are rol în creșterea și dezvoltarea organismului, pri n
stimularea creșterii oaselor lungi, dezvoltarea masei
musculare, dezvolatrea organelor interne(viscere);
-stimulează sinteza de proteine;
-are efect hiperglicemiat;
-determină mobilizarea acizilor grași din depozitele lipidice.
Hiposecreția de STH, determină la copii nanismul hipofizar-
piticismul hipofizar , caracterizat prin:talie redusă, dezvoltare fizică
redusă, dar armonioasă și dezvoltare psihică normală.
Hipersecreția de STH, determină la copii, gigantismul caracterizat
prin creștere exagerată în înălțime(peste 2 m).
Hipersecreția de STH, determină la adult acromegalia, caracterizată
prin creștere exagerată a mâinilor, a oaselor feței,a mandibulei,
limbii și buzelor, a unor viscere(organe interne).
2.prolactina stimulează:
-secreția lactată;
-dezvoltarea glandelor mamare.

LOBUL INTERMEDIAR(MIJLOCIU)
Produce h. melanocitostimulator(MSH) –stimulează sinteza de
melanină, în melanocite, cu rol de pigmentare a pielii.
LOBUL POSTERIOR(NEUROHIPOFIZA)
Conține un depozit de hormoni, produși de nuclei hipotalamici
anteriori.Hormonii produși se numesc neurosecreții sau
neurohormoni.Ei sunt:
1.H. antidiuretic(ADH), vasopresina:
-determină reabsorbția apei la nivel renal;
-are efect antidiuretic, prin micșorarea cantității de urină
eliminată;
-crește tensiunea arterială când se află în cantități mari, de
aceea se numește vasopresină.
Hiposecreția de ADH, determină diabetul insipid, caract. prin
poliurie(eliminarea unei cantități mare de urină),
polidipsie(consumarea unei cantități mare de apă),
hipotensiune(scăderea tensiunii arteriale).
2.Ocitocina stimulează:
-contracția uterului la gravide în perioada travaliului, ducând la
expulzia fâtului;
-eliberarea laptelui din glandele mamare.
TIROIDA
•Localizare:este situată în partea anterioară a gâtului, într-
o lojă fibroasă.
•Structură:are 2 lobi, uniți printr-un istm.
•Hormonii tiroidieni: tiroxina și triiodotironina.

Acțiunile hormonilor tiroidieni :-au efect calorigen, manifestat prin
creșterea metabolismului bazal;
-au rol în creșterea și dezvoltarea organismului, în special a
sistemului nervos;
-determină descompunerea proteinelor și creșterea eliminărilor de
azot;
-determină hiperglicemie;
-stimulează lipoliza(descompunerea lipidelor);
-produc iritabilitate și neliniște;
-stimulează activitatea gonadelor;
Hiposecreția tiroidiană determină la copil nanismul tiroidian ,
caracterizat prin:înălțime redusă, dezvoltare fizică și psihică
redusă(cretinism), defecte ale dinților, deformări osoase.
Hiposecreția tiroidiană determină la adult mixedemul, caracterizat
prin:creștere în greutate,senzație permanentă de frig, edem mucos,
piele uscată și îngroșată, căderea părului , scăderea capacității de
concentrare și învățare.
Hipersecreția tiroidiană determină la adult boala Basedow-
Graves(gușa exoftalmică), caracterizată prin:slăbire accentuată,
iritabilitate, neliniște,hipertensiune, hiperfagie(creșterea poftei de
mâncare), gușă,ochi exoftalmici(ieșiți din orbite).
Lipsa iodului din alimentație produce gușa endemică , care se
caracterizează prin:hiposecreție tiroidiană, însoțită de mărirea
glandei.Un rol important în alimentație îl are sarea iodată , deoarece
este o sursă de iod, care este necesar formării hormonilor tiroidieni.
PANCREASUL ENDOCRIN

•Localizare:în cavitatea abdominală, în spatele stomacului .
•Structură:este alcătuit din celulele insu lelor Langerhans,
formate din:
-celule alfa care produc glucagon;
-celule beta care produc insulină.
Acțiunile hormonilor pancreatici:
1.Insulina:
•Este principalul h. hipoglicemiant al organismului,
deoarece:
-stimulează pătrunderea glucozei în țesutul muscular și
țesutul adipos;
-intensifică consumul de glucoză la nivel celular;
-stimulează glicogenogeneza hepatică(formarea de
glicogen din glucoză);
-determină lipogeneza(formarea de lipide) din glucoză.
•La nivelul metabolismului proteic, stimulează sinteza
proteinelor.
Hiposecreția de insulină determină, diabetul zaharat ,
caracterizat prin:
-hiperglicemie(creșterea glicemiei peste valorile normale);
-poliurie(eliminarea unei cantități mari de urină);
-polidipsie(consumarea unui volum mare de lichide);
-glucozurie(prezența glucozei în urină);
-polifagie(consumarea unei cantități mari de alimente);
-scăderea în greutate;
-stare de apatie;
Hipersecreția de insulină determină hipoglicemie, scăderea forței
musculare și chiar pierderea cunoștinței și apariția stării de comă.
2.Glucagonul

Este principalul hormon hiperglicemiant, deoarece:
-stimulează glicogenoliza(descompunerea glicogenului în
glucoză), numai la nivel hepatic, nu și muscular;
-stimulează gluco neogeneza(formarea de glucide din
aminoacizi).
GLANDELE SUPRARENALE
•Localizare: sunt situate la polul superior al rinichiului.
•Structură:sunt alcătuite din 2
formațiuni:corticosuprarenala și medulosuprarenala.
•Corticosuprarenala este dispusă la periferia glandei și
produce următoarele grupe de hormoni:glucocorticoizi,
mineralocorticoizi și sexosteroizi.
A.Hormonii glucocorticoizi sunt reprezentați de cortizol.Ei determină
următoarele acțiuni:
-stimulează gluconeogeneza(sinteza de glucoză din
aminoacizi) și hiperglicemie;
-la nivelul metabolismului proteic determină creșterea
excreției de azot;
-la nivelul metabolismului lipidic produce activarea
lipolizei(descompunerea lipidelor).
Glucorticoizii sunt utilizați pt. tratarea unor afecțiuni, ei
având rol antiinflamator.
B.Hormonii mineralocorticoizi sunt reprezentați de aldosteron care
determină la nivelul tubilor colectori și distali ai nefronului:
-creșterea reabsorbției apei și a sodiului;
-creșterea eliminărilor de potasiu și hidrogen.

În acest fel, aldosteronul determină diminuarea cantității de urină și
creșterea acidității acesteia.
C.Hormonii sexosteroizi au acțiune asemănătoare cu cei produși de
gonade.Contribuie la apariția și menținerea caracterelor sexuale
secundare.Acestea diferențiază cele două sexe la pubertate.
•Medulosuprarenala reprezintă partea mijlocie a
glandei.
Produce hormonii:adrenalina și noradrenalina.Acești hormoni au
următoarele efecte:
-la nivelul sistemului cardiovascular
produce:tahicardie(accelerarea bătăilor inimii),
vasoconstricție și hipertensiune;
-la nivelul sistemului digestiv produce:relaxarea
musculaturii netede, contracția sfincterelor,
inhibarea secrețiilor digestive;
-produce glicogenoliză și hiperglicemie.
Adrenalina acționează în special pe metabolismul energetic, iar
noradrenalina are acțiuni vasculare mai intense.Acești hormoni se
mai numesc catecolamine și au efecte similare cu efectele stimulării
sistemului nervos simpatic.
GONADELE
Gonadele sunt glande mixte și sunt reprezentate de ovar și testicul.
Funcția endocrină a testicului
•Localizare testicul în regiunea inghinală.
•Structură: conține tubi seminiferi care produc
spermatazoizi și celule interstițiale Leydi g ce produc
hormonul sexual masculin, numit testosteron.

•Efectele testosteronului:
-stimulează creșterea și dezvoltarea organelor
genitale masculine;
-asigură dezvoltarea și menținerea caracterelor și
menținerea caracterelor sexuale
secundare(dezvolatrea scheletului și a masei
musculare, pilozitatea, îngroșarea vocii, distribuția
grăsimii de rezervă);
-determină dezvoltarea masei
musculare(anabolizant proteic).
Funcția endocrină a ovarului :
•Localizare: în regiunea pelviană.
•Structură:conține o zonă corticală, unde sunt prezenți foliculii
ovarieni care produc hormonii sexuali feminini și o zonă
medulară, formată din țesut conjunctiv lax, vase de sânge și
nervi.
•Hormonii secretați de ovarul endocrin sunt:estrogenii și
progesteronul.
Hormonii estrogeni sunt sintetizați de:
-celulele foliculului ovarian, în timpul maturării;
-corpul galben;
-placentă, în timpul sarcinii.
Efectele estrogenilor:
-stimulează proliferarea mucoasei și musculaturii uterine;
-stimulează dezvoltarea glandelor mamare;
-stimulează dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la
femei.
Progesteronul este sintetizat de:
-corpul galben;
-placentă, în timpul sarcinii;
-glandele corticosuprarenale.

Efectele progesteronului:
-acționează asupra mucoasei uterine, determinând modificări
secretorii care o pregătesc pentru nidație(fixarea celulei ou).
SISTEMUL OSOS
Mișcarea se realizează prin intermediul sistemului oso s-partea
pasivă și sistemul muscular-partea activă a aparatului locomotor.
Totalitatea oaselor legate între ele prin articulații formează
scheletul corpului care cuprinde peste 200 de oase.
SCHELETUL
ALCĂTUIRE
După regiunile corpului se disting :scheletul capului, scheletul
trunchiului și scheletul membrelor superioare și inferioare.
1.SCHELETUL CAPULUI este format din 22 de oase și
cuprinde:neurocraniul, viscerocraniul.
a)Neurocraniul -cutia craniană, formată din 8 oase late care
adăpostesc encefalul din care:
•4 neperechi:
-osul frontal(osul frunții);
-osul etmoid și sfenoid așezate la baza cutiei craniene;
-osul occipital(osul cefei);
•2 perechi
-oasele temporale(oasele tâmplelor);
-oasele parietale(oasele bolții craniene).
b)Viscerocraniul-este format din 14 oase din care :

•2 oase nepereche:
osul vomer;
osul maxilarului inferior-mandibula;
•6 oase perechi:
-oasele maxilare;
-oasele palatine;
-oasele nazale;
-oasele lacrimale;
-oasele zigomatice;
-oasele cornetele nazale inferioare.
2.SCHELETUL TRUNCHIULUI cuprinde:coloana vertebrală,
coastele și sternul.
a)Coloana vertebrală este formată din 33-34 vertebre articulate
prin discurile intervertebrale.
Cuprinde 5 regiuni:
-cervicală, formată din 7 vertebre;
-toracală, formată din 12 vertebre;
-lombară,formată din 5 vertebre;
-sacrală, formată din 5 vertebre,
-coccigiană, formată din 4-5 vertebre reduse.
Prezintă 4 curburi fiziologice:
-lordoza cervicală și lordoza lombar ă, cu convexitate dispusă
posterior;
-cifoza toracală și cifoza sacrală, cu concavitatea dispusă posterior.
b)Coastele sunt în număr de 12 perechi, sunt oase late și se împart
în:

-coaste adevărate-primele 7 perechi de la I-VII care se articulează
direct cu sternul prin cartilajele costale proprii ;
-coaste false-următoarele 3 perechi VIII-X care se articulează
indirect cu sternul prin cartilajul celei de a 7-a coaste;
-flotante-ultimele 2 perechi XI-XII care nu se articulează cu sternul.
c)Sternul
-osul pieptului,
-este os lat,
-format din corp, manubriu și apendice xifoid;
-se articulează cu claviculele și primele 7 perechi de coaste.
Sternul, coastele și regiunea toracală a coloanei vertebrale,
formează cutia toracică.
3.SCHELETUL MEMBRELOR este format din scheletul centurilor
și scheletul membrelor propriu-zise.
a)Scheletul membrelor superioare cuprinde:
•centura scapulară care leagă oasele membrelor superioare
de scheletul trunchiului și este formată din:
-omoplat-scapulă;
-claviculă.
•scheletul membrului liber propriu-zis format din:
-scheletul brațului-humerus;
-scheletul antebrațului-radius și cubitus;
-scheletul mâinii-8 carpiene, 5 metacarpiene și 14 falange;
b)Scheletul membrelor inferioare cuprinde:
•centura pelviană care leagă scheletul membrului inferior de
cel al trunchiului și este formată din:

-2 oase coxale, care împreună cu osul sacrum și coccisul
formează bazinul.
•scheletul membrului liber propriu-zis format din:
-scheletul coapsei-femur;
-scheletul gambei-tibie și fibulă(peroneul);
-scheletul piciorului-7 tarsiene, 5 metatarsiene și 14 falange;
-rotula(patela)osul genunchiului.
ROLUL SISTEMULUI OSOS
Sistemul osos îndeplinește funcții importante pt. viața
organismului:
•asigură stațiunea bipedă a omului;
•dau formă caracteristică corpului;
•reprezintă locuri de inserție pentru mușchi;
•formează cavități de protecție:
-cutia craniană, adăpostește encefalul;
-canalul vertebral, adăpostește măduva spinării;
-cutia toracică, adăpostește inima, plămânii,vasele mari;
-bazinul adăposștește organe ale sistemului digestiv, excretor
și reproducător;
•constituie depozit de săruri minerale;
•prin măduva roșie contribuie la formarea elementelor figurate
ale sângelui;
•oasele reprezintă pârghiile cu rol în mișcare .
CREȘTEREA ÎN LUNGIME ȘI GROSIME A OASELOR
1)Creșterea în lungime :
-caracterizează oasele lungi(ex.: femur, tibie, radius, ulnă);

-se realizează cu ajutorul cartilajelor de creștere, situate la
limitele dintre diafiză și epifiză;
-asigură formarea de țesut osos nou spre diafiză prin osificarea
de cartilaj.
2)Creșterea în grosime :
-caracterizează toate formele de oase:lungi, late, scurte;
-se realizează prin activitatea periostului-membrană conjunctivă
situată la exteriorul osului care asigură formarea de țesut osos
nou prin osificare de membrană.
Creșterea oaselor depinde de factori endocrini, de prezența
vitaminelor (A,C,D), de o alimentație bogată în calciu și fosfor.
NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE
1.DEFORMĂRI OSOASE pot avea cauze diferite:
-suprasolicitări în timpul unor activități;
-încălțăminte strâmtă;
-statul îndelungat în picioare;
-ținută incorectă a corpului timp îndelungat.
a)cifoza-caracterizată prin accentuarea curburii toracale a
coloanei vertebrale(cocoașă).
Cauza-ținuta incorectă a corpului timp îndelungat.Mai des
întâlnită la ceasornicari, cizmari, cicliști, persoane care muncesc
stând în poziție aplecată.
b)scolioza-constă în devierea laterală a coloanei vertebrale,
rezultatul fiind o asimetrie a trunchiului, caracterizată prin
ridicarea unui umăr și coborârea celuilalt.

Cauza-poziți incorectă a corpului.
c)lordoza-caracterizată prin accentuarea concavității curburii
lombare a coloanei vertebrale.
d)piciorul plat -apare în timpul creșterii oaselor deoarece nu se
formează bolta piciorului, contactul piciorului se face pe toată
talpa.
Cauza-statul în picioare timp îndelungat;
-folosirea unei încălțămintei necorespunzătoare.
2.FRACTURILE constau în ruperea sau fisurarea oaselor.Pot
fi :
-fracturi închise, dacă pielea rămâne intactă;
-fracturi deschise, dacă sunt afectați mușchii și pielea, iar
capetele osului ies la exterior.
Cauze:politraumatisme, accidente.
Manifestări:durere, echimoze(vânătâi), deformarea regiunii,
scurtarea regiunii.
3.ENTORSELE se caracterizează prin întinderea sau ruperea
ligamentelor într-o articulație.
Cauze-mișcări bruște, necontrolate, traumatisme.
Manifestări-dureri locale, echimoze, umflături ale articulației.
4.LUXAȚIILE se caract. prin dislocări ale elementelor
componente ale unei articulații, în special a suprafețelor osoase
articulare.Pot fi:
-luxații traumatice-datorate unui traumatism(ex. căderea pe cot
poate produce luxația umărului);

-luxații patologice-datorate unor infecții;
-luxații congenitale -indivizii se nasc cu ele.
Prevenire:
-regim alimentar bogat în vitamine și săruri minerale;
-exerciții fizice;
-regim alimentar bogat în Ca și P;
-respectarea regulilor de protcție a munci și de circulație.
SISTEMUL MUSCULAR
PRINCIPALELE GRUPE DE MUȘCHI SCHELETICI-SOMATICI
După regiunile corpului, mușchii sunt grupați în:
1.Mușchii capului
2.Mușchii gâtului
3.Mușchii trunchiului
4.Mușchii membrelor
1.MUȘCHII CAPULUI sunt:
a)Mușchii mimicii-cutanați :
-frontal;
-occipital;
-mușchii grupați în jurul orificiilor:nazale, orbitale,auditive.
Rol în determinarea expresiei feței.

b)Mușchii masticatori :
-maseteri;
-temporali.
c)Mușchii limbii
d)Mușchii extrinseci ai globului ocular :
-drept superior și drept inferior;
-drept intern și drept extern;
oblic superior și oblic inferior.
2.MUȘCHII GÂTULUI sunt:
-pielosul gâtului;
-sternocleidomastoidienii;
-hioidienii.
3.MUȘCHII TRUNCHIULUI sunt:
a)Mușchii spatelui și ai cefei :
-trapez;
-dorsal;
-ai șanțurilor intervertebrale.
b)Mușchii toracelui :
-pectoralii;
-dințații;
-intercostali;
-diafragmul.

c)Mușchii abdomenului :
-drepți abdominali;
-oblici externi;
-oblici interni.
4.MUȘCHII MEMBRELOR
Mușchii membrelor superioare sunt:
a)Mușchii umărului -deltoidul;
b)Mușchii brațului -biceps și triceps brahial;
c)Mușchii antebrațului -flexori și extensori ai degetelor, pronatori
și suspinatori ai antebrațului;
d)Mușchii mâinii .
Mușchii membrelor inferioare sunt:
a)Mușchii fesieri -în jurul articulației coxo-femurale.
b)Mușchii coapsei :
-mușchiul croitor;
-mușchiul cvadriceps femural;
-mușchiul biceps femural;
mușchii adductori ai coapsei.
c)Mușchii gambei :
-mușchiul triceps sural alcătuit din mușchii gastrocnemieni și
solear;
-mușchiul extensor ai degetelor, flexori ai degetelor;
mușchiul pronatori și suspinatori ai piciorului.

d)Mușchii plantei -mușchiul flexori și extensori și degetelor.
TIPURI DE CONTRACȚII
Mușchii sunt organe active ale mișcării care asigură tonusul,
postura, echilibrul, mimica și mișcările voluntare.
•CONTRACȚIILE IZOMETRICE se caracterizează prin:
-mușchiul nu își modifică dimensiunile, ci starea de tensiune din
mușchi;
-energia este transformată în căldură;
-nu realizează lucru mecanic;
-sunt caracteristice musculaturii posturale care asigură stațiunea
bipedă a corpului.
•CONTRACȚIILE IZOTONICE se caracterizează prin :
-mușchiul se scurtează și se produce mișcarea;
-tensiunea rămâne aceeași;
-realizează lucru mecanic;
-sunt caracteristice majorității mușchilor membrelor(ex.-prin
contracția musculaturii membrelor inferioare se realizează
mersul).
•CONTRACȚIA SIMPLĂ sau secusa musculară se obține
dacă se aplică mușchiului o excitație unică, de scurtă
durată, declanșată de o singură stimulare a mușchiului.
•CONTRACȚIILE FUZIONATE sunt de mai multe tipuri:
a)tetanos incomplet;
b)tetanos complet;

c)tonus muscular.
a)TETANOSUL INCOMPLET -se obține prin aplicarea repetitivă
a stimulilor cu frecvență joasă;
-graficul înregistrează un platou dințat care exprimă sumarea
incompletă a secuselor.
b)TETANOSUL COMPLET
-se obține prin aplicarea repetitivă a stimulilor cu frecvență mai
mare;
-graficul înregistrează un platou regulat, exprimând sumarea
totală a secuselor.
c)TONUSUL MUSCULAR
-reprezintă starea de contracție permanentă, dar parțială a
musculaturii;
-este rezultatul unor impulsuri nervoase care provin de la
măduva și care stimulează alternativ fibrele musculare.
Are rol în:
-termoreglare;
-menținerea tonusului postural(poziția corpului);
-expresia feței;
-ușurează declanșarea contracțiilor musculare.
NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE
BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE

Obosela
musculară-activitate fizică
dezorganizată;
-stress;
-scade
randamentul
energetic;
-acumulare de
acid lactic, lipsa
oxigenului,
scăderea
substanțelor
macroergice(ATP)
,
a glucozei la
nivelul plăcii
motorii.-dureri
musculare;
-scăderea
forței
musculare;
-scăderea
excitabilității
musculare;
-instalarea
contracturii
musculare-dozarea
efortului
muscular;
-evitarea
sedentarismului
;
-tratarea unor
boli endocrine;
-stil de viață
echilibrat.
Întinderi și
rupturi
musculare-eforturi musculare
intense(frecvente
la sportivi);
-întinderea
musculară
excesivă a
mușchiului peste
limita de
elasticitate;
-ruptura
musculară;
ruperea
mușchiului sau a -dureri locale
-echimoze și
tumefierea
zonei
afectate;
-vărsături și
colaps în
cazuri grave.-repaus;
-regim de viață
echilibrat;
-tratament
chirurgical în
cazuri grave.

țesutului
conjunctiv
adiacent.
2.2.FUNCȚIILE DE NUTRIȚIE
Funcțiile de nutriție-realizează schimburile de substanțe dintre
organism și mediu, precum și transformările din interiorul
organismului.Se realizează prin următoarele procese:digestia,
circulația, respirația și excreția.
DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA
Sistemul digestiv-componente:
-tub digestiv;
-glande anexe.
Tubul digestiv -format din:
-cavitatea bucală –conține;
•limba-organ musculos, cu rol în:
-vorbire;
-masticație;
-deglutiție;
-sensibilitate gustativă.
•dinții-organe dure, cu rol în:
-masticație;
-vorbire.
-faringele: -conduct musculo-membranos;
-loc de încrucișare a căii digestive cu cea respiratorie;

-comunică anterior cu fosele nazale, cavitatea bucală, laringele;
-comunică lateral cu urechea medie;
-comunică inferior cu esofagul.
-esofagul-organ musculo-membranos;
-situat posterior față de trahee;
-rol în deglutiție.
-stomacul-situat în abdomen, în loja gastrică;
-este organ cavitar;
-comunică cu esofagul prin orificiul cardia și cu duodenul prin
orificiul pilor;
-format din: fornix(fundul stomacului), corp, antru, canal piloric;
-în mucoasa stomacului se găsesc glandele gastrice ce secretă
sucul gastric.
-intestinul subțire-se întinde de la pilor la valvula-ileocecală;
-are 3 segmente :duodenul, jejunul și ileonul;
-duodenul-porțiune fixă-cuprinde în concavitatea sa capul
pancreasului;
-jejunul și ileonul-porțiuni mobile;
-în mucoasas intestinală se află gl ande care secretă suc intestinal
și mucus;
-pe suprafața mucoasei intestinale se află vilozitățile intestinale.
•vilozitatea intestinală-alcătuită din:
-epiteliu simplu cilindric-cu enterocite-celule cu microvili;

-țesut conjunctiv lax;
-vase de sânge-arteriolă, capilare, venulă;
-capilar limfatic-chilifer central;
-fibre musculare netede;
-rolul vilozităților: de mărire a supra feței absorbție.
-intestinul gros-se întinde de la valvula ileocală până la anus;
-mucoasa intestinului gros este lipsită de vilozități intestinale, iar
celulele sale secretă mucus;
-alcătuit din cec, colon și rect;
-cecul-se continuă cu apendicele vermiform;
-colonul-cu segmentele:ascendent, transvers, descendent și
sigmoid;
-rectul-se contin uă cu canalul anal ce se deschide prin anus.
Glandele anexe ale tubului digestiv sunt:
glandele salivare, ficatul și pancreasul.
-Glandele salivare-parotide, sublinguale, submandibulare;
-sunt situate în vecinătatea cavității bucale;
-sunt glande acinoase care secretă saliva.
-Ficatul-situat în cavitatea abdominală, sub diafragm, în loja
hepatică;
-are o secreție exocrină-bila-care se elimină în perioadele
digestive în duoden, iar în timpul perioadelor interdigestive
este depozitată în vezicula biliară;
-este alcătuit din lobi, segmente și lobuli.

•Lobulul hepatic-este unitatea structurală și funcțională a
ficatului;
-alcătuit din :hepatocite(celule hepatice), capilare sanguine,
canalicule biliare, țesut conjunctiv;
-Pancreasul-glandă mixtă;
-situat retroperit oneal, înapoia stomacului;
-alcătuit din cap, corp, coadă;
-partea exocrină secretă sucul pancreatic care este eliminat în
duoden.
TRANSFORMĂRI FIZICO-CHIMICE ALE ALIMENTELOR ÎN
TUBUL DIGESTIV
Digestia reprezintă totalitatea trans formărilor suferite de alimente le
ingerate –transformă substanțele organice complexe în substanțe
organice simple, solubile, absorbabile, numite nutrimente.
În tubul digestiv alimentele suferă transformări mecanice, fizice și
chimice.
Transformările mecanice:
-masticația;
-triturarea;
-deglutiția.
Transformări fizice:
-înmuierea alimentelor;
-dizolvarea substanțelor hidrosolubile;
-emulsionarea grăsimilor.

Transformările chimice:
-transformarea substanțelor alimentare complexe în substanțe
organice simple sub acțiunea enzimelor digestive.
•Enzimele digestive:
-sunt componente ale sucurilor digestive;
-sunt substanțe organice care acționează numai asupra
anumitor substanțe organice alimentare;
-unele enzime sunt secretate sub formă inactivă și devin
active în prezența anumitor substanțe.
•Categorii de enzime digestive:
-enzime glicolitice(amilolitice)-transformă glucidele în
monozaharide:glucoză, fructoză, galactoză;
-enzime lipolitice-transformă lipidele în glicerină și acizi
grași;
-enzime proteolitice-transformă proteinele în aminoacizi.
DIGESTIA BUCALĂ
În cavitatea bucală alimentele suferă modificări mecanice, fizice și
chimice.
Masticația-proces prin care alimentele solide și semisolide sunt
prelucrate mecanic prin tăiere, zdrobire și triturare prin participarea
mandibulei, mușchilor masticatori, dinților, buzelor, limbii, obrajilor.
Saliva-este produsul glandelor salivare și acționează în cavitatea
bucală;
-roluri:înmuierea alimentelor, solubilizarea unor
constituenți alimentari, vorbire, protecție
antibacteriană(prin lizozim) , formarea bolului alimentar,
deglutiția;

-conține enzima glicoliti că amilaza salivară (pt ilina) care
hidrolizează amidonul preparat.
În urma acestor transformări:
Deglutiția-totalitatea proceselor prin care bolul alimentar, format în
cavitatea bucală, străbate faringele și esofagul, ajungând în
stomac;
-are loc în 3 timpi:bucal, faringian, esofagian.
DIGESTIA GASTRICĂ
Digestia gastrică este rezultatul activității secretorii și motorii a
stomacului.
Activitatea secretorie-constă în secreția de suc gastric, produs de
glandele gastrice.
•Sucul gastric –conține apă, substanțe
anorganice(HCL;cloruri de Na, K; fosfați de Ca, Mg)
substanțe organice(enzime, mucus);
-rolul HCL:activează enzimele proteolitice din sucul
gastric, stimulează evacuarea gastrică, acțiune
antiseptică;
-conține enzime proteolitice:-pepsinogenul inactiv devine
pepsina activă, labfermentul, gelatinaza și lipolitice:-
lipaza gastrică.Amidon
preparat(fi
ert, copt)Maltoză amilază
salivară
Alimentele ingerate în
cavitatea bucalăBoluri alimentaremasticație
impregnare cu salivă

Proteine pepsina Albumoze și peptone
Cazeinogen(solubil) labferment Paracazeinat de Ca
Gelatina gelatinaza Gelatina lichefiată
Lipide emulsionate din lipaza acizi grași și glicerină
lapte, frișcă, ouă gastrică
Activitatea motorie-este asigurată de 2 tipuri de contracții:tonice și
peristaltice.
-mișcările tonice prin care stomacul se umple cu
alimente;
-mișcările peristaltice prin care alimentele se amestecă cu
sucul gastric și se formează chimul gastric care se
evacuează lent și fracționat în duoden.
Activitate secretorie
Boluri alimentare Chim gastric
Activitatea motorie
DIGESTIA INTESTINALĂ

Digestia intestinală este rezultatul activității secretorii și motorii a
intestinului subțire.
Activitatea secretorie-constă în secreția biliară, pancreatică și
intestinală.
•Secreția biliară-bila(fierea):
-este secretată de ficat și acționează în duoden;
-conține pigmenți biliari(bilirubina și biliverdina), săruri
biliare, colesterol, lecitina;
-nu conține enzime;
-rolul sărurilor biliare:emulsionarea grăsimilor, absorbția
grăsimilor din intestin, activitatea enzimelor lipolitice.
•Secreția pancreatică-sucul pancreatic :
-este secretat de partea exocrină a pancreasului și
acționează în duoden,
-conține substanțe anorganice(bicarbonatul care
contribuie la neutralizarea chimului gastric) și substanțe
organice(enzimele);
-enzimele sunt proteolitice-tripsinogen(devine tripsină în
intestin sub acțiunea acțiunea enterokinazei),
chimotripsinogen(devine chimotripsina activă sub
acțiunea tripsinei), carboxipeptidazele și
elastaza;lipolitice-lipaza pancreatică și amilolitice-amilaza
pancreatică.
Albumoze și peptone tripsina/chimotripsina Peptide
Peptide carboxipeptidaze Tripeptide și dipeptide
Proteine fibroase elastaza Proteine fibroase hidrolizate
Amidon crud amilaza pancreatică Maltoză
Lipide emulsionate lipaza pancreatică Glicerol și acizi grași

•Secreția intestinală:
-glandele din mucoasa duodenală secretă un lichid bogat
în mucus și bicarbonat
-enzimele sunt prezente la nivelul membranei apicale a
enterocitelor și sunt reprezentate prin enzime proteolitice-
peptidaze;amilolitice-dizaharidaze;lipolitice-lipaza.
Tripeptide și dipeptide peptidaze Aminoacizi
Dizaharide dizahazidaze Monozaharid
Lipide lipaza intestinală Acizi grași și glicerol
Activitatea motorie-este asigurată de 3 tipuri de contracții:tonice,
peristaltice și segmentare;
-mișcările peristaltice sunt unde de contracție circulară
care se propagă de-a lungul intestinului spre colon;
-mișcările segmentare constau în contracții inelare care
apar la intervale regulate, de-a lungul intestinului, apoi se
relxează și apar alte contracții circulare la mijlocul
segmentelor dintre contracțiile precendente.Amestecă
chimul gastric cu secrețiile digestive și transportă
conținutul intestinal spre colon.
În urma acestor transformări:
Chimul gastric activitate secretorie/act. motorie Chil intestinal
ABSORBȚIA INTESTINALĂ

Absorbția reprezintă procesul prin care produșii simpli, rezultați din
digestie, străbat pereții tubului digestiv, trecând în sânge și limfă.
Adaptări ale mucoasei intestinale pt. realizarea funcției de
absorbție:
-epiteliu unistratificat;
-enterocite cu microvili la polul apical;
-vilozități intestinale cu capilare sanguine și limfatice;
-contracția vilozităților mobilizează produșii absorbiți.
Absorbția se realizează prin următoarele mecanisme:
a)pasive-fără consum de energie;
-substanțele trec din lumenul intestinal-de la o
concentrație mai mare, în sânge sau limfă-la o
concentrație mai mică.
b)active-cu consum de energie furnizată de ATP,
împotriva gradientului de concentrație.
c)prin vezicule de pinocitoză-la nivelul membranei
enterocitelor.
Absorbția proteinelor
Proteine Mecanismul absorbției
Aminoacizi -activ-în sânge
Proteine Prin vezicule de pinocitoză
Absorbția glucidelor
Glucide Mecanismul

absorbției
Pentoze Riboza -pasiv-în sânge
Hexoze Glucoza
Fructoza
Galactoza
Manoza-activ-în sânge
-cu un transportor
comun cu Na
Absorbția lipidelor
Lipide Mecanismul absorbției
Glicerol Pasiv-în sânge
Acizii grași cu lanț scurt Pasiv-în sânge
Acizii grași cu lanț lung Pasiv-în limfă sub formă de
chilomicroni
Absorbția electroliților și a apei
Electroliți Mecanismul absorbției
Na+Activ-în intestinul subțire și în colon
Cl+
Ca2+Activ-la nivelul duodenului, în prezența vit.D
Pasiv-în restul intestinului
Fe2+Activ-în jejun și ileon, stimulat de vit.C
Apa Pasiv-în intestinul subțire și gros

Absorbția vitaminelor
Vitamine Mecanismul absorbției
Hidrosolubile Vitaminele
B1,B2,B6,B12Activîn sânge
Liposolubile Vitaminele A,D,K,E Pasiv-în limfă sub formă
de chilomicroni
FIZIOLOGIA INTESTINULUI GROS
În intestinul gros se desfășoară activități secretorii, motorii, de
absorbție, procese de fermentație și de putrefacție în urma cărora
se formează materiile fecale.
Activitatea secretorie constă în:
-producerea de mucus cu rol în formarea materiilor
fecale;
-secreția de potasiu.
Activitatea de absorbție constă în:
-absorbția apei(pasiv), Na+(activ), Cl.
Activitatea motorie constă în:
-contracții segmentare, staționare(în colonul proximal)
care favorizează absorbția apei;
-mișcări segmentare și unde peristaltice(în colonul distal)
cu efect propulsiv;
-contracții „în masă” rare, puternice(în colonul
descendent și sigmoid) propulsează conținutul colonului
spre rect.

Procesul de fermentație -realizată de flora de fermentație
aerobă(localizată în colonul ascendent și jumătatea dreaptă a
colonului transvers):
-scindează glucidele vegetale nedigerate în acizi
organici(lactic, butiric) și gaze(Co2, CH4);
-sintetizează vitamina K și vitamine din complexul B.
Procesul de putrefacție -realizată de flora de putrefacție
anaerobă(localizată în jum. stângă a colonului transvers și colonul
descendent):
-scindează proteinele nedigerate în amine , indol, scatol,
amoniac, care se reabsorb și ajung la ficat, unde sunt
detoxificați.
Defecația:-eliminarea materiilor fecale;
-este un act reflex coordonat de centrii medulari și este
controlat cortical.
NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE A
SISTEMULUI DIGESTIV
BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIR
E
Caria
dentară-
proces care
distruge
țesuturile
dentare-bacteriene -cangrenă;
–
descompunere
a țesuturilor
dentare;
-granulom-
pungă de puroi
la vârful
rădăcinii unui -spălarea
pe mâini
înaintea
meselor și
după
folosirea
toaletei;
-spălarea
pe dinți

dinte după
fiecare
masă;
-control
stomatologi
c periodic al
danturii;
-evitarea
consumului
de alimente
și băuturi
pre reci sau
pre fierbinți;
–
conservare
a și
prepararea
corectă a
alimentelor;
-spălarea
fructelor și
a
legumelor;
–
respectarea
orarului
meselor;
-evitarea
consumului
exagerat de
alcool,cafea
tutun, Stomatita-
inflamația
superficială a
mucoasei
bucale-virusuri;
-bacterii;-roșeață;
-leziuni;
-greutate în
masticație și
deglutiție.
Enterocolita –
inflamații ale
mucoasei
intestinului
subțire sau a
intestinului
gros-virusuri;
-bacterii;
-paraziți;
-tratament
cu
antibiotice-greață, vomă;
-dureri
abdominale;
-febră;
-diaree.
Ciroza
hepatică-
boală cronică
a ficatului prin
care se
distruge
parenchimul
hepatic-hepatită
cronică;
-infecții
repetate;
-alcoolism.-lipsa poftei de
mâncare;
-grețuri,
balonări;
-oboseală;
-mărirea
ficatului;
-creșterea în
volum a
abdomenului;
Litiaza
biliară-
prezența unor
calculi(„pietre
”)
în canalul
biliar sau
vezica biliară-creșterea
concentrați
ei de săruri
în bilă-colică biliară;
-grețuri,
vărsături;
-febre,
frisoane;
-icter.

condimente
;
-reducerea
consumului
de grăsimi.Pancreatita-
inflamația
acută sau
cronică a
pancreasului-intoxicații;
-infecții;
-alcoolism.-dureri
abdominale;
-grețuri,
vărsături;
-slăbire.
CIRCULAȚIA
GRUPELE SANGUINE
-pe suprafața hematiilor se pot afla proteinele numite antigene-
aglutinogene-A,B și D;
-în plasma sângelui se pot afla proteinele numite anticorpi-
aglutinine-alfa și beta.
Sistemul ABO cuprinde 4 grupe sanguine:
Grupa
sanguinăAglutinogen Aglutinină Pot dona la Pot primi de
la
0(I)
A(II)
B(III)
AB(IV)-
A
B
ABalfa,beta
beta
alfa
-toate
grupele
A și AB
B și AB
AB0
A și 0
B și 0
toate
grupele

Înlănțuirea aglutinogenului cu aglutinina corespunzătoare(A cu alfa
și B cu beta) este incompatibilă deoarece se produce reacția
antigen-anticorp care determină:
-hemoliza-distrugerea hematiilor;
-aglutinarea hematiilor-adunarea hematiilor la un loc.
Transfuzia:
-cu cantități mari de sânge se realizează în cadrul aceleași grupe
(sânge izogrup);
-cu cantități mici de sânge (sub 500 ml) se realizează după shema
de compatibilitate la transfuzie:
O-O
A-A B-B
AB-AB
Sistemul Rh:
Oamenii pot avea:
-Rh pozitiv-dacă au pe membrana hematiilor antigenul
D(moștenit de la tată);
-Rh negativ-dacă au pe membrana hematiilor antigenul D.
Importanța cunoșterii Rh-ului:
1.Prin transfuzii repetate de sânge Rh pozitiv la persoane Rh
negativ se produc anticorpi anti-D(anti-Rh) care vor produce
hemoliza.

2.În cazul mamei Rh negativ, când tatăl este Rh pozitiv, copii
rezultați vor moșteni caracterul Rh pozitiv al tatălui.Prima sarcină
poate decurge normal, dar la sarcinile următoare se pot produce
accidente de incompatibilitate(distrugerea hematiilor fâtului-icter
hemolitic, avort precoce).
IMUNITATEA
Imunitatea reprezintă capacitatea organismului de a recunoaște
și de a neutraliza particule sau celule străine acestuia.
Antigenul este o substanță străină organismului și care, pătrunsă
în mediul intern, declanșează producerea de către organism a
unor substanțe specifice, numite anticorpi, care neutralizează
sau distrug antigenul.
Organismul uman folosește împotriva factorilor biologici din
mediul extern 2 sisteme:imunitatea nespecifică și imunitatea
specifică.
I.Imunitatea nespecifică(înnăscută) :
•este prezentă la toți oamenii;
•se realizează prin- mecanisme celulare –fagocitoza-
procesul de capturare și digestie a microorganismelor
pătrunse în corpul uman.
-mecanisme umorale -substanțe produse de celule locale:
-lizozimul(din secreția salivară, lacrimală), acidul
clorhidric(din secreția gastrică), acizii organici(din secreția
glandelor sebacee).
II.Imunitatea specifică(dobândită):
•apare în urma contactului cu agenți patogeni;

•este realizat de limfocitele T- imunitate a celulară –și de
limfocitele B- imunitate umorală .
Tipuri de imunitate specifică:
1.Imunitate dobândită natural :
-pasiv-prin transfer transplacentar de anticorpi sau din laptele
matern;
-activ:în urma unor boli.
2.Imunitate dobândită artificial :
-activ:prin vaccinare-introducerea în organism a unor agenți
patogeni atenuați sau omorâți care determină producerea de
anticorpi specifici, durează 1-7 ani;
-pasiv-prin administrarea de seruri care conțin anticorpi gata
formați, durează 2-3 săptămâni.
ACTIVITATEA CARDIACĂ
Inima
-este un organ musculos,cavitar;
-este situată în mediastin;
-este alc. din 4 camere: 2 atrii și 2 ventricule;acestea comunică
între ele, pe fiecare parte prin orificiile atrioventriculare,
prevăzute cu valvule;
-peretele inimii este alc. din 3 straturi:epicard, miocard, endocard.
Miocardul/mușchiul inimii este constituit din 2 tipuri de
celule:celule miocardice contractile și celule miocardice
modificate care intră în alc. țesutului eexcitoconductor sau nodal.
Sistemul excitoconductor este format din:

•nodulul sinoatrial:
-se află în peretele atriului drept, în vecinătatea orificiului de
vărsare al venei cave superioare;
frecvența descărcărilor este de 70-80/min;
-conduce activitatea cardiacă.
•nodulul atrioventricular:
-se află în partea inferioară a septului interatrial și se
termină în septul interventricular;
-frecvența descărcărilor este de 40/min;
funcționează permanent și în paralel cu nodulul
atrioventricular.
•fasciculul Hiss:
-pleacă din nodul atrioventricular;
-se împarte în 2 ramuri care coboară în ventricule și
formează rețeaua Purkinje;
-frecvența de descărcare este de 25/min.
Proprietățile miocardului
1.Automatismul(ritmicitatea) reprezintă capacitatea celulelor
miocardice de a se contracta ritmic datorită impulsurilor primite
de la celulele țesutului nodal.
Activitatea cardiacă este condusă de nodulul sinoatrial.Dacă
acest nodul este distrus centrul de comandă este preluat de
nodulul atrioventricular.Dacă și acest nodul este distrus,
centrul de comandă este preluat de fasciculul His.
2.Conductibilitatea constă în conducerea potențialului de
acțiune de la centrul de comandă în întreg
miocardul.Potențialul de acțiune parcurge următorul traseu:
Atrii
Nodulul sinostrial Nodulul atrioventricular

Fasciculul Rețeaua Celule miocardice
His Purkinje contractile ventriculare
3.Excitabilitatea este proprietatea celulelor miocardice în
repaus de a răspunde la stimuli prag printr-un potențial de
acțiune.
4.Contractilitatea este proprietatea miocardului de a răspunde
la acțiunea unui stimul prin modificări ale dimensiunilor și a
tensiunii.
Forța de contracție este mai mare în ventricule decât în atrii,
iar ea este mai mare în ventriculul stâng.
Contracțiile miocardului se numesc sistole, iar relaxările
diastole.
Ciclul cardiac :este format dintr-o sistolă și diastolă;
-are durată de 0,8 s pt. 70 contracții/min;
-creșterea ritmului cardiac peste 70 contracții/min se numește
tahicardie(factori care influențează: căldura, adrenalina,
noradrenalina, influențe simpatice);
-scăderea ritmului cardiac sub 70 contracții/min se numește
bradicardie(factori ce influențează:frigul, acetilcolina, influențe
parasimpatice).
Atrii:
•sistola atrială-durează 0,1 s;
-determină trecerea sângelui din atrii în ventricule;
•diastola atrială-durează 0,7 s;
-urmează după sistola atrială;

Ventricule:
•sistola ventriculară -durează 0,3 s;
-urmează după sistola atrială;
-se închid valvele atrioventriculare dintre atrii și ventricule;
-se deschid valvele semilunare de la baza aortei și arterei
pulmonare;
-sângele este evacuat din ventricule în vasele mari de
sânge.
•diastola ventriculară-durează 0,5 s;
-urmează după sistola ventriculară;
-se închid valvele semilunare care împiedică reîntoarcerea
sângelui în ventricule;
-se deschid valvele atrioventriculare.
•diastola generală-durează 0,5s;
-atriile și ventriculele se relaxează,
-durează de la sfârșitul sistolei ventriculare până la
începutul unei sistole atriale din ciclul cardiac următor.
Inima nu obosește deoarece:
-într-un ciclu cardiac durata diastolei este mai mare decât cea
a sistolei;
-existența diastolei generale;
-miocardul nu funcționează prin „datorie de O2”, deoarece
aportul de O2 este crescut în timpul diastolei.
PARAMETRII FUNCȚIONALI AI ACTIVITĂȚII CARDIACE
1.Frecvența cardiacă-reprezintă nr. de contracții ale inimii pe
min.
2.Debitul sistolic(Ds)-cantitatea de sânge expulzat de
ventricule la fiecare sistolă(70-90ml).

3.Debitul cardiac(Dc)-cantitatea de sânge expulzată de inimă
într-un min;
reprezintă produsul dintre debitul sistolic (Ds) și frecvența
cardiacă(Fc) pe min.
Dc=Ds xFc=80×70=5,6 l
Debitul cardiac crește în timpul efortului muscular, al sarcinii,
al febrei și scade în timpul somnului.
4.Tensiune(presiune) arterială-reprezintă forța exercitată de
către coloana de sânge asupra pereților vaselor de sânge prin
care circulă.
-se măsoară la nivelul arterei brahiale cu ajutorul
tensiometrului, în condiții de repaus și relaxare;
-are o valoare maximă(sistolică) de 120-140mmHg;
-are o valoare minimă (diastolică) de 70-80mmHg;
-creșterea tensiunii arteriale peste valori normale se numește
hipertensiune,iar scăderea hipotensiune;
-valorile normale ale celor 2 presiuni cresc odată cu vârsta.
5.Pulsul arterial-este rezultatul undei determinată de distensia
pereților aortei, ca urmare a evacuării bruște a sângelui din
ventriculul stâng;
-este perceput când se comprimă o arteră pe un plan osos;
-infromează asupra frecvenței și ritmului cardiac.
CIRCULAȚIA MARE ȘI MICĂ
Sângele parcurge în sistemul circulator 2 circuite:circulația
sistemică(marea circulație) și circulația funcțională a
plămânului(mica circulație).

Marea circulație -începe în ventriculul stâng, prin artera aortă, care
transportă sângele cu oxigen și substanțe nutritive spre țesuturi și
organe;
-la nivelul capilarelor din țesuturi sângele cedează oxigenul și
nutrimentele și se încarcă du dioxid de carbon și produși
rezultați în urma arderilor celulare pe care îi aduce la inimă în
atriul drept prin cele 2 vene cave.
ventriculul stâng artera aortă țesuturi vene cave atriul drept
O2 Co2
Mica circulație-începe în ventriculul drept, prin trunchiul srterei
pulmonare care transportă sânge încărcat cu dioxid de carbon
spre plămâni;
-trunchiul pulmonar se împarte în cele 2 artere pulmonare care
se ramifică în interiorul fiecărui plămân;
-la nivelul capilarelor alveolare sângele cedează dioxidul de
carbon care este eliminat prin expirație în mediul aerian și se
încarcă cu oxigen;
-sângele cu oxigen este preluat de la nivelul alveolelor
pulmonare, prin venele pulmonare și trasnportat în atriul drept.
ventriculul artera pulmonară plămâni vene pulmonare
drept Co2 O2
atriul stâng
NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE A
SISTEMULUI CIRCULATOR

BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE
-respectarea
unui regim
echilibrat de
activitate și
odihnă;
-evitarea
consumului
exagerat de
alcool, tutun,
cafea,
condimente;
-evitarea totală
a drogurilor;
-evitarea
sedentarismului
șia
supraalimentați
ei;
-practicarea
exercițiilor
fizice;
-efectuarea de
excursii,
plimbări,
drumeții.Cardiopatia
Ischemică-
afecțiune
cardiacă
provocată de
scăderea
vascularizației
inimii-
ateroscleroz
a;
-consum
mare de
grăsimi;
-spasm;
-compresie;-dureri în
regiunea
inimii;
-senzația
de
constricție.
Hemoragiile –
scurgeri de
sânge în afara
sistemului
vascular.Hemora
gii interne-ieșire
sângelui în
țesuturi sau
cavități ale
corpului.
Hemoragii
externe-ieșirea
sângelui la
exteriorul
corpului.-
traumatisme
;
-leziuni;
-boli
infecțioase
sau alergice
ale vaselor
de sânge;-paloare;
–
hipotensiun
e;
–
accelerarea
pulsului și a
respirației;
–
transpirație;
senzația de
sete.
Leucemii-boli
ale sângelui
caracterizate prin -activitatea
anormală și
excesivă a -febră;
-hemoragii;

creșterea nr.
leucocitelorțesuturilor
care dau
naștere
leucocitelor-anemie;
-sângerări
de gingii,
de nas;
-splina și
ficatul se
măresc.
Anemii-stări
patologice
caracterizate prin
scăderea nr. de
hematii și
hemoglobinei din
sânge-infecțioase;
-parazitare;
-toxice;
-răni;
-accidente;
-sarcina
extrauterină;
-avorturi.-paloarea
pielii;
-slăbiciune;
-amețeală.
RESPIRAȚIA
Respirația este procesul prin care la nivel celular au loc, în
prezența oxigenului, procese de oxido-reducere a substanțelor
organice, cu eliberare de energie, dioxid de carbon și apă.
Totalitatea organelor prin care se face schimbul de gaze dintre
aerul atmosferic și organism, alcătuiesc sistemul respirator.
Sistemul respirator se compune din:
•plămâni
•căi respiratorii:fose nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii
principale.

Alveolele pulmonare sunt unitățile funcționale ale plămânilor, la
nivelul lor realizându-se schimburile gazoase respiratorii.
VENTILAȚIA PULMONARĂ
Este procesul prin care se realizează schimbul de gaze
respiratorii dintre organism și mediu.Cele 2 etape:inspirația și
expirația.
Inspirația este un proces activ și are ca rezultat mărirea
volumului cutiei toracice prin contracția mușchilor intercostali
externi și a diafragmei.Plămânii urmează mișcările cutiei toracice,
prin intermediul pleurei și se dilată.Presiunea intrapulmonară
scade cu 2-3mmHg față de presiunea atmosferică, iar aerul intră
în plămâni.
În condiții de efort fizic, inspirația devine forțată, în care intervin
mușchi inspiratori accesori(auxiliari):pectorali,
sternocleidomastoidieni, dințați.
Expirația este un proces pasiv, care se realizează prin relaxarea
musculaturii respiratorii.Cutia toracică și plămânii revin la volumul
inițial.Presiunea aerului din plămâni crește cu 2-3 mmHg, față de
cea atmosferică și aerul este eliminat la exterior.
În condiții de efort fizic, expirația este un proces activ, se
realizează prin contracția mușchilor accesorii:abdominali,
intercostali interni.
VOLUME ȘI CAPACITĂȚI RESPIRATORII
Volumele respiratorii variază în funcție de sex, vârstă, dezvoltare
fizică și se măsoară cu ajutorul aparatului numit spirometru.
•Volumul curent –V.C=500ml aer-reprezintă volumul de aer
care pătrunde în plămâni în cursul unei inspirații de repaus
și este eliminat printr-o expirație de repaus;

•Volumul inspirator de rezervă-V.I.R.=1500 ml aer-reprezintă
volumul suplimentar de aer care pătrunde în plămâni în
timpul unei inspirații forțate, care urmează după o inspirație
de repaus;
•Volumul expirator de rezervă-V.E.R=1500 ml aer-reprezintă
volumul suplimentar de aer care este eliminat din plămâni în
urma unei expirații forțate, care urmează după o expirație de
repaus;
•Capacitate vitală-C.V-reprezintă volumul maxim de aer ce
poate fi scos din plămâni printr-o expirație forțată efectuată
după o inspirație maximă;
C.V.=V.C+V.I.R+V.E.R
•Volumul rezidual-V.R=1500 ml aer –reprezintă volumul de
aer care rămâne permanent în plămâni și care nu poate fi
eliminat decât prin deschiderea cutiei toracice;
•Capacitatea pulmonară totală-C.P.T-reprezintă volumul de
aer cuprins în plămâni la sfâșitul unei inspirații maxime.
C.P.T=C.V+V.R
C.P.T reprezintă suma tuturor volumelor respiratorii, adică:
C.P.T=V.C+V.I.R+V.E.R+V.R
•Debitul ventilator de repaus reprezintă cantitatea de aer
care pătrunde în plămâni într-un min. în condiții de repaus.
Debitul ventilator de repaus=Volumul curent(V.C)x frecvența
respiratorie.
•Frecvența respiratorie, în stare de repaus este de 16
respirații/min la bărbați și 18 respirații /min la femei.
SHIMBURILE DE GAZE RESPIRATORII ȘI TRASNPORTUL
ACESTORA
Schimburile gazoase respiratorii cuprind 3 etape:
1.Etapa pulmonară presupune schimbul de gaze respiratorii dintre
aerul din alveolele pulmonare și sângele din capilare.Se desfășoară

la nivelul membranei alveolo-capilare, formată din:endoteliu capilar,
interstițiu pulmonar, epiteliu alveolar și surfactant(lichid
tensioactiv).Se face datorită diferenței de presiune parțială a
gazelor astfel:
Gazul Aer alveolar Sânge capilar
Oxigen 100mmHg…………………………-40mmHg
Dioxid de carbon 40mmHg…………………………..-47mmHg
Cu alte cuvinte, oxigenul va trece din aerul alveolar în sângele
capilar, iar dioxidul de carbon se va deplasa din sângele capilar în
aerul alveolar.
2.Etapa sangvină , presupune trasnportul gazelor respiratorii prin
sânge.Transportul oxigenului se face sub 2 forme:-dizolvat în
plasma sangvină;
-sub formă de combinație cu hemoglobina, numită
oxihemoglobină(combinație labilă), în cea mai mare parte.
Transportul dioxidului de carbon se face astfel:
-dizolvat în plasma sanguină;
-sub formă de combinație labilă cu hemoglobina, numită
carbohemoglobină;
-sub formă de bicarbonați de sodiu și potasiu.
3.Etapa celulară (tisulară) constă în schimbul de gaze dintre
sângele capilar și celule, prin intermediul lichidului interstițial,
astfel:

•Oxigenul trece din capilarele sangvine, de la o presiune
mare, în lichidul interstițial și de aici în celule, unde
presiunea este mai mică.
•Dioxidul de carbon va trece din celule, unde presiunea este
mai mare, în lichidul interstițial și de aici în capilarele de
sânge, unde presiunea este mai mică.
În celule, la nivelul mitocondriilor au loc procese oxido-reducătoare,
prin care substanțele organice sunt oxidate, rezultând dioxid de
carbon, apă și energie.
NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE
BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE
Gripa Boală infecto-
contagioasă
produsă de
virusul gripalFebră,
inflamația
căilor
respiratorii
superioare,
dureri
musculare,
dureri de cap,
insomnii,
tulburări
digestive.-călirea
organismului
pt. mărirea
rezistenței la
îmbolnăviri;
-evitarea
frigului și a
aglomerațiilor;
-purtarea unei
îmbrăcăminți
adecvate
temperaturii
externe;
-evitarea
fumatului activ
sau pasiv;
-practicarea Fibroza
pulmonară-
dezvoltarea
exagerată a
țesutului
conjunctiv din
parenchimul
pulmonarIradierea
terapeutică
pentu tumori
meligne sau
după bronșită
cronică, TBC,
silicoză.Sclerozarea
țesutului
pulmonar și
insuficiență
respiratorie și
cardiacă

sportului;
-alimentația
bogată în
vitamine.Emfizem
pulmonar-
acumularea de
aer în țesutul
pulmonar
interstițial-unele
profesii(sticlari,
instumentiști,
suflători)
-boli
cronice:bronșite,
TBC;Dilatarea
alveolelor,
scăderea
elasticității
pulmonare,
creșterea
volumului de
aer rezidual,
tuse, cianoză,
torace cu
aspect
globulos
EXCREȚIA
Excreția este procesul prin care apa, substanțele nefolositoare și
cele în exces se elimină din organis m, sub formă de urină.
Sistemul excretor este format din:
-rinichi-organele producătoare de urină;
-căi urinare extrarenale:uretere, vezică urinară, uretră.
Formarea urinei are loc la nivelul nefronului, unitatea structurală și
funcțională a rinichiului.
Nefronul este format din:
•corpuscul renal, alcătuit din:
-capsula Bowmann;
-glomerulul vascular;

•tub urinifer, alcătuit din:
-tub contort proximal;
-ansa Henle;
-tub contort distal.
FORMAREA URINEI
Formarea urinei cuprinde 3 etape:ultrafiltrarea glomerulară,
reabsorbția tubulară și secreția tubulară.
1.Ultrafiltrarea glomerulară , se realizează la nivelul corpusculului
renal și constă în trecerea plasmei sangvine prin membrana filtrantă
în tubul urinifer.
Membrana filtrantă este formată din: endoteliul capilarelor
glomerulului, membrana bazală a endoteliului și epiteliul Bowmann.
Ultrafiltrarea glomerulară se realizează prin mecanisme pasive:
difuziunea și osmoza.
În urma procesului de ultrafiltrare glomerulară rezultă urina
primară(ultrafiltratul glomerular), care este o plasmă
deproteinizată(fără proteine).Urina primară trece mai departe în
tubul urinifer.
Rata filtrării glomerulare este capacitatea de filtrare a celor 2 rinichi
și are o valoare de 125ml/min, deci 180l/24 ore.
2.Reabsorbția tubulară
Este procesul prin care substanțele utile din urina primară, trec din
tubul urinifer în capilarele peritubulare(capilarele care înconjoară
tubul urinifer).Se face în două moduri:

•activ(cu consum de energie), prin care sunt
recuperate:glucoza, aminoacizii, vitaminele B12 și C,ioni de
Na+, K+, fosfații, sulfații.
•pasiv(fără consum de energie), când sunt recuperate :apa,
ureea și Cl-.
3.Secreția tubulară
Este procesul invers celui de reabsorbție, prin care sunt
transportate anumite substanțe toxice din capilarele peritubulare în
interiorul tubului urinifer.Se realizează în 2 moduri:
•activ, pt. ionul de H+, ionul de K+, acidul uric și unele
medicamente(penicilina).
•pasiv, pt. amoniac și uree.
În urma realizării celor 3 etape se formează urina finală.
Urina finală conține:
•95%apă;
•5% substanțe dizolvate dintre care 2% săruri minerale:cloruri,
sulfați, fosfați, carbonați și 3%substanțe organice:uree, acid
uric,creatinină.
Urina finală, la un om sănătos nu conține niciodată
glucoză.Glucoza este prezentă do ar în urina persoanelor bolnave
de diabet.
Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată în 24 ore și este
influențată de cantitatea de lichide ingerate.
ELIMINAREA URINEI
Micțiunea este procesul de eliminare a urinei depozitate în
vezica urinară.

Urina finală formată la nivelul nefronilor, se scurge prin căile
intrarenale, apoi ajunge la bazinet și de aici prin uretere în vezica
urinară.
Micțiunea este un act reflex, declanșat de acumularea a 150-
200ml de urină în vezica urinară.
➢Stimularea sistemului nervos simpatic, are ca efect
relaxarea mușchiului vezical, scăderea presiunii
intravezicale și contracția sfincterului vezical intern.În
consecință, simpaticul inhibă micțiunea.
➢Stimularea sistemului nervos parasimpatic, are ca efect
contracția mușchiului vezical și relaxarea sfincterului vezical
intern.Stimularea parasimpaticului permite eliminarea urinei
din vezica urinară.
➢Scoarța cerebrală controlează sfincterul vezical
extern(striat).De aceea micțiunea poate fi amânată până
când condițiile permit realizarea acestui proces.
NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE
BOLI CAUZESIMPTOME PREVENIRE
Cistita-inflamarea
acută a mucoasei
vezicii urinareInfecții
microbien
e
provenite
de la
rinichi sau
de la
uretere;Dureri la nivelul
vezicii urinare,
urinări dese și
dureroase,
hematurie(sâng
e în urină), urină
tulbure.-regim igienic de
viață;
-păstrarea
igienei
corespunzătoare
;
-evitarea
expunerii
îndelungate la
frig, în special a
zonei renale;Nefrita-inflamarea
acută sau cronică
a țesutului renal
interstițialInfecții
microbien
e sau
virale;Dureri lombare,
febră,
hipertensiune
arterială,

edeme. tulburări
urinare.-evitarea
abuzului de
medicamente;Glomerulonefrită
-inflamarea
bilaterală a
glomerulilor renaliOrigine
microbian
ă alergică
sau toxică;Dureri lombare,
astenie, cefalee,
hipertensiune.
2.3.FUNCȚIA DE REPRODUCERE
Reproducerea este o proprietate fundamentală a organismului care
se realizează prin participarea a 2 indivizi de sex diferit.
Gonadele (ovarele și testiculele) au funcția de a produce celule
sexuale/gameți(ovule sau spermatozoizi), cât și de a secreta
hormoni sexuali care asigură condiții pt. reproducere.
SISTEMUL REPRODUCĂTOR
SISTEMUL REPRODUCĂTOR FEMININ
Componente:
-organe genitale interne;
-organe genitale externe.
Organele genitale interne sunt :
-ovarele;
-trompele uterine;
-uterul;
-vaginul.
a.Ovarele-gonadele feminine:
-sunt situate în pelvis;

-sunt organe pereche;
-sunt formate din 2 zone: medulară-cu țesut conjunctiv, vase, nervi
și corticală-în care se află foliculii ovarieni în care se dezvoltă
ovocitul;
Ciclul ovarian-durează 28 de zile și are 3 faze:
-faza foliculară-constă în creșterea și maturarea unui folicul ovarian;
-ovulația-constă în ruperea foliculului ovarian matur și expluzarea
ovocitului II, captat de trompa uterină;
-faza luteală-constă în transformarea foliculului ovarian, care a
realizat ovulația, în corp galben(care secretă hormonii estrogeni și
progesteron).Dacă ovulul nu a fost fecundat, corpul galben dă
naștere corpului alb(zonă cicatriceală).
b.Trompele uterine-conducte pereche:
-situate între ovare și utere;
-rol:captează și conduc spre uter ovulul expulzat.
c.Uterul-organ cavitar, nepereche;
-situat în pelvis-între vezica urinară și rect;
Ciclul uterin-durează 28 de zile, se suprapune peste ciclul ovarian
și are 3 faze:
-faza menstruală-durează 3-4 zile în care se elimină stratul
superficial al mucoasei uterine împreună cu o anumită cantitate de
sânge;
-faza proliferativă-între a 4-a și a 14-a zi în care are loc îngroșarea
mucoasei uterine;
-faza secretorie-durează de la a15-a zi până la apariția unei noi
menstruații.Mucoasa uterină este pregătită pt. nidație.

d.Vaginul –organ cavitar;
-se găsește în continuarea uterului.
Organele genitale externe -vulva cuprinde labiile mari, muntele lui
Venus, labiile mici, clitorisul, orificiul vaginal.
Funcțiile ovarelor
Ovarele au funcție mixtă:exocrină și endocrină.
1.Funcția exocrină-ovogeneza-constă într-o succesiune de
modificări pe care le suferă ovogonia(celulă nediferențiată) până la
formarea ovocitului II.În timpul ovulației, foliculul ovarian matur
expulzează ovocitul de ord.II care este captat de trompa
uterină.Ovocitul II se transformă în ovul.În treimea superioară a
trompei uterine are loc fecundația.
Fecundația constă în unirea spermatozoidului cu ovulul, rezultând
celula-ou(zigotul).
Ovulul este celula sexuală feminină, haploidă(cu un set de
cromozomi).
Toate ovulele conțin cromozomul de sex X .
2.Funcția endocrină –constă în secreția de hormoni
ovarieni:estrogeni și progesteron.
SISTEMUL REPRODUCĂTOR MASCULIN
Componente:
-organe genitale interne;
-organe genitale externe.
Organele genitale interne sunt:
-testiculele;

-căi spermatice;
-glande anexe.
a.Testiculele-gonadele masculine:
-sunt situate în scrot;
-sunt organe pereche;
-sunt formate din lobuli cu tubi seminiferi contorți-în care se
fromează spermatozoizii(gameți mascul ini) și celule interstițiale
Leydig care secretă hormonii androgeni.
b.Căile spermatice-sunt intratesticulare și extratesticulare.
Căile intratesticulare sunt:tubii drepți, rețeaua testiculară.
Căile extratesticulare sunt:canale eferente, canalul epidimar,
canalul deferent, canalul ejaculator, uretra(cale urogenitală pentru
eliminarea urinei și a lichidului seminal).
c.Glandele anexe sunt:
veziculele seminale și prostata.
Veziculele seminale:
-sunt glande pereche;
-sunt situate posterior de vezica urinară;
-secretă un lichid cu rol de trasportor și ca mediu nutritiv pt.
spermatozoizi.
Prostata:
-este situată sub vezica urinară;
-secretă un lichid cu rol de trasportor și ca mediu nutritiv pt.
spermatozoizi.

Organul genital extern -penisul –este organ genital și urinar.
Funcțiile testiculelor
Testiculele au funcție mixtă:exocrină și endocrină.
1.Funcția exocrină-spermatogeneza-constă într-o succesiune de
modificări pe care le suferă spermatogon ia(celulă nediferențiată)
până la formarea spermatozoizilor.
Spermatozoidul este celulă sexuală masculină, haploidă(cu un set
de cromozoi).
Spermatozoizi sunt de 2 tipuri , după cromozomii de sex pe care îi
posedă:22+X sau 22+Y.
2.Funcția endocrină-constă în secreția de hormoni
androgeni:testosteronul.
SĂNĂTATEA REPRODUCERII
Sănătatea reproducerii implică o viață sexuală în siguranță,
posibilitatea de a procrea, precum și libertatea de a hotărâ când,
dacâ și cât de des doresc să se procreeze.
Planificarea familiară reprezintă capacitatea persoanei sau a
cuplului de a anticipa și de a avea nr. dorit de copii, la momentul
ales și la intervale de timp între nașteri, pe care le hotărăsc
singuri.Acest lucru se poate îndeplini prin folosirea metodelor
contraceptive și prin tratamentul infertilității involuntare.
Obiectivele serviciilor de planificare familială:
-abilitatea individului/ cuplului de a decide dacă și când să aibă
copii;
-prevenirea sarcinilor nedorite, avortului și abandonului de copii;

-asigurarea utilizării corecte a contraceptivului ales;
-prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală(ITS);
-prevenirea și depistarea precoce a cancerului de col uterin și de
sân;
-păstrarea calității vieții de cuplu.
Concepția-se realizează în perioada de maturitate sexuală a celor
2 sexe:
-în ziua a 14-a a ciclului ovarian are loc ovulația;
-ovocitul II ajunge din ovar în pavilionul trompei uterine unde are loc
fecundația;
-se formează zigotul care începe să se segmenteze în timp ce
parcurge trompa uterină(72 ore).
Sarcina:
-în uter, zigotul își continuă segmentarea încă 3 zile, după care se
fixează în mucoasa uterină-nidația;
-din zigot se formează embrionul care din luna a 3 devine fât ce
crește și se dezvoltă până la sfârșitul lunii a noua de sarcină;
-schimburile nutritive dintre mamă și fât se realizează prin
intermediul placentei și al vaselor ombilicale;
Sexul copilului este determinat de tipul de spermatozoid care
fecundează ovulul.Dacă spermatozoidul are heterozomul X, copilul
va fi fată.Dacă spermatozoidul are heterozomul Z, copilul va fi băiat.
Nașterea-constă în expulzia fâtului la sfârșitul celor 9 luni de
dezvoltare intrauterină.
Contracepția -constă în aplicarea unor metode de împiedicare a
concepției.

Metodele temporare de contracepție sunt:
-contraceptivele orale;
-contraceptivele de barieră:prezervativele, diafragma, spermicidele;
-steriletul;
-injecțiile cu progesteron sau implanturile subdermice hormonale;
-metoda calendarului;
-metoda temperaturii bazale.
Metode definitive de contracepție(sterilizarea) sunt:
-legarea trompelor uterine;
-histerectomia;
-vasectomia.
NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE
BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE
ANEXITA-
inflamația
trompei uterine
și a ovarului-infecții cu
bacterii;
-avorturi;
-nașteri;
-lipsa de igienă.-dureri în
abdomen;
-febră;
-secreție
vaginală;
-pierderi de
sânge prin
vagin.-evitarea unei
vieți sexuale
dezordonate, a
relațiilor
sexuale
întămplătoare
și neprotejate;
-evitarea
expunerii la
frig;Adenomul de
prostată-tumoră
benignă ce se -tulburări de
micțiune;

dezvoltă pe
prostată;
-apare la 60%
dintre bărbații
mai în vârstă
de 50 de ani-greutate la
urinat;
-dureri în
perineu;
-infecții urinare;
-dereglări ale
activității
sexuale.-respectarea
regulilor de
igienă intimă.
GENETICĂ ȘI ECOLOGIE UMANĂ
1.GENETICĂ
1.1GENETICĂ MOLECULARĂ
ACIZII NUCLEICI-COMPOZIȚIE CHIMICĂ
ACIZII NUCLEICI sunt de 2 tipuri:
-acidul dezoxiribonucleic ADN;
-acidul ribonucleic ARN.
ACIZII NUCLEICI sunt substanțe chimice macromoleculare formate
din unități simple numite nucleotide.
Nucleotida este alcătuită din 3 componente:
-o bază azotată;
-un zahăr(o pentoză);
-un radical fosforic(P).
Bazele azotate sunt substanțe organice de tip purinic și pirimidinic.
Bazele azotate purinice sunt:

-adenina(A);
-guanina(G);
-ambele sunt prezente în ADN și ARN.
Bazele azotate pirimidinice sunt:
-citozina(C), prezente în ADN și ARN;
-timina(T), prezentă numai în ADN;
-uracilul (U), prezent doar în ARN.
Zahărul este un monozaharid cu 5 atomi de carbon(o pentoză),
reprezentat de:
-riboză(R), prezentă în structura ARN;
-dezoxiriboză(D),prezentă în structura ADN.
Combinarea unei baze azotate purinice sau pirimidinice cu o
pentoză formează o nucleosidă.Dacă se atașează o grupare fosfat
la pentoza unei nucleoside, rezultă o nucleotidă, unitatea de bază a
acizilor nucleici.Prin înlățuirea nucleotidelor se obțin
polinucleotide .
Radicalul fosfat (P)formează legături esterice cu pentozele.
Legătura se face între al cincilea atom de carbon al unei
pentoze(C5') și al treilea atom de carbon al pentozei următoare(C3 ')
rezultând lanțuri(catene) polinucleotidice cu structu ră regulată
datorită legăturilor fosfodiesterice dintre nucleotide.
Legarea nucleotidelor între ele cu formarea lanțurilor
polinucleotidice, reprezintă structura primară a acizilor nucleici.
ACIDUL DEZOXIRIBONUCLEIC ADN
În macromolecula de ADN se deosebesc 2 tipuri de structuri:

a.structura primară monocatenară, reprezentată de secvența de
nucleotide dintr-o catenă;
b.structura secundară , reprezentată de structura bicatenară sub
formă de dublu helix a ADN-ului.
•Molecula de ADN este bicatenară, fiind formată din 2 catene
polinucleotidice răsucite una în jurul celeilalte în spirală,
formând un dublu helix, cu bazele azotate dispuse spre
interior;
•Cele 2 catene de ADN sunt antiparalele, o catenă are
orientare 5'-3', iar cealaltă catenă în sensul 3 '-5'.Citirea
informației genetice se face întotdeauna direcția C5 '-C3';
•Cele 2 catene sunt complementare , în sensul că întotdeauna
o nucleotidă care conține o bază azotată purinică se leagă cu
o nucleotidă care conține o bază azotată pirimidinică și invers;
•În macromolecula de ADN există 4 tipuri de legături :
adenina=timina,timina=adenina,guanina=-citozina,citozina=-
guanina;
•Structura bicatenară a ADN se realizează cu ajutorul unor
punți de hidrogen:
-duble între adenină și timină;
-triple între guanină și citozină.
Legăturile sunt de natură electrostatică, se atrag între ele.Legăturile
triple dintre g uanină și citozină conferă o sta bilitate mai mare
regiunilor ADN bogate în aceste baze azotate, decât legăturile
duble între adenină și timină.
DENATURAREA ȘI RENATURAREA ADN-ULUI
•Dacă o soluție în care se află ADN este încălzită până la
aproximativ 100șC legăturile de hidrogen dintre perechile de
baze azotate complementare se rup și se separă cele 2 catene

de ADN, proces numit denaturare și rezultatul este obținerea
de ADN monocatenar.
•Dacă soluția este răcită brusc, ADN-ul rămâne monocatenar și
se numește ADN denaturat .Dacă soluția se răcește treptat,
catenele se atrag pe bază de complementaritate, se refac
punțile de hidrogen, moleculele devin bicatenare, rezultând
ADN renaturat .
Rolul acestor procese:
-obținerea hibrizilor într-un amestec de catene de ADN de la
specii diferite;
-înrudirea filogenetică a speciilor de la care provine ADN-ul.Cu
cât speciile sunt mai înrudite, cu atât renaturarea se face mai
repede și într-o proporție mai mare(ex. procentul de renaturare
între monocatene ADN de la om și monocatene ADN de la
maimuțe este de 75%, iar procentul de renaturare între
monocatene de ADN de om și șoarece este de 25%);
-prin hibridarea moleculară ADN-ARN se pot localiza în ADN,
genele care determină sinteza diferitelor tipuri de ARN.
FUNCȚIILE ADN
ADN-ul are 2 funcții:
-funcția autocatalitică sau replicarea (autocopierea)ADN;
-funcția heterocatalitică sau sinteza proteinelor .
1.FUNCȚIA AUTOCATALITICĂ SAU
REPLICAREA(AUTOCOPIEREA)ADN
•Sinteza ADN-ului se numește replicație și se realizează
după modelul semiconservativ, deoarece fiecare moleculă

de ADN fiică-(nou formată) conține o catenă din molecula
parentală și o catenă nou –sintetizată.
•Pentru realizarea diviziunii celulare trebuie dublată
cantitatea de material genetic, astfel încât celulele fiice să
aibă aceeași cantitate de ADN, ca și celula –mamă.
Dublarea cantității de ADN este realizată prin procesul de
replicare și are loc în interfaza ciclului celular.
•Cele 2 catene de ale macromeleculei de ADN se separă
treptat pornind dintr-un punct, numit-punct de inițiere al
replicării, și se continuă până la punctul terminal de
replicare.
Legăturile de hidrogen dintre catene se desfac treptat sub
acțiunea unei enzime numită ADN-polimeraza, având loc o
denaturare fiziologică progresivă a macromoleculei de
ADN.Rezultă 2 monocatene de ADN, care vor avea rol de
matriță.
•Pe măsură ce spirala se desface, începe refacerea ei.
•Nucleotidele libere din citoplasma celulei se asociază
succesiv, pe bază de complementaritate, cu nucleotidele
libere din monocatenele de ADN.Între 2 nucleotide
succesive se formează legături covalente, prin intermediul
grupului fosfat, rezultând o catenă polipeptidică nouă.Legea
nucleotidelor este catalizată de enzimele ADN-ligaze.
Catenele replică se atașează de catenele matriță prin
legături de hidrogen.
•Se obțin 2 molecule de ADN bicatenar, identice cu cea
inițială, fiecare având o catenă veche, cu rol de matriță(de
model) și o catenă nou-sintetizată.
•Modelul semiconservativ de replicare asigură sinteza noilor
molecule de ADN cu mare fidelitate, moleculele-fiice fiind
identice cu molecula mamă.
2.FUNCȚIA HETEROCATALITICĂ sau sinteza proteinelor

Proteinele sunt macromolecule formate prin înlănțuirea într-o
anumită succesiune a celor 20 de aminoacizi.
•Macromoleculele de ADN conțin programul sintezei
proteinelor, informația genetică ce determină ordinea de
succesiune a aminoacizilor.
•Conform dogmei centale a geneticii:
ADN ARN Proteine
informația genetică se reproduce prin replicație și este decodificată
într-o proteină sau enzimă prin transcripție și translație.
•Legătura dintre secvența nucleotidelor în ADN și succesiunea
aminoacizilor în molecula proteică se realizează cu ajutorul
codului genetic.
Unitățile de codificare a informației genetice sunt codonii.
Codonul este alcătuit dintr-o secvență de 3 nucleotide
alăturate din macromolecula de ADN care determină poziția
unui aminoacid în molecula de proteină sau sfârșitul sintezei
proteice.
•Între secvența nucleotidelor din ADN și secvența aminoacizilor
din molecula proteică este o strânsă corelație, fenomen numit
colinearitate .
CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC
•Codul genetic este degenerat, fiind alcătuit din 64 de codoni și
20 de aminoacizi, deci un aminoacid poate fi codificat de mai
mulți codoni sinonimi.
Din cei 64 de codoni ai codului genetic, un număr de 61 codifică
cei 20 de aminoacizi, iar 3 codoni (UAA,UAG,UGA)nu codifică
aminoacizi, sunt codoni STOP.
•Codul genetic este nesuprapus , ceea ce înseamnă că 2
codoni vecini nu au nucleotide comune.

•Codul genetic este fără virgule sau alte semne de punctuație.
•Codul genetic este universal în toată lumea vie aceeași
codoni codifică același aminoacid.
ETAPELE SINTEZEI PROTEICE
Etapele sintezei proteice sunt: trascripția și translația .
•Transcripția , prima etapă în procesul de sinteză proteică,
constă în copierea informației genetice dintr-o catenă de ADN
în ARNm cu ajutorul enzimei ARN polimeraza.ARNm copiază
informația genetică numai a unei catene din macromolecula de
ADN.
-La procariote, se sintetizează direct ARNm care participă la
procesul sintezei proteice.
Genele la procariote au o structură continuă, conțin numai
secvențe informaționale.
ARNm copiază informația genetică a mai multor gene.
-La eucariote, este copiată, prin transcriere, într-o moleculă de
ARNm informația genetică a unei singure gene.La eucariote,
genele cuprind secvențe de nucleotide informaționale
denumite-exoni și secvențe non-informaționale denumite
introni(eliminați în transcripție).
Gena la eucariote este formată din mai multe bucăți, dar
numai exonii sunt transcriși în ARNm, iar informația lor este
decodificată și transformată într-o secvență aminoacizi.
•Etapele transcripției la eucariote sunt:
-sinteza unui ARNm precurs or;
-secționarea ARNm precursor cu ajutorul unor enzime
specifice;
-eliminarea secvențelor non-informaționale(introni) și legarea
secvențelor informaționale(exoni) între ei;
-formarea ARNm matur alcătuit exclusiv din exoni asamblați
cu ajutorul enzimei-ligaza.

-ARNm matur trece din nucleu în citoplasmă și ajunge la
ribozomi prin fenomenul de difuziune.
Schema transcripției la eucariote
începutul genei sfârșitul genei
ADN
Extron1Intron1Extron2Intron2Extron3Intron3Extron4
….
•Translația(traducerea) mesajului genetic, în urma căreia o
secvență de nucleotide din ARNm este transformată într-o
secvență de aminoacizi în molecula proteică.
ARNm se cuplează cu riboromii din citoplasmă formând
poliribozomi.
Se realizează în 3 etape:
1.Inițierea sintezei preoteice , etapă în care un aminoacid AA
este activat în urma reacției cu molecula de acid
adenozintrifosfat(ATP) care este donatoare de energie sub
acțiunea enzimelor aminoacil-sintetaze.Ca urmare,
aminoacidul se leagă de acidul adenozinmonofosfat(AMP) și 2
grupări fosfat sunt puse în libertate.
AA+ATP AA-AMP+P-P
AA=aminoacid oarecare
ATP=acid adenozintrifosfat
AMP=acid adenozin monotrifosfat
P-P=pirofosfat
-=legătura chimică purtătoare de energie
Aminoacidul activat se atașează unei molecule de ARN de
transfer(ARNt) sub influența enzimei aminoacil –

sintetază.Aminoacizii sunt transferați la locul sintezei proteice
în ribozomi.
ARNm prezintă un codon START(AUG) care corespunde
aminoacidului metionina și un codon STOP care semnifică
sfârșitul unui mesaj genetic.
AA-AMP+ARNt AA-ARNt+AMP
2.Elongarea catenei proteice constă în formarea legăturilor
peptidice între aminoacizii a 2 complexe AA1-ARNt1 și AA2-
ARNt2.
Enzimele peptidpolimeraze catalizează formarea legăturilor
peptidice între aminoacizi.
Molecule de ARNt sunt puse în libertate și sunt reciclate,
refolosite în procesul de sinteză proteică.
AA1-ARNt1+AA2-ARNt2 AA1-AA2+ARNt1+ARNt2
3.Terminarea sintezei proteice presupune eliberarea catenei
polipeptidice de la ultimul ARNt și disocierea ribozomului de
ARNm.
ACIDUL RIBONUCLEIC-ARN
Acidul ribonucleic-ARN este o substanță macromoleculară, în
general cu structură monocatenară, fiind alcătuit dintr-un
singur lanț polinucleotidic.
Legăturile dintre nucleotide sunt fosfodiesterice.
TIPURI DE ARN-structură și funcții
•ARNv-viral constituie materialul genetic al ribovirusurilor:
-bacterofagi(virusuri ale bacteriilor);
-virusuri vegetale(virusul mozaicului tutunului);
-virusuri animale(virusul turbării, gripal, poliomielitei).
Poate avea structură monocatenară sau mai rar
bicatenară.ARNv este purtătorul informației ereditare și la
viroizi(care au o moleculă mică de ARN,fără înveliș proteic).
•ARNm-mesager copiază informația genetică a unei catene din
macromolecula de ADN și o duce la nivelul ribozomilor unde

are loc sinteza proteinelor .Fenomenul de copiere se numește
trasncripție.Sinteza de ARNm are loc în nucleu.
ARNm este monocatenar și are lungime variabilă în funcție de
mărimea moleculelor proteice care vor fi sintetizate;
•ARNt-de transfer , transportă aminoacizii la locul sintezei
proteice,la ribozomi.Molecula este formată din 70-90 de
nucleotide, este monocatenară, cu porțiuni bicatenare, care
formează o tijă și trei bucle mari care îi dau aspectul unei
frunze de trifoi.Are 2 poli funcționali:
-un pol la care se atașează un anumit aminoacid;
-un pol care conține o secvență de 3 nucleotide care
recunoaște o anumită secvență de ARNm unde se atașează
pe baza complementarității.
•ARNr-ribozomal , intră în alcătuirea ribozomilor și are rol în
sinteza proteinelor.
Un ribozom este format din 2 subunități:o subunitate mare și o
subunitate mică care vor recunoaște și vor atașa între ele
nucleotidele de recunoaștere de la începutul moleculei de
ARNm.
Ribozomii au fost descoperiți de savantul român George Emil
Palade, laureat al premiului Nobel pentru această descoperire.
ORGANIZAREA MATERIALULUI GENETIC
ORGANIZAREA MATERIALULUI GENETIC LA VIRUSURI
•Virusurile sunt entități genetice infecțioase, submicroscopice
cu dimensiuni cuprinse între 80-2500 Å, parazite intracelular,
lipsite de organizare celulară, enzime și metabolism.
•Știința care se ocupă cu studiul virusurilor se numește
virusologie.
•Virusurile se prezintă în 3 stări:

1.Virionul(virusul infecțios matur) , care reprezintă unitatea
morfologică și funcțională a virusurilor este alcătuit din:
-înveliș proteic, numit capsidă virală;
-miez, numit genom viral reprezentat de un singur tip de acid
nucleic(ADN sau ARN).
2.Virusul vegetativ , este acidul nucleic aflat liber în
citoplasma celulei gazdă.
3.Provirusul, este acidul nucleic integrat în cromozomul unei
celule gazdă.
Clasificarea virusurilor:
În funcție de acidul nucleic conținut în genom,virusurile sunt
grupate în 2 categorii:
•dezoxiribovirusuri , la care materialul genetic este
reprezentat de ADN.
Moleculele de ADN pot fi:
-monocatenare(bacteriofagul phi X174);
-bicatenare(virusul herpetic, majoritatea bacteriofagilor).
•ribovirusuri, la care materialul genetic este reprezentat de
ARN.
Moleculele de ARN pot fi:
-monocatenare(virusul gripal, virusul mozaicului tutunului-
VMT, virusul imunodeficienței umane dobândite-HIV care
produce SIDA);
-bicatenare(reovirusuri).
Virusurile pătrunse în organismul uman produc boli numite
viroze:gripa, herpesul,hepatita epidemică, poliomelita(paralizia
infantilă), turbarea, variola, varicela.
Forma virusurilor :

Virusurile pot avea forme diferite :cilindrică(virusul mozaicului
tutunului), paralelipipedică, virusul variolei, sferică(virusul gripal),
formă de cireașă cu coadă, ca la unii bacteriofagi(virusuri ale
bacteriilor).
Multiplicarea virusurilor :
•Virusurile nu se multiplică, nu se înmulțesc, sunt
multiplicate de celula gazdă pe care o parazitează, ele
oferind informația ereditară pentru a fi reproduse, iar
celula gazdă asigură sustanțele, echipamentul enzimatic
și energia necesară.
•Genomul viral pătrunde în celula gazdă, deviază
procesele de biosinteză caracteristice celulei gazdă care
va efectua sinteze noi, după modelul furnizat de virusul
vegetativ.
•Au loc:
-sinteza de acid nucleic viral și de proteine virale;
-asamblarea noilor componente într-un nr. mare de virioni;
-lizarea celulei gazdă;
-eliberarea noilor virioni.
Replicarea materialului genetic viral
Replicația materialului genetic viral se bazează pe
complementaritatea bazelor azotate, dar cu unele particularități:
-la dezoxiribovirusuri catena de ADN servește ca matriță pt. sinteza
alteia;
-la ribovirusuri catena de ARN servește ca matriță pt. sinteza alteia
complementare, care la rândul ei, devine matriță pt. sinteza ARN-
ului inițial;

-la HIV molecula de Arn servește ca matriță pt. sinteza unei catene
de ADN sub acțiunea enzimei rever stranscriptază, afltă în
echipamentul virusului.
ORGANIZAREA MATERIALULUI GENETIC LA PROCARIOTE
•Procariotele sunt reprezentate de bacterii și alge abastre-
verzi(cianobacterii), care sunt organisme unicelulare sau
coloniale lipsite de nucleu tipic, de mitocondrii și aparat
Golgi.
•Materialul genetic este reprezentat de nucleoid, dispus în
citoplasmă.
•Materialul genetic la procariote este reprezentat de un
cromozom format dintr-o singură moleculă circulară de
ADN.
•Celula bacteriană prezintă la exterior un perete celular și
o membrană celulară, ce delimitează la interior
citoplasma.În centrul celulei este situat nucleoidul.
•La bacterii materialul genetic este reprezentat de o
moleculă de ADN, dispusă în citoplasmă și care
formează cromozomul unic bacterian, care este fixat de
membrana celulară prin mezozom.
•Cromozomul bacterian are formă circulară, fiind
reprezentat de o moleculă de ADN bicatenar, cu 40-50 de
bucle și superrăsuciri care își păstrează structura cu
ajutorul unor molecule de ARN.Cromozomul bacterian
conține cca 2000-3000 de gene care trasnmit înlănțuit.Ca
urmare toate genele de la bacteria mamă se transmit în
bloc la bacteriile fiice.
Cromozomul are o lungime de 1000 de ori mai mare decât
diametrul celulei.Bacteriile mai conțin și ADN
extracromozomial, reprezentat de plasmide.
•Plasmidele-caracteristici:

-sunt molecule circulare de ADN bicatenar care
reprezintă 1% din cromozomul bacterian principal;
-se replică independent de ADN-ul cromozomial, utilizând
ca și virusurile substanțele și energia celulei gazdă;
-reprezintă un minicromozom, deoarece conțin un nr.
redus de 6-8 gene.
Exemple de plasmide :
-factorul F(factorul de sex) conține gene care pot fi
transferate unei alte celule bacteriene, având rol în
recombinarea genetică;
-factorul R(factorul de rezistență la antibiotice), care
dețin genele de rezistență la antibiotice-markeri genetici
importanți și ușor de depistat prin antibiograme.
Importanța plasmidelor:
-rol în recombinarea genetică, determinând creșterea
variabilității genetice în cadrul speciei;
-populația bacteriană are o mare heterogenitate, ceea ce
reprezintă un avantaj selectiv pt. adaptarea la mediu a
bacteriilor;
-dețin genele de rezistență la antibiotice;
-vectori în ingineria genetică cu ajutorul cărora pot fi
introduse în celula bacteriană gene de la eucariote;
-rol în tehnologia ADN-ului recombinat;
-realizarea proceselor de sinteză proteică în celula
bacteriană, prin existența acizilor nucleici ADN și ARN.
ORGANIZAREA MATERIALULUI GENETIC LA
EUCARIOTE

Eucariotele sunt organisme unicelulare sau pluricelulare, cu nucleu
prevăzut cu membrană nucleară și care conțin mitocondrii și aparat
Golgi.
Materialul genetic la eucariote este reprezentat de:
1.Materilul genetic extranuclear , localizat în
cloroplaste(ADNcp) și mitocondrii(ADNmi t).Materialul
genetic extranucle ar este reprezentat de o moleculă de
ADN, de formă circulară.
ADN-UL extranuclear are unele particularități:
-se replică după modelul semiconservativ, dar nu în
perioada de sinteză S a ciclului celular, ci independent de
ADN nuclear;
-greutatea moleculară și raportul A+T/G+C sunt diferite
de ADN nuclear;
-viteza cu care se realizează denaturarea-renaturarea
este diferită;
-nu se obțin hibrizi moleculari între ADN nuclear și ADN
extranuclear.
2.Materialul genetic nuclear , situat în nucleu și
reprezentat de acizi nucleici, care formează cromatina
nucleului.
CROMOZOMUL la eucariote conține:
-13-15% ADN;
-12-13%ARN cromozomial;
-68-72% proteine histonice și nonhistonice;
-mici cantități de lipide;
-ioni de CA,de Mg.
Proteinele histonice intră în structura nucleosomului, iar proteinele
nonhistonice sunt activatori ai genelor.

Componenta de bază a cromozomului eucariot este ADN-ul, care
poate fi împărțit în 2 categorii:
•secvențe unice de nucleotide, cu rol informațional, în
care sunt incluse genele și care se numesc exoni;
•secvența repetitive, în care anumite secvența de
nucleotide se repetă de un nr. variabil de ori și care
formează intronii cu rol în reglajul genetic.
ADN-ul repetitiv este non-informațional.
La eucariote secvențele de nucleotide repetitive sunt intercalate cu
secvențe unice non-repetitive.
Cromatina eucariotelor:
-reprezintă forma in terfazică a cromozomilor;
-este un lanț flexibil, alcătuit din unități care se repetă denumite
nucleosomi;
-prezintă 2 stări funcționale alternative și reversibile eurocromatina
și heterocromatina.
•Eurocromatina este forma activă genetic în transcrierea
cromatinei interfazice mai puțin condensată, care conține cea
mai mare parte din proteinele nonhistonice care condiționează
funcționarea materialului genetic în replicare sau transcriere.
•Heterocromatina este forma inactivă genetic, care nu poate fi
transcrisă în proteine, având funcții reglatoare în procesul de
sinteză proteică.
Modelul nucleosomal
-Cromatina eucariotelor are aspect de „șirag de perle” în care
fiecare „perlă” reprezintă nucleosomul.
-Nucleosomul este elementul structural al fibrei de cromatină.

-Un nucleosom este format dintr-un octamer histonic care conține
câte 2 molecule de: histonăH2A, histona H2B, H3 și H4.
-Octamerul histonic formează un cilindru turtit, înconjurat la
exterior de un segment de ADN, format din circa 140 de perechi
de nucleotide dispuse sub forma a 2 inele la vârful și la baza
octamerului.
-Legătura dintre 2 nucleosomi se realizează cu ajutorul unei
secvențe de ADN formată din câteva 10 de nucleotide care se
găsesc unite prin intermediul unei proteine histonice H1.
-ADN-ul împreună cu histonele formează complexul nucleo-
histonic, care alcătuiește fibra de cromatină.
Cromozomii sunt structuri cromatice, rezultați din organizarea
cromatinei.
-Cromozomul interfazic la procariote și eucariote este alcătuit
dintr-o singură macromoleculă de ADN, dublu catenară.La
procariote, cromozomul interfazic este reprezentat de ADN
circular, iar la eucariote de ADN liniar.
-Fibra de cromatină la eucariote are un grad mai mare de
stabilitate la acțiunea factorilor mutageni, având o structură
chimică mai complexă, precum și niveluri de condensare și
împachetare superioare materialului genetic de la procariote.
Cromozomul metafizic este format din 2 molecule de ADN,
numite cromatide.Fiecare catenă din structura unei molecule de
ADN se numește cromonemă.Cromatidele sunt unite într-un
punct numit centromer(constricție primară), dispus în diferite
poziții și care delimitează câte 2 brațe egale sau inegale, pt.
fiecare cromatidă.Unii cromozomi metafizici prezintă o constricție
secundară ce delimitează sateliți.Capetele cromozomilor se
numesc telomere.

Cromozomii metafazici sunt mai condensați, se recunosc după
forma și mărimea lor.
Tipuri de cromozomi, în funcție de poziția centromerului :
•cromozomi metacentrici -centromerul este plasat median;
-au 2 brațe egale.
•cromozomi submetacentrici-centromerul este plasat
submedian;
-are 2 brațe inegale.
•cromozomi acrocentrici-centromerul este plasat aproape de
unul dintre capete;
-prezintă constricție secundară care delimitează satelitul.
•cromozomi telocentrici-centromerul este plasat la capătul
cromozomului;
-are un singur braț;
-lipsesc la om.
Organizarea materialului genetic la eucariote prezintă un nivel de
organizare superior, comparativ cu cel de la procariote.
1.2.GENETICA UMANĂ
GENOMUL UMAN
COMPLEMENTUL CROMOZOMIAL UMAN
Complementul cromozomial uman normal este alcătuit din 46 de
cromozomi, respectiv 23 de perechi:22 perechi de autozomi și o
pereche de heterozomi(cromozomi ai sexului), notați cu XX la femei
și XY la bărbat.
În celulele somatice-celule diploide(2n)-se găsesc 2 seturi de
cromozomi.
În celulele gametice-celule haploide(n)-se găsește un set de
cromozomi.

Cromozomii metafizici sunt clasificați după mărime, după poziția
centromerului(constricția primară) și după prezența sateliților.
Tipuri de cromozomi, în funcție de poziția centromerului:
•cromozomi metacentrici-centromerul este plasat median;
-au 2 brațe egale;
-cromozomi submetacentrici-centromerul este plasat
submedian;
-au 2 brațe inegale;
•cromozomi acrocentrici-centromerul este plasat aproape de
unul dintre capete;
-prezintă constricție secundară care delimitează satelitul.
•cromozomi telocentrici-centromerul este plasat la capătul
cromozomului;
-au un singur braț;
-lipsesc la om.
Cariotipul reprezintă ordonarea pe perechi și grupe a cromozomilor
unei celule diploide în funcție de dimensiuni, formă și plasarea
centromerului.
Cariotipul uman normal cuprinde 7 grupe notate cu litere
:A,B,C,D,E,F,G.
Grupa A: cuprinde cromozomii din perechile 1-3;
-sunt cromozomii cei mai mari;
-sunt cromozomi metacentrici.
Grupa B:
-cuprinde cromozomii din perechile 4-5;
-sunt cromozomi mari;
– sunt cromozomi submetacentrici.

Grupa C:-cuprinde cromozomii din perechile 6-12;
-sunt cromozomi mijlocii;
-sunt cromozomi submetacentrici.
Grupa D:cuprinde cromozomii din perechile 13-15;
-sunt cromozomi medii;
-sunt cromozomi acrocentrici;
-prezintă sateliți.
Grupa E:curprinde cromozomii din perechile 16-18;
-sunt cromozomi scurți;
-sunt cromozomi metacentrici și submetacentrici.
Grupa F:cuprinde cromozomii din perechile 19-20;
-sunt cromozomi scurți;
-sunt cromozomi metacentrici.
Grupa G:curprinde cromozomii din perechile 21-22;
-sunt cromozomi foarte scurți;
-sunt cromozomi acrocentrici.
Cromozomul X este încadrat în grupa C.
Cromozomul Y este foarte scurt, acrocentric, seamănă cu
cromozomul 22 și este încadrat în grupa G.
Studiul cariotipului este important deoarece furnizează informații cu
privire la unele maladii generate de anomalii cromozomiale.
MUTAGENEZA ȘI TERATOGENEZA-ANOMALII
CROMOZOMIALE ASOCIATE CANCERULUI UMAN

FENOTIPUL CANCERULUI
Cancerul este o boală genetică produsă de perturbarea diviziunii
celulare și are drept consecință creșterea și dezvoltarea
necontrolată și invazivă a celulelor normale, dând naștere la tumori.
Cancerul este transmis clonal: el pornește de la o singură celulă
anormală care proliferează, iat toate celulele descendente ale
acesteia sunt anormale.Rezultatul acestor modificări este formarea
de tumori.
Tipuri de tumori:
-tumori benigne(necanceroase) care rămân localizate în zona în
care se formează;
-tumori maligne(canceroase) care invadează țesuturile
înconjurătoare.
Celulele canceroase se multiplică mai rapid decât celulele normale
ale organismului.Prin sistemul sangvin sau limfatic ele se pot
răspândi în orice altă parte a organismului și generează noi tumori
prin procesul numit metastază.
Carcinogeneza =procesul prin care este indus cancerul.
Procesul de carcinogeneză se desfășoară în mai multe etape:
-inițierea –apariția de mutații în celulele somatice;
-dezvoltarea și progresia-proliferarea celulelor mutante.
Tipuri de cancer:
-carcinom-cancer care se formează în epitelii;
-sarcom-cancer care se formează în țesutul mezenchinal;
-limfom-cancer care se formează în țesutul limfoid;

-mielom-cancer care se formează în măduva osoasă și celulele
plasmei;
-leucemie-cancerul globulelor albe.
AGENȚII CARCINOGENI
Agenții carcinogeni și principalele organe pe care le afectează:
Agentul carcinogen Localizarea cancerului
Pesticide bogate în arsenic Plămâni, ficat, piele
Uleiuri minerale Piele
Benzenul Globulele albe,măduva spinării
Fumul de țigară Sistem
respirator,digestiv,excretor
Azbest Plămâni
Crom Plămâni
Oxid de fier Plămâni
Nichel Plămâni
Petrol Plămâni
Radiații ionizante Oase,măduva spinării,plămâni
Radiații ultraviolete Piele
DOMENII DE APLICABILITATE ȘI CONSIDERAȚII BIOETICE ÎN
GENETICA UMANĂ
Bioetica –constituie etica privind aplicarea de cercetări biologice
fundamentale, medicale și agronomice la ființele vii.

Eredopatologia umană -consemnează maladiile ereditare care
afectează caracteristicile morfologice, fiziologice, biochimice și de
comportament ale omului.
SFATURILE GENETICE
Sfatul genetic constă în evaluarea riscului unei persoane de a
manifesta o maladie genetică sau posibilitatea unui cuplu de a avea
un copil malformat.
Sfaturile genetice sunt indicate în următoarele situații:
1.unul sau ambii părinți sunt afectați de o maladie ereditară;
2.persoane sănătoase care au în familie rude cu boli ereditare;
3.părinți care au un copil afectat ereditar și vor să cunoască riscul
de a avea alți copii afectați;
4.cuplul prezintă un caz de consa ngvinizare;
5.au avut avorturi spontane repetate.
DIAGNOSTICUL PRENATAL
Diagnosticul prenatal urmărește detectarea unor maladii, din
primele luni de sarcină.
Tehnicile și metodele de diagnostic prenatal sunt:
-arborele genealogic;
-ecografia;
-amniocenteza;
-analiza Doppler;
-analiza sângelui fetal;
-analiza sângelui matern.

ARBORELE GENEALOGIC-PEDIGREUL -reprezintă într-o
diagramă istoricul unei boli într-o familie;
-se urmăresc relațiile care se stabilesc între membrii familiei și
modul de transmitere a bolii;
-se poate aprecia riscul genetic de apariție a bolii la descendenți.
ECOGRAFIA -se poate efectua pe tot parcursul vieții intrauterine;
-permite identificarea a numeroase anomalii structurale fetale.
AMNIOCENTEZA- se efectuează în săptămânile 15-17 de viață
intrauterină;
-constă în analiza de lichid amniotic de la femeile însărcinate;
-lichidul amniotic rezultat este utilizat pt.stabilirea cariotipului și a
sexului fâtului, identificarea unor maladii cromozomiale și genetice
ale acestuia;
-în funcție de gravitatea maladiilor depistate se poate lua decizia de
a întrerupe sau de a continua sarcina.
ANALIZA DOPPLER -este utilizată pt. evaluarea vitezei sângelui în
circulția fetală ombilicală și placentară.
FERTILIZARE IN VITRO
Fertilizarea in vitro –constă în unirea a 2 gameți, în timpul
reproducerii sexuate, în afara corpului uman;
-rezultatul unirii gameților este zigotul care intră în diviziunea
mitotică, formându-se embrionul;
-embrionul rezultat va fi introdus în uter prin implantare.
Fertilizare in vitro este utilizată:

-la cuplurile care nu pot concepe un copil după un an de încercare;
-în cazuri de infertilitate masculină;
-în situații în care cantitatea și calitatea ovulelor este slabă;
-în cazul femeilor care au trompele uterine înfundate sau legate;
-în cazul bărbaților care au suferit o operație de vasectomie.
Tehnica fertilizării in vitro și a trasnplantului de embrioni este utilă
pentru tratamentul sterilității și pentru cercetare(se urmărește o mai
bună înțelegere a apariției și a transmiterii defectelor genetice, în
vederea evitării sau tratării lor).
CLONAREA TERAPEUTICĂ
Clonarea terapeutică -clonează embrionii până în stadiul în care se
poate obține o cultură de celule „stem”.
Celulele „stem” sunt celule nediferențiate, capabile să formeze orice
tip de țesut, necesare pt. refacerea țesuturilor distruse.
Clonarea terapeutică dă posibilitatea:
-vindecării unor boli grave:Alzheimer,Parkinson, sindrom Down,
diabet;
-găsirii de noi surse de organe sau țesuturi pt. transplant.
TERAPIA GENICĂ
Terapia genică-este o metodă de tratare a maladiilor ereditare;
-constă în transferul de gene în celulele umane, în scopul înlocuirii
genelor mutante cu genele normale;
-se înlocuiesc genele mutante în câteva celule modificate genetic
astfel încât ele să conțină gena normală;

-gena normală este introdusă în celulele țintă cu ajuto rul unui
vector-virus modificat;
-celulele transformate se pot introduce în corpul aceluiași bolnav.
-vizează în prezent modificarea celulelor somatice.
Terapia genică se poate acorda:
-când este vorba de o tulburare gravă, pt. care nu există tratament
eficient;
-când rezultatele cercetărilor experimentale demonstrează că gena
va funcționa;
-când beneficiile scontate depășesc riscurile inerente,
-când bolnavul și-a dat consimțământul;
-când bolnavul este ocrotit de agresivitatea mass-mediei.
2.ECOLOGIE UMANĂ
CARACTERISTICILE ECOSISTEMELOR ANTROPIZATE ȘI
MODALITĂȚILE DE INVESTIGARE
Ecologia umană studiază relațiile dintre populațiile umane și
mediul lor abiotic, biotic și social.
Ecosistemul este unitatea de bază, structurală și funcțională a
biosferei și cuprinde:
•Biotopul, componenta nevie, reprezentată de totalitatea
factorilor abiotici(fără viață);

•Biocenoza, componenta vie, reprezentată de totalitatea
populațiilor ce ocupă același habitat.
După originea lor ecosistemele pot fi:
-naturale-apărute spontan pe calea evoluției naturale a
factorilor ecologici;
-antropizate-apărute pe cale artificială, sub influența omului.
Ecosistemele antropizate pot fi:
-ecosisteme acvatice antropizate(lacuri de baraj și de
acumulare, iazuri și heleșteie piscicole);
-ecosisteme terestre antropizante sunt reprezentate de
agroecosisteme reprezentate prin: culturi agricole, complexe
zootehnice de creștere intensivă a animalelor și ecosistemul
așezărilor umane.
➢Ecosisteme acvatice antropizate
1.Lacuri de baraj și lacuri de acumulare
Lacurile de baraj (lacul Bicaz), în care reținerea apei durează ore
sau zile și lacurile de acumulare (Bicaz,Vidraru, Vidra), în care apa
staționează luni sau ani.
Particularitățile biotopurilor
În funcție de adâncime lacurilor se distinge spre suprafață o zonă
euritermă, cu oscilații anuale de la 0șC la 24șC, urmează o zonă a
saltului termic, situată între 35-40m și o zonă stenotermă,
corespunzătoare adâncimilor sub 40m, unde temperatura apei este
de 4-10șC.Cantitatea de oxigen din apă depinde de temperatură și
de respirația organismelor acvatice.

Lacurile de acumulare au o presiune hidrostatică mare.
Particularitățile biocenozelor
Biotopul pelagic este populat de :neuston, plancton, necton.
-Neustonul este pelicula de apă aflată la zona de contact dintre
mediul aerian și cel acvatic.Aici întâlnim bacterii, alge, protozoare.
-Planctonul este format din fitoplancton, populat de alge
albastre,verzi, diatomee și zoolancton, populat de diferite specii de
rotiferi, copepode.
-Nectonul este reprezentat de populațiile piscicole,în care
predomină crapul, somnul, boișteanul, obletele, scobarul.
2.Iazuri și heleșteie piscicole
-Iazul este un ecosistem artificial, amenajat în scopul obținerii un or
producții apreciate de pește, dar și pentru morărit, agrement.
-Heleșteiele sunt bazine cu apă special amenajate pe locuri plane,
destinate pisciculturii sistematice.Se alimentează cu apă
gravitațional sau prin pomparea dintr-o apă curgătoare.
Particularitățile biotopurilor
Factorii care caracterizează biotopul acestor ecosisteme sunt:apa și
sedimentul de pe fundul bazinelor.
În iazuri, condițiile fizico-chimice ale apei depind de natura solului și
de nivelul precipitațiilor.Topirea zăpezii și ploaia diluează apa,
primăvara și în verile ploioase,iar seceta determină evaporarea apei
și concentrarea în substanțe nutritive.Iarna iazurile îngheață până la
fund, datorită adâncimii mici.
Oxigenarea apei constituie o caracteristică de bază în determinarea
calității iazurilor.Cantitatea de oxigen este rezultatul a 2 procese

opuse:respirația organismelor vii –proces consumator de oxigen și
fotosinteza-proces furnizor de oxigen.
Particularitățile biocenozelor
Biocenoza din masa apei se numește pelagos, iar cea de pe fundul
lacului alcătuiește bentosul.
În masa apei(pelagos) din iazuri și heleșteie există 2
biocenoze:neustonul și planctonul, plus o asociație de animale ce
formează nectonul.
Neustonul este biocenoza peliculei de la suprafața apei, populată
de bacterii, alge, protozoare.
Planctonul cuprinde bacterii cu rol în descompunerea materiei
moarte, flagelate, alge albastre-verzi, diatomee etc.
Nectonul este reprezentat de pești, amfibieni, unele reptile și păsări.
Iazurile și heleș teiele pot fi de tip ciprinicol, populate de crap, caras,
caracudă, lin, babușcă, biban, știucă, iar cele de tip salmonicol cu
specii de păstrăv.
➢Ecosistemele terestre antropizate
Agroecosistemele
Agroecosistemele sau ecosistemele agricole s-au format ca urmare
a intervenției omului asupra ecosistemelor naturale.Din punct de
vedere trofic, biocenozele agroecosistemelor prezintă următoarele
componente:
-producători primari, reprezentați de plantele de cultură;
-consumatori primari(de ord. I), reprezentați de ierbivore sau
animale fitofage;

-consumatori secundari(de ord.II), reprezentați de animalele
carnivore, lanțurile trofice au puține verigi.
Ele cuprind:
1.Ecosistemul culturilor ierboase anuale și bianuale
Acest ecosistem cuprinde culturile de cereale, plante leguminoase
oleaginoase, textile, medicinale, aromatice și de nutreț.
Particularitățile biotopurilor
Aceste ecosisteme se caract. printr-o uniformizare spațială
accentuată.Diferențele microclimatice între agroecosisteme nu sunt
mari, ele se află sub influența climatului local sau regional, care au
un pronunțat grad de uniformizare, dar variabil în funcție de
anotimpuri.
La uniformizarea microclimatului participă irigațiile, în caz de
secetă, sau desecările, în cazul excesului de umiditate.
Particularitățile biocenozelor
Principalele componente sunt plantele de cultură.Dintre acestea
cele mai importante sunt:grâul, orezul, ovăzul, porumbul, cartoful,
ceapa, tomatele, floarea soarelui, etc.Plantele de cultură sunt
uniform repartizate.Ele constituie stratul dominant, protejat de om,
care înlătură buruienile.
2.Ecosistemul plantațiilor de pomi și arbuști fructiferi
Cuprinde plantațiile de pomi fructiferi, arbuști fructiferi și plantațiile
de viță de vie.
Particularitățile biotopurilor
În cadrul acestui ecosistem distingem o multitudine de biotopuri,
fiecare cu particularitățile lui.Varietatea este determinată de
variațiile de expunere, înclinație și de tipul de sol, dar și de climă.

Particularitățile biocenozelor
În culturile intensive și supraintensive, stratul ierbos este înlocuit
prin culturi de ovâz, batat, iar stratul ierbos spontan este înlăturat
prin ierbicidare sau prășiri repetate.
Consumatorii sunt reprezentați de insecte și larvele lor, acarieni și
păsări insectivore.Lanțurile trofice pot fi:
-de tip fitofag se realizează prin consumul de muguri, frunze, fructe,
semințe, scoarța și lemnul tulpinilor și rădăcinilor.Consumatorii de
ord.II, sunt insectele carnivore, dar mai ales păsările, iar acestea
sunt vânate de păsările răpitoare, care sunt consumatori de ord.III .
-saprofite, care realizează consumul biomasei vegetale moarte, de
către flora și fauna saprobiontă de la suprafața solului, obținându-se
mineralizarea.
-de hiperparazitism, în care larvele fitofage ale insectelor sunt
parazitate de alte larve de insecte, iar acestea sunt parazitate de
virusuri.
3.Ecosistemul culturilor protejate
Aceste culturi urmăresc creșterea perioadei de vegetație a unor
plante legumicole și floricole.Culturile protejate se realizează în
răsadnițe, sere și solarii.
Particularitățile biotopurilor
Biotopurile sunt create și controlate de om.Pt. realizarea
microclimatului și nutriției minerale, de care planta are nevoie, se
fol. multă energie.Se aplică la timp lucrări de îngrijire și de
combatere a dăunătorilor.Se asigură astfel o anumită intensitate și
cantitate de lumină, o anumită umiditate în sol și atmosferă, o
fertilizare corespunzătoare, o dozare a dioxidului de carbon.Se
aplică la timp lucrări de îngrijire a bolilor și dăunătorilor.

Particularitățile biocenozelor
Se cultivă o singură specie sau un singur soi de plantă.Se
urmărește un control strict al bolilor și dăunătorilor.În condițiile de
seră proliferează micozele(boli produse de ciuperci),
bacteriozele(boli produse de bacterii), dar și virozele(boli produse
de virusuri), iar dintre animale afidele, musculița albă,musculița de
seră.
Consumatorii secundari sunt puțini sau lipsesc.
Lanțurile trofice de prădătorism sau de hiperparazitism sunt foarte
puține sau lipsesc.
4.Ecosistemul complexelor zootehnice de creștere intensivă a
animalelor.
Acest tip de agroecosistem cuprinde crescătoriile de animale.
Particularitățile biotopurilor
Fiecare ecosistem agrozootehnic are un anumit microclimat generat
de temperatură, umiditate și luminozitate.
Particularitățile biocenozelor
Biocenozele complexelor zootehnice concentrează animale
domestice(păsări, porcine, ovine, bovine), ce aparțin unei singure
specii și de multe ori unei singure rase, cu productivitate
ridicată.Indivizii sunt adăpostiți în boxe, pe categorii de vârstă și
sexe.Animalele domestice sunt însoțite în adăposturi și de alte
specii de consumatori care sunt concurenți pt. hrană(ex.șobolani,
șoareci).Tot aici întâlnim ectoparaziți(paraziți externi), dar și
endoparaziți(paraziți interni).Hrana animalelor provine din culturile
furajelor.
Ecosistemele așezăriloe umane

Sunt de 2 feluri: de tip rural și de tip urban.
➢Ecosistemele de tip rural sunt: cătunele, satele și
comunele și se caracterizează prin:
-contact strâns cu mediul natural;
-folosesc în mică măsură energia neconvențională și
hidroenergia;
-aprovizionarea cu apă provine din fântâni sau izvoare
naturale;
-hrana provine din ecosistemele naturale și
agroecosisteme.
➢Ecosistemele de tip urban sunt orașele și se
caracterizează prin:
-contact redus cu mediul natural;
-folosesc energia produsă în centralele electrice, de
termoficare, nucleare;
-apa provine din sisteme hidrografice special amenajate;
-hrana provine din agroecosisteme și din industria
alimentară;
-au producție industrială;
-sunt dotate cu stații de depozitare de rezidurilor și
deșeurilor, de epurare a apei uzate;
-omul determină optimizarea condițiilor de mediu.
IMPACTUL ANTROPIC ASUPRA ECOSISTEMELOR
NATURALE
I.DETERIORAREA ECOSISTEMELOR NATURALE
•Deteriorarea ecosistemelor prin eroziune
Eroziunea reprezintă degradarea solului sau a rocilor ca
urmare a acțiunii ploilor, vântului, omului.Acest fenomen se
datorează:
-poluării cu pesticide și îngrășăminte chimice;

-ploilor acide;
-tăierilor masive de păduri;
-lucrărilor necorespunzătoare ale solului, care degradează
textura acestuia.
Măsuri de prevenire a eroziunii solului:
-cultivarea în terase limitate de șanțuri care rețin apa;
-aratul în brazde;
-acoperirea în permanență a solului cu vegetație.
•Deteriorarea ecosistemelor prin construcții de canale și
baraje
Aceste construcții duc la inundarea unor terenuri aluv ionare
și schimbarea cantitativă și calitativă a florei și faunei locale.
În marile baraje are loc o pierdere intensă de apă prin
evaporare sau reținere a sedimentelor și aluviunilor în
amonte de baraj.Datorită acestor sedimente producția
piscicolă a scăzut foarte mult.
•Deteriorarea ecosistemelor prin introducerea de specii
noi
Speciile noi introduse de om în ecosisteme se numesc specii
exogene.
-Introducerea plantei Lantana camara, originară din America
tropicală în Noua Caledonie, pentru formarea de bariere în
calea vitelor, s-a soldat cu invadarea pășunilor de către
această buruiană și scăderea producției furajere.
Introducerea castorilor di n Canada în pădurile din America de
Sud, a condus la apariția inundațiilor, ca urmare a digurilor
construite de aceștia.

Și în România au fost introduse accidental unele specii
precum: planta Elodea canadensis(ciuma apelor), originară din
America și stabilită în majoritatea apelor dulci și bălților
dunărene; bibanul soare(Lepomis gibbosus), din America de
Nord apare în apele dulci, iar gasteropodul Rapana
Thomasiana, din apele Japoniei, apare și în Marea Neagră.
II DETERIORAREA ECOSISTEMELOR PRIN
SUPRAEXPLOATAREA RESURSELOR BIOLOGICE
➢Defrișarea pădurilor
Pădurile este factorul determinant în menținerea
echilibrului ecologic, climatic și hidric.
Defrișările au contribuit la:
-degradarea solurilor;
-creșterea aridității climatului;
-intensificarea vitezei vânturilor;
-apariția inundațiilor.
➢Suprapășunatul
Distrugerea covorului vegetal dintr-un ecosistem apare
ca urmare a pășunării intensive de către animalele
ierbivore.În populațiile animalelor sălbatice apare
autoreglarea, adică se intensifică activitatea
prădătorilor, crește frecvența bolilor și a paraziților.
➢Supraexploatarea faunei terestre
Omul a contribuit direct la reducerea efectivelor, sau chiar la
dispariția unor specii prin vânătoare, pescuit, combaterea bolilor și
dăunătorilor, dar și indirect producând dezechilibre ecologice.
În America de Nord s-a redus foarte mult efectivele bizonului,
antilopei americane(Antilocapra americana), ursului grizzly(Ursus
horribillis) din Mexic.

În Asia, speciile de asin persan(Equus hemionus onager), rinocer
asiatic(Rhinoceros sandaicus), ursul de bambus(Ailuropoda
melanoleuca), și-au redus nr. până la 200 de exemplare fiecare.
În Africa, au dispărut antilopa africană(Alcelephus baselaphus),
rinocerul alb(Ceraotherium simum), cerbul de Barbaria(Cervus
elaphus barbatus), zebra quagga(Equus quagga), iar turmele de
elefanți,bivoli, lei,girafe, zebre, s-au redus foarte mult.
În Europa, au dispărut bourul(Bos primigenius), zimbrul(Bos priscus
bonasus) și a caprei alpine(Capra ibex).
În România, au dispărut: bourul(Bos primigenius), zimbrul(Bos
priscus bonasus), tarpanul(Equus cabalus gmelini), antilopa de
stepă(Saiga tatarica), capra de munte(Capra ibex), marmota
alpină(Arctomys marmota).
Sunt pe cale de dispariție: râsul(Lynx lynx), capra
neagră(Rupicapra rupicapra).
Dintre păsări sunt amenințate să dispără: zăganul(Gypaetus
barbatus), vulturul pleșuv sur(Gyps fulvus), vulturul pleșuv
negru(Aegypis manochus), dropia(Otis tarda), cocoșul de
mesteacăn(Lyrurus tetrix).
➢Supraexploatarea resurselor oceanice
Pescuitul excesiv al mamiferelor marine, a condus la dispariția unor
specii de pinipede și colonii de otarii.
Amenințațe cu dispariția sunt speciile:bal ena albastră și balena
borealis.
Supraexploatarea fondului piscicol a condus la :-scăderea
cantitativă a peștelui;
-scăderea taliei peștilor capturați;
-reducerea efectivă a speciilor de interes piscicol.

Ca urmare a suprapescuitului, numeroase specii de pești și-au
diminuat substanțial numărul de indivizi:heringul(Clupea harengus),
batogul(Gadus morthus),merlanul(Merlucius merlucius), scrumbia
albastră(Scomber scomber).
Tot pe cale de dispariție sunt și broaștele țestoase de mare, căutate
pentru carne, ouă și carapace.
➢Urbanizarea și industri alizarea
Ca urmare a creșterii exagerate a populației urbane, a avut loc și
dezvoltarea industriilor și transporturilor în mod excesiv.
Ca urmare a acestui fapt s-au format noxele orașului reprezentate
de smog, particule de praf, de fum, compuși chimici, dioxid de
carbon, ce creează un mediu neprielnic pentru sănătatea
oamenilor, conducând la scăderea imunității, boli ale sistemelor
nervos, respirator, endocrin.
III. DETERIORAREA MEDIULUI PRIN POLUARE
Poluarea este o modificare a factorilor de mediu, prin introducerea
poluanților (deșeuri rezultate din activitatea umană).
După natura poluanților, poluarea poate fi:
•fizică
•chimică
•biologică
➢Poluarea fizică poate să fie:termică, radioactivă,
sonoră.
a.Poluarea termică sau calorică
Diferite gaze și în primul rând dioxidul de carbon, conduc la
încălzirea globală prin apariția efectului de seră pe care îl provoacă.

Creșterea concentrației dioxidului de carbon și a altor gaze cu efect
de seră(oxizi de azot, clorofluorocarboni) se face prin activități
industriale și agricole și prin extinderea așezărilor umane și a
rețetelor de comunicație.
Încălzirea globală are următoarele efecte:
-topirea ghețarilor;
-creșterea nivelului mărilor și ocenelor;
-inundarea țărmurilor și a localităților;
-schimbarea globală a climei.
b.Poluarea radioactivă
Se realizează cu radionuclizi și radiații.
Sursele de contaminare radioactivă sunt:
-depunerile radioactive, care au ajuns în apă odată cu
ploaia;
-apele de la uzinele atomice;
-deșeurile atomice care sunt introduse în recipiente
sigilate și incluse în blocuri de beton, ce sunt depuse pe
fundul oceanelor;
-deficiențe la centralele nucleare(ex.accidentul de la
Cernobâl).
c.Poluarea sonoră
Este determinată de zgomote puternice(suntele devine nocive la 80
decibeli)sau de emisii de sunete cu vibrații neperiodice.
Sursele de poluare sonoră sunt:transporturi terestre și aeriene,
șantierele de construcții.
Consecințele negative ale poluării sonore sunt:dereglarea auzului,
contracțiile arterelor, accelerarea pulsului, stressul.
➢Poluarea chimică

Substanțele toxice(noxele) eliminate în mediu prin
activitățile umane, ca de ex. DDT,pesticidele, unele metale
grele se acumulează de-a lungul lanțurilor trofice în
concentrații din ce în ce mai mari, fenomen numit
amplificare biologică.
Gazele poluante:
-oxidul de carbon, care în concentrații mari inhibă
procesele respiratorii la plante, animale și om;
-dioxidul de sulf determinăarsuri(necroza frunzelor), iar
în combinație cu apa din precipitații formează acidul
sulfuric, producând ploile acide;
-oxizii de azot contribuie la formarea smogului;
-derivații halogenilor(clor, acid clorhidric, brom), produc
necroze ale frunzelor iar la animale boala numită
fluoroză(manifestată prin deformarea oaselor, căderea
dinților).
Poluanți solizi(pulberile) conțin numeroase particule de
cuarț, calciu, azbest, oxizi de siliciu, particule de plumb,
mercur.
➢Poluarea biologică
Se face prin contaminarea bacteriologică a apei,
alimentelor și eutrofizarea apelor.
Sursele de contaminare sunt:
-apele menajere;
-apele industriale uzate, provenite în special din
industria alimentară.
Poluarea biologică a apei și a alimentelor se face indirect prin
contaminarea lor cu substanțe organice fermentascibile.
Eutrofizarea apelor este un proces natural de acumulare în timp a
unor cantități crescute de substanțe organice pe fundul apei.Are loc
dezvoltarea în masa apei a unor microorganisme care pot acoperi

în întregime suprafața apei, ducând la o distrugere a echilibrului
biologic din ecosistemul respectiv prin sărăcia apei în oxigen și
creșterea concentrației de săruri.Procesul poate fi accelerat de om,
prin deversarea de ape uzate bogate în substanțe organice.
Scăderea cantității de oxigen limitează dezvoltarea organismelor și
favorizează moartea celor sensibile la scăderea concentrației de
oxigen, iar creșterea concentrației de săruri determină creșterea
durității apei, făcând-o improprie pt. dezvoltarea unor specii. Ca
urmare, scade diversitatea biocenozei prin dispariția unor specii.
EFECTELE DETERIORĂRII ECOSISTEMELOR ASUPRA
SĂNĂTĂȚII
-Oxidul de azot, anhidrida sulfuroasă, eliminate în atmosferă
formează smogul, care produce în marile orașe tulburări cronice la
indivizii cu afecțiuni respiratorii și cardiace.
-Sulfura de carbon produce la copii simptome neurologice.
-DDT-ul și alte pesticide produc la om afecțiuni ale sistemului
digestiv și neuronendocrin.
-Plumbul determină boala numită saturnism, ce se manifestă prin
salivație, convulsii, perturbări în activitatea cerebrală și renală,
diaree, urmată de moarte.
-Molibdenul produce o degenerare a ficatului, modifică
metabolismul fosforului, ducând la malformații osoase.
-Cadmiul se întâlnește în concentrații mari la fumători și inițiază
cancerul de plămâni.
-Poluarea apei potabile cu azotați și consumul ei îndelungat
determină cefalee, greață, diaree, fenomene cunoscute sub numele
de boala apei.

-Poluarea apei cu agenți microbieni determină creșterea frecvenței
unor afecțiuni, cum ar fi: colibaciloza, hepatita virală, holera,
dizenteria.
-Radiațiile ionizante prezintă un risc de cancerizare sau de
mutageneză.
-Poluarea sonoră determină la om tulburări neurovegetative,
nevroze, hipertensiune arterială, tulburări endocrine.