Biocenoza si factorii care o influienteaza. [632276]

Biocenoza si factorii care o influienteaza.
Biocenoza.
Termenul biocenoză (din greacă koinosis – a împăr i) reprezintă un nivel supraindividual de ț
organizare a materiei vii i descrie totalitatea organismelor vii, vegetale ( ș fitocenoză) i ș
animale (zoocenoză), care interac ionează între ele i care convie uiesc într-un anumit ț ș ț
mediu sau sector din biosferă (biotop), formând cu el un tot unitar i care se află într-un ș
echilibru dinamic dependent de acel mediu. Ea se caracterizează printr-o anumită structură
i func ionare dată de modelul circula iei materiei, energiei i informa iei. Termenul de ș ț ț ș ț
biocenoză a fost propus de Karl Möbius în 1877.
Biocenoza i mediul ei de via ă (biotopul) formează un tot unitar, ș ț ecosistemul, în cadrul
căruia ele sunt strâns corelate i intercondi ionate dialectic, astfel că biocenoza poate fi ș ț
definită ca popula ia biotopului ț, iar biotopul ca locul, sau mediul, ocupat de biocenoză .
tiin a care se ocupă cu studiul biocenozelor se nume teȘ ț ș biocenologie sau biosociologie.
Între organismele unei biocenoze există numeroase rela ii de interdependen ă: ț ț
intraspecifice:
de reproducere;
de concuren ă; ț
interspecifice:
de concuren ă; ț
de cooperare;
de parazitism;
neutre.
Caracteristicile biocenozei sunt:
diversitatea: numărul de specii. Cu cât diversitatea este mai mare cu atât biocenoza
este mai stabilă.
dominan a: specia predominantă. ț
abunden a: numărul de indivizi dintr-o biocenoză raportat la ț biomasă.
constan a: consecven a cu care o specie trăie te in biocenoză. ț ț ș
frecven a: raportul exprimat în procent dintre numărul de indivizi al unei probe i ț ș
numărul total al probei.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
https://ro.wikipedia.org/wiki/Biocenoz%C4%83
Relatiile trofice din cadrul biocenozei
Structura trofica a unei biocenoze reprezinta rezultatul relatiilor de nutritie
dintre speciile componente. Speciile biocenozei depind trofic unele de altele si nu pot exista
independent. Din punct de vedere functional se disting trei mari categorii de specii:
producatori, consumatori si descompunatori.
Producatorii de substanta organica (sau producatorii primari) sunt reprezentati de
organismele autotrofe: în primul rând plantele verzi, apoi bacteriile fotosintetizante si, în al
treilea rând, bacteriile chemosintetizante. În cadrul procesului de fotosinteza, plantele verzi
convertesc cu ajutorul clorofilei energia solara în energia legaturilor chimice ale
substantelor organice pe care le sintetizeaza din compusi anorganici ai biotopului (apa,
dioxid de c 10310t1920k arbon, compusi cu azot, cu fosfor etc.).
Consumatorii sunt reprezentati de animalele din biocenoza si, în functie de hrana
consumata se disting:
 consumatori primari
 consumatorii secundari
 consumatori tertiari si de ordin superior
La aceste categorii de consumatori se adauga câteva tipuri de consumatori specializati în
valorificarea substentei organice moarte pregatind-o astfel pentru interventia mai eficienta
a celui de al treilea compartiment trofic major al biocenozei (descompunatorii):
 detritofagii – animale (viermi, miriapode, crustacei, moluste, acarieni, insecte) care
se hranesc cu substanta organica moarta (detritus organic), grabind astfel
descompunerea acesteia;
 necrofagii – animale specializate în consumarea de cadavre;
 coprofagii – animale specializate în consumarea dejectiilor altor animale (în special
cele provenind de la ierbivore);
 saprofagii – ciuperci (fungi) care se hranesc prin absorbtia substantelor nutritive din
materia organica moarta de provenienta vegetala sau animala.
Nivelul trofic este definit ca grupa de specii (populatii) care se situeaza la aceeasi
distanta fata de producatorii primari, care constituie primul nivel trofic. Pe al doilea nivel

trofic se situeaza fitofagii si detritofagii, pe al treilea nivel consumatorii de ordinul II
s.a.m.d. Nivele trofice nu reprezinta o clasificare a speciilor, ci a functiilor trofice ale
acestora.

http://www.scritub.com/geografie/ecologie/Relatiile-trofice-din-cadrul-b20310192017.php
Componența biocenozelor
Biocenozele sunt alcătuite din populații (specii) care întrețin relații reciproce. Cu cât
în componența unei biocenoze se regăsesc mai multe specii, cu atât ea este mai
stabilă, deoarece posibilitățile de autoreglare sunt mai vaste. De aceea, în cadrul
biocenozelor, este important atât numărul speciilor și proporția dintre ele, cât și
repartiția acestora. Exprimarea lor se face prin indicii structurali ai biocenozei , care
sunt redați în tabelul de mai jos.
Indice Semnificația
Frecvența Este un indice care exprimă distribuția în spațiu a populației,
precum și uniformitatea sau neuniformitatea apariției lor în cadrul
biotopului.
Constanța Rezultă prin exprimarea procentuală a frecvenței. Astfel, speciile
care apar cu o frecvență mai mare de 50%, sunt considerate a fi
constante, în timp ce cele cu o frecvență mai mică de 50% sunt
specii accidentale sau accesorii.
Abundența Reprezintă procentul de indivizi care aparțin unei specii și care sunt
distribuiți în biotop. Astfel, de cele mai multe ori, apar specii cu
indivizi numeroși (Aceste populații sunt puține) și specii cu indivizi
puțini (aceste populații sunt multe).
Dominanța Exprimă impactul unei specii majoritare, influente sau

caracteristice,asupra biocenozei (stuful în
mlaștini, molidul în molidișuri, etc.) [mai multe].
Fidelitatea Indicator care exprimă atașamentul unei specii față de o altă specie,
de un grup de specii sau față de biocenoză (De exemplu,
ciuperca Leccinum carpinus trăiește doar pe lângă carpen, gândacul
de frasin apare doar pe frunzele speciilor aparținătoare familiei
Oleaceae, musculița Mikiola fagi se întâlnește numai în făgete, etc. ).
Diversitatea Diversitatea biocenozei (biodiversitatea), este un indicator complex,
care exprimă numărul și variabilitatea speciilor în cadrul biocenozei,
în condițiile unui biotop nemonoton.
http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_index_enciclopedic_ecologicBiocenoza.html

BIOCENOZA
Populatiile care ii apartin sunt strans legate prin relatii interspecifice : relatii de
hranire, de aparare, de reproducere, de raspandire . Organismele care ii apartin sunt
clasificate in trei categorii:
1).PRODUCATORII PRIMARI- plantele verzi care produc substanta organica (o. fitofage)
2).CONSUMATORII. In functie de hrana consumatorii sunt:
-primari- organisme care se hranesc cu producatorii primari
-secundari- organismele care se hranesc cu consumatorii primari
-tertari- organismele care se hranesc cu consumatorii secundari
-cuatermali se hranesc cu totii consumatorii. (org. zoofage)
3).DESCOMPUNATORII- org. care descompun materia organica in elemente minerale.
CARACTERISTICI:
DIVERSITATEA- nr. mare de specii. Cu cat diversitatea e mai mare cu atat biocenoza e mai
Stabila
DOMINANTA- specia predominanta

ABUNDENTA- nr. de indivizi intr-o biocenoza raportat la biomasa.
CONSTANTA- consecventa cu care o specie traieste in biocenoza.
FRECVENTA- raportul exprimat in procente dintre nr. de indivizi al unei probe si nr. total
al
probei respective.
http://www.referatele.com/referate/biologie/online13/Ecologie–NOTIUNI-GENERALE-DE-
ECOLOGIE–BIOTOPUL-BIOCENOZA-POPULATIA-ECOSISTEMUL-referatele-com.php

Biocenoza
este componenta vie a ecosistemului și din punct de vedere
sistematic, ea este un sistem deschis, supraindividual, cu autoreglare proprie. Între
biocenoză și biotop au loc schimburi permanente de materie, energie și inform ație.
Î
n cadrul biocenozei, populațiile sunt interdependente atât teritorial cât șifuncțional.
Interdependența funcțională se manifestă prin faptul că fiecare populație din biocenoză,
prin desfășurarea sa, îndeplinește un rol, o funcție, care se răsfrânge asupra

celorlalte populații. La baza acestei interdependențe stau relațiiletrofice, care unesc direct
sau indirect toate speciile din biocenoză. Aceste legăturitrofice asigură circuitul substanțelor
în acel fragment al scoarței terestre, din
mediul neviu în ce
l viu și invers.O trăsătură caracteristică a sistemului biocenotic este productivitatea
sa biologică, însușire pe care o posedă fiecare populație în parte, dar care serealizează
numai în cadrul biocenozei.
C u a lt e c uv i n te b i oc e n oz a e st e a l 2 –
l e a s u b s t r a t d e c i s i v î n o r g a n i z a r e a e c o s i s t e m u l u i c a r e
f o r m e a z ă

c o m u n i t ă ț
i b i o t i c e , r e s p e c t i v e s i s t e m e d e
popula ii ț
c a r e s e
g ă s e s c

î m p r e u n ă
în
a c e l a i ș
p u n c t a l
s c o a r e i ț
t e r e s t r e
ș
ir e a l i z e a z
ă

împreună
o activitate definit
ă.

Din punct de vedere ecologic,
iocenoza este alcătuită din:
–
fitocenoză

(comunitatea de plante);-
zoocenoză

(comunitatea de animale);
–
microbocenoză
(comunitatea de microorganisme);
–
fungocenoză
(comunitatea de ciuperci);
–
parazitocenoză
(comunitatea organismelor parazite din interiorul altor organisme).
https://ro.scribd.com/doc/201156152/biocenoza-referat

FACTORII BIOTICI
Factorii de mediu dupa natura pot fi: abiotici si biotici.
Factorii abiotici sunt impartiti in urmatoarele tipuri:
Factori geografici – conditiile de altitudine, dimensiune, volum ce in ansamblul lor
conditioneaza morfometria biotopului;
Factori geologici- substratul biotopului, in functie de natura lui influenteaza
instalarea organismelor in biocenoza;
Factori fizici- lumina, temperatura, umiditate, presiune, de acestea
depinde repartitia geografica, viata si activitatea organismelor;
Factori chimici- substante chimice din mediul terestru si acvatic, compozitia
atmosferei solul, de care depinde dezvoltarea organismelor si a producatorilor;
Factori antropic- fiecare specie este adaptata la un anumit echilibru ionic;
Factori mecanici- vant, gravitatie si granulometria influenteaza diferite aspecte
vitale:dispersia si activitatea organismelor;
Factori cosmici- alternanta zi-noapte, determina migratiile diurne ale unor specii,
migratii nictimerale;
Factori climatici- reprezinta interactiunea factorilor fizici si cosmici care determina
impartirea pe zone de clima pe glob in: clima calda, clima temperata si clima rece.
Factorii biotici se refera la interactiunea intre organismele aceleasi specii sau de specii
diferite, relatia omului cu vietuitoarele. La randul lor si acesti factori se impart in:
1.relatii intraspecifice : se realizeaza intre indivizii aceleasi specii in baza
traiului comun;
2.relatii interspecifice : au loc intre indivizii de specii diferite din
cadrul aceleasi biocenoze, astfel de relatii asigura reglarea numarului
populatiei, mentine echilibrul biocenotic;
3.al treilea tip de relatie este reprezentata de factorul antropic diferite activitati
ale omului asupra biocenozei si biotopului, in folosul propriilor
interese(Gomoiu, T., M., 2006).

http://www.scritub.com/geografie/ecologie/Referat-Ecologie-generala-
Infl451715249.php
Factorii chimici Azotul. Azotul elementar se află în
atmosferă în proporție de 78,44% (peste 3/4 din volum). Sub aceasă stare, azotul nu exercită
în mod obișnuit nici o acțiune asupra majorității organismelor. Pătrunderea sa în
componentele biocenozei se realizează numai după ce a fost fixat de anumite
microorganisme (de exemplu Rhizobium phaseoli, R. trifolii etc.), precum și prin
metabolizarea unor compuși organici de către plante și animale. Prezența azotului în
organismele vii este legată, mai ales de compoziția proteinelor, substanțe caracteristice vieții.
Oxigenul. Oxigenul intră în compoziția atmosferei în proporție de cca. 23% gr. (21%vol). In
apă, el reprezintă circa 89% din greutate, iar în litosferă se află în proporție de 50%, intrând
în componența tuturor rocilor, în special a celor ce conțin silicați și carbonați. Pentru lumea
vie, oxigenul are rol esențial în respirație. In funcție de capacitatea organismelor de a folosi
în respirație oxigen molecular liber sau inclus în substanțe organice, ființele vii se grupează
în aerobe (majoritatea plantelor și animalelor pluricelulare și o parte din cele monocelulare)
și anaerobe (unele microorganisme). In mediul terestru aerian, oxigenul se află în cantități
suficiente, însă nu este distribuit uniform scăzând odată cu creșterea altitudinii și fiind
insuficient în locurile cu emanații puternice de dioxid de carbon din unele peșteri și în
straturile profunde ale solului unde devine factor limitant în răspândirea speciilor. In
mediul acvatic, oxigenul se află dizolvat în cantități mai reduse, uneori, lipsind complet din
apă fapt care limitează dezvoltarea vieții. Dioxidul de carbon (CO2 ). Dioxidul de carbon
este un component relativ constant al atmosferei reprezentând circa 0,035% din volumul
aerului. Acest gaz este de 35 de ori mai solubil în apă decât oxigenul, atingând
concentrațiile cele mai ridicate în apele sărate. Creșterea concentrației de dioxid de carbon
din aer până la 1-3% față de valoarea normală, determină mărirea apreciabilă a frecvenței
respirației, iar la animalele hibernante accelerează instalarea stării de hibernare. Pentru
populația umană, dioxidul de carbon este unul din componenții primordiali ai mediului
extern și intern, fiind evacuat pe cale respiratorie în proporție de 4,7% (22-23 l/oră). Sursele
de CO2 din bazinele acvatice sunt reprezentate, în special, de activitatea vitală a populațiilor
vegetale și animale și de descompunerea substanțelor organice. In apă, CO2 intră în reacție
cu diverși compuși formând carbonați și bicarbonați ce sunt surse nutritive pentru unele
specii și totodată au rolul de a păstra pH-ul apei la un nivel apropiat de valoarea neutră.
Rata fotosintezei crește până la o anumită concentrație proporțională cu creșterea
conținutului de dioxid, dar concentrația prea mare poate să 33 inhibe acest proces, mai ales
dacă creșterea concentrației de CO2 este asociată cu scăderea celei de O2
http://www.upg-ploiesti.ro/fisiere/1671/biotop.pdf

. Factorii determinanti ai structurii biocenotice
Structura biocenozei este influentata de 3 categorii de factori:
– dispersarea; – mediul fizic; si – mediul biotic
A) DISPERSAREA
Repreznta modalitatile de deplasare al indivizilor maturi ai populatiei, ale formelor lor de
rezistenta sau stadiilor larvare in raport cu habitatul.
Se observa ca unele biocenoze sunt formate din specii cu caracteristici ecologice foarte diferite,
ceea ce arata ca ele au origini diferite, provenind prin dispersare din arii geografice extreme.
Caracterul dispersarii depinde in primul rand de capacitate de deplasare innascuta a indivizilor
maturi sau a diferitelor stadii. Ex: pasarile, insectele sunt capabile sa „zboare” pe distante mari; exista
si paianjeni care isi confectioneazain aceste send parasute filiforme.
Speciile care au adaaptari in dispersare supravietuiesc in biocenoze datorita abilitatii lor de a
coloniza repede noi suprafete de habitatdispersarea depinde de posibilitatea traversarii barierelor.
Barierele pot fi: geografice (munti, ape) si ecologice (zone cu conditii de mediu opuse cerintelor
speciilor date).
Exista 3 tipuri de dispersare:
a. Tipul exponential, in care numarul indivizilor gruparii care incepe deplasarea, scade constant cu
distanta. Scaderea numarului populatiei in dispersare este o functie logaritmica a distantei.
b. Tipul normal, unde numarul indivizilor care se angajeaza in deplasare creste la inceput, dar
pe parcurs, de la o anumita distanta scade progresiv cu viteza.
c. Tipul de dispersie la o distanta data, prin care grupa de indivizi se muta la o distanta
oarecare, dupa care deplasarea inceteaza.
http://www.qreferat.com/referate/geografie/Structura-si-organizarea-bioce551.php
BIOCENOZA.

Comunitatea de populatii (plante, animale, microorganisme) caracteristice uni anumit
biotop, aflate in relatii interspecifice se numeste biocenoza. Relatiile interspecifice pot fi:
de hranire
de aparare
de reproducere
de raspandire
etc.
BIOCENOZELE POT FI :
1.terestre (plante, animale dintr-o padure)
2.acvatice ( alge, pesti, scoici dintr-un lac)
Caracteristicile unei biocenoze:
frecventa (proportia dintre numarul de probe continand specia data si numarul total
de probe adunate in acelasi timp)
constanta (consecventa speciilor in biocenoza)
abundenta (proportia dintre numarul si greutatea indivizilor unei specii fata de a
celorlalte specii dintr-o proba)
dominanta ( prezenta majoritara a unei specii in biocenoza)
diversitatea ( numarul de specii din structura biocenozei)
https://eco-ecologie.wikispaces.com/Biocenoza.+Populatia .

Indicii de structură ai biocenozei.
Frecvența speciilor exprimă secvența de probe în care se  găsește o specie dată față
de totalul numărului de probe și aduce informații în legătură cu densitatea, respectiv
omogenitatea sau eterogenitatea unei specii pe întinderea biocenozei. Abundența se
calculează ca raport între numărul indivizilor  unei specii, față de numărul indivizilor din
celelalte specii. Termenii folosiți pot fi numărul de indivizi sau biomasa, acest din urmă mod
fiind considerat mai potrivit pentru a 6 Botnariuc, N, Vădineanu, A. (1982), Ecologie,
Editura Didactică i Pedagogică, București, p.121-131 Rețea de interacțiuni cu efect selectiv ș
asupra speciilor Terra – Casa Vie ii 82 exprima bogăția de indivizi a unei specii în cadrul ț
biocenozei. Constanța este, de obicei, un indice exprimat prin  frecvență. Se consideră că
speciile a căror frecvență este mai mare de 50% sunt componente constante (specii
permanente); cele cu frecvență cuprinsă între 50 și 25% sunt specii accesorii, iar cele cu
frecvență sub 25% sunt specii accidentale. Caracteristica biocenozei este dată de speciile
constante. Dominanța speciilor încearcă să exprime rolul mai mare  sau mai mic jucat de o
specie în cadrul biocenozei, rolul speciei în transferul substanței și energiei într-un
ecosistem. Speciile cu frecvență mare și abundență numerică ridicată în biocenoză sunt
considerate specii cu rol esențial în determinarea structurii și funcționării biocenozei,
respectiv specii dominante. Fidelitatea exprimă intensitatea legăturilor unei specii cu 
biocenoza din care face parte, gradul de obligativitate al relațiilor cu aceasta. Există astfel
specii caracteristice (legate strict de o anumită biocenoză), preferențiale (care pot trăi
îndeosebi în anumite biocenoze); străine (care nu aparțin biocenozei) și ubicviste (care se
găsesc în ecosisteme foarte variate). Într-o biocenoză, cele mai puține sunt speciile
caracteristice (adaptate strict) și cele mai multe speciile preferențiale. Caseta .5-2, Speciile
caracteristice Problema speciilor caracteristice are importanță practică mare deoarece
permite stabilirea faptului că pentru anumite biocenoze este tipică prezența unei anumite
specii. Această specie devine indicator al stării unei biocenoze. Gradul de poluare al unui
ecosistem poate fi stabilit pe baza speciilor caracteristice biocenozelor. Din punct de vedere
al toleranței ecologice, aceste specii sunt, în general, stenoice față de cel puțin un factor
ecologic. Echitabilitatea exprimă modul cum este distribuită  abundența relativă a speciilor
unei biocenoze. Echitabilitatea ar fi ideală când toate speciile din biocenoză ar avea un
număr egal de indivizi.7 Biocenozele au în general puține specii cu indivizi numeroși și
multe specii cu indivizi puțini. Diversitatea – exprimă raportul dintre numărul speciilor și 
numărul de indivizi dintr-o biocenoză. Diversitatea maximă se realizează atunci când
speciile dintr-o biocenoză sunt cât mai apropiate ca frecvență. În cazul în care comparăm
două biocenoze care au echitabilitate maximă (proporții egale între specii), diversitatea va fi
mai mare acolo unde numărul speciilor va fi mai mare. Caseta 5-3, Biodiversitatea
Ecosistemele cu diversitate maximă sunt reprezentate de asociațiile coraliere și pădurile de
mangrove în ocean, iar dintre cele terestre intră în această categorie pădurile pluviale
ecuatoriale (tropicale). Valorile minime ale biodiversității se realizează pentru ecosistemele
agricole, dintre 7 Neacșu, P. (1984), Ecologie generală, Universitatea București, p.134
Frecvență >50% – specii constante Specii caracteristice – specii indicator Biodiversit ate
Frecvență mare Abundență numerică ridicată 83 Terra – Casa Vie ii cele artificiale și în cele ț
deșertice, subterane (cavernicole, de ape subterane etc.) dintre cele naturale.8 Într-o
biocenoză, fondul de specii din care este alcătuită aceasta corespunde cu condițiile de
existență din biotop. Unitatea biotopbiocenoză este scoasă în evidență mai ales în

ecosistemele marine. Biocenoza este un element activ al ecosistemului, care influențează
biotopul prin modificările geochimice în sol, apă și aer, precum și la nivelul microclimatului
(caseta 5-4).9 Caseta 5-4, Unitatea biotop-biocenoză În zonele semiaride, de exemplu, în
Sahel, arbuștii formează o insulă a fertilității, de acumulare a apei, cu o structură granulară
a solului și cu numeroase substanțe minerale. Insulele plutitoare de plaur din Delta Dunării
concentrează un pământ fertil, cu o vegetație care funcționează ca bază trofică pentru
vânat, cât și pentru acumularea nămolului bogat în elemente nutritive (sapropel), cu o
faună bentonică care dirijează energia ecosistemului.
Ordinea biocenotică în ecosistem Biocenoza funcționează ca un sistem autonom de
populații. Lupta pentru existența speciei este întemeiată pe autonomia biocenozei în raport
cu biotopul. Adaptarea speciilor nu servește la conservarea și supraviețuirea biocenozei,
speciile respective depinzând de baza genetică a lor. Cele mai multe specii preferă diferite
biotopuri. Structura biocenotică a ecosistemului nu este o proiecție a biotopului, ci o
construcție produsă de câmpul intern de forțe al biocenozei. Edificarea biocenozei este
realizată de mulțimile de indivizi și specii, mulțimi exprimate prin forme biotice și grupări
ecologice, număr de indivizi, diversitate ecologică.10 Analiza capacității de saturație a
biotopului, prin realizarea listelor de specii, constituie o posibilitate empirică de descriere a
ecosistemelor. Cu cât numărul de specii este mai mare, în biocenoză sunt mai multe rețele de
interacțiuni, multe dintre ele formând biosisteme. Dacă suprafața ecosistemului este mai
mare, crește și numărul speciilor. De exemplu, în Sicilia, cu o suprafață de 25 708 km2 s-au
inventariat circa 2 600 de specii de plante, iar în Madeira (796 km2) s-au identificat numai
499 de specii de plante. Diversitatea ecologică a speciilor este, așa cum am menționat, o
funcție de relație între numărul de indivizi și numărul de specii din ecosistem. Pe baza
acestei conexiuni, Thiemann (1956) a enunțat principiile biocenotice: Principiile
biocenotice I. Cu cât sunt mai variate condițiile de existență dintr-un biotop, cu atât va fi
mai mare și numărul de specii în biocenoza care îi aparține; II. Abaterea de la condițiile de
existență dintr-un biotop conduce la scăderea numărului de specii, crescând numărul de
indivizi din fiecare specie.