Bilanțul ȘI Poziția Financiară A Entității PE Exemplul S.c. Outdoor Shop S.r.l. Piatra Neamț

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune

LUCRARE DE LICENȚĂ

BILANȚUL ȘI POZIȚIA FINANCIARĂ A ENTITĂȚII PE EXEMPLUL S.C. OUTDOOR SHOP S.R.L. PIATRA NEAMȚ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT:

CONF. UNIV. TOMA CONSTANTIN BĂRBIERU NICOLETA

IUNIE, 2016

CUPRINS

Capitolul I. BAZELE ORGANIZĂRII ȘI CONDUCERII CONTABILITĂȚII LA SC OUTDOOR SHOP SRL PIATRA NEAMȚ

1.1. Descrierea activității economico-productive a unității

SC OUTDOOR SHOP SRL, cu sediul social în Localitatea Piatra Neamț, Județul Neamț, Strada Dărmănești, Nr. 36, s-a înființat în noiembrie 2011, fiind înregistrată în Registrul Comerțului Piatra Neamț sub numărul J27/808/2011 și având cod unic de înregistrare RO29339693. Capitalul social, fiind in suma de 500 lei, divizat în 10 părți sociale cu valoare nominală de 50 lei, a fost deținut inițial de asociatul unic al societății.

Obiectul principal de activitate este: „Comerțul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet-CAEN- 4791”.

S.C. OutDoor Shop S.R.L. prestează servicii de vânzare online.

– Vanzare din Magazin Outdoor.ro online de articole destinate activităților petrecute în aer liber ,cum ar fi: camping, pescuit, vânătoare, airsoft, hiking, etc.

– Livrare-Distribuție- livrarea produselor se face prin intermediul firmelor de curierat.

S.C. Outdoor Shop S.R.L. deține Echipamente de lucru – Calculatoare, imprimante, programe informatice.

Principalii furnizori ai SC OutDoor Shop SRL sunt: Arrow Internatioanal SRL – achiziție articole de vânătoare; Mim Team SRL – achiziție articole pentru pescuit; Producton SRL- achiziție accesorii consumabile, imprimante, calculatoare, etc.; Bookurier Logistics – achiziție articole airsoft; Corsar Online SRL – achiziție articole camping.

Principalii clienți: Vladu Cristi PFA, SC Bartoș Alin SRL, SC Iacobescu Florin Ovidiu SRL, SC Calcan Rareș Celmare SRL, Iancu Paul Victor PFA, SC Deme Cristian SRL – achiziționare de produse atât online cât și direct din magazin.

Deși este o firmă de dimensiuni reduse, SC. OutDoor Shop SRL, s-a făcut cunoscută pe piața furnizorilor de servicii de formare profesională prin seriozitate, prin profesionalism și prin calitatea articolelor pe care le livrează.

S.C.Outdoor Shop SRL își propune pentru anul 2016 să asigure din punct de vedere cantitativ, calitativ și la termen a produselor și serviciilor oferite clienților ,să urmărească realizarea unui echilibru financiar pe termen mediu și lung cât și rentabilitatea activității.

1.2. Structura organizatorică a firmei

Organizarea reprezintă stabilirea și delimitarea proceselor de muncă fizică și intelectuală, a componentelor acestora, precum și “gruparea activităților necesare pentru ȋndeplinirea obiectivelor unei firme și atribuirea fiecărei grupe unui manager”, corespunzător anumitor criterii manageriale, economice, tehnice și sociale.

Organizarea formală reunește totalitatea elementelor organizatorice stabilite de managementul organizației și consemnate ȋn documente cum ar fi organigrama, regulamentul de organizare și funcționare, descrierile de funcții și descrierile de posturi.

Organizarea informală se referă la contactele și interacțiunile umane cu caracter organizatoric care apar și se dezvoltă ȋn mod spontan și natural ȋntre membrii entității.

Structura organizatorică reprezintă ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor organizatorice și al relațiilor dintre acestea constituite astfel ȋncât să asigure premisele organizatorice adecvate realizării obiectivelor prestabilite. Structura organizatorică poate fi considerată drept scheletul firmei și cuprinde două părți: structura managerială sau funcțională și structura de execuție sau operațională.

Structura organizatorică a entității are ȋn componență următoarele elemente: postul, funcția, nivelul ierarhic, compartimentul, ponderea ierarhică, relațiile organizatorice.

Organigrama este o reprezentare grafică a structurii organizatorice cu ajutorul unor simboluri și pe baza unor reguli specifice. Ȋn practică sunt ȋntâlnite trei tipuri de organigrame: piramidale, circulare sau ordonate de la stânga la dreapta. Organigrama S.C. OUTDOOR SHOP S.R.L. PIATRA NEAMȚ se ȋncadrează ȋn tipologia organigramelor de la stânga la dreapta. (Fig. nr. 1).

Fig. nr. 1. Organigrama SC OutDoor Shop SRL Piatra Neamț

Administratorul are ca principale atribuții stabilirea obiectivelor generale de dezvoltare ale firmei, identificarea oportunităților de afaceri, aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, reprezintă firma ȋn relațiile cu furnizorii, clienții, autoritățile publice și cu organisme cu impact real sau potențial asupra rezultatelor firmei, stabilește obiectivele și termenele limită pentru personalul din subordine și stabilește măsuri de eficientizare a activității acestuia. Tot administratorul răspunde de folosirea eficientă a resurselor, de respectarea obligațiilor societății față de furnizori, clienți, organisme financiare, organe de control, de coordonarea eficientă a personalului din subordine, de ȋndeplinirea obiectivelor societății.

Compartimentul financiar – contabil este responsabil de ansamblul activităților prin care se asigură resursele financiare necesare atingerii obiectivelor firmei, precum și evidența valorică a mișcării ȋntregului patrimoniu. Ȋn cadrul firmei este angajat un economist, ale cărui principale atribuții sunt: participare la elaborarea politicii și strategiei firmei, elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli și urmărirea executării acestui buget, identificarea nevoilor suplimentare de fonduri și propunerea de soluții pentru procurarea acestora, stabilirea prețurilor pentru serviciile livrate, efectuarea plăților către furnizori și către bugetul de stat, asigurarea evidenței sintetice și analitice a tuturor conturilor, organizarea lucrărilor de inventariere, organizarea, ȋndosarierea și arhivarea tuturor documentelor care au stat la baza ȋnregistrărilor ȋn contabilitate. Societatea are ȋn derulare un contract de prestări servicii ȋncheiat cu un cabinet de expertiză contabilă pentru atestarea corectitudinii ȋnregistrărilor contabile și avizarea situațiilor financiare.

Compartimentul aprovizionare este responsabil cu achizițiile de echipamente și de materiale consumabile necesare derulării activității entității.

Distribuție – Realizează ,întreține și dezvoltă o rețea de clienți pentru gama de produse/echipamente ce constituie obiectul de activității de distribuție,

– organizează activitatea de promovare a produselor și serviciilor firmei-online-prin site propriu,

– ține evidența livrărilor și încasărilor la termen a clienților proprii,

– reprezintă firma în toate activitățile, organizează activitatea de promovare a produselor și serviciilor,a activităților expoziționale, târgurilor, activității de recepție a mărfurilor, a comenzilor, asigură buna funcționare a firmei.

1.3. Studiul evoluției principalilor indicatori economico-financiari ai firmei

Calculul și interpretarea indicatorilor economico-financiari prezintă o mare importanță pentru stabilirea “stării de sănătate” economico-financiară a entității, oferind suport managerilor ȋn procesul decizional. Managerii sunt interesați de creșterea autonomiei și flexibilități financiare, precum și de modul de utilizare a resurselor disponibile, urmărind pe de o parte indicatorii de caracterizare a performanței, cât și indicatorii care reflectă echilibrul financiar.

Activele totale ale entității reflectă averea acesteia. Valoarea activelor totale a ȋnregistrat o creștere foarte mare pe parcursul perioadei analizate, de la 44.104 lei ȋn exercițiul financiar 2013 la 212.613 lei ȋn exercițiul 2014, cu 168.509 lei, reprezentând o creștere de 377,8%. Creșterea valorii activelor totale s-a menținut și ȋn exercițiul financiar 2015, când se ȋnregistrează o creștere cu 881,71% față de anul 2014, de la 212.613 lei la 2.856.447 lei (cu 2.643.834 lei). Creșterea valorii activelor totale ȋn 2014 se datorează creșterii activelor circulante, preponderent prin creșterea creanțelor. Creșterea valorii activelor totale ȋn 2015 față de 2014 se datorează atât investițiilor făcute, prin creșterea imobilizărilor necorporale datorită achiziționării de programe informatice, prin investitiții ȋn imobilizări corporale, a căror valoare a crescut de 39,24 ori prin achiziționarea de mobilier, echipamente și a unui autoturism, dar creșterea cea mai mare se reflectă ȋn creșterea creanțelor cu 847,28%. Această creștere foarte mare se datorează fondurilor nerambursabile ce urmează să se ȋncaseze pe termen scurt.

Capitalurile proprii reprezintă activul neangajat ȋn datorii, reflectând dreptul acționarilor asupra averii entității, constituind totodată resursa de finanțare proprie a activității. Capitalurile proprii au ȋnregistrat o evoluție favorabilă ȋn cele 3 exerciții financiare analizate. Creșterea capitalurilor proprii ȋn 2014 cu 48.720 lei, respectiv cu 321,17% față de anul 2013, de la 16.051 lei la 71.872 lei se explică prin reportarea rezultatului favorabil din exercițiul anterior, precum și prin profitul exercițiului curent, celelalte componente ale capitalurilor proprii menținându-se constante. La nivelul anului 2015 se constată o sporire a capitalului propriu ȋntr-o măsură mai mică, cu 18,24% față de anul 2014, de la 71.872 lei la 73.671 lei, cu 1.900 lei, creștere care se datorează rezultatului favorabil reportat și rezultatului favorabil al exercițiului curent.

Datoriile totale reflectă resursele de finanțare ale entității, fiind obligații certe pe care entitatea trebuie să le plătească față de terți. Datoriile totale ale entității ȋn exercițiul 2014 au crescut față de 2013 cu 212.679 lei, de la 42.053 lei la 254.732 lei (cu 44,05%%). Ȋn anul 2015 a avut loc din nou o creștere foarte mare a datoriilor totale, de la 254.732 lei la 2.782.476 lei, cu 2.548.634 lei, adică cu 907,85%; această creștere se explică atât prin sporirea datoriilor pe termen scurt, prin contractarea unei linii de credit, căt și prin datoriile față de asociați.

Cifra de afaceri este un indicator al volumului activității entității, incluzând toate veniturile obținute din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii. Ȋn anul 2014, cifra de afaceri a avut o evoluție favorabilă, ȋnregistrând o creștere cu 153.359 lei, de la 125.250 lei la 278.609 lei, adică cu 105,65% față de anul 2013. Aceasta s-a datorat faptului că entitatea s-a făcut cunoscută pe piața de profil, ceea ce a dus la extinderea activității. Ȋn 2015, cifra de afaceri a ȋnregistrat o evoluție nefavorabilă, scăzând față de cea din anul 2014 cu 49,9%, de la 278.609 lei la 134.303 lei, cu 144.306 lei, deoarece perioada de criză și-a pus amprenta ȋn primul rând ȋn domeniile ce furnizează servicii care nu sunt neapărat indispensabile.

Veniturile totale semnifică o “ȋmbogățire a entității” fie prin creșterea unor elemente de activ, fie prin scăderea unor elemente de pasiv, reprezentând sumele ȋncasate și sumele de ȋncasat din activități curente, precum și câștigurile din orice alte surse. Ȋn cazul societății studiate, veniturile totale au ȋnregistrat o creștere de la 135.594 lei ȋn anul 2013 la 315.524 lei ȋn anul 2014, cu 179.930 lei (cu 110,75%), creștere care a avut loc doar pe seama veniturilor din serviciile prestate de entitate. Anul 2015 se remarcă printr-o creștere a veniturilor totale cu 155,53% față de nivelul anului 2014, de la 315.524 lei la 625.350 lei, cu 309.826 lei, creștere ce se explică prin veniturile de exploatare provenite din derularea proiectului de finanțare.

Cheltuielile totale exprimă consumurile de resurse efectuate de entitate pentru desfășurarea activității, dar și ȋn alte scopuri. Cheltuielile totale au crescut ȋn anul 2014 față de anul 2013 cu 146.018 lei, de la 82.457 lei la 228.475 lei, adică cu 70,79%, iar ȋn 2015 au ȋnregistrat o creștere cu 164,93% față de anul 2014, de la 82.457 lei la 543.999 lei (cu 461.542 lei). Creșterea cheltuielilor s-a datorat dezvoltării activității și creșterii numărului de salariați.

Rezultatul exercițiului, care exprimă eficiența activității entității și a modului ȋn care au fost gestionate resursele controlate de entitate, a scăzut de la un exercițiu financiar la altul, pe perioada 2013 – 2015. Ȋn fiecare dintre cei trei ani, entitatea a ȋnregistrat rezultat favorabil, concretizat ȋn profit, care a avut următoarea dinamică: anul 2014 a ȋnregistrat o ușoară scădere comparativ cu anul 2013, de 6,04%, de la 52.168 lei la 49.220 lei (cu 2.948 lei), dar ȋn anul 2015 a scăzut cu 64,57% față de rezultatul exercițiului financiar 2015, de la 49.220 lei la 10.900 lei, adică cu 38.320 lei. Această scădere se datorează creșterii cheltuielilor, ȋn principal pe seama cotei de cofinanțare cu care entitatea contribuie la implementarea proiectului, cheltuieli totale a căror evoluție a influențat dinamica rezultatului exercițiului. Rezultatul a fost favorabil, deși eficiența cheltuielilor, care s-a menținut ȋn zona favorabilă, la valori ale indicatorului sub 1000 lei cheltuiți la 1000 lei cifră de afaceri, a scăzut.

Rata rentabilității financiare exprimă eficiența capitalului investit de asociați și oportunitatea menținerii acestuia. Acest indicator a ȋnregistrat o evoluție nefavorabilă, prezentând o scădere de 87,24% ȋn 2014 față de 2013, de la 534,18% la 96,45% și de 98,82% ȋn 2015 față de 2014, de la 86,15% la 17,13%, ceea ce indică o remunerare ȋn scădere a capitalului propriu al entității.

Rata solvabilității, care exprimă capacitatea entității de a face față datoriilor pe termen mediu și lung, a ȋnregistrat valori scăzute, sub limita admisibilă de 1,76 ȋn toate cele trei exerciții studiate, ceea ce arată faptul că activele societății nu sunt suficiente pentru plata datoriilor pe termen lung. Dinamica ratei solvabilității se corelează cu creșterea datoriilor totale. Valorile ȋn scădere ale ratei solvabilității, de la 1,48 la 1,34 (scădere cu 10,14% ȋn anul 2014 față de 2013) și de la 1,34 la 1,13 (scădere cu 17,94% ȋn 2015 față de 2014) indică un risc de insolvabilitate pentru entitate.

Rata lichidității generale, expresie a capacității entității de a-și acoperi datoriile pe termen scurt din activele circulante, a avut o evoluție favorabilă ȋn primele două exerciții analizate, prezentând valori crescătoare, ȋn timp ce ȋn 2015 a ȋnregistrat o scădere foarte mare. Astfel, rata lichidității generale a crescut de la 18,44 ȋn anul 2013 la 28,41 ȋn anul 2014, cu 9,97 reprezentând o creștere de 61,54%, iar ȋn anul 2015 a scăzut la 4,26, cu 22,51 mai puțin decât ȋn anul 2014 (cu 88,65%). Totuși, valoarea indicatorului se menține ȋn zona favorabilă, având o valoare mai mare decât 2. Creșterea valorii indicatorului ȋn 2014 se explică printr-o creștere extrem de mare a creanțelor. Și ȋn 2015 se poate observa creșterea creanțelor și a stocurilor, ca elemente ale activelor circulante, dar se remarcă și o creștere semnificativă a datoriilor pe termen scurt, evoluție ce influențează ȋn mod remarcabil nivelul ratei lichidității generale.

Gradul de ȋndatorare globală, care exprimă măsura ȋn care societatea este ȋndatorată atât pe termen scurt, cât și pe termen lung față de terți, arată ȋn toate cele trei exerciții financiare analizate o evoluție nefavorabilă. Astfel, ȋn anul 2014 a crescut cu 12,11% față de 2013 (de la 0,82 la 0,90, creștere cu 0,08) și cu 24,25% ȋn 2015 față de 2014 (de la 0,90 la 1,07, adică cu 0,17). Gradul de ȋndatorare, peste limita maximă de ȋndatorare de 0,76 se corelează cu rata solvabilității și cu dinamica datoriilor totale.

Personalul angajat reprezintă resursele umane pe care societatea le are la dispoziție pentru derularea activității. Numărul de salariați a crescut ȋn 2014 față de 2013 de la 1 salariat la 4, datorită extinderii activității și ȋnchirierii unui sediu.

Evoluția principalilor indicatori economico-financiari ai SC OutDoor Shop SRL Piatra Neamț ȋn perioada 2013 – 2015 este sintetizată ȋn Tabelul nr. 1.

Tabel nr. 1. Evoluția principalilor indicatori economico-financiari ai SC OutDoor Shop SRL

1.4. Reglementări juridice privind organizarea contabilității curente și a raportărilor anuale

Ȋn cadrul SC OutDoor Shop SRL Piatra Neamț, contabilitatea curentă și raportările anuale se fac cu respectarea următoarelor reglementări legale:

Legea contabilității nr. 82/1991, republicată ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 454/18.06.2008, modificată și completată prin Legea nr. 32/2012 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2011 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991 și pentru modificarea altor acte normative incidente, stabilește prevederile cadrului general contabil aferent entităților române. Legea contabilității precizează că “societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice cu scop lucrativ au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității”, iar evidențele contabile se țin ȋn limba română și ȋn moneda națională. Aceste entități trebuie să mențină evidența scrisă a tuturor tranzacțiilor efectuate și să ȋnregistreze aceste tranzacții ȋn evidențele lor contabile. Legea conține prevederi referitoare la organizarea și conducerea contabilității și la răspunderea pentru aplicarea reglementărilor contabile. Ȋn continuare sunt menționate registrele contabile obligatorii, cu precizări referitoare la modul de ȋntocmire, durata de păstrare și modul de reconstituire.

Un capitol al Legii contabilității este dedicat situațiilor financiare, precizând obligativitatea ȋntocmirii acestora inclusiv ȋn cazul fuziunii, divizării sau ȋncetării activității. De asemenea, legea precizează componența situațiilor financiare anuale pentru entitățile care aplică Reglementările contabile armonizate cu directivele Comunității Europene, pentru cele care nu aplică aceste reglementări, precum și pentru microȋntreprinderi.

Un capitol este rezervat contabilității Trezoreriei Statului și a institițiilor publice. Ȋn final sunt precizate faptele care constituie contravenții și infracțiuni ȋn ȋnțelesul acestei legi, precum și sancțiunile pentru nerespectarea prevederilor acesteia.

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 766/01.11.2009, modificat și completat prin Ordinul nr. 2869/2010 pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile, publicat ȋn Monitorul oficial, Partea I nr. 882/28.12.2010, prin Ordinul nr. 2239/2011 pentru aprobarea Sistemului simplificat de contabilitate, publicat ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 522/25.07.2011 și actualizat la 08.08.2011 prin Ordinul nr. 2382/2011 pentru completarea unor reglementări contabile, publicat ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 563/08.08.2011, reglementează formatul și conținutul situațiilor financiare anuale, principiile contabile generale și regulile de recunoaștere, evaluare, scoatere din evidență și prezentare a elementelor ȋn situațiile financiare anuale, regulile de ȋntocmire, de aprobare, de auditare, de verificare și de publicare a situațiilor financiare anuale. De asemenea, precizează care sunt utilizatorii și caracteristicile calitative ale situațiilor financiare anuale. Ordinul cuprinde și reguli privind contabilitatea de gestiune, Planul de conturi general și reguli privind raportările efectuate ȋn conformitate cu cerințele instituțiilor statului.

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 927/23.12.2003, cu modificările și completările ulterioare, actualizată la data de 06.06.2012 prin Ordonanța de urgență nr. 24/06.06.2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 384/07.06.2012, stabilește cadrul legal pentru taxele, impozitele și contribuțiile sociale obligatorii, care se constituie ca venituri la bugetul de stat, la bugetele locale, la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru șomaj și de asigurări sociale de sănatate și la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale. Legea precizează contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, stabilește modul de calcul și de plată a acestora, precum și procedura de modificare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale. Titlul II. Impozitul pe profit face precizări cu privire la sfera de cuprindere a impozitului, la cheltuieli și la modul de tratare a acestora ca și cheltuieli deductibile, cheltuieli nedeductibile sau cu deductibilitate limitată, determinarea veniturilor impozabile, scutiri de la plata impozitului, provizioane și rezerve, cheltuieli cu dobânzile și diferențele de curs valutar, aspecte fiscale internaționale. Titlul IV. Impozitul pe veniturile microȋntreprinderilor se referă la sfera de cuprindere, modul de calcul a impozitului, cota de impozitare, procedura de declarare a opțiunii de a plăti impozit pe veniturile microȋntreprinderii.

Ordinul Ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al Ministrului Finanțelor Publice 1117/2170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile ȋn cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial “Dezvoltarea resurselor umane 2007 – 2013”, publicat ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 596/23.08.2010 stabilește lista cheltuielilor eligibile ȋn cadrul proiectelor finanțate prin programul menționat, regulile de eligibilitate pentru fiecare tip de cheltuială și pentru fiecare axă prioritară de finanțare.

Capitolul II. LEGĂTURA ȊNTRE CONTABILITATEA CURENTĂ ȘI SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE. LUCRĂRILE PREMERGĂTOARE ȊNTOCMIRII BILANȚULUI

Obiectivul fundamental al contabilității ȋl constituie obținerea unei imagini fidele asupra poziției financiare a entității, asupra performanței și modificărilor intervenite ȋn poziția financiară a acesteia, prin furnizarea de informații pe baza cărora utilizatorii interni și externi ai informației contabile ȋși pot fundamenta deciziile economice. Potrivit art. 9 alin. 1 din Legea Contabilității nr. 82/1991 republicată, “documentele oficiale de prezentare a activității economico-financiare sunt situațiile financiare anuale, ȋntocmite potrivit reglementărilor contabile aplicabile”, constituind principala sursă de informare. Indiferent de reglementările contabile aplicabile, lucrările premergătoare ȋntocmirii bilanțului urmează aceeași succesiune:

2.1. Primirea documentelor justificative

Ȋn conformitate cu art. 6 alin. 1 din Legea Contabilității nr. 82/1991 republicată, “Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.“ Documentele justificative sunt acte ȋn care sunt consemnate operații economice și financiare, constituind o dovadă a realizării acestor operațiuni și pe baza cărora se fundamentează ȋnregistrările ȋn contabilitate. Ȋn funcție de proveniența lor, documentele justificative utilizate la ȋnregistrarea ȋn contabilitate se clasifică ȋn:

Documente externe, provenite de la entități externe cu care societatea ȋntreține raporturi economico-juridice: funizori (facturi, chitanțe, trate de acceptat), clienți (cecuri, trate acceptate de clienți), bănci (extrase de cont);

Documente interne, emise de societate către terți (facturi emise către clienți, cecuri emise furnizorilor, ordine de plată către bănci) sau pentru uz intern (liste de inventar, bugete de venituri și cheltuieli, fișe de calculație, bonuri de consum).

2.2. Analiza documentelor justificative și ȋnregistrarea cronologică a operațiunilor ȋn Registrul jurnal

Ȋnainte de ȋnregistrarea operațiunilor economice, documentele justificative sunt supuse verificării ȋn scopul identificării și corectării eventualelor erori, urmărindu-se ȋndeplinirea condițiilor de formă și fond. Verificarea condițiilor de formă urmărește dacă documentele justificative au fost completate corect, dacă poartă semnăturile persoanelor care le-au ȋntocmit sau avizat, dacă sumele ȋnscrise sunt corecte, iar verificarea condițiilor de fond se referă la verificarea necesității, legalității și oportunității operațiunii. De asemenea, se efectuează o analiză contabilă a documentelor justificative, ȋn urma căreia operațiile sunt grupate și ȋnregistrate ȋn Registrul jurnal ȋn ordinea cronologică a evenimentelor.

2.3. Sistematizarea datelor din Registrul jurnal și reportarea lor ȋn Cartea mare

Cartea mare este un registru contabil obligatoriu ȋn care se ȋnregistrează lunar și sistematic, direct sau prin regruparea pe conturi corespondente, ȋnregistrările care s-au făcut ȋn Registrul jurnal. Cartea mare stă la baza ȋntocmirii balanței de verificare a conturilor, prin intermediul căreia se validează corectitudinea ȋnregistrărilor efectuate pe parcursul lunii sau a ȋntregului an ȋn registrul jurnal.

2.4. Verificarea ȋnregistrării ȋn conturi a tuturor operațiunilor

Scopul acestei verificări este de a se asigura corectitudinea ȋnregistrărilor contabile, precum și confirmarea existenței documentelor justificative pentru tranzacțiile și evenimentele economice ȋnregistrate, ȋn vederea depistării eventualelor nereguli. Pentru verificarea corectitudinii ȋnregistrărilor contabile, art. 22 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată prevede obligativitatea ȋntocmirii balanței de verificare, “cel puțin la ȋncheierea exercițiului financiar, la termenele de ȋntocmire a situațiilor financiare, a raportărilor contabile, precum și la finele perioadei pentru care entitatea trebuie să ȋntocmească declarația privind impozitul pe profit/venit, potrivit legii.” Cu ajutorul balanței se realizează controlul sumelor ȋnregistrate ȋn conturi, respectiv egalitatea dintre totalul soldurilor debitoare și totalul soldurilor creditoare din balanță. “Balanța de verificare se ȋntocmește atât pentru conturile sintetice cât și pentru cele analitice; pentru conturile analitice se poate ȋntocmi numai situația soldurilor.” Cu prilejul ȋntocmirii balanței de verificare ȋnainte de inventariere (primară) se ȋnlătură eventualele dezechilibre dintre totalul soldurilor debitoare și totalul soldurilor creditoare și se corectează erorile produse la ȋnregistrarea ȋn contabilitate a tranzacțiilor economice, această balanță având menirea de a furniza informații referitoare la situația scriptică a patrimoniului care urmează să fie inventariat, care va fi comparată cu situația reală după inventariere.

2.5. Inventarierea generală a patrimoniului

Această etapă este una dintre cele mai importante dintre lucrările premergătoare ȋntocmirii bilanțului, având drept scop stabilirea situației reale a patrimoniului entității. Balanța de verificare exprimă ceea ce ar trebui să se găsească ȋn realitate pe teren, ȋnsă de multe ori, ȋntre situația scriptică și situația faptică există diferențe. De aceea, “pentru constatarea, descrierea și evaluarea existentului faptic de substanțe la un moment dat are loc inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii”, fapt menționat și de art. 7 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, care prevede obligativitatea inventarierii activelor, datoriilor și capitalurilor proprii cel puțin o dată pe an pe parcursul funcționării lor, ȋn cazul fuziunii sau ȋncetării activității, precum și evaluarea și prezentarea ȋn situațiile financiare anuale a elementelor deținute și constatate cu prilejul inventarierii. “Necesitatea efectuării inventarierii asupra tuturor elementelor patrimoniale existente ȋn unitate (indiferent de dreptul de proprietate asupra lor) este determinată de funcția gestionară a contabilității, care să asigure informația privind integritatea patrimoniului.”

Evaluarea elementelor patrimoniale supuse inventarierii se face la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, denumită valoare de inventar, care se stabilește ȋn funcție de utilitatea bunului pentru entitate și de prețul pieței. Evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii se face cu respectarea principiului permanenței metodelor, pentru a asigura comparabilitatea ȋn timp a informațiilor contabile și a principiului prudenței, care recomandă să se țină cont de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare. Ca urmare a inventarierii, se pot constata bunuri apreciate, deteriorate sau inutilizabile, bunuri greu vandabile, plusuri sau minusuri de inventar, creanțe și obligații incerte sau ȋn litigiu. Rezultatele inventarierii sunt ȋnscrise ȋntr-un proces verbal de inventariere și ȋn Registrul inventar.

2.6. Ȋnregistrarea operațiilor de regularizare ȋn Registrul jurnal și sistematizarea lor ȋn Cartea mare. Ȋntocmirea balanței de verificare după inventariere

Aducerea datelor din contabilitate la nivelul situației faptice, constatate prin inventariere, se realizează prin ȋnregistrarea operațiunilor de regularizare ȋn registrul jurnal. Acestea cuprind:

Regularizarea diferențelor constatate la inventariere. Plusurile de inventar se ȋnregistrează ca intrări, iar minusurile ca și cheltuieli, dacă nu sunt imputabile sau creanțe dacă sunt imputate angajaților. Plusurile și minusurile de inventar pot fi supuse “compensărilor și calculului scăzămintelor normale (perisabilităților) prevăzute pentru anumite elemente stocabile”. Compensarea ȋntre lipsurile și plusurile de inventar este admisă dacă există riscul de confuzie ȋntre sortimente asemănătoare, la aceeași gestiune, perioadă și gestionar, iar lipsurile supuse compensării nu sunt rezultatul vinovăției persoanelor care le gestionează.

Regularizarea amortizărilor imobilizărilor. La inventarierea patrimoniului la sfârșitul exercițiului, valoarea de inventar a imobilizărilor supuse amortizării trebuie să fie egală cu valoarea netă contabilă (de amortizat). Dacă valoarea de inventar a imobilizărilor supuse amortizării este mai mică decât valoarea rămasă sau valoarea contabilă netă și deprecierea este ireversibilă, diferența reprezintă o cheltuială suplimentară cu amortizarea.

Contabilizarea provizioanelor. Agenții economici au posibilitatea de a se proteja ȋmpotriva unor situații de risc prin constituirea de provizioane. Acestea se constituie pentru litigii, garanții acordate clienților, pentru dezafectare imobilizări corporale și alte acțiuni similare legate de acestea, pentru restructurare, pentru pensii și obligații similare, pentru impozite. Se ȋnregistrează ca o cheltuială, fapt ce constituie un avantaj din punct de vedere fiscal, prin amânarea plății unei părți din impozitul pe profit, dacă respectivele cheltuieli sunt deductibile.

Contabilizarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare. Se consideră că “activele sunt depreciate reversibil atunci când valoarea justă este mai mică decât valoarea recuperabilă”. Valoarea recuperabilă reprezintă maximul dintre valoarea de utilizare și prețul net de vânzare. Dacă deprecierea activelor este reversibilă, diferența se ȋnregistrează ca ajustări pentru depreciere sau ca pierdere de valoare. Dacă deprecierea a apărut ȋn cursul exercițiului financiar, se ȋnregistrează ajustarea pentru depreciere pe seama cheluielilor de exploatare sau financiare. Dacă s-a constituit o ajustare pentru depreciere la inventarierea anterioară, fie se suplimentează ajustarea pentru depreciere existentă, atunci când deprecierea calculată la inventariere este mai mare, fie excedentul se ȋnregistrează la venituri, ȋn situația contrară. Dacă deprecierea a dispărut sau a rămas fără obiect, se ȋnregistrează anularea deprecierii prin ȋnregistrarea valorii acesteia la venituri.

Ȋnregistrarea diferențelor de curs valutar. Pentru disponibilități și pentru elemente asimilate, se actualizează soldurile prin exprimarea la cursul valutar din data de 31 decembrie, diferențele de curs valutar ȋnregistrându-se ca venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar.

Ȋn cazul ȋn care entitatea are relații comerciale sau de finanțare ȋn valută, dacă la ȋnchiderea exercițiului financiar există creanțe sau datorii ȋn valută nedecontate, se va proceda la compararea cursului de schimb valutar de la 31 decembrie cu cel din ziua apariției creanței sau datoriei sau cu cel de la 30 noiembrie, ȋn funcție de data la care s-au născut acestea. Astfel, dacă se constată că la sfârșitul exercițiului financiar cursul de schimb valutar este mai mare decât cursul de comparație, se ȋnregistrează o diferență favorabilă de curs valutar pentru creanțele ȋn valută, reflectată ȋn contabilitate ca un venit, respectiv o diferență nefavorabilă de curs valutar pentru datoriile ȋn valută, reflectată ȋn contabilitate ca o cheltuială din diferențe de curs valutar.

Delimitarea ȋn timp a cheltuielilor și veniturilor se impune pentru determinarea corectă a rezultatului exercițiului financiar, fiind posibile două tipuri de ȋnregistrări: delimitarea cheltuielilor și veniturilor care au fost efectuate ȋn exercițiul curent, dar privesc perioade viitoare, prin majorarea cheltuielilor (veniturilor) ȋn avans și diminuarea veniturilor (cheltuielilor) corespunzătoare și separarea cheltuielilor și a veniturilor care au intervenit ȋn perioada anterioară, dar privesc exercițiul curent, prin diminuarea cheltuielilor (veniturilor) ȋnregistrate ȋn avans și majorarea cheltuielilor (veniturilor) perioadei curente. Tot acum se ȋnregistrează și dobânzile aferente ȋmprumuturilor acordate sau primite.

La societatea luată ȋn studiu, ȋn urma inventarierii efectuate la ȋnchiderea exercițiului financiar 2015 au fost consemnate următoarele operațiuni de regularizare:

28.12.2015 – proces verbal de inventariere:

– Constatarea plusului de inventar la materiale consumabile:

3028 = 6028 116

Constatarea plusului de inventar ȋn casierie:

5311 = 7588 50

La inventarierea materialelor de natura obiectelor de inventar s-a constatat o lipsă ȋn valoare de 609,80 lei care s-a imputat unui angajat la valoarea de evidență:

603 = 303 609,80

4282 = % 756,16

7588 609,80

4427 146,36

Ȋnregistrarea unei deprecieri suplimentare la un mijloc de transport, pentru care ȋn urma inventarierii se majorează amortizarea cu 850 lei:

6811 = 2813 850

Ȋnregistrarea diferenței nefavorabile de curs valutar aferentă datoriei față de un furnizor:

665 = 401 39,14

Regularizarea unui avans primit de la un client:

472 = 704 1000

Regularizarea avansului achitat la chirie pentru sediu:

612 = 471 5298

Deoarece unitatea luată ȋn studiu nu și-a constituit provizioane, nu ȋnregistrează ajustări pentru depreciere și nu are disponibilități ȋn valută, sunt prezentate cu titlu de exemplu următoarele operațiuni:

Ȋnregistrarea majorării unui provizion pentru litigii:

6812 = 1511 355

Ȋnregistrarea diminuării altor provizioane:

1518 = 7812 820

Ȋnregistrarea majorării ajustării pentru deprecierea materialelor de natura obiectelor de inventar:

6814 = 3922 386,72

Ȋnregistrarea diminuării ajustării pentru deprecierea materialelor consumabile:

3921 = 7814 422,45

Ȋnregistarea la clienți incerți a unei creanțe de 975 lei:

4118 = 4111 975

Ȋnregistrarea diferenței favorabile de curs valutar aferente disponibilităților ȋn valută:

5124 = 765 241

2.7. Determinarea rezultatului exercițiului și repartizările intervenite ȋnaintea ȋntocmirii bilanțului. Sistematizarea datelor ȋn Cartea mare și ȋntocmirea balanței de verificare finală

Determinarea rezultatului exercițiului se realizează prin ȋnchiderea conturilor de venituri și cheltuieli, calculându-se ca diferență ȋntre veniturile și cheltuilelile aferente exercițiului financiar, pe fiecare gen de activitate desfășurată de entitate, conform reglementărilor din țara noastră. Astfel, se obțin următoarele categorii de rezultat:

Rezultat din exploatare, ca diferență ȋntre veniturile și cheltuielile din exploatare;

Rezultat financiar, ca diferență ȋntre veniturile financiare și cheltuielile financiare;

Rezultat curent al exercițiului, ca sumă a rezultatului din exploatare cu rezultatul financiar;

Rezultat extraordinar, ca diferență ȋntre veniturile și cheltuielile extraordinare;

Rezultatul brut al exercițiului, suma rezultatului curent cu rezultatul extraordinar al exercițiului.

Rezultatul exercițiului (rezultatul contabil) reprezintă suma totală a profitului sau pierderii reflectată de soldul contului 121 “Profit și pierdere”, care este rezultatul ȋnainte de impozitare și servește pentru calculul profitului fiscal. Potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, din rezultatul brut al exercițiului, când rezultatul este profit, se repartizează 5% pentru rezerve legale. Rezultatul fiscal, concretizat ȋn profit impozabil sau pierdere fiscală, se calculează pe baza rezultatului contabil după relația:

Profit impozabil = Venituri realizate din orice sursă – Cheltuielile efectuate ȋn scopul realizării de venituri – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile

După determinarea profitului impozabil (fiscal) se aplică cota de 16% asupra rezultatului supus impunerii. Din rezultatul brut, scăzând sumele repartizate la rezerve legale și impozitul pe profit se obține rezultatul net al exercițiului destinat repartizării. După ȋnchiderea conturilor de venituri și cheltuieli, repartizarea profitului la rezerve legale și ȋnregistrarea impozitului pe profit, datele din conturi sunt sistematizate ȋn Cartea mare și apoi se ȋntocmește balanța de verificare finală, pe baza căreia se elaborează situațiile financiare anuale. Dacă rezultatul este pierdere, se fac doar operațiunile referitoare la ȋnchiderea conturilor de venituri și cheltuieli.

Venituri din exploatare = Venituri totale – Venituri neimpozabile – Venituri financiare =

825.251,99 – 674.935,52 – 71,12 = 150.245,35 lei

Cheltuieli din exploatare = Cheltuieli totale – Cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile – Cheltuieli financiare = 813.351,44 – 674.935,52 – 5.632,68 = 132.783,24 lei

Rezultat din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare = 19.472,11 lei

Rezultat financiar = Venituri financiare–Cheltuieli financiare = 71,12 – 5.632,68 = – 5.561,56 lei

Rezultatul curent = Rezultat din exploatare + Rezultat financiar =19.472,11 – 5.571,56 = 13.900,55 lei = Rezultatul brut

Cheltuieli nedeductibile = Cheltuieli cu amenzi/penalități + TVA nedeductibilă + Cheltuieli cu protocolul nedeductibile + Cheltuieli cu impozitul pe profit = 3.557,81 lei

Profit impozabil = Rezultat brut + Cheltuieli nedeductibile = 15.458,36 lei

Impozit pe profit = 153.458,36 x 16% = 2.473 lei

Impozitul pe profit calculat și declarat ȋn cursul anului = 1.660 lei

Ȋnregistrarea impozitului pe profit: 691 = 441 813 lei

2.8. Ȋnchiderea conturilor

Registrul – jurnal al fiecărui exercițiu financiar se ȋncheie cu ȋnchiderea conturilor de activ și de pasiv, prin punerea ȋn funcțiune a contului special 892 “Bilanț de ȋnchidere”. La sfârșitul acestei operațiuni, toate conturile din bilanț sunt soldate.

SC OutDoor Shop SRL Piatra Neamț

Registrul jurnal nr. 1 – Pag. 1 –

SC OutDoor Shop SRL Piatra Neamț

Registrul jurnal nr. 1 – Pag. 2 –

2.9. Elaborarea situațiilor financiare anuale

Utilizând informațiile obținute ȋn cadrul lucrărilor premergătoare ȋntocmirii bilanțului, se va proceda la o agregare, structurare, prelucrare și sistematizare a datelor conținute ȋn balanța de verificare primară, ȋn situațiile financiare anuale. Acestea diferă ca număr de documente și complexitate ȋn funcție de criteriile de mărime pe care le ȋndeplinesc. Asftel, conform reglementărilor contabile ȋn vigoare, persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele trei criterii, denumite criterii de mărime: total active 3.650.000 euro, cifră de afaceri netă 7.300.000 euro și număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar 50, întocmesc situații financiare anuale care cuprind: bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de numerar, notele explicative la situațiile financiare anuale. Persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a două dintre criteriile de mărime întocmesc situații financiare anuale prescurtate care cuprind: bilanț prescurtat, cont de profit și pierdere, note explicative la situațiile financiare anuale prescurtate. Opțional, ele pot întocmi situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de numerar.

Capitolul III. BILANȚUL CONTABIL ȘI POZIȚIA FINANCIARĂ

A ENTITĂȚII

Poziția financiară a entității este influențată de resursele economice pe care le deține, de structura financiară, de lichiditatea și de solvabilitatea sa, dar și de capacitatea de a se adapta la modificări ale mediului ȋn care ȋși desfășoară activitatea, de schimbări legislative, de modificări ale pieței pe care activează. Poziția financiară este reflectată de bilanț, iar elementele din structura bilanțului legate ȋn mod direct de evaluarea poziției financiare sunt activele, datoriile și capitalul propriu, ȋntre care există următoarea relație:

Capital propriu = Active totale – Datorii totale

Rolul informațiilor furnizate de situațiile financiare anuale și categoriile de utilizatori

Cadrul general de ȋntocmire și prezentare a situațiilor financiare consideră că acestea sunt utile unei game largi de utilizatori, răspunzând necesității comune acestora de a se informa cu scopul de:

A lua decizia de a cumpăra, de a vinde sau de a păstra o investiție de capital;

A evalua capacitatea de gestionare și răspundere managerială;

A evalua capacitatea ȋntreprinderii de a-și remunera personalul și de a-i oferi anumite beneficii;

A evalua garanțiile pe care entitatea le poate prezenta pentru creditele acordate;

A stabili politicile fiscale;

A determina profitul și dividendele pe care le poate distribui;

A elabora și utiliza date statistice despre venitul național;

A reglementa activitatea entității.

Cu toate acestea, situațiile financiare nu acoperă ȋntregul spectru de informații relevante pentru utilizatori, pe de o parte deoarece ȋn mare măsură exprimă efectele financiare ale unor evenimente trecute, iar pe de altă parte, pentru că nu conțin informații nonfinanciare.

Modificarea poziției financiare a entității rezultă din informațiile referitoare la modul de desfășurare a activității de exploatare, de finanțare și de investiții ȋn perioada raportată.

Utilizatorii informațiilor furnizate de situațiile financiare sunt următorii:

Investitorii sunt preocupați de riscurile inerente tranzacțiilor și de beneficiile aduse de investițiile lor; ei au nevoie de informații pe care să-și fundamenteze deciziile cu privire la menținerea, majorarea, retragerea capitalului investit sau de a manifesta prudență ȋn investirea capitalului, dar sunt interesați și de capacitatea entității de a plăti dividende.

Angajații sunt interesați de stabilitatea și de profitabilitatea ȋntreprinderii ȋn care lucrează, dorind să aibă informații cu privire la capacitatea acesteia de a-și remunera salariații, de a oferi alte beneficii, oportunități profesionale, dar și pentru siguranța locului de muncă.

Instituțiile de credit (creditorii financiari) sunt interesate de informațiile oferite de situațiile financiare pentru fundamentarea deciziilor de a acorda credite, de a le sista sau restricționa atunci când creditele acordate și dobânzile aferente nu sunt rambursate la scadență.

Furnizorii (creditori comerciali) utilizează informațiile oferite de situațiile financiare ȋn elaborarea strategiilor de marketing, pentru stabilirea condițiilor contractuale cu partenerii comerciali, menținerea sau sistarea livrărilor sau chiar rezilierea contractelor deja ȋncheiate.

Clienții sunt interesați de informații privind performanțele firmei furnizoare și continuitatea activității acesteia, ȋn special când stabilesc o relație contractuală pe termen lung sau dacă activitatea lor este dependentă de existența acelui furnizor.

Statul și instituțiile sale utilizează informațiile furnizate de situațiile financiare pentru elaborarea strategiilor și politicilor fiscale, pentru stabilirea sarcinii fiscale, controlul fiscalității, pentru stabilirea unor sancțiuni sau pentru adoptarea unor măsuri de constrângere financiară pentru neplata datoriilor fiscale, ca bază de calcul pentru venitul național și pentru stabilirea unor indicatori statistici la nivel macroeconomic.

Publicul poate fi interesat de evoluția activității ȋntreprinderii, de tendințele acesteia ȋn ceea ce privește prosperitatea, din prisma atragerii sau migrării forței de muncă spre segmente mai active sau mai bine remunerate.

Managerul utilizează informațiile oferite de situațiile financiare pentru “optimizarea funcției de producție, strategii și tactici ȋn domeniul investițiilor, strategii de personal, asigurarea principiului prudenței și al continuității activității prin metode de evaluare, utilizarea provizioanelor, sisteme de amortizare; strategia recuperării creanțelor, creșterea gradului de solvabilitate și autonomie financiară, strategia rambursării datoriilor, ameliorarea imaginii firmei, respectarea riguroasă a clauzelor contractuale ȋncheiate cu partenerii comerciali”, situațiile financiare anuale fiind principalul suport al managerului pentru fundamentarea deciziilor sale economice.

Principiile care stau la baza elaborării bilanțului

Obținerea unei imagini fidele asupra poziției financiare a entității este posibilă doar cu respectarea unor principii, convenții sau norme contabile, care “reprezintă enunțuri conceptuale generale utilizate ca sistem de referință pentru obținerea informației contabile, referiroare la situația patrimoniului, situația financiară și rezultatul obținut”. Aceste principii sunt:

Principiul continuității activității are la bază presupunerea că entitatea ȋși va continua activitatea ȋn mod normal, fără a-și reduce semnificativ activitatea. Dacă administratorii unei entități identifică anumite evenimente care pot conduce la incapacitatea acesteia de a-și continua activitatea, acest fapt va fi prezentat ȋn notele explicative, oferind explicații.

Principiul permanenței metodelor presupune o anumită consecvență ȋn aplicarea metodelor de evaluare și procedurilor contabile, păstrându-se de la un exercițiu la altul aceleași metode de lucru. Dacă totuși se impune modificarea politicilor contabile, acest lucru trebuie să fie menționat ȋn notele explicative la situațiile financiare anuale, făcând și mențiuni cu privire la efectele produse de aceste modificări asupra situațiilor financiare anuale ale entității.

Pentru obținerea unei imagini cât mai reale asupra poziției financiare și a performanței unei entități este insuficientă cunoașterea rezultatelor unui singur exercițiu financiar, analiza financiară realizându-se pe baza comparațiilor făcute ȋntre rezultatele mai multor exerciții. Astfel, rezultatele sunt obținute respectând aceleași reguli, folosind aceleași metode de evaluare și respectând aceleași politici contabile. Modificările politicilor contabile sunt justificabile ȋn cazul fuziunii, când societatea absorbită aderă la politicile contabile ale societății absorbante, ȋn cazul ȋn care noile metode asigură informații mai fidele.

Principiul prudenței obligă proprietarul ȋntreprinderii să-și subestimeze șansele de reușită ale afacerii sale, promovând o viziune pesimistă asupra patrimoniului. Principiul prudenței impune luarea ȋn considerare doar a profiturilor obținute până la data bilanțului, evitarea supraevaluării activelor și veniturilor și a subevaluării datoriilor și cheltuielilor, considerarea tuturor ajustărilor de valoare și a pierderilor pentru depreciere oricare ar fi rezultatul exercițiului financiar, considerarea tuturor datoriilor și obligațiilor apărute ȋn cursul exercițiului financiar, chiar dacă acest lucru devine evident ȋntre data ȋnchiderii exercițiului și data ȋntocmirii bilanțului.

Principiul independenței exercițiului este corelat cu principiul continuității și are la bază delimitarea ȋn timp a cheltuielilor și veniturilor pe măsura angajării lor și trecerea acestora la rezultatul exercițiului la care se referă, iar tranzacțiile și operațiile economice se consideră ȋn momentul producerii lor și nu al decontării; “practic, independența exercițiilor este consecința organizării unei contabilități de angajamente și nu de casă.” Exercițiul financiar clasic coincide cu anul calendaristic, excepție făcând primul și ultimul an de activitate.

Principiul intangibilității presupune existența unei concordanțe perfecte ȋntre bilanțul de ȋnchidere al unui exercițiu financiar și bilanțul de deschidere al exercițiului financiar următor, lucru care vizează continuitatea și coerența informației contabile.

Principiul evaluării separate a elementelor de active și de datorii impune evaluarea separată a componentelor elementelor de active și de datorii.

Principiul necompensării interzice orice compensare ȋntre elementele de active și datorii, ȋntre venituri și cheltuieli. Astfel ȋn bilanț vor fi prezentate toate elementele de activ, de datorii și capitaluri proprii, iar ȋn contul de profit și pierdere toate veniturile și cheltuielile.

Principiul prevalenței economicului asupra juridicului presupune reflectarea ȋn contabilitate a tranzacțiilor și evenimentelor ȋn concordanță cu realitatea lor economică, nu numai cu forma lor juridică, fiind numit și “principiul primordialității realității asupra formei”.

Principiul pragului de semnificație prevede faptul că valoarea elementelor de bilanț și de cont de profit și pierdere care sunt precedate de cifre arabe poate fi combinată dacă aceasta reflectă o sumă nesemnificativă sau combinarea acestor valori oferă un grad mai mare de claritate, ȋnsă elementele combinate vor fi prezentate separat ȋn notele explicative.

Bilanțul contabil

Bilanțul este document contabil de sinteză, care prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale entității atât la sfârșitul exercițiului financiar, cât și ȋn alte situații prevăzute de lege. Conținutul infomațional al bilanțului este unul deosebit de cuprinzător și de complex, iar dacă avem ȋn vedere toate condițiile foarte riguroase de ȋntocmire și de conținut, putem aprecia că este un tablou sintetic de informații, o oglindă a activității unității patrimoniale, un model economic și un instrument de control al gestiunii, furnizând un bogat material pentru analiza și studierea situației entității.

3.3.1. Criterii de recunoaștere a elementelor de activ, capitaluri proprii și datorii

Recunoașterea reprezintă procesul ȋncorporării ȋn bilanț a unui element care ȋndeplinește criteriile de recunoaștere:

este probabil ca orice beneficiu economic viitor să iasă sau să intre din/ȋn ȋntreprindere;

elementul are o valoare sau un cost care pot fi evaluate ȋn mod credibil.

Prin beneficii economice ȋnțelegem potențialul de a contribui direct sau indirect la fluxul de numerar sau echivalente de numerar pentru ȋntreprindere, fie sub forma sporirii intrărilor de numerar, fie sub forma reducerii ieșirilor de numerar.

Procesul de recunoaștere implică descrierea ȋn cuvinte a elementului de activ, datorie sau capital propriu recunoscut, precum și asocierea unei anumite sume și includerea acesteia ȋn totalul bilanțului. Ȋn evaluarea ȋndeplinirii criteriilor de recunoaștere ȋn bilanț a elementelor de activ, datorii și capitaluri proprii trebuie să se țină cont de pragul de semnificație.

Probabilitatea realizării unui beneficiu economic viitor. Conceptul de probabilitate este legat direct de gradul de incertitudine ȋn realizarea unui beneficiu economic viitor asociat unui element din bilanț. Astfel, dacă este probabilă ȋncasarea de către entitate a unei creanțe, atât timp cât nu există dovezi care să demonstreze contrariul, se justifică recunoașterea acelei creanțe ca activ. “Ȋn cazul unei diversități mari a creanțelor, totuși va fi considerată normală probabilitatea apariției unui grad de neȋncasare și, prin urmare, reducerea prognozată a beneficiului economic va fi ȋnregistrată drept cheltuială.” Evaluarea gradului de incertitudine a beneficiilor economice viitoare ține cont de informațiile disponibile la momentul ȋntocmirii situațiilor financiare.

Credibilitatea evaluării. Ȋn multe situații, costul sau valoarea trebuie estimate, iar acest lucru trebuie să se facă ȋntr-un mod rezonabil, aspect esențial pentru credibilitatea informațiilor furnizate de situațiile financiare anuale. Dacă este imposibilă estimarea rezonabilă a unui element, acesta nu va fi recunoscut ȋn bilanț. Dacă la un anumit moment, un element nu mai ȋndeplinește criteriile de recunoaștere, poate fi recunoscut mai târziu, ca urmare a unor evenimente ulterioare. Dacă recunoașterea existenței acestuia este esențială pentru evaluarea poziției financiare a entității, se recomandă prezentarea lui ȋn notele explicative la situațiile financiare.

Recunoașterea activelor are loc doar dacă sunt ȋndeplinite condițiile de recunoaștere. Un activ nu va fi recunoscut ȋn bilanț atunci când este improbabil ca ieșirea de numerar să genereze beneficii economice viitoare, dar acest fel de tranzacție va avea ca efect o cheltuială recunoscută ȋn contul de profit și pierdere. Acest lucru nu trebuie privit ca expresia unui management defectuos sau efectuarea unei cheltuieli ȋn alt scop decât cel al obținerii beneficiului economic. Explicația rezidă ȋn faptul că “gradul de siguranță privind obținerea unui beneficiu ȋntr-o perioadă contabilă ulterioară este insuficient pentru a garanta recunoașterea unui activ.”

Recunoașterea datoriilor. Ȋn ȋnțelesul reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, datoria reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice. Ȋn practică nu sunt recunoscute ȋn general, ca datorii, obligații rezultate din contracte ȋn care nu au fost ȋncă respectate clauzele contractuale, ca de exemplu datorii pentru stocuri comandate, dar neprimite ȋncă. Aceste obligații pot fi totuși considerate datorii și pot fi recunoscute ȋn bilanț dacă ȋndeplinesc criteriile de recunoaștere, dar acest lucru implică și recunoașterea activelor sau cheluielilor aferente.

Recunoașterea capitalurilor proprii. Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acționarilor sau asociaților ȋn activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor sale.

3.3.2. Reguli de evaluare a elementelor prezentate ȋn bilanț

Evaluarea elementelor patrimoniale prezintă o importanță deosebită pentru reflectarea reală ȋn bilanț a patrimoniului și a rezultatului obținut. Conform opiniei lui Passow, “ȋn evaluarea activului și a datoriilor stă nu numai cea mai grea, ci și cea mai importantă problemă a esenței bilanțului”. Evaluarea reprezintă cuantificarea și măsurarea ȋn expresie valorică a mijloacelor materiale, a creanțelor și obligațiilor, a costurilor, a rezultatelor fiecărei operații și tranzacții economice. Elementele prezentate ȋn situațiile financiare anuale se evaluează, ȋn general, pe baza principiului costului de achiziție sau al costului de producție.

Evaluarea elementelor din bilanț se realizează cu respectarea următoarelor reguli:

La data intrării ȋn entitate, bunurile sunt evaluate și ȋnregistrate ȋn contabilitate la valoarea de intrare, care se stabilește după cum urmează:

La cost de achiziție, pentru bunurile procurate cu titlu oneros;

La cost de producție, pentru bunurile produse ȋn entitate;

La valoarea de aport, care se stabilește ȋn urma evaluării, pentru bunurile care reprezintă aport la capitalul social al entității;

La valoarea justă, pentru bunurile obținute cu titlu gratuit sau constatate plus la inventariere.

Evaluarea la inventar și prezentarea elementelor ȋn bilanț. Ȋn vederea ȋntocmirii situațiilor financiare anuale, entitățile procedează la inventarierea și evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii. Situațiile financiare anuale reflectă valoarea contabilă a acestor elemente, pusă de acord cu rezultatele inventarierii. Conform prevederilor ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3055/29.10.2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, valoarea contabilă a unui activ reprezintă valoarea la care acesta este recunoscut după deducerea amortizării acumulate, pentru activele amortizabile și după ce se deduc ajustările acumulate din depreciere sau pierdere de valoare. La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se aplică principiul prudenței, potrivit căruia se va ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare.

Evaluarea imobilizărilor corporale și necorporale, cu ocazia inventarierii, se face la valoarea de inventar, care se stabilește în funcție de utilitatea bunului, de starea acestuia și de prețul pieței. Sunt supuse evaluării și imobilizările în curs de execuție. Corectarea valorii imobilizărilor necorporale și corporale și aducerea lor la nivelul valorii de inventar se efectuează, în funcție de tipul de depreciere existentă, fie prin înregistrarea unei amortizări suplimentare, atunci când se constată o depreciere ireversibilă, fie prin constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru depreciere, atunci când se constată o depreciere reversibilă a acestora.

Activele de natura stocurilor se evaluează la valoarea lor contabilă, mai puțin ajustările pentru depreciere constatate. Acestea se constată inclusiv pentru stocurile fără mișcare. Dacă valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decât valoarea de inventar, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin constituirea unei ajustări pentru depreciere.

Prin valoare realizabilă netă a stocurilor se înțelege prețul de vânzare estimat care se poate obține pe parcursul desfășurării normale a activității, minus costurile estimate pentru finalizarea bunului, dacă este cazul, și costurile estimate necesare vânzării.

Evaluarea la inventar a creanțelor și a datoriilor se face la valoarea lor probabilă de ȋncasare, respectiv de plată. Diferențele constatate ȋn minus ȋntre valoarea de inventar stabilită la inventariere și valoarea contabilă a creanțelor sunt ȋnregistrate ȋn contabilitate pe seama ajustărilor pentru deprecierea creanțelor. Pentru creanțele incerte se constituie ajustări pentru pierdere de valoare. Evaluarea creanțelor și a datoriilor exprimate în valută și a celor cu decontare în lei în funcție de cursul unei valute se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar. În scopul prezentării în bilanț, valoarea creanțelor, astfel evaluate, se diminuează cu ajustările pentru pierdere de valoare. Pentru elementele de natura datoriilor, diferențele constatate în plus între valoarea de inventar și valoarea contabilă se înregistrează în contabilitate, pe seama elementelor corespunzătoare de datorii.

Capitalurile proprii rămân evidențiate la valorile din contabilitate.

Elementele monetare exprimate în valută se evaluează și se prezintă în situațiile financiare anuale utilizând cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României și valabil la data încheierii exercițiului financiar, diferențele favorabile sau nefavorabile de curs valutar fiind ȋnregistrate ca venituri, respectiv cheltuieli din diferențe de curs valutar.

Evaluarea la ieșirea din entitate. La data ieșirii din entitate, bunurile sunt evaluate și se scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau la valoarea la care sunt ȋnregistrate ȋn contabilitate: valoarea reevaluată pentru imobilizările corporale reevaluate sau valoarea justă pentru valorile mobiliare pe termen scurt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.

Activele constatate minus la inventariere se scot din evidența contabilă a entității la data la care s-a constatat lipsa lor. La scoaterea din evidență a activelor se reiau la venituri ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare aferente acestora.

3.3.3. Structura și conținutul bilanțului

Ȋn conformitate cu prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3055/29.10.2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările și completările ulterioare, bilanțul structurează elementele de active, datorii și capital propriu după natură și lichiditate, respectiv după natură și exigibilitate, astfel:

A. Active imobilizate, denumite și imobilizări, sunt activele generatoare de beneficii și deținute pe o perioadă mai mare de un an, caracterizate prin faptul că “nu se consumă de la prima utilizare, participă la mai multe cicluri de exploatare și ȋși transmit treptat valoarea asupra bunurilor, lucrărilor sau serviciilor la a căror realizare au contribuit”, nefiind supuse comercializării. Ȋn bilanț, activele imobilizate sunt structurate pe trei subgrupe:

I. Imobilizările necorporale sunt reprezentate de acele active identificabile, nemonetare, neconcretizate ȋn bunuri fizice, deținute de entitate pentru a fi utilizate ȋn procesul de producție sau de furnizare de bunuri și servicii, pentru a fi ȋnchiriate terților sau ȋn scop administrativ.

II. Imobilizările corporale, denumite și imobilizări materiale, sunt reprezentate de activele deținute de entitate pentru a fi utilizate ȋn producția de bunuri și prestarea de servicii, pentru a fi ȋnchiriate terților sau ȋn scop administrativ, cu utilizare ȋndelungată.

III. Imobilizările financiare sunt reprezentate de investițiile constând ȋn titluri sau nu, realizate pe termen mai mare de un an, pentru a exercita un control semnificativ asupra gestiunii unei entități finanțate sau pentru a realiza venituri financiare: dividende, dobânzi.

Active imobilizate (total) ȋnsumează ȋn bilanț valoarea tuturor imobilizărilor deținute de entitate: imobilizări necorporale, imobilizări corporale și imobilizări financiare.

B. ActiveLE circulante sunt denumite și active curente sau valori circulante și sunt reprezentate de activele:

achiziționate sau produse pentru consum propriu, pentru a fi vândute sau consumate ȋn decursul unui ciclu de exploatare;

deținute, ȋn principal, ȋn scopul tranzacționării;

care se așteaptă să fie realizate ȋn termen de 12 luni de la data bilanțului;

reprezentate de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

Activele circulante sunt caracterizate printr-o viteză de rotație mare. Ȋn bilanț sunt structurate pe următoarele posturi: stocuri, creanțe, investiții pe termen scurt, casa și conturi la bănci.

I. Stocurile sunt reprezentate de activele circulante destinate vânzării ȋn aceeași stare sau după prelucrare ȋn procesul de producție sau pentru prestarea de servicii, incluzând și activele cu ciclu lung de fabricație, destinate vânzării (ansambluri de locuințe).

Ȋn cadrul posturilor de stocuri, valoarea de intrare a elementelor de stoc “se corectează ȋn plus sau ȋn minus cu diferențele de preț aferente din care se scade valoarea ajustărilor pentru depreciere existente, iar ȋn cazul mărfurilor evidențiate la preț de vânzare cu amănuntul și valoarea taxei pe valoare adăugată neexigibilă.”

II. Creanțele (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element) reflectă drepturile unității față de terți, care vor fi decontate ȋntr-o perioadă de până la un an. Din valoarea de intrare a creanțelor se scad ajustările pentru depreciere constituite.

III. Investițiile pe termen scurt sunt “rezultatul plasării excedentelor de trezorerie pe o perioadă de până la un an”. Acestea sunt reprezentate sau nu prin titluri de valoare negociabile achiziționate pentru a fi vândute ȋn viitorul apropiat, pentru obținerea unor venituri financiare (dobânzi, dividende, câștiguri din diferența favorabilă obținută la vânzare).

IV. Casa și conturi la bănci oferă informații cu privire la lichidități și echivalente ale acestora, reflectate de casă și conturile la bănci, reflectând disponibilitățile existente ȋn conturi la bănci ȋn lei, ȋn valută, cecuri de ȋncasat, sume ȋn curs de decontare, numerar ȋn casieria entității, alte valori, lichiditățile din conturi de acreditive, avansuri de trezorerie acordate și nedecontate.

Activele circulante (total) ȋnsumează ȋn bilanț valoarea stocurilor, creanțelor, investițiilor financiare pe termen scurt și disponibilităților entității.

C. CheltuieliLE în avans sunt reprezentate de cheltuielile plătite anticipat (cheltuieli cu reparațiile capitale neprevizibile, reparații curente și revizii tehnice, abonamente, chirii), aferente exercițiului următor. Reflectarea cheltuielilor ȋn avans se face ca urmare a aplicării principiilor continuității activității, independenței exercițiilor și prudenței.

D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an sunt cunoscute sub denumirea de datorii pe termen scurt sau datorii curente. Această structură din bilanț reflectă resursele străine de care entitatea beneficiază pentru o perioadă mai mică de un an pentru finanțarea activității sale.

E. Active circulante nete/datorii curente nete reprezintă rezultatul ȋnsumării valorii activelor circulante la care se adaugă cheltuielile ȋn avans, din care se scade suma datoriilor pe termen scurt cu veniturile ȋn avans.

F. Total active minus datorii curente reprezintă suma dintre valoarea activelor imobilizate și activele circulante nete/datoriile curente nete.

G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. Această structură din bilanț reflectă resursele străine de care entitatea beneficiază pentru o perioadă mai mare de un an pentru finanțarea activității sale.

H. ProvizioaneLE sunt resurse destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită și care la data bilanțului este probabil să existe sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte din punct de vedere al valorii sau al datei la care vor apărea, fiind de fapt datorii cu exigibilitate sau valoare incertă.

I. VenituriLE în avans reprezintă sumele ȋncasate ȋn avans sau creanțele generate de vânzarea unor bunuri sau prestații care nu afectează rezultatul exercițiului: venituri ȋncasate anticipat din chirii, abonamente, locații de gestiune, prime de asigurare, venituri de realizat la vânzările de mărfuri cu plata ȋn rate și partea din valoarea subvențiilor pentru investiții care urmează să fie trecute la venituri. Ȋn bilanț, acestea sunt structurate pe următoarele posturi:

1. Subvenții pentru investiții

2. Venituri ȋnregistrate ȋn avans – total, din care:

– Sume de reluat ȋntr-o perioadă de până la un an

– Sume de reluat ȋntr-o perioadă mai mare de un an

– Fond comercial negativ.

J. CapitalUL și rezerveLE reprezintă drepturile proprietarilor asupra activelor entității după deducerea tuturor datoriilor. Acestea sunt dobândite prin aport la capital și prin autofinanțare, fiind prezentate ȋn bilanț pe următoarele subgrupe:

I. Capitalul este reprezentat de capitalul subscris, care va fi prezentat distinct ȋn capital subscris vărsat și capital subscris nevărsat sau de patrimoniul regiei, funcție de forma juridică a entității, fiind prezentat ȋn bilanț pe următoarele posturi:

1. Capital subscris vărsat

2. Capital subscris nevărsat

3. Patrimoniul regiei

II. Primele de capital sunt reprezentate de execedentul dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală a acțiunilor sau părților sociale. Primele de capital pot fi: prime de emisiune, prime de fuziune/divizare, prime de aport, prime de conversie a obligațiunilor ȋn acțiuni.

III. Rezervele din reevaluare sunt reprezentate de plusul de valoare stabilit cu prilejul reevaluării activelor de natura imobilizărilor corporale.

IV. Rezervele sunt resurse constituite din profit sau din alte surse autorizate de lege, aflate la dispoziția entității o perioadă mare de timp, care au rolul de a proteja capitalul ȋmpotriva pierderilor sau pot avea alte destinații, conform prevederilor legale.

Acțiunile proprii sunt reprezentate de titluri de capital care au fost emise anterior și răscumpărate, aflate ȋn posesia entității.

Câștigurile legate de instrumentele de capitaluri proprii reprezintă diferența dintre prețul de vânzare al instrumentelor de capitaluri proprii și valoarea lor de răscumpărare, respectiv ȋntre valoarea nominală a instrumentelor anulate și valoarea lor de răscumpărare.

Piederile legate de instrumentele de capitaluri proprii reprezintă diferența dintre valoarea lor de răscumpărare a instrumentelor de capitaluri proprii și prețul lor de vânzare, respectiv ȋntre valoarea de răscumpărare a instrumentelor anulate și valoarea lor nominală.

V. Profitul sau pierderea reportat(ă) reflectă rezultatele exercițiilor financiare anterioare, reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită.

VI. Profitul sau pierderea exercițiului financiar se stabilește ca diferență ȋntre mărimea veniturilor și mărimea cheltuielilor ȋnregistrate, cumulate de la ȋnceputul exercițiului financiar. Constituie “expresia sintetică a eficienței economice ȋnregistrată de entitate pe parcursul exercițiului care se ȋncheie”, eficiență concretizată ȋn profit, dacă veniturile depășesc cheltuielile și pierdere ȋn situația inversă.

Repartizarea profitului reflectă sumele repartizate din profit ȋn cursul exercițiului financiar, conform prevederilor legale.

Capitaluri proprii – total ȋnsumează ȋn bilanț valoarea capitalului, primelor de capital, rezervelor din reevaluare, rezervelor, câștigurilor legate de instrumentele de capitaluri proprii, profitului reportat și curent, din care se scade valoarea acțiunilor proprii, pierderile legate de instrumentele de capitaluri proprii, piederile reportate și curente și repartizările din profit.

Patrimoniul public reflectă mărimea capitalurilor aflate la dispoziția companiilor și societăților naționale.

Capitaluri – total ȋnsumează capitalurile proprii cu patrimoniul public.

3.4. Rolul bilanțului ȋn reflectarea poziției financiare a entităților

Cadrul general privind ȋntocmirea și prezentarea situațiilor financiare abordează poziția financiară a entității pe trei paliere:

Resursele economice pe care le controlează entitatea;

Structura financiară, care cuantifică datoriile și capitalurile proprii ale entității;

Lichiditatea, solvabilitatea și capacitatea entității de a se adapta la schimbările mediului ȋn care activează.

Ȋn formulă simplificată, poziția financiară a entităților este reflectată de capitalurile proprii, determinate ca diferență ȋntre active și datorii; pe baza analizei poziției financiare se evaluează capacitatea entității de a genera trezorerie, se anticipează nevoia și șansele de creditare, capacitatea de a repartiza profiturile și de a distribui dividende și de a-și onora angajamentele financiare scadente. Poziția financiară a entității este un indicator specific contabilității anglo-saxone, “știut fiind faptul că și normele contabile internaționale sunt de origine anglo-saxonă, iar termenul de patrimoniu este utilizat ȋn contabilitatea țărilor de drept latin”. Studiile referitoare la cele două concepte, patrimoniu și poziție financiară relevă faptul că ȋntre cele două nu se poate pune semn de echivalență. Astfel, poziția financiară se referă la situația netă a entității, adică la capitalul propriu (total active minus datorii), ȋn timp ce patrimoniul entității cuprinde toate bunurile, drepturile și obligațiile acesteia.

Bilanțul permite ȋn primul rând efectuarea unei analize statice. Aceasta permite determinarea structurii financiare, astfel ȋncât se poate aprecia echilibrul financiar al entității. Literatura de specialitate prezintă două abordări ȋn ceea ce privește analiza bilanțului: o analiză pe verticală, care vizează structura activului și structura pasivului (datoriilor și capitalurilor proprii) și o analiză pe orizontală, caz ȋn care se urmărește echilibrul ȋntre active, datorii și capitaluri proprii, totodată analiza pe orizontală presupunând o analiză comparativă pe ani.

Informațiile furnizate de bilanț sunt utile atât prin prisma faptului că prezintă serii de date aferente anului curent și anului anterior, dar și al faptului că servesc pentru analiza comparativă și pentru calculul previzional. Astfel, informațiile din bilanț sunt utilizate ȋn analiza economico-financiară pentru aprecierea solvabilității entității, pentru aprecierea riscurilor cu care se confruntă, pentru evaluarea ei ȋn vederea lichidării sau vânzării, pentru identificarea structurii financiare, pentru aprecierea flexibilității entității față de schimbările mediului extern.

Poziția financiară este influențată de o serie de factori: factori tehnico-economici, factori juridici, factori strategici și factori conjuncturali, iar incidența acestora poate fi măsurată ȋn termeni monetari. Structura activelor, natura relațiilor stabilite cu partenerii externi, mărimea entității, strategia adoptată de entitate, precum și factorii conjuncturali au influență marcantă asupra poziției financiare a entității.

Analiza poziției financiare a entității răspunde ȋn principal următoarelor probleme: analiza ratelor de structură, analiza indicatorilor echilibrului financiar, analiza lichidității și solvabilității, modelarea indicatorilor de gestiune, precum și analiza tablourilor fluxurilor de trezorerie. Ȋn acest sens, bilanțul oferă informațiile necesare pentru determinarea diferitelor rate de structură, care exprimă, de regulă, ponderea diferitelor elemente ȋn totalul lor și care permit aprecierea capacității entității de a-și adapta strategiile și politicile de exploatare, investiții și finanțare la modificările mediului ȋn care-și desfășoară activitatea. Astfel, valori mari ale ratei activelor imobilizate, specifice ȋntreprinderilor din domeniul industriei reflectă receptivitatea la schimbările tehnologice și promovarea unor politici de investiții, pentru ȋnlocuirea, creșterea și modernizarea echipamentelor și utilajelor. Diminuări ale ratei activelor imobilizate se pot datora fie adoptării unei politici de dezinvestiții, conducerea optând pentru ȋnstrăinarea activelor pentru acoperirea nevoilor și plata datoriilor, fie datorită amortizării lor sau reevaluării activelor. Scăderea drastică a ratei activelor imobilizate pe perioada analizată poate influența decizia băncilor de a acorda credite, datorită incapacității entității de a garanta sumele ȋmprumutate.

Ratele de structură ale pasivului indică compoziția resurselor de finanțare, oferind informații despre gradul de stabilitate financiară a entității. Astfel, rata ȋndatorării globale exprimă gradul de dependență față de resursele financiare provenite de la terți, fiind considerat un indicator al riscului la care este expusă entitatea, dat fiind faptul că remunerarea creditorilor este prioritară. Analizând dinamica indicatorului, scăderea valorii acestuia indică o situație favorabilă, fiind o măsură a autonomiei financiare a entității, datorită creșterii datoriilor totale ȋntr-un ritm mai lent decât cel al creșterii pasivului total. Pe de altă parte, creșterea gradului de ȋndatorare globală poate avea efect pozitiv ȋn condițiile manifestării efectului de levier financiar sau când cresc datoriile pe termen scurt datorită obținerii unor termene de plată mai relaxate către furnizori. Determinarea capacității de ȋndatorare a entității este utilă ȋn alegerea politicii de finanțare, ȋn sensul că se iau decizii cu privire la modalitatea de contractare a creditelor.

Rata autonomiei financiare exprimă măsura ȋn care entitatea dispune de resurse financiare cu caracter permanent, ceea ce conferă un grad ridicat de siguranță și permite creșterea gradului de ȋndatorare; o pondere mare a capitalurilor permanente conferă independență financiară, neprezentând un risc pentru bancă ȋn condițiile contractării unui credit. Analiza statică a bilanțului financiar este utilă ȋn aprecierea riscului de insolvabilitate a entității, prin punerea față ȋn față a activului cu pasivul, reflectând echilibrul financiar al entității: echilibrul financiar pe termen lung, stabilit ȋntre resursele permanente și necesarul permanent de finanțat, echilibrul financiar pe termen scurt, punând ȋn relație resursele temporare cu necesarul temporar de finanțat și echilibrul financiar global. Ȋn acest context, bilanțul este util pentru a aprecia măsura ȋn care se respectă principiul financiar conform căruia necesarul permanent se acoperă din resursele permanente și necesarul temporar din resursele temporare.

Studiind echilibrul financiar prin compararea grupelor din activul bilanțier cu grupele din pasivul bilanțier se obțin informații cu privire la fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă. Dacă resursele permanente depășesc necesarul permanent de finanțat ȋnseamnă că entitatea dispune de un excedent de resurse permanente denumit fond de rulment, care are caracterul unei marje de siguranță, conferind entității independență financiară față de creditori.

Bilanțul oferă informații cu privire la echilibrul financiar și prin intermediul necesarului de fond de rulment, care ține seama de structura activelor și pasivelor curente și de raportul lichiditate/exigibilitate dintre ele, apreciind necesarul de fond de rulment prin compararea necesarului temporar, mai puțin activele de trezorerie, cu resursele temporare, mai puțin pasivele de trezorerie. Informațiile furnizate sunt utile pentru a reflecta necesarul de resurse temporare și pentru a estima măsura ȋn care lichiditatea ȋntreprinderii este garantată pe termen scurt. Ȋn cazul ȋn care necesarul de fond de rulment este neutru, indică de fapt un echilibru fragil, deoarece orice situație neprevăzută care modifică structura activelor și a pasivelor curente destabilizează acest echilibru. Este de dorit să se obțină valori negative ale necesarului de fond de rulment, care sunt un semn al surplusului de resurse temporare comparativ cu necesarul temporar de finanțat.

Trezoreria netă, reflectată de bilanț prin prisma activelor și pasivelor de trezorerie este expresia excedentului de disponibilități rezultat din evoluția curentă a operațiunilor de ȋncasări și plăți ce se derulează ȋn cursul unui exercițiu financiar. “Lipsa trezoreriei este o sursă permanentă de riscuri pentru ȋntreprindere. Nelimitarea riscului lipsei de trezorerie se reflectă negativ asupra rentabilității ȋntreprinderii, situație care dacă persistă pe termen lung este considerată un simptom al riscului de faliment.” Echilibrul financiar se apreciază și prin corelarea resurselor permanente și a necesarului permanent de finanțat (ratele de acoperire financiară) pe de o parte cu resursele temporare și necesarul temporar de finanțat (ratele de lichiditate) pe de altă parte. Bilanțul oferă informații cu privire la rapiditatea cu care capitalul investit se transformă ȋn bani, prin intermediul ratelor de rotație, precum și informații relevante referitoare la gradul de ȋndatorare și de dependență față de terți, prin intermediul ratelor de solvabilitate. Finanțatorii sunt interesați să cunoască riscurile la care sunt expuse entitățile pe care le finanțează. Ei utilizează informațiile din bilanț pentru a aprecia acest risc, pentru a aprecia bonitatea entității pe care o finanțează prin prisma a două aspecte: al lichidității (al solvabilității pe termen scurt, adică al capacității de a face față pe termen scurt datoriilor scadente ȋn mai puțin de un an) și al solvabilității pe termen mediu și lung (al solidității patrimoniale).

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Ȋn urma documentării realizate la SC OutDoor Shop SRL Piatra Neamț, ȋn vederea realizării lucrării de licență cu tema “Bilanțul și poziția financiară a entității” am identificat unele aspecte pozitive, dar și neajunsuri care vor face obiectul unor propuneri de ȋmbunătățire.

Ȋn cadrul SC OutDoor Shop SRL se constată o creștere a volumului activității firmei pe perioada analizată, creștere ce se regăsește atât ȋn cifra de afaceri, care reflectă volumul serviciilor prestate, cât și la nivelul veniturilor din subvenții pentru exploatare și venituri din subvenții pentru investiții provenite din cele două proiecte cu finanțare europeană pe care societatea le implementează. La nivelul exercițiului financiar 2011, valoarea tranzacțiilor efectuate, solicitate la rambursare și validate ȋn cadrul unui singur proiect a depășit cu aproximativ 200% cifra de afaceri. De asemenea, resursele umane specializate de care societatea dispune, precum și cultura organizațională a acesteia sunt factori pozitivi care contribuie la dezvoltarea și creșterea competitivității sale.

Dotările cu aparatură și echipamente pe care entitatea le deține permit desfășurarea activității economice ȋn condiții optime și generarea de beneficii economice care dau societății posibilitatea de remunerare a capitalului ȋmprumutat și de a-și onora angajamentele la scadență.

Capitalurile proprii, ȋn creștere pe toată perioada analizată, pun ȋn evidență resursele stabile pe care societatea le are la dispoziție. Simultan cu creșterea capitalurilor proprii se constată o creștere mare a datoriilor, atât pe seama creditelor contractate de la bancă și a contractului de leasing financiar aflat ȋn derulare, dar mai ales pe seama sumelor ȋmprumutate de la asociați ȋn vederea asigurării de numerar pentru implementarea proiectelor cu finanțare europeană pe care societatea le are ȋn derulare. Creșterea datoriilor totale are influență negativă asupra ratei solvabilității și a gradului de ȋndatorare globală, ȋn timp ce rata lichidității generale a avut o evoluție favorabilă, ceea ce ȋnseamnă că entitatea are capacitatea de a-și acoperi datoriile pe termen scurt din activele circulante. Cu toate acestea, ȋn luna mai 2012, ȋn contextul prelungirii liniei de credit de care societatea beneficiază din partea băncii, poziția financiară a entității a fost apreciată favorabil, deoarece la evaluarea riscului nu s-a ținut cont doar de cifra de afaceri, ci s-au luat ȋn considerare fluxurile de numerar generate și rulajele din conturile deschise la bancă.

SC OutDoor Shop SRL adoptă o politică de marketing centrată pe produs deoarece compania se diferențiază de competitori prin serviciile de calitate pe care le oferă. Având avantajul calității, SC OutDoor Shop SRL poate cu ușurință să pună produsul în centrul mixului de marketing și își dezvoltă strategia în jurul acestei componente esențiale. Politica de marketing orientată spre produs se îmbină cu activități promoționale neagresive care contribuie la fidelizarea clienților vechi, la atragerea de clienți noi, dar și la promovarea globală a firmei. Societatea se adaptează noilor obiceiuri ale clienților, schimbărilor din piață și cererilor în declin în cazul anumitor servicii.

Printre punctele forte identificate ȋn cadrul societății luate ȋn studiu se regăsește și faptul că evidența contabilă este asigurată de personal specializat, cu studii economice superioare și experiență ȋn practica contabilă. Evidențele contabile și raportările financiare sunt efectuate la timp. Prevederile contractelor de finanțare pe care societatea le derulează impun contractarea unui expert contabil și a unui auditor financiar autorizat care verifică faptul că toate cheltuielile declarate ȋn cererile de rambursare sunt reale, ȋnregistrate corect și eligibile. Acest fapt este benefic pentru societate ȋntrucât toate evidențele contabile și documentele justificative sunt verificate temeinic, iar auditarea fiecărei cereri de rambursare a cheltuielilor, cereri care sunt transmise la intervale de 3 luni certifică corectitudinea și legalitatea tranzacțiilor efectuate. Mai mult, evidența contabilă pentru activitățile proiectelor este ȋnglobată ȋn contabilitatea unității utilizând analitice distincte, astfel că beneficiile auditării evidențelor contabile ale proiectelor se răsfrâng asupra contabilității ȋn ansamblu.

Pentru realizarea evidenței contabile, entitatea utilizează programul de contabilitate WinMentor, o soluție informatică performantă care oferă acces rapid la datele stocate. Superioritatea programului comparativ cu altele, mai puțin performante, constă ȋn faptul că WinMentor cuprinde instrumente integrate pentru stocarea, analiza și raportarea rapidă a informațiilor. Astfel, managerul are acces rapid la informațiile contabile care-i sunt necesare pentru fundamentarea deciziilor.

Una dintre problemele majore cu care societatea se confruntă este legată de faptul că există un ecart temporal mare ȋntre data depunerii cererilor de rambursare și data efectuării plății. Aceste ȋntârzieri care ating uneori cote alarmante sunt un obstacol ȋn asigurarea cash-flow-lui și pot provoca blocaje atât ȋn activitatea enității, cât și ȋn implementarea proiectelor.

Unul dintre aspectele negative identificate pe durata documentării ȋl constituie modalitatea de ȋnregistrare a tranzacțiilor derulate ȋn cadrul proiectelor cu finanțare europeană, care face ca valorile indicatorilor care exprimă gradul de ȋndatorare sau autonomia financiară a societății să nu reflecte poziția financiară reală a entității. Ȋn acest context, structura financiară este denaturată. Consider că o separare a volumului tranzacțiilor derulate doar din activitatea economică efectuată de societate și reflectată ȋn cifra de afaceri, ceea ce ar echivala cu “extragerea” tuturor elementelor de active, datorii și capitaluri proprii din bilanțul contabil, ar oferi o imagine mai fidelă a situației firmei. Mai mult, ȋntrucât bilanțul oferă o imagine statică asupra firmei, la un moment dat, iar la momentul ȋnchiderii exercițiului financiar pot fi angajate cheltuieli fără ca acestea să fi fost validate la rambursare, acest lucru face ca rezultatul exercițiului să fie denaturat.

Un alt neajuns ȋl constituie lipsa unui grafic de circulație a documentelor sau a unei proceduri care să specifice circuitul documentelor contabile de la ȋntocmire până la arhivare, astfel ȋncât pot să apară anumite disfuncționalități ȋn activitate, ce pot genera ȋntârzieri ȋn ȋnregistrarea tranzacțiilor și operațiunilor economice, pot fi făcute plăți cu ȋntârziere, fapte care pot aduce grave prejudicii firmei. Din acest motiv se recomandă elaborarea unui grafic de circulație a documentelor.

BIBLIOGRAFIE

Atrill, P., McLaney, E., Contabilitatea și finanțele pe ȋnțelesul tuturor, Editura Rentrop & Straton, Bucureșți, 2006

Berheci, M., Valorificarea raportărilor financiare. Sinteze contabile: teorie, analize, studii de caz, Editura CECCAR, București, 2010

Brezeanu, P., Poantă, D., Herciu, M., Mișu, N., Morariu, V., Craiu, N., Triandafil, C., Analiză financiară, Editura Meteor Press, București, 2007

Dumitrean, E., Bilanț contabil, Editura A 92, Iași, 1996

Dumitrean, E., Contabilitate financiară, Editura Sedcom Libris, Iași, 2008

Feleagă, N., Ionașcu, I., Tratat de contabilitate financiară, vol. I – III, Editura Economică, București, 1998

Feleagă, N., Felelagă, L., Contabilitate financiară. O abordare europeană și internațională, Editura Economică, București, 2007

Feleagă, N., Felelagă, L., Contabilitate consolidată, Editura Economică, București, 2007

Florea, I., Florea, R., Macovei, I. C., Berheci, M., Introducere ȋn expertiza contabilă și ȋn auditul financiar, Editura CECCAR, București, 2008

Georgescu, I., Macovei, C., Berheci, L., Contabilitatea firmei, Editura Junimea, Iași, 2003

Horomnea, E., Dimensiuni științifice, sociale și spirituale ȋn contabilitate, Editura Tipo Moldova, Iași, 2011

Horomnea, E., Tabără, N., Budugan, D., Georgescu, I., Bețianu, L., Dicu, R., Introducere ȋn contabilitate. Concepte și aplicații, Editura Tipo Moldova, Iași, 2010

Horomnea, E., Tabără, N., Budugan, D., Georgescu, I., Bețianu, L., Bazele contabilității. Concepte. Modele. Aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2008

Ionescu, V. C., Management, Editura Universitară, București, 2011

Lungu, C. I., Teorie și practici contabile privind ȋntocmirea și prezentarea situațiilor financiare, Editura CECCAR, București, 2007

Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012

Mironiuc, M., Gestiunea financiar – contabilă a ȋntreprinderii, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2011

Mironiuc, M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006

Nica, P., Iftimescu, A., Management. Concepte și aplicații, Editura Sedcom Libris Iași, 2008

Pătruț, V., Rotilă, A., Contabilitate și diagnostic financiar. Fundamente teoretice și aplicații practice, Editura Sedcom Libris, Iași, 2010

Pântea, I. P., Bodea, Gh., Contabilitatea financiară românească, Editura Intelcredo, Deva, 2009

Petrescu, S., Diagnostic economico-financiar. Metodologie. Studii de caz, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004

Petrescu, S., Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, Editura CECCAR, București, 2008

Ristea, M., coordonator și colectiv, Contabilitatea financiară a ȋntreprinderii, Editura Universitară, București, 2005

Ristea, M., Dumitru, C., G., Contabilitatea afacerilor, Editura Tribuna Economică, București, 2006

Siminică, M., Diagnosticul financiar al firmei, Editura Universitaria, Craiova, 2008

Toma, C., Contabilitate financiară, Editura Tipo Moldova, Iași, 2011

Toma, C., Conturile anuale și imaginea fidelă ȋn contabilitatea românească, Editura Junimea, Iași, 2001

Toma, C., Dumitrean., E., Haliga, I., Contabilitate financiară, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2010

*** Legea contabilității nr. 82/1991, republicată ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 454/18.06.2008, modificată și completată prin Legea nr. 32/2012 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2011 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991 și pentru modificarea altor acte normative incidente

*** Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 927/23.12.2003, cu modificările și completările ulterioare, actualizată la data de 06.06.2012 prin Ordonanța de urgență nr. 24/06.06.2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 384/07.06.2012;

*** Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 1066/17.11.2004, modificată și completată prin OUG nr. 2/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, publicată ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 143/02.03.2012;

*** Legea nr. 95/14.04.2006 privind reforma ȋn domeniul sănătății publicată ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 372/28.04.2006, modificată și completată prin OUG nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare ȋn domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor pubice, publicată ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 306/08.05.2012;

*** Legea nr. 76/16.01.2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 103/06.02.2002, modificată și completată prin OUG nr. 17/2011 privind administrarea creanțelor bugetare reprezentând comisionul datorat, până la data de 31 decembrie 2010, de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sistemului asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată ȋn Monitorul Oficial Partea I nr. 145/28.02.2011

*** Legea nr. 263/16.12.2010 privind sistemul unitar de pensii, publicată ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 852/20.12.2010, completată și modificată prin Ordinul nr. 214/2012 privind procura specială utilizată ȋn sistemul public de pensii, publicat ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 401/15.06.2012;

*** Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/17.11.2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 1074/29.11.2005, modificată și completată prin OUG nr. 117/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată ȋn Monitorul Oficial Partea I nr. 891/30.12.2010;

*** Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 766/01.11.2009, modificat și completat prin Ordinul nr. 2869/2010 pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile, publicat ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 882/28.12.2010, prin Ordinul nr. 2239/2011 pentru aprobarea Sistemului simplificat de contabilitate, publicat ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 522/25.07.2011, actualizat la 08.08.2011 prin Ordinul nr. 2382/2011 pentru completarea unor reglementări contabile, publicat ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 563/08.08.2011;

*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, publicat ȋn Monitorul Oficial nr. 704/20.10.2009;

*** Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1826/22.12.2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune, publicat ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 23/12.01.2004;

*** Ordinul Ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al Ministrului Finanțelor Publice 1117/2170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile ȋn cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial “Dezvoltarea resurselor umane 2007 – 2013”, publicat ȋn Monitorul Oficial, Partea I nr. 596/23.08.2010.