Bilingvism, Plurilingvism Si Identitate

CUPRINS

ADNOTARE

CUVINTE- CHEIE

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. BILINGVISMUL ȘI PLURILINGVISMUL ÎN SOCIOLINGVISTICA

CONTEMPORANĂ

1.1. Bilingvismul-fenomen lingvistic și factorii care au determinat apariția acestuia

1.2. Bilingvismul, conflict lingvistic și diglosie:o disociere utilă pentru analiza limbilor în

contact

1.3. Bilingvismul un comportament lingvistic al individului și tipologia acestuia

1.4. Problemele cheie în sociolingvistica basarabeană

1.5. Problemele identității naționale vs.separatismul glotic

1.6. Acțiunile de reafirmare a identității naționale

1.7. Plurilingvismul în contextul European

1.8. Concluzii la Capitolul 1

CAPITOLUL 2. IDENTITATEA NAȚIONALĂ VS ASPECTE ȘI FORME ALE

BILINGVISMULUI

2.1. Studiul bilingvismelor migratoare în Franța și Marea Britanie

2.2. Studiul diacronic al bilingvismului din Republica Moldova

2.3. Concluzii la Capitolul 2

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Anexa 1. Repartizarea populației RSSM conform naționalităților principale

Anexa 2. Repartizarea populației RSSM conform naționalității și limbii

Anexa 3. Populația RSSM care consideră limba moldovenească ca limbă maternă

Anexa 4. Populația RSSM care consideră limba rusă ca limbă maternă

Anexa 5. Populația RSSM din orașele de subordonare republicană conform principalelor

naționalități (1989)

Anexa 6. Repartizarea populației RSSM după criteriul posedării fluente a limbii ruse ca limbă

secundă

Anexa 7. Repartizarea populației RSSM după criteriul posedării fluentea limbii moldovenești ca

limbă secundă

Anexa 8. Repartizarea populației RSSM în funcție de LM, L1 și L2 (în %)

Anexa 9. Bilingvism “național-rus” versus asimilare lingvistică în RSSM

ADNOTARE

la teza de master cu tema "Bilingvism, plurilingvism și identitate" a studentei Talmaciova Ramina, gr.261MP, specializarea:"Traducere și Interpretare de Conferințe Limba Engleză",Chișinău, 2014.

Structura tezei: introducere, 2 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie (71 surse), 9 anexe, 89 pagini text de bază, 2 tabele.

Cuvinte –cheie: asimilarea lingvistică, asimilare voluntară, asimilare involuntară, bilingvism, bilingvismul natural, bilingvismul decretat, contact lingvistic, conflict lingvistic, comunitate lingvistică, diglosie, identitate, interferență, influență, idiom, împrumut, plurilingvism.

Scopul cercetării: Lucrarea de față și-a propus să scoată în evidență probleme lingvistice actuale cu care se confruntă atît Franța , Marea Britanie, cît și Republica Moldova , este vorba de fenomenul bilingvismului care este un proces cumulativ și de lungă durată, generat de anumiți factorii, care are ca consecință stingerea unei limbi și a unei culturi; identificarea unor soluții de depășire a vidului identitar; promovarea plurilingvismului,dat find faptul că adevărata comprehensiune nu poate să se bazeze decît pe utilizarea în comun a limbilor,căci cunoașterea mai multor limbi străine este o lărgire a orizontului individului, calea înțelegerii superioare și problemelor contemporane a cetățeanului de mîine.

Obiectivele cercetării: consemnarea mai multor definiții a conceptului de biligvism ; delimitarea conceptului de bilingvism de conceptual diglosiei;clasificarea tipurilor de bilingvism/diglosie; evaluarea importanței plurilingvismului în lumea contemporană; analizarea problemei legată de identitatea națională;evaluarea formelor și aspectelor bilingvismului în Marea Britanie și Franța ;compararea bilingvismului în Republica Moldova pînă la declararea acesteia ca stat suveran precum și prezența acestuia la momentul de față; oferirea unor soluții și recomandări care ar duce la înlăturarea problemei date sau cel puțin la diminuarea acesteia.

Valoarea teoretică și valoarea aplicativă: Importanța teoretică a cercetării date reprezintă un support de bază pentru explicarea fenomenelor lingvistice existente, delimitarea conceptelor care la prima vedere par a fi similare, dar care în esență reprezintă fenomene , total diferite. În ceea ce privește valorea aplicativă aceasta se explică prin faptul aplicării teoriei în practică, așadar cu ajutorul suportului teoretic putem identifica tipul de bilingvism specific pentru țările asupra cărora am efectuat studiul nostru, precum și identificarea unor exemple pertinente, oferirea unor soluții de înlăturare sau diminuare și nu în ultimul rînd propunerea unor recomandări.

ANNOTATION

to the master's thesis on " Bilingualism ,plurilingualism and identity " of the student [anonimizat] ,gr.261MP, specialization " Translation and Conference Interpreting English language", Chisinau, 2014.

The structure of the dissertation: an introduction, two chapters, conclusions and recommendations, bibliography of 71 titles, 9 appendices, 89basic text pages, 2tables.

Keywords: linguistic assimilation ,voluntary assimilation,involuntary assimilation, bilingualism, natural bilingualism, decreed bilingualism , language contact , language conflict , linguistic community , diglossia , identity, interference , influence, idiom , loan, plurilingualism.

The purpose of the study: The present paper is supposed to highlight the current linguistic problems that France, Great Britain and the Republic of Moldova face, it is the phenomenon of bilingualism which is a cumulative and lengthy process generated by certain factors which has as a consequence the disappearance of a language and a culture; to find vacuum solutions to the identity ; to promote plurilingualism , given that the real understanding can not be based only on the common use of languages, because knowledge of several languages ​​is an individual broaden way ,superior understanding and contemporary issues of the citizens of tomorrow .

Research objectives :to record several definitions of the concept of bilingvism ; to demarcate bilingualism of diglossia ;to classify the types of bilingualism / diglossia; to evaluate the importance of plurillingualism in the contemporary world ; to examine the issue of national identity ; to evaluate the forms and aspects of bilingualism in the UK and France, to compare bilingualism in Moldova before declaring it as a sovereign stateand its presence at the moment, to provide some solutions and recommendations that would remove this problem or at least reduce it .

The theoretical significance and the applied value of the research: The theoretical importance of the research is a basic support to explain linguistic phenomena, delineate the concepts which at first glance appear to be similar, but in fact are quite different.

Concerning practical value , this is explained by applying the theory in practice so with theoretical support we can therefore identify the type of bilingualism characteristic of the countries upon which we conducted our study, to identify relevant examples for given phenomena, to provide some solutions in order to remove or minimize these phenomena and last but not least to offer some recommendations .

CUVINTE- CHEIE

Asimilare lingvistică- Asimilarea lingvistică este un proces care se derulează, în general, în două etape. Prima etapă constă în studierea limbii secunde (L2), pe când etapa a doua conduce la abandonul limbii de origine(sursa: www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex vizitat : 24.02.14)

Asimilarea voluntară- Asimilarea voluntară poate să intervină ca urmare a deciziei unei persoane de a investi în învățarea limbii secunde cu scopul de a obține, pe termen lung, avantaje economice importante din această investiție (posturi de conducere, venituri mai mari etc.). Dacă, în urma unei atare decizii, transferul lingvistic se realizează în practică, asimilarea în chestiune este considerată drept asimilare voluntară (sursa:www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex vizitat: 24.02.14)

Asimilarea involuntară- ea este provocată de acțiunea factorilor care contribuie la majorarea costurilor legate de utilizarea limbii materne și care diminuează, în consecință, motivația de a comunica în această limbă. (sursa: www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex vizitat : 24.02.14)

Bilingvism- Situația în care se află un vorbitor sau un grup social care folosește în mod curent și cu aceeași ușurință două limbi diferite.( sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Bilingvismul natural- rezultat al căsătoriilor mixte ori al contactului cu alte popoare – în localități multilingve și / sau în apropierea frontierelor care despart două arii lingvistice distincte. (sursa: www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex vizitat: 24.02.14)

Bilingvismul voluntar-este bilingvismul dobândit din dorința indivizilor ( sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Bilingvismul decretat- impus la nivelul comunității lingvistice împotriva dorințelor cetățenilor (sursa: www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex vizitat: 24.02.14)

Contact lingvistic -două sau mai multe limbi se consideră a fi în contact dacă sunt folosite alternativ de unele și aceleași persoane”(sursa: www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex vizitat :24.02.14)

Conflict lingvistic conflictul lingvistic este un fenomen complex care înglobează și diglosia. După cum s-a menționat la Congres, "…conflictul lingvistic apare atunci când se confruntă două limbi cu statut politic net diferențiat, una fiind dominantă (statut oficial, utilizare în viața publică), iar cealaltă – dominată.(sursa: www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex vizitat : 24.02.14)

Comunitate lingvistică – Grup uman ai cărui membri au în comun o singură varietate lingvistică și normele întrebuințării sale corespunzătoare. (sursa: www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex vizitat : 24.02.14)

Diglosie –  Coexistența în aceeași țară a două limbi (una savantă și alta populară) sau a două stadii ale aceleiași limbi; bilingvism. — Din fr. diglossie. Termenul diglosie a fost utilizat pentru prima dată de elenistul francez J. Psichari pentru a caracteriza situația sociolingvistică din Grecia, unde se făcea o diferențiere clară între greaca scrisă și greaca vorbită, aceasta din urmă fiind considerată de puriști drept o limbă vulgară. Din aceeași perspectivă, J. Psichari a descris situația de diglosie dintre franceza normativă și franceza populară (Psichari 1928).(sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Identitate-o funcție a diferențelor în cadrul unui sistem.Identitatea națională este considerată drept un fenomen modern prin excelență, iar ceea ce se consideră, de obicei, drept identitate națională premodernă reprezintă mai degrabă,identitatea etnică.  Referitor la apartenența la un popor; privitor la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. Identitate civică Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. — Din fr. civique, lat. civicus.(sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Interferență- fenomen care își găsește reflectare în vorbirea persoanelor bilingve,interferența având un caracter individual și aleatoriu. .( sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Idiom – Termen general care desemnează o unitate lingvistică (limbă, dialect, grai) (sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Influență – Acțiune exercitată de vorbitorii unei limbi asupra vorbitorilor altei limbi. .( sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Împrumut- parte integrantă a structurii limbii. un caracter sistemic. Cuvânt sau îmbinare de cuvinte luate dintr-o limbă străină. Împrumutul poate fi direct, când este luat nemijlocit de către vorbitori prin contact cu alte popoare, sau indirect (savant), când este luat sau tradus din lată limbă pe cale cultă.  ( sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Plurilingvismul– se înțelege în mod generic folosirea mai multor limbi de către același individ, spre deosebire de multilingvism care reprezintă coexistența mai multor limbi în cadrul unui grup social.Plurilingvismul este o valoare europeană conform căreia toate limbile reprezintă moduri la fel de valoroase de comunicare și exprimare a identității, având la tivă, J. Psichari a descris situația de diglosie dintre franceza normativă și franceza populară (Psichari 1928).(sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Identitate-o funcție a diferențelor în cadrul unui sistem.Identitatea națională este considerată drept un fenomen modern prin excelență, iar ceea ce se consideră, de obicei, drept identitate națională premodernă reprezintă mai degrabă,identitatea etnică.  Referitor la apartenența la un popor; privitor la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. Identitate civică Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. — Din fr. civique, lat. civicus.(sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Interferență- fenomen care își găsește reflectare în vorbirea persoanelor bilingve,interferența având un caracter individual și aleatoriu. .( sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Idiom – Termen general care desemnează o unitate lingvistică (limbă, dialect, grai) (sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Influență – Acțiune exercitată de vorbitorii unei limbi asupra vorbitorilor altei limbi. .( sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Împrumut- parte integrantă a structurii limbii. un caracter sistemic. Cuvânt sau îmbinare de cuvinte luate dintr-o limbă străină. Împrumutul poate fi direct, când este luat nemijlocit de către vorbitori prin contact cu alte popoare, sau indirect (savant), când este luat sau tradus din lată limbă pe cale cultă.  ( sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

Plurilingvismul– se înțelege în mod generic folosirea mai multor limbi de către același individ, spre deosebire de multilingvism care reprezintă coexistența mai multor limbi în cadrul unui grup social.Plurilingvismul este o valoare europeană conform căreia toate limbile reprezintă moduri la fel de valoroase de comunicare și exprimare a identității, având la bază toleranța și acceptarea diferențelor și a minorităților. (sursa: dexonline.ro/ vizitat:24.02.14)

INTRODUCERE

Bilingvismul este o formă de manifestare a multilingvismului și un fenomen lingvistic care participă la schimbările din limbă . Noțiunea de bilingvism este una complexă dat fiind faptul că reflectă o gamă largă de interpretări, după cum afirmă și renumitul lingvist Jakobson bilingvismul este obiect de studio al numeroaselor cercetări științifice a căror rezultate sunt deseori contradictorii.În cele din urmă putem afirma că bilingvismul este un process cumulativde lungă durată condiționat de factorii de natură socio-politică ,economică și cultural avînd drept consecință stingerea unei limbi și a unei culturi.Printre lingviștii de talie mondială care s-au ocupat de această problem sunt Bloomfield, care definește conceptul de bilingvism ca "cunoașterea a două limbi la nivel, de limbă maternă", altă limbă concepție care este contradictorie celei anunțate de Bloomfield este propusă de John McNamara care susține că nu există bilingvi perfecți, iar o persoană este bilingvă din momentul în care posedă competențe minime de înțelegere, vorbire și scriere într-o altă limbă decît cea maternă.

E necesar de subliniat că bilingvismul nu este un fenomen care apare sporadic și numai în unele regiuni de pe mapamond ci este, prezent practic în toate țările aceasta explicîndu-se prin faptul că pe glob sunt vorbite aproximativ cinci mii de limbi, dar există în jur de două sute de țări.A doua direcție a cercetării noastre poartă denumirea de plurilingvism, aici trebuie să menționăm faptul că adevărata intercomprehensiune nu poate să se bazeze decît pe punerea în comun a limbilor cu o tradiție cultural, un alt argument ar fi că cunosșterea unei limbi străine sau a mai multor limbi este o lărgire a orizontului individului, calea înțelegerii superioare și a problemelor contemporane a cetățeanului de mîine.O a treia direcție pe care o vom pune în valore este identitatea, care este una din problemele majore din Republica Moldova alături de cea a diglosiei și a separatismului lingvistic.

Actualitatea temei se explică prin faptul că atît bilingvismul care este un produs al limbilor în contact, a jucat de-a lungul secolelor și continuie să joace un rol extraordinar, în existența limbajului uman în general și în viața limbilor concrete. Putem afirma, fără a exagera, că toate limbile de pe glob, indiferent unde și cînd au fost vorbite sunt produsul total sau parțial al bilingvismului. Actualitatea temei se explică și prin prezența acestuia în momentul de față atît la noi în țară precum și în așa țări ca Franța și Marea Britanie, aceasta datorindu-se mai multor factori.Dacă vorbim despre prezența plurilingvismului, și care presupune de facto înțelegerea între doi vorbitori de limbi diferite care poate fi întotdeauna mai bună pe plan emoțional,dacă în loc să se recurgă la o a treia limbă, fiecare din din ei va folosi limba celuilalt, așadar promovarea bilingvismului este una pozitivă dat fiind faptul că el poartă în el valori pozitive de dechidere către celălat și constituie un dialog de constituire a uneui viitor comun.

Importanța problemei abordate reise din faptul că ține de faptul că folosirea a două limbi nu este un fenomen amogen ci se realizează de la o cominitatea la alta,de un grup sicial la altul, ba chiar de la un vorbitor la altul.Utilizarea limbilor variază unii folosesc mai mult una dintre limbile comunității, alții o folosesc pe cealaltă mai frecvent, oal sau în scris, iar alții folosesc ambele limbi în acceași măsură, așadar bilingvismul alături de plurilingvism care presupune folosirea atrei sau mai multe limbi, în prezent, în contextul globalizării este un subiect de investigare tot mai important. Importanța problemei date se explică și prin faptul că țările asupra cărora am efectuat studiul nostru se confruntă cu aceasta, acest fenomen lingvistic care pune în umbră limba oficială și o cultură este caracteristic nu în ultimul rînd și pentru și pentru societatea noastră.În raport cu problema identității naționale se conturează încă un moment important acțiunile de reafirmare a identității naționale și care ar fi soluțiile depășirii vidului identitar.

Obiectul și necesitatea temei abordate în cercetarea noastră este de fapt reprezentat de către trei țări Franța ,Marea Britanie și R.Moldova, toate confruntîndu-se cu fenomenul bilingvismului care persistă în fiecare din ele. Necesitatea temei ține de plasarea în evidență a acestui proces cumulativ și de lungă durată numit bilingvism, care este generat de anumiți factori și care are ca consecință stingerea unei limbi și a unei culturi, așadar necesitatea temei se explică în mare parte prin faptul identificării unor soluții în scopul de a feri tineretul sau noua generație de acest flagel social și psihologic, care capătă proporții mari și nu în ultimul rînd pentru a păstră eminența locului limbii printre componentele vieții națiunii pe care noua generație trebuie să le cunoască ,să se familiarizeze cu ele, să le slujească și să le apere.

Scopul lucrării este de a scoate la suprafață fenomenele lingvistice actuale atît în Republica Moldova cît și în Franța, Marea Britanie, circumstanțele care duc la conturarea fenomenului în cauză, precum ți caracteristicile derulării lui, pentru a preîntîmpina dispariția treptată a limbii materne, ca o consecință a înrădăcinării acestuia.Identificarea unor soluții în vederea contribuirii la diminuarea problemei date.

Ipoteză și obiectivele cercetării. Ipoteza lucrării nostre ține de faptul identificării problemelor lingvistice actuale, precum și de oferirea unor strategii, soluții, metode de înlăturare a acestor inconveniențe existente și din contra promovarea unor fenomene lingvistice , aici punem accentul în mod special asupra plurilingvismului ,care este văzut din perspectiva unor aspecte doar pozitive pentu țara noastră, care tinde spre Europa care se caracterizează prin diversitatea geografică, dar și prin diversitate lingvistică și culturală, acestă diversitate nu exculde deschiderea frontierelor și mondializarea schimburilor ca progrese ale integrării europene care fac din cunoașterea limbilor o garanție esențială profesională și culturală.

Obiectivele lucrării 

consemnarea mai multor definiții a conceptului de biligvism

identificarea factorilor care determină apariția bilingvismului

delimitarea conceptului de bilingvism de conceptual diglosiei

clasificarea tipurilor de bilingvism/diglosie

identificarea problemelor cheie în sociolingvistica basarabeană

estimarea problemei identității naționale vs separatismul glotic

conturarea acțiunilor de refirmare a identității naționale

evaluarea importanței plurilingvismului în lumea contemporană

analizarea problemei legată de identitatea națională

evaluarea formelor și aspectelor bilingvismului în marea Britanie și Franța

compararea bilingvismului în Republica Moldova pînă la declararea acesteia ca stat suveran , independent, unitar și indivizibil precum și prezența acestuia la momentul de față

oferirea unor soluții și recomandări care ar duce la înlăturarea problemei date sau cel puțin la diminuarea acesteia.

Metodele de cercetare utilizate în lucrarea nostră sunt: metoda observației și vorbim aici anume de fenomenele lingvistice cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi, metoda comparativă, suprapunerea exemplelor prein efectuarea studiului contrastive în Marea Britanie și Franța, precum și identificarea factorilor generator ,existenți într-o țară și alta. Am aplicat nu în ultimul rind și metoda studiului de caz , și avem în vedere studiul diacronic efectuat în Republica noastră cît și prezentarea unor exemple de bilingvism care mai persistă și astăzi, aici e necesar de remarcat ca am utilizat și metoda analizei situației existente la moment precum și situației anterioare.O altă metodă aplicată este cea a sintezei , așadar în urma sintetizării suportului theoretic, au pus în practică cunoștințele achiziționate.

Importanța teoretică și valorea aplicativă a cercetării. Importanța teoretică a cercetării date reprezintă un support de bază pentru explicarea fenomenelor, lingvistice existente,cauzele care crează aparizia acestora, delimitarea conceptelor care la prima vedere par a fi similare, dar care în esență reprezintă fenomene , total diferite.În ceea ce privește valorea aplicativă aceasta se explică prin faptul aplicării teoriei în practică, așadar cu ajutorul supotului theoretic putem identifica tipul de bilingvism specific pentru țările asupra cărora am efectuat studiul nostru, precum și identificarea unor exemple pertinente fenemenelor date, cît și oferirea unor soluții de înlăturarea sau diminuarea și nu în ultimul rind propunerea unor recomandări pentru problemele în cauză.

Sumarul compartimentelor tezei:Lucrarea dată intitulată "Bilingvism, plurilingvism și identitate" cuprinde două capitole, primul fiid de ordin teoretic, cel de-al doilea de ordin aplicativ. Primul capitol denumit "Bilingvismul și plurilingvismul în sociolingvistica contemporană", poartă un aspect teoretic asupra cobceptului de bilingvism, ca fenomen lingvistic,precum și factorii care determină apariția acestuia, frecvența acestuia.Deducem complexitatea acestui fenomen aplicînd criteriile de descriere a bilingvismului oferite de cercetătoarea Tovei Skutnabb-Kangas.După care punem în lumină delimitarea clară a noțiunilor de bilingvism și diglosie cu ajutorul lingvistului Fishman , care după numeroase studii consacrate diverselor forme de manifestare a bilingvismului și a diglosieri areușit să surprindă esența distincției dintre aceste două concepte, afirmînd că bilingvismul este un fenomen legat de adaptabilitatea lingvistică, în timp ce diglosia este în directă relație cu distribuția socială a funcțiilor limbilor în contact.Recurgînd la toate combinațiile posibile între bilingvism și diglosie acesta oferă patru tipuri de situații:1) diglosie și bilingvism; 2) bilingvism fără diglosie; 3)diglosie fără bulingvism; 4) nici bilingvism nici diglosie, după care venim cu o tipologizare a bilingvismului.În subcapitolul patru identificăm problemele cheie existente în sociolingvistica basarabeană, după care trecem la problema majoră a Republicii Moldova și este vorba despre identitatea națională și cea a separatismului lingvistic, analizînd conceptele diferitor lingviști asupra faptului dat. Apoi punem în evidență a treia direcție a cercetării nostre și e vorba despre plurilingvism aici, subliniem faptul că promovarea bilingvismului este un lucru pozitiv dat fiind faptul că oferă o lărgire a orizontului, deschide multe uși, facilitează mobilitatea și contribuie la o cooperare fructuoasă.

Capitolul doi care este denumit Identitatea națională vs aspecte și forme ale bilingvismului și este unul apilicativ.În cadrul acestuia capitol am efectuat un studiu contrastiv asupra bilingvismului existent în Marea Britanie și Franța.Pentru a scoate în evidență acest limbaj bilingv în țările mai sus menționat am elucidat niște exemple convingătoare pentru fiecare țară în parte, nu în ultimul rînd ne-am referit asupra identității naționale a cetățenilor, așadar vorbind despre Franța a cărei limbă oficilă este limba franceză și care este influențată de bilingvism prin utilizarea unor limbi ca arabă, africană, spaniolă, potugheză.O situașie similară avem și pentri Marea Britanie limbajul bilingv fiind caracterizatprin utilizarea pe lîngă limba engleză a limbilor urdu , punjabi, hindi, arabă.În subcapitolul doi am efectuat un studiu discronic asupra bilingvismului din țara noastră, elucidînd de la bun început care au fost cauzele generatoare de răspîndirea bilingvismului.Am trasat o paralelă între bilingvismul de atunci și după afirmarea Republicii Moldova ca stat, suveran, independent, unitar și indivizibil.Prin intermediul profesorului Ciobanu, care la fel s-a pronunțat asupra problemei date am adus exemple de bilingvism pînă la declararea idependenței Republicii Moldova, după care am venit cu exemple proprii existente a bilingvismului din atapa actuală extrase în urma unor dialoguri , conversații a studenților, colegilor de la Academia" Ștefan cel Mare" după care am scos în evidență alternanțele de cod existente în dicuțiile acestora și spre final am suprapus recesămîntele din perioada RSSm și rezultatele anchetei sociolingvistice efectuate în perioada martie –iunie 2007, pe un eșantion de 1046 de persoane din 91 de localități , precum ți recesămîntul din 2004 , ajungînd la concluzia sau constatînd faptul că structura populației după limba în care vorbește ,de obicei, a înregistrat, o creștere în favoarea limbii oficiale și dimpotrivă ponderea vorbitorilor de limba rusă s-a redus simțitor. La sfîrșitul lucrării venim cu niște concluzii generale privind tema cercetării precum și cu unele recomandări, care ar soluționa problemele lingvistice existente sau cel puțin ar duce la diminuarea acestora.

CAPITOLUL 1. BILINGVISMUL ȘI PLURILINGVISMUL ÎN SOCIOLINGVISTICA CONTEMPORANĂ

În lumea contemporană se acordă un interes sporit modului în care funcționează și/sau interacționează limbile în cadrul societății, acesta explicîndu-se prin aceea că funcțiile limbii au o importanță majoră, în condițiile social-economice actuale, dat fiind faptul că idiomurile depășesc cadrul unor comunități unilingve, cum erau cele din trecut. Printre factorii care participă la schimbările din limbă, elucidăm exemplul bilingvismului sau capacitatea individului de a vorbi în mod curent două limbi. E necesar de menționat faptul că odată ce situațiile de comunicare sunt, numărul limbilor și a variantelor glotice aflate în contact este tot mai mare, aceasta generînd la rîndul său multiple fenomene de contact și interferență, care formează o imagine complexă și variată. Bilingvismul este o formă de manifestare a multilingvismului și reprezintă, pe termen lung o verigă intermediară, pe calea asimilării lingvistice, proces cumulativ de lungă durată condiționat de factori de natură socio-politică,economică și culturală avînd drept consecință stingerea unei limbi și a unei culturi.Alternanța în comunicare a diverselor forme ale limbii, atitudinea vorbitorilor față de acestea, examinarea și descrierea unor situații concrete și a modalităților de gestionare a repertoriului lingvistic sunt probleme importante, care joacă un rol decisiv în vizorul sociolingvisticii.În cadrul acestuia capitol o să abordăm problemele identității naționale, precum și separatismul glotic,acțiunile de refirmare a identității național.Dat fiind faptul că bilingvismul este un fenomen caracteristic și pentru societatea noastră o să identificăm mai întîi de toate toate tipurile de bilingvism existent după care o să determinăm bilingvismul specific țării noastre.

1.1.Bilingvismul – fenomen lingvistic și factorii care au determinat apariția acestuia

În cele aproape cincizeci de definiții care au fost formulate pentru conceptul de bilingvism, unele se pot caracteriza ca fiind definiții mai restrînse ,altele cuprind o definire mai amplă pentru același fenomen. Oferim aici două definiții restrînse care definesc fenomenul dat în felul următor: Individul „care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi” [DEX 1996:98].A doua definiție explică bilingvismul în felul următor„cunoașterea a două limbi la nivelul de limbă maternă”[ Bloomfield 1993:56]. Cert însă e ste fatul că identificăm concepție opusă definiție precedente acesta venind din partea profesorului John Macnamara, care la rîndul său a cercetat bilingvismul din perspectivă psiholingvistică. Acesta afirmă că nu există bilingvi perfecți, iar o persoană este bilingvă din momentul în care posedă competențe minime de înțelegere, vorbire și scriere într-o altă limbă decât cea maternă [133, p.67-71]. O poziție de mijloc între aceste două opinii va fi ocupată de definiția oferită de către Renzo Titone, psiholingvist, ale cărui studii au fost baze în mare parte pe identificarea problemei bilingvismului. Titone e de părere că bilingvismul este capacitatea unui individ de a se exprima într-o limbă secundă, mai mult respectând conceptele și structurile proprii acestei limbi, decât parafrazând limba sa maternă [100]. În ceea prevește comunitățile bilingve,îl putem cita pe John Gumpery care s-a expus în felul următor: "În societățile bilingve vorbitorii prezintă grade diferite de competență. Unii stăpînesc ambele limbi la fel de bine, alții vorbesc numai o limbă, în mod obișnuit, și o cunosc pe cealaltă doar superficial” [Gumpery 1975:209]

Conform unei alte opinii și anume a lingvistului ,Pichon, bilingvismul este starea unei copil care, la vîrsta constituirii progresive a limbajului, a învățat două limbi în același timp”, ceea ce implică un șir de neajunsuri atît pentru dezvoltarea gîndirii, cît si pentru cea a limbajului copilului. Definiția propusă de către lingviștii Hamers JF și Blanc M referitor la bilingvism indică faptul că bilingvismul ar fi :« état d'un individu qui se réfère à la présence simultanée de deux langues ». Un alt lingvist de talie înaltă este și Van Overbeke, Maurice care [1972] în lucrarea sa intitulată : "Introduction au problème du bilinguisme, Langue et Culture" definște conceptul de bilingvism ca : « Le bilinguisme est la mise en présence de deux langues qui provoque un ensemble d’interférences linguistiques, psychologiques et sociologiques, susceptibles de déterminer un conflit de langage et donc d’identité. »,menționînd în același timp faptul că :« Le bilinguisme est l’emploi actif et passif direct de deux langues de façon parfaite par un locuteur. En plus, il implique qu’il s’agit de deux langues de statut identique. »

Studiile de ordin lingvistic au demonstrat deja că, între indivizii bilingvi,sunt puțini dintre aceia care vorbesc la același nivel ambele limbi, ei fiind denumiți de Michael A.K. Halliday ambilingvi [1968:141]. E necesar de scos în evidență că definiția mai amplă a acestui concept deasemenea este foarte greu acceptată, potrivit acesteia: individul bilingv, pe lângă limba sa maternă, trebuie să aibă pentru a doua limbă numai o competență minimală în una din cele patru nivele de cunoștințe de limbă: înțelegere, vorbire, citire sau scris [Macnamara 1967]. Lingvistul american William Francis Mackey afirmă la rîndul său că bilingvismul este „ folosirea și cunoașterea a două sau mai multe limbi” [Mackey 1987], iar Uriel Wienreich,un lingvist de renumit în lumea întregă în cartea sa "Language in Contact", care este o primă capodoperă a bilingvismului, ne oferă următoarea definiție „Practica folosirii alternative a două limbi este numită bilingvism, iar persoanele implicate, bilingvi”[ Weinreich 1953: 1; 1975: 40]. Lingvistul Uriel Weinreich afirmă faptul că două sau mai multe limbi se află în contact dacă sunt folosite alternativ de către aceleași persoane; indivizii care folosesc limba se constituie, așadar în locus-ul (‘locul’) contactului [Weinreich 1975] .Remarcăm că aceste prime observații ale lui Weinreich cu privire la cadrul psihologic și sociocultural al contactului dintre limbi au generat embrionul viitoarei dezvoltări a sociolingvisticii și au stimulat cercetarea fenomenului de bilingvism pe o bază interdisciplinară. Einar Haugen, care este unul dintre fondatorii sociolingvisticii, consideră la rîndul său că ”e vorba de bilingvism atunci când individul poate să producă enunțuri cu sens în altă limbă decât cea maternă.”Antropologul American Mary R. Haas consideră bilingvismul ca: ”Bilingualism is a mechanism fundamental to many aspects of the social role of language and linguistic”.Folosirea alternativă a două limbi, bilingvismul (Borbélz 2008) nu este un fenomen omogen, ci se realizează variat de la o cominitate la alta, de la un grup social la altul, ba chair și de la un vorbitor la altul. Adică, utilizarea limbilor variază: unii folosesc mai mult una dintre limbile comunității, alții o folosesc pe cealaltă mai frecvent, oral ori în scris , iar alții folosesc ambele limbi în aceeași masură. Se cuvine de subliniat faptul că bilingvismul nu este un fenomen care apare sporadic și numai în unele regiuni de pe mapamond ci e prezent practic în toate țările acesta explicîndu-se prin faptul că pe glob sunt vorbite aproximativ 5 mii de limbi , dar există undeva peste două sute de țări.

În studiile lingvistice care abordează fenomenul bilingvismului apare mereu ideea că aproximativ o jumătate dintre locuitorii de pe glob sunt bilingvi sau trăiesc în mediu bilingv (Grosjean 1982) sau poate e surprinzător și de necrezut „în lume sunt mai mulți indivizi bilingvi decât monolingvi” (Myers-Scotton 2006: 2).În continuare ne-am propus să oferim alte două definiții care sunt contradictorii în ceea ce privește conceptul bilingvismului. Așadar pe de o parte , în concepția lui Bloomfield (1993:56) se vorbește de bilingvism cînd individual stăpînește două registere lingvistice la nivelul apropiat de cel al limbii materne,pe de altă parte parte lingvistul Grosjean (1998) a oferit o perspectivă total diferită : o persoană bilingvă nu reprezintă însumarea a două stări monoligve , ci reprezintă o existență bilingvă, un emițător-receptor capabil de a activa și de a se manifesta prin două ( sau mai multe ) registre lingvistice diferite ,raportîndu-se insertiv la contextele de comunicare.

Cercetarea actuală a bilingvismului constituie o triplă viziune: prima are fi una sociologică care la rîndul său se referă la „conflict” lingvistic noțiune care datează din anul 1972 sau mai poate fi numit conflictul culturilor, o a două viziune ar fi cea psihologică care examinează indivizi bilingvi, deseori copii. În lucrările respective sunt prezente noțiunile de motivație, alegere, echilibru psihic, reacții afective, efecte asupra inteligenței, comportament, capacități, dezvoltare mentală sau cognitivă, gândire etc și ultima viziune ar fi cea lingvistică,adică cea a unei vorbiri socializate, deci a producerii discursului într-o situație [79, p.113] .În continuare considerăm necesar de a sublinia faptul că bilingvismul alături de fenomenul de multilingvismului în secolul trecut a fost cercetat periferic , însă în present ,în contextual globalizării, acesta devine un subiect de cercetare tot mai important.

Deducem complexitatea acestui fenomen dacă analizăm definiția propusă de către cercetătoarea Tovei Skutnabb−Kangas. Ea descrie bilingvismul cu ajutorul a patru criterii:

(1)originea bilingvismului;

(2) identificarea internă și externă a bilingvilor;

(3) nivelul de cunoaștere a limbilor;

(4) funcția limbilor cunoscute;

Așadar ,conform primului criteriu : acel individ este bilingv :

a) care se identifică bilingv, total (sau parțial) cu două limbi și/sau cu două culturi.

b) pe care alții îl consideră bilingv/vorbitor al două limbi materne.

Conform celui de-al doilea criteriu:

a) care, de la început, a învățat două limbi în familie de la vorbitorii de limbă maternă.

b) care, în scop comunicativ, de la început a învățat în paralel două limbi.

Conform celui de-al treilea criteriu:

a)care cunoaște la perfecție două limbi.

b) care folosește două limbi ca vorbitor de limbi materne.

c) care cunoaște la fel de bine două limbi.

d) care e capabil să se exprime corect și inteligibil și în a doua limbă.

e) care măcar parțial cunoaște și folosește structurile gramaticale ale celei de a doua limbi.

f) care ajunge în relație cu a doua limbă.

Conform celui de-al patrulea criteriu: bilingv este considerat individul care folosește două limbi.Bilingvismul poate fi cel mai perceput într-un cadru psihologic și sociocultural dacă se ia în considerație condițiile în care o influență a unei limbi asupra alteia este posibilă, precum și de factorii care contribuie la aceasta. Deci, factorii, care duc la apariția și dezvoltarea bilingvismului, sunt de natură lingvistică și de cea extralingvistică, adică de natură politică și socială: Printre aceștia putem enumera:- relații culturale, economice, politice ale unor populații de pe teritorii diferite; amestec de populații; migrații în masă; conviețuire de durată sau temporară pe același teritoriu; Prin urmare, conceptele de bilingvismul și plurilingvismul nu pot fi pe deplin explicate și înțelese în afara factorilor menționați mai sus.Aceste fenomene lingvistice se află într-o relație strînsă atît cu anumite condiții istorico-politice,cît și cu structura socială a comunității lingvistice în care apar ele și, legat de aceasta, cu gradul de dezvoltare culturală a acestei comunități, precum și cu gradul ei specific de mobilitate socio-profesională. Cei ce dețin decizia politică sunt în mod firesc interesați să optimizeze eficiența programelor prin care copiii și adulții învață limba dominantă în societate. Interdependența economică și științifică de pe arena internațională are și ea o solicitare tot mai mare față de indivizi cu competențe bilingve care pot ușura colaborarea interculturală. Pe lângă diversitatea și cerințele crescânde dintre culturi pe plan intern și internațional, indentificăm un alt factor ce ține de bilingvism acesta explicîndu-se prin faptul că în numeroase țări ale lumii grupurilor minoritare cer recunoșterea drepturilor sale lingvistice adică ale minorităților indigene și culturale.

1.2.Bilingvism, conflict lingvistic și diglosie: o disociere utilă pentru analiza limbilor în contact.

Ca disciplină independentă, cu un domeniu propriu de investigație, sociolingvistica este o știință, în cadrul căreia s-au constituit o gamă largă de concepte teoretice de bază. Cercetătorii care își propun ca scop examinarea coexistenței sau coabitării limbilor în contact se ciocnesc în mod inevitabil cu dificultăți de ordin conceptual și terminologic legate, mai întîi de toate , de confuzia termenilor și conceptelor de bilingvism și diglosie.Acestea fiind considerate , din punct de vedere etimologic, ca sinonime și-au extins semnificația inițială, evoluînd pe căi diferite. Deși în sociolingvistică actuală se observă tendința de operare a unei distincții din ce în ce mai clare dintre conceptelemai sus menționate, specialiștii nu au ajuns la o părere unanimă.Mai întîi de toate ne propunem să facem o precizare și o distincție a conceptelor abordate după care venim și cu o analiză a dinamicii limbilor în contact. Delimitarea concisă acestor două noțiuni ne va permite să reflectăm puțin și asupra noțiunii de conflict. Dacă e să vorbim despre contactul dintre limbi trebuie să scoatem în relief faptul că termenul contact lingvistic a fost propus prentru prima dată de André Martinet și a înlocuit o mulțime de termeni folosiți anterior, care erau ambigui, dintre care cel mai răspîndit fusese termenul amestec de limbi (melange). Termenul contact are și el două conotații: înseamnă atît „atingere” cît și „legătură”, „relație”, de aici se poate deduce că contactul poate fi pasager, cu implicații lingvistice de suprafață sau poate denumi un proces de durată. Deși foarte folosit, termenul contact poate crea totuși ambiguități, deoarece nu este un termen propriu-zis lingvistic, ci face parte din terminologia sociologiei și este polisemantic fiind echivalent cu bilingvism, interferență, împrumut. Contactul lingvistic poate fi stabilit între orice fel de limbi, total diferite ca structură sau asemănătoare, legate sau nelegate genetic, în funcție de relațiile sociale. Contactul dintre limbi are ca urmare interferența – influența reciprocă a limbilor. Gradul de interferență e însă direct influențat de factorii lingvistici: structură și origine. Astfel, două limbi înrudite genetic îndeaproape sau cu structura foarte asemănătoare se influențează reciproc mult mai puternic decît două limbi neînrudite genetic sau tipologic. Oricare ar fi aspectul interferenței ca urmare a contactului dintre limbi, punctul de pornire este întotdeauna un anumit stadiu de bilingvism. De aceea în mod practic „două sau mai multe limbi pot fi considerate în contact dacă sunt folosite alternativ de aceleași persoane. Indivizii vorbitori reprezintă locul contactului” .

Începînd cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, începe să se acorde acorde și asupra schimbărilor interne ale fiecărei limbi aflate în contact, evoluția proprie a fiecărei limbi aflate în ci și asupra evidențierea particularităților diferențiatoare, a specificului de structură și de sisteme ale celor două limbi aflate în contact. Prin urmare, contactul dintre limbi se realizează, în general, prin intermediul bilingvismului. Termenul de bilingvism poate fi, totodată, substituit prin cuvîntul influență, interferență sau împrumut ca fenomene, rezultate din contactul lingvistic. În cazul acesta prin bilingvism nu se înțelege neapărat întrebuințarea exclusivă a două limbi de către aceeași persoană, ci o interferență lingvistică. Astfel se realizează o influență reciprocă între două sisteme lingvistice diferite, ca urmare a învățării celei de a doua limbi odată cu limba maternă.Coexistența limbilor într-un anumit spațiu socio-politic presupune, pe de o parte, prezența unui număr cosiderabil de persoane bilingve,iar pe de altă parte, inegalitatea distribuirii funcțiilor sociale ale limbilor în contact,situația diglosică care conduce, în mod inevitabil, la conflictul lingvistic. Oricine își propune să examineze coexistența limbilor în contact se confruntă în mod inevitabil cu probleme de ordin conceptual și terminologic legate, în primul rând, de confuzia termenilor de la care am ponit inițial.În continuare o să încercăm să facem o distincție clară între ei. Așadar conceptul de diglosie conform viziunii lui Ch. Ferguson este situație lingvistică relativ stabilă, "… in which, in addition to the primary dialects of the language [(…)], there is a very divergent, highly codified (often grammatically more complex) superposed variety, the vehicle of a large and respected body of written literature, […], which is learned largely by formal education and is used for most written and formal spoken purposes but is not used by any sector of the community for ordinary conversation" (Ferguson 1959, p. 336). După cum observăm din definiția mai sus expusă, Ch. Ferguson a utilizat termenul diglosie pentru a descrie situația lingvistică în care două varietăți ale uneia și aceleiași limbi se folosesc pentru comunicarea în interiorul unei comunități naționale, fiecare dintre ele având funcții specifice și statute sociale diferite. Una din varietăți are un statut social superior, în virtutea cărui fapt ea este utilizată în comunicarea oficială, iar cealaltă – un statut social inferior fiind utilizată în comunicarea informală (Ferguson 1959, p. 336). Trăsăturile definitorii propuse de Ch. Ferguson, precum (1) complementaritatea funcțională, (2) standardizarea, (3) prestigiul, (4) stabilitatea, (5) modul de însușire, (6) patrimoniul literar și (7) distanța lingvistică , au avantajul de a prezenta o viziune simplă și, prin urmare, atrăgătoare asupra diglosiei: o situație sociolingvistică clară, stabilă și armonioasă. Realitatea lingvistică însă, de cele mai multe ori, este diferită: situații lingvistice asemănătoare celor descrise de Ch. Ferguson se întâlnesc extrem de rar. Cu alte cuvinte, deși definiția diglosiei propusă de cercetătorul american, ea are un caracter restrictiv și nu acoperă întreaga complexitate a cazurilor de diglosie. Pornind de la elementele esențiale din definiția dată de lingvistul american, mulți sociolingviști

Astfel, ca rezultat al modificărilor efectuate de J. Fishmam, aria de utilizare a noțiunii de diglosie s-a lărgit în mod considerabil. Din acest moment, termenul bilingvism a început să fie folosit în tandem, cu termenul diglosie. Sinonimia etimologică a celor doi termeni și incapacitatea celui de-al doilea de a indica prin forma sa internă și structura sa morfologică, inegalitatea de statut social a idiomurilor utilizate de o manieră alternativ-complementară au generat numeroase confuzii și ambiguități printre specialiști. După numeroase studii consacrate diverselor forme de manifestare a bilingvismului și diglosiei, J. Fishman a reușit să surprindă esența distincției între aceste două concepte, afirmând că bilingvismul este un fenomen legat de adaptabilitatea lingvistică, în timp ce diglosia este în directă relație cu distribuția socială a funcțiilor limbilor în contact (Fishman 1971a, p. 295). Autorul a propus o diferențiere strictă între cele două fenomene, menționând că bilingvismul este un fapt individual, care ține de domeniul psihologiei și psiholingvisticii, pe când diglosia este un fenomen social care intră sub incidența sociolingvisticii (Fishman 1970; Fishman 1971a). Recurgând la toate combinațiile posibile între diglosie și bilingvism, J. Fishman obține patru tipuri de situații pe care le-a inclus în faimosul său tabel: (1) diglosie și bilingvism, (2) bilingvism fără diglosie, (3) diglosie fără bilingvism și (4) nici bilingvism, nici diglosie (Fishman 1967, p. 29).

Primul caz caracterizează comunitățile lingvistice în care aproape fiecare vorbitor este capabil să utilizeze ambele limbi (variante) –H și L- cu funcții diferite (de exemplu, în Paraguay, limba spaniolă este utilizată în domeniile educației, culturii, politicii, iar limba guarani este conservată pentru conversații familiare). Cel de-al doilea caz – diglosia fără bilingvism – va caracteriza existența a două sau mai multe comunități lingvistice care constituie o comunitate pe plan politic și/sau economic, social, cultural în pofida diferențelor socioculturale, dar relațiile dintre acestea fiind reduse la maximum, ori se realizează prin intermediul translatorilor, încât nu se ajunge la necesitatea bilingvismului individual. Al treilea context caracterizeaza comunități bilingve în care limbile nu sunt utilizate cu funcții diferite, bilingvismul nefiind însoțit de diglosie. Situația în care Fishman consideră că nu există nici bilingvism, nici diglosie poate fi explicată prin două exemple: în unele societăți lingvistice limba maternă a fost exterminată, ajungându-se la unilingvism; în alte comunități, limba minoritară continuă să fie utilizată cu toate funcțiile

Este important să menționăm că, odată cu extinderea ariei de utilizare a diglosiei, cele șapte trăsături definitorii propuse de Ch. Ferguson au pierdut o bună parte din forța lor explicativă, fapt care a diminuat capacitatea noțiunii în cauză de a diferenția și a descrie cu claritate diverse tipuri de situații lingvistice, (Tollefson 1983, p. 8; Pauwels 1987, p 356: Berruto 1987, p. 57) Un alt lingvist care face o distincție între diglosie și bilingvism P. Lindenbauer, "Diglossia can be viewed as an asymmetrical power relations, […] as a hegemony in the interaction between dominant and subordonate groups" (Lindenbauer 2003, p. 233). E important să menționăm că noțiunea de diglosie,a trezit o serie de controverse printre lingviștii francezi. Spre exemplu, A. Martinet este destul de reticent față de utilizarea termenului diglosie, deoarece, în opinia lingvistului, "II y a tant de possibilites diverses de symbiose entre deux idiomes, qu'on peut preferer conserver un terme comme bilinguisme qui les couvre toutes, plutot que de -.enter une classification sur la base d'une dichotomie simpliste" (Martinet .970, p. 148-149).În pofida acestei rezerve a unui lingvist cu renume, termenul diglosie a încetățenit puțin câte puțin în sociolingvistica internațională, deoarece el adaugă o dimensiune sociologică conceptului de bilingvism, asociind de o manieră strânsă limba și societatea Efectiv, diferențierea funcțiilor idiomurilor în contact determinată, la rândul ei, de diferențierea prestigiului social al acestora, este în relație direct proporțională cu statutul social al membrilor comunității lingvistice naționale (Rindler Schjerve 2003b, p. 1-14).

În alți termeni, însușirea și utilizarea unui anumit idiom conferă unui individ un prestigiu superior, care, pe termen lung, exercită o influență asupra statutului social al acestuia. Viceversa, grupul superior din runct de vedere social este, în același timp, superior și din punct de vedere lingvistic. Luând în considerare această relație, una din preocupările esențiale ale sociolingviștilor devine analiza relației limbă dominantă/limbă dominată (Couderc 1976; Lindenbauer 2003, p. 233.) și a conflictelor pe care le poate genera această relație ( Rindler Schjerve 2003b, p. 1-2).Din această perspectivă, pentru diagnosticarea unei situații de diglosie, trăsărurile definitorii de ordin lingvistic, cum ar fi, de exemplu, înrudirea genetică a idiomurilor în contact, gradul de standardizare al acestora etc. Ferguson 1959, p. 336) sunt lipsite de relevanță și capătă statut de criteriu auxiliar. Dimpotrivă, criteriul sociologic (statutul social diferit al idiomurilor în contact) se deplasează în prim-plan și joacă un rol determinant pentru caracteristica fenomenului în chestiune. Astfel, conform unei opinii destul de răspândite (Ninyoles 1969; Couderc 1974), pentru identificarea și definirea unei situații de diglosie, criteriul intercomprehensiunii nu este pertinent; important este ca membrii comunității lingvistice naționale să atribuie, pe scara valorilor, în mod oficial sau neoficial, un statut diferit idiomurilor în contact. O atare abordare a diglosiei semnifică o abandonare a terminologiei pur descriptive și statice, utilizată în sociolingvistica americană. Preocupată de dezvăluirea tensiunilor interne care se ascund după paravanul cuvintelor, analiza sociolingvistică modernă a fenomenului respectiv capătă o dimensiune profundă și responsabilă. Prin prisma acestei analize, problemele legate de limbă nu sunt examinate doar din punct de vedere lingvistic. Rolul central, în această analiză, se atribuie locutorilor limbii, luând în considerare situația socio-politică în care limba dată este vorbită.

După cum se vede, disocierea bilingvismului și diglosiei nu este o simplă problemă de stabilire a unei preferințe terminologice. Redefinirea conceptului de diglosie, care s-a conturat și s-a cimentat în contextul luptei unor grupuri lingvistice pentru emanciparea socială, politică și lingvistică, înseamnă introducerea unei dimensiuni noi, a celei de dominație a unei limbi A asupra unei limbi B, la nivelul comunității naționale (a se vedea și Couderc 1974; Rindler Schjerve 2003). Cu alte cuvinte, identificarea și analiza diglosiei, în această accepțiune, este legată obligatoriu de examinarea fenomenului social de dominație/subordonare.Roger T. Bell, tratând, în lucrarea Sociolinguistics. Goals, Approaches and Problems (1976), bilingvismul ca o alegere atât individuală, cât și socială între diferite limbi, nu atinge problema unei estimări sociale (funcționale) a acestora. În situația când există o diferențiere funcțională fundamentată social și semnificativă cultural, Bell recunoaște existența diglosiei, cu trăsăturile ei descrise de Fishman, acceptând trei dintre cele patru tipurile de relații posibile între bilingvism și diglosie și oferind exemple proprii: „Bilingvism fără diglosie”: situație reprezentată, de exemplu, de Belgia, unde, în pofida existenței unei diferențieri funcționale a rolurilor, limbile nu au obținut statut de limbă H sau L, ci sunt egale din punct de vedere oficial. „Bilingvism fără diglosie”: situație reprezentată, de exemplu, de Belgia, unde, în pofida existenței unei diferențieri funcționale a rolurilor, limbile nu au obținut statut de limbă H sau L, ci sunt egale din punct de vedere oficial.

„Bilingvism fără diglosie”: situație reprezentată, de exemplu, de Belgia, unde, în pofida existenței unei diferențieri funcționale a rolurilor, limbile nu au obținut statut de limbă H sau L, ci sunt egale din punct de vedere oficial.

-„Diglosie și bilingvism”: o condiție indispensabilă a acestei situații este existența unui sistem social rigid, în care apartenența la un anumit grup social este obținută prin naștere și nu poate fi ușor pierdută. În acest caz, elita societății poate lua hotărârea de a comunica cu restul păturilor sociale prin intermediul traducătorilor, utilizând o limbă cu statut mai înalt, și nu pe cea locală (limba H poate fi franceza, engleza sau limba colonizatorilor)

„Diglosie fără bilingvism”: o parte importantă a societății poate opera cu mai mult decât un cod recunoscut oficial, datorită funcțiilor și statutului mai înalt ale unei limbi decât alceleilalte. De exemplu, în Paraguay, guarani e limba L, spaniola e limba H; în cantoanele germanofone din Elveția, germana elvețiană este L, germana standard este H; în țările arabe, araba „vorbită” este L, araba „clasică” este H ș.a. [150, p.178].

Cît privește diglosia ca sursă de conflict lingvistic aici trebuie să remarcăm că majoritatea specialiștilor sunt de părerea că bi- și multilingvismul societal conduce, în mod inevitabil, la conflicte între vorbitorii acestor limbi (Oksaar 1980, p. 43-52; Nelde 1997, p. 285). Aceasta, mai ales, în situație de diglosie "whenever it is paired with asymmetric status and social hierarchisation of the linguistically diverse groups within a state" (Rindler Schjerve 2003b, p. 1).

Fără îndoială, în sensul în care diglosia a fost definită mai sus, ea reprezintă doar un caz particular al multilingvismului societal care poate ayea și alte dimensiuni. După cum afirmă J. Fishman, "I take diglossia to be one kind [N.B. just one kind, of many] of societal multilingualism" (Fishman 2006, p. 69). întrucât, însă, diglosia este predominantă printre alte forme de manifestare a multilingvismului, fenomenul dat prezintă un interes sporit pentru politica și planificarea lingvistică.Componenta de dominație și subordonare proprie diglosiei 1-a condus pe lingvistul de origine catalană, L. Aracii (Aracii [1965] 1982), să introducă în circuitul științific conceptul de conflict lingvistic, reluat, ceva mai târziu de R. Ninyoles într-o lucrare devenită clasică (Ninyoles 1969). Deși termenul conflict lingvistic fusese utilizat anterior de B. Terracini (Terracini 1957) și E. Haugen (Haugen 1966), conceptualizarea lui s-a conturat odată cu apariția lucrărilor lui L. Aracii și R. Ninyoles, dar mai ales în cadrul lucrărilor Congresului Culturii Catalane (1975-1977). Astfel, în opinia sociolingviștilor catalani, conflictul lingvistic este un fenomen complex care înglobează și diglosia. După cum s-a menționat la Congres, "…conflictul lingvistic apare atunci când se confruntă două limbi cu statut politic net diferențiat, una fiind dominantă (statut oficial, utilizare în viața publică), iar cealaltă – dominată. Formele de dominație pot fi diverse: de la cele vădit represive […], la cele tolerante pe plan politic și a căror putere represivă este, în principal, de natură ideologică […] " (Congres de Cultura Catalana 1978 apud Kremnitz 1981, p. 65-66). (G. M).Definiția sus-menționată a conflictului lingvistic nu numai că scoate în evidență relația dintre situația socială și situația lingvistică, dar atrage atenția asupra faptului că situația lingvistică depinde, în mare măsură, de situația socială. Cu alte cuvinte, co-variațiile observabile între situația socială și situația lingvistică sunt condiționate, în general, de fenomene sociale (Hudson 2003, p. 366 și urm.). În această accepțiune, noțiunea de conflict lingvistic poate fi aplicată cu referire la orice comunități lingvistice diferite, care coabitează în cadrul unei formațiuni statale din momentul în care una din aceste comunități are, de facto sau de jure, vreun oarecare privilegiu asupra altor comunități. Practic, niciunul dintre statele moderne nu este în măsură să evite o atare situație, cel puțin pe o anumită porțiune a teritoriului său, cu atât mai mult, cu cât o situație stabilă din punct de vedere juridic poate deveni instabilă din punct de vedere social din cauza unor schimbări/în aparență, minore.

Conflictul lingvistic poate fi latent sau acut, în dependență de condițiile politice, sociale și culturale (Ibidem). Astfel, timp de mai multe secole, datorită nivelului relativ scăzut de centralizare a formațiunilor statale și gradului neînsemnat de participare a maselor la gestiunea statului, situațiile de conflict lingvistic erau mascate. De exemplu, înlocuirea limbii celtice cu limba latină în provinciile din Galia s-a operat pe parcursul mai multor secole aproape neobservat de populația autohtonă, în pofida unei exterminări parțiale a acesteia. Odată cu creșterea nivelului de centralizare a statelor moderne, dominația lingvistică devine vădită și provoacă rezistența vorbitorilor limbii dominate. Cu atât mai mult, cu cât diglosia provoacă o dublă injustiție: supremația unei limbi asupra altei limbi și, deseori, denegarea identității naționale a unui popor.

După cum arată experiența lingvistică internațională, situația de diglosie relativ stabilă unde fiecare limbă are a anumită (anumite) funcție (funcții) și, în virtutea cărui fapt, o anumită poziție în comunitatea lingvistică națională, poate să evolueze în două direcții posibile: (l) eliminarea limbii dominate de limba dominantă (substituirea) și (2) emanciparea limbii dominate având drept rezultat dispariția din uz a limbii dominante (normalizarea) (Aracil 965; Ninyoles 1969; Bernardo 1976 Vallverdu 1991). Drept exemple de normalizare pot servi succesele obținute de limbile maghiară și cehă în statele respective în raport cu germana, pe când substituirea poate fi ilustrată pe baza limbilor comică și dalmată, care au fost total asimilate de engleză și sârbo-croată.Este evident că noțiunea de conflict lingvistic implică prezența anumitor contradicții între limbile în contact. După cum a fost menționat supra, aspectele strict lingvistice ale conflictului pot avea drept rezultat una din cele două soluții finale: fie substituirea, fie normalizarea. La rândul său, conflictul lingvistic nu reprezintă decât o fațetă a unui conflict social mult mai complex, limba fiind simbolul unui comportament social. Prin urmare, chiar dacă de-a lungul timpului protagoniștii conflictului social și lingvistic se schimbă, situația de conflict persistă și are tendința să se reproducă în noile condiții.

În această ordine de idei, apare întrebarea firească dacă orice situație de diglosie generează, în mod obligatoriu, conflictul lingvistic. Sociolingviștii care estimează că există două tipuri de diglosie – diglosie neutră și diglosie conflictuală – răspund negativ la această întrebare. Conform opiniei acestora, în situația de diglosie neutră, conflictul lingvistic este neutralizat la nivel ideologic și, prin urmare, nu este un indicator al tensiunilor sociale reale (Vallverdu 1979, p. 21).Considerăm că nici diglosia neutră nu poate fi concepută în afara schemei conflictuale. Sigur, în cazul diglosiei neutre, nu este vorba de un conflict vădit, dar mai curând de un anumit raport de forțe care s-a instaurat (provizoriu) și care poate suferi schimbări, odată cu întețireatensiunilor sociale sau sub influența unor factori din exterior. Astfel, sunt cunoscute tendințele de elvetizare a germanei din Elveția în timpul celui de-al Doilea război mondial. Pe de altă parte, diglosia elvețiană funcționează conform unor reguli destul de riguroase care nu pot fi încălcate. Aceasta înseamnă că utilizarea idiomurilor în contact este strict determinată din punct de vedere social și că nerespectarea acestor norme nu este deloc inofensivă. Din punctul nostru de vedere, această diglosie neutră este bazată pe un echilibru destul de instabil, numit și "echilibru parțial" (Aracii 1965, p. 5), care se poate modifica destul de repede.

Una din particularitățile teoriei catalane a conflictului lingvistic constă în faptul că acest concept a fost elaborat nu numai ca instrument de analiză, dar și ca mijloc de revendicare a drepturilor comunității lingvistice catalane. Noi nu vom critica această luare de atitudine, întrucât considerăm că știința nu poate fi cu adevărat neutră. Am menționat acest lucru doar în măsura în care vom încerca să extrapolăm conceptul de conflict lingvistic și asupra altor situații lingvistice. în acest scop, o formulare mai generală a acestui concept pare să fie necesară.Așadar, după părerea noastră, unul din avantajele conceptului de conflict lingvistic, în comparație cu cele de bilingvism și diglosie, constă în faptul că primul nu se mărginește la simpla constatare a diferenței funcționale a idiomurilor vorbite în cadrul unei formațiuni statale, dar ține cont și de diferența de statut și de prestigiu al acestora. Astfel, noțiunile de limbă dominantă și limbă dominată, care apar sporadic în unele publicații asupra diglosiei (Couderc 1976), devin noțiuni centrale în definiția conflictului lingvistic. În același timp, neutralitatea afișată de sociolingviștii americani nu mai este posibilă: conflictul lingvistic tinde spre una din cele două soluții finale, toate celelalte situații bazându-se pe echilibre instabile. Un alt avantaj al teoriei conflictului lingvistic rezidă în dinamizarea conceptelor statice, propuse de Ch. Ferguson: diglosia este un fenomen extrem de dinamic care, de cele mai multe ori, nu poate fi explicat decât din punct de vedere istoric, întrucât limbile implicate reprezintă fie niște poli de atracție, fie niște poli de respingere. Pe de altă parte, se creează impresia că noțiunea de funcție (care este capitală în acest context) este, uneori, subapreciată în cadrul teoriei sociolingvistice americane. Astfel, într-o societate monolingvă funcția limbii este clară: comunicarea globală (în orice situație posibilă). în societățile bi- și/sau multilingve, în afara funcției de comunicare globală, putem desprinde și funcția de diferențiere, fiecare idiom îndeplinind funcția de comunicare doar în anumite domenii (Fishman 1989), asumându-și astfel doar parțial funcția comunicativă globală.

Dispersarea funcțiilor și restrângerea domeniilor de utilizare a unei limbi reprezintă, fără îndoială, consecințele indispensabile ale procesului de difuzare și/sau de promovare a altei limbi. Difuzarea unei limbi în detrimentul alteia poate avea loc fie în urma concurenței inegale dintre limbile în contact în lipsa oricărei politici lingvistice, fie ca rezultat al acțiunilor concrete de politică și planificare lingvistică orientate spre promovarea unei limbi anume. În ambele cazuri, această stare a lucrurilor are drept consecință declinul limbii defavorizate care se finalizează cu dispariția (moartea) acesteia.

Din acest punct de vedere, o limbă va continua să fie utilizată de locutorii săi atâta timp, cât aceasta va îndeplini cel puțin o parte din funcția comunicativă globală. Începând cu momentul când această funcție este pierdută, limba în chestiune riscă să dispară. De aceea, păstrarea anumitor funcții comunicative constituie o condiție primordială pentru supraviețuirea limbilor dominate. Declinul și dispariția unei limbi sunt, de cele mai multe ori, legate de contextul diglosie, deoarece "le mecanisme de base du declin d'une langue s'enclanche lorsque le changement social fait en sorte qu'une communaute linguistique passe sous la coupe d'une autre. Les locuteurs reagissent du point de vue sociopsychologique en ayant une moins bonne opinion de leur langue. Une consequence en est l'utilisation sociologiquement restreinte de cette langue, ce qui,a ensuite pour effet d'appauvrir sa structure" (Dressier 1982, p. 329).

Un exemplu elocvent de separatism lingvistic poate servi chiar politica și planificarea lingvistică promovată de guvernul Republicii Moldova, care a preluat de la apologeții Imperiului Sovietic ideea pseudo-științifică despre două limbi diferite: moldoveneasca și româna. Problema referitoare la originea limbii vorbite pe teritoriul dintre Prut și Nistru, după cum se știe, a generat, începând cu perioada postbelică, numeroase dezbateri dintre cele mai controversate. Nu întâmplător, Republica Moldova nu a fost în măsură să soluționeze până în prezent două probleme-cheie pentru promovarea limbii și culturii națiunii titulare: (1) denumirea corectă a limbii oficiale și (2) crearea condițiilor de securitate lingvistică necesare pentru promovarea nestingherită a acesteia.

1.3.Bilingvismul un comportament lingvistic al individului și tipologiile acestuia

Din dezbaterile recente cu privire la acest fenomen contraversat,se desprinde idea că bilingvismul poate fi abordat dintr-o multitudine de puncte de vedere,reprezentînd obiectul de studiu al diverselor discipline autonome. (Tabouret-Keller, 1972, p.305-310; Mackey, 1968, p. 554-584;.Charpentier 1982, p.65). Astfel, în cazul în care cercetătorul privilegiază perspectiva lingvistică, bilingvismul este analizat prin prisma contactelor dintre limbi, adică prin prisma interferenței, fenomen care își găsește reflectare în vorbirea persoanelor bilingve.După cum afirmă W.Mackez , „bilingvism is not a phenomenon of language; it is a characteristic of its use. It does not belong to the domain of language but of parole” (Mackey, 1968, p. 554).Cu alte cuvinte, bilingvismul nu este un fenomen characteristic limbii per se,ci vorbirii ca manifestare concretă a limbii (Saussure 1962,p.25,30-33).Interferența poate să se manifeste la nivelul subsistemului fonologic, morfologic, semantic, lexical și chiar gramatical (Weinreich, 1953; Mackey, 1968, p. 569-583). De aici, apare necesitatea distincției între interferență ca fenomen al vorbiriiși împrumut lingvistic ca „parte integrantă a structurii limbii” (Haugen, 1956, p. 40), interferența avînd un caracter individual și aleatoriu, iar împrumutul – un caracter sistemic. Lingvistul H. Kloss sublinia, totodată, că interferența depinde într-o mare măsură și de distanța lingvistică dintre idiomurile respective (Kloss, 1966, p. 16). Fenomenul bilingvismului poate fi analizat și din punct de vedere al pedagogiei. Dacă termenul bilingvism se utilizează, de exemplu, în sintagma bilingvism preșcolar,este clar că fenomenul în cauză se analizează dintr-o perspectivă psihologică și pedagogică. O definiție a bilingvismului din perspectiva psiholingvistică se întâlnește în lucrările clasice și în dicționare (Bloomfield, 1933, p. 56; Haugen, 1953, p. 7; Marouzeau, 1951). În acest caz, bilingvismul trebuie înțeles ca un tip de comportament al individului, care presupune cunoașterea și utilizarea alternativă a cel puțin două limbi (Myers-Scotton 2006,p.2). Referindu-se la geneza bilingvismului, specialiștii fac distincție între individul care a studiat două limbi simultan și cel care a studiat o a doua limbă (limba secundă) după însușirea unei prime limbi (limba primară), aceasta fiind, de regulă, limba maternă. Din acest punct de vedere, primul va fi considerat bilingv, iar al doilea diglot (Jardel, 1979, p. 26).

Bilingvul utilizează, cu măiestrie, ambele coduri lingvistice, pe când diglotul manipulează, cu mai multă ușurință, limba maternă. În funcție de gradul de cunoaștere și de utilizare a sistemelor lingvistice respective de către locutori, bilingvismul poate fi activ (ambele idiomuri sunt atât înțelese, cât și utilizate efectiv) sau pasiv (unul dintre coduri este numai înțeles, fără să fie utilizat). Conform unei terminologii destul de răspîndite, bilingvismul ca tip de comportament al individului se împarte în bilingvism compus și bilingvism coordonat,spre deosebire de bilingvismul compus, în cazul bilingvismului coordonat ,locutorul bilingv nu pornește de la un sistem lingvistic. A pentru a produce un enunț în sistemul lingvistic B,dar produce enunțurile sale de o manieră independentă în ambele sisteme lingvistice (Ervin &Osgood 1954). Pentru a ține cont de diversele moduri de învățare și de utilizare a celor două limbi ,U.Weireich (1970) propune o a treia categorie, bilingvismul subordonat, aplicabilă în cazul persoanelor carea au însușit limba B prin intermediul traducerii: pentru această categorie de persoane bilingve , un cuvînt din limba B un este altceva decît un semn al unui semn din limba A. La rîndul său ,W.Lambert a introdus în circuitul științific noțiunile de bilingvism instrumental care face referință la valoarea utilitară a limbii secunde (L2) și bilingvism integrat care se aplică atunci,cînd persoana bilingvă se consideră drept membru potențial al altei comunități de vorbire ( Lambert 1972,p.345) .C.Baker (Baker2001,p.3) a evidențait alte două dimensiuni pertinente pentru studiul de față ale bilingvismului, operînd o distincție între bilingvismul electiv bazat pe libera alegere a persoanei și bilingvismul circumstanțial conștient de anumite împrejurări specifice,în care persoana este obligată să studieze o limbă secundă anume pentru a putea supraviețui.Distincția în chestiune un este deloc lipsită de importanță.

În opinia autorului ,„The difference between elective and circumstantial bilingualism is thus valuble because it immediately raises differences of prestige and status, politics and power among bilinguals”(Baker 2001,p.4) . În funcție de originea sa, bilingvismul poate fi repartizat în trei categorii (cf. Kloss, 1966, p.14): natural (rezultat al căsătoriilor mixte ori al contactului cu alte popoare – în localități multilingve și / sau în apropierea frontierelor care despart două arii lingvistice distincte); voluntar (dobândit din dorința indivizilor, în general, fără să existe condițiile expuse mai sus) și decretat  (impus la nivelul comunității lingvistice împotriva dorințelor cetățenilor). În acest caz, bilingvismul,ca formă de manifestare a unei realități sociale,este examinat la nivelul comunității, și nu cel al individului (Baker 2001, p.42-57, Hamers &Blanc 2000, p. 273). Pentru a face o distincție clară între bilingvismul individual și bilingvismul social ,J.Hamers și M.Blanc utilizează două noțiuni diferite :bilingualitate, pentru a desemna bilingvismul individual și bilingvismul social (Hamers&Blanc 2000,p.6).

Din această perspectivă, bilingvismul social este calificat drept instituțional dacă funcția lui este ” De a permite sau chiar de a promova unilingvismul a două sau mai multe etnii cu scopul de a asigura supraviețuirea lingvistică a fiecăreia dintre ele”(Mackez 1983 p.16).

În condițiile în care nu există dorința de a voala problemele și tensiunile provocate de utilizarea a două sau mai multor limbi în cadrul unei societăți, se recurge la termenul bilingvism colectiv (Martinet 1982 p.11). În cazul bilingvismului colectiv, funcționarea limbilor în contact este determinată de anumite categorii socio-culturale,dar mai ales politice.Analiza sociologică a funcționării idiomurilor în situațiile calificate în aparență drept situații de bilingvism a permis cercetătorilor să precizeze că rareori limbile în contact beneficiază, în comunitatea lingvistică dată, de un statut identic (Kloss 1966 ;Tabouret-Keller2003).Astfel ,H.Kloss (Kloss 1966 ;p.14) propune următoarea ierarhizare a idiomurilor în contact, luînd drept criteriu de analiză statutul legal al acestora : idiomuri oficiale,acceptate neoficial și neoficial proscrise.Corelînd apoi prestigiul sistemelor socio-comunicative cu aspirațiile bilingvilor,relevăm existența unui bilingvism de promovare și a unuia de concesie.Ultimul apare în situația în care vorbitorii unei limbi de largă circulație sunt obligați să învețe o limbă de prestigiu inferior a concetățenilor lor,aceștia din urmă fiind nevoiți să învețe limbe de prestigiu superior pentru a-și asigura bunăstarea personală. Biligvismul poate construi un fenomen accidental (particular) sau curent (oficializat) în cadrul unei comunități lingvistice sau al grupului considerat. Deși bilingvismul oficializat implică bilingvismul în masă (Marcellesi 1981,p.5),aceasta nu înseamnă că toți vorbitorii aparținănd comunității respective sunt neapărat bilingvi. După cum a remarcat W.Mackez,„O comunitate bilingvă de sine stătătoare nu are nici un motiv să rămînă bilingvă, întrucît orice cominitate închisă, unde fiecare vorbeștecurent în două limbi,ar putea să se descurce perfect de bine doar cu o singură limbă.cu toate acestea ,în măsura în care există diferite comunități monolingve,există posibilitatea interacțiunii dintre ele ;acest contact are drept consecință bilingvismul”(Mackey 1968,p554-555). Prin urmare, contrar unor opinii destul de răspîndite despre bilingvismul armonios din fosta URSS (Șveițer 1977,p.118-119; Iaev 1982,p.155-160;Guboglo 1979),putem afirma că bilingvismul social are întotdeauna un caracter parțial și asimetric, manifestîndu-se la nivelul unui gru de vorbitori și nicidecum un caracter total, înglobînd întreaga comunitate lingvistică.

Aceasta ,în primul rînd,pentru că statutul social și prestigiul limbilor în contact nu este niciodată identic drept ilustrare poate servi chiar bilingvismul social din fostul Imperiu sovietic, unde doar vorbitorii limbilor locale erau bilingvi. Rezultatul politicii lingvistice de promovare a bilingvismului oficializat este faptul că doar 3% dintre ruși cunoștesu, în afară de rusă, limba altei națiuni din URSS ; în același timp,43% dintre reprezentanții etniilor nonruse erau bilingvi,cea de-a doua limbă vorbită de ei fiind rusa (Lapierre 1988). După părerea noastră , noțiunea de bilingvism social, revendicat adesea de statele care doresc să-și etaleze liberalismul lingvistic sau de grupurile lingvistice dominate care revendică dreptul lor de supraviețuire, întrunește, de fapt, toate caracteristicile proprii unei situații de diglosie. În opinia noastră, bilingvismul social, în genere , nu este un fenomen valabil în societatea modernă(Kremnitz, p.93-112). Așadar, abordarea bilingvismului din perpectiva sociologică a adus în prim- plan ierarhizarea funcțională a idiomurilor în contact, ierarhizare realizată pe baza diferenței de statut socio-cultural și legal al acestora.Pentru a desemna această diferențiere funcțională din repertoriul verbal al comunității naționale,s-a recurs la conceptul de diglosie.

1.4.Probleme-cheie în sociolingvistica basarabeană

Trebuie să remarcăm faptul că probleme diglosiei și a avut o amprentă vizibilă asupra dezbaterilor politice și științifice din Republica Moldova, pe parcursul ultimelor două decenii, dar și cu largi discuții în perioada anterioară independenței.Acesta explicîndu-se prin prezența mai multor factori.Mai întîi de toate după cum afirmă Jurgen Erfurt, „pretutindeni, unde limbile sunt în contact, conflictele de natură glotică se desfășoară în lanț. Și nu există nici o țară în Romania, poate cu excepția Luxemburgului, în care n-ar exista conflicte lingvistice latente” [30, p.76].

Trebuie să subliniem și faptul că dominația țaristă și apoi sovietică, au avut un rol semnificativ evoluția sociolingvistică în teritoriul dintre Prut și Nistru, generînd și o „criză identitară endemică” [20, p.62]. Vorbind despre perioada țaristă, e necesar subliniem faptul că oficializarea, din 1812, a bilingvismului „ruso-moldovenesc” a avut ca urmaresau altfel spus ca o consecință interzicerea limbii materne a băștinașilor chiar și în școala primară și, prin urmare, soldîndu-se cu reducerea semnificativă a funcțiilor limbii române. Aici putem vorbi despre apariția și dezvoltarea unor condiții diglosice, dezvoltare susținută activ de politica lingvistică promovată și în perioada sovietică. Așadar, studierea cauzelor, evoluției, particularitățilorși consecințelor bilingvismului basarabean a devenit o problemă majoră pentru lingviști, ale căror studii și acțiuni urmează doi vectori: se configurează sub semnul reafirmării identității naționale, aserțiunile și argumentările fiind marcate de un caracter militant, impunându-se totodată o atitudine obiectivă, de analiză științifică propriu-zisă.

Trebuie să menționăm de la bun început faptul că conceptul de bilingvism are o frecvență mare în lucrările de specialitate, o asemenea preferință explicându-se prin capacitatea ei de „a acoperi” diverse configurații ale fenomenului în cauză; în unele studii cele două noțiuni sunt deseori utilizate alternativ, în aceleași contexte. Aporturi semnificative la disocierea conceptelor discutate sunt aduse de lingviștii următori Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, Teodor Cotelnic, Irina Condrea, Gheorghe Moldovanu, Lidia Colesnic-Codreanca, Ana Guțu ș.a.Lingvistul Irina Condrea, în articolul „Aspecte ale bilingvismului în Republica Moldova”, afirmă că „spre deosebire de bilingvismul individual, care poate exista într-un mediu social unilingv, bilingvismul social se caracterizează prin funcționarea permanentă, în paralel, a două limbi în toate sferele vieții sociale. Acest fenomen a mai fost numit „diglosie” (ceea ce, de fapt, înseamnă tot bilingvism), pentru a se face deosebire de bilingvism ca manifestare individuală și izolată de utilizare a două limbi” [22, p.7]. În lucrarea „Forme și cauze ale diglosiei în Republica Moldova”, cercetătoarea precizează specificul autohton al fenomenului diglosiei: „în acest spațiu concret diglosia se manifestă atât prin concurența a două idiomuri diferite (româna și rusa), cât și prin prezența variantelor locale („moldovenească” și „basarabeană”) de exprimare” [23, p.175]. În aceeași ordine de idei, menționăm că în studiul „Despre controversata problemă a limbii și identității în Republica Moldova”, Ana Guțu, la fel, remarcă, în condițiile Republicii Moldova, existența a două tipuri de diglosie: „Propunem să diferențiem diglosia intrinsecă de diglosia extrinsecă. Diglosia societală este extrinsecă, iar diglosia care ține de capacitatea folosiri registrelor diferite ale uneia și aceleiași limbi ar fi cea intrinsecă” [33, p.4]. Lidia Colesnic-Codreanca,neagă justețea termenului bilingvism social cu referire la Republica Moldova: “Anume aici, în cadrul comunității lingvistice, nu se mai poate pune semnul egalității între cele două concepte: bilingvismul și diglosia, pentru că anume în atare situații se ia în calcul aspectul funcțional al limbilor utilizate în acea comunitate. […] Nu putem considera că o comunitate este bilingvă când numai unii membri cunosc ambele limbi, și nivelul de cunoaștere a lor este diferit. Prin urmare, din punctul de vedere al competenței lingvistice nu pot exista comunități bilingve, ci doar indivizi bilingvi. Așadar, nu putem vorbi despre bilingvism social, atunci când ne referim la o comunitate lingvistică, ci doar despre diglosie” [21, p.139]. Profesorul Gheorghe M crede, că termenul bilingvism social nu este valabil pentru societatea modernă, deoarece „revendicat adesea de statele care doresc să-și etaleze liberalismul lingvistic sau de grupurile lingvistice dominate care revendică dreptul lor la supraviețuire, bilingvismul socialînglobează de fapt, toate trăsăturile proprii unei situații de diglosie” [44, p.98].

1.5. Problema identității naționale vs. separatismul glotic

Una dintre probleme majore ale din Republica Moldova, alături de cea a diglosiei/bilingvismului este separatismul lingvistic/glotic, concept lansat și definit de specialiștii catalani ca o încercare a lingviștilor și/sau politicienilor de a crea o limbă independentă dintr-o varietate lingvistică, prin separarea ei de întregul sistem lingvistic. Această direcție a politicii lingvistice este explicabilă și prin situația de diglosie, deoarece varianta lingvistică (dialectul) pe care adepții separatismului doresc s-o investească cu autonomie aparține, deseori, unei limbi cu statut dominat într-un conflict lingvistic, pericolul esențial fiind prezentat nu de limba din unitatea căreia se vine varianta, ci de cea dominantă. Această relație triplă poate fi prezentată prin variate exemple: valenciana (varianta lingvistică) – catalana (limbă dominată) vs. spaniola (limbă dominantă), ori graiul basarabean [28, p.26] – limba româna (limba literară) vs. rusa, dacă revenim la contextul nostru sociolingvistic. Multiple studii, atât autohtone, cât și străine, abordează problema așa-numitei „limbi moldovenești”. Teoria dată își ia originea în planificarea lingvistică din R.A.S.S.M. (1924-1940), care și-a propus demonstrarea existenței unei limbi (și națiuni) deosebite de cea română – limba moldovenească – considerată de lingviști un proiect identitar sovietic [8], un mijloc artificial de comunicare, un surogat de grai [49, p.45], inexistent din punct de vedere genealogic, precum susținesavantul filolog romanist de talie mondială, Eugen Coșeriu, deoarece „A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică; din punct de vedere istoric și practic, e o absurditate și o utopie; și, din punct de vedere politic, e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, deci, un act de genocid etnocultural.” [26, p.3].

Acțiunile desfășurate cu acest scop, începând cu renunțarea la alfabetul latin, au avut un caracter complex: „moldovenizarea” presei, editarea unor noi tipuri de dicționare („rus-moldovenesc”, „moldovenesc-rus” etc.), „reforma ortografică”, editarea manualelor în „limba moldovenească” etc. Momentele cele mai importante ale acestei politici sunt descrise de istoricul Gheorghe Negru în studiul „Politica etnolingvistică în R.S.S. Moldovenească”, care reproduce și mostre ale limbii „Cuvântelnicului ortografic Moldovenesc” editat în 1940 la Tiraspol, având „ca țeli la munca sa să curețe limba moldovenească de cuvintele românești franțuzite, neînțelese de norodu moldovenesc, întroduse cândva de dușmanii norodului și în rând cu aiasta s-a stăruit să apușe cât mai multe cuvinte întrate în traiu norodului moldovenesc în legătură cu zâdire soțialistă, ca neologhisme, din lindile noroadelor frățești rusească și ucrainească.” [48, p.22]. Prin urmare, „coerciția exercitată de limba rusă în acea perioadă avea toate instrumentele politice și ideologice la dispoziție, inclusiv cele mai eficiente: educația și mediile de informare în masă. Epurarea curriculei școlare la limba și literatura romană a constituit lovitura de grație, scriitorii din Transnistria, fosta Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, devenind nume de referință ale așa-zisei creații literare moldovenești.” [33, p.3].

Această politică lingvistică a continuat și în R.S.S.M. „Odată cu denumirea nou-formatei republici (în urma ocupării Basarabiei de armata sovietică) s-a decis să fie schimbată și denumirea limbii, folosită de toată populația, indiferent de originea etnică. În felul acesta, s-a oficializat așa-zisa „limbă moldovenească”, pe care inițial n-a vorbit-o nimeni, considerând-o ridicolă” [4, p.29]. De la redenumirea limbii, s-a evoluat mai departe, spre încercarea de a demonstra rădăcinile slave ale „limbii și poporului moldovenesc”. Printre cei mai fermi promotori ai acestor teorii au fost I.D. Ceban, A. T. Borșci (directori ai Institutului de Cercetări Științifice din Chișinău) ș.a. Sunt cunoscute însă și acțiunile temerare ale altor savanți, scriitori autohtoni, care se opuneau „moldovenizării” limbii și literaturii în R.S.S.M. – Gh. Bogaci, V. Coroban, E. Bucov, A. Lupan și alții. Se impune precizarea că și mulți oamenii de știință străini s-au pronunțat în defavoarea acestui secesionism lingvistic. În 1957, într-o revistă moscovită, marele lingvist rus Ruben Budagov afirma că numai pentru faptul că Stalin amintește de „limba moldovenească”, a apărut problema limbii moldovenești de sine stătătoare, deși majoritatea lingviștilor consideraseră pană acum că românii și moldovenii vorbesc aceeași limbă” [152, p.154].Notoriul profesor din Sankt-Petersburg, specialist în romanistică, discipol al lui Ruben Budagov, Rajmund Piotrowski, confirmă de asemenea opinia numeroșilor lingviști despre adevăratele cauze ale promovării secesionismului lingvistic: „Limba română și „limba moldovenească” sunt denumiri ale aceleiași limbi. Termenul „limba moldovenească” are o istorie mai veche în Basarabia, fiind un instrument al politicii imperiale țariste, iar apoi al politicii staliniste-bolșevice. Menirea lui era de a izola Basarabia, iar mai târziu RSSM, de arealul românesc” [50, p.25].

O valoare deosebită au și explicațiile pe care le dă Carlo Tagliavini, notoriu savant romanist italian în studiul său Le Origini delle lingue neolatine: „m-am convins din ce în ce mai mult de ceea ce am afirmat la Congresul de Romanistică de la Florența din 1956: pretinsa limbă moldovenească nu este de fapt decât româna literară, scrisă cu un alfabet rusesc ușor modificat (adică în chirilice moderne, diferite de alfabetul chirilic românesc, folosit timp de mai multe secole de toți românii), cu unele concesii în favoarea unor forme dialectale moldovenești, cunoscute de altfel și în interiorul granițelor României” [56, p. 289].În lumina acestor abordări, nu putem să trecem cu vederea activitatea vestitului romanist german, membru de onoare al Academiei Române, Klaus Heitmann, care a analizat problema pseudo limbii „moldovenești” încă de la începutul anilor '60, primul lui studiu pe această temă purtând elocventul titlu Limba și literatura română în Basarabia și Transnistria (1965). Cercetările acestui savant, bazate pe o vastă și valoroasă documentație, inaccesibilă în acea perioadă lingviștilor din RSSM, au devenit nu doar surse de informare, dar și instrumente de luptă în anii reafirmării naționale. Discuții vehemente continuă și în prezent, savanții aducând, în mod neobosit, argumente întru respingerea separatismului lingvistic, deoarece, în pofida opiniei specialiștilor, „Concepția politicii naționale a Republicii Moldova” (2003), pornind de la „adevărul statornicit istoricește și confirmat de tezaurul literar comun” stipulează că „având originea comună, dispunând de un fond lexical de bază comun, limba națională moldovenească și limba națională română își păstrează fiecare lingvonimul/ glotonimul său ca însemn identificator al fiecărei națiuni: moldovenească și română.”

Cu alte cuvinte, legislația și politica lingvistică a statului independent continuă să susțină, indirect, ideea secesionismului lingvistic.Acad. Silviu Berejan menționa în legătură cu acestea: „Deși lingviștii serioși și imparțiali din toată lumea, atât cei din Vest, cât și cei din Est, au recunoscut demult că realitatea glotică din actuala Republica Moldova a fost dintotdeauna cea românească (indiferent de denumirile ce i s-au dat și i se mai dau din considerente de ordin politic), continuă să se facă încercări (în fond, din partea nespecialiștilor) de a acredita ideea că vorbirea locală din RM se distinge la nivel de limbă de vorbirea general românească, comună pentru întregul spațiu est-romanic. Da, este adevărat, că un specific există, dar nu la nivel de limbă față de altă limbă, ci la nivel de dialect față de alte dialecte ale aceleiași limbi” [4, p. 8].

Unitatea limbii române este ideea centrală în articolul „Limba română – unitate în diversitate”, semnat de dr. hab. Vasile Pavel, care raportează structura lingvistică din spațiul basarabean la caracterul unitar al întregului spațiu glotic românesc: „Limba română este mult mai unitară decât italiana, franceza sau altă limbă romanică. […] Unitatea limbii române și a graiurilor ei teritoriale are la bază, în primul rând, un fond de cuvinte relativ numeros, care acoperă întreg spațiul glotic românesc. […] Graiurile moldovenești de la est de Prut (ca parte integrantă a vorbirii moldovenești din Moldova istorică) nu au un statut autonom și, luate în ansamblu, ele n-au fost atrase într-o altă arie lingvistică, deoarece de-a lungul Prutului nu avem izofone și izomorfe, iar în majoritatea cazurilor, nici izolexe. Gramatica graiurilor cercetate este unitară. Or, cu gramatica se și identifică în fond unitatea limbii române.” [49, p.50].Pe de altă parte, dna dr. hab. Irina Condrea analizează, în studiile sale, cauzele care determină vehicularea actuală a teoriei existenței unei limbi moldovenești: „Încercările uneori disperate ale autorităților de a implementa totuși denumirea „limba moldovenească” au la bază ideea unității triadei clasice „limbă-stat-națiune”, deci „limbă moldovenească – stat moldovenesc – națiune moldovenească.” [22, p.61]. Cercetătoarea identifică raționamentele celor care susțin secesionismul glotic cu niște „speculații istorico-filologice” și „argumente sentimental-patriotice”, precizând că „limba moldovenească” – atât denumirea, cât și conținutul, reflectă un nivel mai scăzut de cultură lingvistică, de aplicare a normelor limbii române standard și o vădită tendință spre varianta regională de exprimare” [22, p.44].

Din lucrările altor lingviști se desprinde dramatismul luptei pentru adevărul științific. Bunăoară, Gheorghe Cojocaru, contrapunând moldovenismul noțiunii de moldovenitate, susține că „moldovenismul este vulgarizarea și ducerea în derizoriu a moldovenității moldovenilor. El este un termen compromis, cu conotații net peiorative și, prin urmare, contraindicat într-o operă de construcție pozitivă. În timp ce moldovenismul se prezintă ca o manifestare a crizei identitare și ca o continuare a politicilor de deznaționalizare și rusificare, moldovenitatea, ca și construct bidimensional, posedă valențe și resurse inepuizabile. Definită ca o deschidere în ambele sensuri – și spre specificul local, și spre civilizația general românească – ea pare a fi un element important pentru depășirea impasului identitar.” [20, p.64]. Referindu-de la problema segregării lingvistice română – moldovenească, Vlad Pohilă oferă numeroase exemple de limbi a căror unitate este menținută prin efortul conștient al vorbitorilor, cu precădere al oamenilor de știință, în pofida diverșilor factori istorici, politici, sociali etc.: limbile engleză, spaniolă, germană. Mai departe se oferă însă și un exemplu nefast de scindare a limbii literare unice din fosta Iugoslavie: „noile state, respectiv noile denumiri ale limbii sârbo-croate, au dat mână liberă unor aberante “libere inițiative” locale”.

Considerăm necesară citarea a două idei-cheie din acest articol al reputatului lingvist, publicist și scriitor basarabean:

1. „Pentru buna funcționare a unei limbi contează cel mai mult unitatea ei sub toate aspectele (lexical, gramatical, fonetic/ortoepic, ortografic etc.) […] Diversitatea, mai bine zis diversificarea, diferențierile, scindările în cadrul unei limbi literare, indiferent care ar fi motorul lor (de cele mai multe ori – de ordin politic) sunt indezirabile, contraindicate, ba chiar fatale pentru o limbă (ca și pentru o națiune, de altfel).” [52, p.145].

2. “… nu putem trece cu vederea ultima frază din comentariul dlui Vl. Socor: “Criteriul cel mai important al acestor decizii politice trebuie să fie în toate cazurile opțiunea democratică a cetățenilor statului”. […] pentru că cetățenii acestui stat au fost îndobitociți, decenii la rând, într-un hal fără de hal, cu tot felul de stupizenii “politico-filologice” […] la noi această problemă poate fi soluționată numai de cercurile savante, intelectuale, culturale, în frunte cu Academia de Științe, care, de altfel, și-au spus de mult opțiunea: numele corect al limbii scrise și vorbite în R.Moldova este limba română.” [52, p.147].

Lista lingviștilor care au aceeași poziție științifică în raport cu secesiunea glotică ar putea continua. Considerăm sintetizatoare opinia acad. Nicolae Corlăteanu, care, într-o comunicare prezentată în Parlamentul Republicii Moldova la Conferința științifică „Limba română este numele corect al limbii noastre” (20-21 iulie, 1995), declara: “Susțin și în prezent că noi, moldovenii, – și din Basarabia, și din Moldova istorică – am vorbit și vorbim moldovenește, cântăm cântece moldovenești, spunem povești moldovenești. […] Cât privește limba literară, limba model, exemplară, de care ne folosim mai ales în scris, în lucrările literare, științifico-tehnice, limba oficială din documentele noastre social-politice și administrative, ea trebuie numită limbă română. Ea este limba normată, supradialectală, limba română literară, unică pentru toți românii (moldoveni, munteni, ardeleni, bucovineni, transnistrieni, cei din Banatul sârbesc, din Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Rusia, S.U.A. etc.).” [26, p.77]. Problema identității naționale a basarabenilor, derivată din secesionismul lingvistic, așa cum și-au planificat inițiatorii acestuia, este la fel de mediatizată și dezbătută atât în literatura de specialitate, cât și pe teren politic. Revenind la opiniile lui Silviu Berejan, descoperim ca cercetătorul ajunge la următoarea concluzie: „Așadar, basarabenii nu se identifică, de regulă, cu neamul românesc, ceea ce ne dă dreptul să afirmăm că e vorba de o comunitate etnică ce și-a pierdut, de fapt, identitatea.” [5, p.59]. Într-un articol cu titlu emblematic „Limba ca simbol identitar în perioada de tranziție în Republica Moldova”, Irina Condrea analizează factorii care, în pofida măsurilor de anihilare a identității lingvistice și naționale, promovate în perioada sovietică, au alimentat sursele identitare ale societății basarabene, cercetătoarea exemplificând unele expresii de recăpătare a identității în ultimele decenii, precum numele proprii, formulele de adresare și revenirea la alfabetul latin, în primul rând [22, p.95-96].

O altă interpretare a acestei probleme o întâlnim în articolul semnat de Tamara Cărăuș „Republica Moldova: identități false, adevărate sau naționale”, în care sunt clasificate discursurile identitare din Republica Moldova „în conformitate cu atitudinea lor față de aceleași componente identitare: colectivitatea națională, denumirea limbii vorbite, atitudinea față de istorie, atitudinea față de minorități, atitudinea față de stat și, bineînțeles, conform relației "noi-ei" – care în cazul acestei regiuni e triplă: România, Rusia, Europa” [14, p.22]. Drept urmare, cercetătoarea descrie patru discursuri identitare: românesc, moldovenesc, european, neosovietic, accentuând următoarele: „dacă discursul identitar moldovenesc poate fi explicat prin pragmatismul liderilor politici, elitelor intelectuale și discursului identitar românesc le revine puterea emotivă a naționalismului.” [Ibidem]. Ana Guțu atrage atenția asupra caracterului complex și multinațional al acestor probleme identitare: „Timp de 70 de ani, adică într-un anumit segment al secolului XX, limba rusă a răspândit în cele 15 republici atitudini și comportamente, ideologie și reacții. Această răspândire coercitivă a limbii și a culturii sale continuă să fertilizeze florile răului, căci ea a dat naștere unui impresionant bruiaj de mutații mondovizionale referitor la esențele identitare.” [32, p.3-4].

1.6. Acțiunile de reafirmare a identității naționale

În raport cu problema identității naționale, se conturează încă un moment important – acțiunile de reafirmare a acesteia. Perestroika inițiată de Gorbaciov a deschis noi orizonturi și posibilități pentru procesul de reafirmare a identității naționale. Această oportunitate a fost utilizată rapid de oponenții hegemoniei culturale și politice rusești, ale căror rânduri le formau, mai ales, numeroși oameni de știință și unii politicieni. Bunăoară, din 1987, conducerea RSSM acceptă necesitatea unor schimbări în politica lingvistică a statului. Pașii făcuți în acest sens sunt descriși detaliat în paragraful „Politica etnolingvistică și rezistența românilor din RSSM” în studiul „Politica etnolingvistică în R.S.S.Moldovenească” de Gheorghe Negru. Vom reactualiza câteva acțiuni și prevederi care punctează direcțiile evoluției politicii și legislației lingvistice din deceniile decisive pentru situația lingvistică basarabeană, situând în prim-plan importanța lingviștilor și a altor oameni de cultură 1.În 1988 a fost constituită Comisia Interdepartamentală pentru problemele limbii materne de pe lângă fostul Prezidiu al Sovietului Suprem al RSSM (1997-1999), supranumită „Comisie de salvare a limbii”, alcătuită din lingviști, istorici, scriitori și activiști ideologici.

2. De o valoare incontestabilă au fost adresările Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din RSSM, care exprima voința oamenilor de litere manifestată la adunările generale din 14 septembrie și 25 octombrie 1988, publicate în “Învățământul Public”și “Literatura și Arta”, punând în discuție următoarele probleme-cheie: „Există o singură limbă literară, vorbită și scrisă atât pe teritoriul Republicii Socialiste România, cât și pe cel al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. […] Cerem ca limba maternă a moldovenilor să fie decretată ca limbă de stat a RSSM. […] Considerăm absolut necesară revenirea limbii noastre la grafia latină” [2]. 3. La ședința-consfătuire de lucru a Comisiei, din 31 octombrie 1988, la Chișinău sunt invitați cei mai de seamă lingviști romaniști din fosta URSS: Rajmund Piotrowski, Boris Solnțev, V. Mihalcenko, E. Volf, A. Akulenko, L. Grișin ș.a., care adoptă și o rezoluție: “Consfătuirea recomandă Comisiei interdepartamentale: 1. Declararea limbii naționale din R.S.S.M. drept limbă de stat în republică. 2. Recunoașterea unității limbilor care funcționează în R.S.S.M și în Republica Socialistă România. 3. Revenirea la sistemul grafic latin.” [Apud: 26, p.2].4. Anul 1989 a marcat radical legislația lingvistică prin următoarele legi:

Legea Nr.3462 din31.08.1989 cu privirea la revenirea limbii moldovenești la grafia latină

Legea Nr. 3464 din 31.08.1989 cu privire la statutul limbii de stat a RSS Moldovenești Legea Nr. 3465 din 01.09.1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești [38]. Semnificația majoră a revenirii la grafia latină a fost reafirmarea originii latine a limbii moldovenești și identitatea ei cu limba română. Marele savant R. Piotrowski declara în acest sens: „restituirea vesmântului firesc al limbii romane – alfabetului latin, a fost interpretată de intelectualii și patrioții din Republica Moldova si România, ca și de noi, romaniștii, ca un pas decisiv pe calea eliberării de dictatul cultural sovietic” [51, p.120].

Legea Nr. 3464 prevedea completarea Constituției (Lege Fundamentală) a R.S.S. Moldovenești cu articolul 70/1, care proclama limba moldovenească limbă de stat și garanta domeniile ei de funcționare – un prim-pas spre asanarea acesteia, adică spre depășirea limitelor de limbă dominată și redresarea situației de bilingvism diglosic. Conform acestui articol, limba moldovenească a fost proclamată limba de stat. În același timp, statul asigură pe teritoriul său condițiile necesare pentru dezvoltarea și folosirea limbii ruse, precum și a limbilor populațiilor de alte naționalități. Totuși, faptul că legea prevede utilizarea, pe teritoriul republicii, a limbii ruse alături de limba moldovenească în calitate de limbă de comunicare între națiuni, lasă teren pentru existența unui bilingvism național-rus și rus-național real. Gheorghe Moldovanu constată că „exigențele lingvistice menționate în Legea Fundamentală modificată au fost formulate din perspectiva principiului personalității care implică concurența limbilor în contact și bilingvismul instituțional” [44, p.212]. Deși Legile din 1989 nu au reflectat totalmente aspirațiile luptătorilor pentru reafirmarea identității noastre naționale, savanții apreciază progresul realizat în legislația lingvistică având în vedere conjunctura politică din acea perioadă. Astfel, păstrarea glotonimului „limba moldovenească” a fost o măsură strategică.

În acest sens, Gheorghe Negru precizează că „în contextul grevelor lingvistice, care au fost declanșate de o serie de întreprinderi rusofone din republică, mai ales din partea stângă a Nistrului, pentru a obține declararea limbii ruse drept limbă oficială a R.S.S.M., ceea ce era de facto, alături de limba moldovenească, ridicarea problemei denumirii limbii comporta riscul blocării lucrărilor Sovietului Suprem.” [48, p.107].Totuși, această legislație neagă implicit secesiunea lingvistică. „Autorii legilor din 1989 au scos în prim-plan ideea identității lingvistice moldo-române, altfel zis – au pus semn de egalitate între limba „moldovenească” și limba română.” [18, p.4]. Din punct de vedere legislativ, la această problemă se revine în 1991, când, prin Declarația de Independență, votată de Parlament la 27 august, denumirea corectă a limbii de stat este recunoscută cea română, aceasta semnificând și recunoașterea oficială a unității lingvistice pe teritoriul românesc. Să amintim, în acest context, că din Parlamentul R.S.S.M., ales la începutul lui 1990, au făcut parte numeroși scriitori, precum Ion Vatamanu, Lidia Istrati, Ion Hadârcă, Valeriu Matei, Valentin Mândâcanu, Nicolae Dabija, Vladimir Beșleagă, Andrei Țurcanu etc. În contradicție cu Declarația de Independență, adoptându-se noua Constituție în 1994, se stipulează, în articolul 13, că „pe teritoriul Rep. Moldova limba oficială este limba moldovenească”. Reacția oamenilor de cultură nu s-a lăsat așteptată și la ședința lărgită a Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei din 9 septembrie 1994, ca răspuns la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoriași folosirea glotonimului„limbă moldovenească”, filologii au declarat: „Convingerea noastră este aceea că articolul 13 din Constituție trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul științific, urmând a fi formulat în felul următor: LIMBA DE STAT (OFICIALĂ) A REPUBLICII MOLDOVA ESTE LIMBA ROMÂNĂ.” [54, p.13]. La 20-21 iulie 1995, Institutul de Lingvistică al Academiei, catedrele de specialitate ale instituțiilor de învățământ superior, Uniunea Scriitorilor, revista „Limba Română” organizează Colocviul „Limba română este numele corect al limbii noastre”, prin care se susținea mesajul președintelui Mircea Snegur de a stipula denumirea corectă a limbii de stat în Constituție. În următorul an, la 28 februarie, aceeași poziție a filologilor din republică și de peste hotare este confirmată prin declarația adoptată de Adunarea Generală Anuală a Academiei de Științe a Moldovei.

Considerăm un merit al activismului oamenilor de cultură, luptători pentru restabilirea unei structuri lingvistice firești în Republica Moldova, și faptul că în perioada 1992-1994 a funcționat un organ pentru promovarea politicii lingvistice în Republica Moldova – Departamentul de Stat al Limbilor – printre obligațiile căruia se înscriau: „controlul asupra respectării legislației cu privire la limbi și realizării Programului complex de stat pentru asigurarea funcționării limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova; controlul asupra introducerii în uzul curent a terminologiei speciale unificate, nomenclaturii corecte și a formularelor perfecte și standardizate; organizarea și coordonarea acțiunilor de sistematizare a onomasticii; controlul asupra funcționării centrelor de instruire și cursurilor de limbă română și alte limbi pentru adulți, indiferent de forma lor de proprietate, precum și asupra elaborării programelor, manualelor, dicționarelor, îndreptarelor și altor materiale instructiv-didactice pentru adulți; controlul asupra activității unităților de stat, cooperatiste și particulare care multiplică și realizează beneficiarilor imprimate (formulare, blanchete).” [35].

Este semnificativ faptul că în funcția de Director General s-a aflat Ion Dumeniuc, lingvist, profesor universitar, publicist și om de stat, succedat de Ion Ciocanu, doctor habilitat în filologie, critic și istoric literar. Scurta, dar prodigioasa lor activitate, a fost însă întreruptă înaintea desfășurării atestării cadrelor privind nivelul de cunoaștere a limbii de stat (suspendată prin Hotărârea Parlamentului nr.36-XIII din 01.04.94), Departamentul de Stat al Limbilor fiind desființat.

Remarcăm o observație pertinentă a lui Ion Ciocanu referitor la această problemă: “Odată cu amânarea, de fapt – cu contramandarea, atestării cadrelor sub aspectul cunoașterii limbii oficiale a statului, la 2 aprilie 1994, limba română a încetat demonstrativ să fie considerată de facto o limbă ocrotită de conducerea statului.” [18, p.10].Încercările filologilor de a influența politica și legislația lingvistică în republică, de a redresa situația sociolingvistică au fost multiple. În primul deceniu după proclamarea independenței, deosebite ecouri în țară și peste hotarele ei au avut Conferințele naționale de filologie de la Iași și Chișinău (1992 și 1993), Congresul al V-lea al Filologilor Români de la Iași și Chișinău (1994), Conferința științifică „Limba română și varietățile locale” de la București din 1994, Congresele Academiei Americano-Române din anii 1994-1996, Colocviul internațional de romanistică de la Tutzing (Germania) din 1993 etc. Lupta continuă pe același făgaș și în prezent, pentru adevărul istoric, pentru resuscitarea conștiinței naționale și lingvistice. Bunăoară, la 24 august 2011, participanții la Conferința științifică „20 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova”, desfășurată sub egida Institutului de Istorie, Stat și Drept al Academiei de Științe a Moldovei, au făcut următoarele declarații:

„Ne pronunțăm pentru aducerea în concordanță a normelor constituționale și a legislației în vigoare privind denumirea limbii de stat, în conformitate cu adevărul științific consacrat și cu prevederile Declarației de Independență a Republicii Moldova; În scopul excluderii imixtiunii factorului politic, propunem ca problemele legate de istoria, limba, literatura și cultura noastră să fie delegate AȘM, unicul for în drept și cu competența de a se pronunța în aceste domenii.” [24, p.2]. Peste câteva zile, la Conferința „Limba română, „casă a ființei noastre”, care a avut loc la 31 august 2011, în cadrul Academiei de Științe a Republicii Moldova, academicianul Mihai Cimpoi insistă asupra aceleiași idei: „să nu mai îngăduim această imixtiune a politicului și să nu permitem nici viitorului președinte s-o facă. Să stabilim odată pentru totdeauna că singurul legislator în acest domeniu, așa cum propune și Vasile Bahnaru în recenta sa carte Ascensiunea în descensiune a limbii române, trebuie să fie Academia de Științe a Moldovei.” [16, p. 19].

În pofida opiniei și argumentelor certe ale savanților cu renume național și internațional, legislația lingvistică a rămas neschimbată. Adepții teoriei celor două limbi și a moldovenismului desfășoară, de asemenea, o activitatea asiduă și, deseori, efectivă. Ideile „taberelor” adverse devin expresie publică, dar nu se conturează un dialog științific sănătos. Privită fiind prin prisma anului 1989 și a efortului ulterior depus de oamenii de cultură pentru reafirmarea identității naționale și lingvistice, situația glotică actuală în Republica Moldova nu corespunde așteptărilor. Politica lingvistică și competența verbală a locutorilor nefiind elemente disparate, asigurarea în continuare, prin lege, a unui statut privilegiat pentru limba rusă a păstrat, în mare măsură, condițiile propice unui bilingvism compus (după Weinreich), ori substractiv, soldat cu astfel de fenomene răspândite în comunitatea românofonilor basarabeni precum semilingvismul și insecuritatea lingvistică. Notoriul romanist din Sankt-Petersburg, Rajmund Piotrowski, preocupat de problema ocrotirii limbii și culturii române în Republica Moldova, analizând această situație, declara următoarele: „Atunci când de pe teritoriul Republicii Moldova a fost restituit veșmântul firesc al limbii române – alfabetul latin, noi, lingviștii, speram că aceasta va servi drept stimulent pentru evoluția vertiginoasă, în continuare, a dezvoltării culturii și limbii literare române pe acest teritoriu. Cu regret, trebuie să spun că acest proces se realizează foarte lent, mai exact se găsește într-un punct mort.” [51, p. 120]. Să revedem câteva aspecte ale legislației lingvistice care susține această stare de lucruri. În primul rând, este evidentă diferențierea dintre limbile minorităților naționale în favoarea limbii ruse, ceea ce a constituit un principiu de bază nu doar a legilor din anii '90, dar și în continuare. Bunăoară, prin Legea Nr. 382 din 19.07.2001, Cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor, statul garantează realizarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale la educație preșcolară, la studii primare, medii (generale și profesionale), superioare și postuniversitare în limbile moldovenească și rusă, creează condiții pentru realizarea dreptului lor la educație și la instruire în limba maternă (ucraineană, găgăuză, bulgară, ivrit, idiș etc.). (Art.6); statul asigură publicarea actelor normative, comunicărilor oficiale și altor informații de importanță națională în limbile moldovenească și rusă (Art.8); persoanele aparținând minorităților naționale au dreptul de a seadresa în instituțiile publice oral și în scris, în limba moldovenească sau rusă, și de a primi răspuns în limba în care au formulat adresarea (Art.12) [39].

Statutul de limbă interetnică, confirmat rusei și prin Legea Nr. 546 din 19.12.2003 privind aprobarea Concepției politicii naționale a Republicii Moldova – „Limba rusă care, în conformitate cu legislația în vigoare, are statutul de limbă de comunicare interetnică se aplică și ea în diverse domenii ale vieții statului și societății. Pentru Moldova este caracteristic bilingvismul moldo-rus. În actualele condiții, este necesar să se creeze posibilități reale pentru ca bilingvismul ruso-moldovenesc să devină realitate.” [40] – a fost anulat prin Rectificarea aliniatului 6 din capitolul I, MO6-12/01.01.04. Totuși, se stipulează că politica națională trebuie să fie orientată spre neadmiterea restrângerii sferei de folosire a limbii ruse în diverse domenii ale vieții statului și societății, iar printre sarcinile politicii naționale este asigurarea de condiții pentru păstrarea și dezvoltarea în continuare a funcțiilor limbii ruse. Analizând situația din diverse domenii de funcționare a limbilor, cercetătorii ajung la aceleași concluzii. Ana Guțu observă că „puterea politică a limbii române versus puterea politică a limbii ruse este departe de a fi echilibrată, cel puțin, proporțională cu cea demografică. Argumente: toate textele de legi sunt bilingve, o sumedenie de funcționari pierd practic timpul la parlament, dar și prin ministere pentru a traduce legile și ordonanțele în limba rusă, și toate acestea se fac pentru un număr minim de funcționari care nu cunosc limba română.” [34, p.92]. Lingviștii acordă, pe bună dreptate, o atenție sporită și situației lingvistice în mass-media, având în vedere impactul asupra competențelor comunicative, deprinderilor și reprezentărilor lingvistice ale vorbitorilor. Numeroși specialiști din spațiul basarabean manifestă vigilență, activism și vehemență în urmărirea și analiza situației lingvistice din mass-media autohtone, cercetând, implicit sau explicit, și discursul publicitar. În multiple dicționare, articole, eseuri, tablete etc. de sociolingvistică și cultivare a limbii, apărute în ediții de specialitate, ori în presă, semnate de Ion Melniciuc, Ion Ciocanu, Alexei Palii, Irina Condrea, Valentin Guțu, Vlad Pohilă, Ana Guțu ș.a. sunt combătute abaterile de la norma lingvistică, cauzate mai ales de fenomenul calchierii, fiind examinat spațiul vast pe care îl ocupă limba rusă în discursul mediatic basarabean., ceea ce condiționează nu doar asimilarea acestei limbi de către românofoni, dar și face dificilă integrarea culturală a alolingvilor, căci „impactul exercitat de presa rusească, venit direct de la Moscova, și de numeroasele posturi de radio și televiziune rusești este foarte mare și le cultivă etnicilor ruși valorile statului rus.” [22, p.13-20]. Lingvista Ana Guțu, de asemenea, constată că “presa, audiovizualul, internetul – este, în cazul realității din RM, un exemplu pregnant al dominației limbii ruse.” [34, p.94].

Dacă ne referim în special la discursul publicitar, vehiculat de toate mijloacele de comunicare în masă, care reprezintă expresia tuturor celor șase funcții ale limbajului definite deRoman Jakobson și are cea mai mare forță persuasivă, trebuie să urmărim, în primul rând, schimbările pe care le-a suportat în ultimele decenii Legea cu privire la publicitate. În Art. 8 al Legii cu privire la publicitate Nr.1227-XIII din 27.06.97 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.67-68/555 din 16.10.1997 a fost stipulat că „Publicitatea se difuzează în limba moldovenească iar, la dorința furnizorului de publicitate – și (subl. aut.) în alte limbi, în conformitate cu ConstituțiaRepublicii Moldova, cu Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, precum și cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.”. Prin Legea nr. 314-XV din 28.06.2001, art. 8 alin. (3) din Legea cu privire la publicitate a fost modificat: “publicitatea se difuzează în limba de stat sau (subl. aut.), la dorința furnizorului de publicitate, în alte limbi […]” [37]11. Dacă confruntăm această prevedere cu Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova (nr.3465-XI din 01.09.89), care stipulează ca “limba de stat […] se folosește în toate sferele vieții politice, economice, sociale și culturale și îndeplinește în legătură cu aceasta funcțiile limbii de comunicare interetnică pe teritoriul republicii” (art.1), observăm o evidentă contradicție. Ion Ciocanu, de exemplu, observă subtil consecințele schimbării: „A fost schimbată o simplă conjuncție, dar sensul Legii din 1989 a fost ca și cum spulberat, prin această redactare deschizându-se larg porțile pentru dominația tiranică a limbii ruse în materialele publicității.” [18, p.12]. Prin urmare, prezența limbii ruse în toate domeniile (oficial-administrativ, al educației, economiei, mass-mediei etc.) este explicabilă nu doar prin istoria mai multor secole, dar și prin legislația în vigoare. În acest context, este relevantă opinia sociolingviștilor cu renume, care apreciază în ce măsură am depășit problemele din perioada așa-numitului „bilingvism armonios”, iar, în realitate, când limba rusă deținea un statut vădit de limbă dominantă într-o distribuție diglosică cu limba națiunii tutelare, aceasta fiind încorsetată de restricții funcționale, cu o sinergetică imunitară paralizată și „coborâtă la nivelul unui dialect casnic, de bucătărie” [51, p. 121], deoarece pentru vorbitor „sunt decisive nu raporturile cantitative dintre comunități, ci mai curând situația politică, economică și cea culturală, precum și prestigiul unei comunități de limbă în cadrul modernizării societății și mobilității ei politice” [30, p.79]

O confruntare a celor două perioade vizate o descoperim în articolul Coabitarea biculturală: comunicarea prin traducere semnat de Irina Condrea, care explică configurația lingvistică formată prin cultivarea, în amenajarea lingvistică, a principiului personalității, care „pune pe prim-plan opțiunea personală a individului în alegerea limbii de comunicare și deinstruire […]. În consecință, limba cu un prestigiu economic mai mare sau cu mai mulți vorbitori într-o zonă oarecare poate câștiga teren și se poate dezvolta în detrimentul celorlalte limbi, în special în cazurile în care limba imigranților intră în concurență cu limba băștinașilor” (spre deosebire de „cel al teritorialității – presupune că „imigranții lingvistici” veniți din alte părți, se adaptează noilor condiții învățând limba băștinașilor și dându-și copiii la școlile cu instruire în limba țării”). Acest principiu a determinat o distribuție inegală a funcțiilor limbilor română și rusă, adică diglosia. Nici după 1989, limba română „nu cumulează toate funcțiile unei limbi de stat”, deoarece naționalitățile conlocutoare „utilizează limba rusă ca limbă de comunicare interetnică, limbă oficială și limbă de școlarizare” [22, p.14].

Recunoscând că o limbă, ieșită de sub influența străină, dacă și-a păstrat gramatica, poate reveni la normal, S. Berejan ajunge totuși la aceeași concluzie ca și savantul R. Piotrowski, și anume că vorbirea orală în Basarabia continuă să degradeze din cauza condițiilor sociolingvistice create, accentuând că la un nivel superior de cultură ea este impracticabilă. Problema dată este analizată din prisma structurii stilistice funcționale a limbii române în Basarabia de către Iraida Condrea, care evidențiază atât relațiile diglosice interne dintre variantele lingvistice, cât și cele externe, cu limba rusă: „în acest spațiu concret diglosia se manifestă atât prin concurența a două idiomuri diferite (româna și rusa), cât și prin prezența variantelor locale („moldovenească” și „basarabeană”) de exprimare” [23, p.179]. Trecerea permanentă de la un cod de comunicare la altul cauzează multiple interferențe (chiar și lexicul argotic abundă în împrumuturi din argoul rusesc), ceea ce determină un dublu semilingvism (nivel insuficient de cunoaștere atât a limbii române, cât și a celei ruse)” [24, p.180].

Această stare de lucruri este atestată la fel de lingvista Eugenia Bojoga: „Revenind la proliferarea semilingvismului în rândul populației autohtone, credem că acest fenomen se explicăprin impunerea diglosiei de către autoritățile sovietice în perioada sovietică, dar și prin politica lingvistică incorectă și confuză din anii de independență” [7, p.11]. Situația lingvistică actuală nu este favorabilă nici din perspectiva integrării alolingvilor. Vasile Bahnaru plasează anume condiția cunoașterii limbii națiunii majoritare în prim-plan: „în contextul Republicii Moldova, funcția integratoare a limbii are o importanță determinantă, în special pentru alolingvi, dat fiind că factorul decisiv în procesul de integrare socială, politică, economică și spirituală a alolingvilor este cunoașterea limbii române” [3, p.22]. De asemenea, o viziune macrosociolingvistică asupra situației lingvistice actuale în Republica Moldova descoperim în articolul „Coabitarea biculturală: comunicarea prin traducere”, semnat de Irina Condrea, care utilizează noțiunea „paralelilsm glotic”, pentru a denumi circumstanțele în care „limba de comunicare (rusa) și limba oficială în varianta scrisă (româna) coexistă paralel, și, de fapt, nu se intersectează”, în diferite sfere, inclusiv în cea a educației publice. [22, p. 17] Revenind la această problemă în articolul „Mituri identitare basarabene”, sociolingvista remarcă faptul că „În spațiul nostru glotic oricine se poate descurca foarte bine doar cu limba română. […] Dar există și reversul – orice vorbitor de rusă se poate descurca și el numai cu limba rusă […]”, autoarea concluzionând următoarele: „dar într-o societate, într-un stat format din comunități etnice diferite, fără un astfel de liant comun cum este limba, riscurile dezmembrării și enclavizării devin tot mai mari” [22, p. 112].

În pofida faptului că peisajul sociolingvistic prezent nu satisface așteptările atât ale oamenilor de cultură, cât și ale tuturor celor cu o conștiință lingvistică și națională dezvoltată, nu putem ignora progresul obținut. Apelăm la unele rezultate ale sondajului sociolingvistic desfășurat de Gh. Moldovanu în anul 2007, care sunt considerate generalizatoare și reprezentative pentru întreaga populație a Republicii Moldova (cu excepția regiunii transnistrene): 93,2% dintre respondenți sunt conștienți de rolul unificator al limbii oficiale ca simbol al națiunii; iar 88,1% din respondenți pot să participe fără efort la orice conversație sau discuție în limba română [44, p.258, 263].

Această stare de lucruri este confirmată și de profesorul Anatol Ciobanu, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei: „În Republica Moldova băștinașii și alogenii, în ultimii 13 ani, au avut foarte mult de câștigat în planul culturii lingvistice, după oficializarea limbii române și revenirea ei la grafia latină. Elevii, studenții, ziariștii, savanții, artiștii, oamenii politici, funcționarii de stat, mulți alolingvi s-au familiarizat cu patrimoniul național comun în toate domeniile vieții materiale și spirituale, devenind mai bogați sufletește, mai culți, mai patrioți.” [17, p.66].

1.7.Plurilingvismul în contextul European

O primă definiție a plurilingvismului a fost dezvoltată, încă din 1989, de un grup de experți internaționali: « Plurilingvismul nu înseamnă că un individ stăpânește mai multe limbi la același nivel. O persoană poate fi considerată plurilingvă dacă are cunoștinte limitate în cel puțin două limbi, pe lângă cea maternă, în mai multe domenii ale discursului, astfel încât ei să poată construi contacte sociale în aceste limbi când scriu sau citesc, vorbesc sau ascultă » (Y. Bertrand, H. Christ, 1990, p. 44-49). Ulterior, noțiunea de plurilingvism, percepută ca valoare și finalitate, a fost explorată în 1997 în analiza pregătitoare a Cadrului European Comun de Referință pentru limbi de către D. Coste, D. Moore et G. Zarate și a fost definită ca abilitatea « de a folosi limbi în scopul comunicării și de a lua parte la acțiune interculturală unde o persoană văzută ca actor social, progresează la niveluri diferite în mai multe limbi și experiența a mai multor culturi » (Cadrul European Comun de Referință pentru limbi, p. 168).

În statutul și funcționarea instituțiilor internaționale limbile nu pot avea toate aceeași pondere.Trebuie gasite echilibrele necesare pentru a permite limbilor de mică circulație națională și internațională să beneficieze de o deplină recunoaștere.Din moment ce promovează cunoașterea celuilalt ,plurilingvismul,este prin definiție,favorabil dezvoltării comerțului într-o limbă a păcii . Plurilingvismul,garanția progresului economic,este în același timp un atuu individual fundamental prin deschidera culturală și intelectuală pe care o aduce. Sistemele educative europene au rezultate foarte variabile în domeniul învațării limbilor străine. Se cuvine ca în urma studierii ți evaluării practicilor în vigoare să se selecteze ceea ce se realizează mai bun în acest domeniu în scopul obținerii unor competențe reale sub toate aspectele practicilor lingvistice .

Întrucât termenii de multilingvism și plurilingvism sunt considerați de unii cercetători ca sinonime, Ghidul pentru elaborarea politicilor lingvistice educaționale, precizează că : multilingvismul- trimite la prezența într-o zonă geografică determinată la existența unei « varietăți de limbi » , recunoscute sau nu ; într-o astfel de zonă, indivizii pot fi monolingvi și nu vorbesc decât propria lor limbă ; plurilingvismul- presupune folosirea a mai multor limbi de același individ. Așadar, o societate plurilingvă este formată în majoritate din indivizi capabili să se exprime în mai multe limbi la niveluri diferite de competență . De asemenea, pentru a înlătura orice confuzie a plurilingvismului cu alte concepte cum ar fi diversitate lingvistică, multilingvism sau bilingvism, Ghidul pentru dezvoltarea politicilor lingvistice educaționale în Europa propune următoarele interpretări ale acestui concept: 1. Plurilingvismul ca diversificare a limbilor cunoscute și a celor oferite de sistemul educațional pentru a se adapta la cererile funcționale rezultate din dezvoltarea societății europene ; 2. Plurilingvismul ca moștenire lingvistică a limbilor europene. Sunt aproximativ 220 de limbi indigene în Europa, limbile imigranților și refugiaților nefiind incluse aici, astfel numărul varietăților lingvistice ar fi de câteva sute. In acest caz, plurilingvismul este o funcție a naturii multilingve recunoscute în statele europene contemporane ; 3. Plurilingvismul ca scop împărtășit, ca pe o abilitate comună a tuturor locutorilor. Unul din rolurile politicilor lingvistice educaționale este de a-i face pe locutori conștienți de potențialul lor, de a-l valoriza și a-l extinde la alte varietăți. Plurilingvismul este conceput ca o competență care poate fi dobândită : toți locutorii sunt capabili să învețe mai multe limbi la diferite niveluri. In plus, oamenii plurilingvi nu sunt locutori excelenți asemenea poligloților, căci a fi plurilingv nu înseamnă a stăpâni un număr mare de limbi la un nivel înalt, ci de a dobândi abilitatea de a folosi mai multe limbi cu diferite scopuri (conversație, citire sau scriere etc.). Din această perspectivă, scopurile educației plurilingve, indiferent de caracterul său instituțional sau de modul de organizare, vor fi : de a conștientiza pe oricine și de a valoriza natura repertoriului lor lingvistic și cultural ;de a influența reprezentările și atitudinile pe care le au elevii în ceea ce privește limbile, funcționarea și rolul lor ; de a afecta dispozițiile și strategiile lor de învățare dotându-i cu un anumit număr de instrumente euristice simple ;de a dezvolta capacitățile lor lingvistice.

Europa se caracterizează prin diversitate geografică,dar si prin diversitate culturală și lingvistică. Aceasta diversitate nu exclude dechiderea frontierelor și mondializarea schimburilor ca progrese ale integrării europene care fac din cunoașterea limbilor o garanție esențială profesională și culturală pentru cetățeanul de mîine. Consiliul Europei este preocupat de ameliorarea comunicării între cetățenii Europei care vorbesc diferite limbi si aparțin diferitelor culturi deoarece comunicarea faciliteazî mobilitatea și schimburile,contribuind pe aceasta cale la înțelegerea reciprocă și consolidarea cooperării. Prin urmare,problemele lingvistice ale Europei au intrat în sfera politicului reclamînd elaborarea unei politici lingvistice de integrare.Astfel politica de promovare a plurilingvismului vine ca răspuns la diversitatea lingvistică și culturală a Europei. Prin plurilingvism, așa cum se specifică in “Proiectul Cartei Europene a Plurilingvismului” , se înțelege folosirea mai multor limbi de către un individ,față de multilingvism care desemnează coexistența mai multor limbi în cadrul unui grup social.Un stat sau o societate plurilingvă e compus/ă în mod majoritar de indivizi capabili să se exprime la diverse niveluri de competență în mai multe limbi. Plurilingvismul este în Europa forma cea mai indicată și eficienta de comunicare,el are ca valori toleranța și acceptarea diferențelor și a minorităților.Strîns legate de cetățenia europeană activă, plurilingvismul și diversitatea culturală,sunt o componență fundamentală a identitații europene. Cunoașterea lumii nu se poate face decît prin intermediul limbii. De aceea cunoașterea unei limbi străine sau a mai multor limbi este o lărgire a orizontului individului-calea înțelegerii superioare și a problemelor contemporane. Limba constituie accesul privilegiat la orice cultura. Niciodată exhaustivă sau perfectă ,traducerea nu poate înlocui apelul direct la formele de expresie ale limbii sursă. Fiind purtătoare a unei culturi,limba dă acces la diverse viziuni asupra lumii. Astefel , competența plurilingvă stă la baza intercomprehensiunii între doi vorbitori de limbi diferite va fi întotdeauna mai bună, atît în plan informațional, cît și emoțional,dacă în loc să se recurgă la o a treia limbă, fiecare dintre ei va folosi limba celuilalt. Adevărata intercomprehensiune nu poate să se bazeze decît pe punerea în comun a limbilor cu o tradiție culturală.

Plurilingvismul schimbă percepția pe care o putem avea despre relațiile internaționale.Pentru că plurilingvismul poarta în el valori de deschidere către celălalt, înlocuieste psihologia înfruntării și a conflictelor pe interese cu spiritual de dialog și de construire a unui viitor comun. Este unul din răspunsurile la “socul civilizațiilor” și la diversele forme de hegemonie politică,economică și culturală. Alegerea unei singure limbi ca limbă de comunicare internațională nu face în nici un caz o garanție a intercomprehensiunii,ci dimpotrivă o limbă de dominație. Intercomprehensiunea și interacțiunea dintre diversele domenii de cercetare aparținînd unor sfere culturale diferite constituie sursa progresului și se bazează pe plurilingvism. Astfel plurilingvismul constituie un element esențial al inovării științifice.

Limbile în calitatea lor de mărturii ale experineței umane trebuie protejate. Nu toate limbile pot avea aceeași vacație în domeniul științei, al comerțului sau al relațiilor internaționale, dar toate merită să fie studiate, folosite, predate ca sisteme intelectuale și culturale de referință deschise sper lume.Valoarea interculturalității și a plurilingvismului fiind recunoscută, protejarea limbilor regionale sau minoritare nu se poate face în detrimentul limbilor oficiale și al necesității învățării lor. În statutul și funcționarea instituțiilor internaționale limbile nu pot avea aceeași pondere.Trebuie găsite echilibrele necesare pentru a permite limbilor de mică circulație națională și internațională să beneficieze de o deplină recunosștere. Din moment ce promovează cunoașterea celuilalt, plurilingvismul, este prin definiție, favorabil dezvoltării comerțului într-o limbă a păcii.Plurilingvismul, garanția progresului economic, este în același timp un atuu individual fundamental prin deschiderea culturală și intelectuală pe care o aduce. Sistemele educative europene au rezultate foarte variabile în domeniul învățării limbilor străine.Se cuvine că în urma studierii și evaluării practicilor în vigoare să se selecteze ceea ce se realizează mai bun în acest domeniu în scopul obținerii unor competențe reale sub toate aspectele practicilor lingvistice. Punctele cele mai sensibile enunțate în Carta Europeană a Plurilingvismului sunt următoarele:

Reafirmarea învățării cititului și scrisului ca bază a tuturor celorlalte cunoștințe și asumarea consecințelor acestui fapt.Sublinierea rolului pozitiv al învățării limbilor străine la o vărstă fragedă asupra stăpînirii limbii materne și a altor discipline școlare;constatarea faptului că un sistem educativ care nu îmbină învățarea eficientă a limbilor străine de la o vîrstă fragedă cu una susținută de-a lungul vieții este un factor generator de inegalitate de șanse;gestionarea pe baze științifice a procesului de învățare a două limbi materne;dezvoltarea învățării de la o vîrstă fragedă a două limbi străine pe lîngă limba maternă;evitarea de a începe predarea limbilor străine prin învățarea limbii străine cea mai răspîndită.E preferat,fără a fi o obligație, să se încurajeze învățarea de la o vîrstă fragedă a altei limbi străine decîte engleza.Folosirea unor metode pedagogice inovatoare, de tipul Galanet (proiectul intercomprehensiunii limbilor române) E-tandem (învățarea în tandem a limbii unui partener prin intermediul Internetului), « Dis moi les couleurs du monde » (confruntarea culturilor princompararea limbilor).

-Posibilitatea de a studia două sau mai multe limbi străine în cadrul aceluiași program de învățare; diferite experiențe au fost făcute în această direcție (trezirea interesului pentru limbile

străine, secții europene, secții internaționale).

-Posibilitatea de a învăța mai multe limbi străine în paralel sau succesiv, grație unor programe suple, modulate, individualizate, în care elevul este actorul propriei pregătiri și este pregătit săse autoevalueze. Se poate imagina într-adevăr că un elev care a obținut nivelul cerut (nivelulB2 din cadrul comun european de referință în funcție de programe) într-o limbă până la sfârșitul școlarității sale, ar putea să-și « întrețină » numai cunoștintele cu un orar redus sau să-și utilizeze competențele pentru a asimila noțiuni într-o limbă străină, cum se întâmplă de altfelîn secțiunile europene. Elevul ar putea dispune de o serie de ore eliberate astfel pentru învățarea unei alte limbi. Condițiile sunt deja create în acest scop: portfoliul limbilor Consiliului Europei permite autoevaluarea elevilor, evaluarea competențelor în anul II de liceu, cadrul comun european de referință, Certificatul Lingvistic din Învățământul Superior permit o modulare a cunoștințelor în funcțiede acquis. Multiplicarea oportunităților schimburilor lingvistice și culturale încă din școala elementară. Aceste oportunități pot lua forma unei înfrățiri sistematice și poate implica mai mult de două școli -Valorizarea identităților pluriculturale și de altă limbă maternă decât franceza în cadrul sistemului educativ francez.

-Reactivarea dispozitivelor de limbi și culturi de origine permițând și copiilor de altă limbă și cultură să urmeze aceste cursuri, în conformitate cu orientarea stabilită încă din 2001.

-Susținerea asociaților culturale ale emigranților în promovarea învățării limbii lor în societatea de adopție și facilitarea integrării prin învățarea limbii naționale. Formarea educatorilor în spiritul plurilingvismului și interculturalității. Dacă ne propunem ca obiectiv pentru elevi cunoașterea a două limbi în plus de limba maternă, nu se poate cere mai

puțin cadrelor didactice. Formarea cadrelor didactice este evident condiția principală îndezvoltarea unei oferte adecvate.

-Vegherea, prin intermediul Comisiilor academice pentru predarea limbilor moderne, instituite de legea de orientare scolară, la punerea în practică a unei oferte coerente care să asigure continuitatea între nivelurile de învătamânt.

-Generalizarea în învățământul superior a predării limbilor străine și dezvoltarea unor veritabile proiecte de formare plurilingvă, respectându-se un echilibru între competențele lingvistice.

-Obținerea certitudinii că stagiile Erasmus sunt realmente orientate spre plurilingvism. Limba folosită în stagiile Erasmus ar trebui să fie limba tării gazdă. Vegherea ca studenții Erasmus să posede sau să obțină un nivel de cunoaștere a limbii țării gazdă care să le permită să urmeze cu eficiență cursurile în această limbă. Acest obiectiv trebuie obținut în primul rând prin ameliorarea primirii studenților în tara de destinație.

-Realizarea unui studiu științific pentru a se stabili dacă limba esperanto este de natură să faciliteze învatarea limbilor straine.

-Dezvoltarea unei adevărate culturi de autoformare și autoevaluare.

Referindu-se la învatarea limbilor moderne Consiliul de Cooperare Culturală a Consiliului Europei consideră că:

-“patrimoniul bogat pe care îl reprezintă diversitatea lingvistică și culturală a Europei constituie o resursă prențioasă comună,care trebuie protejată și dezvoltată și ca eforturi considerabile se impun în domeniul educației pentru că aceasta diversitate în loc de a fi un obstacol în calea comunicarii,să devină,o sursă de îmbogațire și înțelegere reciprocă”;

-“că doar prin o mai buna cunoaștere a limbilor moderne se va reuși a facilita comunicarea și

schimburile între cetațenii Europei,limba maternă a cărora este diferită,contribuind pe această cale la extinderea mobilității, la înțelegerea reciprocă și cooperarea în Europa, precum și la iluminarea prejudecății și a descriminării”

-“că Statele membre,adoptînd sau elaborînd o politică națională în domeniul predării și învățării limbilor moderne ar putea reuși să atingă un grad mai înalt de convergență la nivel European, grație dispozițiilor avînd drept scop o colaborare permanența între ele și o coordonare constantă a politicilor lor”.Obiectivele politice ale actiunii in domeniul limbilor moderne se referă la: înzestrarea tuturor cetățenilor Europei cu mijloacele necesare pentru a putea depăși obstacolele în calea intensificării mobilizării internaționale și a unei cooperări mai strînse între ei, nu numai în domeniul educației, culturii și științei,dar și în domeniul comerțului și al industriei; promovarea înțelegerii și tolerării reciproce, respectarea identităților și a diversității culturale prin intermediul unei comunicări internaționale mai eficiente; păstrarea și multiplicarea bogației și diversității vieții culturale în Europa prin intermediul unei cunoașteri reciproce mai adînci a limbilor naționale și regionale, inclusiv a celor cu arie de predare mai îngustă; satisfacerea nevoilor unei Europe multiple și multiculturale, prin dezvoltarea considerabilă a capacităților Europenilor de a comunica între ei,depășind frontierele lingvistice și culturale, ceea ce necesită un efort de lunga durată care trebuie organizat în mod concret și finanțat în toate nivelurile sistemultui educativ de către organismele competente; evitarea pericolelor ce pot apărea în rezultatul marginalizării celor, care nu posedă capacitătile necesare pentru a putea comunica într-o Europă interactivă.

Prima întîlnire la Nivel Înalt a Șefilor de State a pus accent deosebit pe aceste obiective

considerînd xenofobia și manifestările ultranaționaliste brutale ,nu numai un obstacol în calitatea mobilității și întegrării europene,dar și cea mai gravă amenințare a stabilitații europene și a unei bune funcționări a democrației. A doua întîlnire la Nivel Inalt a pus în prim plan educația cetățeniei democratice, considerînd-o drept un obiectiv educativ prioritar ,acordînd astfel o mai mare importanță unui alt obiectiv trasat de proiectele recente și anume: “a promova metodele de

predare a limbilor moderne care consolidează independența gîndirii,rațiunii și acțiunii,combinate cu simțul responsabiltații ți deprinderile comportamentale de ordin social”.

Consiliul Europei sprijină metodele de predare/învatare care îi ajută pe tineri si adulti să-și însușească cunoștiințele,deprinderile și atitudinile de care au nevoie pentru a fi mai independenți în reflecțiile și acțiunile lor în scopul de a deveni responsabili și mai cooperanți în relațiile cu alte persoane și îndeamnă toate persoanele implicate în organizarea procesului de studiere a limbilor să-și construiască acțiunile în strictă concordanță cu nevoile, motivațiile, particularitățile și resursele elevului.În lumina acestor obiective,observăm că se pune accent pe “importanța politică a dezvoltarii domeniilor de activitate specifice,cum ar fi strategiile de diversificare și intensificare a studierii limbilor în vederea promovării plurilingvismului în contextul european.

Principiul plurilingvistic trebuie sa fie înscris printre instrumentele de aderare la Uniunea Europeană pentru ca plurilingvismul este caracteristica fundamentală a civilizației europene actuale și trăsatura care, departe de a se estompa prin globalizare,se accentuează și se întărește,cultivarea limbilor Europei reprezentînd șansa păstrării patrimoniului cultural al“batrînului continent”.

1.8.Concluzii la Capitolul 1

1.Bilingvismul este capacitatea individului de a vorbi în mod curent două limbi. Factorii care au determinat apariția bilingvismului se datoresc creșterii rapide a diversității culturale și lingvistice din societățile industriale, ca o consecință a intensificării imigării și programelor de stabilire a refugiaților.

2.Supraviețuirea unei limbi, este indispensabil să se asigure vitalitatea culturii a cărei exponent este limba dată,investigîndu-se în creativitate o fornă a capitalului uman care produce, în același tmp, un randament privat și un randament social. Spre deosebire de bilingvism, diglosia reprezintă un fenomen social par excellence bazat pe inegalitatea de statut social al idiomurilor în contact, inegaliate care este în relație direct proporțională cu statutul social al membrilor comunității lingvistice naționale.Semnificînd o dublă injustiție-dominația unei limbi asupra alteia și denegarea identității naționale a unui popor-diglosia nu poate fi neutră din punct de veere socio-politic, fiind incompatibilă cu democrația.Redefinirea conceptului de diglosie s-a conturat în contextul luptei unor grupuri lingvistice pentru emanciparea socială, politică și lingvistică.

3.Bilingvismul este un tip de comportament al individului care, din necesități efective de comunicare, utilizează alternativ două idiomuri diferite în cadrul comunității lingvistice.În cazul bilingvismului individual, comutarea de la un cod la altul nu are ,în mod necesar, o semnificație social-contextuală, multe dintre schimbările de cod funcționînd în variație liberă cît privește bilingvismul social acesta întrunește,toate caracteristicile proprii unei situații de diglosie.

4. Referindu-se la situația lingvistică actuală în țara noastră, S. Berejan ajunge la aceeași concluzie ca și savantul R. Piotrowski, și anume că vorbirea orală în Basarabia continuă să degradeze din cauza condițiilor sociolingvistice create, accentuând că la un nivel superior de cultură ea este impracticabilă.

5. Problema dată este analizată din prisma structurii stilistice funcționale a limbii române în Basarabia de către Irina Condrea, care evidențiază atât relațiile interne dintre variantele lingvistice, cât și cele externe, cu limba rusă, relații bazate pe diglosie: „în acest spațiu concret diglosia se manifestă atât prin concurența a două idiomuri diferite (româna și rusa), cât și prin prezența variantelor locale („moldovenească” și „basarabeană”) de exprimare” [23, p.179].

6. De-a lungul a 23 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova față de URSS, raporturile dintre România și Republica Moldova au încercat să iasă de sub incidența ambiguităților. De la ,,relații speciale” la ,,relații strategice” și la ,,relații bilaterale într-o logică europeană”, de la Podurile de flori până la înlăturarea sârmei ghimpate de la Prut, România și Republica Moldova au experimentat definiții identitare atât în interior, cât și în exterior, în mai multe formule de tipul ,,o națiune, două state”, ,,două națiuni pentru două state diferite”, precum și ,,două state românești”. Datele preliminare ale cercetării de față ne demonstrează că mentalul colectiv din Republica Moldova recunoaște că România și Republica Moldova reprezintă la nivel identitar același lucru: spații românești.Astfel, unii (din care majoritatea moldoveni asociază evenimentul independenței din 1991 cu renașterea națională și revenirea la românitatea(revenirea la grafia latină,declararea limbii române ca limbă de stat,restabilirea simbolică alegăturilor dintre cele două maluri ale Prutului etc),ca un început al democratizării regimului politic și al integrării Moldovei în organismele internaționale.Alții( cu precădere minoritățile etnice),dimpotrivă ,estimează că obținerea independenței este un prilej de afirmarea a unei noi națiuni- moldovenii,națiune care are o istorie și o identitatea aparte. 7. Competența plurilingvă stă la baza intercomprehensiunii.În înțelegerea între doi vorbitori de limbi diferite va fi întotdeauna mai bună,atît în plan informational,cît și în plan emoțional,dacă în loc să se recurgă la o a treia limbă,fiecare dintre ei va folosi limba celuilalt.Adevarata intercomprehensiune nu poate săse bazeze decît pe punerea în comun a limbilor cu o tradiție culturală.

CAPITOLUL 2 IDENTITATEA NAȚIONALĂ VS ASPECTE ȘI FORME ALE BILINGVISMULUI

În capitolul dat ne-am propus să efectuăm un studiu referitor la bilingvismul care persistă în Franța și Marea Britanie fapt ce se datorește în mare parte factorului imigrației.Contactul dintre limbi este o sursă de conflict sau un vector de cooperare acesta se demonstrează prin faptul că aproape cinci mii de limbi sunt vorbite pe planeta nostră.Remarcăm faptul că deși franceza este o limbă oficială în Franța aceasta este prezentă și în alte țări coexistînd cu alte limbi. Această neconcordanță între limba oficială a statului și limba maternă aduce cum sine multe probleme de ordin lingvistic. Dacă vorbim despre tările Europei (Franța, Belgia, Elveția ,Italia), Africa cea neagră și Maghreb (Tunisia, Algeria, Maroc), America de Nord (Canada,Louisiana) nu putem afirma despre care am putea spune ca toti locuitorii săi au ca limbă maternă limba oficială a statului, ba mais sunt și state ca Elveția și Belgia care au mai multe limbi oficiale.Printre limbile care predomină pe lingă limba oficială franceză putem în Franța putem scoate în evidență așa limbi ca, araba, africana, spaniola, portugheza aceasta situație care generează apariția bilingvismului și plurilingvismului .O situație similară avem și în cazul Marii Britanii,unde limbă oficială este considerată limba engleză,deși găsim și limbi recunoscute regional ca galeză,irlandeza și scoțiană,ca urmare a migrațiilor în masă a popoarelor indiene în ultimele decenii putem scoate în relief existența așa limbi ca urdu,hindi, punjabi pe limba engleză existentă acolo,de unde putem vorbi și despre prezența limbajului biling a populației. Pentru a soate în evidență acest limbaj bilingv în Franța și Marea Britanie o să elucidăm niște exemple convigătoare pentre fiecare țară în parte.Pentru a fi cît mai aproape de subietul elucidat o să prezentăm un studiu a bilingvismului caracteristic Țării noastre.

2.1 Studiul bilingvismelor migratoare în Franța și Marea Britanie

Limba franceză în Franța a ocupat de-a lungul timpului un loc frunte , începînd cu aproximativ anul 1980 ruptura cu acest pricinpiu de exclusivitate lingvistică franceză a demarat, potrivit raportului lingvistului Giordon din 1982 acesta a subliniat bogăția lingvistică a țării și a scos în evidență pricipiului de drept asupra diferenței.Deși această declarație se referea mai degrabă la varietățile interioare decît la limbile străine, ea a avut deasemenea o influență asupra recunoașterii limbilor străine în Franța. Istoria limbii franceze cu cel puțin patru secole de plurilingvism (germanique/roman) și diglosie (latin/roman), (avant les Serments de Strasbourg en 842) și bogăția lingvistică actuală în țăra cu o limbă non-europeană și trei familii a limbilor indo-europene (celtique : breton, germanique : flamand et alsacien-lorrain et latine sous trois branches : ibéro-roman (catalan), italo-roman (corse) et gallo-roman (français et occitan),resping presupunerile frecvente că Franța este o țară foarte unificată lingvistic. De altfel referindu-ne la statisticile conform cărora există aproximativ 30 de ori mai multe limbi decît țări care le-ar putea adăposti, putem presupune deja că țările monolingve sunt deja foarte rar întîlnite.

În ceea ce privește adevăratul bilingvism în Franța , trebuie să ne direcționăm privirea asupra factorului de imigrație. Pare a fi imposibil de a prezenta o cifră concretă a tinerilor din Franța care să fie bilingvi considerînd faptul că nu se cunoaște numărul persoanelor imigrate în mod tainic sau care nu sunt străini însă care vorbesc alte limbi din motive distincte. Putem constata numai faptul că în prima jumătate a secolului XIX, se vorbea îndeosebi despre italieni, polonezi, belgieni și spanioli. Începînd cu anii 60 sosește un nou val de imigranți printre care putem remarca potugezi, spanioli, magrebieni, turci și imigranți veniți din Asia.Mackey consideră că există mii de bilingvi în mod particular în așa țări ca Franța și Statele Unite sau Regatul Unit. Forța politică și industrială a națiunilor pentru care aceste limbi sunt limbi naționale ca garanție a puterii și prestigiului. Iată de ce există un așa număr de imigranți si deci de bilingvi în aceste țări. Trebuie de constatat faptul că bilingvismul urban în Europa se caracterizează e o mare diversitate de limbi și îndeosebi de situații. Este vorba de refugiați, studenți, imigranți, cupluri mixte, prima, a doua și acum a treia generație și multe altele.În ceea ce privește limbile vorbite În Franța pe lîngă franceză, facem distincția între:

1.Limbile non-teritorailizate( limbi care nu au regiunea de origine unde o vorbesc)

2.Limbile deteritorializate( limbi care au o regiune de origine)

3.Limbile non-teritorializate. În Franța sunt iudeo- spaniolă, iudeo-arabă și Idiș.În comparație cu aceste limbi, există mult mai multe limbi deteritorializate în Franța care sunt mult mai numeroase pentru a le numi pe toate. Este vorba în general de limbile coloniilor vechi din Franța și asa țărilor vecine. Tinerii portugezi alcătuiesc (28,5%) și algerieni (27,4%) și Morocani(10,5%) și spanioli (7,5%) și italieni (6%) reprezintă majoritatea imigranților în Franța. Majoriatea persoanelor de origine străină trăiesc în marile aglomerații urbane ca Paris și Marseille. Studiul bilingvismelor migratoare se înscrie deci pe deplin în sociolingvistica urbană.Les langues les plus fréquentes d’origine asiatique sont le vietnamien, le khmer, le lao, le chinois. În ceea ce privește Africa, limba arabă(deci algeriana, tunisiana, marocana și berbera) și limbile Africii Negre sunt limbile care sunt cel mai vorbite în Franța. De altfel bieneînțeles că toate limbile Europei sunt prezente în Franța. Printre ele, spaniola, greaca, italiana, poloneza, portugeza și limbile fostei Iugoslavii precum și limbile imigrante turca sunt cele mai frecvente Cît despre copiii imigranților putem numi 4 locuri fundamentale unde se construiește achiziția limbii franceze. Este vorba de : familie ,grup, școală și țara de origine. Intensitatea factorilor poate varia dupa unele condiții. În ceea ce privește familia, este important de a ști dacă părinții vorbesc franceza sau nu. Grupul reprezintă un important mijloc de integrare. Din cauza plurietniei a acestor grupuri, interacțiunile de limbaj se realizează în franceză. Școala este și mai importantă căci ea este mediul de achiziție fundamentală a limbii franceze. Esențial este faptul că școala funcționează ca o instanță de legitimație, unde se învață norma standard a limbii a țării rezidente. Relațiile cu țara de origine variază considerabil dupa comunități. Este evidentă problema pentru stăpînirea perfectă a limbii franceze în scopul de a avea relații strînse cu țările de origine. Un fenomen frapant est opinia diferitor imigranți în ceea ce privește bilingvismul acestora. De exemplu majoritatea imigranților spanioli se consideră ca bilingvi și sunt mîndri de a avea această competență. Unii imigranți alegerieni care au fost interogați în urma unui studiu vizionat la televizor nu se consideră bilingvi, ei constată de fi monolingvi sau afirmă un bilingvism non reciproc. Aceasta semnifică ca ei nu vorbesc decît araba însă înțeleg araba și franceza.Limba oficială în Algeria fiind araba, vorbită de nativi în dialectul darja de aproximativ 80% celelate 20% din populație vorbind berbera limbă națională oficială , limba franceză este întîlnită în școală dar mai rar întîlnită ca limbă nativă. Devine deci vizibil că opiniile sunt distincte după diferite comunități și culturi în ceea ce ține de bilingvism.Putem completa că se vorbește pentru cîțiva din imigranți de un procedeu care de derulează progresiv.Nu există o ruptură sau o schimbare de-a lungul anilor.Am sesizat faptul că Magrebienii nu consideră araba lor ca adevărată arabă mai degrabă un amestec, un fel de arabă în contact cu franceza. Însă această limbă este mai întîi de toate rezervată deseori uzului neoficial, intim,schimburilor care au loc în cadrul familiilor în direcția părinților. Cît despre franceză, ea reprezintă codul majoritar care este vorbit înafara cadrului familial. Alternanța limbilor (code-switching) este un fenomen care apare foarte des în limbajul tinerilor imigranți. Se observă mai des în mediul familial și se poate face distincția între aceste două tipuri :1.Alternanța de limbi "de incompetență( bilingvul poate stăpîni aceste insuficiențe în limbă făcînd appel la alta) 2.Alternanța de limbi de "competență"( posibilitatea de a utiliza mai degrabă o limbă decît alta pentru a răspunde nevoilor expresive.

Un fenomen care este caracteristic limbajului migrant este ilustrat de împrumuturile reciproce. Cît despre magrebieni ,arabofoni, se înțelege deseori de a folosi în discursurile în arabă termeni care sunt împrumutați din franceză. De exemplu marché ( marši), tiercé (tjɛrsi), chômeur (šomoeur). Alte împrumuturi constituie însuși paradigma conjugării : subs « téléphone »a dat în araba tunisiană telefu:n care a dat la rîndul său ytalfan (il téléphone) ou telfnu : (ils ont téléphoné). În sensul arabă-franceză, francofonii (îndeosebi în registrul familiar) au împrumutat termeni ca chouia, bled, kif-kif.Există în același timp un fenomen specific imigranților din Africa.Pentru a afirma originalitea lor, difernța lor de origine,mulți cîntăreți africani combină în mod intenționat franceza cu limba lor e origine. Pentru a concluziona , cu imigranții din generația a doua s-a format o formă de bilingvism specific care probabil va dispărea în această formă cu generația următoare. În plus, s-a văzut faptul că bilingvismul în Franța este un fenomen complex pe care îl putem ilustra în mai multe moduri.

Conform art. 2 al Constituției franceze din 1958, este stipulat, începînd cu modificarea sa prin lege constituțională din 25 iunie 1192, că limba Republicii este franceza, fiind astfel singura limba oficială în Franța. Revizuirea constituțională din 23 iulie 2008 , a revenit cu unele completări la art.75.alin 1 al Constituției prin faptul ca aceasta recunoaște valoarea patrimonială a limbilor regionale :Limbile regionale aparțim patrimoniului Franței.

După rezultatele recesamîntului din 1806, Franța metropolitană, număra 2964800 locuitori privind frontierele sale din 2013.

Limbile regionale limba alsaciană, neerlandeză, corsicană, tahitiană, bretona și galeza,bască, franco-provencal, catalana, occitana.Principalele limbi imigrante :araba, ,spaniola, italiana, limbile berbere,croata, portugeza, româna, rusa, serba, ceha, poloneza , turca, engleza.

După cum am menționat anteror primii imigranți intrați în Franța sunt Algerienii. Apoi au venit Marocanii și Tunisienii mai puțin numeroși ca Algerienii. Migranții magrebinieni stabiliți în Franța sunt în mare parte originari din mediul rural. Ei au părăsit pămînturile lor din motive economice și nu posedă nici o calificare profesională. Ca consecință aceștia sunt cel mai des muncitori în domeniul industrial , munci publice și construcții. Pentru a scoate în evidență bilingvismul din Franța considerăm elocvent exemplul următor . În acest exemplu am ilustrat bilingvismul care este o cauză a migrațiilor popoarelor arabe, africane si spaniole. Prezentăm o conversație în sînul unei familii tunisiene. Tatăl (P) , sau capul familiei intră la bucătărie și se adresează în arabă fiicelor sale Zohra (Z) și Latifa(L) care îi răspund în franceză.Cu ajutorul acestu exemplu putem demonstra în mod cert prezența limbajului biling existent în familia dată.

Exemplu :

1.P:/ feyn moh:amed (prononcé en arbe)/ (où est Mohamed?)

2.Y:euh…..

3.P: /rah:/?(il est parti?)

4.Z: oui

5.P:/ Saۼỉda (prononcé en arabe) ehna/?(Saïda est là?)

6.L: elle est rentrée chez elle.

De îndată ce tatăl lor părăsește bucătăria fetele au prereluat conversația lor cu prietenele lor incluzînd expresii arabe:

Exemplu:

1.L: ché pas pars' que ma mère quand elle me parle elle me fait /towakalet al Lah/ prie( aie confiance en Allah)

Dieu comme ça/fi la baraka/ puis après ça fait+reflex!(traduction littérale: dans la baraka)

Nous pensons que la jeune fille a voulu dire : comme ça Allah te donnera la baraka.

Ele servise băuturi gazoase și Ouaheba ( una din prietenele celor două surori )a eructat:

2.O:/h:amdoulah/… (rire général )(louange à Dieu,Dieu merci)

3.K: comme elle dit c'est des reflexes (rire)

Aceste două exemple ne demonstrează faptul că fetele au avut ocazia de a introduce cuvinte arabe în discursul cu tatăl lor, însă elle au ales în mod deliberat de a-i răspunde în franceză. Care ar fi motivul?Pentru a da răspuns la această întrebare prezentăm un alt exemplu. E vorba de o discuție care are loc în gimnaziul Clairs-Soleils, fetele unei echipe de hand-ball, fac o pauză și una din elle Zahia îi dă de înțeles unei din prietenele sale ca în curînd urmează să se căsătorescă.

Exemplu:

1.Z: (elle le arată mîinile sale ) ça vous dit rien ça là?

2.Leïla:/h:enna/(le hénné)

Acestea nu-și dau seama la ce aceasta vrea să facă aluzie

3.Leïla: t'es fiançeé ?

5.Sabrina: t'as fait /el h:lal/?(elle fait des yous-yous)(poor nos locuteur faire /el h:lala/correspond aux fiançailles)

6.Z: ta gueule toi , qu'est-ce tu fais?

7.Leïla:/wa bsah:tek toi / t'as quel age?(félicitations)

8.S:/bsah:tek ya al ۼậrroussa( elle le dit en chantant)/yous-yous-yous/(félicitations la mariée)

9.Linda : elle s'fout d'no' te gueule

10.Z:/wallah: al ۼậdîm/ça se voit ( je jure au nom de Dieu)

De-a lungul corpusului nostru și cum arată bine aceste exemple, putem consta că acestă vorbire bilingvă este utilizată ca un cod pe care numai interlocutorii inițiați și autorizați a unui grup o pot folosi. În aceste exemple , protagoniștii pot vorbi numai în franceză și totuși ei aleg voluntar și conștient de a utiliza ambele coduri .. Aceasta fiind o dovadă de a refuz al utilizării unui sistem lingvistic unic și dominant (francez) și dovada reafirmării identității și a limbii/culturii părinților acestora oare?

Este important de menționat că această reafirmare se face mai întîi în dependență de cunoștințele lor în ceea ce privește dialectul arab magrebian și competența lor de a-l utiliza în același grup de persoane care au aceeiași calificare. Chiar dacă locutorii noștri nu reușesc să pronunțe corect un cuvînt, sau dacă nu-l utilizează ca cei mai în vîrstă, îndepărtările lingvistice nu vor fi elucidate de restul grupului. Ei sunt în faza construcției vorbirii lor , deci toate greșelile sunt admise de către grup.Aceasta atitudine diferă în familii, lucru pe care l-am observat în exemplul nostru. Latifa și Zohra preferă să-i răspundă tatălui în franceză căci este vorba de faptul ca ele posedă această limbă ,mai bine ca dînsul și îi răspund în arabă pentru a se face înțelese de către acesta, si de a nu se ridiculiza și înșela. În detrimentul de a vorbi numai araba, această limbă adusă din țările îndepărtate , păstreză prestigiul în ochii acestora. Totuși , ei sunt divizați între două modele culturale: cel care este prezent si este refuzat de către aceștia si cel îndepărtat și necunoscut (pentru tinerii francezi născuți în Franța) și care nu au practic contact cu țara de origine. Acesta este motivul pentru care ei își revendică foarte puternic originea culturală și socială de-a lungul acestei vorbiri bilingve. Intrebarea care a ne-a pus pe gînduri este următoarea: există oare o corelație strînsă între alternativele și componentele pe care venim să le cităm. Am putut constata faptul că comportamentul limbajului participanților pe erana lingvistică este în mod evident determinată de către componentele sale .Selectarea lingvistică se face deasemenea în funție de interlocutorii care sunt bilingvi activi sau bilingvi pasivi, în funcție de conținutul mesajului și forma sa și bineînțeles în funcție de cadru pentru că în două cadre diferite: piața și căminul familial, am identificat comportamente puțin diferite.Dacă vorbim de cadrul familial, participanții bilingvi francezi-arabi ei trec de la o limbă la alta, însă în acest cadru acolo este limba arabă care se manifestă cel mai des.Acest este un mod de a se indentifica țării de origine: limba este deci desemnată ca o marcă a indentității. Nu trebuie de uitat și faptul că acești participanți fac parte din această categorie de persoane care aparțin la o imigrări conjoncturale.

Plecînd de la propunerile lui J.Gumpery care preconizează de a introduce în demersul sociolingvistic o abordare pragmatică, am putut constata că este vorba e interacțiunile bilingve franceze-kabyle (popor african) sau a interacțiunilor franco-arabe, prezența unei valori expresive este mai mult de o forță ilocutorie a alternanței codale.Ca efect, recurgînd la teoria actelor de limbaj, pentru a ține cont de impactul deseori atribuit comunicării conversaționale, îndeosebi asupra celei bilingve am constaat că nu numai actele actele limbajului au o valoare semnificativă însă îndeosebi alternanța are în mod cert o forță ilocutorie.Trecerea de la o limbă la alta se face în funcție de unele acte de vorbire ca a insulta , ordona.Am extras exemple de de schimburi de limbă care au loc între părinții și copiii acestora ca injuncția(actul vorbirii), de exemplu este văzută ca fiind mult mai puternică atunci cînd este produsă în kabyle decît în franceză:

La mère ( en colère) s’adressant à ses enfants:

Sonja mystfa qaemut trakil

˝Sonia Mustapha restez tranquille˝

-Le père( excédé) : ale aeffaeR.

-˝Allez sortez allez sortez˝

E necesar de scos în evidență , că înainte de a întreprinde analiza corpusului nostru, ne-am confruntat cu o problemă de ordin conceptual, acela de a circumscrie într-o manieră riguroasă noțiunea actelor de limbaj în cadrul unei abordări analitice. De ce această dificultate?

Unii sociolingviști care au ținut cont de acest model al vorbirii suferat de către D.Hymes ca rezultat au atribuit acestui concept o semnificație precisă pentru că ei i-au acordat un sens particular, acela de conținut al mesajului și a formei sale.Am operat cu distincția între noțiunea "de act" în sensul pargmaticii ,adică cu "semnificația socială concretă a faptului de a enunța ceva" și a tipului"a ordona" și noțiunea de" temă "( conținutul mesajului), pentru că actul vorbirii în general diferă de temă. Studiul asupra micro-fenomenelor în situație ( conversațiile la piață), ne-au permis de a confirma în egală măsură ca franceza nu poate avea un efect direct asupra arabei algeriene și kabzle decît numeroase influențe.În cadrul acestei analize asupra enunțurilor am împrumutat de la J.Gumperz expresia de "code –switching métaphorique" pentru a ține cont de efectele de sens ce vizează schimbul de limbi. Deasemenea este elocvent exemplul tatălui care își mustră copiii ( bilingvi pasivi) în kabyle decît în franceză căci aceasta nu are aceeiași semnificație privind efectul semnificaței dacă ar fi fost în franceză. Putem deci considera ca alternanța de coduri este ca un fenomen negativ și din contra este un este un element pozitiv în raport la tot ce indică asupra subiecților susceptibili de a trece de la o limbă la alta.În acest caz trebuie să remarcăm că aceștia posedă o dublă competență.Căci faptul de atrece de la o limbă la alta în interiorul unei și aceleiași fraze ( alternanță intrafrastică) pate indica deci un mod de a scoate în relief și un apel la conotații.Unele pasaje dintr-o altă limbă devin expresive și este vorba de expresiile ce țin de furie , de insultă sau de tandrețe. Cum este și cazul tatălui furiat care se adresează fiului său :

Exemplu:

Ramen to kaje d ibu.

"Ramène ton cahier il est où ton cahier ramène- le !"

ou alors :

ale roh ale roh nazim

"Allez va-t-en allez va-t-en Nazim"

De regulă ,alternanța devine un mod specific de comunicare , ea supune la o strategie bine determinată : caută mai bine să convingă, să impresioneze interlocutorul său. Limbajul franco-magrebian este un amestec a francezei familiare și arabei dialectale utilizată pretutindeni în Franța. Aceasta supune faptul că de amesteca franceză și expresiile tipice algeriene, marocane, de regulă provenind din Magreb și este un proces de fabricare , de construcție.Această mixtură lingvistică a urmat două etape.Mai întîi de toate, este ne cesar de notat că araba dialectală adusă pirin intermediul primelor trei țări migratoare din Magreb a evaluat. Contactul a trei dialecte marocan, algerian și tunisian a dat naștere unei dialect magrebian unificat, comunitar.

În contactul cu franceza acest dialect s-a francizat dacă putem așa spune. El a integrat termeni francezi. Un exemplu elocvent pentru a demonstra ideea noastră este Tatăl Yoharei întrebă dacă fetele sale au văzut croșeul cu care el închide draperia de fier a băcăniei:

Exemplu:

P:chaft li crouchi li jebdou bih ridou?/( t'as vu le crochet avec lequel on descend la rideau ?), /crouchi(crochet) et /ridou/(rideau), doi termeni de origine franceză, au suferit o mică variaței fonetică datorită sistemuli de vocalizare arabă.Acest fenomen de împrumut este adesea observat în comunitățile magrebiene, acesta ne ajută să demonstrăm faptul că tinerii locutori au extras din stockul lexical francez pentru a-și îmbogăți lexicul cu acest dialect magrebian unificat.Aceasta era prima etapa a acestui proces de construcție.O altă etapă privește în mod evident alternanța cu franceza. Acest proces limbaj unificator cuprinde bineînțeles o combinare a tinerilor într-o singură comunitate, o singură etnie. În continuare vom prezenta exemplele unei corpus franco-magrebian exprimînd insultele. Exemplu este o conversație între hand-baliștele Clairs-Soleils:

Teddy antrenorul:

T: ( s'adresse à Linda) allez tire!

Linda râte son tir,Zahie commente:

Z: /ﻉâguna/va.( elle dit à Sabrina) : c'est une vraie/baghala/ c'te file, au lieu d'être à côté, elle est derrière moi!(ﻉàguna/, are aici sensul de imbecilă, idioată și /baghla/ acela de catâr).În realitate acești termeni au un sens mult mai insultant, mai umilitor și mult mai degradant, sens pe care franceza nu o transmite așa cum ar dori-o locutorii de unde și recursul la arabă.Este ne cesar de evidențiat ca tinerii care folosesc aceste cuvinet sunt conștienți de semnificația pozitiză și negatiză a discursului propriu și de conotațiile acestuia.

În acest corpus , formele arabe, plasate la participiul trecut, corespund în fapt expresiilor verbale realizînd plenitudinea schemei gramaticale schițate în franceză cu subiectul pronominal urmat de auxiliarul avoir(Il/elle a) Avem astfel un efect de redundanță gramaticală și semantică.Acestea sunt pleonasmele gramaticale. Ca exemplu prezentăm :

1.M: c'est bon , c'est bon….

Elle a /h:lef/

(elle a elle a juré)

2.Y/A: l'aut'e coup, Claude…eh ben il a /sker/

(il a bu de l'alcool il a /est ivre)

M: Comme il a /khnezz/(rire collectif)

(il a il pus, il sent mauvais)

/khnezz/ privit ca un singur exemplu semnifică a mirosi urît, el se simte rău.

3.Două fete discută despre băieți , una dintre ele îi zice altei:

A: il a/khtob/ la fille mais ça a pas marché

(il a il a fait sa demande en marriage)

/khtob/ pris seul signifie il a fait sa demade en marriage

În frazele prezentate, locutorii folosesc aceste verbe conjugate ar fi trebuie de spus //h:elfet/ în loc de /h:lef/.În exemplu al doilea locutorul ar fi trebuit să utilizeze forma/sekran/ și /khannezz/ în loc de /sker/ și /khnezz/.Exemplul trei locutoarea ar fi trebuit să utilizeze forma:/khateb/ pentru a spune il a fait sa demande de marriage.( el a cerut-o în căsătorie)Ca rezultat , ei nu folosesc forma adecvată în arabă într-o sintaxă ca aceasta,căci majoritatea dintre ei nu cunosc decît această formă a verbului.De altfel aceste verbe introduse într-o sintaxă ca cea franceză, cu un subiect francez și auxiliarul avoir , au o funcție de participui trecut și ca rezultat aceste secvențe au un efect de redundanțe gramaticale și semantice.Acestea fiind desasemenea și niște pleonasme gramaticale.

Alternanța – succesiunea codurilor.Fenomenle de alternanță a codurilor și și selectarea limbii care va avea un loc primordial în uzul franco-magrebian: Însă faptul de a alterna sistematic două limbi nu face din locutor un adevărat bilingv.Conform opinei lui F.Grosjean, alternanța codală aceasta reprezintă uzul alternativ a două limbi sau a mai multor limbi în același enunț sau în aceiași conversație.Această definiție nu este suficientă dat fiind faptul căci ea nu introduce probleme sintactice legate de alternanță.După Shana Poplack , alternanța de limbă este un proces lingvistic unde structurile sintactice aparținîndla două limbi coexistă în interiorul unei și aceleiași fraze, adică unde două limbi au un raport sintactic foarte strîns.

B:waaa chui v'nu dans la cité pour voir ma /chaba/(rire)

M:/salam/ Mahamed non,non/wallah/vas-y-pars!

A: XXXXradar (surnom donné à Mahamed)

M:/wallah/j'vais t'"niqué" ta race!/wallah/depuis t'a l'heure j'voulais travailler, j'ai rien fait

Ainsi dans l'exemple suivant:

5: ma mère , elle m'a /harass/

Traducerea oferită de locutori:ma mère elle m'a cassée(grillée) .În araba dialectală pentru a spune același lucru aceasta va da : ma mère elle mère (on conserve le début de la structure syntaxique française)/harsetni/.Se remarcă că această formulă este mai lungă și mai puțin adoptabilă sintaxei franco-magrebiene căci să nu uităm că franco-magrebiana este mai întîi de toate un limbaj simplificat gramatical.În plus este redundanță gramaticală inutilă :ma mère , elle m'a /harsetni/.Le "m'" este marca complimentului pe care îl regăsim în "ni" de "harsetni"Cum am observat în exemplele precedente, verbele arabe învățate conjuagt vor fi utilizate în această stare de lunecare în sintaxa franco-magrebiană.Trebuie să remarcăm faptul că aceste tipuri de alternanțe de cod se produc esențial în sînul familiei și anume în sînul comunității de apartenență:În plus, toți locutorii enumerați produc aceste alternanțe de cod în sînul comunității magrebiene.Utilizarea lexicului, sintaxei și pseudo-sintaxei arabe posibil conștierntă și în cazul dat, faptul e a utiliza franco-araba-magrebiană are ca scop de a afirma apartenența acestuia la grup. Modalitățile de expunere a cestui bilingvism:interacțiunile familialeDouă limbi acasă, însă repertorii disimetrice să luăm exemplul arab.Ceea ce vorbesc copiii cu părinții și frații, surorile acestora (Deprez 2010)

Acest tabel duce spre două obervații:a) inversiunea limbilor în funcție de interlocutori:61% din copii vorbesc în arabă cu mama lor ,8% în franceză;60% din copii vorbesc în franceză cu frații și surorile lor,9% în arabă;B(importanța coloanei de mijoloc(acelei a limbajului bilingv) și mica separație apare în funcție de interlocutori:1/3 de schimburi se fac în ambele limbi.Ceea ce vorbesc copii cu părinții frații și surorile lor.

Imporanța coloanei de mijloc care ține cont de practicile unite sau asociate cu franceza și portugeza este deasemenea remarcabilă.Analiza interacțiunilor familiale părinți-părinți, părinți-copii și frați-surori arată deasemenea ca familiile în exclusivitate monolingve(unde se vorbea decît o singură limbă) sunt rare:22%, fie 14% pentru franceza singur și ( % pentru altă limbă singură.Cifrele arată contrariul ca două limbi sunt vorbite, că cooabiteză , în sens propriu,acasă în mai mult ¾ din familii cel mai des utilizeză limba sub formă de amestec.( forme amestecate distincte des forme alternate). În exemplu următor ( un fragment de amintiri din tinerețe: în decursul unei prînz duminical, Esméraldina povestește nepoatei sale și fratelui vitreg cum ea l-a cunoscut pe soțul său, pasajele din portugeză sper franceză arată foarte clar două temporalități care organizează povestirea: acea a evenimentelo trecute, raportate și cea a momentului pretentacelui de enunțare, a povestirii efective. Trecerea de la o limbă la alta subliniază munca în curs de exprimare a reflectivității în povestirile autobiografice.

A minha mae quando a viu pela primeira vez:"Ai que coisa tão feia!"Ai meu Deus!Que me troxeste aqui a casa? O rapez nem 17 anos tem!"Tu parles, il es avait 23 déjà."Então mas que fizeste?E um garotinho!Ainda é mais garoto do que tu!Moi,j'en avais 17!"Ai meu Deus!Onde me eu meto, onde me metes!!!Nao o tragas ca mais" je me souviendrai toujours.

În familia sa Raymonde , prezentată în introducere , limba uzuală și franceza.este accea pe care o utilizează taăl și mama sa(franceză) pentru a se adresa ei în comunicarea ordinară.Astfel părinții săi îi vorbesc în iugoslavă, ea știe foarte bience aceasta trebuie să însemne: es va fi mustrată de către tatăl său cînd taăl său îi va face o" declarație de dragoste" -Et pour le quotidien?Raymode: Ouais, c'est le français.Le zougo, c'est…quand je vais me faire disputer ou bien quand mon père me fait entre guillements , ce que j'appelle une déclaration d'amour.Il m'appelle "ma petite souris","misko "; mais ça pour chacune d'antre nous.Et , même ma mère maintenat, nous appelle "misko" le zougosklave c'est aussi bien la langue de…., je dirais, de la remise en ordre, quand il y a eu une bêtise de faite… quand ils veulent régler un truc. Raymonde:Quand on m'appelle Raymonda , je sais que je suis finie!Quand on met le"a" à la fin ,ça veut dire zougo,c'est fini pour moi! Par contre si Raymonde se met àparler en "yougo" avec sa soeur dont elle est très proche, c'est un état d'âme, c'est qu'elles ont le"blues"( sorte de nostagie du pays, comme la saudade des Portugais) et qu'elles veulent évoquer la Yougoslavie.Căutarea cuvîntului potrivit,celui care nu poate fi spus altfel, pentru că comportă o atmosferă intrduizibilă, legată de senzațiile și amintirile personale petrecuteAstfel schimbul de limbă ca schimb de formă este considerat ca un semn de a interpreta situația exemplul cu "Raymonda". Sociolingvistica elvețiană s-a intersat in mod prioritar despre comunicarea în contextul plurilingv si asupra diverselor modalități. Ea denumește "parler bilingue " sau altfel spus limbajul bilingv un mod de exploatare un uni repertoriu bilingv în conversațiile între membrii unui grup migrant care se traduce prin prezența intenționată a mărcilor trascodale: J.F de Pietro propune două exemple pe care le și comentează:

1) x- Sì pere per me ѐ così.

y- (rire) Ah mais lui poi ѐ quello che la sorella fanno lo stresso cammino(rire) roba da matti questi due eh! Ah sì !

z- Ah sì sono legati

w- Attaccatissimi.

y- Lo stesso cammino…… quella lì si butta nel lago l'autre fa la même chose ( rire).

w- c'est normal.

2) x-(….)porque por las buenas yo, por no tener jaleos, por colaborar como se debe, digo bueno, pues los pongo yo, me da el dinero y se acabó.Ahora, con cabronás de ponérmelos en lo alto de la oficina, en lo alto de la mesa de la oficina; sin explicación y sin ná! Ça va pas ou quoi? Por quién se toma este imbécil que apesta a vaca, eh?Y subo y digo, dice: bueno, je vais voir si je trouve, je monte tout de suite XXX No me miraba? Eh?él sabe muy bien porque.Ne me miraba? Eh ? porque él buscaba….. es un tío diablo, diabólico? Sabes? Busca todos los medios de t'emmerder cuando no le das la contraria.

Ambele exemple prezentate mai sus unul extras dintr-un interview luat într-o familie napolitană trăind în Elveția fracofonă timp de cițiva ani și altul dintr-o conversație spontană a unor femei de origine spaniolă trăind la Neuchâtel, prezintă exemple pe care Grosjean (Life with two languages: An Introduction to Bilingualism,Cambridge/Londres,Harvard University Press , 1982) et Lüdi/Py (Ȇtre bilingue, Berne-Francfort, new-York, Lang 1986) l-a denumit ca parler bilingue. Este vorba de activități comunicative implicînd un contact al limbilor, cum o arată prezența mărcilor trascodale și a schimbărilor care au avut loc în limbă. Aici totuși aceste precedee nu servesc cel puțin pentru intrecomprehensiunea cum este cazul într-o conversațir exolingue între membrii a două grupuri lingvistice diferite.); ei completeză diverse funcții ca sincronizarea interacțională, structurarea discursului , ancorarea referențială în regiunea de origine , implicarea conversațională,etc. De-a lungul acestora interlocutorii exploatează, la sfîrșituri comunicative diverse, resursele care le sunt furnizate, ca motiv al bilingvismului, prin limbile prezente. Este vorba deasemenea de un procedeu lingvistic care aparține întru totul competenței lor comunicative, însă de un procedeu de care ei nu profită real pe care îl pot actualiza totalitatea compentenței lor bilingve și biculturale , decît cînd situația nu le interzice ca ei să comunice cu interlocutorul lor însuși bilingv și pe care îl consideră ca făcînd parte din același grup(bi-) cultural ca ei. Altfel spus , pe care ei situația pe care ei o catalogează ca endogenă. Aceasta deci conveniența este reală și postulată, a interlocutorilor care fondează aici utilizarea a două coduri și trecerea de la unul la altul.de Pietro,1988, p.74-75.

Dacă vorbim despre bilingvismul din Marea Britanie , trebuie sa remarcăm mai întîi de toate faptul că Marea Britanie este un stat independent care în componența sa patru țări: Anglia, Scoția,Țara Galilor și Irlanda de Nord.Marea Britanie pate fi găsită în Europa de Vest și are drept capitală orașul Londra.Numele complet al țării este Regatul Unit al Mării Britanii și al Irlandei de Nord.Marea Britanie este înconurată de Oceanul Atlantic, Canalul Mânecii și Marea Nordului.Limba oficială din Marea Britanie este engleya, deși mai sunt limbi recunoscute regional, cum sunt galeza, irlandeza sau scoțiana .Sistemul politic este este monorahia constituțională, regina actuală fiind Elisabeta a II-a. Fiecare din cele 4 țări care fac fac parte din Marea Britanie au proporiile subdiviziuni.Marea Britanie este împărțită ste împărțită în în regiuni,Țara Galilor este împărțită în 22 de autorități unitare,Scoția în 32 de consiliu iar Irlanda de nord în 26 de districte. Regatul Unit este numit, în mod obișnuit, în românește, Marea Britanie, însă acest fapt constituie o eroare majoră întrucât Marea Britanie desemnează doar Anglia, Scoția și Țara Galilor. Regatul Unit nu trebuie însă confundat cu Regatul Marii Britanii (dinainte de 1801; format prin unificarea coroanelor Angliei și Scoției), nici cu Anglia – una din țările constituente, statul britanic modern fiind rezultatul unirii dintre monarhiile Marii Britanii și Irlandei. Cea mai mare parte a sa este situată lângă coasta continentală de nord-vest a Europei continentale, regatul fiind înconjurat de Marea Nordului, Canalul Mânecii și de Oceanul Atlantic. Limba primară de comunicare este engleza. Alte limbi locale folosite sunt limbile celtice:  velșă (galeză), irlandeză,  gaelică scoțiană; precum și limba cornică, vorbită în Cornwall. În Regatul Unit se găsesc cei mai mulți vorbitori de limbi indiene dinafara subcontinentului indian. Limbile pe care ni le-am propus spre inestigare sunt Engleza,Urdu și Punjabi pentru a putea vorbi de existența bilingvismului în M.Britanie. A fost important de a identifica un exemplu de o familie în care este prezenta cele puțin 2 generații cu un minimum de două limbi fiind vorbite fluent de majoritatea membrilor. De-a lingul cercetării noastre am descoperit o multitudine de difernțe între Punjabi și Urdu la care de fapt nu ne-am așteptat de la bun început sau nu am avut destul timp pentru a înregistra și demonstra sau nega unele teorii.

Cercetarea efectuată Hickman Paul în cadrul unei familii demostrează ca dna K și dl K care vorbesc în Punjabi între ei însă în mod strict Urdu cu copii lor despre prezența bilingualismului. Fiind interogați ,ei au spus ca acesta se datorește faptului ca limba urdu este privită drept o limbă prestigioasă aceasta fiind un exemplu de diglosie; punjabi și urdu coexistă într-o societate,însă una din ele este mai prestigioasă. Dl .K a explicat cum am crescut acesta în Punjabia regiune din India înainte de separerea din 1947, unde a învățat punjaba.Cînd Pakistanul a devenit o țară independentă,urdu a devenit limbă oficială și avea deci un statut mai înalt decît punjaba.Părinții săi erau pentru limba urdu pentru a devenio persoană mai civilizată, cu studii ,astefel de atunci punjaba a rămas colocal și este folosit de către acesta în discuțiile cu prietenii și familia, am depistat faptul că acesta foloșeste limba punjabi în discuțile cu persoanele în etate , spune Hickman Paul ,iar cu persoane care fac parte din generația sa limba urdu.Așadar limbile vorbite de către acesta sunt urdu și punjabi , ulterior stabilindu-se în Anglia pentru o perioadă de aproape 25 de ani , este nevoit să învețe limba engleză. Aceasta i-a permis să obțină o engleză de bază pentru a putea conversa,el totuși înțelege interlocutorul său , însă oferă frînturi de răspunsuri.El poate forma propoziții incorecte ca structură , însă vocabularul său este la nivelul începător.

BT: Good afternoon, may I speak to Mr K please?

Mr K: She is not in in the moment.

BT: Erm, do you know when she will be available at all?

Mr K: You call back later.

BT: That’s fine. No problem. Thank you for your time.

Mrs K: Ok, bye.

Dat fiind faptul că copii săi vorbec rar Urdu între ei , dl K încearcă să se potrivească discuției folosind engleza standard,el nu are o engleză perfectă însă își înțelege copiii.Un alt exemplu elocvent pe care l-am identificat personal și demonstrează prezența bilingvismului este faptul ca cel mai des pe rețelele de socializare gasite pe internet , în particular , Facebook care în societatea actuală este cea mai vizitată rețea de pe mapamond,aici găsim cele mai multe exemple de bilingvism , este vorba de asiatici frații și surorile sale cu un părinte comun. Ei scriu în limba engleză comentarii, mesaje, însă desoperim că mulți utilizează cuvinte punjabi și urdu care sunt la modă în Asia de Sud la nivel național în rîndurile generației a doua. Aceste cuvinte urdu și fraze fiind aproape întotdeauna scrise în contextul limbii engleze. Am observat mai multe cazuri de cod-amestecare sau cod și comutare de cod .Un alt exemplu de bilingvism poate fi a unui grup care îtunește peste 3000 de membii și este intitulat.OYE!!!COPY BAND KAR TEACHER DEKE RAHI HAIN!!ceea ce ar fi în limba engleză Oi! Stop copying,teacher’s watching,iar în română.Încetează să copii profesorul se uită!Titlul dat este un amestec de cod În al doilea exemplu cuvîntul pe care vrem să-l prezentăm ar fi cuvintele kasme, kasmeh sau kasam ceea ce însemnă a promite sau a jura și derivă de la qasam din arabă, în engleză ar fi promise și swear . Aceast bilingvism apare în mai multe limbi Indo-Iraniene, a devenit un trend lingvistic printre generația a doua a Asiei de Sud și parte de Vest a lumii.În continuare prezentăm un șir de exemplede bilingvism :

Goray have joined=white people have joined=oamenii albi s-au alăturat

Blasting out balle balle tuneage in the gorra ends

Balle balle=gen de muzică

tuneage=music=muzică

Pakistan will inshallah rise very soon!Cu voia lui Dumnezeu Pakistanul va înflori(va crește) în curînd! inshallah==God willing= cu voia lui Dumnezeu, folosit de către arbii și musulmanii de pretutindeni.

În continuare pentru a prezenta un alt exemplu unde observăm prezența bilingvismul va fi manieră de salutare a britaniculuicului rapper Tinie Tempah .Aceasta apelează la la limba punjabă pentru maniera sa de salutare, așadar Sat Sri Akal care este punjaba, din punjabă asta ar însemnă ce mai faci? și teek taak în punjabă este bine, ok.

Aici este prezentăm o conversație între A și prietena sa F.Ambele utilizează coduri diferite :

A: Fariya kithe gaii: ‘ unde este fariya?

F:bakwaas bandh kar,termină cu absurdul ăsta.

Aceasta explicîndu-se prin faptul că una din ele nu cunoaște codul vorbit de prietena sa. Așadar pentru că totuși A cunoaște inclusiv și punjaba , F find conștientă de faptul dat îi spune să înceteze cu cu absurdidate asta dat fiind faptul că nu o înțelege, spunîndu-i prin aceasta să revină la codul cunoscut de ambele adică limba punjabă .

2.2 Studiul diacronic al bilingvismului din Republica Moldova

Mai întîi de toate ne-am propus să scoatem în evidență motivele care au generat răspîndirea bilingvismului în Republica Moldova. După părerea noastră, proliferarea bilingvismului în rândul populației autohtone se explică, pe de o parte, prin impunerea diglosiei de către autoritățile sovietice, pe de altă parte, prin schimbările socio-economice intervenite în RSSM, începând cu anul 1959. Pentru studiul în cauză, cele mai pertinente sunt urbanizarea și migrațiunea.

Astfel, odată cu urbanizarea, s-a stabilit un echilibru numeric între moldovenii și rușii din orașe, unde tot mai mulți și mai mulți moldoveni deveneau bilingvi (Livezeanu 1981b, p. 573-592). Compararea rezultatelor recensămintelor din 1959 și 1970 arată că rata creșterii populației urbane în RSSM a fost cea mai înaltă din URSS în această perioadă.

La examinarea acestei evoluții, este necesar să se țină cont de faptul că până la cel de-al Doilea război mondial, Moldova era, în principiu, o provincie agrară. Orașele moldovenești erau preponderent populate de ruși, ucraineni și evrei. Schimbările demografice, înregistrate în perioada dintre 1959 și 1970, atestă nu numai un proces intens de urbanizare, dar și o schimbare a ratei populației urbane și rurale.

Astfel, în 1959, rușii alcătuiau 30,4% din populația urbană, moldovenii – 28,2%, ucrainenii – 19,6% și evreii – 13,8%. În 1970, ponderea moldovenilor, care locuiau în orașe, a depășit procentajul rușilor, alcătuind 35,1% din întreaga populație urbană, în comparație cu rușii care constituiau – 28,3%, ucrainenii – 19,6% și evreii – 8,5%.

Prin urmare, în 1970, pentru prima oară în istoria acestui pământ, moldovenii alcătuiau principalul grup etnic în orașe (Livezeanu 1981a, p. 335). În urma diminuării numărului de ruși și ucraineni care locuiau la țară, proporția moldovenilor de la sate, de asemenea, a crescut, atingând cifra de 78,2% din totalul populației rurale. La rândul ei, populația rurală a scăzut de la 77,7% din numărul total al populației, în 1959, la 68,3%, în 1970, pentru a constitui 61%, în 1970, și 53%, în 1989, în timp ce proporția urbană a crescut de la 22,3%, în 1959, la 31,7%, în 1970, pentru a atinge cifra de 39%, în 1979, și 47%, în 1989. Conform datelor recensământului din 1989, proporția moldovenilor care locuiau în cele 10 orașe de subordonare republicană era de 42,5%, rușii alcătuiau 28,2%, iar ucrainenii – 20 % (a se vedea tabelul 5). După cum se vede, în urma procesului de urbanizare, principalele orașe din RSSM au devenit mai moldovenești, cu excepția Benderului, Tiraspolului și Râbniței. Concomitent cu urbanizarea, are loc și migrațiunea. Procesul de migrațiune se petrece atât în interiorul republicii (din sat spre oraș), cât și în afara republicii. Astfel, în perioada 1968-1969, migrațiunea în interiorul republicii a depășit 2/3 din totalul migrărilor. Cât privește migrațiunea din exterior spre RSSM, în aceeași perioadă, situația se prezenta în felul următor: rușii alcătuiau 46%, iar ucrainenii 36% din totalul migrărilor.

Așadar, majorarea proporției populației urbane, înregistrate în 1970, s-a produs, preponderent, în urma migrațiunii moldovenilor din interiorul republicii. Astfel, moldovenii constituiau 41,1% din rata majorării, rușii – 25,2% și ucrainenii – 22,6%. Propensiunea ucrainenilor de a adopta limba rusă în calitate de limbă de lucru a avut un impact negativ asupra evoluției profilului sociolingvistic din RSSM, fapt care reiese din rezultatele recensămintelor din 1959, 1970, 1979 și 1989.

În cele ce urmează, ne vom referi la analiza bilingvismului și asimilării lingvistice în Moldova sovietică în perioada 1959 – 1989, fapt care ne va permite să înțelegem mai bine rădăcina dificultăților social-politice ale actualului stat moldovean, în general, și ale procesului de tranziție democratică, în particular.

Este evident că rata asimilării lingvistice reprezintă un indicator important pentru elaborarea legislației și politicii lingvistice ale unui stat. Calculul ratei asimilării lingvistice se efectuează, de regulă, pe baza datelor statistice furnizate de recensăminte care includ informații suficiente de ordin lingvistic. În investigația noastră, am adoptat formula de calcul, conform căreia asimilarea lingvistică este definită ca raportul dintre numărul de persoane care își declară apartenența la o anumită etnie (în cazul nostru naționalitate) și numărul celor care consideră limba etniei (națiunii) sale drept limbă maternă.

Primul pas spre asimilarea lingvistică îl constituie utilizarea, deseori inconștientă, a articulatorilor discursului, împrumutați din limba dominantă, de către vorbitorii bilingvi ai limbii dominate în situație de diglosie și/sau bilingvism inegalitar pentru a atrage atenția interlocutorului, a-i solicita opinia, a-și exprima acordul/dezacordul etc. În cazul moldovenilor bilingvi, putem menționa utilizarea, în dialogul curent, a elementelor, precum: privet (salut), pocа (cu bine), vsio (asta-i tot, gata), coroce (într-un cuvânt, pe scurt), conecino (desigur), pricolino (mișto), davai (ai grijă) etc.După aceea, în virtutea alternanței codurilor lingvistice în cadrul aceleiași situații de comunicare (Myers-Scotton 2002, p. 108-161), se deschide calea spre pătrunderea masivă a împrumuturilor din limba dominantă, fapt care afectează grav creativitatea lexicală a limbii dominate având drept rezultat anchiziționarea sistemului de derivare (nu perejivăi pentru nu-ți face griji, m-am osvobodit pentru m-am eliberat etc. care apar frecvent în dialogul unor moldoveni bilingvi).Progresiv, lexicul limbii dominate este înlocuit cu împrumuturi din limba dominantă (stroică pentru șantier de construcție, pivă pentru bere etc).

În fine, de la sistemul lexical, asimilarea se extinde asupra structurii gramaticale a limbii dominate, aceasta fiind ultima etapă pe calea dispariției unei limbi (Hagege 2000, p. 106.) (la mine nu-s bani pentru n-am bani etc.) . După cum se vede, diglosia și bilingismul inegalitar au avut efecte devastatoare asupra limbii materne a moldovenilor din RSSM. Conform constatărilor lui A. Ciobanu "dulcea limbă română a fost secătuită, devastată, mutilată, impurificată, rusificată și denaturată, astfel, încât ascultându-i pe unii compatrioți, recunoști ca maternă numai structura morfologică, dar nu și lexicul și sintaxa"Pentru a demonstra acest fapt profesorul a înregistrat un dialog dintre doi moldoveni :

Privet, drugu! (Noroc, prietene!)

Zdorov! (Să trăiești!)

Cum cu jiznea? (Cum o duci?)

Normalino (Merge). Da tu? Tot la zavod (uzină) lucrezi?

Nu, m-am schimbat. Lucrez amu la stroică (șantier de constucție).

Da ce ai lepădat zavodu? (uzina) Nu era bine?

Conecino (desigur) că nu era. Tot timpul trebuia să fii sub nabliudenii (supraveghere) și mi-o tăiet progresivka (suplimentul la salariu). Nici premialini (primă) nu mi-a pus. Am avut conflicte cu nacialinicu (șeful). Și am scris zaiavlenie (cerere) să mă osvobodească (elibereze) de la lucru. Da tu tot șofer?

Tot. Am fost săptămâna asta în dalinii reis (cursă lungă) și am vreo două zile de opusc (concediu). Da iaca și avtobusu (autobuzul) meu. Caroce (într-un cuvânt) mă duc eu. Mai zvonește (sună-mă). Intră după smenî (lucru) pe la noi. Și peredă privet (transmite salutări) la cei de acasă. (Ciobanu 2005, p. 15-16).

Întrucât, în cazul moldovenilor din RSSM, este vorba, în principal, de asimilare involuntară, este important să examinăm atitudinea moldovenilor față de fenomenul în cauză. În acest sens, analiza comparativă a datelor recensămintelor din 1959, 1970, 1979 și 1989 arată că un procent foarte mare de moldoveni au estimat că limba lor maternă este limba moldovenească, deși acest indicator înregistrează o descreștere continuă de la 98,2%, în 1959, la 95,4%, în 1989 (tabelul 2).Moldovenii care locuiesc în sate sunt mai devotați limbii materne decât cei de la orașe, deși diferența nu este mare. În 1959, 1.690.070 de moldoveni (99.1%) din 1.705.788 care locuiau în sate au declarat că limba lor maternă este limba moldovenească, față de 163.386 (90,4%) de moldoveni din orașe din totalul de orășeni de 180.778 (Itoghi… 1959 goda, 1962, p. 90-92). Cifrele corespunzătoare pentru anul 1970 sunt: 1.894.141 (99,3%) din totalul de 1.907.537 de moldoveni de la sate și 357.353 (90,2%) din totalul de 396.379 de moldoveni din orașe (Itoghi… 1970 goda, 1973, p. 277-278). Recensămintele din 1979 și 1989 sunt incomplete în această privință. Pe de altă parte, proporția moldovenilor de la sate, care estimează că limba lor maternă este moldoveneasca, a crescut, în 1970, față de 1959, cu 0,2% (de la 99,1% la 99,3%).

Stoicismul și atașamentul față de cultura națională a moldovenilor constituie un răspuns la întrebarea de ce numărul celor care au declarat că limba lor maternă este limba rusă a înregistrat o creștere atât de nesemnificativă. Astfel, în 1959, doar 24.382 (1,3%) moldoveni au declarat că rusa este limbă lor maternă, în 1970 – 46.191 (2,0%), în 1979 – 82.451 (3,3%) și în 1989 – 120.368 (4,3%) (a se compara tabelele 1 – 4)

O dată în plus, fidelitatea moldovenilor de la țară față de limba și identitatea română este mai mare decât cea a orășenilor: doar 8773 (0,5%) din numărul total de 1.705.788 de moldoveni de la țară au estimat, în 1959, că rusa este limba lor maternă și 8878 (0,5%) din totalul de 1.907.537, în 1970. Cifrele corespunzătoare pentru orășeni sunt: 15.609 (8,6%) din 180.778, în 1959, și 37.313 (9,4%) din 396.379, în 1970.

Din contra, unele-dintre etniile conlocuitoare din RSSM înregistrează o creștere permanentă a ratei persoanelor care adoptă limba rusă ca limbă maternă, (a se vedea tabelul 4), renunțând, în așa mod, la identitatea lor națională. Astfel, proporția ucrainenilor care consideră rusa drept limbă maternă a crescut de la 12,2% (51.722 din 420.820), în 1959, la 19.4% (98.368. din 506.560), în 1970, atingând cifra de 30,0% (168.516 din 560.679), în 1979, și cea de 36,7% ,(220.129 din 600.366), în 1989. Gradul de asimilare al ucrainenilor este relativ înalt, întrucât rușii și ucrainenii sunt popoare care au o cultură slavonă comună, limbile lor fiind, de asemenea, foarte asemănătoare și, prin urmare, ușor de însușit. Aceeași explicație este valabilă în privința bielorușilor, într-o anumită măsură, a bulgarilor și, mai puțin, a polonezilor. Dimpotrivă, datele din tabelul 3 arată cât de puțini ucraineni și bieloruși, estimează că limba lor maternă este moldoveneasca. Abandonând limba maternă, ucrainenii și bielorușii au jucat un rol important în proliferarea limbii ruse în republică.

Un rol similar în rusificarea republicii l-au jucat evreii. În RSSM, evreii locuiau, preponderent, în orașe: conform datelor recensământului din anul 1970, doar 2182 (2,2%) din totalul de 98.072 de evrei locuiau în sate. Începând cu anul 1959, proporția reprezentanților etniei evreiești care adoptau limba rusă ca limbă maternă era în permanentă creștere (a se vedea tabelul 4). Astfel, în 1959, 46.230 (48,6%) de persoane din totalul de 95.107 au renunțat la idiș și au adoptat rusa drept limbă maternă. În 1970, numărul lor s-a ridicat la 53.476 (54,5%) din 98.072, în 1979, 52.996 (66,2%) din 80.127 de evrei au estimat că rusa este limba lor maternă, iar, în 1989, proporția acestora a atins cifra de 72,9% (47.993 din totalul de 65.836) (a se compara tabelele 1 și 4).Invers, după cum se vede în tabelul 3, ponderea evreilor care considerau limba moldovenească drept limba lor maternă înregistra, începând cu 1959, o descreștere continuă. Ținând însă cont de faptul că un număr considerabil de evrei a emigrat, influența lor asupra situației sociolingvistice din Republica Moldova, după 1989, s-a diminuat.

Să analizăm, în cele ce urmează, atitudinea rușilor față de limba lor maternă și față de limba populației majoritare. Întrucât politica lingvistică sovietică avea drept obiectiv major promovarea pe scară largă a limbii ruse pe întreg teritoriul URSS, ea a fost introdusă în toate domeniile vieții publice din RSSM, înlocuind progresiv limba moldovenească.

Entuziasmați de complexul majoritar, rușii erau foarte devotați față de limba lor maternă. Datele din tabelul 2 ilustrează majorarea proporției rușilor care consideră rusa drept limbă maternă. Cifrele sunt următoarele: în 1959 – 288.723 (98,6%) din totalul de 292.930, în 1970 – 410.775 (99,1%) din totalul de 414.444, în 1979 – 501.509 (99,2%), în 1989 – 557.146 (99,2%) din totalul de 562.069. Numărul rușilor care consideră limba moldovenească ca limbă maternă este extrem de mic (0,6%) și, poate fi neglijat (a se vedea tabelul 3).

Așadar, putem observa că, în 1989, asimilarea moldovenilor, față de 1979, a fost nesemnificativă (proporția asimilării a crescut de la 6,6% la 7,5%). Această creștere s-a produs din contul reducerii numărului de persoane bilingve, adică a vorbitorilor de limbă rusă ca limbă secundă (proporția bilingvilor a scăzut de la 93,4% la 92,5%). Aceeași tendință s-a manifestat în perioada 1970-1979. Comparând cifrele din tabelul nostru cu cele prezentate de I. Livezeanu (Livezeanu 1981b, p. 581) pentru anul 1970, putem vedea că proporția asimilării, în perioadă care ne interesează, a crescut de la 5,6% la 6,6%, iar proporția bilingvilor s-a redus de la 94,4% la 93,4%. Prin urmare, printre moldoveni era răspândit bilingvismul, dar nu abandonul lingvistic.

În ceea ce privește ucrainenii din RSSM, situația este de altă natură. Proporția asimilării, deja foarte înaltă, în 1979 (30%), a crescut și mai mult, atingând, în 1989, cifra de 36,7%. Cea mai înaltă rată a asimilării printre populația de etnie ucraineană s-a produs în perioada 1970-1979, când acest indicator a înregistrat o creștere de la 19,4% la 30%. Spre deosebire de moldoveni, creșterea ratei asimilării la ucraineni era însoțită, în perioada 1970-1979, de majorarea procentului bilingvilor, respectiv, de la 39,5%, în 1970, la 43,3%, în 1989. Doar în perioada 1979-1989, la fel ca și în cazul moldovenilor, asimilarea s-a produs pe seama reducerii ucrainenilor bilingv, (de la 43,3%, în 1979, la 43%, în 1989). Prin urmare, spre sfârșitul anilor 80, mai mult de o treime din ucraineni renunțase la limba maternă în favoarea limbii ruse.

Aceeași tendință de majorare a proporției de abandon a limbii materne se observă, de asemenea, printre bieloruși și bulgari. Gradul de asimilare al reprezentanților etniei bieloruse este destul de înalt, deși proporția acestora s-a redus de la 62,1%, în 1979, la 55,5%, în 1989, în timp ce ponderea bilingvilor a rămas, practic, la același nivel, înregistrând o ușoară diminuare, de la 33,6%, în 1979, la 33,3%, în 1989 (tabelul 6) .Cât privește bulgarii din RSSM, putem constata că gradul de asimilare printre ei este mai înalt decât la etniile nonslave, cu excepția evreilor.

Astfel tendința de majorare a abandonului lingvistic la bulgari se confirmă de următoarele cifre: dacă proporția celor care au adoptat limba rusă ca limbă maternă, în 1959, alcătuia 5,9%, în 1970, acest indicator era de 9,1%, el s-a ridicat, în 1979, la 17,1% pentru a atinge cifra de 18,9%, în 1989.

După cum reiese din tabelul 2, procesul de asimilare printre bulgari era însoțit de tendința diametral opusă, cea de diminuare continuă a atașamentului față de limba maternă: în 1959, 91,5% de bulgari au declarat că bulgara este limba lor maternă, în 1970 – 88,6%, în 1979 – 80,1%, iar, în 1989-78,7%.

Analiza proceselor de asimilare și proliferare a bilingvismului în RSSM ar fi incompletă, dacă nu ne-am referi la minoritatea găgăuză. Rezultatele celor patru recensăminte demonstrează că atașamentul găgăuzilor față de limba maternă este, ca și la moldoveni, mare. Astfel, în 1959, 96,7% dintre ei au declarat că găgăuză este limba lor maternă, în 1970 – 95,6%), în 1979 -91,6%, iar în 1989 – 91,2%. În 1989, din totalul vorbitorilor de limbă rusă ai acestei etnii (123.138), 111.773 (91,8%) au estimat rusa ca limbă secundă și doar 11.365 (7,4%) au adoptat această limbă ca limbă maternă.

Cu alte cuvinte, găgăuzii, la fel ca și moldovenii, aveau tendința spre bilingvism, păstrându-și identitatea națională. Cu toate acestea, printre populația de etnie găgăuză, abandonul lingvistic înregistra, începând cu 1959, o creștere continuă. Dacă indicatorul în chestiune alcătuia, în 1959, 1,8% din numărul total al găgăuzilor, el s-a ridicat, în 1970, la 3,2%, situându-se, în 1979, la 6,8%, pentru a atinge nivelul de 7,4%, în 1989.

Dintre toate etniile conlocuitoare, doar romii sunt cei mai atașați față de limba moldovenească, deși proporția celor care considerau această.limbă drept limba lor maternă înregistra o descreștere continuă, de la 32,9%, în 1959, la doar 13,5%, în 1989.

Așadar, analiza de mai sus a cazurilor de menținere sau de abandon a limbii materne, de către reprezentanții principalelor etnii conlocuitoare din RSSM, ne permite să constatăm că majoritatea covârșitoare a moldovenilor și-au păstrat limba și identitatea națională. Cu toate acestea, un număr considerabil dintre ei au devenit bilingvi în perioada de analiză, utilizând în calitate de limbă secundă limba rusă. Rezultatele recensămintelor din 1970, 1979 și 1989 ilustrează tendința de majorare a proporției moldovenilor implicați în bilingvismul colectiv (a se vedea tabelul 6).

Astfel, în 1970, 780.506 (33,8%) moldoveni au declarat că vorbeau fluent în limba rusă, numărul lor s-a ridicat la 1.265.640 (46,1 %) în 1979, atingând cifra de 1.488.865 (53,3%), în 1989. Bilingvismul cu elementele "limba maternă – limba rusă" era foarte răspândit și printre alte naționalități. Cifrele corespunzătoare pentru ucraineni sunt: 200.221 (39,5%), în 1970, 242.895 (43,3%), în 1979 și 258.259 (43%), în 1989. Cea mai mare proporție a persoanelor bilingve cu limba rusă ca limbă secundă apare la găgăuzi: 77.394 (62%), în 1970, 94.385 (68,3%), în 1979 și 111.773 (72,8%), în 1989, urmați îndeaproape de bulgari.

Dacă, în 1989, din numărul total al moldovenilor care vorbeau fluent limba rusă (1.609.233) doar 7,5%) (120.368) au declarat că rusa este limba lor maternă, 3/4 din evreii care cunoșteau rusa (47.933 din 63.208) au renunțat la idiș, adoptând limba imperială ca limbă maternă.

Rata asimilării lingvistice relativ joasă printre moldoveni se explică, în primul rând, prin randamentul cultural comun al creativității (Breton 2002, p. 110), care își găsește manifestare concretă ir devotamentul moldovenilor față de limba maternă, în atașamentul lor față de cultura și tradițiile românești, iar, în al doilea rând, prin faptul că majoritatea dintre ei locuiau la sate (în 1989, moldovenii alcătuiau 53% din populația rurală) care, din punct de vedere etnic și lingvistic, sunt omogene. De altfel, după cum am constatat mai sus, bilingvismul moldo-rus era mult ma: răspândit printre orășeni decât în zonele rurale.

Dacă vom face o comparație între bilingvismul cu elementele "limba maternă – limba rusă" și cel cu elementele "limba maternă – limba moldovenească", vom constata că toate minoritățile naționale din RSSM preferau să studieze mai degrabă rusa ca limbă secundă decât moldoveneasca (a se compara tabelele 6 și 7). În plus, după cum reiese din tabelul 6, din 1970 până în 1989, se observă o tendință de descreștere a numărului de bilinvg; cu limba moldovenească ca limbă secundă la toate etniile conlocuitoare. Astfel, procentul ucrainenilor care posedau moldoveneasca s-a redus de la 15,9%, în 1970, la 12,8%, în 1989. Ponderea rușilor care vorbeau moldovenește s-a micșorat de la 13,3%, în 1970, la 11,2%, în 1989. Cifrele corespunzătoare pentru etnia găgăuză sunt: 8,1%, în 1970, și 4.4%, în 1989.Prin confruntarea tabelelor 1, 2, 3, 4, 6 și 7, am obținut tabelul 8 care prezintă, de o manieră sintetică, informații statistice pertinente cu privire la relația tridimensională: limba maternă (LM) – prima limbă (LI) – limba secundă (L2) printre naționalitățile principale din Republica Moldova în 1989.

După cum se vede în acest tabel, majoritatea covârșitoare a moldovenilor (95,4%) considera că prima limbă pentru ei este limba maternă, procentul de asimilare alcătuind 4,3%. În același timp, mai mult de jumătate din populația băștinașă (53,3%) vorbea fluent în limba rusă. Astfel, în 1970, 780.506 (33,8%) moldoveni au declarat că vorbeau fluent în limba rusă, numărul lor s-a ridicat la 1.265.640 (46,1%), în 1979, atingând cifra de 1.488.865 (53,3%), în 1989. Din contra, conaționalii ruși cunoșteau limba moldovenească doar în proporție de 11,2%, iar rata de asimilare printre ei era extrem de joasă (0,6%).Cât privește celelalte etnii conlocuitoare, reprezentanții acestora aveau tendința fie spre asimilare în direcția rusificării, fie spre adoptarea limbii ruse ca limbă secundă. Astfel, printre găgăuzi doar 4,4% cunoșteau, în acea sau altă măsură, limba moldovenească, pe când 80,2% dintre ei vorbeau fluent în rusă fie ca limbă maternă (7,4%), fie ca limbă secundă (72,8%). Aceeași tendință se observă printre ucraineni, evrei, bulgari și bieloruși. Astfel, doar 14,4% dintre ucraineni cunoșteau limba moldovenească (1,6% ca prima limbă și 12,8% ca limbă secundă), pe când, în limba rusă, vorbeau fluent 76,7% (36,7% au abandonat limba maternă în favoarea limbii ruse și 43% vorbeau această limbă ca limbă secundă).Comparând numărul total al vorbitorilor de limbă moldovenească (ca limbă maternă și limbă secundă) cu cel al vorbitorilor de limbă rusă (ca limbă maternă și limbă secundă), putem constata o tendință de majorare a numărului vorbitorilor de limbă rusă și, invers, o tendință de diminuare a ratei vorbitorilor de limbă moldovenească.

Astfel, din tabelele 3, 4, 6 și 7, reiese că în 1970, 2.438.896 (68,3%) din populația RSSM cunoștea limba moldovenească și, respectiv, 1.804.151 (50,5%) cunoștea rusa. În 1979, 2.612.944 (66,1%) din populație cunoștea moldoveneasca și, respectiv, 2.453.853 (62.2%) poseda rusa, pe când, în 1989, 2.893.826 (66,7%) din populație cunoștea limba moldovenească și, respectiv, 2.971.512 (68,5%) vorbeau fluent în limba rusă. Analiza comparativă a rezultatelor recensămintelor din 1979 și 1989 permite să scoatem în evidență anumite tendințe, pe de o parte, în evoluția bilingvismului "național-rus", iar, pe de altă parte, în evoluția procesului de abandon al limbii materne și, prin urmare, al identității naționale printre reprezentanții diferitelor naționalități din RSSM (tabelul 9).

Pe lîngă tipurile de bilingvism menționate anterior și anume cel coordonat sau compus,natural sau voluntar,echilibrat sau complex mai există și așa numitul bilingvism diglosic.

Bilingvismul diglosic caracterizează situația în care funcțiile sociale ale celor două limbi sunt complementare. Această formă de bilingvism este reprezentată de păturile intelectuale ale Republicii Moldova, în special, de generațiile care și-au făcut studiile în perioada sovietică, dar și de persoane mai tinere, al căror bilingvism însă este de natură voluntară, și nu determinat de o politică lingvistică de asimilare.

E necesar de estimat și prezența unor particularități și cauza ale alternanței de cod. Termenul de alternanța/ comutarea codului lingvistic (în literatura de specialitate anglofonă – code-switching/ code-mixing/ code-changing; în sursele francofone – alternance codique/ alternance des codes/ alternance des langues) este utilizat în multiple ramuri ale lingvisticii: acesta apare atât în lucrările care cercetează constrângerile sintactice sau morfo-sintactice privind comutarea lingvistică precum și în studiile despre achiziționarea limbii a doua, ori a limbilor străine, pentru a descrie vorbirea bilingvă. Termenul desemnează o strategie de comunicare utilizată de vorbitorii bilingvi între ei, strategie care constă în alternanța unor unități de lungimi variabile a doua sau mai multe coduri în aceeași interacțiune verbală. Frecvența alternanței de cod este direct proporțională răspândirii bi(pluri)lingvismului, echilibrat sau diglosic, diglosiei interne, iar în prezent majoritatea vorbitorilor utilizează diverse limbi, dialecte, sociolecte,registre lingvistice/ideolecte. Alternața poate fi analizată atât din perspectivă gramaticală, când se acordă o atenție specială structurii și restricțiilor (constrângerilor) lingvistice, cât și din perspectivă macro-sociolingvistică/pragmatică, dacă alternanța este privită ca un fenomen al vorbirii. Există și o dimensiune atitudinală, analizându-se reprezentările lingvistice ale vorbitorilor legate de acest fenomen. Gumperz diferențiază code-switching-ul situațional, când codurile se asociază diferitor situații și activități; și code-switching-ul conversațional, ce denumește alternanța din interiorul aceleiași conversații, mai mult sau mai puțin conștientă, fără schimbarea interlocutorului, a temei sau a altor factori majori ai interacțiunii verbale.Cercetătoarea Shana Poplack, propune următoarea clasificare a schimbului de cod din perspectivă gramaticală: inter-sentential switching și intra-sentential switching (inclusiv, tag-switching și intra-word switching) [139]. Sh. Poplack a sugerat două constrângeri sintactice care guvernează schimbarea de cod: constrângerile morfematice și cele de echivalență a elementelor din ambele limbi, care se pot juxtapune fără a încălca regulile sintactice ale nici unei limbi. Trei tipuri de alternațe intrafrastice : integrarea cuvintelor incidente sau de umplutură;inserarea cuvintelor semnificative care s-au integrat structural în enunț fără a suferi schimbări morfematice;integrarea cuvintelor semnificative care, din cauza constrângerilor gramaticale, au suferit schimbări morfematic.

Exemplificăm situația prin câteva din multitudinea de enunțuri ce ilustrează fenomenul celei mai simple comutări de cod intrafrastic, numită în literatura anglofonă de specialitate tag-switching – integrarea cuvintelor incidente sau de umplutură .

În cele ce urmează o să prezint niște exemple extrase personal din dialogurile studenților de la Academia Ștefan Cel Mare , anul II,facultatea de drept, colegii mei.Conform Shanei Poplack cea mai simplă și cel mai des întîlnită formă de alternanță este cea de tag-switching, care presupune de facto integrarea cuvintelor și a propozițiilor incidente sau de împlutură din limba-sursă în limba-țintă așadar în cazul nostru din limba rusă în limba țintă.

În continuare o să prezint un exemplu între doi studenți:

Studentul 1: –Profesoară de contabilitatea juridică a spus că cine o să frecventeze toate orele de curs și seminar va avea automat o notă pozitivă.

Studentul 2 :Da, Пpикoльнo

Studentul 2: –Și tu vrei?

Studentul 2: –Koнeшнo ! Cine n-ar vrea? [=bineînțes!].Aici e necesar de scos în evidență că aceste unități independente nu perturbează structura discuției, dat fiind faptul că reprezintă niște unități minime.Așadar în exemplu prezentat mai sus suntem în prezența unei alternanțe incidente sau de împlutură. În continuare vom vorbi despre schimbarea de cod interfrastică (inter-sentential switching), ce este de fapt un schimb lingvistic de la o propoziție la alta sau între replici, în cadrul unui dialog. O asemenea alternanță cere competențe mai dezvoltate pentru ambele limbi. Pentru a oferi un astfel de exemplu e necesar să scos în evidență că în cadrul Academiei își fac studiile atît studenți vorbitori de limba rusă cît și studenții vorbitori de limba română, problema e că instituția dată, nu formează grupe pentru ambele clase de vorbitori, cei dintîi fiind nevoiți să se acomodeze criteriilor unice pentru toți. Așadar în clasa am două surori gemene și dialogul pe care l-am înregistrat între ele vine să confirme teoria expusă mai sus.

Studenta 1 : –Am văzut că Vasilița a intrat în Academie (Vasilița=Profesorul de drept civil).Гдe oн ceйчаc? [=Unde e acum?]

Studenta2: –Bаcилица на coбpании.[= Vasilița e la adunare.] . Prezența acestui cod interfrastic se datorește unu faptului că cum am menționat mai sus colegele mele sunt surori, și doi dat fiind faptul că vorbim de o familie mixtă unde tatăl lor este vorbitor de limba română, mama fiind vorbitoare de limba rusă.În cazul dat e vorba de un bilingvism compus.În continuare ne-am propus să elucidăm un exemplu de bilingvism coordonat , și din nou am găsit un exemplu elocvent însă aici țin să menționez și faptul că vorbirea acestora va fi caracterizată de alternața interfrastică de tip situațional dirigat de principul un părinte o limbă.

Studenta X : (vorbind la telefon): –Alo, tata, salut, trebuie să vorbesc cu mama. Mама, пpивeт, чтo тeбe заказать c эйвoна?….. Bine. pa. … (către colegă) Mama va face comandă de un gel de duș de la pagina 53.

Alternanța lingvistică între replicile conlocutorilor este, de asemenea, un fenomen lingvistic răspândit în republică, mai ales, în comunicarea reprezentanților diferitor comunități lingvistice. Acest tip de dialoguri sunt posibile doar cu condiția unor vorbitori cu competențe de bilingvism activ sau pasiv. Dacă locutorul posedă cel puțin competențele de înțelegere și vorbire în limba secundă, optarea doar pentru limba grupului de apartenență [60, p.89-90] este un mijloc de autoidentificare etnică. Nivelul de acomodare comunicativă a populației românofone și rusofone din republică a fost studiat, printr-un sondaj sociolingvistică la nivel național, de Gh. Moldovanu. Sociolingvistul basarabean a ajuns la concluzia că românofonii adoptă, de două ori și ceva mai des, un comportament de convergență lingvistică decât rusofonii [44, p.284], deoarece numărul vorbitorilor care se adresează în română și primesc deseori răspuns în limba rusă este mult mai mare decât cel al vorbitorilor care se adresează în limba rusă și primesc răspuns în română.

Așadar ajungem la concluzia că românofonii bilingvi în Republica Moldova preferă alternanța lingvistică în propria vorbire (română/rusă), decât să ceară/să aștepte o schimbare de cod de la interlocutor la interlocutor în cadrul dialogurilor cu alolingvii. Un asemenea comportament verbal are o motivație socială :aceasta datorindu-se mai multor factori cum ar fi încadrarea într-o conversație; destinderea tensiunii;ușurința și eficiența comunicării; depășirea unor limite etnice;- tendința spre unitate lingvistică, spre claritate, stil concludent, expresivitate și persuasiune. Dacă vorbim de bilingvismul diglosic, acesta are o importanță majoră situațiile în care apar așa numitele cuvintele-comutatoare .Pentru a oferi un astfel de exemplu consider elocvent dialogul dintre instructorul auto și o studentă, in cadrul orelor practice de la școală auto, curs suplimentar din cadrul academiei.

Studenta: –Ce viteză e permisibilă în localități?( studenta conduce autoturismul și accelera-se viteza).

Profesorul : Apasă, тopмoзyл , că o sa provocăm vreun accident, tu te uiți la drum ori unde?

Observăm faptul că profesorul a apelat la alternanță lingvistică din cauza insuficienței terminologice, necunoscând echivalentul român al cuvântului тopмoз ; acest cuvânt-comutator a determinat și folosirea verbului în limba rusă. Un astfel de tip de alternanță este numită de Shana Poplack intra-sentential switching (alternanța intrafrastică) și implică cel mai mare risc sintactic, deoarece constă în schimbul lingvistic în cadrul aceleiași propoziții.

Exemplul:

Studentul X: Бpатань, (= colegi) azi pаcлабoн (=relaxare) Casiadi e dus la o conferință. (Casiadi prof de securitate internațională).

Studentul A: Da ladno ( nu mai spune)

Stundentul X : Eu pyчаюcь, mi-a zis grupa paralelă.

Anume tendința spre unitate lingvistică favorizează apariția cuvintelor-comutatoare, care asimilează segmente întregi de enunț, determinând astfel frecvența schimbării de cod intrafrastice.Dacă poate fi ușor identificat momentul când toate la toate nivelele (fonologic, morfologic, sintactic, lexical) sunt modificări, alternanța lingvistică este considerată totală de E. Haugen [123] sau clean break de B. Stolt [Apud: 151, p.250]. Acest fapt poate avea loc atât la finalul unui enunț, cât și în interiorul acestuia, reducându-se uneori la integrarea unui singur cuvânt dintr-o altă limbă. Totuși, tendința spre unitate lingvistică face dificilă alternața lingvistică totală, care nu poate avea loc, de exemplu, în interiorul blocurilor sintactice, în cadrul relațiilor de acord și inerență etc. Această tendință generează fenomenul de adaptare a cuvintelor din limba-sursă la limba-țintă – intra-word switching – alternanța ce are loc în interiorul cuvintelor, adică presupune alăturarea morfemelor alolingve, de exemplu, atașarea afixelor din limba-țintă la rădăcinile din limba-sursă. Asemenea forme încrucișate, care nu aparțin nici limbii A, nici limbii B, ci sunt niște creații interlingvistice, de durata unei singure conversații sau intrate în obișnuința vorbitorilor, sunt numite de Boyer néocodage [66, p.62].

Exemplul:

Studentul X: –Mai bine nici nu te ridicai să raspunzi, numai te-ai pozor-ât. (=te-ai făcut de râs).

Exemplul:

Studenta X: –Poate să-mi spună în ce se залeч-ește uzucapiunea ca nu mai înțeleg [=în ce constă].

În interiorul aceluiași discurs putem descoperi mai multe tipuri de alternață lingvistică. Studenții nu au știut că se află sub observare de aici deducem faptul ca au comunicat într-o manieră firescă și obișnuită lor.

Tu Booбщe m-ai lăsat fără cuvinte.

Deloc nu-i frumos, Toлькo шyтка , sunteți „e doar o glumă”

Eu, Пpocтo , m-am încurcat. “doar”, „pur și simplu”

Vsë, gata, m-am dus„“gata”

.. Яcнo..ei, da, oricum poza e super. “clar”

Rusismele de acest fel în vorbirea românofonilor nu sunt o dovadă incontestabilă a bilingvismului româno-rus al acestora (ne referim la bilingvismul echilibrat); un mare număr dintre vorbitorii ținuți sub observație, care utilizează doar unități verbale cu valoare modală, nu au competențele necesare pentru a conversa fluent în limba rusă, acesta datorinduse și faptului că în familial nu vorbesc în limba rusă. Cunoștințele lor din limba rusă constau dintr-un număr redus de cuvinte, ori se limitează la un bilingvism pasiv.Un alt comportament verbal poate fi descris în cazul studenților ce intercalează în vorbire un număr mai mare de rusisme, nu doar cuvinte auxiliare, dar și cuvinte semnificative, din diferite clase morfologice, care intră în relații sintactice cu alte părți de vorbire din enunț. Cauzele acestor comutări de cod pot fi, în afară de cele deja enumerate, necunoașterea sau incapacitatea de a-și reaminti în momentul vorbirii anumite unități lexicale din limba-țintă (limba română) și, ca rezultat, utilizarea lor din limba-sursă (limba rusă). O altă cauză este tendința de a se conforma cu limbajul unui grup social, de a demonstra apartenența la acesta, deoarece observația arată că și elevii care manifestă, de obicei, acuratețe în vorbire, dau dovadă de conștiință și competențe lingvistice avansate, totuși apelează la comutări de cod în timpul comunicării cu alți colegi, a căror vorbire este puternic marcată de acest fenomen.

Trebuie să amintim faptușl că alternanțe de cod, le-am sistematizat după două criterii: apartenența la o clasă morfologică și schimbarea/ păstrarea structurii morfematice inițiale a cuvântului (ca în limba-sursă) sub influența constrângerilor gramaticale. Din punct de vedere morfologic, adverbele și adjectivele rusești nu suferă schimbări când se încadrează în contexte în limba română, ceea ce se explică, în cazul adverbului, prin forma neflexibilă a acestei părți de vorbire în ambele limbi, iar în cazul adjectivului – prin asemănarea categoriilor gramaticale de gen, grade de comparație și număr.În continuare o să prezentăm exemple de alternanță cu adverbe/locuțiuni adverbiale și adjective rusești

Adverbe și locuțiuni adverbiale rusești

1.Ei, lu’ șini îi skučna? „cine se plictisește, cui îi este urât” forma corectă în limba rusă cкyчнo

2.Aceștia doi real’na samănă. „într-adevăr” „special, deosebit” forma corectă în limba rusă peальнo

3.Iaca șî frat-niu degrabă o să șibî acasă șî vperëd! „înainte” forma corectă în limba rusă впepѐд

4.Dap’ eu mă strădui să fiu cu voi pastajana. mereu, permanent” forma corectă în limba rusă пocтoяннo

5.Vină cu noi, asta primerno pe o zi. „aproximativ” forma corectă în limba rusă пpимepнo

Adjective rusești

1.Gîndești ca un intelectual obyčnyj. „obișnuit, ordinar” forma corectă în limba rusă oбычный

2.Este ljubimaja mea rochie… și cea mai frumoasă. „preferată” forma corectă în limba rusă любимая

3.Al meu o să fie asobinyj. „special, deosebit” forma corectă în limba rusă любимая

ocoбeнный

4.La mine îi fericire dvoynaja. „dublă” forma corectă în limba rusă двoйная

Observăm că doar în unele enunțuri topica adjectivelor este specifică limbii române, deoarece ele sunt postpuse substantivelor (intelectual obyčnyj, fericire dvoynaja). Explicația rezidă în gradul de influență a limbii ruse: dacă vorbitorul are contact mai frecvent cu limba rusă, el va evita situațiile de utilizare a cuvintelor rusești într-o poziție nefirească acestei limbi.

Spre deosebire de integrarea cuvintelor și propozițiilor incidente sau de umplutură din limba-sursă în discursul în limba-țintă, inserarea cuvintelor și îmbinărilor de cuvinte semnificative din limba-sursă se intersectează cu fenomenul constrângerilor gramaticale De obicei, clasa gramaticală a substantivului, datorită paradigmelor complexe atât în limba română, cât și în limba rusă, este un teren fertil pentru crearea de forme hibride, de către vorbitorii care apelează la alternanța de cod. Totuși, prezentăm câteva situații când integrarea substantivelor rusești nu întâmpină constrângeri gramaticale în discursul în limba română.În continuare prezentăm exemple de alternanță cu substantive rusești (fără constrângeri gramaticale)

Comutare de cod cu substantive rusești

1.Ia, fără ugrajenij. „amenințări” foma corectă în limba rusă yгpoжeний

2.Așa se întâmplă doar numai dacă ei singuri își fac pregrady. „obstacole, bariere, probleme”” foma corectă în limba rusă пpeгpады

Românofonii integrează în vorbirea lor substantive rusești, fără a le adapta, dacă se cere o formă nearticulată sau articulată cu articol nehotărât, iar substantivele sunt de genul masculin singular (domik, uboršic, metot, imunitet); la genul feminin, singular, cu tema în consoană moale sau șuierătoare (pamet’, mošč’); la genul neutru, singular: (nastraenie, zoloto); uneori și substantivele la plural, terminate în –i/-î: (confety, pregrady, ugrajenij, doski). Dacă substantivele sunt la feminin, singular, cu desinența „-a”, iar enunțul cere forma articulată hotărât, (care în limba română este de asemenea „-a”), acestea rămân neschimbate (ulybka).

În alte contexte, constrângerile gramaticale determină modificări în forma substantivelor rusești. Trebuie totuși remarcat faptul că, în pofida schimbărilor morfematice, segmentul rusesc păstrează intact sensul său inițial și alternanțele exemplificate în continuare demonstrează această idee.În continaure prezentăm careva exemple de alternanță cu substantive rusești (în condiții de constrângeri gramaticale)

Comutare de cod cu substantive rusești

1.E ca o păpușică de pe abloškè. copertă forma corectă în rusă oблoжка/ c oблoжки

2.Eu încă n-am văzut așa milaškè. „frumușică” forma corectă în rusă милашкa/ милашкy

3.Ie-mă și pe mine odată la așa rybalky. „pescuit” forma corectă în rusă pыбалка/ на pыбалкy

4.Numa baranij așa rîd. „berbecii” forma corectă în rusă баpаны

5.Nu-mi plac zvukurile acestea. „sunetele” forma corectă în rusă звyки

6.Tre’ de explicat ceva lui drugu ista. „prieten” forma corectă în rusă дpyг/ дpyгy

7.Asta-i telefonu’ lu’ tihonja cela? „om smerit, timid” forma corectă în rusă тиxoня/ тиxoни

8.Lu’ babuška mea nu-i place când întârzii. „bunica” forma corectă în rusă бабyшка/ бабyшкe

Exemplele ilustrează anumite tendințe în fenomenul mixingului elementelor din sisteme gramaticale diferite. Este important de menționat că acestea nu pot fi considerate niște reguli generale, deoarece, în pofida constrângerilor gramaticale unice, code-mixingul rămâne o alegere individuală a fiecărui locutor, nu este o schimbare la nivel de sistem lingvistic, ci doar în vorbire.Formele hibride sunt mult mai numeroase în cazul rusismelor din clasa lexicală a verbului.Aici prezentăm unele exemple de alternanță cu forme verbale hibride

Comutare de cod cu verbe rusești

1.De-amu am opazduit. „am întârziat” oпoздал

2.Oi, sorry, am vrut 10, da s-o palučit așa. „a ieșit” пoлyчилocь

3.Vreți să praveric’ notele? „verificați” пpoвepить

4.Ei, și să mai gavarim. „vorbim” гoвopить

Situațiile în care verbele rusești se integrează în discursul în limba română, fără a suferi schimbări sunt mai rare și se explică nu printr-un specific al formei gramaticale, ci prin alt tip de bilingvism al vorbitorului: formele hibride sunt mult mai rare în vorbirea elevilor care au ocazia să utilizeze limbile română și rusă separat, în contexte diferite, ori cu niște conlocutori diferiți. În continuare prezentăm exemple de alternanță cu forme verbale nehibridizate

1.Cam ni verju că ai fost și tu acolo. „nu cred” нe вepю

2.Značit am fost și cu ea în clasele primare. „înseamnă că, deci” значит

O constatare care merită să fie relevată este că afixele (desinențele și sufixele gramaticale) și articolele hotărâte enclitice românești, atașate radicalelor /temelor rusești nu sunt inutile, acestea păstrează valorile lor gramaticale din limba-țintă; ne referim la rolul lor de unități morfematice/ instrumente gramaticale purtătoare ale semnificațiilor de număr, gen și/sau persoană.În continate prezentăm exemple de alternanță fără forme hibride

Alternanța intrafrastică

Nu-i nimic, vsë vperedi. „Totul e înainte.” Bcѐ впepeди.

Da ladno vam și-așa sunteți împreună. Liniștiți-vă” Да ладнo вам.

Mersi, papușelor, tak prijatno! Tак пpиятнo

Da lasă, că my budem ispravljaca. мы бyдeм иcпpавлятьcя

Exemple de alternanță cu adverbe/locuțiuni adverbiale și adjective rusești

1.Ei, lu’ șini îi skučna? „cine se plictisește, cui îi este urât” forma corectă în limba rusă cкyчнo

2.Aceștia doi real’na samănă. „într-adevăr” „special, deosebit” forma corectă în limba rusă peальнo

3.Iaca șî frat-niu degrabă o să șibî acasă șî vperëd! „înainte” forma corectă în limba rusă впepѐд

4.Dap’ eu mă strădui să fiu cu voi pastajana. mereu, permanent” forma corectă în limba rusă пocтoяннo

5.Vină cu noi, asta primerno pe o zi. „aproximativ” forma corectă în limba rusă пpимepнo

Adjective rusești

1.Gîndești ca un intelectual obyčnyj. „obișnuit, ordinar” forma corectă în limba rusă oбычный

2.Este ljubimaja mea rochie… și cea mai frumoasă. „preferată” forma corectă în limba rusă любимая

3.Al meu o să fie asobinyj. „special, deosebit” forma corectă în limba rusă ocoбeнный

4.La mine îi fericire dvoynaja. „dublă” forma corectă în limba rusă двoйная

Observăm că doar în unele enunțuri topica adjectivelor este specifică limbii române, deoarece ele sunt postpuse substantivelor (intelectual obyčnyj, fericire dvoynaja). Explicația rezidă în gradul de influență a limbii ruse: dacă vorbitorul are contact mai frecvent cu limba rusă, el va evita situațiile de utilizare a cuvintelor rusești într-o poziție nefirească acestei limbi.Spre deosebire de integrarea cuvintelor și propozițiilor incidente sau de umplutură din limba-sursă în discursul în limba-țintă, inserarea cuvintelor și îmbinărilor de cuvinte semnificative din limba-sursă se intersectează cu fenomenul constrângerilor gramaticale De obicei, clasa gramaticală a substantivului, datorită paradigmelor complexe atât în limba română, cât și în limba rusă, este un teren fertil pentru crearea de forme hibride, de către vorbitorii care apelează la alternanța de cod. Totuși, prezentăm câteva situații când integrarea substantivelor rusești nu întâmpină constrângeri gramaticale în discursul în limba română.

Exemple de alternanță cu substantive rusești (fără constrângeri gramaticale)

Comutare de cod cu substantive rusești

1.Ia, fără ugrajenij. „amenințări” foma corectă în limba rusă yгpoжeний

2.Da, e bun pentru pamet’¹, nastraenie², vedere, imunitet³.1.“memorie” 2.”dispoziție, stare de spirit”

3.”imunitate”” foma corectă în limba rusă1.память 2.наcтpoeниe 3.иммyнитeт

4.Așa se întâmplă doar numai dacă ei singuri își fac pregrady. „obstacole, bariere, probleme”” foma corectă în limba rusă пpeгpады

5.Da ce, știi vreun metot mai rapid? „metodă”” foma corectă în limba rusă мeтoд

Românofonii integrează în vorbirea lor substantive rusești, fără a le adapta, dacă se cere o formă nearticulată sau articulată cu articol nehotărât, iar substantivele sunt de genul masculin, singular (domik, uboršic, metot, imunitet); la genul feminin, singular, cu tema în consoană moale sau șuierătoare (pamet’, mošč’); la genul neutru, singular: (nastraenie, zoloto); uneori și substantivele la plural, terminate în –i/-î: (confety, pregrady, ugrajenij, doski). Dacă substantivele sunt la feminin, singular, cu desinența „-a”, iar enunțul cere forma articulată hotărât, (care în limba română este de asemenea „-a”), acestea rămân neschimbate (ulybka).În alte contexte, constrângerile gramaticale determină modificări în forma substantivelor rusești. Trebuie totuși remarcat faptul că, în pofida schimbărilor morfematice, segmentul rusesc păstrează intact sensul său inițial și alternanțele exemplificate în continuare demonstrează această idee În continuare venim cu unele exemple de alternanță cu substantive rusești (în condiții de constrângeri gramaticale)

Comutare de cod cu substantive rusești

1.E ca o păpușică de pe abloškè. copertă forma corectă în rusă oблoжка/ c oблoжки

2.Eu încă n-am văzut așa milaškè. „frumușică” forma corectă în rusă милашкa/ милашкy

3.Ie-mă și pe mine odată la așa rybalky. „pescuit” forma corectă în rusă pыбалка/ на pыбалкy

4.Numa baranij așa rîd. „berbecii” forma corectă în rusă баpаны

5.Nu-mi plac zvukurile acestea. „sunetele” forma corectă în rusă звyки

6.Tre’ de explicat ceva lui drugu ista. „prieten” forma corectă în rusă дpyг/ дpyгy

7.Asta-i telefonu’ lu’ tihonja cela? „om smerit, timid” forma corectă în rusă тиxoня/ тиxoни

8.Lu’ babuška mea nu-i place când întârzii. „bunica” forma corectă în rusă бабyшка/ бабyшкe

Exemplele ilustrează anumite tendințe în fenomenul mixingului elementelor din sisteme gramaticale diferite. Este important de menționat că acestea nu pot fi considerate niște reguli generale, deoarece, în pofida constrângerilor gramaticale unice, code-mixingul rămâne o alegere individuală a fiecărui locutor, nu este o schimbare la nivel de sistem lingvistic, ci doar în vorbire.În limba rusă lipsește articolul hotărât, ca parte de vorbire, de aceea existența lui în limba română impune apariția unor forme hibride în vorbirea locutorilor românofoni care inserează substantive din limba rusă. Acest fenomen, numit în literatura de specialitate code-mixing, se combină cu diverse fonetisme caracteristice graiurilor moldovenești . Astfel, se pot observa următoarele fenomene:Formele hibride sunt mult mai numeroase în cazul rusismelor din clasa lexicală a verbului.Ex de alternanță cu forme verbale hibride :

Comutare de cod cu verbe rusești

1.De-amu am opazduit. „am întârziat” oпoздал

2.Oi, sorry, am vrut 10, da s-o palučit așa. „a ieșit” пoлyчилocь

3.Vreți să praveric’ notele? „verificați” пpoвepить

4.Ei, și să mai gavarim. „vorbim” гoвopить

Exemplele propuse demonstrează că, indiferent de aspectul perfectiv sau imperfectiv al verbelor rusești, de conjugarea I-a sau a II-a, indiferent de temă, acestea, fiind încadrate într-un enunț în limba română, se adaptează în același mod: păstrând doar rădăcina și adăugând sufixele și desinențele specifice verbelor .

Conform schimbării ordinii ,economice și socile legate de edificarea noiii fromațiuni statale, tranziția de la economia de peață ți construcția unei societăți democratice,În Republica Moldova, a avut drept consecință modificarea situației demolingvistice din țară.Astefel, conform recesămîntului național din 2004, structura populației după limbă s-a observat o ușoară creștere în favoarea limbii oficiale, astfel încît vorbitorii de limbă moldovenească/română alcătuiesc 75,2%. Și dimpotrivă, pondrea vorbitorilor de limba rusă –reprezentanți ai tuturor etniilor conlocuitoare s-a redus simțitor alcătuind 16%.La fel putem menționa și faptul că acestă nouă configurație a peisajului limgvistic a dus spre față de schimbarea atitudinilor cetățenilor față de limbile în contact, aceasta fiind demonstrat prin intermediul unei anchete sociolingvistice, al cărei eșantion reprezentativ a fost la nivel național, astefel acesta a demonstrat că politica lingvistică elaborată în 1989, nu mai este fiabilă, întrucît nu corespunde realității lingvistice actuale.

Concluzii Capitolul 2

În concluzie la capitolul dat care este intitulat identitatea națională vs aspecte și forme ale bilingvismului și care la rîndul său este divizat în două subcapitole respectiv este vorba de studiul bilingvismelor migratoare în Franța și Marea Briatnie și studiul diacronic al bilingvismului din Republica Moldova.Conform exemplelor prezentate atît pentru Frnața cît și Marea Britanie am observat că prezența bilingvismului este una incontestabilă.În cazul Franței unde limba oficială este limba franceza, identificăm prezența altor limbi care ar fi araba, africvana, și spaniola, aceste limbi datorindu-se în marea parte popoarelor imigrante în țarăacesta generînd în cele din urmă prezența bilingvismului în țara dată.O situație similară este și în cazul Marii Britanii unde pe lîngă limba engleză, ca limba oficială predomină și alte limbi ca urdu, hindi , punjabi,asta generînd astfel prezența unui limbaj bilingv a populației de acolo. de acolo, e necesar de remarcat și faptul că limba engleză din Marea Britanie diferă de limba americană .Cît privește bilingvismul din Republica Moldova acesta s-a răspîndit datorită unor cauze pertinente urbanizarea și migrațiunea.Odată cu urbanizarea s-a stabilit un echilibru numeric între moldoveni și ruși,ca rezultat tot mai mulți moldoveni devenind bilingvi, pe lîngă pătrunderea în masă a împrumuturilor din limba rusă, s-a achiziționat și sistemul de derivare, am observat în exemplele prezentate și alternațele de cod existente.Deși cum am menționat ăn ultimul subcapitol că odată cu schimbarea ordinii politice și socile legate de comstrucșia noului stat suveran a avut drept consecință modificarea situației demolingvistice condiționînd o schimbarea a atitudinilor cetățenilir față de limbile în contact, cît și față de comportamentul politic al acestora, bilingvismul totuși persistă încă și astăzi.Alegerea limbii de comunicare, într-un spațiu multilingv, nu este o opțiune neutră, ci una socilamente marcată. În condițiile bilingvismului diglosic din Republica Moldova, în care alegerea limbii de comunicare implică conotații lingvistice are o importanță majoră în cercetarea strategiilor de acomodare comunicativă a populației.E necesar de menționat faptul că românofonii adoptă de două ori mai mult un comportament de convergență lingvistică decît rusofonii, dovadă a faptului dar se explică că populația băștinșă tinde spre o comunicare funcțională și eficientă, lipsită, din ce în ce mai mult de conșinutul simbolic, și dimpotriva comportamentul lingvistic ,care este în mare măsură disociativ al vorbitorilor de limba rusă ilustreză dorința acestora de a impune grupului majoritar exogen identitatea lor diferită de cea a populaziei băștinașe, fapt care își găsește reflectare în calitatea relațiilor interetnice din republică.

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

În lucrarea dată am abordat trei direcțiie și anume bilingvismul, plurilingvismul și identitatea.Am identificat esența fenomenul lingvistic numit bilingvism din perspectiva mai multor lingviști,precum am făcut și o disticție între conceptele de bilingvism și doglosie care desori în literatura de specialitate sunt considerate drept sinonime.Pentru a studia fenomenul dat am studiat prezența acestuia în cadrul a trei țări Franța ,Marea Britanie și pentru fi cît mai actual de tema dată am studiat bilingvismul existent în țara noastră.Am prezentat niște exemple elocvent care demostrează prezența acestuia, precum și cauzele care au dus sau duc și în continuare la apariția acestuia printre acestea putem remarca creșterea rapidă a diversității culturale și lingvistice din societățile industriale, ca o consecință a intensificării imigării și programelor de stabilire a refugiaților. Dacă vorbim despre cea de-a doua direcție și anume plurilingvism, trebuie să scoatem în evidență faptul că țara noastră tinde spre integrarea europeană, așadar promovarea bilingvimului în R.Moldova , dar nu în ultimul și și al țărilor mai sus menționate dezvoltare este una benefică, dat fiind faptul că aceasta ar duce mai întîi de toate la devoltarea unui comerț favorabil,însăși garantia progresului economic,este in acelasi timp un atuu individual fundamental prin deschidera culturala si intelectuala pe care o aduce acesta cu sine .Trebuie să remarcăm că adevărata intercomprehensiune nu poate să se bazeze decît pe punerea în comun a limbilor cu o tradiție culturală. Un al doilea moment important ar fi cunoasterea lumii nu se poate face decat prin intermediul limbii.De aceea cunoasterea unei limbi straine sau a mai multor limbi este o largire a orizontului individului-calea intelegerii superioare si a problemelor contemporane a cetățeanului de mîine.

Cercetarea de față constituie un prilej de demistificarea a mitului instaurarea a bilingvismului armonios în RSSM promovat și elogiat de apologeții regimului sovietic.Analiza situației sociolingvistice din Moldova sovietică prin prisma notiunilor de bilingvism și diglosie infirmă existența bilingvismului social în spațiul dat, multilingvismul societal întrunind aici caracteristicile proprii unei situații de dglosie bazată pe inegalitatea statutului social al celor două idiomuri în contact.Bilngvismul inegalitar, impus etniilor conlocuitoare de către minoritatea imperială , nu era decît produsul firesc al diglosiei contribuind mai degrabă, la apriția unei categorii specifice de semi- locutori cu o dublă incompență lingvistică decît la formarea locutorilor cu o dublă compentență limgvistică.În pofida unor prejudicii aduse populației autohtone în dezvoltarea și modernizarea limbii și culturii ei autentice, moldovenii au rezistat , astfel încît politica lingvistică sovietică orientată spre pervetirea identității naționalea populației majoritarea din RSSM a eșuat drept dovadă servind proporția nesemnificativă a abandonului lingvistic printre moldoveni la sf anilor 80.

E necesar de remarcat că și legislația politică lingvistică în vigoare a Republicii Moldova, concepută și adoptată de sovietul suprem al RSSM în 1989 , a devenit obsoletă, în fața realității lingvistice actuale.Provocînd , de la momentul adoptării, datorită ambiguității sale, o fisură ideologică adîncă în sînul populației, politica lingvistică în chestiune a divizat societatea moldovenească în două categorii distincte care reflectă, în funcție de două perpective ideologice , două discursuri identitarea: dicursul identitar românesc și discursursul identitar moldovenesc. Conform observațiilor nostre, cele două tipuri de discursuri identitaree își găsesc manifestare concretă în comportamentul politic al cetățenilor, inclusiv în opțiunea acestora cu privire la denumirea concretă a limbii oficiale.E necesar de menționat că mult vehiculata teză peseudoștiințifică cu privire la existența limbii moldovenești deosebită de limba română, în jurul căreia se articulează întrega politică lingvistică actuală, este infirmată de majoritatea covărșitoare a populației drept urmare, în ultimii cinci an, se observă o creștere sensibilăa segmentului populației care se pronunță pentru deretarea unei singure limbi oficiale.Gradul înalt de unanimitatea al opiniilor populației față e chestiunile cruciale pentru politica și planificare lingvistică din republică ar putea servi drept temei plauzibil pentru oficializarea unilingvismului național cu elemente de bilingvism situațional și introducerea unui articol în constituție, care să prevadă, pentru toți cetățenii statului, de a cunoaște limba română și de a o utiliza în toate domeniile principale ale vieții publice, fapt care ar contribui la elimeinarea unei șir întreg de probleme cu care se confruntă societatea moldovenească..Așadar, cercetarea de față ne conduce la concluzia despre o răsturnare a piramidei valorilor în societatea moldovenească, dovadă a faptului că, în raport cu progresele învățămîntului și culturii naționale,nole generații de tineri, din spațiul pruto-nistren se debarasează din ce în ce mai mult de dogmele ideologice prosovietice și se deprind progresiv de mentalitatea etnoculturală stalinistă.

Așadar ca recomandări pentru eliminarea unui șir de probleme cu care se confruntă societatea moldovenească este necesară introducerea unei articol în Constituție care să prevadă obiligarivitatea, pentru cetățenii statului, de a cunoște limba română și de a o utiliza în toate domeniile principale ale vieții publice. Măsurile concrete de plabificare lingvistică trebuie să fie orientate spere achiziția și utilizarea limbii oficiale de către toți membrii sicietății, astefel încît, în calitatea de limbă comună, limba oficială să devină un factor de unificare și de consolidare a coeziunii sociale, respectîndu-se, totodată, difernțele lingvistice și culturale ale etniilor conlocuitoareÎn acest sens, noua politică și planificare lingvistică a Republicii Moldova trebuie să modifice radical dinamica relațiilor dintre diferitele componente ale societății moldovenești: avînd menirea să asigure condiții de securitatea lingvistică pentru majoritatea numerică a populației, ea trebuie să prevadă concomitent măsuri concrete și realiste de menținere a plurilingvismului lingvistic, fiiind orientată cu precădere spre revitalizarea, modernizarea și introducerea în circuitul comunicativ al limbii găgăuze.În vederea creării condițiilor egale pentru dezvoltarea limbilor minoritare din republică, este necesar să se renunțe la limba imperială ca limbă de comunicare interetnică și la noțiunea iluzorie de bilingvism social.din această perpectivă, pentru a fi echitabilă și eficientă,politica și planificarea lingvistică din Republica Moldova trebuie să fie axată pe unilingvismul național cu elemente de bilingvism situațional, bilingvismul avînd un caracter utilitar și individual.Pentru depășirea vidului identitar din republică, este necesar să se oprereze o disociere conceptuală a noțiunilor de identitate etnică și identitate civică, disociere care ar permite abordarea fenomenului identității naționale și din perspectiva instrumentalistă cu deplasarea accentului pe crearea condițiilor favorabile de constituire a unei identități naționale în sensul geopolitic, dar nu etnic, oferind egalitate politică tuturor ce cetățenilor statului,inclusiv în baza identităților multiple, ceea ca ar corespunde relaității cotidiene dintr-un stat suveran. Propagarea mai amplă a problemelor de sociolingvistică în mass-media și susținerea unor programe de cercetare în domeniul respectiv va contribui la creșterea gradului de convergență lingvistică și la o mai bună comunicare interetnică și interculturală.

BIBLIOGRAFIE

APPEL,R., MUYSKEN,P., Language contact and Bilingualism,Amsterdam:Amsterdam University Press, 2006. 228p.

AVRM,M., Limba română în Republica Moldova (Analogii istorice generatoare de optimism) In Limba romînă, nr.7-8, Chișinău, 2004, p.228-234.

BAKER,C., Foundations of Bilingual Education and Bilingualism, Clevedon: Multilingual Matters, 2002, 440p.

BAETENS BEARDSMORE H.: Bilingualism : basic principles. Clevedon. Multilingual Matters.1982.

DUVERGER J. et MAILLARD J.P. L'enseignement bilingue aujourd'hui. Paris, Bibliothèque Richaudeau. Albin Michel. 1996.

BAYLON,CHR., Sociolinguistique:société,langue et discours, Paris: A.Colin, 2005.303p.

BELL,D., Ethnicity and Social Change. In GLAZER,n.and MOYNIHAN .(eds), Ethnicity:theory and Experience, Cambridge, Mass: Harvard University Press, 1975, p.141

BEREJAN,S., Aspectul vorbit al limbii române în spațiul dintre Prut și Nistru. In Limba română, nr.9-10, Chișinău, 2004, p.51-53.

BHATIA,T.AND RITCHIE,W(eds), The Handbook of Bilingualism, U.K: Blackwell Publishing, 2004. 864p.

BLOOMFIELD,L., Language,New York: Henry Holt and Company, 1933.580p.

BOYER, H. Eléments de sociolinguistique. Paris: DUNOD, 1996 [=Boyer, 1996].

BOYER, H. Introduction à la sociolinguistique. Paris: DUNOD, 2001 [=Boyer, 2001]

BOGOJA EUGENIA : Bilingvism, semilingvism și planificare lingvistică.In Contrafort  ,nr7-8,Chișinău 2009.p.177-178.

BORȘCI,A., Limba rusă-limbă de contact între popoarele Uniunii Sovietice și de contact internațonal, Chișinău: Cartea moldovenească, 1967.114p.

BRITTO, Fr. Diglossia: A study of the theory with application to Tamil. Washington. D.C.: Georgetown University Press, 1986 [=Britto, 1986].

CALVET,L.-J., La guerre des langues et les politiques lingustiques,Paris: Pazot,1987.294p.

CALVET,L.-J., La sociolinguistique, Paris: Presses Universitaires de France, 2002.127p.

CĂRĂUȘ,T. Republica Moldova: identități false, adevărate sau naționale? In: Contrafort, 2002, nr. 4-5 (90-91), p.20-23.

CIOBANU,A. Limba ca factor decisiv în politica națională a statului. In: Limba Română. Revistă de știință și cultură, 2003, nr.6-10. p.64-72.

CISCEL,M. Language and Identity: L.2 Acquisition in Post-Soviet Moldova, PhD Thesis: Universitz of South Carolina, 2002. 281p.

CLYNE, M., Multilingualism. In COULMAS F. (ed), The Handbook of sociolinguistics, Oxford: Blackwell Publishers, 1997, p.300-314.

COLESNIC-CODREANCA,L., Limba română în Basarabia (1812-1918), Chișinău: Musum, 2003.151p.

CONDREA, I. Studii de sociolingvistică. Chișinău: CEP USM, 2007 [=Condrea, 2007].

CORBEIL,J.-C., Principes sociolinguistiques de la Charte de la langue française. In Languages et usage des langues, Québec: coseil de la langue française , collection Notes et Documents, 1977 ,no. 50,p.1-12.

COȘERIU,E., Identitatea limbii și a poporului nostru.In Limba română, nr10,Chișinău ,202, p.2-3.

COȘERIU,E., Despre așa-zisa „limbă moldovenească”. In: Limba Română este Patria mea. Studii, comunicări, documente, ediția a II-a, selecție și prefață de Alexandru Bantoș, Chișinău, 2007, p. 26-34

COJOCARU,GH. Conștiință istorică, identitate de stat și identitate etnoculturală în Republica Moldova (Reînnodarea firului istoriei și pășirea în modernitate). In: Akademos, 2009, nr. 2(13), p.62-65.

CONDREA ,I. Studii de sociolingvistică. Chișinău: CEP USM, 2007. 193 p.

ERVIN,S AND OSGOOD,C., Second Language Learning and Bilingulism. In OSGOOD, C. AND SEBEOK,T (eds), Psycholinguistiques, Journal of Abnormal Psychology Supplement, 1954 ,p.139-146.

FASOLD,R., The Sociolinguistique of Society, Oxford-New York: B.Blackwell, 1993.335p.

FERGUSON,CH., Diglossia.In Word,1959,vol.15,p.325-340.

FISHMAN,J., Bilingualism with Diglossia: Diglossia with and without Bilingualism.În Journal of Social Issues ,1967,vol.23,no.2.p.29-38.

GUȚU A. Autoidentificarea poligloților: între cosmopolitism și multiculturalitate./ Comunicare la Colocviul internațional “Probleme de derivatologie și lexicologie romanică”, 2008. http://anagutu.net/?p=94 (vizitat 14.05.14).

GRAUR,A., Studii de lingvistică generală, București:Editura Academiei Române,1960.513p.

GRECU, M., ȚURCANU, A., Politica de epurare lingvistică în Transnistria ,Chișinău, 2005.47p.

GROSJEAN,F., Life with two Languages: An Introduction to Bilingualism, Cambridge, Mass:Harvard Universitz Press, 1982.370p.

ISTRAT,I. Ancheta sociolingvistică în condițiile diglosiei. In: Studia Universitatis. Seria Științe Umanistice. Chișinău: CEP USM, 2008, nr. 6, p.109-112.

HEITMAN,K., Limbă și politică în Republica Moldova, Chișinău: ARK,1998.189p.

HAGEGE C. L'enfant aux deux langues. Odile Jacob.1996.

HAMERS J.F. et BLANC M. Bilinguisme et Bilingualité. Bruxelles. Mardaga; 1983.

KREMNITZ,G., Du bilingualisme au conflit linguistique. Cheminement de termes et de concepts. In Languages:Larousse, 1981, vol.61 .p.63-67.

KLOSS, H. Types of multilingual communities //Sociological Inquiry. No. 36.2, 1996 [=Kloss, 1996].

MARTINET, A. Bilinguisme et diglossie. Appel á une vision dynamique des faits //La Linguistique. Vol 18. fasc.1, 1982 [=Martinet, 1982].

MOLDOVANU,G., Politică, plnificare și amanagare lingvistică. In Limba română,nr.4-6, Chișinău, 2004, p.140-143.

MOLDOVANU,G., Bilingvism,diglosie,conflict lingvistic:o disociere utilă pentru analiza limbilor în contact. In Limba română, nr11, Chișinău, 2005, p.6-17.

NEGRU,G., Lupta lingvistică în RSS Moldovenească (1940-1988). In Destin românesc, Revistă de istorie și cultură, nr.2, Chișinău-București:Arc ,1996,p.3-35.

PIOTROWSKI R.,O problemă vitală – ocrotirea limbii române în Republica Moldova. In: Limba Română, 1995, nr. 4 (22), p. 120-121.

ROMAINE,S. Bilingualism ,Oxford:Blackwell,1995.400p.

SCOTTON, C. M. Diglossia and code–switching //FISHMAN, J. (ed.) The Fergusonian impact, vol 2: Sociolinguistics and the sociology of language. Berlin: Mouton de Gruyter, 1986 [=Scotton, 1986].

TABOURET-KELLER, A. Entre bilinguisme et diglossie du malaise. Des cloisonnements universitaires du malaise sociale //La Linguistique. Vol. 18. fasc.1, 1982 [=Tabouter-Kelelr, 1982].

TRUDGILL P. "Sociolinguistics. An Introduction to Language and Society."Londres. Penguin. 1974. (1983).

VENTILĂ-RĂDULESCU,I.,Sociolingvistică și globalizare, București:Oscar Print, 2002. 320p.

WALTER (1997): H. L’aventure des mots français venus d’ailleurs. Paris, Laffont.

WEINREICH E. Languages in contact. La Haye.Mouton. 1953.

Surse online:

http://en.wikipedia.org/wiki/Bilingual_education (vizitat 02.02.14 )

ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie_socială (vizitat 02.02.14 )

http://www.scrigroup.com/istorie-politicapersonalitati/Kurt-Lewin52519.ph(vizitat 21.03.14)

http://averreman.free.fr/aplv/num54-bilinguisme.htm (vizitat 08.02.14)

http://www.education.com/reference/article/attacks-bilingual-education/ (vizitat 07.05.14)

www.hispanic-culture-online.com/advantages-of-bilingual-education.html(vizitat 07.05.14)

www.prodidactica.md/revista/Revista_48.pdf(vizitat 15.05.14 )

 http://ro.scribd.com/doc/185476101/Varianta21-07-2003-Elena-Oteanu (vizitat 16.04.14)

http://www.enotes.com/bilingual-education-article / (vizitat 14.05.14)

http://books.google.md/books?id=lJI7qrIKmokC&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_s ummary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false (vizitat 30.04.14)

http://www.akademos.asm.md/files/Academos%204%202008%2020%20LIMBA%20ROM%C3%82N%C4%82%E2%80%93UNITATE%20%C3%8EN%20DIVERSITATE.pdf (vizitat 15.04.14 )

http://51959387.fr.stratohosting.eu/plurilinguisme/images/Fondamentaux/charteplurilinguisme_rov2.13.pdf (vizitat 28.03.14)

http://www.akademos.asm.md/files/Limba%20ca%20factor%20integrator%20al%20statu lui.pdf (vizitat 25.04.14)

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312813 (vizitat 13.04.14)

http://dorinpopa.files.wordpress.com/2008/04/serge-moscovici-psihologia-sociala-sau-masina-de-fabricat-zei.pdf (vizitat 21.02.14)

http://www.ac-mayotte.fr/IMG/pdf/Interv_Laroussi-Plurilinguisme.pdf (vizitat 15.05.14)

http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1762 (vizitat 21.02.14)

http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=1762 (vizitat 13.04.14)

Tabelul/Anexa 1

Repartizarea populației RSSM conform naționalităților principale

SURSE: Itoghi vsesoiuznoi perepisi naselenija 1959 goda: Moldavskaia SSR, Moskva. 1962, p. 90; Itoghi vsesoiuznoi perepisi naselenija 1970, goda, Moskva 1970, Tom IV. p 276-277; Vestnic statistiki, 1980, N. 10, p. 71; Vestnic statistiki, 1980, N. 11, p. 66. Naselenije SSSR. Po dannym vsesoiuznoi perepisi naselenija 1979 goda, Moskva, 1980. p 4, 10, 23, 29; Totalurile recensământului unional al populației din RSS Moldova din anul 1989, Chișinău, 1990, vol. 1, cartea 1, p. 8, 91-113.

Tabelul /Anexa2

Repartizarea populației RSSM conform naționalității și limbii

Tabelul Anexa3

Populația RSSM care consideră limba moldovenească ca limbă maternă

Tabelul /Anexa 4

Populația RSSM care consideră limba rusă ca limbă maternă

Tabelul /Anexa 5

Populația RSSM din orașele de subordonare republicană conform

principalelor naționalități (1989)

Tabelul /Anexa 6

Repartizarea populației RSSM după criteriul posedării fluente

a limbii ruse ca limbă secundă

Tabelul /Anexa7

Repartizarea populației RSSM după criteriul posedării fluente

a limbii moldovenești ca limbă secundă

Tabelul /Anexa 8

Repartizarea populației RSSM în funcție de LM, L1 și L2 (în %)

Tabelul/Anexa 9

Bilingvism “național-rus” versus asimilare lingvistică în RSSM

BIBLIOGRAFIE

APPEL,R., MUYSKEN,P., Language contact and Bilingualism,Amsterdam:Amsterdam University Press, 2006. 228p.

AVRM,M., Limba română în Republica Moldova (Analogii istorice generatoare de optimism) In Limba romînă, nr.7-8, Chișinău, 2004, p.228-234.

BAKER,C., Foundations of Bilingual Education and Bilingualism, Clevedon: Multilingual Matters, 2002, 440p.

BAETENS BEARDSMORE H.: Bilingualism : basic principles. Clevedon. Multilingual Matters.1982.

DUVERGER J. et MAILLARD J.P. L'enseignement bilingue aujourd'hui. Paris, Bibliothèque Richaudeau. Albin Michel. 1996.

BAYLON,CHR., Sociolinguistique:société,langue et discours, Paris: A.Colin, 2005.303p.

BELL,D., Ethnicity and Social Change. In GLAZER,n.and MOYNIHAN .(eds), Ethnicity:theory and Experience, Cambridge, Mass: Harvard University Press, 1975, p.141

BEREJAN,S., Aspectul vorbit al limbii române în spațiul dintre Prut și Nistru. In Limba română, nr.9-10, Chișinău, 2004, p.51-53.

BHATIA,T.AND RITCHIE,W(eds), The Handbook of Bilingualism, U.K: Blackwell Publishing, 2004. 864p.

BLOOMFIELD,L., Language,New York: Henry Holt and Company, 1933.580p.

BOYER, H. Eléments de sociolinguistique. Paris: DUNOD, 1996 [=Boyer, 1996].

BOYER, H. Introduction à la sociolinguistique. Paris: DUNOD, 2001 [=Boyer, 2001]

BOGOJA EUGENIA : Bilingvism, semilingvism și planificare lingvistică.In Contrafort  ,nr7-8,Chișinău 2009.p.177-178.

BORȘCI,A., Limba rusă-limbă de contact între popoarele Uniunii Sovietice și de contact internațonal, Chișinău: Cartea moldovenească, 1967.114p.

BRITTO, Fr. Diglossia: A study of the theory with application to Tamil. Washington. D.C.: Georgetown University Press, 1986 [=Britto, 1986].

CALVET,L.-J., La guerre des langues et les politiques lingustiques,Paris: Pazot,1987.294p.

CALVET,L.-J., La sociolinguistique, Paris: Presses Universitaires de France, 2002.127p.

CĂRĂUȘ,T. Republica Moldova: identități false, adevărate sau naționale? In: Contrafort, 2002, nr. 4-5 (90-91), p.20-23.

CIOBANU,A. Limba ca factor decisiv în politica națională a statului. In: Limba Română. Revistă de știință și cultură, 2003, nr.6-10. p.64-72.

CISCEL,M. Language and Identity: L.2 Acquisition in Post-Soviet Moldova, PhD Thesis: Universitz of South Carolina, 2002. 281p.

CLYNE, M., Multilingualism. In COULMAS F. (ed), The Handbook of sociolinguistics, Oxford: Blackwell Publishers, 1997, p.300-314.

COLESNIC-CODREANCA,L., Limba română în Basarabia (1812-1918), Chișinău: Musum, 2003.151p.

CONDREA, I. Studii de sociolingvistică. Chișinău: CEP USM, 2007 [=Condrea, 2007].

CORBEIL,J.-C., Principes sociolinguistiques de la Charte de la langue française. In Languages et usage des langues, Québec: coseil de la langue française , collection Notes et Documents, 1977 ,no. 50,p.1-12.

COȘERIU,E., Identitatea limbii și a poporului nostru.In Limba română, nr10,Chișinău ,202, p.2-3.

COȘERIU,E., Despre așa-zisa „limbă moldovenească”. In: Limba Română este Patria mea. Studii, comunicări, documente, ediția a II-a, selecție și prefață de Alexandru Bantoș, Chișinău, 2007, p. 26-34

COJOCARU,GH. Conștiință istorică, identitate de stat și identitate etnoculturală în Republica Moldova (Reînnodarea firului istoriei și pășirea în modernitate). In: Akademos, 2009, nr. 2(13), p.62-65.

CONDREA ,I. Studii de sociolingvistică. Chișinău: CEP USM, 2007. 193 p.

ERVIN,S AND OSGOOD,C., Second Language Learning and Bilingulism. In OSGOOD, C. AND SEBEOK,T (eds), Psycholinguistiques, Journal of Abnormal Psychology Supplement, 1954 ,p.139-146.

FASOLD,R., The Sociolinguistique of Society, Oxford-New York: B.Blackwell, 1993.335p.

FERGUSON,CH., Diglossia.In Word,1959,vol.15,p.325-340.

FISHMAN,J., Bilingualism with Diglossia: Diglossia with and without Bilingualism.În Journal of Social Issues ,1967,vol.23,no.2.p.29-38.

GUȚU A. Autoidentificarea poligloților: între cosmopolitism și multiculturalitate./ Comunicare la Colocviul internațional “Probleme de derivatologie și lexicologie romanică”, 2008. http://anagutu.net/?p=94 (vizitat 14.05.14).

GRAUR,A., Studii de lingvistică generală, București:Editura Academiei Române,1960.513p.

GRECU, M., ȚURCANU, A., Politica de epurare lingvistică în Transnistria ,Chișinău, 2005.47p.

GROSJEAN,F., Life with two Languages: An Introduction to Bilingualism, Cambridge, Mass:Harvard Universitz Press, 1982.370p.

ISTRAT,I. Ancheta sociolingvistică în condițiile diglosiei. In: Studia Universitatis. Seria Științe Umanistice. Chișinău: CEP USM, 2008, nr. 6, p.109-112.

HEITMAN,K., Limbă și politică în Republica Moldova, Chișinău: ARK,1998.189p.

HAGEGE C. L'enfant aux deux langues. Odile Jacob.1996.

HAMERS J.F. et BLANC M. Bilinguisme et Bilingualité. Bruxelles. Mardaga; 1983.

KREMNITZ,G., Du bilingualisme au conflit linguistique. Cheminement de termes et de concepts. In Languages:Larousse, 1981, vol.61 .p.63-67.

KLOSS, H. Types of multilingual communities //Sociological Inquiry. No. 36.2, 1996 [=Kloss, 1996].

MARTINET, A. Bilinguisme et diglossie. Appel á une vision dynamique des faits //La Linguistique. Vol 18. fasc.1, 1982 [=Martinet, 1982].

MOLDOVANU,G., Politică, plnificare și amanagare lingvistică. In Limba română,nr.4-6, Chișinău, 2004, p.140-143.

MOLDOVANU,G., Bilingvism,diglosie,conflict lingvistic:o disociere utilă pentru analiza limbilor în contact. In Limba română, nr11, Chișinău, 2005, p.6-17.

NEGRU,G., Lupta lingvistică în RSS Moldovenească (1940-1988). In Destin românesc, Revistă de istorie și cultură, nr.2, Chișinău-București:Arc ,1996,p.3-35.

PIOTROWSKI R.,O problemă vitală – ocrotirea limbii române în Republica Moldova. In: Limba Română, 1995, nr. 4 (22), p. 120-121.

ROMAINE,S. Bilingualism ,Oxford:Blackwell,1995.400p.

SCOTTON, C. M. Diglossia and code–switching //FISHMAN, J. (ed.) The Fergusonian impact, vol 2: Sociolinguistics and the sociology of language. Berlin: Mouton de Gruyter, 1986 [=Scotton, 1986].

TABOURET-KELLER, A. Entre bilinguisme et diglossie du malaise. Des cloisonnements universitaires du malaise sociale //La Linguistique. Vol. 18. fasc.1, 1982 [=Tabouter-Kelelr, 1982].

TRUDGILL P. "Sociolinguistics. An Introduction to Language and Society."Londres. Penguin. 1974. (1983).

VENTILĂ-RĂDULESCU,I.,Sociolingvistică și globalizare, București:Oscar Print, 2002. 320p.

WALTER (1997): H. L’aventure des mots français venus d’ailleurs. Paris, Laffont.

WEINREICH E. Languages in contact. La Haye.Mouton. 1953.

Surse online:

http://en.wikipedia.org/wiki/Bilingual_education (vizitat 02.02.14 )

ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie_socială (vizitat 02.02.14 )

http://www.scrigroup.com/istorie-politicapersonalitati/Kurt-Lewin52519.ph(vizitat 21.03.14)

http://averreman.free.fr/aplv/num54-bilinguisme.htm (vizitat 08.02.14)

http://www.education.com/reference/article/attacks-bilingual-education/ (vizitat 07.05.14)

www.hispanic-culture-online.com/advantages-of-bilingual-education.html(vizitat 07.05.14)

www.prodidactica.md/revista/Revista_48.pdf(vizitat 15.05.14 )

 http://ro.scribd.com/doc/185476101/Varianta21-07-2003-Elena-Oteanu (vizitat 16.04.14)

http://www.enotes.com/bilingual-education-article / (vizitat 14.05.14)

http://books.google.md/books?id=lJI7qrIKmokC&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_s ummary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false (vizitat 30.04.14)

http://www.akademos.asm.md/files/Academos%204%202008%2020%20LIMBA%20ROM%C3%82N%C4%82%E2%80%93UNITATE%20%C3%8EN%20DIVERSITATE.pdf (vizitat 15.04.14 )

http://51959387.fr.stratohosting.eu/plurilinguisme/images/Fondamentaux/charteplurilinguisme_rov2.13.pdf (vizitat 28.03.14)

http://www.akademos.asm.md/files/Limba%20ca%20factor%20integrator%20al%20statu lui.pdf (vizitat 25.04.14)

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312813 (vizitat 13.04.14)

http://dorinpopa.files.wordpress.com/2008/04/serge-moscovici-psihologia-sociala-sau-masina-de-fabricat-zei.pdf (vizitat 21.02.14)

http://www.ac-mayotte.fr/IMG/pdf/Interv_Laroussi-Plurilinguisme.pdf (vizitat 15.05.14)

http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1762 (vizitat 21.02.14)

http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=1762 (vizitat 13.04.14)

Tabelul/Anexa 1

Repartizarea populației RSSM conform naționalităților principale

SURSE: Itoghi vsesoiuznoi perepisi naselenija 1959 goda: Moldavskaia SSR, Moskva. 1962, p. 90; Itoghi vsesoiuznoi perepisi naselenija 1970, goda, Moskva 1970, Tom IV. p 276-277; Vestnic statistiki, 1980, N. 10, p. 71; Vestnic statistiki, 1980, N. 11, p. 66. Naselenije SSSR. Po dannym vsesoiuznoi perepisi naselenija 1979 goda, Moskva, 1980. p 4, 10, 23, 29; Totalurile recensământului unional al populației din RSS Moldova din anul 1989, Chișinău, 1990, vol. 1, cartea 1, p. 8, 91-113.

Tabelul /Anexa2

Repartizarea populației RSSM conform naționalității și limbii

Tabelul Anexa3

Populația RSSM care consideră limba moldovenească ca limbă maternă

Tabelul /Anexa 4

Populația RSSM care consideră limba rusă ca limbă maternă

Tabelul /Anexa 5

Populația RSSM din orașele de subordonare republicană conform

principalelor naționalități (1989)

Tabelul /Anexa 6

Repartizarea populației RSSM după criteriul posedării fluente

a limbii ruse ca limbă secundă

Tabelul /Anexa7

Repartizarea populației RSSM după criteriul posedării fluente

a limbii moldovenești ca limbă secundă

Tabelul /Anexa 8

Repartizarea populației RSSM în funcție de LM, L1 și L2 (în %)

Tabelul/Anexa 9

Bilingvism “național-rus” versus asimilare lingvistică în RSSM