Bilantul Si Pozitia Financiara A Intreprinderii. Aboradarea Comparativa A Diferitelor Modele DE Bilant

Economie

Bilantul Si Pozitia Financiara A Intreprinderii. Aboradarea Comparativa A Diferitelor Modele DE Bilant

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUL I: CONSIDERAȚII GENERALE

INTRODUCERE

Poziția, performanța și gestionarea financiară a oricărei entitati economice, impun în mod necesar, ca periodic activitatea acestora să fie sintetizată și supusă unei analize de fond prin intermediul situațiilor financiare.

Acestea se intocmesc anual si sunt compuse din :

Bilanț

Cont de profit si pierdere

Situația fluxurilor de trezorerie,

Situația modificărilor capitalului

Note explicative

Acceptat ca o situație financiară care redă capitalurile proprii prin diferența între active și datorii, se consideră că bilanțul furnizează informații privind natura și sumele investite în resursele (activele) întreprinderii, obligațiile ei vizavi de creditori, precum și partea proprietarilor în aceste resurse.

Spre deosebire de bilanț, contul de profit și pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux. El înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră ca venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca și cheltuieli (fluxul de ieșiri).

Situația modificărilor capitalului propriu este prezentată ca o componentă separată a situațiilor financiare, care să evidențieze:

a) profitul net sau pierderea netă a perioadei;

b) fiecare element de venit și cheltuială, câștig sau pierdere care, este recunoscut direct în capitalul propriu și totalul acestor elemente;

c) efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile și corecția erorilor fundamentale.

În plus entitățile economice trebuie să prezinte fie în situația modificărilor capitalului propriu, fie în notele explicative:

tranzacțiile de capital cu proprietarii și distribuțiile către aceștia;

soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la începutul perioadei și la data bilanțului și modificările pe parcursul perioadei;

o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capital propriu la începutul și la sfârșitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.

Situația fluxurilor de trezorerie reflectă creșterea sau descreșterea netă a mijloacelor bănești în cursul unui exercițiu financiar. Principalul obiectiv este de a reflecta influența activităților de exploatare, de investiții și de finanțare asupra mijloacelor bănești ale unei entități pe parcursul unui exercițiu financiar

Notele explicative la situațiile financiare conțin informații suplimentare, relevante pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce privește poziția financiară și rezultatele obținute. Notele explicative trebuie prezentate într-o manieră sistematică.

Fiecare element semnificativ al bilanțului, contului de profit și pierdere, situației fluxurilor de trezorerie și al situației modificărilor capitalului propriu trebuie să fie însoțit de o trimitere la nota care cuprinde informații legate de acel element semnificativ.

Situațiile financiare trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței, modificărilor capitalului propriu și fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii pentru respectivul exercițiu financiar.

Obiectivul situațiilor financiare este de a oferi informații contabile ce sunt puse la dispoziția factorilor decizionali. De aceea, companiile își publică situațiile financiare, într-un mod cât mai explicit, pentru a putea fi înțelese de către cititorul interesat.

Bilanțul este procedeul contabilității care reflectă în expresie valorică, la un moment dat, mijloacele economice și sursele lor de finanțare, precum și rezultatele obținute ca urmare a investirii, consumării și reproducției capitalului

Bilanțul este o noțiune de bază, deosebit de importantă, cu care se operează frecvent în teoria și practica contabilității si reprezinta documentul de sinteza care prezinta poziția financiară a unei întreprinderi la un moment dat.

Poziția finaciară a unei intreprinderi este definită de resursele economice pe care le controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor și capitalului propriu, de lichiditatea și solvabilitatea valorilor economice și de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în care își desfășoară activitatea.
Ecuația fundamentală a poziției financiare este de forma:

CAPITAL PROPRIU = ACTIV – DATORII

Este cunoscut că un bilanț deteriorat, deși corect întocmit, este anunțul unor dificultăți

financiare, în timp ce unul care arată, de asemenea în mod corect, o poziție financiară însănătoșită, este o stare precursoare ameliorării beneficiilor.

Dincolo de rolul său in a completa informațiile referitoare la compoziția beneficiului, bilanțul contribuie și la furnizarea bazei informaționale privind

Calculul ratei de randament

Evaluarea structurii capitalului întreprinderii

Determinarea lichidității si flexibilității întreprinderii

Bilanțul permite formularea de judecăți de valoare privind riscul pe care și-l asumă o întreprindere si evaluarea miscărilor viitoare de trezorerie. În acest sens, pe baza bilanțului, se analizează lichiditatea și flexibilitatea financiară cu care se confruntă întreprinderea.

Trebuie semnalat faptul ca bilanțul nu prezintă valoarea întreprinderii, deoarece nu toate componentele valorii sunt active și pentru că metodele utilizate în evaluarea activelor sunt bazate, în mod normal, mai degrabă pe costuri istorice decât pe valori actuale de piată; lucru paradoxal dacă se ține cont de faptul că in urmă cu multe secole, bilanțul era considerat ca fiind o situație a bogătiei afacerii.

Bilanțul presupune:

respectarea principiilor: prudenței, permanenței metodelor, continuitatea activitații bilanțului de deschidere cu cel de închidere, a noncompensării;

ca posturile înscrise în bilanț să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu inventarul.

Acoperind prin conținutul său totalitatea aspectelor legate de activitatea unei întreprinderi într-o perioadă dată, bilanțul contabil îsi demonstrează rolul important prin funcțiile sale:

putând fi numit “oglinda întreprinderii”, este un mijloc de conducere și analiză;

de asemenea, este mijlocul principal de informare a tuturor celor interesati in ceea ce privește activitatea întreprinderii;

și constituie un instrument pentru calcularea indicatorilor macroeconomici și a elaborării prognozelor datorită faptului că servește la stabilirea patrimoniului economiei naționale, execuția bugetului de stat, întocmirea balanțelor financiare si a bilanțului pe economia națională.

Scopul principal și obiectivele acestei lucrări constau în studierea, prezentarea și aprecierea modului în care informațiile relevate de bilanțul contabil întocmit in funcție de standarde diferite sunt prezentate și valorificate în demersul lor de a caracteriza activitatea unei întreprinderi.

SCURT ISTORIC

Termenul de bilanț este foarte vechi, astfel că nu se poate afla cu exactitate momentul apariției acestui instrument contabil. Bilanțul a aparut din nevoia de informare, de a socoti averea deținută de o entitate la un moment dat. Ca și în cazul contabilitătii, nu se cunoaște precis când și cine l-a creat.

De-a lungul timpului, generarații de specialiști și-au adus aportul la obținerea unui model care să asigure o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a poziției financiare.
„Aristotel, în lucrarea „Politica”, vorbește de bilanțul preventiv și cel consumptiv. […] Autorul italian Brambilla vorbește de bilanțul cetății Trevizia din 1341, iar alți autori susțin că în anul 1368 s-ar fi încheiat un bilanț al cetății Roma și mai târziu pentru Milano, ca socoteală finală de activitate.”

Din punct de vedere etimologic, cuvantul „bilanț” provine din limba italiană, de la cuvântul „bilancia”, care își are originea în limba latină, fiind format prin alipirea a două cuvinte și anume: „bi” – două și „lanx” – taler, reprezentând o balanță.

Această balanță presupune echilibrul permanent între două mărimi – un „cântar al averii”

întreprinderii: într-un taler se află activul, iar în celălalt capitalul și datoriile.

Un bilanț, în înțelesul contabil al cuvântului, și-ar avea originile în secolul al XIX-lea, deși contabilitatea în partidă dublă are o existență de mai bine de jumătate de mileniu. Astfel, belgianul Simon Stevin “ se remarcă prin aceea că este primul autor care a pus în mod științific problema necesității bilanțului anual“.

Cu ajutorul acestui instrument, întreprinderile industriale și comerciale încep să își măsoare periodic poziția financiară.

Primele teorii ale bilanțului au apărut în anul 1919, în literatura germană, respectiv teoria statică dezvoltată de Nicklisch conform căreia bilanțul este un mijloc de constatare și de calculare a patrimoniului la un moment dat, dar nu și un mijloc de calcul al rezultatului financiar, care apare ca o modificare de avere și teoria dinamică a lui Schmalenbach potrivit căreia funcția principală a bilanțului o reprezintă determinarea rezultatului financiar. Tot potrivit acestei teorii este mult mai important pentru managerii întreprinderii să măsoare sănătatea acesteia decât să cunoască valoarea intrinsecă a elementelor care compun cele două părți ale bilanțului, activul și pasivul.

În condițiile economiei de piață sau concurențiale, datele conținute în bilanț pot oferi o imagine cuprinzătoare și reală asupra situației economice și financiare a fiecărui agent economic. Asemenea informații sunt la fel de utile atât pentru întreprinderea însăși, cât și pentru terți.

Și în România au apărut lucrări de contabilitate. La început au fost doar traduceri din limba germană și franceză, dar au apărut și lucrări în care, pe lângă teoriile autorilor străini apar și idei personale ale autorilor români, marcând începutul gândirii contabile românești.

Primele publicații la noi apar după anul 1800. În anul 1817 apare la Iași lucrarea „Didăscălia”. Este prima lucrare care cuprinde și reguli de contabilitate, fiind tradusă din limba germană în limba greacă, ceea ce a făcut-o mai puțin accesibilă.

În țările românești bilanțurile contabile au evoluat de la „codicele visteriei” prin care se consemnau veniturile și cheltuielile statului, la schemele de bilanț similare celor practicate în țările germane în secolul al XIX-lea. Acestea au fost prezentate pentru prima dată în lucrarea lui Emanoil Ion Nechifor, „Pravila Comerțială” tipărită în 1937 la Brașov, lucrare din care reiese că autorul cunoștea principiile întocmirii bilanțului după metoda venețiană. E.I.Nechifor recomandă întocmirea bilanțului o data pe an „pentru a cunoaște starea averii și capitalului, mersul activității economice și rezultatul financiar”.

ABORDĂRI CONTEMPORANE ALE BILANȚULUI

În literatura de specialitate contemporană și în practică se întâlnesc trei grupe de abordări

privind bilanțul contabil și anume:

O primă grupă de abordări sunt centrate pe conceptul de patrimoniu, unde „patrimoniul este format din ansamblul bunurilor (corporale și necorporale), al drepturilor și obligațiilor ce caracterizeaza situația unei entități patrimoniale la un moment dat”.

O a doua grupă de abordări sunt centrate pe finalitatea bilanțului, de a răspunde nevoilor analizei economico-financiare.

O a treia grupă de abordări sunt de origine anglo-saxonă.

În cazul abordării centrate pe patrimoniu bilanțul poate fi interpretat în mai multe moduri.

Din punct de vedere economic, bilanțul prezintă capitalurile titularului de patrimoniu.

Capitalurile sunt reprezentate atât sub aspectul originii lor, respectiv resursele (aporturi la capital, rezerve, datorii, beneficii etc), cât și al modului de utilizare (bunuri economice, creanțe, pierderi etc).

Acest mod de interpretare generează ecuația bilanțieră de tip economic:

Utilizări = Resurse

Sau

Active = Pasive

Modelul economic de bilanț permite să se răspundă la întrebări ca: „de unde vin fondurile necesare finanțării întreprinderii sau, altfel spus, de cine este ea finanțată?”; „care sunt necesitățile întreprinderii sau, altfel spus, care a fost utilizarea dată resurselor de care aceasta a dispus?”

Abordat din punct de vebordat din punct de vedere juridic, un bilanț reflectă: în activ, drepturile de proprietate și de creanță, clasificate într-o ordine rațională iar în pasiv, datoriile întreprinderii fată de terți și datoriile acesteia fată de aportorii de capitaluri pe bază de risc (asociați),clasificate într-o ordine rațională.

Drepturile patrimoniale reprezintă posibilitatea ca titularul de drept să beneficieze de bunurile deținute, să aibă dreptul de proprietate și de uzufruct asupra acestora și de anumite drepturi de creanță asupra terților. Dreptul de proprietate este considerat atribut principal și nu se permite înregistrarea în activul bilanțului decât a bunurilor asupra cărora întreprinderea are drept de dispoziție, excluzându-se terțele părți de la beneficiul acestui drept.

Proprietarul utilizează aceste bunuri economice fie ele într-o formă fizică (imobilizările corporale, activele circulante), fie de natură nematerială (imobilizările necorporale), în cadrul ciclului de exploatare pentru a obține venituri. El nu poate utiliza un bun, nu poate obține venitul dacă nu este proprietarul lui, ca în cazul concepției financiare (bunurile luate cu chirie de către întreprindere). Dreptul de proprietate este primordial.

Până la încasarea facturilor clienți și a diverșilor debitori, întreprinderea are un drept de creanță asupra acestora, ca urmare a vânzării produselor sau a serviciilor executate de întreprindere.

Obligațiile, prezentate în bilanț în pasiv, pot fi de diverse forme cum ar fi cele aferente terților din afara întreprinderii și datoriile față de proprii asociați:

Angajamentele față de terți sunt de natură comercială (furnizori), financiară (creditori, banci), fiscală (bugetul statului) sau socială (salariati), iar obligația constă în rambursarea lor la scadență.

Pe baza concepției juridice de prezentare a bilanțului, se permite calcularea unui indicator al gestiunii patrimoniale: situația netă sau capitalul propriu

SITUATIE NETA = ACTIVE – DATORII FATA DE TERTI

Situația netă reprezintă valoarea datoriilor întreprinderii față de asociații săi, altfel spus, valoarea drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra entității patrimoniale. In principiu, situația netă este echivalentă capitalurilor proprii. In literature de specialitate, se întâlnesc drept termeni echivalenți patrimoniul și, mai ales, patrimoniul net.

În ceea ce privește cea de-a doua grupă de abordări modelul de bilanț lansat de noul sistem contabil românesc (începand cu 1 ianuarie1994), inspirat, într-o oarecare masură, după modelul francez, prevede o structurare a activelor după destinația lor, iar a pasivelor, după originea lor.

Concepția funcțională a bilanțului răspunde exigențelor unei analize dinamice, deoarece se bazează pe ipoteza continuității activității și presupune tratarea bilanțului contabil prezentat de întreprindere, prin regruparea funcțiilor acesteia. Potrivit acestei concepții, activitatea unei întreprinderi este analizată pe cicluri de operațiuni, luând în considerare rolul fiecărui ciclu în funcționarea acesteia.

Prezentarea functionala a bilantului:

Sub aspect financiar, prezentarea funcțională a bilanțului permite descompunerea în

trei agregate:

– fondul de rulment;

– necesarul în fond de rulment;

– trezoreria netă

Potrivit concepției anglo-saxone, care exclude judecățile patrimoniale, bilanțul contabil este documentul de sinteză care prezintă situația financiară a firmei. În contabilitățile anglo-saxone, domină principiul prevalenței economicului asupra juridicului.

Complementar rolului său de a completa informațiile privind „compoziția beneficiului”, bilanțul contribuie la furnizarea bazei informaționale privind evaluarea structurii capitalului, calcului ratei de randament și de determinare a lichidității și flexibilității financiare a întreprinderii.

Modelele de prezentare și de întocmire a bilanțului variază de la o țara la alta. Principalele elemente care diferențiază prezentarea bilanțului în diferite țări sunt: ordonarea activelor și pasivelor, și modul de înscriere a rezultatului în bilanț. Ordonarea activelor după lichiditatea lor și a pasivelor după exigibilitatea acestora constituie o opțiune universală. Această opțiune este aplicată după două modalități distincte în diferite țări. O prima modalitate de prezentare constă în clasarea elementelor de activ în ordinea lichidității crescătoare și a elementelor de pasiv în ordinea exigibilității crescătoare (Franța, Belgia, Germania). Ce-a de-a doua modalitate de prezentare, utilizată de țările anglo-saxone, clasează elementele de activ după lichiditatea descrescătoare, iar elementele de pasiv după exigibilitatea descrescătoare, ceea ce evidențiază faptul că accentul este pus pe lichiditățile și exigibilitatile imediate.

La întreprinderile nord-americane, bilanțul contabil poate fi prezentat fie în format orizontal (în cont), fie în format vertical (în listă). Indiferent de forma de prezentare, bilanțul include trei mase valorice: activele (engl. „assets”), datoriile (engl. „liabilities”) și capitalurile proprii (engl. „shareholders equity”).

Formatul orizontal probează o dată în plus importanța elementelor pe termen scurt, în timp ce prezentarea verticală pune în evidență prioritatea terților (creditorilor) față de proprietari. Situația netă (capitaluri proprii) are semnificația unei „părți reziduale”.

Analiza lichiditate-exigibilitate se sprijină, pe de o parte, pe concepția patrimonială a întreprinderii, iar, pe de altă parte, pe criteriile de clasificare a posturilor bilanțiere.Analiza bilanțului prin prisma lichidității/exigibilității și flexibilității financiare permite evaluarea riscului și a mișcărilor viitoare de trezorerie.

Lichiditatea exprimă capacitatea unui activ de a fi transformat, într-un interval de timp, în disponibilități, iar exigibilitatea se referă la perioadă de timp necesară pentru ca o datorie să poată fi achitată.

Flexibilitatea financiară reprezintă capacitatea de adaptare financiară a firmei la schimbări, respectiv aptitudinea acesteia de a proceda la modificarea valorilor și a calendarului mișcărilor de trezorerie, în scopul satisfacerii unor nevoi și situații neprevăzute.Unei întreprinderi îi lipsește flexibilitatea, atunci când nivelul lichidităților sale este insuficient pentru a face față achitării la scadență a datoriilor sau pentru a asigura finanțarea creșterii sale economice. O întreprindere care sesizează cu ușurință oportunitățile de investiții și dispune de disponibilitățile care îi permit a face față unor situații dificile și neprevăzute, poate fi considerată a avea un grad ridicat de flexibilitate financiară.

CAPITOLUL II: BILANȚUL CONTABIL CONFORM IAS 1

IAS 1 – „Prezentarea situațiilor financiare” a fost aprobat de IASC în iulie 1997 și a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 1998. Acest Standard a înlocuit IAS 1 – „Prezentarea politicilor contabile” , IAS 5 – „Informații ce trebuie prezentate în situațiile financiare” și IAS 13 – „Prezentarea activelor curente și a datoriilor curente”.

Acest Standard trebuie aplicat la prezentarea tuturor situațiilor financiare cu scop general, în conformitate cu IAS.

Excepție de la cerințele de prezentare incluse în IAS 1 fac situațiile financiare interimare condensate, a căror prezentare este reglementată de un standard special, și anume IAS 34 Raportarea financiară interimară

Pentru o mai bună înțelegere a modalităților de lucru ale IASC, a fost publicat Cadrul Contabil Conceptual al IASC în 1989, ce cuprinde 110 paragrafe și având drept scop sprijinirea în elaborarea, interpretarea și auditarea situațiilor financiare de către toți cei care aplică Standardele Internaționale, precum și rezolvarea problemelor contabile ce nu își găsesc soluții în norme.

Conform cerințelor internaționale, fiecare set de situații financiare trebuie să conțină următoarele informații:

denumirea societății raportoare;

unitatea și moneda de raportare;

data bilanțului;

perioada de raportare; și

orice schimbare a acestor informații în cursul perioadei.

IAS 1 cere prezentarea tuturor politicilor contabile semnificative care sunt utilizate la întocmirea situațiilor financiare. De asemenea, indică unele principii care stau la baza tuturor aspectelor privind politica contabilă:

Principiul continuității activității – situațiile financiare trebuie întocmite pornind de la presupunerea că entitatea își va continua activitatea în viitor (mai puțin dacă acest lucru este în mod clar neadecvat, și în această situație trebuie prezentate motivele pentru care entitatea nu poate să-și continue activitatea pe baza principiului continuității activității – când există probabilitatea ca întreprinderea să fie lichidată sau își va înceta activitatea). Dacă situațiile financiare nu sunt prezentate pe baza principiului continuității activității trebuie să se evidențieze elementele "descriptive" ale situației, motivul și incertitudinile cu privire la continuitate. În cazuri extreme, poate fi necesară întocmirea situațiilor financiare pe o bază diferită (de exemplu, evaluarea activelor pe termen lung la valoarea realizabilă netă sau la valoarea de lichidare, și nu la costul istoric sau cel de înlocuire), devenind imposibilă aplicarea acestui principiu dar aceste cazuri sunt bine studiate, prezentate și stabilite în cadrul altor IAS-uri.

Principiul consecvenței/ consecvența prezentării – modul de prezentare și clasificare a diferitelor elemente din situațiile financiare trebuie menținut de la o perioadă la alta fiind necesar să se prezinte modelele și clasificarea elementelor de la o perioadă la alta, cu excepția cazului când o schimbare va avea ca rezultat o prezentare mai adecvată sau când schimbarea a fost cerută de IAS (sau modificarea acestuia).De exemplu o achiziție sau o cedare semnificativă ori o revizuire a prezentării situațiilor financiare poate sugera că situațiile financiare trebuie prezentate diferit. În acest caz o entitate poate modifica prezentarea situațiilor financiare doar dacă o noua prezentare oferă informații credibile și este mai relevantă pentru utilizatorii situațiilor financiare, iar utilizarea în continuare a acestei structuri revizuite nu afectează comparabilitatea.

Contabilitatea de angajamente – se folosește conceptul contabilității de angajament, tranzacțiile și evenimentele fiind recunoscute atunci când acestea se produc (și nu atunci când se primește sau se plătește numerarul – atenție: contabilitatea de angajament nu afectează situația fluxurilor de numerar) și raportate în perioadele aferente. Prevederi speciale cu privire la momentul adecvat al recunoașterii și evaluării pe bază de angajamente sunt furnizate și de alte IAS-uri, cum este cazul recunoașterii veniturilor (IAS 11 – "Contracte de construcție" și IAS 18 – "Venituri"), a cheltuielilor (IAS 11, IAS 10 – "Evenimente ulterioare datei bilanțului") și a provizioanelor (IAS 37 – "Provizioane, datorii și active contingente").

Pragul de semnificație și agregarea – un element este semnificativ și trebuie prezentat dacă poate influența deciziile economice (sau ale persoanelor implicate), luate pe baza situatilor financiare. Este permisă doar agregarea elementelor nesemnificative, cu natură și funcție similară.De exemplu dacă un element nu este în mod individual semnificativ, atunci el este agregat cu alte elemente fie în acele situații, fie în note. Un element care nu este suficient de semnificativ pentru a fi prezentat separat în situațiile financiare propriu-zise, poate fi totuși suficient de semnificativ încât să poată fi prezentat separat în note.

Cumularea / compensarea – fiecare element semnificativ trebuie prezentat în mod separat în situațiile financiare: elementele semnificative nu trebuie cumulate sau compensate, excepții apărând în cazul în care acest lucru este permis expres de către IAS-uri. Prin element semnificativ se va înțelege activele și datoriile .Cu toate acestea, câștigurile, pierderile, și cheltuielile aferente provenite din tranzacții și evenimente similare, și care nu sunt semnificative, pot fi compensate. Elementele nesemnificative trebuie cumulate cu sume de natură sau funcție similară și nu trebuie prezentate separat.

Principiul comparabilității informațiilor: cu excepția cazului în care un IFRS permite sau prevede altfel, o entitate trebuie să prezinte informațiile comparabile aferente perioadei precedente, pentru toate sumele raportate în situațiile financiare ale perioadei curenteAcestea sunt necesare pentru înțelegerea situațiilor financiare ale perioadei curente Atunci când entitatea modifică prezentarea sau clasificarea elementelor din situațiile sale financiare, entitatea trebuie să reclasifice sumele comparabile, cu excepția cazului în care acest lucru este imposibil de realizat. Atunci când entitatea reclasifică valorile comparabile, va prezenta:

natura reclasificării;

valoarea fiecărui element sau clase de elemente care sunt reclasificate; și

motivul reclasificării.

Potrivit normei IAS 1, în ceea ce privește structura și conținutul bilanțului, acestea trebuie să realizeze distincția dintre elementele curente și cele necurente:

active curente și necurente ;

datorii curente și necurente.

Elementele sunt clasificate ca fiind curente dacă sunt utilizate pe parcursul unui singur proces de exploatare sau dacă se așteaptă să fie realizate în timp de un an de la data bilanțului. Durata unui ciclu de exploatare al unei întreprinderi este prezentată în IAS 1 ca fiind „perioada de timp dintre momentul achiziției materiilor prime utilizate într-un proces de producție și momentul finalizării acestui proces în numerar”.

Active curente si active necurente:

În paragrafele 57 -59 din IAS 1, activele sunt considerate curente dacă:

se asteaptă să fie realizate, sau sunt deținute pentru consum sau vânzare, pe parcursul ciclului de exploatare normal al întreprinderii;

-sunt deținute, în principal, în scopul comercializării sau pe termen scurt și se asteapta a fi realizate în maximum un an de la data închiderii exercițiului;

reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționata.

Celelalte active sunt considerate elemente necurente (imobilizări corporale și necorporale, cât și activele de expoatare și financiare pe termen lung).

În practică, toate stocurile, plățile în avans pentru stocuri și creanțele comerciale sunt, în mod normal, incluse în categoria activelor curente, chiar dacă nu se preconizeaza a fi realizate în termen de 12 luni de la data bilanțului, din moment ce ele vor fi realizate în cadrul ciclului de exploatare. Dacă ciclul de exploatare și perioada estmată a fi realizate depășește 12 luni de la data bilanțului, conform paragrafelor 54 și 56 din IAS 1, valoarea acestora trebuie prezentata separat.

Numerarul sau echivalentele de numerar a căror utilizare nu este restricționată trebuie tratate ca active curente. Numerarul și echivalentele de numerar a căror utilizare este restricționată trebuie tratate ca active imobilizate.

Titlurile negociabile pe piețe sunt active curente, dacă este prevazută realizarea lor în timp de un an după data bilanțului. În caz contrar, ele sunt considerate active necurente.

Datorii curente si datorii necurente:

În paragrafele 60 și 63 din IAS 1, se specifică faptul că o datorie este considerată curentă atunci când:

se așteaptă să fie exigibile în cadrul ciclului de exploatare (care poate fi mai mic sau mai mare de un an);

se așteaptă să fie exigibile în termen de 12 luni de la data bilanțului; este cazul liniilor de credit, dividendelor de plătit, impozitului pe profit sau partea curentă a datoriilor purtătoare de dobândă;

Toate celelalte datorii sunt considerate necurente (pe termen lung).

Datorii necurente sunt și datoriile purtătoare de dobânzi, ce vor fi plătite într-o perioadă mai mică de un an, dacă termenul lor original a fost pentru o perioadă mai lungă de un an și există intenția de a le refinanța sau de a le reprograma pe termen lung, precum și datoriile ce nu țin de ciclul normal de producție al întreprinderii, chiar dacă sunt cu scadență mai mică de un an.

Principiul de bază este că activele curente trebuie evaluate, în mod normal, la minimul dintre cost și valoarea realizabilă netă. Activele imobilizate sunt, în mod normal, înregistrate la cost sau la valoarea reevaluată minus orice amortizare cumulată sau provizioane pentru depreciere. Amortizarea implică extinderea costului capitalului (sau a valorii reevaluate) a unui activ minus valoarea lui reziduală pe durată estimată de viață utilă.

Momentul recunoașterii/ recunoașterea inițială are loc atunci când: este probabil că vor fi generate de sau către întreprindere beneficii economice viitoare asociate activului (sau datoriei); și costul activului (sau datoriei) poate fi evaluat cu o certitudine rezonabilă.

Anumite întreprinderi, cum este cazul băncilor, trebuie să respecte și prevederile

impuse de alte standarde (în cazul băncilor IAS 30 – "Prezentări în situațiile financiare ale băncilor și ale altor instituții financiare") în ceea ce privește prezentarea de elemente suplimentare necesare deoarece IAS-urile au fost redactate luându-se în calcul societățile comerciale și nu au luat în calcul modificările semnificative care apar în cazul întreprinderilor non-profit, a agențiilor guvernamentale și a altor întreprinderi din sectorul public.

Problema intereselor minoritare:

Standardul IAS 1 solicită ca în modelele de bilanț consolidate interesul minoritar să fie prezentat la capitaluri deoarece el nu răspunde definiției de datorii din cadrul conceptual.

Norma IAS 1 nu prescrie ordinea sau formatul în care elementele trebuie să fie prezentate și lasă întreprinderilor posibilitatea de a proceda la alegeri. IAS 1 prescrie, în paragraful 66, minimul de elemente care trebuie să apară în bilanț:

a. imobilizări corporale;

b. active necorporale;

c. active financiare, mai puțin valorile de la punctele (d), (f) și (g);

d. investiții contabilizate utilizându-se metoda punerii în echivalentă/ evidență;

e. stocuri;

f. creanțe comerciale și similare;

g. numerar și echivalente de numerar;

h. datorii comerciale și similare;

i. datorii și active fiscale în conformitate cu IAS 12;

j. provizioane;

k. datorii pe termen lung purtătoare de dobândă;

l. interes minoritar (numai pentru situații financiare ale grupului);

m. capital emis/ subscris și rezerve.

Alte informații ce trebuie prezentate în bilanț sau în note

subclasificări suplimentare adecvate;

sume plătibile de și către întreprinderea mamă, filiale, întreprinderi asociate, părți afiliate;

natura și scopul fiecărei rezerve: acționarii propuși pentru dividende, a căror plată nu a fost încă oficial aprobată, valoarea dividendelor preferențiale cumulative nerecunoscute încă;

subclasificări specifice pentru capitalul social/ fiecare clasă de capital social – o întreprindere trebuie să prezinte în bilanț sau în note, pentru fiecare clasă de capital social: numărul de acțiuni subscrise/ autorizate; numărul de acțiuni emise și vărsate integral și emise dar nevărsate integral; valoarea nominală pe acțiune sau să precizeze faptul că acțiunile nu au valoare nominală; o reconciliere a numărului de acțiuni existente la începutul și la sfârșitul anului; drepturile, preferințele și restricțiile atașate clasei respective inclusiv restricțiile asupra repartizarii dividendelor si rambursarii capitalului; actiunile in intreprindere detinute de intreprinderea insasi sau de filiale sau societati asociate ale intreprinderii; actiunile rezervate pentru emitere în baza contractelor de opțiuni/ opțiunilor de conversie si contractelor de vânzare, inclusiv termenele și sumele.

Raționamentele privind prezentarea separată în bilanț a altor elemente au la bază 3 criterii:

1. natura și lichiditatea activelor precum și pragul lor de semnificație conducând la prezentarea separată a fondului comercial și a activelor provenind din cheltuielile de dezvoltare, a activelor monetare și nemonetare, precum și a activelor curente și a celor imobilizate.

2. funcția activelor în cadrul întreprinderii conducând la prezentarea separată a activelor financiare și de exploatare, a stocurilor, a creanțelor, numerarului și a echivalentelor de numerar.

3. suma, natura și delimitarea în timp a datoriilor conducând la prezentarea separată a datoriilor purtătoare și nepurtătoare de dobândă și a provizioanelor, clasificate în curente și pe termen lung.

Model de bilanț conform IAS 1

Bilanț încheiat la data de 31.Decembrie.N

– mii lei –

CAPITOLUL III: BILANȚUL CONFORM OMFP 3055/2009

Începând cu 01.01.2010, Contabilitatea din România se bazează pe OMFP nr.3055/2009 pentru aprobarea “Reglementîrilor contabile conforme cu directivele europene”care abrogă și înlocuiește OMFP NR.1752/2005, abrogat la 31.12.2009.

Noul ordin implică, pe lângă o foarte bună cunoaștere a reglementărilor contabile și o

serie de măsuri organizatorice necesare adaptării planului de conturi actual, inclusiv eventuale adaptări ale programelor informatice.

Cele mai importante modificări aduse reglementărilor contabile în vigoare sunt:

• Efectuarea lunară a evaluării elementelor în valută, precum și a creanțelor și datoriilor exprimate în lei a cărei decontare se face în funcție de cursul unei valute cu recunoaștere în contabilitate a diferențelor înregistrate.

• Corectarea pe seama rezultatului reportat numai a unor erori semnificative aferente exercițiilor financiare precedente
• Contabilizarea contractelor de leasing financiar, în conditiile în care numai anumite categorii de entități pot avea calitatea de locator.

• Tratamentul contabil aferent reducerilor comerciale acordate, respectiv primite.

• Aplicarea in contabilitate a principiului prevalenței economicului asupra juridicului de către toate categoriile de entități.

Completările cele mai importante în vigoare aduse de OMFP 3055/2009 sunt:

• precizarea utilizatorilor situațiilor financiare anuale care sunt situații financiare cu scop general
• enumerarea caracteristicilor calitative ale situațiilor financiare
• contabilizarea schimbului de active
• menționarea expresă a unor elemente care influențează costul achiziției
• elemente legate de costurile îndatorării
• evaluarea efectuat de încheierea exercițiului financiar
• factorii care indică deprecierea imobilizărilor corporale si necorporale
• contabilizarea distinctă a imobilizărilor corporale și a stocurilor cumpărate pentru care s-au transferat riscurile si beneficiile aferente, dar care sunt in curs de aprovizionare
• recunoașterea primelor reprezentând participarea la profit, acordate potrivit legii beneficiilor sub forma acțiunilor proprii ale entității sau a altor instrumente de capitaluri proprii acordate angajatilor; contribuției unității la schemele de pensii facultative și la primele de asigurare voluntară de sănătate; plăților anticipate în contul impozitului pe profit, determinate potrivit legii
• actualizarea provizioanelor
• aplicarea conceptului financiar de capital, la elaborarea situațiilor financiare
• tratamentul contabil al:bunurilor de natura patrimoniului public, primite in administrare, respectiv cedate
• controlul intern al entității
• întocmirea situației fluxurilor de numerar

Conform OMFP 3055/2009 au fost introduse noi grupe de conturi

1067. Rezerve din diferențe de curs valutar în relație cu investiția netă într-o entitate

străină

108. Interese care nu controlează: 1081. Interese care nu controlează – rezultatul

exercițiului financiar

1082. Interese care nu controlează – alte capitaluri

proprii

475. Subventii pentru investitii: 4752. Împrumuturi nerambursabile cu caracter de

subvenții pentru investiții

4753. Donații pentru investiții

4754. Plusuri de inventar de natura imobilizărilor

4758. Alte sume primite cu caracter de subvenții pentru

investiții

22. Imobilizari corporale in curs de aprovizionare: 223. Instalații tehnice, mijloace de

transport, animale și plantații în

curs de aprovizionare

224. Mobilier, aparatură birotică,

echipamente de protecție a

valorilor umane și materiale și

alte active corporale în curs de

aprovizionare

32. Stocuri in curs de aprovizionare: 321. Materii prime în curs de aprovizionare

322. Materiale consumabile în curs de aprovizionare

323. Materiale de natura obiectelor de inventar în

curs de aprovizionare

326. Animale în curs de aprovizionare

327. Mărfuri în curs de aprovizionare

328. Ambalaje în curs de aprovizionare

609. Reduceri comerciale primite

644. Cheltuieli cu remunerarea în instrumente de capitaluri proprii

6456. Contribuția unității la schemele de pensii facultative

6457. Contribuția unității la primele de asigurare voluntară de sănătate

652. Cheltuieli cu protecția mediului înconjurător

709. Reduceri comerciale acordate

71. Venituri aferente costului productiei in curs de executie : 711. Venituri aferente

costurilor stocurilor de

produse

712. Venituri aferente

costurilor serviciilor în

curs de execuție

806. Certificate de emisii de gaze cu efect de seră

807. Active contingente

808. Datorii contingente

În OMFP 3055/2009 nu este inclusă nici o prevedere referitoare la obiectivul situațiilor financiare însă se prevede un format/o structură standard pentru prezentarea acestora.

Evaluarea elementelor în situațiile financiare: există două baze de evaluare uzuale: costul istoric și valoarea justă. O entitate va evalua activele și datoriile la recunoașterea inițială la costul istoric. Majoritatea activelor nonfinanciare recunoscute inițial la costul istoric sunt evaluate ulterior la alte baze de evaluare. Anumite categorii de instrumente financiare, investiții în întreprinderi asociate și asocieri în participație și activele biologice sunt evaluate la valoarea justă. Toate elementele, cu excepția celor evaluate la valoarea justă prin rezultat, fac obiectul deprecierii.În plus mai sunt menționate și tipurile devaloare de intrare: costul istoric, costul de producție, valoarea stabilită în urma evaluării(pentu bunurile reprezentând aport la capitalul social), valoarea justă (pentru bunurile obținute cu titlu gratuit sau constatate plus la inventariere).

În cazul stocurilor OMFP 3055/2009 permite și utilizarea metodei LIFO (ultimul intrat primul ieșit). De asemenea sunt prezentate 2 tehnici utilizate pentru evaluarea costului stocurilor respectiv metoda costului standard și metoda prețului de vânzare cu amănuntul, metoda celui mai recent preț de achiziție nefiind permisă. Deprecierea acestora se face la valoarea realizabilă netă dacă aceasta este mai mică decât costul.

Costul îndatorării: este permisă capitalizarea acestor costuri pentru activele care necesită o perioadă semnificativă de timp pentru a fi gata pentru utilizarea destinată sau pentru vânzare.

Active biologice și produse agricole: politicile contabile specifice stocurilor sau imobilizărilor corporale sunt utilizate și pentru activele biologice și produse agricole.

Investițiile imobiliare: nu sunt definite politici contabile pentru acestea.Sunt aplicate politici contabile specifice imobilizărilor corporale

Provizioane: suma recunoscută ca provizion este cea mai bună estimare a valorii necesare pentru a deconta obligația la data de raportare. Atunci când efectul valorii – timp a banilor este semnificativ, valoarea unui provizion este valoarea actualizată a cheltuielillor estimate a fi necesare pentru a deconta obligația. O entitate exclude câștigurile rezultate din cedarea preconizată a activelor din evaluarea unui provizion. Dacă se estimează că o parte din cheltuieli sau toate cheltuielile legate de un provizion vor fi rambursate de către o tertă parte, rambursarea trebuie recunoscută numai în momentul în care este sigur că vafi primită. În OMFP 3055/2009 nu există o restricție privind limita maximă pentru valoarea rambursării iar compensarea în bilanț sau contul de profit și pierdere nu este permisă.

În cazul contractelor de leasing OMFP 3055/2009 prevede ca locatarul sa recunoasca activul si datoria la costul de achizitie pentru locator.

Capitalul propriu: instrumentele de capital sunt evaluate la prețul de emisiune și nu există o cerință de actualizare dacă plata este amânată și efectul valorii – timp a banilor este semnificativ. Dacă intrumentele de capitaluri sunt emise înainte ca numerarul sau celelalte resurse să fie furnizate, entitatea trebuie să prezinte valoarea de încasat ca activ (creanță). În cazul împrumuturilor convertibile OMFP nr. 3055/2009 nu prevede cerințe pentru separarea împrumuturilor convertibile. Împrumuturile convertibile sunt recunoscute ca datorii și transferate în capitalurile proprii atunci cand este exercitată opțiunea de conversie.

Venituri : nu este permisă gruparea a două sau mai multe tranzacții similare în vederea aplicării criteriilor de recunoaștere,. Schimbul de bunuri similare sau diferite implică înregistrarea a două tranzacții: scoaterea din bilanț a activului cedat și recunoașterea activului primit în schimb

Model de bilanț conform OMFP 3055/2009:

Bilanț încheiat la data de 31.Decembrie.N

– mii lei –

CAPITOLUL IV : MODELE DE BILANȚ CONFORM ALTOR REFERENTIALE

Modele de bilanț contabil, în Marea Britanie:

În Marea Britanie, un set complet de conturi anuale trebuie să cuprindă, bilanțul (balace sheet), contul de profit și pierdere (profit and loss account) și anexa (notes). Acestea sunt prezentate în „Legea societăților comerciale” și sunt aplicabile societăților pe acțiuni (PLC) și societăților cu răspundere limitată (LTD).

Întreprinderile pot întocmi situații financiare specifice obiectului lor de activitate, optând pentru o informare care să asigure o prezentare utilă, relevantă și fiabilă a situației fianciare si a performanțelor, adică o „imagine fidelă” (true and fair view).

În cadrul Legii Societăților comerciale, sunt prevazute două modele de bilanț contabil:

formatul listă (vertical);

formatul orizontal (cont).

Cele două modele au în comun criteriile de clasificare a elementelor bilanțiere:

criteriul funcțional pentru elementele de activ, fiind grupate în active imobilizate și active circulante și fiind prezentate în ordine inversă a lichidității;

gradul de exigibilitate pentru elementele de pasiv, grupate în ordine inversă: începand de la cele cu termen de rambursare mai mare de un an, spre cele cu scadentă imediată (datoriile curente) și prezentarea acestora la valoarea netă contabilă. Pentru a se afla marimile brute cât și detaliile privind amortizările și provizioanele pentru deprecierea activelor se consultă anexa.

Cel mai folosit model de către britanici este modelul în formă verticală, deoarece acesta oferă informații în plus față de cel orizontal, în sensul că permite calcularea activului / pasivului net contabil.

Modelul vertical de bilanț:

BILANȚ

Încheiat la data de:

Active imobilizate

Active circulante

Datorii cu scadentă sub un an

Activ net contabil (pasiv net curent)

Activ total – Pasiv curent

Datorii cu scadență peste un an

Provizioane pentru riscuri și cheltuieli

Capital și rezerve

Modelul orizontal de bilanț este specific si țărilor din Europa continentala (Franța, Spania,Italia),

BILANȚ

Încheiat la data de:

Activ Pasiv

Active imobilizate Capital și rezerve

Active circulante Provizioane pentru riscuri și cheltuieli

Datorii pe termen lung

Datorii pe termen scurt

Total activ Total pasiv

Modele de bilanț contabil, în Franța:

Majoritatea sistemelor contabile aferente țărilor, precum Franța, Italia, Spania, Belgia, Suedia sunt marcate de o tendință de europenizare, fiind influentate de Directivele Contabile ale Uniunii Europene. Aceste țări sunt influentate si de spațiul în care se află, adică sunt dominate de caracteristicile dreptului scris, bazate pe abordarea de tip patrimonial a bilanțului, pe raportări financiare mai puțin transparente și cu influențe fiscale puternice.

În Franța, primii pași spre o normalizare contabilă mai riguroasă apar începând cu anul 1936. Accentul nu mai este pus pe „latura tehnică”, unde primau aspectele, procedeele de culegere și prelucrare a operațiilor economice, noutatea constând în „definirea unei structuri conceptuale” bazată pe principiile, regulile, natura și conținutul documentelor de sinteză.

În ceea ce privește prezentarea și întocmirea situațiilor financiare, în contabilitatea franceză, informațiile sunt difuzate și prezentate la nivelul conturilor individuale și la cel al conturilor consolidate. Așadar, pentru conturile individuale, se păstreză abordarea patrimonială a bilanțului și implicit „principiul proprietății”, iar pentru conturile consolidate, din motive de uniformizare, se aplică normele internaționale, prin respectarea „principiului priorității realității în fața formei”.

Conform PCG francez (1982), întreprinderile au posibilitatea de a prezenta bilanțul contabil în unul din cele trei sisteme, în funcție de condițiile ce trebuie să le îndeplinească acestea privind cifra de afaceri, totalul activelor și numărul salariaților:

sistemul de bază (B) ce cuprinde dispoziții minimale, aplicabile întreprinderilor mari și mijlocii;

sistemul simplificat (A) pentru întreprinderile mici, pentru care este prea elaborat și prea greoi sistemul de bază;

sistemul dezvoltat (C) care presupune întocmirea unor situații complete pentru a putea realiza studiul asupra gestiunii întreprinderii.

În cadrul conturilor individuale, conform PCG francez, abordarea elementelor de activ bilanțier este una strict patrimonială. De aceea dreptul de proprietate asupra bunurilor este primordial. Nu se înscriu în activ decât elementele care aparțin de drept întreprinderii. De asemenea, elementele nocorporale, cu anumite excepții, reprezintă cheltuieli, deci nu sunt considerate active decât în urma respectării unor condiții severe.

Activele sunt definite ca fiind „orice element patrimonial care are o valoare economică pozitivă pentru unitate”, iar pasivele sunt „orice element care are o valoare economică negativă pentru o entitate”.

Capitalul propriu, ca un element de pasiv, este împărțit în două categorii și anume:

pasivul extern reprezentând datorii din afara întreprinderii (datorii către furnizori, bugetul statului, bancă, diverși creditori care nu aparțin întreprinderii), provizioane pentru riscuri și cheltuieli , conturi de regularizare și diferențe de conversie pasiv);

pasivul intern cuprinde capitalurile proprii și alte fonduri deținute de întreprindere.„În cadrul Consiliului Național al Contabilității, se are în vedere redefinirea conceptului de pasiv și orientarea acestuia spre poziția IASC. În aceste condiții, se propune: excluderea capitalurilor proprii din pasiv, deci adoptarea unei poziții restrictive asupra pasivelor; restricționarea pasivului la obligațiile posibile sau certe fiind delimitate:

datorii;

provizioane pentru riscuri și cheltuieli;

cheltuieli de plătit”.

Se pot remarca o serie de particularități privind modul de prezentare a bilanțului contabil și anume:

Prezentarea bilanțului se poate face în format bilateral (cont) sau în format vertical (listă);

Elementele de activ sunt clasificate potrivit destinației lor, iar elementele de pasiv sunt clasificate după origine;

PCG prevede un model înainte de repartizarea rezultatului, caz în care rezultatul contabil apare în structura capitalurilor proprii și un model după repartizarea rezultatului, model în care rezultatul nu mai apare ca element de capital propriu, deoarece acesta este repartizat la rezerve, la dividende etc. (în cazul unui rezultat pozitiv) sau este transferat la rezultatul reportat (dacă este pierdere);

altă particularitate ar fi renunțarea la criteriile de clasificare de tip lichiditate / exigibilitate. Activele și pasivele sunt înregistrate în bilanț în funcție de durata lor (mai mare sau mai mică de un an). Totuși se cer detalieri în subsolul bilanțului cu privire la valoarea imobilizărilor financiare pentru o durată mai mică de un an, valoarea creanțelor și a cheltuielilor în avans pentru o durată mai mare de un an, exigibilitatea datoriilor mai mari sau mai mici de un an;

Se înregistrează distinct, pe coloane, mărimile brute, amortizările și provizioanele, precum și mărimile nete (rezultate din diferența celor două rubrici anterioare) a elementelor bilanțiere;

Există două rubrici d de creanțe privind acționarii: una denumită „Capital subscris neapelat” fiind prima rubrică în activul bilanțier și rubrica „Capital subscris apelat – nevărsat”, în activul circulant;

Contul „Cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciții” este înscris în activ ca fiind un cont de regularizare și include: cheltuieli amânate, cheltuieli de achiziție a imobilizărilor, cheltuieli privind emisiunea de împrumuturi obligatare, cheltuieli de eșalonat..

Modelul de bilanț prezentat de către întreprinderile care aplică sistemul simplificat înainte de repartizarea rezultatului este:

BILANȚ

Încheiat la data de:

Modele de bilanț contabil, în Olanda:

Spre deosebire de celelalte țări europene, sistemele contabile ale Oladei, Marii Britanii, se detașează de influențele franceze. Așadar, contabilitatea olandeză, este una de tip liberal, însă se observă totuși o monitorzare din partea statului, bazată pe o politică socială, și totusi nu pe una fiscală, precum a țărilor vecine.

În Olanda, se remarcă prezența opțiunilor în materie de contabilitate și o lejeritate în alegerea politicilor, metodelor, practicilor și a tehnicilor de estimare pentru rezolvarea unei probleme. Bilanțul contabil este întocmit în scopul unei bune (utile) informări, în vederea luării deciziilor. Astfel, o informare de calitate superioară, determină o imagine fidelă a poziției financiare. Conceptul de „imagine fidelă” (true and fair view) este preluat din contabilitatea internațională. Societățile care dețin filiale trebuie să întocmească și să publice conturi consolidate.

În sistemul contabil olandez, opțiunile contabile apar atât la nivelul conturilor individuale cât și la nivelul conturilor consolidate, iar conturile individuale ale filialelor nu sunt publicate și auditate. Ca în toate contabilitățile anglo-saxone, se merge pe principiul prevalenței economicului asupra juridicului, în sensul că, „pentru ca informația să reprezinte fidel tranzacțiile sau alte evenimente, este necesar ca acestea să fie contabilizate și prezentate în acord cu substanța și realitatea lor economică, și nu numai conform formei lor juridice”.

Se observă faptul că, în cadrul raportarilor financiare se păstrează denumirea de „conturi anuale” – specifică Directivei a IV-a Europene – și nu de „situatii financiare” conform unei abordări internaționale.

Documentele de sinteză sunt întocmite în mod diferențiat, pe categorii de societăți: mari, mijlocii și mici. Iar ca o particularitate a sistemului contabil olandez, conturile anuale simplificate sunt mai sărace în conținut decât cele franceze.

Referitor la conținutul bilanțului, contabilitatea olandeză preia din cadrul sistemului anglo-saxon libertatea de prezentare, prin inexistența unui model obligatoriu, decât în cazul SA și SRL, iar structurarea și ordonarea elementelor sunt tradițonale, specifice modelului francez.

Liberalismul olandez se resimte pe linia situațiilor financiare, în sensul că întreprinderile au posibilitatea de a întocmi situații financiare specifice obiectului lor de activitate, optând pentru o prezentare care să asigure o imagine utilă, relevantă și fiabilă a situației fianciare și a performanțelor.

Există două modele de bilanț: unul în format listă sau vertical și unul în format cont sau bilateral. Modelul cel mai utilizat de bilanț este cel în formă bilaterală.

Criteriile de clasificare ale elementelor bilanțiere în acest format sunt:

criteriul funcțional pentru cele de activ, fiind grupate în active imobilizate și active circulante și sunt prezentate în ordine inversă a lichidității;

gradul de exigibilitate pentru elementele de pasiv, grupate în ordine inversă: începând de la cele cu termen de rambursare mai mare de un an, spre cele cu scadență imediată (datoriile curente).

Elementele cuprinse în bilanț sunt prezentate în valori nete, iar informațiile referitoare la amortizarea activelor și la valorile lor brute sunt furnizate de anexă. Acest model de bilanț se regăsește în reglementările britanice.

Evaluarea activelor : imobilizările – pe baza costului de inlocuire sau a costului curent. Diferența dintre această bază și costul istoric este trecută la rezerve. Amortizările sunt calculate pe baza duratei de viață a bunului și nu au incidență asupra rezultatului fiscal. Stocurile sunt evaluate pe baza metodelor LIFO, FIFO sau CMP.

Activele finanțate printr-un contract de leasing financiar sunt imobilizate.

BILANȚ

Încheiat la data de:

Activ Pasiv

Active imobilizate Capital și rezerve

Active circulante Provizioane pentru riscuri și cheltuieli

Datorii pe termen lung

Datorii pe termen scurt

Total activ Total pasiv

CAPITOLUL V : InfluenȚa politicilor contabile asupra poziȚiei financiare Și a performanȚelor Întreprinderii

Conform acceptiunii internationale politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convențiile, regulile și practicile specifice adoptate de o entitate la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare.

Politicile contabile sunt puse în practică într-un cadru marcat de numeroase surse de drept contabil dar și de reguli fiscale.Opțiunile contabile relative la întocmirea și publicarea situațiilor financiare rezultă din puterea discretioanară a managerilor. Astfel trebuie să se evidențieze alegerea între mai multe metode admise de reglementare (de exemplu determinarea planului de amortizare pentru deprecierea imobilizărilor corporale), utilizarea excepțiilor reglementare prevăzute cum ar fi capitalizarea cheltuielilor de cercetare și dezvoltare și absența regulilor proprii furnizării unei imagini fidele.

Politicile contabile diferă de la un referențial la altul de exemplu :

În cazul stocurilor o prima diferență se observă la formulele utilizate petru determinarea costului.Astfel, conform IAS utilizarea metodei LIFO (ultimul intrat, primul ieșit) nu este permisă în timp ce această metodă se folosește și este permisă încă în reglementările naționale. O altă diferență ar fi faptul că IAS nu face distincție între diferitele tipuri de reduceri de preț, toate diminuând costul de achiziție. Tratamentul contabil al reducerilor de preț prevăzut de Ordinul 3055/2009 este diferit în funcție de natura acestora (comerciale, financiare) și în funcție de înscrierea lor în factura inițială sau într-o factură ulterioară. Reducerile financiare nu sunt deduse din costul de achiziție, ci sunt recunoscute ca venituri financiare (767 „Venituri din sconturi primite”). Reducerile comerciale primite în facturi ulterioare ajustează cheltuielile din exploatare (prin utilizarea contului de ajustare – 609 „Reduceri comerciale primite”).

În ceea ce priveste cheltuielile de constituire conform OMFP sunt acele cheltuieli ocazionate de înființarea sau dezvoltarea unei entități. O entitate poate include cheltuielile de constituire la "active", caz în care poate imobiliza cheltuielile de constituire. În această situație, cheltuielile de constituire trebuie amortizate în cadrul unei perioade de maximum cinci ani.În situația în care cheltuielile de constituire nu au fost integral amortizate, nu se face nicio distribuire din profituri, cu excepția cazului în care suma rezervelor disponibile pentru distribuire și a profitului reportat este cel puțin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate.Conform IAS 38 cheltuielile de constituire nu se capitalizează fiind recunoscute în contul de profit și pierdere

În OMFP nr. 3055/2009 nu sunt definite politici contabile pentru activitățile întrerupte în timp ce referențialul inernațional prevede că activele imobilizate deținute pentru vânzare și activități întrerupte, reprezintă un segment major de activitate distinct sau o zonă geografică de operațiuni, care fie a fost cedată, fie afost clasificată drept deținută în vederea vânzării.

Pentru contractele de leasing IAS precizează ca la începutul contractului valoarea totală a ratelor de leasing mai puțin cheltuielile accesorii să fie mai mare sau egală cu costul de achiziție al bunului pentru locatar; activele și datoriile sunt recunoscute la valorea justă sau la valoarea actualizată a plăților minime de leasing, dacă aceasta este mai scăzută. În schimb OMFP 3055/2009 prevede ca locatarul să recunoască activul și datoria la costul de achiziție pentru locator.Pentru leasingul terenurilor și clădirilor IFRS prevede ca terenurile și clădirile să fie recunoscute separat, exceptând cazul în care suma care ar fi recunoscută inițial pentru componența terenului este lipsită de importantă, în acest caz ele vor fi tratate ca o singură unitate.În OMFP 3055/2009 termenul de leasing al terenurilor nu este întâlnit( doar cel al clădirilor).

Aplicarea politicilor contabile se reflectă în poziția și performanța financiară a unei companii.

Există numeroare cazuri în care se manifestă o flexibilitate ce vizează aplicarea unuia sau altui tratament contabil, a cărui influență asupra situațiilor financiare variază în funcție de circumstanțe. Printre acestea se numara politicile contabile privind evaluarea activelor (la cost sau la valoarea reevaluată), politicile referitoare la tratamentul cheltuielilor cu dobânzile, politicile privind subvențiile pentru investiții, cheltuielile de dezvoltare, evaluarea stocurilor la ieșire.

Influențele celor mai utilizate tratamente contabile asupra poziției și performanței financiare ale companiei și, deci asupra indicatorilor economico-financiari ai companiei sunt prezentate în tabelele urmatoare:

* numai în anii următori anului efectuării reevaluării

** influența asupra performanței financiare este aceeași comparativ cu recunoașterea

subvenției prin diminuarea valorii activului.

Reevaluarea activelor presupune recunoașterea activelor la valoarea justă și înregistrarea

diferenței din reevaluare în cadrul capitalurilor proprii. Prin aceasta, sunt afectate elementele

bilanțiere (total active și total capitaluri proprii) cu influență majoră în deciziile luate de utilizatorii situațiilor financiare.

Capitalizarea cheltuielilor cu dobânda constă în recunoașterea acestora în costul de achiziție sau de producție a activului. Astfel, crește valoarea activelor și rezultatul prezentat este mai mare decât în cazul înscrierii cheltuielilor cu dobânda în contul de profit și pierdere. Pentru capitalizarea cheltuielilor cu dobânda trebuie respectate anumite criterii de recunoaștere. Capitalizarea acestor cheltuieli îmbunătățește nivelul gradului de acoperire a cheltuielilor cu dobânzile din profit,indicator care face parte din fișa de apreciere a activității companiilor care sunt analizate în vederea finanțării pe termen mediu sau lung.

Tratamentul contabil al subvențiilor pentru investiții primite de companie presupune:

recunoașterea acestora ca venit amânat, urmând a fi reluate la venituri curente (amortizarea subvenției) în fiecare an de utilizare a activului respectiv, fiind afectate elemente precum activele,veniturile în avans, veniturile curente; sau

recunoașterea acestora prin diminuarea valorii contabile a activului, caz în care este afectată valoarea activelor, rezultatul fiind același.

Dintre cele două tratamente contabile privind recunoașterea subvențiilor pentru investiții, cel care presupune diminuarea valorii activului oferă o imagine mult mai favorabilă a companiei.

Capitalizarea acelor cheltuieli de dezvoltare care îndeplinesc criteriile de recunoaștere ca

active, va avea ca și consecință creșterea valorii totale a activelor, fără a diminua rezultatul.

Indiferent de varianta reținută, capitalizare sau înscriere în contul de profit și pierdere a acestor

cheltuieli, rezultatul fiecărui exercițiu diferă semnificativ de la un tratament la altul, deși rezultatul cumulat pe cei cinci ani (durata utilă de viață) este același.

Metodele de evaluare a stocurilor au o influență semnificativă atât asupra bilanțului contabil unde este prezentată valoarea stocului final și rezultatul exercițiului, cât și asupra contului de profit și pierdere care oferă informații despre valoarea cheltuielilor cu stocurile consumate sau vândute.

Impactul tratamentelor contabile analizate este mult mai vizibil în primul an, urmând sau nu o traiectorie descrescătoare în anii următori.

În cazul reevaluării activelor, în primul an se obține o valoare semnificativ îmbunătățită a

indicatorilor economico-financiari. În anii următori însă, acea creștere de valoare recunoscută în

bilanț, se va regăsi sub forma cheltuielilor cu amortizarea, proporțional cu numărul de ani rămași

din durata utilă de viață a activului respectiv, astfel încât întreaga creștere va fi transferată în contul de profit și pierdere ca o cheltuială. Și totuși, după terminarea duratei de viață utilă a activului, în structura capitalurilor proprii se regăsește în continuare creșterea de valoare a activului, ceea ce ne face să afirmăm că un astfel de tratament contabil oferă o imagine favorabilă permanentă.

În ceea ce privește capitalizarea cheltuielilor (cheltuieli cu dobânda sau cheltuieli de dezvoltare), în anii următori, valoarea cheltuielilor capitalizate va conduce la mărirea cheltuielilor cu amortizarea acelui activ, la sfârșitul duratei de viață utilă a activului, influența asupra bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere fiind nulă.

Indiferent dacă subvenția este recunoscută la venituri în avans sau diminuează valoarea contabilă a activului, influența asupra rezultatului este aceeași. Și în acest caz, la sfârșitul duratei de viață utilă a activului, influența asupra bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere este nulă.

Dacă în situațiile de capitalizare a cheltuielilor și de recunoaștere a subvenției, se obține o

imagine favorabilă temporară până la sfârșitul duratei de viață utilă a activului, în cazul reevaluării activelor este imaginea obținută este una permanentă (dacă nu au loc modificări semnificative în valoarea de piață a activului).

Invariabil, anumite tratamente contabile oferă o imagine mult mai favorabilă a companiei decât altele.

Având în vedere influența acestor tratamente contabile asupra poziției și performanței financiare, compania trebuie să utilizeze flexibilitatea permisă pentru a obține o imagine fidelă a

activității desfășurate și nu trebuie să urmărescă selectarea politicilor care conduc la imaginea cea mai favorabilă.

În selectarea tratamentelor contabile, companiile nu trebuie să ia în considerare

strategia și obiectivele de finanțare pe termen scurt sau lung (obținerea unui credit bancar,

emisiunea unui împrumut obligatar), ci să reflecte cât mai fidel imaginea companiei.

Procedând în această manieră, interpretarea situațiilor financiare și modul de determinare a indicatorilor economico-financiari nu vor fi regândite. O valoare mai mare a gradului de acoperire a dobânzilor din profit, în cazul capitalizării acestora, nu trebuie pusă sub semnul îndoielii atâta vreme cât au fost îndeplinite toate criteriile de recunoaștere a acestor cheltuieli în costul activului și deci, ele vor genera beneficii economice viitoare pentru companie. De asemenea, în cazul reevaluărilor, un nivel mai mic al gradului de îndatorare va reflecta situația economică și financiară reală a companiei, deoarece reevaluările au o bază reală, valoarea reevaluată fiind valoarea justă de pe piață, adică suma la care poate fi tranzacționat un activ sau decontată o datorie, de bunăvoie, între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat în mod obiectiv.

Odată stabilită configurația politicii contabile ,modificarea acesteia este permisă doar dacă unele din criteriile sale de fundamentare sunt modificate de lege sau au ca rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile persoanei juridice.

Schimbarea politicilor contabile se poate face :

Retrospectiv deci și asupra evenimentelor anterioare, pentru bunurile existente și în derulare

Prospectiv numai pentru viitor

Este foarte importantă menționarea în note a oricăror modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei și tendința reală ale rezultatelor activității

CAPITOLUL VI: STUDIU DE CAZ. Politici contabile legate de Întocmirea Și prezentarea bilanȚului În OMFP 3055 Și IAS/IFRS

Prezentarea societății:

S.C. ROMAERO S.A. este cea mai reprezentativă societate din industria de construcții aerospațiale române, funcționănd în subordinea Ministerului Economiei și Comerțului – acționar majoritar – fiind integrată în cadrul Direcției Generală Industria de Apărare.

Denumirea: SOCIETATEA COMERCIALA R O M A E R O S.A.

Forma juridică: Societate pe Acțiuni (S.A.)

Sediul:

Localitatea: BUCURESTI

Bulevardul FICUSULUI Nr. 44, Sector 1 Cod Postal 013975

Tel. +4021.599.41.04; +4021.599.43.25, Fax: +4021.599.41.05;

E-mail: [anonimizat]

Web: www.romaero.ro

Societatea nu deține filiale sau sucursale.

Societatea este poziționată în zona de nord a orașului, în apropierea Aeroportului Internațional Aurel Vlaicu , cu acces direct la pistă și la drumul național DN 1 București – Ploiești, la 2 km nord față de Gara București – Băneasa, la 8 km față de Aeroportul Internațional Henri Coanda .

Capitalul social:

Înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului 18.500 mii lei.

Structura acționariatului:

Ministerul Economiei și Comerțului:………………………. 72,900%;

Societatea de Investiții Financiare Muntenia ………….. 25,851%;

Alți acționari (persoane fizice și juridice) …………………. 1,249%.

Domeniul de activitate

Societatea S.C. ROMAERO S.A. funcționează și este recunoscută intern și internațional ca o societate integrată, atestatî în fabricație aerostructuri (piese primare, subansamble minore și majore) și intreținere și reparații aeronave de transport civile și militare.

Gama produselor și serviciilor oferite de S.C. ROMAERO S.A. cuprinde următoarele categorii de lucrări :

Proiectare tehnologică și fabricație aerostructuri;

Proiectare și fabricație SDVG-uri;

Întreținere și reparații avioane.

Numărul de salariați

La data de 31.12.2009 societatea înregistrează 1200 salariați.

Societatea dispune de salariați înalt calificați, cu multă experiență, care cunosc cel puțin o limbă străină, utilizează sistemele moderne informatice și au trecut cel puțin o dată pe an printr-o formă de pregătire și perfecționare profesională, atât în țară cât si în strainătate.

Scurt istoric

Societatea evoluează în industria de aviație de mai bine de 85 de ani, fabricația completă a avioanelor BAC 1-11 și Islander constituind puncte de referință pentru dezvoltarea ulterioară a companiei.

Din 1920 și până în prezent, ROMAERO a avut un rol cheie în dezvoltarea industriei românești de aviație. Contribuția sa, alături de celalalte unități industriale specializate din România în domeniul proiectării, construcției și reparației avioanelor civile și militare, la satisfacerea cerințelor între primul și al doilea război mondial nu a rămas neobservată.

Pe parcursul anilor, activitățile se regrupează și fuzionează, societatea funcționând sub denumiri și subordonări diferite. Principalele etape au fost:

– În anul 1927 : Atelier de Reparații Material Aeronautic

– În anul 1959 se schimbă denumirea în: Întreprinderea de Construcții și Reparații Material Aeronautic (I.C.R.M.A.).

– În anul 1964 se schimbă denumirea în: Întreprinderea de Reparații Material Aeronautic (I.R.M.A.)

– În anul 1968 se asamblează primul avion BN2, până în prezent executându-se peste 550 de aparate;

– În anul 1978 se înființează Centrul Național al Industriei Aeronautice Române în subordinea căruia se înființează Întreprinderea de Avioane București (I.Av.B.), fosta I.R.M.A.

După al doilea război mondial, în anii ’50 și ’60, ROMAERO și-a câștigat reputația de centru de întreținere și reparații specializat în avioanele ex-sovietice aparținând companiei TAROM, M.Ap.N. și altor organizații românești, tip: Lisunov Li-2, Ilyushin Il-14, Il-18, Antonov AN-2, AN-24, incluzând într-un stadiu ulterior modelele AN-26 și AN-30. În paralel, ROMAERO a fabricat avioanele multifuncționale IAR de concepție românească, modelele IAR-818, 821 și 822.

Următorul pas a fost implementarea tehnologiei vestice la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70. Contractul stabilit în 1968 între ROMAERO și compania Britten Norman din Marea Britanie, a permis fabricația integrală în ROMAERO a peste 500 avioane Islander.

În plus față de statutul de subcontractor exclusiv al avionului Islander, ROMAERO a fost de asemenea fabricant sub licență al avionului BAC 1-11, ca urmare a contractului de licență încheiat în 1979 între British Aerospace și ROMAERO. Aceasta a necesitat o investiție uriașă în know-how, dispozitive, echipamente, aprobări pentru procesele de producție și implementarea unui sistem de asigurare a calității foarte riguros.

La începutul anilor ‘90 mediul economic și social diferit a necesitat o nouă strategie și orientare la nivelul producției, compania angajându-se într-un proces de restructurare major. De atunci și până în prezent ROMAERO s-a implicat pe deplin în fabricația de piese primare și componente/aerostructuri pentru diferite programe vest-europene și americane, furnizând totodată servicii de întreținere și reparații avioane a mai multor operatori de zbor.

Politici contabile aplicate bilanȚului conform OMFP 3055/2009

Moneda de prezentare a situațiilor financiare:

Contabilitatea se ține in limba romană și in moneda națională. Elementele incluse in aceste situații financiare sunt prezentate in lei romanești.

Imobilizări necorporale:

Întreprinderea detine licente soft pentru calculator, brevete, concesiuni ș.a. amortizabile conform legii.

Cheltuielile care permit imobilizărilor necorporale să genereze beneficii economice viitoare peste performanța prevăzută inițial sunt adăugate la costul original al acestora. Aceste cheltuieli sunt capitalizate ca imobilizări necorporale dacă nu sunt parte integrantă a imobilizărilor corporale.

Imobilizări corporale:

Cost: imobilizările corporale sunt evaluate inițial la cost de achiziție.

Întreținerea și reparațiile imobilizărilor corporale se trec pe cheltuieli atunci cand apar, iar imbunătățirile semnificative aduse imobilizărilor corporale, care cresc valoarea sau durata de viață a acestora, sau care măresc semnificativ capacitatea de generare a unor beneficii economice de către acestea, sunt capitalizate.

Activele imobilizate de natura obiectelor de inventar, inclusiv uneltele, sunt trecute pe cheltuieli in momentul achiziționării și nu sunt incluse in valoarea contabilă a imobilizărilor corporale.

Amortizare: aceasta se calculează la valoarea costului de achiziție sau reevaluată, folosindu-se metoda liniară de-a lungul duratei utile de viață estimată a activelor, după cum urmează:

Activ Ani

Construcții 25 – 60

Instalații tehnice și mașini 3 – 18

Alte instalații, utilaje și mobilier 5 – 18

Terenurile nu se amortizează.

Vânzarea/casarea imobilizărilor corporale: imobilizările corporale care sunt casate sau vandute sunt eliminate din bilanț impreună cu amortizarea cumulată corespunzătoare. Orice profit sau pierdere rezultat(ă) dintr-o asemenea operațiune este inclus(ă) in contul de profit și pierdere curent.

Deprecierea activelor:imobilizările corporale și alte active pe termen lung sunt revizuite pentru identificarea pierderilor din depreciere ori de cate ori evenimente sau schimbări in circumstanțe indică faptul că valoarea contabilă nu mai poate fi recuperată. Pierderea din depreciere este reprezentată de diferența dintre valoarea contabilă și valoarea de inventar.

Reparații și modernizări: costurile cu întreținerea și reparațiile mijloacelor fixe sunt înregistrate în rezultatul exercițiului. Modernizările care cresc valoarea semnificativ, funcționalitatea și durata de viață utilă a activelor sunt capitalizate deoarece măresc capacitatea lor de a genera profit în viitor.

Recunoașterea la data bilanțului: ulterior, la recunoașterea în situațiile financiare, imobilizările corporale sunt înregistrate la valoarea justă, conform OMFP 3055/2009.

Valoare justă reprezintă suma pentru care activul ar putea fi schimbat de bunăvoie între părți aflate în cunoștință de cauza în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv.

Imobilizări financiare

Imobilizările financiare cuprind imrpumuturi acordate altor entități din grup, alte împrumuturi și garanții acordate terților.

La recunoașterea inițială imobilizările financiare sunt înregistrate la valoarea prevăzută în contract.

În bilanț acestea se recunosc la valoarea de intrare mai puțin eventualele ajustări de depreciere.

Stocuri

La recunoașterea inițială stocurile sunt înregistrate la costul de achiziție. În situațiile financiare, stocurile sunt înregistrate la cea mai mică valoare dintre cost și valoarea realizabilă netă, diferența dintre valoarea realizabilă netă și valorile contabile fiind reprezentată de ajustările pentru deprecierea stocurilor.

Materiile prime și materialele, sunt evaluate la cost de achiziție care cuprinde prețul de facturare la care se adaugă toate cheltuielile ocazionate de aprovizionare (ambalaj, transport, taxe vamale etc.). La descărcarea din gestiune se utilizează metoda FIFO (primul intrat primul ieșit).

Mărfurile, reprezentate în special de stocul de marfă, sunt înregistrate la preț de vânzare

cu amănuntul, corectat cu valoarea adaosului comercial și a TVA-ului neexigibil.

Stocurile reprezentând lucrări în curs de execuție și producția finită sunt înregistrate la nivelul costului necesar producerii/realizării acestora. Costul lucrărilor sau producției realizate cuprinde materiile prime și meterialele, manoperă directă și indirectă de producție, precum și regiile corepsunzatoare (mai puțin cheltuielile generale de administrare și cheltuielile de desfacere).

Creanțe comerciale

Creanțele comerciale sunt înregistrate la valoarea facturată mai puțin eventualele ajustări pentru deprecierea acestor creanțe. Ajustările pentru deprecierea creanțelor comerciale se înregistrează în cazul în care există evidente obiective asupra faptului că Societatea nu va fi în măsură să colecteze toate sumele la termenele convenite inițial cu partenerii contractuali.

Contabilitatea contractelor de leasing în care Societatea este locatar

Contractele de leasing pentru imobilizările corporale în care societatea își asumă toate riscurile și beneficiile aferente proprietății sunt clasificate ca și contracte de leasing financiar.

Sumele datorate sunt incluse în datoriile pe termen scurt sau lung. Dobânda se înregistrează pe cheltuielile financiare pe măsura facturilor înregistrate. Activele deținute în cadrul contractelor de leasing financiar sunt capitalizate și amortizate pe durata lor de viață utilă.

Datorii comerciale

Datoriile comerciale sunt înregistrate la valoarea sumelor care urmează a fi plătite pentru bunurile sau serviciile primite.

Provizioane

Provizioanele sunt recunoscute în momentul în care Societatea are o obligație legală sau implicită generată de un eveniment anterior, când pentru decontarea obligației este probabil să fie necesară o ieșire de resurse și când poate fi făcută o estimare credibilă în ceea ce privește valoarea obligației.

Indicatori calculaȚi pe baza bilanȚului OMFP 3055/2009

Rentabilitatea financiară = Profit / Capital propriu = 0.0097%

Solvabilitate = capitaluri proprii / total active = 88,85%

Grad de îndatorare = Total datorii/ capitaluri proprii = 9.86%

Active circulante nete – datorii curente nete = 107356886

Total active – Datorii curente = 1019849458

Se poate observa că valoarea activului finanțat exclusiv pe baza resurselor pe termen lung este de 1019849458 lei și că firma prezintă stabilitate financiară pe termen scurt societatea având capacitatea să își achite datoriile pe termen scurt prin intermediul activelor circulante .

firma își finanțează activele prin fondurile proprii în proporție de 88,85% .

Cu toate că acest indicator are o valoare atât de ridicată nu există o legătură directă între valoarea indicatorului și eficiența firmei; de multe ori o firmă se poate dezvolta mult mai bine utilizând și fonduri împrumutate, nu numai capitalurile proprii.

Analizând gradul de îndatorare se poate observa că firma își finanțează activele prin fonduri împrumutate în proporție de numai 9.86 %.

Retratări necesare pentru IAS

Retratarea imobilizărilor necorporale : brevetele, mărcile înregistrate și activele similare sunt retratate prin aplicarea unui indice general al prețurilor de la data achiziției până la data bilanțului.

Presupunem ca data achizitiei a fost 1 ianuarie 2009.Factorul de corectare = 1.131

176 964 * 1.131 = 200146 lei

Retratarea imobilizărilor corporale : acestea sunt prezentate în bilanț la valoarea justă, din acest motiv nu e necesară nici o retratare.

Retratarea imobilizărilor financiare : deoarece valoarea acestora e stabilită prin contract acestea prezintă deja o valoare actualizată la data prezentării în bilanț.

Retratarea stocurilor : – stocurile de materii prime ,materiale consumabile și mărfuri sunt retratate prin aplicarea unui indice general al prețurilor de la data achiziției până la data bilanțului.

– stocurile de produse în curs de execuție și de produse finite sunt retratate de la data angajării costurilor de cumpărare

Presupunem că materiile prime si materialele consumabile au fost achiziționate pe 1 iulie 2010. Factorul de corectare = 1.05

8743519 * 1.05 =9180695 lei

Data de achiziție a mărfurilor este 1 iunie 2010. Factorul de actualizare = 1.052

4323778*1.052 = 4548614 lei

Producția în curs:

lei

Valoarea producției în curs retratată : 69454193 lei

Produse finite

Valoarea retratată a produselor finite este de 17788781 lei

Retratarea creanțelor : acestea sunt considerate elemente monetare și nu se retratează .

Retratarea disponibilului: acesta este de asemenea un element monetar și prin urmare nu se retratează

Retratarea cheltuielilor în avans: acestea sunt elemente monetare care nu necesită retratare.

Retratarea datoriilor: datoriile sunt considerate elemente monetare și nu se retratează.

Retratarea provizioanelor se face prin aplicarea unui indice general al prețurilor de la data recunoașterii până la data bilanțului. Presupunem că provizionul a fost recunoscut pe data de 15 octombrie 2010. Factorul de actualizare = 1.0055*1.0052* = 1.013

394122 * 1.013 = 399246 lei

Retratarea capitalului social : se face prin aplicarea unui indice general al prețurilor de la data aportului până la data bilanțului

Presupunem că data aportului a fost 1 ianuarie 2009.Factorul de corectare = 1.131

15615373 *1.131 =17660987 lei

Retratarea rezervelor: se face prin aplicarea unui indice general al prețurilor de la data înregistrării până la data bilanțului. Data înregistrării este 1 ianuarie 2009.Factorul de corectie = 1.13

896162855 * 1.131= 1013560189 lei

Retratarea rezultatului exercițiului : se face prin aplicarea unui indice general al prețurilor de la data înregistrării până la data bilanțului

88720*1.0053 =88190 lei

Eliminarea surplusului din reevaluare și a amortizării suplimentare generată de reevaluare: în urma eliminării acestora valoarea imobilizărilor corporale a devenit 859244074 lei

Odată cu trecerea de la bilanțul conform referențialului național la cel conform IAS/IFRS se schimbă și formatul bilanțului.Activele și datoriile vor trebui clasificate în curente și necurente iar subvențiile vor fi trecute la datorii pe termen lung iar avansurile încasate în contul comenzilor la alte datorii pe termen scurt.

Politici utilizate conform IAS 1

Imobilizări necorporale și imobilizări corporale:

Imobilizările necorporale achiziționate de societate sunt evaluate la cost minus amortizarea acumulată și pierderea din depreciere acumulată.Valoarea acestora in prezent este de 176964 lei.

Imobilizările corporale sunt recunoscute la costul de achiziție sau de construcție și sunt prezentate net de amortizarea acumulată și pierderea din depreciere acumulată.

Costul imobilizărilor corporale cumpărate este reprezentat de valoarea contraprestațiilor efectuate pentru achiziționarea activelor respective, precum și de valoarea altor costuri direct atribuibile aducerii activelor la locația și condiția necesare pentru ca acestea să poată opera în modul dorit de conducere. Costul activelor construite în regie proprie include costurile salariale, materiale, costuri indirecte de producție și alte costuri direct atribuibile aducerii activelor la locația și condiția curente.

Amortizarea este calculată folosind metoda de amortizare liniară, exceptând activele productive, care se amortizează utilizând metoda unităților de producție.

În conformitate cu IAS 36, atât imobilizările necorporale, cât și imobilizările corporale au fost investigate pentru a identifica dacă prezintă indicii de depreciere la data bilanțului. Pentru imobilizările necorporale cu durată de viață utilă nedeterminată, testul de depreciere s-a realizat anual, chiar dacă nu exista nici un indiciu de depreciere. Dacă valoarea contabilă netă a unui activ este mai mare decât valoarea lui recuperabilă, o pierdere din depreciere este recunoscută pentru a reduce valoarea netă contabilă a activului respectiv la nivelul valorii recuperabile. Dacă motivele recunoașterii pierderii din depreciere dispar în perioadele ulterioare, valoarea

contabilă netă a activului este majorată până la nivelul valorii contabile nete, care ar fi fost determinată dacă nici o pierdere din depreciere nu ar fi fost recunoscută. Diferența este prezentată drept alte venituri din exploatare.

Leasing

Imobilizările corporale includ și activele deținute în baza unui contract de leasing financiar in valoare de 47702 lei. Întrucât societatea beneficiază de avantajele asociate dreptului de proprietate, activele au fost capitalizate la valoarea cea mai mică dintre valoarea actualizată a plăților minime de leasing și valoarea lor justă, iar ulterior amortizate pe durata de viață utilă. Concomitent a fost recunoscuta o datorie echivalentă cu suma capitalizată, iar plățile viitoare de leasing sunt împărțite în cheltuieli de finanțare a leasingului și principal (reducerea datoriei neachitate).

Toate contractele de leasing care nu sunt clasificate drept leasing financiar sunt tratate drept leasing operațional, iar plățile aferente sunt incluse în cheltuielile perioadei.

Active financiare

Împrumuturile purtătoare de dobânzi sunt prezentate la valoarea nominală respectiv 619019 lei

Dobânzi aferente împrumuturilor

Dobânzile aferente împrumuturilor care sunt direct atribuibile achiziției, construcției sau producției unui activ cu ciclu lung de producție se capitalizează până în momentul în care activul este pregătit în vederea utilizării prestabilite sau vânzării. Toate celelalte costuri aferente împrumuturilor sunt recunoscute drept cheltuieli în contul de profit și pierdere al perioadei în care apar.

Subvenții guvernamentale

Subventiile in suma de 24862829 lei au fost recunoscute în conformitate cu IAS 20 (există suficientă siguranță că toate condițiile atașate acordării lor vor fi îndeplinite și că subvențiile vor fi primite. Subvențiile care îndeplinesc aceste criterii sunt prezentate drept alte datorii

Stocuri

Stocurile in valoare de 98631635 lei sunt prezentate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă. Valoarea realizabilă netă este estimată pe baza prețului de vânzare aferent activității normale, mai puțin costurile estimate pentru finalizare și vânzare. Pentru stocurile deteriorate sau cu mișcare lentă se constituie provizioane pe baza estimărilor managementului.

Creanțe și alte active similare

Cu excepția instrumentelor financiare derivate, care sunt recunoscute la valoarea justă, și a elementelor exprimate într-o monedă străină, care sunt translatate la cursul de închidere, creanțele și alte active similare sunt prezentate la cost amortizat. Această valoare poate fi considerată drept o estimare rezonabilă a valorii juste, având în vedere că în majoritatea cazurilor scadența este mai mică de un an. Creanțele pe termen lung sunt actualizate utilizând metoda dobânzii efective. Valoarea creantelor in prezent este de 21909939 lei.

Provizioane

Provizioanele se constituie pentru obligațiile curente față de terți atunci când este probabil ca obligațiile respective să fie onorate, iar suma necesară pentru stingerea obligațiilor poate fi estimată în mod credibil. Provizioanele pentru obligații individuale sunt constituite la o valoare egală cu cea mai bună estimare a sumei necesare pentru stingerea obligației.

Pentru alte riscuri de mediu, se constituie provizioane atunci când este probabil ca o obligație curentă să fie generată de un eveniment anterior și valoarea obligației să poată fi estimată în mod credibil. Valoarea totala a tuturor provizioanelor este de 394122 lei

Datorii

Datoriile in valoare totala de 115866672 lei sunt prezentate la cost amortizat, cu excepția instrumentelor financiare derivate, care sunt prezentate la valoarea justă, și a elementelor exprimate într-o monedă străină, care sunt convertite la cursul de închidere. Datoriile pe termen lung sunt actualizate utilizând metoda dobânzii efective.

Rata de actualizare utilizată în acest sens este rata în vigoare la sfârșitul anului pentru instrumente reprezentând datorii cu scadențe similare. Valoarea contabilă a altor datorii este valoarea lor justă, întrucât ele sunt, în general, scadente pe termen scurt.

Dacă bunurile și serviciile furnizate în legătură cu activitățile curente nu au fost facturate, dar dacă livrarea a fost efectuată și valoarea acestora este disponibilă, obligația respectivă este înregistrată ca datorie (nu ca provizion).

Bilantul intocmit conform IAS 1

Indicatori calculaȚi pe baza bilanȚului IAS

Rentabilitatea financiara = Profit / Capital propriu = 0.01%

Solvabilitate = capitaluri proprii / total active = 88,34%

Grad de indatorare = Total datorii/ capitaluri proprii = 13.32%%

In urma retratarii se pot observa oarecare schimbari ale indicatorilor calculati fara ca acestea sa influenteze societatea in mod semnificativ.

Astfel firma isi finanteaza activele prin fondurile proprii in proportie de 88,34% fata de 88.85%. Inca o data cu toate ca acest indicator are o valoare atat de ridicata nu exista o legatura directa intre valoarea indicatorului si eficienta firmei; de multe ori o firma se poate dezvolta mult mai bine utilizand si fonduri imprumutate, nu numai capitalurile proprii.

Analizand gradul de indatorare se poate observa o crestere cu 3.46% a acestuia firma finantandu-si activele prin fonduri imprumutate in proportie de 13.32%.

Concluzii

În această lucrare am încercat să aprofundez modelele de bilanț existente la noi in tară respectiv bilanțul contabil conform referențialului național OMFP 3055/2009 si bilanțul contabil conform referențialului internațional IAS 1.

În urma analizei comparative, am constatat că între reglementările contabile românești și Standardele Internaționale de Raportare Financiară există foarte multe similitudini și puține deosebiri.

Principalele deosebiri sunt legate de :

Forma bilantului: dacă în Ordinul 3055/2009, bilanțul este standardizat, IAS 1 solicită o listă de elemente care trebuie să apară obligatoriu în bilanț.

Prezentarea și clasificarea elementelor din bilanț: în situația poziției financiare (titulatura sub care apare bilanțul în IAS 1), activele și datoriile curente sunt prezentate separat de cele pe termen lung. Deși clasificarea este preluată în textul Ordinului 3055/2009, formularul prestabilit de bilanț solicită prezentarea unor posturi (provizioane, cheltuieli în avans) care sunt prezumate a fi implicit pe termen lung, respectiv pe termen scurt. O serie de posturi, obligatorii potrivit IAS 1, nu apar în formularul de bilanț din OMFP 3055/2009. În această categorie intră activele imobilizate deținute în vederea vânzării (IFRS 5), activele sau datoriile incluse în grupurile de active deținute în vederea vânzării (IFRS 5), investițiile imobiliare (IAS 40), activele biologice (IAS 41), creanțele sau datoriile de impozit amânat (IAS 12) pentru care referențialul internațional prevede politici contabile specifice.

Politici contabile: cele specifice stocurilor în OMFP 3055/2009 sunt aplicate și unor active ce intră în sfera de aplicare a altor standarde internaționale, cum ar fi IAS 11 „Contracte de construcție” sau IAS 41 „Agricultura”. De asemenea IAS 2 „Stocuri” nu face distincție între diferitele tipuri de reduceri de preț, toate diminuând costul de achiziție. Tratamentul contabil al reducerilor de preț prevăzut de Ordinul 3055/2009 este diferit în funcție de natura acestora (comerciale, financiare) și în funcție de înscrierea lor în factura inițială sau într-o factură ulterioară. Reducerile financiare nu sunt deduse din costul de achiziție, ci sunt recunoscute ca venituri financiare (767 „Venituri din sconturi primite”). Reducerile comerciale primite în facturi ulterioare ajustează cheltuielile din exploatare (prin utilizarea contului de ajustare – 609 „Reduceri comerciale primite”). Metoda LIFO (permisă de OMFP 3055/2009) este interzisă de IAS 2. Sfera imobilizărilor corporale este mai extinsă în OMFP 3055/2009, față de IAS 16, ceea ce înseamnă că există active pentru care se aplică tratamente contabile specifice imobilizărilor corporale în reglementarea națională, dar care intră în sfera de aplicare a altor standarde (de exemplu, IFRS 5 „ Active imobilizate deținute în vederea vânzării și întreruperi de activități” sau IAS 40 „Investiții imobiliare”). Potrivit OMFP 3055/2009, se amortizează întreg costul imobilizărilor, în timp ce IAS 16 „Imobilizări corporale” permite deducerea valorii reziduale (dacă poate fi estimată fiabil) și întreruperea amortizării atunci când aceasta depășește valoarea netă contabilă. IAS 16 este mult mai flexibil în maniera de determinare a amortizării prin posibilitatea de revizuire periodică a duratei de viață utilă, a valorii reziduale și a metodei de amortizare în cazul în care aceste estimări nu mai corespund condițiilor actuale de utilizare a imobilizării

Bibliografie

Bojian, O., Bazele contabilității – 2003, Editura Economică. București, 2003,

Cernușca, Lucian – „Politici contabile de intreprindere ”, Editura Tribuna Economică, 2006

Cernușca, Lucian – „Strategii si politici contabile „ , Editura Economică , 2004

Doina Maria Robu „Bilantul contabil”

Mihaela Minu, „Contabilitatea ca instrument de putere”, Editura Economică, 2002

Niculae Feleaga, Ion Ionascu, Contabilitate financiara, vol. I, Ed. Ec, 93

Niculae Feleagă, “Sisteme contabile comparate”, Vol I, “Contabilități anglo-saxone”, Editura Economică, 1995

N Feleaga, Ion Ionascu – “Tratat de conatbilitate financiară” – Editura Economica 1998

Niculae Feleagă, Ion Ionașcu, în „ Tratat de contabilitate financiară”, vol I, Editura Economică, 1998

Niculae Feleaga, Liliana Malciu –„Politici si optiuni contabile”, Editura Economică , 2002

Nicolae Georgescu, „Analiza bilanțului contabil”, Editura Economică, 1999

Ristea Mihai – “Metode si politici contabile de intreprindere ”, Editura Tribuna Economică, 2000

ANEXE

CUPRINS

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Bilantul Si Pozitia Financiara A Intreprinderii. Aboradarea Comparativa A Diferitelor Modele DE Bilant (ID: 131406)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Bilantul Si Pozitia Financiara A Intreprinderii. Aboradarea Comparativa A Diferitelor Modele DE Bilant

Copyright Notice

Dеsfasurаrеа Асtivitatii Intrеprindеrilоr In Соnditii Dе Соmpеtitivitаtе Si Prоfitаbilitаtе

Analiza Diagnostic Studiul DE Caz Pensiunea Sara DIN Focsani

Aspecte Privind Comertul Electronic Si Sistemul DE Plati Electronice In Lume Si In Romania

Leasing Ul Alternativa LA Sursele DE Finantare PE Termen Lung A Intreprinderii

Rolul Investitiilor Straine In Cresterea Economica a Tarilor In Curs de Dezvoltare

Studiu de Caz Privind Nivelul Si Structura Cheltuielilor Publice din Romania

Copyright Notice

Similar Posts