Berciu Gheorghe, Studii literare românești, M2, Facultatea de Litere, UBB [623412]

Berciu Gheorghe, Studii literare românești, M2, Facultatea de Litere, UBB

Evoluția în grafice a romanului românesc: perioada 1845 -1900

Franco Moretti, în Distant reading1(un volum de sinteză) , propunea prin noua direcție pe
care o lansa cu privire la cercetarea literară , și anume înțelegerea literaturii sub aspectul cantității,
o teză cel puțin îndrăzneață. În forma sa substanțială, teza lui Moretti îndemna ca, pentru a înțelege
literatura, tre buie să ne oprim din a mai citi literatură. Dincolo de forma ei restrânsă, Moretti
îndeamnă, de fapt, la detașarea de maniera în care cărțile obișnuiau să fie citite, privind calitatea
scrierilor literare, respectiv ceea ce reprezenta „close -reading”. „Di stant reading” de data aceasta,
un termen înaintat și consacrat de Moretti pentru noul tip de cercetare, se referă la privirea de
ansamblu a cantității scrierilor literare, întrucât, așa cum argumenta criticul, intrarea în era digitală
și tehnologizată, a adus cu sine schimbări majore în ceea ce privește poziția cercetării literare față
de obiectul său prim de analiză.
Două capitole sau subtitluri sunt de prim interes din volumul lui Moretti, și anume The
Slaughtehouse of Literature și Conjectures on World Literature . În cadrul celor două capitole din
cadrul volumului amintit, Moretti argumentează că, prin intermediul tehnicii de „close reading”,
nu se pot descoperi cu adevărat sfera de acțiune și natura însăși a literaturii, de unde și nevoia unei
noi tehn ici, a unei noi direcții sau metode de cercetare care să cuprindă și să satisfacă cele două
neajunsuri amintite. Cercetarea canti tativă a literaturii sau a unor zone mai contrase din literatură
consistă în a descoperi anumite modele sau șabloane care să of ere un fundament pentru
descoperirea unor rețele în baza cărora se poate aplica cercetarea.
Prin programul The Literary Lab2, din cadrul Universității Stanford, această nou ă direcție
a fost pusă la încercare sau, mai bine spus, această practică a fost pusă în practică, prin intermediul
testării și a analizei cu ajutorul calculatoarelor și a programelor de analiză. Descris simplu,
procedeul urmărea ca două programe, unul bazat pe analiză semantică și gramaticală , iar celălalt
pe analiza frecvenței cuvintelor , să recunoască genuri literare printr -o serie de indicii semnificativi

1 S-a luat în vedere ediția din anul 2013, apărută la Verso, Londra -New York.
2 Experimentul întreprins de echipa de cercetători ( Sarah Allison , Ryan Heuser , Matthew Jockers , Franco Moretti și
Michael Witmore ) ai Universității Stanford este explicat amănunțit chiar de către conducătorii acestuia în Literary
Lab Pamphlet, Nr. 1 , din data de 15 ianuarie 2011. S -a recurs la parcurgerea explicitărilor oferite din varianta
digitală a numărului, pusă la dispoziție de către cercetători pe site -ul universității.

2 |
pentru fiecare gen în parte . Prima partea a succesului a constat în faptul că ambele programe au
reușit să identifice genul suspus analizei, și anume goticul, iar a doua parte a constat în faptul că
programele au arătat prin analiza efectuată că , în determinarea unor genuri literare , oamenii și
programele de analiză recurg la factori extrem de diferiți. Ce s-a reușit prin demersul întreprins de
cercetătorii de la Universitatea Stanford a fost să se expună faptul că factorii de analiză folosiți
pot fi extrem de diverși în special în funcție de amploarea corpului de texte, de scara la care
cercetarea se ope rează și întreprinde.
În contrast cu noua propunere de analiză a lui Moretti, Matthew L. Jockers consideră , în
Macroanalysis: Digital Methods and Literary History , că cercetarea cantitativă a lui Moretti nu ar
deschide neapărat drumul unei analize sau cer cetări revoluționare în domeniul cercetării literare,
ci, mai degrabă, acestea ar acoperi anumite goluri și ar ține locul unor ambiții mai mult sau mai
puțin firești. Același autor oferă o nouă metodă de analiză, și anume macroanaliza, care face uz de
cantitatea tot mai mare de informații digitizate. Spre deosebire de Moretti, Jockers consideră că
cercetarea cantitativă și cea calitativă, respectiv „distant reading” și „ close reading” sunt
complementare, ele nu pot fi văzute ca unități sau metode individual e, ci trebuie luate ca un
binom.3
În articolul Digital Humanities4, Alex Goldiș afirmă că noua direcție lansată de Moretti ar
veni să îndeplinească o teză mai veche a lui Foucault și Barthes, și anume moartea autorului.
Cercetarea cantitativă este exclusiv axată pe ceea ce conține opera (în vederea conferirii
posibilității de a crea o hartă sau schemă bazată pe elementele de analiză ale acesteia ), autorul
devine un construct de care se face abstracție, care nu mai interes ează sub nicio formă. Locul
intenționalității auctoriale/artistică este nul, iar universurile fiecărei opere în parte conferă prilejul
extinder ii de grafice, ecuații și hărți, exemplifică același critic.
O altă limitare a metodei de cercetare cantitativă este faptul că acest procedeu furnizează
doar date, partea de interpretare a operei literare lipsește în totalitate, iar Moretti însuși cunoaște
acest aspect și îl explică pentru preîntâmpinarea unor critici aspre. Călin Teutișan, în Raționalitate
și pers pectivism în studiile literare contemporane: Franco Moretti , consideră că tensiunea din

3 Îl parafrazez pe Alex Goldiș din Digital Humanities, apărut în Cultura, Nr. 477 din 24 iulie 2014 .
4 Cultura, Nr. 477 din 24 iulie 2014 .

3 |
discursul critic pe care o deschide oricum noua metodă a lui Moretti ar veni ca o șansă să creeze
un dialog deschis.5
Cercetarea cantitativă sau „distant reading” rămâ ne, în continuare, o teză extrem de
ambițioasă în cadrul evoluției constante a conceptului de „world literature” și a direcțiilor noi de
cercetare pe care le deschide.
Cazul literaturii române – o privirea „grafică ”
Prin intermediul metodei cantitative, a plicată pe romanul românesc din perioada 1845 –
1900, se dorește a se oferi un fundament în baza căruia să se observe evoluția subgenurilor
romanului din perioada menționată și tendința care conduce la repartizarea și distribuția acestora
în ansamblul genera l al literaturii. Teza principală a prezentului studiu este de a arăta că, în ciuda
necesității vremii, necesitate îndeplinită sau satisfăcută parțial, prevalează tendința și voga
occidental ă, tocmai prin numărul de publicații literare , și că, în ciuda unor valori atr ibuite prin
interpretare unor apariții literare, evoluția literaturii nu cade neapărat pe valoare, ci pe modul în
care se propagă anumite subgenuri. În detrimentul analizei și a interpretării, se trece, în prezentul
studiu, la analiza de ansamblu și identi ficarea unor reguli pe baza cărora evoluează literatura însăși.
Aplicarea unei cercetări cantitative pentru literatura română vine cu o serie de dificultăți,
în special pentru perioada aleasă, și anume 1845 -1900. Se cunoaște conform consemnărilor istorice
că, la începutul secolului al XIX -lea, și chiar dinainte, discursul literar din spațiul românesc era
vitregit de aparițiile tot mai obscure a unor traduceri pierdute de sub controlul etic. Așa se întâmplă
că literatura română a acelor ani este săracă în cr eații proprii. Dacă în perioada istorică dintre anii
1800 -1848, excepție făcând anul 1821 cu înlăturarea domniilor fanariote, istoria nu consemnează
mai deloc anumite evenimente, fiindcă anii se precipită deosebit de repede, putem să aplicăm
aceeași judec ată și pentru cazul literaturii, scurtând doar cu câțiva ani ultima etapă. Sărăcia la care
făceam anterior referire era așa de amplificată, încât ajunge să îl facă pe Mihai Kogălniceanu , în
urma conștientizării situației, să scrie celebra sa Introducție la „Dacia literară” la 30 ianuarie
1840.

5 Îl parafrazez scurt pe Călin Teutișan din Raționalitate și perspectivism în studiile literare contemporane: Franco
Moretti , apărut în Caietele Sextil Pușcariu II, 2015, p.675.

4 |
Așa cum era de așteptat, la îndemnul lui Kogălniceanu se răspunde pozitiv de către multe
figuri literare ale perioadei. Pe lângă apariția unor genuri prime, consacrate, cum ar fi romanul
istoric, nuvela romantică , romanul de moravuri sau romanul erotic , apar, în decursul perioadei
amintite o serie de subgenuri foarte diversificată, însumând mai mult de 30 de subgenuri, conform
DCRR6, serie pe care o enumăr în continuare : roman erotic , roman istoric , roman de moravur i,
roman haiducesc, roman național, roman autobiografic, roman de mistere, roman social, roman
sentimental, roman de capă și spadă, roman de factură socială, roman de senzație, roman
satiric, roman popular, roman de epocă, roman epistolar, roman de observ ație socială, roman
tragodic, roman melodramatic, roman de confesiune, roman de mistere/false mistere, roman de
aventuri, roman inedit, roman fantezist, roman criminalistic, roman moralizator, roman de
familie, roman parodic , roman psihologic, roman de fac tura simbolică, roman realist, roman SF .
Acest boom literar de genuri poate să fie argumentat fie ca o continuare a maniei
traducerilor, dar sub forma unor imitații de genuri, o rămășiță a maniei, sau, deși mai puțin
convingător, o încredere sporită a autorilor că, odată cu impulsul oferit de Kog ălniceanu, și în
literatura română se poate scrie la fel de bine și de mult ca în restul literaturilor europene. Cea din
urmă convingere este, în mare parte, o iluzie, întrucât anumite genuri, deși nu au o mediere a lor ,
apar în continuare, cum ar fi roman ul de senzație sau romanul de aventuri, subgenuri care nu își
au specificul în arealu l literar al spațiului românesc din acea vreme.
Din abundența de subgenuri , expus ă parțial mai sus, am ales să urmăresc evoluția a trei
dintre acestea, cu precădere subgenuri principale , anume romanul de senzație , romanul de
moravuri și romanul erotic. Subg enurile amintite dețin, în materie de proporție, după cum se va
putea observa și din graficele efectuate pe perioada aleasă, cele mai mari repartiții de -a lungul
anilor , excepție făcând romanul erotic. Romanul erotic a reprezen tat un punct de interes doar
pentru a putea fi analizat din punct de vedere al repartizării pe ani, în comp arație cu celelalte două
genuri, întrucât interesul pentru romanul erotic nu este sporit, el va cunoaște un impuls după anul
1900. Aparițiile de romane erotice, în număr de șase în perioada 1845 -1900, vin ca o confirmare
asupra faptului că interesul era slab dezvoltat, iar aparițiile sale trec în mare parte fără răsunet.

6 S-a verificat, pentru stabilirea datelor, Dicționarul c ronologic al romanului r omânesc de la origini până la 1989 ,
Editura Academiei Rom âne, ediția din 2004.

5 |
În Fig. 17 se dispune distribuția subgenurilor în funcție de numărul de apariții, așa cum
sunt ele consemnate în DCRR. Se poate observa că romanul de senzație, în comparație cu celelalte
subgenuri , are repartiția cea mai ridicată, în concordanță cu nivelul la care s -a ridicat numărul de
apariții . Într -un mod oarecum firesc, îi urmează romanul istoric, ca urmare a exemplelor urmate
de autori, după îndemnurile foarte serioase acordate de Kogălniceanu în Introducție… , dar și a
precipitărilor din sfera socialului și politicului din acea perioadă, începând îndeosebi cu anul 1848.
Romanul de senzație, așa cum afirmam și mai sus, nu cunoaște neapărat o mediere pentru
apariția sa datorită unor nevoi liter are sau a unei cerințe constante a publicului cititor, romanul de
senzație vine în cadrul unui siaj care se transfera din zona sa originară, și anume spațiul englez. În
perioada anilor 1860 -1870, romanul de senzație ajunge la punctul să u culminant ca subgen în
spațiul englez, fiind considerat în mare măsură un simbol al perioadei victoriene . Este firesc să
afirmăm că romanul de senzație ajunge în spațiul românesc mai mult dintr -o dorință de a cunoaște
un teren comun cu alte literaturi ale Europei, lucru car e poate fi observat și în cadrul diferențelor
dintre numărul de apariții. Dacă romanul istoric îi urmează romanului de senzație, imediat după
acesta ocupă locul, după numărul de apariții, romanul de moravuri, un gen care are punctul originar
tot în spațiul englez, culminând cu romanele surorilor Austen și ale lui William Makepeace
Thackeray . Se poate lansa ideea că majoritatea acestor subgenuri vin ca urmare a unor mișcări
literare propagate, ca un val în mișcare care, la un moment dat, are un teren comun p e arealul
căruia se dezvoltă , după cum a fost și cazul spațiului românesc.

7 Se redă în Fig. 1 un număr limitat de sugenuri, din cauza limitărilor tehnologice de prelucrare. 33 32
27
16 1613 129 86 6 5 4 4 3 2 1
05101520253035Distribuția subgenurilor după numărul de apariții
Figura 1

6 |
În Fig. 2 se poate observa, cu referire la cele trei subgenuri de roman alese, frecvența de
apariție a acestora între anii 1850 -1900. În cazul romanului de moravuri, aș a cum aminteam mai
sus, perioada 1860 -1900 diferă față de perioada de glorie din spațiul englez care era 1860 –
1870. Se poate constata că, începând cu anul 1880 și până la finalul perioadei vizate, creșterea este
cea mai ridicată, un motiv putând fi acela că, intrând ca subgen nou în literatura română, acesta
avea nevoie de o perioad ă de gestație înainte de a intra în cursul aparițiilor literare constante.

Figura 2

7 |
În cadrul DCRR subgenurile sunt denumite succint după fiecare notare a publicațiilor. Așa
se face că, în paginile aceluiași dicționar, găsim zone obscure, lipsite de informații, ceea ce duce
la o listă completată de o serie a unor categorii necunoscute și nespecificate. Conform dia gramei
din Fig. 3 numărul de romane a căror subgen nu este specificat sau este ignorat de autori este unul
considerabil : 11.9% din numărul total de apariții literare (aici mă refer doar la romane) . Număr de
apariții în ceea ce privește romanul, în perioada 1845 -1900, a fost de 273 ; însemnând că un număr
de 32 de romane nu are specificat subgenul sau genul. Numărul de romane pentru fiecare subgen,
în măsura în care ar fi fost complet, ar fi putut schimba, cu certitudine, rezultatele finale , în special
în cad rul celor trei subgenuri vizate de cercetarea prezentă , diferența dintre romanul de moravuri
și cel de senzație fiind foarte redusă. Putem afirma, desigur, că ambele subgenuri, după numărul
de apariții, oferă o viziune clară asupra ansamblului de romane di n perioada 1845 -1900, așezând,
ca item primar, tendințele literare ale vremii, tendințe care au venit, așa cum se exemplifica mai
sus, în urma unor siaje dinspre celelalte literaturi ale Europei.
S-a arătat, în parcursul acestei cercetări, că evoluția rom anului românesc în perioada 1845 –
1900 nu s -a datorat exclusiv unor îndemnuri care s -au făcut după o conștientizare serioasă a unei
crize, ci, mai degrabă, s -a realizat prin intermediul unui impuls oferit de aceeași conștientizare și
prin intermediul unui t ransfer tematic din alte literaturi ale Europei, în special literatura engleză.
Distribuția numerică a aparițiilor literare din întreaga perioadă și boomul de subgenuri au condus
Figura 3

8 |
la o evoluție semnificativă și de mare importanță. Dacă la începutul secolulu i al XIX -lea aveam o
literatură sugrumată de mania traducerilor, la finalul aceluiași secol ajungem să avem o deosebită
revigorare a scrierilor literare prin multitudinea de subgenuri.

9 |
Bibliografie
Allison , Sarah ; Heuser , Ryan ; Jockers , Matthew ; Moretti, Franco ; Witmore, Michael ; Literary
Lab Pamphlet , Nr. 1, 15 ianuarie 2011 .
Goldiș, Alex, Digital Humanities, în Cultura, Nr. 477, 24 iulie 2014 .
Jockers, Matthew L. ; Macroanalysis: Digital Methods and Literary History , Editura Universită ții
Illinois, Champaign, 2013.
Moretti, Franco, „Distant Reading ”, Editura Verso, Londra -New York, 2013.
Pop, Augustin ; Stan, Elena; (coord.) , Dicționarul cronologic al romanului românesc de la origini
până la 1989 , Editura Academiei Române, București, 2004.
Teutișan , Călin , „Raționalitate și perspectivism în studiile literare contemporane: Franco
Moretti ” în Caietele Sextil Pușcariu II, 2015.