Biliboc Bianca Ștefania Seria Ii, Grupa 7 Analiză Balada miorița [608810]

Biliboc Bianca Ștefania
Seria 2, grupa 7

Analiza baladei populare „Miorița”

„Miorița" este o veche baladă populară românească cu o largă răspândire pe întreg
teritoriul țării, până în prezent cunoscându -se peste 930 de variante. Cea mai cunoscută rămâne
însă cea preluată si publicată de poetul Vasile Alecsandri.
Fiind o baladă populară, se înscrie în registrul stilistic al limbajului popul ar. La nivel
fonetic, observăm o reducere a grupurilor vocalice, exemplul cel mai elocvent fiind utilizarea
formei „moldovan” în loc de „moldovean” , „câni” în loc de „câini” ; o reducere a corpului
fonetic, și anume, neutilizarea articolul ului hotărât masculin „l” , prezentă în construcții
precum: „Baciu ’ ungurean”, „Mândru ’ ciob ănel” .
La nivel morfologic se remarcă folosirea prezentului dramatic, tipic pentru oralitate: „Iată
vin în cale”, „Se cobor la vale” ; se folosește persoana a doua singular ca formă de generalizare
și dramatizare a dialogului cu sine: „Iar tu de omor /Să nu le spu i lor.” ; prezența indiciilor care
încadrează povestirea în timp și loc: ” aice”, dar și construcții cu valoare de dativ: „mi -l
omoare”, „nu -i mai tace”, „dă -ți oile încoace”, etc.
La nivel sintactic remarcăm prezența unei sintaxe simplificate fomată din propoz iții
principale și independente: ”Pe -un picior de plai,”, „Pe -o gură de rai,”, „Iată vin în cale,”, „Se
cobor la vale,”, „Trei turme de miei,”, „ Cu trei ciobănei. ”; o coordonare foarte clară – prin
juxtapunere : Unu -i moldovan,/ Unu-i ungurean, / Și un u-i vrâncean .”; „Preoți, munții mari, /
Paseri, lăutari, / Păserele mii, / Și stele făclii! ; repetiție – cel mai adesea verbe (dinamizează
acțiunea) : „De trei zile -ncoace/ Gura nu -i mai tace,/ Iarba nu -i mai place. ” – „De trei zile –
ncoace/ Gura nu -ți mai tac e!/ Ori iarba nu -ți place …”; cât și stilul direct nelegat cu rol în
dramatizarea acțiunii .
Tema baladei „Miorița” o constituie o dramă din viața păstorească, din timpul
transhumanței și totoda tă conține șase motive, distribuite în text în trei părți: motivul
transhuman ței, motivul complotului , motivul mioarei nă zdrăvane, motivul testamentului ,
motivul mă icuței bătrâne și motivul alegoriei moarte -nuntă. Prima parte corespunde motivelor
transhumanț ei si complotului, cea de -a doua aparț ine celui de -al tre ilea motiv, iar ultima parte

celor tr ei motive finale. Cele trei pă rți sun t legate sintactic prin conjuncț iile cu valoare
adversativă sau copulativă „dar” și „iar”.
În prima parte este fixat locul și timpul acțiunii („Se cobor la vale” – în acest vers ,
cuvântul ”vale” este folosit cu dublu sens – indică atât locul, având sensul de „șes”, cât și timpul,
sugerând că acțiunea are loc în anotimpul de toamnă când oile coboară de la munte) și sunt
prezentate personajele („…trei ciobănei./ Unu -i moldovan,/ Unu -i ungurean/ Și unu -i vrâncean. ”
Tot în prima parte este dezvăluit și conflictul dintre ciobani, un conflict social -economic. Cau za
acestuia este rivalitatea materială dintre ciobani , ilustrată prin folosirea unui cuvânt specific din
punct de vedere lingvist ic lumii păstorilor, „ortoman”, care înseamnă ”bogat în turme de oi”.
Partea a doua are un caracter dramatic și capătă dimensiune fantastică , de b asm, prin
personificarea oii, care îi aduce la cunoștință ciobanului „moldovan” planul celorlați doi ciobani
de a-l omorî. Această personificare a oii ar putea proveni din credința populară conform căreia
faptul că animalele sunt neliniștite prevestește ceva ră u care urmează să se întâmple: „'Dar cea
mioriță/Cu lână plăviță /De trei zile -ncoace/Gura nu -i mai tace/Iarba nu -i mai place” . Prezența
diminutivelor în momente de mare intensitate lirică: „bolnavioară”, „fluieraș”, „ciobănel” au
rolul de a spori dramatismul baladei.
Din partea a treia putem contura într -o oarecare măsură anumite trăsături morale ale
ciobanului: observăm dragostea și grija pe care o are față de mama sa, dragostea pentru
păstorit și dragostea pentru arta populară, demnitatea î n fața posibilei morți, legătura strânsă
cu natura, credinț a în faptul că moartea î n mijlocul naturii nu este un sfârșit, ci o continuare a
existenț ei. Sentimentul de profundă dragoste față de viață este oglindit de atașamentul față de
îndeletnicirea sa. Ciobanul nu își poate imagina despărțirea, chiar și după moarte, de stâna,
oile sau câinii să i. Folosirea paraleli smului, evidentă î n pasajul fluierelor, este un procedeu
caracteristic î ntregii poezii folclorice. Stihurile sunt acum un fel de refrene, laitmotive ce apar
la intervale egale, puse în evidență anaforică (repetarea unor cuvinte la î nceputul versu rilor) a
diminutivului 'fluieraș ' si a adverbului 'mult'.
Tot în partea a treia observăm și prezenta unui simbolism nelipsit din ceremonialul
nunții: mireasa, nașii, preoții, lăutarii si nuntaș ii, ca si obiectele rituale tradiționale (cununa,
lumână rile), ce sunt transfigurate prin elemente al c adrului natural (brazi, paltinași, munți,
păsări) ș i cosmic (soarele, luna, s telele) ; prin această enumerare de elemente naturale fiind
sugerată, în virtutea unei vechi credințe tradiționale, contopirea cu natura.

Imaginea m amei care se află în tr-o continuare căutare este conturată prin epitet ul
('bătrână ') si printr -un detaliu vestimentar specific lumii oierilo r („cu brâ ul de lână ”).
Zbuciumul ființei îndurerate este evidenț iat de cele p atru v erbe la gerunziu, aflate în rimă ,
care prin grupul sonor „ -ând”, sugerează un lung geamăt dureros: „Din ochi lăcrimând,/ Pe
câmpi alergând,/ Pe toți întrebând/ Și la toți zicând…”. Efectul este impresionant din punct de
vedere stilistic -eufonic si dă motivului o fu ncție estetică .
Final ul baladei este deschis, conflictul nu are o finalitate, balada făcând loc dupa ultimul
vers, meditației asupra sensului ei filosofic. Privind moartea ca pe un fenomen natural,
ciobanul este preocupat de săvârș irea tuturor orânduielilor tradiționale, pentr u împlinirea lui
ca om ( nunta cosmică) și pentru a -și asigura prezența postumă în mediul pastoral, atâ t de
familiar.