Biochimia Seleniului

BIOCHIMIA SELENIULUI

CU P R I N S:

CAPITOLUL I 

SELENIU. FORMELE ANORGANICE ȘI ORGANICE 
1.1.Istoricul seleniului
1.2. Seleniul anorganic
1.3.Seleniul organic 
1.4.Necesarul zilnic de seleniu pentru organismul uman

CAPITOLUL II. SURSE VEGETALE ȘI ANIMALE BOGATE IN SELENIU. SUPLIMENTE CU SELENIU
2.1. Surse de seleniu,vegetale și animale.
2.2. Suplimente alimentare cu seleniu.

CAPITOLUL III
BIODISPONIBILITATEA SELENIULUI ORGANIC 
3.1. Metabolismul seleniului

CAPITOLUL IV
EFECTELE BIOLOGICE ALE SELENIULUI ASUPRA SĂNĂTAȚII.
4.1. Efectul antioxidant 
4.2.Efectul seleniului asupra glandei tiroide 
4.3. Efectul seleniului asupra celulelor tumorale

4.4. Efectul seleniului asupra capacităților cognitive

CAPITOLUL V 
METODE DE INVESTIGARE A PREZENȚEI SELENIULUI DIN DIFERITE MATRICI

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I. SELENIU. FORMELE ANORGANICE ȘI ORGANICE 

Istoricul seleniului

Simbol chimic: Se, Z=34, A=79, Masa atomică=78,96

Configurația electronică: 1s22s22p63s23p63d104s24p4

În 1817, în Suedia, la o fabrică din Grispholm, era fabricat acid sulfuric din piritele de la Fahlun. În acest proces, pe fundul camerelor de plumb, se depunea un nămol galben-brun. Renumitul chimist Jöns Jakob Berzelius, a descoperit, în acest nămol, un nou element chimic, seleniu. Deoarece seleniul are proprietăți asemănătoare cu ale telurului (numele provine din latinescul tellus, care înseamnă pământ), a fost botezat după numele grecesc al lunii, selene.

Inițial, Berzelius a crezut că este vorba tot despre telur, dar apoi, atunci când a evidențiat un miros puternic asemănător cu cel de ridichii, a înțeles că este vorba de un element nou. A evidențiat că are proprietăți între sulf și telur și a constatat că se absoarbe prin piele și provoacă o respirație urât mirositoare.

La început, seleniu a fost considerat toxic, atât pentru oameni cât și pentru animale. În 1937 a fost publicat un articol despre o boală ce apărea la animalele care consumau plante toxice, și în care se credea că seleniul este responsabil pentru aceasta (boala alcalină sau selenoza).

Abia în 1957, biochimistul Klaus Schwarz a evidențiat, pe studii realizate pe cobai de laborator, rolul esențial al seleniului în cadrul organismului animal. Necroza ficatului, la cobaii hrăniți cu drojdia torula, s-a vindecat atunci când aceștia au primit drojdie de bere (Saccharomyces cerevisiae), care conține și seleniu.

Din acest moment crucial pentru istoria seleniului, au apărut peste 100000 de studii științifice și clinice care au dus la descoperiri importante, la descifrarea mecanismelor de acțiune ale seleniului în organism, la aplicații diverse în medicină și tehnică și la dezvoltarea de multiple produse, medicamente și suplimente alimentare.

Seleniul anorganic

În mod natural, seleniul poate fi găsit în roci, sol, plante, diverse minereuri și în unii meteoriți. În zone precum Boemia, Arizona, Utah și Colorado, se găsește împreună cu sulful vulcanic și sedimentos.

Există plante precum Prosopisforcat și Cymodon dactylon, care absorb cantități mari de seleniu din sol și astfel funcționează ca niște indicatori ai prezenței seleniului în sol. În unele situații, cu soluri bogate în seleniu, din Rusia, Kansas, Dakota, plantele absorb o cantitate mare de seleniu și din acest motiv devin toxice pentru animalele ierbivore.

Frunzele unor plante capătă culoare galben-roșcată datorită seleniului în formă elementară.

Dintre minereuri există multe tipuri de selenuri: naumanita Ag2Se, zargita CuSe+PbSe, berzelionită Cu2Se, jeramita As(Se, S)2, sulfoselenuri de bismut și plumb, precum joscita Bi3Te(S, Se), guamajuatita Bi2Se3*Bi2(S, Se).

Seleniu se găsește și în apa mărilor și în unele ape minerale.

Seleniul se obține, industrial, din diverse surse:

Nămolul camerelor de plumb care rezultă în procesul de preparare a acidului sulfuric

Din funinginea și praful din cuptoarele de pirite și sulf

Din nămolurile anodice care rezultă la rafinarea electrolitică a cuprului

Din nămolul rezultat la cianurarea minereurilor de aur și argint.

Principiul obținerii seleniului anorganic se bazează pe următoarele etape:

Seleniul din minerale sau din sursele de mai sus se oxidează la acid selenos sau seleniți solubili

Acidul selenos și seleniții se reduc cu dioxid de sulf, cu cărbune de lemn, triclorură de fosfor sau un sulfit alcalin. Se obține o selenură alcalină.

În prezența aerului, selenura se descompune în seleniu și apă.

În procesul de obținere a acidului sulfuric se obține și acidul selenos sau selenic care este tratat cu dioxid de sulf și se reduce la seleniu metalic roșu:

H2SeO3 + 2SO2 + H2O = Se + 2H2SO4

Nămolul care conține seleniu se poate trata cu o soluție de cianură de potasiu, se obține selenocianură de potasiu, care este apoi descompusă cu acid clorhidric:

Se + KCN = KSeCN

KSeCN + HCl = KCl + HCN + Se

În mod asemănător, se obține seleniu anorganic din diversele surse prezentate.

În general, seleniul obținut pe cale chimică, la nivel industrial, conține și anumite cantități de sulf, telur, sau alte metale. Are o puritate de 99,5%, iar dacă sunt prezente cantități prea mari de impurități, acesta se purifică prin distilarea cu siliciu 5-6%.

Seleniul există în mai multe forme: Se8, Se6, Se4, Se2, Se. Se8 formează rețeaua cristalină a seleniului roșu.

Există următoarele forme alotrope ale seleniului: sticlos sau negru, roșu sau amorf, seleniu roșu monoclinic α și β, seleniu gri, seleniu conductor, seleniu coloidal.

Atunci când răcim brusc seleniul topit se obține seleniu sticlos sau negru. Acesta este instabil și prin cristalizare formează seleniu metalic.

Seleniu roșu amorf se obține prin reducerea soluțiilor de acid selenos. Seleniul roșu cristalizat în sistemul monoclinic se formează prin evaporarea soluției de seleniu în prezență de disulfură de carbon sau benzen.

Toate formele de seleniu se transformă în seleniu gri la 200oC.

Seleniul coloidal se obține prin condensarea vaporilor de seleniu în apă sau prin condensarea vaporilor de seleniu și hidrat de hidrazină.

Seleniu lichid este roșu-brun. Vaporii de seleniu sunt galbeni,

Seleniul are proprietăți chimice asemănătoare cu sulful, din aceeași grupă a sistemului periodic.

El reacționează cu hidrogenul molecular, la cald, și formează hidrogen selenat.

Cu fluorul, formează hexaflorura de seleniu, la temperatură scăzută, și tetraflorura de seleniu, la temperatură ridicată.

La încălzire puternică, seleniul se aprinde și formează dioxid de seleniu.

La o temperatură de 450oC, seleniul reacționează cu sulful și rezultă sulfura de seleniu, cristalină, roșie.

Cu borul se formează selenură de bor.

Seleniu reacționează cu hidroxizii alcalini:

3Se + 6NaOH = 2Na2Se + Na2SeO3 + 3H2O

În prezența acidului sulfuric se oxidează:

Se + H2SO4 = SeSO3 + H2O

Seleniu reacționează cu cianura de potasiu:

KCN + Se = KSeCN

Seleniul este folosit ca agent de dehidrogenare în chimia organică.

În unele reacții, seleniul are acțiune reducătoare:

Descompune apa

Cu apa oxigenată se obține acid selenic

Reduce acidul teluric și sărurile de cupru

Reduce clorații și bromații în prezența apei

Seleniul se dizolvă în acid clorhidric și soluția obșnuită are culoare galbenă. Cu acidul sulfuric dă o colorație verde.

În industrie, seleniu anorganic este folosit pentru:

Construirea celulelor fotoelectrice folosite în acționarea barierelor de cale ferată, în fotografie, filme, televiziune, avertizoare de furt, incendiu

Construcția redresoarelor de fier și seleniu

Vulcanizarea cauciucului

Obținerea de pigmenți pe bază de sulfoselenură de cadmiu folosiți în industria sticlei

În procesul de producere a oțelurilor se folosește feroseleniu pentru sporirea rezistenței la coroziune.

1.3.Seleniul organic:

Compușii organici ai seleniului sunt caracterizați de legătura chimică carbon-seleniu. În general, seleniul poate avea starea de oxidare -2, +2, +4, +6, iar în compușii organici predomină Se2+. Compușii organici ai seleniului se găsesc în ape și soluri. Primul compus organic al seleniului izolat a fost dietil selenidul, în 1836.

Principalele clase de compuși organici ale selenului sunt:

Selenoli – RSEH, produși ai seleniului, similari cu alcoolii și tiolii. Sunt instabili, au miros neplăcut. Fenilselenolul se obține prin reducerea difenildiselenidei.

Diselenide R-Se-Se-R, produse ale seleniului similar peroxizilor și disulfurilor. Difenil diselenida are formula (C6H5)2Se2, pe scurt Ph2Se2. Este folosită ca sursă a unității organice PhSe în sinteza organică.

Selenil halogenurile, de tip R–Se–Cl, R–Se–Br, sunt obținute prin halogenarea diselenidelor. Sunt surse ale unității PhSe.

Selenidele R-Se-R, sau selenoeteri.

Selenoxide R–Se(O)–R, echivalent cu sulfoxide.

Acizii selenenici RSe–OH sunt produse intermediare în oxidarea selenolilor. Acești acizi apar în unele selenoenzime, cum este glutation peroxidaza. Glutation peroxidaza catalizează degradarea hidroperoxizilor organici care rezultă din procese metabolice normale. Această enzimă protejează proteinele, lipidele și acizii nucleici în fața moleculelor oxidante, folosind ca donator de electroni glutationul, tioredoxina sau glutaredoxina.

Principala reacție catalizată de glutation peroxidază este:

2GSH + H2O2 → GS–SG + 2H2O

Principalul tip de GSH peroxidază conține 4 atomi de seleniu pentru cele 4 subunități polipeptidice, enzima având o masă moleculară de 85.000. Seleniul este legat de radicalul cisteinil din poziția 35. GSH peroxidaza catalizează trei reacții consecutive:

RSeH + H2O2 → RSeOH + H2O

RSeOH + GSH → GS-SeR + H2O

GS-SeR + GSH → GS-SG + RSeH

Glutationul reductaza reduce apoi glutationul oxidat pentru a completa ciclul:

GS–SG + NADPH + H+ → 2 GSH + NADP+.

Acizii selenici RSe(O)OH sunt analogi cu acizii sulfinici.

Acizii perseleninici RSe(O)OOH catalizează reacțiile de epoxidare și oxidarea Baeyer–Villiger. Reacție organică din care se formează un ester dintr-o cetonă sau o lactonă dintr-o cetonă ciclică. Această reacție este importantă în sinteza unor medicamente. De exemplu în sinteza steroizilor, molecule pentru utilizare în terapeutică. Testolactonă este un agent anticancerigen. Ea poate fi obținută din dehidroepiandrosteron prin utilizarea unui fung care produce monooxigenază Baeyer-Villiger. Ciuperca determină formarea de testololactonă din dehidroepiandrosteron printr-o oxidare de tip Bayer-Villiger:

Selenuranii sunt compuși organici ai seleniului hipervalent, derivați în mod formal din tetrahalogenuri precum este tetraclorura de seleniu, SeCl4.

Seleno R2C=Se, sunt analogi ai ketonelor. Selenourea este un exemplu de compus organic stabil având o legătură C=Se

Proprietățile chimice ale compușilor organici de seleniu sunt asemănătoare cu cele ale compușilor organosulfurici. Datorită proprietăților metalice mai puternice ale seleniu în comparație cu cele ale sulfului, legătura C-Se este mai ușor de spart de halogeni și agenți oxidanți, decât este legătura C-S. Acizii sulfonici sunt oxidanți puternici. Derivații selenofenici, cu formula structurală de mai jos, sunt importanți din punct de vedere chimic.

Selenoilacetona (R este CH3) și selenit-fluoracetona (R ne CF3) formează compuși chelați cu ioni metalici (Cu, Th, Zr, Hf). Acești compuși sunt utilizați în separarea extractivă și izolarea elementelor chimice.

Seleniul îndeplinește o serie de roluri esențiale în organismele vii. Formele în care seleniu se găsește în organismele vii sunt forme organice precum:

Selenoproteine – în forma aminoacidului selenocisteină, seleniu intră în componența selenoproteinelor, cele mai multe având funcții enzimatice.

S-au pus în evidență circa 100 de selonoproteine în sistemele enzimatice specifice mamiferelor.

Selenoproteinele se clasifică în două grupe principale:

selenoproteina S, selenoproteina R, selenoproteina O, selenoproteina I în care Sec =L seril – tARN (Seleniu transferază) se află în regiunea C- terminal.

Selenoproteinelor la care Sec se află în regiunea terminal-N.

Behne et al.,2001, au împărțit selenoproteinele în trei categorii:

proteine care conțin seleniu încorporat nespecific;

proteine care conțin seleniu legat specific

selenoproteine specifice care conțin selenocisteină.

Dintre seleneproteinele umane sunt cunoscute și studiate și caracterizate din punct de vedere funcțional:

Glutation peroxidazele – enzime tetramerice, fiecare monomer conținând câte un atom de seleniu sub formă de selenocisteină în poziția 35 a lanțului polipeptidic. Glutation peroxidaza este o enzimă antioxidantă endogenă care catalizează reacția de descompunere a peroxidului de hidrogen sau a altor peroxizi organici. Glutation peroxidaza reduce H2O2 și transformă hidroperoxizii lipidici și fosfolipidici în produși inofensivi (apă și alcooli).

Tioredoxin reductaza – este o enzimă recent identificată, care conține un rest de selenocisteină în secvența terminală. Aceasta catalizează reducerea tioredoxinei, dependentă de NADPH, precum și a altor constituenți sau oxidanți ai celulelor. Fiind o enzimă reducătoare, cu specificitate redusă pentru substrat, tioredoxin-reductaza contribuie la homeostazia redox și este implicată în prevenirea și ameliorarea dereglărilor provocate de stresul oxidativ generat de peroxidul de hidrogen.

Iodotironin deiodinazele – conțin seleniu sub formă de selenocisteină și au trei izoforme (DI 1, DI 2, DI 3). Ele catalizează mono-deiodinarea-5’5 a tiroxinei prohormon (T4) în hormonul tiroidian activ 3,3’5-triiodotironin (T3) și conversia rezervei inactive de T3 în 3- 3’diiodotironină.

1.4. Necesarul zilnic de seleniu pentru organismul uman

Formele cele mai cunoscute de seleniul sunt cele anorganice, selenat și selenit și organice, selenometionină și selenocisteină. Ambele forme sunt surse alimentare de seleniu. Solurile conțin seleniți și selenați, pe care plantele le acumulează și le convertesc în forme organice, în special selenocisteină și selenometionină și derivații metilici ai acestora.

Departamentul American al Sănătății (U.S. Department of Health. Human Services. National Institutes of Health. Office of Dietary Supplements) recomandă următoarele cantități necesare de seleniu, în funcție de gen și vârstă:

DZR – doza zilnică recomandată, reprezintă cantitatea medie zilnică de seleniu suficientă pentru a asigura cerințele nutriționale ale aproape tuturor (97% -98%) persoanelor sănătoase.

Doza Zilnică Recomandată de seleniu, după vârstă și gen:

Directiva Uniunii Europene 100-2008 recomandă ca DZR să fie 55 micrograme de seleniu.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) – DZR pentru seleniu este de la 70 micrograme /zi la 350 micrograme /zi.

În țara noastră se aplică recomandările Uniunii Europene, respectiv DZR de 55 µg de seleniu.

CAPITOLUL II. SURSE VEGETALE ȘI ANIMALE BOGATE IN SELENIU. SUPLIMENTE CU SELENIU

2.1. Surse de seleniu, vegetale și animale

Alimentele marine, peștele și carnea sunt surse alimentare bogate de seleniu. Pe lângă acestea, surse importante de seleniu sunt și cerealele, algele marine, produsele lactate, ouăle.

Cantitatea de seleniu prezentă în alimente pe bază de plante este dependentă, în mare măsură, de cantitatea de seleniu din sol, de pH-ul solului, de materia organică din sol, cât și de forma în care seleniu se găsește în sol.

Animalele ierbivore consumă plantele, și atunci și cantitatea de seleniu din produsele de origine animală variază foarte mult după zonele geografice, dar la nivel mai redus, deoarece la animale concentrația tisulară de seleniu este menținută între anumite limite prin mecanisme homeostatice.

*DV = Valoarea zilnică. Consumul recomandat de FDA. DV de seleniu este de 70 de micrograme (mcg).Procent DV (% DV) enumerate în tabel indică procentul de DV prevăzut într-o singură porție.

Concentrațiile de seleniu din diverse alimente, de nazură vegetală sau animal diferă mult în funcție de zona geografică.

Într-un studiu realizat în Grecia, s-a determinat concentrația de seleniu în mai multe alimente achiziționate:

Semințe de susan – 783.1 ng/g

Pește – 246 ng/g

Legume – 162,5 ng/g

Ouă – 123 ng/g

Pâine – 91,9 ng/g

Carne – 71,7 ng/g

Brânză – 69,8 ng/g

Iaurt – 23,6 ng/g

Alune – 18,6 ng/g

Lapte – 15,4 ng/g

Fructe – 3,4 ng/g

Autorii studiului au estimat, ținând cont de consumul zilnic de alimente, că, în medie se obțin, din dietă, circa 39,3 µg de seleniu.

În multe alte zone geografice s-au realizat astfel de studii cu scopul de a evidenția concentrațiile de seleniu din diversele alimente de pe piața respectivă și pentru a estima consumul zilnic al populației. Acest aspect este foarte important, deoarece și deficiența și supradozarea cu seleniu are consecințe grave asupra sănătății. Așa este și studiul realizat în Arabia Saudită, similar cu cel grecesc. Acest studiu a fost efectuat pentru a crea o bază de date cu compușii seleniului și concentrația lor din produse alimentare reprezentative in dieta din Arabia Saudită pentru a estima aportul alimentar de seleniu în populația acestei țări. Rezultatele obținute, în medie, au fost:

Carne – 0.216–0.658 μg/g

Ouă – 0.226 μg/g

Cereal și produse derivate – 0.043–0.165 μg/g

Legume și fructe – 0.001–0.067 μg/g

Rezultatele obținute au arătat că aportul zilnic de seleniu este între 75.00 și 121.65 μg/persoană / zi.

Comparând cu rezultatele obținute în Grecia, se observă că aportul de seleniu din alimente este mult mai mare în Arabia Saudită, nefiind indicată suplimentarea dietei, în timp ce persoanele din Grecia au un aport insuficient și necesită administrarea suplimentară de seleniu.

Conținutul de seleniu din plante prezintă variații foarte mari iar acest aspect este explicat de mulțimea de factori care îl influențează:

Nivelul de seleniu din sol

Biodisponibilitatea seleniului din sol pentru plante, care depinde de forma chimică și de parametriii fizico-chimici ai solului, umiditate, temperatură, conținut de sulf. Se+6 se absoarbe mai bine în plante, decât Se+4.

Aminoacizii cu sulf pot fi înlocuiți de aminoacizi cu seleniu, precum selenometionină Se-Met, selenocisteină Se-Cis sau de selenocistationină, datorită similarității lor chimice. Plantele folosesc seleniul din sol pentru sinteza aminoacizilor Se-Met și Se-Cis care intră în structura proteinelor vegetale.

Folosirea de îngrășăminte cu seleniu, în mod special pentru a mări concentrația acestuia în plante

Poluarea industrială a suselor de apă și a apelor freatice

Prelucrarea prin fierbere, coacere, a alimentelor, atât vegetale cât și animale poate reduce conținutul de seleniu.

Una din plantele recunoscute pentru capacitatea lor de a acumula seleniu este broccoli. La fel se întâmplă și cu alte plante din familia Brassicaceae. Broccoli asimilează seleniul în forme metilate, preponderant ca aminoacid selenometionină.

În anul 2009, cercetătorii de la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign au studiat efectul pe care îl are broccoli îmbogățit cu seleniu asupra cobailor. Aceștia au asimilat cantități mult mai mari de produși organici ai seleniului față de cobaii care au fost hrăniți cu broccoli care nu a fost tratați cu seleniu în timpul cultivării.

Tratarea cu seleniu anorganic, în timpul cultivării, a sporit cantitatea de compuși organici ai seleniului în broccoli, așa cum s-a demonstrat și în studiul realizat în SUA: solul a fost fertilizat cu selenat de sodiu. Au fost aplicate 4 tipuri de tratament: soluții de selenat de sodium cu concentrațiile 0 mM (control) și 0,17 mM (tratament A), 0,52 mM (tratament B), și 5,2 mM (tratament C). Rezultatele au fost:

Au fost identificați 21 de aminoacizi în toate cele 4 cazuri. În cazul tratamentului C, broccoli obținut a avut cel mai mare nivel de seleniu, cei mai mulți aminoacizi liberi și un nivel foarte ridicat de glutamina.

În speciile de Brassica (varza, broccoli, rapiță) în urma hidrolizei metil-tio-glucozinolatelor se formează agliconi cu sulf care au proprietăți antitumorale. După tratarea acestor specii cu selenat de sodiu, s-au identificat metil-seleno-glucozinolatele și agliconii cu seleniu corespunzători. În studiul realizat de Matich et al, au fost identificate două selenoglucozinolate, gluco-selenorafanin în broccoli și gluco-selenonasturtin din rădăcini de rapiță furajeră. În broccoli, concentrația de seleno-glucozinolatelor este mai mare decât a compușilor similari cu sulf. Fertilizarea cu selenat de sodium a redus metil-tio-glucozinolatele și agliconii cu sulf din rădăcini, dar a mărit concentrația lor în inflorescență, frunze și chiar în tulpini. Astfel, se poate îmbunătăți compoziția plantelor din speciile Brassica, folosite atât pentru alimentația oamenilor cât și a animalelor, pentru a spori beneficiile aduse sănătății.

Ceapa și usturoiul conțin, de asemenea, cantități apreciabile de compuși ai seleniului, care depind foarte mult de sol și zona geografică din care provin. Ceapa din Arabia Saudită are 43,0±2,2 ng/g de seleniu, în Corea 52, în Grecia doar 7,3±0,05, iar în Croația 15,3±1,8. Usturoiul din Corea are 21 ng/g de seleniu, iar cel din Grecia, 13,7±0,9.

Un studiu realizat în Turcia a determinat conținutul de seleniu din usturoi și ceapă folosind spectrometria de absorbție atomică termică. Rezultatele au fost de 0.024 μg g−1 pentru ceapă și 0.015 μg g−1 pentru usturoi.

Studiile au arătat că ceapa are o mare capacitate de a absorbi seleniu din sol și de a-l transforma în compuși organici care prezintă activitate antioxidantă și chemopreventivă. Într-un studiu realizat de Universitatea Thapar din India s-a determinat posibilitatea cultivării cepei pe un sol bogat în compuși anorganici ai seleniului cu fierul, în scopul obținerii unui produs cu un conținut mai mare de seleniu. Plantele crescute pe un sol cu 25 µg/g de selenit au avut un conținut de 278,2 µg/g de seleniu, iar în cazul unei soluții de 50 µg/g de selenit, s-a obținut o concentrație de 342,8 µg/g de seleniu în ceapă, după o expunere de 30 de zile. După o expunere de 70 de zile, s-a obținut 885,4 µg/g, respectiv de 1280,8 µg/g. Rezultatele obținute au fost deosebite și încurajează plantarea cepei pe acel sol din Punjab, bogat în seleniu.

Nu doar cantitatea crescută de seleniu din plantele tratate cu seleniu este importantă, ci și natura compușilor în care se găsește acesta, deoarece biodisponibilitatea și capacitatea de asimilare a seleniului depinde de acești factori. Prin metodele speciale de analiză, prin cromatografie lichidă și spectrometrie de masă s-au făcut multe studii de identificare a compușilor cu seleniu din diferite surse. Așa s-a procedat și pentru a identifica compușii seleniului din usturoi. După extracția cu apă caldă, în soluția obținută s-au găsit următorii compuși: Se-metionină, Se-metilselenocisteină, gama-glutamil-Se-metilselenocisteină, care este cel mai abundant în usturoi. Au fost extrași acești compuși și în condițiile digestiei gastrointestinale simulate in vitro. Deoarece Se-metilselenocisteina și gama-glutamil-Se-metilselenocisteina au efecte anticarcinogenice, este foarte importantă stabilirea dispobilității acestora și a stabilității lor în timpul digestiei. De asemenea, s-a tratat usturoiul și cu salivă pentru a determina speciile de seleniu în timpul masticației. S-a constatat că, după digestia gastrică, principalul compus a devenit Se-metilselenocisteina în detrimentul gama-glutamil-Se-metilselenocisteinei. În analiza efectelor terapeutice ale acestor substanțe toate aceste informații sunt foarte importante.

Sursele vegetale cu cea mai mare concentrație de seleniu cunoscută sunt nucile braziliene. Și în cazul lor, concentrația de seleniu variază cu locația geografică. Multe studii s-au axat pe aceste determinări, astfel, într-un astfel de studiu, nucile proaspete din zona Acre-Rondonia au avut 3.06 +/- 4.01 (0.03-31.7) ppm de seleniu, iar în zona Manaus-Belem de 36.0 +/- 50.0 (1.25-512.0) ppm. Diferența este semnificativă.

Un tabel al concentrațiilor de seleniu în nuci Braziliene cojite și nedecojite, sintetizat din 8 studii, este prezentat în continuare:

*În acest țări produsele au fost cumpărate, nu obținute.

Concentrația de seleniu în nucile braziliene depinde de concentrația de seleniu din sol și de capacitatea copacului de a absorbi seleniu din sol. Acest lucru depinde de o varietate de factori, incluzând forma chimică a seleniului în diferite soluri, intensitatea și frecvența ploii, structura genetică a copacului etc (Lisk 1989; Pacheco 2007).

Lintea este un aliment deosebit de hrănitor și de apreciat în multe zone ale globului. Un studiu realizat în Canada a evidențiat concentrația mare de seleniu din linte cât și variația sa în funcție de genotip și de sol. Conținutul de seleniu a variat între 425 și 673 µg/g, deci 100 g de linte uscată furnizează circa 77-122% din doza zilnică recomandată de seleniu. Peste 70% din compușii de seleniu a fost reprezentat de selenometionină (Se-Met), un procent mai mic de seleniu anorganic (<20%) și cantități foarte mici ca selenocisteină ​​(Se-Cis). Solurile unde s-a făcut cultura de linte erau bogate în Se (37-301 microg kg (-1).

O metodă, folosită foarte mult, în ultima perioadă, este aceea de administrare a suplimentelor de seleniu în forma drojdiei de bere îmbogățită cu seleniu. Compușii organici ai seleniului au o biodisponibilitate mai mare decât cei anorganici. În condiții adecvate, drojdiile sunt capabile de a acumula cantități mari de oligoelemente, cum este seleniu, și includerea acestora în compuși organici. S-a constatat că introducerea unei soluții dintr-o sare de seleniu, ca o componentă a mediului de cultură pentru drojdii, duce la acumulări substanțiale de seleniu în formă organică. Utilizarea unui mediu de cultură suplimentat cu 30 microg/ml de selenit de sodiu selenit a avut ca rezultat o concentrație de circa 1200-1400 microg seleniu/g de drojdie uscată (Saccharomyces cerevisiae).

2.2. Suplimente alimentare cu seleniu

Suplimentele nutritive sunt destinate susținerii necesităților crescute în principii nutritive, minerale și vitamine, în special pentru acele persoane supuse eforturilor intense de natură fizică sau mentală, fumătorilor, celor cu probleme de absorbție sau cu o dietă deficitară, copiilor în creștere, femeilor gravide sau celor care alăptează sau chiar în cazul unor afecțiuni.

Seleniu s-a dovedit a fi, nu doar un puternic antioxidant, capabil să înlăture efectele nocive ale radicalilor liberi din organism ci și eficient în cazuri de dereglări ale tiroidei și în afecțiuni tumorale.

Pe piața din România și din străinătate sunt prezente numeroase suplimente alimentare cu seleniu, majoritatea având o bază organică.

Prezentăm în continuare câteva din cele mai cunoscute astfel de suplimente cu seleniu:

Majoritatea suplimentelor alimentare de pe piața din România au la bază forme organice, în special din drojdia-de-bere îmbogățită. Pe lângă formele simple, având ca și ingredient activ doar seleniu, există și produse mai complexe, în care seleniu este asociat și cu alte minerale, cum ar fi zinc, calciu sau vitamine, cum sunt vitaminele C și E. În unele produse este asociat cu alge marine, bogate și ele în seleniu, cum ar fi spirulina sau alga Afa.

Cea mai mare parte a suplimentelor comercializate sunt ușor asimilabile fiind într-o formă organică.

Majoritatea au în comun aceleași indicații și efecte ale seleniului:

Protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ

Funcționarea normală a sistemului imunitar

Funcționarea normală a glandei tiroide

Spermatogeneza normală

Menținerea sănătății părului și a unghiilor.

Doar câteva dintre ele avertizează însă în privința pericolului supradozării.

CAPITOLUL 3. BIODISPONIBILITATEA SELENIULUI

Informații privind biodisponibilitatea seleniului din diversele forme în care este prezent în alimente și suplimente sunt esențiale atât pentru a evalua corect cantitatea de seleniu asimilată de organism cât și pentru a îmbunătăți calitatea acestora. De asemenea, este foarte importantă evaluarea corectă a dozei administrate și a celei asimilate pentru a preveni atât sub-administrarea cât și supra-administrarea, cu consecințe asupra sănătății organismului.

Formele chimice ale seleniului, anorganice sau organice sunt assimilate diferit de către organism.

Date științifice mai vechi, din 1991, Dietary Reference Values din Marea Britanie, au estimat că seleniul din dietă este absorbit în proporție de 55-65%. EFSA (European Scientific Committee for Food) a apreciat ca toate formele de seleniu din suplimente sunt bine absobite. Un raport EFSA din anul 2000 a precizat următoarele date: 90% din selenometionină este absorbită, selenatul este absobit 100% dar o fracție importantă este eliminată prin urină, doar 50% din selenit este absorbit dar este mai bine reținut în organism decât selenatul.

Metabolismul seleniului în organism decurge diferit în funcție de formele anorganice sau organice. Nu au fost elucidate complet căile metabolice dar se știe că în formele de selenit și selenat, este foarte bine absorbit în organism, dar este mult mai puțin păstrat, față de formele organice, cum sunt selenometionina sau selenocisteina.

Selenometionina, selenocisteina, selenatul și selenitul ajung în plasma de unde pot fi folosite pentru sinteza selenoproteinelor sau excretate prin urină sub forma unui seleno-zaharid. Selenometionina poate fi inclusă direct în proteine prin înlocuirea metioninei.

Seleniții și selenații sunt absorbiți mai întâi în timpul digestiei intestinale (în duoden), în timp ce seleniul organic (selenometionina) este absorbită mai târziu (la nivelul ileon-ului), unde se face absorbția peptidelor cu lanțuri moleculare mici.

Transportul seleniului în plasmă se face în mod nespecific, fiind legat în pricipal de globulinele a și b și de albumină. Seleniul este depozitat în mușchii scheletici, în ficat și în rinichi. Eliminarea seleniului se face preponderant pe cale urinară (circa 60%), 35% prin materiile fecale, și restul prin transpirație.

O cale separată are compusul organic, c-glutamilmetil-selenocisteină, găsit în speciile de Brassica și Allium. Este mai întâi convertit la Se-metilselenocisteină ​​și apoi aceasta este transformată, de b-liază, în metilselenol, care este în primul rând excretat prin respirație și urină, dar poate fi transformat, de asemenea, și în seleniură de hidrogen.

Seleniu are o bună absorbție dar aceasta depinde nu doar de forma chimică a seleniului ci și de sursa din care provine, vegetală sau animală, de probleme de sănătate ale persoanei, de procesul de digestie etc.

CAPITOLUL IV. EFECTELE BIOLOGICE ALE SELENIULUI ASUPRA SĂNĂTAȚII

4.1. Efectul antioxidant 

Seleniu este un element esențial cu rol foarte important în organism. Selenoproteinele au proprietăți antioxidante și protejează celulele și țesuturile împotriva stresului oxidativ indus de speciile de oxigen reactive și de speciile reactive de azot. Pentru sinteza selenoproteinelor este necesar aminoacidul selenocisteină. S-au descoperit circa 30 de selenoproteine. Seleniul este un component important în enzimele antioxidante, cum sunt glutation peroxidaza (GPx), tioredoxin reductaza (TrxR) și iodotironin deiodinaza (IDD).

Structura moleculară a selenocisteinei este analoagă cu cea a cisteinei, în care un atom de sulf a fost înlocuit cu unul de seleniu. Ambele forme de seleniu, organice, selenocisteină, selenometionină și anorganice, selenit și selenat, sunt metabolizate în organism în diferiți metaboliți ai seleniului. În timpul acestor procese metabolice este foarte importantă formarea seleniurii de hidrogen, H2Se, din selenit, după reacția de cuplare a glutationului prin intermediul selenodiglutationului și glutation selenopersulfidei. H2Se este apoi metabolizat și implicat în formarea de metilselenol și dimetilselenidă, care sunt eliminate prin transpirație sau respirație. Seleniul este excretat în urină ca ion trimetilselenoniu sau compuși selenoglucidici. H2Se poate fi folosit ca și substrat pentru biosinteza selenocisteinei.

Selenoenzimele care au o activitate antioxidantă puternică includ 6 grupuri de glutation peroxidaze GPx – GPx1, GPx3, GPx4, GPx5 și GPx6. Acestea joacă un rol important în protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ determinat de superoxizi, peroxid de hidrogen, radicali hidroxil, oxid nitric și peroxinitriți. Tioredoxin reductazele sunt enzime antioxidante care reduc peroxidul de hidrogen prin intermediul tioredoxinei.

Cercetări recente sugerează că selenoproteina P joacă un rol important în sistemul de apărare a organismului împotriva radicalilor liberi.

Numeroase studii științifice au evidențiat și demonstrat capacitatea antioxidantă a compușilor cu seleniu:

Stresul oxidativ joacă un rol esențial în declanșarea a numeroase afecțiuni, așa cum sunt și bolile cronice ale rinichilor. În cadrul acestora, pentru metabolizarea speciilor reactive ale oxigenului (clasă de radicali liberi), este foarte importantă enzima glutation perioxidaza. Această enzimă plasmatică este sintetizată în rinichi și necesită seleniu ca și cofactor. S-a constatat, la pacienții cu afecțiuni renale cronice, și în special la cei supuși hemodializei, un nivel scăzut de glutation peroxidază și de seleniu. Suplimentarea cu Se la acești pacienți a dus la creșteri ale enzimei glutation peroxidazei, probabil din țesutul renal rezidual.

Un alt studiu legat de acealași aspect, seleniu și bolnavii renali cronici care fac dializă, a fost investigat și în studiul: Antioxidant status in patients on chronic hemodialysis therapy: impact of parenteral selenium supplementation. Dovezile clinice au arătat că sistemul de protecție antioxidantă din organism este compromis la pacienții cu afecțiuni renale ce necesită dializă. Unul din factorii care contribuie la reducerea capacității antioxidante este deficiența de seleniu.

Studiul clinic a inclus 12 pacienți, 6 bărbați și 6 femei, cu vârsta medie de 58 de ani și care făceau hemodializă cronică de cel puțin 5 luni. Aceștia au primit intravenos, zilnic 400 mg de seleniu (selenit de sodiu), de 3 ori pe săptămână, după fiecare ședință de hemodializă, timp de 8 săptămâni. S-au efectuat teste sanguine la începutul studiului, din 2 în 2 saptămâni, în timpul tratamentului și la 4 săptămâni după finalizare. Au fost evaluate nivelurile de seleniu și α-tocoferol în plasmă și eritrocite, retinol și acid ascorbic în plasmă, nivelul de glutation, activitatea enzimelor glutation peroxidaza (GSP-Px), superoxide dismutaza și catalaza. De asemeni s-a măsurat nivelul de malondialdehidă din plasmă. S-a constatat că, la pacienții hemodializați, seleniul, glutationul și activitatea glutation peroxidazei erau foarte scăzute. Suplimentarea cu seleniu a determinat o îmbunătățire a stării pacienților cât și creșterea nivelului de seleniu în plasmp și eritrocite și a activității GSP-Px în eritrocite. Nivelul de α-tocoferol a crescut în eritrocite. De asemeni malondialdehida a scăzut, arătând o scăderea a nivelului de radicali liberi din plasma. Seleniu a demonstrat capacitate oxidantă și pare să fie o bună soluție pentru pacienții cu terapie hemodializa cronica.

Și în alte afecțiuni se constată un nivel ridicat al stresului oxidativ. În acest sens, studiul clinic Association between plasma selenium and glutathione peroxidase levels and severity of diabetic nephropathy in patients with type two diabetes mellitus. Stresul oxidativ este implicat în patogeneza nefropatiei diabetice. Seleniul și enzimele antioxidante, cum este glutation peroxidaza (GPx), joacă un rol important în complicațiile provocate de diabet. Studiul și-a propus evidențierea legăturii dintre seleniu plasmatic și activitatea GPx și nefropatia severă diabetică.

S-au măsurat concentrațiile plasmatice ale celor doi parametru la pacienți cu diabet de tipul II, fără microalbuminurie (grup 1), prezentând microalbuminurie (grup 2), macroalbuminurie (grup 3) și grupul de control cu persoane sănătoase (grup 4). S-a constatat că nivelul de seleniu din plasma și activitatea GPx au fost cu atât mai scăzute cu cât stadiul bolii era mai avansat, cel mai scăzut nivel fiind în grupul 3, cu macroalbuminurie.

Un studiu realizat recent a avut ca scop analizarea relației dintre nivelul sanguin al seleniului (Se-B) și nivelele stresului oxidativ și al capacității antioxidante, pe un grup de copii sănătoși. La studiul clinic au participat 337 de copii, cu vârsta medie de 8.53±1.92 ani. Copiii au fost împărțiți în 4 grupe, în funcție de valoarea concentrației de seleniu determinate: grupul I, Se-B<70μg/L; grupul II, Se-B: 70-76.9μg/L; grupul 3 cu Se-B: 77-83.9μg/L, și grupul 4 cu Se-B≥84μg/L. Pentru a evalua nivelul stresului oxidativ s-a determinat concentrația de malonildialdehidă din urină, și concentrația urinară de 8-hidroxi-2-deoxiguanozină (8-OHdg). Nivelul antioxidant total (TAS) s-a determinat din urină și s-a constatat o valoare semnificativ mai mare în grupul 4 de copii față de celelalte trei grupuri. S-a stabilit o corelație pozitivă între concentrația sanguină a seleniului, Se-B și capacitatea antioxidantă.

Stresul oxidativ și persistent provoacă distrugeri ale ADN-lui și astfel contribuie de îmbătrânirea celulară, la procesul degenerativ critic care implică ataxia-telangiectazia (ATM, denumită și sindromul Louis-Bar, este o stare patologică multisistemică complexă caracterizată prin afectare neurologică progresivă, imunodeficiență variabilă și telangiectazie oculară și cutanată), și a genei p53. Se pare că selenoproteina H (SelH), o selenoproteină nucleară, are capacitatăți antioxidante cu rol esențial în protejarea AND-lui. Studiile științifice s-au realizat atât pe linii de celule umane normale cât și pe cele afectate. S-a evaluat exprimarea β-galactozidazei, autoflorescența, inhibarea creșterii și activarea căii metabolice ATM folosind selenoproteina nucleară. SelH protejează împotriva senescenței celulare date de stresul oxidativ prin menținerea genomului (protejarea AND celular), printr-o cale biochimică ce implică ATM și p53.

Agaricus brasiliensis, cunoscuta ciupercă cu proprietăți terapeutice cunoscute și dovedite, este o sursă naturală pentru multe minerale, inclusiv pentru seleniu. În acest studiu s-au izolat, purificat și caracterizat proteinele și polizaharidele cu seleniu din Agaricus. S-a măsurat și capacitatea de eliminarea a radicalilor liberi cu radical hidroxil sau a 1,1-difenil-2-picrilhidrazil (DPPH), de către proteinele și polizaharidele izolate. În Agaricus, seleniul este prezent, în special, în formă organică, circa 81,575% din totalul de seleniu. Formele organice de seleniu sunt date de selenoproteine în proporție de 75,53%, în timp ce 12,23% sunt selenoglucide. S-au izolat proteinele AB-SePA-22 cu 4.935 µg seleniu/g și AB-SePG-22 cu 6.083 µg/g. De asemeni s-au izolat trei polizaharide cu seleniu, AB-SeP-1, AB-SeP-2, și AB-SeP-3, cu 1.911, 0.613, și respective 0.671 µg seleniu/g. Toți acești compuși organici ai seleniului au dovedit activități antioxidante bune în eliminarea radicalilor DPPH și a celor de tip hidroxil.

Și alte studii clinice s-au orientat spre determinarea capacității antioxidante a seleniului, și a altor compuși antioxidanți, la pacienți cu afecțiuni grave precum distrofia facio-scapulo-humerală (FSHD sau distrofia facio-scapulo-humerală este forma cea mai frecventă dintre toate afecțiunile musculare ereditare). Dovezile științifice au arătat că stresul oxidativ contribuie la patologia FSHD. În această situație, antioxidanții ar putea să moduleze sau să întârzie agravarea bolii. Studiul clinic a constat în administrarea de vitamina C, vitamina E, a gluconatului de zinc, și a selenometioninei, unui număr de 53 de pacienți de la spitalul universitar din Franța, într-un studiu clinic randomizat, dublu-orb, placebo-controlat. 26 de pacienți au primit 500 mg de vitamin C, 400 mg vitamna E, 25 mg de gluconat de zinc și 200 μg selenometionină, iar 27 au primit placebo. S-au evaluat parametrii 2-MWT (testul de mers 2 minute), contracția maxima voluntară, și timpul limită de rezistență a cvadricepșilor, dominantă și nondominantă (MVCQD, MVCQND, TlimQD și TlimQND) după 17 săptămâni de tratament. Parametrii secundari evaluați au fost cei ai capacității antioxidante și a markeri-lor de stres oxidativ. Rezultatele obținute au dus la concluzia că suplimentarea dietei cu vitamina E, vitamina C, zinc și seleniu nu are un efect semnificativ asupra de 2-MWT, dar îmbunătățește parametrii musculari MVCQ și TlimQ, ai ambilor cvadricepși, prin consolidarea apăraăii antioxidante și prin reducerea stresului oxidativ.

Capacitatea antioxidantă a seleniului și a enzimei glutation peroxidazei este influențată, nu doar de starea de sănătate a pacienților, ci și de dieta acestora și de tratamentele pe care le urmează. Acest aspect a fost evidențiat de un studiu clinic. Studiul a fost realizat pe 101 pacienți cu scleroză multiplă recurent-remisivă, cu vârsta între 18-58 ani, și cu un grup de control de 63 de persoane sănătoase. S-a urmărit concentrația de seleniu, activitatea glutation peroxidazei (GSP-Px) și statusul antioxidant total (TAS). S-au evaluat și obiceiurile alimentare (chestionar). S-au evidențiat diferențe semnificative între pacienții bolnavi și persoanele sănătoase:

TAS a fost de 1.03±0.37 mmol/L la pacienți și de 1.48±0.41 mmol/L la persoanele sănătoase. S-a observat o corelație importantă între concentrația de seleniu și activitatea GSH-Px.

În ceea ce privește dieta, consumul de frecvent de carne de pui, produse de panificatie, leguminoase și pește, par să crească concentrația serică de seleniu în grupul de pacienți; consumul frecvent de unt, băuturi dulci și zahăr a determinat valori mai scăzute de seleniu. S-au observat scăderi semnificative ale statusului antioxidant în serul fumătorilor și la acei pacienți care au primit medicamente imunomodulatoare comparativ cu pacienții nefumători și cei care nu luau imunomodulatori. Obiceiurile alimentare au o influență importantă asupra nivelului de seleniu. Fumatul și medicamentele imunomodulatoare influențează negative statusul antioxidant total.

Seleniul și capacitatea antioxidantă influențează ferilitatea masculină. S-a realizat un studiu care a evaluat nivele serice și seminale ale seleniului, capacitatea totală antioxidantă (TAC) și coenzima Q10 și relația cu concentrația spermei, motilitatea și morfologia acesteia la bărbăți cu infertilitate idiopatică. Studiul a fost realizat pe 59 de pacienți. Patruzeci și patru de pacienți au fost diagnosticați cu infertilitate idiopatică și au avut parametri anormali ai spermei, iar 15 subiecți au avut parametri normali spermei, cu fertilitate dovedită. Nivelul de seleniu în ser, în spermă și capacitatea antioxidantă a fost, în mod semnificativ diferită la cele două grupuri de pacienți. Nivelul de coenzimă Q10 a fost similar în ambele situații. Nivelul scăzut de seleniu, atât în ser cât și în plasma seminală poate fi un factor determinant important al parametrilor spermei anormale și al infertilității idiopatice. Măsurarea nivelurilor serice de seleniu poate ajuta la determinarea stării de nutriție și a capacității antioxidante la pacienții infertili, aspect care ar putea ajuta în alegerea acelor pacienți care au nevoie de suplimente de seleniu.

4.2.Efectul seleniului asupra glandei tiroide 

Hormonii tiroidieni controlează, direct sau indirect, multe procese legate de creștere, dezvoltare și metabolism. Apariția insuficienței tiroidiene la adulți este asociată cu o rată scăzută a metabolismului bazal, cu creșterea în greutate, stare de oboseală, rezistență scăzută la răceală, slăbiciune musculară, letargie, hipercolesterolemie, depresie și afectarea funcțiilor cognitive.

Se știe că suplimentarea adecvată cu iod și seleniu este necesară pentru o bună funcționare a tiroidei. Încorporat în aminoacidul selenocisteină, seleniu este activ în câteva selenoenzime necesare pentru buna funcționare a tiroidei. Glutation peroxidaza și tioredoxin reductaza sunt esențiale pentru protecția față de peroxidul de hidrogen care rezultă din oxidarea iodurii implicate în sinteza hormonilor tiroidieni.

S-a evidențiat o legătură directă între nivelul seleniului și volumul tiroidei, deteriorarea țesutului tiroidian și gușa specifică hipotiroidiei. La fel, incidența cancerului tiroidian este mult mai mare la populația cu niveluri serice scăzute de seleniu. Administrarea de selenit de sodiu și de selenometionină a scăzut inflamația și concentrațiile de anticorpi tiroidieni în cazul pacienților cu tiroidită autoimună.

Pe lângă aceasta, trei selenoenzime, iodotironin deiodinaze, sunt necesare pentru interconversia formelor active și inactive de hormoni tiroidieni. Combinația acestor trei enzime asigură reglarea metabolică a hormonilor tiroidieni în țesuturile specifice.

Numeroase studii științifice și clinice au fost realizate pentru a cerceta legătura și influența seleniului asupra funcțiilor tiroidei:

Concentrația de 3,3',5-triiodotironină (T3) la persoanele în vârstă este foarte scăzută, fiind atribuită, în mare parte, unor afecțiuni nontiroidiene și mai puțin vârstei, deși amândouă determină descreșterea conversiei tiroxinei (T4) la 3,3',5-triiodotironină (T3). Concentrația de T3 la oamenii în vârstă este cu 30% mai scăzută decât la subiecții sănătoși, cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani. Hipotiroidismul subclinic, definit de nivele normale de T4 și T3 cu TSH crescut, poate fi asociat cu simptome ale insuficienței tiroidiene și este prezent la 4-8,5% din populație. Un studiu clinic s-a realizat pentru a determina dacă seleniul poate limita conversia T4 la T3, la oamenii în vârstă, la care hipotiroidismul marginal este relativ întâlnit. S-a realizat pe 501 de voluntari care au fost împărțiți în 3 grupe de vârstă: 60-64 ani, 65-69 de ani și 70-74 de ani. Au primit 100, 200 sau 300 mcg de seleniu pe zi, sub formă de drojdie de bere îmbogățită cu seleniu, sau placebo, timp de 6 luni. Au fost analizate probele de sânge de la 368 de voluntari. În momentul initial, nivelul de seleniu a fost corelat cu un nivel mic de T4 liber și cu raportul de conversie T3 la T4. Dar nu s-au constatat alte efecte ale suplimentării seleniului asupra asupra conversiei T4 la T3.

Un studiu despre efectele iodului și ale seleniului asupra funcționării tiroidei a fost efectuat asupra persoanelor în vârstă din Noua Zeelandă. Persoanele din această zonă geografică au nivelele de seleniu și iod ușor scăzute. Acest studiu a fost dublu orb, randomizat, placebo-controlat și a fost realizat pe 100 de voluntary, cu vârsta între 60-80 ani. Ei au primit 100 µg de seleniu pe zi în forma de I-selenometionină, 80 µg de iod, 100 µg de seleniu + 80 µg de iod, sau placebo, timp de 3 luni. Au fost măsurate hormonul de stimulare tiroidiană (TSH), triiodotironina liberă (T3), tiroxina liberă (T4), tiroglobulina, seleniul plasmatic, activitatea serică a glutation peroxidazei (GPx), concentrația urinară de iod. Seleniu plasmatic și activitatea GPx a crescut la grupurile care au primit seleniu sau seleniu cu iod, față de grupul placebo. Tiroglobulină a scăzut cu 24% în grupul care a primit iod și cu 13% la grupul cu seleniu și iod față de grupul placebo. Tratamentul nu a afectat semnificativ TSH, T3 liber, T4 liber sau raportul T3 la T4. Suplimentarea cu seleniu a îmbunătățit activitatea GPx dar nu a modificat statusul hormonului tiroidian la persoanele în vârstă supuse studiului. Suplimentarea cu ion a atenuat deficitul de iod și a scăzut concentrația crescută de tiroglobulină. Nu a fost observată o acțiune sinergică a iodului și a seleniului.

Foarte importante sunt studiile privind efectul suplimentării cu seleniu făcute pe persoanele care au diferite afecțiuni tiroidiene. Astfel, un studiu de lungă durată, 9 luni, a fost efectuat pe pacienți cu tiroidită autoimună. S-au folosite doze variabile de L-selenometionină, 200/100 microg/zi. Studiul a avut loc în trei etape: etapa 1: 88 de femei cu tiroidită autoimună, cu vârsta medie de 40,1+/- 13.3 ani, au fost împărțite în două grupe în funcție de nivele inițiale ale TSH (hormone de stimulare tiroidiană) seric, de concentrațiile de anticorpi ai tiroid peroxidazei (TPOAb) și după vârstă. Toate pacientele au primit L-tiroxină pentru a menține nivelul seric al TSH mai mic sau egal cu 2 mIU/l. Grupul S2 (48 de paciente, TPOAb mediu de 803.9 +/- 483.8 UI/ml) a primit 200 µg de L-selenometionină pe zi, oral, pentru 3 luni. Grupul C (40 de pacienți, TPOAb mediu de 770.3 +/- 406.2 UI/ml) a primit placebo. Etapa a 2-a, 40 de voluntare din grupa S2 au fost randomizate în două grupuri de vârstă și TPOAb-potrivite. Grupul S22 (20 de paciente) a continuat să ia L-selenometionină 200 microg/zi, în timp ce altele (grupa S21) au redus doza la 100 microg/zi. În etapa a 3-a, 12 paciente din grupul S22 (grupul S222) au continuat să ia 200 microg/zi de L-selenometionină, în timp ce 12 paciente din grupul S21 (S212) au mărit doza la 200 microg/zi.

Nivelul seric al anticorpilor TPOAb a crescut semnificativ în grupul S21 (38,1%). O scădere semnificativă a anticorpilor tiroglobulinei s-a observant doar în grupul S2 (5,2%). Substituirea L-selenometionină suprimă concentrațiile serice ale TPOAb la pacientele cu tiroidită autoimună, dar suprimarea necesită doze mai mari de 100 microg/zi, care este suficientă pentru a maximiza activitățile glutation peroxidazei. Rata suprimării scade cu timpul.

4.Un alt studiu clinic a analizat efectul suplimentării seleniului asupra nivelelor serice ale anticorpilor antiTPO și asupra ecogenității tiroidei la pacienții cu autoimunitate tiroidiană, evaluând răspunsul în subgrupuri cu diferite genotipuri GPx1. 55 de pacienți cu tiroidită autoimună au primit 200 μg de selenometionină pe zi, sau placebo, timp de 3 luni. Evaluările au presupus măsurarea genotipului inițial GPx1, nivelului de seleniu plasmatic, activitatea GPx1 în eritrocite, nivelul antiTPO inițial și ecogenitatea tiroidei, la 3 și la 6 luni. În grupul care a primit selenometionină, s-a observat creșterea nivelului plasmatic al seleniului și activitatea GPx1 în eritrocite, similară la pacienții cu diferite genotiăuri GPx1. În ansamblu, la pacienții care au primit selenometionină s-a constat scăderea nivelului de anticorpi antiTPO cu 5% după 3 luni și cu 20% după 6 luni de tratament. Analiza de subgrup a arătat că pacienții cu diferite genotipuri GPx1 au prezentat răspunsuri comparabile ale nivelurilor antiTPO și ale ecogenității la pacienții tratate cu seleniu. În concluzie, suplimentarea cu seleniu descrește nivelul de anticorpi antiTPO la pacienții cu tiroidită autoimună, cu răspunsuri similare printre pacienții cu diferite genotipuri GPX1.

5. S-a demonstrat, în multe studii clinice, legătura dintre nivelul plasmatic al seleniului și diverse afecțiuni tiroidiene. Așa este și studiul realizat pe femei gravide care au hipertiroidism. Glanda tiroidă are cea mai mare concentrație de seleniu per unitate de greutate dintre toate țesuturile. Obiectivele acestui studiu a fost de a evalua nivelul de seleniu plasmatic la femeile gravide cu hipertiroidism și de a analiza legătura dintre concentrațiile plasmatice materne ale seleniului și nivelurile hormonilor tiroidieni. Studiul s-a realizat pe 107 femei gravide, grupul 1 cu 70 de femei gravide sănătoase și grupul 2 cu 37 de femei gravide cu hipertiroidism. Nivelele plasmatice de triiodotironină liberă (fT3) și tiroxină liberă (fT4) au fost în mod semnificativ mai mari la grupul 2, iar hormonul de stimulare tiroidiană plasmatic (TSH) și nivele de seleniu a fost semnificativ mai scăzut la grupul 2 față de grupul 1. S-a observat o corelație pozitivă între seleniu și nivelul fT4 în grupul 1, și între seleniu și TSH în grupul 2. Scăderea nivelului seric al seleniului antioxidant la femeile gravide cu hipertiroidism comparativ cu femeile gravide sănătoase, susține ipoteza conform căreia hipertiroidismul este asociat cu scăderea răspunsului antioxidant.

6. În zonele geografice cu deficiență mare de seleniu s-a observat o incidență mare a tiroiditelor și o scădere a activității enzimei glutation peroxidazei din celulele tiroidei. Un studiu realizat într-o astfel de zonă din India, orb, dublu controlat, pe 60 de pacienți cu tiroidă autoimună (în care nivelul de anticorpi anti-tiroid peroxidazei TPOAb era mai mare de 150 UI/ml). Pacienții au fost împărțiți în două grupe, unul de 30 de pacienți, a primit 200 μg de selenat de sodiu pe zi, pe cale orală, timp de 3 luni, iar ceilalți 30 au primit placebo. Toți pacienții cu hipotiroidism au primit și l-tiroxină. Concentrația medie de anticorpi TPOAb a scăzut semnificativ, cu 49,5%, în grupul tratat comparativ cu seleniu față de 10,1% în grupul tratat cu placebo. Suplimentarea cu seleniu a avut un impact important asupra acțiunii inflamatorii din tiroidita autoimună.

7. Nivelul scăzut de seleniu este asociat cu diferite tipuri de cancer tirodian. Un studiu pe acest subiect a fost realizat într-o zonă cu nivel scăzut de seleniu. S-a evaluat și concentrația de 25-hidroxi-vitamină D. Studiul a fost realizat pe 65 de pacienți eurotiroidieni care erau programați pentru tiroidectomie având cancer tiroidian, aveau suspiciune de cancer tiroidian, sau boala nodulară. S-au evaluat nivelele de tireotropină (TSH), tiroxină liberă, triiodotironină totală, seleniu și 25-hidroxivitamină D.

Probele au fost analizate pentru tireotropină (TSH), tiroxină libera, triiodotironină totală, seleniu și nivelul de hidroxivitamină D. Deși concentrațiile de seleniu nu au fost semnificativ mai mici la pacienții cu cancer tiroidian, concentrațiile serice de seleniu au fost invers corelate cu stadiul bolii. Concentrațiile TSH au fost semnificativ mai mari la pacienții cu cancer tiroidian, și au fost corelate pozitiv cu numărul de ganglioni limfatici implicați și stadiul bolii.

Acesta sugerează o posibilă asociere între concentrațiile de seleniu și stadiul cancerului tiroidian. Sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma acest aspect și pentru a evidenția dacă există cauzalitate, se presupune că concentrațiile de seleniu ar influența dezvoltarea cancerului tiroidian printr-un mecanism independent de cea a TSH.

8. Seleniu joacă un rol important în metabolismul hormonilor tiroidieni, dar și în urmările lipsei de iod. Într-un studiu realizat în Pakistan, s-a evaluat nivelul de seleniu și iod în probele biologice (ser și urină) la 160 de bărbați cu gușă (GMPs) și 195 de femei cu gușă (GFAs). Efectele suplimentării cu seleniu (200 µg pe zi) și iod (100-125 µg) a fost evaluat după 6 luni. Același tratament s-a realizat și cu un grup de control, 440 de persoane, fără gușă.

Concentrația serică medie de seleniu a fost semnificativ mai scăzută, în timp ce concentrația urinară a fost mai ridicată în grupurile GMPs și GFPs față de grupul de control. Nivelele de iod, triiodotironină și tiroxină la pacienții cu gușă, de ambele sexe, au fost mai scăzute față de grupul de control. Nivele ridicate de hormon de stimulare tiroidiană a fost observat la pacienții cu gușă. Seleniu din mediile biologice al pacienților hipotiroidieni poate juca un rol important în determinarea severității hipotiroidismului asociat cu lipsa de iod.

9. Obiectivul unui alt studiu clinic a fost de a cerceta legătura dintre concentrația serică a seleniului și volumul tiroidei, precum și asocierea dintre concentrația serică a seleniului și riscul dezvoltării unei glande tiroide mărite, la pacienți dintr-o zonă cu deficit de iod ușoară, înainte și după a fost suplimentată dieta cu iod. Un alt obiectiv a fost de a examina legătura dintre concentrația de seleniu seric și prevalența de noduli tiroidieni. Au fost, mai precis, două studii transversale, care au avut loc, în perioada 1997-1998 pe 405 pacienți, și în 2004-2005 pe 400 de pacienți. S-a măsurat concentrația serică de seleniu și de iod urinar, iar glanda tiroidă a fost examinată prin ultrasonografie. Concentrația serică de seleniu a fost asociată în mod semnificativ, negativ, cu volumul tiroidei, iar un nivel scăzut de seleniu a crescut în mod semnificativ riscul de mărire a tiroidei. De asemeni, a crescut riscul de dezvoltare de noduli tiroidieni multipli.

4.3. Efectul seleniului asupra celulelor tumorale

În ultima perioadă se recomandă, tot mai des, suplimentarea dietei cu seleniu în cazul pacienților care au diferite forme de cancer, recomandare bazată pe caracterul antioxidant al seleniului.

Multe studii epidemiologice au arătat că nivelul scăzut de seleniu plasmatic reprezintă un risc crescut de apariție și dezvoltare a tumorilor. A fost dovedită legătura dintre nivelul scăzut de seleniu plasmatic și cancerul tiroidian, cu apariția unor leziuni pre-canceroase bucale, cu cancerul de colon, sân, prostată sau cu cel pulmonar sau gastric.

Seleniul acționează pro-oxidativ și reduce astfel inflamația și antioxidant prin includerea în selenoenzime antioxidante.

Din aceste motive și datorită incidenței foarte ridicate a cancerului în întreaga lume, foarte multe studii au căutat să descifreze rolul seleniului în prevenirea și tratarea cancerului și mecanismul lui de acțiune:

Există studii care au demonstrat eficiența usturoiului îmbogățit în seleniu în prevenirea cancerului. Această acțiune depinde de prezența seleniului. A fost preparat un extract apos cu 43 µg de seleniu/ml prin liofilizarea pulberii de usturoi îmbogățit cu seleniu. Activitatea acestuia a fost evaluată într-o cultură de celule mamare epiteliale transformate pentru a evidenția efectul asupra morfologiei celulare, creșterii celulare, progresului ciclului celular și asupra inducerii unor leziuni simple sau duble ireparabile în ADN. Comparația s-a făcut cu un preparat din usturoi obișnuit. Tratamentul cu extractul din usturoi îmbogățit în seleniu a inhibat creșterea celulelor canceroase, oprirea ciclului celular în faza GI și inducerea apoptozei ADN. Aceste efecte au fost determinate de Se-metilselenocisteină. Selenitul a indus blocajul ciclului celular în faza S/G2-M și o creștere semnificativă a leziunilor simple ale moleculelor de ADN, asociate cu suprimarea creșterii celulare. Extractul de usturoi îmbogățit cu seleniu, în special prin Se-metilselenocisteină, poate inhiba tumorogeneza prin suprimarea proliferării celulare și reducerea supraviețuirii celulelor abia transformate.

Eficiența unui tratament cu seleniu legat de anticorpi monoclonali în cancerul de sân a fost dovedită recent. Anticorpii monoclonali sunt anticorpi identici care au aceeași specificitate pentru un anumit antigen. Ei sunt folosiți, de circa 31 de ani, cu rezultate din ce în ce mai bune, în terapia cancerului. Există deja 6 medicamente anticancerigene bazate pe acești anticorpi care se folosesc pentru diferite tipuri de cancer: rituximab, trastuzumab, bevacizumab, alemtuzumab, cetuximab, panitumumab.

Trastuzumabul s-a dovedit eficient în tratarea cancerului de sân rezistent la tratamentul obișnuit. Acești anticorpi blochează activitatea unui receptor specific din celule, numit HER-2 care este responsabil pentru proliferarea celulelor canceroase. Circa 20% dintre pacientele cu cancer de sân au o cantitate mare din acest receptor HER-2. Deși acest tratament are o eficiență ridicată, există și pacienți care prezintă rezistență la aceste medicamente, care nu au un răspuns pozitiv. S-a descoperit recent că tratamentul cu astfel de anticorpi monoclonali la care s-a atașat și seleniu distruge în mod eficient celulele canceroase la un pacient care nu a răspuns la chimioterapie. Seleniu este folosit în multe aplicații medicale tocmai pentru că are proprietatea de a schimba profilul farmacologic al unui medicament. Studiul a fost realizat la Universitatea Tech din Texas. De altfel, se cunoaște rolul important al seleniului în organismul uman. Conform enciclopediei medicale americane digitale Medline, seleniul este un mineral necesar organismului nostru în cantități mici pentru sinteza unor enzime antioxidante. El poate ajuta organismul pentru previnerea anumitor tipuri de cancer și a bolilor cardiovasculare și este util în protejarea organismului față de metalele grele și alte substanțe toxice.

Deși mai sunt necesare studii aprofundate pentru a confirma aceste prime observații legate de eficiența tratamentului cu seleniu legat de anticorpi monoclonali în cancerul de sân, rezultatele obținute până acum sunt încurajatoare și oferă speranță pentru obținerea unor terapii anticancerigene novative.

Medicamentele folosite în chemoterapie au o specificitate scăzută, atacă celule tumorale, și de asemenea lezează țesuturile sănătoase. Seleniu prezintă funcții imunomodulatoare și antitumorale. Un studiu clinic a cercetat efectele seleniului asupra calității vieții pacienților tratați cu medicamente chemoterapice în tratarea leucemiei și limfoamelor și a tumorilor solide. Un studiu dublu orb, randomizat, încrucișat a evaluat calitatea vieții, funcțiile renale și hepatice. În cazul pacienților cu limfom nu s-au observat schimbări semnificative. Dar la cei cu tumori solide, după 30 de zile, oboseala și greața s-au diminuat semnificativ. După 1 an de suplimentare cu seleniu, o scădere mai notabilă a punctajelor privind oboseală și greață a putut fi observată în grupul cu tumori solide. Funcția renală, precum și funcția hepatică s-a îmbunătățit după suplimentarea cu seleniu comparativ cu grupul placebo la pacienți cu limfoame și tumori solide, mai intens în grupul cu limfoame. Suplimentarea cu seleniu a dus la reducerea efectelor secundare chimioterapiei la pacienții cu cancer, în special prin îmbunătățirea calității vieții, adică ameliorarea oboselii și a greții. Funcțiile renale și hepatice s-au îmbunătățit.

În unele studii clinice s-a evaluat efectul pe care chemo- și radio- terapia l-au avut asupra concentrației de elemente și asupra activității antioxidante. Un astfel de studiu s-a realizat pe 104 paciente cu cancer cervical. S-au măsurat nivelele de seleniu, zinc, cupru și activitatea enzimatică antioxidantă în ser, înainte și după tratament. Scăderea nivelurilor de elemente serice, a activității glutation peroxidazei și a capacității antioxidante totale, și creșterea malondialdehidei, a glutation reductazei a fost observată la pacientele cu cancer de col uterin, comparativ cu grupul de control cu paciente sănătoase. Concentrația serică crescută de Se și Zn a fost observată la pacientele tratate cu chimioterapie. Simultan a existat o creștere semnificativă, a activității glutation peroxidazei și capacității antioxidante totală și scăderii semnificative a nivelurilor de dialdehidă malonică și glutation reductaza în serul pacientelor tratate cu chimioterapie, comparativ cu pacientele tratate cu radioterapie. Rezultatele au dmonstrat că tratamentul chemoterapic a avut ca efect creșterea nivelelor de seleniu, zinc și cupru și a activității antioxidante serice la pacintele cu cancer uterin.

Seleniu influențează distrugerea radiogenică a colagenului și gradul de maturare a colagenului din țesut de la pacienții cu carcinom oral cu celule scuamoase, stadiul III, care fac terapie cu iradiere. În studiu au intrat 4 grupuri: grupul I cu persoane sănătoase, grupul II cu 20 de pacienți cu carcinoma oral netratat, 10 pacienți care au făcut radioterapie grupul IIa, și grupul IIb pacienți care au făcut radioterapie și au primit și seleniu suplimentar. Metodele de evaluare spectrofotometrice și de luminiscență spectrală au arătat o îmbunătățire a stării de maturare a colagenului. Grupul IIb a prezentat o descreștere a fragmentelor de colagen. Schimbări morfologice semnificative au fost observate tot la grupul care a primit seleniu. Frecvența micro nucleilor, a scăzut în grupul care făcea radioterapie, comparativ cu cei netratați. O scădere mult mai mare a fost observată în grupul care primea și seleniu.

Un alt studiu clinic și-a propus stabilirea corelației dintre cancerul gastric și nivelele serice de seleniu și zinc. Măsurătorile s-au făcut pe 74 de pacienți cu cancer gastric care au fost supuși unei gastrectomii. 53 de pacienți erau bărbați. Valorile medii ale seleniului și zincului seric a fost de 118.7±33.1 ug/L și respectiv 72.2±24.3 ug/dl. Șapte pacienți (9,5%) au avut un nivel scăzut de seleniu, și 33 de pacienți (44,6%) au avut niveluri scăzute de zinc. Nivelul seric al seleniului a fost de 99,1 ± 31,8 ug/L în lotul cu cancer cardia (10 cazuri) și 121,8 ± 32,4 ug/L în lotul cancer non-cardia (64 de cazuri). În funcție de tipul de cancer, nivelul de zinc a fost de 78.7±29.6 ug/dl în cancerul gastric incipient (33 pacienți) și 66.9±17.8 ug/dl (41 de pacienți) în cancerul gastric avansat. Nivelul de seleniu a fost corelat cu localizarea cancerului gastric. Nivelul seric de zinc a fost mai mic în cancerul gastric avansat.

4.4. Efectul seleniului asupra capacităților cognitive

Se știe că seleniul încetinește procesele degenerative specifice vârstei înaintate datorită efectelor sale antioxidante. Într-un studiu clinic s-a apreciat efectul consumului de nuci braziliene (foarte bogate în seleniu), asupra performanțelor cognitive ale pacienților în vârstă cu probleme cognitive medii.

Studiul clinic a fost realizat pe 31 de pacienți cu probleme cognitive medii care au fost împărțiți în două grupe: grup de control, și grupul de studiu, care a consumat zilnic nuci braziliene (circa 288.75 µg/zi) timp de 6 luni. S-au măsurat concentrația de seleniu, activitatea enzimei glutation peroxidazei în eritrocite, capacitatea de absorbție a radicalului oxigen, și malondialdehida. Funcțiile cognitive au fost apreciate cu bateria de diagnostic CERAD (folosite pentru evaluarea bolii Alzheimer). Vârsta medie a pacienților a fost de 77,7 ani iar 70% au fost femei. Nivelul de seleniu a crescut semnificativ la grupul care a consumat nuci braziliene. Activitatea enzimei GPx eritrocitare a crescut mult. După 6 luni, s-a îmbunătățit, în mod semnificativ, fluența verbală și viteza de procesare a informațiilor.

Legătura dintre nivelul de seleniu și siptomele depressive și cognitive la persoane în vârstă au fost cercetate și în alte studii clinice. Seleniul este un agent care protejează împotriva radicalilor liberi prin menținerea activității enzimatice a enzimelor antioxidante. Studiul transversal a fost realizat pe 2000 de chinezi, din mediul rural, cu vârsta mai mare sau egală cu 65 de ani. S-au evaluat rezultatele cu metode de specifice de testare a pacienților cu Alzheimer: testul CERAD, testul Token, etc. Concentrația de seleniu s-a determinat din unghii. Nivelul scăzut de seleniu este corelat cu scorurile scăzute la testele cognitive. Ținând cont că pacienții studiați au trăit toată viața în același loc, susține ipoteza că un nivel scăzut de seleniu de-a-lungul vieții este asociată cu funcții cognitive scăzute.

Lipsa de seleniu afectează dezvoltarea neurologică la mamifere. Studiul următor s-a axat pe cercetarea impactului nivelului de seleniu din timpul sarcini asupra dezvoltării copilului la vârsta de 1,5 ani. Studiul a fost realizat pe 750 de femei gravide din Bangladesh, în săptămâna 30 de sarcină. S-a determinat concentrația de seleniu din eritrocite. Mai târziu s-a evaluat dezvoltarea mentală și psihomotoare a copiilor cu Scala Bayley de dezvoltare a bebelușilor. Concentrația de seleniu din eritrocite a variat considerabil, de la 0,19 la 0,87 μg/g de hemoglobină. O creștere a concentrației de seleniu cu 0.50 μg/g a fost asociată cu o creștere a înțelegere a limbajului copiilor cu 3,7 puncte. Aceeași creștere a nivelului de seleniu a fost corelată cu dezvoltarea psihomotorie mai mare la fetițe, dar mai puțin la băieței. Nivelul scăzut de seleniu prenatal pare a fi dezavantajos pentru dezvoltarea psihomotorie a copiilor și pentru dezvoltarea limbajului. Sunt necesare studii suplimentare pentru a elucida mecanismele care stau la baza acestor efecte.

CAPITOLUL V 
METODE DE INVESTIGARE A PREZENȚEI SELENIULUI DIN DIFERITE MATRICI

Spectroscopia de Absorbție Atomică SAA – metoda analitică de analiză care are la bază legea lui Kirchoff care spune că un element emite aceleași linii spectrale pe care este capabil să le și absoarbă. Constă în plasarea în traseul radiației specific unui anumit element a unui flux de atomi excitați ai aceluiași element. Cu un senzor fotoelectric plasat după fluxul de atomi excitați se măsoară cantitatea de radiații trecute (neabsorbite) din radiația incidentă. Reprezintă și metoda standard de determinare a seleniului în ape. Se determină și la nivel sanguin.

Metoda spectrofluorescentă MS – spectroscopia de fluorescență utilizează fotoni de energie mai mari pentru a excita un eșantion de probă. Această tehnică a devenit populară pentru aplicațiile sale biochimice și medicale. Determinarea de arsenic, mercur, seleniu, plumb și cadmiu și alte elemente are o sensibilitate ridicată de detecție și selectivitate. O metodă ultrasensitivă, simplă și fără interferențe, realizată cu ajutorul nano-TiO2 cuplată cu spectrometrie de fluorescență atomică (AFS) a fost dezvoltată pentru determinarea urmelor de seleniu.

Cromatografia lichidă în asociere cu Spectrometria de masă LC-ESI-MS/MS – poate soluționa probleme de identificare, cuantificare și confirmare în cazul compușilor non-volatili, a compușilor instabili termic sau a celor foarte polari ori cu mase moleculare mari, care nu pot fi analizați sau sunt analizați cu dificultate prin alte metode. Cromatografia lichidă împreună cu spectrometria moleculară de masă a fost folosită pentru a separa compușii cu seleniu din usturoi îmbogățit cu seleniu.

Inductively Coupled Plasma Mass Spectrometry –  spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv ICP-MS – ICP-MS este un tip de spectrometrie de masa, extrem de sensibilă prin care se poate măsura o gamă largă de metale și unele nemetale, la concentrații foarte mici, la nivel de 1-10 părți per trilion (ppt). Spre deosebire de spectrometria de absorbție atomică (AAS), ICP-MS, are capacitatea de a detecta toate elementele simultan. Metodă mult folosită pentru determinarea seleniului din ser.

Cromatografia lichidă – LC – Cromatografia de lichide clasică a fost caracterizată de utilizarea unor coloane cu diametre mari, umplute cu particule de fază staționară de o granulație fină și prin care faza mobilă trecea sub influența forței gravitaționale. Aceste sisteme, care se mai folosesc azi în separările cromatografice lichid-solid, au permis realizarea separării unor amestecuri complexe de substanțe, în condiții foarte bune, însă viteza de separare este mică iar analiza suplimentara a compușilor separați prin metode spectroscopice este mai dificilă. Acum se folosesc metode mult mai performante de analiză, UPLC. HPLC.

Gaz Cromatografia – GC – gaz cromatografia este folosită, în general, pentru determinări de înaltă sensibilitate, în industria chimică și farmaceutică, în industria petrochimică, în domeniul controlului calității apei și mediului înconjurator etc. Cu ajutorul cromatografiei de gaze se pot determina compușii ce se pot vaporiza, până la concentrații de ordinul ppm-urilor (părți pe milion), iar în cazul folosirii unor detectori specifici, aceste concentratii pot ajunge pâna la ordinul ppb-urilor (părți pe miliard). Cuplată cu spectrometria de masă se folosește, spre exemplu pentru determinarea aminoacizilor cu seleniu din drojdia de bere îmbogățită cu seleniu.

Ultra Pressure Liquid Chromatography – UPLC – viteză (timp mai scurt), sensitivitate și rezoluție mai mare. UPLC- foarte importantă în industria farmaceutică și identificarea proteinelor target. Prin folosirea unor particule mai mici (1,7 μm, 2 μm), viteza și capacitatea de separare (numărul de peak-uri soluționate pe unitatea de timp) pot fi extinse la noi limite. Pentru a preveni “back pressure” UPLC folosește pompe ce permit o presiune de 1000 bari. Folosită mai ales pentru determinarea seleniului din alimente, cuplată cu Spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv.

High Performance Liquid Chromatography – HPLC – metodă cromatografică de mare sensibilitate, în care se utilizează coloane care conțin un suport cu granule foarte fine. Proba este trecută sub presiune prin coloana cromatografică. Cromatografia lichidă de înaltă performanță utilizează pompe care furnizeaza presiuni înalte care împing solvenții prin coloane metalice. Aceasta crește viteza procesului de separare și previne răspândirea soluțiilor care pot apărea în cromatografia în coloana gravitațională. Separarea are loc în câteva minute în loc de ore și este net superioară. Utilizand cromatografia cu faza inversă pot fi separate doua proteine a câte 100 aminoacizi fiecare care diferă printr-un singur aminoacid. Cea mai folosită metodă pentru a determina atât seleniu anorganic cât și organic.

CONCLUZII:

Seleniul este un element esențial pentru buna funcționare a organismului. Este prezent în peste 30 de selenoproteine, majoritatea fiind selenoenzime cu proprietăți antioxidante, cum sunt glutation peroxidaza (GPx), tioredoxin reductaza (TrxR) și iodotironin deiodinaza (IDD).

Selenoproteinele au proprietăți antioxidante și protejează celulele și țesuturile împotriva stresului oxidativ indus de speciile de oxigen reactive și de speciile reactive de azot.

Seleniul are o biodisponibilitate ridicată, în formele de selenit și selenat, este foarte bine absorbit în organism, dar este mult mai puțin păstrat, față de formele organice, cum sunt selenometionina sau selenocisteina.

Încorporat în aminoacidul selenocisteină, seleniu este activ în câteva selenoenzime necesare pentru buna funcționare a tiroidei. Glutation peroxidaza și tioredoxin reductaza sunt esențiale pentru protecția față de peroxidul de hidrogen care rezultă din oxidarea iodurii implicate în sinteza hormonilor tiroidieni.

S-a evidențiat o legătură directă între nivelul seleniului și volumul tiroidei, deteriorarea țesutului tiroidian și gușa specifică hipotiroidiei. La fel, incidența cancerului tiroidian este mult mai mare la populația cu niveluri serice scăzute de seleniu. Administrarea de selenit de sodiu și de selenometionină a scăzut inflamația și concentrațiile de anticorpi tiroidieni în cazul pacienților cu tiroidită autoimună.

Pe lângă aceasta, trei selenoenzime, iodotironin deiodinaze, sunt necesare pentru interconversia formelor active și inactive de hormoni tiroidieni. Combinația acestor trei enzime asigură reglarea metabolică a hormonilor tiroidieni în țesuturile specifice.

Multe studii epidemiologice au arătat că nivelul scăzut de seleniu plasmatic reprezintă un risc crescut de apariție și dezvoltare a tumorilor.

Seleniul încetinește procesele degenerative specifice vârstei înaintate datorită efectelor sale antioxidante. Un nivel scăzut de seleniu de-a-lungul vieții este asociată cu funcții cognitive scăzute.

Metodele analitice de separare, identificare și cuantificare a compușilor cu seleniu, atât anorganici cât și organici sunt deosebit de avansate, sensibile si reproductibile, cum ar fi HPLC cuplat cu Spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductive.

BIBLIOGRAFIE:

Al-Ahmary KM. Selenium content in selected foods from the Saudi Arabia market and estimation of the daily intake. Arab J Chem, 2009; 2:95-99.

Arikan TA. Plasma Selenium Levels in First Trimester Pregnant Women with Hyperthyroidism and the Relationship with Thyroid Hormone Status., Biol Trace Elem Res. 2015 Mar 22. [Epub ahead of print]

Axente Sever, Banciu, Din istoria elementelor chimice, Editura Tehnică, București,1982

Behne D, Kyriakopoulos A., Mammalian selenium-containing proteins, Annu Rev Nutr. 2001;21:453-73.

Belgin Izgi et al, Determination of selenium in garlic (Allium sativum) and onion (Allium cepa) by electro thermal atomic absorption spectrometry, Food Chemistry (Impact Factor: 3.26). 01/2006; 99(3):630

Bhuyan AK, Sarma D, Saikia UK., Selenium and the thyroid: A close-knit connection., Indian J Endocrinol Metab. 2012 Dec;16(Suppl 2):S354-5

Burri J, Haldimann M.,Direct determination of selenium in human serum by inductively coupled plasma-collision cell-massspectrometry., Clin Chem Lab Med. 2007;45(7):895-8

Rita Cardoso B et al. Effects of Brazil nut consumption on selenium status and cognitive performance in older adults with mild cognitive impairment: a randomized controlled pilot trial. Eur J Nutr. 2015 Jan 8.

Chang JC et al, Selenium content of Brazilia nuts from two geographic locations in Brazilia., Chemosphere. 1995 Feb;30(4):801-2

F Čuparigova, T Stafilov, Determination of Selenium in Human Blood Serum by Electrothermal Atomic Absorption Spectrometry, Chemical Sciences Journal, Vol. 2011: CSJ-46

Dongyan Deng, et al, Ultrasensitive determination of selenium by atomic fluorescence spectrometry using nano-TiO2 pre-concentration and in situhydride generation, J. Anal. At. Spectrom., 2012,27, 270-275

Dumont E et al, Liquid chromatography-mass spectrometry (LC-MS): a powerful combination for selenium speciation in garlic (Allium sativum), Anal Bioanal Chem. 2006 Mar;384(5):1196-206. Epub 2006 Jan 25

Elango S, Subbiah U., Influence of selenium on radiogenic collagen destruction and the degree of collagen tissue maturation in stage III oral squamous cell carcinoma patients undergoing therapeutic irradiation, Journal of cancer research and therapeutics, January 2015, vol./is. 11/1(181-90), 0973-1482

Eroglu M, Blood serum and seminal plasma selenium, total antioxidant capacity and coenzyme q10 levels in relation to semen parameters in men with idiopathic infertility., Biol Trace Elem Res. 2014 Jun;159(1-3):46-51

Farias CR et al, A randomized-controlled, double-blind study of the impact of selenium supplementation on thyroid autoimmunity and inflammation with focus on the GPx1 genotypes., J Endocrinol Invest. 2015 Apr 17. [Epub ahead of print]

Furr AK, MacDaniels LH, St. John LE, Gutenmann WH, Pakkala IS and Lisk DJ (1979) Elemental composition of tree nuts. Bulletin of Environmental Contamination and Toxicology. 21,392-396

Gać P et al, Interaction between blood selenium concentration and a levels of oxidative stress and antioxidative capacity in healthy children. Environ Toxicol Pharmacol. 2015 Jan;39(1):137-44

Gao S et al, Selenium level and cognitive function in rural elderly Chinese, Am J Epidemiol. 2007 Apr 15;165(8):955-65

A.Gulea, D.Negoiu, A.Cotovaia, Nemetale-partea-II-Selen.swf, Chișinău, 2011

Ji JH et al, Clinical Correlation between Gastric Cancer Type and Serum Selenium and Zinc Levels., J Gastric Cancer. 2012 Dec;12(4):217-22

Jonklaas J, Danielsen M, Wang H., A pilot study of serum selenium, vitamin D, and thyrotropin concentrations in patients with thyroid cancer., Thyroid. 2013 Sep;23(9):1079-86

Kandhro GA et al, Effects of selenium supplementation on iodine and thyroid hormone status in a selected population with goitre in Pakistan., Clin Lab. 2011;57(7-8):575-85

Koishi et al, Production of functional human selenocysteine-containing KDRF/thioredoxin reductase in E. coli., J Biochem. 2000 Jun;127(6):977-83., 2000

Kannamkumarath SS, Wrobel K, Wrobel K, Vonderheide A, Caruso JA. (2002) HPLC-ICP-MS determination of selenium distribution and speciation in different types of nut. Analytical and Bioanalytical Chemistry. 373(6):454-60

Koenig JS et al. Antioxidant status in patients on chronic hemodialysis therapy: impact of parenteral selenium supplementation. Wien Klin Wochenschr. 1997 Jan 17;109(1):13-9

Lee J, Finley JW, Harnly JM., Effect of selenium fertilizer on free amino acid composition of broccoli (Brassica oleracea Cv. Majestic) determined by gas chromatography with flame ionization and mass selective detection., J Agric Food Chem. 2005 Nov 16;53(23):9105-11.

Ann G. Liu et al, Feeding Tomato and Broccoli Powders Enriched with Bioactives Improves Bioactivity Markers in Rats, J. Agric. Food Chem., 2009, 57 (16), pp 7304–7310

Lu J. et al, Effect on an aqueous extract of selenium-enriched garlic on in vitro markers and in vivo efficacy in cancer prevention., Carcinogenesis. 1996 Sep;17(9):1903-7

Donald C. Mahan. Selenium Nutrition in Swine: The Emerging Value of Organic Selenium, în http://ohioline.osu.edu/sc167/sc167_06.html

Mao G et al, Purification, characterization, and antioxidant activities of selenium-containing proteins and polysaccharides in royal sun mushroom, Agaricus brasiliensis (Higher Basidiomycetes), Int J Med Mushrooms. 2014;16(5):463-75

Matich AJ et al, Distribution of selenoglucosinolates and their metabolites in Brassica treated with sodium selenate., J Agric Food Chem. 2015 Feb 25;63(7):1896-905.

Moodley R, Kindness A, Jonnalagadda SB. (2007) Elemental composition and chemical characteristics of five edible nuts (almond, Brazilia, pecan, macadamia and walnut) consumed in Southern Africa. Journal of Environmental Science and Health. 42(5):585-91

Monoclonal Antibodies in Cancer Therapy: 25 Years of Progress. JCO 2008;26:1774-1777

D.A. Moreno, M. Carvajal, C. Lopez-Berenguer, C. Garcia-Viguera. Chemical and biological characterisation of nutraceutical compounds of broccoli, J Pharm Biomed Anal. 2006 Aug 28;41(5):1508-22. Epub 2006 May 1

Rasmussen LB et al, Selenium status, thyroid volume, and multiple nodule formation in an area with mild iodine deficiency., . Eur J Endocrinol. 2011 Apr;164(4):585-90

Rayman MP et al, Randomized controlled trial of the effect of selenium supplementation on thyroid function in the elderly in the United Kingdom., Am J Clin Nutr 2008;87:370–8

National Research Council (US). Selenium in nutrition: Revised edition, National Academy Press, washington, 1983

Dumitru Negoiu, Tratat de chimie anorganică, vol II, Editura Tehnică, București, 1975

Pacheco AM and Scussel VM. (2007) Selenium and aflatoxin levels in raw Brazilia nuts from the Amazon basin. Journal of Agricultural and Food Chemistry. 26;55(26):11087-92.

Pappa EC et al, Selenium content in selected foods from the Greek market and estimation of the daily intake., Sci Total Environ. 2006 Dec 15;372(1):100-8. Epub 2006 Sep 7.

Parekha PP. Khana AR. Torresa MA and Kitto ME. (2008) Concentrations of selenium, barium, and radium in Brazilia nuts. Journal of Food Composition and Analysis. 21(4):332–335.

Passerieux E et al, Effects of vitamin C, vitamin E, zinc gluconate, and selenomethionine supplementation on muscle function and oxidative stress biomarkers in patients with facioscapulohumeral dystrophy: A double-blind randomized controlled clinical trial, Free Radic Biol Med. 2015 Apr;81:158-69.

Secor CL and Lisk DJ. (1989) Variation in the selenium content of individual Brazilia nuts. Journal of Food Safety. 9(4):270-281

Sedighi O et al. Association between plasma selenium and glutathione peroxidase levels and severity of diabetic nephropathy in patients with type two diabetes mellitus., Nephrourol Mon. 2014 Sep 5;6(5):e21355.

Selenium effective treatment against breast cancer, study suggests, link: www.sciencedaily.com/releases/2014/10/141020121408.htm

Selenium in diet, link: http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/002414.htm

Shikha Yadav et al, Selenium Uptake by Allium cepa Grown in Se-spiked Soils, American-Eurasian J. Agric. & Environ. Sci., 2(1)> 80/84, 2007

Skröder HM et al, Selenium status in pregnancy influences children's cognitive function at 1.5 years of age., Clin Nutr. 2014 Oct 5. pii: S0261-5614(14)00248-9

Socha K et al. Dietary habits and selenium, glutathione peroxidase and total antioxidant status in the serum of patients with relapsing-remitting multiple sclerosis., Nutr J. 2014 Jun 18;13:62

Suhajda A et al, Preparation of selenium yeasts I. Preparation of selenium-enriched Saccharomyces cerevisiae., J Trace Elem Med Biol. 2000 Apr;14(1):43-7

Subramanyam D. et al, Serum selenium concentration and antioxidant activity in cervical cancer patients before and after treatment., Exp Oncol. 2013 Jun;35(2):97-100

Vlad-Ioan Teodor, Alimentele și suplimentele nutritive – surse de seleniu pentru organism: teză de doctorat, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa” Iași, 2011

Christine D Thomson et al, Selenium and iodine supplementation: effect on thyroid function of older New Zealanders, Am J Clin Nutr. 2009 Oct;90(4):1038-46

Thavarajah D, Ruszkowski J, Vandenberg A., High potential for selenium biofortification of lentils (Lens culinaris L.)., J Agric Food Chem. 2008 Nov 26;56(22):10747-53

Thomson CD, Chisholm A, McLachlan SK and Campbell JM. (2008) Brazilia nuts: an effective way to improve selenium status. American Journal of  Clinical Nutrition. 87(2):379-84

Turker O et al, Selenium treatment in autoimmune thyroiditis: 9-month follow-up with variable doses., J Endocrinol. 2006 Jul;190(1):151-6

Ujang Tinggi, Selenium: its role as antioxidant in human health, Environ Health Prev Med (2008) 13:102–108

USDA National Nutrient Database.

Vieira ML et al, Supplementation with selenium can influence nausea, fatigue, physical, renal, and liver function of children and adolescents with cancer, J Med Food. 2015 Jan;18(1):109-17

Wu RT, Cao L, Chen BP, Cheng WH. Selenoprotein H suppresses cellular senescence through genome maintenance and redox regulation, J Biol Chem. 2014 Dec 5;289(49):34378-88

Yang J. (2009) Brazilia nuts and associated health benefits: A review. Food Science and Technology. 42(10):1573–1580

Zachara BA, Selenium and selenium-dependent antioxidants in chronic kidney disease., Adv Clin Chem. 2015;68:131-51

Zhang X, Yang L, Mester Z. Determination of amino acids in selenium-enriched yeast by gas chromatography-mass spectrometry after microwave assisted hydrolysis., Anal Chim Acta. 2012 Sep 26;744:54-9

http://www.seleniumresearch.com

http://en.wikipedia.org/wiki/Organoselenium_chemistry

http://ods.od.nih.gov/factsheets/Selenium-HealthProfessional/

http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:285:0009:0012:EN:PDF

http://en.wikipedia.org/wiki/Baeyer–Villiger_oxidation

http://planetaroz.ro/component/sobipro/?pid=1&sid=94:ecogenitate&Itemid=0

http://www.chem.agilent.com/Library/applications/5989-7073EN.pdf

BIBLIOGRAFIE:

Al-Ahmary KM. Selenium content in selected foods from the Saudi Arabia market and estimation of the daily intake. Arab J Chem, 2009; 2:95-99.

Arikan TA. Plasma Selenium Levels in First Trimester Pregnant Women with Hyperthyroidism and the Relationship with Thyroid Hormone Status., Biol Trace Elem Res. 2015 Mar 22. [Epub ahead of print]

Axente Sever, Banciu, Din istoria elementelor chimice, Editura Tehnică, București,1982

Behne D, Kyriakopoulos A., Mammalian selenium-containing proteins, Annu Rev Nutr. 2001;21:453-73.

Belgin Izgi et al, Determination of selenium in garlic (Allium sativum) and onion (Allium cepa) by electro thermal atomic absorption spectrometry, Food Chemistry (Impact Factor: 3.26). 01/2006; 99(3):630

Bhuyan AK, Sarma D, Saikia UK., Selenium and the thyroid: A close-knit connection., Indian J Endocrinol Metab. 2012 Dec;16(Suppl 2):S354-5

Burri J, Haldimann M.,Direct determination of selenium in human serum by inductively coupled plasma-collision cell-massspectrometry., Clin Chem Lab Med. 2007;45(7):895-8

Rita Cardoso B et al. Effects of Brazil nut consumption on selenium status and cognitive performance in older adults with mild cognitive impairment: a randomized controlled pilot trial. Eur J Nutr. 2015 Jan 8.

Chang JC et al, Selenium content of Brazilia nuts from two geographic locations in Brazilia., Chemosphere. 1995 Feb;30(4):801-2

F Čuparigova, T Stafilov, Determination of Selenium in Human Blood Serum by Electrothermal Atomic Absorption Spectrometry, Chemical Sciences Journal, Vol. 2011: CSJ-46

Dongyan Deng, et al, Ultrasensitive determination of selenium by atomic fluorescence spectrometry using nano-TiO2 pre-concentration and in situhydride generation, J. Anal. At. Spectrom., 2012,27, 270-275

Dumont E et al, Liquid chromatography-mass spectrometry (LC-MS): a powerful combination for selenium speciation in garlic (Allium sativum), Anal Bioanal Chem. 2006 Mar;384(5):1196-206. Epub 2006 Jan 25

Elango S, Subbiah U., Influence of selenium on radiogenic collagen destruction and the degree of collagen tissue maturation in stage III oral squamous cell carcinoma patients undergoing therapeutic irradiation, Journal of cancer research and therapeutics, January 2015, vol./is. 11/1(181-90), 0973-1482

Eroglu M, Blood serum and seminal plasma selenium, total antioxidant capacity and coenzyme q10 levels in relation to semen parameters in men with idiopathic infertility., Biol Trace Elem Res. 2014 Jun;159(1-3):46-51

Farias CR et al, A randomized-controlled, double-blind study of the impact of selenium supplementation on thyroid autoimmunity and inflammation with focus on the GPx1 genotypes., J Endocrinol Invest. 2015 Apr 17. [Epub ahead of print]

Furr AK, MacDaniels LH, St. John LE, Gutenmann WH, Pakkala IS and Lisk DJ (1979) Elemental composition of tree nuts. Bulletin of Environmental Contamination and Toxicology. 21,392-396

Gać P et al, Interaction between blood selenium concentration and a levels of oxidative stress and antioxidative capacity in healthy children. Environ Toxicol Pharmacol. 2015 Jan;39(1):137-44

Gao S et al, Selenium level and cognitive function in rural elderly Chinese, Am J Epidemiol. 2007 Apr 15;165(8):955-65

A.Gulea, D.Negoiu, A.Cotovaia, Nemetale-partea-II-Selen.swf, Chișinău, 2011

Ji JH et al, Clinical Correlation between Gastric Cancer Type and Serum Selenium and Zinc Levels., J Gastric Cancer. 2012 Dec;12(4):217-22

Jonklaas J, Danielsen M, Wang H., A pilot study of serum selenium, vitamin D, and thyrotropin concentrations in patients with thyroid cancer., Thyroid. 2013 Sep;23(9):1079-86

Kandhro GA et al, Effects of selenium supplementation on iodine and thyroid hormone status in a selected population with goitre in Pakistan., Clin Lab. 2011;57(7-8):575-85

Koishi et al, Production of functional human selenocysteine-containing KDRF/thioredoxin reductase in E. coli., J Biochem. 2000 Jun;127(6):977-83., 2000

Kannamkumarath SS, Wrobel K, Wrobel K, Vonderheide A, Caruso JA. (2002) HPLC-ICP-MS determination of selenium distribution and speciation in different types of nut. Analytical and Bioanalytical Chemistry. 373(6):454-60

Koenig JS et al. Antioxidant status in patients on chronic hemodialysis therapy: impact of parenteral selenium supplementation. Wien Klin Wochenschr. 1997 Jan 17;109(1):13-9

Lee J, Finley JW, Harnly JM., Effect of selenium fertilizer on free amino acid composition of broccoli (Brassica oleracea Cv. Majestic) determined by gas chromatography with flame ionization and mass selective detection., J Agric Food Chem. 2005 Nov 16;53(23):9105-11.

Ann G. Liu et al, Feeding Tomato and Broccoli Powders Enriched with Bioactives Improves Bioactivity Markers in Rats, J. Agric. Food Chem., 2009, 57 (16), pp 7304–7310

Lu J. et al, Effect on an aqueous extract of selenium-enriched garlic on in vitro markers and in vivo efficacy in cancer prevention., Carcinogenesis. 1996 Sep;17(9):1903-7

Donald C. Mahan. Selenium Nutrition in Swine: The Emerging Value of Organic Selenium, în http://ohioline.osu.edu/sc167/sc167_06.html

Mao G et al, Purification, characterization, and antioxidant activities of selenium-containing proteins and polysaccharides in royal sun mushroom, Agaricus brasiliensis (Higher Basidiomycetes), Int J Med Mushrooms. 2014;16(5):463-75

Matich AJ et al, Distribution of selenoglucosinolates and their metabolites in Brassica treated with sodium selenate., J Agric Food Chem. 2015 Feb 25;63(7):1896-905.

Moodley R, Kindness A, Jonnalagadda SB. (2007) Elemental composition and chemical characteristics of five edible nuts (almond, Brazilia, pecan, macadamia and walnut) consumed in Southern Africa. Journal of Environmental Science and Health. 42(5):585-91

Monoclonal Antibodies in Cancer Therapy: 25 Years of Progress. JCO 2008;26:1774-1777

D.A. Moreno, M. Carvajal, C. Lopez-Berenguer, C. Garcia-Viguera. Chemical and biological characterisation of nutraceutical compounds of broccoli, J Pharm Biomed Anal. 2006 Aug 28;41(5):1508-22. Epub 2006 May 1

Rasmussen LB et al, Selenium status, thyroid volume, and multiple nodule formation in an area with mild iodine deficiency., . Eur J Endocrinol. 2011 Apr;164(4):585-90

Rayman MP et al, Randomized controlled trial of the effect of selenium supplementation on thyroid function in the elderly in the United Kingdom., Am J Clin Nutr 2008;87:370–8

National Research Council (US). Selenium in nutrition: Revised edition, National Academy Press, washington, 1983

Dumitru Negoiu, Tratat de chimie anorganică, vol II, Editura Tehnică, București, 1975

Pacheco AM and Scussel VM. (2007) Selenium and aflatoxin levels in raw Brazilia nuts from the Amazon basin. Journal of Agricultural and Food Chemistry. 26;55(26):11087-92.

Pappa EC et al, Selenium content in selected foods from the Greek market and estimation of the daily intake., Sci Total Environ. 2006 Dec 15;372(1):100-8. Epub 2006 Sep 7.

Parekha PP. Khana AR. Torresa MA and Kitto ME. (2008) Concentrations of selenium, barium, and radium in Brazilia nuts. Journal of Food Composition and Analysis. 21(4):332–335.

Passerieux E et al, Effects of vitamin C, vitamin E, zinc gluconate, and selenomethionine supplementation on muscle function and oxidative stress biomarkers in patients with facioscapulohumeral dystrophy: A double-blind randomized controlled clinical trial, Free Radic Biol Med. 2015 Apr;81:158-69.

Secor CL and Lisk DJ. (1989) Variation in the selenium content of individual Brazilia nuts. Journal of Food Safety. 9(4):270-281

Sedighi O et al. Association between plasma selenium and glutathione peroxidase levels and severity of diabetic nephropathy in patients with type two diabetes mellitus., Nephrourol Mon. 2014 Sep 5;6(5):e21355.

Selenium effective treatment against breast cancer, study suggests, link: www.sciencedaily.com/releases/2014/10/141020121408.htm

Selenium in diet, link: http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/002414.htm

Shikha Yadav et al, Selenium Uptake by Allium cepa Grown in Se-spiked Soils, American-Eurasian J. Agric. & Environ. Sci., 2(1)> 80/84, 2007

Skröder HM et al, Selenium status in pregnancy influences children's cognitive function at 1.5 years of age., Clin Nutr. 2014 Oct 5. pii: S0261-5614(14)00248-9

Socha K et al. Dietary habits and selenium, glutathione peroxidase and total antioxidant status in the serum of patients with relapsing-remitting multiple sclerosis., Nutr J. 2014 Jun 18;13:62

Suhajda A et al, Preparation of selenium yeasts I. Preparation of selenium-enriched Saccharomyces cerevisiae., J Trace Elem Med Biol. 2000 Apr;14(1):43-7

Subramanyam D. et al, Serum selenium concentration and antioxidant activity in cervical cancer patients before and after treatment., Exp Oncol. 2013 Jun;35(2):97-100

Vlad-Ioan Teodor, Alimentele și suplimentele nutritive – surse de seleniu pentru organism: teză de doctorat, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa” Iași, 2011

Christine D Thomson et al, Selenium and iodine supplementation: effect on thyroid function of older New Zealanders, Am J Clin Nutr. 2009 Oct;90(4):1038-46

Thavarajah D, Ruszkowski J, Vandenberg A., High potential for selenium biofortification of lentils (Lens culinaris L.)., J Agric Food Chem. 2008 Nov 26;56(22):10747-53

Thomson CD, Chisholm A, McLachlan SK and Campbell JM. (2008) Brazilia nuts: an effective way to improve selenium status. American Journal of  Clinical Nutrition. 87(2):379-84

Turker O et al, Selenium treatment in autoimmune thyroiditis: 9-month follow-up with variable doses., J Endocrinol. 2006 Jul;190(1):151-6

Ujang Tinggi, Selenium: its role as antioxidant in human health, Environ Health Prev Med (2008) 13:102–108

USDA National Nutrient Database.

Vieira ML et al, Supplementation with selenium can influence nausea, fatigue, physical, renal, and liver function of children and adolescents with cancer, J Med Food. 2015 Jan;18(1):109-17

Wu RT, Cao L, Chen BP, Cheng WH. Selenoprotein H suppresses cellular senescence through genome maintenance and redox regulation, J Biol Chem. 2014 Dec 5;289(49):34378-88

Yang J. (2009) Brazilia nuts and associated health benefits: A review. Food Science and Technology. 42(10):1573–1580

Zachara BA, Selenium and selenium-dependent antioxidants in chronic kidney disease., Adv Clin Chem. 2015;68:131-51

Zhang X, Yang L, Mester Z. Determination of amino acids in selenium-enriched yeast by gas chromatography-mass spectrometry after microwave assisted hydrolysis., Anal Chim Acta. 2012 Sep 26;744:54-9

http://www.seleniumresearch.com

http://en.wikipedia.org/wiki/Organoselenium_chemistry

http://ods.od.nih.gov/factsheets/Selenium-HealthProfessional/

http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:285:0009:0012:EN:PDF

http://en.wikipedia.org/wiki/Baeyer–Villiger_oxidation

http://planetaroz.ro/component/sobipro/?pid=1&sid=94:ecogenitate&Itemid=0

http://www.chem.agilent.com/Library/applications/5989-7073EN.pdf