Biblioteci Reprezentative DIN Judetul Dambovita Intre Secolele AL Xvii Lea – AL Xix Lea

BIBLIOTECI REPREZENTATIVE DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA ÎNTRE SECOLELE AL XVII-LEA – AL XIX-LEA

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I: Evoluția cercetărilor privind istoria bibliotecilor din județul Dâmbovița între secolele al XVII-lea -al XIX-lea

CAPITOLUL AL II-LEA: Biblioteci din secolul al XVII-lea: Biblioteci umaniste din Târgoviște: Biblioteca de la Mărgineni a Stolnicului Constantin Cantacuzino

2.1.Centrul cultural dâmbovițean de la Mărgineni. Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino

2.2.Viața și activitatea Stolnicului

2.3.Opera Stolnicului

CAPITOLUL AL III-LEA: Biblioteci din secolul al XVII-lea: Biblioteca Mitropoliei din Târgoviște

3.1.Istoria pe scurt a Mitropoliei din Târgoviște

3.2.Biblioteca Mitropoliei din Târgoviște

CAPITOLULAL IV-LEA: Biblioteci din secolul al XVIII-lea: Biblioteca Școlii Domești din Târgoviște și Biblioteca Școlii Domnești din Găești

4.1. Biblioteca Școlii Domnești din Târgoviște

4.2.Biblioteca Școlii Domnești din Găești

4.3 Biblioteci școlare – Biblioteca Școlii din Pietroaia, Biblioteca Școlii din Cornești, Biblioteca Școlii din Șuța

CAPITOLUL AL V-LEA: Biblioteci din secolul al XVIII-lea: Biblioteca Școlii Normale din Târgoviște și Biblioteca Liceului „Ienachiță Văcărescu” din Târgoviște

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE: fotografii, acte oficiale

ARGUMENT

Lucrarea este o scurtă istorie a bibliotecilor din județul Dâmbovița. Istoricul bibliotecilor face parte din istoria județului și este strâns legată de istoria scrisului și de apariția tiparului, dar și cu referiri la istoria ideilor.

În decursul istoriei, Târgoviște a fost un centru economic, administrativ, politic dar și un centru cultural, deosebit de important pentru cultura românească.

Este atestat documentar la sfârșitul secolului al XIV-lea și începe să cunoască o bogată activitate culturală la începutul secolului al XV-lea.

Umanismul este un curent de gândire care și-a făcut apariția în Europa apuseană și centrală al secolului al XV-lea, precedat de un îndelungat interes pentru operele antichității greco-latine. Umanismul este o doctrină antropocentrică. Această atitudine se opunea, firește, gândirii dominante a epocii, care era cea creștină, doctrină prin esența ei teocentrică, așadar umaniștii s-au situat de la început într-un câmp de cugetare și creație laic.

Umanismul a determinat și un mare curent de revalorificare a acestei literaturi și a acestei culturi. Obligați de izvoare să cunoască limbile de cultură clasice – ebraica, greaca, latina, apoi slavona -, umaniștii nu erau numai gânditori cu vederi înnoitoare, dar și filologi în sensul lingvistic (poligloți, lexicografi), dar și literar al termenului (istorici ai literaturii, editori critici și comen11tatori de texte, mari bibliofili).

Situate, datorită unor împrejurări politice și culturale specifice, într-un alt plan al mișcării de idei decât cel din Europa apuseană și centrală, dar fără a ignora aceste idei sau a neglija contactele cu ele, țările române au reacționat față de curentul de gândire umanist potrivit unei cronologii proprii. Explicația adoptării mai târziu a ideilor umaniste de către cărturarii români printr-o izolare intelectuală față de Apus nu poate fi acceptată.

Cărturarii români nu au ignorat umanismul, dar au avut înțelepciunea să aprecieze momentul prielnic adoptării lui. La primele semne de slăbiciune politică a Imperiului otoman, deîndată ce presiunea Porții scade, iar dinspre Europa centrală și răsăriteană alte forțe politice – Habsburgii, imperiul țarilor – își manifestă dorințe de expansiune, românii reacționează cu o armă luată, de data aceasta, din arsenalul cultural european și umanismul se manifestă în literele românești cu o grabă explicată numai prin faptul că era mai dinainte cunoscut de cărturarii locului. Din ideile, motivele și operele umaniste, cărturarii români au adoptat numai ceea ce convenea unui anumit stadiu de dezvoltare a conștinței naționale, de luptă pentru libertatea poporului lor, de efort pentru propășirea educației și a culturii în general.

Umanismul a fost, așadar, adoptat selectiv și critic, iar adoptarea critică a oricărui curent străin vădește maturitatea unei culturi.

Umaniștii au contribuit în mare măsură la introducerea limbii românești în cultura noastră și la răspândirea, prin intermediul ei, a unor adevăruri fundamentale în conștiința colectivă a poporului nostru. Folosirea generală a limbii române în scris de către umaniștii români nu corespundea însă numai nevoii de comunicare cu cititorii timpului, sau numai unui moment din dezvoltarea culturii românești când limba populară lua locul slavonei cărturărești, ci și unei prețuiri a acestei limbi vorbite, urmașă a latinei.

Pentru învățătura limbii slavone existau pe atunci lexicoane și gramatici. Este cunoscut Lexiconul slav al lui Pamva Berînda și gramatica slavonă a lui Meletie Smotrițki, fost profesor la Kiev. Din această gramatică se cunosc două ediții, una din 1619 și alta din anul 1648.

Ambele ediții au circulat în Dâmbovița. Cea din 1619 a fost semnalată în biblioteca lui Udirște Năsturel, iar cea din 1648 în biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino. Pe această a doua ediție au învățat fiii stolnicului, dascăl fiindu-le viitorul episcop de Râmnic, Damaschin.

Prezența ei în bibliotecile lui Udriște și în cea a stolnicului C. Cantacuzino, în ediții diferite, cunoscută și în copia unui manuscris din 1655, apoi în 1667, iar peste 30 de ani și tipărită, este dovadă că această gramatică a servit ca principal manual pentru predarea limbii slavone în școala de la Târgoviște.

Diomid Strungaru a observat în textul reprodus din manuscrisul românesc 312 de la Biblioteca Academiei o interesantă deosebire între populații și naționalități: „De moșie iaste care den moșie se ia: rumîn, moldovean, ungur și altele. Den limbi iaste care den numirea oarecariia den domnii se ia, cum e: pers den Persia, grec den Grecia și altele”. Staico grămăticul este traducătorul primului Indice de cărți oprite (ms. Rom. 1570 al Bibliotecii Academiei, f. 8-11); introducerea lui la noi, ține, firește, de aceleași preocupări de fidelitate ortodoxă obișnuite în timpul lui Matei.

Școlile de pe lângă cancelaria domnească și cea mitropolitană au pregătit un număr sporit de cunoscători de carte. Interesul pentru învățătura de carte fiind în creștere, grămăticii i-au învățat pe elevii lor scrierea și citirea și prin „școli” particulare. Astfel ne explicăm numărul mare de oameni care scriu acte oficiale în această perioadă la Târgoviște. Biblioteca Domnească și biblioteca Mitropoliei Târgoviște sunt cele mai vechi. Urmează biblioteca de la mănăstirea Viforâta și Dealu și biblioteca bisericii Sf. Vineri.

La Târgoviște, au funcționat în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654) primele forme de învățământ superior din Țara Românească, între 1640-1651: „Școala de slovenie”, „Școala slavo-română” și „Scola greaca e latina”. Fiecare aveau și un fond de carte, necesar învățăturii viitorilor dieci, grămătici și chiar preoți.

Lucrare va cuprinde cinci capitole.

Primul capitol este intitulat Evoluția cercetărilor privind bibliotecile reprezentative din județul Dâmbovița între secolele al XVII-lea – al XIX-lea.

Cel mai potrivit reper pentru abordarea unei teme îl constituie prezentarea evoluției istorice și a stadiului actual al cercetărilor în domeniul în care se încadrează tema respectivă.

În acest capitol vom prezenta pe scurt principalele studii despre bibliotecile dâmbovițene până astăzi.

În capitolul al II-lea ne vom ocupa de Biblioteci umaniste din secolul al XVII-lea: Biblioteca de la Mărgineni a Stolnicului Constantin Cantacuzino.

Cea mai importantă bibliotecă românească datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII.lea. Este vorba de celebra bibliotecă a stolnicului Constantin Cantacuzino, bibliotecă care rivaliza cu marile biblioteci ale Europei occidentale.

Stolnicul Constantin Cantacuzino era al treilea fiu al postelnicului Constantin Cantacuzino, care era un om de aleasă cultură, posesor de cărți și manuscrise rare. Este unul din fondatorii „Scholii greaca et latina” din Târgoviște, ce atestă la 1646 existența unei tradiții umaniste în învățământul românesc.

Cel care a identificat cărțile din biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino a fost Corneliu Dima-Drăgan. Cărțile atestă existența preocupărilor erudite și ale unor direcții de interes precise.

În capitolul al III-lea vom vorbi tot de biblioteci umaniste din secolul al XVII-lea, și anume de Biblioteca Mitropoliei din Târgoviște.

În capitolul al IV-lea vom vorbi de biblioteca Școlii Domnești din Târgoviște, biblioteca Școlii Domnești din Găești și de biblioteci școlare – biblioteca Școlii din Pietroaia, Cornești și Șuța.

Școala Domnească din Târgoviște funcționează din 1741, în timpul domniei lui Mihai Racoviță, cu dascăl plătit din bugetul statului și care avea în custodie și biblioteca.

Biblioteca Mitropoliei din Târgoviște, una dintre cele mai vechi și mai bogate a fost „arsă sau prădată de năvălitorii sălbatici și distrugători”. Cronicarul grec Cezar Daponte scrie că „la 12 septembrie 1737 turcii pradă orașul Târgoviște, dau foc vechi mitropolii și dintr-o tainiță de supt pământ au încărcat într-o mulțime de care, cărțile din bilioteca mănăstirii și le-au dus peste Dunăre”.

Școala Domnească din Găești funcționează din 1775, de când apare în documente. Are un dascăl plătit de stat și care se ocupă și de bibliotecă.

Capitolul al V-lea se va ocupa de biblioteca de la Școala Normală din Târgoviște și de biblioteca Liceului „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște.

Un moment important îl constituie înființarea în 1841, pe lângă Școala normală din Târgoviște a unei biblioteci care se dorea nucleul unei viitoare instituții de acest fel cu caracter public. Primul bibliotecar al acesteia a fost Mihail Drăghiceanu de la care ne-a rămas un inventar de bibliotecă.

În finalul lucrării vom prezenta concluziile, bibliografia și în anexe fotografii și acte oficiale din acea perioadă, iar pentru bibliotecile umaniste lista cărâilor existente la noi în țară.

Lucrarea se bazează pe studiul lucrărilor anterior publicate, dar și pe cercetarea personală a unor cataloage vechi din arhive și din biblioteci și pe cercetarea periodicelor vechi existente la Biblioteca Academiei și la Biblioteca Județeană „I. H. Rădulescu” din Târgoviște.

CAPITOLUL I

EVOLUȚIA CERCETĂRILOR PRIVIND ISTORIA BIBLIOTECILOR REPREZENTATIVE DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA ÎNTRE SECOLELE AL XVII-LEA -AL XIX-LEA

După cum arătam și în Argument, cel mai potrivit reper pentru abordarea unei teme îl constituie prezentarea evoluției istorice și a stadiului actual al cercetărilor în domeniul în care se încadrează tema respectivă.

Pornind de la această convingere, prezentăm principalele contribuții privind istoria bibliotecilor dâmbovițene.

Între primele studii despre biblioteci se află articolul lui Gheorghe Cardaș intitulat Biblioteci vechi românești care se ocupă de principalele biblioteci din țară.

Gheorghe Pârnuță a publicat articolele Știri noi privitoare la primele biblioteci școlare în revista Studii și cercetări bibliologice, III, 1960, p. 291-299 și Cartea didactică și literară în bibliotecile școlare din prima jumătate a secolului al XIX-lea în revista Studia bibliologica III, 1969, p. 573-581.

O altă lucrare a lui Gheorghe Pârnuță este Începuturile culturii și învățământului în județul Dâmbovița, în care se găsesc date deosebit de importante din istoria bibliotecilor din Dâmbovița. Autorul arată că la Târgoviște încă din secolul al XVI-lea se desfășura o bogată activitate culturală. Școlile de pe lângă cancelaria domnească și cea mitropolitană, dar și școlile de pe lângă mănăstirea Viforâta și școlile particulare cum este cea a lui Stanislav pregăteau un număr sporit de slujbași ai cancelariei domnești.

Domnitorii acordau o apreciere deosebită acestor slujbași care la rândul lor pregăteau alte seespectivă.

Pornind de la această convingere, prezentăm principalele contribuții privind istoria bibliotecilor dâmbovițene.

Între primele studii despre biblioteci se află articolul lui Gheorghe Cardaș intitulat Biblioteci vechi românești care se ocupă de principalele biblioteci din țară.

Gheorghe Pârnuță a publicat articolele Știri noi privitoare la primele biblioteci școlare în revista Studii și cercetări bibliologice, III, 1960, p. 291-299 și Cartea didactică și literară în bibliotecile școlare din prima jumătate a secolului al XIX-lea în revista Studia bibliologica III, 1969, p. 573-581.

O altă lucrare a lui Gheorghe Pârnuță este Începuturile culturii și învățământului în județul Dâmbovița, în care se găsesc date deosebit de importante din istoria bibliotecilor din Dâmbovița. Autorul arată că la Târgoviște încă din secolul al XVI-lea se desfășura o bogată activitate culturală. Școlile de pe lângă cancelaria domnească și cea mitropolitană, dar și școlile de pe lângă mănăstirea Viforâta și școlile particulare cum este cea a lui Stanislav pregăteau un număr sporit de slujbași ai cancelariei domnești.

Domnitorii acordau o apreciere deosebită acestor slujbași care la rândul lor pregăteau alte serii de cunoscători ai scrisului și cititului.

Acum întâlnim primele biblioteci în care se aflau Molitvenicul slavonesc tipărit la Târgoviște în 1545, dar și Tetraevangheliarul sau Apostolul slavonesc.

Un alt om de cultură din județul Dâmbovița care s-a preocupat și de istoricul bibliotecilor dâmbovițene, în special din Târgoviște este istoricul Mihai Oproiu. Teza domniei sale s-a ocupat de Orașul Târgoviște și împrejurimile sale între 1600-1848.

Din scrierile sale mai amintim Școli sătești în județul Dâmbovița în secolul al XVIII-lea, Dicționarul istoric al localităților județului Dâmbovița, Monografia Școlii nr. 1 „Vasile Cârlova” din Târgoviște. În toate aceste lucrări, istoricul Mihai Oproiu vorbește și despre bibliotecile existente în județ și Târgoviște.

Mihai Oproiu împreună cu Constantin Manolescu a publicat articolul Pagini din istoria culturii târgoviștene. Autorii prezintă pe scurt și principalele biblioteci din Târgoviște.

În continuare vom trece în revistă lucrările filologului Victor Petrescu, cel care a condus biblioteca județeană „I.H. Rădulescu” până la ieșirea la pensie. Dintre lucrările acestuia amintim: Muzeul tiparului și a cărții vechi românești, Târgoviște, Muzeul Județean Dâmbovița, 1971; Târgoviște, vechi centru tipografic românesc (cu Dan Simonescu); Biobibliografii în seria „Personalități ale culturii dâmbovițene”: „Ion Ghica” (1972), „Ion Heliade Rădulescu” (1973), „Gheorghe Petrașcu” (1975), „Grigore Alexandrescu” (1976), „Ion Alexandru Brătescu-Voinești” (1980); Catalogul periodicelor dâmbovițene (cu Sergie Paraschiva; Ghidul cititorilor Bibliotecii Județene Dâmbovița, (1980, 1983, 1985); Tradiții ale lecturii publice în Târgoviște; Cărți cu autograf și însemnări manuscrise în colecțiile Bibliotecii Județene Dâmbovița (cu Serghie Paraschiva și Cornel Albuleț; Lectura publică târgovișteană – Tradiții și actualitate (cu Florin Dragomir; Biblioteconomie. Miscellanea.

În această carte autorul se ocupă despre tradițiile bibliofile și instituționale, punctând următoarele: Evoluția bibliotecilor pe teritoriul românesc, Stolnicul Constantin Cantacuzino și biblioteca sa, Biblioteca Văcăreștilor, Ion Heliade Rădulescu și biblioteca sa și Tradiții ale bibliotecilor târgoviștene.

Autorul a mai publicat împreună cu prof. univ. dr. Agnes Erich cartea intitulată Învățământ biblioteconomic la Târgoviște în care prezintă pe scurt învățământul biblioteconomic de-a lungul timpului în Târgoviște.

Biblioteca de la Mărgineni a Stolnicului Constantin Cantacuzino, una din cele mai vechi biblioteci din județul Dâmbovița a stat în atenția mai multor oameni de cultură, dintre care amintim: Virgil Cândea. Un mare iubitor al cărții: Stolnicul Constantin Cantacuzino, 1640-1716; Corneliu Dima-Drăgan. Biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino; Corneliu, Dima-Drăgan. Biblioteca unui umanist român: Constantin Cantacuzino Stolnicul; Mario Ruffini. Biblioteca Stonicului Constantin Cantacuzino; Dan Simonescu. Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino.

Biblioteca de la Mărgineni este cea mai importantă bibliotecă românească care datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Biblioteca rivalizează cu marile biblioteci ale Europei occidentale.

Date despre istoricul se găsesc și în monografiile școlilor și comunelor în care se face o istorie a fiecărei școli sau comune unde sunt incluse și bibliotecile.

Ioana Feodorov a tradus de curând Jurnalul lui Paul din Alep publicat la Brăila, Editura Istros a Muzeului Brăilei.

Domnia sa arată printre altele că Jurnalul este deosebit de importante sunt relatările lui Paul din alep despre biserici și mănăstiri, dintre care unele au dispărut între timp: Mitropolia din Târgoviște și casele Cantacuzinilor de la Mărgineni.

CAPITOLUL AL II-LEA: BIBLIOTECI DIN SECOLUL AL XVII-LEA: BIBLIOTECA DE LA MĂRGINENI A STOLNICULUI CONSTANTIN CANTACUZINO

2.1.Centre culturale umaniste dâmbovițene în secolul al XVII-lea

Fiind trei secole capitală și reședință domnească, orașul Târgoviște a jucat un rol de seamă în istoria neamului românesc.

La trecutul său glorios și plin de evenimente, ea a adăugat, în timp, o serie de acte autentice de cultură. Aici a apărut prima carte tipărită în Țara Românească, tot aici au adăugat ce au avut mai bun la tezaurul spiritualității românești personalități marcante cum sunt: Udriște Năsturel, stolnicul Constantin Cantacuzino, generația Văcăreștilor, Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, I. Al. Brătescu-Voinești pentru a nu numi decât pe cei mai reprezentativi dintre ei.

De asemenea, de numele fostei capitale a Țării Românești este legată apariția și dezvoltarea învățământului, precum și a bibliotecilor publice.

Au rămas, până azi, cunoscute prin mărimea și calitatea lucrărilor pe care le conțineau bilbiotecile medievale ale lui Udriște Năsturel, Constantin Cantacuzino-Stolnicul, iar mai târziu cele ale Văcăreștilor și Ion Heliade-Rădulescu.

În raportul efectuat de D. Pappazoglu și depus la Ministerul Cultelor în cursul anului 1860, ca urmare a inventarierii bunurilor existente la mănăstirile din județ, în vederea secularizării averilor acestora, se arată că „toate bibliotecile domnești în diferite limbi, precum și toate manuscrisele istorice…..se lăsau întotdeauna în păstrare mai sigură prin bolțile mănăstirilor” și se impune inventarierea lor, „fiind toate de un interes foarte folositor pentru luminarea istoriei noastre”.

Școlile din orașul Târgoviște: slavonească, Schola greca et latina, cea de la Mănăstirea Viforâta și cea de la biserica Sf. Vineri aveau un fond de carte necesar învățăturii copiilor.

O bibliotecă vestită în epocă era cea a Mitropoliei Târgoviște despre care Cezar Daponte, cronicar grec, spunea în 1737 că „turcii pradă orașul Târgoviște, dau foc vechii mitropolii și dintr-o tainiță de supt pământ au încărcat într-o mulțime de care, cărțile din biblioteca mănăstirii și le-au dus peste Dunăre”.

Încă din secolul al XVII-lea au existat centre de cultură și în mediul rural dâmbovițean. În primul rând trebuie să amintim centrul de cultură de la Mărgineni, legat de familia postelnicului Constantin Cantacuzino. Aici au fost aduși cei mai buni dascăli pentru a-i învăța carte pe fiii postelnicului Cantacuzino. Aceștia sunt cunoscuți prin priceperea și sârguința la învățătură în școlile din străinătate. Răducanu, unul dintre dascăli, uimise, prin cunoștințele sale, pe dascălii vestiți din școlile apusene.

Aici, în vatra de cultură a Mărginenilor, se va întemeia o valoroasă bibliotecă, una din cele mai importante instituții de acest fel, una din cele mai vechi biblioteci umaniste cunoscute la noi. O mare parte din fondurile acestei biblioteci au fost luate în secolul următor de Nicolae Mavrocordat.

Au fost identificate un număr de 407 manuscrise și cărți care au aparținut Stolnicului, cel mai de seamă umanist român din secolul al XVII-lea.

În grija sa față de cărți, învățatul boier a alcătuit și catalogul bibliotecii, făcând cu această ocazie și o clasificare a cărților sale în: lucrări de istorie, geografie, filozofie, jurisprudență, lingvistică, literatură, științele naturii, medicină, matematică, astronomie, tehnică, teologie etc

Multe din cărțile stolnicului se păstrează și astăzi în Biblioteca Academiei, purtând semnătura lui. Amintim între acestea: Iliada și Odiseea, versurile lui Virgiliu, Terențiu, Horațiu și Marțial, scrierile lui Lucian, istoriile lui Tit Liviu, operele filozofice, fizice și cosmologice ale lui Aristotel, comentarii la acestea etc.

Despre una din cărțile care au aparținut savantului boier muntean și anume „Latinae linguae Janeia reserata”, din 1642, se crede că ar fi opera pedagogului ceh J.A. Comenius.

Prin această importantă bibliotecă, prin dascălii care i-au instruit instruit pe fiii postelnicului și pe cei ai stolnicului Constantin Cantacuzino (se știe că unul dintre aceștia a fost și Damaschin, viitor episcop de Buzău și apoi de Râmnic), Mărginenii trebuie amintit ca un însemnat centru de cultură în mediul rural dâmbovițean.

Activitatea culturală a fost desfășurată și în alte sate din Dâmbovița în secolul al XVII-lea.

La Bezdead, fiul popii Tatului a fost preocupat să scrie un cronograf, pe la 1687. Cronograful având 232 de file, cu scriere măruntă, rezultă că cel care l-a întocmit avea nu numai formată deprinderea scrisului în limba română, dar și pasiunea și răbdarea necesară pentru terminarea acestei lucrări.

Dintr-o însemnare făcută pe carte, aflăm că autorul Cronografului este Drăgoi logofătul. „Această sfântă și dumnezeiască carte, o am scris eu, Drăgoi logofătul, sin (fiul) lui popa Tatul of Bezdead în zilele bunului și creștinului Io Șerban Cantacuzino Basarab voievod i preaosfințit arhiepiscop sin vlădica Theodosie. August 25 din leat 7195”.

În secolul al XVII-lea apar de asemenea mulți „scriitori” de documente în limba română în mediul rural. Ei sunt produsul școlii slavo-române de la Târgoviște, precum și a unor grămătici care s-au ocupat cu predarea învățăturii scrisului, pe cale particulară, prin diferite sate.

2.2.Viața și activitatea Stolnicului Constantin Cantacuzino

A fost fiul postelnicului Constantin Cantacuzino. Iată cum îl descria Dima Drăgan: „Fruntea înaltă, încununată cu unduirea molcomă a părului negru, fulguit ușor de trecerea anilor, se sprijinea temeinic pe două sprâncene late și stufoase. Sub veșnica lor semiobscuritate, luminată numai arareori de clipele de liniște și mulțumire, s-au rătăcit însă două cristale de cer, mereu aprinse, mereu strălucitoare, mereu vii. Pictorul încercase să ascundă oarecum și liniile albastre-vineții ale nopților de veghe, spaime, gânduri și neliniști, care asediau, vrășmaș, luminile ochilor. Un zâmbet îl făcu pe Stolnic să creadă că oamenii veacurilor viitoare îi vor cunoaște astfel mai puțin frământările sufletului. Dar suferințele și pasiunile lui se oglindiră atunci în cutele adânci ale obrazului, în arcul întors și moale al mustății, în buzele strânse, între care se afla strivit un început de zâmbet ironic. Fața plină și rotundă îț arăta totuși părtaș la toate plăcerile unui boier valah, care, închizând coperta unui incunabul venețian sau punând pecetea cu acvila bicefală pe o scrisoare cifrată către un mare monarh, cobora cu sentimentul tihnei și mulțumirii de sine în sala, pururi încărcată, a ospețelor. Nările largi și neastâmpărate dovedeau apoi un duh sprinten și nerăbdător, spăimos la mânie, dulce la mângâieri, cinic și batjocoritor cu dușmanii sau spiritele mici, blând și îngăduitor cu prietenii sinceri, perfid, când mintea o lua înaintea inimii, și generos, poate prea generos, când sufletul pornea să umble slobod”.

După ce a început studiile cu dacăli de casă, a urmat școala slavo-română de la Târgoviște, conduse de dascălii Daniil și Staicu. Și-a desăvârșit apoi studiile la Constantinopol și mai ales la Padova. A învățat logica, psihologia, fizica, matematica, geometria euclidiană, astronomia, limbile slavonă, greacă, latină și italiană. În carnetul său s-au găsit menționați clasici latini și greci pe care i-a studiat: Homer, Aristotel, Virgiliu, Luchian, Tit Liviu, Horațiu, Marțial, Lucrețiu ș.a. Este aminitit de asemenea unul din cei mai iluștri profesori pe care i-a avut, Albanio Albanese.

Învățați de seamă ai vremii vorbesc cu admirație despre erudiția lui. Aminitim dintre aceștia pe Hrisant Notara, Daponte, Gherasim de Alexandria, Comnen ș.a.

Stolnicul Constantin Cantacuzino a jucat un însemnat rol politic și cultural în timpul domniei fratelui său Șerban Cantacuzino și a nepotului său Constantin Brâncoveanu. Del Chiaro spune că toți secretarii pentru limbi străine de la cancelaria domnească erau puși sub conducerea sa. De fapt a fost conducătorul politicii culturale și al celei externe a țării. După directivele sale lucrau: Anton Maria del Chiaro, secretarul domnesc pentru limba italiană, medicul Bartolomeo Ferrati pentru germană, Nicolae Folos de Wolf pentru latină, Afenduli pentru turcă, David și Teodor Corbea , Constantin Strâmbeanu, Andrea Wolf, Nicola de Porta, Ioan Franco, popa Nicolae și alți slujbași mai mărunți.

Informându-se din presa occidentală, pe care o primea cu regularitate prin Viena, precum și de la demnitari străini ca Alexandru Mavrocordat Exaporitul, contele Ferdinand de Marsigli, contele Mikes, cancelarii F.A. Golovin și A.G. Golovkin din Moscova, patriarhi ca Dositei și Hrisant Notara, stolnicul dădea instrucțiuni diplomatice, plenipotențialilor, curierilor care veneau și plecau din țară. El era expertul la tratativele oficiale cu ambasadorii acreditați la curtea domnească.

Prin întreaga sa activitate el a adus o contribuție importantă la măreția epocii. El trebuie socotit inițiatorul și colaboratorul de frunte al înființării școlii superioare de la Sf. Sava, devenită academie sub Constantin Brâncoveanu.

Înalții dregători și neguțători români aveau mereu mai strânse raporturi cu cercurile politice și comerciale constantinopolitane, dalmatine, venețiene, în care educația umanistă fusese primită din lumea italiană. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea o educație în Italia, mai cu seamă la Padova, era pentru un tânăr român cea mai bună diplomă, care îi putea deschide calea multor reușite sociale. Constantin Cantacuzino, viitorul stolnic, se duce acolo și se întoarce cu faima unui cărturar format în Apus.

2.3. Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino

Cea mai importantă bibliotecă românească datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Este vorba de celebra bibliotecă a stolnicului Constantin Cantacuzino, bibliotecă care rivaliza cu marile biblioteci ale Europei occidentale.

Umanismul european și-a pus în orice caz amprenta, cu un anumit decalaj de timp, și pe unele biblioteci mai bine cunoscute. Se știe că familia Cantacuzino, a cărei ramură românească este atestată din secolul al XVI-lea, a avut o bibliotecă remarcabilă, păstrată la mănăstirea Mărgineni, așezământ ce data din secolul al XV-lea. Lângă mănăstire, postelnicul Constantin Cantacuzino a construit în secolul al XVII-lea un palat (ce s-a păstrat până la începutul secolului XX), unde a adus o parte din cărțile sale. Dar prima bibliotecă a Cantacuzinilor s-a construit în reședința lor de la Târgoviște.

Biblioteca postelnicului, destinată educației fiilor acestuia, conținea cărți în limbile greacă și latină, publicate în apus în secolul al XVII-lea, dar și manuscrise. Unele tipărituri și cărți realizate manual au fost dăruite mănăstirii.

Al treilea fiu al postelnicului, Constantin Cantacuzino (1650-1716), personaj erudit și carea jucat un rol politic însemnat în vremea sa, a continuat și a sporit colecția. Primul ex-libris, de când era foarte tânăr, datează din anul 1650. El apare pe o tipăritură provenită din atelierul celebrului tipograf parizian Robert Estienne, din 1545.

Cel care a identificat cărțile din biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino a fost Corneliu Dima-Drăgan. Cărțile atestă existența preocupărilor erudite și ale unor direcții de interes precise.

Lucrările de istoriografie indică prioritatea acestui domeniu în colecție. Stolnicul avea Istoria papilor de Bartholomeo Platina, ediție de la Colonia, din 1551, pe care făcuse note de lectură, scrieri ale lui Pausanias (Frankfurt, 1583), un volum din opera Annalium virtutis et fortunae Boiorum, a istoricului Andreas Brunner (Munchen, 1629), un tratat de istorie universală, în 6 volume de Antonio Foresti (Veneția 1697-1705).

Din risipita lui bibliotecă, un colegat cu cinci lucrări ale istoricului german Gabriel Bucelin (secolul XVII) a ajuns la Sighișoara, iar câteva lucrări manuscrise în Biblioteca Națională din Viena. Reconstituirea orizontului intelectual al acestui boier cultivat, pe baza volumelor identificate, care i-au aparținut, dovedește faptul că citea literatura clasică a antichității, cum ar fi Virgiliu, Terențiu, Titus Livius, Ovidiu, Horațiu în ediții italiene, dar și Adagiile lui Erasmus de Rotterdam, Orlando Furioso de Ludovico Ariosto, poemul cavaleresc Rinaldo al lui Torquato Tasso.

Biblioteca lui Constantin Cantacuzino cuprindea și alte scrieri literare, astăzi uitate, dar care se bucurau de succes printre contemporanii boierului muntean. Ea a fost sursa de informare pe care stolnicul a folosit-o la realizarea scrierilor sale istoriografice.

Nepotul său Radu (Rodolfo) Cantacuzino i-a moștenit gustul pentru bibliofilie. A studiat la Padova, unde era înscris la universitate în anul școlar 1699-1700, a călătorit la Roma și Paris și a murit prematur. Ex librisurile folosite de el pe cărțile din bibliotecă erau redactate în italiană și latină.

Și alți membri ai familiei erau amatori de carte și foloseau ex-librisuri cu text latin pe cărți aduse din Europa apuseană. Ștefan, Drăghici, Mihai, Matei și Toma Cantacuzino dețineau cărți în limba latină și unii făceau însemnări de lectură în această limbă. Aveau tipărituri din Italia, Franța și Germania, ceea ce atestă conținutul occidental al bibliotecilor particulare din Valahia secolului al XVII-lea, deși aceasta se afla sub suzeranitate otomană. În biblioteca de la mănăstirea Mărgineni au ajuns cărți din colecțiile de la mănăstirea cisterciană Heiligenkreutz din Austria, precum și tipărituri adunate de membri ai familiei Cantacuzino, unele primite în dar, altele cumpărate.

Au circulat, în bibliotecile din acest secol, din Valahia, și cărți din biblioteca unei mănăstiri carmelite din Viena și de la Colegiul iezuit din Camenița (Polonia), ceea ce arată că, deși ortodocși, românii nu se izolau în lecturile lor nici pe criterii lingvistice și nici doctrinare.

Ca și nobilii occidentali, Cantacuzinii au avut în serviciul lor bibliotecari însărcinați cu organizarea colecțiilor. Documentele vremii îi menționează pe Nicolaus de Potra, secretar domnesc și Marcu din Cipru, profesor la Academia domnească, înființată în 1694 de Constantin Brâncoveanu, având în grija lor biblioteca de la Mărgineni.

Familia Cantacuzino nu a fost singura care a constituit una sau mai multe biblioteci de factură umanistă.

Cele dintâi cărți, adică temelia ei, au aparținut bătrânului postelnic Constantin Cantacuzino, care le-a procurat din Constantinopol și din alte centre ale Levantului. Patriarhul Macarie al Antiohiei, în călătoria sa prin țările române (mijlocul secolului al XVII-lea), a vizitat sompuoasele palate ale postelnicului de la Filipești și de la Comana, precum și noua mănăstire de la Mărgineni. Despre ele scrie că erau „zidiri princiare care te uimesc”. Ne mai informează că postelnicul avea în biblioteca sa un manuscris grec, Explicarea psalmilor, alcătuire de sf. Nichita. Valoarea acestui manuscris – scrie Paul de Alep, secretarul lui Macarie-, era așa de mare, încât patriarhul a angajat un grec învățat, Papa Iani, „de i-au făcut două copii, mai frumoase decât originalul. Pe copit l-au luat apoi cu ei, ca să copieze; la Cozia și chiar la Alep. Cheltuielile de copiere, aici în țară, au fost cam la 100 de reali”.

Postelnicul a fost o personalitate cu relații în sud-estul Europei, astfel că el a primit în dar cărți cu dedicații ale iluștrilor contemporani.

De exemplu, Martin Albrich, profesor de filozofie, rectorul Colegiului evanghelic din Brașov, îi dăruiește la 31 august 1655, cartea lui Luca Osiander, Tratat despre controversele dintre catolici și calvini (1668), scriindu-i următoarea dedicație: „Această carte i-o trimite magnificului și prea generosului stăpân Constantin Cantacuzino, strălucirii celei mai mari a adevărului ceresc”; și tot acest filozof brașovean îi închină cartea sa tipărită la Brașov, în 1665,: Disputatio theologica.

În cărți străine, tipărite și dedicate lui de admiratori, s-a reprodus portretul postelnicului, singura imagine cunoscută a acestui „Supremus aulae et intimus consiliarius” al lui Matei Basarab.

Al doilea fond îl constituie cărțile cumpărate de Stolnic în cursul celor trei ani de studiu (1667-1669) la Padova. O listă a primelor cărți cumpărate a scris-o însuși stolnicul (Acad. manuscris 1598, f. 112): „1667 iulie. 1.Aici fac catalog de cărțile ce cumpăr, câte și câte-cât, până într-una, măcar cea mai mică”. Nu s-a putut ține de cuvântul scris la anii înflăcărați ai tinereții (cca.25 ani), când lua primul contact cu librării mari; comenzile se întețesc dup ăvenirea în țară, dela studii. Comandă cărți în toată lumea europeană, prin cunoștințe, prin soli care plecau în Transilvania sau spre sud, la Adrianopol, Constantinopol și insulele Arhipelagului grecesc.

Comenzile nu erau întâmplătoare, ci le făcea după cataloage străine, primite de el, studiate în vederea informării cât mai complete în subiectele și temele mari care-l preocupau. Nu mai puțin de patru cataloage – Bibliotheca Heinsiana (Lyon, 1672), Bibliotheque universelle et historique de l’annee 1686 (Amsterdam, 1700, în mai multe volume), Catalogus Bibliothecae Thuanae (Hamburg, 1703), Caroli Arndii Bibliotheca aulico-politica (Leipzig, 1706), care, toate, însumează cu mult peste 200 de pagini cu trimiteri bibliografice – s-au găsit la Craiova, provenite din biblioteca stolnicului.

Multe dintre cărțile bibliotecii Cantacuzinilor sunt donații omagiale ale prietenilor și admiratorilor stolnicului, români și străini. Merită să ne oprim măcar asupra uneia din această categorie: „Cronica scurtă a faptelor memorabile din toate timpurile și de la toate popoarele, de la începutul lumii până la anul 1500”, Colonia, 1544. Acest important hronograf este opera unui erudit umanist și istoric german, Ioan Nauclerus. Cartea a fost a mitropolitului Moldovei, Dosoftei, care scrie pe ea: „Letopiseț foarte adevărat cu 2 văleaturi, și cu cel pravoslavic și cu cel latinesc. Să se afle la sfânta mitropolie…”. În continuarea autografului lui Dosoftei, Stolnicul adaugă: „Așa au fost, cumpărat de mitropolitul Dositheu, iar apoi însuș sființia sa l-au dăruit jupânului doftorului Iacov Pilarin, când au fost la Iași cu oastea, la anul 1685; și apoi doftorul l-au dăruit lu Constantin Cantacuzino stolnic”. Iacob Pylarino a fost medicul curții domnești în vremea lui Șerban-Vodă Cantacuzino (între anii 1684-1687) și a lui Constantin-Vodă Brâncoveanu (între anii 1694-1698); a avut o mare admirație pentru cultura și caracterul stolnicului, căruia i-a procurat și dăruit numeroase cărți apărute în Occident.

Din Orientul ortodox, patriarhul Ierusalimului, Hrisant Notara, care a vizitat Țara Românească în mai multe rânduri, procura Stolnicului cărți cu discuții controversate în probleme teologice. Cartea, înainte de a circula în mod comercial, a circulat prin donații și prin schimb, pe mari arii geografice.

Ioana Feodorov, traducătoarea Jurnalului lui Paul din Alep arăta că este foarte prețioasă relatarea lui Paul din Alep despre palatul din Coiani-Mironești (Argeș), care a adăpostit vestita bibliotecă a Stolnicului Constantin Cantacuzino și despre scrierile grecești prețioase păstrate aici, între care se aflau și comentariile la Psalmii Profetului David culese de Nichita, mitropolitul Serresului.

Începând cu anul 1681 (restaurarea complexului de clădiri de la Mărgineni) și până la anul 1716 (decapitarea celor trei Cantacuzini) biblioteca a prosperat continuu. Se socotește că ea a atins numărul de peste 2000 de volume. Pentru o bibliotecă medievală acest număr este impunător. Biblioteci socotite mari, celebre, din Occidentul medieval, aveau mult mai puține. De exemplu, celebra bibliotecă de la Mănăstirea Reichenau a avut înregistrate în catalogul bibliotecarului Reginbert (mort la 847) numai 417 volume, firește, manuscrise. În 1790, Catedrala din Reims avea o bibliotecă de 636 de volume (manuscrise).

Cărțile erau de format mare, in folio; erau scrise pe hârtie groasă, care imita pergamentul, încât o carte de 500-600 de pagini ocupa în raft un spațiu lat de 6-8 cm și înalt de 30-90 cm, adică locul pe care l-ar ocupa azi 4-5 cărți de mărime obișnuită. Erau grele, pentru că toate cărțile se legau în scoarțe de lemn, îmbrăcate în piele sau pergament, adesea ornate cu podoabe de metal și chiar cu pietre scumpe. Azi se cunosc în bibliotecile țării noastre, cam 500 de volume tipărite și manuscrise rămase din biblioteca Stolnicului. Dar numeroase alte cărți, folosite și citate de Stolnic în Istoria Țării Românești nu au fost încă descoperite la noi, cum de exemplu Atlas novus, Theatrum urbium, Theatrum mundi, marea colecție geografică (16 volume), tipărite la Amsterdam, între anii 1619-1667, în atelierele tipografice și cartografice ale lui Wilhelm și Ioan (fiul) Blaeu (Blaw). Ce au devenit aceste sute de cărți din biblioteca Stolnicului, pe care azi nu le mai aflăm în bibliotecile din țară? La această întrebare să lăsăm să răspundă un contemporan anonim, care, după anul 1761, a scris o cronică descriptivă a Țării Românești, unică în felul ei după Descriptio Moldavie a lui D. Cantemir (1715). Acest cronicar, care se vede un om învățat, prezintă principalele biblioteci ale țării, pe cea de la Mănăstirea Văcărești, biblioteca lui Nicolae Mavrocordat, pe cea de la „Școala elinească” de la Sf. Sava, pe cea de la Mănăstirea Hurezu a lui Vodă Brâncoveanu, apoi continuă în felul următor: „A fost cea mai mare vâvliotichi decât toate acestea, cu multă cheltuială și multe cărți elinești, letinești, franțiozești, turcești – la Mănăstirea Mărgineni… Dar cele mai multe cărți s-au rădicat dă Niculae Vodă și le-au dus la vâvliotchi al său, ce făcuse la Țarigrad, la căsăle lui, la Bata…”; le-au luat „fără dreptate …, cum de la Mărgineni, și de la mulți boieri din țară, cât și cele de dânsul (N. Mavrocordat – D.S.) cumpărate, toate le-au luat datornici ce împrumutase bani fiu-său, Constandin Vodă”.

Se știe că C. Mavrocordat a vândut biblioteca de la Țarigrad la 11 iunie 1761; deci și cărțile cantacuzinilor de la biblioteca Mărgineni, câte luase în mod silnic Niculae Mavrocordat după moartea Stolnicului, s-au răspândit în toată lumea. La vinderea bibliotecii Mavrocordaților au venit negustori specializați în comerțul de carte, din toate țările europene.

Ne putem ușor închipui ce valori a ridicat Niculae Mavrocordat după 1716, dacă cele vreo 500 neridicate, probabil pentru că erau mai puțin valoroase, prezintă totuși o așa de mare valoare. Din domeniul istoriei are toată istoriografia europeană a epocii, cât i-a trebuit Stolnicului pentru alcătuirea cronicii lui, Istoria Țării Românești.

Astfel, avea operele istorice ale lui Ion Naucler (german), Antonio Foresti (italian), Andreas Brunner (austriac), Bartolomeo Platina (italian), Petru Lotichius (german) ș.a.

Operele acestora au însemnări autografe ale Stolnicului, sunt citate în opera lui pasaje caracteristice din ele, sunt traduse și intră direct în componența cronicii sale, monument de erudiție istorică a epocii. Partea cea mai dificilă de tratat din Istoria Țării Românești este perioada de la retragerea trupelor romane din Dacia în sudul Dunării până la constituirea primelor voievodate ale valahilor.

Pentru această perioadă, Stolnicul a consultat numeroase lucrări, dar mai ales cartea lui Andreas Brunner, Analele despre soarta și virtutea Boilor (Munchen, 1629), trib celtic foarte viteaz și cu o economie agricolă dezvoltată, care locuia de-a lungul Mării Adriatice. Din domeniul filozofiei biblioteca poseda întreaga interpretare raționalistă a filozofiei lui Aristotel, în lumina tratatelor noi, ca cel al lui Pedro Fonseca (filosof portughez) ce-și tipărise comentariul său la Roma.

Din domeniul lingvisticii și științei literaturii, Stolnicul a adunat instrumente de lucru, ca dicționare, gramatici, tratate cu terminologia poetică (Dominicus Francescus Ragazius, Thesaurus phrasium poeticorum, Veneția, 1652).

Stolnicul lucra ca un om de știință al vremurilor noastre. Pe vremea lui, lucrările mondiale de referință se numeau theatrum (priveliște), thesaurus (dicționar) sau enchiridicon (gr. manual). Multe cărți din biblioteca Mărgineni au asemenea titluri.

Deși în secolul al XVII-lea și al XVIII-lea, publicațiile periodice erau rare, mai ales în alte țări decât acelea în care apăreau, totuși Stolnicul își îmbogățea biblioteca cu ziare, reviste, bibliografii informative generale și speciale. După câte știm, stolnicul C. Cantacuzino este primul român care a avut în biblioteca sa o revistă bibliografică: La galleria di Minerva, owero Notizie universali (Veneția, 1696-1716). Ziarul de informație politică Il corriere ordinario (Viena, 1688-1703), periodicul săptămânal italian Foglio (1701-1703) erau studiate de Stolnic pentru orientarea politică în contemporaneitatea europeană.

În secolul al XVII-lea, științele nu erau precis diferențiate pe specialități, încât un om de cultură era un om cu pregătire enciclopedică, universală. Activitatea intelectuală a fost și la Stolnic multilaterală. S-a ocupat cu fizica, matematica, medicina, astronomia, științele naturii. Comentariul lui Thomas Erastus asupra medicinii lui Filip Paracelsus (Bâle, 1672), tratatele de chirurgie ale aceluiași autor – Thomas Erastus (1677), – discuții științifice despre materie, despre natură, – iată în linii foarte mari profilul sectorului științific din biblioteca Stolnicului.

Există o carte, comentariul lui Francescus Toletus asupra logicei aristotelice (Veneția, 1587), pe care Stolnicul are mai multe însemnări de lector. Însemnările privitoare la cumpărările de cărți din Italia oferă un mare interes asupra lecturilor Stolnicului din domeniul beletristicii. A citit opere ale autorilor de valoare literară universală: Ovidius, Horatius, Orlando al lui Ariosto, Aminta lui Torquato Tasso, sonetele lui Goselini, fabulele lui Straparola ș.a.

Operele stolnicului Constantin Cantacuzino, dintre care mai cunoscută este una singură, Istoria Țării Românești, reflectă conținutul bogatei lui biblioteci, întreaga lectură și frământarea ideilor din cărțile citite. El a căutat în biblioteca sa un refugiu din vâltoarea neprevăzută a evenimentelor în mijlocul cărora a trăit. Evenimentele au fost însă mult mai puternice decât filozofia cărților.

Când era mai neliniștit din cauza războiului ce izbucnise între ruși și turci (după 1711), Stolnicul se retrăgea la Mărgineni, în liniștea bibliotecii și studia: „Mă făcusem țăran, petrecând în rămășițele vechilor mele moșii” – scrie el prin 1712, prietenului său, patriarhul Hrisant Notara. Mărturisirea aceasta lămurește și pentru ce Stolnicul a fixat sediul valoroasei lui biblioteci la țară, la Mărgineni. Aici era mai în siguranță de primejdii; izolarea îi da liniștea necesară studiului. La nevoie, putea ușor trece peste munți persoana lui, cărțile lui.”

Analizând începuturile viitoarei biblioteci renascentiste, Dan Horia Mazilu remarca printre altele: „Adagiorum chiliades”, a lui Erasmus „Eloghile Dominlor Veneții”, „Iliada și Odiseea”, „Omirului greco-latin”, „De institutione Grammatica” a lui Alvarus Emmanuel, precum și lucrări de Titus Livius, Vergilius, Valerius Alexinus, Natialis Cames, Horatio Tornellius, Martial, Quintus Curtius Ruffus, Epictet, Synenios, Terentius, Horatius, Lucian, Aristotel, Cesare Cremonini, Simplicius, Themistios, Alexandros din Afrodisia, Giacomo Francesco Zabarella, așa cum va indica ordinea lor viitorul „catalog de mai târziu”.

Un caz aparte este cel al lucrării „Ars magna sciendi in XII libros digeste a lui Athanasie Krchen” (Amsterdam, 1699) pe care apare caligrafiat ex-librisul său: „Ex –libris Constantini Cantacuzeni”. Aceste cărți vor spori volumul bibliotecii din casele Cantacuzinilor de la Mărgineni (Dâmbovița).

Un exemplu elocvent în evoliția clasificării de bibliotecă îl reprezintă organizarea sistematică a Bibliotecii Stolnicului Constantin Cantacuzino de la Mărgineni, de către Nicolae de Porta. Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino, cea mai mare colecție de cărți a sec. al XVII-lea, a avut si ea un sistem propriu de organizare: „Cărțile, manuscrisele sau periodicele de la Mărginei poartă pe cotor un număr de înregistrare și denumirea domeniului în care se încadrează, în principal, conținutul lucrării […]. Sistematizarea mixtă, pe domenii și format, se reflectă și în cataloagele tipărite ale bibliotecilor din această epocă”.

2.4.Opera Stolnicului Constantin Cantacuzino

Cu o astfel de pregătire, Stolnicul Constantin Cantacuzino scrie, în ultimul deceniu al secolului al XVII-lea, Istoria Țării Rumănești. Propunându-și să limpezească negurile care întunecau îndepărtatele începuturi ale vieții sale, el voia să urmărească apoi fazele ei de dezvoltare până-n zilele sale, în cadrul unui orizont tot atât de larg ca și cel conceput de Miron Costin, pentru istoria Moldovei. Fără să aibă cunoștință de „Cartea pentru descălecat” a acestuia, el ajunge să-și făurească aproape același plan, „așa încât avem spectacolul interesant a două spirite agere, a două minți cultivate, care, cunoscând dacă nu același material, un material de aceeași natură, se sârguiesc, dorite de adevăr și aprinse de iubire de țară, a ajunge prin judecată și interpretare, la luminoasa cunoaștere a originii romane pentru tot neamul”. (N. Iorga).

Constantin Cantacuzino își începe povestirea cu Dacii. El arată legăturile lor etnice cu Geții și trece la cucerirea romană, ca să trateze apoi despre administrația noii provincii, despre căderea imperiului și năvălirea barbarilor. Ca și Miron Costin, Stolnicul Constantin Cantacuzino nu apucă să-și înfăptuiască pe deplin planul, deoarece, răpus în chip tragic, întocmai ca și marele cronicar moldovean, opera lui se oprește la invazia lui Atila.

Opera Stolnicului Constantin Cantacuzino cracterizează printr-o erudiție neobișnuită pentru epoca în care se scrie și prin maturitatea cugetării istorice. În afară de lucrările istorice străine, pe care le consultă, el întrebuințează pentru prima dată în istoriografia noastră, documentele ca izvoare de informație și, ceva cu totul nou pentru timpul său, folosește totodată cântecele bătrânești și tradițiile populare, „care vestesc vitejii au de alte fapte ale Domnilor și ale altor vrednici oameni, ce au lucrat, carei după la lăutari și după la alți cântători auzim”. Cu toate digresiunile pe care le face, el dă dovadă de un discernământ critic surprinzător, ceea ce îi dă putința „să scrie istoria cu o concepție cum nu o avea nici unul din istoricii contemporani în Apus”. (N. Iorga).

Ca și cronicarii moldoveni, el este un slujitor credincios al adevărului: „Mai mult și mai mare este rușine a zice minciuna că știe, decât a zice adevărul că nu știe”.

Înălținea concepției istorice a Stolnicului Constantin Cantacuzino merge mână în mână cu măreția ideilor pe care le exprimă.

„Înțelegerea lui îmbrățișează mai mult decât înțelegerea lui Miron Costin; probleme se ivesc pentru dânsul la care boierul moldovean nu s-a gândit niciodată. Și, dacă în calea către adevăr, el se oprește necontenit pentru a-și risipi expunerea în digresii, dacă-i lipsește vederea limpede a scopului și meșteșugul de a se mărgini în urmărirea lui, el atinge uimitor de multe puncte esențiale și prevede de la început soluția dreaptă și înaltă pe care nu poate s-o dovedească științific și deplin”. (N. Iorga).

Însuflețit de nobila ambiție de a scoate la lumină originea neamului său, prin bogatul material pe care i-l oferea o erudiție excepțională, el caută argumente pentru dovedirea latinității noastre, așa cum peste o sută de ani aveau s-o facă reprezentanții acelei puternice mișcări ardelene, cunoscută sub numele de „Școala latinistă”: „Însă Valahii, adecă Românii, cum că sunt rămășițele Romanilor, celor ce i-au adus aicea Ulpie Traian și cum că dintr-aceia se trag și până astăzi, adevărat și dovedit este de toți mai adevărații crzuții istorici”.

În afirmarea acestuiadevăr, el pune toată energia și căldura istoricului conștient de valoarea marilor idei: „Valahii, cum le zic ei, iar noi Românii, suntem adevărați Romani în credință și în bărbăție, din care Ulpie Traian i-au așezat aici în urma lui Decebal, după ce de tot l-au supus și l-au pierdut și apoi și celălalt tot șireagul împăraților, așa i-au ținut și i-au lăsat așezați aici și dintr-acelora sămână să trag până astăzi Românii aceștia”.

Toți românii întocmesc un singur neam și vorbesc una și aceeași limbă: „Și mai limpede vedem că Românii din Ardeal, Moldovenii și cești din țara aceasta sunt tot un neam, tot o limbă fiind”.

Revenind apoi asupra aceleeași idei, el ține s-o sublinieze, ca să scoată mai bine în relief unitatea etnică a neamului său: „Însă Românii să înțeleg, nu numai ceștia de aici, ci și cei din Ardeal, care încă și mai neaoși sunt și Moldovenii și toți câți într-altă parte să afle și au această limbă… Că toți aceștia dintr-o fântână au izvorât și cură”.

În privirea cu care îmbrățișează pe toți Românii, el nu uită nici pe Aromâni, pe care-i cunoaște de aproape și de a căror frăție cu restul neamului românesc este pe deplin convins: „Sunt dară acești Cuțovlahi, cum le spun vecinii lor oameni nu mai deosebiți nici în chip, nici în unele obiceie, nici în tăria și în făptura trupului, decât Românii aceștia și limba lor românească ca a acestora”.

„Pentru Constantin Cantacuzino Stolnicul, Muntenia, Moldova, Ardealul înseamnă tot o țară. Pentru dânsul nația moldovenească, nația românească de dincoace sau de dincolo de munți sunt lucruri care nu au sens decât laolaltă, pe care le-au despărțit împrejurările, dar pe care scriitorul care se gândește la principii, nu trebuie să le deosebească. Ba chiar Românii macedoneni sunt pentru dânsul o parte integrantă a neamului și pe acești Români balcanici, care niciodată nu s-au mai amestecat, din vechile timpuri ale evului mediu, în viața noastră istorică, el îi introduce în povestirea lui, luându-le apărarea, cum e gata a se bate cu oricine, când se atinge onoarea nației sale”. (N.Iorga).

Dispunând de superioare mijloace de informație și înzestrat cu o pătrundere istorică deosebită de aceea a predecesorilor săi, Stolnicul Constantin Cantacuzino își pune probleme nouă. El este primul nostru istoric preocupat de soarta elementului autohton, de Daci, despre care crede că n-au fost exterminați, cum va susține mai târziu D. Cantemir, ci numai supuși unui proces de asimilare, care i-a romanizat. Tot pentru întâia dată în istoriografia noastră, apare în opera Stolnicului Constantin Cantacuzino, ideea continuității elementului roman în Dacia, pe care o susține prin puternice argumente de bun simț, reluate apoi de istoricii ulteriori.

Toate aceste mari idei dau operei Stolnicului Constantin Cantacuzino un larg orizont istoric și dimpreună cu bogăția informației și maturitatea cugetării, vestesc măreața operă a lui Dimitrie Cantemir.

Istoria Țării Rumânești prezintă un mare interes pentru evoluția limbii noastre literare. Ea ne apare înrâurită de construcția italienească pe care Stolnicul Constantin Cantacuzino și-o însușise în timpul studiilor lui la Padova. De aceea forma lui are „toată lărgimea sonoră, toată armonioasa șerpuire a modelelor italiene din care se inspiră. Niciodată fraza românească nu fusese mai amplă, mai complicată și mai plină de înțeles. Stilul lui Constantin Cantacuzino întrece în complicație și artificiul tot ce se scrisese până atunci: propoziții foarte complicate și măiestrite, fraze care par învârtite între degete, aruncate în aer și apoi iarăși prinse în zbor. O formă care nu mai fusese întrebuințată și care nu va putea găsi imitatori”. (N.Iorga).

În afara pasiunii sale bibliofile stolnicul Constantin Cantacuzino este și un sprijinitor și îndrumător al culturii în general, al publicării și traducerii cărților bisericești, al organizării Academiei Domnești de la „Sf. Sava”, după modelul padovan cunoscut. S-a implicat în editarea „”Bibliei de la București”, a altor tipărituri ale epocii brâncovenești, dintre care amintim „Mărgăritarele” lui Ioan Hrisostom sau „Pravoslavnică mărturisire” a lui Petru Movilă (1691). Publicarea în 1700, la Padova, a hărții Țării Românești, având legenda și denumirile în grecește, intitulată „Harta geografică a prea înaltei domnii a Ungrovlahiei împărțită în șaptesprezece județe, cuprinzând descrierea și desemnul pe care le-a alcătuit prea nobilul, prea învățatul și prea înțeleptul boier stolnicul Constantin Cantacuzino”, îi sporește prestigiul prin încercarea de a face cunoscută țara sa străinătății.

Coordonarea traducerii și editării Bibliei de la București, precum și prima prefață, semnată de domnitorul Șerban Cantacuzino, se datorează stolnicului Constantin Cantacuzino, boier de rang înalt, de întinsă și aleasă cultură, posesorul unei bogate biblioteci.

Bine informat prin bogata bibliotecă de la Mărgineni, stolnicul Constantin Cantacuzino a cultivat din educația sa umanistă aceleași motive în imediat raport cu problemele de atunci ale gândirii și luptelor politice românești. Cu o răbdare și o metodă pe care, din nefericire, nu le-a putut până la capăt folosi, el a insistat în a sa Istorie a Țării Românești asupra originii latine a românilor, asupra vechimii instituțiilor lor, asupra vechimii instituțiilor lor, asupra unității populațiilor din cele trei țări în care era pe atunci risipit poporul nostru; în Harta pe care a întocmit-o, el a insistat asupra urmelor arheologice; în corespondența lui cu Luigi Ferdinando di Marsigli, cărturar italian din Bologna în slujba Imperiului habsburgic, el ne-a oferit exemplul unui om de știință european, conștient de ceea ce îl leagă, printr-o origine latină comună, de corespondentul său.

În operele lui Constantin Cantacuzino aflăm exemple pentru toate manifestările în gândire sau creație culturală. Dar ceea ce definește umanismul românesc este atașamentul său față de problemele majore de atunci ale poporului nostru. El a putut fi, așadar pus în slujba intereselor societății și caracterizat drept un umanism civic. Noi îl numisem popular , reliefând străduința culturii românești, începând cu sfârșitul secolului al XVI-lea și în tot secolul al XVII-lea, de a da cărți în limba poporului, adresate „întregii seminții românești”. Faptul că învățații noștri umaniști au încercat să dialogheze cu știutorii de carte din timpul lor, vorbindu-le despre originea noastră latină, despre comunitatea lor ca popor cu românii din Moldova și Transilvania, despre romanitatea limbii lor, despre vechimea instituțiilor lor, despre faptul că în trecut țările lor fuseseră independente, despre valoarea învățăturii și a viețuirii morale, toate aceste idei transmise prin „cărți pentru toată seminția românească” ni se par a fi o caracteristică fundamentală a umanismului nostru. Firește, acest umanism, cultivat de cărturari cu îngrijită pregătire, nu a fost popular prin expresie, ci prin destinația lui, preocuparea răspândirii lui prin cărți „de obște”. Este suficient să analizăm titlurile tipăriturilor românești din secolul al XVII-lea și al XVIII-lea pentru a înțelege marea dorință ca noua învățătură să pătrundă cât mai larg în rândurile poporului și să rodească.

Pentru români acest efort cu determinante consecințe pe plan național și cultural însemna fundamentarea erudită a conștiinței ascendenței latine, care se impunea prin evidențele limbii și prin însuși numele poporului. Exemplară în acest sens este afirmația stolnicului Constantin Cantacuzino: „Iară noi, rumânii, suntem adevărați romani și aleși romani în credință și în bărbăție… Însă rumânii înțeleg nu numai ceștea de aici, ce și din Ardeal, carii încă și mai neaoși sunt, și moldovenii, și toți câți și într-altă parte să află și au această limbă […], că toți aceștea dintr-o fântână au izvorât și cură”. Toți umaniștii noștri reliefează aceste realități: românii din Țara Românească, Moldova și Transilvania formează același popor; ei vorbesc aceeași limbă, au aceleași credințe și obiceiuri și aceeași origine – latină; ei sunt urmașii coloniștilor romani din epoca în care Imperiul domina în Dacia. Stolnicul, ca și Dimitrie Cantemir, văd în statele medievale fragmentele vechii Dacii care, afirmă ei, dăinuise, independentă, și după retragerea trupelor romane la sudul Dunării.

Dar insistența asupra originilor naționale nobile este asociată aceleia asupra civilizației, care la umaniștii români apare și ca învățături (procopseală), bune moravuri (moralitate), cetăți iscusite, bivșugurile și frumusețurile pământului, desfătăciunea traiului, oameni de omenie și subțiri. Cantemir apără convngător și nuanțat valorile civilizației și culturii. El descrie – ca și solnicul Constantin Cantacuzino noblețea civilizației antice, greco-latine, deplânge distrugerea Parthenonului de către venețieni în 1687, laudă științele și artele pe care le numește „podoaba vieții” (vitae cultus), educația și purtările alese.

Constantin Cantacuzino polemizează cu autorii străini care au scris despre istoria Daciei sau a țărilor române, neacceptând teoriile care înfățișează eronat pe strămoșii românilor, continuitatea romană în Dacia, formarea poporului nostru. În acest exercițiu întemeiat pe erudiție și spirit critic excelează Cantemir care nu ezită, în Divanul, să înfățișeze problema vieții postume cu rezerve față de viziunea ei tradițională, religioasă.

Învățatul grec Helladius scrie în Status praesens ecclesiae graecae că „Patriarhii grecilor și alți mitropoliți și oameni învățați, care aveau o deosebită grijă de țara lor” au cerut sprijinul lui Șerban Vodă Cantacuzino sau fratelui acestuia, deci lui Constantin Stolnicul Cantacuzino, spre a susține cultura greacă și a tipări cărțile grecești. Prima tipăritură greacă în Muntenia este Marcada, urmată de poema lui Stavrinos, despre vitejiile lui Mihai Viteazul.

Iorga afirma că lucrarea a fost tipărită cu literă trimisă de Stolnicul Constantin Cantacuzino de la Veneția, pe timpul când era student la Padova.

„În șirul marilor biblioteci ale trecutului este și aceea de la Mărgineni, unde se afla bogata și celebra colecție de cărți a Stolnicului Constantin Cantacuzino Trebuie să fie fost una dintre cele mai de seamă ale timpului, în care marele nostru cărturar strânsese pe lângă tot fondul românesc de cărți, cât și numeroase manuscrise, o însemnată colecție reprezentând cultura umanistică a Italiei, adusă de pe când era student la Padova. Erau acolo: Adagiile lui Erasmus, tipărită de Manuzio, în anul 1508, Iliada și Odiseea, Gramatica grecească faimoasă a lui Lascaris și cea latină a lui Manuel, Virgiliu, Marțial, Titus Livius, Terentius, Horatiu, Luchian, Aristotel, Instituțiile lui Justinian etc. Cea a rămas din această bibliotecă umanistică a Renașterii italiene, cât și a Orientului, decât numai amintirea. Nenorocirea a făcut ca din cele mai strălucite biblioteci ale trecutului românesc să nu ajungă până la noi decât … amintirea .

CAPITOLUL AL III-LEA: Biblioteci din secolul al XVII-lea:

Biblioteca Mitropoliei din Târgoviște

3.1.Istoria pe scurt a Mitropoliei din Târgoviște

Dat fiind că reședința domnească se mutase încă din timpul lui Mircea cel Bătrân la Târgoviște, n-ar fi exclus ca mitropolitul să se fi stabilit către sfârșitul secolului al XV-lea la mănăstirea Dealu, situată în apropiere. Din actele interne, aflăm pe mitropoliții țării alături de domni la Gherghița, în 1482, la Târgoviște, în 1483 și la București, în 1494 și 1508. Abia la 17 august 1517 reședința mitropolitană a fost mutată definitiv la Târgoviște, în biserica începută de Radu cel Mare și terminată de Neagoe Basarab.

Chiar în anul târnosirii mănăstirii de la Argeș, în timpul mitropolitului Macarie, s-a hotărât mutarea scaunului Mitropoliei Ungro-Vlahiei la Târgoviște, unde Neagoe Basarab a construit sau refăcut „veche Mitropolie”, cea mai mare biserică din câte cunoscuse pământul Munteniei până la acea dată (1518). Terminată de Radu Paisie (1535-1545), biserica a fost restaurată o dată în timpul lui Matei Basarab și a două oară sub Constantin Brâncoveanu. Din nefericire, acest monument de o excepțională importanță atât ca formă, cât și ca mărime, a fost dărâmat complet și refăcut la loc, cu materiale noi, de A. Lecomte de Nouy.

În perioada când Târgoviște a fost cetate de scaun a Țării Românești, mitropolia a fost una din dintre cele mai impresionante și monumentale edificii religioase ridicate în Țara Românească în Evul Mediu.

Această sfântă biserică, cu hramul „Înălțarea Domnului”, a fost înălțată, între 1517-1520, de către slăvitul întru pomenire Neagoe Vodă Basarab, Domnul Țării Românești, târnosindu-se, cu mare fast, la 17 mai 1520 și servind drept Catedrală Mitropolitană a Ungro-Vlahiei în Cetatea de Scaun de pe malurile Ialomiței.

Radu Paisie (1534-1545) acoperă Mitropolia cu plumb, înfrumusețând-o și zugrăvind-o în 1537. După stricăciunile suferite în iarna anului 1610-1611, datorită incursiunii oștilor conduse de Gabriel Bathory, monumentul a cunoscut ample lucrări de reparații în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), fapt ce-l determină pe Paul de Alep, în 1653, să noteze că biserica „nu-și are pereche în toată țara”.

Timp de 148 de ani (1520-1668), zidurile Mitropoliei din Târgoviște au fost martore la toate slijbele de bucurie sau de întristare ce s-au oficiat aici de mitropoliții Țării.

O ultimă mare etapă de reparații a sfântului lăcaș a avut loc în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, când, între 1707-1709, biserica este pictată din nou, adăugându-i-se un mic pridvor în fața intrării, sprijinit pe patru coloane de piatră, măiestrit sculptate.

În 1892 i se pune piatra de temelie, iar patruzeci și unu de ani, mai târziu, noua biserică, pictată d Belizarie, era gata de sfințire. Slujba de sfințire a fost oficiată de patriarhul Miron Cristea la 12 noiembrie 1933.

3.2.Biblioteca Mitropoliei din Târgoviște

Biblioteca Mitropoliei nu știm când a luat ființă, dar o putem socoti că exista cu mult înainte de secolul al XVII-lea. La ea se referă în testamentul său Antim Ivireanu, când stabilește chiar norme de organizare: „Câte cărți am lăsat în biblioteca noastră, atât grecești, cât și rumânești, după cum scriu în catastiful bisericii, las cu blestem să nu îndrăznească să ia cineva vreuna, să o înstrăineze, iar de va trebui cuiva să ia vreuna, au să o citească pe dânsa, au să o scrie, au să o caute ceva într-însa, fără răvaș iscălit de la cela a o cere, cu făgăduială cum că o va trimite înapoi și cu vreme hotărâtă, să nu se dea; și să poarte grijă să o ceară”.

Aflăm aici dovada de bun gospodar a lui Antim și în domeniul bibliotecilor, a cărei organizare cu catalog sistematic a impus-o cu autoritate. Bănuim, și nici nu putea fi altfel, că Mitropolia Ungrovlahiei a avut biblioteca sa chiar de la înființare. S-a strâns aici un fond bogat de cărți românești, slavonești și grecești, privind atât literatura teologică, precum și alte sfere, cel puțin înrudite. Afirmația că Biblioteca a fost înființată abia de Mitropolitul Neofit Criteanul, prin testamenul său din 1748, prin care-i lasă local special și biblioteca sa personală, nu poate fi reținută fiind infirmată prin înscrisul de mai sus al lui Antim.

Cărțile veneau aici prin danii și prin cumpărături, Mitropolia având în bugetul său trecute sume speciale în acest scop. Un catalog al bibliotecii este întocmit în 1836 de Petrache Poenaru , din care rezultă că poseda circa 10.000 de volume.

Conținutl bibliotecii este foarte variat, având pe lângă fondul literar teologic, pe lângă cărțile tipărite în țară și o bogată literatură umanistică. Cea mai veche carte este din 1501: Fiorintino, il pecarome di ser Giovani; erau acolo din secolul al XVI-lea ediții de clasici, gramatici, dicționare, lucrări de știință, din secolul al XVII-lea abundă în notele de călătorii, iar din secolul următor biografiile și edițiile de clasici.

Biblioteca este bine cunoscută și prin degradarea în care s-a aflat îe timp îndelungat. Sulzer o arată că la 1776 se afla „sub acoperiș hrană șoarecilor și cloțcarilor, care se distrează cât se poate mai bine cu ele”. Grigore Alexandrescu și Ion Ghica descopereau în podul de la Mitropolie pe Plutarh, Tucidide, Xenofon.

După ce scaunul domnesc a fost încredințat lui Pătrașcu cel Bun, fiul lui Radu Paisie (1554-1557), vlădica Anania este pomenit în mai multe acte ale acestui domn. În 1556 a trecut în Transilvania, de unde a adus osemintele doamnei Despina Milița, moartă de ciumă la Sibiu (30 ianuarie 1554), pe care le-a îngropat la Argeș, lângă ale soțului ei, Neagoe Basarab, fapte care sunt consemnate în inscripția de pe mormântul ei.Tot în această perioadă, Anania a cumpărat o Evanghelie slavonă în manuscris, cu 5.000 de aspri, pe care a dăruit-o Mitropoliei din Târgoviște (azi în Viena).

Din mai multe acte, reiese că întreagă agoniseala vieții și-a lăsat-o Mitropoliei din Târgoviște (satele Săcuieni și Sârbi din Dâmbovița, cumpărate de el cu 45.000 de aspri). Între timp, a mai cumpărat alte părți de moșie în cele două sate, pe care le-a dăruit tot Mitropoliei, la 22 septembrie 1580, reînnoind și veche danie. Curând după această dată a trecut la cele veșnice, pentru că la 5 decembrie 1580, Mihnea Turcitul (1577-1583), întărind Mitropoliei ultimele danii alei lui Anania, spunea că le-a cumpărat „de când era încă în viață”. Înainte de moarte a îmbrăcat marea schimă monahală, sub numele de Antonie. Va fi fost îngropat la biserica Mitropoliei din Târgoviște, pe care o înzestrase cu atâtea bunuri, cum de altfel a și cerut, prin diata sa din 22 septembrie 1580.

Dintre toți mitropoliții se impune mitropolitul Anania, ierarh cu alese însușiri gospodărești, care și-a lăsat toată averea Mitropoliei din Târgoviște.

Când Biblioteca Academiei Române ia ființă și se impune ca bibliotecă națională a Statului Român, aici se adună colecțiile de la Sfântul Sava, Muzeul de Antichități și, în 1901, întregul fond al Bibliotecii Centrale de Stat.

De asemenea, ierarhi de seamă își donează colecțiile, încât întregul fond al vechii culturi românești cât și o parte din bogatul fond de cărți străine, care au circulat în Țările Române, este alcătuit din tezaurul cultural al vechilor așezăminte ale Ungrovlahiei.

„Au venit în dar, mărturisește Ion Bianu, una după alta câteva biblioteci întregi, de la răposatul profesor Costa Foru, Episcopul Ghenadie de Buzău, generalul Pencovici, Sturdza-Scheianu, G. M. Filipescu. Daruri mai mărunte veneau din multe părți, iar în unele timpuri favorabile veneau și mici fonduri excepționale de la Guvern, mai ales pentru manuscripte vechi și documente istorice”. Iar noi adăugăm că toți aceștia își întemeiau fondurile lor într-o largă măsură pe aceeași sursă: Vechea bibliotecă mănăstirească.

CAPITOLUL AL IV-LEA: Biblioteca Școlii Normale din Târgoviște

Biblioteca Școlii Normale din Târgoviște a luat ființă în anul 1840. Printr-o adresă trimisă magistratului orașului Târgoviște la 1 iulie 1840, Departamentul din Lăuntru îi arăta necesitatea înființării unei biblioteci care să fie instalată în școală.

Iată între altele ce se scria în adresa Departamentului din Lăuntru: „Înființarea școalelor întocmite prin capitalele județelor, privind spre luminarea învățăturii tinerimii, atât celor ce hălăduiesc în părțile locului cât și clasele locuitorilor de prin sate ce își îmbunătățează ale lor cunoștințe prin predarea lecțiilor ce lise urmează iarăși de învățătorii acelor școale normale, iar întocmitoarea punere la cale a acelui așezământ fiind mai presus de orice cuvânt de laudă s-ar cuveni înaltei stăpâniri pentru bunăvoința ce au arătat pururea spre statornica formaresire a acestei întreprinderi folositoare obștii”.

După această parte de introducere, în care se arată importanța organizării școlilor publice din orașele reședință de județ, se arată că „trebuința” cere „neapărat” ca „încăperile” școlii naționale din județe „să fie înzestrate” cu o bibliotecă în care să existe „orice cărți s-ar publica” în „limba românească ori tălmăcite, ori compuse de autor”. Vorbind de cărțile acestei biblitoteci se subliniază că ele sunt „articole de împodobire și de neapărată trebuință”, pentru școală. Se arată aici că fiecare școală, deci elevii și profesorii, au nevoie să cunoască „verce lucrare literală s-ar izvodi sau tipări”. De asemenea se arată că procurarea cărților va ajuta și la alcătuirea premiilor ce vor fi acordate la examene celor mai silitori elevi.

Prin adresa citată, magistratul orașului era îndatorat să comande un dulap „în formă de bibliotecă”. I se da și dimensiunile, adică un stânjen și 2 palme lungime și 12 palme lățime, „cu ușă în 2 tablii, fără geamuri”.

Suma necesară pentru confecționarea dulapului și pentru procurarea cărților intra în sarcina magistraturii orașului. Se preciza ca anual, în bugetul orașului, să se prevadă câte 200 lei în acest scop.

Ideea organizării acestor biblioteci, arată dezvoltarea interesului pentru cultură, pentru cartea de bibliotecă. Aceasta servea atât elevilor și învățătorilor, cât și diferiților locuitori ai orașului.

Conducătorii școlilor naționale, în grija lor pentru învățătura poporului, se preocupau necontenit să găsească mijloacele necesare spre a pune la îndemâna școlarilor cărțile pentru lectură. Am văzut că pentru școlarii de la sate cărțile didactice se distribuiau în mod gratuit.

În afara cărților didactice, Eforia școalelor se gândise și la o mai largă circulație a cărții de lectură. S-au prevăzut și premii pentru cele mai bune cărți. Astfel se cere pentru Costache Aristia, profesor la Colegiul Sf. Sava, acordarea unei gratificații „pentru mângâierea ostenelilor ce pune la traducerea vestitului Omer”. Se aprecia că alegerea cărții lui Homer este „una din cle mai bine cugetate” și că traducerea ei constituie „dorința obștii”. Pentru „Rapsodia I a Iliadei lui Omer” domnitorul Alexandru Ghica i-a oferit lui C. Aristia o „tabachere de aur”, ca un semn „a luării noastre în seamă a folositoarelor sale osteneli”.

Solicitând de la domnie suplimentarea fondului pentru tipărirea cărților, Eforia arăta importanța cărților de lectură, menționând că acestea vor da tinerimii „prilej de a-și întemeia, prin cetanie, folositoare știința”.

Eforia școalelor, în afară de cărțile pe care le edita în tipografia sa, cumpăra cărți de la librăriile existente, mai ales de la Walbaum și Weise, Iosif Romanov etc. Interesul sporit al societății românești pentru carte în general, înmulțirea numărului de școli și de elevi, au dus la dezvoltarea comerțului de carte. Librarii din țara noastră întrețineau legături cu librăriile cele mai mari din Europa. În acest scop librarii noștri fac călătorii în „Germania, Franța și Englitera”. Multe cărți se aduceau din Transilvania.

Spre a se orienta în problema achiziționării de cărți, pentru primele fonduri de cărți, Departamentul Trebilor din Lăuntru a trimis magistraturii din Târgoviște și o listă cu recomandarea cărților pe care le-ar putea cumpăra. Iată câteva din cărțile rcomandate: Din Lord Byron: Corsarul, Lara, Strigoiul, Ghiaurul (prețul unui exemplar era 6 lei); Din Victor Hugo: Ziua după urmă a unui sfânt, Maria Tudor, Angelo; Din Moliere: Zgârcitul, Bădăranul boierit, Amfitrion. Lista cuprindea cărți din Florian, Homer, Alfieri ș.a. printre care și Don Chișot, Rapsodia I-IV, Din meditațiile lui Lamartine, Regulus, Gil Blas, Noua Eloiză, Nopțile lui Young, Atala și Rene, Teatrul politic, Numa Pompiliu.

Se recomandau de asemenea: Din poeziile d-lui Văcărescul, Fabulele lui Țichindeal, Istoria Țării Românești, Hronicul românilor de Cantemir, Istoria lui Petru Maior, Pravila lui Caragea, Manual de istoria țării etc.

În liste figurau și colecțiile din Curierul românesc, Curierul de ambe sexe, Buletinul oficial etc.

Socotim interesant de a vedea ce cărți avea biblioteca școlii normale din Târgoviște. Le prezentăm în ortografia materialelor de arhivă de atunci.

Istoria lui Napoleon

Telemah

Lord Biron

Eliada lui Omer

Jilblas

Vicleniile lui Scapin

Amfitrion

Regulus

Atala, Rene

Căderea dracilor

Căderea idolatrii

Dracul șchiop

Văduva vicleană

Mitologie

Engolpion de aur

Amorul zugravului

Don Chișot

Gramatica vornicului I. Golescu

Hronicul Moldovlahiei

Poeziile lui Aga Asachi

Scrierile lui Caragiale

Călătoria lui C. Golescu

Colecție din scrierile lui Eliade

Poeziile lui Paris Mumuleanu

Vestitele vitejii ale lui Mihai Vodă

Elementuri de filozofie morală

Lucrările societății filarmonice

Poezii alese ale marelui logofăt I. Văcărescu

Poeziile lui Cezar Boleac

Educația mumelor de familie

Paralelism între Alexandru cel Mare, Iulie Cezar și Mihai Viteazul

Poeziile lui Catina

Magazin istoric al Daciei

Prietenul tinerimii

Istoria românilor de F. Aaron

Pravila lui Ipsilant

Istorie elementară

Gramatică de limbă elinească

Cunoștințe uzuale

Mecanica populară de Marinescu

Manual de aritmetică

Prințipuri de agricultură

Geografia de Genilie

Vocabular francezo-românesc

Almanah

Cuvântul în limba franțuzească al lui Kiselef

Aritmetica lui Franchior

Astronomie populară

Geografie

Poeziile lui Alexandru Palemon

Poeziile lui Grigore Alexandrescu

Guliver

Gramatica italiano-română

Istoria elementară

Epistolar

Grădinarul orb

Gazeta

Filozofia lui Aenechie

Domnu Porsoniac

Amfitrion

Zgârcitul

Triumful amorului

Starea de acum

Gemenii din Bergam

Cruciații

Bărbatul cel Bun

Eliezer și Nefali

Prețioasele

Atanasie cel Mare

Datoriile omului creștin

Curs moral

Două bilete sau amorezatu nerod

Condica comercială

Cuvinte moralicești

Buchet

Crucea de lemn

Lădița

Pavel și Virginia

Velizarie

Imerometru

Prescurtare din Istoria sfântă a eclesiarhului Ioan

Învățături pentru căutarea boalelor și prăsirea vitelor

Zece coli din Istoria neamului rumânesc

Oglinda înțelepciunii

Dialogurile lui Sorion

Întâia broșură din Educația mumelor de familie

A doua broșură din Educația mumelor de familie

A treia broșură din Educația mumelor de familie

A patra broșură din Educația mumelor de familie

A cincea broșură din Educația mumelor de familie

A șasea broșură din Educația mumelor de familie

Cuvinte morale

Francesco de la Rimini

Radu al VII de la Afumați

Campanatorul de la Sf. Paul

Urmarea lui Isus Hristos

În total, în bibliotecă s-au găsit, după revoluția din 1848, un număr de 127 titluri de cărți în 206 volume. La 13 ianuarie 1847, Drăghiceanu nota 106 titluri.

Între cărțile „private”, probabil ale fostului profesor Gr. Vlădescu, care fugise, se notează 4 exemplare din Guliver, 14 exemplare din Poeziile lui Bolintineanu și 7 exemplare din Maria –nuvele.

Lista cuprinde de asemenea o mulțime de „cărți pedagogice” dintre care Algebre, Geometrii, Elemente de desen, Prietenul tinerimii, Cuvintele lui Masilon, Foaia sătească, Geografii, Caligrafii, Abecedare.

Este interesant de arătat grija deosebită pe care Mihail Drăghiceanu adepus-o la alcătuirea catalogului bibliotecii. El cuprinde mai multe rubrici, neîntâlnite la alți profesori ai școlii normale. Lista (catalog) alcătuită de el începe cu o rubrică în care era trecută porunca Eforiei (numărul ei) prin care se trimisese cărțile. O altă rubrică era rezervată nr. adresei sfatului (magistraturii) din Târgoviște pentru intrarea acestor cărți. Se arăta apoi dataînregistrării cărților (anul, luna, ziua), numele autorilor și titlurile cărților, numărul trupurilor, numărul volumelor din fiecare carte și numărul de inventar al bibliotecii.

În general observăm că biblioteca Școlii Normale din Târgoviște poseda o parte însemnată din cărțile recomandate de Departamentul Trebilor din Lăutru și de Eforia școalelor. Observăm de asemenea că, mai mult decât celelalte biblioteci, cea din acest oraș achiziționase mare parte din tipăriturile românești apărute în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Biblioteca exista în această perioadă și la Mărgineni. Deși am arătat că multe din fondurile bibliotecii de aici au intrat în secolul al XVIII-lea în posesia Mavrocordaților, care au avut o vestită bibliotecă, au mai fost semnalate cărți aici și pe la 1839. Probabil că fuseseră luate numai cele din biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino, iar cele ale mănăstirii vor fi rămas.

Prin Regulamentul școalelor se prevedea dreptul Eforiei școalelor de a-și îmbogăți fondul bibliotecii Colegiului de la Sf. Sava și cu cărțile existente pe la mănăstiri.

Sarcina de a aduna tipăriturile și manuscrisele de pe la mănăstiri a revenit profesorului Gh. Ioanid, care conducea Biblioteca Colegiului Sf. Sava. Dintr-un raport al său, din 23 martie 1839, aflăm că cere Eforiei școalelor 96 lei spre a merge la Mărgineni. Făcând deplasarea aici el a alcătuit catografia cărților „cuvenite” de la Sf. Sava. Notează un număr de 315 titluri care spune că sunt cele mai multe „latinești, de felurite materii”.

Valoroase cărți se găseau și în unele sate dâmbovițene. Următorul document ilustrează acest lucru.

„Cu plecăciune doamne,

Iată că am pus de s-au făcut prin sate catagrafie de ce cărți s-au aflat vechi pe anume:

În satul Pietrarilor este un Letopiseț a lui Radu logofătu scris de mână; în Sunța este o Pravilă a sfinților părinți, a mare; în satul Voinești este un Letopiseț rumânesc și alte mai multe vechi după cum am vorbit și v-am spus și n-am putut să scriu de-a rându că ai zis c-o să vii după Paște. De această înștiințare dacă îți veni aicea vă voi da din partea mea o hârtie și ți le va arăta care îți va place le veți lua, după cum vă veți învoi între dumneavoastră. Și acumne-au fost de grab ca să vă scriu mai lat. Iată după datorie vă înștiințez și mai găsițiși prin alte sate mai bine decât aici la noi. Și tovarășul meu au pus de făcut și el asimene și nu i-au adus răspuns sfinția lui până acum, poate până îți veni, vine și răspunsul.

Un Letopiseț rumânesc

Pravila, tipărită în Ardeal

Mărgărit, tipărit în București

Liturghie sfântă veche

Sunt al sfinților voastre ca un frate.

ss.Protopopul Mihai

1844 aprilie 11

(Pe verso): Întru cinstita mâna dumnealui la București

Organizarea unei biblioteci în orașul de reședință al județului Dâmbovița, trimiterea cărților pe seama profesorului școlii normale de aici, spre a fi vândute „doritorilor”, arată că în rândul școlarilor, a învățătorilor și în special a publicului orășean se dezvoltase gustul de lectură. Am văzut că, cheltuielile pentru bibliotecă erau suportate de magistratura orașului, care trebuia să prevadă anual o sumă destinată pentru cumpărare de cărți. În situația de atunci cu bugete scăzute, sărace, a se prevedea an de an fonduri în acest scop, înseamnă că sumele erau destinate cu folos, orășenii citeau astfel de cărți. Într-un raport, profesorul Ioan Brezoianu arăta că multe din cărțile bibliotecii se înapoiau de la cititori rupte. Aceasta era o dovadă a circulației lor la cititorii orășeni.

În documentele care au rămas nu se specifică cititorii care s-au folosit de cărțile bibliotecii. Presupunem însă că ele au fost necesare, de vreme ce s-au cumpărat.

Lectura cărâilor, circulația lor în rândul locuitorilor țări, intra și în preocuparea domniei. Observăm că domnitorul scutește de vamă pe neguțătorii de cărți, dar în același timp dispune și o severă cenzură spre a nu intra în țară cărți „vătămătoare”. Alex. N. Șuțu voievod scutește de vama cărților pe neguțătorul Scarlat Enea din Transilvania. El subliniază că acordă această scutire deoarece „cărțile sunt pentru învățătura copiilor și pentru luminarea oamenilor ”. Iată subliniată aici importanța cărții ca mijloc de instruire și educare.

Acordând scutirea, domnitorul obligă pe cei care se ocupau cu negoțul de carte ca să le vândă „cu preț cuviincios”, fără a cere preț mare, cu „încărcătură”.

Începând din anul 1832 neguțătorii de cărți erau obligați să nu desfacă lăzile sau pachetele de cărți până nu vor trece mai întâi pe la Secretariatul Statului, unde era biroul de cenzură. Cărțile socotite „vătămătoare” erau oprite de la vânzare sau trimise înapoi peste graniță.

Un fel de cenzură fusese și mai înainte în ultimele două decenii ale secolului al XVIII-lea.

Biblioteca Liceului Teoretic „Ienachiță Văcărescu” Târgoviște

Ia ființă în primul an de funcționare a gimnaziului (1874). În decembrie 1892, directorul gimanziului, Ștefan D. Popescu, cerea Ministerului Instrucțiunii să dispună dotarea noului local al bibliotecii cu colecția completă a documentelor Hurmuzaki, publicate de către Minister, cum și Magnum Etimologicum „ceea ce a apărut după primul volum”. În 1894, același director menționa că „biblioteca dispunea de cărți valoroase și în continuă îmbogățire. Printre acestea, se numărau primele patru volume din „Istoria românilor din Dacia Traiană” de A.D. Xenopol, „Documente privitoare la Istoria Românilor” din colecția Eudoxiu Hurmuzaki și primul volum din „Magnum Etimologicum Romaniae” de B.P. Hasdeu (conform Anuarului jubiliar al gimnaziului din 1899). În timpul primului război mondial localul și fondul bibliotecii au fost afectate, acestea fiind refăcute prin contribuția elevilor și profesorilor, a unor oameni binevoitori din Târgoviște. Printre persoanele particulare care au făcut donații menționăm pe V.A. Urechia, Smara Gheorghiu, V. Dimitropol (care în cursul anului școlar 1921-1922 a donat 1000 de volume). Tot în folosul refacerii bibliotecii au fost ținute conferințe de către Nicolae Iorga, I. Al. Brătescu-Voinești, Radu Cosmin, I.C. Vissarion și alte personalități ale vieții spirituale dâmbovițene. În anul 1925 revista „Vlăstarul” (editată de liceu) anunță că biblioteca „renovată și îmbogățită ” punea la dispoziția publicului doritor (deci nu numai a elevilor) colecțiile sale în „fiecare zi de la 2-4 p.m.”. Se menționa că biblioteca „deși numai de 5 luni înființată” avea peste 1400 volume cu 270 cititori, 80 publicații și reviste de toate specialitățile și dintre cele mai importante. În 1947 biblioteca cuprindea peste 5000 volume. În prezent, dispune de un fond enciclopedic de 23000 volume. Sală de lectură. Acces liber la raft. Practică împrumutul la domiciliu și schimbul interbibliotecar.

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOTECI și bibliotecari, Dâmbovița, nr. 40, 5 aprilie 1968, p. 2.

BIBLIOTECA în ascensiunea culturii dâmbovițene. Dâmbovița, nr. 291, 25 ianuarie 1969, p. 1,2,

BANCIU, Doina. Sisteme automatizate de informare și documentare. Prefață de profesor Jean Michel. București: Editura Tehnică, 1997.

BANCIU, Doina; BULUȚĂ, Gheorghe. Les bibliothèques en Roumanie. În: Culture de l'information es Systèmes de Communication au Début du XXI-e. Recueil de textes coordonné par Doina Banciu – Université de Bucarest. București: Ars Docendi, 2000, p. 118-146.

BĂNCILĂ, Ileana. Aspecte din evoluția bibliotecilor de specialitate în secolul XIX și la începutul XX. În: Studii și cercetări de bibliologie, V, 1963, p. 231-256.

BÂRSĂNESCU, Ștefan. Pagini nescrise din istoria culturii românești (sec. X-XVI). București: Editura Academiei, 1971.

BENJAMIN, Lya. Biblioteci muncitorești în perioada interbelică. În: Revista bibliotecilor, XXIV, 1971, nr. 5, p. 259-264.

BUCUȚA, Emanoil. Biblioteca satului. Cu o vedere în culori după G. Petrașcu și cu alte chipuri. București: Fundația Culturală Regală „Principele Carol”, 1936.

BUCUȚA, Emanoil.O veche bibliotecă. În: Pietrele de vad, vol. 2. București: Editura Casei Școalelor și a Culturii poporului, 1941, p. 205-212.

BUGA, Dragoș; ZĂVOIANU, Ion. Județele patriei. Județul Dâmbovița. București: Editura Academiei, 1974, p. 107.

BULUȚĂ, Gheorghe. Civilizația bibliotecilor. București: Editura Enciclopedică, 1998.

BULUȚĂ, Gheorghe. O bibliotecă particulară din secolul al XIX-lea. În: Biblioteca, X, 1999, nr. 7, p. 213.

CARATAȘU, Mihail. Documentele Văcăreștilor. București: Editura Litera, 1975.

CARDAȘ, Gh., Biblioteci vechi românești. În: Boabe de grâu. Revistă de cultură, 1, nr. 10, 1930, p. 611-616.

CATRINA, Constantin. Bibliotecile poporale în documente de arhivă. În: Revista bibliotecilor, XXVI, 1973, nr. 3, p. 171-172.

CÂNDEA, Virgil. Un mare iubitor al cărții: Stolnicul Constantin Cantacuzino, 1640-1716. În: Revista bibliotecilor, XIX, 1966, nr. 7, p. 359-363.

CÂNDEA, Virgil. Stolnicul între contemporani. București: Editura Științifică, 1971.

CÂNDEA, Virgil. Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria umanismului românesc. Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1979.

CHIRULESCU, Marian. Începuturile perioadei moderne în dezvoltarea bibliotecilor românești (Regulamentul pentru bibliotecile publice din 1864). În: Studia bibliologica, I, 1965, p. 249-262.

COJOCARU, Ion. Biblioteci în învățământul tehnic și profesional românesc până la unirea Transilvaniei cu România. În: Studii și cercetări de bibliologie, XII, 1972, p. 253-261.

CORVĂTESCU-TOFAN, Antoaneta. Geneze, evoluții, realizări. Biblioteci publice din mediul urban. În: Revista bibliotecilor, XXV, 1972, p. 717-731.

CRĂCIUN, Ioachim. Biblioteci și cititori români în trecut și azi. Extras din: Omagiu Înalt Prea Sfinției sale dr. Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului, la douăzeci de ani de arhipăstorire. Sibiu: Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1940.

DÂMBOVIȚA. Monografie. București: Editura Sport-Turism, 1980, p. 193-200.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino. În: Studii și cercetări de documentare și bibliologie, VI, 1964, nr. 2, p. 197-205.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Biblioteca unui umanist român Constantin Cantacuzino Stolnicul. Cuvânt înainte de Virgil Cândea. București: Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, 1967.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Un moment important în sistemul bibliotecilor românești. În: Revista bibliotecilor, XXII, 1969, nr. 7, p. 431-432.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Biblioteci umaniste românești – Istoric. Semnificații. Organizare. Cuvânt înainte: prof. dr. Gheorghe Cronț. București: Editura Litera, 1974.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Biblioteci umaniste românești. Muzeul județean Dâmbovița, București, 1974, p. 4-5; 9-11; 40-48.

DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Ex-libris. Comitetul de cultură al județului Dâmbovița. București: Editura Litera, 1973, p. 55-58.

DIMA, Elena. Începuturile bibliotecilor pentru copii în românia. În: Revista bibliotecilor, XIX, 1966, nr. 12, p. 731-734.

DRAGOMIR, Florin; PETRESCU, Victor. Lectura publică târgovișteană. Tradiție și actualitate. Târgoviște: Editura Domino, 1998.

FRUCHTER, Eugen; MIHĂESCU, Gabriel. Unde a funcționat prima biblitotecă a Cantacuzinilor munteni? În volumul „Târgoviște, cetate a culturii românești ”. Muzeul județean de istorie Dâmbovița, București, 1974, p. 473-474.

FURTUNĂ, Carmen. Bibliotecile sătești: tradiție și actualitate (I-V). În: Biblioteca, III, 1992, nr. 3-4, p. 44-45; nr. 5, p. 24-25; nr. 6, p. 18; nr. 7, p. 17-18; nr. 9-10, p. 38-39.

GĂEȘTI, mărturii de-a lungul anilor. Târgoviște, 1977, p. 38; 42-49; 109; 168.

GEORGESCU, Christache. Biblioteci publice. Târgoviște: Tipografia și Legătoria de cărți „Dâmbovița”, 1931.

GEORGESCU, Viorica-Maria. Biblioteca Liceului Ienăchiță Văcărescu. Caiet metodic, Biblioteca județeană Dâmbovița, 1979, p. 26-28.

GEORGESCU-TISTU, N.Cartea și bibliotecile. Studii de bibliologie. Ediție îngrijită și studiu introductiv de Dumitru Bălăeț. București: Editura Științifică, 1972.

LAUTERMAN, Alfred; LĂZĂRESCU, Sandu. Bibliotecile pedagogice județene. Situația actuală și perspectivele lor de dezvoltare. În: Biblioteca universitară – laborator de muncă intelectuală. Lucrările simpozionului din 25-26 noiembrie 1977. București: Biblioteca Centrală Universitară, 1979, p. 197-202.

MANOLESCU, Constantin; OPROIU, Mihai. Pagini din istoria culturii târgoviștene: Un vechi focar târgoviștean de cultură, „Sala de arme”, (1906). Valachica, vol .III, 1972, p. 365-377.

MIHĂESCU, Gabriel; FRUCHTER, Eugen. Unde a funcționat prima bibliotecă a Cantacuzinilor munteni? În: Târgoviște, cetate a culturii românești. București: Editura Litera, 1974, p. 473-475.

MURĂRAȘU, D; SIMONESCU, Dan. Lectura particulară și biblioteca școlară. București: Seminarul Pedagogic Universitar, 1939.

NAGLER, Doina. Bibliofili sibieni în secolele XVI-XVII. În: Târgoviște, cetate a culturii românești. București: Editura Litera, 1974, p. 425-428.

NISTOR, Ion, I. Dezvoltarea bibliotecilor noastre publice. Extras din Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Istorice. Seria III. Tomul XXIX. Mem. 13. București: Imprimeria Națională, 1947.

PÂRNUȚĂ, Gheorghe. Cartea didactică și literară în bibliotecile școlare din prima jumătate a secolului al XIX-lea. În: Studia bibliologica, III, 1969, p. 573-581.

PÂRNUȚĂ, Gheorghe. Știri noi despre primele biblioteci școlare. În: Studii și cercetări de bibliologie, III, 1960, 291-299.

PETRESCU, Victor. Tradiții ale lecturii publice în Târgoviște. În: Biblioteca, IV, 1993, nr. 9-10, p. 51-52.

PETRESCU, Victor. Tradiții ale lecturii publiceîn orașul Târgoviște. Din viața școlii dâmbovițene. Casa Corpului Didactic Dâmbovița, 1977, p. 151-155.

PETRESCU, Victor. Din istoricul bibliotecilor dâmbovițene. Comunicări și referate de bibliologie. Constanța, 1984, p. 192-201.

PETRESCU, Victor; IONESCU, Cleopatra. Din istoricul bibliotecilor dâmbovițene. Târgoviște, Valachica, 1978-1979, p. 245-251.

POPESCU, Paul, D. Biblioteca Liceului „Sfinții Petru și Pavel” – „I.L. Caragiale”. Schiță monografică, Ploiești: Biblioteca „N. Iorga”, 1994.

RUFFINI, Mario. Biblioteca Stonicului Constantin Cantacuzino. Traducere din limba italiană de D. D. Panaitescu și Titus Pârvulescu. Prefață de Virgil Cândea. București: Editura Minerva, 1973.

SACERDOȚEANU, Aurelian. Nicolae Iorga despre carte și biblioteci. În: Studii și cercetări de bibliologie. XIII, 1974, p. 9-18.

SIMACHE, N.I. Biblioteca lui Ion Heliade-Rădulescu. În: Revista bibliotecilor, XXI, 1968, nr. 6, p. 359-361.

SIMONESCU, Dan. Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino. În: Revista muzeelor, III, 1966, nr. 5, p. 433-436.

SIMONESCU, Dan. Studiile de istoria cărții și a bibliotecilor în România. În: Revista bibliotecilor, XXIV, 1971, nr. 11, p. 679-682.

SIMONESCU, Dan. Schiță despre bibliotecile românești. În: Tomis, VII, 1972, nr. 3, p. 7, 18.

SIMONESCU, Dan; PETRESCU, Victor. Târgoviștea, vechi centru tipografic românesc. Muzeul județean Dâmbovița, Târgoviște, 1972.

SPIELMANN, Mihály. Evidențe vechi de bibliotecă școlară din secolele XVII-XIX. În: Biblioteca și cercetarea, VI, 1982, p. 183-191.

TEODOR, Pompiliu. Două biblioteci particulare românești de la sfârșitul secolului al XVII-lea. În: Studii și cercetări de bibliologie. II, 1957, p. 261-269.

TOADER, Maria. Biblioteca Școlii Normale Superioare (1938-1940). În: I.C. Petrescu. Lucrările Sesiunii ștințifice 14-15 ianuarie 1992. București: Biblioteca Centrală Pedagogică „I.C. Petrescu”, 1993, p. 186-194.

TOMESCU, Mircea. Bibliotecile în Republica Populară Română. În: Valeriu Moldoveanu, Mircea Tomescu, Th. Ludu, Ghidul bibliotecilor din Republica Populară Română. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1958, p. 5-37.

TURDEANU, Emil. Oameni și cărți de altădată. Ediție îngrijită de Ștefan S. Gorovei și Maria Magdalena Székely. Note complementare, traduceri și postfață de Ștefan S. Gorovei. București: Editura Enciclopedică, 1997.

VASILESCU, Emil. O inițiativă a Casei Școalelor: biblioteca liceală. În: Biblioteca, III, 1992, nr. 1-2, p. 35-38.

ANEXE

Lista cu cărțile existente la biblioteca Academiei Române din Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino

Istorie și geografie

NAUCLERUS, Johannes. Chronica succintim compraehendentis res memorabiles seculorum omnium ac gentium, ab initic mundi usque ad annum Christi nati. Coloniae ex officina Petri Quentel, 1544.

AELIANUS, Claudius. Variae Historiae libri, Roma, 1545.

PLATINA (BARTOLOMEO de ’SACCHI). De vitis ac gestis summorum pontificum. Coloniae, apud Iasparem Sennepaem, 1551.

BRUNNER, Andreas. Annalium virtutis et fortunae Boiorum Pars II. Munchen, 1629.

LOTICHIUS, Petrus Ioannes. Rarum germanicarum, sub Matthia, Ferdinandis II et III. Impp. Gestarum, Libri LV. Francofurti ad Moenum, Typis exscripti Wolfangi Hoffmann, Impensa Mattaei Meriani, 1646.

FORESTI, Antonio. Del mappamondo istorico. Tomo quatro, parte I-II. In cui si Espongono i Regni, nati dalla declinazione e caduta dell’Imperio Romano in Occidente. Cipe dell’anno de Christo 420 sino all’anno 1692, Venezia, Per Girolamo Abbrizzi, 1697.

Filozofie, Logică, Jurisprudență, Retorică

BECICHEMUS, Marinus Scordensis. Varia opera. F.l. și a.

ARISTOTELES. Physicorum Aristotelis libri. Lugdunum, Apud Sebastian Gryphium, 1554.

FONSECA, Petrus. Commentariorum in libros Methaphysicorum Aristotelis Stagiritae, Tomus I, III. Romae, Apud Franciscum Zannettum et Bartholomeu, Tosium socios: Coloniae, Impensis Lazari Zetzneri Bibliopolae, 1577-1604.

COMMENTARII Collegii Conimbricensis e Societate Jesu, in duos libros de Generatione et Corruptione, Aristotelis Stagiritae. Venetiis, Apud Andream Baba, 1616.

LIPSKI a lipe, Andreas. Practicarum observatiorum ex fure civili et saxonico collectarum et ad stylum iudiciorum Curiae Regalis accomodatarum, centuria prima danuo edita. Cracoviae, in Officina Typografica Francisci Caesarij, 1620.

COTTUNIUS, Joannes. Commentarii lucidissimi in tres Aristotelis libris de anima. Patavii, Typis Mathaei Cadorini, 1657.

RAVISIUS, Textoris Ioannes. Officina. Venetiis, Apud Milochum, 1658.

BONVICIUS, Valerianus. Sacis Peripateticae. Patavij / Padova, Typis Heredum Pauli Frambotti, 1667.

PHILOSOPHIA Vetus et Nova ad Usum Scholae Accomodata, Tomus IV-V. Parisiis et Bononiae, Bologna, Typis Josephi Longi, 1682.

Lingvistică și literatură

MELANCHTHON, Philippus. Libelus latinae Grammaticae, Lipsiae, 1552.

GIGLI, Giovanni Batista. Idefilia cioe Idea della vera amicizia. Venetia, Appresso Gio. Pietro Pinelli Stampator Ducale, 1645.

MARLIANUS, Ambrosius. Theatrum politicum. Danzig, G. Forster, 1645.

MICALIA, Iacobus. Blago jezika slovinskoga illi slovnik u komu izgorarjuse rjeci slovinske latinski i diacki. Thesaurus linguae illyricae siva Dictionnarum illyricum in que verba ilyrica, italice et latine redduntur. Laureti, Apud Paulum et Jo. Baptistam Seraphinum, 1649.

RAGAZIUS, Domenicus Francescus. Thesaurus phrasius poeticorum. Venetiis, Ex txpographia Baretiana, 1652.

LOREDANO, Giovanni Francesco. De gli scherzi geniali. Trigessima impressione Veneta. Parte I-II. Venetia, Appresso li Guerigli, 1678.

Științe naturale. Medicină

GANIVETUS, Joannes. Amicus medicorum. Lugduni, Lyon, Apud Gulielmus Rovillium, 1550.

UITSTADIUS, Phillippus. Coelum philosophorum, seu Liber de secretis Naturae… Lugduni, Apud Gulielmum Rovillium, 1557.

ERASTUS, Thomas. Disputationum de nova Philippi Paracelsi medicina. Pars altera. Basileae, Bâle, Per Petrum Pernom, 1572.

COMPENDIO di tutta la Girurgia. Di nuovo ristampato. Venetia, Per Gio. Battista Brigna, 1677.

FIORAVANTI, Leonardo. La Cirurgia. Venetia, Appresso Giacomo Zattoni, 1679.

Matematică. Astronomie. Tehnologie. Artă militară

MELANCHTON, Philippus. Initia doctrinae physicae. Witebergae, Ercudebat Johannes Crate, 1570.

MAUSNERIUS, Petrus. Tractatus physicus de motu locali… Lugduni, Lyon, Apud Joannem Champion, 1646.

ARGOLUS, Andreas. De diebus criticis et aegrorum decubitu libri duo. Patavii, Padova, Apud Paulum Frambettum, 1652.

RICCIOLI, Ioannes Baptista. Astronomiae reformatae. Tomi duo. Bononiae, Bologna, Ex Typographia Haeredis Victorij Benatij, 1665.

KIRCHERIUS, Athanasius. Ars magna sciendi. In XII Libros Digesta. Amstelodami, Apud Ioannem Janssonium a Waesberge et Viduam Elizei Weyerstralt, 1669.

KIRCHERIUS, Athanasius. Ars magna lucis et umbrae in X. Libros digesta. Amstelodami, Apud Ioannem Janssonium a Waeberge et Haeredes Elizaei Weyerstraet, 1671.

ARGOLUS, Andreas. Ephemerides exactissimae coelestium motuum ad Longitudinem Almae Urbis et Tychonis Brahe hypotesses, ad deductus a Coelo accurate observationes. Ab anno MDCXLI ad annum MDCC. Lugduni, Sumtibus Ioan Antonii Huguetan, 1677.

Periodice și enciclopedii

ZVINGERUS, Theodorus. Theatrum humanae vitae. Tom IV-XVIII. Basileae, 1586-1587.

VERIDICA reccolta di giornali di Buda. Venetia, Prasso Girolamo Albrizzi, 1676.

PATINUS, Carolus. Lyceum Patavinum sive Icones et vitae prossorum… Pars prior. Patavii, Typis Petri Mariae Frambotti, 1682.

IL CORRIERE ordinario. Viena, Appresso Gio. Van Ghelen, 1688-1703.

LA GALLERIA di Minerva. Overo notizie universali. Venetia, Presso Girolamo Albrizzi, 1696-1716.

Cultura teologică a Stolnicului Constantin Cantacuzino

BIBLIORUM sacrorum cum glossa ordinaria iam ante quidem a Strabo Fulgensi collecta nunc autem novis, cum Graecorum, tum Latinorum patrum expositionibus locupletata…. Tomus VI. Venetiis, 1603.

DIDACTICUS DELLA VEGA, Toletanus. Conciones quadragesimales vespertinae super Septem Poenitentiales Psalmos. Venetiis, Apud Societatem Venetam, 1604.

OSIANDER, M. Luca. Enchiridion controversiorum, quos Augustanae confessionis Theologi halent cum Calvinianis. Witebergae, Typis Wolffgangi Meisneri, Sumptibus Clementis Bergeri et Zachariae Schureri, 1614.

BASILIUS, Magnus. Opera. Tomus III. Parisiis, Sumptibus Aegidii Morelli, 1638.

HINCZA, Marcin. Matka Bolespa Marya. Tom pierwszy, w Krakowie, w Wdowy y Dziedzicow Franciszka Caezarego, I.K.M. Typogr. Roku Panskiego, 1665.

IL CARDINALISMO di Santa Chiesa. Parte terza. Venetia, 1668.

APAFI, Mihaly. Marcus Friedericus Wendelinusnak a’ Keresztyen Isteni Tudomanyrol irott ket konyvei. Kolosvaratt, Cluj, Nyomtattatott Veresegy-Hazi Szentyel Mihaly altal, 1674.

PETRO de COMITIBUS, Francescus. Tractatus de beatitudine. Venetiis, Apud Dominicum Miloehum, 1680.

LAPIDE, Cornelius. Commentaria in Canticum Canticorum. Venetiis, Apud Hieronymum Albricoium, 1702.

Cărți românești vechi

SFÂNTA și dumnezeiasca Evanghelie. București, 1693.

Mineiul. Luna lui ghenuarie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui februarie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui martie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui aprilie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui mai… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui noembre… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui dichemvrie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui noembvrie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui dichemvrie… Buzău, 1698.

Octoih ce să zică osmoglasnicul. Buzău, 1700.

Liturghier grecesc și arăbesc. Snagov, 1701.

SEVASTOS TRAPEZUNTIUL CHIMENITUL. Învățătură dogmatică a bisericii răsăritene. București, 1703.

Manuscrise

CANTACUZINO, Stolnicul Constantin. Scrieri diverse în limbile română și greacă. Sec. XVII.

CANTACUZINO, Stolnicul Constantin. Istoria Țării Românești… Sec. XVIII.

GENEALOGIA familiei Cantacuzinilor a căria isvorâre se trage din neam de Valua din Pairi de Franța, începându-se de la anul 800 pogoară până la anul 1787. Sec. XIX.

MULAIMES, Ioan. Descriere sumară a boalei idropice, compusă după practică și teorie de Ioan Mulaimes din Ianina, medic firesc.

COLECȚIE de 210 scrisori, printre care unele scrise de stolnicul Constantin Cantacuzino către diverși.

NONI, Evanghelista. Arhitettura militare… Sec. XVII.

NONI, Evanghelista. Trattato de fuochi artificiati per solennita e ricreazioni etc. Sec. XVII.

DURAND, G. Rationale divinorum officiorum. Sec. XIV.

ANEXE

Lista cu cărțile existente la biblioteca Academiei Române din Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino

Istorie și geografie

NAUCLERUS, Johannes. Chronica succintim compraehendentis res memorabiles seculorum omnium ac gentium, ab initic mundi usque ad annum Christi nati. Coloniae ex officina Petri Quentel, 1544.

AELIANUS, Claudius. Variae Historiae libri, Roma, 1545.

PLATINA (BARTOLOMEO de ’SACCHI). De vitis ac gestis summorum pontificum. Coloniae, apud Iasparem Sennepaem, 1551.

BRUNNER, Andreas. Annalium virtutis et fortunae Boiorum Pars II. Munchen, 1629.

LOTICHIUS, Petrus Ioannes. Rarum germanicarum, sub Matthia, Ferdinandis II et III. Impp. Gestarum, Libri LV. Francofurti ad Moenum, Typis exscripti Wolfangi Hoffmann, Impensa Mattaei Meriani, 1646.

FORESTI, Antonio. Del mappamondo istorico. Tomo quatro, parte I-II. In cui si Espongono i Regni, nati dalla declinazione e caduta dell’Imperio Romano in Occidente. Cipe dell’anno de Christo 420 sino all’anno 1692, Venezia, Per Girolamo Abbrizzi, 1697.

Filozofie, Logică, Jurisprudență, Retorică

BECICHEMUS, Marinus Scordensis. Varia opera. F.l. și a.

ARISTOTELES. Physicorum Aristotelis libri. Lugdunum, Apud Sebastian Gryphium, 1554.

FONSECA, Petrus. Commentariorum in libros Methaphysicorum Aristotelis Stagiritae, Tomus I, III. Romae, Apud Franciscum Zannettum et Bartholomeu, Tosium socios: Coloniae, Impensis Lazari Zetzneri Bibliopolae, 1577-1604.

COMMENTARII Collegii Conimbricensis e Societate Jesu, in duos libros de Generatione et Corruptione, Aristotelis Stagiritae. Venetiis, Apud Andream Baba, 1616.

LIPSKI a lipe, Andreas. Practicarum observatiorum ex fure civili et saxonico collectarum et ad stylum iudiciorum Curiae Regalis accomodatarum, centuria prima danuo edita. Cracoviae, in Officina Typografica Francisci Caesarij, 1620.

COTTUNIUS, Joannes. Commentarii lucidissimi in tres Aristotelis libris de anima. Patavii, Typis Mathaei Cadorini, 1657.

RAVISIUS, Textoris Ioannes. Officina. Venetiis, Apud Milochum, 1658.

BONVICIUS, Valerianus. Sacis Peripateticae. Patavij / Padova, Typis Heredum Pauli Frambotti, 1667.

PHILOSOPHIA Vetus et Nova ad Usum Scholae Accomodata, Tomus IV-V. Parisiis et Bononiae, Bologna, Typis Josephi Longi, 1682.

Lingvistică și literatură

MELANCHTHON, Philippus. Libelus latinae Grammaticae, Lipsiae, 1552.

GIGLI, Giovanni Batista. Idefilia cioe Idea della vera amicizia. Venetia, Appresso Gio. Pietro Pinelli Stampator Ducale, 1645.

MARLIANUS, Ambrosius. Theatrum politicum. Danzig, G. Forster, 1645.

MICALIA, Iacobus. Blago jezika slovinskoga illi slovnik u komu izgorarjuse rjeci slovinske latinski i diacki. Thesaurus linguae illyricae siva Dictionnarum illyricum in que verba ilyrica, italice et latine redduntur. Laureti, Apud Paulum et Jo. Baptistam Seraphinum, 1649.

RAGAZIUS, Domenicus Francescus. Thesaurus phrasius poeticorum. Venetiis, Ex txpographia Baretiana, 1652.

LOREDANO, Giovanni Francesco. De gli scherzi geniali. Trigessima impressione Veneta. Parte I-II. Venetia, Appresso li Guerigli, 1678.

Științe naturale. Medicină

GANIVETUS, Joannes. Amicus medicorum. Lugduni, Lyon, Apud Gulielmus Rovillium, 1550.

UITSTADIUS, Phillippus. Coelum philosophorum, seu Liber de secretis Naturae… Lugduni, Apud Gulielmum Rovillium, 1557.

ERASTUS, Thomas. Disputationum de nova Philippi Paracelsi medicina. Pars altera. Basileae, Bâle, Per Petrum Pernom, 1572.

COMPENDIO di tutta la Girurgia. Di nuovo ristampato. Venetia, Per Gio. Battista Brigna, 1677.

FIORAVANTI, Leonardo. La Cirurgia. Venetia, Appresso Giacomo Zattoni, 1679.

Matematică. Astronomie. Tehnologie. Artă militară

MELANCHTON, Philippus. Initia doctrinae physicae. Witebergae, Ercudebat Johannes Crate, 1570.

MAUSNERIUS, Petrus. Tractatus physicus de motu locali… Lugduni, Lyon, Apud Joannem Champion, 1646.

ARGOLUS, Andreas. De diebus criticis et aegrorum decubitu libri duo. Patavii, Padova, Apud Paulum Frambettum, 1652.

RICCIOLI, Ioannes Baptista. Astronomiae reformatae. Tomi duo. Bononiae, Bologna, Ex Typographia Haeredis Victorij Benatij, 1665.

KIRCHERIUS, Athanasius. Ars magna sciendi. In XII Libros Digesta. Amstelodami, Apud Ioannem Janssonium a Waesberge et Viduam Elizei Weyerstralt, 1669.

KIRCHERIUS, Athanasius. Ars magna lucis et umbrae in X. Libros digesta. Amstelodami, Apud Ioannem Janssonium a Waeberge et Haeredes Elizaei Weyerstraet, 1671.

ARGOLUS, Andreas. Ephemerides exactissimae coelestium motuum ad Longitudinem Almae Urbis et Tychonis Brahe hypotesses, ad deductus a Coelo accurate observationes. Ab anno MDCXLI ad annum MDCC. Lugduni, Sumtibus Ioan Antonii Huguetan, 1677.

Periodice și enciclopedii

ZVINGERUS, Theodorus. Theatrum humanae vitae. Tom IV-XVIII. Basileae, 1586-1587.

VERIDICA reccolta di giornali di Buda. Venetia, Prasso Girolamo Albrizzi, 1676.

PATINUS, Carolus. Lyceum Patavinum sive Icones et vitae prossorum… Pars prior. Patavii, Typis Petri Mariae Frambotti, 1682.

IL CORRIERE ordinario. Viena, Appresso Gio. Van Ghelen, 1688-1703.

LA GALLERIA di Minerva. Overo notizie universali. Venetia, Presso Girolamo Albrizzi, 1696-1716.

Cultura teologică a Stolnicului Constantin Cantacuzino

BIBLIORUM sacrorum cum glossa ordinaria iam ante quidem a Strabo Fulgensi collecta nunc autem novis, cum Graecorum, tum Latinorum patrum expositionibus locupletata…. Tomus VI. Venetiis, 1603.

DIDACTICUS DELLA VEGA, Toletanus. Conciones quadragesimales vespertinae super Septem Poenitentiales Psalmos. Venetiis, Apud Societatem Venetam, 1604.

OSIANDER, M. Luca. Enchiridion controversiorum, quos Augustanae confessionis Theologi halent cum Calvinianis. Witebergae, Typis Wolffgangi Meisneri, Sumptibus Clementis Bergeri et Zachariae Schureri, 1614.

BASILIUS, Magnus. Opera. Tomus III. Parisiis, Sumptibus Aegidii Morelli, 1638.

HINCZA, Marcin. Matka Bolespa Marya. Tom pierwszy, w Krakowie, w Wdowy y Dziedzicow Franciszka Caezarego, I.K.M. Typogr. Roku Panskiego, 1665.

IL CARDINALISMO di Santa Chiesa. Parte terza. Venetia, 1668.

APAFI, Mihaly. Marcus Friedericus Wendelinusnak a’ Keresztyen Isteni Tudomanyrol irott ket konyvei. Kolosvaratt, Cluj, Nyomtattatott Veresegy-Hazi Szentyel Mihaly altal, 1674.

PETRO de COMITIBUS, Francescus. Tractatus de beatitudine. Venetiis, Apud Dominicum Miloehum, 1680.

LAPIDE, Cornelius. Commentaria in Canticum Canticorum. Venetiis, Apud Hieronymum Albricoium, 1702.

Cărți românești vechi

SFÂNTA și dumnezeiasca Evanghelie. București, 1693.

Mineiul. Luna lui ghenuarie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui februarie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui martie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui aprilie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui mai… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui noembre… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui dichemvrie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui noembvrie… Buzău, 1698.

Mineiul. Luna lui dichemvrie… Buzău, 1698.

Octoih ce să zică osmoglasnicul. Buzău, 1700.

Liturghier grecesc și arăbesc. Snagov, 1701.

SEVASTOS TRAPEZUNTIUL CHIMENITUL. Învățătură dogmatică a bisericii răsăritene. București, 1703.

Manuscrise

CANTACUZINO, Stolnicul Constantin. Scrieri diverse în limbile română și greacă. Sec. XVII.

CANTACUZINO, Stolnicul Constantin. Istoria Țării Românești… Sec. XVIII.

GENEALOGIA familiei Cantacuzinilor a căria isvorâre se trage din neam de Valua din Pairi de Franța, începându-se de la anul 800 pogoară până la anul 1787. Sec. XIX.

MULAIMES, Ioan. Descriere sumară a boalei idropice, compusă după practică și teorie de Ioan Mulaimes din Ianina, medic firesc.

COLECȚIE de 210 scrisori, printre care unele scrise de stolnicul Constantin Cantacuzino către diverși.

NONI, Evanghelista. Arhitettura militare… Sec. XVII.

NONI, Evanghelista. Trattato de fuochi artificiati per solennita e ricreazioni etc. Sec. XVII.

DURAND, G. Rationale divinorum officiorum. Sec. XIV.