Bazinul Hidrografic Bratia.studiu Geografic

INTRODUCERE

Această lucrare de licență incepe prin a prezenta câteva noțiuni generale cu privire la râul Bratia, un scurt istoric dar și localizarea acestuia, afluenții principali și localitățile pe care le traversează.

Râul Bratia este afluentul principal al Râului Târgului, având ca izvoare Munții Iezer – Păpușa, de sub vârful Obârșia. Principalii afluenți sunt: Brătioara, Râușorul, Năvrap, Slănicul. Localitățile strabătute de Bratia sunt următoarele: Cândești, Măcelaru, Bratia, Gămăcești, Aninoasa, Valea Siliștii, Poenița, Băilești, Băjești.

Pentru localizarea Bazinului Bratia atât în cadrul țării cât și în cadrul Europei, trebuie ținut cont de mai multe aspecte printre care și cel matematic. Din punct de vedere matematic, Bazinul morfohidrografic al Bratiei, este cuprins în următoarele coordonate: extremitatea nordică se află la intersecția paralelei de 45°27'13'' latitudine nordică și meridianul 24°54'59'' longitudine estică, extremitatea estică la intersecția paralelei 45°21'15'' latitudine nordică cu meridianul 25°01' longitudine estică, extremitatea sudică se află la intersecția paralelei de 45°00'13'' latitudine nordică cu meridianul 24°56'43'' longitudine estică, iar extremitatea vestică se află la intersecția paralelei 45°27'13'' latitudine nordică cu meridianul 24°50'14'' longitudine estică.

Bazinul Bratia are câteva caracteristici ce sunt determinate de coordonatele matematice și anume:

– orientarea generală este nord – sud, acesta fiind localizat în partea central sudică a țării.

– se află în plină zonă temperată (paralela de 45° latitudine nordică), în zona de tranziție dintre elementele climatice ale Europei estice (meridianul de 25° longitudine estică), datorită căreia se remarcă următoarele aspecte generale din punct de vedere al reliefului, acesta se suprapune pe teritoriul a trei trepte de relief: montan, de deal și de podiș.

– un alt aspect este cel climatic, din acest punct de vedere, bazinul se află în cadrul zonei temperate, principalul indice fiind paralela de 45° latitudine nordică și în zona de tranziție între climatul temperat oceanic și cel temperat continental, indicat de meridianul de 25° longitudine estică.

– din punct de vedere hidrologic, bazinul se Bratia se incadrează în categoria bazinolor tributare Mării Negre, prin colectorul direct Dunărea, iar conform ierarhizării Gravelius, este un afluent de ordinu V al acestuia, dar poziția matematică indica faptul că face parte din afluenții de pe ramura sudică a Carpaților meridionali.

Lucrarea de licență este structurată după cum urmează: Introducere, în care sunt prezentate câteva noțiuni introductive despre Bazinul Bratia, poziția acestuia, afluenții săi și localităție pe care le străbate.

Partea a doua a licenței este constituită din 2 mari capitole în care se prezintă elementele de geografie fizică în Bazinul Bratia cât și elementele de geografie umană în acest bazin. Partea de final cuprinde concluziile trase în urma acestui studiu, dar și bibliografia.

Capitolul 1

Elemente de geografie fizică în bazinul Bratia

Caracteristici geologice ale bazinului Bratia

Grupate în două serii principale, rocile ce alcătuiesc munții, se impun în morfologia lor prin seria cristalinului de Cumpăna, culmea Păpău, culmea Capra, vârful Obârșia, culmea Portăreasa și seria cristalinului de Leaota, alcătuită din roci cu un metamorfism mai scăzut, culmea Boldu, culmea Duvalmu, culmea Plesnitoarea.[1]

Munții Iezer în timpul villanfranchianului au fost ridicați mai mult în nord în lungul aliniamentului culmii principale și mai redusă în zonele periferice sudice și estice.

Fig 1.1. Profil transversal prin Masivul Iezer pe direcția nord – sud [1]

Paleogenul în cadrul Subcarpaților Getici (Depresiunea Getică) are un caracter de molasă litorală, acesta fiind format prin acumulare piemontană a materialului detritic provenit din erodarea cristalinului din Făgăraș și Iezer, din punct de vedere statigrafic se întâlnesc lacunele eocenă și oligocenă cu discordanță între ele.

Se prezintă pe areale mici Ypresian – Lutețian (y – lt) în cadrul depresiunii Cândești, dispus discontinuu peste Cretacicul superior și peste șisturile cristaline, aici fiind prezente orizonturile de cinglomerate la bază și marne.

Orizontul de conglomerate conține gnaise, micașisturi, calcare jurasice, calcare organogene, gresii grosiere senoniene, grosimile fiind diferite.

Orizontul marnos conține marne cenușii – verzui, micafere cu intercalații rare de gresii, având grosimi de circa 300 m. Pe suprafețe reduse se întâlnește și Rupelian – Aquitanian (rq – aq) în cadrul terasei de 25 m din depresiunea Cândești.

Este alcătuit din gresii, marne șistoase, argile disodilice și gipsuri. Helvețianul (he) cuprinde cea mai mare parte din cadrul Bazinului Bratia, la nord e delimitat de aliniamentul Valea Duvalmului – Valea Izvorul Coșa, fiind o serie bine individualizată din punct de vedere litologic ce a început sedimentarea cu conglomerate cu intercalații nisipoase, micacee, nisipuri, pietrișuri mărunte, nisipuri grezoase și marne argiloase cenușii și roșcate cu tufuri albicioase.

Corespondent cu depresiunea celor șapte Mușcele, Ponțianul (p și p-dc) este situat ca o fâșie transversală în cadrul bazinului Bratia, depozitele ponțiene sunt situate ransgresiv peste helvețian sau în continuitate de sedimentare. Orizontul inferior este reprezentat în general de marne și argile iar cel superior este reprezentat de nisipuri, argile și marne, aceste depozite ponțiene au o grosime de 400 – 500 m.

Dacian (dc) este situat la sud de culoarul depresionar al celor șapte Muscele, depozitele acestui etaj se dispun peste cele ponțiene concordant și în continuitate de sedimente, având o mare răspândire la suprafață.

Dacianul inferior cuprinde marne, nisipuri și argile cu cărbuni, iar Dacianul superior are ca si compoziție o alternanță de argile cărbunoase, nisipuri cenușii, marne nisipoase și pietrișuri, acestea au dimensiuni și grosimi ce variază între 150 – 200 m.

Levantianul (lv) apare ca strat la contactul subcarpaților cu Piemontul Getic, aceste depozite sunt concordante cu cele precendente, fiind reprezentate de un complex de marne verzui, argile cenușii – verzi și nisipuri gășbui – cenușii, aceste depozite au o grosime cuprinsă între 150 – 200 m.

Pleistocenul inferior (qpl) sunt depozite cuaternare specifice piemontului Getic, mai precis gruiurilor Argeșului, la sud de aliniamentul Vlădești – Prislop, cu două orizonturi: unul inferior alcătuit din argile în alternanță cu pachete groase de nisipuri, ce conțin lentile de pietrișuri mărunte, și altul superior constituit din nisipuri grosiere, pietrișuri și bolovănișuri. Aceste orizonturi intră în alcătuirea “Stratelor de Cândești” ce au vârstă villafranchiană, cu grosimi 20 – 150 m.

Halocen inferior (qhl) se găsește în lungul principalilor afluenți ai Bratiei, care au văi largi în cadrul sectorului subcarpatic și se dezvoltă amplu în sectorul piemontan. Datorită acumulărilor și aluviunilor, acestea sunt depozite de terasă joasă, ele fiind alcătuite din bolovănișuri, pietrișuri și nisipuri, cu grosimi de 5 – 8 mm.

Din punct de vedere tectonic, contactul subcarpaților cu muntele a fost modelat în acest fel. Contactul dintre cristalinul Iezerului și formațiunile sedimentare (seninian, eocen, și oligocen) din depresiunea Câmpulung, este tectonic, deoarece cristalinul încalecă sedimentarul.

În sudul depresiunii Câmpulung se remarcă mai multe accidente tectonice. Grabenul Malu situat între Berevoiști și Malu, format dintr-un sistem de trei falii (două transversale și una longitudinală), indică scufundarea Burdigalianului iar helvețianul din depresiuna Câmpulung intră în contact direct cu cel din depresiunea Getică.

Falia Slănic – Bughea situată la contactul dintre Miocen și Pliocen. Falia Drăgana orientată pe direcția nord – sud la obârșia văii Drăgana între Văile Slănicului și Bratiei, se manifestă ca o coborâre a ponțianului sub conglomerate burdigaliene.

Falia Rugencii se află pe muchia Rugencii între văile Bratia și Bughea, are o orientare nord est – sud vest, afectând helvețianul și ponțianul. Anticlinalul Mățău – Ciocanu are ax orientat est – vest, fiind afectat tectonic mai ales pe flancul nordic, deranjând stratele inițiale.

Bazinul Bratia s-a format odată cu treptele de relief pe care este grefat, iar fiecare treaptă în parte s-a format în perioade geologice diferite având moduri de evoluție diferite și caracteristici proprii. Astfel în cadrul bazinului hidrografic al Bratiei se disting două mari etape de evoluție.

Etapa Carpatică

Bratia avea un traseu mai scurt, ce se termina în depresiunea Câmpulung și era tributară Dâmboviței. Pentru a înțelege modul de evoluție a Bratiei situația trebuie privită din punct de vedere al evoluției întregii depresiuni a Câmpulungului.

Un alt argument importatnt este direcția de curgete a Pârâului Brezoiu și a Pâraielor Crețuleasca și Mlăcilor, care nu sunt semnificative ca mărime, dar a căror orientare dă la ivealp evoluția văilor din acest loc, fiind rămășițe ale unor vechi cursuri de apă ce au străbătut aceste locuri. Brezoiul are obârșia în dealurile Albeștilor, sectorul superior al văii are o orientare nord – sud spre sud – vest, indicând direcția de confluență cu valea Bratiei, dar se apropie de cumpăna de apa dintre bazinul Burghei și Bratiei la cca 4 m, apoi se îndreaptă brusc pe direcția nord – vest spre sud – est trecând printr-o curmătură, apoi se adăncește într-un defileu unde primește mai mulți afluenți.

Terasele Bratiei nu se pot corela din amonte în aval, se identifică două sectoare distincte: primul este cel nordic ce se corelează cu terasele din valea Bughei, terasa de 25 m (Cândești), al doilea sector în aval de cheia de la Oțelul, Bratia formează terase începând cu depresiunea Aninoasa – Vlădești, inainte de confluența Slănicului cu Bratia predomină terasele pe Dreapta Slănicului, care se continuă apoi în lungul Bratiei, indicând faptul că ele au fost formate de către Slănic.

Etapa evoluției regresive

În urma acestei etape s-a modelat și format întreg bazinul Bratiei aflat la sud de Ciocanul. După modificările cursului Bratiei, peisajul format ridică întrebări nu numai cercetătorilor ci și oamenilor de rând. În urma răspunsurilor primite prin analiza reliefului la fața locului, la întrebările despre aspectul, aparent haotic, al reliefului situat în estul bazinului Bratiei, conchid că Bratia și afluenții săi, Năvrap, râușor și Slănicul Mare au format prin șaua de la obărșia văii Crețuleasca spre piața de convergență a apelor aflată atunci pe valea Bughei.

Aspectele reliefului din bazinul Bratia

Fiecare treaptă de relief cu particularitățile sale proprii, determinate de morfostructură și morfologia fiecăruia sub influența predominantă a factorilor externi impusă de structura geologică, cuprind diverse aspecte caracteristice acestora.

Treapta montană (Munții Iezer)

Fiind bine delimitată de cumpăna de ape, această treaptă formează în bazinul Bratia limita în nord – est și vest, la sud limita este trasată de aliniamentul: Culmea Doamnei, care se prezintă ca o șa de trecere între bazinul Râușorului și cel al Râului Doamnei, pe valea Izvorului Coșa până în șaua Duvalmului (1220 m) apoi prin valea Duvalmului în Valea Bratiei, coboară spre sud, fiind delimitată de Culmea Plesnitoarea – Plesnitorica, ce coboară din Iezer, urcă prin Poiana Lupoiului și coboară prin Valea Prunului în Brătioara și apoi spre est, prin Dealul Dumbrele și Dosul Stânișoarei spre valea Bughei.

În acest sector munții Iezer sunt alcătuiți din roci metamorfice, din valea Brătioarei spre est sunt prezente micașisturi și paragnaise cu amfibolite și migmatite aparținând seriei de Cumpănă, iar spre vest, este alcătuită din șisturi cloritoase și amfibolite din seria Leaota, între ele fiind un raport de ordin tectonic.

În munții Iezer modelarea actuală se prezinjtă astfel: predomină la peste 1800 m procesele de dezagregare, crio – nivale și pluviale, cu formare de acumulări de grohotiș. Eroziunea în adâncime este slabă la nivel etajelor pădurilor, iar pe suprafețele cu cu pajiști secundare se manifestă procese de spălare și șiroire.

Culmile ce se desprind din Iezer în cadrul bazinul studiat sunt:Portăreasa spre est, Păpău și Șețu spre vest și culmile Jupâneasa și Duvalmu spre sud desprinzându-se din vf. Păpău.

Treapta subcarpatică (Muscelele Argeșului)

Ca și poziționare, acesta se află la limita nordică a subcarpaților fiind dată de contactul dintre culmile sudice ale Iezerului cu aceștia, contactul se realizează pe linia Albești – Valea Prunilor, Poiana Lupoiului, prin nordul Culmii Viorelelor în lungul văii Bratiei până la Valea Duvalmului, apoi trece în valea Izvorul Coșa, prin șaua Duvalmului după care trece în culmea Bahniei

Limita sudică este dată de aliniamentul de cueste ce flanchează trecerea spre Gruiurile Argeșului, prezente în bazin prin vârfurile Păcuraru (726 m) pe partea dreaptă și Prislop (690 m) pe stânga Bratiei. În bazinul Bratia, relieful subcarpatic este foarte complex deoarece aici interferează mai multe subunități cu specific tectonic și litologic propriu: Depresiunea Câmpulung cu Bazinul Cândești și Culmile Albeștilor, Anticlinalul Mățău – Ciocanu și Munceii Plăticăi, reprezentând o zonă de interferență carpatică – subcarpatică, la care se adugă și sinclinalul Aluniș.

Treapta piemontană (Gruiurile Argeșului)

Poziționarea acestei trepte este în partea inferioară a bazinului, limita nordică fiind formată din aliniamentul vârfurilor Păcuraru – Prislop, reprezentând cuesta de separare între muscele și gruiuri.

Această treaptă de relief în cadrul bazinului Bratiei, se prezintă ca două culmi paralele, în nord având altitudini mai mari de 700 m și mai coborâte în sud sub 400 m din acestea se desprind culmi ce descresc altitudinal spre bazinul Bratiei.Pe culmi sunt prezente șei ce se datorează în special eroziunii diferențiale sau alunecărilor de teren pleistocen.

Subdiviziunile piemontane se limitează doar la două culmi: Păcurarul pe dreapta Bratiei și culmea Prislop pe stânga acesteia. Sectorul piemontan cuprinde terasele dezvoltate pe partea dreaptă Bratiei, care parțial sunt acoperite cu conuri de dejecție și glacisuri sau valuri de alunecare pleistocene ca cele dintre Băilești și Băjești.

Pe partea stângă în schimb se află ample conuri de dejecție și petice de terasă la sud de Ulita, iar în cadrul culmilor înalte se remarcă petice din suprafață piemontană, care local sunt folosite pentru pășunat, fiind mult mai accentuată pe stânga în raport cu dreapta văii.

Culmile ce descresc spre vale sunt caracterizate de: lungiuni scurte si destul de abrupte, indicând o modelare și fragmentare accentuată a piemontului getic în acest sector.

Tipuri genetice de relief

Relieful petrografic – acest tip de relief este destul de variat el fiind format pe următoarele tipuri de roci:

– Relieful dezvoltat pe granite și amfibolite

– Relieful dezvoltat pe gnaise de cumpănă (șisturi cristaline)

– Relieful dezvoltat pe gresii și calcare

– Relieful dezvoltat pe argile, marne și pietrișuri ce alternează cu gresiile

Relieful structural – dezvoltați pe roci cristaline, munții Iezerului sunt ca și muntii Făgăraș, relieful structural este datorat direcției stratelor mai due din șisturi cristaline, numite de către geologi geticul.

Munții Iezerului ca și munții Făgăraș s-au format pe un anticlinoriu, cu flancul sudic mai prelung, având o orientare generală pe direcția înclinării stratelor, aceasta evidențiindu-se pe culmile Băneasa, Obîrșiua și Curmătura Gropilor, din sectorul superior al Bratiei.

Datorită acestei înclinări, aspectul munților Iezer pare să se asemene cu cel al unei cueste, deoarece versanții orientați spre nord sunt mai abrupți raportați la cei sudici, mai domoli și prelungi. Structurile monoclinale, sunt întâlnite la sud de Cândești, în mușcelele Argeșului, înclinarea generală a stratelor este dinspre nord spre sud, pe dreapta Bratiei, iar pe stânga acesteia înclinarea stratelor este de la sud la nord, deoarece avem de a face cu o structură cutată, Anticlinalul Mățăului, din care face parte dealul Ciocanului.

Întâlnim interfluvii de mușcele pe partea vestică a bazinului unde acestea au înălțimi mari lângă munte, vf. Plătica 1150 m, vf. Ulmului 1024 m, datorită rocilor mai dure din care sunt alcătuite, ele coborănd către sud mai lin decât este înclinarea stratelor.

În locul unde sunt roci mai moi, pe aceste Mușcele există înșeuări, cueste în unghi cu vârfuri proeminente, formate pe strate dure, de asemenea se întâlnesc și mici suprafețe și trepte structurale.

Fig 1.1.2 Schiță panoramică în depresiunea Aninoasa – Vlădești, sectorul nordic, cu evidențierea reliefului monoclinal [1]

La contactul cu muntele apare prima depresiune structurată și anume depresiunea Cândești, în sudul acestor depresiuni se află șirul dealurilor inalte, masive ce depășesc pe dreapta Bratiei 1000 m iar pe partea stângă ajung la 886 m în vf. Ciocanu.

În acestă zonă se află un alt aliniament de cueste la contactul conglomeratelor helvețiene cu cele meoțian – daciene, orientat est – vest cu depresiuni intracolinare subsecvente de contact, deluroase: Slănic pe Slănic și Berevoiești pe Bratia.

Fig. 1.1.3. Cueste în depresiunea Aninoasa – Vlădești [1]

Structuri cutate – pe teritoriul bazinul Bratia se suprapun două anticlinale și două sinclinale decroșate. Anticlinalul Mățăului se află la est flancat la nord de sinclinalul Câmpulung, iar la vest se află anticlinalul Chiciora – Plătica flancat la sud de anticlinalul Aluniș.

Acestea se pot observa cu atenție pe teren și pe hărțile topografice, deoarece masivitatea anticlinalelor iese în evidență în contrast cu sinclinalele mai coborâte acoperite în acest loc cu ample curverturi sedimentare.

Suprafețe de nivelare

Se identifică în cadrul bazinului Bratia suprafețe de nivelare în fiecare unitate de relief, ele fiind prezentate oarecum în ordine cronologică:

Nivelele carpatice – se identifică în munții Iezer prin suprafețe de nivelare bine conturate și pe culmile din bazinul Bratia. La peste 1800 m apar suprafețele nivelului Borăscu, reprezentate de trei trepte peste 2300 m (vârful și culmea Obârșiei), 200 – 2100 m și 1800 – 1900 m.

Cel mai bine este evidențiat nivelul 200 – 2100 m în culmile Păpău (2093 m) și Muchia Colții Caprei (2121 m). La 1600 – 1700 m apare nivelul Râu Șes cu două trepte: prima bine conturată în culmile Șețu (1720 m), Jupâneasa (1713 m), Portăreasa (1651 m), Boldu (1658 m), iar al doilea cuprins între 1300 – 1500 m se identifică în culmea estică a Portăresei (1526 – 1556 m), Culmile Voievoda – Meledicu Mare (1364 – 1285 m), Duvalmul (1507 m), Năpârteanu (1545 m) și Piscul Rusului (1368 m).

Fig 1.1.4. Nivele de eroziune evidențiate pe culmile sudice ale Iezerului [1]

Nivelele subcarpatice – în număr de trei, sunt specifice depresiunii Câmpulung: prehelvețiană 700 – 760 m, sarmațian – meoțiană 600 – 650 m și cea de-a treia romanian vilafranchiană la 625 m, fiind echivalentul unei terase.

În celelate sectoare ale Mușcelelor din cadrul bazinului se identifică următoarele nivlel: 550 – 700 m ( inferior), 750 – 945 m (mediu) sau nivelul plaiurilor datorită extinderii acestui topic asupra culmilor netede aflate la această altitudine, 975 – 1200 m (superior) sau nivelul piscurilor.

Nivelele piemontane – sunt suprafețe de acumulare piemontană neerodate, care se prezintă ca niște câmpuri, suprafețe netede pe interfluvii ( Culmea lui Băj, Dealul de Sus – Dealul Gruiu – Dealul Curmăturii, Dealul Ciuca Bratiei – Dealul Dumbrava, pe dreapta și stânga: Dealul Prislop, Dealul Vlădeanului, Plaiul lui Iovan și Dealul Corboaica).

Relieful glaciar

În munții Iezerului glaciațiunea cuaternară s-a instalat pe toate văile, dar în lipsa unui circ glaciar la o așa altitudine mare se datorează probabil orientării spre sud a acestui segment de vale, dar ghețarul ce a funcționat aici a fost unul mic ce provenea din circul Groapelor și a trecut de șaua Curmătura Groapelor, o șa de transfluență între cele două bazine hidrografice.

Relieful periglaciar

Un proces foarte activ care duce la formare acestui tip de relief este cel crionival, acestea sunt datorate acțiunii înghețului, proceselor criogene și a acțiunii zăpezii și proceselor nivale. Formele de relief ce au rezultat din aceste procese sunt următoarele: forme de dezagregare, (relief rezidual) formate în urma gelifracției actuale, forme de acumulare (grohotișuri) rezutate din cazua dezagregării rocilor, datorită gelivației se formează acumulări de grohotiș la baza versanților.

Relief fluviativ

Ca și agent modelator complex, apa modifică suprafețele pozitive de relief iat pe cele negative le umple, astfel putem vorbii în cazul acestui tip de relief de forme de acumulare rezultate în urma depozitării grosier erodat în amonte. Primul element specific al acestui tip de relief este albia, ea se conturează pe fiecare afluental Bratiei, odată ce panta de scurgere este sub 45°. Albia majoră lunca se formează încă de la altitudini mari, 1000 – 1200 m.

Caracteristici specifice climatice