BAZELE TEORETICE ALE KINESIOLOGIEI Kinesiologia se bazează pe sistemul efector numit aparat kinetic = aparat locomotor = sistem musculo -scheletal =… [602435]

1

PARTEA I

BAZELE TEORETICE ALE KINESIOLOGIEI

Kinesiologia se bazează pe sistemul efector numit aparat kinetic = aparat locomotor =
sistem musculo -scheletal = sistem neuro -musculo -articular = aparat mio -artro -kinetic . Acestea sunt
denumiri care se utiliz ează pentru a numi sistemul efector al mișcării (mușchi, articulații care
realizează mișcarea). Aparatul locomotor definește doar ideea de funcție a locomoției. Toate
structurile din aparatul locomotor funcționează sub o coordonare unică a creierului. Unit atea de
mișcare, inițiere/comandă a miscării se face către toate elementele care realizează un ansamblu
adcătuit din mai multe structuri morfologice care realizează mișcarea comandată de creier.
Aparatul locomotor este in fapt o inlantuire de structuri co njunctive, diverse din punct de
vedere histologic, dar care s -au adaptat si conlucreaza pentru indeplinirea rolului principal, acela al
miscarii coordonate, voluntare si involuntare (automate) . In acest sens, grupeaza in constitutia
lui sistemele care real izeaza sustinerea corpului si ii asigura posibilitatea de deplasare. Functia de
locomotie impreuna cu cea de coordonare a activitatii prin participarea SNC si SNP se realizeaza
functia de relatie a organismului cu mediul.
Acest aparat kinetic are 3 mari co mponente:
1. Comanda , realizată de sistemul nervos central și periferic pe baza informațiilor aferente;
2. Sistemul muscular care realizează forța motrică a mișcării pe baza comenzii primite de la SN;
3. Sistemul articular care segmentează corpul și per mite mișcarea segmentară în anumite planuri și
direcții de mișcare dar și mișcarea articulată, compusă, care realizează lanțurile cinematice.
Mișcarea este inițiată de creier și executată de aparatul locomotor dar are nevoie de
participarea aparatului ca dio-vascular și respirator care să realizeze o kinetică fiziologică și
adaptarea la efort.
I. Componenta rigidă articulară/plastică:
Structurile componente ale articulației singulare (unice) sunt:
1. Osul
2. Cartilajul
3. Ligamentul
4. Tendonul
II. Componente elastice și deformabile:
1. Articulația sinovială permite mobilitatea într -o articulație. Este ca un manșon care acoperă
articulația.
2. Mușchiul își schimbă forma în funcție de stimul, de comanda centrală.
3. Receptorii senzitivi .
4. Neur onii senzitivi și motori .
In functie de rolul jucat in miscare structurile musculoartrokinetice sunt ]mpartite in doua mari
componente:
1. Sistemul osteoarticular (oasele si articulatiile), cu rol pasiv in miscare (realizand parghiile)

2
2. Sistemul muscular iner vat de structurile nervoase (muschii si nervii), cu rol de organe active
ale miscarii (realizand lanturile cinematice)

OSUL

Aplicatii si particularitati
functionale

STRUC –
TURA TESUTUL OSOS
 este cel mai dens țesut conjunctiv si cel mai
rezistent la solicitare mecanica datorita duritatii
sale
 este de 2 tipuri: tesut osos compact si tesut
spongios,
 subst organice, in principal proteice (oseina, fibre
de colagen).
 este o structură de fibre osteocolagenice (proteine
= 35%) impregnate cu săruri de Ca și P (45%, care
confera soliditatea, rigiditatea și o minimă
elasticitate a osului), restul de 20% fiind apă Are o plasticitate foarte
mică care cedeaza sub
acțiunea unor forțe suficient
de mari care înving
elasticitatea și rezistenta
osoasă (pragul de fract ură)
Matricea osoasa formeaza lamele concentrice, lacune care
contin osteocite, canale vasculare (haversiene).
Celulele osoase:
-osteoblaste – celule osoase tinere, nediferentiate
complet, din care se formeaza osteocitul,
– osteocite – celula osoasa in st adium matur, complet
diferentiata
– osteoclaste – cellule care resorb structuri osoase
neavenite.
OSTEOMUL= unitatea morfo -functionala a osului
CLASI –
FICARE Exista 3 categorii de oase:
a. oase lungi formeaza cea mai mare parte a
scheletului MI MS
b. oase late – oasele cutiei craniene, scapula, sternul,
coxalul; formeaza cavitati
c. oase scurte – in regiuni cu miscari variate dar de
amplitudine mica: carpiene, tarsiene,vertebre.  Forma oaselor este
adaptata functiei.
 Suprafata oaselor este
neregulata datorita, in
mare parte muschilor, care
prin tractiuni prelungite
creeaza proeminente
numite apofize si
tuberozitati.
OSUL LUNG
corpul osos = 1 diafiza si 2epifize
 compacta (tubulara) si canal medular
 periost = membrana conjunctiva care inveleste
osul, cu exceptia supre fetelor articulare Oasele membrului inferior

3
 maduva cu rol in osteogeneza si hematopoeza
OSUL LAT
Compacta este sub forma a 2 placi subtiri intre care se
afla os spongios ce contine si produce maduva osoasa
Clavicula
Oasele membrului
inferior
ROLUL  dau forma corpului, constituind impreuna cu
articulatiile dintre ele suportul partilor moi
 Participa la formarea cavitatilor de protectie: cutie
craniana, canal medular, cutie toracica, bazin osos
 asigură suportul mecanic și intra in formarea
pârghii lor in orice segment care se poate mișca
 rezervor de ioni activi de Ca2+ și P3+ si substante
fosfocalcice pe care organismul le poate mobilize
la nevoie.compozitia chimica dau duritatea si
rezistenta
 este organ hematopoetic (formator de elemente
figurate sangvine prin măduva osoasă rosie); 1. Duritatea si rezistenta se
datoresc structurii si
arhitecturii substantei
osoase; dau rezistenta a la
presiune, tractiune si
torsiune.
2. Osul este pârghie pentru
mușchi, iar când osul se
fractureaza
mușchiul/muschii se
contractă determinand
scurtarea segmentului sau
membrului

Relația stress -strain
– masa osoasă si densitatea osoasa determină relația încărcare -deformare, adică relația stress –
strain ;
Stress = forța/unitatea de suprafață (solicitare); se măsoară în Mpa ( megapascali)
Strain = variația de deformare (lungime) față de inițial (dimensiunea osului)
– este caracterizat prin:
a. punct de cedare (momentul de stress în care se trece de la momentul elastic la momentul
plastic; momentul în care se depașește for ța până la care a rezistat și la care cedează);
b. se definesc stress -ul și strain -ul ultim (maxim, până la care rezistă);
c. există o curbă a zonei elastice (modulul elastic);
d. există o curbă a zonei plastice (modulul plastic);
e. valoarea energ iei absorbită de os.
Caracteristicile acestei relații sunt aceleasi ca pentru orice structură conjunctivă; elementele
rigide (tendon, ligament, cartilaj) au aceleasi componente. Plasticitatea învinge mica elasticitate și
ele cedează. Valorile lor de rezi stență sunt mai mici decât ale osului.

4

Relația stress -strain și deformarea elastică și plastică

5
Oasele se articuleaza intre ele prin intermediul fetelor articulare.
Factori care intervin in realizarea structurii functionale a osului: factori me canici: presiune,
tractiune, forfecare; factori biologici SN ; factori endocrine.
Stimulul mecanic (solicitarea): stimularea incepe la cateva luni de viata (8 -9), miscarea
determinand particularitatile osului, care sufera o anumita dinamica pe parcursul vi etii, modelandu –
se si remodelandu -se permanent.
Aspecte anormale
1. insuficienta de crestere FOCOMELIE – lipseste MS. mana fiind in umar sau deloc
2. osteomalacia
3. boala PAGET
4. osteoporoza .
Din punct de v edere biomecanic pe articulațiile mobile ale membrelor exista diferentieri de
solicitare care stau la baza dezvoltarii unor procese patologice. Daca pe Lanțul Kinetic (LK) al
membrului inferior (MI), membrului superior (MS), coloane vertebrale (CV) exista o patologie intr –
o anumita zona, acesta suferinta va fi compensată, din punct de vedere biomecanic, de structuri
supra si subiacente, determinand suprasolicitare pe LK respectiv, compensate, la randul lor de
membrul contralateral.
 Pentru că LK al MS este suprasolicitat prin tractiune, suferinta este a tesuturilor de
legatura: epicondilite, epitrohleite.
 LK al MI este suprasolicitat prin presiune, suferinta fiind a suprafetelor articulare,
datorita tasării si frecarii, dezvoltand artroze.
“ITĂ” = INFLAMATIE DE DIFERITE ETIOLOGII exemplu: spondilita, coxita, artrita
“OZĂ” = PATOLOGIE REUMATISMALA DEGENERATIVA PROGRESIVA IREVERSIBILA
(poate avea si procese inflamatorii însoțitoare cum se întânplă în coxartroză, gonartroză, etc.)

Genunchiul este o articulație portanta, mobilă, trebuie sa incarce cei 2 condili femurali in
platoul tibial.
 articulația femuro -patelara solicitata in flexie -extensie => artroza femuro -patelara.
 articulația femuro -tibiala solicitata in alte miscari => artroxa femuro -tibiala
 artroza gen unchiului poate cuprinde cele 2 art.
Principiile managementului în artroze se bazează astfel pe:
1. eliminarea factorilor care duc la disfunctii: greutate, incaltaminte etc.
2. evaluarea cartilajului hialin se face prin examen radiologic
3. evaluarea elasticitatii se face prin bilant articular.
Coloana vertebrală – sistem complex de articulații:
– art intervertebrale dintre corpii vertebrali
– art interapofizare posterioare
– art unciforme ale coloanei cervicale
Un disc intervertebral= inel fibros+ nucleu pulpos. Cele 2 elemente au functii diferite inelul
fibros are rol de contentie, stabilitate, legatura a corpilor vertebrali in diferite categorii de solicitare,
iar nucleul pulpos are rol de amortizare a presiunii executate pe suprafata discului si de echilibrare a
presi unilor pe unitatea de suprafata. Miscatea se transmite din corp vertebral in corp vertebral, iar la
flexie presiunea este mai mare posterior.

6
Coloana vertebrala realizează prin articularea cu coastele cutia toracică cu rol de conținator
pentru cord, plămâni, vase, ganglioni, iar prin masa musculara care se insera pee a are rol in
dinamica respiratiei.
Spondilita determina probleme respiratorii datorita ankilozei. Mobilizarea se face pe
segmentele neafectate, pacientul trebuie sa doarma pe burta, cu capul in extensie; exercitii pentru
tonifierea zonei dorsale.
Gaura vertebrala = partea inferioara a apofizei vertebrei superioare + partea superioară a
apofizei verte brei inferioare.
Patologie: SDR. DE CANAL MEDULAR INGUST; OSTEOFITOZA DE FORAMEN;
ARTEROSCLEROZA VASCULARA.
Scolioza: pe concavitate determina hipotrofie, iar pe convexitate contractura.
SCOLIOZA este o deviatie latero -laterala permanenta a coloanei verteb rale. produce asupra
coloanei in intregime si asupra fiecare vertebre in parte modificari anatomo -patologice; pe
concavitate se constata hipotrofie iar pe convexitate contractura.
Suprefetele articulare ale genunchi ului formează o articulație foarte complexa: platou,
meniscuri, ligamente, rotula. Ligamentele incrucisate stabilizeaza genunchiul mai ales in tendinta de
miscare de rotatie si de obicei LIA cedeaza primul.
Complexul mana -pumn -degete are elemente și rapor turi cu nervul cubital (trece pe langa
osul pisiform), nervul median trece prin tunelul carpian.
Investigarea osului scafoid se fa ce cu mana in pozitie de scris.
Peste structuri osoase, art mobile trec muschi striati
-m superficiali
-m profunzi
-m lungi
-m scurti
-m cu un corp, penati, unipenati
Orice miscare se realizeaza de muschi principali si secundari : exp: flexia antebratului pe
brat se realizeaza de biceps brahial si brahial; inervatie diferentiata.

Trapez – insertie col cervico – dorsala = poate d ezvolta fibromialgie – manifestare
degenerative fibromusculara, suferinta fiind o forma particulara de manifestare reumatismala
degenerativa (posibil si pe sternocleidomastoidian, deltoid , infraspinos)
Pe ridicatorul scapulei se pot dezvolta noduli de fi bromia lgie , tendinopatie, tendinita.
Muschii mainii: 2 categorii extrinseci [flexori ai mainii si degetelor (palmari), extensori
(dorsali)]; intrinseci [m eminentei tenare (police), hipotenare, m lombricali, interososi];
M opozant al policelui (definito riu pt om) si al degetului mic.
M flexori – n median
M extensori – n radial
M eminentei tenare – n median 75%
M eminen ței hipotenare – n cubital
M lombricali (ext) – n median + n cubital
M interososi in numar de 8 (4 dorsali si 4 palmari) –n cubital : real izeaza adducția si
abducția.

7
Legătura dintre patologia osului și Kinetoterapie
Osul este o componentă pasivă în dinamica articulară; nu se poate acționa direct pe os ci pe
componenetele care se inseră pe os. Se poate influența prin Kinetoterapie patologi a de tip osos.
Exercițiile de Kinetoterapie influențează masa osoasă. Există studii care arată că toate
exercițiile de creștere a masei musculare, tonifiere a masei musculare, influențează densitatea
osoasă, crescând -o. Exemplu: osteoporoza de menopauză, în care exercițiile de tonifiere a
musculaturii paravertebrale lombare reușesc după 3 -6 luni să determine o creștere importantă a
densitații ososase (osul este vascularizat, cartilajul nu este vascularizat; secreția de estrogen dispare
și nu mai există ac est factor endocrin care să favorizeze acest fenomen de depunere). Prin mișcare
osul este ajutat prin hrănirea cu oxigen, vascularizat și i se oferă factori nutritivi.
Momentul începerii exercițiului fizic după un traumatism este elementul cheie în recup erare.
Elementele periferice, atașate osului, trebuie menținute după traumatism, însă fără a atinge osul.
Influența negativă a Kinetoterapiei poate să apară prin practicarea intempestivă a acesteia, în
mod intensiv, la cazurile cu contraindicații:
– vârsta înaintată cu osteoporoza marcată;
– infecții osoase ;
– solicitarea precoce a segmentului cu fractură incomplet calusată/reparată;
– fractura de oboseală apare în urma unui efort fizic exagerat prin oboseală musculo -articulară
având ca rezultat învin gerea punctului de cedare a segmentului osos.
Repararea osului este un fenomen de refacere/ „cicatrizare“/vindecare de -a întegrul sau cu
sechelă anatomică sau funcțională după o fractură.
Membrul inferior are ca principal obiectiv stabilitatea, apoi mob ilitatea iar membrul superior
are ca principal obiectiv abilitatea, finețea de mișcare, mișcare complexă.
Osul este capabil de regenerare completă.

Sunt 5 stadii care conduc la repararea unei fracturi:
1. Stadiul de hematom – propriu -zis hematomul po ate să nu existe, el este doar inițial și se
transformă în edem (aglomerare de celule inflamatorii și îmbibarea țesuturilor cu apă) care asigură
materialul biologic de refacere a osului, continuitatea țesuturilor (realizează puntea), contactul între
margin ile osului rupt; astfel că aceasta creează condiții pentru trecere la modificare celulară care nu
se poate realiza într -un spațiu gol. În același stadiu se produce și moartea celulară (tisulară) de la
capetele fracturii prin proces de distrucție locală (to t ce este neviabil se distruge), datorită sublimării
vascularizației acestora. Astfel, osteocitele mor pe o distanță de câțiva milimetri în capetele de
fractură. De asemenea, se produce osteoliza (distrucția celulelor osului).
2. Stadiul de proliferare c elulară – moartea celulară declanșează mitozele și înmulțirea
celulară în două zone formatoare de os (subperiostal și subendostal), unde se află precursorii
osteoblaștilor (celula tânără formatoare de os). Se formează punți tisulare între capetele de fract ură.
Sunt activați și osteoclaștii care distrug țesutul mort al osului.
3. Stadiul de calus – țesutul proliferat din fiecare fragment (proximal și distal) atinge un prag
de maturare atunci când osteoblaștii încep să sintetizeze matricea osoasă (colagen ș i muco –
polizaharide) care vor începe captarea sărurilor de calciu formând calusul moale. Acesta va oblitera
(înfunda) canalul medular. Stadiul de calus nu este obligatoriu și lipsește în situațiile rare când nu
este spațiu între fractură și nu se distruge osul.

8
4. Stadiul de consolidare – calusul moale se transformă continuu prin depunere minerală (de
calciu) și creșterea treptată a rezistenței.
5. Stadiul de modelare și remodelare – manșonul care înconjoară osul se transformă prin
procese de resorbție a calusului cu reformarea osului pe direcțiile de forță normale care în final refac
arhitectura osului și cu repermeabilizarea canalului medular.
Arhitectura osului este adaptată funcțiilor osului și diferă complet de la un segment la altul.
Exemplu: capu l și colul femural s -au adaptat pentru a se opune liniilor de compresiune și rezistenței
lui în lungime. Fiecare proces de reparare se face astfel încât să se menajeze/păstreze funcția.

Ligamente și tendoane:
Sunt două structuri care au în comun element e structurale și funcționale:
sunt structuri conjunctive foarte dense, rezistente, formate din fibre de colagen și de
elastină, proteoglicani, apă și celule conjunctive care sintetizează și secretă proteinele de colagen și
elastină; predomină colagenul de tip I care dă o rezistență de 70 -80% și o mare stabilitate (acesta
este și rolul ligamentelor în aranjarea lor în trup, mișcarea lor fiind limitată prin poziționarea lor în
spațiul ligamentar); fibra de colagen are cea mai mare rezistență, comparabil cu f ibra de oțel de
același diametru
rezistența lor depinde de numărul și starea punților de legatură transversale dintre
moleculele (fibrele) colagenice, direct dependente de vârsta, sexul și activitatea fizică a persoanei
respective;
– fiind formate din fi bre conjunctive, proteoglicani și apă, ca și matrice extracelulară, vor
avea proprietatea de tipsotropie (de a -și modifica vâscozitatea în funcție de mișcare); vâscozitatea
este proprietatea de a menține masa compactă și de a se deforma pentru a forma misc area; prin
tipsotropie se înțelege că își modifică vâscozitatea în funcție de mișcare; după un repaus prelungit
nocturn, ligamentele și tendoanele prezintă redoare matinală (greutate în executarea mișcărilor, un
grad de rezistență în efectuarea flexiei/ext ensiei) și explică usurința de a executa mișcări ample după
un scurt program de încălzire cu mobilizări ample și repetate; odată cu vârsta, vâscozitatea scade și
redoarea matinală crește.

LIGAMENTUL
 face legătura între două structuri osoase
 ligamentul ar e rolul de a stabiliza articulația în diferitele direcții de mobilizare și nu va fi
deformat de nicio forță
TENDONUL
 insertia pe os a muschiului se face prin interpunerea tendonului
 aranjarea fibrelor de colagen în tendon explică rezistența lui la forțe de tractiune în ax
(forțe care se declanșează în mușchi dar se deformează repede la forțe de forfecare) sau
de compresie, apăsare pe tendon
 fibra tendonului este cea mai lungă fibră din corpul uman, are originea în perimissium –
ul mușchiului și ajunge în st ructurile osoase profunde (ea nu are discontinuitate, din
fascia musculară se continuă fără întrerupere până la nivelul de inserție osoasă;
 apare ruptura daca se trece pragul de rezistență
 este protejat de o teacă fibroasă pe porțiunea unde el culiseaza î n șanțul osos, iar unele

9
tendoane sunt înconjurate de o teacă sinovială formată dintr -o foiță parietală (tapetează
canalul osteo -fibros traversat de tendon) și o foiță viscerală care tapetează tendonul, între
ele existând lichid sinovial (exact ca în artic ulație); în zonele de mare frecare și presiune
a tendonului există burse sinoviale (spațiu mai mare) cu rol de pernițe amortizoare
umplute cu lichid sinovial; inflamarea acestor structuri (de multe ori și prin
suprasolicitare) determină teno -sinovita (infl amație tendon -sinovială) și bursita; care
concureaza și fac parte din „reumatismul țesutului moale“ (nu este neapărat o manifestare
reumatica, ci inflamare prin solicitare).
 tendonul îndeplinește, din punct de vedere funcțional, un rol triplu:
 imobilizarea scade rezistența tendonului favorizând ruperea la reluarea activității; după
imobilizare, rezistența tendonului este mai mică
a. organ de transmitere a forței de contracție – de la mușchi în inserție pe os;
b. organ de amplificare a unei contracții musculare a bia perceptibilă – în cazul flexiei
antebrațului pe brat – mișcarea din mușchi se extinde pe tendon;
c. organ de modulare a unei contractii brutale – rol de amortizor.

10

Proprietatea biomecanică principală a țesutului conjunctiv/tendon și ligament este valoarea
raportului stress/strain variabilă în funcție de țesut; se poate traduce prin tensiune (încărcare)/
deformare ;
Stress = raportul dintre forța de tracțiune și mărimea suprafeței de secțiune a țesutului
tracționat (forța/mărimea suprafeței de secțiune)
Strain = raportul dintre gradul de alungire/deformare față de lungimea lui inițială
Raportul stress/strain descrie o curba, are importanță în Kinetoterapie, în mod concret în
tehnica de întindere realizată cu scopul combaterii contracturii/r etracturii țesutului conjunctiv și
obținerea unei creșteri de amplitudine; curba stress/strain este influențată de factori fizici și
biologici;
1. temperatura peste 37° altereaza proprietățile mecanice, ruptura producându -se la 3 -4%
alungire (tendonul are sa nse mai mari să se rupă dacă temperatura este mai mare de 37°;
temperatura între 0° și 30° nu modifică această proprietate (temperatura este măsurată
periferic deoarece temperatura centrală este cu 1.5° mai mare); temperatura tendoanelor este
semi -centrală
2. infecții locale,
3. efortul fizic crescut,
4. solicitare/vascularizație abundentă, în special uzura fără perioadă de odihnă);;
– lungimea are implicații asupra rezistenței, tendoanele scurte sunt mai rezistente dar permit o
deformare (alungire) mai mică decâ t tendoanele lungi;
Repararea tendonului și ligamentului lezat nu se produce prin regenerare ca la os, ci prin
cicatrice fibroasă la care participă și țesuturile vecine creând aderențe peri -tendinoase din țesuturile
din jur care vor bloca ulterior aluneca rea tendonului; de aceea este imperios necesar să se reia
precoce mișcările și contracția musculară care vor favoriza resorbția acestor aderențe și vindecarea
corectă; ligamentul vindecat prin cicatrice spontană sau după intervenție chirurgicală va avea
aceeasi viteză de regenerare, însă diferă calitatea.

11
Legătura dintre patologia tendo -ligamentară și Kinetoterapie
1. Patologia tendoanelor și ligamentelor este de obicei inflamatorie/post -traumatică
(pentru ligamente și hiperlaxitate ).
2. Contractura/retract ura (scurtarea):
a. determină limitarea mobilității articulare și necesită tehnici kinetoterapeutice de stretching ;
b. creșterea rezistenței tendonului și ligamentului ar fi bine să se facă profilactic prin exerciții
fizice, sport în adolescență și menținere u lterioară; atunci când se fac în scop de recuperare,
obiectivul de creștere a rezistenței are efecte foarte limitate;
c. înainte de începerea oricărui program kinetic special sau înaintea unui program sportiv
trebuie făcută încălzirea pentru reducerea vâscoz itații țesutului conjunctiv.
3. Hiperlaxitatea ligamentară sau ruptura ligamentară va da o instabilitate articulară
atât pasivă cât și activă, care va putea fi suplinită doar prin creșterea stabilității active
dată de forța și de coordonarea musculară. Aceas ta remarca se aplica preferential
membrului inferior, care trebuie sa fie stabil în primul rând, pentru a reuși sa mențina o
activitate motorie normală
4. După chirurgie ortopedică, tendo -ligamentară , este necesară recâștigarea rezistenței
ligamentelor și ten doanelor, stabilitatea și mobilitatea articulatiei vecine, forța și
rezistența musculaturii adiacente (ca principale obiective de kinetoterapie).

ARTICULATIA
Uneste intre ele 2 sau mai multe extremitati osoase.
Factorul cel mai important ce determina cara cteristicile si structura unei articulatii este
functia ei, adica miscarea pe care o realizeaza
Luandu -se in considerare, in primul rand, acest factor, la care se mai adauga formatiunile de
legatura si modul de dezvoltare, articulatiile au fost impartite i n 3 grupe:
1. fibroase,
2. cartilaginoase
3. sinoviale.
Dupa gradul de mobilitate se impart in
1. sinartroze(articulatii fixe, imobile)
2. diartroze(articulatii cu grad variabil de mobilitate)
a. artrodii sau articulatii sinoviale (articulatii mobile)
b. amfiartroze (artic ulatii semimobile)
Articulatia sinoviala
1. cartilaj articular (tesut cartilaginos hialin)
2. capsula articulara (leaga capetele oaselor,contine tesut fibros si este captusita de
membrana sinoviala -membrana seroasa, bogat inervata si vascularizata)
3. cavitatea art iculara (spatiu virtual intre capetele oaselor si capsula articulara)
4. suprafete articulare (sferice -capul humerusului si femurului,concave -cavitatea glenoida a
scapulei, in forma de mosor – trohleea humerusului)
5. lichidul sinovial:lubrifiant(diminueaza freca rea si favorizeaza alunecarea)
6. ligamentele articulare: formatiuni fibroase care intaresc articulatia

12
Articulatia umarului (scapulohumerala)
Uneste capul humeral si cavitatea glenoidala a scapulei, formand o articulatie sferoidala. La
mentinerea in conta ct a suprafetelor articulare contribuie capsula, o serie de ligamente si muschii
periarticulari

13
Articulatia cotului
La formarea articulatiei cotului participa 3 oase: humerusul, ulna si radiusul. Se descriu
astfel 3 articulatii: humeroulnara, humerora diala si radioulnara

Articulatia mainii
Face parte din articulatiile elipsoidale.
Uneste radiusul cu randul proximal al carpului.
I se spune articulatia radiocarpiana, deoareceulna nu ia parte la formarea ei.
Aceasta se separa de oasele carpului pr in discul articular al articulatiei radioulnare distale.

Articulatia genunchiului
Suprafete articulare
1. epifiza inferioară a femurului
2. epifiza superioară a tibiei
3. patela (rotula)
4. -peroneul NU face parte din articulatie
Mijloace de unire
a. capsula articulara
b. -ligamentul patelei (ligamentul rotulian);
c. -ligamentele popliteu si popliteu arcuat
d. -ligamentul colate ral peroneal (fibular);
e. -ligamentul colateral tibial
f. -ligamentele incrucisate(antero extern si postero intern)

14

15

Este cea mai mare articulatie a corpului omenesc. Aceasta articulatie se incadreaza in grupul
articulatiilor condiliene. Suprafete le articulare apartin epifizei inferioare a femurului epifizei
superioare a tibiei si patelei.
Fibula nu ia parte la alcatuirea ei.

Articulația coxo -femurală
Este o articulatie sferoidala tipica cu trei axe de miscare, avand o mare importanta in statica
si locomotie.
In aceasta articulatie sunt unite capul femural si acetabulul.

16

Articulatiile piciorului
Aceste articulatii sunt multiple si diferit concepute, dupa cum sunt privite din punct de
vedere anatomic, functional sau chirurgical.
Ele pot fi impartite astfel: articulatia talocrurala sau a gatului piciorului, articulatiile
intertarsiene, tarsometatarsiene, intermetatarsiene.
La picior ca si la mana distingem doua mari articulatii: o articulatie superioara – talocrurala si
una inferioara – talotarsala

17
Mușchii:
– sunt clasificați anatomo -funcțional în mușchi tonici sau de tip I (în general sunt mușchi
extensori, proximali, anti -gravitaționali, sar o articulație și se inseră sub aceasta, au tendoane late,
travaliul lor este puțin intens, se contractă len t și obosesc greu – mușchi posturali) și mușchi fazici
sau de tip II (în general sunt muschi superficiali, sar 2 articulații, au tendoane lungi, realizeaza
contracții rapide și obosesc ușor; excreșcențele pe os se realizează prin tracțiunea mușchilor și
tendoanelor pe os, forța, rezistența, rezerve de glicogen);
– împărțirea este didactică, nu există mușchi exclusiv tonici și fazici, ci mușchi predominant
tonici (fibre roșii, efort aerob) care au rezerve ATP mai multe și o vascularizație bogată și mușchi
predominant fazici (fibre albe, efort anaerob), cu vascularizație mai redusă și rezerve ATP scăzute,
de aceea obosesc repede;
– forța mușchiului este dată de calitatea și cantitatea materialului contractiv (fibrele
musculare) în timp ce rezistența lui la r upere este dată de scheletul fibros; în general se spune că
mușchiul nu se regenerează, dar în leziunile difuze musculare, care nu întrerup fibra musculară,
există regenerare; – leziunile usoare ale fibrelor musculare care determină doar întreruperi mici ale
acestora se vindecă prin cicatrici conjunctive total nesemnificative pentru funcția muschiului;
– leziunile severe, cu mari întreruperi ale fibrelor musculare, care realizează adevărate
rupturi musculare, se repară prin invadare de cicatrice interstiț ială care ia aspect de „tendon
intermediar“ înterpus între fibrele musculare, care va afecta funcția musculară și deschide
posibilitatea unor noi rupturi musculare;
– regenerarea mioblastică se întamplă rar și este posibilă numai prin conservarea membrane i
bazale a fibrei musculare și necesită condiții de:
a. Aport crescut de oxigen

b. Reinervație pentru maturarea fibrelor musculare regenerate și pentru diferențierea
lor în fibre lente și fibre rapide.
c. Să se exercite o tracțiune longitudinală în axul mușchiului pentru orientarea
fibrelor de colagen și a noilor fibre musculare și regenerarea lor în sensul acțiunii funcției
originare a mușchiului.
– celulele mioblastice proliferează după lezarea mușchiului, se aliniaz ă și fuzionează pentru
a da o mare celulă polinucleată care evoluează refâcand fibrele musculare striate cu miofibrile
centrale;
– pe lângă cicatrizarea musculară are loc în mușchiul lezat și o cicatrizare conjunctivă prin
apariția fibroblastilor ce sinte tizeaza fibre de colagen, astfel, pe lângă țesutul muscular, se formează
și cicatricea conjunctivă intra -musculară, adică esecul regenerării complete musculare; problema se
reme au efect
nefast asupra procesului de cicatrizare).
Legătura dintre patologia musculară și Kinetoterapie
Mușchiul, mai mult decât articulația, este obiectivul central al Kinetoterapiei, în toate
stările patologice care afectează aparatul locomotor, i ndiferent de etiologie (post -traumatic,
reumatologic, neurologic). Există obiective precise ale Kinetoterapiei care se adresează mușchiului,
metodologii diverse pentru obținerea acestor obiective și exerciții supraspecializate pentru anumite
grupe muscular e sau chiar pentru un mușchi.

18
Antrenamentul la efort care se aplică în bolile cardio -vasculare, respiratorii, dar și în
programele de profilaxie a sedentarismului, stress -ului, stărilor nevrotice, toate au la baza activitatea
musculară.
Tesutul muscular
Tesutul muscular este adaptat functiei de contractie. Celula (fibra musculara) prezinta unul
sau mai multi nuclei (dupa tipul de tesut muscular), o mem brana celulara, numita sarcolema, si o
citoplasma, numita sarcoplasma, in interiorul careia se gasesc o rganitele celulare comune si
organitele specifice (contractile) — miofibrilele — aparute in urma diferen tierii si adaptarii celulei
la functia de contractie.
Muschii reprezinta 30 -40% din greutatea corporala, adica aproximativ 30 kg pentru un om
de 70 kg.
Dupa particularitatile miofibrilelor, tesuturile mus culare se impart in trei tipuri: tesut
muscular striat , cu miofibrile heterogene, de aspect striat, care se contracta voluntar, tesut muscular
cardiac , in care miofibrilele sunt striate, dar tesutul se contracta invo luntar; tesut muscular neted , in
care miofibrilele sunt omogene si se contracta involuntar.
1. Tesutul muscular striat scheletic
Tesutul muscular striat este alcatuit din fibre care intra in constitutia muschilor scheletici (40%
din greutate a corpului), iar, la nivelul viscerelor, le intalnim atat in musculatura limbii, faringelui, a
portiunii superioare a esofagului si in cea a unor sfinctere (anal extern si cel extern al uretrei), cat si
in muschii extrinseci ai globului ocular si diafragma . Fibra musculara striata are o forma cilindrica
sau prismatica, cu extremitatile rotunjite sau ramificate (muschii fetei si ai limbii).
Fibrele sunt elemente multinucleate, plasmoidale, cu zeci sau sute de nuclei de forma ovoida
situati periferic, imedia t sub sarcolema. Lungimea fibrei este cuprinsa intre 3 si 12 cm, iar grosimea
este de 20 -100 .
Sarcolema, examinata la microscopul electronic, prezinta doua portiuni distincte: sarcolema
propriu -zisa si membrana bazala. Sarcolema propriu -zisa are rolul d e a propaga excitatia de -a lungul
fibrei musculare si are structura generala a plasmalemei. Membrana bazala, formata din proteine
colagenice, are rolul de a mentine forma fibrei musculare in limite normale.

Tesutul muscular striat scheletic 1. striatie; 2. nucleu

Sarcoplasma contine organite comune, diferite incluziuni si numeroase miofibrile.
Reticulul sarco -plasmatic este foarte dezvoltat, avand un rol impor tant in contractie; datorita
prezentei unei mari cantitati de ioni de calciu, la acest nive l se realizeaza cuplarea excitatiei cu
contractia.

19
Miofibrilele sunt constituite din numeroase fibrile elementare, numite miofilamente, care
constituie unitatea ultrastructurala si functionala a miofibrilei. Miofilamentele sunt de doua tipuri:
groase , form ate din miozina, si subtiri , formate din actina, tropomiozina si troponina. Cele doua
tipuri de miofilamente au o asezare precisa, fiind dispuse intr -un aranjament hexagonal, cu un
miofilament gros in centru, inconjurat de sase miofilamente subtiri.
Fibrel e musculare striate se grupeaza in fascicule de 20 -30 de fibre, numite fascicule
primare, inconjurate de o teaca conjunctiva numita endomisium. Fasciculele primare (4 -5) se
grupeaza in fascicule secundare, delimitate de tesut conjunctiv cu fibre elastice, numit perimisium.
Acestea se grupeaza in fascicule tertiare, cuaternare, care formeaza, de fapt, muschiul, iar acesta este
invelit de epimisium.
Vascularizatia este foarte bogata, asigurand procesele metabolice intense din timpul
contractiei.
Muschii stri ati au o inervatie motorie (placa motorie) si senzitiva (fibrele aferente plecate
de la proprioceptori musculari).
2 Tesutul striat de tip cardiac (miocardul)
Miocardul este constituit din fibre musculare cu o structura asemanatoare fibrelor
musculare stri ate (miofibrilele prezinta alternanta de benzi clare si intunecate) si fibrelor musculare
netede, prin pozitia centrala a nucleului. Celulele musculare individualizate, alungite si ramificate,
vin in contact unele cu altele la nivelul unor benzi numite dis curi intercalare (striile scalariforme),
care reprezinta jonctiuni intercelulare specializate.

Tesutul striat de tip cardiac 1. striatie; 2. nucleu; 3. disc intercalar

Fibra cardiaca are un diametru si o lungime mai mici decat fibra striata, iar capetel e sunt de
obicei ramificate. Mitocondriile sunt mai numeroase decat in fibrele striate si netede, fiind asezate
intre miofi brile sub forma unor coloane (datorita activitatii contractile permanente). Miofibrilele
prezinta aceleasi ca ractere morfologice si structurale ca la fibra striata de tip scheletic, fiind insa mai
groase.
Pe langa acest miocard de tip contractil exista si tesutul nodal (miocardul specific), care
determina contractia ritmica si automata a inimii, stabilind o legatura anatomica si funct ionala intre
atrii si ven tricule (nodului sinoatrial, atrioventricular, fasciculul Hiss si reteaua Purkinje).
3. Tesutul muscular neted
Fibra musculara neteda este unitatea morfo -functionala a tesutului muscular neted. Ea intra
in constitutia tunicii musc ulare a viscerelor, a vaselor, in anexele unor organe de simt (piele), in
capsulele unor organe (splina, suprarenala). Fibrele sunt asezate in straturi, benzi sau raspandite
izolat in tesutul con junctiv. Fibrele sunt paralele intre ele, iar portiunea ingr osata a unei fibre vine in
raport cu extremitatile efilate ale fibrelor invecinate.

20
Fibra musculara neteda, de aspect fusiform, are o lungime cuprinsa intre 10 -100 u – si cu 0
de 2 -4 u. Este formata din sarcolema, sarcoplasma, care contine organitele comune , incluziuni
celulare si organitele specifice — miofibrilele —, si un nucleu central, de forma alungita.

Tesut muscular neted 1. nucleu

Miofibrilele au o forma alungita si se intind de la un capat la altul al fibrei. Totodata,
prezinta o struc tura comp lexa, fiind alcatuite din miofilamente de 10 -150 Å, sunt omogene (fara
striatii transversale), iar, din punct de vedere biochimic, sunt formate din pro teine contractile (actina,
miozina) si reglatoare (tropomiozina si troponina).
Inervatia este asigurata de sistemul nervos vegetativ simpatic si parasimpatic.
Pentru a sustine o tensiune de contractie egala cu a muschiului scheletic, muschiul neted
necesita numai 1/10 pana la 1/300 din energia consumata de cel striat.
Dupa ce a fost stimulat, un muschi nete d tipic incepe sa se contracte la 50 -100 ms si atinge
maximum de contractie o jumatate de secunda mai tarziu, dupa care, in una pana la doua secunde,
incepe declinul fortei de contractie. Timpul total de contractie este de 1 -3 secunde, de 30 de ori mai
lung decat durata medie a contractiei unice a muschiului scheletic.
Forta maxima de contractie a muschiului neted este mai mare decat cea a muschiului
scheletic.
In timp ce muschiul scheletic este activat exclusiv de catre sistemul nervos, muschiul
neted poat e fi stimulat de multiple categorii de semnale nervoase, hormonale si factori tisulari
locali: a. lipsa oxigenului intr -un teritoriu tisular determina relaxarea muschiului neted vascular si
vasodilatatie; b. excesul de CO 2 determina vasodilatatie; c. scade rea pH -ului determina
vasodilatatie; d. alti factori care determina vasodilatatie locala, precum acidul lactic, cresterea
concentratiei ionilor de potasiu, scaderea concentratiei ionilor de calciu, cresterea temperaturii
corpului.
O mare parte din activita tea contractila a mus chiului neted este initiata fara potentiale de
actiune, sub influenta factorilor enumerati.
Tesutul muscular neted visceral este constituit din fibre musculare netede, omogene, cu
contractie involuntara, lenta si prelungita.
Formeaza musculatura tubului digestiv (incepand cu a doua treime a esofagului), a cailor
aeriene respiratorii, a tractului genital, muschii erectori ai firelor de par, muschii corpului ciliar,
stratul muscular din peretii vaselor sangvine. Fibrele sale sunt asezate in straturi si benzi sau sunt
raspandite in tesutul conjunctiv. Fibrele musculare netede au aspect fusiform, 10-100  lungime si
sunt formate din sarcolema, sarcoplasma omogena si un nucleu situat central. in sarcoplasma sunt

21
organite comune si organite s pecifice — miofibrile fara striatii transversale, neorganizate in
sarcomere. Aceasta structura apare omogena („neteda') la microscopul electronic.
Tesutul muscular neted multiunitar este format din fibre musculare separate si se gaseste
in irisul globului ocular. Are contractii fine si limitate.
Structura miofibrilelor
Miofibrilele, organite specifice fibrelor musculare, le confera acestora proprietati
contractile. Sunt formate din miofilamente de miozina (groase – de cea 100 Å) care formeaza discuri
intun ecate (impreuna cu capetele libere ale miofilamentelor de actina) si de actina (subtiri – de cea
50 Å) care formeaza discuri clare.

CARACTE –
RISTICI MUSCHI
STRIAT
SCHELETIC MUSCHI STRIAT
CARDIAC MUSCHI NETED
VISCERAL MUSCHI NETED
MULTIUNITAR
Localizare atasati oaselor inima (miocard) in peretii viscerelor,
vaselor de sange; erectorii
firelor de par muschii irisului
Structura
fibrelor striate,
multinucle ate,
neramificate striate, uninucleate,
ramificate, cu discuri
intercalare netede, uninucleate,
fusiform e netede, uninucleate,
fusiforme
Control nervos voluntar involuntar involuntar involuntar
Sarcomere prezente prezente absente absente
Sistem tubular
transversal prezent prezent absent absent
Jonctiuni intre
fibre prezente prezente prezente absente
Dimensiunea
fibrelor mare mare mica mica
Sursa de calciu
necesar
contractiei reticulul
sarcoplas mic reticulul sarcoplas mic;
lichidul extracelular reticulul sarcoplas mic;
lichidul extracelular reticulul sarcoplas –
mic; lichidul
extracelular
Viteza de
contrac tie rapida medie lenta lenta, progresiva

O miofibrila este alcatuita din aproximativ 1500 miofilamente de miozina si 3000 miofilamente
de actina dispuse astfel: fiecare miofilament de miozina este inconjurat de 6 miofilamente de actina
si fiecare miofila ment de actina este inconjurat de 3 miofilamente de miozina.

22

Discurile intunecate (DI) si cele clare (DC) alterneaza si sunt asezate la acelasi nivel in
toate fibrele mus culare, conferindu -le acestora aspectul striat.
In centrul discului intunecat se afla o portiune mai luminoasa – banda H (Hensen), iar in centrul
discului clar, o portiune mai intunecata -membrana Z. Doua membrane Z succesive delimiteaza un
sarcomer -unitatea morfofunctionala a fibrei musculare.

RECEPTORII MUSCULARI
Receptorii muscular i sunt de tip mecano -receptori cuprinzand: fusurile neuro -musculare si
organele tendinoase Golgi, in principal, ca si corpusculii Pacini, terminatiile libere nemielinizate.
1. Fusul neuro -muscular
Fusul neuro -muscular este o formatiune proprioceptiva aseza ta in paralel cu fibrele
musculare striate ext 121c26b rafusale.
1.1. Structura fusului neuro -muscular
Fiecare fus neuro -muscular contine aproximativ zece fibre musculare invelite de o capsula
de tesut conjuctiv. Aceste fibre musculare cu caractere embrion are, ce prezinta striatii numai la
capete, se numesc fibre intrafusale. Fibrele intrafusale sunt situate in paralel cu restul fibrelor
musculare, cu proprietati contractile, numite fibre extrafusale.
Fibrele intrafusale se insera la un capat pe tendonul mu schiului, iar la celalalt capat pe locul
de insertie al fibrelor extrafusale. Fibrele intrafusale, la mamifere, sunt de doua tipuri numite:
 fibre cu sac nuclear: care prezinta nucleii adunati intr -o zona centrala, dilatata, iar la capete
prezinta striatii;
 fibre cu lant nuclear, la care nucleii sunt asezati central, intr -un sir unic.
Ambele tipuri de fibre intrafusale prezinta activitate contractila numai in zona capetelor striate.
1.2- Inervatia senzitiva a fibrelor intrafusale
Inervatia senzitiva a fibr elor intrafusale este asigurata de:
a. fibre senzitive primare sau anulo -spirale, sunt terminatii ale fibrelor aferente de tip Ia,
cu viteza de conducere rapida (70 -120 m/sec.) – Acestea se infasoara in jurul zonelor cu sac
nuclear, cu nuclei in lant, trans mit informatiile kinestezice musculare privind gradul de intindere
al muschiului, permitand adaptarea tonica de postura si miscare, la variatia lungimii si vitezei de
intindere musculara;

23
b. fibre senzitive secundare, sunt terminatii 'in buchet' ale fibrel or senzitive de grup II,
sunt localizate numai la capetele fibrelor cu nuclei in lant. Au rol in sesizarea si semnalarea
alungirii instantanee a muschiului.

Schema fusului neuromuscular

1.3. Inervatia motorie a fibrelor intrafusale
Inervatia motorie a fibrelor intrafusale este asigurata de fibre nervoase cu diametru de 3 -6
micrometri, ce constituie aproape 30% din fibrele radacinii ventrale, apartin grupului A gama din
Erlanger si Gasser, se numesc fibre gama eferente sau sistemul nervilor motori mici. Aceste fibre
inerveaza exclusiv fusurile neuro -musculare avand doua tipuri histologice de terminatii:
'in placa', pe fibrele intrafusale cu sac nuclear, terminatii ale fibrelor gama 'dinamice';
'cuadrilat', pe fibrele intrafusale cu lant nuclear, terminati i ale fibrelor gama 'statice'.
De asemenea, neuronii motori mari, beta inerveaza atat fibrele intrafusale cat si fibrele
extrafusale. Stimularea axonilor motori gama si beta produce doua tipuri functionale de
raspunsuri si anume:

24
a. raspuns 'static': cand portiunea receptoare a fusului neuro -muscular este intinsa incet,
numarul impulsurilor transmise prin fibrele senzitive este direct proportional cu gradul de
intindere al fusului si dureaza cateva minute (atata timp cat receptorul este intins). Raspunsul
static este dependent de fibrele cu lant nuclear, fibre inervate atat de terminatii anulo -spirale cat si
de cele 'in buchet'. Se realizeaza contractia muschiului pe toata perioada cat muschiul este
mentinut la o lungime excesiva.
b. raspuns 'dinamic': se d eclanseaza o contractie instantanee puternica cand lungimea
fusului creste rapid, brusc, iar numarul de impulsuri transmise prin fibrele senzitive primare este
foarte mare, deoarece aceste fibre raspund extrem de activ la o rata rapida de schimbare a
lungi mii fusului. Chiar daca lungimea fusului se modifica numai cu o fractiune de micrometru
intr-un timp extrem de scurt (o fractiune de secunda) fibrele primare transmit explosiv numarul
impulsurilor in exces. Imediat ce lungimea fusului inceteaza sa creasca, rata impulsurilor revine
la un nivel inferior celui static (fig. 2).

25
Cand receptorul fusului se scurteaza, aceasta schimbare momentana scade impulsurile prin
fibrele senzitive primare. De indata ce receptorul isi stabilizeaza noua lungime, reapar impul suri in
fibrele Ia. Raspunsul dinamic este dependent de stimularea fibrelor cu sac nuclear, fibre inervate
numai de terminatii primare Ia.
1.4. Controlul raspunsului dinamic si static prin neuronul motor gama
Neuronii motori gama ai fusului neuro -muscular se pot imparti in doua tipuri:
a. neuroni gama dinamici , care inerveaza numai capatul fibrelor cu sac nuclear inducand
un raspuns exploziv muscular in timp ce raspunsul static este puternic afectat – Stimularea eferentelor
dinamice creste sensibilitatea f usului la rata variatiei de lungime.
b. neuroni gama statici , care inerveaza fibrele cu nuclei in lant inducand raspunsul
static, care are mica influenta asupra raspunsului dinamic. Stimularea eferentelor statice creste
sensibilitatea fusului la lungime c onstanta, de repaus.
In conditii normale cand exista un numar redus de excitatii prin neuronul gama, fusurile
neuro -musculare trimit impulsuri continue prin fibrele senzitive, intinderea fusului determina
cresterea ratei de impulsuri, iar scurtarea induce scaderea ratei de impulsuri senzitive. Astfel,
fusurile neuro -musculare pot trimite la maduva spinarii:
– semnale 'pozitive', adica un numar crescut de impulsuri, indicand cresterea lungimii
muschiului;
– semnale 'negative', cand numarul de impulsuri este sub nivelul normal semnificand
ca muschiul nu este intins.
Ambele tipuri de raspunsuri ale fusului neuro -muscular sunt importante pentru controlul
contractiei musculare.
Controlul descarcarilor gama eferente
Neuronii motori ai sistemului gama eferent sunt regl ati de tracturile descendente cu origine
in diferite arii corticale. Prin aceste cai, sensibilitatea fusurilor neuro -musculare poate fi ajustata si
modificata in functie de necesitati, in vederea realizarii controlului postural.
Alti factori pot, de asemen ea, influenta descarcarile gama eferente. Astfel, anxietatea creste
descarcarile in neuroni iar reflexele tendinoase sunt hiperactive. Stimularea cutanata, mai ales de
agenti nocivi, creste descarcarile gama eferente la fusurile neuro -musculare din flexori i ipsilaterali
cu scaderea impulsurilor ia extensori.
Reflexul miotatic
Cea mai simpla manifestare a functionarii fusurilor neuro – musculare este reflexul muscular
la intindere numit si reflexul miotatic (fig. 3).
Principiul reflexului miotatic: intinderea muschiului determina excitarea fusurilor neuro –
musculare inducand reflex contractia unui mare numar de fibre din acelasi muschi sau in muschii
sinergici apropiati.
Circuitul neuronal al reflexului miotatic
Fibrele senzitive de tip Ia , cu origine in fusuri le neuro -musculare, intra in radacina dorsala
a maduvei spinarii si trec direct in cornul anterior al substantei cenusii. Aici, fac sinapsa cu neuronul
motor care se termina in muschiul de origine al fusurilor neuro -musculare, printr -o placa motorie.
Deci, este o cale mono -sinaptica, prin care semnalul determinat de excitarea fusurilor neuro –
musculare se intoarce inapoi la muschi, intarzierea sinaptica fiind minima. Mediatorul chimic al
sinapsei centrale este glutamatul.

26

Circuitul neuronal al reflexul ui miotatic

Reflexul miotatic
Informatiile venite prin fibrele senzitive secundare pot urma doua cai:
– sa se termine, monosinaptic, in neuronii motori anteriori;
– sa faca sinapsa cu multiplii interneuroni din substanta cenusie a maduvei
(neuroni in tercalari) conectati cu neuronul motor din cornul anterior. Aceasta cale este
multisinaptica, prezentand o intarziere a transmiterii semnalului (fig. 4).

Functiile fusurilor neuro -musculare
+ Reflexul miotatic pozitiv induce contractia muschiului declansa ta de intinderea sa, deci se
opune intinderii muschiului, iar
– reflexul miotatic negativ se opune scurtarii muschiului.
Deci, reflexul miotatic tinde sa mentina lungimea constanta a muschiului , asa numitul
'status quo' al muschiului.
Fusurile neuro -musc ulare si conexiunile reflexe realizeaza un feed-back ce conlucreaza Ia
mentinerea lungimii muschiului:
daca muschiul este intins (activ sau pasiv) se genereaza potentiale de actiune in terminatiile
senzitive, care prin intermediul neuronului motor alfa in duc contractia muschiului, respectiv
scurtarea sa.
Cand muschiul este scurtat , scad potentialele de actiune in terminatiile senzitive, motorii si
muschiul se va relaxa, respectiv se va intinde, iar ciclul se reia.
Fusurile neuro -musculare au rol si in act ivitatea motorie voluntara -Semnalele transmise din
cortexul motor determina simultan atat stimulareaneuronilor motori alfa cat si a neuronilor gama
printr -un mecanism numit coactivare. Aceasta produce contractia simultana a fibrelor intrafusale

27
cat si extr a-fusale . Scopul contractiei, fibrelor intrafusale in acelasi timp cu fibrele extra -fusale, din
muschiul scheletic este dublu si anume:
– aceasta pastreaza lungimea portiunii receptoare a fusului din muschiul in schimbare
in opozitie cu contractia muschiul ui (muschiul se contracta, se scur teaza, dar lungimea portiunii
receptoare ramane aceiasi);
– mentine functia de amortizare a fusului, indiferent de modificarea lungimii
muschiului, evitandu -se astfel variatiile de lungime a fusului in sensul unei suprain tinderi sau
adunari, (plieri) excesive, situatii in care fusul nu ar
functiona in conditii optime.
Sistemul gama eferent este excitat prin semnale din regiunea facilitatoare, bulbo -reticulata
si secundar de impulsuri transmise in aria bulbo -reticulata din cerebel, nueleii bazali, cortex
cerebral. Sistemul facilitator bulbo -reticulat este in principal responsabil de contractiile muschilor
antigravitationali care au o mare densitate de fusuri neuro -musculare. in aceste conditii, mecanismul
gama eferent are im portanta in amortizarea miscarilor diferitelor parti ale corpului in timpul
mersului sau alergarii.
Una din cele mai importante functii ale fusurilor neuro -rnusculare este de a stabiliza pozitia
corpului. Pentru aceasta sistemul facilitator bulbo -reticulat transmite semnale prin fibrele
nervoase gama la fibrele musculare intrafusale determinand contractia capetelor striate si
intinderea regiunii centrale receptoare cu inducerea de potentiale de actiune in fibrele receptoare.
Activarea in acelasi timp a fusu rilor in ambele parti ale unei articulatii determina contractia reflexa a
muschilor de o parte si de alta a articulatiei rezultand stabilizarea puternica a articulatiei. In
continuare orice forta ce tinde sa mobilizeze articulatia din aceasta pozitie este anihilata printr -un
reflex miotatic de mare sensibilitate.
Aspectele clinice ale reflexului miotatic
In examinarea clinica curenta explorarea reflexelor osteo -tendinoase are o deosebita
importanta. Exemplu: reflexul rotulian percutia, cu un ciocan de refle xe, a tendonului muschiului
cvadriceps initiaza un reflex miotatic dinamic urmat de extensia gambei pe coapsa (prin contractia
cvadricepsului). Reflexul este scazut sau absent cand impulsurile facilitatorii sunt deprimate sau
abolite. Compresiunea de natur a tumorala, distrugerea unor zone din cor -texul motor contralateral
determina exacerbarea reflexului rotulian.
Organul tendinos Golgi cuprinde o retea de terminatii nervoase butonate, incapsulate,
printre fasciculele tendonului. La fiecare organ tendinos G olgi sunt conectate in serie intre 10 -15
fibre musculare.
Fibrele senzitive din organul tendinos Golgi fac parte din grupul Ib, sunt mielinizate, au
diametrul 16 micrometri, conduc rapid informatiile senzitive.
Organul tendinos Golgi este stimulat de tensi unea realizata in muschi, deci detecteaza
tensiunea musculara spre deosebire de fusurile neuro -musculare care detecteaza lungimea si
variatiile lungimii muschiului.
Aceste fibre senzitive (Ib) transmit impulsurile atat local in maduva spinarii cat si pe ca ile
ascendente spre cerebel (prin fracturile spino – cerebeloase cu o viteza de 120 m/sec.) sau spre
cortexul cerebral. Semnalul local medular excita un interneuron inhibitor, care la randul sau inhiba
motoneuronul din cornul anterior al maduvei spinarii. D eci, stimularea fibrelor Ib dintr -un muschi
este urmata de producerea unor potentiale de inhibitie postsinaptica in neuronul motor care

28
inerveaza muschiul a caror fibre Ib au fost excitate Acest circuit local inhiba direct un anumit
muschi fara sa afecteze muschii adiacenti.

Organul tendinos Golgi Reflexul de flexie si reflexul de extensie încrucisata

Pentru ca organul Golgi este situat in serie cu fibrele musculare, este stimulat atat de
intinderea pasiva a tendonului cat si de contractia activa a muschiului. Gradul de stimulare prin
intindere pasiva nu este mare pentru ca fibrele elastice preiau o mare parte din intindere. Stimularea
obisnuita este produsa prin contractia muschiului si astfel organul Golgi functioneaza ca un
transductor in circuitu l de feed -back care regleaza forta musculara.
Organul tendinos Golgi are doua tipuri de raspunsuri:
1. raspunsul dinamic: cand tensiunea muschiului creste rapid, instantaneu;
2. raspunsul static: de repaus sau bazai care este direct proportional cu tensiunea
muschiului la un moment dat.
Cresterea tensiunii muschiului stimuleaza organul Golgi, semnalul fiind transmis in
maduva spinarii determina reflexul inhibitor al muschiului respectiv. Acest reflex actioneaza ca un
mecanism de feed -back negativ care previne dez voltarea unei tensiuni prea maris in muschi. Cand
tensiunea in muschi sj respectiv in tendon devine extrema, efectul inhibitor declansat de organul
Golgi poate fi asa de mare incat sa induca o relaxare instantanee a muschiului in totalitate. Acest
efect se numeste reactia de intindere (alungire). Reflexul de alungire este un mecanism protectiv de
prevenire a ruperii muschiului sau a desprinderii tendonului din insertia osoasa.

29
Flexia pasiva a cotului induce imediat un reflex de intindere in muschiul triceps . intinderea
activeaza reflexul invers intinderii. Rezistenta la flexie induce colapsul instantaneu si bratul se
flecteaza. Flexia pasiva intinde muschiul din nou si ciclul se poate relua.
Un alt rol al organului tendinos Golgi este de a egaliza fortele co ntractile a fibrelor
musculare separate: fibrele care realizeaza o tensiune in exces vor fi inhibate reflex, iar cele care
realizeaza o tensiune prea mica vor deveni mai excitate pentru ca reflexul de inhibitie este absent.
Astfel se previn leziunile in an umite zone ale muschilor unde un numar mic de fibre sunt
supratensionate,
Rezistenta muschiului la intindere este definita ca tonusul muschiului . Un muschi, a
carui nerv motor a fost sectionat, are o mica rezistenta la intindere si se spune ca este flasc .
Muschiul hipertonic (spastic) este acel muschi in care rezistenta la intindere este mare datorita
reflexelor de intindere hiperactive. intre aceste doua aspecte (flasc si spastic) este starea de tonus
normala. in general, muschii sunt hipotonici cand rata descarcarilor pe neuronul gama eferent este
mica si sunt hipertonici cand rata este mare.
3. Corpusculii Pacini
Corpusculii Pacini sunt inervati senzitiv de fibre nervoase cu o grosime de 1 -4 micrometrij
sunt stimulati la presiune, miscari rapide, vibratii si intr -o mica masura la intindere. Sunt veritabili
detectori de acceleratie.
4. Terminatiile libere nemielinizate
Terminatiile libere nemietinizate sunt de fapt receptori ai durerii la nivelul muschiului si
tendoanelor. Acesti receptori sunt activati in cursul oboselii, spasmului, ischemiei prin contractii
musculare prelungite.
5. Receptorii din musculatura sistemului oro -facial
in muschii ridicatori ai mandibulei exista un numar important de fusuri neuro -musculare in
schimb muschii coboratori ai mandibul ei au un numar redus de fusuri neuro -musculare.Inervatia
senzitiva a fusurilor neuro -musculare din muschii masticatori este asigurata de neuronii unipolari
mari din nucleul mezencefalic al trige -menului. Acestia trec fara sa faca sinapsa in ganglionul
Gass er. Prelungirile acestor neuroni dau colaterale care formeaza conexiuni cu neuronii motori alfa
ai muschilor ridicatoTi, din nucleul motor al trigemenului. Se constituie, astfel, arcuri reflexe
monosinaptice ce reprezinta suportul morfologic al reflexului miotatic mandibular (maseterin).
Existenta receptorilor Golgi in muschii masticatori este o problema controversata.
Stimularea receptorilor Golgi ar induce inhibitia motoneuronilor alfa ai muschilor ridicatori, in mod
similar cu ceea ce se produce in cazul reflexelor miotatice ale membrelor. Receptorii fusali din
muschii gatului intervin indirect in controlul miscarilor masticatorii. Pozitia capului are o influenta
importanta asupra ritmului si fortei de masticatie.

30
FIZIOLOGIA NEUROMUSCULARĂ
CA BAZĂ TEOR ETICĂ A KINETOLOGIEI MEDICALE –

Una din functiile cele mai importante ale SNC este controlul posturii si al miscarii.

Sistemul muscular
1. Comanda musculara
Fiecare impuls muscular provenind de la jonctiunea neuromusculara provoaca un rasp uns
muscular elementar sub forma unei secuse (contractii.)
Cresterea fortei degajate de catre muschi este efectuata printr -o crestere a frecventei
descarcarilor (impulsurilor) nervoase damd nastere fenomenului fiziologic de sumatie. Forta astfel
degajata p oate fi de 7 ori mai mare decat cea din secusa elementara.
2. Muschiul
Fibrele musculare nu se contracta de maniera izolata ci formand un organ, muschiul care
repercuteaza asupra tendonului forta dezvoltata prin intermediul fibrelor musculare. In timpul un ei
contractii musculare, un numar mare de fibre intra in actiune sinergic – ceea ce necesita un efort de
coordonare foarte mare din partea sistemului nervos. Contingentul de motoneuroni nu este recrutat
in acelasi timp. In conditii normale 60% din motoneur oni sunt in activitate (unii chiar isi inceteza
acticvitatea, transmisia fiind preluata de altii) – acest mecanism previne oboseala.
Raspunsul motoneuronilor, caracterizat prin legea „totul sau nimic” este in functie de pragul
lor de excitabilitate. Numar ul de unitati motorii activate depinde de intensitatea semnalului de
intrare.Dar, insistem si asupra faptului ca exista si o variatie continua de motoneuroni in activitate
ceea ce presupune existenta unui generator aleator (subst. Reticulata) care regleza limitele intre care
se afla unitatile motorii active si cele in repaus. Semnalul generat depinde de formatiunea reticulata.

31
Fibrele nervoase
1. Constituirea nervilor periferici
Se disting trei tipuri principale de fibre nervoase care au fost clasificate in A, B si C. Fibrele A
si B sunt mielinizate in timp ce fibrele C sunt amielinice.
Fibrele A sunt cele mai groase si cele mai rapide. Ele au functii motrice sau senzitive si sunt
subdivizate in functie de viteza lor de conducere in fibre α, β, γ, δ.
Fibrele B au un diametru mai mic si conducere mai lenta (3 -15 m/s) ele corespunzand
sistemului autonom preganglionar.
Fibrele C sunt cele mai subtiri si cele mai lente (2 m/s sau mai putin) si le intalnim in sistemul
autonom postganglionar si in nervii viscer ali si cutanati; ele joaca un rol foarte important in codajul
durerii (transmiterea durerii) si raspunsurile nociceptive.
O alta clasificare numerica in cifre romane este propusa pentru fibrele A si utilizata pentru
fibrele senzitive : de exemplu cele mai g roase si mai rapide fibre ca acelea care provin de la
terminatiile anulo -spinale ale fusurilor neuromusculare se gasec in fibrele I a(in jur de 20 microni
diametru). Fibrele I b provin de la receptorii Golgi tendinosi; cele care provin de la terminatiile in
buchet ale fusurilor neuromusculare sunt de tip II (in jur de 12 microni diametrul). Cele mai subtiri
sunt cele de tip III si corespund fibrelor A δ.
Din punct de vedere general trebuie sa ne amintim ca o fibra nervoasa are un axon la nivelul
caruia au loc m anifestarile electrice adica conducerea influxului nervos si care este locul unde are
loc neincetat un tranzit de substante active care vin de la corpul neuronului spre periferie
vehiculand astfel factorii de activitate si troficitate. Paralel, o migrare identica se realizeaza in sens
invers in celula nervoasa si fara incetare, informand asupra evenimentelor care au loc la periferie.
Cilindrax -ul unei fibre mielinice este inconjurat din int. Spre est de trei teci:
 Teaca de mielina – substanta predominant l ipidica deci rezistenta la stimularile electrice. Ea
este intrerupta la nivelul nodulilor Ranvier; chiar si la acest nivel schimburile metabolice au
loc si nervul este excitabil.
 Teaca Schwann se intinde la suprafata tecii de mielina si se gaseste numai in celulele
Schwann.
 Teaca Henle care acopera teaca Schwann (formata din celule bazale si foarte conjunctive).
Fibrele nervoase sunt grupate in fascicole, fiecare fascicol fiind inconjurat de o teaca colageno –
conjunctiva numita perinervul. Aceasta teaca trim ite prelungiri in interior care se insirueaza intre
fibrele nervoase ale endonervului. Ansamblul de diferite fascicole nervoase este inconjurat de o
teaca – epinervul.
2. Echipamentul senzorial tendino -muscular.
Exista la nivel muscular si tendinos detec tori senzoriali destinati aprecierii caracteristicilor
activitatii neuro -musculare si participarii la un reglaj retroactiv al comandei nervoase. Intalnim astfel
diverse tipuri de mecanoreceptori in articulatii si muschi.
Receptorii articulari: se descriu 4 tipuri la nivelul capsulei si ligamentelor.

32
Tesutul nervos
Tesutul nervos este constituit din celule speciali zate (neuroni) si din celule de sustinere
(celule nevro glice).
Neuronul reprezinta unitatea morfo -functionala a sistemului nervos. Din punc tul de vedere
al formei si al dimensiunilor, neuronii sunt foarte diferiti. Forma neuronilor este variabila: stelata
(coarnele anterioare ale maduvei), sferica sau ovalara (in ganglionii spinali), piramidala (zonele
motorii ale scoartei cerebrale) si fusif orma (in stratul profund al scoartei cerebrale).
In functie de numarul prelungirilor, neuronii pot fi:
• unipolari (celulele cu conuri si bastonase din re tina); au aspect globulos, cu o singura
prelungire;
• pseudounipolari; se afla in ganglionul spinal s i au o prelungire care se divide in „T”;
dendrita se dis tribuie la periferie, iar axonul patrunde in sistemul nervos central (SNC);
• bipolari, de forma rotunda, ovala sau fusiforma, cele doua prelungiri pornind de la polii
opusi ai celulei (neuronii din ganglionii spiral Corti si vestibular Scarpa, din retina si din
mucoasa olfactiva);
• multipolari; au o forma stelata, piramidala sau piriforma si prezinta numeroase
prelungiri dendritice si un axon (scoarta cerebrala, cerebeloasa, coarnele anterioare din maduva
spinarii).

Clasificarea neuronilor:
a. Dupa forma corpului celular: b. Dupa numarul prelungirilor: c. Dupa functie:
– stelati – unipolari – senzitivi
– ovali – pseudounipolari – motori
– piriformi – bipolari – de asociatie
– piramidali – multipolari – secretori
– rotunzi

Dupa functie, neuronii pot fi: receptori, care, prin dendritele lor, receptioneaza stimulii din
mediul exte rior sau din interiorul organismului (somatosenzitivi si viscerosenzitivi), motori, ai caror
axoni sunt in lega tura cu organele efectoare (somatomotori sau visceromotori), si intercalari (de
asociatie), care fac legatura intre neuronii senzitivi si motori. Neuronul este format din corpul
celular (pericari onul) si una sau mai multe prelungiri, care sunt de doua tipu ri: dendritele,
prelungiri celulipete (majori tatea neuronilor au mai multe dendrite), si axonul, care, functional, este
celulifug, prelungire unica a neuronului.
Corpul neuronului este format din neurilema (membrana plasmatica), neuroplasma
(citoplasma) s i nucleu.
Neurilema celulei nervoase este subtire, delimi teaza neuronul si are o structura
lipoproteica.
Neuroplasma contine organite celulare comune (mitocondrii, ribozomi, reticul
endoplasmatic, cu exceptia centrozomului, deoarece neuronul nu se divi de), incluziuni pigmentare
si organite specifice: corpii tigroizi (Nissl) din corpul celular si de la baza den dritelor, cu rol in
metabolismul neuronal, si neurofibrilele, care se gasesc atat in neuroplasma (corp), cat si in
prelungiri (dendrite si axon), ava nd rol mecanic, de sustinere si in conducerea impulsului nervos.

33
Nucleul. Celulele nervoase motorii, senzitive si de asociatie au un nucleu unic, cu 1 -2
nucleoli. Celulele vegetative centrale sau periferice prezinta deseori un nucleu excentric. Aceste
celule pot avea nuclei dubli sau multipli.
Dendritele, in portiunea lor initiala, sunt mai groase, apoi se subtiaza. In ele se gasesc
neurofibrile. Acestea receptioneaza impulsul nervos si il conduc spre corpul neuronului.

Axonul este o prelungire unica, l unga (uneori de 1 m) si mai groasa. Este format dintr -o
citoplasma specializata, numita axoplasma, in care se gasesc: mitocondrii, vezicule ale reticulului
endoplasmatic si neurofibrile. Membrana care acopera axoplasma se numeste axolema si are un rol
impo rtant in propa garea impulsului nervos. De -a lungul traseului sau, axonul emite colaterale
perpendiculare pe directia sa, iar in portiunea terminala se ramifica; ultimele ramificatii — butonii
terminali — contin mici vezicule pline cu mediatori chimici car e inlesnesc transmiterea influxului
nervos la nivelul sinapselor. Butonul mai contine neurofibrile si mitocondrii.
Nevroglia. La mamiferele superioare, numarul nevrogliilor depaseste de 10 ori numarul
neuronilor. Forma si dimensiunile corpului celular pot fi diferite, iar prelungirile, variabile ca numar.
Se descriu mai multe tipuri de nevroglii: celula Schwann, astrocitul, oligodendroglia, microglia,
celulele ependimare si celulele satelite. Nevrogliile sunt celule care se divid intens (sunt singurele

34
elem ente ale tesutului nervos care dau nastere tumorilor din SNC), nu contin neu rofibrile si nici
corpi Nissl. Au rol de suport pentru neuroni, de protectie, trofic, rol fagocitar (microglia), in sinteza
tecii de mielina si in sinteza de ARN si a altor substa nte pe care le cedeaza neuronului.
Inconjurand axonul, se deosebesc, in functie de localizare — sistemul nervos periferic (SNP)
sau SNC — si de diametrul axonului, urmatoarele structuri:

Fiziologia neuronului si a sinapsei
Proprietatile neuronilor:
1. generarea influxului nervos (excitabilitatea)
2. conducerea influxului nervos (conductibilitatea)
EXCITABILITATEA reprezinta capacitatea m ateriei vii de a r aspunde prin manifestari
specifice la actiunea stimulilor. in conditii experimentale, poate fi determinata cantitativ la
animale si la om. Se caracterizeaza prin urmatorii parametri:
a), intensitatea prag a stimulilor (reobaza) reprezinta intensitatea nece sara unui stimul
pentru a produce un influx nervos. Stimulii cu intensitate inferioara pragului se numesc subliminari
si nu produc influx nervos. Stimulii cu intensitate superioara pragului (supraliminari) au acelasi
efect ca si cei cu intensitatea prag (l egea „tot sau nimic')
b). timpul util reprezinta timpul minim necesar unui stimul cu intensitatea prag pentru a
produce un influx nervos. Structura Axonul neuronilor SNP Axonul
neuronilor SNC
Teaca de mieli na — axonii cu
diametrul mai mic de 2  si fibrele
postganglionare nu au teaca de mielina.
Rolul mielinei este de izolator
electric, care accelereaza conducerea
impulsului nervos. De asemenea
protejeaza si hraneste axonul. – produsa de celulele Schwann (o
celula produce pentru un singur
axon);
-prezinta discontinuitati numite
noduri Ranvier, care reprezinta
spatiul dintre doua celule Schwann. • produsa de
oligodendrocite (o
celula produce
pentru mai multi
axoni).
Teaca Schwann
are rol trofic si de secret ie a mielinei
si asigura conducerea saltatorie a
influxului nervos. • se dispune concentric in jurul tecii
de mielina, fiind formata de celule
Schwann;
• fiecarui segment internodal de
mielina dintre doua strangulatii
Ranvier ii corespunde o singura
celula Schwann. Nu prezinta.
Teaca Henle
Este un invelis continuu in jurul tecii
Schwann, fiind formata din fibre
conjunctive care au un rol trofic si de
protectie. • separa membrana plasmatica a
celulei Schwann de tesutul
conjunctiv din jur;
• are rol in perme abilitate si
rezistenta. Nu prezinta.

35
c). cronaxia este timpul minim necesar unui stimul (curent electric), avand o intensitate
dubla fata de reobaza, pentr u a produce un influx nervos. Are valori de 10 -30 de ori mai mici decat
timpul util si este cu atat mai scurta cu cat excitabilitatea este mai mare. Are valori apropiate pentru
neuronii sen zitivi, motori si efectori.
d). labilitatea este capacitatea neuro nului de a raspunde la un anumit numar de stimuli pe
unitatea de timp.
e). perioada refractara este proprietatea neuronului de a nu raspunde la un stimul nou, in
timpul unui raspuns la un stimul anterior.
f). bruschetea reprezinta rapiditatea cu care actio neaza stimulul.

CONDUCTIBILITATEA reprezinta capacitatea de autopropagare a influxului nervos
prin axon spre alt neuron sau spre efector.
Suportul fizico -chimic al excitabilitatii si al conductibilitatii este potentialul electric
membranar.
Conform teorie i ionice a lui Julius Bemstein, acest potential electric apare ca o consecinta
a repartitiei inegale a ionilor (Na+, K+, Ca2+, Cl-, etc) de o parte si de alta a membranei celulare neuronale
care prezinta permeabilitate selectiva. Datorita miscarii ionice i mpuse de gradientul de
concentratie, apar diferente de potential electric intre cele doua fete ale membranei.
In conditii de repaus (cand nu actioneaza nici un stimul), neurilema este pozitiva pe fata
externa si neg ativa pe cea interna. intre cele doua fe te exista o difer enta de potential de 70 mV
numita potential de repaus (se noteaza in mod conventional -70 mV). in timpul potentialului de
repaus, membrana este permeabila pentru K+ si impermeabila pentru Na+. Aplicarea unui stimul cu
intensitatea prag de termina depolarizarea membranei datorita cresterii permeabilitatii ei pentru
Na+. Membrana devine negativa la exterior si pozitiva la interior. Diferenta de potential devine 35
mV si se numeste potential de actiune. Acesta se autopropaga. (in mod con ventio nal, se noteaza
+35 mV.) Transmiterea depolarizarii de -a lungul fibrei nervoase constituie influxul nervos.
Depolarizarea se propaga pas cu pas de -a lungul axonului, prin intermediul
circuitelor locale (fluxuri circulare sau curentii lui Hermann). In axon ii cu teaca de mielina, influxul
nervos se propaga saltato -riu de la o strangulatie Ranvier la alta. in axonii fara teaca de mielina,
influxul nervos se propaga pas cu pas. Viteza de propagare a influxului nervos in axonii mielinizati
este de 50 ori mai ma re decat in cei amielinici.
Ulterior, are loc repolarizarea mem branei neuronale (scaderea permeabi litatii pentu Na+)
si se stabileste echilibrul ionic initial. Transportul ionic se rea lizeaza pasiv, prin intermediul
canalelor ionice (polipeptide sau lipop eptide cu greutate moleculara redusa) sau activ, prin
intermediul pompelor ionice (agregat de proteine transportoare si enzime). Transmiterea
unidirectioala a influxului nervos de la un neuron la altul, de la receptor la neuron si de la neuron le
efector s e realizeaza prin intermediul sinapselor.
Conducerea la nivelul axonilor amielinici. in acest caz, potentialul de actiune poate
sa apara in orice zona a membranei. Proprietatile electrice ale mem branei permit depolarizarea
regiunilor adiacente, iar poten tialul de actiune este condus intr -o singura directie, deoarece in
directia opusa, unde s -a produs potentialul de actiune anterior, membrana este in stare refractara
absoluta. De fapt, termenul de con ducere este impropriu, deoarece orice nou potential de actiune
este un eveniment complet nou, care se repeta, se regenereaza de -a lungul axonului. Toate
potentialele de actiune au aceeasi amplitudine, de aceea se spune despre aceasta conducere ca este

36
fara decrement (diminuare). Viteza de conducere este mai m are, daca axonul are diametrul mai
mare, dar este mai mica decat in cazul axonilor mielinizati.
Conducerea la nivelul axonilor mielinizati In acest caz, datorita proprietatilor
izolatoare ale mielinei, potentialul de actiune apare la nivelul nodurilor Ra nvier si „sare” de la un
nod la altul intr -un tip de conducere numita „saltatorie”. Acest tip de conducere permite viteze mult
mai mari (100 -120 m/s prin fibrele mielinice groase, fata de 5 -l0 m/s in fibrele mielinice subtiri si de
0,5 m/s in fibrele amiel inice). Aceasta explica aparitia mai rapida a unor reflexe decat altele .

Conducerea impulsului nervos
(potential de actiune) intr -o fibra amielinica Conducerea impulsului nervos
intr-o fibra mielinizata

37
Transmiterea influxului nervos de-a lungul n euronului

a. potential de repaus

b. potential de actiune

c. repolarizarea membranei

Functionarea sinapselor
Influxul nervos, care se manifesta ca o unda de depolarizare, odata ajuns la nivelul
buton ilor terminali, determina fuzionarea veziculelor cu membrana presinaptica, spargerea lor si
eliberarea mediatorilor chimici; acestia difuzeaza prin fanta sinaptica si ajung in contact cu fata
externa a membranei postsinaptice, la nivelul receptorilor spe cifici. Drept urmare, membrana
postsinaptica este depolarizata si permite propagarea influxului nervos. Ulterior, neurotransmitatorii
sunt inactivati rapid de enzimele din fanta sinaptica. Apoi, neurotransmitatorii sunt reinglobati in
vezicule sau trec i n circulatia sangvina. Sinteza de noi cantitati de mediatori chimici se face pe
seama ATP din mitocondriile de la nivelul butonilor terminali ai axonului. Datorita succesiunii
acestor procese apare intarzierea sinaptica de 0,5 -1 ms. Potential de
actiune ce
se'autopropaga

38
La nivelul sinapselor dintre receptori si neuroni, datorita fantei sinaptice foarte inguste,
influxul nervos se autopropaga prin mecanismul circuitelor locale.
La nivelul placii motorii, acetilcolina se fixeaza prin receptori specifici de sarcolema
depola -rizand -o si determin and un potential local terminal de placa. Acesta va genera potentiale de
actiune ce se vor propaga de la placa motorie in toate directiile.

Structura unei sinapse
Componenta presinaptica (buton
axonal) contine vezicule cu
mediator chimic
(neurotransmita tor) = Acetilcolin –
esteraza

Fanta (spatiul) sinaptica

Componenta postsinaptica
Sinapsa

Fanta sinaptică reprezinta spatiul dintre membrana plasma tica a butonilor axonali si cea a
componentei postsinaptice. Are 200 – 300 Å
Componanta postsinaptică e ste reprezentata de corpul celular, dendritele sau portiunea initiala a
axonului unui neuron, respectiv de sarcolema fibrei musculare striate.

Clasificarea sinapselor:

a. Cu transmitere chimica
1. Din punct de vedere
functional
a. adrenergice (mediatorul
chimic este adrenalina sau
noradrenalina)
b. colinergice (mediatorul
chimic este acetilcolina)
b.Cu transmitere electrică 2. Din punct de vedere al
efectului:
a.Excitatorii
b. lnhibitorii

3. Dupa structurile implicate:
a. lnterneuronale
– axo-somatice
– axo-dendritice
– axo-axonale
b.Neuron -receptor
c. Neuron -efector (de exemplu,
placa motorie)

39

Sinapsele neuro -neuronale pot fi axosomatice sau axodendritice, axoaxonice sau
dendrodentritice.
Din punct de vedere al mecanismului prin care se face transmiterea, sinaps ele pot fi
chimice sau electrice.

Tipuri de sinapse :
a. axodendritica; b. axoaxonica; c. dendrodendri tica (electrica); d. axosomatica.

In urma interactiunii dintre mediatorul chimic eliberat in fanta sinaptica si receptorii
de pe membrana postsinaptica, a pare depolarizarea membranei postsinaptice, numita potential
postsinaptic excitator, daca este vorba de un neuron postsinaptic, sau potential terminal de
placa daca este vorba despre o fibra musculara scheletica. Acest potential, care nu trebuie
confun dat cu potentialul de actiune, are doua proprietati speciale: sumatia temporala si
sumatia spatiala. In primul caz, doua asemenea potentiale produse prin descarcarea de
mediator din aceeasi fibra presinaptica se pot suma, rezultand un potential mai mare, iar in cel
de-al doilea caz, potentialele postsinaptice excitatorii, produse de doua terminatii presinaptice
vecine pe aceeasi membrana postsinaptica, se pot cumula. Alaturi de sinapsele excitatorii,
exista si sinapse inhibitorii, in functie de tipul de me diator chimic continut de terminatia
presinaptica. Mediatorul chimic inhibitor determina, prin legarea de receptorii sai de pe
membrana postsinaptica, declansarea unor mecanisme care au drept consecinta
hiperpolarizarea membranei postsinaptice, cu instal area potentialului postsinaptic inhibitor si
realizarea inhibitiei postsinaptice.

40

Sinapse chimice Sinapse electrice
Alcatuire – terminatia presinaptica — contine vezicule cu
mediator chimic (se cunosc peste 40 de mediatori
chimici, cel mai raspandit fii nd acetilcolina);
– fanta sinaptica;
– celula postsinaptica — prezinta receptori pentru
mediatorul chimic. – doua celule de
aceleasi dimensiuni,
care sunt alipite in
zonele lor de
rezistenta electrica
minima.
Mod de
functionare • sub actiunea impulsului nervos, se elibereaza
cuante de mediator chimic in fanta sinaptica;
• mediatorul chimic interactioneaza cu recep torii
specifici de pe membrana postsinaptica, determinand
modificari ale potentialului membranei postsinaptice.
Conducerea este unidirectionala dinspre ter minatia
presinaptica spre cea postsinaptica. • trecerea ionilor si a
moleculelor prin
aceste locuri de
jonctiune.
Conducerea este, se
pare, bidirectionala.
Exemple  aproape toate sinapsele SNC;
 placa motorie;
 SN vegetativ.  miocard;
 muschi neted;
 in anumite regiuni
din creier.

In afara de inhibitia postsinaptica, se poate produce si un alt tip de inhibitie, inainte ca
semnalul sa ajunga la nivelul sinapsei. Aceasta, denumita inhibitie presinaptica se datoreaza
unor sinapse „p resinap tice”, aflate pe terminatia presinaptica, inainte de contactul sau cu
neuronul urmator.
Oboseala transmiterii sinaptice. Stimularea repe tata si rapida a sinapselor excitatorii
este urmata de descarcari foarte numeroase ale neuronului postsinaptic , pentru ca, in
urmatoarele milisecunde, numarul acestora sa scada accentuat. in acest caz, avem de -a face cu
un mecanism de protectie impotriva supraexcitarii, care se realizeaza prin epuizarea depo –
zitelor de mediator chimic (neurotransmitator) de la niv elul terminatiei presinaptice.
Efectele drogurilor asupra transmiterii sinaptice. Unele droguri cresc
excitabilitatea sinapselor (cofeina), altele o scad (unele anestezice). Anumiti factori pot
influenta transmiterea influxului nervos prin sinapse. Astfel , potasiul stimuleaza transmisia
influxului nervos la nivelul sinapsei, iar anumite otravuri (curara sau matraguna) pot bloca
transmiterea excitatiei; in astfel de cazuri se produc paralizii musculare sau stop respirator.
Paraliziile pot surveni si in urma toxiinfectiilor alimentare, cand bacteriile secreta toxine care
inhiba secretia de mediatori chimici. Nicotina si alcoolul au actiune inhibitoare, stricnina –
excitatoare, iar drogurile si substantele halucinogene actioneaza direct asupra sinapselor din
creier, afectand coordonarea nervoasa si comportamentul individului. Unele substante
(exemplu, otrava E 605 folosita impotriva insectelor) inhiba redescompunerea mediatorului
chimic; musculatura ramane excitata timp mai indelungat, iar intregul organism est e cuprins
de spasme musculare, si in final, intervine decesul.
In maladia Alzheimer, caracterizata prin pierderea me moriei si alterarea intelectului,
se constata o concentrare a acetilcolinei in scoarta cere brala, in zona implicata in mecanismul
memorie i.

41

Neuronul:
– împreună cu nevroglia, sunt cele doua tipuri de celule ale SN;
Nevrogliile (celulele Gliale) sunt de 9 ori mai multe decât neuronii, cu roluri puțin
studiate și funcții mai mult bănuite decât certe, presupunându -se că au rol în:
1. Repar area și organizarea neuronilor după lezarea acestora .
2. Suportul protectiv al neuronilor .
3. Participă la mielinizare prin oligodendroglii (celule cu puține dendrite) în SNC și prin
celulele Schwann în SNP.
4. Asigură fagocitarea neuronilor legați de m icroglie și care proliferează în jurul acestor
neuroni, se transformă în macrofage și „curăță“ zona.
5. Intervin în metabolismul SN prin modularea ionilor, a neurotransmițătorilor și a
metaboliților necesari pentru o funcție normală neuronală.
– neuronul este celula de bază a SN și dă funcția specifică a acestuia;
– există populații multiple neuronale (aspect și morfologie diferite) și au 3 funcții principale:
a. input (recepție a informației);
b. evaluare a informației primite și analizarea oportuni tății transmiterii ei mai departe;
c. output (transmitere a unui semnal de ieșire).
– un neuron are între 1000 și 10000 de sinapse prin care intră în legătură cu alți neuroni, dar și
cu fibrele musculare;
Sinapsa = legătura neuron -neuron
Placa motor ie = legătura neuron -fibra musculară
– neuronii pot să aibă dimensiuni între 1μm și 1 m; începem să pierdem neuroni de la naștere,
fiind singura celulă care moare și nu se regenerează;
– alcătuirea neuronului:
a. Corpul , soma , nuclei , ribozomi , corpusc uli Nissl , mitocondrii .
b. Dendritele sunt prelungiri ale somei prin care se face conexiunea cu alți neuroni.
b. Axonul (fibra nervoasă) este o structură tubulară ca un conductor, prin care influxul
nervos (semnal electric, poțential de acțiune) se prop agă de la celula nervoasă către periferie.
Axonul dă pe parcurs ramuri „colaterale“ și terminal se ramifică într -un număr variabil de
terminații. Prezența mielinei în jurul axonului împarte fibrele nervoase în mielinizate și
nemielinizate. Un axon mieliniz at este format din comprimarea membranei celulare și din
cilindrax (ax cilindric – axoplasmă cu neurofilamente, neurotubuli și organite). Teaca de
mielină învelește cilindraxul, întreruptă din loc în loc de strangulații (nodurile Ranvier), nivel
la care ax olema dispare. Celulele Schwann se aliniază la periferia cilindrax -ului. Axonul
nemielinizat este acoperit de teaca Schwann, are un diametru redus și se numește fibra
Rematk.
d. Terminația presinaptică este zona terminală a ramurilor axonale care se impl ică în
formarea sinapsei. În funcție de zona neuronală participantă se formează sinapse: axo –
dendritice, axo -axonice, dendro -dendritice și dendro -somatice; majoritatea lor (80%) fiind
axo-dendritice.
Joncțiunea neuro -musculară
Ajuns la nivelul mușchiulu i, nervul se divide în ramuri primare, fiecare la rândul sau
se ramifică în mai multe rămurele și doar o ramificație va contacta o fibră musculară.

42

La suprafața fibrei musculare, axonul formează o arborizație terminală, axoplasma
nervului nu intră în con tact cu sarcolema fibrei musculare, terminațiile fiind prinse în niște
șanțuri de pe suprafața sarcolemei, plicaturată „în palisadă“ – aparat subneuronal.
Joncțiunea are trei părți:
1. Terminația pre -sinaptică – terminația axonului demielinizat finaliza t printr -un buton
terminal, axonal, care conține 15 -20 milioane de vezicule de mediatori chimic (mediatorii
SNC, SNP, simpatici, parasimpatici). Transmiterea la nivel de placă motorie se face doar prin
acetilcolină.
2. Fanta sinaptică este spațiul dintre membrana pre -sinaptică și cea postsinaptică.
3. Aparatul sub -neuronal (plicatura sarcolemei). Fibrele msculare albe au o singură joncțiune
mio-neuronală, în timp ce fibrele roșii au mai multe joncțiuni.
Din punct de vedere funcțional, avem trei tipuri d e neuroni:
1. Neuronii aferenți primesc informații (potențiale de acțiune) senzitivo -senzoriale din mediu.
Ele intră în SNC, acționează local și pot determina o comandă imediată (reflexele), plus, se
transmit spre centrii nervoși superiori (unisinaptice – reflexe de aparare)
2. Neuronii intercalari sunt marea majoritate a neuronilor, fiind stații intermediare care
reglează/modulează interacțiunea dintre input/output în sens excitator sau inhibitor.
Modularea interneuronilor poate fi facută:
– direct când ei intră în circuitul neuron aferent -eferent;
– indirect , când inter -neuronul poate altera excitabilitatea legăturii aferență -eferență;
– intermediară , prin influențarea semnalului primit de neuronii eferenți de la SNC.
3. Neuronii eferenți sunt trans mițători de informații (output, potențiale de acțiune) de la SNC
la organele efectoare. Când comanda e trimisă către mușchi, neuronul eferent va fi numit
neuron motor.
Celulele motoneuronilor se afla în creier și în substanța cenușie medulară, iar axonii
lor ies din maduvă prin rădăcinile anterioare, formând nervii periferici. Există 43 de perechi
de nervi periferici (12 cranieni și 31 spinali) care împreună formează SNP, nervul spinal
având două componente de fibre: aferente și eferente.
Motoneuronul me dular alfa (α), localizat în cornul anterior medular și este de două
feluri:
1. α fazic (α1) : corp mare, axon gros, conducere rapidă, care se termină pe fasciculele
musculare fazice (albe)
2. α tonic (α2) : celulă mică, axon subțire, conducere lentă, care s e termină pe fasciculele
musculare tonice (roșii)
Motoneuronul α este considerat de Sherrington ca fiind calea finală comună motorie,
pentru că la el ajung terminațiile căilor descendente din cortex, diencefal, trunchi cerebral, cu
informațiile de comandă și de la el pleacă ultima comandă sintetizată (integrativa) spre
efector.
În cornul anterior medular exista motoneuronul α al cărui axon se duce la fusul
muscular cu două variante: un motoneuron α dinamic și un motoneuron α static.
Axonii motoneuroni lor medulari formează rădăcina anterioară a fiecărui nerv spinal și
are următoarele tipuri de fibre nervoase eferente:
1. fibre mielinice groase , fiind axonii motoneuronilor Aα
2. fibre mielinice mijlocii , axonii motoneuronilor Aβ, Aδ

43

3. fibre mielinice s ubtiri , fibre vegetative pre -ganglionare, sinaptic, vegetativ.
Calea vegetativa are doi neuroni: pre -ganglionari și post -ganglionari.
Rădăcina posterioară conține fibre nervoase aferente, senzitive, având protoneuronul
senzitiv în ganglionii spinali. Ră dăcina posterioară conține o mare varietate de fibre mielinice
și amielinice:
1. Tip I – fibre mielinice groase, cu conducere rapidă – conduc sensibilitatea proprioceptivă
2. Tip II – fibre mielinice mijlocii, cu conducere mai putin rapidă, care conduc s ensibilitatea
proprioceptivă și tactilă.
3. Tip III – fibre mielinice subțiri, transmit sensibilitatea somatică dureroasă și sensibilitate
termică
4. Tip IV – fibre amielinice, foarte subțiri, cele mai lente. Conducerea prin nodurile Ranvier
întarzie vitez a de transmitere. Conduc sensibilitatea viscerală, dureroasă.
Clasificarea fibrelor nervoase senzitive și motorii , pe baza vitezei de propagare a
influxului nervos:
1. Fibre A – au axoni mielinizați, diametru mare și viteza mare:
a. A α – fibre motorii și proprioceptive;
b. Aβ – mai puțin rapide, sensibilitate tactilă și musculatură lentă;
c. Aγ – fibre ale fusurilor musculare;
d. Aδ – fibre rapide ale sensibilității dureroase.
2. Fibre B – au axoni mielinizați și diametru mai mic, vegetative pregangl ionare și senzitive
aferente vegetative.
3. Fibre C – au viteza cea mai mică, sunt amielinice, foarte subțiri, viteza de conducere lentă a
durerii, aflate în fibrele vegetative post -ganglionare.
Nervii care asigură inervația musculaturii striate conțin ma rea lor majoritate fibre
mielinizate cu diametre medii și mari – viteză mare. Aproximativ 40% sunt aferente senzitive

Nervul periferic contine pe lângă axon ul motor și cel senzitiv și axonul nervului
vegetativ.
Sistemul nervos vegetativ sau autonom:
Are 2 neuroni care transmit informația între SNC și organul efector. Primul neuron are
corpul în SNC, al doilea neuron în ganglionul vegetativ paravertebral.
Anatomic și funcțional, SNV se împarte în:
S – simpatic , primul neuron în SNC în măduva toracică; în ganglioni paravertebrali, foarte
aproape de SNC (ganglionii simpatici – lângă măduva dorsală);
P – parasimpatic , prima celulă este în creier și în măduvă s acrată, sunt neuroni mai lungi; iar
al doilea neuron în ganglionul vegetativ din organul efector (ganglionii parasimpatici – duc în
organul efector).

Legătura dintre patologia nervului și Kinetoterapie
Kinetoterapia nu se adresează direct structurilor n eurologice/plăcii motorii, dar se
adresează patologiei acestor structuri și consecințelor în plan motor ale acestor patologii de tip
motor și senzitiv (nu reeducam nervul, dar putem acționa pe musculatură/efectul inervatiei
nervoase/partea senzitivă -motori e).

44

Scăderea forței musculare până la periferie are următoarele consecine:
– dezechilibru între musculatura agonistă (de contracție) și antagonistă (de relexare);
– limitarea mișcării articulare cu redori consecutive;
– modificarea posturii (pozitiei corecte);
– lipsa de troficitate cu scăderea masei musculare;
– tulburari de tip vasculo -trofic .
Tulburările de sensibilitate se pot recupera într -o mare măsură și prin Kinetoterapie.
Patologia neurologică reprezintă de fapt teritoriul cel mai vast al Kinetoterapiei.

Fusul neuro -muscular:
Este organ receptor specializat, care funcționează independent de conștiința noastră și
nu poate fi influențat voluntar. Este o formațiune fusiformă cu dimensiuni de 0.7 -4/0.1 -0.2
mm, învelită cu o capsulă formată din lamele celulare, fibrocite alungite, între care există fibre
colagenice orientate în axul lung al fusului. În interiorul capsulei se află 5 -10 fibre musculare,
numite fibre intra -fusale, diferențiate de cele exterioare, numite fibre extra -fusale. Anato mic,
fusul muscular este plasat printre fibrele musculare. Un mușchi care traverseaza o articulație
are între 6 și 1300 de fusuri neuro -musculare. Fibrele musculare intra -fusale au mult mai
puține miofilamente decât cele extra -fusale, motiv pentru care au o forță slabă de contracție.
Fibrele intra -fusale sunt de două tipuri, în funcție de organizarea nucleilor:
1. Fibre musculare cu lant nuclear , mai subtiri și cu nuclei așevați în lanț.
2. Fibre musculare cu sac nuclear , mai groase și cu nuclei așezați î n ciorchine în zona
ecuatorială.
În ambele tipuri, miofibrilele sunt plasate doar spre capete, polar. În zona centrală,
ecuatorială, sunt doar nuclei.
Densitatea fusurilor este mai mare în mușchii mici responsabili cu mișcările fine, dar
și cu controlul postural. Cele mai numeroase fusuri sunt în mușchii mici intervertebrali ai
gâtului, iar printre cele mai puține fusuri se găsesc în gluteus.
Nu există diferentă de repartiție între musculatura flexoare și cea extensoare. Zona
centrală al fusului conțin e o substanță gelatinoasă cu rol de a facilita alunecarea fibrelor
musculare intra -fusale. Zona centrală nu este contractilă, ci doar zonele polare, unde sunt
plasate fibrele intra -fusale aranjate paralel ele între ele; și paralel cu fibrele extra -fusale
înconjurătoare.
Contactul dintre membrana conjunctivă a fusului la nivelul polilor și structurile
conjunctive ale mușchiului este foarte strâns motiv pentru care contracția mușchiului
respectiv va determina prin modificarea de alungire a mușchiului stimu larea fusului muscular.
Modificările de lungime ale mușchiului sunt, însă, în strictă legatură/dependență cu
mișcarea articulară și pe direcția determinată de contracția mușchiului respectiv; astfel că
fusul muscular devine proprioceptorul care informeaz ă și asupra poziției segmentelor din
spațiu, pe lângă informația despre starea de tensiune (tonusul muscular) și contracție a
mușchiului desemnat. Fusul recepționează informații despre tonusul mușchiului și alungirea
lui, dar el devine propriul său recepto r, pentru că, fiind într -o structură care influențează
mișcarea, are influență și asupra stării de mișcare (starea de contracție și poziția).
1. Receptorii senzitivi/inervația senzitivă
Există două tipuri de receptori senzitivi pe fibrele musculare intr a-fusale:

45

1. Receptorul primar , care este o terminatie senzitivă anulo -spirală (sub formă de inel sau de
spiră) alcatuită din fibre mielinizate care se înfășoară ca pe un mosor pe ambele tipuri de fibre
intra-fusale în zona centrală. De la acești receptori pleacă fibre aferente senzitive, de tip AI,
groase care retransmit senzitivitatea propriceptivă.
2. Receptorul secundar , numit și eflorescența Ruffini, mai mic, puțin mielinizat, situat
predominant pe fibra musculară cu lanț nuclear, mai ales spre perifer ia fibrei musculare. De la
elpleacă fibra senzitivă de tip AII, cu conducere mai lentă și sunt pentru sensibilitatea
proprioceptivă și tactilă.
Fiecare fibră intra -fusală are între 8 și 25 de aferente de tip AI și AII cu mențiunea că
nu toate au aferențe de tip AII, dar neapărat au aferențe de tip AI.
Corpul neuronal se află în ganglionul rădăcinii posterioare situat lângă măduva
trimit eferențe către plăcile termi nale neuro -musculare.
De la neuronii α statici, eferențele ajung la plăcile terminale din zona juxta -ecuatoriala
a fibrelor intra –
polare.
Neuronii α inervează astfel excl usiv fibrele musculare intra -fusale, iar motoneuronii α
vor inerva exclusiv fibrele extra -fusale.
α – intra-fusal, receptor pentru propriocepție (receptor prin neuroni α) rol în controlul
activității tonusului, poziției în spațiu fără a avea legatură di ect cu contracția (independentă de
voință).
α – extra -fusal cu rol de contracție musculară, controlată voluntar, transmisă prin neuron
motor α
Influxul motor de la motoneuronii α D si β vor determina contracția fibrelor intra –
fusale, scurtarea lor in zone le polare, care duce la intinderea zonei ecuatoriale, iar aceasta
duce la excitarea receptorilor senzitivi care genereaza potențiale de acțiune spre SNC.
Fusul neuro -muscular fiind așezat paralel în fibra musculară extra -fusală, va fi excitat
de întinder ea pasivă a mușchiului care va stimula receptorii senzitvi intra -fusali din zona
ecuatorială.
2. Organul tendinos Golgi
Este un organ receptor senzitiv simplu, pentru că nu are decât cale aferentă, fără
conexiuni eferente. Căile aferente de la el sunt f ibre mielinice groase de tip IB
(proprioceptive), viteză mare  informează.
Este sub forma unui corpuscul de 0.5 mm înfășurat într -o capsulă fibro -blastică situat
exact la joncțiunea dintre tendon și muschi (nu se întâlneste cu fusul). Orice contracție a
fibrelor extra -fusale determină o întindere a fibrelor colagenice din corpusculi care va excita
terminațiile senzitive intracapsulare. Aceste terminații sunt amielinice dar după ce părăsesc
organul Golgi se constituie în fibrele aferente IB, devenind miel inizate.
Organul tendinos Golgi este considerat monitorul forței musculare.
Întinderea pasivă sau activă a benzilor colagenice ale capsulei organului Golgi irită
terminațiile senzitive și declanșează un poțential de actiune aferent. Diferă gradul de fo rță
care trebuie aplicată pentru a obține excitarea și modul în care este aplicată această forță –
activ sau pasiv. Întinderea pasivă are nevoie de o forța mai mare de 20 -60 ori decât în cazul

46

stretching -ului activ care să determine la rândul lui excitatia . În mod obișnuit o contracție
puternică a mușchiului declanșează reflexul Golgi.
3. Receptori articulari
Spre deosebire de organul tendinos Golgi și fusul muscular, care sunt entități
complexe bine structurate, receptorii articulari sunt răspândiți în capsula articulară, ligamente
și țesut conjunctiv moale. Ei sunt de 4 feluri:
– Terminații Ruffini sunt mecanoreceptori statici sau dinamici, care semnalizeaza continuu
poziția articulației, deplasarea segmentelor componente, viteza deplasării și presiunea intra-
articulară.
– Corpusculii Pacini au praguri joase de excitație mecanică și detectează accelerația articulară
– Terminatiile Golgi au prag înalt de excitație, monitorizând starea de tensiune din ligamente,
mai ales la nivelul de amplitudine maxima a mișcării articulare.
– Terminații nervoase libere , răspândite în toate structurile, reprezintă sistemul nociceptiv
articular (receptori de durere). Se activează când articulația este supusa unui stress mecanic
intens sau unor agenti chimici (procesul inf lamator).
Rolul receptorilor articulari:
– În controlul musculaturii devine evident mai ales în condiții de patologie.
– Acumularea de lichid în articulație (hidartroza) duce la scăderea importantă a controlului
mușchilor adiacenți acelei articulații, în dependență directă de volumul lichidului intra –
articular, în timp ce îndepărtarea lichidului ameliorează mult activitatea musculară. Exemplu:
hidartroza genunchiului  scăderea activității maxime a cvadricepsului, cu 30 -90%; uptura
ligamentelor (ligamentu l încrucișat anterior) duce la scăderea forței cvadricepsului prin
același mecanism al unor aferente articulare patologice.
4. Mecanoreceptorii cutanați
Sunt exteroreceptori care recepționează informațiile din mediu și care influențează
articulația.
Cele mai importante segmente influențate de mecanoreceptori sunt mâna și piciorul
care sunt foarte sensibile la modificări de tip mecanic.
Scăderea sensibilității acestor receptori la nivel de picior, pe măsura înaintării în
vârstă, explică perturbările p osturale și de mers la bătrâni, sau scăparea din mână a obiectelor
de către vârstinici.
Mecanoreceptorii cutanați transmit informațiile în SNC și determină eferente prin
motoneuronul α. Termoreceptorii și nocireceptorii cutanații actionează alături de
mecanoreceptori în același sens.
Exista 4 tipuri de receptori cutanați:
1. Discurile Merkel , stimulat de presiunile verticale pe piele și nu la întinderea laterală a
pielii.
2. Corpusculii Meissner , sensibili la presiunea susținută asupra tegumentului.
3. Terminațiile Ruffini , excitate de întinderea pielii pe suprafețe mari.
4. Corpusculii Pacini , stimulati de schimbările rapide ale stimulilor presionali (presiuni care
se modifică rapid).

47

Legătura și importanța receptorilor senzitivi în Kinetoterapie
Leziunile SNC și a SNP duc la tulburări motorii dar și de sensibilitate care complică
foarte mult starea pacientului și creează mari dificultați programelor de recuperare funcțională
mio-articulară. În lipsa controlului proprioceptiv (feedback), mișcarea ră mâne sub
coordonarea receptorului vizual care nu va putea să realizeze calitatea și finețea coordonării
receptorilor senzitivi. De aceea, în Kinetoterapie, se va acorda o atenție specială exercițiilor
de coordonare, control și echilibru. Echilibrul depinde de controlul urechii interne, a
cerebelului și ai receptorilor articulari, musculari (de propriocepție, cutanați, articulari, de tip
senzitiv care recepționeaza și sunt stimulați de modificări de presiune, de viteză, vibrație,
tactil, termic, durere) rece ptorii dau comanda de la periferie spre acești efectori.
În leziunile cu distrucție ale nervilor senzitivi, refacerea lor este de durată și se
realizează cu o modificare a sensibilității tegumentare, de cele mai multe ori complet diferită
de cea anterioa ră leziunii și care a rămas înregistrată la nivel central; astfel, pacientul nu poate
localiza exact o excitație a pielii, va rămâne cu hipersensibilitate câteodată dureroasă la
simpla atingere, sau cu hipoestezie/anestezie, creând dificultăti și limite al e programelor de
recuperare, plus mari neplăceri subiective.
Rolul Kinetoterapiei este de a reeduca SNC și a reface reprezentarea noii hărți
senzitive la nivel central (reinvățarea modului în care să simțim).
Feedback -ul de la receptorii senzitivi
Controlul și continuitatea unei mișcări se realizează pe baza aferențelor senzitive care
sunt de trei feluri:
1. Proprioceptive
2. Exteroceptive
3. Însăși consecințele acțiunii (mișcarea începută este ea însăși un motor pentru continuarea
mișcării, perman ent receptorii informează asupra poziției în mommentul receptiv, mișcarea
este în curs).
Exteroceptorii – la nivelul tegumentului (tactili, termici, dureroși și de presiune) la
nivelul ochiului, urechii, etc; aduc informații asupra mediului înconjurător determinând reacții
intense și rapide (reflexul de apărare).
Proprioceptorii – fusul muscular, organul tendinos Golgi și receptorii articulari, aduc
informații mai puțin intense, mai putin rapide.
Reflexul circuitar – stimulii senzitivi determină răspun suri motorii variate. Dacă
relația/succesiunea input/output (receptie -comanda) determină un răspuns stereotip (învățat și
repetat) ne găsim în fața unui „reflex“. El este un răspuns rapid, timp de latență foarte mic,
determinat de input -ul senzitiv și conc retizat prin răspunsul motor, output -ul. Cel mai simplu
circuit neural este:
Receptor senzitiv  aferență neuron eferent  unități motorii efectoare
Un reflex simplu înseamnă receptori, care transmit aferența la SNC care determina
motor, eferent, unita
de reflexul polisinaptic.
Un astfel de circuit poate să realizeze controlul unui mușchi:
– controlul mușchilor sinergici (efectueaza mișcarea în acelasi timp sau același tip de misca re)
– controlul unui grup sau a unei perechi de mușchi agonist -antagonist (unul face un tip de
mișcare, al doilea face mișcare opusă)

48

– controlul mușchilor simetrici de la membre contralaterale (stimulul dureros de la mâna
dreaptă, însă reacționează, în s ensul apărării, ambele mâini).
Există și reflexe ce reprezintă mecanisme de protecție împotriva unor perturbări, care
generează răspunsuri rapid corectoare. Aceste circuite realizează o funcție de „feedback
negativ“, în care răspunsul motor are scopul de a contracara stimulul ce a activat receptorul
senzitiv.
Stimul dureros descarcă adrenalină se descarcă, reacție prin care se anesteziază
Hipoglicemie și descărcare de hormoni hiperglicemianți (glucagon, adrenalină,
cortisol, noradrenalină, tiroidieni, STH, etc.)  ficat, mușchi  glicogenoliză,
gluconeogeneză (lipide, glicoproteine)  întrerupe mesajul de descărcare a hormonilor
hiperglicemianți prin feedback negativ.
Zona de integrare a reflexelor motorii este substanța cenușie a măduvei. Aferențele
senzitive intră în măduvă prin rădăcina posterioară și pot urma două căi:
– produc un răspuns local la nivel medular învecinat (raspuns reflex medular);
– trec prin măduvă spre centrii nervoși superiori de unde se reîntoarce comanda motorie.
Reflexe medula re se închid la nivel de măduvă.
Stretch -reflex (reflex miotatic sau reflex de întindere) descris de Sherrington, este
singura cale monosinaptică a unui reflex de feedback senzitivo -motor. Stimulul este
întinderea mușchiului, respectiv întinderea fusului muscular.
Aferența (nervul senzitiv) este de tip AI, care realizează sinapsa la nivel medular cu un
motoneuron α ce va produce contracția mușchiului respectiv.
Întinderea fusului neuro -muscular determină excitarea receptorilor primari (terminația
anulo-spinală) și a celor secundari (eflorescența Ruffini) de la care excitația pleacă prin
(de la care vine stimulul), acesta determinând contracția mușchiului prin scu rtarea fibrelor
extra -fusale. Contracția musculară determinată (aparută) va reduce întinderea mușchiului și va
anula stimulul care i -a dat naștere  feedback negativ.
Excitația pornită din fusul muscular prin fibrele AI se răspândește și în motoneuronii α
ai mușchilor sinergici, nu doar la cei ai mușchilor omonimi.

Reflexul de tendon Golgi
Oraganul tendinos Golgi de la nivelu joncțiunii musculotendinoase reprezintă un
receptor proprioceptiv care receptionează schimbările în starea de tensiune a mușchiul ui (în
timp ce fusul neuromuscular recepționează schimbările de lungime, de alungire ale
mușchiului) și de la el pleacă aferențele de tip IB mielinizate, groase.
Modificarea tesiunii musculare excită rapid și puternic receptorul Golgi care transmite
comand a de limitare a tensiunii tendonului după care starea lui de excitație scade și se
stabilizează la un nivel proporțional cu tensiunea existentă în mușchi. Inhibiția se produce
strict pe mușchiul de la al carui organ tendinos a pornit excitația și se transm ite de la maduva
spinării printr -un neuron intercalar inhibitor care transmite comanda inhibitorie
motoneuronului α

Creșterea excesivă a tensiunii de contracție musculară poate determina un ref lex
inhibitor Golgi atat de brutal și intens încât să relaxeze brusc mușchiul, efect numit „reacție de
alungire“ care are rol protectiv împotriva deșirării sau smulgerii tendonului.

49

Refelexul inhibitor e autofrânare (circuitul Renshow) :
Motoneuronul α ca re părăsește cornul anterior medular trimite o colaterală recurentă
care se întoarce în cornul anterior și face sinapsa cu interneuronul Renshow al cărui axon face
sinapsa pe motoneuronul α.
Circuitul reglează nivelul descărcărilor motoneuronul α, și anum e îl scade atunci când
devine prea intens contolând prin inhibiție tensiunea din mușchi și difuziunea anormală a
activității tonice.
Relfexul inhibitor reciproc :
Aferența IA aduce în măduvă informația pentru motoneuronul α al mușchiului agonist.
Aferenta IA dă însă la nivel medular ramuri pentru interneuroni din care una va face sinapsă
cu un interneuron inhibitor IA care generează impulsuri inhibitorii pentru motoneuronii
mușchilor antagonisti. Astfel aferența IA dă posibilitate agonistului să realizeze u n răspuns
maxim.
Reflexul flexor și reflexele extensoare opuse
Înafară de reflexele medulare care pleacă de la fusul muscular și organul Golgi există
și alte reflexe care se referă la musculatura membrelor opuse. Stimulul nociceptiv aplicat unui
membru v a determina retragerea rapidă în flexie acelui membru. Relfexul de flexie sau reflex
nociceptiv care se transmite astfel: nociceptor  aferențe senzitive neuroni multiplii
intercalari medulari  motoneuroni  eferențe motorii care se proiecteza pe muscula tura
flexoare a membrului respectiv.
Este reflex polisinaptic cu întârziere de 100 milisecunde datorat multitudinii de
sinapse ale neuronilor intercalari pe care stimulul le traverseaza până ajunge la motoneuron.
La nivelul măduvei, stimulul senzitiv tran smite, prin mai mulți neuroni intercalari,
comanda de acțiune către motoneuronii mușchilor extensori contralaterali realizând „reflexul
extensor contralateral“. Are un timp de întârziere de 200 -500 ms care demonstreaza
multitudinea sinapselor de traversat.
Forța reflexului de flexie (amplitudinea mișcării determinate) ca și a celui extensor
contralateral este datorată nu numai excitației mușchilor respectivi considerati agonisti dar și
inhibitiei antagoniștilor (extensorii membrului homolateral și flexorii membrului
contralateral).
Legile lui Pfluger
Fiziologia clasică descrie legile reflexelor exteroceptive, studiate pe broasca
spinalizată:
a. Legea unilateralității (flexia homolaterală reflexă);
b. Legea iradierii contralaterale (flexie homolaterală și extens ie heterolaterală);
c. Legea iradierii longitudinale (reacția în oglindă a membrelor superioare la răspunsul
celor inferioare prin extensie încrucișată);
d. Legea generalizării (contracția tuturor mușchilor).
Manifestarea acestor legi este în funcție de inten sitatea excitantului exteroceptiv.
Reflexul flexor va obosi la câteva secunde de la apariție datorită epuizării transmițătorului
sinaptic. „Oboseala“ se manifestă prin absența răspunsului motor imediat după un reflex
motor realizat. Este necesar un anumit interval pentru a reproduce un nou reflex motor. Dacă
în această scurtă perioadă de oboseală a grupului muscular ce a realizat reflexul de flexie,
exteroceptorii vor transmite noi excitații, se realizează cu un foarte slab raspuns al agonistului,

50

în schim b apare un răspuns motor crescut al antagonismului. Acest fenomen este numit
fenomen de rebound important pentru o serie de funcții motorii printre care și locomoția.
Reflexul de spasm muscular :
Musculatura locoregională a unei fracturi va intra în spasm muscular puternic (ca efect
al durerii declanșate) cu scop de blocare a zonei. Spasmul face dificilă reducerea fracturii și
cedează sub anestezie.
Crampele musculare determiante de factori nociceptivi sau iritanți locali (frig,
ischemie musculară, supra efort muscular) determină durere intensă care va induce contracție
locală musculară de apărare și va deveni ea însăși un stimul permanent pentru receptorii
senzitivi locali, deci va autointreține reflexul. Dacă se execută o contracție izometrică pe
antagon iștii mușchilor spastici sau cu crampă, spasmul poate înceta brusc (inhibitie
reciprocă).
Reactia pozitivă de sprijin
Reprezintă extensia membrului inferior când se execută o presiune pe talpă. Reflexul
este puternic iar creșterea tonusului extensorilor a pare în ortostatism și poate susține chiar
greutatea animalului spinalizat. Reflexul pozitiv de sprijin determină și direcția în care
membrul se extinde, și anume este direcția în care a fost localizată presiunea în plantă.
Relfexul are importanță la pacie nții care merg în cârje, fără sprijin pe unul din membre.
Reflexele de redresare
Apar la trecerea din decubit dorsal sau lateral în ortostatism având ca scop posturarea
în pozitie dreapta, verticală. Ele sunt mișcari coodronate, sincronizate ale membrelor ,
trunchiului și capului pentru a menține ochii orizontal, capul și corpul verticale și pentru a
pregăti corpul pentru actul motor.
Stimulul reflexelor de redresare poate fi optic, labirintic sau auditiv, sau tactil și sunt
reflexe supraspinale.
Reflexele tonice ale gâtului
Se declanșează prin mișcarea și poziția capului și gâtului care determină stimularea
termianțiilor senzitive proprioceptoare din extremitatea cervicală superioară
(occipitoatlantoida, și axoatlantoida). La nivelul articulațiilor gâtului există proprioreceptori
care transmit informația asupra orientării și poziției capului în raport cu corpul. O mișcare a
capului într -o direcție sau alta declanșeaza propriocepția cervicală care blochează semnalele
de dezechilibru de la aparatul vestibular, semnalele transmise de receptorii gâtului sunt opuse
semnalelor vestibulare.
Dacă se mișcă tot corpul adoptând o nouă pozitie, semnalele vestibulare nu mai sunt
inhibate și opuse celor proprioceptive cervicale, iar persoana percepe dezechilibrul corpului.
Impulsurile de la proprioceptorii gâtului ajung la cerebel și nucleii cenusii, apoi, prin
substanța reticulată, la motoneuronii α și mai apoi la fusul muscular.
Tipuri:
1. Reflexul tonic asimetric = rotația capului cu înclinare crește tonusul extensori lor
anteriori ai gâtului și al flexorilor de partea occiputului.
2. Reflexul tonic simetric = flexia capului determină creșterea tonusului flexor al
membrelor superioare și al flexorilor lombari concomitent cu creșterea tonusului extensor al
membrelor in ferioare, în timp ce extensia capului determină creșteri de tonus muscular
inverse.

51

Reflexele labirintice și vestibulare
Relfexul tonic labirintic simetric delcansează la poziționarea capului în extensie cu
corpul în decubit dorsal o creștere a tonusului în extremități. Din decubit ventral, mentinerea
capului în flexie induce o creștere a tonusului flexorilor. Creșterile de tonus în agoniști se
însoțesc de scăderi de tonus ale antagoniștilor.
Reflexul tonic labirintic asimetric apare în decubit lateral cu creșterea tonusului
flexorilor membrelor heterolaterale și cu creșterea tonusului extensorilor în membrele
homolaterale
Relfexele de echilibrare (reacțiile de balans)
Importante în realizarea posturii și locomoției, adică în menținerea centrului de
greut ate al corpului în cadrul suprafeței de sprijin. Ele sunt controlate de reacții proprioceptive
și labirintice. Sunt de 2 feluri:
1. Reacții de origine musculară cu mecanism proprioceptiv. Se produc atunci când,
datorită unui balans puternic, centrul de g reutate iese din baza de sprijin, corpul începând
căderea. Reflexul de apărare declanșează deplasarea laterală rapidă a unui membru inferior cu
modificarea suprafeței de spijin (reacția de salt sau extensia protectivă) sau acționează prin
adaptarea poziție i de ghemuit și coborârea centrului de greutate.
2. Reacții de origine labirintică. Apar la acelerații liniare sau angulare pentru
menținerea echilibrului și care modifică tonusul musculaturii întregului corp.
Reflexul vibrator tonic
Este un reflex artif icial. Vibrația pe masa musculară cu o frecvență de 50 -150 hz
excită fusul muscular activând multe unități motorii și declanșând contracție musculară, doar
dacă există deja o contracție submaximală. Promovarea contracției se manifestă în mușchii
vibrați și concomitent se induce o inhibitie reciprocă (scădere de excitabilitate pe agoniști).
Reflexul vibrator tonic se aplică practic în recuperarea hemiplegicilor mai ales la
nivelul membrului superior prin aplicarea vibrației pe musculatura extensoare (muscul atura
antagonistă celei spastice) ce va determina o modificare a repartiției a activității tonice între
cuplul muscular agonist -antagonist cu scăderea excitabilității mușchilor spastici și creșterea
tonusului în mușchii flasci. Efectul vibrator este maxim atunci când plasăm mușchiul în
poziție alungită iar corpul în postură facilitatoare (decubit dorsal pentru vibrarea extensorilor
și decubit ventral pentru vibrarea flexorilor).

52

PARTEA A II -A

KINESIOLOGIE APLICATĂ

L.P . 1 AXE, PLANURI, TIPURI DE MIȘ CAR E,

Corpul uman se mișcă în 3 planuri, care sunt determinate de 3 axe:

53

54

Denumirea mișcărilor articulare

Flexia
Reprezintă o mișcare de îndoire prin care unghiul articular dintre 2 oase se
micșorează, se realizează planul sagital, in jurul axei medio -sagitale.

Particularitate :În cazul piciorului,unde există fața dorsală și fața plantară, numim
mișcarea de flexie = dorsiflexie atunci cand fața dorsală a piciorului realizează o mișcare prin
care se micorează unghiul articular al gleznei cu gamba sau o numim flexie plantară atunci
cand fața plantară realizează o mișcare prin care se micorează unghiul articular al gleznei cu
gamba)

Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 -2352 –
1,©2012 Hardback -Table 1 -4, page 42,43

Flexie cervicală Flexie
pumn Flexie umăr Dorsiflexie

Extensia
Este opusă mișcării de flexie,realizată în acelașii plan dar în direcție opusă.

Extensie
trunchi Extensie
dorsală plantă Extensie
genu nchi Extensie
umăr
Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 –
2352 -1,©2012 Hardback -Table 1 -4, page 42,43

55

Abducția

Este mișcarea prin care un segment se îndepărtează de linia mediană.

Abducție umăr Abducție șold Deviație ulnară(abd)
Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 –
2352 -1,©2012 Hardback -Table 1 -4, page 42,43

Adducția
Este opusă ca direcție mișcării de abducție și reprezintă apropierea unui segment de
linia mediană sau intercalarea ei.
Mișcările de abducție și adducție se desfășoară în plan frontal, în jurul unei axe
antero -posterioare.
Particularitate În cazul mâinii, adducția este numită deviație ulna ră sau flexie
ulnară, descriindu -se o mișcare laterală realizată de degetul mic spre ulna, iar abducția se
numește deviație radială sau flexia radială pentru că este o mișcare laterală de mișcare a
degetului mare spre radius.
Un alt exemplu de schimbare de terminologie mișcare implică scheletul axial. O
mișcare laterală a gâtului sau a trunchiului în plan frontal,nu este abducție sau adducție,ci
flexie laterală ;acest termen este clarificat prin referire la direcția de mișcare, fie de flexie
laterală dreap ta sau flexie laterală stânga.

Rotație internă umăr Rotație externă șold Adducție
Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 –
2352 -1,©2012 Hardback -Table 1 -4, page 42,43

56

Rotația
Reprezintă mișcarea realizată de un segment în jurul unui ax longitudinal sau vertical
în planul transversal. Pentru a clarifica conceptul acestei mișcări se mai folosește ca
terminologie și rotația medială (prin care rotația se realizează spre linia mediană ) sau rotație
laterală atunci când se realizează o rotație opusă liniei mediane.

Particularități:
Pronația:
Mișcarea de rotatie internă a antebrațului , care rasucete palma dinspre dinspre cranial
spre caudal, atunci cand antebrațul este paralel cu solul,asfel încat fața palmară privește spre sol.

Supinația :
Mișcarea de rotatie ex terna a antebrațului , care aduce palma dinspre de jos în sus
atunci cand ant ebrațul este paralel cu solul.

Inversia:
Este mișcarea prin care fața plantară a piciorului se apropie de linia mediană a
corpului sau de linia mediană a segmentului,astfel încat fața plantară ajunge să fie paralelă cu
solul și să ”privească” spre medial .

Eversia:
Este mișcarea prin care fața plantară a piciorului se îndepărtează de linia mediană a
corpului sau de linia mediană a segmentului,astfel încat fața plantară ajunge să fie paralelă cu
solul și să ”privească” spre lateral.

Protracția
Este mișc area prin care un segment al corpului se deplasează anterior într -un plan
paralel cu solul și este opusă ca direcție mișcării de retracție . Ex: anteflexia umerilor se
realizează prin protracția scapulei)
Ridicarea și coborârea fac referire la deplasarea un ui segment într -un plan paralel
cu planul linia mediană a corpului dinspre caudal spre cranial(ridicare) sau dinspre sperior
către inferior(coborâre).Ex: ridicarea și coborârea umerilor(scapulei)

57

Rotație cervicală Supinație Pronație

Rotație externă (laterală) Rotație internă (medială) Rotație internă (medială)

Rotație externă
(laterală) Inversie Eversie
Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 -2352 –
1,©2012 Hardba ck-Table 1 -4, page 42,43

58

LP.2 : PRINCIPII MECANICE ALE MIȘCĂRII

Cinetică= Forțele care produc/rezistă unei mișcări
Cinematică:= studiul mișcării obiectelor fără a lua în considerație cauza ce duce la
această mișcare.
Dinamica – se studiază mișcarea din pun ct de vedere explicativ – se explică
schimbarea stării de mișcare prin acțiunile exercitate asupra mobilului.•
Statica – se descriu stările de echilibru și se explică menținerea lor prin acțiuni
simultane asupra aceluiași corp.

Mișcarea este definită ca variația în timp a poziției unui corp față de un sistem de
referință ales.
Mișcarea este caracterizată de parametrii traiectorie și viteză .

Traiectoria reprezintă locul geometric al pozițiilor succesive ocupate de un
obiect în spațiu; și reprezintă dist anța descrisă de un corp pe parcursul mișcării sale

Traiectoria poate fi rectilinie sau curbilinie; poate fi efectuată într – un plan
(mișcare circulară) sau într -un spațiu (mișcarea unui punct periferic al unui șurub).

O condiție particulară o reprezint ă starea de repaus : Orice corp își menține starea
de repaus sau de mișcare rectilinie uniformă atât timp cât asupra sa nu acționează alte forțe
sau suma forțelor care acționează asupra sa este nulă.

Poziția este raportul unui corp față de locul lui în spațiu, în funcție de anumiți
parametrii sau puncte alese ca sistem de referință, astfel încât poziția unui corp în spațiu
variază în funcție de sistemul de referință ales.

În momentul în care un obiect/segment își schimbă poziția în spațiu, apare noțiunea
de mișcare, în cazul corpului uman ,în loc să discutăm despre cinematică, vom discuta despre
mișcările osteokinematice, deoarece mișcările sunt realizate prin pârghiile pe care le formează
oasele prin intermediul articulațiilor și cu ajutorul lucrului meca nic efectuat de mușchi.

Tipuri de mișcare:

Mișcarea Liniară
Mișcarea rectilinie este mișcarea a cărei traiectorie este o linie dreaptă, iar toate
punctele segmentului aflat în mișcare se traversează aceeași distanță, în aceeași direcție, cu
aceeași vitez ă și în același timp.
Caracteristici:
– este un vector; are mărime și direcție
– are unitate de lungime – se măsoară în metri.

59

Distanța (m)
Este drumul parcurs în spațiu de un obiect/segment între punctul inițial și final.
Caracteristici:
-este o mărime sc alară;
-are unitate de lungime – se măsoară în metri.

Viteza și velocitatea (m/s)
Viteza reprezintă rapiditatea cu care se mișcă un corp dintr -un punct de referință
stabilit în alt punct din spațiu , într -un sistem de referință dat ; Este definită ca fiind distanța
parcursă în unitatea de timp.Se măsoară în m/s .
Are formula: v = d/t ( velocitatea = deplasarea / timp)

Velocitate : mărime vectorială care arată direcția și viteza deplasării unui
segment.(cât de repede și în ce direcție se mișcă segmentul)
Velocitatea denotă rapiditatea și sensul în care se mișcă un corp. Este o
mărime fizică vectorială.

Accelerația
-reprezintă variația vitezei în unitate de timp
-este vector; are mărime, direcție și sens
-unitatea de măsură este m/s2
-poate fi poz itivă sau negativă, după semnul lui Δv Formula accelerației este: a =
Δv/Δt,
Semnul Δ reprezintă variația acelui parametru.
a = Δv/Δt = (v2 -v1)/(t2 -t1), unde v2 și v1 reprezintă vitezele la momentele t2
respectiv t1.
În funcție de cei doi parametri, viteză și accelerație, mișcarea poate fi:
-uniformă: v = const., a = 0
-uniform variată: a = constantă (uniform accelerată când Δv > 0 și uniform încetinită
când Δv < 0)
-neuniformă: a = variabilă

60

Mișcarea angulară sau unghiulară
În cazul acestui tip de mișcare , mișcarea survine în cerc, în jurul unui ax, astfel încât
fiecare punct al segmentului aflat în mișcare descrie un arc de cerc, însă punctele de pe
segmentul în mișcare se deplasează cu diferite viteze, iar viteza fiecărui punct se raportează la
distanța punctului de axul de mișcare. Cu cât este mai mare distanța față de axul de mișcare,
cu atât viteza este mai mare.

Rezultanta deplasării unghiulare se definește ca fiind diferența între unghiul final
și unghiul initial.
Δθ = θfinal – θinitial

Distanța unghiulară:
Reprezintă suma mărimilor tuturor modificărilor unghiulare , distanța ≥ deplasarea.

61

Velocitatea unghiulară
Reprezintă variația în timp a poziției unghiulare sau a orientării liniilor segmentelor.
Unitatea de lungime este rad/s, ș/s
ω = (θ final – θinițial) / (tfinal – tinițial) = Δθ/ Δt

Viteza unghiulară (rad/s, ș/s )
Reprezintă distanța unghiulară parcursă în unitatea de timp. Are unitate de măsură
Viteza unghiulară = distanța unghiulară / variația timpului
Accelerația unghiulară ( rad/s2 sau o/sec2)
Reprezintă modificarea în timp a velocității unghiulare

Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 –
2352 -1,©2012 Hardback -Fig 1.5 , page 4 5

În mișcările realizate de seg mentele corpului uman de obicei deplasarea se realizează
prin mișcări mixte, care combină deplasarea liniară cu cea angulară. În cazul mersului,
segmentele corpului uman se mișcă ca un întreg pentru a deplasa corpul într -o mișcare
rectilinie, dar această m ișcare rectilinie a întregului corp este realizată cu ajutorul mișcărilor
angulare ale șoldului, genunchiului și gleznei.

62

Diartrozele, articulații mobile/sinoviale
Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 -2352 –
1,©2012 Hardback -Table 1-1, page 4 8

Tip
Articulație Structură Funcție
Primară Mișcare Exemplu

Uniaxială -cu
1 grad de
libertate de
mișcare Balama(ginglimul) Mișcare în
plan sagital Flexie/Extensie Cot, Genunchi,
Artic.
Interfalangiene

Pivot trohoid
(formă roată) Mișcare în
plan
transversal Supinație/Pronație
Inversie/Eversie Antebrațul, Artic.
Subtalară, Atlas și
Axis

Biaxială -cu 2
grade de
mișcare Condiloidă
-1 față concavă mai
plată+1 față
convexă mai sferică Mișcări în
plan sagital
și în plan
frontal Flexie/Extensie
Abducție/Adducție MTF/MCF
Elipsoidală
-1 față concavă
pronunțată+
-1 față convexă mai
plată Mișcări în
plan sagital
și în plan
frontal Flexie/E xtensie
Deviație ulnară/
Deviație radială Artic.
Radiocarpiene
Articulație în ȘA
-1 față concavă+
1 față convexă
orientate
perpendicluar una
pe cealaltă Mișcări în
plan sagital
și în plan
frontal, cu
anumite
mișcări în
plan
transversal Flexie/Extensie
Abducție/Adducție
Opozabilitatea
Policelui Artic.
carpometacarpală
a Policelui
Tria
xială Sferoidală Mi
șcări în
toate cele 3
planuri
Sa
gital,
Frontal și
Transversal Flexie/Exte
nsie
Abducție/
Adducție
Rotație
Medială
Rotație
Laterală Umăr
Șold

63

L.P. 3 FORȚA

Localizarea mișcării
Corpul uman este tridimensional, iar mișcările realizate de el ca întreg sau de diferite
segmente ale sale se desfășoară în toate cele 3 planuri de mișcare.
Un plan de mișcare este perpendicular pe axa de mișcare în jurul căreia se rotește.

Măsura mișcării
Distanța este determinată de o forț ă ce mișcă un corp și reprezintă deplasarea acelui
corp între 2 puncte (magnitudinea/amplitudinea pe care un segment este deplasat).Se măsoară
liniar sau unghiular.

Direcția mișcării
Mișcarea are o componentă pozitivă și o componentă negativă, în funcție de sistemul
de referință ales. Dacă vorbim de mișcarea angulară, atunci raportarea se face la un sistem
xyz, fiindcă mișcarea se poate realiza în toate cele 3 planurile , astfel încât :
 mișcarea pe axa X, către dreapta, avem o valoare pozitivă, iar către stânga o
valoare negativă.
 mișcarea pe axa Y, superior, avem o valoare pozitivă, iar inferior,o valoare
negativă.
 mișcarea pe axa Z, anterior, avem o valoare pozitivă, iar posterior o valoare
negativă.

64

În poziție anatomică:
 mișcarea pe axa X (axa med io-laterală) survine în planul sagital și se identifică
mișcările de flexie și de extensie.
 mișcarea pe axa Y (axa verticală) survine în planul transvers și se identifică
mișcările de ridicare și de coborăre.
 mișcarea pe axa Z (axa antero -posterioară) sur vine în planul frontal și se
identifică mișcările de abducție și adducție.

Rata mișcării
Când survine mișcarea, rata mișcării este foarte importantă și este redată de
velocitate.
Accelerația este rata cu care survine schimbarea de velocitate și poate a vea valoare
pozitivă sau negativă, dacă valoarea este pozitivă, segmentul se mișcă mai din ce în ce mai
rapid, iar dacă este negativă, segmentul se deplasează cu o viteză din ce în ce mai mică.
Forța mișcării dezvoltate în jurul unei axe este denumită forț ă de torsiune(torque).

65

Forțele

Kinetica reprezintă studiul forțelor ce acționează asupra corpului uman, iar mișcarea
survine datorită acestor forțe.

Forța este o mărime fizică care exprimă cantitativ o acțiune ce determină la un obiect
cu masă o modif icare de viteză , de direcție , sau de formă (aspect). Forța este o mărime
vectorială ce are atât modul (valoare scalară sau intensitate) cât și direcție.

Forțele au două dimensiuni: mărime și direcție. O forță aplicată va avea o mărime
definită (ex: 5 kg) și va avea o direcție anume ( de exemplu, în sus, atunci când ridicăm un
obiect deasupra capului).

Dacă două forțe acționează asupra aceluiași corp/segment, și au aceeași mărime, dar
direcții opuse, survine o stare de Echilibru, iar obiectul/segmentul re spectiv nu se va mișca. Dacă
forțele sunt inegale, direcția de mișcare va fi imprimată de forța ale cărei valori sunt mai mari.

Tipuri de forțe:

Gravitația:
Masa unui obiect se refera la cantitatea de substanța, materie care este conținută de
obiect iar greutatea unui obiect este forța de gravitație care acționează asupra lui.
Indiferent de locul în care se regăsește obiectul/corpul respectiv, raportat la substanța
conținută, masa va rămâne întotdeauna aceeași. ( 1 obiect cu o masa de 2 kg, va avea aceeaș i
masă și la nivelul Ecuatorului și pe cel mai înalt munte), Iar Greutatea unui obiect/corp
variază în funcție de forța de gravitație și de distanța la care se regăsește corpul/obiectul de
centrul pământului (dacă vă cântăriți la nivelul Ecuatorului, greut atea dvs va fi mai mare decât
în cazul în care vă cântăriți pe Muntele Himalaia, deși masa dvs nu se schimbă) forța
gravitațională scade pe măsură ce crește distanța de centrul pământului.
Forța exercitată asupra unui corp se definește ca produsul dintre masa și accelerația
acestuia. Asupra oricărui corp acționează accelerația gravitațională ce are valoarea:
g = 9,80665 m/s2.
Un kilogram for ță mai poate fi defini t ca fiind egal cu valoarea forț ei gravita ționale
ce acționează asupra unui corp cu masa de un kilogram.
1 kgf este valoarea forței gravitaționale ce acționează asupra unui corp cu masa de
1 kg. Exprimarea unui kgf în N se face cu formula:
1 kgf = 1 kg · 9,80665 m/s2 = 9,80665 N (newton)

66

Mușchii
Mușchii produc forțe pe segmentele osoase prin cont racție activă sau prin întindere
pasivă. Forța musculară determină mișcare la nivelul segmentelor corpului uman și la nivelul
corpului uman ca întreg.
Rezistența externă aplicată
Reprezintă orice fel de rezistență aplicată, iar mușchii trebuie să lucreze
Împotriva acestei rezistențe pentru a produce mișcare.(Ex: rezistența
fizioterapeutului, utilizarea scripeților, greutățile atașate segmentelor distale)

Fricțiunea
Este rezistența la mișcare care se naște atunci când 2 obiecte se află în contact direct.
Poate fi avantajantă sau dezavantajată, asigurarea stabilității în cazul optim , întârzierea
mișcării dacă este excesivă , și să conducă la instabilitate dacă este inadecvată.

Momentul este rezultatul unei forțe ce acționează la o distanță anume de punctul de
mișcare/axul de mișcare. Este produsul dintre Forță și și distanță.
M=d×F

În ceea ce privește forțele translatorii , d reprezintă lungimea brațului pârghiei( sau
distanța perpendiculară de la vectorul de forță către centrul mișcării), iar în ceea ce p rivește
forțele rotatorii, brațul pârghiei este momentul pârghiei( sau distanța perpendicularei de la
vectorul forței către axul de mișcare)
Formula matematică a forței este definită ca produsul dintre accelerație și masă.

F=m×a

Legile de mișcare ale lui Newton

Inerția
Orice corp își menține starea de repaus sau de mișcare rectilinie uniformă atât timp
cât asupra sa nu acționează alte forțe sau suma forțelor care acționează asupra sa este
nulă.(similar Echilibru)

Ex: De exemplu , dacă doriți să mutați un dulap dintr -o parte a biroului în altă parte,
este nevoie de mult mai mult forța pentru a iniția mișcarea dulapuluii decât forța utilizată
odată ce dulapul a fost pus în mișcare . Aceasta este inerția . Inerție este ceea ce trebuie să fie
depășit pentru a provoca o schimbare în poziția corpului (obiect/segment).
Dacă ne referim la starea de echilibru static, atunci spunem despre un corp/obiect că
se află în repaus, iar forțele care acționează asupra corpului sunt egale, acest lucru
determinând lipsa mișcării corpului.

Ex: un autoturism cu o greutate de 1500 kg oprit în parcare se află în echilibru static
deoarece gravitația acționează cu o forță negativă de 1500 kg spre interiorul pământului, iar

67

șoseaua acționează în direcția opusă cu o forță pozitivă de 150 0 kg, astfel că ambele forțe care
acționează asupra autoturismului au aceeași mărime dar direcții diametral opuse, anulându -se
una pe cealaltă și determinând astfel echilibrul static al autoturismului.
ΣF = 0

Σ=suma tuturor forțelor care acționează asupr a unui obiect/corp

Un corp se află în echilibru dinamic, deoarece se deplasează la o viteză uniformă.
Dacă autoturismul de mai sus s -ar deplasa cu o viteză de 50 km/h, atunci automobilul se
deplasează într -o direcție anume, cu o viteză constantă, astfel î ncât accelerația este zero.
Este necesară o forță pentru a declanșa o mișcare , pentru a schimba direcția de
deplasare sau viteza de deplasare și pentru a opri o mișcare a unui corp/obiect/segment.

Accelerația
Aceleași forțe sau forțele care acționează as upra a diferite corpuri/obiecte determină
o mișcare diferită a acelor corpuri/obiecte.
Accelerația (a) unui corp este proporțională cu mărimea forțelor nete (F) care
acționează asupra corpului și invers proporțională cu masa (m) corpului.
A =𝑭
𝒎

Este necesară o forță mai mare decât masa unui corp pentru a determina
mișcarea/oprirea acelui corp. Cu cât masa este mai mare, cu atât este necesară o forță mai
mare).
Pentru a înțelege mai facil ce -a dea doua lege a lui Newton, să spunem ca avem de
mutat în b irou un corp de dulap cu două sertare și un corp de dulap similar cu primul, dar cu
încă două sertare în plus(4 sertare). În conformitate cu legea accelerației, va fi nevoie de o
forță mult mai mare pentru a deplasa dulapul cu 4 sertare în comparație cu mu tarea dulapului
cu 2 sertare.
Aceeași regulă se aplică și în practica clinică, să exemplificăm cazul în care avem 2
pacienți cu F5 a gastrocnemienilor, primul pacient este fotbalist și cântărește 113 kg, iar cel
de-al doilea pacient este o balerină ce cân tărește 45 kg, deși forța musculară se regăsește în
limite normale și maximale la amândoi, nu ar trebui să ne așteptăm ca fiecare dintre ei să fie
capabili să se ridice pe vârfuri susținând 100 kg.

Acțiune/Reacțiune
A treia lege a lui Newton afirmă că pen tru fiecare forță de acțiune există o forță de
reacțiune opusă și egală ca mărime. Aceasta semnificând faptul că atunci când un corp aplică
o forță asupra altui corp, corpul secundar furnizează o forță egală ca mărime și în direcția
exactă opusă forței apl icate de către primul corp.
Dacă țineți o carte în mână, există 2 forțe egale care acționează asupra cărții:
 Mușchii antebrațului și ai mâinii pentru a menține poziția cărții împotriva
gravitației
 Forța gravitațională care acționează asupra greutății cărț ii.

68

Din moment ce cartea nu realizează nici o mișcare și se află într -o poziție fixă,
rezultă că forțele care acționează asupra cărții sunt egale ca și mărime și opuse ca direcție.

Forțele vectoriale

Deoarece forțele aplicate corpului au două caracterist ici: mărime și direcție, sunt
denumite forțe vectoriale.
Elementele care au doar mărime sau direcție sunt denumite mărimi scalare: 2 mașini,
10 km, 5 vertebre.
O forță vectorială este exprimată sub forma unui moment. Forțele vectoriale pot fi
exprimate g rafic și matematic.

Punctul central de la care pleacă săgețile reprezintă punctul în care forța se atașează
corpului sau punctul în care se aplică acea forță.
Săgeata este linia de acțiune a forței, iar lungimea este desenată scalar, reprezentând
mărime a forței.

Sistemul de forțe este localizat în spațiu într -un sistem de coordonate rectangular, cu
forțele direcționate ori spre partea superioară/ dreapta, ori spre partea inferioară/stânga.
Mărimile acestor forțe sunt exprimate în kilograme, dar pot fi e xprimate și in Newtoni.

Diagramele forțelor vectoriale

Forțele vectoriale pot fi combinate , când asupra unui corp se aplică mai mult de o
forță. Combinația acestor vectori este denumită Rezultantă vectorială. Adăugând sau
sustrăgând 2 sau mai multe forț e , efectul combinării lor creează o singură forță rezultantă.
Forța rezultantă este cea mai simplă forță care rezultă atunci când toate forțele acționează
împreună.

69

Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edit ion, ISBN -13: 978 -0-8036 –
2352 -1,©2012 Hardback -Figure 2.4, page 71

Compunerea forțelor

De cele mai multe ori, mai multe
forțe acționează asupra unui corp simultan.
Dacă aplicăm ideea expusă mai sus asupra
corpului, într -o situație practică, spre exemp lu
atunci când atașăm greutăți de glezna unui
pacient pentru realizarea extensiei, există mai
multe forțe ce acționează pentru a pune
segmentul în mișcare: greutatea piciorului,
greutatea ghetei, și greutatea atașată la gheată.
Din moment ce toate aceste f orțe au aceeași
direcție, se poate determina suma acestor forțe
sau putem adăuga f orțele , ca în figura
alăturată .

Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 -2352 –
1,©2012 Hardback -Figur e 2.5, page 71

70

Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 –
2352 -1,©2012 Hardback -Figure 2.6, page 72

71

L.P. 4 PÂRGHII, FORȚE ȘI LANȚURI DE MIȘCARE

DEFINIȚIE: O pârghie este reprezenta tă de o bară rigidă care se sprijin ă pe un
punct fix (punct de sprijin) și asupra căreia acționează două forțe, una de rezistență și o
forță activă.

Acțiunea forței active F pune în mișcare pârghia , iar forța R se regăsește într -o
direcție diametral opusă cu forța F și trebuie învinsă de aceasta pentru a pune
obiectul/segmental în mișcare . La pârghiile din corpul uman, bara rigidă este reprezentată de
oasele orpului , punctul de sprijin – S, este reprezentat de axul biomecanic al mișcării, de
punctul de spr ijin pe sol sau de un apa rat oarecare . Forța rezistentă – R este reprezentată de
greutatea corpului sau segmentului care se deplasează, iar forța activă – F este reprezentată de
mușchiul care realizează mișcarea prin contracția musculară și implicit prin l ucrul mecanic
efectuat.

Acțiunea pârghiilor se bazează pe echilibrul momentelor celor două forțe: activă și
rezistentă pasivă.

Clasificarea pârghiilor se face în funcție de pozițiile celor trei puncte de aplicație F,
R și S :

Pârgh ia de gradul I are punctul de
sprijin S situat la o distanță egală între
punctele de aplicație ale celor două forte cu
direcții opuse.

Pârghia de gradul II are punctul de
aplicare al forței de rezistență R la mijlocul
pârghiei, între punctul de sprijin și punctul
de aplicare al forței active F, astfel încât
brațul forței de rezistență este mai mic
decât brațul forței active

72

Pârghia de gradul III are punctul
de aplicare al forței active F situat la mijloc
între pun ctul de sprijin și punctul de
aplicare al forței de rezistență R, astfel încât
brațul forțeei active F este întotdeauna mai
scurt decât brațul forței de rezistență R.

Pârghiile de gradul I sunt pârghii de echilibru , realizeazând echilibrul static. Forța
rezistentă este reprezentată de greutatea corpului sau a segmentului care se deplasează, iar
forța activă este reprezentată de inserția pe segmentul osos a mușchiului care realizează
mișcarea.
• trunchiul -picioare
• antebrațul în extensie
• balanța Powell a șoldului;
• occiput – coloana cervicală – masivul facial

Pârghie de gradul I Pârghie de gradul II
http://optional11b2.wikispaces.com/Parghiile+in+organismul+uman

Pârghiile de gradul II sunt pârghii de forță deoarece au rolul de a multiplica forța.
Aceste pârghii au, de obicei, formă de pană.
 piciorul având ca rezistență greutatea corpului transmisă prin tibie
 segmentul membrului superior în timpul executării flotărilor
 piciorul când ne ridicăm pe vârfuri

73

Pârghiile de gradul III sunt pârghii de depl asare sau de viteză , ele utilizând o forță
mare pentru a învinge o forță mică, în schimb deplasează mult punctul de aplicație a forței
rezistente. Acest tip de pârghii este cel mai frecvent întâlnit în corpul uman.
La acest tip de pârghii punctul de aplica ție al forței active – locul de inserare a mușchiului –
se află întru punctul de sprijin – articulația – și punctul de aplicație a forței rezistente

 coastele, în timpul
respirației
 gamba acționează ca o
pârghie de gradul III, la fotbal
 antebrațul în f lexie
 genunchiul în flexie

http://optional11b2.wikispaces.com/Parghiile+in+organismul+uman

AVANTAJUL MECANIC

În cazul unei pârghii, avantajul mecanic se refera la raportul dintre lungimea brațului
forței și lungimea brațului reziste nței

𝑀𝐴 =𝐵 𝐹𝑜𝑟 ț𝑒𝑖
𝐵 𝑅𝑒𝑧𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛 ț𝑒𝑖

Cu cât brațul Forței este mai mare, cu atât crește avantajul mecanic, fiind nevoie de o
forță redusă pentru a învinge rezistența.

În cazul pârghiilor de gradul I, chiar dacă forțele sunt identice ca ș i mărime,
avantajul mecanic revine forței cu brațul mai lung.

În pârghiile de gradul II , forța va avea un avantaj mecanic deoarece brațul forței este
mai mare decât brațul rezistenței.

În cazul pârghiilor de gradul III forța rezistenței are întotdeauna a vantaj mecanic,
deoarece brațul ei est e mai mare decât brațul forței.

74

În practica clinică , de fiecare dată când forța brațului corespunzătoare mușchiului
care se contractă este mai scurt decât brațul rezistenței segmentului mobilizat, mușchiul
trebuie să exercite o forță mai mare pentru a mișca segmentul. Majoritatea mușchilor din
corpul omenesc lucrează în pârghii de gradul 3, acest lucru însemnând faptul că vor avea
nevoie să producă mai multă forță pentru a mobiliza segmentele.

Sistemul de forțe par alele

Un sistem de forțe paralele este acela în care toate forțele care acționează asupra
corpului/segmentului sunt paralele între ele. Pot fi paralele în aceeași direcție sau în direcții
diferite, în funcție de direcția de aplicare.

De exemplu, dacă o f orță A deplasează un obiect spre dreapta, în sus sau în sensul
acelor de ceasornic, spunem că este o forță pozitivă. În schimb, dacă forța A deplasează un
obiect spre stânga, în jos sau în sens opus acelor de ceasornic, atunci putem spune despre
această fo rță că este negativă.

Flexie -extensie genunchi în lanț cinematic Deschis =parghie gradul III -de forță

Flexie -extensie genunchi în lanț cinematic Închis =parghie gradul I -de
echilibru(static, mers, alergare, bătaia în săritură,cădere de la înălț ime).

În sp rijin unipodal, femurul este supus unei solicitări compuse de compresiune și
înconvoiere, iar bazinul este menținut orizontal prin forța musculară a abductorilor. Tractul
iliotibial este pus în tensiune imediat ce femurul suportă greutatea corpului, fiind tensionat de
abductori și fac posibilă transmiterea greutății corpului de la bazin la femur.

Când mușchii genunchiului și ai șoldului sunt deficitari, bolnavul poate să iși
mențină o stabilitate pasiva a MI prin hiperextensia șoldului și a genunchiului, a sigurată de
ligamentele posterioare și inextensibilitatea capsule articulare ale genunchiului.

Șoldul în hiperextensie este oprit de tensiunea ligamentului Bertin -Bigelow.

Proiecția centrului de greutate trece posterior de șold si anterior de genunchi, i ar
stațiunea în picioare este posibilă fără intervenția vreunui mușchi, cu exceptia acțiunii
tricepsului sural, care împiedică glezna să se flecteze sub greutatea corpului.

Membrele inferioare acționează ca parghii de gradul I, iar membrle super ioare
ca pârghii de gradul III.

În poziția unipodală, baza de sustinere este reprezentată de suprafața plantară a
piciorului de sprijin, centrul de greut intre L2 -D10~~~L1 -L2.

75

Pentru a menține echilibrul, înclinarea face ca întregul MI să fie forțat în valgus,
pentru ca proiecția centrului de greutate să cadă în interiorul micșorat al bazei de susținere
(planta). Linia centrului de greutate trece prin capul femural, acesta fiind stabilizat de
iliopsoas (stabilizator antero -intern) anterior și d e fesierul mijlociu (stabilizat lateral)
posterior, care formeaza fiecare cate o chingă musculară.
Parghiile de gradul III -punctul lor forte nu este acela de a produce forta ci de a opera
in viteză.

Conform regulii paralelogramului, când două forțe acțion ează asupra unui corp în
același timp, din două unghiuri diferite, corpul se va mișca pe o direcție care va fi diagonala
paralelogramului, trasată din punctul de aplicare al forțelor .

Compunerea a două forțe după regula paralelogramului

Rezultanta co mpunerii a două forțe concurente (fig. 3.1) este
R = F1 + F2

Când unghiul dintre două forțe crește, forța rezultantă descrește, atingând un
minim când forțele sunt în linie una cu cealaltă și acționează în direcții diametral opuse,
atunci când unghiul dintre ele ajunge la 180 grade. Acesta este un sistem paralel esențial, cu o
forță pozitivă și o forță negativă

Când unghiul dintre două forțe se micșorează, forța rezultantă crește. Când
unghiul dintre 2 forțe ajunge să fie de 0 grade , forțele sunt în linie una cu cealaltă/paralele și
acționează în aceeași direcție, astfel încât forța rezultantă reprezintă însumarea celor două
forțe

76

Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 -2352 –
1,©2012 Hardback -Fig 2.20,page 84

Din moment ce vectorii componenți ai mișcării produc vectorul rezultant, iar centrul
mișcării pentru segmentele corpului uman sunt reprezentate de articulații, forțele vectoriale
care produc vectorul rez ultant realizează ori mișcări de rotație, ori de îndepărtare/apropiere a
segmentului de articulație. Pentru a înțelege mai bine, expunem o diagramă în care
genunchiul este flectat la 45 grade, în afară de mușchii care se contractă pentru a menține
articula ția în această poziție, sunt 2 forțe care acționează asupra genunchiului: greutatea
gambei și a piciorului și greutatea discului de la nivelul gleznei.

77

Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978-0-8036 -2352 –
1,©2012 Hardback -Fig 2.22,page 85

Pentru fiecare forță, o componentă vectorială va roti segmentul. Vectorul care
produce rotația este vectorul forței normale, iar vectorul de compresie sau distracție este
vectorul tangențial.

Dacă un vec tor de forță este perpendicular pe corpul segmentului, atunci toate forțele
create de vectorul rezultant produc doar rotație și nu produc forță tangențială.

Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 -2352 –
1,©2012 Hardback -Fig 2.16,page 82

78

Greutatea G a corpului se descompune în două forțe:

 F1, perpendiculară pe plan și anulată de către forța de reacție a acestuia;
 F2, paralelă cu planul și care va mobiliza corpul. F2 = Gsin  Dacă  = 0, F2 = 0.

Planul este orizontal și corpul rămâne imobil. Dacă  = 90°, F2 = G. Planul
este vertical și corpul este în cădere liberă. Dacă luăm în considerare și prezența forței de
frecare Ff , corpul va fi mobilizat de fapt sub acțiu nea forței rezultante R = F2 – Ff.

În kinetoterapie, planul înclinat poate fi utilizat pentru încărcarea progresivă a
membrelor inferioare în caz de fracturi, artroză sau alte situații în care nu poate fi suportată
greutatea întregului corp. Pl anul înclinat permite învingerea unei forțe mai mici decât
greutatea corpului sau segmentelor de mobilizat. Exemplu: Considerăm cazul unui pacient
care cântărește 70 kg, în decubit dorsal pe un plan înclinat la un unghi  = 30ș față de
orizontală (figura 4 .2). Greutatea suportată de picioarele lui va fi: F= G sin  = 70×1/2 = 35
kgf

LANȚURI DE MIȘCARE

Lanțul cinematic este reprezentat de mai multe articulații succesive ale unui segment
care realizează simultan sau succesiv anumite mișcări ale segmentului respectiv.
Ex: Pentru a ridica un obiect de pe masă, este nevoie să se mobilizeze scapula,
toracele, umărul, cotul, antebrațul, pumnul, degetele și policele.

Când extremitățile corpului au mobilitatea necesară și sunt libere să realizeze
mișcarea denum im acest tip de activitate lanț cinematic deschis .
În lanțul cinematic deschis, segmentul proximal este fixat (prin articulație), iar
segmenyul distal este liber să realizeze mișcarea.
În lanțurile de mișcare cinematice deschise, articulațiile sau segmente le care
realizează mișcarea se pot mișca separat și independent, fără a mobiliza în mod obligatoriu
toate articulațiile membrului respectiv.

79

Ex: Ridicarea unui obiect de pe masă, din bibliotecă, ridicarea genunchiului la piept
din poziția de decubit dorsal .

Lanț cinematic deschis Lanț cinematic închis
Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 -2352 –
1,©2012 Hardback -Fig 1.8,page 17

În lanțul cinematic închis , segmentele distale sunt fixate,mișcarea realizându -se prin
intermediul articulației proximale.În cazul mișcărilor în lanț cinematic închis, este necesară
mobilizarea tuturor artculațiilor și segmentelor unui membru pentru a realiza mișcarea
necesară.
Ex: Tracțiuni, genuflexiuni, flotări.
Majoritatea mișcărilor și acțiunilor locomotorii ale corpului uman sunt realizate
printr -o cumulare de mișcări în lanț cinematic închis și în lanț cinematic deschis,un exemplu îl
reprezintă mersul.

80

L.P. 5: CONTROLUL MOTOR

CONTROLUL MOTOR

Controlul motor presupune reglarea dinamică a posturii și a mișcării, este responsabil
de menținerea sau schimbarea posturii, iar mișcarea reprezintă un răspuns bazat pe
interacțiunea dintre individ scopul mișcării și mediul înconjurător. Această interacțiun e
presupune coordonarea mai multor sisteme care lucrează în paralele și nu ierarhic pentru a
îndeplinii funcțiile respective.

Informații cu privire la mediul înconjurător vin de la receptorii interni și cei care
intră în contact cu mediul extern sunt furn izate sistemului nervos central, în special cortexului
cerebral, ganglionilor bazali și cerebelului. Acești centrii coordonând timing -ul diferitelor
mișcări, secvențialitatea și sincronizarea mișcărilor, cât și cantitatea de forță necesară pentru a
fi gene rată mișcarea.

Lobul frontal este răspunzător de controlul voluntar asupra activităților motorii
complexe și a funcțiilor cognitive. Lobul frontal, este subdivizat în cortexul motor primar,
cortexul premotor și zona suplimentară motorie. Toate aceste tre i arii conțin hărți
somatoscopice ale corpului, astfel încât stimularea diferitelor zone corticale determină mișcări
musculare în diferite părți ale corpului.

Cortexul primar motor este răspunzător de mișcările voluntare de pe partea
controlaterală superi oară a corpului și de mișcările mimicii faciale.

Cortexul promotor răspunde de controlul muscular al trunchiului și de musculatura
utilizată în ajustarea posturii corpului(ex: pregătirea posturii la ridicarea de pe scaun)

Aria suplimentară motorie contro lează inițierea mișcărilor , orientarea capului și a
ochilor și mișcările bilaterale. De asemenea este răspunzătoare de pre -programarea
secvențelor de mișcare, ce reprezintă o parte din memoria individuală de învățare a mișcărilor.

Pe lângă aceste zone ca re răspund de inițierea și realizarea mișcărilor la nivelul
corpului uman, exista și centre intermediare de control:

Cerebelul
 Este coordonator al activităților motorii
 Este responsabil de programarea mișcărilor rapide și corelarea posturii și -a
mișcării.
 Reglează echilibrul și coordonarea.

81

 Ajustează și reglează acuratețea, intensitatea și timing -ul mișcării, în funcție de
specificiul mișcării ce trebuie realizată.
 Controlează echilibrul, coordonarea și acuratețea mișcării pe partea ipsilaterală
a corpu lui
 Denumit adesea ”marele comparator”, deoarece monitorizează și compară
constant mișcarea necesară pentru realizarea acțiunii dorite, modificând secvențele și
parametrii pentru a ajunge la rezultatul dorit.
 Are capacitatea de a primi feed -back senzorial de la receptorii de mișcare, în
timpul desfășurării mișcării.
Ganglionii bazali
 Joacă un rol important în reglarea posturii și menținerea tonusului muscular.
 Acționează în mișcarea voluntară și mișcarea automată, exercitând efecte
asupra zonelor de planifi care motorie din cortexul motor.
 Inhibă sau facilitează acțiunea corticală în cazul mișcărilor conștiente.
 Rol în inițierea și executarea mișcărilor lente.

Producerea unei mișcări voluntare se face schematic după 4 momente
principale:
 Motivația
 Ideea
 Programarea
 Execuția

82

Etapele mi șcării voluntare
1. Luarea deciziei de a face o mi șcare, reprezintã un act cortical conștient,
determinat de realitățile ambientale ajunse în conștiința noastră prin aferențele senzitivo –
senzoriale de la nivelul exteroceptoru lui.
2. Elaborarea actului motor în cortex reprezint ă o func ție pra ctică cortical ă.
3. Intrarea în ac țiune a sistemului piramidal și extrapiramidal ca sisteme motorii
ce transmit comanda motric ă neuronilor motori
4. Ajustarea permanent ă a mișcării prin receptori pr oprioceptivi , senzitivi, vizuali,
vestibular i, etc.
5. Aparatul efector mu șchi – articula ție realizeaz ă mișcarea voluntar ă conform
planului elaborat și care a fost transmis de cortex.

Realizarea unei mișcări active voluntare are 4 componente

1.Motivația.
Ia naștere în funcție de raportarea individului la mediul intern/extern. Fie că este
prezentă o senzație dureroasă care necesită adoptarea unei posture antalgice sau individual are
senzația de sete și vrea să bea apă.

2.Ideea
Se realizează pe baza informaț iilor ajunse la si stemul limbic, generând argumentele
necesare unei mișcă ri, adresate sistemului senzitivo -motor, unde se va naste ideea de a realiza
mișcarea.

În afara existentei unei motivații, ideea de mișcare se poate naște și spontan; ideea,
odată ap arută, declanș eazaă în aria senzitivo – motorie și cerebel necesitatea formă rii unui
program.

Informațiile survenite în urma motivației sunt analizate la nivelul sistemului limbic și
transformate in ”idee” prin intermediul proceselor corticale ce a u loc în cortexul de asociere
(lobi:frontal, parietal, temporal, occipital)

3.Programarea:
Ideea este transformată într -un program motor prin procesele de programare realizate
de cortexul motor, cerebel, gagnglionii bazali și nuclei subcorticali.
Un program motor este un algoritm al activității neuronale care codifică strategiile de
mișcare pentru execuția mișcării motorii dorite.

Programarea codifică toate componentele unei mișcări, de la partea general la
punctele specific.La nivel general se pot specifica ordi nea temporală sau scopul mișcării, iar
nivel specific, mușchii sau fibrele musculare ce trebuiesc activați/activate pentru a realiza
mișcarea , la fel și parametrii referitori la ”când” și ”cum” să se activeze musculatura.

83

Programul realizat initial este retrimis la nivel cortical unde a fost creat, astfel incat
sistemul nervos central va putea in permanenta raspunde la aferențe si se vor ajusta parametrii
de mișcare până când aceasta se va realiza în parametrii cei mai optimi.

4. Execu ția
După configur area programului motor, intra in acțiune motoneuronii ce intervin în
realizarea mișcării dar și cei care sunt răspunzători de postura necesară declanșării mișcării
voluntare cu transmiterea comenzii de la nivelul SNC la nivelul SNP, cu transmiterea
infor mațiilor ce cuprind parametrii de mișcare.

Execuția are la bază un mecanism de feedback ce cuprinde receptorii din mediul
intern și din mediul extern cale aferentă, centrii nervoși, căi descendente ,și efectori. Prin
repetarea aceleiași mișcări cu o anumi tă frecventă ia naștere o rețea neuronală care scurtează
la fiecare repetare timpul de execuție și ajustează de fiecare data parametrii cei mai
fini/optimi.

ETAPELE CONTROLULUI MOTOR
Controlul motor se dezvolta încă de la naștere și are patru etape:

1) Mob ilitatea
Capacitatea de a iniția și a realiza o mișcare fiziologică pe toată amplitudinea de
mișcare. . Deficitul duce la hipertonie cu spasticitate, hipotonie, dezechilibru tonic, redoare
articulara sau periarticulara.

2) Stabilitatea
Este proprietatea unui corp sau a unui segment de a -și menține postura în poziții fără
acțiunea gravitației sau împotriva acțiunii gravitaționale.
Se realizează cu ajutorul reflexelor tonice posturale și prin intermediul procesului de
cocontracție (contracția simultană a a goniștilor și a antagoniștilor din jurul unei articulații)

3) Mobilitatea controlată
Descrie abilitatea de a menține o nouă postură , în timp ce se realizeză diferite
mișcări din această poziție. Pentru această condiție contribuie mai mulți factori
 O forță musculară minimal disponibilă care să mențină postura, să inițieze
mișcarea și să execute mișcarea
 Existența reacțiilor de echilibru( reflexe)
 Capacitatea de utilizare a amplitudinii funcționale de mișcare ca urmare a
dezvoltării abilității

84

4) Abilitatea
Presupune capacitatea de a realiza mișcări coordonate, în cadrul unei posturi sau în
afara acesteia, cu efort minim și reprezintă cel mai înalt n ivel de control motor cerebral.
Coordonarea este rezultatul procesului de interacțiune dintre mecanismele de
contracție a mai multor unități motorii, de la nivelul mai multor mușchi cu proprietăți
apropiate ( forță, acțiune și secvențialitate) , concomitent cu inhibarea antagoniștilor, având
drept rezultat o mișcare activă voluntară.

Anumite scheme de mișcare real izate prin activitatea musculară sunt automatizate,
astfel încât mușchii nu pot acționa separat, existând situații când controlul voluntar lipsește,
dar se realizează activitate musculară, implicit mișcare/postură. Dezvoltarea acestor scheme
de mișcare aut omate este dependentă de dezvoltarea engramelor la nivelul sistemului
extrapiramidal.

Engrama este realizată prin repetarea unui program motor organizat la nivel
neuronal, care la fiecare declanș are (prezen ța stimulilor interni/externi) produce automat
aceeași schemă de mișcare. Engrama se desfășoară fără conștiență, fiind percepută doar
acțiunea finală.
Ex: mâncatul, mersul, scrisul, alergarea, cățărarea.

Engramele se pot perfecționa prin repetiția acelorași scheme de mișcare/programe
motorii efectuate c orect, ulterior determinând creșterea performanței motrice cu până la 20 -30
000 ori.

85

L.P. 6 TIPURI DE CONTRACȚIE

Contracț ia izotonică – Se realizează prin modif icarea lungimii mușchiului, dar fără
modificarea tensiunii și determină mișcarea articulară , se realizează lucru mecanic și este
considerată o contracție dinamică .

Contracția izotonică simplă, fără încărcare (deci fără greutate suplimentară ) nu
determină creșterea forței musculare și nici a masei musculare, determină o bună coordonare
nervoasă .

Exista 2 tipuri de contracț ie izotonică : concentrică și excentrică .
Contracția izotonică concentrică presupune scurtarea în lungime a mușchiului și se
realizează atunci când încărcătura este mai mică decât potențialul maxim al individului.
(Exemplu: flexi a antebratului pe brat) Concentrică=muș chiul învinge continuu o rezistență cu
puțin mai mică decât forța maximă musculară , lungimea lui scazâ nd treptat (capetele
mușchiului se apropie, cât si capetele osoase asupra cărora acționează ).

Contracția izo tonică excentrică (sau negativă ) este inversul unei contracț ii
concentrice și readuce mușchiul la poziț ia de start (exemplu: coborarea halterei dupa o flexie
a antebraț ului pe braț). Deși mușchii se alungesc, ei tot generează forță.

Excentrică=muș chiul se opune continuu unei rezisten țe exterioare care are vectorul
centrifug ce tinde, cu toată tensiunea dezvoltată de muschi, să alungească fibrele acestuia.
(capetele mușchiului se îndepartează între ele)

Contracț ia excentrică este cea mai eficientă din pun ct de vedere al câștigului de forță
musculară , pentru ca poate fi utilizată încarcatura mai mare decat potenț ialul maxim al
individului (raportat la o contracț ie concentrică ),însa este folosită doar ca tehnică de
intensitate, studiile aratînd că poate prov oca degradări serioase la nivel muscular când se
depașeș te tensiunea de contracț ie.
Contracț iile dinamice contra unei rezistenț e (exercitț ile cu greutăț i) asigură nu numai
o creștere a forței, ci și o creș tere a rezistenț ei musculare la efort.

86

Conform cercetă rilor, solicitarea musculară nu se realizează pe toata durata
contracț iei, ci doar in momentul cand muschiul este alungit. Pe masura ce muschiul se
scurteaza, tensiunea scade si astfel isi pierde valoarea de "excitant". De aceea, antrenamentul
trebuie sa fie alcatuit din contractii dinamice rezistive repetate pentru a creste forta, rezistenta
si pentru a declansa hipertrofia musculara.

Pentru a crește forța trebuie să fie implicat un numă r cât mai mare de unităț i motorii
simultan, iar acest lucru nu s e întamplă decât atunci când solicitarea este importantă , respectiv
o greutate de lucru semnificativă . Repetarea mișcarilor contra unei rezistenț e va induce
oboseala musculară , ceea ce va conduce la recrutarea a tot mai multe unităț i motorii pentru a
face față solicită rii. Datorita oboselii acumulate, rezistenț a moderată de la inceput va ajunge
sa fie aproape maximală , de aici și importanț a ultimelor repetă ri dintr -o serie. Stresul
metabolic generat de oboseală va declanș a procese anabolice ce determină creșterea forței și
hipertrofie musculară .

Contracț ia izometrică – în timpul acestui tip de contracț ii musculare, tensiunea
în mușchi crește, dar fibrele musculare nu își modifică lungimea, de aceea se mai
numesc și statice. Unghiul articulaț iilor nu se modifică.

Spre exemplu, atunci cand împingeț i un perete sau încercaț i să ridicaț i un obiect
deosebit de greu, mușchii sunt implicaț i în contracț ie izometrică . Tensiunea care se dezvoltă
în mușchi în aceste contracț ii este mai mare decat în cele izotonice. În timpul contracț iilor
izometrice, mușchiul intra în "datorie de oxigen" datorită faptului c ă circulaț ia musculară este
parțial întreruptă și se acumulează metaboliț i. Aceste fenomene declanșează un fenomen de
rebound în momentul când mușchiul se relaxează , ceea ce înseamnă că circulaț ia musculară
este reluată și crescută cu 40% față de cea din repaus, metabolismul este stimulat, iar sinteza
proteică este accelerata, ceea ce conduce la hipertrofie musculară (contrar opiniilor mai vechi,
conform cărora contra ctiile izometrice nu produc hipertrofie).

Antrenamentul izometric prezintă ca principal dezavantaj suprasolicitarea cardiacă
(cu creșterea travaliului ventriculului stâng, a frecvenț ei cardiace și a tensiunii arteriale.)

Contracț ia izometrică se realizea ză fara deplasarea segmentelor, executandu -se în
anumite unghiuri articulare, în funcț ie de rolul static sau dinamic al mușchiului în activitatea
profesională sau viața zilnică.
 tensiunea interna crește fara modificarea lungimii mușchiului
 eficiență bună în creșterea forței musculare
 determină creșterea rezistenț ei musculare
 nu necesită aparatură special ă, pacientul poate fi educat să practice acasă acest
tip de contracț ii singur
 necesită durate scurte de antrenament
 nu solicită articulaț ia

87

 are ca dezavanta je: solicitarea aparatului cardiovascular, nu are efect pe
articulaț ie și țesuturile periarticulare, nu ameliorează coordonarea musculară pentru activităț i
complexe.

Contracț ia izokinetică – este un tip de contracț ie dinamică în care mușchii se
contrac tă la capacitate maximă pe întreaga amplitudine de mițșcare, viteza de executie va
rămâ ne constan tă pe tot parcursul mișcă rii. Rezistenț a pe care o generează aparatul va fi egală
atât în faza concentrică , cât și în cea excentrică a mișcă rii. Beneficiul pri ncipal este dat de
faptul că acest tip de antrenament permite mușchiului să lucreze maximal pe tot parcursul
mișcă rii. Se elimină acel punct slab existent în toate mișcă rile.

Studiile comparative arată că antrenamentul cu contracț ii izokinetice dezvoltă mai
repede forța musculară comparativ cu antrenamentul cu contracț ii izotonice.

Agoniștii sunt mușchii care inițiază mișcarea și o execută pe toată amplitudinea. Sunt
adesea ajutași de mușchii sinergiști, care ii asista in timpul mișcării.

Antagoniș tii sunt mușchii care limitează mișcarea agoniștilor prin întinderea lor.De
exemplu flexia genunchiului este realizată de mușchii ischiogambieri care sunt agoniști și este
limitată de acțiunea cvadricepsului (întinderea lui)

Mușchii antagoniș ti trebuie să fie relaxaț i in timp ce agoniștii acționează, pentru ca
mișcarea sa se realizeze cu usurință. Acest aspect este controlat de sistemul nervos central
prin reflexul de inhibiție reciprocă.
 Mușchii agoniști și antagoniști acționează totdeauna simultan, însă rol ul lor
este opus:
 Când agoniștii lucrează, tensiunea lor de contracție este egalată de relaxarea
antagoniștilor, care controlează efectuarea uniformă și lină a mișcării, prin reglarea vitezei,
amplitudinii și direcției;
 Când tensiunea antagoniștilor crește , mișcarea inițială produsă de agoniști
încetează.
 Cu cât relaxarea antagoniștilor este mai mare, cu atât mișcarea este mai rapidă
și mai puternică.
Sinergiștii sunt mușchii prin a căror contracție acțiunea agoniștilor devine mai
puternică. Acest lucru se poate observa în cazul agoniștilor bi – sau poliarticulari.
Sinergiștii conferă și ei, precizie mișcării, prevenind apariția mișcărilor adiționale,
simultan cu acțiunile lor principale.

88

Fixatorii acționează ca și sinergiștii, tot involuntar și au rolul de a fixa acțiunea
agoniștilor, antagoniștilor și sinergiștilor. Fixarea nu se realizează continuu, pe întreaga cursă
de mișcare a unui mușchi. Mușchii pot lucra cu producerea mișcării realizând contracții
izotonice ,sau fără producerea mișcării, realizând contracții izometrice .

De exemplu, când este efectuată flexia gambei pe coapsă (se flectează genunchiul),
mușchii posteriori ai coapsei (biceps femural, semitendinos, semimebranos) se vor contracta
împreună cu mușchii posteriori ai gambei (gastrocnemieni) și mușchii fesieri. Concomitent,
muschii anteriori ai coapsei sunt inhibați (și întinși), pentru a nu opune rezistență la flexia
genunchiului. În acest exemplu, mușchii posteriori ai coapsei sunt agoniștii , muschii anteriori
(în principal cvadricepsul) sun t antagoniștii , iar mușchii gambei și ai fesei sunt sinergiștii .
Agoniștii și antagoniștii sunt localizați de obicei de -o parte și de cealaltă a unei articulații, în
timp ce sinergiștii sunt asezați de aceeași parte a articulației. Mușchii mari folosesc, d e obicei,
vecinii lor mai mici pe post de sinergiști.

Principa lele perechi agonist/antagonist ale organismului sunt urmatoarele:
Pectoral Marele dorsal
Deltoid anterior Deltoid posterior
Drepți Abdominali Erector Spinae
Oblic extern stâng Oblic extern drept
Cvadriceps Ischiogambieri
Fesieri Iliopsoas
Triceps sural Tibial Anterior. Extensor comun
Biceps Triceps
Flexori Antebraț Extensori antebraț

Aspecte posturale și de poziție

O activitate motorie începe și se termină într-o anumită poziție. Cele mai
frecvent utilizate au fost denumite poziții fundamentale.

Poziția anatomică (corespunde cu poziția de drepți din gimnastică)
 membrele inferioare sunt lipite, cu picioarele la unghi drept pe gambe,
genunchii și șoldurile extinse;
 membrele superioare sunt lipite de părțile laterale ale trunchiului, cu
coatele extinse și spre deosebire de poziția de drepți din gimnastică, antebrațele sunt rotate
în afară iar palmele și degetele extinse privesc înainte.

Centrul de greutate: greutatea acționează asupra corpului sub forma unui mănunchi
de linii verticale dirijate spre centrul pământului și toate aceste forțe, asociate vectorial, au o
rezultantă care acționează asupra unui punct al masei corpului, situat la intersecția planurilor
medio-frontal cu medio-sagital și medio-transversal numit centru de greutate.

89

La om, centrul de greutate general al corpului se găsește în dreptul corpului vertebral
S2;

Baza de susținere sau poligonul de susținere este o suprafața de formă geometrică,
delimitată fie de marginile externe plantare , sau de punctele prin care segmentele corpului vin în
contact cu solul; Dacă ne raportăm la poziția de ortostatism, poligonul de susținere este reprezentat
de suprafața trapezoidală care se regăseșt între marginile externe ale plantelor în poziția cu
călcâiele lipite , iar axul longitudinal al fiecărui picior ajunge să se întretaie cu celălalt,
formând un unghi de 20-30 grade

●ungh iul de stabilitate: este redat de proiecția centrului de greutate al corpului cu
dreapta care uneșt e poligonul cu marginea bazei de susținere.Când mărimea acestui unghi
crește, setermină și o mărire a stabilității, cu cât se micșorează valorile unghiului de stabilitate, cu
atât scade echilibrul,depinde și de situarea centrului de greutate față de distan ța de sol.Cu cât
centrul de greutate al corpului se află mai aproape de sol, crește și stabilitatea .

●menținerea echilibrului: starea de echilibru se realizează atunci când proiecția
verticală a centrului de greutate al corpului cade în interiorul bazei de susținere, acest aspect
este realizat de către centrii nervoși prin reflexe posturale ce determină ajustarea poziției.

●grup ele musculare principale: în menținerea oricarei poziții adoptate de corpul
uman acționează practic toate grupele musculare ale corpului prin efectuarea unui travaliu
static. Adoptarea unei poziții implică acțiunea majoritară a unor anumite grupe musculare
(principale = agoniste și sinergiste pe de o parte și antagoniste pe de altă parte) și realizează
cupluri de forță ce se neutralizează reciproc, agoniștii prin contracție musculară, iar
antagoniștii prin relaxare.

●mijloacele de stabilizare pasivă: pe lângă aparatul muscular ce reprezintă elementul
activ de stabilizare, în menținerea stabilității corpului intră în acțiune și meca nisme pasive:
echilibrul intrinsec al coloanei vertebrale, capsula și ligamentele articulare , tensionarea
fasciilor sau aponevrozelor.

●acțiunea pârghiilor osteo-articulare: în cadrul lanțurilor cinematice:
→închise (membrele pe care se sprijină corpul în menținerea poziției respective),
pârghiile osteo- articulare acționează ca pârghii de gradul 1;
→deschise (mem brele libere, fără sprijin), pârghiile osteo-articulare acționează ca
pârghii de gradul 2.

90

L.P. 7 ANAMNEZA, EXAMINAREA APARATULUI LOCOMOTOR

ANAMNEZA
1. Nume, Prenume
2. Sex:M/F
3. Data nașterii
4. Ocupația
5. Antecedente heredocolaterale
6. Antecedente personale
7. Condiții de viață/muncă
8. Mod de viață
9. Istoricul bolii

Vârsta – imprimă anumite particularități ale bolilor depinzând de ea
În copilărie predomină bolil e infecto -contagioase care pot afecta ulterior sistemul
locomotor (scarlatina, rujeola, rubeola, ) boli congenitale, rahitismul etc.

În adolescență –, reumatism ul poliarticular acut, , cardită reumatismală;, afecțiuni
hormonale legate de pubertate, anumi te sindroame neurologice, musculare și genetice care se
declanșează în a doua decadă de viață (Charcot marie Tooth, Distrofia Duchenne) , deviațiile
axiale – scolioza, cifoza, spatele plat.
Adulții pot avea orice patologie, unele fiind urmare a unor boli din adolescență boli
congenitale -hipertensiunea arterială esențială,; boli câștigate prin anumite obiceiuri,
alimentație, alcool, fumat, stress:, diabet zaharat, HTA, dislipidemii, cardiopatia ischemică
acută și cronică, HIV, hemopatii maligne, cancer etc

Vârstnicii au o patologie specifică legată de ateroscleroză, lacunarism cerebral,
accidente neurologice, reumatismul degenerativ, emfizemul pulmonar, cancere cu diferite
localizări, infar ctul miocardic, boala Parkinson.

În general patologia vârstnicilor est e una asociată, existând de cele mai multe ori
afecțiuni de care trebuie să ținem cont în momentul evaluării pacientului și în momentul
întocmirii planului de recuperare.

Sexul
Femeile – au aspecte fiziologice legate de menarhă, graviditate și menopauză. Iar aici
trebuiesc menționate particularitățile legate de menstruație prezentă sau absentă , precauțiile și
indicațiile de care trebuie să se țină seamă în cazul femeilor gravide , în funcție de evoluția
sarcinii și nu în ultimul rând condiția deosebită a sexului feminin după instalarea menopauzei
care favorizează apariția osteoporozei cu creșterea riscului de fracturi.

91

Ocupația și locul de muncă – oferă date importante mai ales în cazul unor boli
profesionale

De cele mai multe ori oferă informații pre țioase cu privire la obiceiurile de postură și
de mișcare ale pacientului.
O activitate de lucru la birou, în fața calculatorului presupune activitate statică în
ceea ce privește tonusul musculaturii posturale și afectarea coloanei lombare cu dezvoltarea
herniilor de disc.
O situație asemănătoare întâlnim în cazul șoferilor, al căror risc de dezvoltare al
patologiei discale vertebrale crește datorită mișcărilor saltatorii realizate în momentele în care
se traversează denivelări.
Dacă pacientul/pacienta desf ășoară activități care implică utilizarea excesivă a
membrelor superioare, poate dezvolta patologii inflamatorii la nivelul articulațiilo membrelor
superioare.
O activitate de muncă ce presupune mersul sau ortostatismul prelungit poate afecta
componentele articulare de la nivelul membrelor inferioare sau de la nivelul coloanei lombare.

Motivele internării:
– cuprind toate semnele și simptomele pe care le poate preciza pacientul

Antecedentele heredo -colaterale
-predispoziție ereditară cum ar fi: HTA esen țială, diabetul zaharat tip II,
scolioze,cifoze,SA.

Antecedente personale fiziologice:
-de instalare a menopauzei cu toate tulburările ei care pot determina apariția unor alte
boli: HTA, osteoporoza
-bolile pe care le -au avut pacienții din copilărie și pâ nă în momentul internării mai
ales cele corelate cu motivele internării
– intervențiile chirurgicale, traumatismele

Condițiile de viață
Factorii de mediu, de la domiciliu și de la locul de muncă pot constitui elemente de
risc pentru apariția și agravarea unor boli .

Istoricul bolii
Este important de precizat modul insidios sau brusc de debut, cauze determinante ale
apariției lor, caracterul simptomelor cu sau fără tratament, evoluția lor în timp. Un
inconvenient este modul diferit de percepție a dureri i de către pacient, unii minimalizând
durerea iar alții exagerând -o. Este important de a evidenția pentru durere locul, intensitatea,
iradierea, evoluția cu sau fără tratament, apariția de semne de asociere

92

EXAMENUL APARATULUI LOCOMOTOR

Reguli generale:
Se examinează pacientul din toate planurile: din ortostatism, decubit dorsal, decubit
ventral, decubit lateral, echilibru, mers
Se evaluază individual fiecare articulație și se compară în cazul articulațiilor pereche;
Se rețin 5 etape comune celorlalte or gane și sisteme, respectiv: inspecție, palpare,
(+_percuție) și mobilitate=bilanț articular, testare forță musculară plus evaluarea mersului.
Manevrele sau teste speciale de evidențiere a leziunilor articulare și abarticulare.

.Examenul obiectiv al arti culațiilor :

-Congestia – colorația roșiatică a tegumentelor din jurul articulațiilor apare în cazul
prezenței inflamațiilor țesuturilor periarticulare și al artritelor.
-Tumefacția țesuturilor periarticulare duce la deformarea articulară, durere spont ană
la mișcare (redoare) și la limitarea mobilității articulare.
-Tofii gutoși – sunt niște nodozități cutanate ce se formează prin depozite de urat de
sodiu în jurul articulațiilor și au semnificație pentru boala metabolică numită gută
-Durerea artic ulară – sensibilitatea se constată prin palparea articulațiilor și prin
mișcările active efectuate de pacient sau pasive efectuate de examinator, care de obicei sunt
limitate de apariția durerii.

-Deformările articulare se observă la inspecția atentă, având semnificație în artrite
sau în artroze (procese degenerative articulare, cu caracter cronic).

-Mobilitatea articulară se evidențiază prin mișcările active sau pasive ale
articulațiilor, bolile articulare determinând reducerea sau dispariția mobil ității unei artculații
fie din cauza durerilor, fie din cauza anchilozei sau semianchilozei articulare

Inspecția
Atitudinea/ postura generală, modul în care se realizează mișcarea, stereotipul de
mers, coordonarea și echilibrul, ablitatea de execuție a ge sturilor; apoi devine analitică
evaluând axul mecanic al membrului inferior și superior, deviațiile în plan frontal și sagital
(valgum,varum, flexum, recurvatum, etc), curburile fiziologice ale coloanei vertebrale și
eventualele deviații in plan sagital (a ccentuarea sau redresarea curburilor fiziologice:
hiperlordoza, redresarea lordozei, cifoza) și frontal(scolioza);

Tumefacțiile sau deformările articulare; (hipotrofia/ atrofia musculară, contractură
musculară paravertebrală, etc; modificările de culoare a le tegumentelor adiacente articulației
afectate sau în general, prezența fenomenului Raynaud, a leziunilor cutanate. )

93

Palparea –

Se aplică la nivel articular sau periarticular o presiune (până la albirea unghiei
examinatorului) ce urmărește declanșarea durerii; se palpează interliniul articular și punctele
topografice specifice fiecărei articulații; este important a diferenția tumefacția (element de
activitate) de deformarea articulară (element de cronicitate); tot palparea furnizează date
despre starea tegumentelor, elasticitate sau temperatură, evidențiază prezența lichidului
intraarticular (șocul rotulian) sau la nivelur tecilor sinoviale.

Percuția – se realizează doar la nivelul articulației coxo -femurale (direct –
trohanteriană, și indirectă, -pe talon ) și la nivelul coloanei vertebrale (apofizele spinoase);

Mobilitatea articulară – se examinează mișcarea pe toate axele și pe întreaga
amplitudinea disponibilă, activ (mișcare efectuată de pacient) și pasiv (mișcare efectuată de
către examinator); se no tează limitele (hipo sau hipermobilitate) și relația cu durerea;
Măsurarea mobilității articulare se realizează cu ajutorul goniometrelor clasice sau
digitale care măsoară amplitudinea în grade.

Tehnica:

1. Se așează goniometrul în planul mișcării, iar axu l în jurul căruia se
realizează mișcarea se suprapune exact pe axa biomecanică a mișcării ce urmează a fi
măsurată.
2. Linia mediană a goniometrului trebuie să se suprapună peste axa
longitudinală a segmentului
3. Semicercul gradat se așează înspre direcția de d eplasare a segmentului
4. Odată cu deplasarea segmentului, se mișcă și indicatorul goniometrului.
5. La începutul și la finalul mișcării se notează gradele cu care se începe și
se finalizează măsurătoarea.

Ca și puncte de plecare , goniometrul poate fi în poziț ia de start fixat la 0ș, 90ș sau
180ș, în funcție de articulația și mișcarea ce urmează a fi testate. .

Testarea amplitudinii de mișcare se realizează atât activ cât și pasiv, înregistrându -se
de obicei o diferență de 15 ș
 pentru un examen clinic general se admit variații de 8-10ș;
 pentru alcătuirea unui progr am de recuperare se admit variații de 5-6ș;
 pentru studii de cercetare nu se admit variații >3ș;

94

LP.8: BILANȚUL ARTICULAR

MEMBRUL SUPERIOR

A. Mâna și carpul
Obiectiv : se examinează individual carpul (considerat o singură articulație) și fiecare
articulație MCF, IFP și IFD urmărind:

Inspecție
-axul mecanic al mâinii – o tumefacțiile și/ sau deformările articulare ce determină
aspectul particular al mâinii -în gât de lebadă( paralizia de nerv radia l),deviția
cubitală(PR),grifa cubitala(pareză N ulnar).
-hipotrofia/ atrofia mușchilor -interosoși -N ulnar,flexori(2,3)+eminența tenară -N
median,extensori -N radial

Mobilitate activă și pasivă
La nivelul carpului valorile active:

Flexie(palmară) Extensie(Flexie
dorsală) Deviație cubitală/
Adducție Deviație radială/
Abducție
0-90 ș 0-80ș 0-30ș 0-20ș

 prehensiunea digito -palmară – apreciază mobilitatea la nivelul MCF și IF;
 prehensiunea digito -digitală (de finețe) apreciază mobilitatea în IF; normal este
termino -terminală, iar patologic poate fi deficitară, termino -laterală, terminosubterminală
sau imposibil de realiza t
.

95

Mâna

Flexia Extensia/Hiperextensia Abducția Adducția
Degetele II -V MCF -0-90ș
IFP-0-120 ș
IFD-0-90 ș MCF -0ș/0-45ș
IFP-0 ș
IFD-0 ș MCF -0-20 ș
IFP-0 ș
IFD-0 ș MCF -0 ș
IFP-0 ș
IFD-0 ș
Police MCF -0-45 ș
IF-0-90 ș MCF –
IF-0 ș MCF -60-70 ș
IF-0 ș MCF -30 ș
IF- ș

Opozabilitatea (abducție+flexie+rotație axială)

B. Cotul-examen clinic și bilanț articular

Inspecție
Se urmăresc
 tulburări de ax (valg) sau flexum de cot, reductibil sau ireductibil;
 prezența nodulilor reumatoizi pe fața de extensie sau a tofilor gutoși;
 tumefacția articulară sau prezența unei bursite pot fi uneori identificate;

Mobilitate activă și pasivă

Flexie Extensie Supinație Pronație
145 ș activ/160 ș
pasiv 0 ș 90 ș 80 ș

C. Umărul = Articulația Scapulo -Humerală

Inspecție
Relieful mușchilor c e alcătuiesc coafa rotatorilor (deltoid, subspinos, supraspinos,
rotund ul mic ); eventualele poziții vicioase ale ASH de tipul umă rului – în epolet ; tumefacția
(articulară sau periarticulară) și/ sau deformarea articulară;

Mobilitate activă și pasivă
Flexie Extensie /
Hiperextensie Abducție Adducție Rotație
Internă Rotație
Externă
180 ș –SH=90 ș
+Storacică=60 ș
+hiperlordozare
lomba ra=30 ș 0 ș/ Activ=50 –
60 ș,Pasiv=90
g 180 ș –SH=90 ș
+Storacică=60 ș
+hiperlordozare
lombara=30 ș 0 ș 90 ș 90 ș
Mișcarea de flexie peste 90 grade se realizează prin rotația în sus a omoplatului
Circumducție (360 grade);

96

EXAMINAREA MEMBRULUI INFERIOR

Examenul obiectiv efectuat în ortostatism și în statică are în atenție următoarele:

 Tulburările de ax ale membrului inferior de tip varum, valgum, recurvatum,
flexum sau în rotație;
 Pozițiile vicioase – adducția coapselor și rotația externă a piciorului (î n
coxartroză), etc;
 Scurtarea membrului inferior -măsurarea Mi -CIS-maleolă internă
 Tonicitatea și troficitatea musculaturii coapsei, gambei (loja antero -externă,
posterioară)sau fesiere; mersul pe -vârfuri și călcâie pentru testarea forței musculare a lojei
externe și posterioare a gambei precum și posibilitatea de ridicare din genoflexiune
(suficiența mușchiului cvadriceps);
 Punctele Valleix pozitive -Lombosciatică (sacroiliac, iliac, fesier, plica fesiera,
femural, popliteu, peronier, medioplantar)
 Stereotip ul de mers – normal sau patologic (șchiopatat, legănat, antalgic,
basculat, stepat,etc).

A. Articulația coxo -femurală (ACF)

Inspecție -atitudinea șoldului, normală sau în flexum antrenând totodată și flexum
compensator al genunchiul homolateral;

Mobilitate activă și pasivă

Flexie Extensie /
Hiperextensie Abducție Adducție Rotație
Internă Rotație
Externă
90ș cu G în extensie
120ș cu G în flexie
145 ș Pasiv, G flexie 0 ș/ Activ=20 ș,
Pasiv=30 ș DD-Activ 45 C
Pasiv -60 ș
Ortostatism -30
ș 0 ș/10-20 ș
de la linia
mediană 30-45ș
DD activ 45-50 ș
DD activ

Măsurarea lungimii membrelor inferioare (cm) se realizează având două repere:
spinele iliace antero -superiore și maleolele interne.

B. Articulația genunchiului (G)

Inspecție -se apreciază tulburările de ax (valgum, varum, recurvatum, flexum – se va
verifica dacă este vorba de un flexum propriu sau compensator), tumefierea/ deformarea
articulară, prezența chistului popliteu Baker;
Palpare -declanșarea durerii la palparea punctelor topografice – funduri de sac
sinovial e (superioare și inferioare), inserții tendinoase (intern – laba de gâsca, extern –

97

bandeleta ilio -tibială), interliniul articular, spațiul popliteu (chistul sinovial Baker);
Șocul rotulian : compresiunea fundurilor de sac sinoviale (superioare și
inferioare)favorizează mobilizarea lichidului sinovial în marea cavitate articulară și este
urmată de imprimarea unei mișcări în sens vertical rotulei;senzația de plutire a patelei exprimă
prezența lichidului în cantitate crescută în articulație;

Mobilitat e activă și pasivă

Flexie Extensie / Rotație Internă Rotație Externă
120ș(talonul atinge regiunea fe sieră)
figura patinatorului=140 ș
”lasat pe vine”=160 ș 0 ș activă=30 ș
pasivă =35-40 ș
activ=40 ș
pasiv=40 -45 ș

Mișcările anormale : prin suferința liga mentelor încrucișate și laterale rezultă mișcări
de sertar respectiv de lateralitate; mișcarea de sertar se realizează din decubit dorsal cu
genunchiul de examinat semiflectat și antepiciorul susținut/ fixat pe planul patului; se
imprimă tibiei o mișcare d e împingere posterioară respective tracțiune anterioară : senzația
de deplasare posterioară respectiv anterioară a tibiei semnifică suferință de ligamente
încrucișate posterior respectiv anterior; mișcările de lateralitate se execută cu genunchiul de
examin at semiflectat, se imprimă mișcare de lateralitate coapsei respectiv gambei, în sensuri
opuse: senzația de deplasare laterală a segmentelor menționate obiectivează suferința
ligamentelor laterale.

C. Glezna și piciorul

Inspecție :se urmărește relieful articu lar și, mai ales, al celor d ouă maleole și
tendonului lui A hille; prezența piciorului var equin , talus valgus, hallux valgus, quintus varus,
platfus , picior concav.
Palpare : ne adresăm interliniului articular, aparatului ligamentar extern și intern și
notăm durerea declanșată; cel mai frecvent semn este edemul articular sau edemul
perimaleolar;

Mobilitate activă și pasivă
Flexie dorsală – activă=20 ș ,pasivă=30 ș -din poziție
intermediara -cu glezna la 90 ș
Extensie dorsală – activă=30 ș -50 ș (poziție in termediară)
Inversie (adducție+extensie plantară) 0-35 ș
Eversia (abducție+flexie dorsală) 0-15 ș
Flexia degetelor – MTF=30 -40 ș ,IF=60 -70 ș
Extensia degetelor MTF=70 -90 ș IF=0 ș
Abducția +adducția picior 45-40 ș
Supinația /Pronația -picior 45 ș /25-30 ș

98

COLOANA VERTEBRALĂ

Durere a vertebrală (rahialgii) cervico -dorso -lombară fără sau cu iradiere radiculară în
membrul superior pe unul sau mai multe traiecte radiculare (C5 -C8), în membrul inferior pe
unul sau mai multe traiecte radiculare (nervul fe mural/crural, sciatic), pe peretele toracic sau
abdominal (nerv intercostal )

Inspecție
 curburile fiziologice ale coloanei vertebrale în plan sagital și frontal (discrete
lordoză lombară și cervicală, spate plat sau ușor cifotic); principalele tulburări d e ax descrise
în patologia reumatismală sunt: accentuarea curburilor (hiperlordoză,accentuarea cifozei
dorsale, cu rază mare/medie/mică) sau pierderea curburilor fiziologice (redresare lombară,
rectitudinea coloanei dorsale și cervicale, etc); deviația col oanei în plan frontal este denumită
scolioză (
 contractura musculară paravertebrală instalată reflex, uni – sau bilaterală, cu
localizare lombară/ dorso -lombară/ cervicală, etc;

Palpare
punctul Arnold: durere la palparea emergenței occipitale a nervului Ar nold;

A. Coloana vertebrală cervicală

Anteflexie : indicele menton -stern (IMS) (normal valoarea „0” cm) – pacientul este
rugat să pună bărbia în piept și se apreciază distanța menton -stern;
Flexia= 50ș (din a atlanto -occipitală=20 ș)

Extensie : indicele occip ut-perete ( IOP) (normal valoarea „0” cm) – pacientul
esterugat să atingă cu occiputul peretele; se măsoara distanța occiput -perete;
Extensia= 60 ș (din articulația atlanto -occipitală=30 grade)

Lateralitate : indicele tragus -acromion (ITA) – pacientul este r ugat să atingă cu
urechea umărul (normal valoarea „0” cm);
Lateralitate= 45 ș (A atlanto -occipitală=15 -20 ș)

Rotaț ie: indicele menton -acromion (IMA) – pacientul este rugat să așeze barbia pe
umăr (normal valoarea „0” cm).
Rotație= 80 ș (atlanto -occipitală=3 0 ș)

99

B. Coloana vertebrală D orsală

Indicele Ott : se marchează spinoasa C7; se măsoară cu banda metrică 30 cm către
coloana lombară; distanța crește cu cel puțin 3cm în anteflexia trunchiului;

Coloana dorso -lombară -trunchiul

Flexie Extensie Rotație Lateralitate
60 ș 25 ș 30 ș 25 ș

C. Coloana vertebrală Lombară

Flexia se apreciază prin: indicele degete -sol (normal tinde spre valoarea “0” cm; este
cu semnificație redusă, la flexia trunchiului putând contribui articulațiile coxofemurale);
Manevre specific e

Semnul Lassègue : flectarea coapsei pe bazin, urmată de extensia gambei pe coapsă
este dureroasă.

Semnul Lassègue -Frost (straight leg raising test – SLR): pacientul este în poziție
supină. Se ridică membrul inferior apucat de gleznă pînă cînd a pare durerea sciatică. Semnul
este pozitiv dacă durerea apare la un unghi cu orizontala < 60grade. Cu cît unghiul este mai
mic cu atît hernia este mai mare.

Forța musculară:

Se analizează for ța grupului de mușchi inervat din zona SPE:
 mers dificil, impos ibil pe calcâi prin deficitul musculaturii din loja antero -externă a
gambei (tibial anterior, flexor comun al degetelor și propriu al halucelui),
 mers stepat (imposibilitatea ridicării antepiciorului de pe planul solului);
 testul halucelui pozitiv (defici t motor de flexie dorsală a halucelui);

Se analizează forța musculară a grupului posterior al gambei inervat de SPI:
 mers dificil/imposibil pe vârful piciorului prin deficitul lojei (solear, gemeni);
 testul halucelui pozitivpentru S1 (deficit motor de f lexie plantară a halucelui);

Când există pareză SPI, nu se poate merge pe vârfuri și nu există forță pentru flexia
plantară a degetelor . În cazul herniei de disc lombare de la nivel L4 -L5 este comprima tă
rădăcina nervoasă L5. Durerea merge pe fața posteri oară a coapsei, coboară pe faț a antero –
laterală a gambei până la nivelul gleznei și există senzația de amorțeală la nivelul halucelui.

100

În pareza SPE, pacientul nu se poate efectua mersul pe călcâie și nu poate realiza
flexia dorsală a halucelui . În cazul herniei de disc lombare de la nivelul L3-L4 este
comprimată rădăcina nervoasă L4. Durerea merge pe faț a anterioară a coapsei până la
genunchi și coboară pe fața internă a gambei până la maleola internă .

Când survine pareza mușchiului cvadriceps, pa cient ul nu poate urca sau coborî
scările sau nu poate realiza extensia de genunchi din poziția șezândă.

Stabilizator al genunchiului este mușchiul cvadiceps, inervat de nervul crural; se
testează forța musculară prin solicitarea de a extinde gamba pe coapsă, b olnavul fiind în
poziție șezândă; mișcarea se efectuează cu rezistență pe extremitatea distală a gambei.

http://www.almulcahy.com.au/2014/12/

101

LP. 9: BILANȚUL MUSCULAR , GENERALITĂȚI, BILANȚUL
MEMBRULUI SUPERIOR

Principiile de bază în testarea muscu lară manual sunt legate de aprecierea forței și de
utilizarea unor anumite poziții facilitatorii sau antigravitaționale.Testarea musculară manual
evaluează puterea și funcția unor grupe musculare sau a unor mușchi individuali pe baza
performanței effective a unei mișcări în raport cu forțele de gravitație și rezistența manuală.
Testarea musculaturii se reali zează prin intermediul scalei Oxford modificată care
are 6 puncte de apreciere asupra condiției musculare și două poziții de bază

Poziții fără gravitaț ie(FG) Poziții Antigravitaționale
(AG)
F (forța) 0 = zero (Z); F 3 = acceptabilă (A);
F 1 = schițată (S); F 4 = bună (B);
F 2 = mediocră (M); F 5 = normală (N);

Pentru a diferenția mai adecvat forța musculară, se pot adăuga semnele +/ –
la cifra forței măsurate.În cazul în care mișcarea depășește jumătate din amplitudinea de
deplasare se notează (+), în caz contrar , se notează ( -).

Rezistența aplicată la finalul mișcării este denumită și”testul de rupere”
(contracție izometrică ).Rezistența externă aplicată de testator trebuie să fie gradual pentru a
oferi pacientului sufficient timp să manifeste rezistența musculară.

Forțele 0, 1 și 2 sunt testate în poziții care înlătură acțiunea gravitației asupra
mușchilor testaț i, asfel încât contracție realizată de mușchi se desfășoară perpendicular pe
forța gravitațională.
Forțele 3, 4 și 5 se determină în poziții antigravitaționale.

Indicații generale:
Pregătirea Pacientului :I se explică pacientului tehnica de măsurare, poziț ia ce
trebuie adoptată și toate instrucțiunile privitoare al testare.

Poziționarea pacientului: Se poziționează pacientul astfel încât musculature ce
urmează a fi testate să se regăsească într -o poziție antigravitațională sau fără acțiunea
gravitației.

Stabilizarea :Este necesară pentru a împiedica mișcările de substituție care apar în
cazul în care pacientul are anumite deficiențe de forță musculară.Stabilizarea se aplică pe
partea proximală a segmentului, folosind presiunea cu rezistență.

Capacitatea de mișcare activă: Inițial I se va cere pacientului să realizeze mișcarea

102

împotriva gravitației, se palpează musculature active și se notează slăbiciunea musculară,
instabilitatea sau mișcările de substituție.Dacă pacientul nu poate efectua mișcarea în aceast ă
poziție, se va schimba cu o poziție fără acțiunea gravitației.
Testarea :Inițial, ar trebui testată partea contralaterală(sănătoasă), pentru a
determina forța musculară normală. Când se aplică contrarezistență mișcării effectuate de
pacient, I se explică acestuia ce trebuie să facă, rezistența este aplicată gradual în porțiunea
cea mai distală a segmentului, dar fără să treacă peste încă o articulație.Testul se repeat de 3
ori și se determină gradul de forță musculară. Obosirea musculară după 3 repetări p oate
sugera o comprimare a rădăcinii nervoase.

Testarea forțelor 4 și 5 se realizează prin așezarea segmetului pacientului într -o
poziție antigravitațională, pe care examinatorul încearcă să o destabilizeze,iar pacientul
trebuie să o mențină, terapeutul a plicând o forță medie pentru forța 4 și o forță mai mare
pentru a testa forța 5.

MEMBRUL SUPERIOR
A. Mobilizarea și fixarea omoplatului
1) Ridicarea
Mușchii: trapezul superior, levator scapulae (angularul).
Poziția FG: decubit ventral, cu brațele pe lângă corp
Poziția AG: șezând, cu mâinile în sprijin pe scaun.
De stabilizat trunchiul
Din poziția
FG F1- palparea trapezului pe umăr, la nivelul curbei gâtului; palparea
angularului, laterocervical, îndărătul sternocleido -mastoidianului;
F2- se susține cu mâna , de către testator, umărul, ridicându -l ușor de la planul
patului, pacientul împingând umărul spre ureche
Din poziția
AG F3- ridicarea umărului spre ureche
F4,F5 – rezistența opusă de tastator se aplică pe acromion; pentru f5 "testul
de rupere" nu se re alizează
Substituție împingerea mâinilor pe genunchi din poziția AG

2) Coborârea
Mușchii: trapezul inferior, micul pectoral
Poziția FG: decubit ventral, cu brațul pe lângă corp în ușoară rotație internă.
Poziția AG: imposibilă
De stabilizat trunchiul
Din poziția
FG F1- palparea trapezului în spațiul interscapulovertebral, la nivelul ultimelor
vertebre toracale;palparea micului pectoral dificilă și neconcludentă
F2- mișcarea scapulei caudal
Din poziția F3-idem f4,f5

103

AG F4,F5 -: se apreciază subiectiv, aplicând o rezistență gradată pe unghiul
inferior scapular, cu direcționare cranială; imposibilitatea poziției AG face
imprecisă această evaluare
Substituție flexorii degetelor, care trag în jos de braț

3) Adducția
Mușchii: trapezul mijlociu, ro mboizii
Poziția FG: șezând
Poziția AG: decubit ventral
De stabilizat trunchiul
Din poziția
FG F1-pentru trapez : brațul în abducție de 90 , susținut de testator; se palpează
în spațiul interscapulovertebral, la nivelul spinei scapulare;pentru romboizi :
brațul în rotație internă, cu mâna la spate; se palpează de -a lungul marginii
vertebrale a scapulei, în apropierea unghiului inferior al acesteia
F2- tracționarea scapulei spre coloana vertebrală
Din poziția
AG F3- se ridică umărul de le planul patului, brațul se rotează spre spate și se
adduce omoplatul
F4,F5 - pentru trapez : brațul abdus 90  marginea patului, cu antebrațul
orientat spre cap (braț în rotație externă); pacientul ridică umărul și brațul
de pe pat și face adducția omoplatului; rezistența se aplică cu policele pe
marginea vertebrală a scapulei, palma fiind aplicată pe fața dorsală a acesteia
 pentru romboizi : ca în cazul trapezului, dar antebrațul este orientat spre
spate (braț în rotație internă
Substituție nu există

4) Abducția
Mușchii: serratus anterior (marele dințat).
Poziția FG: șezând, cu brațul antedus la 90  și cotul extins sau flectat
Poziția AG: decubit dorsal, cu brațul ridicat la 90  și cotul extins sau flectat
De stabilizat trunchiul
Din poziția
FG F1- palpare pe grilajul costal, lateral de ungh iul inferior al scapulei;
F2- pacientul împinge brațul înainte, abducând omoplatul
Din poziția
AG F3- pacientul împnge în sus brațul, abducând omoplatul
F4,F5 – în timpul mișcării de mai sus, testatorul aplică rezistența prin
împingerea brațului în jos; dacă umărul este instabil, nu se poate realiza.
Substituție dacă brațul este întins pe masă (poziția FG), prin "pășirea" cu degetele
B.

104

C. Mișcarea în articulația scapulohumerală

1) Flexia (antepulsia)
Mușchii: deltoidul anterior, c oracobrahialul .
Poziția FG: decubit heterolateral.
Poziția AG: șezând sau ortostatism
De stabilizat scapula
Din poziția
FG F1-deltoidul anterior se palpează anterior de articulația gleno-
humerală;
 coracobrahialul se palpează medial pe biceps;
F2- brațul, sprilinit pe o planșetă sau susținut de testator, se flectează
până la 90
(cotul extins)
Din poziția
AG F3- anteducția brațului până la
cot extins);
F4,F5 -: rezistența se aplică în treimea distală a brațului
Substituție
contracția abductorilor omoplatului;
 extensia trunchiului

2) Extensia/Hiperextensia
Mușchii: latissimus dors i, teres major, deltoidul posterior
Poziția FG: decubit heterolateral, cu humerusul rotat intern, cotul extins, brațul
susținut de testator (sau pe placă).
Poziția A G: : șezând sau în decubit ventral cu brațul rotat intern și cotul extins
De stabilizat scapula
Din poziția
FG – F1- marele dorsal și rotundul mare se palpează pe marginea
posterioară a axilei (marele dorsal caudal față de rotundul mare);
– deltoidul posteri or se palpează îndărătul articulației gleno -humerală
F2- brațul este împins posterior pe placa talcată
Din poziția
AG F3- brațul împins posterior (din șezând) sau ridicat în sus (din decubit
ventral);
F4,F5 – rezistența se aplică pe treimea inferioară a brațului, împingându-
l înainte.
Substituție – abductorii umărului
 înclinarea înainte a umărului

Notă: testarea separată a deltoidului posterior din decubit ventral, cu brațul abdus la
90 și rotat intern și cotul flectat 90 ; se execută extensia brațulu i.

105

3) Abducția
Mușchii: deltoidul mijlociu, supr aspinosu l
Poziția FG: decubit dorsal, cu brațul în poziție de rotație interme -diară și cotul
extins.
Poziția AG: șezând, în rest idem ca la FG.
De stabilizat scapula.
Din poziția
FG F1- deltoidul se palpează lateral de articulația glenohu merală;
supraspinosul nu se poate palpa;
F2- abducția se execută alunecând pe pat sau prin susținerea de către
testator a mem brului superior
Din poziția
AG F3- abducție până la 90
(peste 90
este implicată rotația în sus a
scapulei);
F4,F5 – rezistența se aplică la nivelul treimii distale a brațului
Substituție  lunga porțiune a bicepsului, dacă brațul este rotat extern;
 flexia laterală a trunchiului.

◘ Abducția orizontală
Mușchii: deltoidul posterior
Poziți a FG: șezând, cu brațul flectat la 90 , susținut de testator
Poziția AG: decubit ventral, cu brațul atârnând la marginea patului, în rotație
internă
De stabilizat scapula, iar în poziția șezând, și trunchiul, fixându -l la spătarul scaunului
Din poziția
FG F1- deltoidul posterior palpat îndărătul articulației glenohumerale
F2- mișcare de abducție pe orizontală a brațului flectat
Din poziția
AG F3- se ridică la orizontală brațul (mișcare de abducție); cotul se poate
flecta
F4,F5 – rezistența se aplică pe fața posterioară a brațului
Substituție rotația trunchiului în poziția șezând
4) Adducția
Mușchii: pectoralul mare, teres major, latissimus dorsi
Poziția FG: decubit dorsal, cu brațul abdus la 90  și în poziție intermediară de
rotație.
Poziția AG: nu există.
De stabilizat trunchiul.
Din poziția
FG F1-pectoralul mare se palpează pe marginea anterioară a axilei; latissimus
dorsi și teres major (vezi extensia brațului);
F2- se duce brațul lângă trunchi
Din poziția
AG F3- aplicând rezistența pe fața me dială a treimii inferioare a brațului și
aproximând cele 3 grade de forță, gravitația fiind totuși eliminată
F4,F5 -idem F3
Substituție  "pășirea" cu degetele (flexia degetelor);  gravitație, care, în poziția

106

șezând, înlocuiește mișcarea.

◘ Adducția orizontală
Mușchii: pectoralul mare, deltoidul anterior
Poziția FG: șezând, cu brațul abdus la 90  pe o masă sau susținut de testator
Poziția AG: decubit dorsal cu brațul abdus la 90 
De stabilizat scapula, iar în poziția șezând și trunchiul, lipindu -l de spătarul scaunului
Din poziția
FG F1- palparea pectoralului mare și a deltoidului (vezi mai sus)
F2- se adduce brațul, alunecând pe masă
Din poziția
AG F3- brațul se adduce, ajungând în poziția verticală
F4,F5 -: rezistența se aplică pe fața anteri oară a treimii distale a brațului,
mișcarea fiind ca la f 3
Substituție  rotația trunchiului în poziția șezând;
 "pășirea" cu degetele (flexorii) pe suprafața mesei.

5) Rotația externă = 80 -90ș (din scapulohumerală = 60 -65ș +
scapulo -toracică = 20-25ș)
Mușchii: supraspinosul, subspinosul, teres minor
Poziția FG: decubit ventral, cu membrul superior atârnând complet la marginea
patului;( șezând, cu cotul flecatat 90  la trunchi.)
Poziția AG: decubit ventral, cu brațul abdus la 90  și sprijinit pe pat, cotul flectat 90 ;
antebrațul atârnă la marginea patului;
De stabilizat humerusul deasupra cotului, pentru a permite doar rotația.
Din poziția
FG F1- supraspinosul greu de palpat; subspinosul se palpează sub spina
scapul; teres minor se palpează între delto idul posterior și marginea a
scapulei (caudal de marele rotund);
F2- se rotează extern brațul (fără supinație).
Din poziția
AG F3- se ridică antebrațul la orizontală;
F4,F5 – rezistența se aplică distal pe antebraț, pe fața dorsală;
Substituție  addu cția scapulei combinată cu rotația în jos;
 triceps în poziția AG sau în varianta poziției FG;
 supinație în poziția FG.

6) Rotația internă = 90-95ș
Mușchii: interscapularul, teres major, pectoralul mare, latissimus dorsi.
Poziția FG: decubit ventral, cu membrul superior atârnând complet la marginea
patului;( șezând, cu cotul flecatat 90  la trunchi.)
Poziția AG: decubit ventral, cu brațul abdus la 90  și sprijinit pe pat, cotul flectat 90 ;
antebrațul atârnă la marginea patului;
De stabilizat humerus ul deasupra cotului, pentru a permite doar rotația.

107

Din poziția
FG F1- subscapularul , dificil de palpat, pectoralul mare se palpează pe
marginea anterioară a axilei ,marele dorsal și rotundul mare se palpează
pe marginea posterioară a axilei (marele dorsa l caudal față de rotundul
mare)
F2- Se rotează intern brațul
Din poziția
AG F3- Se ridică antebrațul la orizontală, rotat intern;
F4,F5 – rezistența se aplică distal pe antebraț, pe fața volară
Substituție  abducția scapulei asociată cu rotarea ei în sus;  triceps
 pronația antebrațului în poziția FG

C. Cotul
1) Flexia
Mușchii: bicepsul brahial, brahialul anterior, brahioradialul.
Poziția FG: șezând, cu brațul la 90  pe masă sau susținut de către testator.
Poziția AG: șezând, cu brațul la trunchi
De stabilizat humerusul.
Din poziția
FG F1- bicepsul se palpează pe fața anterioară a brațului; brahialul se
palpează medial de tendonul distal al bicepsului (antebraț în
pronație);brahioradialul se palpează pe antebraț în treimea proximală
(antebraț în po ziție de pronosuspinație)
F2- flexia cotului, antebrațul alunecând pe masă, mâna relaxată
Din poziția
AG F3- flexia cotului – antebrațul în suspinație se ridică la verticală
F4,F5 – rezistența se aplică pe fața volară a treimii inferioare
antebrațului
Substituție în poziția FG flexorii pumnului, când pumnul e fixat

2) Extensia
Mușchii: Triceps, anconeu
Poziția FG:
susținut
Poziția AG: decubit ventral, cu antebrațul flectat la marginea patului "în
atârnat";variantă: șezând, cu brațul ridicat la zenit și antebrațul flectat
complet.
De stabilizat humerusul.
Din poziția
FG F1- tricepsul se palpează pe fața posterioară a brațului;
F2- extensia antebrațului care alunecă pe masă
Din poz iția
AG F3- în ambele variante se extinde cotul, până când antebrațul intră în
linie cu brațul;

108

F4,F5 – rezistența se aplică pe fața dorsală a antebrațului; pentru "testul
de rupere" nu se prnește de la extensia completă a cotului, ci de la o
flexie de 10 -15.
Substituție  gravitație, în poziția șezând sau în ortostatism;
 în poziția FG nu este permisă rotația externă a umărului, pentru a nu
intra gravitația în joc;
 cu antebrațul pe masă, prin "pășirea" cu degetele, flexorii acestora mișcă
antebrațul .

5) Pronația
Mușchii: pronator teres (rotundul pronator), pronator quadratus (pătratul
pronator).
Poziția FG: șezând, cu brațul flectat la 90 , antebrațul flectat la 90  și supinat, cu
pumnul și degetele relaxate.
Poziția AG: șezând, cu brațul la trun chi, cotul flectat la 90 , antebrațul suspinat,
pumnul și degetele relaxate.
De stabilizat humerusul.
Din poziția
FG F1- rotundul pronator se palpează mediaql de inserția distală a
tendonului bicepsului (fața volară a capătului proximal al antebrațului ;
pătratul pronator nu se poate palpa;
F2- se pronează antebrațul, întorcând dosul palmei spre figură.
Din poziția
AG F3- se pronează întorcând palma în jos ( Atenție: dincolo de poziția e
pronosuspinație, pronația e ajutată de gravitație!);
F4,F5 – rezistența este aplicată pe extremitatea distală a ante brațului și
pe pumn, prin prindere circulară
Substituție prin: flexorii pumnului și degetelor.

6) Supinația
Mușchii: scurtul supinator, bicepsul brahial
Poziția FG: șezând, cu brațul flectat la 90 , antebrațul flectat la 90  și supinat, cu
pumnul și degetele relaxate.
Poziția AG: șezând, cu brațul la trunchi, cotul flectat la 90 , antebrațul suspinat,
pumnul și degetele relaxate.
De stabilizat humerusul
Din poziția
FG F1- supinatorul se palpează pe fața dorsală la extremitatea proximală a
antebrațului, distal de capul radisului , Testarea supinatorului, separată de
acțiunea supinatoare a bicepsului, se face cu cotul extins complet.
F2- se supinează antebrațul, întorcând palma spre figură
Din pozi ția F3-din pronație,se supinează antebrațul și palma,ajungând cu palma

109

AG spre față
F4,F5 – rezistența este aplicată pe extremitatea distală a ante brațului și
pe pumn, prin prindere circulară
Substituție extensia pumnului și a degetelor

D. Pumnul
(Atenț ie: mulți mușchi ai pumnului și a mâinii trec peste mai multe articulații, ceea
ce face dificilă testarea, astfel încât pentru a aprecia forța mușchiului care ne interesează
trebuie să poziționăm corect segmentele, pentru a minimaliza acțiunea altor mușchi .)

1) Extensia activă
Mușchii: extensor carpi radialis longus (ECRL) (primul radial), extensor carpi
radialis brevis (ECRB) (al doilea radial), extensor carpi ulnaris
(ECU) (cubitalul posterior)
Poziția FG: antebrațul în poziție intermediară, cu pumnul fle ctat și degetele
relaxate, policele la zenit
Poziția AG: antebrațul în pronație de 45 , cu pumnul flectat și deviat ulnar și
degetele relaxate;
De stabilizat antebrațul.
Din poziția
FG F1- palparea tendonului pe fața dorsală a pumnului, la baza
metacarp ianului II; palparea corpului muscular pe treimea proximală a
antebrațului, alături de brahioradial;
F2- extensia pumnului, cu alunecarea marginii ulnare pe masă;
Din poziția
AG F3- extensia pumnului spre marginea radială a lui;
F4,F5 – rezistența se a plică pe fața dorsală a mâinii, pe latura radială,
împingând în sens de flexie și deviere ulnară;
Substituție extensorul lung al policelui și extensorul degetelor

2) Flexia activă
Mușchii: flexor carpi radialis (FCR) (marele palmar), flexor carpi ulnaris
(FCU) (cubitalul anterior), palmaris longus (PL) (micul palmar).
Poziția FG: antebrațul în poziție indiferentă, cu pumnul extins și degetele relaxate
Poziția AG: antebraț ul suspinat, pumnul extins, deg etele relaxate.
De stabilizat antebrațul.
Din poziț ia
FG F1- palpare pe fața volară a pumnului, în continuarea celui de -al doilea
metacarpian (lateroradial de tendonul palmarului mic);
F2- flexia pumnului (alunecând pe masă);
Din poziția F3- flexia pumnului;

110

AG F4,F5 – rezistența în palmă, împingând s pre extensie.
Substituție  lungul abductor al policelui; flexorul lung al policelui;
 flexorul superficial al degetelor;
 flexorul profund al degetelor.

3) Deviația radială (adducția)
Mușchii: Extensor lung radial al carpului flexor radial al carpul ui
(concomitent),pt mai multă forță -abductor al policelui și extensor
scurt al policelui
Poziția FG: Pumn și mână în sprijin pe masă, cu palma în jos
Poziția AG: Antebraț sprijinit pe masa, supinat la 45 ș
De stabilizat Antebrațul
Din poziția
FG F1-Palpează fața medială a antebrațului, în apropierea pumnului
F2-Adducția pumnului
Din poziția
AG F3- Adducția pumnului
F4,F5 -Rezistență pe palmă,deasupra policelui, pe marginea medială
Substituție Flexia pumnului

Când 2 mușchi ce lucrează în a ntagonism în mod uzual pe parcursul
mișcărilor de flexie și extensie intră concomitant în acțiune, survin mișcările de deviație
radială sau deviație ulnară.

4) Deviația ulnară (abducția) = 30ș
Mușchii: Extensor ulnar al carpului și flexor ulnar al carpulu i(concomitent)
Poziția FG: Pumn și mână în sprijin pe masă, cu palma în jos
Poziția AG: Antebraț sprijinit pe masă, cot flectat la 90 ș și palma așezată cu partea
volară spre față
De stabilizat Antebraț și pumn să fie în linie cu antebrațul
Din poziția
FG F1- Palpează fața laterală a antebrațului, în apropierea pumnului
F2-Abducția pumnului
Din poziția
AG F3- Abducția pumnului
F4,F5 -Rezistență pe marginea laterală apalmei, imediat sub degetul V
Substituție Extensia de pumn

111

E. Mâna
a) Degetele
1) Flexia falangelor distale (în IFD)
Mușchii: flexor digitorum profundus (flexorul comun profund).
Poziția FG: antebrațul în poziție intermediară, mâna rezemată pe masă cu marginea
ulnară, pumnul șu degetele re laxate
Poziția AG: antebrațul supinat complet ș i sprijinit de masă, cu pumnul și degetele
relaxate
De stabilizat obligatoriu, falanga a doua de la fiecare deget trebuie fixată pentru a
împiedica mișcarea concomitentă de flexie din interfalangiana
proximală.
Din poziția
FG F1- palparea mușchiului în t reimea proximală a antebrațului, pe fața
volară, deasupra cubitusului, tendonul se palpează pe falanga a II -a, pe
fața volară;
F2- flexia falangelor distale.
Din poziția
AG F3- flexia falangelor distale;
F4,F5 – rezistența se aplică pe pulpa degetelor.
Substituție extensia pumnului, care determină o acțiune teno dezică

2) Flexia falangelor mijlocii (in IFP)
Mușchii: flexor digitorum superfcialis (FDS) flexorul comun super ficial),
flexor digitorum profundus.
Poziția FG: antebrațul în poziție intermedia ră, cu pumnul și articulațiile MCF relaxate
în poziție neutră; toate articulțiile netestate trebuie să fie în extensie
Poziția AG: antebrațul supinat și așezat pe masă, cu pumnul și articulațiile MCF
relaxate; datorită flexorului profund, c are este un mu șchi cu patru
tendoane, toate degetele care nu se testează trebuie menținute extinse.
De stabilizat  prima falangă a degetului testat, restul articulațiilor degetelor netestate
fixându -se în extensie; pumnul, în poziție neutră.
Din poziția
FG F1- palparea FDS pe fața volară a antebrațului, deasupra cubitalului;
tendonul se palpează la pumn, între palmarul lung și flexor carpi
ulnaris;
F2- flexia articulațiilor interfalangiene proximale.
Din poziția
AG F3- flexia celor două falange distale;
F4,F5 – rezistența se aplică pe falanga mijlocie.
Substituție  flexorul profund al degetelor;  extensia pumnului, care provoacă o
acțiune tenodezică.

112

3) Flexia falangelor proximale (in MCF)

Mușchii: flexor digitorum profundus, flexor digitorum
superficial is,interosoșii dorsali, interosoșii palmari, flexor digiti
minimi (scurtul flexor al degetelui mic).
Poziția FG: antebrațul în poziție intermediară, cu pumnul și articulațiile MCF relaxate
în poziție neutră; toate articulțiile netestate trebuie să fie în extensie
Poziția AG: antebrațul supinat și așezat pe masă, cu pumnul și articulațiile MCF
relaxate; datorită flexorului profund, c are este un mușchi cu patru
tendoane, toate degetele care nu se testează trebuie menținute extinse.
De stabilizat Celelate falange
Din poziția
FG F1-se palpează în grup, fața palmară a falangelor
F2-se flectează degetele din MCF
Din poziția
AG F3- se flectează degetele din MCF
F4,F5 -rezistența pe a doua falangă
Substituție Flexia pumnului, flexia celorlate falange

4) Adducția degetelor
Mușchii: interosoșii palmari.
Poziția FG: antebrațul supinat, așezat pe masă.
Poziția AG: pentru interosoșii II și III, antebrațul în sprijin pe masă cu marginea
ulnară, degetele extinse și abduse (răsfirate); pentru interososul I, braț ul
rotat intern, antebrațul pronat complet, mâna sprijinându -se cu
marginea radială, degetele extinse și abduse.
De stabilizat mâna, printr -o ușoară susținere.
Din poziția
FG F1- nu se pot palpa;
F2- mișcarea de adducție (degetele II, IV și V îndepărt ate se apropie de
degetul III);
Din poziția
AG F3- se execută apropierea degetelor cu degetul mijlociu;
F4,F5 – rezistența se aplică succesiv, pentru fiecare deget de testat, pe
capul falangelei proximale, împingând în sen s de abducere. Atenție:
reziste nța nu aplică pe falanga distală!
Substituție  flexorii extrinseci ai degetelor;
 gravitație, în special pentru primul interosos palmar.

113

5) Abducția degetelor
Mușchii: interosoșii dorsali și abductorul degetului mic.
Poziția FG: : antebrațul pronat și în sprijin pe masă, mâna liberă, iar articulațiile
MCF adduse și ușor flectate.
Poziția AG: pentru interosoșii I și II antebrațul stă pe marginea cubitală, cu mâna
liberă; articulațiile MCF adduse și ușor flectate; pentru interosoșii III și
IV și abduct orul degetului mic, brațul este rotat intern, cu antebrațul
complet pronat, ca mâna să se sprijine pe marginea radială; MCF,
adduse și ușor flectate;
De stabilizat mâna, printr -o ușoară susținere
Din poziția
FG F1-: palparea primului interosos dorsal se face între degetele I și II, pe
latura radială a celui de -al doilea metacarpian; palparea celorlalți trei
interosoși, între metacarpienele respective; palparea abductorului
degetului mic, pe marginea cubitală a acestuia;
F2- se abduc degetele (se răs firă).
Din poziția
AG F3- se abduc rând pe rând degetele (considerând că axul anatomic trece
prin degetul din mijloc, acesta se abduce deci și spre index, și spre
inelar);
F4,F5 – rezistența se aplică pe capul distal al falangei proximale, cu
împingere s pre adducție.
Substituție  extensorul degetelor;  gravitație, pentru interosoșii III și IV și
abductorul degetului mic.
–
6) Extensia degetelor în MCF
Mușchii: extensorul comun al degetelor (ECD), extensorul propriu al
indexului (EPI), extensorul propri u al degetului mic (EPDM).
Poziția FG: antebrațul în poziție indiferentă, cu degetele flectate.
Poziția AG: antebraț pronat și sprijinit de masă, cu degetele flectate.
De stabilizat pumnul și metacarpinele
Din poziția
FG F1- palparea corpului muscular ECD pe fața dorsoulnară a ante brațului
proximal; tendonul se palpează pe fața dorsală a mâinii;
F2- extensie în MCF, menținând IFP și IFD flectate.
Din poziția
AG F3- extensie din MCF, restul articulațiilor degetelor rămânând
flectate;
F4,F5 – rezisten ță cu un deget pe capul distal al falangelei proximale
(pentru fiecare deget în parte).
Substituție  aparentă extensie, ca efect rebound prin relaxare după o flexie a
degetelor;  flexia pumnului, care poate da extensia degetelor printr -o
acțiune tenode zică.

114

7) Extensia interfalangiană a degetelor
Mușchii: lumbricalii, interosoșii, extensorul degetelor, extensorul propriu al
indexului, extensorul propriu al degetului mic. Lumbricalii sânt
principalii extensori; interosoșii extind falangele numai când MCF
sânt flectate; extensorii acționează indiferent de poziția MCF.
Poziția FG: antebraț în poziție indiferentă, sprijinit, cu pumnul în poziție neutră,
MCF extensie, IFP și IFD flectate.
Poziția AG: ca la FG, dar antebrațul este supinat
De stabilizat meta carpienele
Din poziția
FG F1- lumbricalii nu se pot palpa
F2- concomitent, MCF se flectează, iar IFP și IFD se extind
Din poziția
AG F3-idem F2
F4,F5 – rezistență cu pulpa degetului pe degetul testat, care este împins
în flexie.
Substituție nu există substituție a lumbricalilor pentru extensia IFD, când MCF
sânt extinse;  dacă MCF sânt flectate, ceilalți extensori realizează
extensia;

b) Policele
1) Flexia în MCF
Mușchii: Mușchii: flexor pollicis brevis (FPB) , flexor pollicis longus
(FPL). FPB
Poziția FG: antebrațul supinat la 90 , policele putându -se flecta sprijinându -se pe
palmă.
Poziția AG: cot flectat, antebraț supinat în așa fel, încât fața volară a policelui să
"privească" spre tavan, MCF și IF extinse
De stabilizat primul metacarpian.
Din poziția
FG F1- palpare pe eminența tenară lângă MCF, medial de abductor pollicis
brevis
F2- flectar e din MCF, cu IF extinsă (pt. a minimaliza acțiunea FPL).
Din poziția
AG F3- flexie din MCF, menținând IF extinsă;
F4,F5 – rezistență pe falanga proxima lă, împingând spre extensie
Substituție flexor pollicis longus.

2) Flexia în IF
Mușchii: flexor pollicis longus.
Poziția FG: antebrațul supinat la 90 , policele putându -se flecta sprijinându -se pe
palmă.
Poziția AG: cot flectat, antebraț supinat în a șa fel, încât fața volară a policelui să
"privească" spre tavan, MCF și IF extinse
De stabilizat falanga proximală, menținând MCF extinse.
Din poziția F1- palpar ea tendonului pe suprafața volară a falangei proximale;

115

FG F2- flectarea primei falange;
Din poziția
AG F3- flectare din IF
F4,F5 – rezistență pe falanga distală;
Substituție relaxarea extensorului lung al policelui, care determină efect rebound
în flexie

3) Extensia în MCF
În extensie, policele rămâne în același plan cu celelalte degete.
Mușc hii: Mușchii: extensor pollicis brevis (EPB) și extensor pollicis longus
(EPL). EPB
Poziția FG: antebraț pronat, MCF și IF flectate.
Poziția AG: antebrațul în poziție indiferentă sprijinit pe masă, MCF și IF flectate.
De stabilizat primul metacarpian în abducție.
Din poziția
FG F1- palparea tendonului EPB pe marginea radială a tabachere
anatomice, medial de tendonul abductorului lung al policelui;
F2- extensia MCF, menținând IF flectată pentru diminuarea efectului
EPL.
Din poziția
AG F3- extensia fal angei proximale, cu menținerea flexiei în IF;
F4,F5 – rezistență aplicată cu degetul pe falanga proximală.
Substituție extensorul lung al policelui.

4) Extensia în IF
Mușchii: extensor pollicis longus.
Poziția FG: antebraț pronat, MCF și IF flectate.
Poziția AG: antebrațul în poziție indiferentă sprijinit pe masă, MCF și IF flectate.
De stabilizat falanga proximală.
Din poziția
FG F1- palparea tendonului pe marginea ulnară a tabacherei anatomice, ca și
pe fața dorsală a falangei proximale;
F2- extensia falangei distale;
Din poziția
AG F3- extensia falangei distale
F4,F5 – Rezistența se aplică pe spatele falangei distale.
Substituție efect rebound după relaxarea flexorului lung al policelui.

116

7) Abducția
În abducție policele se plasează pe un pl an anterior față de celelalte degete (vezi și
extensia policelui)
Mușchii: Mușchii: abductor pollicis longus (APL) și abductor pollicis brevis
(APB). APL
Poziția FG: antebraț pronat la 45 , pumn în poziție neutră, police addus.
Poziția AG: antebraț supin at la 45, cu policele addus.
De stabilizat articulațiile pumnului în poziție neutră
Din poziția
FG F1- palparea tendonului la nivelul articulațiilor pumnului, imediat distal
de stiloida radială și lateral de extensorul scurt al policelui;
F2- abducere a polocelui alinecând pe masă (mișcarea se face pe o
poziție intermediară între extensie și abducerea propriu -zisă, mai ales
din articulația carpometacarpiană).
Din poziția
AG F3- abducerea spre direcția radială pe un plan diagonal între planul de
extens ie și cel de abducție propriu -zisă;
F4,F5 – rezistență pe primul metacarpian.
Substituție  abductor pollicis brevis,  extensor pollicis brevis.

Abducția din APB
Mușchii:  APB
Poziția FG: antebraț în pronosupinație (intermediară), cu policele addus.
Poziția AG: antebraț în supinație, cu policele addus.
De stabilizat pumnul în poziție neutră.
Din poziția
FG F1- în centrul eminenței tenare;
F2- abducția policelui.
Din poziția
AG F3- abducerea policelui prin ridicarea lui spre zenit;
F4,F5 – rezistență pe primul metacarpian.
Substituție abductor pollicis longus.
8) Adducția
Mușchii: adductor pollicis
Poziția FG: antebraț în poziție intermediară, cu pumnul și degetele în poziție neutră,
policele abdus, MCF și IF extinse;
Poziția AG: antebraț prona t; în rest, ca la FG.
De stabilizat metacarpienele, păstrând MCF II, III, IV , V în poziție neutră.
Din poziția
FG F1- palpare pe fețele volare ale spațiilor interdigitale I -II;
F2- se adduce policele spre palmă, fără să se mobilizeze articulațiile
carpometacarpiane.
Din poziția
AG F3- adducția policelui cu articulațiile nemișcate;
F4,F5 – rezistență pe primul metacarpian.
Substituție  extensor pollicis longus; flexor pollicis longus;  flexor pollicis

117

brevis.
9) Opozabilitatea policelui și degetului mic
Mușchii: opponens pollicis (opozantul policelui) și opponens digiti minimi
(opozantul degetului mic).
Poziția FG: cot rezemat pe masă, cu antebrațul perpendicular pe aceasta, pumnul în
poziție neutră și policele addus și extins.
Poziția AG: antebraț supinat și sprijinit, pumn în poziție neutră, police neutră,
police addus și extins.
De stabilizat articulația pumnului în poziție neutră.
Din poziția
FG F1- palparea opozantului policelui pe marginea laterală a primului
metacarpian;palparea opozantului degetului mic pe fața volară a
metacarpianului V;
F2- se aduc la întîlnire pulpele policelui și degetului mic.
Din poziția
AG F3- se face opozabilitatea ca la f2;
F4,F5 – rezistență cu ambele mâini pe metacarpienele I și V , încercând
o "derotare" a po licelui și degetului V .
Substituție abductorul scurt al policelui; flexorii scurt și lung ai policelui.

118

LP. 10:BILANȚUL MUSCULAR AL MEMBRULUI INFERIOR ȘI
AL COLOANEI VERTEBRALE

A) Șoldul
1) Flexia:
Mușchii: iliopsoas (iliacus și psoas major).
Poziți a FG: decubit heterolateral, cu coapsa de testat pe o placă sau susținută, cu
genunchiul extins.
Poziția AG: a)decubit dorsal, cu șoldul și genunchiul extinse;/
b) din șezând, cu gamba atârnată
De stabilizat Pelvisul
Din poziția
FG F1- palpare practic i mposibilă, fiind un mușchi profund;
F2- flexia coapsei, genunchiul fiind menținut întins
Din poziția
AG F3- din poziția AG (a): se ridică membrul inferior, cu genunchiul extins;
F4,F5 – din pozițiile (a) sau (b): rezistență pe fața anterioară a coapsei
în treimea inferioară.
Substituție în poziția FG, abdominali; basculând posterior pelvisul, mimează flexia
șoldului.
Notă: sartorius, ca mușchi accesor flexor, supleează deficitul ilio -psoasului; din
poziția AG (b), coapsa se flectează, cu rotare externă și abducție; tensorul fasciei lata, și el
accesor pentru flexia coapsei, va rota intern și va abduce coapsa.

2) Extensia:
Mușchii: gluteus maximus.
Poziția FG: : decubit heterolateral, cu susținerea coapsei de testat și geneunchiul
flectat la 90 .
Poziția AG: AG: decubit ventral, cu genunchiul flectat la 90  (pentru scoaterea
ischiogambierilor din acțiunea de hiperextensori ai coapsei).
De stabilizat pelvisul și coloana lombară
Din poziția
FG F1- palpare simplă în centrul fesei;
F2- hiperextensia co apsei.
Din poziția
AG F3- hiperextensia coapsei;
F4,F5 – rezistență pe fața posterioară a coapsei în treimea inferioară.
Substituție extensia coloanei lombare.

3) Abducția:
Mușchii: gluteus medius, gluteus minimus și tensor fasciae latae.
Poziția FG: De stabilizat: pelvisul.
Poziția AG: decubit dorsal, cu genunchiul extins.
De stabilizat pelvisul.
Din poziția
FG F1-: palpare (pentru fesierii mijlociu și mic) lateral de articulația CF,
sub creasta iliacă;  palparea tensorului, caudal de spina iliac ă supero –

119

anterioară.
F2- abducția coapsei (cu genunchiul extins) prin alunecare pe planul
patului (sau prin susținere de către testator).
Din poziția
AG F3- se ridică membrul inferior complet întins;
F4,F5 – rezistență pe fața laterală a treimii inferi oare a coapsei.
Substituție  flexia laterală a trunchiului;  rotația externă cu flexie a șoldului.

4) Adducția = 10-15ș de la linia mediană.
Mușchii: adductor magnus, adductor longus și adductor brevis
Poziția FG: decubit dorsal, cu ambele membre inf erioare în abducție, cu șoldurile și
genunchii extinși.
Poziția AG: decubit homolateral: membrul de deasupra este susținut în abducție de
către testator; șoldurile și genunchii, în extensie.
De stabilizat pelvisul.
Din poziția
FG F1- palpare pe fața me dială a coapsei;
F2- se adduce membrul inferior prin alunecare pe pat (sau prin
susținere de către testator).
Din poziția
AG F3- se adduce membrul inferior, depășind linia de simetrie;
F4,F5 – rezistența se aplică pe fața medială a coapsei.
Substituți e  în decubit dorsal, prin rotația internă a șoldului;  în decubit lateral,
prin rotație internă și flexie.

5) Rotația externă:
Mușchii: obturator internus și obturatur externus, gemellus superior și
inferior, piriformis (piramidalul), quadratus femor is, gluteus
maximus.
Poziția FG: femurul, deasupra genunchiului.
Poziția AG: decubit dorsal, cu șoldul flectat la 90 , genunchiul la 90  și membrul
netestat extins.
De stabilizat șezând, cu gamba atârnată pe marginea patului;
Din poziția
FG F1- Palpa rea primilor șase rotatori se face în grup, posterior de marele
trohanter
F2- se rotează extern coapsa, mișcând ca pe un levier, în afară, gamba
și piciorul.
Din poziția
AG F3- se mișcă spre medial gamba;
F4,F5 – rezistență pe fața medială în treimea d istală a gambei
Substituție abducție cu flexia șoldului.
7)

120

8) Rotația internă
Mușchii: gluteus minimus, gluteus medius și tensor fasciae latae.
Poziția FG: decubit dorsal, cu șoldul flectat la 90 , genunchiul la 90  și membrul
netestat extins.
Poziția AG: șezând, cu gamba atârnată pe marginea patului;
De stabilizat femurul, deasupra genunchiului.
Din poziția
FG F1- palpare (pentru fesierii mijlociu și mic) lateral de articulația CF,
sub creasta iliacă;  palparea tensorului, caudal de spina iliacă sup ero-
anterioară.
F2- se rotează intern coapsa, mișcând ca pe un levier, în afară, gamba
și piciorul.
Din poziția
AG F3- se mișcă spre lateral gamba;
F4,F5 – rezistență pe fața laterală în treimea distală a gambei
Substituție adducție cu flexia șoldului .

B) Genunchiul
1) Flexia:
Mușchii: ischiogambierii (hamstrings): semimembranosus, biceps femoris.
Poziția FG: decubit heterolateral, cu membrul de testat susținut de către testator sau
pe o placă
Poziția AG: decubit ventral, cu șoldurile și genunchii ext inși.
De stabilizat coapsa.
Din poziția
FG F1- palparea tendonului bicepsului femural pe margine laterală a
spațiului popliteu; palparea semitendinosului pe partea medială a
spațiului popliteu;
F2- flectarea gambei.
Din poziția
AG F3- se ridică gamba ;
F4,F5 – rezistență pe fața pos terioară, în treimea distală a gambei.
Substituție  în decubit ventral, prin gravitație, care ajută mișcarea cu peste 90 
flexie;  în șezând, prin gravitație, care flectează genunchiul.
Notă: pentru întărirea forței bi cepsului femural, se rotează lateral piciorul; pentru
întărirea forței celorlalți doi mușchi, se rotează medial glezna;
2) Extensia
Mușchii: quadriceps: rectus femoris (dreptul anterior), vastus medialis
(intern), vastus intermedius (crural), vastus latera lis (extern).
Poziția FG: decubit heterolateral, cu membrul de testat susținut și gamba flectată la
90.
Poziția AG: șezând, cu gamba atârnată la marginea patului; sub coapsă, o pernă
mică.

121

De stabilizat coapsa.
Din poziția
FG F1- palparea mușchilor p e fața anterioară (cu excepția lui vastus
intermedius, care este sub rectus femoris); dreptul anterior este central,
fiind flancat de vastul intern și cel extern;
F2- se extinde complet gamba.
Din poziția
AG F3- gamba se extinde până la orizontală;
F4,F5- rezistență pe fața anterioar ă în treimea inferioară a gambei.
Atenție : testul "de rupere" este imposibil la un cvadriceps cu forță
normală!
Substituție nu există.

C) Piciorul

1) Flexia piciorului (flexia dorsală) de la poziția piciorului de 90ș față de
gambă:
Mușchii: tibialis anterior (gambierul), extensor digitorum longus, extensor
hallucis longus., peroneus tertius
Poziția FG: decubit heterolateral, cu susținerea gambei, care este flectată, și
piciorul în poziție neutră.
Poziția AG: șezând, cu gamba atârnând, piciorul este în po ziție neutră.
De stabilizat gamba.
Din poziția
FG F1- paplarea tibianului anterior imediat lateral de creasta tibială și a
tendonului său pe fața anterioară, medial de tendonul extensorului
halucelui; tendonul extensoru lui degetelor este spre marginea laterală a
gleznei;
F2- se execută dorsiflexia (flexia) piciorului.
Din poziția
AG F3- piciorul este dorsiflectat, fără să devieze în inversie sau eversie;
F4,F5 – rezistențe pe fețele anterioră și distală ale piciorulu i.
Substituție nu există.

2) Extensia piciorului (flexia plantară) de la poziția piciorului de 90ș față
de gambă:
Mușchii: triceps surae: gastrocnemius (gemenii) și soleus (solearul)., flexor
lung al degetelor, flexor lung al halucelui, peroneu lung, peron eu
scurt,tibial posterior
Poziția FG: în decubit heterolateral, cu gamba și piciorul de testat susținute:
glezna, în poziție neutră.
Poziția AG: decubit ventral, genunchi flectat la 90 , talpa "privește" tavanul.
De stabilizat gamba.

122

Din poziția
FG F1- palparea so learului în porțiunea distală posterioară a gambei
(genunchi flectat pentru a scoate din acțiune gemenii), gemenii se
palpează la inserția pe femur a celor două capete;
F2- flexie plantară.
Din poziția
AG F3- flexia plantată, degetele ridi cându -se spre zenit;
F4- rezistență pe plantă;
F5- în ortostatism, se ridică pe vârful piciorului.
Substituție  flexorii extrinseci ai degetelor (foarte slabă).  gravitație (în decubit).

3)Inversia
Mușc
hii: tibialis posterior (gambierul posterior), flexor lung al
degetelor, flexor lung al halucelui,extensor lung al halucelui, tibial
anterior
Poziți
a FG: decubit dorsal, cu șoldul și genunchiul flectate la 90  și
piciorul în poziție neutră.
Poziți
a AG: șezând, gamba "în atârnat", picior în poziție n eutră.
De
stabilizat gamba distală
Din
poziția FG F1- palpare pe / și deasupra maleolei interne;
F2- se face inversia, planta "privind" medial.
Din
poziția AG F3- se face inversia;
F4,F5 -rezistența se aplică pe marginea medială a
antepiciorului, pri nzând primul metatarsian.
Subst
ituție  flexorii extrinseci ai degetelor;  rotația externă a șoldului
din decubit, când șoldul și genunchiul sânt extinse

4) Eversia
Mușchii: peroneus longus și brevis., extensor lung al degetelor, peroneus
tertius
Poziți a FG: decubit dorsal, cu șoldul și genunchiul flectate la 90  și piciorul în
poziție neutră.
Poziția AG: șezând, gamba "în atârnat", picior în poziție neutră.
De stabilizat gamba distală
Din poziția
FG F1- Palparea mușchilor peronieri se face îndărătul maleolei externe.
F2- se face inversia, planta "privind" lateral.
Din poziția
AG F3- se face eversia;
F4,F5 -rezistența se aplică pe marginea laterală a antepiciorului,
prinzând primul metatarsian.
Substituție  rotație internă a șoldului în decubit, cu șoldul și genunchiul extinse; 
lungul extensor al degetelor.

123

5) Flexia degetelor
Mușchii: Lumbricalii( falange proximale), scurtul flexor al halucelui, pătrat
platar, scurtul flexor al degetului V
Poziția FG: decubit heterolateral, cu susținerea gambei , care este flectată, și
piciorul în poziție neutră.
Poziția AG: șezând, cu gamba atârnând, piciorul este în po ziție neutră.
De stabilizat piciorul anterior.
Din poziția
FG F1-M. intrinseci ai piciorului, imposibil de palpat separat
F2- Se testează fi ecare deget.
Din poziția
AG F3- se flecteză fiecare deget
F4,F5 -se opune rezistență în treimea distală a falangelor
Substituție Extensie dorsală

Mușchii: lungul flexor al degetelor, scurtul flexor planatar, lungul flexor al
halucelu, interosoși dors ali
Poziția FG: decubit heterolateral, cu susținerea gambei, care este flectată, și
piciorul în poziție neutră.
Poziția AG: șezând, cu gamba atârnând, piciorul este în po ziție neutră.
De stabilizat piciorul anterior și prima falangă.
Din poziția
FG F1-Flexor lung al degetelor , se palpează dificil, pe partea laterală a
maleolei externe, când degetele sunt flectate. Flexor lung al halucelui
se palpează dificil, pe partea laterală a maleolei interne, atunci când
degetele sunt flectate. Flexorul scurt plan tar imposibil de palpat
F2- Se testează fiecare deget.
Din poziția
AG F3- se flecteză fiecare deget
F4,F5 -rezistență în treimea distală a falangelor pe partea platară
Substituție Extensie dorsală

6) Extensia degetelor

Mușchii: extensorul comun al degetelor, pediosul, extensorul propriu al
halucelui.,lumbricalii(falange medii și distale), extesor scurt al
degetelor
Poziția FG: în decubit heterolateral, cu gamba și piciorul de testat susținute:
glezna, în poziție neutră.
Poziția AG: decubit vent ral, genunchi flectat la 90 , talpa "privește" tavanul.
De stabilizat Antepiciorul și planta
Din poziția
FG F1-Extensorul halucelui se poate palpa pe fața dorsală a piciorului,
când i se opune rezistență mișcării de extensie .Extensorul comun al
degetelo r se palpează fără a fi pus în tensiune mușchiul tibial anterior,

124

se palpează între maleola externă și linia mediană a gleznei anterior
F2- Se realizează extensia fiecărui deget.
Din poziția
AG F3- Se realizează extensia fiecărui deget.
F4,F5 -Se opune reistență pe treimea distală a falangei , pe partea
dorsală
Substituție Flexie dorsală plantară

7)Abducția Degetelor
Mușchii: Interosoși dorsali
Poziția FG: Șezând, cu talpa sprijiniă pe sol
Poziția AG: Decubit hetero și homolateral
De stabilizat piciorul anterior și planta.
Din poziția
FG F1-Nu se pot palpa
F2- Se abduce halucele
Din poziția
AG F3- Se abduce halucele
F4,F5 -Dificil de realizat
Substituție
Adducția degetelor:M interosoși dorsali
8) Flexia Halucelui
Mușchii: lumbricalii, scurtul flexor al halucelui, pătrat platar,abductor al
halucelui
Poziția FG: decubit heterolateral, cu susținerea gambei, care este flectată, și
piciorul în poziție neutră.
Poziția AG: șezând, cu gamba atârnând, piciorul este în po ziție neutră.
De stabilizat piciorul anterior.
Din poziția
FG F1-M. intrinseci ai piciorului, imposibil de palpat separat
F2- Se testează fiecare deget.
Din poziția
AG F3- se flecteză fiecare deget
F4,F5 -se opune rezistență în treimea distală a falangelor
Substituție Extensie do rsală

9) Extensia Halucelui

Mușchii: Extensor propriu al halucelui.
Poziția FG: în decubit heterolateral, cu gamba și piciorul de testat susținute:
glezna, în poziție neutră.
Poziția AG: decubit ventral, genunchi flectat la 90 , talpa "privește" ta vanul.
De stabilizat Antepiciorul și degetele II -V
Din poziția
FG F1-Extensorul halucelui se poate palpa pe fața dorsală a piciorului,
când i se opune rezistență mișcării de extensie
F2- Se realizează extensia halucelui

125

Din poziția
AG F3- Se realizeaz ă extensia halucelui
F4,F5 -Se opune reistență pe treimea distală a falangei , pe partea
dorsală
Substituție Flexie dorsală plantară

10)Abducția Halucelui
Mușchii: abductor al halucelui.
Poziția FG: Șezând, cu talpa sprijiniă pe sol
Poziția AG: Decu bit heterolateral
De stabilizat piciorul anterior și prima falangă.
Din poziția
FG F1-Abductorul halucelui se palpează pe marginea internă a plantei
F2- Se abduce halucele
Din poziția
AG F3- Se abduce halucele
F4,F5 -Dificil de realizat
Substituție

11)Adducția Halucelui
Mușchii: adductor al halucelui.
Poziția FG: Șezând, cu talpa sprijiniă pe sol
Poziția AG: Decubit homolateral
De stabilizat piciorul anterior și prima falangă.
Din poziția
FG F1-Abductorul halucelui se palpează plantar la nive lul metatarsienelor
I
F2- Se adduce halucele
Din poziția
AG F3- Se adduce halucele
F4,F5 -Dificil de realizat
Substituție

126

BILANȚUL MUSCULAR AL COLOANEI VERTEBRALE

A) Coloana cervicală (gâtul)
1) Flexia
Mușchii: sternocleidomastoideus (contracție bilaterală), m. drepti anteriori
ai capului, lung al capului(bilateral), longus colli, scalen
anterior(bilateral), scalen mijlociu(bilateral), scalen posterior
(bilateral),
Poziția FG: decubit lateral, cu capul sprijinit pe un rulou
Poziția AG: decubit dorsal
De stabilizat trunchiul
Din poziția
FG F1- palpăm SCM pe partea laterală a gâtului, scalenul anterior se
palpează între claviculă și SCM,
F2-flexia capului
Din poziția
AG F3-flexia capului, cu bărbia în piept
F4,F5 -rezistență pe frunte
Subs tituție Șezând -forța gravitațională/ flexia coloanei dorsale

Notă: Aceeași mușchi realizează rotația de aceeași parte a coanei cervicale, cu excepția
SCM, car e realizează intră în acțiune în rotația contralaterală și în flexia de aceeași parte.

2) Extensi a
Mușchii: M. drepți ai capului posterior major și minor( bilateral),
Oblicii inferiori și superiori(bilateral), Rotatori, Multifizi, Semispinali
cervicali (bilateral) și Semispinali ai capului (bilateral)
Erector spinae -porțiunea cervicală: Iliocostali ce rvicali,
longissimus capitis& cervicis, splenius capitis &cervicis,
Intertransversarii)
Poziția FG: decubit lateral, cu capul sprijinit pe un rulou
Poziția AG: decubit ventral
De stabilizat toracele
Din poziția
FG F1- palparea se face în bloc, paravert ebral cervical;
F2-extensia capului
Din poziția
AG F3- extensia se realizează complet
F4,F5 – rezistență pe occiput.
Substituție extensia toracelui.

127

3)Flexia laterală
Mușchii: Scalen anterior(unilateral), scalen mijlociu(unilateral), scalen
poste rior (unilateral), Sternocleidomastoidian, M. drepți ai capului
posterior major și minor(unilateral), Oblicii inferiori și
superiori(unilateral), Rotatori, Multifizi, Semispinali cervicali
(unilateral) și Semispinali ai capului (Unilateral)
Poziția FG: Decubit dorsal
Poziția AG: Decubit heterolateral
De stabilizat trunchiul
Din poziția
FG F1-se palpează in bloc, musculatura latrală a gâtului și a cefei
F2-se realizează flexia laterală
Din poziția
AG F3- se realizează flexia laterală
F4,F5 -rezistenț ă pe tâmplă
Substituție Flexie laterală de trunchi

4)Rotația
Mușchii: m. drept anterior al capului, lung al capului(unilateral), longus
colli, scalen anterior(unilateral), scalen mijlociu(unilateral), scalen
posterior (unilateral), Rotatori, Multifizi, Semispinali cervicali
(unilateral) și Semispinali ai capului (Unilateral),
Sternocleidomastoidian controlateral, o parte din erector spinae
porțiunea cervicală
Poziția FG: șezând
Poziția AG: Decubit ventral, cu capul în afar mesei/decubit heterolateral
De stabilizat trunchiul
Din poziția
FG F1- se palpează in bloc, musculatura latrală a gâtului și a cefei
F2- se rotează coloana cervicală
Din poziția
AG F3- se rotează coloana cervicală
F4,F5 -rezistență pe tâmplă
Substituție Rotație trunchi

B) Coloana dorso -lombară (trunchiul)

1) Flexia
Mușchii: rectus abdominis(bilateral), oblici abdominali,interni și externi
(bilateral),
Poziția FG: a)decubit dorsal, cu brațele pe lângă corp, membrele inferioare întinse;
b)decubit lateral
Poziția AG: decubit dorsal, cu brațele pe lângă corp, membrele inferioare întinse.
De stabilizat membrele inferioare și bazinul
Din poziția
FG F1- palparea drepților abdominali pe linia paraombilicală; Oblicii
externi sunt dificil de palpat,dar acțiunea lor poate fi palpată într-o

128

mișcare de flexie combinată cu o mișcare de rotație.
F2- a) mișcarea până la decolarea spinelor omoplatului; b)flexia
trunchiului
Din poziția AG F3- mișcare realizată până la unghiul inferior al scapulei, coloana
lombară rămânând în contact cu p atul;
F4: se ridică complet trunchiul, cu brațele întinse înainte și genunchii
flectați; în acest fel testăm f 4 a abdominalilor, dar mișcarea depășește
propiu -zisa "flexie a tunchiului";
F5: ca la f 4, dar cu mâinile pe ceafă.
Substituție flexorii coaps ei.

2) Extensia = 20-30ș

Mușchii: Erector spinae: Iliocostal toracic și iliocostal luborum(bilateral),
longissim toracic și longissim luborum(bilateral), multifidus,
interspinalii
Poziția FG: a)Decubit ventral/b)decubit lateral
Poziția AG: Decubit v entral
De stabilizat bazinul și membrele inferioare.
Din poziția
FG F1- plparea masei comune musculare paravertebrale
F2-a) extensie de coloană dorsală și lombară limitată;b)extensia
coloanei
Din poziția
AG F3- extensie completă, decolând până la ombi lic fața anterioară a
trunchiului de suprafața patului; coloana cervicală în rectitudine;
F4,F5 – rezistență aplicată pe toracele superior (pentru testarea extensiei
coloanei toracale) și pe toracele inferior (pentru testarea extensei
coloanei lombare);
3. Rotația

Mușchii: obliquus externus abdominis (marele oblic) și obliquus internus
abdominis (micul oblic),unilateral
Poziția FG: în șezut, cu brațele atârnând pe lângă corp.
Poziția AG: în decubit dorsal, cu membrele inferioare în extensie.
De stab ilizat bazinul și membrele inferioare.
Din poziția
FG F1- palpare pe marginile laterale ale abdominalului;
F2- se rotează trunchiul, în timp ce testatorul fixează bazinul;
Din poziția
AG F3- se rotează trunchiul, până când omoplatul se desprinde de pat ;
antebrațele sânt încrucișate pe piept, mâinile stau pe umeri
F4: se rotează trunchiul, cu flexia lui; membrele superioare, întinse
înainte;
F5: ca la f 4, dar mâinile sunt la ceafă.
Substituție

129

4)Flexia laterală
Mușchii: Erector spinae: Iliocostal toracic și luborum(unilateral),Pătrat
lombar, longissim toracic și longissim luborum(unilateral)
Poziția FG: Decubit dorsal
Poziția AG: Decubit heterolateral
De stabilizat trunchiul
Din poziția
FG F1-se palpează in bloc, musculatura latrală a gâtului ș i a cefei
F2-se realizează flexia laterală
Din poziția
AG F3- se realizează flexia laterală
F4,F5 -rezistență pe tâmplă
Substituție Flexie laterală de trunchi

130

LP.11 : MERSUL

MERSUL NORMAL

Mersul normal se realizează consumând o cantitate redusă de energie , toate
mișcările fiind coordonate de sistemul nervos central, astfel încât membrele superioare și
membrele inferioare să realizeze balansul și pășitul în parametrii optimi. Mersul reprezintă o
acțiune complexă a organismului uman în ceea ce pr ivește deplasarea.

Este un reflex care se dobândește pe parcursul vieții extrauterine , iar o dată învățat
devine automatism, având la baza sa procesul de formare al engramelor prin care un proces
motor se autoperfecționează și îsi ajustează parametrii .A utomatismul scade din acuratețea
mișcărilor în anumite condiții: mers pe teren accidentat, cățărat, mersul în pantă.

Toate mișcările necesare realizării mersului, contracția mușchilor agoniși, a
sinergiștilor și a fixatorilor, precum și postura necesară c e trebuie ajustată permanent în
timpul mersului sunt gradate și corectate printr -un mecanism de feed -back până în momentul
în care parametrii în care se realizează mersul ating nivelul optim.Mersul reprezintă
deplasarea corpului în poziție verticală pe o d irecție orizontală, fiind o mișcare rectilinie, ce
variază de la un individ la altul, în funcție de: bagajul genetic, deprinderea fiecărui individ,
greutatea corporală ce trebuie susținută de membrele inferioare, tipul încălțămintei,
particularități morfol ogice (inegalitatea membrelor inferioare, asimetria bazinului/ scapulelor,
prezența deviațiilor axiale ale membrelor inferioare sau ale coloanei lombare) și integrittatea
aparatului locomotor și a SNC: afecțiuni ortopedice, geriatrice, reumatice sau ale s istemului
nervos central sau periferic.
În deplasare , corpul uman trebuie să combată forța gravitațională, este influențat de
presiunea atmosferică și de rezistența aerului pe care trebuie să o învingă la contactul frontal
cu acesta.

Fazele mersului
Ciclul de mers conține două perioade distincte: sprijinul și balansul.
Secvențele perioadelor unui ciclu de mers sunt:
1. Atacul cu talonul;
2. Poziția medie de sprijin (sprijin unipodal);
3. Desprinderea;
4. Pendulare
În cadrul unui mers normal, 60% din durata unui cicl u de mers este asigurată de
sprijin și 40% de balans.

131

Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 -2352 –
1,©2012 Hardback -Fig 12.5,page 544

Biomecanica mersului
Analiza secvențelor mersu lui din punct de vedere biomecanic

1. Atacul cu talonul se realizează cu membrul inferior respectiv anterior
 piciorul la unghi drept cu gamba;
 genunchiul extins;
 coapsa la 300 față de verticală;
 capul, trunchiul vertical, brațul opus proiectat înainte;
 bazin ul se află în rotație anterioară 40.

2. Poziția medie de sprijin (sprijin unipodal):
 membrul de sprijin este blocat cu șoldul și genunchiul în hiperextensie
asigurat de acțiunea mușchilor fesieri, ischiogambieri și cvadriceps;
 tricepsul sural, gambierul ante rior asigură mișcarea de rulare a tălpii pe sol;
 capul și trunchiul sunt verticale;
 brațele sunt apropiate de axa corpului;
 bazinul este ușor rotat anterior.

3. Desprinderea de sol a piciorul urmează dupa momentul verticalei, constituind
atât o fază de spri jin, cât și de propulsie a corpului înainte și în sus.
Propulsia se realizează prin:
o extensia șoldului, a genunchiului piciorului – intrarea în acțiune a lanțului
triplei extensii, urmată de o ușoară flexie a șoldului și a genunchiului;
o metatarse extinse din articulațiile metatarsofalangiene;
o trunchiul, capul verticale;
o brațul homolateral ușor inapoia axului, celălalt braț înaintea axului
corpului.

132

4. Balansarea:
 piciorul în unghi drept și ușor eversat;
 flexia genunchiului cu șoldul initial în extensie ;
 înclinarea pelvisului lateral și în jos aprox.50;
 flexia șoldului;
 extensia genunchiului, mușchii ischiogambieri blocând această extensie
atunci când gamba a ajuns în poziție optimă pentru a ataca solul;
 dorsiflexia gleznei imediat înainte de contactul c alcăiului cu solul.
Tabel reprezentând mușchii ce intervin în biomecanica mersului

FAZA ACȚIUNE
FUNCȚIONALĂ UNGHIURI
FUNCȚIONALE FORȚĂ
MUSCULARĂ
PRIMARĂ
Contact
inițial Contact cu suprafața
solului
(weight acceptance ) Glezna: 90ș
Genunchi: Flexie 3 -5ș
Șold: Flexie 25 -30ș
Tibial Anterior
Cvadriceps
Gluteu
mare,mijlociu
Tibial Anterior
Cvadriceps
Gluteu mare
Gastrocnemian și
solear
Gluteu mare
Gluteu mic și TFL
Gastrocnemieni
Încărcarea Weight acceptance
Absorbția șocului Gleznă: Flexie plantară 15
Genunchi:până la 15 șFlexie
Șold: șFlexie 25 -30
Echilibru
mediu Sprijin pe un singur
MI Gleznă: de la flexie plantară
de 15ș la 15ș flexie dorsală
Genunchi:Flexie 5ș
Șold:Extensie completă
Echilibru
terminal Sprijin pe un singur
MI
Propulsia Gleznă: Dorsiflexie de la 15ș
la 20ș
Genunchi: se mișcă spre
extensia completă
Șold: Extensie 10ș
Pre -Balans Propulsia Gleznă: Flexie Plantară 20ș
Genunchi: Flexie 40 ș
Șold: Extensie 10 ș Gastrocnemieni
Abductori CF
Drept fem oral
Tibial anterior
Ischiogambieri
Iliopsoas Balans Inițial Scurtarea aparentă a
MI prin tripla flexie Gleznă: Dorsiflexie neutră
Genunchi: Flexie 40 -60ș
Șold: Din hiperextensie în
flexie 25 -30 ș
Balans
Mediu Scurtarea aparentă a
MI prin tripla flexi e
Generarea
momentului de
balans
Avansarea MI Gleznă: neutră
Genunchi: Flexie 60ș
Șold: Flexie 25 -30 ș Tibial anterior
Iliopsoas
Balans Final Pregătirea pentru
contactul initial
Decelerarea Gleznă: neutră
Genunchi: extensie completă
Șold: Flexie 25 -30 ș Tibial Anterior
Gluteu Mare
Ischiogambieri
Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 -2352 –
1,©2012 Hardback – Table 12 -2 p 546

133

Funcțiile necesare mersului după faze
Funcție Mușchi Fază mer s
Absorbția șocului
(activitate excentrică)
Stabilizatori(Activitate
Izometrică) Cvadriceps
Dorsiflexori
Gluteu Mare
Gluteu Mediu
Gluteu Mic
Tensor fascia lata
Erectror spinae
Eversori gleznă
Tibial anterior
Gastrocnemieni
Flexori degete picior
Solear
Adductor lung și mediu
Sartoriu
Iliosoas
Drept Femural
Tibial anterior Contact initial
Încărcarea
Postura
Propulsia
(Activitate concentrică) Poziție finală
Balans inițial
Acceleratori
(Activitate concentrică) Prebalans
Balans inițial
Balans
Controlul piciorului
(Activitate izometrică)
Deceleratori
(Activitate excentrică)
Ischiogambieri
Dorsiflexori
Balans final
Contact inițial
Reprodus din: Houglum P. A., Bertoti D. B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition, ISBN -13: 978 -0-8036 -2352 –
1,©2012 Hardback -page 558

Parametri mersului
Ciclul de pășit e unitatea de masură a mersului, distanța între punctul de
contact cu solul al unui picior și următorul punct de contact al aceluiași picior.
 Un ciclu durează 1,05 – 0,10 secunde:
 Pasul este distanța între punctul de contact al unui picior și punctul de
contact al celuilalt;
 Lungimea pasului este de cca 70 – 80 cm (distanța între atacul calcăiul unui
picior și următorul contact al aceluiași călcâi cu solul);
 Distanța între picioare la nivelul solului este cca 8 cm;
 Ritmul de mers este de90 – 120 pași /minut;
 Viteza de traversare a unei străzi: 1,4 m/sec;
 Consumul energetic în mers este de 0,8 cal/m/kg corp la o viteză de 60 -70
metri/min sau 4,3 kcal/min considerând 80 metri/min mersul cel mai econom.

134

Consumul energetic în timpul mersului

Consumul energetic al organismului pe parcursul mersului se află în raport cu
deplasarea centrului de greutate al corpului în toate cele trei planuri : frontal, sagital și
transversal . Cu cât sunt mai ample mișcăril e în cele trei planuri, cu atât crește consumul
energetic, determinând apariția oboselii (mers pe teren accide ntat, mers în pantă, urcat/cobor ât
scări)

Survin două momente pe parcursul ciclului de mers în care este solicitat mai
intens organ ismul, crescând consumul de energie:
a. În faza de balans, către finalul mișcării ,atunci are loc o decele rație a întregului
corp care a inițiat mișcarea în planul frontal, spre înainte.
b. În faza de atac cu talonul al solului, rezultă o absorbție de energie, a stfel încât
centrul de greutate situat la nivel pelvin, are tendința de a îțși continua deplasarea spre înainte.

Mersul cu baston sau cârje prin încărcare parțială a unui membru inferior,
determină o creștere a consumului energetic cu 18 – 36% pe unitatea de distanță.
Mersul cu cârje ce prespune lipsa de încărcare cu greutate a membrului inferior
determină creșterea necesarului energetic cu 41 – 61 %.

Mersul corect utilizând un baston sau cârjă cu sprijin pe antebraț, se realizează prin
deplasarea concomitentă a membrului inferior bolnav și a bastonului, urmată de deplasarea
membrului sănătos.
În ceea ce privește urcatul și coborâtul scărilor, pentru a urca se pășește cu
membrul înferior sănătos pe prima treaptă, urmat de me mbrul bolnav; iar la coborârea
scărilor, se așează mai întâi bastonul pe trepta inferioară, ulterior, se pășește cu membrul
afectat și ultimul pas este realizat de membrul inferior sănătos.

Parametrii optimi ai amplitudinilor de mișcare pentru realizarea mersului
Pelvis: înclinare laterală 5 spre 8 în plan frontal, înclinare de 3 anterior și posterior
în plan sagital și un total de 8 de protracție și retracție în plan transversal.
Șold: de la 10 de extensie până la 25 -30 flexie în plan sagital; de la o adducție de
15 până la o abducție de 5 în plan frontal și de la 8 la 14 în plan transversal.
Genunchi: de la extensie completă(0 ) la 60 de flexie în plan sagital;de la 3 la 8 plan
frontal și de la 10 la 20 în plan transversal.
Gleznă și pici or: de la 10 flexie dorsală la 20 flexie plantară în plan sagital și de la
5 -8 inversie și eversie.

135

Dacă există vreo limitare la unul dintre aceste unghiuri funcționale de mișcare la
oricare dintre segmentele de mai sus, se va dezvolta un alt tipar d e mers compensator,
determinând un mers ineficient și stress general crescut în alte segmente ale corpului uman.
Centrul de greutate în timpul mersului

Oscilațiile laterale ale centrului de greutate al corpului surv in pentru a menține
echilibrul în timpul sprijinului unilateral, când poligonul de susținere este redus la
dimensiunea plantei pe care se sprijină corpul uman.. Verticala cent rului de greutate trebuie să
cadâ în interiorul poligonului de sustinere, acest lucru realizându -se prin înclinarea latera lă a
bazinului pe partea corespunzătoare membrului inferior de sprijin. Bazinul s e inclină
concomitent cu trunchiul, oscilând totodată cu centrul de greutate în plan sagital, alternativ
către dreapta și către stânga, pe mebrul de support.
Pe parcurs ul desfășurării
mersului, centrul de greutate al corpului
descrie o mișcare de formă sinusoidală în
plan transversal și în plan sagital,
deplasându -se în plan transversal cu 4 -6 cm
și în plan sagital stang și drept cu 2,5 cm

În timpul mersului, centr ul de
greutate care este situat superior față de
membrele inferioare apare ca o boltă sau ca
un pendul inversat.

Pe parcursul mersului se desfășoară diferite mișc ări ale trunchiului și ale membrelor
superioare:
Articulația coxofemurală corespunzatoa re membrului inferior oscilant este
împins ă înainte, iar cea a membrului de sprijin rămâne înapoi ; amplitudinea acestei mișcări
ajungând până la 9°.
Centura scapulară realizează mișcări opuse față de oscilațiile pelvisului.
Mișcarea umerilor corespune cu mișcarea de anteflexie a membrelor superioare. Amplitudinea
acestor mișcări este mai mare la nivelul centurii scapulare decat la nivelul pelvisului ajungând
la 12° î n momentul sprijinului bilateral. Oscilațiile centurii scapulo -humerale cresc
proporț ional cu viteza progresiei mersului, iar în momentul alergării se diminuează până la
dispariție.
În timpul mersului survin oscilații în plan frontal ale corpului, astfel încât la
faza de mijloc a sprijinului există o oscilație spre anterior în plan frontal, ac este oscilații sunt
greu de sesizat la nivel de inspecție și sunt mai ușor de observat pe parcursul alergării, când
înclinarea anterioară a trunchiului crește.

136

Membrele superioare și membrele inferioare se mișcă sincron și opus în diagonală pe
parcursul mersului, astfel încât la ducerea membrului inferior drept spre înainte, în faza de
contact inițial, membrul superior stâng oscilează într -o anteflexie scapulohumerală, iar
membrul superior drept descrie o mișcare de hiperextensie scapulohumera lă, în același plan
dar în sens opus, față de flexia membrului inferior drept.

Tipuri de mers
 Mersul antalgic – apare din cauza unor dureri și este întâlnit în boli reumatice
sau în suferințele nervului sciatic.
 Mersul rigid – apare la aterosclerotici s au în b. Parkinson și este un mers cu
pași mici.
 Mersul dezordonat – apare în coree, complicație neurologică din RPA.
 Mersul cosit – apare în hemipareze spastice și membrul descrie un arc de cerc
în timpul mersului
 Mersul talonat –ataxic, pe călcâie, apare în sifilisul cu localizare la măduva
spinării, tabes.
 Mersul stepat – apare în paralizia de sciatic popliteu extern.
 Mersul legănat, de rață – apare în miopatiile grave.
 Mersul ataxic – apare în afecțiunile cerebeloase și pacientul merge încet cu
picioare le depărtate și cu privirea în jos.
 Mersul ebrios – apare în intoxicațiile acute cu alcool cu barbiturice, în
sindroamele cerebeloase.
 Mersul adinamic – miastenia gravis, b. Addison, neoplazii în faze terminale.

137

LP: 12 TEHNICILE DE FACILITARE NEUROPROPR IOCEPTIVĂ
(FNP)

Facilitarea neuroproprioceptivă reprezintă un concept de tratament fiind utilizată în
ultimul timp într -o varietate de afecțiuni, de la afecțiunile neuromotorii, la afecțiuni
reumatologice, posttraumatice și postoperatorii, inclusiv în afe cțiune circulatorii.

Principii neurofiziologice de bază :

Postdescărcarea – Efectul unui stimul continuă și după ce stimulul nu mai este
aplicat.Dacă se cresc forța și durata stimulului aplicat, crește și postdescărcarea. Senzația
resimțită de forță cresc ută după menținerea unei contracții statice este rezultatul
postdescărcării.

Sumația temporală : O succesiune de stimuli slabi declanșați concomitent într -o
perioadă de timp produc excitația.

Sumația spațială : Stimuli slabi aplicați în diverse regiuni ale corpului își atribuie
forță de la unii la alții pentru a produce excitația.

Iradierea : Răspândirea și creșterea forței de răspuns.Survine în momentul în care
numărul de stimuli aplicați crește sau sau forța stimulilor este crescută. Răspunsul il poate
constitui excitarea sau inhibiția.

Inducția succesivă : O excitație crescută a mușchilor agoniști determină
stimularea(contracția) antagoniștilor lor.

Inervarea reciprocă(inhibarea reciprocă ): Contracția musculară este însoțită simultan
de inhibarea antagon iștilor. Inervarea reciprocă este o parte necesară a mișcării coordonate.

Tehnicile FNP , au drept scop creșterea amplitudinii de mișcare activă și pasiva,
creșterea forței musculare , având ca scop final îmbunătățirea performanței motrice și
recuperarea pacientului.

Ideea acestor tehnici a plecat de la fziologul Charles Sherrington și a fost continuată
de Herman Kabat ,neurofiziolog, bazându -se pe reflexul miotatic care

138

Procedeele de bază ale tehnicilor de facilitare

Rezistența : Pentru a ajuta contr acția musculară și controlul motor, pentru a crește
forța și a ajuta învățar ea motorie
Rezistența aplicată trebuie să fie în parametrii optimi, astfel încât mișcarea să se
realizeze într -o manieră ușoară și coordonată, de asemenea, să permită realizarea mi șcării
până la amplitudinea maximă de mișcare pe care o poate realiza pacientul. Antagoniștii
mușchilor facilitați permit o activitate coordonată.
Rezistența aplicată unei contracții de stabilizare trebuie controlată pentru a menține
poziția stabilă.
Rezis tența aplicată unei contracții izometrice trebuie să fie crescută și scăzută
gradual astfel încât să nu intervină mișcarea.
Este important ca rezistența să nu producă durere, oboseală sau iradiere nedorite .
Pacientul și terapeutul trebuie să evite ” ținere a respirației”. Coordonara respirației cu
mișcarea poate determina creșterea forței musculare și a unghiului de mișcare.

Iradierea și fortifierea: Utilizarea proprietății de a se răspândi răspunsul la
stimulare.
Contactul manual: Pentru a crește forța și pentru a ghida mișcarea .
Rezistența aplicată corespunzător determină iradierea și creșterea forței musculare.
Crescând valoarea rezistenței, va crește valoarea și mărimea răspunsului muscular.Intensitatea
rezistenței se aplică în funcție de forța musculară a pacientului și de scopul urmărit.

Contactul manual : Presiunea asupra mușchiului ajută la declanșarea contracției
musculare, promovează percepția tactil -kinestezică.
Presiunea aplicată în direcția opusă mișcării realizate de pacient , pe orice punct al
segmentului aflat în mișcare, stimulează musculatura sinergică pentru a crește capacitatea de
mișcare.
Contactul cu trunchiul pacientului promovează stabilitatea acestuia.
Prin intermediul acestei proceduri i se imprimă facil pacientului și direcția de
mișcare pe care trebuie să mobilizeze segmentul, stimulând totodată receptorii teg umentaro și
pe cei de presiune.
Priza terapeutului este realizată print r-
o prindere(priză) lumbricală.
Acest tip de priză oferă terapeutului
un control eficient asupra mișcăr ilor
tridimensionale, fără a cauza pacientului durere
prin strângere sau aplicând prea multă
presiune.
Terapeutul trebuie să stimuleze
receptorii tactili doar în vederea promovării
controlului motor și a independenței
pacientului

139

În mod uzual, prizele terapeutului cuprin d un membru, una mâini cuprinzând partea
proximală a segmentului, iar cealaltă partea distală.

Poziția și biomecanica corpului : Ghidarea și controlul mișcării și a stabilității.
Se pune problema poziției terapeutului față de pacient pe parcursul efectuării
terapiei, pentru a exista un control eficient asupra calității mișcării realizate de pacient. Corpul
terapeutului trebuie să fie în linie cu direcția mișcării sau aplicării forței.Umerii și pelvisul
terapeutului ar trebui să stea față în față cu direcția de mișcare.
Membrele superioare și mâinile să potă urma mișcarea, iar forța de rezistență să fie
apliată prin intermediul greutății corpului terapeutului, iar membrele să fie relativ relaxate.

Comenzile verbale : ghidează debutul mișcării sau al contracției musculare,
corectează activitatea pacientului . Trebuie să fie clare, concise și ferme.Se poate adăuga
exemplificarea mișcării printr -o mișcare pasivă.

Controlul vizual : prin urmărire mișcării cu privirea, sistemul de fe ed-back pozitiv
determină creșterea activității musculare . Pacientul este instruit să privească la segmentul aflat
în mișcare pe parcursul exercițiului

Tracțiunea sau compresia : Elongarea sau compresia membrelor și a trunchiului
pentru a facilita mișcarea și stabilitatea. Tracțiunea și împingerea acționează la nivelul
receptorilor ariculari , iar tracțiunea acționează ca un stimul de întindere prin alungirea
musculară.
Tracțiunea: Facilitează mișcarea, îndeosebi mișcările antigravitaționale și cele care
presupun acțiunea de retracție(tragerea); Ajută la elongarea musculară atunci când se utilizează
stretch reflexul; intervine în rezistența a diferite mișcări din corpul uman( utilizarea tracțiunii la
începutul flexiei umărului determină stagnarea scapulei, iar aceasta nu se mai ridică)

Compresia: promovează stabilitatea, facilitează purtarea de greutăți și contracția
mușchilor antigravitaționali. Și ea intervine în procesul de rezistență față de anumite
mișcări(aplicarea compresiei pe întregul membru superior la sfârșitul flexiei, dtermină
stagnarea scapulei, fără ca aceasta să se mai ridice).
Compresia se aplică întotdeauna cu segmentele bine aliniate în ax, fără să determine
durere sau vreo mișcare greșită și într -o poziție de încărcare. Când terapeutul simte că scade
forța de contracție a mușchiului activ, se repetă compresia și se aplică rezistență.
Tracțiunea facilitează mișcarea ,iar compresia facilitează acțiunea izometrică sau
stabilizatoare.

Întinderea: Alungirea musculară și reflexul de întindere fac ilitează contracția și scad
oboseala musculară. Stimulul de întindere este declanșat la elongarea mușchiului și este
utilizat ca o mișcare pregătitoare pentru a facilita contracția musculară. O facilitare mai
intensă survine în urma aplicării stretching -ului la toți mișchii sinergiști dintr -un
membru/trunchi.

140

Reflexul de întindere(Reflexul miotatic, Stretch reflexul)
Este provocat mușchilor sub tensiune, fie pentru a obține alungirea(relaxarea), fie
pentru a obține contracția. Determină contracție muscu lară în momentul în care mușchiul este
întins repede și determină relaxare musculară câ nd tendonul mușchiului este întins cu forță
mare , dar lentă . În cazul aplicării pentru a obține contracția musculară, este bine ca stretch
reflexul să fie urmat de o miș care activă a pacientului, cu rezistență opusă de terapeut.

Secvențialitatea normală /Temporizarea : Promovarea unei temporizări adecvate și
creșterea forței musculare prin sincronizare corectă. Pe lângă temporizarea adecvată,
secvențialitatea normală a miș cării coordonate și eficiente este dinspre distal spre proximal,
chiar dacă în cadrul dezvoltării motorii , controlul proximal începe înaintea celui distal( aici se
va ține cont de afecțiunea pacientului, în cazul afectării motorii pe fond de leziune SNC,
reeducarea se va face în ordinea dezvoltării inițiale a controlului motor, dinspre proximal spre
distal)
Secvențialitatea de forță implică schimbarea secvenșțelor normale de mișcare
pentru a accentua activitatea unui mușchi sau o acțiune dorită. Opunând r ezistență unei
mișcări realizate de sinergiști se va redirecționa energia de contracție într -un mușchi mai slab.
Această alterare a sincronizării de mișcare stimulează reflexele proprioceptive în mușchi prin
rezistență și întindere, existând 2 metode de al terare a secvențialității

1. Opunându -se tuturor mișcărilor unui tipar , exceptând mișcarea care se
dorște a fi realizată
2. Prin rezistență izometrică sau menținerea contracției mișcărilor
puternice dintr -un tipar și într-o postură anume în timp ce se lucrează musculatura
slabă. Această rezistență pe contracția statică blochează segmentul.

Tipar ul de mișcare: Mișcări sinergice în masă, componentele mișcării normale
funcționale.
Tiparul de mișcare utilizat în Tehnicile FNP și Metoda Kabat combină mișcarea în
toate cle trei planuri ale corpului uman, utilizându -se mișcări în spirală și în diagonală, sub
premisa că eceste mișcări sunt mult mai eficiente asupra corpului uman în comprație cu
mișcările ăntr -un singur plan.

141

Tehnici FNP Cu Caracter General

Inversar ea lentă si inversarea lentă cu opunere (IL si ILO)

Tehnicile FNP au drept scop promovarea mișcărilor funcționale prin intermediul
faciltării, al inhibițeie, al fortificării și al relaxării grupelor musculare. Aceste tehnici
utilizează contracții excentr ice, concentrice și statice.

1. IL=contractii concentrice ritmice ale tuturor agonistilor si
antagon iștilor dintr -o schemă de miscare, pe toată amplitudinea, fără pauză între
inversări;
Rezistenta aplicată miscărilor este maximală (cel mai mare nivel al re zistentei ce
lasă ca miscarea să se poată executa).
Prima miscare (pr imul timp) se face în sensul acț iunii musculaturii puternice
(contractie concentrică a antagonistilor muschilor hipotoni), determinându -se în acest fel un
efect facilitator pe agonistii slabi
2. ILO = este o variantă a tehnicii IL, în care se introduce c ontractia
izometrică la sfârș itul amplitudinii fiecărei miscări (atât pe agonist cât si pe
antagonist).

3. Contracțiile repetate – CR
►mușchii schemei sunt de forță 0 sau 1:
 se poziționează s egmentul eliminând gravitația → musculatura hipotonă fiind
în zona alungită → se fac întinderi repetate, rapide, scurte ale agonistului
 ultima întindere e însoțită de comanda verbală “contractă mușchiul!”
 dacă se schițează mișcare  se opune o rezistență m aximală, fără a bloca
mișcarea
►mușchii sunt de forță 2 sau 3:
contracții izotonice cu rezistență pe toată amplitudinea de mișcare, aplicându -se în
anumite unghiuri de mișcare întinderi rapide, scurte
►mușchii sunt de forță 4 sau 5 – fără să aibă o forță e gală peste tot:
face contracție izotonică cu rezistență, până în punctul unde forța musculară este mai
slabă, apoi se execută o izometrie, urmată de întinderi scurt, rapide

 înainte de a începe CR → contracții izotonice pe musculatura antagonistă
normală, pentru a facilita musculatura agonistă slabă, prin inducție succesivă

142

4. Secvențialitatea pentru întărire – SÎ
-se realizează când un component dintr -o schemă de mișcare este slab
-contracție izometrică maximă în punctul optim al musculaturii puternice sau
normale (zona scurtată pentru extensori, zona medie pentru flexori), de preferat proximal de
zona slabă
 se menține această izometrie +
 se adaugă contracția izotonă împotriva unei rezistențe maximale, pe
musculatura slabă

5. Inversarea agonistă – IA
Se execut ă contracții concentrice pe toată amplitudinea → progresiv (ca amplitudine)
se introduce contracția excentrică.

Tehnici FNP pentru promovarea mobilității

1. Inițierea ritmică – IR
Indicată în limitările de mobilitate provocate de h ipo- sau hipertoniile mu sculare, se
realizează mișcări lente, ritmice, executate pe întreaga amplitudine a unei scheme de mișcare,
mai întâi

→ pasiv → pasivo -activ → activ

 în hipertonie → se urmărește relaxarea
 în hipotonie → se încearcă m enținerea memoriei kinestezice și păstrarea
amplitudinii de mișcare
Relaxeaza și lasă -mă
pe mine să mișc! Mișcă o
dată cu
mine Activ

143

2. Rotația ritmică – RR

Indicații: hipertonii musculare, cu dificultăți de mișcare activă, cu scopul de a obține
relaxarea

→ rotații ritmice stânga – dreapta (lateral -medial), în axul seg mentului, lent,
10 sec

pasiv     pasivo –
activ

3. Mișcarea activă de relaxare -opunere – MARO
Indicații – hipotonii musculare care nu permit mișcarea pe o direcți e
→pe musculatura slabă, în zona medie spre scurtă se execută

1.contracție izometrică în punc tul unde există forță m ai mare urmată de o relaxare
bruscă
2. mișcare pasivă spre zona alungită, însoțită de intideri rapide în această zonă , până
se revine la poziția inițială
3. contracție izotonică pe toată amplitudinea de mișcare ( cu/fără ușoară rezistență )

4. Relaxare – opunere – RO = hold -relax
Indicații: hipertonie musculară cu limitarea mișcării
Durerea este cauza limitării mișcării (durerea fiind deseori asociată hipertoniei)
→ RO antagonistă – izometria se va face mușchiului hiperton
→ RO agonistă – izometria se va face pe mușchiul care face mișcarea limitată
(=mușchi agonist)

În punctul de limitare a mișcării – izometrie de intensitate maximă, timp de 5 -8 sec

"ține !" apoi i se va cere pacientului o relaxare lentă

odată relaxarea făcută se poate repeta izometria de mai multe ori

Pacientul, în mod activ, va încerca să treacă de punctul inițial de limitare a mișcării
(contracție izotonică a agonistu lui, fără rezistență din partea FKT)
Relaxează și lasă -mă pe mine să mișc!
Mișcă odată cu mine !

144

5. Stabilizarea ritmică – SR
→în punctul de limitare a mișcării – se execută contracții izometrice pe agoniști și pe
antagoniști
!!! între contracția agonistului și cea a antagonistului nu se permite relaxarea
(cocont racție)
are 2 variante – se execută în ordine:
varianta simultană
varianta alternativă " ține, nu mă lăsa să -ți mișc….!"

Tehnici FNP Pentru Promovarea Stabilității
1. Contracția izometrică în zona scurtată – CIS
 în zona scurtă a mușchiului – se fac contracții izometrice repetate, cu
pauză între repetări
 se execută pe rând, pentru musculatura tuturor direcțiilor de mișcare
 dacă această tehnică e mai dificilă ,următoarea succesiune: IL → ILO
→ CIS

2. Izometria alternantă – IzA
 contracții izometrice scur te, alternative atât pe agoniști, cât și pe
antagoniști, în diferite puncte ale arcului de mișcare, fără a schimba însă poziția
segmentului
 se execută pe toate schemele de mișcare, alternativ

Tehnici pentru promovarea mobilității controlate

= capacitate a de a mișca segmentele în cadrul posturii încărcate, părțile distale fiind
fixate, capul sau trunchiul rotindu -se în jurul axei longitudinale
 în cadrul acestei etape a controlului motor – se urmăresc următoarele obiective:
1. tonifierea musculară pe parcursu l mișcării disponibile
2. obișnuirea pacientului cu amplitudinea funcțională de mișcare
3. antrenarea pacientului de a -și lua singur variate posturi, etc

145

Tehnici pentru promovarea abilității

1. Progresia cu rezistență (PR)
Constă în opoziția făcută de kinetotera peut locomoției (târâre, mers în patrupedie, pe
palme și tălpi, mers în ortostatism); deplasarea dintr -o postură reprezintă trecerea de la stadiul
mobilității controlate (poziția propriu -zisă este în lanț kinetic închis), la stadiul abilității prin
“deschi derea” alternativă a câte unui lanț kinetic (ridicarea câte unui membru) și mișcarea în
lanț kinetic deschis (pășirea).

Astfel, de ex., pacientul în ortostatism, kinetoterapeutul efectuând cu ambele mâini
prize la nivelul părții anterioare a bazinului, co ntrează (rezistență maximală) mișcările de
avansare (prizele se pot face și la nivelul umerilor, sau pe un umăr și hemibazinul
contralateral.

2. Secvențialitatea normală (SN)
Este o tehnică ce urmărește coordonarea componentelor unei scheme de mișcare,
care au forță adecvată pentru executare, dar secvențialitatea nu este corectă (incoordonare dată
de o ordine greșită a intrării mușchilor în activitate – nu de la distal la proximal – sau de grade
de contracție musculară inadecvate în raportul agonist – antagoni st).
Exemplu: Acțiunea de apucare a unui obiect din poziția așezat cu mâna pe coapsă,
obiectul fiind pe masă, înaintea pacientului.
Prizele kinetoterapeutului se deplasează în funcție de intrarea în acțiune a
segmentelor; inițial se vor plasa prizele pe pa rtea dorsală a degetelor – palmei (opunând
rezistență maximală extensiei degetelor și pumnului) și pe partea latero -dorsală a treimii
distale a antebrațului (opunând rezistență maximală flexiei cotului); va urma opunerea
rezistenței la mișcarea de flexie a umărului, prin mutarea prizei de la nivelul degetelor, la
nivelul părții distale a brațului, prin apucarea părții anterioare a acestuia. Apoi prizele se vor
muta în mod corespunzător următoarei secvențe de mișcare, care trebuie să se deruleze tot
de la distal la proximal (flexia degete -pumn, extensia)

146

LP. 13 : METODA KABAT

Facilitarea funcției musculare și obținerea unei contracții musculare mai puternice
decât cea provocată numai de un efort voluntar simplu, prin folosirea unor stimuli
propriocep tivi variați și executarea voluntară a contracției cu maxim de efort sub rezistență
maximal

Se poate începe cu efectuarea activ ă a diagonalelor pe partea sănătoasă: pentru
suprapunerea engramelor (sănătoasă și bolnavă)
Se pot efectua pasiv, pasivo -activ ș i activ cu rezistență, în funcție de scopul urmărit
Se începe cu derotația prin prize pentru că sistemul muscular uman este dispus în
spirală.
Diagonalele Kabat se întâ lnesc în toate activitățile vieții cotidiene

147

Diagonalele Kabat

DIAGONALA 1: MEMBRUL S UPERIOR

ARTICULAȚIA C D
SCAPULA ABD ADD
GLENO –
HUMERALA Flexie
Rotație externă
ADD Extensie
Rotație internă
ABD
COT Rectitudine Rectitudine
ANTEBRAȚ Supinație Pronație
PUMN Flexie+înclinare
ulnară Extensie+înclinare
radială
DEGETE Flexie Extensie

F-ADD -RE ( D -C)
pivot principal = umăr pivot principal = cot
pivot principal = umăr
pivot principal = cot

148

DIAGONALA 2 : MEMBRUL SUPERIOR

ARTICULAȚI
A A B
SCAPULA ADD ABD
GLENO –
HUMERALA Flexie
Rotație externă
ABD Extensie
Rotație internă
ADD
COT Rectitudine Rectitudine
ANTEBRAȚ Supinație Pronație
PUMN Extensie+ înclinare
radială Flexie + înclinare
ulnairă
DEGETE Extensie Flexie

F-ABD -RE ( B -A)
pivot principal = umăr pivot principal = cot
E-ADD -RI ( A -B
pivot principal = um ăr

pivot principal = cot

149

DIAGONALA 1 : MEMBRUL INFERIOR
ARTICULAȚI
A C’ D’
ȘOLD Flexie
ADD
Rotație externă Extensie
ABD
Rotație internă
GENUNCHI Rectitudine Rectitudine
GLEZNĂ +
PICIOR Flexie dorsală Flexie plantară
ADD ABD
DEGETE Flexie do rsală Flexie plantară

F-ADD -RE ( D’ -C’) 1. pivot principal = șold
pivot principal = genunchi E-ABD -RI ( C’ -D’)
pivot principal = șold
pivot principal = genunchi

150

DIAGONALA 2 : MEMBRUL INFERIOR

ARTICUL AȚIA A’ B’
ȘOLD Flexie
ABD
Rotație internă Extensie
ADD
Rotație externă
GENUNCHI Rectitudine Rectitudine
GLEZNĂ + PICIOR Flexie dorsală +
ABD picior
Pronație Flexie plantară
Supinație, add
DEGETE Flexie dorsală Flexion plantară

E-ADD -RE ( A’ – B’)

pivot principal = genunchi pivot principal = genunchi

151

Diagonalele Kabat (trunchi)

Diagonalele membrului superior
Mișcarea
F-ABD -RE ( A) F-ADD -RE
(C)
Pumn
Ext., încl. radială, Police ext. Flexie, încl. radială, Police
add.
Antebraț
Supinație Supinație
Cot
Extensie Extensie
Umăr
Flexie, Rot.E Flexie, Rot.E
Omoplat
Adducție Abducție
Articulați
a
centrală
UMĂR
Omoplat
Adducție Abducție
Umăr
Ext.,Rot.I Ext., Rot.I
Cot
Extensie Extensie
Antebraț
Pronație Pronație
Pumn
Ext.,încl.cubitală, police abd. Flexie,încl.cubitală, police
opoz
Mișcarea
E-ABD -RI (D) Extensia umărului E-ADD -RI (B)

152

Diagonalele membrului inferior

Mișcarea
F-ABD -RI (A ’) F-ADD -RE (C’)
Gleznă

Eversie, Flexie dorsală Inversie, Flexie dorsală
Genunchi

Extensie sau Flexie Extensie sau Flexie
Șold

Flexie, Abd., Rot.inte rnă Flexie, Add., Rot.externă
Articulați
a
centrală
ȘOLD
Șold

Extensie, Abd.,Rot.internă Extensie, Add., Rot.externă
Genunchi

Extensie sau Flexie Extensie sau Flexie
Gleznă

Eversie, Flexie plantară Inversie, Flexie plantară

Mișcarea

E-ABD -RI (D’) Extensia șoldului E -ADD -RE
(B’)

153

Bibliografie :

1. Adler Susan, Dominiek Becker s, Math Buck,PNF in Practice: An Illustrated Guide,
Edition 3,Springer Science & Business Media, 22 dec. 2007, ISBN -13: 978 -3540739012
2. Cordun M., Kinetologie medicală, Editura Axa, București, 1999, ISBN 973 -97408 –
7-1
3. Gary Kamen, Foundations of Exercise Sci ence, Lippincott Williams & Wilkins,
2001, ISBN: 9780683044980
4. Gordon Robertson, Graham Caldwell, Joseph Hamill, Gary Kamen, Saunders
Whittlesey ,Research Methods in Biomechanics, 2E,Human Kinetics, 25 sept.
2013,ISBN:9780736093408
5. Houglum P. A., Bertoti D . B., Brunnstrom's Clinical Kinesiology, 6th Edition,
ISBN -13: 978 -0-8036 -2352 -1,©2012 Hardback
6. Joseph Hamill, Kathleen M. Knutzen,Biomechanical Basis of Human
Movement,Lippincott Williams & Wilkins, 2006,ISBN:9780781763066
7. Lee CR1, Farley CT.,Determinants of the center of mass trajectory in human
walking and running.,J Exp Biol. 1998 Nov;201(Pt 21):2935 -44.
8. Lisa Weaver, Mandy Ferg, Therapeutic Measurement and Testing:The Basics of
ROM, MMT, Posture and Gait Analysis, Cengage Learning, 2009, ISBN: 978111178 0401
9. Nemeș D, Gogulescu A., Kinesiologie funcțională, format electronic,Timișoara
2010
10. Sbenghe T., Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei, Ed.Medicală 1999
11. Sbenghe T., Kinesiologie. Știința mișcării, Editura Medicală, București, 2008,
ISBN 978 -973-39-0665 -0
12. Sbenghe T., Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Editura
Medicala, București, 2005
13. Winter D.A., Human balance and posture control during standin g and walking, Gait
& Posture, 1995;Vol.3,193 -214, December