Bazinul Hidrografic Bistra

CAPITOLUL I Factorii geografici care determină și influențează scurgerea

Poziția geografică și limitele bazinului

Bazinul reprezentativ Bistra este situat în cadrul bazinului Mureș. Rețeaua hidrografica a bazinului dreneaza zona sud vestică a munților Călimani, munți vulcanici, caracterizați printr-o litologie de suprafață construită din andezite și piroclastite andezitice, roci cu coeficienți de permeabilitate reduși.

Munții Călimani sunt parte integrantă a Carpaților Orientali fiind, precum tot lanțul carpatic, munți tineri, formați în orogeneza alpino-carpato-himalayană, acum aproximativ 70-85 milioane ani. Aparțin lanțului vulcanic ce căptușește latura internă a Carpaților Orientali, situate în zona de contact a munților de încrețire cu marile depresiuni de prăbușire ale Transilvaniei.

Călimanul se încadrează în grupa sudică a celor mai tineri munți din țara noastra, cu cratere stinse acum circa 1,8-5 milioane de ani(Cuaternarul inferior), care s-au format în Pliocenul superior.

Bazinul Văii Bistrei cuprinde o suprafață de 9.838,6 ha. și o lungime de 20,5 km, fiind situat în sudul extrem al Munților Călimani, străbate o porțiune muntoasă cu versanți ondulați și înclinare mare, una deluroasă și una de luncă îngustă, la confluența cu Mureșul, punct care marchează dealtfel sfârșitul defileului. Altitudinea bazinului oscilează de la 500 m, în partea sudică la 1589m, în partea nordică (Vârful Cofu).

Fig. 1 Munții Călimani, așezare geografică

Fig. 2 Harta bazinului Bistra

1.2 Geologia

Condițiile geologice exercită o influență asupra scurgerii prin constituția petrografică, prin structură, prin direcția de cădere a stratelor, prin gradul de fisurare și dezagregare și solubilitatea rocilor.Prin gradul de permeabilitate se asigură sau nu înfiltrarea apelor căzute pe suprafața bazinului si formarea orizonturilor de apă freatice.

Calcarele, prin gradul de fisurare si prin golurile existente permit acumularea unui volum important de ape subterane, care contribuie la ponderarea scurgerii dintr-un bazin hidrografic. Același rol de ponderare al scurgerii îl au bazaltele, gresiile si nisipurile.

Condițiile geologice pot influența modul de organizare a rețelei hidrografice, posibilitățile de alimentare subterană, chimismul și calitatea apelor de suprafață și subterane.

1.3 Relieful, suport al organizării scurgerii râurilor

în urma studiilor efectuate pe râurile din Europa, s-a constatat că justificarea intervențiilor antropice asupra cursurilor de apă este în general legată de panta acestora. Pe râurile cu panta mare, lucrările de amenajare au , de cele mai multe ori, scopul de a stabiliza albia, respectiv fundul și malurile. Pe cursurile mijlocii și inferioare, apare ca obiectiv prioritar combaterea inundării terenurilor riverane.

Relieful influențează procesul scurgerii printr-o serie de caracteristici morfometrice, prin gradul de fragmentare, prin adâncimea fragmentării sau gradul de înclinare al pantelor. Astfel, in regiunea de munte cu grad de fragmentare ridicat si cu pante accentuate, scurgerea de suprafață este intensă si rapidă.

Configurația reliefului are un rol de seamă și în redistribuirea teritorială a rezervei de apă acumulate sub formă de zăpadă. Altitudinea reliefului se manifestă indirect în formarea și desfășurarea procesului scurgerii prin creearea zonalității verticale a elementelor climatice. Astfel, precipitațiile cresc cu altitudinea până la o anumită limită numită optim pluviometric, iar evapotranspirația se reduce.

Intensa activitate vulcanică din timpul Neogenului a avut ca efect punerea în loc a unor importante mase vulcanice, cu cratere în prezent stinse. Masivul Căliman aparține arcului andezitic apărut pe crusta continentală a blocurilor transilvan și pannonic ca efect al coliziunii acestora cu placa eurasiatică de la marginea estică a Bazinului Vienei până la curbura Carpaților.

Munții Călimani aparțin lanțului vulcanic ce căptușește latura interna a Carpaților Orientali.

Călimanul (inclusiv Gurghiu și Harghita) se încadrează în grupa sudică a celor mai tineri munți din țara noastră, cu cratere stinse acum circa 1,8 – 5 milioane de ani (Cuaternarul inferior), care s-au format în Pliocenul superior (finele Neogenului-Terțiar).

Acest masiv este caracterizat prin prezența celor mai mari altitudini (Pietrosul Călimanului – 2100 m, Gurghiu – 1776 m, Harghita – 1800 m), care coboară treptat către Tușnad (Ciomatu alt 1.301 m). În acest sector apar aliniate numeroase conuri vulcanice distruse parțial de eroziune, dar mai ales datorită prăbușirilor care au dus la deschiderea unor cratere (caldere) imense (cu un diametru de circa 10 km in Căliman).

Călimanul ocupă partea nord-vestică a grupei centrale a Carpaților Orientali, reprezentând cel mai extins masiv vulcanic din țara noastră. El se desfășoară pe direcția nord-vest-sud-est.În vest, platoul vulcanic se ridică deasupra Piemontului Călimanului, limita trecând pe la 800-1000 m.

Limita nordică, coincide cu cea a culoarului Bârgăului, înglobând micul masiv Dealu Pietrei- 1167 m. Astfel, defileul Bistriței aparține Călimanului, în timp ce depresiunea Colibița apare așezată între munții Călimani și Bârgău, dar aparține acestora din urma. În amonte de această depresiune, limita trece pe Izvorul Lung, apoi pe la Izvoarele Dornișoarei, de unde urmărește contactul masivului vulcanic cu depresiunea Dornelor și în continuare, aliniamentul localităților Gura Haitii, Coverca, Păltiniș și Drăgoiasa, marginea vestică a depresiunii Bilbor și cursul inferior al văii Toplița.

În sud, defileul Mureșului îi separă de munții Gurghiu. Între aceste limite, culmea Călimanului se întinde de la vest la est pe o distanță de aproximativ 50 de km. Uriașa cupolă a Călimanului, care culminează în vârful Pietrosu-2100 m, domină întregul masiv.

În partea centrală se deschide marea calderă, cu un diametru de 10 km și o adâncime de 500-800 de m, deschisă prin eroziune, spre nord, de pârâul Neagra.

Pe marginea estică a calderei, între vârful Iezeru Călimanului și Căliman( cunoscute și sub denumirea de Căliman Izvor și Căliman Cerbuc), ambele trecând de 200 de m altitudine, se conturează un crater mic cu diametru de 1-1,5 km, mai nou, drenat de pârâul Calului.

Pe marginea calderei sunt dispuse câteva conuri secundare, din care au provenit vulcanitele ulterioare formării calderei: Izvorul Călimanului, Rățitis, Pietricelu și Pietrosu. În interior, Negoiu Românesc constituie un neck ce prezintă alterări hidrotermale.

În partea de est a calderei se întind platourile structurale înalte, ce coboară spre est, de la peste 2000 de m la 1400 m.

Spre sud, muntele coboară în trepte, către valea Mureșului.

Spre vest, creasta coboară până sub 1600 m în Covata Tihului, pentru a urca apoi din nou, atingând în vârful Bistricioru 1990 m.

Platourile vulcanice se dezvoltă mai mult în vestul munților Căliman, dar sunt puțin tipice, desfășurându-se sub forma unor culmi alungite, aflate la 1500 m care despart văile ce coboară radiar de sub Dealu Negru.

Culminând în Poiana Cofii -1590 m, Dealu Negru are forma unei culmi plate, ușor ondulate de până la 2 km, cu aspect de platou.

Față de munții Gurghiu și Harghita, masivul Căliman se deosebește prin răspândirea mare a piroclastitelor primare, care ating grosimi de zeci și chiar sute de m.

Fiind puternic cimentate, ele se remarcă și în morfologia masivului, dând forme caracteristice de ace, turnuri, colți, cum apar pe vârful Lucaciu, Doisprezece Apostoli, Pietrele Roșii și Tihu.

Lavele andezitice, mai cu seamă piroxenice, au o dezvoltare mare doar în părțile de est și vest.

Prin dezagregarea intensă, la baza stâncilor reziduale s-au acumulat trene de grohotișuri, la care se adaugă, în regiunea înalta și câmpuri de blocuri generate de un climat periglaciar.

Datorită înălțimii apreciabile, în munții Călimani s-au dezvoltat și forme de relief glaciar, semnalate din 1947 de către L. Someșan. Mai recent Tr. Naum(1970) a descries circuri sub Rățitiș, Pietrosu și Bistricioru, distingând doua circuri glaciare cu limbă, trei circuri pirineice și șapte circuri de nivație. Iezerul de sub Rățitiș este un lac de alunecare. De fapt, evidențierea acestor forme glaciare se poate face doar pe baza morfologică.

În regiunea înaltă, pe platourile situate la peste 1700-1800 m, condițiile climatice sunt aspre. Aici se înregistrează temperaturi medii cele mai scăzute ale întregului lanț vulcanic( 0 -2 grade C), ierni lungi , precipitații bogate(1000-1400 mm/an), sub 40 de zile senine/an și vânturi puternice cu viteze medii de 5-10 m/s, dar care pot depăși 40m/s.

Din această cauză s-a dezvoltat un etaj subalpin, care se caracterizează prin pajiști de Nardus stricta și Poa alpine și tufărișuri de Pinus mugo, Juniperus communis, Alnus viridis, Rhododendron kotschyi cu o extindere mai mare.

Pădurile urcă până la 1800 de m pe versantul sudici și 1700-1750 pe cel nordic al culmii principale, atingând înălțimi de circa 1900 m în Iezeru Călimanului.

La limita superioară a pădurii se remarcă apariția masivă a zâmbrului(Pinus cembra) care intră în amestec atât cu molidul cât și cu jneapănul.

În partea estică a masivului, rezervația mixtă Căliman de aproximativ 200 de ha, are menirea de a proteja jnepenișurile întinse, zâmbrii, dar și cocoșul de mesteacăn și peisajul subalpin în ansamblu.

Fig. 3 Harta geomorfologică (după Atlasul R.S.R. 1976)

Scara Km 10 0 10 20 30 40 50

1.4 Hidrografia

Mureșul este principalul și cel mai mare râu colector din bazinul Transilvaniei, deci și din zona comunei Deda. Râul Mureș face parte din grupa râurilor vestice, care drenează 24% din teritoriul țării și cea mai mare parte a teritoriului din vestul coroanei carpatice, cuprinzând o suprafață de 66,800 kmp(Tufescu, 1974)

Sistemul hidrografic al râului Mureș este organizat pe un bazin ce ocupă o suprafață de 29,767 kmp, dintre care, în țara noastră, 27,830 kmp, se desfășoară de la Depresiunea Giurgeului până la vărsarea în Tisa (la Seghedin, în Ungaria). Mureșul are o lungime totală de 768 Km, in țara noastră curgând pe o distanță de 718,5 km.

Mureșul izvorește din sudul Depresiunii Giurgeului, de la o altitudine de 850 m din Munții Hăjmașu-Mare, lângă comuna Izvorul Mureșului. În drumul său traversează forme de relief variate; pe cursul superior, în munți, aproximativ 25% din lungimea sa (110 km, de la izvor și până la ieșirea din Defileul Toplița – Deda).

În defileu Mureșul are aspectul tipic râurilor de munte, cu o albie minoră, îngustă, sculptată în piroclastite și blocuri andezidice. În lărgirile cu aspect de bazinete depresionare se strâng pâraiele care drenează munții vulcanici. De la ieșirea din defileu, în zona comunei Deda, râul are lățimea albiei cuprinsă între 60-70 m. o viteză de curgere de 0,6-0,8 m/s și o adâncime a albiei până la 2 m, păstrând direcția generală dinspre nord-est spre sud-vest.

Fig.4 Râul Mureș în comuna Deda

Fig. 5 Râul Bistra

Cel mai carecteristic tip de rețea hidrografică din zonă este cel radiar, apoi cel paralel (la nivelul Mureșului).

După repartiția formelor de relief în cadrul văilor, determinată, printre alți factori și de raportul acestora cu liniile oro-tectonice, se disting în zonă văile transversale și mixte.

În raport cu înclinarea stratelor, se întâlnesc văi consecvente, cu specificul autohton-subcarpatic (în aval de Deda) și subsecvente.

Fig. 6 Râul Bistra

Profilul etajat al văilor este specific Mureșului. Aspectul versanților și interfluviilor este divers, predominând versanții de tip complex, rezultați dintr-o morfohidrodinamică intensă a terenului(Decei,1977).

Fig. 7 Râul Bistra

Interfluviile majore, în legătură cu Valea Mureșul în legătură cu Valea Mureșului, au aspect de creste, transformându-se în aval de Bistra-Mureșului în culmi, apoi în poduri extinse. Interfluviile intermediare au rezultat în urma fragmentării reliefului de către afluenții direcți ai Mureșului. Interfluviile minore sunt scurte și înguste, create de văile torențiale.

Fig. 8 Râul Bistra

Profilul longitudinal al Văii Mureșului se remarcă printr-o schimbare descendentă a pantei la ieșirea din munți, puțin în aval de satul Bistra-Mureșului.

Terasele fluviale ale Mureșului se regăsesc începând de la Deda spre aval și sunt asimetrice spre dreapta. Sub raport morfologic, ele apar ca trepte distincte în cadrul văii, cu fruntea și botul bine exprimate, uneori ca boturi de deal estompate prin eroziune.

În structura teraselor predomină pietrișurile andezitice, fragmentele de gresii, calcare, tufuri, cuartite, cu intercalații de luturi și soluri fosile. Materialul aluvionar are grosimi cuprinse între 0,3 și 10 m.

Din punct de vedere genetic, originea teraselor este mixtă. Terasele superioare sunt rezultate din adâncirea râurilor din cauza mișcărilor pozitive care au afectat regiunile carpatice și adiacente lor în cursul romanianului și pleistocenului. Terasele mijlocii și joase au rezultat din acțiunea combinată a factorului climatic cu oscilația nivelului de bază. Forma, dimensiunea și structura teraselor arată faptul că albiile râurilor au fost umplute cu aluviuni pe timpul formării treptelor de terasă și ulterior, secționate ca trepte de terasă.

Vârsta teraselor din zona s-a stabilit a fi următoarea: VII–începutul pleistocenului; VI – pleistocenul inferior, Gunz; V – pleistocenul inferior, Mindel;

IV – pleistocenul mediu, Riss; III – pleistocenul superior, Wurm I; II – pleistocen, Wurn II; I – holocen.( Iancu, Naum,1972)

În aval de Deda și până la Brâncovenești, cele șapte terase ale Mureșului se află la următoarele înălțimi: luncă, 8-10 m, 20 m, 35-40 m, 60-65 m, 80 m, 100-110m.

Principalii afluenți ai Mureșului în orizontul comunei Deda sunt cei din dreapta – pâraiele nordice Bistra (confluența la Bistra-Mureșului), Calea (confluența la Deda) și Pietriș (confluența la Pietriș). Din stânga mai primește două pâraie mici – Merghișu și Toderiș.

Fig. 9 Bazinul hidrografic Bistra

Scara 1: 200000

Consecință a precipitațiilor bogate care cad anual, rețeaua hidrografică a acestui bazin este foarte densă.

Bistra primește ca afluenți de dreapta pâraiele Donca, Cofu, Blidireasa și Mâța, iar din stânga Valea din Mijloc, Stegea, Rădăul, Pietroasa și Zăpodea cu Calea. Toate aceste ape au debite permanente și aproape constante în tot timpul anului.

1.5 Vegetația și rolul ei în formarea scurgerii

Vegetația, prin caracteristicile ei, prezintă un rol important în scurgerea apelor de la suprafața solului. Influența ei se resimte în functie de grupările fitosociologice( arborescența, ierboasă) și de extensiunea lor (coeficient de împădurire, grad de acoperire cu vegetație). Vegetația influențează direct o serie de procese ca infiltrația și evapotranspirația, iar indirect 1contribuie la formarea unor tipuri de sol și la menținerea proprietății lor structurale și hidrofizice.

Influența directă a covorului vegetal se resimte prin frânarea scurgerii precipitațiilor spre râuri, ca urmare a creșterii rugozității suprafeței topografice, prin mărirea posibilităților de infiltrare a apei, prin micșorarea evapotranspirației de la suprafața terenurilor, prin creșterea valorilor transpirației și prin reducerea efectului eroziunii terenurilor, adică diminuarea valorilor scurgerii solide.

Vegetația forestieră și erbacee aparținând comunei Deda se situează în zona montană la altitudini cuprinse între 500 și 2000 m și se încadrează în patru etaje fitoclimatice și anume: etajul subalpin, etajul montan de molidișuri, etajul montan de amestecuri și etajul montan de făgete.

Datorită reliefului caracterizat prin dealuri larg ondulate, prin văi largi și adânci, cu o serie de versanți degradați, alunecări de teren și lunci aluvionare, flora este eterogenă, formând un adevărat mozaic.

Această varietate a florei este reflectată într-o bogăție cantitativă și calitativă de specii. Familiile de plante cele mai reprezentative sunt: Compositae, Graminaea, Labiatae, Leguminoase, Cruciferae, Rosacae.

Familia Compositae cuprinde elemente comune pășunilor, locurilor umede din poienile de pădure. Astfel întâlnim: bănuței (Bellis Perennis), steluțele (Aster Tripolium), iarba mare (Inula Errsifolia), margareta (Chrysathem Umleucanthemum), măluri (Centaurea). O familie bogată în reprezentanți este cea a gramineelor: mohor (Setaria Verticillata), iarba câmpului (Agrostis), iarba deasă (Poa nemoralis), firuța (Poa Pratensis),păiuș (Festula Pratensis). Dintre arbuștii cei mai întâlniți sunt: alunul (Corylus Avellana), cornul (Cornus Mas), sângerul (Cornus Sanguinea), lemnul câinesc (Lingustrum vulgare), porumbarul (Prunus Spinosa), păducelul (Crategus Monogyna), măceșul (Rosa Canina).

Scara km 10 0 10 20 30 40 50

Fig. 10 Harta vegetației după Atlasul R.S.R. 1976

Vegetația intrazonală e caracterizată prin păduri de luncă, papură și plante hidrofile. În cadrul comunei Deda, vegetația etajului montan, situată la altitudini cuprinse între 800 și 1.600 m, este formată din subetajul rășinoaselor cu molid și brad în amestec cu fag, arin, larice, afin și subetajul fagului în amestec cu brad și gorun. În zonă predomină subetajul gorunului, în amestec cu fagul, cerul, gărnița, carpenul și frasinul.

Primăvara, se întâlnesc o serie de plante ca: ghiocelul (Galanthus Vivalis), vioreaua (Scilla Bifolia), sălățica (Ranunculus Ficaria), pecetea lui Solomon (Polygonatum Officinali), lăcrimioara (Convallaria royalis), toporașul (Viola Sp.). Alături de acestea vegetează și plante halofile, iubitoare de terenuri sărăturoase. Aceste plante par niște cactuși în miniatură; sunt mici, cu trunchi gros, verde, cu frunze reduse la solzi mici. Ele par uscate.

Sunt, de asemenea, foarte răspândite și cunoscute plantele medicinale, precum: coada calului (Equivetum Arvense), mușețelul (Matricharia Chamomila), menta (Mentha Sp.), cicoarea (Cichorium Intyleus).

Plantele melifere furnizează polen și nectar familiilor de albine. Acestea sunt: teiul (Tilia Sp.), părul pădureț (Pyrus Pyraster), plopul (Populus Sp.), salcia (Salix Sp.), nu-mă-uita (Myosotis Scorpioides), jaleșul (Salvia Sp.).

Plantele alimentare sunt întâlnite în păduri sau la marginea pădurilor: murul (Rubus Caesius), frăguța (Fragaria Vesca), alunul (Corylus Avellana). În pajiști mai pot fi întâlnite: urzica (Urtica Doica), măcrișul (Rumex Acetosa), chimionul (Carum Carvei). Pe dealuri mai cresc: măcrișul, macul roșu, iarba șarpelui, păpădia, mierea ursului.

Principalele specii de arbori care se găsesc în zonă sunt: molidul, bradul, fagul, mai rar reprezentate fiind: stejarul, paltinul, carpenul, jugastrul, salcia căprească, mesteacănul.

Pajiștile existente sunt de tipul Festuca rubra-Nardus stricta și Festuca rubra-Agrotis tennis, Nardus stricta. Aceste pajiști sunt parțial degradate, ca o consecință a pășunatului și a lipsei unor măsuri consecvente de întreținere și ameliorare.

În studiul scurgerii de suprafață un rol important îl ocupă influența pădurii asupra resurselor de apă.

Prin acest studiu se pune în evidență în principal diminuarea scurgerii în bazinele împădurite comparativ cu cele despădurite , subliniindu-se cauzele acestei diminuări cum ar fi:

-intercepția în coronamentul arborilor a unei părți din precipitațiile căzute;

-reținerea apei în litiera pădurii;

-înmagazinarea apei în solul pădurii , puternic afânat și cu mare drenaj.

1.6 Fauna

Fauna vertebratelor și nevertebratelor este foarte bogată în specii și diversificată în funcție de condițiile pedoclimatice caracteristice zonei. Întâlnim două biotopuri caracteristice: biotopul pădurilor de munte( ursul brun, cerbul carpatin, râsul, pisica salbatică, căprioara, lupul, cocoșul de munte, veverița care se găsesc în rezervația cinegetica a Bistrei Mureșului) și biotopul apelor curgatoare( păstrăvul, lipanul, crapul, cleanul).

Cele mai răspândite viețuitoare sunt insectele: lăcusta marocana(Diciostarnis Maroccanus), lăcusta indiană(Calliptanus Italicum), lăcusta de pășune(Polysarchus Denticandus), cosarii( Dedabus Nigrofaxciatus), forfecarul(Lethrus Opterus), gândacul cu coadă ( Mordela Fasciata), gândacul păros( Epicometis Nirta), ploșnița roșie( Euridema Ormata), albinele( Apis) și bondarii(Bambus).

În păduri și desișuri se găsesc o mare varietate de specii de insecte fitofage: omizi, croitori, rădașca, viespi de lemn. Dintre gasteropode, cele mai des întâlnite sunt: melcul de livadă (Helia Pomatia) și melcul dungat (Ceopaea Pomatia).

Cei mai numeroși batracieni sunt: broasca brună (Rana Dalmatina), brotăcelul (Nyla Arborea), broasca râioasă (Bufo-Bufo). Cele mai reprezentative reptile sunt: șarpele orb (Anguis Fragilis), șopârla de câmp (Lacerta Agilis), șarpele de casă (Natrix Natrix).

Păsările sunt reprezentate de: porumbelul sălbatic (Columba Denas), mierla (Turdus), gaița (Garrulus), buha (Bubo Bubo), fazanul (Phasianus), șoimul rândunelelor (Falco Subbuteo), ciocârlia (Calandrella), barza, coțofana, vrabia, privighetoarea, cucul etc.

Cele mai întâlnite mamifere sunt: lupul (Canis Lupus), vulpea (Vulpes Vulpes), iepurele (Lepus Europacus), ariciul (Erina Canes), căprioara (Capreolus). În apele localității, cât și în localitățile învecinate se găsesc următoarele specii: scobarul (Chandrostoma Nasus), cleanul (Leuciscus Cephalus), mreana (Barbus Barbus), crapul (Cyprinus Carpio), bibanul (Perca Fluviatilis).

Pe meleagurile localității Deda este foarte răspândită creșterea porcului (Sus Scrofa Domesticus) și a caprei (Capra Nircus). Dispunând de pășuni în luncă și zona colinară, creșterea cornutelor mari și mici și a calului (Equus Caballus), a fost răspândită din cele mai vechi timpuri. În majoritatea gospodăriilor cresc păsările de curte: găina (Galus Banckira), gâsca (Anser Anser), curca (Meragris Galopavo), rața ( Anas Boscas).

1.7 Solurile și influența lor asupra scurgerii

Au un rol intermediar între factorii climatici și scurgere deoarece reprezintă stratul superficial al mediului în care se formează scurgerea superficială. Asupra procesului scurgerii influențează textura, structura și starea fizică a solului.

Având o strânsă legatură cu substratul litologic, relieful, clima și vegetația, învelișul pedologic este variat, astfel în această zonă predomină solurile zonale, intrazonale și azonale. Reprezentative sunt solurile brune, brune-acide de pădure, iar pe terase solurile aluviale și protosolurile aluviale. Alte tipuri de soluri întâlnite sunt cele negre de fâneață și podzolice argiloiluviale.

Solurile brune care reprezintă primul stadiu de evoluție a solului în zona podzolirii și se caracterizează prin formarea și acumularea humusului slab acid și formarea de argilă. Acest tip de sol s-a format pe luturi carbonatice sub influența vegetației forestiere a cărei lizieră se descompune sub acțiunea predominantă a ciupercilor, dând acizi humici. În condițiile solului brun podzolic sub influența predominantă a unui relief accidentat pe versanți cu înclinare mai mică de 15°, apare un proces de eroziune, rezultând solurile cu profil trunchiat, solurile erodate.

Solurile brune-acide sunt formate pe culmi și depresiuni intramontane, au fertilitate scăzută. În general, solurile sunt afânate, mai rar ușor terasate.

La poalele munților Călimani solul este podzolit mediu, caracterizat printr-un excedent de umiditate de 150-300 mm.

Pe sectorul propriu-zis al defileului întâlnim un complex destul de variat de soluri și anume: soluri brune acide și soluri brune podzolice. La ieșirea din defileul Muresului în zona bazinului reprezentativ Bistra se întâlnesc solul brun podzolit și brun acid. Solul brun podzolit se află de o parte și de alta a albiei pârâului Bistra, la nord de localitatea Bistra Mureșului, pe o suprafață mică caracterizat printr-un excedent de umiditate de 150-300 mm, textura solului fiind complexă. Solul brun acid ocupă restul bazinului avertizor, pe ambii versanți până la izvoarele Bistrei. Solul are un excedent de umiditate de 300-600 mm, cu un grad de permeabilitate mare 150-1000 k, textura solului fiind lutoasă iar la diferențierea texturii se observă existența unui substrat pietros (2,8 m).

Fig. 11 Harta solurilor după Atlasul R.S.R. 1976

Scara km 10 0 10 20 30 40 50

1.8 Rolul activităților antropice asupra scurgerii

Factorul antropic prin multiplele activități pe care le desfășoară aduce modificări substanțiale în condițiile de formare și evoluție a proceselor de scurgere a apei.

Modificările ce intervin în drenajul areal și liniar sunt generate de: modul de utilizare a terenurilor, lucrarile agrotehnice executate în cuprinsul bazinelor hidrografice (arăturile de toamnă și de primăvară, aratul în lungul curbelor de nivel, terasări, defrișarea terenurilor), lucrări hidroameliorative ( irigații, desecări), lucrări hidrotehnice( indiguiri, baraje, lacuri de acumulare), dezvoltarea platformelor industriale și a rețelei de așezări.

Cea mai importantă acțiune indirectă desfășurată în timp a fost defrișarea terenurilor cu scopul de a extinde suprafețele cultivate, pășunile sau fânețele sau pentru a folosi lemnul în diverse scopuri. Defrișarea pădurilor a dus la dereglarea circuitului hidric prin accelerarea proceselor de scurgere, declanșarea mai rapidă a undelor de viitură, precum și la creșterea volumului solid transportat de râuri, ceea ce are ca efect supraînălțarea albiei râurilor în sectoarele cu pante reduse.

În urma activităților depuse de om au aparut modificări însemnate asupra regimului de scurgere. Astfel, resursele de apă au fost redistribuite în timp și spațiu prin realizarea de baraje sau lacuri de acumulare. Aceste lucrări sunt necesare pentru o mai buna gospodarire integrata a resurselor de apă. Astfel, surplusul de apă din perioadele excedentare pluviometric, este reținut în rezervoare și se pot utiliza în perioadele calde sau secetoase, când râurile au debite reduse sau seacă.

Fig. 14 Temperatura aerului medie zilnică Bistra

CAPITOLUL II

Tipurile și formele de turism în regiunea Bistra

Din punctul de vedere al efectelor pe care le are asupra gospodăriilor țărănești, agroturismul apare ca o variantă a dezvoltării mediului rural, mai ales în zonele cu condiții grele de viață cum sunt cele din zona montană.

Satul din această parte a țării reprezintă o zonă în care de multe ori spiritualitatea românească a interferat cu cea a naționalităților conlocuitoare, realizând o simbioză plină de originalitate.

În județul Mureș se află sate deosebit de interesante prin valorile etno-folclorice, meșteșuguri, gastronomia tradițională, produsele de creație artistică și prin deținerea unor valori recunoscute istorice sau culturale, așa cum sunt satele pe teritoriul cărora se află biserici fortificate săsești, sate turistice vitipomicole, pastorale, sate care sunt adiacente unor rezervații naturale sau altor fenomene geomorfologice deosebite.

Parcul Național Călimani

În partea estică a masivului, rezervația mixtă Căliman de aproximativ 200 de ha, are menirea de a proteja jnepenișurile întinse, zâmbrii, dar și cocoșul de mesteacăn și peisajul subalpin în ansamblu.

Parcul Național Căliman se întinde pe o parte din masivul Călimani din Carpații Orientali, între 47°1’49.17’’ – 47° 14’51.70’’ latitudine nordică și 25°0’19.92’’ – 25°19’47.11’’ longitudine estică. Parcul se desfășoară pe teritoriul a patru județe: Suceava, Mureș, Harghita și Bistrița Năsăud, cuprinzând zona superioara a masivului Căliman, delimitat la est de șirul depresiunilor Păltiniș, Drăgoiasa, Bilbor și Secu, la nord, de zona depresionară a Dornelor și munții mărunți ai Bârgăului, la sud, de defileul Mureșului iar la vest, piemontul colinar al Călimanului face trecerea spre partea estică a Podișului Transilvaniei.

Accesul este posibil din orașele Vatra Dornei, Toplița și comunele Șaru Dornei, Bilbor, Stânceni, Lunca Bradului, Răstolița, Colibița, Piatra Fântânele.

Parcul Național Călimani face parte din categoria parcurilor naționale, care au drept scop protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri știintifice, educative, recreative și turistice.

În perimetrul parcurilor naționale sunt admise numai activitățile tradiționale practicate numai de membrii comunităților din zona parcului național și de persoanele care dețin terenuri în interiorul parcului, activități tradiționale care vor fi reglementate prin planul de management.

Managementul parcului urmărește menținerea interacțiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversității habitatelor și peisajului, promovând păstrarea folosințelor tradiționale ale terenurilor, încurajarea și consolidarea activităților, practicilor și culturii tradiționale ale populației locale.

De asemenea se oferă publicului posibilități de recreere și turism și se încurajează activitățile știintifice educaționale.

În anul 2007, parcul este propus ca sit Natura 2000 de tip SCI( sit de importanță comunitară), o zona care include Parcul Național Călimani și se extinde la sud și est de acesta.

Parcul Național Călimani ocupă o suprafață de circa 153 kmp, începând din anul 1973 când a luat ființă.

Aici sunt prezente numeroase specii rare: de plante(zâmbrul, tisa, smârdarul, floarea de colț sângele voinicului), de păsări( cinteza alpina, cocoșul de munte, ierunca), precum și multe mamifere( ursul brun, râsul, jderul, lupul, mistrețul, cerbul carpatin).

Rezervația cuprinde pădurile și jnepenișurile situate la obârșia pârâului Neagra Șarului, înspre vârful Rățitiș, având ca limite: la vest șaua ce duce spre vârful Pietricelu, spre sud creasta Rățitiș, spre est arboretul amestecului de molid-zâmbru, iar spre nord o linie marcată ce atinge șoseaua betonată care urcă la colonia de mineri din Călimani.

În afară de aspectul peisagistic fără egal, care atrage numeroși turiști și specialiști, rezervația prezintă o importanță științifică deosebită și prin aceea că aici se află un arboret natural în amestec între molid și zâmbru, unic în țară. Zâmbrul( Pinus Cembra), relict glaciar, cuprinde un numar ce depășește 7000 de exemplare, bine conformate, frumoase, drepte, concurând cu molidul, în zona căruia se află.

În jnepenișul ce se întinde pe o suprafață de peste 400 de ha, la limita superioară a vegetației forestiere. Exemplarele de zâmbru prezintă adesea bifurcații datorită intemperiilor (vânturilor puternice, ploilor cu trăsnete abundente, ninsorilor masive) care îi conferă un aspect aparte de rezistența în fața dezlănțuirilor naturii.

Arbustul ocrotit, smârdarul, apare frecvent în jnepenișuri și ienuperete, coloâand în roșu aprins covorul vegetal în luna iulie, uneori chiar și în august.

Fauna este bine reprezentată prin cerbi carpatini, lupi, vulpi, râși, jderi. Alexandru Filipescu menționează prezența cocoșului de mesteacăn, monument al naturii, în jnepenișuri.

Geologul Emil Butnaru, care a descoperit în anul 1961 peșterile deosebit de interesante pe care le-a numit “grotele Luanei” formate în rocile vulcanice denumite “vulcano-carst”, explică formarea peșterilor datorită aglomeratelor și tufurilor vulcanice așezate peste curgerile de lava, în mai multe cicluri ce corespundeau exploziilor vulcanice, fiind acoperite cu orizonturi de silice și de oxizi de fier.

În crăpăturile apărute cu ocazia stabilizării depozitelor de aglomerate și cenușă au patruns apele în subteran, iar porozitatea lor a permis, ulterior, circulația apelor. Apa a imbibat și alterat rocile și, cu timpul, după îndepartarea particulelor fine și a cenușei, dar mai ales dupa tasarea depozitelor afânate și slab cimentate, s-au format mici goluri care au accentuat circulația subterană și transportul de material.

Prin prăbușirea continuă a tavanelor, golurile se măreau. Orizonturile mai rezistente s-au menținut însa, stabilizând tavanele, iar circulația apelor a dus la apariția depunerilor de nisip, caolin și oxizi de fier.

Stalactitele, stalacmitele și draperiile “metalice” din aceste peșteri s-au format prin concreționarea limonitului dizolvat în apele de infiltrație și depus gelificat, consolidate prin evaporarea apelor. Grotele descoperite au dezvăluit o lume mirifică cu forme bizare și fantastice.

Se impune o strânsă colaborare în spiritul legislației privind protecția mediului înconjurator, între organele direct interesate în acest sens: silvicultura, sectorul minier și protecția mediului înconjurator.

Fig. 20 Munții Călimani

Fig. 21 Vârful Pietrosul, Munții Călimani

Parcul Național Călimani conține două categorii de arii protejate: categoria I-a și a II-a IUCN( Uniunea Internaționala pentru Conservarea Naturii).

Rezervații știintifice: sunt acele arii protejate al căror scop este protecția și conservarea unor habitate naturale terestre și acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură. Mărimea rezervației științifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrității zonei protejate.

Managementul rezervației științifice asigură un regim strict de protecție prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În aceste zone se interzice desfășurarea oricăror activități umane, cu excepția activităților de cercetare, educație și de ecoturism cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul forului științific competent și al administratorului rezervației științifice.

Rezervațiile științifice corespund categoriei I IUCN “Rezervație Naturală Strictă: arie protejată, administrate în principal în scopuri științifice”.

Jnepeniș( Pinus Cembra) desemnată ca rezervație prin Decizia 433/1971 a Comitetului Executiv al Consiliului Județean Suceava, evidențiată ca atare în Legea 9/1973 privind protecția mediului înconjurator și ulterior, menționată cu numele de mai sus în Legea 5/2000. Întrucât rezervația este deosebit de importantă pentru asociația vegetală cu Picea abies (molid) și Pinus Cembra (zâmbru), descrisă pentru prima dată în România, în Munții Călimani, se consideră că denumirea adecvată care se va folosi în continuare este Rezervația Științifică Molidiș cu Zâmbru. Aceasta cuprinde o suprafață de 384,2 ha.

Fig.22

Rezervația de Jnepeniș

– Rezervații incluse în zona de protecție integrală: Rezervația peisagistică “Doisprezece Apostoli”, cunoscută în literatura de specialitate ca “Rezervația geologică Doisprezece Apostoli”, desemnată ca rezervație prin Decizia 433/1971 a Comitetului Executiv al Consiliului Județean Suceava evidentiată în Legea 5/2000, cuprinde complexul de roci eruptive unice prin forma și frumusețea lor formate prin modelare eoliana, dezagregare fizica, eroziunea aglomeratelor. Cuprinde o suprafață de 200 de ha.

– rezervația peisagistică mixtă Iezerul Călimanului, lac de baraj natural, cu o suprafață de 322 ha.

Fig.23 Lacul Iezer

– zona de protecție strictă, cu o suprafață de fond forestier de 1128 ha, cuprinde zone salbatice in care nu au existat intervenții antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus, din care 384,2 ha constituie Rezervația Științifică Jnepeniș. Se interzice desfășurarea oricăror activități umane, cu excepția activităților de cercetare, educație și ecoturism, cu limitările descrise în planul de management.

În vederea exploatării pădurilor, dinspre spațiile depresionare pătrunde o rețea deasă de drumuri forestiere(pe afluenții Bistriței, Budac, Bistra, Ilișoara și Toplița).

Culmea înaltă a Călimanului și formele reziduale dezvoltate pe piroclastite constituie puncte de atracție pentru turiști: grotele de sub Negoiul Românesc( unde s-a exploatat sulf în deceniile VII- IX ale secolului XX) considerate de Tr. Naum și E. Butnaru (1967) forme pseudocarstice, au fost distruse o data cu amplasarea carierei de sulf Căliman, care a terasat întregul neck, sulful exploatându-se mai cu seamă în cariera deschisă prin decopertare.

Cu toate că există un potențial turistic destul de însemnat și numeroase trasee turistice, în munții Călimani nu există nici o cabană turistică, doar câteva refugii dintre care cel mai înalt a fost amplasat pe Negoiu Unguresc la 2046 m altitudine.

În momentul de față există un proiect în curs de amenajare, care vizează înființarea unei pensiuni în zona Bistra Mureșului, precum și a unui spațiu pentru campare.

Amplasamentul unității se află în intravilanul localității Bistra Mureșului, comuna Deda, județul Mures, pe partea dreaptă a drumului național DN 15 Târgu Mureș- Toplița. Unitatea va fi înființată în cadrul unor construcții nou proiectate, dimensionate corespunzator scopurilor propuse: SC “MANADAS COM” SRL, Bistra Mureșului, denumirea lucrării: “Popas turistic în localitatea Bistra Mureșului, comuna Deda”

Există un proiect de spațiu pentru campare care include o viitoare pensiune care va include 10 camere de cazare cu dotări corespunzatoare, dormitoare cu pat dublu, apartament și 1,2 ha suprafața pentru campare cu posibilitate de ieșire la apă, posibilitate de pescuit: mreana, clean, scobar, teren de sport, posibilitatea amenajării unui loc pentru foc de tabără, precum și popasul turistic, această unitate va fi constituită dintr-un bufet de formă octogonală, cu o suprafață construită de 63mp și 14 pavilioane deschise de tip ciupercă. În cadrul unității se vor mai realiza un drum de acces și alei betonate și o parcare auto cu o capacitate de circa opt locuri.

De asemenea, există și o structură de primire turistică, cu funcțiune de alimentație, unde se pot desfășura evenimente precum nuntă sau botez, cu o capacitate de 500 de locuri.

Fig. 24 Pensiunea turistică Fig. 25 Restaurant

Se va desfășura și un program artistic susținut de Ansamblul Folcloric “Ghiocelul” din Bistra Mureșului, care include mai multe genuri artistice, continuatorul formațiilor de dansuri populare ale elevilor Școlii Generale Bistra Mureșului care au înființat la nivelul unității, înca de la începuturile acesteia, cultivând tradițiile folclorice locale, în special cele legate de: hora satului, jocul din bătrâni, datini și obiceiuri ocazionate de diversele sărbători, căutând să păstreze nealterate portul, datinile și obiceiurile tradiționale românesti din zonă.

Formația de dansuri populare devine tot mai cunoscută și se bucură de o largă popularitate, mai ales după revoluția din 1989, odata cu participările la festivalurile județene și interjudețene de folclor, avându-l ca instructor-coregraf pe prof. Florea Gheorghe.

La Festivalul Județean de Folclor “Flori de pe Mureș și Târnave”, obține ani la rând locul I, beneficiind de tabere la mare ori la munte.

Ansamblul Folcloric “Ghiocelul”, reactivat în formula actuală, în martie 2003, o data cu înflorirea ghioceilor, de unde i s-a dat și denumirea, este sponsorizat de domnul Nelu Vlasa, directorul ansamblului.

Ansamblul este în prezent legal constituit, la nivel de asociație, având statut juridic propriu. În vara anului 2003, în paralel cu formația elevilor din clasele II-VIII și-a început activitatea și formația elevilor din clasele liceale, tot în cadrul Ansamblului “Ghiocelul”, abordând și alte genuri de dansuri populare din zonele: Câmpia Transilvaniei, Maramureș, Moldova, Oltenia, avându-l ca instructor pe asistentul-coregraf Nicu Bolog de la Ansamblul Profesionist “Mureșul” din Targu Mureș.

Formația a debutat în spectacolul aniversar la împlinirea unui an de la debutul emisiunii “La izvor de cânt și joc”, difuzată de Antena 1 Târgu Mureș, bucurându-se de aprecieri deosebite. Dansurile se remarcă prin frumusețea portului popular și autenticitate.

Activitatea artistică ulterioară se concretizează într-un palmares bogat obținut prin participarea la manifestări artistice organizate la nivel judeățean, național și internațional:

– Carnavalul Copiilor – Bistra Mureșului 2006, 2007

– Festivalul Folcloric “La izvor de cant și joc” – Bistra Mureșului 2003, 2004, 2005

– Festivalul Interjudețean de dans – Buzău 2008

– Festivalul Național “Călușarul Transilvănean” – Orăștie 2003

– Spectacolul aniversar “540 de ani de atestare documentară a localitatii Ibănești” 2003

– Festivalul International de folclor “Regele Brazilor” – Prundu Bârgăului 2003

În localitatea Bistra Mureșului se află și “Catedrala Văii Mureșului”, Biserica Ortodoxă Română cu hramul “Tuturor Sfintilor” si “Sf. Ioan Botezatorul”. A fost denumita “Catedrala a Vaii Muresului” de catre Parintele Teoctist- Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, fiind ridicata intre anii 1986-2000.

Este construită în stil neobizantin, având o turlă deasupra altarului, două turle deasupra naosului, iar în partea dinspre apus, deasupra pronaosului, turnul clopotniței, încadrat de două turle mai mici.

În 1986 au început lucrările pentru această nouă biserică la inițiativa și cu sprijinul domnului Vlasa Gheorghe și a soției Paraschiva, preot paroh fiind P.C. Ioasaf Marcoci.

Construcția a demarat în anul 1987 după un proiect conceput de arhitectul Naomescu, din București, piatra de temelie fiind pusă în același an de P.S. Sa Emilian Birdaș, episcop de Alba-Iulia.

Sfânta biserică este împodobită cu pictură în tehnica „Fresco” și vitralii, operă a pictorilor Teodor Ștefan, Tistu Victor și Nicolae Andonaș, mobilier sculptat în lemn de stejar, pardoseala și scările fiind îmbrăcate cu plăci de marmură de Rușchița. Toate acestea s-au realizat prin contribuția tuturor credincioșilor din parohie.

În ziua de 25 iunie 2000, Sfânta Catedrală a fost sfințită de către P.F. Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, I. P. S. Sa Andrei al Alba-Iuliei, I. P. S. Sa Cristofor Mitropolit de Praga, P. S. Sa Ioan al Harghitei și Covasnei, P. S. Sa Vasile al Vadului Feleacului și Clujului, înconjurați de un sobor de peste 80 de preoți și diaconi.

De asemenea, pe drumul național ce străbate frumosul Defileu al Mureșului Toplița – Deda, în localitatea Gălăoaia, aparținătoare tot Parohiei Bistra Mureșului, se află o clopotniță din stejar sculptată în motive populare de către meșterul popular Maxim Suciu, din această localitate. Clopotnița a fost restaurată în anul 2002 de pictorul Nicolae Andonaș.

Ca valori incluse în Patrimoniul Național Cultural, parohia Bistra Mureșului deține un iconostas pictat între anii 1884 –1887 de către Grigore Șerban din Piatra Neamț, precum și trei obiecte de la vechea mănăstire de pe Valea Bistrei: Icoana hramului, un clopot și o cruce, toate datând din secolul al XVII-lea.

Fig. 26

Catedrala Văii Mureșului, Biserica “Tuturor Sfinților” și “Sf. Ioan Botezătorul” din Bistra Mureșului

Preoții slujitori ai parohiei:

1. Gheorghe Cazan – ctitor – 1924 – 1934;

2. Chirilă Moldovan – primul paroh – 1934 – 1940;

3. Ioan Crăciun – paroh – 1941 – 1959;

4. Ieronim Răileanu – paroh – 1961 – 1975;

5. Ioan Marcoci – paroh – 1975 – 1987;

6. Părinți călugări: Emilian Telceanu și Miron Țifrea – 1987 – 1996;

7. Sergiu Andone – paroh – din 1996.

Mănăstirea “Nașterea Maicii Domnului”

Pe Valea Bistrei, la cca. 3 km de la șoseaua națională, se mai află o Sfântă Biserică din lemn cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, ridicată între anii 1990 – 1997 pe locul fostei mănăstiri de călugări arse și distruse de armatele generalului Bucow în anul 1764.

Renăscută, precum pasărea phoenix, din propria cenușă, Mănăstirea Bistra, ctitorie a unui grup de inimoși cetățeni pensionari, sprijiniți de comunitatea locală, a reînviat în anul 1997.

Mănăstirea are un trecut zbuciumat, legat de istoria cu același caracter a locuitorilor acestor meleaguri. Atestarea documentară datează din secolul la XVI-lea, mărturie fiind câteva icoane și un clopot.

Fig. 27

Manastirea “Nasterea Maicii Domnului” din Bistra Muresului

Lăcașul sfânt din acele timpuri era servit de părinți călugări care aveau legături, în plan social și duhovnicesc, cu sfinți părinți călugări din Moldova.

Atrocitățile comise de cei care au pus vremelnic stăpânire pe aceste meleaguri nu au ocolit nici sfânta mănăstire. Din ordinul generalului Bukow, în anul 1764, mănăstirea este incendiată, arzând până la tamalie împreună cu sfinții părinți călugări.

Timp de un secol și jumătate după acest eveniment, nu s-a construit în Bistra alt locaș de cult. În anul 1927 s-a sfințit biserica din centru, Bistra devenind parohie, iar în anul 1934, pe locul actualei mănăstiri s-a construit o clopotniță din lemn (actual transmutată în cimitir), sub îndrumarea primului părinte paroh al Parohiei Bistra, Chirilă Moldovan.

Clopotnița a suferit lucări de reparații capitale în anul 1968, turnându-se și un nou clopot. Părintele paroh Marcoci Ioasaf confecționează și instalează la clopotniță o troiță, în anul 1982.

La această clopotniță serviciul religios se desfășura de două ori pe an, la Înălțarea Domnului și la Nașterea Maicii Domnului.

În 17 septembrie 1990, din inițiativa credincioșilor și la îndemnul părintelui călugăr Emilian Telceanu de la Mănăstirea Toplița, au demarat lucrările de construcție ale actualului locaș. Piatra de temelie a actualei biserici se punea în prezența P.S.S. episcop Andrei Mureșanu de Alba Iulia.

În vara anului 1991 încep lucrările la partea lemnoasă, sub coordonarea meșterului Ivanciuc Vasile din Bârsana (Maramureș), lucrări care se finalizează în toamna aceluiași an. Prin efort propriu, în anul 1992, cu participarea exclusivă a comitetului de construcție sprijinit de credincioși, s-au confecționat cupola și bolțile.

Între anii 1993 – 1995 s-a adăugat pridvorul, s-au confecționat scările și toate celelalte amenajări interioare și exterioare, precum și ridicarea monumentului eroilor și a troiței. În septembrie 1996 încep lucrările la pictura interioară, care se finalizează în martie 1997.

Pe cursul văii Bistrei a existat o păstrăvărie, care în momentul de față nu mai funcționează, dar cu unele eforturi se poate amenaja și pune în funcțiune.

De asemenea, în această zonă se poate înființa și o pensiune turistică, unde turiștii iși pot petrece zilele libere, practicând și pescuitul sportiv.

4.1 Trasee turistice

Traseu 1. Bistra Mureșului (490m) – Sub Zăpodia Ursului (1005m) – Vârful Scaunu (1380 m) – Culmea Scaunu – Poiana de Mijloc (1523m) – Poiana Stejii (1470m) – Fundul Porcului (1520m) – Poiana Moldovanca – Vârful Secului ( 1220m) – Poiana Țiganca – stânele din Poiana Lungă – Tăul Zânelor (1230m) ; marcaj banda albastră, reînnoit; timp de mers 9 ore, distanța 28 km ; iarna se recomanda doar până la Vârful Scaunu.

Cel mai cunoscut punct de atracție al acestui traseu îl reprezintă Vârful Scaunul Domnului (1381m). Platoul Scaunul Domnului poate fi admirat din depărtare atât de pe șosea cât și din tren. Acest loc minunat, ca o cetate, formată din zidurile stâncilor naturale, oferă o frumoasă panoramă spre crestele mai înalte ale Călimanilor.

Fig. 27 Vârful Scaunul Domnului, Munții Călimani

Tăul Zânelor este lac natural care s-a format în fundul pârâului Zânelor de Jos, la o altitudine de 1230 m. Lacul Tăul Zânelor are o suprafață de 0,35 ha și s-a format în spatele unui baraj natural . Lacul Tăul Zânelor reprezintă un punct de atracție pentru turiști datorită peisajului foarte pitoresc pe care îl oferă.

Fig 28. Tăul Zânelor

Traseu 2. Bistra Mureșului (490m) – V. Bistrii – Gura Doncii (670 m) – Gura Cofii (776 m) – Gura Pârâului Rece (1017 m) – Poiana Bistrii (1520 m)- Poiana Cofului- Rezervația Valea Repedea – Lacul Colibița(720m). Distanța 40 km , marcaj cruce albastra, timp necesar 11,5 h , iarna nu se recomandă.

Rezervația Valea Repedea este situată în bazinul pârâului Repedea fiind o rezervație complexă cu suprafața de 500 ha. Văile din zonă sunt strâmte avand structură variată. În piroclastite s-au format ,,ace”, ,,stâlpi”, ,,ciuperci”, ,,turnuri” și alte formațiuni erozionale, determinând un peisaj inedit.

Lacul de acumulare Colibița este un lac artificial care este situat pe locul localității răsfirate Colibița în valea Bistriței ardelene. Suprafața lacului este 300ha, iar volumul apei acumulate 100 milioane mc. Datorită peisajului deosebit de pitoresc pe care îl oferă, lacul și împrejurimile sale reprezintă un punct de atracție pentru turiști.

Fig. 29 Lacul Colibița

Concluzii

Cercetarea în bazine hidrografice experimentale și representative dă posibilitatea integrării proceselor scurgerii de la suprafețe foarte mici la întreg bazinul hidrografic, scopul final al cercetării hidrologice fiind efectuarea prognozei pentru orice hidrograf în secțiunea de închidere, în funcție de factorii genetici și condiționali ai scurgerii, inclusive ai celor antropici.

Dezvoltarea turismului este de o cruciala importanta pentru dezvoltarea economiei județului pe baza potențialului ei intern. O condiție de baza pentru dezvoltarea turismului se bazează pe promovarea atracțiilor turistice care generează cerere în destinațiile turistice și pe creșterea serviciilor turistice care au un rol crucial în realizarea câștigurilor din activități turistice. Dezvoltarea turismului are un mare rol în creșterea angajării forței de munca și constituie un suport pentru dezvoltarea mediului de afaceri pentru IMM-uri. Trebuie sa ținem seama insa ca aceasta dezvoltare necesita într-o măsura susținută conservarea patrimoniului natural și cultural.

Exista pe piața internațională a turismului, o creștere a interesului pentru produsele turistice culturale și eco-turism și servicii bazate pe unicitate și calitate.

Datorita acestui imens potențial și a condițiilor favorabile României/Regiunii Centru/Județului Mureș de pe piața turistica, turismul a fost ales ca domeniu țintă prioritar prin dezvoltarea căruia se poate ajunge la dezvoltare economica, la crearea de noi locuri de munca, în special pentru femei și protejarea celor existente. De asemenea dezvoltarea turismului este o prioritate și pentru Regiunea Centru, astfel încercându-se crearea unei identități regionale care sa consolideze coeziunea dintre cetățenii celor 6 județe ale Regiunii.

Pentru o mai buna exploatare a oportunităților este esențial sa se dezvolte produsele turistice prin dezvoltarea instrumentelor de piața necesare pentru promovare și sa se îmbunătățească accesibilitatea spre punctele de atracție.

Sprijinul financiar va servi în principal creșterii calității ofertei turistice și prin aceasta se va îmbunătăți imaginea județului ca destinație turistica, care deține un potențial turistic parțial valorificat. Importanța turismului în economia județeană va crește considerabil. Îmbunătățirea serviciilor în turism va conduce la competitivitatea acestui sector, rezultând o cerere mai mare și se vor crea noi locuri de muncă. Resursele turistice vor fi utilizate rațional, respectându-se principiile dezvoltării durabile.

Se înregistrează în momentul actual, o distribuire disproporționată a spatiilor de cazare la nivelul județului, necorelata cu potențialul turistic. Acest fapt trebuie corectat prin încurajarea dezvoltării unei infrastructuri moderne, care sa valorifice atuu-rile zonei. De aceea, este necesara urmărirea punerii în valoare a resurselor turistice prin crearea unui pachet turistic adecvat și diminuarea dezechilibrelor între ariile turistice de pe teritoriul județului prin încurajarea dezvoltării armonioase a infrastructurii de turism.

Se va susține financiar în principal reabilitarea de clădiri și utilarea acestora în scop turistic la standarde competitive și în secundar construcția de unități de cazare turistica. Atractivitatea și diversitatea resurselor turistice trebuie dublata de o infrastructura moderna care sa răspundă exigentelor în continua creștere a turiștilor romani, care reprezintă în continuare ponderea cea mai mare în numărul sosirilor.

Potențialul turistic foarte divers și încă puțin exploatat, poate fi valorificat printr-o dotare corespunzătoare (pârtii de schi, piste de biciclete, schi-lifturi, etc.), prin amenajarea de stațiuni turistice, specifice zonelor delimitate, care sa ofere o infrastructura turistica moderna. De aceea, se va urmări promovarea unor proiecte care vor avea ca scop dezvoltarea infrastructurii pentru turism, proiecte care să ducă la creșterea eficienței activității economice din zonă, la o mai bună ocupare a forței de muncă și în final la îmbunătățirea nivelului de trai din zonele turistice

Având în vedere situația actuală a mediului înconjurător – de degradare avansată – se consideră că fiecare persoană în parte trebuie să se intereseze de protecția mediului în care trăiește.

Până înca nu e prea târziu, se poate acționa în armonie cu unele cunoștințe referitoare la mediu. Cu cât se vor edita mai multe materiale privitoare la dezvoltarea durabilă sau protecția mediului, care să conțină modalități practice pentru conservarea mediului, cu atât oamenii vor fi mai preocupați de natură.

Ar trebui să se faca o mediatizare intensă în vederea vizitării ariilor protejate și a unor zone de interes turistic de către turisti, mizându-se pe efectul benefic, educațional al acestor acțiuni.