Bilantul In Romania Si Germania

BILANȚUL ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN GERMANIA

CONTABILITATEA ȘI SITUAȚIILE FINANCIARE:

Totalitatea instituțiilor, societăților și persoanelor juridice sunt obligate să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiaăa și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității fiecarei firme, societăți, persoane juridice, institute.

Asociațiile și instituțiile publice, persoanele juridice și persoanele fizice care au sau nu un scop patrimonial și desfășoară activități producătoare de venituri, au și acestea obligația de a organiza și conduce contabilitatea proprie.

Filialele fără personalitate juridică care au sediul în străinătate, aparținând persoanelor prevăzute mai sus, cu sediul în România, au de asemenea obligația de a conduce și organiza contabilitatea proprie.

Contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii. Aceasta trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor ce țin de poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale personelor juridice și fizice prezentate mai sus, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.

Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională, iar contabilitatea operațiunilor efectuate în valută se ține atât în moneda națională, cât șiîin valută, potrivit reglementărilor specifice. Pentru necesitățile proprii de informare, entitățile pot opta pentru întocmirea situațiilor financiare anuale și într-o altă monedă.

Cursul utilizat pentru conversia în moneda națională a situațiilor financiare anuale întocmite într-o altă monedă este cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil pentru data bilanțului. Acest curs se prezintă în notele explicative.

Normele și reglementările din domeniul contabilității sunt emise de către Ministerul Finanțelor Publice, care elaborează și emite de asemenea și norme privind contabilitatea în partidă simplă.

Categoriile de persoane care pot ține contabilitatea în partidă simplă se stabilesc prin ordinul Ministerului Finanțelor Publice.

În cazul instituțiilor patonale și al sindicatelor, care nu au scop patrimonial, Ministerul Finanțelor Publice aprobă un sistem simplificat de raportare financiară.

În momentul efectuării oricărei operațiuni economico-financiare, aceasta se consemnează într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, luându-și astfel calitatea de document justificativ.

La baza înregistrărilor în contabilitate stau documentele justificative care angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate. Registrele contabile obligatorii conform Legii contabilității sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar (pe baza inventarierii anuale a activelor și pasivelor), și Cartea mare (pe baza informațiilor contabile preluate din documentele-sursă sau Registrele-jurnal). Registrele și înregistrările contabile pot fi păstrate pe hârtie sau în format electronic și pot fi folosite ca dovezi în justiție, putând face obiectul controalelor din partea autorităților fiscale și judiciare. Contabilii trebuie să întocmească anual balanțe de verificare pe baza informațiilor din Cartea mare, aceasta constituind baza pentru situațiile financiare periodice.

Situațiile financiare reprezintă documentul reprezentativ al analizei întregii activități desfășurate în cursul anului.

Persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele trei criterii (denumite in continuare criterii de mărime):

– total active: 3.650.000 euro,

– cifră de afaceri netă: 7.300.000 euro,

– număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50

întocmesc situații financiare anuale care cuprind:

– bilanț,

– cont de profit si pierdere,

– situația modificărilor capitalului propriu,

– situația fluxurilor de trezorerie,

– notele explicative la situatiile financiare anuale.

Aceste situațiile financiare anuale sunt auditate potrivit legii.

O entitate care a întocmit situațiile financiare anuale prevăzute mai sus va întocmi situații financiare anuale simplificate, numai dacă, în două exerciții financiare consecutive nu depășește limitele a două dintre cele trei criterii.

Persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute mai sus întocmesc situații financiare anuale simplificate care cuprind:

– bilanț prescurtat,

– cont de profit și pierdere,

– note explicative la situațiile financiare anuale simplificate.

Opțional, ele pot întocmi situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de trezorerie.

Situațiile financiare anuale simplificate sunt verificate potrivit legii. Întocmirea situațiilor financiare anuale simplificate nu se aplică de către entitățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, așa cum aceasta este definită de legislația în vigoare privind piața de capital.

O entitate care a întocmit situații financiare anuale simplificate va întocmi situațiile financiare anuale numai dacă, în două exerciții financiare consecutive depășește limitele a două dintre cele trei criterii de mărime.

Conform Ordinului Ministerului Finanțelor Publice trebuie să se aplice următoarele principii generale :

Contabilitatea de angajamente : Tranzacțiile și celelalte evenimente sunt recunoscute atunci când apar și sunt înregistrate în evidențele contabile și raportate în situațiile financiare aferente perioadei respective.

Imaginea fidelă : Situațiile financiare trebuie întocmite astfel încât să dea o imagine fidelă a activelor, pasivelor, poziției financiare și a rezultatelor entității pentru perioada la care se referă.

Cifrele comparative trebuie prezentate pentru toate situațiile financiare întocmite.

Continuitatea activității : Se presupune că entitatea va continua să își desfășoare activitatea. Dacă această prezumție nu este potrivită și administratorul/administratorii își dau seama că există o îndoială cu privire la capacitatea entității de a-și continua activitatea, atunci acest lucru trebuie menționat în notele la situațiile financiare.

Consecvența prezentării : Modul de prezentare și clasificarea elementelor în situațiile financiare va fi menținut de la o perioadă la alta.

Prudența : În special cu referire la faptul că:

se include doar profitul obținut până la data bilanțului.

se includ toate datoriile aferente anului financiar sau anilor anteriori, chiar dacă aceste datorii devin numai între data bilanțului și data finalizării întocmirii situațiilor financiare.

trebuie inclusă orice amortizare (ajustări de valoare), indiferent dacă rezultatul anului financiar este profit sau pierdere.

Independența : Veniturile și cheltuielile aferente anului sunt înregistrate indiferent de data plății sau a încasării.

Evaluarea separată a elementelor de activ și de datorii : Componentele elementelor de activ și de pasiv sunt evaluate separat.

Intangibilitatea : Bilanțul de deschidere al fiecărui an financiar trebuie să corespundă bilanțului de închidere al anului financiar anterior.

Necompensarea : Nu este permisă compensarea între elemente de activ și de pasiv în bilanțul pentru sfârșitul perioadei

Substanța economică și realitatea evenimentelor : Valorile nominale și fondul economic al tranzacției trebuie să ia în considerare nu doar forma ci și/sau substanța juridică.

Situațiile financiare anuale se întocmesc în mod clar și în concordanță cu prevederile prezentelor reglementări, acestea trebuie să ofere o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare, profitului sau pierderii entității.Dacă aplicarea prevederilor prezentelor reglementări nu este suficientă pentru a oferi o imagine fidelă, trebuie prezentate informații suplimentare.

Subunitățile fără personalitate juridică, care aparțin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul în România organizează și conduc contabilitatea proprie la nivel de balanță de verificare, fără a întocmi situații financiare.

Activitatea desfăsurată în străinătate de subunitățile fără personalitate juridică, și care aparțin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul în România, se include în situațiile financiare ale persoanei juridice române și se raportează pe teritoriul României, potrivit prezentelor reglementări.

În cazul asocierilor în participație încheiate între o persoană juridică română și o persoană juridică străină, contabilitatea se ține de către persoana juridică română, care răspunde potrivit legii.

Autoritățile de reglementare pot solicita prezentarea în situațiile financiare anuale a unor informații suplimentare față de cele care trebuie prezentate în concordanță cu prezentele reglementări.

BILANȚUL CONTABIL ȘI DIRECTIVELE UNIUNII EUROPENE:

In anul 1973 a luat ființă International Accounting Standards Committee (I.A.S.C.), al cărui obiectiv principal îl constituie dezvoltarea standardelor internaționale de contabilitate.Pe plan internațional se încearcă tot mai mult să se facă o normalizare și o armonizare a sistemelor contabile. Normalizarea vizează conceperea normelor, ea realizându-se în ultima vreme de I.A.S.C. (International Accounting Standards Committee) în timp ce armonizarea are drept atribut realizarea compatibilității între diferitele norme existente la nivel comunitar.

Uniunea Europeana și-a concentrat eforturile pe linia armonizării sistemelor de contabilitate și a întocmirii rapoartelor societăților comerciale, fapt concretizat în elaborarea de directive, fiecărui stat membru revenindu-i obligația încorporării acestuia în legislația proprie. Standardele de contabilitate anuale reprezintă doar scheme teoretice în domeniu, cu aplicativitate practică directă pentru toate activitățile economice ce constituie obiectul activității întreprinderii.

Necesitatea acestei coordonări este impusă de faptul că activitatea societăților se extinde și în afara terotoriului național.Concret, preocupările pe linia coordonării statelor membre ale Uniunii Europene s-au materializat în "directive".

Preocupările armonizării contabilității s-au concretizat la nivelul Uniunii Europene, în adoptarea următoarelor trei documente semnificative: Directiva a IV-a, Directiva a VII-a și Directiva a VIII.

Directiva a VII-a are ca obiect conturile consolidate și a fost adoptată la 13 iunie 1983 de către Uniunea Europeana.

Directiva a VIII-a cuprinde prevederi utile în domeniul unui control competent în materie de legalitate a bilanțurilor încheiate de societățile comerciale.

Directiva a IV-a, este considerată cea mai importantă și a fost elaborată la 25 iulie 1978 și revizuită la 8 noiembrie 1990, a vizat cu predilecție coordonarea dispozițiilor naționale referitoare la structura și conținutul conturilor anuale, și ale raportului de gestiune, modurile de evaluare cât și publicarea acestor documente pentru societățile de capitaluri ( societățile cu răspundere limitată și societățle pe ațtiuni).

În conformitate cu prevederile directivei "structura bilanțului și cea a contului de profit și pierdere și mai ales forma reținută pentru prezentarea lor, nu poate fi modificată de la un exercițiu la altul, iar derogările de la principii sunt admise în cazuri excepționale.Pentru a face uz de asemenea derogări, acestea trebuie să fie menționate în anexă și bine moivate."

Directiva a IV-a a prevăzut doua scheme pentru bilanț, din care doar una trebuie aplicată la alegere:

– prima schemă (descrisă de articolul 9) prezintă bilanțul sub formă bilaterală, format orizontal (de cont);

– a doua schemă (descrisă de art. 10 ) prezintă bilanțul contabil sub formă de listă, format vertical.

Schema descrisă de articolul 9 prevede în partea stangă activul, descompus în șase mari rubrici, notate de la A la F, iar în partea dreapta, pasivul, descompus în cinci mari rubrici, notate de la A la E:

Bilantul contabil format orizontal (in cont):

Directiva a IV-a lasă posibilitatea înscrierii creanței privind capitalul subscris nevărsat, ca primă rubrică a activului (așa cum rezultă din schema de mai sus) sau ca un element component al activului circulant (rubrica de creanțe). Cheltuielile de constituire sunt înscrise distinct, înaintea activului imobilizat, dar directiva lasă și posibilitatea înscrierii lor ca element component al activelor necorporale (acceptându-se judecata că astfel de cheltuieli reprezintă un element de activ fictiv, necesitatea capitalizării lor fiind o opțiune de probat). Directiva prezinta beneficiul sau pierderea ca ultimă rubrică a pasivului, respectiv, a activului bilanțier. Totuși, ea lasă legislațiilor naționale posibilitatea de a înscrie, cu semne diferite, aceste elemente, în structura rubricii A din pasiv (în componența capitalurilor proprii). Directiva reunește sub același element cheltuielile în avans și veniturile de primit, considerându-le în virtutea acțiunii principiului independenței exercițiilor, conturi de regularizare. Acest element poate să fie prezentat fie în cadrul unei rubrici distincte în structura creanțelor, fie în rubrica E din activ. În același mod Directiva a IV-a reunește sub același element cheltuielile de platit si veniturile in avans, considerându-le conturi de regularizare, în virtutea acțiunii principiului independenței exercițiilor. Acest element poate sa fie prezentat fie în cadrul unei rubrici distincte, în structura rubricilor de datorii, fie în rubrica D din pasiv.

BILANȚUL CONTABIL GENERALITĂȚI :

Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege.

În bilanț elementele de activ și datorii sunt grupate după natură și lichiditate, respectiv natură și exigibilitate.

Este uneori descris ca fiind o imagine statică deoarece reflectă soldurile conturilor, spre deosebire de celelalte situații financiare care sunt descris ca fiind dinamice și reflectă tranzacțiile de-a lungul unei perioade.

Nu este impus un model sau un format anume pentru bilanț. Este oferită doar o listă a elementelor care ar putea fi prezentate. De asemenea sugerează ca bilanțul să facă distincția între elementele curente și necurente (atât la active cât și la datorii), sau dacă nu, activele și datoriile să fie clasificate în funcție de lichiditate și exigibilitate.

În întelesul prezentelor reglementari:

un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate și al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil; Următoarele trei caracteristici trebuie îndeplinite de orice element pentru a fi clasificat ca și activ:

activul trebuie să genereze beneficii economice viitoare probabile în întreprindere ceea ce va duce la intrări nete de numerar;

entitatea este capabilă să utilizeze beneficiile și să restricționeze accesul altor entități la acel beneficiu;

evenimentul care a generat beneficiul trebuie să fie produs.

datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice; Următoarele trei caracteristici trebuie îndeplinite de orice element pentru a fi clasificat ca și datorie:

datoria presupune ca entitatea să deconteze o obligație actuală printr-un transfer probabil al unor active, la cerere atunci când intervine un anumit eveniment, la o anumită dată;

obligația nu poate fi evitată;

evenimentul ce a generat obligația a apărut deja.

capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor sale.

Creație a contabilității în partidă dublă, bilanțul, de la a cărui primă apariție într-un tratat de contabilitate s-au scurs mai bine de cinci sute de ani, asigură o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situație financiare și a rezultatului obținut.

Bilanțul oferă o serie întregă de informații referitoare la modul în care pot fi investite fondurile unui titular de patrimoniu, precum și la modul în care acestea pot fi formate. În acest sens se poate ușor evidenția rezultatul financiar obținut, ca urmare a consumării și reproducției de fonduri investite. În calitatea sa de model informațional, bilanțul are rolul de a stabili o serie de indicatori economico – financiari, ceea ce îi oferă caracterul de model contabil și informațional, dar și de model de gestiune a valorilor materiale și bănești delimitate patrimonial.

Bilanțul se constituie ca o bază de referință, ca mijloc de optimizare în procesul decizional. Rolul lui în procesul conducerii crește tot mai mult, fiind absolut indispensabil. Caracteristicile specifice care îi măresc valențele informaționale sunt determinate și de faptul că bilanțul nu se rezumă numai la prezentarea unor serii de date aferente exercițiului recent încheiat, ci pe baza lui se procedează la analiza proceselor și fenomenelor economico – financiare, se identifică relațiile cauză – efect dintre acestea, se stabilesc măsuri de reglare a activităților și se iau diverse decizii ce privesc aceste activități.
Prin structura și prin modul său de grupare a indicatorilor, bilanțul contabil oferă posibilitatea aprecierii situației financiare a întreprinderii și trebuie să răspundă necesităților de informare ale utilizatorilor, furnizând, totodată, datele necesare prognozelor.

ÎNTOCMIREA BILAȚULUI :

Începând cu anul 2006 entitățile vor întocmii bilanț conform O.M.F. nr.1752/2005- reglementări armonizate cu directivele europene, unde apar ca elemente de noutate:

acțiunile proprii (contul 109) în cadrul capitalurilor proprii;

acțiunile deținute la entitățile afiliate în locul titlurilor de participare sau titlurilor sub formă de interese de participare;

interesele minoritare, presupune deținerea unei părți din capitalul altei entități care depășește 20%;

sunt introduse acele provizioane pentru pensii, pentru impozite,etc.

în locul provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor, s-au introdus conturile de ajustări pentru deprecierea imobilizărilor.

Indiferent de conținutul bilanțului proiectat, de natura activității a cărei situație o reflectă sau de timpul la care se referă, la întocmirea lui este necesar să se respecte o serie de reguli și principii, care să-i asigure un conținut real și o funcționalitate eficientă în procesul de administrare a patrimoniului.

Principiile care stau la baza întocmirii bilanțului contabil, sunt:

a) Principiul întocmirii bilanțului pe baza informațiilor existente în documentele primare;

b) Principiul întocmirii bilanțului pe baza informațiilor prelucrate de sistemul conturilor;

c) Principiul întocmirii bilanțului pe baza înventarierii patrimoniului;

d) Principiul întocmirii bilanțului pe baza calculației costurilor și a rezultatului exercițiului;

e) Omogenizarea prin evaluare a elementelor patrimoniale.

a) Documentele primare – baza documentară a întocmirii bilanțului

Prin geneză, conținut și funcție, bilanțul contabil este un model contabil, astfel că baza de plecare la întocmirea lui o constituie documentele justificative. Legătura dintre aceste documente primare sau justificative și bilanț se realizează prin intermediul sistemului de conturi. Înregistrarea contabilă reprezintă o grupare cronologică și sistematică a documentelor în cadrul conturilor sintetice și analitice. În aceste condiții, caracterul real al bilanțului se determină în primul rând, prin reflectarea complexă și calitativă a operațiilor economice și financiare în documente, implicit prin înregistrarea acestora în sistemul de conturi.

b) Principiul întocmirii bilanțului pe baza informațiilor preluate din sistemul de conturi

Între bilanț și sistemul de conturi există o legatură directă în sensul că, plecându-se de la bilanțul contabil la începutul perioadei, prin intermediul sistemului de conturi se va ajunge în cele din urma la bilanțul de la sfârșitul perioadei.

Întocmirea bilanțului contabil presupune și folosirea mecanismului partidei duble în construirea și prezentarea indicatorilor bilanțieri. În acest sens se au în vedere relațiile de echilibru și control dintre activ și pasiv, debit și credit, chltuieli și venituri, conturi sintetice și analitice, înregistrarea cronologică și sistematică.

Din punct de vedere metodologic, la întocmirea bilanțului contabil se are în vedere ca indicatorii care îl compun să se construiască prin agregarea datelor furnizate de sistemul de conturi. Pentru realizarea acestui lucru pot fi folosite două modalități:

– relațională;

– funcțională.

În ceea ce privește modalitatea relațională, bilanțul este conceput sub forma unui cont global ce intră în corespondență cu celelalte conturi, care evidențiază starea și mișcarea patrimoniului. Bilanțul evidentiază astfel toate conturile cu solduri debitoare și creditoare care evidențiază la un moment dat mulțimea elementelor patrimonile de activ și de pasiv. Funcția contabilă a contului „bilanț” este aceea de a închide și a deschide toate conturile elementare privind patrimoniul unui subiect de drept. Pentru a marca această funcție, contul „bilanț”se diferențiază în alte două conturi: „bilanț de închidere ” și „bilanț de deschidere”. Astfel bilanțul de închidere preia ca posturi toate soldurile finale ale conturilor.
La sfârșitul exercițiului financiar, soldurile finale ale conturilor (debitoare și creditoare) luate din Balanța de verificare și puse în acord cu realitatea prin inventariere sunt grupate potrivit structurii informaționale a bilanțului și înscrise în activul și pasivul acestuia. Prin această metodă se realizează construirea posturilor bilanțiere, adică a unor indicatori sintetici privind starea si structura patrimoniului și a rezultatului obținut în urma activității desfășurate în cursul unui exercițiu financiar.

c) Întocmirea bilanțului pe baza inventarierii patrimoniului

Inventarul reprezintă documentul în care sunt enumerate și descrise cantitativ și valoric mijloacele, creanțele și angajamentele unității, existente la un moment dat. Inventarul poate fi inventar scriptic, obținut după datele din soldurile conturilor sau faptic, obținut prin observarea și înregistrarea elementelor patrimoniale. Acesta din urmă are rolul de a evidenția existența reală cantitativă și calitativă a valorilor înregistrate în conturi. Analizat prin prisma relațiilor sale informaționale cu bilanțul, inventarul evidențiaza la un moment dat în expresie bănească mărimea elementelor patrimoniale sub forma mijloacelor, creanțelor și a datoriilor.

Deși nu se inventariază, mărimea surselor proprii se poate calcula în mod global în cadrul inventarului pe baza relației:

Surse proprii = Activul inventariat – Obligațiile întreprinderii

Prin compararea surselor proprii cu cele calculate în inventarul anterior se constată în ce măsură patrimoniul unei unități a sporit sau s-a micșorat.

d) Întocmirea bilanîului pe baza calculației costurilor și a rezultatelor exercițiului.

Acest principiu servește ca mijloc de determinare a costului efectiv al elementelor patrimoniale și a rezultatelor financiare. Principiul delimitării pe locuri de gestiune a cheltuielilor și veniturilor constă în aceea că fiecare cheltuială este evidențiată pe locul de gestiune care a ocazionat-o, iar în continuare recuperată prin rezultatul obținut (produs, lucare, serviciu).

Alături de stabilirea cât mai exactă a cheltuielilor și veniturilor , din contabilitatea financiară, calculația costurilor prin contabilitatea de gestiune reprezintă un instrument de delimitare a rezultatelor pe verigi organizatorice interne ale societății și pe obiecte de calculație în general.

e) Omogenizarea prin evaluare a elementelor patrimoniale

Elementele care se măsoară și se evidențiază prin bilanț pot fi atât stocurile de bunuri și soldul de disponibilități bănești, creanțe, capitaluri, rezerve, obligații și credite la un moment dat, cât și fluxuri de venituri și cheltuieli. Prin structura sa bilanțul oglindește într-o formă integrată fluxurile materiale și financiare specifice. Omogenizarea acestor elemente se poate realiza prin exprimarea lor în etalon monetar. Componentele evaluării bilanțiere sunt:

a) Obiectul evaluării (elementul patrimonial și operațiile economice și financiare privind mișcarea acestor elemente).

b) Etalonul bani, ca unitate de măsură.

c) Compararea, raportarea obiectului de evaluat la etalonul bani, pentru a exprima mărimea sa.

În ceea ce privește respectarea acestor principii, la structurarea bilanțului contabil se au in vedere următoarele principii:

– posturile înscrise în bilanț trebuie să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situația reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;

– compensările între conturile ce se înscriu în bilanț și respectiv între veniturile și cheltuielile din contul de „Profit și pierdere” nu sunt admise.

FORMATUL BILAȚULUI ÎN ROMÂNIA:

Formatul bilanțului este următorul:

A. Active imobilizate

I. Imobilizări necorporale

1. Cheltuieli de constituire

2. Cheltuieli de dezvoltare

3. Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare, dacă acestea au fost achiziționate cu titlu oneros

4. Fondul comercial, în măsura în care acesta a fost achiziționat cu titlu oneros

5. Avansuri și imobilizări necorporale în curs de execuție

II. Imobilizări corporale

1. Terenuri și construcții

2. Instalații tehnice și mașini

3. Alte instalații, utilaje și mobilier

4. Avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție

III. Imobilizări financiare

1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate

2. Împrumuturi acordate entităților afiliate

3. Interese de participare

4. Împrumuturi acordate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare

5. Investiții deținute ca imobilizări

6. Alte împrumuturi

B. Active circulante

I. Stocuri

1. Materii prime și materiale consumabile

Producția în curs de execuție

Produse finite și mărfuri

Avansuri pentru cumpărări de stocuri

II. Creanțe

(Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element.)

1. Creanțe comerciale

2. Sume de încasat de la entitățile afiliate

3. Sume de încasat de la entitățile de care compania este legată în virtutea intereselor de participare

4. Alte creanțe

5. Capital subscris și nevărsat

III. Investiții pe termen scurt

1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate

2. Alte investiții pe termen scurt

IV. Casa și conturi la bănci

C. Cheltuieli în avans

D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an

1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile

2. Sume datorate instituțiilor de credit

3. Avansuri încasate în contul comenzilor

4. Datorii comerciale – furnizori

5. Efecte de comerț de plătit

6. Sume datorate entităților afiliate

7. Sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare

8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale

E. Active circulante nete/datorii curente nete

F. Total active minus datorii curente

G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an

1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile

2. Sume datorate instituțiilor de credit

3. Avansuri încasate în contul comenzilor

4. Datorii comerciale – furnizori

5. Efecte de comerț de plătit

6. Sume datorate entităților afiliate

7. Sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare

8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale

H. Provizioane

1. Provizioane pentru pensii și obligații similare

2. Provizioane pentru impozite

3. Alte provizioane

I. Venituri în avans

J. Capital și rezerve

I. Capital subscris

1. Capital subscris vărsat

2. Capital subscris nevărsat

II. Prime de capital

III. Rezerve din reevaluare

IV. Rezerve

1. Rezerve legale

2. Rezerve statutare sau contractuale

3. Alte rezerve

V. Profitul sau pierderea reportat(ă)

VI. Profitul sau pierderea exercițiului financiar

Prezentarea activelor ca active imobilizate sau ca active circulante depinde de scopul căruia îi sunt destinate.

Activele imobilizate cuprind acele active destinate utilizării pe o bază continuă, în scopul desfășurării activităților entității.

Mișcările diverselor elemente de imobilizări se prezintă în notele explicative. În acest scop, se prezintă distinct, începând cu prețul de achiziție sau costul de producție, pentru fiecare element de imobilizare, pe de o parte, creșterile, cedările și transferurile în cursul exercițiului financiar iar, pe de altă parte, ajustările cumulate de valoare la începutul exercițiului financiar și la data bilanțului, precum și rectificările efectuate în cursul exercițiului financiar asupra ajustărilor de valoare din exercițiile financiare precedente. Ajustările de valoare se prezintă în bilanț ca deduceri clare din elementele corespunzătoare.

Dacă, atunci când situațiile financiare anuale se întocmesc conform prezentelor reglementări pentru prima oară, prețul de achiziție sau costul de producție al unei imobilizări nu poate fi determinat fără cheltuieli sau întârzieri exagerate, valoarea reziduală de la începutul exercițiului financiar poate fi tratată drept preț de achiziție sau cost de producție. Orice aplicare a acestei prevederi trebuie prezentată în notele explicative.

Atunci când se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, mișcările diverselor elemente de imobilizări se prezintă începând cu prețul de achiziție sau costul de producție, rezultat din reevaluare. În acest scop, valoarea reevaluată se substituie valorii de intrare a imobilizărilor corporale.

Drepturile asupra proprietăților imobiliare si alte drepturi similare, așa cum sunt definite de legislația națională, trebuie prezentate la “Terenuri și construcții”.

În sensul prezentelor reglementări, prin interese de participare se înțelege drepturile în capitalul altor entități, reprezentate sau nu prin certificate, care, prin crearea unei legături durabile cu aceste entități, sunt destinate să contribuie la activitățile entității. Deținerea unei părți din capitalul unei alte entități se presupune că reprezintă un interes de participare, atunci când depășește un procentaj de 20%.

Cheltuielile efectuate în cursul exercițiului financiar, dar care sunt aferente unui exercițiu financiar ulterior, trebuie prezentate sub titlul de “Cheltuieli în avans”.

Veniturile care, deși se referă la exercițiul financiar în cauză, nu se încasează până la expirarea acestuia, trebuie prezentate la “Creanțe”. În cazul în care astfel de venituri sunt semnificative, acestea trebuie prezentate și în notele explicative.

Ajustările de valoare cuprind toate corecțiile destinate să țină seama de reducerile valorilor activelor individuale, stabilite la data bilanțului, indiferent dacă acea reducere este sau nu definitivă.

Ajustările de valoare pot fi: ajustări permanente, denumite în continuare amortizări, și/sau ajustările provizorii, denumite în continuare ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare, în funcție de caracterul permanent sau provizoriu al ajustarii activelor

Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită și care la data bilanțului este probabil să existe, sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce privește valoarea sau data la care vor apărea.

Provizioanele nu pot fi utilizate pentru ajustarea valorilor activelor.

Veniturile de încasat înainte de data bilanțului, dar care se referă la un exercițiu financiar ulterior, trebuie prezentate sub titlul de “Venituri în avans”.

Cheltuielile care, deși se referă la exercițiul financiar în cauză, se vor plăti numai în cursul exercițiului financiar ulterior, trebuie prezentate la “Datorii”. În cazul în care astfel de cheltuieli sunt semnificative, ele trebuie prezentate și în notele explicative.

FORMA BILANȚULUI ÎN GERMANIA:

Activul (Aktiva)

Pasivul (Passiva)

Trei din posturile bilanțiere nu figurează în schema legală a Codului de comerț. Totuși, la voința legiuitorului, aceste posturi au amendat structura activului, astfel:

În partea de sus a bilanțului, înaintea activului imobilizat:

Postul „Capital subscris nevărsat, din care apelat” care regrupează cela două creanțe față de acționari, exprimate în bilanțul francez:

Acționari, capital subscris, neapelat;

Acționari, capital subscris, apelat, nevărsat.

Postul „Cheltuieli de demaraj și de dezvoltare a exploatării”, asimilat, parțial, cu posturile bilanțului francez:

-Cheltuieli de stabiliment;

Cheltuieli de repartizat asupra mai multor exerciții.

Acest post are un caracter de „ajutor bilanțier”. El nu conține cheltuielile de constituire sau de creștere de capital (taxe de înregistrare, onorarii, cheltuieli de publicitate legală etc.), legea interzicând imobilizarea acestora. În schimb, el conține cheltuieli cu caracter general care sunt chemate să genereze venituri, în viitor. Astfel, postul „Cheltuieli de demaraj…” permite să se repartizeze, pe o perioadă dată, cheltuielile neperiodice, care intervin la crearea societății, la crearea noilor stabilimente, în cazul creșterii capacității de producție a întreprinderii sau cu ocazia creării noilor sectoare de activitate. Utilizarea acestui post oferă înreprinderii mijlocul de a reduce sau de a anula o pierdere a exercițiului, evitându-se ca valoarea capitalurilor proprii să devină inferioară unei jumătăți din capitalul social. Totuși, postul devine neoperațional în caz de necontinuitate a exploatării.

Amortizarea cheltuielilor cuprinse în postul „Cheltuieli de demaraj…” este rapidă: amortizarea anuală este de minimum un sfert din mărimea inițială.

În partea de jos a bilanțului, după „cheltuielile de regularizare”:

– Postul „ Pierderi care exced capitalurilor proprii ”: în acest mod se calculează și se

izolează insuficiența de activ net, utilizându-se opțiunea Directivei a 4-a care autorizează înscrierea pierderii exercițiului în partea de jos a activului bilanțier.