Bazele Contabilitatii Baltes Nicolae 2015 [616191]

UNIVERSITATEA” LUCIAN BLAGA” din SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

BAZLE CONTABILIT ĂȚII

Supor t de curs pentru pentru învățământul la distanță

PROF .UNIV.DR. NICOLAE BALTEȘ

Sibiu, 2015

2
CUPRINS

1. GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU 3
2. PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ȘI A DISCIPLINEI 5
BIBLIOGRAFIE 7
TEMA 1 OBIECTUL, METODA ȘI PRINCIPIILE CONTABILITĂȚII 12
TEMA 2 SISTEMUL INFORMAȚIONAL CONTABIL 21
TEMA 3 STRUCTURI DELIMITATE DE OBIECTUL CONTABILITĂȚII 27
TEMA 4 DOCUMENTAREA – PROCEDEU AL METODEI CONTABILITĂȚII 43
TEMA 5 EVALUAREA ACTIVELOR, DATORIILOR ȘI CAPITALURILOR
PROPRII 54
TEMA 6 SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE 60
TEMA 7 MODIFICĂRI PRODUSE DE MIȘCAREA ȘI
TRANSFORMAREA
ACTIVELOR, DATORIILOR ȘI CAPITALURILOR
PROPRII ASUPRA BILANȚULUI CONTABIL 70
TEMA 8 CONTUL ȘI DUBLA ÎNREGISTRARE A
OPERAȚIILOR ECONOMICO -FINANCIARE 83

TEMA 9 ANALIZA ȘI FUNCȚIONAREA PRINCIPALELOR CONTURI DIN
PLANUL DE CONTURI GENERAL 100

TEMA 10 REZULTATUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR 121
TEMA 11 LUCRĂRI CONTABILE DE ÎNCHIDERE A EXERCIȚIULUI
FINANCIAR 130

3
1. GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU

Introducere
Prezentul manual de studiu reprezintă o sinteză a conținutului disciplinei Bazele
contabilității , comună învățământului la forma de zi și la forma de învățământ la distanță,
potrivit planurilor de învățământ în vigoare.
Acest manual este destinat studenților de la forma de învățământ la distanță (ID) și
constituie materialul bibliografic minim necesar pentru parcurgerea, însușirea și evaluarea
acestei discipline. Manualul este structurat în conformitate cu standardele și procedurile de uz
larg în învățământ național și internațional, care se adresează învățării individuale pe baze
interactive.
Parcurgerea manualului, pe baza prezentelor instrucț iuni asigură reținerea
informațiilor de bază, înțelegerea fenomenelor fundamentale și aplicarea cunoștințelor
dobândite la rezolvarea unor probleme specializate.
Manualul este structurat pe teme de studiu. Tema de studiu reprezintă o parte
omogenă din comp onența manualului, caracterizată de un număr limitat de termeni de
referință (cuvinte cheie), care poate fi parcurs și însușit printr -un efort continuu de
concentrare intelectuală care să nu depășească 2 -6 ore (intervalul se referă la conținutul de
idei al modulului de studiu și nu ia în calcul aplica țiile rezolvate, întrebările recapitulative,
temele pentru acasă, testele de autoevaluare sau de evaluare).
Fiecare unitate de studiu are o structură proiectată din perspectiva exigențelor
autoinstruirii. Rezul tatele efective ale utilizării manualului se vor suprapune pe rezultatele
așteptate doar cu condiția respectării întocmai a procedurii de parcurgere a modulelor de
studiu, procedură care este prezentate în cele ce urmează.
Totalul general al orelor de stud iu necesare parcurgerii și înțelegerii temelor 1 -11 este
de 28 ore. Orele necesare studiului individual al disciplinei sunt cele corespunzătoare
numărului de credite transferabile alocate disciplinei înmulțite cu 24 ore pentru fiecare credit.
Procedura de învățare în sistem de autoinstruire
Utilizarea manualului de studiu individual se face pe baza unui program de
autoinstruire. Recomandăm câteva reguli de bază în procedura de realizare a programului de
autoinstruire pe baza manualului de față:
1. Temele de st udiu se parcurg în ordinea în care sunt prezentate în manual, chiar în
cazul în care studentul apreciază că ar putea ”sări” direct la o altă unitate de studiu.
Criteriile și modalitatea de ”înlănțuire” a modulelor de studiu sunt prezentate la
fiecare modul de studiu și ele trebuie respectate întocmai, sub sancțiunea nerealizării
la parametrii maximali a programului de autoinstruire;
2. Fiecare modul de studiu conține și un test de evaluare și/sau temă pentru acasă pe care
studentul trebuie să le realizeze, cu scopul evaluării gradului și corectitudinii
înțelegerii fenomenelor și proceselor descrise sau prezentate în modulul de studiu;
3. Întrebările de autocontrol, testele de evaluare sau tema pentru acasă nu sunt de
perspicacitate, deci nu trebuie rezolvate cotra cronometru;
4. Ordinea logică a parcurgerii unității de studiu este următoarea:
 se citesc obiectivele și competențele modulului de studiu;
 se citesc termenii de referință (cuvintele cheie);
 se parcurg ideile principale ale modulului sintetizate în rezumat;
 se parcurge conținutul dezvoltat de idei al modulului;
 se parcurge bibliografia recomandată;
 se răspunde la întrebările recapitulative, revăzând, dacă este necesar, conținutul
dezvoltat de idei al modulului;

4
 se efectuează testul de autoevaluare și se verifi că, prin confruntare cu răspunsurile
date la sfârșitul manualului, corectitudinea răspunsurilor;
 se efectuează testul de evaluare și/sau tema pentru acasă sau de control (după caz).

OBSERVAȚIE : Este recomandabil ca, înainte de efectuarea testelor de autoe valuare,
să se facă o pauză de 30 de minute sau o oră. De asemenea este recomandabil ca la fiecare 2
ore de studiu să se facă o pauză de 30 de minute.
TEMA PENTRU ACASĂ (TA) : reprezintă un exe rcițiu obligatoriu de reflecție. Ea
se constituie într -un instrument indispensabil de studiu individual necesar însușirii și mai ales
înțelegerii temei. Rezolvarea ei se poate face în aprox. 1 -2 ore.
TEMA DE CONTROL (TC) : reprezintă un exercițiu obligatoriu mai amplu, cu
caracter integrativ, care are rolul de a realiza un liant noțional și cognitiv între temele studiate
anterior și de a provoca capacitatea sitentică și creativă a studentului. Pregătirea ei necesită
un efo rt mai îndelungat (aprox.10 ore), implică stăpânirea temelor anterioare precum și
consultarea tutorelui de disciplină. Temele de control se regăsesc pe parcursul manualului
astfel încât să acopere cele mai importante părți ale acestuia.

COORDONATOR DE DI SCIPLINĂ: PROF .UNIV.DR. NICOLAE BALTEȘ

5
2. PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ȘI
A DISCIPLINEI

Manualul de studiu ” BAZELE CONTABILIT ĂȚII ” reprezintă o sinteză realizată în
manieră interactivă a cursului corespondent utilizat la forma de învățământ zi. Con ținutul de
idei nu a fost redus ci doar sintetizat, în principiu, într -o manieră mai accentuat enunciativă,
elementele de detaliu sau de explicație redundantă (necesare pentru atingerea scopului
pedagogic al fixării și corelării cunoștințelor) putând fi gă site de către student în bibliografia
de specialitate recomandată.
Obiectul general al cursului ”BAZELE CONTABILIT ĂȚII ”
Obiectul cursului îl reprezintă însușirea strategiilor, politicilor și tehnicilor specifice
managementului international, precum și explicarea necesității dezvoltării afacerilor
internaționale.
Obiectivele disciplinei:
Manualul de ”BAZELE CONTABILIT ĂȚII ” își propune ca obiectiv înțelegerea
noțiunii de afaceri internaționale și promovarea sistemelor de gestionare a resurselor în
concord anță cu practicile din țările dezvoltate.
Obiective principale:
a) Înțelegerea și familiarizarea cu conceptele de bază ale contabilită ții;
b) Definirea ș i operarea în mod corect și adecvat cu conceptele specifice contabilității;
c) Însușirea de către studenți a vocabularului de specialitate;
d) Dezvoltarea capacită ții de analiză și sinteză a proceselor și fenomenelor în activitatea
contabilă;
e) Dezvoltarea un ui raționament profesional autentic la studenț i;
f) Aplicarea tehnicilor și a procedurilor de înregistrare operativǎ, spe cifice contabilitǎții ;
g) Dezvoltarea capacităț ii de întocmire a documentelor contabile primare;
h) Dezvoltarea capacităț ii a de aplicare a metodelor de evaluare;
i) Abilitatea și capacitatea de a întocmi, prezenta și analiza situațiile financiare a le
entităților economice;
j) Capacitatea de a întocmi, prezenta și analiza documente contabile;
k) Abilitatea de a aplica un raționament profesional în analiza operațiilor economice, la
nivel de entitate economic

Descrierea structurii manualului:
Manualul este st ructurat în conformitate cu rigorile studiului individual (autoinstruire)
și este compartimentat în teme de studiu. Structura fiecărei teme de studiu este următoarea:
I. Obiective (rezultatele așteptate ale temei);
II. Termeni de referință (concepte cheie) ;
III. Rezumatul ideilor principale;
IV. Conținutul dezvoltat de idei al temelor;
V. Bibliografia recomandată;
VI. Întrebări recapitulative;
VII. Aplicaț ii, teste de autoevaluare, teste de evaluare, teme de casă.
Prezentul manual constituie bibliografia ge nerală minimală obligatorie pentru studiul
disciplinei „ Bazele contabilității ”. El reprezintă minimul de informație necesară pentru
înțelegerea și însușirea noțiunilor fundamentale ale disciplinei.

6
BIBLIOGRAFIE ROMÂNĂ GENERALĂ, SELECTIVĂ
ȘI ACTUALIZATĂ RECOMANDATĂ PENTRU
TEMELE 1 -11:
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII, ARTICOLE

1. Allaire, Yvan
Firșirotu, Mihaela Management strategic, traducere, Ed. Economică, București,
1998;
2. Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Bazele contabilității , Ed. Universității „Lucian Blaga” din Sibiu ,
2010
3. Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Contabilitate financiară , ediția a IV –a, Ed. Universității „Lucian
Blaga” din Sibiu, 20 14
4. Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Contabilitate financiară , Ed. Universității „Lucian Blaga” din
Sibiu, Sibiu, 2007
5. Balteș, Nicolae Contabilitatea firmei, Ed. Continent, Sibiu, 1998;
6. Balteș, Nicolae Contabilitate financiară, ediția a I -a, Ed. Continent, Sibiu, 1999
7. Balteș, Nicolae
(coordonator) Contabilitate financiară: demers teoretic și pragmatic din
perspectiva integrării în spațiul euroatlantic, ediția a II -a, Ed.
Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2001;
8. Balteș, Nicolae
(coordonator) Analiza economico -financiară a întreprinderi i, ediția a II -a
revizuită și adăugită, Ed. Universității “Luci an Blaga” din Sibiu,
Sibiu, 2013 ;
9. Balteș, Nicolae
Comăniciu, Carmen Contabilitate financiară – aplicații practice,
Ed. Mira Design, Sibiu, 2000;
10. Balteș, Nicolae
Eșanu, Nicolae Bazele contabilității, Ed. Continent, Sibiu, 2001;
11. Bălan, George Managementul investițiilor , Ed. SITECH, Craiova, 2009;
12. Bălan George
Grigorescu Lucian Managementul întreprinderilor mici si mijlocii, Editura Burg,
Sibiu , 2009;
13. Bătrâncea, Ioan
(coordonator) Analiză financiară pe bază de bilanț , Presa Universitară Clujană,
Cluj-Napoca, 2001;
14. Bogdan, Ioan
(coordonator) Tratat de management financiar -bancar,
Ed. Economică, București, 2002;
15. Bogdan, Ioan Management financiar , Ed. Universitară, București, 2004;
16. Burduș, Eugen
Căprărescu, Gheorghița Fundamentele managementului organizației, Ed. Economică,
București, 1999;
17. Bunea, Ștefan Este sistemul contabil românesc o sursă de noi “amprente”
culturale? , Revista “Contabilitatea, expertiza și auditul
afacerilor”, nr. 9/2003;

18. Bunea, Ștefan Marile axe ale referențialului cultural și influența lor asupra
evoluției strategiilor de dezvoltare contabilă , Revista
„Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”, nr. 5/2002
19. Bunea, Ștefan Retratări necesare trecerii de la bilanțul contabil la bilanțul
financiar , Revista „Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”,
nr. 10/2001;

7

20. Condor, Ioan Formarea profesională continuă a experților contabili și a
contabililor autorizați, în atenția conducerii CECCAR”, vol.
Congresul al XII -lea al profesiei contabile din România, 20-21
septembrie 2002, București, Editura C.E.C.C.A.R., 2003;
21. Crecană, Cornel Rentabilitatea întreprinderilor mici și mijlocii,
Ed. Economică, București, 2000;
22. Dobroțeanu, Laurențiu Capitalismul și “dependența” sa de contabilitatea modernă ,
Revista “Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”, nr.
8/2001;
23. Dubrulle, Louis Contabilitate de gestiune, traducere,
Ed. Economică, București, 2002;
24. Duțescu, Adriana Informația contabilă și piețele de capital,
Ed. Economică, București, 2000;
25. Duțescu, Adriana Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale
de Contabilitate, Ed. CECCAR, București, 2002;
26. Feleagă, Niculae
Malciu, Liliana
Bunea, Ștefan Bazele contabilității: o abordare europeană și internațională, Ed.
Economică, București, 2002;

27. Feleagă, Niculae
Ionașcu, Ion Tratat de contabilitate financiară, vol I și II,
Ed. Economică, București, 1998;
28. Feleagă, Niculae
Malciu, Liliana Politici și opțiuni contabile, Ed. Economică, București, 2002;
29. Filip, Andrei Tiberiu Natura și cauzele diversității practicilor contabile internaționale ,
partea I, Revista “Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”,
nr. 8/2004;
30. Gheorghe, Dumitru Contabilitatea financiară în contextul reglementărilor contabile
armonizate, Ed. Muntenia, Const anța, 2004;
31. Gorski Hortensia Era informațională – provocări pentru organizații și manageri ,
Ed. Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2009
32. Grosu, Corina
Almășan, Alina Abordări conceptuale privind sistemul informațional contabil ,
Revista “Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”, nr.
6/2002;
33. Horomnea Emil
Tabără Neculai Considerații asupra statului contabilității în procesul general al
cunoașterii, Revista ”Finanțe publice și contabilitate” nr. 6/2002
34. Horomnea, Emil
Tabără, Neculai Locul contabilității în sistemul general al clasificării științelor,
Revista “Finanțe publice și contabilitate” nr. 5/2002;
35. Horomnea, Emil
Pahone, Carmen Imaginea fidelă, criteriu de performanță al contabilității, Revista
„Finanțe publice și contabilitate”, nr. 3/2002;
36. Ionașcu Ion Tendințe internaționale privind (de)reglementarea contabilității
firmelor: învățăminte pentru România , Revista “Contabilitatea,
expertiza și auditul afacerilor” nr. 1/2003;
37. Ionașcu, Ion
Dinamica doctrinelor contabilității contemporane. Studii privind
paradigmele și practicile contabilității , Ed. Economică, București,
2003;
38. Ionașcu, Ion
Calu, Artemisa Daniela Pledoarie pentru cercetarea istoriei contabilității românești ,
Revista “Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”, nr.
3/2002;
39. Malciu, Liliana Cererea & oferta de informații contabile,
Ed. Economică, București, 1998;
40. Mandache, Romulus Diagnosticul economico -financiar al întreprinderilor

8
Dobay, Krisztina -Melinda
Dumitru, Gheorghe agroalimentare , Ed. Leda&Muntenia, Constanța, 2000;

41. Mironiuc Marilena Analiza performanțelor economico -financiare ale întreprinderii.
Soldurile intermediare de gestiune, Revista „Contabilitatea,
expertiza și auditul afacerilor”, nr. 5/2002;
42. Munteanu, Mihaela Cunoașterea în contabilitate între doxa și episteme , Revista
“Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”, nr. 9/2002;
43. Munteanu, Victor Teoria și bazele contabilității, Ed. Lumina Lex, București, 2000;
44. Neag, Ramona Un punct de vedere anglo -saxon: etica în domeniul contabil ,
Revista “Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”, nr.
6/2002;
45. Nederița, Alexandru
(coordonator) Contabilitate financiară, Ed. ACAP, Chișnău, 1999;
46. Needles, E. Belverd
Anderson, R. Henry
Caldwell, C. James Principiile de bază ale contabilității, traducere,
Ed. ARC, Chișnău, 2000;
47. Nicolescu, Ovidiu
Verboncu, Ion Fundamentele managementului organizației,
Ed. Tribuna Economică, București, 2001;
48. Nicolescu, Ovidiu
Verboncu, Ion Management, Ed. Economi că, București, 1999;
49. Oprea, Călin
Man, Mariana
Nedelcu Monica Contabilitate managerială, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 2008;
50. Oprea, Călin
Ristea, Mihai Bazele contabilității , Ed. Didactică și Pedagogică R.A.,
București, 2003
51. Possler, Ladislau
Lambru, Gheorghe
Lambru, Bogdan Contabilitatea întreprinderii: îndrumar practic actualizat și
completat prin Reglementările contabile prevăzute de Directivele
Europene a IV -a și a VII -a aprobate de O.M.F.P. nr. 1.752/2005
modificat și completat pr in: O.M.F.P. nr. 2001/2006, O.M.F.P. nr.
2374/2007. Ed. Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2008.
52. Roberts, D. Alan Considerații privind evoluția reformei contabile românești ,
Revista “Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”, nr.
1/2002;
53. Rusovici, Alexandru Guvernanța corporativă și convergența IAS/IFRS, pietre de hotar
pe drumul globalizării , Revista “Contabilitatea, expertiza și
auditul afacerilor” , nr. 5/2004;
54. Russu, Corneliu Management strategic , Ed. ALL BECK, București, 1999;
55. Sand u, Gheorghe Formarea capitalurilor firmelor private, Ed. Economică,
București, 2000;
56. Staicu, Constantin Contabilitate financiară, Ed. CECCAR, București, 2002;

57. Tabără, Neculai
Chetrariu, Gabriela Conturile anuale în sistemul informațional al întreprinderii,
Revista “Gestiunea și contabilitatea firmei”, nr. 2/2002;
58. Todea, Nicolae Contabilitate financiară, Ed. Aeternitas, Alba -Iulia, 2006
59. Todea, Nicolae Contabilitate – aspecte teoretice și aplicații practice, Ed.
Aeternitas, Alba -Iulia, 2003
60. Toma, Constantin Modalități de asigurare a imaginii fidele. Principii și convenții
contabile , Revista “Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”,
nr. 10/2002;
61. Toma, Constantin Imaginea fidelă în contabilitate , Revista “Contabilitatea, expertiza

9
și auditul afacerilor”, nr. 4/2002;
62. Țugui, Alexandru
Andone, Ioan Sisteme inteligente în management, contabilitate, finanțe, bănci
și marketing, Ed. Economică, București, 1999;
63. Vintilă, Georgeta Gestiunea financiară a întreprinderii , Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 2002;
64. *** Reglementările Internaționale de Audit, Asigurare și Etică – Audit
Financiar 2008 , coeditare CAFR și Rexon, București, 2008;
65. *** Codul etic național al profesioniștilor contabili, Edi ția a 3 -a,
revăzută și reclasificată în conformitate cu Codul Etic
Internațional al Profesioniștilor Contabili, elaborat și revizuit de
IFAC în 2005, Ed. CECCAR, București, 2006;
66. *** Standardul profesional nr. 21 Misiunea de ținere a contabilității,
întocmirea și prezentarea situațiilor financiare. – Ghid de
aplicare – , Ed. CECCAR, București, 2008;
67. *** Standardul profesional nr. 38 privind dezvoltarea profesională
continuă a profesioniștilor contabili, aprobat prin hotărârea
Consiliului superior al CECCAR nr. 61/ 01.09.2004
68. *** International Education Standard no. 7, Continuing Professional
Development: A Program of Lifelong Learni ng and Continuing
Development of Professional Competence
http://www.ifac.org/Members/Down Loads/IES_2008_7.pdf ,
accesat la 7 septembrie 2008;
69. *** Standarde Internaționale de Raportare Financiară, Ed.
CECCAR, București, 2005;
70. *** Standardele Internaționale de Contabilitate 2001, traducere, Ed.
Economică, București, 2001;

LEGISLAȚIE

*** Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societățile, republicată, M. Of. 1066/17.11.2004, cu
modificările și completările ulterioare;
*** Legea contabilității nr.82/1991 , republicată, M. Of. 454 0/18.06.2008 cu modificările și
completările ulterioare ;
*** Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, M.
Of. nr. 681/29.07.2004, cu modificările și completările ulterioare;
*** Legea nr. 15 din 24 martie 1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și
necorporale, republicată, M.Of. 242/31.05.1999, cu modificările și compl etările ulterioare;
*** Hotărârea Guvernului nr. 44/22 ianuarie 2004 pentru aprobarea normelor metodologice de
aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal, M. Of. nr. 112/6.02.2004, cu modificările și
completările ulterioare;
*** Hotărârea Guvernului nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale,
M.Of. nr. 4/8.01.1998, cu modificările și completările ulterioare;
*** Hotărârea Guvernului n r. 1553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale și stabilirea
valorii de intrare a mijloacelor fixe, M.Of. nr. 21/12.01.2004, cu modificările ulterioare;
*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementarilor contabile
privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale c onsolidate, M. Of.
nr. 963/30 .12.2014;
*** Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privi nd
organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor
proprii, M.Of. nr. 704/20.10.2009;
*** Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/27.11.2008 privind documentele financiar –
contabile, M. Of. nr. 870/23.12.2008;
*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele
măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune, M.Of. nr. 53/2004;

10
*** Ordonanța Guvernului nr. 65/19.08. 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și
a contabililor autorizați, republicată, M.Of. nr. 13/8.01.2008.

11
TEMA 1

OBIECTUL, METODA ȘI PRINCIPIILE
CONTABILITĂȚII

Obiective :

1. Definirea conceptelor de contabilitate financiară și contabilitate de gestiune
2. Prezentarea funcț iilor, metodelor și principiilor contabilită ții;

Cuvinte cheie:
Obiectul contabilităț ii, funcț iile contabilită ții, contabilitate financiară, contabilitate de
gestiune , principiile contabilită ții

Rezumat capitol:

1. Obiectul și funcțiile contabilității ;
2. Conceptul de contabilitate financiară și conceptual de contabilitate de gestiune ;
3. Metoda și procedeele contabilității ;
4. Principii implicate în organizarea și conducerea contabilității entității .

12
Timpul alocat parcurgerii și înțelegerii temelor: 0,5+0,5 = 1 ore.

1.1. Obiectul și funcțiile contabilității

Prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, sintetizează la articolul 2
aliniatul 1 obiectul contabilității astfel: “ contabilitatea, ca activitate specializată în
măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și
capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor juridice și
fizice trebuie să asigure înre gistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și
păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de
trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii pr ezenți
și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori ”1.
Pentru realizarea obiectului ei, contabilitatea îndeplinește următoarele funcții:
 Funcția de înregistrare și prelucrare a datelor , ce constă în consemnarea
valorică a proceselor și fenomenelor economice ce apar în cadrul entității
economice. Aceste înregistrări se efectuează pe baza unor principii și reguli care
pot fi reglementate sau proprii;
 Funcția de informare rezidă în elaborarea și furniz area de informații referitoare
la entitatea economică (structura elementelor de avere, a datoriilor, a capitalurilor
volumul producției obținute, costurile de producție, nivelul veniturilor, rezultatele
obținute etc.) în scopul fundamentării unei strategii viitoare și a unor decizii pe
termen mediu sau scurt;
 Funcția de control gestionar constă în verificarea modului de păstrare și utilizare
a activelor imobilizate, circulante și financiare, verificarea gradului de realizare a
indicatorilor previzionați et c.;
 Funcția juridică se referă la faptul că documentele primare au caracter probatoriu
în justiție, ele ajutând la soluționarea unor litigii;
 Funcția previzională , ce derivă din lărgirea sferei de cuprindere a activității
contabile. Astfel, aceasta nu se m ai limitează doar la reprezentarea trecutului,
datele furnizate constituind astăzi o sursă importantă în descoperirea tendințelor
viitoare a fenomenelor și proceselor economice. La aceasta contribuie activitatea
financiară a întreprinderii precum și manage mentul financiar, a căror realizare este
imposibilă fără utilizarea informațiilor contabile. Prin funcția previzională,
contabilitatea trebuie să răspundă unor probleme fundamentale, precum: de unde a
început întreprinderea; unde a ajuns în momentul actual ; care este direcția de viitor
pe care o va urma; unde ar trebui să se îndrepte; cum pot fi realizate și controlate
alternativele optime în dezvoltarea întreprinderii.

1 Legea contabilității nr.82/1991 , republicată, Monitorul Oficial al României nr. 454/18.06.2008 , cu modificările și
completările ulterioare

13
1.2. Dualismul contabilității

Diversitatea nevoilor informaționale de natură contabil ă a determinat construirea a
două reprezentări ale aceleiași realități: o reprezentare “internă” și o alta “externă”. În plan
formal, această reprezentare duală este concretizată în două componente ale sistemului
contabil al întreprinderii: contabilitatea financiară sau generală – considerată “fața externă”
a întreprinderii – și contabilitatea de gestiune – considerată “fața internă” a firmei.
Activitățile privind contabilitatea financiară sunt reglementate prin legi și norme sau
regulamente de aplicare a a cestora. În schimb, organizarea activităților privind contabilitatea
de gestiune rămânea la latitudinea fiecărei întreprinderi.
În art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, se precizează: “ Societățile
comerciale, societățile / companiile n aționale, regiile autonome, institutele naționale de
cercetare -dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligație să
organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit
prezentei legi , și contabilitatea de gestiune, adaptată la specificul activității ”.

1.2.1. Conceptul de contabilitate financiară

Contabilitatea financiară, a cărei funcție principală constă în a colecta și a trata
informațiile privind procesele economice în scopul furnizării, într -un limbaj universal , a unor
informații agregate, sincere și fidele, destinate elaborării unor diverși i ndicatori necesari
utilizatorilor de informație contabilă și financiară, se bazează pe o abordare globală a
activității întreprinderii .
Funcțiile îndeplinite de contabilitatea financiară pot fi sintetizate astfel2:
 funcția de înregistrare completă a tranz acțiilor întreprinderii, în scopul determinării
situației financiare și patrimoniale și a rezultatului obținut în cursul exercițiului
financiar;
 funcția de comunicare financiară externă;
 funcția de instrument probatoriu în justiție;
 funcția de instrument d e gestiune internă a întreprinderii;
 funcția de furnizare a informațiilor necesare realizării sintezei macroeconomice
(întocmirea conturilor naționale);
 funcția de satisfacere a cerințelor informaționale ale activității și managementului
financiar al firme i.
1.2.2. Contabilitatea de gestiune: concept și obiective

2 Feleagă, Niculae; Ionașcu, Ion – Tratat de contabilitate financiară , vol. I, Ed. Economică, București, 1998, p. 36

14
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1826/20033 prevede că, în funcție de
specificul activității desfășurate, contabilitatea de gestiune va asigura, în principal,
înregistrarea operațiilor privind colectarea și repartizarea cheltuielilor pe destinații,
respectiv pe activități, secții, faze de fabricație, centre de costuri, centre de profit, după caz,
precum și calculul costului de achiziție, de producție, de prelucrare al bunurilor intrate,
obținute, lucrărilor executate, serviciilor prestate, producției în curs de execuție,
imobilizărilor în curs etc., din unitățile de producție, comerciale, prestatoare de servicii,
financiare și alte domenii de activitate.
Activitățile întreprinse pentru or ganizarea și conducerea contabilității de gestiune se
pot concretiza astfel în colectarea, prelucrarea și prezentarea datelor aferente consumurilor de
producție, calculul costului produselor, previziunea cheltuielilor și veniturilor prin întocmirea
de buge te, controlul bugetelor prin intermediul abaterilor, determinarea rentabilității
întreprinderilor etc.
Astfel, funcțiile îndeplinite prin organizarea și conducerea contabilității de gestiune
pot fi sintetizate după cum urmează:
 determinarea costurilor pe produse, activități și pe unități organizaționale;
 calculul prețurilor de vânzare;
 determinarea diferitelor marje și a rezultatelor analitice pe produse sau activități
prin calculul și analiza abaterilor dintre previziuni și realizări;
 implicarea în analiz a strategică a întreprinderii (reconcilierea calculului costurilor
cu analiza strategică);
 stabilirea poziției întreprinderii față de concurență;
 furnizarea informațiilor necesare stabilirii previziunilor bugetare;
 permite un dialog între personalul implic at în activitățile tehnice și tehnologice și
cel implicat în activitățile contabile și financiare;
 produce informații destinate evaluării performanțelor la nivelul sectoarelor de
activitate și al produselor.
1.3. Metoda și procedeele contabilității

Orice disciplină științifică, pe lângă obiectul propriu de cercetare, care o deosebește de
alte discipline, are și o metodă proprie, specifică de lucru, prin care își conturează poziția și
importanța în sistemul științelor economice.
Într-o accepțiune generală, având în vedere etimologia cuvântului, metoda este o cale
rațională de urmat pentru atingerea unui scop, iar procedeul este mijlocul de realizare a
scopului urmărit.
Metoda contabilității este definită ca reprezentând totalitate a principiilor și
procedeelor folosite de contabilitate pentru reflectarea și controlul tuturor elementelor ce se
includ în obiectul ei și cuprinde trei categorii de procedee:
a. Procedee generale utilizate de toate disciplinele științifice:
 observarea;
 raționamentul;
 comparația;
 clasificarea;
 verificarea;
 analiza;

3 Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 23/12.01.2004

15
 sinteza.
b. Procedee comune științelor economice , respectiv:
 documentarea , ce constă în studierea fiecărei operații economice și
consemnarea în documente a informațiilor privitoare la aceasta. De aici rezultă
și trăsătura distinctă a contabilității referitoare la caracterul documentat al
operațiilor economice. Aceasta constă în faptul că orice operație economică
privitoare la existența, mișcarea și transformarea elementelor de bilanț trebuie
mai î ntâi consemnată într -un document justificativ, care face dovada efectuării
ei și numai după aceea operația economică se înregistrează în conturi.
 evaluarea , care reprezintă procedeul de cuantificare (măsurare) în expresie
valorică a existenței, mișcării și transformării elementelor de bilanț în vederea
reflectării lor în contabilitate.
 calculația , ca procedeu al metodei contabilității, cu sferă foarte cuprinzătoare
în contabilitate, constă în colectarea și repartizarea cheltuielilor pe destinații,
activităț i, secții, faze de fabricație; decontarea producției; calculul costului de
producție al produselor fabricate, lucrărilor executate și serviciilor prestate,
inclusiv al producției în curs de execuție.
 inventarierea , care are ca scop principal stabilirea sit uației reale a gestiunii
fiecărei entități economice și cuprinde toate elementele de bilanț precum și
bunurile deținute cu orice titlu aparținând altor persoane juridice sau fizice.

c. Procedee specifice metodei contabilității, respectiv:
 bilanțul , document contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ,
datorii și capital propriu ale persoanei juridice la încheierea exercițiului
financiar precum și în celelalte situații prevăzute de Legea societăților
comerciale nr. 31/1990 republicată, modif icată și completată.
 celelalte situații financiare anuale , respectiv contul de profit și pierdere,
situația modificării capitalurilor proprii, situația fluxurilor de trezorerie, politici
contabile și note explicative;
 contul reprezintă un procedeu specific metodei contabilității, cu ajutorul căruia
se reflectă separat pentru fiecare element de bilanț atât existența cât și mișcările
(creșterile sau micșorările acestora) pe parcursul perioadei. Reprezintă
instrumentul cu ajutorul căruia se concretizează princ ipiul dublei înregistrări a
elementelor de bilanț.
 balanța de verificare ca procedeu specific metodei contabilității, se întocmește
lunar și servește la verificarea corectitudinii înregistrărilor contabile a
operațiilor economice efectuate de entitatea eco nomică. Balanța de verificare
este documentul în baza căruia se întocmește bilanțul contabil.

1.4. Principii implicate în organizarea și conducerea
contabilității entității

Principiile contabile reprezintă “ elemente conceptuale care ghidează normalizatorii
în elaborarea de norme contabile;…sunt elemente de sprijin pentru producătorul de
informații financiare, în vederea unei corecte contabilizări a tranzacțiilor și a altor
evenimente, precum și pentru o repre zentare fidelă a situației financiare, a performanțelor și

16
a evoluției situației financiare, prin intermediul documentelor de sinteză ” (Feleagă N. și
Ionașcu I., 1998).
Principiile explicit reglementate privind organizarea și conducerea contabilității
financiare, aplicabile în țara noastră, sunt enumerate și definite în Reglementările contabile
conforme cu directivele europene.
a. Principiul continuității activității . În țara noastră, se precizează că, în
conformitate cu acest principiu, “ entitatea îș i continuă în mod normal funcționarea, fără a
intra în stare de lichidare sau reducerea semnificativă a activității ”.
b. Principiul permanenței metodelor presupune faptul că metodele de evaluare
trebuie aplicate în mod consecvent de la un exercițiu financ iar la altul, conducând astfel la o
analiză pertinentă în sensul obținerii unor indicatori economico -financiari ce pot fi utilizați de
toți cei interesați.
Exemple de situații care justifică modificarea de politici contabile pot fi următoarele:
 admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor mobiliare pe termen
scurt ale entității sau retragerea lor de la tranzacționare;
 schimbarea acționariatului, datorată intrării într -un grup, dacă noile metode asigură
furnizarea unor informații mai fide le;
 fuziuni și operațiuni asimilate efectuate la valori contabile, caz în care se impune
armonizarea politicilor contabile ale societății absorbite cu cele ale societății
absorbante etc.

c. Principiul prudenței . Se poate spune că principiul prudenței prev ede neadmiterea
supraevaluării elementelor de activ și a veniturilor, pe de o parte, și a subevaluării
elementelor de pasiv și a cheltuielilor, pe de altă parte, pentru deprecierile, riscurile și
pierderile probabile care pot surveni în cursul exercițiului curent sau care au survenit în
cursul exercițiilor anterioare .
d. Principiul independenței exercițiului presupune luarea în considerare a tuturor
veniturilor și cheltuielilor corespunzătoare exercițiului financiar pentru care se face
raportarea, fără a s e ține seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăților .
Aplicarea principiului are ca efect considerarea fiecărui exercițiu financiar ca un tot
independent, separat de exercițiile anterioare sau viitoare, evidențiind toate cheltuielile și
venitu rile și atribuindu -le doar pe cele care îi sunt proprii. Se practică, astfel, “contabilitatea
de angajamente” sau “acrual accounting”.
e. Principiul contabilității de angajamente ce presupune că e fectele tranzacțiilor și
ale altor evenimente sunt recunosc ute atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc (și
nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit) și sunt înregistrate în
contabilitate și raportate în situațiile financiare ale perioadelor aferente.
f. Principiul intangibi lității prevede corespondența bilanțului de închidere al
exercițiului precedent cu bilanțul de deschidere al exercițiului următor .
g. Principiul necompensării . În virtutea aplicării acestui principiu, valorile
elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor de datorii,
respectiv veniturile cu cheltuielile. Eventualele compensări între creanțe și datorii ale entității
față de același agent economic pot fi efectuate, cu respe ctarea prevederilor legale, numai
după înregistrarea în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor la valoarea integrală.
h. Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de datorii prevede ca,
fiecare componentă elementelor de activ sau de datorii să fie evaluată separat .
i. Principiul prevalenței economicului asupra juridicului (substance over form),
potrivit căruia, prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și
pierdere se face ținând seama de fondul econom ic al tranzacției sau al operațiunii raportate,
și nu numai de forma juridică a acestora . Exemple de situații când se aplică principiul

17
prevalenței economicului asupra juridicului pot fi considerate: încadrarea contractelor de
leasing în leasing operaționa l sau financiar; încadrarea operațiunilor la vânzare în nume
propriu sau comision, respectiv consignație; recunoașterea veniturilor, respectiv a
cheltuielilor în contul de profit și pierdere sau ca venituri în avans, respectiv cheltuieli în
avans; încadrar ea participațiilor ca fiind deținute pe termen lung sau pe termen scurt;
recunoașterea participațiilor deținute ca fiind de natura acțiunilor deținute la entități afiliate, a
intereselor de participare sau sub forma altor imobilizări financiare; încadrarea reducerilor
acordate, respectiv primite, la reduceri comerciale sau financiare.
j. Principiul evaluării la cost de achiziție sau cost de producție . Elementele
prezentate în situațiile financiare se evaluează, de regulă, pe baza principiului costului de
achiziție sau al costului de producție.
k. Principiul pragului de semnificație. Conform acestui principiu, situațiile
financiare trebuie să prezinte toate elementele a căror importanță este în măsură să afecteze
judecățile și deciziile utilizatorilor exte rni, aceștia putând acționa diferit în lipsa informațiilor
semnificative. Pragul de semnificație depinde de mărimea și natura elementului analizat în
circumstanțele particulare ale omisiunii sale. Când se apreciază dacă un element sau un
cumul de elemente este semnificativ, se evaluează atât natura cât și mărimea elementului
respectiv, oricare dintre ele putând fi factor determinant.
În practică este destul de dificil a stabili condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a
considera o informație ca fiind semn ificativă. Pragul de semnificație se calculează, de o mare
parte a întreprinderilor, folosind următorii indicatori: profit brut (0,5% -1%); cifră de afaceri
(0,5% -1%); total active (1% -2%); activul net (2% -5%); profit după impozitare (5% -10%)4.

În țara no astră pot fi regăsite și o serie de principii nereglementate dar care sunt
utilizate în organizarea și conducerea contabilității și pot fi derivate direct din principiile
reglementate. Dintre cele mai cunoscute menționăm5:
 principiul costului istoric este baza evaluării elementelor patrimoniale ale
întreprinderii;
 principiul obiectivității presupune existența unor informații verificabile și stabilite
obiectiv;
 principiul nominalismului monetar recunoaște necesitatea unui numitor comun
pentru înregistrare a operațiilor și elaborarea situațiilor financiare, respectiv
unitatea monetară;
 principiul autonomiei întreprinderii prevede că orice întreprindere este considerată
ca o entitate distinctă, având un patrimoniu propriu, de către cei care o dețin sau de
către orice altă firmă cu care intră în relații;
 principiul conectării veniturilor cu cheltuielile se concretizează în determinarea
treptată a rezultatului unui exercițiu, prin deducerea din totalul veniturilor a
totalului cheltuielilor de aceeași natură;
 principiul justificării faptelor presupune ca orice eveniment reflectat în
contabilitate să poată fi verificat sub aspectul realității.

4 Colectivul Ministerului Finanțelor Publice – Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaționale de
Contabilitate , partea I, Ed. Economică, Bucureșt i, 2001, pp. 317 -318
5 Toma, Constantin – Modalități de asigurare a imaginii fidele. Principii și convenții contabile , Revista
“Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”, nr. 11/2002, pp. 29 -30

18
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE:

1. Care sunt funcț iile contabilită ții?
2. Care sunt principiile implicate în organizarea și conducerea contabilității entității?
3. Care sunt procedeele comune științelor economice?
4. Care sunt procedeele specifice metodei contabilității ?

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE:
1. Metoda contabilității cuprinde procedee comune științelor economice, respect iv:
a. documentarea, verificarea, analiza, calculația;
b. documentarea, evaluarea, inventarierea, analiza;
c. documentarea, evaluarea, inventarierea, calculația;
d. documentarea, verificarea, inventarierea, calculația
2. Metoda contabilității cuprinde procedee generale utilizate în științele economice, respectiv:
a. comparația, verificarea, evaluarea, sinteza;
b. observarea, verificarea, comparația, sinteza;
c. observarea, documentarea, verificarea, evaluarea;
d. comparația, documentarea, verificare a, sinteza.
3. În contabilitatea de țara noastră, dintre principiile reglementate fac parte următoarele
principii:
a. permanenței metodelor, prudenței, costului istoric, obiectivității;
b. continuității activității, obiectivității, pragului de semnifica ție, intangibilității;
c. prudenței, continuității activității, intangibilității, necompensării;
d. necompensării, permanenței metodelor, pragului de semnificație, obiectivității.

ÎNTREBĂRI DE EVALUARE:

1.Principiul prudenței prevede neadmiterea:
a. subevaluării activelor;
b. supraevalurii pasivelor;
c. supraevaluării cheltuielilor;
d. supraevaluării veniturilor.

2. Conform prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991 republicată, „contabilitatea … trebuie
să asigure înregistrarea ale atoare dar sistematică a informațiilor cu privire la activele,
datoriile, capitalurile proprii, cheltuielile și veniturile întreprinderii”
a. adevărat b. fals

19

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 1:

Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Bazele contabilității , Ed. Universității „Lucian Blaga” din
Sibiu , Sibiu, 20 10
Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Contabilitate financiară , ediția a IV -a, Ed. Universității
„Luci an Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2014
*** Legea contabilității nr.82/1991 , republi cată, M. Of. 454/18.06.2008;
*** Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/27.11.2008 privind
documentele financiar -contabile, M. Of. nr. 870/23.12.2008;
*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglemen tărilor contabile privind situaț iile financiare anuale individuale și situa țiile
financiare anuale consolidate, M.Of. nr. 963/2014

20
TEMA 2

SISTEMUL INFORMAȚIONAL CONTABIL

Obiective:

1. Prezentarea sistemului informațional contabil bazat pe contabilitatea finnciară și pe
contabilitatea de gestiune ;
2. Prezentarea caracteristicilor calitative ale informației contabile .

Cuvinte cheie :
Sistemul informațional contabil , caracteristicile calitative ale informației contabile

Rezumat capitol:
1. Elemente generale privind sistemul informațional contabil ;
2. Caracteristicile calitative ale informației contabile ;
3. Utilizatorii informației contabile .

21
Temă de control :

Prezenta ți caracteristici le calitative ale informaț iei contabile .
Timpul alocat parcurgerii și înțelegerii temelor: 0,5+0,5=1 ore.

2.1. Elemente generale privind sistemul informațional
contabil

Separarea celor două categorii de informații contabile generează cele două laturi ale
contabilității: contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune.
Contabilitatea financiară , prin intermediul situațiilor financiare, oferă informații
exacte, precise referitoare la situația patrimonială și rezultatul global obținut destinate, în
principal, partenerilor externi ai întreprinderii. Acest lucru se poate realiza numai printr -o
orientare spre trecut, spre evenimente și fenomene care deja au avut loc. Informațiile
furnizate de contabilitatea financiară prive sc relațiile întreprinderii cu terții dar sunt utilizate
și în interiorul ei. În sprijinul sistemului informațional al contabilității financiare vine
contabilitatea de gestiune care este orientată spre fenomene de ordin intern. Informațiile
generate de ace asta sunt utilizate ca bază în acțiunile întreprinse de întreprindere pentru
elaborarea și monitorizarea planurilor, coordonarea permanentă a activității, urmărirea
realizărilor, compararea acestora cu obiectivele previzionate, determinarea abaterilor și a
cauzelor care le -au generat, rezolvarea problemelor întreprinderii. Numai pe baza acestor
informații este posibilă adoptarea în timp util a deciziilor care să permită adaptarea
întreprinderii la condițiile pieței concurențiale. Aceste diferențe au condus la dualismul în
contabilitate, iar ca o consecință apare diferențierea trăsăturilor informațiilor generate6.
Sistemul informațional contabil realizat prin intermediul contabilității financiare ,
prezintă următoarele trăsături:
 informațiile sunt destinate î n special utilizatorilor aflați în exteriorul întreprinderii
(investitori, bănci, furnizori, instituții ale statului etc.), rezultând astfel caracterul
public al acestora;
 este orientată spre trecut;
 analizează performanțele trecute, poziția financiară;

6 Grosu, Corina; Almășan, Alina – Abordări conceptuale privind sistemul informațional contabil , Revista
“Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”, nr. 6/2002, p. 17

22
 se bazează pe o serie de reglementări legale, pe principii general acceptate, oferind
astfel o imagine mai mult “juridică” a patrimoniului și limitând activitatea celor
implicați la un număr finit de practici contabile;
 utilizează unități de măsură monetare;
 are un grad ridicat de obiectivitate deoarece informațiile vizează doar trecutul;
 este agregată, centralizată, la nivel de întreprindere;
 informațiile oferite vizează întreprinderea în ansamblul ei;
 raportările se realizează la intervale precis stabilite;
 poate fi utilizat doar sistemul contabil în partidă dublă;
 dispune de un domeniu autonom, independent față de alte discipline;
 cheltuielile sunt evidențiate după natura lor economică.

Sistemul informațional contabil bazat pe contabilitatea de gestiune poate fi
caracterizat, în opoziție cu primul, prin următoarele trăsături:
 informațiile sunt destinate exclusiv utilizatorilor interni (managerilor sau
persoanelor cu atribuții privind anumite activități), având caracter confidențial;
 este orientată spre viitor, deoarece majoritatea deciziilor impun previziuni și
proiecții;
 se bazează pe feed -back și control al performanțelor interne;
 are un singur principiu: practica sau tehnica aplicată trebuie să genereze informații
utile, oferind astfel o reprezentare “economică”;
 utilizează orice unitate de măsură (financiară, operațională, fizică) utilă pentru
scopul urmărit;
 are un grad de subiectivitate deoarece informațiile furnizate constau, în general,
din estimări ale unor fapte viitoare;
 este descentralizată, l a nivel de sector de activitate, centru de cost, centru de profit;
 informațiile sunt detaliate pe segmente;
 raportările se realizează în orice moment, respectiv atunci când sunt necesare sau
solicitate;
 utilizează orice sistem considerat util;
 dispune de un domeniu mai larg, acoperind mai multe discipline (management,
marketing etc.);
 urmărește consumurile de resurse după destinația lor.

23
2.2. Caracteristicile calitative ale informației contabile și
utilizatori

Tabelul nr. 2.1.
Caracteristici calitative ale informației contabile
INTELIGIBILITATE RELEVANȚĂ CREDIBILITATE COMPARABILITATE
– cunoștințe
economice;
– noțiuni contabile. – natura
informației;
– pragul de
semnificație. – fidelitate;
– prevalența
economicului
asupra juridicului;
– prudență;
– integralitate. – informare asupra
schimbărilor de politici
contabile.

a. Inteligibilitatea apare din necesitatea utilizatorilor de a înțelege informațiile. În
acest sens, utilizatorii trebuie să dispună de suficiente cunoștințe privind desfăș urarea
afacerilor și a activității economice, de noțiuni de contabilitate.
b. Relevanța . O informație este considerată relevantă sau pertinentă când ea este
susceptibilă de a influența deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându -i să evalueze
evenimen te trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor anterioare.
Informația relevantă are, simultan, o valoare predictivă și o valoare retrospectivă, legate între
ele.
c. Credibilitatea apare atunci când informația nu conține erori semnificative, nu este
părtinitoare sau subiectivă, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce și -a
propus să reprezinte ori ceea ce se așteaptă, în mod rezonabil, să reprezinte. Astfel, informația
trebuie să fie neutră, obiectivă, co mpletă și să reflecte esența și efectul evenimentelor
economice și nu conveniențele legale.
d. Comparabilitatea presupune necesitatea ca utilizatorii să poată compara
informațiile furnizate prin intermediul situațiilor financiare ale întreprinderii, astfel încât
aceștia să fie în măsură să identifice tendințele poziției financiare și performanțele sale.

Se poate determina existența a două mari categorii de utilizatori, respectiv utilizatorii
interni (manageri, administratori) și utilizatorii externi (inve stitori, acționari, furnizori,
salariați, parteneri comerciali, creditori, administrația statului, analiștii financiari, publicul
etc.).

24

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE:

1. Care sunt caracteristicile calitative ale informației contabile?
2. Care sunt trăsăturile sistemului informațional contabil realizat prin intermediul
contabilității financiare?
3. Care sunt trăsăturile sistemului informațional contabil realizat prin intermediul
contabilității de gestiune?

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE:

Relevanța informaț iei contabile
reprezintă………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..
Inteligibilitatea informa ției contabile
reprezintă………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………… ………………
…………………………………………………………………………………………………..
Credibilitatea informaț iei contabile
reprezintă………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..
Comparabilitatea informa ției contabile
reprezintă………… ……………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..

ÎNTREBĂRI DE EVALUARE:

Conform reglementărilor contabile, caracteristicile calitative ale informației contabile sunt:
a. inteligibilitate, relevanța, comparabilitate, credibilitate;
b. inteligibilitate, relevanța, reprezentarea fidelă, prudența, credibilitatea;
c. inteligibiliatea, relevanța, neutralitate, credibilitate;
d. inteligibilitate, relevanța, prudența, comparabilitate, credibilit ate.

25

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 2:

Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Bazele contabilității , Ed. Universității „Lucian Blaga” din
Sibiu , Sibiu, 20 10
Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Contabilitate financiară , ediția a IV -a Ed. Universității
„Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2014
*** Legea contabilității nr.82/1991 , republicată, M. Of. 454/18.06.2008;
*** Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/27.11.2008 privind
documentele financiar -contabile, M. Of. nr. 870/23.12.2008;
*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglemen tărilor contabile privind situaț iile financiare anuale individuale și situa țiile
financiare anuale consolidate, M.Of. nr. 963/2014

26

TEMA 3

STRUCTURI DELIMITATE DE OBIECTUL
CONTABILITĂȚII

Obiective:

1. Prezentarea componentelor activel or entității economice ;
2. Prezentarea categoriilor de datorii ale entității economice ;
3. Prezentarea componentelor capitaluril or proprii;
4. Prezentarea structuri lor privind valorile rectificative și valorile de regularizare;
5. Prezentarea cheltuielil or, venituril or și rezultatel or obținute ca urmare a mișcărilor și
transformărilor produse în structura gestiunii entității economice.

Cuvinte cheie :
Active, datorii, creanțe, capitaluri proprii, cheltuieli, venituri , rezultat

Rezumat capitol :
1. Activele entităț ii: active circulante și active imobilizate ;
2. Datoriile entităț ii;
3. Provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare ;
4. Subvenț ii;
5. Metoda și procedeele contabilității;

27
6. Capitalurile proprii.
7. Structuri privind valorile rectificative și valorile de regularizare
8. Cheltuielile entității
9. Veniturile entității
10. Rezultatul exercițiului financiar

Temă de control :

Se dau următoarele informați: venituri din vânzarea
mărfurilor 500 lei, venituri din subvenții de exploatare 100 lei,
cheltuieli privind dobânzile 50 lei, venituri din imobilizări
financiare 150 lei, cheltuieli privind mărfurile 250 lei, cheltuieli cu
salariile 150 lei, venituri din d iferențe de curs valutar 40 lei, capital
social 400 lei.
Determinați rezultatul din exploatare, rezultatul financiar,
rezultatul curent și, dacă este cazul, suma impozitului pe profit (cota
este 16%).

Timpul alocat parcurgerii și înțelegerii temelor: 1+1=2ore.

Definirea obiectului contabilității, scoate în evidență reflectarea în contabilitate a
următoarelor structuri , respectiv:
 activele entității economice, constituite din bunuri (economice, financiare) și
creanțe;
 datoriile entității economice, gr upate în: datorii necurente (cu exigibilitate de peste
un an) și datorii curente (exigibilitate de până la un an);
 capitalurile proprii;
 structuri privind valorile rectificative și valorile de regularizare;
 cheltuielile, veniturile și rezultatele obținute ca urmare a mișcărilor și
transformărilor produse în structura gestiunii entității economice.

28
3.1. Activele entității

Activele reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor
evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru
entitate și al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil.

3.1.1. Activele imobilizate

Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice viitoare și deținute
pe o perioadă mai mare de un an.
Beneficiile economice viitoare reprezintă potențialul de a contribui, direct sau
indirect, la fluxul de numerar sau de echivalente de numerar către entitate. Potențialul poate fi
unul productiv, fiind parte a activităților de exploatare ale entității. Activele imobilizate sunt
delimitate pe următoarele diviziuni:
a. Imobilizări (active) necorporale . Reprezintă un activ identificabil, nemonetar,
fără suport material și deținut pentru utilizare în procesul de producție sau furnizare de
bunuri sau servicii , pentru a fi închiriat terților sau pentru scopuri administrative .

În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind:
 cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de înființarea sau dezvoltarea
unei entități și se referă la taxe și alte chelt uieli de înscriere și înmatriculare,
cheltuieli privind emisiunea și vânzarea de acțiuni și obligațiuni, cheltuieli de
prospectare a pieței, de publicitate și alte cheltuieli de această natură legate de
înființarea sau extinderea activității entității.
 cheltuielile de dezvoltare sunt generate de aplicarea rezultatelor cercetării sau a
altor cunoștințe, în scopul realizării de produse sau servicii noi ori îmbunătățite
substanțial, înaintea stabilirii producției de serie sau utilizării. O imobilizare
necorpo rală generată de dezvoltare (sau faza de dezvoltare a unui proiect intern) se
recunoaște dacă, și numai dacă, o entitate poate demonstra următoarele condiții:
– fezabilitatea tehnică pentru finalizarea imobilizării necorporale, astfel încât
aceasta să fie d isponibilă pentru utilizare sau vânzare;
– intenția sa de a finaliza imobilizarea necorporală și de a o utiliza sau vinde;
– capacitatea sa de a utiliza sau vinde imobilizarea necorporală;
– modul în care imobilizarea necorporală va genera beneficii economice vi itoare
probabile;
– disponibilitatea unor resurse tehnice, financiare și de altă natură adecvate
pentru a completa dezvoltarea și pentru a utiliza sau vinde imobilizarea
necorporală;
– capacitatea sa de a evalua credibil cheltuielile atribuibile imobilizării
necorporale pe perioada dezvoltării sale.

Exemple de activități de dezvoltare sunt: proiectarea, construcția și testarea
producției intermediare sau folosirea intermediară a prototipurilor și modelelor; proiectarea
uneltelor și matrițelor care implică teh nologie nouă; proiectarea, construcția și operarea unei

29
uzine pilot care nu este fezabilă din punct de vedere economic pentru producția pe scară
largă; proiectarea, construcția și testarea unei alternative alese pentru aparatele, produsele,
procesele, sist emele sau serviciile noi sau îmbunătățite.

 concesiunile, brevetele, licențele, mărcile, drepturile și activele similare, cu
excepția celor create intern de entitate ;
 fondul comercial (goodwill) , apare, de regulă, la consolidare și reprezintă diferența
dintre costul de achiziție și valoarea la data tranzacției, a părții din activele nete
achiziționate de către o entitate. Poate fi reprezentat de clientelă, vad comercial,
poziție geografică, reputație etc.;
 imobilizările necorporale în curs sunt acelea ne terminate până la sfârșitul
exercițiului financiar, evaluate la costul de producție, respectiv costul de achiziție;
 avansuri acordate pentru imobilizări necorporale ;
 alte imoblizări necorporale în cadrul cărora se cuprind, de regulă, programele
informatice create de entitate sau achiziționate de la terți.

b. Imobilizări corporale. Reprezintă acele active care: (a) sunt deținute de entitate
pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate
terților, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative și (b) sunt utilizate pe parcursul
unei perioade mai mari de un an .
Imobilizările corporale sunt recunoscute ca active atunci când: (a) este posibilă
generarea către întreprindere de beneficii economice viitoare afere nte activului; și (b) costul
activului poate fi măsurat în mod credibil.
În cadrul imobilizărilor corporale, conform structurii bilanțului contabil, se includ:
 terenuri și amenajări de terenuri;
 construcții;
 instalații tehnice și mijloace de transport;
 active biologice productive ;
 mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și
materiale;
 investiții imobiliare;
 imobilizări corporale în curs . Imobilizările corporale în curs reprezintă investițiile
neterminate efectuate în regie p roprie sau în antrepriză, evaluate la costul de
producție sau achiziție, reprezentând prețul de deviz al investiției. Sunt trecute în
categoria imobilizărilor corporale numai după recepția, darea în folosință sau
punerea în funcțiune a acestora, după caz .

c. Imobilizări financiare .
Imobilizările financiare cuprind:
 acțiuni deținute la entitățile afiliate , care reprezintă drepturile sub formă de acțiuni
și alte titluri cu venit variabil deținute de entitate în cadrul altei entități din grup, a
căror dețin ere pe o perioadă îndelungată este considerată utilă acesteia;
 împrumuturi acordate entităților afiliate7;
 acțiuni deținute la entitățile asociate , care reprezintă drepturile în procentaj mai
mare de 20% în capitalul altor entități, reprezentate sau nu pri n titluri, care, prin
crearea unei legături durabile cu aceste entități, sunt destinate să contribuie la
activitățile entității;

7 Împrumuturile acordate sunt evidențiate la creanțe imobilizate

30
 împrumuturi acordate entităților cu care compania este legată în virtutea
intereselor de participare;
 titluri puse în echivalen ță reprezintă elemente ce apar în situațiile financiare
consolidate. Dacă o entitate inclusă în consolidare exercită o influență
semnificativă asupra politicii operaționale și financiare a unei entități neincluse în
consolidare (întreprindere asociată), în care deține un interes de participare, acel
interes de participare se prezintă în bilanțul consolidat la elementul "Titluri puse in
echivalență".
 alte imobilizări financiare (creanțe imobilizate) , cuprind garanțiile, depozitele și
cauțiunile depuse de ent itate la terți;
 acțiunile proprii , clasificate ca active imobilizate în funcție de intenția
întreprinderii cu privire la durata de deținere de peste un an, stabilită cu ocazia
achiziției sau reclasării.

3.1.2. Activele circulante

Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când (OMFP 1802 /2014):
a. se așteaptă să fie realizat sau este deținut cu intenția de a fi vândut sau consumat în
cursul normal al ciclului de exploatare al entității;
b. este deținut, în principal, în scopul tranz acționării;
c. se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului; sau
d. este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare un este
restricționată

Activele circulante ale entității îmbracă următoarele forme:
a. Stocurile , sunt definite ca fiind activele: (a) deținute pentru a fi vândute pe
parcursul desfășurării normale a activității; (b) în curs de producție în vederea unei vânzări
în aceleași condiții ca mai sus; (c) sub formă de materii prime, materiale și alte consuma bile
ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii .
În categoria stocurilor se cuprind:
 mărfurile , respectiv bunurile pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau
predării spre vânzare către magazinele propr ii;
 materiile prime , care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în
produsul finit, integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformate;
 materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru
ambalat, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale
consumabile), care participă sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare
fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;
 materialele de natura obiectelor de inventar (echi pamentul de protecție,
echipamentul de lucru, îmbrăcămintea specială, mecanismele, dispozitivele,
verificatoarele, scule, dispozitive, verificatoare, aparatele de măsură și control,
matrițele și alte obiecte similare);
 semifabricatele , reprezentând produs e al căror proces tehnologic a fost terminat
într-o anumită fază de fabricație și care trec într -o altă fază de fabricație sau se
livrează ca atare terților;
 produsele finite , reprezentând bunuri ce au parcurs în întregime fazele de
fabricație, nu mai au n evoie de prelucrări ulterioare în cadrul unității, care pot fi
depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților;

31
 produsele reziduale , reprezentând rebuturile, materialele recuperabile sau
deșeurile;
 acite biologice de natura stocurilor reprez enând animale născute și cele tinere de
orice fel, crescute și folosite pentru reproducție, pentru îngrășare și valorificare sau
pentru producție; coloniile de albine; animalele pentru producție (lână, lapte,
blană);
 ambalajele , refolosibile, achiziționate sau fabricate, necesare produselor vândute;
 producția în curs de execuție , reprezintă producția care nu a trecut prin toate fazele
(stadiile) de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic precum și produsele
nesupuse probelor și recepției tehnice sau cele incomplete. În cadrul producției în
curs de execuție se cuprind de asemenea, lucrările și serviciile, precum și studiile
în curs de execuție sau neterminate.
 bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignație la terți , mașinile
folosite numai ca material de demonstrație pentru negociere în domeniul
automobilelor, cu durată de utilizare de sub un an8; acestea se înregistrează
distinct în contabilitate pe categorii de stocuri.

b. Creanțele reprezintă drepturi de încasat sau de primit ale întreprinderii de la alte
persoane fizice sau juridice, pentru produsele sau mărfurile livrate, lucrările executate sau
serviciile prestate acestora ori din alte operațiuni cu caracter necomercial .
În acest sens, creanțele includ:
 creanțe comerciale (clienți, clienți -facturi de întocmit, avansuri acordate
furnizorilor, creanțe din materiale și ambalaje de restituit);
 avansuri acordate personalului ;
 sume de încasat de la societățile din cadrul grupului ;
 sume de încasat din interese de participare ;
 creanțe privind capitalul subscris și nevărsat ;
 creanțe sociale ;
 creanțe în legătură cu bugetul statului și fondurile speciale ;
 creanțe din debitori diverși .

Anumite creanțe pot fi evidențiate prin intermediul efectelor de comerț care reprezintă
titlul de credit prin intermediul căruia se constată obligația unei întreprinderi, numită debitor,
de a da ceva sau a efectua un serviciu unei alte întreprinderi, numită creditor, la o anumită
dată numită scadență. În cadrul acestora se cuprind:
 biletul la ordin ce reprezintă un înscris prin intermediul căruia o persoană, numită
emitent, se obligă expres și necondiționat să plătească o anumită sumă de bani unei
alte persoane, numită beneficiar, care, în temeiul unui contract, are dreptul să o
încaseze;
 cambia este i nstrumentul de plată prin care întreprinderea emitentă, numită
trăgător, dă dreptul unei alte persoane, numită tras, să plătească o anumită sumă de
bani unei a treia persoane, numită beneficiar, la o dată numită scadență și într -un
anume loc. Este transmis ibilă prin andosare și negociabilă pe piața capitalurilor;
 trata reprezentată printr -un ordin scris, necondiționat, emis de creditor (trăgător)
asupra debitorului (trasului) de a plăti, la prezentare sau la un anumit termen, o
sumă de bani unui beneficiar sau la ordinul acestuia;
 cecul conține ordinul dat de trăgător (titularul sau împuternicitul unui cont la banca
în care este depozitat numerarul) unei persoane numită tras (o bancă) de a plăti la

8 Dacă materialele de demonstrație au durată de utilizare mai mare de un an, ele reprezintă imobilizări.

32
vedere o anumită sumă de bani unei alte persoane, numită be neficiar (cec de casă)
sau de a o vărsa în contul ținut beneficiarului la aceeași bancă (cec de virament);
 mandatul, un document contract, o împuternicire de a reprezenta întreprinderea și
de a acționa în numele și pentru interesele acesteia;
 warantul reprezintă o variantă a biletului la ordin, un titlu de proprietate asupra
mărfurilor, eliberat de către depozitele în care acestea sunt păstrate. Mărfurile
păstrate în depozite rămân în proprietatea exportatorului până în momentul în care
importatorul achită contravaloarea acestora și dobândește warantul.

c. Investițiile pe termen scurt cuprind titlurile de valoare achiziționate în vederea
obținerii unui profit pe termen scurt , cum sunt: acțiuni deținute la entitățile afiliate, acțiuni
achiziționate, obligaț iuni emise și răscumpărate, obligațiuni achiziționate, instrumente de
trezorerie (spre exemplu bonurile de tezaur) precum și alte instrumente de acest gen. Condiția
care trebuie îndeplinită pentru a fi incluse în categoria activelor circulante este ca deți nerea
lor să nu depășească 12 luni.
d. Casa și conturile la bănci conține elemente de natura valorilor de încasat,
numerarului în lei sau valută din casieria întreprinderii, depozitele bancare precum și alte
valori financiare care, datorită naturii lor, su nt convertibile imediat în disponibilități
bănești . Menționăm că devizele deținute în casă sau conturi la bănci se evaluează la sfârșitul
fiecărei luni conform cursului de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil în
ultima zi bancară a lunii respective. Diferențele favorabile sau nefavorabile se înregistrează în
contabilitate ca venituri sau cheltuieli9.

3.2. Datoriile entității

O datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute
și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează
beneficii economice.

În funcție de gradul de exigibilitate, datoriile întreprinderii sunt împărțite în două mari
categorii: datorii pe termen scurt (curente) și datorii pe termen lung.
a. Dato riile curente sunt cele care se așteaptă să fie achitate în cursul normal al
ciclului de exploatare sau sunt exigibile în termen de 12 luni de la data bilanțului .
În cadrul datoriilor pe termen scurt sunt incluse:
 Împrumuturile din emisiuni de obligațiun i, reprezintă fondurile asigurate prin
vânzarea de titluri de credite negociabile către terți. Întreprinderea care angajează
un astfel de împrumut trebuie să ramburseze, la scadență, valoare emisiunii și să
plătească o dobândă sub forma cupoanelor atașate titlurilor de credit. Deși
obligațiunile au fost emise în mod tradițional cu dobândă fixă și maturități de peste
15 ani, în ultimii ani se utilizează tot mai mult obligațiunile cu maturități scurte și
dobânzi variabile. Din acest motiv, această categorie a pare și în cadrul datoriilor
curente;
 Sumele datorate instituțiilor de credit cuprind creditele pe termen scurt ce sunt
destinate, după caz, finanțării investițiilor și cheltuielilor curente privind ciclul de
exploatare. Aceste credite sunt purtătoare de d obândă și garantate prin activele
întreprinderii;

9 Această reglementare se aplică și pentru creanțele și datoriile în valută.

33
 Avansurile încasate în contul comenzilor nu presupun o datorie bănească ci
evidențiază faptul că întreprinderea a încasat o anumită sumă în schimbul căreia
trebuie să livreze o cantitate de produse sau să presteze un serviciu;
 Datoriile comerciale se creează în cadrul relațiilor de decontare cu furnizorii
pentru aprovizionările de care întreprinderea a avut nevoie;
 Sumele datorate societăților din cadrul grupului ;
 Sumele datorate privind interesele de participare , se referă la obligațiile
întreprinderii privind achitarea sumelor generate de achiz iționarea intereselor de
participare;
 Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și alte datorii pentru asigurările sociale . În
cadrul acestora se includ datoriile față de personal , concretizate în salarii, ajutoare
de boală, stimulente, sume neridicate în t ermenul legal, rețineri și popriri din salarii
precum și alte datorii în legătură cu personalul; datoriile față de asigurările sociale
și protecția socială : asigurări sociale (contribuția unității și salariaților la
asigurările sociale, contribuția unități i și a salariaților la asigurările sociale de
sănătate, contribuția unității și a salariaților pentru constituirea fondului de șomaj,
alte datorii sociale); datoriile față de bugetul statului, bugetul local și fondurile
speciale : impozitul pe profit/venit, taxa pe valoarea adăugată de plată, impozitul pe
venituri de natura salariilor, alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate (accizele,
impozitul pe țiței și gaze naturale, impozitul pe dividende, impozitul pe clădiri,
impozitul pe terenuri, taxe pentru mi jloacele de transport, alte impozite și taxe),
fonduri speciale – taxe și vărsăminte asimilate; datoriile față de asociați sau
acționari , respectiv cele rezultate din nerambursarea capitalului sau din neplata
dividendelor.

b. Datoriile pe termen lung sunt cele care nu se încadrează în definiția datoriilor
curente. În cadrul acestei grupe sunt incluse toate categoriile prezentate anterior, cu
mențiunea că trebuie să fie exigibile într -o perioadă mai mare de 12 luni.

3.3. Provizioane

Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită și
care la data bilanțului este probabil să existe, sau este cert că vor exista, dar care sunt
incerte în ceea ce privește valoarea sau data la care vor apărea .
Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:
 entitatea are o obligație curentă generată de un eveniment anterior;
 este probabil ca o ieșire de resurse să fie necesară pentru a onora obligația
respectivă; și
 poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligației.

Provizioanele se constituie pentru elemente cum sunt:
a. litigii, amenzi și penalități, despăgubiri, daune și alte datorii incerte;
b. cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanție și alte cheltuieli
privind garanția acordată clienților;
c. acțiunile de restructurare cum sunt: vânzarea sau încetarea activității unei părți a
afacerii, închiderea unor sedii ale entității, modificări în structura conducerii,
reorganizări fundamentale care au un efect semnificativ în natura si scopul
activitățilo r entității;

34
d. pensii și obligații similare;
e. impozite, respectiv sumele viitoare de plată datorate bugetului de stat, în condițiile
în care acestea nu apar reflectate ca datorie în relația cu statul;
f. prime ce urmează a se acorda personalului din profitul rea liza, potrivit prevederilor
legale sau contractuale;
g. alte provizioane, constituite pentru: beneficiile plătite angajaților pentru terminarea
contractului de muncă, ca rezultat al deciziei unei entități de a încheia contractul
unui angajat înainte de data n ormală de pensionare sau al deciziei unui angajat de a
accepta în mod voluntar plecarea în șomaj, în schimbul acelor beneficii;
cheltuielile legate de protejarea mediului înconjurător; obligații asumate în comun
cu o terță parte etc.

3.4. Subvenții

În categoria subvențiilor se cuprind subvențiile aferente activelor și subvențiile
aferente veniturilor. Subvențiile aferente activelor reprezintă subvenții pentru acordarea
cărora principala condiție este ca entitatea beneficiară să cumpere, să construiască s au
achiziționeze active imobilizate. Subvențiile aferente veniturilor cuprind toate subvențiile,
altele decât cele pentru active.
Acestea pot fi primite de la: guvernul propriu -zis, agenții guvernamentale și alte
instituții similare naționale și internațio nale.
3.5. Capitalurile proprii – imaginea entității

Capitalurile proprii reprezintă “ interesul rezidual al acționarilor în activele unei
entități după deducerea tuturor datoriilor sale ”.
În structura capitalurilor proprii ale unei entități, se includ u rmătoarele categorii:
aporturile de capital, primele de capital, rezervele, rezultatul reportat, rezultatul exercițiului
financiar.,
A. Capitalul , poate fi reprezentat de capitalul social, patrimoniul regiei etc., în funcție
de forma juridică a entității. Prin componenta capital social se înțelege sursele inițiale de
finanțare ale întreprinderii, la data constituirii fiind format, de regulă, din sume da bani,
acțiuni, alte titluri de valoare, imobilizări corporale etc . În etapa în care apare intenția de
constituire a întreprinderii sau majorare a capitalului deja existent, prin întocmirea unor
documente legale, acționarii sau asociații își iau angajamentul de a subscrie capitalul și de al
pune la dispoziția întreprinderii. Apare, astfel, noțiunea de capital subscris nevărsat . Ulterior,
în măsura în care capitalul subscris este depus de către cei implicați, el devine capital
subscris vărsat . Valoarea inițială a capitalului social este egală cu valoarea nominală a
acțiunilor sau părților sociale, respectiv cu valoarea aportului în natură sau în numerar a
acționarilor sau asociaților.

B. Primele de capital (de emisiune, de fuziune, de aport, de conversie). Prima de
emisiune se determină ca diferență între prețul de emisiune de noi acțiuni/părți sociale și
valoarea nominală a acestora. Prima de fuziune se determină ca diferență între valoarea
aportului rezultat din fuziune și valoarea cu care a crescut capitalul social al societății
absorbante. Prima de aport se calculează ca diferență între valoarea bunurilor a portate și
valoarea nominală a capitalului social cu care au fost remunerate aceste aporturi. Prima de

35
conversie a obligațiunilor în acțiuni se calculează ca diferență între valoarea nominală a
obligațiunilor corespunzătoare împrumuturilor obligatare și va loarea acțiunilor emise potrivit
prevederilor contractuale, atunci când valoarea obligațiunilor depășește valoarea acțiunilor
corespunzătoare.
C. Rezervele din reevaluare reprezintă plusul sau minusul de valoare rezultat din
reevaluarea imobilizărilor corp orale, respectiv dintre valoarea înregistrată în contabilitate și
valoarea actuală a acestora.
D. Rezervele . Constituirea și utilizarea acestora prezintă aspecte particulare de la o
categorie la alte de rezerve, existând:
 Rezerve legale care, în prezent, se constituie la închiderea exercițiului financiar din
profitul brut într -o cotă de 5% până în momentul în care acestea ating 20% sau
25% din capitalul social, după cum întreprinderea dispune de capital național și
respectiv capital mixt . Acestea nu pot fi utilizate pentru majorarea capitalului
social, pentru acoperirea pierderilor din exercițiile anterioare sau pentru acoperirea
pierderii curente;
 Rezerve statutare sau contractuale ce se constituie anual, din profitul net al
entității, c onform prevederilor din actul constitutiv al acesteia;
 Alte rezerve ce pot fi constituite facultativ din profitul net și sunt utilizate pentru
acoperirea unor pierderi provenite din răscumpărarea acțiunilor proprii, acordarea
de dividende în exercițiile fi nanciare încheiate cu pierderi, majorarea capitalului
social etc.

E. Rezultatul reportat se referă la rezultatul sau la o parte din rezultatul exercițiilor
precedente, concretizat în profit sau pierdere, a cărui repartizare sau acoperire a fost amânată
de către adunarea generală a acționarilor sau asociaților. Profitul reportat conduce la
majorarea capitalurilor proprii iar pierderea reportată are drept consecință diminuarea
acestora.
F. Rezultatul exercițiului este reprezentat de profitul sau pierderea în registrată în
exercițiul financiar curent și care contribuie la majorarea sau diminuarea capitalurilor proprii
ale firmei.

3.6. Structuri privind valorile rectificative și valorile de
regularizare

Valorile sau pozițiile rectificative corectează, prin a dunare sau scădere, valoarea
celorlalte structuri determinate de obiectul contabilității. Semnificative în acest sens sunt:
 amortizările ce evidențiază diminuările ireversibile de valoare a activelor
imobilizate;
 provizioanele reprezentând datorii cu exigi bilitate sau valoare incertă, constituite
pentru elemente cum sunt: litigii, amenzi și penalități, despăgubiri, daune și alte
datorii incerte; cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanție și
alte cheltuieli privind garanția acordată clienților; alte provizioane;
 ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor necorporale,
corporale și în curs de execuție; pentru deprecierea stocurilor și creanțelor;
 ajustări pentru pierderea de valoare în cazul imobiliză rilor financiare și conturilor
de trezorerie (acțiuni, obligațiuni și alte investiții pe termen scurt și creanțe
asimilate).

36

Valorile de regularizare reprezintă, după caz, structuri create prin activarea
cheltuielilor și pasivizarea veniturilor. În aceast ă situație întâlnim:
 cheltuielile înregistrate în avans ce reprezintă acele cheltuieli înregistrate în
prealabil în cursul exercițiului curent dar care se raportează direct la rezultatul
exercițiului următor (spre exemplu, chiriile plătite în avans, abonam entele, taxele de
locațiune, primele de asigurare, dobânzile plătite anticipat etc.);
 veniturile înregistrate în avans , se referă la veniturile încasate anticipat sau în avans
ce privesc perioadele sau exercițiile financiare următoare cum sunt: încasări d in
chirii, abonamente, vânzări de locuințe cu plata în rate, asigurări etc.;
 decontări din operații în curs de clarificare .

3.7. Cheltuielile entității

Cheltuielile reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru: consumuri de stocuri și
servicii prestate, de care beneficiază entitatea; cheltuieli cu personalul; executarea unor
obligații legale sau contractuale etc.
a. Cheltuielile de exploatare sunt generate de de sfășurarea normală, curentă a
activității întreprinderii și cuprind:
 cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale consumabile, costul de
achiziție al materialelor de natura obiectelor de inventar consumate, costul de
achiziție al materialelor nestocate, costul de achiziție al energiei și apei consumate,
valoarea animalelor și păsărilor, costul mărfurilor și al ambalajelor vândute;
 cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți : întreținere și reparații, locații
de gestiune și chirii, studii și cercetări, alte cheltuieli cu servicii efectuate de terți
(colaboratori, comisioane și onorarii, protocol, reclamă și publicitate, transportul
de bunuri și personal, deplasări, detașări, transferări, servicii poștale și bancare);
 cheltuieli cu i mpozitele, taxele și vărsămintele asimilate suportate de întreprindere
(impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, taxe pentru folosirea terenurilor, taxe
asupra mijloacelor de transport etc.);
 cheltuieli cu personalul (salarii și alte drepturi de person al, asigurările și protecția
socială, pregătirea și perfecționarea profesională și alte cheltuieli cu personalul
suportate de persoana juridică);
 alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanțe și debitori diverși, despăgubiri,
amenzi și penalități, do nații acordate , cheltuieli privind activele cedate și alte
operații de capital , cu protecția mediului înconjurător, calamități naturale, etc.).

b. Cheltuielile financiare sunt legate de activitatea financiară a firmei și cuprind:
 pierderi din creanțe legate de participații ;
 cheltuieli privind investițiile financiare cedate ;
 diferențele nefavorabile de curs valutar ;
 dobânzile privind exercițiul financiar în curs ;
 sconturile acordate clienților ;
 pierderi din creanțe de natură financiară ;
 alte cheltuieli financiare .
c. Cheltuielile cu provizioanele, amortizările și ajustările pentru depreciere sau
pierdere de valoare sunt grupate funcție de natura acestora pe următoarele categorii:

37
 cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele și ajustările pentru
depreciere ;
 cheltuieli financiare privind amortizările și ajustările pentru pierdere de valoare .

d. Cheltuielile cu impozitul pe profit/venit , reprezentând impozitul pe profit/venit
calculat și datorat de entitate bugetului statului potrivit reglem entărilor legale.

3.8. Veniturile entității

Conform prevederilor legale, veniturile sunt reprezentate de sumele sau valorile
încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente precum și câștigurile din orice
alte surse.
a. Veniturile din exploatare sunt reprezentate de veniturile legate de desfășurarea
normală, curentă a activității entității și cuprind:
 venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate și servicii
prestate ;
 venituri aferente costului producției, lucrărilo r și serviciilor , reprezentând variația
în plus (creștere) sau în minus (reducere) dintre valoarea la cost de producție
efectiv a stocurilor de produse, lucrărilor și serviciilor în curs de execuție de la
sfârșitul perioadei și valoarea stocurilor inițiale ale produselor, lucrărilor și
serviciilor în curs de execuție, neluând în calcul ajustările pentru depreciere
reflectate;
 venituri din producția de imobilizări , reprezentând costul de producție al
imobilizărilor necorporale și corporale realizate prin efo rt propriu;
 venituri din subvenții de exploatare , reprezentând subvențiile primite de entitate
din surse guvernamentale sau alte surse, destinate acoperirii diferențelor de preț,
pierderilor, finanțării activității de cercetare etc.;
 alte venituri din expl oatare: venituri din creanțe reactivate și debitori diverși
precum și alte venituri din exploatare ;

b. Veniturile financiare , rezultate din activitatea financiară a entității, în categoria
cărora se cuprind:
 venituri din imobilizări financiare ;
 venituri din investiții financiare pe termen scurt ;
 venituri din creanțe imobilizate ;
 venituri din investiții financiare cedate ;
 venituri din diferențe de curs valutar ;
 venituri din dobânzi ;
 venituri din sconturi obținute ;
 alte venituri financiare .

c. Veniturile din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de
valoare , se creează în momentul în care se diminuează sau anulează provizioanele sau
ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, în cazul în care nu se mai justifică
menținerea acestor a, are loc realizarea riscului sau cheltuiala devine exigibilă. Sunt grupate în
contabilitate pe două categorii:

38
 venituri din provizioane și ajustări pentru depreciere privind activitatea de
exploatare ;
 venituri financiare din ajustări pentru pierdere de v aloare .

3.9. Rezultatul exercițiului financiar

Rezultatul exercițiului financiar se concretizează în profit sau pierdere și se
stabilește cumulat de la începutul exercițiului financiar în urma închiderii conturilor de
venituri și cheltuieli.
În funcție de activitățile desfășurate de entitate, rezultatul exercițiului financiar
cuprinde: rezultatul din exploatare; rezultatul financiar; rezultatul curent; rezultatul
extraordinar; rezultatul brut; rezultatul net.
Rezultatul din exploatare reprezintă profit ul sau pierderea aferente activității de
exploatare a entității și se determină ca diferență între veniturile din exploatare și cheltuielile
din exploatare, conform relației:

RE = VE – CE
unde:
RE = rezultatul din exploatare;
VE = veniturile din exploat are;
CE = cheltuielile din exploatare.

Rezultatul financiar reprezintă profitul sau pierderea aferente activității financiare și
se determină ca diferență între veniturile financiare și cheltuielile financiare, conform relației:

RF = VF – CF
unde:
RF = rezultatul financiar;
VF = veniturile financiare;
CF = cheltuielile financiare.

Rezultatul brut reprezintă profitul sau pierderea aferente activității curente a
întreprinderii și se determină ca diferență între veniturile din operațiile curente, respe ctiv
veniturile din exploatare și veniturile financiare și cheltuielile curente, respectiv cheltuielile
de exploatare și cheltuielile financiare:

RB = (VE + VF) – (CE + CF)
unde:
RB = rezultatul brut.

În situația în care rezultatul brut se concretizează în profit brut, acesta se impozitează
potrivit legii. Prin scăderea din profitul brut a impozitului pe profit (venit) se obține rezultatul
net (profitul net).

RN = RB – I

39
unde:
RN = rezultatul net;
I = impozitul pe profit/venit.

În cazul entităților economice cu capital privat, repartizarea profitului contabil rămas
după deducerea impozitului pe profit/venit se realizează conform hotărârii adunării generale a
acționarilor/asociaților, cu respectarea dispozițiilor legale. Dacă rezultatul definitiv al
exercițiului financiar se concretizează în pierdere contabilă, aceasta se acoperă din profitul
reportat, din rezerve, prime de capital și capital social, potrivit hotărârii adunării generale a
acționarilor/asociațiilor.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE:

1. Ce reprezintă veniturile?
2. Cum se determină rezultatul exerci țiului financiar?
3. Cum se clasifică cheltuielile en tității?
4. Din ce sunt constituite capitalurile proprii ale entită ții?
5. Care este diferenț a între datoriile pe termen scurt (curente) și datoriile pe termen lung
6. Care este componenț a activelor circulante?
7. Cum se clasifică activele entită ții?

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE:

1. Dispuneți de următoarele informații: capital social vărsat 500 lei, capital social
nevărsat 100 lei, rezerve legale 50 lei, furnizori 300 lei, profit 400 lei, personal – salarii
datorate 100 lei, , avansuri de la clienți 110 lei, repartizarea profitului 200 lei, prime din
emisiunea de acțiuni 40 lei, diferențe negative di n reevaluarea imobilizărilor 200 lei.
Determinați suma capitalurilor proprii.

ÎNTREBĂRI DE EVALUARE:

1.Un activ reprezintă:

40
a. o resursă controlată de către întreprindere ca rezultat al unor evenimente prezente și
de la care se așteaptă să genereze în prezent beneficii economice pentru
întreprindere;
b. o resursă controlată de către întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute și
de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru
întreprindere;
c. o resursă con trolată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente prezente și de la
care să așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere;
d. o resursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute și de la
care se aște aptă să genereze beneficii economice prezente pentru întreprindere.

2. Capitalurile proprii ale întreprinderii reprezintă:
a. interesul rezidual al acționarilor în activele societății după ce, din totalul activelor
nete au fost deduse toate datoriile;
b. interesul rezidual al acționarilor în datoriile societății după ce, din activele sale au
fost deduse toate datoriile;
c. interesul rezidual al acționarilor în activele societății după ce, din activele sale au
fost deduse toate datoriile;
d. interesul re zidual al acționarilor în activele societății după ce, din datoriile sale nete
au fost deduse toate activele.

3. Din categoria activelor circulante fac parte:
a. semifabricatele, mărcile de fabrică, producția în curs de execuție, mărfurile;
b. mărfurile, mărcile de fabrică, obiectele de inventar, disponibilitățile în devize;
c. mărfurile, disponibilitățile în devize, producția în curs de execuție, semifabricatele;
d. mărfurile, titlurile de participare, semifabricatele, produsele finite.

4. Din categoria activelor imobilizate fac parte:
a. cheltuieli de constituire, construcții, autoturisme, obligațiuni;
b. autoturisme, titluri de participare, obligațiuni, construcții;
c. autoturisme, construcții, titluri de plasament, utilaje;
d. tiluri de participare, autoturisme, cheltuieli de constituire, construcții.

5. Creanțele unei întreprinderi reprezintă sumele pe care aceasta le are în curs de achitare
către o altă societate.
a. adevărat b. fals

6.Datoriile curente au termenul de exigi bilitate:
a. mai mare de 12 luni b. mai mic de 12 luni c. mai mare de 6 luni; d.
mai mic de 6 luni.

7.În categoria veniturilor financiare nu se cuprind veniturile din:
a. diferențe de curs valutar b. din creanțe imobilizate c. din despăgubiri e.
din dobânzi

41
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 3:

Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Bazele contabilității , Ed. Universității „Lucian Blaga” din
Sibiu , Sibiu, 20 10
Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Contabilitate financiară , ediția a IV -a, Ed. Universității
„Luci an Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2014
*** Legea contabilității nr.82/1991 , republicată, M. Of. 454/18.06.2008;
*** Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/27.11.2008 privind
documentele financiar -contabile, M. Of. nr. 870/23.12.2008;
*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situa țțile financiare anuale individuale și situațiile
financiare anuale consolidate, M.Of. nr. 963/2014

42

TEMA 4

DOCUMENTAREA – PROCEDEU AL METODEI
CONTABILITĂȚII

Obiective:

1. Cunoaș terea principalelor documente financiar -contabile utilizate în cadrul unei
entităț i economice ;
2. Cunoa șterea modului de întocmire, verificare, păstrare și reconstituire a
documentelor ;
3. Prezentarea registrelor de contabilitate .

Cuvinte cheie:
Documente financiar -contabile, registre de contabilitate, document justificativ,
arhivare și păstrare documente, reconstituire de documente .

Rezumat capitol:

1. Noțiunea, importanța, conținutul și întocmirea documentelor ;
2. Clasificarea documentelor ;
3. Prezentarea registrelor de contabilitate ;
4. Verificarea, păstrarea și reconstituirea documentelor .

43
Temă de control :

Completarea documentelor contabile – întocmirea dosarului

Timpul alocat parcurgerii și înțelegerii temelor: 2+2=4 ore.

4.1. Noțiunea, importanța, conținutul și întocmirea
documentelor

Documentele de evidență reprezintă înscrisuri în care se consemnează operațiunile
economico -financiare desfășurate de entita te în momentul și la locul producerii lor. Ele stau
la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Consemnarea în astfel de documente se face letric și/sau cifric în etalon natural și/sau valoric.
Importanța documentelor constă în următoarele:
a. prin datele pe care le conțin, documentele fac dovada efectuării operațiilor
consemnate, constituind în același timp sursa pentru obținerea informațiilor
operative, statistice și contabile;
b. stau la baza efectuării contro lului economic și financiar, fiind un mijloc de
depistare a operațiilor nelegale, a lipsurilor din gestiune și de stabilire a
răspunderilor materiale, contravenționale sau penale a persoanelor vinovate;
c. au caracter probatoriu în justiție în caz de litigii, întrucât fac dovada împrejurărilor
și a modului de efectuare a actelor de natură economică și/sau financiară.

Indiferent de natura elementelor consemnate, documentele justificative cuprind, de
regulă, următoarele elemente principale10:
 denumirea documentului;
 denumirea și sediul persoanei juridice care întocmește documentul;
 numărul și data întocmirii acestuia;
 menționarea părților care participă la efectuarea operațiunii economice (dacă este
cazul);

10 Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/27 noiembrie 2008 privind documentele financiar -contabile,
Monitorul Oficial al României nr. 870/23 decembrie 2008

44
 conținutul operațiunii economice iar în cazurile necesare și temeiul legal al
efectuării ei;
 datele cantitative și valorice aferente operațiunii efectuate;
 numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor răspunzătoare cu
efectuarea operațiunii economico -financiare, ale persoanelor cu atri buții de control
financiar preventiv și ale persoanelor în drept să aprobe operațiunile respective;
 alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiilor efectuate.

Documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi ca litatea de
document justificativ numai în condițiile în care furnizează toate informațiile prevăzute de
normele legale în vigoare. În cuprinsul oricărui document emis de către o societate
comerciala trebuie să se menționeze și forma juridică, codul unic de înregistrare și capitalul
social, după caz.
Documentele justificative angajează răspunderea persoanelor care le -au întocmit,
vizat și aprobat, precum și a celor care le -au înregistrat în contabilitate.
Înscrierea datelor în documentele justificative se p oate face manual sau prin utilizarea
sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor, astfel încât acestea să fie lizibile,
nefiind admise ștersături, modificări sau alte asemenea procedee, precum și lăsarea de spații
libere între operațiile înscri se în acestea sau file lipsă.
Dacă se greșește la întocmirea unui document se face apel la așa numitul “șters
contabil”, adică textul sau suma greșită se barează cu o linie, astfel încât să se poată citi ce a
fost scris iar deasupra se completează corect textul sau suma sub semnătura celui care a
efectuat corectura și cu indicarea datei efectuării corecturii. Nu sunt admise corecturi pe
documente privind încasări și plăți în numerar (chitanțe, state de plată a salariilor, liste de
avans chenzinal etc.) pr ecum și pe documente bancare (ordine de plată, foi de vărsământ,
cecuri, cambii, bilete la ordin etc.). În cazul completării greșite a unor astfel de documente,
ele se anulează, în locul lor întocmindu -se un alt document corect.
La terminarea unei pagini , pe ultimul rând liber, coloanele valorice vor fi
totalizate sub mențiunea “De reportat”. Pe primul rând al paginii următoare se va înscrie
suma reportată sub mențiunea “Report”.

4.2. Clasificarea documentelor

Documentele pot fi clasificate după mai multe criterii, funcție de rolul lor în
cadrul sistemului informațional al entității economice.
După natura operațiilor consemnate :
a. Documente de evidență a imobilizărilor (mijloacelor fixe) :
 Registrul numerelor de inventar cod. 14 -2-1:
 Fișa mijlocului fix 14 -2-2;
 Bon de mișcare a mijloacelor fixe cod 14 -2-3A
 Proces verbal de recepție (provizorie și/sau punere în funcțiune), cod 14 -2-5;
 Proces -verbal de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe/de declasare a unor
bunuri materiale cod 14 -2-3/aA;

c. Documen te privind evidența bunurilor de natura stocurilor :
 Nota de recepție și constatare de diferențe cod 14 -3-1A;
 Bon de primire în consignație cod 14 -3-2;

45
 Bon de predare, transfer, restituire, cod 14 -3-3A;
 Bon de consum 14 -3-4A (bon de consum colectiv, fișa li mită de consum, listă
zilnică de alimente) cod 14 -3-4/A;
 Dispoziție de livrare cod 14 -3-5A;
 Aviz de însoțire a mărfii cod 14 -3-6A;
 Fișa de magazie cod 14 -3-8;
 Fișă de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosință cod
14-3-9
 Registrul stocurilor cod 14 -3-11;
 Lista de inventariere cod 14 -3-12.

c. Documente de evidență a mijloacelor bănești și decontări :
 Chitanță cod 14 -4-1;
 Proces -verbal de plăți cod 14 -4-3A;
 Dispoziție de plată/încasare către casierie cod 14 -4-4;
 Registru de cas ă cod 14 -4-7A;
 Borderoul de achiziție cod 14 -4-13;
 Decont pentru operațiuni în participație cod 14 -4-14.

d. Documente privind decontările fără numerar :
 Cecul;
 Ordinul de plată;
 Biletul la ordin;
 Cambia.
e. Documente privind salarii și alte drepturi de personal :
 Stat de salarii cod 14 -5-1/a
 Ordin de deplasare (delegație) cod 14 -5-4;
 Decont de cheltuieli (pentru deplasări externe) și decont de cheltuieli valutare
(pentru transporturi internaționale) cod 14 -5-5.

f. Documente privind contabilitatea generală :
 Nota de debitare/creditare cod 14 -6-1A;
 Nota de contabilitate cod 14 -6 2A;
 Extras de cont cod 14 -6-3;
 Jurnal privind operațiunile de casă și bancă cod 14 -6-5;
 Jurnal privind decontările cu furnizorii cod 14 -6-6;
 Situația încasării -achitării facturilor cod 14 -6-7;
 Jurnal privind consumurile și alte ieșiri de stocuri cod 14 -6-8;
 Jurnal privind salariile, contribuția pentru asigurările sociale, protecția socială a
șomerilor și asigurări sociale de sănătate cod 14 -6-10;
 Borderou de primire/ieșire a obiectelor în consi gnație cod 14 -6-14/ cod 14 -6-
15;
 Jurnal privind operațiuni diverse cod 14 -6-17;
 Fișă de cont analitic pentru cheltuieli efective de producție cod 14 -6-21;
 Fișă de cont pentru operațiuni diverse cod 14 -6-22;
 Document cumulativ cod 14 -6-24;
 Balanța de verificare cod 14 -6-30.

g. Registre de contabilitate :

46
 Registrul – jurnal cod 14 -1-1;
 Registrul jurnal de încasări și plăți cod 14 -1-1/b
 Registrul – inventar cod 14 -1-2;
 Cartea mare cod 14 -1-3.

h. Documente de sinteză contabilă :
 Bilanțul contabil (agenți econom ici, Banca Națională a României, societăți
bancare);
 Dare de seamă contabilă (instituții publice, organe financiare, primării
comunale);
 Contul de profit și pierdere.

i. Documente privind alte subactivități :
 Situația activelor gajate sau ipotecate cod 14-8-1;
 Decizie de imputare cod 14 -8-2;

După locul de întocmire , documentele pot fi clasificate astfel:
b. Documente interne , respectiv cele întocmite în cadrul entității și care consemnează
operațiile economice desfășurate de aceasta;
c. Documente externe , pro venite de la alte persoane juridice sau fizice, care conțin
informații privitoare la relațiile entității cu acestea.

După rolul lor , documentele de evidență se pot grupa în:
a. Documente primare , care consemnează operațiile economice și financiare în
momentu l și la locul producerii lor: bon de consum, chitanță fiscală, fișa de
magazie, bon de primire, factură etc.;
b. Documente centralizatoare , întocmite pentru a grupa și centraliza operațiile
economice și financiare consemnate în documentele primare: jurnale, b orderouri,
registre, documente cumulative etc.

După funcțiile îndeplinite , documentele de evidență pot fi grupate în:
a. Documente de dispoziție , prin care se transmite comanda către entitate de a efectua
o operațiune economică și care nu stau la baza înregi strărilor în contabilitate:
comanda, dispoziția de livrare, etc.);
b. Documente de execuție , care consemnează efectuarea de către entitate a operațiilor
economice și financiare care stau la baza înregistrărilor în evidența contabilă
(chitanța fiscală, factur a, extrasul de cont, stat de salarii, împuternicire etc.);
c. Documente mixte , care inițial sunt documente de dispoziție iar după efectuarea
operațiunii economice consemnate în ele stau la baza înregistrărilor în contabilitate
(bon de consum, dispoziție de pl ată/încasare către casierie, dispoziție bugetară
etc.).

După sfera de aplicare , documentele pot fi clasificate în:
a. Documente comune sau de uz general , utilizate în toate ramurile și sectoarele de
activitate (chitanță, notă de recepție și constatare de diferențe, bon de consum, stat
de salarii, listă de inventariere etc.);
b. Documente specifice unor ramuri de activitate (registru pentru evidența operațiilor
bănești întocmit de asociațiile de locatari, darea de seamă contabilă întocmită de
către instituțiil e publice sau organele financiare etc.).

47

4.3. Registrele de contabilitate

Informațiile referitoare la operațiile economice consemnate în documentele
justificative, sunt înregistrate în ordine cronologică și sistematică în registrele de
contabilitate.
În conformitate cu prevederile art. 20 din Legea contabilității nr. 82/1991,
republicată, “registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul -jurnal, Registrul -inventar
și Cartea mare” . Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concorda nță cu destinația
acestora și se prezintă în mod ordonat și astfel completate încât să permită, în orice moment,
identificarea și controlul operațiunilor contabile efectuate.
Registrul -jurnal (cod 14 -1-1)11 servește ca document contabil obligatoriu de
înregistrare cronologică și sistematică a modificării elementelor de activ și de pasiv ale
entității. Se întocmește lunar, prin înregistrarea cronologică a documentelor în care se reflectă
mișcarea elementelor de activ și pasiv ale entității.
Are format A4, pr ezentat fie sub formă de registru a 100 de file, tipărit pe una sau
ambele fețe, în cazul în care se completează manual, fie sub formă de listări informatice
legate sub formă de registru. Este un document contabil obligatoriu, utilizat pentru
înregistrarea prin articole contabile, în mod cronologic a operațiunilor economice, putând
servi ca probă în litigii. Documentul cuprinde, în mod obligatoriu, date privind operațiile
economice înregistrate în contabilitate, privitoare la: felul, numărul și data documen tului
justificativ; sumele parțiale și totale; explicații; conturile corespondente debitoare și
creditoare și suma aferentă operațiunii înregistrate.
Numerotarea filelor registrelor se face în ordine crescătoare, iar volumele se vor
numerota în ordinea com pletării lor.
Unitățile care utilizează jurnale auxiliare pot înregistra în Registrul jurnal sumele
centralizate pe conturi, preluate din aceste jurnale. Editarea Registrului jurnal se efectuează la
cererea organelor de control sau în funcție de necesități le proprii.
În cazul în care întreprinderea are subunități dispersate teritorial și care își organizează
și conduc contabilitatea până la balanța de verificare, Registrul -jurnal se va întocmi de către
subunități cu condiția înregistrării acestuia la nivelu l subunității.
Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă și se arhivează la compartimentul
financiar -contabil.

Registrul inventar (cod 14 -1-2), prezentat în format A4 sub formă de registru a 100
de file, tipărit pe ambele fețe, este un docume nt contabil obligatoriu care servește la
înregistrarea anuală și gruparea rezultatelor inventarierii elementelor de activ și de pasiv și ca
probă în litigii.
Se întocmește într -un singur exemplar, de către regiile autonome, societățile
comerciale, institu țiile publice, unitățile cooperatiste, asociațiile și celelalte persoane juridice,
precum și persoanele fizice care au calitatea de comerciant, fiind în prealabil numerotat,
șnuruit, parafat și înregistrat în evidența unității.
Se întocmește la începutul exercițiului financiar, închiderea exercițiului financiar sau
cu ocazia încetării activității, fără ștersături și spații libere, pe baza datelor cuprinse în listele

11 Art. 18 din OMEF nr. 3512/2008 privind documentele financiar -contabile, Monitorul Ofi cial al României nr.
870/23 decembrie 2008

48
de inventariere și procesele -verbale de inventariere a elementelor patrimoniale, prin grupa rea
acestora pe conturi sau grupe de conturi.
Registrul inventar se completează pe baza inventarierii faptice a fiecărei poziții
cuprinse în toate conturile din bilanț. În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul
anului, în Registrul -inventar se în registrează soldurile evidențiate în listele de inventariere
actualizate cu valoarea intrărilor și ieșirilor până la data închiderii exercițiului. În cazul
încetării activității, Registrul -inventar se completează cu valoarea elementelor patrimoniale
invent ariate faptic la acea dată.
În cazul în care întreprinderea are subunități dispersate teritorial și care își
organizează și conduc contabilitatea până la balanța de verificare, Registrul -inventar se va
întocmi de către subunități în condițiile înregistrăr ii acestuia în evidența subunității.
Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă a rezultatelor inventarierii și se
arhivează la compartimentul financiar -contabil, împreună cu documentele justificative care
au stat la baza întocmirii lui.

Registrul Cartea mare (cod 14 -1-3) se prezintă în format A3, tipărit pe ambele fețe,
în foi volante (vezi tabelul nr. 6.3.), având ca scop:
 stabilirea rulajelor lunare și a soldurilor pe conturi sintetice, la unitățile care aplică
forma de înregistrare “pe jurnale”;
 verificarea înregistrărilor contabile efectuate;
 întocmirea balanței de verificare.

Se întocmește la sfârșitul lunii, în cadrul compartimentului financiar contabil, astfel:
 rulajul creditor se reportează din jurnalul contului respectiv, într -o singură sumă,
fără desfășurarea pe conturi corespondente;
 sumele cu care a fost debitat contul respectiv în diverse jurnale se reportează din
acele jurnale, obținându -se defalcarea rulajului debitor pe conturi corespondente;
 soldul debitor sau creditor al fiecărui cont se stabilește în funcție de rulajele
debitoare și creditoare ale contului respectiv, ținându -se seama de soldul de la
începutul anului (se înscrie pe rândul destinat în acest scop).

Registrul Cartea mare poate fi înlocuit cu Fișa de cont pe ntru operații diverse. Nu
circulă și se arhivează la compartimentul financiar -contabil.

Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanță cu destinația acestora,
facilitând, în orice moment, identificarea și controlul operațiilor economice și financiare
efectuate. Ele se păstrează în cadrul entității economice timp de 10 ani, începând cu data
încheierii exercițiului financiar pentru care au fost întocmite, iar în caz de pierdere, sustragere
sau distrugere trebuie reconstituie în termen de ma xim 30 de zile de la constatare.

4.4. Verificarea, păstrarea și reconstituirea documentelor

Înainte de a fi înregistrate în contabilitate, documentele de evidență financiar –
contabile sunt supuse unor verificări de formă și de fond în scopul depistării unor eventuale
erori ce au putut surveni în momentul întocmirii lor.
Verificarea de formă se referă la următoarele aspecte:

49
 folosirea documentului corespunzător naturii operațiunii economice consemnate;
 completarea tuturor rubricilor cerute de d ocument;
 în cazul documentelor întocmite în mai multe exemplare se urmărește ca pe toate
exemplarele să fie înscrise aceleași elemente;
 preluarea exactă a cantităților, prețurilor și corectitudinea calculelor efectuate;
 existența datei și a semnăturilor pe rsoanelor împuternicite cu întocmirea și
aprobarea efectuării operațiunii economice și financiare consemnată în document.
Verificarea de fond are în vedere necesitatea, oportunitatea, realitatea, legalitatea și
economicitatea operațiunilor economice consem nate în documente.
Atât verificarea de formă cât și cea de fond se realizează de persoane, altele
decât cele care le -au întocmit.

După înregistrarea în contabilitate, documentele de evidență financiar -contabilă se
îndosariază iar la sfârșitul exercițiul ui financiar se predau la arhiva entității, unde vor avea
următoarele termene de păstrare:
 timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului în cursul căruia au fost
întocmite, pentru registrele și documentele justificative și contabile cu exc epția
celor care atestă proveniența unor bunuri cu o durată de viață mai mare de 10 ani,
care se păstrează pe perioada de utilizare a bunului;
 timp de 50 ani cu începere de la data încheierii exercițiului în cursul căruia au fost
întocmite, pentru statele de salarii;
 timp de 5 ani cu începere de la data încheierii exercițiului în cursul căruia au fost
întocmite pentru celelalte documente, dacă, necesitățile proprii ale entității nu
impun păstrarea acestora o perioadă de timp mai mare.

Arhivarea documentel or justificative și contabile se face în conformitate cu
unele reguli generale:
 documentele se grupează în dosare numerotate, șnuruite și parafate;
 gruparea documentelor în dosare se face cronologic și sistematic, în cadrul fiecărui
exercițiu financiar la care se referă;
 dosarele conținând documente contabile se păstrează în spații amenajate în acest
scop, asigurate împotriva degradării, distrugerii sau sustragerii, dotate cu mijloace de
prevenire a incendiilor;
 evidența documentelor la arhivă se ține cu aj utorul Registrului de evidență curentă în
care se evidențiază dosarele și documentele contabile intrate în arhivă, precum și
mișcarea acestora în decursul timpului.

În caz de încetare a activității persoanei juridice, documentele se predau la arhivele
statului în conformitate cu dispozițiile legale.

Potrivit prevederilor OMEF nr. 3512/2008 persoana care constată pierderea,
sustragerea sau distrugerea unor documente justificative sau contabile, este obligată să
încunoștințeze în scris în termen de 24 ore conducerea unității, ordonatorul de credite sau pe
altă persoană care are obligația gestionării patrimoniului. La rândul lor, aceste persoane sunt
obligate ca în term en de trei zile de la primirea comunicării să încheie un proces verbal care
să cuprindă: date de identificare privind documentul dispărut; numele și prenumele
salariatului responsabil cu păstrarea documentului; data și împrejurările în care s -a constatat
lipsa documentului respectiv.
Dacă se constată că sustragerea, pierderea sau distrugerea documentului constituie
infracțiune, se încunoștințează imediat organele de cercetare penală.

50
Reconstituirea documentelor se efectuează pe baza unui „dosar de reconsti tuire”
întocmit separat pentru fiecare caz în termen de maxim 30 de zile de la constatare.
Dosarul de reconstituire trebuie să conțină toate lucrările efectuate în legătură cu
constatarea și reconstituirea documentului dispărut, și anume:
 sesizarea scris ă a persoanei care a constatat dispariția documentului;
 procesul -verbal de constatare a pierderii, sustragerii sau distrugerii;
 dovada sesizării organelor de urmărire penală sau dovada sancționării disciplinare
a persoanei vinovate;
 dispoziția scrisă a con ducătorului unității pentru reconstituirea documentului;
 o copie a documentului reconstituit.

Responsabilitatea reconstituirii documentelor contabile revine administratorului,
ordonatorului de credite sau altei persoane care au obligația gestionării patri moniului.
Reconstituirea presupune emiterea unui nou document pe care se va face mențiunea
“DUPLICAT”, cu specificarea numărului și datei dispoziției pe baza căreia s -a făcut
reconstituirea. Dacă ulterior documentul original pierdut se găsește, acesta va f i valabil iar
documentul reconstituit se anulează pe bază de proces verbal.
Nu pot fi reconstituite documente de cheltuieli (bilete de călătorie, bonuri cantități
fixe de combustibil etc.). În acest caz, paguba produsă entității se recuperează de la
persoa nele vinovate.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE:

1. Ce acte normative reglementeaza modul de întocmire a documentelor financiar –
contabile?
2. Care sunt registrele contabile ?
3. Cum se reconstituie un document contabil distrus?
4. Ce presupune verificarea de formă și de fond a unui document?

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE:

1. Ce înțelegeți prin noț iunea de “document justificativ ”?
2. Cum se clasifică documentele contabile?
3. Care sunt elemente principale pe care trebuie să le con țină fiecare document?
4. Se cunosc următoarele date cu privire la societatea comerciala ANA SRL:

51
ÎNTREBĂRI DE EVALUARE:

Denumire : ANA
Forma juridică : SRL
Cod unic de înregistrare : RO 1533627
Număr de înregistrare la Registrul comerțului: J32/167/22.10.2000
Societatea este plătitoare de TVA.
În lunile ianuarie -martie, în anul 2014, în cadrul acestei societăți se desfășoară
următoarele operațiuni:
La data de 31.01.2014 , SC ANA SRL, care are ca obiect de activitate vânzarea cu
amănuntul în magazinul propriu a produselor textile, se înregistrează ur mătoarele
solduri: casa în lei: 3.000 lei; sold la mărfuri: 4.475 lei; banca în lei: 80.000 lei.
În 02.02.2014 aprovizionarea cu marfă de la SC PROD CONF SRL conform facturiinr
12643 astfel:
Costum damă 40buc, preț de achiziție 125 lei(fără TVA), preț vânz are 190 lei
Costum bărbați 30 buc, preț achiziție 140 lei, preț vânzare 225 lei
Camașă dama 80buc, preț de achiziție 40 leipreț vânzare 55 lei
Camașă bărbați 60buc, preț de achiziție 50 leipreț vânzare 75 lei
05.02.2014 se achită cu ordin de plată prin co ntul de la bancă suma datorată SC
PROD CONF SRL
12.02.2014 se achiziționează de la SC SC Real – Hypermarket Romania SRL papetărie
pentru consum personal, pe bază de factură astfel:
– hârtie copiator 10 topuri, (9,5 lei/top)
-cartuș imprimantă 2 buc (150 le i)
– clipboarduri 20 buc (10lei)
Factura se achită cu numerar, în momentul cumpărării. Se eliberează pentru consum
2 topuri hârtie, 1 caruș imprimantă și 10 clipboarduri.
17.02.2014 se acordă din casierie angajatei POPA IOANA avans pentru cheltuieli de
deplasare în valoare de 500 lei, întocmindu -se ordinul de deplasare.
18.02.2014 se primește factura nr 257698 de la SC ART HOUSE SRL pentru
produsele livrate pe baza avizului de expediție 852364. Se achită prin bancă cu OP.Se
face o verificare a soldului p e baza extrasului de cont cu SC ART HOUSE SRL la
data de 19.02.2014
24.02.2014 se primește factura pentru chirie pe spațiul în care este deschis magazinul
societății, în valoare de 2.500 lei (TVA inclus)de la SC PROM SRL. Se achită în
aceeași zi prin bancă , cu OP.
Se vând pe bază de factură, către SC DONSTIL SRL următoarele produse
……… Produs Costum
damă Costum
bărbați Camașă
damă Camașă
bărbați Sacou
damă Sacou
bărbați Fustă Pantalon
bărbați
Bucăți 4 1 6 1 4 2 1

Contravaloarea facturii se încasează în aceeași zi,în numerar.
28.02.2014 se încasează prin bancă valoarea cecului emis de SC X PROD SRL.

52
Se depune în bancă suma de 7.500 lei rezultată din vânzări
28.02.2014Se efectuează inventarul faptic al marfurilor și se constată un stoc faptic
astfel:
Produs Costu
m
damă Costu
m
bărbați Camaș
ă damă Camaș
ă
bărbați Sacou
damă Sacou
bărbați Fustă Pantalon
bărbați
Stoc final 4 6 3 7 4 9 3 7

Cerințe:
1.Precizaț i, pentru fiecare opera țiune, ce documente trebuiesc
întocmite, care este con ținutul acestora și descrieț i circuitul acestor documente.
2.Folosind anexele Ordinului Ministrului Economiei și
Finanțelor nr. 3512/27.11.2008 privind documentele financiar -contabile, M. Of.
nr. 870 și 870 bis / 23.12.2008, cu modificările ulterioare, completa ți documentel e
pentru fiecare operaț iune descrisă anterior.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 4:

Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Bazele contabilității , Ed. Universității „Lucian Blaga” din
Sibiu, Sibiu, 20 10
Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Contabilitate financiară , ediția a IV -a, Ed. Universității
„Luci an Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2014
*** Legea contabilității nr.82/1991 , republicată, M. Of. 454/18.06.2008;
*** Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/27.11.2008 privind
documentele financiar -contabile, M. Of. nr. 870/23.12.2008;
*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglemen tărilor contabile privind situaț iile financiare anuale individuale și situațiile
financiare anuale consolidate, M .Of. nr. 963/2014

53

TEMA 5

EVALUAREA ACTIVELOR, DATORIILOR ȘI
CAPITALURILOR PROPRII

Obiective:

1. Înțelegerea principalelor p rincipii, reguli și momente pentru evaluarea activelor,
datoriilor și capitalurilor proprii

Cuvinte cheie:
Evaluare, reevaluare, costuri, preț uri,

Rezumat capitol:

1. Necesitatea și conținutul evaluării ;
2. Principii, reguli și momente pentru evaluarea activelor, datoriilor și capitalurilor
proprii .

54
Timpul alocat parcurgerii și înțelegerii temelor: 0,5+0,5= 1 ore.

5.1. Necesitatea și conținutul evaluării

Potrivit legii, în contabilitate nici o operațiune economică sau financiară nu
poate fi înregistrată decât atunci când aceasta se exprimă în etalon valoric.
Evaluarea reprezintă procesul prin care se determină valoarea la care elementele situațiilor
financiare sunt recunoscute în contabilitate și prezentate în bilanț, respectiv
bilanț ulprescurtat, ș i în contul de profit și pierdere (secțiunea 2.4, pct. 47 din OMFP
1802/2014) .
Evaluarea este necesară at ât pentru înregistrarea curentă a operațiilor patrimoniale cât și în
scopul generalizării și centralizării informațiilor contabile. În termenii cei mai generali,
evaluarea este produsul dintre un element cantitativ și unul exprimat în etalon bănesc:

E = Q x Eb ,
unde:
E – evaluarea;
Q – element cantitativ;
Eb – element bănesc.

Elementul cantitativ din expresia de mai sus se exprimă în unități naturale, natural –
convenționale sau unități de timp (metri, kg, litri, cai putere, tarif/oră etc.).
Element ul bănesc reprezintă un termen de evaluare generalizator, care reprezintă unica
modalitate de a aduce la un numitor comun toate elementele și operațiile patrimoniale și
îmbracă următoarele forme:
a. Forma costurilor . Costurile (ca formă a elementului bănesc), sunt formate din
totalitatea cheltuielilor efectuate în vederea intrării în gestiune a unor bunuri,
lucrări sau servicii.
b. Forma prețurilor . Prețurile reprezintă valoarea încasată sau de încasat în urma
vânzării bunurilor și îmbracă două forme:
 prețuri cu ridicata , respectiv cele la care circulă bunurile între agenții
economici și se compun din: costul complet, profitul producătorului, alte
impozite și taxe (taxa pe valoarea adăugată, când cumpărătorul este neplătitor
al acesteia și accize, atunci când leg ea prevede asemenea taxă de consumație
aferentă bunului respectiv).
 prețuri cu amănuntul , respectiv cele la care bunurile sunt vândute către
populație, care cuprind: prețul cu ridicata , adaosul comercial practicat de
unitățile de desfacere cu amănuntul și taxa pe valoarea adăugată neexigibilă .
c. Forma tarifelor . Tarifele reprezintă acele elemente bănești, asemănătoare
prețurilor, cu ajutorul cărora se evaluează lucrările executate, serviciile prestate
precum și munca depusă de către salariați.

55
d. Forma valorilor . Valorile au același conținut și funcție în evaluarea contabilă ca și
prețurile. Se deosebesc însă de acestea prin faptul că țin seama de evoluția
prețurilor la un moment dat, distingându -se, din acest punct de vedere, diferite
forme de valori: valoarea a ctuală, valoarea de utilitate, valoarea de piață, valoarea
de aport, valoarea de inventar, valoarea justă etc. În general valorile operează în
sfera imobilizărilor corporale.

5.2. Principii și reguli pentru evaluarea activelor, datoriilor
și capitaluri lor proprii

Conform OMFP 1802 /2014, evaluarea trebuie să se efectueze în următoarele
momente, prin intermediul opțiunilor corespunzătoare caracterului economic al mișcării: la
intrarea în patrimoniu, la inventariere, la încheierea exercițiului financiar, la data ieșirii.
La data intrării în patrimoniu , bunurile se evaluează și se înregistrează în
contabilitate la valoarea de intrare denumită valoare contabilă , astfel:
a. Activele sunt cuantificate la costul istoric care poate lua următoarele forme, în
funcție de modalitatea de intrare în patrimoniu:
 cost de achiziție, pentru activele achiziționate cu titlu oneros, stabilit prin
însumarea următoarelor elemente: prețul de cumpărare net, toate taxele și
impozitele nerecuperabile, cheltuielile transport, manipular e și alte cheltuieli
care pot fi atribuite direct achiziției bunurilor respective. Se includ, de
asemenea, comisioanele, taxele notariale, cheltuieli cu obținerea de autorizații
și alte cheltuieli atribuibile direct bunurilor respective. Reducerile comerci ale
(rabaturile – se primesc pentru defecte de calitate și se practică asupra prețului
de vânzare, risturnele – se calcuelază asupra ansamblului tranzacțiilor
efectuate cu același terț în decursul unei perioade determinate, remizele – se
primesc în cazul v ânzărilor superioare volumului convenit sau dacă
cumpărătorul are un statut preferențial) acordate de furnizor și înscrise pe
factura de achiziție ajustează în sensul reducerii costul de achiziție, în timp ce
reducerile financiare ( sconturi de decontare – se primesc pentru achitarea
datoriilor înainte de termenul normal de exigibilitate) primite de la furnizor,
indiferent de perioada la care se referă, reprezintă venituri ale perioadei. Fac
excepție, de regulă, imobilizările financiare al căror cost de achi ziție este egal
cu prețul de cumpărare sau prețul negociat cu furnizorul;
 cost de producție, pentru activele produse în cadrul întreprinderii, este format
din cheltuielile directe de producție (costul de achiziție al materiilor prime și
materialelor consum abile, salariile directe etc.), cota cheltuielilor indirecte de
producția alocate în mod rațional (regia fixă12, costul de achiziție al
materialelor auxiliare utilitare, costul utilităților etc.) și cheltuieli financiare (cu
condiția ca ele să reprezinte do bânzi și comisioane aferente împrumuturilor

12 Regia fixă de producție constă în acele costuri indirecte de producție care rămân relativ constante, indiferent
de volumul producției, cum sunt: amortizarea, întreținerea secțiilor și utilajelor, costurile cu c onducerea și
administrarea secțiilor. Alocarea regiei fixe asupra costurilor se face pe baza capacității normale de producție.
Capacitatea normală de producție reprezintă producția estimată a fi obținută, în medie, de -a lungul unui anumit
număr de perioade , în condiții normale, având în vedere și pierderea de capacitate rezultată din întreținerea
planificată a echipamentului.

56
pentru finanțarea investiției și să vizeze perioada ei de execuție). În cazul
producției de imobilizări , la cheltuielile atribuibile pot fi incluse costurile de
amenajare a amplasamentului, costurile inițiale de livrare și manipulare,
costurile de instalare și asamblare, costurile de testare a funcționării corecte a
activului, onorarii profesionale și comisioane achitate în legătură cu activul etc.
Costul stocurilor unui prestator de servicii cuprinde manopera și alte cheltuieli
legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul
însărcinat cu supravegherea, precum și regiile corespunzătoare. Nu se includ
în costul de producție pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de
producție înregistrate peste limitele normal admise, cheltuielile de depozitare,
cu excepția cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul de
producție, cheltuielile generale de administrație care nu participă la aducerea
stocurilor în forma și l a locul final, regia fixă nealocată costului, costurile de
desfacere;
 valoare de aport, pentru activele reprezentând aport la capitalul social, fiind
determinată pe baza prețului pieței, utilității, stării și amplasării respectivului
activ, prin comparații cu valoarea unor imobilizări ce au caracteristici tehnice
similare sau apropiate de starea și amplasarea acestuia etc.;
 valoare justă, pentru activele obținute cu titlu gratuit, este suma la care poate fi
tranzacționat un activ sau decontată o datorie, de bunăvoie, între părți aflate în
cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat
obiectiv.
b. Datoriile sunt cuantificate la valoarea istorică , respectiv valoarea echivalentelor
obținute în schimbul obligației sau valoarea ce se așteaptă a fi plătită în numerar
ori echivalente de numerar la decontarea datoriei.

La inventariere evaluarea se efectuează la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui
element, întâlnită sub denumirea de valoare de inventar .
La încheierea exercițiului financiar elementele de activ și de pasiv de natura
datoriilor se evaluează și se reflectă în situațiile financiare anuale la valoarea de intrare, pusă
de acord cu rezultatele inventarierii.
La data ieșirii din entitate sau la darea în consum , activele și datoriile trebuie
evaluate la valoarea lor contabilă (de intrare). Particularități în ceea ce privește evaluarea în
cadrul acestui moment apar la stocuri, unde întâlnim trei metode de evaluare:
a. Metoda “primul intrat -primul ieșit” (“first in, first out” sau FIFO) care presupune
ca evaluarea ieșirilor din stoc să se facă la costurile intrărilor în ordinea
cronologică a apariției. Astfel, primele elemente achiziționate sunt acelea care se și
vând primele și, prin urmare, elementele care rămân în stoc la sfâ rșitul perioadei
sunt cele care au fost cumpărate sau produse cel mai recent;
b. Metoda “costului mediu ponderat” (“weighted average cost” sau CMP) care se
determină, lunar sau după fiecare intrare, ca raport între valoarea totală a stocului
inițial plus valo area intrărilor în stoc și cantitatea existentă în stocul inițial plus
cantitățile intrate în stoc.
c. Metoda "ultimul intrat – primul ieșit" („last in, first out” sau LIFO), care presupune
că bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție s au de producție
al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se
evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului anterior, în ordine
cronologică.

57
Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvență pentru eleme nte similare de natura
stocurilor, de la un exercițiu financiar la altul. Dacă, în situații excepționale, administratorii
decid să schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri, în notele explicative trebuie să
se prezinte motivul schimbării metodei ș i efectele sale asupra rezultatului.
Stocurile nu trebuie reflectate în bilanț la o valoare mai mare decât valoarea care se
poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest scop, valoarea stocurilor se diminuează
până la valoarea realizabilă netă (p rețul de vânzare estimat care ar putea fi obținut pe
parcursul desfășurării normale a activității, minus costurile estimate pentru finalizarea
bunului, atunci când este cazul, și costurile estimate necesare vânzării), prin reflectarea unei
ajustări pentru depreciere.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE:

1. Care sunt momentele la care s e efectuează evaluarea activelor, datoriilor și
capitalurilor proprii?
2. Ce forme poate lua valoarea de intrare ( costul istoric )?
3. Care sunt metode le de evaluare ale stocurilor, utilizate la data ieșirii din entitate sau la
darea în consum ?

ÎNTREBĂRI DE EVALUARE:

1.Una din afirmațiile de mai jos privind evaluare la data intrării în întreprindere nu
este corectă:
a. bunurile reprezentând aport la capitalul social sunt evaluate la valoarea actuală;
b. bunurile obținute cu titlu gratuit sunt evaluate la valoarea de utilitate;
c. bunurile primite cu titlu oneros sunt evaluate la valoarea de aport;
d. bunurile produse în întreprindere sunt evalua te la costul de producție.

2.În evaluarea bunurilor procurate cu tilu oneros, costul de achiziție este egal cu:
a. prețul de cumpărare + cheltuieli de transport -aprovizionare + cheltuieli de recepție
și punere ăn funcțiune – taxe nerecuperabile – reducer ile comerciale primite
b. prețul de cumpărare + taxe nerecuperabile + cheltuieli de transport -aprovizionare +
alte cheltuieli necesare pentru punerea în stare de utilitate a bunului;
c. prețul de cumpărare + taxele nedeductibile + cheltuieli de recepție și punere în
funcțiune – cheltuieli de transport
d. prețul de cumpărare + taxe nedeductibile + cheltuieli de transport -aprovizionare +
alte cheltuieli necesare pentru punerea în stare de utilitate a bunului

58
3.Prin valoare justă se înțelege:
a. suma la care se tranzacționează un activ sau este decontată o datorie, de bunăvoie,
între părți, în care prețul este determinat obiectiv;
b. suma la care se tranzacționează un activ sau este decontată o datorie de bunăvoie între părți
aflate în cunoștință de cauză , în care prețul este determinat obiectiv.
c. suma la care se tranzacționează un activ sau este decontată o datorie, între părți,
aflate în cunoștință de cauză, în care prețul este determinat obiectiv;
d. suma la care se tranzacționează un activ sau este decontată o datorie de bunăvoie
între părți aflate în cunoștință de cauză, în care prețul este estimat a se obține;

4.Una din afirmațiile de mai jos privind evaluare la data intrării în întreprindere nu
este corectă:
a. bunurile reprezentând aport la capitalul social sunt evaluate la valoarea actuală;
b. bunurile obținute cu titlu gratuit sunt evaluate la valoarea de utilitate;
c. bunurile primite cu titlu oneros sunt evaluate la valoarea de aport;
d. bunurile produse în întreprindere sunt evaluate la costul de producție

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 5:

Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Bazele contabilității , Ed. Universității „Lucian Blaga ” din
Sibiu , Sibiu, 20 10
Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Contabilitate financiară , ediția a IV -a Ed. Universității
„Luci an Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2014
*** Legea contabilității nr.82/1991 , republicată, M. Of. 454/18.06.2008;
*** Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/27.11.2008 privind
documentele financiar -contabile, M. Of. nr. 870/23.12.2008;
*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglementăr ilor contabile privind situaț iile financiare anuale individuale și situa țiile
financiare anuale consolidate, M.Of. nr. 963/2014

59
CAPITOLUL 6

SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE
Obiective:

1. Prezentarea situaț iilor financiare anuale
2. Abilitatea și capacitatea de a întocmi, prezenta și analiza situațiile financiare ale
entităților economice.

Cuvinte cheie:
Bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificării capitalurilor proprii, situația
fluxurilor de trezorerie, politici contabile și note la situațiile financiare .

Rezumat capitol:
1. Obiectivele situațiilor financiare
2. Componentele situațiilor financiare.
3. Întocmirea, auditarea și prezentarea situațiilor financiare.

Timpul alocat parcurgerii și înțelegerii temelor: 2+2= 4 ore.

60

Situațiile financiare se constituie ca un element de bază al contabilității
deoarece ele reprezintă mijloacele fundamentale de comunicare a informațiil or către
utilizatori.
În cadrul noii etape de dezvoltare a sistemului contabil românesc și în spiritul
procesului de armonizarea internațională a informațiilor din documentele contabile, s -a
adoptat un set complet al situațiilor financiare, având următoarele componente:
a. Bilanțul;
b. Contul de profit și pierdere;
c. Situația modificărilor capitalului propriu;
d. Situația fluxurilor de numerar;
e. Notele explicative la situațiile financiare anuale.

În funcție de criteriile de mărime, entitățile se grupează în trei categorii, astfel:
microentități; entități mici; entități mijlocii și mari.

Microentitățile sunt entitățile care, la data bilanțului, nu depășesc limitele a cel puțin
două dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 350 000 EUR;
b) cifra de afaceri netă: 700 000 EUR;
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar:

Entitățile mici sunt entitățile care, la data bilanțului, nu se încadrează în categoria
microentităților și care nu depășesc limitele a cel puțin două dintre ur mătoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 4 000 000 EUR;
b) cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR;
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar:

Entitățile mijlocii și mari sunt entitățile care, la data bilanțului, depășesc limitele a
cel puțin două dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 4 000 000 EUR;
b) cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR;
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar:

În funcție de criteriile de mărime, grupurile se împart în două categorii, astfel:
grupuri mici și mijlocii, respectiv grupuri mari.
În funcție de categoria cărei îi aparțin, entitățile economice întocmesc situațiile
financiare și anume :

Microentitățile nu au obligația elaborării notelor explicative la situațiile financiare
anuale . Microentitățile întocmesc bilanț prescurtat și cont prescurtat de profit și pierde re, care
să prezinte separat: cifra de afaceri netă; alte venituri; costul materiilor prime și al
consumabilelor; cheltuieli cu personalul; ajustări de valoare; alte cheltuieli; impoziteprofit
sau pierdere

Entitățile mici întocmesc situații financiare anuale care cuprind:
‐ bilanț prescurtat,

61
‐ cont de profit și pierdere,
‐ notele explicative la situațiile financiare anuale.
Opțional, aceste entităț i pot întocmi situația modificărilor capitalului propriu și/sau
situația fluxurilor de trezorerie.

Entitățile mijlocii și mari precum și entitățile de interes public întocmesc situații
financiare anuale care cuprind:
‐ bilanț;
‐ cont de profit și pierdere;
‐ situația modificărilor capitalului propriu;
‐ situația fluxurilor de trezorerie;
‐ notele explicative la situațiile financiare anuale.

6.1. Bilanțul contabil: imaginea poziției financiare a entității

Bilanțul contabil este definit ca fiind documentul contabil de sinteză prin care se
prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul
exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege (lichidări, fuziuni,
încetarea activității etc.) .
Bilanțul contabil cuprinde toate elementele de activ și de pasiv grupate după natură și
lichiditate, respectiv natură și exigibilitate. Bunurile economice constituie ACTIVUL, iar
sursele de finanțare reprezintă PASIVUL bilanțului.

Schema de bilanț vertical sau sub formă listă este utilizată în prezent. Bilanțul
contabil se prezintă sub formă de listă și reflectă pe de o parte drepturile de proprietate și d e
creanță ale entității economice (activele) iar pe de altă parte obligațiile acesteia față de terți
(pasivele) într -o ordine rațională. Elementele de activ și datorii sunt grupate după natură și
lichiditate, respectiv natură și exigibilitate.
Formatul lis tă sau vertical al bilanțului contabil scoate în evidență următoarele ecuații
bilanțiere:

ACTIVE = CAPITALURI PROPRII + DATORII
sau
CAPITALURI PROPRII (SITUAȚIA NETĂ) = ACTIVE – DATORII

6.2. Contul de profit și pierdere: imaginea performanțelor
entității

Contul de profit și pierdere (denumit și cont de rezultate) reprezintă situația
financiară care sintetizează veniturile obținute și cheltuielile efectuate de întreprindere,
deci care măsoară performanțele acesteia, pe parcursul unei perioade delimitate.
Principalele elemente ce pot fi regăsite în contul de profit și pierdere sunt următoarele:
a. Cheltuieli și venituri aferente activității de exploatare , respectiv cheltuieli și
venituri ocazionate de vânzarea de stocuri sau de active imobilizate, altele decât

62
cele financiare; cheltuieli și venituri din lucrări executate și servicii prestate; alte
cheltuieli și venituri din exploatare (spre exemplu cele privind amenzile,
penalitățile, despăgubirile, primirea sau acordarea de donații, primirea de sub venții
de exploatare etc.);
b. Cheltuieli și venituri aferente activității financiare , reprezentate de înregistrarea
dobânzilor aferente creditelor, dividendelor sau rezultate din operațiuni speculative
cu titluri de plasament, ca diferență între prețul de vâ nzare și costul de achiziție;
c. Cheltuieli și venituri aferente activității extraordinare , sunt cele rezultate din
evenimente sau tranzacții clar diferite de activitățile curente ale întreprinderii și
care, prin urmare, nu se așteaptă să se repete într -un mo d frecvent sau regulat
(situații de criză, război, catastrofe naturale etc.);
d. Cheltuieli și venituri rezultate din ajustarea unor elemente din bilanțul contabil ,
acestea fiind incluse în categoria celor din exploatare.

6.3. Situația modificărilor capital ului propriu

Ca și componentă separată a situațiilor financiare, situația modificărilor capitalului
propriu prezintă, detaliat, toate variațiile pe care activul net (capitalurile proprii) le -a suferit
între momentul de început și cel de sfârșit al exerciț iului financiar . În esență, situația
modificării capitalurilor proprii reprezintă o componentă distinctă a situațiilor financiare și
evidențiază13: profitul net sau pierderea netă a perioadei și influența asupra capitalului
propriu al întreprinderii ; tranza cțiile de capital cu proprietarii și repartizările către aceștia ;
modificări ale capitalului propriu la începutul și sfârșitul perioadei .
Acest document se constituie ca o bază informațională în analiza capacității de
menținere (sau erodare) a capitalului, precum și a profitului general sau pierderii generale
înregistrate de întreprindere.

6.4. Situația fluxurilor de trezorerie

Situația fluxurilor de trezorerie arată de unde au provenit lichiditățile și cum au
fost cheltuite . Astfel, situația flu xurilor de numerar a primit calitatea de document obligatoriu
de rapoarte pentru entitățile mari și, opțional pentru celelalte.
Fluxurile de trezorerie (cash -flows) desemnează ansamblul intrărilor (inflows) și
ieșirilor (outflows) de numerar și de echivalente de numerar. Nu se includ în această
categorie mișcările între elemente care constituie numerar sau echivalente de numerar,
deoarece aceste componen te fac parte din gestiunea trezoreriei entității, iar un tablou al
fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările și ieșirile de fonduri, generate de
activitățile de exploatare, de investiții și de finanțare.
Numerarul (cash) cuprinde disponibilită țile bănești și depozitele la vedere.
Echivalentele de numerar (cash equivalents) sunt investițiile financiare pe termen scurt,

13 Balteș, Nicolae (coord.); Ciuhureanu, Alina Teodora; Stoica, Stela – Contabilitate financiară: demers teoretic și
pragmatic din per spectiva integrării în spațiul euroatlantic , Ed. Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2001,
p. 270

63
extrem de lichide, care sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar și care sunt
supuse unui risc nesemnificativ de schi mbare a valorii. Pentru ca un plasament să fie inclus în
categoria echivalentelor de numerar, scadența acestuia trebuie să fie mică (cel mult trei luni)
iar riscul de schimbare a valorii să fie nesemnificativ (spre exemplu, acțiunile preferențiale
achiziți onate în cursul unei perioade scurte înaintea scadenței lor și cu o dată de răscumpărare
specificată).
O cerință importantă în elaborarea situației fluxurilor de trezorerie este ca aceste
fluxuri să fie prezentate pe activități de exploatare, de finanțare și de investiții. Propunem în
continuare o detaliere a celor trei tipuri de activități și a fluxurilor pe care acestea le
generează, prezentare făcută în conformitate cu IAS 7 “Situațiile fluxurilor de numerar”.
Activitățile de exploatare generează fluxur i de trezorerie derivate în primul rând din
principalele activități producătoare de venituri ale întreprinderii, prin urmare ele rezultând din
tranzacțiile și alte evenimente care concură la formarea rezultatului net. Câteva exemple
privind această categor ie de fluxuri sunt:
 încasările provenite din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii;
 încasările provenite din redevențe, onorarii, comisioane și din alte venituri;
 plățile efectuate către furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii;
 plățile efectu ate către și în numele salariaților;
 în cazul unei societăți de asigurări, încasările și plățile referitoare la prime și
daune, la anuități și alte beneficii generate de polițele de asigurare;
 plățile sau rambursările privind impozitul pe profit, cu excepția cazurilor când ele
pot fi atribuite în mod specific activităților de finanțare și de investiții;
 plățile și încasările provenite din contracte încheiate în scopuri de plasament sau
tranzacționate. Acest caz presupune că o întreprindere poate dețin e valori
mobiliare și titluri de credit în scopuri de tranzacționare sau plasament, fiind astfel
similare stocurilor de mărfuri achiziționate special pentru a fi revândute. Astfel,
titlurile de tranzacționare și plasament au capacitatea de a genera fluxuri aferente
activității de exploatare. În mod similar sunt tratate avansurile în numerar și
creditele acordate de instituțiile financiare care sunt utilizate în cadrul principalei
activități generatoare de venituri.

Activitățile de investiție generează flux uri de trezorerie care indică măsura în care
plățile au fost efectuate pentru achiziționarea de active care să conducă la viitoare venituri și
fluxuri de trezorerie. Exemple de astfel de fluxuri sunt următoarele:
 plățile efectuate pentru achiziția de imobi lizări corporale, necorporale și alte active
imobilizate, incluzându -le și pe acelea care fac referire la cheltuielile de dezvoltare
capitalizate și la producția de imobilizări a întreprinderii în scopuri proprii;
 încasările provenite din vânzarea de imobi lizări corporale, necorporale și alte
active imobilizate;
 plățile efectuate pentru achiziția de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie
ale altor întreprinderi și de interese în asocierile în participație (altele decât plățile
efectuate pentru ins trumente considerate a fi echivalente de numerar sau păstrate în
scopuri de tranzacționare și plasament);
 încasările obținute din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie
ale altor întreprinderii, precum și interese în asocierile în par ticipație (altele decât
încasările obținute pentru acele instrumente considerate a fi echivalente de
numerar sau pentru acelea păstrate în scopuri de tranzacționare ori plasament).
 plățile efectuate în scopul acordării terților unor avansuri de trezorerie sau
împrumuturi, altele decât cele efectuate de o instituție financiară;

64
 încasările ce provin din rambursarea avansurilor de trezorerie sau împrumuturilor
acordate terților, altele decât cele acordate de o instituție financiară;
 plățile aferente contracte lor futures, forward, de opțiuni și swap, în afara cazului
când acestea sunt deținute pentru tranzacționare sau plasament sau când plățile
sunt aferente activității de finanțare;
 încasările obținute din contractele futures, forward, de opțiuni și swap, în afara
cazului când acestea sunt deținute pentru tranzacționare sau plasament sau când
încasările sunt aferente activității de finanțare.

Activitățile de finanțare , sunt acele activități care antrenează schimbări în mărimea
și structura capitalurilor propr ii și împrumutate ale întreprinderii. Mișcările de trezorerie se
referă la următoarele:
 încasările provenite din emisiunea de acțiuni sau a altor instrumente de capital;
 plățile efectuate acționarilor pentru achiziția sau răscumpărarea acțiunilor emise de
întreprindere;
 încasările provenite din emisiunea titlurilor de creanță, a împrumuturilor, datoriilor
neasigurate, obligațiunilor, ipotecilor și a altor împrumuturi pe termen scurt sau
lung;
 plățile ocazionate de rambursarea unor sume împrumutate;
 plățile efectuate de locatar pentru reducerea obligațiilor aferente unui contract de
locație -finanțare.

6.5. Note explicative la situațiile financiare anuale

Această componentă a situațiilor financiare asigură un plus informațional privind
unele elemente semnificative ale entității.
Notele explicative trebuie: să prezinte informații despre reglementările contabile care
au stat la baza întocmirii situațiilor financiare anuale și despre politicile contabile folosite; să
ofere informații suplimentare care nu sunt prezentate în bilanț, contul de profit și pierdere și,
după caz, în situația modificărilor capitalurilor proprii și/sau situația fluxurilor de trezorerie,
dar sunt relevante pentru înțelegerea oricărora dintre acestea. Notele explicative se prezintă
sistematic. Pentru fiecare element semnificativ din situațiile financiare anuale trebuie să
existe informații aferente în notele explicative.
Politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convențiile, regulile și practicile
specifice aplicate de o entitate la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare anuale.
Exemple de politici contabile sunt următoarele: amortizarea imobilizărilor (alegerea metodei
și a duratei de amortizare), reevaluarea imobilizărilor corporale sau păstrarea costului istoric
al acestora, capitalizarea dobânzii sau recunoașterea acesteia drept cheltuială, alegerea
metodei de evaluare a stocurilor etc. Politicile contabile trebuie ela borate astfel încât să se
asigure furnizarea, prin situațiile financiare anuale, a unor informații relevante și credibile.
Modificarea politicilor contabile este permisa doar dacă este cerută de lege sau are ca rezultat
informații mai relevante sau mai cre dibile referitoare la operațiunile entității.
Cerințele legislative cu privire la structurarea și conținutul informațiilor din notele
explicative sunt riguroase, acestea trebuind să conțină mai multe secțiuni (anexa nr. 6):
 Nota 1. Active imobilizate ;
 Nota 2. Provizioane ;

65
 Nota 3. Repartizarea profitului ;
 Nota 4. Analiza rezultatului din exploatare ;
 Nota 5. Situația creanțelor și datoriilor ;
 Nota 6. Principii, politici și metode ;
 Nota 7. Participații și surse de finanțare ;
 Nota 8. Informații privind salariaț ii și membri organelor de conducere,
administrație și supraveghere ;
 Nota 9. Exemple de calcul și analiză a principalilor indicatori economico –
financiari ;
 Nota 10 . Alte informații

6.6. Raportul administratorilor

Consiliul de administrație elaborează pentru fiecare exercițiu financiar un raport,
denumit raportul administratorilor, care cuprinde cel puțin o prezentare fidelă a dezvoltării și
performanței activităților entității și a poziției sale financiare, împreună cu o descriere a
principalelor riscu ri și incertitudini cu care se confruntă. În măsura în care este necesar pentru
a înțelege dezvoltarea entității, performanța sau poziția sa financiară, analiza cuprinde
indicatori financiari și, atunci când este cazul, indicatori nefinanciari -cheie de per formanță,
relevanți pentru activități specifice, inclusiv informații despre aspecte privind mediul
înconjurător și angajații. De asemenea, include referiri și explicații suplimentare privind
sumele raportate în situațiile financiare anuale și informații re feritoare la controlul intern.
Raportul administratorilor oferă, de asemenea, informații despre:
a. evenimente importante apărute după sfârșitul exercițiului;
b. dezvoltarea previzibilă a entității;
c. activitățile din domeniul cercetării și dezvoltării;
d. informații privind achizițiile propriilor acțiuni;
e. existența de sucursale ale entității;
f. utilizarea de către entitate a instrumentelor financiare etc.

Raportul administratorilor se aprobă de consiliul de administrație și se semnează în
numele acestuia de președinte le consiliului.

6.7. Reglementări legale privind întocmirea, auditarea sau
verificarea situațiilor financiare anuale

Situațiile financiare ale entităților mari (cele care depășesc două din cele trei criterii
de mărime) se auditează de către una sau mai multe persoane fizice sau juridice autorizate în
condițiile legii. Auditorii financiari își exprimă o opinie referitoare la gradul de conformitate
a raportului administratorilor cu situațiile financiare anuale pentru același exercițiu financiar.
Raportul auditorilor financiari cuprinde:

66
a. menționarea situațiilor financiare anuale care fac obiectul auditului financiar,
împreună cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea
acestora;
b. o descriere a ariei auditului financiar, respectiv a s tandardelor de audit conform
cărora a fost efectuat auditul financiar;
c. o opinie de audit care exprimă în mod clar opinia auditorilor financiari potrivit
căreia situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă conform cadrului relevant
de raportare finan ciară și, după caz, dacă situațiile financiare anuale respectă
cerințele legale;
d. o referire la aspectele asupra cărora auditorii financiari atrag atenția, printr -un
paragraf distinct;
e. o opinie privind gradul de conformitate a raportului administratorilor cu situațiile
financiare anuale pentru același exercițiu financiar.

Potrivit prevederilor din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, situațiile financiare sunt supuse verificării și
certificării de către cenzori, acolo unde se prevede existența acestora, f iind necesar ca pe baza
verificărilor efectuate în cursul anului, aceștia să întocmească un raport detaliat din care nu
pot lipsi referiri concrete cu privire la:
 operațiunile legate de înregistrarea sau modificarea capitalului social;
 inventarierea patri moniului, modul de valorificare a rezultatelor acesteia, precum și
faptul că rezultatele inventarierii sunt cuprinse în bilanțul contabil;
 ținerea corectă și la zi a contabilității;
 întocmirea bilanțului contabil pe baza balanței de verificare a conturilor sintetice și
respectarea normelor metodologice cu privire la întocmirea acestuia și a anexelor;
 evaluarea patrimoniului;
 contul de profit și pierdere, dacă este întocmit pe baza datelor din contabilitate și
privește perioada de raportare;
 stabilirea, în c onformitate cu dispozițiile legale, a profitului net și punctul de vedere
referitor la destinațiile acestuia;
 situația creditelor, a altor împrumuturi și garantarea acestora;
 inspecția lunară și inopinată a casei și verificarea existenței titlurilor sau va lorilor
care sunt proprietatea entității sau care au fost primite în gaj, cauțiune ori depozit;
 modul de îndeplinire de către administratori și lichidatori a dispozițiilor legii, ale
contractului de societate sau ale statutului unității patrimoniale;
 propu neri de măsuri pentru a fi avute în vedere de către consiliul de administrație
sau de către adunarea generală, după caz.

Situațiile financiare au înscrise clar numele și prenumele persoanei care le -a întocmit,
calitatea acestora (director economic, conta bil șef sau altă persoană împuternicită să
îndeplinească această funcție, expert contabil), precum și numărul de înregistrare în
organismul profesional, dacă este cazul. Situațiile financiare anuale, însoțite de raportul
administratorilor, raportul de audi t sau raportul comisiei de cenzori, după caz, și de
propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile sunt supuse
aprobării adunării generale a acționarilor sau asociaților. Raportarea anuală se depune în
conformitate cu prevede rile legale emise în acest sens .

67

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE:

1. Care sunt criteriile în funcție de care se stabilește mărimea unei entități?
2. Care sunt componentele unui set complet al situațiilor financiare?
3. Ce situații financiare ăntocmeșe fiecare categorie de entități?
4. Ce informații oferă raportul administratorilor?
5. Ce cuprinde raportul auditorilor financiari?
6. Care este structura bilanțului?
7. Ce elemente cuprinde contul de profit și pierdere?
8. Care sunt celetrei tipuri de activități fluxuri pe care acestea le generează,
prezentate în conformitate cu IAS 7 “Situațiile fluxurilor de numerar”, pe baza cărora se
elaborează Situația fluxurilor de trezorerie?
9. Ce conțin notele explicative la situațiile financiare?

ÎNTREBĂRI DE EVALUARE:

Informațiile privind poziția financiară a societății sunt oferite de:
a. bilanț;
b. contul de profit și pierdere;
c. situația modificărilor capitalurilor proprii;
d. situația fluxurilor de trezorerie.

Informațiile privind performanța financiară a societății sunt oferite de:
a. bilanț;
b. contul de profit și pierdere;
c. situația modificărilor capitalurilor proprii;
d. d. situația fluxurilor de trezorerie.

În structura tabloului fluxurilor de trezorerie, încasarea unui valorii unui teren vândut de societate
afecte ază:
a. fluxul de trezorerie din activități de exploatare cu semnul „+”;
b. fluxul de trezorerie din activități de finanțare cu semnul „+”;
c. fluxul de trezorerie din activități de investiție cu semnul „+”;
d. fluxul de trezorerie din activități de ex ploatare cu semnul „ -”.

În structura tabloului fluxurilor de trezorerie, plățile în favoarea furnizorilor de servicii afectează:
a. fluxul de trezorerie din activități de exploatare cu semnul „ -”;
b. fluxul de trezorerie din activități de finanțare cu semnul „ -”;
c. fluxul de trezorerie din activități de investiție cu semnul „ -”;
d. fluxul de trezorerie din activități de investiție cu semnul „+”.

68

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 6:

Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Bazele contabilității , Ed. Universității „Lucian Blaga” din
Sibiu , Sibiu, 20 10
Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Contabilitate financiară , ediția a IV -a Ed. Universității
„Lucian Blaga” din Sibiu, S ibiu, 2014
*** Legea contabilității nr.82/1991 , republicată, M. Of. 454/18.06.2008;
*** Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/27.11.2008 privind
documentele financiar -contabile, M. Of. nr. 870/23.12.2008;
*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile
financiare anuale consolidate, M.Of. nr. 963/2014

69

CAPITOLUL 7

MODIFICĂRI PRODUSE DE MIȘCAREA ȘI TRANSFORMAREA
ACTIVELOR, DATORIILOR ȘI CAPITALURILOR PROPRII
ASUPRA BILANȚULUI CONTABIL
Obiective:

1. Prezentarea influenței modificărilor de volum și structură asupra bilanțului
2. Abilitatea de a aplica raționament ul profesional în analiza operațiilor economice,
produse la nivel ul entității economic e
3. Dezvoltarea capacității a de a plicare a metodelor de evaluare.

Cuvinte cheie:
Modificări de volum, modificări de structură

Rezumat capitol:

1. Modificări de volum
2. Modificări de structură
3. Influența modificărilor asupra bilanțului

70
Temă de control :

Prezentați modificările fundamentale pe care mișcarea
elementelor patrimoniale o produce asupra bilanțului contabil

Timpul alocat parcurgerii și înțelegerii temelor: 2+2= 4ore.

Elementele ce compun structura patrimonială a unei entități economice se
găsesc într -o continuă mișcare, transformare, care se reflectă în mod automat printr -o
modificare a bilanțului contabil. Orice modificare a unui (unor) element(e) de bilanț este
însoțită în mod obligatoriu de modificarea de aceeași mărime a altui element (altor elemente),
astfel încât să se mențină în permanență egalitatea bilanțieră:

TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV

Având în vedere că activele cuprind elementele concrete de avere ale întreprinderii și
constituie activul bilanțului , iar capitalul propriu și datoriile încorporează sursele de
procurare a averii și constituie pasivul bilanțului , pentru a răspunde noilor reglementări
contabile de prezentare a bilanțului, egalitatea de mai sus este prezentată sub următoarea
formă:

ACTIV E – DATORII = CAPITALURI PROPRII

sau

ACTIVE = CAPITALURI PROPRII +
DATORII

Modificările fundamentale pe care mișcarea elementelor patrimoniale o produce
asupra bilanțului contabil, se pot încadra în două mari grupe și anume: modificări de volum și
modificări de structură. Acestea vor fi detaliate în cele ce urmează.

71
7.1. Modificări de volum

Modificările de volum presupun majorarea unui post din activul bilanțului și
concomitent și cu aceeași sumă majorarea unui post din pasivul bilanțului; sau mi cșorarea
unui post din activul bilanțului și concomitent și cu aceeași sumă, micșorarea unui post din
pasivul bilanțului. În urma acestui tip de modificare, se majorează sau se micșorează
concomitent și cu aceeași sumă totalul bilanțului contabil (activul și pasivul), menținându -se
însă egalitatea bilanțieră:

Total Activ = Total Pasiv

La rândul lor, modificările de volum, sunt de două tipuri:
a. tipul I – modificări de volum în sensul majorării patrimoniului , produse de acele
operații care duc la creșterea unui element (unor elemente) de activ, concomitent
cu creșterea cu aceeași sumă a unui element (unor elemente) de pasiv. Ca atare,
totalul bilanțului contabil (activul și pasivul) se majorează, păstrându -se echilibrul
patrimonial, respectiv:

A + x = P + x

unde:
A = activul bilanțului;
P = pasivul bilanțului
x = elementul (e) patrimonial (e) care se modifică.

b. tipul II – modificări de volum în sensul micșorării patrimoniului , care conduc la
diminuarea unui element (unor elemente) de activ, concomitent și cu aceeași sumă
cu diminuarea unui element (unor elemente) de pasiv. Ca atare, totalul bilanțului se
micșorează, păstrându -se însă echilibrul patrimonial, respectiv:

A – x = P – x

7.2. Modificări de structură

Modificările de structură sunt cele produse într -o singură parte a bilanțului contabil,
respectiv în activ sau în pasiv. Acest tip de modificări se caracterizează prin aceea că mențin
neschimbat totalul activului și pasivului bilanțier. La rândul lor, sunt de două tipuri:
a. tipul I – modificări structurale în activul bilanțului , caracterizate prin aceea că
produc o creștere a unui element (unor elemente) de activ, concomitent și cu
aceeași sumă cu micșorarea unui element (unor elemente) tot de activ. Astfel,
totalul activului nu se m odifică, rămânând egal cu totalul pasivului bilanțier iar
modificarea este de forma:

72
A + x – x = P

b. tipul II – modificări structurale în pasivul bilanțului , caracterizate prin aceea că
produc o creștere a unui element (unor elemente) de pasiv, concomitent și cu
aceeași sumă cu micșorarea unui element (unor elemente) tot de pasiv. Astfel,
totalul pasivului nu se modifică, rămânând egal cu totalul activului bilanțier,
modificarea fiind de forma:

A = P + x – x

APLICAȚII REZOLVATE
Aplicație privind modificările de bilanț

A = active;
D = datorii;
CP = capitaluri proprii (situația netă a patrimoniului).
Facem precizarea că exemplificarea modificărilor se va efectua, din rațiuni didactice,
pe baza modelului orizontal al bilanțului contabil.
Analiza se efectuează pornind de la următorul bilanț inițial (simplificat) al
întreprinderii, asupra căruia se operează influența unor operațiuni economico -financiare
simple:

BILANȚ
încheiat la 31 decembrie anul N
– lei –
Activ Pasiv
1. Acțiuni proprii
2. Imobilizări corporale
3. Mărfuri
4. Creanțe clienți
5. Conturi la bănci în lei
6. Casa în lei 1.000
30.000

10.000
7.000
2.500

1.000 1. Capital social
2. Rezerve
3. Furnizori
4. Credite bancare pe
termen lung 10.000
2.000
31.000
8.500
Total Activ 51.500 Total Pasiv 51.500

A. Modificări de volum produse în sensul creșterii unui element (unor elemente)
de activ concomitent și cu aceeași sumă cu creșterea unui element (unor elemente) de
pasiv, potrivit ecuației:

73
A + x = P14 + x

1. Modificare de volum în sensul creșterii unui element (unor elemente) de activ și,
concomitent și cu aceeași sumă, a unui element (unor elemente) de capitaluri proprii
(componente ale pasivului bilanțier).

Exemplu: Presupunem că acționarii hotărăsc majorarea capitalului social cu suma de
18.000 lei.

În urma acestei operațiuni, în activ, postul bilanțier “Decontări cu asociații/acționarii
privind capitalul”, se va majora cu suma de 18.000 lei și va evidenția creanța întreprinderii
față de acționari (subscrierea capital ului social). Concomitent, în pasivul bilanțului, postul
“Capital social” ce reflectă o componentă a capitalurilor proprii, va înregistra o majorare cu
aceeași sumă. Se poate observa că după această operațiune apare în activul bilanțului un nou
post “Decon tări cu asociații/acționarii privind capitalul”. Astfel, față de bilanțul întocmit
anterior, totalul activului bilanțier va crește cu suma de 18.000 lei, concomitent cu majorarea
capitalurilor proprii și implicit a totalului pasivului bilanțier cu aceeași sumă, păstrându -se în
consecință egalitatea bilanțieră, potrivit ecuației:

A + x = (CP + x) + D

respectiv: 51.500 + 18.000 = (12.000 + 18.000) + 39.500
adică, 69.500 = 69.500

După operațiunea nr.1, bilanțul contabil inițial se prezintă astfel:

BILANȚ
întocmit după efectuarea operațiunii nr. 1
– lei –
Activ Pasiv
1. Acțiuni proprii
2. Imobilizări corporale
3. Mărfuri
4.Creanțe clienți
5. Decontări cu asociații/
acționarii privind capitalul
6. Conturi la bănci în lei
7. Casa în lei 1.000
30.000
10.000
7.000
18.000

2.500
1.000 1. Capital social
2. Rezerve
3. Furnizori
4. Credite bancare
pe termen lung 28.000
2.000
31.000
8.500
Total Activ 69.500 Total Pasiv 69.500

2. Modificare de volum în sensul creșterii unui element (unor elemente) de activ și,
concomitent și cu aceeași sumă, a unui element (unor elemente) de datorii (componente ale
pasivului bilanțier).

Exemplu: Presupunem că întreprinderea achiziționează mărfuri de la furnizori pe
credit comercial în valoare de 2. 500 lei.

14 P = CP + D, unde CP reprezintă capitalurile proprii iar D reprezintă datoriile întreprinderii.

74
În urma acestei operațiuni, activul bilanțier, respectiv postul bilanțier “Mărfuri”, se va
majora cu suma de 2.500 lei. Concomitent, în pasivul bilanțului, postul “Furnizori” ce
reflectă datoriile întreprinderii față de furnizori, va înregistra o majorare cu aceeași sumă.
Astfel, față de bilanțul inițial, totalul activului bilanțier va crește cu suma de 2.500 lei,
concomitent cu majorarea datoriilor și implicit a totalului pasivului bilanțier cu aceeași sumă,
păstrându -se în consecință egalitatea bilanțieră, potrivit ecuației:

A + x = CP + (D + x)

respectiv: 69.500 + 2.500 = 30.000 + (39.500 + 2.500)
adică, 72.000 = 72.000

BILANȚ
întocmit după efectuarea operațiunii nr. 2
– lei –
Activ Pasiv
1. Acțiuni proprii
1. Imobilizări corporale
2. Mărfuri
3.Creanțe clienți
4. Decontări cu asociații/
acționarii privind capitalul
5. Conturi la bănci în lei
6. Casa în lei 1.000
30.000
12.500
7.000
18.000

2.500
1.000 1. Capital social
2. Rezerve
3. Furnizori
4. Credite bancare pe
termen lung 28.000
2.000
33.500
8.500
Total Activ 72.000 Total Pasiv 72.000

B. Modificări de volum produse în sensul diminuării unui element (unor
elemente) de activ, concomitent și cu aceeași sumă cu diminuarea unui element (unor
elemente) de pasiv, potrivit ecuației:

A – x = P – x

3. Modificare de volum în sensul diminuării unui element (unor elemente) de activ și,
concomitent și cu aceeași sumă, a unui element (unor elemente) de capitaluri proprii
(componente ale pasivului bilanțier).

Exemplu: Presupunem că adunarea generală a acționarilor aprobă reducerea
capitalului social cu valoarea acțiunilor proprii răscumpărate și anulate (1.000 lei).

În urma acestei operațiuni, în activ postul bilanțier “Acțiuni proprii”, se va diminua cu
suma de 1.000 lei și se va anula. Concomitent, în pasivul bilanțului, postul “Capital social” ce
reflectă o componentă a capitalurilor proprii ale firmei, va înregistra o diminuare cu aceeași
sumă. Astfel, față de bilanțul întocmit anterior, tot alul activului bilanțier se va diminua cu
suma de 1.000 lei, concomitent cu diminuarea capitalurilor proprii și implicit a totalului
pasivului bilanțier cu aceeași sumă, păstrându -se în consecință egalitatea bilanțieră. Egalitatea
bilanțieră se menține și după modificările produse, potrivit ecuației:

A – x = (CP – x) + D

respectiv: 72.000 – 1.000 = (30.000 – 1.000) + 42.000

75
adică, 71.000 = 71.000

BILANȚ
întocmit după efectuarea operațiunii nr. 3
– lei –
Activ Pasiv
1. Imobilizări corporale
2. Mărfuri
3.Creanțe clienți
4. Decontări cu asociații/
acționarii privind capitalul
5. Conturi la bănci în lei
6. Casa în lei 30.000
12.500
7.000
18.000

2.500
1.000 1. Capital social
2. Rezerve
3. Furnizori
4. Credite bancare pe
termen lung 27.000
2.000
33.500
8.500
Total Activ 71.000 Total Pasiv 71.000

4. Modificare de volum în sensul diminuării unui (unor) element(e) de activ și,
concomitent și cu aceeași sumă, a unui (unor) element(e) de datorii (componente ale
pasivului bilanțier).

Exemplu: Presupunem că întreprinderea achită furnizorilor suma de 1.500 lei din
contul de la bancă.

În urma acestei operațiuni, în activ postul bilanțier “Conturi la bănci în lei” se va
diminua cu suma de 1.500 lei. Concomitent, în pasivul bilanțului, postul “Furnizori” ce
reflectă o componentă a datoriilor, va înregistra o diminuare cu aceeași sumă. Astfel, față de
bilanțul întocmit anterior, totalul activului bilanțier se va diminua cu suma de 1.500 lei,
concomitent cu diminuarea datoriilor și implicit a totalului pasivului bilanțier cu aceeași
sumă. Egalitatea bilanțieră se menține și după modificările produse, potrivit ecuației:

A – x = CP + (D – x)

respectiv: 71.000 – 1.500 = 29.000 + (42.000 – 1.500)
adică, 69.500 = 69.500

După operațiunea nr. 4, bilanțul contabil se va prezenta astfel:

BILANȚ
întocmit după efectuarea operațiunii nr. 4
– lei –
Activ Pasiv
1. Imobilizări corporale
2. Mărfuri
3.Creanțe clienți
4. Decontări cu asociații/
acționarii privind capitalul
5. Conturi la bănci în lei
6. Casa în lei 30.000
12.500
7.000
18.000

1.000
1.000 1. Capital social
2. Rezerve
3. Furnizori
4. Credite bancare
pe termen lung 27.000

2.000
32.000
8.500
Total Activ 69.500 Total Pasiv 69.500

C. Modificări de structură produse în activul bilanțului, conform relației:

76

A + x – x = P

5. Modificare de structură în sensul creșterii unui element (unor elemente) de activ,
concomitent și cu aceeași sumă cu micșorarea unui element (unor elemente) tot de activ.

Exemplu: Presupunem că se încasează în contul de la bancă suma de 300 lei
reprezentând creanța față de un client.

În urma acestei operațiuni, în activ postul bilanțier “Conturi la bănci în lei”, se va
majora cu suma de 300 lei. Concomitent, tot în activul bilanțului, postul “Clienți”, va
înregistra o diminuare cu aceeași sumă. Astfel, față de bilanțul întocmit anterior, totalul
activului bilanțier va rămâne neschimbat. Egalitatea bilanțieră se menține și după modific ările
produse, potrivit ecuației:

A + x – x = CP + D

respectiv: 69.500 + 300 – 300 = 29.000 + 40.500
adică, 69.500 = 69.500

După operațiunea nr.5, bilanțul contabil se va prezenta astfel:

BILANȚ
întocmit după efectuarea operațiunii nr. 5
– lei –
Activ Pasiv
1. Imobilizări corporale
2. Mărfuri
3.Creanțe clienți
4. Decontări cu asociații/
acționarii privind capitalul
5. Conturi la bănci în lei
6. Casa în lei 30.000
12.500
6.700
18.000

1.300
1.000 1. Capital social
2. Rezerve
3. Furnizori
4. Credite bancare pe
termen lung 27.000
2.000
32.000
8.500
Total Activ 69.500 Total Pasiv 69.500

D. Modificări de structură produse în pasivul bilanțului, conform relației:

A = P + x – x

6. Modificare de structură în sensul creșterii unui element (unor elemente) de
capitaluri proprii, concomitent și cu aceeași sumă cu micșorarea unui element (unor
elemente) tot de capitaluri proprii (componente ale pasivului bilanțier).

Exemplu: Presupunem că Adunarea gen erală a acționarilor decide majorarea
capitalului social cu suma de 400 lei prin încorporarea rezervelor.

În urma acestei operațiuni, capitalurile proprii, ca și componente ale pasivului
bilanțier, vor înregistra o modificare de structură. Astfel, postul bilanțier “Rezerve”, se va

77
diminua cu suma de 400 lei iar concomitent, postul “Capital social”, va înregistra o creștere
cu aceeași sumă, ambele posturi bilanțiere fiind componente ale capitalurilor proprii și părți
integrante ale pasivului bilanțier. As tfel, față de bilanțul întocmit anterior, totalul pasivului
bilanțier va rămâne neschimbat. Egalitatea bilanțieră se menține și după modificările produse,
potrivit ecuației:

A = (CP + x – x) + D

respectiv: 69.500 = (29.000 + 400 – 400) + 40.500
adică, 69.500 = 69.500

După operațiunea nr.6, bilanțul contabil se va prezenta astfel:

BILANȚ
întocmit după efectuarea operațiunii nr. 6
– lei –
Activ Pasiv
1. Imobilizări corporale
2. Mărfuri
3.Creanțe clienți
4. Decontări cu asociații/
acționarii privind capitalul
5. Conturi la bănci în lei
6. Casa în lei 30.000
12.500
6.700
18.000

1.300
1.000 1. Capital social
2. Rezerve
3. Furnizori
4. Credite bancare pe
termen lung 27.400
1.600
32.000
8.500
Total Activ 69.500 Total Pasiv 69.500

7. Modificare de structură în sensul creșterii unui element (unor elemente) de datorii,
concomitent și cu aceeași sumă cu micșorarea unui element (unor elemente) tot de datorii
(componente ale pasivului bilanțier).

Exemplu: Presupunem că furnizorii acceptă un bilet la ordin (efect comercial) pentru
stingerea unei părți a datoriei întreprinderii față de aceștia în valoare de 5.000 lei.

În urma acestei operațiuni, datoriile ca și componente ale pasivului bilanțier, vor
înregistra o modificare de structură. A stfel, postul bilanțier “Furnizori”, se va diminua cu
suma de 5.000 lei. Concomitent, apare în bilanț un nou post “Efecte de plătit”, care va
înregistra o creștere cu aceeași sumă, ambele posturi bilanțiere fiind componente ale
datoriilor și părți integran te ale pasivului bilanțier. Față de bilanțul întocmit anterior, totalul
pasivului bilanțier va rămâne neschimbat. Egalitatea bilanțieră se menține și după
modificările produse, potrivit ecuației:

A = CP + (D + x – x)

respectiv: 69.500 = 29.000 + (40.500 + 5.000 – 5.000)
adică, 69.500 = 69.500

După operațiunea nr.7, bilanțul contabil se va prezenta astfel:

BILANȚ
întocmit după efectuarea operațiunii nr. 7

78
– lei –
Activ Pasiv
1. Imobilizări corporale
2. Mărfuri
3.Creanțe clienți
4. Decontări cu asociații/
acționarii privind capitalul
5. Conturi la bănci în lei
6. Casa în lei 30.000
12.500
6.700
18.000

1.300
1.000 1. Capital social
2. Rezerve
3. Furnizori
4. Efecte de plătit
5. Credite bancare pe
termen lung 27.400
1.600
27.000
5.000
8.500
Total Activ 69.500 Total Pasiv 69.500

8. Modificare de structură în sensul creșterii unui element (unor elemente) de
capitaluri proprii, concomitent și cu aceeași sumă cu micșorarea unui element (unor
elemente) de datorii (componente ale pasivului bilanțier).

Exemplu: Presupunem că întreprinderea întâmpină unele dificultăți financiare în ceea
ce privește rambursarea unui credit bancar pe termen lung scadent în sumă de 3.500 lei.
Societatea bancară este de acord cu convertirea dreptului său de creanță în drept de
proprie tate, adică în acțiuni.

În urma acestei operațiuni, capitalul social, ca și element component al capitalurilor
proprii, se va majora cu suma de 3.500 lei. Această operațiune poate fi întâlnită sub
denumirea de creștere de capital prin conversie de creanțe. Concomitent, datoriile existente la
postul “Credite bancare pe termen lung” se vor diminua tot cu suma de 3.500 lei. Astfel, față
de bilanțul întocmit anterior, totalul pasivului bilanțier va rămâne neschimbat. Egalitatea
bilanțieră se menține și după modificările produse, potrivit ecuației:

A = (CP + x) + (D – x)

respectiv: 69.500 = (29.000 + 3.500) + (40.500 – 3.500)
adică, 69.500 = 69.500

După operațiunea nr.8, bilanțul contabil se va prezenta astfel:

BILANȚ
întocmit după efectuarea operațiunii nr. 8
Activ Pasiv
1. Imobilizări corporale
2. Mărfuri
3.Creanțe clienți
4. Decontări cu asociații/
acționarii privind capitalul
5. Conturi la bănci în lei
6. Casa în lei 30.000
12.500
6.700
18.000

1.300
1.000 1. Capital social
2. Rezerve
3. Furnizori
4. Efecte de plătit
5. Credite
bancare pe
termen lung 30.900
1.600
27.000
5.000

5.000
Total Activ 69.500 Total Pasiv 69.500
9. Modificare de structură în sensul diminuării unui element (unor elemente) de
capitaluri proprii, concomitent și cu aceeași sumă cu creșterea unui element (unor elemente)
de datorii (componente ale pasivului bilanțier).

79
Exemplu: Presupunem că Adunarea generală a acționarilor decide ca suma de 600 lei
din rezerve să fie distribuită acționarilor.

În urma acestei operațiuni, capitalurile proprii, reprezentate în cazul nostru prin postul
bilanțier “Rezerve”, se vor diminua cu suma de 600 lei. Concomitent cu diminuarea
rezervelor, vor crește datoriile pe termen scurt ale întreprinderii cu suma de 600 lei . Se poate
observa că apare necesitatea introducerii unui nou post bilanțier, și anume “Datorii față de
asociați”. Astfel, față de bilanțul întocmit anterior, totalul pasivului bilanțier va rămâne
neschimbat. Egalitatea bilanțieră se menține și după modifi cările produse, potrivit ecuației:

A = (CP – x) + (D + x)

respectiv: 69.500 = (32.500 – 600) + (37.000 + 600)
adică, 69.500 = 69.500

După operațiunea nr.9, bilanțul contabil se va prezenta astfel:

BILANȚ
întocmit după efectuarea operațiuni i nr. 9
– lei –
Activ Pasiv
1. Imobilizări corporale
2. Mărfuri
3.Creanțe clienți
4. Decontări cu asociații/
acționarii privind capitalul
5. Conturi la bănci în lei
6. Casa în lei 30.000
12.500
6.700
18.000

1.300
1.000 1. Capital social
2. Rezerve
3. Furnizori
4. Efecte de plătit
4. Datorii față de
asociați
5. Credite bancare
pe termen lung 30.900
1.000
27.000
5 000
600

5.000
Total Activ 69.500 Total Pasiv 69.500

Trebuie menționat faptul că din rațiuni pur didactice s -a întocmit câte un bilanț
contabil, după fiecare operațiune patrimonială. În realitate, în condițiile în care la nivelul
întreprinderii se derulează zilnic foarte multe mișcări și transformări ale elementelor
patrimoniale, ar fi aproape imposibil să se întocmească după fiecare oper ațiune câte un bilanț
contabil. Pe de altă parte, noul bilanț contabil întocmit după fiecare operațiune, nu redă decât
situația patrimoniului la un moment dat, din el nerezultând succesiunea de operații
patrimoniale efectuate de entitatea economică. Din ac este considerente, practica contabilă a
condus spre un nou procedeu specific metodei contabilității, denumit cont, ce va fi prezentat
în mod detaliat capitolul următor.

80

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE:

1. Care sunt categoriile de modificări fundamentale pe care mișcarea elementelor
patrimoniale o produce asupra bilanțului contabil?
2. Ce presupun modificările de volum?
3. Ce presupun modificările de structură?

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE:

Bilanțul contabil al firmei se prezintă astfel:

ACTIV PASIV
1. Terenuri 10.000 1. Capital social 5.000
2. Materii prime 3.000 2. Rezerve 500
3. Clienți 2.000 3. Credite bancare 10.000
3. Conturi la bănci 5.000 4. Furnizori 6.500
4. Casa în lei 2.000
Total activ 22.000 Total pasiv 22.000

În cursul lunii au loc următoarele operațiuni:
a. încasare clienți în contul de la bănci 500 lei;
b. achitare credit bancar 2.000 lei;
c. ridicare numerar din bancă 300 lei.
Să se întocmească bilanțul modificat după fiecare operațiune

ÎNTREBĂRI DE EVALUARE:

Bilanțul contabil al firmei se prezintă astfel:

ACTIV PASIV
1. Terenuri 10.000 1. Capital social 5.000
2. Materii prime 5.000 2. Rezerve 500
3. Conturi la bănci 5.000 3. Credite bancare 10.000
4. Casa în lei 2.000 4. Furnizori 6.500
Total activ 22.000 Total pasiv 22.000

81
În cursul lunii au loc următoarele operațiuni:
a. aprovizionare cu materii prime de la furnizori la cost de achiziție de 2.000 lei;
b. achitare furnizori din contul de la bancă 5.000 lei;
c. încor porare rezerve în capitalul social 300 lei.
Să se întocmească bilanțul modificat după fiecare operațiune

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 7:

Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Bazele contabilității , Ed. Universității „Lucian Blaga” din
Sibiu, Sibiu, 20 10
Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Contabilitate financiară , ediția a IV -a, Ed. Universității
„Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 20 10
*** Legea contabilității nr.82/1991 , republicată, M. Of. 454/18.06.2008;
*** Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/27.11.2008 privind
documentele financiar -contabile, M. Of. nr. 870/23.12.2008;
*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile
financiare anuale consolidate, M.Of. nr. 963/2014

82
CAPITOLUL 8

CONTUL ȘI DUBLA ÎNREGISTRARE A OPERAȚIILOR
ECONOMICO -FINANCIARE

Obiective :

1. Definirea și prezentarea elementelor structurale ale contului
2. Cunoașterea regul ilor de funcționare ale conturilor
3. Scrierea formulelor contabile și articolului contabil
4. Prezentarea planului de conturi general
5. Analiz a contabil ă a operațiilor economico -financiare
6. Aplicarea tehnicilor și a procedurilor de înregistrare operativǎ, spe cifice contabilitǎții .
Cuvinte cheie :
Cont, formulă contabilă, analiza contabilă, plan de conturi general

Rezumat capitol :
1. Contul: n oțiune, necesitate și conținut economic
2. Elementele structurale ale contului
3. Reguli de funcționare ale conturilor
4. Dubla înregistrare a operațiilor economico -financiare și corespondența conturilor
5. Formula contabilă și articolul contabil
6. Clasificarea conturilor
7. Planul de conturi general
8. Analiza contabilă a operațiilor economico -financiare

83
Timpul alocat parcurgerii ș i înțelegerii temelor: 2+2=4 ore.

8.1. Noțiune, necesitate și conținut economic

Operațiile economice și financiare desfășurate zilnic de către entitatea economică sunt
numeroase iar pentru a se cunoaște efectul acestora, ar fi necesar ca după fiecare dintre ele să
se întocmească câte un bilanț contabil. Deoarece acest lucru nu este po sibil, întrucât necesită
un mare volum de muncă chiar în condițiile utilizării tehnicii moderne de calcul, practica
contabilă a condus la utilizarea unui nou procedeu metodic specific denumit cont, cu ajutorul
căruia pentru fiecare element patrimonial în p arte, se reflectă existentul inițial, mișcarea
(creșterea sau scăderea elementului patrimonial) și existentul final al acelui element.
Contul este un procedeu al metodei contabilității, cu ajutorul căruia se urmăresc în
mod curent operațiunile economice și financiare desfășurate de entitatea economică. Astfel,
pentru reflectarea existenței și mișcării fiecărui element de activ, datorii, capital propriu,
venituri, cheltuieli și rezultat, în contabilitate se deschide câte un cont.
Conținutul economic al cont ului, răspunde la întrebarea: “Ce anume se reflectă în acel
cont?”. Într -un cont se poate reflecta un activ, o datorie, un element de capital propriu, un
venit sau o cheltuială, un rezultat. Rezultă că într -un sistem contabil este necesar a fi deschise
atâtea conturi, câte elemente deține entitatea economică.
Totalitatea conturilor utilizate de contabilitate în vederea reflectării activității
economice a entității economice, formează sistemul conturilor.
Contul este considerat elementul de bază al contabilității, fără de care aceasta nu poate
fi concepută.
Pe măsura creșterii volumului operațiilor economice și financiare, a apărut necesitatea
perfecționării formei grafice de prezentare a contului, adoptân du-se forma de balanță (forma
de “T”) cu două părți egale.

8.2. Elementele structurale ale contului

Contul are următoarele elemente structurale componente:
a. Denumirea (titlul) și simbolul contului . Fiecare cont are o denumire precis
determinată care trebuie să sugereze cât mai exact conținutul economic al acestuia.
Denumirea este formată din unul sau mai multe cuvinte care, în frecvente situații se identifică
cu însăși denumirea elementului patrimonial. De exemplu: “Furnizori”; “Materii prime”;
“Mărf uri”; “Clienți”; “Capital social” etc.
Fiecare cont are și un simbol format din trei sau patru cifre. Prima cifră a simbolului
arată clasa din care face parte contul, primele două cifre indică grupa din care face parte
contul iar cele trei sau patru cifre luate împreună, semnifică elementul patrimonial reflectat cu

84
ajutorul contului sintetic. Luând ca exemplu contul 101 “Capital social”, constatăm că cifra 1
de pe poziția întâi semnifică clasa de conturi de capitaluri; primele două cifre (10) indică
grupa “Capital și rezerve” iar cele trei cifre indică elementul patrimonial reflectat. Conturile
cu simbolul format din trei cifre se numesc conturi sintetice de gradul I iar cele cu simbolul
format din patru cifre poartă denumirea de conturi sintetice de gradul II. Întotdeauna,
simbolul se înscrie înaintea denumirii contului. De exemplu: 211 “Terenuri și amenajări de
terenuri”; 345 “Produse finite”; 401 “Furnizori” etc. Este de menționat faptul că simbolurile
și denumirile conturilor în România sunt stabilite de către Ministerul Finanțelor Publice prin
“Planul de conturi general”, fiind interzisă utilizarea de conturi cu alte simboluri și denumiri.
b. Explicația operației patrimoniale înregistrate în cont , care poate fi descriptivă
sau contabilă. Explicația descr iptivă presupune descrierea concisă a operației patrimoniale
înregistrate, documentul pe baza căruia se efectuează, data efectuării operațiunii și valoarea
acesteia. Explicația contabilă cuprinde pe lângă data și documentul care a stat la baza
înregistrări i, denumirea și simbolul cifric al contului corespondent, alături de contul în care s –
a dat această explicație.
c. Debitul (D) și creditul (C) contului.
Debitul este partea din stânga contului în care se înregistrează:
 existentul inițial și creșterile, da că contul respectiv reflectă un element de activ
patrimonial;
 descreșterile, dacă contul reflectă un element de pasiv patrimonial.

Creditul este partea din dreapta contului în care se înscriu:
 existentul inițial împreună cu creșterile dacă contul reflectă un element de pasiv
patrimonial;
 descreșterile, dacă contul reflectă un element de activ patrimonial.

A debita un cont înseamnă a înscrie o sumă în debitul acestuia iar a credita un cont
presupune înregistrarea unei sume în creditul acestuia. Sumele înscrise în debitul contului
poartă denumirea de sume debitoare ; cele înscrise în creditul contului se numes c sume
creditoare .
d. Rulajul contului , reprezintă totalitatea sumelor înscrise în debitul sau în creditul
contului, mai puțin existențele sau soldurile inițiale. Astfel, rulajul debitor (Rd) este
reprezentat de totalitatea sumelor înscrise în debitul con tului, mai puțin existentul (soldul)
inițial debitor. Rulajul creditor (Rc) reprezintă totalitatea sumelor înscrise în creditul unui
cont, mai puțin existentul (soldul) inițial creditor.
e. Totalul contului, obținut prin însumarea rulajului debitor sau creditor cu existentul
(soldul) inițial debitor sau creditor. Dacă la rulajul debitor se adaugă soldul inițial debitor se
obține totalul sumelor debitore (Tsd) al contului.
Dacă la rulajul creditor se adaugă s oldul inițial creditor se obține totalul sumelor
creditor (Tsc) al contului15.
f. Soldul contului exprimă valoarea elementului patrimonial la un moment dat. În
contabilitate există două tipuri de solduri ale conturilor: solduri inițiale și solduri finale.
Soldurile inițiale (Si) , provin din transcrierea posturilor de bilanț în conturi și pot fi la
rândul lor de două feluri:
 solduri inițiale debitoare, provenite din transcrierea în cont a unui post bilanțier
de activ;

15 În cazul conturilor ce reflectă elemente de acti v, rulajul creditor coincide cu total sume creditoare deoarece
acestea nu pot avea sold inițial creditor. În cazul conturilor ce reflectă elemente de pasiv, rulajul debitor al
acestora coincide cu totalul lor debitor întrucât asemenea conturi nu pot avea s old inițial debitor.

85
 solduri inițiale creditoare, provenite d in transcrierea în cont a unui post bilanțier
de pasiv.

Soldul final (Sf) reprezintă existentul de elemente patrimoniale ale entității economice
la un moment dat și poate fi determinat pe baza următoarelor relații:

Sold final debitor = Sold inițial debit or + Rulaj debitor – Rulaj creditor

și

Sold final creditor = Sold inițial creditor + Rulaj creditor – Rulaj debitor

Dacă totalul debitor al contului este mai mare decât totalul său creditor, atunci contul
înregistrează un sold final debitor . Când totalul creditor al contului este mai mare decât
totalul său debitor, atunci soldul final este creditor .
Dacă totalul debitor al unui cont este egal cu totalul său creditor, deci cele două părți
ale sale sunt egale din punct de vedere valoric, atunc i contul nu prezintă sold, el fiind “soldat”
sau “balansat”.
Soldurile inițiale asigură legătura de la bilanțul contabil spre cont iar soldurile finale
asigură legătura inversă, respectiv de la cont spre bilanțul contabil.
La sfârșitul exercițiului financ iar, soldurile finale debitoare ale conturilor se trec ca
posturi de activ în bilanțul contabil iar soldurile finale creditoare vor fi trecute în bilanțul
contabil ca posturi de pasiv . În urma acestor operații, conturile se închid. Redeschiderea
conturilor se face la începutul exercițiului financiar următor când posturile bilanțiere de activ
vor deveni solduri inițiale debitoare ale conturilor iar posturile bilanțiere de pasiv, vor deveni
solduri inițiale creditoare ale conturilor.
Este de precizat faptul c ă, la un moment dat, un cont nu poate avea decât un singur
sold, fie debitor, fie creditor. Conturile care au numai sold debitor sunt conturi de activ iar
cele care au numai sold creditor sunt conturi de pasiv. Astfel de conturi se numesc conturi
monofuncț ionale (de activ sau de pasiv, după natura soldului).
Acele conturi care, în diverse situații pot avea fie solduri debitoare fie creditoare se
numesc conturi bifuncționale. Bifuncționalitatea unui cont acționează doar pe perioada
exercițiului financiar. La închiderea exercițiului sau la finele perioadei, în funcție de felul
soldului (debitor sau creditor) din ultima zi, conturile bifuncționale vor fi tratate fie ca și
conturi de activ, fie ca și conturi de pasiv.

8.3. Reguli de funcționare ale conturilor

Așa cum s -a mai precizat, în contabilitate există două categorii de conturi: conturi de
activ, în care se înregistrează activele entității economice și conturi de pasiv, în care se
înregistrează datoriile și capitalurile proprii.
În decursul timpului s -au conturat regulile de funcționare ale conturilor, care
acționează în mod diferit pentru conturile cu funcție contabilă de activ față de conturile cu
funcție contabilă de pasiv.
Prin îmbinarea celor opt reguli parțiale de funcționare a conturilor enunțate mai jos, se
pot formula două reguli generale de funcționare a conturilor .

86
I. Conturile de activ încep să funcționeze prin debitare și se debitează cu soldul
inițial și cu creșterile de elemente de active patrimoniale. Se creditează cu micșorările de
eleme nte de active patrimoniale. Soldul final al acestor conturi este debitor și reprezintă
existentul de elemente de active patrimoniale la un moment dat.

II. Conturile de pasiv încep să funcționeze prin creditare și se creditează cu
soldul inițial și creșter ile de elemente de datorii și capitaluri proprii. Se debitează cu
micșorările de elemente de datorii și capitaluri proprii. Soldul final al acestor conturi
este creditor, reprezentând existentul de elemente patrimoniale de datorii și capitaluri
proprii la un moment dat.

Regulile de funcționare ale conturilor se stabilesc ținând seama de fluxurile
informaționale care intervin între bilanțul contabil și cont. Astfel, la începutul exercițiului
financiar, posturile bilanțiere de activ se transcriu fiecare în parte, ca sold inițial debitor al
câte unui cont de activ. Posturile din pasivul bilanțului se transcriu fiecare în parte la
începutul exercițiului financiar ca solduri inițiale creditoare ale câte unui cont de pasiv.

Din cele prezentate, rezultă primele două reguli parțiale de funcționare ale conturilor:
1. Conturile de activ încep să funcționeze prin debitare și se debitează cu existentul
(soldul) inițial de active, preluat din bilanțul contabil.
2. Conturile de pasiv încep să funcționeze prin creditare și se creditează cu existentul
(soldul) inițial de datorii și capitaluri proprii, preluat din bilanțul contabil.

Întrucât în practica contabilă s -a convenit ca majorările unui element patrimonial să
fie trecute alături de soldurile sale inițiale, s -a ajuns la formularea altor două reguli parțiale de
funcționare a conturilor:
3. Conturile de activ se debitează, alături de soldul inițial și cu creșterile de active, în
baza datelor furnizate de documentele justificative.
4. Conturile de pasiv se crediteaz ă alături de soldul inițial și cu creșterile de datorii și
capitaluri proprii, în baza datelor preluate din documentele justificative.

În practică s -a convenit ca scăderile (micșorările) de elemente patrimoniale să fie
înregistrate în partea opusă existen țelor inițiale și creșterilor de elemente patrimoniale,
conturându -se astfel alte două reguli parțiale de funcționare a conturilor:
5. Conturile de activ se creditează cu micșorările de active, înregistrate pe baza
documentelor justificative.
6. Contur ile de pasiv se debitează cu micșorările de datorii și capitaluri proprii,
înregistrate în baza documentelor justificative.

Pornindu -se de la premisa potrivit căreia soldurile finale ale conturilor se stabilesc ca
diferență între totalul sumelor debitoare și totalul sumelor creditoare, se pot formula ultimele
două reguli parțiale de funcționare a conturilor:
7. Conturile de activ, pot avea numai solduri finale debitoare, care reprezintă
existentul de active al entității economice la un moment dat .
8. Conturile de pasiv, pot avea numai solduri finale creditoare, reprezentând
existentul de datorii și capitaluri proprii la un moment dat .

87
8.4. Dubla înregistrare a operațiilor economico -financiare și
corespondența conturilor

Dubla înregistrare sau contabilitatea în partidă dublă, reprezintă reflectarea
concomitentă și cu aceeași sumă a unei operații patrimoniale în două conturi diferite și în
părți opuse ale acestora (în debitul unui cont și în creditul altui cont). Funcție de conținutul
economic al operațiilor înregistrate, cele două conturi în care se reflectă aceste operații pot fi:
ambele de activ, ambele de pasiv sau unele de activ și altele de pasiv.
Dacă se pornește de la modificările produse de mișcarea și transformarea elementelor
de active , datorii și capitaluri proprii asupra bilanțului contabil se pot desprinde tipurile
fundamentale ale dublei înregistrări:
A. Primele două tipuri fundamentale ale dublei înregistrări, se bazează pe modificările
de volum produse asupra bilanțului contabil. Din acest punct de vedere distingem:
a. tipul I, modificarea de volum în sensul creșterii, exprimată prin ecuația: A + x
= P + x, care presupune preluarea celor două posturi bilanțiere în două conturi,
unul de activ și celălalt de pasiv. Contul de activ va înreg istra o majorare, deci
se va debita iar contul de pasiv va înregistra de asemenea o majorare și în
consecință se va credita.
b. tipul II, modificarea de volum în sensul micșorării, exprimată prin ecuația: A –
x = P – x, presupune preluarea celor două posturi bilanțiere în două conturi
distincte ca funcție contabilă, respectiv unul de activ care va înregistra o
micșorare și se va credita și altul de pasiv care de asemenea va înregistra o
diminuare, deci se va debita.

B. Celelalte două tipuri fundamentale ale dubl ei înregistrări se bazează pe
modificările de structură produse asupra bilanțului contabil. Din acest punct de
vedere distingem:
a. tipul III – modificarea de structură în activul bilanțului, reprezentată de ecuația:
A + x – x = P , care presupune preluarea ce lor două posturi bilanțiere în două
conturi de activ patrimonial. Unul dintre conturile de activ se va majora, deci se
va debita iar celălalt cont de activ se va micșora deci se va credita.
b. tipul IV – modificarea de structură în pasivul bilanțului, exprima tă prin ecuația:
A = P + x – x, care presupune preluarea celor două posturi bilanțiere de pasiv
în două conturi de pasiv. Unul dintre cele două conturi de pasiv va crește, deci
se va credita, celălalt cont de pasiv se va micșora, urmând a se debita.

Dubl a înregistrare a operațiilor economice determină stabilirea unor importante
legături reciproce între conturi și permite verificarea exactității înregistrărilor în contabilitate.
Conturile cu ajutorul cărora se reflectă o operație patrimonială în contabilit ate se
numesc conturi corespondente . Legătura reciprocă între debitul unui cont și creditul altui
cont poartă denumirea de corespondența conturilor . Așa cum se poate deduce din cele
prezentate mai sus, există trei tipuri de corespondențe între conturi:
a. corespondențe între două conturi de activ, în care unul se debitează și celălalt se
creditează;
b. corespondențe între două conturi de pasiv, în care unul dintre ele crește, deci se
creditează iar celălalt cont de pasiv, scade, deci se debitează;

88
c. corespondențe î ntre conturi de activ și conturi de pasiv, în cazul cărora pot exista
două situații:
 un cont de activ crește, deci se debitează, concomitent și cu aceeași sumă cu
creșterea unui cont de pasiv care de asemenea va crește, deci se va credita;
 un cont de activ scade, deci se creditează, concomitent cu scăderea cu aceeași
sumă a unui cont de pasiv, care se va debita.

8.5. Formula contabilă și articolul contabil

Formula contabilă se scrie sub forma unei egalități valorice, în stânga egalității
aflându -se cont ul sau conturile care se debitează iar în dreapta, contul sau conturile care se
creditează, alături de suma operațiunii. Cuprinde următoarele elemente :
a. semnul “=“, care sugerează că valoarea operației economico -financiare va fi
înregistrată deopotrivă atât în contul care se debitează cât și în contul care se
creditează;
b. contul care se debitează este înscris în partea stângă a semnului “=“, cu ajutorului
simbolului cifric și a denumirii;
c. contul care se creditează se înscrie în partea dreaptă a semnului “=“ s ub forma
simbolului cifric și a denumirii;
d. suma (valoarea) aferentă operației se va înscrie o singură dată după contul creditor
pentru a sugera că este valabilă atât pentru contul care se debitează cât și pentru
contul care se creditează.

Remarcă: Formula contabilă poate fi scrisă și în alte moduri, ca de exemplu:
 utilizând numai denumirile conturilor:

Furnizori de imobilizări = Conturi la bănci în lei 10.000

 utilizând numai simbolurile cifrice ale conturilor:

404 = 5121 10.000

 formula contabilă pe două rânduri:

Debit: 404 “Furnizori de imobilizări” 10.000
Credit: 5121 “Conturi la bănci în lei” 10.000

Dacă la formula contabilă se adaugă data efectuării operației economico -financiare și
o succintă explicație privind operațiunea se obține articolul contabil.
Prin urmare, formula contabilă servește la înregistrarea cronologică a operațiilor
patrimoniale pe parcursul unei perioade de timp. După întocmire, formula contabilă se înscrie
în “Registrul -jurnal” sau în “Nota de contabilitate”.
Formulele contabile pot fi clasificate după mai multe criterii, enumerate în cele ce
urmează.
A. După numărul de conturi utilizate , distingem formule contabile:

89
a. Formule contabile simple ce conțin un singur cont debitor și u n singur cont
creditor și se utilizează pentru înregistrarea operațiilor care afectează numai
două elemente patrimoniale, ca de exemplu:

404 “Furnizori de imobilizări” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 10.000

b. Formule contabile complexe care, la rândul lor, cuprind două variante:
 formule contabile complexe formate dintr -un singur cont debitor și două sau
mai multe conturi creditoare, ca de exemplu:

Cont A = %
Cont B
Cont C
Cont D
etc.

 formule contabile complexe formate din mai multe conturi debitoare și un
singur cont creditor:

% = Cont A
Cont B
Cont C
Cont D
etc.

c. Formule contabile compuse , care conțin două sau mai multe conturi
debitoare și două sau mai multe conturi creditoare:

% = %
Cont A Cont C
Cont B Cont D
Cont E etc.
etc.

B. După semnificația sumelor înscrise :
a. Formule contabile “în negru” ce au semnificația de însumare (adunare) a
sumei în partea de debit a contului debitor și în partea de credit a contului
creditor.
b. Formule contabile în “roșu” ce au semnificația de scădere (vor fi citite cu
semnul “ -” în față). Sumele din aceste formule contabile vor fi înscrise cu
culoare roșie, în chenar sau cu semnul “ -” în față și înregistrate astfel în
“Registrul -jurnal” sau în “ Nota de contabilitate”.

C. După scopul urmărit în contabilitate :
a. Formule contabile de înregistrare curentă , servesc la înregistrarea
cronologică, curentă a operațiilor patrimoniale.
b. Formule contabile rectificative , utilizate în scopul corectării unei operați i
patrimoniale înregistrate greșit. La rândul lor, formulele contabile rectificative
sunt de două feluri:

90
 formule contabile rectificative “în negru” , care presupun scrierea formulei
contabile greșite inversând contul debitor cu cel creditor. După această
corectare, se scrie formula contabilă corectă;
 formule contabile rectificative “în roșu” , care presupun repetarea formulei
contabile greșite, dar cu suma operației înscrisă în roșu, chenar sau cu
semnul “ -” în față, după care se scrie formula contabilă core ctă.

8.6. Clasificarea conturilor

Ansamblul unitar de conturi utilizat pentru reflectarea existențelor și mișcărilor
elementelor patrimoniale formează sistemul conturilor. El asigură reprezentarea globală,
structurală și unitară a gestiunii tuturor ent ităților economice.
Conturile ce compun sistemul de conturi pot fi clasificate după următoarele trei
criterii: după conținutul economico -financiar al conturilor, după funcția contabilă a
conturilor, după sfera de cuprindere a conturilor.
A. Conținutul eco nomico -financiar al unui cont are în vedere natura elementelor
patrimoniale sau proceselor economice pe care le reflectă. Astfel, conținutul economic al unui
cont poate fi: un element patrimonial de activ, datorii sau de capitaluri proprii; o cheltuială
sau un venit; un rezultat sau proces economic. Din prisma conținutului economico -financiar
și avându -se în vedere și funcția lor contabilă (de activ sau de pasiv), conturile sunt
structurate în contabilitate pe următoarele clase: Clasa 1 – Conturi de ca pitaluri; Clasa 2 –
Conturi de imobilizări; Clasa 3 – Conturi de stocuri și producție în curs de execuție; Clasa 4 –
Conturi de terți; Clasa 5 – Conturi de trezorerie; Clasa 6 – Conturi de cheltuieli; Clasa 7 –
Conturi de venituri; Clasa 8 – Conturi specia le; Clasa 9 – Conturi de gestiune.

Clasa 1 – Conturile de capitaluri , reflectă acele elemente de datorii pe termen lung și
capitaluri proprii față de proprietari sau alte persoane fizice sau juridice. Conturile de
capitaluri care reflectă capitalurile proprii aparținând proprietarilor se numesc “conturi
de capitaluri proprii”. Conturile care reflectă datoriile entității economice față de alte
persoane fizice sau juridice se numesc “conturi de împrumuturi și datorii asimilate”.
Conturile aparținând acest ei clase, se creditează cu creșterile de datorii pe termen lung
și de capitaluri proprii și se debitează cu diminuările acestora. Soldul conturilor este
creditor și reflectă existentul de datorii pe termen lung și capitaluri proprii ale
întreprinderii la un moment dat. Excepție de la această regulă fac conturile 129
“Repartizarea profitului” și 169 “Prime privind rambursarea obligațiunilor” al căror
simbol are cifra 9 pe poziția a treia, modificând funcția contabilă a grupei din care fac
parte.

Clasa 2 – Conturile de imobilizări , din punct de vedere al conținutului economic,
reflectă bunuri sau valori cu o durată mai îndelungată de existență în gestiunea
întreprinderii. În această clasă se includ imobilizările necorporale, corporale, în curs și
financiare. Din punct de vedere al funcției contabile sunt conturi de activ. Se debitează
cu valoarea imobilizărilor intrate în gestiune și se creditează cu valoarea imobilizărilor
ieșite din gestiunea întreprinderii. Prezintă la finele perioadei sold debitor care re flectă
valoarea imobilizărilor aflate în gestiune la un moment dat.

91
Clasa 3 – Conturile de stocuri și producție în curs de execuție , care din punct de
vedere al conținutului lor economic, reflectă acele valori destinate a fi vândute în
aceeași stare sau d upă prelucrarea lor în procesul de producție sau a se consuma la
prima lor utilizare. Din punct de vedere al funcției contabile sunt conturi de activ,
începând să funcționeze prin debitare cu costul de achiziție al stocurilor cumpărate sau
cu costul de pro ducție al stocurilor obținute din producție proprie. Se creditează cu
valoarea ieșirilor de stocuri din gestiune, evaluate după metodele FIFO, LIFO, costului
mediu ponderat, prețului standard. Soldul final al acestor conturi este debitor și
reprezintă cost ul de achiziție sau de producție al stocurilor existente în gestiune la un
moment dat.

Clasa 4 – Conturile de terți , pot fi grupate în două categorii: conturi de creanțe și
conturi de datorii curente .
 Conturile de creanțe , din punct de vedere al conținutu lui economic, reflectă
sume pe care întreprinderea le are de încasat de la diverse persoane fizice sau
juridice. După funcția contabilă sunt conturi de activ care se debitează cu
sumele de încasat și se creditează cu sumele încasate efectiv. Soldul conturi lor
de creanțe este debitor și reprezintă valoarea creanțelor neîncasate;
 Conturile de datorii curente , din punct de vedere al conținutului economic,
reflectă obligațiile bănești ale întreprinderii către diverse persoane juridice sau
fizice (furnizori, sal ariați, bugetul statului, bugetul local, bugetul asigurărilor
sociale, fondurile speciale, acționari, creditori diverși etc.). După funcția
contabilă, sunt conturi de pasiv care se creditează cu valoarea datoriilor
întreprinderii față de terți și se debite ază la plata efectivă a acestor datorii.
Soldul final al conturilor de datorii curente este creditor și reprezintă sumele
datorate de întreprindere către terți.

Clasa 5 – Conturile de trezorerie , din punct de vedere al conținutului economic,
reflectă inve stițiile financiare pe termen scurt, sub forma acțiunilor și obligațiunilor
achiziționate sau răscumpărate, în scopuri speculative; disponibilitățile în lei și devize
păstrate la bănci; numerarul în lei și devize din casierie; diverse alte valori cum sunt:
timbrele fiscale și poștale, biletele de tratament și odihnă, tichetele și biletele de
călătorie, bonurile valorice de carburanți, tichetele de masă; acreditivele și avansurile
de trezorerie. Conturile de trezorerie, după funcția contabilă sunt conturi de activ, care
se debitează cu valoarea de înregistrare a structurilor menționate intrate în gestiune și se
creditează cu ieșirile de astfel de valori din gestiunea unității. Soldul final este debitor și
reprezintă valorile existente în gestiunea întreprinde rii la un moment dat.

Clasa 6 – Conturile de cheltuieli , funcționează după regula conturilor de activ în
sensul că se debitează pe parcursul lunii cu cheltuielile constatate după natura lor (de
exploatare, financiare, extraordinare). În noul sistem contab il românesc, marcat de
principiul contabilității de angajament, cheltuielile se înregistrează în contabilitate în
momentul constatării lor, indiferent de data plății acestora. La finele lunii, totalul
sumelor înregistrate în conturile de cheltuieli se deco ntează asupra rezultatului, prin
intermediul debitului contului 121”Profit și pierdere”, astfel încât la finele lunii ele nu
prezintă sold.

Clasa 7 – Conturile de venituri , funcționează după regula conturilor de pasiv, în
sensul că în cursul lunii se înregistrează în creditul lor veniturile constatate potrivit
naturii lor (exploatare, financiare, extraordinare), indiferent de momentul încasării

92
acestora. La finele lunii, to talul sumelor creditoare al conturilor de venituri, se
încorporează în rezultat, pentru a absorbi cheltuielile corespondente, prin intermediul
creditului contului 121 “Profit și pierdere”, astfel încât aceste conturi la finele lunii nu
prezintă sold.

Conturile din clasele 1 -5 sunt considerate conturi de bilanț, deoarece soldul final al
acestora este reflectat în bilanțul contabil. Conturile din clasele 6 -7 sunt conturi de
rezultat, întrucât pe baza lor se determină rezultatul financiar (profit sau pierder e).

Conturile speciale (clasa 8) evidențiază elemente patrimoniale care nu se află în
proprietate și nu sunt reflectate în bilanțul contabil. Cu ajutorul lor se reflectă operații
care nu modifică structural gestiunea entității economice.

Conturile de gestiune (clasa 9) servesc la calculul costului producției, lucrărilor și
serviciilor. Cu aceste conturi operează contabilitatea de gestiune (managerială),
disciplină separată în sistemul continental european de contabilitatea generală
(financiară).

B. Di n punct de vedere al funcției contabile , se diferențiază trei tipuri de conturi,
descrise odată cu prezentarea regulilor de funcționare a conturilor:
a. conturi de activ ;
b. conturi de pasiv ;
c. conturi bifuncționale (de activ -pasiv).

C. După sfera de cuprindere , conturile se clasifică în:
a. Conturi sintetice , utilizate pentru înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni
economice individuale sau grupe de operațiuni, cu conținut omogen, cu însușiri
comune. Ele reflectă active, pasive sau procese patrimoniale grup ate după
caracteristicile lor generale. Spre exemplu, în contul sintetic “Materii prime” sunt
reflectate valoric toate materiile prime, fără a ține cont de sortimente sau de
locurile de depozitare. Conturile sintetice se utilizează pentru a reflecta numai
etalonul valoric și se pot desfășura pe două categorii:
 conturi sintetice de gradul I, cu simbolul format din trei cifre, care au un
conținut economic general;
 conturi sintetice de gradul doi, cu simbolul format din patru cifre, care permit
urmărirea în ma i bună măsură a elementului patrimonial pe care îl exprimă.

b. Conturi analitice , ce reprezintă o detaliere a conținutului economic al unor
conturi sintetice, reflectând diverse elemente specifice ce compun elementul
patrimonial generalizator reflectat de un cont sintetic. Exemplificăm în acest sens
contul sintetic de gradul I “Materii prime”, care poate fi desfășurat pe mai multe
conturi analitice, funcție de numărul de locuri de depozitare existente în structura
întreprinderii. La rândul lor, conturile an alitice deschise pe locuri de depozitare vor
fi detaliate în conturi analitice de grad inferior pe sortimente de materii prime.
Conturile analitice pot folosi alături de etalonul valoric și etalonul natural sau
cantitativ. Este evident faptul că între cont ul sintetic de gradul I și analiticele sale
trebuie să existe unele relații de corespondență, care de regulă se verifică la finele
fiecărei luni:

93
 soldul inițial al contului sintetic trebuie să fie egal cu soldurile inițiale ale
conturilor sale analitice;
 rulajul debitor al contului sintetic trebuie să corespundă cu suma rulajelor
debitoare ale conturilor analitice pe care se desfășoară;
 rulajul creditor al contului sintetic trebuie să corespundă cu suma rulajelor
creditoare ale conturilor analitice;
 soldul final al contului sintetic trebuie să corespundă cu totalul soldurilor finale
ale conturilor analitice.

Verificarea corelațiilor între contul sintetic și conturile analitice pe care se desfășoară,
se realizează de regulă lunar în cadrul compartimentului contabil al întreprinderii, cu ajutorul
unui instrument specific contabilității și anume “Balanța de verificare analitică”, ale cărei
totaluri valorice trebuie să corespundă cu suma contului sintetic.
Dezvoltarea în analitic a unui cont sintetic se poate face fie în virtutea unei prevederi
legale (cazul datoriilor și creanțelor care trebuie detaliate pe fiecare persoană juridică sau
fizică în parte), fie pe baza unor opțiuni ale entității economice (în cazul unor elemente de
stoc).

8.7. Planul de contu ri general

Planul de conturi general reprezintă un tablou al tuturor conturilor folosite de un
anumit tip de entitate economică. El este structurat pe nouă clase de conturi, care la rândul lor
sunt împărțite pe grupe de conturi. Fiecare grupă conține sim bolul cifric al conturilor și
denumirile acestora. Simbolurile diferă de la un plan de conturi la altul. Spre exemplu, pentru
agenții economici, simbolurile conturilor cuprinse în planul de conturi sunt formate din trei
sau patru cifre negrupate.
Planurile de conturi sunt însoțite de reguli de funcționare pentru fiecare cont în parte,
respectiv conținutul economic al contului, funcția sa contabilă precum și principalele
corespondențe posibile atât pe debit cât și pe credit, cu alte conturi. De asemenea în r egulile
de funcționare se indică și tipul soldului final pentru fiecare cont în parte.
În România sunt utilizate planuri de conturi pentru fiecare sector de activitate, astfel:
Planul de conturi pentru agenții economici (anexa nr. 1); Planul de conturi pen tru societățile
bancare; Planul de conturi pentru instituțiile publice; Planul de conturi pentru asociații și
fundații.

8.8. Analiza contabilă a operațiilor economico -financiare

Analiza poate fi definită, în general, ca fiind o metodă științifică de cunoaștere, care
constă în descompunerea sau desfacerea unui fenomen în elementele sale componente, în
părțile sale simple, în scopul determinării legăturilor sale interne precum și a legilor care
guvernează existența, mișcarea și transformarea acestuia.

94
Analiza contabilă presupune cunoașterea și înțelegerea foarte exactă a regulilor de
funcționare a conturilor precum și a conținutului economic al acestora. În principiu, analiza
contabilă necesită parcurgerea următoarelor etape :
a. Determinarea naturii operați ei economico -financiare ce urmează a se înregistra în
contabilitate, pe baza documentelor justificative. Ca exemple de operații
economico -financiare menționăm: achiziția de active imobilizate și stocuri;
încasările de numerar; vânzările de produse finite, executări de lucrări, prestări de
servicii; schimbul valutar; înregistrarea în contabilitate a salariilor și achitarea
acestora; înregistrarea în contabilitate a obligațiilor firmei față de terți precum și
achitarea acestora etc.;
b. Stabilirea posturilor bil anțiere modificate de operația patrimonială, arătându -se
concret care elemente de activ și/sau pasiv comportă modificări precum și sensul
acestora;
c. Precizarea conturilor corespondente cu ajutorul cărora se reflectă operația
economico -financiară, a sensului și valorilor cu care sunt afectate acestea;
d. Prezentarea soluției contabile, într -o formă originală, specifică contabilității,
denumită formulă contabilă.

APLICAȚII REZOLVATE
1.Să se întocmească forma grafică a contului 5311 “Casa în lei” și să se d etermine
soldul inițial, soldul la sfârșitul fiecărei zile, rulajul creditor și debitor, totalul debitor și
creditor și soldul final, cunoscând că în luna aprilie anul N au loc următoarele operații:
a. în data de 01.04 este evidențiat un existent în casierie de 1.400 lei;
b. în data de 02.04 se încasează numerar din vânzarea mărfurilor suma de 4.000 lei;
c. în data de 07.04 se achită către furnizori suma de 3.800 lei;
d. în data de 10.04 se acordă un avans de trezorerie în sumă de 500 lei;
e. în data de 15.04 se încasează numerar din vânzarea mărfurilor suma de 2.800 lei;
f. în data de 17.04 se achită factura de energie electrică în valoare de 1.400 lei;
g. în data de 25.04 se încasează de la debitori diverși suma de 2.300 lei;
h. în data de 25.04 se achită către furnizori suma de 1.000 lei;
i. în data de 30.04 se încasează din vânzarea mărfurilor suma de 1.900 lei.

Rezolvare. Contul 5311 “Casa în lei” reflectă un element de activ patrimonial,
evidențiind încasările și plățile în numerar efectuate de întreprindere. Astfel, contul
funcționează ca un cont de activ. Forma grafică a contului 5311 “Casa în lei” este prezentată
după cum urmează:

Data Explicația 5311 “Casa în lei”
Debit Credit Sold zilnic
01.04 Sold inițial Sid 1.400 – 1.400
02.04 Încasare 4.000 – 5.400
07.04 Plată – 3.800 1.600
10.04 Plată – 500 1.100
15.04 Încasare 1.800 – 2.900

95
17.04 Plată – 1.400 1.500
25.04 Încasare
Plată 2.300
1.000 2.800
30.04 Încasare 1.900 – 4.700
Rulaje Rd 10.000 Rc 6.700
Total sume Tsd 11.400 Tsc 6.700
Sold final Sfd 4.700

2. Presupunem că din contul de disponibil la bancă se achită parțial datoriile către
furnizorii de imobilizări în sumă de 10.000 lei. În urma analizei contabile, această operație
presupune următoarea formulă contabilă:
404 “Furnizori de imobilizări” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 10.000

În ipoteza că serviciul contabilitate ar fi înregistrat eronat suma aferentă operației de
mai sus, înregistrând în contabilitate suma de 2.000 lei în loc de 10.000 lei, prin formula
contabilă:
404 “Furnizori de imobilizări” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 2.000

Corectarea acestei înregistrări contabile se poate efectua astfel:
a. rectificarea (stornarea) “în negru”:
 inversarea formulei contabile eronat întocmite
5121 “Conturi la bănci în lei” = 404 “Furnizori de imobilizări” 2.000
 scrierea formulei contabile corecte
404 “Furnizori de imobilizări” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 10.000
b. rectificarea (stornarea) în r oșu:
repetarea formulei contabile greșit întocmite, prin înscrierea sumei cu semnul “ -” în
față:
404 “Furnizori de imobilizări” = 5121 “Conturi la bănci în lei” -2.000
 scrierea formulei contabile corecte:
404 “Furnizori de imobilizări” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 10.000

3.În scopul parcurgerii etapelor analizei contabile, pornim de la următorul bilanț
contabil simplificat:

BILANȚ
încheiat la 31 decembrie anul N
– lei –
Activ Pasiv
1. Imobilizări corporale
2. Conturi la bănci în lei 30.000

20.000 1. Capital social
2. Furnizori de
imobilizări 35.000
15.000
Total activ 50.000 Total pasiv 50.000

Presupunem că întreprinderea achită furnizorului din contul de disponibil de la bancă
suma de 10.000 lei, reprezentând contravaloarea imobilizărilor corporale achiziționate.
Se cere să se parcurgă etapele analizei contabile și să se scrie formula contabilă de
înregistrare în contabilitate a operațiunii.

Rezolvare:

96
Etapa 1. Operația constă în achitarea către furnizor a sumei de 10.000 l ei din contul
de disponibil de la bancă pe baza ordinului de plată. Operația va conduce la micșorarea
datoriei față de furnizor, concomitent cu diminuarea disponibilităților din contul de la bancă.
Etapa 2. În bilanțul contabil operația generează o modif icare de volum în sensul
micșorării, de forma: A – x = P – x, în care: “x” din activ reprezintă postul bilanțier “Conturi
la bănci în lei”, iar “x” din pasiv reprezintă postul bilanțier “Furnizori de imobilizări”.
Etapa 3. Conturile corespondente în care se reflectă operațiunea sunt următoareale:
 Contul 5121 “Conturi la bănci în lei”, cont bifuncțional, dar regăsit în bilanțul
contabil cu sold debitor, ceea ce înseamnă că funcționează ca un cont de activ.
Fiind afectat în sensul micșorării, contul se va cr edita;
 Contul 404 “Furnizori de imobilizări”, cont de pasiv, va fi afectat în sensul
micșorării, deci se va debita.
Etapa 4. Formula contabilă va fi următoarea:
404 “Furnizori de imobilizări” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 10.000

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE:

1. Care sunt elementele structurale ale contului?
2. Care sunt regulile de funcționare ale conturilor de activ?
3. Care sunt regulile de funcționare ale conturilor de pasiv?
4. Cum pot fi clasificate formulele contabile?
5. Ce cuprinde fiecare clasă de conturi?
6. Ce înseamnă analiza contabilă a operațiilor economico -financiare

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE:

1.Să se întocmească forma grafică a contului 4111 „Clienți”, să se determine și să să
explice: soldul inițial, rulajul debitor și creditor, total sume debitoare și creditoare ale acestui
cont, cunoscând următoarele:
– existentul inițial al contului: 600 lei;
– se înregistrează vânzări astfel: în 06.05. – 300 lei; în 13.05. – 290 lei; în 20.05. 400
lei;
– se înregistrează încasări de la clienți astfel: în 07.05 – 250 lei, în 12.05. – 200 lei; în
24.05. – 300 lei.

2.Să se întocmească forma grafică a contului 401 „Furnizori”, să se determine și să să
explice: soldul inițial, rulajul debitor și creditor, total sume debitoare și credit oare ale acestui
cont, cunoscând următoarele:
– existentul inițial al contului este de 1000 lei;
– se achiziționează materii prime astfel: în 04.05 – 500 lei, în 10.05 – 400 lei, în 18.05
– 350 lei;
– se achită furnizorul astfel: în 02.05 – 300 lei; în 12.05 – 390 lei; în 22.05 – 400 lei.

97

ÎNTREBĂRI DE EVALUARE:

1.Conturile de activ:
a. încep să funcționeze prin debitare și se debitează cu soldul inițial plus toate
micșorările de elemente de activ; se creditează cu majorările de elemente de activ; soldul
final este debitor;
b. încep să funcționeze prin creditare și se creditează cu soldul înițial plus toate
majorările de elemente de activ; se debitează cu toate micșorările de elemente de activ; soldul
final este debitor;
c. încep să funcționeze pr in debitare și se debitează cu soldul inițial plus toate
majorările de elemente de activ; se creditează cu toate micșorările de elemente de activ;
soldul final este debitor;
d. încep să funcționeze prin creditare și se creditează cu soldul inițial plus to ate
micșorările de elemente de activ; se debitează cu toate majorările de elemente de activ; soldul
final este creditor.

2.Conturile de pasiv:
a. încep să funcționeze prin debitare și se debitează cu soldul inițial plus toate
micșorările de elemente de pasiv; se creditează cu majorările de elemente de pasiv; soldul
final este debitor;
b. încep să funcționeze prin creditare și se creditează cu soldul înițial plus toate
majorările de elemente de pasiv; se debitează cu toate micșorările de elemente de pasi v;
soldul final este creditor;
c. încep să funcționeze prin debitare și se debitează cu soldul inițial plus toate
majorările de elemente de pasiv; se creditează cu toate micșorările de elemente de pasiv;
soldul final este creditor;
d. încep să funcționez e prin creditare și se creditează cu soldul inițial plus toate
micșorările de elemente de pasiv; se debitează cu toate majorările de elemente de pasiv;
soldul final este creditor.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 8:

Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Bazele contabilității , Ed. Universității „Lucian Blaga” din
Sibiu, Sibiu, 20 10
Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Contabilitate financiară , ediția a IV -a, Ed. Universității
„Luci an Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2014

98
*** Legea contabilității nr.82/1991 , republicată, M. Of. 454/18.06.2008;
*** Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/27.11.2008 privind
documentele financiar -contabile, M. Of. nr. 870/23.12.2008;
*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile
financiare anuale consolidate, M.Of. nr. 963/2014

99
CAPITOLUL 9

ANALIZA ȘI FUNCȚIONAREA PRINCIPALELOR
CONTURI DIN PLANUL DE CONTURI GENERAL

Obiective :

1. Prezentarea funcționării principalelor conturi din planul de conturi general
2. Realizarea op erativǎ a activitǎții contabile la nivelul entitǎții economice;
3. Aplicarea tehnicilor și a procedurilor de înregistrare operativǎ, spe cifice contabilitǎții ;
4. Abilitatea și capacitatea de a întocmi, prezenta și analiza situațiile financiare ale
entităților economice.

Cuvinte cheie :
Cont, funcțiunea contului , plan de conturi general

Rezumat capitol :

1. Analiza și funcționarea conturilor de capital
2. Analiza și funcționarea conturilor de imobilizări
3. Analiza și funcționarea conturilor de stocuri
4. Analiza și funcționarea conturilor de terți
5. Analiza și funcționarea conturilor de trezorerie
6. Analiza și funcționarea conturilor de cheltuieli
7. Analiza și funcționarea conturilor de venituri.

100

Temă de control :

1.Exemplificați funcțiunea unui cont, la algere, din fiecare
clasă de conturi.
2. O societate comercială achiziționează de la un furnizor, pe
credit comercial (cu plata ulterioară), un utilaj cu o valoare de
intrare (cost de achiziție) de 2.550 lei. La scadența convenită prin
contractul încheiat, se achită furnizorului, cu ordin de pla tă
contravaloarea utilajului. Se calculează și se înregistrează pe
cheltuieli amortizarea lunară a utilajului, durata normală de
funcționare a sa fiind de 10 ani (120 luni). La expirarea duratei
normale de funcționare se procedează la scoaterea din gestiun e a
utilajului, având valoarea de intrare complet recuperată.
Efectuați înregistrările contabile.

Timpul alocat parcurgerii și înțelegerii temelor: 2+2=4 ore.

9.1. Conturi de capitaluri

Conturile de capitaluri fac parte din clasa 1 „Conturi de capitaluri”. În această clasă
sunt grupate conturi care evidențiază capitalul social; primele de capital; rezervele din
reevaluare; rezervele; rezervele din conversie; interesele minoritare16; acțiunile proprii;
rezultatul reportat; rezultatul exercițiului; subvențiile pentru investiții; câștigurile sau
pierderile legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea
instrumentelor de capitaluri proprii; împrumuturile și datoriile asimilate.

16 Conturile care evidențiază rezervele din conversie și interesele minoritare apar numai în situațiile financiare
consolidate

101
Contul 101 “Capital social” , după con ținutul economic este un cont de capitaluri
proprii iar din punct de vedere al funcției contabile este un cont de pasiv. Se creditează cu
majorările de capital social și se debitează cu micșorările de capital social. Creditarea
contului 101”Capital social” se face în primul rând la constituirea entității economice prin
operația de subscripție a capitalului în corespondență cu debitul contului 456 “Decontări cu
acționarii/asociații privind capitalul”.
Contul 101 “Capital social” este detaliat pe două conturi sintetice de gradul II,
respectiv:
 1011 “Capital social subscris nevărsat” ;
 1012 “Capital social subscris vărsat” .
Ori de câte ori se subscrie capital social, acesta se va reflecta în creditul contului 1011
“Capital social subscris nevărsat” în coresponde nță cu debitul contului 456 “Decontări cu
acționarii/asociații privind capitalul”:

456 “Decontări cu acționarii/
asociații privind
capitalul” = 1011 “Capital social
subscris nevărsat”

La vărsarea efectivă a capitalului, în contabilitate se efectuează mai întâi o operație
contabilă de creditare a contului 456 “Decontări cu acționarii/asociații privind capitalul”, în
corespondență cu debitul conturilor de activ care reflectă bunurile și/sau valorile aduse de
asociați sau acțio nari:

20, 21, 26, 30, 33, 34, 35, 36, 37, 38,
51, 53 = 456 “Decontări cu acționarii/
asociații privind capitalul”

Concomitent cu această operațiune, în contabilitate are loc înregistrarea trecerii
capitalului social subscris nevărsat la capital social subscris vărsat:

1011 “Capital social subscris
nevărsat” = 1012 “Capital social subscris
vărsat”

Soldul contului reprezintă capitalul social subscris, vărsat/nevărsat la finele perioadei
contabile.
Evidența analitică a capitalului social se ține atât pe acționari sau asociați cât și pe
fiecare acțiune sau parte socială, cu ajutorul “Registrului de evidență a acționarilor” și
“Registrului de evidență a acțiunilor”.
Contul 456 “Decontări cu acționarii/asociații privind c apitalul” , din punct de
vedere al conținutului economic, ține evidența aporturilor subscrise de către asociați sau
acționari la constituirea sau creșterea capitalului social precum și a obligațiilor de restituire a
sumelor către acționari/asociați cu ocazi a retragerii capitalului. După conținutul economic
este cont de creanțe sau datorii, iar după funcția contabilă este un cont bifuncțional, putând
funcționa ca și cont de creanțe sau cont de datorii , astfel:
a. Cont de creanțe . În această situație, contul înce pe să funcționeze prin debitare și se
debitează cu capitalul social subscris la constituirea întreprinderii în corespondență
cu creditul contului 101 “Capital social”. Se creditează cu ocazia aportării efective
de bunuri și/sau valori în corespondență cu d ebitul conturilor de activ, diferențiate
funcție de natura elementelor de activ aportate efectiv. Soldul contului este debitor
și reprezintă capitalul social subscris și nevărsat.
b. Cont de datorii. În această a doua situație, contul începe să funcționeze prin

102
creditare cu sumele reprezentând micșorări de capital, aprobate de către adunarea
generală a fi restituite acționarilor sau asociațiilor retrași din societate, în
corespondență cu debitul contul ui 101 “Capital social”. Contul se debitează cu
ocazia restituirii efective a capitalului social către acționari sau asociați retrași din
societate în corespondență cu creditul conturilor de trezorerie 531 “Casa” și 512
“Conturi la bănci” sau creditul cont urilor de imobilizări necorporale sau corporale
restituite acționarilor sau asociațiilor retrași. Soldul final al contului este creditor
reprezentând datoriile entității față de acționari sau asociați.

Din cele prezentate se desprinde concluzia că, la un moment dat, contul 456
“Decontări cu acționarii/asociații privind capitalul” poate avea sold final debitor sau creditor,
fiind astfel cont de activ sau de pasiv (bifuncțional).

9.2. Conturi de imobilizări

Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii deținute de entitate pe o
perioadă mai mare de un an și care de regulă nu se consumă la prima utilizare.
Imobilizările sunt grupate în contabilitate pe patru categorii: imobilizări necorporale,
imobilizări corporale, imobilizări în curs și imobil izări financiare.
Contabilizarea imobilizărilor pe cele patru categorii se realizează prin intermediul
conturilor din clasa 2 intitulată “Conturi de imobilizări”.
Imobilizările necorporale se reflectă în contabilitate prin intermediul conturilor din
clasa 2, grupa 20 “Imobilizări necorporale” .
Din punct de vedere al conținutului economic, acestea sunt conturi de active
imobilizate iar după funcția contabilă sunt conturi de activ. Se debitează cu intrările de
imobilizări necorporale în gestiunea întreprinder ii. Se creditează cu imobilizările necorporale
scăzute din evidență urmare ieșirii lor din gestiune, fie urmare a amortizării integrale, fie pe
alte căi (cedare, donații etc.). Soldul conturilor este debitor și reprezintă valoarea de
înregistrare a imobili zărilor necorporale aflate în gestiunea întreprinderii la finele perioadei.
Imobilizările necorporale (cu excepția fondului comercial) sunt supuse amortizării pe
durata prevăzută de lege.
Din punct de vedere contabil, prin amortizare se înțelege alocarea v alorii
amortizabile a unei imobilizări pe durata sa de utilizare economică. Amortizarea se
calculează pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii în funcțiune a acestora și până
la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor d e utilizare economică și
condițiilor de utilizare a acestora. Se înregistrează în contabilitate lunar, începând cu luna
următoare recepției și/sau punerii în funcțiune. Suma amortizării lunare (Al) se calculează ca
raport între valoarea de intrare a imobil izărilor (Vi) și durata de utilizare, exprimată în luni
(D):

DViAl

Amortizarea imobilizărilor necorporale astfel calculată, se înregistrează în
contabilitate lunar, în debitul unui cont de cheltuieli, intitulat 6811 “Cheltuieli de exploa tare
privind amortizarea imobilizărilor” în corespondență cu creditul contului 280 “Amortizări
privind imobilizările necorporale”.

103
Contul 280”Amortizări privind imobilizările necorporale” , din punct de vedere al
conținutului economic, este un cont rectific ativ al valorii de intrare a imobilizărilor
necorporale iar după funcția contabilă este cont de pasiv.
Se creditează cu amortizarea lunară inclusă în cheltuielile de exploatare ale
întreprinderii. Debitarea contului se face o singură dată, la scăderea din evidență a
imobilizărilor necorporale în corespondență cu creditul contului care indică imobilizarea
necorporală ieșită.
Soldul contului este creditor și reprezintă amortizarea imobilizărilor necorporale
înregistrată pe cheltuielile de exploatare ale între prinderii la finele perioadei contabile.

Contabilizarea imobilizărilor corporale se realizează cu ajutorul conturilor din grupa
21 “Imobilizări corporale” .
Din punct de vedere al conținutului economic, sunt conturi de active imobilizate iar
după funcția contabilă, conturi de activ. Se debitează cu valoarea de înregistrare a
imobilizărilor corporale intrate în gestiune și se creditează cu valoarea de înregistr are a
imobilizărilor corporale scăzute din evidență urmare ieșiri din gestiunea întreprinderii. Soldul
conturilor este debitor și reflectă valoarea de înregistrare a imobilizărilor corporale la finele
perioadei.
Datorită utilizării lor pe parcursul mai mul tor cicluri de producție, imobilizările
corporale se depreciază ireversibil, ca urmare a uzurii fizice și morale. Această depreciere
presupune recuperarea treptată a valorii de intrare a acestora prin amortizare.
Amortizarea imobilizărilor corporale este r ealizată în contabilitate prin intermediul
contului 281 “Amortizări privind imobilizările corporale” . Din punct de vedere al
conținutului economic, este un cont rectificativ al valorii de intrare a imobilizărilor corporale
iar după funcția contabilă este c ont de pasiv.
Se creditează cu amortizarea calculată și inclusă pe cheltuielile de exploatare lunar, în
corespondență cu debitul contului 6811 “Cheltuieli de exploatare privind amortizarea
imobilizărilor”. Se debitează o singură dată, la ieșirea din gestiu ne a imobilizărilor corporale
(prin cedare sau scoatere din folosință), cu valoarea amortizării acestora. Soldul contului este
creditor și reprezintă amortizarea imobilizărilor corporale la finele perioadei.

În raport cu cele prezentate, apreciem ca neces ar de subliniat unele concluzii care se
desprind, referitoare la înregistrările contabile privind imobilizărilor necorporale și corporale:
 în debitul conturilor de imobilizări necorporale și corporale, se înregistrează
valoarea de intrare (contabilă) a ace stora;
 pe toată durata normală de funcționare a imobilizărilor necorporale și corporale,
acestea rămân reflectate în debitul conturilor de imobilizări, la valoarea de intrare;
 deprecierile ireversibile sub forma amortizării se reflectă distinct, lunar, în creditul
conturilor de amortizări aparținând grupei 28 “Amortizări privind imobilizările”;
 ieșirea din gestiune a imobilizărilor cu valoarea de intrare complet amortizată, se
înregistrează în contabilitate prin formula contabilă generală:
“Amortizări priv ind imobilizările ” = “ Conturi de imobilizări ”

9.3. Conturi de stocuri și producție în curs de execuție

104
Contabilitatea analitică a bunurilor se poate ține pe baza uneia dintre următoarele
metode: operativ -contabilă, cantitativ -valorică, global -valori că17.
Metoda operativ -contabilă se poate aplica pentru contabilitatea analitică a materiilor
prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar,
semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, mărfurilor și ambalajelor. Constă în
ținerea, în cadrul fiecărei gestiuni, a evidenței cantitative a bunurilor, pe feluri, cu ajutorul
fișelor de magazie.
Metoda cantitativ -valorică se poate utiliza pentru contabilitatea analitică a materiilor
prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar,
semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, mărfurilor, animalelor și
ambalajelor.
Constă în ținerea evidenței cantitative pe feluri de stocuri în cadrul fiecărei gestiuni,
iar în contabilitate a celei cantitativ -valorice. Contu rile sintetice care reflectă stocurile de
valori materiale se desfășoară în analitic pe gestiuni. Verificarea exactității înregistrărilor din
evidența de la locurile de depozitare și din contabilitate se efectuează prin punctajul periodic
dintre cantitățil e operate în fișele de magazie și cele din fișele de cont analitic din
contabilitate.
Evidența cantitativă a materialelor se ține la gestiune cu ajutorul fișelor de magazie,
înregistrările fiind efectuate zilnic de către gestionar sau de către persoana des emnată, pe
baza documentelor de intrare și de ieșire a materialelor. După înregistrare, documentele
respective se predau la contabilitate pe bază de borderou. În contabilitate, documentele se
înregistrează în fișele de cont analitic pentru valori materiale , se stabilesc stocurile și
soldurile, se întocmesc situațiile centralizatoare privind intrările și ieșirile de materiale,
pentru înregistrare în contabilitatea sintetică.
Controlul înregistrărilor din conturile sintetice și cele analitice ale stocurilor s e
asigură cu ajutorul balanței de verificare analitice, întocmită separat pentru fiecare cont de
stoc.
Metoda global -valorică se poate utiliza pentru contabilitatea analitică a mărfurilor și
ambalajelor din unitățile de desfacere cu amănuntul, rechizitelor de birou, imprimatelor,
materialelor folosite la ambalare, materialelor de natura obiectelor de inventar,
echipamentelor de protecție în folosință, precum și a altor categorii de bunuri folosindu -se
formularul "Fișă de cont pentru operațiuni diverse" și raportul de gestiune, după caz.
Potrivit acestei metode, contabilitatea analitică a mărfurilor și ambalajelor se ține
global -valoric, atât la gestiune, cât și în contabilitate, iar verificarea concordanței
înregistrărilor din evidența gestiunii și din contabilitate se efectuează numai valoric, la
perioade stabilite de unitate.
Raportul de gestiune se completează pe baza documente lor de intrare și de ieșire a
mărfurilor și ambalajelor și de depunere a numerarului din vânzare, iar în fișele valorice
(ținute pe gestiuni) înregistrările se fac pe baza acelorași documente.
Contabilitatea stocurilor se ține cantitativ și valoric sau num ai valoric prin folosirea
inventarului permanent ori a inventarului intermitent.
În condițiile utilizării metodei inventarului permanent , în contabilitate se
înregistrează toate operațiile de intrare și de ieșire a bunurilor materiale, ceea ce permite
stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor atât din punct de vedere cantitativ cât și
valoric.
Metoda inventarului intermitent constă în faptul că intrările de stocuri nu se
înregistrează prin conturile de stocuri, respectiv conturile din clasa 3, ci prin conturile de
cheltuieli, respectiv conturile din clasa 6.

17 OMEF nr. 3512/27 noiembrie 2008 privind documentele financiar -contabile, Monitorul Oficial al României
870/23 decembrie 2008

105
Entitățile care utilizează metoda inventarului intermitent efectuează inventarierea
faptică a stocurilor în cursul perioadei, anual, trimestrial sau lunar, după caz, dar nu mai
târziu de fin ele perioadei de raportare pentru care are de determinat obligații fiscale.
Stabilirea ieșirilor de stocuri în cursul perioadei are la bază inventarierea faptică a
stocurilor la sfârșitul perioadei. Astfel, ieșirile (E) se determină ca diferență între valo area
stocurilor inițiale (Si) plus valoarea intrărilor (I) și valoarea stocurilor finale (Sf), determinate
pe baza inventarierii, conform următoarei relații de calcul:

E = Si + I – Sf

La începutul exercițiului, respectiv al perioadei, după caz, se anulea ză stocul existent
ca o ieșire de stoc prin înregistrarea acestuia în clase de cheltuieli privind materiile prime,
materialele etc.
Inventarul intermitent nu se utilizează în comerțul cu amănuntul în situația în care se
aplică metoda global -valorică. Perio ada la care se efectuează inventarierea faptică a stocurilor
se alege astfel încât să poată fi stabilite corect obligațiile legale (contabile, fiscale, etc).

Materiile prime reprezintă bunuri care participă direct la obținerea produselor și care
se regăse sc în produsul finit integral sau parțial, fie în forma inițială, fie transformată.
Materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat,
piese de schimb, furaje, etc.) sunt bunuri economice care participă sau ajută la proce sul de
producție, fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit.
Pentru înregistrarea în contabilitate a acestor categorii de stocuri se utilizează
conturile 301 “Materii prime”, 302 “Materiale consumabile”, 308 “Diferențe de preț la
materii prime și mate riale”, 601 “Cheltuieli cu materiile prime” și 602 “Cheltuieli cu
materialele consumabile”.
Conturile 301 “Materii prime” și 302 “Materiale consumabile” au rolul de a
evidenția existența, mișcarea și transformarea unor astfel de bunuri. După conținutul
economic, sunt conturi de active circulante materiale iar după funcția contabilă, conturi de
activ.
În debitul acestor conturi se înregistrează:
 valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime (materialelor consumabile)
achiziționate de la furnizori, în corespondență cu creditul contului 401 “Furnizori”;
 valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime (materialelor consumabile),
reprezentând aport în natură la capitalul social în corespondență cu creditul
contului 456 “Decontări cu asociații/acționari i privind capitalul”;
 valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime (materialelor consumabile)
primite cu titlu gratuit în corespondență cu creditul contului 758 “Alte venituri din
exploatare”;
 valoarea unor astfel de bunuri materiale constatate plus la inventar, în
corespondență cu creditul conturilor 601 “Cheltuieli cu materiile prime” sau 602
“Cheltuieli cu materialele consumabile”.
În creditul conturilor se înregistrează:
 valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime și materialelor consumab ile
eliberate în consum, constatate lipsă la inventar precum și pierderile din
deprecieri, în corespondență cu debitul conturilor 601 “Materii prime”,
respectiv 602 “Materiale consumabile”;
 valoarea la preț de înregistrare a acestor bunuri, vândute ca atar e, în
corespondență cu debitul contului 371 “Mărfuri”;
 valoarea la preț de înregistrare a acestor bunuri, donate terților, în

106
corespondență cu debitul contului 658 “Alte cheltuieli de exploatare”;
 valoarea la preț de înregistrare a bunurilor distruse din calamități, în
corespondență cu debitul contului 671 “Cheltuieli privind calamitățile și alte
evenimente extraordinare”.
Soldul conturilor este debitor și reflectă valoarea la preț de înregistrare a materiilor
prime (materialelor consumabile) existente în stoc la finele perioadei.

Conturile 601 “Cheltuieli cu materiile prime” și 602 “Cheltuieli cu materialele
consumabile” sunt utilizate pentru evidențierea în contabilitate a eliberărilor în consum de
materii prime și materiale consumabile. După conținutul economic sunt conturi de rezultat iar
după funcția contabilă sunt asimilate conturilor de activ. Se debitează în cursul perioadei cu
valoarea materiilor prime și materialelor consumabile eliberate în consum în corespondență
cu creditul conturilor 601 “Che ltuieli cu materiile prime” sau 602 “Cheltuieli cu materialele
consumabile” după caz. Se creditează la finele perioadei în corespondență cu debitul contului
121 “Profit și pierdere”, moment în care conturile de închid.
Materialele de natura obiectelor de i nventar sunt reprezentate de acele elemente de
stoc care prezintă particularitatea că de regulă, nu se consumă la prima utilizare, ele fiind
eliberate în folosința secțiilor, atelierelor, salariaților, etc.
Pentru înregistrarea în contabilitate a material elor de natura obiectelor de inventar, se
utilizează conturile: 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar”, 603 “Cheltuieli privind
materialele de natura obiectelor de inventar” și contul special 8035 “Stocuri de natura
obiectelor de inventar date în folosință”. Dacă la înregistrarea stocurilor de obiecte de
inventar se utilizează costurile standard (prestabilite), în contabilizarea acestora intervine și
contul 308 “Diferențe de preț la materii și materiale”.
Contul 345 “Produse finite” , evidențiază e xistența și mișcarea stocurilor de produse
finite. După conținutul economic este cont de active circulante materiale iar după funcția
contabilă este cont de activ.
Se debitează cu:
 valoarea la preț de înregistrare a intrărilor de produse finite în depozite, din secțiile
de producție, precum și a plusurilor la inventar, în corespondență cu creditul
contului 711 “Variația stocurilor”;
 valoarea la preț de înregistrare a produselor finite aduse de la terți, în
corespondență cu creditul contului 354 “Pro duse aflate la terți”.
Se creditează cu:
 valoarea la preț de înregistrare a produselor finite scăzute din evidență urmare
vânzării către clienți, precum și cu lipsurile constatate cu ocazia inventarierii, în
corespondență cu debitul contului 711 “Variația stocurilor”;
 valoarea la preț de înregistrare a produselor finite trimise la terți, în corespondență
cu debitul contului 354 “Produse aflate la terți”:
 valoarea la preț de înregistrare a produselor finite livrate magazinelor proprii de
desfacere, în coresp ondență cu debitul contului 371 “Mărfuri”;
 valoarea pierderilor din calamități, în corespondență cu debitul contului 671
“Cheltuieli privind calamitățile naturale și alte evenimente extraordinare”.
Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea la pre ț de înregistrare a produselor
finite existente în stoc la finele perioadei.
Contul 371 “Mărfuri” , asigură evidența și controlul existenței și mișcării stocurilor
de mărfuri. Din punct de vedere al conținutului economic este un cont de active circulante
materiale iar după funcția contabilă este cont de activ.
Evidența contabilă a mărfurilor se poate organiza și conduce utilizând următoarele
prețuri de înregistrare:

107
a. costul de achiziție, caz în care în contabilitate se operează cu conturile 371
“Mărfuri” și 6 07 “Cheltuieli privind mărfurile”;
b. prețul de vânzare cu ridicata, când în contabilitate, se utilizează, pe lângă cele două
conturi din varianta a), și contul 378 “Diferențe de preț la mărfuri”;
c. prețul de vânzare cu amănuntul (variantă utilizată de unitățil e de desfacere cu
amănuntul), caz în care intervine în plus de conturile prezentate mai sus și contul
4428 “Taxa pe valoarea adăugată neexigibilă”.
Soldul contului este debitor și reprezintă stocul de mărfuri existent exprimat în costuri
de achiziție, preț uri de vânzare cu ridicata sau prețuri de vânzare cu amănuntul, funcție de
varianta de înregistrare utilizată de întreprindere.
Contul 607 “Cheltuieli privind mărfurile” , ține evidența cheltuielilor efectuate de
întreprindere cu achiziționarea mărfurilor. Din punct de vedere ai conținutului economic este
cont de cheltuieli de exploatare, iar după funcția contabilă este cont de activ.
În debitul contului se înregistrează valoarea mărfurilor vândute precum și a celor
constatate lipsă la inventariere, scăzute din gestiune, în corespondență cu creditul contului
371 “Mărfuri”.
Creditarea contului are loc la finele perioadei contabile, cu ocazia închiderii, în
corespondență cu debitul contului 121 “Profit și pierdere”.

9.4. Conturi de terți
Evidențiază creanțele și datoriile entității economice ce iau naștere în relațiile acesteia
cu furnizorii, clienții, salariații, asigurările sociale, bugetul statului, unitățile din cadrul
grupului, asociații sau acționarii, debitorii și creditorii diverși.
Contabilitatea crea nțelor și datoriilor se ține cu ajutorul conturilor din clasa 4,
denumite “Conturi de terți”.

În general, creanțele se contabilizează prin intermediul conturilor din grupa 41
“Clienți și conturi asimilate”. Cele mai semnificative conturi ale grupei 41 sun t: 4111
“Clienți”, 4118 “Clienți incerți, 413 “Efecte de primit”, 418 “Clienți – facturi de întocmit”.
Celelalte creanțe sunt dispersate în alte grupe ale clasei de conturi 4, având o pondere
mai importantă cele înregistrate în conturile 425 “Avansuri acor date personalului” și contul
461 “Debitori diverși”.

Contul 4111 “Clienți” ține evidența creanțelor întreprinderii provenite dintr -un credit
comercial acordat clienților interni și/sau externi pentru produse, semifabricate, materiale,
mărfuri vândute, luc rări executate și servicii prestate, pe bază de facturi.
După conținutul economic este un cont de creanțe iar după funcția contabilă este cont
de activ.
Soldul contului este debitor și indică creanțele entității economice față de clienți.
Contabilitatea an alitică se ține distinct, pe fiecare client în parte.
Schematic, debitarea și creditarea contului este reprezentată în figura nr. 9. 1.

4111=707 531=4111 În numerar Mărfuri D 707 C D 4111 C D 531 C
D 512 C LIVRĂRI ÎNCASĂRI
D 701 C
4111=701
512=4111 D 704 C Produse finite
Prin virament

108
Figura nr. 9. 1
Funcțiunea contului 4111 “Clienți”

9.4.2. Conturi de datorii curente
Datoriile curente au o structură variată și cuprind: datoriile față de furnizorii de
bunuri, lucrări și servicii; datoriile față de salariați; datoriile față de bugetul asigurărilor
sociale; datoriile față de bugetul statului, bugetul local și fondurile speciale; datoriile față de
grup și asociați; datoriile față de creditori diverși.

I. Datoriile față de furnizori
Datoriile față de furnizori se contabilizează cu ajutorul contului 401 “Furnizori”
pentru decontările cu furnizorii de bunuri, lucrări sau servicii și 404 “Furnizori de
imobilizări” , pentru decontările cu furnizorii de imobilizări corporale și necorporale.
După conținutul economic, con turile 401 “Furnizori” și 404 “Furnizori de
imobilizări” sunt conturi de datorii curente iar după funcția contabilă sunt conturi de pasiv. Se
creditează cu datoriile curente ale entității economice față de furnizori. Se debitează cu
sumele achitate furnizo rilor. Soldul conturilor este creditor și reprezintă sumele datorate
furnizorilor de bunuri, lucrări sau servicii.

II. Datoriile față de salariați și reținerile salariale
Datoriile către salariați sunt reprezentate de drepturile salariale cuvenite acestor a în
bani sau în natură, inclusiv a sporurilor, adaosurilor, premiilor din fondul de salarii, etc.
Din punct de vedere contabil, datoriile entității economice față de salariați, sunt
înregistrate pe de o parte, ca și cheltuieli iar pe de altă parte, ca și obligații ale acesteia față de
proprii salariați, care pot fi stinse prin două modalități:
a. prin rețineri din salarii;
b. prin plata diferenței dintre salariile brute și reținerile efectuate.

Reținerile din salariile personalului, pot fi grupate în trei categorii: fiscale, sociale și
alte rețineri.
Reținerile fiscale sunt reprezentate de impozitul pe venitul din salarii pe care fiecare
salariat îl datorează bugetului statului. Acesta se calculează și se reține din câștigul brut
realizat lunar, rezultat după reținerea din acesta a contribuțiilor pentru asigurări social e,
asigurările sociale de sănătate, fondul de șomaj și a deducerilor prevăzute de lege. În
România, metoda de plată a impozitului pe venitul din salarii către bugetul statului este
“stopajul la sursă”, respectiv entitatea economică care plătește salariile reține impozitul și
apoi îl virează bugetului statului în termenul legal.
Reținerile sociale sunt reprezentate de contribuția salariaților la asigurările sociale,
asigurările sociale de sănătate și pentru constituirea fondului de șomaj, rețineri calculate
asupra veniturilor brute conform prevederilor legale.
În categoria altor rețineri se includ: chirii, popriri, garanții reținute gestionarilor,
ratele pentru mărfurile achiziționate pe credit comercial, ratele pentru împrumuturi, reținerile
în contul acope ririi unor imputații definitive etc.
Toate aceste rețineri se efectuează numai pe bază de titlu executoriu, ce poate fi
materializat prin: consimțământul scris al salariatului, o sentință judecătorească definitivă, o
decizie de imputație sau un contract s emnat de salariat.

109
Contabilitatea decontărilor cu personalul se ține prin intermediul contului 421
“Personal – salarii datorate” . După conținutul economic este un cont de datorii curente iar
după funcția contabilă, cont de pasiv.
Se creditează lunar cu sa lariile brute și alte drepturi cuvenite angajaților, în
corespondență cu debitul contului 641 “Cheltuieli cu salariile personalului”.
Se debitează cu stingerea obligațiilor de plată față de salariați, prin rețineri din salarii
și prin plata diferenței într e salariile brute și rețineri în numerar sau prin virament bancar.
Soldul contului este creditor și reflectă obligațiile de plată ale entității economice
către proprii salariați la finele perioadei.
Corespondența contului 421 “Personal – remunerații datora te”, este redată schematic
în figura nr. 9.6.

Figura nr. 9.6
Corespondența contului 421 “Personal – remunerații datorate”

Înregistrare salarii
brute cuvenite
personalului D 421 C D 444 C
Impozitul pe
salarii D 641 C D 121 C
421=444 641=421
D 4312 C
Contribuția la
asigurările sociale
421=4312
421=5311
(5121) D 4372 C
Contribuția la
fondul de șomaj
421=4372
D 427(428) C
Rețineri diverse
(chirii, garanții,
popriri, rate etc.)
421=427(428)
D 425 C
Avansul acordat
421=425
D 5311(5121) C
Salarii nete
acordate
personalului Decontare
cheltuieli cu
salariile
121=641
D 4314 C
Contribuția pentru
asigurările sociale
de sănătate
421=4314

110
III. Datoriile entității față de asigurările sociale
Reglementările legale în vigoare prevăd obligativitatea entităților care angajează
salariați să suporte pe cheltuielile de exploatare și să achite următoarele contribuții:
a. contribuția la asigurările sociale de stat;
b. contribuția la fondul de șomaj;
c. contribuția pentru asigurările so ciale de sănătate;
d. contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale;
e. contribuția la fondul de garantare a creanțelor salariale;
f. contribuția la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate;
g. alte contribuții, funcție de specificul activită ții întreprinderii.

Contribuția entității economice la asigurările sociale de stat și la asigurările sociale
de sănătate, se calculează în cote procentuale aplicate asupra fondului total de salarii.
Contabilitatea contribuției pentru asigurările sociale și pentru asigurările sociale de
sănătate, se ține prin intermediul contului 431 “Asigurări sociale” , care se desfășoară pe
conturi sintetice de gradul II, respectiv:
 4311 “Contribuția unității la asigurările sociale”;
 4313 “Contribuția angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate”;

După conținutul economic contul 431 “Asigurări sociale” este cont de datorii curente
iar după funcția contabilă, cont de pasiv.
Se creditează cu datoriile entității economice către bugetul asigurărilor sociale și
asigurările sociale de sănătate, în corespondență cu debitul contului 645 “Cheltuieli privind
asigurările și protecția socială”. Se debitează cu sumele achitate către bugetul asigurărilor
sociale și asigurările sociale de sănătate, în corespondență cu credi tul conturilor 5121
“Conturi la bănci în lei” sau 5311 “Casa în lei”.
Soldul contului este creditor și reprezintă sumele datorate bugetului asigurărilor
sociale și asigurărilor sociale de sănătate.

Contabilitatea contribuției la fondul de șomaj se ține cu ajutorul contului sintetic de
gradul I 437 “Ajutor de șomaj”, care se desfășoară pe două conturi sintetice de gradul II,
respectiv:
 4371 “Contribuția unității la fondul de șomaj”;
 4372 “Contribuția personalului la fondul de șomaj”.

După conținutul econom ic, contul 437 “Ajutor de șomaj” este cont de datorii curente
iar după funcția contabilă este cont de pasiv. Se creditează cu:
 sumele datorate de unitate pentru constituirea fondului de șomaj, în corespondență
cu debitul contului 6452 “Contribuția unității pentru ajutorul de șomaj”;
 sumele datorate de angajați pentru fondul de șomaj, în corespondență cu debitul
contului 421 “Personal -salarii datorate” sau 423 “Personal -ajutoare materiale
datorate”.

Se debitează cu sumele virate reprezentând contribuția uni tății și a angajaților la
fondul de șomaj, în corespondență cu creditul contului 512 “Conturi curente la bănci” sau
531 “Casa”. Soldul contului este creditor și reflectă sumele datorate de unitate și de angajați
pentru constituirea fondului de șomaj.

111
IV. Datoriile față de bugetul statului, bugetul local și fondurile speciale
Entitățile economice au obligația stabilită prin lege de a calcula și vira bugetului
statului, bugetului local și fondurile speciale diverse impozite și taxe, dintre care pot fi
enumerate: impozitul pe profit/venit; taxa pe valoarea adăugată; impozitul pe venituri de
natura salariilor; impozitul pe dividende, accize, impozit pe clădiri și pe terenuri, taxe pentru
mijloace de transport, alte impozite și taxe; taxe și vărsămi nte către organisme publice: fond
special pentru agricultură, fond de risc și accidente, alte vărsăminte asimilate.

A. Impozitul pe profit/venit
Impozitul pe profit se calculează prin aplicarea unei cote procentuale de 16% asupra
profitului brut și se virează bugetului statului trimestrial, până în data de 25 a lunii următoare
trimestrului expirat. Microîntreprinderile, sunt plătitoare de impozit pe venit calculat pr in
aplicarea unei cote procentuale de 3% asupra veniturilor totale (mai puțin cele care nu se
încasează). Metodologia de calcul a impozitului pe profit/venit este stabilită prin Codul
fiscal18 și normele de aplicare19.
Contabilitatea impozitului pe profit/venit se ține cu ajutorul contului 441 “Impozitul
pe profit/venit” . După conținutul economic, este cont de datorii curente iar după funcția
contabilă este cont bifuncțional. Se creditează lunar cu impozitul pe profit/ve nit calculat și
datorat bugetului statului, în corespondență cu debitul contului 691 “Cheltuieli cu impozitul
pe profit”. Se debitează cu sumele virate bugetului statului, reprezentând impozitul pe
profit/venit, în corespondență cu creditul contului 512 “C onturi curente la bănci” sau 531
“Casa”. Soldul contului poate fi creditor reprezentând sumele datorate de unitate sau debitor,
reprezentând impozitul pe profit/venit vărsat în plus.

B. Taxa pe valoarea adăugată
Taxa pe valoarea adăugată, reprezintă un im pozit indirect, respectiv o taxă de
consumație pe care o suportă consumatorul final al produselor, lucrărilor sau serviciilor.
Poate fi asociată unui impozit indirect, întrucât cel care plătește taxa la bugetul statului
(întreprinderea) este o persoană dif erită de cea care o suportă (consumatorul final). Taxa pe
valoarea adăugată poate fi considerată taxă de consumație, întrucât, în final, cel care o
suportă este consumatorul produsului, lucrării sau serviciului.
În scopul simplificării procedurii de percep ere și control a taxei pe valoarea adăugată,
legiuitorul a instituit principiul colectării și a deductibilității acesteia. Fiind calculată în cotă
procentuală și atașată prețului de vânzare al produsului sau tarifului lucrării ori serviciului,
entitățile e conomice plătitoare a acestei taxe procedează astfel:
a. colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă produselor livrate, lucrărilor
executate și/sau serviciilor prestate;
b. deduc taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor;
c. virează la bugetul statului dif erența între taxa pe valoarea adăugată colectată mai
mare și taxa pe valoarea adăugată deductibilă mai mică;
d. recuperează de la bugetul statului, diferența dintre taxa pe valoarea adăugată
colectată mai mică și taxa pe valoarea adăugată deductibilă mai mare .

Contabilitatea taxei pe valoarea adăugată se ține cu ajutorul contului 442 “Taxa pe
valoarea adăugată”, cont bifuncțional, care poate funcționa fie ca și cont de creanțe, fie ca și

18 Legea nr. 571/22 decembrie 2003 – Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Monitorul Oficial al
României nr. 927/23 decembrie 2003.
19 Hotărârea Guvernului nr. 44/22 ianuarie 2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Monitorul Oficial al României nr. 112/6
februarie 2004.

112
cont de datorii. Pentru evidențierea distinctă a taxei pe valoarea adăug ată, contabilitatea
utilizează următoarele conturi sintetice de gradul II: 4423 “TVA de plată”, 4424 “TVA de
recuperat”, 4426 “TVA deductibilă”, 4427 “TVA colectată”, 4428 “TVA neexigibilă”.

C. Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate

Impozitul pe div idende, accizele, impozitul pe clădiri și pe terenuri, taxele pentru
mijloacele de transport precum și alte impozite și taxe sunt evidențiate în contabilitate prin
intermediul contului 446 “Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate” , căruia i se deschid
analitice distincte pentru fiecare impozit și taxă în parte. După conținutul economic, este cont
de datorii curente iar după funcția contabilă, este cont de pasiv. Se creditează cu:
 valoarea altor impozite, taxe și vărsăminte asimilate, datorate bugetului statului sau
bugetelor locale, în corespondență cu debitul contului 635 “Cheltuieli cu alte
impozite, taxe și vărsăminte asimilate”;
 impozitul pe dividende datorat bugetului statului, în corespondență cu debitul
contului 457 “Dividende de plată”;
 sumele re stituite de la bugetul statului sau de la bugetele locale, reprezentând alte
impozite, taxe și vărsăminte asimilate, virate în plus, în corespondență cu debitul
contului 512 “Conturi curente la bănci”.

Se debitează cu plățile către bugetul statului sau bugetele locale, reprezentând alte
impozite, taxe și vărsăminte asimilate, în corespondență cu creditul contului 512 “Conturi
curente la bănci”.
Soldul contului este creditor și reprezintă alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
datorate de firmă buget ului statului sau bugetelor locale.

D. Fonduri speciale – taxe și vărsăminte asimilate

Taxele și vărsămintele către organismele publice precum fondul special pentru
agricultură, fondul de risc și accidente și alte vărsăminte asimilate sunt reflectate în
contabilitate prin intermediul contului 447 “Fonduri speciale – taxe și vărsăminte
asimil ate”, căruia i se deschid analitice distincte pentru fiecare taxă și vărsământ asimilat în
parte.
După conținutul economic, este cont de datorii curente iar după funcția contabilă, este
cont de pasiv.
Se creditează cu datoriile și vărsămintele de efectuat, conform prevederilor legale, în
corespondență cu debitul contului 635 “Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte
asimilate”.
Se debitează cu plățile efectuate de întreprindere către organismele publice,
reprezentând taxele și vărsămintele asimilate datorate, în corespondență cu creditul contului
512 “Conturi curente la bănci”.
Soldul contului este creditor și reprezintă sumele datorate organismelor publice.

V. Datoriile față de grup și asociați

Aceste datorii sunt evidențiate în contabilitate prin intermediul conturilor din grupa 45
“Grup și asociați”, din care fac parte:
 451 “Decontări între entitățile afiliate”;
 453 “Decontări privind interesele de participare”;
 455 “Sume datorate acționarilor/asociaților”;

113
 456 “Decontări cu acționarii/asociații p rivind capitalul”;
 457 “Dividende de plată”;
 458 “Decontări din operații în participație”.

Din această grupă am prezentat contul 456 “Decontări cu acționarii/asociații privind
capitalul” în subcapitolul privitor la conturile de capitaluri. Din rațiuni did actice, vom
prezenta doar funcțiunea contului 457 “Dividende de plată”.

Contul 457 “Dividende de plată” , ține evidența dividendelor repartizate din profitul
net acționarilor sau asociaților, proporțional cu aportul adus de aceștia la capitalul social.
După conținutul economic, este cont de datorii curente iar după funcția contabilă este
cont de pasiv.
Se creditează cu dividendele datorate din profitul net al exercițiilor precedente
repartizate acționarilor sau asociaților, potrivit hotărârii adunării ge nerale, în corespondență
cu debitul contului 117 “Rezultatul reportat”.

Se debitează cu:
 impozitul pe dividende cuvenit bugetului statului, în corespondență cu creditul
contului 446 “Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”;
 sumele nete achitate acți onarilor sau asociaților, reprezentând dividende, în
corespondență cu creditul conturilor 512 “Conturi curente la bănci” și/sau 531
“Casa”.
 Sumele lăsate temporar la dispoziția entității, reprezentând dividende, în
corespondență cu creditul contului 455 “Sume datorate acționarilor/asociaților”;
 Sumele anulate reprezentând dividende datorate acționarilor/ asociaților, înregistrate
în exercițiile anterioare, în corespondență cu creditul contului 117 “Rezultatul
reportat”.

Soldul contului este creditor și rep rezintă dividendele cuvenite acționarilor sau
asociaților.

VI. Datoriile față de creditori diverși

În categoria creditorilor diverși se includ persoanele fizice și/sau juridice față de care
întreprinderea are obligații decurgând din titluri executorii sau din alte operații.
Contabilitatea creditorilor diverși se ține prin intermediul contului 462 “Creditori
diverși” . După conținutul economic, este cont de datorii curente iar după funcția contabilă
este cont de pasiv.
Se creditează cu:
 sumele datorate te rților reprezentând despăgubiri și penalități în corespondență cu
debitul contului 658 “Alte cheltuieli de exploatare”;
 diverse sume încasate și necuvenite, în corespondență cu debitul conturilor 512
“Conturi curente la bănci” și 531 “Casa”;
 cheltuieli oca zionate de înființarea sau dezvoltarea entității, în corespondență cu
debitul contului 201 “Cheltuieli de constituire”;

Se debitează cu sumele achitate creditorilor în corespondență cu creditul conturilor
512 “Conturi curente la bănci” și/sau 531 “Casa”.
Soldul contului este creditor și reprezintă sumele datorate creditorilor la finele
perioadei contabile.

114

9.5. Conturi de trezorerie

Trezoreria reprezintă un segment al contabilității financiare, care asigură evidența
existenței și mișcării următoarelor structuri:
 investiții pe termen scurt;
 disponibilități în conturi la bănci;
 disponibilități în casierie și alte valori;
 acreditive și avansuri de trezorerie;
 viramente interne.

Disponibilitățile în lei și valută păstrate în conturi la bănci sunt evidenția te în
contabilitate prin intermediul contului sintetic de gradul I: 512 “Conturi curente la bănci”,
care se desfășoară pe următoarele conturi sintetice de gradul II:
 5121 “Conturi la bănci în lei”;
 5124 “Conturi la bănci în devize”;
 5125 “Sume în curs de d econtare”.

Contul 512 “Conturi curente la bănci” , ține evidența disponibilităților în lei și
devize aflate în conturi la bănci, și a sumelor în curs de decontare, precum și mișcarea
acestora în cursul perioadei.
După conținutul economic, este cont de active circulante bănești (trezorerie) iar după
funcția contabilă este cont bifuncțional.
Din rațiuni pur didactice, prezentăm în schema de mai jos, corespondențele principale
ale contului 512 “Conturi curente la bănci” în varianta funcționării lui ca și c ont de activ.

512 “Conturi curente la bănci”
Debit Credit
Încasări Plăți
– depuneri de numerar în cont (581)
– încasarea sumelor datorate de clienți
(4111)
– încasarea dobânzilor aferente
disponibilităților în conturi (766)
– sume încasate de la debitori
– diverși (461)
– primirea unui credit bancar pe termen
scurt (519) – ridicări de numerar din cont (581)
– stingerea obligației de plată față de
furnizori (401, 404)
– plăți pentru servicii diverse (6xx)
– plăți către bugetul asigurărilor sociale
(431)
– plăți către bug etul statului, fonduri
speciale (44x)
– sume restituite către creditori diverși
(462)

Soldul contului poate fi debitor și reflectă disponibilitățile în lei și/sau devize sau
creditor, caz în care reflectă creditele de trezorerie contractate de unitate cu banca.

Încasările și plățile în numerar efectuate de unitate, precum și existentul de numerar
aflat în casierie, sunt evidențiate în contabilitate cu ajutorul contului sintetic de gradul I 531
“Casa”, care se desfășoară pe următoarele conturi sintetice de gradul II:
 5311 “Casa în lei”;

115
 5314 “Casa în devize”.

După conținutul economic contul 531 “Casa” este cont de active circulante bănești
iar după funcția contabilă, este cont de activ. Se debitează cu încasările în numerar și se
creditează cu plățile în numerar. Corespondențele principale ale contului sunt redate în
schema de mai jos:

531 “Casa”
Debit Credit
Încasări Plăți
– ridicări de numerar de la bancă (581)
– încasări din vânzarea mărfurilor (707,
4427)
– încasări de sume de la clienți (4111)
– încasări de la debitori diverși (461) – depuneri de numerar în contul de la bancă
(581)
– plăți de salarii către personal (421)
– plăți către furnizori (401, 404)
– avansuri de trezorerie acordate în numerar
(542)

Soldul contului este debitor și reprezintă numerarul existent în casierie la finele
perioadei.

9.6. Conturi de cheltuieli

În actualul sistem contabil românesc, înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor se
face în momentul constatării acestora (în exercițiul financiar la care se referă), indiferent de
momentul în care are loc plata, conform principiului contabilității de ang ajament.
Conturile de cheltuieli, reprezentate prin intermediul clasei 6 din Planul de conturi
general, funcționează după regula conturilor de activ. Pe parcursul lunii se debitează cu:
 cheltuielile angajate în corespondență cu creditul unor conturi de ter ți;
 cheltuielile constatate, în corespondență cu creditul unui cont de trezorerie;
 cheltuielile contabile (calculate), cel mai adesea în corespondență cu creditul unui
cont de amortizări, provizioane sau ajustări pentru depreciere sau pierdere de
valoare.

Conturile de cheltuieli se creditează o singură dată, la finele fiecărei luni, în
corespondență cu debitul contului 121 “Profit și pierdere”, operație ce poartă denumirea de
“Închiderea conturilor de cheltuieli” sau “Decontarea cheltuielilor asupra contului de
rezultate”.
La finele lunii, conturile de cheltuieli nu prezintă sold, din această cauză ele nu
figurează în bilanțul contabil ca posturi distincte. Acesta este și motivul pentru care conturile
de cheltuieli precum și cele de venituri, nu fac p arte din categoria conturilor de bilanț, fiind
denumite conturi de rezultate.
Conturile de cheltuieli împreună cu cele de venituri servesc însă la întocmirea situației
financiare anuale intitulată “Contul de profit și pierdere”.

116
După natura lor , cheltuie lile se clasifică în: cheltuieli de exploatare; cheltuieli
financiare; cheltuieli extraordinare; cheltuieli cu amortizările, provizioanele și ajustările
pentru depreciere sau pierdere de valoare; cheltuieli cu impozitul pe profit și alte impozite
calculate potrivit legii.
Cheltuielile de exploatare sunt generate de desfășurarea normală, curentă a activității
firmei și cuprind:
a. cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale auxiliare, combustibil,
ambalaje, piese de schimb și alte materiale consu mabile, costul de achiziție al
obiectelor de inventar date în folosință, costul de achiziție al energiei și apei
consumate, valoarea animalelor și păsărilor, costul mărfurilor vândute și al
ambalajelor (grupa 60);
b. cheltuieli cu lucrările și serviciile exec utate de terți (grupele 61 și 62): întreținere și
reparații, locații de gestiune și chirii, studii și cercetări, alte cheltuieli cu servicii
efectuate de terți (colaboratori, comisioane și onorarii, protocol, reclamă și
publicitate, transportul de bunuri ș i personal, deplasări, detașări, transferări,
servicii poștale și bancare);
c. cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate (grupa 63);
d. cheltuieli cu personalul (grupa 64);
e. alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanțe și debitori diverși, despă gubiri,
amenzi și penalități, donații și alte cheltuieli similare, cheltuieli privind activele
cedate și alte operații de capital – grupa 65).

Cheltuielile financiare (grupa 66) sunt legate de activitatea financiară a unității și
cuprind: pierderi din cre anțe legate de participații; pierderi din vânzarea titlurilor de
plasament; diferențe nefavorabile de curs valutar; dobânzi curente aferente împrumuturilor
primite; sconturi acordate clienților; alte cheltuieli financiare.
Cheltuielile cu amortizările, pro vizioanele și ajustările pentru depreciere sau
pierdere de valoare (grupa 68) sunt clasificate funcție de natura acestora și cuprind:
cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere;
cheltuieli financiare privin d amortizările și ajustările pentru pierdere de valoare.
Cheltuielile cu impozitul pe profit și alte impozite (grupa 69), sunt reprezentate de
impozitul pe profit/venit calculat și datorat bugetului statului potrivit legii și se evidențiază cu
ajutorul con turilor sintetice de gradul I 691 “Cheltuieli cu impozitul pe profit” și 698 “Alte
cheltuieli cu impozitele care nu apar în elementele de mai sus”. Cele două conturi fac
intermedierea între profitul brut și profitul net al firmei, respectiv prin deducerea din profitul
brut a cheltuielilor cu impozitul pe profit/venit, se obține profitul net.

9.7. Conturi de venituri

Veniturile se evidențiază în contabilitate în creditul conturilor din clasa 7 “Conturi de
venituri”, care funcționează după regula conturil or de pasiv. Aceste conturi se creditează în
cursul lunii, cu:
 veniturile angajate, în corespondență cu debitul unui cont de terți;
 veniturile constatate, în corespondență cu debitul unui cont de trezorerie;
 veniturile contabile (calculate), în corespondență cu debitul unui cont de
provizioane și/sau ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare.

117
Se debitează o singură dată, la finele lunii, în corespondență cu creditul contului 121
“Profit și pierdere”, cu ocazia încorporării veniturilor în rezultate, moment în care conturile
de venituri se închid.

Ca și cheltuielile, veniturile realizate de entitatea economică se pot clasifica după mai
multe criterii, esențiale din punct de vedere contabil fiind două dintre acestea, respectiv:
momentul înr egistrării veniturilor în contabilitate și natura acestora.

După natura lor , veniturile se clasifică în: venituri din exploatare; venituri financiare;
venituri extraordinare; venituri din reluarea (diminuarea sau anularea) provizioanelor sau
ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare.
Veniturile din exploatare sunt reprezentate de veniturile legate de desfășurarea
normală, curentă a activității întreprinderii și cuprind:
a. venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate și serv iciilor
prestate (grupa 70); aceste venituri formează cifra de afaceri a entității;
b. variația stocurilor, respectiv creșterea sau reducerea valorii la cost de producție
efectiv a stocurilor de produse finite și producție în curs de execuție de la sfârșitul
perioadei față de cea de la începutul perioadei (grupa 71);
c. venituri din producția de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor efectuate cu
forțe proprii în vederea obținerii de imobilizări necorporale și corporale (grupa
72);
d. venituri din subvenții d e exploatare, reprezentând nerambursabile primite de la
guvern sau alte organisme necesare acoperirii diferențelor de preț la produse,
lucrări, servicii; acoperirea pierderilor și alte subvenții (grupa 74);
e. alte venituri din exploatare (venituri din creanț e recuperate și alte venituri)
reflectate prin conturile din grupa 75.

Veniturile financiare (grupa 76) , rezultate din activitatea financiară, în categoria
cărora se cuprind: venituri din imobilizări financiare; venituri din creanțe imobilizate;
venituri din învestiții financiare cedate; venituri din diferențe de curs valutar; venituri din
dobânzi; venituri din sconturi obținute; alte venituri financiare.
Veniturile din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare
(grupa 78) , se creeaz ă în momentul în care se diminuează sau se anulează provizionul
(ajustarea) constituite inițial, întrucât se reduce sau dispare obiectul pentru care a fost
constituit și sunt grupate în contabilitate pe două categorii, respectiv: venituri din provizioane
și ajustări pentru depreciere privind activitatea de exploatare și venituri financiare din ajustări
pentru pierdere de valoare.

APLICAȚII REZOLVATE
1. Pe baza statutului și a contractului de societate, se înregistrează subscripția la
capitalul social al SC “Alfa” SA, constând din 1.000 acțiuni a 2,5 lei/acțiune, respectiv 2.500
lei.
a. Operația economică constă în subscriere de capital social în sumă de 2.500 lei.

118
b. În bilanțul contabil operația generează o modificare de volum în sensul creșterii, de
forma A + x = P + x, respectiv în activ crește dreptul de creanță al întreprinderii
nou înființate față de acționari iar în pasiv are loc majorarea capitalului social
subscris nevărsat.
c. Conturile corespondente sunt următoarele:
 456 “Decontări cu acționarii/asociați i privind capitalul”, cont de creanțe, care
în urma majorării se va debita;
 1011 “Capital subscris nevărsat”, cont de pasiv, care în urma majorării se va
credita.
d. Formula contabilă pentru această operație economică va fi:

456 “Decontări cu acționarii/
asociații privind capitalul” = 1011 “Capital social
subscris nevărsat” 2.500

2.Presupunem că firma a efectuat cheltuieli ocazionate de constituirea sa, reprezentate
de: taxa de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului de 57 lei achitată în numerar;
cheltuieli cu publicitatea prin presă legate de constituire de 30 lei, achitate prin virament
bancar.
a. Operația economică constă în efectuarea de cheltuieli de constituire în sumă totală
de 87 lei.
b. În activul bilanțului contabil de prod uce o modificare de structură de forma A + x –
x = P , respectiv are loc majorarea cheltuielilor de constituire cu 87 lei,
concomitent cu diminuarea cu aceeași sumă a disponibilităților bănești aflate în
casierie și în contul de la bancă.
c. Conturile care intră în corespondență sunt:
 201 “Cheltuieli de constituire”, cont de activ, care în urma operației efectuate
se va debita cu suma de 87 lei;
 5311 “Casa în lei”, cont de activ, care în urma operației prezentate se va credita
cu suma de 57 lei;
 5121 “Contur i la bănci în lei”, cont de activ care se va credita cu suma de 30
lei.
d. Constatăm că avem de -a face cu o formulă contabilă compusă, care conține un
cont ce se debitează și două conturi care se creditează astfel:

201 “Cheltuieli de constituire” = %
5311 “Casa în lei”
5121 “Conturi la bănci în lei” 87
57
30

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE:

1. Caracterizați conturile de capitaluri?
2. Ce reprezintă amortizarea?
3. Care sunt metodele de contabilizare a stocurilor?
4. Care este structura datoriilor?

119
ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE:

Prezentați subscrierea și vărsarea efectivă a capitalului social la constituirea unei
societăți comerciale pe acțiuni în cazul în care odată cu subscrierea, acționarii aportează
efectiv jumătate din capitalul social, respec tiv 1.250 lei, conform prevederilor statutare.
Aportarea capitalului social se face în contul de la bancă.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 9:

Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Bazele contabilității , Ed. Universității „Lucian Blaga” din
Sibiu, Sibiu, 20 10
Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Contabilitate financiară , ediția a IV -a. Ed. Universității
„Lucian Blaga” di n Sibiu, Sibiu, 2014
*** Legea contabilității nr.82/1991 , republicată, M. Of. 454/18.06.2008;
*** Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/27.11.2008 privind
documentele financiar -contabile, M. Of. nr. 870/23.12.2008;
*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale indivi duale și situațiile
financiare anuale consolidate, M.Of. nr. 963/2014

120
CAPITOLUL 10

REZULTATUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR

Obiective :

1. Prezentarea conceptul ui de rezultat al exercițiului și modul de calcul al acestuia
2. Cunoașterea și înțelegerea modului în care se repartizează rezultatul exercițiului

Cuvinte cheie :

Rezultatul exercițiului, repartizarea profitului, impozit pe profit

Rezumat capitol :

1. Conceptul de rezultat al exercițiului și modul de calcul al acestuia
2. Înregistrarea rezultatului exercițiului și repartizarea acestuia pe destinații

Temă de control :

121
1.Exemplificați modul de calcul al impozitului pe profit.
Exemplificați cheltuielile deductibile, nedeductibile și cu
deductibilitate limitată.
2. Se dau următoarele informații. venituri din vânzarea
mărfurilor 1000 lei, venituri din subvenții de exploatare 200 lei,
cheltuieli privind dobânzile 100 lei, venituri din imobilizări
financiare 300 lei, cheltuieli privind mărfurile 500 lei, cheltuieli cu
salariile 300 lei, venituri din diferențe de curs valutar 80 lei, capital
social 800 lei.
Determinați rezultatul din exploatare, rezultatul financiar,
rezultatul curent și, dacă este cazul, suma impozitului pe profit (cota
este 16%).

Timpul alocat parcurgerii și înțelegerii temelor: 0,5+0,5=1 ore.

10.1. Conceptul de rezultat al exercițiului și modul de calcul
al acestuia

Rezultatul exercițiului, respectiv profitul sau pierderea, se stabilește lunar, cumulat de
la începutul anului, ca diferență între veniturile și cheltuielile exercițiului, indiferent de data
încasării sau plății lor. Așa cum este prezentat în situația financiară “Contul de profit și
pierdere”, rezultatul cuprinde rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezult atul curent,
rezultatul extraordinar, rezultatul brut (contabil).
Din punct de vedere fiscal, este necesar calculul rezultatului fiscal asupra căruia se
aplică cota de impozit pe profit.

Rezultatul exploatării (profit
sau pierdere) = Venituri din exploat are – Cheltuieli de
exploatare

Rezultatul financiar (profit
sau pierdere) = Venituri financiare – Cheltuieli financiare

Rezultatul brut (profit sau
pierdere) = (Venituri din exploatare + Venituri financiare) –
(Cheltuieli de exploatare + Cheltuieli financiare)

122

sau

Rezultatul fiscal (profitul impozabil) se calculează ca diferență între veniturile
realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr -un an
fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Pentru determinarea profitului impozabil contribuabilii sunt obligați să întocmească
un Registru de evidență fiscală , într -un singur exemplar, compus din cel puțin 100 de file,
ținut în formă scrisă sau electronică. Completarea se face în ordine cronologic ă, iar
informațiile înregistrate trebuie să corespundă cu operațiunile fiscale și cu datele prezentate în
declarațiile de impunere. Registrul de evidență fiscală se completează în toate situațiile în
care informațiile cuprinse în declarația fiscală sunt ob ținute în urma unor prelucrări ale
datelor furnizate din înregistrările contabile. Modul de completare a registrului este la
latitudinea fiecărui contribuabil, în funcție de specificul activității și de necesitățile proprii ale
acestuia.

În situația în care rezultatul fiscal al exercițiului este concretizat în profit, acesta se
impozitează. Cheltuielile privind impozitul pe profit/venit se înregistrează în contabilitate
lunar, în debitul contului 691 “Cheltuieli cu impozitul pe profit” în corespondenț ă cu creditul
contului 4411 “Impozitul pe profit” prin formula contabilă:

691 “Cheltuieli cu impozitul pe
profit” = 4411 “Impozitul pe
profit”

Plata efectivă către bugetul statului a impozitului pe profit datorat se efectuează
potrivit legii trimestrial , până la data de 25 ale lunii următoare expirării fiecărui trimestru,
formula contabilă de înregistrare în contabilitate a acestei operațiuni economice fiind:

4411 “Impozitul pe profit” = 5121 “Conturi la bănci în lei”

Prin deducerea din profitul br ut a impozitului pe profit/venit se obține rezultatul net al
exercițiului (profitul net).

Rezultatul net = Rezultat brut – Impozit pe profit

Microîntreprinderile pot opta pentru plata impozitului pe venit. Baza impozabilă a
impozitului pe veniturile microintreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă, din care
se scad: veniturile din variația stocurilor; veniturile din producția de imobilizări corporale și
necorporale; veniturile din exploatare, reprezentând cota -parte a subvenții lor guvernamentale
și a altor resurse pentru finanțarea investițiilor; veniturile din provizioane; veniturile rezultate
din anularea datoriilor și a majorărilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli
deductibile la calculul profitului impo zabil, conform reglementărilor legale; veniturile
realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare, pentru pagubele produse la activele
corporale proprii. Rezultatul brut (profit sau
pierdere) = Venituri totale – Cheltuieli totale

123
Înregistrarea impozitului pe veniturilor microîntreprinderilor se realizează prin
formula co ntabilă:

698 “Cheltuieli cu impozitul pe venit
și cu alte impozite care nu apar
în elementele de mai sus” = 4418 “Impozitul pe venit”

10.2. Înregistrarea rezultatului exercițiului și repartizarea
acestuia pe destinații

În contabilitate, rezultatul exercițiului (profitul sau pierderea) se determină și se
înregistrează prin intermediul contului 121 “Profit și pierdere” . După conținutul economic,
este cont de rezultat iar după funcția contabilă, este cont bifuncțional.
Se creditează cu:
 totalitatea veniturilor încorporate în rezultat la sfârșitul fiecărei luni, în
corespondență cu debitul conturilor din clasa 7 “Conturi de venituri”;
 pierderea contabilă realizată în exercițiul financiar încheiat, transferată la început ul
exercițiului financiar următor asupra rezultatului reportat în corespondență cu
debitul contului 117 “Rezultatul reportat”.

Se debitează cu:
 totalitatea cheltuielilor, decontate la finele perioadei (lunii) asupra rezultatului, în
corespondență cu credi tul conturilor din clasa 6 “Conturi de cheltuieli”;
 profitul net realizat în exercițiul financiar încheiat, care a fost repartizat la rezerve
conform prevederilor legale, în corespondență cu creditul contului 129
“Repartizarea profitului”;
 profitul net rea lizat în exercițiul financiar încheiat, evidențiat la începutul
exercițiului următor în rezultatul reportat, în corespondență cu creditul contului
117 “Rezultatul reportat”.

Soldul creditor reprezintă profitul realizat, iar soldul debitor, pierderea reali zată.
Soldul creditor al contului reprezintă profitul obținut iar soldul debitor reprezintă
pierderea realizată de întreprindere.
Rezultatul net al exercițiului (profitul net) este supus repartizării pe destinațiile
prevăzute de dispozițiile legale în vigo are, respectiv:
 la regiile autonome, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.
23/1996, aprobată prin Legea nr. 41/1997;
 la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, potrivit prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 26/1995 cu modificările ulterioare, cu respectarea
prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată;
 la societățile comerciale cu capital majoritar privat, potrivit hotărârii adunării
generale a acționarilor sau asociaților, cu respectarea prevederilor legal e.

Cu ajutorul contului 129 “Repartizarea profitului” se ține evidența repartizării
profitului realizat în exercițiul curent și repartizat potrivit legii. După conținutul economic,
este cont rectificativ al rezultatului, iar după funcția contabilă este co nt de activ.

124
Se debitează cu sumele repartizate pentru constituirea rezervelor din profitul
exercițiului financiar curent, în corespondență cu creditul contului 106 “Rezerve”;
Se creditează, cu profitul net realizat în exercițiul financiar încheiat, care a fost
repartizat la rezerve conform prevederilor legale, în corespondență cu debitul contului 121
“Profit și pierdere”.
Soldul contului reprezintă profitul repartizat aferent exercițiului financiar încheiat.
Închiderea conturilor 121 “Profit și pierdere ” și 129 “Repartizarea profitului” se
efectuează la începutul exercițiului financiar următor celui pentru care se întocmesc situațiile
financiare anuale. Ca urmare, cele două conturi apar cu soldurile corespunzătoare în bilanțul
întocmit pentru exercițiul financiar la care se referă situațiile financiare anuale.
În cazul corectării de erori care generează pierdere contabilă reportată, aceasta trebuie
acoperită înainte de efectuarea oricărei repartizări de profit

APLICAȚII REZOLVATE
Aplicație privind contabilizarea rezultatului exercițiului și a repartizării acestuia pe
destinații.

Societatea comercială “Astor” S.A., cu capital privat, a realizat la finele exercițiului
financiar N, venituri totale în sumă de 900.000 lei și cheltuieli totale în sumă de 800.000 lei20.
În urma încorporării veniturilor în rezultat și a decontării cheltuielilor asupra veniturilor,
operație cunoscută sub denumirea de “închiderea conturilor de venituri și de cheltuieli”, se
constată că profitul brut obținut și evidențiat în cr editul contului 121 “Profit și pierdere” este
de 100.000 lei.

1. Societatea a calculat și virat bugetului statului, impozitul pe profit, în cotă
procentuală de 16%, respectiv suma de 16.000 ei, efectuând, următoarele
înregistrări în contabilitate:
 înregistrarea cheltuielilor cu impozitul pe profit:

691 “Cheltuieli cu impozitul
pe profit” = 4411 “Impozitul pe profit” 16.000

 virarea către bugetul statului a sumei reprezentând impozitul pe profit:

4411 “Impozitul pe profit” = 512 “Conturi curente la bănci” 16.000

2. Conform prevederilor legale și statutare, la data de 31.12. anul N, suma de 4.000
din profitul net se repartizează pentru constituirea rezervelor legale iar suma de
2.000 este repartizată la rezerve statutare.
a. Operația economică constă în repartizarea la rezerve a profitului net realizat;

20 Pentru simplificare, presupunem că toate veniturile sunt impozabile și toate cheltuielile sunt integral
deductibile.

125
b. În cadrul elementelor patrimoniale se produce o modificare de volum, de forma
A + x = P + x , respectiv, se majorează pe de o parte activul, iar pe de altă parte
se majorează capitalul p ropriu;
c. Conturile corespondente sunt:
 1061 “Rezerve legale”, cont de pasiv, care în urma majorării, se va credita;
 1063 “Rezerve statutare sau contractuale”, cont de pasiv, care în urma
majorării, se va credita;
 129 “Repartizarea profitului”, cont de activ, care în urma majorării, se va
debita.
d. Formula contabilă de înregistrare a acestei operațiuni economice este:

129 “Repartizarea profitului” = % 6.000
1061 “Rezerve legale” 4.000
1063 “Rezerve statutare
sau contractuale” 2.000

1. Profitul contabil rămas după această repartizare se preia la începutul exercițiului
financiar următor celui pentru care se întocmesc situațiile financiare anuale în
contul 117 “Rezultatul reportat” de unde urmează a fi repartizat pe celelalte
destinații legale. Tot la începutul exercițiului financiar se închide și contul 129
“Repartizarea profitului”. Formula contabilă este:

121 “Profit și pierdere” = % 100.000
117 “Rezultatul reportat” 94.000
129 “Repartizarea profitului” 6.000

2. Evidențierea în contabilitate a destinațiilor profitului contabil se efectuează după
adunarea generală a acționarilor care a aprobat repartizarea profitului. În cazul
nostru, s -a decis ca suma de 20.000 din profit să fie repartizată ca dividende iar
difer ența să rămână amânată la repartizare până la o dată ulterioară.
a. Operația economică constă în repartizarea ca dividende a profitului reportat;
b. În cadrul elementelor patrimoniale se produce o modificare de structură în
pasiv, de forma A = P + x – x, respec tiv, se diminuează pe de o parte
capitalurile proprii, iar pe de altă parte se majorează datoriile curente ale
societății;
c. Conturile corespondente sunt:
 117 “Rezultatul reportat”, cont bifuncțional (în cazul nostru funcționează ca
și cont de pasiv), care î n urma diminuării se va debita;
 457 “Dividende de plată”, cont de pasiv, care în urma majorării, se va
credita.
d. Formula contabilă este următoarea:

117 “Rezultatul reportat” = 457 “Dividende de plată” 20.000

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE:

126

1. Cum se calculează rezultatul fiscal?
2. Exemplificați categoriile de veniturile neimpozabile?
3. Exemplificați categorii de cheltuielile nedeductibile?
4. Cum se efectuează repartizarea rezultatului exercițiului?

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE:

Se dau următoarele informații. venituri din vânzarea mărfurilor 500 lei, venituri din subvenții
de exploatare 100 lei, cheltuieli privind dobânzile 50 lei, venituri din imobilizări financiare 150 lei,
cheltuieli privind mărfurile 250 lei, cheltuieli cu sal ariile 150 lei, venituri din diferențe de curs valutar
40 lei, capital social 400 lei.
Determinați rezultatul din exploatare, rezultatul financiar, rezultatul curent și, dacă este
cazul, suma impozitului pe profit (cota este 16%).

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 1 0:

Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Bazele contabilității , Ed. Universității „Lucian Blaga” din
Sibiu, Sibiu, 20 10
Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Contabilitate financiară , ediția a IV -a, Ed. Universității
„Luci an Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2014
*** Legea contabilității nr.82/1991 , republicată, M. Of. 454/18.06.2008;
*** Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/27.11.2008 privind
documentele financiar -contabile, M. Of. nr. 870/23.12.2008;
*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile
financiare anuale consolidate, M.Of. nr. 963/2014

127
CAPITOLUL 11

LUCRĂRI CONTABILE DE ÎNCHIDERE
A EXERCIȚIULUI FINANCIAR

Obiective :

1. Prezentarea lucrărilor pregătitoare încheierii exercițiului financiar
2. Prezentarea modalității de organizarea și efectuarea inventarierii
3. Prezentarea setului de documente ce compun situațiile financiare anuale

Cuvinte cheie :

Balanță de verificare, inventariere , lucrări pregătitoare încheierii exercițiului
financiar, situații financiare anuale

Rezumat capitol :

1. Balanța de verificare contabilă
2. Organizarea și efectuarea inventarierii
3. Întocmirea setului de documente ce compun situațiile financiare anuale.

128
Timpul alocat parcurgerii și înțelegerii temelor: 1+1=2 ore.

Pentru entitățile economice din România, exercițiul financiar reprezintă perioada
pentru care trebuie întocmite situațiile financiare anuale și, de regulă, coincide cu anul
calendaristic. Prin excepție, la entitățile economice nou înființate, primul exercițiu financiar
este cuprins între data constituirii (data înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului) și data
de 31 decembrie a aceluiași an.
Încheierea exercițiului financiar se finalizează din punct de vedere contabil, prin
întocmirea situațiilor financiare anuale care cuprind: bilanțul, contul de profit și pierdere,
situația modificării capitalurilor proprii, situația fluxurilor de trezorerie, politici contabile și
note explicative.
Înainte de întocmirea propriu -zisă a situațiilor financiare anuale, compartimentele de
specialitate ale entității economice procedează în mod obligatoriu la efectuarea unor lucrări
pregătitoare, cum sunt: întocmirea balanței de verificare, înainte de inventarierea elementelor
de activ și pasiv; inventarierea generală a elementelor de activ și pasiv; contabilizarea
operațiunilor de regulariz are privind: diferențele constatate cu ocazia inventarierii,
înregistrarea amortizărilor, provizioanelor și ajustărilor pentru deprecieri sau pierdere de
valoare, delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor; întocmirea balanței de verificare
după in ventarierea generală a elementelor de activ și pasiv; determinarea rezultatului
exercițiului și repartizarea profitului; completarea propriu -zisă cu date a setului de formulare
ce compun situațiile financiare anuale.

11.1. Balanța de verificare contabilă

Reprezintă un procedeu specific al metodei contabilității care asigură: verificarea
exactității înregistrărilor contabile; legătura între conturile analitice și contul sintetic pe care îl
dezvoltă; legătura între conturile sintetice și bilanțul contabil precum și centralizarea datelor
contabile curente.

După numărul de egalități pe care le conțin , distingem:
a. Balanța de verificare cu o serie de egalități (mai rar utilizată în activitatea
practică), din punct de vedere al conținutului, se prezintă în două variante și
anume:
 balanța de verificare a sumelor , cuprinzând două coloane de sume debitoare
și creditoare, al căror total trebuie să fie egal, respectiv:

Total sume debitoare = Total sume creditoare

Balanța de verificare a sumelor
Simbolul conturil or Denumirea conturilor TOTAL SUME
Debitoare Creditoare

129
1
2
…
N
TOTAL T.S.D. T.S.C.

 balanța de verificare a soldurilor , cuprinzând două coloane de solduri finale,
debitoare și creditoare, care de asemenea trebuie să fie egale între ele, respectiv:

Solduri finale debitoare = Solduri finale creditoare

Balanța de verificare a soldurilor
Simbolul conturilor Denumirea conturilor Solduri finale
Debitoare Creditoare
1
2
…
n
* TOTAL T.Sd.D. T.Sd.C.

b. Balanța de verificare cu două serii de egalități , este o combinație dintre balanța
de sume și cea de solduri, având ca primă serie, egalitatea dintre total sume
debitoare și total sume creditoare iar ca a doua serie, egalitatea între soldurile
finale debitoare și cele creditoare, respe ctiv:

Total sume debitoare = Total sume creditoare

Solduri finale debitoare = Solduri finale creditoare

Balanța de verificare a sumelor și soldurilor
Simbolul
conturilor Denumirea
conturilor Sume totale Solduri finale
Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare
1
2
…
N
TOTAL T.S.D. T.S.C. T.Sd.D. T.Sd.C.

c. Balanța de verificare cu trei serii de egalități , cuprinde coloane valorice de:
rulaje cumulate (debitoare și creditoare); total sume (debitoare și creditoare) și
solduri finale (debitoare și creditoare). Egalitățile în cadrul acestui tip de balanță
sunt:

Rulaje cumulate debitoare = Rulaje cumulate creditoare

Total sume debitoare = Total sume creditoare

Solduri finale debitoare = Solduri finale creditoare

Balanța de verificare cu trei serii de egalități

130
Simbolul
conturilor Denumirea
conturilor Rulaje cumulate Total sume Solduri finale
Debi –
toare Credi –
toare Debi –
toare Credi –
toare Debi –
toare Credi –
toare
1
2
3
N
TOTAL T.R.D. T.R.C. T.S.D. T.S.C. T.Sd.D. T.Sd.C.

d. Balanța de verificare cu patru serii de egalități , cuprinde patru serii de coloane
valorice, respectiv: solduri inițiale (debitoare și creditoare); rulaje cumulate
(debitoare și creditoare): total sume (debitoare și creditoare) și solduri finale
(debitoare și creditoare). Cele patru serii de egalități ale acestui tip de balanță sunt:

Solduri inițiale debitoare = Solduri inițiale creditoare

Rulaje cumulate debitoare = Rulaje cumulate creditoare

Total sume debitoare = Total sume creditoare

Solduri finale debitoare = Solduri finale creditoare
Balanța de verificare cu patru serii de egalități
Simbol
conturi Denumire
conturi Solduri inițiale Rulaje Total sume Solduri finale
Debi –
toare Credi –
toare Debi –
toare Credi –
toare Debi –
toare Credi –
toare Debi –
toare Credi –
toare
1
2
3
n
* TOTAL T.Si.D T.Si.C T.R.D T.R.C T.S:D T.S.C T.Sd.D T.Sd.C

După tipul de conturi pentru care se întocmesc , se disting:
a. Balanțele de verificare analitice se întocmesc lunar, numărul acestora fiind egal
cu numărul de conturi sintetice care comportă dezvoltare în analitice. Printre
conturile sintetice care se dezvoltă obligatoriu în conturi analitice menționăm: 301
“Materii prime”; 401 “Furnizori”; 4111 “Clienți”; 446 “Alte impozite, taxe și
vărsămint e asimilate”; 447 “Fonduri speciale -taxe și vărsăminte asimilate”; 461
“Debitori diverși”; 462 “Creditori diverși” etc. Balanțele de verificare analitice
asigură legătura între contul sintetic pentru care se întocmesc și conturile analitice
ce compun respe ctivul cont sintetic. Spre deosebire de balanțele de verificare
sintetice, cele analitice nu se bazează pe serii de egalități, ele urmărind doar
corelații între contul sintetic și conturile analitice componente. Cel mai des
întâlnite în practică sunt balan țele analitice de solduri, cu un singur etalon de
evidență (cel valoric) sau cu două etaloane de evidență (cantitativ și valoric), al
căror total sold final (debitor sau creditor, după caz), trebuie să fie egal cu soldul
final debitor sau creditor al contu lui sintetic.

131
Balanța de verificare analitică a contului “Clienți”
Conturile
analitice Denumirea conturilor
analitice TOTAL SUME SOLD Debitoare Creditoare
1
2
…
N
* TOTAL
* Contul sintetic “Clienți”

b. Balanța de verificare sintetică , are formă tabelară și conține 1 -4 serii de egalități
valorice. Entitățile economice au obligația să întocmească lunar o singură balanță
de verificare sintetică, care va cuprinde toate conturile ce conțin elemente valorice.
Pe baza balanței, se verifică exacti tatea înregistrărilor în conturile sintetice și se
stabilesc legăturile între conturile sintetice și bilanțul contabil. Balanțele de
verificare sintetice îndeplinesc următoarele funcții mai importante:
 Funcția de verificare a exactității înregistrărilor co ntabile. Această funcție se
materializează în diversele corelații ce se stabilesc în interiorul balanței de
verificare precum și între balanța de verificare și alte documente contabile.
Astfel, în interiorul balanței de verificare se stabilesc următoarele corelații:

Total solduri inițiale debitoare = Total solduri inițiale creditoare

Total rulaj cumulat debitor = Total rulaj cumulat creditor
Total sume debitoare = Total sume creditoare

Total solduri finale debitoare = Total solduri finale creditoare

Soldul inițial
(debitor sau creditor) + Rulaj cumulat
(debitor sau creditor) = Total sume
(debitoare sau creditoare)

Soldul final
(debitor sau creditor) = Total sume debitoare – Total sume creditoare

11.2. Organizarea și efectuarea inventarierii

Inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii21
reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor acestor elemente,
cantitativ -valoric sau numai valoric, după caz, în gestiunea entității, la data la care aceasta
se efectuează. Entitățile au obligația să emită proceduri proprii privind inventarierea, în baza
OMFP 2861/2009, aprobate de administratorul, ordonatorul de credite sau altă persoană care
are obligația gestionării entității.
În economia de piață, inventarierea are un dublu scop și anume:

21 OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de
natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii , Monito rul Oficial al României nr. 704/20 octombrie 2009

132
 stabilirea situației reale a ges tiunii entității sub aspectul mărimii faptice a acestuia,
care se realizează prin compararea existentului faptic de bunuri cu cel înscris în
evidența contabilă;
 determinarea valorii actuale (de înlocuire, de piață sau de inventar) a structurilor
patrimonia le de activ și de pasiv.

În baza prevederilor din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată și a OMFP nr.
2861/09.10.2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii
elementelor de natura activelor, datoriilor și capita lurilor proprii, orice entitate în care este
organizată activitate contabilă proprie “are obligația să efectueze inventarierea generală a
elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii: la începutul activității, cel
puțin o dată pe an pe parcursul funcționării sale, în cazul fuzionării, divizării sau încetării
activității”, precum și în următoarele situații:
 în cazul modificării prețurilor;
 la cererea organelor de control;
 ori de câte ori există indicii unor lipsuri sau plusuri în gest iune;
 cu ocazia predării -primirii gestiunii;
 cu prilejul reorganizării gestiunilor;
 ca urmare a calamităților naturale, forță majoră sau alte cazuri prevăzute de lege.

Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere revine
administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării
elementelor de activ și de pasiv și care elaborează și transmit comisiilor de inventariere
proceduri scrise adaptate la specificul activității.
Inventarierea se e fectuează de către comisii de inventariere formate din cel puțin două
persoane, numite prin decizie scrisă emisă de persoanele autorizate, care au și obligația de a
lua măsuri pentru crearea condițiilor corespunzătoare de lucru pentru comisiile de
inventar iere. În decizia de inventariere este obligatoriu să se menționeze componența
comisiei, numele responsabilului comisiei, modul de efectuare a inventarierii, gestiunile
supuse inventarierii, data de începere și terminare a operațiunilor. Când se consideră n ecesar,
comisiile de inventariere pot fi coordonate de către o comisie centrală numită de asemenea
prin decizie emisă de conducerea unității. Este de menționat faptul că din comisiile de
inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventa rierii, contabilii care țin
evidența gestiunii respective, auditorii interni sau statutari. În condițiile în care entitățile nu
au niciun salariat care să poată efectua operațiunea de inventariere, aceasta se efectuează de
către administratori.
Comisia de inventariere răspunde de efectuarea tuturor lucrărilor de inventariere,
potrivit prevederilor legale. Pentru desfășurarea în bune condiții a operațiunilor de
inventariere, în comisii pot fi numite persoane cu pregătire corespunzătoare economică și
tehnică, care să asigure efectuarea corectă și la timp a inventarierii elementelor de activ,
datorii și capitaluri proprii, inclusiv evaluarea lor conform reglementărilor contabile
aplicabile.
Inventarierea și evaluarea elementelor de activ, datorii și capitaluri proprii se pot
efectua atât cu salariații proprii, cât și pe bază de contracte de prestări de servicii încheiate cu
persoane juridice sau fizice cu pregătire corespunzătoare.
Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi înlocuiți decât în cazuri bine just ificate și
numai prin decizie scrisă, emisă de către cei care i -au numit.

133
Toate elementele supuse inventarierii, grupate pe locuri de depozitare, gestiuni și
categorii de bunuri, sunt înscrise în “Listele de inventariere” (cod 14 -3-12), ce vor fi semnate
de către persoanele împuternicite să efectueze inventarierea.
Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic și
înscrise în listele de inventariere cu cele din evidența tehnic -operativă și contabilitate fiind
sintetizate în “Procesul verbal de inventariere” întocmit și semnat de comisia de inventariere
la sfârșitul acestei operațiuni care cuprinde unele aspecte ce s -au desprins în urma
inventarierii. La procesul verbal se anexează:
 decizia de numire a comisiei de inventari ere;
 declarația de inventar luată de către comisie de la gestionar înaintea începerii
inventarierii;
 listele de inventariere, semnate pe fiecare filă de către membrii comisiei de
inventariere și de către gestionar, în care sunt înscrise cu cerneală sau pix , fără
ștersături și spații libere, bunurile sau valorile inventariate. Ele servesc ca
document pentru stabilirea lipsurilor sau plusurilor de valori materiale constatate
cu ocazia inventarierii;
 extrasele transmise spre confirmare debitorilor și creditori lor;
 alte documente apreciate ca fiind necesare de către comisia de inventariere.

Procesul verbal de inventariere, împreună cu anexele sale este predat comisiei centrale
de inventariere sau conducătorului unității, după caz. Acest set de documente serveșt e pentru
realizarea primului scop al inventarierii și anume acela de stabilire a situației reale a
patrimoniului sub aspectul mărimii faptice a acestuia.
În vederea atingerii celui de -al doilea scop esențial al inventarierii și anume stabilirea valorii
actuale (de piață sau de inventar) a elementelor patrimoniale, se utilizează “Registrul –
inventar” (cod 14 -1-2), în care se înregistrează valoric, pe baza listelor de inventariere, toate
elementele de activ și de pasiv inventariate, grupate după natura lor, co nform posturilor din
bilanțul contabil.

11.3. Regularizarea și înregistrarea diferențelor constatate la
inventariere

Potrivit legii, este obligatorie înregistrarea în contabilitate, atât a plusurilor cât a
minusurilor constatate cu ocazia inventarierii.
În situația constatării unor plusuri în gestiune, bunurile respective se vor evalua la
valoarea justă. În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua
măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire.
Plusurile la inventar se înregistrează în contabilitate ca intrări în gestiunea unității,
prin următoarele formule contabile:
a. pentru plusurile de imobilizări necorporale și corporale:

“Cont de imobilizări necorporale”
(corporale) = 4754 “Plusuri la inventar de
natura imobilizărilor”

Suma reprezentând amortizarea calculată la imobilizările necorporale și corporale
constatate plus la inventar, va fi trecută la venituri, prin formula contabilă:

4754 “Plusuri la inventar de natura
imobilizărilor” = 7584 “Venituri din subvenții pentru
investiții”

134

b. plusurile la inventar de stocuri de materii prime:

301 “Materii prime” = 601 “Cheltuieli cu materiile prime”

sau

601 “Cheltuieli cu materie prime” = 301 “Materii prime”, în roșu (-)
c. plusuri la inventar de semifabricate, produse și animale:

%
34 “Produse”
361 “Animale și păsări” = 711 “Venituri aferente costurilor
stocurilor de produse”
d. plusuri la inventar de mărfuri și ambalaje:

371 “Mărfuri
(381 “Ambalaje”) = 607 “Cheltuieli privind mărfurile”
(608 “Cheltuieli privind ambalajele”)

sau

607 “Cheltuieli privind mărfurile”
(608 “Cheltuieli privind ambalajele”) = 371 “Mărfuri
(381 “Ambalaje”) în roșu ( -)

Bunurile constatate lipsă la inventariere, neimputabile, se evaluează și se
înregistrează în contabilitate la valoarea contabilă. Lipsurile imputabile se recuperează de la
persoanele vinovate, la valoarea de înlocuire prin care se înțelege costul de achizi ție al
bunului respectiv la data constatării pagubei, care cuprinde prețul de cumpărare practicat pe
piață, la care se adaugă taxele nerecuperabile (inclusiv TVA), cheltuielile de transport,
aprovizionare și alte cheltuieli accesorii. Lipsurile la inventa r, se înregistrează în
contabilitate ca ieșiri din gestiunea entității, astfel:
a. lipsuri de imobilizări corporale:

%
28x “Amortizări privind imobilizările”
(pentru valoarea amortizată)
6583 “Cheltuieli privind activele cedate și
alte operații de capital”
(pentru valoarea neamortizată) = 21x “Imobilizări corporale”

b. lipsuri de stocuri de materii prime:

601 “Cheltuieli cu materiile prime” = 301 “Materii prime”

c. lipsuri de materiale de natura obiectelor de inventar aflate în exploatare (trecute pe
cheltuielile de exploatare):

Credit 8035 „Stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosință”
d. lipsuri de semifabricate, produse, animale:

135

711 “Venituri aferente
costurilor
stocurilor
de produse” = “Conturi de semifabricate, produse,
animale”

e. lipsuri la inventar de mărfuri în unitățile cu ridicata:

607 “Cheltuieli privind mărfurile” = 371 “Mărfuri”

f. lipsuri la inventar de mărfuri în unitățile cu amănuntul:

% = 371 “Mărfuri”
607 “Cheltuieli privind mărfurile”
378 “Diferențe de preț la mărfuri”
4428 “TVA neexigibilă”

g. lipsuri de ambalaje:

608 “Cheltuieli privind ambalajele” = 381 “Ambalaje”

Notă: În situația în care se constată că lipsurile de inventar la stocuri sunt imputabile,
pe lângă înregistrările prezentate mai sus se mai efectuează în contabilitate și operațiunea de
imputare a valorii de înlocuire a acestor bunuri, inclusiv taxa pe valoarea adăugată colectată:

4282 “Alte cr eanțe în legătură cu
personalul”
(461 “Debitori diverși”) = %
758 “Alte venituri din exploatare”
4427 “TVA colectată”

În creditul contului 758 “Alte venituri din exploatare” se înregistrează costul de
achiziție (valoarea de înlocuire) al bunului respectiv la data constatării pagubei iar în creditul
contului 4427 “TVA colectată” se va înregistra suma rezultată din aplicarea cotei legale de
TVA asupra costului de achiziție al bunului respectiv la data constatării pagubei.
Punerea de acor d a tuturor formelor de evidență, cu ocazia efectuării inventarierii,
asigură premisele îndeplinirii obiectivului fundamental al produselor financiar -contabile, în
sensul prezentării, prin intermediul situațiilor financiare anuale, doar a acelor informații
caracterizate prin sinceritate, fidelitate și realitate.

136

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE:

1. Definiți balanța de verificare contabilă?
2. Ce reprezintă balanța de verificare analitică?
3. Când se efectuează inventarierea?
4. Care sunt etapele inventa rierii?
5. Regularizarea și înregistrarea diferențelor constatate la inventariere

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE:

Elementele supuse inventarierii, grupate pe locuri de depozitare, gestiuni și categorii
de bunuri, sunt înscrise în
……………………………………………………………… ………………………………….
Rezultatele inventarierii se stabilesc
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………….
Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere
revine ……………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………. ………………….
Balanțele de verificare sintetice îndeplinesc următoarele funcții mai
importante ………………………………………………………………………………………………………………. …..
………………………………………………………………………………………..

După număru l de egalități pe care le conțin, distingem
balanță ………………………………………………………………………………………………………………. …..…
…………………………………………………………………………………… ..

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 11:

Balteș Nicolae
Ciuhureanu Alina
Teodora Bazele contabilității , Ed. Universității „Lucian Blaga” din
Sibiu, Sibiu, 20 10
Balteș Nicolae Contabilitate financiară , ediția a IV -a, Ed. Universității

137
Ciuhureanu Alina
Teodora „Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2014
*** Legea contabilității nr.82/1991 , republicată, M. Of. 454/18.06.2008;
*** Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/27.11.2008 privind
documentele financiar -contabile, M. Of. nr. 870/23.12.2008;
*** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile
financiare anuale consolidate, M.Of. nr. 963/2014