Becea F., Psihologie Judiciara [604903]

1

UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE ANUL I I

PORTOFOLIU PSIHOLOGIE JUDICIAR Ă

Prof. Coord.
SL. UNIV. DR . GHEORGHE LUCIAN
PSIHOLOG CIABUC Ă ALINA

Student: [anonimizat], 2021

2
CUPRINS

1. DESCRIEREA CAZULUI – FRED WEST ȘI ROSEMARY WEST ………………………….. ……. 3
2. Abordarea biologică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 13
3. Abordarea psiho -socială ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 14
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 16

3
1. DESCRIEREA CAZULUI – FRED WEST ȘI ROSEMARY WEST

Introducere
Criminalii în serie par a ocupa un loc privilegiat în cadrul psihologiei legale moderne.
Crima în serie este definită ca o crimă cu un minim de trei sau patru victime, ce prezintă o
perioadă de calmare emoțională între omucideri (Burgess, Douglas & Ressler , 1988; Ressler,
Burgess, & Douglas, 1983). Ucigașul este de obicei străin victimei, crimele părând fără
conexiune între ele sau aleatoare. Crima este rareori înfăptuită pentru profit, motivul fiind
psihologic, nu de ordin material. Victima poate avea o va loare simbolică pentru criminal, metoda
de ucidere putând dezvălui această valoare. Ucigașul alege adesea victime care sunt vulnerabile
(copii, adolescenți, femei, prostituate). Profilul uzual al unui criminal în serie este următorul: alb,
de sex masculin, statut socio -economic scăzut până la mediu, vârsta cuprinsă între 20 și 30 de
ani, cu o istorie de abuz sau neglijare în copilărie, sociopat/psihopat, un cameleon în mediul său,
pare normală pentru ceilalți (Egger, 1990). Un număr mare de criminalii în se rie prezintă, de
asemenea, elemente de sadism sexual (motivate în principal de satisfacția sexuală obținută prin
suferința victimei) (Groth & Burgess, 1977; Hazelwood & Burgess, 1987) incluzând aceste
fantezii sexuale deviante în crimele lor (Egger, 1990; Holmes & DeBurger, 1988; Pistorius,
1990). Un astfel de exemplu de criminal în serie sexual -sadic este Fred West, care între 1967 și
1987, împreună cu soția sa Rosemary, a torturat, violat și uci s cel puțin douăsprezece tinere.
Despre Fred West și Rosemary West
Cei care investighează criminali în serie trebuie să -și păstreze sănătatea mintală atunci
când în jurul lor nu văd decat most re ale celor mai rele fațete ale umanității. Unul dintre aceș tia
este Bernard Knight, legistul patolog al Ministerului de Interne, care s -a ocupat de cazul crimelor
de pe Cromwell Street. „Am cautat puțin prin mizerie și noroi, pentru că apa inunda tot timpul;
era pompat ă afară”, își amintește el despre investigațiile de la locul unde fusese găsit primul
femur uman. ,,Și î mi amintes c mereu cum am ridicat alte două oase și m -am uitat mai degrabă
maliț ios la inspectorul -șef Bennet și i -am spus: “Ei bine, am v ăzut un femur, așa că ori doamna
asta are trei picioare, ori ai d e-a face cu mai multe cadavre.”.
Cu siguranță că aveau d e-a face cu mai multe cadavre. Fred West er a responsabil pentru
moartea a cel puțin 12 oameni; soția sa, Rose, a fost acuzată că ar fi ucis nouă persoane, deși se
crede că numărul crimelor pe care le -au săvârșit împreună cei doi este cu mult mai mare. (Ar
trebui specificat faptul că nu toate cadavrele au fost gă site pe Cromwell Street.) Fred West a
scăpat de justiție pentru că s -a spâ nzurat de Anul Nou, în 1995, în timp ce se afla î n arest
preven tiv. Rose West a fost condamnată la închisoare pe viață – deși mult timp și -a susținut
nevinovăț ia. „Nu o să mărturisesc niciodată ceva ce nu am fă cut”, a spus ea într-o conversație pe
care poliț ia o asculta. “Dacă ei cred că am ceva de -a face cu asta, atunci c el mai bun lucru pe
care poate să-l facă e să mă bage în celulă și să arunce nenorocita aia de cheie. Pentru ca o să -mi
susțin mereu nevinovația, indiferent dacă o să-mi petrec toată viaț a în nenorocita asta de
pârnaie”. Succesiunea exactă a evenimentelor este neclară: Fred West a spus poliției povești
diferite în timpul interogatoriului, iar Rose a fost î n mod sist ematic necooperantă. Informațiile
care urmează, aș adar, nu sunt foarte exacte, dar sunt extrase din rapoartele poliț iei, din
interogatoriile la care au fost supuși cei doi West, dar și supravieț uitorii atacurilor lor.
Frederick Walter Stephen West s-a născut în satul Much Marc le din Herefordshire, pe 29
septembrie 1941. Al doilea din ș ase copii, acesta părea să fie "un băiat așa de bun" câ nd era mic,
"un pic obraz nic, un pic cu gura mare, dar așa erau copiii atunci". Totuș i, potrivit mă rturisirilor
lui West, copilăria sa a fost ruinată de dispariția inocenței din viața sa încă de la o vârstă fragedă .
Tatăl său avea relaț ii sexuale incestuoase cu sora lui Fred cand ei erau mici și l -a învățat și pe

4
fiulu i lui să facă sex cu oile. "Fă ce vrei, doar sa nu fii prin s în timp ce o faci" era , se pare, codul
după care i se spusese să trăiască, i ar Fred a recuno scut în fața poliției că “ Voiam să fiu ca tata.
Am admirat tot ce reprezenta el”. Au existat bâ rfe conform cărora mama sa l -ar fi abuzat încă de
la vâ rsta de 12 ani, iar West însuși a susținut că a tă iat gâ tul porcului familiei cand era mic. (Nu a
contat deloc ca frate le lui West, Doug – cu șase ani mai mic decat el – a spus ca multe dintre
aceste lucruri n u sunt deloc adevărate, "În ceea ce îi privește pe mama ș i pe Fred, dar ș i pe tata ș i
animalele cred ca poate fi vorba doar despre o fantezie a cu iva" a spus el in 2014. "Fred nu a
omorât niciun porc î n via ța lui. Tipul care obișnuia să taie porcii lucra c u tata la ferma ș i el era
cel care făcea lucrul ăsta. Niciunul dintre noi nu s -a atins de ei,") .
Fred West nu era un copil cu veleități academice, arătâ nd puțin talent în domeniul artei și
în tâmplărie. A părăsit școala î n decemb rie 1956 pentru a lucra la fermă. Este discutabil, aș adar,
dacă s -a purtat ciudat î nainte de a împlini vâ rsta de 17 ani, dar este sigur că un accident de
motocicleta din noiembrie 1958 a avut asupra lui efecte secun dare pe termen lung. A suferit o
fractură de craniu, fiind nevoie d e inserția unei plăci de metal, și ș i-a rupt mâna ș i picior ul. A stat
în comă timp de o săptămână , iar apoi personalitatea sa a părut că se schimbă : potrivit familiei
sale, a devenit un lăudăros, un mincinos și a început să fure. Câț iva ani mai târziu, a s uferit o altă
leziune la cap, după ce a că zut de pe scara de urgență a unui club pentru tineri.
Din acest moment a început să aibă î n mod evident un comportament sexual aberant. În
1961, a fost acuzat că ar fi lăsat însărcinată o fată de 13 an i – majorita tea surselor spun că ar fi
vorba chiar de sora lui, iar altele, că ar fi fost o prietenă de familie – și apoi a fost dat afară din
casă de părinții lui și trimis să locuiască împreună cu o mătușă. În noiembrie, când cazul a
compărut î n fața tribunalului, fata a refuzat să vorbească din boxa martorilor, iar judecatorul a
fost nevoit să închidă cazul. Medicul să u de familie a oferit o serie de dovezi care atestau că
loviturile la cap puteau indica faptul că este epileptic, predispus la “leșinu ri”. Fred a folosit
această scuză câteva săptămâni mai târziu ca să "nu-și amintească" faptul că a violat -o pe
prietena sa în vârstă de 15 ani.
In 1962, West și fratele său John au întâ lnit-o pe imigranta din Scoția Catherin e Bernadette
Costello, cunoscut ă ca Rena, î ntr-un lactobar di n Ledbury. West a condus -o acasă pe fat a de 18
ani ș i, în timp ce ea îi povestea viața ei (era fugară și însărcinată ), au fost opriți de un ofițer de
poliție. Pentru a o ajuta, West a susținut că el era tatăl copilului, iar du pă o încercare nereușită a
lui de a -i provoca un avort , Fred a fost de acord să se căsă torească cu Rena pe 17 noiembrie
1962. S -au mutat în Coatbridge, lângă Glasgow, în Scoț ia, unde West a descoperit că, de fapt,
noua lui soție fă cea striptease în bordelu l unui proxenet pakistanez, care era și tată l copilului ei.
Charmaine Carol s -a nascut pe 22 februarie 1963, iar familia West a susținut că ei au adoptat
copilul metis.
West a devenit "bodyguardul/ș oferul" Renei, iar proxenetul pakistanez î i aducea lui West
multe femei cu care să se culc e -din moment ce i se spusese foarte clar că Rena era de neatins.
Totuși, West ș i Rena au avut un singur contact sexual din care a rezultat fiica lor, Anne -Marie (î n
ciuda eforturilor Renei de a avorta copilul). În c ele din urma, West a reușit, în 1964, să facă rost
de o slujbă, care presupunea să conducă o dubiță cu înghețată în zone precum Gorbals și
Catlemilk. În acea perioadă, a ș i luat pentru prima dată viața cuiva: în noiembrie 1965, l -a lovit ș i
ucis pe bă iatul de patru ani Hugh Feeney, dar nu a fost niciodată acuzat pentru această crimă. Î n
schimb, celelalte acte criminale l-au ajuns din urma.
Supărat din cauza faptului că vânzările de înghețată nu î i aduceau prea mulți bani, West a
început să folosească furgon eta pentru a ademeni fete tinere. Potrivit istoricului din Gorbals,
Colin MacFarlane, West era vă zut ca “un personaj comic, î n timp ce le dădea fetițelor cornetele
cu înghețată" însă "am auzit î n cur ând că el… le ș i abuza pe unele dintre ele”.
Dar se pare c ă West a abordat într -o zi persoana nepotrivită – sora șefului găștii Cumbie,
“Malky Frazer”, care avea 12 ani. Fratele ei “a jurat să -i taie gâtul lui West ca la porci” și a
așteptat să vină f urgoneta cu înghețată. După dou ă zile de așteptare , a apă rut și West. "Nebunul

5
de Malky și restul găștii au alergat cu toț ii spre furgonetă având în mâ ini lame , cuțite, cărămizi ș i
topoare. West a fost lovit în cap cu o piatră mare, dar tot a reuș it să se urce la volan și să
pornească maș ina,"
Această întâmplare a marc at momentul î n care Fred West a rămas fără slujbă în Glasgow
de fapt, a însemnat sfârș itul perioadei petrecute în Scoția. Totuși, în această perioadă își făcuse o
prietenă -cheie, Annie McFall, o fetiță pe care o văzuse pe stradă , "plângând de-i sarea cămaș a de
pe ea" . West spunea că aflase că mama lui Annie, o alcoolică, o obliga pe aceasta să se
prostitueze pentru a -i putea susține viciul. Așadar, a luat -o acasă pe fetiță , Rena fiind de acord
să-i fie dădacă acesteia.
Succesiunea evenimentelor de pe parcursul urmă torilor ani nu este sigur ă: mărturiile lui
West nu corespund î ntotdeauna cu "succesiu nea oficială de evenimente" pe care poliția a fă cut-o
cunoscută în timpul unei conferinț e de presă. După moartea lui High Fee ney, West s -a întors la
Much Marcle, părăsind -o pe Rena, dar luând copiii cu el. Rena î i vizita periodic, iar î n martie
1966 s-au m utat împreună î ntr-o caravană de la campingul Willows Caravan din Sandhurst. Cu
toate ac estea, West a trebuit să le dea pe C harmaine și Anne -Marie î n grija serviciilor sociale
până când, spre surpriza lui, a apă rut Ann ie după ce făcuse rost pe furiș de la Rena de adresa lui
West. (Cu siguranță că in iulie 1966 copiii se aflau în custodia autorităților.) În scurt timp, ei au
început o relație, iar Annie a ramas însă rcina tă cu copilul lui în prima parte a anului 1967. Annie
McFall a fost vazută în viață , pentru ultima dată , la Carnavalul din Gloucester, î n iulie 1967.
West a fost acuzat că ar fi omorat -o, dar el a negat î n mod c onstant acest lucru. Potrivit spuselor
lui, o convinsese pe Annie s ă se mute din campingul Willows pentru a o ț ine departe de Rena
care, spune West, voia ca Annie să devină prostituată. A mai susținut că a venit la caravana î ntr-o
noapte și i -a găsit acolo pe Rena ș i pe proxenetul ei, Ralph. Cuplul i-a spus c ă Rena o
înjunghiase pe A nnie din greșeală . Ralph a vrut să-i dea drumul cadavrului lui Ann ie de pe vârful
muntelui î ntr-o râpă, dar West a refuzat, spunâ nd că trebuie să fie îngropat ă în ,”locul lor
special” de pe dealul din Marcl e. Ralph a fost de acord, iar cei doi au săpat împreună o groapă
pentru Annie. Ceea ce nu a reuș it West să explice este de ce corpul lui Annie era mutilat î n
același mod în care fuseseră ș i celelalte cadavre pentru care își asumase vina. Se crede că Annie
făcea presiuni asupra lui West să divorțeze de Rena ș i să se căsătorească cu ea.
Aproximativ ș ase luni ma i tarziu, în seara de sâmbătă , 6 ianuarie 1968, Mary Jane
Bastholm, în vârstă de 15 ani, a dispă rut dintr -o staț ie de autobuz din Gloucester , în drum spre
casa prietenului ei, la care se ducea să petreacă seara jucâ nd Monopoly – în ză pada din apropiere
au fost găsite niște piese din acest joc . Inspectorul -șef, detectivul William Marchan d de la Poliț ia
Metropolitană , Brigada Omucideri, a fost adus după 10 zile să investigheze cazul, dar cadavrul
adolescentei nu a fost descoperit niciodată . Aceasta era cheln eriță la Pop In Cafe, unde West
obișnuia sa ia masa ș i chiar contribuise la renovarea clă dirii. Martorul Vincent Oakes o văzuse pe
fată în maș ina lui West de patru sau de cinci ori. Nu au fost gă site nic iodată dovezi care să -l pună
în legătură pe West cu dispariț ia ei, dar fiul lui, Stephan, a spus că tatăl să u afirmase la un
moment dat: ”Nu o să spun nimă nui unde se află.” . Rose a refuzat în mod constant să ofere
informaț iile pe care soțul ei ar fi putut să i le sp ună. În raportul media, poliț ia din Gloucester a
notat: "Pe par cursul anchetei dispariț iei lui Mary, au fost urmă rite peste 250 de linii diferite de
invest igație … În ciuda acestor investigaț ii, nu s -a putut găsi nicio dovada care să susțină
arestarea lui Frederick We st pentru niciun cap de acuzare în cazul lui Mary Bastholm, deș i acesta
a fost int erogat și a negat orice formă de implicare ".
Mary nu a fos t sub nicio formă singura fata pe care West a abordat -o (dacă a făcut -o,
într-adevă r) în acea perioadă . La procesul de la Tribunalul Winchester Crown din noiembrie
1995, “ Doamna C” și-a adus aminte că a făcut autostopul î n Cheltenham, în 1966. "A oprit pe o
bandă. A pus mâ na pe mine. Nu-mi aduc amin te toate detaliile, dar a fost o agresiune sexual ă și
fizică… Am reușit să cobor pe jumă tate din mașina, iar el m -a apucat de gât și m -a tras î napoi" .
West s-a masturbat în faț a femeii complet î mbracate , apoi a dus-o înapoi în Cheltenham. Î n 1968,

6
Alison Clinton, în vârstă de 13 ani, a fost prinsă de West, dar aceasta a reușit să scape și să fugă
ca sa ceara ajutor la cea mai apropiată casă .
Pe 29 noiembrie 1968, West și -a întâ lnit sufletul pereche, feme ia cu care putea sa -și pună
în practica dorințele perverse după cum î i poftea inima. Era cea de -a cin cisprezecea zi de naș tere
a lui Rosemary Letts.
Rose Letts s -a născut în Northam, Devon, dupa o sarcină dificilă în timpul căreia mama
sa a fost supusă unei terapii electroconvulsive îndelungate. A fost un copil dificil, dar acest lucru
poate că a avut ceva de -a face cu situația foarte neobișnuită de acasa : tatăl ei era violent cu soția
lui și cu copiii; mama ei suferea grav din cauza depresiei. Ea a f ost cea mai mică din cele patru
fiice; a mai avut trei fraț i. Rose av ea contacte sexuale regulate cu frații ei mai mici ș i se
presupune că și cu tatăl ei, î ncepând cu vârsta de 13 ani – cu siguranță au av ut relații sexuale î n
anii care au urmat. Părinț ii ei s -au separat cand Rose era adolescentă , iar ea a locuit inițial cu
mama î naint e de a se duce să stea cu tată l ei. Când a î mplinit 16 ani, s -a mutat cu West, în ciuda
furiei ș i a amenințărilor tată lui ei – acesta s -a dus chiar să facă plâ ngere la serviciile s ociale, dar
fără niciun rezultat. Rose a locuit cu West la Hotelul Lake House Caravan Park din Bishop's
Cleeve, avâ nd grijă de Charmaine (care s -a dus pentru scurt timp la Scoala Primara Bishop's
Cleeve County) ș i de Anne -Marie. Nu era nici urmă de Rena – părea că se întorsese în Scoț ia.
Dar nu așa se și întâmplase. Până la acel moment se credea că Fred West o omorâse pe
Rena. Potrivit uneia dintre versiunile lui West în ceea ce privește evenimentele, ea și West
merseseră la ,,locul lor preferat" de pe un c âmp, unde au făcut sex beți fiind, înainte "să -mi pierd
puțin capul cu ea; și ne -am ciondănit, și ne -am certat chiar acolo. Și atunci a ajuns să fie ucisă,
stând sprijinită de poartă," Pentru că era prea dificil să sape o groapă destul de mare pentru bust,
West i -a tăiat capul și picioarele – lăsându -i mâinile atașate – și a îngropat -o. Nu s -a descoperit
niciodată când s -a întâmplat acest lucru; poliția din Gloucester spune că ultima oară s -a auzit de
ea "cam în anul 1971" ,dar posibil ca aceasta să fi muri t înainte: Rose a născut -o pe fiica lui
West, Heather Ann, pe 17 octombrie 1970; în timpul sarcinii, s -au mutat în Midland Road,
Gloucester. (O altă versiune pe care ar fi spus -o West a fost că o rugase pe Rena să stea cu ochii
pe Rose pentru că era îngrij orat de felul cum se purta cu copiii; nu a știut exact ce s -a întâmplat,
dar "Rena a fost ucisă". Când se mutau din Midland Road în Cromwell Road, Rose a mărturisit
totul, iar West a îngropat cadavrul Renei. Totuși, acesta era un truc tipic pentru West: el era
întotdeauna cel care îi ajuta pe ceilalți, nefiind niciodată implicat direct în crimă.)
Fred West a avut în 1969 o condamnare de trei zile cu închisoarea pentru neplata unor
amenzi. Apoi, pe 4 decembrie 1970, a fost închis timp de nouă luni pentru inf racțiuni auto (a
furat un aparat unde se plătește taxa de drum) și furt de la angajatorul său – o sentință cu
suspendare de dinainte a fost pusă în aplicare după ce a încălcat condițiile de suspendare, furând
de la angajatorul lui panouri pentru gard. Abse nța lui a supus -o pe Rose, care tocmai împlinise
17 ani, la o presiune uriașă: avea grijă atât de propriul bebeluș, de șase săptămâni, cât și de
Charmaine, în vârstă de aproape opt ani, și de Anne -Marie, de șase ani. Rose era o mamă vitregă
severă – fiica vecinilor de la etajul superior, în vârstă de opt ani, a văzu t-o pe Rose pregătindu -se
să o l ovească pe Charmaine cu o lingură de lemn, în timp ce aceasta avea mâinile legate la spate
cu o curea de piele – și nu a suportat asta. Atât Charmaine, cât și Anne -Marie au ajuns la spital,
cu urme vizibile de violență provenite de la Rose. “ Cred că îi place să fii dur cu ea" i -a scris Rose
în închisoare lui West. "Dar dragule, de ce trebuie să o fac eu? Aș păstra -o pentru binele ei, dacă
nu ar fi ceilalți copii". În final, și -a pierdut cumpătul. "A apucat -o bine, cred că de gât, sau ce va
de genul ăsta, și a omorât -o”, a fost singura descriere pe care Fred West a oferit -o.
În timpul interogatoriului, West le -a spus ofițerilor că Rose i -a spus doar că Charmaine a
murit – mai degrabă decât că s -a întors în Scoția cu mama ei, așa c um a susținut el că presupunea ,
după ce poliția a venit să facă săpături în curtea interioară. "Cha rmaine este îngropată în pivnița
cu cărbuni din Midland Road", i -a spus Rose. "Nu e tăiată… E complet îmbrăcată, înfășurată în
pături și îngropată". Existau fotografii dentare ale lui Charmaine din 14 aprilie 1971, care i -au

7
permis dentistului legist, dr. David Whittaker, atât să identifice cadavrul atunci când a fost găsit,
cât și să confirme da ta decesului – când Fred West era la închisoare.
Fred și Rose s -au căsătorit pe 29 ianuarie 1972 la Oficiul Stării Civile din Gloucester. Nu
s-a pomenit deloc de prima soție a lui West, Rena: acesta a spus despre el că este celibatar. Rose
era însărcinată din nou cu cea de -a doua fiică a lor, Mae, care s -a născut pe 1 iunie. Până la
momentul căsătoriei, cei doi se mutaseră pe Cromwell Street, la numărul 25. West a transformat
etajul superior al clădirii în dormitor și a făcut ,,o cameră pentru Ros e" – unde lucra ca prostituată
și în pivniță, o cameră de tortură. West a creat în toată casa o rețea complicată de vizoare și
camere de spionat pentru a putea urmări tot ce se întâmplă, inclusiv ce face Rose cu clienții ei.
Femeia își făcea reclamă căutând "un bărb at din Indiile de Vest, Bine Dotat, cu vârstă între 50 și
60 de ani, pentru sex cu o tânără casni că, în vederea mutării împreună. " În primii aproximativ 10
ani, nu a cerut bani; totuș i, în jurul anului 1985, “Mandy” a decis că clie nții ei ar trebui să
plătească, Lucy Partington, verișoară scriitorului Martin Amis, a devenit una dintre victimele
cuplului West și, după proces, el a notat că o zi obișnuită pe C romwell Street, numărul 25 era
“un inventar puțin credibil de mizerie specifică unui troglodit, ce in cludea furturi, violență,
incest, viol, torturi sexuale, prostituție, proxenetism, voaierism, pornografie, pro stituție infantilă
și pedofilie” .
Caroline Roberts, în vârstă de 17 ani, a fost angajată, în septembrie 1972, ca dadacă a
copiilor: cei doi West o întâlniseră când făcea autostopul pe un drum izolat de țară. Acesteia i s -a
părut că viața pe Cromwell Street este ciudată: cuplul West o întreba tot timpul de viață ei
sexuală și îi încu rajă pe ea și pe iubitul ei să l e folosească patul. Fred West i -a spus că ar putea să
o ajute, dacă ar vrea să facă un avort în orice trimestru al sarcinii – iar celelalte persoane pe care
le ajutase îi mulțumiseră oferindu -i favoruri sexuale. A decis să părăsească locuința și, cu
ajutorul lui Roy Morgan, care venea des î n vizită în această casă, să se întoarcă la mama ei.
Totuși, pe 6 decembrie, cei doi West au găsit -o din nou pe Caroline pe aceeași porțiune
de drum și și -au cerut scuze față de aceasta pentru comportamentul lor. Ea a fost de acord să
meargă cu ei să bea o ceașcă de ceai, dar atunci a fost atacată. Când și -a recăpătat cunoștință,
avea mâinile legate, iar capul îi era înfășurat în bandă adezivă, Fred a violat -o (Caroline și -a
amintit că asta “a durat doar câteva secunde” ), iar ap oi la fel a procedat și Rose. (“A făcut un sex
oral cu mine – ceea ce eu nu mai practicasem niciodată – și m-am simțit foarte umilită.” ) Fred a
amenințat -o că o va ține în pivniță și îi va lăsa pe câțiva dintre c lienții de culoare ai lui Rose “să
o folosească” și apoi că “ mă va îngrop a sub pavajul din Gl oucester”, l ânga “sutele de fete” care
se află deja acolo. Caroline i -a lăsat să -i facă ce voiau și le -a promis că o să se întoarcă să lucreze
la ei ca dădacă – dar când a mers la spălătorie cu Rose, și -a dat seama că acum are o șansă d e a
scăpa. Și s -a dus la poliție.
Pe 12 ianuarie 1973, cei doi soți West au fost acuz ați de agresiune sexuală, fiind
amendați cu 50 de lire fiecare – Caroline a spus că nu a depus plângere pentru viol pentru că cei
doi știau că ea avusese o aventură cu unul dintre chiriași și informaseră deja poliția. Era
îngrijorată că se va afla acest lucru, iar tatăl ei vitreg nu a vrut ca ea să mergă la tribunal, ca nu
cumva să -i bârfească vecinii. Caroline a recunoscut că mult timp s -a simțit vinovată fiindcă nu a
continuat procesul, mai ales deoarece credea că Fred și Rose vor începe să ucidă din nou pentru a
evita ca o altă victim ă a lor să mai ajungă la poli ție. Din nefericire, acest lucru a însemnat că – în
cuvintele poliției din Gloucester. “Infracțiunea pentru care au fost acuzați cei doi West – de
agresiune sexuală – nu a fost considerat ă una serioasă” , așa că ei nu au devenit automat suspecți
în lunile și anii care au urmat. Rose a dat naștere fiului lor, Stephen, în august 1973. În total, va
avea opt copii, d ar cel puțin trei dintre aceștia au avut alți tați decât soțul ei. S -a spus că tatăl ei a
continuat mult timp aventura incestuoasa cu fiica lui, ducând astfel la nașterea unuia dintre copiii
ei. Pe parcursul următorilor șase ani, familia West a ucis cel pu țin opt femei tinere, ale caror
cadavre au fost găsite pe Cromwell Street în timpul perchezițiilor din 1994. Lynda Gough a fost
ucisă la puțin timp după data de 19 aprilie 1973, nu cu mult timp înainte de a douăzecea ei zi de
naștere. Plecase de acasă la î nceputul lui aprilie, lă sându -le părinților un bilețel în care le spunea

8
să nu se îngrijoreze, pentru ea își găsise un apartament unde să stea, iar în curând îi va vizita.
Rose West a luat -o de acasă și au mers împreună să bea ceva. Mama ei i -a convins pe prietenii
fetei să îi spună unde este Lynda. În consecință, s -a dus pe Cromwell Street, la numărul 25, unde
Rose a deschis ușa, purtând cardiganul și papucii Lyndei – iar în spatele lui Rose, mama Lyndei a
văzut hainele fiicei sale întinse la uscat. Rose a sfidat -o, spunându -i ea Lynda a plecat în Weston –
super -Mare și și -a lăsat toate lucrurile aici. Părinții Lyndei au căutat -o în Weston, dar fără
sucees; totuși, nu au raportat la poliție dispariția acesteia.
De fapt, până a ajuns mama Lyndei la familia We st, fiica ei era deja moartă. Se mutase
eu chirie pe Cromwell Street și se pare c ă împărțea bărbații cu Rose West. Era dădaca copiilor,
croitoreasă la cooperativă locală și lua parte la jocurile sa dice ale celor doi West, permițâ ndu-i
lui Fred să o ducă în pivniță și să o atârne de tavan. Apoi, gura i -a fost acoperită cu bandă
izolatoare și a fost bătută fără milă de către cuplu, violată și, în final, strangulată. Acesta era un
model pe care familia West îl va folosi în următorii șase ani – la proces, legiș tii au prezentat toate
reconstituirile și au notat că cel puțin una dintre victime avea tuburi goale de plastic în nări,
pentru a nu se sufoca cu bandă izolatoare. (Fred a susținut că Rose o omorâse pe Lynda după o
ceartă și o îngropase.) Mici bucăți de oa se au fost păstrate de criminali ca trofee. Carol Ann
"Caz" Cooper a murit în noiembrie 1973, fiind ucisă de cei doi soți West. Avea 15 ani și
jumătate și locuia la Orfeli natul Pines din Worcester, dar î i fusese dată permisiunea de a -și
petrece weekendul c u bunica ei. În după -amiaza zilei de 10 noiembrie, s -a dus la cinematograf cu
prietenii și în jurul orei 9:10 p.m. a fost zărită în timp ce se urca într -un autobuz din Warndon,
acolo unde locuia bunica ei. Aceasta a fost ultima dată când a fost văzută în v iață de către
altcineva decât de cei de pe Cromwell Street. Potrivit declarațiilor lui Fred, fie venise de
bunăvoie ca dadacă, fie era o prostituată pe care el o acostase. Înainte de a muri, a fost supusă
unor torturi sexuale dure; din scheletul ei lipseau 49 de oase atunci când i -au fost descoperite
rămășițele, în 1994.
Lucy Katherine Partington, studentă la Universitatea Exeter, locuia împreună cu mama ei
în Gloucestershire în perioada sărbătorilor de Crăciun din 1973. În după -amiaza zilei de 27
decembrie, fratele său a dus -o să-și viziteze o veche prietenă, pe Helen Render, în Cheltenham,
cu care a petrecut câteva ore, timp în care au lucrat la o scrisoare de intenție pentru Institutul de
Artă Courtaul d din Londra. La 10:15 p.m., a lă sat-o pe Hel en să meargă trei minute pe jos până
la stația de autobuz. Fata însă nu a mai ajuns niciodată în autobuz și nici nu a reuș it să pună
scrisoarea la poștă. A sfârșit pe Cromwell Street, unde soții West au decapitat -o și au
dezmembrat -o, după ce au torturat -o. Un cuțit, o sfoară, niște bandă i zolatoare și două cl ame de
păr au fost îngropate împreună cu cadavrul ei. Fred a susținut că s -a întâlnit de mai multe ori cu
Lucy pentru sex în Pittiville Park ( în apropierea stației de autobuz de unde a dispărut aceasta ); el
a mai spus că fata i -a cerut bani pentru a face avort fiindcă rămăsese însărcinată cu el – și că a
omorât -o pentru că ea voia “ să-i cunosc părinții, la dracu ’, voia să fac totul”. Familia ei a negat
că ea ar fi avut ceva de -a face cu West înainte să fie omorâtă. La fel ca în cazul lui Caz Cooper,
poliția a investigat foarte atent dispariția fetei; dar nu au descoperit nimic.
Pe 3 ianuarie 1974, Fred West a ajuns la Spitalul Gloucester Roya l cu o tăietură la mână dreaptă;
la procesul lui Rose, acuzare a a susținut că West a făcut rana în timp ce tăia cadavrul – și existau
motive pentru a presupune că fata fuse se ținută în viață până atunci “ pentru cine -știe-ce scop
oribil”.
Studenta austriacă Therese Siegenthaler a fost următoarea victim ă confirmată. Fata în
vârstă de 21 de ani locuia în Lewisham, în sudul Londrei, și studia sociologia la Colegiul de
Educație Superioară Woolwich. Pe 15 aprilie 1974, a părăsit locul unde era cazată, plănuind să
facă autostopul din Holyhead până la Eire. Prietenul ei, Ed ward Simmons, a avertizat -o în
privința ace stui lucru, dar ea era sigur ă că poate avea grijă de ea – la urma urmei, după cum i -a
spus, era expertă în judo. Nu a ajuns niciodată la destinație și, fiindcă nu s -a întors acasă, a fost
dată dispărut ă pe 26 apri lie. Următoarea dată când Therese a fost văzută s -a întâmplat atunci
când i -au fost descoperite rămășițele; fratele ei făcuse mai multe drumuri în Anglia și în Eire,

9
încercând să o găsească. Fusese decap itată, iar șoldurile îi fusser[ dislocate. La mormânt ul său a
fost găsită o bucată înnodată de material care fusese folosită pentru a acoperi gura victimei. Însă
prin apropiere nu au fost descoperite haine.
Shirley Hubbard a dispărut în toamna anului 1974. Procurorii din cazul lui Rose West au
explicat că S hirley fusese dată în plasament când avea șase ani, dar fugise de la cei care aveau
grijă de ea în octombrie 19 74, fiind găsită pe un câmp de l ângă Worcester; luna următoare a fugit
din nou. Potrivit articolelor apărute în acea perioada în ziare, fata de 1 5 ani începuse să lucreze la
magazinul Debenhams din Droitwich, dar pe 14 no iembrie nu s -a mai întors acasă. Își luase cu ea
la locul de muncă hainele și tot ce era mai important. A petrecut ceva timp cu prietenul ei care a
văzut -o ultima dată urcându -se în autobuz în jurul orei 9:00 p.m.
Nu se știe cum a ajuns pe Cromwell Street, unde, după cum au spus procur orii la proces,
capul i -a fost “ acoperit cu o mască făcută din bandă adezivă, înfășurată în jurul capului, pornind
de sub barbă și ajungând deasupra nivelului ochilor. În partea din față a acestei măști era inserat
un tub de plastic, în zona nării, cu aproximativ 7 cm de tub îndoit în sus, într -o poziție care ar fi
permis să intre în nară. O bucat ă scurtă de tub ieșea din mască. Tubul demonstrează fapt ul că
Shirley era în viață în momentul în care i -a fost fixată masca. Scopul a cesteia trebuie să fi fost de
a o ține sub control, fără să poată vedea ce va sau plânge, ci doar respire.”
Juanita Mott avea doar 18 ani când a dispărut. Descris ă de către procu rori ca fiind ,” o
fată foarte rebelă și independent”, Juanita era fiica unui militar american. S -a lăsat de școală și a
plecat de acasă la vârstă de 15 ani, mutându -se un timp cu chirie la soții West, pe Cromwell
Street – îl cunoscuse pe Fred la Pop I n Caf é și a locuit cu el din vara anului 1974 până în martie
1975, când s -a mutat cu un prieten de familie. Pe 11 aprilie 1975, a făcut autostopul spre
Gloucester, promițând că va reveni a doua zi ca să aibă grijă de copilul unui prieten care se
căsătorea. Dar nu s-a mai întors niciodată.
Când cadavrul ei a fost descoperit 19 ani mai târziu, a ieșit la iveala și faptul că suferise o
fractură severă de craniu, cauzată de un impact puternic, probabil cu un obiect precum ciocanul.
O sfoară de plastic, cum sunt cel e de întins rufe, fusese înfășurată în jurul părții superioare a
brațului și atașată de piciorul drept, unde fusese încolăcită în jurul femurului. Singura concluzie
pe care a putut -o trage acuzarea a fost că, atunci când a fost îngropată, așa dezmembrată c um era,
legăturile erau încă la locul lor. În jurul craniului, pe sub mandibulă, avea înfășurată o bucată de
material – formată din două șosete lungi de nailon, un sutien și două perechi de colanți. Fusese
imobilizată pentru a satisface nevoile sexuale ale torționarilor săi, a spus acuzarea. “ A murit în
timp ce era umilită, fie ca parte a ceea ce atacatorii considerau a fi ceva distractiv, fie pentru că
după aceea nu putea fi eliberată” a spus procurorul Brian Leveson în pledoaria sa de deschidere
din proce s. Ca o ironie a sorții, peste câțiva ani, sora Juanitei, Belinda, urma să devină un musafir
regulat pe Cromwell Street, la numărul 25, atunci când începuse să se întâlnească cu unul dintre
chiriași.
Pentru motive care nu au fost niciodată date, se pare că Juanita a fost ultima victim ă
pentru ceva timp. Acest lucru este posibil să se fi întâmplat deoarece copiii soț ilor West
începuseră să crească; cu siguranță au devenit țintele dorințelor perverse ale părinților lor.
Următoarea victima confirmată a fost S hirley Anne Robinson, în vârstă de 18 ani, care întreținea
relații sexuale cu Fred – cu știința lui Rose – și lucra ca prostituată pe Cromwell Street. Totuși,
când Shirley a rămas însăr cinată, situația s -a schimbat. “ Sunt în sărcinată cu copilul lui Freddy” ,
i-a scr is ea entuziasmată tatălui ei. “ Sunte m îndrăgostiți”. (Fred, păstrând tiparul celorlalte
dedarații, a susținut la poliție că nu el era tatăl acestui copil – spusese asta doar de dragul lui
Shirley.)
Era însărcinată în opt luni când a dispărut, la puțin timp după data de 9 mai 1978. Fetusul
copilului lui West a fost găsit lângă cadavrul ei. Femurul drept fusese retezat, existau și dovezi
ale decapitării, iar numeroase oase de la mâini și picioare lipseau. Era clar că dezmembrarea
fusese făcută în g rabă. Acuzarea a sugerat că probabil Rose era re sponsabilă pentru moartea lui
Shirley, și nu Fred.

10
Ultima victima confirmată a fost Alison Chambers, ucisă în august 1979, înainte de cea
de-a șaptesprezecea sa zi de naștere. Un copil rebel, Alison fusese luată în îngrijire cu doi ani
înainte de a muri și locuia la căminul Jordan's Brook. Era angajată la biroul unui avocat, în
Gloucester. Fred lucra în construcții, în apropierea căminului, și discuta des cu fetele de acolo,
încer când să le convingă să vină pe Cromwell Street ca să câștige bani din prostituție. Alison s -a
dus acolo cu prietena ei, Sharon Compton, și a intrat în jocur ile sexuale ale soților West,
făcându-i sex oral lui Fred în timp ce era legată de pat, înainte ca “ jocurile” să devină și mai
vicioase și periculoase, cu Rose participând la jocul sexual și spunandu -i lui Fred ce să facă. Deși
Sharon a reușit să evite cea mai mare pedeapsă, Alison a fost torturată până la moarte – o curea
mov de la un palton a fost găsi tă înfășurată în jurul mandibulei și al capului, probabil pentru a o
opri să țipe.
În prima jumătate a anilor 1980, nu au fost înregistrate alte crime, dar soții West au
continuat cu siguranță să aibă același comportament pervers – cu John, fratele lui Fr ed, ca
participant frecvent și de asemenea cu tatăl lui Rosemary, potrivit spuselor lui Anne -Marie.
(John s -a spânzurat pe 28 noiembrie 1996, cu o sear ă înainte ca juriul să dea verdictul în ceea ce
privește acuzațiile de viol la adresa sa.) Fiul său, Step hen, a fugit de acasă când avea 13 ani, dar
odată întors la familie a fost bătut și i s -a spus că a venit vremea ca și el să facă sex cu mama lui –
ceva ce tatăl lui considera ca fiind perfect normal. Anne -Marie a fost ținta dorințelor tatălui și
unchiului ei – violată de la vârsta de opt ani, după ce îi fusese rupt himenul cu un vi brator, iar
apoi l ăsată însărcinată de către tatăl ei (fetusul a fost avortat la spital) -, dar când a plecat de
acasă, atenția lor s -a îndreptat către Heather și Mae, care au în cercat din răsputeri să reziste
atenției excesive. (Stephen susține încă faptul că Mae este într -o continuă stare de negare când
vine vorba despre acest subiect, dar că Fred a întreținut r elații sexuale complete cu ea.). Fred o
numea pe Heather l esbiană pe ntru că nu -l lăsa să se bucure de ceea ce are dreptul el ca tată, iar
într-un final fata nu a mai rezistat. I -a spus unui prieten despre abuzurile la care este supusă,
lucruri care au ajuns la urechile părinților. Trebuia să plece, iar pe 19 iunie 1987 a ș i făcut -o.
Există diferite versiuni în legătură cu ce i s -a întâmplat lui Heather, dar este cu siguranță
falsă povestea pe care Ros e i-a spus -o unui coleg de muncă de -ai lui Heather, “ Acum câteva
nopți a avut loc o ceartă dată dracu lui. Am aflat că se vede a cu o l esbiană din Wales și c ă a plecat
cu ea în acest oraș.” Fratele lui Heather, Barry, avea șapte ani la acea vreme și a spus că “mama a
călcat-o pe cap de cinci ori, iar ea nu s -a mai mișcat.”
Heather a fost ucisă, iar corpul i -a fost dezmembrat. A f ost decapitată cu ajutorul unui
cuțit sau al unui instrument ascuțit. Ambele șolduri erau tăiate cu un instrument greu și ascuțit –
un topor sau o sabie. Când i -a fost descoperit corpul, îi lipseau oase, în special de la picioare și
de la mâini, deși au fo st găsite smulse și câteva unghii. De asemenea, au fost descoperite și două
sfori care fuseseră folosite, probabil, pentru a -i lega mâinile și picioarele. Peste locul în care
fusese îngropată Heather, Fred și copiii săi au construit o terasă.
Fred și Rose West erau foarte implicați în domeniul pornografiei și au făcut multe filme
cu Rose și cu numeroșii ei vizitatori de ambele sexe. Rose a început o relație homosexuală cu
Kathryn Halliday, în octombrie 1988, care a durat doar cinci luni din cauza brutalită ții lui Rose.
În august 1992, Fred a fost arestat pentru că își violase una dintre fiice (ca re însă nu poate
fi desemnată). Au avut contact sexual vaginal și anal, iar într -un final ea i -a povestit unei prietene
prin ce a trecut. Aceasta i -a spus unui poli țist ce aflase, fapt care a dus la un ciocănit la ușa casei
de pe Cromwell Street. Familia West era cunoscută de poliție: de -a lungul anilor, aici avuseseră
loc numeroase arestări ale chiriașilor pentru diferite infracțiuni și în urma unor plângeri (negate
în mod vehement) conform cărora Rose și celelalte fete avuseseră drept clienți chiar polițiști; de
asemenea, comportamentul lui Anne -Marie a atras atenția de multe ori ofițerilor de poliție. De
data aceasta însă, situația era una mult mai gravă: poliția a vea mandat de percheziție și caută
material cu caracter pornografic în urma unei acuzații de abuz asupra unor copii. Și au găsit o
mulțime de astfel de materiale. Soții West au fost arestați, iar copiii lor au fost dați în grija
serviciilor sociale.

11
Rose a fost eliberată a doua zi – vineri, 7 august 1992 – și a sunat -o pe Anne -Marie să -i
spună să nu mai vorbească cu nimeni despre absolut nimic. Totuși, acesta era momentul pe care
Anne -Marie îl aștepta, ea i -a spus detectivului -șef Hazel Savage – care cuno ștea familia West
încă din 1966 – tot ce îi făcuseră tatăl și mama sa vitregă. Fred a încercat să arunce vina pe
umerii lui Stephen, dar poliția nu l -a crezut.
Din nefericire, evoluția cazului nu a fost conform planului. Mae și sora ei violată au
crezut că , dacă nu vor spune nimic, totul avea să revină la normal. Anne -Marie, îngrijorată de ce
ar putea Fred și Rose să le facă copiilor săi, și -a retras și ea declarația. Fred a fost ținut în
Birmingham, într -o locuință specială oferită de obicei celor care au fost eliberați din închisoare
condiționat sau pe cauțiune, dar i -a fost permis să o vadă pe Rose. Încet, dar sigur, s -a întors
înapoi pe Cromwell Street, la fel ca și copiii mai mici, care fuseseră crescuți de așa manieră încât
să nu aibă încredere în auto rități, în special în cele care îi țineau departe de părinții lor. Până la
data la care cazul a fost audiat, pe 7 iunie 1993, niciunul dintre copii nu a ofer it dovezi împotriva
părinților. Drept urmare, Fred și Rose au fost eliberați.
Dar n u pentru mult ti mp. Detectivul -șef Savage nu fusese mulțumit de răspunsurile pe
care Rose le dăduse în privința locului în care se află Heather – informațiile pe care le -ar fi putut
da despre tatăl ei erau considerate a fi vitale, dar nimeni nu a putut oferi explicații sa tisfăcătoare
despre unde era Heather. Savage nu a reușit să găsească nicio urmă a l ui Heather, dar i s-au adus
la cunoștință unele comentarii pe care copiii mai mici le făcuseră cât erau în plasament, cum că
Heat her ar fi ascunsă “sub terasă”. Și Fred a gl umit pe seama acestui lucru. Până la finalul anului
1993, aceste comentarii au fost luate în serios destul de mult, astfel că inspectorul -șef, detectivul
Terry Moore, a fost pus să conducă investigația. În ianuarie 1994, angajații de la serviciile
sociale au fost interogați în legătură cu ceea ce spuseseră copiii. Pe 23 februarie, a fost eliberat
un mandat de percheziție pentru Cromwell Street, numărul 25, și acesta a fost folosit chiar a doua
zi.
În după -amiaza zilei de 24 februarie, au fost ridicat e plăc ile de ciment de pe teras ă pentru
a le permite muncitorilor să sape locul. În acea seară, Rose a fost interogată pe Cromwell Street,
la numărul 25, iar Fred a mers de bunăvoie la secția de poliție. Amândoi au continuat să susțină
că Heather este în viață, A doua zi însă, detectivii Savage și Darren Law au venit acasă la soții
West și l -au rugat pe Fred să -i însoțească. În timp ce stăteau în mașină, Fred a recunoscut că a
omorât -o pe Heather. A fost arestat, la fel și Rose, și a fost dus înapoi pe Cromwell Street pentru
a le arăta polițiștilor unde era cadavrul.
A doua zi de dimineața, pe 26 februarie, Fred a negat totul, dar dovezile fizice începeau
deja să apară. În jurul orei 4:00 p.m., a fost descoperit un femur uman – apoi al doilea, după
aceea al treilea. Era evident că acolo existau îngropate mai multe cadavre; celalalt os îi aparținea
lui Alison Chambers – deși inițial Fred a spus că ar fi al lui Shirley Robinson. Rose a fost dusă
împreună cu copiii într -o ascunzătoar e – descoperită ulterior de poliție -, dar nu și -a recunoscut
niciodată vina.
Pe 28 februarie, în grădina din spatele casei au fost găsite cadavrele lui Alison Chambers
și Shirley Robinson. Pe 5 martie, în pivniță au fost dezgropate rămășițele Theresei Si egenthaler;
cadavrul lui Shirley Hubbard a fost găsit în aceeași zi. Locurile din pivință unde erau îngropate
Lucy Partington și Juanita Mott au fost descoperite pe 6 martie. În următoarea zi, de sub podeaua
din baie a fost dezgropat cadavrul Lyndei Gough, iar rămăș ițele lui Carol Cooper au fost
localizate p e 8 martie în spatele pivniței.
Rose a fost arestată pe 23 aprilie pentru uciderea Lyndei Gough. În timpul
interogatoriulu i de a doua zi, ea a spus doar “Nu comentez!” , iar când a fost pusă sub acuzare , a
afirmat că este nevinovată. A spus exact același lucru în timpul fiecărui interogatoriu la care a
fost supusă de atunci și până la procesul din octombrie 1995.
Fred era mult mai guraliv, spunând povești contradic torii despre crime, uneori asumâ ndu-
și responsabilitatea comiterii lor, alteori aruncând vina pe umerii lui Rose. Pe 4 martie, a semnat
o scrisoare (“ Eu, Frederick West, îl autorizez pe avocatul meu, Howard Ogden, să îi spună

12
inspectorului -șef Bennet că vreau să recunosc alte [aproximativ] nou ă crime, printre victime
aflandu -se în special Charmaine, Rena, Lynda Gough, dar și alte persoane care urmează a fi
identificat e”), adresată detectivului John Bennet, care se ocupa acum de caz. A fost foarte
cooperant, indicând poliției nu doar locurile de pe Cromwell Street unde se aflau cadavr ele, ci și
altele din alte p ărți. Pe 10 aprilie, ramășițele Renei Costello au fost descoperite pe un câmp din
apropierea orașului Kempley, acolo und e West le indicase polițiștilor. Scheletul lui Charmaine a
fost găsi t în apropiere de Midland Road, pe 4 mai. Rămășițele lui Annie McFall au fost
dezgropate pe 7 iunie. Cu toate acestea, în timpul ultimului interogatoriu, de pe 13 mai 1994,
Frederick West a negat că ar fi avut de -a face cu moartea lui Heather și a spus că a mințit tot
timpul.
Soții West au fost judecați periodic la Curtea Magistraților din Gloucester, iar audierea
finală a fost stabilită pe 6 februarie. Totuși, în timp ce era în arest la închisoarea Winson Green
din Birmingham, Fred West a făcut rost de ce ea ce avea nevoie și, în 19 95, de Anul Nou, s -a
spânzurat. Procesul lui Rose West s -a terminat pe 22 noiembrie 1995, când a fost dat în
unanimitate verdictul de “vinovat” pentru comiterea a 10 crime. Judecatorul Charles Mantell a
condamnat -o pe Rose la înc hisoare pe viață, iar în iulie 1997 secretarul de stat de la Ministerul de
Interne al Marii Britanii i -a retras posibilitatea de a fi eliberată condiționat. În 2001, a decis să nu
mai facă niciun apel. În prezent este în chisă la penitenciarul de maxim ă siguranță Low Newton
din County Durham.

13
2. Abordarea biologică

Studiile asupra adopțiilor au fost unul dintre domeniile de interes major în cercetarea
influențelor genetice asupra comportamentului criminal. Aceste studii au testa t ipoteza conform
căreia părinț ii cu predispoziție la un comportament antisocial pot transmite aceste gene
urmașilor, acești urmași având apoi un risc crescut în a dezvolta tendințe antisociale similare,
indiferent de factori sociali (Brennan, Hall, Bor, Na jman & Williams, 2003). În conformitate cu
viziunea lui Eysenckien (1996), s -ar putea ca psihopații să aibă un sistem nervos ce interferează
cu mecanismele de condiționare rapidă și asociere între transgresii și pedeapsă. Din cauza acestui
defect, psihopa ții nu anticipează pedeapsa și, prin urmare, nu au parte de sentimentul de
vinovăție . În plus, studiile sugerează că învățarea și condiționarea comportamentului apar
diferențiat în rândul diverselor persoane în funcție de statutul lor neurologic . Psihopați i sunt
relativ lipsiți de emoții și empatie, impulsivi, imaturi, în căutare de senzații tari, și de
necondiționat (Frick & Morris, 2004; Moffitt, 1993; Zuckerman, 1983) . Teoretic, psihopații nu
au parte de disconfortul asociat cu anxietatea produsă de un c omportament interzis, deoarece
aceștia au un sistem nervos hiperexcitat în mod automat, și prin urmare, nu sunt ușor condiționați
sau descurajați (Hare & Schalling, 1978). Ei fac alegerile raționale bazându -se pe calculul că
beneficiile actului (de exemp lu un câștig monetar) sunt mai mari decât costurile (de exemplu
anxietatea și detecția). În consecință, ar fi de așteptat ca psihopații cu care se confruntă sistemul
de justiție penală ar fi rezistenți la cele mai multe programe menite să îi descurajeze.
Când Fred a avut 17 ani a fost grav rănit într -un accident de motocicletă care l -a lăsat în
comă timp de o săptămână și în urma căruia a avut o placă de metal implantată în cap. Unii au
crezut că acest traumatism cranian l -au făcut să fie predispus la acces e bruște de furie și că părea
să piardă controlul asupra emoțiilor. Acest accident a fost urmat de accidentul de la un club local
de tineret. În toamnă, el s -a lovit la cap și și -a pierdut conștiința.
Impactul de durată asupra comportamentului lui Fred sug erează că datorită acestui incident și al
accidentului de motocicletă, el a suferit unele leziuni ale creierului. Mai multe studii empirice au
sugerat o legătură între leziuni cerebrale și comportamentul criminal, atât violent cât și non –
violent (Freedman & Hemenway, 2000; Sarapata, Herrmann & Johnson, 1998; Grafman,
Schwab & Warden, 1996). Sarapata et al (1998) au raportat o prevalență de 50% a cazurilor de
leziuni cerebrale la persoanele condamnate în urma delictelor non -violente, comparativ cu 5 -15%
în cadrul eșantioanelor comparative. Freedman & Hemenway (2000) au constatat că 12 din 16
deținuți condamnați la moarte au prezentat un istoric de leziuni ale creierului, în multe cazuri
datorate de multiple le incidente, provocate în principal de persoanele i n a căror grijă se aflau sau
de membrii familie i. Legătura dintre leziunile cerebrale și criminalitate este considerată a fi
vătămarea lobilor frontali. Leziunile la nivelul lobul frontal a fost asociată cu pierderea
controlului asupra funcțiilor sub -corticale și limbice structuri implicate în impulsuri primitive
(Grafman et al, 1996). Leziuni le în aceste zone pot influența diverse funcții, cum ar fi percepția
socială, auto -controlul și judecata, precum și emoțiile și starea de spirit.

14
3. Abordarea psiho -socială

Fred West a crescut înt r-o familie în care tatăl său a avut influență asupra sa (Sounes, 1995), iar
acest om, în urma declarațiilor lui Fred, a avut relații sexuale frecvente cu fiicele sale motivat de
o atitudine extremă că totul i se cuvine, încapsulată în convingerea sa , "Te -am făcut, așa că am
dreptul să te am". Familiile sunt agenții primari ai socializării, și ca atare, este tentant să fie
considera ți ca fiind agenți de cauzalitate directă a criminalității (Agnew, 2001, Canter, 1982,
Gorma n-Smith, Tolan, Loeber, & Henry, 1998; Hirschi 1969; Jang & Smith, 1997; Sokol -Katz,
Dunham, & Zimmerman, 1997; Wells & Rankin, 1991). Studii importante au constatat o rată
ridicată de transmi sie pentru alcoolism, dependenț ă de droguri, tulburări psihice, și deviație
sexuală (Waldron, O'Reilly, Randall, Shevlin, Dooley, Cotter, Murphy & Carr, 2006).
Educația parentală incompetentă, ineficientă sau inconsecventă este puternic legată de
delincvență (Rebellon, 2002; Wilson & Herrnstein, 1985), dar anumite stu dii (de exemplu,
Patterson, 1982) indică faptul că lipsa de disciplină este, de asemenea, direct legată de
dezvoltarea tulburărilor de personalitate sociopatice. Sociopatia, ca urmare a tehnicilor
ineficiente de creștere a copiilor, a fost numită ca fiind cel mai bun indicator dintre toate, în
criminologie (Agnew, 2001; Loeber & Dishion, 1983). Deoarece unele trăsături sociopatice
subsumă simptome ale tulburării de personalitate antisocială, unii susțin că cel mai important
efect global asupra familiilor de strămate, fie structural sau funcțional, este incapacitatea de a
relaționa (Rutter, 1972).
Teoria auto -controlului scăzut (LSC) a lui Gottfredson și Hirschi (1990) încearcă să facă acest
lucru în timp ce descrie ceea ce este bine și greșit în domeniul crim inologiei. Trăsături LSC apar
în primii șase sau opt ani de viață, și includ doar factorii care afectează calculul consecințelor
acțiunilor unei persoane. Al doilea set de trăsături include inteligența scăzută, nivel ridicat de
activitate, forța fizică cre scută și spirit de aventură. Aceste trăsături reflectă descrierea primilor
ani de viață ale lui Fred West conform cu Wansell (1996), în care acesta a afirmat că Fred nu a
fost un elev promițător, creând în mod constant probleme, și fiind interesat doar de munc a fizică.
Al treilea set de trăsături include impulsivitate, insensibilitate și incapacitatea de a amâna
satisfacerea nevoilor care se reflectă în comportamentul criminal al lui Fred.
Impulsivitate a este uneori definit ă ca fiind acționarea bazată pe i mpuls fără a reflecta asupra
consecințelor (Chaplin, 1985). Impulsivitatea are o conotație de iraționalitate și de incapacitate
de a profita de pe urma experienței. Indiferența sau lipsa sentimentelor de vinovăție, este o
trăsătură asociată cu psihopatia ( Dadds & Salmon, 2003) și a fost inclusă în scale de măsurare a
controlului social (Wiatrowski, Griswold & Roberts, 1981; Agnew, 1995). Vinovăția este
dureroasă și lipsa de vinovăție este plăcută. Acest hedonism modificat în cadrul teoriei LSC este
în conco rdanță cu teoriile de control în general, care presupun că plăcerile sunt constante și
motivația neproblematică. Autorii sunt preocupați cu consecințele lipsei de vinovăție a
individului, nu incapacitatea emoțională de a forma relații. Ei par a spune că ac ești indivizi
judecă greșit sau devalorizează durerea provocată de vinovăție, și că acest obicei vine de la
părinți, în cazul lui Fred, de la tatăl său. Satisfacția imediată a nevoilor este, de asemenea,
asociată cu psihopatia și înseamnă auto -absorbirea î n nevoile proprii care necesită vehement
satisfacție (Blanchard, Bassett si Koshland, 1977; McCord & McCord, 1983).
Spiritul de aventură sau spontaneitatea este definită ca fiind un comportament de auto -deschidere
autoinițiat fără a necesita stimuli extern i (Chaplin, 1985). Este o trăsătură de pers onalitate care
diferențiază vag infractori și non -infractori (Eysenck & Gudjonsson, 1989; Wilson & Herrnstein,
1985). Este în plus o trăsătură de prim rang, având în vedere tendința spre o mai mare toleranță

15
în so cietate față de auto -exprimare și asertivitate. Posibil legată de extrovertire, spontaneitatea în
sine nu este nimic mai mult decât un slab indicator pentru că sugerează îngrijorare, nu
insensibilitate, față de ceilalți și sugerează, de asemenea, stima de sine, sau preocuparea pentru o
imagine pozitivă a sinelui.
Fred West po ate fi clasificat ca violator sadic și criminal. Violatorii sadici sunt foarte similari cu
omologii lor mânie -excitație, ambii sunt excitați sexuali de suferința fizică și psihologică a
victimelor lor (Douglas, Burgess, Burgess & Ressler, 2006). Cu toate acestea, violatorii de tip
mânie sunt văzuți ca fiind motivați în principal de furie, atacatori sadici sunt motivați primordial
de satisfacția sexuală obținută prin suferința victimei ( Groth & Burgess, 1977; Hazelwood &
Burgess, 1987). Acești infractorii folosesc forța excesivă, cum ar imobilizarea, tortura, violul cu
ajutorul obiectelor, mutilarea sexuală, și, în cazuri extreme, crimă. În plus, ei pot efectua alte acte
degradante, cum a r fi tăierea părului, arderea cu țigări, și acte sexual e cu un cadavru urmând
crima. Cercetare a sugerează că atacurile violatorilor sadici sunt atent planificate și previn
descoperirea (Groth & Birnbaum, 1979) lucru evident mai ales în cazul comportamentul ui
criminal al lui Fred, deoarece unele victime nu au fost găsite niciodată (Sounes, 1995). Violatori
de acest tip se angajează în fantezii violente elaborate. Acest imagini joacă un rol semnificativ în
infracțiunile lor. Conform lui Deitz et al. (1990), v iolatori sadici recunosc constrângerile sociale
și sunt funcționali în societate, dar normele sociale și morale sunt înlocuite de narcisism și de
interesul egocentric.

Concluzie
Această lucrare a analiz at cazul psihopatului criminal în serie sexual Frederick Walter
Stephen West. Se presupune deseori că comportamentul său penal și alte probleme
comportamentale sunt înrădăcinate în copilăria de acasă, disciplina inadecvată, sau modele de
viață prost alese. Cu toate acestea, pe baza argumentelor prezent ate în această lucrare, este
evident că răspunsul la ceea ce a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea acestei
personalități complexe și distorsionate și al comportamentului violent ulterior este mult mai
complexă. Pare a fi rezultatul unei interacți uni extrem de complexe de factori biologici,
psihologici și sociologici.

16
Bibliografie

1. Agnew, R. (2001). Building on the foundation of general strain theo ry: Specifying the
types of strain most likely to lead to crime and delinquency. Journal of Research in
Crime and Delinquency, 38, 319-361.
2. Agnew, R. (1995). Testing the leading crime theories: An alternative strategy focusing on
motivational processes. Journal of Research in Crime and Delinquency , 32(4) , 363 -398.
3. Bartol, C. R., & Bartol, A. M. (2008). Criminal Behavior – A Psychological Approach .
New Jersey: Pearson Education, Inc.
4. Blanchard, E. B., Bassett, J. E., & Koshland, E. (1977). Psychopathy and delay of
gratification. Criminal Justice and Behaviour, 4(3), 265-271.
5. Bradford, J. M. W. (1999). The paraphilias, obsessive compulsive spectrum disorder, and
the treatment of sexually deviant behaviour. Psychiatric Quarterly , 70, 209 -219.
6. Brennan, P. A., Hall, J., Bor, W., Najman, J. M., & Williams, G. (2003). Integrating
biological and social processes in relation to early -onset persistent aggression in boys and
girls. Developmental Psychology , 39(2):309 -323.
7. Burgess, A., Douglas, J., Ressler, R. (1988). Sexual homicide: Patterns and motives. New
York: Lexington Books.
8. Canter, R. (1982). Family Correlates of Male and Female Delinquency. Criminology,
20,149 -67.
9. Center, D. B., Jackson, N., & Kemp, D. (2005). A test of Eysenck’s antisocial behavior
hypothesis employing 11 -15 year old students dichotomous for PEN and L. Personality
and Individual Differences, 38, 393-402.
10. Dadds, M. R., & Salmo n K. (2003). Punishment Insensitivity and Parenting:
Temperament and Learning as Interacting Risks for Antisocial Behavior. Clinical Child
and Family Psychology Review, 6 (2).
11. Dietz, P. E., Hazelwood, R. R., & Warren, J. (1990). The sexually sadistic criminal and
his offenses. Bulletin of the American Academy of Psychiatry and the Law , 18, 163 -178.
12. Douglas, J. E., Burgess, A. W., Burgess, A. G., & Ressler, R. K. (2006). Crime
classification manual: A standard system for investig ating and classifying violent crimes
(2nd ed.). San Francisco: Jossey -Bass.
13. Eysenck, H. J. (1996). Personality and Crime: Where do we stand? Psychology, Crime &
Law, 2 , 143-152.
14. Eysenck, H. J., & Gudjonsson G. H. (1989). The causes and cures of criminality . New
York: Plenum Press.
15. Freedman, D., & Hemenway, D. (2000). Precursors of lethal violence: a death row
sample. Social Science and Medicine, 50, 1757 –1770.
16. Gorman -Smith, D., Tolan, P., Loeber, R., & Henry, D. (1998). Relation of family
problems to patterns of delinquent involvement among urban youth. Journal of Abnormal
Child Psychology, 26 (5), 319 -333.
17. Grafman, J., Schwab, K., Warden, D., & Pridgen, A. (1996). Frontal lob e injuries,
violence, and aggression: A report on the Vietnam head injury study. Neurology, 46(5) ,
1231 -1238.
18. Groth, A. N., & Burgess, A. W. (1977). Rape: A sexual deviation. American Journal of
Orthopsychiatry, 47(3) , 400 -406.
19. Hare, R. D., & Schalli ng, D. (1978). Psychopathic Behaviour: Approaches to Research .
Chichester: Wiley.
20. Heaven, P. C. L., Newbury, K., & Wilson, V. ( 2004). The Eysenck psychoticism
dimension and delinquent behaviours among non -criminals: Changes across the lifespan?
Personality and Individual Differences, 36, 1817 -1825.
21. Hirschi, T. & Stark, R. (1969). Hellfire and Delinquency. Social Problems, 17 , 202 -213.

17
22. Hirschi, T. (1969). Causes of Delinquency . Berkeley: University of California Press.
23. Hirschi, T. (1983). Crime and the Family. In J. Wilson (ed.) Crime and Public Policy .
San Francisco: ICS.
24. Hirschi, T. & M. Gottfredson. (1986). The Distinction Between Crime and Criminality.
In Critique and Explanation: Essays in Honor of Gwynne Nettler , edited by T. Hartnagel
& R. Silverman (pp. 44 -69). NJ: Transaction.
25. Jang, S., & Smith, C. (1997). A test of reciprocal causal relationships among parental
supervision, affective ties, and delinquency. Journal of Research in Crime and
Delinquenc y, 34(4), 307-336.
26. Levine, S. A., & Jackson, C. J. (2004). Eysenck’s theory of crime revisited: Factors or
primary scales? Journal of Legal and Criminological Psychology, 9, 135-152.
27. McCord, W. (198 3). Psychopathy. In S. H. Kadish (Ed.), Encyclopedia of crime and
justice Vol. 4 (pp. 1315 -1318). New York: Free Press.
28. Simpson,Paul, (2017), Dosarele criminalilor în serie, București, editura Niculescu