Batalia DE LA Dunkirk

BATALIA DE LA DUNKIRK

Florentina Ghiță

The battle of Dunkirk(1940) from the World War II implied the evacuation of British Expeditionary Force (BEF) and Allies from French port of Dunkirk to England. The battle started on the morning of May 10, 1940. After the few counterattacks that failed to stop the German advaced detachment, starting with May 25 until May 28, the British retreated 50 km. Dunkirk evacuation started on May 27. The battle sheaps and hundreds of civilian boats were used for evacuation of Dunkirk. On June 4, at the end of whole operation, approximate 198 000 British troops, 140000 French and Belgian troops were saved.

Generalități privind manevra

Specialiștii militari analizând și reanalizând manevra în spații mari în literatura de specialitate, o descriu drept un ansamblu de acțiuni și combinații, care conduc la eficientizarea luptei, cât și ca modalitate de suplinire a unei inferiorități temporale și zonale în confruntarea cu un agresor superior calitativ și cantitativ în forțe și mijloace. Astfel, manevra este definită ca fiind ,,un ansamblu de acțiuni și combinații prin care se realizează gruparea oportună și avantajoasă a forțelor și mijloacelor, în scopul executării unor lovituri puternice asupra inamicului sau respingerii loviturilor acestuia”[1]. Concepută și desfășurată după un plan realist, cu o analiză temeinică a factorilor care o condiționează, manevra poate duce la obținerea surprinderii, dezorganizării echilibrului inamicului în favoarea trupelor proprii, amplificarea succesului și a protecției eficiente a forțelor proprii. Manevra este întâlnită în acțiunile militare sub două forme: manevra de forțe și mijloace și manevra de foc.

Batălia de la Dunkirk este numele sub care sunt cunoscute acțiunile de apărare și evacuare a forțelor Aliaților din cel De-al Doilea Război Mondial. În desfășurarea acestei bătălii remarcăm executarea atât a manevrei de foc(Germania nazistă), cât mai ales a manevrei de forțe și mijloace(Forțele aliate), impunerea forțelor și mijloacelor pentru realizarea izolării grupării de forțe vizate, menținerea și amplificarea libertății de acțiune, superioritatea, ritmul și surprinderea inamicului. Trupele germane, pe parcursul acestei bătălii, au încercat să își concetreze efortul pe direcțiile decisive și la momente potrivite. Pentru scoaterea forțelor de sub loviturile inamice, a fost declanșată evacuarea forțelor Aliaților de pe frontul de vest.

Desfășurarea bătaliei

La începutul lui mai 1940, Marea Britanie se afla în pragul unui dezastru militar de o amploare fără precedent. Armatele germane își deschiseseră drum prin războaie fulger în Țările de Jos și în nordul Franței în numai două săptămâni. Lungul și dificilul drum care s-a încheiat în portul Dunkirk a început la data de 10 mai, când Germania nazistă a invadat Olanda, Belgia, Luxemburgul și Franța, punând capăt cu violență inactivității din timpul așa-numitului “război fals”[2]. Francezii aveau toată încrederea în forța de respingere a Liniei Maginot (un lanț de fortificații care apărau frontiera nord-estică cu Germania până la granița cu Belgia), dar nu priveau cu indiferență posibilitatea unui atac din direcția Țărilor de Jos aflate în neutralitate.

Fig.1 Linia Maginot[3]

Dacă nemții ar fi utilizat Planul Schlieffen din 1914, al cărui scop era încercuirea Parisului, Planul D ar fi avut succes, dar ei au adoptat Planul Galben al generalului Manstein. Prin amenințarea nordului, care a ademenit FEB (Forța Expediționară Britanică) și Armatele a VII-a și I franceze în nord, o forță mult superioară – Grupul de armată A sub comanda generalului von Rundstedt – a reușit să infiltreze șapte divizii de panzere în zona considerată de netrecut a Ardenilor. Aceste divizii au înaintat apoi către porturile de pe coasta de nord a Franței.

Planul D al Aliaților presupunea staționarea celor mai bune formațiuni – Armata a VII-a franceze și FEB (Forța Expediționară Britanică) – între capătul liniilor defensive și Marea Nordului și plasarea Armatelor franceze, mai slabe, a IX-a, a II-a și a III-a, în zona muntoasă unde era necesar un sprijin minim. În cazul unui atac din partea nemților asupra Olandei și Belgiei, cele trei grupuri din nord urmau să înainteze către linia defensivă naturală oferită de râul Dyle. Acest plan era conceput pentru posibiliatea unui atac din partea Țărilor de Jos.

În fatala zi de 10 mai, comandatul suprem al forțelor aliate, generalul francez Maurice Gamelin, a inițiat Planul D. În vreme ce forțele armate belgiene, slab dotate, se retrăgeau din fața inamicului german, trei armate mecanizate, Armata I și a VII-a franceze și FEB, se deplasau către râul Dyle.

Planul conceput de generalul Erich von Manstein și aprobat de Adolf Hitler (Fig.3), consta într-un atac din două direcții: Grupul B al generalului Fedor von Bock (29 de divizii), urma să înainteze prin Olanda și Belgia, în timp ce Grupul A (45 de divizii) avea să se strecoare în Franța prin regiunea muntoasă a Ardenilor, înconjurând flancul Liniei Maginot. Francezii și-au plasat armata cea mai slabă, a IX-a, pe frontul din Ardeni. Au realizat ce greșeală au făcut abia când panzerele germane au supus oponenții francezi șocului războiului-fulger.

Fig.3 Planul D[4]

Tactica războiului-fulger(„doctrina Blitzkrieg")[5]

Se selectează obiectivele și se identifică punctele cele mai slabe din linia defensivă a inamicului. Zonele de pe ambele părți ale înaintării preconizate a blindatelor sunt ținute în loc prin atacuri convenționale și în acest timp se utilizează un camuflaj realizat cu ajutorul unei perdele de fum. Aceasta ascunde formațiunea de tancuri care se grupează în sectorul principal. Asaltul de început al tancurilor este precedat de atacuri aeriene suținute, de un puternic bombardament de artileriei, destinat eliberării zonei de atac, cât și de parașutiștii lansați în spatele liniilor inamice, care împiedică și înaintarea rezervei. Principalul atac al blindatelor, sprijinit îndeaproape de divizii motorizate și, în spatele acestora, de infanterie, lovește cu toată forța disponibilă în sectorul cel mai slab apărat. Prin breșa realizată în dispozitivul inamic, vârful de lance al blindatelor se răspândește în evantai, ocolind și apoi învăluind punctele tari ale defensivei. Greutatea, viteza și intensitatea atacului provoacă panică în rândul civililor. Între timp blindatele sunt libere să pătrundă mai adânc în teritoriul inamic, ocupând zone tot mai largi. Viteza este un element esențial care asigură capturarea trupelor inamice înainte ca acestea să aibă timp să se retragă și să se regrupeze.

Fig.2 Tactica războiului-fulge[6]

În afară de distrugerea liniei de apărare franceze, nemții se gândeau și să încleșteze trupele belgiene, franceze și britanice din nord cu un efectiv de aproape un million de soldați printr-o manevră de învăluire clasică. Între 16 și 19 mai, aliații s-au retras pe râul Scheldt. Între timp, în Franța, panzerele lui Rundstedt continuau să avanseze, fără să întâmpine nici o rezistență reală. Până la data de 18 mai frontul de înaintare ajunsese la numai 50 km de coasta Canalului. Capcana nemților se străngea.

Generalul Gort VC, comandant al FEB, a început să ia în considerare posibilitatea unei retrageri a britanicilor, staționați în porturile Canalului, și a unei evacuări. Nu exista o linie a frontului puternic unită, și forțele aliate erau zdrobite de presiunea susținută a armatei germane. Dar când operațiunile s-au mutat pe câmpurile de luptă din nordul Franței, o mica parte din FEB a provocat o îngrijorare neașteptată în rândurile armatei germane. Șaptezeci și patru de tancuri au contraatacat forța blindată a inamicului la sud de Arras, reușind să îl surprindă pe comandatul Diviziei a VII-a de panzere, prin ferocitatea ofensivei.

Vineri, 24 mai, a căzut Boulogne, Calais abia mai rezista, iar panzerele erau la 25 km de Dunkirk, cel din urmă port capabil de a mai pune în aplicare o evacuare majoră. În mod inexplicabil Hitler a ordonat tancurilor să se oprească din înaintare și să lase în seama forțelor aeriene nimicirea rezistenței Aliaților din încercuirea de la Dunkirk. Când Fuhrerul le-a permis panzerelor să reia înaintarea, o ploaie torențială a împânzit terenul cu canale și șanțuri. Pe de altă parte, generalul Gort și-a mutat cele două divizii de rezervă în nord, pentru a susține flancul stâng, unde armata belgiană era pe punctul de a ceda și pericolul era real și iminent pentru FEB. Duminică, 26 mai, s-a pus în aplicare Operațiunea Dynamo[7]. Francezii și belgienii au început să construiască un dispozitiv de stăvilire menit să creeze un perimetru defensiv. Când FEB a început să fie forțată să se retragă, ea a demontat toată artileria și mijloacele de transport și a distrus toate rezervele, pentru a împiedica inamicul să se folosească de ele. Deși îmbarcarea începuse în noaptea de 26-27 mai, forțele armate de uscat ale Marinei Regale sub comanda căpitanului Tennant nu au sosit în port decât luni dimineață în scopul coordonării masivei misiuni de salvare.

Între 26 mai și 2 iunie 1940, cea mai mare parte a FEB și multe trupe franceze au fost evacuate din Dunkirk în Anglia sub focul mitralierelor germane.O imensă flotă formată din vase mari și mici a luat parte la misiunea de salvare cu numele de cod Dynamo. Norii de fum dens și negru provenit de la rezervoarele de petrol în flăcări marcau portul Dunkirk. Fumul orienta trupele Aliaților de pe partea dreaptă a coastei spre punctul de îmbarcare. Pentru a accelera îmbarcarea de pe plajă, camioanele militare au înaintat până la malul mării, acolo unde apa avea un nivel mai scăzut, și s-au așezat unele lângă altele, formând diguri improvizate pe care oamenii se puteau strecura către bărci. Aproape 600 de vase mari au dus majoritatea trupelor înapoi în Anglia. Forțele aeriene germane își făceau apariția ori de câte ori se ridica ceața. Bombardierele Stuka plonjau în picaj fără încetare, atacând atât soldații staționați cât și vasele. Aliații au pregătit perimetrul defensivei din jurul orașului Dunkirk înainte de evacuare. Linia de apărare s-a retras văzând cu ochii, dar rezistența ei a oferit multor militari șansa de a fi preluați de pe plaje de la debarcaderul de est. Violența bombardamentelor germane, precum și numărul mare de trupe care soseau de la Dunkirk și faptul că în acea zi nu fuseseră preluați decât 7669 de oameni, l-au făcut pe căpitanul Tennant să decidă și utlizarea plajelor late și netede care se întindeau la nord de portul năruit de bombe în scopul îmbarcării. El a trimis Amiralității un semnal urgent prin care cerea să i se trimită cât mai multe bărci mici care să transporte oamenii care așteptau pe plaje la vasele mai mari staționate în larg. În același timp, Tennant a luat decizia crucială de a utiliza Debarcaderul de Est, care, fiind mai lung, putea primi mai multe vase în același timp. Decizia lui Tennant a marcat o mult așteptată întorsătură a lucrurilor la Dunkirk, și salvarea FEB. ”Lunea sângeroasă”, cum a fost numită, s-a încheiat cu vestea că regele Leopold al Belgiei a încheiat un armistițiu cu nemții, care urma să intre în vigoare la miezul nopții. Știrea a dat un nou impuls retragerii britanicilor, pentru a împiedica năvălirea inamicului prin breșa formată între flancul stâng și coastă, zonă până atunci apărată de curajoșii soldați belgieni rămași. Deschizându-și drum printre mine, bombe și grenade, transportoarele de trupe de toate dimensiunile continuau să execute periculoasa navetă către și dinspre Dunkirk. Până la data de 30 mai, 125 000 de soldați din FEB s-au întors în Anglia. În ziua de 31 mai au fost îmbarcați 68014 de militari, această zi marcând cel mai mare număr zilnic de oameni salvați de la începutul evacuării.

Vasele mari, care aveau nevoie de ape adânci ca să poată naviga, nu puteau fi utilizate la evacuarea trupelor din cauza bancurilor de nisip din larg. Distrugătoarele puteau ajunge la mal, dar deși Marea Britanie deținuse peste 200 la începutul războiului, unele au fost scufundate sau avariate, iar altele nu puteau fi scutite de alte însărcinări. Drept urmare s-a apelat la vase civile de toate tipurile – așa numitele “mici ambarcațiuni”.

Cel mai scurt traseu de la Dunkirk la Dover, Ruta Z, avea în jur de 72 m și trecea prin raza de acțiune a bateriilor de tun germane recent instalate în jurul Calais-ului. Ruta X, mai la nord-est, ocolea bătaia acestor baterii, dar era mai periculoasă, din cauza bancurilor de nisip și minelor nedetonate. Astfel, trebuia străbătută Ruta Y, un traseu mai lung care trecea prin Kwinte Buoy, la nord-est de Ostend, apoi străbatea o distanță aflată la nord de Goodwin Sands. Această rută avea cu aproape 88 km mai mult decât cel mai scurt traseu și prelungea în mod periculos expunerea la atacurile forțelor aeriene germane.

Pierderile și realizările în urma bătăliei

În ciuda greutăților și a pierderilor, au fost salvați de 7 ori mai mulți oameni decât cei 45000 cât se preconiza. Din cele 850 de vase de diferite categorii care au făcut posibil succesul Operațiunii Dynamo, 235 au fost scufundate. FEB a pierdut 68111 oameni uciși, răniți sau luați prizonieri, tot armamentul și mijloacele de transport, precum și o enormă cantitate de rezerve. Pierderile francezilor au fost enorme, de ordinul a 2 000 000 de oameni, dintre care peste 90 000 au murit. Olandezii și belgienii au pierdut și ei soldați în număr de 9 779, respective 23 350. În rândurile inamicului s-au înregistrat pierderi de aproximativ 150 000 de oameni. Aspectul optimist al bilanțului, în ceea ce privea Marea Britanie, a fost că majoritatea soldaților bine pregătiți din cadrul FEB au fost salvați și gata de a relua lupta împotriva Germaniei naziste.

BIBLIOGRAFIE

[1]- Dicționar militar, Editura Saka, Chișinău, 1994, p.215.

[2]- MACDONALD John, “Marile bătălii ale celui de-al doilea război modial”, Editura M.A.S.T., București, anul 2000

[3]- http://lostimagesofww2.com/photos/places/maginot-line.php accesat la 06.04.2016

[4]- https://www.quora.com/How-did-France-fall-in-1940-when-the-Germans-did-the-exact-same-thing-in-1914 accesat la 06.04.2016

[5]- http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/cum-ap-rut-temuta-tactic-german-blitzkrieg accesat la 06.04.2016

[6]- MACDONALD John, “Marile bătălii ale celui de-al doilea război modial”, Editura M.A.S.T., București, anul 2000

[7]- http://www.historyofwar.org/articles/operation_dynamo.html accesat la 06.04.2016

MACDONALD John, “Marile bătălii ale celui de-al doilea război modial”, Editura M.A.S.T., București, anul 2000

http://www.britannica.com/event/Dunkirk-evacuation accesat la 05.04.2016

http://www.history.com/this-day-in-history/dunkirk-evacuation-ends accesat la 05.04.2016

http://www.history.com/this-day-in-history/british-evacuation-of-dunkirk-turns-savage-as-germans-commit-atrocity accesat la 05.04.2016