Bilantul Si Viitorul Agriculturii Ecologice In Romania

[NUME_REDACTAT] de la afirmația filozofului grec, Heraclit, de-a lungul istoriei, umanitatea a încercat să estompeze consecințele adverse ale dezoltării tehnologice din agricultură, ce a condus la o poluare excesivă a hranei.

[NUME_REDACTAT], conceptul de agricultură ecologică a apărut la începutul secolului XX, după ce s-au obeservat efectele negative ale industrializării agriculturii asupra sănătății oamenilor.

După al doilea război mondial, cercetătorii au pus bazele teoretice ale agriculturii ecologice, însă necesitatea de asigurare a hranei populației într-un ritm intensiv a dominat lupta dintre agricultura tehnică și cea bio. Începând cu anii 1970, oamenii au devenit mult mai conștienți de importanța protecției mediului, orintându-se către consumul de produse agricole ecologice.

Legislația europeană privind agricultura ecologică apare în 1991, odată cu noile reforme privind politicile agricole, reprezentând un răspuns inevitabil la cererea din ce în ce mai mare a consumatorilor pentru produse agricole și alimentare obținute în mod ecologic. Ca urmare a creșterii cererii pentru produse agroalimentare ecologce și tradiționale, a fost creată o nouă piață, cea a produselor agricole bio.

[NUME_REDACTAT], agricultura ecologică a fost abordată legislativ pentru prima dată prin Ordonanța de Urgență privind produsele agroalimentare ecologice nr. 34 din 17 aprilie 2000, iar după aderarea țării noastre la [NUME_REDACTAT], în anul 2007, actele normative europene au fost transpuse, în totalitate, în legislația națională.

Agricultura ecologică – concept, definiție, principii, scop și obiective

Termenul de agricultură ecologică are la bază principiile ecologiei mediului și abordează elementul fundamental al ecosistemelor agricole. Agricultura ecologică nu exclude agricultura organică, dar este un termen mai apropiat de cel al agriculturii sustenabile. (Magdoff, 2007)

Importanța agriculturii ecologice relevă din necesitatea livrării către populația globului a unor alimente sănătoase, a protejării mediului înconjurător, atât pentru generațiile actuale, dar și pentru cele viitoare, precum și în vederea conservării solului, la parametrii naturali, fără a fi supus unei poluări excesive.

De asemenea, adaptarea sistemelor agricole la schimbările climatice a devenit o enormă provocare, care necesită eforturi concertate din partea guvernelor, a cercetătorilor și a fermierilor, în special pentru creerea rezilienței agriculturii la modificările climei.

În vederea obținerii unor rezultate concrete ale rezilienței sistemelor agricole la schimbările climatice sunt necesare îndeplinirea a cinci elemente esențiale:

Creșterea investițiilor în agricultura ecologică;

Gestionarea riscurilor climatice și reducerea vulnerabilității;

Eliminarea factorilor distructivi din agricultură asupra mediului înconjurător, precum a stimulentelor și subvențiilor care promovează folosirea produselor chimice în vederea obținerii productivității agricole;

Implementarea unei agende a cercetării în vederea rezilienței agriculturii la modificările climei;

Alcătuirea cadrelor politicile, la nivel internațional, de susținere a agriculturii ecologice. (Stabinsky, 2012)

Concept și definiție

[NUME_REDACTAT] Internaționale a Mișcărilor pentru [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Movements – IFOAM), agricultura ecologică reprezintă un sistem de producție, care susține bunăstarea solurilor, a ecosistemelor și a oamenilor. Aceasta are la bază sistemele ecologice, biodiversitatea și ciclurile de viață adaptate condițiilor locale, în locul utilizării substanțelor chimice cu efecte adverse. Agricultura ecologică combină tradiția, inovația și știința în beneficiul mediului înconjurator și promovează relațiile echitabile precum și o calitate bună a vieții tuturor celor implicați. ([NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Movements [IFOAM], 2005)

Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și [NUME_REDACTAT] a Sănătății (OMS) definesc agricultura ecologică în „[NUME_REDACTAT]“ ca fiind un „sistem integrat de gestionare a procesului de producție agricolă, care contribuie la sprijinirea și consolidarea rezistenței agroecosistemului, incluzând biodiversitatea, ciclurile biologice și activitatea biologică a solului”. ([NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] [MADR], 2015a)

[NUME_REDACTAT] Europeană, agricultura ecologică este definită ca modul de producere a alimentelor, care respectă ciclurile vieții naturale, minimizează impactul uman asupra mediului și funcționează cât mai natural posibil, în conformitate cu următoarele obiective și principii de bază:

Rotația culturilor, astfel încât resursele naturale să fie utilizate eficient;

Pesticidele chimice, fertilizatorii sintetici, antibioticele și alte substanțe sunt prohibite;

Organismele modificate genetic sunt interzise;

Resursele agricole să fie folosite corespunzător (utilizarea gunoiul de grajd ca fertilizator);

Folosirea speciilor de plante sau animale adaptate mediului local, care au devenit rezistente la boli și dăunători;

În cazul în care condițiile climatice permit acest lucru, efectivele de animale să aibă acces permanent la suprafețe de pășunat în aer liber, iar aceste suprafețe să fie organizate în cadrul unui sistem de rotație corespunzător (pășuni și fânețe);

Practicile de creștere a animalelor să fie adaptate în funcție de rasă. ([NUME_REDACTAT] [EC], 2014b)

Agricultura ecologică este parte a unui lanț de aprovizionare extins, care include, procesarea produselor alimentare, distribuția și vânzarea cu amănuntul. Oricare dintre verigile acestui lanț își propune să ofere beneficiile producției de alimente ecologice, în ceea ce privește:

Încrederea consumatorilor și garantarea incripțiilor eco;

Protecția mediului;

Calitatea produselor alimentare;

Protecția animalelor. (EC, 2014b)

Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului definește producția ecologică ca fiind

„un sistem global de gestiune agricolă și de producție alimentară care combină cele mai bune practici de mediu, un nivel înalt de biodiversitate, conservarea resurselor naturale, aplicarea unor standarde înalte privind bunăstarea animalelor și o metodă de producție care respectă preferințele anumitor consumatori pentru produse obținute cu ajutorul unor substanțe și procese naturale”. ([NUME_REDACTAT], [EC] (2007).

Producția ecologică este un sistem global de gestiune agricolă și de producție alimentară care combină cele mai bune practici de mediu, un nivel înalt de biodiversitate, conservarea resurselor naturale și aplicarea unor standarde înalte privind bunăstarea animalelor, precum și o metodă de producție care respectă preferințele anumitor consumatori pentru produse obținute cu ajutorul unor substanțe și procese naturale. (EC, 2014a)

„Agricultura ecologică” este termenul protejat și atribuit României de către UE. Acesta este similar cu termenii „Agricultură organică” sau „Agricultură biologică” utilizați în alte state membre ale UE. Agricultura ecologică constituie un mod de producție care se caracterizează prin utilizarea de tehnici de cultivare a plantelor și de creștere a animalelor ce respectă echilibrul natural prin excluderea utilizării produselor chimice de sinteză, promovarea și sporirea biodiversității, promovarea și stimularea ciclurilor biologice și limitarea utilizării de inputuri.

Principiile agriculturii ecologice

Potrivit IFOAM, sănătatea, ecologia, corectitudinea și administrarea sunt principiile care stau la baza dezvoltării agriculturii ecologice. Aceste principii exprimă contribuția agriculturii ecologice la evoluția umanității și viziunea îmbunătățirii sistemelor agricole în context global.

Principiul sănătății – agricultura ecologică trebuie să asigure și să îmbunătățească starea de sănătate a solului, plantelor, animalelor, oamenilor și a întregii planete, ca tot unitar și indivizibil.

Acest principiu subliniază faptul că starea de sănătate a indivizilor și comunităților nu poate fi separate de starea de sănătate a ecosistemelor – solurile sănătoase produc culturi sănătoase, care promovează sănătatea animalelor și oamenilor.

Sănătate este totalitatea și integritatea sistemelor vii. Aceasta nu este pur și simplu absența bolilor, ci menținerea fizică, mentală, socială și ecologică a bunăstării. Imunitatea, reziliența și regenerarea sunt caracteristicile cheie ale sănătății.

Rolul agriculturii ecologice, fie la nivelul fermelor, al sectorului de procesare, al distribuției sau consumului, este de a susține și de a spori sănătatea ecosistemelor și a organismelor, de la cele mai mici aflate în sol, la ființele umane. 

Agricultura ecologică este destinată producerii de alimente sănătoase cu o calitate nutritivă superioară, care contribuie la prevenirea bolilor și la întreținerea stării de bine. Având în vedere acest lucru, este interzisă utilizarea îngrășămintelor, pesticidelor, a medicamentelor pentru tratatarea bolilor apărute la animale, precum și a aditivilor alimentari, care pot avea efecte negative asupra sănătății umane.

Principiul ecologic – agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe sistemele și ciclurile ecologice vii, să lucreze cu acestea, să încerce să le stimuleze și să le susțină.

Acest principiu este esențial pentru agricultura ecologică din cadrul sistemelor ecologice vii, în sensul în care producția se bazează pe procese ecologice și de reciclare. Hrana și bunăstarea animalelor sunt realizate prin intermediul unui mediu ecologic specific etapei de producție. De exemplu, în cazul culturilor mediul ecologic este solul natural, pentru animale este ecosistemul fermei, iar pentru pește și organismele marine este mediul acvatic.

Agricultura ecologică, sistemele de recoltare pastorale și sălbatice trebuie să se potrivească ciclurilor și echilibrelor ecologice din natură. Aceste cicluri sunt universale, dar funcționarea lor este aparte. Managementul ecologic trebuie să fie adaptat la condițiile locale, de mediu, culturale și specifice. Input-urile trebuie să fie reduse, refolosite, reciclate, iar materialele și energia să fie gestionate eficient, în vederea menținerii și îmbunătățirii calității mediului și a conservării resurselor naturale.

Agricultura ecologică trebuie să ajungă la un echilibru ecologic prin organizarea sistemelor de producție agricolă, gospodărirea habitatelor și întreținerea diversității genetice și agricole. Producătorii, procesatorii, comercianții sau consumatorii de produse ecologice trebuie să protejeze și să beneficieze de un mediu normal, precum peisajele, clima, habitatele, biodiversitatea, aerul și apa.

Principiul echității – agricultura ecologică trebuie să dezvolte relații care să asigure corectitudinea în privința mediului înconjurător și a condițiilor de viață.

Corectitudinea este caracterizată prin echitate, respect, dreptate și considerație față de lumea înconjurătoare, atât în relațiile dintre oameni, cât și în relațiile dintre oameni și alte ființe vii.

Acest principiu subliniază faptul că persoanele implicate în agricultura ecologică trebuie să îndrume relațiile umane într-un mod care să asigure corectitudinea, la toate nivelurile și pentru toate părțile implicate: fermieri, muncitori, procesatori, distribuitori, comercianți și consumatori. Agricultura ecologică trebuie să ofere tuturor celor implicați, o bună calitate a vieții și să contribuie la suveranitatea alimentară și reducerea sărăciei, având ca scop producerea unei cantități suficiente de alimente de bună calitate, dar și alte produse.

Principiul echității insistă asupra faptului că animalelor trebuie să li asigure condiții optime de viață, în conformitate cu necesitățile lor, ale comportamentului natural și a stării de bine.

Resursele naturale și de mediu, care sunt utilizate pentru obținerea producției și implicit a consumului hranei, trebuie să fie strict gestionate în scop social și ecologic, în vederea conservării lor pentru generațiile viitoare. Echitatea necesită existența unor sisteme de producție, distribuție și comerț, care să fie deschise și echitabile, dar să reprezinte costurile reale de mediu și sociale.

Principiul administrării – agricultura ecologică trebuie administrată într-o manieră prudentă și responsabilă, pentru a proteja sănătatea și bunăstarea generațiilor actuale și viitoare, precum și a mediului.

Agricultura ecologică trebuie să prevină apariția unor riscuri majore, prin adoptarea unor tehnologii corespunzătoare. Agricultura ecologica este un sistem viu și dinamic, care răspunde cerințelor și condițiilor interne și externe ale piețelor agricole. Persoanele care practică agricultura ecologică pot spori eficiența și crește productivitatea, dar acest lucru nu trebuie să pericliteze sănătatea și starea de bine a tuturor celor implicați. Prin urmare, noile tehnologii trebuie să fie evaluate, iar metodele existente în agricultură revizuite. 

Principiul administrării prevede ca măsurile de precauție și responsabilitate să reprezinte preocupările cheie ale stabilirii managementului, dezvoltării și opțiunilor tehnologice în practicarea agriculturii ecologice.

Știința trebuie să se asigure că la baza agriculturii ecologice stau sănătatea, siguranța și ecologia. Cu toate acestea, cunoștințele științifice nu sunt suficiente. Experiența practică acumulată, cunoștințele tradiționale și indigene oferă soluții viabile, testate în timp.

Agricultura ecologică trebuie să prevină apariția riscurilor majore prin adoptarea unor tehnologii adecvate și respingerea celor imprevizibile, cum ar fi ingineria genetică. Deciziile ar trebui să reflecte valorile și nevoile tuturor celor implicați, evitându-se afectarea lor, prin procese transparente și participative. (IFOAM, 2005)

Obiectivele și contribuțiile agriculturii ecologice

Agricultura ecologică promoveavează practici agricole extensive, furnizând bunuri publice de mediu și răspunzând cererii societății pentru utilizarea practicilor agricole prietenoase cu mediul, dar și cererii crescute a consumatorilor pentru produsele ecologice. Practicile specifice agriculturii ecologice contribuie la protejarea biodiversității, menținerea fertilității și funcționalității solului, reducerea poluării resurselor de apă (prin eliminarea scurgerilor de pesticide, mangementul strict al gunoiului de grajd) și îmbunătățirea managementului apei (îmbunătățirea structurii solului, reducerea riscului și severității inundațiilor și a secetei, în contextul schimbărilor climatice), reducerea emisiilor de dioxid de carbon și asigurarea unor condiții de bunăstare a animalelor (densitatea redusă a efectivelor de animale). În plus față de aceste beneficii asupra mediului, agricultura ecologică poate servi ca bază pentru creșterea valorii adăugate a producției agricole și dezvoltarea activităților economice la nivel local. (MADR, 2015b)

Pornind de la aceste considerente, se poate evidenția efectele benefice ale dezvoltării, promovării și practicării agriculturii ecologice, la nivel global (MADR, 2015a):

Contribuții la nivel de fermă

Refacerea echilibrelor naturale privind circuitul apei și al elementelor nutritive și infestarea cu buruieni, boli, insecte și alți dăunători

Refacerea echilibrelor naturale se realizează, atât prin folosirea de măsuri tehnologice clasice (fertilizare, lucrări ale solului etc.), cât și prin folosirea de măsuri ecologice (rotație, culturi asociate și intercalate, perdele agroforestiere, garduri vii, fâșii înierbate etc.), măsuri de ameliorare a solurilor (îngrășăminte verzi, mulcire, lucrări conservative etc.) și de protecție a plantelor (metode preventive, biologice, biotehnice

etc.).

Creșterea sustenabilă a fertilității solurilor

Agricultura ecologică are cele mai sănătoase metode și mijloace de refacere și conservare a fertilității solurilor prin stimularea activității microorganismelor solului și folosirea de compost, îngrășăminte verzi și rotații lungi cu plante perene și anuale cu sistem radicular bogat și/sau profund.

Diminuarea eroziunii solului

Diminuarea eroziunii solului se realizează ca urmare a ameliorării solului (creșterea conținutului în materie organică și îmbunătățirea structurii) și a unei mai bune acoperiri a acestuia (mulcire, culturi de protecție etc.).

Conservarea mai bună a apei în sol

Conținutul ridicat de materie organică a solului duce la o mai bună reținere și conservare a apei în sol, ceea ce are ca efect reducerea nevoilor de irigare.

Respectarea nevoilor intrinseci ale animalelor privind hrana, adăpostul, mișcarea

Crescătorii de animale caută să asigure, pe orice cale, cele mai bune condiții de viață pentru fiecare specie și categorie de animale, acest obiectiv fiind unul primordial în agricultura ecologică.

Beneficiile asupra mediului înconjurător

Diminuarea problemelor globale de mediu

Agricultura ecologică contribuie la diminuarea problemelor globale de mediu, precum: ploaia acidă, încălzirea globală, reducerea biodiversității și deșertificarea.

Protecția solului, apei și aerului

Prin neutilizarea de îngrășăminte chimice de sinteză, pesticide și alte produse chimice de sinteză, prin utilizarea rațională și echilibrată a resurselor, în special a celor regenerabile, prin grija față de natură și prin metodele și tehnicile specifice, agricultura ecologică asigură o bună protecție a resurselor de sol, apă și aer.

Creșterea și conservarea biodiversității

În sistemele agricole convenționale, biodiversitatea s-a diminuat proporțional cu gradul de intensificare al tehnologiilor agricole. Agricultura ecologică are ca principiu de bază creșterea și menținerea biodiversității care contribuie la asigurarea durabilității agroecosistemului.

Refacerea și protejarea peisajului natural

În cele mai multe cazuri, agricultura intensivă a provocat deteriorarea, adesea ireversibilă, a peisajului natural și distrugerea multor frumuseți ale naturii. Agricultura ecologică, care este un sistem agricol prietenos cu mediul ce promovează folosirea durabilă a resurselor și conservarea ariilor de interes pentru protecția mediului, contribuie la refacerea și protejarea peisajului natural.

Efecte pozitive asupra societății

Producerea de alimente și alte bunuri agricole în cantități suficiente, sănătoase, de calitate superioară și cu valoare adăugată mare

Agricultura ecologică își aduce aportul la asigurarea securității și siguranței alimentare. Produsele agricole ecologice sunt produse sănătoase, sigure pentru consumul uman și animal.

Diversificarea producției agricole

Structura producției agricole depinde, în general, de cerințele consumatorilor. Agricultura ecologică contribuie la diversificarea producției agricole în special prin produse de calitate și sănătoase, care corespund preferințelor consumatorilor.

Reducerea consumului de resurse neregenerabile de energie

Agricultura ecologică promovează și se bazează pe sursele regenerabile de energie, contribuind activ la reducerea consumului de energie neregenerabilă.

Îmbunătățirea calității vieții fermierilor

Agricultura ecologică oferă oportunități de afaceri și de dezvoltare a mediului rural, ceea ce conduce la îmbunătățirea calității vieții fermierilor și a locuitorilor din mediul rural.

Refacerea și conservarea valorilor materiale și spirituale tradiționale

Agricultura ecologică contribuie la redescoperirea și utilizarea de practici agricole tradiționale, care pe lângă obținerea producției agricole vizează și menținerea frumuseților naturii și ale peisajului rural.

Evoluția și direcția de dezvoltare ale agriculturii ecologice în România, în context comunitar

Dezvoltarea agriculturii ecologice la nivelul [NUME_REDACTAT]

Încă de la jumătatea anilor 1980, agricultura ecologică a început să prindă rădăcini, în statele vest europene. După anul 1992, când politicile [NUME_REDACTAT] Europene au relevat necesitatea revenirii la o agricultură cu intervenții cât mai puțin invazive asupra mediului, agricultura ecologică s-a dezvoltat rapid în aproape toate țările comunitare. Dacă, în anul 2000, peste 3 milioane de hectare și circa 100 de mii de ferme erau gestionate în mod bio, în anul 2013, în [NUME_REDACTAT] – 28, aproximativ 10,2 milioane hectare erau cultivate ecologic și existau 330 mii de producători înregistrați ca operatori în agricultura ecologică.

Evoluția pozitivă a avut loc ca urmare a creșterii cererii din partea consumatorilor europeni, a protecției juridice din partea instituțiilor comunitare, cerințele la nivelul politicilor UE, inclusiv cele de etichetare, precum și a legislațiilor naționale care au implementat standardele de acces pentru operatorii privați.

De asemenea, o contribuție majoră la dezvoltarea agriculturii ecologice în [NUME_REDACTAT] au avut-o și măsurile de sprijin acordate fermierilor, precum ajutoarele pentru conversie, dar și alte măsuri relevante adoptate de toate țările membre din cadrul [NUME_REDACTAT] Comune (PAC), a programelor naționale de dezvoltare rurală (PNDR). În plus, abordările politicilor coordonate au fost promovate prin intermediul planurilor de acțiune naționale privind agricultura ecologică, susținute de organizațiile de specialitate înființate la nivelul UE, precum IFOAM, care joacă un rol important în dezvoltarea sectorului de alimente și producție ecologică.

Pe lângă măsurile de sprijin prevăzute în PAC, încă din anii 1990, agricultura ecologică a fost reglementată în legislația UE, prin adoptarea Regulamentului (CEE) nr. 2092/91. Procesul de dezvoltare al agriculturii ecologice a impus și adaptarea legilor comunitare la noile cerințe ale pieței agricole ecologice, ceea ce a i-a determinat oficialii europeni să revizuiească complet regulamentul din 1991 și să adopte unul nou, respectiv Regulamentul (CE) nr. 834/2007, aflat încă în vigoare.

În ultimii ani, [NUME_REDACTAT] a revizuit legislația privind agricultura ecologică din 2007, iar [NUME_REDACTAT] a adoptat o propunere pentru un nou Regulament către [NUME_REDACTAT] și Consiliu privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007.

Noul plan de acțiune pentru viitorul producției ecologice în [NUME_REDACTAT] abordează câteva dintre problemele identificate în timpul analizei evaluării impactului pieței agriculturii ecologice asupra populației, efectuată în scopul revizuirii politicii U.E. privind producția ecologică. Analiza s-a bazat pe consultări ample cu o gama extinsă de părți interesate. Cetățenii europeni s-au aratat foarte interesați de subiect, participând la o consultare online (ianuarie – aprilie 2013) în cadrul căreia s-au primit aproape 45 mii de răspunsuri.

În cadrul consultării, factorii implicați au sugerat Comisiei să prezinte un nou plan de acțiune. Începând cu anul 2004, 15 dintre statele membre U.E. au elaborat planuri de acțiune pentru dezvoltarea agriculturii ecologice la nivel național sau regional.

Planul de acțiune pentru perioada următoare (până în 2020) prevede a se concentra asupra a trei domenii prioritare. (EC, 2014a)

Creșterea competitivitîții producătorilor de produse ecologice din [NUME_REDACTAT], prin:

sporirea gradului de conștientizare privind instrumentele U.E., care vizează producția ecologică și a legăturii dintre acestea;

abordarea lipsurilor tehnice ale producției ecologice, prin cercetare, inovare și diseminarea rezultatelor acestora;

creșterea gradului de informare privind sectorul producției ecologice, precum și privind piața și comerțul.

Solidificarea și sporirea încrederii consumatorilor în sistemul european pentru alimente și agricultură ecologice, precum și a încrederii în produsele ecologice importate, mai ales în ceea ce privește măsurile de control.

Consolidarea dimensiunii externe a sistemului U.E. privind producția ecologică.

România și agricultura bio

În acest contex comunitar, agricultura ecologică a devenit un sistem dinamic în România, mai ales după aderarea țării noastre la UE, în 2007, cu un potențial cert de dezvoltare, fapt ilustrat de ritmul accelerat de creștere din ultimii ani (o creștere medie anuală de circa 20%). Astfel, în 2011, numărul de operatori s-a triplat față de 2010, la 9,7 mii, și de aproape 7 ori comparativ cu 2007. Potrivit datelor MADR, în 2014, în România existau peste 14 mii de operatori certificați în agricultura ecologică (MADR, 2015a), iar dintre aceștia circa 95% sunt producători agricoli (diferența o reprezintă segmentul de procesare și comercializare). Având în vedere multiplele funcții de protecție a mediului pe care le îndeplinește practicarea agriculturii ecologice, vor fi sprijinite în perioada 2014 – 2020 atât acțiunile privind conversia fermelor la agricultura ecologică, cât și menținerea acestei practici în cadrul fermelor certificate. (MADR, 2013)

Suprafața totală utilizată în agricultura ecologică

Agricultura ecologică este un sistem dinamic în România cu un ritm mediu ponderat de creștere anuală de aproximativ 23%. În anul 2007, suprafața totală cultivată după metoda de producție ecologică a fost de 131,4 mii ha din care 46,9 mii ha. suprafață în conversie (36%) și 85 mii ha. suprafață certificată ecologic (64%). La nivelul anului 2014, suprafața cultivată în sistem ecologic a fost de 289,3 mii ha, în timp ce culturile din flora spontană au fost colectate de pe o suprafață de cca. 1,8 milioane ha.

Graficul 1: Suprafața totală cultivată după metoda de producție ecologică,

în [NUME_REDACTAT]: Reprezentarea autorului pe baza datelor MADR, 2007 – 2014

Cea mai mare suprafață cultivată în sistem ecologic din România s-a înregistrat în anul 2013, când agricultorii au folosit peste 301 mii hectare pentru a însămânța cereale ecologice (36% din suprafață), precum și pentru utilizarea ca pășuni și fânețe (34%). (tabelul 1 și 2)

Cu toate că suprafețele cultivate cu legume în agricultura ecologică s-au extins semnificativ, de la 259 hectare, în 2008, la aproape 2 mii ha., în 2014, din păcate ponderea acestora în suprafața totală este foarte scăzută (sub 1%), iar procentul în totalul din U.E. este de doar 1,5%. (Eurostat, 2015)

Având fluctuații minore de la un an la altul, terenul necultivat din agricultura ecologică se menține la circa 10 mii hectare, ceea ce reprezintă aproximativ 3% din suprafața necultivată la nivelul [NUME_REDACTAT]. (tabelul 1)

Tabelul 1: Evoluția suprafeței totale în agricultura ecologică din România, în perioada 2006 – 2014

hectare –

Notă: *) Nu se include în suprafața totală din agricultura ecologică, conform clasificării Eurostat

n.a. – date nedisponibile

Sursa: MADR, 2015a și Eurostat, 2015 [org_coptyp]

De remarcat că, suprafețele de pe care se colectează flora spontană au avut cea mai mare creștere, de peste 30 de ori, la 1,8 milioane ha., în 2014. Chiar dacă nu este inclusă în suprafața totală, efectul economic al majorării colectărilor de pe aceste suprafețe nu este deloc de neglijat, în special prin vânzarea și consumul ciupercilor.

Din analiza suprafețelor cultivate cu principalele culturi pe teren arabil se observă o extindere a acestora de la 65 mii ha. în 2007, la peste 173 mii ha. în 2014 (+1,5 ori) (tabelul 2).

În anul 2007, pășunile și fânețele dețineau o suprafață de 57,6 mii ha., cerealele 32,2 mii ha. și culturile industriale 26,3 mii ha. (tabelul 1 și 2). Pentru anul 2014, suprafețele cultivate cu cereale dețin cea mai mare pondere în totalul suprafețelor – 35% (cca. 102,5 mii ha.), urmate de pășuni și plante furajere 33% (cca. 96 mii ha.), culturile industriale 19%, (peste 54 mii ha.).

Tabelul 2: Evoluția suprafețelor cultivate în agricultura ecologică din România, culturi pe teren arabil, în perioada 2006 – 2014

hectare –

Sursa: MADR, 2015a și Eurostat, 2015 [org_coptyp]

Efectivele de animale crescute după metoda de producție ecologică

În sectorul animalier, în anul 2014 s-a înregistrat dublarea efectivelor de animale crescute după metoda de producție ecologică față de 2007, de la 72 mii capete, la 213 mii capete. Dinamica efectivelor de animale, în perioada 2007 – 2014 a avut un trend crescător, de aproape 2 ori. Dintre cele mai mari creșteri s-au înregistrat în cazul bovinelor (+3 ori, la 34 mii capete) și al păsărilor (de peste 13 ori, la 58 mii capete).

În anul 2007, ponderea păsărilor în totalul efectivelor de animale crescute în sistemul agriculturii ecologice era de doar 4%, ajungând în 2011 la un procent maxim al perioadei analizate de 57%, iar în anul 2014 se diminua la 27%.

În cazul porcinelor ponderea a fluctuat la o medie anuală de circa 10%, cel mai scăzut procent înregistrându-se în 2008 (5,6% – 7,6 mii capete), iar punctul maxim atingându-se în 2014 (16%).

Un trend continuu ascendent se observă la efectivele de ovine. Dacă în anul 2007 existau 86 mii capete, ceea ce reprezenta 83% din totalul efectivelor de animale, în 2014 numărul oilor crescute după metode ecologice era de aproape 115 mii capete, ponderea diminuându-se la 54%.

Graficul 2: Dinamica efectivelor de animale crescute după metoda de producție ecologică, în [NUME_REDACTAT]: Reprezentarea autorului pe baza datelor Eurostat, 2015 [food_in_porg3] și [org_lstspec]

În ceea ce privește sectorul apicol, în anul 2014 au fost înregistrate un număr de 81,6 mii familii de albine, după ce în 2012 s-a atins maximul perioadei analizate de peste 85 mii (-4,3%). Tendința numărului familiilor de albine, în perioada 2007-2014, a fost crescătoare, în 2014 fiind mai mare de 2,2 ori față de 2007.

Graficul 3: Evoluția numărului total de albine crescute în sistemul producției ecologice, în [NUME_REDACTAT]: Reprezentarea autorului pe baza datelor Eurostat, 2015 [food_in_porg3] și [org_lstspec]

Operatorii înregistrați în sistemul de agricultură ecologică

Numărul operatorilor (producători, procesatori și comercianți, importatori și exportatori) înregistrați la începutul anului în sistemul de agricultură ecologică la M.A.D.R în anul 2015 a fost de 14.459. Acesta a scăzut cu 6,7% față de anul precedent și cu 2,5% față de 2013.

Cu toate acestea, tendința a fost clar ascendentă în perioada 2007 – 2015, de la doar 3.834 de operatori certificați în 2007 – 2010, la circa 15.000 în 2015, creșterea este semnificativă, de aproape 3 ori. Evoluția favorabilă s-a datorat, în special, măsurilor de sprijin existente pentru perioada de conversie acordate în baza art. 68 al Regulamentul (CE) nr. 73/2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul PAC și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori.

Graficul 4: Dinamica operatorilor certificați la începutul fiecărui an în agricultura ecologică din România, în perioada 2009 – 2015

Sursa: Reprezentarea autorului pe baza datelor Eurostat, [org_coptyp], 2015

În ceea ce privește sectorul de produse procesate, în anul 2014 s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de procesatori și produse (de la 82 unități în anul 2008, la 123 în 2014). Suprafața unei exploatații în agricultura ecologică, în producția vegetala variază de la cca. 100 mp, pentru cultivarea legumelor în solarii, până la cca. 2.000 ha pentru cultivarea culturilor de câmp. Suprafața medie a unei exploatații în anul 2014 a fost de cca 20 – 22 ha.          

Graficul 5: Evoluția numărului procesatorilor din agricultura ecologică din România, în perioada 2008 – 2014

Sursa: Reprezentarea autorului pe baza datelor Eurostat, [food_act3] și [org_cpreact], 2015

Producția totală obținută din producția vegetală certificată în agricultură ecologică în anul 2011 a fost de cca. 134.580,3 tone, față de 18325,83 tone în anul 2007. Cererea de produse certificate ecologic este într-o continuă creștere, prețul reprezentândun factor important în decizia de cumpărare: 40% dintre tinerii cu vârste între 25 și 30 de ani sunt dispuși să aleagă produse ecologice indiferent de prețul plătit, în timp ce 23% dintre persoanele între 36 și 45 de ani preferă această categorie de produse doar dacă au același preț cu cel a produselor convenționale. În prezent, piața internă de produse ecologice este în extindere, produsele ecologice fiind comercializate direct la poarta fermei, în piețe, prin magazine specializate, cât și prin intermediul lanțurilor mari de magazine. Consumul de produse ecologice este redus comparativ cu alte state europene, situându-se la valoarea de 1% raportat la consumul total de produse, în timp ce media în Europa este de 3-5%. Prin acțiuni adecvate de informare și promovare, România ar putea beneficia crescând cota de piața și nivelul de conștientizare al publicului privitor la produsele ecologice. Cele mai importante cauze ale consumului scăzut de produse ecologice sunt preturile mai mari cu 20-40% și puterea scăzută de cumpărare a cetățenilor români. Trendul ascendent al producției interne de produse ecologice este foarte mult sprijinit de creșterea pieței externe, 70-80% din producție fiind exportată. Importul de produse ecologice a crescut anual, prin implicarea hipermarket-urilor în distribuția cu amănuntul a acestora. Astfel, în anul 2007, valoarea importurilor era de cca. 5 milioane, iar la nivelul anului 2011 a ajuns la o valoare de cca. 75 milioane euro (estimări – conform datelor existente în piață). Alături de produsele tradiționale și produsele cu denumiri de origine, produsele ecologice sunt produse cu un înalt nivel de valorizare. Produsele ecologice sunt produse cu avantaj competitiv. [NUME_REDACTAT], competitivitatea produselor ecologice este determinată de următorii factori: – Numărul de operatori înregistrați în acest sector este în continuă creștere și se remarcă și creșterea numărului procesatorilor. Suprafața cultivată în agricultura ecologica înregistrează o creștere de la an la an. – Piața produselor ecologice este în extindere și se caracterizează prin diversificarea ofertei de produse pe piață, de la an la an. – Din ce în ce mai mult, consumatorii conștientizează că, alături de calitatea și valoarea produselor ecologice pentru sănătate, agricultura ecologică are o contribuție majoră la dezvoltarea durabilă. Conștientizarea de către populație a importanței practicării agriculturii ecologice în mediul rural, poate fi o soluție de revitalizare a spațiului rural. Modul de producție ecologic, bazat pe neutilizarea de substanțe chimice de sinteză și respectarea bunăstării animalelor este o soluție de durabilitate. Produsul ecologic alimentar este un amestec de ingrediente provenite din agricultura ecologică ce este certificat, marcat și etichetat conform reglementărilor din domeniu. Produse ecologice sunt numai acelea care au un certificat de calitate și poartă pe ambalaj sigla organismului de certificare și nu orice produs care se vinde sub denumirea de "natural", "țărănesc" sau ,,tradițional”. Cele mai multe produse ecologice se găsesc în sectorul de panificație, acestea deținând o pondere de 24,6 % din totalul produselor ecologice, urmate de cerealele procesate cu 15,38% și lactatele cu 13,78%. Totalul produselor ecologice procesate în România este de 312 la nivelul anului

Din datele operative pe care le deține MADR există un singur operator în sectorul cărnii, la cealaltă extremă, cel mai mare număr de unități procesatoare este în domeniul cerealelor. În intervalul de timp 2007 – 2012 numărul de procesatori a crescut constant, cu o mică descreștere în anul 2009, fapt care ne demonstrează că piața produselor ecologice este într-un proces continuu de dezvoltare. Având în vedere competitivitatea produselor ecologice, potențialul agricol și cererea de produse ecologice din ce în ce mai mare România, un factor important îl reprezintă continuarea susținerii producției ecologice și a sectorului de procesare pentru astfel de produse, ca una dintre soluțiile de creștere a competitivității agriculturii românești.

Analiza SWOT a dezvoltării agriculturii ecologice în [NUME_REDACTAT] în vedere multiplele funcții de protecție a mediului pe care le îndeplinește practicarea agriculturii ecologice, vor fi sprijinite în perioada 2014 – 2020 atât acțiunile privind conversia fermelor la agricultura ecologică, cât și menținerea acestei practici în cadrul fermelor certificate. Sprijinul pentru conversia și/sau continuarea practicării agriculturii ecologice trebuie susținut prin combinarea acestui sprijin cu cel oferit pentru încurajarea procesării producției ecologice.

Pentru a avea efectul așteptat, masura de agromediu va fi completată și de acțiuni de constientizare și promovare a bunelor practici în agricultură și silvicultură conform articolului 15. Pentru a atinge obiectivele măsurii de agromediu beneficiarii vor fi instruiți asupra metodelor de producție agricolă compatibile cu protecția și îmbunătățirea mediului, a peisajului și caracteristicilor sale, a resurselor naturale, a solului și a diversității genetice.

Pe lângă axarea directă pe gestionarea suprafețelor agricole cu înaltă valoare naturală (HNV), există și nevoia de a identifica și de a încuraja abordări inovatoare și integrate pentru a promova viabilitatea și sustenabilitatea socio-economică a sistemelor agricole HNV. Aici pot fi incluse acțiuni de cooperare între fermieri, folosirea inovatoare a tehnologiei informațiilor, etc, acțiuni sprijinite în baza Articolul 36 sau prin intermediul GAL-urilor ([NUME_REDACTAT] – Articolele 42 – 45).

Analiza SWOT

[NUME_REDACTAT]:

Magdoff, F. (2007). Ecological agriculture: Principles, practices, and constraints. Department of Plant and [NUME_REDACTAT], University of Vermont, Burlington, VT 05401, USA. [NUME_REDACTAT]. doi:10.1017/S1742170507001846

Stabinsky, D. (2012). Ecological agriculture for food security and climate resilience. College of the Atlantic, USA. [NUME_REDACTAT] 2012. 28 – 29 September 2012. Hyderabad/India. Obținut de la: http://www.ensser.org/fileadmin/files/5.2-Stabinsky-paper.pdf

[NUME_REDACTAT]. (2014a). [NUME_REDACTAT] for the future of [NUME_REDACTAT] in the [NUME_REDACTAT]. Communication from the Commission to the [NUME_REDACTAT], the Council, the [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] and the Committee of the Regions. Brussels, 24.3.2014. COM (2014) 179 final. Obținut de la: http://ec.europa.eu/agriculture/organic/documents/eu-policy/european-action-plan/act_en.pdf

[NUME_REDACTAT]. (2014b). What is organic farming?. Disponibil la: http://ec.europa.eu/agriculture/organic/organic-farming/what-is-organic-farming/producing-organic/index_en.htm (accesat pe 21 octombrie 2015).

[NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Movements. (2005). Definition of [NUME_REDACTAT]. Disponibil la: http://infohub.ifoam.bio/en/what-organic/definition-organic-agriculture (accesat pe 21 octombrie 2015)

[NUME_REDACTAT]. (2007). [NUME_REDACTAT] (EC) No 834/2007 of 28 June 2007 on organic production and labelling of organic products and repealing Regulation (EEC) No 2092/91. In: [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT] L 189/1 of July 20, 2007. Disponibil la: 
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2007:189:0001:0023:EN:PDF

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. (2015a). Agricultură ecologică. Direcția generală dezvoltare rurală. Autoritatea de management pentru programul național de dezvoltare rurală – PNDR. Publicația tematică nr. 4., an II. Obținută de la http://www.rndr.ro/ro/comunicare/publicatii/publicatii-tematice.html

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. (2015b). [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] pentru perioada 2014 – 2020. Versiunea aprobată. 26.05.2015. Obținut de la: http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/PNDR-2014-2020-versiunea-aprobata-26-mai-2015.pdf

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. (2013). Strategia de dezvoltare rurală a României 2014-2020. Obținut de la: http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/Strategia-de-dezvoltare-rurala-2014-2020-versiunea-I-22-nov-2013.pdf

[NUME_REDACTAT] Commission. (2015). Organic farming – Organic operators. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Committee. Eurostat. Accesat pe 27 octombrie 2015.