Bioconservatorism

CAPITOLUL 1

BIOCONSERVATORISM

Definiție / Concept :

Bioconservatorismul (cuvânt compus care combină termenii biologie si conservatorism) are din start o atitudine îndoielnică cu privire la dezvoltarea tehnologică, mai ales în cazul în care aceasta este percepută ca fiind o amenințare a construcției societății actuale. Pozițiile bioconservatoare puternice includ opoziția față de organisme modificate genetic , clonare și inginerie genetică aplicată animalelor, dar, cel mai vizibil, resping modificările genetice, protetice, și cognitive asupra ființei umane.

Bioconservatorismul variază între perspectiva politică de dreapta, care înclina către conservarea religioasă și culturală și cea de stânga care apară integritatea sistemului ecologic și critică tehnologia. Ceea ce unifică bioconservatorismul este scepticismul cu privire la transformările biotehnologice, medicale precum și de altă natură a lumii vii.[1][2][3][4]. Atitudinea bioconservatorilor este mai puțin zdrobitoare din punct de vedere critic al societății tehnologice decât bioluddismul*. Perspectiva bioconservatoare se caracterizează prin apărarea societății umane naturale, desfășurată într-o notă morală. [5][6]

Cu toate că transumanismul menține o poziție care contrastează cu bioconservatorismul în spectrul biopolitic, transumanismul și bioconservatorismul, în expresiile lor mai moderate, împărtășesc opoziția față de formele nesigure, neloiale, nedemocratice de dezvoltare tehnologică, ambele recunoscând că astfel de moduri ale dezvoltarii pot duce la nemulțumiri sociale periculoase. [5][6]

1*Huesemann, Michael H., and Joyce A. Huesemann (2011). Technofix: Why Technology Won’t Save Us or the Environment, New Society Publishers, Gabriola Island, British Columbia, Canada, ISBN 0865717044, 464 pp.

2*Mander, Jerry (1991). ‘’In the Absence of the Sacred: The Failure of Technology and the Survival of the Indian Nations,’’, Sierra Club Books, San Francisco, California.

3* Rifkin, Jeremy (1998). ‘’The Biotech Century: Harnessing the Gene and Remaking the World,’’ Jeremy P. Tarcher/Putnam, New York, New York.4* Shiva, Vandana(2000). ‘’Stolen Harvest: The Hijacking of the Global Food Supply,’’ South End Press, Cambridge, Massachusetts.5* Carrico, Dale (2004). "The Trouble with "Transhumanism": Part Two". Retrieved 2007-01-28.

6* Carrico, Dale (2005). "Technoprogressivism Beyond Technophilia and Technophobia". Retrieved 2007-01-28.

Bioluddism * : mișcare modernă de opoziție față de dezvoltarea tehnologiilor emergente. Termenul "Bioluddite" este derivat din Luddite*, un termen politico – istoric identificat cu o mișcare politică care a avut loc în Anglia în timpul Revoluției Industriale.[1]

Mișcarea luddistă s-a format în secolul XIX din muncitori englezi din industria textilă: țesători care desfășurau activități independente, temându-se de sfârșitul schimburilor lor comerciale, au protestat împotriva tehnologiilor de producție nou dezvoltate care economiseau timp si mână de lucru, oferind un randament superior în comparație cu munca manuală tradiționala . Cadre de stocare , rame de filare și războaie de țesut au fost introduse forțat în timpul Revoluției Industriale fapt care amenința inlocuirea oamenilor calificați cu oameni mai puțin calificați , salarii mari cu salarii mici, plus o drastică reducere a locurilor de muncă . Mișcarea luddistă a culminat cu o rebeliune la nivel de regiune , în Nord-Vestul Angliei , care a necesitat o desfășurare masivă a forțelor militare pentru a o suprima . [2]

Termenul "bioluddite" este utilizat pentru a descrie persoanele sau organizațiile care rezistă la progresele tehnologice. Bioluddiștii provin dintr-o varietate de medii politice, variind de la anarhiști (anarho-primitiviști) până la conservatori politici (eco-fasciști).

Bioluddiștii care nu susțin deschis că tehnologia este în mod intrinsec un lucru rău, afirmă că tehnologia va fi în mod inevitabil folosită de elita puternică pentru a-i subjuga pe cei mai puțin puternici și, prin urmare, ar trebui să fie abandonată. Unii bioluddiști susțin că medicamentele îi fac pe oameni bolnavi, în consecință, ar trebui eliminate. Mai mult, atacă dur dezvoltarea noilor tehnologii, cum ar fi ingineria genetică, considerând că acestea sunt "joacă de-a Dumnezeu" și merg împotriva "ordinii naturale".

Problemele pe care le evidențiază bioluddiștii, legate de această dezvoltare a tehnologiei, sunt :

– Cresterea controlului guvernamental asupra vieții individuale, ceea ce ar putea duce la un stat totalitar.

– Pierderea intimității personale, datorită tehnologiilor de supraveghere.

– Dezumanizare, depresie și alte tulburări mintale.

– Degradarea mediului , diviziunea sporită a muncii și decădere socială.

– Probleme de sănătate cum ar fi: cancerul, bolile de inima și defecte congenitale cauzate de alimente modificate genetic.

– Distrugerea căilor tribale bazate pe natura vieții

1* http://ieet.org/index.php/tpwiki/Bioluddism

2* https://en.wikipedia.org/wiki/Luddite

3*http://ieet.org/index.php/IEET/more/558/

Bioconservatorismul deține și menține o poziție socială, politică și morală puternică dorind reglementarea temeinică a biotehnologiilor, acestea fiind considerate periculoase, dezumanizante ori imorale. Uneori curentul bioconservator este privit ca o "a treia dimensiune" de orientare politică, în conexiune cu alte dimensiuni sociale și economice convenționale precum liberalismul și conservatorismul. Bioconservatorii tind către o reglementare a noilor biotehnologii, în condițtiile în care nu pot opri acest curent, acentul fiind pus pe modificarea genetică aplicată culturilor, animalelor si oamenilor, modificarea cognitivă, clonarea terapeutică, clonarea în scopul reproducerii cu ajutorul celulelor stem și prelungirea duratei de viață. Așadar ceea ce evidențiază bioconservatorismul este modul în care se desprinde de grupurile ecologistilor liberali si conservatori religioși, grupuri care sunt în dezacord cu demersul de reglementare al biotehnologiilor, fiind complet împotriva acestuia.

Descoperirile recente în domeniul biotehnologiei au transformat stiințele vieții, obținandu-se un nivel de inovare nemaiîntâlnit în istoria omenirii. Aceste realizări ridică o serie de probleme complexe și adesea controversate. Inovațiile pot ajuta omenirea în multe feluri, dar ele implică invariabil multe riscuri. Noile modalități de îmbunătățire sau perfecționare a vieții ridică speranțe și așteptări, dar si temeri. Criticii își exprimă îngrijorarea cu privire la această "joacă de-a Dumnezeu", care amenință biodiversitatea, organizarea și istoria naturală a speciilor, nerespectând sensul vieții, punând în pericol sistemele biologice dezvoltate în miliarde de ani, precum și interacțiunile lor cu mediul înconjurător care sunt extraordinar de complexe.

Bioconservatorii sugerează că societatea trebuie să respecte complexitatea lumii naturale. Omenirea este departe de a cunoaște toate detaliile și sensul vieții, iar capacitatea noastră de a controla noua biologie este promițătoare dar nedovedită, astfel ramane cu semnul întrebarii nivelul de experiență științifică și tehnică necesară pentru a crea cu adevărat noi organisme funcționale.

Bioconservatorismul este cel mai bine reprezentat de către Consiliul de Bioetică al fostului președinte George W. Bush, format din Consiliul Presedinților si președintele fondator al acestuia, Leon R. Kass. De-a lungul existenței sale, Consiliul Președintilor al cabinetului Bush privind bioetica a publicat lucrări și cărți, argumentând împotriva aplicării noilor biotehnologii. Cel mai proeminent grup liberal ecologist bioconservator este „Centrul pentru Genetică si Societate”, cu sediul in Oakland, California.

Atât Consiliul Presedinților privind bioetica cât și Centrul pentru Genetică și Societate, au fost înființate în anul 2001, ca răspuns la actualele evoluții din domeniul biotehnologiei susținând că acestea sunt inumane, nesănătose și, în unele cazuri, încalcă demnitatea umană și sensul vieții. Leon R. Kass, președintele comisiei de bioetică a președintelui George W. Bush, specializat în medicină și filosofie, crede profund în condiția umană, aceasta fiind în contradicție cu noua biologie.

Cartea „Viață, Libertate și Apărarea Demnității: Provocarea pentru Bioetică „ (San Francisco: Encounter Books, 2002), scrisă de către Leon R. Kass este, prin urmare, o carte de o importanță considerabilă, fiind privită ca o piatră de hotar în domeniul bioeticii. In această carte, Leon R. Kass se concentrează asupra aspectelor de fertilizare, clonare, inginerie genetică, eutanasie și vânzarea de organe umane , punandu-și întrebari profunde cu privire la sensul existenței noastre ca ființe umane, întruchipate în actuala formă, care se confruntă cu probleme și limitări, specifice naturii umane. Kass atrage atenția asupra pericolului dezumanizării, proces care se va produce inevitabil în momentul în care omul va capăta puteri sporite asupra mediului înconjurator, deoarece, cu scopul de a servi în mod eficient nevoile vieții umane, biologia modernă reconstruiește natura corpului organic, care se va transpune nu ca ceva animat, teleologic și luptător, ci ca materie moartă în mișcare. Așadar, o mare provocare fundamentală angrenată de noua biologie este servită eticii care sta la baza deontologiei cercetatorilor.

Această știință reductivă va oferi o putere enormă, dar nu recunoaște un standard pentru a determina dacă utilizările ei sunt bune sau rele. Mai rău, provocările noastre constau în înțelegerea de sine ca ființe cu demnitate, făcându-ne incapabili să recunoaștem pericolele pentru umanitatea noastră care apar chiar din triumfurile biologiei (p.20). Așadar, tehnologia modernă se poate transforma cu ușurință într-o tragedie, atât prin consecințele nedorite ale tehnologiei, cât și prin victoriile științei care transformă sufletele și viața ” învingătorilor”, împiedicând degustarea triumfului , astfel “comandantul devine mai mult un sclav” (p.46)

Kass consideră că antropologia asociată cu noua biologie formeaza o bază inumană, deoarece stabilește noțiunea de personalitate într-un mod dualist. Această asociere este în dezacord cu natura și demnitatea umană care s-au construit prin iubire și dor, astfel se urmărește noțiunea de demnitate umană înrădăcinată într-o antropologie propriu-zis naturală. In altă ordine de idei Leon R.Kass consideră că, departe de a pune sub semnul întrebării întelegerea și conștientizarea oamenilor privind utilizarea noilor biotehnologii, dezavantajul net este de partea oamenilor „de rand” deoarece, aceștia nu au acces odata cu elitele la „ avantajele” date de noile biotehnologii. Astfel elitele sunt singurele care vor beneficia din plin de acestea.

Kass privește inseminarea artificială sau reproducera asistată, ca pe o pângărire profundă a naturii umane de ființe procreative, care și-au construit relațiile sociale intr-o notă naturală, iar reproducerea asistată este o forma de abuz asupra copilului, fiind de asemenea și o abatere radicală de la modul natural de a fi al omului, confundând semnificația si valoarea de „tată”, „mamă”, „frate” sau „bunic” precum și toate relațiile morale legate de acestea. Kass *admite* ca procrarea umană nu este pur și simplu o activitate a voinței noastre raționale, ea este o activitate complexă care ne angajează corporal într-un act atât sexual cât și spiritual .

„Nu există înțelepciune în misterul naturii, există un dor nearticulat pentru unire căruia i s-a alăturat plăcerea legată de sex, de comunicare, de îmbrățișare iubitoare și dorință profundă. Clonarea este perversă!” spune Kass; iar orice încercare de a clona o ființă umană constituie un experiment lipsit de etică, care denaturează întregul sens de a avea copii și relația părinte-copil. Actul clonării în scopul cercetării este mai pervers decât inseminarea artificială, deoarece ca scop final inseminarea artificială produce viață, iar clonarea produce inevitabil mai devreme sau mai tarziu moarte. „Biologic vorbind, fecundarea unui ovul de către un spermatozoid constituie originea unui nou individ” , așadar, îndeamnă orice biolog să fie onest și să recunoască faptul că viața umană începe in momentul fecundarii ovulului , iar inseminarea artificială produce inevitabil depersonalizarea embrionului. ”Când gameții fuzionează se produce o individualitate diferită fața de cea a genitorilor. Prin codul său genetic oul și embrionul reprezintă o nouă existență umană iar această individualitate este realizată în toate cazurile înaintea nidației (fixarea oului fecundat în mucoasa uterină), așadar embrionul trebuie să aibă drepturile unei ființe umane.” Pe de alta parte, Kass admite fertilizarea „in vitro” si transferul de embrioni ca fiind o modalitate legitimă de a trata infertilitatea în cuplu.

Kass atacă puternic ideea că există un "drept de a muri” pentru ca moartea este un act natural, este sfarsitul vieții propriu-zis, ea survine în mod natural și trebuie respectată ca atare fară a se crea un fond rău prin vânzarea sau donarea organelor. Organele interne ale ființei umane sunt bunuri personale ale persoanei cu o valoare care nu se poate stabilii material; acestea nu sunt bunuri pentru o persoană, astfel nu ar trebui să aibă etichete cu prețuri plasate pe ele și vândute ca elemente negociabile. Dreptul de asigurare a vieții înaintea morții este o libertate de drept din care face parte si auto-conservarea, care este o piatră de temelie a tuturor celorlalte drepturi și a oricărei morale relevante politic. Mai mult decât atât, moartea cu demnitate și sfințenia vieții merg mână în mână, iar uciderea deliberată, cum ar fi cea prin eutanasie, este profund greșită și incompatibilă cu ambele. Omul, ființă umană, are un statut mai înalt decat statutul de „om”, deoarece el este o ființă capabilă de a se angaja în a face lucruri bune, este o ființă care vorbește comprehensibil folosind argumente, are raționamentul de a discerne adevărul de minciună și capacitatea de liber arbitru . Faptul că existența vieții este temporală, încadrată între naștere și moarte, adaugă un plus de valoare vieții și calitații ei, iar aprecierea fața de iubire , frumusețe , virtute și excelența morala capătă sensuri mai profunde dovedind dorința noastră de plenitudine, înțelepciune, bunătate și evlavie. Biologia caută să descopere soluții la probleme, multe dintre ele reale, dar niciodată nu poate să sondeze adâncimile vieții umane, pentru că viața nu este o problemă care trebuie rezolvată, ci un mister care trebuie tratat ca atare. Chiar daca dorința de nemurire este o realitate asupra transcendenței noastre ca indivizi, în cele din urmă biologia este în esență limitată din cauza propriei naturi.

Note :

Leon R. Kass -„Viață, Libertate și Apărarea Demnității: Provocarea pentru Bioetica„ (San Francisco: Encounter Books, 2002)

BIOCONSERVATORISM , BIOETICA SI DREPTURILE OMULUI

Conform dicționarelor de specialitate :

“Bioetica este studiul sistematic sau știința comportamentului uman în cadrul științelor vieții și al îngrijirii sănătății, când acest comportament este examinat la lumina valorilor și a principiilor morale”.

Constantin Maximilian, genetician și unul dintre pionierii bioeticii din România, enunță urmatoarea definiție: „Bioetica este un punct de întâlnire al tuturor celor care urmăresc destinul uman supus presiunilor știintei.”

În anul 1971 cancerologul american Rensselaer Van Potter introduce pentru prima dată în lexicul cultural contemporan cuvântul bioetică în cartea sa: "Bioetics: bridge to the future". În această lucrare, autorul își exprimă îngrijorarea pentru destinul omenirii afirmând că, fără o bioetică, omenirea nu va putea avea un viitor.[4]

Începând cu anul 1969 apar primele centre de „bioetică” în care se va studia aplicarea stiințelor vieții din punct de vedere moral. Pe lângă aceste centre, pentru a se studia problema cât mai temeinic, din mai multe unghiuri, a fost nevoie de ajutorul catedrelor de medicină, teologie și filosofie, iar guvernele lumii au instituit comitete de etică și organisme consultative interdisciplinare . Un asemenea comitet deține și Consiliului Europei ( CDBI), dar acesta este criticat de către bioconservatori deoarece puterea de decizie este în mâna unor oameni numiți politic, care nu au legatură cu medicina sau cu stiințe conexe iar toate pozițiile și concepțiile angrenate în cadrul acestuia pot fi neadecvate.

Bioconservatorii atrag atenția oamenilor de stiință , în special geneticienilor dar și oamenilor politici, că au obligația de a folosi stiință cu respectul absolut cuvenit fiecărei ființe umane, iar raportul între respect, dinamică științifică și semnificația ei, trebuie menținut întru-un permanent echilibru . Așadar, ținând cont și de multiplele opțiuni oferite de pluralismul actualei societați și de avântul pe care aceasta îl cunoaște, prin noi și noi descoperiri din domeniul tehnologiilor biologice, stiința trebuie să fie puternic ancorată în etică, bine reglementată, respectând dreptul sacru al omului de a fi el insuși. Drepturile naturale și drepturile omului trebuie să devină o piatră de temelie a bioeticii și a dreptului pozitiv, acestea având misiunea de a respecta inviolabilitatea corpului uman prin apararea sa față de oricare tip de comerț. În virtutea acestor drepturi, atingerea corpului uman are legitimitate în fața unei necesităti terapeutice pentru persoană, prin acordul acesteia, în tandem cu stricta reglemetare a unor prevederi legale, iar după moarte, corpul uman nu trebuie fragmentat.

În condițiile în care omul a devenit stapân al procreației, ereditații si creierului, la rigoarea rece a științei trebuie adaugate și caldura vieții, si profunzimea reflecției inspirate de dragostea pentru om (J. Bernard) (p.63) .

Convențiile și recomandările Consiliului și Parlamentului European, precum cercetarea știintifică pe om, rolul ADN-ului în sistemul justiției penale, reproducerea asistată, transplantele, protecția bolnavilor psihici, dreptul la ereditate etc., confirmă faptul că impactul dezvoltării științei asupra drepturilor omului a creat și face actuală o nouă știință universală, bioetica. În concluzie, neliniștilor umane privind posibilitatea schimbării omului prin stiință, bioetica le aduce speranța respectului și renașterea permanentă a valorilor umane, a renașterii omului ca unicat ce obligă la un respect absolut de la concepție pâna la moarte. Cât timp știința este o provocare, bioetica trebuie să fie un raspuns.(p.64)

„Ar fi absurd să spunem că cercetarea științifică sau știința e rea și de condamnat în sine. Știința în sine nu e nici bună nici rea. Bun este omul care o folosește bine, rău este omul care o folosește rău. Nu numai cuceririle științei, dar însăși cercetarea științifică e bună și morală dacă cercetătorul respectă în el însuși și în alții persoana umană; în schimb este rea și imorală dacă lezează demnitatea persoanei umane. Astfel, de pildă, sunt imorale experiențele medicale făcute pe bolnavi fără consimțământul lor și chiar cu consimțământul lor dacă le agravează boala sau dacă viața le este pusă în pericol. Sunt imorale experiențele făcute pe prizonieri, sunt imorale experiențele făcute pe embrionul uman din prima clipă a existenței chiar dacă Comitetul de Bioetică al Consiliului Europei era dispus să permită asemenea experiențe până la a 14-a zi.„ (p.68)

Discuții foarte aprinse se ridică în jurul libertății de cercetare. Pe de o parte anumiți cercetatori consideră că, orice restricție este o încălcare a libertății lor, pe de altă parte bioconservatorii ripostează spunând ca pretenția unei libertăți nelimitate în cercetare este nejustificată deoarece cercetările, în general, se fac cu fonduri publice, iar cetățenii au dreptul să controleze dacă ceea ce se face pe banii lor este în beneficiul lor sau nu.

„ Sub aspect biologic, drepturile omului, au o bază genetică în individualitatea și originalitatea fiecărei ființe umane. De aici trebuie să derive drepturile omului la libertate, integritate și intimitate. Astăzi, când noile tehnologii au estompat unele din aceste drepturi, mărind riscul conceperii omului ca un obiect și nu ca subiect al acestor drepturi, afirmarea principiului indisponibilității corpului uman (de a fi în afara tranzacțiilor și de a nu putea fi atins fară consimțământul persoanei), ca și al nepatrimonialitătii corpului (care nu poate fi obiect de proprietate nici pentru sine, de unde inviolabilitatea și suveranitatea sa), nu se pot garanta fară o legiferare corespunzătoare și cuprinzătoare.” (p.73)

Drepturile omului sunt imprescriptibile, personale și absolute iar clasele politice și principiile dreptului trebuie să ofere o protecție adecvată în exercitarea acestor idealuri umane. Necesitatea pregnantă a unei legiferări care să fie în acord cu noile practici medicale, oferite de către progresele tehnologice, trebuie să fie prioritară pentru a evita abuzurile și pentru a da dinamism practicii judiciare; mai ales unde există zone de risc în care se dispută limita dintre viața și moarte. Legea trebuie să creeze norme prin care medicul să evite încalcarea”drepturilor omului prin abuzuri privind diagnosticul de moarte sau prelungirea nejustificată a vieții. În epoca transplantelor de organe unice, medicul este decident absolut asupra vieții și morții pacientului. Sub acest aspect, chiar dacă există legiferări eutanasice în cazul un prognostic grav, fără alternativă terapeutică sau vitală, chiar dacă se cere consimțământul bolnavului, deplinătatea conștiinței acestuia în luarea unei decizii libere, devine discutabilă, deoarece, în majoritatea cazurilor constiința îi este afectată de o stare depresivă. Deși se pretinde că este mai bine să existe o practică reglementată decât una clandestină, suicidul asistat vine în contradicție cu protecția caracterului sacru al vieții.

“Supremația legii în fața multiplelor manifestări ale vieții sociale, inclusiv a cuceririlor stiinței, constituie un deziderat al statului de drept, mai ales astăzi, când epoca tehnologică a dus la o abatere a omului de la vocația adevarata a spiritului (Heidegger).(p.179) Natura constituie matricea noastră originală, mama noastră vitrega (Ilya Prigogine), iar întoarcerea la credință, la morală, nu este posibilă fără dreptate (Isaia). Numai dreptatea lucrurilor acestei lumi ne va trimite la lucrurile lumii de sus, mai ales astăzi, când medicina și biologia își releva puterea știintifică nelimitată asupra omului (M. Foucault) și când dreptul trebuie să ramână matricea existențială a biologicului umanizat și socializat (L. Blaga). Dacă admitem că omul este o valoare-scop și toate celelalte sunt valori-mijloac, atunci trebuie să admitem că dreptul, în partea sa cea mai tehnică, în legiferare, este dominat de legea morală, ca natură și scop al desavârșirii omului (G. Ripert)”

“Bioetica se impune ca o știință a valorilor umane și nu ca o știință a datoriei ce ar promova conformismul și mediocritatea. Stiința îl pune pe medic în fața unor multiple dileme și conflicte de conștiință, încât, în itinerarul biologic al persoanei de la nastere la moarte, și în acest itinerar al relației medicului cu omul bolnav sau sănătos, conduita sa trebuie să decurgă după valoarea respectului absolut al ființei umane, printr-un permanent echilibru între antiteze, între stiință și semnificația sa, între practica medicală și valorile umane.”

Revoluția biologică a ultimei decade amenință anumite reguli morale care puteau fi considerate imuabile. Pentru prima oară, genetica si biotehnologiile tind să confere omului, supus evoluției naturale, puterea imediată și necontrolată în gestionarea și manipularea individualității sale biologice. Astazi se pot face modificari radicale ale mediului ecologic într-un timp extrem de scurt, iar fabricarea omului (corpul si personalitatea), riscă să devină o operă a Inteligentei Artificiale. Marea provocare ramane adaptarea funcțiilor organismului, într-un ritm accelerat, la un nou mediu, având în vedere că adaptarea organismelor a fost progresivă și s-a desfașurat pe parcursul unei foarte lungi perioade de timp.

Dorința unei familii de a avea copii frumoși și sănătoși este un obiectiv legitim. Dar la nivel macro, perfectarea genelor umane capată o formă eugenică, iar secanta acesteia are valoarea rasismului și genocidul. Viața umană trebuie îngrijită prin interdependență și cooperare, nu prin competiție si selecție artificială iar orice problemă umană trebuie centrata pe identitatea genetică a individului și pe originalitatea sa cultural-istorică, într-o notă morală, științifică și juridică.

„ Potențialele conflicte demonstrează faptul că cercetările genetice depășesc limitele individuale, afectând comunitatea, motiv pentru care o viziune umanistă asupra rezultatelor acestor cercetări trebuie să vizeze: integritatea genomului uman ca un drept absolut, inalienabil, netranzacționabil și imprescriptibil; protecția absolută a individualității fizice a corpului uman din care decurge demnitatea persoanei; respectul eului uman de la concepție la moartea reală; neafectarea alterității de drepturi prin cercetările genetice; evitarea riscurilor eugenice (rasiste) a acestor cercetări, prin neîncălcarea egalității oamenilor în fața legii, prin discriminarea dintre oameni, sănătoși sau bolnavi, prin protecția și respingerea oricărei ostilităti fizice sau morale" În prezent, părerea geneticienilor este că progresul științific și impunerea tehnicilor genetice în practica medicală sunt strâns legate de abordarea clară a problemelor etice și de rezolvarea acestora.

Conform cercetătorilor științifici: dacă prima celulă s-ar fi divizat perfect iar toate celelalte celule i-ar fi urmat, populația de astăzi ar fi fost construită din forme anonime și uniforme, iar viața ar fi rămas în tipare banale. Procesul perturbator( nonconformist) care a transformat universul genetic actual este cauzat de către prima celulă care a învățat să gresească iar greșeala a pătruns definitiv în istoria vieții construind omul prezent. Datorită constrângerilor biotehnologice, eroarea este întamplătoare dar , destinul ei nu va mai fi întamplator. Astfel eroarea poate să apară cu alte semnificații în alt context. Mulți cercetători sunt de părere că orice pas făcut de tehnică pentru ajutorul uman, în prealabil, trebuie facute cel puțin doua reflecții etice . Iar libertatea de cercetare dacă nu are în vedere o scară de valori umane și sociale devine dușmanul omului. Factorul principal de progres social și uman este reprezentat de către diversitatea și inegalitatea genetică iar omul ca unicat genetic demonstrează echitatea pe verticală, după cum egalitatea în fata legii se realizează pe orizontală.

Erich Fromm (psiholog) – "Omul s-a născut ca un fenomenal al naturii : el face parte din natură și totuși o transcende, prin conștiință, plătită cu prețul securității sale biologice , prin maleabilitatea și plasticitatea comportării sale, conservînd totuși, dar pe un alt plan decît cel instinctual-biologic,un fond de permanență și stabilitate umană, de ordin psihic și spiritual (ceea ce justifică însuși termenul de natură umană) , un anumit echilibru între intelect și emoție.” Albert Schweitzer (medic,teolog,muzician și filosof) numea respectul vieții, respectul a tot ceea ce contribuie la dezvoltarea optimă a capacităților specific umane, mai mult, toate marile filosofii umaniste au fost clădite pe acest concept. “Libertatea este un factor esențial al fericirii prin realizarea potențialităților personale, a aspirațiilor conforme cu natura omului și cu legile existenței sale. De aceea, pierderea libertății este cea mai nefastă consecință a instituirii unor puteri străine omului, dezumanizante, strivitoare. Dacă libertatea este condiția fundamentală a moralității, omul lumii occidentale n-a rezolvat problema morală. Dominația care înăbușă libertatea înseamnă supunerea față de sistemele birocratice evidente, palpabile, ale puterii , dar și față de puterea anonimă a pieței, a succesului, a mașinii, a competiției . Iar o atare supunere, o atare angrenare a individului în mecanismele puterii dă naștere unei atitudini morale caracterizate prin indiferență față de sine: ne transformăm în instrumente ale unor posibile masinarii cu inteligentă proprie pentru proiecte care ne sunt exterioare, ne experimentăm și ne tratăm ca mărfuri, devenim, și noi și semenii noștri , lucruri și nu mai credem în noi înșine, nu avem conștiință în sensul umanist al termenului.”

Ray Kurzweil, un celebru inventator american cunoscut mai ales pentru acuitatea cu care prezice viitorul, ne spune că în anul 2029 computerele vor depăși cu mult nivelurile umane de inteligență, acestea urmând să aibă emoții și personalitate, trecând pragul inteligenței algoritmică (logică). Chiar dacă roboții, înzestrați cu inteligență artificială vor putea scrie literatură la nivel de premiu Nobel, oamenii nu au de ce să se teamă, deoarece creierul uman poate poate fi, la rândul său, înzestrat cu nanoroboți de dimensiuni celulare care se pot conecta la Internet, putând descărca abilități noi . De asemenea, vor exista coduri computerizate care vor edita gene pentru a vindeca boli, conchide R. Kurzweil.

Intrebat de către CNNMoney: Ce se întâmplă cu inegalitatea în viitor? Aceste super-puteri ale creierului și sănătății vor fi numai pentru cei bogați? Kurzweil a raspuns: "Numai cei bogați au acces la aceste tehnologii – într-un moment în care nu funcționează pentru toti oamenii . Dar aceași soartă au avut-o și telefoanele mobile, iar tehnologia , în mod inevitatil, va deveni mai ieftină; asadar, nanoroboții vor fi disponibili pentru toată lumea.”

Chiar dacă Kurzweil crede că AI-ul va înlocui, probabil, mulți dintre muncitorii de azi, el este optimist cu privire la locurile de muncă ale oamenilor în viitor: „ Nu cred că în anul 1910 putea cineva prezice activitatea de designer pentru cip-uri de calculator sau dezvoltator de site-uri.” Kurzweil mizează pe faptul că nanoroboții plasați în creierul nostru vor crea noi simțuri ale corpului, precum o face muzica pentru urechile noastre sau mesele fine pentru papilele gustative. "Vom crea artă și ritualuri pentru alte simțuri.”

Capitolul II

TRANSUMANISM

Transumanismul (prescurtat H + sau h +) este o mișcare intelectuală și culturală internațională care vizează transformarea condiției umane cu ajutorul unor tehnologii sofisticate pentru a spori capacitățile intelectuale, fizice și psihologice ale oamenilor.[1] [2]

Conceptul de bază în gândirea transumanistă constă în prelungirea duratei de viață cu ajutorul ingineriei genetice, nanotehnologiei, clonării dar și cu ajutorul altor tehnologii emergente, având ca scop final crearea vieții veșnice. De asemenea, dorind depășirea limitărilor fundamentale ale omului, transumanismul studiază potențialele beneficii dar și pericole care pot să apară în urma utilizării acestor tehnologii. Având în vedere provocările morale și etice, care vor fi inevitabile, transumanismul dorește construcția unei etici adecvate în acest sens.[3][4] Curentul transumanist, pornește de la ideea că oamenii ar putea fi capabili de a transcende în diferite ființe cu abilități extinse față de starea lor naturală, ajungând la un stadiu transuman si postuman.[2] Astfel, crearea unei specii extrem de inteligente, postumane, este apreciată ca obiectiv final în evoluția rasei umane.[57] Filosofia transumanismului este strâns legată de “technoself study”, un domeniu interdisciplinar de cercetare științifică care se ocupă de toate aspectele identității umane într-o societate tehnologică tot mai dinamică ,concentrându-se pe natura schimbătoare a relațiilor dintre oameni și tehnologie. Un studiu realizat în anul 2006 de către Parlamentul European, evidențiază transumanismul ca fiind o expresie politică și ideologică de care cercetatorii ar trebui să țină cont în demersul de îmbunătățirie a abilităților umane. Transumaniștii încearcă să demonstreze că știința și tehnologia pot reduce semnificativ sărăcia, bolile, invaliditatea și malnutriția din întreaga lume. Aceștia evaluează și expun, în mod activ, potențialul viitoarelor tehnologii, iar, în paralel, lucrează la dezvoltarea unor noi sisteme sociale inovatoare pentru îmbunătățirea calității întregii vieți. Prin urmare, aceștia doresc recunoașterea și protejarea libertății de conștiință, libertatea morfologică și libertatea de procreere ca libertăți civile, precum și garanția de libertate neobstrucționată, a individului, de a folosi sau nu aceste tehnologii pentru el sau copiii lui.

Transumanismul se auto-caracterizează ca fiind o continuare a umanismului și iluminismului iar unii umaniști seculari concep transumanismul ca un vlăstar al gândirii liberal-umaniste (tehnoprogresism) susținând că transumanismul diferă de curentul umanist datorită abordărilor sale de natură tehnologică pentru rezolvarea problemelor societății, dar, și “problema seculară a mortalității”. [60]

Nick Bostrom, inclus în topul celor mai buni 100 de gânditori contemporani, de către Universitatea Oxford, prezintă o scurtă istorie menită să întarească conceptul transumanis:

Oamenii au căutat întotdeauna să largească limitele existenței umane, fie că acestea sunt exercitate într-un cadru social ori geografic sau mental. Mereu a existat o tendință a oamenilor de a căuta o cale prin care să depașească obstacolele care limitează fericirea și viața umană. Conform antecedentelor culturale și filosofice, dorința omului de a dobândi noi capacități este la fel de veche ca însăși specia noastra.

Epopeea lui Ghilgameș (aproximativ 1700 î.Hr.), expune viața unui rege care căuta calea către nemurire. Acesta află că în “ josul marii” există o plantă care îl poate face nemuritor; obține această plantă, dar, pâna să o manânce, îi este furată de un șarpe. Mai târziu, exploratorii au căutat “Fântâna Tinereții” iar alchimiștii au lucrat pentru elixirul vieții, dar și diferite școli ale taoismului ezoteric din China au făcut eforturi pentru a găsi nemurirea fizică. În ciuda tuturor eforturilor făcute de-alungul secolelor, chiar dacă s-au făcut descoperiri interesante și alchimiști au inventat lucruri utile, scopul prelungirii vieții nu a fost atins. Creștinii medievali au avut opinii contradictorii cu privire la preocupările alchimiștilor, deoarece, aceștia încercau să transmute substanțe sau să inventeze un panaceu, iar, învățăturile anti-experimentaliste ale Sfantului Augustin, îndemnau mișcarea scolastică să creadă această activitate ca fiind “necurată”. Alți teologi, cum ar fi Johannes Magnus și Toma Albertus Aquino, au apărat știința alchimică recunoscând filosofia scolastică învechită. Această filosofie scolastică a dominat Europa în timpul Evului Mediu, dar a cedat in fața vigorii intelectuale aparută în Renaștere. Umanismul Renașterii a încurajat oamenii să se bazeze pe propriile observații și propria lor judecată, făcând abstracție de autoritățile religioase. Așadar, ființa umană și lumea naturală au devenit din nou obiecte legitime de studiu. Epoca Luminilor se spune adesea că a început cu publicarea Novum Organum, "Noul Instrument" (Francis Bacon 1620), care propune o metodologie științifică bazată, în primul rând, pe investigații empirice, nu pe raționament. F. Bacon a susținut un proiect pentru "efectuarea tuturor lucrurilor posibile", prin care îndeamna către folosirea științei pentru a destăinui măiestria naturii cu scopul de a îmbunătăți starea de viață a ființelor umane. [92] ( http://www.nickbostrom.com/papers/history.pdf)

Nick Bostrom afirmă că dorința de a recâștiga tinerețea, în mod specific, și transcenderea limitărilor firești ale corp uman, în general, este o dorință pan-culturală și pan-istorică, nefiind legată în mod unic de cultura secolului XX. Așadar programul transumanist încearcă să îndrepte această dorință printr-un proiect științific, nu printr-o fantezie puerilă sau tendință socială pentru a atinge cea mai veche speranță a omenirii. [2]

Ideea transumanismului a fost avansată pentru prima dată în anul 1923 de către geneticianul britanic JBS Haldane , în eseul “Dedalus: Știința și viitorul”, unde avansează ideea că aplicarea stiințelor biologice la om pot aduce beneficii foarte mari umanității, chiar dacă fiecare pas în acest domeniu va fi inițial privit ca o blasfemie sau perversiune. Haldane, și-a arătat interesul pentru dezvoltarea științei eugenice, ectogenezei (crearea și susținerea vieții într-un mediu artificial) și aplicarea geneticii pentru îmbunătățirea sănătății și inteligenței.

În anul 1929 J.D Bernal, cristalograf la Cambridge, scrie un articol intitulat “The World, the Flesh and the Devil”, în care lansează perspective îndrăznețe care vizează colonizarea altor planete dar și schimbarea radicală a organismelor umane și a inteligenței cu ajutorul implanturilor bionice și accesoriilor cognitive. Acest articol a devenit popular, stârnind interesul academic.

Biologului Julian Huxley ( fratele lui Adolf Huxley) folosește pentru prima dată termenul de transumanism în titlul unui influent articol intitulat “ Transhumanism” scris în anul 1957, dar, ideea de transumanism rămâne, pentru cea mai mare parte a secolului XX, un termen folosit de către autori de science-fiction și de către filosofi. Câteva propoziții din acest articol: “Începem să înțelegem că și cei mai instruiți oameni trăiesc cu mult sub capacitatea lor mentală și spirituală, și că majoritatea își dezvoltă o mică parte din potențialul creierului chiar dacă studiază felurite științe. Rasa umană, de fapt, este înconjurată de o zonă vastă de posibilități nerealizate”. Huxley expune ironic și viziunea lui Thomas Hobbes (1588-1679) asupra vieții: "urâtă, grosolană, mică de statură și plină de mizerie pentru majoritatea ființelor umane (în cazul în care nu au murit precoce)”. Așadar, limitările și frustrările mizere ale existenței ar putea fi în mare măsură înlăturate, iar specia umană poate, dacă dorește acest lucru, transcende în sine, nu doar sporadic, un individ aici, într-un fel, un altul în alt fel acolo, ci în întregime. (In New Bottles for NewWine,London:Chatto&Windus,1957) (http://www.transhumanism.org/index.php/WTA/more/huxley)

* In anul 1972 apare prima organizație non-profit de cercetare sub denumirea de Alcor Life Extension Foundation; centru specializat in conservare prin vitrificare ( fara gheata) devenind rapid un centru pentru futuriști. *

Sensul contemporan al termenului de transumanism a fost prefigurat și de către Fereidoun M. Esfandiary ( ulterior își schimbă numele în FM-30), unul dintre primii profesori de futurologie. Acesta începe o serie de cursuri numite "Noi concepte ale omului " la, The New School for Social Research din New York în anul 1960, având ca obiect de studiu oamenii care adoptă tehnologiile, stilul de viață și viziunile lumii "de tranziție" din acea perioadă.[5]

Primele desfășurari ale transumaniștilor au început în prima parte a anilor 80`, la Universitatea din California Los Angeles, unde s-a format principalul centru al gândirii transumaniste. Aici, FM-2030 ține cursuri de ideologie futuristă numite "A treia cale".

În cadrul aceleași universități, Natasha Vita-More ( designer și artist) prezintă -Breaking Away- film experimental având ca temă limitarea biologică și incapacitatea oamenilor de a găsi soluții pentru a sfida legile gravitației. Acest film a avut un succes fulminant printre futurologi și transumaniști.[29][30] Cu această ocazie, în scurt timp, FM-2030 și Vita-More încep să țină seminarii transumaniste, la care participă studenți ai lui FM-2030, dar și admiratori ai producțiilor artistice elaborate de Natasha Vita-More.

În anul 1982, Vita-More scrie “Maninfestul Transumanist” ( maninfest care îndeamnă transumaniștii către o revoluție împotriva morții) iar șase ani mai târziu, produce emisiunea TV “TransCentury Update on Transhumanity”, un show care a ajuns la peste 100.000 de telespectatori. În anul 1988 apare prima revistă transumanistă numită “Extropy” iar în anul 1990 este creată prima doctrină transumanistă care pune bazele transumanismului modern, venind cu o definiție a concepului: – “Transumanismul este o clasă de filosofi care caută să ghideze omenirea către o stare postumană. Părți ale transumanismului conțin multe elemente ale umanismului, inclusiv respectul pentru rațiune și știință, având un angajament de a progresa și valoriza existența umană sau transumană în această viață.”

Max More (filosof britanic), pune bazele transumanismului ca filosofie futuristă, pornind de la ipoteza că, omenirea este pregătită să evolueze la un nivel mult superior față de cel actual, așadar, pornind de la această ipoteză, în anul 1990 organizează în California, o mișcare intelectuală, transumanistă, care se va extinde la nivel mondial.[5][6][7] Această mișcare câștigă credibilitate datorită primului proces de secvențiere a genomului uman, dar și datorită inventării World Wide Web (celebrul www.), iar o dată cu acesta, creșterea exponențială a puterii de calcul.[9]

Fiind influențată și de seminarele science-fiction, viziunea transumanistă a unei viitoare societăți foarte evoluate, a atras mulți susținători dar și detractori dintr-o gamă largă de domenii, inclusiv din filosofie și religie. [5] Scriitorul american liberal Ronald Bailey este de părere că această mișcare sintetizează aspirațiile cele mai îndrăznețe, curajoase, pline de imaginație și idealiste ale umanității. "[11]

În anul 1992, se fondează “Institutul Extropy”, un catalizator pentru crearea de rețele între futuriști și gânditori, care încearcă să elaboreze strategii pentru viitor organizând o serie de conferințe cu teme critice privitoare la dezvoltarea științelor.

În anul 1998, filosofii Nick Bostrom și David Pearce au fondat Asociația Mondială Transumanistă (WTA), o organizație internațională non-guvernamentală care lucrează pentru recunoașterea transumanismului ca subiect legitim de cercetare științifică și de ordine publică. Având ca domeniu principal de studiu, etica, în folosirea tehnologiilor care pot extinde capacitățile umane. [34]

În anul 2002, WTA modifică și adoptă Declarația Transumanistă[35], aducând o nouă definiție transumanismului: “ Mișcare intelectuală și culturală care afirmă posibilitatea și dorința de a îmbunătăți în mod fundamental condiția umană, în special prin dezvoltarea și punerea pe scară largă de noi tehnologii pentru a elimina îmbătrânirea și pentru a spori capacitățile intelectule , fizice și psihologice. Transumanismul se ocupă cu studierea ramificațiilor tehnologice care vor permite depașirea limitărilor fundamentale ale omului având în vedere si potențiale pericole, precum și studiul legat de aspectele etice implicate în dezvoltarea și utilizarea unor astfel de tehnologii. O preocupare deosebită este accesul tuturor claselor sociale la tehnologiile de îmbunătățire a omului.” [37]

În anul 2006, o luptă politică în cadrul mișcării transumaniste dintre dreapta liberală și stânga liberală a dus WTA la o poziționare politică de centru-stânga sub conducerea directorului executiv James Hughes (sociolog). [37][38] În același an, Consiliul de Administrație al Institutului Extropy a încetat activitatea organizației, motivând că misiunea sa a fost "în mod esențial finalizată".[39] În anul 2008, ca parte a unui efort de reetichetare, Word Transhumanist Association schimbă numele transumanismului în "Omenirea +". [40]

În anul 2014, este fondat Partidul Transumanist Longevity, de catre Zoltan Istvant ( candidat la prezidențialele din SUA 2016). Acest partid, susținut de “The Huffington Post” are rolul unei uniuni internaționale care promovează dezvoltarea unor mijloace științifice și tehnologice semnificative pentru prelungirea duratei de viață. În momentul de față, acesta are mai mult de 30 de organizații naționale în întreaga lume.[41][42] Giuseppe Vatinno este ales, membru în Parlament italian din partea Partidului Transumanist și membru în Consiliului Director al Umanității + începând cu anul 2015. [52][53]

Politica transumanistă constituie un grup de ideologii politice, care exprimă, în general, credința în îmbunătățirea condiției umane prin progresele în domeniul științei și tehnologiei. [1][2] Jeanine Thweatt-Bates consideră că este imposibil să se definească politica transumanistă ca un set de credințe, deoarece această mișcare include perspective politice opuse asupra "problemei centrală" de reglementare a tehnologiei.

Există o varietate de opinii în cadrul gândirii transumaniste, pe care, cei mai importanți gânditori le revizuiesc și dezvoltă constant. Mai jos sunt identificate și enumerate ideologiile distincte ale transumanismului:

– Transumanismului Democrat: sintetizează doctrinele: liberal-democrate, social-democrate, radical-democrate și transumaniste . Obiectivul lor primar fiind accesul egal al tuturor clasele socio-economice la tehnologiile de îmbunătățire a omului. [69]

– Extropianism: școală timpurie de transumanism caracterizată printr-un set de principii care promovează o abordare proactivă a evoluției umane. [33]

– Imortalism: bazat pe convingerea morală că există posibilitatea prelungirii duratei de viață radical, așadar pledează pentru cercetarea și dezvoltarea tehnologiei. [70]

– Transumanism liberal: sintetizează liberalismul și transumanismul. [66]

– Postgenderism: filosofie socială care urmărește eliminarea voluntară a genului în specia umană prin aplicarea biotehnologiei avansate în reproducere asistată. [71]

– Singularitarism: ideologie bazată pe convingerea că o singularitate tehnologică ( superinteligență artificială) este posibilă, așadar, pledează pentru o acțiune deliberată a acestui efect încercând să asigure anumite limite de siguranță . [62]

– Technogaianism – ideologie ecologică bazată pe convingerea că tehnologiile emergente pot ajuta la refacerea mediului natural al Pământului prin dezvoltarea de tehnologii sigure, curate, alternative. [69]

Potrivit doctorului transumanist Amon Twyman profesor al Institutului pentru Etică și Tehnologii Emergente (IEET), specializat în stiințe cognitive: filosofiile politice care să sprijine transumanismul trebuie construite printr-o combinatie de socialism futurist, tehno-progresivism, tehno-liberalisim și anarho-transumanism. Așadar, Twyman consideră că aceste filosofii trebuie să constituie în mod colectiv transumanismul politic. [20]

Datorită barierelor mentale, congenitale și fizice, transumaniștii promit să construiască o egalitate juridică si politică a viitoarei societăți care se va împarți între om si mașina. Aceștia susțin că nu există doar un imperativ etic perfecționist pentru ca oamenii să depună eforturi pentru progres și îmbunătățire a condiției umane, dar că este posibil și de dorit ca omenirea să intre într-o fază transumană de existență în care oamenii, dacă vor, pot transcende și în “ființe” artificiale, păstrându-și doar conștiința umană.

Mișcarea generală transumanistă este criticată de către transumanismul liberal fiindcă nu are un concept clar asupra statutului său , oscilând între concepte conservatoare, creștine, progresiste, critice, dar mai ales, postumane. Această mișcare sprijină convergența tehnologiilor din sferele: nanotehnologiei, biotehnologiei, tehnologia informațiilor, științelor cognitive , dar și simularea realitatății , inteligența artificială, superinteligența, conservarea creierului prin vitrificare ( medoda de conservare la rece fara gheață). Totuși există temerea că, transumanismul se va contopi cu postumanismul, deoarece a îmbrațișat conceptul fundamental al acestuia, de a creea ființe artificiale inteligente. Astfel, fie ca este vorba de formele sale filosofice sau activiste, legate de justiția socială sau reforma instituțiilor umane , transumanismul riscă sa piardă latura sa iluministă , apropiindu-se foarte mult de postumanism; curent care tinde către o transcendere a corpului uman spre idealuri narcisiste, căutând metode mai “rafinate” de a fi, dar, într-o formă preponderent artificială.

O altă critică adusă transumanismului este că încurajează producerea de accesorii umane neloiale în multe planuri ale vieții, dar în special în cel social. Acest lucru poate fi comparat cu utilizarea de steroizi, pe care sportivii îi folosesc pentru a avea un avantaj în fața altor sportivi. Același scenariu se întâmplă atunci când oamenii au anumite implanturi neuronale care le conferă avantaje la locul de muncă precum și în formarea educațională și profesională. Dar, transumaniștii se detașează de aceste critici angajându-se în abordări interdisciplinare pentru a înțelege și a evalua posibilitățile de a depăși limitările biologice prin diverse domenii de etică și futurologie. Spre deosebire de mulți filosofi, activiști și critici sociali care vorbesc de valoarea morală necesară pentru conservarea sistemelor naturale, transumaniștii văd conceptul de “specific natural” ca un obstacol egoist în calea progresului. [65]

O altă critică vizează "algeny" (alchimie și genetică), pe care Jeremy Rifkin (politolog și economist la University of Pennsylvania) l-a definit ca fiind "modernizarea organismelor existente și proiectarea altora cu totul noi, cu intenția de a "perfecționa performanțele lor".[109] Mai precis, acesta încearcă să urmărească obiectivele transumaniste, care, prin intermediul embrionilor umani modificați genetic, doresc să “creeze” "copii cu anumite calități". Acesta subliniază problema biocomplexității și imprevizibilitatea încercărilor de a ghida dezvoltarea de produse evoluate biologic.

Stuart Newman (profesor doctor în biologie celulară și anatomică la New York Medical College in Valhalla) este de părere că ingineria genetică și clonarea animalelor pe linie germinativă sunt predispuse la erori și în mod inerent perturbă dezvoltarea embrionară. În consecință, s-ar crea riscuri inacceptabile pentru a utiliza astfel de metode pe embrioni umani. Efectuarea de experimente, în special cele cu consecințe biologice permanente, încalcă principiile cercetarii pe subiecți umani din Declarația de la Helsinki 1964.

Mai mult decât atât, pentru îmbunătățirea rezultatelor experimentale la o specie care nu sunt transferabile în mod automat la o alta specie fără experimentare suplimentară, se pretinde că nu există nicio cale etică referitoare la manipulare genetică a oamenilor în stadii timpurii de dezvoltare.[110] Iar protocoalele internaționale privind cercetarea pe subiecți umani nu prezintă un obstacol legal pentru tentativele transumaniștilor de a-și îmbunătăți descendenții prin tehnologia de alegere germinală. Potrivit savantului juridic Kirsten Rabe Smolensky: legile existente ar proteja părinții care aleg să sporească genomul copilului lor, absolvindu-i de răspundere în cazul unei proceduri cu rezultate negative. [111]

Bioconservatorii susțin că moral, ar fi greșit pentru om să manipuleze aspecte lui fundamentale în încercarea de a depăși limitele umane universale, cum ar fi vulnerabilitatea la îmbătrânire, durata maximă de viață și constrângerile biologice asupra capacităților fizice și cognitive, pentru că aceste transcenderi ar conduce către o viață umană nesemnificativă, lipsită de esență. Transumaniștii susțin că aceste tehnologii nu vor elimina provocările individuale cu care se confruntă umanitatea, deoarece, o persoană cu abilități biologice sporite ar aborda proiecte mai avansate și mai dificile continuând să caute un sens în lupta pentru atingerea excelenței.

Cu toate că mulți transumaniști sunt atei, agnostici sau umanistii seculari, unii au viziuni religioase sau spirituale. [34]

Calvin Mercer ( doctor în științe religioase) susține că unii savanți religioși nu se opun noilor tehnologii, dar există anumite grupuri religioase care se opun datorită preconcepțiilor conservatoare, dealtfel există și grupuri controversate care acceptă în mod explicit obiectivele transumaniste de transformare a condiției umane prin aplicarea tehnologiei împotriva alterării mintii și corpului (ex.Raelismul).[72] În ciuda atitudinii seculare dominate a Bisericii, unii transumaniști religioși urmăresc speranțele acceptate în mod tradițional de către carțile bisericesti – „Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi.“ (REV. 21:4)”. [70]

S-a susținut că, în gândirea transumanistă, oamenii încearcă să îl substituie pe Dumnezeu. Plecând de la această premisă, în anul 2002 Vaticanul face o declaratie conform căreia: Persoanele umane create după chipul lui Dumnezeu care doresc "schimbarea identității genetice a omului ca persoană umană, prin producerea unei ființe infra-umană este radical imorală", ceea ce înseamnă, că "omul are dreptul deplin de a dispune de propria sa natură biologică". Iar crearea unei ființe supraumane sau superioare spiritual este "de neconceput", din moment ce o îmbunătățire adevărată nu poate veni decât prin experiență religioasă, fiind singura cale spre "realizarea mai pe deplin a chipului lui Dumnezeu.”[106]

Cu toate acestea, cei mai mulți gânditori care se identifică cu mișcare transumanistă, speculează că înțelegerea viitoare a neuroteologiei (analiza efectelor investigabile la nivel biologic a trăirilor religioase) și aplicarea neurotehnologiei, vor permite oamenilor să obțină un control mai mare asupra modificarii stărilor de conștiință, care au fost interpretate în mod obișnuit ca experiențe spirituale, și, astfel, se va realiza o cunoaștere de sine mai profundă. [1] Eugene G. D'Aquili, Andrew B. Newberg, The Mystical Mind: Probing the Biology of Religious Experience (Theology and the Sciences), ed. Augsburg Fortress Publishers, 1999]

Primul dialog între transumanism și Biserică a avut loc în anul 2004 la Universitatea din Toronto, într-o conferință de o zi. Criticii religioși au condamnat filosofia transumanismului pentru că nu oferă adevăruri eterne și o relație cu divinul, iar, filosofia post-modernă a acestora este anormală deoarece “conduce omenirea în derivă pe o mare cețoasă”. [83]

Începând cu anul 2009 , American Academy of Religion, se reunește anual pentru a ține un curs consultativ despre transumanism și religie, în care oamenii de știință din domeniul studiilor religioase încearcă să identifice și să evalueze în mod critic orice implicare a religiei care a condus la influențarea conceptelor transumaniste asupra viitorului uman, precum și modul în care tradițiile religioase provoacă transumanismul să-și dezvolte propriile idei. [86]

În timp ce mulți oameni cred că toti transumaniști luptă pentru nemurire, nu este neapărat adevărat. Hank Pellissier, director general al Institutului de Etică și Tehnologii Emergente (2011-2012), chestionând transumaniști a constatat că din 818 respondenți, 23,8% nu au dorit nemurirea. Printre motivele invocate au fost : plictiseala, suprapopularea Pământului și dorința "de a merge la o viață de apoi". [64]

Marvin Minsky, om de știință și informatician, a scris despre relațiile dintre om și inteligență artificială, începând cu anul 1960.[22] De-a lungul următoarelor decenii, acest domeniu a continuat să genereze gânditori influenți precum matematicianul Hans Moravec și futuristul Raymond Kurzweil, care au oscilat între sfera tehnică și cea a speculațiilor futuriste. [23][24]

Raymond Kurzweil, crede că ritmul inovației tehnologice se accelerează, iar în următorii 50 de ani pot rezulta pe lângă progrese tehnologice radicale, și o singularitate tehnologică, care poate schimba în mod fundamental natura ființelor umane.[62] Într-o astfel de fază, evoluția naturală va fi înlocuită de o evoluție dirijată. Cu toate acestea, pentru a se asigura că tehnologia avansată este utilizată în mod responsabil, transumanismul este preocupat de pericolele care apar, datorită evoluției extrem de rapidă a tehnologiei. De exemplu, transumanistul Nick Bostrom a scris pe larg cu privire la riscuri existențiale pentru bunăstarea viitoare a omenirii, inclusiv a celor care ar putea fi create de tehnologiile emergente. [63]

O formulare extremă a acestei idei, de care unii transumaniști sunt interesați, este propunerea “Punctului Omega” de cosmologul Christian Frank Tipler. Teoria punctului Omega a fizicianului Frank J. Tipler (profesor doctor în fizică la Tulane University) admite că urmașii noștri îndepărtați ar putea trăi la nesfârșit, devenind nemuritori. Dacă Universul, așa cum crede Tipler, va sfârși într-un Big Crunch (opusul Big Bangului) și dacă anumite condiții, vor fi indeplinite, se va ajunge la o singularitate finală sau punct Omega, în care “viața” va continua la infinit sub formă de informație. Astfel am deveni practic nemuritori. Ba mai mult, acest punct Omega ar putea fi identificat cu Dumnezeu – cu evidente implicații religioase, mergând până la ideea resurecției.

Primul pas spre încărcarea conținutului creierului uman, inclusiv amintiri și emoții, pe un calculator, a fost facut de catre neurologul Anders Sandberg, care folosește, momentan pe șoareci, o metodă de scanare a secțiunilor ultra-subțiri ale creierului. Această metodă este folosită pentru a-l ajuta să înțeleagă mai bine arhitectura creierului.[97]

Criticii, cum ar fi Leon R. Kass, Francis Fukuyama și o varietate de autori susțin că încercările de a modifica în mod semnificativ biologia umană nu numai că sunt în mod inerent imorale, ci, de asemenea, amenință ordinea socială.

Pe de alta parte , aceștia susțin că punerea în aplicare a unor astfel de tehnologii ar conduce probabil la "naturalizarea" ierarhiilor care plaseaza noi mijloace de control în mâinile regimurilor totalitare. Pionierul în inteligența artificială (AI) Joseph Weizenbaum critică ceea ce el crede tendințe mizantropice ideile unora dintre colegii săi, în special, Marvin Minsky și Hans Moravec, care promovează o atitudine prin care devalorizează organismul uman, fapt ce poate duce la disensiuni sociale si politice nedemocratice. [123]

Jurnalistul științific Ronald Bailey afirmă că liberalismul a fost fondat nu pe propunerea de egalitate efectivă a ființelor umane, sau egalitatea de facto, ci prin afirmarea unei egalități în drepturi politice și în fața legii. Asadar, produsele ingineriei genetice ar putea ameliora, mai degrabă decât exacerba inegalitatea umană, oferind celor mulți privilegiile celor puțini. Mai mult decât atât, susține el, " iluminismului este principiul toleranței", iar liberalismul politic este deja soluția la problema drepturilor omului și a postumanilor, deoarece în societățile liberale legea este menită să se aplice în mod egal tuturor, indiferent cât de bogați sau săraci, puternici sau lipsiti de putere, educati sau ignoranti sunt. [11]

Deși paleta de opinii transumaniste variază de la cei care cred că vom fi în cele din urmă cyborgi la cei care doresc pur și simplu criogenizarea propriului creier în speranța de a fi resuscitați în viitor, nu scapă din vedere problema identității umane și dacă aceasta va fi sau nu compromisă.

În timp ce conceptul conform căruia vom fi capabili de a înlatura emoțiile negative este atrăgător în teorie, există posibile implicații negative, fiindca,daca nu am avea emoția de agresiune ", nu am fi în stare să ne apărăm" subliniază Fukuyama [128]

În cartea “From Chance to Choice. Genetics and Justice”( 2000) bioeticieni Allen Buchanan, Dan Brock, Norman Daniels și Daniel Wikler susțin că societățile liberale au obligația de a încuraja pe scară largă adoptarea tehnologiilor de îmbunătățire eugenică (atât timp cât aceste politici nu aduc atingere drepturilor de reproducere ale indivizilor sau exercită presiuni excesive asupra potențialilor părinți de a utiliza aceste tehnologii), în scopul de a maximiza sănătatea publică și pentru a minimiza inegalitățile care pot rezulta din “greșeli” genetice naturale, promovând accesul egal pentru fiecarei categorie socială la îmbunătățiri genetice. [136] Majoritatea transumaniștilor care dețin puncte de vedere similare cu acestea, doresc distanțarea de termenul "eugenie" (preferând "alegere germinală" sau "reprogenetică") pentru a evita confuzia cu mișcarea eugenica a secolului XX. [120]

În cartea “Our Final Hour: A Scientist's Warning” (2003), astronomul Martin Rees de la British Royal School, susține că știința și tehnologia au 50% șanse să devină un dezastru și în egală masură un succes. Cu toate acestea, Rees nu pledează pentru încetarea activității științifice. În schimb, el solicită o securitate mai strictă și, probabil, un capăt de deschidere științifică tradițională.[139] Susținătorii principiului precauției, cum ar fi cei din mișcarea de mediu doresc un progres lent și oprirea activității în zone cu potențial periculos. Unii precauționiști se tem de inteligența artificială, robotică și de alte forme alternative de experiențe, pentru că ar putea pune în pericol viața umană. Transumaniști nu exclud anumite restricții specifice cu privire la tehnologiile emergente, astfel încât să se diminueze perspectiva riscului existențial. [141]

Poziția comună transumanistă este una pragmatică, în cazul în care societatea ia măsuri deliberate pentru a asigura sosirea timpurie a beneficiilor tehnologiei sigure, curate, alternative, încurajând ceea ce consideră a fi puncte de vedere anti-științifice, chiar tehnofobe. O soluție propusă de transumanistul Nick Bostrom este dezvoltarea tehnologică diferențială, adică, o serie de încercări de a influența secvența în care sunt dezvoltate tehnologiile. În această abordare, planificatorii vor face eforturi pentru a întârzia dezvoltarea tehnologiilor și aplicațiile acestora care pot fi dăunătoare, în timp ce dezvoltarea tehnologiilor benefice poate accelera, în special cele care oferă protecție împotriva efectelor nocive ale altor tehnologii. [63]

(Concluzie 1)

Există motive să credem că în viitorul apropiat, aparatul de stat s-ar putea fragmenta dramatic din cauza tehnologiilor radicale. Indubitabil, milioane de locuri de muncă din aparatul de stat vor fi în curând înlocuite de roboți. Înlocuirea se va face nu doar de roboți ci și de programe software și alte tehnologii noi. Companiile din întreaga lume construiesc acum totul rezistent la foc, inclusiv canapele, mobilier, și materiale de construcții, care pur și simplu nu ard . Este probabil ca, în doar câțiva ani, cu aproximativ 1.000 de Dolari, orice om își poate achiziționa un robot casnic care știe să stingă un incendiu, să opreasca apa înaintea unei inundații, sau să alunge un “daunător” din casa. Astfel, când un robot sau software suplinește o actiune a pomipierilor sau a ofițerilor de poliție, sunt salvate resurse, timp si bani. În urmatorii douăzeci și cinci de ani, o mare parte din angajații sectorului public vor devenii aproape inutili, ramânand o foarte mica parte dintre aceștia, care vor ocupa funcții de supraveghere. Între timp, dronele vor înlocui inspectorii din construcții, acestea putând fi capabile de a analiza și determina, din zbor, daca anumite proiecte respectă standardele de siguranță. Zeci de mii de muncitori din segmentul drumuri și poduri vor fi înlocuiți cu vehicule fără șofer, acestea putând singure să asfalteze un drum prestabilit. Aceeași soarta o vor avea și șoferii de camion, deoarece s-au dezvoltat echipamente complet automatizate care înlocuiesc aptitudinile umane cu tehnologii foarte sigure. Armata va avea aceeași soartă, deoarece un singur soldat poate controla o armată de drone de la mii de kilometrii distanță, facând aproape inutilă forța trupele terestre. Personalul care va lupta în viitoarele razboaie va fi recrutat din randul inginerilor, programatorilor și al tehnicienilor. Razboiul cibernetic, inteligența artificială, dronele automate, tancurile robot etc, nu impun mulți oameni, așadar, se așteaptă ca armata nu doar să se micșoreze, ci să dispară. Astfel zeci și sute de miliarde de Dolari pot fi redirecționate către alte segmente.

O altă zonă în care tehnologia poate ajuta la reducerea în mod semnificativ a oamenilor din aparatul de stat, este sistemul penitenciar. Este bine cunoscut faptul că sistemul penitenciar consumă mult mai mulți bani decât sistemul de învațamant. Dar, în viitorul apropiat, se pot folosi drone și roboți pentru a monitoriza infractorii. Iar tehnologia nanoroboților se poate aplica deținuților pentru reeducarea comportamentului deviant si reintegrarea corectă, fără riscuri, in societate. Așadar, vor exista mult mai puțini deținuți, iar rata criminalității se va reduce drastic, la fel și bugetele alocate acestui segment. Un lucru benefic pentru toată lumea ar fi că se pot reduce impozitele și taxele plătite de către cetațenii salariați, deoarece, cu ajutorul tehnologiei se vor reduce drastic cheltuielile administrative. Statul ar putea implementa un sistem de asistență socială garantând un venit de bază decent pentru cei ramași șomeri.

Anexă la Declarația Transumanistă (versiunea din martie 2009)

(1) Omenirea stă să fie profund afectată de știință și tehnologie în viitor. Anticipăm posibilitatea extinderii potențialului uman prin depășirea îmbătrânirii, deficiențelor cognitive astfel suferința involuntară, datorată nașterii noastre pe planeta Pământ, va fi înlaturată.

(2) Noi credem că potențialul umanității este în cea mai mare parte nerealizat. Există mai multe posibile scenarii realiste și extrem de valoroase care pot conduce la îmbunătățirea condiției umane.

(3) Noi recunoaștem că omenirea se confruntă cu riscuri serioase, în special din cauza utilizării abuzivă a noilor tehnologii. Există posibile scenarii realiste, care duc la pierderea anumitor valori valoroase ale umanității. Unele dintre aceste scenarii sunt drastice, altele sunt subtile. Cu toate că progresul înseamna schimbare, nu orice schimbare este un progres.

(4) Eforturile de cercetare trebuie să fie investite în înțelegerea acestor perspective. Avem nevoie să atenție în mod deliberat modul în care cele mai bune pentru a reduce riscurile și a accelera aplicațiile benefice. De asemenea, avem nevoie de forumuri unde oamenii pot discuta constructiv despre ceea ce ar trebui să fie făcut, și o ordine socială în care deciziile responsabile pot fi puse în aplicare.

(5) Reducerea riscurilor existențiale, și dezvoltarea mijloacelor pentru conservarea vieții și a sănătății, alinarea suferinței și perspectiva îmbunătățirii umane ar trebui urmărite ca priorități urgente și finanțate puternic.

(6) Elaborarea politicilor ghidate de viziune morală responsabilă și favorabilă incluziunii, luând în serios atât oportunități, cât și riscuri, cu respectarea autonomiei și a drepturilor individuale, demonstrând solidaritatea cu interesele și demnitatea tuturor oamenilor din întreaga lume. Luăm în considerare, de asemenea, responsabilitățile morale față de generațiile care vor exista în viitor.

(7) Noi susținem bunăstarea tuturor, inclusiv a oamenilor, a animalelor, precum și a viitoarelor inteligențe artificiale, forme de viată modificate sau alte inteligențe care se vor naște datorită progresului tehnologic și științific.

(8) Favorizam persoanele care permit alegerea personală largă asupra modului în care acestea permit viața lor. Aceasta include utilizarea de tehnici care pot fi dezvoltate pentru a ajuta memoria, concentrarea și energia mentală; terapii de extindere a vieții; tehnologii de alegere germinală și criogenizarea.

SINGULARITATE

Singularitatea tehnologică este un eveniment ipotetic în care mașinile care vor deține inteligență artificială vor fi capabile de auto-îmbunătățire recursivă (reconstructie progresivă în sine), astfel, acestea în mod autonom pot concepe mașini mai inteligente și mai puternice decât ele însele. [1] [2]

Conceptul de singularitate tehnologică, sau apariția ultra-rapidă a inteligenței supraomenească, a fost propus pentru prima dată de către criptolog britanic I.J God în anul 1965: “Va exista o mașină ultrainteligentă, definită ca o mașină care poate măsura și depăși toate activitățile intelectuale ale oricărui om, oricât de inteligent ar fi . Având în vedere că proiectarea de mașini este una dintre aceste activități intelectuale, o mașină ultrainteligentă ar putea proiecta mașini mult mai bine decat un om; atunci ar fi, fără îndoială, o "explozie de inteligență", iar inteligența omului ar fi lăsată mult în urmă. Astfel, primă mașină ultrainteligentă este ultima invenție pe care omul va avea nevoie vreodată să o facă.” [21]

În opinia sa, ADN-ul molecular nativ oferă continuitate genetică pentru păstrarea sinelui și nicio putere de calcul sau de memorare nu pot înlocui esența identității noastre genetice.