Bill Gates

Bill Gates s-a născut într-o familie de intelectuali, tatăl era avocat, iar mama profesoară. Din copilărie a manifestat o nevoie de cunoaștere neobișnuită pentru un copil, îi plăcea foarte mult să descopere aparate și programe electronice. Bill a fost un elev excepțional și în școala elementară, a fost cu totul special, el și-a depășit colegii la toate materiile. Urmează cursurile școlii private de la. Lakeside unde Gates are acces la ceea ce îl pasiona cel mai tare, calculatoarele. Bill Gates, alături de alți câțiva elevi cuprinși de același microb au devenit imediat nedezlipiți de calculator, formând o trupă care împărtășea aceeași pasiune. E important de menționat faptul că mulți dintre acești elevi au devenit apoi primii programatori din cadrul companiei Microsoft.

Gates și colegii săi petreceau cel mai mult timp în compania calculatoarelor, ar fi făcut orice doar să fie legat de calculatoare.

Șefii companiei Computer Center Corporation impresionați fiind de trupa lui Gates, cer sfatul și sprijinul studenților pentru a rezolva inconveniențele provocate de hackeri.

Un an mai târziu, tinerii sunt cooptați de o altă firmă, Information Sciences Inc., care de asemena au nevoie de ajutor, oferindu-le studenților toată încrederea.

Bill se înscrie la Universitatea Harvard, însă în scurt timp constată că sufletul său nu este preocupat de studiu, pentru că, o dată ce intră în sala calculatoarelor, se pierde în lumea lor din nou. Nopțile și le petrece lucrând la calculator, iar ziua în timpul cursurilor adesea se întâmpla să adoarmă. După primul an de studiu la Harvard, își găsește un job la firma Honeywell.

În 1975, Bill Gates și cel mai bun prieten al său din trupă, Paul Allen, fondează Microsoft și realizează software pentru calculatoarele personale. Compania a continuat să se dezvolte rapid, Într-un singur an, investițiile în cercetare s-au ridicat la o valoare de 4 miliarde de dolari.

Bill Gates iubește lucrurile simple cum sunt cheesburgerii ieftini, și de asemenea iubește mult copiii. El este și un mare filantrop. Poate unul dintre cei mai mari. Deține o avere imensă care i-a permis să facă acte de caritate. În anul 2000 înființează, alături de soția sa, fundația „Bill and Melinda Gates”. Una din cele mai mari donații pe care fundația sa a făcut-o este de peste 1,5 miliarde de dolari.

Întrebat fiind într-un interviu care a fost reacția altor oameni bogați în ceea ce privește generozitatea sa, Bill Gates răspunde:„Mi-a plăcut să întâlnesc alți filantropi și să vorbim despre munca noastră. Filantropia este, în principal, despre o masă mare de oameni care donează, dar ajută ca oamenii bogați să dea un exemplu.”

Gestul lui Bill Gates de a lăsa moștenitre copiilor lor doar câte 10 milioane de dolari pe unii părinți i-a surprins, pe alții i-a intrigat, insă motivul gestului său este unul foarte sănătos. Părerea lui Gates este că o moștenire prea mare poate fi dăunătoare pentru moștenitori pentru că astfel aceștia ar putea să-și pieardă dorința de a realiza ei înșiși ceva în această viață.

Bill Gates nu mai programează atât de mult ca altădată sau pe cât i-ar plăcea. El mărturisește că ar fi grozav ca toți elevii de liceu să fie inițiați în universul fascinant al programării.

Una din marile lui plăceri este de a primi în dar cărți. Cartea sa favorită este „Pinker’s Better Angels of our Nature” și tratează modalități de reducere a violenței și discriminării. Cărțile pe care le citește Gates le prezintă pe blogul său personal www.gatesnotes.com”.

Bill Gates s-a regăsit ani de zile pe primul loc în topul miliardarilor lumii, top întocmit de revista Forbes. În 2010, Bill Gates deținea o avere de 53 de miliarde de dolari și ocupa locul 2 în top.

„Nu te compara cu nimeni altcineva din lume. Dacă o faci, te jignești pe tine". B.G

Autor: Luminița Georgescu

Similar Posts