Basmul românesc. O reinterpretare satirică [307948]

[anonimizat]. O reinterpretare satirică

Coordonator științific:

Profesor universitar doctor Absolvent: [anonimizat]

2019

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………3

CAPITOLUL I. MOTIVAȚIE …………………………………………………….…4

CAPITOLUL II. INSPIRAȚIE ……………………………………………………….7

1. Satira…………………………………………………………….……….…7

2. Banda desenată…………………………………………………..………….8

3. Caricatura…………………………………………………………….…….9

4. Artiști și proiecte inspiraționale…………………………….………..…..11

CAPITOLUL III. DESCRIEREA PROIECTULUI…………………………………18

CONCLUZIE…………………………………………………………………………..30

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………….31

[anonimizat] o motivație personală de a explora lumea umoristică a societății romanești.

Proiectul a pornit din dorința de a crea ceva ce are strânsă legătură cu contactul pe care îl am cu societatea românească. În stadiile premature ale proiectului regăseam o tentație de a explora ilustrația de basm românesc. Dar după o cercetare a [anonimizat] „Ileana Simziana” [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat]. Proiectul artistic este realizat pe bază de pamflet și exagerare de trăsături ale personajelor.

Traversarea de la ilustrație de basm la ilustrație satirică prezentată cu elemente de banda desenată a avut loc după o perioadă lungă de analiză a [anonimizat]. Deoarece stilul personal a presupus în marea majoritate a timpului o exagerare sau o distorsionare umanistică a personajelor, am hotărât ca proiectul de licență să scoată în evidență aceeași abordare. [anonimizat] a [anonimizat] a unor situații existente în societatea românească rurală.

[anonimizat], dar și artiști care abordează probleme politice și sociale prin arta lor. [anonimizat]-o [anonimizat], numindu-se „Atlas de mitocănie urbană”, cu un conținut mai mult literar umoristic decât vizual. Altă influență principală a constat în opere precum „O scrisoare pierdută”, [anonimizat] a subtilității prezentării absurdului prin situații comice.

În următoarele pagini voi prezenta pe capitole următoarele idei: În Capitolul 1 [anonimizat] 2 [anonimizat] 3 voi desfășura întreg procesul artistic si pașii pe care i-am făcut pentru a ajunge la produsul final.

CAPITOLUL I. MOTIVAȚIE

Începând de la interesul personal pentru ilustrație experimentală și de la instinctul de a deforma personajele desenate, am ajuns la o abordare ieșită din comun a unei povești inspirate din firul narativ al unui basm romanesc, și anume „Ileana Simziana” de Petre Ispirescu.

Deși în stadiile premature ale sale proiectul urma un altfel de demers, pe parcursul cercetării și explorării posibilităților de reinterpretare și realizare a unei povești mai apropiate de actualitate, am ajuns la o abordare umoristică bazată și pe personaje specifice pe care le întâlnim zi de zi în societatea românească rurală și urbană.

Deoarece observ și analizez diferite persoane și tipologii pe care le întâlnesc în mediul rural sau urban, am decis că aceste introspecții să facă parte din proiectul artistic de licență. Pe baza acestei decizii, punctul de început a fost reconstruirea poveștii, amplasând personajele în mediul rural actual, în schimbul mediului fantastic din lumea basmului, astfel încât povestea să devină o reinterpretare în totalitate. Procesul în sine a fost unul captivant, menținându-mi interesul pe întreg parcursul elaborării acestuia.

Motivul pentru care am ales juxtapunerea dintre cartea ilustrată și banda desenată a fost în principal modul în care urmăream să mă exprim, în care dialogul urma să fie plasat în centrul atenției. Limbajul vulgar, grosolan, nu putea fi exprimat mai potrivit decât prin bulele de dialog.

Mai mult, acțiunea se desfășoară într-un mod mai degajat prin cadre, iar simularea trecerii timpului e reprezentată în mod expresiv prin anumite pagini de pauză. Consider că prin îmbinarea de bandă desenată și ilustrație experimentală, am creat un mod mai succint și mai natural de percepere a unei astfel de povești, putând ajunge astfel la o audiență mai diversificată.

Stilistic vorbind, proiectul este unul experimental, în care nu am urmărit un desen corect sau proporțional. Chiar dimpotrivă, am urmărit ca proiectul final să denote o aparență denaturată, în ton cu personajele conturate în lucrare.

Pentru a ajunge la abordarea unui astfel de subiect, am inventariat mai întâi proiectele proprii elaborate de-a lungul anilor universitari și am realizat cum că majoritatea lucrărilor anterioare tind să ducă spre subiecte social-umoristice. Deformarea personajelor pe care le desenez este mereu prezentă în instinctul meu artistic, în principal datorită pasiunii pentru evidențierea unor detalii care duc la un soi de metamorfoză stilistică. Aș putea să o numesc o zonă de mijloc între real–normal și fantastic–anormal.

Fig.

Având în vedere că lumea basmului este una ideală, cu un mediu construit prin atribuiri de perfecțiune, am vrut să mă detașez de aceste aspecte și să mă deplasez artistic în direcția opusă.

Astfel, prin reinterpretarea contemporană, am luat firul narativ feeric și l-am plasat cu câteva schimbări într-un mediu degradat. Această idee a luat naștere prin observarea că spațiul românesc are o întindere largă spre umor și defensivă în multe lucruri pe care le creăm, precum literatura și teatrul românesc. Opere de genul romanului “Moromeții”, de Marin Preda, sau comedia “O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale, au în componența lor elemente care întăresc teoria de umor și defensivă a culturii romanești în creație și chiar în viața reală a individului român.

Aceste opere au fost o sursă de inspirație prin modul în care personajele sunt construite. Tipurile de caracter, acțiunile și limbajul acestora sunt expuse într-o direcție similară cu cea în care mi-am dorit să ajung cu proiectul propriu. De exemplu, cei trei frați mai mari din romanul “Moromeții”, și anume Paraschiv, Nilă și Achim, sunt ușor influențabili, nu sunt educați, dar în final nu se supun în totalitate celorlalte personaje. Aceste caractere fac parte din inspirația pe care am folosit-o la crearea unuia din personajele prezente în proiectul curent, mai exact, Vasilică.

Comparativ cu literatura occidentală, putem argumenta că literatura română are un stil aparte de descriere, un stil mai îndrăzneț, introducând multă ironie și descriere minuțioasă a unor probleme sociale. Am ținut cont de acest aspect și am alăturat un număr extins de stiluri, situații și lucrări, astfel încât proiectul să ajungă în stadiul de reinterpretare satirică, subtilă, dar cu impact și înțeles pentru o audiență largă.

CAPOTOLUL II. INSPIRAȚIE

1.Satira

Satira se clasifică ca fiind o formă literară de critică având în componența sa ironia asupra defectelor morale umane sau asupra aspectelor negative ale societății. Satira este un mod de a critica cu umor anumite lipsuri ale unei societăți, ale unei situații sau a unor indivizi. Termenul se derivă din cuvântul latin “satura”, care face referire la noțiunea de „dezordine”. Se consideră că satira literară a apărut pentru prima oară la vechii greci, începând cu Archilochos și cu versurile acestuia din secolul al VII-lea î.Hr. Alte lucrări satirice grecești din literatura clasică antică mai sunt considerate și comediile lui Aristofan, din secolul al VI-lea î.Hr. și „Satirele menippeice” ale lui Mmenippos, scrise în secolul al III-lea î.Hr.

Cel care stabilește tiparele genului este Gaius Lucillius, în secolul al II-lea î.Hr, cu cele 30 de cărți de satiră. Unul dintre cei mai semnificativi poeți romani, Quintus Horatius Flaccus, are și rolul de mare satiric după ce în opera „Sermones” (Convorbiri), tratează teme etice, criticând prostia și avariția într-un mod tolerant și cu umor. Cu o severitate mai accentuată, Juvenale, poet latin, obișnuia să critice aspru viciile. Martial, alt satirist aspru și maestru al epigramelor, publicateîin 15 cărți, critica decadența moravurilor societății romane. În secolul I d.Hr. apar poveștile „Satyricon” ale lui Petronius Arbiter, în care acesta redă aventurile a doi reprezentanți ai societății contemporane.

În Evul Mediu, multe producții literare, precum „Roman de la Rosa” din secolul al XIII-lea, au conținut satiric. Geoffrey Chaucher, poet englez, reunește în “Canterbury Tales” (Povestiri din Canterbury), satire îndreptate împotriva moravurilor clerului, nobilimii și burghezimii.

În perioada Renașterii, satira în proză devine mai des întâlnită în schimbul celei în versuri. Sebastian Brant, Francois Rabelais, Erasmus din Rotterdam și Miguel de Carvantes sunt doar câțiva maeștri ai acestui stil.

Satira se dezvoltă secvențial, ajungând pe parcurs să se infiltreze și în zona de teatru. Subiectele abordate rămân încadrate în același spațiu, fiind în continuare legate de avariție, prostie, superficialitate, parvenitism și multe alte aspecte ce stau de partea degradării societății.

În literatura română, acest gen se dezvoltă în jurul secolului al XIX-lea. Cei ce se remarcă cu opere satirice sunt Vasile Alecsandri, în piesele „Iorgu de la Sadagura” și ciclul cu „Coana Chirița”, Grigore Alexandrescu cu „Satira duhului meu” și Mihai Eminescu cu cele cinci scrisori. Maestrul genului rămâne Ion Luca Caragiale, cu „Momente și Schițe”, dar și cu opera sa dramatică.

2. Banda Desenată

Prezența imaginilor ca și mod de comunicare se întâlnește încă din Egiptul Antic, unde sistemul de hieroglife era modalitatea principală de a reprezenta idei. În mod similar funcționau și tapiseriile Evului Mediu European, unde ilustrația avea diferențe semnificative față de cea din antichitate, atât din punct de vedere stilistic, cât și a rolului acesteia.

Publicată în 1897 în America, lucrarea „The Yellow Kid in McFadden’s Flats” este considerată prima bandă desenată, aceasta conținând reimprimări alb-negru ale unor rubrici de ziar cu benzi desenate populare. În 1922 a apărut prima bandă desenată cu publicare lunară, „Comic Monthly”, care conținea de asemenea reimprimări alb-negru din rubrici de ziar pentru bandă desenată.

În 1933, „Funnies On Parade” a devenit prima bandă desenată color. Din acest moment, banda desenată s-a dezvoltat considerabil în zona de povești cu super eroi sau personaje cu abilitarăți supra-naturale. În 1939 s-a lansat „Marvel Comics #1”, lansare care a marcat apogeul epocii de aur a benzii desenate.

În primă fază, benzile desenate cu eroi denotau agresivitate din punct de vedere vizual, fapt susținut printr-o grafică explicită. Psihiatrul Fredric Wertham a conchis în lucrarea „Seduction of the Innocent” observația că benzile desenate de orice fel corup tineretul Americii. Concluziile sale făceau referire la faptul că Superman reprezintă idei fasciste, iar Batman și Robin propun habitatul homosexual. În urma acestor afirmații a avut loc o alarmare în mediul justiției, care a dus la propunerea unui set de reguli pentru realizarea benzii desenate. Regulile se legau de firul și desfășurarea poveștii din bandă desenată, unde binele era constrâns să triumfe în fața răului fără excepții.

Fig.

Aceste detalii surprinse în istoria benzii desenate au fost un reper în stabilirea bazelor proiectului de licență. Având în vedere că basmul se bazează pe personaje mitologice sau fantastice, iar banda desenată pe super eroi, am observat o legătură cu potențial semnificativ. Deși am eliminat personajele fantastice de orice fel, am păstrat din bandă desenată modul de prezentare, iar din basmul „Ileana Simziana” de Petre Ispirescu, am păstrat firul narativ pentru reconstruirea poveștii. Astfel, am ajuns la un produs artistic experimental.

3. Caricatura

În dezvoltarea stilistică a personajelor din proiectul propriu am ținut cont de specificațiile utilizate în caricatură, mai precis exagerarea trăsăturilor.

Noțiunea de caricatură s-a stabilit mai concret în Londra în anul 1843, după ce revista de umor “Punch” a publicat o serie desene ironice la adresa unor schițe expuse tot în același an.

Dacă ar trebui să stabilim genului caricatural o geneză, am putea spune că și desenele rupestre au o înclinare în acel mod. Putem să îi atribuim caricaturii o definiție amplă, dar analiștii au numit-o cât se poate de simplu, o critică a realității.

Nu putem spune că avem caricaturiști mari, ci mai degrabă artiști mari care făceau și caricaturi. Sunt de remarcat schițele caricaturi ale lui Leonardo Da Vinci, desenele grotești ale lui Callat sau lucrările caricaturale ale lui Bosh, Goya, G.Grosz și Edvard Munch.

Cu timpul, caricatura și-a dezvoltat abordarea stilistică și popularitatea. Spiritul satiric al caricaturii a apărut totuși mai târziu, în anul 1770 în Germania, unde artistul Daniel Chodowiecki a cochetat pentru prima oară cu satiricul în caricatură, criticând stilul de viață al societății germane.

Fig.

4. Artiști și proiecte inspiraționale

Atlas de mitocănie urbana

Caricatura și desenul umoristic sunt unele din sursele relevante pentru practica din acest proiect.

Am de asemenea și proiecte specifice de inspirație, precum proiectul social artistic realizat de Radio Guerrilla și numit “Atlas de mitocănie urbana”. Acest proiect a fost lansat în anul 2009 și constă într-o serie de descrieri savuroase și umoristice a unor tipuri de persoane pe care le întâlnim în societate, dar și în social-media. Subtilitatea ironiei este potrivit dozată cu un limbaj bine controlat, alăturat unei ilustrații sugestive.

Acest proiect a fost pornit de către directorul de marketing și PR al radioului Guerilla, Adrian Popescu. Versiunea 1 se bazează pe comportamentul unor indivizi specifici din mediul urban, iar Versiunea 2 se bazează pe comportamentul specific al unor indivizi pe social-media.

Fig.

Fig.

Fig.

Ion Barbu

Artiștii care m-au inspirat pentru acest proiect fac parte din lumea caricaturii sau desenului umoristic, critic. Ion Barbu este unul din acești artiști. Un caricaturist român membru al Uniunii Artiștilor Plastici Din România, acesta a participat la numeroase expoziții naționale și internaționale unde a avut parte de o recunoaștere importantă.

Ioan Barbu a colaborat cu cotidianele Adevărul, România Liberă, Evenimentul, Ziua dar și cu publicațiile săptămânale Academia Cațavencu din 1994, Suplimentul de cultură din 2004 și Dilema Veche din 1998. Ion Barbu este considerat cel mai prolific caricaturist român. Practica acestuia constă în desene umoristice publicate în special în ziare. Artistul, influențat de Rene Magritte, se leagă de problemele politice și sociale presante în lucrările sale. Se poate observa cum că în lucrările sale, principala inspirație provine din lumea politică. El activează pe această branșă încă din vremea regimului comunist, când astfel de lucrări aveau un risc asociat. Natura caricaturilor sale și condus la nenumărate dificultăți cu cenzorii ce activau în timpul regimului de dinainte de Revoluție.

Îndârjirea și pasiunea sa pentru desenul critic și umoristic au fost o inspirație pentru direcția proiectului personal de licență, îndreptat spre reprezentarea laturii de degradare a societății românești.

Fig.

Fig.

Fig.

Fig.

Raymond Pettibon

Un artist american contemporan care lucrează și locuiește în New York, Pettibon a intrat în lumea artei creând postere și coperți de albume pentru grupul condus de fratele său, SST Records.

Lucrările lui sunt cunoscute după stilul asemănător benzii desenate și caricaturii, dar mai ales după subiectele ironice și deranjante, cu text amplu. Pettibon este un rezultat al influențele artistice ale lui William Blake și Goya. Stilul îl preia și din editoriale de ziar cu desene politice.

Publicarea desenelor o face chiar el prin cărți subțiri, ediție limitată, pe care apoi le vinde. Pettibon introduce și colajul în lucrările sale pe la mijlocul anilor ’80 și devine un artist foarte versatil. Versatilitatea o ilustrează prin diversele animații bazate pe desenele proprii, filmele originând din propriile scenarii, printuri și murale pe pereți mari, care îi includeau desenele și colajele.

Stilul lui Raymond Pettibon posedă o prospețime și o expresivitate care m-au inspirat să adopt un soi de libertate în vederea desenului pentru proiectul de licență. Deoarece în lucrările sale contează foarte mult și textul, acesta nu acordă o atenție minuțioasă în reprezentarea realistă a personajelor. Aceasta m-a atras cel mai mult la estetica lucrărilor sale, de altfel foarte frumoase, dar care în detaliu divulgă interesul mai degrabă pentru subiectul umoristic decât pentru o estetică lustruită.

Costel Pătrășcan

Un alt artist caricaturist român, ce m-a inspirat prin subiectele sociale și politice de pamflet, este Costel Pătrășcan.

Costel Pătrășcan a debutat în 1989 în presa perioadei respective, în care desenele sale au fost publicate în repetate rânduri. În 1990 a început să abordeze subiecte politice în caricaturile sale.

Stilul lui caricaturist este unul clasic, cu personaje amuzante și cu trăsături exagerate. Subiectele abordate sunt partea mai savuroase însă, prin absurdul, amuzamentul și apropierea lor de viața reală.

Odată cu amuzamentul, acesta aduce și o doză de introspecție, deoarece desenele sale sunt pline de adevăr și scot la iveală de multe ori aspecte și situații grave din societatea românească.

Aceste lucruri m-au atras în mod special în lucrările sale, și anume brutalitatea adevărului și reprezentarea degradării societății. De aici a pornit o parte din inspirația pentru povestea din proiectul de licență, care își propune să prezinte o situație alarmantă din societatea românească și să trezească sentimente similare cu cele asociate lucrărilor lui Costel Pătrășcan.

CAPITLOLUL III. DESCRIEREA PROIECTULUI

Proiectul artistic a început în primă fază prin citirea și analiza basmului „Ileana Simziana”, de Petre Ispirescu. După o perioadă de studiu și comparație, am observat un soi de subtilitate umoristică în acțiunile prezentate din basm. De exemplu, tatăl fetelor le spune că sunt bune de stat acasă la treburile pe care, consideră el, le fac femeile de obicei. Iar Simziana, care este în aparență o ființă gingașă și bună, dovedește prin acțiunile sale o fire abilă, chiar vicleană și oportunistă.

Aceste scene și întâmplări, dar și altele asemenea, care la o primă vedere pot să pară inofensive și în rând cu lumea feerică din basm, scot la iveală la o analiză mai amănunțită anumite subtilități și semnificații ascunse. Toate acestea semnalează un potențial și o deschidere spre reinterpretare.

Analizând și situația contemporană a societății, am realizat că s-ar putea crea o legătura dintre întâmplările din basm și cele întâlnite cu precădere în spațiile actuale românești, unde educația și deschiderea spre cultură nu au avut acces. Abordarea proprie ar urma cursul basmului și i-ar metamorfoza fantasticul într-o relatare fictivă, dar din păcate, perfect plauzibilă din viața românească întâlnită într-o societate marginală.

Relatarea fictivă a luat forma unei povești care nu prezintă detalii amănunțite despre personaje sau despre situația și trecutul lor, dar care, prin subtilitate, și cu ajutorul limbajului și a aparențelor, își propune să inducă adevăratele intenții ale caracterelor, dar și ideea generală de degradare, atât personală, cât și a mediului din care acestea fac parte.

Identitățile personajelor, sau cel puțin anumite trăsături definitorii, le putem regăsi în personaje reale întâlnite atât în mediul rural, cât și urban, atât timp cât mediul este unul lipsit de educație și trecut cu vederea de progresul social. Astfel de medii sunt în general ignorate de societatea civilă, dar și de factorii politici și administrativi care ar putea să propună soluții pentru a le sustrage din starea de degradare continuă.

Lipsa de interes și de intervenție în cazul acestora nu face decât să sporească declinul societății și a comunităților în cauză și să ducă la personaje, întâmplări și situații din ce în ce mai apropiate de cele relatate în povestea proprie. Iar lipsa accesului la educație nu face decât să agraveze situația și să limiteze speranța acestor medii de a își reveni cel puțin parțial pe cont propriu, cu schimbări din interior atrase de educația sustenabilă a generațiilor viitoare.

O concluzie tragică este că societatea largă pare să presupună că aceste medii se întâlnesc aproape exclusiv în lumea satului și că existența lor are legătură cu natura generală a societății rurale. Această înțelegere pierde din vedere existența acestor medii marginale indiferent de caracterul rural sau urban și plasează în mod greșit vina pe anumite trăsături sau chiar cutume asociate atât de des cu viața de la sat.

Astfel, în schimbul soluțiilor, cum ar fi educația și accesul la cultură, societatea largă vine deseori cu o forma de justificare și acceptare a stării generale. Și mai mult, ajunge să înrădăcineze satul românesc în vechile preconcepții care îi sunt asociate, în schimbul identificării potențialului enorm al ruralului în care identitatea națională este adânc înrădăcinată. Tocmai din acest motiv, am ales să plasez relatarea chiar în viața de la sat, pentru a atrage în mod ironic atenția la stereotipurile prezentului, pe lângă exprimarea degradării societății în general.

Stilizarea proiectului a început de la realizarea schițelor pentru personaje. Acestea ar fi trebuit să funcționeze într-o astfel de poveste, să urmeze un aspect de ilustrație, să nu ducă în niciun fel cu gândul la comercial – chiar opusul, și să inducă un soi de prospețime estetică.

Caracterul fiecărui personaj urma să reiasă și din apariția lui în proporții destul de mari, pentru a evita recurgerea la descrieri amănunțite care să releve trăsăturile sale și care ar fi putut să îndepărteze lucrarea de stilurile abordate, care nu pun preț semnificativ pe narațiune și descriere.

Experiența personală din anumite medii cu care am luat contactul m-a ajutat într-o măsură substanțială pentru a introduce un limbaj defectuos care este des prezent în mediul societății degradate. Astfel, expresiile, greșelile și inexactitățile de limbaj sunt construite în mod intenționat pentru a scoate în evidență lipsa generală de educație. Construirea limbajului a avut loc imediat după ce personajele au fost bine conturate cu o estetică subtil grotescă.

Fig.

Fig.

Personaje

Vasilică este unul din personajele centrale ale poveștii. Majoritatea acțiunilor sunt întreprinse de el, dar de fapt personajul este controlat și influențat de ceilalți protagoniști ai povești. Așadar, nu putem observa o anume putere de decizie venită din partea lui. Vasilică este bazat pe personajul fetei de împărat din basmul „Ileana Simziana” de Petre Ispirescu, dar acesta a suferit o serie de schimbări semnificative pentru a îndrepta întreaga relatare spre genul satiric.

Vasilică este un personaj cu o educație cel mult limitată, este singurul băiat din familie, iar de la începutul poveștii și până la finalul acesteia arată cum că poate fi influențat cu ușurință de către celelalte personaje. Deși este unul dintre caracterele principale, el reușește să atragă interesul doar prin aparența sa. Personajul are un parcurs simplu și gradual, fără a evolua sau involua. I se schimbă doar prioritățile, dar nu își va controla naivitatea în niciun fel. Ironia din jurul personajului se poate deduce încă de la numele acestuia.

Tatăl lui Vasilică și surorile lui sunt personaje secundare și apar doar în primele pagini ale benzii desenate. Replicile și acțiunile lor nu sunt ample, ci sunt construite doar pentru a sugera trăsăturile lor de personalitate.

Tatăl lui Vasilică nu reușește să inducă percepția de figură paternă și are un comportament complet dezinteresat, distant, dar împăcat cu sinele și cu situația precară a familiei sale.

Surorile lui Vasilică au un set de trăsături deloc surprinzătoare ținând cont de mediul familial în care sunt plasate; ele denotă o distanțare clară de la normele morale ale societății, exprimă o lipsă evidentă de educație și chiar igienă și par în toată măsura de a perpetua și de a transmite aceste trăsături și generațiilor viitoare.

Fig.

Fig.

Unchiul lui Vasilică este un alt personaj secundar, dar de data aceasta cu o implicare mai activă în cadrul poveștii. Intră în rolul unui personaj negativ, iar implicarea sa devine mai semnificativă spre sfârșitul poveștii, când, deși nu are un aport direct în deznodământ, îl creează indirect prin acțiunile sale de manipulare ale celorlalte personaje.

Ca și caracter, unchiul lui Vasilică e o personalitate simplă, dar cu un soi de viclenie și auto-suficiență.

Fig.

Sânziana este al doilea personaj principal, construit în pereche, dar într-o oarecare notă de antiteză cu Vasilică. Ea e bazată pe personajul Simziana din basm, și deși poate fi privită ca opusul Simzienei, ea îi împărtășește totuși câteva dintre trăsăturile de iscusință în manipulare și de ambiții personale.

Deși apare doar spre jumătatea benzii desenate, Sânziana este un personaj puternic ce are forța de a schimba dinamica poveștii. Rolul său este de a îl influența pe Vasilică înspre folosul propriu și în detrimentul celorlalți. Fără urmă de scrupule și chiar cu note de psihopatie, ea influențează în mod categoric finalul poveștii într-un mod tragicomic și ireversibil.

Sânziana nu are multe replici, dar prin cele transmise, și prin expresiile pe care le înfățișează, cititorul poate sesiza cu ușurință adevăratele ei intenții. Per total, personajul este prezentat ca o ființă superficială, tânără. dar cu tendințe patologice.

Fig.

Estetică

Stilul și estetica proiectului s-au conturat în jurul personajelor ce iau parte la povestire, dar și în jurul mediul înconjurător și a contextului în care toate întâmplările au loc. După definirea acestora, a urmat construirea schițele de cadre și a modului prin care acestea aveau să transmită înțeles.

Procesul a fost unul experimental, dar cu siguranță meticulos. Faptul că produsul final avea să fie prezentat în format de carte, însemna că fiecare pagină urma să fie gândită în așa fel încât să aibă un înțeles clar pe cont propriu, dar să asigure și o continuitate a povestirii.

Prima fază a procesului a fost desenarea în sine, de mână, a fiecărei pagini. Apoi am ales să desemnez o cromatică încă din acest moment, pe bază de creioane colorate. Acest lucru m-a ajutat și la sporirea expresivității personajelor, deoarece folosind culori reci pe zona pielii am reușit să transmit agresivitatea acestora.

După schițarea, desenarea și colorarea fiecărei pagini, a urmat scanarea și transpunerea acestora într-un program de editare digitală, pentru a adăuga o culoare mai amplă.

Paleta cromatică se dezvoltă pe parcursul paginilor de la culori puternice și aleatorii, la griuri colorate, iar apoi la adăugiri de accente puternice spre sfârșitul cărții.

Aceste trei etape au o logică proprie.

Cromatica începutului poveștii exprimă o imaturitate dorită, o introducere de cadru și personaje. Aceasta ajută și la identificarea personajelor, iar vestimentația lor construită prin cromatică ne arată și puțin din personalitatea fiecăruia.

Partea de poveste reprezentată prin griuri colorate și tonalități mai slabe este partea de desfășurare a acțiunii. Aici cromatica a devenit mai slabă și controlată deoarece interesul urma să fie păstrat pe fiecare detaliu din limbajul personajelor ce putea transmite indicii în legătura cu personalitatea acestora.

Spre sfârșitul povești, mai exact ultimele 3-4 pagini, se prezintă niște accente puternice de culori, precum roșul. În partea de final se expun punctul culminant și deznodământul, care vin cu o doză de șoc și tragism – de aici și explicația selecției de culori apropiate câmpului de culoare roșu. Culoare roșie atrage atenția și induce sentimentul de acțiune, tragedie și viclenie. Roșul se regăsește împrejurul Sânzianei deoarece ea stabilește finalul poveștii, preia controlul asupra personajelor și își creează acțiunea în folosul propriu.

Stilul prin care am ales să desenez povestirea este unul pur experimental. Prospețimea și grotescul personajelor sunt inspirate din lumea reală și din lucrările artiștilor menționați anterior. Am căutat un stil care să aibă în componența o amprentă plastică personală. Pentru a obține asta, dar și din dorința de a introduce prospețime, realism și caricaturism, nu puteam decât să încerc combinarea acestora fără a da atenție instinctului de a copia cu fidelitate un stil existent de ilustrație grotescă. Desenul este unul stângaci dar expresiv, plin de sensibilitate estetică expusă prin linii și pete spontane așezate pe hârtie.

În partea de început a ilustrării acestor pagini, am întâlnit diferite impedimente. Deoarece personajele prezintă detalii caracteristice mai ales în zona portretului, nu ar fi fost potrivit să realizez același tip de detaliere încărcată și în mediul în care se desfășoară povestea. Deși deseori în bandă desenată găsim detalieri ample în fiecare cadru, nu voiam să urmăresc aceeași rută, astfel încât abordarea finală să aibă un clar element de nou. Consider că proiectul și-ar fi pierdut din sensibilitate și expresivitate dacă urmam să intru în detaliile ambientului.

Un motiv în plus pentru care am ales să pun accentul pe portretele personajelor a fost cel al plăcerii personale de a distorsiona și detalia anumite zone ale feței, în desen. De asemenea, expresiile urmau să fie transmise cu claritate din desen, dar fără a pica în zona desenului simplificat, asemănător celui din desenele animate.

Vestimentația nu este una elaborată la nivel de detaliu, dar este una îndeajuns de sugestivă pentru identificarea fiecărui personaj și pentru atribuirea unor sugestii de trăsături pentru fiecare dintre acestea.

Limbajul personajelor este un element cheie în această poveste, este unul expresiv, real și curajos. Am studiat modul în care plănuiam să adaug limbajul ascultând diferite tipuri de conversație din medii diverse.

Analizând și psihologia omului cu o educație precară, am realizat că limbajul acestuia se construiește în mod special și aproape exclusiv din mediul înconjurător – acest lucru am și vrut să îl subliniez cu atenție în povestea mea. Expresiile fac parte din natura unui astfel de limbaj trivial. Expunerea greșită a limbajului în bulele de text a fost o intenție voluntară, deoarece un text scris corect nu se pute citi cu intonația dorită. Am încercat să induc cititorului acea expresie grosolană, astfel încât acesta să înțeleagă natura personajelor, și să se transpună în acel spațiu de societate degradată.

Acestea fiind spuse, printr-un desen experimental, limbaj trivial și prin accentuarea personajelor în zona portretului, am realizat un proiect care înfățișează în oglindă situații din societatea degradată și fără acces la educație, prezentă atât în spațiul rural cât și urban.

Fig.

Fig.

CONCLUZIE

Proiectul realizat se bazează pe o cercetare amplă a societății contemporane și are în componența sa o abordare satirică asupra mediilor marginale întâlnite adeseori în societatea românească.

Contactul personal cu unele din aceste medii, dar și interesul față de materiile sociale și de psihologie, m-au ajutat să construiesc personaje și tipologii ce se pot încadra în aceste medii.

Combinarea basmului cu viziunea proprie, dar și cu inspirația din lucrările altor artiști a creat o poveste tragicomică ce prezintă unele dintre probleme presante ale prezentului.

Motivația proprie pentru acest subiect este interesul față de aceste probleme deseori trecute cu vederea, dar și interesul pentru propunerea de soluții ce pot avea loc doar cu informarea și implicarea societății largi. Cu alte cuvinte, poate fi și privit ca un proiect de conștientizare, sau un proiect de raising awareness, deoarece soluțiile pot să apară odată ce există mai întâi o înțelegere a situațiilor reale.

Povestea prezentată nu este una amplă sau detaliată, ci prezintă în mod succint o serie de personaje și întâmplări ce își propun să capteze atenția unei audiențe mai largi.

Stilul lucrării este unul stângaci și nou benzii desenate. Prin desenul ales, am optat pentru prospețime și expresivitate și am evitat caricaturizarea totală sau realismul amplu, pentru a evita căderea în clișeu și în obișnuit, dar și pentru a atrage și capta atenția cititorului. Mi-am ales propriul mod de exprimare.

BBLIOGRAFIE

S-au adunat prea multe. Specii noi in Atlasul de Mitocanie Urbană, versiunea 2.0

19.07.2013, 13:34 PM • SpotLight • Sonia Ardelean. URL: https://www.iqads.ro/articol/26235/s-au-adunat-prea-multe-specii-noi-in-atlasul-de-mitocanie-urbana-versiunea-2-0

Caricaturile lui Costel Pătrășcan ,,sarea și piperul” festivalului de umor de la Slatina 14.10.2013  URL: https://semnaluloltului.wordpress.com/2013/10/14/caricaturile-lui-costel-patrascan-sarea-si-piperul-festivalului-de-umor-de-la-slatina/

URL: https://en.wikipedia.org/wiki/Raymond_Pettibon

URL: http://dragusanul.ro/caricatura-romana-veche-i/

URL: https://en.wikipedia.org/wiki/Satire

URL: https://en.wikipedia.org/wiki/Caricature

Jesse Kowalski, Curator of Exhibitions, Norman Rockwell Museum, Comics: Comic Books URL: https://www.illustrationhistory.org/genres/comics-comic-books

Conceptul de satiră. Cadru teoretic. Lect.univ. dr. Ruxandra Coman „Distincia satiră/pamflet”

LISTĂ ILUSTRAȚII

Fig.1 Schiță din sketchbook-ul personal 2018

Fig.2 The Yellow Kid Loses Some of His Yellow- New York Journal October 31, 1897

Fig.3 Daniel Chodowiecki ”Caricature of politeness”, 1799

Fig.4 2009. Atlas de Mitocănie Urbană- Mârlanul

Fig.5 2013. Atlas de Mitocănie Urbana 2.0. – Libidinosul de Album

Fig.6 2013. Atlas de Mitocănie Urbana 2.0. – Pițipoanca de Profil

Fig.7 Caricatură Ion Barbu- Arhivă foto

Fig.8 Caricatură Ion Barbu- blog dorusupeala.ro

Fig.9 Caricatură Ion Barbu

Fig.10 Caricatură Ion Barbu- Dilema Veche

Fig.11 Raymond Pettibon, Fără titlu (Why should I), 1984

Fig.12 Raymond Pettibon, Fără titlu, 2016, New York, Colecție privată

Fig.13 Caricatură Costel Pătrășcan 2019

Fig.14 Caricatură Costel Pătrășcan 2019

Fig.15 Schiță personaj

Fig.16 Studiu expresie personaje

Fig.17 Schiță personaj Vasilică

Fig.18 Detaliu pagină personaj Vasilică

Fig.19 Detaliu pagină personaj secundar

Fig.20 Detaliu pagină personaj secundar

Fig.21 Schiță personaj secundar

Fig.22 Schiță personaj secundar

Fig.23 Pagină cu un personaj secundar

Fig.24 Schiță personaj- Sânziana

Fig.25 Pagină bandă desenată- Primul stadiu

Fig.26 Pagină bandă desenat- Stadiul final

Fig.27 Pagină- Stadiu final

Fig.28 Pagină cu text- Stadiu final