BIOETICA SFARSITULUI VIET II – EUTANASIA. CONSIDERATII [611617]

BIOETICA SFARSITULUI VIET II – EUTANASIA. CONSIDERATII
MEDICO-JURIDICE
Prof. Univ.dr. Vladimir Belis

Medicina Legal ă, prin caracterul multidisciplinar și prin natura definit ă ca
fiind interdisciplinar ă, este obligat ă să evalueze în permanen ță evoluția științei
medicale în raport cu societatea, folosind în acest scop singurul instrument
acceptabil: legea. Cu toate acestea, le gea nu este infailibil ă. Litera legii poate fi
eludată, folosind unele circumstan țe posibile, iar spiritul legii poate fi dep ășit de
evoluția socială, determinat ă de permanenta revolu ție industrial ă ș tehnologic ă.
Legislația unei societ ăți urmează avansul tehnologic, dar diferenț a de timp
dintre cele dou ă poate determina dezavantaje ma jore, mai ales prin faptul c ă, în
medicină, diferența dintre tehnologie și legislație se răsfrânge direct asupra
pacientului.
O modalitate efectivă de a dep ăși "prăpastia", care se se adânce ște la un
moment dat între cele dou ă componente ale vie ții sociale, deja amintite, este
determinat ă de evoluția bioeticii.
Sunt puține ramuri ale medicinii care să cunoasc ă o dezvoltare și o
expansiune atât de explozivă în ultimele decenii ca bioetica. Apărută ca o
necesitate a medicului și a pacientului de a conser va caracterul umanitar al ști-
ințelor medicale în raport cu posibilităț ile aparent nelimita ale actului medical
tehnologic, bioetica studiaz ă și organizeaz ă diferitele domenii medicale, în care
tehnologia modernă tinde să dezumanizeze rela ția medic-pacient. Problema
centrală actuală a bioeticii este aceea a g ăsim unui echilibru între tehnolgie și
medicina clasică , în scopul gener ării confortului interuman caracteristic actului
medical. Este la fel de absurd s ă ignori și să combați tehnologia medical ă actuală
cu a o absolutiza, consider ănd-o ca având r ăspuns la toate întreb ările acestui
sfârșit de secol.
Prin activitatea ei, bioetica reprezint ă o garanț ie a primatului interesului
pacientului în raport cu dezumanizarea actului medical, a individualului în
raport cu generalul, ș i mai ales a individului în raport cu societatea.
Relația medic-pacient: [anonimizat] ă în același timp fundamentul profesiunii
medicale și esența obiectului bioeticii. În afară de problematica ridicat ă de
această relație la nivelul eticii medicale (impunând medicului confiden țialitate și
discernământ în tratarea afec țiunii), rela ția medic-pacient: [anonimizat] ă unele
interpretă ri diferite în dimensiunea științelor bioetice, în m ăsura în care obiectul
interpretă rilor nu este legiferat, ci doar "recomandat" de legisla ția existent ă în
1

acest moment. Constitu țional, îns ă, legislația națională este subordonată
legislației interna ționale, care reflect ă unele principii general valabile de esență
moral-cre ștină.
Principiile generale, care guverneaz ă în acest moment LEGISLA ȚIA
INTERNA ȚIONALĂ EUROPEANA sunt:
– independen ța individului privind actele de dispozi ție asupra propriului
corp:
– inviolabilitatea unitar ă (fizică și psihică) a individului:
– imposibilitatea comercializ ării corpului uman. Aceste principii se
regăsesc în "CONVEN ȚIA EUROPEAN Ă PRIVIND DREPTURILE OMULUI".
Se pot aminti articole care guverneaz ă drepturile omului ( și deci ale pacientului)
în acest moment, în Eur opa. Articolul 2 consfin țește dreptul la via ță al fiecăruia,
articolul 3 interzice tortura, tratamentele degradante și inumane, articolul 7
definește obligativitatea consim țământului în fa ța tratamentului și
experimentului medical, in ti mp ce articolul 8 garanteaz ă respectul vie ții private
a individului.
Eutanasia este o problem ă extrem de controversat ă în actuala
conjunctur ă moral-medical ă mondială. Motivul este c ă noțiunea de eutanasie
înglobeaz ă esența drepturilor omului, dreptul la via ță. Etica, medicina, justi ția,
morata religia și – nu în ultimul rând – politica ridic ă puncte de vedere pro sau
contra. În elaborarea unei atitudini mi formate privind eutanasia nu se pot
concepe omisiuni ale unor elemente consid erate de la început ca fiind secundare.
"Privilegiul corpului medical este de a practica medicina în serviciul
umanităț ii, de a pă stra și reface starea de s ănătate fizică și psihică fără
discrimin ări, de a u șura suferinț a oricărui pacient. Respectul fa ță de viaț a
umană este suveran și nu se pot pune în practic ă atitudini terapeutice contrare
legilor umanităț ii" (vezi Declarația de la Tokyo privin d tortura, cruzimea,
tratamentul degradant sau inuman – 1975).
Definiția eutanasiei: metoda de provocare de c ătre medic a unei mor ți
precoce, nedureroase a unui pacient nevind ecabil, pentru a-i curma o suferin ță
grea sau prelungit ă. Plecând de la aceast ă definiție, putem concretiza eutanasia
ca o acțiune sau inac țiune a unui medic de provocare a mor ții unui pacient aflat
în stadiul terminal. Suporta etic o-juridic ar fi interesul scurt ării suferin ței unui
bolnav, care
– în momentul actual al științei medicale – are un sfâr șit previzibil și
apropiat.
2

Eutanasia, E, este o chestiune frecven t dezbatuta dar si complexa care in
paralel prezinta multe aspecte necunoscu te. Este ca un gheta r ce ne arata doar
varful rasarind din apa, o data mai mare o data mai mic, al carui volum si forma
ascune nu le cunoastem, asa cum, prin urmare, nici o modalitate sigura de
abordare a sa.
Disputa medico-filozofica in chestiunea eutanasiei a in ceput in urma cu peste
2500 ani cu punct de plecare Juramanul lui Hippocrate. In limba greaca veche,
substantivul etanasie inseamna moarte fe ricita, linistita, senina si fara durere.
Etimologic era un derivat al adjectivului euthanatos care insemna „cel care
moare usor, fericit”.
Problema E ridica numeroase controverse. Motivul este faptul ca notiunea
inglobeaza problema vasta a dreptului la vi ata. Etica, medicina, justitia, morala,
religia si nu in ultimul rand politica ridica, fiecare, un punct de vedere propriu –
pro sau contra- privind E si in extenso, privind dreptul unui om, indiferent de
profesiunea pe care o exerc ita pe plan social, de a dispune de viata unui semen
de-al sau, greu lovit de boala.
In solutionarea acestui aspect al bioetic ii si jurisprudentei medico-legale nu se
pot concepe omisiuni (voluntare sau nu) ale vreunei fatete, considerate aspecte
secundare.
Multi ganditori considera ca din punct de vedere filozofic intelegerea notiunii de
eutanasie cere in principiu co nsiderarea si corelarea ei cu notiunea de sinucidere.
In terminologia anglosaxona pentru notiunea de sinucidere sunt folositi termenii self-kiling si suicide in timp ce in limba germana a ceeasi notiune este redata prin
patru termeni diferiti. Mai intai termenii traditionali selbstmord (self murder) si
selbsttfung (self killing), apoi termenul stiintific suizid (suicide) si in fine
termenul literar freitod (free/voluntary death). Primii doi termeni pastreaza o
nuanta interpretativa negativa, in timp ce pentru al treilea este predominanta
corelarea cu tulburarea psihica. Ultimul insa (freitod) are un sens positiv si este
adesea legat de fapte eroice (a se vedea Suferintele tanarului Werther de
Goethe). Legatura ce se face adesea intre sinucidere si eutanasie consta exact in
faptul ca pentru freitod opteza in principa l persoanele care decid viata lor, din
cauza unor evenimente reale diverse (ex. O mare suferinta fizica/morala), fata de
care viata nu mai are nici un sens si aleg in mod constient moartea.
Dictionarul explicativ al limbii romane proune doua definitii: mo arte fara dureri,
metoda de provocare, de catre medic a unei morti precoce. Nedureroase unui
3

bolnav incurabil pentru a-i curma o suferinta grea sau prelungita. Ambele
definitii propuse, pleaca de la termenul din greaca veche in care E inseamna
moarte usoara. Semantic definitia este corecta apropiata de viziunea publica
asupra subiectului dar este departe de a fi completa. Orice definire a E trebuie sa
specifice de la inceput ca E este mai mu lt decat o provocare a mortii unui bolnav
nevindecabil aflat in stadiul terminal, de catre medic. Este unansamblu de
actiuni sau inactiuni medicale avand supor t etico-juridic si fiind in interesul
bolnavului, in sensul in care duce la scru tarea suferintei unui bolnav care are in
momentul actual al stiintei medicale, un sfarsit previzibil si apropiat.
In epoca moderna termenul de E a fot fi nalizt pentru prima oara de filozoful
englez Francis Bacon care a sustinut ca „obiectul medicinii este refacerea
sanatatii si calmarea durerilr dar nu numai cand aceasta calmare poate duce la
insanatosire ci si atunci cand poate se rvi unei morti senine si usoare”. Prin
aceasta definitie Bacon lua o pozitie clara in tr-o disputa ce continua sa existe si
astazi.
Astazi E are mai multe definitii. In principiu conceptului de E i se atribuie doua
sensuri similare care nu sunt total identice: (1) moartea survenita in conditii
bune, placuta, linistita si fara dureri (2 ) moartea care este grabita in vederea
atenuarii durerii fizice sau care este provo cata pentru a se pune capat unei vieti
pline de durere si chin. Cu precadere a doua definitie preo cupa problematica
actuala medico-filozofica.
Un element care de asemenea cere o remarc a speciala este seria de diferentieri
care se fac astazi intre eutanasie ca actin e si practica. In mod concret E poate fi:
• -E voluntara: corespunde solicitarii clare insistente continue si repetate si
autonome a bolnavului
• -E involuntara: bolnavul nu exprima ni ci o opinie privind continuarea sau
stoparea vietii sale dat fiind ca starea nu ii permite sa discearna intre viata
si moarte.
• -E nedorita: consimtamantul bolnavului nu exista. In special acest tip de E
nu este admis de catre societatea occidentala actuala.
Cele 3 tipuri de E prezentate mai sus pot lua forma E pasive/negative sau a E
active/pozitive.

4

Astfel:
E pasiva include intreruperea programata sau poate si evitarea aplicarii unui
tratament care sa ajute la mentinerea unui bolnav in viata. Nu se include in
aceasta forma de E si situatia intreruper ii ori neinceperii tratamentului care poate
asigura alinarea simptomatica a bolnavului. In E activa exista in principiu optiunea deliberata a actiunii (E activa) care va
duce la sfarsitul bolnavului mai curand de cat s-ar fi asteptat. Modalitaea cea mai
uzitata este administrarea intarvenoasa a unui medicame nt letal. E activa mai
este denumita si E din compasi une sau din mila (merci killing).
Sinuciderea asistata este caracterizat a ca fiind o E activa voluntarea in care
exista asistenta directa a medicului. Poate avea la baza furnizarea unor
informatii ori a unei rete me dicale intotdeauna ca urma re a solicitarii autonome,
clare si insistente a bolnavului.
E cu dublu efect este caracterizata prin administrarea unui medicament din
schema terapeutica a pacientului int r-o doza ce depasest e doza terapeutica
devenind direct letala (ex. in schema unui bolnav cu cancer caruia pentru dureri i se adminstreaza morfina, se mareste doza pentru a deveni direct letala); astfel
se ating doua obiective simultan: suprim area dureii (obiecti vul terapeutic) si
moartea.
In ultima analiza E se deoseb este de celelalte modalitati de intrerupere a vietii ca
o decizie care poate sa cuprinda:
• Renuntarea la metoda terapuetica ori pr ocedura care prelungeste viata (ex.
folosirea instalatiei de respiratie artificiala, resuscitarea cardio-
respiratorie, hemodializa, alimentatie parenterala). Exemple pentru
aceasta metoda sunt numeroase. Este vorba de cazuri de E cu dublu efect
dar si de sinucidere asis tata de catre medic.
• Eliberarea unei retete de me dicamente analgetice pentru calmarea
durerilor. In acest caz medicul elib ereaza reteta dar nu administreaza
medicamentul. Se refera la cazur ile de E cu dublu efect dar si de
sinucidere asistata de catre medic.
• Provocarea unei morti fara dureri or i a unei morti din mila care este
efectuata de catre medic si mai rar de catre membri din familie ori un
prieten al bolnavului. Este vorba de obicei de E activa voluntara.
5

Va trebui in orice caz sa se accentu eze asupra faptului ca aceste delimitari
consituie mai mult recunoaster i teoretice ale notiunii de E, acoperite clar in
practica. Astfel in multe cazuri se obser va o zona gri caracterizata de acoperirea
reciproca a sensurilor E pasive si active. Lucrul acesta se observa, de exemplu,
in cazul in care este administrat un calma nt care grabeste moartea sau in cazul E
intreruperii tratamentului unui bolnav aflat in coma.
E constituie o tema-provocare care a capat at deja o ipostaza speciala juridica,
politica, sociala si chiar economica. O succesiune de evenimente la nivel
mondial se pare ca a influentat esentia l evolutiile. La ac este fapte trebuie
adaugate si urmatoarele:
• publicarea deja sistematica a unor po zitii privind E in reviste medicale
autorizate
• efortul metodic de legalizare a E in unele state SUA prin initiative
coordonate ale unor organizatii civile
• pozitia politica a guvernului Olandei
• legalizarea E in Australia
Mai concret a devenit evident ca E poate fi discutata deschis fara subterfugii si
subintelesuri si in revist e medicale autorizate. La 8.01.1988 a fost publicat in
JAMA un articol anonim, l apersoana intai, care a d eclansat debutul dialogului
dintre membrii comunitatii stiintifice. La putine luni dupa aceea, probabil si ca
rezultat al publicarii unor cazuri dar si al dezbaterilor ce au urmat, Council on
Ethical and Juridical Affairs of the American Medical Association si-a
reconfirmat opozitia fata de E. Cu toate acestea in Califor nia o initiativa care urmarea reglementarea legala a E
a aratat ca in viitorul apropiat este pob il ca E sa fie legalizata in unele state ale
USA> Acest unct de vedere se sprijina pe rezultatele referendum-ului initiat de
California Humane and Dignified Death Act in scopul investigarii
disponibilitatii populatiei din Califor nia pentru legalizarea sau nu a E.
Mijloacele de informare in masa prevazusera un succes important al initativei si
drept urmare rezultatele au aratat ca 70% dintre participantii la referendum sunt
pentru initiativa de legaliz are a E. Neputinta organizat orilor initiativei acesteia
de a reusi in final reglementarea legala este motivata de strangerea a numai
130.000 semnaturi in loc de 450.000 cat ar fi fost necesar pentru a declansa
referendum-ul. Incercari identice au fost f acute si in alte state americane (ex.
Oregon, The Oregon Death and Dignity Act, noimebrie 1994).
6

In Olanda guvernul dar si gruparile polit ice in ansamblul lor au privit favorabil
legalizarea E. Astfel in ciuda faptului ca E este inca discutata la nivelul public
(vezi si art. 293 din Codul Penal Olandez), guvernul olandez a formulat o legislatie unitara acceptata. Astfel trepta t la nivelul tuturor puterilor judecatoresti
incepand cu 1973 a predominat opinia ca daca medicul respecta si urmeaza
anumite instructiuni procedurale, totdeauna in cazuri de necesitate urgenta ori
caracterizate ca situatii de forta majora, nu este acuzat de efectuarea E active
voluntare.
Instructiunile procedurale cer conformare a si respectarea urmatoarelor conditii:
• sa existe in urma informarii solic itarea autonoma clara, continua si
repetata a bolnavului insusi, care sa nu lase loc de indoiala privind dorinta
sa de a-si pune capat vietii
• vatamarea spirituala, psihica si fi zica a bolnavului sa fie apreciata ca
deosebit de grava si fara nici o perspectica de remediere
• imposibilitatea aplicarii altor metode a lternative de tratament si conditia
ca toate tratamentele aplicate sa fi esua t sau sa existe refuzul bolnavului la
aplicarea altei metode
• E se realizeaza exclusiv de catre medi c dar se cere si consimtamantul scris
al unui alt medic cu experienta in dom eniu. In plus se propune si prezenta
cu rol consultatic a unui infirmier, preot sau a altui profesionist cu
experienta

Definirea E in Olanda se refera la suprimarea activa a viet ii (mercy kiling)
bolnavului de catre medic, la cererea bolavului. Este evident ca de la aceasta
procedura sunt exceptate multe categ orii de bolnavi, precum blnavii de
afectiunea Alzheimer, i nvalizii copii sau adulti.
Numarul E efectuate inOlanda nu este precis cunoscut. Conform Comisiei de
cercetare a actului medical si E (Com mittee Onderzoeck Medische Praktijk
InzKE Euthanasie) in baza datelor din 2000 au fost inregistrate peste 20.000
cereri de E din care au fost indeplinite cel mult 6.000. In baza altor date insa, de
asemenea cu respectarea proc edurilor mai sus mentionate, se socoteste ca in
Olanda mor intre 2.000-20.00 0 persoane/an prin E.
Reglementarile olandeze si principiile propuse de Initiativa pentru E din
California constituie in esen ta doua fete diferite ale aceleiasi monede. Proiectul
de lege propus pentru regl ementara legala a E in US A sis sitemul informal in
7

vigoare in Olanda se deosebesc in f ond in doua aspecte. In USA pastrand un
caracter mai sever se cere ca ndidatul la E sa fi intr at in stadiu final cu
perspectiva de viata mai mica de sase luni, cu sau fara tratament pe cand Olanda
procedura poate fi aplicata si in baza unui consimtamant scris.
Ca deosebit de diferita trebuie apreciata e volutia in Australia. In tara aceasta nu
s-a obtinut doar o abordare politico-sociala si guvernamentala favorabila, cum se
intampla in Olanda, ci o prima reglementa re legala. In mod co ncret la 25 marttie
1995 s-a votat in Australia de catre Adun area Legislativa a Teritoriilor de Nord
cu 175.000 locuitori cu 15 voturi cont ra 10 Legea privind drepturile ….
Notiunea de E implica prin definitie o mare componenta activ a din ambele parti
–medic si pacient. Bolnavul lucid av and discernamantul neafectat de boala,
solicita medicului curant scrutarea suferint ei fiind constient ca nu mai exista nici
un fel de solutie terapuetica. Medicul la randul lui constient ca lupta pentru viata
este inutila este de acrod a provoca o mo arte rapida si fara dureri bolnavului
aflat in ingrijire. E pasiva comporta ex istenta consimtamantului bolnavului in
timp ce medicul opreste tratamentul in tensiv si acorda simple ingrijiri.
Daca consimtamantul bolnavului lipseste atunci E este involuntara. Exista
sitautii cand consimtamantul este dat de catre familie (nou-nascutii malformati
sau bolnavii comatosi) iar medicul accepta o solutie de nontratament selectiv.
Desi toate aspectele E pot conduce la in terpretari pro sau contra, aspectele E
involuntare sunt cele mai dificile de acceptat. Un exemplu deja clasic il
constituie moartea unui pacient din Marea Britanie caruia i se administreaza o
supradoza de Fenobarbital avand diagnosticul de neoplasm bronhoplumonar
inoperabil pus in urma cu 1 an. Bolna vul decedeaza cu cateva ore mai devreme
decat ar fi decedat prin urmarea bolii in sasi. Medicul curant (dr. Carr) a fost
acuzat de omor . Procurorul raspunde de pozitiei medicului in fata tribunalului:
„oricat de bolnav este un om…el este indr eptatit sa aiba toate orele de viata pe
care Dumnezeu i le-a harazid pe acest pa manat. Aceste ore pot fi cele mai
pretioase si mai importante din intreaga sa viata. Pot fi afaceri de facut,
testamente, cadouri, se pot da si primi iertari, 101 motive care sa justifice aceste
cuvinte…”.
Pana acum putem afirma ca suntem ed ificati asupra posibilitatii unui medic de a
suprima viata unui bolnav incurabil sa u temrina avand sau nu consimtamantul
acestuia prin actiune ori prin inactiune. Se pot ridica insa doua intrebari majore:
8

-este oare moartea dincolo de un punct preferabila vietii?
-cine hotaraste care este acel punct?
Legislatia internationala c onsfiinteste dreptul la viata al oricarui om. A refuza
acest drept indiferent de starea de sanata te fizica sau psihica a persoanei este
sinonim cu omorul. Se fac incercari legi slative in diferite tari de a accepta
„uciderea din mila” sau preluand termenul din jurisprudenta anglo-saxona de
„mercy killing”. Cu toate ca parerea gene rala este ca „populatia adulta poate
primi ajutor medical in momentele premergatoare mortii” )75% din populatia
adulta interogata in Marea Britanie a spus Da la aceasta intrebare), xista parerea
ca ajutorul trebuie sa fie dat indiferent de dorinta imperativa a pacientului aflat
in suferinta. Relatia me dic-bolnav nu trebuie sa fie nici macar umbrita de
posibilitatea ca medicul sa-si schimbe hala tul alb al vindecatorului cu cagula
neagra a calaului.
Pot fi filozofi care sa afirme ca intre a omori si a lasa sa moara nu este nici o
diferenta. Noi consideram ca exista o diferenta mare in sensul ca actiunea sau
inactiunea, indiferent de rezultat, plea ca de la baze moral ediferite. Esenta
diferentei consta in faptul ca plecand pe drumul actiunii, doctorul este pus in
situatia unui autocontrol moral extrem de sever al caii alese. Doctorul determina
momentul si modul in care pacientul va muri. Medicamentul ales va schimba
cauza mortii, care va fi complet diferita de aceea pe care ar fi determinat-o
boala. Mai mult, se pune in discutie teza conform careia moartea fiind un
accident al vietii, devine o actiune umana mai mult sau mai putin legitima.
Discutiile purtate in ultimul timp in jurul controversatei probleme a E, au plecat
de la binecunoscutul raport al Institutului de Asistenta Medicala Sociala din
Rotterdam in care se afirma ca jumata te din numarul de bolnavi care mor pe
parcursul unui an in Olanda, beneficiaz a de ajutor medical. 5% din acestia au
cerut moartea, in timp ce 400 de bolnavi s-au sinucis fiind asistati de medicul lor
curant. Din acest sondaj s-a ajuns la concluzia ca in Olanda E este o practica
frecventa. De fapt E voluntara activa nu reprezinta o practica legala in nici o
parte a lumii. Comisia Olandeza Remm elink a studiat E ac tiva constatand ca
oprirea vietii este ceruta in majoritate de bolnavii termin ali, dar ca marea
majoritate a medicilor raman credinciosi menirii lor sacr e, de a prelungi viata la
limitele ei firesti.
Este suficient sa spunem ca in timp ce un numar redus de medici actioneaza
activ pentru a sfarsi viata apcientilor lor, E pasiva ca si nontratament selectiv se
9

bucura de asentimentul unui grup num eros de medici devenind o practica
medicala frecventa acceptata mai ales pe considerente financiare in multe spitale
din lume.
E pasiva ca si nontratamentul selectiv au castigat acceptul larg al corpului
medical, dar nu in toate cazurile. A nu trata o afectiune minora a unui pacient
tanr nu este echivalent cu a diminua treptat medicatia unui nou-nascut grav
malformat sau a unui neoplazic inoperabil al carui sfarsit este previzibil si
urmeaza rapid.
Se pot lua in discutie unele aspecte care tin de definirea tratamentului uzual si
eroic (cel extraordinar). Se poate acce pta ca emdicul sa nu apleze la masuri
eroice de tratament pentru aprelungi viata sau poate pentru a pr elungi viata. Este
locul potrivit pentru a aduce indiscutie aspectele economice ale tratamentului
medical si mai ales de distribuire a re surselor, de mult eori limitate, ale unui
spital. Aceasta problema constituie insa un alt subiect de discutie. Oricum
acestea trebuie sa fie subordonate demn itatii si binelui boln avului. Principiile
acestea sunt exceptional de bine inglobate in testamentul Papei Pius XII in anul
1957: ”Ai dreptul si obligatia ca in caz de boala grava sa faci pasii necesari
pentru a conserva viata si sanatatea. Aceasta datorie revine di nmila ordonata de
Creator, din justitia sociala si chiar di n lege. Dar doctorul este obligat in
permanneta sa asigure doar masuri de tratament obis nuite…adica masuri care sa
nu reprezinte o povara nici pentru medic si nici pentru pacient”.
Aceasta declaratie reprzinta inima invata turii religiaose romano-catolice dar si a
invataturii religioase ortodoxe fiind larg acceptata in cele trei decenii care au
trecut de la publicarea sa. Cu tot progre sul stiintei medicale exista o limita a
„productivitatii” unui tratament care tine de pacient, dar si de boala sa. Acesta
cred ca reprezinta punctul care deosebeste un tratament obisnuit de unul „eroic”.
Daca diferenta dintre tratamentul obisnuit si cel extraordinar este clara, aplicarea
ei in practica zilnica nu este usoara. Ma i ales cand se suprapune peste dreptul
bolnavului de a muri demn si in cunsotiinta de cauza, dar si cand nu exista acordul sau cunostiinta acestuia. Dreptul fiecarui individ de a dispune de proiul
corp si de viata devine un factor de conf lict, indifenretn ca es te vorba de avort,
de consimtamantul la tratament sau de E, in legatura cu untratament ordinar sau
extraordinar.
10

Totusi exista situatii in care acest drept sacrosant poate fi incalcat? Apare
posibilitatea de a continua un tratament „neproductiv” es te peste dorinta expresa
a bolnavului de a muri.
Biserica poate afirma ca sinuciderea este un act inte rzis. Nici chiar refuzul
tratamentului de catre bolnav nu mai es te acceptat acum in lumea medicala,
tinand cont de faptul ca un bolnav nu va putea fi niciodata mai bine informat
privind posibilitatile te rapuetice existente in raport cu un medic.
Baza morala necesara pentru a sesiza diferenta dintre tr atamentul „prodictiv” si
cel „neproductiv” devine si mai inconsistenta in cazul bolnavilor incosntienti,
dar care in momentule de luciditate ante riare bolii au decis in scris ca nu doresc
nici macar tenatrea tratamentelor obs nuite in caz ca devin victime ale unor
afectiuni, bine specificate. Sigur ca in momentul actual se pune un mare accent
pe costul mare pe care il „inghite” un bo lnav inconstient in detrmimentul unuia
cu afectiuni la fel de grave, dar care prezi nta sanse mai mari de a scapa cu viata.
Si acesta este un aspect care trebuie cons iderat, mai ales ca re prezinta adevaratul
motiv care sta in spatele grabei cu care unele spitale accepta sa nu mai asigure
nici macar minimul de ingrijiri in mome ntul in care au in antecedente refuzul
asa zis constient al bolnavului de a se supune unui eventual tratament „eroic”.
Bolnavul terminal ca si cel comatos poate fi dus spre sfarsitul asteeptat folosind
mijloace uzuale de tratam ent dar care prin efectul lor cumulat pot duce la
scurtarea vietii bolnavului. Acest aspect al terapeuticii nu poate fi clasificat drept
eutanasie activa deoarece tin e de terapia uzuala si ni ci nu are ca scop cel putin
marturisit, oprirea vietii bolnavului.
Dificila este aprecierea situatiei in ca re exista blnavi nevindecabili. Sfarsitul
apare ca sigur, dar situat intr-un viitor imprevizibil. Prognosticul tine in primul
rand de capacitatea de ingr ijire pe care societatea o poate pune la dispozitia
bolnavului. Si totusi intr-un studiu sociologic care a pulverizat opinia generala,
95% din tetraplegicii anchetati au afirma t ferm ca doresc, chia r in imprejurarile
tragice in care se afla, sa fie resusc itati daca intra in coma, dovedind o mare
capacitate de adaptare si o mare dorinta de viata. In afara de acestia exista si
bolnavi inconstienti sustinuti articial in viata. Important este de a afla care este
posibilitatea corecta de a trata bolnavii resp ectivi, la fel cum es te important de a
actiona corect in cazul in care bolna vul cere explicti medicului sa opreasca
aparatul respirator. Medicul nu prea are de ales intrucat nu are alte criterii decat
propria sa constiinta. Nu se poate aprcia exact care ar fi atitudinea fizica sau
11

psihica a pacientului supus in continuarea tratamentului „eroic” atunci cand nu
poate informa paceintu. Consimtamantul de oprire a tratamentului dat de pacient
in astfel de cazuri nu va fi in cunosc itinta de cauza. S-a sugerat ca oprirea
aparatului de respiratie artificiala ar putea fi catalogata cel mult drept omisiune
de tratament si nu de omucidere, putatnd fi acceptata legal. A porni sau a opri un
aparat de care depinde in mod exclusiv viata unui pacient reprezinta de fapt un
act constient de luare a unei decizii ce va avea cu certitudine dat fiind
dependenta total a pacientului de acel ap arat drept umrare moartea. Sigur ca
apare posibilitate de a interpre ta rationamentul de mai sus si in sensul ca a opri
dializa la cererea bolnavului devine echivalenta cu surpimarea suportului
ventilator. Realitatea este ca diferenta es te totusi sesizabla, chiar intr-un final
rezultatul este acelasi. Suprimarea dializ ei reprezinta suprimarea unui tratament
asupra caruia pacientul poate reveni, i ntimp ce oprirea suportului ventialtor
duce cert la deces rapid.
Pana acum problema E a fost privita in raport cu capacitatea pacientului de a
accepta sfarsitul, dar trebuie avut in vedere si bolnavul inconstient sau care nu
isi poate manifesta vointa. Acest bolnav nu isi poate manifesta functia sa umana
in nici un fel: nu poate vorbi , nu isi manifesta acordul ori dezacordul in legatura
cu tratamentul sau cu lipsa acestuia iar d eciziile se iau de ca tre altii in virtutea
sintagmei „interesul pacientu lui”. Cu atat mai mult cu cat odata distrus creierul,
pacientul nu mai prezinta posibilitati reale de regenerare si ancorare sociala.
Deoarece sunt inconstienti dar inca vii, se considera ca nu simt durerea sau ca nu
exteriorizeaza durerea, daca o simt. Nu exista nici macar posibilitatea aprecierii
productivitatii tratamentului (doar pe term en lung). Singura sansa de a evalua
posibilitatea integrarii acestor bol navi in societate este aprecierea nivelurilor de
distructie cerebrala si apoi de a lua o decizie de tratam ent sau nontratament
selectiv in functie de gradul si nivelul di structiei constatate.
Desi lasat in urma subiectul E nou-na scutului ridica cele mai numeroase
controverse. Nou-nascutul plurimal format pune problema E pasive sau a
tratamentului nonselectiv poate maiinte ns decat adultul constient sau nu.
Consimtamantul sau privind tratamentul este biologic absent si este transmis medicului prin intermediul parintilor si din partea acestora. Daca mama poate
dispune de propriul corp ( ca incazul avortului sau altor forme de terapie) din
momentul in care copill s-a nascut, ambii parinti trebuie sa accepte intreruperea tratamentului un singur consimtamant nemaifiind suficient.
12

Daca acordul unuia dintre ei devine obligatoriu, atunci nu ar mai fi nici o
diferenta intre neonaticid si contracep tie. Sigur ca argumentul care afirma ca
nou-nascutul nu isi poate manifesta pers onalitatea este adevarat, dar nici un
pediatru nu poate ucide. Se poate accepta ca a lasa un copil sa moara poate fi in
interesul copilului la un moment dat. Nontratamentul selectiv al celor
plurimalformati nu este discordant cu obliga tia medicului de a sprijini viata de la
coneptie si pana la moarte. A lua in mod activ viata unui bolnav inseamna
omucidere si in aceasta definitie varsta nu este importanta.
“Este o diferenta uriasa psihologica in tre a permite moartea sau a ucide,
diferenta care este foarte importanta pentru personalul uni tatilor de terapie
intensive. Pentru acestia este o mare diferenta intre a nu folosi un incubator
pentru a tine in viata un copil de 600 gr. Si a face o injective ucigasa, indifferent
ca rezultatul este similar”. Afirma Campbe ll si Downie in lucrarea lor “Practica
pediatrica moderna”, 1989.
Atat etic cat si medical se poate accepta ca doi parinti de buna cresinta avand
consimtamantul ambilor parinti si fiind convinsi de prognosticul grav al nou-
nascutului sa opreasca tratamentul active al acestuia, avand ca rezultat decesul
sau sa foloseasca mijloace obisnuite de tratament care vor duce la acelasi
rezultat. Dilema medicului consta in insa si definitia medicine , ca fiind o practica
in spijinul vietii dar a tine in viata un nou- nascut care sigur nu-si va gasi locul in
societate, fiind condamnat la durere si suferinta ar putea fi considerate o
departare de telul nobil al profesiunii.
Sigur ca pana acum am discutat putin de spre multitudinea de aspect care sun
tincluse in notiunea de eutanasie incerca nd totodata sa desc ifram motivatiile care
pot fi puse la dispozitia corpului medi cal in stabilirea unei conduit de actiune
sau inactiune in momentul cand acesta ar fi pus in fata unei solutii de acest fel.
Nu este lipsit de interes in abordarea subi ectului E aa vedea daca este etic sau nu
ca in toate cazurile care se pot rezolva prin acest mijkoc terapuetic sa se accepte
aceeasi solutie. Primul precept care a guvernat existenta noa stra crestina a fost „sa nu ucizi”.
Intre teorie si practica a fost intotdeauna o diferenta majora totusi acest precept a
fost preluat de mai toate formele de civ ilizatie umna sub o forma sau alta. Daca
ne intoarcem la radacineile profesiunii me dicale, deci in epoca precrestina, acest
comandament se regaseste in juramantul Hippocratic „voi prescrie bolnavilor
regimul care li se potriveste dupa toata pr icepere mea si judecat a mea, si ma voi
13

abtine in ceea ce priveste orice inte rventie daunatoare sau inutila. Nu voi
recomanda niciodata nimanui sa recurga la otrava si o voi re fuza celor care mi-
ar cere sa le-o prescriu…”.
De cand a fost sscrisa prima varianta a juramultului lui Hippocrate au trecut
aproape 2500 ani. Evolutia societatii, medici na, religia, etica, s-au dezvoltat, au
capatat directii noi, imprevizibile in antichitate. Tehnica a devenit
atotcuprinzatoare aducand bene ficii dar si unele dezavantaje inerente civilizatiei.
Un singur lucru a ramas la fe l: vocatia perena a celui care devine medic, vocatia
vietii si a sprijinirii ei di n momentul conceptiei si pana la moarte. Indiferent de
cat de mult tehnica a stimulat medicina, ea, ca si justitia, nu sunt infailibile.
Eroarea de diagnostic ca si cea de prognostic in functie de noile mijloace
terapeutice reprezinta o realitate care umbr este calitatea actului medical, dar care
este umana si trebuie luata in considerare. Daca aceasta eroare poate fi acceptata
la nivelul clinicilor universitare bi ne dotate si unde experienta si
profesionalismul se impletesc cu dotarea paraclinica, atunci care este
randamentul profesional diagnostic si prog nostic) in restul teritoriului sau in
localicati izolate, in care dotarile tehni ce sunt eufemistic spus, modeste? Din
argumentatia teoretica dar logica de mai su s, se poate concluziona ca in afara de
faptul ca justitia poate fi eludata de cat re medic, acesta poate dispune local de
viata oamenilor care asteapta de a el sp eranta si sanatate , doar pe baza unor
ivenstigatii clinice care pot fi inselatoare si mai ales fa ra a da socoteala nimanui.
Aplicand principiile E, inclusiv a nontrata mentului in mod selectiv si fara a
considera eventuala eroare (de diagnostic sau prognostic) se poate ajunge la un
singur lucru: la culpabilizarea in bloc a corpulu medical pentru incompetenta sau
complicatate la omor.
Pana acum am avut in vede re laturile practice ale E c onsiderand lucrurile strict
din punctul de vedere al medi cului. Trebuie avuta in ve dere insa si perspectiva
pacientului. Daca acesta afla t in stare trazitorie isi da consimtamantul pentru E
(activa sau pasiva) si apoi printr-o fericita inlantuire de fapte (sau prin
descoperirea unei erori de diagnostic) si/sau in urma tratamentului eroic revine la viata, ce se va intampla? Dar oare ma i are loc acel tratament cat timp acordul
rpelalabil negativ al pacientului este dat? Mai sunt medicii dispusi sa foloseasca
cunostiintele sale pentru a sluji vietii pana la capat?Poate ca bolnavul (sau
familia) va avea regrete privind acordarea consimtamantului si va considera orele castigate dupa succesul tratamentu lui ca fiind castigate drept cele mai
fericite din cele pe care le-a trait. Il voi cita din nou pe procuror Mars Jones cand
14

spuena: „Oricat de grav este bolnav un om…el este indr eptatit de lege si morala
la fiecare ora care i- a fot acordata de Creator. Aceas a ora sau ore ar putea fi cele
mai importante din viata unui om…”
Un alt aspect pe care îi am în vede re este cel al abuzului pe care
societatea, spre exemplu dictatorial ă, îl poate face prin intermediul medicilor
îndreptăț iți de lege să aplice eutanasia. Pân ă acum am discutat eroarea medical ă
care presupune buna credin ță din partea medicului. Dar medicul, ca și savantul,
este în acela și timp și om ș i cetăț ean. Prin aceste calit ăți, nu poate s ă nu sufere
inducția regimului politic în care tr ăiește. Supunerea lui se deap ănă între
anumite limite, care nu pot dep ăși parametrii onestit ății și omeniei.
Superconformismul unor oameni de stiin ță ca ș i al unor medici, uneori
participan ți activi, în raport cu veleitarismul și paranoia regimurilor politice
arbitrare care zguduie periodic con știința umanității, reprezint ă un simptom al
nonvalorii și al lașității.
Umanitatea car ă după ea, în inconstient, un întreg arhetip care nu
înseamnă altceva decât tezaurul comun al umanit ății, al greșelilor pă rinților și
bunicilor nostrii. Nu ne putem permite s ă nu conș tientizăm acele gre șeli dacă
pentru altceva, atunci numai pentru a evita să le facem tope acelea și)
Ideologiei National Socialista Gerrnanâ a fundamentat încă din 1923
eutanasia ca fiind a metoda care permite degrevarea statului "arian" – de a șa
zisele "înveli șuri goale", adic ă bolnavii psihici și incurabili. În lucrarea de
fundamentare a na țional-socialismului, "Mein-Kampf”, Hitler a scris:
"Povara economică pe care o reprezint ă persoanele su ferinde de boli
ereditare reprezint ă un pericol pentru stat și societate…. suntem convin și că, în
curând, fiecare țară îți va da seama c ă puterea sa se g ăsește în puritatea sângelui
sau și a spiritului s ău. Singura garan ție a unei vie ți liniștite se afla în
diferențierea dintre sânge și sânge. Consider ăm lipsit de sens ca aliena ții
periculoși pentru societate și pentru existenț a lor, idio ți care nu cunosc no țiuni
elementare de igien ă și nici măcar nu pot sa m ănânce singuri, s ă fie crescu ți și
menținuți în viață cu prețul unor mari eforturi și a unor mari cheltuieli. În
mijlocul naturii aceste creaturi n-ar putea exista și ar fi exterminate, conform
legilor divine…."
După instalare și după lichidarea du șmanilor politici folosind mijloace
violențe și înainte de a porni r ăzboiul împotriva civilizaț iei mondiale, Hitler dă o
lege privind eutanasia activ ă. A folosit termenul elegant de "eliberare prin
moarte a persoanelor care, în limitele judecaț ii omenești și în urma unui examen
medical temeinic, sunt declarate incurab ile" – decretul eutanasiei – 1 sept. 1939.
15

În urma acestei hot ărâri, în doi ani au fost extermina ți peste 500.000 de
oameni care nu aveau alta vină decât aceea ca erau bol navi. În timp ce trei
echipe de medici ai Ministerul ui de Interne German (Asociaț ia Filantropic ă
pentru îngrijiri, Corpora ția de Transport a Bolnavilor și Serviciul Colectiv de
Muncă) desfăș urau adev ărate benzi rulante pentru "eliberarea" bolnavilor, alte
echipe căutau diagnostice pentru certifi catele de deces care urmau s ă fie
transmise familiilor și aparținătorilor bolnavilor. S-a aj uns astfel la o situa ție
critică în întreaga Germanie cuprins ă de război. Indignarea face loc mâniei.
Preoții, di anvon, fac apel la ultimele urme de umanitate și etică ale politicienilor
naziști.
Episcopul de Mumster, M onseniorul von Galen ca și Arhiepiscopul de
Munchen, Cardinalul Fa ulhaber sunt aresta ți și închiși în lagăre de concentrare.
Spre surprinderea general ă a apărut prima mi șcare de disident ă colectiv ă
antinazist ă. "Vulturul German" a fost obligat s ă-și plece capul. Preo ții au fost
eliberați, iar programul de eutanasie a fost oprit.
Dr. Poitrot a studiat dup ă război efectele programului de eutanasie în
Germania. În 1949 a declarat: "În aceast ă acțiune trebuie s ă vedem rezultatul
logic al doctrinei socialiste, care printr-o demonstra ție crucială, își ilustreaz ă clar
natura și tendinț ele.
Academia Franceza a respins categoric "orice metoda activ ă, având ca
scop moartea incurabililor, anormalilor, diformilor sau deficien ților deoarece …
orice doctrin ă medicală sau social ă care nu respect ă principiile vie ții,ajunge
inevitabil la abuzuri criminale".
Se pare c ă și după război au fost situa ții în Uniunea Sovietic ă când s-au
întreprins ac țiuni pentru "eliberarea prin moarte " a bolnavilor psihici (sau poate
a oponenților regimului), dar pân ă în acest moment nu s-au publicat date clare.
Deschid o parantez ă. În ultimii 10 ani ai regimului comunist în România
cuprinsă de foame ș i întuneric, a avut loc un adev ărat program de eutanasie
involuntar ă. Mii de copii au murit de foame și de frig. Mii de bă trâni nu și-au
putut continua tratamentul din lips a de medicamente. Dar nu cred c ă termenul de
eutanasie este fericit ales în aces t caz. În corpore, corpul medical și-a îndeplinit
obligațiile morale și legale, f ără ca vreunul dintre ei s ă-și dea consim țământul la
aceste practici. Termenul adev ărat este de genocid, iar toată răspunderea o
poarta forma de guvern ământ, care a pus interesul propriu pe primul plan.
Revenind la modul cum este ast ăzi privită această problemă , trebuie
menționat faptul c ă Olanda reprezint ă în momentul de fa ță țara cea mai deschisă
problematicii eutanasiei. Olanda a avansat Parlamentului European un proiect de
16

lege privind eutanasia, dar care nu a fost înc ă dezbătut în cadrul forului
european. Problematica ce ar putea fi pus ă în discuție și care prezint ă interes în
cadrul subiectului de fa ță ar putea fi:
– Decizia de scurtare deliberat ă a vieț ii pacientului de c ătre medicul
curant în interesul pacientului și a cărei scop este de a pune cap ăt suferințelor
acestuia, fie ca pacientul cer e în mod limpede ca via ța să-i fie întreruptă
(eutanasie voluntală ), fie ca via ța acestuia este suprimat ă în propriul sau interes,
atunci când acesta nu- și poate exprima în nici un fel voin ța (eutanasie
nonvoluntar ă), este posibil a fi pus ă în realizare, dac ă ea nu ar cade sub inciden ța
legii penale.
– Decizia de întrerupere a tratamentului de sus ținere a func țiilor vitale,
pentru un pacient incon știent, care nu poate supravie țui fă ră protezare
cardiorespiratorie (pacient în stad iul terminal), se va lua de c ătre cel pu țin doi
medici speciali ști ATI în conformitate cu criteriile de ap reciere a mor ții
creierului stabilite de legisla ția în vigoare (legea transplantului).
– Doi medici dintre care unul pediatru, ac ționând cu buna credin ța și
numai cu acordul ambilor p ărinți (daca este posibil), pot decide impotriva
continuării tratamentului unui nou-nascut în lumina unui diagnostic cu
prognostic medical sever, care indic ă o viață ulterioară a copilului ca fiind
intolerabil ă prin durere, suferin ța sau incompeten ța cerebral ă.
Tratamentul ar putea fi abandonat dac ă moartea este indubitabil ă chiar
dacă se aplica tratament corespunz ător.
– Medicul, ca și restul personalului sanitar, au dreptul, pe baza conș tiinței
individuale, de a nu participa la aceast ă acțiune.

Ar putea fi luat ă în discu ție, în final, aplicarea principiilor eutanasiei
pasive și a nontratamentului selectiv, în situa ții clare care sa nu permit ă
interpretă ri; o variant ă de legisla ție care ar reflecta mai bi ne principiile caritabile
ale eutanasiei ar putea fi:
– Eutanasia activ ă (suprimarea prin orice mijloace a vie ții unui bolnav
incurabil sau în stadiul terminal), indife rent la cererea cui se face, este interzisă .
Este deasemeni interzis ă eutanasia pasiv ă (suprimarea menț inerii in via ță
exclusiv prin mijloace terapeutice) indi ferent la cererea cui s-ar face când
bolnavul este con știent.
– Se poate accepta suprimarea protez ării unui bolnav aflat în stare de
moarte encefalic ă, stabilită pe baza unor criterii unanim recunoscute, prev ăzute
de lege; aceasta n-ar trebui considerat ă eutanasie pasiv ă, întrucât moartea
17

– Doi medici, dintre care unul pediat ru, pot decide împotriva continu ării
tratamentului unui nou-nă scut când acesta prezint ă malforma ții congenitale
incompatibile cu via ța – indubitabil diagnosticate sau incompeten ță cerebrală.
Art. 179 C.P. din România intitulat “Determinarea sau înlesnirea
sinuciderii” are urm ătorul conținut:
Fapta de a determina sau înlesn i sinuciderea unei persoane, dacă
sinuciderea sau încercarea de sinuc idere a avut loc, se pedepse ște cu închisoarea
de la 2 la 7 ani.
Când fapta prev ăzută de alineatul precedent s-a s ăvârșit față de un minor,
sau față de o person ă care nu era în stare sa- și dea seama de fapta sa, ori nu
putea fi st ăpână pe actele sale, pedeapsa este închisoarea dela 3 la 10 ani.
E
U
T A N A S I
A

Voluntar ă

Activa

Pasiva
– a pacientului con știent,
nevindecabil sau în stadiul
terminal

Nontratament selectiv

Involuntar ă Activa

Pasiva – a pacientului incon știent,
comatos și a nou-nă scutului
malformat
Nontratament selectiv
Fig. 1 Structura conceptului de eutanasie

Aspectele etice și dimensiunea social ă a problemei eutanasiei au provocat
multe dezbateri și continuă să preocupe în fiecare zi mijloacele de informare în
masă, oferind material pentru argumente fondate, dar și diametral opuse. De
exemplu, în ultimul deceniu, ches tiunea întreruperii mijloacelor tehnice
terapeutice care ajut ă la menținerea în via ță a constituit obiect de disput ă, dar
18

șiideftfhsensiuni între medici, specialiș ti în chestiunile abord ării problemelor
bioefice, corpuri legiuitoare și instanțe.
Cu trecerea timpului au rezultat poziț ii de compromis, cu aplicare în
anumite situa ții.
Înainte de a se situa cineva pro sau contra în chestiunea eutanasiei, este
utilă o problematic ă de principiul în ceea ce prive ște urmă toarele întreb ări:
a) Ce situa ție omeneasc ă poate fi caracterizat ă ca insuportabil ă sau ce
motiv drept suficient pentru op țiunea "solu ției" eutanasiei?
b) Există "cineva" care ar putea fi botezat dr ept expert, cu drept de decizie
într-o chestiune atât de grav ă, ca cea a suprim ării vieții unui semen?
c) Înaintea acestei decizii definitiv e au fost epuizate oricare alte solu ții
alternative?
d) Care sunt consecin țele probabile a șteptate, personale dar și sociale?
e) Supapele de siguran ță ale coeziunii sociale func ționează
satisfăcător pentru a putea permite asemenea op țiuni?

De asemenea, în fiecare caz în care ap are o solicitare pentru eutanasie, vor
trebui avute în vedere urm ătoarele.
– Principiul autonomiei și al dreptului pentru autodefinirea
individului și obligația implicit ă a medicului pentru respectarea op țiunilor
bolnavului și în consecin ță și a dreptului de a muri cu demnitate.
– Dacă serviciul oferit de medic poate fi considerat act medical.
– Consecin țele sociale ale pozi ției medicului, dar și mai general ale
sistemului de prestare a serviciilor de s ănătate.

Argumentul fundamental al sus ținătorilor practicii eutanasiei este c ă
societatea este datoare s ă manifeste sentimente de compasiune și milă față de
durere și față de agonia semenului suferind. Exact aceste sentimente de
solidaritate social ă impun uneori și eutanasia, ba chiar cu asiten ța și participarea
medicului curant.
În plus, trebuie s ă fie respectat, a șa cum s-a men ționat mai sus, dreptul
bolnavului de a hot ărî autonom modul de abordare a chestiunii să nătății sale, în
care poate fi indus ă potențial și eutanasia.
Trebuie remarcat c ă susținătorii eutanasiei accentuează că în fiecare caz
vor trebui evitate opiniile absolutiste și avute în vedere nu numai condi țiile
speciale, ci și chiar cultura din care se trage bolnavul.
19

Pe de altă parte, conform adversarilor eutanasiei, ceea ce trebuie în țeles de
la bun început este faptul c ă, chiar dac ă viața umană are în sine un minimum de
valoare ș i demnitate, ea este o valoare prin si ne, valoare care nu poate în nici un
caz fi confundat ă cu succesul profesional ori social ori cu activitatea individului.
Adversarii eutanasiei re sping opinia conform c ăreia în condi ții de durere
insuportabil ă viața își pierde valoarea și se transformă în martiriu fizic și psihic.
Ei consider ă că evaluarea vie ții omenești, chiar și a celei mai chi nuite, nu este de
competen ța umană. Pe de altă parte, legalizarea practic ării eutanasiei nu va
reduce, ci va intensifica, dup ă opinia lor, anxietatea existen țială, pentru că va
crea îndoieli vii în leg ătură cu măsura în care, în cazul fiec ărui interesat, vor
funcționa criterii infailibile științifice ș i umane, nu interese social-economice și
politice. Simt, de asemenea, c ă într-o epoc ă tulbure și moralmente nesigur ă, cu
sentimentul încrederii zdruncinat, cu valori morale instabile, perspectiva
eventualelor abuzuri ar crea suspiciune și panică, în special la persoanele grav
bolnave ori de vârst ă înaintată.
Argumentarea adversarilor practic ării eutanasiei este, în realitate, dual ă.
Cuprinde adic ă, în afara motiva ției laice, și una religioas ă.
Conform motiva ției religioase, omul trebuie să înțeleagă clar că viața este
un dar sacru și de neînlocuit. Un dar pe care, în principiu, nimeni nu are dreptul,
în nici un fel de condi ții, să-1 refuze. Nici s ă creadă, bazându-se pe arogan ța
cunoașterii și considerându-se un mic zeu, c ă este împuternicit s ă ia ceva pe care
nu este în stare s ă-1 ofere. Motiva ția laică susț ine opinia potrivit c ăreia există
pericolul ca prin eutanasie s ă dispară încrederea în medic ș i în valorile etice ale
Medicinii în general Consecin ța va fi crearea unui climat de nesiguran ță socială,
pantă nesigură (slippery slope) de are nu se poate ș ti pe ce c ărări alunecoase
poate duce.
În special în acest punct trebuie men ționat că în argumenta ția adepților
eutanasiei se insinueaz ă și necesitatea reducerii costului asisten ței prin reducerea
unor "zadarnice" proceduri terape utice costisitoare, de ce nu și prin politica
eutanasiei (cost-eff ectiveness analysis).
O abordare mai teoretic ă a chestiunii oferă raționamentul utilizat de obicei
în analiza problemelor bioetice, conform principiilor considera țiilor filosofice
ale Utilitarismului și ale Deontologiei.
Pentru utilitarism fiecare act și practică socială sunt admise din punct de
vedere etic, dac ă contribuie la cre șterea pe ansamblu a fericirii sociale
(Principie of Utility), și promoveaz ă binele și interesul cuiva f ără a afecta pe
altcineva (doing what is in everyone's best interests). Ca urmare, pentru
20

utilitariști, politica eutanasiei pare a fi acceptat ă din punct de vedere etic, dac ă
reduce ansamblul durerii sociale ș i al mizeriei, în timp ce în paralel este pentru
binele cuiva, f ără să afecteze pe altcineva.
Conform regulii de aur a deontologiei lui Immanuel Kant (Golden Rule,
l.Kant), suntem datori s ă ne comport ăm așa cum am dori s ă se comporte to ți
oamenii cu noi și este deci în discuț ie dacă regula de aur prezint ă, potențial cel
puțin, o favoare de principiu pentru acceptarea practic ării eutanasiei.
La un nivel mult mai practic se g ăsesc pozi țiile exprimate de în șiși
medicii fa ță de eutanasie. O parte a corpului medicilor, considerând-o necesar ă,
în anumite situa ții și cu anumite condi ții, acceptă și necesitatea legaliz ării ei.
Există însă și o altă parte, mult mai mare care respinge fă ră discuții oasemenea
practică, susținând că menirea medicului este doar s ă mărească și să
prelungesc ă limitele temporale ale vieț ii faptuirii umane și niciodat ă contrariul.
Poate exact acest spirit s ă-1 reflecte ș i scrutinul medicilor de la Denver Center
for HealthEthics and Policy, care a eviden țiat faptul c ă 60% dintre medici sunt
de acord cu legalizarea eutanasi ei, dar 50% dintre ei refuz ă s-o practice, cei mai
mulți din specialitatea ATI.
Este un fapt c ă niciodată în trecut medicul nu a fost pus, în exercitarea
medicinii, fa ță în față cu dileme atât de mari de natur ă medicală ori ș i socială ca
astăzi. Factorii care concur ă la crearea acestor dileme sunt numero și și poate cel
mai important ar trebui considerat progresul tehnologiei și creșterea volumului
de cunoș tințe medicale. Aceste evolu ții au contribuit la prelungirea mediei de
viață a omului, a șa încât ast ăzi omul s ă fie în stare s ă reglementeze mai mult ca
niciodată limitele cel pu țin temporale ale vie ții sale. Ca urmare a acestei evolu ții
au apărut noi întreb ări etice și dileme, unele dintre el e nepunându-se în nici un
fel la noi acum zece dou ăzeci de ani acordându-li-se o prioritate minim ă sau nici
una. Întreb ări etice, au ap ărut în czul copiilor nă scuți prematur, ca și în cazul
persoanelor în vârst ă și care au pus mintea omului în fa ța sacralității vieții, fapt
care a complicat și mai mult chestiunea.
Înalta tehnologie pornind de la si mplul cateter intravenos pentru
alimentația parenteral ă, esofagian pentru cea enterală , ajunge, printr-o evolu ție
îndelungat ă a graduării intermediare a materialelor, la o ma șinărie ce poate
înlocui func ția unui organ, precum inima artificial ă, rinichiul artificial,
membrana de oxige nare exosomatică , aparatul de respiraț ie artificial ă. O dată cu
evoluția tehnologiei au mai fost create și alimente artificiale cu scop terapeutic.
Prin toate aceste produse de înalt ă tehnologie, viaț a este prelungită ,iar ca urmare
21

întreruperea administr ării lor implic ă suprimarea vie ții. Este totuș i o realitate
faptul că astăzi, prin utilizarea acesto r mijloace, este posibil ă menținerea vie ții
biologice pentru un timp poten țial nelimitat.
Pe de alt ă parte, generalizarea utiliz ării tuturor acestor mijloace
terapeutice și de diagnoz ă de înaltă tehnologie implică și creșterea costului
asistenței medicale. Aceast ă creștere face imperioas ă revizuirea pozi țiilor în
legătură cu alocarea fondurilor pentru asistenț a medical ă și amintește necesitatea
raționalizării sistemelor de s ănătate. Nu poate fi, de exem plu, contestat faptul c ă
creșterea exagerat ă și uneori absurd ă a cheltuielilor pentru terapii extreme ori și
zadarnice deturneaz ă fonduri de la alte tipuri de terapii, care ar putea oferi
societății persoane perfect s ănătoase.
Problematica privind necesitatea probabil ă a creării unui mecanism social
și legal, care în anumite situa ții ar putea legaliza anumite proceduri, poate chiar
și pe cea a eutanasiei pentru motive pur umanitare, a fost pus ă deja. Deși pentru
aceste proceduri este considerat necesar consim țământul suferinzilor în șiși,
problematica deja provoac ă confruntări teoretice interminabile. Confrunt ări care
numai la concluzii una nim acceptate nu duc.
Conform adversarilor eutanasiei, crearea unei politici sociale privind
eutanasia nu poate fi acceptat ă. O asemenea politic ă ar putea s ă crească
probabilitatea ori chiar s ă facă inevitabil ă eutanasia involuntar ă, eutanasia f ără
consimțământul sau chiar împotriva dorin ței individului. Este un fapt c ă situații
de abuz de eutanasie pot ap ărea nu numai din partea unor persoane dar și din
partea umor grupuri sociale ori institu ții. Aceasta se datore ște în special faptului
ca în cele mai multe țări continuă să predomine inexisten ța unui cadru legal
adecvat dar și neclaritate în redarea diverselor no țiuni și termeni. De exemplu ce
anume se în țelege exact prin solicitare voluntar ă, repetată și fermă? Ori care
este defini ția suferindului grav. Existen ța acestei neclarităț i în termeni și definiții
reflectă și deosebirile ce apar în interpretarea unor situa ții limită.
Se află încă în discuție o serie de chestiuni care ating și dilema eutanasiei,
precum:
– Voința de viață (living will), adic ă manifestarea scris ă și pe proprie
răspundere a voin ței individului privind amploarea tratamentului ce
urmează să i se aplice în cazul c ăderii în com ă.
– Întocmirea unei procuri legale.
– Întocmirea unei dispozi ții de neresuscitare ( do not resuscitate).
Epilogul la chestiunea eutanasiei continu ă să fie prematur; va trebui poate
să rămână un gol, ori pur ș i simplu s ă reaminteasc ă necesitatea unei
22

23 
 problematiz ări continue în leg ătură cu o serie de întreb ări și dileme la care nu s-a
răspuns înc ă.
Întrebări și dileme de natur ă medicală, dar și social-economic ă, religioas ă,
filosofică și legală.
Întrebări și dileme care duc inevitabil la "prima" chestiune, care necesit ă
un ră spuns din partea practicii sociale actuale: Necesitatea și modalitatea de
luare a unei hot ărâri sigure și unanim acceptate privind aplicarea eutanasiei.
Consider ăm ca definitorii pentru etica euta nasiei concluziile prezentate de
Academia Francez ă care respinge ca tegoric, „orice metod ă activă având ca scop
moartea incurabililor, anomali ilor, diformilor sau delicven ților, deoarece orice
doctrină medicală sau social ă care nu respectă principiile vie ții, ajunge inevitabil
la abuzuri criminale”