Bazele Morfologice In Maladiile Pestilor Dulcicoli din Amenajarile Sistematice
CUPRINS
INTRODUCERE 1
PARTEA I. DATE BIBLIOGRAFICE PRIVIND BAZELE MORFOLOGICE ÎN PRINCIPALELE MALADII LA PEȘTII DULCICOLI DIN AMENAJĂRILE SISTEMATICE 3
CAPITOLUL I. CARACTERISTICILE TAXONOMICE ȘI MORFOFIZIOLOGICE ALE PEȘTILOR DULCICOLI 5
1.1. Date privind încadrarea taxonomică 5
1.2. Morfofiziologia peștilor dulcicoli 9
CAPITOLUL II. PROCESE PATOLOGICE FUNDAMENTALE ÎNTÂLNITE LA PEȘTI 19
2.1. Procese patologice generale 19
2.1.1. Tulburări de creștere tisulară, dismetabolii, mortea locală 19
2.1.2. Morfopatologia circulației sanguine, limfatice și a lichidului tisular 24
2.1.2.1. Morfopatologia circulației sanguine 24
2.1.2.2. Tulburările circulației limfatice 26
2.1.2.3. Tulburările circulației lichidului interstițial (tisular) 26
2.1.3. Morfologia inflamațiilor 27
2.1.4. Procesul tumoral 30
2.2. Elemente de organologie la pești 30
2.2.1. Modificările pielii 30
2.2.2. Modificările organelor de simț 31
2.2.3. Modificările aparatului respirator 31
2.2.4. Modificările aparatului circulator 32
2.2.5. Modificările aparatului digestiv 33
2.2.6. Modificările musculaturii somatice 34
CAPITOLUL III. BOLI INFECȚIOASE ALE CIPRINIDELOR
ȘI SALMONIDELOR 35
3.1. Viroze 35
3.1.1 Septicemia hemoragică virală 35
3.1.2. Necroza hematopoietică infecțioasă 36
3.1.3. Necroza pancreatică infecțioasă 36
3.1.4. Viremia de primăvară a crapului 37
3.1.5. Inflamația vezicii gazoase 38
3.1.6. Variola 39
3.2. Bacterioze 39
3.2.1. Furunculoza salmonidelor 39
3.2.2. Eritrodermatita crapului și a ciprinidelor asiatice 40
3.2.3. Septicemia hemoragică bacteriană 41
3.2.4. Necroza bacteriană a înotătoarelor 41
3.2.5. Vibrioza 42
3.2.6. Yersinioza 42
3.2.7. Mycobacterioza 43
CAPITOLUL IV. BOLI PARAZITARE ALE CIPRINIDELOR ȘI
SALMONIDELOR 44
4.1. Protozooze 44
4.1.1. Ihtiobodoza 44
4.1.2. Hexamitoza 45
4.1.3. Coccidiozele 45
4.1.4. Mixosporidioza branhiilor 46
4.1.5. Mixosporidioza înotătoarelor 47
4.1.6. Mixosomoza 47
4.1.7. Boala proliferativ renală 48
4.1.8. Ihtioftirioza 49
4.1.9. Chilodoneloza 50
4.1.10. Trichodinoza 50
4.2. Micoze 51
4.2.1. Saprolegnioza 51
4.2.2 Dermocistoza 52
4.3. Boli provocate de viermi platelminți 52
4.3.1. Dactilogiroza 52
4.3.2. Girodactiloza 53
4.3.3. Trematodoza peteșială neagră 54
4.3.4. Liguloza și Diagramoza 55
4.3.5. Botriocefaloza 55
4.3.6. Trienoforoza 56
4.4. Boli provocate de viermi nematelminți 56
4.4.1 Ascaridioza 56
4.4.2. Filometroza 57
4.5. Boli provocate de crustacee 58
4.5.1. Arguloza 58
4.5.2. Ergasiloza și sinergasiloza 59
4.5.3. Lerneoza 60
PARTEA a-II-a. CERCETĂRI PERSONALE 62
CAPITOLUL V. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE TEZEI 63
CAPITOLUL VI. MATERIAL ȘI METODĂ 66
6.1. Materialul piscicol luat în studiu 66
6.2. Amenajările sistematice 71
6.3. Metode de lucru 79
CAPITOLUL VII. REZULTATELE PRIVIND MORFOLOGIA UNOR PROCESE PATOLOGICE ȘI BOLI ÎNTÂLNITE LA PEȘTII DULCICOLI DIN AMENAJĂRILE SISTEMATICE 94
7.1. Infecții virale și bacteriene 94
7.1.1. Necroza hematopoietică infecțioasă 94
7.1.2. Eritrodermatita crapului și a ciprinidelor asiatice 99
7.1.3. Septicemia hemoragică bacteriană 121
7.1.4. Yersinioza 131
7.2. Invazii parazitare 143
7.2.1. Ihtiobodoza 143
7.2.2. Myxosporidioze 148
7.2.3. Boala proliferativă a rinichiului 155
7.2.4. Microsporidioza 159
7.2.5. Trichodinoza 163
7.2.6. Dermocistoza 166
7.2.7. Dactilogiroza 174
7.2.8. Boala petelor negre 179
7.2.9. Arguloza 182
7.2.10. Sinergasiloza 186
7.2.11. Lerneoza 190
CAPITOLUL VIII. EPIDEMIOLOGIA BOLILOR DIAGNOSTICATE 196
8.1. Variația indicilor fizico-chimici ai apei piscicole 196
8.2. Variațiile cantitative și calitative ale microflorei depistate 198
8.3. Epidemiologia invaziilor parazitare diagnosticate 202
CAPITOLUL IX. CONCLUZII 216
BIBLIOGRAFIE 222
CONTENTS
INTRODUCTION 1
PART I. BIBLIOGRAPHIC DATA REGARDING THE MORPHOLOGICAL BASIS WITHIN MAIN DISEASES OF FRESH WATER FISH, LIVING IN SYSTEMATIC BASINS 3
CHAPTER I. TAXONOMICAL AND MORPHO-PHYSIOLOGICAL CHARACTERISTICS OF FRESH WATER FISH 5
1.1. Data regarding taxonomical framing 5
1.2. Freshwater fish morphophysiology 9
CHAPTER II. FUNDAMENTAL PATHOLOGICAL PROCESSES MET IN FISH 19
2.1. General pathological processes 19
2.1.1. Tissue growth disorders, dismetabolia, local death 19
2.1.2. Blood circulation morphopathology, lymphatic and liquid tissue circulation 24
2.1.2.1. Blood circulation morphopathology 24
2.1.2.2. Lymphatic circulation disorders 26
2.1.2.3. Tissue liquid circulation disorders 26
2.1.3. Inflammation morphology 27
2.1.4. Tumor process 30
2.2. Organic elements on fish 30
2.2.1. Skin modifications 30
2.2.2. Sense organs modifications 31
2.2.3. Breathing system modifications 31
2.2.4. Blood circulation system modifications 32
2.2.5. Digestive system modifications 33
2.2.6. Somatic muscle modifications 34
CHAPTER III. INFECTIOUS DISEASES OF CYPRINIDS AND SALMONIDS 35
3.1. Virosis 35
3.1.1 Viral hemorrhagic sepsis 35
3.1.2. Infectious hematopoietic necrosis 36
3.1.3. Infectious pancreatic necrosis 36
3.1.4. Spring blood infection of carps 37
3.1.5. Gas bladder inflammation 38
3.1.6. Smallpox 39
3.2. Bacteria 39
3.2.1. Salmonid furunculosis 39
3.2.2. Carp and asian cyprinids erytrodermatitis 40
3.2.3. Bacteriological hemorrhagic sepsis 41
3.2.4. Bacteriological necrosis of flippers 41
3.2.5. Vibriosis 42
3.2.6. Yersiniosis 42
3.2.7. Mycobacteriosis 43
CHAPTER IV. CYPRINIDS AND SALMONIDS PARASITE DISEASE 44
4.1. Protozoosis 44
4.1.1. Ihtiobodosis 44
4.1.2. Hexamitosis 45
4.1.3. Coccidiosis 45
4.1.4. Gill myxosporidisis 46
4.1.5. Flipper myxosporidiosis 47
4.1.6. Myxosomosis 47
4.1.7. Renal proliferative disease 48
4.1.8. Ichtyophtyrius 49
4.1.9. Chilodonelosis 50
4.1.10. Trychodinosis 50
4.2. Mycoses 51
4.2.1. Saprolegniosis 51
4.2.2 Dermocystosis 52
4.3. Diseases caused by platelmintes 52
4.3.1. Dactilogirosis 52
4.3.2. Girodactilosis 53
4.3.3. Black spot trematodosis 54
4.3.4. Ligulosis and diagramosis 55
4.3.5. Botriocephalosis 55
4.3.6. Trienophorosis 56
4.4. Diseases caused by nematelmintes 56
4.4.1 Ascaridiosis 56
4.4.2. Filometrosis 57
4.5. Diseases caused by crustaceans 58
4.5.1. Argulosis 58
4.5.2. Ergasilosis and synergasilosis 59
4.5.3. Lerneosis 60
PART II. PERSONAL RESEARCH 62
CHAPTER V. THESIS’ PURPOSE AND OBJECTIVES 63
CHAPTER VI. MATERIAL AND METHOD 66
6.1. Analyzed fish material 66
6.2. Systematic basins 71
6.3. Methods used 79
CHAPTER VII. RESULTS REGARDING THE MORPHOLOGY OF SOME PATHOLOGICAL PROCESSES AND DISEASES MET ON FRESH WATER FISH LIVING IN SYSTEMATIC BASINS 94
7.1. Bacteriologic and viral infections 94
7.1.1. Infectious hematopoietic necrosis 94
7.1.2. Carp and asian cyprinids erytrodermatitis 99
7.1.3. Bacteriological hemorrhagic sepsis 121
7.1.4. Yersiniosis 131
7.2. Parasite Invasions 143
7.2.1. Ihtiobodosis 143
7.2.2. Myxosporidiosis 148
7.2.3. Proliferative kidney disease 155
7.2.4. Microsporidiosis 159
7.2.5. Trychodinosis 163
7.2.6. Dermocystosis 166
7.2.7. Dactilogirosis 174
7.2.8. Black spot disease 179
7.2.9. Argulosis 182
7.2.10. Sinergasilosis 186
7.2.11. Lerneosis 190
CHAPTER VIII. EPIDEMIOLOGY OF DIAGNOSED DISEASES 196
8.1. Variation of fishy water physico-chemical indicators 196
8.2. Quantitative and qualitative variations of detected micro flora 198
8.3. Diagnosed parasite invasions epidemiology 202
CHAPTER IX. CONCLUSIONS 216
BIBLIOGRAPHY 222
INTRODUCERE
INTRODUCTION
Acvacultura, dintre toate ramurile agriculturii, a înregistrat cele mai spectaculoase salturi, iar progresele în acest domeniu sunt tot mai performante.
Peștele reprezintă un aliment extrem de valoros prin conținutul său în proteine de calitate superioară, grăsime bogată în acizi grași polinesaturați cu o mare eficiență în organismul uman, vitamine (în principal A și D) și substanțe minerale (fier, fosfor, potasiu, magneziu etc.). Carnea de pește este dietetică și menține un nivel constant al glicemiei.
Peștele este unul dintre cele mai „curate" feluri de alimente. Bogat în proteine, cu un conținut scăzut de grăsimi, carnea de pește reprezintă o sursă excelentă de acizi grași de tipul omega 3. Nu se cunoaște încă felul în care omega 3 acționează în prevenirea afecțiunilor cardiace, însă este recunoscută capacitatea acestora de reducere a trigliceridelor și a tensiunii arteriale, de prevenire a coagulopatiilor, dar și acțiunea antiinflamatoare și reglare a ritmului cardiac [220].
Din aceste motive dar și din punct de vedere economic, se impune o creștere a producției de pește, iar acest lucru a început să se realizeze prin importul de rase de pești chinezești. Creșterea producției piscicole este realizabilă în primul rând prin aplicarea tehnologiilor de creștere intensive.
În România, conform statisticilor Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură, există, răspândite în 38 de județe, peste 84500 ha crescătorii piscicole, mai mult de 15500 ha pepiniere piscicole, 300 de ferme piscicole și 60 de păstrăvării [206].
În aceste condiții devine tot mai acută problema îmbolnăvirilor, din ce în ce mai frecvent factori limitativi ai producției piscicole, fie prin frânarea ritmului de creștere și deprecierea valorii alimentare și a aspectului comercial, fie prin pierderile uneori în masă a peștilor.
La ciprinidele de crescătorie se observă că evoluția bolilor este caracterizată printr-o dinamică (extensivitate și intensivitate) variabilă de la an la an și de la o crescătorie la alta. Indiferent de stadiul de creștere a speciilor supuse aclimatizării, icre embrionate, puiet sau reproducători, odată cu transferul acestora se antrenează și un complex de macro și microorganisme patogene care vor fi introduse în noul ecosistem. Astfel, există pericolul ca această faună în dinamică (virusuri, bacterii, paraziți, miceți) să scape de sub control și să determine pierderi ulterioare majore în economia piscicolă.
În sistemele de creștere intensivă, pentru obținerea efectivelor de repopulare sau comercializare, cunoașterea gradului de contaminare microbiană și a parazitofaunei, a metodelor de profilaxie și combatere influențează direct eficiența producției [75].
Cunoașterea stărilor de boală la pești, diagnosticul timpuriu al acestora și aplicarea corectă a măsurilor de combatere sunt condiții esențiale pentru asigurarea unei activități normale în unitățile piscicole, îndeosebi în cele sistematice. Cunoașterea bolilor și depistarea la timp a acestora ne permit să preîntâmpinăm operativ efectele lor negative.
Teza de doctorat își propune să elucideze din punct de vedere tehnic un anumit segment al ihtiopatologiei din sistemul de creștere intensiv, să formuleze protocoale de diagnostic operative și să contribuie la limitarea pierderilor economice prin îmbolnăviri și moarte din fermele de pești dulcicoli.
○○○
La sfârșitul unei perioade de cercetări, gândurile autorului se îndreaptă cu recunoștință și stimă către cei care au contribuit la finalizarea tezei:
– Conducătorului științific Prof. univ. Dr. Octavian Zaharie Oprean, care prin efort personal de muncă și conduită personală a contribuit decisiv la elaborarea acestei lucrări;
– Domnilor profesori universitari membri ai Comisiei de doctorat pentru efortul depus în analizarea tezei;
– Conducerilor USAMV Iași și FMV Iași pentru asigurarea logisticii necesare desfășurării cercetărilor;
– Colectivului laboratorului de Anatomie patologică și Medicină legală care au acordat autorului sprijinul necesar efectuării investigațiilor morfologice;
– Specialiștilor ichtiopatologi de la FMV Iași și tuturor acelora care au contribuit într-un fel sau altul la elaborarea acestei teze.
PARTEA I
DATE BIBLIOGRAFICE PRIVIND BAZELE MORFOLOGICE ÎN PRINCIPALELE MALADII LA PEȘTII DULCICOLI DIN AMENAJĂRILE SISTEMATICE
PART I
BIBLIOGRAPHIC DATA REGARDING THE MORPHOLOGICAL BASIS WITHIN MAIN DISEASES OF FRESHWATER FISH, LIVING IN SYSTEMATIC BASINS
PARTEA I
DATE BIBLIOGRAFICE PRIVIND BAZELE MORFOLOGICE ÎN PRINCIPALELE MALADII LA PEȘTII DULCICOLI DIN AMENAJĂRILE SISTEMATICE
BIBLIOGRAPHIC DATA REGARDING THE MORPHOLOGICAL BASIS WITHIN MAIN DISEASES OF FRESHWATER FISH, LIVING IN SYSTEMATIC BASINS
În lumea subacvatică, pe parcursul filogenezei peștilor, au apărut modificări în habitatul natural care a determinat, la speciile care s-au adaptat noilor condiții, modificări morfofiziologice care le-au permis evoluția până la speciile existente astăzi în mediul acvatic.
Toate aceste condiții de viață la care peștii au fost nevoiți să se adapteze pe parcursul evoluției lor filogenetice sunt condiții normale de viață, iar orice oscilație a acestor condiții, între anumite limite, poate provoca noi modificări la nivelul organismului peștilor.
Starea de boală la pești, ca dealtfel și la mamifere, este caracterizată prin tulburarea activității sistemului nervos și a proceselor vitale fundamentale, în urma apariției unor condiții anormale de viață.
În funcție de natura agenților patogeni, cauzatori a unor condiții anormale de viață, distingem următoarele tipuri de boli:
boli specifice – provocate de agenți patogeni animați, care la rândul lor se împart în:
boli parazitare, cauzate de diferiți paraziți vegetali sau animali;
boli infecțioase, provocate de virusuri sau de bacterii.
boli nespecifice – cauzate de agenți fizico-chimici, nutriționali și constituționali [131].
În acest context elaborarea capitolelor primei părți din teza de doctorat este sinteza rezultatelor științifice ale literaturii de specialitate consultate (221 titluri bibliografice), care se referă la particularitățile de structură și funcție ale pricipalelor sisteme organice.
CAPITOLUL I
CARACTERISTICILE TAXONOMICE ȘI
MORFOFIZIOLOGICE ALE PEȘTILOR DULCICOLI
TAXONOMICAL AND MORPHO-PHYSIOLOGICAL CHARACTERISTICS OF FRESHWATER FISH
1.1. DATE PRIVIND ÎNCADRAREA TAXONOMICĂ
Cordatele sunt animale celomate, deuterostome, cu schelet intern axial, alcătuit din notocord de origine endoblastică și din țesut conjunctiv de origine mezoblastică. Sistemul nervos în formă de tub este așezat deasupra tubului digestiv. La vertebrate, în jurul notocordului se dezvoltă scheletul axial format din coloana vertebrală și craniu. Faringele funcționează ca aparat respirator, fie prin orificiile sale la cordatele cu respirație acvatică, fie printr-un diverticul ventral la cordatele cu respirație pulmonară. Prin poziția sistemului nervos și a inimii, planul de structură al cordatelor se opune planului de structură a celorlalte animale [192].
Cordatele se împart în trei încrengături în funcție de locul pe care îl ocupă scheletul intern și gradul lui de dezvoltare: Urochordata, Acraniata și Vertebrata [62, 67].
Încrengătura Vertebrata (Craniata)
Vertebratele sunt animale cu simetrie bilaterală și cu corpul diferențiat în trei regiuni: cap, trunchi și coadă.
Animalele vertebrate prezintă unele deosebiri importante față de cordatele inferioare (urocordate și cefalocordate):
își desfășoară viața pe baza unor cheltuieli energetice imense, iar energia o realizează din hrană;
au organe de locomoție activă și un schelet intern de care se prind mușchi puternici;
se hrănesc activ, își caută hrana sau o urmăresc și o atacă; în regiunea bucală apar organe pentru prinderea hranei;
organele de simț s-au perfecționat pentru orientare, iar sistemul nervos atinge un înalt grad de dezvoltare pentru a coordona mișcările legate de culegerea impresiilor de către organele de simț;
datorită modului de viață activ cordul are o dezvoltare mai mare, iar metabolismul crește mult [87].
După absența sau prezența fălcilor, vertebratele se împart în două subîncrengături: Agnatha (fără fălci) și Gnatosthomata (cu fălci).
Subîncrengătura Gnathostomata
Vertebratele gnatostomate au fălci mobile provenite din modificarea unor arcuri viscerale. Craniul este complet, deoarece apare și regiunea occipitală și de aceea se mai numesc și eucraniate. Branhiile sunt de origine ectodermică. Coarda dorsală (notocordul) este prezentă în stadiul embrionar și, cu unele excepții, la adulții unor pești, amfibieni și reptile. Urechea internă are trei canale semicirculare, iar sacii nazali sunt pereche.
Subîncrengătura Gnatosthomata cuprinde două supraclase: supraclasa Pisces și supraclasa Tetrapoda [62].
Supraclasa Pisces
Peștii sunt gnatostomatele cele mai primitive, își petrec toată viața în mediul acvatic și respiră prin branhii. Corpul este acoperit la majoritatea speciilor de solzi de diferite tipuri. Scheletul este cartilaginos sau osos.
Ca organe de locomoție prezintă înotătoare perechi și neperechi. În general înotătoarele perechi sunt în număr de patru: două pectorale și două ventrale. Cordul bicameral, (alcătuit dintr-un atriu și un ventricul), este așezat ventral, imediat înapoia branhiilor. Organul excretor funcțional este mezonefrosul, iar în stadiul embrionar pronefrosul. Reproducerea are loc în mediul acvatic, la majoritatea speciilor, realizându-se prin fecundație externă [17, 42, 67].
Clasa Osteichthyes
Se cunosc aproximativ 21000 specii de pești osoși adaptați la o multitudine de habitate acvatice. Scheletul este mai mult sau mai puțin osificat, vertebrele sunt numeroase, iar notocordul persistă în parte. Gura este terminală, cu dinți în număr foarte variabil. Sacii olfactivi perechi se deschid direct în gură. Sistemul nervos are encefalul cu lobi olfactivi mici; 10 perechi de nervi cranieni și 3 perechi de canale semicirculare în urechea internă. Majoritatea speciilor prezintă vezică înotătoare, cu sau fără legătură cu tubul digestiv.
Clasa Osteichthyes cuprinde patru subclase: Actinopterygia, Brachiopterygia, Dipnoi, Crossopterygia.
Subclasa Actinopterygia
În această subclasă sunt incluse majoritatea speciilor actuale de pești ce au corpul acoperit cu solzi ganoizi sau elasmoizi (cicloizi sau ctenoizi). Principalul caracter este acela că radiile înotătoarelor se dispun ca niște raze (actinos) așezate uniseriat pe axa înotătoarelor.
Subclasa Actinopterygia se împarte în trei supraordine: Chondrostei, Holostei și Teleostei.
Supraordinul Teleostei
Acest supraordin cuprinde cei mai mulți pești osoși, aproximativ 96% din peștii actuali. Corpul este acoperit cu solzi cicloizi sau ctenoizi, sau uneori este nud; înotătoarea caudală este homocercă. Vezica cu aer este prezentă la majoritatea speciilor, fiind simplă sau compartimentată [87].
Ordinul Cypriniformes
Cuprinde pești de formă variabilă, având corpul acoperit cu solzi cicloizi, mai rar cu plăci osoase sau lipsit de solzi. Prezintă o singură înotătoare dorsală, uneori și o aripioară adipoasă, dorsala și anala au radiile moi, având cel mult câte o radie țepoasă; ventralele au o poziție abdominală (foarte rar lipsesc). Cuprinde patru subordine: Characoidei, Cyprinoidea, Gymnotoidei și Siluroidei.
Subordinul Cyprinoidea
Oasele gurii sunt lipsite de dinți. Dorsala este totdeauna prezentă, iar aripioara adipoasă lipsește. Craniul este platibazic, cavitatea craniană se întinde înaintea orbitelor. Primele patru vertebre contribuie la formarea aparatului lui Weber. Se întâlnesc în apele dulci ale întregii Asii, insulele Filipine, Europa, Africa, America de Nord și Centrală. Centrul genetic a fost probabil Asia de sud-est. Centre puternice de diferențiere au fost: Asia sudică, Asia estică, Asia Centrală, Siberia și estul Americii de Nord [87].
Subordinul Cyprinoidea are următoarele familii: familia Cyprinidae și familia Cobitidae [221].
Familia Cyprinidae
Corpul ciprinidelor are formă variabilăși este acoperit cu solzi cicloizi, mai rar nud. Înotătoarele dorsală și anală au lungimi variabile, cu 2 – 4 radii simple. Oasele gurii sunt lipsite de dinți. Înotătoarele ventrale au câte două radii simple și 5 – 8 radii divizate; pectoralele au o radie simplă și 13 – 17 radii divizate, iar caudala este totdeauna scobită.
Schematic supraclasa Pisces are următoarea conformație taxonomică (Fig. 1.1):
Fig. 1.1. Supraclasa Pisces
Supraclasa Pisces
Vezica cu aer este totdeauna prezentă, în general mare, fiind rar redusă și învelită într-o capsulă osoasă. Cuprinde peste 200 de genuri și circa 2000 de specii, răspândite în apele dulci ale Asiei, Filipinelor, Africii, Americii de Nord și Centrale [15, 40].
Genurile acestei familii și speciile lor reprezentative sunt:
Genul CYPRINUS – specia Cyprinus carpio (Crap),
Genul HYPOPHTALMICHTYS – specia Hypophtalmichtys molitrix (Sânger),
Genul ARISTICHTHYS – specia Aristichthys nobilis (Novac),
Genul CTENOPHARYGODON – specia Ctenopharyngodon idella (Cosaș)
Genul CARASSIUS –specia Carassius auratus gibelio (Caras) [67, 124]
În ceea ce privește păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss), acesta se încadrează în:
Ordinul CLUPEIFORMES,
Subordinul SALMONOIDEI,
Familia SALMONIDAE,
Genul SALMO [124].
1.2. MORFOFIZIOLOGIA PEȘTILOR DULCICOLI
Peștii au unele caracteristici anatomice unice, diferite de cele ale mamiferelor; totuși, ei prezintă aceleași sisteme de organe care sunt prezente și la celelalte animale. Toți peștii sunt poikilotermici și trebuie să se adapteze la schimbările de temperatură ale apei. Peștii trăiesc în medii cu temperaturi foarte diferite, de la sub 0°C până la temperatura ridicată a izvoarelor geotermale. Schimbările bruște în temperatura apei pot fi letale pentru pești.
Sistemele de organe ale peștilor diferă într-o anumită măsură de cele ale mamiferelor, datorită mediului acvatic în care trăiesc.
Branhiile
Branhiile sunt structuri complexe și delicate care permit peștilor să respire sub apă. Principalele componente ale branhiilor sunt reprezentate de un schelet alcătuit din țesuturi conjunctive propriu-zise și metaplaziate care permit formarea unei rețele vasculare, facilitând astfel circulația sângelui. Ea asigură schimbul de gaze și ioni, și, într-o măsură mai mică, realizează funcțiile de nutriție ale branhiilor. În scopul efectuării schimburilor cu mediul extern, sângele rămâne în artere și arteriole, atât înainte de, cât și după efectuarea schimbului (traiectoria arterio-arterială sau „respiratorie”) [123].
Pe de altă parte, sângele nutritiv, în componența căruia intră și sângele sinusoidal (sinusoida venoasă centrală se regăsește la nivelul fiecărui filament branhial) părăsește branhia printr-un procedeu de drenaj venos (traiectoria arterio-venoasă).
Cel de-al doilea sistem menționat numit și interlamelar, prezintă o serie de similitudini funcționale și anatomice cu sistemul limfatic al mamiferelor.
Structură normală și funcții
Fiecare dintre cele patru perechi de arcuri branhiale, care se regăsesc în structura teleosteenilor, are la bază un schelet osos (cartilaginos, în cazul peștilor tineri). De la nivelul arcului branhial pornesc o serie de ramificații divergente ale filamentelor, pe ambele părți ale fiecărui filament fiind situate lamelele în formă de disc, la nivelul cărora are loc schimbul de gaze.
Fiecare lamelă este considerată a fi mai degrabă un înveliș subțire de celule ale cărui suprafețe, două la număr, sunt susținute (sau cel mai probabil unite) cu ajutorul unor celule de susținere. Suprafața respiratorie cuprinde un strat dublu de celule epiteliale unite la margini prin prelungiri interdigitate, între care se află desmozomi și joncțiuni strânse. Între aceste două straturi există un spațiu interstițial la nivelul căruia se regăsesc adesea celule inflamatorii migratoare, precum și o populație de macrofage rezidente. Stratul intern al celulelor epiteliale este situat pe membrana bazală care traversează cele două părți opuse ale suprafeței interne ale lamelei prin intermediul unor canale situate la nivelul celulelor de susținere. Capetele fiecărei celule de susținere ating membrana bazală și se extind lateral datorită fibrelor de actomiozină, formând în acel loc o serie de proeminențe largi. Astfel, fiecare celulă de susținere ia forma unei bobine. Atunci când aceste proeminențe le întâlnesc pe cele ale celulor de susținere adiacente, acestea sunt unite prin desmozomi și joncțiuni strânse. Prin urmare, eritrocitele se infiltrează prin spațiile create de această dispunere, cu excepția marginii exterioare a lamelei (canalul marginal). Aceasta prezintă un strat protector endotelial Flexibilitatea membranei eritrocitelor este esențială în a le permite acestora din urmă să se deplaseze ușor în canalele de susținere [4, 65, 138, 141].
Celulele de susținere sunt implicate în reglarea circulația sângelui în canalele de susținere și se sugerează faptul că acestea sunt o parte integrantă a sistemului macrofagic mononuclear și pot fi asemănate în anumite privințe cu macrofagul alveolar al pulmonului la mamifere. Aceste celule au nu numai capacitatea de a absorbi particule de carbon, însă sunt, în mod frecvent, colonizate de patogeni intracelulari.
Epiteliul lamelar este subțire, adesea rarefiat și conține un număr redus de mitocondrii. Stratul extern al epiteliului lamelar diferă de stratul intern prin suprafața liberă alcătuită din mici proeminențe răsucite, bogate în glicocalix .
Morfologia proeminențelor și dimensiunea stratului de glicocalix sunt extrem de sensibile la stres, la gradul de maturitate al celulelor și probabil, la schimbările de mediu. Acest lucru poate afecta capacitatea mucusului secretat de a proteja celulele epiteliale împotriva agenților infecțioși. Cu toate acestea, constituie baza morfologică pentru stres care poate determina creșterea frecvenței afecțiunilor la nivelul branhiilor.
Celulele caliciforme (clorale) (goblet cells), eozinofilele cu rol în reglarea conținutului de clorură, precum și celulele „anexe” ale acestora sunt, de asemenea, prezente la nivelul epiteliului lamelar, în special la baza lamelelor sunt mai numeroase în cazul speciilor marine decât a celor de apă dulce. În condiții patologice, aceste celule se regăsesc adesea în număr mare de-a lungul lamelelor. Aceste celule sunt ușor de identificat prin colorații uzuale, rezultând un indice morfometric calculat în funcție de numărul de celule per lamelă. Numărul și aspectul lor reprezintă o metodă de comparație simplă între diverse grupe de pești [4, 65].
Celulele mucoase prezintă o componentă importantă a epiteliului branhial. Importanța biologică a suprafeței de separație, bogate în mucus, dintre pești și mediul acvatic include diverse funcții, printre care cea de reglare a concentrației de ioni, precum și protecția mecanică și imunologică.
La nivelul lamelor branhiale se găsește cartilajul cu rol în susținerea articulațiilor, arteriolele filamentare aferente și eferente, precum și alte vase anastomotice care includ și sinusul venos central. Epiteliul filamentar conține un număr semnificativ de celule caliciforme, în special la marginile superioare și posterioare, precum și la baza lamelelor. Producția de mucozități crește atunci când branhiile sunt iritate de către poluanți sau paraziți; în mod asemănător, există o serie de variații cantitative și calitative care apar odată cu alte modificări ale calității apei, cum ar fi conținutul acesteia în amoniac sau calciu.
Alte celule care se regăsesc la nivelul interstițiului filamentar cuprind un număr variabil de limfocite, macrofage, eozinofile, celule neuroepiteliale și celule bastonaș (rodlet cells).
Celulele bastonaș (rodlet cells) se regăsesc la numeroase specii de teleosteeni la nivelul branhiilor, intestinelor, canalelor biliare, tuburilor renale, precum și la nivelul bulbului arterial. Distribuția lor la diverse specii și țesuturi, prezența lor la peștii aflați în stadiu larvar, precum și eșecul lor de a suscita un răspuns inflamator, îi determină pe specialiștii în histologie să le considere drept celule normale. Acestea au un aspect specific de balon și conțin adesea „bastonașe” eozinofile refractive la nivelul citoplasmei lor [65, 71, 201].
Sunt menționate și celulele X, ovoide, de culoare deschisă, care au fost identificate la nivelul branhiilor, pseudobranhiilor și pielii. Acestea se regăsesc adesea în număr semnificativ încât să indice prezența unei neoplazii deși, din nou, nu se știe cu exactitate dacă celulele sunt de origine parazită sau nu. În cazul branhiilor, acestea se regăsesc la baza și de-a lungul lamelelor, fiind plasate între celulele epiteliale și cele de susținere [65, 71].
Pseudobranhia se află sub operculul dorsal. Acest organ este o branhie cu un singur rând de filamente. Funcția pseudobranhiei nu este cunoscută, totuși se crede că structura furnizează sânge oxigenat coroidei și retinei și ar putea avea funcții de termoreglare și baroreceptoare [113].
Pielea
Pielea peștilor asigură protecția, acționând ca o barieră osmotică și de apărare împotriva bolilor. Pielea conține receptori senzitivi pentru factorii de mediu, având într-o oarecare măsură funcții excretorii, osmoreglatorii și respiratorii, fiind mai susceptibilă leziunilor decât pielea mamiferelor
Leziunile pielii la pești sunt frecvente. Acest fapt este în primul rând o reflectare a sensibilității relative a acestui organ, comparativ cu cel al mamiferelor. În al doilea rând, acesta funcționează ca și barieră osmotică, iar din acest motiv leziunile minore se pot transforma rapid în leziuni majore, în special în cazul peștilor de apă dulce. În al treilea rând, leziunile pielii sunt ușor vizibile, mai ales atunci când acestea determină schimbări pronunțate ale culorii.
În ceea ce privește pielea la teleosteeni, există diferențe majore între specii. Unele specii nu au deloc solzi în timp ce alte specii prezintă, la nivelul epidermei, numeroase celule eozinofile al căror nucleu poate conține doi sau mai mulți lobi (celule responsabile cu transportul de substanțe sau așa-numitele celule Shreckstoffzellen) [82].
Epidermul este, la majoritatea speciilor, un epiteliu pavimentos stratificat necheratinizat, a cărui grosime variază de la 3 sau 4 straturi de celule până la aproximativ 20. Diferența majoră față de mamifere constă în faptul că, în cazul teleosteenilor care nu au celule cheratinizate, celulele epidermale de suprafață sunt viabile și au capacitatea de a se divide. Acest lucru are implicații evidente pentru vindecare. În analiza electronomicroscopică aceste celule externe pot fi interpretate ca având o structură cu aspect de mici proeminențe digitiforme. În afară de celulele malpighiene, care cuprind elementul majoritar, alte tipuri de celule epidermale includ celulele mucoase sau celulele caliciforme (goblet cells) care sunt, în mare măsură, responsabile de secreția cuticulei (care nu este vizibilă în secțiunile supuse colorației cu hematoxilină-eozină), celulele eozinofilice ale căror nucleu poate conține doi sau mai mulți lobi (numai la anumite specii), eozinofilele granulare (a căror funcție este necunoscută), leucocitele migratoare și macrofagele, care pot conține melanină. Există un număr variat de limfocite în epiderma normală a teleosteenilor, iar acestea își pot spori numărul în mod considerabil în anumite condiții de boală. Acestea se pot regăsi în număr mare, în mod special, deasupra nivelului de bază [65, 162].
Dermul caracteristic pielii solzoase cuprinde un strat superior spongios și un strat profund compact. În regiunile fără solzi, stratul compact este redus. Un număr considerabil de tipuri diferite de celule cu pigment se regăsesc la nivelul dermei: acestea includ melanoforele, xantoforele și iridoforele. Iridoforele conțin plăci reflexive de guanină care redau pielii un aspect argintiu atunci când aceasta este orientată la 90º spre lumină [65, 82].
Solzii reprezintă o caracteristică majoră pentru majoritatea speciilor de teleosteeni. Aceștia provin din cavitățile solzoase de la nivelul dermei și, pe măsură ce ies la suprafață, sunt acoperiți de un strat de epiderm, ajungând să se suprapună și asigurând astfel un sprijin structural semnificativ, precum și protecție fizică. Prin urmare, pierderea de solzi reprezintă un dezechilibru semnificativ în procesul de protejare a sănătății fizice și de reglare a echilibrului osmotic la pești.
Solzii conțin o parte exterioară osoasă, reticulară, cu proeminențe care au aspect de dinte de fierăstrău, precum și un strat fibrilar intern, necalcificat la unele specii și calcificat parțial, la alte specii. Acesta din urmă este alcătuit din fibre colagene paralele încastrate într-o matrice organică.
Linia laterală se desfășoară de-a lungul ambelor părți ale peștelui și se contopește cu o serie de canale senzoriale de la nivelul capului, incluzând canalele infra- și supraoptice. Acestea conțin o serie de mecanoreceptori și asigură legătura cu mediul acvatic extern prin intermediul porilor de la nivelul solzilor. Liniile laterale pot reprezenta un loc predilect pentru leziuni, inclusiv pentru închideri defectuoase, ulcerații și chiar paraziți. Componentă dermală a scheletului, solzii reprezintă o sursă imediată de calciu, iar în perioadele caracterizate prin lipsă de hrană sau în cele anterioare depunerii de icre, acesta poate fi reabsorbit în rezervele scheletale [65, 71, 162].
Dedesubtul stratului dermal compact, profund, hipodermul, relativ bine vascularizat, cu celule adipoase, asigură o cale frecventă în vederea realizării mișcărilor în lateral ale agenților patogeni și proceselor inflamatorii.
Rinichii
În general, rinichiul din regiunea craniană (care se mai numește și rinichi anterior) conține în primul rând țesut hematopoietic și limfoid cu tubi uriniferi rari, în timp ce rinichiul amplasat de-a lungul trunchiului (care se mai numește și rinichi posterior) conține mai mulți nefroni și puțin țesut interstițial hematopoietic și limfoid. Arterele renale asigură alimentarea cu sânge a glomerulilor prin intermediul arteriolelor. Astfel, arteriolele eferente alimenteză cu sânge capilarele peritubulare. La numeroase specii, o altă sursă majoră de sânge pentru aceste capilare este sistemul renal portal, alimentat cu sângele și limfa care se scurg din regiunea în care se află amplasată coada peștelui. Prin urmare, atât regiunile anterioare, cât și regiunile posterioare ale rinichiului dețin un sistem sinusoidal de vase sangvine care sunt căptușite cu celule fagocite mari. Această sursă dublă de sânge conferă un anumit grad de rezistență la tulburările anoxice [65, 93].
Rinichiul peștelui conține, de asemenea, elemente endocrine, cum ar fi foliculi tiroidieni, corpusculii lui Stannius (suprarenale), celulele cromafine (chromaffin cells) (hipofiză) și celule localizate în jurul vaselor sangvine principale și reprezentând echivalentul medulosuprarenalei și respectiv a corticosuprarenalei, la mamifere. Corpusculii lui Stannius, macroscopic pot fi vizualizați sub forma unor mici noduli de culoare albă, amplasați la nivelul rinichiului posterior sau în punctul în care se unește rinichiul anterior cu cel posterior. Ureterele, ușor vizibile, se contopesc și pot da naștere unei vezici urinare plasate înaintea canalului care conduce urina spre exterior, în partea terminală a anusului [4, 46, 103].
O mare parte din funcția de excreție a rinichiului mamiferelor este preluată, în cazul peștilor, de branhii; în cazul peștilor, funcția nefronilor este în mare parte o funcție de osmoreglare. Sarcina principală a rinichiului peștilor de apă dulce este aceea de a produce urină cu vâscozitate redusă în scopul de a contracara afluxul pasiv de apă în branhii. Spre deosebire de peștii de apă dulce, peștii de apă sărată au nevoie să conserve fluide, iar acest lucru se realizează printr-o serie de modificări la nivelul nefronilor.
Un nefron tipic mediului acvatic dulce este alcătuit dintr-un glomerul și un segment (gât), din tuburi proximale (care variază ca și număr în funcție de diferitele segmente luate în considerație), din tuburi intermediare și tuburi distale. Toate acestea asigură legătura cu micile tuburi de colectare care formează canale de colectare mai mari, ce se deschid în uretere.
Glomerulii diferitelor specii de teleosteeni variază semnificativ în ceea ce privește numărul, dimensiunea ghemului vascular, precum și în ceea ce privește grosimea mesangiumului (partea centrală a glomerulului renal, situat între capilare). În general, epiteliul parietal are un aspect pavimentos, iar spațiul Bowman este de dimensiuni mici în secțiunile de rinichi fixat histologic. Arteriolele glomerulare aferente și eferente sunt asemănătoare cu cele ale mamiferelor [46].
Interstițiul renal este alcătuit din celule hematopoietice și endocrine. În mod frecvent, agregatele de macrofage se regăsesc și ele la nivelul interstițiului; acestea mai sunt cunoscute și sub numele de centrii melanomacrofagici (CMM). Aceștia pot fi distribuiți în mod aleatoriu la nivelul întregului rinichi, ca în cazul salmonidelor sau pot fi centrii cu membrană discretă având diverși pigmenți, care le dau o nuanță de roz pal sau auriu. La unele specii, aceștia sunt de culoare neagră datorită melaninei [71, 93, 186].
Splina
Teleosteenii nu au limfonoduri, iar splina reprezintă unul dintre cele două organe principale de filtrare a sângelui (celălalt fiind reprezentat de rinichi), și de înlăturare a agenților patogeni și a celulelor sangvine epuizate. La numeroase specii, splina reprezintă, de asemenea, principalul organ la nivelul căruia are loc procesul de eritropoieză. De asemenea, splina poate îndeplini un rol important în producerea de anticorpi deși rinichiul este principalul organ care asigură proliferarea limfocitelor B și secreția de anticorpi [65, 93].
În general, splina este un organ izolat, de culoare roșu închis, situat în cavitatea peritoneală. În cazul unor specii de teleosteeni, se poate observa și prezența unor spline auxiliare, de dimensiuni mai mici, cu variații de la un individ la altul. De asemenea, se poate observa prezența acelorași elemente fundamentale care se regăsesc și la vertebratele superioare, cum ar fi: vasele sangvine, pulpa roșie, pulpa albă.
Splina este acoperită de o capsulă subțire, fibroasă, cu capacitate mică de contracție. Septuri (trabecule) fine se extind până la nivelul parenchimului și separă pulpa roșie de cea albă. Pulpa roșie reprezintă un sistem de cordoane splenice și sinusoide, alcătuit, în mare parte, din eritrocite și trombocite și cuprinde, de obicei, cea mai mare parte din parenchimul splenic. Cordoanele splenice sunt susținute de o rețea de celule reticulare în componența cărora intră diverse aglomerări de celule sangvine. Pulpa albă, alcătuită, în mare parte, din celule limfoide, înconjoară vasele arteriale și centrii melanomacrofagici [173, 191].
Melanomacrofagul (MM) este o celulă imună caracteristică teleosteenilor, foarte răspândită la nivelul splinei. Melanomacrofagul este un fagocit care conține cantități variate de pigmenți melanici (de culoare neagră), hemosiderină, ceroid sau lipofuscină (a cărui culoare variază de la roz-gălbui până la brun-galben) și care sunt localizați la nivelul vacuolelor. La speciile de salmonide, aceste celule sunt, de obicei, izolate sau intră în alcătuirea unor formațiuni libere, însă la alte specii de teleosteeni, acestea formează aglomerări discrete, încapsulate, cunoscute sub numele de centri melanomacrofagici (CMM). Melanomacrofagele și centrii melanomacrofagici se regăsesc și la nivelul rinichilor, ficatului, precum și la nivelul altor organe, cum ar fi gonadele, tiroida și timusul [2, 86, 103].
Aparatul cardiovascular
La speciile de teleosteeni, cordul este o pompă cu patru camere și cu presiune scăzută, orientată caudo-ventral în raport cu cavitatea branhială. Este situat într-un sac pericardic aproape inflexibil, și separat de cavitatea abdominală printr-un sept transversal fibros. Cele patru cavități sunt (în ordine): sinusul venos, atriul, ventriculul și bulbul arterial, extrem de elastic (conul arterial contractabil la speciile de elasmobranchii), care asigură o circulație continuă a sângelui și o presiune uniformă la nivelul branhiilor. Forma cordului, în special cea a ventriculului, este extrem de variată și reflectă necesitățile funcționale ale speciei [157].
Tubul gastrointestinal
Marea varietate a nișelor ecologice pe care teleosteenii le ocupă se reflectă în diversitatea sistemelor de organizare ale tractusului gastrointestinal (TGI). Spre deosebire de mamifere, tubul gastrointestinal al teleosteenilor este, din punct de vedere histologic, simplu, probabil datorită faptului că asigură vehicularea apei și a produselor digestive pentru o digestie lentă la unele specii. De aici rezultă existența unui număr mai mic de glande digestive complexe și a unei musculoase mai puțin dezvoltată [162].
Cavitatea orală și faringele sunt captușite de un epiteliu pavimentos subțire, stratificat, care conține un număr mare de celule secretoare de mucus. Se poate observa prezența unor papile fungiforme și filiforme, iar unele specii prezintă dinți, care pot avea diverse forme.
Esofagul este scurt, cu pereții groși, stratul muscular al acestuia (musculoasa) fiind alcătuit din fibre musculare striate, care se întrepătrund și se pot extinde până la nivelul stomacului. Epiteliul cuboidal sau columnar, a cărui structură este stratificată, poate fi ciliat și conține numeroase celule caliciforme, precum și, ocazional, papile gustative. În plus, se poate remarca, în partea posterioară, prezența glandelor cardiale sau multicelulare seroase. Membrana mucoasă este prevăzută cu numeroase cute longitudinale care se termină la nivelul stomacului, lăsând loc faldurilor acestuia. Seroasa conține fibre nervoase ale nervului vag.
Stomacul are un grad ridicat de variabilitate și este, absent, în totalitate la numeroase larve și la 15% din speciile de adulți (un exemplu reprezentativ îl constituie, ciprinidele). Acolo unde este prezentă, mucoasa gastrică prezintă, atât glande fundice, cât și pilorice. Submucoasa anumitor specii conține, pe lângă vase limfatice, vase sangvine și fibre nervoase și un număr mare de eozinofile macrogranulare. Stomacul și restul tractului intestinal prezintă o serie de cute longitudinale și circulare de mușchi neted [65, 71].
Vezica înotătoare
Vezica înotătoare reprezintă cel mai important organ care asigură flotabilitatea la teleosteeni, prezența acesteia caracterizând majoritatea speciilor. La unele specii, acest organ poate îndeplini și funcții respiratorii. Ea se mai numește și vezică gazoasă. Poate fi alcătuită dintr-o singură cameră, la salmonide, sau din mai multe camere, la ciprinide. Este structurată dintr-un strat subțire de epiteliu cuboidal, (secretor de agenți tensioactivi), situat deasupra adventicei, strat muscular gros, variabil, care poate fi alcătuit din mușchi neted și scheletic și, dintr-un strat submucos cu diferite celule sangvine. Numeroase specii de pești prezintă, la nivelul epiteliului, un număr redus de celule asemănătoare limfocitelor [157].
Pancreasul
Majoritatea peștilor nu au un pancreas distinct. Formațiunile de acini exocrini se regăsesc mai degrabă în țesutul adipos abdominal și sunt situate, de exemplu, în cazul speciilor de salmonide, între cecumurile pilorice sau în jurul canalelor biliare de la nivelul ficatului (hepatopancreasul), precum și în alte locații, cum ar fi splina. Există și formațiuni ectopice de acini pancreatici care se pot regăsi în organe mai puțin obișnuite, cum ar fi la nivelul orificiului situat între bulbul și ventriculul cordului [1].
Ficatul
La numeroase specii de pești, ficatul reprezintă un organ distinct, situat în porțiunea anterioară a cavității abdominale. La alte specii, acest organ este împărțit în lobi care se încrucișează cu intestinul și care pot atinge lungimea cavității abdominale. În cazul peștilor, ficatul îndeplinește funcții metabolice similare cu cele ale mamiferelor, având un rol important în menținerea homeostaziei metabolice a organismului, prin prelucrarea carbohidraților, proteinelor, lipidelor și vitaminelor. De asemenea, ficatul îndeplinește un rol esențial în detoxifierea și sinteza proteinelor din ser, cum ar fi albumina, fibrinogenul, complementul și proteinele de fază acută.
Nucleul celulelor endoteliale este alungit și proeminent în lumenul capilarelor sinusoidale [20].
Hepatocitele conțin microvili care măresc suprafața zonei celulare care se află în partea exterioară a spațiului Disse. Se poate observa, adesea, prezența unor depuneri de glicogen, acestea putând ocupa până la jumătate din zona citoplasmatică [1, 65].
Centrii melanomacrofagici (CMM) se regăsesc la nivelul ficatului multor specii de teleosteeni. Aceștia sunt alcătuiți din formațiuni de macrofage care conțin diverși pigmenți, cum ar fi hemosiderina, lipofuscina și melanina [2].
Musculatura somatică
Există două tipuri principale de fibre musculare și mai multe tipuri secundare.
Fibrele roșii (fibre „lente”) sunt bine vascularizate și conțin numeroase mitocondrii; acestea sunt adesea la fel de numeroase ca și la nivelul miocardului de mamifer. La numeroase specii, mușchiul roșu este așezat sub forma unui unghi, de-a lungul liniei laterale sau poate fi asociat cu operculul sau cu alte nervuri, acolo unde acestea sunt folosite mai ales pentru locomoție. Graham și Dickson (2004), citați de Ferguson (2006), menționează capacitatea uimitoare de adaptare a speciilor de ton la înotul de înaltă performanță și la endotermie, prin distribuția centrală și extensivă a mușchiului roșu [65].
Fibrele albe sunt singurele fibre care se regăsesc la peștii aflați în stadiu larvar. La peștii aflați în stadiu de dezvoltare, acestea pot avea un număr variat de diametre, dobândind un aspect mai uniform la adulți. Acestea nu sunt atât de bine vascularizate precum fibrele roșii și conțin un număr mai mic de mitocondrii, cu criste mitocondriale reduse, deși aceste trăsături pot fi influențate de factori toxici și de nutriție. În timp ce fibrele roșii au inervații terminale multiple (formațiuni nervoase periferice), fibrele albe au în plus inervații polineuronale, aceasta fiind o altă trăsătură caracteristică speciilor superioare de teleosteeni. Se poate presupune că aceasta aranjare reduce probabilitatea producerii atrofiei de denervare (atrofierea mușchilor datorită denervării acestora), așa cum se poate observa la mamifere
Fibrele care separă fibrele roșii de cele albe (rapide) sunt fibrele intermediare, „roz”. La unele specii, cum ar fi salmonidele, aceste fibre aerobe rapide au o textură fină, fiind situate între mușchiul roșu și cel alb, în timp ce la alte specii, cum ar fi crapul, acestea sunt mai vaste. [65, 157].
CAPITOLUL II
PROCESE PATOLOGICE FUNDAMENTALE ÎNTÂLNITE LA PEȘTI
FUNDAMENTAL PATHOLOGICAL PROCESSES MET IN FISH
Morfopatologia peștilor prezintă particularități privind procesele patologice generale și ale organelor și sistemelor. Etiomorfopatologia este studiată sumar, rezultatele obținute de cercetători fiind frecvent contradictorii [10, 147, 195].
2.1. PROCESE PATOLOGICE GENERALE
2.1.1. Tulburări de creștere tisulară, dismetabolii, moartea locală
Atrofia sau hipotrofia, denumește diminuarea în volum a unui țesut sau organ care este la maturitate morfofuncțională, ca o consecință a reducerii troficității acestuia. Acest proces se realizează fie printr-un mecanism de scădere a volumului celular (atrofie simplă sau de volum), fie prin reducerea numărului acestor componente (atrofie numerică) [10, 140, 147].
În cazul atrofiilor se poate observa că acestea pot apare în procesul dezvoltării individuale (ontogenie) sau ca urmare a îmbătrânirii (atrofii fiziologice sau involutive). Atrofiile senile care interesează organele de reproducție, mușchii, oasele și în final sistemul nervos, sunt atrofii la limita dintre fiziologic și patologic. La pești, în funcție de perioada de reproducție, se decelează o involuție periodică a glandelor sexuale, dar și involuția acestora în raport cu vârsta înaintată [131].
Clasificarea etiopatogenetică a atrofiilor este următoarea [147]:
Atrofii de compresiune care se produc ca urmare a unor presiuni îndelungate asupra unui țesut sau organ, fenomen observat în cazul chiștilor parazitari musculari produși de mixosporidii sau metacercari ai pielii [131, 162].
Atrofia de inaniție, cașectică sau marasmatică apare în urma insuficiențelor cantitative sau calitative a hranei ingerate sau a tulburărilor de asimilație. Acest tip de atrofie se poate observa la peștii hrăniți o perioadă îndelungată cu o cantitate insuficientă de hrană, ei prezentând fenomene de reducere a maselor musculare, respectiv hipomiotrofie, până la amiotrofie [18].
Atrofia de inactivitate la pești este observată doar la glandele sexuale, la exemplarele care sunt supuse unui repaus îndelungat de la reproducerea naturală [18, 195].
Atrofiile neurotice și endocrine apar ca urmare a lezării nervilor motori de la nivelul mușchilor somatici sau a insuficienței secrețiilor glandelor endocrine. Insuficiența funcțională a glandelor duce la diminuarea treptată a funcțiilor și respectiv a volumului unor organe [47].
Atrofiile fizico-chimice se datorează acțiunii prelungite a unor agenți fizici sau chimici, care conduc la instalarea unor disfuncții majore în activitatea unor organe esențiale.
Hipotrepsia reprezintă o stare de subdezvoltare a întregului organism, etiopatogenetic clasificându-se în hipotrepsii primare și hipotrepsii secundare.
Hipotrepsia primară este cauza unor tulburări neuroendocrine care interferează procesele de creștere. La pești poate fi întâlnită datorită unei hrăniri necorespunzătoare a reproducătorilor înaintea și în timpul perioadei de maturare a gonadelor. Condițiile zooigienice precare în perioada embrionară (insuficient aflux de apă, cantități ridicate de clor în apă) și hrănirea, în perioada de alevin, când aceasta nu se face corespunzător cu posibilitățile de asimilare a puietului, pot fi cauze majore în instalarea hipotrepsiei la pești [18, 195].
Hipotrepsia secundară apare în cazul diferitelor boli cu localizare la nivelul intestinului, când se instalează malabsorbția și maldigestia intestinală. La pești, majoritatea invaziilor parazitare intestinale produc asemenea tulburări, gravitatea lor depinzând de intensitatea invaziei [197].
Hipertrofia constă în creșterea în volum a unui organ sau țesut, ca urmare a hiperfuncției, prin creșterea în volum a componentelor structurale, fără ca numărul acestora să se modifice. Hipertrofia patologică trebuie deosebită de hipertrofia fiziologică, care apare normal în timpul vieții individului, cum se întâmplă în cazul musculaturii în urma unui efort ritmic. Hipertrofia patologică presupune depășirea limitelor fiziologice de solicitare.
Creșterea în volum a unui organ se poate realiza, fie prin creșterea volumului componentelor structurale specifice, proces numit hipertrofie adevărată fie prin creșterea masei componentelor nespecifice (țesut conjunctivo-vascular) proces denumit hipertrofia falsă.
Hiperplazia (proliferarea), apare datorită hiperactivității sau a unor influențe hormonale și reprezintă creșterea volum a unui țesut sau organ prin creșterea numărului de componente structurale. Procesul este întâlnit frecvent la nivelul lamelelor branhiale în invaziile cu Sinergasillus lieni.
Metaplazia se traduce prin transformarea unui țesut deplin diferențiat, într-un țesut de alt tip, cu aceeași origine embrionară, dar care îndeplinește o altă funcție; ea are loc la nivelul epiteliilor și la nivelul țesuturilor conjunctive [120, 140].
Distrofiile
Distrofiile sau degenerescențele sunt tulburări ale schimburilor celulare și tisulare caracterizate prin excesul, insuficiența, absența sau apariția unor metaboliți normali sau apariția unor metaboliți neoformați patologici [140].
Cauzele distrofiilor sunt foarte variate, ele putând fi provocate de diferiți factori fizici, chimici sau biotici, care perturbă echilibrul trofic al țesuturilor. Astfel, după natura biochimică a metabolitului ce stă la baza procesului patologic, distrofiile se clasifică în: distrofii determinate de tulburarea metabolismului substanțelor proteice (distrofii protidice), ale grăsimilor (distrofii grase sau lipidice), ale hidraților de carbon (distrofii glucidice), ale sărurilor minerale (distrofii minerale) și ale depunerilor pigmentare (distrofii pigmentare) [120, 140].
Distrofiile protidice mai importante întâlnite la pești sunt [162, 195]:
distrofia granulară (intumescența tulbure) în care la nivel citoplasmatic, se observă granulații rezultate prin precipitarea albuminelor celulare în mitocondrii care îi imprimă un aspect tulbure;
distrofia vacuolară caracterizată prin apariția în citoplasmă a numeroase vacuole pline cu un lichid transparent;
distrofia mucoidă în care substanța fundamentală a țesuturilor conjunctive se transformă într-o masă mucoidă și distrofia mucinoasă, caracterizată prin hiperproducție de mucus la nivelul unor epitelii ale mucoaselor;
distrofia hialină caracterizată prin apariția în țesuturi și în celule a hialinului, substanță proteică sticloasă, semitransparentă și omogenă;
distrofia amiloidă, este o dismetabolie caracterizată prin acumularea în țesuturi a unui complex de proteine beta-plisate asemănătoare fibrelor din pânza de păianjen.
Distrofiile lipidice mai frecvent întâlnite la pești sunt reprezentate de distrofiile consecutive acțiunii toxinelor microbiene, al diferitelor toxine exogene, al tulburărilor circulatorii și al unor carențe alimentare. Fenomenul se traduce prin apariția în interiorul celulelor a unei cantități însemnate de lipide sau produși rezultați din dezintegrarea acestora, care pot umple complet interiorul celulelor. Aceste substanțe pot proveni din hrana ingerată, din depozitele existente în organism sau prin transformarea patologică a substanțelor celulare [131, 195].
Din punct de vedere morfopatologic, din marea diversitate a lipidelor, o importanță deosebită o prezintă trigliceridele [147].
Distrofiile glucidice se manifestă prin creșterea cantității de glicogen în celulele în care acesta se depune în mod normal (ficat, mușchi) sau prin apariția glicogenului în celule lipsite în mod normal de acest metabolit.
Distrofiile minerale sunt determinate de tulburări ale metabolismului diferitelor săruri minerale, manifestându-se fie prin eliberarea acestora din combinațiile existente în organism, fie prin precipitarea și depunerea lor în țesuturi sau cavitățile naturale. Substanțele minerale mai pot fi solubilizate și eliminate în cantități mari din organism sau să conducă la apariția unor compuși minerali anormali [131, 195].
La pești se disting următoarele distrofii minerale, grupate după natura substanțelor minerale al căror metabolism este afectat:
distrofii prin tulburarea metabolismului microelementelor, datorată deficitului sau excesului;
guta, care apare datorită excesului de baze purinice din hrană și a tulburării metabolismului acestora (se depun în țesuturi acidul uric și sărurile acestuia);
distrofii calcare, care apar datorită depunerii calciului în diferite țesuturi care devin dure.
Distrofiile pigmentare se caracterizează prin creșterea sau micșorarea cantității de substanțe colorate din organism, prin apariția de pigmenți în regiuni ale organismului unde nu se găsesc normal sau prin apariția unor noi pigmenți.
În cazul peștilor, pigmentațiile anormale rezultate în urma tulburărilor de metabolism, se referă în mod particular la melanina încorporată în structura tegumentului. Lipsa melaninei determină decolorarea pielii.
Atunci când acest pigment melanic lipsește în totalitate se produce starea de albinism. Absența congenitală a melaninei din anumite regiuni ale corpului (depigmentare parțială), poartă denumirea de vitiligo. Dispariția pigmentului melanic din anumite regiuni ale corpului în cursul vieții individuale, este cunoscută sub denumirea de leucodermie.
Pe de altă parte se mai poate observa hiperpigmentarea melanică ce poate fi congenitală sau dobândită (culoarea întunecată a peștilor) ca și apariția pigmentului melanic în zone în care acesta nu se găsește în mod normal. Melanoza se poate prezenta difuz sau sub formă de pete circumscrise pe tegument sau organele interne.
Moartea locală
Încetarea troficității tisulare zonale se soldează cu întreruperea vieții unor grupuri de celule – moartea celulară sau necroza celulară sau ajunge până la devitalizarea unor teritorii limitate dintr-un țesut sau organ – moarte tisulară locală sau necroza și gangrena.
Moartea celulară programată reprezintă moartea survenită progresiv, după un program genetic bine definit, caracterizat printr-un proces biologic intrinsec de autodistrugere celulară [149]. Aceasta intervine la mamifere în morfopatogeneza unor organe și țesuturi în cursul dezvoltării embrionare sau în involuția uterină după gestație sau la pești în involuția și chiar resorbția glandelor sexuale, în funcție de evoluția sezonieră a temperaturii mediului ambiant [195].
Apoptoza reprezintă un proces biologic activ de moarte celulară lentă, care prin mecanisme proprii permite organismului să se elibereze de anumite celule devenite nedorite: celule lezate, celule în exces, celule senescente sau devenite străine. Ea include transcripția genică a proteinelor ce conțin modificări morfologice și biochimice, ceea ce poate duce la oprirea ciclului vital al celulei [149].
Apoptoza celulară diferă de necroză prin aceea că, în apoptoză, organitele și membrana celulară rămân intacte, iar conținutul histotoxic nu este eliberat în compartimentul extracelular [195].
În desfășurarea apoptozei, morfopatogenetic se pot contura patru stadii evolutive [148, 195]:
stadiul molecular sau de preangajare;
stadiul de contractare sau de condensare citoplasmatică și nucleară;
stadiul de clivaj în corpi apoptotici;
stadiul de fagocitoză și/sau eliminare a corpilor apoptotici.
Necroza celulară este un proces de moarte celulară pasivă care se produce sub acțiunea factorilor tanatogeni cu citopatogenitate intensă, respectiv cu acțiune patogenă care depășește posibilitățile de adaptare ale celulei. După o primă fază de tumefiere celulară și nu de contractare ca în apoptoză, celulele se dezagregă prin alterarea profundă a organitelor. Lizozomii pun în libertate enzime litice, nucleul suferă o primă fază de contractare (picnoză), apoi se fragmentează (cariorexă) și se lizează (carioliză). Celula moare prin moartea nucleului și secundar acesteia are loc liza celulară [148, 195].
Necroza se caracterizează printr-un proces de moarte tisulară locală în organele interne, manifestată morfologic prin distrugerea unui grup mare de celule parenchimatoase și stromale [140].
La pești se întâlnește necroza umedă și un tip particular de necroză grăsoasă în pancreasul salmonidelor afectate de necroza pancreatică infecțioasă NPI, cu patogeneză asemănătoare citosteatonecrozei de la mamifere. [18, 162, 195].
Deoarece țesutul necrozat reprezintă un corp străin pentru organism, în jurul său se produce o reacție inflamatorie la nivelul căreia se aglomerează fagocitele. În cazurile când țesutul necrozat nu poate fi resorbit, în jurul său se formează o capsulă de țesut conjunctiv care izolează partea modificată de țesuturile sănătoase înconjurătoare (sechestrație).
Atunci când necroza se produce la nivelul extremităților corpului are loc desprinderea părților necrozate (autoamputarea), fenomen frecvent întâlnit la pești în necrozele înotătoarelor și ale branhiilor [18].
2.1.2. Morfopatologia circulației sanguine, limfatice și a lichidului tisular
2.1.2.1. Morfopatologia circulației sanguine
Tulburările circulației sanguine pot fi: generale, când afectează întreg aparatul cardiovascular și locale, când interesează circulația dintr-o anumită regiune a corpului. Principalele prcese patologice ale circulației sângelui cunoscute la pești sunt: hiperemia, ischemia, hemoragia, tromboza și embolia [18, 162].
Hiperemia sau congestia se traduce prin acumularea sângelui în exces la nivelul unui țesut sau organ. După mecanismul producerii, hiperemia poate fi: activă și pasivă.
În hiperemia activă (arterială) se observă o creștere a masei sanguine în sectorul arterial al micii circulații. Poate apare fiziologic, în timpul efortului, dar poate fi și patologică. Factorii care favorizează apariția hipiremiei active pot fi grupați în cauze: fizice (traumatisme), chimice (acizi și baze), biologice (microorganisme patogene).
Macroscopic, organele hiperemiate sunt ușor crescute în volum, de culoare roșie mai intensă.
Hiperemia pasivă (venoasă) constă în creșterea locală a masei sanguine din țesuturi sau organe, datorită obstruării sau compresiunii căilor sanguine eferente, în condițiile în care aprovizionarea lor cu sânge arterial rămâne normală. În aceste cazuri țesuturile apar colorate în roșu-vișiniu sau roșu-albăstrui.
Hiperemia pasivă este urmată de obicei de transvazarea plasmei sanguine care infiltrează țesuturile învecinate sau se acumulează în cavitățile naturale alăturate. Organele afectate sunt turgescente, de culoare roșie-albăstruie sau negricioasă, pe secțiune observându-se sânge închis la culoare. La peștii cu stază venoasă hepatică, se identifică acumularea de lichide în cavitatea abdominală, cavitatea orbitară sau la baza solzilor – așa cum se întâlnește în viremia de primăvară a crapului [18, 195].
Ischemia se caracterizează prin reducerea aportului de sânge dintr-un țesut sau organ, ca urmare a obstruării, compresiunii sau constricției arteriolelor sau capilarelor arteriale aferente.
Organele afectate devin palide, se micșorează în volum, iar funcțiile lor se reduc sau chiar încetează complet [18].
Hemoragia este o tulburare a circulației locale care constă în extravazarea sângelui din vase în țesuturi, organe cavitare și cavități naturale sau în mediul extern [140].
După locul unde se produc acestea pot fi cardiace, arteriale, venoase sau capilare.
Din punct de vedere patogenetic deosebim hemoragii per rhexis, per diabrosis și per diapedesis.
Hemoragiile per rhexis sau prin rupere iau naștere în urma unor traumatisme, prin ruperea vaselor sanguine.
Hemoragiile per diabrosis sau prin roadere apar datorită erodării peretelui vascular și sunt caracteristice invaziilor parazitare și proceselor inflamatorii sau tumorale.
Hemoragiile per diapedesis sau prin traversare sunt urmarea unei extravazări sanguine realizate prin mărirea permeabilității vasculare sub acțiunea toxinelor de diverse origini. Aceste hemoragii prezintă aspect general de hemoragii punctiforme numite purpură sau diateză hemoragipară [47, 140].
La pești, hemoragiile sunt exprimate prin acumularea sângelui în grosimea țesuturilor, cu diferite denumiri după dimensiuni și forme [18]:
– peteșii sau echimoze, pentru hemoragiile mici, milimetrice, de la suprafața seroaselor și mucoaselor;
sufuziuni, pentru hemoragii cu întindere mai mare, relativ circumscrise;
hematoame pentru colecțiile hemoragice intratisulare bine delimitate.
În cazul unor hemoragii puternice sau prelungite, se observă apariția în organism a unor tulburări ca: anemie, atrofie, necroze. Acestea sunt frecvente în hemoragiile interne la pești în urma traumatismelor sau a vibrațiilor foarte puternice datorate acțiunilor de braconaj [195].
Tromboza constă într-un fenomen de coagulare intravasculară sau intracardiacă a sângelui. Formațiunile intravasculare nou formate poartă denumirea de trombi. Tromboza poate fi localizată sau generalizată. [140].
Patogenetic, cauzele pot provoca fie încetinirea curentului sanguin în anumite zone ale sistemului circulator, fie alterarea pereților vasculari sau modificări ale calității sângelui (compoziție, vâscozitate). Aceste procese asociază și duc la formarea trombilor care aderă strâns la pereții vasculari.
Trombii obstruează complet lumenul vascular (trombi obliteranți), alteori îl obstruează numai parțial (trombi parietali), iar în unele cazuri încalecă bifurcația unui vas (trombi călăreți).
În funcție de compoziția lor celulară, putem distinge:
trombi albi alcătuiți mai ales din trombocite;
trombi roșii (eritrocitari) cu numeroase hematii și puține leucocite;
trombi micști (stratificați sau vărgați) formați prin depuneri succesive de eritrocite și trombocite [47].
În majoritatea cazurilor, trombii jenează parțial sau complet circulația sanguină, determinând în acest fel hiperemia pasivă, hemoragii, edeme și necroze. Atunci când trombii se fragmentează, ei sunt antrenați de curentul sanguin și participă la procesul de embolie [140, 147].
Embolia reprezintă procesul patologic în care particule străine de compoziția sângelui pătrunând în torentul sanguin, provoacând obstruarea unor vase de sânge, particulele purtând denumirea de emboli. Embolul poate fi de origine endogenă, reprezentat de fragmente de trombi, particule de grăsime, celule tumorale sau de origine exogenă, reprezentat de bule de gaze, paraziți [47].
La nivelul capilarelor embolul se oprește și le obstruează, determinând întreruperea circulației sanguine în zonele irigate de aceste vase, necrozarea zonelor respective și provoacă tulburări mai ușoare sau mai grave în organism.
La pești, astfel de embolii grave, sunt cele înregistrate în boala bulelor de gaz și în infestațiile cu trematodul Sanguinicola inermis care parazitează marile artere ale organismului [162].
2.1.2.2. Tulburările circulației limfatice
Staza limfatică și limforagia rezultă în urma obstruării vaselor limfatice, prin compresiune, prin tromboză, fie prin invazia de celule neoplazice.
Atunci când în sistemul limfatic se disting cazuri de rupere de vase cu calibru diferit, fenomenul poartă denumirea de limforagie.
Ca urmare a stazei limfatice, are loc dilatarea vaselor și în cele din urmă transvazarea lichidului limfatic cu formarea edemelor limfatice.
2.1.2.3. Tulburările circulatorii ale lichidului interstițial
Edemul și hidropizia
Acumularea în exces a unei cantități de lichid tisular se poate observa în țesuturile compacte care apar infiltrate cu exces de lichid tisular, sau poate interesa cavitățile naturale ale organismului (cavitatea abdominală, cavitățile orbitare, foliculii de la baza solzilor).
Atunci când acumularea de lichid tisular, cu nuanță alb-gălbuie, se produce la nivelul cavităților naturale rezultă starea de hidropizie [147].
La pești cauzele edemelor sunt foarte variate, mai importante fiind staza sanguină și limfatică locală, carențele alimentare, afecțiunile renale sau hepatice [18, 162].
Țesuturile compacte edemațiate apar mărite în volum și au o consistență păstoasă, de culoare albicioasă sau cianotică, iar pe secțiune apar lucioase și mai umede decât normal.
2.1.3. Morfologia inflamațiilor
Inflamația se caracterizează printr-un complex de reacții locale și generale ale organismului la acțiunea agenților patogeni, morfologic traduse prin modificări alterative, exsudative și proliferative.
Semnele cardinale care stau la baza inflamațiilor sunt:
– rubor (roșeața) – caracterizată printr-o hiperemie accentuată a zonelor inflamate;
– tumor (tumefacția) – apare ca o consecință a tulburărilor permeabilității microcirculației locale, însoțită de acumulare de lichide și celule în țesuturi;
– calor (febra) sau căldura – apare în urma intensificării schimburilor metabolice în zona afectată;
– dolor (durerea) – apare ca urmare a agresării terminațiilor nervoase;
– functio laesa – este o consecință a modificărilor locale, caracterizată prin alterarea funcțională a organului afectat [140, 147].
La pești, comparativ cu mamiferele și păsările, răspunsul inflamator și răspunsul imunitar depind de temperatura apei. Creșterea temperaturii la pești (calor) nu constituie un semn cardinal, iar reacția inflamatorie este mai monomorfă, răspunsul la diverșii agresori fiind totdeauna același [149].
Inflamația purulentă apare cu o intensitate mai scăzută decât la mamifere, iar abcesul este rar.
Datorită mediului umed în care trăiește peștele, procesul de vindecare, respectiv cicatrizare, este încetinit.
Roberts R.J. (1978) citat de Paul I. (2007) menționează că edemul este urmat de necroza celulelor cu persistența unor globule bizare de acizi mielinici, intens hematoxilinice [147].
Toate aceste manifestări au ca bază modificări morfofiziologice care pot fi constituite în trei faze: faza de alterare, faza de exsudație și faza de proliferare [140, 149].
Faza alterativă se realizează prin acțiunea directă a agentului patogen și în urma tulburărilor circulatorii și metabolice din focarul inflamator și se caracterizează prin degenerescențe și necroze celulare și tisulare. Tulburările metabolice vor duce la modificări importante ale celulelor, matricei extracelulare și vaselor și se finalizează prin citoliză și histoliză. Substanța fundamentală propriu-zisă va suferi polimerizări și depolimerizări care vor avea ca efect ruperea legăturilor dintre celule și matricea extracelulară, creșterea permeabilității structurilor și sporirea difuzibilității prin spațiile intercelulare [140, 148].
Faza exsudativă este perioada de mijloc a procesului inflamator și constă în transvazarea unor constituienți ai sângelui și limfei, din vasele existente în focarul inflamator, în țesuturile sau cavitățile înconjurătoare, ceea ce duce la formarea exsudatului.
Un rol deosebit la instalarea exsudației revine și fenomenelor de tromboză, care se instalează relativ precoce în focarul inflamator, datorită lezionării endoteliului vascular [140, 147].
Modificările din etapa exsudativă pot fi grupate în trei faze: faza modificărilor de hemodinamică care constau într-o vasoconstricție reflexă, urmată de vasodilatație și de stază; faza acelulară, caracterizată prin migrarea plasmei și faza celulară, în care migrează din vase, elementele figurate ale sângelui.
După predominanța diferitelor elemente sanguine, exsudatul poate fi clasificat în: exsudat seros, fibrinos, hemoragic și purulent.
Faza proliferativă, reparatorie sau de organizare apare tardiv și reprezintă procesul de reparare a leziunii care se realizează prin multiplicarea celulelor din straturile generatoare ale epiteliilor de acoperire și glandulare, precum și a celulelor mezenchimale locale. Se mai adaugă în plus capacitatea de refacere a substanței fundamentale și fibrilare interstițiale.
După tumefierea țesutului mezenchimal are loc hipertrofia și hiperplazia fibroblastelor, histiocitelor, elementelor limfoide și plasmocitare.
Substanțele străine (resturi de țesuturi necrozate, microorganisme) din focarul inflamator sunt fagocitate de către macrofage, iar limfocitele și plasmocitele participă la formarea și transportul anticorpilor [148, 195].
În acest mod se produce o limitare a exsudației inflamatorii, iar prin înmulțirea fibroblastelor și prin înmugurirea ramificațiilor fine ale capilarelor sanguine are loc formarea țesutului de granulație (țesut nou de înlocuire). Se crează astfel condiții pentru organizarea focarului inflamator, respectiv pentru resorbția resturilor de țesuturi și pentru vindecarea leziunii. După terminarea acestui proces, țesutul de granulație degenerează și, cu participarea fibrelor de colagen, realizează cicatrizarea [140].
Procesul proliferativ stă la baza cicatrizării plăgilor și a regenerării unor țesuturi. Ca urmare a proliferărilor inflamatorii, în jurul corpilor străini se formează capsule de natură conjunctivă, epitelială sau mixtă. În cazul invaziei cu Dactylogirus spp., la pești, pe lamelele branhiale apar formațiuni chistice alungite, aproape transparente [18].
Spre deosebire de mamifere, sistemul imunitar la pești este diferit, aceștia neavând măduvă osoasă și nici limfonoduri. La teleosteeni și sturioni, țesutul limfoid și mieloid este localizat în rinichi, iar la țipar în ficat. De asemenea, în peretele tubului digestiv și timus se regăsesc zone limfocitare dispersate [195].
Un important organ imunitar este splina în care limfocitele sunt abundente, fiind localizate în jurul vaselor, unde formează uneori noduli limfatici. În splină se regăsesc granulocite, trombocite și macrofage. La pești, în splină și rinichi se întâlnesc centrii melanomacrofagici, care pot fi precursori ai centrilor germinativi limfocitari și care au rol ca modulatori ai răspunsului la antigeni și pentru păstrarea memoriei imunologice [65, 162].
Un organ hematopoietic major la pești este rinichiul anterior. În această zonă se găsește un abundent țesut hematopoietic bogat în limfocite, granulocite și melanomacrofage. Plasmocitele sunt adesea mai abundente ca în splină.
Prin intermediul monocitelor și al macrofagelor, fagocitoza reprezintă un mecanism primordial de apărare la pești. Leucocitele granulare sunt reprezentate de heterofile, eozinofile și bazofile care se pare că nu sunt identice cu cele ale mamiferelor. Ellis A.E. (1988), citat de Vulpe V. (2002), înaintează supoziția că heterofilele peștilor acționează distructiv în mediul extracelular prin descărcarea enzimelor hidrolitice și oxidative, în opoziție cu mamiferele la care fagocitoza este intracelulară prin fuziunea lizozom-fagozom. Astfel se poate explica faptul de ce la pești infecțiile bacteriene sunt asociate cu lichefacția hemoragică în opoziție cu supurația, care se observă la mamifere. În acest proces de fagocitoză la pești, este substanțial rolul centrilor melanomacrofagici, al eozinofilelor și al trombocitelor [162, 195].
Din punct de vedere evolutiv, al duratei procesului patologic și în funcție de receptivitatea gazdei sau a țesutului, evoluția inflamațiilor poate fi: acută, subacută și cronică [18, 162].
Inflamațiile necrotice sunt reprezentate de necroze de coagulare ale organelor interne sau ale epiteliilor de acoperire, însoțite de obicei de desprinderea țesuturilor necrozate.
La pești, inflamațiile seroase se produc fie datorită unor boli date de agenți animați fie sub acțiunea unor agenți fizico-chimici și se caracterizeză prin edemul inflamator, de exemplu în variații necorespunzătoare ale pH-ului se observă inflamația seroasă a pielii.
Inflamațiile fibrinoase și sero-fibrinoase apar la pești atât la nivelul pielii și branhiilor cât și la nivelul organelor interne (inflamația vezicii gazoase). Acest tip de inflamație se caracterizează prin transvazarea plasmei sanguine și transformarea ulterioară a fibrinogenului în fibrină.
Inflamațiile purulente se caracterizează prin formarea de puroi (amestec de plasmă, substanțe liposolubile, substanțe toxice, leucocite migrate, germeni, resturi celulare) și sunt mai rar întâlnite la pești, probabil din cauza secrețiilor leucolitice ale bacteriilor din mediul acvatic.
Cele mai frecvente la pești sunt inflamațiile hemoragice, provocate de obicei de bacterii și virusuri cu acțiune distructivă asupra capilarelor sanguine (septicemia hemoragică a crapului).
Inflamațiile catarale, cu localizare la nivelul mucoasei intestinale, sunt caracterizate prin producerea de exsudat în cantitate mare. Acest tip de inflamație apare în enteritele bacteriene sau în cele produse de invaziile cu coccidii [18].
2.1.4. Procesul tumoral
În funcție de zonele geografice și de speciile de pești, tumorile sunt asemănătoare cu cele întâlnite la mamifere. Astfel, tumorile de genul condromului sau mixomului, apar sub formă sporadică, față de manifestarea epidemică a adenomului hepatic la salmonidele de fermă sau a papiloamelor la anghile sau guvizi [154].
Tumori ca melanomul malign și posibil tumora pseudobranhială a codului, tumorile tiroidiane, limfosarcomul, sarcoamele și fibroamele sunt mediate genetic [65].
Etiologia virală este evidențiată la unele epitelioame ale pielii, relativ frecvente la pleuronectide și anghilă.
La păstrăvi, hepatomul malign poate fi generat de intervenția unor lipide cancerigene sau de aflatoxine produse de Aspergillus flavus. La păstrăvul fântânel este întâlnit frecvent adenomul tiroidian, care se datorește lipsei iodului din apă sau hrană [154, 195].
Tumorile pot apare sub diferite forme: noduli, sub formă papilară, fungoasă sau arborescentă, sau sub formă de chiști uni- sau multiloculari [154].
2.2. ELEMENTE DE ORGANOLOGIE LA PEȘTI
2.2.1. Modificări ale pielii
Pielea peștilor constituie un sistem de bariere fiziologice cu rol de apărare și osmotic [65].
La nivelul epidermului se observă o ușoară reacție inflamatorie, tradusă printr-un edem spongios cu separarea prin lichid a celulelor Malpighi. Procesul hiperplazic se întâlnește mai des la pești decât la vertebrate și este intens la nivelul pielii, fiind produs de factori poluanți sau de agenți de origine virală.
Dermatitele, în funcție de temperatura mediului ambiant, se desfășoară prin fenomenele: vascular, exsudativ și celular, fiind produse cu precădere de infecțiile cu Aeromonas spp..
Ulcerele cutanate apar în toate plăgile pielii care au origine microbiană sau parazitară. Infecțiile secundare cu germeni din genul Mycobacterium și miceții din genul Saprolegnia, pot constitui factori importanți în apariția ulcerelor cutanate.
La nivelul dermului, invaziile parazitare produc o serie de reacții care variază de la infiltrate inflamatorii până la necroză accentuată. Ca o reacție de răspuns al organismului peștelui, parazitul poate fi închistat și izolat prin fibroză. Reacția de apărare a organismului conduce la formarea granulomului chistic care, histologic, prezintă o zonă centrală de necroză, apoi o coroană de celule gigante și epitelioide, o zonă intermediară bogată în histiocite, limfocite și plasmocite și o zonă de demarcație, fibroasă, ce conține fibre de reticulină și de colagen [140].
2.2.2. Modificările organelor de simț
Dintre organele de simț cele mai afectate sunt globii oculari datorită invaziilor cu metacercarii trematodului Diplostomum spathaceum, care produc leziuni de compresiune și liză asupra cristalinului, ducând la apariția fenomenului de cataractă. Particulele solide din apă pot provaca la nivelul corneei edeme, ulcerații sau chiar degenerescențe [130, 162, 195].
În boala înotului în cerc la salmonide (whirling disease), apar leziuni ale aparatului vestibular produse de inflamația și necroza cartilajelor craniene și vertebrale, consecință a invaziilor cu Myxosoma cerebralis.
Terminațiile nervoase libere care constituie organele de simț de pe linia laterală pot fi afectate la contactul cu agenți poluanți diferiți (detergenți, metale grele). Leziunile locale pot varia de la edem la necroză, descuamare, hiperplazie epitelială și metaplazie. De asemenea, se mai pot întâlni la acest nivel și infecții cu mixobacterii și paraziți, copepode din familia Lernaescidae [162].
2.2.3. Modificările aparatului respirator
Branhiile pentru vertebratele acvatice reprezintă structurile cele mai delicate și agresate ale organismului la pești.
Substanțe iritante cum ar fi amoniacul sau DDT (dicloro-difenil-tricloretan) provoacă hiperplazie și proliferare a epiteliului respirator. Branhiile reacționează printr-un edem generalizat, care se poate finaliza cu necroze celulare locale. Datorită acestor iritanți apare reflex, hipersecreție de mucus, care poate fi un substrat ideal pentru multiplicarea bacteriilor din genurile Flexibacter sau Pseudomonas. În condițiile pisciculturii intensive, acest proces stă la baza apariției și evoluției așa numitei boala branhiilor [72, 195].
La nivelul branhiilor se pot observa fenomenele de teleangiectazie și anevrism, care apar în urma manipulării excesive a peștilor în timpul pescuitului și transportului sau ca acțiune a unor paraziți sau agenți chimici. Histologic, se constată necroză celulară, ectazia capilarelor și stagnarea sângelui, fenomene de tromboză și eventual fibroză [141, 162].
În apele cu cantități mari de substanță organică în care amoniacul sau particulele grosiere sunt în cantități excesive, acestea pot provoca la nivelul branhiilor proliferări și necroze focale, sau secreție mucoasă excesivă, care constituie un mediu prielnic pentru dezvoltarea protozoarelor facultativ patogene (Trichodina spp.) [72, 162].
De asemenea, în invaziile cu crustacee (Sinergasilus spp.) sau trematode monogene (Dactylogyrus spp.) se pot observa la nivelul branhiilor hemoragii și necroze întinse, gravitatea leziunilor fiind în funcție de gradul de infestare.
2.2.4. Modificările aparatului circulator
Fenomenul de insuficiență cardiacă congestivă este un fenomen comun multor boli ale peștilor care se manifestă clinic prin mărirea în volum a abdomenului, exoftalmie, ramolirea musculaturii și edeme [18, 162].
La tineretul piscicol contaminat cu bacterii din genurile Aeromonas spp. sau Vibrio spp., cauza cea mai frecventă a insuficienței cardiace rapide este necroza toxică a peretelui atrial.
Insuficiența circulatorie periferică când pielea își pierde rolul de barieră osmotică este evidentă la peștii teleosteeni. Astfel, dintre micozele care afectează vasele sanguine ale branhiilor, este semnalată infestația cu Branchiomyces sanguinis și Saprolegnia parasitica. Sporii acestor miceți produc obliterări ale circulației locale branhiale, fapt ce determină anevrisme și necroze [162, 195].
La salmonide, la nivelul țesutului hematopoietic din rinichi și splină se observă adesea necroza citolitică a țesutului în infecțiile virale (ex. necroza hematopoietică infecțioasă). Coloniile microbiene din genurile Mycobacterium sp. și Renibacterium sp., au o afinitate deosebită pentru aceste organe, provocând apariția granuloamelor tipice, cu celule gigante, celule epitelioide și infiltrații limfocitare [74, 161].
Stările de toxiemie produse de infecțiile microbiene duc la formarea de zone de necroză focalizate, exprimate în primul stadiu sub forma unor centri cu melanomacrofage. La puietul cu un catabolism ridicat acești centri cresc în volum și capătă o culoare galbenă portocalie intensă. Atunci când intervine procesul de hemoliză (în vibrioză), acești centri se transformă în depozite mari de hemosiderină vizibile histologic prin colorația Perls [161].
Infestațiile cu paraziți hematofagi sau crustacei de talie mare pe branhii provoacă stări intense anemice. Anemiile cunoscute la pești pot fi hemolitice, posthemoragice, hipoplastice, nutriționale, de iradiere, renale și splenice [161].
2.2.5. Modificări ale aparatului digestiv
În piscicultura modernă, cu creștere intensivă, la tineret pot apare invazii cu protozoare intestinale, cum ar fi Hexamita spp. la salmonide sau coccidii (genurile Eimeria sau Goussia), care provoacă de obicei enterită catarală (mucoasă hiperemiată, exsudat masiv, puncte hemoragice) reflectată clinic prin consum micșorat de hrană și reducerea ritmului de creștere [108].
Invaziile cu paraziți metazoici (Acantocephalus spp.) cauzează leziuni grave datorită ancorării porțiunii cefalice de mucoasa intestinală, rezultând hemoragii și necroze a căror gravitate este în raport cu gradul de invazie [154].
Ficatul peștilor este mai puțin sensibil la intoxicații ca acela al vertebratelor superioare. Uneori se întâlnesc zone de necroză cu marginile regulate și histologic cu picnoza nucleilor celulelor hepatice și vacuolizarea citoplasmei. Degenerescenta grasă este mai des întâlnită în creșterea salmonidelor hrănite cu furaje învechite. Când afectarea celulelor hepatice se prelungește, se produce ciroza, care se manifestă printr-o fibroză mai mult sau mai puțin accentuată.
În infecțiile virale ale salmonidelor: necroza hematopoietică infecțioasă și necroza pancreatică infecțioasă organul afectat este pancreasul. În primul caz, leziunile cunoscute sunt de necroză și hemoragie, iar în cea de a doua boală se remarcă leziuni variate, de la citoliză la degenerescență lentă, urmată în timp de fibroză [162].
Vezica înotătoare poate suferi o afecțiune idiopatică manifestată prin mărirea exagerată și apariția clinică a unor tulburări de echilibru ale peștilor. Histologic, se remarcă o netă metaplazie a tunicii epiteliale. Acest proces mai poate apare în infecții generale cu Pseudomonas sau cu alte genuri bacteriene [161].
La crap este cunoscută o maladie intitulată boala vezicii înotătoare. Etiologia ei este incertă (virală sau produsă de stadii extrasporogonice ale protozoarului Sphaerospora renicola) și se caracterizează printr-o inflamație cronică necrozantă, însoțită de producerea unui exsudat brun în interiorul vezicii [161].
2.2.6. Modificări ale musculaturii somatice
Paraziții sunt cauza principală a apariției modificărilor de la nivelul mușchilor. Reacțiile inflamatorii sunt diferite, funcție de natura agentului parazitar și de gradul de invazie. Astfel, invazia cu crustaceul Lernaea cyprinacea determină o reacție inflamatorie acută și violentă. Paraziții identificați în masa musculară determină o necroză de lichefiere sau formarea de pseudoabcese. Protozoarele din genurile Myxobolus, Glugea, Henneguya pot provoca astfel de abcese musculare, evidente la suprafața corpului și care se deschid în exterior prin liza și deșirarea pielii [72, 143].
Paraziții adulți sau larvele lor din genurile Bucephalus, Diphyllobothrium, Eustrongylides sau Anisakis pot determina apariția unor formațiuni chistice care determină leziuni variabile de compresiune cu diferite grade de miopatie [161].
CAPITOLUL III
BOLI INFECȚIOASE ALE CIPRINIDELOR ȘI SALMONIDELOR
INFECTIOUS DISEASES OF CYPRINIDS AND SALMONIDS
3.1. VIROZE
3.1.1. Septicemia hemoragică virală
Septicemia hemoragică virală (SHV), este o boală infecto-contagioasă care provoacă o mortalitate ridicată în efectivele de salmonide, fiind inclusă în 1966 în codul Oficiului Internațional al Epizootiilor (OIE) datorită gravității ei [131].
România este declarată ca fiind țară indemnă în ceea ce privește septicemia hemoragică virală. Boala este provocată de un Rhabdovirus. În timpul unei epidemii de SHV peștii de orice vârstă pot deveni clinic bolnavi, dar cel mai sever este afectat tineretul piscicol.
Epidemiile apar la temperaturi de 30C până la 120C, cu mortalități ridicate la temperaturi de 8-100C, virusul supraviețuind în cadavrele de păstrăv până la 5 zile. La temperaturi de 200C își pierde infecțiozitatea după 24 h [131, 136].
Septicemia hemoragică virală debutează în formele acute cu mortalitate ridicată. Peștii au o colorație întunecată a tegumentului, sunt letargici (se adună în zonele liniștite ale bazinelor, departe de curentul apei). În fazele cronice ale bolii se înregistrează o mortalitate moderată. Peștii prezintă o colorație negricioasă a pielii, exoftalmie, anemie și abdomen ascitic. Organele interne sunt palide, cu hemoragii peteșiale generalizate în întreg organismul: musculatura somatică, peretele vezicii gazoase, peretele intestinal, tegument, țesutul adipos de pe viscere, ochi etc. Ficatul este marmorat și mărit în volum, splina și rinichii sunt de asemenea congestionate și tumefiate [61, 160].
Procesele patologice caracteristice SHV sunt hemoragiile, degenerările și necrozele. Histologic, se observă procese necrotice la nivelul ficatului și rinichiului, în celulele hepatice fiind observate vacuolizări citoplasmatice, picnoze și cariolize. Capilarele sinusoide apar ectaziate și pline cu sânge sau cu plasmă coagulată.
Pentru diagnosticul precis al septicemiei hemoragice virale este nevoie de asocierea examenului clinic cu examenele necropsic, histopatologic și virusologic [178].
3.1.2. Necroza hematopoietică infecțioasă
Necroza hematopoietică infecțioasă (NHI) este o boală infecto-contagioasă gravă, cauză majoră a mortalității salmonidelor. Necroza hematopoietică infecțioasă este provocată de un Rhabdovirus.
În timpul epidemiei de NHI, doar tineretul piscicol sub 2 ani devine clinic bolnav. Mortalitatea cea mai ridicată se înregistrează la peștii sub 6 luni, la peștii maturi mortalitatea fiind scăzută și fără semne clinice evidente [202].
Temperatura apei are o importanță deosebită în declanșarea bolii. Mortalitatea de 100% se înregistrează la 100C, iar la temperaturi de peste 150C boala nu se mai manifestă.
O caracteristică evolutivă a NHI este mortalitatea crescută în rândul alevinilor de păstrăv. Indivizii mai mari și mai robuști mor primii. Alevinii sunt letargici, cu manifestări de hiperactivitate sporadică. Peștii afectați prezintă la nivelul rectului fecale albicioase lungi și subțiri. Alte semne clinice sunt culoarea întunecată a tegumentului, exoftalmia, hemoragia de la baza aripioarelor și de la nivelul sacului vitelin, paliditatea branhiilor [26, 95].
La examenul necropsic se observă acumulare de lichid ascitic, anemia organelor interne, spleno- și nefromegalie, peteșii în țesutul adipos visceral gras și uneori în musculatură, devierea coloanei vertebrale. La nivelul tubului digestiv se observă lipsa alimentelor, în stomac se remarcă prezența unui lichid lăptos, iar în intestin un lichid gelatinos gălbui [66, 160].
Histopatologic, la alevinii bolnavi necroza este leziunea fundamentală de la nivelul rinichiului, țesutului hematopoietic, pancreas și tub digestiv. De asemenea, se evidențiază focare hemoragice în musculatură, hiperplazii la nivelul lamelelor branhiale [136, 185, 204].
Diagnosticul bolii poate fi precizat prin asocierea examenelor clinic, necropsic și histopatologic, cu observarea efectului citopatic în culturile celulare în vitro, și prin teste imunologice. La ora actuală, metodele rapide de diagnostic ELISA și PCR fac posibilă detectarea virusului NHI în numai câteva ore [205].
3.1.3. Necroza pancreatică infecțioasă
Necroza pancreatică infecțioasă (NPI) este o boală infecto-contagioasă foarte gravă, ce se manifestă la puietul de salmonide.
Boala este specifică salmonidelor: păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss), păstrăvul indigen (Salmo trutta fario), fântânel (Salvelinus fontinalis), îndeosebi la exemplarele aflate în primele zile după trecerea la hrănirea exogenă. Sensibilitatea se menține ridicată până la atingerea taliei de 15 cm. Exemplarele adulte fac de obicei forme latente de boală, comportându-se ca purtători periculoși de virus [118, 157].
Necroza pancreatică infecțioasă este provocată de un virus aparținând familiei Birnavirus, sensibil la căldură și rezistent la frig (până la -80°C).
Semnele clinice ale NPI sunt: colorația întunecată a corpului, mai ales în treimea posterioară, balonarea regiunii ventrale, mici umflături în zona capului, exoftalmia, înotul dezordonat, cu mișcări intermitente în spirală, decubitul lateral.
Peștele încetează să se hrănească imediat după infectare, slăbește, se alungește. Din intestin ies pseudo-fecale mucoide ce atârnă de anus asemenea unor viermișori albi.
Pe lângă leziunile externe nespecifice, observate prin examenul clinic, după deschiderea cavității corpului, pot apare hemoragii peteșiale punctiforme în intestin, în special în regiunea pilorică. Ficatul, splina și rinichii sunt palide; tractusul digestiv, fără particule alimentare, este plin însă cu un lichid mucos, ușor gălbui, cu aspect de nămol [16, 163].
Histologic, se observă necroze ale acinilor și celulelor exocrine din pancreas, precum și necroze ale țesutului limfoid interstițial și ale tubilor uriniferi. De asemenea, se constată la nivelul intestinului o enterită catarală, iar în ficat necroze, infiltrație leucocitară și o generalizată vacuolizare celulară [160, 171].
Diagnosticul bolii se poate pune prin compararea examenului clinic cu cel anatomo-histopatologic și mai ales cu cel virusologic.
Epidemiologic se observă evoluția supraacută și mortalitatea masivă și bruscă în primele stadii de dezvoltare ale alevinilor; dintre modificările anatomopatologice, o valoare mare în diagnostic o reprezintă lichidul care umple lumenul tractusului digestiv și aspectul palid al ficatului, splinei, rinichiului, iar histopatologic, necrozele întinse ale țesutului pancreatic și renal.
3.1.4. Viremia de primăvară a crapului
Viremia de primăvară a crapului (VPC) este o boală infecto-contagioasă denumită și: boala de Lublin, septicemia hemoragică, viremia de primăvară, eritrodermatita, hidropizia infecțioasă etc.
Viremia de primăvară a crapului poate afecta foarte multe specii de pești, specia cea mai sensibilă la boală fiind crapul (Cyprinus carpio), mai sensibil fiind cel de cultură și dintre formele acestuia, cel fără solzi [75, 136].
Cercetările efectuate în ultimii ani au condus la concluzia că agentul etiologic al viremiei de primăvară a crapului este Rhabdovirus carpio. Acestuia i se pot asocia și bacteriile Aeromonas punctata și Pseudomonas fluorescens, care complică simptomele declanșate de virus.
Simptomatologia este asemănătoare cu aceea din septicemia hemoragică virală: separarea de grup, exoftalmia, ascită și hemoragiile pe tegument, branhii, în țesutul gras abdominal, vezica gazoasă, alte organe interne și în musculatură (hemoragii punctiforme).
Leziunile interne ale VPC sunt peritonita și enterita catarală sau hemoragică. Viscerele sunt edemațiate și apar peteșii hemoragice în cord, ficat, rinichi, intestin, peretele intern al vezicii gazoase și musculatura scheletică [3, 75].
Un diagnostic corect al viremiei de primăvară a crapului se stabilește prin asocierea examenului epidemiologic cu cel clinic, anatomo- și histopatologic, virusologic, bacteriologic și serologic. Această investigare complexă este necesară, deoarece multe din simptomele și leziunile menționate în viremia de primăvară a crapului pot fi înregistrate și în alte îmbolnăviri (eritrodermatita crapului) [160, 205].
3.1.5. Inflamația vezicii gazoase
Inflamația vezicii gazoase (IVG) este o boală infecto-contagioasă care afectează crapul (Cyprinus carpio), fiind sensibile toate grupele de vârstă, atât ale formei sălbatice cât și de cultură, precum și ale metișilor acestora; crapul sălbatic și metișii sunt ceva mai rezistenți comparativ cu formele selecționate de cultură.
Boala a fost întâlnită și la caras (Carassius auratus gibelio), știucă (Esox lucius), cosaș (Ctenopharingodon idella), sânger (Hypophthalmichthys molitrix), novac (Aristchthys nobilis) și chiar păstrăvul curcubeu (Oncorhinchus mykiss), neputându-se arăta dacă este identică cu cea descrisă la crap [131].
Agentului etiologic al inflamației vezicii gazoase este un virus din familia Rhabdoviridae, asemănător celui ce provoacă viremia de primăvară a crapului. Cercetările recente confirmă existența unei singure specii de virus cu două subtipuri, unul fiind agentul provocator al VPC și celălalt al IVG, virusurile având similaritate biochimică și morfologică [160, 162].
Semnele bolii, la tineretul de ciprinide, din prima și a doua vară, sunt: pierderi în greutate, întunecarea tegumentului, balonarea abdomenului, exoftalmie și reducerea reflexelor.
Pe secțiunile histologice realizate în peretele vezicii gazoase afectate se poate observa că procesele inflamatorii, începute în stratul vascular, cuprind rapid și epiteliul care căptușește organul la fața sa internă, ca și celelalte tunici ale vezicii [136].
Diagnosticul corect al inflamației vezicii gazoase se poate pune numai prin asocierea examenului clinic cu cel de laborator. Din punct de vedere clinic, interesează în mod deosebit poziția anormală în apă (statul în cap) a peștilor bolnavi și balonarea abdomenului către regiunea anală [205].
3.1.6. Variola
Variola peștilor nu are nimic comun cu variola omului și a animalelor cu sânge cald decât, cel mult, țesuturile pe care le afectează (pielea).
Boala afectează crapul sălbatic și de cultură (Cyprinus carpio), mai frecvent după depășirea vârstei de un an, carasul (Carassius auratus gibelio), plătica (Abramis brama), linul (Tinea tinea) și unele specii de pești ornamentali.
Virusul variolei peștilor aparține familiei Herpesviridae.
Variola debutează prin apariția la suprafața tegumentului și pe înotătoarele peștelui a unor îngroșări rezultate prin hiperplazia epidermului. Îngroșările de culoare alburie, la început cu consistența moale – gelatinoasă, sub formă de picături, se măresc cu timpul în suprafață, căpătând aspectul de pete cu consistență dură [81].
Leziunile provocate de variolă sunt prezente la nivelul pielii, înotătoarelor și scheletului. Pe secțiunile histologice făcute la nivelul tegumentului lezat sunt evidente alterările organitelor din celulele infectate (tumefierea reticulului endoplasmic și a mitocondriilor, reducerea cantității de cromatină nucleară, dispariția nucleolului) [136].
Diagnosticul se poate preciza prin examenul clinic.
3.2. BACTERIOZE
3.2.1. Furunculoza salmonidelor
Furunculoza salmonidelor (FS) este o boală infecto-contagioasă cu caracter epizootic.
Speciile de pești sensibile la îmbolnăvire sunt: fântânelul (Salvelinus fontinalis), păstrăvul indigen (Salmo trutta fario), lostrița (Hucho hucho), lipanul (Thymallus thymallus). Păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss) este mai rezistent, deși epizootiile în culturile acestei specii nu sunt necunoscute.
Furunculoza salmonidelor, considerată ca făcând parte din grupul bolilor septicemice provocate de bacterii Gram-negative, are ca agent etiologic bacteria Aeromonas salmonicida .
Din punct de vedere clinic, în funcție de factorii care participă la procesul infecțios, furunculoza poate evolua supraacut, acut, subacut și cronic. Boala debutează cu semnele generale ale îmbolnăvirilor la pești [36, 156].
După simptomele care domină în timpul evoluției, se disting 4 forme de boală: cu abcese, hemoragică, intestinală și cu simptome nespecifice.
Semnele clinice mai ușor de observat sunt nespecifice: mișcare molatecă, apatie, anorexie, înot chiar sub suprafața apei, ochi endoftalmici, puncte roșii la baza aripioarelor.
Furunculul rezultă dintr-un focar bacterian localizat în derm sau epiderm, unde induce un răspuns hiperemic, exsudație fibrinoasă urmată de o infiltrare masivă cu macrofage și leucocite polimorfonucleare, având loc un proces de necroză, cu lichefierea centrului leziunii și cu depozitare de fibrină în amestec cu bacterii și celule necrozate.
În toate formele de furunculoză pot fi puse în evidență modificări însemnate ale parametrilor sanguini: scăderea conținutului de hemoglobină, proteine serice și hematocritului și creșterea vitezei de sedimentare a sângelui [50, 131, 162].
Diagnosticul furunculozei se poate preciza pe baza semnelor clinice numai în forma tipică cu abcese. Pentru siguranța diagnosticului, atât în forma cu abcese, dar mai ales în celelalte forme de boală, în caz de suspiciune de furunculoză sunt necesare examenele de laborator prin care să se evidențieze prezența bacteriei Aeromonas salmonicida (urmate de testele de sensibilitate la antibiotic) [205].
3.2.2. Eritrodermatita crapului și a altor ciprinide
Eritrodermatita (ED) este o bacterioză întâlnită frecvent în populațiile ciprinicole.
Sunt sensibile la boală crapul (Cyprinus carpio) și alte specii de ciprinide din bazinele naturale și artificiale și mai ales acvarii.
Agentul etiologic este bacteria Aeromonas salmonicida subspecia nova. [131, 156].
Boala debutează cu aglomerarea peștilor în bazin, aceștia manifestând semne de hipoxie și înot la suprafața apei. După o perioadă de 7-8 zile de la primele manifestări clinice, apar hemoragii pe tegument și la baza aripioarelor și ulcere musculo-cutanate, în deosebi pe partea dorsală a corpului, deasupra liniei laterale, posterior capului sau la baza înotătoarei caudale, ca urmare a acțiunii necrotice a bacteriilor.
Leziunile sunt cantonate la nivelul pielii, fiind reprezentate de ulcerele caracteristice, invadate de bacterii.
În faza septicemică a bolii, bacteriile pot fi găsite în sânge și organele interne. Acestea prezintă modificări de volum, culoare, consistență: ficatul este palid, splina mărită, intestinul inflamat [11, 75, 143].
Diagnosticul se stabilește pe baza examenului clinic asociat cu cel bacteriologic.
Pentru un diagnostic rapid, se folosesc tehnicile de imunofluorescență.
3.2.3 Septicemia hemoragică bacteriană
Septicemia hemoragică bacteriană (SHB) este o boală a peștilor de apă dulce a cărei etiologie nu este pe deplin clarificată.
Sunt sensibile la îmbolnăvire toate speciile de pești de apă dulce sau sărată (cele migratoare, în perioada de staționare în apă dulce), caldă sau rece, aparținând familiilor salmonide, anguillide, ciprinide etc.
Boala este produsă, după unii autori, de specii mobile de Aeromonas, mai ales de către Aeromonas hydrophila. Alți autori susțin că implicată ar fi bacteria Pseudomonas fluorescens [8, 74].
Simptomele nu sunt tipice, ci aceleași ca în orice septicemie bacteriană.
Peștele bolnav se aglomerează la maluri, înoată molatec și prezintă sângerări la baza înotătoarelor, pe suprafața corpului și mucoasa cavității bucale. Branhiile sunt palide. La nivelul pielii apar pete hiperemice. Se produce zbârlirea solzilor care se desprind, lăsând dermul descoperit. Acum apar observabile ulcerațiile de dimensiuni variate ce pot evolua, uneori, profund în musculatură; zonele lezate sunt invadate rapid de ciuperci.
În afara acestor leziuni externe, la deschiderea cadavrelor se observă modificări ale organelor interne, exprimate prin hemoragii, splina și rinichiul mărite în volum, ficatul hiperemiat și cu zone necrotice [156, 195].
Boala se diagnostică prin coroborarea datelor clinice cu cele bacteriologice.
3.2.4. Necroza bacteriană a înotătoarelor
Necroza bacteriană a înotătoarelor (NBI) sau putrefacția bacteriană a înotătoarelor, este o boală infecțioasă care afectează mai ales tineretul de pești tropicali și subtropicali de acvariu, ca și tineretul de salmonide, numărul speciilor sensibile fiind foarte mare. Boala poate apare în apele dulci, marine, acvarii, atât în condiții de creștere intensivă, cât și în regim natural.
Necroza bacteriană a înotătoarelor, este consecința unei infecții secundare cu bacterii din genurile Aeromonas, Pseudomonas și Vibrio.
Boala debutează prin necroza marginii distale a înotătoarelor care, prezintă la început, o tulburare fină și apoi o nuanță albiciosă.
Leziunile de natură necrotică sunt cantonate numai la nivelul înotătoarelor. Nu se observă modificări ale organelor interne [132, 156].
3.2.5. Vibrioza
Vibrioza este o boală infecțioasă cu caracter enzootic, apare la peștii din apele salmastre și marine și numai rareori la unele specii dulcicole.
Numărul speciilor sensibile la boală este relativ mare, printre acestea numărându-se anguilidele, salmonidele marine și chiar peștii de apă dulce care trăiesc în ape salmastre (păstrăvul curcubeu – Oncorhynchus mykiss; crapul -Cyprinus carpio; carasul – Carassius auratus gibelio etc.).
Agentul etiologic al vibriozei este reprezentat de diferite specii de Vibrio: V.anguillarum=Listonella anguillarum, V. ordalii; V. damsela; V. vulnificus; V. algynoliticus; V. parahaemolyticus; V. carcharie; V. salmonicida.
Vibrio anguillarum este principala specie provocatoare a bolii clinice.
În fermele piscicole, boala poate apare de mai multe ori pe an, deși mai frecvent și mai sever se manifestă vara târziu [131, 202].
Vibrio anguillarum produce leziuni necrotice sau abcese în musculatură, precum și eriteme la baza aripioarelor și în cavitatea bucală [207].
Histologic se observă necroză renală și splenică și edem periorbital. În forma acută a bolii, în afara leziunilor externe se observă modificări ale organelor interne: tumefierea splinei și rinichilor, congestii și hemoragii în peritoneu și organele interne.
În forma cronică bacteriile lipsesc din sânge, iar organele interne sunt mai puțin modificate; anemia hemolitică severă indusă de toxina litică secretată de specia de Vibrio este rezultatul depunerii de hemosiderină în centrul melanomacrofagelor din resturile de țesut hematopoetic splenic și renal [136, 156].
3.2.6. Yersinioza
Yersinioza sau gura roșie enterică este o boală bacteriană provocată de o bacterie cu virulență mare numită Yersinia ruckeri. Cel mai susceptibil la boală este păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss), dar bacteria a fost izolată și de la crapul auriu, crapul comun, biban, știucă [131, 177].
Bacteria este Gram-negativă, cu aspect de bastonaș scurt, mobilă, cu flagelii dispuși circular. Izolarea ei se poate face din peștii bolnavi, purtători sau din apă, iar cultivarea se face pe mediu nutritiv obișnuit (agar), unde se vor dezvolta colonii de culoare alb-murdar [21, 39, 174].
O serie de factori ca stresul, suprapopularea, diminuarea cantității de oxigen din apă, supraîncărcarea cu materii organice, variațiile mari de temperatură ale apei reprezintă factori favorizanți. Stresul joacă un rol important în transmiterea bolii, deoarece animalele purtătoare sănătoase nu transmit boala decât în masura în care sunt supuse unor condiții nefavorabile și mai ales ținute sau transportate în ape care depașesc 250C [69, 207].
Temperaturile apei de 15-180C pot cauza începerea răspândirii bacteriei de către purtători, ducând la apariția semnelor clinice de letargie, separarea de grup a indivizilor afectați, colorația negricioasă a pielii. În fazele mai avansate se observă peteșii la nivelul gurii, hemoragii oculare, balonarea abdomenului prin acumularea de gaze în stomac și intestin [26, 76, 202].
Histologic, se remarcă focare de necroză în branhii, ficat, rinichi, splină, și cord, colonii bacteriene în țesuturile bine vascularizate, hemoragii, infiltrație cu leucocite [30, 61].
Diagnosticul cert se pune pe baza asocierii examenului clinic cu cel bacteriologic, dar și cu ajutorul testelor imunohistochimice cu anticorpi specifici Yersinia ruckeri [45].
3.2.7. Mycobacterioza
Mycobacterioza sau tuberculoza peștilor, este o boală infecțioasă, semnalată la numeroase specii de pești. Boala afectează atât peștii dulcicoli cât și cei marini din apele de suprafață și din acvarii.
Mycobacterioza este provocată de bacterii acidorezistente din genul Mycobacterium. Pentru pești sunt patogene 9 specii: M. piscium, M. marinum, M. platypoecilopus, M. anabanti, M. fortuitum, M. salmoniphilum, M. poikilothermorum, M. species, M. Chelonei [131].
Peștii bolnavi sunt apatici, prezintă tulburări de înot sau poziție și se localizează pe lângă maluri, pe la colțurile acvariilor și tancurilor. Apetitul se reduce până la dispariția totală. Peștele slăbește progresiv, se observă spinarea tăioasă, capul mare în raport cu restul corpului și abdomenul retractat.
În piele, branhii, ochi și în organele interne, mai ales în ficat, splină și rinichi, se observă noduli tuberculoși, alb-cenușii, de dimensiunea semințelor de mac sau de mei [162].
Histologic, pe probele prelevate din nodulii tuberculoși, se observă că, în fazele inițiale ei sunt constituiți din celule epiteliale. Se mai pot observa în noduli aglomerări de macrofage pigmentate galben-cafenii, al căror rol în tuberculoza peștilor nu este încă precizat; aglomerările de macrofage din nodulii tuberculoși poartă denumirea de corpi galbeni [65, 187].
Diagnosticul cert se poate determina numai prin examen bacteriologic, prin obținerea culturilor de bacterii acidorezistente sau prin examen histologic realizat din nodulii tuberculoși [205].
CAPITOLUL IV
BOLI PARAZITARE ALE CIPRINIDELOR ȘI SALMONIDELOR
CYPRINIDS AND SALMONIDS PARASITE DISEASE
4.1. PROTOZOOZE
Protozoarele sunt cei mai comuni paraziți întâlniți la peștii de cultură, dar și la peștii sălbatici. Din grupa protozoarelor fac parte, în principal, ciliatele și flagelatele care se hrănesc cu stratul superficial al pielii (epidermul), excepție făcând Ichthyophthirius care penetrează în interiorul epidermului [112, 136, 214].
4.1.1. Ihtiobodoza
Ihtiobodoza, cunoscută și cu denumirea de costiază, este o parazitoză a branhiilor și tegumentului care apare frecvent la peștii dulcicoli, cu precădere în fermele de ciprinide și în păstrăvării, provocând pierderi mari în special la tineretul piscicol.
Agentul etiologic este flagelatul Ichtyobodo necator, cunoscut și sub denumirea de Costia necatrix. Aceste flagelate sunt paraziți obligatorii. Formele libere înoată în căutarea unui substrat (peștele), în caz contrar în 30-60 minute mor sau se închistează. Fixarea de pește se realizează cu ajutorul flagelilor [164, 212, 216].
Clinic, la peștii afectați de ichtiobodoză se observă inapetența până la refuzul hranei, stare letargică și dezorientare. Atât în cavitatea branhială cât și pe tegument se remarcă apariția de mucus în cantitate mare. Peștii intens parazitați înoată spre fundul bazinelor unde execută mișcări de frecare de pietrele de la mal [34, 122].
Modificări histopatologice apar la nivelul lamelor branhiale unde se observă o hiperplazie difuză și necroză a lamelelor secundare, iar la nivelul tegumentului o hiperplazie a celulelor malpighiene [26, 33, 65].
Diagnosticul se stabilește pe baza examenului clinic și, mai ales, al examenului microscopic direct, prin raclate de pe tegument (înapoia capului, în zona înotătoarelor) și de pe branhii. Paraziții nefixați prezintă în câmpul microscopic mișcări caracteristice de rotire în jurul propriului ax [189, 205, 208].
4.1.2. Hexamitoza
Hexamitoza este o protozooză determinată de flagelate din genul Hexamita. Speciile acestui gen sunt simbionte, ele coabitând în intestinul peștilor.
Etiologic, parazitoza poate fi produsă de: H. truttae – la păstrăv și caras, H. salmonis – la păstrăv și somon, H. intestinalis – la păstrăv, ciprinide și alte specii de pești. Unii cercetători apreciază că primele două specii sunt sinonime [108, 195, 212].
Boala se transmite pe cale orală, prin înghițirea accidentală a chiștilor odată cu hrana. Ea apare la exemplarele malnutrite din populații cu densități crescute de pești și cu un nivel al oxigenului dizolvat în apă scăzut. Atunci când acești factori acționează, numărul protozoarelor crește și se produce invazia celulelor din mucoasa intestinală cu inducerea de enterite. Prin apariția enteritei, apetitul pentru hrană dispare și, astfel, peștii nu mai înghit alți chiști de Hexamita. Cu toate acestea, boala continuă, mortalitatea fiind în creștere, rezultând astfel că transmiterea bolii nu este încă pe deplin clarificată, unii specialiști susținând că boala se poate transmite și prin intermediul icrelor [79, 179, 213].
Indivizii afectați sunt slăbiți, apatici, refuză hrana și stau la suprafața apei sau lângă maluri și mor prin epuizare. La examenul necropsic, branhiile sunt decolorate, ficatul este palid, iar intestinul este congestionat, fără resturi alimentare, cu un material vâscos de culoare galbenă [188, 195].
Diagnosticul bolii se pune pe baza corelării informațiilor clinice cu examenele microscopice ale raclatelor intestinale, care permit observarea paraziților în mișcare.
4.1.3. Coccidiozele
Sunt boli parazitare, provocate de diferite specii de coccidii, la pești afectând epiteliul digestiv, rinichii, gonadele, ficatul, splina, peretele vezicii înotătoare și seroasele.
Majoritatea coccidiilor patogene la pești sunt asimilate cu genul Eimeria, în prezent fiind acceptat și genul Goussia [169].
După Ghittino P. (1985), Lom J. (1989) și Vulpe V. (2002), cele mai importante specii din punct de vedere patogenetic, sunt [72, 108, 195]:
G. carpelii (sin. E. carpelii, sin. E. cyprini), care parazitează în intestin la crap, caras, mreană, clean, cosaș;
G. subepithelialis (sin. E. subepitelialis), ce parazitează în peretele intestinului la crap;
E. scardinii parazitează în rinichi la roșioară;
E. sinensis invadează mucoasa intestinală la sânger, novac și cosaș;
E. truttae (sin. Goussia truttae) parazitează mucoasa intestinală la păstrăv;
E. alburni parazitează mucoasa intestinală la guvid, babușcă și roșioară;
– E. amurensis parazitează în ficat și rinichi la ciprinidele asiatice.
Elementul invazional primordial al acestor sporozoare este oochistul care, ingerat odată cu hrana, ajunge în tubul digestiv unde sub acțiunea enzimelor digestive dă naștere sporozoiților. În funcție de tropismul fiecărui sporozoit reproducerea acestora are loc astfel: cei cu specificitate pentru intestin se multiplică la acest nivel, cei cu tropism pentru organele interne iau calea sanguină [88].
Sectorul de intestin infestat este exclus de la activitatea de digestie (secreție, absorbție).
Histologic, identificăm distrugerea epiteliului în zona parazitată prin descuamare și prin producere de inflamații exsudative în straturile profunde sau chiar până la seroasă, cum se întâmplă în cazul infestației cu specia Goussia subepitelialis. Leziunile pot constitui porți de intrare pentru diferiți agenți bacterieni, care la crap pot conduce la apariția ascitei infecțioase sau a viremiei de primăvară [24, 85].
Peștii afectați sunt mult slăbiți, apatici, prezintă abdomenul supt, endoftalmie, branhii palide, înotătoare zdrențuite, anus evident, cu scurgeri de excremente păstoase, de culoare galbenă-verzuie.
La disecție, se observă congestia tubului digestiv, care este plin cu mucozități amestecate cu fecale. G. subepitelialis se identifică prin traversul peretului intestinal prin apariția unor noduli albicioși cu diametrul de 1-3 mm. Datorită malabsorbției și pierderilor sanguine peștii afectați mor foarte repede [159, 195].
Diagnosticul se stabilește prin asocierea datelor clinice cu examenele microscopice ale raclatelor proaspete din mucusul intestinal, pentru identificarea oochiștilor și sporozoiților din intestin.
4.1.4. Mixosporidioza branhiilor
Mixosporidioza branhiilor afectează populațiile de până la 1-2 ani de crap, ciprinide asiatice și alți pești dulcicoli, caracterizându-se prin apariția pe lamelele branhiale a unor formațiuni chistice. Ca agenți etiologici sunt incriminate mixosporidii din genurile Myxobolus și Henneguya [44, 48].
În literatura de specialitate din genul Myxobolus, sunt citate următoarele specii importante din punct de vedere epidemiologic și patogenetic în producerea acestei parazitoze branhiale:
M. dispar întâlnit la crapul sălbatic și de crescătorie;
M. basilamellaris identificat la crapul de 1 – 2 veri;
M. pavlovskii parazitează branhiile la ciprinidele asiatice;
M. koi parazitează la crapul japonez;
M. ellipsoides identificat la lin, cosaș și alte ciprinide [53, 107, 211].
Patogenetic, chiștii cu spori de mixosporidii afectează branhiile prin compresiune mecanică, ducând la apariția de alterări și disfuncții ale epiteliului respirator. Se mai observă obstruări ale vaselor sanguine și hemoragii locale. Toate aceste procese determină instalarea tulburărilor respiratorii a căror gravitate este proporțională cu gradul de invaziei [24, 44, 127, 165].
Diagnosticul se stabilește prin examinarea sub lupă a formațiunilor chistice de pe lamele branhiale și prin examenul microscopic al raclatelor branhiale, pentru evidențierea sporilor [125].
4.1.5. Mixosporidioza înotătoarelor
Mixosporidioza înotătoarelor este produsă de specia Thelohanellus nikolskii. Ea parazitează înotătoarele puietului de crap de o vară, formând chiști rotunzi, cu diametrul de cca. 3 mm, de culoare gălbuie sau galben-brună [5].
Dezvoltarea chiștilor determină alterări în structura razelor osoase ale înotătoarelor, cu producerea de țesut cartilaginos în zonele afectate, iar în invaziile masive (20-40 chiști/înotătoare) se produc fracturi ale razelor osoase și atrofia înotătoarelor sau apariția unor suprainfecții bacteriene [6, 106].
Parazitoza nu produce mortalitate, dar în invazii masive determină reducerea ritmului de creștere, datorită efectului mecanic și iritativ al paraziților, iar pierderile sunt însemnate deoarece peștii sunt ușor vânați de păsările ihtiofage.
Pentru stabilirea diagnosticului se efectuează un examen microscopic al chiștilor pentru evidențierea sporilor [159, 195].
4.1.6. Mixosomoza
Mixosomoza sau mixobolioza salmonidelor este o boală contagioasă a salmonidelor care evoluează cu mortalitate ridicată la puietul de păstrăv curcubeu, cu vârstă cuprinsă între 3 și 6 luni [136].
Agentul etiologic al bolii este Myxosoma cerebralis (sin. Myxobolus cerebralis). Afecțiunea a fost denumită prima dată boala înotului în cerc (whirling disease) denumire datorată mișcărilor în spirală ale peștilor sau boala cozii negre (black tail disease) datorită pigmentării puternice a pedunculului caudal [78, 83, 109].
Clinic se observă tulburările de deplasare (înot) a peștilor afectați de trofozoiți, care își pierd echilibrul, înoată cu rapiditate în cerc sau se aglomerează spre fundul bazinului, unde rămân culcați pe o parte, pentru ca după un timp să reia înotul în cerc, până la epuizare. Peștii prezintă operculele deformate, prezintă scolioză, cifoză și pigmentații regionale anormale [128, 136].
În cazul în care trofozoiții se localizează în cartilajele coloanei vertebrale, se produce lezionarea nervilor simpatici și paralizia cromatoforilor, cu pigmentarea haotică și intensificarea culorii negre a pedunculului caudal.
Histologic, întâlnim distrugeri ale țesutului cartilaginos la locurile de fixare a paraziților, necroze, granuloame cu proliferare epitelioidă ca și aglomerări de paraziți [26, 159].
Sporii fiind localizați în cartilaj este dificil sa stabilim un diagnostic prin executarea unor preparate native din țesut proaspăt, dar dacă simptomele sunt destul de evidente atunci se pot realiza preparate histologice colorate Giemsa de la nivelul vertebrelor și al arcurilor catilaginoase branhiale, cu evidențierea sporilor [26, 152].
4.1.7. Boala proliferativ renală
Boala proliferativ renală cunoscută și sub denumirea proliferative kidney disease (PKD, PKX) este una din cele mai grave boli ale salmonidelor de crescătorie. Este cauzată de Tetracapsuloides bryosalmonae, un mixosporid parazit. Această boală cronică interstițială, este provocată de un stadiu extrasporogonic al parazitului și este influențată de temperatura ambientală, producând diferite leziuni și răspunsuri la diferite temperaturi [28, 63, 68].
Clinic, peștii afectați au abdomenul balonat, prezintă exoftalmie, branhii palide, culoarea corpului devine întunecată. Ca organ principal afectat, rinichiul poate deveni atât de mărit încât devine vizibil din exterior de-a lungul liniei laterale. Exoftalmia, ascita și anemia sunt alte caracteristici evidente, probabil ca rezultat al afectării structurilor vasculare, ducând la hemoragii și reducerea capacității hematopoietice, datorită leziunilor proliferative. Atât partea anterioară cât și partea posterioară a rinichiului pot fi de culoare gri, cu noduli discreți, în funcție de severitatea bolii. Splenomegalia este unul din semnele precoce ale infecției [84, 91, 110, 137].
Histopatologic, se observă numeroase focare de inflamație granulomatoasă, la peștii afectați sever, prezente în rinichi și splină. Leziunile precoce vizează interstițiul renal, unde se produce o reducere a melaninei, fără o cauză cunoscută, deși poate fi în legătură cu activarea macrofagelor [37, 38, 65, 176].
Răspunsul la nivelul tuturor organelor, constă în apariția macrofagelor și limfocitelor, iar în rinichi apare și o hiperplazie histiocitară. Odată cu progresarea bolii, se produce necroza nefronilor [43, 55, 184].
Diagnosticul se stabilește prin examinarea microscopică a secțiunilor histologice efectuate prin rinichiul peștilor bolnavi.
4.1.8. Ihtioftirioza
Ihtioftirioza este cea mai comună ectoparazitoză cosmopolită a peștilor de apă dulce, caracterizată prin apariția pe tegument și branhii a unor mici noduli albicioși, de unde și denumirea de boala punctelor albe (white spot disease). În general, parazitoza afectează atât peștii de cultură, de acvariu, cât și peștii sălbatici, dar se pare că peștii cu solzi sunt cei mai vulnerabili [136].
Ichthyophthirius multifiliis este agentul cauzator al bolii, fiind cel mai mare protozoar parazit la pești. Parazitul se dezvoltă la o temperatură a apei cuprinsă între 150 și 250C, dar se poate dezvolta și la temperaturi sub 100C, primăvara, când peștele este supus stresului de după iernat. Temperatura optimă pentru reproducere este de 240 – 260C [57, 152].
Aspectele clinice ale peștilor infestați sunt ușor de observat, deoarece paraziții se fixează pe suprafața pielii, înotătoare, ochi, cavitatea bucală și branhii, producând un aspect albicios al peștelui, ca stropiți cu griș. Comportamentul peștilor este schimbat, caracterizat printr-un înot rapid, sărituri la suprafața apei, ca mai apoi să devină hipodinamici, se aglomerează în diverse locuri ale bazinelor, slăbesc. În invaziile masive, paraziții pot penetra dermul și, prin vasele sanguine, se pot localiza în musculatura dorsală, conjunctivă și cornee [26, 44, 108, 114].
Histologic, datorită acțiunii iritative și spoliatoare a parazitului, la locurile de fixare a acestora (piele și branhii), se observă procese inflamatorii, focare de necroză, hiperplazia epitelială la nivelul branhiilor, iar la nivel tegumentar erodarea și exfolierea epiteliului, cu infiltare de neutrofile și limfocite [24, 81, 193].
În fermele de ciprinide din țara noastră parazitoza poate fi întâlnită pe tot timpul anului, cu o intensitate mai mare în lunile februarie-martie, iar în păstrăvării se manifestă în special la sfârșitul verii, afectând cu precădere tineretul piscicol cu vârstă cuprinsă între 0 și 6 luni [122, 144].
Diagnosticul este dat de faptul că prezența ciliatelor închistate în epiteliul gazdei este patognomonică, iar prin examinarea microscopică a raclatelor branhiale și tegumentare se identifică cu ușurință paraziții [172, 183].
4.1.9. Chilodoneloza
Chilodoneloza este o ectoparazitoză a branhiilor și pielii la peștii de apă dulce din zonele temperate și tropicale. Două specii de Chilodonella sunt recunoscute ca fiind patogene pentru pești: Chilodonella piscicola (fostă C. cyprini) și Chilodonella hexasticha. Dintre aceste două specii Chilodonella piscicola este specia cea mai întâlnită la peștii de apă dulce [26, 27].
Parazitul trăiește pe tegumentul și branhiile peștilor, unde provoacă un puternic răspuns celular, ceea ce sugerează că se hrănește cu mucus și descuamații epiteliale. Se pare că hrănirea are loc în urma penetrării celulelor gazdei cu citostomul și aspirarea conținutului acestora [136].
Această parazitoză apare cu precădere în sezonul rece, parazitul având o toleranță crescută la temperaturi de 5-100C. Peștele slăbit, stresat, prost hrănit, abia ieșit din perioada de iernat, constituie un mediu prielnic pentru înmulțirea ciliatului [108, 131].
Peștii afectați de chilodoneloză ies mai repede din perioada de hibernare, se agită prin bazine și se aglomerează la copci. În zonele de fixare a parazitului se observă pete de culoare gri-albăstruie, iar în invaziile masive petele confluează acoperind întreg corpul. Branhiile nu prezintă modificări sesizabile cu ochiul liber.
Leziunile histopatologice constau în necroze celulare masive la nivelul tegumentului. La nivelul branhiilor se observă proliferarea celulelor epiteliale și hiperplazia acestora cu fuzionarea lamelelor secundare. Epiteliul branhial este infiltrat cu limfocite, granulocite, eozinofile, apar hemoragii și procese necrotice. Toate acestea fac ca branhiile să devină nefuncționale, iar peștii devin sensibili la lipsa de oxigen, moatea indivizilor survenind prin asfixie [24, 108, 215].
Diagnosticul se pune pe baza examenului microscopic al raclatelor native din tegument și branhii, cu evidențierea paraziților în câmpul microscopic.
4.1.10. Trichodinoza
Trichodinoza este o ectoparazitoză produsă de protozoare ciliate ectocomensale din genurile Trichodina, Trichodinella, Tripartiella, Paratrichodina, care afectează atât peștii de apă dulce, cât și peștii marini, indiferent de vârstă [27, 81].
Aproape toate speciile de paraziți cu importanță clinică infestează pielea și/sau branhiile. Unele specii pot afecta și vezica urinară, oviductele sau tractul gastrointestinal, dar nu s-a dovedit a fi specii patogene.
Trichodinele au un aspect de clopot mult turtit sau de farfurioară (pălărie). Ventral este ușor concav, cu o coroană radiară denticulară (disc de fixare), iar pe margine prezintă o coroană de cili care îi conferă posibilitatea de mișcare pe corpul gazdei sau de la un pește la altul [44, 104, 197].
În general, în funcție de locul unde parazitează (branhii sau piele) trichodinele prezintă specificitate de gazdă, excepție făcând Trichodinella epizootica care infestează cel puțin 19 specii de pești [108].
Peștii masiv infestați sunt anorexici, înoată greu, prezintă o hipersecreție de mucus pe cap și spate. Trichodinele au acțiune mecanică și toxică, hrănindu-se cu mucus și resturi celulare. La nivelul tegumentului se observă eroziuni, rezultând scuame, mucus și reacție hiperplazică epitelială, ulcerații punctiforme și necroze.
Leziunile de la nivelul branhiilor constau în inflamarea acestora, denudarea și necroza epiteliului respirator, hemoragii punctiforme și abundență de mucus [22, 24, 180].
Diagnosticul se pune pe baza examenelor microscopice efectuate pe raclatele proaspete de la nivelul branhiilor sau de pe tegument prin care se evidențiază prezența ciliatelor parazite.
4.2. MICOZE
4.2.1. Saprolegnioza
Saprolegnioza este una dintre cele mai comune infecții micotice ale peștilor de apă dulce. Îmbolnăvirea se produce prin sporii ciupercilor din bazinele cu ape prost întreținute, cu un pH acid, cu multe substanțe organice în descompunere și cu temperaturi crescute.
Peștii din bazine afectați de diferite boli care le slăbește sistemul imunitar, sau cu leziuni ale pielii, sunt predispuși la infestarea cu spori, din care se dezvoltă apoi hifele ciupercii. Hifele prezintă o extremitate care se dezvoltă la exterior și o extremitate care pătrunde în epiteliu, exercitând o acțiune toxico-citolitică puternică [44, 136, 146].
Fiziologic, cuticula tegumentară are proprietăți antifungice, la salmonidele mature, la masculi s-a observat că după reproducere aceștia sunt susceptibili la receptarea sporilor. Hifele de Saprolegnia spp. se dezvoltă și la crapii care prezintă leziuni de eritrodermatită, ca și la novacii și sângerii care în urma manipulărilor neatente rămân fără solzi [131].
Clinic, peștii afectați de saprolegnioză sunt slăbiți, înoată la suprafața apei, tegumentul și branhiile sunt acoperite de miceliu cu aspect de vată.
Histologic, la nivelul tegumentului se evidențiază hifele, zone cu țesut degenerat, de la necroza superficială a dermului, până la necroze ale fibrelor musculare profunde și hemoragii întinse [81, 158].
Diagnosticul se pune pe baza examenului clinic, dar și pe baza unui raclat de pe suprafața corpului afectat.
4.2.2 Dermocistoza
Dermocystidium spp. este un grup de organisme puțin studiat, ce produce apariția unor noduli albicioși pe pielea și branhiile multor specii de pești. Dermocystidium este probabil înrudit cu protozoarele sau fungii, dar încadrarea taxonomică a acestuia nu este clară [80, 197, 198].
Poziția taxonomică a acestor organisme trebuie clarificată, deși există evidențe clare că Dermocystidium koi cel puțin, are o natură fungică [25, 58, 64].
Infecția sistemică produsă de Dermocystidium spp. – ca și organism parazit cauzează granulomatoză viscerală și mortalitate la peștii aurii cum ar fi Carassius auratus în crescătoriile din multe zone ale lumii.
Branhiile și pielea peștilor afectați prezintă chiști de diferite dimensiuni, în interiorul cărora se găsesc sporii.
Histologic, la secțiunile executate din zonele afectate se observă sporii maturi care prezintă o vacuolă, înconjurată de un perete subțire citoplasmatic PAS+ și un nucleu [94, 158, 217].
Diagnosticul se pune pe baza examenelor histologice, prin colorarea preparatelor PAS.
4.3. BOLI PROVOCATE DE VIERMI PLATELMINȚI
Viermii reprezintă un grup de metazoare inferioare care provoacă gazdelor boli denumite helmintoze.
După clasificarea facută de De Kinkelin P. în 1985, care îi citează pe Schmidt și Roberts (1977), viermii paraziți la pești aparțin genurilor Plathelminthes, Nemathelminthes, Acanthocephala și Annelida [92, 131].
Prin urmare, helmintozele peștilor sunt determinate de viermi platelminți, nematelminți, acantocefali și anelizi.
4.3.1. Dactilogiroza
Dactilogiroza este o parazitoză branhială care evoluează cel mai frecvent în fermele de ciprinide și salmonide și este produsă de specii din genul Dactylogyrus. Acești paraziți sunt viermi platelminți, monogeni, care prezintă la partea anterioară a corpului, patru pete pigmentate negre (pete oculare), iar la partea posterioară, un organ de fixare alcătuit din două cârlige mari și 14 cârlige mici [144].
Literatura de specialitate descrie impactul și larga întindere zoogeografică pe care o are acest gen, în special implicațiile patologice asupra peștilor de apă dulce, cu predilecție asupra ciprinidelor. Dintre speciile acestui gen, Dactylogyrus vastator și Dactylogyrus extensus sunt considerate cele mai patogene pentru crap [72, 126, 199].
Sensibil la boală este în special tineretul piscicol (1-2 ani), evoluția bolii fiind influențată de condiții favorizante cum ar fi: vârsta, sezonul, sexul gazdei, precum și factori tehnologici și ecologici (densități mari și amestec de vârste a peștilor, furajarea deficitară, creșterea temperaturii apei).
Paraziții sunt hermafrodiți, ovipari, produc un număr mic de ouă din care iau naștere larvele, care înoată până ajung în cavitatea branhială odată cu apa unde se fixează pe lamelele branhiale, declanșând boala.
Peștii masiv parazitați prezintă semne de hipoxie, înoată la suprafața apei sau se grupează în jurul gurilor de alimentare cu apă, devin treptat hipodinamici și slăbesc progresiv. La nivelul cavității branhiale se observă o cantitate mare de mucus, branhiile au un aspect marmorat, cu puncte hemoragice și necrotice [145].
Acțiunea patogenică a paraziților este mecanică și chimică, datorită atașării de lamelele branhiale cu ajutorul cârligelor din discul de fixare, determinând astfel procese inflamatorii și hiperplazii, transformând epiteliul branhial din simplu stratificat în multistratificat.
Paraziții se hrănesc cu mucus, țesut necrozat și cu sânge, determinând astfel o îngreunare a schimbului de gaze la nivelul branhiilor. Peștii sunt predispuși, în cazul evoluțiilor grave, și la suprainfecții bacteriene sau suprainfestări cu miceți sau protozoare ale branhiilor [136, 172].
Dactilogiroza se poate diagnostica ușor, pe baza tulburărilor respiratorii și prin examinarea microscopică, prin metoda directa „squash”, a raclatelor branhiale.
4.3.2. Girodactiloza
Girodactiloza este o parazitoză produsă de viermi platelminți, monogeni, care se caracterizează prin parazitarea tegumentului, înotătoarelor și branhiilor la crap, păstrăv, ciprinide asiatice și alte specii de pești de cultură și sălbatici [23, 197].
Dintre speciile parazite la crap, mai importante din punct de vedere epizootologic și patogenetic sunt: Gyrodactylus elegans, Gyrodactylus katharinieri, Gyrodactylus medius, Gyrodactylus cyprini, Gyrodactylus sprostonae, Gyrodactylus shulmani, iar la păstrăv parazitează speciile: Gyrodactylus colemanensis, Gyrodactylus salaris, Gyrodactylus salmonis și Gyrodactylus truttae [89, 197].
Malmberg G. (1993) afirmă că girodactiloza afectează peștii slăbiți, deoarece la peștii cu stare bună de întreținere nu sunt decât invazii reduse. În apele cu un nivel scăzut al oxigenului, cu cantități crescute de substanță organică și vegetație riscul apariției și evoluției enzootice a bolii este crescut [105, 115].
Paraziții afectează tineretul sub un an, frecvent primăvara, hrănindu-se cu mucusul și celulele descuamate de pe pielea sau branhiile acestora. În invaziile masive de la nivelul înotătoarelor peștii au afectate mișcările de înot, având o poziție oblică pe suprafața apei [12].
Datorită fixării de gazdă cu ajutorul cârligelor de la nivelul discului de fixare, speciile de Gyrodactylus determină leziuni mecanice, producând mici ulcerații, distrugeri și necroze ale țesuturilor afectate. Paraziții au o acțiune spoliatoare și toxic-iritativă, hrănindu-se cu mucus, țesut epitelial și sânge. Leziunile cutanate se pot suprainfecta cu diferite bacterii, miceți sau protozoare [28, 119, 135].
Diagnosticul corect este dat de coroborarea datelor clinice și examinarea microscopică al raclatelor proaspete de la nivelul înotătoarelor, tegumentului, branhiilor în vederea identificării paraziților [29].
4.3.3. Trematodoza peteșială neagră
Întâlnită la peștii de apă dulce și marini boala petelor de cerneală sau boala petelor negre este o parazitoză dermică produsă de metacercarii unor trematode digene. Boala se manifestă prin apariția de pete (chiști) cutanate, de culoare neagră pe suprafața corpului.
Boala este produsă de metacercarii speciilor Posthodiplostomum cuticola și Apophalus muhlingi la ciprinide, iar specia Rossicotrema donicum parazitează la biban, șalău și ghiborț [195].
Sursa principală de paraziți în boala petelor negre este gazda definitivă, reprezentată de păsările ihtiofage, care elimină ouă odată cu excrementele în apă [116].
Îmbolnăvirea peștilor se realizează prin pătrunderea cercarilor în tegumentul peștilor sau prin ingerarea lor odată cu gazdele intermediare (melcii). La nivelul tegumentului apar chiștii, în urma încapsulării cercarilor, din care iau naștere metacercarii. Chistul are pereți dubli (hialin și fibros) și este înconjurat de un inel melanic, care îi dă aspectul de pată neagră și care reprezintă răspunsul de apărare al gazdei prin creșterea numărului de celule pigmentare [139, 145, 170].
Puietul de 2-4 luni poate înregistra cele mai mari pierderi; la peștii maturi care trec prin boală și rămân după însănătoșire cu această pigmentație, se produce o depreciere a aspectului comercial. În principal modificările anatomo- și histopatologice sunt de natură tegumentară, constând în hemoragii și distrugeri tisulare.
Pentru stabilirea diagnosticului este recomandat să se efectueze raclate profunde de la nivelul chiștilor pentru evidențierea metacercarilor la microscop, dar și examenul histopatologic al pielii din zonele parazitate [31, 197].
4.3.4. Liguloza și diagramoza
Agentul etiologic al ligulozei și diagramozei la pești este larva plerocercoidă a cestodelor din genurile Ligula și Digramma, mai frecventă fiind Ligula intestinalis și Diagramma interrupta. Afecțiunea este întâlnită la ciprinide, parazitarea având loc în cavitatea abdominală, printre viscere [132].
Paraziții sunt plați, au aspect de curea, lungi de 10-100 cm; ajunși în intestinul peștilor aceștia migrează în cavitatea abdominală a gazdelor, unde se hrănesc și cresc. Datorită compresiei pe care o exercită asupra organelor, leziunile sunt în principal atrofii și disfuncții ale ficatului, vezicii gazoase, glandelor sexuale. La necropsie se constată emacierea musculaturii, reducerea în volum a viscerelor și prezența de lichid ascitic. Moartea peștilor survine în urma epuizării [211].
4.3.5. Botriocefaloza
Botriocefaloza este o parazitoză intestinală a ciprinidelor dulcicole, care evoluează sub formă cronică. Se întâlnește la puietul de crap și cosaș și mai rar la adulți.
Agentul patogen al parazitozei este viermele cestod Bothriocephalus gowkongensis. Viermele are un aspect de panglică și se localizează cu precădere în zona anterioară a tubului digestiv. Prin acumularea lor în intestinul peștilor, paraziții provoacă mărirea abdomenului, subțierea peretelui intestinal și uneori ruperea acestuia.
Leziunile sunt datorate în principal acțiunii mecanice pe care o au paraziții asupra mucoasei intestinale prin fixarea lor la acest nivel, producându-se o descuamare a epiteliului mucoasei, cu apariția unei enterite catarale în primă fază, care mai târziu se transformă într-o formă cataral-hemoragică. Prin acțiunea substanțelor toxice pe care le elimină paraziții, organismul peștilor se intoxică, rezultând procese degenerativ-necrotice ale unor organe parenchimatoase, caracterizate prin degenerarea și necroza celulelor.
Histologic, la nivelul intestinului se pot identifica zone inflamate și infiltrate eritro-leucocitar, iar la locul de ancorare a parazitului necroze și proliferări de țesut conjunctiv [132, 136].
Prin examinarea fecalelor și identificarea prezenței ouălor și prin examenul macroscopic al cestodului se stabilește diagnosticul bolii.
4.3.6. Trienoforoza
Trienoforoza este o helmintoză a peștilor dulcicoli, produsă de specii ale genului Triaenophorus, și anume Triaenophorus nodulosus și Triaenophorus crassus, primul parazit fiind mai des întâlnit și mai patogen.
Helminții parazitează în porțiunea mijlocie a intestinului, fiind fixați puternic de mucoasă cu ajutorul scolexului care are două perechi de cârlige ascuțite, dispuse câte o pereche pe fața dorsală și ventrală a parazitului. Sunt afectate specii de pești ca: știuca, păstrăvul, mihalțul, bibanul și unele ciprinide. Acțiunea patogenică este de natură mecanică, spoliatoare, toxică, viermii adulți provocând inflamații, ulcere, proliferări ale țesutului conjunctiv la locul de implantare a parazitului [52].
Peștii parazitați cu plerocercoizi au abdomenul dilatat în partea anterioară, sunt slabi și prezintă întârzieri în dezvoltare. La necropsie, în țesutul hepatic sau în musculatură se remarcă chiști ovalari de 0,25 – 0,35 mm mărime și cu pereții subțiri [197].
Histologic, la nivelul ficatului se observă în jurul chiștilor liza parenchimului, iar la nivelul intestinului proliferarea de țesut conjunctiv, rezultând mici noduli, hemoragii, edeme [131].
Stabilirea diagnosticului se face pe baza examenului parazitologic al peștelui suspect de boală din ficat și intestin.
4.4. BOLI PROVOCATE DE VIERMI NEMATELMINȚI
Viermii nematelminți care parazitează peștii sunt într-un număr relativ mare, dar neevoluând acut ei au fost puțin studiați, atenție deosebită acordânduli-se în ultimul deceniu [161].
4.4.1. Ascaridioza
Nematodoză intestinală, ascaridioza este provocată de viermi nematozi aparținând în mare măsură ord. Ascaridida. Evoluează atât la specii de pești maritimi, cât și la cei dulcicoli, dar poate parazita și la plante, animale și om.
Agenții etiologici sunt variați, facând parte din genurile Contracaecum, Camallanus, Goezia, Raphidascaris, Rhabdochona, Spinitectus [131].
Sursele de paraziți sunt reprezentate de pești, gazde definitive ale viermilor, apa care vehiculează ouăle și larvele, gazdele intermediare în care larvele se dezvoltă.
Peștii parazitați nu prezintă simptome de boală în invaziile slabe, dar în cele severe peștii sunt slăbiți, înoată pe o parte, prezintă o cantitate mare de mucus. Leziunile sunt observate la nivelul tubului digestiv sau la organele afectate de larve. La nivelul stomacului și intestinului apar inflamații, tumori, perforații; organele parenchimatoase apar crescute în volum, inflamate, cu structura modificată.
Diagnosticul se stabilește prin examenul microscopic al raclatului intestinal, pentru evidențierea paraziților, sau a conținutului chiștilor sau a fragmentelor de organe infestate, pentru identificarea stadiilor larvare.
4.4.2. Filometroza
Sub termenul de filometroză este descrisă nematodoza cutanată care afectează ciprinidele de cultură din Europa, Rusia și Japonia. Boala este produsă de specii de viermi nematozi din genul Philometra și produce la peștii afectați dermatită și lepidortoză localizată [72].
Ușor de recunoscut, viermii sunt de culoare roz-roșie, se observă cu ochiul liber, femelele ajungând și la dimensiuni de 150 mm. Invazia cu aceste nematode are loc în special vara prin ingerarea melcilor care găzduiește larvele.
Odată ajunse în interiorul peștilor, larvele trec în cavitatea abdominală traversând prin peretele intestinului. Din cavitatea abdominală, migrează în interiorul vezii înotătoare unde se diferențiază sexual și se produce copularea. Masculii rămân în pereții vezicii inactivi un an, iar femelele fecundate migrează la suprafața corpului, sub solzi sau sub pielea operculelor [131, 197].
Peștii afectați de filometroză manifestă clinic semne de slăbire, creștere întârziată, hipodinamism, solzii sunt zbârliți (falsă lepidortoză), pe suprafața corpului în zonele afectate apar hemoragii subcutanate (echimoze roșii-violacee).
La necropsie se observă că la locurile de migrare a larvelor în diferite organe (hepatopancreas, splină, rinichi) se produc travee. Histologic, se identifică fenomene inflamatorii și proliferări ale țesuturilor afectate.
Diagnosticul se stabilește prin examenul parazitologic al peștelui prin presarea tegumentului și observarea paraziților cu ochiul liber, sau prin executarea raclatelor asupra chiștilor și examinarea la microscop.
4.5. BOLI PROVOCATE DE CRUSTACEE
Crustaceele sunt nevertebrate care fac parte din clasa Crustacea, îmbolnăvirile provocate peștilor se numesc crustaceoze, iar din punct de vedere ihtiopatologic, interesează subclasele Copepoda, Branchiura, Isopoda.
4.5.1. Arguloza
Crustaceoză foarte frecvent întâlnită, arguloza este provocată de un parazit din subclasa Branchiura care parazitează toate categoriile de vârstă ale multor specii de pești de apă dulce, marină sau salmastră. Popular boala poartă și denumirea de păduchele peștilor.
Arguloza afectează pielea și înotătoarele (rar este observată și la nivelul branhiilor) crapului și păstrăvului, ciprinidelor asiatice și ale altor specii din apele Africii, SUA, Japoniei, Australiei [133, 152].
În literatura de specialitate sunt menționate mai multe specii de crustacee din genul Argulus: A. coregoni, A. japonicus, A. giordanii, dar în apele europene este întâlnit A. foliaceus, crustaceu aplatizat dorso-ventral, transparent și cu un contur ovalar [14, 31, 72, 181].
Bauer O.N. (1959) constată că o femelă produce într-o vară trei generații de pui, cu un număr de 2 milioane indivizi. Depunerea ouălor poate începe la o temperatură a apei de 10-140C, dezvoltarea embrionară având loc pe durata a 15-55 zile, din ouă eclozând larve ce înoată liber și atacă peștii [182].
Leziunile produse de parazit sunt descrise ca fiind distrugeri locale ale țesutului, cu producerea de hemoragii, ulcere și proliferări, dar în același timp argulii pot elibera toxine și pot fi cauzatori și a altor boli, cum ar fi variola crapului și viremia de primăvară a crapului [72, 179].
Histologic, putem observa proliferarea celulelor mucoase la locul de fixare al parazitului, distrugerea celulelor epiteliale, acumularea de limfocite. Deasemenea, apariția anemiei datorate acțiunii spoliatoare a parazitului asupra gazdei, prin consumul de sânge și de lichide tisulare, conduce la reducerea greutății peștilor.
Gradul de mortalitate este ridicat la puietul de pește intens parazitat. În literatura de specialitate se menționează grave epizotii în culturile de puiet de crap, păstrăv curcubeu, dar și la reproducători și la peștii de 2-3 veri, la care s-au înregistrat rate ridicate de mortalitate [166, 182, 190].
Peștii afectați de arguloză sunt ușor de recunoscut datorită petelor hemoragice sau plăgilor de 0,5 -1 cm, unde pot fi prezenți și paraziții. Aceștia se pot identifica cu ochiul liber fixați pe tegument, înotătoare și branhii și se pot examina sub lupă [130, 154].
4.5.2. Ergasiloza și sinergasiloza
În literatura de specialitate, sub această denumire a bolii, se disting două afecțiuni parazitare (Ergasiloza și Sinergasiloza) determinate de specii de copepode parazite pe branhii [133, 155].
Boala afectează peștii dulcicoli, marini și de acvariu, prezentând importanță patologică pentru peștii de cultură: salmonide, ciprinide, anghile. Dintre salmonide, cel mai afectat este coregonul, iar dintre ciprinide crapul, carasul, plătica și linul.
După Schaperclaus (1979) citat de Ghittino P. (1985), speciile care determină ergasiloza cu patogenitate crescută pentru peștii de apă dulce sunt următoarele: E. sieboldi și E. briani care parazitează la ciprinide și E. gibbus, la ciprinide și la anghile [72].
Ergasilus sieboldi s-a dovedit a fi cea mai patogenă specie, femela prezentând corpul cu aspect de pară, la partea posterioară având 2 saci ovigeri în lungime de 1,5 mm, fiecare cu câte peste 110 ouă fiecare. Dezvoltarea embrionară durează 6 zile la o temperatură a apei de 200C și 3-5 zile la 250C. Din ouă vor ieși larvele (nauplii) care evoluează în forme tinere ale parazitului. Odată femela fecundată în apă (masculul moare după copulare), se fixează de lamele branhiale ale gazdei cu ajutorul ventuzelor aflate pe latura internă a antenelor.De la fixarea pe branhii și până la formarea sacilor cu ouă sunt de ajuns 6 zile iar, în condiții optime de temperatură, în trei săptămâni femelele pot produce două generații de larve [131, 195].
Peștii sunt parazitați numai de către femele, care provoacă leziuni destul de grave pe branhii, datorită acțiunii mecanice și toxice, dar și pe înotătoare, cap și în jurul ochilor. Astfel, se produc deformări ale branhiilor, vasele de sânge apar comprimate și obstruate, caracteristic este apariția în cavitatea branhială a unei cantități mari de mucus, apar hemoragii, necroze și inflamații [56].
Paraziții se hrănesc cu resturi de țesut necrozat și sânge, determinând tulburări metabolice, prognosticul fiind grav în invaziile masive, peștii afectați slăbesc și își reduc greutatea. Cea mai mare rată a mortalității s-a înregistrat în populațiile de coregon, lin, plătică [72].
Speciile de Sinergasillus parazitează la ciprinidele asiatice, crescute în fermele piscicole cum ar fi cosașul (Ctenopharingodon idella), sângerul (Hipophthalmichtys molitrix), novacul (Aristichthys nobilis) [129].
Agenții etiologici sunt specii de crustacee copepode, mai frecvente fiind următoarele specii: Sinergasillus lieni parazitează pe branhii la sânger și novac, iar Sinergasillus major parazitează la cosaș.
Ambele specii de Sinergasilus sunt termofile; la o temperatură a apei de 250-270C dezvoltarea de la stadiul de nauplius la formele mature sexual se realizează în 7 zile, femela producând până la 10 generații într-o vară.
Boala nu se înregistrează la tineret, ci numai la peștii în vârstă (vara II, III). Reproducătorii sunt purtători transmițători. Intensitatea invaziei depinde de densitatea de populare a ciprinidelor. Invazia maximă se semnalează vara (iulie – august) [131, 133].
Paraziții se fixează pe lamelele branhiale, producând necroze la locul de fixare și hrănire, peștii afectați manifestând insuficiență respiratorie. Histologic, se pot observa la nivelul branhiilor inflamații, necroze și desprinderi ale unor fragmente tisulare [19, 129, 131].
4.5.3. Lerneoza
Lerneoza este o crustaceoză a peștilor dulcicoli, care evoluează sporadic la peștii sălbatici și enzootic la cei de cultură.
Agenții etiologici sunt femele unor specii de crustacee copepode din genul Lernaea, mai frecvent întâlnite fiind:
– L. cyprinacea parazitează la ciprinide: crap, caras, uneori și la păstrăv;
– L. ctenopharyngodonis parazitează la cosaș;
– L. elegans parazitează ciprinidele, salmonidele, percidele;
– L. esocina parazitează ciprinidele, salmonidele, esocidele.
Lernaea cyprinacea a fost prima dată studiată în anul 1758 de către Linnaeus, existând confuzii în denumirea acestei specii. Speciile L. carassi și L. elegans, în 1950, au fost descrise ca fiind sinonime cu L. cyprinacea, dar de fapt, se crede că L. cyprinacea este specia originară, care s-a descris prima dată în Europa, fiind apoi difuzată în America de nord, unde a fost descrisă ca L. carassi și în Asia unde a fost denumită L. elegans [195].
Corpul femelei este cilindric, la capătul posterior terminându-se cu doi saci ovigeri alungiți, iar la partea anterioară a corpului se observă patru excrescențe (procese cefalice), din care două sunt mai mari și bifurcate, asemănător unei ancore [72, 162].
Ciclul de dezvoltare la L. cyprinacea cuprinde parcurgerea a trei stadii de nauplius și cinci de copepodiți, fiecare fiind precedat de o năpârlire. Temperatura optimă de dezvoltare variază de la 240C la 300C.
Femelele se localizează cu precădere pe piele (la baza solzilor), branhii, uneori în cavitatea bucală, în jurul ochilor, pe înotătoare, fixându-se cu ajutorul organului de fixare de forma unei ancore [70, 162, 203].
Leziunile produse de Lernaea pot fi extinse și grave. Apar hemoragii și ulcere cutanate, care se pot infecta secundar, ajungându-se la necroza țesutului subadiacent. Uneori, paraziții pot pătrunde profund în musculatură sau la nivelul ficatului, producând hepatită traumatică manifestată prin focare hemoragice și prolferative [59, 73, 200].
Histologic, la locul de fixare al parazitului s-au pus în evidență focare inflamatorii, sub forma unor noduli, în centrul lor aflându-se celule necrozate înconjurate de celule gigante, celule mezenchimale și țesut de granulație. În jurul focarelor apare o proliferare de țesut conjunctiv, rezultând astfel nodulii parazitari [65, 168, 198].
Peștii parazitați de Lernaea spp. sunt ușor de recunoscut datorită paraziților care se observă cu ochiul liber (cu excepția formațiunii proximale ancorate în țesut) și datorită leziunilor ulcero-hemoragice și uneori nodulare prezente în jurul zonelor cutanate afectate.
PARTEA a II-a
CERCETĂRI PROPRII
PART II
PERSONAL RESEARCH
CAPITOLUL V
SCOPUL ȘI OBIECTIVELE TEZEI
THESIS PURPOSE AND OBJECTIVES
Analiza stadiului actual al cunoașterii în domeniu relevă faptul că patologia ciprinidelor și salmonidelor de crescătorie, mai ales baza morfofiziologică a bolilor, nu a fost pe deplin cercetată în special în sfera amenajărilor de creștere intensivă, în care se lucrează pe populații mari de pești.
Pentru a putea atinge obiectivele unei teze în mare parte de cercetare fundamentală, ne propunem ca material de studiu doar cinci specii de ciprinide și o specie de salmonide, respectiv speciile cele mai frecvent crescute în sistem intensiv la noi în țară. Aceste specii sunt: crapul comun (Cyprinus carpio), sânger (Hypophthalmichthys molitrix), novac (Aristichtys nobilis), cosaș (Ctenopharyngodon idella), caras (Carassius auratus gibelio) și păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss).
Rezultatele obținute vor putea favoriza cercetări similare, extinse și la alte specii de pești dulcicoli, din crescătorii sau din ihtiofauna spontană.
Particularitatea esențială a bioecologiei peștilor – mediul de viață acvatic, sugerează conceptul că starea de salubritate a apei este factorul de risc cel mai important în piscicultura industrială (și nu numai); pe de altă parte peștele poate fi considerat indicatorul biologic cel mai important pentru evaluarea gradului de poluare diversă a apei.
Leziunile (baza morfologică) din diferitele boli constituie punctul 0 al lanțului etiopatogenetic al acestora. Investigațiile ultrastructurale (electronomicroscopice), histologice și macroscopice conduc la interpretarea logică a stării de boală, a gradului de reversibilitate a acesteia.
Poluarea si deprecierea cărnii de pește au două surse principale: pe de o parte leziunile dobândite în mediul de viață prin bolile specifice, pe de altă parte defectele tehnologice și sanitare de pe traseul bazin de creștere – consumator.
Printr-un protocol riguros de supraveghere a celor doua surse de poluare, se va ameliora starea de sănătate generală a fondului piscicol și se vor reduce pierderile economice.
În cercetările ulterioare, care vor conduce la elaborarea tezei de doctorat, ne vom ocupa doar de primul segment al ipoteticei deprecieri a cărnii de pește, stabilirea , descrierea detaliată și interpretarea nosologică a diverselor organopatii la speciile de pești luate în studiu.
Cercetarea va avea următoarele obiective și activități:
A) Descrierea unor particularități structurale ale principalelor sisteme organice la ciprinidele și salmonidele de cultură
Activitățile care se vor face pentru realizarea acestui obiectiv sunt:
– documentarea cu privire la caracteristicile morfofuncționale ale peștilor dulcicoli, utilizând rezultatele unor cercetări anterioare preluate din literatura de specialitate autohtonă și străină;
– investigații privind particularitățile morfologice ale organelor interne și ale pielii la peștii dulcicoli, prin examene histologice pe structuri normale prelevate de la speciile luate în studiu.
B) Descrierea unor organopatii la ciprinidele și salmonidele de cultură, cu următoarele activități:
– executarea examenelor necropsice pe teren și în sala de necropsie, după tehnicile de examinare practicate la Facultatea de Medicină Veterinară Iași,
– efectuarea unor examene structurale prin microscopie fotonică și electronică, utilizând metodologia uzuală din laboratoarele de specialitate din țara noastră, în speță din laboratorul de Anatomie patologică al FMV Iași.
C) Descrierea unor entități morfoclinice cu etiologie parazitară și infecțioasă la ciprinidele și salmonidele de cultură, efectuându-se următoarele activități:
– identificarea agenților etiologici parazitari și infecțioși ai leziunilor observate prin examene parazitologice specifice, bacteriologice, virusologice și micologice,
– descrierea etiopatogenezei și epidemiologiei principalelor maladii la peștii dulcicoli de cultură, utilizând rezultatele proprii și situațiile statistice din fermele furnizoare ale materialului pentru studiu.
Într-o prezentare sinoptică, obiectivele și activitățile cercetării se regăsesc în Tabel 5.1.
Tabel 5.1.
Bazele morfologice în maladiile peștilor dulcicoli din amenajările sistematice
Morphologycal basis in fresh water fish diseases from systematic farms
Evidențierea acestor aspecte ar putea permite reducerea mortalității și implicit scăderea pierderilor și creșterea rentabilității în fermele piscicole.
CAPITOLUL VI
MATERIAL ȘI METODĂ
MATERIAL AND METHOD
6.1. MATERIALUL PISCICOL LUAT ÎN STUDIU
Crapul comun (Cyprinus carpio)
Această principală specie s-a studiat recoltându-se exemplare de vârste diferite, cum ar fi: alevin – A, crap de vara I – C0, crap de vara II – C0+, crap remont – Cr, crap reproducător – CR.
Factorii importanți de studiat în creșterea crapului sunt reprezentați de caracteristicele biologice ale acestuia și de însușirile fizico-chimice ale apei. Astfel, crapul este un animal omnivor, hrănindu-se cu zooplancton, bentos și furaje concentrate.
Temperatura apei are un rol important în creșterea crapului. Consumul specific cel mai redus este la 200 – 260 C, cunoscându-se faptul că atunci când temperatura apei scade sub 50C crapul nu mai consumă și intră în hibernare. Temperatura condiționează și procesele de reproducere, care demarează atunci când apa atinge 170-180 C.
Fermele luate în studiu dispun de trei rase de crap: rasa cu solzi (rasa „Lausitz”) – sau crapul românesc, rasa cu solzi incompleți (rasa „Galițiana”) și rasa golașă (rasa Moldova-Podu Iloaiei) (Fig. 6.1).
Sângerul sau crapul argintiu (Hipophthalmichtys molitrix) face parte din grupul ciprinidelor asiatice aclimatizate la noi în țară, având corpul comprimat medio-lateral și ochii dispuși mai jos, pe un cap în general mare. Culoarea corpului poate evolua de la alb-argintiu în cazul exemplarelor tinere, spre albicios-plumburiu la cele adulte, în toate cazurile partea dorsală fiind de nuanță cenușie-închisă. Corpul este acoperit cu solzi mărunți, cu excepția capului, unde aceștia lipsesc.
S-au studiat exemplare crescute în sistem policultură (împreună cu crapul comun și alte specii) recoltându-se probe de puiet alevin – A, sânger vara I – H0, sânger vara II – H0+, sânger remont – Hr, sânger reproducător – HR (Fig. 6.2).
Literatura de specialitate menționează că în primele stadii de dezvoltare puietul consumă microzooplancton, însă după ce ajunge la o dezvoltare corporală de cca. 8 cm lungime, devine fitoplanctonofag, filtrând organisme de 6-8 µm, fiind o specie care ajunge la lungimi de până la 1 metru și greutate de peste 26 kg [31, 72].
Fig. 6.1. Crap oglindă sau topless (C3)
Mirrow carp or topless (C3)
Fig. 6.2. Sânger (H3) (Hipophthalmichtys molitrix)
Silver carp (H3) (Hipophthalmichtys molitrix)
Novacul (Aristichtys nobilis), se deosebește de sânger prin capul mai dezvoltat, iar ochii așezați mai jos. De asemenea, pe părțile laterale și pe spate prezintă pete de culoare maronie – neagră, pe un fond al corpului argintiu. Se hrănește preponderent cu zooplancton, dar și cu fitoplancton.
S-au recoltat exemplare de diferite vârste: puiet alevin A, novac vara I – A0, novac vara II – A0+, novac remont – Ar, novac reproducător – AR (Fig. 6.3).
Datorită coloritului particular, în literatura de specialitate novacul mai poartă și denumirea de „crap marmorat”, putând ajunge la dimensiuni cuprinse intre 40 cm si 1 m si greutate de 5 la 15 kg [31].
Fig. 6.3. Novac (Ar) (Aristichtys nobilis)
Bighead (Ar) (Aristichtys nobilis)
Cosașul sau amurul alb (Ctenopharyngodon idella) prezintă un corp de formă alungită, acoperit în totalitate cu solzi cicloizi, a căror parte liberă este mai închisă, formând un desen original de semilună.
Culoarea corpului este în partea dorsală verde-cenușiu închis, mai deschis pe părțile declive și argintiu pe abdomen, capul fiind mai închis la culoare comparativ cu restul corpului.
Cosașul consumă foarte bine vegetația macrofită (stuf, papură etc.), îndeosebi în fazele de vegetație mai tânără, consumând în același timp și furaje concentrate, acest lucru făcându-l un concurent în bazinele de creștere a crapului.
S-au prelevat exemplare de vârste diferite, cum ar fi: puiet alevin Ct, cosaș vara I – Ct0, cosaș vara II – Ct0+, cosaș remont – Ctr, cosaș reproducător – CtR (Fig. 6.4).
Cosașul este un pește de talie medie – mare, putând atinge 140 cm lugime și peste 35 kg greutate [31].
Fig. 6.4. Cosaș (Ct3) (Ctenopharyngodon idella)
Grass carp (Ctenopharyngodon idella)
Carasul argintiu (Carassius auratus gibelio), este un ciprinid care se aseamănă cu crapul, deosebindu-se de acesta prin faptul că gura sa este lipsită de mustăți și corpul este mult mai aplatizat.
Se hrănește preponderent cu plancton și în cantitate redusă cu furaje concentrate. Principalul său defect este ritmul mai scăzut de creștere decât al crapului; carasul de o vară atinge cca. 25 – 30 g, cel de două veri 100 – 130 g, iar cel de 3 veri 200-500 g (Fig. 6.5).
Fig. 6.5. Caras (Carassius auratus gibelio)
Golden carp (Carassius auratus gibelio)
S-au examinat exemplare de diferite vârste de la puiet până la reproducători.
În literatura de specialitate se specifică faptul că reproducerea carasului se desfășoară în aceeași perioadă cu a crapului, la temperatura apei de 18ºC, uneori concurându-l pe acesta ca densitate a populației, el fiind mai rezistent la condiții vitrege de mediu, mai ales la scăderea conținutului de oxigen dizolvat [31].
Principalele specii de pești din apele montane și submontane din familia Salmonidae sunt păstrăvul de munte sau indigen (Salmo trutta fario), păstrăvul de lac (Salmo trutta morfa lacustris), păstrăvul fântânel (Salvelinus fontinalis) și păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss).
Păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss) studiat de noi în fermele salmonicole, prezintă corpul cu o formă de fus turtit lateral, cu solzii ceva mai mari decât cei ai păstrăvului indigen. Musculatura este dezvoltată, lucru vital pentru a se mișca în voie în apele repezi de munte. Dinții sunt puternici, ascuțiți și îndreptați spre înapoi. Capul și operculele sunt lipsite de solzi. Pe spate se poate distinge dorsala adipoasă caracteristică salmonidelor.
Spinarea păstrăvului curcubeu este gri-albăstruie, uneori cu nuanțe liliachii. Părțile laterale lucesc argintiu, burta fiind albă. Pe corp se disting mai multe pete mici netivite cu alb. De la opercule și până la înotătoarea caudală, pe ambele părți laterale se întinde câte o dungă roșcată-sidefie, care joacă în nuanțele curcubeului, de unde și denumirea peștelui; lângă dunga roșcată se mai văd uneori dungi albastre sau verzui.
Păstrăvul curcubeu se hrănește intens la temperatura apei cuprinsă între 140 și 190C, însă sub 20-30C și peste 210C încetează să se mai hrănească (Fig. 6.6).
Fig. 6.6. Păstrăv curcubeu (Oncorhynchus mykiss)
Rainbow trout (Oncorhynchus mykiss)
Înmulțirea păstrăvului curcubeu prezintă o caracteristică, conform literaturii de specialitate și anume aceea că se reproduce primăvara, spre deosebire de păstrăvul indigen, care se reproduce toamna. Faptul că păstrăvul curcubeu își depune icrele în februarie-aprilie favorizează în bună măsură reproducerea lui pe cale artificială [151, 162].
6.2. AMENAJĂRILE SISTEMATICE
Amenajările piscicole sunt create de om pentru creșterea peștilor și sunt reprezentate de iazuri, heleștee și bazine. Peștii cercetați au fost crescuți în toate aceste tipuri de sisteme.
Iazul
Iazurile din fermele studiate constituie un ecosistem acvatic antropic, fiind construite pe cursul unor văi, prin bararea acestora în punctul cel mai îngust. De asemenea, sunt delimitate de cele două maluri naturale și de baraj, alimentarea făcându-se cu ape curgătoare, din ape freatice sub formă de izvoare și din ape de scurgere, rezultate din precipitațiile scurse în lungul versanților. Iazurile au o formă alungită, cu suprafețe cuprinse între 20 – 35 ha, cu o zonă litorală bine conturată. Alimentarea și evacuarea apei sunt dirijate.
Aceste iazuri se încadrează în normele prevăzute și în literatura de specialitate, ele fiind iazuri sistematice și nu rudimentare, prezentând lucrări tehnice secundare [35].
Heleșteul
Heleșteele prezente în fermele piscicole luate în studiu fac parte din categoria ecosistemelor acvatice cu caracter temporar, fiind golite pe anumite perioade de timp ale anului, conform cerințelor tehnologice. Aceste heleștee sunt amenajate pe locuri joase, de câmpie și sunt utilizate în special pentru reproducere și creștere.
Spre deosebire de iazuri, heleșteele sunt mult mai utile în aceste ferme din următoarele considerente:
se poate realiza golirea și alimentarea apei în mod independent;
permit o compartimentare optimă în funcție de cerințele tehnologice;
se poate regla nivelul apei după necesități;
pe suprafața golită a heleșteului se pot aplica măsuri de curățare și fertilizare;
se poate realiza pescuitul organizat.
În cazul fermelor piscicole sistematizate studiate, heleșteele sunt de două tipuri: heleștee de reproducere și heleștee de creștere.
Heleștee de reproducere
Aceste heleștee erau destinate producerii de alevini. Au o suprafață de 200 – 300 m2, adâncimea de 0,3 – 1 m, iar vatra cu malurile bazinului înierbate. Aici erau parcați alevinii de 5-7 zile de la ecloziune și se mențineau încă 2 – 3 săptămâni datorită bogăției trofice din heleștee.
Heleștee de creștere
Aceste heleștee sunt destinate creșterii crapului și altor specii și erau grupate în:
heleștee de creștere pentru vara I, cu suprafațe cuprinse între 2 – 10 ha, cu adâncimi de 0,5-1,2 m, la care densitatea peștilor era între 40.000 – 75.000 exemplare/ha.
heleștee de creștere pentru vara a II-a, cu suprafațe de 25 – 35 ha, adâncimea de aproximativ 1,5 m, densitatea peștilor fiind de aproximativ de 4000 – 5000 ex/ha.
heleștee de creștere pentru vara a III-a, destinate îngrășării crapului de 2 ani, suparafața lor fiind cuprinsă între 30 – 100 ha, adâncimea de 1,5 m și uneori chiar mai adâncă, cu o densitate de 2500 – 3000 ex/ha.
Toate aceste date se regăsesc și în literatura tehnologică studiată, heleșteele fiind descrise ca fiind superioare iazurilor deoarece permit aplicarea unui flux tehnologic [111].
Bazinul piscicol
Bazinele piscicole din ferme sunt amenajări de dimensiuni mai reduse față de heleștee, executate prin săpare în pământ în cazul fermelor ciprinicole, iar la fermele salmonicole acestea prezentau părțile laterale dalate sau din beton armat. Bazinele sunt utilizate fie pentru activități piscicole cum ar fi: iernarea peștilor, carantină, parcarea reproducătorilor, fie pentru creșterea salmonidelor.
Bazinele pentru iernare aveau suprafața cuprinsă între 1 – 2 ha, cu adâncimea de 2 – 2,5 m cu o densitate a peștilor de aproximativ 10.000 kg/ha. În aceste bazine solul trebuia să fie curat (lipsit de vegetație), pentru a nu înlesni descompunerea substanței organice și deci consumarea oxigenului din apă.
Bazinele pentru carantină erau destinate izolării temporare (15-30 zile) a materialului piscicol achiziționat. Suprafața lor era de 2 000 -2 500 m.p. și adâncimea de 1,0 – 1,5m.
Bazinele pentru reproducători erau destinate pentru creșterea și pregătirea acestora pentru reproducere
Pe lângă aceste tipuri de bazine, în literatura de specialitate sunt menționate și tehnologii moderne cum ar fi bazinele confecționate din material plastic de tip cuvă, care pot fi amplasate în spații închise sau în sistem mixt, vara în aer liber, în sezonul rece în spații închise [35, 124].
Lacurile de acumulare și de baraj
În cadrul Fermei A se regăsește un lac de acumulare care are o dimensiune de 230 ha, mărginit la un capăt un dig din beton. Ferma C, salmonicolă este amplasată pe apa unui baraj de acumulare care are ca principal scop hidrotehnic protecția împotriva viiturilor și producerea de energie electrică.
Aceste lacuri sunt descrise în literatura de specialitate ca fiind acumulări de apă realizate de om prin bararea cursurilor de apă. Datorită intervenției omului, se produc mari variații de nivel a apei și astfel zona litorală nu are aceeași valoare biologică ca a lacurilor naturale [35].
Cercetările s-au efectuat pe populații piscicole ce aparțin unor ferme sau amenajări piscicole din județul Iași, păstrăvării din județul Neamț, păstrăvării din regiunea Toscana, Italia și alte ferme piscicole din județele învecinate.
1. Ferma A – Podu Iloaie deține o suprafață totală de luciu de apă de 350 ha. Ferma este o unitate piscicolă sistematică și este situată în apropierea orașului Podu Iloaiei și a comunei Popești.
Sursele de alimentare cu apă sunt reprezentate de:
pârâul Bahlueț alimentează pepinierele și lacul de acumulare,
pâraiele Horpășești și Doroșcani alimentează iazurile din Valea Popești.
Incinta fermei este compartimentată astfel:
lacul de acumulare: 230 ha,
parcări și pepiniere: 38-40 ha,
iazul Scobâlțeni: 35 ha,
iazul Doroșcani: 30 ha,
bazine de iernat și iazul Dudău: 22 ha.
Ciclul de producție este de trei ani, activitatea fiind axată pe creșterea speciilor de pește din complexul chinezesc, crapul autohton și specii răpitoare ce reprezintă aproximativ 2-3% din producție: șalău, știucă și somn (Fig. 6.7).
2. Ferma B, din comuna Vlădeni, deține o suprafață totală de 1200 ha, din care 1052 reprezintă luciu de apă. Ferma este o unitate piscicolă sistematică și este situată în lunca inundabilă a râului Jijia, fiind plasată între gara Larga Jijia, șoseaua Iași – Vlădeni și linia de cale ferată Iași – Dorohoi. Sursele de alimentare sunt reprezentate de una gravitațională din lacul de acumulare Hălceni (amplasat pe râul Miletin), iar alta din râul Jijia prin intermediul unei stații de pompare.
Incinta fermei este compartimentată (prin diguri ce însumează o lungime de 6 km), în heleștee de reproducere, de creștere vara I și vara II și heleștee de creștere pește de consum. Pe lângă acestea, ferma mai deține bazine de iernare și parcare a peștelui viu. Ciclul de producție este de trei ani, activitatea fiind axată pe creșterea speciilor de pește din complexul chinezesc, crapul autohton și specii răpitoare ca știuca și somnul (Fig. 6.8).
În cadrul fermelor piscicole s-au examinat următoarele specii de pești: crap (Cyprinus carpio), sânger (Hypophthalmichthys molitrix), novac (Aristichtys nobilis), cosaș (Ctenopharyngodon idella), caras (Carassius auratus gibelio).
3. Ferma C salmonicolă flotabilă de pe lacul Bicaz este alcătuită din viviere flotabile dispuse radial (în formă de stea) (Fig. 6.9.).
O vivieră are o parte plutitoare din metal, respectiv butoaie din metal cu un volum de 500 litri fiecare pe care sunt fixate punți de acces cu lățimea de un metru, iar sub acești flotori atârnă plase din relon care delimitează un careu de 6x6x3 m pentru fiecare vivieră.
Într-un astfel de spațiu se asigură creșterea pentru o perioadă de circa 18 luni a unui număr de păstrăvi care să asigure o densitate maximă de 6-8 kg/m2.
Acestei suprafețe, în funcție de talia peștelui, îi revine un număr de circa 2000-2500 de păstrăvi. Tehnologia prevede introducerea unui număr cunoscut de păstrăvi de 10g, care să asigure densitatea optimă de creștere. La fiecare 6 luni, odată cu creșterea peștilor se reduce numărul acestora din bazin pentru respectarea densității per suprafață, astfel încât adulții sunt crescuți în număr de 1000-1500/vivieră, la o greutate de 175-250g/buc., aceasta din urmă fiind greutatea optimă de livrare numită păstrăv-porție (la 18 luni).
Fig. 6.9. Ferma salmonicolă flotabilă de pe Lacul Bicaz
Flotable trout farm on Bicaz lake
În regiunea Toscana, Italia, se găsesc mai multe ferme piscicole pentru creșterea păstrăvului. Bazinele din păstrăvării au dimensiuni reduse și variază între ele ca formă și dimensiune în funcție de scopul pentru care au fost construite, natura terenului și de specia crescută.
Ferma vizitată este alcătuită din trei bazine pentru puiet, opt pentru păstrăv de consum și trei bazine destinate carantinei.
Bazinele pentru puiet sunt construite din beton, inclusiv fundul (vatra), reducând astfel posibilitatea consumării puietului de către diverși dăunători (rozătoare) care își sapă galerii în malurile bazinelor.
Bazinele destinate creșterii păstrăvului de consum sunt betonate, ca și bazinele pentru puiet, având formă pătrată (Fig. 6.10.).
Literatura de specialitate recomandă ca vatra acestor bazine să fie din argilă, care ar favoriza dezvoltarea unei flore și faune nutritive, precum și a unor bacterii litice puternice. Bazinele din beton sunt mai puțin igienice decât cele din argilă, iar spectrul bolilor este mai larg [150].
Fig. 6.10. Bazine destinate creșterii păstrăvului de consum
Ponds designed to increase consumer trout
Bazinele de carantină sunt construite tot din beton, așa cum recomandă și literatura de specialitate, cu scopul facilitării efectuării unor dezinfecții sau chiar tratamente. În aceste bazine se parcau peștii vii aduși de la alte unități, care se urmăreau timp de 25 zile, ca și puietul care era rezultat din icre aduse de la alte păstrăvării, suspecte de boli [150].
Furajul utilizat în hrănirea păstrăvului la păstrăvăriile luate în studiu este produs în Italia. Furajul CLASSIC EXTRA 3P, este un produs din semințe oleaginoase și subproduse, cereale și produse cerealiere, făină din pește, hemoglobină, uleiuri. Nutrețul combinat conține proteină brută 41%, grăsime brută 12%, cenușă 7%, celuloză brută 2,5%, fosfor 0,9%, vitamine (A, D3, E) și cupru.
La ferma din România, care este amplasată pe lacul de acumulare de la Bicaz, județul Neamț, se administrează în timpul creșterilor de temperatură (peste 180C), un produs furajer care conține și antibiotice, MEDICATO O 3P, constituit din făină din pește, produse din semințe oleaginoase și subproduse, cereale și subproduse cerealiere. Nutrețul combinat conține proteină brută 43,5%, grăsime brută 21%, cenușă 9%, celuloză brută 1,5%, fosfor 1,1%, vitamine (A, D3, E), cupru și oxitetraciclină. Modul de administrare este de 1% produs din greutatea efectivului. Se utilizează pentru prevenția bolilor bacteriene, durata tratamentului fiind de 7-10 zile, cu o pauză de 30 zile; o a doua administrare se face doar dacă este cazul.
În funcție de specie și categoria de vârstă a peștilor examinați distribuția pe ferme a fost următoarea (exemplare):
1. Ferma A – Podu Iloaiei
Crap: C0 – 54 ex., C1 – 110 ex., C2 – 45 ex., Cr – 10 ex.;
Novac: A0 – 15 ex., A1 – 35 ex., A2 – 23 ex., Ar – 6 ex.;
Sânger: H0 – 45 ex., H1 – 83 ex., H2 – 52 ex., Hr – 8 ex.;
Cosaș: Ct1 – 15 ex., Ct2 – 18 ex.;
Caras: 32 ex.
2. Ferma B – Larga Jijia
Crap: C0 – 58 ex., C1 – 94 ex., C2 – 48 ex., Cr – 13 ex.;
Novac: A0 – 11 ex., A1 – 32 ex., A2 – 17 ex., Ar – 5 ex.;
Sânger: H0 – 30 ex., H1 – 37 ex., H2 – 60 ex., Hr – 10 ex.;
Cosaș: Ct1 – 10 ex., Ct2 – 16 ex.;Ctr – 3 ex.;
Caras:25 ex.
3. Ferma C salmonicolă – Lacul de acumulare Bicaz
Păstrav: 175 ex.
4. Ferme salmonicole din regiunea Toscana, Italia, de la care s-au examinat un număr de 40 exemplare păstrăv curcubeu.
De asemenea au mai fost examinate un număr de 90 ex. de crap, 47 ex. de sânger, 38 ex. de novac, 25 ex. de cosaș, 45 ex. de caras și 20 ex. păstrăv curcubeu provenite de la ferme mai mici din NV Moldovei (Fig. 6.11).
Vârsta peștilor recoltați la pescuitul de rutină a fost dificil de stabilit, fapt pentru care, relativitatea pentru acest indicator este mare.
Fermele luate în studiu dispun de un sistem de creștere semiintensiv sau intensiv, iar efectivul piscicol este reprezentat de materialul piscicol din bazine (heleștee) supravegheat în ceea ce privește distribuția procentuală de specii de pești, talia și greutatea medie a acestora.
Toate aceste date permit aprecierea științifică a datelor rezultate în urma pescuitului de control, prin asocierea lor la întreg efectivul piscicol.
Fig. 6.11. Harta localităților cu fermele piscicole luate în studiu și numărul de pești examinați
Location map of fish farms in study and number of fishs
6.3. METODE DE LUCRU
Materialul piscicol din ferme a fost supus unei examinări ihtiopatologice totale, respectiv examen clinic, examen necropsic, examen parazitologic, examen bacteriologic, examen histopatologic, examenul imunohistochimic și microscopia electronică de baleiaj (SEM – scanning electron microscopy).
A. Examenul clinic
Examenul clinic s-a aplicat pe teren prin realizarea anchetei clinice și prin examinarea directă a peștilor. Acest tip de examen s-a efectuat mai ales în cazul evoluției unor stări patologice.
Examinarea directă a peștilor s-a făcut în fermă în momentul pescuirilor de necesitate, a pescuirilor de control impuse de tehnologie sau în momentul livrării peștelui de consum.
Prin inspecție s-au examinat peștii apropiați de mal cu ajutorul năvodului, apreciindu-se aspectul general al peștilor și mișcările de înot. S-au urmărit conformația generală a corpului, lipsa unor solzi sau prezența unor anomalii de conformație: bot de mops, cifoză, scolioză, lordoză, apterie – lipsa unei înotătoare.
Pentru fiecare pește examinat s-au urmărit modificările generale ale corpului sau locale (cap, trunchi, pedunculul caudal, înotătoare), precum și prezența de hipersecreție de mucus sau a unor paraziți macroscopici pe suprafața corpului (piele și solzi) și pe branhii (prin deschiderea naturală a operculilor).
La branhii s-a apreciat inițial coloritul, integritatea și prezența paraziților macroscopici. Fiecare arc branhial s-a așezat pe o lamă de sticlă și s-a examinat cu lupa de mână sau microscopic. S-au investigat paraziții sau chiștii parazitari, localizarea lor în lungul lamei branhiale și eventualele leziuni macroscopice.
B. Examenul necropsic
Necropsia s-a efectuat conform tehnicilor preluate din literatura de specialitate [41, 72, 142].
La examenul exterior am urmărit leziunile (plăgi, ulcere, noduli) rezultate în urma acțiunilor traumatice sau a infestațiilor cu paraziți macroscopici.
Branhiile s-au examinat după secționarea parțială sau totală a operculului, urmărindu-se aspectul general, respectiv culoarea și prezența hemoragiilor ca rezultat al atacului paraziților, prezența unei cantități excesive de mucus (ca urmare a iritațiilor parazitare și a reacției de apărare a organismului) sau chiar a fenomenului de hiperplazie a lamelor branhiale (Fig. 6.12, Fig. 6.13).
Examenul interior a evidențiat forma și integritatea organelor interne, cum ar fi ficatul (hepato-pancreasul), intestinul, rinichiul etc.
Fig. 6.12. Crap oglindă – secționarea parțială a operculului
Mirrow carp – partial section of opercula
Fig. 6.13. Sânger – secționarea totală a operculului
Silver carp – total section of opercula
Pentru examenul histopatologic s-au prelevat branhii întregi de la peștii de talie mică sau porțiuni de 1 – 2 cm din arcul branhial la peștii de talie mare care au fost depozitate în recipiente cu soluție fixatoare (formol 10% soluție apoasă) (Fig. 6.14).
Fig. 6.14. Recoltarea branhiilor pentru executarea examenului histopatologic
Gills for histopathological exams
Necropsia s-a efectuat în decubit lateral, peștele fiind deschis în lungul abdomenului după care s-a decupat peretele abdominal lateral cuprins între opercul, coloana vertebrală și pedunculul caudal, descoperindu-se astfel, masa viscerală (Fig. 6.15, Fig. 6.16).
Fig. 6.15. Crap oglindă – evidențierea masei viscerale
Mirrow carp – organs
Fig. 6.16. Masa viscerală (detaliu)
vezica gazoasă (1), hepato-pancreas (2), intestin (3), ovar(4)
Visceral organs
gas bladder (1); liver (2), intestin (3), ovar (4)
S-a examinat la început, partea internă a peretelui abdominal, apreciindu-se prezența paraziților (eventual închistați) sau a hemoragiilor.
C. Examenul parazitologic
Examenul parazitologic a condus la identificarea ecto- și endoparaziților, acesta executându-se după metodele descrise în literatura de specialitate [205].
Pentru identificarea ectoparaziților (ai pielii, înotătoarelor, branhiilor și globilor oculari) examenul parazitologic s-a realizat fie direct (preparat nativ lamă-lamelă), fie prin fixarea, colorarea și examinarea microscopică a preparatelor. Astfel, s-au examinat raclate de la suprafața pielii, înotătoarelor și a branhiilor sau preparate squash (prin strivire între lamă și lamelă) din branhii sau din formațiuni patologice (noduli, chiști).
Identificarea endoparaziților s-a realizat prin examinarea directă sau a preparatelor microscopice (de tip squash) din organele interne: organe digestive (intestin, ficat, vezica biliară, stomac), urinare (rinichi și uretere) și alte organe (vezica înotătoare, splina, creierul, glandele sexuale).
Examenul parazitologic a urmat etapele de recoltare a paraziților, realizarea preparatelor native sau conservate prin fixare și colorare, etape urmate de examenul morfologic.
D. Examenul bacteriologic
Acest tip de examen s-a aplicat ori de câte ori s-a suspectat sau s-a remarcat evoluția unei bacterioze.
Examenul bacterioscopic s-a efectuat mai rar, prin analiza microscopică a raclatetor de pe piele, înotătoare și branhii sau a frotiurilor (colorate Gramm sau Giemsa) efectuate prin amprentă din organele cu modificări.
Probele au fost recoltate și examinate la Laboratorul Microbiologie al Facultății de Medicină Veterinară lași.
Însămânțările s-au realizat pe medii uzuale aerobe (bulion, geloză nutritivă), medii anaerobe (bulion cu tiogliocolat de sodiu, anaerobic-agar), agar-sânge.
Examenul bacteriologic propriu-zis (identificarea tulpinilor bacteriene) s-a realizat prin examenul caracterelor culturale, al caracterelor morfologice și al caracterelor biochimice.
Caracterele culturale s-au apreciat atât la culturile în medii lichide și solide. La culturile în mediu lichid s-a apreciat gradul de turbiditate, prezența sau absența depozitului și a formațiunilor de suprafață (inel, peliculă, membrană), mirosul, producția de gaze și pigmenți.
Examenul caracterelor morfologice s-a efectuat în frotiuri colorate prin metoda Gram, apreciind forma celulelor bacteriene, dimensiunile, modul de grupare, prezența sau absența formelor sporulate. Punerea în evidență a capsulei s-a efectuat prin colorația Giemsa.
E. Examinarea histopatologică
Examinarea histopatologică a urmărit recoltarea, fixarea, includerea în parafină, secționarea la microtom, colorarea și examinarea microscopică propriu-zisă, timpi operatori ai tehnicii de obținere a preparatului histologic permanent prin metoda includerii la parafină.
Colorațiile care s-au efectuat sunt reprezentate de metodele Hematoxilină – Eozină – Albastru de metil (HEA) și Hematoxilină-Eozină (HE), pentru aspecte tisulare de ansamblu, Acid Periodic – Fuxină Schiff (PAS) pentru mucopoliozide și miceți și May – Grunwald – Giemsa (MGG) pentru detalii celulare. De asemenea am mai utilizat colorații speciale specifice anumitor paraziți, miceți și bacterii, cum ar fi: Gram, Toluidin blue.
Investigațiile au fost efectuate în Laboratorul de Diagnostic necropsic, histopatologic și electronomicroscopic al Facultății de Medicină Veterinară lași și în Laboratorul histopatologic din cadrul Departamentului de Sănătate Publică Veterinară și Patologie Animală al Facultății de Medicină Veterinară Bologna, Italia.
Principalii timpi operatori ai obținerii preparatului histologic permanent prin metoda includerii la parafină sunt următorii:
a. Recoltarea
Pentru a realiza o recoltare în condiții optime, instrumentarul folosit trebuie să fie bine ascuțit, evitând astfel strivirea țesuturilor.
Locul din care se recoltează proba va fi ales în funcție de contextul lezional și de scopul investigațiilor. Se preferă zonele reprezentative de la marginea leziunii, în așa fel încât fragmentul să cuprindă atât țesut modificat cât și normal. Dimensiunile prelevatului vor fi de aproximativ 1cm3: 15 mm lungime, 10 mm lățime și 5-7 mm grosime, pentru ca fixatorul să pătrundă repede în toată proba. După o fixare de câteva ore, probele vor fi fasonate cu lame ascuțite, noua grosime fiind de 4-5 mm, apoi vor fi introduse în fixator proaspăt.
b. Fixarea
Fixarea histologică are un triplu scop:
1. oprirea fenomenelor vitale din țesuturile fixate, pentru a surprinde microscopic aspectele histopatologice existente în piesă în momentul respectiv și pentru a preveni fenomenul de autoliză postmortală;
2. întărirea pieselor fixate în vederea operațiunilor histologice ulterioare;
3. sterilizarea pieselor, majoritatea fixatorilor chimici fiind buni dezinfectanți.
Fixarea este făcută în flacoane de sticlă de 100-200 ml, în care volumul fixatorului a depășit de aproximativ 20 ori pe cel al pieselor din interior.
Se utilizează ca fixator chimic simplu formaldehida (formol) 10% soluție apoasă. Se preferă acest fixator pentru buna capacitate de fixare prin coagulare a proteinelor structurale, pentru viteza de penetrare, toleranța și intervalul de timp foarte mare pe durata căruia asigură conservarea.
Pentru extragerea sărurilor de calciu s-a utilizat lichidul Bouin, în compoziția căruia intră 15 părți acid picric, 5 părți formol și o parte acid acetic glacial.
c. Includerea la parafină
Acest timp operator se derulează în patru faze succesive:
I. Deshidratarea
Deshidratarea este necesară pentru eliminarea apei din țesuturi, în vederea impregnării ulterioare cu parafină a pieselor.
Deshidratarea s-a executat trecând piesele prin trei băi cu alcool în concentrații progresiv crescânde: 80%, 90% și alcool absolut. Durata de menținere a fragmentelor în fiecare baie a fost de două ore.
II. Clarificarea
Este executată în vederea extragerii etanolului din piese, acesta nefiind perfect miscibil cu parafina.
Operațiunea a fost executată cu două băi de acetonă și apoi două băi cu benzen, în fiecare baie câte două ore.
III. Impregnarea cu parafină
Obiectivul acestui timp operator este de a aduce piesa într-o stare de rigiditate și de omogenitate optimă în vederea secționării.
Operațiunea a fost executată în termostatul de includere în parafină, la temperatura de 560C, în trei băi de parafină lichidă, câte două ore în fiecare baie.
IV. Includerea propriu-zisă
Includerea propriu-zisă sau turnarea blocului are drept scop încorporarea piesei impregnată cu parafină într-un bloc din același material.
Turnarea blocului este efectuată cu ajutorul unor tăvițe din aluminiu care au permis includerea simultană a 10-12 piese.
d. Secționarea
Secționarea histologică s-a realizat cu ajutorul microtomului pentru parafină care oferă condiții pentru obținerea unor secțiuni cu grosimea de 5-6 µm.
În timpul secționării țesuturile incluse în parafină vor fi ușor comprimate și vor apare pliuri, ambele fenomene făcând secțiunile improprii pentru examenul microscopic. Pentru eliminarea acestui inconvenient s-a recurs la etalarea secționărilor pe lame de sticlă port-obiect cu ajutorul apei calde.
e. Colorarea
Secțiunile au fost colorate prin următoarele metode de colorare histologică:
– Hematoxilină-Eozină- Albastru de metil (HEA) și Hematoxilină-Eozină (HE), pentru orientare generală;
– May- Grűnwald- Giemsa (MGG), pentru detalii celulare și germeni;
– Acid Periodic- Fuxină Schiff (PAS), pentru mucopolizaharide și miceți,
– Gram, pentru evidențierea bacteriilor, în special a peretelui bacterian și microsporidiilor
– Toluidin blue, pentru mucopolizaharide.
f. Montarea
După clarificare secțiunile au fost montate cu balsam de Canada și apoi examinate la microscopul fotonic.
F. Examenul imunohistochimic
Principiul imunohistochimiei (IHC) este de a pune la dispoziția cercetătorului metode eficiente de evidențiere a unor markeri celulari capabili să aducă argumente în diagnostic.
Investigațiile au fost efectuate în Laboratorul de Diagnostic histopatologic al Facultății de Medicină Veterinară Bologna, Universitatea Alma Studiorum din Italia, în perioada stagiului de pregătire doctorală, pe probe de păstrăv provenite de la Ferma C.
Scopul acestei metode a fost de confirma diagnosticul de yersinioză la păstrăvul curcubeu, obținut în urma examenului bacteriologic.
Deoarece IHC la pești nu a fost aplicată încă la noi în țară, am considerat că ar fi benefic să descriem timpii operatori pe care i-am parcurs pentru obținerea preparatului histologic definitiv.
Pentru începerea examenului IHC este necesar să se parcurgă principalii timpi operatori de recoltare, fixare, includere la parafină și secționare descriși anterior la examenul histopatologic și lăsarea probelor în etuvă la 370C timp de 10 min. sau până a doua zi.
Ziua a II-a
Lamele așezate în site speciale de plastic se introduc succesiv în următoarele băi:
1. baie – Solvent Plus 15 min. x 2 băi
2. baie alcool absolut 3 min.
3. inhibiție în peroxidoză endogenă x 30 min. cu 2 soluții tampon diferite: EDTA cu pH8 și CITRAT cu pH 6 (am observat că la procesul de standardizare a metodei corecte de IHC pentru Yersinia tamponul CITRAT a dat rezultate mai bune) (Fig. 6.17)
Fig. 6.17. Sitele cu lamele pregătite și cele două vase cu substanțe tampon EDTA și CITRAT
Prepared lamellas sieves and two crafts filled with EDTA and CITRAT buffer substances
4. baie Alcool absolut x 3 min. – se continuă progresiv câte 3 min. în băi Alcool 950, 800, 500 și apoi într-o baie de apă distilată 5 min.
5. eliberarea Antigenilor (ei sunt înconjurați de o capsulă proteică) – se pun întotdeauna 20 lame în site (se adaugă lame goale pentru completare).
În acest timp se prepară o soluție tampon de citrat cu pH 6 în care se introduc lamele și se pun la microunde la 750 W 2 cicluri de câte 5 min. (se pun întotdeauna 2 recipiente 1 citrat + 1 apă distilată pentru a nu rămâne probele neacoperite de citrat).
Deci: Tampon CITRAT pH=6 – 2×5 min. la 750W
!!! – recipientele sunt de plastic (nu sticlă)
Tampon CITRATO: 0,525 g Acid Citric în 250 cc apă distilată adus apoi la pH 6 cu soluție NaOH 1N ~ 6 cc.
6. se lasă lamele în soluție tampon citrat 20 min. la temperatura camerei (se prepară anticorpii (Ac) diluați care se lasă sub vitrină cu aer)
7. spălare în apă distilată x 5 min. + 1 baie sol. TRIS x 5 min.
8. anticorpii diluați se scot de la frigider (la -300 se păstrează 15 zile) și se lasă 1/2 h la temperatura camerei
9. Lamele se pun în cutii speciale pe bureți cu apă distilată. Se acoperă secțiunile cu câte o picătură de substanță care blocheză proteinele (Protein Block). Se lasă timp de 10 min., apoi lamele se șterg și se adaugă Ac diluați în cantitate de 100 µl pe fiecare secțiune, exceptând proba de control intern (CTR) pe care se pun 100 µl de PBS+BSA (Fig. 6.18).
10. Astfel probele pregătite se lasă în frigider la 50C până a doua zi.
Ziua a III-a
11. Probele se scot afară din frigider și se lasă la temperatura camerei 30 min.
În acest timp se scoate de la congelator DAB (diaminobenzidină) cu mănuși – deja încapsulat și se lasă (este cristalizat) să devină apos, apoi se va dilua.
12. 2 spălări în TRIS USO x 5 min. (în 2 vase separate!!!)
13. sugativarea lamelelor cu hârtie de filtru pentru a îndepărta soluția TRIS
14. se acoperă lamele cu BIOTINYLATED LINK x 15 min.
15. două spălări în soluție TRIS x 5 min.
16. toaleta lamei (se șterg)
17. se acoperă lamele cu STREPTAVIDIN PEROXIDASE x 15 min (între timp preparăm DAB Chromogen – soluție 3,3’- diaminobenzidină cromogenă) (Fig. 6.19)
18. două spălări în soluție TRIS x 5 min.
19. flacoanele cu DAB scoase din frigider care sunt deja diluate 5% (5 g a 100ml TRIS BASE) – 1 ml. Concentrația finală trebuie să fie de 0,05% DAB.
20. se filtrează DAB (doar în sticlăria utilizată numai pentru această substanță)
21. înainte de a folosi DAB 0,05% trebuie să adăugăm H2O2 35% (1 ml) (100µl)
22. se acoperă lamele cu DAB x 10 min. (Fig. 6.20)
23. spălare în soluție TRIS x 3 min. + spălare cu apă distilată x 3 min.
24. se introduc lamele în hematoxilină Papanicolau – se lasă 2-5 min.
25. spălare în apă distilată, apoi în apă de la robinet- spălarea se face la jet mic de apă, foarte bine până când apa devine limpede.
26. deshidratare, în băi succesive de alcool cu concentrații crescătoare x 3 min.
27. clarificare prin 2 pasaje în Solvent Plus x 3 min.
28. uscarea lamelor cu hârtie absorbantă și montarea lamelelor cu DPX
29. lamele astfel pregătite se lasă la uscat după care se citesc (Fig. 6.21).
Fig. 6.20. Imersia lamelor în soluție DAB timp de 10 min.
Imersion of lamellas in DAB solution for 10 minutes
Fig. 6.21. Băi de alcool și Solvent plus. Hematoxilina Papanicolau. Lame colorate.
Alchohol Baths and Solvent Plus. Papanicolau Hematoxyline. Colured Lamellas
Dacă operațiunea s-a desfășurat corect și anticorpii s-au legat de proteinele specifice din probele de cercetat, atunci la examenul microscopic se va observa colarația brună a elementelor urmărite, deci o reacție pozitivă.
Noi am utilizat un anticorp anti-iepure policlonal, cu o sensibilitate ridicată, specific Yersinia ruckeri serotipul 02*xFL (* – Purified, x – Cross-adsorbed, F – Frozen, L – Lyophilized) [218].
G. Microscopia electronică de baleiaj
Microscopia electronică de baleiaj (scanning electron microscope – SEM) este o tehnică ce permite vizualizarea imaginii de suprafață a preparatului (specimen), grație microscopului electronic. Formarea imaginii se realizează cu ajutorul electronilor secundari sau reflectați, care apar în urma bombardării preparatului biologic cu fasciculul primar de electroni.
Microscoapele electronice de baleiaj (SEM), au o rezoluție mult superioară microscoapelor fotonice: cu ajutorul fasciculului de electroni se obține o rezoluție de aprox. 22 nm, iar cu fasciculul de fotoni de 0,2 μm.
Pregatirea probelor pentru SEM
Recoltarea probelor – probele pot fi de dimensiuni de până la 1 cm3.
Fixarea este asemănătoare cu cea realizată la pregatirea probelor pentru microscoapele electronice cu transmisie. În cazul probelor de piele, pentru a înlătura mucusul de la suprafață, timpul de fixare în glutaraldehidă (sau în amestec de glutaraldehidă și paraformaldehidă) se prelungește până la 72 de ore. După deshidratarea în alcool etilic absolut probele se trec în două băi de acetonă anhidră.
Uscarea la punctul critic în dioxid de carbon – este necesară pentru prezervarea detaliilor structurale ale probei analizate. Uscarea la aer poate cauza deformari acentuate ale suprafețelor materialelor biologice cauzate, în principal, de tensiunea supeficială a apei. Utilizând uscarea la punctul critic în dioxid de carbon această tensiune superficială este redusă aproape la 0. În momentul atingerii punctului critic (31,10C la o presiune de 1250 psi) CO2 lichid trece direct în faza gazoasă, iar eliminarea acestuia din probe, odată cu scăderea presiunii se realizează cu păstrarea intactă a structurilor existente (Fig. 6.22) [210].
Metalizarea probelor uscate este necesară pentru observarea acestora în camera de vid a SEM. Metalizarea se realizează cu aur sau cu aur-paladiu. Stratul de metal depus are grosimea de 30-60 angstromi (funcție de detaliile ce se doresc a fi observate) (Fig. 6.23, Fig. 6.24) [209].
Imaginile au fost preluate cu ajutorul microscopului electronic de baleiaj Tescan VEGA II SB (Fig. 6.25) [219].
CAPITOLUL VII
REZULTATELE PRIVIND MORFOLOGIA UNOR PROCESE PATOLOGICE ȘI BOLI ÎNTÂLNITE LA PEȘTII DULCICOLI DIN AMENAJĂRILE SISTEMATICE
RESULTS REGARDING THE MORPHOLOGY OF SOME PATHOLOGICAL PROCESSES AND DISEASES MET ON FRESHWATER FISH LIVING IN SYSTEMATIC BASINS
7.1. INFECȚII VIRALE ȘI BACTERIENE
7.1.1. Necroza hematopoietică infecțioasă
Necroza hematopoietică infecțioasă (NHI) este o boală gravă, care s-a întâlnit la tineretul de salmonide. Boala apare în special în condiții de stres cauzat de transport, densități mari de populare, hrănirea artificială, schimbări bruște de temperatură. Valorile mai scăzute ale apei, de 100C primăvara și toamna, pot genera izbucnirea bolii în populații aparent sănătoase.
Boala a fost diagnosticată la păstrăvi curcubeu proveniți de la o fermă din regiunea Toscana, Italia. Probele recoltate de la acești indivizi au fost supuse unui examen virusologic efectuat la Institutul Zooprofilactic din Udine unde a fost identificat agentul cauzator ca fiind un virus din familia Rhabdoviridae. Probe din țesuturi și organe au fost trimise apoi la Facultatea de Medicină Veterinară din Bologna, unde au fost efectuate investigațiile.
Datele anamnetice trimise de proprietari consemnau că indivizii afectați sunt letargici sau se rotesc în cerc, au o culoare negricioasă, branhiile sunt palide, se poate observa balonarea abdomenului, hemoragii la baza aripioarelor.
Histologic, la nivelul splinei se pot observa focare de necroză, înconjurate de limfocite, plasmocite și celule ale liniei albe puțin diferențiate. La nivelul pulpei roșii se observă o invadare a acesteia de eritrofage și exsudat fibrinos. Specific splinei de pește se pot observa centre de monocite melanomacrofage (Fig. 7.1, Fig. 7.2).
Populații de celule ale liniei albe se pot observa în stadii de diferențiere, unele în mitoză și altele în apoptoză. În unele zone se identifică o predominanță a celulelor blastice iar în alte zone se observă necroză periarterială, cu celule în diferite stadii de necroză, uneori și apoptoză, cu numeroși corpi apoptotici (Fig. 7.3, Fig. 7.4).
La nivelul cordului s-a observat o infiltrare a țesutului subepicardic cu eritrocite și a pericardului cu exsudat inflamator (Fig. 7.5, Fig. 7.6).
Peritoneul este edemațiat și infiltrat cu eritrocite și rare leucocite (Fig. 7.7).
Diagnosticul bolii s-a pus pe baza examenelor virusologice care au confirmat agentul etiologic al bolii, dar și pe baza leziunilor histologice.
Majoritatea leziunilor observate de noi au fost cantonate la nivelul splinei, cordului și peritoneului, traduse prin focare de necroză delimitate de proliferări limfohistiocitare, cu stadii de diferențiere a liniei albe splenice unele în mitoză, altele în apoptoză și o predominanță a celulelor blastice în diferite zone. S-au mai observat hemoragii și inflamații exsudative.
Spre deosebire de ceea ce am observat noi, în literatură se menționeză faptul că leziunile majore sunt observate la nivelul rinichilor, a țesutului hematopoetic, pancreasului, tubului digestiv și a cortexului suprarenalelor.
Țesutul hematopoetic splenic și renal este primul și cel mai sever afectat; uneori se observă leziuni și la nivelul glomerulilor și al tubilor renali. Necroza pancreatică este o leziune frecvent întâlnită. În acinii pancreatici și în celulele caliciforme se observă incluzii intracitoplasmatice și intranucleare pleiomorfe. În unele cazuri s-au observat focare de necroză la nivel hepatic. Necroza celulelor eozinofile din submucoaca intestinală este specifică pentru diagnostic, dar poate fi observată doar la pești în vârsta de peste 3-4 luni. O altă leziune caracteristică este cea de la nivelul branhiilor, care apar fuzionate datorită fenomenului de hiperplazie [32, 136].
Fig. 7.1. NHI. Splenită fibrino-necrotică. Pulpa roșie invadată de eritrocite (E) și exsudat fibrinos (F).
IHN. Fiber- necrosis spleen diesease. Red Pulp invaded by eritrocytes (E) and fiber spew (F).
Col. HE, x 200
Fig. 7.5. NHI. Cord. Infiltrarea țesutului subepicardic cu eritrocite și a pericardului cu exsudat inflamator.
IHN. Heart. Infiltration of under epicardic tissue with eritrocytes and of pericardium with inflammable spew.
Col. HE, x 200
Fig. 7.6.. NHI. Cord. Infiltrarea țesutului subepicardic
cu eritrocite și focar hemoragic în miocard (FH).
IHN. Heart. Infiltration of under epicardic
tissue with eritrocytes and hemorrhagic focus in myocardium
Col. HE, x 400
Fig. 7.7. NHI. Peritonită. Peritoneul edemațiat și infiltrat cu eritrocite și rare leucocite.
IHN. Peritonitis. Peritoneum impregnated with eritricytes and rare leucocytes.
Col. HE, x 100
7.1.2. Eritrodermatita crapului și a ciprinidelor asiatice (EC)
În anii 2007-2009, în perioada vară – toamnă, s-au înregistrat numeroase cazuri de pești care prezentau pe suprafața corporală ulcere roșii circumscrise de un inel albicios, fragmentarea aripioarei dorsale, diateză hemoragică. Speciile afectate au fost crapul, novacul și sângerul de una sau două veri, provenind de la Ferma A, Ferma B și de la alte ferme (Fig. 7.8, Fig. 7.9, Fig. 7.10).
Examenul bacterioscopic direct al leziunilor cutanate a pus în evidență bacili și cocobacili Gram (-). Examenul bacteriologic s-a realizat pe probe de sânge din cord și din rinichiul anterior. După menținerea probelor la termostat s-au observat colonii – cultură pură de Aeromonas spp. (Fig. 7.11).
Toate tulpinile testate au fost mobile și oxidazo-pozitive dar au reacționat diferit la celelalte teste, pe baza cărora au fost încadrate taxonomic în speciile A. hydrophila, A., caviae și A. sobria (Tabel 7.1).
Tabel 7.1
Rezultatele testărilor biochimice ale tulpinilor bacteriene izolate de la pești
Biochemical testing results of fish isolated bacteriological strains
La crapii din ambele unități, din ulcerele cutanate s-au izolat culturi mixte de Aeromonas spp., iar din rinichi și sânge, A. hydrophila în culturi pure și în asociere cu una din celelalte două specii sau cu ambele specii.
La examenul necropsic, peștii prezentau organele interne modificate la culoare, volum și consistență: ficatul palid, splina mărită, intestinul inflamat (Fig. 7.12).
La examenul histologic din fragmente de piele din regiunile ulcerative s-au observat, pe fondul unei necroze a epidermului, o hiperplazie a celulelor secretoare de mucus (Fig. 7.13, Fig. 7.14).
La probele recoltate din ficat, histologic s-a observat o distrofie hidrică, cu identificarea unui nodul limfoid Lohligher (Biggs), asemănător cu formațiunele limfoide din diferitele organe și mai ales din ficatul păsărilor, cu rol în apărarea imună (Fig. 7.15).
La nivel intestinal s-au identificat numeroase celule mucipare vii, care în unele zone erau necrozate, iar în lamina propria a vilozităților intestinale s-au putut identifica infiltrații cu celule inflamatorii (Fig. 7.16).
Coroborând aspectele anatomoclinice cu rezultatele examenelor bacteriologice și histopatologice s-a stabilit diagnosticul de eritrodermatită.
Rezultatele examenelor fizico-chimice ale apei au condus la concluzia că aeromonoza diagnosticată a apărut pe fondul imunosupresiei induse de temperatura apei (15 – 180 C), situată sub limita confortului termic al ciprinidelor (22 -250 C) și stresul chimic cauzat de conținutul mare în nitriți (1,32 mg/ml față de 0,04 mg/ml – limita maximă admisă) și amoniu (0,485 mg/ml, față de 0,2 – 1,00 mg/ml) al apei din unitatea B. În aceeași unitate (B), un rol major în apariția eritrodermatitei l-au avut leziunile cutanate produse de paraziți, care au constituit porți de intrare pentru germenii oportuniști.
Antibiogramele au evidențiat o antibiorezistență de tip ,,multi-steep”, 20% din tulpinile testate fiind rezistente la mai mult de 4 antibiotice.
Toate tulpinile au fost sensibile la neomicină, gentamicină, cloramfenicol și ciprofloxacin și au manifestat rezistență la ampicilină. Majoritatea tulpinilor (75%) au manifestat sensibilitate la asocierea amoxicilin-acid clavulanic [77].
În literatura de specialitate se regăsește descrierea clinică prin care peștii bolnavi se aglomerează în bazin, înoată la suprafața apei și manifestă semne de hipoxie. După o perioadă de 7-8 zile de la primele manifestări clinice, apar hemoragii pe tegument și la baza aripioarelor și ulcere musculo-cutanate, în deosebi pe partea dorsală a corpului, deasupra liniei laterale, în urma capului sau la baza înotătoarei caudale, ca urmare a acțiunii necrotice a bacteriilor [13, 131].
De asemenea, în faza septicemică a bolii, bacteriile pot fi găsite în sânge și organele interne. Acestea, prezintă modificări de volum, culoare, consistență: ficatul este palid, splina mărită, intestinul inflamat [7, 97].
La câteva exemplare de crap și novac care prezentau leziuni cutanate ale pielii și care au fost diagnosticați cu eritrodermatită am efectuat și un examen electronomicroscopic cu baleiaj (SEM) la piele și branhii, pentru a observa procesele care au loc la acest nivel.
Pielea este prima barieră împotriva mediului ambiant care permite funcționalitatea fiziologică normală a organelor interne. La nivelul pielii la pești întâlnim un adevărat sistem de bariere fiziologice cu rol de apărare și osmotic.
La pești, spre deosebire de mamifere, există un strat extern (cuticula) care este secretat normal de celulele epiteliale de suprafață mai mult decât celulele mucoase și complexul de celule protoplasmatice; cuticula conține imunoglobuline specifice, lizozomi și acizi grași liberi.
Roberts R.J. (2003) și Ferguson H.W. (2006) descriu pielea la pești ca fiind alcătuită dintr-un epiteliu pavimentos stratificat necheratinizat, dar la care celulele epidermale de suprafață sunt viabile și au capacitatea de a se divide. În analiza electronomicroscopică aceste celule externe pot fi interpretate ca având o structură cu aspect de mici proeminențe digitiforme (Fig. 7.17, Fig. 7.18) [65, 162].
Celulele secretoare de mucus se găsesc în epiderma tuturor teleosteenilor, dar numărul lor variază mult în funcție de specie. Aceste celule își au originea de obicei în straturile mijlocii ale epidermului, dar într-un epiderm subțire baza celulelor mucoase se poate observa în membrana bazală. Ele cresc în dimensiuni și elaborează secreții de îndată ce se apropie de suprafață [162].
Au fost recoltate probe de 1 cm2din zone care nu prezentau leziuni macroscopice și din zone lezionate. Fixarea materialul s-a efectuat în glutaraldehidă (sau în amestec de glutaraldehidă și paraformaldehidă) până la 72 de ore pentru a înlătura mucusul de la suprafața acesteia. Pentru a înlătura tensiunea superficială de la suprafața probelor s-a utilizat uscarea la punctul critic al dioxidului de carbon, reducând această tensiune aproape la 0. Pentru observarea probelor in camera de vid a SEM s-a efectuat metalizarea acestora cu aur sau cu aur-paladiu.
Imaginile au fost realizate în cadrul laboratorului de Microscopie Electronică de la Facultatea de Biologie Iași.
Astfel, am putut surprinde imagini ale pielii normale, care la crapul oglindă, probabil ca urmare a lipsei solzilor pe majoritatea corpului, prezintă acea structură de amprentă digitală mai puțin evidentă, așa cum a fost observată de alți cercetători la peștii cu solzi.
Se pot observa deschiderile porilor celulelor secretoare de mucus la suprafața pielii, asemănătoare unor „cratere” (Fig. 7.19, Fig. 7.20, Fig. 7.21, Fig. 7.22).
În zonele cutanate în care peștii prezentă solzi izolați, cum ar fi în regiunea cozii, am surprins mici proieminențe, cu aspect de „amprente digitale”. Aceste proieminențe au fost mai ales în zonele de demarcație a solzilor, pe marginea acestora (Fig. 7.23, Fig. 7.24, Fig. 7.25).
La probele recoltate din zone cu leziuni ulcerate, am putut identifica prezența eritrocitelor, cu un aspect globulos asemănător unor „meduze”. De asemenea, s-a observat prezența unor formațiuni ancorate de fibrele musculare lezionate care aveau un aspect de „bastonaș” și care au fost confirmate prin examen microbiologic ca Aeromonas spp. (Fig. 7.26, Fig. 7.27, Fig. 7.28, Fig. 7.29).
La novac pielea prezintă celule de suprafață care sunt dispuse sub aspectul unei amprente digitale. Deschiderea porilor celulelor secretoare de mucus se observă ca și la crap (Fig. 7.30, Fig. 7.31).
În zonele cu piele lezionată s-au putut observa bacterii Aeromonas spp., pe fondul unei deșirări a țesutului conjunctiv, în plagă identificându-se numeroase hematii (Fig. 7.32, Fig. 7.33).
În ceea ce privește branhiile, se cunoaște că suprafața epiteliului lamelar este neregulată, așa cum suprafața epidermului prezintă microvili. Aceste prelungiri ajută la atașarea mucusului cuticular care, în plus față de rolul său de a reduce infecțiile și abrazivitatea, are un important rol în reglarea schimbului de gaze, apă și ioni. Fiecare lamelă este considerată a fi mai degrabă un înveliș subțire de celule cu două suprafețe unite cu ajutorul unor celule de susținere (Fig. 7.34) [60, 65, 90, 162].
Imagini asemănătoare am surprins și noi la nivelul branhiilor. La examinarea atentă a unei hemibranhii se pot identifica rânduri lungi cu fine filamente (lamelele primare) care sunt dispuse pe fiecare arc branhial ca „dinții unui pieptene”. Suprafața fiecărei lamele principale este completată de formațiuni regulate semilunare pe partea dorsală și ventrală a acesteia – lamelele secundare. Rândurile dorsale și ventrale ale lamelelor secundare sunt dispuse astfel încât acestea să corespundă spațiului liber lăsat de rândurile de lamele ale filamentelor adiacente. Acest tip de aranjament al arcului branhial permite trecerea apei ca printr-un filtru. De-a lungul lamelelor se pot observa deschiderea porilor celulelor mucoase (Fig. 7.35, Fig. 7.36, Fig. 7.37).
De asemenea, se observă că stratul extern al epiteliului lamelar care este alcătuit din mici proeminențe răsucite, în formă de amprente, asemănătoare celor întâlnite la nivelul tegumentului. La acest nivel s-au identificat celule de culoare deschisă, ovoide care sunt probabil „celulele X” descrise de autorii de specialitate (Fig. 7.38, Fig. 7.39).
Ferguson H.W. 2006, în descrierile sale menționează că aceste „celule X” se regăsesc adesea în cantități suficient de mari încât să indice prezența unei neoplazii. În cazul branhiilor, acestea se regăsesc la baza și de-a lungul lamelelor, fiind plasate între celulele epiteliale și cele de susținere [65].
În unele cazuri s-au identificat procese de necroză a stratului epitelial extern al lamelei, în care micile proieminențe dispar sau abia mai pot fi observate (Fig. 7.40) [65].
În concluzie, cu ajutorul microscopului SEM se pot analiza aspectele lezionale induse de bacterii la nivelul tegumentului, înnotătoarelor, al branhiilor sau al epiteliului intestinal. În acest fel se pot aduce informații suplimentare asupra modului de penetrare a organismului infectat de către agentul patogen.
În cazul salmonidelor infectate experimental cu Flavobacterium s-a demonstrat, cu ajutorul investigatiilor microscopului SEM, faptul că agentul patogen se fixează de radiile peștilor în zone deja lezate. Stratul gros de mucus și tegumentul intact fac dificil accesul bacteriilor. În stadiile mai avansate ale infecției sunt afectate și organele interne (Fig. 7.41.) [117].
Nematollahi et al. (2005) au demonstrat grade diferite de virulență a unor tulpini bacteriene de Flavobacterium prin investigații SEM (corelate cu studii de histologie) asupra epiteliului intestinal. În cazul tulpinii foarte virulente s-a putut observa descuamarea intensă a celulelor epiteliale, întinse zone de necroză precum și aglomerări de bacterii. În cazul tulpinilor mai puțin virulente exfolierea este redusă, numărul de bacterii atașate de această suprafață fiind mult mai redus. Aderența bacteriilor la mucusul de pe suprafața epiteliului intestinal sugerează faptul că acesta reprezintă un sit important de colonizare cu bacterii a intestinului la pești (Fig. 7.42.) [134].
7.1.3. Septicemia hemoragică bacteriană (SHB)
În perioada aprilie – mai 2009 la Ferma A au fost semnalate cazuri de caras care înotau aglomerat la malurile unui iaz.
Clinic s-a observat lipsa de reacție a indivizilor, înotul la suprafața luciului de apă cu operculele larg deschise.
Indivizii afectați prezentau la examenul macroscopic, zone de eritem localizat de diferite dimensiuni, în contrast cu paliditatea branhiilor. Zonele cele mai afectate au fost localizate la baza înotătoarelor. La unele exemplare pe suprafața zonelor eritematoase s-au remarcat miceți (Fig. 7.43, Fig. 7.44).
La deschiderea cavității abdominale s-au evidențiat organele interne mărite în volum, turgescente, cu aspect umed, lucios, culoare roșie intensă, consistență crescută (Fig. 7.45).
La examenul microbiologic pe geloză nutritivă s-au dezvoltat din sângele provenit din cord și din ficatul carașilor examinați colonii netede, nepigmentate sau ușor pigmentate în crem, culturi pure de Aeromonas hydrophila (Fig. 7.46).
Examenul histologic al fragmentelor recoltate din piele au evidențiat în unele regiuni distrofia balonizantă a dermului în asociere cu supraîncărcarea cu hemosiderină a celulelor epidermice (Fig. 7.47, Fig. 7.48, Fig. 7.49).
La examenul musculaturii somatice s-au evidențiat infiltrații edematoase interstițiale interfasciculare și interfibrilare. Fibrele musculare apar disociate de infiltratul edematos (Fig. 7.50).
La nivelul țesutului adipos subcutanat s-au identificat infiltrații celulare limfohistiocitare (Fig. 7.51).
Examenul histologic al ficatului a scos în evidență distrofia balonizantă a hepatocitelor. Din punct de vedere structural, leziunea s-a identificat inițial prin celule tumefiate, cu citoplasma fin buretoasă, nuclei în necrobioză și vacuole. Hepatocitele complet goale conțineau un material proteic cu aspect filamentos. Din punct de vedere structural se produce o alterare gravă cu caracter ireversibil a membranelor hepatocitelor și organitelor acestora (Fig. 7.52).
Pe lângă această leziune s-au remarcat congestia hepatică și edemul interstițial. La unele cazuri edemul interstițial s-a localizat exclusiv la periferia canalelor biliare (Fig. 7.53).
La examenul histologic al intestinului s-a remarcat o infiltrație limfohistiocitară la nivelul corionului cu caracter difuz sau focalizat (Fig. 7.54, Fig. 7.55, Fig. 7.56).
De asemenea, s-a observat ectazia vaselor limfatice din corion și subseroasa intestinală (Fig. 7.57, Fig. 7.58).
Literatura de specialitate descrie date asemănătoare cu cele descrise de noi. Peștele bolnav se aglomerează la maluri, înoată molatec și prezintă sângerări la baza înotătoarelor, pe suprafața corpului și mucoasa palatinului. Branhiile sunt palide, anemice. La nivelul tegumentului, apar pete hiperemice. Se produce zbârlirea solzilor care se desprind, lăsând dermul descoperit. Acum apar observabile ulcerațiile de dimensiuni variate, ce pot evolua, uneori, profund în musculatură; zonele lezate sunt invadate rapid de ciuperci.
În afara acestor leziuni externe, la deschiderea cadavrelor se observă modificări ale organelor interne, exprimate prin hemoragii, splina și rinichiul mărite în volum, ficatul hiperemiat cu zone necrotice [8, 74, 156, 194].
Discuții sunt încă în ceea ce privește agentul cauzator al bolii, cei mai mulți autori susținând că boala este produsă de specii mobile de Aeromonas, mai ales Aeromonas hydrophila, alți autori susțin că implicată ar fi bacteria Pseudomonas fluorescens [131].
7.1.4. Yersinioza
Investigațiile anatomopatologice și bacteriologice în scop de diagnostic s-au efectuat pe păstrăvi bolnavi, cu mărimi cuprinse între 8 și 15 cm, proveniți de la Ferma C.
La examenul extern de ansamblu al peștilor s-a constatat un polimorfism lezional accentuat, constând în: melanoză, congestie și peteșii pe laturile corpului, fragmentarea aripioarei caudale, exoftalmie și hemoragii oculare, scolioză (un singur caz). Leziunile prezente în mod constant, la toți peștii investigați, au fost paliditatea accentuată a branhiilor și mucoasei bucale, peteșiile linguale și hemoragiile oculare (Fig. 7.59, Fig. 7.60, Fig. 7.61).
Examenele bacteriologice efectuate din rinichiul anterior și sângele din cord la păstrăvii suspecți de yersinioză au avut ca rezultat izolarea de tulpini bacteriene aparținând speciei Yersinia ruckeri, respectând protocolul de lucru specific fiecărui tip de investigație [32, 54].
Însămânțările au fost efectuate din rinichi și cord pe agar TSA (Trypticase soy agar) turnat în plăci Petri. Plăcile însămânțate au fost incubate la temperatura camerei (22-25º C), timp de 48 de ore.
Identificarea tulpinilor izolate s-a bazat pe coroborarea aspectelor culturale și morfologice în frotiuri colorate Gram, cu proprietățile metabolice testate cu ajutorul galeriilor API, benzilor pentru reacția oxidazei și a unor reactivi (peroxid de hydrogen, roșu metil 0,2‰).
Testarea sensibilității tulpinilor de Yersinia ruckeri față de antibiotice și chimioterapice s-a efectuat prin antibiogramă, metoda difuzimetrică, utilizând mediul MÜLLER HINTON și microcomprimate de Oxitetraciclină, Amoxicilină, Enorfloxacin, Flumequin, Trimetroprim și Ceftiofur.
La examenul necropsic s-a observat că leziunile interne au constat în lipsa conținutului alimentar și distensia gazoasă a tubului digestiv, splenomegalie și hemoragii fine în țesutul adipos perivisceral (la 6 cazuri).
Însămânțările efectuate s-au soldat cu obținerea de culturi pure formate din colonii de tip ,,S" mici, uniforme, de culoare alb-gri.
Examenul microscopic al frotiurilor din culturi a evidențiat bacili și cocobacili Gram negativi, drepți și ușor încurbați, de dimensiuni mijlocii, fără o grupare caracteristică.
Morfologia germenilor izolați, reacția negativă la testul oxidazei și pozitivă la testul catalazei au constituit criteriile de alegere a galeriilor API 20E (sistem de identificare a enterobacteriaceelor) pentru inventarierea echipamentului enzimatic al tulpinilor izolate.
Profilul metabolic al tulpinilor testate cu ajutorul celor 20 teste biochimice miniaturizate este redat în Fig. 7.62 și Fig. 7.63.
În fișa de rezultate, testele sunt împărțite în grupuri de câte 3 și au o valoare : 1, 2 sau 4. Însumând valorile corespunzătoare reacțiilor pozitive din cadrul fiecărui grup, s-a obținut combinația de cifre, 5104100.
Deoarece în Catalogul analitic API 20 E acest profil numeric corespunde speciilor Hafnia alvei și Yersinia ruckeri, pentru departajare s-a efectuat suplimentar testul de fermentare a xilozei. Incapacitatea tulpinilor testate de a fermenta xiloza, justifică, potrivit datelor din literatura de specialitate, încadrarea lor în specia Yersinia ruckeri [9, 32].
Antibiogramele efectuate au evidențiat sensibilitatea tulpinilor de Yersinia ruckeri față de Oxitetraciclină, Flumequin, Trimetroprim și Ceftiofur și o sensibilitate moderată față de Amoxicilină și Enorfloxacin.
Examenele histologice ale fragmentelor provenite din ficat au confirmat prezența bacteriei, localizată în grupuri mici, pe fondul unei distrofii vacuolare și a unor zone de necroză (Fig. 7.64, Fig. 7.65, Fig. 7.66, Fig. 7.67).
La nivelul rinichiului s-au remarcat la examenul histologic colonii bacteriene în jurul tubilor uriniferi comprimați. În jurul coloniilor bacteriene s-au observat centre melanomacrofagice (CMM) și aflux eritrocitar, care demonstrează reacția inflamatorie de la acest nivel (Fig. 7.68, Fig. 7.69).
S-a folosit metoda imunohistochimică de punere în evidență a bacteriilor Yersinia ruckeri de culoare brună, tehnică nou utilizată în România pentru identificarea bacteriilor Yersinia la pești, folosind anticorpi policlonali Anti-Yersinia ruckeri aplicați pe secțiuni incluse în parafină după o prealabilă deparafinare. Astfel, s-au identificat prin comparare cu lotul martor colonii bacteriene colorate în brun la nivelul ficatului, splinei și rinichiului (Fig. 7.70, Fig. 7.71, Fig. 7.72, Fig. 7.73, Fig. 7.74, Fig. 7.75, Fig. 7.76).
Sursele de infecție sunt reprezentate de peștii bolnavi și purtători asimptomatici care elimină yersinii prin fecale contaminând apa și furajele, bacteria rezistând în apă pe întreg parcursul anului.
Diagnosticul se poate confirma pe baza examenelor clinice corelate cu examenele bacteriologice și cele imunohistochimice cu anticorpi specifici.
Datele din literatura de specialitate subliniază faptul că o serie de factori ca stresul, suprapopularea, diminuarea cantității de oxigen din apă, supraîncărcarea cu materii organice, variațiile mari de temperatură ale apei reprezintă factori favorizanți. Stresul joacă un rol important în transmiterea bolii, deoarece animalele purtătoare sănătoase nu transmit boala decât în masura în care sunt supuse unor condiții nefavorabile și mai ales ținute sau transportate în ape care depașesc 250 C [69].
Temperaturile apei de 15-180C pot cauza începerea răspândirii bacteriei de către purtători, ducând la apariția semnelor clinice de letargie, separarea de grup a indivizilor afectați, colorația negricioasă a pielii. În fazele mai avansate se observă peteșii la nivelul gurii, hemoragii oculare, balonarea abdomenului prin acumularea de gaze în stomac și intestin [26, 202].
Histologic, se remarcă focare de necroză în branhii, ficat, rinichi, splină, și cord, colonii bacteriene în țesuturile bine vascularizate, hemoragii, infiltrație cu leucocite [61].
7.2. INVAZII PARAZITARE
7.2.1. Ihtiobodoza (Costiaza)
La alevinii de păstrăv, proveniți de la Ferma C, dar și de la ferme din regiunea Toscana, Italia s-a identificat în perioada februarie – martie flagelatul Ichthyobodo necator (anterior cunoscut sub numele Costia necatrix).
Ichthyobodo este periculos în special pentru tineret, atacând alevinii sănătoși și ouăle păstrăvilor. Boala s-a manifestat în populația de păstrăv în sezonul de primăvară, cu temperaturi ale apei în jur de 100C, la ferma din Italia în bazinele de iernat, iar la Ferma C la exemplarele slăbite și subdimensionate.
Peștii afectați înotau apatic în zona de margine a vivierelor sau a bazinelor, se frecau de plase sau de pereți, operculele erau deschise și prezentau mucus abundent pe suprafața corpului.
În raclatul branhial s-au putut identifica paraziții care erau într-o continuă mișcare în câmpul optic, modificându-și forma de pară (Fig. 7.77).
Histologic s-au putut identifica paraziți atât la nivelul branhiilor cât și pe întreg corpul.
La nivelul branhiilor se observă fuziunea lamelelor secundare datorită unei hiperplazii a celulelor epiteliale. Paraziții se observă atașați de lamele, cu un aspect caracteristic, piriform, și într-un număr foarte mare. Această fuziune a lamelelor branhiale, conduce la o reducere a schimburilor respiratorii și, prin urmare, puietul moare în scurt timp prin asfixie (Fig. 7.78, Fig. 7.79, Fig. 7.80).
La alevini pe suprafața corpului se observă invazia parazitară masivă cu Ichthyobodo necator. Paraziții se identifică atât pe suprafața operculilor cât și pe întreg corpul (Fig. 7.81).
La nivelul operculilor, în partea internă a acestora, se observă aspectul normal al pielii, iar în partea externă se poate observa cum epidermul este pluristartificat și cu paraziți aderenți (Fig. 7.82).
La nivelul pielii se remarcă un epiteliu pavimentos pluristratificat (în mod normal pielea are 2-3 straturi de celule), iar celule mucoase sunt mărite. Se mai pot observa celule ale epidermei în diferite stadii de mitoză. Paraziți fixați la acest nivel au o formă caracteristică piriformă (Fig. 7.83) [100].
Diagnosticul se stabilește pe baza examenului clinic și prin examenul microscopic direct, prin raclate de pe tegument și branhii, cu identificarea parazitului.
Literatura de specialitate menționează că protozoarul parazit Ichthyobodo necator (Costia necatrix) induce hiperplazia celulelor malpighiene și, mai rar, a stratului suprabazal. Placa hiperplastică rezultată apare macroscopic ca o zonă albăstruie translucidă; ea se poate desprinde, lăsând un strat unic de celule atașat de stratul bazal. Cantitatea mare de mucus de pe suprafața corpului susține ideea că parazitul secretă substanțe cu rol enzimatic și toxic.
De asemenea, la nivelul branhiilor este menționată o hiperplazie difuză și inflamație care de cele mai multe ori poate conduce la boli cu manifestări clinice evidente [33, 159].
7.2.2. Myxosporidioze
Myxosporidiozele au fost identificate la crapi de o vară proveniți din Fermele A și B, care prezentau înot în decubit lateral sau, la unele exemplare, cu capul în jos pe suprafața apei.
La examenul necropsic s-a observat că vezica gazoasă prezenta peretele îngroșat, opac și ușor congestionat, iar peretele intestinului era îngroșat (Fig. 7.84, Fig. 7.85).
Histologic, la nivelul vezicii gazoase am identificat formațiuni sferice, cu aspect de „pară” care flancau peretele acesteia pe toată lungimea lui (Fig. 7.86, Fig. 7.87).
Cu ajutorul colorației Giemsa am reușit identificarea paraziților ca fiind Sphaerospora spp., stadii intermediare din cadrul dezvoltării extrasporogonice. Paraziții prezentau corpul sferic, nucleul mov și un flagel (Fig. 7.88, Fig. 7.89).
La unele exemplare de crap examinate am identificat la nivelul intestinului paraziți din familia Myxobolidae. Intestinul prezenta o hiperplazie a celulelor epiteliale, cu prezența paraziților intracelulari în stadii intermediare de dezvoltare. S-au observat celule bi- sau multinucleate, stadii trofozoice de dezvoltare a paraziților (Fig. 7.90, Fig. 7.91, Fig. 7.92, Fig. 7.93).
Diagnosticul se stabilește prin examene clinice asociate cu examene microscopice ale secțiunilor realizate prin organele țintă, evidențiindu-se paraziții. Evidențierea trofozoiților prin colorația Giemsa confirmă diagnosticul.
În literatura de specialitate aceste protozoare sunt caracterizate prin spori bi- sau multivalvulați, ce conțin sporoplasmă și capsule polare. Capsulele polare sunt prevăzute cu un filament răsucit în spirală (numărul turelor de filament este în funcție de specie), cu rol în fixarea de substrat. Stadiile vegetative sunt reprezentate de formațiuni plasmodiale ce conțin celule somatice [128, 131].
Leziunile anatomo-histopatologice de la nivelul vezicii gazoase sunt reprezentate de matitatea peretelui, hemoragii reduse ca întindere, procese inflamatorii reprezentate de proliferarea țesutului conjunctiv lax tânăr care va înlocui țesutul conjunctiv normal distrus, și care va fi cauza îngroșării peretelui [65, 136].
7.2.3. Boala proliferativă a rinichiului
Boala proliferativă a rinichiului sau proliferative kidney disease (PKD, PKX) este una dintre cele mai grave boli ale fermelor salmonicole, cauzată de Tetracapsuloides bryosalmonae. Prezența stadiului infectant al parazitului în apă cu temperaturi de peste 160C sunt două elemente importante în declanșarea bolii. Peștii au provenit de la ferme din regiunea Toscana, Italia, boala manifestându-se în sezonul cald de vară.
La peștii afectați se observă o întunecare a corpului, balonare a abdomenului, exoftalmie, iar pe măsură ce boala evoluează se observă anemie. Branhiile devin palide, peștele înoată greu, rinichiul este mărit în volum (Fig. 7.94).
Examenul histologic al secțiunilor realizate prin rinichiul bolnav evidențiază o gravă inflamare a țesutului renal, ca o reacție de răspuns împotriva prezenței a numeroase celule parazite și a stării de stres indusă de acestea.
S-au observat rari paraziți în interstițiul renal intens hiperplaziat prin celule inflamatorii mononucleate. De asemenea, paraziții erau prezenți și în lumenul tubilor uriniferi (Fig. 7.95, Fig. 7.96).
Hiperplazia mezenchimală interstițială foarte accentuată determină degenerarea tubilor uriniferi. Pigmentul melanic este foarte rar, iar între celulele hiperplaziate predomină limfocitele (Fig. 7.97, Fig. 7.98, Fig. 7.99).
În masa de țesut hiperplaziat se constată focare de liză celulară cu extindere variabilă (Fig. 7.100).
În literatura de specialitate este menționat faptul că histopatologic se observă leziuni caracteristice inflamației granulomatoase multifocale, diseminate în toate organele la peștii grav afectați, dar prezente invariabil la nivelul rinichilor și, probabil, și în splină în infecțiile slabe [68, 136].
Leziunile primare apar la nivel interstițial, concretizate în reducerea evidentă a cantității de melanină; motivul acestei reduceri este încă necunoscut, deși se bănuiește a fi legat de procesul de activare a macrofagelor.
Reacția organismului la nivelul tuturor organelor este de tip limfocitar și macrofagic, iar la nivel renal se observă și o hiperplazie a liniei granulocitelor neutrofile. Reacția este centrată în jurul celulelor eosinofilice mari, primare și secundare. Endoteliul vaselor portale este localizarea cea mai frecventă a paraziților, ca urmare a fagocitozei realizate de fagocitele rezidente; în consecință, se pot observa agregate celulare mari care obliterează lumenul vaselor. Aceste leziuni vasculare pot fi observate la nivelul tuturor organelor [63, 65, 68, 136].
Fig. 7.98. PKD. Hiperplazie mezenchimală cu degenerarea tubilor uriniferi. Între celulele hiperplaziate predomină limfocitele.
Hyperplasia with urinary tubes degeneration. Between hyperplasia cells predominate limphocites.
Col. HE, x 200
7.2.4. Microsporidioza
Parazitoza a fost diagnosticată la peștii proveniți din ferme ciprinicole din județul Iași, dar și la păstrăvul curcubeu din cadrul Fermei C. Agentul etiologic este incert și de aceea a fost încadrat ca Microsporidia incertae.
Histologic, se pot observa îngroșări nodulare la vârful lamelelor branhiale sau la baza acestora, cu sudarea lor (Fig. 7.101, Fig. 7.102).
La vârful lamelelor apar deformări datorită nodulilor parazitari (xeromi sau teromi), în care se pot deosebi sporii maturi (Fig. 7.103).
Noduli izolați în lamelele secundare și sudarea suprafeței acestora cu reacții celulare în grosimea lamelei principale se pot identifica în diferite zone ale branhiilor (Fig. 7.104).
La examinarea cu obiective mari în interiorul nodulului se pot observa, în colorația Gram, sporii maturi, intens Gram pozitivi (violet) (Fig. 7.105, Fig. 7.106).
Diagnosticul microsporidiozei se bazează pe identificarea sporilor prin examen microscopic al secțiunilor histologice colorate prin metoda Gram.
Prezența sporilor mici (2-10 µm, de obicei 7 µm), de formă ovoidă sau eliptică, cu o vacuolă posterioară evidentă, prezintă valoare de diagnostic în microsporidioză, așa cum specifică Noga E. (2000) în cercetările sale asupra microsporiilor [136].
Literatura de specialitate descrie sporii care prezintă un tub polar (care nu se poate vizualiza în microscopia fotonică) și, spre deosebire de Myxozoa, nu au capsulă polară. Sporii microsporidiilor sunt singurii spori de protozoare gram-pozitivi, însă nu toți sporii identificați într-o leziune sunt Gram-pozitivi. Birefringența permite de asemeni diferențierea lor de sporii altor protozoare.
Indivizii afectați sunt descriși ca fiind anemici, cu exoftalmie bilaterală, la examenul necropsic organele interne fiind mărite în volum, cu branhiile deformate. Ruperea xeromilor conduce la un răspuns inflamator persistent asociat cu tromboză [65, 131, 136].
7.2.5. Trichodinoza
Speciile de pești afectate au fost reprezentate de crap, sânger, novac, material piscicol provenit cu preponderență de la Ferma A și Ferma B.
La examenul necropsic cavitatea branhială prezintă mucus în exces, aspect albicios al marginilor arcurilor branhiale și o acumulare alb-cretacee la vârful acestora (Fig. 7.107).
Examinarea microscopică a raclatului profund din zonele afectate permite identificarea paraziților (Fig. 7.108, Fig. 7.109).
La examenul histologic, leziunile de la nivelul lamelelor branhiale constau în descuamarea epiteliului respirator, hemoragii punctiforme, mucus abundent, necroze branhiale accentuate până la liza completă a lamelei branhiale, degenerarea cartilajului bazal prin depolimerizarea mucopoliozidelor acide (Fig. 7.110, Fig. 7.111) [101].
În literatură se menționează că trichodinele au acțiune mecanică și toxică, hrănindu-se cu mucus și resturi celulare. La nivelul tegumentului se observă eroziuni, rezultând scvame, mucus și reacție hiperplazică epitelială, ulcerații punctiforme și necroze. Leziunile de la nivelul branhiilor constau în inflamarea acestora, denudarea și necroza epiteliului respirator, hemoragii punctiforme și abundență de mucus [22, 180, 195, 172]
7.2.6. Dermocistoza
Carași cu chiști bine circumscriși, albicioși și proieminenți la suprafața corpului au fost aduși de la Ferma A și de la alte ferme din Jud. Iași, în perioada lunilor de primăvară, martie – mai (Fig. 7.112, Fig. 7.113).
Histologic, sporii sunt sferici, obișnuit cu un diametru de 8 µm cu citoplasma și nucleul sporal periferic, care este înlocuit de un corp central refractar caracteristic sau vacuolat (Fig. 7.114).
Citoplasma și nucleul sunt delimitate, dar germinarea sporilor care produc creșterea de hife nu a fost observată. În unii spori, citoplasma a fost PAS-pozitivă. Vacuola a dat o slabă reacție pozitivă și o reacție variabilă în colorația PAS, dar a fost intens acidofilă atunci când s-a utilizat tehnica Grocott (Fig. 7.115, Fig. 7.116, Fig. 7.117).
În general, chiștii au fost localizați în derm. Peretele chistului are un perete de 5-7 µm grosime, alcătuit dintr-un material acidofil. Intensitatea culorii pare a fi dependentă de maturitatea peretelui chistului, acestea având o afinitate deosebită pentru coloranții acizi (cromotropă în colorația Grocott) (Fig. 7.118).
Într-o vedere de ansamblu a pielii se observă hiperplazia celulelor mucoase, pe fondul unei infiltrații leucocitare situată în jurul chiștilor cu pereți intacți de Dermocystidium erschowi (Fig. 7.119, Fig. 7.120).
Prezența macrofagelor sau a altor celule fagocitare a fost pregnantă în aceste zone, deși nici un exemplu clar de fagocitoză a lui Dermocystidium erschowi nu a fost observată (Fig. 7.121).
În unele cazuri am observat ruperi ale peretelui chistului cu eliberarea sporilor printre fibrele musculare. Sporii au un nucleu mare, globulos, situat la polul apical al acestuia (Fig. 7.122, Fig. 7.123) [96].
Diagnosticul se pune pe baza examenului histologic prin metodele de colorare PAS și Grocott.
Datele din literatura de specialitate privitoare la efectul patogen și leziuni în cazul invaziei la crap cu Dermocystidium erschowi sunt puține. În România, invazia crapului comun a fost semnalată de Vulpe V. și Moșu N. (1995-2005) la o fermă de ciprinide din județul Iași și la lacul de acumulare Stânca Costești (pe cursul râului Prut). Examenul parazitologic a fost aplicat prin executarea lamelor prin procedeul squash din nodulii de la nivelul pielii, fără să fie continuat cu examene histologice [198].
În literatura de specialitate străină, se consideră că poziția taxonomică a acestor organisme trebuie clarificată, deși există evidențe clare că Dermocystidium koi cel puțin, are o natură fungică [58].
Infecția sistemică produsă de Dermocystidium spp. ca și organism parazit a cauzat granulomatoză viscerală și mortalitate la peștii aurii cum ar fi Carassius auratus în crescătoriile din multe zone ale lumii.
Branhiile și pielea peștilor afectați prezintă chiști de diferite dimensiuni, în interiorul cărora se găsesc sporii.
Histologic, în secțiunile executate din zonele afectate se observă sporii maturi care prezintă o vacuolă PAS pozitivă, înconjurată de un perete citoplasmatic subțire și un nucleu [94, 158, 217].
7.2.7. Dactilogiroza
Aceasta este o parazitoză branhială ce produce pierderi importante la puietul din fermele ciprinicole și salmonicole. Peștii investigați proveneau din Fermele A și B, dar și de la alte ferme de pe teritoriul județului Iași. Speciile afectate au fost crapul, sângerul, novacul și cosașul.
Agenții etiologici ai dactilogirozei sunt specii ale genului Dactylogyrus.
Lezarea țesutului branhial conduce la o insuficiență respiratorie a peștelui bolnav, peștele prezentând operculele depărtate (Fig. 7.124).
Parazitul are ca particularități morfologice patru papile contractile și patru pete pigmentate la extremitatea cefalică a corpului (Fig. 7.125, Fig. 7.126).
La examenul histologic, se observă la locul de fixare a paraziților tumefiere inițială și hiperplazie inflamatorie, care duce la o îngreunare a circulației sângelui și a schimbului de gaze.
Îngreunarea circulației sanguine nu mai permite hrănirea țesutului branhial, ducând la devitalizarea acestuia și la apariția unor zone întinse de necroză la nivelul lamelelor branhiale.
Lamelele branhiale prezintă vârful desepitelizat, pe când epiteliul restant se transformă într-un epiteliu cubic simplu (Fig. 7.127, Fig. 7.128).
La baza lamelelor se constituie o reacție inflamatorie hiperplazică care depășește, pe alocuri, jumătatea lamelor (Fig. 7.129).
Hiperplazia inflamatorie bazală este însoțită de necroze ale cartilajului branhial, evidențiate prin zone de omogenizare sau intens hematoxilinice (Fig. 7.130) [98].
Diagnosticul se pune ușor pe baza semnelor clinice și prin examinarea microscopică a raclatelor branhiale în stare nativă.
Literatura de specialitate descrie impactul și larga întindere zoogeografică pe care o are acest gen, în special implicațiile patologice asupra peștilor de apă dulce, cu predilecție asupra ciprinidelor. Dintre speciile acestui gen, Dactylogyrus vastator și Dactylogyrus extensus sunt considerate cele mai patogene pentru crap [72, 126].
Acțiunea patogenică a paraziților este mecanică și chimică, datorită atașării de lamelele branhiale cu ajutorul cârligelor din discul de fixare, determinând astfel procese inflamatorii și hiperplazii, transformând epiteliul branhial din simplu stratificat în multistratificat.
Paraziții se hrănesc cu mucus, țesut necrozat și sânge, determinând astfel o îngreunare a schimbului de gaze la nivelul branhiilor.
De asemenea, se remarcă faptul că prin hiperplazie, stratul epiteliului branhial se transformă din simplu în multistratificat. La locul de fixare a paraziților se produc procese inflamatorii.
Branhiile se îngroașă, circulația sanguină și schimbul de gaze sunt reduse, motive pentru care apare o disfuncție respiratorie gravă a peștelui bolnav [136, 145, 172].
7.2.8. Trematodoza peteșială neagră
În perioada 2006-2008, la efectivele de pești provenite în special din Ferma B, dar și de la alte ferme, am recoltat probe de piele de la sângeri care prezentau modificări ale pielii.
Macroscopic, peștii bolnavi prezentau pete superficiale de culoare neagră cu diametrul de 1 – 3 mm, foarte bine delimitate (Fig. 7.131).
La peștii care au suferit invazii parazitare succesive, focarele negre apar în planuri de profunzime diferită și diseminate pe întreaga suprafață corporală (Fig. 7.132).
La examenul histologic, în stadiul evolutiv al infestației surprins de noi la examenele necropsice, metacercarii nu se mai pot identifica, în locul acestora observându-se depozite melanice (Fig. 7.133, Fig. 7.134).
Boala a evoluat cronic cu o morbiditate crescută și un procent redus de mortalitate, pierderile economice fiind datorate în special deprecierii aspectului comercial al peștilor.
Datele din literatura de specialitate prezintă caractere asemănătoare cu cele obsevate și de noi. Vulpe V. (2002) depistează și confirmă aceeași boală la efectivele piscicole din aceeași fermă. La imaginile histologice nu identifică metacercarii, în schimb observă celula gigantă multinucleată care este elementul esențial de diagnostic histopatologic al inflamației cu celule gigante, difuză sau focalizată (granulomatoasă) [195].
Pe baza acestei particularități de reacție celulară, se pune diagnosticul de inflamație granulomatoasă, leziune considerată caracteristică în invazia parazitară cu Posthodiplostomum cuticola, boală denumită în literatura de specialitate trematodoza peteșială neagră sau boala petelor de cerneală [195].
Patogenetic îmbolnăvirea peștilor se realizează prin penetrarea cercarilor în tegumentul peștilor sau prin ingerarea lor odată cu gazdele intermediare (melcii). La nivelul tegumentului apar chiștii, în urma încapsulării cercarilor, din care iau naștere metacercarii. Chiștii au pereți dubli (hialin și fibros), sunt înconjurați de un inel melanic, care îi dă aspectul de pată neagră și care reprezintă răspunsul de apărare al gazdei prin creșterea numărului de celule pigmentare. Modificările anatomo- și histopatologice au localizare tegumentară, constând în hemoragii și distrugeri tisulare [139, 145, 180, 169, 197].
7.2.9. Arguloza
Arguloza a evoluat la crapul de o vară și de două veri, pești proveniți atât din ferma A, cât și la alte câteva ferme luate în studiu. Din punct de vedere clinic, nu s-au observat semne evidente de alterare a comportamentului peștilor afectați. La inspecția suprafeței corpului, dar mai ales a înotătoarelor, s-a observat prezența unui crustaceu de culoare ușor albicioasă, uneori aproape transparent. S-au mai remarcat numeroși noduli albicioși rezultați în urma efectului iritativ al paraziților (Fig. 7.135, Fig. 7.136).
Paraziții s-au îndepărtat prin raclaj moderat atât de la nivelul pielii cât și de la nivelul branhiilor și s-au examinat la lupă, identificându-se specia Argulus foliaceus (Fig. 7.137, Fig. 7.138).
S-a remarcat paliditate branhială, reducerea moderată a consumului de hrană și anemia peștilor infestați ca rezultat al hrănirii hematofage a paraziților.
Histologic, la nivelul branhiilor nu s-au înregistrat modificări structurale ale acestora, pe când la nivelul pielii s-a putut observa o intensă infiltrație inflamatorie dermală cât și epidermală. De asemenea, s-au evidențiat vacuole intradermice care au condus la îngroșarea dermului, pe fondul unei dermatite purulente (Fig. 7.139, Fig. 7.140).
Diagnosticul se stabilește în urma identificării macroscopice a paraziților, alături de coroborarea datelor epidemiologice (de existență a sursei de paraziți pe peștii adulți) și a prezenței factorilor favorizanți, cum ar fi nivelul mic de apă în bazinul piscicol și cantitatea sporită de substanță organică.
Literatura de specialitate menționează apariția anemiei, datorate acțiunii spoliatoare a parazitului asupra gazdei, prin consumul de sânge și de lichide tisulare, care conduce la reducerea greutății peștilor.
De asemenea, se regăsesc date care susțin și observațiile noastre referitoare la lipsa unei reacții specifice la nivelul branhiilor, în schimb se descrie tot o proliferare a celulelor mucoase la locul de fixare al parazitului, distrugerea celulelor epiteliale (picnoză), acumularea de limfocite.
În literatura de specialitate mai sunt menționate grave epizotii în culturile de puiet de crap, păstrăv curcubeu, dar și la reproducători și la peștii de 2-3 veri, la care s-au înregistrat rate ridicate de mortalitate, deoarece argulii pot elibera toxine și pot fi cauzatori și ai altor boli, cum ar fi variola crapului sau viremia de primăvară a crapului [72, 130, 167].
7.2.10. Sinergasiloza
Agentul etiologic care produce boala la ciprinidele asiatice (sânger, novac) este Sinergasilus lieni.
S-a constatat că invazia parazitară atinge cotele cele mai ridicate în iulie-august și afectează în general peștii adulți (vara II și vara III), la peștii din toate fermele luate în studiu.
La examinarea macroscopică, paraziții apar sub forma unor filamente scurte, albicioase, încorporate în țesutul muscular de la marginea branhiilor; la vârful lamelelor branhiale se observă acumulări de mucus translucide (Fig. 7.141).
La examenul direct al raclatului branhial, agentul etiologic prezintă o armătură bucală caracteristică (Fig. 7.142).
Examenele histologice au pus în evidență reacții tisulare de grade diferite, finalizate prin hiperplazia și vacuolizarea celulelor clorale, chistizarea spațiilor interlamelare și hiperplazia limfohistioplasmocitară interlamelară.
Ca urmare a iritațiilor tisulare locale, celulele clorale producătoare de mucus proliferează și ocupă în întregime spațiul interlamelar; celulele apar tumefiate cu citoplasma intens vacuolizată și nucleul hipercromatic (Fig. 7.143, Fig. 7.144).
Lama branhială prezintă la baza lamelelor spații largi pseudochistice, care provin din vasele bazale intens ectaziate (Fig. 7.145).
Chiar și cele mai mici capilare intralamelare sunt ectaziate, cu eritrocitele dispuse în monom (Fig. 7.146) [98].
Diagnosticul se poate stabili prin examinarea cu ochiul liber a branhiilor, pentru a identifica paraziții crustacei și a leziunilor provocate de aceștia.
Descrierile din literatura de specialitate referitoare la leziunile histologice provocate de acest crustaceu sunt relativ sărace, descriindu-se la nivelul branhiilor inflamații, necroze și sfacelări ale unor părți de branhii [19, 131, 133, 199].
7.2.11. Lerneoza
În Ferma A și Ferma B au fost semnalate cazuri de pești, în special la crapul de toate vârstele, care prezintă leziuni ulcero-hemoragice cu observarea unor paraziți în centrul acestora. Aceleași semnalmente au fost primite și de la alte ferme (Fig. 7.147).
La examenul macroscopic cu lupa parazitul prezintă corpul de formă cilindrică, capătul posterior fiind terminat cu doi saci ovigeri alungiți. Partea anterioară a corpului este prevăzută cu patru procese cefalice, din care două sunt mai mari și bifurcate, de forma unei ancore (Fig. 7.148).
Histologic, la locul de ancorare a parazitului în derm se observă reacții perivasculare inițial sero-celulare, apoi predominant celulare limfocitare, histiocitare și fibrocitare (Fig. 7.149).
Procesul patologic se finalizează prin diferențiere celulară fibrocitară și hiperplazie conjunctivă reparatorie (Fig. 7.150).
În musculatura subcutanată iritațiile produse de parazit conduc la o ușoară congestie și edem interstițial. În cazuri cronice ale bolii, fibrele musculare suferă procese degenerative până la necroză (Fig. 7.151, Fig. 7.152).
La examinarea cu obiective mari se observă detaliile celulare ale necrozei de tip Zenker: în secțiunile transversale fibrele apar tumefiate, omogene, fără câmpurile Conheim și nuclei, cu citoplasma amorfă și bazofilă în colorația tricromică HEA (Fig. 7.153).
În zonele devitalizate ale epidermului se observă melanoză postcicatricială, tradusă inițial prin apariția melanocitelor bine delimitate, iar în final prin depuneri melanice difuze, de culoare brun – negricioasă în colorația HEA (Fig. 7.154, Fig. 7.155).
Uneori, în vecinătatea locului de ancorare, este surprins în secțiune și parazitul; în secțiunea transversală a segmentului flotant al lui Lernea cyprinacea se observă sacii ovigeri specifici (Fig. 7.156) [99].
Diagnosticul se pune pe baza examenului macroscopic, identificându-se parazitul ancorat pe suprafața corporală.
Date asemănătoare cu cele descrise de noi se regăsesc și în literatura de specialitate în care se descrie faptul că la locul de fixare al parazitului s-au pus în evidență focare inflamatorii, sub forma unor noduli, în centrul lor aflându-se celule necrozate înconjurate de celule gigante, celule mezenchimale și țesut de granulație. În jurul focarelor apare o proliferare de țesut conjunctiv, rezultând astfel nodulii parazitari [51, 65].
CAPITOLUL VIII
EPIDEMIOLOGIA BOLILOR DIAGNOSTICATE ÎN FERMELE PISCICOLE
EPIDEMIOLOGY OF DIAGNOSED DISEASES IN FISH FARMS
8.1. VARIAȚIA INDICILOR FIZICO-CHIMICI AI APEI PISCICOLE
Cercetările au fost efectuate în perioada 1 octombrie 2005 – 1 octombrie 2009, pe efective și populații piscicole care aparțin fermelor descrise anterior.
Aprecierea condițiilor de creștere s-a realizat prin derularea unor anchete epidemiologice, prelevarea de probe de apă și verificarea calității apei prin examene de laborator. În acest sens, s-au urmărit variațiile temperaturii, ale pH-ului, cantitatea de oxigen dizolvat, consumul biologic de oxigen și cantitatea de substanță organică din apă. Pentru a putea realiza o apreciere și interpretare obiectivă, parametrii fizico-chimici s-au urmărit în dinamică sezonieră, din martie și până în octombrie în anul 2008.
Tabel 8.1
Valorile medii ale temperaturii apei în unele unități de exploatare piscicolă în anul 2008
Average values of water temperature in some fish exploitation units within 2008
Analizând datele din Tabel 8.1 se observă că temperaturile cele mai ridicate ale apei din orizontul superficial (0 m) s-au înregistrat în lunile de vară, călduroase, în care temperatura a oscilat între 24 – 270C, la fermele luate în studiu.
Valorile pH-ului s-au stabilit prin apreciere cu ajutorul benzilor de hârtie îmbibate în soluție de indicator universal (în condiții de teren). Rezultatele obținute sunt redate în Tabel 8.2.
Tabel 8.2
Valorile medii ale pH-ului apei în unele unități de exploatare piscicolă în anul 2008
Average values of water PH in some fish exploitation units within 2008
În toate cele trei ecosisteme valorile pH-ului oscilează între limite relativ restrânse cu ușoare diminuări spre domeniul acid în sezoanele reci ale anilor studiați și creșteri constante peste punctul neutralității în lunile calde. De exemplu, în lacul Bicaz valorile medii ale pH-ului cresc de la 6,9 unități de pH înregistrate în primăvară, la un maxim situat în zona alcalină (8,3 unit. pH) în lunile iulie și august. Aceste rezultate se corelează cu datele din literatura de specialitate [121].
Determinarea conținutului de oxigen dizolvat s-a realizat prin metoda Winkler. Rezultatele medii obținute (media prelevărilor) sunt prezentate în Tabel 8.3.
Tabel 8.3
Valorile medii ale oxigenului dizolvat în apă în unele unități de exploatare piscicolă
în anul 2008
Average values of the oxygen dissolved in water, in some fish exploitation units within 2008
Oxigenarea masei de apă din bazinele piscicole studiate se situează pe o curbă strâns corelată cu valorile temperaturii. Este cunoscut că, pe măsura scăderii temperaturii apei are loc o creștere a solubilității oxigenului în apă și invers.
Acest principiu se regăsește și în valorile oxigenului dizolvat în apele ecosistemelor cercetate. În Fermele A și B, oxigenarea masei de apă descrește din lunile de primăvară (7,2 – 7,5 mg O2/l) către cele din perioada călduroasă, ajungând la valori de 4,8 – 5,0 mg O2/l în luna august.
Situația este oarecum diferită în cazul lacului Bicaz sub aspectul mărimii valorilor oxigenului dizolvat. În acest ecosistem nivelul oxigenului din apa orizontului superficial, adică a stratului în care sunt parcate loturile de păstrăvi, comportă o variație caracteristică marilor acumulări de apă situate în zona montană. Aici în lunile de primăvară, oxigenarea apei este mai ridicată pe fondul plafonului termic scăzut, cu valori de 10 – 11,5 mg O2/l în lunile martie – mai, cu o diminuare constantă pe măsura încălzirii apei, ajungând la 7,9 – 8,9 mg O2/l în august – octombrie. Cunoscând exigențele salmonidelor pentru ape reci și bine oxigenate, este de așteptat ca stările patologice cele mai frecvente să se regăsească în sezonul cald al anului, adică atunci când apa are temperaturi care favorizează proliferarea germenilor patogeni.
Toți acești parametri au fost determinați pe teren împreună cu personalul din fermele piscicole luate în studiu.
În general, valorile acestor parametri, descriși în tabelele anterioare, s-au menținut în limitele normale, cu variații sporadice în cazul cantității de oxigen dizolvat și a substanței organice, cazuri ce au favorizat apariția fenomenelor de hipoxie și uneori, multiplicarea populațiilor bacteriene [49].
8.2. VARIAȚIILE CANTITATIVE ȘI CALITATIVE ALE MICROFLOREI DEPISTATE
Variațiile cantitative și calitative ale microflorei sunt generate în principal de variațiile termice ale apei și de consumul specific de hrană. Scăderea treptată a temperaturii apei are drept consecință imediată o tendință spre echilibrare a raportului dintre microflora Gram-negativă și cea Gram-pozitivă, secondată de instalarea unui dismicrobism intestinal la majoritatea exemplarelor studiate.
Valorile maxime ale NTG s-au înregistrat la valori ale temperaturii apei de 18-27oC. Spre deosebire de microbiota pielii, microbiota branhiilor și cea intestinală s-au dovedit a fi mult mai bogate în bacterii decât mediul acvatic, înregistrându-se valori de până la 15 ori mai mari la nivelul branhiilor și chiar de 290 ori mai mari la nivelul tractusului intestinal. Diferențele maxime s-au înregistrat în lunile de vară, consecința abundenței substratului nutritiv și temperaturilor destul de mari ale apei, care au constituit premize favorabile pentru multiplicarea bacteriilor acvatice mezofile.
În urma datelor culese pe această perioadă s-au identificat viroze, bacterioze și invazii parazitare la peștii dulcicoli, date care se vor regăsi în descrierile noastre.
Bolile infecțioase depistate în fermele luate în studiu sunt centralizate în Tabel 8.4, în care sunt evidențiate agentul etiologic, boala, specia de pești afectată și nivelul de localizare organică.
Tabel 8.4.
Boli infecțioase diagnosticate în perioada 2005-2009
Infectious diseases diagnosed within 2005-2009
Analizând datele din Tabel 8.4 se observă că s-au identificat un număr de patru boli infecțioase, trei de natură bacteriană: eritrodermatita crapului și a ciprinidelor asiatice, septicemia hemoragică, yersinioza și o boală virotică, diagnosticată la pești din fermele salmonicole din Italia.
Din speciile afectate se observă că, la crap, eritrodermatita a apărut la toate vârstele, iar la ciprinidele asiatice a apărut la vârste cuprinse între un an și doi ani. În ceea ce privește păstrăvul, se observă că specia a fost afectată la vârsta de un an, atât în cazul bacteriozelor cât și in cazul virozelor.
Studiul datelor evidențiate în tabel arată, de asemenea, că organele cele mai afectate sunt pielea, peritoneul, cordul, ficatul, splina și rinichii.
Rezultatele obținute în perioada 2005 – 2009 la un număr de aproximativ 1500 pești examinați ne-a îndreptățit să analizăm situația epidemiologică pe specii de pești și ferme.
Bolile infecțioase au fost depistate cu o prevalență mult mai mică decât invaziile parazitare și, pe de altă parte, în cazuistica noastră predomină net bacteriozele (Tabel 8.5, Fig. 8.1).
Tabel 8.5
Boli infecțioase diagnosticate în perioada 2005 – 2009 în fermele piscicole luate în studiu
Infectious diseases diagnosed within 2005 – 2009 in the fish farm studied
La Ferma A se remarcă apariția hemoragiei septicemice care a avut o manifestare oarecum atipică pentru această specie.
În cadrul populației de salmonide s-a depistat o bacterioză care a afectat păstrăvul de toate vârstele din ferma C, iar în una din fermele din regiunea Toscana, Italia, a fost diagnosticată la Institutul Zooprofilactic din Udine, necroza hematopoietică infecțiosă a păstrăvului curcubeu.
Comparând datele din tabel și diagramă, se observă o oarecare uniformitate a cazuisticii între cele două ferme de creștere a ciprinidelor, în care eritrodermatita crapului și a ciprinidelor asiatice predomină ca boală infecțiosă.
Din Fig. 8.1 reiese că numărul bolilor infecțioase a fost într-un număr mai mare la Ferma A, urmată de Ferma B. Ferma C a înregistrat în perioada luată în studiu doar un singur episod de boală bacterienă.
Din datele de mai sus se desprinde concluzia că, atât la ciprinide cât și la păstrăv, nu s-au înregistrat diferențe de portaj în funcție de vârstă. Explicația acestei uniformități a microflorei bacteriene la fermele luate în studiu, ar putea fi sursa unică de aprovizionare cu apă a heleșteelor și vivierelor, reprezentate de pârâul Bahlueț pentru Ferma A, apa provenită din lacul de acumulare Hălceni (amplasat pe râul Miletin) și râul Jijia pentru Ferma B, râul Bistrița în Ferma salmonicolă C.
Fig. 8.1. Boli infecțioase diagnosticate în perioada 2005-2009 în fermele piscicole luate în studiu
Infectious diseases diagnosed within 2005-2009 in the fish farms studied
8.3. Epidemiologia invaziilor parazitare diagnosticate
Cercetările au pus în evidență invazii ecto- și endoparazitare ale pielii, înotătoarelor, branhiilor și a organelor interne (Tabel 8.6).
În tabel se evidențiază speciile de paraziți în concordanță cu gazda (specia de pește) și localizarea organică a acestora.
Din analiza datelor din Tabel 8.6 rezultă că la examenul parazitologic al pielii, branhiilor și al unor organe efectuate la peștii din amenajările luate în studiu, s-au identificat 11 specii de paraziți, respectiv 11 entități morfoclinice cu etiologie parazitară.
În fermele piscicole specia cea mai afectată (la nivelul pielii și branhiilor) a fost crapul, la care s-au depistat șase specii de paraziți (54,6%). Speciile celelalte de pești luate în studiu au avut următorul grad de invazie: sângerul, carasul și păstrăvul curcubeu – trei specii (27,3%), novacul și cosașul – câte două specii (18,1%).
Tabel 8.6
Situația bolilor parazitare diagnosticate în perioada 2005-2009
State of parasite diseases diagnosed within 2005-2009
Rezultatele cercetărilor ilustrează faptul că branhiile constituie organul cel mai afectat, ceea ce este în concordanță cu datele semnalate de alți cercetători români și străini [72, 162, 195].
Majoritatea invaziilor parazitare identificate la efectivele fermelor piscicole au evoluat subclinic. Când intensitatea parazitară a depășit un anumit prag (prag de invazie), a apărut evoluția clinică a afecțiunilor.
În tabelele care urmează vom face o împărțire a bolilor parazitare în funcție de specia la care au evoluat.
Tabel 8.7
Boli parazitare la crapul comun (Cyprinus carpio) în perioada 2005 – 2009
Parasite diseases on common carp (Cyprinus carpio) within 2005 – 2009
În urma analizei datelor din Tabel 8.7 se remarcă faptul că s-au depistat șapte afecțiuni parazitare cu evoluție clinică la crapul de cultură, reprezentate de patru protozooze, două crustaceoze și o monogenoidoză (dactilogiroza).
Efectivele piscicole ale Fermei A au fost cele mai infestate, în această fermă evoluând șase parazitoze, față de ferma B în care au evoluat cinci parazitoze și la peștii proveniți de la alte ferme piscicole la care s-au diagnosticat doar patru parazitoze.
Din întregul efectiv de crap examinat pe parcursul celor patru ani se observă că numărul cel mai mare de pești bolnavi (190 exemplare) a fost depistat la Ferma A, care a avut și o incidență mai mare în privința parazitozelor (Fig. 8.2).
Parazitozele diagnosticate în fermele piscicole luate în studiu au fost semnalate în numeroase amenajări din alte zone ale țării [31, 155].
Neglijarea aspectului profilactic duce la instalarea unei parazitofaune stabile ce poate provoca episoade anuale soldate cu pierderi economice importante.
Ciprinidele asiatice au fost studiate și ele separat, iar rezultatele obținute au fost centralizate în Tabel 8.8, Tabel 8.9, Fig. 8.3 și Fig. 8.4.
Fig. 8.2. Boli parazitare la crapul comun (Cyprinus carpio) în perioada 2005 – 2009
Parasit diseases on common carp (Cyprinus carpio) within 2005 – 2009
Tabel 8.8
Boli parazitare la sânger (Hipophthalmichtys molitrix) în perioada 2005 – 2009
Parasit diseases on Silver carp (Hipophthalmichtys molitrix) within 2005 – 2009
Fig. 8.3. Boli parazitare la sânger (Hipophthalmichtys molitrix) în perioada 2005 – 2009
Parasit diseases on Silver trout (Hipophthalmichtys molitrix) within 2005 – 2009
Analizând datele din Tabel 8.8, se constată faptul că, în urma cercetărilor s-au depistat doar trei afecțiuni ectoparazitare cu evoluție clinică, respectiv o singură trematodoză și două crustaceoze (sinergasiloza și lerneoza).
Atât în Ferma A cât și în Ferma B se observă o uniformitate în ceea ce privește evoluția acestor parazitoze, numărul de pești diagnosticați fiind aproximativ egal. Aceste parazitoze au fost identificate și la pești proveniți de la alte ferme, dar într-un număr mai mic, doar la peștii trimiși de către crescători pentru confirmarea evoluției acestor parazitoze în efectivele lor piscicole (Fig. 8.3).
La cea de-a doua specie de ciprinide asiatice, novacul (Aristichtys nobilis), parazitozele au fost mai rar întâlnite așa cum se observă în Tabel 8.9.
Tabel 8.9
Boli parazitare la novac (Aristichtys nobilis) în perioada 2005 – 2009
Parasit diseases on Bighead carp (Aristichtys nobilis) within 2005 – 2009
Fig. 8.4. Boli parazitare la novac (Aristichtys nobilis) în perioada 2005 – 2009
Parasit diseases on Bighead carp (Aristichtys nobilis) within 2005 – 2009
Examenele parazitologice efectuate pentru depistarea ectoparaziților au dus la identificarea a două specii de paraziți, încadrați în încrengătura crustaceelor (Tabel 8.6).
Fig. 8.4 ne indică faptul că novacul a fost una dintre speciile de ciprinide mai rezistente la atacul paraziților; în perioada celor patru ani de examinare s-au diagnosticat doar două boli parazitare, evoluția lor fiind mai gravă în cadrul Fermei B.
Cosașul este o specie care nu a avut o pondere mare în fermele luate în studiu, dar care a prezentat o evoluție clară a lerneozei în anii de studiu (Tabel 8.10 și Fig. 8.5).
Tabel 8.10
Boli parazitare la cosaș (Ctenopharyngodon idella) în perioada 2005 – 2009
Parasit diseases on la Grass carp (Ctenopharyngodon idella) within 2005 – 2009
Fig. 8.5. Boli parazitare la cosaș (Ctenopharyngodon idella) în perioada 2005 – 2009
Parasit diseases on la Grass carp (Ctenopharyngodon idella) within 2005 – 2009
În urma analizei rezultatelor din Tabel 8.10 se remarcă faptul că s-au identificat, ca și în cazul novacului, aceleași două crustaceoze majore la aceste specii de ciprinide.
Din Fig. 8.5 se conturează faptul că în Ferma A evoluția acestor boli parazitare a fost mai mare, efectivul de pește examinat fiind de asemenea mai mare în această fermă.
Așa cum se menționează și în literatura de specialitate aceste specii de ciprinide se cresc de cele mai multe ori în policultură, de aceea evoluția unei boli parazitare este de cele mai multe ori uniformă în populații [33, 174].
Carasul argintiu (Carassius auratus gibelio) este un ciprinid care se aseamănă cu crapul, deosebindu-se de acesta prin faptul că este rezistent la condiții vitrege de mediu, mai ales, la scăderea conținutului de oxigen dizolvat. Carasul este cea mai rezistentă specie dintre peștii din heleșteele studiate (Tabel 8.11, Fig. 8.6).
Tabel 8.11
Boli parazitare la carasul argintiu (Carassius auratus gibelio) în perioada 2005 – 2009
Parasit diseases on Golden carp (Carassius auratus gibelio) within 2005 – 2009
Fig. 8.6. Boli parazitare la Carasul argintiu (Carassius auratus gibelio) în perioada 2005 – 2009
Parasit diseases on Golden Carp (Carassius auratus gibelio) within 2005 – 2009
Cu toate că este una dintre speciile cele mai rezistente la acțiunea bolilor, la caras am întâlnit două boli parazitare și o micoză (Tabel 8.11).
Carasul fiind o specie care trăiește și se adaptează ușor la viața de sălbăticie, poate fi un purtător excelent de paraziți, respectiv miceți. Odată pătruns în bălțile populate cu pești de cultură, în urma deversărilor de apă din zonele sălbatice în urma unor ploi abundente, el poate transmite paraziți la peștii cu o stare de întreținere precară.
Fig. 8.6 ne indică faptul că numărul cel mai ridicat de boli parazitare a fost diagnosticat la un număr de 24 de pești din cadrul Fermei piscicole A.
Tabel 8.12
Boli parazitare la păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss) în perioada 2005 – 2009
Parasit diseases on Rainbow trout (Oncorhynchus mykiss) within 2005 – 2009
Fig. 8.7. Boli parazitare la păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss) în perioada 2005 – 2009
Parasit diseases on Rainbow trout (Oncorhynchus mykiss) within 2005 – 2009
În Tabel 8.12 se poate observa evoluția bolilor parazitare la păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss); în ferma salmonicolă luată în studiu am diagnosticat două invazii cu paraziți ai genurilor Microspora și Ichtiobodo.
Din Fig. 8.7 rezultă că peștii proveniți din diferite ferme salmonicole au fost diagnosticați cu diferite stări patologice, influențate de paraziți, într-un număr mai mare față de Ferma C.
Conform investigațiilor efectuate, variațiile cantitative și calitative ale microflorei sunt generate în principal de variațiile termice ale apei și de consumul specific de hrană. Scăderea treptată a temperaturii apei are drept consecință imediată o tendință spre echilibrare a raportului dintre microflora Gram-negativă și cea Gram-pozitivă.
Astfel, din Tabel 8.13 se poate observa că declanșarea și punctul de vârf al evoluției bolilor infecțioase este după perioada de iernare, primăvara, când din lipsa furajării corecte a peștilor aceștia sunt cu statusul imunitar scăzut iar, dacă densitatea piscicolă este mare, infecțiile se pot întinde pe tot parcursul verii.
Eritrodermatita a fost diagnosticată și observată cu manifestări clinice (ulcere cutanate) în lunile cu temperaturi mai ridicate, începând din luna mai și cu prelungire până în lunile septembrie – octombrie (perioade care coincid și cu datele din literatura de specialitate) în care apa este mai bogată în materie organică, iar cantitatea de oxigen dizolvată în apă este mai scăzută [74, 131, 197].
Septicemia hemoragică bacteriană a fost diagnosticată la caras, la ieșirea din iernat, începând din luna aprilie, persitând până în luna mai, evoluția acesteia fiind diagnosticată în anul 2009.
În unele cazuri, așa cum se observă la yersinioză, boala poate evolua aproape pe tot parcursul anului, bacteria rezistând bine și la temperaturi mai scăzute ale apei (sub 100C), așa cum este menționat și în literatura de specialitate [21, 131].
Din cercetările noastre a rezultat că acestă bacterie este încă existentă în apa din lacul Bicaz, boala fiind confirmată și în anul 2005 la păstrăvăria luată în studiu, acum aceasta evoluând în special la exemplarele slăbite și tinere.
Necroza hematopoietică infecțioasă a fost diagnosticată la păstrăvi proveniți de la ferme din Italia, boala apărând în păstrăvării în luna februarie a anului 2008. Probele au fost examinate virusologic la Institutul Zooprofilactic din Udine, iar examenele histopatologice au fost executate în cadrul Laboratoarului de Morfopatologie de la Facultatea de Medicină Veterinară din Bologna, Italia.
Analizând datele din Tabel 8.14 se observă că majoritatea bolilor parazitare diagnosticate s-au încadrat în limitele normale ale perioadei pe anotimpuri, observându-se clar fenomenul de sezonalitate, observat și de alți autori [194].
Astfel, se observă că datorită infestării mari în fermele piscicole cu boala petelor negre, aceasta evoluează pe tot parcursul anului, fenomen observat la sânger la ambele ferme luate în studiu, în timp ce arguloza nu a fost întâlnită decât în lunile iulie și august (probabil datorită condițiilor bune de întreținere ale bazinului) [102].
Sursele primare naturale parazitozelor diagnosticate au fost reprezentate de peștii purtători și de cei bolnavi.
Una din principalele surse observate a fost cea reprezentată de peștii sălbatici pătrunși în ferme odată cu apa de alimentare, lucru menționat și în literatura de specialitate [31, 75, 196].
Atât în Ferma A cât și în Ferma B au apărut și au evoluat la crap invazii ectoparazitare cu ciliate (Trichodina spp.), datorită carasului introdus în bazin odată cu apa de alimentare (examinarea parazitologică a pus în evidență parazitul inițial numai la caras, apoi și la crap).
Cauza existenței acestor surse o reprezintă alimentarea bazinelor piscicole direct cu apa din râul Jijia, pentru Ferma B și râurile Prut și Jijia, pentru Ferma din Țigănași, fără filtrare activă. S-a observat că alimentarea cu apă se face de cele mai multe ori direct, fără amplasarea unui filtru mecanic (plasă sintetică) la gurile de alimentare, așa cum recomandă tehnologia piscicolă și unii cercetători în domeniu [31, 175].
Sursa primară mai frecventă a invaziilor parazitare a fost reprezentată de peștii în vârstă rămași în bazin mai mulți ani și care păstrează un număr redus de paraziți și în perioada de iarnă, lucru menționat și în cercetările altor autori [196].
Cercetările au dovedit acest lucru punând în evidență invazii cu protozoare (genurile Trichodina, Trichodinella, Myxobolus, Chilodonella, în exemplare unice la crap și sânger și în timpul iernării. De exemplu, infestația cu Sinergasillus a branhiilor la sânger a fost observată la exemplare mai în vârstă, chiar la examene parazitologice efectuate la sfârșitul perioadei de iernare (martie).
Din observațiile noastre, existența unor exemplare mai în vârstă păstrate timp de mai mulți ani în heleșteu se datorează în principal pescuitului incomplet ce are cauze în deficiențe de construcție sau de degradare a bazinului și fenomenelor de colmatare ale canalului colector pe care se pescuiește cu năvodul. Astfel, în cazul Fermei A, care are în exploatare și un lac de acumulare s-a observat că pescuitul nu se poate realiza în totalitate, rămânând astfel numeroși pești an după an, care sunt purtători permanenți de paraziți.
Tehnologia piscicolă recomandă vidarea perfectă a heleșteelor la o anumită perioadă de ani [153, 175].
În același context epidemiologic, menționăm că și unele exemplare de pești ce nu constituie obiect al tehnologiei cum ar fi carasul, poate rămâne în viață în ochiuri de apă, datorită problemelor tehnologice de evacuare a apei din bazin. Studiile efectuate de noi, au condus la concluzia că această vidare nu se realizează în mod eficient, iar eliminarea acestor surse de invazie parazitară ar trebui făcute prin tratarea periodică a fundului bazinelor cu clorură de var (ce duce la distrugerea peștilor purtători și a unor verigi intermediare din ciclul vital).
O altă cauză, de această dată de natură tehnologică, este menținerea reproducătorilor sau peștilor în vârstă de 2 -3 ani în același bazin cu peștii tineri (1-2 ani). Situația aceasta a fost observată în Ferma A unde mare parte din efectivul piscicol se află în lacul de acumulare.
O altă sursă de invazie și răspândire a parazitozelor o constituie și păsările ihtiofage, întâlnite mai ales în cadrul Fermei B, lucru menționat și în literatura de specialitate [131, 197].
Distrugerea păsărilor ihtiofage se poate realiza doar în sezoanele permise de lege, sau prin aplicarea unor metode de îndepărtare. Melcii acvatici constituie o verigă importantă de transmitere a paraziților, cum ar fi în trematodoza peteșială neagră, iar distrugerea lor nu se poate realiza decât prin lăsarea bazinului pe uscat cel puțin un an de zile și dezinfecția acestuia, lucru regăsit și în literatura de specialitate [175].
Infestarea în cazul ectoparazitozelor s-a realizat în situații de creștere a peștilor în densitate mare sau prin meținerea îndelungată în bazine de mici dimensiuni – iernare sau stocarea peștelui pentru livrare și mai rar prin contactul direct al acestora.
Calea cea mai importantă de invazie este apa [31, 72].
Studiile noastre au evidențiat că apa nefiltrată mecanic are un rol important în transmiterea parazitozelor. Astfel, la Ferma B, se remarcă un factor de limitare a infestării prin utilizarea unui filtru plasat în zona de alimentare a heleșteelor pentru creșterea puietului. Acest filtru este alcătuit dintr-o plasă metalică așezată pe un cadru, acoperită cu pietriș și care formează un mic „baraj” ce traversează canalul. Astfel se identifică două avantaje ale acestei filtrări: un avantaj mecanic prin reducerea spațiilor de trecere ale apei și a peștilor sălbatici și un avantaj biologic datorită perifitonului care se depune ca o pânză pe suprafața pietricelelor, blocând astfel pătrunderea paraziților.
Literatura de specialitate recomandă efectuarea acțiunilor profilactice în timpul transportului sau în momentul formării loturilor de pești, cât și decontaminarea ustensilelor de pescuit [175].
Importanța efectuării tratamentelor profilactice de îmbăiere în cazul pescuirilor ce au ca scop sortarea și mutarea peștilor de diferite vârste și specii în alte heleștee considerăm că are o importanță foarte mare în prevenirea izbucnirii unor episoade de boli parazitare [31].
Calea de invazie cea mai des întâlnită a fost cea respiratorie pentru parazitozele branhiale (dactilogiroza, sinergasiloza). S-a mai pus în evidență calea transcutanată, în cazul unor protozooze (trichodinoza) sau a trematodozelor.
CAPITOLUL IX
CONCLUZII
Investigațiile epidemiologice, morfoclinice și morfologice efectuate pe aproximativ 1500 exemplare de ciprinide și salmonide de crescătorie au condus la formularea unor concluzii tehnice de interes limitat, precum și a unora generale, cu potențial efect benefic în optimizarea economică a fermelor piscicole din România.
1. Coroborarea rezultatelor diverselor examene a condus la identificarea a 4 boli infecțioase (virale și bacteriene) și a 11 invazii parazitare (endoparazitoze și, mai ales, ectoparazitoze).
2. Necroza hematopoietică infecțioasă este o boală diagnosticabilă prin examen histologic, în care, la nivelul splinei se pot observa cele mai multe modificări, ce constau în focare de necroză, înconjurate de limfocite, plasmocite și celule ale liniei albe puțin diferențiate. Populații de celule ale liniei albe se pot observa în stadii de diferențiere, unele în mitoză și altele în apoptoză. Sunt utile pentru diagnostic și focarele hemoragice de la nivelul miocardului.
3. La aproximativ 200 cazuri, examenele bacterioscopice și, mai ales, bacteriologice au evidențiat infecții produse de bacterii oportuniste ale genului Aeromonas: eritrodermatita ciprinidelor și septicemia hemoragică bacteriană.
4. Prin examene electronomicroscopice sunt descrise în premieră în infecția cu bacterii Aeromonas la nivelul epidermului, pielii și branhiilor, leziuni ce apar în eritrodermatita ciprinidelor.
5. Cu ajutorul testelor rapide API și imunohistochimice a fost diagnosticată yersinioza, boală bacteriană care evoluează în crescătoriile de salmonide de pe lacul de acumulare Bicaz.
6. Pentru diagnosticul etiologic este extrem de utilă identificarea paraziților în raclatul branhial sau în secțiunile histologice.
7. Parazitozele externe (cutanate și branhiale) identificate au fost: ichtiobodoza, microsporidioza, trichodinoza, dermocistoza, dactilogiroza, boala petelor negre, arguloza, sinergasiloza, lerneoza. Tabloul lezional al acestora are o derulare similară, începând cu hiperemii și infiltrații sero-celulare și finalizându-se cu hiperplazii reparatorii limfohistioplasmocitare.
8. În dermocistoză, boală micotică observată la caras în lunile de primăvară, s-au identificat histologic chiști cu spori maturi la nivelul dermului, care au provocat o puternică reacție inflamatorie leucocitară la nivelul acestuia.
9. Lernea cyprinacea, agentul provocator al lerneozei, a fost identificat la numeroase exemplare de ciprinide, unde a provocat în invaziile masive leziuni ulcero-necrotice, traduse histologic prin reacții perivasculare limfohistiocitare, necroze întinse ale fibrelor musculare și apariția unei melanoze postcicatriciale la indivizii deparazitați.
10. Parazitozele interne au fost reprezentate de myxosporidioză și boala proliferativă a rinichiului, la care tabloul lezional a fost diferit în funcție de organele afectate. Astfel, în myxosporidioze s-au observat congestii și hiperplazii ale celulelor epiteliale la nivelul vezicii gazoase și al intestinului, iar în boala proliferativă a rinichiului se evidențiază o gravă inflamare a țesutului renal, ca o reacție de răspuns împotriva prezenței a numeroase celule parazitate și a stării de stres indusă de acestea.
11. Microflora bacteriană a fost prezentă mai mult în Ferma A, unde s-au înregistrat evoluția a trei boli infecțioase, spre deosebire de Ferma B în care au evoluat doar două, iar în cazul Fermei C doar un singur caz.
12. În cadrul examenelor parazitologice s-a observat că din 11 specii de paraziți identificați la peștii examinați, nouă specii de paraziți (83,3%) au fost întâlniți la efectivele piscicole ale Fermei A, fiind urmate de efectivele Fermei B cu șapte specii de paraziți (58,3%) și de efectivele Fermei C, cu două specii de paraziți (16,6%).
13. Crapul comun (Cyprinus carpio) a constituit specia de pește cea mai parazitată, la care s-au identificat șapte specii de paraziți, fiind urmată de sânger (Hypophthalmichtys molitrix), caras (Carassius auratus gibelio) și păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss) cu trei specii, novac (Aristychtis nobilis) și cosaș (Ctenopharyngodon idella) cu câte două specii de paraziți.
14. Factorii epidemiologici cei mai importanți care au favorizat invaziile parazitare în fermele piscicole, au fost reprezentați de sursele de infestare (peștii sălbatici pătrunși în bazine odată cu alimentarea și peștii în vârstă purtători), creșterea în amestec de specii și vârste, creșterea în densitate piscicolă ridicată.
15. Factorii declanșatori ai evoluției infecțiilor naturale diagnosticate pe parcursul studiilor noastre au fost: rezistența scăzută a peștilor în perioada posthibernală, temperatura fluctuantă a mediului înconjurător (aer-apă) și stresul de adaptare în urma transferurilor.
16. Pielea și branhiile, în contact nemijlocit cu mediul acvatic exterior sunt structurile cele mai agresate și, consecutiv, cu cel mai diversificat tablou lezional.
17. Din categoria afecțiunilor parazitare cu evoluție clinică, s-a remarcat predominanța netă a ectoparazitozelor (nouă) față de endoparazitoze (două). Acest lucru demonstrează că în sistemele de creștere intensivă din fermele luate în studiu, țesuturile de la suprafața corporală a peștilor sunt cele mai expuse agresiunii parazitare.
18. Investigațiile morfologice prin necropsii, examene histopatologice și electronomicroscopice au un rol esențial într-o potențială cheie de diagnostic operativ al maladiilor peștilor dulcicoli din amenajările sistematice:
19. Calitatea apei piscicole, prin parametrii principali: temperatură, pH și oxigen dizolvat, influențează nemijlocit starea de sănătate a populațiilor de pești din ferme. Temperaturile peste optim, pH-ul bazic și hipoxia ambientală datorată densității piscicole prea mari sunt factori declanșatori ai bolilor infecțiose și favoriznți ai invaziilor parazitare externe. Considerăm că verificările și corecțiile periodice ale calității apei piscicole constituie mijloacele cele mai eficiente, sanitar și economic, de supraveghere a stării de sănătate generală a peștilor din amenajările sistematice.
20. Particularitățile morfofuncționale ale principalelor sisteme și aparate organice la pești (vezi absența limfonodurilor) conduc la reacții tisulare relativ monomorfe și cu derulare mai rapidă decât la păsări și mamifere. Inflamația purulentă, de pildă, are o evoluție scurtă, fără a căpăta caracterul focalizat sau flegmonos de la mamifere. Fenomenele reparatorii intervin mai rapid și, din punct de vedere morfologic, au un caracter predominant celular.
21. Patologia peștilor dulcicoli din familiile ciprinide și salmonide crescute intensiv la noi în țară este dominată de ectoparazitoze oportuniste relativ greu de controlat în cazul deficiențelor tehnologice de exploatare. Fără a produce pierderi importante prin moarte, acestea devin majore din punct de vedere economic prin deprecierea peștilor pentru consum uman.
CHAPTER IX
CONCLUSIONS
Epidemiological, morpho-clinical and morphological investigations and all the examinations performed on approximately 1500 cyprinids and salmonids specimens grown in hatcheries have led to some technical conclusions of limited interest and also to general conclusions, of positive effects for the economic development of fish farms in Romania.
1. Several examination results’ analysis have led to the detection of 4 infectious diseases (viral and germinal) and 11 parasite invasions (endoparasitosis and, more often, ectoparasitosis).
2. Infectious hematopoietic necrosis is a disease that can be diagnosed by histological exam, which, on spleen level, can present many serious modifications referring to necrosis points, surrounded by lymphocytes, plasmocytes, one can also notice that white line cells are different. White line cell populations can be examined through different stages, some of mytosis sand some of apoptosis. Hemorrhagic points on myocardium level are also diagnostically useful.
3. In approximately 200 cases, the bacterioscopic exams and the bacteriological ones, especially, have relieved infections caused by Aeromonas bacteria: cyprinids eritrodermatitis and hemorrhagic bacterial sepsis.
4. Electronomicroscopic exams described first of all Aeromonas bacteria infection on epidermis and gills level, injuries that appear within cyprinids eritrodermatitis.
5. Through API quick tests and immunohistochemical tests I have diagnosed yersiniosis, bacterial disease that evolves in salmonids hatcheries on Bicaz barrier lake.
6. For etiological diagnosis, it is extremely useful to identify the parasites within gill scraper or histological sections.
7. The external parasitosis (cutaneous and branchiate) were identified as: ichtiobodosis, myxosporidiosis, proliferative kidney disease, microsporidiosis, trichodinosis, dactilogirosis, trematodosis, black spot disease, argulosis, sinergasilosis, lerneosis. Their injury picture has a similar evolution, starting with plethora and serocellular infiltrations, ending in repairing lymphoma histoplasmosis hyperplasia.
8. In dermosistosis, as a mycotic disease observed on golden carps in spring months, on, some cysts were histologically identified, presenting mature germs on skin level, which caused a powerful inflammatory leucocytes reaction.
9. Lernea cyprinacea, the agent that produces lerneosis, was identified in many cyprinids, where it provoked major ulcer-necrotic injuries, histological translated by perivascular lymphoma-histological reactions, by extended necrosis of muscular fibers and post-cicatrices melanosis appearance on parasite cured individuals.
10. Internal parasitoses have been represented by myxosporidiosis and proliferative kidney disease, in which the injury picture was different, according the affected organs. So, in myxosporidiosis, congestions and hyperplasia of the epithelium cells were detected within gas bladder and intestines, and in proliferative kidney disease it is pointed out a major inflammation of the renal tissue, as a response reaction against the numerous parasite cells and against the stress state they induce.
11. Bacteria micro flora was also more present in Farm A, where three infectious diseases evolved, as against Farm B where only two were registered, and Farm C where only one case was detected.
12. Within parasitological exams, it was stated that out of 11 parasite species identified on studied fish, nine parasite species (83,3%) have been met in Farm A, 7 parasite species have been discovered in Farm B (58,3%) and in Farm C only two parasite species were detected (16,6%).
13. The Common Carp (Cyprinus carpio) was the most parasite infected species, on which seven types of parasites were identified, followed by the silver carp (Hypophthalmichtys molitrix), the golden carp (Carassius auratus gibelio) and rainbow trout (Oncorhynchus mykiss) of three types of parasites, the bighead carp (Aristychtis nobilis) and grass carp (Ctenopharyngodon idella), of two parasite types.
14. The most important epidemiological factors which have encouraged parasite invasions within fish farms were represented by infested sources (wild fish that reached the basins once the filling was performed, and the infected old fish), by fish age and species mixture in breeding, fish high density increase.
15. The causal factors of the natural infection evolution diagnosed within our studies were: reduced resistance of fish after winter season, environmental unsettled temperature (air-water) and the adaptation stress on transfers.
16. Skin and gills, in direct contact with aquatic environment outside structures are the most aggressive and, consecutively, with the most diverse array lesion.
17. Of all parasite diseases with a clinical evolution it was distinguished especially the predominance of ectoparasitosis (nine), against endoparasitosis (two). This fact shows that within intensive breeding systems in the studied farms, fish body surface tissues are mostly exposed to parasite aggression.
18. The morphological investigations through necropsies, histopathology and electron-microscopic exams are essential being a potential key in the operative diagnosis of fresh water fish diseases from the systematic farms.
EPIDEMIOLOGY
CLINICAL EXAM
MORPHOLOGICAL EXAM
ETIOLOGICAL EXAM
19. The quality of fisheries water, through the main parameters: temperature, pH and dissolved oxygen, directly influences the health of fish populations from farms. The temperatures over the optimal, the alkaline pH and the environmental hypoxia caused by the fish density too high are triggers for the infectious diseases and favor the external parasitic invasions. We consider that the periodic checking and correlations of the fisheries water quality are the most effective ways, health and economic, for the monitoring of general health status of the fishes in systematic decorations.
20. The morph-functional features of the main systems and organic equipments at fish (see the absence of lymphonodes) lead to tissue reactions relatively mono-morph and faster progress then mammals and birds. The purulent inflammation, for example, has a short evolution, without gaining a focused or phlegm character at the mammals. The reparative phenomena occur more rapidly and, in terms of morphology, have a predominantly cellular character.
21. The pathology of fresh water fishes from the families Cyprinids and Salmonids intensive raised in our country is dominated by opportunistic ectoparasites relatively difficult to control in case of operating technological deficiencies. Without producing significant losses through death, they become major in economic terms through the fish depreciation for human consumption.
BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAPHY
Abdi R., Sheibani M., Adibmoradi M., 2008 – Histological and histochemical study of liver and pancreas in adult Otolithes ruber in Persian Gulf, Fish Biology Congress Abstracts, 8th International Congress on the Biology of Fish, Portland, Oregon, USA;
Agius C., Roberts R.J., 2003 – Melano-macrophage centres and their role in fish pathology, Journal of Fish Diseases, Vol. 26, pg. 499-509;
Ahne W., Bjorklund H.V., Essbauer S., Fijan N., Kurath G., Winton J.R. – Spring viremia of carp (SVC). Diseases of Aquatic Organisms, Vol. 52, pg. 261-272, 2002;
Amin A.B., Mortensen L., Poppe T.T., 1992 – Histology Atlas, normal structure of salmonids, APL, Bodo, Norway;
Antychowicz J., 2003 – Carp diseases in Poland caused by Myxosporea parasite (Buetschli 1881), Medycyna Wet, Vol. 59, p. 762-766;
Antychowicz J., Matras M., Reichert M, Kramer Irena, 2005 – Preliminary observation on epizootiology and pathogenesis of Thelohanellus nikolskii infection in carp in Poland, Bull. Vet. Inst. Pulawy, Vol. 49, p. 403-406;
Austin B., 1999 – Emerging bacterial fish pathogens. Bulletin of the European Association of Fish Pathologists, Vol. 19 (6), pg. 231-233;
Austin B. 2006 – The bacterial microflora of fish, revised. The Scientific World Journal 6, pg. 931-934;
Austin B., Austin D.A., 2007 – Bacterial fish pathogens. Diseases of farmed and wild fish. Fourt edition. Praxis, Publishing Ltd, chichester, UK;
Baba A.I., Cătoi C., 2004 – Morfopatologie generală, Ed. Academic Pres, Cluj-Napoca;
Bailey J., Turnbull J., Ferguson H.W., 2005 – The pathology of chronic erosive dermatopathy in Murray cod (Maccullachella peelii peelii). Journal of Fish Diseases, Vol. 28, pg. 3-12;
Bakke T.A., Harris P.D., Cable J., 2002 – Host specificity dynamics: observations on gyrodactylid monogeneans. International Journal for Parasitology, vol. 32, pg. 281-308;
Barker G.A., Andrews L., Davies F., 1997 – Skin ulcerations in imported koi (Cyprinus carpio). European Association of Fish Pathologists VIIIth International Conference „Diseases of Fish and Shellfish”, Abstracts book, pg. 44, Edinburgh;
Basten D.J., Cochran P.A., 1991 – The effect of a fish medication on Argulus japonicus, a crustacean parasite of fish, Journal of Freshwater Ecology, Vol. 6, pg. 457-458;
Bănărescu P., 1964 – Fauna ichtiologică a R.P.R., Pisces-Osteichthyes, Ed. Acad. R.P.R., București;
Bebak-Williams J., McAllister P. E., Smith G., Boston R., 2002 – Effect of fish density and number of infectious fish on the survival of rainbow trout fry, Oncorhynchus mykiss (Walbaum), during epidemics of infectious pancreatic necrosis, Journal of Fish Diseases, Vol. 25, pg. 715-726;
Bilton D., Freeland J.R., Okamura B., 2001 – Dispersal in freshwater invertebrates. Annual Reviews in Ecology and Systematics Vol. 32, pg. 159-181;
Bogatu D., 1987 – Ihtiopatologie, Curs intern Fac. de piscicultură, Vol. I, Galați;
Branson E., 1993 – Environmental Aspects of Aquaculture. In Brown Lydia: Aquaculture for veterinarians, Pergamon Press Ltd, BPCC Wheaton Ltd, Exeter;
Brasle J., Gonzalez G., 1996 – The structure and Function of Fish Liver. In Fish Morphology. Munshi J.S.D. and Dutta H.M. (Eds.), Science Publishers Inc., India;
Bravo S. , Kojagura V., 2004 – First isolation of Yersinia ruckeri from rainbow trout (Oncorhynchus mykiss) in Peru, Bulletin of European Association of Fish Pathologists, Vol. 24, pg. 104-108;
Brown A.G., Markus J., 1998 – Treatment of Trichodina infestations of Greenback Flounder using fresh water. Bulletin of the European Association of Fish Pathologists, Vol. 18 (6), pg. 187-188;
Brown Lydia, 1993 – Aquaculture for Veterinariens. Fish husbandry and medicine, Pergamon Press, UK;
Bruno D.W.; Nowak B.; Elliott D.G., 2006 – Guide to the identification of fish protozoan and metazoan parasites in stained tissue sections, Diseases of aquatic organisms, vol. 70, pg. 1-36;
Bruno D.W., 2000 – Dermocystidium sp. in Scottish Atlantic Salmon (Salmo salar) – Evidence for impact on fish in marine fish farms. Bulletin of European Association of Fish Pathologists, Vol.21, pg. 209-213;
Bruno D.W., Ellis A.E., 1996 – Salmonid disease management, Developments in Aquaculture and Fisheries Science, Vol. 29, , pg. 759-832;
Buchmann K., Bresciani J., 1997 – Parasitic infections in pond-reared rainbow trout (Oncorhynchus mykiss) in Denmark, Dis. Aquat. Org., Vol. 28, pg. 125-138;
Buchmann K., Kania P., 2007 – Host responses against gyrodactylid monogeneans. 7th Inter. Symp. on Fish Parasites, Parassitologia vol. 49, Suppl. 2, pg. 35 (Abstracts), Ed. Lombardo, Roma;
Buchmann K., Lindenstrřm T., Nielsen M. E., Bresciani J., 2000 – Diagnosis and occurrence of ectoparasite infections (Gyrodactylus spp.) in Danish salmonids. Dansk Vet. Tidsskr., Vol. 83 (21), pg. 15-19;
Buchmann K., Nielsen M.E., Nielsen C.V., 2003 – Immune responses against Yersinia ruckeri have no effect on colonization of rainbow trout, Oncorhynchus mykiss (Walbaum), by Gyrodactylus derjavini (Mikailov, 1975), Journal of Fish Diseases, Vol. 26, pg. 183-186;
Bud I., Diaconescu Șt., Mudure M., 2004 – Creșterea crapului și a altor specii de pești, Ed. Ceres, București;
Buller N.B., 2003 – Bacteria from fish and other aquatic animals: A practical identification manual, Cabi Publising, UK;
Bullock A.M., Robertson D.A., 1982 – A note on the occurrence of Ichtyobodo necator (Henneguy, 1883) in a wild population of juvenile plaice, Pleuronectes platessa L. Journal of Fish Diseases, Vol. 5, pg. 531-533;
Bullock A.M., Robertson D.A., 2006 – A note on the occurrence of Ichtyobodo necator (Henneguy, 1883) in a wild population of juvenile plaice, Pleuronectes platessa L., Journal of Fish Diseases, Vol. 5 Issue 6, pg. 531-533;
Bura M., 2002- Acvacultura specilă. Ed. Orizonturi Univrsitare, Timișoara;
Camus A.C., Durborow R.M., Hemstreet W.G., Thune R.L., Hawke J.P., 1998 – Aeromonas Bacterial Infections—Motile Aeromonad Septicemia, Southern Regional Aquaculture, Center Publication No. 478,Southern Regional Aquaculture Center, Stoneville, Mississippi, USA;
Caffara M., Gustinelli A., Mion D., Rossi M., Fioravanti M.L., 2007 – Phylogeography of Tetracapsuloides bryosalmonae in Italy. 7th Inter. Symp. on Fish Parasites, Parassitologia vol. 49, Suppl. 2, pg. 143 (Abstracts), Ed. Lombardo, Roma
Canning E.U., Curry A., Feist S.W., Longshaw M., Okamura B., 1999 – Tetracapsula bryosalmonae n.sp. for PKX organism the cause of PKD in salmonid fish. Bulletin of the European Association of Fish Pathologists, Vol. 19, pg. 203-206;
Carp-Cărare M., 2001- Microbiologie veterinară, Casa de editură Venus, Iași;
Cărăușu S., 1952 – Tratat de ichtiologie, Ed. Acad. R.S.R., București;
Cătoi C., 2003 – Diagnostic necropsic veterinar. Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca;
Ceucă T., Valenciuc N., Popescu Alexandrina, 1983 – Zoologia vertebratelor, Ed. Didactică și Pedagogică, București;
Chilmonczyk S., Monge D., Kinkelin de P., 2002 – Proliferative kidney disease: cellular aspects of the rainbow trout, Oncorhynchus mykiss (Walbaum), response to parasitic infection, Journal of Fish Diseases, Vol. 25, pg. 217-226;
Cojocaru C., 2006 – Ihtioparazitofauna Banatului. Teză de doctorat, Facultatea de Medicină Veterinară, Timișoara;
Collins R., 1993 – Principles of disease diagnosis. In Brown L., editor: Aquaculture for veterinarians, Pergamon Press, Tarrytown, New York, pg. 69-90;
Cotea C.V., 2003 – Histologie specială. Ed. Tehnopress, Iași;
Coțofan Otilia, 1992 – Morfopatologie generală, Curs, Ed. Institutului Agronomic „Ion Ionescu de la Brad”, Iași;
Cruz C., Saraiva A., Ferreira S., 2000 – Preliminary Observation on Myxobolus sp. from Cyprinid Fish in Portugal. Bulletin of European Association of Fish Pathologists, Vol. 20 (2), pg. 65-69;
Cuvinciuc M., 2002 – Contribuții la îmbunătățirea tehnicilor de creștere în vara I-a a peștilor de cultură. Teză de doctorat, Univ. Dunărea de Jos, Galați;
Dalsgaard I., Madsen L., 2000 – Bacterial pathogens in rainbow trout, Oncorhynchus mykiss (Walbaum), reared at Danish freshwater farms, Journal of Fish Diseases, Vol. 23, pg. 199-209;
Davodova M., Ondrackova M., Jurajda P., Gelnar M., 2007 – The effect of Lernaea cyprinacea (Copepoda) infection on fish host. 7th Inter. Symp. on Fish Parasites, Parassitologia vol. 49, Suppl. 2, pg. 67 (Abstracts), Ed. Lombardo, Roma;
Davydov V.G., Korneva Zh.V., 1997 – Morphogenesis of Penetration Glands in Triaenophorus nodulosus (Cestoda; Pseudophyllidea), Parazitologiya, vol. 31, no. 3, pg. 231-238;
Dayoub A., Molnár K., Salman H., Al-Samman A., Székely C., 2007 – Myxobolus infections of common carp (Cyprinus carpio) in Syrian fish farms, Acta Vet. Hung., Vol. 55 (4), pg. 501-509;
Dăscălescu P., Costea Mihaela, 1995 – Manual de diagnostic pentru bolile animalelor acvatice. Oficiul internațional de epizootii;
De Kikelin P., Gay M., Forman S., 2002 – The persistence of infectivity of Tetracapsuloides bryosalmonae infected water for Rainbow trout (Oncorhynchus mykiss). Journal of fish diseases, Vol. 25 (8), pg. 477-482;
Dezfuli B.S., Giari L., 2008 – Mast cells in the gills and intestines of naturally infected fish: evidence of migration and degranulation, Journal of Fish Diseases Vol. 31, pg. 845-852;
Dickerson H.W. and D.L. Dawe, 1995 – Ichthyophthirus multifiliis and Cyrptocaryon irritans (Phylum Ciliophora). in P.T.K. Woo (editor): Fish Diseases and Disorders: Volume I: Protozoans and Metazoan Infections, CAB International, University Press, Cambridge, pg. 181-227, UK;
Dykova I., Lom J., 1992 – New evidence of fungal nature of Dermocystidium koi Hoshina and Saraha, Journal of Applied Ichthyology 8, pg. 180-185;
Dzidziul A., 1973 – The pathogenicity of Lernaea cyprinacea in the cases of heavy infestation in Carassius carassius, Acta Parasitologica Polonica, vol. XXI, fasc. 18, pg. 281-288, Polonia;
Eiras-Stofella D. R., Charvet-Almeida P., 1997 – Gills of the freshwater fish Hypostomus commersonii Val., 1840 (Loricariidae) analysed through electron microscopy techniques. Arq. Biol. Tecnol., Vol. 40 (4), pg. 785-792;
El-Matbouli M., Mattes M., Soliman H., 2008 – Susceptibility of whirling disease (WD) resistance and WD susceptible strains of rainbow trout Oncorhynchus mykiss to Tetracapsuloides bryosalmonae, Yersinia ruckeri and viral haemorrhagic septicaemia virus, Aquaculture, In Press, Corrected Proof, Available online;
Feider Z., Grossu A.V., Gyurko S., Pop V., 1967 – Zoologia vertebratelor, Ed. Didactică și Pedagogică, București;
Feist S.W., Longshaw M., Canning E.U., Okamura B., 2001 – Induction of proliferative kidney disease (PKD) in Rainbow trout (Oncorhynchus mykiss) via the bryozoan Fredericella sultana infected with Tetracapsuloides bryosalmonae. Dis. Aquat. Org., Vol. 45, pg. 61-68;
Feist S.W., Longshaw M., Hurrell R.H., Mander B., 2004 – Observations of Dermocystidium sp. infections in bullheads, Cottus gobio L., from a river in southern England; Journal of Fish Diseases, Vol. 27, pg. 225-231;
Ferguson H.W. – Systemic Pathologyof Fish, Published by Scotian Press, UK, 2006;
Fichtner D., Bergmann P.J., Enzmann P.J., Weiland F., Granzow H., Schutze H., Mock D., Schafer J.W., 2000 – Haematopoiectic Necrosis Virus (IHNV). Bulletin of European Association of Fish Pathologists, Vol. 20 (4), pg. 135-141;
Firă V., Năstăsescu M., 1997 – Zoologia nevertebratelor. Ed. Didactică și Pedagogică București;
Forseth T., Jørgensen A., Mo T.A., 2007 – Servere mortality in Atlantic salmon, Salmo salar, in Aelva river, Northern Norway, due to PKD caused by Tetracapsuloides bryosalmonae, 7th Int. Sym. On Fish Parasites, Vol. 49, Suppl. 2, pg. 57 (abstract), Viterbo, Italy;
Furones M.D., Rodgers C.J., Munn C.B., 1993 – Yersinia ruckeri, the causal agent of enteric redmouth disease (ERM) in fish. Annual Review of Fish Diseases, Vol. 3, pg. 105-125;
Gabrielli M. A., Orsi M. L., 2000 – Dispersăo de Lernaea cyprinacea (Linnaeus) (Crustacea, Copepoda) na regiăo norte do estado do Paraná, Brasil. Rev. Brasil. Zool., Vol. 17, pg. 395-399;
Genten F., Terwinghe E., Danguy A. 2009 – Atlas of Fish Histology, Department of Histology and Biopathology of Fish Fauna, Université Libre de Bruxelles (U.L.B.), Brussels;
Ghittino P., 1985 – Tecnologia e patologia in acquacoltura – vol. 2 – Patologia, Emilio Bono, Torino, Italia;
Goodwin A.E., 1999 – Massive Lernaea cyprinacea infestations damaging the gills of channel catfish polycultured with bighead carp, Journal of Aquatic Animal Health, Vol. 11, pg. 406-409;
Guguianu Eleonora, 1998 – Cercetări privind flora bacteriană normală și patogenă a crapului comun „Cyprinus carpio” și a păstrăvului curcubeu „Oncorhynchus mykiss” de crescătorie, Teză de doctorat, USAMV Iași;
Guguianu Eleonora, Miron L., 2002 – Elemente de ihtiopatologie, Ed. PIM, Iași;
Guguianu Eleonora, Vulpe V., Lazăr M., Rîmbu Cristina, 2009 – An yersiniosis outbreak at rainbow trout (Oncorhynchus mykis) in a fish farm in the north the country. (In Press). Rev. Cercetări Agronomice în Moldova, USAMV Iași;
Guguianu Eleonora, Vulpe V., Rîmbu Cristina, Roșca Liliana, Lazăr M., 2009 – Aeromonoze de primăvară la ciprinidele de crescătorie, Lucr. științifice, Simp. „Progrese și perspective în medicina Veterinară“, Vol. 52 (2), pg. 953-956, Iași;
Halliday M. M., 2006 – The biology of Myxosoma cerebralis: the causative organism of whirling disease of salmonids, Journal of Fish Biology, Vol. 9 Issue 4, pg. 339 – 357;
Hamdi Ogut, Abdurrezzak Akyol, 2005 – Prevalence and intensity of Hexamita Salmonis in Rainbow trout farms in thesoutheastern Black Sea and their relationship to environmental factors, The Israeli Journal of Aquaculture – Bamidgeh 57 (2), pg. 97-104;
Hatai K., 1989 – Fungal pathogens/parasites of aquatic animals. In Austin B, Austin DA, editors: Methods for microbiological examination of fish and shellfish. John Wiley and Sons, New York, pg. 240-272;
Hawke J. P., Khoo L. H., 2004 – Infectious diseases, Developments in Aquaculture and Fisheries Science, Vol. 34, pg. 387-443;
Hawkes W. Joyce, 2004 – The structure of fish skin. Journal Cell and Tissue Research, Vol. 149, Number 2, pg. 147-158, Publisher Springer Berlin, , available on-line at. www.springerlink.com/content/x33k58m4l7648426;
Hedrick R.P., El-Matbouli M., 2002 – Recent advances in taxonomy, life cycle and development of Myxobolus cerebralis in the fish and oligochaete hosts. Am. Fish. Soc. Symp., Vol. 29, pg. 45-53;
Hedrick R.P., MacConnell E. & de Kinkelin P., 1993 – Proliferative kidney disease of salmonid fish. In: Annual Review of Fish Diseases 3 (ed. by M. Faisal & F. M. Hetrick), pg. 277-290, Elsevier Sciences, Oxford;
Hemmer N., Steinhagen D., Drommer W., Körting W., 1998 – Changes of intestinal epithelial structure and cell turnover in carp Cyprinus carpio infected with Goussia carpelli (Protozoa: Apicomplexa), Dis. Aquat. Organ.;Vol. 34 (1), pg. 39-44;
Herraez M. P., Zapata A. G., 1991 – Structural characterization of the melano-macrophage centres (MMC) of goldfish Carassius auratus. European Journal of Morphology Vol. 29, pg. 89-102;
Ion I., Gache Carmen, Ion C., Valenciuc N. – Zoologia vertebratelor, Ed. Univ. "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2003 ;
Jirků M., Jirků Mi., Oborník M., Lukeš J., Modrý D., 2009 – Goussia Labbé, 1896 (Apicomplexa, Eimeriorina) in Amphibia: Diversity, Biology, Molecular Phylogeny and Comments on the Status of the Genus Protist, Vol. 160, pg. 123-136;
Jørgensen L von Gersdorff, Heinecke R.D., Kania P., Buchmann K., 2008 – Occurrence of gyrodactylids on wild Atlantic salmon, Salmo salar L., in Danish rivers, Journal of Fish Diseases, Vol. 31, pg. 127-134;
Kenneth R.O., 1996 – Scanning Electron Microscopy Of the Fish Gill. In. Datta Munshi J. S, H Dutta M.: Fish morphology, horizon of new research. Science Publishers Inc., Lebanon, New Hampshire, pg. 31-45;
Kent M.L., Khattra J., Hedrick R.P., Devlin R.H., 2000 – Tetracapsula renicola n. sp. (Myxozoa: Saccosporidae); the PKX myxozoan – the cause of proliferative kidney disease of salmonid fishes. Journal of Parasitology, Vol. 86, pg. 103-111;
Kinkelin P., Michel C., Ghittino P., 1985 – Précis de pathologie des poissons, INRA, Off. Int. Epiz., pg. 1-319, Paris, France;
Kurtovic B., Teskered Žic E., Teskered Žic Zlatica, 2008 – Histological comparison of spleen and kidney tissue from farmed and wild European sea bass (Dicentrarchus labrax L.), Acta Adriat.,Vol. 49 (2), pg. 147 – 154;
Landsberg J. H., Paperna I., 1992 – Systemic granuloma in goldfish caused by Dermocystidium – like aetiological agent, Dis. Aquat. Org., Vol. 13, pg. 75-78;
LaPatra S.E., Batts W.N., Overturf K., Jones G.R., Shewmaker W.D., Winton J.R., 2001 – Negligible risk associated with the movement of processed rainbow trout, Oncorhynchus mykiss (Walbaum), from an infectious haematopoietic necrosis virus (IHNV) endemic area, Journal of Fish Diseases, Vol. 24, pg. 399-408;
Lazăr M., Sarli G., Moșu A., Lazăr Roxana, Vulpe V., Oprean O.Z. 2008 – Morphologic observation about Dermocystidium erschowi in Common carp (Cyprinus carpio), Lucr. Șt. USAMV-FMV, Vol. 51 (10), Partea I, pg. 432-435, Iași, (pub. în engleză);
Lazăr M., Vulpe Cristina, Lazăr Roxana, Vulpe V., Boișteanu P.C., 2007 – Metodologia unor examene ale sângelui la ciprinidele din amenajările sistematice, Lucr. Șt. USAMV-Facultatea de Zootehnie, vol. 50, pg. 802-808, Iași;
Lazăr M., Vulpe V., Boz E., Miron L., Păsărin B., Oprean O.Z., 2006 – Aspecte lezionale ale invaziilor parazitare cu localizare branhială la ciprinidele de crescătorie, Lucr. Șt. USAMV-FMV, vol. 49 (8), pg. 159-164, Iași, (pub. în engleză);
Lazăr M., Vulpe V., Boz E., Oprean O.Z., 2007 – Aspecte morfologice ale lerneozei ciprinidelor de crescătorie, Lucr. Șt. USAMV-FMV, Vol. 50 (9), pg. 185-188, Iași;
Lazăr M., Vulpe V., Guguianu Eleonora, Oprean O.Z., 2009 – Aspecte epidemiologice privind bolile peștilor de fermă din Moldova, Lucr. Șt. USAMV-FMV, Vol. 52 (11), Partea a II-a, pg. 974-980, Iași;
Lazăr M., Vulpe V., Lazăr Roxana, Oprean O.Z., 2007 – Histopathological changes in parasitic invasions of the gills of some farm ciprinides in the North-East of Romania, 7th Inter. Symp. on Fish Parasites, Parassitologia vol. 49, Suppl. 2, pg. 40 (Abstracts), Ed. Lombardo, Roma;
Lazăr M., Vulpe V., Oprean O.Z., 2008 – Histopathological aspects in skin and gills infestation at rainbow trout (Oncorhynchus mykiss) with Ichthyobodo necator, Scientific works, C series, Veterinary Medicine, București, (pub. în engleză);
Lin H.T., Lin H.Y., Yang H.L., 2005 – Histology and histochemical enzyme-staining patterns of major immune organs in Epinephelus malabaricus, Journal of Fish Biology, Vol. 66, pg. 729-740;
Lom J., 1973 – The adhesive disc of Trichodinella epizootica-Ultrastructure and injury to the host tissue, Folia Parasitology, Vol. 20, pg. 193-202;
Lom J., 1980 – Cryptobia branchialis Nie from fish gills: ultrastructural evidence of ectocommensal function, Journal of Fish Diseases, vol.3, pg. 427-436;
Lom J., Dykova I., 1999 – Myxosporea (Phylum Myxozoa). In Fish diseases and disorders, Vol. 1: Protozoan and metazoan infections (ed. Woo P.T.K), pg. 27-96, CABInternational Oxon, New York;
Lom J., Dyková I., 2006 – Myxozoan genera: definition and notes on taxonomy, life-cycle terminology and pathogenic species. Folia Parasitologica , Vol. 53, pg. 1- 36;
Lom J., Dykova I., 1992 – Protozoan parasites of fishes, Developments in aquaculture and fisheries science, Ed. Elsevier, pg.1-315, Amsterdam;
Lom J., Hoffman G.L., 2003 – Morphology of the spores of Myxosoma cerebralis (Hofer, 1903) and M. cartilaginis (Hoffman, Putz, and Dunbar, 1965) [classical article], J Parasitol., Vol. 89 (4), pg. 653-657;
Longshaw M., Le Deuff R.M., Harris A. F., W Feist S., 2002 – Development of proliferative kidney disease in rainbow trout, Oncorhynchus mykiss (Walbaum), following short-term exposure to Tetracapsula bryosalmonae infected bryozoans, Journal of Fish Diseases, Vol. 25, pg. 443-449;
Lostun L., Turliu N., David M., 2004 – Heleșteie, Piscicultură Practică, Ed. Arieșul, București;
MacMillan J.R., 1991 – Biological factors impinging upon control of external protozoan fish parasites, Ann. Rev. Fish Dis., vol. 1, pg. 119-131;
Maina J.N., 2002 – Functional morphology of the vertebrate respiratory systems. Volume 1 of Biological systems in vertebrates. Ed. Science Publishers, pg. 19-45;
Majeed S.K., Gopinath C., Jolly D.W., 1984 – An outbreak of white spot disease (Ichthyophthirius multifiliis) in young fingerling rainbow trout (Salmo gairdneri Richardson), Journal of Small Animal Practice, Vol. 25, Issue 8, pg. 517 – 523;
Malmberg G., Malmberg M., 1993 – Species of Gyrodactylus (Platyhelminthes, Monogenea) on salmonids in Sweden. Fisheries Research, vol. 17, pg. 59-68;
Markéta O., Reichard M., Jurajda P., Gelnar M., 2004 – Seasonal dynamics of Posthodiplostomum cuticola (Digenea, Diplostomatidae) metacercariae and parasite-enhanced growth of juvenile host fish, Journal of Parasitology Research, Vol. 93 (2), pg. 131-136;
Martínez J.L., Casado A., Enríquez R., 2004 – Experimental infection of Flavobacterium psychrophilum in fins of Atlantic salmon Salmo salar revealed by scanning electron microscopy, Dis. Aquat. Org., Vol. 59, pg. 79-84;
McLoughlin M.F., Nelson R.N., McCormick J.I., Rowley H.M., Bryson D.B., 2002 – Clinical and histopathological features of naturally occurring pancreas disease in farmed Atlantic salmon, Salmo salar L. J. Fish. Dis., Vol. 25, pg. 33-43;
Mennie D.A.R., Collins C., Bruno D.W., 2000 – Colonisation of Gyrodactylus derjiavini (Monogenea: Gyrodactilidae) by fungal like hyphae. Bulletin of European Association of Fish Pathologists, Vol. 20 (5), pg. 215-216;
Militaru Manuela, 2006 – Anatomie patologică generală veterinară, Ed. Elisavaros, București;
Miron I. și colab., 1983 – Lacul de acumulare Izvoru Muntelui Bicaz – Monografie limnologică. Ed. Academiei RSR, București;
Miron L., 2000 – Cercetări asupra parazitofaunei peștilor din lacurile de acumulare din România, Teză de doctorat, Universitatea Al. I. Cuza, Iași;
Misăilă C., 1996 – Curs de ecofiziologie animală. Vol. I, Ed. Universității Al. I. Cuza, Iași;
Misăilă Elena, Matei D., 1990 – Piscicultura Moldovei, Lucrări Științifice , Volum omagial (I), Ed. Stațiunea de cercetare și producție piscicolă, Iași;
Mladineo I., 2003 – Myxosporidean infections in Adriatic cage-reared fish. Bulletin European Association of Fish Pathologists, Vol. 23, pg. 113-122;
Molnar K., 1984 – Occurence of new monogeans of Far-East origin on the gills of fishes in Hungary, Acta Veterinaria Hungarica, vol. 32, pg. 153-157, Ungaria;
Molnar K., 2002 – Site preferences of fish myxosporeans in the gill. Dis. Aquat. Org., Vol. 48, pg. 197-207;
Molnar K., Eszterbauer E., Szekely C., Dan A., Harrach B., 2002 – Morphological and molecular biological studies on intramuscular Myxobolus spp. of cyprinid fish, Journal of Fish Diseases, Vol. 25,pg. 643-652;
Molnar K., Szekely C., 2004 – Occurrence and pathology of Sinergasilus lieni (Copepoda: Ergasilidae), a parasite of the silver carp and bighead, in Hungarian ponds. Acta Vet Hung., Vol. 52, pg. 51-60;
Moșu Al., 1991 – Two new protozoan parasites for Europe from Channel Catfish. III Int. Symp.: Problems of fish parasitology (abstract), Petrozavodsk, Rusia;
Munteanu Gabriela, Bogatu D., 2003 – Tratat de ihtiopatologie, Ed. Excelsior Art, Timișoara;
Munteanu Gabriela, Cristea V., Grecu I., 1997-1998 – Parazitozele peștilor de cultură din unele ferme din România. Analele Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Fascicola VII Pescuit și Acvacultură, pg. 41-48;
Naumova A.M., Roitman V.A., 1989 – Bolile parazitare ale peștilor de cultură și profilaxia acestora. Editura Nauka a Academie de Științe, Moscova;
Nematollahi A., Pasmans F., Van den Broeck W., Ducatelle R., Haesebrouck F., Decostere A., 2005 – Association of Flavobacterium psychrophilum strains with intestinal explants of rainbow trout Oncorhynchus mykiss, Dis. Aquat. Org., Vol. 67, pg. 67-72;
Nielsen C.V., Buchmann K., 2001 – Occurence of Gyrodactylus parasites in Danish fish farms – Bulletin of European Association of Fish Pathologists, vol. 21 (1), pg. 19-25;
Noga E.J., 2000 – Fish disease – Diagnosis and treatment, Blackwell Publishing, Iowa, USA;
Okamura B., Wood T.S., 2002 – Bryozoans as hosts for Tetracapsula bryosalmonae, the PKX organism, Journal of Fish Diseases, Vol. 25, pg. 469-475;
Olson K.R., 2002 – Vascular anatomy of the fish gill. Journal of Experimental Zoology, Vol. 293, pg. 214-231;
Ondraeková M., Reichard M., Jurajda P., Gelnar M., 2004 – Seasonal dynamics of Posthodiplostomum cuticola (Digenea, Diplostomatidae) metacercariae and parasite-enhanced growth of juvenile host fish. Journal Parasitology Research, Vol. 93, Number 2, pg. 131-136;
Oprean O.Z., 1998 – Morfopatologie generală veterinară, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași;
Oprean O.Z., 2002 – Morfopatologie specială veterinară, Ed. Evcont-Consulting, pg. 156-160, Suceava ;
Oprean O.Z., Vulpe V., 2001 – Particularități ale necropsiei la pești. Lucr. șt. USAMV Iași, Vol. 44 (3), pg. 215 – 224;
Oprean O.Z., Vulpe V., 2003 – Morfologia și valoarea de diagnostic ale unor dermatopatii inflamatorii la pești, Lucr. Șt., vol. 45 (4), pg. 231-236, Iași;
Oțel V., Constantin Gh., 1989 – Ghid de ihtiopatologie pentru piscicultura din Delta Dunării, Bul. de Cercetări Piscicole, Supl. I;
Paperna I., 1991 – Diseases caused by parasites in the aquaculture of warm water fish. Ann. Rev. Fish. Dis., Vol. 1, pg. 155-194;
Patriche N., Talpeș M., 1993 – Controlul saprolegniozei icrelor de Acipenseridae prin utilizarea verdelui de malachit. Analele științifice ale Institutului Delata Dunării, pg. 167-168, Tulcea;
Paul I., 1989 – Morfologia proceselor patologice fundamentale. Buletin inf, Nr. 19; Min. Agriculturii, Societatea de Medicină Veterinară;
Paul I., 1997 – Tanatologie medico-legală veterinară în Medicină veterinară legală. Enache T. coordonator, Vol. l, Ediția II, Editura AII, București;
Paul I., 2007 – Probleme de patologie generală, Ed. Pim, Iași;
Păsărin B, 2003 – Acvacultură, Ed. Karro, Iași;
Păsărin B., 2007 – Salmonicultură practică, Ed. Alfa, Iași;
Post G., 1988 – Textbook of fish health, TFH Publications, New Jersey, USA;
Rădulescu I., 1958 – Igiena piscicolă. Editura Agro-Silvică, București;
Rădulescu I., Lustun L., Voican V., 1976 – Bolile peștilor, Ed. Ceres, București;
Rădulescu I., Voican V., Lustun L., 1983 – Bolile peștilor de acvariu și a altor animale acvatice, Ed. Ceres, București;
Robert B. Moeller Jr., 2008 – Bacterial Diseases of Fish, University of California, available on-line at. www.cichlid-forum.com/articles/diseases_bacterial.php;
Robert B. Moeller Jr., 2006 – Diseases of fish, University of California, available on-line at. www.cichlid-forum.com/articles/diseases_of_fish.php;
Robert B. Moeller Jr., 2008 – Fungal Diseases of Fish, University of California, available on-line at. www.cichlid-forum.com/articles/diseases_fungi.php;
Robert B. Moeller Jr., 2008 – Internal Protozoal Diseases of Fish, University of California, available on-line at. www.cichlid-forum.com/articles/diseases_ protozoa.php;
Robert B. Moeller Jr., 2008 – Viral Diseases of Fish, University of California, available on-line at. www.cichlid-forum.com/articles/diseases_viral.php;
Roberts R.J., 1979 – Pathologie du poisson, Maloine s.a. editeur, Paris;
Roberts R. J., 2003 – Fish pathology. Bailliere Tindall, 2nd edition, London;
Roberts R.J., Pearson M.D., 2005 – Infectious pancreatic necrosis in Atlantic salmon Salmo salar L., J. Fish Dis., Vol. 28, pg. 383-390;
Robertson D. A., 2006 – Host-parasite interactions between Ichtyobodo necator (Henneguy, 1883) and farmed salmonids, Journal of Fish Diseases,Vol. 2 Issue 6, pg. 481-491;
Rukyani A., 1990 -. Histopathological changes in the gills of common carp (Cyprinus carpio) infected with the myxosporean parasite Myxobolus koi, Asian Fish. Sci. Vol. 3, pg. 337-341;
Schlotfeldt H.J., Naumova A.M., Roitman V.A., 1989 – Bolile parazitare ale peștilor de cultură și profilaxia acestora, Ed. Nauka a Academie de Științe, Moscova;
Schlotfeldt H.J., Aldeman D.J., Baudin-Laurencin F., Bernoth E.H., Bruno D.W., Daelman W., Kleingeld Lorenzen E., Thorud K., 1995 – What Should I Do. A practical quide for the fresh water fish farmer, The European Association of Fish Pathologists, pg. 3-58;
Shariff M., Roberts R.J., 2006 – The experimental histopathology of Lernaea polymorpha Yu, 1938 infection in naive Aristichthys nobilis (Richardson) and a comparison with the lesion in naturally infected clinically resistant fish, Journal of Fish Diseases, Vol. 12, pg. 405-414;
Sherwin S. Desser, 2007 – The Challenge of Fish Coccidia, Journal of Eukaryotic Microbiology, Vol. 28 Issue 2, pg. 260-261;
Shukhgalter O., Chukalova N., 2002 – An investigation of black spot disease of bream (Abramis brama) from the Curonian Lagoon, south-eastern Baltic Sea. Bull. Eur. Assoc. Fish Pathol., Vol. 22, pg. 218-221;
Smail D.A., Bain N., Bruno D.W., King J.A., Thompson F., Pendrey D.J., Morrice S., Cunningham C.O., 2005 – Infectious pancreatic necrosis virus in Atlantic salmon, Salmo salar L., post-smolts in the Shetland Isles, Scotland: virus identification, histopathology, immunohistochemistry and genetic comparison with Scottish mainland isolates, Journal of Fish Diseases, Vol. 29, pg. 31-41;
Smith S.A., Noga E., 1993- General Parasitology. In Stoskoph M.K.: Fish medicine, WB Saunders, p. 132-148, Phyladelphya;
Solcan Carmen, Cotea C.V., Solcan Gh. – Observații privind distribuția țesutului limfoid la crap, Rev. Rom. Med. Vet., Vol. 1, 2008;
Sousa J.A., Magariæos B., Eiras J.C., Toranzo A.E., Romalde J.L., 2001 – Molecular characterization of Portuguese strains of Yersinia ruckeri isolated from fish culture systems, Journal of Fish Diseases, Vol. 24, pg. 151-159;
Stan T., 1990 – Piscicultura. Lucrări Practice. Centrul de multiplicare, Universitatea Agronomică, lași;
Sterud E., Forseth T., Ugedal Ola, Poppe T.T., Jørgensen A., Bruheim T., Fjeldstad H., Mo T. A., 2007 – Severe mortality in wild Atlantic salmon Salmo salar due to proliferative kidney disease (PKD) caused by Tetracapsuloides bryosalmonae (Myxozoa), Dis. Aquat. Org., Vol. 77, pg. 191-198;
Stevenson R., Flett D., Raymond B.T., 1993 – Enteric redmouth (ERM) and other entobacterial infections of fish. In Inglis V., Roberts R.J., Bromage N.R., editors: Bacterial diseases of fish, Halsted Press, pg. 80-106, New York;
Stone D.M., Ferguson H. W., Tyson P. A., Savage J., Wood G., Dodge M.J., Woolford G., Dixon P. F., Feist S. W., Way K., 2008 – The first report of viral haemorrhagic septicaemia in farmed rainbow trout, Oncorhynchus mykiss (Walbaum), in the United Kingdom, Journal of Fish Diseases, Vol. 31, pg. 775-784;
Stoskoph M.K., 1993 – Parasitic disease in goldfish, koi and carp. In Stoskoph M.K.: Fish Medicine, Saunders Comp., pg. 2-29, Phyladelphya;
Tavakoul S., Badkan M., Sabzevari H., Miar A., Jalali B., 2007 – Parasitic infection of cultured salmonids in Iran. 7th Inter. Symp. on Fish Parasites, Parassitologia vol. 49, Suppl. 2, pg. 67 (Abstracts), Ed. Lombardo, Roma;
Taylor N.G.H., Sommerville C., Wootten R., 2006 – The epidemiology of Argulus spp. (Crustacea: Branchiura) infections in stillwater trout fisheries, Journal of Fish Diseases, Vol. 29, pg. 193-200;
Taylor N.G.H., Wootten R., Sommerville C., 2007 – Managing Argulus foliaceus infections in stillwater trout fisheries. 7th Inter. Symp. on Fish Parasites, Parassitologia vol. 49, Suppl. 2, pg. 191 (Abstracts), Ed. Lombardo, Roma;
Tojo Rodriguez J.L., Santamarina Fernandez M.T., 2001 – Attempts at oral pharmacological treatment of Ichthyophthirius multifiliis in rainbow trout, Oncorhynchus mykiss (Walbaum), Journal of Fish Diseases, Vol. 24, pg. 249-252;
Tops S., Okamura B., 2003 – Infection of bryozoans by Tetracapsuloides bryosalmonae at sites endemic for salmonid proliferative kidney disease. Dis. Aquat. Org., Vol. 57, pg. 221-226;
Traxler G.S., Roome J.R., Kent M.L., 1993 – Transmission of infectious hematopoietic necrosis in seawater. Dis. Aquat. Org., Vol. 16, pg. 111-114;
Tsujii T., Seno S., 1990 – Melanomacrophage centers in the aglomerular kidney of the sea horse (teleosts): morphologic studies on its formation and possible function. The Anatomical Record, Vol. 226, pg. 460-470;
Turnbull J.F., 1993 – Bacterial gill disease and fin rot. pg. 40-57. In: V. Inglis, R.J. Roberts and N.R. Bromage (eds.). Bacterial diseases of fish. Blackwell Scientific; Oxford, UK;
Uldal A., Buchmann K., 1996 – Parasite host relations: Hexamita salmonis in rainbow trout Oncorhynchus mykiss, Diseases of aquatic organisms, vol. 25, nr. 3, pg. 229-231;
Urawa S., 1995 – Effects of rearing conditions on growth and mortality of juvenile chum salmon (Oncorhynchus keta) infected with Ichthyobodo necator. Can. J. Fish. Aquat. Sci., Vol. 52, pg. 18-23;
Van der Salm A.L., Nolan D.T., Spanings F.A.T., Wendelaar Bonga S.E., 2000 – Effects of infection with the ectoparasite Argulus japonicus (Thiele) and administration of cortisol on cellular proliferation and apoptosis in the epidermis of common carp, Cyprinus carpio L., skin. Journal of Fish Diseases, Vol. 23, pg. 173-184;
Van Muiswinkel W.B., Lamers C.H., Rombout J.H., 1991 – Structural and functional aspects of the spleen in bony fish. Research in Immunology, Vol. 142, pg. 362-366;
Vasile Gabriela, 2008 – Studiul comparativ al unor caracteristici morfologice și funcționale la Cyprinidae de cultură în diferite stadii de dezvoltare, Teză de doctorat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași;
Ventura M.T., Paperna I., 1985 – Histopathology of Ichthyophthirius multifiliis infections in fishes. Journal of Fish Biology, Vol. 27, pg. 185-203;
Vulpe V., 1992 – Date asupra evoluției unei bacterioze, septicemia sângerului și novacului. The Simposium „Aquaculture and Fishing of the future”, pg. 350-352, Galați;
Vulpe V., 2002 – Investigații privind epidemiologia, etiologia și morfologia afecțiunilor parazitare la peștii din amenajările sistematice. Teză de doctorat, USAMV, Iași;
Vulpe V., Oprean O.Z., 2002 – Considerente epidemiologice în parazitozele peștilor dulcicoli. Lucr. șt. USAMV Iași, Vol. 45 (4), Fasc. II, pg. 497-506;
Vulpe V., 2007 – Paraziți și parazitoze ale peștilor dulcicoli, Ed. Stef, Iași;
Vulpe V., Moșu A., 1995 – Parazitofauna identificată la efectivele piscicole din fermele Vlădeni și Țigănași. Vol. Lucr. Simp. de Acvacultură AQUAROM, pg. 75 – 80, Galați;
Vulpe V., Oprean O.Z., Lazăr M., 2007 – The morphologic and diagnostic value of some inflammatory dermatopathies at fish. ISFP VII, Parasitologia, Vol. 49, Suppl. 2, pg. 50 (Abstracts), Rome;
Walster C., 1999 – Clinical observations of severe mortalities in Koi carp, Cyprinus carpio, with gill disease. Fish Vet. J.,Vol. 3, pg. 54-58;
Wilson J.M., Laurent P., 2002 – Fish gill morphology: inside out. Journal of Experimental Zoology, Vol. 293, pg.192-213;
Woo P.T.K. and Bruno D.W., 2003 – Fish diseases and Disorders – Vol. 3 – Viral, Bacterial and Fungal Infections, Ed. CABI Publishing, London, UK;
Woo P.T.K., Shariff M., 2006 – Lernea cyprinacea L. (Copepoda: Caligidea) in Helostoma temmincki Cuvier & Valenciennes: the dynamics of resistance in recovered and naive fish, Journal of Fish Diseases, Vol. 13, pg. 485-493;
Yasutake W.T., 1978 – Histopathology of yearling sockeye salmon (Oncorhynchus nerka) infected with infectious hematopoiectic necrosis (IHN), Fish Pathol., Vol. 14, pg. 59-64;
Zdenek L., 1977- Methods for the diagnosis of fish diseases. Amerind. Publishing, co.PVTLtd.
www.universulpadurii.ro;
www.acvariu.ro/forum/viewtopic.php
www.cichlid-forum.com/articles/fish_health_list.php
www.emsdiasum.com/microscopy/products/equipment/carbon_coater.aspx#91000;
www.emsdiasum.com/microscopy/products/equipment/critical_point_drier.aspx#91090;
www.fao.org/docrep/008/v9551e/V9551E11.htm;
www.fao.org/docrep/field/003/AC160E/AC160E03.htm;
www.fishchannel.com/fish-health/freshwater conditions/ hexamita. aspx;
www.fishdoc.co.uk/;
www.fishdoc.co.uk/disease/chilodonella.htm;
www.fishdoc.co.uk/disease/costia.htm;
www.fishdoc.co.uk/disease/dermocystidium.htm;
www.microtek-intl.com/ab-poly.html;
www.tescan.com/product.php?id_menu=20&id=32&name=VEGA+II+SB
www. sănătate.acasa.ro!/articole/sanatate
www. ro.wikipedia.org/wiki/Clasificarea pestilor
LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE PUBLICATE
CU SUBIECTE DIN TEZA DE DOCTORAT
1. Lazăr M., Vulpe V., Boz E., Miron L., Păsărin B., Oprean O.Z., 2006– Aspecte lezionale ale invaziilor parazitare cu localizare branhială la ciprinidele de crescătorie, Lucr. Șt. USAMV-FMV, vol. 49, pg. 159-164, Iași (pub. în engleză);
2. Lazăr M., Vulpe V., Boz E., Oprean O.Z., 2007– Aspecte morfologice ale lerneozei ciprinidelor de crescătorie, Lucr. Șt. USAMV-FMV, Vol. 50, pg. 185-188, Iași;
3. Lazăr M., Vulpe Cristina, Lazăr Roxana, Vulpe V., Boișteanu P.C., 2007- Metodologia unor examene ale sângelui la ciprinidele din amenajările sistematice, Lucr. Șt. USAMV-Fac. Zoo., vol. 50, pg. 802-808, Iași;
4. Lazăr M., Vulpe V., Lazăr Roxana, Oprean O.Z., 2007– Histopathological changes in parasitic invasions of the gills of some farm ciprinides in the North-East of Romania, 7th Inter. Symp. on Fish Parasites, Parassitologia, Ed. Lombardo, Vol. 49, Suppl. 2, pg. 40 (Abstracts), Roma;
5. Lazăr M., Sarli G., Moșu A., Vulpe V., Oprean O.Z., 2008– Observation about Dermocystidium erschowi in Common carp (Cyprinus carpio), Lucr. Șt. USAMV-FMV, Vol. 51, pg. 432-435, Iași, ISSN 1454-7406 (pub. în engleză);
6. Lazăr M., Vulpe V., Oprean O.Z. – Histopathological aspects in skin and gills infestation at rainbow trout (Oncorhynchus mykiss) with Ichthyobodo necator, Scientific works, C series, LIII, pg. 286-291, Veterinary Medicine, București, 2008, ISSN 1222-5304 (pub. în engleză);
7. Lazăr M., Vulpe V., Guguianu Eleonora, Oprean O.Z., 2009 – Aspecte epidemiologice privind bolile peștilor de fermă din Moldova, Lucr. Șt. USAMV-FMV, Vol. 52, pg. 974-980, Iași;
8. Vulpe V., Oprean O.Z., Lazăr M.- The morphologic and diagnostic value of some inflammatory dermatopathies at fish, 7th Inter. Symp. on Fish Parasites, Parassitologia, Ed. Lombardo, Vol. 49, Suppl. 2, pg. 50 (Abstracts), Roma, 2007
9. Guguianu Eleonora, Vulpe V., Rîmbu Cristina, Roșca Liliana, Lazăr M., 2009 – Aeromonoze de primăvară la ciprinidele de crescătorie, Lucr. științifice, Simp. „Progrese și perspective în medicina Veterinară“, Vol. 52 (2), pg. 953-956, Iași;
10. Guguianu Eleonora, Vulpe V., Lazăr M., Rîmbu Cristina, 2009 – An yersiniosis outbreak at rainbow trout (Oncorhynchus mykis) in a fish farm in the north the country. (In Press). Rev. Cercetări Agronomice în Moldova, USAMV Iași;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Bazele Morfologice In Maladiile Pestilor Dulcicoli din Amenajarile Sistematice (ID: 156171)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.