Biblioteca Umf ‘carol Davila’ Ca Biblioteca Universitara

CUPRINS

CUPRINS

INTRODUCERE

SECTIUNEA TEORETICA

CAPITOLUL 1. BIBLIOTECA – CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 2. BIBLIOTECILE ÎN ROMANIA

2. 1. LEGISLATIA PRIVIND BIBLIOTECILE ÎN ROMANIA Error! Bookmark not defined.

2.2 MISIUNEA ȘI FUNCȚIILE BIBLIOTECII Error! Bookmark not defined.

2. 3. BIBLIOTECILE UNIVERSITARE ÎN ROMANIA Error! Bookmark not defined.

SECTIUNEA APLICATIVĂ

CAPITOLUL 3. Studiu de caz – BIBLIOTECA UMF ”Carol Davila” Bucuresti

DISCUȚII ȘI CONCLUZII

Bibliografie

INTRODUCERE

Biblioteca, ca instituție de sine stătătoare, a evoluat de-a lungul timpului, și reprezintă azi mai mult ca oricând o instituție importantă pentru societatea contemporană, aflată în continuă dezvoltare.

Evolutia bibliotecii a avut loc în strânsă legătură cu istoria scrisului, a tiparului, a suportului pe care s-au scris și tipărit de-a lungul timpului cărțile și alte documente, dar și cu necesitățile de informare ale omului. In contextul actual, explozia informationala si noile tehnologii si-au pus amprenta asupra multor aspecte legate de biblioteca si rolul ei in societate, la nivel local, national sau international.

Orice activitate umană se bazează pe cunoastere, la randul ei fiind dependenta de accesul, transmiterea și utilizarea in timp real de informații actualizate. După conținutul lor, informațiile pot fi științifice, tehnologice, economice, sociale, culturale etc. Ele se pot adresa marelui public sau unui public restrans, specializat, in fiecare caz cu misiunile si preocuparile lui specifice. Informațiile pot fi transmise pe cale orală, scrisă sau on-line, dar pot fi conținute și într-o operă de artă sau obiect de muzeu. In contextul actual, prin patrunderea si in acest domeniu a noilor tehnologii, informatia este transmisa rapid la utilizator pe cale electronica, on-line. Informatiile sunt produse și difuzate de catre diferite instituții (Birouri Nationale sau Internationale, Centre de cercetare, universitati etc) până la edituri și mass-media.

Biblioteconomia, ca stiinta a cartii, a bibliotecii, prin cresterea volumului de informatie si a necesitatii de informare, a fost inlocuita treptat de Stiinta informarii si documentarii

Locul și rolul bibliotecii și al știintei acesteia, biblioteconomia, au fost diferit înțelese și interpretate, evolutia ei sub aspect teoretic si practic a suferit modificari profunde de-a lungul timpului, asa cum atesta numeroase publicatii.

Astfel, termenul de “biblioteconomie” vine din franceza de la cuvantul « Bibliotheconomie », care la randul sau vine de la cuvantul « bibliotheque » care are ca origine cuvantul grecesc « bibliotheke », « biblion » care inseamna carte si « theke » care denumeste cufar sau dulap, cu alte cuvinte denumeste raftul cu carti (biblioteca ca mobilier).

Notiunea de “biblioteconomie” este de data relativ recenta. La început, biblioteconomia a fost înțeleasă ca domeniul care se ocupa cu organizarea activității dintr-o bibliotecă. Martin Schrettinger spunea in lucrarea “Incercare de manual complet de biblioteconomie” că biblioteconomia se ocupa cu învățarea cunoștințelor teoretice și practice necesare spre a face din cărtile adunate o bibliotecă folositoare (M.Regneală). In Romania, termenul “biblioteconomie” apare in 1862 intr-o lucrare de-a lui Grigore Bengescu, unde era mentionat, alaturi de arhivistica, paleografie, diplomatica, si termenul de biblioteconomie.

Primele biblioteci încercau să achiziționeze toate creațiile intelectuale de până atunci prezente ca documente, scopul fiind o colecție caraterizată cantitativ. Mai târziu s-a pus problema dacă biblioteconomia este o știintă sau este artă. Dupa înființarea primelor școli germane de biblioteconomie (München 1905) și Berlin (1928), biblioteconomia este considerată o știință care are ca obiect de studiu tehnica de biblioteca (achiziționarea, prelucarea, circulația și conservarea cartii; relațiile cu cititorii, gestionarea bibliotecii), dar și știința cărții (sistematizarea cunoștințelor cu privire la cărți prin cercetări filologice). Bibliofilii, iubitorii de carte, au considerat că biblioteconomia este o știință care trebuie făcută cu artă în a organiza publicațiile care sunt din ce în ce mai numeroase.

În epoca modernă, explozia informațională și numărul foarte mare de tipărituri impune bibliotecilor să sorteze și să își definească achizițiile din punct de vedere calitativ, pe ceea ce este necesar si ceea ce reprezinta valoare. Progresul științific, cercetarea și nevoile de informare au fost cele care au determinat procesul de formare și dezvoltare a colecțiilor unei biblioteci. La ora actuală, nevoile din ce în ce mai specializate ale utilizatorilor de informație, au dus la crearea sistemelor de biblioteci pe criteriul locului și rolului în cadrul sistemelor cunoașterii umane.

Sistemul bibliotecilor din România, constituit în concordanță cu sistemele existente în majoritatea țărilor lumii, este determinat de legăturile de cooperare dintre unitățile din structura lui, legături ce se manifestă în planuri diverse, cum ar fi: informatizarea și modernizarea structurilor info-documentare, elaborarea de instrumente de lucru pentru acestea, activități de conservare a patrimoniului bibliotecilor și elaborarea de metodologii de lucru pentru buna funcționare a structurilor din domeniul informării [1].

Potrivit legislatiei actuale (Legea 334/2002), in sistemul românesc al bibliotecilor sunt cuprinse: bibliotecile naționale, bibliotecile publice, școlare, universitare si specializate

Pentru a-și putea implini menirea, toate aceste tipuri de biblioteci și-au constituit și dezvoltat colecții bazându-se pe sarcinile și atribuțiile ce le revin în sfera vieții culturale și spirituale ale comunității, pornind de la imaginea creata, care se va reflecta asupra activitatii institutiei si care este redata în exterior.

Scopul acestei lucrari de licenta este de a prezenta si a pune in valoare Biblioteca UMF”Carol Davila” si de a demonstra cum raspunde aceasta misiunilor sale ca biblioteca universitara, pentru domeniul medicina, dedicat sanatatii omului. Lucrarea urmareste sa schiteze unele aspecte ce tin de fondul de carte pus la dispozitia utilizatorilor sai, modul de organizare si functionare, de deservire a studentilor si personalului medical, precum si rezultatele concrete ale muncii personalului implicat. Aspectele care ne-au interesat au fost, cu precadere, cele care impun biblioteca ca specific universitara, dar si ca individualitate pe domeniul medical. Pasii pe care i-am urmat

SECTIUNEA TEORETICA

Capitolul 1.

BIBLIOTECA – CONSIDERAȚII GENERALE

BIBLIOTECA – DEFINITIE

Biblioteca este o instituție de cultură în care se adună, se organizează și se păstrează fonduri de publicații (cărți, reviste, periodice etc.) și manuscrise, pentru a fi folosite de către cititori, in scopul satisfacerii unor necesitati de informare sau recreere. Primele biblioteci au luat naștere în antichitate, în Mesopotamia, unde tăblițe de lut cu inscripții erau păstrate în temple sau în palatul despoților; celebre fiind bibliotecile suveranului asirian Assurbanipal din Ninive, cele de la Alexandria, Pergam și Roma. (DEX).

ISTORICUL BIBLIOTECILOR

1.2.1. BIBLIOTECILE ÎN ANTICHITATE

Bibliotecile dateaza din antichitate, dar de-alungul timpului conceptul si practica de biblioteca au evoluat mult, atat prin multitudinea informatiilor, cat si prin cresterea necesitatii de informare. In primele civilizații, bibliotecile care aveau funcționalități multiple (colectarea, adăpostirea, tezaurizarea culturii și civilizației umane), cuprinse în paginile unor cărți, au fost surse importante în sprijinul cunoașterii.

În marile biblioteci din Egipt, scrisul era privilegiul preoților și al scribilor, iar în cele din Mesopotamia era la îndemâna si a altora. Cele dintâi biblioteci au fost organizate în cetățile Assur, Nipur, Uruk, Ninive, instituții străvechi, celebră fiind biblioteca întemeiată de Sargon al II-lea la Ninive, în care s-a păstrat zestrea de cultură pe care mesopotamienii au transmis-o umanității. Scribii au tradus și au transcris în asiriană toate cărțile mesopotamiene pe care le-au descoperit, pana la acea vreme. În felul acesta a fost salvată o mare parte din literatura babiloniană (ca opere beletristice, texte religioase, liste cronologice), toate purtând o inscripție, un “ex libris” ce atestă că aceste cărți aparțineau regelui asirian Assurbanipal (669-627 î.Hr.), cel care după victoria împotriva Egiptului a atins apogeul puterii. Guvernatorul și războinicul Assurbanipal a devenit întemeietorul unei biblioteci la Ninive, care în timpul Antichității avea să-și câștige în zona aceea prestigiul supremației. Erau însumate în Biblioteca din Ninive toate cunoștințele care întruchipau civilizația asiriană, întreaga evoluție a culturii în Mesopotamia, de la cea sumeriană la cea caldeeană. Biblioteca din Ninive a găzduit literaturile Sumerului și pe cele ale vechiului Babylon, încercând să reînvie vechea cultură babiloniană, caldeenii, persanii și grecii au modificat și îmbogățit zestrea moștenită, dar influența lor asupra evoluției culturale ulterioare a asirienilor este o realitate certă. După ce Babylonul a fost cucerit de Cyrus cel Mare în 539 î.Hr., biblioteca, un complex tezaur cultural, s-a îmbogățit cu elemente ale literaturii și gândirii egiptene, cu influențe ale culturii persane în Orientul Apropiat, hotărâtoare pentru progresul societății.

Între bibliotecile mesopotamiene, cea din Ninive este singura care a avut șansa de a dăinui. Cărțile ei constând în 20.000 de tăblițe de lut ce s-au păstrat până astăzi. Tăblițele din timpul domniei lui Nabucodonosor (sec.VII-VI î.Hr.) rețin mărturii edificatoare despre distrugerea regatului iudeilor. Aceste tăblițe se găsesc la British Museum din Londra.

În timp ce școlile epocii erau preocupate să reprezinte lingvistica, teologia, magia, astronomia și matematicile, templele colectau și adăposteau vaste biblioteci și arhive. În tablele sumeriene s-au păstrat mituri despre originea lumii, despre paradis, proverbe, aforisme, poeme epice și fabule. O asemenea tabletă din 2000 î.Hr. conține un adevărat catalog literar, citând 62 de titluri de lucrări importante. Sumerienii au meritul de a fi fost adevărații pionieri ai tradiției culturale constituite în zonă, inventând o formă a scrisului, ce le-a asigurat prestigiul de inovatori în acel timp.

Nabucodonosor (605-562 î.Hr.), rege al Babylonului, a făcut din capitala regatului său o metropolă a lumii Orientului, înfrumusețând-o și a cucerit Siria și Palestina, mărindu-și în felul acesta statul. Pe tabletele din timpul domniei lui se relatează, așadar și despre distrugerea regatului iudeu, dovedind astfel puterea de radiere documentară a instituției care a fost încă în Antichitate biblioteca. Fără aceste fundamente culturale nu ar fi fost create mai apoi strălucitoarele opere ale helenismului și ale civilizației alexandrine, urmate de perioada greco-romană, care avea să lase o tradiție fecundă Antichității târzii și Evului Mediu cu cei 1000 de ani ai săi.

BIBLIOTECA DIN ALEXANDRIA

Prima bibliotecă publică a fost întemeiată la Alexandria, in Egipt, de către Ptolemeu I, se pare ca inițiativa a aparținut lui Demetrios din Faler, exilat din Atena. După ce o guvernase vreme de zece ani, el s-a refugiat în anul 307 î.Hr. la curtea Lagizilor si a început să strângă lucrări, care au fost adunate într-un monument menit să le adăpostească, o biblioteca. Dupa moartea lui Demetrios (în același an cu Ptolemeu I), Ptolemeu al II-lea a continuat opera culturală a tatălui său și Biblioteca din Alexandria a devenit cel mai mare centru intelectual al lumii elenice.

Biblioteca din Alexandria

Biblioteca din Alexandria a adăpostit aproape 800.000 de volume și a fost nevoie de o anexă în templul lui Serapis, unde au fost depozitate dublurile. Sarcina de bibliotecar era una dintre cele mai dorite și, fiind alese personalitățile cele mai proeminente. Acest instrument de muncă, pus la îndemâna savanților, a contribuit substanțial la înflorirea științifică și literară din perioada alexandrină.

Biblioteca a avut de suferit din cauza unui incendiu în timpul războiului purtat de Cezar împotriva Alexandrinilor (în anul 47 î.Hr.), si a distrugerii ei din ordinul arhiepiscopului Teofil (în anul 289) si a arabilor lui Amru (anul 651), cand mai avea puține lucrări.

Elemente ale culturii grecești au fost răspândite pe o zonă foarte întinsă cu ajutorul campaniilor militare ale lui Alexandru cel Mare, în jurul Mării Mediterane, având ca centru de radiere spirituală Alexandria din Egipt, unde s-a constituit pe la anul 300 î.Hr. un centru complex cultural și comercial al lumii elene, format din muzeu și bibliotecă, intitulat Alexandrina. La început de mileniu trei, acum când tocmai s-a redeschis la Alexandria o bibliotecă modernă, uimitoare ca dimensiuni și ca funcționalitate, concepută ca replică a celebrei biblioteci a Antichității, nu am putea realiza cu adevărat importanța evenimențială a unei asemenea împliniri fără a configura contextul în care această instituție culturală s-a constituit în vechime.

Înainte de Alexandria perioadei ptolemeice au existat în realitate numai arhive, dar nu și biblioteci cunoscute, atestate documentar. Arhivele se numeau “case de scris”, iar tăblițele cu scriere cuneiformă găsite la El-Amarna fuseseră adăpostite în arhive. Mai este invocată situația lui Diodorus din Sicilia, istoricul grec care a trăit în secolul I î.Hr., el fiind autorul cunoscutei lucrări Biblioteca Istorică, o istorie universală în care se face o retrospectivă a progresului înregistrat de la originiși până la anul 58 î.Hr. Așa cum va fi studiat în secolul al XIX-lea de către Richard Lepsius, Diodorus pare să fi găsit lângă mormântul lui Ramses II gravurile a doi bibliotecari, tată și fiu. S-a emis ipoteza că cei doi activaseră la Biblioteca sacră a regelui Osymandias. In fapt, pentru că această afirmație a lui Diodorus n-a fost atesată documentar, ea rămâne o supoziție. Confuzia este provocată de faptul că în vechime foarte multe temple erau numite biblioteci. Chiar dacă originile templului lui Isis din insula Philae nu sunt sigure, se știe că clădirea lui a fost păstrată de Ptolemeu și de romani spre a atrage pelerini. O inscripție pe ușa de intrare se referea la existența unei camere a cărților, unde se păstrau textele cu incantațiile folosite de zeița Isis, care prin puterea cuvintelor magice i-a redat viață lui Osiris, soțul ei ucis de fratele acestuia și răzbunat de fiul său, Horus. După mențiunea lui Sidney l. Jackson, pe baza modelului de la Edfu, avea să se edifice un nou templu al lui Horus, construcție romană concepută ca un instrument de reconciliere cu preoții egipteni. Pe pereții templului au fost încrustate titlurile a 37 de cărți. Aceasta este până în prezent singura bibliotecă din Egipt atestată arheologic înainte de aceea din Alexandria.

La 300 î.Hr. epoca marilor clasici s-a încheiat, dar acum ia avânt cercetarea științifică și se manifestă o erudiție fără precedent în stabilirea formei corecte a originalelor din creațiile scriitorilor clasici. Savanții din Alexandria inițiază și activitatea de comentare a literaturii clasice eline, lor revenindu-le sarcina și apoi meritul de a completa doctrina lui Pitagora. Ei vor fi considerați astfel creatorii corpului matematicilor elementare. Calimach din Cyrene (matematician în 235 î.Hr.) era socotit „părintele bibliografiei” datorită redactării primului catalog metodic al scriitorilor clasici, numit Pinakes, care cu cele 120 de volume, adică suluri de papirus, va deveni cel dintâi repertoriu reprezentativ al vechii literaturi antice eline.

După epoca unei culturi tradiționale de tip oral ce fusese reprezentată de Homer și cuprinsese acolada făcută în timp de la eadul orb al secolului al IX-lea î.Hr. și până la Aristotel care a trăit între 384 și 322 î. Hr., Calimach din Cyrene care se năștea în anul 305 î.Hr. va întruchipa o nouă cultură, cea scrisă, o cultură a cărții. Superioritatea acesteia devine evidentă, dacă avem în vedere între altele fie și numai faptul că sistemul educațional al grecilor-paideia- după moartea lui Alexandru cel Mare avea să se întărească tocmai prin cultura scrisă, considerată ca vitalizantă.

În secolele următoare, Canon Alexandrinus va avea ideea de a stabili mai exact limitele culturii clasice grecești, el selectând 180 de poeți, 50 de filozofi, 50 de istorici, 35 de oratori, aceștia fiind considerați reprezentanții civilizației eline.

Între comentatorii textelor clasice, Aristarch din Samotrace s-a distins drept cel mai însemnat critic, întrucât el a interpretat poemele homerice prin raportare la mitologia, arheologia și topografia Greciei.

Propagarea lor a variat în funcție de condițiile locale. După moartea în 323 î.Hr. a cuceritorului de 33 de ani, Alexandru cel Mare, domeniile sale au fost împărțite generalilor săi de frunte. Regimul stabilit în Egipt s-a dovedit în stare să creeze un centru de civilizație. Alexandria elenă a dominat Antichitatea apuseană pentru aproape un secol și jumătate (între aproximativ 300 – aproximativ 150 î.Hr.) și a rămas importantă până la ocuparea mahomedană din anul 640 d.Hr. Într-adevăr efectele sale pot fi încă observate. Câteva din acestea sunt parțial sau în întregime moștenirea marii biblioteci alexandrine. „Părintele” istoriei științei, faimosul istoric de cultură George Sarton (1884-1956), a descris biblioteca clar și captivant în textul și nu mai puțin în notele de subsol ale cărții sale Istoria științei (vol.II 1959, p.142,145, 147 – 157), lucrare editată cu acordul Universității din Harvard. Biblioteca cu un milion de volume a devenit cel mai mare depozit al spiritualității grecești de la Homer până la Aristotel, tezaur adăpostit în templul lui Saragis, după ce clădirea inițială s-a dovedit neîncăpătoare.

Sub denumirea de Alexandrina era cunoscut în Antichitate complexul format din muzeu și din biblioteca din Alexandria, desemnând un centru comercial și cultural al lumii elenistice. Având orgoliul superiorității lor culturale față de alte seminții ale vremii, grecii au folosit biblioteca și muzeul ca o dovadă în acest sens. Dacă mai înainte eforturile se orientau spre acțiunea de traducere a unor texte importante din alte limbi, cum era ebraica, spre exemplu, de acum se constituie colecții ale bibliotecii bazate pe principiul că aici trebuia să existe câte un exemplar reprezentativ și corect din fiecare titlu al literaturii grecești. Practica achiziționării nu era numai cea standard, a contactului unui bibliotecar cu posesorul cărții pregătite pentru vânzare, ci și pe obligarea celor ce soseau pe vase. In antichitate noțiunea de bibliotecar era sinonima cu cea de învățat, fiind cunoscuti ca bibliotecari in aceasta perioada Calimach, Zenotodus, Eratostem, Aristofan din Bizanț, Aristarch Samothrace, care erau savanți și poeți de seamă.

Biblioteca din Alexandria (Egipt), a dispus de peste 700.000 role de pergament și papirus. A fost distrusă parțial – prin incendiu – la ocuparea Egiptului de catre impăratul roman Iulius Cezar în anul 48 î.Hr. A ars însă doar o parte a bibliotecii, și nu din rea intenție, ci în urma înfrângerii unei revolte locale stârnită de egiptenii lui Ptolemaios, fratele Cleopatrei. Chiar și după aceea a rămas cea mai mare blibliotecă a lumii antice. Creștinii au distrus insă biblioteca, în anul 389, din ordinul patriarhului Theophil și al împăratului bizantin Teodosiu I. Restul bibliotecii a fost apoi total distrus de către califul Omar în anul 640, care a folosit rolele drept combustibil pentru băile publice din Alexandria.

BIBLIOTECA DIN PERGAM

A doua bibliotecă importanta în antichitate a fost cea din Pergam, întemeiată de Eumene al II-lea. Ea avea peste 200.000 de volume, care reprezentau un capital intelectual aproape tot atât de prețios ca și cel al Bibliotecii din Alexandria. După ce aceasta din urmă a fost distrusă parțial sub Cezar, Antoniu i-a dăruit cărțile din biblioteca de la Pergam, care se pare că a dispărut în acest fel.(Horia Dumitru Oprea, google). Biblioteca din Pergamon (azi Turcia), cu peste 200.000 cărți rolă: distrusă de către împăratul roman Teodosiu I și de către arabi. (bibliografie: wikipedia)

Pergam se afla in Turcia de azi. Cetatea Pergamului, situata la 300m altitudine deasupra orasului actual, avea o mare perspectiva asupra intregii regiuni. Ruinele de astazi dateaza din vremea atalizilor, puternici regi ai Pergamului, care au condus cetatea in sec. al III-lea si al II-lea i. Hr. Sub regele Eumenes cetatea a cunoscut o puternica inflorire spirituala, devenind un centru intelectual cu renumite scoli de gramatica, de medicina, adevarata oaza pentru artisti si oameni de stiinta. Trecand prin ce a ramas din Poarta Regala, dincolo de ruinele Templului lui Zeus, impresionante in mod deosebit sunt ruinele bibliotecii. Atalus I a transformat in cea mai renumita institutie a timpului sau, adunand in Biblioteca Pergamului peste 200 de mii de volume (volumina=rulouri de papirus sau de pergament). Se stie ca in urma unei rivalitati dintre Alexandria si Pergam, cea dintai a refuzat sa mai exporte ca suport pentru scriere papirusul, si astfel Pergamul a inventat pergamentul.

Dupa Strabon, langa galeria de nord a sanctuarului zeitei Atena, se afla aceasta biblioteca, ale carei usi si geamuri se deschideau spre sanctuar si nu spre strada sau spre piata. Ea cuprindea patru sali dintre care cea mai mare 13x16m, cu o inaltime de 6 m, slujea drept sala de lectura. Peretii exteriori erau formati din doua randuri de ziduri care aveau intre ele un spatiu gol ce asigura protectia contra umiditatii, mentinand in interior o temperatura constanta. Mai tarziu, in anii 30i. Hr., Antoniu a oferit ca dar de nunta Cleopatrei colectia bibliotecii din Pergam, dar aceasta s-a risipit o data cu restul marii colectii alexandrine in vremea crestinismului timpuriu.

1.2.2. BIBLIOTECILE ÎN EVUL MEDIU

În Evul Mediu, manuscrisele erau adăpostite în mănăstiri (Montecassino, St. Gallen), universități (Salamanca, Paris, Upssala), la curțile princiare și regale (Laurentiana-Florența, Vaticana-Roma), Bibliotecarul era călugăr, iar misiunea lor era de copier al cărților si de supraveghere a lecturii. In aceasta perioada existau biblioteci înlănțuite. In sec. al XVIII-lea începe laicizarea profesiei de bibliotecar, fiind acceptați ca bibliotecari, alături de călugări, oamenii de litere, dar cu rezerve rămâne prejudecata celibatului. ESPRIT CALVET, fondatorul bibliotecii din Avignon, arata ca: “nu trebuie încredințat postul de bibliotecar decât oamenilor de litere necăsătoriți și ai destitui în cazul în care ei se căsătoresc” (M Regneala)

Bibliotecile în perioada Renașterii, după apariția tiparului, au luat naștere primele biblioteci publice (Bodleiana ș.a.).

Printre marile biblioteci ale lumii se numără astăzi: Biblioteca Congresului, din Washington, Biblioteca Națională a Marii Britanii, din Londra, Biblioteca Națională, din Paris, Bibioteca „Lenin”, din Moscova, Biblioteca Germană, din Leipzig, Biblioteca Academiei Române, din București ș.a. (bibliografie: Marile biblioteci ale lumii, dex online.ro, Dicționar enciclopedic, 1993-2009).

1.2.3. EVOLUTIA BIBLIOTECILOR ROMANESTI

Documentele istorice care atesta primele biblioteci romanesti dateaza din secolul al XII-lea. Informatiile despre existenta acestora pana atunci fiind aproape inexistente sau incerte, au lasat loc doar supozitiilor legate de marturisirile oferite de cercetarile arheologice despre episcopiile si manastirile din secolele III-XII si de prezenta invatatilor si teologilor crestini. Astfel, biblioteca manastirii Cisterciene de la Igris, filiala a abatiei burgunde de la Pentigny in Transilvania a fost prima atestata documentar in tarile romane la sfarsitul secolului al XII-lea. O data cu constituirea unei retele monastice pe teritoriul Tarii Romanesti si cu organizarea vietii religioase, s-au dezvoltat si bibliotecile medievale. Mici colectii de scrieri religioase si istorice, manuscrise aduse din sud-estul ortodox, ce au servit drept modele pentru copiile produse in scriptoriile manastirilor romanesti din sec. XIV-XV, aceste biblioteci erau locurile unde se pastrau, copiau si difuzau aceste texte. Adevaratele centre de cultura, manastirile Vodita, Tismana, Codmeana, Prislop, Neamt, aveau ateliere de caligrafi si miniaturisti care impodobeau maniscrisele. De altfel, la Neamt si-a desfasurat activitatea si calugarul Gavril Uric, primul mare artist si om de cultura roman, cel care a marcat inceputul artei cartii manuscrise si care, in prima jumatate a veacului al XV-lea, a instituit la Neamt Scoala nationala de miniaturistica, a carei prezenta s-a facut resimtita. Numeroase scrieri vechi in limbile slavona si greaca, precum si primele texte manuscrise, ca si primele tiparituri romanesti, s-au pastrat in bibliotecile de la Voronet, Putna, Bistrita din Moldova, Bistrita din Oltenia, Cozia, Humor, Sucevita (ultimele doua din Bucovina). Din sec. al XVI-lea, dateaza primele biblioteci domnesti si boieresti, cea a domnitorului Petru Schiopul, luata cu el in exil, si colectia logofatului Luca Stroia, daruita de acesta manastirii Dragomira. Trebuie mentionat si proiectul lui Despot Voda de a infiinta o biblioteca princiara, proiect nefinalizat. Transilvania era caracterizata in acea perioada de colectiile personale ale prelatiilor  bibliofili si de bibliotecile religioase ale bisericilor si catedralelor care au cunoscut, prin contributii ale orasenilor, o laicizare treptata pe parcursul sec. al XV-lea. Tot in aceasta perioada au fost create si primele biblioteci scolare necesare realizarii scopurilor didactice. La Brasov, in 1547, umanistul Johhannes Honterus a avut initiativa infiintarii unei biblioteci pe langa gimnaziul luteran, care a fost si prima cladire din Transilvania ridicata anume pentru a fi biblioteca. In 1581, la Cluj, au fost puse bazele bibliotecii universitare iezuite, cea mai bine organizata si cea mai mare biblitoeca scolara transilvaneana din cursul sec. al XVI-lea. Ocupand un loc deosebit in istoria civilizatiei romanesti, secolul al XVII-lea poate fi socotit cel mai original si mai complex pana la marea renastere a culturii romanesti din veacul al XIX-lea. Prin extinderea, adancimea si diversificarea preocuparilor, prin remarcabila deschidere spre orizonturi pana atunci neabordate si prin exciclopedismul unor carturari ajutati de o surprinzatoare vocatie poliglota, sec. al XVII-lea a marcat o dezvoltare ulterioara a culturii noastre, prin lecturi, prin studii si prin calatorii, incepe acum sa fie mult mai cunoscuta de romani cultura universala.

1.2.4. BIBLIOTECILE ACTUALE – Instrumente moderne de informare

Informarea documentară. Utilizarea eficientă a informațiilor reprezintă condiția succesului în societatea modernă actuala. Pentru a deveni utile acestea trebuie organizate, prelucrate astfel încât utilizatorul să aibă posibilitatea de a selecta și accesa cu precizie și rapiditate informația dorită, din mulțimea celor existente în domeniul său de activitate. Pentru a-și putea finaliza cu succes studiul bazat pe cunoștințe și acumulări anterioare, un cercetător trebuie să dispună de mijloace eficiente de informare.

Activitatea de „colectare, prelucrare, înmagazinare, regăsire și difuzare a informațiilor” este tocmai activitatea de informare documentară și îndeplinește misiunea de a găsi informația în scop profesional, prelucrând-o și transmițând-o celor care au nevoie de ea. „La baza informării documentare se află transferul de cunoștințe de la autor la beneficiar prin intermediul unui sistem de informare care, prelucrând informațiile cuprinse în documentele primare, elaborează documentele secundare.”

Informarea documentară (documentaristica) este o disciplină care are drept sferă de cercetare documentele scrise. Documentele sunt purtătoare de informații, se află depozitate în arhive, biblioteci, muzee și sunt utilizate în diferite domenii de activitate. De-a lungul timpului s-au utilizat termeni ca documentare, informare, documentare științifică, informare științifică, informatică documentară și informare documentară pentru definirea acestei activități.

Adaptarea bibliotecii. Accesul la informații și în consecință gradul de valorificare a potențialului informațional al bibliotecii sunt cele mai importante repere ale unei activități de calitate. Biblioteca, instituție care organizează și difuzează informația, trebuie să se adapteze din mers la noile realități tehnologice. Informatizarea și automatizarea serviciilor bibliotecii transformă modul de acces la informații, activitatea organizare a colecțiilor, întreaga activitate de documentare și informare, ducând la dezvoltarea de instrumente performante de stocare, regăsire și difuzare a informației.

Bibliotecile pot avea în vedere construirea cataloagelor online, a bazelor de date cu informații tip text, grafice și sonore stocate pe medii electronice. Ele pot să ofere sprijin, prin intermediul rețelelor și Internetului, pentru utilizarea și a altor resurse de informare, nu doar a celor proprii. Bibliotecile își creează site-uri care permit utilizatorilor să se informeze singuri în legătură cu serviciile oferite. Aici pot fi puse la dispoziție adresele altor instituții de interes, economisind timpul de regăsire a informației.

Impactul asupra profesionistului. Dezvoltarea tehnologică și nevoia de informare tot mai acută a utilizatorilor au impact și asupra profesioniștilor din domeniul informării. Ei trebuie să țină pasul cu mediul informațional aflat într-o continuă și rapidă schimbare, trebuie să-și dezvolte abilități de a lucra cu tehnologiile multimedia, de a lucra în rețele, de a accesa, prelucra și a folosi resursele noi.

Datorită diversificării serviciilor care depășesc sfera lecturii cititorul bibliotecii este numit mai nou “utilizator”, sau “client”. El citește mai mult din nevoia de "a se informa", dorește să selecteze rapid o informație iar sistemele tradiționale i se par depășite.

Într-o bibliotecă sursele tradiționale specifice se îmbogățesc cu surse noi, bazate pe tehnologie modernă: documentele primare clasice se completează cu documente electronice; catalogului tradițional îi corespunde varianta sa modernă – catalogul online; lucrările bibliografice tradiționale sunt completate cu bazele de date bibliografice. În paralel cu aceste surse de informare se dezvoltă instrumentele de acces la ele.

Bibliotecile actuale – Instrumente moderne de informare. În prezent bibliotecile sunt preocupate de introducerea unor sisteme automatizate de bibliotecă (ALEPH, VUBIS, TINLIB etc.), de crearea catalogului online propriu, achiziționarea de baze de date pe CD-ROM-uri, DVD-uri, realizarea catalogării partajate, conectarea la surse externe de informație (Internet, baze de date la distanță), accesul la distanță al utilizatorilor.

Bazele de date si rețelele sunt azi instrumente de lucru obișnuite pentru profesioniștii informației, toate tipurile de documente sunt disponibile sub formă digitală. Multe texte vechi, literatură clasică, periodice pot fi consultate sub formă electronică. Apariția rețelei Internet a permis dezvoltarea unor sisteme de regăsire a informației interogabile de la distanță.

Automatizarea bibliotecilor, urmată de conectarea în rețele, determină suprapunerea bibliotecii electronice peste biblioteca tradițională iar aceast lucru va contribui la transformarea bibliotecii clasice în bibliotecă virtuală. Rețelele de calculatoare permit utilizatorilor să folosească în comun resursele hard și soft disponibile. Prin conectarea bibliotecii la rețeaua națională a bibliotecilor informatizate, utilizatorul dispune de informația existentă în zeci de biblioteci și poate colabora eficient cu persoane aflate la mare distanță.

Bibliotecile actuale [2] tind să devină adevărate centre informaționale, care extind ariile de cercetare ale utilizatorilor. În ciuda răspândirii din ce în ce mai largi a bibliotecilor virtuale (v. mai jos), și construcția de clădiri pentru biblioteci moderne, noi, este în plin avânt. Câteva exemple de biblioteci construite recent, cu o arhitectură funcțională deosebită, futuristă, reprezentativă:

Biblioteca universității École polytechnique fédérale de Lausanne, Lausanne, Elveția, denumită Rolex Learning Center; concepută ca bibliotecă a viitorului, piață de schimb pentru idei. Adăpostește și o librărie, o cafenea etc.

Grimm-Zentrum al Universității Humboldt din Berlin, Germania

Noi biblioteci în Cottbus, Germania; Zürich, Elveția; Viena, Austria; Tokio, Japonia; Aripa nouă a Bibliotecii Naționale din Beijing, China; Biblioteca Națională din Astana, Kazahstan; Biblioteca Orășenească din Stuttgart, Germania.

Digitalizarea informației amplifică cererea de biblioteci moderne, înzestrate cu tehnică electronica necesară pentru a accesa informațiile înmagazinate; specialiștii documentariști și bibliotecarii contribuie la apariția de noi metode, de exemplu interactive, care să mărească eficiența la folosirea bibliotecilor de orice natură.

BIBLIOTECI VIRTUALE

În epoca trecerii de la o cultură a hârtiei la o cultură a electronicii s-a început automatizarea bibliotecilor, urmată de interconectarea lor în rețele de biblioteci, astfel încât peste multe biblioteci tradiționale se suprapun și biblioteci electronice. Acest fapt contribuie la transformarea bibliotecii clasice într-o bibliotecă „virtuală”. Biblioteca virtuală este o bibliotecă alcătuită din colecții de date electronice aflate în biblioteci electronice interconectate între ele prin intermediul unei rețele de calculatoare ca de exemplu Internetul.

Biblioteca virtuală cuprinde totalitatea informațiilor (text, imagini, sunet, film, animație) existentă în spațiul Web. Este o bibliotecă alcătuită din colecții de date electronice aflate în mai multe „biblioteci electronice” interconectate între ele prin intermediul rețelelor de calculatoare. Își propune să ofere acces universal și servicii de informare transparente. Prin intermediul acestei biblioteci universale se poate avea acces la resursele globale de informații, inclusiv la colecțiile multor biblioteci, de oriunde și oricând.

Pentru a realiza biblioteca virtuală la nivel național este nevoie de o rețea națională cu o bază de date online unitară care să permită regăsirea informației indiferent de localizarea ei.

Bibioteca virtuală este accesibilă de la distanță; de aceea își poate pune la dispoziție materialele simultan la oricâți utilizatori, răspândiți pe tot globul.

O bibliotecă virtuală cuprinde de obicei:

facsimile ale unor lucrări (imagini scanate care redau întocmai aspectul original). Acestea se folosesc în special pentru incunabule și lucrări rare, cu imagini, hărți etc., care numai cu greu ar putea fi puse la dispoziție publicului în mod tradițional

texte (obținute tot prin scanare, urmată de programe de recunoaștere text, pentru lucrările ce nu au imagini). Avantajul constă în aceea că aceste texte pot fi preluate direct drept citate și introduse la nevoie în programe de prelucrare a textelor.

Din punctul de vedere al Internetului se poate spune generalizând că acesta a devenit cea mai mare bibliotecă virtuală din lume, funcționând în paralel cu celelalte rețele de biblioteci electronice. Internetul este plin de informații din toate domeniile, sub cele mai diverse forme:

pagini de carte sau de ziare, dar și sub forme cu totul diferite de acestea, multimedia și interactive

informații organizate la fel ca în biblioteci cu scopul de a fi accesibile rapid pe baza unor criterii, cuvinte cheie, cataloage, numere de ordine etc., dar și informații organizate după cu totul alte principii sau chiar neorganizate de loc. În acest ultim caz, pentru a regăsi totuși informațiile, se folosesc motoare de căutare generale.

informații sub formă de e-book; acestea sunt cărți electronice, virtuale, ce pot fi cumpărate și descărcate din Internet pe dispozitive proprii pentru a fi citite mai târziu.

Avantajele bibliotecilor virtuale (electronice)

Eforturile financiare și munca investită la crearea unor astfel de biblioteci sunt răsplătite printr-o serie de avantaje ca de exemplu:

Accesul utilizatorului la o mare cantitate de documente dintr-un singur loc de lucru, fără deplasare fizică. Locul de lucru trebuie desigur să fie dotat cu un aparat special, ca de exemplu un calculator sau un e-book reader

Accesul la bibliotecă al unui număr sporit de utilizatori (de exemplu utilizatori de pe tot globul, cu ajutorul Internetului)

Accesul simultan al mai multor utilizatori la același document

Protejarea originalelor față de tratarea neglijentă sau răuvoitoare

Posibilitate relativ simplă de creare a unei copii electronice de siguranță (backup) a întregii biblioteci

Posibilitatea de a muta copia de siguranță pe un cu totul alt server în altă clădire, în altă localitate, pentru a exclude pierderea datelor în cazul unui eveniment de forță majoră (incendiu, inundație, cutremur, act de terorism etc.)

Simplificarea (automatizarea) încasării taxei de utilizare.

Concluzii

Un sistem de informare documentară bazat pe instrumente moderne este un dispozitiv informatic de acces global la informații, de la un post de lucru, prin intermediul unei interfețe care permite utilizatorului interogarea bazelor de date și a diferitelor resurse: catalog național colectiv, catalog OPAC, baze de date bibliografice, colecții de CD-ROM, documente digitizate, baze de date abonate etc. Toate acestea pot fi disponibile prin rețea Intranet în cadrul unor instituții sau prin Internet, local sau de la distanță.

Măsura calității și eficienței activității desfășurate de structurile infodocumentare este dată de accesul prompt la informația adecvată, de posibilitatea de a o transfera către utilizator atunci când și unde este necesar. Ritmul alert în care au evoluat metodele de depozitare, prelucrare și transmitere a informațiilor anticipează un viitor cu transformări la fel de spectaculoase. 

CAPITOLUL 2.

SISTEMUL BIBLIOTECILOR DIN ROMANIA

2.1 TIPURILE DE BIBLIOTECI IN ROMANIA

Sistemul bibliotecilor din România, constituit în concordanță cu sistemele existente în majoritatea țărilor lumii, este determinat de legăturile de cooperare dintre unitățile din structura lui, legături ce se manifestă în planuri diverse, cum ar fi: informatizarea și modernizarea structurilor info-documentare, elaborarea de instrumente de lucru pentru acestea, activități de conservare a patrimoniului bibliotecilor și elaborarea de metodologii de lucru pentru buna funcționare a structurilor din domeniul informării [1].

Tipurile de biblioteci cuprinse în sistemul românesc biblioteconomic sunt:

1.biblioteci naționale

2.biblioteci publice

3.biblioteci universitare

4.biblioteci școlare

5.biblioteci specializate

Bibiliotecile naționale sunt reprezentate de Biblioteca Națională a României și Biblioteca Academiei. Acestea dețin colecții valoroase de carte străină și românească. Rolul lor este acela de a organiza, conform legii, Depozitul legal și de a elabora normele metodologice specifice activităților din domeniu. Biblioteca Nationala a Romaniei este de drept public cu

Biblioteca Nationala

personalitate juridică, aflata în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor si in subordinea careia funcționează Oficiul Național Bibliografic și de Informatizare a Bibliotecilor.

Biblioteca poseda Registrul International al Editurilor, cu International ISBN.

Biblioteca Academiei Române este de drept public, cu personalitate juridică și statut de bibliotecă națională, care funcționează în subordinea Academiei Române, care ii stabileste si functiile acesteia.

Biblioteca Academiei

Înființată la 6 august 1867, un an dupa fondarea Societații Academice Române, Biblioteca Academiei Române a avut de la început misiunea de a aduna și conserva în colecțiile sale fondul național de manuscrise și tipărituri, ilustrând istoria și cultura românească, precum și istoria și civilizația universală.  Fiind bibliotecă națională, colecțiile sale au o structură enciclopedică, începând cu cele mai vechi texte în limba română sau în limbile de cancelarie și cult care au circulat în interioriul spațiului românesc, până la ultimele publicații de orice tip și pe orice suport. Biblioteca Academiei Române este ctitoria mai multor generații de cărturari care, prin donații și o intensă politică de achiziții, au contribuit la propășirea ei. Beneficiară a Depozitului Legal din 1885, are în atribuțiile sale publicarea bibliografiei retrospective a cărții și periodicelor românești, precum și a unor bibliografii speciale, cum ar fi Bibliografia Mihai Eminescu sau Bibliografia Războiului de Independență, servind documentarea și cercetarea asupra științei și culturii române. 

Fondurile sale se cifrează la peste 14 milioane de unități, dintre care 3.600.000 monografii și 5.300.000 publicații seriale. Colecțiile speciale, aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, îi asigură acesteia un loc de frunte printre instituțiile de acest fel din România. Dintre ele, colecția de manuscrise este cea mai bogată din țară, iar colecțiile Cabinetului de Stampe, cele ale Cabinetului de Numismatică, ale Cabinetului de Muzică și ale Cabinetului de Hărți sunt adevărate puncte de referință în domeniu. 
Biblioteca Academiei efectuează schimburi de publicații cu alte academii, instituții științifice, de învățământ superior și biblioteci din străinatate și coordonează activitatea schimbului de publicații a altor unități ale Academiei Române, fiind în același timp nucleul unei vaste rețele formată din bibliotecile filialelor Academiei Române și ale institutelor de cercetare ale acesteia (http://www.biblacad.ro/prezgen-ro.html).

De asemenea, Biblioteca Academiei Române este biblioteca depozitară a publicațiilor ONU. Pentru menținerea la zi a colecțiilor sale și pentru a răspunde necesităților unei biblioteci moderne, Biblioteca Academiei Române și-a axat politica de achiziții a publicațiilor străine nu numai pe achiziții directe ci, în primul rând, pe schimbul internațional. În același timp, legatele și donațiile unor mari personalități au constituit o importantă sursă de îmbogățire a fondurilor bibliotecii.

Bibliotecile publice se afla sub autoritatea Ministerului Culturii si au rolul de a asigura nevoile de lectură și de informare a populației din zona pe care o deservesc; acestea sunt bibliotecile județene, municipale și comunale. Acestea pot oferi imprumuturi la domiciliu, sala de lectura, abonamente ziare, acces la calculator, imprimanta etc

Biblioteca Metropolitana din Bucuresti

Bibliotecile universitare sunt biblioteci subordonate Ministerului Educației și Cercetării, având ca rol principal sprijinirea procesului de învățământ și a programelor de cercetare desfășurate de angajații structurilor universitare pe care le deservesc. Astfel, bibliotecile universitare, sunt de drept public sau de drept privat, si au ca utilizatori principali studenții, cadrele didactice și cercetătorii din instituțiile de învățământ superior, categoria (centrale universitare, bibliotecile instituțiilor de învățământ superior, subordonate senatelor), fiind parte integrantă a sistemului național de învățământ.

Bibliotecile universitare au personalitate juridică, sunt subordonate M.E.N., au colecții enciclopedice (structuri cultural – științifice), utilizatorii sunt studenți si cadre didactice din învățământul superior (public, particular). Au rolul sa colecționeaze, organizeaze, valorifice si conserve documente necesare procesului instructiv educativ.

Ca atributii, trebuie sa raspunda Consiliului Național al Bibliotecilor din Învățământ, sa participe la activitatea didactică, cultural- educativă, de cercetare științifică si de perfecționare, sa asigure sprijin metodologic bibliotecilor pre – universitare, sa realizeze lucrări bibliografice pe plan local.

O bibliotecă universitară trebuie să asigure informațiile necesare și obligatorii, suplimentare și interdisciplinare referitoare la toate disciplinele și materiile de studiu incluse în programele de învățământ și cercetare ale intituției respective. Este, evident că utilizatorii de informație diferă de la o structură infodocumentară la alta și cunoașterea nevoilor lor de informare este esențială în procesul de dezvoltare și completare a colecțiilor de bibliotecă. O analiză a informațiilor existente în paginile lor Web – atâtea câte sunt – va arăta că bibliotecile universitare românești nu excelează din punctul de vedere al abordărilor de marketing. O primă constatare este aceea că, în organigramele acestor biblioteci, nu apar compartimente specializate de marketing și/sau de relații publice, excepția care confirmă regula fiind Biblioteca Centrală Universitară din Iași. O a doua constatare, care poate fi extinsă asupra tuturor bibliotecilor românești prezente în Internet: foarte puține dintre ele înțeleg importanța site-ului Web ca sursă de informare privind modul de organizare și funcționare a bibliotecii și oferta ei de colecții și servicii, ca ghid de orientare în universul resurselor Internet, ca instrument de comunicare cu utilizatorii și, implicit, ca vector de imagine.

Bibliotecile școlare fac parte din rețeaua bibliotecilor subordonate tot Ministerului Educației și Cercetării, dar sunt finanțate de Consiliile locale și județene; rolul acestora este de a asigura nevoile de lectură din structurile preuniversitare (scoli, licee) în cadrul cărora sunt constituite.

Bibliotecile specializate sunt create pe lângă ministere sau instituiții și organizații centrale sau locale și se adresează, în principal, personalului acestor unități [2].

Bibliotecile specializate sau de cercetare aparțin diverselor ministere și institute de cercetare, contin colecții cu informații specializate, domeniu particular al cunoașterii, utilizatorii sunt specialiști dintr-un anumit domeniu, impunand selecție riguroasă la achiziție si personal calificat. Ca atributii trebuie sa asigure servirea promptă cu informații “utile”, din baza documentară a unităților de care aparțin, sa alcatuiasca “ literatura cenușie” – rapoarte, sinteze, standarde, licențe, legislație.

Imaginea unei anumite biblioteci este constituită din ansamblul reprezentărilor, mai mult sau mai puțin subiective, care îi sunt asociate de către parteneri, utilizatori și autoritatea tutelară, cristalizate într-o identitate specifică. Până să ajungă la această reprezentare particulară, actorii enumerați mai sus apelează la un set preexistent de date, constituit, la nivel teoretic, în urma asimilării imaginii arhetipale a Bibliotecii, și la nivel empiric, în urma contactului cu alte biblioteci.

Utilizatorii serviciilor de bibliotecă sunt cei care vor ghida procesul de achiziție de documente în vederea dezvoltării colecțiilor unei structuri info-documentare, condiționat direct de bugetul pe care instituția îl primește de la unitatea parentală.

2.2. FUNCTIILE SI MISIUNEA BIBLIOTECII

Definitia si terminologia propusa pentru biblioteca si stiinta bibliotecii, definesc in mare parte si functiile si atributiile ei. Astfel, bibliologia (cuvant din grecescul biblos – carte si logos – cuvânt) defineste studiul cărții (istorie, producere, răspândire, conservare, descriere) si presupune un ansamblu de tehnici și cunoștințe.

Disciplinele conexe intregesc prin definitiile lor functiile si atributiile bibliotecii. Astfel, biblioteconomie (provine din grecescul. biblioteki – bibliotecă si nomos – regulament, lege), care csemnifica formarea, organizarea și administrarea bibliotecilor. Prin bibliografie intelegem modele de redactare a listelor de cărți și articole. Informatica documentară se ocupa cu prelucrarea automatizată a informațiilor, iar bibliofilie (care provine din grecescul biblos –carte si filia – iubitor) semnifica iubitor de carte.

Pentru biblioteca au fost formulate numeroase definitii, cu semnificatie pentru atributiile si functiile ei. Astfel, biblion (cuvant grecesc) se traduce prin: theke – ladă, cutie cu manuscrise, dulap, biblioteca fiind depozitara a experienței, înțelepciunii milenare a omenirii, științei și culturii universale, cale spre competență și performanță, spațiu de convergență a diverselor domenii de cunoaștere, cuprinde spectrul cunoștințelor umane, fiind un centru de informare, învățare, divertisment, un tezaur bibliofil, „templul spiritului uman” (Paul Christian). Biblioteca e spațiu pentru exercitarea democrației, veșnică prin esența și rosturile ei, organizatie non profit, ce răspunde cerințelor de informare și documentare, templul lecturii, for de comunicare intre creatori și cititori.

De asemenea, trebuie amintite cele 5 legi ale bibliotecilor (Ranganathan -Book Selection Bombay, 1966), prin care este subliniat rolul cartii in relatia cu cititorul (ca beneficiar):

– Cărțile sunt destinate folosirii

– Fiecărui cititor cartea sa

– Fiecărei cărți cititorul ei

– Economisirea timpului cititorului

– Biblioteca este un organism în creștere și evoluție

O bibliotecă publică cu un caracter enciclopedic al colecțiilor sale și cu adresabilitate generală, își dezvoltă colecțiile pe criterii ce urmăresc:

continuitatea acestora; valoarea culturală a publicațiilor achiziționate;

acoperirea domeniilor reprezentative ale activității socio-economice și culturale din municipiu și județ;

completarea permanentă a fondului de referință;

asigurarea cerințelor de lectură la categoriile reprezentative;

completarea colecțiilor de loisir;

completarea fondului de carte de proveniență editorială și intelectuală locală;

completarea colecțiilor  bibliofile și de patrimoniu; completarea colecțiilor bibliologice.

Functiile Bibliotecii Centrale Universitare din București (BCU-B ) ar putea fi formulate astfel:

asigură suportul infodocumentar pentru învățământul universitar și cercetarea științifică avansată

dezvoltă și organizează forme complementare învățământului de stat și/sau privat în domeniul biblioteconomic (cursuri de inițiere, de perfecționare, seminarii etc.),

contribuie la dezvoltarea cercetării în domeniul biblioteconomic prin alcătuirea de cercetări bibliografice, sinteze, ghiduri, rapoarte etc.

acordă asistență metodologică și îndrumare bibliotecilor universitare din București, Brașov, Constanța, Pitești, Ploiești, Târgoviște.

Contribuie la dezvoltarea și promovarea vieții culturale și științifice bucureștene.

Biblioteca Centrală Universitară din București

Ca misiune, Biblioteca Centrală Universitară din București este o parte integrantă a sistemului informațional național, aflată prioritar în serviciul studenților, cadrelor didactice și cercetătorilor din Centrul Universitar București. La acestea se adauga urmatoarele caracteristici:

este o bibliotecă deschisă și altor categorii de utilizatori, asigurând accesul nediscriminatoriu la informații.

este o instituție de importanță strategică prin colecțiile enciclopedice și/sau specializate de publicații pe care le deține, prin infrastructura și sistemul informatic de care dispune, prin serviciile pe care le oferă utilizatorilor săi.

se dezvoltă ca o bibliotecă modernă, care îmbină serviciile tradiționale cu cele electronice, dispunând de instrumente și căi de acces bazate pe noile tehnologii.

este o instituție de nivel european prin mediul adecvat lecturii, studiului și cercetării și prin colecțiile și serviciile sale.

2.3. COLECTIILE DE BIBLIOTECA SI MANAGEMENTUL DEZVOLTARII LOR

►Colectiile de biblioteca si tipologia documentelor

Colectia unei biblioteci este definita prin totalitatea documentelor cuprinse intr-o biblioteca. Alte definitii pentru colecțiile de bibliotecă sunt:

"totalitatea documentelor deținute de bibliotecă",

"grup de unități documentare alcătuite și orânduite după anumite criterii și reguli și care constituie un anumit fond".

Din punct de vedere al tipologiei documentelor cuprinse într-o colecție de bibliotecă, tipurile de publicații prezente pot fi:

cărți: – lucrări de referință – dicționare, ghiduri, tratate- monografii de specialitate,

publicații seriale: reviste, ziare, anuare,

documente audio-vizuale și multimedia: discuri audio și video,

manuscrise,

microformate,

documente electronice.

Pentru a-și putea implini menirea, toate aceste tipuri de biblioteci și-au constituit și isi dezvoltata colecțiile bazându-se pe sarcinile și atribuțiile ce le revin în sfera vieții culturale și spirituale ale comunității.

Constituirea colecțiilor si dezvoltarea lor se realizeaza prin achiziții publice, printr-o politică bine întemeiată care să conducă la constituirea unei colecții coerente care să răspundă profilului bibliotecii.

Dezvoltarea colecțiilor de documente se efectuează în funcție de cerințele de informare și documentare ale principalelor categorii de utilizatori, proces ce trebuie să se realizeze ritmic și sistematic, pe baza unui plan judicios, care să cuprindă următoarele elemente esențiale:

conținutul și structura colecțiilor 

resursele financiare existente și repartizarea lor în funcție de obiectivele urmărite: achiziții curente, achiziții retrospective, continuități înmenținerea unor colecții, conservarea colecțiilor, un anumit echilibru întrediversele categorii de documente (cărți, publicații seriale, discuri etc)

modalitățile de procurare a publicațiilor 

O problemă importantă în activitatea de completare constă în asigurarea proporționalității între diferite domenii ale științei, tehnicii și culturii. Fiecare bibliotecă va trebui să conțină un fond important de carte de referință, care să cuprindă principalele enciclopedii, bibliografii generale, speciale, naționale și universale.

Căile de dezvoltare a colecțiilor sunt:

• Cumpărare: librării, anticariate, edituri și redacții pentru cărți; serialele pe bază de abonamente anuale realizate cu redacțiile sau agențiile specializate în acest scop.

• Donațiile sunt o sursă importantă de completare a colecțiilor unei biblioteci și pot fi făcute de instituții care editează lucrări proprii sau de persoane particulare, profesori, autori ai unor lucrări sau posesori ai unor colecții care vor să-și lase cărțile în folos social.

• Schimbul de publicații poate intern sau extern.

• Transferul are loc intre instituții de stat.

Cunoașterea colecțiilor anterioare este, de asemenea, esențială în evoluția unei structuri infodocumentare având în vedere că orice bibliotecă presupune un fond inițial de documente organizat pe baza unor norme și tehnici la care se adaugă alte documente. Pe de altă parte, orice colecție are caracteristici, originalitate și profil și este constituită și dezvoltată în funcție de interesele fundamentale ale utilizatorilor. În consecință, programarea și organizarea atentă și din timp a activităților de completare reprezintă singura cale spre obținerea colecțiilor coerente, menite să slujească interesul și nevoile de informare ale utilizatorilor bibliotecii.

Programul de achiziții poate fi întocmit trimestrial, semestrial sau anual si el trebuie să cuprindă:

determinarea principiilor și normelor de completare specifice bibliotecii

cunoașterea nevoilor efective și potențiale de informare ale utilizatorilor 

depistarea lacunelor existente în colecții

precizarea raporturilor de cooperare în achiziții între bibliotecilede același tip

stabilirea titlurilor necesare și posibile de achiziționat ca urmare a studierii surselor de informare referitoare la producția editorială.

evaluarea necesităților de dotare prin centralizarea, sistematizareași prioritizarea datelor obținute

cunoașterea structurii bugetului alocat achizițiilor de publicații

stabilirea căilor de achiziții și a relațiilor cu furnizorii

intocmirea comenzilor și înaintarea lor în timp util

verificarea periodică a modului în care se derulează comenzile

selecția și eliminarea publicațiilor uzate fizic și moral și a celor nesolicitate. Influențate, în prezent, de pătrunderea și în biblioteci a noilor tehnologii de informare și documentare, cu posibilitatea de acces electronicla documente, dezvoltarea colecțiilor bibliotecilor universitare acordă oatenție sporită, în politicile pe care le aplică, achziției noilor categorii dedocumente intangibile – revistele electronice – ce pot să reprezinte una dincele mai importante surse de informare actuală și de calitate pentruutilizatorii specifici ai structurilor info-documentare universitare. [10].

Fără îndoială, și aceste structuri info-documentare vor folosi căile clasice de achiziție de publicații și vor avea ca punct de plecare verificarea bibliografiei sau a cataloagelor de bibliotecă pentru a ști ce există deja și ceeste necesar să se achiziționeze.

►Managementul dezvoltării colectiilor unei biblioteci universitare

Managementul dezvoltării colectiilor unei biblioteci universitare are ca scop promovarea instituției bibliotecare prin valoarea colecțiilor de documente și prin calitatea resurselor informaționale puse la dispoziția utilizatorilor. Etapele ce se vor parcurge vor fi:

• studierea planurilor editoriale si a temelor de cercetareștiințifică din cadrul facultăților;

• cunoașterea bibliografiilor facultative și obligatorii pentrufiecare disciplină;

• existența și studierea caietelor de sugestii de la compartimentul “Comunicarea documentelor”;

Inregistrarea și evaluarea sugestiilor personale ale cadrelor didactice;

• selecția privind conținutul colecțiilor și utilitatea acestora;

• analiza resurselor financiare;

• achiziția documentelor;

• deselecția.

Unul din elementele foarte importante ale dezvoltărea colecțiilor unei bilbioteci universitare îl reprezintă procurarea din străinătate, pe bazaschimbului internațional, a următoarelor tipuri de lucrări solicitate deutilizatori: publicații universitare; publicații academice sau ale altor instituții cultural-științifice; publicații proprii ale bibliotecilor universitare; publicații din producția editorială națională a țării respective.

O bibliotecă universitară va trebui să asigure informațiile necesare șiobligatorii, suplimentare dar și interdisciplinare referitoare la toate disciplinele și materiile de studiu incluse în programele de învățământ șicercetare ale intituție parentale. Este, deci, evident că utilizatorii de informație diferă de la o structură infodocumentară la alta și cunoașterea nevoilor lor de informare este esențială în procesul de dezvoltare și completare a colecțiilor de bibliotecă. Din perspectiva informațiilor teoretice anterioare credem că nugreșim când reafirmăm că utilizatorii serviciilor de bibliotecă sunt cei care vor ghida procesul de achiziție de documente în vederea dezvoltării colecțiilor unei structuri info-documentare, fără însă a se omite faptul căacest proces este condiționat direct de bugetul pe care instituția îl primeștede la unitatea parentală.

Cunoașterea colecțiilor anterioare este, de asemenea, esențială înevoluția unei structuri infodocumentare având în vedere că orice bibliotecă presupune un fond inițial de documente organizat pe baza unor norme șitehnici la care se adaugă alte documente. Pe de altă parte, orice colecție are caracteristici, originalitate și profil și este constituită și dezvoltată în funcție de interesele fundamentale ale utilizatorilor. În consecință, programarea și organizarea atentă și din timp a activităților de completare reprezintă singura cale spre obținerea colecțiilor coerente, menite să slujească interesului și nevoilor de informare ale utilizatorilor bibliotecii. Un astfel de program de achiziții poate fi întocmit trimestrial, semestrial sau anual și trebuie să cuprindă:

 Determinarea principiilor și normelor de completare specifice bibliotecii

 Cunoașterea nevoilor efective și potențiale de informare aleutilizatorilor 

 Depistarea lacunelor existente în colecții

 Precizarea raporturilor de cooperare în achiziții între bibliotecilede același tip

Stabilirea titlurilor necesare și posibile de achiziționat ca urmare astudierii surselor de informare referitoare la producția editorială.

Evaluarea necesităților de dotare prin centralizarea, sistematizareași prioritizarea datelor obținute

 Cunoașterea structurii bugetului alocat achizițiilor de publicații

 Stabilirea căilor de achiziții și a relațiilor cu furnizorii

 Întocmirea comenzilor și înaintarea lor în timp util

 Verificarea periodică a modului în care se derulează comenzile

Selecția și eliminarea publicațiilor uzate fizic și moral și a celor nesolicitate.Această lucrare are ca subiect de studiu dezvoltarea colecțiilor Bibliotecii Universității din Craiova și ca urmare credem că este necesară o privire succintă asupra metodelor utilizate de bibliotecile universitare înacest proces.Influențate, în prezent, de pătrunderea și în biblioteci a noilor tehnologii de informare și documentare, cu posibilitatea de acces electronicla documente, dezvoltarea colecțiilor bibliotecilor universitare acordă oatenție sporită, în politicile pe care le aplică, achziției noilor categorii dedocumente intangibile – revistele electronice – ce pot să reprezinte una dincele mai importante surse de informare actuală și de calitate pentruutilizatorii specifici ai structurilor info-documentare universitare. [10].

Fără îndoială, și aceste structuri info-documentare vor folosi căile clasice de achiziție de publicații și vor avea ca punct de plecare verificarea bibliografiei sau a cataloagelor de bibliotecă pentru a ști ce există deja și ceeste necesar să se achiziționeze.

<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<

►IMAGINEA BIBLIOTECII ÎN MEDIUL UNIVERSITAR: STRATEGII DE OPTIMIZARE

Robert Coravu

Schimbarea caracteristicilor sistemului de învățământ este un obiectiv care depășește aria de acțiune a bibliotecii. Ea poate acționa, însă, prin strategii mai dinamice și mai agresive de promovare, constând în publicitate (influențarea sistematică a opiniei), comunicare personală (folosirea bibliotecarilor ca purtători de mesaj publicitar), relații publice (inducerea unei atitudini pozitive față de bibliotecă). Dinamismul sporit, abordarea proactivă, opusă celei reactive, tradiționale, sunt necesare în condițiile în care biblioteca nu mai este, de multă vreme, unicul concurent pe piața informațiilor, iar serviciile sale informaționale nu se mai “vând” de la sine, datorită lipsei de alternativă.

În rândurile de mai jos, vom prezenta câteva strategii de optimizare a imaginii bibliotecii în mediul universitar.

1. Utilizarea mediilor electronice pentru diseminarea informațiilor referitoare la bibliotecă

Principalul instrument pentru diseminarea informațiilor referitoare la bibliotecă trebuie să fie site-ul Web al acesteia. Alături de modul de prezentare a instituției și a serviciilor oferite, designul paginii este foarte important pentru imaginea bibliotecii. Modul în care o instituție se prezintă pe Internet este, astăzi, unul dintre cei mai importanți vectori de imagine. Este indicat ca, în cazul în care biblioteca nu dispune de personal specializat, să încredințeze sarcina realizării și administrării site-ului Web unui furnizor de servicii Internet. O pagină Web prost concepută din punct de vedere al conținutului și/sau al aspectului este mai dăunătoare pentru imaginea bibliotecii decât absența din rețea.

Pagina Web poate constitui, de asemenea, suportul pentru buletine informative (newsletters) electronice în care sunt prezentate activitățile bibliotecii. Spre deosebire de buletinele informative, care reprezintă o modalitate pasivă de promovare, asemănătoare pliantelor tipărite, serviciile de avertizare prin e-mail (e-mail alert services) au numeroase avantaje – ușurința difuzării, costul redus, formatul flexibil, transmiterea informației relevante direct către utilizatorii interesați –, fiind un instrument adecvat pentru marketingul în timp real. Beneficiarii acestor servicii sunt exclusiv cei care le solicită, evitându-se transmiterea de e-mail-uri nesolicitate, care ar avea un efect contrar celui urmărit.

Alături de mai buna, mai rapida și mai exacta informare a utilizatorilor specifici, buletinele informative electronice și serviciile de avertizare prin e-mail pot contribui la îmbunătățirea comunicării bibliotecii cu autoritatea finanțatoare.

2. Furnizarea accesului la distanță la colecții și servicii

Dematerializarea zidurilor bibliotecii, eliminarea barierelor de acces impuse de localizarea ei fizică, virtualizarea documentelor reprezintă principalele schimbări care trebuie conștientizate și integrate, cu efect benefic asupra modului în care biblioteca este percepută în mediul universitar.

Până la apariția și răspândirea rețelelor de lungă distanță și, apoi, a rețelei globale, Internet, furnizarea accesului la referințe bibliografice se făcea exclusiv local, prin catalogul tradițional și, mai târziu, prin catalogul electronic. Acum, accesul la catalogul electronic se poate realiza și online, de la distanță, ceea ce eliberează utilizatorul de necesitatea de a se deplasa la sediul bibliotecii pentru a afla dacă un anumite document există în colecțiile acesteia. Mai mult, dezvoltarea unei componente digitale a bibliotecii, prin digitizarea propriilor colecții de patrimoniu și a lucrărilor care fac parte din domeniul public și prin punerea lor la dispoziție în Internet oferă accesul, de la distanță, nu numai la descrierea, ci și la conținutul acestora.

Un alt model de dezvoltare a unei componente digitale, din ce în ce mai răspândit în bibliotecile universitare, este constituirea unei colecții organizate de metadate care trimit la resurse existente în Internet, ca o alternativă oferită utilizatorilor pentru motoarele de căutare sau pentru indexurile de resurse alcătuite de nespecialiști.

Furnizarea de referințe prin e-mail poate fi o modalitate eficientă de a răspunde cererilor de informații punctuale sau chiar unor cereri de referințe complexe, în condițiile stabilite de bibliotecă.

O modalitate mai costisitoare de furnizare a unor servicii la distanță, dar ale cărei costuri pot fi amortizate prin perceperea de taxe, este furnizarea de còpii digitale ale unor documente sau părți de documente din colecțiile proprii, în condițiile prevăzute de legislația privitoare la copyright.

Prin toate aceste servicii furnizate la distanță, biblioteca universitară devine mai vizibilă, demonstrând, în același timp, că răspunde nevoilor utilizatorilor contemporani.

3. Stimularea feedback-ului utilizatorilor, prin punerea la dispoziție a unor instrumente electronice de comunicare: formulare interactive, cărți de oaspeți (guestbooks), liste și forumuri de discuții. Mesajul implicit transmis utilizatorilor este că opinia lor contează, că ea este importantă pentru bibliotecă în perspectiva îmbunătățirii calității și diversificării serviciilor care le sunt oferite.

4. Stabilirea unei relații permanente cu mass-media, în vederea reflectării adecvate a tuturor evenimentelor și manifestărilor importante organizate de bibliotecă. O prezență constantă în mass-media contribuie în mod esențial la creșterea prestigiului bibliotecii.

Secretul creării unei imagini solide este coerența acțiunilor întreprinse pentru obținerea ei. Atitudinea personalului, modul de organizare a spațiilor, instrumentele și campaniile de promovare, calitatea documentelor de prezentare participă în mod egal la aceasta. În societatea dinamică în care trăim, marketingul este o necesitate, iar ignorarea lui – un lux. O imagine bună a bibliotecii se proiectează asupra autorității finanțatoare, care este stimulată, astfel, să acorde o mai mare atenție acestei instituții. Nu în ultimul rând, o imagine bună a bibliotecii este un atu important în momentul în care se încearcă obținerea unor fonduri extrabugetare. Cel mai important beneficiu se va regăsi, însă, în modul de receptare a locului și rolului bibliotecii universitare în procesul de învățământ și de cercetare.

BIBLIOGRAFIE

GILES, Sharon; CROSSNO, Jon. Promoting the library by e-mail alert service. În: Marketing Library Services, vol.14, nr.3 (April-May 2000). http://www.infotoday.com/mls/apr00/ giles&crossno.htm

HELTON, Rae; ESROCK, Stuart. Positioning and marketing academic libraries to students. În: Marketing Library Services, vol.12, nr.3 (April-May 1998). http://www.infotoday.com/mls/apr98/ howto.htm

KOONTZ, Christie. Stores and libraries: both serve customers! În: Marketing Library Services, vol.16, nr.1 (January-February 2002). http://www.infotoday.com/mls/jan02/koontz.htm

NEUBAUER, Wolfram. Marketingul în bibliotecă. În: Ribbert, Ulrich (ed.). Managementul în biblioteci. București: Editura Kriterion, 1998, p.152-168

2.1. LEGISLATIA IN BIBLIOTECA

Bibliotecile in Romania isi desfasoara activitatea in baza legilor in vigoare. Astfel, activitatea bibliotecilor trebuie sa se desfasoare potrivit cu Legea bibliotecilor nr.334/2002 repubicată în 2004, dar si cu alte legi privitoare la Centrle de Documentare si Informare (CDI), precum Legea Educației Naționale nr. 1/2011. De asemenea, activitatile din biblioteci trebuie sa aiba in vedere si respectarea Legii Depozitului legal de documente, Legea nr. 111/1995, republicata in 2007.

Legea bibliotecilor nr.334/2002 cuprinde mai multe grupuri de articole, care definesc cadrul general si particular de functionare a bibliotecilor in Romania.

Legea bibliotecilor nr.334/2002

Textul legii a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 422/18 iunie 2002 si legea cuprinde opt capitole. Astfel:

CAPITOLUL I – Dispoziții generale, cuprinde 8 articole si se refera la definirea bibliotecii si a diferitelor tipuri de biblioteci (nationala, universitare, specializate, publice sicolare), cu destinatia si modul lor de organizare, dupa forma de constituire si administrare ca biblioteci de drept public sau de drept privat, ca personalitate si acces, ca finantare si colectii. Conform articolului 9, din legea Nr. 334, sistemul național de biblioteci se constituie din totalitatea bibliotecilor de drept public și de drept privat, care au ca obiectiv realizarea unitară a activităților specifice și dezvoltarea serviciilor de lectură publică.

CAPITOLUL II, se refera la Sistemul național de biblioteci. Articolul 10 reglementează sistemul național de biblioteci, în raport cu funcțiile și atribuțiile acestora in:

Biblioteca Națională a României;

Biblioteca Academiei Române;

biblioteci universitare;

biblioteci specializate;

biblioteci publice;

biblioteci școlare.

CAPITOLUL II este impartit pe mai multe sectiuni si anume:

SECȚIUNEA A, Biblioteca Națională a României, aratand tipul (fiind de drept public cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor), functiile si in subordinea careia funcționează Oficiul Național Bibliografic și de Informatizare a Bibliotecilor.

SECȚIUNEA B, Biblioteca Academiei Române, de drept public cu personalitate juridică și statut de bibliotecă națională, care funcționează în subordinea Academiei Române), stabilind si functiile acesteia.

SECȚIUNEA C, Biblioteci universitare, de drept public sau de drept privat, care au ca utilizatori principali studenții, cadrele didactice și cercetătorii din instituțiile de învățământ superior, categoria (centrale universitare, bibliotecile instituțiilor de învățământ superior, subordonate senatelor), fiind parte integrantă a sistemului național de învățământ.

SECȚIUNEA D, Biblioteci specializate, sunt de drept public sau privat și sunt finanțate de către autoritățile, instituțiile sau celelalte persoane juridice care le tutelează.

SECȚIUNEA E, Biblioteci publice, sunt de drept public sau privat, destinate tuturor membrilor unei comunități locale ori zonale, ce asigură egalitatea accesului la informații și la documente, cuprinzand Biblioteca Metropolitană București; bibliotecile județene;municipale și orășenești; comunale, aratand si modul de organizare, functionare si buget.

SECȚIUNEA F, Biblioteci școlare, ca integrantă a procesului de instruire, formare și educare

CAPITOLUL III, Patrimoniul bibliotecilor, este format din următoarele categorii de documente:

a) cărți;

b) publicații seriale;

c) manuscrise;

d) microformate;

e) documente cartografice;

f) documente de muzică tipărite;

g) documente audiovizuale;

h) documente grafice;

i) documente electronice;

j) documente fotografice sau multiplicate prin prelucrări fizico-chimice;

k) documente arhivistice;

l) alte categorii de documente, indiferent de suportul material.

Documentele prezente in biblioteci au statut de bunuri culturale commune fac excepție bunurile culturale de patrimoniu constituite în colecții speciale sau în depozit legal. Evidența documentelor se face în sistem tradițional și informatizat, astfel:

a) evidența globală, prin registrul de mișcare a fondurilor (R.M.F.);

b) evidența individuală, prin registrul de inventar (R.I.), cu numerotare de la 1 la infinit;

c) evidența periodicelor, trimestrial sau anual, prin constituirea lor în unități de inventar;

d) evidența analitică, pe fișe însoțite de imagini foto pentru bunurile culturale constituite în gestiuni și care fac parte din patrimoniul cultural național mobil. Sunt facute precizari privind selectia si deselectia documentelor, a colectiilor.

CAPITOLUL IV, Personalul bibliotecilor, se refera la Personalul bibliotecilor, care se compune din: a) personal de specialitate; b) administrativ; c) de întreținere, la angajarea personalului, la Nomenclatorul de funcții și criteriile de normare a resurselor umane, la pregatirea, promovarea, sancționarea, eliberarea din funcție

CAPITOLUL V, se refera la conducerea bibliotecilor, iar CAPITOLUL VI la Comisia Națională a Bibliotecilor, componenta si atributii.

CAPITOLUL VII, la Drepturile și obligațiile utilizatorilor, iar CAPITOLUL VIII cuprinde Dispoziții tranzitorii și finale.

Legea privind Depozitul legal de documente, legea nr. 111/1995, republicata in 2007

A fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 755 din 07/11/2007 si cuprinde 4 capitole.

Capitolul I – Dispozitii generale, cuprinde 2 articole, referitoare la definirea lui (fondul intangibil al patrimoniului cultural national mobil) si la categoriile de documente cuprinse.

Capitolul II – Organizarea Depozitului legal, cuprinde articolele 3-16, referitoare la organizare, functionare, control si obligatiile institutiilor beneficiare.

Capitolul III- Contraventii si sanctiuni, iar Capitolul IV- Dispozitiile finale, referitoare la aplicarea legii.

Regulamentul de organizare și funcționare a centrului de documentare și informare (CDI)

Printre argumentele prioritizătii proiectului Regulamentului de organizare și funcționare a centrului de documentare și informare (Ministerului Educației și cercetării în luna ianuarie 2005) se numără și erijarea lui ca formulă de integrare în Uniunea Europeană a școlilor românești în privința bibliotecilor/CDI-urilor, îndeosebi aricolul 8 din proiectul de regulament „Centrul de documentare și infoamre se organizează unitar pentru întreaga instituție de învățământ căreia îi aparține, prin integrarea și transformarea bibliotecii școlare" este considerat ca fiind împotriva realității și propunându-se mai degrabă integrarea CDI în structurile de bibliotecă, mai ales că acest regulament include tacit funcționalitățile biblioteconomice legale cuprinse în Regulamentul de organizare și funcționare al bibliotecii școlare.

Profesorul documentarist, ca o nouă funcție în societatea românescă, a fost evident salutat la toate nivelurile profesionale; formarea acestuia însă nu se întrevede a fi posibilă altfel decât în instituțiile abilitate românești, eventual cu ajutorul facultăților abilitate din vest. Dacă, prin lege, actualmente bibliotecrul școlar este cadru didactic auxiliar, față de conținuturile profesionale, într-un fel și profesorul documentarist apare ca un bibliotecar auxiliar.

Față de dezvoltările curente se confîgureazâ următoarele variante:

• înglobarea proiectului internațional CDI în sistemul bibliotecilor românești potrivit Legii bibliotecilor sub egida Ministerului Educației și cercetării, Bibliotecii pedagogice naționale;

• Derularea în continuare a proiectului CDI, paralel cu funcționarea legală a sistemului bibliotecilor școlare în favoarea CDI;

• Discontinuitatea cdi, în contextul actual a integrării României în Uniunea Europeană în cele ce urmează menționăm o serie de accepții cuprinse în actele de legiferare ale celor două forme instituționale.

„Biblioteca școlară este o colecție de documente (cărți, reviste ziare, material audiovizuale, alte suporturi informaționale) cu caracter enciclopedic , adecvate nivelului și profilului unității de învățământ în care funcționează biblioteca școlară; ea are personal specializat afectat pentru achiziționarea, prelucrarea, organizarea și valorificarea fondurilor de publicații și a celorlalte categorii de documente." (Regulamentul de organizare și funcționare a bibliotecii școlare, p.9). Sunt delimitate patru funcții majore ale bibliotecii școlare: pedagogică, gestiune a documentelor, culturală, comunicare.

Potrivit Manifestului bibliotecii școlare al UNESCO: „Biblioteca școlară pune la dispoziție informații și idei care sunt fundamentale pentru funcționarea cu succes a informației actuale și în societatea bazată pe cunoaștere. Biblioteca școlară înzestrează elevii du deprinderi de învățare pe termen lung și dezvoltă imaginația".

Funcțiile bibliotecii școlare, așa cum sunt exprimate în Manifestul UNESCO, privesc:

susținerea și intensificarea obiectivelor educaționale așa cum sunt subliniate în misiunea bibliotecii și a curricumului;

dezvoltarea și susținerea copiilor în obiceiul de a citi și de a învăța și în utilizarea bibliotecii în viața cotidiană;

oferirea de oportunități pentru acumularea experienței în crearea și utilizarea informației pentru cunoaștere, înțelegere, imaginație și amuzament;

oferă suport pentru toți elevii în învățarea și punerea în practică a abilităților de evaluare și utilizare a informației, indiferent de formă, format sau mediu; oferă acces la resurse locale, regionale, naționale și globale și oportunități care permit celor implicați în procesul de învățare să răspândescă idei, experiențe și opinii; organizarea activităților care încurajează sensibilitatea și formarea atitudinii responsabile; promovarea lecturii, cât și a resurselor și serviciilor bibliotecii școlare întregii comunități școlare, și nu numai.

Centrul de documentare și informare (CDI) este definit similar, ca fiind: „centru de resurse pluridisciplinare, care oferă elevilor, cadrelor didactice și comunității locale un spațiu de formare, comunicare și informare, un laborator de experimentare a noilor tehnologii educaționale, un loc de cultură, deschidere și integrare." (Regulamentul de organizare și funcționare a centrului documentar și informare). Funcțiile unui astfel de CDI sunt: de primire, de informare generală; pedagogică; de orientare școlară și profesională; de comunicare cu exteriorul; tehnică; recreativă. In conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare al bibliotecii școlare și cel al centrului de documentare și informare, ambele structuri sunt parte integrantă a procesului de educare, formare, instruire.

Analizând dispozițiile legale consemnate în regulamente de organizare și funcționare, atât al bibliotecii școlare cât și al centrului de documentare și informare, dar îndeseobi aplicarea practică a acestora, este imperios necesar ca lucrurile să fie proiectate și dezvoltate pe terenul realităților existente. Așadar, în practică, se ridică probleme insurmontabile de: spațiu, fond documentar, buget, încadrare pe post, funcționalitate. Prin urmare, „bibliotecii școlare i se asigură în incinta școlii un spațiu corespunzător pentru buna organizare și conservare a fondului documentar, precum și pentru activitatea cu cititorii, respectiv cel puțin două încăperi alăturate" (art.10), în timp ce CDI-ului „i se asigură un spațiu adecvat (bine iluminat, agreabil, primitor și suficient de vast pentru a primi minimum 10% din totalul populației școlare)"(art.l3), dar care datorită activităților pe care trebuie să le adăpostească sunt recomandate amenajarea următoarelor spații: ..spațiul de primire, spațiul documentaristului, spațiul informatic, spațiul de lucru individual, spațiul de lucru pe grupe, spațiul pentru presă, spațiul audio-vizualului, spațiul pentru cadre didactice, spațiul de orientare școlară și profesională, spațiul lecturii de destindere, spațiul de afișat, spațiul de informare și spațiul expozițional"(art.21). In biblioteca școlară și în centrul de documentare și informare sunt prevăzute aceleași practici (de achiziție, completare, evidență, clasificare și catalogare, organizare, inventariere a colecțiilor), utilizarea resurselor informaționale ale CDI-ului presupune două tipuri de activități (ședințe de prezentare a CDI ca centru de resurse și activități de inițiere în cercetarea documentară, proiecte disciplinare, activități pedagogice, animații, lectură) care necesită dotare tehnică adecvată și o instruire profesională corespunzătoare.

In biblioteca școlară, pentru „ocuparea funcției de bibliotecar este necesară absolvirea cu examen de diplomă a unei forme de învățământ superior biblioteconomie sau de altă specialitate, a unui liceu cu examen de bacalaureat"(art.l2). Funcția de profesor documentarist din CDI presupune absolvirea, cu examen de licență, examen de diplomă, ori examen de diplomă, ori examen de absolvire, a unei insituții de învățământ superior de lungă sau scurtă durată in profilul postului, ori absolvirea cu diplomă, a cursurilor postuniversitare cu durată de cel puțin trei semestre, aprobate în acest scop de Ministerul Educației și Cercetării – studii aporfundate, studii academice postunivesitare, studii postunivesitare de specializare, în profilul postului, precum și îndeplinirea condiției prevăzute de art. 68 din Legea învățământului. (art.15).

NOTE ȘI BIBLIOGRAFII

1. SĂLUC, Horvat,

 Introducere în biblioteconomie

, Editura Grafoart, București,1996, p.232. Ibidem, p.23-25.3. REGNEALĂ, Mircea,

 Dicționar explicativ de biblioteconomie și științainformării, vol. I A-L

, ed. a II-a revăzută și adăugită, F.A.B.R., București, 2001 p.141.4. REGNEALĂ, Mircea,

Curs postuniversitar de biblioteconomie și științainformării. Dezvoltarea colecțiilor 

, 2006-2007, notițe de curs.5.SALUC, Hortvat, op.cit , p. 306. Ibidem, p34-357.

 PLANIFICAREA ȘI DEZVOLTAREA COLECȚIILOR, biblioteca tomitană lavârsta împlinirilor, în Biblion, Publicație de bibliologie editată de FederațiaAsociațiilor Bibliotecarilor din România și de Biblioteca Județeană “I.N. Roman”Constanța, ANUL 9, N r. 8, 2003, ISSN 1221 – 88558. SĂLUC, Horvat, op.cit ,p. 31.9. Ibidem, p.31.10. ENESCU, Alexandra, Dezvoltarea colectiilor de periodice prin documenteintangibile – reviste electronice

, în Buletinul ABIR, 1/2002 CEA DE-A XII-ACONFERINTA NATIONALA A ABIR. DE LA BIBLIOTECA TRADITIONALA LABIBLIOTECA ELECTRONICA, disponibil pe internet la adresahttp://www.bcut.ro/abir/abs1_2002ro.html