Basmul Repere Teoretice

CUPRINS

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I Basmul-repere teoretice

” Povestitul a fost răspândit în toate timpurile și în toate clasele sociale.În mediile populare el a constituit una dintre formele principale de distracție și manifestare spirituală în general; nu numai a copiilor. Abia mai târziu el a devenit un mijloc de educare a celor mici.”

Originea și evoluția basmului

Basmul are o lungă preistorie ” este cunoscut încă din antichitate” , ca gen literar folcloric răspândit într-un număr mare de variante la toate popoarele.

Documentele arată că faraonii Egiptului, înțelepții Greciei și cezarii Romei, iubeau basmele și aveau povestitori plătiți pentru ” clipele de răgaz”, dar și oamenii din popor și-au petrecut copilăria în prezența basmelor.

La noi atestările despre basm au fost destul de târzii, în secolul al-XVIII-lea.George Călinescu afirma:

”Principial, geneza basmului este următoarea:um subiect A spune unui subiect B, dintr-o carte sau din auzite ( și nu mai trebuie exclusă nici intervenția personală) o istorisire, B o transformă mai departe , nu o dată ci de fiecare dată altceva cănd povestește. C o transmite lui D și așa mai departe.” Despre originea basmelor au existat mai multe teorii dintre ele cele mai importante fiind: teoria mitologică, teoria indianistă, teoria onirică, teoria ritualistă, teoria antropologică și teoria agnostică.

Teoria mitologică a fost elaborată de Frații Grimm și are la bază cele două idei esențiale derivate din comținutul și aria de răspândire a basmelor.Într-um studiu introductiv la volumul de basme românești frații Jacob și Wilhem Grimm popularizează ideea de indoeuropeană a genezei și a straturilor mitologice.” Ființele și lucrurile despre care vi se povestește sunt imagini pline de enigmă, apariții și forme multiple ale naturii, astfel eroul cu sabia și săgeata este eroul solar ca o văpaie și razele lui.”

Această teorie afirma că basmele au um substrat mitic, adică resturi de credințe străvechi exprimate în imagini poetice. Lazăr Șăieanu vorbește în cartea sa, Basmele române despre aceste subtraturi mitologice pe care le aseamănă ” unei părticele de piatră prețioasă, sfărmată, care împrăștiată pe pământul năpădit de iarbă și flori, și pe care o poate descoperi numai o privire ascuțită. Semnificația i s-a pierdut de mult, dar ea este încă simțită, și dă basmului comținutul său, în timp ce satisface totodată plăcerea naturală pentru miraculos, căci ea nu este niciodată un simplu joc de culori a unei fantezii fără comținut.”

Teoria susține că basmele provin din vechile mituri indo-europene, mituri despre demiurgii care au creat lumea. Odată cu trecerea timpului timpului acestea au încetat a mai fi crezute și au devenit simple relatări.

Acum ” în basmele romănești locul soarelui, frate bun cu Apolon sau Phebus, la luat Făt- Frumos, Ileana Cosânzeana simbolizează natura înflorită și binecuvântată a primăverii, iar zdrobirea zmeului și eliberarea fetei personifică triumful soarelui asupra iernii și sosirea primăverii.”

Unul dintre cei care au dezvoltat această a fost V. I. Propp și în opera sa Rădăcinile istorice ale basmului fantastic susținea următoarele ” o serie de reprezentări religioase pot da naștere unui mit religios, din care se poate dezvolta um basm ce nu mai are o coloratură religioasă.”

O altă teorie este cea indianistă (migraționistă) , aceasta a fost formulată de Theodor Benfey în 1859. El susținea că popoarele orientale sunt ( India, Pria, Siria, Asia, Arabia, Egiptul ) sunt creatoarele basmului, și că majoritatea basmelor sunt de origine indiană.

Traducerea și răspândirea colecției ” O mie și una de nopți ” a întărit și mai mult părerea că arabii sunt creatorii narațiunilor fictive. Conform acestei teorii basmele s-au răspândit pe cale orală prin negustori și călători, apoi pe cale literară, datorită traducerilor succesive. Dintre autorii români care au susținut aceasă teorie îi menționăm pe Moster Gaster și Nicolae Iorga.

Cel dintâi Moster Gaster afirma că basmele sunt evoluate din nuvele și povestiri ” pe care poporul cu încetul le-a schimbat în basme, înzestrând eroii acelor povestiri cu trăsăturii fantastice și cu facultăți supranaturale luate, sau din credințe vechi sau din cercurile literaturii apocrife sau romantice.”

Nicolae Iorga se alătură și el acestei teorii și afirmă că: Orientul Asiatic, între multe lucrări care vin de la dânsul, a trimis Europei, prin Bizanț, sinteza celor două lumi până atunci rivale asemenea povestiri.

Teoria onirică a fost susținută de L. Lausher care considera că visul, este prima și cea mai veche narațiune. La noi, cel care susține această teorie este B. P. Hașdeu, el intuiește relația vis-basm și pleacă de la constatarea lui Shopenhauer că ” omul ar poseda pentru vis um deosebit organ ” și vine cu următoarele argumente :

Formulele hiperbolice sunt prezente și în basm și în vis

Spațiul și timpul dispar

Zborul este principalul mijloc de locomoție

Omul se luptă cu monștrii

Omul stă alături de zâne și de sfinți

Metamorfozele

Finalul este întotdeauna fericit

Visul și basmul sunt crezute ca adevărate.

Teoria ritualistă este susținută de V. I. Propp și consideră că basmul trebuie raportat la ” trecutul istoric, instituții sociale, religii, mituri și mituri arhaice, gândire primitivă, dar și apelarea la formațiunile ce au urmat basmului : eposul eroic, legendele s.a.” pentru a-i găsi rădăcinile.

V. I. Propp a evidențiat relația rit-basm demonstrând corespondența dintre aceste categori precizând : ”Momentul desprinderii de rit constituie începutul istoriei basmului, în timp ce sincretismul dintre el și rit îl reprezintă preistoria.

Teoria antropologică a fost elaborată de etnologii și folcloriștii englezi pe baza a două constatări fundamentale.

prezența elementelor și aspectelor primitive, preistorice ( nomadism, unelte de lemn și piatră, cultul stămoșilor, cultul pădurilor și a fântânilor);

unele narațiuni sunt prezente în toate continentele, ceea ce nu se poate explica prin împrumut.

Teoria agnostică este teoria formulată de J. Bedier care vrea să demonstreze că literatura populară s-a născut în mediul francez, acesta face ample incursiuni în antichitatea greco- romană și o analiză internă a poveștilor orientale, indiene.Ajunge însă la conceptul de poligeneză a basmului constatând că ” acesta putea să se nască, în orice parte a lumii, în orice timp,este greu să se precizeze spațiul și cine l-a creat întâi, întrucât fiecare popor și-a imaginat poveștile lui.

Cu toate că basmul este cunoscut încă din Antichitate, el a fost publicat pentru prima dată în anul 1812 de către Frații Grimm într-o ” colecție” în care erau cuprinse basme din popor.

” Colecția reprezenta basmul folcloric cu circulație orală, cules din gura maselor ( fie povestit, uneori chiar de intelectuali) care are o anumită structură și largă difuziune, aceleași motive fiind întâlnite în diferite părți ale globului.”

Definiții

Din punct de vedere etimologic termenul ”basm” este din și are înțelesul de narațiune neverdică, scornire, născocire. Basmul este denumit regional în Transilvania, Moldova și pe alocuri în Muntenia ” poveste ” , acesta fiind um sinonim al cuvântului basm.

Definițiile basmului au variat după cum s-a pus accentul pe folclorul miraculos, supranatural și personaje.

Basmul este specie a genului epic, narațiune în proză îndeosebi, și mai puțin în versuri , în cuprinsul căreia, cu ajutorul unor mijloace tradiționale se povestesc întâmplări fantastice, puse pe seama unor personaje sau forțe supranaturale din domeniul irealului.

O altă definiție ne-o oferă George Călinescu care afirma : ” Basmul este um gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, știință, observație morală. Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci și ființe himerice, animale … Ființele neomenești din basm au psihologia lor misterioasă . Ele comunică cu omul, dar nu sunt oameni. Când într-o narațiune lipsesc eroi himerici n-avem de-a face un basm.”

În concepția lui O. Bârlea ” basmul este aceea specie narativă care adoptă numai motive miraculoase alături de cele comune din realitatea cotidiană. ”

Basmul poate fi privit ca specie care încadrează cel mai mult proza absolută oferind suprema transfigurare a realității întrucât se mișcă cu familiaritate pe limitele superlative ale reprezentărilor.

Mai mulți cercetători susțin că basmul este o narațiune fictivă, total nerealistă în articulațiile ei definitorii în care nu mai crede nimeni, cu excepția copiilor de anumită vârstă.

Totuși unii cercetători disting basmul de poveste, considerând că acesta din urma ” este o narațiune mai liberă de clișee tipice basmului, cu adaptări locale mai pregnante și cu mai puține elemente fantastice.

Basmul este delimitat și de legendă, care urmărește explicarea unor fenomene naturale sal istorice, și de snoava care este o scurtă narațiune anecdotică.

Teme și motive

Tema reprezintă ” reflectarea unui aspect general al realității surprins artistic în opera literară.” Tema generală a basmului o reprezintă lupta dintre bine și rău, dreptate / nedreptate, bunătate / răutate, hărnicie / lene, generozitate / egoism, adevăr / minciună, curaj / lașitate, acestea fiind strâns legate de aspectele reale vieții, finalizându-se întotdeauna cu câștigarea binelui.

În basme întâlnim următoarele teme majore : ” tema dragostei, ura și perfidia, teme legendar mitologice, teme didactico – moralizatoare și teme umoristico – absurde.”

Tema dragostei o găsim în mai multe forme, dragostea față de ființa iubită, dragostea părinților față de copii, dragostea copiilor față de părinți, dragostea între frați. O găsim în majoritatea basmelor, eroul principal fiind în căutarea sortitei cu care să-și întemeieze o familie.

Tema urii și perfidiei se manifestă între mamă și copii sau între frați.

Temele mitologice – sursa lor provine din vechea mitologie greco-latină pe care creatorii de basme au preluat-o și transformat-o în diferite moduri.

Temele didactico – moralizatoare sunt prezente în aproape toate basmele. Aspectele moralizatoare sunt evidențiate prin faptele personajelor din care reiese anumite însușiri morale pozitive puse în antiteză cu cele negative.

Temele umoristico-absurde comțin subiecte referitoare la trăsăturile și faptele negative ale personajelor.

Sintetic, putem spune că tema basmului este ființa umană.

Motive. Dintre motivele întâlnite în basme s-ar putea enumera:

– existența umană limitată în timp (Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte)

– paternitate ( Ion Făt-Frumos)

– mama vitregă ( Alba ca Zăpada-Frații Grimm, Fata babei și fata moșneagului, Cerbulețul-Ion Creangă, Cenușăreasa – Ch. Perrault )

– eliberarea astrelor ( Greunceanu, Drăgan Cenușă )

– iubirea ( Cerbulețul, Fata din dafin )

– împlinirea unui legământ, a unei meniri ( Ursitoarele, Frumoasa cea adormită de Frații Frimm )

– eliberarea unor ființe neajutorate ( Cu Măzăran Vasilică )

Aceste teme au fost despărțite doar din necesități de clasificare, de fapt, ele pot exista în cuprinsul aceluiași basm.

Temele și motivele au o circulație foarte largă, influențându-se și conopindu-se, fenomenul fiind denumit chiar ” contaminație”.

Personaje și structura compozițională

Personajul este eroul operei literare, implicat în acțiune și purtător al mesajului prin transfigurare artistică.Poate fi o persoană din realitate sau rod al ficțiunii autorului. Personajul literar se definește printr-o multitudine de trăsături fizice și sufletești puse în evidență atât din perspectiva directă a autorului, a celorlalte personaje sau prin autocaracterizare, cât și indirect, prin faptele, gesturile, atitudinile, limbajul sau vestimentația acestuia.

CAPITOLUL II Basmul clasificare și structură

După caracteristicile personajelor, specificul și tematica acțiunii, predominanța elementele miraculoase sau a aspectelor concrete de viață basmele se clasifică în :

Fantastice – sunt cele mai semnificative și răspîndite, desprinse din mit, cu o pregnanță fenomenelor miraculoase ;

Animaliere – provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale, chiar despre plante sau unele obiecte simbolice ;

Nuvelistice – au ca punct de pornire snoava, în narațiune semnalându-se o puternică inserție a aspectelor reale, concrete de viață ;

După autor basmele pot fi :

populare , acestea sunt creații ale clectivițății anonime

culte, creația unui singur autor

Basmul popular

Basmul cult

Diferențe între basmul cult și cel popular

Basmul fantastic

Basmul nuvelistic

Basmul animalier

CAPITOLUL III

Abordarea basmului ca text narativ

Metode utilizate în predarea basmului

Metode tradiționale

Metode moderne

Proiectatrea didactică a basmului în ciclul primar

Forme și modalități de însușire a basmului

Importanța basmului în procesul instructiv educativ

CAPITOLUL IV Cercetare pedagogică