Bazele Informaticii . Cunostinte Despre Calculator

CUPRINS

Configurația unui calculator PC compatibil IBM

Sisteme de operare

Utilitare

Procesoare de texte

Calcul tabelar

Prezentări PowerPoint

Rețele de calculatoare. Rețele de internet

49 pagini

=== bazele informaticii ===

CUPRINS

Configurația unui calculator PC compatibil IBM

Sisteme de operare

Utilitare

Procesoare de texte

Calcul tabelar

Prezentări PowerPoint

Rețele de calculatoare. Rețele de internet

1.Componentele hardware ale unui calculator PC compatibil

IBM

Calculatorul este un sistem electronic specializat în prelucrarea datelor pe bază de program. El reunește două componente de bază: componenta hardware și componenta software.

Componenta hardware reprezintă partea materiala a calculatorului, anasamblul elementelor fizice care compun calculatorul electronic: circuite electrice, componente electronice și dispozitive mecanice, și alte elemente materiale ce intră în structura fizică a calculatorului electronic.

Arhitectura unui sistem de calcul definește un ansamblu de componente funcționale integrat, formând un tot unitar și având ca scop realizarea unor funcții la un anumit nivel de performanță .

Din punct de vedere funcțional-logic, componentele hardware ale unui calculator sunt individualizate și grupate astfel:

Unitatea centrală de prelucrare (U.C.P)

Unitatea de comandă și control (U.C.C)

Unitatea aritmetico-logică (U.A.L)

Unitatea de memorie internă (M.I.)

Unitatea de memorie externă

Unitățile de intrare-ieșire

UAL și UCC, împreună cu un set de register de memorie proprie , alcătuiesc un processor.

Placa de bază

= suportul fizic și logic pentru celelalte componente, componenta hardware ce asigură interconectarea fizică și o parte din cea funcțională(logică) a tuturor elementelor din configurația unui sistem de calcul;

Structură

Chipset – subsistem de comandă și control al plăcii de bază

Magistrale- interfețele de comunicare dintre componentele unui sistem de calcul; componentele hardware care asigură schimbul de date dintre componente ; Conectori – componente hardware ce constitue interfața dintre o componentă a sistemului de calcul și o magistrală formată din două părți, pe principiul mamă-tată; au diferite denumiri: socket- pentru processor; slot- plăci electronice(plăci de sunet,rețea,etc); soclu- plăcuțe de memorie; mufe – pentru curentul electric în general, sau partea audio; porturi- speciali pentru periferice;

Conectorii primesc uneori în denumire și denumirea magistralei.

Memorii – BIOS – basic input/output system; componenta hardware de memorie ce conține un set de instrucțiuni –programe- necesare la deschiderea calculatorului; este o memorie de tip ROM; la pornirea calculatorului conținutul componentei BIOS se încarcă în memoria de lucru și se lansează în execuție; principala funcțiune o progr.reprezentat de instrucțiunile din BIOS este de a căuta pe suporții de memorie externă un sistem de operare căruia îi predă controlul asupra sistemului de calcul.

Pe placă sunt prinse în suporturi speciale :

Microprocesorul, placa video, placa audio, placa de rețea, etc

Elemente de interfață cu utilizatorul precum tastatura, mouse-ul, creionul optic.

Placa de bază încorporează toate magistralele sistemului folosite pentru control și transfer de date. Include sloturile pentru încorporarea de dispozitive, având o caracteristică modulară. P.b. își poate modifica structura prin adăugarea sau eliminarea unor plăci. Include totodata sloturi pentru încorporarea de memorii. Se evidențiază prezența memoriei ROM și a timmer-elor pentru sincronizarea proceselor diferitelor componente.

Fiecare componentă din sistem comunică cu un controller care transferă date spre și memoria sisremului de unde procesorul le poate accesa.acestea include hard discuri, floppy discuri, CD-uri, imprimante, mouse, tastatura, monitorul,etc. există de asemenea un controller care coordonează transferal de date dintre processor, cache și memoria principală.

Rolul păcii de bază

Placa de bază este una dintre cele mai importante componente al PC-ului, având un rol major în asigurarea stabilităților și performanțelor unui calculator. Fiecare componenta hardware instalata, folosește în funcționarea sa una sau mai multe componente care rezidă pe motherboard. Prin intermediul plăcii de bază sunt de asemenea asigurate toate comunicațiile între celelalte componente. Ea controlează și optimizează toate transferurile de date dintre UCP și periferice.

Procesorul

=componenta hardware centrală a calculatorului care identifică și execută instucțiunile arimetice și logice din cadrul programelor

Procesorul analizează seturi de date și dacă printre ele recunoaște o instrucțiune cu care este prevazut o execută. Fiecare processor, prin fabricație, este prevăzut cu un nr de instrucțiuni pe care le poate executa.

Procesorul a aparut initial ca o componetă electronică ce înlocuia componentele mecanice de efectuare a operațiilor artitmetice, în special adunarea, dezvoltându-se ulterior, până la forma ce o ia azi, putând efectua pe lângă operațiile aritmetice uzuale și operații logice, în deosebi compararea privind egalitatea sau inegalitatea a două valori.

Tipul constructiv al procesorului poate duce la performanțe diferite(ex.nr de magistrale).

Se mai numește și CPU – Central Processing Unit. Este un cip de dimensiuni mari care se conectează la placa de bază prin intermediul unui conector specific(socket sau slot) și conține un circuit integrat complex, care îi permite să ia din sistem, prin memoria internă, informații constând în instrucțiuni sau date. Procesorul execută instrucțiunile ce constau în prelucrări logice, sau în calcule aritmetice simple asupra datelor și transmite rezultatele prin memoria internă către sistem.

Structura unui microprocessor. Rolul elementelor constructive

Control Unit: componentă de comandă și control; are rolul de a da comenzi unității de prelucrare matematică

Instruction Cache: o memorie intermediară în care se stochează instrucțiunile înainte de a intra in microprocesor pentru prelucrare; principalele modificări în procesoarele actuale vizează modul de utilizare a memoriei cache pt a mări eficiența de prelucrare

Decode Unit: unitatea de decodare ce transformă instrucțiunile complexe, scrise de programator, în simple instrucțiuni înțelese doar de ALU și Registers

Aritmetic Logic Unit: unitatea de prelucrare matematică; efectuează operații aritmetice de bază cu numere scrise în cod binar și execută operații logice între operanzi legați prin operatori logici AND, OR, NOT; pentru calcule matematice mai complexe, sistemele de calcul au fost prevăzute cu o componentă numită coprocessor; în prezent procesoarele includ funcția coprocesoarelor

Registers: memorii; componentă de memorie foarte rapidă ce constitue interfața dintre procesor si celelalte componente; sunt de obicei în seturi pereche, cel puțin două seturi; e o zonă de stocare folosită de unitatea de prelucrare matematică pentru a executa comnzile date de Control Unit; datele pot proveni de la CU, memoria de bază sau data cache; la pornirea calculatorului, după ce se încarcă sistemul de operare, sistemul de calcul intră într-o stare de așteptare a comenzilor utilizatorului; în situația în care acesta lansează un program în execușie, instrucțiunile din acest program se copiază în meniu și procesorului i se transmite adresa primei instrucțini; preia conținutul de la adresa respectivă, îl analizează și începe să execute instrucțiunile având într-un registru adresa urmatoarelor instrucțiuni; regiștrii efectuează și operații necesare sistemului de operare, adică instrucțiuni de la altă adresă decât a programului respectiv

Prefetch Unit : are rolul de a ordona instrucțiunile și a le trimite către CU, adică gestionează ce instrucțiune trebuie executată la următorul pas; cuvânt se numește setul de biți prelucrat o dată; mărimea cuvântului a dat și tipul de procesor; aceasta este reflectată direct și în mărimea regiștrilor, însă în prezent se folosesc și regiștri foarte mari

Data cache : lucrează cu ALU și Registers și are rolul de a păstra instrucțiunile cele mai utilizate pentru a mări viteza de execuție a programului

Bus Unit : puntea de legătură dintre microprocessr și memoria de bază

Ceas : componenta hardware care emite un număr de semnale electrice într-o unitate de timp; la un semnal emis de ceas(tact) se produce o operație elementară itntr-o componentă a sistemului de calcul

Caracteristicile microprocesorului

Tipul de procesor și producătorul

*Intel – Pentium III, Celeron II, Pentium 4 (Northwood) , etc

*AMD Athlon – Duron (L1 Cache-128kb,L2 Cache-64kb), ThunderBird (L1 Cache-256kb,L2 Cache-128kb), XP(0.13microni), etc.

*Altele mai putin performante – Via Cyrix, IDT, WinCip .

Capacitatea de memorie pe care o poate aloca la un moment dat

Setul propriu de instrucțiuni pe care le poate recunoaște și executa

Viteza de lucru, care este dată de caracteristicile regiștrilor de lucru, frecvența ceasului intern și tipul microprocesorului

*Frecvența de tact,dată în MHZ,arată cați pași de lucru poate să facă procesorul pe secundă

*Lațimea registrului-arată câți biți prelucrează într-un calculatorul

procesorul lucrează direct cu memoria internă, uneori cu o parte mai rapidă, memoria cache. Bus Unit stabilește legături cu componentele externe procesorului prin magistrala de date, de adrese și de control, aducând instrucțiuni din memorie și depunându-le în Prefetch Queue. De aici sunt transferate în Instruction Unit spre a fi decodificate, fiind apoi executate în Execution Unit. Regiștrii sunt cei care fac posibilă executarea propriu-zisă a instrucțiunii din E U , iar controlul derulării operațiilor este asigurat de C U. Prin Bus Unit, procesorul citește datele din memorie, sau scrie în memorie rezultatele.

A U furnizează prin B U adresa calculată în vederea accesării memoriei interne în care se află atât instrucțiunile cât și datele cu care acestea lucrează.

Magistrala

=grup de conexiuni care transferă semnalele între două compenente ale calculatorului.

Magistralele imortante ale procesorului

Magistrala de date : ansamblul liniilor utilizate pentru a trimite și recepționa date, sau pentru a recepționa instrucțiuni

Cu cât se pot trimite simultan mai multe semnale cu atât mai multe date se pot transfera și deci magistrala este mai rapidă.

Într-un calculator informația este memorată sub formă numerică, sub formă de înșiruiri de cifre binare. Transferal pe liniile de comunicație se face astfel: valoarea pentru un bit este dată de existența unei tensiuni, un interval de timp(un tact de ceas) pe un singur traseu al magistralei. Cel ami des este folosită tensiunea de 5V rezultând 1bit = 1 dacă acestă tensiune există, sau 1 bit = 0 pentru o tensiune egală cu 0V. Cu cât există mai multe linii cu atât se pot transfera mai mulți biți distincți în același timp.

Magistrala de adrese : grupul de linii care transportă informația de adresă necesară pentru precizarea locației de memorie către care este transmisă informația sau de unde trebuie citită informația.

Fiecare linie dintr-o magistrală transportă u singur bit de adresă Cu cât există mai multe linii pentru specificarea adresei, cu atât se vor putea adresa mai multe locații din memorie.

Mărimea unei magistrale de adrese limitează dimensiunea maximă de memorie internă adresabilă direct pe care un procesor o poate accesa.

Memoria

=componenta hardware care preia, stochează și la cerere furnizează date

Într-un calculator întanim două tipuri de memorie:

Memoria internă este cea care stochează temporar datele de care au nevoie pe moment aplicațiile și sistemul de operare pentru a rula, dar si informațiile esențiale pentru pornirea sistemului.

Memoria exetrnă este folosită pentru stocarea datelor de care nu au nevoie pe moment aplicațiile sau sistemul de operare. Stocarea se poate realize atât pe support manetic cât și pe support optic.

Memoria internă

M. i. este o succesiune de locații de memorie care au asociat câte un nr numit adresă de memorie.

Tipuri

Memoria RAM CMOS (Complementary Metal Oxid Semiconductor)

-își menține conținutul după oprirea sistemului fiind alimentată de o baterie. Această memorie folosește pentru memorarea parametrilor un sistem ccum ar fi : data și ora curentă, configurația sistemului, configurația memoriei,etc

Memoria ROM

-este numită și memorie internă permanentă deoarece programele care au fost scrise în ea sunt fixate permanent. Este memoria ideală pentru păstrarea BIOS-ului (rutine esențiale pentru pornirea calculatorului) sau a informațiilor primare despre configurația sistemului. Există PROM(programmable ROM), EPROM (erasable PROM), EEPROM(electrically EPROM), etc. În prezent, pentru BIOS sunt folosite memorii EEPROM care pot fi șterse și rescrise, ceea ce permite reactualizarea ușoară a datelor.

Memoria RAM (Random Acces Memory)

-este denumită și memorie nepermanentă, sau volatilă, deoarece conținutul ei este pierdut la întreruperea alimentării electrice. Informația poate fi citită sau scrisă. Aceasta este practice memoria de lucru a calculatorului.

Memoria RAM este memoria la care accesule ste permis atât pentru citire cât și pentru scriere. Lucrează simultan cu procesorul, având rolul de a atoca date și programe care pot fi accesate ușor de către processor sau de către alte dispozitive ale sistemului de calcul.

Caracteristici și structură

Tip

Capacitate

Timp de acces

Rata de transfer: cantitatea de date transferabile în unitatea de timp

Din punct de vedere fizic, memoria este construită din elemente care prezintă două stări stabile, adică două nivele de tensiune la ieșire, sau două nivele magnetice. Cele două stări stabile sunt reprezentate convențional prin simbolurile 0 și 1 denumite biți sau cifre binare. Biții se grupează câte 8 formând bytes, notat B. capacitatea d ememorie se măsoară utilizând multipli ai baitului: KB, MB.

Tipul de acces al memoriei se definește ca fiind intervalul de timp dintre momentul furnizării adresei de către processor și momentul obținerii informației de la acea adresă de memorie. RAM-ul poate fi SRAM (static RAM), sau DRAM(Dynamic RAM). Cipurile DRAM sunt mai lente decât cele SRAM, dic cauza tehnologiei de fabricație. SRAM-ul este compus din tranzistori, iar schimabrea stării unui bit este o operație foarte rapidă. Acesta folosește tot un sistem amtricial de reținere a datelor având linii și coloane, dar este de 5-6 ori mai rapidă și de două ori mai voluminoasă. Este o memorie voaltilă, dar nu necesită constant update. SRAM folosește pentru fiecare celulă de memorie un circuit de tip flip-flop care permite sarcinii electrice “să curgă spre ieșire”.

DRAM folosește condensatori pentru a păstra datele, condensatori ce au nevoie de reîncărcare periodică. Meoria SRAM este mult mai rapidă,motiv pentru care și prețul acesteia este mai mare decât cel al memoriei DRAM.

Viteza memoriei RAM este măsurată in nanosecunde. Cu cât nr de ns este mai mic cu atât cipul este mai rapid. În prezent sut folosite cipuri de 10ns sau chiar mai rapide.

Tipuri constructive de memorie DRAM :

SIP- conenctori sub formă de pini,având ca dezavantaj fragilitatea acestir pini

SIMM- single inline memorz mod- o posibiliate ușoară de upgrade, circuitele grupate pe o plăcuță care poate fi ușor instalată sau dezinstalată in socluti speciale cu care este prevăzută placa de bază. Există două variante ale acestui tip: cu 30 și cu 72 poziții de conenctare. Are capacitatea maximă de 64 Mb

DIMM- circuite integrate situate pe ambele fețe. –II-. Are capacitatea maximă de 128 Mb.

Memoria Cache- caracteristici

Este un tip de memorie RAM, cu viteză mai mare de acces la informații, caracteristică dată de modul constructiv- fiecare element de memorie fiind o individualitate fizică,cache. Este folosită în deosebi de processor ca o memorie de lucru current sau ca interfață între processor și alte tipuri de memories au alte elemente hardware. Este strucurată pe nivele.

Cele mai multe procesoare dispun de o mamorie cache internă de nivel 2 cu dimensiunea de 256K sau 512K, dar pot avea și un cache suplimentar de nivel 2 situat pe placa de bazăpentru o performanța maximă. În cazul plăcilor Pentium, cache-ul ar trebui să fie de tip SRAM sincron, fiind preferabil cache-ul Pipelined Burst SRAM.

Memoria externă

Memoria externă este folosită pentru stocarea datelor o perioadă ami lungă de timp.

În funcție de suportul pe care se stochează:

Nereutilizabilă

Reutilizabilă

M.e. reutilizabilă prin prelucrări automate cu calculatorul poate fi pe suport sensibil la câmpul magnetic(hard-disck și floppy disck), pe suport sensibil al lumină, ce lucreză în mod optic cu raze laser(CD-ROM, CD-R, CD-RW, și DVD-ROM, DVD-RAM) și pe suport magneto-optic.

Caracteristici

Tipul de memorie și fabricantul

Volumul memoriei

Viteza de acces la informație

Rata de transfer a informației

Tipul de interfață cu sistemul de calcul

Caracteristicile de formă și de conectare

Tipuri

FLOPPY DISCK DRIVE

-suport de memorie externă conenctată la calculator prin intermediul unei interfețe. În unitățile de disck de introduce discuri flexibile.

HARD DISCK

-componenta hardware de memorie externă utilizată la stacarea cantităților mari de informații, oferind un acces rapid la acestea.

Structură

Unitatea de hard disck conține niște plăcuțe rotunde, rigide, fabricate de obicei din aluminiu sau sticlă, numite discuri. Deoarece la majoriatatea unităților de hard disck pachetul de discuri nu poate fi scos din unitate, firma IBM le numește fixed disck drives.

Fizic, un hard disc este format din unul sau mai multe discuir suprapuse, fiecare dintre ele acoperit de un înveliș magnetic. Logic, fiecare disc este împărțit în cercuri de diferite raze(track), iar fiecare pistă este împărțită în sectoare. Pistele cu aceeași rază de pe discuri formează un cilindru. Discurile se rotesc cu viteze de mii de rotații pe minut. Pe suprafața acestor discuri, denuminte și platane, se plimbă capetele de citire/scriere care au rolul de a citi/scrie informația de pe disc. Platanele se rotesc permanent cu o viteză constantă, sectoarele de pe disc fiind contactate în momentul trecerii lor prin dreptul capetelor. În prezent, vitezele uzuale întâlnite la diferite tipuri de hard discuri dunt de 5400 rpm, 7200 rpm, 10000 rpm și chiar 14000 rom. Cu cât viteza este mai mare, cu atât timpul de latență este mai mic.

Un alt parametru al hard discului este reprezentat de timpul d căutare a unei piste pe disc.

Unii producători măsoară timpul de deplasare a capului de la o pistă la alta, iar alții consideră timpul mediu de găsire a unei piste(6-13 ms).

TEHNOLOGII OPTICE DE STOCARE

Înregistrarea optică a informației este un proces care folosește un fascicol laser pentru citire/înregistrare a datelor. Se fac două menținui:

-citirea este un proces pasiv care se bazează pe interpretarea unor modificări survenite în fascicolul de lumină reflectată pe suportul optic

-scrierea este un proces ce folosește un fascicol laser pentru modificarea sau pentru a ajuta la modificarea unui material sensibil la o radiație luminoasă depus pe suprafața discului.

După tipul suportului folosit, există:

Suporturi preînregistrate – informația este înscrisă de către producător și nu mai poate fi alterată.

Suporturi care pot fi înscrise o singură dată – informația poate fi scrisă o singură dată, de utilizator-WORM, CCW, SAU CD-R.

Suporturi reinscriptibile – pot fi scrise de câte ori este necesar-discuri magneto-optice.

Citirea mediilor optice se face cu ajutorul unei raze laser foarte precise și înguste. Aceste forme de stocare prezintă avantaje considerabile, cum ar fi densitatea mare a informațiilor, se păstreză o perioadă îndelungată de timp, iar datele rămân nealterate chiar zeci de ani.

Compact-Disck-ul a fost introdus de Philips și Sony în 1980, constând într-un disc de plastic cu îveliș metlic reflectorizant, bazat de obicei pe aluminiu.

CD-ROM

A apărut ca o extensie a CD-ului în 1984. Este un disc de plastic cu diametrul de 4,7”. Diferența constă în organizarea datelor. Pe CD-ROM informațiile sunt structurate în sectoare,vcare pot fi citite independent, așa cum e cazul hard-discului. CD-ROM-ul are însă o singură pistă, o spirală care pornește din cetru spre marginea exterioară. Pe fiecare CD-ROM se pot stoca până la 640 MB de date sau 74 min de muzică.

Caracteristici. Structură

-datele sunt structurate în sectoare, putând fi citite independent

-are o sinură pistă; spirala de pe ea măsurând în jur de 5 km, stocând până la 640 MB

-discul propriu zis are un suport alcătuit din policarbonat, acoperit de o peliculă metalică, formată de obicei dintr-un aliaj de aluminiu; pelicula este porțiunea discului citită de CD-ROM pentru accesarea informației; un material plastic o protejează, pentru conservarea datelor.

CD-R și CD-RW

-scrierea CD-R se bazează pe faptul că aceste discuri au un strat sensibil la temperatura care își poate modifica starea o singură dată; suportul CD-R este numit și WORM- write once read many

-unitățile CD-RW au adus o îmbunătățire permițând scrierea de mai multe ori.

Multi Read sunt driverele noi,care pot ajusta unde laser pentru a se adapta suportului folosit. Principiul are la bază utilizarea unui substrat care are proprietăți amgnetice puternic influențate de temperatură.

Date tehnice-CD-ROM

Viteza de transfer a datelor – este indicat să fie cât mai mare

Timpul de acces – reprezintă întârzierea dintre primirea comenzii de citire și citirea primului bit al datelor; este exprimat în milisecunde, cu valoare tipică de 350ms

Memoria internă – unele unități au cipuri de memorie pe placa logică; aceste cipuri au rol de buffere-stochează datele înainte de a fi transmise calculatorului; dimensiunea tipică a acestei memorii este de 64 k

Interfața – există două modele de interfață, pe 8 și pe 16 biți, ultima fiind cea mai nouă și mai des folosită acum.

Unități DVD- digital versatile disk

DVD-ul este un disc plat, de dimensiunea unui CD, având același mod de păstrare a datelor.

Citirea DVD-urilor se realizează prin intermediul unei raze laser cu o lungime de undă mai scurtă decât în cazul CD-ROM-ului. Acest lucru face posibile densități mari de stocare. Startul pe care se păstreză informația este de două ori mai subțire decât la CD-uri. Există astfel posibilitatea scrierii datelor în două straturi. Nivelul exterior aurit, este semittransparent permițând citirea stratului inferior, argintat, în cazul căruia raza laser are o intensitate mai mare.

Există 3 versiuni DVD: DVD-ROM, DVD-R, DVD-RAM.

Unitățile DVD-ROM sunt destinate exclusiv citirii, cea mai evoluată versiune ajungând la 17 GB de date stacate.

DVD-R pot fi scrise o singură dată, putând stoca 3,9 GB pe fiecare față.

DVD-RAM pot fi scrise și citite ca un hard disk. Aplicațiile cela mai întâlnite pentru aceast tip de dispozitive sunt cele multimedia. Astfel un film poate fi rulat la o cantitate impecabilă, cu mai multe piese audio, beneficiind de subtritări în mai multe limbi.

Adaptoare pentru rețea

Placa de rețea este echipamentul instalat pe un PC pentru a realiza conectarea acestuia la o rețea.

Rețeaua reprezintă legătura fizică între două sau mai mult calculatoare, coordonate sau nu de un server.

Tehnologia Ethernet este cea mai răspândită în cadrul rețelelor locale. Dezvoltată ințial de Xerox, tehnologia a fost îmbunătățintă mai departe și de DEC și Intel. De obicei sistemele sunt echpate cu astfel de plăci, ceea ce înseamnă că sunt capabile să transfere până la 10Mbps. Dacă o viteză mai mare este necesară, se apelează la plăci Fast Ethernet sau 100 BASE-T10, capabile de transmisii la viteze de până la 100Mbps, sau plăci tip Cb Ethernet ce pot transfera un Gbps.

O placă de rețea Token Ring este instalată pe un sistem conectat într-o rețea în fromă de cerc sau de stea. Această tehnologie permite evitare acoliziunilor ce pot apărea atunci când două stații de lucru trimit mesaje în același timp.

Cuplarea uni fir la o placă de rețea se face prin intermediul unor conectori speciali. Rețelele locale cu conectori de tip BNC sunt cele mai răspândite, iar costurile realizării lor sunt mai mici decât ale celor cu conectori UTP, fiind realizate cu cablu coaxial. Cele mai indicate modele de placi de rețea sunt cele ce oferă atât conectare BNC, cât și UTP.

5.Modem-ul

Modemul este echipamentul care permite unui calculator să comunice cu altul prin intermediul liniilor telefonice.

El convertește semnalul digital venit de la calculator în semnal analogic pentru circuitele telefonice convenșionale pe bază de sârmă sau fibră optică, precum și cele prin undă radio sau prin cablu video și invers.

Modemul poate fi extern sau intern, în funcție de modul de conectare la sistem. Cel intern are un preț ami mic, nu ocupă loc pe masa de lucru, dar ridică însă unele probleme la instalare și ocupă un slot pe placa de bază. Modemul extern are are un preț mai ridicat, însă și atuul de a putea fi mutat cu ușurință de la un calculator la altul.

WinModem

Un astfel de modem folosește mai puțin echipament hardware decât modele tradiționale, ceea ce face să îi scadă prețul. Pe de altă parte însă este compatibil doar cu sistemele de operare Windows 95 și 98, și folosirea lui duce la solicitarea procesorului nevoit să preia o parte din operațiunile modemului.

PCMCIA

Modemurile de acest tip sunt destinate utilizării la calculatoarele portabile.

Viteza unui modem este determinată de nr de biți pe care acesta este capabil să-l transmită într-o secundă-Kbps. Cele mai utilizate viteze sunt: 14,4Kbps, 28,8Kbps, 33,6 Kbps și 56Kbps.

Un modem este atât mai bun cu cât are o viteză de transmitere mai mare.

6. Imprimanta

Imprimanta este un dispozitiv atașat unui calculator ce permite tipărirea imaginilor și textelor aflate în calculator, pe diferite formate standard de suport.

Este un echipament periferic de ieșire.

Imprimantele se clasifică după modul de imprimare, viteză, dimensiuni, complexitate și cost.

Caracteristici

Rezoluția – nr de puncte tipărite pe un inch-300,600,720,1200dpi

Viteza – se măsoară fie prin nr de caractere tipărite pe secundă, fie prin nr pg pe minut-de la 1 la 6 ppm

Modalitatea de alimentare cu hârtie – manual, semiautomat, automat

Zgomotul – produs la tipărire—silențioase, zgomotoase

Numărul de fonturi – pe care le poate tipări, tipul acestora și compatibilitatea fonturilor pt imprimantă cu cele pentru ecran

Limbajul de control al imprimantei

Capacitatea de emulare – posibilitatea de a recunoște limbajul de cotrol al altei imprimante

Cost

Lățimea carului – nr de coloane de caractere imprimabile pe hârtie:80-132 col

Cromatica rezultatului imprimării – alb-negru sau color.

Categorii

Imprimante orientate pe caracter memorează un caracter dintr-o dată

Imprimante cu impact

Imprimante cu ace – principiul matricii cu puncte pt afișare

Imprimante chimice – hârtie tratată termic

Imprimante cu jet de cerneală – de impact la nivel de linie

Imprimante orientate pe linie – de impact la nivel de linie

Imprimante laser- orientate pe pagină – asociază tehnologia laselor cu cea a copiatoarelor

creare imagine prin tambur, prin magnetizare

atragere toner pe tambur

fixare toner pe pagină

După principiul de funcționare:

imprimante matriciale

imprimante cu jet de cerneală

imprimante cu laser.

Sisteme de operare

Prezentare generală

Sistemul de operare este ansamblul progamelor și procedurilor care asigură îndeplinirea funcțiilor de bază ale sistemului de calcul.

Sistemul de operare este un program special, cu rol de interconectare, control și gestiune asupra resurselor fizice și software ale sistemului de calcul, și asigură interfața acestei entități cu mediul extern.

Acesta reprezintă totodată:

Componenta de bază a software-ului unui sistem de calcul, fară de care acesta nu-și poate duce la îndeplinire funcțiile pentru care a fost creat

Ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a resurselor fizice și logice ale unui sistem de calcul și participă la pregătirea, punerea în lucru și coordonarea programelor utilizatorului

Componenta care supervizează funcțiile calculatorului, asigurând interfața cu mediul extern

Caracteristicile unui sistem de operare

Untilitate – satisfacerea necesităților programelor de aplicație

Generalitate – să depindă cât mai puțin de tipul de echipament pe care este instalat

Eficiență – asigurarea unui acces bun la resursele fizice ale calculatorului

Transparență – permite utilizatorului însușirea fără dificultăți a facilităților pe care le oferă

Flexibilitate – permite modificări în funcție de cerințele utilizatorului

Opacitate – este suficent ca utilizatorul să cunoască sist.de operare doar ca intefață

Securitate – trebuie sa fie protejat

Integritate – erorile de sisitem să fie clar delimitate de erorile de programe și să nu se influențeze reciproc

Disponibilitate – capacitatea de a izola erorile pt a putea funcționa

Serviabilitate – furnizarea informațiilor necesare pt depanarea programelor sale

Extensibilitate – adaugarea de noi facilități, în funcție de nevoi

Integrare – posibilitatea de a comunica cu alte sisteme sau cu programe concepute sub alte sist de operare

Interoperabilitatea – permite accesul la structuri de date care au fost construite sub alt sistem de oparare

Funcții necesare pentru gestionarea resurselor calculatorului:

Controlul execuției progamelor

Prelucrarea fișierului de lucrări

Planificarea și controlul fluxului lucrărilor

Asigurarea tehnicilor de comunicație între procese și sincronizarea lor

Gestionarea spațiului de memorare, timpul de lucru al microprocesorului și procesele I/O

Efectuarea operațiilor I/O la nivel logic și fizic

Gestionarea sistemului de fișiere

Detectarea și corectarea erorilor

Asigurarea interfeței cu utilizatorul

Tipuri de sisteme de operare

După modul de introducere a programelor în sistem:

Seriale

Paralele

După numărul de programe care pot fi gestionate de processor la un moment dat:

Cu monoprogramare(monotasking)

Cu multiprogramare(multitasking)

După numărul de utilizatori acceptați simultan de sistemul de operare:

Monoutilizator

Multiutilizator

După modul de utilizare a resurselor

Cu resurse allocate

În timp real

Cu resurse partajate

Structura sistemului de operare

Majoritatea sistemelor de operare sunt organizate pe două niveluri:

Nivelul fizic

Nivelul logic

Nucleul sistemului de operare

-asigură gestionarea tuturor resurselor calculatorului în timpul funcționării lui, controlând activitățile acestuia și programele utilizatorului.

Funcții

Alocarea resurselor calculatorului între programele ce se execută simultan

Pregatirea și lansare în execuție a programelor utilizatorilor, a traducătoarelor și utilitarelor

Controlul programelor în execuție, sesizarea erorilor și tratarea întreruperilor

Protecția programelor în execuție

Asigurarea și controlul comunicației între utilizator și calculator

Programe în nucleul sistemului

Programul monitor

Programe de comandă și control

Programe pentru operații cu echipamente periferice

Programe de serviciu

Interfața sistemului de operare definește modul în care utilizatorul interacționează cu sistemul de calcul. Ea asigură funcția de comunicare prin intermediul unui dialog între cei doi, dialog relizat astfel:

utilizatorul transmite comnezi pentru executarea operațiilor, sau răspunsuri la întrebările puse de calculator, prin care își precizează intenția

calculatorul transmite mesaje în legătură cu intențiile utilizatorului sau întrebări privind modul de relizare a operațiilor solicitate

Interfețele pot fi realizate:

prin intermediul unui limbaj de comandă

prin intermediul uni sistem de meniuri

implementate graphic cu ajutorul simbolurilor

Exemple de sisteme de operare:

CP/M – apărut în 1980

MS-DOS

OS/2 – relizat pe IBM

System 7 pt calculatoare Machintosh

UNIX

Microsoft Windows 95, MSWindows 97, MSWindoes NT, MSWindows 2000, MSWindows Milenium

SISTEMUL DE OPERARE LINUX

Primul kernel(nucleu al sistemului) linux a fost scris de stundentul Linus Torvalds, în 1991. De la acea versiune a kernel-ului, care nu conținea fișiere binare, cid oar cod sursă, un sistem de fișiere simplu și un driver pentru hard-disk, lucrurile s-au schimbat radical.

Linux-este un sistem de operare gratuit, liber distribuibil sub termenii GNU General Public License (GPL).

Sistemul are incluse servere Web, FTP și e-mail, servere ce nu au o limitare a numărului de conexiuni simultane sau a conturilor de mail ce se pot face. În prezent, Linux ruleză pe platforme Intel 386/486/ Pentium, cât și pe Motorola 680×0, Alpha, SPARC, PowerPC. Alte portări pentru mașini, cum ar fi MIPS și ARM, sunt în curs de dezvoltare.

Deoarece Linux-ul respectă modelul open development , toate versiunile, stabile sau nu, sunt oferite publicului.

În ce privește dezavantajele sistemului, printre acestea sunt diferitele greșeli de securitate(security holes) din aplicații ce pot fi exploatate de hackeri și pot permite acestora accesul la informația din sistem. În același timp, lipsa de drivere pentru anumite dispozitive hardware este un minus. Este necesara o atentie in verificarea capacitatii de suportare a hardware-ului de către sistem.

În ciuda unor astfel de dezavantaje, marile companii nu ocolesc Linux-ul și se aproximează că numărul utilizatorilor de Linux este undeva aproape de cinci milioane, în special ca servere în rețele.

Utilitare

Utiliatarele sunt produse software care preiau din funcțiile sistemului de operare și le realizează într-o manieră cerută și acceptată de clienți.

Windows Explorer poate fi considerat ca fiind progrmaul utilitar cel mai folosit. Având posibilități de exploatare multiple și performante deosebite, acest program poate să înlocuiască cu deplin succes programul utilitar Norton Comander sau orice alt program utilitar pentru organizarea suprafetei de lucru și gestionarea discurilor și a fșierelor.

Progrmaul Windows Explorer începând cu MS Windows’98 arată și se comportă asemănător cu browserul Intenet Explorer.

Internet Explorer este un pachet deschis și integrat de software pentru Internet, care include un program client Internet și soluții generale de colaborare pentru utilizatori ,administratori IT și programatori.

Scan Disk este un program utilitar, cu interfață grafică , pentru verificarea și depanarea discului și a fost conceput in scopul verificării integritătii discurilor și pentru a remedia orice problemă detectată.

Outlook Express este un program gasdă pentru noile servicii complet integrate în Internet Explorer, facilitând comunicațiile cu întreaga lume. Noile funcționalități din Outlook Expres oferă utilizatorului o serie de avantaje semnificative.Utilizatorii vor putea comunica mai eficient și mai sigur, transmițând un conținut mai bogat.

Programe de arhivare și dezarhivare

Segmentul de piață ocupat de programele de arhivare este foarte dinamic și deschis . Multe programe apar și dispar în intervale de timp relatic de scrute.

Aplicațiile de arhivare sau de compresie sunt prezente pe piața software de foarte mult timp.Acestea permit împachetarea și compresarea mai multor fișiere într-unul singur, pentru a reduce dimensiunile acestora și pentru a economisi spațiul pe hard disk .Astfel de programe sunt : WinZIP , ZipMagic, NetZip Deluxe, Win ACE , Win RAR etc.

WinZIP a fosr până nu demult regele arhivatoarelor și este unul din cele mai populare programe de arhivare prezente pe piață, deși nu oferă cele mai bune trate de compresie.

Utilitare pentru MULTIMEDIA

Winamp

– player multimedia ce are interfață intuitivă și suportă skin-uri

– suportul pentru fișiere multimedia poate fi extins cu ajutorul plug-in-urilor

– modul de decodare este optimizat în fiecare nouă versiune

– egalizatorul grfic este foarte performant; are suport pentru mai multe limbi și cu ajutorul lui se poate asculta muzică online; de asemenea are suport și pentru Microsoft Media 4.0.

Sonique

player multimedia ce se remarca prin interfața deosebită și prin design-urile adiționale

are inclusă tehnologia Microsoft Media 4.0.

dispune de un egalizator grafic, ce îi oferă și câteva preset-uri specifice unor anumite genuri de muzică; există de asemenea în program un modul pentru căutarea și download-area melodiilor de pe interne

3DS Max

program de grafica tridimensională; Autodesk 3D Studio Max a fost de la început unul din punctele de referință de pe această piață

cu ajtorul lui au fost realizate diferite filme celebre

ultimele versiuni, dezvoltate sub mediul Windows de către un department special însărcinat cu relizarea acestui program – kinetix, au adus un nr mare de noi facilități, precum și un mod mai ușor de utilizare

exemple de efecte realizate cu 3DS Max: deformări de obiecte, explozii, efecte atmosferice, efecte gravitaționale, etc.

WinFax PRO 10

lider între programele pentru trimiterea și recepționarea faxurilor prin intermediul unui calculator personal

se asteapta aparitia celei de a 10-a varinate care ar aduce o serie de îmbunătățiri ce săporesc utilitatea acestui software

trimiterea unui fax este simpla si practica

producatorii au introdus posibilitatea de a trimite la fel de usor un fax prin e-mail; un impediment la acest capitol este faptul ca o pg de fax are dimensiuni mari

calitatea faxurilor a fost îmbunătățintă prin adăugarea de facilități Photo Quality Fax

este posibilă de asemenea și introducerea semnaturii reale a expeditorului, după o scanare anterioară

la toate aceste facilități se adaugă și o interfață mai facilă și cu un design mai plăcut

4.Procesorul de texte Microsoft Word

Documentul = suportul pe care sunt înscrise informațiile, datele de prelucrat.

Word = procesor de texte puternic speacializat și performant, deoarece asigură prelucrarea documentelor la nivel superior, lucrează cu desne – având încorporat un desenator propriu și oferă o mulțime de facilități pentru aranjarea și înfrumusețarea textului în pagină.

Astfel, acesta permite introducerea și corectarea de la tastatură a unui text, urmate automat de aranjarea în pagină, încadrarea între marginile foii de hârtie și numerotarea paginilor.

Editarea unui documentului 

Aplicația Word asigură următoarele facilități pentru editarea documentelor:

   Redactarea documentului;

   Operații de mutarea și copierea blocurilor de text;

   Anularea și reluarea unei operații de editare;

   Operații de căutare și înlocuire;

   Transformarea literelor din text;

   Inserarea simbolurilor și a câmpului în text;

   Realizarea tabelelor și înserarea lor în document.  

Redactarea documentului

La redactarea unui document nou este activată opțiunea New din meniul File. Pentru asigurarea unui ritm cursiv de scriere trebuie folosit în prealabil un program Dactilo care de obicei se găsesc pentru scrierea în limba engleză.

Apoi se redactează în mod normal cu scrierea titlurilor cu litere mari (Upercase) și a textului cu litere normale. Se poate alege tipul de scriere de obicei Times New Roman sau Curier și mărimea literelor de 12, 13 sau 14 folosind opțiunea Font din meniul Format sau de la bara cu unelte cu scrierea normală ce se afișează în susul paginii. Acest panou se obține din opțiunea Toolbars tasta Normal din meniul View.

Acest panou conține o serie de casete care ajută la scrierea, salvarea și Tipărirea documentului.

Operații de mutarea și copierea blocurilor de text

Mutarea unei zone din document se realizează astfel:

·      Se selectează zona dorită din document cu ajutorul mousului;

·      Este activat meniul Edit și apoi se alege cu mousul opțiunea Cut. Textul selectat este radiat.

·      Este activată opțiunea Paste mută textul selectat în fișierul dorit, interogat de această opțiune. Copierea unei zone din document se realizează similar cu mutarea, dar este aleasă opțiunea Copy în locul opțiunii Cut.

Anularea și reluarea unei operații de editare

Anularea unor operații anterioare, de obicei de radiere, poate fi obținută activând opțiunea Undo Typing din meniul Edit. Revenirea la situațiile anterioare anulării poate fi realizată cu opțiunea Repeat Typing din același meniu.

Operații de căutare și înlocuire;

Pentru operația de căutare a unui text sau o imagine într-un document se alege opțiunea Find din meniul Edit. Apoi prin intermediul obiectelor din caseta de dialog Find se va construi criteriul de căutare.

Pentru operația de căutare cu înlocuire se alege opțiunea Replace din cadrul aceluiași meniu.

Transformarea literelor din text.

Se realizează cu opțiunile Font și Change Case din meniul Format. 

Inserarea simbolurilor și a câmpului în text

Inserarea se realizează cu meniul Insert. Pentru simboluri este folosită opțiunea Symbol.

Tipărirea documentului 

Alegerea imprimantei la care se va tipări textul

Se face la conectarea imprimantei sau în cazul unei rețele, prin alegerea imprimantei dorite. Este folosită opțiunea Print din meniul File.

Previzualizarea documentului

Previzualizarea este obținută cu opțiunea Print Preview din același meniu.
 c. Stabilirea opțiunilor de tipărire;

Este realizată cu opțiunea Print din același meniu.

Executarea tipăririi.

Este realizată cu opțiunea Print apăsarea tastei Enter.

Finisarea documentului pentru multiplicare

Stabilirea dimensiunilor paginii fizice și utile

Se obține folosind opțiunea Page Setup din meniul File. Activând caseta Paper Size este aleasă mărimea fizică a paginii, de obicei 210 x 297 mm

Dimensiunile utile ale paginii se obțin prin activarea casetei Margins alegând cotele de margini ale paginii.

Orientarea paginii;

Orientarea paginii se obține folosind opțiunea Page Setup din meniul File. Activând caseta Paper Size este aleasă una din opțiunile: Portret sau Landscape.

Numerotarea paginilor

Numerotarea paginilor se obține folosind opțiunea Page Numbers din meniul Insert. Numărul pagini poate apărea în partea de sus sau jos a paginii și respectiv la dreapta, în centru sau stânga paginii.

Crearea anteturilor și a subsolurilor de pagină

Pentru tipărirea unui antet care să apară pe fiecare pagină cu/sau fără prima pagină, sau a unui text pentru subsolul paginii se activează opțiunea Header and Footer din meniul View. Anteturile și subsolurile de pagină pot să conțină atât texte cât și imagini.

Crearea notelor de subsol și a notelor de sfârșit.

Pentru a însera într-un document o notă de subsol sau o notă de sfârșit se stabilește modul de vizualizare Normal sau Page Layout. Se alege apoi opțiunea Footnote din cadrul meniului Insert. Apoi se selecționează din caseta de dialog opțiunea Footnote sau Endnote.

Prelucrarea imaginilor

Programul Paint folosește grafica bitmap, adică realizează o imagine din puncte (pixeli), pentru fiecare pixel al desenului fiind memorat codul de culoare. Primele meniuri folosite sunt asemănătoare cu cele de la programul Winword și deci nu vor mai fi prezentate. Apar caracteristice meniurile Image și Options care sunt prezentate pe scurt în continuare:

Meniul Image permite următoarele modificări în desen: rotirea desenului, răsturnarea pe verticală sau orizontală a lui, schimbarea dimensiunii desenului pe verticală sau orizontală, inversează culorile, afișează atributele unui desen, etc.;

Meniul Options permite editarea unui set propriu de culori, salvează paleta de culori, etc.

Aplicația Word asigură următoarele principale facilități pentru prelu-crarea imaginilor prin programul Paint din grupul de aplicații Accessories:

Stabilirea dimensiunii desenului;

Alegerea culorii fondului și a culorii desenului;

Alegerea și folosirea unor instrumente de desen: pensula, rola, etc.;

Alegerea tipului și mărimii literelor înseriate în desen;

Copierea și mutarea zonei decupate sau a unui desen;

Tipărirea desenului.

Stabilirea dimensiunii desenului

Pentru alegerea dimensiunii desenului se folosește ca și la programul Document, opțiunea Page Setup din cadrul meniului File.

Alegerea culorii fondului și a culorii desenului

Pentru alegerea culorii fondului sau a desenului este folosită opțiunea Color Box din meniul View sau panoul orizontal cu culori din stânga jos a desenului. Prima pictogramă permite alegerea culorii pentru fond sau desen, iar celelalte permit alegerea culorilor de lucru.

Alegerea și folosirea unor instrumente de desen: pensula, rola

Pentru alegerea instrumentului de desenat este folosită opțiunea Tool Box din meniul View sau din panoul vertical cu instrumente din stânga desenului. Tot din această casetă pot fi folosite și opțiunile de desenare: linie dreaptă, linie curbă, dreptunghi sau poligon, elipsa sau cercul.

Alegerea tipului și mărimii literelor înseriate în desen

Pentru înserierea unui text este folosită opțiunea Text Toolbar din meniul View sau caseta A din panoul vertical cu instrumente.

Copierea și mutarea zonei decupate sau a unui desen

Decuparea poate fi realizată prin selecția prealabilă a unei porțiuni din desen folosind opțiunea Clear Selection sau a întregului desen folosind opțiunea Select All din meniul Edit. Decuparea poate fi realizată folosind casetele de selecție neregulată sau dreptunghiulară din panoul vertical cu instrumente.

Apoi sunt activate opțiunile Copy și respectiv Paste din meniul Edit pentru a transfera copia la fișierul sau locul dorit din același fișier.

Tipărirea desenului.

Se execută practic aceleași operații de la tipărirea unui document

Crearea tabelelor

Tabelele în Word permit prezentarea unor informații complexe în celule. Acestea pot conține text sau imagini. Administrarea tabelelor se face prin intermediul opțiunilor din meniul Tabel. În plus pentru a executa rapid unele operații, există o bară specială de unelte, Tabele și Borduri.

Crearea unui tabel

În funcție de ordinea în care se definesc elementele (dimensiunea și conținutul), tabelele se pot crea prin două metode:

a. metoda definirii structurii: se definește structura tabelului după care se introduc și valorile în celulele tabelului;

Clic pe butonul Insert Table (Inserare tabel) de pe bara cu instrumente de lucru standard, este cea mai simplă metodă. Se trage apoi cursorul peste grila care apare, pentru a preciza dimensiunea tabelului (numărul de rânduri și de coloane)

Se selectează comanda Table (Tabel) Table (Tabel) și se precizează apoi numărul de linii și de coloane, elemente de formatare.

b. metoda transformării unui text în tabel: se scrie textul și apoi se convertește în tabel cu Table Convert Text to Table (Tabel Se face conversiaText în tabel

Word asigură și operația inversă, de transformare a unui tabel în text. Pentru a converti un tabel în paragrafe text se procedează astfel: Selectați rândurile tabelului pe care doriți să le convertiți în paragrafe. Din meniul Tabel alegeți Se face conversia Conversie tabel în text. De sub Separare text cu alegeți caracterul folosit pentru a separa textul și apoi clic pe butonul OK.

O mare flexibilitate în construirea tabelelor o oferă posibilitatea de imbricare, adică introducerea unui tabel în alt tabel.

Selectarea unor părți ale tabelului

Pentru modificarea unei părți din tabel, se selectează partea respectivă prin tragerea cursorului peste celule sau, pentru selectarea unui rând/coloane, se poziționează cursorul în rândul/coloana respectivă și se selectează comanda Table (Tabel) Select (Selectare) Column/Row/Table (Coloană/ Rând/ Tabel).

Adăugarea și ștergerea celulelor, a rândurilor și a coloanelor

Word face o distincție clară între ștergerea conținutului unei celule/ rând/ coloane și ștergerea celulei/ rândului/ coloanei.

Adăugarea/ștergerea unor celule

Se selectează celula de deasupra sau din drepta punctului de inserare/ștergere al noile celule, apoi Table (Tabel) Insert (Inserare)/ Delete (Ștergere) Cells…(Celule) iar în caseta de dialog care apare se selectează modul de deplasare al celorlalte celule: in jos (Shift Cells Down) sau către dreapta (Shift Cells Right)

Adăugarea/ștergerea unor rânduri/coloane

Pentru adăugare, se poziționează cursorul într-un rând/coloană vecină, se selectează comanda Table (Tabel) Insert (Inserare) și se face clic pe comanda adecvată: înserare coloană la stânga/dreapta, înserare rând deasupra/dedesubt. Pentru ștergere, se poziționează cursorul pe linia/coloana respectivă sau se selectează dacă sunt mai multe, se selectează comanda Table (Tabel) Delete (Ștergere) alegând apoi ceea ce trebuie șters.

Schimbarea aspectului tabelelor

Se pot prelucra datele dintr-un tabel în același mod în care ca orice alte date. De exemplu, atunci când ștergeți anumite date celulele libere rămân la locul lor. Se poate modifica aspectul unui tabel prin schimbarea dimensiunilor celulelor, prin deplasarea liniilor, coloanelor și celulelor, prin inserarea sau ștergerea liniilor, coloanelor li celulelor. De asemenea, pentru a aranja manual textul unui tabel se pot folosi comenzile de aranjare în pagină pentru caractere și paragrafe: se poate schimba tipul de caracter, stilul de caractere și efecte, se poate modifica alinierea etc.

Modificarea lățimii coloanelor

Se poate schimba rapid lățimea coloanelor prin tragerea liniilor grilei sau a marcajelor de coloană sau se pot stabili lățimi precise pentru coloane. De asemenea se poate stabili o anumită spațiere între coloane.

Pentru a modifica rapid lățimea coloanelor se indică o linie verticală a grilei sau un marcaj de coloană. Indicatorul mouse-ului se transformă într-o săgeată cu două capete. Se face clic și se trage spre stânga sau spre dreapta până la noua poziție. După ce se realizează aceste operații lățimea totală a tabelului nu se modifică. Atunci când schimbați lățimea unei coloane coloanele din dreapta ei sunt redimensionate automat. Dacă apăsați tasta ALT în timp ce glisați acești marcatori puteți vedea pe rigla dimensiunea în unitatea de măsură Word.

Pentru a modifica lățimea unei coloane cu precizie se parcurg următoarele etape: Poziționați punctul de inserare în orice celulă din coloana pe care doriți să o modificați. Selectați Tabel Proprietăți tabel. În caseta de text Lățime preferată introduceți lățimea coloanei. Pentru a modifica lățimea coloanei anterioare selectați Coloana anterioară. Pentru a modifica lățimea coloanei următoare selectați Coloana următoare.

Modificarea înălțimii liniilor

Pentru a modifica rapid înălțimea liniilor se procedează asemănător, doar că se indică o linie orizontală a grilei sau un marcaj de rând.

Unirea și scindarea celulelor

Se pot uni celule adiacente pentru a avea mai mult spațiu pentru date sau pentru titluri sau se pot scinda celule, în mai multe celule.

Pentru a uni celule se procedează astfel: se selectează celulele pe care doriți să le uniți. Ele trebuie să fie adiacente. Din meniul Tabel alegeți Îmbinare celule. Word va converti conținutul fiecărei celule obținându-se astfel paragrafe în cadrul celulei rezultate prin unire.

Pentru a scinda o celulă se parcurg următoarele etape: Selectați celulele. Din meniul Tabel alegeți Scindare celule. În caseta de text Număr de coloane/Număr de rânduri se introduce nuărul de coloane și linii.

Adăugarea de borduri și umbre

Word nu imprimă liniile de grilă care împart pe ecran tabelul în celule. Dacă doriți să imprimați linii orizontale și verticale între celule, trebuie să aplicați borduri tabelului. Pentru un aspect mai finisat puteți, de asemenea, să aplicați și umbre.

Pentru realizarea acestor operații procedați astfel: dacă vreți să delimitați toate celulele tabelului cu chenare și/sau să modificați fundalul tuturor celulelor, poziționați punctul de inserare în tabel și selectați tot tabelul. Dacă vreți să delimitați sau să modificaț fundalul numai pentru anumite celule selectați aceste celule. Deschideți meniul Format și alegeți Borduri și umbrire. Prin intermediul secțiunii Borduri stabiliți caracteristicile liniilor care delimitează celulele iar prin intermediul secțiunii Umbrire, caracteristicile fundalului. Secțiunea Borduri diferă puțin față de cea din caseta de dialog afișată la formatarea blocului de text.

Alte opțiuni

Scindarea unui tabel

Dacă doriți să inserați un text obișnuit între două rânduri puteți scinda tabelul:

poziționați punctul de inserare în rândul unde doriți să înceapă noul tabel și alegeți Scindare tabel din meniul Tabel.

Alinierea textului în cadrul celulelor

Textul aliniat la stânga în cadrul celulelor este adecvat pentru anumite tipuri de tabele de text sau pentru tabelele în care coloanele sunt înguste. Dar, în mod frecvent, numerele aliniate la dreapta sunt mult mai ușor de citit și de comparat. Dacă utilizați un tabel cu două coloane (de exemplu un CV), atunci aliniați la dreapta textul din coloana din stânga, pentru a ajuta la indicarea legăturilor cu blocurile de text corespunzătoare din coloana din dreapta. Pentru o cantitate mică de text, textul centrat – chiar dacă reprezintă doar titlurile centrate de deasupra unei coloane – arată mai bine decât cel aliniat la stânga aproape oriunde în tabel, cu excepția primei coloane. Puteți efectua clic o dată într-o celulă sau selecta o serie de celule și schimba alinierea spre stânga, pe centru sau spre dreapta cu ajutorul butoanelor de aliniere de pe bara de unelte Formatare.

Sortarea datelor într-un tabel

Se poate schimba ordinea liniilor dintr-un tabel prin sortarea datelor de pe coloană. Aceste date pot fi sortate în ordine alfabetică sau numerică, în sens crescător sau descrescător. Pentru a sorta datele dintr-un tabel se parcurg etapele: Selectați partea de tabel care trebuie sortată. Din meniul Tabel alegeți Sortare. În caseta de listare Sortare după selectați coloana după care se dorește să se facă sortarea. În caseta de listare Tip selectați tipul articolelor care trebuie sortate: text, numere sau date calendaristice. Alegeți Ascendent sau Descendent pentru ordonare alfabetică/numerică de la A la Z sau invers respectiv crescător/ descrescător.

Operații speciale cu tabele

Tabelele se pot folosi și pentru a face calcule, a importa date din Microsoft Excel, a crea un grafic sau a crea o bază de date.

Calcule în tabele

Word utilizează formule pentru a aduna, înmulți, scădea sau împărți. Poate calcula, de asemenea, medii și procente și poate găsi valorile minime sau maxime. Atunci când se fac calcule într-un tabel trebuie să existe o celulă liberă pentru a se insera în ea rezultatul. Dacă calculul se efectuează pe linii se lasă o celulă liberă la sfârșitul liniei iar dacă calculul se efectuează pe coloane se lasă o celulă liberă la sfârșitul coloanei. În cadrul unei formule dintr-un tabel se pot utiliza următorii operatori: + adunare, – scădere, * înmulțire, / împărțire, % procent, () pentru a specifica ordinea operațiilor.

Schimbul de date cu Microsoft Excel

Când se inserează o foaie de calcul Microsoft Excel într-un document, Word va converti foaia de calcul într-un tabel. Se pot folosi apoi comenzi Word pentru lucrul cu datele din tabel. Este adevărată și reciproca:se poate insera un tabel Word într-o foaie de calcul Excel și se poate lucra cu el ca și cu orice date ale unei foi de calcul. Se poate deschide rapid o nouă foaie de calcul Microsoft Excel făcând clic pe butonul Inserare foaie de lucru Microsoft Excel de pe bara de unelte Standard. Când se închide fereastra foii de calcul, aceasta va fi încorporată în documentul Word.

Editarea expresiilor matematice

Tabelele pot include și expresii matematice. Editorul Word permite, prin intermediul aplicației Equation Editor inserarea în documentele proprii a ecuațiilor sub forma unor obiecte încapsulate. Lansarea aplicației Equation Editor se realizează prin intermediul comenzii Inserare ObiectMicrosoft Equation. Editorul matematic este destul de puternic oferind utilizatorului posibilitatea de a crea cele mai uzuale caractere matematice și tipuri de notații, punând la dispoziție operații precum construirea unei expresii matematice, aplicarea unui anumit stil, modificarea dimensiunii entităților din expresia matematică, modificarea spațiului dintre entitățile expresiei matematice, stabilirea tipului de aliniere etc. Butoanele editorului de ecuații se referă la: simboluri relaționale, spații și puncte, operatori speciali, operatori uzuali, operatori logici, operatori de teoria mulțimilor, simboluri, caractere grecești, paranteze, fracții și radicali, puteri și indici, simboluri sume, integrale, sublinieri și supralinieri, săgeți cu etichete, simboluri produse și teoria seturilor, matrici etc.

În fereastra aplicației Equation Editor poate fi introdusă, prin intermediul tastaturii și a butoanelor specifice aplicației, orice expresie uzuală de tip matematic.

Pentru trecerea între diferite câmpuri ale unor expresii matematice ce reprezintă mai multe câmpuri, poate fi utilizată tasta TAB sau tastele săgeți.

Spațiile necesare între diferitele câmpuri și elemente ale unei expresii matematice sunt inserate automat de către editorul de ecuații. Distanțele dintre elemente pot fi configurate de către utilizator prin intermediul ferestrei de dialog Spacing deschisă prin meniul Format. Caracterele utilizate în mod implicit de către editorul de ecuații sunt memorate în așa-numite stiluri de editare matematică, dar pot fi modificate și de către utilizator. Aplicația Equation Editor se închide prin simpla executare a unui clic în fereastra documentului.

Concluzii

5. PROCESORUL DE TABELE EXCEL

5.1. Prezentare generală

Produsul EXCEL elaborat de firma Microsoft , face parte din sistemul integrat de programe MS-Office, împreună cu procesorul de texte WORD și cu programul de prezentare grafică POWER POINT.

Excel este un program specializat pentru organizarea și gestionarea foilor de calcul tabelar , altfel spus un procesor tabelar de nivel înalt .Un tabel este o structurăformată din linii și coloane , la intersectia cărora se formeaza celule/casete, care pot conține diverse valori . Valorile dintr-o celulă pot fi completate direct de către operator sau pot fi rezultatul caulcului automat al unor expresii (formule de calcul ) .

Pe baza datelor din tabele pot fi realizate grafice (diagrame) .

Atunci când o porțiune din tabel dorim să o supunem unei anumite operații , ea va trebui selectată . Selectarea se face, ca și la Word, fie cu mouse-ul, fie cu combinația de taste SHIFT+săgeți.

5.2. Concepte de bază

O foaie de calcul reprezintă o suprafață împărțită în linii și coloane, în care se vor introduce ulterior datele . Practic , o foaie de calcul tabelar sau, pe scurt , un tabel în Excel , reprezintă un mod de organizare și structurare a datelor , astfel încât ele să poată fi reprezentate (dispuse) și apoi gestionate prin intermediul acestui tabel și a facilităților oferite de Excel .

O foaie de calcul Excel este de fapt un tabel care cuprinde 256 de coloane (denumite prin litere : A, B, C etc. ) și 65536 de linii, numerotate de la 1 la 65536.La intersecția unei coloane cu o linie se află o celulă . Celula selectată la un moment dat este inconjurată de un chenar îngroșat . Aceasta este celula în care se află cursorul și se numește celulă activă . Adresa celulei active este afișată în caseta Name , care se află în partea stângă a barei de formule .

Foaia de calcul afișată inițial pe ecran este doar uan din cele pe care le conține fișierul curent , numit registru de calcul . În mod implicit, fiecare registru nou conține 3 foi.

O referință reprezintă o adresă a unei celule a cărei valoare dorim să o utilizăm. Referința relativă este cel mai des utilizată. În acest caz celula este referită printr-un nume format din numele coloanei urmat de numărul liniei la intersecția cărora se află celula respectivă (exemplu: A1, D4).

Adresarea unui grup de celule folosește același sistem ca la referințele unei celule . Dacă dorim , de exemplu , să referim toate celule cuprinse intre celula A2 și celula D8 vom folosi notarea A1:D8. Dacă dorim referire unei coloane , se folosește notarea C:C; pentru referirea unei linii , 2:2.

5.3. Lansarea în execuție

Lansarea în execuție a lui Microsoft Excel se poate face fie activând meniul Start , apoi opțiunea Programs și apoi Microsoft Excel , fie cu click mouse pe pictograma MS Excel , dacă eceasta există de desktop .

Odată ce programul este încărcat, atunci el se prezintă afișând pe cea mai mare parte a ecranului o foaie de calcul vidă .

Ecranul Exel are o structură similară cu a celorlalte programe Ofiice , fiind împărțit în patru zone cu următoarea destinație:

-panoul de control , care cuprinde primele cinci linii ale ecranului Excel ;

-aria de lucru , care cuprinde un tabel predefinit , cu liniile marcate cu numere , iar coloanele cu litere ( este practic o foaie de calcul vidă inițial);

-informații de stare cu privire la controlul procesului de prelucrare.

Deplasarea la o altă foaie de calcul se poate face cu click mouse pe numele foii din bara de stare (Sheet 1 , Sheet 2 etc. )

5.3. Modificarea aspectului foii de calcul

În cadrul operațiilor de modificare a aspectului foii de calcul găsim :

Mărirea și micșorarea zonei afișate din foaia de calcul(folosind Zoom)

Divizarea foilor de calcul –se execută click fie pe bara de divizare

verticală , fie pe cea orizontală , se trage bara de divizare în fereastra

foii de calcul , apor de eliberează bara de divizare .

Ascunderea/Arătarea registrelor de calcul ( Window → Hide /Unhide)

foilor de calcul (se selectează→Format→Sheet→Hide/Unhide), coloanelor sau rândurilor (se selectează→Format→Row/Column→

→Hide/Unhide).

Setările implicite ale progrmaului Excel sunt :

-celula are mărimea de 9 caractere;

-alinierea testului se face la stânga, iar a datelor numerice la dreapta ;

-se rezervă două spații pentru zecimale;

Odată definită structura tabelului, se trece la completarea conținutului său ,adică la introducerea datelor, a formulelor de calcul etc.

5.4. Introducerea datelor

Pentru a introduce date , se activează o celulă, cu click mouse în interiorul ei sau cu săgețile .Se introduc apoi datele .De reținut este că poziționând cursorul pe colțul din dreapta jos al celulei , acesta își schimbă forma într-o cruce . Acesta e marcajul de tragere pentru copiere. Cu butonul stânga apăsat , se copiază conținutul celulei sursă în toate celulele din zona selectată. Se spune că se copiază celula prin tragere .

Introducerea seriilor (cum ar fi 2003,2004,2005,2006 ) este asemănătoare cu copierea conținutului celulelor . Cand tragem marcajul de completare al celulei de origine , funstia AutoFill (sau Fill Series pentru Excel XP ) lucrează în locul nostru, interpretând prima intrare și completând seria pe baza acesteia.

5.4.1. Adăugarea unor comentarii în celule

Pentru a adăuga un comentariu la o celulă,vom efectua următorii pași:

1. Se selctează celula în care vrem să adăugăm un comentariu;

2. Se activează meniul Insert și de aici opțiunea Comment ;

3. Se introduce de la tastatură textul comentariului;

4. Se execută, pentru a termina , click mouse în afara celulei (în colțul dreapta sus al celulei va apărea un triunghi roșu , semn că celula conține un comentariu ) .

Pentru a edita un comentariu: se selectează celula→Insert→Edit Comment .

Pentru a șterge un comentariu: se selctează celula→Edit→Clear→

→ Comments.

5.4.2. Introducerea numerelor și a datei calendaristice

Pentru a introduce un număr într-o celulă se procedează astfel:

1. Se activează celula respectivă

2. Se introduce numărul :

*pentru a introduce un număr negativ, se plasează în fața lui un semn minus sau îl trecem între paranteze .

*pentru a introduce o fracție,se plasează înaintea ei un 0 (de ex. 0 ½ )

*nu se admit spații sau virgule ca separatori;

3. Se apasă tasta Enter.

Pentru a introduce data calendaristică sau ora se efectuează următorii pași:

1. Se activează celula respectivă;

2. Se introduce data sau ora în formatul dorit , respectând modelul american (luna/zi/an).Se pot folosi liniuțe de unire (–) sau bare (/).

3. Se apasă tasta Enter.

5.4.3. Introducerea formulelor și a funcțiilor

Se numește celulă calculată acea celulă în care se înscrie formula sau funcția (pentru ca Excel sa facă acest calcul si să furnizeze rezultatul la apăsarea tastei Enter ) și nu valoarea caulculată de noi separat .

Introducerea unei formule într-o celulă se face de regulă începând cu semnul „=”.Textul formulei este afișat în bara de formule în dreptul adresei celulei curente.În cadrul unei formule se admit parantze rotunde pentru a schimba ordinea normală de executare a operațiilor, cu condiția ca numărul parantezelor deschise să fie egal cu numărul celor închise.

O formulă poate conține:

Operatori aritmetici : adunare(+0, scădere(-), înmulțire(*), împărțire(/)

sau ridicare la puterea n (^n);

Operatori logici : If, Or, Not;

Operanzi, care pot fi valori constante date sau adrese de celule ale căror valori sunt luate în calcul;

Paranteze rotunde, pentru a schimba ordinea de execuție a operațiilor.

Funcțiile sunt practic și ele formule complexe preformatate, folosite

pentru executarea unei serii de operații cu un grup specificat de valori. Orice funcție este formată din următoarele 3 elemente .

Semnul = , care arată că urmează o funcție/o formulă ;

Denumirea funcției, care arată ce operație va fi efectuată;

Argumentul funcției , care indică valori concrete sau adresele celulelor cu valorile afectate de funcție. În acest sens, argumentul unei funcții poate fi o serie de celule, o adresă sau numele unei serii. Unele funcții folosesc mai multe argumente, separate prin virgulă.

Cele mai uzuale funcții din Excel sunt :

Funcția AutoSum este o modalitate rapidă de a folosi funcția SUM. Se procedează astfel: se execută clcik pe butonul AutoSum din bara de instrumente Standard . Ca efect , vor fi însumate toate valorile din coloana sau linia respectivă ori toate din celule selectate anterior .

Asistentul Function Wizard permite inserarea unei funcții într-un

proces interactiv în mai mulți pași, introducerea formulelor făcându-se automat, fără a se cunoaște foarte bine structura acestora.

Se procedează astfel: din meniul Insert→ Insert Function. Va apărea o casetă cu toate funcțiile ce pot fi folosite Se selecteză funcția dorită , executând click pe ea.Pentru a adăuga parametrii funcției se pasă butonul Next. Această acțiune are ca efect schimbarea ferestrei cu o nouă fereastră care va conține parametrii funcției selectate.Va apărea, deci, caseta Function Arguments, în care se vor introuduce argumentele funcției. După ce se introudc argumentele , se dă click pe butonul OK , iar Excel va insera funcția și argumentul în celula selectată și afișează rezultatul.

Funcția COUNTIF numără de câte ori găsește în domeniul specificat (pe linie, acesta fiind domeniul ) caracterul căutat(p) . Formula generală se prezintă : COUNTIF(domeniu, ”caractere căutate”).Astfel putem scrie într-o calulă , F5, =COUNTIF(B5:E5,”p”).

FUNCȚIA COUNTBLANK numără celulele goale din domeniul specificat. Ea folosește următoarea formulă (exemplu) : =COUNTBLANK(D1:D10) .

5.4.4.Copierea celulelor cu legătură ( Opțiunea PASTE

LINK) și căutarea și înlocuirea datelor

Prin opțiunea PASTE LINK, Excel oferă posibilitatea copierea celulelor dintr-un tabel inițial „cu legătură”.Pentru a realiza o copierea cu legătură procedăm astfel:

1. selectăm domeniul dorit (cel din care dorim ca copiem datele);

2. click dreapta mouse și alegem COPY sau EDIT și COPY;

3. poziținăm cursorul în locul unde dorim să facem copierea cu

legătură

4. selectăm un domeniu de aceeași mărime;

5. click dreapta și din lista ce apare alegem opțiunea PASTE SPECIAL , iar din fereastra aărută apăsăm butonul PASTE LINK sau activăm meniul EDIT și de aici PASTE SPECIAL .

În tabelele de dimensiuni mai mari , căutarea și înlocuirea automată reprezintă un avantaj deosebit . Această facilitate oferită de Excel presupune următorii pași:

1. Se selectează din meniul Edit opțiunea Replace ;

2. Se introduce în caseta de text Find What textul căutat ;

3. Se execută clcik pe caseta de text Replace With și se introduce textul care va fi folosit ca text de înlocuire;

4. Se execută click pe Find Next pentru a găsi prima apariție a textului specificat.

5.4.5.Alte operații importante ce pot fi efectuate în Excel

A) Inserarea de coloane, rânduri

Inserarea unei coloane impune parcurgerea următorilor pași:

1. Se selectează coloana în fața căreia dorim să facem inserarea unei noi coloane, executând un click pe litera respective ;

2. Se activează din meniul Insert opțiunea Columns și apăsăm Enter , coloana în cauză va fi eliberată de date și întreg tabelul de date și cu formule se va muta la dreapta cu o coloană.

Pentru rânduri se procedează la fel , numai că vom selecta Rows în loc de Columns din meniul Insert

B) Ștergerea coloanelor și a rândurilor

Pentru a șterge o coloană sau un rănd se procedează astfel:

1. Se selectează coloana sau rândul sau o zonă de rânduri sau coloane prin tehnica ”click&drag”;

2. Se selctează din meniul Edit comanda Delete și conținutul zonei marcate dispare din tabel .

C) Redimensionare

Există modalități rapide de redimensionare a coloanelor:

Se execută un click pe litera coloanei (capul de coloană;A,B,C ..)

Se plasează cursorul mouse pe linia separatoare dintre coloane și când acesta își schimbă forma într-o cruciuliță glisăm mouse-ul în stânga sau drepta, pentru a micșora respectiv a mări dimensiunea coloanei .

În mod similar coloanelor există posibilitatea de a modifica înălțimea liniei rapid, trăgând cu mouse-ul de linia de demarcație în sensul dorit (la capătul rândului).

Dacă textul introdus într-o celulă este mai mare și dorim să ajustăm automat lățimea celulei pentru a cuprinde exact textul introdus, procedăm astfel:

Se execută un click pe litera coloanei aflată pe bordura orizontală;

Se activează meniul Format, opțiunea Column și apoi AutoFit .

Dacă se dorește evidențierea anumitor valori din foaia de calcul, se poate

utiliza asa numita formatare condiționată. Aceasta înseamnă practic că se definește un anumit format al tabelului(font , mărime, culoare) .Pentru aceasta se procedează astfel:

Se selectează prima celulă care va fi formatată.

Se deschide meniul Format și se selectează Conditional Formatting.

Se alege Cell Value is în caseta de dialog care apare , apoi se alge , din lista ascunsă *activată cu clikc mousepe săgeata din dreapta) condiția dorită.Se pot introduce mai multe condiții, în funcție de necesități, apăsând butonul Add.

Se activează butonul Format și apoi se alege formatarea dorită prin intermediul casetei de dialog afișat(font,culoare,mărime etc.).

D) Sortarea și filtrarea datelor din tabel

Sortarea datelor unui tabel însemnă ordonarea datelor sale în funcție de valorile memorate într-o coloană (sau mai multe coloane), denumită cheie de sortare (numărul maxim de chei după care se poate face sortarea este 3).

Procedura de sortare este următoarea:

1. Se selectează tabelul care se va sorta.

2. Se activează meniul Data și se selecteză opțiunea Sort.

3. În caseta de dialog a comenzii Sort afișată, se precizează coloanele definite drept cheie de sortare, în ordinea lor, și modul de așezare a datelor pentru fiecare cheie în parte.

4. Se activează butonul OK.

Dacă se dorește rearanjarea coloanelor și nu a rândurilor se activează din caseta de dialog a comenzii Sort butonul Options și se alege varianta de sortare Left to Right.

Filtrarea datelor înseamnă posibilitatea de a extrage în orice moment doar acele date din tabel care ne interesează, funcție de criterii care pot fi specificate.Practic, ea ne permite extragerea din tabel numai a acelor rânduri care au aceeasi valoare, pe o coloană folosită drept filtru.Pentru a realiza o filtrare se procedează astfel:

1. Se marchează tabelul de date care se filtrează;

2. Se activează meniul Data, se alege Filter și de aici AutoFilter.

Ca efect,în tabel vor rămâne numai acele rânduri care conțin pe coloana de filtrare valoarea selectată.Pentru renunțarea la filtru, se alege drept criteriu de filtrare All.

E) Crearea unui grafic

Crearea unui grafic se poate realiza fie cu comanda Chart din meniul Insert,fie utilizând butonul Chart Wizard din Toolbar. Pentru obținerea graficului se pargurc următorii pași:

1. Se selectează porțiunea din tabel ale cărei date se vor reprezenta grafic (o linie sau mai multe,o coloană sau mai multe);

2. Se activează din meniul Insert comanda Chart , se alege tipul de grafic dorit și se trece cu Next la pasul următor;

3. Se precizează dacă este vorba de serii pe linie sau serii pe coloane și se introduc coordonatele ariei pe care o reprezentăm pe grafic;

4. Se stabilesc prin intermediul unei pagini de opțiuni afișate, mai multe elemente de detaliu: titlul graficului și al axelor, legenda, etichete pentru valorle înscrise în grafic etc.

5. Se execută click pe butonul Finish .

F) Inserarea și eliminarea unei foi de calcul

Un registru de calcul nou creat conține 3 foi de calcl, da r putem adăuga cu ușurință și altele.

Pentru a adăuga o foaie de calcul într-un registru de calcul, vom efectua următorii pași:

1. Se selectează foaia de calcul înainte căreia vrem să inserăm o nouă foaie de calcul .

2. Se deschide meniul Insert.

3. Se activează opțiunea Worksheet.Excel va insera noua foaie de calcul.

Dacă nu intenținăm să folosim decât o singură foaie de calcul, le putem șterge pe celellalte două, pentru a economisi memorie. Ștergerea unei foi de calcul se face astfel:

1. Se selectează foaia pe care vrem să o eliminăm.

2. Se deschide meniul Edit.

3. Se execută click pe opțiunea Delete Sheet. Ca efect, pe ecran apare o casetă de dialog care ne va cere să confirmăm selecția.

4. Se execută click pe butonul OK.Foaia de calcul va fi eliminată.

6. Programul Power Point

= este un produs software, parte componentă a pachetului Microsoft Office destinat realizării de prezentări electronice profesionale pe folii transparente, pe hârtie, pe diapozitive (de 35 mm), peliculă fotografică și pe ecran.

El reprezintă astfel o metodă bună de comunicare a unor idei, mesaje utile sau variante electronice a unor broșuri și pliante, fiind un instrument ideal pentru a capta visual atenția unui auditoriu și a-i menține interesul în timpul prezentării.

O prezentare este compusă dintr-o suită de pagini ( planșe ), fiecare pagină ( sau diapozitiv ) ocupând un ecran. Acest set de diapozitive se memorează sub forma unui fișier, putând fi ulterior modificat, afișat pe ecran sau tipărit.

O prezentare poate fi derulată planșă cu planșă pe un calculator independent, sau poate fi prezentată în rețea, pe mai multe calculatoare în același timp, în sistem de conferințe. Paginile individuale ale prezentării – care vor deveni apoi folii transparente, dispozitive sau succesiune de imagini afișate pe ecran – sunt denumite generic SLIDE-uri.

Cu Power Point se pot realiza prezentări în urmatoarele forme:

prezentare derulată pe ecranul calculatorului sau proiectată pe un ecran prin intermediul unui videoproiector;

prezentare creată în ideea realizării de diapozitive;

prezentare publicată sub formă de documente Web;

prezentare imprimată pe hârtie;

prezentare imprimată pe folii transparente;

în același timp cu prezentarea pot fi create materiale imprimate pentru auditoriu, cum ar fi: sumarul prezentării, un rezumat al prezentării, sau note explicative.

Se poate aprecia că utilizând Power Point, chiar și persoanele mai pretențioase pot construi prezentări rafinate, folosind culori adaptate, fonturi potrivite și imagini grafice atrăgătoare pentru fundal.

Într-o prezentare este deosebit de importantă structura generală a prezentării și continutul informațional al acesteia, tipurile de efecte utilizate ( animație, culoare, sunet etc.) dar și nota de originalitate dată de capacitățile creative, imaginative, chiar și artistice ale fiecărui utilizator în modul cum realizează aceste efecte.

Diapozitivul ( slide )

= este componenta elementară cu care operează Power Point și corespunde unei pagini a prezentării. Slide-ul poate conține text, desene, grafice, imagini, sunet, animație, clipuri video și diagrame. Fiecare secțiune a prezentării conține un diapozitiv-titlu și mai multe diapozitive-conținut.

Schema diapozitivului

Fiecare diapozitiv are modul său propriu de organizare a obiectelor care îl compun. Acesta se stabilește în momntul creerii diapozitivului și poartă numele de layout. Prin urmare, aranjamentul constituit din texte, imagini grafice și alte obiecte care fac parte dintr-un diapozitiv se numește machetă ( LAYOUT ).

Diapozitiv principal ( master slide )

= diapozitivul care stocheză informații despre formatul și poziția obiectelor comune tuturor diapozitivelor prezentării.

Există un slide master pentru paginile de titlu și un slide master pentru cele de conținut. Orice schimbare efectuată în dispozitivul master, se va propaga în toate diapozitivele de acel tip conținute în prezentare.

Deci, Slide Master controlează stilul, fonturile, formatarea și locul de plasare a textului în diapozitivele unei prezentări.

Secțiune

O suită de diapozitive ale unei prezentări pot fi grupate din punct de vedere conceptual într-o secțiune. O prezentare poate fi constrută din mai multe secțiuni ( logice ), fiecare secțiune începând cu un diapozitiv-titlu.

Notele vorbitorului ( Notes page )

Servesc pentru prezentarea de informații suplimentare despre ideile expuse în diapozitivele prezentării, pentru a susține argumentele prezentate.

Prezentarea

Este formată dintr-o succesiune de diapozitive concepute pentru a expune o serie de idei, pentru a argumenta un punct de vedere sau pentru a convinge auditoriul sa ia o decizie.

Orice prezentare trebuie să aibă o unitate a stilului, să fie omogenă. Aceasta se realizează prin:

diapozitivul Master ( Slide master ) care controlează formatul și care apar pe fundalul oricărui diapozitiv sau pe orice titlu de diapozitiv. Prin urmare un astfel de diapozitiv trebuie să cuprindă următoarele elemente: text, imagini, poze sigla firmei, data, numarul paginii, titlul prezentării, etc.

schemele de culori, care sunt seturi de 8 culori concordante, ce pot fi folosite pentru text, fond, umplere, sccente.

Șabloane ( design templates ) care conțin scheme de culori, Slide master și Title master, cu un conținut personalizat, și fonturi proiectate pentru a realiza un aspect particular al prezentării. Totuși, se poate modifica formatul unui diapozitiv, orice element al acestuia, individual.

În construcția unui diapozitiv se stabilesc și se controleză caracteristicile diapozitivului, și anume:obiectele, scema de culori, tranziția către diapozitivul următor, în ce măsură diapozitivul este conform cu atributele precizate în Slide master.

Intrarea și ieșirea din Power Point se face la fel ca în oricare alt program al pachetului MS-Office.

Zona centrală conține prezentarea, iar de jur împrejur sunt dispuse instrumentele care ajută la executarea comenzilor și efectuarea modificărilor.

Unele dintre controale sunt controale standard Windows ( bara de titlu, butoanele pentru controlulu ferestrei, sistemul de meniuri, etc. ), altele sunt instrumente și articole specifice programului Power Point.

Pe măsură ce se definește un nou diapozitiv în fereastra de prezentare, el va fi adăugat în coloana din stânga a ecranului, unde se afișează permanent conținutul prezentării.

Creare unei noi prezentări

Pentru a crea o nouă prezentare (nu un slide ), se activează meniul File și de acolo opțiunea New sau se activează direct butonul New din bara de butoane. Ca efect se deschide fereastră de dialog cu trei etichete, corespunzătoare celor trei modalități de a crea o prezentare. Power Point oferă următoarle modalități de a crea o nouă prezentare, și anume:

AutoContent Wizard – este cea mai simplă modalitate de a realiza o prezentare. Programul ne asistă la toate etapele necesare realizării unei prezentări, și anume: în alegerea unui tip de prezentare, oferă idei legate de conținutul prezentării în funcție de tema aleasă, în formatarea și organizarea prezentării. Cu AutoContent Wizard se selecteză tipul de prezentare dorit, iar Power Point crează o structură pentru prezentare. Aceasta conține în partea stângă etapele ce se vor parcurge, iar în dreapta explicația fiecărei etape selectate.

Design Templates ( Șabloane de proiectare ) – această opțiune permite crearea sau selectarea unui anumit model de diapozitiv și utilizarea lui ca fundal pentru toate diapozitivele prezentării. În acest caz, conținutul și forma de prezenatre a fiecărui diapozitiv în parte va fi stabilită de utilizator, fără a fi asistat de produs. Un șablon este deci varianta de mijloc între maximum de asistență și nici un ajutor. Sunt disponibile două tipuri de șabloane: șabloane de prezentare și șabloane de proiectare.

Blank Presentation ( Prezentare în alb ) – această modalitate de lucru este recomandată utilizatorilor care au deja o experiență în realizarea prezentărilor, deoarece produsul nu oferă nici un fel de sugestii referitoare la conținutul sau forma de prezentare a diapozitivelor. O prezentare în alb nu are nici o schemă de culori și nici text de înlocuire care să indice ce anume trebuie scris.

Crearea diapozitivelor în cadrul unei prezentări

Crearea unui diapozitiv se face astfel: selectăm din meniul Insert opțiunea New Slide, iar apoi se alege schema de organizare pentru diapozitiv.

Tiupuri de vizualizare a unei prezentări

Power Point oferă mai multe posibilități de vizualizare a unei prezentări, fiecare formă având o utilitate. Comutarea între aceste forme de vizualizare se face activând din meniul View opțiunea corespunzătoare.

Slide view – acest format este util pentru modificarea diapozitivelor ulterior ceerii lor. Trecerea de la un slide la altul se face utilizând scroll bar-ul vertical din partea dreaptă a ferestrei Poew Point.

Outline view – acest tp de vizualizare este util în momentul organizării conținutului diapozitivelor prezentării, deoarece oferă o imagine asupra punctelor principale ale fiecărui diapozitiv.

Notes page view – în acest mod de vizualizare se pot introduce note utile vorbitorului. Aceste note pot fi multiplicate pentru auditoriu.

Slider sorter view – aici sunt expuse pe același ecran toate diapozitivele prezentării, astfel încât putem adăuga, sterge sau schimba ordinea acestora; to aici se pot adăuga temporarizări în derularea diapozitivelor și modalități de tranziție de la un diapozitiv la altul.

Master view – acest mod de vizualizare se folosește pentrumodificarea diapozitivelor master.

Slide show – acesta permite derularea prezentării pe ecranul calculatorului.

Modificarea aspectului prezentării – Power Point este livrat cu o mulțime de elemente de design create la nivel profesionist, care se pot aplica prezentărilor. Aceste elemente de design includ modele de fundal, variante de culori, fonturi și altele.

7. REȚELE DE CALCULATOR ȘI INTERNET

7.1. Prezentare generală

Prin rețea de calculator înțelegem o colecție de calculatoare autonome interconectate, acestea putând să facă schimb de informații între ele. Conectarea calculatoarelor se face prin cablu, fibra optică, microunde, unde radio, infraroșu, raze laser etc.. Scopul utilizării rețelelor de calculatoare sunt următoarele:

-partajarea resurselor;

-fiabilitate sporită;

-economisirea resurselor financiare.

O rețea de calculatoare necesită două sau mai multe sisteme individuale, care au ceva de partajat(date, resurse). Sistemele individuale trebuie să fie conectate printr-o cale fizică (denumită mediu de transmisie). Toate sistemele de pe calea fizică trebuie să respecte un set de regului de comunicație comune, pentru ca datele să ajungă la destinația dorită și pentru ca sistemele sursă și destinație să se înțeleagă unul pe altul. Seturile de regului ce guvernează comunicațiile între calculatoare sunt denumite protocoale. Deci , o rețea de calculatoare trebuie să dispună de următoarele:

Cale fizică de legătură (mediu de transmisie);

Reguli de comunicație;

Resurse de partaj (date, componente software, componente hardware etc.) .

Din punct de vedere al ariei de cuprindere, rețelele se împart în 3

categorii:

Rețele locale (LAN= Local Area Network) care se întind pe o

distanță de câteva sute de metri, în spațiul unei instituții sau întreprinderi, implementând suportul informatic al sistemului informațional al acestora;

Rețele metropolitane (MAN=Metropolitan Area Network) care

leagă principalele obiective economice ale unui oraș sau filialele aceleiași companii;

Rețele pe arii intinse (WAN=Wide Area Network), care

interconectează centrele informatice la nivel continental sau planetar.

Din punct de vedere conceptual există 2 tipuri de rețele de calculatoare:

egal-la-egal (peer-to-peer), In care toate calculatoarele au aceleași funcții de rețea prin care orice utilizator care lucrează la unul din calculatoare poate avea acces la resursele fizice și logice ale oricărui calculator din rețea

rețele bazate pe strategia client-server, în care unul sau mai multe

PC-uri etse dotat hardware și software ca să funcționeze ca file-server sau network-server.

Internet (noțiunea fiind o prescrutare de la Internetwork) este cea mai mare rețea de calculatoare din lume, numită uneori și rețeaua rețelelor.Ea permite accesul la informațiile existente oriunde în lume, ând astfel posibilități nebănuite de comunciare. Internetul ajută la îndepărtarea barierelor dintre oameni, reprezentând un pas important spre ceea ce se dorește a fi societatea globală internaționlă.

Din punct de vedere tehnic, Internetul este o legătură între sistemele distribuite și cele deschise-„distribuite” însemnând faptul că nimeni nu deține funcția de comandă, iar „deschise”,că regulile de bază sunt publicate liber și accesibile tuturor.Toți utilizatorii pot modela rețeaua, contribuind astfel la evoluția acesteia.Rețeauă Internet grupeză azi o mulțime de rețele, portaluri, servere și calculatoare din întreaga lume , interconectate printr-un set comun de protocoale de comunicații.

Internetul este o rețea de tip WAN .Este în același timp o colecție de servicii pe care utilizatorii le pot folosi (e-mail, World Wide Web etc.).Dar, pentru a fi folosite, sunt necesare 2 lucruri:

-un program client;

-un server.

Orice calculator care memorează un document hupermedia aflat oriunde pe Web și care permite accesarea lui de către alte calculatoare se numește server.Orice calculator care este conectat la Wrb și cere un document de la server se numește client.

7.2. Familia de protocoale TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) din Internet

Funcționarea rețelei Internet este similară clei din sistemul poștal.Astfel, într-o rețea de calculatoare , datele pachet (IP pachetul) este dat unui comutător de pachete, numit și ruter , care are un rol similar oficiului poștal și care îl transmite către destinatar.Operațiile de dirijare a pachetelor sunt efectuate automat de rețea și respectă un set de regului numit protocol .

Rețelele din internet folosesc protocolul IP (Internet Protocol).Ip face transmiterea pachetelor între calculatoare gazdă și nu direct în programe de palicație. Din aceste motive, protocolul IP este completat cu un altul numit TCP , care face fragmentarea și asigură transmiterea corectă a mesajelor între utilizatori.

Funcționarea protocoalelor TCP și IP presupune existența unei comunicări directe între noduri (rutereși/sau gazde) adiacente din rețea.Deci, TCP și IP se bazează , la rândul lor, pe serviciile oferite de alte protocoale. De aceea, ea este denumită suită TCP/IP sau familie de protocoale TCP/IP.

Servicii Internet

E-mailul

Cel mai popular serviciu Internet este poșta electronică sau e-mail-ul.

De altfel, servicii de postă electronică sunt accesibile tuturor celor care sunt legați în retele, nu numai celor din Internet.

Mesajele, odată trimise , nu apar imediat pe ecranul destinatarului.Ele sutn stocate, atât timp cât dorește fiecare utilizator, în zone speciale numite cutii postale, care au adrese unice.Această adresă unică este formată din două părți ce sunt separate prin caracterul „@”.În stânga acestui caracter se află de obicei numele posesorului cutiei poștale , iar în parte dreaptă numele unui așa numit domeniu.

World Wide Web

World Wide Web-ul reprezintă colecția de documente hipermedia distribuită în întreaga lume.Documentele hipermedia sunt documente electronice (realizate pe calculator), ce pot să conțină elemente multimedia bogate, ce includ sunet animație, imagini video etc. Deși WE

Interfața Web nu schimbă modul de reprezentare sau memorare a informațiilor pe un calculator din Internet. Web simplifică modul de regăsire a informațiilor pe care un utilizator dorește să le examineze, fiind necesar un instrument local (de adresare) numit URL (Uniform Resource Locator).Pentru accesul cataloagelor Web, care se mai numesc și home pages, URL-urile constituie puncte de start de căutare a informațiilor care pot conduce oriunde în Internet. Un URL are următorul format :

tip informație://gazdă/structură catalog/nume obiect

(exemplu: http://edu.ro)

Documentele existente pe Web sunt scrise într-un limbaj de programare denumit HTML (HyperText Markup Language ). Prin intermediul acestuia, se comunică browser-ului cum să structureze documentul pentru a-l afișa.

HTML ( HyperText Markup Language ) este un limbaj de programare care permite crearea documentelor hipertext, definirea formatelor de pagină etc.

HTTP (Hyper Text Transfer Control) reprezintă protocolul Internet care oferă utilizatorului posibilitatea să regăsească documente în rețea, fără a ține seama de formatul lui original.

De menționat este că hipertext este un tip de document electronic cu legături încorporate către alte documente, care la rândul lor pot fi de tip hipertext.

Browsere

Căutarea informațiilor în Web se face cu ajutorul unor software numite browsere . Acestea comunică cu serverele la care sunt conectați utilizatorii, încarcă paginile dorite și afișează conținutul fișierelor.

Un browser reprezintă un program care efectuează careri, interpretează și prezintă documente World Wide Web .Printre cele mai folosite browsere se numără Internet Explorer și Netscape Navigator.

O pagină Web poate fi localizată pe un server aflat oriunde în lume. La solicitarea unei pagini, browserul trebuie să o găsească mai întâi pe ce server se află pagina, să ceară acestuia permisiunea de a o accesa, și apoi să încarce acea pagină pe calculator.Pentru localizarea și accesarea unei anumite pagini Web, este însă necesară cunoașterea adresei acesteia, URL-ul sau cunoașterea IP-ului său.

Pentru a prezenta structura URL-ului vom considera exemplul următor:

http://www.course.com/NewPerspectives/Office2000/index.htm

cu următoarele semnificații:

http: Protocolul Internet folosit pentru accesarea paginii pe web;

www: Indică faptul că este folosit un World Wide Web Server

course.com: Numele domeniului compus din:

-course: numele serverului(numele organizației care deține serverul)

-com: tipul serverului

NewPerspectives: numele directorului aflat pe server ;

Office2000: numele directorului în care se află fișierul căutat

Index: numele fișierului;

Htm: extensia fișierului.

Există mai multe tipuri de servere:

-Comerciale : „.com”

-Eduucaționale: „.edu”

-De organizație: „.org”

-Guvernamental: „.gov”.

7.4. Motoare de căutare

Motoarele de căutare sunt sisteme software și/sau hardware de organizare și de selecție rapidă și eficientă a datelor care satisfac criteriile ueni cereri .

Site-urile care oferă servicii multiple se mai numesc și „Portaluri” care oferă servicii de căutare eficiente, prin motoare de căutare proprii, sunt caracterizate ca fiind ele însele „motoare de căutare’.Câteva din cele mai apreciate portaluri de către utilizatorii de Internet sunt :

Google

Yahoo

Go

Msn

Netscape

Aol Net Find

Google pune la dispoziția utilizatorilor mai mult de 3 miliarde URL-uri .

Indexul Google, care cuprinde, după cum spuneam , mai mult de 3 miliarde URL-uri, deține cea mai bogată colecție a celor mai utile pagini de pe Internet.

Google rulează folosind o combinație unică de software și hardware. Viteza poate fi atribuită algoritmului eficient de căutare, dar și miilor de PC-uri pe care le-a strâns într-o rețea pentru a crea un motor de căutare ultra rapid.Google furnizează utilizatorilor pagini importante și relevante pentru ei; nu face numai să contorizeze de câte ori o pagină este vizitată, ci examinează și conținutul paginilor pentru a determina dacă este interesantă pentru utilizatori.