Bazinul Hidrografic Luncani Studiu Fizico Geografic

CUPRINS

=== l ===

CUPRINS

INTRODUCERE

Lucrarea de fata este un studiu fizio-geografic al bazinului hidrografic Valea Luncanilor, studiul care reprezinta o importanta deosebita in etapa actuala cand se urmareste o utilizare cat mai eficienta a terenurilor.

Cunoasterea si inventarierea diferitelor procese si fenomene, stabilirea cauzelor declansarii si a metodelor de combatere si prevenire a acestor procese, reprezinta unele din problemele care contribuie la evidentierea caracteruluipractic aplicativ al geografiei in general si al studiului fizico – geografic in special.

In analiza efectuata, ca unitate fizico – geografica de studiu s-a considerat bazinul hidrografic. O astfel de abordare prezinta avantajul ca opereaza cu o unitate naturala ce poate fi cu exactitate delimitata.

Pentru interpretarea datelor obtinute prin cercetari, s-a apelat la consultarea unor harti geologice, de flora, fauna, sol, a datelor hidrologice si meteorologice si la o studiere a materialului bibliografic existent pentru zona luata in studiu.

Cartarile, masuratorile de teren, datele obtinute prin prelucrari precum si datele din bibliografie au permis intocmirea unei serii de harti care ilustreaza amploarea fenomenelor.

In lucrare sunt cuprinse si aspecte legate de cadrul natural: pozitia si locarizarea geografica a bazinului, dar si aspecte practice care influenteaza si sunt influentate de cadrul natural (asezarile, caile de comunicatie, utilizarea terenilor, potentialul turistic).

In final doresc sa multumesc pe aceasta cale domnisoarei Conf. Univ. Dr. Ileana Patru pentru sprijinul acordat.

CAPITOLUL I

Istoricul cercetarilor

In literatura geografica existenta nu poate fi citata o lucrare al carei obiect de studiu sa fie in exclusivitate cadrul natural al bazinului hidrografic Luncani. S-au facut totusi cateva referiri la diverse probleme care apar in cadrul acestui bazin.

La baza documentatiei asupra sectorului studiat au stat lucrarile de specialitate consacrate cunoasterii intregii tari cat si o serie de materiale cartografice.

Istoricul cercetarilor este asadar scurt, lista bibliografica fiind saraca. Mai mult datele avute la dispozitie nu se refera strict la zona cercetata.

Exista totusi cativa geografi care s-au ocupat mai indeaproape de arii mai mari ce cuprind si bazinul Luncani. Acestia sunt regretatul Valer Trufas si Valeria Velcea.

Cercetarea geografica a bazinului hidrografic Luncani reprezinta asadar o lucrare intr-un bazin hidrografic putin studiat in totalitate.

CAPITOLUL II

Asezare si limite

Asezarea in cadrul bazinului de rang superior

Bazinul hidrografic al raului Luncani face parte din bazinul hidrografic al raului Strei, care apartine bazinului hidrografic al Muresului. Raul Luncani este cel mai mare afluent ca debit si lungime, pe care raul Strei il primeste de la Ohaba Ponor si pana la varsare. Bazinul hidrografic Luncani se intinde pe aproximativ 25 km lungime pe directia sud est – nord vest. Suprafata este de 142 km2.

Asezarea in cadrul unitatii de relief

Bazinul hidrografic Luncani se include sectorului vestic al Muntilor Sureanu si in culoarul Strei – Cerna.

Asezarea matematica a bazinului hidrografic Luncani

Situarea intre 45033’ – 45044’50’’ latitudine nordica si 23001’ – 23012’45’’ longitudine estica, determina pentru regiunea analizata o clima temperat continentala marcata de temperaturi anuale intre 10 – 50C in functie de altitudine si precipitatii medii anuale intre 650 – 850 mm.

Limitele bazinului hidrografic Luncani

la sud – bazinul hidrografic Varatic, afluent al Streiului, in depresiunea Hateg

la vest – bazinele hidrografice ale unor afluenti mai mici ai Streiului (Valea Mare, Gantaga, Valceluta)

la nord – afluenti ai raului Strei si Gradiste

la est – bazinele hidrografice Valea Ponorici si Gradistea.

CAPITOLUL III

Elemente de geologie

3.1 Geologia

Regiunea in care se gaseste bazinul Luncani apartine Muntilor Sureanu. Geneza acestei mici regiuni este in stransa conexiune cu geneza acestor munti, care la randul lor apartin genezei intregului lant al Carpatilor Meridionali in care se integreaza. Formatiunile care-l alcatuiesc au fost afectate de mai multe miscari tectonice, care au generat procese de metamorfozare, scufundari, ridicari alternative si fracturi. Formarea edificiului montan este insa efectul orogenezei alpine.

In structura geologica actuala a Muntilor Sureanu, si implicit a acestei regiuni, se pot identifica elemente specifice care permit reconstituirea proceselor structogenetice.

Muntii Sureanu au evoluat din aceleasi zone de rifting si din aceleasi arii continentale limitrofe ca si Carpatii Meridionali si anume: zona de rifting transilvana deschisa in Triasic, care a condus la individualizarea blocului sau microplacii transilvano-panonice, si zona de rifting central carpatica deschisa in Mezo-Neojurasic, care a dus la individualizarea blocului central carpatic. Aria de rifting central carpatica separa blocul getic de blocul danubian. Spre sfarsitul Eocretacicului, blocurile getic si danubian au fost implicate intr-o miscare de convergenta determinata de antrenarea crustei oceanice in procese de subductie.consecinta a fost ingustarea fosei de Severin (aria de rifting central-carpatica) si inaintarea blocului getic peste flisul de Severin acumulat in fosa.

Procesele de subductie si de consum a scoartei oceanice au continuat, iar spre sfarsitul Cretacicului blocul getic a inaintat venind in coliziune cu masa continentala danubiana. In inaintarea lui, blocul getic a antrenat si flisul de Severin. In final s-a ajuns la suprapunerea blocului getic peste blocul danubian. In felul acesta se individualizeaza o noua unitate cu rol de panza constituind panza getica si o alta unitate, subadiacenta, cu rol de autohton reprezantand autohtonul danubian. Intre autohtonul danubian si panza getica este prins flisul de Severin si fragmente de crusta oceanica obdusa care, in structura actuala, constituie ceea ce se numeste panza sau paraautohtonul de Severin.

In faza Laramica (Cretacicul superior) are loc cutarea depozitelor sedimentare si desavarsirea regiunii ca unitate de relief. In Paleogen s-a produs o ridicare generala a zonei cristaline, iar in Miocen s-au produs scufundari laterale care au generat depresiunile intramontane Hateg si Petrosani. Ulterior intregul edificiu montan a suferit ridicari, sacadat.

Panza getica afloreaza pe o suprafata mare in muntii Sureanu. La alcatuirea panzei getice participa formatiuni proterozoice metamorfozate, care alcatuiesc masivele cristaline prealpine, si formatiuni sedimentare constituind invelisul acestora. Sisturile cristaline apartinand panzei getice au fost generate de cicluri prehercinice.

Deci din punct de vedere al constitutiei geologice in zona Luncani din Muntii Sureanu, predomina formatiuni metamorfice. Se distinge o grupa a sisturilor cristaline mezometamorfice. Atat materialul premetamorfic, cat si metamorfozarea sa sunt foarte vechi, fiind atribuite de geologi, anteproterozoicului superior (circa 2600 mil. ani).

Sisturile cristaline mezometamorfice, descrise sub numele de “cristalinul de Sebes-Lotru” de catre A. Streikesen, Gh. Paliun, N. Gherasi, Vasile Mutihac, sunt alcatuite din paragnaise micacee, gnaise oculare, gnaise rubanate, ganaise granitice, micasisturi la care se adauga amfibolite si cuartite. Se mai gasesc numeroase filoane, cuiburi sau lentile de pegmatite ca rezultat al proceselor de diferentiere metamorfica.

In ansamblul metamorfitelor, H. Savu a deosebit mai multe complexe petrofaciale:

complexul gnaiselor cu sillimanit, care se individualizeaza la partea inferioara a suitei sisturilor cristaline si este constituit din gnaise cu sillimanit, paragnaise cu biotit si muscovit, amfibolite.

complexul amfibolitelor, reprezentat printr-o alternanta de amfibolite, gnaise cuarto-feldspatice si paragnaise cu biotit.

complexul gnaiselor cuarto-feldspatice, care include micasisturi cu muscovit si biotit si subordonat micasisturi cu disten, staurolit, amfiboli si sisturi manganifere.

Complexul micasisturilor, constituit preponderent din diferite varietati de micasisturi ( cu granati, cu staurolit, cu disten).

La inceputul Jurasicului in sud-vestul Muntilor Sureanu s-a conturat o zona de acumulare care in structura actuala constituie zona Hateg. Aici isi au obarsia raul Luncani si unii dintre afluientii acestuia. Acesta va evolua in continuare ca arie de sedimentare.

Schimbari paleogeografice importante au intervenit dupa paroxismul mezocretacic care a condus la exondarea domeniului getic.

Rocile sedimentare s-au depus peste formatiuni cristaline.

Din Paleozoic in jurul localitatii Ciclovina, se cunosc depozite pesmiene, grosier-detritice reprezentate prin conglomerate cu elemente de sisturi cristaline, care pe verticala trec la grasii grosiere frecvent de culoare rosietica-violacee. Au fost atribuite Eopermianului, in acest sens pledand si continutul microfloristic cu Leiotriletes guloferus, Reticulatisporites faestus, etc… Depozitele permiene se astern transgresiv si discordant peste fundamentul cristalin si se urmares la baza suitei sedimentare in bazinul superior al raului Luncani numit Ciclovina.

Depozitele jurasice au inceput sa se acumuleze dupa o indelungata faza de exondare insotita de eroziune, care a acoperit intervalul Neopermian-Triasic. Sistemul Jurasic in zona are o dezvoltare completa, iar suita ca atare este bine deschisa in escarpamentul de deasupra pesterii Ciclovina.

Liasicul este dezvoltat in facies de Gresten si debuteaza prin conglomerate care se dispun transgresiv peste Permian sau direct peste sisturi cristaline; pe verticala se trece la gresii cuartoase micacee, din ce in ce mai fine, cu intercalatii de argile negricioase. F. Laufer a descris o flora cu Cladophlebis lobifolia, Pterophyllum sp. etc care indica varsta liarica a acestora.

Malmul debuteaza prin partea superioara a unei secvente monocalcaroase micacee cu Enaspidoceras perasmatum. Urmeaza un pachet de calcare stratificate, cu silexite. Din ele provine o microasociatie cu: Globolchete alpina, Clipeina sp., Thaumathoporella sp., Saccocoma sp., tintinide, etc si fragmente indeterminabile de belemniti. Se apreciaza ca secventa calcaroasa cu silexite reprezinta Oxfordionul superior si Kimmeridgianul inferior. Seria neojurasica se incheie cu calcare stratificate nodulare, slab argiloase si cu rare concretiuni silicoase; din aceste calcare provin fragmente de amoniti apartinand genului Perisphinctes, de aptichi din grupul Lamellapthychus beyrichi si de belemniti. Pe baza continutului paleontologic se poate conchide ca aceste ultime calcare noduloase ar reprezenta Kimmeridgianul superior si Tithonicul inferior.

Dupa Tithonicul timpuriu, aria de sedimentare in care se incadra zona a devenit un bazin de acumulare favorabil dezvoltarii unei platforme carbonatice, care este localizata la zona de obarsie a raului Luncani. Relatiile acesteia cu depozitele Tithonicului inferior in sensul daca este continuitate de sedimentare sau nu, sunt mai greu de precizat. Cert este ca masa de calcare masive care formeaza platforma carbonatata, are un caracter transgresiv.

Cretacicul. Acestei perioade ii corespund doua cicluri de sedimentare cu caractere net distincte: ciclul eocretacic caracterizat printr-o pronuntata stabilitate tectonica a bazinului de sedimentare, timp incare s-au acumulat depozite eminamente carbonatice; ciclul neocretacic caracterizat printr-o instabilitate tectonica a bazinului, cand s-au acumulat depozite predominant detritice, frecvent avand factura de flis.

Cretacicul inferior este reprezentat integral prin calcare masive organogene. Ansamblul acestora este de tipul calcarelor biolititalgale, adesea cu nivele de calcare oolitice remaniate. Se apreciaza ca masa de calcare masive, pe langa Tithonicul terminal, ar corespunde si Neocomianului si Barremian-Aptianului, ultimele avand dezvoltarea cea mai larga. In sprijinul varstei neocomiene a unei parti din calcarele masive se aduce o asociatie de feraminifere si codiacee cu Phenderina neocomiersis, Egerella sp., Glomaspira sp. Iar Barremian-Aptionul este atestat de asociatia Requienia amonia, Requienia amonia scalaris, Toncasia carinata.

Spre sfarsitul Eocretacicului, in Aptianul tarziu si in Albian intreaga zona a fost exondata. Procesele de eroziune si alterare care au avut loc in aceasta faza au condus la formarea paleoreliefului carstic. In continuare zona a fost implicata in tectonogeneze rupturale, culminand cu cele postlaramice.

Unele dintre aceste formatiuni, au fost in parte indepartate in fazele de eroziune ulterioare.

Spre sfarsitul Eomiocenului intreaga zona a Hategului si a Culoarului Strei a fost afectata de o faza de exondare care a durat si in prima parte a Mezomiocenului.

Procesul de sedimentare a inceput in Badenian, apele inaintand dinspre NV in zona piemontana si de culoar a bazinului Luncani si a durat pana in Sarmatian. Primele depozite au caracter net transgresiv ajungand sa ia contact direct cu fundamentul cristalin. Suita debuteaza prin conglomerate si gresii peste care urmeaza depozite predominant marnoase; subordonat se intalnesc evaporite, tufite, iar in zonele marginale, calcare cu Lithothamnium de tip Leitha. Unele depozite mai ales cele marnoase sunt foarte fosiliere: Nucula Nucleus, Corbula gibba, Pecten Solarium, Bulimina elongata, Orbulina suturalis, etc. Continutul paleontologic indica lipsa partii inferioare a Badenianului.

Sarmatianul urmeaza in continuitate de sedimentare peste depozitele badeniene. Suita sarmatiana, care poate atinge peste 500m grosime, include o alternanta de argile micacee, marne nisipoase, gresii nisipoase, nisipuri cu lentile de prundisuri, intercalatii de tufite. Continutul paleontologin atesta varsta volhynian-basarabiana a depozitelor respective.

In Basarabianul tarziu s-a produs o ridicare in ansamblu a ariei.

Atribuite Holocenului superior sunt aluviunile recente ale luncilor raurilor din regiune, constituite din nisipuri si pietrisuri.

In Cuaternar, lantul carpatic a suferit cea mai accentuata inaltare si deci manifestata si in regiune, ce a dus la accentuarea proceselor exogene.

Tectonica zonei este parte componenta a tectonicii bazinului Hateg si a partii de vest a muntilor Sureanu, ale caror elemente plicative si disjunctive se intalnesc si aici. Din prima categorie fac parte sinclinalul Tafla-Piatra Rosie si anticlinalul Ciclovina. Dintre elementele disjunctive apar:

falia marginala sud Ciopeia – nord Baiesti – vf. Rotundei – Ciclovina – Piatra Rosie marcand linia intre cristalin si sedimentar.

Falia Ciclovina cu directia NE-SV evidentiata intre vf. Rotundei si vf. Fetii.

3.2 Elemente de hidrologie

Conditiile de zacamant ale apelor subterane din zona satului Luncani si din bazinul hidrografic Luncani sunt influentate de relief si determinate de litologie, vechimea rocilor si tectonica. Din acest motiv a fost necesara separarea unor complexe acvifere care sa intruneasca caracteristici asemanatoare in privinta formelor de alimentare, circulatie si cedarea apelor subterane.

Separarea complexelor acvifere s-a realizat pe baza cartarilor tinand cont si de diferentierile litologice, structurale si de varsta. In acest fel au fost diferentiate complexe acvifere in roci anteproterozoice superioare (sisturi cristaline), in roci jurasice, cretacice, neogene si cuaternare.

Complexul acvifer din roci metamorfice, are cea mai mare extensiune, ocupand aproape intregul spatiu al bazinului raului Luncani.

Determinarile efectuate au demonstrat ca porozitetea este mai mica de 4% (si uneori de 1%). Porii existenti sunt de obicei nelegati intre ei si ca urmare permeabilitatea poate fi considerata inexistenta.(Valer Trufas, 1978). Totusi porozitatea si permeabilitatea sporesc prin fisurarea si alterarea rocii, fapt demonstrat de probele alterate ale caror porozitati se ridica la 5-11%.

Permeabilitatea rocilor metamorfice descreste odata cu adancimea. Faliile, paraclazele, litoclazele si alte fisuri au tendinta sa se inchida in adancime din cauza presiunii. Exista totusi fisuri importante, care se recunosc dupa cadarea constanta a debitelor de apa.

Patrunderea apelor pe fisurile si interstitiile rocilor metamorfice este facilitate de formatiunile clastice acoperitoare (scoarta de alterare, trene de grohotisuri, etc) de radacini, procese de gelifractie, unele activitati antropice, etc. in general debitele izvoarelor sisturile cristaline sunt scazute, sub 1l/s, dar se intalnesc si debite mai mari. Diferentele dintre debitele izvoarelor reflecta nu numai gradul de alterare si fisurare a rocii ci si extinderea arealului de colectare subterana a apelor, care in rocile metamorfice este foarte greu de delimitat.

Complexul acvifer din formatiuni jurasice se intalneste pe cursurile superioare ale vailor Ciclovina si Rosiei. El este alcatuit din mai multe faciesuri petrografice care pot fi asimilate ca subcomplexe (sau chiar faciesuri hidrogeologice).

In baza acest complex acvifer este format din gresii albe, fine, cu stratificatie incrucisata de facies continental (Liasic) peste care se dispun conglomerate si gresii cu caracter transgresiv (Dogger). Aceste doua faciesuri petrografice ocupa un areal restrans in zona localitatii Ciclovina si sunt slab acvifere, din cauza unei pietrificari intense si probabil datorita faptului ca apele de percolatie se dreneaza spre zone mai adanci. Nu este exclus ca drenarea sa se faca pe linia de falie inversa care (a determinat incalecarea sedimentarului pe rocile metamorfice si) se poate urmari de la nord de Gradistea de Munte pana la valea Streiului la Baiesti.

Formatiunea acvifera cea mai extinsa in cadrul complexului acvifer jurasic este alcatuita din calcare masive in baza si de tip mai detritic la partea superioara (calcarenite, grazo-calcare) de varsta Malm-Urgonian. Ele sunt cutate, afectate de falii si uneori brecifiate.

Porozitatea primara a calcarelor nu a favorizat crearea unor orizonturi acvifere importante, care s-au dezvoltat mai ales pe zonele de fractura unde s-au creat numeroase canale de dizolvare.

Cartarile efectuate au scos in evidenta existenta pe verticala a celor trei zone hidrocastice clasice (de percolatie, de circulatie si de acumulare), ele reflectand structura, procesele de carstificare si eroziunea.

Complexul acvifer al depozitelor cretacice este alcatuit in baza din conglomerate si microconglomerate cu ciment calcaros, peste care urmeaza gresii cafenii, deasupra carora se dispune un orizont grezo-marnos. Acest complex litologic acopera in parte calcarele. Se considera ca inclinarea generala pe aceeasi directie a formatiunilor jurasice si cretacice din zona, determina transformarea stratelor si orizonturilor acvifere cu nivel liber din cadrul lor in strate si orizonturi captive.

Complexul acvifer din depozite cuaternare aluvio-proluviale se intalneste in albiile majore si terasele vailor. El este alcatuit din bolovanisuri, pietrisuri si nisipuri. Local, in alcatuirea lui se gasesc si intercalatii de maluri.

Grosimea aluviunilor de lunca poate ajunge la 5-7 m si sta pe substratul de sisturi cristaline.

Complexul acvifer se mentine de obicei grosier in tapsanele proluviale si terasele aluviale, pe cand in lunci devine mai fin.

In aluviunile vailor, stratele de apa au cele mai amri extensiuni si au putut fi conturate cu claritate pe baza numeroaselor puncte de apa antropice si naturale, precum si pe baza elementelor geomorfologice.

Cartarile efectuate au aratat ca adancimile nivelului hidrostatic din luncile raurilor se incadreaza intre <0,5 si 5 m, dar pot avea adancimi mai mari pe podurile parazitate la contactul versantii. Liniile de curent converg spre albiile minore, ceea ce indica legaturi hidraulice normale.

Complexele acvifere din formatiunile cuaternare ale interfluviilor se intalnesc atat pe rocile metamorfice cat si pe cele sedimentare. Ele sunt alcatuite din eluviile suprafetelor de eroziune, depozitele deluviale si coluviale care imbraca versantii. Grosimea acestor depozite poate ajunge la 3-8m si mai mult.

Scoarta de alterare formata pe seama rocilor metamorfice are o mare capacitate de inmagazinare si circulatie. In ea s-au constituit strate de apa cu extensiuni reduse, mai adesea avand o forma lenticulara datorita frecventelor efilari determinate de aparitia rocilor subiacente sau de trecere in depozitele de panta.pe rocile sedimentare grezoase si conglomeratice, eluviile au caracteristici asemanatoare cu cele pe roci metamorfice.

In mod curent stratele si lentilele de apa cantonate in formatiunile eluviale se continua si in depozitele reziduale de pe versanti. Aceste depozite sunt alcatuite din elemente grosiere in amestec cu material psamitic si chiar pelitic cu o relativa sortare spre baza versantilor.

Forma cea mai generala de alimentare, comuna tuturor complexelor acvifere se realizeaza prin infiltrarea apelor din precipitatii. Fisurile rocilor metamorfice si sedimentare sunt alimentate frecvent din apele formatiunilor reziduale acoperitoare (provenite din precipitatii).

Structura monoclinala sau usor cutata a orizonturilor acvifere din formatiunile neogene presupune existenta unor orizonturi alimentate pe la capetele de strat. Exista posibilitatea ca apele formatiunilor mai vechi sa alimenteze ascensional pe cele ale depozitelor mai noi, acoperitoare, cand stratele impermeabile se efileaza. Deseori din acviferul eluvial apele se dreneaza in deluviile de panta. In mod similar, din depozitele teraselor superioare apele se dreneaza in terasele inferioare si mai departe in aluviunile albiei majore. Stratele freatice din aluviunile de lunca sunt alimentate, dar mai adesea alimenteaza cursurile de apa.

O situatie particulara se intalneste in zona calcarelor, care pe langa faptul ca sunt alimentate din precipitatii pe intreaga lor suprafata prin intermediul fisurilor, deschiderilor de dizolvare si fracturilor, mai sunt si traversate subteran de cateva cursuri de apa: Calianul, Ponoriciul si alte mici cursuri de apa de pe platourile calcaroase.

Patrunderea in subteran a cursurilor de apa amintite se realizeaza prin ponoare de diferite tipuri si dimensiuni situate atat in lungul vailor, dar mai adesea la capetele din aval ale acestora, unde, ca efect al baticaptarii s-au format trepte antitetice.

Cedarea naturala a apelor se realizeaza prin iviri concentrate sau difuze, ca si prin legaturi hidraulice.

Izvoarele din eluvii sunt plasate de obicei la zona de racord a versantilor cu podul interfluviilor, pe cand cele din deluvii se gasesc pe versanti la diferite inaltimi fata de talvegul vailor in functie de reducerea grosimii depozitului sau de ecranarea permeabilitatii lui.

In calcare s-au recunoscut atat izvoare de tipul resurgentelor cat si al exurgentelor. Cea mai importanta resurgenta generata de pierderile de apa enumerate mai sus se plaseaza aproape de marginea zonei calcaroase si are caracterul unui izvor descendent de contact. Resurgenta din pestera Ciclovina, alimentata de paraiele Ponorici si Calianu este de fapt izvorul vaii Luncanilor. Prin colorari cu floresceina s-a constatat ca apele Ponoriciului apar din pestera Ciclovina dupa 8 ore.

In zona, pe valea Morii se gasesc si izvoare de tipulexurgentelor, dar acestea au debite mici, de 1 l/s. Ele nu sunt legate intotdeauna de rocile impermeabile subiacente ci de sistemul de fisuratie si de baza eroziunii locale.

Stratele acvifere din depozitele de terasa se descarca deseori prin izvoare izolate.

Temperatura izvoarelor, chiar in timpul verii, este destul de coborata in raport cu cea a aerului, avand valori de 9-120C la altitudini in jur de 600 m si de 7-90C la altitudini mai mici.

Apele subterane pot fi bicarbonato-calcice sau bicarbonato-sodice, cu mineralizari scazute (<200 mg/l) ; ph-ul oscileaza intre 5,5 si 7 la izvoarel din sisturi cristaline si scoarta de alterare a acestora, si intre 6,5 si 8 la izvoarele din calcare.

CAPITOLUL IV

Relieful

4.1 Unitatile morfostructurale ale bazinului Luncani

Bazinul hidrografic al bazinului Luncani se situeaza in partea vestica a Muntilor Sureanu, fiind incadrat de coordonatele geografice de 23001’ si 23012’45’’ longitudine estica si 45033’ si 45044’50’’ latitudine nordica.

Teritoriul drenat de raul Luncani se suprapune pe trei tipuri de unitati morfostructurale: montana, deluroasa si depresionara (inclusiv a culoarului de vale) care isi gasesc explicatia atat in tectonica si structura formatiunilor, cat si in eroziunea indelungata a agentilor externi.

Unitatea montana

Corespunde sectorului vestic al Muntilor Sureanu, incadrandu-se intre bazinele hidrografice: Valea Ponorului in est si sud-vest, Valea Varatecului in sud, alti afluenti mai mici ai raului Strei in vest si Valea Gradistei, afluent al raului Mures, in est.cumpana de ape urmareste un aliniament al marilor inaltimi din bazinul Luncani format din:

Sud – Dealul Plopi 1114,2 m, Dealul Robului 973,6 m, Vf. Rotundei 945,2 m, Dealul Barnei 908,5 m;

Est – Dealul Rotunda 1127,6 m, Poiana Omului 1117 m, Dalma Frasinului 1066 m, Vf. Alunuli 984,1 m, Vf. Seciului 948 m, Dealul Prihodistea 775,5 m, Vf. Chicerea 777,3 m si Coasta Mare 599 m;

Vest – Vf. Seciului 992,9 m, Vf. Mesteacanului 1002,4 m, Vf. Crucii 1030,8 m, Vf. Iubai 1016 m, Vf. Plesu 995,8 m, Vf. Muncelu 810,3 m.

Limita nord-vestica a unitatii montane este data de un aliniament format din: versantul drept al Paraului Valea lui Radu, afluent al vaii Luncanilor pe stanga, Dealul Mlaca 618 m, Vf. Chicera 777,3 m, Dealul Muchia Fetei 680 m, Coasta Mare 599 m. tot aici, bazinul hidrografic Luncani prezinta o ingustare, cumpana de ape din partea dreapta apropiindu-se de cea stanga la doar 3,5 km datorita unor afluenti ai vaii Gradistea si ai Streiului. Aceasta limita este vizibila in relief datorita existentei unui abrupt de 150-200 m inspre zona piemontana.

Jocul pe verticala din Cuaternar si Tertiar a avut rolul de a favoriza prelucrarea in trepte a reliefului in unitatea montana si de a-l pune in evidenta fata de aria depresionara dinspre nord-vest, prin formarea acestei denivelari de 150-200 m. pe de alta parte, procesul de inaltare, mai accentuat spre finele Pliocenului si in prima parte a Cuaternarului a determinat adancirea mai grabita a vailor (dar cu o anumita ritmicitate provocata climatic si neotectonic recunoscuta in seriile de umeri si de fragmente de terase din lungimea vailor), fragmentarea vechilor suprafete de nivelare si accentuarea continua a energiei de relief.

In peisajul geomorfologic se impun versantii abrupti dezvoltati in calcare si sisturi cristaline, poduri interfluviale largi si culmi rotunjite.s

Unitetea de dealuri

Constituie o treapta intermediara intre munti si culoarul Streiului. Are inaltimi ce oscileaza intre 300 si 500 m. este fragmentata in mai multe aliniamente deluroase de catre afluentii din dreapta a vaii Luncanilor. Toate au orientare NE-SV. Primul aliniament, cel sudic, intre Dealul Surilor si Vf. Curaturii, se gaseste intre Paraul Bobaia in sud si Paraul Ocolisului in nord. Aliniamentul central format din Dealul Plesa lui Zoltan, Dealul Gridului, Dealul Ocolisul Mic si Muchia Inalta se gaseste intre Paraul Ocolisului si Paraul Gridului in nord.aliniamentul nordic format din dealurile La Undita, Dealul Calea Dorului, Magurii si Dancu Mare intre Paraul Gridului in sud si Cumpana de ape dinspre nord.

Acest areal este afectat puternic de catre procesele de modelare actuala a reliefului datorita versantilor despaduriti. Ca urmare a eroziunii fluviale si torentiale relieful este puternic fragmentat. Intreaga unitate este modelata in roci Badenian-Sarmatiene.

Are latimea maxima in zona aliniamentului central.

Unitetea depresionara si a culoarului de vale

Este formata din Culoarul Streiului si din culoarul de vale al Paraului Valea Luncanilor. Forma acesteia este data de influenta nivelului de baza si de raportul eroziune liniara – eroziune laterala. Are latime maxima cu aproximativ 1,5 km inainte de varsarea Vaii Luncanilor in Strei.

Culoarul de vale al paraului Valea Luncanilor este uniform dezvoltat cu mici bazinete depresionare la confluente. Acest culoar patrunde pe Valea Luncanilor pana in zona montana, la 360 m altitudine, la confluenta Paraului Buiacul cu Valea Luncanilor. Orientarea generala a acestuia este SE-NV.

4.2 Parametrii de analiza ai potentialului morfografic si morfometric

Cercetarea morfogenetica si morfocronologica a bazinului Valea Luncanilor din Muntii Sureanu, impune cercetarea sub aspect morfografic si morfometric a formelor de relief din cadrul bazinuli in ansamblu dar si in detaliu. Sunt primii pasi absolut obligatorii, pentru ca orice studiu genetico-evolutiv trebuie sa aiba o baza, care este data de analiza descriptiva si descrierea fizionomiei formelor de relief ca o cerinta calitativa, dar si o analiza sub aspect morfometric ce reprezinta o cerinta cantitativa.formele de relief se deosebesc intre ele nu numai prin aspectul lor exterior adesea extrem de complex, ci si prin unele trasaturi legate de desfasurarea lor in spatiu si raportul dintre ele.

4.2.1 Potentialul morfologic al reliefului

4.2.1.1 Morfologia globala (generala) a bazinului Luncani

Nu se poate concepe o descriere a fizionomiei formelor bazinului fara a se trata cele mai pregnante si sintetice situatii ale acestui aspect (Armas Iuliana, 1999). Sunt doua componente ce reclama acest lucru. In primul rand este cea geomorfologica, care constituie chiar firul acestui studiu, a doua este componenta socio-economica si de valorificare a terenurilor (spatiului) sub diverse forme ce nu se pot analiza far o privire generala asupra morfologiei.

Se pot surprinde particularitati morfografice reliefate de diferentierile dintre compartimentele sud-estic mai ridicat si uniformizat (peneplenizat), cel sud-vestic mai ridicat si adanc fragmentat si cel nordic mai coborat, fapt ce se repercuteaza in fizionomia vailor, versantilor, interfluviilor. Procesele de fragmentare verticala si orizontala a reliefului bazinului s-au manifestat cu intensitati si frecvente diferite de la un loc la altul, determinand o multitudine de aspecte morfografice ale reliefului.

Socio-economic, se pune problema valorificarii suprafetelor morfografice, de organizare spatiala si amenajare teritoriala a diferitelor tipuri de suprafete. De la inceput trebuie sa afirmam ca nu toate tipurile de suprafete se preteaza in aceeasi masura pentru amenajari si caunele impun restrictii.

In bazinul Valea Luncanilor se disting suprafete cu stabilitate maxima, cu stabilitate mare, medie si minima si suprafete cu instabilitate evidenta.

Se poate constata ca tipul plat reprezinta suprafetele cu cea mai mare stabilitate care pot fi valorificate economic sau se pot amenaja in diferite scopuri, interesand astfel in cadrul interfluviilor plate lungimea si latimea acestora. Tipurile plate pot fi mai lesne folosite pentru constructii, drumuri sau diferite folosinte agricole.

In ceea ce priveste utilizarea economica a spatiilor, aceasta este mai mare pentru suprafete de tip rotunjit, iar restrictiile devin adesea totale in cazul interfluviilor ascutite si a versantilor.

Modul variat de imbinare al tipului de interfluvii, tipurilor de versanti si de vai genereaza trasaturi specifice in morfologia globala care nu este nici pe departe omogena. Faptul este confirmat de realitatea din teren.

4.2.1.2 Dezvoltarea altimetrica a interfluviilor

Analiza desfasurarii pe verticala a cumpenelor permite conturarea si racordarea unor trepte altimetrice, care se asambleaza in cadrul unor suprafete de nivelare a caror continuitate este intrerupta de prezenta unor inseuari.

Cumpana stanga urmareste linia celor mai mari altitudini aflate intre bazinul Valea Luncanilor si bazinele afluientilor Streiului ( Valea Ponorului, Valea Varatec, Valea Mare, Valea Gantaga si Valea Rea).

Cumpana stanga se dezvolta pe o succesiune de aliniamente avand orientari diferite. Primul aliniament cu orientare nordest-sudvest se desfasoara intre Dealul Rotunda (1127,6 m) si Dealul Pades (1017 m) despartind bazinul Valea Luncanilor de bazinul Valea Ponorului. Are o lungime de aproximativ 6km.

Al doilea aliniament, pe o directie de est-ves, se desfasoara sinuos intre Dealul Pades 1017 m si Dealul Barnei 908,5 m. are o lungime de aproximativ 11 km si inaltimi intre 825-1017 m.

Al treilea aliniament, pe directie generala sud-nord se desfasoara intre Dealul Barnei 908,5 m si Coasta Fata Comorici 450 m. are o lungime de aproximativ 19 km.

Cel de-al patrulea aliniament urmeaza aproximativ paralel cursul apei Vaii Luncanilor pe o directie sud est-nord vest. Are altitudini reduse, intr 240-450 m.

Cumpana stanga dezvolta o succesiune de sapte trepte, dintre care patru in zona montana. Acestea sunt treptele de 240-275 m, 393-440 m, 490-550 m pentru arealele de culoar si dealuri si 693-750 m, 810-910 m, 950-1030 m, 1070-1120 m pentru arealul din zona montana. Acestea functioneaza si pentru cumpana dreapta, cu mici diferente altitudinale. Treapta de 950-1030 are o extensiune maxima.

Cumpana dreapta a bazinului Valea Luncanilor se gaseste pe linia celor mai mici altitudini aflate intre aceasta si bazinul Valea Gradistei. De asemenea, ca si cumpana stanga, cea dreapta se dezvolta pe o serie de aliniamente cu orientari diferite.

Primul aliniament are orientare sud vest – nord est si se desfasoara intre Dealul Rotunda 1127,6 m si Dalma Frasinului 1059 m pe aproximativ 6,5 km lungime. Aici este arealul cu cele mai mari inaltimi din bazinul Luncani.

Al doilea aliniament se desfasoara intre Dalma Frasinului 1059 m si Varful Secuiului 948 m. orientarea generala este dinspre sud est spre nord vest. Are o lungime de aproximativ 9 km.

Al treilea aliniament, pe o directie generala sud – nord, se desfasoara intre Varful Secuiului 948 m si un deal de 452,8 m, aflat in arealul piemontan in estul satului Grid. Are o lungime de aproximativ 19 km. Trecerea dinspre arealul montan spre cel piemontan se face brusc, printr-o denivelare de peste 100 m.

Cel de-al patrulea aliniament are o directie est nord est – vest sud vest. Are o lungime de aproximativ 11,5 km. Aliniamentul se dezvolta intre 452,8 m si 240 m in lunca Streiului.

Pe cumpana dreapta, ca si pe cea stanga se gasesc numeroase inseuari.

Interfluviile, in functie de asezarea lor in cadrul bazinului, se impart in interfluvii principale si interfluvii secundare. Interfluviile principale delimiteaza bazinul hidrografic Valea Luncanilor de bazinele invecinate, este vorba de cumpenele de ape. Interfluviile secundare se gasesc in interiorul bazinului si constituie limitele de spatiere intre paraiele acestuia.

Se disting urmatoarele tipuri de interfluvii:

– interfluvii cu aspect plat ce corespund unor suprafete de nivelare, nivele de eroziune sau ramasite ale acestora sub forma unor martori de eroziune.

Unele definesc suprafete aflate la periferia bazinului hidrografic Valea Luncanilor cum se constata pe laturile sale de nord-est, de sud, de est – interfluviile : Robului, Dealul Plopi, Poiana Omului, etc. in rest, pe cele lalte laturi, interfluviile plate au fost reduse de eroziunea foarte activa la simpli martori, mai reprezentativi fiind Varful Mesteacanului, Varful Crucii si Varful Plesu pe latura de vest; Vraful Chicera pe latura de est, etc pasrati sub forma unor cornete usor alungite. Acestea sunt interfluviile plate principale.

Altele definesc suprafete situate in interiorul bazinului, gasindu-se intre vaile acestuia:

interfluviul Platoul Troian – Varful Chiciurii intre vaile Ponorici in sud, Rosiei in nord si Morii in Vest, in fapt un platou calcaros

interfluviul Ursici – Dealul Tapului cu orientare sud – nord, intre vaile Purcaretului in vest, Otapului si Vacariei in est.

O caracteristica esentiala o constituie faptul ca interfluviile plate atat cele periferice cat si cele interioare, introduc discontinuitati in desfasurarea dominanta a interfluviilor, ducand la conturarea unor aspecte complexe.

Atat continuitatea interfluviilor plate principale, cat si a celor secundare este intrerupta de interpunerea interfluviilor de alte tipuri cat si prin zonele de obarsie unde eroziunea regresiva a torentilor se face simtita.

Prezenta interfluviilor plate denota o omogenitate petrografica pe de o parte, iar pe de alta parte prezenta scoartei de alterare formata pe depozite eluviale si deluviale mascheaza morfologia de amanunt a acestora.

Interfluviilor plate initial mult mai largi, sunt transformate treptat prin ramificarea si inaintarea regresiva a afluentilor, dar si prin evolutia versantilor in sectoare rotunjite sau chiar intr-o insiruire de martori de eroziune despartiti prin inseuari largi.

Interfluviilor plate au un grad redus de risc geomorfologic, fiind conditionate de existenta unor versanti a caror modelare actuala tinde spre atingerea unui profil de echilibru, mai ales acolo unde energia de relief este redusa si pantele sunt protejate de covorul vegetal.

Interfluviilor plate, in unele cazuri, au fost amenajate si valorificate socio- economic. Este cazul satelor Ursici si Tarsa.

– interfluviile rotunjite au fost modelate prin procese geomorfologice actuale ce conduc la o degradare deosebita a reliefului, iar acest fapt este pus pe seama adancirii accelerate a bazelor locale de eroziune.

Interfluviile rotunjite se surprind si in cadrul interfluviilor principale, dar mai ales in cadrul celor secundare. Printr-o amplificare aproceselor actuale, interfluviile sunt atacate si rotunjite, versantii sunt subtiati la baza. Ele uneori trec in forme acsutite sau in forme intermediare acestora doua. In toate cazurile ele corespund unei modelari mai active exercitata de procesele geomorfologice actuale care releva aspecte de degradare, fiind vorba de relatii dinamice intre bazine, care determina o seama de dezechilibre si genereaza instabilitate dinamica.

Formarea interfluviilor rotunjite reprezinta o situatie intermediara a tendintei morfogeografice.

Interfluviile rotunjite constituie suportul unei intense valorificari a spatiului, forestier, pomicol.

Interfluviile rotunjite se regasesc in tot bazinul hidrografic Luncani, dar mai cu seama in arealul montan intre toate tipurile de vai.

– interfluviile ascutite sunt formate prin procese de degradare intense, determinate de o exacerbare a proceselor geomorfologice actuale. Interfluviile ascutite sunt conditionate atat petrografic, cat si de existenta torentilor cu bazine de receptie foarte ravenate si in general opuse, de ambele parti ale interfluviului.

Interfluviile ascutite sunt atat periferice (principale), cat si interioare (secundare). Cele mai importante interfluvii ascutite periferice se gasesc intre Dealul Prihodistea – Varful Chicera – Muchia Fetei intre bazinele Luncanilor si Gradiste; iar cele mai importante interfluvii ascutite interioare: Dealul Piatra Rosie intre Valea Rosie in sud si Paraul Stangu in nord; Varful Tafla 854 m intre Valea Rosie in nord, Valea Morii in sud vest; Dealul Muchiei 861 m o prelungire spre Valea Luncanilor a Varfului Secuiului intre paraul Scaiului in sud si Paraul Lungina in nord.

O analiza comparativa duce la concluzia ca interfluviile ascutite se regasesc doar in arealul montan datorita agresivitatii bazinelor torentiale subordonate vailor. Asta inseamna ca existenta interfluviilor reduse la nivelul crestelor de intersectie: Tafla, Ciclovina.

Interfluviile ascutite sunt o dovada elocventa a intenselor procese de degradare pe cale naturala a reliefului si constituie un argument al afirmatiei ca torentialitatea este cel mai activ dintre procesele geomorfologice actuale care, impreuna cu alunecarile produc mari modificari in peisaj.

– interfluviile mixte

Tipurile morfologice de interfluvii dau caracteristicile generale ale celor mai inalte suprafete morfologice de pe diferite laturi ale bazinului si in interiorul sau. Interfluviile nu sunt astfel in exclusivitate plane, rotunjite sau ascutite, decat daca privim situatie pe mici portiuni. In realitate, toate aceste tipuri se combinaintre ele rezultand o alternanta de sectoare interfluviale cu caracteristici morfologice diferite: exemplu interfluviul secundar Dealul Rotunda – Platoul Troian – Varful Tifla, afalt intre Ponorici – Valea Morii si Valea Rosie, este format din toate cele trei tipuri de interfluvii.

Imbracand o gama larga de aspecte, fizionomia interfluviilor este permanent modificata de procese geomorfologice actuale.

Fizionomia interfluviilor conserva inca urmele unor vechi niveluri de eroziune dispuse ca pedimente in jurul varfurilor cu aspect de martori.

In sectorul piemontan, raurile au modelat o suita de trepte de terasa, ce formeaza astazi interfluviile principale.

4.2.1.3 Morfologia derivata prin fragmentare

Cercetarea analitica a bazinului hidrografic Valea Luncanilor impune ca o necesitate cunoasterea morfologiei generale a bazinului, dar si a morfologiei de amanunt privita fie la nivelul bazinelor de ordin ierarhic inferior, fie la nivelul vailor si al sectoarelor de versanti. Acest lucru permite surprinderea diferentelor ce apar in fizionomia reliefului la diferite nivele de aprofundare si a caror interpretareconduce la concluzii referitoare la evolutia generala a bazinului si la evolutia specifica a bazinelor de ordin inferior.

Mai exista asadar si o morfologie rezultata in urma proceselor de fragmentare verticala si orizontala, deci o morfologie derivata ce se grefeaza pe trasaturile geomorfologice de ansamblu si care poate fi surprinsa la nivelul versantilor si suprafetelor de racord si la nivelul albiilor de vai care isi au propria fizionomie.

4.2.1.4 Morfologia versantilor si suprafetelor de racord

Prezinta diversitate in functie de evolutia vailor.

Pe lungimi mici, versantii se prezinta cu urmatoarele tipuri morfologice: versanti drepti, convecsi, concavi, dar pe lungimi mari capata trasaturi morfologice complexe din care cauza se contureaza categoria versantilor cu caracter mixt, ce prezinta o alternanta de sectoare concave, convexe si drepte, tradand o evolutie complexa. Liniile de profil ale versantilor, indiferent de tipul morfologic, sunt permanent modificate datorita proceselor de degradare a pantelor prin procese actuale, dar sunt si versanti stabili datorita fixarii materialelor pe pante, a solurilor si a vegetatiei protectoare.

Versantii reprezinta domeniul majoritatii proceselor morfologice intre interfluvii si bazele locale de eroziune, iar evolutia lor se face in detrimentul interfluviilor. Versantii se desprin de interfluvii printr-o :

– unitate de distributie,

– apoi printr-o suprafata convexa a eroziunii liniare si areale dupa linia de cea mai mare panta;

– povarnisul de obarsie;

– mijlocul versantului de mare mobilitate morfodinamica;

– glacisul de redepozitare a materialelor deluvio coluviale;

– lunca (unitatea aluvio – pluviala);

– fundul albiei de eroziune laterala si de suprapunere si prabusire;

– fundul albiei (patul aluvionar).

In general pe vaile adanci din arealul maontan al bazinului Valea Luncanilor, versantii au o forma rectilinie si convexa, cu o evolutie ascendenta rezultata din adancirea puternica a raurilor si a bazinelor torentiale. Apar si profile complexe explicate prin prezenta unor valuri vechi de alunecari masive si a unor trene de grohotis, si chiar versanti surplombati pe vaile Ponorici, Rosiei si in zona de obarsie a vaii Morii, datorita prezentei calcarelor. Pe aceste vai versantii se regasesc in trepte (abrupturi petrografice) care in retragerea lor vor atinge cumpana.

O evolutie descendenta a versantilor se observa in doua situatii. In arealul montan, pe vaile Ponorici si Calianu versantii sunt concavi datorita nivelului de baza ridicat al raurilor, acestea adancindu-se foarte greu in pragurile calcaroase de la intrarea in subteran. Astfel eroziunea versantilor este mai puternica in raport cu cea a raurilor. Aici roca in loc nu mai este roasa decat prin intermediul paturii de alterare, spre deosebire de celalalt caz, cel al versantilor convecsi, unde are loc o intensa evacuare a materialelor de pe acestia. In cadrul depresiunilor de tip pseudopolie, Ponorici si Calianu, se observa si o acumulare a materialului de pe versanti in spatele nivelelor de baza locale care nu permit raurilor sa se adanceasca in amonte de ele pe o anumita lungime. O evolutie descendenta a versantilor se observa si in arealul piemontan al bazinului Valea Luncanilor, dinamica acestora fiind favorizata de rocile sedimentare si de gradul mai redus de impadurire.

Se poate trage concluzia ca adancirea raurilor conduce la aparitia tipurilor de versanti convecsi si drepti, iar ridicarea sau stagnarea patului aluvial determina aparitia versantilor concavi.

4.2.1.5 Morfologia vailor

Valea de ordinul 6 a Luncanilor se formeaza de la confluenta paraielor Valea Luncanilor si Stangu. Nu prezinta in nivel longitudinal rupturi de panta majore, ci doar repezisuri. In profil transversal, alterneaza sectoarele de deschidere larga a vaii prin bazinete depresionare in zonele de confluenta, cu sectoare unde valea se ingusteaza mult, capatand un profil in forma de V, predominant asimetric.

Vaile de ordin inferior prezinta in profil longitudianal rupturi de panta, maio ales in arealul montan. Spre obarsie profilele lor longitudinale sunt puternic concave, prezentand numeroase repezisuri petrografice.

Organismele torentiale care fragmenteaza versantii au canalul de scurgere adancit, vaile fiind inguste. In schimb ravenele din bazinele lor de receptie au un profil transversal mai largit, din care cauza multe pot fi incluse in categoria vaiugilor.

4.2.2 Analiza morfometrica a reliefului

Studiul morfometric al reliefului permite trasarea unor concluzii cu privire la geneza si evolutia bazinului in ansamblu si formelor de relief in particular. In acest sens, importanta este cunoasterea fragmentarii orizontale a reliefului, numita si densitatea fragmentarii, care ilustreaza pe de o parte gradul de dezvoltare al retelei hidrografice, iar pe de alta parte organizarea ei pe bazine de ordin inferior sau pe trepte de relief.

4.2.2.1 Densitatea fragmentarii

Bazinul Valea Luncanilor prezinta o densitate medie a drenajului de 3,27 km/km2, cu valori cuprinse intre 0,2 km/km2 in lunca Vaii Luncanilor la contactul cu Lunca Streiului si 5,6 km/km2 in bazinul Paraului Stangu, afluent pe dreapta al vaii Luncanilor. Se constata ca valorile densitatii fragmentarii sunt conditionate de factori precum: caracteristicile rocilor in care se ingusteaza vaile, panta suprafetelor morfologice, nivelele de baza locale.

Din analiza frecventelor absolute si relative ale densitatii fragmentarii, rezulta predominarea intervalului cuprins intre 3 si 4 km/km2.

Arealul montan al bazinului Valea Luncanilor are valor medii ale densitatii fragmentarii situate intre 0,8 km/km2 in bazinul Vaii Ponorici si 5,6 km/km2. Arealul piemontan se caracterizeaza prin valori mai mici ale densitatii fragmentarii, situate intre 0,2 km/km2 si 4,6 km/km2, aici adaugandu-se si efectul despaduririlor recente, care au dus la reactivarea proceselor de versant.

Bazat pe acest aspect, in bazinul Valea Luncanilor exista 5 stadii de evolutie a reliefului:

fragmentare foarte mica a reliefului, sub 1 km/km2; se gaseste pe o suprafata de 5 km2; reprezinta 3,5% din suprafata bazinului

fragmentare mica a reliefului, intre 1-1,9 km/km2; se gaseste pe o suprafata de 16 km2, reprezentand 11,2% din suprafata bazinului

fragmentare medie a reliefului, intre 2-3,9 km/km2; ocupand o suprafata de 77 km2, reprezentand 54,2% din suprafata bazinului

fragmentare mare a reliefului, intre 4-4,9 km/km2; ocupand o suprafata de 32km2, reprezentand 22,5% din suprafata bazinului

fragmentare foarte mare a reliefului, peste 5 km/km2; ocupand o suprafata de 12 km2, reprezentand 8,5% din suprafata bazinului

Frecventa talvegurilor elementare indica fragmentarea intensa a reliefului la nivelul ordinelor 1 si 2.

4.2.2.2. Adancimea fragmentarii reliefului

Puternica incizie a raurilor din bazinul Valea Luncanilor ofera un potential morfodinamic ridicat acestui areal, prin decuparea unor versanti lungi, cu forme si inclinari variate si o expunere diferentiata fata de Soare si vant.

Energia reliefului, ca rezultat al adancirii retelei de drenaj, reprezinta un element de generalizare, ce reda amplitudinea altimetrica pe care se desfasoara procesele geomorfologice actuale, fiecare talveg si gura de varsare fiind o baza locala de eroziune.

Valoarea medie a acestui parametru este de 214 m pentru intreg bazinul hidrografic Valea Luncanilor, osciland intre valorile 10-435 m/km2.

Din analiza adancimii fragmentarii se constata ca exista cinci tipuri de adancire a retelei hidrografice:

adancire a retelei hidrografice sub 100 m/km2, pe o suprafata de 22 km2, reprezentand 15,5% din suprafata bazinului. Acest tip de adancire se regaseste in zona de culoar a vaii Luncanilor, dar si in arealul montan, pe platforma calcaroasa din bazinul Ponorici.

adancire a retelei hidrografice intre 100-199 m/km2, pe o suprafata de 46km2, reprezentand 32,4% din suprafata bazinului. Se regaseste predominant in arealul piemontan si de culoar al bazinului.

adancire a retelei hidrografice intre 200-299 m/km2, pe o suprafata de 30km2, reprezentand 21,1% din suprafata bazinului.

adancire a retelei hidrografice intre 300-399 m/km2, pe o suprafata de 40km2, reprezentand 28,1% din suprafata bazinului. Se regaseste in tot arealul montan.

adancire a retelei hidrografice de peste 400 m/km2, pe o suprafata de 4 km2, reprezentand 2,8% din suprafata bazinului.

Pe bazinele hidrografice componente, adancimea fragmentarii reliefului este minima: in bazinul vaii Ponorici (307 m) datorita platformei calcaroase ce a impus retelei hidrografice ramanerea la un alt stadiu de evolutie, in zona piemontana si de culoar a Vaii Luncanilor datorita amplitudinii altimetrice mai reduse (477,3 m Paraul Baboia; 359,5 m bazinul Paraului Ocolis; 234 m in bazinul Paraului Grid); si maxima in arealul montan: bazinul Vaii Morii 540,2m; bazinul Valea Vanatorului 550,8 m; bazinul Valea Rosie 670 m; bazinul Paraului Stangu 707 m; bazinul Paraului Scaiu 556 m; bazinul Paraului Valea Purcaretu 645,8 m.

4.2.2.3. Potentialul hipsometric al reliefului

Este rezultatul densitatii si adancimii fragmentarii si este redat pe harta hipsometrica (harta treptelor morfologice). Aceasta reda formele de relief din cadrul bazinului in ansambluri de niveluri hipsometrice tinandu-se cont de geneza si evolutia reliefului.

Formele de relief se asambleaza in succesiuni de trepte altimetrice care exprima raporturi stranse cu etapele si fazele genetice ale reliefului acestui bazin. Se delimiteaza astfel suprafete (platforme de eroziune), trepte de versanti, culoare de vai.

Altimetric bazinul hidrografic Valea Luncanilor este cuprins intre 240 m, la confluenta Vaii Luncanilor cu Streiul si 1127,6 m in Dealul Rotunda la izvorul Vaii Ponorici.

Se disting urmatoarele trepte altimetrice:

Treapta altimetrica de peste 1000 m, pe o suprafata de 5,2 km2. Detine o pondere de 3,6% din suprafata bazinului. Se desfasoara pe latura de est a bazinului la izvoarele vailor Ponorici, Rosie si Paraului Stangu. Se regaseste de asemenea insular si pe latura de vest a bazinului la izvoarele Vaii Vanatorului, in cateva culmi ce nu depasesc 1030,8 m. Aceasta suprafata se desfasoara pe o directie nord est – sud vest. Cea mai dezvoltata vale ce patrunde sub forma de golf in aceasta suprafata este Ponoriciul.

Treapta altimetrica de 800-1000 m. are o suprafata de 34,4 km2, ceea ce reprezinta 24,2% din suprafata bazinului Vaii Luncanilor. Pe latura de vest a bazinului are o desfasurare forate fragmentara, datorita afluentilot Vaii Vanatorului si Vaii Luncanilor. Pe latura de est se intalnesc doua areale, unul mai compact intre Valea Rosie in nord si interfluviul ce limiteaza bazinul Valea Luncanilor spre sud datorita rocilor carbonatice si unul mai fragmentat de afluentii Vaii Luncanilor pe dreapta. Aceasta treapta altimetrica trimite in interiorul treptei de 600-800 m martori de eroziune Tafla si Piatra Rosie cu altitudini de 854 m si 819 m. Pe aceasta treapta se gaseste platforma calcaroasa a Luncanilor.

Treapta altimetrica de 600-800 m. Are o suprafata de 30,6 km2, ce reprezinta 21,5% din suprafata bazinului. Este foarte fragmentata de catre vai. Pe aceasta treapta, la limita ei inferioara, in sectorul mijlociu al Vaii Luncanilor, se desfasoara contactul dintre arealul montan si cel de dealuri.

Treapta altimetrica de 400-600 m. Are o suprafata de 26,9 km2, ce reprezinta 19% din suprafata bazinului. Se regaseste in arealul montan cu largimi maxime in zonele de confluenta, dar in arealul de daluri piemontane sub forma de culmi prelungi fragmentate de eroziune. In arealul piemontan aproape ca lipseste pe versantul stang al Vaii Luncanilor.

Treapta altimetrica de 400 m. Are o suprafata de 44,9 km2, ce reprezinta 31,6% din suprafata bazinului. Patrunde pana in arealul montan, la confluenta Paraului Stangu cu Valea Luncanilor. Dezvolta latime maxime in bazinele paraielor Grid si Ocolis aflate in arealul piemontan de dealuri.

4.2.2.4. Pantele

Suprafetele morfologice, indiferent de tipul carora le apartin au drept caracteristica esentiala si generala, declivitatea cu valori ce oscileaza in cadrul bazinului intre 00 si peste 400 la nivel local si regional.

Datorita densitatii si adancimii fragmentarii reliefului si ca urmare a evolutiei firesti a suprafetelor morfologice rezulta o paleta foarte larga a categoriilor de panta. Declivitatea este conditionata si petrografic, o roca dura imprimand pante mai mari cum este cazul versantilor calcarosi ai Vaii Morii, iar una mai moale o panta mai lina.

Intr-o unitate preponderet de versant, cum este cea pe care se axeaza bazinul Valea Luncanilor, gradul de inclinare a suprafetelor constituie un factor hotarator de care depinde cantitatea de radiatie solara primita de arealele cu aceeasi orientare.

Marimea pantelor este influentata si de vegetatie, cea mai buna protectie a acestora oferind-o padurile care impun o mare stabilitate.

Pe ansamblul bazinului, versantii au valori ridicate de declivitate. In arealul montan, pantele depasesc frecvent 250-400, uneori 600 formand areale compacte si mult extinse in lungul afluentilor ce strabat sisturile cristaline ori calcarele. In arealul de la izvorul Vaii Morii versantii au frecvent valori ale decivitatii pe unele portiuni de 700-900. In arealul montan exista si portiuni cu inclinare mica, intre 100-250 si chiar intre 00-50 in Depresiunea Ponorici.

In zona de piemont a bazinului Luncani, declivitatea are valori intre 00-50 in culoarul de vale al Luncanilor, dar predominanta este valoarea de 100-250. Pe aceste suprafete de versant sunt caracteristice siroirea concentrata si alunecarile.

Pe fundalul reliefului din bazin, insa rolul cel mai important in determinarea cantitatii de radiatie solara primita de suprafata topografica si implicit a gradului de insolatie, il detine stadiul de evolutie al retelei hidrografice, prin tipurile de vai carora ea le da nastere. Vaile inguste si adanci ale perimetrului montan prezinta in ansamblul lor insusirile versantului nordic, umbrit. Aici aceeasi cantitate de radiatie solara trebuie sa incalzeasca un areal mai vast, din cauza gradului ridicat de fragmentare. Versantii lungi, rectilinii sau convecsi avand o inclinare de peste 400 se intalnesc pe firul apei estompand diferentele inerente expunerii, deseori umbra versantului din fata prelungindu-se peste fundul vaii pana in treimea superioara a versantului insorit. In aceste situatii, gradul de umbrire este direct proportional cu lungimea si inclinarea versantilor situati fata in fata.

4.2.2.5. Orientarea versantilor

Versantii sudici, la declivitati de circa 100, primesc in perioada 21 martie – 23 septembrie, 92% din radiatia solara directa ce cade sub un unghi de 230, iar cei din pante de 150, 95%, cu un unghi al razelor solare fiind de 100% (pentru un unghi de 300) incidenta razelor solare fiind de 30. La o panta de 400 cantitatea de radiatie directa primita scade cu numai 1%. (Armas Iuliana, 1999)

Situatia simetric opusa a versantului nordic se reflecta in valori ale radiatiei solare directe de 73%pentru inclinari de 100, cand razele solare formeaza un unghi de 430, si de 67% pentru valori de panta de 150 cand unghiul de incidenta al razelor solare este de 480. La pante de 300, valorile insolatiei se diminueaza cu aproape 30%, iar la pante de 400, versantii nordici primesc doar 29% din energia solara directa.

Versantii estici si vestici prezinta valori egale:

Sursa: Stanciu, 1973

Sub aspect diurn, energia solara primita de versantul sudic insorit este in general de 8-10 ori maimare decat cea primita de versantul umbrit. Indiferent de inclinarea sa, versantul sudic neumbrit este luminat de la rasaritulSoarelui si pana la apusul sau cu o curba ascendenta a intensitatii insolatiei pana la ora 12 si descendenta spre amurg. Cand versantul sudic este umbrit de catre alt versant, atunci durata timpului de insorire depinde de lungimea si inclinarea acestuia din urma.

Versantii nordici cunosc acelasi regim de umbrire – insorire ca si cei sudici, insa durata timpului de luminare a lor de catre Soare este in functie de panta, fiind cu atat mai scurta cu cat inclinarea este mai mare, indiferent de lungime.

Forma versantilor se va reflecta in amplitudinea diurna a temperaturii aerului si solului, care va fi mai mica pe suprafetele convexe fata de cele concave. Vaile inguste si adanci vor conduce la aparitia inversiunilor termice si la o canalizare a aerului rece pe fundul lor (Valea Morii, Valea Paraului Stangu, Valea Rosiei, Valea Vanatorului).

Valea larga a Luncanilor, cu un relief fluvial bine dezvoltat in sectorul culoarului de vale, diminueaza interferenta caracteristicilor diferitelor orientari, versantii evoluand conform aportului energetic specific, in dependenta cu panta si variatiile de forma, care vor interveni in regimul insoririi – umbririi prin siccesiunea neregulata a liniilor de egala durata a umbrei.

Versantul estic va fi insorit in cea mai mare parte a zilei, doar spre amurg aparand o umbrire uniforma a intregii sale suprafete in timp ce pe versantul vestic succesiunea sectoarelor de umbra va fi inversa, suprafata sa fiind luminata in a doua jumatate a zilei. Versantii vestici vor fi, totodata mai calzi si mai uscati comparativ cu cei estici, deoarece dimineata o mare parte a energiei solare se consuma pe acestia din urma in procesul de evaporare a apei provenite din precipitatii si roua.

4.2.2.6. Organizarea si ierarhizarea retelei de vai

Este deosebit de importanta pentru realizarea modelului morfometric al drenajului bazinului Valea Luncanilor. Pentru reteaua de vai din bazinul Valea Luncanilor au fost identificate in sistemul de clasificare Horton – Strahler, sase ordine de marime, in functie de valoarea stabilita segmentului de rau la confluenta.

Colectorul principal Valea Luncanilor, izvoraste de sub Dealul Rotunda la altitudinea de 1127,6 m, purtand pana la intrarea in subteran, in Depresiunea Ponorici numele de Paraul Ponorici, iar pana la confluenta cu Valea Vanatorului numele de Valea Morii. Dupa acesta ultima confluenta, numele paraului se schimba in Valea Luncanilor. Tinand cont insa de faptul ca Paraul Ponorici a fost captat pe actualul curs de catre un alt afluent al Vaii Vanatorului si ca Valea Vanatorului la confluenta cu Valea Morii este cu un ordin mai mare, se poate trage concluzia ca Valea Vanatorului este colectorul principal din acest bazin.

Valea Vanatorului, de la confluenta cu Valea Jubaii devine o vale de ordinul 5. Acest ordin se schimba dupa confluenta dintre Valea Luncanilor si Paraul Stangu. Dupa aceasta confluenta, valea de ordinul 6 a Luncanilor nu va mai primi decat afluenti de ordinele 3 si 4.

Pe ansamblul bazinului, Valea Luncanilor insumeaza 1 curs de ordinul 6, 2 cursuri de ordinul 5, 11 cursuri de ordinul 4 si 40 de cursuri de ordinul 3.

Reteaua hidrografica din bazinul Valea Luncanilor s-a desavarsit in configuratia actuala etapa cu etapa sub actiunea factorilor morfogenetici (climatici si tectonici) si a marilor trepte de relief.

4.3 Tipuri genetice de relief

4.3.1 Relieful petrografic

Orice forma de relief are ca suport pe care ia nastere un anumit tip de roca. Cu toate ca reprezinta un element pasiv in morfogeneza, roca joaca un rol important alaturi de structura, oferind o nota distincta peisajului geomorfologic, in functie de reactia sa specifica fata de eroziune.

Bazinul raului Valea Luncanilor se dezvolta pe suportul rocilor sedimentare si metamorfice.

4.3.1.1. Relieful calcaros

Prezenta calcarelor in zona de obarsie a Vaii Morii si in bazinul Vaii Ponorici sub forma unui platou ce acopera o suprafata mare a dus la aparitia reliefului calcaros.

Acest platou masiv determinat de bancuri calcaroase cu grosime mare, peste 500 m domina regiunile inconjuratoare constituite din alte roci sedimentare si este dominat la randul sau dinspre est de catre roci metamorfice. Rezistenta platoului se datcreste duritatii, ca urmare a omogenitatii si existentei granulelor fine si a permeabilitatii calcarelor care, dupa o scurta perioada de eroziune subaeriana, conditioneaza incetarea siroirii. Ca urmare apar suprafete inalte, cu aspect tabular, care favorizeaza conservarea platformelor de eroziune, perforate de doline, uvale si pseudopolii.

Acest platou este fragmentat de vai putin adanci, cu fundul larg, dar cu versanti abrupti(Ponorici, Calianu), delimitand areale slab valurite. In cadrul lor, formele de relief carstic sunt bine reprezentate.

Abrupturile subverticale care apar la periferia platoului pe abrupturi de falie (falia Ciclovina) si a falezelor, sunt conditionate de faptul ca rocile calcaroase, genereaza pante abrupte, aproape verticale, cu frecvente surplombe in partea superioara. Inclinarea se domoleste numai la baza abrupturilor, unde roca este acoperita de un tapsan de grohotisuri. Desprinderea pe verticala a blocurilor calcaroase nu este favorizata numai de prezenta planurilor subverticale ale diaclazelor, ci si de faptul ca siroirea impiedica formarea profilelor concave, prin crearea ogaselor; absenta sau insuficienta siroirii permite mentinerea taluzelor de grohotisuri.

Pe acest areal calcaros apar spinari latite cu aspect de crupe convexe (Varful Chiciurii, Dealul Robului) care se inalta deasupra zonelor inconjuratoare cu 100-150 m.

Vaile Morii si Rosiei se caracterizeaza prin prezenta marmitelor laterale si a celor de pe fundul albiei minore, formate predominant prin procesul de eroziune si, in mai mica masura, prin cel de coroziune.

4.3.1.2. Relieful carstic

Arealul calcaros din bazinul Luncani, apare diferit in relief, cu forme specifice acestui tip de roca, dar se inscrie in treptele nivelate cu extensiune generala.

La calcare, care sunt roci rigide, cutarea este insotita de craparea rocii. Aceste crapaturi joaca un rol hotarator in circulatia apei prin calcar si prin aceasta in formarea pesterilor si a reliefului carstic.

Prezenta calcarelor in zona de obarsie a Vaii Morii, sub forma unui platou ce acopera o suprafata relativ mare, a dus la aparitia formelor carstice de suprafata si adancime, deosebit de spectaculoase.

In functie de raportul dintre calcare si rocile inconjuratoare, carstul din zona Ponorici- Ciclovina este un carst alogen cu calcare dominate dinspre est si dinspre nord-est de roci impermeabile, de pe care vin apele ce patrund in masiv, ape deci straine, alogene. Aceasta zona este alimentata cu apa dinspre zonel impermeabile, care se afla la acelasi nivel cu calcarele, dar acestea din urma domina in partea cealalta rocile impermeabile, ceea ce permite un drenaj usor. O astfel de situatie este determinata de structura sinclinala.

Intr-o clasificare mai complexa a carsturilor, carstul de la zona de obarsie a Vaii Morii apartine carstrului de platou ridicat. Zona este delimitata pe mai multe directii prin abrupturi. Exista o mare dezvoltare a dolinelor, grupate adesea in vai dolinare. Suprafata platoului este in linii generale slab valurita, cu energie mica de relief, data de vaile oarbe (Ponorici, Calianu), de pseudopoliile (Ponorici, Calianu) si uvale in raport cu martorii de eroziune. Exista o mare dezvoltare a dolinelor, grupate in vai de dolina. Campurile de lapiezuri sunt reduse, predominand platourile acoperite de vegetatie. Raurile si paraiele existente sunt captate in pesteri sau ponoare. Ele dau acces insa la sistemele subterane din aceasta zona. Pe marginea platoului se deschi numeroase guri de pesteri, ce reprezinta foste exurgente (Ciclovina Uscata, Ciclovina II) sau sunt pesteri de decompresiune gravitationala. Tot aici se gasesc si actualele exurgente (Ciclovina cu apa) sub forma de pesteri active.

Avand in vedere caracteristicile aparte ale reliefului carstic, acesta se imparte in exocarst si endocarst.

4.3.1.2.1. Exocarstul

Carstul de suprafata este reprezentat prin lapiezuri, doline, uvale, pseudopolii, guri de avene, vai dolinare, vai carstice, etc.

Lapiezurile sut forme de suprafata ce iau nastere prin coroziune pe rocile carstificabile, fie la suprafata lor, fie sub cuvertura pedologica. Din acest punct de vedere se separa trei categorii de lapiezuri:

libere, formate pe roca nuda expusa direct apei;

semiingropate, nascute sub petice de sol ce acopera calcarul;

ingropate, formate sub un invelis continuu de sol.

Lapiezurile sunt fie santuri alungite, separate de creste mai mult sau mai putin late, fie excavatii scurte, uneori chiar echilaterale. In sfarsit, se pot deosebi forme individuale localizate pe aproape tot platoul de la obarsia Vaii Morii sau grupari ce formeaza campuri de lapiezuri pe platoul Troian si in estul Dealului Robu.

Dupa forma si moful de formare lapiezurile din acest areal se impart in mai multe tipuri:

canelurile sunt santuri alungite de mica dimensiune, de ordinul centimetrilor. Apar pe muchiile proeminente de calcar de la Ponorici si Ciclovina.

camenitele sunt excavatii mai mult sau mai putin rotunde ce sunt rezultatul coroziunii exercitate de o perna de vegetatie al carui humus este atat de agresiv incat a reusit sa scobeasca roca.

ancosele de subsapare sunt scobituri facute de sol al baza peretilor de calcar. Se intalnesc in peretii de la Ponorici, Ciclovina, Valea Rosiei, Calianu.

lapiezurile scobite sunt rigole ce pentru un timp au fost umplute cu sol ce a actionat puternic coroziv, scobind un sant rotund cu marginile de sus in surplomba. Sunt lapiezuri semiingropate. Se intalnesc mai des in estul Dealului Robu.

lapiezurile cavernoase ce se prezinta ca un haos de santuri si scobituri de pereti de calcar, uneori perforati de orificii, de obicei cu marginile rotunjite. Se intalnesc in nordul Dealului Robu si pe vaile dolinare din platoul Troian.

lapiezurile rotunjite prezinta acele tipuri care au stat un timp sub o patura de sol si ale caror margini au fost din aceasta cauza rotunjite.

lapiezurile in turma de miei – sunt campuri de lapiezuri unde solul acopera o suprafata mare calcaroasa din care nu apar deasupra decat fasii sau capete de strat rotunjite, izolate unele de altele. Se intalnesc pe Valea Ponorici, Dealul Robului.

Dolinele sunt cele mai importante forme carstice de suprafata. (Bleahu Marcian, 1982) Sunt palnii mai mult sau mai putin rotunde, sapate in calcar. Dolinele iau nastere prin dizolvarea treptata ceea ce duce la scobirea formei in roca sau la prabusirea unui gol preexistent. Au adancimi de la cativa metri la cateve zeci de metri si diametre da la cativa metri la cateve zeci de metri. In acest areal se gasesc doline conice, doline asimetrice, doline de sufoziune si doline de prabusire. Frumoase doline de prabusire se intalnesc pe Dealul Plopi si pe Dealul Arsului.

Uvalele sunt depresiuni carstice inchise, de dimensiuni mai mari decat o dolina, de forma neregulata si cu fundul inegal. In arealul calcaros al Vaii Morii–Ponoric se intalnesc doua uvale:

prima intre dealurile Robului in sud, Dancesti in nord si Arsului in vest

a doua pe platoul Troian, in vestul varfului Chiciurii.

Prima este mai mare, avand o lungime de aproximativ 2 km si latime de 500 – 600 m. fundul ei se gaseste la altitudini intre 822 si 850 m.

Vaile dolinare au luat nastere datorita dispunerii in lanturi a dolinelor. Astfel de lanturi dolinare sunt cele de la Albii, cele din Platoul Troian. De asemenea unele vai afluente ale paraului Ponorici sunt vai dolinare. Multe dintre ele, dupa pozitia lor in spatiu, tradeaza faptul ca in trecut, in lungul lor isi afla existenta o retea hidrografica (Albii, vaile din Platoul Troian).

Vaile carstice pentru arealul calcaros din Bazinul Luncani sunt de mai multe tipuri:

valea transversala a Rosiei isi are obarsia intr-o zona necarstica si taie masivul de calcar intre Platoul Troian, Varful Tifla in sud si Dealul Piatra Rosie in nord. Apa este alohtona in raport cu masivul de calcar. In zone de contact cu calcarul, valea prezinta pereti abrupti, chiar verticali.

vaile oarbe Ponorici si Calianu au apa preponderent din afara zonei carstice dar ea este captata in subteran, forma de vale terminandu-se brusc in fata cate unui perete de calcar. Aceste vai oarbe se termina prin ponoare, existand totodata aici si pesteri de amri dimensiuni (Avenul Ponorici, Pestera Ponoric pantru Paraul Ponorici si Pestera Calianu sau Valea Stanii pentru Paraul Calianu) care in trecut functionau ca ponoare.

valea in fund de sac sau valea cu recul este o vale a carei apa apare brusc din subteran la capatul amonte al acesteia, care nu exista dincolo de izvor. Este cazul Vaii Morii. Apa Vaii Morii este alohtona (patrunsa la Ponorici si Calianu in masivul de calcar) si autohtona (adunata chiar din amsiv). Valea Morii se termina brusc la intrarea in pestera Ciclovina cu Apa, la baza unor pereti de 200 m inaltime.

depresiunile de contact carstic de tipul pseudopoliilor. Sunt doua depresiuni de acst tip: Ponorici si Calianu. Apa acestor vai izvoraste de pe sisturi cristaline, apoi, ajungand pe masivul calcaros, este captata in subteran prin intermediul ponoarelor. Este vorba deci in linii mari de o vale oarba. In aceste depresiuni insa s-au depus nisipuri fine aduse de apa, ceea ce au facut ca fundul vailor sa devina foarte lat, perfect orizontal fata de versantii ce se ridica aproape brusc.

Peretii verticali apar brusc pe vaile Ponorici, Calianu, Rosiei dar cei mai impresionanti sunt pe Valea Morii. Peretii nu sunt decat o consecinta a actiunii corozive a apei de ploaie, atrasa vertical de gravitatie pe diaclazele si fisurile calcarului. Din masiv se desprind blocuri care se prabusesc. Faptul ca forma generala este data de prabusiri se atesta si prin amrea ingramadire de bolovani de la baza peretilor, formand mari grohotisuri. cEle mai impresionante conuri de grohotisuri se intalnesc pe versantii Vaii Morii in zona de obarsie si pe versantul drept al Vaii Ponorici.

Martorii de eroziune se prezinta sub forma unor varfuri conice exemplele fiind Varful Tafla 854 m si Dealul Piatra Rosie 819 m.

In arealul calcaros mai exista de asemenea:

prabusiri datorate eroziunii fluviale – Valea Morii

tancuri datorate decompresiei gravitationale – pe Valea Morii.

4.3.1.2.2. Endocarstul (carstul de adancime)

Este reprezentat prin pesteri si avene.

Suprafata pe care se intinde arealul calcaros din bazin este de aproximativ 8,6 km2. Pe aceasta suprafata se gasesc 68 de pesteri si avene. Pesterile se formeaza odata cu patrunderea apei in subteran.

Locul de patrundere al apei se numeste insurgenta. In cazul Vaii Calianu, apa se pierde prin ponoare, iar in cazul vaii Ponorici prin pesteri si prin ponoare. De asemenea exista si alte vai de mai mica importanta care au ponoare: Triscioara, Treparaie situate intre dealurile Robului si Dancesti.

Iesirile la zi ale apelor care au circualt printr-un masiv calcaros se numesc exurgente. Acestea se gasesc pe varsantii vaii Morii, insa au debite mici. Cel mai mare izvor carstic, ce se gaseste in zona este pestera emergenta Ciclovina cu Apa. Pentru ca i se cunosc punctele de intrare ale apei in subteran (Ponorici si Calianu), izvorul de la Ciclovina cu Apa poarta numele de resurgenta.

Pesterile sunt formate din galerii, sali, puturi si hornuri. Cele mai importante pesteri sunt:

Pestera Ponorici – Ciclovina cu Apa reprezinta o strapungere hidrogeologica a paraului Ponorici. Este cea mai importantapestera de prin zona prin lungime 4130 m si denivelare – 174 m. este deosebit de spectaculoasa mai ales prin prima portiune unde se gasesc si doua puturi de –27 m si –17 m.

Pestera din Valea Stanii (pestera din Valea Calianu) are o dezvoltare de 2000 m si o denivelare de –165 m. pestera face parte din sistemul hidrocarstic Ponorici – Ciclovina cu Apa.

Pestera Ciclovina Uscata are o dezvoltare de peste 2000 m si o denivelare de 70 m. este foarte importanta din punct de vedere stiintific si economic, in aceasta pestera existand cel mai mare zacamant de gnanofosfat din Europa.

In zona se mai gasesc si alte pesteri: Pestera de la Stinbei, Pestera Mielului; si avene: Avenul Ponorici, Avenul Troian, Avenul C.S.U., etc.

Morfologia pesterilor

Microformele de relief care se gasesc la nivelul pesterilor sunt:

marmitele subterane in pesterile care au rauri subterane: Ponorici – Ciclovina cu Apa, Ciclovina Uscata, Pestera de la Stinbei, Pestera din Valea Stanii.

terase subterane apar in pesterile care au rauri subterane sub forma de galerii parasite situate deasupra aactivelor si de brauri ramase suspendate la nivelul galeriilor.

formatiuni de stalactite si stalagmite

grohotisuri subterane formate datorita prabusirilor de la nivelul galeriilor si tavanului

sifoane locul unde tavanele pesterulor coboara pana la sau sub nivelul apei.

gusuri – bazinete cu apa, aflate pe podelele pesterilor.

4.3.1.3. Relieful dezvoltat pe sisturile cristaline

Relieful dezvoltat pe sisturi cristaline este cel mai larg raspandit tip de relief petrografic din bazinul Valea Luncanilor. Se regaseste in aproape tot arealul montan al acestuia, unde isi etaleaza pe mari intinderi suprafata sa de veche peneplena, din uniformitatea careia salta martori petrografici.

Ca urmare, pe fondul unei relative uniformitati in alcatuire, s-a desfasurat modelarea ciclica si s-au intrunit conditii pentru pastrarea unei succesiuni de suprafete netezite intre 600 – 1100 m.

Pe sisturi cristaline se gaseste abruptul de 150 – 200 m care delimiteaza arealul montan de cel submontan in bazinul Valea Luncanilor. De asemenea sisturile cristaline conditioneaza cele mai mari altitudini din bazin, atat pe interfluviul estic (Dealul Rotunda 1127,6 m; Poiana Omului 1102 m; Dalma Frasinului 1066 m), cat si pe cel vestic (Varful Mesteceni 1002,4; Varful Crucii 1030,8 m si Varful Jubai 1016 m). din acestea se desprind culmi secundare ce limiteaza bazinele componente ale bazinului Luncani.

Sisturile sunt in general impermeabile si conditioneaza o densitate accentuata a izvoarelor. Acest lucru este dovedit prin fragmentarea mare a reliefului. Procesele de alterare – dezagregare si cele de alunecare contribuie la modelarea sisturilor cristaline, caracterizate prin prezenta formelor graoaie, rotunjite, cu versanti abrupti, cu panta convexa la partea superioara. Siroirile sunt mai accentuate, dar creepingul nu predomina in mod exclusiv.

In bazinul Luncani exista doua complexe de sisturi cristaline:

complexul amfibolitelor

complexul gnaisic cuarto – feldspatic.

Gnaisele au o structura granulara si o sistuozitate mai redusa. In cazuri foarte rare au o cinvexitate uniforma. Se regasesc in relieful din estul si centrul bazinului. Relieful dezvoltat pe amfibolite se evidentiaza prin forme cu aspect ascutit. In cazul cand apele stagneaza, amfibolitele se altereaza foarte repede. Hidroliza incepe cu feldspatii. Odata cu feldspatii atacati, apele circula cu usurintaprin masa rocii si pot altera amfibolitele. Se formeaza astfel, o argila rosietica, bogata in calciu si fier, in care vaile se largesc destul de mult, contrastand cu formele pozitive izolate. Este cazul partii de vest a bazinului Luncani.

4.3.1.4. Relieful dezvoltat pe argile, marme si gresii

Se regaseste in zona dealurilor piemontane din bazinul Luncanilor, unde este bine reprezentat.

In domeniul interfluviilor, argilele si marmele au conditionat modelarea unor suprafete cvasiorizontale degradate de actiunea apelor curgatoare, pluviodenudatiei si de siroire, iar in sectoarele de versanti de eroziunea fluvio-torentiala, procese gravitationale (alunecari superficiale, solifluxiuni, alunecari mai profunde). In cadrul vailor apar prifile transversale, putin adancite dar mult mai largite, cum sunt vaile mult deschise, cu panta mica, pe fundul carora apele curg lent.

Intercalatiile marmoroase in argile duc la aparitia unor trepte de versanti sau se manifesta prin ingustarea profilului transversal al vailor. Formele de relief modelate pe argila sunt:

revene

ogase

vai torentiale

alunecari de teren

solifluxiuni.

Suprafetele morfologice modelate pe conglomerate, nisipuri si pietrisuri cimentate se pastreaza cel mai bine datorita duritatii orizonturilor de roca.

Profilele morfologice ale versantilor capata un anumit echilibru, evolutia lor fiind mai lenta.

Dezagregarea gresiilor duce la formarea unor conuri de nisip.

4.3.2. Relieful structural

Geneza si evolutia generala a reliefului structural au ca suport un complex de structuri plicative si disjunctive majore care contureaza doua directii: prima privind trasaturile morfostructurale majore (principale), iar a doua, trasaturile morfostructurale de ordin structural, morfologia structurala fiind reprezentata atat in domeniul vailor, cat si in domeniul interfluviilor.

Influentele tectono – structurale au in vedere miscarile neotectonice de la sfarsitul Pliocenului si din Cuaternar care au generat cute anticlinale si sinclinale.

Tectonica zonei bazinului Luncanilor este parte componenta a tectonicii bazinului Hateg, ale carei elemente plicative si disjunctive se intalnesc si aici. Din prima categorie fac parte sinclinalul Tafla – Piatra Rosie si anticlinalul Ciclovina la sud – est de primul cu directi nord est – sud vest. Dintre elementele disjunctive apar:

falia marginala sud Ciopeia – nord Baiesti – Varful Rotundei – Ciclovina – Piatra Rosie marcand linia pe care cristalinul incalca peste sedimentar

falia Ciclovina cu directie nord est – sud vest evidentiata intre varful Rotundei si varful Fetei

falia dintre Muchia Fetei si Varful Pinilor pe o directie nord est – sud vest, la contactul dintre zona montana si cea a dealurilor piemontane.

Vaile actuale urmeaza partial traseul unor ondulari secundare. Sectoarele transversale ale lor au rezultat prin antecedente. Spre marginea muntilor insa raurile s-au adancit mai intai in depozitele sedimentare si apoi in rocile metamorfice avand caracter epigenetic.

In structura orografica se impun doua interfluvii principale cu orientare generala sud – nord, cu altitudini intre 618 – 1100 m. interfluviile secundare mentin un aspect de abrupturi structurale cu orientari sud vest – nord est. decrosarile majore impun in relief si talveguri rectilinii foarte lungi (pe falii si diaclaze). Culmile montane secundare din bazin, care coboara spre raul Luncani prezinta o suita de niveluri de umeri structurali si de eroziune. Acestea prezinta fruntea spre nord vest si spinarea structurala spre sud est.

Ca o caracteristica generala a ariei montane, morfostructura nu constituie insa o trasatura pronuntata in fizionomia reliefului. Aceasta pentru ca este structura cutata si faliata s-au impus niveluri si suprafete de eroziune. Structura se face simtita in desfasurarea unor suprafete de nivelare si in prezenta unor varfuri cu caracter structural si petrografic.

In peisajul Vaii Luncanilor nu apare impusa structura, dezvoltandu-se un relief fluviatil de lunca.

In sectorul dealurilor submontane, Valea Luncanilor modeleaza un culoar de vale larg si uniform. Pe versanti apar umeri cu caracter structural si eroziv, iar in unele portiuni acestia capata aspect cuestic mai pronuntat.

4.3.3. Relieful fluvial

4.3.3.1. Luncile

Luncile reprezinta treptele cele mai recente si mai coborate altimetric. Luncile se dezvolta mai ales in lungul vaii Luncanilor, unde urmaresc in principal, regionarea proceselor de albie, in functie de natura depozitelor si regimul scurgerii.

Pe afluenti, in conditiile predominarii eroziunii liniare si a acumularilor sub forma de glacisuri si conuri de dijectie, lunci s-au format in lungul vailor Ponorici, Morii, Vanatorului, Paraul Stangu, Paraul Ocolisul si Paraul Grid. Acestea sunt lunci cu depresiuni reduse, nu depasesc 25 – 30 m latime si au pante accentuate. Exceptie fac Paraul Grid si Paraul Ocolisul care, fiind situate in zona dealurilor piemontane au o lunca ceva mai larga (pana la 50 m) si Valea Ponorici si-a creat o lunca foarte complexa in propriul con de aluviuni.

Pe cursul inferior al Vaii Luncanilor, luncile se inscriu constant in peisaj. Au loc acumulari de bolovanisuri, nisipuri, pietrisuri, iar albia minora prezinta impletituri, ostroave, renii si meandrari putin proeminente. La intrarea in albia majora a Vaii Luncanilor, luncile afluentilor se largesc luand un aspect de con.

Lunca Vaii Luncanilor este prezenta pe intregul curs al vaii, incepand de la confluenta Vaii Vanatorului cu Valea Morii. Pana in zona de confluenta a Vaii Luncanilor extensiunea maxima a luncii este de peste 50 m intr-o zona unde torentii care dreneaza flancurile muntoase depun conuri de dejectie. In exterior lunca se margineste cu glacisuri proluvio – coluviale, cu declivitate mare la contactul cu versantii. Albia minora apare adancita in unele sectoare cu pana la 2 m in nivelul luncii.

Dupa confluenta cu Paraul Stangu, lunca mentine aproximativ aceleasi caracteristici, doar ca este ceva mai larga, peste 100 m.

Dupa confluenta cu Paraul Valea Purcaretului, lunca Vaii Luncanilor se largeste si mai mult ajungand la peste 100 m. de aici, odata cu iesirea vaii din arealul montan, lunca se dezvolta mai mult monolateral, in tendinta raului de a ocoli conurile de dijectie depuse de afluentii de pe partea dreapta.

De la Bosorod si pana la varsarea in Strei, lunca Vaii Luncanilor se largeste continuu ajungand la latimi de peste 300 m si chiar mai mult in zonele de confluenta cu paraiele Ocolis si Grid. Apar constant doua trepte:

lunca joasa

lunca inalta, care este delimitata de prima printr-un mal de 0,5 – 1 m.

Altitudinal, lunca Vaii Luncanilor coboara de al 490 m, pana la aproximativ 245 m in apropierea confluentei.

4.3.3.2. Terasele

In cadrul bazinului Valea Luncanilor pot fi conturate cateva niveluri de terasa. Apar reprezentate in relief, doua terase ale raului Strei (terasa a doua de 8–12 m si terasa a treia de 20 m) si patru terase ale Vaii Luncanilor.

Terasa a doua a Streiului, de 8 – 12 m se regaseste in zona de varsare a Vaii Luncanilor in acesta. Urca lent de la 255 m pana la 270 din dreptul localitatii Strei Sangeorgiu pana la versantii ce limiteaza spre est culoarul Streiului.

Terasa a treia a Streiului, de 20 m se regaseste in bazinetul de eroziune de la Bosorod. Patrunde de asemenea cu un golf pe valea Paraului Ocolis.

Terasele Vaii Luncanilor sunt corelabile cu rupturile de panta din talvegul albiilor minore de 510 m, 470, 450 si 420 m situate in arealul montan. Podul teraselor se ingusteaza insa foarte mult, reducandu-se la aspectul unor umeri ingusti. Terasele se pastreaza mai bine pe partea dreapta a Vaii Luncanilor, patrunzand sub forma de culmi prelungi si putin rotunjite intre afluentii acesteia.

Prima terasa se dezvolta pe ambii versanti ai Vaii Luncanilor la altitudini cuprinse intre 393,2 – 402,3 m in Varful Dumbrava pana la 414,5 m intr-o culme prelungita cu directie nord est – sud est pe versantul stang. Pe versantul drept dezvolta altitudini cuprinse intre 392 m in Dealul Plesa lui Zoltan si 419 m in Dealul Gridului. Ajunge la 421 m in Dealul Magura la nord de Paraul Gridului. Aceste culmi au o orientare nord est – sud vest, perpendicular pe valea Luncanilor.

A doua terasa se dezvolta la altitudini de 432 m pe Coasta Comorici aflata pe versantul stang al Vaii Luncanilor. Pe versantul drept altitudinea variaza intre 437,7 m pe Dealul Surila si 457 m in Dealul Ocolisu Mic. Aceasta terasa este fragmentata de valea larga a Paraului Ocolis in doua culmi cu orientare nord est – sud vest.

Cea de-a treia terasa de 470 m se dezvolta insular pe versantul drept al Vaii Luncanilor intre afluentii Paraului Ocolis si ai Paraului Grid. Se intalneste de asemenea pe interfluviul dintre Paraul Luncanilor si Raul Gradistei (Muchia Inalta 471,5 m).

A patra terasa de 510 m se intalneste fragmentar pe interfluvii dintre Paraul Luncanilor, Raul Gradistea si Paraul Gantaga. Are altitudini de 511 m in Dealul Carbunaria; 523,1 m in Varful Curaturii; 521,1 intr-o culme prelungita prelunga ce se desprinde din Coasta Mare.

Se poate constata ca suprafetele ultimelor terase au ramas in relief sub forma unor martori de eroziune, despartiti de inseuari largi.

4.3.4. Trepte morfologice ale bazinului Luncani

4.3.4.1. Glacisurile de eroziune

Cele mai tipice glacisuri din cadrul actualului bazin al Vaii Luncanilor apar ca suprafete de eroziune, usor inclinate si aproape deloc aluvionate dispuse sub abrupturile sub a caror retragere s-au format si au o panta generala de echilibru dinamic. In afara de acestea sunt glacisuri de eroziune intermediare care se dezvolta in afara abrupturilor.

Exista si pante de tip glacis, care nu au in spate un abrupt, in acest caz fiind vorba de pante modelate de solifluxiune sau alunecari de mica adancime, astfel ca se pot numi glacisuri de solifluxiune. Se intalnesc mai des pe dealurile din arealul piemontan, dar nu numai.

Glacisurile de terase apar bine evidentiate sub abrupturile teraselor, prin a caror retragere acestea s-au putut forma.

Sunt prezente de asemenea glacisurile de lunca. Acestea dau vailor un aspect foarte largit si sunt caracteristice tuturor raurilor care au lunci.

Glacisurile de vale propriu-zisa specifice vailor torentiale sunt cele care contureaza tipul morfologic de vale cu fund foarte larg.

Glacisuri pe fond structural se dezvolta sub fruntea versantilor cuestici, dar prezinta acest caracter numai pe mici suprafete pentru ca in general versantii de acest tip au o stabilitate mai mare datorita faptului ca sunt impaduriti.

4.3.4.2 Glacisurile de acumulare

Formarea glacisurilor de acumulare este strans legata de cea a glacisurilor de eroziune. Astfel prin procese actuale materialele erodate din partea superioara a versantilor, provenite de sub abrupturi sau din procese de solifluxiune sunt antrenate pe pante unde se ruleaza si se acumuleaza in diferite locuri si pozitii pe versanti sau la baza acestora formand pante glacisate.

Glacisurile de acumulare pot fi:

glacisuri deluviale (deluvii) stagnand sau aflate in curs de scurgere sub influenta apelor de siroire pe pantele diferitilor versanti

glacisuri coluviale (coluvii) formate din materiale depuse la baza versantilor.

glacisuri deluvio – coluviale sunt pante de tip glacis formate prin marea extindere a glacisurilor coluviale si deluviale care se unesc intr-o panta continua.

La acestea se mai adauga si proluviile formate sub actiunea torentilor la baza unor pante. Toate aceste tipuri de glacisuri se intalnesc in bazinul Vaii Luncanilor, formand uneori pante continue de mari dimensiuni la Ciclovina – Tafla, in depresiunea Ponorici, pe Valea Rosiei.

4.3.4.3. Trepte de nivelare in bazinul Luncani

Alcatuirea petrografica si unitatea structural genetica au creat premisele pentru o modelare relativ uniforma care avea sa se desfasoare unitar in ciclurile de eroziune. Pe fondul relativei uniformitati de alcatuire s-a desfasurat modelarea ciclica si s-au intrunit conditii pentru pastrarea succesiunii de suprafete netezite etajate de la 1100 m pana la 600 – 700 m.

Relieful acestui bazin hidrografic apartine celei de-a treia suprafete de eroziune, suprafata Luncani (Gornovita) formata in Pontian, ce se regaseste in Carpatii Meridionali. Are altitudini de 800 – 1100 m, dar patrunde si mai jos sub forma unor culmi si a unor martori de eroziune. Atat pe culmea principala a bazinului ce se gaseste in sud est intre Dealul Frasinului si Dealul Plopi, cat si pe cele secundare se recunosc fragmente din aceasta veche suprafata de eroziune care apare uneori ca un adevarat pod suspendat deasupra vailor adanci.

Acestei suprafete ii apartin bazinetele suspendate Ponorici si Calianu in bazinul Luncani; Valea Ponorului, Luncile Hobenilor, Lola si Tecuri in bazinul Streiului.

Aceasta treapta are infatisarea unei prispe suspendate deasupra perimetrelor deluroase dinspre nord si sud formand o bordura sub care se dezvolta bazinul Luncani. Nivelul formeaza cumpana principala de ape a bazinului Luncani prin varfurile Poiana Omului 1100 m, Dealul Rotunda 1127,6 m, Dealul Plopi 1114 m, Dealul Pades 1017 m inspre est si Varful Mesteacanului 1002,4 m, Varful Crucii 1030,8 m, Varful Jubai 1016 m inspre sud vest despartite prin inseuari.

De sub culmile cumpenei estice se desprinde si coboara spre vest suprafata echivalenta platformei imediat inferioare. Pe dreapta treapta de 1000 m formeaza interfluviul secundar spre varful Chiciurii 1020,2 m intre Valea Ponorici si Valea Rosiei.

Sculptarea suprafetei de 1000 m are loc la sfarsitul Pliocenului, inceputul modelarii ei putand fi corelat cu miscarile rodanice, care au inaltat edificiul montan determinand adancirea retelei hidrografice.

Oscilatiile treptei spre est unde urca la 1036 m si spre vest unde coboara la 950 m se datoreaza deformarilor suferite ulterior in timpul diferitelor perioade de inaltare, pe fundalul modelarii fluviale.

Incepand cu sfarsitul Romanianului, pe rama montana, fluctuatiile de nive pe fondul unei continue retrageri a apelor spre nord s-a generat treptat o trapta mai joasa de circa 810 – 910 m. aceasta treapta se regaseste atat pe interfluviile principale cat si pe cele secundare. Are o dezvoltare mare intre afluentii Vaii Luncanilor pe dreapta.

Miscarile valahe au avut efect prin cutarea zonei mio-pliocene si ridicarea in bloc a perimetrului montan. Depoaitele sunt corelabile treptelor montane din bazin si construirii la baza muntelui a unui piemont. Acum s-au constituit conditiile necesare producerii celor mai intense transformari in constitutia retelei hidrografice.

Dupa incheierea acumularilor incep nivelarile ce se succed inaltarilor valahe.

Ultima suprafata 618 m Varful Mlaca pana la peste 700 m se dezvolta sub forma de trepte si culmi existente mai ales pe bordura bazinetelor de obarsie de la contactul munte – deal, ganerand aspectul de fund de sac al acestora.

In relief este vizibil aspectul dispunerii in amfiteatru a suprafetelor crescand altitudinal dinspre nord spre sud ca urmare a prezentei rocilor dure, sisturi cristaline si calcare. Suprefetele de nivelare se remarca printr-o coborare gradata spre nord unde raman brusc suspendate.

Ulterior incizia retelei hidrografice la nivelul teraselor a dus la stabilirea coordonatelor reliefului actual.

4.4. Procese si forme geomorfologice actuale

Modelarea actuala a reliefului in cadrul bazinului hidrografic Luncani se realizeaza prin activitatea intermitenta sau permanenta a agentilor exogeni care determina dinamica vailor, a versantilor si interfluviilor, dand nastere unei mari cantitati de material erodat, transportat si acumulat, determinand forme de relief nou create.

Procesele de modelare actuala si formele rezultate ocupa un loc important ca suprafata in bazinul Luncani. Tipul, intensitatea, ritmicitatea, asocierea si complexitatea proceselor actuale se contureaza insa diferentiat pentru sectorul montan si cel al dealurilor piemontane, ca in cadrul acestora, in functie de conditiile locale specifice rezultate din imbinarea factorilor care influenteaza morfodinamica.

Agentul geomorfologic principal cu mare pondere in modelarea bazinul Luncani este apa provenita din ploi si topirea zapezilor si care actioneaza dispersat sau concentrat asupra reliefului din bazin.

4.4.1. Pluviodenudarea si eroziunea de suprafata

Este efortul constant in dispersarea agregatelor de sol de pe terenurile neprotejate ca urmare a izbirii picaturilor de ploaie.

La pluviodenudare se asociaza eroziunea areolara. Pluviodenudarea si scurgerea apelor pe versanti ca siroaie sau panza are mare eficienta in timpul ploilor torentiale, indepartand o mare cantitate de sol de pe versanti. Arfecteaza aprope toate suprafetele cu inclinari de peste 2-30, mai ales pe cele lipsite de covor vegetal. Procesele sunt influentate de panta si gradul de acoperire cu vegetatie.

Eroziunea in suprafata ia caracter de degradare cand se depasesc valorile limita a eroziunii pana la care solurile se pot reface pe cale naturala. Aceste terenuri necesita protectie antierozionala prin impaduriri sau amenajari ale versantilor. Bazinul Luncani se incadreaza in zona cu potential pluviodenudativ mediu.

4.4.2. Procese fluviale in bazinul Luncani

Scurgerea de suprafata se organizeaza in raport cu marimea segmentului de rau, depinzand totodata, de textura si starea de umectare a solului, litografia, panta, forma, lungimea si expunerea suprafetei drenate, intensitatea si durata precipitatiilor, gradul de acoperire cu vegetatie, etc.

In interiorul sistemelor fluviale, tinandu-se cont de bilantul eroziune – transport – acumulare, se pot delimita trei zone, fiecare constituinde-se intr-un subsistem deschis cu particularitati morfologice dependente de cantitatea de apa si aluviuni transferate prin sistem. Zonele sunt stabilite de la izvor spre varsare si corespund celor trei sectiuni ale unui bazin hidrografic: superior, mediu si inferior, in care predomina eroziunea (producerea sedimentelor) in zona 1, transportul in zona 2 si depunerea in zona 3.

In lungul Vaii Luncani se individualizeaza, in functie de procesele fluviale dominante, trei sectoare principale:

sectorul superior situat intre locurile de obarsie a vailor Ponorici si Vanatorului si locul de formare a Vaii Luncanilor. Acesta cuprinde un subsector in bazinul vaii Ponorici unde s-a format un sector de acumulare in depresiunea Ponorici.

sectorul mijlociu format de la confluenta Vaii Morii cu Valea Vanatorului. Tine pana la iesirea din arealul montan al Vaii Luncanilor.

sectorul inferior de la iesirea din zona montana in apropierea Bosorodului si pana la varsarea in raul Strei.

Sectorul superior, de obarsie, se limiteaza pana la zona de confluenta dintre Valea Morii si Valea Vanatorului. Panta longitudinala este de aproximativ 1000/00 cu predominarea eroziunii in adancime si a celei regresive pe afluentii torentiali, accentuata si de aspectul abrupt al versantilor. Rezultatul acestei actiuni de eroziune liniara si de transport al materialelor preluate atat din patul de scurgere cat si de pe versanti, determina aspectul in V inchis al vailor si manifestarea unui stadiu de tinerete in profil longitudinal, cu repezisuri, marmite, mici cascade.

Competenta raurilor este mare, albia minora este aluvionata cu pietrisuri si bolovanisuri si chiar blocuri foarte mari, cum este in cazul Vaii Morii, masive blocuri de calcar desprinse din escarpamentul de la Ciclovina. Albia majora poate aparea fragmentar, fiind insa foarte ingusta.

Pe versantii vailor si ai unor torenti se face simtita pluviodenudarea, care treptat tranziteaza spre fenomenul de siroire si ravenare. Evolutia spre torentialitate este favorizata de perimetrele defrisate.

In bazinul Vaii Morii se intalnesc bazinete suspendate da la Ponorici si Calianu. In cadrul acestora, paraiele si-au atins un stadiu de echilibru, versantii vailor fiind concavi, iar albiile fiind slab inclinate si puternic aluvionate. De asemenea in cadrul depresiunii, paraul Ponorici meandreaza in propriu con de aluviuni de la intrarea in subteran. In cazul cresterilor de nivel al apei Ponoriciului datorate unor viituri sau topirii zapezilor se poate constata ca aceasta, depasind albia minora, curge ca o panza pe suprafata conului de aluviuni. In interioru pesterii Ponorici – Ciclovina cu Apa se intalnesc cele mai mari rupturi de panta din cadrul bazinului Luncani.

Sectorul mijlociu al Vaii Luncanilor incepe dupa confluenta dintre Valea Morii cu Valea Vanatorului. Valea se largeste pe etape iar panta medie scade foarte mult in asa fel incat la contactul cu sectorul inferior ajunge la 50/00. Cursul Vaii Luncanilor incepe sa meandreze usor, fapt care indica atingerea unui profil de echilibru. Eroziunea in adancime se atenueaza dar se mentine totusi, pe acest sector gasindu-se si cateva mici rupturi de panta. Se amplifica mult eroziunea laterala in special in malurile abrupte concave. La viituri fata crescut a a apei scobeste firide in malurile inalte, patura inierbata, vegetatia lemnoasa si chiar portiuni de drum prabusindu-se odata cu substratul ramas fara suport.

Competenta ramane ridicata, lucru demonstrat de prezenta blocurilor de piatra ce se gasesc in albia minora. In acest sector, alaturi de eroziune laterala si liniara, predomina transportul, dar apar si forme de acumulare manifestate prin aluvionari cu materiale predominant grosiere si praguri acumulative.

Afluentii primiti de Valea Luncanilor in acest sector ii aduc un important aport de apa. Unul dintre ei, Paraul Stangu are o vale din aceeasi generatie cu valea Luncani. In acest perimetru bazinul Valea Luncanilor are latime maxima. Exista insa si vai tinere, majoritatea de tip torential in lungul carora se mentine o eroziune regrasiva si liniara accentuata. Aproape toti afluentii depun la confluenta cu valea Luncanilor conuri de dejectie.

Sectorul inferior incepe odata cu iesirea Vaii Luncanilor din arealul montan. Valea atinge o dezvoltare maxima cu latimi de peste 1 km in zonele bazinetelor de confluenta. Panta longitudinala se mentine scazuta avand valori de sub 50/00. In albie predomina aluvionarea cu pietrisuri si nisipuri, fapt care a determinat in cadrul acestui sector prezenta impletirilor, ostroavelor si a pragurilor acumulative.

Eroziunea de mal este extrem de redusa, ca de altfel si eroziunea in adancime. Competenta scade, valoarea depunerilor variind de la nisipuri si pietrisuri pana la bolovani de 10 cm.

De pe versanti ajung in albie materiale de alunecare sau aduse de pluviodenudare ori siroire. La contactul dintre arealul montan si cel submontan, putin in amonte de comuna Bosorod, Valea Surparii, afluent pe dreapta al vaii Luncanilor, si-a creat un imens con de dejectie pe care actualmente il ocoleste prin amonte.

In dreaptul localitatii Strei Sangeorgiu, la varsarea Paraului Luncani in Strei s-au constituit pe maluri diguri de protectie impotriva inundatiilor.

Procesele fluviale din bazinele hidrografice secundare se manifesta de la obarsia acestor vai si pana in sectoarele de confluenta cu Valea Luncanilor. Dezvolta in general aceleasi caracteristici ca si Valea Luncanilor. Unele dintre ele depun in zona de confluenta intinse conuri de dejectie. Cel mai mare, avand dimensiuni de peste 500 m latime spre lunca Vaii Luncanilor, este conul de aluviuni depus de Valea Surparii. Aceasta vale cu caracter torential isi aduna apele de pe ultimele varfuri ale arealului montan Vagau 781,2 m, Chicera 777,3m si Mlacii 618 m aflate pe interfluviul din dreapta Vaii Luncanilor. Aceasta vale se varsa in Paraul Luncani la 335 m dupa un parcurs de mai putin de 3 kilometri. Rezulta deci o denivelare de 446,2 m cu o panta longitudinale de 148,70/00. Bazinul Vaii Surparii are o forma triunghiulara ca baza intre varfurile Vagau in sud si Chicera in nord, o orientare dinspre est spre vest si isi dezvolta conul de aluviuni pe o lungime de aproximativ 750 m, pana in lunca Vaii Luncanilor.

In unele sectoare, acolo unde converg un numar mare de torenti si ogase se formeaza conuri laterale imbucate.

Reteaua hidrografica din arealul de dealuri are mai degraba un caracter torential fragmentand versantii. Vaiugile de aici de obicei seci.

4.4.3. Alunecarile de teren

Stabilitatea unui versant depinde de relatia existenta intre fortele ce tind sa dezechilibreze materialele de panta si celei care se opun acestei tendinte. Deplasarile de masa au loc aatunci cand fortele dinamice au valori mai mari decat cele de rezistenta.

Alunecarile de teren nu sunt procese foarte intalnite in bazinul Luncani. Totusi ele se intalnesc in arealul submontan determinand instabilitatea unor versanti si degradarea terenurilor.

Alunecarile de aici prezinta particularitati legate de alternanta faciesurilor de argile, marme si nisipuri si de defrisarile de pe anumite areale. Alunecarile se dezvolta mai ales ca glaciesuri deluviale cu usoare valuriri. Suprafetele valurite vachi de pe jumatatea inferioara sunt acoperite cu pasuni si livezi. La nivelul culmilor exista sei formate prin alunecari de pe versantii opusi.

Daca in jumatatea inferioara a versantilor alunecarile sunt mai reduse, iar patul de alunecare se afla la adancimi mici, de 0,5 – 1m in jumatatea superioara a versantilor, ca urmare a despaduririlor se produc alunecari cu rape semicirculare de peste 1m, iar spre coasta degradarile sunt mai intense ca urmare a pantelor mai mari si a adacimii accentuate a organismelor torentiale.

Cand alunecarile se inscriu pe bazine de ravene si ogase, ele au un caracter linear si uneori chiar curgator.

Preponderente sunt alunecarile de mica adancime si cele superficiale.

In arealul montan, in conditiile existentei unui mare numar de animale si chiar a unor stane, pasunatul intesiv a condus la accelerarea degradarii terenurilor prin tasari locale, ruperea echilibrului deluviilor si antrenarea acestora pe pante. Pe expunerile insorite, la pante de peste 200 se manifesta intens solifluxiunea, naruirile si alunecarile superficiale. Alunecari de acest tip se pot observa la Ponorici si Ciclovina.

In arealul deluros, alunecarile superficiale ocupa arealele cele mai extinse. Mai ales in structurile obsecvente rolul torentilor se combina cu alunecarile. Alunecarile se produc in perioade de intensa umectare din timpul primaverii si afecteaza malurile si obarsiile ravenelor si ogaselor.

Evolutia ogaselor catre cumpana de apa a dus la detasarea unui sector superior unde se inregistreaza alunecari si curgeri si a unui sector mediu inferior cu un peisaj format din materiale deplasate si curse. In masa alunecata se constituie deluviul de alunecare, se produc reactivari frecvente impuse fie de poteci, drumuri de caruta, fie de aparitia unor puncte de concentrare a apei, astfel ca rezulta rape secundare cu aspect liniar sau circular. Acestea se gasesc mai ales in partea superioara a bazinului Paraului Ocolis. Masa de alunecare rezultata din alunecari acopera mai mult de jumatate din versantii cu aspect valurit si constituie locul de spalare intensa si de provenienta a materialelor ce dau glacisuri coluviale la baza versantilor.

Solifluxiunea este de asemenea prezenta in zona deluroasa pe portiuni unde argila determina mentinerea unui suprafreatic alimentat din ploi si scurgerea apelor de panta.

Valea asimetrica a Paraului Ocolis a condus la o diferentiere a proceselor actuale. Pe versantii nord-vestici, mai lini si mai despaduriti, prelungirea si adancirea torentilor a provocat valuri de alunecare superficiala si alunecari dispersate. Versantul drept, sud-estic, cunoaste o dinamica mai activa in lungul malurilor si versantilor mai abrupti provocand prabusiri si alunecari cu rape de desprindere.

Unii dintre acesti versanti atacati de alunecari superficiale au fost plantati cu salcami si pruni.

Acolo unde marnele apar la zi, dupa ploi intense se produc curgeri noroioase. Acestea sunt localizate pe versantul stang al Paraului Grid si in zona de obarsie a Paraului Ocolis.

Alunecarile profunde ocupa spatii foarte restranse in bazinul Luncani, afectand deopotriva deluviile vechi cat si roca in loc. Materialele deplasate au, in general, grosimi cuprinse intre 3-5m. Declansarea acestora este conditionata, in principal, de durata si intensitatea precipitatiilor. Alunecarile profunde sunt localizate in arealul deluros.

In dreptul localitatii Bosorod, pe versantul stang al Vaii Luncanilor exista o alunecare profunda care a fost plantata cu pruni. La baza alunecarii se pastreaza bine un glacis ce face trecerea spre lunca Vaii Luncanilor. Diferenta de nivel dintre abruptul de desprindere si glacisul de la baza versantului este de peste 60m.

O alte alunecare profunda se gaseste tot pe acest versant, situata la aproximativ 1Km in aval. Aceasta desi are o rapa de desprindere de mari dimensiuni, latimea corpului alunecarii pe versant este redusa. La baza versantului, glacisul este aproape inexistent.

Rapele de desprindere sunt semicirculare, au peretii putin abrupti si sunt localizate aproape de linia de creasta a interfluviului dintre Valea Luncanilor si afluentii mai mici ai Streiului.

Mai exista alte asemenea alunecari dar de mai mica amploare in bazinele Grid si Ocolis. Aceste sunt alunecari sub forma de valuri,drenate de torenti. De asemenea torentii transporta materialele alunecate la baza versantilor spre rauri. Unele aluncari au limbi de alunecare care a rata ca procesul s-a instalat initial pe fagasele unor torenti.

4.4.4. Prabusirile

Sunt caderi bruste ale materialelor devenite mobile sau instabile in urma proceselor de dezagregare sau in urma altor procese si chiar a activitatilor antropice prin care masele de roca ajung sa fie lipsite de sprijin.

Eroziunea laterala a unor paraie duce la formarea uneori a unor firide. Acestea, datorita propriei greutati, se pot rupe. Asemenea firide si rezultatele prabusirilor lor se pot intalni pe Valea Morii, Valea Luncanilor, Valea Paraului Stangu, Valea Rosiei unde datorita activitatilor antropice s-au creat conditii perfecte pentru asemenea fenomene.

Prabusiri ale golurilor carstice si formarea unor doline de prabusire se intalnesc in arealul calcaros al bazinului pe dealurile Plopi si Arsului.

Procesul general de prabusire si rostogolire este deteminat de dezagregarea care conduce la distrugerea masei de roca si de gravitatie care impune deplasarea materialului desprins din versant.

Acumularile de grohotisuri ce se gasesc la baza versantilor calcarosi abrupti de la Ciclovina, Ponorici si Valea Rosie s-au format datorita deplasarilor in masa cu un volum mare de material cat si a deplasarilor individuale cand desprinderea din versanti se face fragment cu fragment. Astfel, la baza abrupturilor liniare, s-au format taluze de grohotisuri la Ciclovina, Valea Rosie, sub dealul Plopi, iar la baza torentilor din abruptul Ciclovinei s-au format conuri de grohotis.

4.4.5. Procesele morfogenetice de natura antropica si relieful rezultat

Intensitatea cu care se manifesta factorul antropic in morfogeneza este direct proportionala cu marimea gradului de presiune umana in teritoriu.(Armas Iuliana, 1999)

In bazinul Luncani formele reliefului antropic apar bine reprezentate de la cele cu dimensiuni mici pana la cele avand proportii mai mari.

Formele negative, sau de excavare, se evidentiaza mai ales prin construirea drumurilor in debleu, cu efect in accelerarea dinamicii de versant; a drumurilor de carute care impanzesc toata zona, fiind adancite uneori cu pana la 2m in substratul versantilor. Faptul favorizeaza instalarea si dezvoltarea rapida a ravenelor si torentilor, determinand totodata sensul drenajului. Construirea digurilor de aparare contra inundatiilor reprezinta tot forme negative ale reliefului antropic.

Formele de acumulare sunt reprezentate prin rambleul caii ferate inguste care se mai regaseste doar pe anumite poriuni si care a fost folosita in trecut la transportul guanofosfatului din pestera Ciclovina Uscata. Un element de poluare este constituit din conurile si trenele de gunoaie care paraziteaza luncile paraielor din apropierea asezarilor umane (Luncani, Bosorod, Grid, Ocolisul Mic, Chitid si Ohaba Streiului).

CAPITOLUL V

Evolutia retelei hidrografice

Alcatuirea petrografica si unitatea structural-genetica au creat premisele pentru o modelare relativ uniforma, care avea sa se desfasoare unitar in ciclurile de eroziune succedate din Cretacic pana in Cuaternar. Aceasta regiune din muntii Sureanu a evoluat unitar, in primul rand, sub influenta miscarilor verticale posttectonice. Ca urmare, pe fondul relativei uniformitati de alcatuire, s-a desfasurat modelarea ciclica si s-au intrunit conditii pentru pastrarea succesiunii de suprafete netezite, etajate, de la 1100 m. pana la 600-700 m. Platformele si terasele din bazinul Luncani corespund la tot atatea cicluri de eroziune.

In faza Laramica (Cretacicul superior, acum 65-100 mil.ani) are loc cutarea depozitelor sedimentare si desavarsirea regiunii ca unitate de relief. In Pabogen s-a produs o ridicare generala a zonei cristaline, iar in Miocen s-au produs scufundari laterale care au generat depresiunea Hateg.

In privinta configuratiei hidrografiei, problema de baza care se ridica este aceea a formarii cursurilor actuale prin captare sau antecedenta intr-o regiune care a suferit importante miscari orogenetice si epirogenetice pana in Cuaternarul cel mai recent. Jocul pe verticala din Tertiar si Cuaternar a avut rolul de a favoriza prelucrarea in trepte a acestei regiuni.

Explicatia orientarii drenajului trebuie cautata in orientarea culmilor principale, in antecedenta si in captari. Astfel sectorul montan al paraului Valea Luncanilor cuprinde mai multe etape de adancire a retelei hidrografice si formarea teraselor majore. Reteaua hidrografica a evoluat sub comanda a doua nivele de baza diferite. Pentru verificarea acestei ipoteze se poate extinde analiza profilelor longitudinale si asupra Vaii Ohaba. Valea Ohaba se termina la gura pesterii Fundatura, iar Valea Morii la gura pesterii Ponorici. Amandoua au orientare generala dinspre NE spre SV si dupa configuratia lor in plan, par sa fi fost unite candva intr-o vale mai mare, care debusa in coltul NE al depresiunii Hateg, intre Dealul Arsului 920 m. si Dealul Robului 974 m. in sud. In acest loc se regaseste o vale larga suspendata, cu fundul la 820 m. altitudine absoluta.

Din examinarea profilelor longitudinale ale acestor vai se desprind urmatoarele constatari. Valea Ohaba are obarsia la 1140 m. si gura la 880 m. Fundul vaii are o inclinare slaba, pe toata lungimea sa de aproape 10 Km., dovada ca in etapa respectiva, cursul de apa isi realizase aproape profilul de echilibru. O singura schimbare de panta, de circa 40 m. inaltime, nu prea inclinata, apare intre altitudinea absoluta de 950 – 910 m. Aceleasi particularitati se constata si la profilele longitudinale ale vailor di bazinul paraului Ohaba, care desi putin numeroase si scurte, au atins si ele un grad inaintat de evolutie si au ramas marturii evidente ale unei activitati fluviative dependente de un nivel de baza diferit de cel actual.

Comunicarea dintre Valea Ohaba si Valea Ponorici se face printr-o vale scurta, de aproape 2 Km. dezvoltata intre Pestera Fundatura, cu obarsia la 960 m., suspendata cu 80 m. fata de ponorul unde se pierde apa Vaii Ohaba. La 950 m. altitudine se remarca si schimbarea de panta din profilul longitudinal al Vaii Ohaba. Valea Ponorici, mai scurta decat precedenta, are obarsia la peste 1100 m. si se termina la 830 m. altitudine, la gura pesterii Ponorici. Profilul ei longitudinal prezinta o mica ruptura de panta la cota de 930 m.

Pe panoul de deasupra pesterii Ponorici, de la aceasta si pana deasupra gurii pesterii Ciclovina, este o valcea presarata cu doline, lunga de numai cateva sute de metrii, suspendata atat fata de sectorul amonte al vaii Ponorici, cat si fata de sectorul de vale ce isi are obarsia la gura pesterii Ciclovina. Fundul valcelei coboara brusc de la 850 m. la 610 m. unde se racordeaza la fundul vaii Morii, usor inclinat, cu numeroase dar mici rupturi de panta (la 560, 510, 470, 450, 420 m.). Astfel Valea Ponorici a ramas suspendata la un alt ciclu de eroziune decat cel actual, caruia ii apartine Valea Vanatorului si Valea Luncanilor.

Ciclurile sau marile etape de adancire a retelei hidrografice si formarea teraselor majore s-au facut sub comanda unor captari pe care un afluent foarte agresiv al Vaii Vanatorului le-a realizat in regiune.

In prima etapa Valea Ponoriciului si Valea Ohabei debusau in depresiunea Hateg pe actuala Vale Varatic. Raul Varatic are o vale supradimensionata morfologic pentru marimea actuala a acestuia. Ulterior Valea Ohabei a fost captata in subteran in zona Fundaturii.

A doua etapa este cea a captarii paraului Ponorici, prin saua Ciclovina aflata intre Dealul Arsului si Dealul Dancestilor, de catre un afluent al Vaii Vanatorului.

Cea de a treia etapa debuteaza prin captarea Vaii Ponoric printre Dealul Dancestilor si Platoul Troian, tot de catre Valea Vanatorului, dar pe un aliniament mai nordic.

A patra etapa incepe prin captarea in subteran a Paraului Ponorici in zona pesterii de la Ponorici, formand in amonte o depresiune de tipul unei pseudopolii. In aceasta depresiune se gasesc, de asemenea, mai multe faze de adancire a Vaii Ponorici, urme evidente datorita fostelor ponoare:

ponorul fosil aflat in saua Ponoric

avenul Ponorici 850 m altitudine

pestera Ponorici 840 m altitudine

ponorul fosil aflat deasupra sistemului de ponoare

sistemul de ponoare din dreapta vaii, unde este si actualul loc de pierdere in subteran al apelor Vaii Ponorici.

Ca rezultat al acestor etape, apele Vaii Ponoric se indreapta subteran spre Ciclovina, iesind la suprafata sub forma unui izvor puternic prin gura Pesterii Ciclovina, de aici in aval, cursul de apa numindu-se Valea Morii pana la confluenta cu Valea Vanatorului.

Aceasta ipoteza poate fi confirmata si prin faptul ca Valea Vanatorului si-a atins un relativ profil de echilibru, pe cand Ponorici –Valea Morii nu, in interiorul Pesterii Ponorici – Ciclovina gasindu-se mari rupturi de panta. De asemenea Valea Morii este cu o generatie mai tanara in zona de confluenta, decat Valea Vanatorului.

CAPITOLUL VI

Reteaua hidrografica

Reteaua hidrografica este reprezentata prin colectorul principal Valea Luncanilor, format prin unirea a doua paraie Valea Morii si Valea Vanatorului, si afluentii sai:

pe dreapta: Valea Rosiei, Paraul Stangu, Paraul Scaiului, Paraul Lurgina, Paraul Scandureaua, Paraul Buiacului, Paraul Prihodistei, Paraul Saracului, Paraul Bobaia, Paraul Ocolisului, Paraul Chtidului, Paraul Gridului.

pe stanga: Valea Otapului, Paraul Vacaria, Valea Preotestilor, Valea Purcaretului.

Valea Luncanilor este un organism hidrografic de tip montan. In alimentarea lui mondena predomina sursele de suprafata (ploi, zapezi) in proportie de 60%. Sursele sunterane de alimentare sunt stratele si lentilele freatice si suprafreatice. In cazul Vaii Morii se poate vorbi despre un caz mai deosebit de alimentare subterana datorita reliefului carstic de la izvoare. In acest caz se recunosc mai multe zone care au o functie hidrografica definita:

zona epicarstica de infiltratie (fisuri, diaclaze, litoclaze)

zona de circulatie pe verticala

zona de circulatie pe orizontala a raurilor subterane

zona inecata cu toate spatiile libere ocupate de apa.

Acest lucru poate fi exemplificat astfel:

patrunderea apei se face prin infiltratie pe toata suprafata ocupata de calcare si prin cursuri organizate: Ponorici, Valea Calianu, Robului, Treparaie

apele coboara la inceput predominant pe verticala (zona avenelor Ponorici, Triscioare, Calianu)

apele circula pe orizontala la nivelul galeriilor active din pesterile Ciclovina cu Apa, Valea Stanii, Ciclovina Uscata, Pestera de la Stinbei

dedesubt se afla o zona inecata ce furnizeaza apa diverselor izvoare carstice si care este alimentata din rauri si prin infiltratie.

Modul de asociere in timp a surselor de alimentare determina o variabilitate a debitelor scurse prin albiile raurilor.

Raul Valea Luncanilor se formeaza la 500m altitudine prin unirea a doua paraie Valea Morii si Valea Vanatorului, dar obarsia acestuia este considerata zona izvoarelor Ponorici de sub Dealul Rotunda (1127,6m). Valea Vanatorului izvoraste de sub varful Mesteacanului (1002,4m). Raul Valea Luncanilor are o lungime de 28 km, iar suprafata bazinului sau este de 142 km2. Este afluent al Streiului pe partea dreapte, in care se varsa la Calan. Un aspect interesant il prezinta valea Ponoriciului ale carei ape intra in subteran prin ponoarele din depresiunea Ponorici si dupa un parcurs de mai multi kilometri, ies la suprafata prin pestera Ciclovina formand Valea Morii. Pe acest parcurs subteran primeste mai multi afluenti dintre care unii mai importanti, cum ar fi Calianu (cu parcurs subteran prin pestera Valea Stanii) si activul din pestera Ciclovina Uscata.

Bazinul Valea Luncanilor are o orientare generala SSE-NNV. Coboara de la altitudinea de 1127,6 m pana la aproape 235 m in zona de confluenta cu Streiul. Cea mai mare parte din suprafata bazinului se dezvolta in muntii Sureanu, iar o mica parte apartine Culoarului Streiului.

Daca la inceput, bazinul dezvolta o simetrie mare, incepand din sectorul mijlociu al vaii Luncanilor, el devine asimetric fiind mai dezvoltat pe partea dreapta, datorita afluentului Paraul Stangu. Ulterior, odata cu iesirea din zona montana la Bosorod, asimetria devine tot mai evidenta, iar cumpana stanga se apropie foarte mult de Valea Luncanilor.

Scurgerea lichida reprezinta un element hidrologic de baza care reflecta interactiunea factorilor fizico-geografici din cadrul bazinului Luncani. Cel mai simetric parametru cantitativ al scurgerii lichide il constituie debitul madiu multianual. Acesta, la postul hidrometric Strei Sangeorgiu, aproape de varsare, de 1,67 m3/s.

Debitele medii anuale variaza insa intre 0,607 si 3,20 m3/s. frecventa masiva o constituie debitele cuprinse intre 1 si 2 m3/s. anul cel mai ploios a fost 1965, iar cel mai secetos 1971.

Rolul mai mare sau mai mic pe care diversele surse de alimentare il au in diferite intervale de timp pe parcursul unui an determina existenta sezoanelor hidrografice. Iarna procesul scurgerii scade, transportandu-se 17,8% din volumul de apa, fapt explicat prin persistenta precipitatiilor solide si a regimului de inghet. Primavara se caracterizeaza prin cel mai inalt grad de umiditate, topirea zapezilor, ploile si absenta unei evaporatii intense, generand cele mai abundente scurgeri, 40,9%. In timpul verii, ca urmare a ploilor torentiale puternice, este transportat 25,5% din volumul de apa. Toamna scurgerea medie este depasita de cea din timpul iernii, acum transformandu-se cel mai mic volum de apa 15,8%. Pe luni volumul mediu de apa transportat inregistreaza urmatoarea situatie:

Din tabelul de mai sus se poate constata ca in luna aprilie se scurge cel mai mare volum de apa (14,2%), iar in septembrie cel mai mic volum de apa (3,82%). In timpul scurgerii debitelor minime reurile se alimenteaza din apele subterane.

Debitele maxime si viiturile se produc de obicei primavara si se datoreaza ploilor si topirii zapezilor. Astfel, in 3 martie 1965, la statia Strei Sangeorgiu, pe raul Luncani s-a inregistrat un debit de 44 m3/s, iar in 24 mai un debit de 41,9m3/s.

Scurgerea minima se produce in general toamna si iarna, inregistrandu-se in 27 septembrie un debit de 0,010 m3/s. debitele minime anuale variaza intre 0,010 m3/s si 0,5 m3/s.

Fenomenele de iarna prezente pe raurile din bazinul Luncani isi fac aparitia in decembrie si dureaza uneori pana la inceputul lunii martie. Acestea sunt: acele de gheata, gheata la mal, podul de gheata, naboiul si curgerea de sloiuri rare.

In conditiile specifice bazinului Luncani, turbiditatea inregistreaza in medie valori cuprinse intre 0,498-1,22 kg/m3. Turbiditatea si debitul de aluviuni in suspensie urmaresc in mare regimul debitelor de apa lunare si multianuale (Iuliana Armas, 1999). Pe parcursul unui an, cele mai mici debite de aluviuni in suspensie apar atunci cand debitele lichide sunt minime, iar scurgerea maxima de aluviuni in suspensie are loc in timpul apelor mari si al viiturilor generate indeosebi de ploi torentiale, cand se activeaza puternic eroziunea areorala. Debitul mediu de aluviuni in suspensie cuprinde valori intre 1,67-8,32 kg/s.

CAPITOLUL VII

Regimul climatic

Cele mai importante caracteristici climatice ale acestei zone din Muntii Sureanu sunt date de regimul temperaturii aerului, regimul precipitatiilor si al vantului a caror evolutie in timp si spatiu sunt determinate de factorii genetici (suprafata activa, radiatia solara si circulatia generala a atmosferei) in interdependenta cu particularitatile locale de relief si expunere.

Temperatura aerului este strans legata de altitudine si de circualtia maselor de aer. Local intervin o serie de factori printre care expunerea versantilor si caracterul vegetatiei pot fi considerati mai importanti.

Gradientul termic annual este de 0,50C/100msi acest fapt se poate constata urmarind izotermele anuale ce traverseaza aceasta zona. Astfel izoterma de 80C traverseaza comuna Bosorod de care apartine si satul Luncani, izoterma de 60Ctraverseaza satul Luncani, iar izoterma de 40Cdupa ce traverseaza zona limitrofa a Depresiunii Ponorici, atinge chiar valea Luncanilor si versantii nordici ai afluientilor de pe partea dreapta a acesteia.

In aceasta zona patrund dinspre culoarul Muresului si valea Streiului mase de aer cald din campia Banato-Crisana. Pe versantii nordici temperaturile sunt mai scazute decat pe cei sudici datorita proceselor cinetice si radiative. Pe vaile Morii, Vanatorului, Rosiei si Alunului inversiunile de temperatura sunt frecvente iarna, datorita acumularii aerului rece.

In anotimpul de iarna temperaturile medii sunt de –4, -50C. invaziile de aer maritim care se produc uneori iarna in vestul tarii patrund pe culoarul Muresului pana spre Alba Iulia si determina cresteri usoare ale temperaturii pana la inaltimi de 1000 m.

Primavara, temperaturile medii lunare sunt mai ridicate cu 4-100C. vara, datorita intensificarii radiatiei solare, temperaturile medii sunt mai ridicate ajungand la 14-160C, pentru ca toamna ele sa coboare din nou cu 5,5-70C fata de cele din lunile de vara.

Fata de media multianuala, abaterile mediilor anuale, are un caracter neperiodic si sunt de obicei mai mici de 20C, datorita influentei circulatiei generale a atmosferei. Pe parcursul anului cele mai mari abateri de la mediile lunare se inregistreaza iarna si mai ales primavara datorita circualtiei atmosferice mai intense.

Amplitudinile termice medii anuale care exprima contrastul intre vara si iarna descresc odata cu cresterea inaltimii. Pentru aceasta zona ele au o valoare de circa 200C la inaltimi de 700-900 m si chiar de 210C la altitudini mai mici. Temperaturile maxime au urcat pana la 290C, iar minimele coboara pana la -250C, aceste temperaturi fiind extreme absolute.

Datele calendaristice probabile in care temperaturile medii zilnice sunt mai mari sau egale cu 00C, 50C, 100C si 150C si durata acestor temperaturi in functie de altitudine sunt prezentate grafic mai jos (dupa V. Trufas; M. Sureanu; 1986).

Numarul zilelor cu inghet, caracterizate prin existenta temperaturilor minime ≤ 00C se incadreaza in jurul valorii de 140 zile. Zilele de iarna exprimate prin temperaturi maxime ≤ 00C, insumeaza o perioada mai scurta decat zilele cu inghet. Numarul lor este de 60. Zilele de vara caracterizate prin temperaturi maxime ≥ 250C se ridica la 50-60.

Nebulozitatea medie anuala se mentine in jurul valorii de 6,5 zecimi; iarna 7 zecimi, iar vara 6 zecimi.

Cerul senin se mentine 80-100 zile pe an, iar cerul noros circa 100 zile. Numarul de zile cu cer acoperit se ridica la 160-190 zile, dar nu in toate zilele cu cer noros sau acoperit se intrunesc conditii favorabile caderii precipitatiilor.

Durata de stralucire a Soarelui este in medie de 1700-1900 ore/an, iar zilele cele mai insorite sunt in lunile septembrie-octombrie. In lunile de iarna radiatia solara se insumeaza cu reflexia puternica a zapezii.

Precipitatiile atmosferice reprezinta, alaturi de temperatura, o caracteristica importanta a climei. Acestea au un caracter discontinuu si neuniform. Producerea lor este legata de activitatea ciclonica si de invaziile de aer umed. Intensificarea activitatii fronturilor de aer la traversarea muntilor genereaza ploi cu caracter de aversa in timpul verii si ninsori abundente in timpul iernii.

Precipitatiile medii anuale au valori intre 800-1000 mm si chiar peste aceasta valoare. Cantitatile maxime de precipitatii cazute in 24 ore se incadreaza intre 60 si 200 mm si sunt mai mari in sezonul cald datorita umezelii absolute ridicate a atmosferei si a intensele procese convective. In sezonul rece valorile lor scad datorita faptului ca umezeala absoluta a atmosferei este mai mica. In timpul ploilor de intensitate mare caracterizate ca ploi torentiale exceptionale s-au inregistrat cantitati de 10-30 mm/10 minute.

Primele ninsori, ca data medie, se produc in prima decada a lunii noiembrie, dar stratul de zapada se instaleaza cu o intarziere de 10-20 zile. Ultimele ninsori apar in prima decada a lunii aprilie, iar in mod exceptional se pot produce si mai tarziu. Ultimele zile cu strat de zapada preced cu aproximativ o decada datele medii ale ultimelor ninsori. Intervalul posibil cu strat de zapada este de 100-120 zile. Fata de intervalul posibil cu strat de zapada, durata medie a acestuia este mai mica cu aproximativ 50 zile. Grosimea stratului de zapada creste treptat, dar in mod diferentiat, in functie de altitudine. Fata de aceasta evolutie generala a stratuluide zapada, repartitia pe culmile muntilor este neuniforma datorita spulberarii de pe suprafetele expuse si a acumularii in portiunile adapostite (portiuni de sub sei, vai, doline). In sei si pe versantii foarte inclinati si dezgoliti, topirea si inghetul repetat al zapezii pot produce avalanse de mici dimensiuni. De multe ori in timpul iernii au loc topiri partiale, intrerupte de inghet si acumulari de zapada.

Vanturile din aceasta zona sunt cele care se manifesta in Muntii Sureanu, fiind determinate de caracteristicile si raporturile existente intre principalele sisteme barice europene (azoric, euro-asiatic si mediteranean). Orientarea si desfasurarea culmilor creaza insa diferentieri locale importante in privinta directiei si intensitatii lor. Circulatia atmosferei este predominant vestiva si sud-vestica. De asemenea mai bat vanturi si dinspre nord. Vaile din interior (Luncani, Morii, Rosiei, etc) schimba local directia generala a vanturilor prin faptul ca ele canalizeaza curentii de aer.

Vitezele vanturilor au valori de 1,9-6,5 m/s, dar vitezele maxime depasesc 10 m/s.

Fenomenele atmosferice deosebite completeaza tablou meteorologic.

Ceata se produce de obicei in perioadele reci si umede ale anului, rolul principal in procesul de condensare a vaporilor si de formare a cetii avandu-l racirile adiabatice ale aerului ascendent. Alte cauze ale aparitiei cetii sunt racirile ratiative sau evaporarea in urma ploilor.

Viscolele sunt frecvente iarna si se caracterizeaza prin caderi abundente de zapada insotite de vanturi puternice.

Bruma formata din cristale fine de gheata, se produce in noptile senine de primavara sau toamna, cand racirea radiativa determina scaderea temperaturii la sol sub 00C. Cele mai dese brume au loc in intervalul septembrie-noiembrie.

Chiciura apare pe timp cetos si cu vant, la temperaturi negative ale aerului cu precadere in lunile ianuarie si februarie.

Roua se produce in noptile senine de vara prin condensarea vaporilor de apa din atmosfera datorita diferentelor de temperatura dintre aer si sol.

Orajele sunt fenomene atmosferice complexe care se manifesta prin descarcari electrice insotite de fulgere si trasnete, intensificarea vantului, averse de ploaie si grindina. Se produc in perioada calda a anului, avand o durata variabila in functie de instabilitatea maselor de aer in advectie.

CAPITOLUL VIII

Invelisul edafic (solul)

Distributia solurilor pe valea raului Luncani si in bazinul acestuie reflecta in linii generale raspandirea tipurilor litologice pe care au luat nastere, conditiile pedoclimatice in care s-au format si particualritatile reliefului, ducand la o etajare pe verticala a acestuia. Solul, prin insusirile sale fizice si fizico-mecanice imprima o anumita intensitate proceselor geomorfologice.

In bazinul Luncani au fost identificate cinci clase de soluri:

Soluri neevoluate

In bazinul Luncani aceasta clasa este prezenta prin soluri aluviale. Acestea apar in lunca si bazinele de pe valea Luncanilor si la varsarea acestuia in Strei. Soluri aluviale sunt soluri reevoluate cu un orizont A0 mai gros de 20 cm, format din depozite recente fluviatile. Aceste soluri se gasesc intr-un stadiu incipient de evolutie, iar profilul lor este alcatuit numai dintr-un orizont de acumulare, incomplet dezvoltat, urmat de roca mama. Depozitele aluviale sunt fine si bogate in substante nutritive.

Argiluvisolurile

Sunt prezente prin luvisolurile albice. Luvisolurile albice sunt soluri argiluviale definite prin orizonturile Ea (eluvial albic) si Bt ( B argiloiluvial) care nu prezinta schimbare texturala brusca pe cel mult 7,5 cm. S-au format si au evoluat sub paduri cu predominarea cvercineelor si flora ierbacee acidofila. Materialul parental este alcatuit din depozite de terasa, gresii, nisipuri, etc. in ceea ce priveste relieful, luvisolurile albice s-au format in conditiile unui relief cu suprafete slab inclinate. Aceste soluri se gasesc la iesirea raului Luncani din zona montana Bosorod.

Molisolurile

Rendzinele sunt soluri molice cu orizont Am format pe seama alterarii materialului de substrat. Rocile carbonatice de la obarsia raului Luncani au favorizat formarea rendzinelor si a solurilor rosii. Rendzinele s-au format pe calcare in conditii de umiditate ridicata, caracteristica solurilor de padure. Pe ele exista pasuni si fanete si foarte rar sunt ocupate de padure. Terra rossa sunt soluri relicte formate intr-un climat mai cald. Se dezvolta pe calcarele ce au continut bogat in oxizi de fier slab hidratati. Prin alterarea lor au rezultat depozite reziduale rosii, de unde si culoarea caracteristica a solului. Se afla pe suprafetele calcaroase situate in domeniul fagului.

Pseudorendzinele sut soluri molice cu un orizont pseudoredzinic (Cpr) situat in primii 150 cm, alcatuit din marne, marne argiloase sau argile marmoase. Au de obicei un continut mai mare de 33% argila si 12% carbonati. Se gasesc in zona piemontana colinara a bazinului Luncani. In cadrul dealurilor se intalnesc in treimile superioare si mijlocii ale versantilor cu diferite inclinari.

Cambisolurile

In bazinul Luncani sunt prezente doua tipuri de cambisoluri: soluri brune cu mezobazice si soluri brune acide.

Solurile brune cu mezobazice se dezvolta mai ales pe conglomerate, gresii, sub padurea de foioase si de amestec, intr-un climat umed. Sunt soluri cu un continut mare de material scheletic din care se elibereaza cationi bazice ce mentin solul nepodzolit.

Solurile brune acide se dezvolta sub padurile de amestec si sub molidisuri. Sunt mai mult sau mai putin podzolite. Aceste soluri au la suprafata o litiera de cativa centimetri grosime, care sub actiunea microorganismelor, sufera o descompunere lenta, dar incompleta. Solurile brune acide prezinta o podzolire humicoferiiluviala incipienta cand se gasesc pe suprafete netede sau slab inclinate. Se gasesc in toata zona montana a bazinului Luncani.

Solurile hidromorfe

Sunt reprezentate prin solurile clinohidromorfe. Apar insular in depresiunea Ponorici. Acestea sunt soluri hidromorfe umezite excesiv de izvoarele de coasta, de scurgerile de versanti , din precipitatii. Materialul parental este alcatuit din depozite greu permeabile.

Local se gasesc soluri cu puternica eroziune si chiar roca la zi pe valea Luncani, valea Rosie, etc.

CAPITOLUL IX

Vegetatia

Distributia zonala a vegetatiei in teritoriul pe care se afla satul Luncani si impejurimile acestuia este determinata de variatia conditiilor de clima, de altitudine si de constitutia solului, existand deci o etajare a acesteia intre lunca raului Luncani si inaltimile de peste 900 m ale varfurilor ce se gasesc la cumpana de ape, deci pe verticala.

Astfel, ca un prim etaj se remarca, vegetatia specifica de lunca din luncile raului Luncani si a afluentilor mai mari ai acestuia: Valea Vanatorului, valea Rosie, Alunul, Scaiul, Valea Otapului, etc. aici se dezvolta paduri de anin si specii ierboase ca: Ranunculus platanifolius, Daucus carota (morcov salbatec), Geranium silvaticum, Myosotis palustris (nu ma uita), Adenostyles alliariar (cincuras) si Veratrum album (stirigoaoe). Apar de asemenea muschii (minimum punctatus).

Apele curgatoare constituie mediul prielnic pentru speciile:

mana de apa (Glyceria aquatica), sovar (Sparganium erectum) si sanziene de apa (Galium palustre). In bazinetele depresionare din lungul vailor si de la confluente sunt nelipsiti muschii si rogozurile.

Urmatorul etaj este al padurilor. Acestea sunt alcatuite din:

paduri de gorun

paduri de gorun (Quercus petraea) in amestec cu fagul si carpenul (Carpinus betulus) apar pe versantii cu expunere vestica

paduri de fag ocupa spatii intinse intre 500 si 900 m altitudine.

Vegetatia lemnoasa a fagetelor este alcatuita in principal din fag (fagus silvatica), dar se mai intalnesc exemplare de paltin de munte (Acer pseudoplatanus), plop tremurator (populus tremula), mesteacan (betula pendula), scorus (sorbus ancuparia), etc. in mod obisnuit, la limita inferioara, fagul apare asociat cu gorunul. In luminisurile fagetelor si nu numai, apar palcuri de arbusti formate din soc rosu (Sambucus racemosa) si negru (Sambucus nigra), caprifoi (Lonicera xylosteum), etc.

Vegetatia ierboasa din luminisurile padurii de fag este alcatuita din vinarita (Asperula odorata), coltisor (Dentaria glandulosa), tataneasc (Synphytnum cordatum), leurda (Allium ursinum), ferigi (Arthyrium filix fernina, Driopteris filix mas), etc. primavara, parterul fagetilor este presarat cu flori mici colorate de maseua cintei (erithronium dens – caris), pastita (Anemone ranunculoides), viorea, ghiocel.

Pajistile secundare dezvoltate pe locul padurilor de fag defrisate sunt alcatuite din paiusca (agrostis tenuis), paius rosu (Festuca rubra), pieptanarita (Cynosurus cristatum), specii de trifoi (Trifolium dubium, Trifolium pratense), etc. suprapasunarea acestor pajisti a dus la degradarea lor prin invadarea cu teposica (Nardus stricta), ienupar (Juniperus commuris) sau feriga (Pteridum aquillinum).

– paduri de fag in amestec cu molidul au extensiune mai mare pe cursul superior al vailor si pe versantiinordici. Ele sunt alcatuite din fag (Fagus silvatica), molid (Picea abies), brad (Albies alba), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), ulm de munte (Ulmus glabra), scorus de munte (Sorbus ancuparia).

– paduri de gorun (Quercus petraea) in amestec cu sangerul, cornul (cornus mas), lemnul cainesc (Lygustrum vulgare), salcamul. Acestea ocupa tot arealul deluros piemontan.

Stratul ierbaceu este dominat de macrisul iepurelui (Oxalis acetosella), paiusca (Agrotis tenuis), horsti (Luzula nemorosa), paiusul de padure (Festuca silvatica), ferigi (Driopteris filix mas, Athyrium filix fernina), etc.

Dapa taierea padurilor se instaleaza grupari vegetale alcatuite din Fragaria vesca, Rubus idaeus, Sambucus racemosa.

Vegetatia in cadrul arealului deluros din bazinul Luncani a fost schimbata intr-o mare proportie, fiind introduse plante de cultura si pomi fructiferi.

Pe calcarele de la Ponorici predomina speciile calcifele (paius, rogoz). Tot aici se observa si un interesant fenoment biogeografic, exprimat prin aspectul garbovit si nodulos al fagilor (contrastand cu vigoarea celor de pe cristalin) datorita alcanitatii solului care le impiedica dezvoltarea normala.

CAPITOLUL X

Fauna

Aceasta zona din muntii Sureanu dispune inca de o fauna bogata a carei raspandire este favorizata de prezenta padurilor. Totusi interventiile antropice prin exploatarea padurilor sau defrisari in scopul extinderii pajistilor si suprafetelor cultivate, construirea soselelor forestiere, au determinat in parte restrangerea arealului unor specii.

Regnul animal, in cazul zonei cercetate, este reprezentat in special de speciile fauniste existente in padurile de foioase. Raspandirea animalelor nu reprezinta totusi o etajare stricta, ca in cazul vegetatiei, arealul acestora este mult mai larg.

In zilele calduroase, pe pajisti, ca si pe stanci, se pot vedea vipera comuna (Vipera berus), soparla de munte (Lacerta vivipara), gusterul si numeroase specii de fluturi.

In locurile umede de la obarsia raurilor, ca si in zonele inmlastinite traiesc broasca de munte (Rana temporaria), salamandra (Salamandra s. salamandra) si tritonul (Tritonus alpestris).

In padurile din aceasta zona se intalnesc: ursul (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), mistretul (Sus scrofa), capriori (Capreolus capreolus), vaverite, viezuri, iepuri, exemplare rare de jderi (Martes martes), soarecele de padure, etc.

Lumea pasarilor de padure este de asemeaa bogata si variata. Intre acestea: ciocanitoarea, privighetoarea, alunarul, pitigoiul, cinteza, mierla, matasarii, gaitele, sitarii, corbul, pietrarul, mierla de piatra. Pasarile rapitoare sunt reprezentate prin vulturi, ulii si bufnite.

Apele raurilor sunt sagetate de pastravi, aici mai fiind de amintit nisiparnita (Sabanejenia romanica) si moioaga (Barbus meridionales petenyi), iar dintre nevertrebratele acvatice, racul (Astacus torrentium).

Se observa un interesant fenomen, acela al depigmentarii rocilor pana aproape de transparenta, atunci cand acestia au ajuns pe cursul paraielor in interiorul pesterilor.

CAPITOLUL XI

Valorificarea potentialului natural si uman la scara locala si regionala

11.1. Asezarile

Cea mai importanta localitate din bazinul Luncani este comuna Bosorod care se afla in arealul submontan. Ea este alcatuita din satele: Bosorod, Bobaia, Chitid, Ocolisul Mic in arealul submontan si Luncani, Alun, Ciclovina, Prihodiste, Urzici, Tarsa in arealul montan. Satele de munte sunt formate din case razlete ce se distribuie pe un spatiu larg in vaile si mai ales pe interfluviile nivelate la inaltimi de 800-1000m., pe stanga dar, mai ales, pe dreapta vaii Luncani.

Amplasarea in teritoriu si cadrul natural confera acestor asezari conditii favorabile de integrare in sistemul de localitati cu potential turistic din Muntii Sureanu.

Comuna Bosorod cu toate satele se incadreaza intre localitatile cu dezvoltare a ramurilor agricole specifice (zootehnia si pomicultura).

11.2. Protectia si conservarea mediului

Pastrarea si refacerea echilibrelor mediului inconjurator, conservarea acestuia, sunt in atentia organelor administrative din judetul Hunedoara, facandu-se eforturi financiare in acest sens.

Pentru refcerea echilibrelor deranjate anterior ar trebui luate insa masuri energice pentru replantari si reimpaduriri si pentru actiuni complexe de refacere a terenurilor degradate de pe versanti.

Pentru frumusetea peisajului si insamnatatea lui stiintifica si istorica cat si pentru pastrarea echilibrului ecologic, in 1979 Consiliul Popular Judetean Hunedoara a hotarat constituirea in muntii Sureanu a unui parc national (Parcul National Gradiste-Ciclovina), cu posibilitati multiple de practicare a turismului. Acest parc se intinde in bazinele hidrografice Luncani, Strei, Gradistea si ajunge pana la pestera Bolii in bazinul Jiului de est.

Obiectivele turistice de natura istorica, folclorica, hidromorfologica sunt numeroase in cadrul bazinului Luncani:

pestera Ciclovina Uscata. Reprezinta un etaj superior, fosil al sistemului hidrocarstic Ponorici – Ciclovina. Din 19955 este declarata impreuna cu inca 40 de hectare din jur rezervatie stiintifica. Accesul in pestera se face printr-o galerie sapata de om pentru exploatarea gnanofosfatului. Importanta pesterii consta atat in modul de formare, cat mai ales in vestigiile locuirii umane.

pestera Ponorici – Ciclovina cu Apa este cea mai larga pestera din bazin, peste 4 km lungime. Este importanta pentru ca in 1953 s-a descoperit aici un tezaur hallstattian, constand din peste 600 de obiecte de podoaba din metal si cateva mii de margele din chihlimbar, ceramica si sticla colorata. Este o strapungere hidrogeologica a paraielor Ponorici si Colianu.

Pestera din Valea Stanii (pestera din Valea Colianu) este cea mai bogat concretionata pestera din bazin si din Muntii Sureanu. Pestera se afla intr-o stare foarte buna de conservare, actualmente beneficiind de un sistem de inchidere.

Cetatea Piatra Rosie. Este o cetate dacica situata pe dealul Piatra Rosie. La cetate se poate ajunge din Valea Rosie pe cararea ce urca pe versantul drept la o distanta de 1,6 km de confluenta cu Valea Luncani.

Un vestigiu foarte important este valul dacic in lungime de peste 1 km si care facea parte din sistemul de aparare al Muntilor Orastiei. Acesta se ami vede si acum pe Platoul Troian sub varful Chiciurii.

In pesterile Ciclovina Uscata si Ciclovina 2 sau descoperit fragmente de oase ce apartin unor animale de mult disparute: Ursus Spaeleus, Felix Spelaea, Capra Ibex.

CONCLUZII

Despre bazinul hidrografic Luncani se poate afirma ca apartine raurilor mici, in comparatie cu reteaua hidrografica a tarii, desi isi are izvoarele in Carpati. Acest lucru se face simtit in desfasurarea tuturor fenomenelor fizico-geografice, constituind factorul coordonator al evolutiei reliefului, climei, solurilor si a componentelor hidrologice.

Analiza fizico-geografica a acestei regiuni reprezinta o sinteza a caracterelor acesteia, care urmareste delimitarea dar si interactiuneafactorilor naturali si intr-o mai mica masura implicatiile de ordin antropic.

Aceasta zona consemneaza in limitele ei particularitati care definesc evolutia anterioara a zonei, elementele actuale si elementele progresive care sugereaza directia in care va evolua. Se remarca astfel o zona de mare complexitate geografica (careia in timp, I-au fost adaugate de catre om, noi caracteristici).

BIBLIOGRAFIE

Armas Iuliana – Bazinul Hidrografic Doftana, studiu de geomorfologie, Editura

Enciclopedica, 1999

Badea Lucian, Buza Mircea – Structura orografica si caracterele oicumenice ale

Muntilor Sureanu. Sargetia. Acta Mus. Deva, Vol. XIV-XV

1993

Bleahu Marcian – Relief carstic, Editura Albatros, Bucuresti, 1982

Gastescu Petre – Hidrologie, Facultatea de Stiinte Umaniste, Universitatea

Valahia, 1998

Geanana M., Ochiu I. – Pedogeografie, vol. II, Bucuresti

Geografia Romaniei, III, Carpatii Romanesti, Institutul de Geografie, Editura

Academiei, Bucuresti, 1987

Grigore Mihai, Naum Traian – Geomorfologie, Editura Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 1974

Grumazescu Cornelia – Depresiunea Hateg, studiu geomorfologic, Editura

Stiintifica, Bucuresti, 1987

Marza Ioan, Stoican Petre, Stef Zevedei, Valea Mircea, Vulcu Bujor –

Hunedoara, Monografie, Editura Sport-Turism, Bucuresti,

1980

Mihailescu Vintila – Geografia fizica a Romaniei, Editura Stiintifica, Bucuresti,

1969

Mutihac Vasile – Structura geologica a teritoriului Romaniei, Editura Tehnica,

Bucuresti, 1990

Posea Gh., Popescu V., Jelenicz M. – Relieful Romaniei, Editura Stiintifica,

Bucuresti, 1974

Tomus Raul Bogdan si colaboratorii – Complexul carstic Ciclovina, Bazinul

2063, Deva, 1999

Trufas Valer – Muntii Sureanu, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1986

Trufas Valer – Apele subterane din Muntii Sebes, “Studiu de geografie”,

Bucuresti, 1978

Ujvai J. – Geografia apelor Romaniei, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972

Velcea Valeria, Savu Al. – Geografia Carpatilor si Subcarpatilor romanesti,

Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1982.