Biblioteci Reprezentative din Judetul Dambovita Intre Secolele al Xvii Lea Si al Xix Lea

ARGUMENT

Lucrarea este o scurtă istorie a bibliotecilor din județul Dâmbovița. Trebuie să subliniem faptul că istoricul bibliotecilor face parte din istoria județului și de asemenea este strâns legată de istoria scrisului și de apariția tiparului.

În decursul istoriei, Târgoviște a fost un centru economic, administrativ, politic dar și un centru cultural, deosebit de important pentru cultura românească.

Este atestat documentar la sfârșitul secolului al XIV-lea și începe să cunoască o bogată activitate culturală la începutul secolului al XV-lea.

Școlile de pe lângă cancelaria domnească și cea mitropolitană au pregătit un număr sporit de cunoscători de carte. Interesul pentru învățătura de carte fiind în creștere, grămăticii i-au învățat pe elevii lor scrierea și citirea și prin „școli” particulare. Astfel ne explicăm numărul mare de oameni care scriu acte oficiale în această perioadă la Târgoviște.

La Târgoviște, au funcționat în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654) primele forme de învățământ superior din Țara Românească, între 1640-1651: „Școala de slovenie”, „Școala slavo-română” și „Scola greaca e latina”. Fiecare aveau și un fond de carte, necesar învățăturii viitorilor dieci, grămătici și chiar preoți.

Biblioteca Stolnicului Cantacuzino, a lui Udriște Năsturel și biblioteca Mitropoliei sunt cele mai vechi. Urmează biblioteca de la mănăstirea Viforâta și Dealu și biblioteca bisericii Sf. Vineri.

Lucrarea va cuprinde cinci capitole.

Primul capitol este intitulat Evoluția cercetărilor privind bibliotecile reprezentative din

județul Dâmbovița între secolele al XVII-lea – al XIX-lea.

Pentru abordarea unei teme este necesar în primul rând uncapitol cu prezentarea evoluției istorice și a stadiului actual al cercetărilor în domeniul în care se încadrează tema respectivă.

În acest capitol vom prezenta pe scurt principalele studii despre bibliotecile dâmbovițene până astăzi, în strânsă legătură cu dezvoltarea culturii și învățământului.

În capitolul al II-lea ne vom ocupa de Biblioteci umaniste din secolul al XVII-lea: Biblioteca de la Mărgineni a Stolnicului Constantin Cantacuzino.

Cea mai importantă bibliotecă românească datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Este vorba de celebra bibliotecă a stolnicului Constantin Cantacuzino, bibliotecă care rivaliza cu marile biblioteci ale Europei occidentale.

Stolnicul Constantin Cantacuzino era al treilea fiu al postelnicului Constantin Cantacuzino, care era un om de aleasă cultură, posesor de cărți și manuscrise rare. Este unul din fondatorii „Scholii greaca et latina” din Târgoviște, care atestă la 1646 existența unei tradiții umaniste în învățământul românesc.

Cel care a identificat cărțile din biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino a fost Corneliu Dima-Drăgan. Cărțile arată existența preocupărilor erudite și ale unor direcții de interes precise.

În capitolul al III-lea vom vorbi tot de biblioteci umaniste din secolul al XVII-lea, și anume de Biblioteca Mitropoliei din Târgoviște.

Biblioteca Mitropoliei din Târgoviște a fost una dintre cele mai vechi și mai bogate, dar a fost „arsă sau prădată de năvălitorii sălbatici și distrugători”. Cronicarul grec Cezar Daponte scrie că „la 12 septembrie 1737 turcii pradă orașul Târgoviște, dau foc vechi mitropolii și dintr-o tainiță de supt pământ au încărcat într-o mulțime de care, cărțile din bilioteca mănăstirii și le-au dus peste Dunăre”.

În capitolul al IV-lea vom vorbi de biblioteci școlare din secolul al XVIII-lea, și anume de cele din Pătroaia, Cornești și Șuța.

Școala de la Pătroaia este una din cele mai importante școli din Țara Românească apărute în mediul rural în acest secol. Ea apare pe lângă biserica din acest sat, prin grija Mitropoliei.

Școala de la Pătroaia a luat ființă prin hrisovul lui Constantin Nicolae voievod din 3 iunie 1746 care este unul din cele mai importante documente referitoare la o școală din mediul rural.

A existat la Pătroaia un important centru de cultură cu o bibliotecă bine organizată.

Despre existența Școlii de la Cornești aflăm dintr-un document datat la 20 octombrie 1785. Ea a luat naștere ca urmare a unei inițiative particulare și a funcționat pe lângă biserica din acest sat, ridicată de Scarlat Greceanu, logofăt de Țara de Sus.

Aici funcționa o bibliotecă tot printr-o inițiativă particulară.

Școala de la Șuța este amintită într-un hrisov din anul 1792 și a funcționat pe lângă biserica din acest sat, aflată pe moșia slugerului Matei Locusteanu.

În hrisov se arată că Matei Locusteanu a înzestrat biserica cu cele necesare, i-a adus preot pentru serviciul liturghiei,dascăl care învață copiii săraci și sărmani, fără plată și cărți pentru bibliotecă. Plata preotului și a dascălului o suporta el.
Capitolul al V-lea se va ocupa de biblioteca Școlii Normale din Târgoviște și de biblioteca Liceului „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște.

Un moment important îl constituie înființarea în 1841, pe lângă Școala Normală din Târgoviște a unei biblioteci care se dorea nucleul unei viitoare instituții de acest fel cu caracter public. Primul bibliotecar al acesteia a fost Mihail Drăghiceanu de la care s-a păstrat și un inventar de bibliotecă. Astăzi în vechea Școală Normală funcționează Liceul „Voievodul Mircea”, iar Școala Normală este fostul Liceu Pedagogic.

Biblioteca Liceului „Ienăchiță Văcărescu” a luat ființă în primul an de funcționare a gimnaziului în 1874.

În finalul lucrării vom prezenta concluziile, bibliografia și în anexe fotografii și acte oficiale din acea perioadă, iar pentru bibliotecile umaniste și lista cărților existente la noi în țară.

Lucrarea se bazează pe studiul lucrărilor anterior publicate, dar și pe cercetarea personală a unor periodice vechi aflate la Biblioteca Academiei și la Biblioteca Județeană „I. H. Rădulescu” din Târgoviște.

CAPITOLUL I

EVOLUȚIA CERCETĂRILOR PRIVIND ISTORIA BIBLIOTECILOR REPREZENTATIVE DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA ÎNTRE SECOLELE AL XVII-LEA -AL XIX-LEA

Așa cum se obișnuiește într-o lucrare, primul capitol îl constituie prezentarea evoluției istorice și a stadiului actual al cercetărilor în domeniul în care se încadrează tema respectivă.

Între primele studii despre biblioteci se află articolul lui Gheorghe Cardaș intitulat Biblioteci vechi românești care se ocupă de principalele biblioteci din țară.

Gheorghe Pârnuță a publicat articolele Știri noi privitoare la primele biblioteci școlare în revista Studii și cercetări bibliologice, III, 1960, p. 291-299 și Cartea didactică și literară în bibliotecile școlare din prima jumătate a secolului al XIX-lea în revista Studia bibliologica III, 1969, p. 573-581 în care arată importanța bibliotecilor școlare pentru învățământ, cu referiri la primele biblioteci școlare.

O altă lucrare a lui Gheorghe Pârnuță este Începuturile culturii și învățământului în județul Dâmbovița, în care se găsesc date deosebit de importante din istoria bibliotecilor din Dâmbovița. Autorul arată că la Târgoviște încă din secolul al XVI-lea se desfășura o bogată activitate culturală. Școlile de pe lângă cancelaria domnească și cea mitropolitană, dar și școlile de pe lângă mănăstirea Viforâta și școlile particulare cum este cea a lui Stanislav, pe numele lui întreg Stanislav Văcărescu, pregăteau un număr sporit de slujbași ai cancelariei domnești.

Un alt om de cultură din județul Dâmbovița care s-a preocupat și de istoricul bibliotecilor dâmbovițene, în special din Târgoviște este istoricul Mihai Oproiu, care în lucrările sale despre istoria Târgoviștei prezintă și situația bibliotecilor din secolul al XVII-lea până astăzi.

Din scrierile sale mai amintim Școli sătești în județul Dâmbovița în secolul al XVIII-lea, Dicționarul istoric al localităților județului Dâmbovița, Monografia Școlii nr. 1 „Vasile Cârlova” din Târgoviște. În toate aceste lucrări, istoricul Mihai Oproiu vorbește și despre bibliotecile existente în județ și Târgoviște.

Mihai Oproiu a publicat împreună cu Constantin Manolescu articolul Pagini din istoria culturii târgoviștene, în care prezintă principalele repere culturale târgoviștene, dar și înființarea bibliotecilor școlare.

Profesorul Mihai Oproiu a publicat cu prof. Agnes Erich cartea Cultura medievală târgovișteanăarătând principalele etape ale culturii medievale din Târgoviște, oprindu-se mai ales asupra locurilor cu impact cultural, cum ar fi mănăstirile Dealu și Viforâta, biserica Sf. Vineri și Mitropolia, dar și oamenii care au contribuit la dezvoltarea culturii în special Udriște Năsturel și Constantin Cantacuzino.

De asemenea, tot Mihai Oproiu a publicat împreună cu Victor Petrescu și Constantin Manolescu, cartea Târgoviștea culturală unde autorii vorbesc despre Târgoviște ca un vechi centru tipografic, pentru că aici au fost publicate primele cărți românești.

Victor Petrescu a publicat articolul Tradiții ale lecturii publice în Târgoviște, în care demonstrează că lectura publică a avut tradiții de secole în Târgoviște.

Domnia sa a publicat și cartea Biblioteconomie. Miscellanea în care se ocupă despre tradițiile bibliofile și instituționale, punctând următoarele: Evoluția bibliotecilor pe teritoriul românesc, Stolnicul Constantin Cantacuzino și biblioteca sa, Biblioteca Văcăreștilor, Ion Heliade Rădulescu și biblioteca sa și Tradiții ale bibliotecilor târgoviștene.

Cei doi profesori universitari, Victor Petrescu și Agnes Erich, au publicat cartea intitulată Învățământ biblioteconomic la Târgoviște în care prezintă pe scurt învățământul biblioteconomic de-a lungul timpului în Târgoviște arătând că Schola greaca et latina și școala slavonă sunt primele centre de învățământ biblioteconomic din Târgoviște.

Victor Petrescu a publicat împreună cu Gabriela Stoica și Vlăduț Andreescu lucrarea Ghidul bibliotecilor din județul Dâmbovița . Aici apar toate bibliotecile din județ cu un scurt istoric pentru fiecare.

Bibliotecile umaniste dâmbovițene au stat în atenția mai multor oameni de cultură: Corneliu Dima-Drăgan este cel care a fost preocupat în mod deosebit de biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino. El în mai multe lucrări s-a ocupat de această bibliotecă, arătând începuturile bibliotecii dar și fondurile care au constituit biblioteca de-a lungul anilor.

„Fondul bibliotecii de la Mărgineni a crescut și prin donațiile cărturarilor români sau străini, oaspeți ai stolnicului. Pe una dintre cărțile expuse (Annalium virtutis et fortunae Boiorum de Andreas Brunner) descifrăm marca de proprietate a cronicarului Gheorghe Brancovici, iar pe alta ( Il Cardinalismo din Santa Chiesa) semnătura epigrafistului englez Edmund Chishull”, arătând în continuare că „la îmbogățirea bibliotecii au contribuit și alți reprezentanți ai familiei Cantacuzino: Aga Matei, fratele mai mic al stolnicului, Toma spătarul, fiul acestuia, Drăghici, Mihai și Șerban Cantacuzino, alți frați ai cărturarului muntean, precum și fiul său Radu (Rodolfo)”, cercetătorul acestei biblioteci arată că „după moartea lui Constantin Cantacuzino stolnicul, cea mai mare parte a bibliotecii sale a fost transferată de Nicolae Mavrocordat la Mănăstirea Văcărești. Manuscrisele și tipăriturile rămase în păstrare la Mărgineni au fost încorporate în toamna anului 1939 în Biblioteca Colegiului național „Sf. Sava” din București. De aici unele au intrat în colecțiile Bibliotecii Școlii centrale din Craiova, iar cele mai multe au trecut, prin intermediul fostei Biblioteci centrale a statului, în posesia Bibliotecii Academiei, în anul 1901”, unde se păstrează 68 de cărți din biblioteca Stolnicului. ( Anexa 1).

Profesorul univ. dr. Mircea Regneală scrie că Biblioteca de la Mărgineni este cea mai importantă bibliotecă românească care datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Biblioteca rivalizează cu marile biblioteci ale Europei occidentale.

În cartea sa Scurtă istorie a bibliotecilor din România , Gheorghe Buluță face o prezentare a bibliotecilor încă din secolele I-XIII până în zilele noastre, vorbind bineînțeles, și de bibliotecile umaniste de la noi dar și de bibliotecile publice, cele școlare sau universitare.

Biblioteca Mitropoliei era una din cele mai vestite biblioteci. Importante date dă Paul din Alep în Jurnalul său, tradus de curând de cercetătoarea Ioana Feodorov.

Domnia sa arată printre altele că în Jurnalul sunt deosebit de importante relatările lui Paul din Alep despre biserici și mănăstiri, dintre care unele au dispărut între timp: Mitropolia din Târgoviște și casele Cantacuzinilor de la Mărgineni.

Victor Petrescu și Mihai Stan au publicat cartea Târgoviște: Călători străini. Cronicari. Secolele XV-XIX în care se regăsesc fragmente despre Târgoviște în lucrările călătorilor străini, dar și în principalele cronici din acea perioadă.

De asemenea am găsit date și în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, unde este prezentată istoria Mitropoliei și a bibliotecii sale.

Multe date despre bibliotecile dâmbovițene se regăsesc și în Enciclopedia municipiului Târgoviște .

Date despre istoricul bibliotecilor școlare se găsesc și în monografiile școlilor și comunelor în care se face o istorie a fiecărei școli sau comune unde sunt incluse și bibliotecile.

CAPITOLUL AL II-LEA

BIBLIOTECI UMANISTE DIN SECOLUL AL XVII-LEA: BIBLIOTECA DE LA MĂRGINENI

Pentru început vom prezenta pe scurt umanismul și caracteristicile sale în Țara Românească.

Umanismul este un curent de gândire care a apărut în Europa secolului al XV-lea. Înaintea acestui curent, oamenii de cultură au fost interesați de operele antichității. Această atitudine se opunea gândirii care domina epoca și anume, cea creștină. Umaniștii s-au situat de la început într-un câmp de cugetare și creație laic. În cadrul umanismului s-a dezvoltat și un curent de revalorificare a literaturii și culturii. Obligați de izvoare să cunoască limbile de cultură clasice – ebraica, greaca, latina, apoi slavona -, umaniștii nu erau numai gânditori cu vederi înnoitoare, dar și filologi în sensul lingvistic, dar și în sensul literar al termenului (istorici ai literaturii, editori critici și comentatori de texte, mari bibliofili).

Situate, datorită unor împrejurări politice și culturale specifice, într-un alt plan al mișcării de idei decât cel din Europa, dar fără a ignora aceste idei sau a neglija contactele cu ele, Țările Române au reacționat față de curentul de gândire umanist potrivit unei cronologii proprii.

Cărturarii români nu au ignorat umanismul, dar din cauzele social-politice ale vremii l-au adoptat cu întârziere.

Din ideile, motivele și operele umaniste, cărturarii români au adoptat numai ceea ce convenea unui anumit stadiu de dezvoltare a conștinței naționale, de luptă pentru libertatea poporului lor, de efort pentru propășirea educației și a culturii în general.

Umanismul a fost, așadar, adoptat selectiv și critic, iar adoptarea critică a oricărui curent străin vădește maturitatea unei culturi.

Umaniștii au contribuit în mare măsură la introducerea limbii românești în cultura noastră și la răspândirea, prin intermediul ei, a unor adevăruri fundamentale în conștiința colectivă a poporului nostru. Folosirea generală a limbii române în scris de către umaniștii români nu corespundea însă numai nevoii de comunicare cu cititorii timpului, sau numai unui moment din dezvoltarea culturii românești când limba populară lua locul slavonei cărturărești, ci și unei prețuiri a acestei limbi vorbite, urmașă a latinei.

Pentru învățătura limbii slavone existau pe atunci lexicoane și gramatici. Este cunoscut Lexiconul slav al lui Pamva Berînda și Gramatica slavonă a lui Meletie Smotrițki, fost profesor la Kiev. Din această gramatică se cunosc două ediții, una din 1619 și alta din anul 1648.

Ambele ediții au circulat în Dâmbovița. Cea din 1619 a fost semnalată în biblioteca lui Udriște Năsturel, iar cea din 1648 în biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino. Pe această a doua ediție au învățat fiii Stolnicului, dascăl fiindu-le viitorul episcop de Râmnic, Damaschin.

Prezența ei în bibliotecile lui Udriște și în cea a Stolnicului C. Cantacuzino, în ediții diferite, cunoscută și în copia unui manuscris din 1655, apoi în 1667, iar peste 30 de ani a fost tipărită, este o dovadă că această gramatică a servit ca principal manual pentru predarea limbii slavone în școala de la Târgoviște.

Diomid Strungaru a observat în textul reprodus din manuscrisul românesc 312 de la Biblioteca Academiei o interesantă deosebire între populații și naționalități: „De moșie iaste care den moșie se ia: rumîn, moldovean, ungur și altele. Den limbi iaste care den numirea oarecariia den domnii se ia, cum e: pers den Persia, grec den Grecia și altele”. Staico grămăticul este traducătorul primului Indice de cărți oprite. Introducerea lui la noi, ține de preocupările de fidelitate ortodoxă obișnuite din timpul lui Matei.

2.1.Centre culturale dâmbovițene în mediul rural

Fiind trei secole capitală și reședință domnească, orașul Târgoviște a jucat un rol de seamă în istoria neamului românesc.

La trecutul plin de evenimente, ea a adăugat, în timp, o serie de acte autentice de cultură. Aici a apărut prima carte tipărită în Țara Românească, tot aici au adăugat ce au avut mai bun la tezaurul spiritualității românești personalități marcante cum sunt: Udriște Năsturel, stolnicul Constantin Cantacuzino, generația Văcăreștilor, Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, I. Al. Brătescu-Voinești pentru a nu numi decât pe cei mai reprezentativi dintre ei.

De asemenea, de numele fostei capitale a Țării Românești este legată apariția și dezvoltarea învățământului, precum și a bibliotecilor publice și a bibliotecilor școlare.

Au rămas, până azi, cunoscute prin mărimea și calitatea lucrărilor pe care le conțineau bilbiotecile medievale ale lui Udriște Năsturel, Constantin Cantacuzino-Stolnicul, iar mai târziu cele ale Văcăreștilor și Ion Heliade-Rădulescu.

În raportul efectuat de D. Pappazoglu și depus la Ministerul Cultelor în cursul anului 1860, ca urmare a inventarierii bunurilor existente la mănăstirile din județ, în vederea secularizării averilor acestora, se arată că „toate bibliotecile domnești în diferite limbi, precum și toate manuscrisele istorice…..se lăsau întotdeauna în păstrare mai sigură prin bolțile mănăstirilor” și se impune inventarierea lor, „fiind toate de un interes foarte folositor pentru luminarea istoriei noastre”.

Școlile din orașul Târgoviște: slavonească, Schola greaca et latina, cea de la Mănăstirea Viforâta și cea de la biserica Sf. Vineri aveau un fond de carte necesar învățăturii copiilor.

O bibliotecă cunoscută în epocă era cea a Mitropoliei Târgoviște despre care Cezar Daponte, cronicar grec, spunea în 1737 că „turcii pradă orașul Târgoviște, dau foc vechii mitropolii și dintr-o tainiță de supt pământ au încărcat într-o mulțime de care, cărțile din biblioteca mănăstirii și le-au dus peste Dunăre”.

Încă din secolul al XVII-lea au existat centre de cultură și în mediul rural dâmbovițean. În primul rând trebuie să amintim centrul de cultură de la Mărgineni, legat de familia postelnicului Constantin Cantacuzino. Aici au fost aduși cei mai buni dascăli pentru a-i învăța carte pe fiii postelnicului. Aceștia sunt cunoscuți prin priceperea și sârguința la învățătură în școlile din străinătate. Răducanu, unul dintre dascăli, uimise, prin cunoștințele sale, pe dascăli recunoscuți din școlile apusene.

Aici, în vatra de cultură a Mărginenilor, s-a întemeiat o valoroasă bibliotecă, una din cele mai importante instituții de acest fel, una din cele mai vechi biblioteci umaniste cunoscute la noi. O mare parte din fondurile acestei biblioteci au fost luate în secolul următor de Nicolae Mavrocordat.

Au fost identificate un număr de 407 manuscrise și cărți care au aparținut Stolnicului, unul din cei mai de seamă umaniști români din secolul al XVII-lea.

În grija sa față de cărți, învățatul boier a alcătuit și catalogul bibliotecii, făcând cu această ocazie și o clasificare a cărților sale în: lucrări de istorie, geografie, filozofie, jurisprudență, lingvistică, literatură, științele naturii, medicină, matematică, astronomie, tehnică, teologie.

O parte din cărțile Stolnicului se păstrează și astăzi în Biblioteca Academiei, purtând semnătura lui. Amintim între acestea: Iliada și Odiseea, versurile lui Virgiliu, Terențiu, Horațiu și Marțial, scrierile lui Lucian, istoriile lui Tit Liviu, operele filozofice, fizice și cosmologice ale lui Aristotel, comentarii la acestea etc.

Despre una din cărțile care au aparținut savantului boier muntean și anume „Latinae linguae Janeia reserata”, din 1642, se crede că ar fi opera pedagogului ceh J.A. Comenius.

Prin această importantă bibliotecă, prin dascălii care i-au instruit pe fiii postelnicului și pe cei ai stolnicului Constantin Cantacuzino (se știe că unul dintre aceștia a fost și Damaschin, viitor episcop de Buzău și apoi de Râmnic), Mărginenii trebuie amintit ca un însemnat centru de cultură în mediul rural dâmbovițean.

Activitatea culturală a fost desfășurată și în alte sate din Dâmbovița în secolul al XVII-lea.

La Bezdead, fiul popii Tatului a fost preocupat să scrie un cronograf, pe la 1687. Cronograful având 232 de file, cu scriere măruntă, rezultă că cel care l-a întocmit avea nu numai formată deprinderea scrisului în limba română, dar și pasiunea și răbdarea necesară pentru terminarea acestei lucrări.

Dintr-o însemnare făcută pe carte, aflăm că autorul Cronografului este Drăgoi logofătul. „Această sfântă și dumnezeiască carte, o am scris eu, Drăgoi logofătul, sin (fiul) lui popa Tatul of Bezdead în zilele bunului și creștinului Io Șerban Cantacuzino Basarab voievod i preaosfințit arhiepiscop sin vlădica Theodosie. August 25 din leat 7195”.

În secolul al XVII-lea apar de asemenea mulți „scriitori” de documente în limba română în mediul rural. Ei sunt produsul școlii slavo-române de la Târgoviște, precum și a unor grămătici care s-au ocupat cu predarea învățăturii scrisului, pe cale particulară, prin diferite sate.

2.2.Viața și activitatea Stolnicului Constantin Cantacuzino

A fost fiul postelnicului Constantin Cantacuzino. Iată cum îl descria Corneliu Dima-Drăgan: „Fruntea înaltă, încununată cu unduirea molcomă a părului negru, fulguit ușor de trecerea anilor, se sprijinea temeinic pe două sprâncene late și stufoase. Sub veșnica lor semiobscuritate, luminată numai arareori de clipele de liniște și mulțumire, s-au rătăcit însă două cristale de cer, mereu aprinse, mereu strălucitoare, mereu vii. Pictorul încercase să ascundă oarecum și liniile albastre-vineții ale nopților de veghe, spaime, gânduri și neliniști, care asediau, vrășmaș, luminile ochilor. Un zâmbet îl făcu pe Stolnic să creadă că oamenii veacurilor viitoare îi vor cunoaște astfel mai puțin frământările sufletului. Dar suferințele și pasiunile lui se oglindiră atunci în cutele adânci ale obrazului, în arcul întors și moale al mustății, în buzele strânse, între care se afla strivit un început de zâmbet ironic. Fața plină și rotundă îț arăta totuși părtaș la toate plăcerile unui boier valah, care, închizând coperta unui incunabul venețian sau punând pecetea cu acvila bicefală pe o scrisoare cifrată către un mare monarh, cobora cu sentimentul tihnei și mulțumirii de sine în sala, pururi încărcată, a ospețelor. Nările largi și neastâmpărate dovedeau apoi un duh sprinten și nerăbdător, spăimos la mânie, dulce la mângâieri, cinic și batjocoritor cu dușmanii sau spiritele mici, blând și îngăduitor cu prietenii sinceri, perfid, când mintea o lua înaintea inimii, și generos, poate prea generos, când sufletul pornea să umble slobod”. (Anexa 2)

După ce a început studiile cu dacăli de casă, a urmat școala slavo-română de la Târgoviște, conduse de dascălii Daniil și Staicu. Și-a desăvârșit apoi studiile la Constantinopol și mai ales la Padova. A învățat logica, psihologia, fizica, matematica, geometria euclidiană, astronomia, limbile slavonă, greacă, latină și italiană. În carnetul său s-au găsit menționați clasici latini și greci pe care i-a studiat: Homer, Aristotel, Virgiliu, Lucian, Tit Liviu, Horațiu, Marțial, Lucrețiu ș.a. Este aminitit de asemenea unul din cei mai iluștri profesori pe care i-a avut, Albanio Albanese.

Învățați de seamă ai vremii vorbesc cu admirație despre erudiția lui. Amintim dintre aceștia pe Hrisant Notara, Daponte, Gherasim de Alexandria, Comnen ș.a.

Stolnicul Constantin Cantacuzino a jucat un însemnat rol politic și cultural în timpul domniei fratelui său Șerban Cantacuzino și a nepotului său Constantin Brâncoveanu. Del Chiaro spune că toți secretarii pentru limbi străine de la cancelaria domnească erau puși sub conducerea sa. De fapt a fost conducătorul politicii culturale și al celei externe a țării. După directivele sale lucrau: Anton Maria del Chiaro, secretarul domnesc pentru limba italiană, medicul Bartolomeo Ferrati pentru germană, Nicolae Folos de Wolf pentru latină, Afenduli pentru turcă, David și Teodor Corbea , Constantin Strâmbeanu, Andrea Wolf, Nicola de Porta, Ioan Franco, popa Nicolae și alți slujbași mai mărunți.

Informându-se din presa occidentală, pe care o primea cu regularitate prin Viena, precum și de la demnitari străini ca Alexandru Mavrocordat Exaporitul, contele Ferdinand de Marsigli, contele Mikes, cancelarii F.A. Golovin și A.G. Golovkin din Moscova, patriarhi ca Dositei și Hrisant Notara, stolnicul dădea instrucțiuni diplomatice, plenipotențialilor, curierilor care veneau și plecau din țară. El era expertul la tratativele oficiale cu ambasadorii acreditați la curtea domnească.

Prin întreaga sa activitate el a adus o contribuție importantă la măreția epocii. El trebuie socotit inițiatorul și colaboratorul de frunte al înființării școlii superioare de la Sf. Sava, devenită academie sub Constantin Brâncoveanu.

Înalții dregători și neguțători români aveau mereu strânse legături cu cercurile politice și comerciale din Constantinopol sau Veneția, în care educația umanistă fusese primită din lumea italiană. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea o educație în Italia, mai cu seamă la Padova, era pentru un tânăr român cea mai bună diplomă, care îi putea deschide calea multor reușite sociale. Constantin Cantacuzino, viitorul stolnic, se duce acolo și se întoarce cu faima unui cărturar format în Apus.

2.3. Biblioteca și opera Stolnicului Constantin Cantacuzino (Anexa 3)

Cea mai importantă bibliotecă românească datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Este vorba de celebra bibliotecă a stolnicului Constantin Cantacuzino, bibliotecă care rivaliza cu marile biblioteci ale Europei occidentale.

Umanismul european și-a pus în orice caz amprenta, cu un anumit decalaj de timp, și pe unele biblioteci mai bine cunoscute. Se știe că familia Cantacuzino, a cărei ramură românească este atestată din secolul al XVI-lea, a avut o bibliotecă remarcabilă, păstrată la mănăstirea Mărgineni, așezământ ce data din secolul al XV-lea. Lângă mănăstire, postelnicul Constantin Cantacuzino a construit în secolul al XVII-lea un palat (ce s-a păstrat până la începutul secolului XX), unde a adus o parte din cărțile sale. Dar prima bibliotecă a Cantacuzinilor s-a construit în reședința lor de la Târgoviște.

Pe fundația casei din Târgoviște s-a construit una nouă, după același model și a fost multă vreme Muzeul tiparului și al cărții vechi românești. (Anexa 4,5,6)

De curând, casa a fost revendicată de așa-ziși urmași ai Cantacuzinilor, muzeul a fost mutat, iar la subsol, chiar în fundația casei vechi este restaurant.

Biblioteca postelnicului, destinată educației fiilor acestuia, conținea cărți în limbile greacă și latină, publicate în Europa de Vest în secolul al XVII-lea, dar și manuscrise. Unele tipărituri și cărți realizate manual au fost dăruite mănăstirii.

Al treilea fiu al postelnicului, Constantin Cantacuzino (1650-1716), personaj erudit și care a jucat un rol politic însemnat în vremea sa, a continuat și a sporit colecția. Primul ex-libris, de când era foarte tânăr, datează din anul 1650. El apare pe o tipăritură provenită din atelierul celebrului tipograf parizian Robert Estienne, din 1545.

Cel care a identificat cărțile din biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino a fost Corneliu Dima-Drăgan. Cărțile atestă existența preocupărilor erudite și ale unor direcții de interes precise.

Lucrările de istoriografie sunt printre cele mai însemnate în colecție. Stolnicul avea Istoria papilor de Bartholomeo Platina, ediție de la Colonia, din 1551, pe care făcuse note de lectură, scrieri ale lui Pausanias (Frankfurt, 1583), un volum din opera Annalium virtutis et fortunae Boiorum, a istoricului Andreas Brunner (Munchen, 1629), un tratat de istorie universală, în 6 volume de Antonio Foresti (Veneția 1697-1705).

Din biblioteca Stolnicului, cinci lucrări ale istoricului german Gabriel Bucelin (secolul XVII) au ajuns la Sighișoara, iar câteva lucrări manuscrise în Biblioteca Națională din Viena. Reconstituirea orizontului intelectual al acestui boier cultivat, pe baza volumelor identificate, care i-au aparținut, dovedește faptul că citea literatura clasică a antichității, cum ar fi Virgiliu, Terențiu, Titus Livius, Ovidiu, Horațiu în ediții italiene, dar și Adagiile lui Erasmus de Rotterdam, Orlando Furioso de Ludovico Ariosto, poemul cavaleresc Rinaldo al lui Torquato Tasso.

Biblioteca lui Constantin Cantacuzino cuprindea și alte scrieri literare, astăzi uitate, dar care se bucurau de succes printre contemporanii lui. Ea a fost sursa de informare pe care stolnicul a folosit-o la realizarea scrierilor sale istoriografice.

Nepotul său, Radu (Rodolfo) Cantacuzino i-a moștenit gustul pentru bibliofilie. A studiat la Padova, unde era înscris la universitate în anul școlar 1699-1700, a călătorit la Roma și Paris dar a murit prematur. Ex librisurile folosite de el pe cărțile din bibliotecă erau redactate în italiană și latină.

Și alți membri ai familiei erau amatori de carte și foloseau ex-librisuri cu text latin pe cărți aduse din Europa apuseană. Ștefan, Drăghici, Mihai, Matei și Toma Cantacuzino dețineau cărți în limba latină și unii făceau însemnări de lectură în această limbă. Aveau tipărituri din Italia, Franța și Germania, ceea ce atestă conținutul occidental al bibliotecilor particulare din Valahia secolului al XVII-lea, deși aceasta se afla sub suzeranitate otomană. În biblioteca de la mănăstirea Mărgineni au ajuns cărți din colecțiile de la mănăstirea cisterciană Heiligenkreutz din Austria, precum și tipărituri adunate de membri ai familiei Cantacuzino, unele primite în dar, altele cumpărate.

Au circulat în bibliotecile din secolul al XVII-lea cărți din biblioteca unei mănăstiri carmelite din Viena și de la Colegiul iezuit din Camenița (Polonia). Acest lucru arată clar că, românii nu se izolau în lecturile lor nici pe criterii lingvistice și nici doctrinare.

Ca și nobilii occidentali, Cantacuzinii au avut în serviciul lor bibliotecari însărcinați cu organizarea colecțiilor. Documentele vremii îi menționează pe Nicolaus de Porta, secretar domnesc și Marcu din Cipru, profesor la Academia domnească, înființată în 1694 de Constantin Brâncoveanu, care avea în îngrijire.

Cele dintâi cărți, au aparținut postelnicului Constantin Cantacuzino, care le-a procurat din Constantinopol și din alte orașe. Patriarhul Macarie al Antiohiei, în călătoria sa prin țările române (mijlocul secolului al XVII-lea), a vizitat palatele postelnicului de la Filipești și de la Comana, dar și noua mănăstire de la Mărgineni. Despre acestea scrie că erau „zidiri princiare care te uimesc”. De la el aflăm că postelnicul avea în biblioteca sa un manuscris grec, Explicarea psalmilor, alcătuit de Sfântul Nichita. Valoarea acestui manuscris – scrie Paul de Alep, secretarul lui Macarie-, era așa de mare, încât patriarhul a angajat un grec învățat, Papa Iani, „de i-au făcut două copii, mai frumoase decât originalul. Pe copit l-au luat apoi cu ei, ca să copieze; la Cozia și chiar la Alep. Cheltuielile de copiere, aici în țară, au fost cam la 100 de reali”.

Postelnicul a fost o personalitate cu relații în Sud-Estul Europei, astfel că el a primit în dar cărți cu dedicații de la mulți din contemporanii săi.

Martin Albrich, profesor de filozofie, rectorul Colegiului evanghelic din Brașov, îi dăruiește la 31 august 1655, cartea lui Luca Osiander, Tratat despre controversele dintre catolici și calvini (1668), scriindu-i următoarea dedicație: „Această carte i-o trimite magnificului și prea generosului stăpân Constantin Cantacuzino, strălucirii celei mai mari a adevărului ceresc”; și tot acest filozof brașovean îi închină cartea sa tipărită la Brașov, în 1665,: Disputatio theologica.

În cărțile din străinătate, tipărite și dedicate lui de către autori a fost reprodus portretul postelnicului, singura imagine cunoscută a acestui „Supremus aulae et intimus consiliarius” al lui Matei Basarab.

Al doilea fond îl constituie cărțile cumpărate de Stolnic în cursul celor trei ani de studiu (1667-1669) la Padova. O listă a primelor cărți cumpărate a scris-o însuși stolnicul: „1667 iulie. 1.Aici fac catalog de cărțile ce cumpăr, câte și câte-cât, până într-una, măcar cea mai mică”. Nu s-a putut ține de cuvântul scris la anii înflăcărați ai tinereții (cca.25 ani), când lua primul contact cu librării mari. Comenzile se înmulțesc după venirea în țară, dela studii. Comandă cărți în toată lumea europeană, prin cunoștințe care plecau în Transilvania sau spre sud, la Adrianopol, Constantinopol și insulele Arhipelagului grecesc.

Comenzile nu erau întâmplătoare, le făcea după cataloage străine, primite de el, studiate în vederea informării cât mai complete în subiectele și temele mari care-l preocupau. Erau patru cataloage pe care le excerpta în vederea de achiziții de cărți: Bibliotheca Heinsiana (Lyon, 1672), Bibliotheque universelle et historique de l’annee 1686 (Amsterdam, 1700, în mai multe volume), Catalogus Bibliothecae Thuanae (Hamburg, 1703), Caroli Arndii Bibliotheca aulico-politica (Leipzig, 1706).Toate cuprindeau peste 200 de pagini cu trimiteri bibliografice. Acestea s-au găsit la Craiova, provenite din biblioteca stolnicului.

Multe dintre cărțile bibliotecii Cantacuzinilor sunt donații prietenești ale prietenilor și admiratorilor stolnicului, români și străini, cum este: „Cronica scurtă a faptelor memorabile din toate timpurile și de la toate popoarele, de la începutul lumii până la anul 1500”, Colonia, 1544. Acest important hronograf este opera eruditului umanist și istoric german, Ioan Nauclerus. Cartea a fost a mitropolitului Moldovei, Dosoftei, care scrie pe ea: „Letopiseț foarte adevărat cu 2 văleaturi, și cu cel pravoslavic și cu cel latinesc. Să se afle la sfânta mitropolie…”. În continuarea autografului lui Dosoftei, Stolnicul adaugă: „Așa au fost, cumpărat de mitropolitul Dositheu, iar apoi însuș sființia sa l-au dăruit jupânului doftorului Iacov Pilarin, când au fost la Iași cu oastea, la anul 1685; și apoi doftorul l-au dăruit lu Constantin Cantacuzino stolnic”. Iacob Pylarino a fost medicul curții domnești în vremea lui Șerban-Vodă Cantacuzino (între anii 1684-1687) și a lui Constantin-Vodă Brâncoveanu (între anii 1694-1698); a avut o mare admirație pentru cultura și caracterul stolnicului, căruia i-a procurat și dăruit numeroase cărți apărute în Occident.

Din Orientul ortodox, patriarhul Ierusalimului, Hrisant Notara, care a vizitat Țara Românească în mai multe rânduri, procura Stolnicului cărți cu discuții controversate în probleme teologice. Cartea, înainte de a circula în mod comercial, a circulat prin donații și prin schimb, pe mari arii geografice.

Ioana Feodorov, traducătoarea Jurnalului lui Paul din Alep arăta în recenzia domniei sale din Magazin istoric că este foarte prețioasă relatarea lui Paul din Alep despre palatul din Coiani-Mironești (Argeș), care a adăpostit vestita bibliotecă a Stolnicului Constantin Cantacuzino și despre scrierile grecești prețioase păstrate aici, între care se aflau și comentariile la Psalmii Profetului David culese de Nichita, mitropolitul Serresului.

Începând cu anul 1681 când a fost restaurat complexul de clădiri de la Mărgineni și până la anul 1716 când au fost decapitați cei trei Cantacuzini biblioteca s-a îmogățit continuu. Se socotește că ea a atins numărul de peste 2000 de volume. Pentru o bibliotecă medievală acest număr este impunător. Biblioteci socotite mari, celebre, din Occidentul medieval, aveau mult mai puține. De exemplu, celebra bibliotecă de la Mănăstirea Reichenau a avut înregistrate în catalogul bibliotecarului Reginbert (mort la 847) numai 417 volume, firește, manuscrise. În 1790, Catedrala din Reims avea o bibliotecă de 636 de volume (manuscrise).

Cărțile erau de format mare, in folio, erau scrise pe hârtie groasă, care imita pergamentul, încât o carte de 500-600 de pagini ocupa în raft un spațiu lat de 6-8 cm și înalt de 30-90 cm, adică locul pe care l-ar ocupa azi 4-5 cărți de mărime obișnuită. Erau grele, pentru că toate cărțile se legau în scoarțe de lemn, îmbrăcate în piele sau pergament, uneori erau ornate cu podoabe de metal și chiar cu pietre scumpe. La noi în țară astăzi se cunosc în bibliotecile mari aproximativ 500 de volume tipărite și manuscrise rămase din biblioteca Stolnicului. Numeroase cărți, folosite și citate de Stolnic în Istoria Țării Românești nu au fost încă descoperite cum este Atlas novus, Theatrum urbium, Theatrum mundi, marea colecție geografică (16 volume), tipărite la Amsterdam, între anii 1619-1667, în atelierele tipografice și cartografice ale lui Wilhelm și Ioan (fiul) Blaeu (Blaw). Multe din ele au ajuns în biblioteci străine, cumpărate de diverse persoane.

Nicolae Iorga prezintă principalele biblioteci ale țării, pe cea de la Mănăstirea Văcărești, biblioteca lui Nicolae Mavrocordat pe cea de la „Școala elinească” de la Sf. Sava, pe cea de la Mănăstirea Hurezu a lui Vodă Brâncoveanu, apoi continuă în felul următor: „A fost cea mai mare vâvliotichi decât toate acestea, cu multă cheltuială și multe cărți elinești, letinești, franțiozești, turcești – la Mănăstirea Mărgineni… Dar cele mai multe cărți s-au rădicat dă Niculae Vodă și le-au dus la vâvliotchi al său, ce făcuse la Țarigrad, la căsăle lui, la Bata…”; le-au luat „fără dreptate …, cum de la Mărgineni, și de la mulți boieri din țară, cât și cele de dânsul (N. Mavrocordat) cumpărate, toate le-au luat datornici ce împrumutase bani fiu-său, Constandin Vodă”.

Constantin Mavrocordat a vândut biblioteca de la Țarigrad la 11 iunie 1761, deci și cărțile cantacuzinilor de la biblioteca Mărgineni, câte luase în mod abuziv Niculae Mavrocordat după moartea Stolnicului. Acestea s-au răspândit în toată lumea. La vinderea bibliotecii Mavrocordaților au venit negustori specializați în comerțul de carte, din toate țările europene.

După 1716, Niculae Mavrocordat, a luat cele mai valoroase cărți. Din domeniul istoriei biblioteca avea toată istoriografia europeană a epocii, cât i-a trebuit Stolnicului pentru alcătuirea cronicii lui, Istoria Țării Românești.

Astfel, avea lucrările istorice ale lui Ion Naucler (german), Antonio Foresti (italian), Andreas Brunner (austriac), Bartolomeo Platina (italian), Petru Lotichius (german) ș.a.

Pe aceste lucrări se găsesc însemnări ale Stolnicului și sunt citate în opera lui pasaje caracteristice din ele. Stolnicul le-a tradus direct și ele au intrat în cuprinsul cronicii sale. Pentru perioada de când s-au retras trupele romane din Dacia în sudul Dunării și până la constituirea primelor voievodate ale valahilor Stolnicul a consultat numeroase lucrări, dar mai ales cartea lui Andreas Brunner, Analele despre soarta și virtutea Boilor (Munchen, 1629). Boii erau un trib celtic foarte viteaz și cu o economie agricolă dezvoltată și locuia de-a lungul Mării Adriatice. Din domeniul filozofiei biblioteca cuprindea cărțile lui Aristotel, dar și cele ale lui Pedro Fonseca (filosof portughez) care-și tipărise comentariul său la Roma.

Din domeniul lingvisticii și științei literaturii, în biblioteca Stolnicului existau dicționare, gramatici, tratate de terminologie poetică (Dominicus Francescus Ragazius, Thesaurus phrasium poeticorum, Veneția, 1652).

Stolnicul lucra ca un om de știință al vremurilor noastre, cu acurateță și acribie.

În acea perioadă, lucrările mondiale de referință se numeau theatrum (priveliște), thesaurus (dicționar) sau enchiridicon (gr. manual). Multe cărți din biblioteca Mărgineni au asemenea titluri.

Deși în secolul al XVII-lea și al XVIII-lea, publicațiile periodice erau rare, mai ales în alte țări decât acelea în care apăreau, totuși Stolnicul căuta să-și îmbogățească biblioteca cu ziare, reviste, bibliografii informative generale și speciale. Stolnicul C. Cantacuzino este primul român care a avut în biblioteca sa o revistă bibliografică: La galleria di Minerva, owero Notizie universali (Veneția, 1696-1716), iar ziarul de informație politică Il corriere ordinario (Viena, 1688-1703) și periodicul săptămânal italian Foglio (1701-1703) erau studiate de Stolnic pentru orientarea politică în contemporaneitatea europeană.

În secolul al XVII-lea, științele nu erau diferențiate cu precizie pe specialități, așa că un om de cultură era un om cu pregătire enciclopedică, universală. Activitatea intelectuală a fost și la Stolnic multilaterală. S-a ocupat de fizică, matematică, medicină, astronomie, științele naturii. În sectorul științific al bibliotecii Stolnicului existau și comentariul lui Thomas Erastus asupra medicinii lui Filip Paracelsus (Bâle, 1672), dar și tratatele de chirurgie ale lui Thomas Erastus (1677).

Există o carte, comentariul lui Francescus Toletus asupra logicei aristotelice (Veneția, 1587), pe care Stolnicul a făcut mai multe însemnări. Însemnările privitoare la cumpărările de cărți din Italia oferă un mare interes asupra lecturilor Stolnicului din domeniul beletristicii. A citit opere ale autorilor de valoare literară universală: Ovidius, Horatius, Orlando al lui Ariosto, Aminta lui Torquato Tasso, sonetele lui Goselini, fabulele lui Straparola ș.a.

Lucrarea Stolnicului Constantin Cantacuzino, Istoria Țării Românești, reflectă conținutul bogatei sale biblioteci. El a căutat în biblioteca sa un refugiu în perioadele tulburi ale Țării Românești.

Când era mai neliniștit din cauza războiului ce izbucnise între ruși și turci (după 1711), Stolnicul se retrăgea la Mărgineni, în liniștea bibliotecii și studia: „Mă făcusem țăran, petrecând în rămășițele vechilor mele moșii” – scrie el prin 1712, prietenului său, patriarhul Hrisant Notara. Mărturisirea aceasta lămurește și pentru ce Stolnicul a fixat sediul valoroasei lui biblioteci la țară, la Mărgineni. Aici era mai în siguranță de primejdii. Izolarea îi da liniștea necesară studiului. La nevoie, putea ușor trece peste munți și el și cărțile sale”.

Analizând începuturile viitoarei biblioteci renascentiste, regretatul profesor Dan Horia Mazilu remarca existența următoarelor cărți: Adagiorum chiliades, a lui Erasmus Eloghile Dominlor Veneții, Iliada și Odiseea, Omirului greco-latin, De institutione Grammatica a lui Alvarus Emmanuel, precum și lucrări de Titus Livius, Vergilius, Valerius Alexinus, Natialis Cames, Horatio Tornellius, Martial, Quintus Curtius Ruffus, Epictet, Synenios, Terentius, Horatius, Lucian, Aristotel, Cesare Cremonini, Simplicius, Themistios, Alexandros din Afrodisia, Giacomo Francesco Zabarella, așa cum va indica ordinea lor viitorul „catalog de mai târziu”.

Un caz aparte este cel al lucrării Ars magna sciendi in XII libros digeste a lui Athanasie Krchen (Amsterdam, 1699) pe care apare caligrafiat ex-librisul său: „Ex –libris Constantini Cantacuzeni”. Aceste cărți vor spori volumul bibliotecii din casele Cantacuzinilor de la Mărgineni.

Un exemplu elocvent în evoluția clasificării de bibliotecă îl reprezintă organizarea sistematică a Bibliotecii Stolnicului Constantin Cantacuzino de la Mărgineni, de către Nicolae de Porta. Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino, cea mai mare colecție de cărți a sec. al XVII-lea, a avut si ea un sistem propriu de organizare: Cărțile, manuscrisele sau periodicele de la Mărgineni poartă pe cotor un număr de înregistrare și denumirea domeniului în care se încadrează, în principal, conținutul lucrării […]. Sistematizarea mixtă, pe domenii și format, se reflectă și în cataloagele tipărite ale bibliotecilor din această epocă.

Pe drept cuvânt, N. Iorga spunea următoarele despre Biblioteca Stolnicului:

„În șirul marilor biblioteci ale trecutului este și aceea de la Mărgineni, unde se afla bogata și celebra colecție de cărți a Stolnicului Constantin Cantacuzino Trebuie să fie fost una dintre cele mai de seamă ale timpului, în care marele nostru cărturar strânsese pe lângă tot fondul românesc de cărți, cât și numeroase manuscrise, o însemnată colecție reprezentând cultura umanistică a Italiei, adusă de pe când era student la Padova. Erau acolo: Adagiile lui Erasmus, tipărită de Manuzio, în anul 1508, Iliada și Odiseea, Gramatica grecească faimoasă a lui Lascaris și cea latină a lui Manuel, Virgiliu, Marțial, Titus Livius, Terentius, Horatiu, Luchian, Aristotel, Instituțiile lui Justinian etc. Ce a rămas din această bibliotecă umanistică a Renașterii italiene, cât și a Orientului, decât numai amintirea. Nenorocirea a făcut ca din cele mai strălucite biblioteci ale trecutului românesc să nu ajungă până la noi decât … amintirea .

Stolnicul Constantin Cantacuzino a scris, în ultimul deceniu al secolului al XVII-lea, Istoria Țării Rumănești. Propunându-și să afle adevărul despre originea poporului român și viața în epocile vechi ale Daciei, el voia să urmărească apoi fazele de dezvoltare până-n perioada în care a trăit, având ca exemplu pe Miron Costin care a scris Letopisețul Țării Moldovei. N. Iorga arăta că „fără să aibă cunoștință de „Cartea pentru descălecat” a acestuia, el ajunge să-și făurească aproape același plan, „așa încât avem spectacolul interesant a două spirite agere, a două minți cultivate, care, cunoscând dacă nu același material, un material de aceeași natură, se sârguiesc, dorite de adevăr și aprinse de iubire de țară, a ajunge prin judecată și interpretare, la luminoasa cunoaștere a originii romane pentru tot neamul”.

Constantin Cantacuzino își începe povestirea cu Dacii. El arată legăturile lor etnice cu Geții și trece la cucerirea romană, ca să trateze apoi despre administrația noii provincii, despre căderea imperiului și năvălirea barbarilor. Ca și Miron Costin, Stolnicul Constantin Cantacuzino nu termină să-și îndeplinească planul, pentru că, fiind omorât în chip tragic, la fel ca și cronicarul moldovean, opera lui se oprește la invazia lui Atila.

Opera Stolnicului Constantin Cantacuzino se caracterizează printr-o erudiție neobișnuită pentru epoca în care se scrie, dar și prin maturitatea cugetării istorice a Stolnicului. În afară de lucrările istorice străine, pe care le-a consultat, el întrebuințează pentru prima dată în istoriografia noastră, documentele ca izvoare de informație și, ceva cu totul nou pentru timpul său, folosește totodată cântecele bătrânești și tradițiile populare, „care vestesc vitejii au de alte fapte ale Domnilor și ale altor vrednici oameni, ce au lucrat, carei după la lăutari și după la alți cântători auzim”. Cu toate divagațiile pe care le face, el dă dovadă de un discernământ critic surprinzător, ceea ce îi dă putința „să scrie istoria cu o concepție cum nu o avea nici unul din istoricii contemporani în Apus”.

Concepția istorică a Stolnicului Constantin Cantacuzino se întrepătrunde cu ideile sale pe care le exprimă.

Însuflețit de nobila ambiție de a scoate la lumină originea neamului său, prin bogatul material pe care i-l oferea o erudiție excepțională, el caută argumente pentru a dovedi latinitatea limbii noastre.

Revenind asupra aceleiași idei, el subliniază, pentru a evidenția mai bine unitatea etnică a neamului său: „că românii se înțeleg între ei și cu cei din Ardeal și cei din Moldova. Toți au aceeași limbă”.

El nu uită nici pe Aromâni, pe care-i cunoaște și este convins că și cuțovlahii, cum îi numește el sunt tot români.

El este primul nostru istoric preocupat de soarta elementului autohton, de Daci, despre care crede că n-au fost exterminați, cum va susține mai târziu D. Cantemir, ci numai supuși unui proces de asimilare, care i-a romanizat. Tot pentru prima dată în istoriografia noastră, apare în opera Stolnicului Constantin Cantacuzino, ideea continuității elementului roman în Dacia, pe care o susține prin puternice argumente de bun simț, reluate apoi de istoricii ulteriori.

Toate aceste idei dau operei Stolnicului Constantin Cantacuzino un larg orizont istoric.

Istoria Țării Rumânești prezintă un mare interes pentru evoluția limbii noastre literare. Ea nu este influențată de construcția italienească pe care Stolnicul Constantin Cantacuzino și-o însușise în timpul studiilor lui la Padova.

În afara pasiunii sale bibliofile Stolnicul Constantin Cantacuzino este și un sprijinitor și îndrumător al culturii în general, al publicării și traducerii cărților bisericești, al organizării Academiei Domnești de la „Sf. Sava”, după modelul padovan cunoscut. S-a implicat în editarea „”Bibliei de la București”, a altor tipărituri ale epocii brâncovenești, dintre care amintim „Mărgăritarele” lui Ioan Hrisostom sau Pravoslavnică mărturisire a lui Petru Movilă (1691). Publicarea în 1700, la Padova, a hărții Țării Românești, având legenda și denumirile în grecește, intitulată Harta geografică a prea înaltei domnii a Ungrovlahiei împărțită în șaptesprezece județe, cuprinzând descrierea și desemnul pe care le-a alcătuit prea nobilul, prea învățatul și prea înțeleptul boier stolnicul Constantin Cantacuzino, îi sporește prestigiul prin încercarea de a face cunoscută țara sa în străinătate. (Anexa 3)

Coordonarea traducerii și editării Bibliei de la București, precum și prima prefață, semnată de domnitorul Șerban Cantacuzino, se datorează Stolnicului Constantin Cantacuzino.

Bine informat prin bogata bibliotecă de la Mărgineni, Stolnicul Constantin Cantacuzino a cultivat din educația sa umanistă aceleași motive în raport cu problemele de atunci ale gândirii și luptelor politice românești. Cu o răbdare și o metodă pe care, din nefericire, nu le-a putut până la capăt folosi, el a insistat în a sa Istorie a Țării Românești asupra originii latine a românilor, asupra vechimii instituțiilor lor, asupra unității populațiilor din cele trei țări în care era pe atunci risipit poporul nostru. În Harta pe care a întocmit-o, el a insistat asupra urmelor arheologice. În corespondența lui cu Luigi Ferdinando di Marsigli, cărturar italian din Bologna în slujba Imperiului habsburgic, el a oferit exemplul unui om de știință european, conștient de ceea ce îl leagă, printr-o origine latină comună, de corespondentul său.

În operele lui Constantin Cantacuzino aflăm exemple pentru toate manifestările în gândire sau creație culturală. Dar ceea ce definește umanismul românesc este atașamentul său față de problemele majore de atunci ale poporului nostru. El a putut fi, așadar pus în slujba intereselor societății și caracterizat drept un umanism civic. Mihai Berza l-a numit popular , reliefând străduința culturii românești, începând cu sfârșitul secolului al XVI-lea și în tot secolul al XVII-lea, de a da cărți în limba poporului, adresate „întregii seminții românești”. Faptul că învățații noștri umaniști au încercat să dialogheze cu cei care știu carte din timpul lor, vorbindu-le despre originea noastră latină, despre comunitatea lor ca popor cu românii din Moldova și Transilvania, despre romanitatea limbii lor, despre vechimea instituțiilor lor, despre faptul că în trecut țările lor fuseseră independente, despre valoarea învățăturii și a viețuirii morale, toate aceste idei transmise prin cărți în limba română pentru toată lumea este o caracteristică fundamentală a umanismului românesc.

Constantin Cantacuzino polemizează cu autorii străini care au scris despre istoria Daciei sau a țărilor române, neacceptând teoriile care înfățișează eronat pe strămoșii românilor, continuitatea romană în Dacia, formarea poporului nostru.

Învățatul grec Helladius scrie în Status praesens ecclesiae graecae că „Patriarhii grecilor și alți mitropoliți și oameni învățați, care aveau o deosebită grijă de țara lor” au cerut sprijinul lui Șerban Vodă Cantacuzino sau fratelui acestuia, deci lui Constantin Stolnicul Cantacuzino, pentru a susține cultura greacă și a tipări cărțile grecești. Prima tipăritură greacă în Muntenia este Marcada, urmată de poema lui Stavrinos, despre vitejiile lui Mihai Viteazul.

CAPITOLUL AL III-LEA

Biblioteci din secolul al XVII-lea:

Biblioteca Mitropoliei din Târgoviște

3.1.Istoria pe scurt a Mitropoliei din Târgoviște

Pentru că reședința domnească se mutase încă din timpul lui Mircea cel Bătrân la Târgoviște, n-ar fi exclus ca mitropolitul să se fi stabilit către sfârșitul secolului al XV-lea la mănăstirea Dealu, situată în apropiere. Din actele interne, aflăm pe mitropoliții țării alături de domni la Gherghița, în 1482, la Târgoviște, în 1483 și la București, în 1494 și 1508. Abia la 17 august 1517 reședința mitropolitană a fost mutată definitiv la Târgoviște, în biserica începută de Radu cel Mare și terminată de Neagoe Basarab.

Chiar în anul târnosirii mănăstirii de la Argeș, în timpul mitropolitului Macarie, s-a hotărât mutarea scaunului Mitropoliei Ungro-Vlahiei la Târgoviște, unde Neagoe Basarab a construit sau refăcut „veche Mitropolie”, cea mai mare biserică din câte cunoscuse pământul Munteniei până la acea dată (1518). Terminată de Radu Paisie (1535-1545), biserica a fost restaurată o dată în timpul lui Matei Basarab și a două oară sub Constantin Brâncoveanu. Din nefericire, acest monument de o excepțională importanță atât ca formă, cât și ca mărime, a fost dărâmat complet și refăcut la loc, cu materiale noi, de A. Lecomte de Nouy.

În perioada când Târgoviște a fost cetate de scaun a Țării Românești, Mitropolia a fost una din dintre cele mai impresionante și monumentale edificii religioase ridicate în Țara Românească în Evul Mediu. (Anexa 7, 8, 9, 10,11,12).

Această sfântă biserică, cu hramul „Înălțarea Domnului”, a fost înălțată, între 1517-1520, de către slăvitul întru pomenire Neagoe Vodă Basarab, Domnul Țării Românești, târnosindu-se, cu mare fast, la 17 mai 1520 și servind drept Catedrală Mitropolitană a Ungro-Vlahiei în Cetatea de Scaun de pe malurile Ialomiței.

Radu Paisie (1534-1545) acoperă Mitropolia cu plumb, înfrumusețând-o și zugrăvind-o în 1537. După stricăciunile suferite în iarna anului 1610-1611, datorită incursiunii oștilor conduse de Gabriel Bathory, monumentul a cunoscut ample lucrări de reparații în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), fapt ce-l determină pe Paul de Alep, în 1653, să noteze că biserica „nu-și are pereche în toată țara”.

Iată cum o descrie Paul de Alep: „Locuința mitropolitului Țării Românești se află la capătul orașului, înlăuntrul pălăncii; este foarte mare, cu trei îngrădituri de lemn și cu trei curți. Curtea din afară slujește pentru crescutul gâștelor, rațelor și găinilor, cea de a doua cuprinde grajdurile cailor și bucătăriile; cea de a treia este închisă cu clădiri mărețe de piatră la care se intră prin porți mari.

În față se află o biserică mare, care nu-și are pereche în toată țara, afară doar de biserica mitropolitană a cazacilor, care seamănă cu biserica Sf. Sofia. Această biserică este tot atât de mare, spațioasă, încăpătoare și înaltă, sprijinită de numeroși stâlpi; ea este impunătoare și în stilul Sf. Sofia. Este împărțită în trei părți: prima este pronaosul, foarte spațios și cu multe cupole; de aici se intră printr-o a doua ușă în nartex, de asemenea spațios și frumos; apoi se intră printr-o a treia ușă chiar în mijlocul bisericii care este foarte mare. Turla este măreață prin înălțimea și deschiderea ei. Se vede atârnat un policandru foarte mare. Biserica are trei altare înalte și mari; cel din mijloc este foarte mare, cu strane mari de jur împrejur. Iconostasul, crucea răstignirii și crucea cea mică sunt minunate; sfeșnicele de lemn aurit sunt de o lucrătură aleasă. De jur împrejur se găsesc multe ferestre, iar în turle sunt ferestre mici și rotunde.

Jilțul domnului se află la dreapta intrării în ieșindul zidului bisericii. Lângă jilțul lui se află acela al episcopului, unde stătea domnul nostru patriarh; în fața lui, în celălalt perete, este un alt jilț, unde stătea mitropolitul țării.

De jur împrejur sunt strane, iar pereții sunt acoperiți în întregime cu picturi vechi. Doamna și suita ei stau în stranele celui de al doilea nartex.

Biserica este înconjurată de o grădină de trandafiri și de alte flori frumoase; dar nu prea întinsă, înconjurată cu balustrade. Lângă altarul de la miazănoapte mai este un chiparos, a cărui frumusețe, înălțime, măreție și coroană te fac să binecuvântezi pe creator.

Clopotnița se află în afara ușii bisericii. Se spune că zidul care înconjoară această locuință precum și grădina sunt deopotrivă cu acelea ale unui oraș mare” .

Timp de 148 de ani (1520-1668), zidurile Mitropoliei din Târgoviște au fost martore la toate slijbele de bucurie sau de întristare ce s-au oficiat aici de mitropoliții Țării și au fost părtașe la multe evenimente culturale din epocă.

O ultimă mare etapă de reparații a sfântului lăcaș a avut loc în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, când, între 1707-1709, biserica este pictată din nou, adăugându-i-se un mic pridvor în fața intrării, sprijinit pe patru coloane de piatră, măiestrit sculptate.

În 1892 i se pune piatra de temelie, iar patruzeci și unu de ani, mai târziu, noua biserică, pictată d Belizarie, era gata de sfințire. Slujba de sfințire a fost oficiată de patriarhul Miron Cristea la 12 noiembrie 1933. Astăzi este Catedrală Arhiepiscopală.

3.2.Biblioteca Mitropoliei din Târgoviște

Biblioteca Mitropoliei nu știm când a luat ființă, dar o putem socoti că exista cu mult înainte de secolul al XVII-lea. La ea se referă în testamentul său Antim Ivireanu, când stabilește chiar norme de organizare: „Câte cărți am lăsat în biblioteca noastră, atât grecești, cât și rumânești, după cum scriu în catastiful bisericii, las cu blestem să nu îndrăznească să ia cineva vreuna, să o înstrăineze, iar de va trebui cuiva să ia vreuna, au să o citească pe dânsa, au să o scrie, au să o caute ceva într-însa, fără răvaș iscălit de la cela a o cere, cu făgăduială cum că o va trimite înapoi și cu vreme hotărâtă, să nu se dea; și să poarte grijă să o ceară”.

Aflăm aici dovada de bun gospodar a lui Antim și în domeniul bibliotecilor, a cărei organizare cu catalog sistematic a impus-o cu autoritate. Bănuim, și nici nu putea fi altfel, că Mitropolia Ungrovlahiei a avut biblioteca sa chiar de la înființare. S-a strâns aici un fond bogat de cărți românești, slavonești și grecești, privind atât literatura teologică, precum și alte sfere, cel puțin înrudite. Afirmația că Biblioteca a fost înființată abia de Mitropolitul Neofit Criteanul, prin testamenul său din 1748, prin care-i lasă local special și biblioteca sa personală, nu poate fi reținută fiind infirmată prin cele spuse de Antim.

Cărțile veneau aici prin danii și prin cumpărături, Mitropolia având în bugetul său trecute sume speciale în acest scop. Un catalog al bibliotecii este întocmit în 1836 de Petrache Poenaru , din care rezultă că poseda circa 10.000 de volume.

Conținutl bibliotecii este foarte variat, având pe lângă fondul literar teologic, pe lângă cărțile tipărite în țară și o bogată literatură umanistică. Cea mai veche carte este din 1501: Fiorintino, il pecarome di ser Giovani. Erau acolo din secolul al XVI-lea ediții de clasici, gramatici, dicționare, lucrări de știință, din secolul al XVII-lea. Sunt multe notele de călătorii, iar din secolul următor biografiile și edițiile de clasici.

Biblioteca este bine cunoscută și prin degradarea în care s-a aflat îe timp îndelungat. Sulzer o arată că la 1776 se afla „sub acoperiș hrană șoarecilor și cloțcarilor, care se distrează cât se poate mai bine cu ele”. Grigore Alexandrescu și Ion Ghica descopereau în podul de la Mitropolie pe Plutarh, Tucidide, Xenofon.

După ce scaunul domnesc a fost încredințat lui Pătrașcu cel Bun, fiul lui Radu Paisie (1554-1557), vlădica Anania este pomenit în mai multe acte ale acestui domn. În 1556 a trecut în Transilvania, de unde a adus osemintele doamnei Despina Milița, moartă de ciumă la Sibiu (30 ianuarie 1554), pe care le-a îngropat la Argeș, lângă ale soțului ei, Neagoe Basarab, fapte care sunt consemnate în inscripția de pe mormântul ei.Tot în această perioadă, Anania a cumpărat o Evanghelie slavonă în manuscris, cu 5.000 de aspri, pe care a dăruit-o Mitropoliei din Târgoviște (azi în Viena).

Din mai multe acte, reiese că întreagă agoniseala vieții și-a lăsat-o Mitropoliei din Târgoviște (satele Săcuieni și Sârbi din Dâmbovița, cumpărate de el cu 45.000 de aspri). Între timp, a mai cumpărat alte părți de moșie în cele două sate, pe care le-a dăruit tot Mitropoliei, la 22 septembrie 1580, reînnoind și vechea danie. Curând după această dată a trecut la cele veșnice, pentru că la 5 decembrie 1580, Mihnea Turcitul (1577-1583), întărind Mitropoliei ultimele danii alei lui Anania, spunea că le-a cumpărat „de când era încă în viață”. Înainte de moarte a îmbrăcat marea schimă monahală, sub numele de Antonie. A fost îngropat la biserica Mitropoliei din Târgoviște, pe care o înzestrase cu atâtea bunuri, cum de altfel a și cerut, prin diata sa din 22 septembrie 1580.

Dintre toți mitropoliții se impune mitropolitul Anania, ierarh cu alese însușiri gospodărești, care și-a lăsat toată averea Mitropoliei din Târgoviște.

Mitropolitul Neofit Cretanul era grec din Insula Creta. Domnitorul Constantin Mavrocordat a fost impresionat de știința și cultura lui Neofit Cretanul și la 27 ianuarie 1737 acesta a fost hirotonit mitropolit al Mirelor și apoi Mitropolitul Țării Românești.

De la el au rămas multe acte prin care înzestra mitropolia cu moșii și danii. A cumpărat cu bani proprii moșia Pătroaia și a înființat o școală pentru copii, înzestrând-o cu cărți.

Mitropolitul Neofit a scos un număr important de cărți, pentru multe din ele a plătit el cheltuielile imprimării. Dintre acestea amintim: Molitvelnicul (1741), Liturghierul (două ediții: 1741 și 1746), Catavasierul (1742), Evanghelia (trei ediții: 1742, 1750 și 1753), Triodul (două ediții: 1742, 1746), Apostolul, Penticostarul, Antologhionul (toate în 1743), Octoihul (1746, 1752), Ceaslovul (1747), Psaltirea (1748), Învățătura bisericească a lui Antim Ivireanul (1741), Întrebări bogoslovești , tradusă după scrieri ale Sfântului Atanasie cel Mare (1741), Cazaniile lui Ilie Movilă (1746), Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur (1746).

Toate aceste cărți au fost semnate în bibliotecile școlilor dâmbovițene din secolul al XVIII-lea.

Menționăm și faptul că Mitropolitul a donat Mitropoliei din București cărțile din biblioteca lui. Dintre acestea următoarele se găsesc în Biblioteca Sfântului Sinod: Emin. Card. Caesaris Baronii, Compendium annalium ecclesiasticorum, Praga, 1736; R.P. Jacobi Tirini Antuerpiani E Societate Jesu, In Sacram Scriptura commentarius, Veneția, 1738; Canones SS Apostolorum Conciliorum Generalium et provincialium: Sanctorum Patrum Epistoliae canonicae, Paris, 1620 (conține multe observații marginale făcute de mitropolit); Ioannes, arhiep. Konstandinoupoleos zou Hrisostomou, Ta evriskomena panda, t. II, Veneția, 1734 (pe acest volum se află o însemnare în neogreacă: „dată în dar de preasfințitul mitropolit al Ungrovlahiei, kiriou kir Neofit, cinstitei mănăstiri a mitropoliei șcu Hramulț Cei întocmai cu apostolii, Constantin cel Mare și Elena”); Varinos, To mega Lexicon, Veneția, 1712 (cu ex-libris semnat în 8 iunie, 1739); Calmet, Dictionnaire historique, critique, chronologique, géographique et littéral de la Bible, t. I, II, Paris, 1722; Abraham Tromii, Concordantiae Graecae versionis vulgo dictae LXX interpretum, t. II, Amsterdam, 1718.

Cele mai multe pietre de mormânt din veche Mitropolie s-au păstrat la Muzeul de Istorie din Târgoviște, cât privește bisericaMitropoliei și clădirile acesteia din secolele XVI-XVII au rămas doar o amintire și subiect de studiu.

Când Biblioteca Academiei Române ia ființă și se impune ca bibliotecă națională a Statului Român, aici se adună colecțiile de la Sfântul Sava, Muzeul de Antichități și, în 1901, întregul fond al Bibliotecii Centrale de Stat.

Astăzi la Biblioteca Națională a României la fondul vechi de carte se găsesc 54 de cărți de la Biblioteca Mitropoliei din Târgoviște, cu ștampila bibliotecii. Ele au fost aduse împreună cu altele la București pentru Casa Cărții în 1952, iar la înființarea Bibliotecii Centrale de Stat în 1955 au trecut la aceasta.

De asemenea, ierarhi de seamă își donează colecțiile, încât întregul fond al vechii culturi românești cât și o parte din bogatul fond de cărți străine, care au circulat în Țările Române, este alcătuit din tezaurul cultural al vechilor așezăminte ale Ungrovlahiei.

De-a lungul vremii, dar mai ales în secolul XX istorici consacrați au scris despre Mitropolia Târgoviște, despre biserica sa medievală, care astăzi, din păcate, nu mai există decât în memorii, amintiri, hrisoave vechi.

CAPITOLUL AL IV-LEA

BIBLIOTECI DIN SECOLUL AL XVIII-LEA:

BIBLIOTECI ȘCOLARE: PĂTROAIA, CORNEȘTI ȘI ȘUȚA

Prin grija Domniei și a Mitropoliei sau din inițiativă particulară au apărut în această perioadă mai multe școli de la sate. Dintre acestea mai cunoscute sunt: Școala de la Pătroaia, Școala de la Cornești și Școala de la Șuța.

4.1. BIBLIOTECILE ȘCOLILOR DIN PĂTROAIA, CORNEȘTI ȘI ȘUȚA

Școala de la Pătroaia este una din cele mai importante școli din Țara Românească apărute în mediul rural în acest secol. Ea apare pe lângă biserica din acest sat, prin grija Mitropoliei.

În circulara Mitropoliei trimisă protopopilor la 1 august 1793, cu privire la școli, se sublinia că învățătura de carte e necesară mai ales pentru „ceata preoților ca să nu fie ei dă tot proști”.

Școala din Pătroaia s-a înființat prin hrisovul lui Constantin Nicolae voievod din 3 iunie 1746 fiind unul din cele mai importante documente, referitoare la o școală din mediul rural. În Anexă dăm copie după original.(Anexa 13)

A existat la Pătroaia un important centru de cultură cu o bibliotecă bine organizată.

Școala din Pătroaia este amintită și la 1794 în angajamentul scris, pe care Tudor dascălul, de la această școală, îl face către Mitropolia Țării Românești. Deși exista școala de la Găești, în reședința de atunci a județului, funcția de școală județeană era îndeplinită de școala de la Pătroaia.

În contractul pe care îl încheie la 13 decembrie 1794, Tudor dascălul se obligă să învețe carte pe toți copiii „câți să vor aduna din satele acestui județ”. (Anexa 14)

Despre existența Școlii de la Cornești aflăm dintr-un document datat la 20 octombrie 1785. Ea a luat naștere ca urmare a unei inițiative particulare și a funcționat pe lângă biserica din acest sat, ridicată de Scarlat Greceanu, logofăt de Țara de Sus.

Aici funcționa o bibliotecă tot printr-o inițiativă particulară.

Școala de la Șuța este amintită într-un hrisov din anul 1792. A funcționat pe lângă biserica din acest sat, aflată pe moșia slugerului Matei Locusteanu.

În hrisov se arată că Matei Locusteanu a înzestrat biserica cu cele necesare, i-a adus preot pentru serviciul liturghiei, dascăl care „învață copiii săraci și sărmani, fără plată” și cărți pentru bibliotecă. Plata salariului preotului și dascălului le suporta el.

4.2. Cărțile care circulau în bibliotecile acestor școli

În acest subcapitol vom arăta cărțile care se găseau în aceste școli la acea vreme.

Manualele didactice au avut în această perioadă o mai mare circulație. S-au tipărit mai multe cărți după care elevii se puteau pregăti. Aminitim că în această perioadă apar în Țara Românească și cărți didactice în bibliotecile acestor școli. Astfel, la Râmnic s-a tipărit în anul 1726 „Întâia învățătură pentru tineri”. După cum arată și titlul, cartea era destinată pentru învățătura tinerilor. Ea cuprindea: Cele zece porunci, rugăciunile: Tatăl nostru, Simbolul Credinței, Fericirile cu explicarea fiecăreia în parte.

În școlile din Țara Românească a circulat și „Bucoavna”, apărută la Alba-Iulia în anul 1699.

În 1749 s-a tipărit tot la Râmnic o altă carte didactică. Este vorba de „Bucoavna pentru învățătura pruncilor”.

Cartea a apărut din porunca episcopului Grigore al Râmnicului, prin grija ieromonahului Lavrentie de la mănăstirea Hurez. Începe cu „buchile” de învățătura pruncilor, cele zece porunci, Simbolul credinței și cele zece fericiri. În partea de înceiere, cartea cuprindea îndrumări adresate preoților, cărora le cere să învețe pe de rost „tâlcuiala”.

În bibliotecile acestor școli au existat și alte cărți. În Octoihul tipărit la Târgoviște în anul 1712, de pildă, se scria lămurit că „această carte s-a tălmăcit în limba română spre a veni în ajutorul ucenicilor, care se nevoiesc la învățătura sfintei scripturi”, spre a o „câștiga mai lesne”. Era deci o carte de școală.

Este interesant de menționat că această carte se recomandă să fie citită atât în școli, cât și în biserică și acasă. Deci de atunci exista lectură în afara școlii.

Un fel de antologie de sentințe morale a tipărit Antim Ivireanu în 1714.După cum se arăta în prefață, ea cuprindea cele mai frumoase „sentințe” ale vechilor dascăli. Ele fuseseră alcătuite în stihuri simple, tocmai spre a fi „și ușor de înțeles și mai cu lesnire ținute minte”.

În general, primele cărți religioase traduse în limba română (Evanghelii, Faptele Apostolilor) au existat în biblioteci pentru învățătura tinerilor.

Dintre manualele existente în biblioteci, dar care s-au folosit în întreaga țară, un loc de frunte îl ocupă Gramatica lui Ienachiță Văcărescu. Ca om de aleasă cultură, el a tipărit o lucrare pentru a contribui la cunoașterea limbii române, și mai ales pentru realizarea, prin gramatică, a unității limbii române. El arată că este nedumerit că de atâta vreme nu s-a gândit numeni să scoată o gramatică românească, în care să adune termenii filosofiei într-un dicționar, pentru a se putea traduce mai ușor cărțile „dă știință” în limba noastră.

Gramatica lui Văcărescu a avut o largă arie de răspândire. O găsim în toate bibliotecile școlare din Țara Românească, iar Zaharia Carcalechi a semnalat-o și în „toate bibliotecile împărătești și crăiești”.

În carte, el dă atenție mai ales părții de sintaxă și celei de ortografie. Se ocupă și de poetică, care este și ea o parte a gramaticii.

Este important de arătat că în dezvoltarea culturii naționale, Ienăchiță văcărescu punea problema introducerii de termeni noi în limba noastră, necesari, studierii științelor. Gramatica lui, bazată pe limba vorbită, constituie un element cultural însemnat în această epocă.

În bibliotecile școlare existau și alte cărți. Dintre acestea amintim Noua pedagogie (Viena, 1797), De lipsă cărticea (1783), Carte trebuincioasă pentru dascăli (Viena, 1785), Ducere de mână către cinste (1777), Bucvariu pentru pruncii cei rumânești (1781), A.B.C. Sau Bucoavnă (Blaj, 1783), A.B.C. Sau Alphavit… (Sibiu, 1783).

Către sfârșitul secolului al XVIII-lea, interesul crescând față de dezvoltarea economică a avut ca urmare răspândirea cunoștințelor cu caracter agrar, comercial. La București apăruse, la 1796 lucrarea Oarecare secreturi ale lucrării pământului. Cartea scoate în evidență importanța cunoașterii metodelor muncii pământului, îndemnând pe cititori să se oblige să învețe să aplice noile sfaturi în agricultură. Se arată că una din cauzele pentru care plugarii nu-și înmulțesc roadele este nepriceperea la lucrările agricole.

Este interesant de menționat că în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se dezvoltă manufactura de sticlă de la Târgoviște, continuând, pe cea care luase naștere în secolul al XVII-lea în apropierea acestui oraș. De asemenea la Cornești s-a înființat o întreprindere de produse alimentare (de fabricarea arpacașului) .

Se răspândesc în această perioadă lucrările conținând cunoștințe folositoare. În 1785, Ioan Piuariu-Molnar tipărește Economia stupilor. La București s-a tipărit în 1795 Învățături pentru măsura cotului cu indicații privitoare la felul cum trebuie să se măsoare buțile, tocitorile, putinile. Aceste cărți au existat și în bibliotecile școlare amintite. Elevii le citeau cu multă atenție.

Sfaturi cu privire la educația copiilor și a tinerilor se întâlnesc și în prefețele diferitelor tipărituri care au circulat în țară, în cărțile de învățătură creștină, în Pildele filozofești. Această carte s-a reeditat de mai multe ori la Râmnic (1783), la Sibiu (1783, 1795) și a fost reprodusă de copiști din cele trei provincii românești. Din cele 25 de manuscrise, din această carte, 10 provin din Muntenia, 8 din Moldova și 7 din Transilvania. Este prima carte „de înțelepciune” apărută la noi (1713) după Divanul lui Dimitrie Cantemir (1698).

Elevii școlilor din Dâmbovița au cunoscut și au folosit pentru lectură și unele din tipăriturile târgoviștene, care se găseau în bibliotecile școlilor. Mai ales cei care se pregăteau pentru preoție, au citit cartea Învățătură bisericească, tipărită de Antim Ivireanu la Târgoviște, în anul 1710. Antim a mai publicat și Molitvenicul, Dumnezeeștile și sfintele liturgii, tipărite de el la Târgoviște, în 1713. Tot aici a scos Ceaslovul slavo-român (1714), Catavasier (1715), Ceaslov (1715).

Dascălii și elevii lor au cunoscut și cartea Capete de poruncă, un manual de drept civil, tipărit de Antim Ivireanu la Târgoviște în anul 1714. Trebuie subliniat faptul că în dezvoltarea culturii românești și a formării limbii literare, literatura juridică a ocupat un loc important.

În prefața acestei cărți Antim Ivireanu sublinia că ea trebuie păstrată „ca lumina ochilor”, iar cele scrise în ea trebuie să se realizeze „cu toată sârguința”.El îi amenință pe cei care vor pierde această tipăritură că nu vor mai fi lăsați să predice.

Folosind predica ca mijloc important de educație Antim a luat atitudine împotriva abuzurilor, a nedreptăților și a tratamentului neomenesc la care erau supuși țăranii. El arăta boierilor și dregătorilor că și țăranii trebuie să se bucure de cinste și de laudă.

La Târgoviște s-a tipărit în 1713 și cartea Pilde filosofești, din care dascălii de aici au citit ucenicilor lor „cele mai alese pilde ale filosofilor celor de demult” și din care „tot norodul de obște poate să învețe”, așa cum se menționează în prefața acestei cărți, închinată lui Constantin Brâncoveanu.

Sunt cuprinse aici pilde prin care se face un elogiu înțelepciunii, se arată simaptia față de cei oprimați, se aduce un omagiu demnității umane, care nu depinde de rang pentru că, așa cum se scrie în această carte „de multe ori un rob iaste vrednic mai de multă cinste decât un boiariu”.

Didahiile mitropolitului, socotite de Nicolae Iorga unul din cele mai măiestre monumente literare, transmise din secolul al XVIII-lea, au contribuit și ele la educația morală a tinerilor dâmbovițeni.

Este de menționat că Mitropolia recomanda preoților și cărți laice. Astfel, prin circulara din 20 mai 1795, Mitropolitul Dositei, anunța protopopilor despre asociația trasilvană a „câțiva oameni procopsiți din neamul rumânesc din Țara Ardealului învățați în științele filozoficești”,care au tipărit în limba română cărți de „geografie, fizică, filozofie și altele”.

Aceste cărți erau mai ales cele de știință. Mitropolitul cerea școlilor să întocmească liste cu cei care vor să le cumpere.

În concluzie, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, apare o nouă orientare, către științe, făcută chiar de către biserică. Este interesant de știut că în această perioadă laicizarea culturii române se vede chiar în literatura religioasă.

Prin bibliotecile școlare amintite au circulat și cărți populare, cronici, pravile sau alte cărți de lectură.

Forma bilingvă în care acestea au apărut, a făcut posibilă însușirea mai cu ușurință a limbii, iar prin învățăturile morale pe care le cuprindeau, ele au contribuit la educația tinerilor și a adulților.

Alexandria- una din cărțile de mare popularitate- a circulat la noi mai întâi în limba slavonă încă din primele decenii ale secolului al XV-lea. Tradusă în românește în primele decenii ale secolului al XVII-lea, cartea s-a tipărit în secolul al XVIII-lea. Ea a circulat și în multe copii manuscrise.

O mare circulație a avut Archirie și Anadan. În Biblioteca Academiei R.S.R. Se păstrează 15 manuscrise din această carte din secolul al XVIII-lea.

O puternică influență educativă asupra cititorilor a avut Esopia. Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a fost cunoscut romanul oriental Sindipa.

În acest secol au continuat să circule cărțile Varlaam și Ioasaf și Flaorea darurilor. Ultima fusese tipărită în 1700 la Snagov de către Antim Ivireanu. Tot el tipărise la Târgoviște vestitul roman popular Alexandria.

Aceste cărți au importanță pentru istoria culturii și învățământului. Ele cuprind o serie de elemente legate de școală, de pedagogie și au existat în toate bibliotecile.

Lectura lor arată că învățătura de carte se bucura de apreciere, iar dascălii, numiți „filosofi” și erau stimați de popor.

Pe lângă filozofia lui Aristotel, feciorul împăratului din romanul Imberie și Margarona își însușise „toată știința din Omer și Euripid”.

În povestirile arabe din Halima se arată că Avicena studiase „aritmitichi, matematichi, astrologhia, filozofia, doftoria și teologhia” și alte multe învățături.

Din hronografe (povestiri populare istorice) aflăm că împăratul Teodosie cel Mic al Bizanțului (408-450) a fost instruit și educat de către sora lui Pulcheria.

Lectura acestor cărți, cu exemple de învățătură, a constituit un stimulent pentru școlarii dâmbovițeni, un imbold la cunoașterea a cât mai multor lucruri.

În paginile cărților populare sunt ilustrate și metodele de învățământ folosite de dascăli. În acest sens ele au ajutat dascălilor ca să aplice și ei în munca lor unele din acestea.

În romanul popular despre Sindipa filozoful subliniază că dascălul a început studiul cu elevul său plecând de la probleme ușoare, făcând pe ucenic să pornească cu încredere în propriile-i forțe și să îndrăgească învățătura.

Cărțile populare au servit multă vreme ca manuale didactice. Floarea darurilor, de exemplu, avea chiar în subtitlu mențiunea că era destinată ca manual școlar. Scrise în două limbi, dintre care una românească, ele au constituit o metodă mai ușoară pentru învățarea unei limbi străine. Unii din scriitorii noștri de la Târgoviște (Grigore Alexandrescu, Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu) au învățat să citească românește, folosind Alexandria.

Unei necesități didactice a răspuns și cartea Povestea numerelor. Ea a oferit elevilor o metodă mai ușoară și mai atractivă pentru învățarea cifrelor și a numărării.

În cartea Întâia învățătură pentru tineri (Râmnic, 1726) se indica folosirea metodei „prin întrebări și răspunsuri”. Aceeași metodă este recomandată în cartea Învățătură creștinească (1768).

În cărțile populare, care au circulat în această perioadă (Esopia, Archirie și Anadan, Sindipa, Varlaam și Ioasaf) găsim întrebuințată metoda socratică a întrebării și răspunsului dat imediat. În Esopia, Sindipa, Halima, Floarea darurilor găsim mult folosită metoda modelelor.

Tipărirea cărților într-o formă cât mai accesibilă pentru cititori, predarea cunoștințelor la nivelul de înțelegere al elevilor sunt probleme care au preocupat pe editori. În prefață la Psaltirea (Râmnic, 1764) se arată că s-a tipărit în versuri pentru „înțelegere deplină” și pentru o mai ușoară lectură.

Pentru o mai ușoară înțelegere a limbilor slavonă și română Întâia învățătură pentru tineri a apărut cu text paralel în două limbi pe aceeași pagină. Așa a apărut și Carte trebuincioasă pentru dascăli (în limba română și germană).

În această perioadă s-a acordat multă atenție studiului individual. În îndrumarea felului cum trebuia făcut acest studiu, un rol însemnat a avut pedagogul, mai ales în școlile care aveau internat, între care și cea de la Pătroaia. Aici pedagogul îi îndruma ce cărți să citească din biblioteca școlară.

CAPITOLUL AL V-LEA

BIBLIOTECI DIN SECOLUL AL XIX-LEA: BIBLOTECA ȘCOLII NORMALE „CONSTANTIN CANTACUZINO” ȘI BIBLIOTECA LICEULUI „IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU” DIN TÂRGOVIȘTE

5.1. Biblioteca Școlii Normale „Constantin Cantacuzino”

Biblioteca Școlii Normale din Târgoviște a luat ființă în anul 1840. Printr-o adresă trimisă magistratului orașului Târgoviște la 1 iulie 1840, Departamentul din Lăuntru îi arăta necesitatea înființării unei biblioteci care să fie instalată în școală.

În adresa Departamentului din Lăuntru scria printre altele: „Înființarea școalelor întocmite prin capitalele județelor, privind spre luminarea învățăturii tinerimii, atât celor ce hălăduiesc în părțile locului cât și clasele locuitorilor de prin sate ce își îmbunătățează ale lor cunoștințe prin predarea lecțiilor ce lise urmează iarăși de învățătorii acelor școale normale, iar întocmitoarea punere la cale a acelui așezământ fiind mai presus de orice cuvânt de laudă s-ar cuveni înaltei stăpâniri pentru bunăvoința ce au arătat pururea spre statornica formaresire a acestei întreprinderi folositoare obștii”.

După această parte de introducere, în care se arată importanța organizării școlilor publice din orașele reședință de județ, se arată că „trebuința” cere „neapărat” ca „încăperile” școlii naționale din județe „să fie înzestrate” cu o bibliotecă în care să existe „orice cărți s-ar publica” în „limba românească ori tălmăcite, ori compuse de autor”. Vorbind de cărțile acestei biblitoteci se subliniază că ele sunt „articole de împodobire și de neapărată trebuință”, pentru școală. Se arată aici că fiecare școală, deci elevii și profesorii, au nevoie să cunoască „verce lucrare literală s-ar izvodi sau tipări”. De asemenea se arată că procurarea cărților va ajuta și la alcătuirea premiilor ce vor fi acordate la examene celor mai silitori elevi.

Prin adresa citată, magistratul orașului era îndatorat să comande un dulap „în formă de bibliotecă”. I se da și dimensiunile, adică un stânjen și 2 palme lungime și 12 palme lățime, „cu ușă în 2 tablii, fără geamuri”.

Suma necesară pentru confecționarea dulapului și pentru procurarea cărților intra în sarcina magistraturii orașului. Se preciza ca anual, în bugetul orașului, să se prevadă câte 200 lei în acest scop.

Ideea organizării acestor biblioteci, arată dezvoltarea interesului pentru cultură, pentru cartea de bibliotecă. Aceasta servea atât elevilor și învățătorilor, cât și diferiților locuitori ai orașului.

Conducătorii școlilor naționale, în grija lor pentru învățătura poporului, se preocupau necontenit să găsească mijloacele necesare pentru a pune la îndemâna școlarilor cărțile pentru lectură. În plus trebuie arătat că pentru școlarii de la sate cărțile didactice se distribuiau în mod gratuit.

În afara cărților didactice, Eforia școalelor se gândise și la o mai largă circulație a cărții de lectură. S-au prevăzut și premii pentru cele mai bune cărți. Astfel se cere pentru Costache Aristia, profesor la Colegiul Sf. Sava, acordarea unei gratificații pentru mângâierea ostenelilor ce pune la traducerea vestitului Omer. Se aprecia că alegerea cărții lui Homer este „una din cele mai bine cugetate” și că traducerea ei constituie dorința obștii. Pentru Rapsodia I a Iliadei lui Omer domnitorul Alexandru Ghica i-a oferit lui C. Aristia o tabachere de aur, ca un semn a luării noastre în seamă a folositoarelor sale osteneli.

Solicitând de la domnie suplimentarea fondului pentru tipărirea cărților, Eforia arăta importanța cărților de lectură, menționând că acestea vor da tinerimii „prilej de a-și întemeia, prin cetanie, folositoare știința”.

Eforia școalelor, în afară de cărțile pe care le edita în tipografia sa, cumpăra cărți de la librăriile existente, mai ales de la Walbaum și Weise, Iosif Romanov etc. Interesul sporit al societății românești pentru carte în general, înmulțirea numărului de școli și de elevi, au dus la dezvoltarea comerțului de carte. Librarii din țara noastră întrețineau legături cu librăriile cele mai mari din Europa. În acest scop librarii noștri fac călătorii în „Germania, Franța și Englitera”. Multe cărți se aduceau din Transilvania.

Spre a se orienta în problema achiziționării de cărți, pentru primele fonduri de cărți, Departamentul Trebilor din Lăuntru a trimis magistraturii din Târgoviște și o listă cu recomandarea cărților pe care le-ar putea cumpăra. Iată câteva din cărțile rcomandate: Din Lord Byron: Corsarul, Lara, Strigoiul, Ghiaurul (prețul unui exemplar era 6 lei); Din Victor Hugo: Ziua după urmă a unui sfânt, Maria Tudor, Angelo; Din Moliere: Zgârcitul, Bădăranul boierit, Amfitrion. Lista cuprindea cărți din Florian, Homer, Alfieri ș.a. printre care și Don Quijote, Rapsodia I-IV, Din meditațiile lui Lamartine, Regulus, Gil Blas, Noua Eloiză, Nopțile lui Young, Atala și Rene, Teatrul politic, Numa Pompiliu.

Se recomandau de asemenea: Din poeziile d-lui Văcărescul, Fabulele lui Țichindeal, Istoria Țării Românești, Hronicul românilor de Cantemir, Istoria lui Petru Maior, Pravila lui Caragea, Manual de istoria țării etc.

În liste figurau și colecțiile din Curierul românesc, Curierul de ambe sexe, Buletinul oficial etc.

Biblioteca Școlii Normale a fost înzestrată cu următoarele cărți.

Istoria lui Napoleon

Telemah

Lord Biron

Eliada lui Omer

Jilblas

Vicleniile lui Scapin

Amfitrion

Regulus

Atala, Rene

Căderea dracilor

Căderea idolatrii

Dracul șchiop

Văduva vicleană

Mitologie

Engolpion de aur

Amorul zugravului

Don Chișot

Gramatica vornicului I. Golescu

Hronicul Moldovlahiei

Poeziile lui Aga Asachi

Scrierile lui Caragiale

Călătoria lui C. Golescu

Colecție din scrierile lui Eliade

Poeziile lui Paris Mumuleanu

Vestitele vitejii ale lui Mihai Vodă

Elementuri de filozofie morală

Lucrările societății filarmonice

Poezii alese ale marelui logofăt I. Văcărescu

Poeziile lui Cezar Boleac

Educația mumelor de familie

Paralelism între Alexandru cel Mare, Iulie Cezar și Mihai Viteazul

Poeziile lui Catina

Magazin istoric al Daciei

Prietenul tinerimii

Istoria românilor de F. Aaron

Pravila lui Ipsilant

Istorie elementară

Gramatică de limbă elinească

Cunoștințe uzuale

Mecanica populară de Marinescu

Manual de aritmetică

Prințipuri de agricultură

Geografia de Genilie

Vocabular francezo-românesc

Almanah

Cuvântul în limba franțuzească al lui Kiselef

Aritmetica lui Franchior

Astronomie populară

Geografie

Poeziile lui Alexandru Palemon

Poeziile lui Grigore Alexandrescu

Guliver

Gramatica italiano-română

Istoria elementară

Epistolar

Grădinarul orb

Gazeta

Filozofia lui Aenechie

Domnu Porsoniac

Amfitrion

Zgârcitul

Triumful amorului

Starea de acum

Gemenii din Bergam

Cruciații

Bărbatul cel Bun

Eliezer și Nefali

Prețioasele

Atanasie cel Mare

Datoriile omului creștin

Curs moral

Două bilete sau amorezatu nerod

Condica comercială

Cuvinte moralicești

Buchet

Crucea de lemn

Lădița

Pavel și Virginia

Velizarie

Imerometru

Prescurtare din Istoria sfântă a eclesiarhului Ioan

Învățături pentru căutarea boalelor și prăsirea vitelor

Zece coli din Istoria neamului rumânesc

Oglinda înțelepciunii

Dialogurile lui Sorion

Întâia broșură din Educația mumelor de familie

A doua broșură din Educația mumelor de familie

A treia broșură din Educația mumelor de familie

A patra broșură din Educația mumelor de familie

A cincea broșură din Educația mumelor de familie

A șasea broșură din Educația mumelor de familie

Cuvinte morale

Francesco de la Rimini

Radu al VII de la Afumați

Campanatorul de la Sf. Paul

Urmarea lui Isus Hristos

În total, în bibliotecă s-au găsit, după revoluția din 1848, un număr de 127 titluri de cărți în 206 volume. La 13 ianuarie 1847, Drăghiceanu nota 106 titluri.

Între cărțile „private”, probabil ale fostului profesor Gr. Vlădescu, care fugise, se notează 4 exemplare din Guliver, 14 exemplare din Poeziile lui Bolintineanu și 7 exemplare din Maria –nuvele.

Lista cuprinde de asemenea o mulțime de manuale dintre care Algebre, Geometrii, Elemente de desen, Prietenul tinerimii, Cuvintele lui Masilon, Foaia sătească, Geografii, Caligrafii, Abecedare.

Este interesant de arătat grija deosebită pe care Mihail Drăghiceanu a depus-o la alcătuirea catalogului bibliotecii. El cuprinde mai multe rubrici, neîntâlnite la alți profesori ai școlii normale. Lista (catalog) alcătuită de el începe cu o rubrică în care era trecută porunca Eforiei (numărul ei) prin care se trimisese cărțile. O altă rubrică era rezervată unei adrese a sfatului (magistraturii) din Târgoviște pentru intrarea acestor cărți. Se arăta apoi data înregistrării cărților (anul, luna, ziua), numele autorilor și titlurile cărților, numărul trupurilor, numărul volumelor din fiecare carte și numărul de inventar al bibliotecii.

Este de remarcat faptul că Biblioteca Școlii Normale din Târgoviște poseda o parte însemnată din cărțile recomandate de Departamentul Trebilor din Lăutru și de Eforia școalelor. Observăm de asemenea că, mai mult decât celelalte biblioteci, cea din acest oraș achiziționase mare parte din tipăriturile românești apărute în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Trebuie să menționăm faptul că Școala Normală astăzi este Liceul „Voievodul Mircea” iar Școala Normală „Constantin Cantacuzino” este fostul Liceu Pedagogic.

Biblioteca exista în această perioadă și la Mărgineni. Deși am arătat că multe din fondurile bibliotecii de aici au intrat în secolul al XVIII-lea în posesia Mavrocordaților, care au avut o vestită bibliotecă, au mai fost semnalate cărți aici și pe la 1839. Probabil că fuseseră luate numai cele din biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino, iar cele ale mănăstirii au rămas.

Prin Regulamentul școalelor se prevedea dreptul Eforiei școalelor de a-și îmbogăți fondul bibliotecii Colegiului de la Sf. Sava și cu cărțile existente pe la mănăstiri.

Sarcina de a aduna tipăriturile și manuscrisele de pe la mănăstiri a revenit profesorului Gh. Ioanid, care conducea Biblioteca Colegiului Sf. Sava. Dintr-un raport al său, din 23 martie 1839, aflăm că cere Eforiei școalelor 96 lei spre a merge la Mărgineni. Făcând deplasarea aici el a alcătuit catagrafia cărților care trebuiau să ajungă în biblioteca de la Sf. Sava. Notează un număr de 315 titluri care spune că sunt cele mai multe latinești, de felurite materii.

Valoroase cărți se găseau și în unele sate dâmbovițene.

Organizarea unei biblioteci în orașul de reședință al județului Dâmbovița, trimiterea cărților pe adresa profesorului școlii normale de aici, pentru a fi vândute „doritorilor”, arată că în rândul școlarilor, a învățătorilor și în special a publicului orășean se dezvoltase gustul pentru lectură. Am văzut că și cheltuielile pentru bibliotecă erau suportate de magistratura orașului, care trebuia să prevadă anual o sumă destinată pentru cumpărare de cărți. În situația de atunci cu bugete scăzute, sărace, a se prevedea an de an fonduri în acest scop, înseamnă că sumele erau destinate cu folos, târgoviștenii citeau astfel de cărți. Într-un raport, profesorul Ioan Brezoianu arăta că multe din cărțile bibliotecii se înapoiau de la cititori rupte. Aceasta era o dovadă a circulației lor la cititorii din Târgoviște.

În documentele care au rămas nu se specifică cititorii care s-au folosit de cărțile bibliotecii. Presupunem însă că ele au fost necesare, de vreme ce s-au cumpărat.

Lectura cărților, circulația lor în rândul locuitorilor țări, intra și în preocuparea domniei. Observăm că domnitorul scutește de vamă pe neguțătorii de cărți, dar în același timp dispune și o severă cenzură spre a nu intra în țară cărți „vătămătoare”. Alex. N. Șuțu voievod scutește de vama cărților pe neguțătorul Scarlat Enea din Transilvania. El subliniază că acordă această scutire deoarece „cărțile sunt pentru învățătura copiilor și pentru luminarea oamenilor”. Este subliniată astfel importanța cărții ca mijloc de instruire și educare.

Acordând scutirea, domnitorul obligă pe cei care se ocupau cu negoțul de carte ca să le vândă „cu preț cuviincios”, fără a cere preț mare, cu „încărcătură”.

Începând din anul 1832 neguțătorii de cărți erau obligați să nu desfacă lăzile sau pachetele de cărți până nu vor trece mai întâi pe la Secretariatul Statului, unde era biroul de cenzură. Cărțile socotite „vătămătoare” erau oprite de la vânzare sau trimise înapoi peste graniță.

Un fel de cenzură fusese și mai înainte în ultimele două decenii ale secolului al XVIII-lea.

5.2.Biblioteca Liceului Teoretic „Ienachiță Văcărescu” Târgoviște

Aceasta a luat ființă în primul an de funcționare a gimnaziului (1874). În decembrie 1892, directorul gimanziului, Ștefan D. Popescu, cerea Ministerului Instrucțiunii să dispună dotarea noului local al bibliotecii cu colecția completă a documentelor Hurmuzaki, publicate de către Minister, cum și Magnum Etimologicum „ceea ce a apărut după primul volum”. În 1894, același director menționa că „biblioteca dispunea de cărți valoroase și în continuă îmbogățire. Printre acestea, se numărau primele patru volume din „Istoria românilor din Dacia Traiană” de A.D. Xenopol, „Documente privitoare la Istoria Românilor” din colecția Eudoxiu Hurmuzaki și primul volum din „Magnum Etimologicum Romaniae” de B.P. Hasdeu (conform Anuarului jubiliar al gimnaziului din 1899). În timpul primului război mondial localul și fondul bibliotecii au fost afectate, acestea fiind refăcute prin contribuția elevilor și profesorilor, a unor oameni binevoitori din Târgoviște. Printre persoanele particulare care au făcut donații menționăm pe V.A. Urechia, Smara Gheorghiu, V. Dimitropol (care în cursul anului școlar 1921-1922 a donat 1000 de volume). Tot în folosul refacerii bibliotecii au fost ținute conferințe de către Nicolae Iorga, I. Al. Brătescu-Voinești, Radu Cosmin, I.C. Vissarion, Liviu Rebreanu, ion Minulescu și alte personalități ale vieții spirituale dâmbovițene. În anul 1925 revista „Vlăstarul” (editată de liceu) anunță că biblioteca „renovată și îmbogățită ” punea la dispoziția publicului doritor (deci nu numai a elevilor) colecțiile sale în „fiecare zi de la 2-4 p.m.”. Se menționa că biblioteca „deși numai de 5 luni înființată” avea peste 1400 volume cu 270 cititori, 80 publicații și reviste de toate specialitățile și dintre cele mai importante. În 1947 biblioteca cuprindea peste 5000 volume. În prezent, dispune de un fond enciclopedic de 28.708 volume. Are sală de lectură, acces liber la raft și practică împrumutul la domiciliu și schimbul interbibliotecar.

Biblioteca are în curs de constituire propria bază de date în sistem informatizat. De asemenea organizează activități de animație culturală. (Anexa 15).

CONCLUZII

Lucrarea are ca temă Biblioteci reprezentative din județul Dâmbovița între secolele al XVII-lea și al XIX-lea.

În primul rând am prezentat pe scurt în preambulul Argument ceea ce va cuprinde lucrarea, arătând și motivele alegerii acestei temei.

Tema am ales-o pentru că este foarte interesantă și încă sunt enigme în cercetarea bibliotecilor vechi din Dâmbovița.

Lucrarea este o scurtă istorie a bibliotecilor din județul Dâmbovița. Istoricul bibliotecilor face parte din istoria județului și este strâns legată de istoria scrisului și de apariția tiparului.

În decursul istoriei, Târgoviștea a fost un centru economic, administrativ, politic dar și un centru cultural, deosebit de important pentru cultura românească.

Este atestat documentar la sfârșitul secolului al XIV-lea și începe să cunoască o bogată activitate culturală la începutul secolului al XV-lea.

Școlile de pe lângă cancelaria domnească și cea mitropolitană au pregătit un număr sporit de cunoscători de carte. Interesul pentru învățătura de carte fiind în creștere, grămăticii i-au învățat pe elevii lor scrierea și citirea și prin școli particulare. Astfel se explică numărul mare de oameni care scriu acte oficiale în această perioadă la Târgoviște. Dăm câteva exemple:

La Târgoviște, au funcționat în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654) primele forme de învățământ superior din Țara Românească, între 1640-1651: „Școala de slovenie”, „Școala slavo-română” și „Scola greaca e latina”. Fiecare din acestea aveau și un fond de carte, necesar învățăturii viitorilor dieci, grămătici și chiar preoți.

Lucrarea cuprinde cinci capitole.

În capitolul I, așa cum se obișnuiește într-o lucrare, am prezentat principalele lucrări ale oamenilor de cultură care s-au ocupat de această problemă.

În primul rând, Nicolae Iorga în volumele sale de Studii și documente prezintă tot ce a găsit în documente din arhive și nu numai despre vechile biblioteci de pe teritoriul țării noastre, vorbind de fapt despre posesorii lor, domnitori sau oameni de cultură.

Gheorghe Cardaș în articolul său despre biblioteci vechi românești, bazat pe studiile lui Nicolae Iorga, a prezentat date despre biblioteca de la Mărgineni a Cantacuzinilor dar și de biblioteca Mitropoliei din Târgoviște.

Gheorghe Pârnuță în articolele și cărțile sale prezintă pe baza unor documente din arhive situația bibliotecilor din Dâmbovița în strânsă legătură cu învățământul și cultura din Dâmbovița.

Preocupat de tradițiile culturii și învățământului din Dâmbovița, profesorul Mihai Oproiu în lucrările sale personale și în colaborare cu alte personalități târgoviștene, a subliniat importanța culturii și învățământului dâmbovițean, arătând că încă din secolul al XV-lea Târgoviște cunoaște o bogată activitate culturală, dat fiind și faptul că Târgoviște a fost timp de trei secole și jumătate reședință domnească dar și mitropolitană.

Un cercetător asiduu al culturii târgoviștene, dar și al bibliotecilor, el însuși un bibliotecar de excepție, Victor Petrescu, alături de alți colaboratori s-a ocupat de tradițiile culturale, bibliofile și instituționale din județul Dâmbovița. Domnia sa a publicat și un ghid al bibliotecilor din județul Dâmbovița, arătând care sunt bibliotecile dar și un scurt istoric pentru fiecare.

Despre bibliotecile umaniste dâmbovițene au scris diverse personalități, istorici, filologi dar și bibliotecari de excepție. Astfel, cel care s-a preocupat în mod deosebit despre biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino a fost Corneliu Dima-Drăgan care în lucrările sale a prezentat tot ce a găsit la Biblioteca Academiei sau la Arhivele Statului despre această bibliotecă. El a fost cel care a întocmit o listă cu cărțile din biblioteca stolnicului care se găsesc la Biblioteca Academiei Române, cercetând cu migală Catalogul manuscriselor și cărților vechi de la Academie, întocmit de reputatul cercetător Gabriel Ștrempel, care a fost și directorul Bibliotecii Academiei.

Despre bibliotecile umaniste, academicianul Virgil Cândea a scris lucrări deosebit de interesante și cu foarte multe descoperiri la Arhivele Statului, descriind îndeosebi perioada Mitropolitului Macarie. Peste ani, fiica, Ioana Feodorov, a tradus Jurnalul lui Paul de Alep, apărut în 2014, în care am găsit o serie de noutăți despre cele două biblioteci umaniste.

Profesorul universitar Radu Vergatti, în lucrarea Pe urmele Stolnicului Constantin Cantacuzino face o descriere a locurilor pe unde a fost stolnicul, descriind oameni și fapte din peregrinările lui.

Domnia sa și doamna profesor Agnes Erich au coordonat lucrarea Istorie și studii culturale în care se regăsesc lucrările prezentate de profesori și cercetători de la Universitatea Valahia din Târgoviște dar și alții în care am găsit lucruri interesante. Trebuie să subliniem faptul că la Târgoviște există o preocupare permanentă și asiduă pentru redescoperirea multor fapte ale istoriei și culturii orașului.

Despre Biblioteca Mitropoliei din Târgoviște am găsit lucruri interesante și neștiute în Istoria Bisericii Ortodoxe Române a preotului prof. univ. dr. Mircea Păcurariu.

Bibliotecile târgoviștene au intrat cu o prezentare istorică și actuală în Enciclopedia municipiului Târgoviște.

Despre bibliotecile școlare am regăsit date istorice în monografiile comunelor.

În capitolul al II-lea m-am ocupat de Biblioteca de la Mărgineni a Stolnicului Cantacuzino. Pentru început, într-un prin subcapitol am prezentat centrele culturale rurale din secolul al XVII-lea.

Încă din secolul al XVII-lea au existat centre de cultură și în mediul rural dâmbovițean. În primul rând trebuie să amintim centrul de cultură de la Mărgineni, legat de familia postelnicului Constantin Cantacuzino.

În vatra de cultură a Mărginenilor s-a întemeiat o valoroasă bibliotecă, una din cele mai importante instituții de acest fel, una din cele mai vechi biblioteci umaniste cunoscute la noi. O mare parte din fondurile acestei biblioteci au fost luate în secolul următor de Nicolae Mavrocordat.

Mărginenii au fost un însemnat centru de cultură în mediul rural dâmbovițean.

Activitate culturală a fost desfășurată și în alte sate din Dâmbovița în secolul al XVII-lea.

Al doilea centru era la Bezdead unde fiul popii Tatului, Drăgoi logofătul a fost preocupat să scrie un cronograf, pe la 1687 care avea 232 de file, cu scriere măruntă.

Într-un al doilea subcapitol m-am ocupat de viața și activitatea Stolnicului Constantin Cantacuzino.

A fost fiul postelnicului Constantin Cantacuzino.

După ce a început studiile cu dacăli de casă, a urmat școala slavo-română de la Târgoviște, conduse de dascălii Daniil și Staicu. Și-a desăvârșit apoi studiile la Constantinopol și mai ales la Padova.

Prin întreaga sa activitate el a adus o contribuție importantă la măreția epocii. El trebuie socotit inițiatorul și colaboratorul de frunte al înființării școlii superioare de la Sf. Sava, devenită academie sub Constantin Brâncoveanu.

În subcapitolul al treilea m-am ocupat de Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino.

Umanismul european și-a pus în orice caz amprenta, cu un anumit decalaj de timp, și pe unele biblioteci mai bine cunoscute. Se știe că familia Cantacuzino, a cărei ramură românească este atestată din secolul al XVI-lea, a avut o bibliotecă remarcabilă, păstrată la mănăstirea Mărgineni, așezământ ce data din secolul al XV-lea. Lângă mănăstire, postelnicul Constantin Cantacuzino a construit în secolul al XVII-lea un palat (ce s-a păstrat până la începutul secolului XX), unde a adus o parte din cărțile sale. Dar prima bibliotecă a Cantacuzinilor s-a construit în reședința lor de la Târgoviște.

Cel care a identificat cărțile din biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino a fost Corneliu Dima-Drăgan. Cărțile atestă existența preocupărilor erudite și ale unor direcții de interes precise.

Primul fond al bibliotecii îl constituie cărțile care au aparținut postelnicului Constantin Cantacuzino, procurate din Constantinopol și din alte orașe.

Al doilea fond îl constituie cărțile cumpărate de Stolnic în cursul celor trei ani de studiu (1667-1669) la Padova.

Al treilea fond îl constituie cărțile cumpărate de Stolnicul Constantin Cantacuzino prin comenzi din Europa, după venirea în țară.

Erau patru cataloage pe care le excerpta în vederea de achiziții de cărți: Bibliotheca Heinsiana (Lyon, 1672), Bibliotheque universelle et historique de l’annee 1686 (Amsterdam, 1700, în mai multe volume), Catalogus Bibliothecae Thuanae (Hamburg, 1703), Caroli Arndii Bibliotheca aulico-politica (Leipzig, 1706).Toate cuprindeau peste 200 de pagini cu trimiteri bibliografice. Acestea s-au găsit la Craiova, provenite din biblioteca stolnicului.

Începând cu anul 1681 când a fost restaurat complexul de clădiri de la Mărgineni și până la anul 1716 când au fost decapitați cei trei Cantacuzini biblioteca s-a îmbogățit continuu.

Constantin Mavrocordat a vândut biblioteca de la Țarigrad la 11 iunie 1761, deci și cărțile Cantacuzinilor de la biblioteca Mărgineni, câte luase Niculae Mavrocordat după moartea Stolnicului. Acestea s-au răspândit în toată lumea.

Stolnicul lucra ca un om de știință al vremurilor noastre, cu acurateță și acribie.

În acea perioadă, lucrările mondiale de referință se numeau theatrum (priveliște), thesaurus (dicționar) sau enchiridicon (gr. manual). Multe cărți din biblioteca Mărgineni au asemenea titluri.

Lucrarea Stolnicului Constantin Cantacuzino, Istoria Țării Românești, reflectă conținutul bogatei sale biblioteci. El a căutat în biblioteca sa un refugiu în perioadele tulburi ale Țării Românești.

Stolnicul a insistat în lucrare asupra originii latine a românilor, asupra vechimii instituțiilor lor, asupra unității populațiilor din cele trei țări în care era pe atunci risipit poporul nostru. În Harta pe care a întocmit-o, el a insistat asupra urmelor arheologice.

În capitolul al treilea m-am ocuptat de o altă bibliotecă umanistă, dispărută și ea de-a lungul timpului și anume Biblioteca Mitropoliei.

Într-um prim capitol am prezentat pe scurt istoria Mitropoliei din Târgoviște.

Pentru că reședința domnească se mutase încă din timpul lui Mircea cel Bătrân la Târgoviște, n-ar fi exclus ca mitropolitul să se fi stabilit către sfârșitul secolului al XV-lea la mănăstirea Dealu, situată în apropiere.

În perioada când Târgoviște a fost cetate de scaun a Țării Românești, Mitropolia a fost una din dintre cele mai impresionante și monumentale edificii religioase ridicate în Țara Românească în Evul Mediu.

Din actele interne, aflăm pe mitropoliții țării alături de domni la Gherghița, în 1482, la Târgoviște, în 1483 și la București, în 1494 și 1508. Abia la 17 august 1517 reședința mitropolitană a fost mutată definitiv la Târgoviște, în biserica începută de Radu cel Mare și terminată de Neagoe Basarab.

În subcapitolul al doilea am vorbit despre biblioteca Mitropoliei.

Biblioteca Mitropoliei nu știm când a luat ființă, dar o putem socoti că exista cu mult înainte de secolul al XVII-lea. La ea se referă în testamentul său Antim Ivireanu, când stabilește chiar norme de organizare: „Câte cărți am lăsat în biblioteca noastră, atât grecești, cât și rumânești, după cum scriu în catastiful bisericii, las cu blestem să nu îndrăznească să ia cineva vreuna, să o înstrăineze, iar de va trebui cuiva să ia vreuna, au să o citească pe dânsa, au să o scrie, au să o caute ceva într-însa, fără răvaș iscălit de la cela a o cere, cu făgăduială cum că o va trimite înapoi și cu vreme hotărâtă, să nu se dea; și să poarte grijă să o ceară”.

Cărțile veneau aici prin danii și prin cumpărături, Mitropolia având în bugetul său trecute sume speciale în acest scop. Un catalog al bibliotecii este întocmit în 1836 de Petrache Poenaru , din care rezultă că poseda circa 10.000 de volume.

Conținutul bibliotecii este foarte variat, având pe lângă fondul literar teologic, pe lângă cărțile tipărite în țară și o bogată literatură umanistică. Cea mai veche carte este din 1501: Fiorintino, il pecarome di ser Giovani. Erau acolo din secolul al XVI-lea ediții de clasici, gramatici, dicționare, lucrări de știință, din secolul al XVII-lea. Sunt multe notele de călătorii, iar din secolul următor biografiile și edițiile de clasici.

Când Biblioteca Academiei Române ia ființă și se impune ca bibliotecă națională a Statului Român, aici se adună colecțiile de la Sfântul Sava, Muzeul de Antichități și, în 1901, întregul fond al Bibliotecii Centrale de Stat.

Astăzi la Biblioteca Națională a României la fondul vechi de carte se găsesc 54 de cărți de la Biblioteca Mitropoliei din Târgoviște, cu ștampila bibliotecii. Ele au fost aduse împreună cu altele la București pentru Casa Cărții în 1952, iar la înființarea Bibliotecii Centrale de Stat în 1955 au trecut la aceasta.

În capitolul al patrulea m-am ocupat de bibliotecile școlare din secolul al XVIII-lea, din Pătroaia, Cornești și Șuța.

După ce am prezentat istoricul fiecărei școli am trecut la prezentarea cărților existente în cele trei biblioteci școlare. A existat în aceste școli un important centru de cultură cu o bibliotecă bine organizată.

În al doilea subcapitol am arătat ce cărți circulau în bibliotecile acestor școli.

Existau în aceste biblioteci primele cărți religioase traduse în limba română (Evanghelii, Faptele Apostolilor).

Gramatica lui Văcărescu a avut o largă arie de răspândire pe care o găsim în toate bibliotecile școlare.

Către sfârșitul secolului al XVIII-lea, interesul crescând față de dezvoltarea economică a avut ca urmare răspândirea cunoștințelor cu caracter agrar, comercial. Se găseau și cărți de genul Oarecare secreturi ale lucrării pământului și Economia stupilor.

Mai existau și cărțile populare Alexandria, Archirie și Anadan, Esopia, Sindipa, Floarea darurilor. Acestea au servit multă vreme și ca manuale didactice.

În această perioadă s-a acordat multă atenție studiului individual. În îndrumarea felului cum trebuia făcut acest studiu, un rol însemnat a avut pedagogul, mai ales în școlile care aveau internat, între care și cea de la Pătroaia. Aici pedagogul îi îndruma ce cărți să citească din biblioteca școlară.

În capitolul al cincilea m-am ocupat de Biblioteci din secolul al XIX-lea: Biblioteca Școlii Normale din Târgoviște și Biblioteca Liceului „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște.

Într-un prim subcapitol am prezentat Biblioteca Școlii Normale din Târgoviște.

Biblioteca Școlii Normale din Târgoviște a luat ființă în anul 1840.

Ideea organizării acestor biblioteci, arată dezvoltarea interesului pentru cultură, pentru cartea de bibliotecă. Aceasta servea atât elevilor și învățătorilor, cât și diferiților locuitori ai orașului.

În total, în bibliotecă s-au găsit, după revoluția din 1848, un număr de 127 titluri de cărți în 206 volume. La 13 ianuarie 1847, Drăghiceanu nota 106 titluri.

Trebuie subliniat faptul că bibliotecă exista în această perioadă și la Mărgineni. Cu toate că am arătat că multe din fondurile bibliotecii de aici au intrat în secolul al XVIII-lea în posesia Mavrocordaților, care au avut o vestită bibliotecă, au mai fost semnalate cărți aici și pe la 1839. Probabil că fuseseră luate numai cele din biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino, iar cele ale mănăstirii au rămas.

În subcapitolul al doilea am vorbit despre Biblioteca Liceului Teoretic „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște.

Aceasta a luat ființă în primul an de funcționare a gimnaziului (1874). În decembrie 1892, directorul gimanziului, Ștefan D. Popescu, cerea Ministerului Instrucțiunii să dispună dotarea noului local al bibliotecii cu colecția completă a documentelor Hurmuzaki, publicate de către Minister, cum și Magnum Etimologicum „ceea ce a apărut după primul volum”. În 1894, același director menționa că „biblioteca dispunea de cărți valoroase și în continuă îmbogățire.

Astăzi biblioteca colegiului este una dintre cele mai moderne biblioteci din Târgoviște.

Biblioteca are în curs de constituire propria bază de date în sistem informatizat. De asemenea organizează activități de animație culturală.

În finalul lucrării am prezentat concluziile, bibliografia, iar în anexă am dat fotografii, lista cărților regăsite din Biblioteca Stolnicului Cantacuzino la Biblioteca Academiei Române și lista cărților existente la Școala Normală.

BIBLIOGRAFIE

ANINEANU, Marta. Catalogul sistematic din 1836 al Bibliotecii Mitropoliei din București. În: Studii și cercetări de bibliologie, I (1955), p. 114 și C. N. Mateescu. Însemnări din condica de casă a Mitropolitului Neofit Cretanul. În: Miron Costin, I (1915), p. 12-14.

BANCIU, Doina; BULUȚĂ, Gheorghe; PETRESCU, Victor. Biblioteca și societatea. București: Editura Ager, 2001.

BÂRSĂNESCU, Ștefan. Pagini nescrise din istoria culturii românești (sec. X-XVI). București: Editura Academiei, 1971.

BERZA, Mihai. Stolnicul Constantin Cantacuzino – omul politic, umanistul (II), în „Studii”, 20 (1967), p. 58-59.

BIANU, Ioan. Academia Română și Biblioteca ei. În: Boabe de grâu, I (1930), nr. 1, (martie), p. 8.

BIBLIOGRAFIA românească veche, tom I.

BIBLIOTECA în ascensiunea culturii dâmbovițene. Dâmbovița, nr. 291, 25 ianuarie 1969, p. 1,2.

BIBLIOTECI și bibliotecari, Dâmbovița, nr. 40, 5 aprilie 1968, p. 2.

BUCUȚA, Emanoil. Biblioteca satului. Cu o vedere în culori după G. Petrașcu și cu alte chipuri. București: Fundația Culturală Regală „Principele Carol”, 1936.

BUCUȚA, Emanoil.O veche bibliotecă. În: Pietrele de vad, vol. 2. București: Editura Casei Școalelor și a Culturii poporului, 1941, p. 205-212.

BUGA, Dragoș; ZĂVOIANU, Ion. Județele patriei. Județul Dâmbovița. București: Editura Academiei, 1974, p. 107.

BULUȚĂ, Gheorghe, Scurtă istorie a bibliotecilor din România. București: Editura Enciclopedică, 2000.

BULUȚĂ, Gheorghe. Civilizația bibliotecilor. București: Editura Enciclopedică, 1998.

BULUȚĂ, Gheorghe. O bibliotecă particulară din secolul al XIX-lea. În: Biblioteca, X, 1999, nr. 7, p. 213.

CÂNDEA, Virgil. Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria umanismului românesc. Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1979.

CÂNDEA, Virgil. Stolnicul C. Cantacuzino. În: Studii, 1967, nr. 1, p. 45.

CÂNDEA, Virgil. Stolnicul între contemporani. București: Editura Științifică, 1971.

CÂNDEA, Virgil. Un mare iubitor al cărții: Stolnicul Constantin Cantacuzino, 1640-1716. În: Revista bibliotecilor, XIX, 1966, nr. 7, p. 359-363.

CÂNDEA, Virgil. Un mare iubitor al cărții: Stolnicul Constantin Cantacuzino: 1640-1716. În: Revista bibliotecilor, XIX, 1966, nr. 7, p. 359-363.

CARDAȘ, Gh., Biblioteci vechi românești. În: Boabe de grâu. Revistă de cultură, 1, nr. 10, 1930, p. 611-616.

CARDAȘ, Gheorghe. Biblioteci vechi românești în revista Boabe de grâu, Anul I (1930).

CARDAȘ, Gheorghe. Cataloage de vechi bibloteci românești în biblioteci de mănăstiri, biblioteci boierești și domnești, biblioteci ale unor scriitori moderni până în secolul al XIX-lea în „Boabe de grâu”, București, anul I, 1930, nr. 10.

CATRINA, Constantin. Bibliotecile poporale în documente de arhivă. În: Revista bibliotecilor, XXVI, 1973, nr. 3, p. 171-172.

CENTENAR Dan Simonescu. Cartea și biblioteca. Contribuții la istoria culturii românești. Antologie, prefață, tabel cronologic, bibliografie selectivă și note de Gheorghe Buluță și Victor Petrescu. Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2002.

CHIRULESCU, Marian. Începuturile perioadei moderne în dezvoltarea bibliotecilor românești (Regulamentul pentru bibliotecile publice din 1864). În: Studia bibliologica, I, 1965, p. 249-262.

CIOCULESCU, Șerban. Biblioteca Stolnicului. În: Gazeta literară, 1968, nr. 4, p. 1.

CIORAN, Emilie. Călătoriile patriarhului Macarie de Antiohia în țările române, București, 1900.

CORVĂTESCU-TOFAN, Antoaneta. Geneze, evoluții, realizări. Biblioteci publice din mediul urban. În: Revista bibliotecilor, XXV, 1972, p. 717-731.

CRĂCIUN, Ioachim. Biblioteci și cititori români în trecut și azi. Extras din: Omagiu Înalt Prea Sfinției sale dr. Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului, la douăzeci de ani de arhipăstorire. Sibiu: Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1940.

CURIERUL românesc, nr. 7 (1836), p. 24 (idem, p. 209).

CURIERUL românesc, nr. 4 (1832), p. 83 (Gh. Pârnuță, op. cit., p. 212).

CURIERUL românesc, nr. 8 (1837), p. 30. (Gh. Pârnuță, Începuturile culturii și învățământului în județul Dâmbovița, Târgoviște, 1972, p. 209).

DÂMBOVIȚA. Monografie. București: Editura Sport-Turism, 1980, p. 193-200.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Biblioteca unui umanist român- Constantin Cantacuzino Stolnicul, București: Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, 1976.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Biblioteca marelui umanist român Constantin Cantacuzino stolnicul (1640-1716), București, 1966.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino. În: Studii și cercetări de documentare și bibliologie, VI, 1964, nr. 2, p. 197-205.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Biblioteca unui umanist român: Constantin Cantacuzino. București: Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, 1967 (cuvânt înainte de Virgil Cândea).

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Biblioteca unui umanist român: Constantin Cantacuzino Stolnicul, București, Consiliul Așezămintelor Culturale, 1967.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Biblioteci umaniste românești – Istoric. Semnificații. Organizare. Cuvânt înainte: prof. dr. Gheorghe Cronț. București: Editura Litera, 1974.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Biblioteci umaniste românești. Muzeul județean Dâmbovița, București, 1974, p. 4-5; 9-11; 40-48.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Ex-libris. Comitetul de cultură al județului Dâmbovița. București: Editura Litera, 1973, p. 55-58.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Un moment important în sistemul bibliotecilor românești. În: Revista bibliotecilor, XXII, 1969, nr. 7, p. 431-432.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu; BACÂRU, Livia. Constantin Cantacuzino Stolnicul (un umanist român). București: Editura Albatros, 1970.

DOBRESCU, Nicolae. Istoria Bisericii Române. București, 1923. (apud Istoria Mitropoliei țării Românești, București: Editura Trinitas, 2010).

DRAGOMIR, Florin; PETRESCU, Victor. Lectura publică târgovișteană. Tradiție și actualitate. Târgoviște: Editura Domino, 1998.

DUȚU, Alexandru. Coordonate ale culturii românești în secolul al XVIII-lea, București, 1968.

ENCICLOPEDIA municipiului Târgoviște, Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2012.

FEODOROV, Ioana. Jurnalul lui Paul din Alep în revista „Magazin istoric”, anul XLIX- serie nouă- nr. 3 (576), martie 2015, București, p. 33-37.

FEODOROV, Ioana. Jurnalul lui Paul din Alep. (recenzie). În: Magazin istoric, nr. 3 (martie), 2015, p. 35.

FEODOROV, Ioana. Jurnalul lui Paul din Alep. Brăila: Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2014.

FRUCHTER, Eugen; MIHĂESCU, Gabriel. Unde a funcționat prima biblitotecă a Cantacuzinilor munteni? În volumul „Târgoviște, cetate a culturii românești ”. Muzeul Județean de Istorie Dâmbovița, București, 1974, p. 473-474.

FURTUNĂ, Carmen. Bibliotecile sătești: tradiție și actualitate (I-V). În: Biblioteca, III, 1992, nr. 3-4, p. 44-45; nr. 5, p. 24-25; nr. 6, p. 18; nr. 7, p. 17-18; nr. 9-10, p. 38-39.

GĂEȘTI, mărturii de-a lungul anilor. Târgoviște, 1977, p. 38; 42-49; 109; 168.

GEORGESCU, Christache. Biblioteci publice. Târgoviște: Tipografia și Legătoria de cărți „Dâmbovița”, 1931.

GEORGESCU, Viorica-Maria. Biblioteca Liceului Ienăchiță Văcărescu. Caiet metodic, Biblioteca județeană Dâmbovița, 1979, p. 26-28.

GIURESCU, Constantin C. Istoria românilor, vol. III, București, 1942.

IORGA, Nicolae. Studii și documente, III, București, 1901.

IORGA, Nicolae. O descripție a Țării Românești.În: Studii și Documente , vol. III, 1901, p. 46.

IORGA, Nicolae. Pilda bunilor domni din trecut față de școala română. București, 1914, p. 5.

ISTORIA Mitropoliei Țării Românești, București: Editura Trinitas, 2010.

ISTORIA literaturii române, vol. I, București, 1954.

Istoria Mitropoliei Țării Românești, București: Editura Trinitas, 2010.

ISTORIA Mitropoliei Țării Românești. Studii publicate în anul 1959, la împlinirea a 600 de ani de existență. București: Editura Trinitas, 2010.

MANOLESCU, Constantin; OPROIU, Mihai. Pagini din istoria culturii târgoviștene: Un vechi focar târgoviștean de cultură, „Sala de arme”, (1906). Valachica, vol .III, 1972, p. 365-377.

MAZILU, Dan Horia. Noi printre ceilalți sau Despre literatura peregrinilor. București: Editura Ager, 2003.

MIHĂESCU, Gabriel; FRUCHTER, Eugen. Unde a funcționat prima bibliotecă a Cantacuzinilor munteni? În: Târgoviște, cetate a culturii românești. Lucrările Sesiunii științifice din 21-23 decembrie 1972. Partea I.Studii și cercetîri de bibliofilie. București: Editura Litera, 1974, p. 473-475.

MIHORDEA, V. Biblioteca domnească a Mavrocordaților. Contribuții la istoricul ei, București, 1940, 61 p. (Centenar Dan Simonescu. Cartea și biblioteca. Contribuții la istoria culturii românești. Antologie, prefață, tabel cronologic, bibliografie selectivă și note de Gheorghe Buluță și Victor Petrescu. Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2002, p. 80).

MURĂRAȘU, D; SIMONESCU, Dan. Lectura particulară și biblioteca școlară. București: Seminarul Pedagogic Universitar, 1939.

NISTOR, Ion, I. Dezvoltarea bibliotecilor noastre publice. Extras din Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Istorice. Seria III. Tomul XXIX. Mem. 13. București: Imprimeria Națională, 1947.

OPERELE lui Constantin Cantacuzino Stolnicul, tipărite de Nicolae Iorga, București, 1901.

OPROIU, Mihai; ERICH Agnes. Cultura medievală târgovișteană, Târgoviște: Editura Transversal, 2008.

OPROIU, Mihai; MANOLESCU, Constantin . Pagini din istoria culturii târgoviștene. În: Acta Valachica, revista de studii a Muzeului Județean Dâmbovița, 1972.

OPROIU, Mihai; PETRESCU, Victor; MANOLESCU, Constantin. Târgoviștea culturală. Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2008.

PĂCURARU, Mircea. Istoria Bisericii Ortodoxe române, București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1992.

PÂRNUȚĂ, Gheorghe. Începuturile culturii și învățământului în județul Dâmbovița. Târgoviște: Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al județului Dâmbovița, 1972.

PÂRNUȚĂ, Gheorghe. Cartea didactică și literară în bibliotecile școlare din prima jumătate a secolului al XIX-lea. În: Studia bibliologica, III, 1969, p. 573-581.

PÂRNUȚĂ, Gheorghe. Știri noi despre primele biblioteci școlare. În: Studii și cercetări de bibliologie, III, 1960, 291-299.

PETRESCU, Victor. Biblioteconomie. Miscellanea, Studii, Articole, Note. Târgoviște: Editura Cetatea de Scaun, 2010.

PETRESCU, Victor. Din istoricul bibliotecilor dâmbovițene. Comunicări și referate de bibliologie. Constanța, 1984, p. 192-201.

PETRESCU, Victor. Muzeul tiparului și al cărții vechi românești. Târgoviște: Muzeul Județean Dâmbovița, 1971.

PETRESCU, Victor. Tradiții ale lecturii publice în Târgoviște. În: Biblioteca, IV, 1993, nr. 9-10, p. 51-52.

PETRESCU, Victor. Tradiții ale lecturii publiceîn orașul Târgoviște. Din viața școlii dâmbovițene. Casa Corpului Didactic Dâmbovița, 1977, p. 151-155.

PETRESCU, Victor; DRAGOMIR, Florin. Lectura publică târgovișteană – Tradiții și actualitate. Târgoviște: Editura Domino, 1998.

PETRESCU, Victor; ERICH, Agnes. Învățământ biblioteconomic la Târgoviște. Târgoviște: Editura Cetatea de Scaun, 2007.

PETRESCU, Victor; IONESCU, Cleopatra. Din istoricul bibliotecilor dâmbovițene. Târgoviște, Valachica, 1978-1979, p. 245-251.

PETRESCU, Victor; PARASCHIVA, Serghie. Catalogul periodicelor dâmbovițene. Târgoviște: Biblioteca Județeană Dâmbovița, 1982.

PETRESCU, Victor; PARASCHIVA, Serghie; ALBULEȚ, Cornel. Cărți cu autograf și însemnări manuscrise în colecțiile Bibliotecii Județene Dâmbovița, Târgoviște: Biblioteca Județeană Dâmbovița, 1996.

PETRESCU, Victor; STAN, Mihai . Târgoviște: Călători străini.Cronicari. Sec. XV-XIX, Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2009.

PETRESCU, Victor; STAN, Mihai. Târgoviște: Călători străini. Cronicari. Secolele XV-XIX, Târgoviște: Editura Biblitheca, 2009.

PETRESCU, Victor; STOICA, Gabriela; ANDREESCU, Vlăduț. Ghidul bibliotecilor din județul Dâmbovița, Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2007.

POPESCU-TEIUȘAN, Ion. Veche bibliotecă a Colegiului popular „N. Bălcescu” din Craiova, în „Studii și cercetări de documentare și bibliologie”, VI (1964), nr. 2, p. 194.

REGNEALĂ, Mircea. Noi studii de biblioteconomie, București: Asociația Bibliotecarilor din România 2009.

RUFFINI, Mario. Biblioteca Stonicului Constantin Cantacuzino. Traducere din limba italiană de D. D. Panaitescu și Titus Pârvulescu. Prefață de Virgil Cândea. București: Editura Minerva, 1973.

SACERDOȚEANU, Aurelian. Nicolae Iorga despre carte și biblioteci. În: Studii și cercetări de bibliologie. XIII, 1974, p. 9-18.

SIMACHE, N.I. Biblioteca lui Ion Heliade-Rădulescu. În: Revista bibliotecilor, XXI, 1968, nr. 6, p. 359-361.

SIMONESCU, Dan. Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino. În: Revista muzeelor, III, 1966, nr. 5, p. 433-436.

SIMONESCU, Dan. Schiță despre bibliotecile românești. În: Tomis, VII, 1972, nr. 3, p. 7, 18.

SIMONESCU, Dan. Studiile de istoria cărții și a bibliotecilor în România. În: Revista bibliotecilor, XXIV, 1971, nr. 11, p. 679-682.

SIMONESCU, Dan; PETRESCU, Victor. Târgoviștea, vechi centru tipografic românesc. Muzeul județean Dâmbovița, Târgoviște, 1972.

SPIELMANN, Mihály. Evidențe vechi de bibliotecă școlară din secolele XVII-XIX. În: Biblioteca și cercetarea, VI, 1982, p. 183-191.

STRUNGARU, Diomid. Gramatica lui Smotrițki și prima gramatică românească, în „Romanoslavica”. 4 (1960), p. 289-306.

TEODOR, Pompiliu. Două biblioteci particulare românești de la sfârșitul secolului al XVII-lea. În: Studii și cercetări de bibliologie. II, 1957, p. 261-269.

TURDEANU, Emil. Oameni și cărți de altădată. Ediție îngrijită de Ștefan S. Gorovei și Maria Magdalena Székely. Note complementare, traduceri și postfață de Ștefan S. Gorovei. București: Editura Enciclopedică, 1997.

URECHIA, V.A. Istoria românilor, vol. XII, București, 1900, p. 86.

VASILESCU, Emil. O inițiativă a Casei Școalelor: biblioteca liceală. În: Biblioteca, III, 1992, nr. 1-2, p. 35-38.

VERGATTI, Radu. Pe urmele Stolnicului Constantin Cantacuzino. București: Editura Sport-Turism, 1982.

VERGATTI, Radu; ERICH, Agnes. Istorie și studii culturale: Culegere de cercetări și referate, Târgoviște: Valahia University Press, 2011

ANEXE

ANEXA 1

Lista cu cărțile existente la Biblioteca Academiei Române din Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino

Istorie și geografie

NAUCLERUS, Johannes. Chronica succintim compraehendentis res memorabiles seculorum omnium ac gentium, ab initic mundi usque ad annum Christi nati. Coloniae ex officina Petri Quentel, 1544.

AELIANUS, Claudius. Variae Historiae libri, Roma, 1545.

PLATINA (BARTOLOMEO de ’SACCHI). De vitis ac gestis summorum pontificum. Coloniae, apud Iasparem Sennepaem, 1551.

BRUNNER, Andreas. Annalium virtutis et fortunae Boiorum Pars II. Munchen, 1629.

LOTICHIUS, Petrus Ioannes. Rarum germanicarum, sub Matthia, Ferdinandis II et III. Impp. Gestarum, Libri LV. Francofurti ad Moenum, Typis exscripti Wolfangi Hoffmann, Impensa Mattaei Meriani, 1646.

FORESTI, Antonio. Del mappamondo istorico. Tomo quatro, parte I-II. In cui si Espongono i Regni, nati dalla declinazione e caduta dell’Imperio Romano in Occidente. Cipe dell’anno de Christo 420 sino all’anno 1692, Venezia, Per Girolamo Abbrizzi, 1697.

Filozofie, Logică, Jurisprudență, Retorică

BECICHEMUS, Marinus Scordensis. Varia opera. F.l. și a.

ARISTOTELES. Physicorum Aristotelis libri. Lugdunum, Apud Sebastian Gryphium, 1554.

FONSECA, Petrus. Commentariorum in libros Methaphysicorum Aristotelis Stagiritae, Tomus I, III. Romae, Apud Franciscum Zannettum et Bartholomeu, Tosium socios: Coloniae, Impensis Lazari Zetzneri Bibliopolae, 1577-1604.

COMMENTARII Collegii Conimbricensis e Societate Jesu, in duos libros de Generatione et Corruptione, Aristotelis Stagiritae. Venetiis, Apud Andream Baba, 1616.

LIPSKI a lipe, Andreas. Practicarum observatiorum ex fure civili et saxonico collectarum et ad stylum iudiciorum Curiae Regalis accomodatarum, centuria prima danuo edita. Cracoviae, in Officina Typografica Francisci Caesarij, 1620.

COTTUNIUS, Joannes. Commentarii lucidissimi in tres Aristotelis libris de anima. Patavii, Typis Mathaei Cadorini, 1657.

RAVISIUS, Textoris Ioannes. Officina. Venetiis, Apud Milochum, 1658.

BONVICIUS, Valerianus. Sacis Peripateticae. Patavij / Padova, Typis Heredum Pauli Frambotti, 1667.

PHILOSOPHIA Vetus et Nova ad Usum Scholae Accomodata, Tomus IV-V. Parisiis et Bononiae, Bologna, Typis Josephi Longi, 1682.

Lingvistică și literatură

MELANCHTHON, Philippus. Libelus latinae Grammaticae, Lipsiae, 1552.

GIGLI, Giovanni Batista. Idefilia cioe Idea della vera amicizia. Venetia, Appresso Gio. Pietro Pinelli Stampator Ducale, 1645.

MARLIANUS, Ambrosius. Theatrum politicum. Danzig, G. Forster, 1645.

MICALIA, Iacobus. Blago jezika slovinskoga illi slovnik u komu izgorarjuse rjeci slovinske latinski i diacki. Thesaurus linguae illyricae siva Dictionnarum illyricum in que verba ilyrica, italice et latine redduntur. Laureti, Apud Paulum et Jo. Baptistam Seraphinum, 1649.

RAGAZIUS, Domenicus Francescus. Thesaurus phrasius poeticorum. Venetiis, Ex txpographia Baretiana, 1652.

LOREDANO, Giovanni Francesco. De gli scherzi geniali. Trigessima impressione Veneta. Parte I-II. Venetia, Appresso li Guerigli, 1678.

Științe naturale. Medicină

GANIVETUS, Joannes. Amicus medicorum. Lugduni, Lyon, Apud Gulielmus Rovillium, 1550.

UITSTADIUS, Phillippus. Coelum philosophorum, seu Liber de secretis Naturae… Lugduni, Apud Gulielmum Rovillium, 1557.

ERASTUS, Thomas. Disputationum de nova Philippi Paracelsi medicina. Pars altera. Basileae, Bâle, Per Petrum Pernom, 1572.

COMPENDIO di tutta la Girurgia. Di nuovo ristampato. Venetia, Per Gio. Battista Brigna, 1677.

FIORAVANTI, Leonardo. La Cirurgia. Venetia, Appresso Giacomo Zattoni, 1679.

Matematică. Astronomie. Tehnologie. Artă militară

MELANCHTON, Philippus. Initia doctrinae physicae. Witebergae, Ercudebat Johannes Crate, 1570.

MAUSNERIUS, Petrus. Tractatus physicus de motu locali… Lugduni, Lyon, Apud Joannem Champion, 1646.

ARGOLUS, Andreas. De diebus criticis et aegrorum decubitu libri duo. Patavii, Padova, Apud Paulum Frambettum, 1652.

RICCIOLI, Ioannes Baptista. Astronomiae reformatae. Tomi duo. Bononiae, Bologna, Ex Typographia Haeredis Victorij Benatij, 1665.

KIRCHERIUS, Athanasius. Ars magna sciendi. In XII Libros Digesta. Amstelodami, Apud Ioannem Janssonium a Waesberge et Viduam Elizei Weyerstralt, 1669.

KIRCHERIUS, Athanasius. Ars magna lucis et umbrae in X. Libros digesta. Amstelodami, Apud Ioannem Janssonium a Waeberge et Haeredes Elizaei Weyerstraet, 1671.

ARGOLUS, Andreas. Ephemerides exactissimae coelestium motuum ad Longitudinem Almae Urbis et Tychonis Brahe hypotesses, ad deductus a Coelo accurate observationes. Ab anno MDCXLI ad annum MDCC. Lugduni, Sumtibus Ioan Antonii Huguetan, 1677.

Periodice și enciclopedii

ZVINGERUS, Theodorus. Theatrum humanae vitae. Tom IV-XVIII. Basileae, 1586-1587.

VERIDICA reccolta di giornali di Buda. Venetia, Prasso Girolamo Albrizzi, 1676.

PATINUS, Carolus. Lyceum Patavinum sive Icones et vitae prossorum… Pars prior. Patavii, Typis Petri Mariae Frambotti, 1682.

IL CORRIERE ordinario. Viena, Appresso Gio. Van Ghelen, 1688-1703.

LA GALLERIA di Minerva. Overo notizie universali. Venetia, Presso Girolamo Albrizzi, 1696-1716.

Cultura teologică a Stolnicului Constantin Cantacuzino

BIBLIORUM sacrorum cum glossa ordinaria iam ante quidem a Strabo Fulgensi collecta nunc autem novis, cum Graecorum, tum Latinorum patrum expositionibus locupletata…. Tomus VI. Venetiis, 1603.

DIDACTICUS DELLA VEGA, Toletanus. Conciones quadragesimales vespertinae super Septem Poenitentiales Psalmos. Venetiis, Apud Societatem Venetam, 1604.

OSIANDER, M. Luca. Enchiridion controversiorum, quos Augustanae confessionis Theologi halent cum Calvinianis. Witebergae, Typis Wolffgangi Meisneri, Sumptibus Clementis Bergeri et Zachariae Schureri, 1614.

BASILIUS, Magnus. Opera. Tomus III. Parisiis, Sumptibus Aegidii Morelli, 1638.

HINCZA, Marcin. Matka Bolespa Marya. Tom pierwszy, w Krakowie, w Wdowy y Dziedzicow Franciszka Caezarego, I.K.M. Typogr. Roku Panskiego, 1665.

IL CARDINALISMO di Santa Chiesa. Parte terza. Venetia, 1668.

APAFI, Mihaly. Marcus Friedericus Wendelinusnak a’ Keresztyen Isteni Tudomanyrol irott ket konyvei. Kolosvaratt, Cluj, Nyomtattatott Veresegy-Hazi Szentyel Mihaly altal, 1674.

PETRO de COMITIBUS, Francescus. Tractatus de beatitudine. Venetiis, Apud Dominicum Miloehum, 1680.

LAPIDE, Cornelius. Commentaria in Canticum Canticorum. Venetiis, Apud Hieronymum Albricoium, 1702.

Cărți românești vechi

SFÂNTA și dumnezeiasca Evanghelie. București, 1693.

Mineiul. Luna lui ghenuarie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui februarie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui martie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui aprilie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui mai… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui noembre… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui dichemvrie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui noembvrie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui dichemvrie… Buzău, 1698.

Octoih ce să zică osmoglasnicul. Buzău, 1700.

Liturghier grecesc și arăbesc. Snagov, 1701.

SEVASTOS TRAPEZUNTIUL CHIMENITUL. Învățătură dogmatică a bisericii răsăritene. București, 1703.

Manuscrise

CANTACUZINO, Stolnicul Constantin. Scrieri diverse în limbile română și greacă. Sec. XVII.

CANTACUZINO, Stolnicul Constantin. Istoria Țării Românești… Sec. XVIII.

GENEALOGIA familiei Cantacuzinilor a căria isvorâre se trage din neam de Valua din Pairi de Franța, începându-se de la anul 800 pogoară până la anul 1787. Sec. XIX.

MULAIMES, Ioan. Descriere sumară a boalei idropice, compusă după practică și teorie de Ioan Mulaimes din Ianina, medic firesc.

COLECȚIE de 210 scrisori, printre care unele scrise de stolnicul Constantin Cantacuzino către diverși.

NONI, Evanghelista. Arhitettura militare… Sec. XVII.

NONI, Evanghelista. Trattato de fuochi artificiati per solennita e ricreazioni etc. Sec. XVII.

DURAND, G. Rationale divinorum officiorum. Sec. XIV.

ANEXA 2

Stolnicul Constantin Cantacuzino (foto: Gheorghe Pârnuță. Începuturile culturii și învățământului în județul Dâmbovița. Târgoviște: Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al județului Dâmbovița, 1972, p. 81).

ANEXA 3

Harta Țării Românești alcătuită de Stolnicul Constantin Cantacuzino (foto: Gheorghe Pârnuță. Începuturile culturii și învățământului în județul Dâmbovița. Târgoviște: Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al județului Dâmbovița, 1972, p. 84 ).

ANEXA 4

Fostul Muzeu al Tiparului și Cărții Vechi Românești construit pe fundația Casei Cantacuzino, din str. Justiției, astăzi restaurant (foto: Arhiva personală)

ANEXA 5

Muzeul tiparului și al cărții vechi românești (pe fundația casei Cantacuzino) (astăzi muzeul a fost mutat la Curtea Domnească într-o clădire de lângă Biserica mică )

(foto: Arhiva personală)

ANEXA 6

Stradă din Târgoviște purtând numele Stolnicului Constantin Cantacuzino în apropierea Casei Cantacuzino (foto: Arhiva personală)

ANEXA 7

Mitropolia din Târgoviște (foto: Gheorghe Pârnuță, Începuturile culturii și învățământului în județul Dâmbovița, Târgoviște: Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al județului

Dâmbovița, 1972, p. 157)

ANEXA 8

Clopotnița păstrată astazi la MitropoliaTârgoviște (foto: Arhiva personală)

ANEXA 9

Clopotnița Mitropoliei Târgoviște (doar clopotul a fost schimbat) (foto: Arhiva personală)

ANEXA 10

Miniatură de pe ușa de la intrarea în clopotniță (foto: Arhiva personală)

ANEXA 11

Înscris pe plăcuța de marmură de la intrarea în clopotniță: „Aici prin grija cărturarilor Dimitrie Liubavici, Diaconul Coresi, Mitropolitul Stefan și Antim Ivireanu au fost tipărite în limbile slavonă și română cărți care au contribuit la întărirea unității culturii Țărilor Române.” (foto: Arhiva personală)

ANEXA 12

Ruinele Mitropoliei Târgoviște

Ruinele Mitropoliei Târgoviște (locul unde a fost Paraclisul Bisericii)

(foto: Arhiva personală)

ANEXA 13

Hrisovul Școlii din Pătroaia de la 3 iuie 1746 (foto: Gheorghe Pârnuță, Începuturile culturii și învățământului în județul Dâmbovița, Târgoviște: Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al județului Dâmbovița, 1972, p. 118)

ANEXA 14

Hrisovul Școlii din Pătroaia de la 15 martie 1753 (foto: Gheorghe Pârnuță, Începuturile culturii și învățământului în județul Dâmbovița, Târgoviște: Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al județului Dâmbovița, 1972, p. 121)

ANEXA 15

Liceul Ienăchiță Văcărescu (foto: Arhiva personală)

Liceul Ienăchiță Văcărescu Târgoviște (foto: Arhiva personală)