Băuțar – file de istorie [627494]

Băuțar – file de istorie
De la întemeiere, la Marea Unire din 1918
Zona Văii Bistrei este puțin cercetată din punct de vedere arheologic, iar descoperirile
întâmplătoare nu ne oferă o imagine cuprinzătoare asupra istoriei anterioară Epocii Moderne. Istorici
avizați au apreciat existența localității Tapae la nord de Băuțarul de azi – acolo, în sec. I. d.Hr. s-au
desfășurat primele conflicte daco -romane.1 După ocuparea Banatului de către împăratul Traian (101
d.Hr.), a urmat un proces de consolidare a teritoriului, în perspectiva unei „alianțe" impuse dacilor în 102
d.Hr. După al doilea război dacic (105 -106 d.Hr.), Dacia cucerită a devenit provincie romană. Până
astăzi, în zona Băuțarului nu s -au identificat vestigiile drumului roman care urma malurile râului Bistra,
de la Tibiscum (Jupa), la Sarmizegetusa, ajungând și pe actualul areal al comunei Bucova.2 După
construirea capitalei Daciei romane -Colonia Augusta Ulpia Traiana (din 117 d.Hr., Ulpia Traiana
Sarmizegetusa), pe traseul drumului roman, între Acnave (Zăvoi) și Bucova s -a edificat localitatea
romană Pons Augusti, încă neidentificată pe teren.3 Singura certitudine arheologi că din perioada romană,
situată pe teritoriul de azi al Băuțarului este tezaurul monetar format din denari republicani romani.4
Perioada de după retragerea aureliană (271 d.Hr.) a însemnat continuarea existenței daco –
romanilor în această regiune, concomite nța formării poporului român cu populațiile migratoare, până în
zorii Evului Mediu. Lumea Banatului Montan medieval și-a avut conducătorii săi, cnezii, jupanii,
„oameni buni și bătrâni" ai obștilor, între secolele IX -XIII presiunea militară maghiară nu a întrerupt
conducerea voievozilor români Glad și Ahtum.5 Stăpânirea maghiară din secolul XIII până în 1541 a scos
în prim plan elitele sociale ale regatului – treptat, pe fondul unei adap tări reciproce, regalitatea maghiară
și clasa cnezială a românilor au stabilit noua formulă de conviețuire. Cnezii români s -au distins prin
prosperitate economică și statut militar – acestea au oferit noul statut juridic al nobililor BIZERE, FIAT,
MĂRGAN ș.a. începând cu secolul XV, aceștia au avut domenii în zonă, atribuții administrative, militare
și juridice. Băuțarul nu apare în posesia acestor nobili români – localitatea nefiind atestată documentar
pentru întreaga perioadă medievală.6
Configurația istorică a regiunii are o ascendență transilvană. La peste patruzeci de ani de la intrarea
Banatului în stăpânirea habsburgică (1718), documentele înregistrează cele două localități: Băuțarul de
Sus și Băuțarul de Jos. Deocamdată, fără o cercetare sistematică, localitățile nu au fost identificate în
documentele anterioare acestei date – aceeași perioadă nu dispune încă de vestigii arheologice.7
Ca orice localitate apărută prin migrația unor familii dintr -o matcă social -economică de bază în
perimetrul unui domen iu nobiliar, Băuțarul de Sus și Băuțarul de Jos își au o istorie orală mai credibilă
pentru localnici decât acel document istoric atât de necesar, al atestării certe. Aceasta pentru că, în
orizontul ființării, românii au valorizat trecutul în funcție de cr edință și rădăcini.
La 1700, locuitorii din Băuțarul Superior și parțial cei din Băuțarul Inferior au trecut la „uniați",
adică au devenit greco -catolici, datorită apropierii de Transilvania. Unii ortodocși din aceste localități au
acceptat unirea cu Biser ica Romei, dar în perioada următoare s -au produs unele modificări în privința
Bisericii și a școlii.8 Din cauza unei secete care a afectat și Valea Bistrei, locuitorii din Băuțar au primit
în 1863 -1865 ajutoare din partea statului austriac.9
Au circulat în rândul sătenilor din Băuțar publjcații din Ardeal, precum Albina (Sibiu) și
Telegraful Român (Sibiu),10 încă din a doua jumătate a secolului XIX. înscriși inițial în Asociația
cultivatoare a învățătorilor de la școalele naționale, cu scopul înființării unei Biblioteci de profil la
Caransebeș, învățătorii români din cele două Băuțaruri au aderat în 1865 la Reuniunea învățătorilor
gr.ort. români, odată cu înființarea Episcopiei Gr. Ort. la Caransebeș,11 ceea ce denotă o aplecare a lor
spre orto doxism. într -o primă hartă completă a Văii Bistrei, a Comi tatului Severin realizată de Alexandru
Drăgălina din Caransebeș (1879), în Comitatul Hunedoara, dincolo de Vama Marga este menționat
Băuțarul Inferior,12 aspect care ne îndreptățește să considerăm localitatea anterioară acestei date. Foaia
Diecezană, organul de presă al Episcopiei Gr. Ort, române din Caransebeș, apărută în 1886, a circulat și
printre cititorii din Băuțar13 informând și formând încă o generație de țărani școliți.
Biserica Gr. Ort. Ro mână din Băuțarul Superior este atestată cert în secolul al XlX -lea, fiind
renovată succesiv în timpul regimului dualist. Școala confesională gr. ort. s -a construit în 1865, dată până
la care elevii frecventau școala din Băuțarul Inferior. La jumătatea sec olului al XlX-lea erau 118 numere
de case cu 688 suflete; la recensământul din 1900 erau înregistrați 1002 locuitori, toți români.14 Prima
casă parohială a fost construită în 1897 pe fundație de piatră, pe un intravilan. în 1911 s -a zidit actuala

RESTITUIRI I b D b T I M H
casă paro hială din cărămidă, pe același intra vilan și tot cu contribuția locuitorilor comunelor. Tradiția
orală locală întregește datele arhivistice: locuitorii comunei au fost iobagi. în Evul Mediu erau obligați să
presteze câteva zile de lucru – săptămânal15 pe domeniul nobiliar de NALASZ (NALATZ). Sediul
nobilului – proprietar de pământuri s -a aflat în apropierea Hațegului, unde locuiau „nălățenii" – ca atare,
locuitorii din acea regiune, la fel ca cei din comuna Ciula din depresiunea Hațegului au fost numiți
„nălani" și „ciuleni". La fel au fost numiți locuitorii din Băuțar, așezați pe același domeniu.16 În Băuțarul
Superior au slujit printre alții preoții: Gheoghe Bugariu (1811 -1868); Gheorghe Bugariu (nepotul
primului), între 1868 -1873; Andrei Pop Bociat (1873 -1911) din Clopodia Hațegului; Ioan Macser (1911)
din Uricani, Valea Jiului; Ioan Peteanu (1911 -1955) din zona Clujului,17 au urmat preoții Victor Stoica
(1955 -1976) din Zeicani – Sarmizege tusa; Dorel Unguraș (1976 -1981); Ioan Babun (1981). Un caz un ic
pe Valea Bistrei: până în 1810, credincioșii ortodocși și cei greco -catolici nu s -au separat ierarhic ci au
fost într -o conviețuire comunitar -confesională. Școala comunală din 1864 a devenit confesională în
186518
Băuțarul Inferior marchează granița de miazăzi, de odinioară, dintre Transilvania și Banat.19
Datele despre întemeierea parohiei gr. ort. române din comună lipsesc deocamdată; tradiția orală
menționează că această parohie a devenit de sine stătătoare odată cu construirea comunei politice la
sfârșitul secolului al XVIII -lea – în Conscripția din 1765 și nici în cele anterioare nu se amintește această
comună sub raport politic sau bisericesc. Prima atestare documentară este din anul 1750, cu denumirea de
Bonczar. Până în 1910, greco -catolicii din această localitate, cât și ortodocșii mergeau la Biserica din
Băuțarul Superior.20
În 1840, comuna bisericească gr. ort. s -a separat de greco -ortodocșii din Băuțarul Superior.21
Arhiva parohială cuprinde matricolele sau registrele botezaților pe perioada 1 830-1854 și din 1900 -2010.
Actuala biserică s -a construit în anul 1928, după planul arhitectului Constantin T. Purcariu din Lugoj, Iar
lucrarea a fost executată de antreprenorii Enrich Finz din Caransebeș și Iosif Ternovici din Lugoj.
Biserica este constru ită în stil baroc vienez, obișnuit în Banat. Lăcașul de cult este numai zugrăvit, iar
iconostasul este din gips. Mai importantă este icoana Sfântului Ioan Botezătorul, din 1871. Se păstrează
și ușile împărătești de la vechea biserică de piatră, din 1834. S unt de remarcat icoanele pictate pe pânză,
prinse de iconostas. Biserica actuală a fost sfințită în 1929, de Episcopul Gr. Ort al Lugojului, Alexandru
Nicolescu.22
Casa parohială din lemn a fost ridicată în 1897, iar cimitirul este confesional și se admini strează de
către parohie. După matricolele Bisericii și după tradiție până la Unirea cea mare, preoții slujitori în
această comună au fost: Gheorghe Albulescu (1830 -1854); Andrei Ionașiu(1882 -1885); Romulus Raca
(1885 -1917) și Ioan Petean (1917 -1919).23
Pentru măiestria cu care locuitorii celor două comune au reușit să rezolve problema școlară, dăm
câteva rânduri din Cronica parohială: „De prin 1872, ambele Băuțaruri au închis școala, din lipsă de
învățători, până în 1876, când a preluat -o învățătorul teolo g în Băuțarul inferior și pruncii din Băuțarul
Superior alergau acolo la acesta, fiind aplicați la acea școală de protopopul fostului învățător George
Bugariu, nefiind edificiu școlar în Băuțarul Superior au stat până în 1882 când cu ocaziunea vizitei
comi siei episcopiei Ilustru Dr. V. Mihaly a dispus, ca de aici încolo să fie aplicat învățătorul pentru
ambele Bouțaruri până când se va edifica propria școală.
În anul 1877 în urma dispozițiunilor mai înalte ne -am ridicat școală proprie în Băuțarul Inferior,
susținând noi școala și ne -am strâns suma de 200 fl[orini], până în anul 1895 când s -a plătit salariul
annual de 300 fl[orini], până în anul 1898.
În anul 1894 s -a îngrădit intravilanul școlii. Prin anul 1898 s -au făcut bănci și o tablă neagră;
rechizite ș colare și în fiecare an s -au preocupat material pentru copii tot din banii școlii. în 20 octombrie
[1894], în urma Ordinului sub nr. 1418 a.c., mult onoratul domn Nicolae Muntean administrator
protopopesc vine la fața locului pentru calandarea întregului e dificiu școlar nou, conf[orm] Protocolului.
în 1913 s -a pus fundamentul și s -a ridicat pereții și acoperișul școlii mărețe ce împodobește comuna
Bouțarul Superior.
Mari au fost eforturile întregului popor dar cu ajutorul lor s -a obținut materialul de lemn, piatră, var,
nisip, cărămidă și umplutură, Ioan Prekop din Caransebeș a dat 10700 cor în 3 rate. Edificiul școlar s -a
terminat în anul 1914.24
În timpul Primului Război Mondial (1914 -1918), numeroși bărbați din Băuțarul Superior și din
Băuțarul Inferior, cuprinși în armata austro -ungară au luptat în Galiția și în Italia. Populația din aceste
comune a fost supusă rechizițiilor ordonate de autoritățile din Viena.25
Sub conducerea Comitetului Național Român din Caransebeș, ostașii români întorși de pe front și
locuitorii Băuțarului au creat Comitete Naționale și Gărzi Naționale (octombrie 1918), întâmpinând
greutățile epidemiei de gripă spaniolă și v exațiile jandarmilor maghiari. Î n urma alegerii delegaților cu

RESTITUIRI I b D b T I M H
„credinționale" (mandate) pentru Marea Adunare N ațională de la Alba Iulia, au mers să decidă unirea cu
România, din Băuțarul Superior: Ioan Peteanu și Nanu Jarcău; din Băuțarul Inferior: Romul Raca, Iosif
Aghiceru și Dionisie Maciovan.26 În acest fel, locuitorii Băuțarului Superior și ai Băuțarului Infe rior și -au
împlinit dorința „de a fi" împreună cu frații lor români din „Vechiul Regat", într -un singur stat.
________________________________ ________ Valentin SANDU
NOTE:
1 Adrian Bejan, Dada Felix. Istoria Dadei Romane, Timișoara, 1998, p. 26.
2 Doina Benea, Petru Bona, Tibiscum, Editura Museion, București, 1994, p. 51.
3 I. Medeleț și P. Buligan, Contribuții la problema și la repertoriul movilelor de pământ din Banat, Timișoara, 1987, p. 35.
4 Ibldem, p. 87-198.
5 Marîus Bizerea, Constantin Rudneanu, Considerațiuni istorico -geografic e asupra districtului autonom al Carașului în evul mediu,
în Studii de istorie a Banatului I, Timișoara, 1969, p. 18.
6 Cf. Llgia Boldea, Noi considerații asupra elitelor sodale românești bănățene: stăpânii de pe Valea Bistrei (sec. XV -XVI), în
Analele Bana tului, S.N., Arheologie -Istorie, Timișoara, An XII -XIII – 2004 -2005, p. 325-340.
7 Cf. Sabin Adrian Luca, Repertoriul arheologic al județului Caraș -Severln, Editura Economică, București, 2004.
8 Ion Pârvu, Valentin Sandu, Cultură și comunitate pe Valea Bist rei. 1862 -1919, Editura Mirton, Timișoara, 2005, p. 126.
9 Ibidem, p. 127.
10 Ibidem.
11 Ibidem,
12 Ibidem, p. 131.
13 Ibidem, p. 132.
14 Petru Bona, Ortodoxismul în granița bănățeană, Caransebeș, 1994, p. 135. Comuna Băuțar este atestată documentar în 1750.
Parohia gr. ort. română a fost înființată în 1881. între 1750 -1840, creincioșii gr. ort. au avut Biserică împreună (comună) cu cei din Băuțarul
Inferior. La 1840, credincioșii gr. ort. români din Băuțarul Superior au ridicat biserică din piatră, cu turn de lemn. î n 1867, în locul turnului
de lemn al Bisericii s -a construit un turn de piatră, cu influențe ale barocului târziu.
15 înainte de 1785.
16 C. Martinovicl, N. Istrati, Dicționarul Transilvaniei, Banatului și celelalte ținuturi alipite, Cluj, 1921, p. 4. Biserica actuală a fost
construită în 1939, în stil bizantin -baroc și a fost pictată în 1986 -1987 de către pictorul Ioan Șulea Gorj din Timișoara. Lăcașul de cult actual
a fost sfințit în 1990 de I.P.S. Mitropolitul Banatului, Dr. Nicolae Cornean. Parohia este condusă acum de preotul Ioan Pulu. Cf. Arhiva
Parohiei Băuțar, Cronica parohială 1939 -1990.
17 Arhiva Parohiei Ortodoxe a Băuțarului Superior, Cartea de auru a parohiei (1885 -1911), f. 5-6.
18 Ibidem.
19 I. Lotreanu, Monografia Banatului, Timișoara, 1935, p. 138.
20 Arhiva Parohiei Ortodoxe a Băuțarului Superior, Cartea de auru a parohiei (1885 -1911), f. 1.
21 Ibidem,
22Arhiva Parohiei Ortodoxe a Băuțarului Inferior, Cronica parohială. în continuare, între 1927 -2010, credincioșii gr. ort. au dăruit Bisericii
icoane, obiecte de cult și au realizat în 2003 un Iconostas de lemn.
23Ibidem, f. 2-3. Alți preoți din parohie: Mihail Bosovici (1919 -1934); Ioan Oltean (1934 -1950); Eugen Bârsan (1950 -1961), Mihai l
Bosovici (1961 -1968); Ioan Meria (1968 -1990); C. Costina (19 90-2004). Parohia este condusă acum de preotul Cornel Costina.
24 Ibidem, f. 3 -4.
25 Avram Imbroane, Bănățenii și războiul, în Epoca, București, Nr. 174, 27 iunie 1915, p. 1.
26 Ioan Munteanu, Vasile Mircea Zaberca, Mariana Sârbu, Banatul șl Marea Unire. 1918, Timișoara, 1993, p. 34.