Batranii Si Depresia Acestora

ARGUMENT

Bătrânul este mereu acolo, undeva lângă noi. Fie că locuim cu el, fie că îl întâlnim zi de zi pe stradă și în diverse locuri publice, el face parte din viața noastră. O vorbă populară spune așa: „cine nu are un bătrân, să își cumpere”. Înțelepciunea din spatele acestor vorbe este mai mult sau mai puțin clară pentru societatea contemporană.

Lucrarea de față își propune studiul persoanelor ce aparțin acestei vârste, din punct de vedere al nivelului depresiei și al calității vieții, cu speranța de a atrage atenția asupra acestui sector de vârstă deseori neglijat și chiar ignorat. Consider că doar prin conștientizarea nevoilor și stării actuale a acestei categorii din populație, se pot lua măsuri pentru a le îmbunătății situația. Iar interesul meu asupra acestui sector de vârstă pornește din observația că cei ce ne-au crescut, sprijinit și ridicat, sunt neglijați și discriminați. Stigmatizarea bătrânilor este evidentă, sprijinul pentru ei este limitat iar interesul scăzut. Ceea ce ne-au oferit, deseori uităm și neglijăm, iar ce ne pot oferii în prezent, ignorăm.

Am întâlnit în trecut un citat ce consider că ar trebui să ne fie ghid pentru percepția bătrânului de lângă noi, acest citat al Andre Maurois lui spunea așa: „Arta de a îmbătrâni este arta de a apărea în fața generațiilor care vin după tine ca un sprijin și nu ca un obstacol, ca un confident și nu ca un rival.” Cu toate astea ajungem să disprețuim cu ușurință un om ce ne poate oferi sprijin, înțelepciune și o experiență de viață din care am avea multe de învățat. Norocoși sunt cei ce încă au bătrânii lângă ei și găsesc în ei înțelepciunea să fructifice aceste relații.

Pentru a pătrunde în sufletul unui bătrân și pentru a afla trăirile sale autentice este necesară multă blândețe și răbdare. Dar cu puțin noroc putem descoperii un întreg univers, experiențe ce nimeni nu le poate lua bătrânului, sentimente ce nimeni nu i le poate contesta, bucurii ce îi aparțin doar lui și suferințe ce le-a dus cu demnitate.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTARE TEORETICĂ

DEPRESIA.

Definirea și identificarea depresiei.

DEPRESÍV, -Ă, depresivi, -e, adj. 1. Care provoacă starea de depresie neuropsihică sau scăderea tensiunii arteriale. 2. De depresie (II). 3. (Despre persoane) Înclinat spre tristețe, descurajare. – Din fr. dépressif. (https://dexonline.ro/definitie/depresiv)

Încă de la Hipocrate, care a lăsat în urmă descrieri a depresiei ca o afecțiune a „bilei negre”, această tulburare se zbate să apară din ce în ce mai des în viața multor indivizi. În Evul mediu atât depresia cât și bolile mentale erau atribuite demonilor ce ne posedau corpurile. Melancolia este alt concept cu care este asociată depresia, această alăturare s-a păstrat însă până în prezent. Baillarger folosește în secolul XIX termenul de depresie și separă împreună cu Faltret și Esquirol de-a lungul timpului episodul depresiv melancolic și episodul excitației euforice sau mania. Ce extreme a acestei tulburări sunt tristețea și apatia pe de-o parte și veselia și exaltarea pe de altă parte.

Cel care a impus definitiv termenul de depresie, folosind sistematic acest concept pentru a descrie perioadele de tristețe și descurajare ce alternează cu fazele de excitație și euforie în psihoza maniaco-depresivă este Kraepelin. Este important de menționat că nu tristețea în sine este depresie dar tristețea apare cu o intensitate considerabilă în depresie. Aspecte afectate de tristețe în depresie sunt somnul, apetitul sexual, apetitul alimentar, stima de sine, judecata și multe din activitățile de zi cu zi ce înainte de a se instala această tulburare individul le putea desfășura natural, cu ușurință. Prin urmare pentru ca tristețea să aparțină unei patologii ne uităm la intensitatea acesteia și la durata ei. Un alt indiciu este dacă tristețea apare fără o cauză aparentă. Diverse evenimente sunt percepute de individ ca provocatoare de tristețe deși în trecut nu le percepea așa, sau tristețea apare din senin fără a fi influențată de exterior. (Loo, 2003)

Depresivul își restrânge orizontul personal al sferei de activități. El se izolează treptat și nu mai dorește la fel de multe contacte sociale, acestea neproducând individului nicio plăcere. Interesele sale se restrâng și se instalează o stare generală de apatie. Dispoziția generală este de tristețe, închidere în sine, apatie și o stare de slăbiciune a Eului. (Enăchescu, 2005)

Depresia a fost împărțită de Kelerman ca aspecte psihopatologice din sfera trăirilor depresive:

Depresia ca stare de dispozițiw normală a persoanei umane;

Depresia ca simptom clinico-psihiatric;

Depresia ca sindrom psihopatologic;

Depresia ca boală psihică. (Enăchescu, 2005)

În raport cu conținutul, sindromul depresiv poate lua forme clinico-psihiatrice diferite:

Sindromul melancolic. Aici apare o depresie gravă, anxietate, bradipsihie, delir melancolic, imobilitate motorie, sindromul Cottard;

Sindromul depresiv-anxios. Aici predomină o neliniște anxioasă, alături de stări puternice depresive;

Sindromul ipohondriac. În acest caz apar idei ipohondriace frecvente alături de stărie depresive;

Sindromul asteno-depresiv. În această tulburare stări marcate de astenie, bradipsihie și bradikinezie se alătură depresivității;

Sindromul de depersonalizare. Idei de imortalitate, suferință morală și tulburări de depersonalizare se alătură depresivității;

Sindromul depresiv-obsesiv. Aici apar preocupări obsesive alături de stările depresive. (Enăchescu, 2005)

Ca și principală cauză a depresiei nu s-a stabilit un eveniment unic. Ea se poate declanșa la individ dupa diverse evenimente negative ce l-au marcat, acestea pot fi chiar mai slab resimțite de individ dar daca se repetă pot ajunge să aibă un efect la fel de distructiv precum o traumă majoră.Cu sigurantă propriile noastre gânduri negative întrețin depresia. Diagnosticul de depresie se poate pune în funcție de o serie de simptome. Ca și teme majore putem aborda la pacient următoarele:

Proastă dispoziție frecventă;

Scădere vizibilă a interesului sau incapacitatea de a găsi plăcere;

Insomnie sau tulburări ale somnului;

Încetinire a ritmului psihomotor;

Oboseală;

Sentimente negative legate de propria persoană, precum vinovăție sau devalorizare;

Scăderea capaciății de concentrare și a funcțiilor cognitive;

Gânduri referitoare la moarte sau chiar suicid;

Gânduri negative referitoare la alte persoane;

Pesimism accentuat. (Cungi, Note, 2002)

În trecut depresia era descrisă ca o stare melancolică. Brânzei descre ariile afectate de acestă tulburare. Instinctul de procreare este deseori blocat, scade astfel libidoul și dorințele sexuale. Pe de altă parte poate apărea o masturbare frecventă ca o compensare pentru nevoia de stimulare. Nevoia de a avea orgasm este înțeleasă și datorită faptului că în acele momente individul este deconectat de starea în care se află, se poate reseta și se poate îndepărta pentru câteva clipe de tot ce simte. Somnul este profund perturbat. Apar modificări în această arie fie prin treziri dese în timpul somnului, dificultăți de readormire dar și treziri la o oră mult mai mică decât obișnuit. Pot să apară idei suicidare sub presiunea groazei de suferință. Melancolicul poate ajunge la saturație și poate căuta o metodă de a scăpa de stările ce îl copleșesc, chiar și în moarte.

Din punct de vedere al emotivității apar stări anxioase, apatie și confuzie ce pot determina somatizări puternice sau comportamente precum automutilare, irascibilitate, izolare. (Brânzei, 1981)

Este foarte importantă parte de diagnosticare, pentru a stabili dacă depresia s-a instalat sau individul are o zi sau săptămână mai apăsătoare. De acolo se face o analiză cantitativă a simptomelor ce țin de depresie și au apărut în viața individului.În primul rând individul trebuie supus la o analiză funcțională. Aceasta nu arată neapărat cauza depresiei ci ne învață cum funcționează, cum se manifestă ea.

Analiza emoțiilor se face în câteva etape succesive: în primul rând este necesar să le identificăm, să luăm cunoștință de emoțiile noastre. Aici putem ajuta clientul atunci când are dificultăți în a-și descrie starea și îi putem prezenta un tabel cu diverse emoții atât pozitive cât și negative. Putem expune clientului emoții precum veselie, plăcere, calm, seninătate, liniște, bucurie, care sunt emoții pozitive. Iar apoi prezentăm și câteva exemple pentru cele negative: angoasă, furie, tristețe, durere sufletească, apatie, melancolie. Trebuie identificate care din aceste emoții apar în viața lui Deci reperarea și definirea emoțiilor este primul pas și este decisiv pentru a putea ulterior implementa o schimbare.

A doua etapă constă în evaluarea și cântărirea emoțiilor negative. Orice individ trece prin toată gama de emoții în timpul exitenței sale deci pentru a diagnostica depresia trebuie să apară o prevalență a emoțiilor negative dar și o schimbare față de trecut, când individul nu era atât de copleșit de emoțiile negative. Aici se pot utiliza scale gradate progresiv. Se poate analiza în ce măsură resimte pe durata unei zile o anumte emoție negativă și astfel se poate determina ce emoții apar mai des sau sunt resimțite mai puternic. Se pot utiliza și grile ce prezinta starea clientului pe durata unei săptămâni, cum percepe fiecare zi în parte dar și fiecare perioadă sau chiar oră a acelei zile din punct de vedere al emoțiilor negative.

Până în acest punct individul ar putea ajunge să identifice ce simte și când simte, să dinstingă emoțiile pozitive de cele negative. Din aceste scale de evaluare și mai ales din grila unde se prezintă stările individului pe durata unei zile sau săptămâni se poate deja observa în ce măsura viața și activitățile de zi cu zi ale acelei persoane sunt afectate. Trebuie identificate în special momentele când individul nu mai dorește să facă nimic, sau dacă ajunge să fie implicat în diverse acitvități el simte că lucrurile făcute de el sunt fără importanță sau chiar neplăcute. Aceste sentimente descurajează și mai mult individul și îl împing spre inactivitate tot mai prelungită.

Se pot face diverse grafice de înregistrare a activităților, ce anume a fost bine în cursul acelei săptămâni și ce a fost rău. Astfel putem avea o evidență ce se poate analiza și retrospectiv atunci când intervenția pentru schimbare începe. Se poate mereu analiza progresul în funcție de ariile în care individul a făcut progrese și măsura în care el se simte mai bine în acele arii dar și per ansamblu. (Cungi, Note, 2002)

Depresia poate să fie de mai multe tipuri iar ca specialist este important să putem face distincția clară între acestea. Voi descrie aici tipurile de depresie explicate de către Angelos Halaris, medic șiprofesor de psihiatrie, directoral secției de psihiatriei pentru adulți din Centrul Medical al Universității Loyola din Chicago.

Depresia majoră. Conform Institutului Național de Sănătate Mentală, în SUA aproximativ 7% din populația adultă suferă de această formă de depresie la un moment dat în timpul vieții. Simptomele ce apar în acestă situație sunt: tristețe severă, lipsa speranței, energie scăzută, iritabilitate, probleme de concentrare, tulburări ale somnului și alimentației, sentimente de vină, durere fizică, gânduri despre moarte și suicid. Simptomele trebuie să fie prezente cel puțin două săptămâni.

Episod depresiv major. Aici simptomele prezentate mai sus nu durează timp de minim două săptămâni ci apar ca eveniment unic. O persoană ce a suferit un episod depresiv major are tendința să repete acest lucru.

Distimia. Acest tip de depresie apare la aproximativ 2% dintre membrii populației din SUA. Este o formă mai puțin severă a depresiei majore însă are efecte puternice asupra vieții individului. Starea proastă și energia scăzută se menține în general pe o perioadă lungă de timp, deseori peste 2 ani de zile. Simptomele principale sunt tristețe, probleme de concentrare, oboseală, modificări ale patternurilor de somn și de alimentație.

Depresia postpartum. Acest tip de depresie apare la femei după naștere. 85% dintre femei suferă de un anumit grad de tristețe imediat după naștere, însă la 16% dintre ele simptomul este atât de puternic încât poate să fie diagnosticat ca depresie postpartum. În mod normal apare în primul an după naștere și este caracterizată de tristețe severă, oboseală, sentimente de singurătate și lipsă a speranței, idei suicidare, teama de răni copilul nou născut și sentimente de deconectare față de copil.

Depresia sezonieră. Acest tip de depresie apare deobicei iarna și dispare în timpul primăverii. Este caracterizat de cădere a dispoziției bazale, anxietate, iritabilitate, oboseală în special în timpul zilei. Acest lucru poate să apară și din cauză că se reduce expunerea la razele soarelui, ceea ce ar sintetiza serotonina, hormonul fericirii. Între 4% și 6% din populația SUA suferă de acestă tulburare.

Depresia atipică. Este conssiderat cel mai des întâlnit tip de depresie, care însă nu este identificat suficient de des. Simptomele cele mai des întâlnite în acestă formă de depresie sunt: dormitul excesiv, mâncatul excesiv, creșterea în greutate, iritabilitate, probleme relaționale, greutate în mâini și picioare ce se resimte ca o formă de paralizie.

Depresia psihotică. Conform Alianței Naționale a Bolilor Mentale din SUA aproximativ 20% dintre persoanele ce suferă de depresie ajung să aibă și episoade în care aud sau văd lucruri ce nu există defapt. Aceste simptome sunt caracterizate de iluzii și halucinații. Halaris explică faptul că cei ce suferă de acest tip de depresie pot să devină catatonici, să nu vorbească sau să refuze să își părăsească patul.

Tulburarea bipolară. Aici simptomele depresive sunt incluse în tulburarea bipolară unde alternează stările depresive cu cele de manie și euforie. Această tulburare afectează între 2% și 3% din populația SUA și are unul dintre cele mai mari riscuri de suicid. Simptomele maniei includ energie ridicată, entuziasm, fugă de idei și luarea pripită a deciziilor. Oscilarea între simptomele depresiei și ale maniei se poate întâmpla de câteva ori pe an sau chiar mai rapid. Tulburarea bipolară este de mai multe tipuri, unul caracterizat de cel puțin un episod maniacal, altul caracterizat de episoade hipomaniacale care sunt mai blânde împreună cu depresie, tulburarea ciclotimică și alte tipuri de tulburări bipolare.

Tulburarea disforică premenstruală. Acest tip de tulburare afectează femeile în a doua jumătate a ciclului menstrual. Simptomele sunt: depresie, anxietate, schimbări ale stării emoționale. Halaris afirmă că acest tip de tulburare afectează 85% dintre femei prin simptome mai blânde iar 5% dintre femei sunt afectate de simptome severe ale acestei tulburări. Halaris consideră că acestă tulburare poate afecta relațiile femeii și abiliatea ei de a funcționa normal.

Depresia situațională. Este considerată și o depresie ce ține de adaptare. Depresia situațională este declanșată de un eveniment stresant sau un eveniment ce modifică viața individului precum pierderea locului de muncă, moartea unei persoane aproapiate, o despărțire sau diverse alte traume. Este aproximativ de trei ori mai des întâlnită decât depresia majoră. Simptomele ce caracterizează acest tip de depresie sunt: tristețe excesivă, îngrijorare, nervozitate. În mod normal acestea dispar la o perioadă după evenimentul declanșator însă ele trebuie tratate cu seriozitate pentru a evita să se dezvolte în tulburare depresivă majoră. (http://www.everydayhealth.com/depression-pictures/different-types-of-depression.aspx)

Conform DSM IV riscul pe viață pentru tulburarea depresivă majoră este între 10% și 25% pentru femei și între 5% și 12% pentru bărbați. Prevalența tulburării depresive majore este în legătură cu etnia, educația, venitul sau statusul marital. (Romila, 2003)

Depresia este o tulburare afectivă cu simptome severe care afectează modul în care gândim, simțim și ne desfășurăm activitățile zilnice precum mâncatul, dormitul, munca. Pentru a putea pune diagnosticul de depresie trebuie să existe anumite simptome ce să persiste aproape zilnic timp de minim două săptămâni.

Simptome caracteristice depresiei sunt: tristețe persistentă, stare anxioasă, senzație de gol, vid interior, iritabilitate, lipsa speranței, pesimism, vină, devalorizare a propriei persoane, lipsa unui sens, lipsa unei viziuni pozitive asupra viitorului, scăderea interesului în hobbyuri și activitățile anterioare, energie scăzută și oboseală ce apare tot mai frecvent, mișcări mai lente, ritm al vorbirii încetinit, neliniște, dificultăți de concentrare, dificultăți în luarea deciziilor, tulburări de memorie, tulburări ale somnului precum dificultate la adormire, treziri frecvente pe durata nopții, somn pe durate foarte lungi, treziri la ore mult mai mici decât înainte, modificări ale greutății și al apetitului, gânduri despre moarte, suicid și chiar tentative de suicid, dureri de cap, crampe, probleme digestive sau diverse dureri fizicecare nu dispar nici cu tratament, diverse somatizări.

Factori de risc pentru depresie sunt:

Antecedente personale sau din familie în ceea ce privește depresia

Schimbări majore în viață, traume sau stres

Anumite boli psihice și anumite tipuri de medicamente. (https://www.nimh.nih.gov/health/topics/depression/index.shtml)

Din punct de vedere al patternului familial în DMS IV se menționează că tulburarea depresivă majoră este de 1,5 până la de 3 ori mai frecventă printre rudele biologice a persoanelor ce suferă de această tulburare, comparativ cu populația generală. (Romila, 2003)

În diagnosticarea depresiei trebuie să se ia în considerare frecvența stărilor depresive și simptome ce se pot datora diverselor substanțe. Subiectul trebuie întrebat dacă a consumat diverse substanțe interzise sau medicamente ce pot provoca stări anxioase sau apatice și pot provoca diverse simptome fizice ce apar și în depresie precum lentoare, energie scăzută, somnolență, tublurări ale somnului și ale alimentației.

O altă cauză a simptomelor similare celor din tulburarea depresivă majoră este dezintoxicarea. Atunci când alcoolicul sau cel dependent de droguri încearcă să oprească consumul acelor substanțe, apare sevrajul și stări depresive. Aceste situații descriu tulburări afective induse de o substanță.

În depresie se poate observa deseori o stare puternică de autoblamare. Această autoblamare poate apărea deseori la persoanele vârstnice, în momentul când au ocazia de a reflecta asupra celor trăite și constată, pe bună dreptate sau nu, că nu sunt mulțumite de viața trăită, că nu au făcut destule pentru ceilalți sau pentru ei înșiși sau chiar mai mult, că au făcut mult rău celor din jur. Chiar și aceste gânduri pot produce stări depresive la bătrânul care oricum nu mai are o perspectivă a viitorului și poate nici șansa de a repara ce consideră că a făcut greșit. Ce este aici foarte periculos este sentimentul că merită să sufere. Această nevoie de plăti pentru păcatele sale prin suferință, poate bloca bătrânul în stări depresive până la sfârșitul zilelor și le poate deteriora dramatic starea psihică dar și fizică. Autoblamarea poate duce chiar și la suicid la cei ce nu mai găsesc ancore în diferite sensuri ce le pot oferi existenței sale.

Brânzei prezintă un citat al unui pacient ce suferă de melancolie, ce ilustrează un delir megaloman negativ de enormitate nemuritoare, trăit cu o frică deznădăjduită: „Dacă aș fi tăiat în mii de bucățele, fiecare părticică ar continua să trăiască spre a suferi la nesfârșit pentru păcatele făcute.” (Brânzei, 1981, 208)

Depresia nu este specifică unei anumite vârste, dar în perioada bătrâneții depresia are anumite particularități și anumiți factori de risc. Dacă un tânăr ce are viitorul înainte și în general o viziune optimistă asupra posibilităților ce le poate aduce viitorul, poate totuși să sufere de simptome depresive, un bătrân poate fi copleșit mult mai ușor de noul stil de viață și toate schimbările aduse de bătrânețe. O predispoziție spre stări depresive este datorată unor cazuri în familia de origine.

Alți factori de risc pentru depresie sunt:

Genul. Femeile au o predispoziție mai mare pentru a suferi de depresie, comparativ cu bărbații.

Existența unui partener de viață. Un vârstnic ce este văduv are o presipoziție mai mare spre depresie.

Existența unui grup de persoane apropiate cu care poate petrece timpul.

Schimbarea mediului de viață prin mutarea în alt oraș sau la un cămin pentru persoane vârstnice. (http://www.romedic.ro/depresia-la-varstnici-0P32733)

Ce poate ajuta bătrânul să evite stările depresive sau să le facă față mai bine decât un tânăr este înțelepciunea acumulată de-a lungul vieții și încrederea că poate depăși greutățile având în urmă exemple când a înfruntat provocările vieții și a reușit să le depășească cu bine. Este importantă găsirea unui sens în noua lui condiție și implicarea în activități pozitive, ce cresc simțul utilității.

Depresia este mai des întâlnită la adulții cei mai tineri iar ea scade odată cu vârsta pe acest sector de vârstă. La bătrâni depresia este mai des întâlnită și riscul de suicid este deasemenea mai crescut la persoanele vârstnice față de adulți. Este interesant faptul că uneori indivizi ce nu au experimentat sindromul depresiv de-a lungul vieții, ajung să îl resimtă la bătrânețe. Aici se poate lua ca factor major schimbarea rolurilor sociale și familiale. Individul este tot mai puțin implicat în activitățile din jur, activitatea profesională încetează, iar dacă el nu găsește alte activități cu sens pentru el, roluri care el să simtă că îndeplinesc un scop în care el să creadă, dacă nu primește din jurul lui încurajări și suport pentru a căuta aceste noi roluri și activități, riscă să se simtă inutil și depresia să se instaleze treptat. Când apare așa un gol prin încheierea unor roluri, cei din jurul lui trebuie să îl sprijine să se implice în alte activități și astfel să dobândească noi roluri.(http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2852580/)

Aspecte importante ale bărâneții ce pot provoca stări depresive sunt:

Doliul. Cu înaintarea în vârstă cei din jurul nostru încep să moară și treptat ne confruntăm cu tot mai multe pierderi. Un doliu repetat și uneori neprelucrat corespunzător poate determina stări depresive.

Îmbătrânirea. Aici este vorba de toate modificările ce caracterizează această stare de regresie. Acestea sunt atât la nivel psihic cât și la nivel fizic. Medicul Rafi Kevorkian consideră că depresia în perioada bătrâneții are la baza cei 5 de D: declinul, disabiliățile, dependența de cei din jur care să le ofere sprijin și îngrijire, diminuarea calității vieții, demența. Crește simțul inutilității, apar dificultăți în găsirea unui sens în existență și apare teama de moarte. La toate acestea bătrânul face față deseori cu dificultate.

Pensionarea. Aceasta este caracterizată prin încetarea activității profesionale dar poate semnaliza și o perioadă de declin din mai multe puncte de vedere. Individul pierde o parte importantă din viața lui, sensul ce îl avea prin munca sa, contactul cu colegii de muncă. Dacă nu găsește activități plăcute și pline de sens care să înlocuiască vechea activitate, bătrânul poate avea stări depresive. (http://www.romedic.ro/depresia-la-varstnici-0P32733)

Depresia mascată

Atunci când încercăm să analizăm potențiale stări depresive la persoanele vârstnice și nu numai, trebuie să luăm în considerare depresia mascată. Ea se manifestă prin existența unor stări depresive dar unde simptimele psihosomatice sunt foarte accentuate. Atunci când simptomele psihosomatice sunt foarte accentuate poate să devină dificilă recunoașterea simptomelor psihopatologice reale.

Consider important să identificăm depresia mascată la bătrâni tocmai pentru că deseori ei încearcă să își ascundă stările autentice, încearcă să nu fie o povară pentru cei din jur și astfel pot să ajungă să sufere de depresie, deseori majoră și să ignorăm simptomele ce ar semnala asta iar bătrânii noștrii să ne menajeze și să ne ascundă semntimente ce ne-ar atrage poate mai ușor atenția asupra unei posibile depresii. Este o categorie de vârstă ce uneori trebuie abordată cu blandețe pentru a avea curajul să își expună trăirile și o categorie ce necesită atenția și sprijinul nostru.

În primă fază trebuie să putem identifica elementele psihice, psihomotorii și psihisomatice ale sindromului, pentru a putea ulterior identifica depresia din spatele acestora. Vorbim despre o depresie mascată doar atunci când simptomele psihosomatice sunt predominante la acel individ. Pentru confirmarea sindromului depresiv se vor aplica teste și chestionare ce vizează acest aspect. Apoi se poate decide asupra tratamentului cu antidepresive și participarea la diverse forme de psihoterapie.

Depresia este corelată cu existența anxietății care prin somatizare cronică poate duce la depresie de epuizare sau prin somatizare acută la o reacție prin criză psihosomatică. Depresia este de asemenea pusă în relația cu stările maniacale. În prezent, când se discută despre depresie, se caută evoluția ciclică a stărilor maniacale și depresive. Berner, Katschning și Poldinger au descris o schemă a stadiilor dintre manie și depresie care includ: mania ce merge spre manie neproductivă, manie inhibată și duce spre stările mixte. Depresia care merge spre depresie agitată și depresie umedă ce ajunge tot la stări mixte. Pe de altă parte mania ce devine coleroasă și ajunge la disforie. Iar depresia ca depresie iritabilă ce ajunge tot la disforie. Stările mixte și diforia sunt defapt etape tranzitorii dintre fazele depresive și maniacale. Toate aceste tipuri de stări pot să apară la același individ iar ele alternează și fac individul să aibă greutăți de adaptare la activitățile de zi cu zi.(Enăchescu, 2005)

Simptomele sindromului depresiv se pot prezenta în funcție de regiunea afectată funcțional.

Simptome psihice: Dispoziție depresivă, indecizie, inhibiția gândirii, apatie sau neliniște interioară, anxietate, gânduri triste, pierderea sentimentelor, vid interior.

Simptome psihomotorii: Inhibiție psihomotorie prin hipokinezie, hipomimie sau amimie, inhibiția expresiei vocale. Agitație psihomotorie prin neliniște fizică, comportare obsesivă, activitate inutilă.

Simptome psihosomatice: Pierderea vitalității prin astenie, lipsă de vlagă. Tulburări autonome în sens restrâns prin amețeală, aritmie cardiacă, uscăciunea gurii, constipație, suferințe respiratorii.

Tulburări autonome în sens larg precum tulburări de somn, senzații de durere, apăsare și frig, pierderea poftei de mâncare, scăderea în greutate, tulburări menstruale sau impotență.

Aspecte ce trebuie analizate atunci când încercăm să identificăm depresia sunt: descurajarea, pierderea plăcerii, pierderea interesului și a inițiativei, eșec, stări de vinovăție, pesimism, gânduri negre, nehotărâre, pierderea contactului social, tulburări de somn, pierderea poftei de mâncare, pierderea libidoului, ereditate, faze timpurii, dimineața „neagră”, trezirea devreme. (Luban-Plozza, Poldinger, Kroger, 2000, 160)

Enăchescu descrie ca cele mai frecvente manifestări clinice ale depresiei mascte următoarele:

Insomniile;

Cefaleele;

Impresia de sufocare și de constricție toracică;

Tulburările cardiace;

Tulburările gastro-intestinale;

Sindromul scapulo-cervical;

Durerile în ceafă și în coloana vertebrală. (Enăchescu, 2005)

W. Walcher denumește depresia mascată ca o „depresie larvată” deoarece depresiile mascate sunt depresii endogene. Ele se diferențiază prin simptomatologia somatică predominantă.

Ca simptome neurologice prin care se poate manifesta depresia voi menționa următoarele: acatisia ce reprezintă niște spasme musculare ce individul dorește să le domolească prin mișcări continue; tahichinezia care se manifestă prin nevoia de a merge constant; sindromul picioarelor neliniștite sau boala Wittmaack-Ekbon care se manifestă prin mișcarea gambelor la începutul somnului; brahialgia parestezică nocturnă ce apare similar dar la brațe; brahialgii și meralgii precum brahialgia parestezică statică ce apare la brațe la trezirea din somn; nevritele migratoare și tulburări psihosomatice variate. (Enăchescu, 2005)

CALITATEA VIEȚII

Descrierea calității vieții

Calitatea vieții descrie bunăstarea generală a indivizilor și a societății. Astfel când descriem calitatea vieții luăm în considerare atât aspecte pozitive cât și negative ale vieții. Calitatea vieții descrie starea de satisfacție asupra vieții, unde includem toate ariile sale de la starea de sănătate fizică la sistemul de sănătate din societatea de proveniență, familie, educație, aria profesională, financiară, politică, credința și apartenența la o anumită religie și mediul. Considerăm că întregul concept al calității vieții descrie o percepție a existenței populației ce pleacă de la mediul intern și starea fizică și psihică individului până la mediul din jurul lui, analizând lucrurile din casa, familia, microgrupul căruia îi aparține, până la întreaga societate în care trăiește.Calitatea vieții nu trebuie confundată cu standardul de viață, care se referă în mare la veniturile indivizilor. (https://en.wikipedia.org/wiki/Quality_of_life)

Calitatea vieții este influențată și de zona în care trăim și condițiile din țara de reședință. Voi lua acum în vedere, din informațiile găsite privind calitatea vieții în România, acele domenii ce afectează în mod direct persoanele vârstnice. România are un index al calității vieții de 145,19, care ne plasează la un nivel crescut al calității vieții. Ne aflăm totuși pe locul 32 mondial la nivelul calității vieții. (http://www.numbeo.com/quality-of-life/rankings_by_country.jsp)

Privind sistemul de sănătate, România este la un nivel mediu al calității vieții cu un index de 53,15. Costul vieții în Timișoara este la un nivel foarte scăzut cu un index de 35,56 iar nivelul poluării este unul mediu cu un index de 48,72. Din punct de vedere al securității ne aflăm la un nivel crescut, cu un index de 69,42. Nivelul criminalității în România este unul scăzut în toate ariile sale, mai puțin în ce privește corupția și mita. Criminalitatea în ce privește jafurile, spargerea locuințelor și atacurile asupra persoanelor sunt la un nivel scăzut. Nivelul siguranței în Româniaîn ce privește deplasarea singur pe stradă pe timpul zilei este foarte crescut iar pe timpul nopții este crescut. Din punct de vedere al siguranței, Timișoara se aflăsub nivelul orașelor precum Cluj-Napoca și Brașov dar cu un nivel mai crescut decât București, Iași, Constanța. Ca nivel al criminalității Timișoara se află la un nivel mai scăzut decât capitala României dar și Iași și Constanța spre exemplu.(http://www.numbeo.com/quality-of-life/country_result.jsp?country=Romania)

Privind sistemul de sănptate Timișoara se află la un nivel crescut, cu un index de 60,49. Ca și siguranță Timișoara este la un nivel crescut cu un index de 70,66. Nivelul siguranței în Timișoara în ce privește deplasarea singur pe stradă pe timpul zilei este foarte crescut iar pe timpul nopții este crescut. Costul vieții în Timișoara este la un nivel foarte scăzut iar nivelul poluării este unul mediu.

(http://www.numbeo.com/quality-of-life/city_result.jsp?country=Romania&city=Timisoara)

Populația României are un nivel al calității vieții mai degrabă modest. Privind condițiile de viață trebuie luate în calcul locuința, veniturile, veniturile în raport cu necesitățile, asigurarea apei potabile, economiile, proprietățile, diferențele sociale dintre săraci și bogați, posesia de bunuri pentru folosință îndelungată.

Voi lua datele rezultate dintr-o cercetare realizată în 1990-2003 pe un lot de 1000-1500 de subiecți. Voi prezenta variantă întâlnită la majoritatea respondenților din studiu în 2003. 57,7% își apreciază locuința ca fiind bună, 33,6% apreciază veniturile familiei ca fiind satisfăcătoare, 39,6% apreciază că veniturile totale ale familiei în raport cu necesitățile le ajung numai pentru strictul necesar. În 1999 43,8% și în 2003 41,7% susțin că raportând cheltuielile efectuate în gospodăria lor în luna anterioară la veniturile din aceeași lună, nu au economisit și nici nu au apelat la rezerve. 47,2% apreciază că apa potabilă este asigurată bine în localitatea de reședință. 39,8% susțin că în 2003 are același nivel de condiții de viață comparativ cu 2002, pe când 38,7% susțin că acum condițiile de viață sunt mai proaste decât în anul anterior. 75% susțin că în familia de origine nu beneficiază de anumite sume de bani ca fonduri de siguranță acasă sau în bănci, pentru a face față unor cheltuieli viitoare. În scala bogat-sărac majoritatea se încadrează în categoria de mediu spre sărac și sărac. 90% au ca unică proprietate a familiei locuința. În anul 2003 90% declară ca au ca bun de folosință îndelungată un televizor și doar 16% un calculator.

În cadrul acestui studiu, subiecții au fost întrebați ce consideră că trebuie făcut pentru îmbunătățirea condițiilor de viață în România. Răspunsurile sunt următoarele:

23,9% Locuri de muncă

21,2% Salarizare și alocații sociale

9,9% O mai bună organizare, administrare

7,2% Scăderea prețurilor și impozitelor

6,9% Competența clasei politice

6% Reforma economică

5,9% Eliminarea corupției

6,2% Altele.

În analiza calității vieții se ia în considerare și mediul social. 67,6% apreciază relația cu vecinii ca fiind una bună. 32,6% apreciază accesibilitatea formelor de învățământ ca fiind una satisfăcătoare. 47,4% apreciază asistența medicală primită ca fiind una bună. Posibilitățile de afirmare în viață sunt văzute ca scăzute de 40%. 41,7% apreciază că drepturile personale le sunt respectate la un nivel satisfăcător. Informația primită prin mass-media este văzută de 57,7% ca fiind una bună. Schimbările din societatea românească de după 1989 sunt văzute de 41,7% ca fiind undeva la mijloc.

Un alt aspect ce influențează percepția calității vieții sunt temerile indivizilor. Temerile cele mai ridicate ce au fost menționate de subiecți au fost în legătură cu:

– Creșterea de prețuri – 97,2%

– Impozite – 95,2%

– Criminalitate – 66,9%

– Conflicte sociale – 59,6%

– Șomaj – 59,3%

Privind mediul politic s-au înregistrat următoarele date: 41% se declară nemulțumiți de viața politică din țară. 32,9% apreciază că țara este condusă în mod satisfăcător de vreme ce 30% consideră că este condusă rău. 34,5% consideră că primăria administrează localitatea în mod satisfăcător.

Din punct de vedere al vieții profesionale 36,4% apreciază condițiile lor de muncă ca fiind unele bune, 40,1% apreciază posibilitățile de obținere a unui loc de muncă pe măsura intereselor și capacităților sale ca fiind scăzute. 51% declară că sunt mulțumiți de locul de muncă pe care îl au.

Analizând viața personală 30,1% își apreciază starea generală de sănătate ca fiind una satisfăcătoare. 60,4% își apreciază relațiile de familie ca fiind bune. 35,5% își apreciază securitatea de acasă și de pe stradă ca fiind satisfăcătoare. 52,8% sunt mulțumiți de ce au realizat până acum în viață. Privind satisfacția față de viața de zi cu zi 32,6% se declară că sunt nici nemulțumiți dar nici mulțumiți și 32% se declară mulțumiți. (https://www.scribd.com/doc/16193230/calitatea-vietii-in-romania)

Calitatea vieții la persoanele vârstnice

Calitatea vieții s-a impus în ultimele decenii ca unul dintre cele mai relevante noțiuni de evaluare a vârstnicilor. Această evaluare se referă atât la aspectele materiale cât și la dorințele și preferințele vârstnicilor. Atât în România cât și în alte tări există multe familii ce deposedează persoanele vârstnice de locuințe, bunuri și economiile adunate și își plasează bătrânii în spitale sau azile de bătrâni. Există un număr crescut de vârstnici care au fost chiar înșelați de către familie sau străini și au ajuns să rămână pe drumuri. Instituțiile pentru persoane vârstnice și spitalele sunt atunci singurele opțiuni. Instituțiile însă nu au suficiente fonduri pentru a face față trebuințelor de îngrijire a bătrânilor și ajung să caute diverse surse de finanțare din străinătate prin intermediul unor donatori străini. Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice ar urma, împreună cu diverse instituții specializate să realizeze studii și analize sociologice pentru a determina starea actuală a aceste categorii de vârstă. Apoi ar urma propunerea unor măsuri de îmbunătățire a nivelului de trai al vârstnicilor și reprezentarea în relație cu organisme similare din alte țări. Majoritatea acestor proiecte au rămas doar la nivel de planificare. (Rădulescu, 1999)

Perioada bătrâneții este studiată de diferiți psihologi ce încearcă să descrie acest stadiu complex prin prisma propriei viziuni și experiențe dar și a școlii căreia îi aparține. Astfel avem șansa să observăm această etapă de viață din mai multe unghiuri. Fiecare vede aici ca propritare anumite aspecte și se oferă direcții pentru îmbunătățirea calității vieții. Simpla înțelegere a stadiilor de viață cu toata complexitatea de schimbări și evenimente ce o aduce fiecare etapă ne poate ajuta să îmbunătățim viața celor ce se află în stadiul respectiv. Cu fiecare nouă etapă vine o serie nouă de provocări și schimbări atât intern cât și extern.

Spre exemplu Erik Erikson descrie stadiile dezvoltării psihosociale ale individului care sunt în număr de 8, la care adaugă ulteior stadiul numărul 9 în care devin relevante toate celelalte stadii. El consideră că stadiul vieții ce începe de la 65 de ani și merge până la moarte este cel al maturității și înțelepciunii și este caracterizat de integritatea Egoului versus disperare. Acest stadiu are ca întrebări existențiale: „Este ok cum am fost? Care a fost sensul?”. În acestă etapă scade productivitatea și individul începe să contempleze la realizările și eșecurile din timpul vieții.

Dacă privind în urmă individul este mulțumit și consideră că a avut mult succes în viață, se devoltă simțul integrității. Dacă el consideră că nu și-a atins scopurile în viață și a avut multe insuccese, se merge spre polul opus, cel al disperării. În acest caz rezultatul este deseori lipsa speranței, insatisfacție crescută asupra vieții și deseori depresie. Acest stadiu al analizei retrospective poate să apară spontan și la alte vârste dacă individul se confruntă cu apropierea morții, cum e în cazul în care este diagnosticat cu o boală în stadiu terminal. Prin prisma acestei teorii, în urma unei analize retrospective a vieții rezultă o stare pozitivă sau puternic negativă. Această revizuire influențează puternic calitatea percepută a vieții. (https://en.wikipedia.org/wiki/Erikson%27s_stages_of_psychosocial_development)

Nietzsche spunea că acela care are un „de ce” în viață, poate îndura aproape orice. În concordanță cu acestă idee este și teoria lui Frankl, care pune accent pe importanța sensului în viață și consideră că un sens în existența noastră ne poate face să putem îndura aproape orice. Viktor Frankl a dezvoltat cea de-a treia școală de psihoterapie, Logoterapia. El susține că una dintre ultimele puteri sau libertăți ale individului sunt capacitatea de a-și alege atitudinea în orice situație. Iar tocmai această atitudine determină felul în care el va experimenta acel eveniment dar și cum îl va procesa ulterior.

El își prezintă propria experiență din lagăr, pentru a arăta că și în cele mai crunte condiții ce un om le poate îndura, se poate găsi un sens. Sensul în suferință ne poate ajuta să o depășim cu mai multă ușurință și cu demnitate. Consider important acest concept pentru studiul de față, având în vedere situația bătrânilor instituționalizați. Aici simțul utilității este scăzut și găsirea unui sens în existență este tot mai dificilă. Bătrânii se simt înlăturați din societate și inutili. Această lipsă de sens ce este mai frecventă în rândul bătrânilor, cu atât mai mult a celor instituționalizați, poate indica o calitate a vieții scăzută.

Perioada bătrâneții aduce cu sine confruntarea cu moartea și bilanțul vieții de până atunci. Ambele sunt trăiri complexe și pot dezechilibra și dezorienta individul. Aici Frankl evidențiază faptul că oamenii uită deseori să aprecieze roadele vieții duse: faptele săvârșite, iubirea oferită celor dragi dar și suferințele prin care au trecut cu curaj și demnitate. Frankl consideră că tocmai datorită acestor lucruri nu ar trebui să ne fie milă de cei vârstnici. Chiar mai mult, tinerii îi pot invidia pe cei bătrâni deoarece deși vârstnicilor le lipsește viitorul cu oportunitățile sale ei au chiar mai mult de atât, au realitatea trecutului. Nimeni nu le poate lua tot ce au realizat, tot potențialul ce l-au valorificat, toate lucrurile valoroase ce le-au realizat și toate scopurile îndeplinite. Prin conștientizarea acestor lucruri valoroase și palpabile ce le-au realizat și ce nu pot fi negate de nimeni, bătrânii pot să își crească nivelul calității vieții. (Frankl, 2006)

Mulți bătrâni insituționalizați percep faptul că se află în azil ca o pedeapsă, o suferință, o înlăturare din viața socială sau din familie. Găsirea unui sens în aflarea lor acolo este dificilă, totuși prin găsirea demnității pentru a-și duce ultimii ani de viață aici și chiar descoperirea unor lucruri cu sens în traiul lor acolo precum: faptul că îi pot ajuta pe cei mai bătrâni din instituție, faptul că au o oarecare independență și nu trebuie să își împovăreze familia, uneori cei fără familie se pot simți mai bine în acest mediu, pot lega prietenii, pot avea libertatea de vizita orașul și a participa la diverse activități din cadrul căminului, e un mediu unde pot găsi un partener cu care să își împartă ultimii ani de viață, beneficiază de suport de la persoane precum medici, psihologi, kinetoterapeuți, preoți. Toate aceste beneficii și multe altele pot schimba viziunea bătrânului asupra situației în care se află și pot crește nivelul calității vieții.

Privind calitatea vieții la persoanele vârstnice instituționalizate putem menționa o hotărâre din anul 2016 a Guvernului României. Este vorba de o hotărâre privind aprobarea programului de interes național "Creșterea calității vieții persoanelor vârstnice din căminele pentru persoane vârstnice”. Această hotărâre are ca scop creșterea calității vieții persoanelor vârstnice din căminele pentru persoane vârstnice publice prin menținerea/redobândirea unei vieți active și sănătoase, precum și identificarea alternativelor de acordare a serviciilor de îngrijire personală pentru persoanele vârstnice aflate pe listele de așteptare în vederea internării în cămin. Acestui proiect i s-a alocat un buget de 9000 ron pentru anul 2016.

Această hotărâre are ca obiectiv general: Creșterea capacității căminelor pentru persoane vârstnice de a realiza și aplica planul individualizat de asistență și îngrijire/planul de intervenție al beneficiarului și de a scurta perioada de soluționare a cererilor în așteptare, acordând prioritate identificării de soluții de acordare a serviciilor de îngrijire în comunitate/la domiciliu.

Ca obiectiv specific se enumeră:

a) Asigurarea de resurse umane de specialitate în vederea revizuirii planurilor individualizate de asistență și îngrijire/planul de intervenție pentru beneficiarii din căminele pentru persoane vârstnice;

b) Implementarea măsurilor de recuperare/reabilitare funcțională (psihică și/sau fizică), de integrare/reintegrare socială, cuprinse în planul individualizat de servicii și încurajarea reabilității în vederea unei vieții active și independente.

c) Implementarea managementului de caz pentru persoanele vârstnice aflate pe listele de așteptare ale căminelor pentru persoane vârstnice din perspectiva identificării unor soluții alternative de îngrijire la domiciliu sau în comunitate.

Activități eligibile:

a) Revizuirea planurilor de intervenție/planurilor individualizate de asistență și îngrijire și implementarea măsurilor prevăzute în acestea;

b) Implementarea metodei management de caz pentru persoanele rezidente în cămin, precum și pentru cele aflate pe lista de așteptare.

Indicatori fizici: – Creșterea ponderii personalului de specialitate din totalul personalului din căminele pentru persoane vârstnice de la 47% la 60%;

– Reducerea numărului cererilor în așteptare pentru internarea în căminele pentru persoane vârstnice;

– Creșterea numărului persoanelor vârstnice, rezidente în cămine, evaluate ca independente din punct de vedere al autonomiei fizice, psihice și mentale, a persoanelor integrate în familie/în comunitate/cu viață socială activă. Indicatori de eficiență:

– Creșterea gradului de integrare/reintegrare în comunitate a persoanelor vârstnice rezidente în căminele pentru persoane vârstnice prin reluarea/menținerea contactele sociale sau, după caz, revenirea în familie și în comunitate.

– Scurtarea perioadei de așteptare pentru persoanele vârstnice, cu prioritate, prin identificare soluțiilor alternative de îngrijire în comunitate/la domiciliul proprii.

Am prezentat în rândurile de mai sus câteva fragmente din acea hotărâre de guvern pentru a ilustra o parte din aspectele ce influențează calitatea vieții la persoanele vârstnice instituționalizate dar și unele măsuri ce se pot lua în vederea creșterii calității vieții acestora. (http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Proiecte_in_dezbatere/2016/2016-02-10-hg-pin-persv.pdf)

Consider relevantă pentru înțelegerea aspectelor ce influențează calitatea vieții, analiza unor măsuri luate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, pentru îmbunătățirea calității vieții. Considerăm că aceste măsuri sunt luate după analiza nevoilor persoanelor vârstnice și a ariilor din viața acestora ce le influențează nivelul calității vieții.

Voi prezenta în rândurile următoare un comunicat de presă al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice ce vizează îmbunătățirea calității vieții vârstnicilor, ținta principală a Strategiei Naționale pentru Promovarea Îmbătrânirii Active și Protecția Persoanelor Vârstnice, aprobată de către Guvern. Acesta conține un document cu trei mari obiective: prelungirea vieții active a vârstnicilor, promovarea participării lor sociale și demne și obținerea unui grad mai ridicat de independență și siguranță.

Strategia Națională pentru Promovarea Îmbătrânirii Active și Protecția Persoanelor Vârstnice pentru perioada 2015 – 2020, care are ca obiectiv principal îmbunătățirea calității vieții vârstnicilor și a fost adoptată la 15 iulie 2015 de către Guvern. Este realizată de experții Ministerului Muncii împreună cu Banca Mondială, în acord cu agenda politicii de îmbătrânire activă în România, Strategia vizează o societate în care persoanele vârstnice sunt încurajate și ajutate să ducă o viață sănătoasă, productivă, participativă, demnă și independentă, iar în acest sens au fost stabilite trei mari obiective generale: prelungirea vieții active, promovarea participării sociale și demne pentru vârstnici și obținerea unui grad mai ridicat de independență și siguranță pentru persoanele care au nevoie de îngrijire de lungă durată.

Principalele direcții de acțiune ale actului normativ

1. Participare pe piața muncii

– strategii de gestionare a piramidei vârstelor la angajatori;

– condiții optime de muncă, locuri de muncă adaptate, program flexibil;

– servicii specializate de plasare a forței de muncă vârstnice;

– sisteme de beneficii și facilități fiscale pentru angajatori;

– combaterea discriminării pe criterii de vârstă;

– învățarea pe tot parcursul vieții și dobândirea de noi competențe;

– asigurarea transferului de experiență : mentorat, consiliere etc.

2. Rol activ în societate și familie

– solidaritate și dialog – întărirea participării și implicării active în viața societății a persoanelor vârstnice și organizațiilor reprezentative ale acestora;

– sprijinirea dezvoltării mișcării de voluntariat în rândul seniorilor;

– asigurarea securității veniturilor la bătrânețe – pensii, beneficii de asistență socială, indemnizații și facilități fiscale, servicii de pregătire în vederea pensionării etc;

– sprijinirea vârstnicilor care îngrijesc alte persoane și recunoașterea aportului persoanelor vârstnice în familie;

– sprijinirea persoanelor vârstnice care doresc să dobândească noi cunoștințe, să se implice în activități de educație și culturale.

3. Mod de viață autonom

– promovarea importanței menținerii unui stil de viață sănătos și activ fizic;

– asigurarea unui mediu de viață sigur și prietenos și menținerea mobilității pentru facilitarea participării sociale prin: adaptarea mediului propriu de viață și a mediului ambiant, utilizarea de noi tehnologii pentru monitorizare la domiciliu în caz de dependență, pentru deplasare, adaptarea transportului în comun, etc;

– asigurarea accesului fără discriminare la servicii și tratament medical;

– dezvoltarea serviciilor specializate de geriatrie-gerontologie;

– dezvoltarea serviciilor de îngrijire de lungă durată, la domiciliu și în regim rezidențial;

– adoptarea măsurilor de prevenire și combatere a oricăror forme de abuz asupra persoanelor vârstnice.

4. Promovarea imaginii pozitive privind vârsta a treia

– campanii de informare în masă;

– campanii de educație în școli;

– încurajarea implicării mas-media.

(http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/3954-cp-imbatranire-15072015)

Pentru ridicarea nivelului calității vieții bătrânilor este necesar să se intervină pe mai multe planuri:

– Prevenția bolilor. În acest sens sunt necesare vizite la medic și diverse analize. Lucruri ce trebuie luate în considerare la această vârstă sunt: presiunea arterială, testele de screening pentru colon, mamografii și examinarea sânilor, măsurarea colesterolului, depistarea osteoporozei, verificarea funcțiilor tiroidei, testarea ochilor, verificarea cancerului de prostată și a celui de col uterin.

– Alimentația corectă și echilibrată. Aici trebuie verificat ca alimentația să fie adaptată stilului de viață care acum este unul mai sedentar dar și diverselor tulburări somatice ce le poate avea bătrânul.

– Sportul. Este necesar ca și la această vârstă individul să facă mișcare pe cât este posibil. Dacă există deteriorări fizice se poate apela la un kinetoterapeut pentru a face totuși mișcare sub supravegherea unui specialist.

– Implicarea în diverse activități sociale. Aici se pot lua în considerare activități amânate de individ din lipsa timpului în perioada anterioară dar și diverse activități ce cresc simțul utilității al vârstnicului precum îngrijirea casei, grădinii, nepoților.

– Activități stimulante pentru creier. Este necesar ca bătrânul să se mai informeze, să citească, să fie la curent cu noutățile din mediul în care trăiește. Astfel nu se simte exclus și se evită inactivitatea psihică ce ajută la deterioarea cognitivă a bătrânului.

– Alți factori importanți pentru bunăstarea bătrânului sunt: protecția solară, evitarea fumatului și a alcoolului în exces, consumul de apă și asigurarea unui număr optim de ore de somn. (http://www.romedic.ro/cum-facem-fata-imbatranirii-0P32684)

Privind calitatea vieții la persoanele vârstnice voi analiza datele din lucrarea de doctorat din cadrul facultății de sociologie. Studiul a fost efectuat asupra unui eșantion de 570 de persoane cu vârsta de peste 60 de ani. 56,8% dintre persoane se aflau la domiciliu și 43,2% erau instituționalizate. Influențele asupra calității vieții luate în calcul în acest studiu sunt: veniturile, alimentația, atuoaprecierea stării de sănătate, participarea la viața socială, condițiile de locuit, satisfacția de viață, relațiile cu familia și relațiile cu prietenii și comunitatea.

Din studiu rezultă că veniturile vârstnicilor instituționalizați sunt mai mici în general față de cele ale vârstnicilor ce sunt la domiciliu. Acest lucru se datorează și faptul că mulți dintre bătrânii instituționalizați sunt cazuri sociale. Datorită veniturilor mici, persoanele vârstnice nu reușesc să adune bani ca fonduri de siguranță pentru viitor. Nici jumătate dintre persoanele neinstituționalizate – 41,4% nu reușesc să adune bani pentru a avea o sumă pe care să se bazeze în cazul unor probleme viitoare.Din păcate, peste 60% menționează că venitul este insuficient sau le ajunge doar pentru strictul necesar.

Din lotul studiat, privind afirmația “veniturile imi ajung pentru un trai decent”este valabilă pentru 46,9% dintre persoanele instituționalizate, față de doar 26,7% dintre cele neinstituționalizate. O posibilă cauză a acestei diferențe este că în instituții se asigură toate condițiile de bază necesare traiului: hrană, căldura, deseori și îmbrăcăminte, încălțăminte etc. Există diferențe în privința alimentației, dintre cei aflați la domiciliu – 76,7% consideră că se alimentează suficient, pe când doar 32,8% dintre cei din instituții consideră acest lucru.Totuși și cei aflați la domiciliu au mari greutăți financiare și afirmă că mereu trebuie să fie atenți la cheltuieli și mulți nu ar face față cheltuielilor fără ajutorul copiilor și a familiei.

Sănătatea este un indicator important al calității vieții la orice vârstă. Privind autoaprecierea stării de sănătate, persoanele instituționalizate apreciază într-un procent mai mare 52,1%, decât cei aflați la domiciliu 48,4%, că au o stare de sănătate satisfacătoare. Această diferență poate să apară datorită faptului că în instituții există personal medical ce supraveghează starea medicală a vârstnicilor.

Participarea la activitățile socială este esențială și pentru vârstnici.Să vedem cum arată totuși viața unui vârstnic, în funcție de acitvitățile preferate. Din studiul descris, rezultă că activitățile desfășurate zilnic de către vârstnici sunt diverse dar sedentare. Majoritatea privesc la televizor – 81%, rugăciunile sunt importante – 80,8%. Încă există un procent ridicat ce ascultă radioul – 37%, o altă activitate frecventă este lecturarea ziarului – 23,5 sau lecturarea unor cărți – 17,2%. Doar o mică parte primesc vizite 5,8% și chiar mai puțini merg în vizită 2,6%. Într-un procent destul de mic, de 6,4% frecventează un club sau o asociație. Cei mai puțini au ca obicei frecventarea spectacolelor 0,4% sau desfășurarea unor activități de voluntariat 0,6%. Între activitățile esențiale ale vârstnicului sunt ritualurile religioase. Mulți obișnuiesc să se roage des și să citească diverse cărți de rugăciuni. La biserică merg mai des cei aflați la domiciliu, dar pentru cei aflați în instituție vine preotul să oficieze slujba în centru.

Privind satisfacția de viață consider că mai trebuie menționate anumite stări întâlnite des de către vârstnici. Deprimați au fost tot aproape jumătate – 47,9% din tot lotul chestionat. Descurajați, uneori, sunt în procent foarte mare 47,3% dintre aceștia. În ceea ce privește singurătatea 40,5% spun că nu s-au simțit singuri, 39% spun că doar uneori, 15,2% deseori, 5,4% aproape mereu. Cei ce se declară sunt în proporție de 44,5% aproape mereu, 50,2% spun că nu au fost furioși deloc. 65,9% spun că au fost bucuroși uneori, totuși 9,8 spunând că nu au fost deloc. (http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2012/sociologie/muresan_marta_roxana_ro.pdf)

BĂTRÂNEȚEA.

Definirea bătrâneții.

Pentru determinarea bătrâneții trebuie identificată exact populația ce include persoanele din această categorie. Persoanele în vărstă sau de vârsta a treia reprezintă în general persoanele ce sunt într-o etapă de involuție ce apare în ultima perioadă a vieții, dar care nu esti determinată de o perioadă fixă. Procese fiziologice ce apar mai devreme sau mai târziu în funcție de individ, fac această perioadă deseori dificilă și apare astfel un declin în calitatea vieții. Organismul se deterioarează treptat, în mod diferit și în ritm diferit, de la un individ la altul. Bolile asociate acestei vârste însă nu este obligatoriu să apară la toți vârstnicii.

Societățile mai civilizate arată un respect mai crescut pentru bătrănii săi dar și în general pentru vârstele mai vulnerabile precum copilăria și bătrânețea. (Popa, 1999)

Societățile au tendința de a încadra bătrânețea diferit dar în general ea începe la vârsta de 65-70 de ani. Din diverse condiții particulare și mai ales ce țin de starea de sănătate, un individ poate fi considerat bătrân chiar și începând cu vârsta de 40-50 de ani. În secolul XIX spre exemplu bătrânețea era văzută în mai multe feluri. Anumiți fiziolgi o plasau în intervalul 50-70 de ani iar alții o împărțeau chiar în două faze. Prima fază era prima bătrânețe cu vârstele între 70-84 de ani iar a doua bătrânețe între 85 și 100 de ani. Persoanele ce ating vârsta de 85-90 de ani sau peste au fost numiți de Rene Duda longevivi sau macrobioți. Cei ce ajung la vârsta de 100 de ani sau peste sunt numiți longevivi sau centenari. Variația în îmbătrânile a individului ține de mulți factori și influențe ale mediului fizic sau social. Enumerăm următorii factori importanți: stilul de viață, ocupația, statusul marital și aici se discută despre cei căsătoriți, celibatari sau cei ce trăiesc în comuniune consensuală, modul de petrecere ai timpului liber și mulți factori interni ce țin de felul în care individul își percepe propria existență și mediul în care trăiește. (Rădulescu, 1994)

Bătrânețea este în principal un concept definit social. Cronologic ea începe la vârsta de 65 sau 75 de ani, în funcție de autor, dar funcțional ea poate să apară mai devreme sau mai târziu. Instalarea bătrâneții este determinată de diverși factori precum stilul de viață, calitatea vieții, resursele și capacitățile biologice și psihice, starea lor de sănătate. Acești factori influențează puternic felul în care întâmpină fiecare depresia.Social ea este legată de retragerea din activitatea profesională. Apare pe lângă această retragere profesională și o retragere din rolurile sociale active până atunci. În trecut însă această perioadă nu era văzută ca o retragere, ca un declin ci dimpotrivă, era asociată cu creșterea rolurilor sociale, sporirea prestigiului în societate, aprecierea expeirenței și înțelepciunii acumulate, dobândirea seninătății și puterii, a maturității și echilibrului. Această maturitate nu era văzută ca un proces finit, stagnant. Bătrânii aveau multe de oferit, era o etapă încă profund creatoare.

Cronologic putem observa schimări ale percepției asupra bătrănilor. În evul mediu timpuriu bătrânețea este văzută conform unor teze religioase ca o stare a păcatelor acumulate, o decădere supusă blestemului divin pentru păcatul originar al omenirii. Mulți bătrâni a acelei perioade erau săraci și ajungeau să fure sau să cerșească pentru a nu muri de foame. Cei bogați în schimb aveau opțiunea de a se retrage la mănăstire unde aveau un azil de bătrâni confortabil. Evul mediu matur aduce conceptul că bătrânul nu este doar o povară ci poate să fie util prin experiența și înțelepciunea dobândită. Astfel bătrânii ajung să conducă deseori comunitățile și să fie puternic implicați în viața economică, juridică și politică.

Epoca Renașterii vine cu o atitudine profund negativă față de bătrâni, catalogau deseori persoanele vârstnice ca oameni răi, aroganți, dificili, dezgustători și ridicoli. Aceste concepte fiind cumva transmise până în ziua de azi. Revoluții sociale ulterioare militau pentru o uniformizare a ideii de egalitate socială. Astfel se lua din prestigiu ce trebuia să aparțină exclusiv bătrânilor. Revoluția industrială aduce cu ea alte schimbări precum excluderea de pe piața muncii a copiilor dar și a bătrânilor, practic a celor ce era considerat că nu au capacitățile necesare pentru desfășurarea activității profesionale.

Societățile contemporane pe de altă parte promovează cultul tinereții și frumuseții și aduc soluții pentru ascunderea vărstei reale pentru a evita discriminarea și devalorizarea ce vine odată cu înaintarea în vârstă. Societăție asiatice în principal pun încă mare preț pe vârstnicii lor, le acordă respect și un statut social demn și apreciat. Însă în general, în societățile contemporane, vârstnicii nu mai beneficiază de o poziție privilegiată ci sunt asociați cu degradare, decădere din drepturi, scăderea datoriilor și o puternică stigmatizare. (Rădulescu, 1999)

Ca viziuni despre trecerea individului prin viață am ales să prezint aici câteva formulări, metafore ce au rezistat timpului. Schopenhauer afirmă: „Cât despre puterea vitală, ne putem compara, până la vârsta de 36 de ani, cu oamenii care trăiesc din dobânda capitalului lor; ce se cheltuiește astăzi, se înlocuiește mâine. Dar de la 36 de ani încolo semănăm cu oamenii care cheltuiesc din capital.

Gracin în El Discreto, XXV, 1646, descrie viața așa: „Începe Primăvara în copilăria voioasă, gingașe flori în nădejdi fragile. Urmează Vara arzătoare și nestăpânită a tinereții, în toate chipurile primejdioasă prin încinsoarea sângelui și vijelia patimilor. Vine apoi dorita Toamnă a vârstei bărbătești încununată cu fructe coapte, cu judecăți, sentințe și succese. Dă gata totul Iarna înghețată a bătrâneții; cad frunzele strălucirilor, albește zăpada cărunteților, îngheață pâraiele vinelor, totul se dezgolește, de dinți și păr și tremură viața de apropiata-i moarte. În acest chip a făcut natura să alterneze vârstele și timpurile.”(Rădulescu, 1994)

Etapa de vârstă a bătrâneții a fost discutată încă din antichitate. Bătrânii se diferențiau de tineri prin anumite trăsături ce țin de statutul social precum opoziția socială față de tineret, faptul că erau în general respectați de tineri și aproape toate comunitățile sociale antice aveau sfatul bătrânilor, o adunare ce reprezenta un organ consultativ și decizional. Problemele societății se aduceau în fața bătrânilor și soluțiile erau discutate și luate doar de către bătrâni sau cel puțin împreună cu aceștia.

Bătrânețea este un concept disputat deoarece bătrânețea se manifestă diferit în diferite arii geografice datorită multor factori dintre care cei bioclimatici sunt cei mai importanți, împreună cu alimentația. Mai mult, bătrânețea se manifestă diferit de la persoană la persoană, cum este trecerea prin orice stadiu al vieții. Identitatea individului este vizibil afectată de înaintarea în vârstă. Aici putem analiza subidentitățile afectate de bătrânețe care sunt subidentitatea maritală, subidentitatea profesională și socială și subidentitatea parentală. Ca și stadii ale bătrâneții se pot identifica următoarele 3: stadiul de trecere către bătrânețe care începe de la 65 până la 75 de ani, stadiul bătrâneții medii de la 75 la 85 de ani și ultimul stadiu numit stadiul marii bătrâneții sau al longevivilor care cuprinde vârstnicii cu vârsta de peste 85 de ani. (Șchiopu, Verza, 1997)

Cele două mari teme ce sunt discutate despre bătrâni sunt declinul capacităților funcționale și dependența lor față de cei din jur. Sociologii cred că există o temă a societății față de efectele bătrâneții. Această teamă generală cuprinde teama de boli, de moarte, de împovărare. Din aceste temeri apare devalorizarea omului bătrân. De aici apare o discriminare a vârstnicilor, chiar și atunci când aceștia sunt încă activi, viguroși și sănătoși. Societatea te înlătură fără să constate mereu că esti neputincios. Această atitudine este încurajată de multe companii de medicamente, care vor să promoveze ideea că bătrânul este nevoit să ia tot mai multe medicamente. Companiile de cosmetice sunt deasemenea susținătoare a „cultului tinereții”, pentru a spori astfel vânzările. Însă cel mai mare susținător al acestei stigmatizări este medicalizarea bătrânilor prin instituționalizarea lor dar și prin consumul excesiv de medicamente cu scopul „protecției sănătății” acestei categorii de vârstă. Deci medicamentele sunt asociate acestei etape de vârstă fără a se asocia cu o tulburare existentă ci doar cu prevenția în foarte multe cazuri.(Rădulescu, 2002)

Schimbările importante în perioada bătrâneții.

De la „Seniores priores” a lui Cicero la viziunea contemporană asupra bătrănilor, care este sumarizată ca „Bătrânii sunt de prisos” este o cale lungă. Un drum în care stigmatizarea și marginalizarea bătrânilor i-au adus într-un loc în care resimt mai dramatic etapa de vârstă ce acum este cel mai des fără beneficii dar cu multe greutăți.Schimbarea de mentalitate este o consecință a unei serii întregi de schimbări din viața vârstnicului. Acestea au avut loc la nivelul rolurilor din societate, la nivelul familiei și la nivelul statutului ocupat de vârstnic în comunitate.(Rădulescu, 1994)

Bătrâneațea aduce cu ea o serie de provocări pentru individ pe toate planurile. Schimbările în stilul de viață sunt un factor stresor pentru fiecare. Profesional lucrurile redreseaza, oamenii se pensionează și de aici rezultă efecte precum: reducerea sentimentului de utilitate și productivitate, interacțiunile sociale scad în general, dispar obiectivele profesionale ce motivau individul, se modifică poziția socială, programul zilnic, apartenența la grupul de la locul de muncă. Acestea sunt doar o parte din lucrurile resimțite de fiecare atunci când apare pensionarea. În general omul se întoarce atunci către familie pentru a găsi utilitate, ocupație și apartenență.

Bătrânul se distinge ușor de ceilalți prin aspectul fizic, comportament, îmbrăcăminte, lentoare cognitivă și verbală, locuri frecventate în socieate și o accentuare și chiar caricaturizare a defectelor. Ce se mai modifică dar nu este așa ușor sesizabil sunt rolul social, simțul utilității și nevoia de a fi în continuare util, statutul profesional, modificări ale aspirațiilor și nevoilor, o scădere a îndatoririlor sociale, diverse restricții de participare la anumite evenimente sociale și diverse alte modificări ce pot aparține fiecărei culturi în parte. (Popa, 1999)

Schimbările ce se produc în acestă etapă de vârstă sunt cu sigurnață neomogane și inconstante însă pe lângă vârsta cronologică, ce este indiscutabilă, se mai poate discuta despre o diferențiere ce se referă la identitatea de vărstă. Aceasta constă în modul personal de identificare a individului cu vârsta cronologică ce o are la un moment dat. Această autpercepție a îmbătrânirii variază de la un individ la altul. Principalul predictor al identității de vărstă este starea de sănătate. Individul percepe mult mai clar îmbătrânirea atunci când apar dureri și dificultăți privind starea de sănătate. Studiile arată chiar că cei cu o stare de sănătate mai proastă se declară mai bătrâni decât vârsta cronoligică pe care o au, spre deosebire de cei cu o stare de sănătate mai bună. (Rădulescu, 2002)

Autopercepța îmbătrânirii este deseori exprimată foarte clar și alteori este doar transmisă prin felul în care această persoană se poartă, cum se îmbracă și ce noi obiceiuri și atitudini adoptă. Sunt persoane care se îmbracă brusc foarte sobru și devin mai retrași, nu își mai exprimă așa des părerile și se dau la o parte, conformându-se cumva stigmatizării bătrânilor care sunt inutili, încurcă și trebuie să nu devină o povară. Alte exemple ce trădează identitatea de vârstă sunt felul în care persoanele încep să își ascundă vârsta, felul în care cer ca cei din jur să li se adreseze cu alte apelative, alte forme de salut și cer celor din jur o atitudine diferită.

Unele persoane vârstnice intră în alertă când realizează că au îmbătrânit și încep să se îmbrace brusc foarte colorat, cu haien provocatoare, cu machiaj pronunțat și accesorii ce atrag privirea. Aici se poate observa o încercare de a amând bătrânețea, de a se simții din nou tineri, dar deseori sunt eșuate și reușesc doar să atragă și mai mult atenția asupra vârstei lor reale.

Felul în care întâmpină individul depresia ține de stilul și calitatea vieții individului, starea sa de sănătate, felul în care proiectat anumite expectanțe asupra acestei perioade din viața lui, o posibilă teamă de moarte, satisfacția ce o are asupra vieții sale, mediul în care se află și confortul asigurat de acesta, simțul utilității ce pentru unii este necesar până în ultima clipă de viață și diverși alți factori ce diferă de la individ la individ. Nu vom putea avea o lista de factori ce dacă sunt bifazi pozitiv de individ, acesta să aibă automat o bătrânețe fericită sau grea, ci putem analiza fiecare caz și poveste în parte. Oricând pot să apară factori ce pot transforma felul în care individul își percepe acestă perioadă de viață.

Experiența de viață și cunoștințele acumulate au pus bătrânii pe un loc greu de detronat. Cu toate astea respectul pentru cei vârstnici se manifestă diferit în zilele noastre. Bătrânii sunt percepuți diferit de la caz la caz și se pot încadra în anumite tipare. Ca extreme evidențiem o concepție pozitivă asupra celor în vârstă, în care bătrânii sunt respectați și vâzuți ca niște persoane înțelepte, ce au acumulat multe informații și cărora le datorăm tot ceea ce suntem noi, urmașii lor. Pe de altă parte uneori bătrânii sunt desconsiderați deoarece își pierd din putere și anumite abilități li se diminuează, precum vederea, motricitatea fină și multe altele. Bătrânii sunt deseori văzuți ca o povară, oameni dificili ce au nevoie de ajutor pentru cele mai simple sarcini, a căror defecte se caricaturizează pe măsură ce îmbătrânesc și a căror realizări devin irelevante pentru prezent.

Bătrânețea se mai poate analiza prin modificări la nivel de „soft” și „hard”. Prima categorie se referă la modificări în desfășurarea propriu-zisă a funcțiilor psihice sau la nivelul de programare a informațiilor. A doua categorie cuprinde modificări ale biostructurilor ce reprezintă suportul material al vieții psihice, precum sistemul nervos, endocrin.

Declinul vieții psihice poate fi descris de trei modele de curbe descendente. Aceste pante sunt diferite:

Prima curbă ar descrie îmbătrânirea normală, care este o pantă lină reprezentată de o capacitate mentală scăzută cu aproximativ 10% în jurul vârstei de 80 de ani. Aceasta este o insuficiență mentală ușoară.

A doua pantă reprezintă un declin mental ce e dependent de vârstă. El este mai accentuat, mai rapid iar capacitatea mentală scade cu aproximativ 20% în jurul vârstei de 80 de ani. Aceasta este o insficiență mentală moderată, medie.

A tria pantă este reprezentată de o demență sentilă. Este cea mai dramatică, individul își pierde brusc și în măsură mare capacitatea mentală, undeva în jur de 40% în jurul vârstei de 80 de ani. Acest tip de demență reprezintă o pierdere severă și gravă a capacității mentale. (Popa, 1999)

Apariția îmbătrânirii se face prin apariția unor semnale sau mesaje precum:

Semnale fizice sau psihice care se manifestă prin încetinirea unor funcții.

Semnale priving mortalitatea care constau în moarte persoanelor apropiate, moartea persoanelor ce sunt mai în vârstă din familie într-un număr crescut, moartea persoanelor de aceeași vârstă sau din aceeași zonă și din aceeași generație.

Semnale generaționale, precum nașterea nepoților, plasarea individului într-o nouă poziție, cea între copii adulți și părinți în etate.

Aceste semnale influențează identitatea de vârstă și fac individul să se simtă mai bătrân. Alte aspecte ce contribuie la acest proces sunt: moartea partenerului, pierderea rolurilor sociale și profesionale anterioare, asumarea unor noi roluri ce pot fi compensatorii sau frustrante. Aceste noi roluri pot fi cel de bunic, care este perceput mai puternic atunci când individul trebuie brusc să stea acasă cu nepotul și să îl îngrijească. Bătrânii pot intra în diverse cluburi și asociații destinate acestei grupe de vârstă iar contactul brusc cu persoane vârstnice în principal îl pot determina să conștientizeze mai clar etapa de vârstă în care se află. (Rădulescu, 2002)

Persoanele vârstnice nu aveau mereu dreptul la pensionare și la o perioadă în care să se retragă din lumea muncii. Pensionarea este un concept introdus pentru prima dată în Germania în anul 1889. Alte exemple are introducerii pensionării sunt, în ordine cronologică: 1891 Danemarca, 1908 Noua Zeelandă și Anglia și 1911 S.U.A., iar până în acel punct oamenii munceau pur și simplu până în ultimul moment al vieții. Aceste pensii se ofereau la vârsta de 70 de ani și doar celor ce au muncit constant de-a lungul vieții lor. (Șchiopu, Verza, 1997)

Din fericire vârsta cronologică a individului nu coincide mereu cu cea biologică, astfel deteriorarea organismului poate fi amânată. Fiziologic, după o viață de evoluție în care corpul se dezvoltă și crește, acum apare o involuție iar corpul se îndreaptă inevitabil spre moarte. Psihologic și biologic se observă în principal o scădere a capacității de adaptare. Stresul fizic și psihic este perceput în alt mod de individ. Trei procese devin tot mai dificile: cel de adaptare, cel de acomodare și cel de asimilare. Apar treptate regresii la nivel cognitiv, afectiv și comportamental. Acestea se exprimă prin diverse tulburări ce sunt tot mai ușor de sesizat în timp.

Astfel se poate analiza această deterioare și schimbare vizibilă atât în relația individului cu mediul endogen cât și cu cel exogen. Individul tinde constant spre acomodare și echilibru cu mediul exogen iar acest proces devine tot mai lent și dificil la vârstnici. În relația cu mediul endogen se poate face o analiză a individului în relație cu propriile trebuințe, dorințe, aspirații care acum se schimbă și ele la rândul lor.Astfel putem spune că toate mecanismele de reglare au de suferit. Homeostazia individului devine treptat afectată și vârstnicul devine o persoană dificilă, fragilă, vulnerabilă iar aceste caracteristici doar se accentuează în timp. (Popa, 1999)

Schimbările majore ce vin odată cu atingerea acestei perioade de viață sunt resimțite mai mult sau mai puțin puternic de fiecare individ, însă ele sunt cu siguranță semnificative și marcante. Una dintre cele mai importante schimbări este pensionarea, ieșire din viața activă profesională. Aici apare și o schimbare la nivel de socializare, individul nu mai este în contact cu ceilalți un număr de ore pe zi. Individul primește în continuare resurse financiare datorită anilor de muncă dar există această separare de colectivul de la locul de muncă. Capacitățile sale de a face față la aceleași sarcini profesionale se diminuează iar sistemul este nevoit să îl retragă de pe piața muncii, unde vor veni cei tineri și pregătiți. În această perioadă veniturile și cheltuielile sunt diminuate și inclusiv aceste aspecte pot fi resimțite negativ de către individ. Percepția asupra perioada de pensionare ține în principal de felul în care individul anticipează acestă perioadă, dacă el este pregătit, ea nu mai este o perioadă de criză, ci se bucură de o perioadă mai liberă, acceptată și chiar planificată. (Rădulescu, 1994)

Un studiu realizat in Statele Unite asupra unui eșantion de pensionari a arătat că 60% dintre cei chestionați au susținut că pensionarea a îndeplinit speranțele lor, în timp ce 33% au susținut că pensionarea este nesatisfăcătoare în ce privește realizarea aspirațiilor inițiale.(Loeter, 1975)

Un alt eveniment important ce apare în jurul acestei etape de vârstă este separarea de copii. Aceasta se poate datora vârstei acestora din nevoia lor de independență dar și din motive precum căsătoria, un loc de muncă în alt oraș sau o dorință de a explora alte posibilități în alte zone. Acest lucru este resimțit și în funcție de relație ce o păstrează după cu copii. Schimbarea nu este resimțită atât de dramatic dacă aceștia păstrează în continuare legătura și se vizitează constant. (Rădulescu, 1994)

Legat de separarea de copii consider important tipul de atașament dintre părinte și copil până în acel punct. Un tip de atașament sigur va facilita o separare sănătoasă și nu va tulbura membrii familiei. Vor înțelege că procesul este unul natural și că ei sunt în continuare alături celorlalți membrii. Un atașament nesigur va influența negativ membrii familiei și va îngreuna acest proces. Deasemenea consider că este importantă și percepția părintelui asupra relației copilului, atunci când această separare se datoarează faptului că acel copil s-a căsătorit sau alege pur și simplu să locuiască cu noul partener de viață. Dacă părintele consideră că acel copil este fericit în familia nou alcătuită și este într-un mediu favorabil, va putea accepta mai ușor separarea și noua situație, în special pentru binele copilului.

Bătrânii pregătiți pentru pensionare, cu planuri constructive, care de exemplu vor să călătorească și să se bucure de timpul liber cu diferite activități de loisir, se vor detașa mai ușor de copii. Ei se vor focusa în principal pe ce vor să facă și nu pe relația cu familia, evitând astfel să se creeze o dependență. Înlocuirea activității profesionale cu activitățile preferate de petrecere a timpului liber dă vârstnicului independență mai mare, motivație și satisfacție după realizarea fiecărui obiectiv.

Un alt eveneiment marcant al acestei perioade este decesul partenerului. Acest eveniment marchează profun echilibrul familiei, în special în perioada bătrâneții. Un asemenea eveniment generează izolare și signurătate. Proporția persoanelor văduve crește proporțional cu vârsta. Existența partenerului în viața unui bătrân produce unul dintre rolurile cele mai importante în familie, cel de soț sau soție. Această interacțiune, bazată în general pe interese comune, colaborare, prietenie și afecțiune este vitală pentru sănătatea psihică a vârstnicului. După moartea partenerului scade atât motivația pentru activități cât și pentru viață iar deseori apar chiar tentative de suicid la soțul supraviețuitor. La multe peroane vărstnice ce trec prin decesul partenerului apare dorința de a găsi pe altcineva, iar multe devin foarte active în cercuri unde crește posibilitatea de a găsi un nou partener. Multe din aceste persoane sunt motivate de a găsi un sprijin în perioada în care individul este mult mai afectat de depenență și izolare. (Rădulescu, 1994)

Persoanele vârstnice instituționalizate.

Bătrânii ce sunt instituționalizați se pot simți mai confortabil din punct de vedere al interacțiunilor sociale. În aceste instituții, persoanele vârstnice au diverse activități sociale, spectacole, jocuri și sunt constant în contact atât cu celelalte persoane instituționalizate cât și cu personalul. Deseori li se oferă mai multă atenție decât este familia capabilă să le ofere în mod constant. Ca factori stresori pentru persoanele vârstnice ce se află în acest mediu putem enumera contactul redus cu familia, lipsa mediului ce le era familiar, lipsa independenței, un nivel mai scăzut al intimității.

Luând în considerare modul de organizare a sectorului sănătății privind serviciile alocate celor vârstnici, orice planificare trebuie să fie:

– Totală, în sensul că este necesar să acopere toate aspectele ocrotirii celor vârstnici;

– Dinamică, să poată cuprinde aspectele îngrijirii curative dar și cele de prevenție;

– Flexibilă, ea fiind mereu în concordanță cu progresele asistenței medicale gerontologice la nivel mondial;

– Complementară, corelând politicile sociale din alte sectoare. (Rădulescu, 2002)

Asistența persoanelor vârstnice este de mai multe feluri, în funcție de nevoile fiecărui bătrân:

De prevenire;

Asistență socială personalizată;

Intervenții directe și persistente.

Pentru implementarea acestor tipuri de asistență există o întreagă rețea complexă de servicii sociale comunitare. Structura după care aceasta funcționează este următoarea:

Servicii de bază.

Acestea includ agenții comunitare de sănătate, servicii de igienă, consiliere, servicii medicale interne și externe, servicii de igienă mentală și loisir.

Servicii de prevenție.

Aceste servicii au ca scop principal prevenirea deteriorării fizice, psihice și sociale a bătrânilor. Acestea sunt implementate înainte de diverse crize. Se implementează prin supravegherea atentă a modului de locuire, ce încearcă un control al riscului indus de o posibilă incapacitate de control a mediului; identificarea și informarea persoanelor ce au nevoie de asistență, pentru a putea recurge la diverse servicii în caz de nevoie; consultații profesionale intermitente; examene periodice de control medical; antrenarea în diferite activități profesionale și de loisir.

Servicii de adaptare și de integrare.

Acest tip de servicii au ca scop principal dezvoltarea mijloacelor care permit persoanelor vărstnice să îți utilizeze potențialul într-un mod dezirabil și să se adapteze noilor sale roluri din cadrul familiei și al comunității. Acestea includ: asistență pentru bătrâni, servicii recreative, asumarea unor roluri active și cercuri speciale pentru vârstnici.

Servicii de sprijin.

Scopul acestor servicii este de a ajuta persoanele vârstnice să rămână în mediul familial și să își mențină condițiile de viață. Acestea includ: escortele, vizitele amicale, servicii de ajutor și de întreținere menajeră, mese servite la domiciliu.

Servicii de îngrijiri instituționalizate.

Aceste servicii au ca scop principal prevenirea riscurilor ce apar din incapacitatea de a duce o viață independentă din cauza stării de boală sau a incapacității funcționale sau pur si simplu riscurile produse de o viață solitară.

Eșantionul studiat în această lucrare beneficiază de acest tip de servicii, prin urmare le voi prezenta în detaliu în rândurile următoare:

Servicii de îngrijire zilnică. Acest tip de servicii include activități de readaptare a peroanelor vârstnice bolnave. Dorește o integrare adecvată a acestora în cadrul colectivității, chiar dacă aceștia sunt invalizi, suferă de handicap fizic sau mental.

Ajutor financiar pentru locuință. Acest tip de ajutor constă în subvenții acordate vârstnicilor ale căror venituri nu le permit dobândirea sau închirierea unei locuințe.

Servicii pentru locuințe ce sunt dotate cu toate serviciile auxiliare necesare. Aici se dorește facilitarea obținerii de locuințe pentru vârstnici în clădiri speciale, amenajate cu servicii medicale, religioase, activități casnice, recreative, etc.

Servicii de substituție familială. Acestea intervin pentru a oferii un sprijin familiilor pe durata vacanțelor. Astfel se substituie temporar sarcinile casnice ale familiei.

Servicii de urgență. În cazuri de urgență sau criză se oferă o intervenție rapidă și operațională prin clinicile externe ale spitalelor sau prin intermediul unui centru local.

Servicii de protecție.

Prin intermediul acestor servicii se vizează protejarea drepturilor civile ale persoanelor vârstnice. Deasemenea se dorește asigurarea unui nivel de bunăstare adecvat dar și protejarea contra neglijenței, abuzului și exploatării exercitate de persoanele din jurul lor. (Rădulescu, 2002)

CAPITOLUL II

METODOLOGIA DE CERCETARE

2.1 Scopul cercetării

Se dorește investigarea relației dintre depresie și calitatea vieții la persoanele vârstnice instituționalizate din Timișoara.

2.2 Obiectivele cercetării

Lucrarea de față are ca obiective:

Să se măsoare varibila depresie la eșantionul de subiecți.

Să se măsoare variabila calitatea vieții la eșantionul de subiecți.

Identificarea diferențelor de depresie la subiecții de sex bărbătesc comparativ cu cei de sex femeiesc.

Identificarea diferențelor de calitate a vieții la subiecții de sex bărbătesc comparativ cu cei de sex femeiesc.

Identificarea relației dintre variabila depresie și variabila calitatea vieții.

2.3 Ipotezele cercetării

În vederea atingerii acestor obiective, au fost avansate următoarele ipoteze:

1. Există diferențe în privința depresiei între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

2. Există diferențe în privința calității vieții între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

2.1. Existe diferențe în privința calității vieții în aria sănătății și funcționalității între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

2.2.Existe diferențe în privința calității vieții în aria socială și economică între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

2.3.Existe diferențe în privința calității vieții în aria psihologică și spirituală între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

2.4.Existe diferențe în privința calității vieții în aria familiei între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

3. Există o legătură de asociere între nivelul depresiei și cel al calității vieții.

2.4 Prezentarea eșantionului

Populația de referință este reprezentată de persoanele vârstnice instituționalizate din Timișoara. A fost ales în mod aleatoriu Căminul pentru Persoane Vârstnice Timișoara. Acesta se află pe strada Inocențiu Klein nr. 25-29 în orașul Timișoara. Selecția eșantionului a fost una neprobabilistică pe criteriul degradării psihice. Directoarea căminului mi-a furnizat inițial o listă cu persoanele vărstnice din această instituție iar această listă cuprindea 77 de persoane. Subiecții ce au participat la studiu au fost aleșiîn funcție de nivelul degradării psihice și a existenței unui diagnostic de tulburare psihică. După eliminarea acestor cazuri am rămas cu un număr de 42 de subiecți. Dintre acești 42 de subiecți 2 persoane au refuzat să participe la studiu. Astfel a rezultat eșantionul final format din 40 de subiecți cu vârsta cuprinsă între 61 și 94 de ani.

2.5 Prezentarea instrumentelor

Pentru obiectivarea variabilelor cercetării au fost folosite:

• Scala BDI (Beck) – Inventarul de depresie

Scala BDI a fost elaborată de Aaron Beck și colaboratorii săi în 1961. Scala a fost destinată să evalueze severitatea simptomelor depresive. Inventarul este alcătuit din 21 de itemi, fiecare având câte 4 afirmații ce sunt corespondente cu 4 grade de severitate, de la 0 ce reprezintă absența unui simptom la 3 care este gradul cel mai sever de afectare. Subiectul trebuie să aleagă pentru fiecare item una dintre cele 4 opțiuni, acea variantă ce i se potrivește cel mai bine în prezent.

Cele 21 de simptome sunt specifice tulburării depresive și cuprind: dispoziția depresivă, pesimism, sentimentul eșecului, lipsa de satisfacție, sentimente de vinovăție, sentimentul pedepsei, auto-dezgust, autoacuzare, dorințe auto-punitive, plâns, iritabilitate, retragere socială, nehotărâre, modificarea imaginii de sine, dificultăți în muncă, tulburări de somn, fatigabilitate, pierderea apetitului, pierderea în greutate, preocupări somatice, pierderea libidoului.

Există mai multe variante oficiale de cotare a acestui chestionar. Varianta aleasă a fost de adunare a cifrei aferente fiecărei opțiuni alese de subiect pentru fiecare item, acestea fiind între 0 și 3. Apoi suma rezultată s-a împărțit la numărul de itemi care este 21. Din acest scor final rezultă nivelul depresiei. Un scor mai mic de 0,5 indică absența depresiei. Un scor între 0,5 și 1,2 indică o depresie moderată, unul între 1,2 și 2 o depresie severă și între 2 și 2,5 o depresie gravă. Un scor peste 2,5 indică o depresie extremă cu risc de moarte.

• Chestionarul QLI (Ferrans and Powers) –Indicele de calitate a vieții

Indicele de calitate a vieții este un chestionar elaborat de Carol Estwing Ferrans și M. J. Powers, publicat pentru prima dată în 1985. Chestionarul are 2 forme: Satisfacția asupra calității vieții și Importanța subiectivă a calității vieții. În acest studiu am aplicat cea de-a doua formă. Chestionarul vizează identificarea percepției subiective a individului asupra calității propriei vieți și este alcătuit din 33 de itemi. Pentru fiecare item subiectul este rugat să aprecieze cât de importantă este aria vieții descrise în item pentru el. Opțiunile sunt: 1. Fără nici o importanță. 2. Destul de neimportant/ă. 3. Ușor neimportant/ă. 4. Puțin important/ă. 5. Destul de important/ă. 6. Foarte important/ă.

Itemii acestui chestionar se împart în 4 subscale ce reprezintă 4 dimensiuni ale vieții indivizilor. Prima subscală este de sănătate și funcționalitate și este alcătuită din 13 itemi. A doua subscală este cea socială și economică și este alcătuită din 8 itemi. A treia subscală este cea psihologică și spirituală și conține 7 itemi. Ultima subscală estea cea a familiei și conține 5 itemi.

Există mai multe variante de cotare a acestui chestionar. Varianta aleasă și utilizată în acest studiu este de adunare pentru fiecare item a cotei aferente opțiunii subiectului. Această adunare se face inițial pentru fiecare subscală pentru a vedea calitatea viețiii aferentă fiecărei dimensiuni a vieții subiectului. Pentru calitatea vieții globală a subiectului se adună sumele subscalelor. Scorul calității vieții poate fi cuprins între 33 și 198. Un scor mare indică o calitate a vieții crescută, în timp ce un scor mai mic reprezintă o calitate a vieții scăzută.

2.6 Procedura de lucru

Ambele chestionare au fost aplicate individual fiecărui subiect. Un singur subiect a completat singur chestionarele iar restul de 39 de subiecți au solicitat să le fie citite ambele chestionare. Deși majoritatea nu prezentau tulburări severe ale câmpului vizual subiecții aveau o reținere în a citi singuri chestionarele și solicitau să le fie citite.

CAPITOLUL III

PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Cercetarea este de tip cvasi-experiment, deoarece niciuna dintre variabile nu a fost influențată în mod direct de cercetător, ci acestea au fost doar măsurate cu scop constatativ.

În vederea verificării ipotezelor de cercetare s-a recurs la prelucrarea datelor statistice brute cu ajutorul programului SPSS 20.0.

Rezultatele prelucrării statistice sunt redate în tabelele de mai jos, prezentate în cadrul fiecărei ipoteze analizate.

Indicatorii statistici de start pentru variabilele cercetării:

Tabelul 1. Indicatori statistici de start pentru bărbați

Tabelul 2. Indicatori statistici de start pentru femei.

Pentru verificarea Ipotezei 1. Există diferențe în privința depresiei între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

Deoarece valorile variabilei dependente nu urmează distribuția normală, verificăm ipoteza cu un test neparametric: Mann-Whitney. Rezultatele sunt ilustrate în tabelul 3 și tabelul 4.

Tabelul 3. Media și suma rangurilor

Tabelul 4. Compararea nivelului depresiei pe sexe.

După prelucrarea datelor avem un scor Z=-4,105 și un prag de semnificație p<0,05 (p=0,000) deci ipoteza se confirmă.

Se constată că există o diferență statistic semnificativă a nivelului depresiei între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc. Nivelul depresiei la subiecții de sex bărbătesc este mai scăzut decât nivelul depresiei subiecții de sex femeiesc.

Statisticile arată că depresia este mai des întâlnită la femei și nivelul depresiei este mai crescut la femei la alte categorii de vârstă, deci putem considera că acest lucru nu se schimbă la bătrânețe.

Consider că un alt factor ce influențează acest rezultat este că speranța de viață a femeilor este mai ridicată decât a bărbaților, astfel că femeile își pierd mai des partenerul la această vârstă ceea ce poate fi un factor major pentru depresie.

Un alt factor ce consider că influențează o despresie crescută la femei este faptul că în timpul vieții femeile desfășoară mai multe activității pentru cei din jur prin curațenie, gătit, spălat, îngrijirea copiilor. La bătrânețe aceste activități scad datorită deteriorării fizice. În plus, pentru subiecții din acest studio scad și mai mult frecvența acestor activități deoarece acum nu mai au în grijă o familie și o gospodărie. Datorită acestui fenomen poate să crescă simțul inutilității la acești subiecții și astfel se poate instala treptat depresia.

Pentru verificarea Ipotezei 2.Există diferențe în privința calității vieții între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

Deoarece valorile variabilei dependente nu urmează distribuția normală, verificăm ipoteza cu un test neparametric: Mann-Whitney. Rezultatele sunt ilustrate în tabelul 5 și tabelul 6.

Tabelul 5. Media și suma rangurilor

Tabelul 6. Compararea nivelului calității vieții pe sexe.

După prelucrarea datelor avem un scor Z=-1,548 și un prag de semnificație p>0,05 (p=0,122) deci ipoteza nu se confirmă.Deci nu s-a constatat o diferență statistic semnificativă a nivelului calității vieții la subiecții de sex bărbătesc, comparativ cu cei de sex femeiesc.

Acest lucru se poate datora faptului că aceștia locuiesc în aceeași instituție și beneficiază de aceleași condiții. Consider că mediul este factorul decisiv al acestei percepții similare dar și faptul că situația în familiile de origine ale subiecților este similară la majoritatea subiecților. Majoritatea nu mai au familie, nu au copii și foarte puține persoane din exterior păstrează legătura cu ei. Un factor ce crește calitatea vieții la majoritatea subiecților, fiind valabil pentru 38 de subiecți din 40, este credința și refugiul în religie.

Pentru verificarea Subipotezei 2.1.Există diferențe în privința calității vieții în aria sănătății și funcționalității între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

Deoarece valorile variabilei dependente nu urmează distribuția normală, verificăm ipoteza cu un test neparametric: Mann-Whitney. Rezultatele sunt ilustrate în tabelul 7 și tabelul 8.

Tabelul 7. Media și suma rangurilor

Tabelul 8. Compararea nivelului calității vieții în aria sănătate și funcționalitate pe sexe.

După prelucrarea datelor avem un scor Z=-3,165 și un prag de semnificație p<0,05 (p=0,002) deci subipoteza se confirmă. Se constată că există o diferență statistic semnificativă a calității vieții în aria sănătății și funcționalității între subiecții de sex bărbătesc comparativ cu cei de sex femeiesc.

Nivelul calității vieții în aria sănătate și funcționalitate este mai crescută la subiecții de sex femeiesc comparativ cu cei de sex barbătesc.S-a observant la barbați o degradare fizică mai crescută și inclusive diverse forme de handicap fizic, ceea ce poate să scadă nivelul calității în aria sănătate și funcționalitate vieții la barbați.

Femeile sunt încă implicate în activități fizice precum curațenie, ordine, spălat, realizarea cumpărături, în timp ce bărbații își petrec majoritatea timpului în stare de repaus. Consider că acest aspect influențează această diferență deoarece femeile au încă dovada funcționalității lor.

Pentru verificarea Subipotezei 2.2. Existe diferențe în privința calității vieții în aria socială și economică între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

Deoarece valorile variabilei dependente nu urmează distribuția normală, verificăm ipoteza cu un test neparametric: Mann-Whitney. Rezultatele sunt ilustrate în tabelul 9 și tabelul 10.

Tabelul 9. Media și suma rangurilor

Tabelul 10. Compararea nivelului calității vieții în aria socială și economică pe sexe.

După prelucrarea datelor avem un scor Z=-0,166 și un prag de semnificație p>0,05 (p=0,868) deci subipoteza nu se confirmă.Nu există o diferență statistic semnificativă a nivelului calității vieții în aria socială și economică între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

Acest lucru consider că este influențat de mediul și situația actuală a subiecțiilor care este similară. După ce achită taxa din instituție și uneori dau și rudelor din banii rămași, majoritatea rămân cu sume mici de bani.

Din punct de vedere social majoritatea au foarte puțin contact cu exteriorul iar în cadrul insituției sunt deseori certuri și discuții atât la subiecții de sex bărbătesc cât și la cei de sex femeiesc. Viața din această instituție oferă condiții similare tuturor iar vârstnicii din această instituție se confruntă cu probleme similar.

S-a observant o nevoie de contact social prin faptul că deși o parte dintre vârstnici nu sufereau de deteriorări severe ale câmpului vizual și unii chiar au fost găsiți citind, 39 din 40 de subiecți au cerut să li se citească întrebările din cele două chestionare. Fiecare item era elaborate îndelungat cu explicații suplimentare de către majoritatea subiecțiilor și doreau să mai discute și după aplicarea chestionarelor.

Pentru verificarea Subipotezei 2.3. Existe diferențe în privința calității vieții în aria psihologică și spirituală între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

Deoarece valorile variabilei dependente nu urmează distribuția normală, verificăm ipoteza cu un test neparametric: Mann-Whitney. Rezultatele sunt ilustrate în tabelul 11 și tabelul 12.

Tabelul 11. Media și suma rangurilor

Tabelul 12. Compararea nivelului calității vieții în aria psihologică și spirituală pe sexe.

După prelucrarea datelor avem un scor Z=-1,892 și un prag de semnificațiep≤0,05 (p=0,058) deci ipoteza se confirmă la limita de semnificație statistică. Se constată că există o diferență statistic semnificativă a calității vieții în aria psihologiei și spiritualității între subiecții de sex bărbătesc și subiecții de sex femeiesc. La subiecții de sex femeiesc nivelul calității vieții în aria psihologiei și spiritualității este mai crescut decât la barbați.

Acest lucru se poate datora anumitor obiceiuri ce diferă la cele două sexe. La femei s-a observant mai frecvent utilizarea practicilor religioase și apărea fecvent menționarea unui “plan divin” pentru situația lor actuală. Acest plan vine cu o încredere mare în Dumnezeu și o acceptare mai ușoară a condiției actuale de viață. Doi subiecți s-au declarant atei și erau de sex bărbătesc ambii. Deși majoritatea subiecților de sex bărbătesc nu sunt atei, ei au o manifestare mai redusă a credinței. Practicile religioase sunt mult mai frecvente la subiecții de sex femeiesc. Deasemenea la acest eșantion s-a observant că majoritatea femeilor aveau cărți lângă pat și afirmau că citesc frecvent în timpul liber. La barbați acest obicei era întâlnit foarte rar.

Pentru verificarea Subipotezei 2.4. Existe diferențe în privința calității vieții în aria familiei între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

Deoarece valorile variabilei dependente nu urmează distribuția normală, verificăm ipoteza cu un test neparametric: Mann-Whitney. Rezultatele sunt ilustrate în tabelul 13 și tabelul 14.

Tabelul 13. Media și suma rangurilor

Tabelul 14. Compararea nivelului calității vieții în aria familiei pe sexe.

După prelucrarea datelor avem un scor Z=-0,167și un prag de semnificație p>0,05 (p=0,867) deci subipoteza nu se confirmă.Nu există o diferență statistic semnificativă a nivelului calității vieții în aria familiei între subiecții de sex bărbătesc și cei de sex femeiesc.

Consider că acest lucru se datorează faptului că majoritatea subiecților nu mai au membrii din familia apropiată în viață. Există o parte dintre subiecți care mai au rude în viață dar rareori sunt vizitați de aceștia. O bună parte dintre subiecți afirmă că nu mai au familie, deci nici măcar o rudă îndepărtată în viață.

Pentru verificarea Ipotezei 3.Există o legătură de asociere între nivelul depresiei și cel al calității vieții.

Pentru verificarea corelației dintre cele două variabile am aplicat testul de corelație neparametric Pearson. Rezultatele sunt ilustrate în tabelele 15 și 16.

Tabelul 15. Media și abaterea standard

Tabelul 16. Corelații între depresie și calitatea vieții

După cum se observă în tabelul 16, corelația dintre depresie și calitate vieții este de 0,34, deci ipoteza numărul 3 se confirmă. Din cota rezultată se observă că depresia corelează negativ cu calitatea vieții iar atunci când nivelul depresiei crește, scade nivelul calității vieții.

Acest aspect este influențat de faptul că atunci când depresia crește perpectiva asupra propriei vieți dar și asupra mediului înconjurător se schimbă. Individul poate să perceapă o calitate a vieții mai scăzută când suferă de simptome ale depresiei precum: lipsa speranței, apatie, energie scăzută, autoblamare.

CAPITOLUL IV

Concluzii, limite și direcții ale cercetării

4.1. Concluziile cercetării

4.2. Limitele cercetării

4.3. Direcții de continuare

BIBLIOGRAFIE

Loo, H., Loo, P. (2003). Depresia, București, Editura Corint.

Șchiopu, U., Verza E. (1997). Psihologia vârstelor – Ciclurile vieții, București, Editura Didactică pedagogică.

Luban-Plozza, B., Poldinger, W., Kroger, F. (2000). Boli psihosomatice în practica medicală, București, Editura Medicală.

Enăchescu, C. (2005). Tratat de psihopatologie, Iași, Editura Polirom.

Popa, R. (1999). Introducere în psihologia vârstei a treia, Timișoara, Editura Augusta.

Cungi, C., Note, I.-D. (2002). Cum să facem față depresiei? Exerciții de vindecare, Iași, Editura Polirom.

Rădulescu, S. (1999). Sociologia problemelor sociale ale vârstelor, București, Editura Lumina Lex.

Rădulescu, S. (1994).Sociologia vârstelor, București, Editura Hyperion XXI.

Rădulescu, S. (2002). Sociologia sănătății și a bolii, București, Editura Nemira.

Herman, J. (1975).Problems of Aging: Sociological and Social Psychological perspectives, California, second edition Encino Dickenson.

Frankl, V. (2006). Man’s Search for Meaning, Boston, Editura Beacon Press.

Brânzei, P., Sîrbu, A. (1981). Psihiatrie, București, Editura Didactică și Pedagogică.

Romila, A. (2003). Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale. DSM-IV-TR, București, Editura Asociației Psihiatrilor Liberi din România.

<http://www.dexonline.ro.html>

<http://www.ncbi.nlm.nih.gov.html>

<https://www.en.wikipedia.org.html>

<http://www.numbeo.com.html>

<http://www.mmuncii.ro.html>

<http://www.romedic.ro.html>

<https://www.nimh.nih.gov.html>

< http://www.everydayhealth.com.html>

<https://www.scribd.com.html>

<http://www.doctorat.ubbcluj.ro.html>

Anexe

Fig. 1. Histograma valorilor variabilei “vârstă” pentru subiecții de sex bărbătesc.

Fig. 2. Histograma valorilor variabilei „depresie” pentru subiecții de sex bărbătesc.

Fig. 3. Histograma valorilor variabilei „calitatea vieții” pentru subiecții de sex bărbătesc.

Fig. 4. Histograma valorilor variabilei „vârstă” pentru subiecții de sex femeiesc.

Fig. 5. Histograma valorilor variabilei „depresie” pentru subiecții de sex femeiesc.

Fig. 6. Histograma valorilor variabilei „calitatea vieții” pentru subiecții de sex femeiesc.