Basmul. Modalitati de Receptare In Invatamantul Prescolar

BASMUL,

MODALITĂȚI DE RECEPTARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

CUPRINS:

CAPITOLUL I.

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

1.1 Specificul literaturii pentru copii, genuri și specii predilecte

Mitologia românească și universală – izvor al literaturii pentru copii.

1.2 Actualitatea și importanța temei.

CAPITOLUL II.

1.BASMUL-CREAȚIE LITERARĂ ACCESIBILĂ COPIILOR

2.1 Basmul ca lectură favorită a copiilor

2.2 Geneza basmului.

2.3 Clasificarea basmelor

2.4 Caracteristicile specifice basmului.

2.VALORI ETICE ȘI ESTETICE PROMOVATE ÎN BASME

2.5 Cultul muncii

2.6 Pedepsirea nedreptății.

2.7 Frumusețea basmului- apariția lui Făt-Frumos

2.8 Întrajutorarea.

2.9 Relația om-natură.

CAPITOLUL III.

RECEPTAREA BASMULUI ÎN INVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR.

MODELE PRACTICE.

CONCLUZII.

BIBLIOGRAFIE.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

,,O carte bună de citit la vârstă fragedă, este, poate, una din împrejurările cele mai hotărâtoare ale vieții unui om. Multe cariere intelectuale nu se datoresc altei împrejurări decât unei cărți căzute la vreme bună în mâinile unui copil,,

I.L. Caragiale

1.1 Specificul literaturii pentru copii, genuri și specii predilecte. Mitologia românească și universală – izvor al literaturii pentru copii

Conceptual literatura pentru copii desemnează o parte a literaturii naționale, incluzând totalitatea creațiilor care prin profunzimea mesajelor, gradul de accesibilitate și nivelul realizării artistice se dovedește capabilă să intre in relație afectivă cu cititorii lor.

Caracterul ei aparte reiese din specificul receptării la vârsta preșcolară și școlară mică, conform factorilor:

1. gradul mai redus al dezvoltării psihice (gândire, limbaj,emoții și sentimente estetice),

2. sfera de interese, trebuințele și preocupările centrate in jurul jocului, al lipsei de griji, al permanentei interogări asupra lumii,

3. posibilitățile reduse de identificare a mesajului artistic –copiii trebuie inițiați.

Funcția artistică a operelor pentru copii are 3 coordonate principale (I. Pascadi – Niveluri estetice):

1. coordonata cognitivă sau informativă – opera ce comunică informații transmise printr-un cod și organizate într-un mesaj artistic.

2. estetică – valorificare a virtuților estetice ale limbajului. Pe lângă cele 4 categorii estetice fundamentale (frumosul, uratul,comicul, tragicul) există sub categoria specifică literaturii pentru copii – grațiosul, duiosul, miniaturalul),

3. formativă – mesajul artistic al operei, in varietatea semnificațiilor sale receptate de către copii, semnificații la care se ajunge prin ieșirea din planul abstract al textului literar și analogia dintre tema și motivele operei și viață, adăugându-se situații din existența cotidiană a copilului. Ele vor contribui la educarea acestora conform unor virtuți morale alese.

Literatura pentru copii include genuri și specii literare identice celor din literatura națională in general, dar prin conținutul tematic investighează universul propriu de cunoștințe al copilului, năzuințele și aspirațiile lui legate de familie, copilărie.

Evidențiind curajul oamenilor dintotdeauna, printr-o ingenioasă transfigurare artistică, operele țin seama de faptul că in primul rând „copilul se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta in ea, și numai literatura care ii satisface această pornire îl încântă. Ca să fie o operă de artă, scrierile pentru copii și tineri trebuie să-i încânte și să-i intereseze și pe oamenii maturi, întrucât a ieși din lectură cu stimă sporită pentru om e secretul marii literaturi pentru copii și tineret” (G. Călinescu).

Particularități ale textelor aparținând literaturii pentru copii:

1. existența unor conflicte puternice la care participă personajele grupate in pozitive și negative provenite din lumea basmului. Personajele sunt simboluri ale binelui și răului chiar in povestiri și schițe, unde universul gazelor sau al viețuitoarelor mai mari sunt prezentate antropomorfizat (mai ales in fabule) va facilita o înțelegere a raporturilor umane și a normelor de conviețuire socială;

2. prin intermediul literaturii pentru copii se va realiza o binevenită dedublare, când cititorul copil se va recunoaște in altul sau va refuza identificarea cu un model negativ. Înainte de a putea înțelege propriul său eu, in contact cu alte euri, copilul își află un alt ego multiplicat in fiecare persoană cu care simpatizează sau antipatizează;

3. ca atare, e foarte important să se exploateze textul sub toate posibilitățile sale, valorificându-se atât virtuțile cognitive și estetice, cat mai ales cele morale transmise de text, fie prin epicul dens, conflictul dus pană la suspans, fie prin poezii simple;

4. interferența genurilor e solicitată de potențiala receptivitate scăzută a micului cititor, interferență care va salva astfel textul de monotonie; la început, cititorul de vârstă școlară mică va fi atras de epic (întrucât există acțiune, cu momentele subiectului și personaje), dar treptat cititorul va deveni sensibil la expresivitatea limbajului poetic, identificând imaginile frumoase, figurile de stil;

5. astfel el va înțelege restul descrierii și portretelor și se va iniția in receptarea „dramei” –sau a scenetelor de teatru; mai puțin prezentă in literatura pentru copii și in manuale, dramaturgia se accesibilizează doar in urma vizionării spectacolului la teatrul de păpuși.

Genuri și specii predilecte in literatura pentru copii, ca și in literatura națională, au un conținutul tematic ce se conturează in jurul marilor teme:

1. universul copilăriei (familie, școală)

2. natura și viețuitoarele,

3.trecutul istoric,

4. personalități, modele, exemple.

Genuri și specii literare populare, Genuri și specii literare culte:

1. folclorul copiilor 2. liric

a. cântece – formulă, a. doine,

b. recitative – numărători, b. colinde,

c. versul ce însoțesc dansul sau jocul, c. sorcova,

d. formule cumulative, d. strigăturile,

e. păcăleli, frământări de limbaj e. cântecul de leagăn, istorii, de joc.

3.epic

a. in versuri – legenda, cântecul bătrânesc (balada)/poezia

b. proză – legenda/basmul/povestea/povestirea/nuvela/schița/romanul.

4. dramatic – jocuri cu caracter de pantomimă (capra, ursul, brezaia, turca, cerbul)

5. aforistic – ghicitori, zicători, proverbe și maxime.

1.2 Actualitatea și importanța temei

Povestitul ca arta verbala pare a avea o origine foarte veche, datand din epoca primitiva. Dintre povestirile orale, cea care a căpătat cel mai mult atenția cercetătorilor, începând din perioada curentului cultural romantic, a fost basmul.

Culegerea si interpretarea basmelor populare a catalizat evolutia teoriilor si metodelor folcloristice. Construcția epica reductibila la simboluri si perfecțiunea formala sunt trăsături ale basmului care au direcționat analiza acestei categorii din perspective interdisciplinare: literar-estetica, filosofica, sociologica, psihologica.

Teoriile elaborate cu privire la geneza basmului reflecta in mare măsura diversitatea orientărilor științifice aplicate unui obiect atât de complex.

Teoria mitologica, sustinuta de Max Muller, afirma ca basmele provin din vechile mituri indoeuropene, fiind preluate si dezvoltate de fiecare popor dupa despartirea de unitatea indoeuropeana.

Teoria migrationista sau difuzionista, formulata de Th. Benfey, sustine ca basmele au ca unica sursa vechea literatura indiana creata de calugarii budisti in templele lor; ele s-au raspandit datorita migratiei popoarelor dinspre rasarit spre apus si ca urmare a contactelor culturale dintre popoare.

Teoria antropologica sau poligenetica, emisa de E. B. Tylor si A. Lang, ajunge, pe baza constatării similitudinii motivelor si tiparelor narative la popoare aflate la distante care fac improbabil contactul intre ele, la concluzia ca basmele sunt supraviețuiri din substratul de credințe primitive comun speciei umane si s-au născut independent la popoare diferite.

Teoria originii totemice, apartinandu-i lui A. van Gennep, conform careia basmele ar fi rezultatul transformarii succesive a credintelor in sacralitatea unui animal protector al comunitatii, este argumentata prin rolul animalelor din basme in evolutia naratiunii.

Teoria onirica, avându-i ca autori pe F. Laistner si B. P. Hasdeu, propune o ipoteza genetica psihologica, sistematizând elementele basmului care pledează pentru originea acestei specii in starea de vis.

Elementele de fond si forma comune basmelor din toate ariile geografice au făcut posibila elaborarea unor cataloage tematice ale basmelor lumii, urmărindu-se astfel studiul comparat al diferitelor actualizări ale speciei, cu scopul de a reduce mulțimea tipurilor la un arhetip inițial. Metoda de reconstruire a arhetipurilor basmelor a avut drept rezultat crearea celui mai cunoscut index de motive ce apar in proza populara, alcatuit de A. Aarne si completat de S. Thompson.

In același timp, stereotipia de teme si motive a basmului facilitează cercetarea structurala a acestei categorii, prin descompunerea basmelor in unitățile lor de conținut relevante si analiza combinațiilor posibile intre aceste unități, care duc la generarea textelor propriu-zise.

In folcloristica românească, Lazăr Saineanu este autorul unei monografii a basmului care rămâne un studiu de referință pentru orice interpretare a acestei categorii a epicii populare in proza: “Basmele romane in comparațiune cu legendele antice clasice si in legătura cu basmele popoarelor învecinate si ale tuturor popoarelor romanice” (1895).

Diferenta dintre basm si legenda consta in primul rand in raportarea povestitorului si a ascultatorilor din mediile folclorice la adevarul faptelor relatate in cele doua tipuri de naratiuni. Daca acceptarea conventiei fabulosului explica receptarea elementelor neverosimile din basm, legende este perceputa ca o povestire adevarata la origini, care explica, dupa logica mitica, aparitia lumii si a formelor naturii, toponimele si destinul exceptional al sfintilor si eroilor.

Identificam basmele si datorita formulelor specifice existente in structura lor. Formula initiala atrage atentia asupra disocierii de planul realitatii contingente pe care o presupune naratiunea: “A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti…” . Povestitorii populari variaza formula initiala, dezvoltand-o de multe ori in secvente ample, versificate. Formulele mediane sunt utilizate pentru a asigura coeziunea elementelor naratiunii: “caci cuvantul din poveste inainte mult mai este”, sau pentru a caracteriza hiperbolic o actiune sau un personaj. Formula finala incheie basmul, fiind simetrica fata de formula initiala si facilitand revenirea in planul realitatii contingente printr-o distantare ironica de continutul fabulos al fictiunii.

Asa cum au observat exigentii basmului fantastic, actiunea acestui tip de naratiune urmeaza cel mai adesea traseul initiatic cuprins intre nasterea si nunta eroului. Pe acest drum al dovedirii calitatilor sale exceptionale, protagonistul trebuie sa treaca printr-o serie de probe, sa poarte mai multe batalii si sa repurteze o victorie. De multe ori, se intalnesc in substanta epica a basmelor anticipari ale actiunii, atunci cand calauzele ii proiecteaza eroului intamplarile care il asteapta, sub forma unui discurs de avertizare. Alegerea traseului epic nu este insa pusa niciodata in cumpana de aceste avertismente, deoarece destinul eroului pare a fi prestabilit. Finalul basmelor respecta un cod moral pozitiv al comunitatii traditionale: faptele bune sunt rasplatite iar cele rele, pedepsite. In secventa finala, se intampla adesea ca povestitorul sa se amestece printre personajele fictiunii, prezentandu-se drept martor la nunta eroului. Aceasta interferenta in deznodământul epic rupe convenția fabulosului, reducând-o lnistul trebuie sa treaca printr-o serie de probe, sa poarte mai multe batalii si sa repurteze o victorie. De multe ori, se intalnesc in substanta epica a basmelor anticipari ale actiunii, atunci cand calauzele ii proiecteaza eroului intamplarile care il asteapta, sub forma unui discurs de avertizare. Alegerea traseului epic nu este insa pusa niciodata in cumpana de aceste avertismente, deoarece destinul eroului pare a fi prestabilit. Finalul basmelor respecta un cod moral pozitiv al comunitatii traditionale: faptele bune sunt rasplatite iar cele rele, pedepsite. In secventa finala, se intampla adesea ca povestitorul sa se amestece printre personajele fictiunii, prezentandu-se drept martor la nunta eroului. Aceasta interferenta in deznodământul epic rupe convenția fabulosului, reducând-o la un efect umoristic.

In marele tezaur al literaturii române alături de alte opere literare se regăsește și basmul, opera literară epică. Basmul este o specie a genului epic, în proză de mare întindere, în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare ,înzestrate cu puteri supranaturale reprezentând Binele, aflate în luptă cu forțele Răului pe care ajung a le birui în cele din urmă.

Tema generală a basmului este lupta dintre bine și rău,caracterizată însă diferit ca luptă între dreptate și nedreptate, adevăr și minciună, curaj și lașitate, bunătate și răutate, hărnicie și lene, generozitate și egoism.

Culegători și creatori de basme:

– în literatura română: Ion Creangă, Mihai Eminescu, IoanSlavici,Alexandru Vahuță, Barbu Delavrancea, Mihail Sadoveanu.

– în literatura universală: Ch. Perrault, Frații Grimm, H.C.Anderson,

Dintre motivele frecvent întâlnite în basme s-ar putea enumera:

– existența umana limitată la timp( Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte)

– mama vitregă (Fata babei și fata moșneagului, Albă ca Zăpada, Forița din codru

– eliberarea astrelor (Greuceanu)

– împlinirea unui legământ a unei meniri (Frumoasa din pădurea adormită de Frații Grimm)

Aceste motive pot există în cuprinsul aceluiași basm.

Basmele dezvoltă o temă generală , aceea a luptei dintre bine și rău, determinată de complexitatea vieții și prezentată într-o mare varietate de aspecte conflictuale:

– sociale (bogăție-sărăcie, exploatare-lupta împotriva acesteia);

– morale (lene-hărnicie, îngâmfare-modestie, lașitate-curaj,viclenie-cinste, minciună-adevăr);

– estetice(curățenie-frumusețe).

Majoritatea basmelor soluționează conflictul prin victoria forțelor binelui asupra forțelor răului. Forțele binelui sunt reprezentate de personaje care au însușiri pozitive de caracter: vitejie, cinste, modestie, generozitate, spirit de sacrificiu, puritate sufletească, curaj, frumusețe fizică și sufletească, sensibilitate.

Definirea basmului subliniază ca notă caracteristică, prezența miracolului, fantasticului, deci desfășurarea epică a acestuia cuprinde întâmplări supranaturale.

Basmul este o pledoarie pentru valorile extern umane, pentru bine și frumos, de aceea se adresează tuturor vârstelor, mai ales copilăriei. Prin repetarea unor elemente de structură compozițională prin liniaritatea personajelor, devine un excepțional material literar accesibil celor mai mici vârste.

Tema basmului Făt-Frumos din Lacrimă, scris de Mihai Eminescu este lupta dintre bine și rău, îmbinând motive ca: paternitatea, prietenia, iubirea. M. Eminescu lărgește însă mult,depășește aceste motive tematice prin cuprinderea unor probleme de mare profunzime, ca relația dintre om și timp, raportul dintre viață și moarte, sau cosmic și terestru – ceea ce realul exclude, miraculosul creează ca posibilitate . În basmul Făt Frumos din Lacrimă personajul care întruchipează forțele binelui, Făt Frumos este viteaz, curajos, generos,cu un simț al datoriei frățești.

Făt Frumos îl va scăpa pe fratele lui de cruce, fiul împăratului vecin, de Mama Pădurilor care-i cerea, drept bir, tot al zecelea copil al supușilor săi. Făt-Frumos renunță la bucuriile dragostei spre a-i oferi fratelui său de cruce aceleași bucurii răpindu-i-o pe fată.

Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă constituie o înfățișare veridică a realității printr-o permanentă interferență între elementul real și cel fantastic. Profilul fizic și spiritual al personajelor se conturează treptat, pe măsura derulării firului epic, printr-o gamă bogată de procedee artistice. În Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă, fata moșneagului este frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Ea,deși “horopsită” de mașteră și de fata ei, “era o fată răbdătoare, căci altfel ar fi fost vai și amar de pielea ei”. Era copleșită de o mulțime de treburi, fără să mulțumească totuși pe babă și pe “odorul de fiică-sa”.“Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după goteje prin pădure, ea cu trebăluitul în spate la moară, ea în sfârșit, în toate părțile după treabă. Cât era ziulica de mare nu-și mai strângea picioarele; dintr-o parte venea și în alta se ducea.” Fata moșneagului, ajunsă la Sf. Duminică, o slujește cu credință, gătind, spălându-i și hrănindu-i “copilașii” (balauri și tot felul de jivine ). Modestă din fire, fata își alege ca răsplată “cea mai veche și mai urâtă” ladă din podul stăpânei.

Cuptorul, fântâna, părul și cățelușa (mai degrabă ființe și obiecte personificate, decât elemente fantastice) o răsplătesc din belșug cu, plăcinte crescute și rumenite, cu “apă limpede cum îi lacrima, dulce și rece cum îi gheața”, cu “pere galbene, ca ceara de coapte ce erau și dulci ca mierea” și cu o salbă de galbeni.

Scufița Roșie de Ch. Perrault este una din poveștile cele mai îndrăgite de copii. Tema o constituie prezentarea urmărilor tragice ale naivității și credulității, iar mesajul subliniază necesitatea cunoașterii realității. În Scufița Roșie, fetița reprezintă bunătatea. Ea este ascultătoare, naivă, credulă, veselă, sensibilă la frumusețile naturii.

I.Creangă a creat povestea Capra cu trei iezi. Este prezentată drama unei mame ai cărei copii au fost uciși fără milă și care va pedepsi după merit pe cel care a călcat în picioare legile nescrise ale omenirii. În Capra cu trei iezi, Capra ne apare în două ipostaze: cea de mamă grijulie și de gospodină pricepută și harnică. Ea este sensibilă,duioasă, dar își urăște dușmanul perfid și este neînduplecată în actul justițiar: “-Ba nu, cumetre, c-așa mi-a ars și mie inima după iezișorii mei…”

Personajele negative sunt de obicei fantastice (zmei, balauri, zgripțuroaice, vrăjitoare, iele, strigoi, draci), dar și reale (mama vitregă, surorile și frații invidioși, spânul, curteanul, sfetnicul mincinos) – cu chip de monstru, animal sau om, personajele negative sunt dominate de ură împotriva oamenilor, de viclenie, de lașitate, lăcomie, cruzime.

Deși au o forță fizică extraordinară, personajele fantastice(zmei, balauri, zgripțuroaice, zmeoaice, muma Pădurii) sunt vulnerabile, nu dispun de inteligență, perspicacitate, calități indispensabile în confruntare cu dușmanul, de aceea sunt învinse de eroii pozitivi mai slabi, dar cu mai multă minte.

În Făt-Frumos din Lacrimă, forțele răului (muma Pădurilor,baba-vrăjitoarea) urmează trăsăturile fixate de tradiția folclorică:răutate (așa mare încât însăși fiica, Ileana, se dezice de mama sa), viclenie, perfidie, ură împotriva oamenilor împinsă până la limitele furiei autodistrugătoare.

În’’ Fata babei și fata moșneagului’’, lăcomia și invidia o determină pe fata babei să-și ia “inima-n dinți” și să plece și ea în lume. Spre deosebire de fata moșneagului, “pornește cu ciudă trăsnind și plesnind”. Reface itinerariul fetei moșneagului, dar peste tot “s-a purtat totul hursuz, cu obrăznicie și prostește”. A oprit copii Sf.Duminici, a făcut bucate afumate, arse și sleite, încăt Sf. Duminică “și-a pus mâinile în cap de ceea ce a găsit” . Drept răsplată, își alege lada cea mai nouă și mai frumoasă, pe măsura lăcomiei ei.

În Capra cu trei iezi, lupul este de la început un dușman…“care de mult pândea vreme cu prilej ca să pape iezii”, încărcat de vicii, indiscret/ “trăgea cu urechea la păretele din dosul casei când vorbea capra cu dânșii”. Este un artist al disimulării cu gustul vorbirii protocolare, ca din scripturi:“Apoi dă, cumătră, se vede că și lui Dumnezeu îi plac puișorii cei mai tineri”, perfid, insinuând că ursul ar fi vinovatul. Lăcomia lui este zugrăvită plastic: “Atunci lupul nostru începe a mânca hâlpov și golgât, îi mergeau sarmalele întregi pe gât”.

În Scufița Roșie lupul reprezintă răutatea, viclenia, lăcomia.

Tema basmului Albă ca Zăpada de Frații Grimm este răutatea mamei vitrege, moment frecvent întâlnit în basmele tuturor popoarelor. Personajele principale sunt concepute în antiteză.

Albă-ca-zăpada este întruchiparea unui vis de mamă’’ ce n-aș da să am un copil alb ca zăpada …’’. Sortită morții pentru frumusețea ei, Albă-ca-zăpada nu este totuși ucisă de vânător,așa cum poruncise mama vitregă ,ci lăsată pradă primejdiilor din pădure. Natura o ocrotește și fetița își găsește adăpost în căsuța celor șapte pitici. Dar răutatea mamei vitrege mai pune la trei grele încercări pe frumoasa și buna Albă-ca-Zăpada .Împărăteasa,travestită,se străduiește să o piardă pe fată cu ajutorul cingătorii de mătase,al pieptenului și al mărului otrăvit. Grija și dragostea piticilor ,apoi a feciorului de crai o salvează și ea își găsește fericirea. Mama vitregă de supărare ,se va urâți și se va pierde în întunericul pădurii.

Mesajul basmului este victoria dreptății și a bunătății asupra nedreptății și răului, Albă-ca-Zăpada rămânând un simbol al acestei aspirații.

Un basm asemănător cu Albă-ca-Zăpada avem și în literatura română la Slavici-,,Florița din codru,,o fată fără părinți găsită în codru de un crâșmar ,care o ia acasă. Dar frumusețea Floriței trezește gelozia și răutatea mamei sale vitrege. În cele din urmă ,pentru a scăpa de ea ,mama vitregă trimite vrăjitoarea Boanța s-o omoare in codru. Dar viața fetei este salvată și lăsată in codru. Ajunsă la casa unor hoți îi îngrijește si astfel prin bunătatea ei reușește să îi transforme .Aceștia se lasă de hoție. Mama adoptivă o urmărește pe fată și încearcă să o piardă folosind ; inel ,rochie și firul morții. Hoții o scapă de la moarte de două ori ,a treia oară însă nu mai reușesc și rămân lângă sicriu până ce mor .O găsește fiul de împărat care o duce la palat și devine soția lui. Florița reprezintă simbolul binelui și e înzestrată cu cele mai alese calități.

Personajele basmului se grupează în cupluri opuse pentru a ilustra tema, pentru a dezvolta și a rezolva conflictul dintre bine și rău.

Mijloacele esențiale în crearea lor sunt: hiperbola (înzestrarea cu trăsături peste măsura puterilor omenești), antiteza (bine-rău, real-fantastic),personificarea (animalelor, a păsărilor, florilor – capra, iezii, lupul.)

În basme eroii și acțiunile se grupează după niște numere fatidice care se repetă. Trei sunt metamorfozările lui Făt-Frumos, trei sunt iezii caprei, Cenușăreasa merge la mormântul mamei de trei ori pe zi, iar la bal trei nopți la rând. 7, 9, 12, 17, 77 (3 feciori, 3 fete, 3 zmei, 3 zmeoaice, 3 mări, 3 țări etc.)

Formele introductive ca: “A fost o dată ca niciodată…; Formula finală urmărește readucerea cititorului din tărâmul fantasticului și cel real, prin modalități multiple: ironie, glumă,parodie etc. De exemplu: ,,Iar eu, isprăvind povestea, încălecai pe-o șa…’’

Valoarea educativă a basmelor este deosebită. Ascultând basme copii sunt de partea dreptății,adevărului și a binelui și detestă nedreptatea , lăcomia,răutatea și minciuna. Basmul pune in lumină ce e bine și ce e rău,ajutându-l pe copil sa-și însușească aceste reprezentări morale.Basmele sunt puternice mijloace de dezvoltare a atenției și a memoriei,educării artistice și dezvoltării limbajului.

CAPITOLUL II

BASMUL-CREAȚIE LITERARĂ ACCESIBILĂ

COPIILOR

2.1 Basmul ca lectură favorită a copiilor

Cel mai atrăgător gen de literatură pentru copii este ,,basmul ”. Se știe că, din cele mai vechi timpuri, această creație literară basmul a încântat copilăria atâtor generații. Prin lectura lui,inimile ascultătorilor mici au vibrat spre sentimente înalte de devotament și iubire, de dreptate și adevăr, a exprimat întotdeauna năzuințele popoarelor pentru o viață mai bună, mai fericită.

De aceea, în literatura pentru copii, basmul ocupă primul loc dintre toate genurile și este situat chiar înaintea poeziei.

Evident că în basme se îmbină armonios realul cu fantasticul încât această încrengătură încântă mult pe copii și astfel lectura lui răspunde visului și imaginației lor atât de bogate .

Problema basmului a format obiectul unor îndelungate discuții între scriitori și pedagogi. În fruntea celor care au luptat pentru acordarea unui loc de cinste basmului au fost: Petre Ispirescu, Ion Creangă, Mihai Eminescu și mulți alții. Iată ce spune Mihail Sadoveanu despre creația lui Ion Creangă, recunoscându-l maestrul său in arta scrisului : ,,Eu ceteam pe Harap-alb și în juru-mi se strecura oftând vântul care scutura frunzele. Suflările lui m-ajungeau până la adăpostul meu; mă simțeam fericit, mângâiat de razele unui soare palid și din când în când ,urmărind închipuirile fătului-frumos, rămâneam cu ochii ațintiți în pâclele depărtărilor…. Creangă s-a amestecat de aproape cu viața mea, mi-a fost prieten,mi-a fost bunic;cartea lui a fost pentru mine mângâiere în multe ceasuri amare .”

La fel a susținut și poetul George Coșbuc în introducerea pe care a scris-o la o culegere de povestiri pentru copii :”… trebuie să arătăm copilului viața așa cum e – cu bucuriile și prăpăstiile sale, ca nu cumva intrând în lume – dezarmonia între lumea reală și lumea din mintea sa să-l ducă la decepțiune; la pesimism, la lipsa de voință…’’(4)

Fantasticul din basme nu reprezintă un refugiu într-o lume ireală, ci este o minunată realizare a minții omenești , care este cu veacuri înainte ceea ce va deveni realitate.

Basmul este o școală a înaltelor sentimente omenești. Copilul care ascultă sau citește un basm, trăiește cu intensitate nu numai momentele acțiunii, ci și sentimentele care animă eroii povestirii. Simpatia și compasiunea pentru cei ce suferă, entuziasmul pentru îndrăzneala și devotamentul vitejilor, mulțumirea și bucuria pentru victoria lor sunt numai câteva din simțămintele pe care le naște basmul în sufletele celor mici.

Lectura basmelor trebuie urmărită atât de către educator cât și de către părinți. Prin discuții cu aceștia se poate urmării și studia, sub diferite aspecte, influența pe care o au basmele asupra copiilor. Se poate studia de exemplu, în ce măsură lectura basmului contribuie la dezvoltarea imaginației, urmărind fidelitatea cu care micii ascultători pot să repovestească cele ascultate și măsura în care fantezia lor le modifică sau le îmbogățește conținutul.

De multe ori unii copii complică situațiile, amplifică conflictul, accentuează unele trăsături ale personajelor, grăbesc sau întârzie mersul acțiunii. Alteori rețin numai anumite episoade, confundă personajele, încurcă firul acțiunii și nu reușesc să ducă povestirea până la sfârșit. Fiecare din aceste situații oferă educatorului și părinților un bogat material de studiu pentru cunoașterea individualității copilului. Mai putem urmării cu acest prilej și atitudinea copilului față de cele ce se întâmplă în povești, sentimentele care au luat naștere în inima lui, emoțiile pe care le-a trăit și sentimentul pe care l-a căpătat pentru a fi asemănător cu eroii viteji și buni ai basmului. Putem studia astfel și atitudinile ce sunt determinate de sentimentele trăite.

În general, copiii nu-și ascund sentimentele, dimpotrivă, își dau frâu liber bucuriei sau tristeții, râd în hohote când eroii iubiți ies învingători sau plâng cu lacrimi grele atunci când nenorocirile se țin lanț.

Analizarea acestor elemente, stimularea și dezvoltarea sensibilității artistice a copiilor sunt acțiuni educative de o mare importanță pe care le întreprinde educatorul.

Atât cadrul didactic cât și părinții trebuie să obișnuiască pe copii să asculte cu atenție și să se oprească mai îndelung asupra unor pasaje. Astfel le vom forma gustul pentru valorile estetice și le vom dezvolta, dar pentru aceasta trebuie să dăm fiecărei vârste basmele ce i se potrivesc.

Construcția basmului împarte personajele în două grupe distincte și întotdeauna de partea lui Făt-frumos luptă toate personajele bune, cinstite, viteze, asemenea lui; de partea balaurului sau a zmeului luptă toate personajele urâte, lacome și mișele la suflet. Este o arhitectură rigidă a basmului, dar aceasta scoate și mai mult în evidență principiul său etic, victoria inevitabilă a binelui asupra răului. Acest principiu moral i-a hărăzit basmului o viață eternă .

2.2 Geneza basmului

,,Basmul este o operă literară, cu o geneză specială, o oglindire, în orice caz a vieții în moduri fabuloase, prin urmare, supunerea lui la analiza critică este nu numai posibilă, ci și obligatorie, din ea, decurgând atât adevăruri estetice cât și observații de ordin structural folcloric ’’, mărturisește, la începutul lucrării sale ,, Estetica basmului ’’George Călinescu. În introducerea acestei opere, George Călinescu adaugă : ,, Geneza basmului este următoarea : un subiect A spune unui subiect B dintr-o carte sau din auzite ( și nu trebuie exclusă nici invenția personală ), o istorie . B o transmite mai departe, nu chiar întocmai, adesea punând de la sine, și nu o dată, ci de fiecare dată altceva, când povestește. C o transmite lui D și așa mai departe ,,.

Adevărul este că numeroase mărturii istorice și particularitățile continentului dovedesc că basmul este unul dintre cele mai vechi produse literare ale omenirii. Problema a fost discutată în numeroase cercuri, basmul bucurându-se de o atenție deosebită, însumând o bogată literatură care depășește în chip considerabil, rodul puținelor osteneli referitor la celelalte specii în proză.

În monografia lui Șăineanu este expus fundamentul teoriilor mai vechi, printre care cea mitologică a Fraților Grimm, cea indianistă a lui Benfei, cea naturistă a lui Muller și cea antropologică a lui Tylor și Lang. În literatura de specialitate teoria conform căreia originea basmului s-ar afla în vise, e reprezentată doar de Laistner, B.P.Hașdeu, rămânând necunoscut. Laistner susținea că basmele și-ar avea geneza în visele de groază, în coșmarele oamenilor care în ,, realitatea lor ,, .

Pornind de la presupunerea făcută de marele filosof german Arthur Schopenhauer, cum că în om ar exista un organ special care generează visele, B.P.Hașdeu stabilește o stabilește o serie întreagă de asemănări între basm și vis: aceeași hiperbolizare, aceeași credință în verocitatea visului și a basmului, pierderea dimensiunilor spațio-temporare în ambele, zborul devine un mijloc de locomoție, omul petrece cu zâne și sfinți, se luptă cu monștri, există o limbă comună pentru toți oamenii, inclusiv animalele, metamorfoza e un procedeu permanent, iar finalul este fie o nuntă fie o petrecere.

Frații Von der Leyen au reluat mai târziu această teorie, aducându-i îmbunătățiri. Ei încearcă să demonstreze că unele motive de basm și nu basmul în întregimea lui, ar putea avea originea în tărâmul oniric provocat prin posturi îndelungate sau prin utilizarea narcoticelor. În acest sens pot aminti următoarele motive de basm :muncile extraordinare pe care eroul trebuie să le facă într-o noapte sau două până la întoarcerea mamei vitrege, fuga de zmeu care-l urmărește, călătoria pe celelalte tărâmuri.

Profesorul C.W.von Sydov a preluat teoria indogermanică a Fraților Grimm, acesta fiind ferm convis că basmele au o vechime considerabilă și sunt creații ale maselor populare. El susține că basmele fantastice ar fi o moștenire de la popoarele indoeuropene. C.W.von Sydov își fundamentează teoria pe simpla constatare a faptului că popoarele arabe nu ar avea basmele fantastice, ci doar nuvelistice, cele puține, întâlnite în literatura lor, fiind împrumutate de la perși sau de la alte nații. Dacă basmele fantastice sunt o moștenire de la indoeuropeni, ele ar data din perioada mioriticului, cultura megalitică. Profesorul admite totuși că și popoarele indoeuropene ar fi avut basmele lor care, probabil s.au păstrat. În acest mod ar fi explicabilă bogăția și particularitățile repertoriului irlandez adus de mediteranieni.

Profesorul V. I. Propp susține că basmul fantastic e mai vechi decât feudalismul și chiar decât sclavagismul, deoarece apar în ele diferite rituri sau chiar negarea realității rituale. Basmul reflectă o gândire primitivă și din această cauză pentru ai studia geneza trebuie primordial studiate formele acestei gândiri, deoarece riturile, miturile, unele instituții sociale sunt anterioare basmului. V. I. Propp concluzionează că originea basmului ca gen literar și funcția sa în acea perioadă rămân probleme discutabile, neclare încă .

Deși problema originii basmelor nu a fost elucidată în totalitate, cercetările realizate în acest sens constituie ipoteze de verificat în viitor, premise ale unor cercetări mai fructuoase. Printre bunurile câștigate de pe urma acestor acțiuni se numără cunoașterea mai temeinică a specificului basmului și constatarea că vechimea basmului, ca specie, nu trebuie confundată cu vechimea motivului de basm, care, în geneze e anterior acestuia.

Cert este că basmul este o operă literară de un grad artistic mai înalt decât celelalte specii înrudite, dar care este destul de vechi, prezent în cultura populară de la începuturile istoriei propriu –zise.

2.3 Clasificarea basmelor

Din cercetările monografice asupra unor tipuri de basme efectuate de cercetările străini, în special nordici, rezultă faptul că basmele noastre se încadrează tipologic în familia sud-est europeană, datorită condițiilor istorico-sociale care au facilitat legăturile strânse din această zona. Basmul reprezintă specia cea mai complexă a narațiunilor în proză, complexitatea dată de întinderea ei și de planurile desfășurării acțiuni.

În zilele noastre se face o înlocuire treptată a cuvântului ,,basm” cu sinonimul său mai puternic ,,poveste”. În Muntenia arăta Șăineanu, se folosea în trecut denumirea de ,,basm,,, termen atestat de cronicari sub formă de ,,basn,, , ,,basna,,, cu sensul de fabulă sau narațiune neveridică. Pe alocuri în subcarpații munteni se mai păstrează diferențierea dintre cei doi termeni: ,,basme alea mai lungi și astea mai scurte povesti,,, dar aceasta distincție e pur formală. În Transilvania și Moldova a pătruns incidental și termenul de basm doar sub influență vădita a cărți, deoarece se constata un dublu efect al acestui proces: pe cale folclorică e un regres înaintat, pe cale livrească e un proces de răspândire, dar primul aspect e deocamdată dominant.

Basmul este o narațiune lungă, pluriepisodică și neverosimilă pentru un anumit tip de mentalitate, ai cărui eroi principali sunt oameni care săvârșesc isprăvi remarcabile, fiind răsplătiți la sfârșit, printr-o îmbogățire fabuloasă ori atingerea celui mai înalt rang pe scara ierarhiei sociale. Prin basm propriu-zis, se înțelege în aria internațională Aarne-Thompson cu cinci specii:

– basm fantastic

– basm legendar

– basm nuvelistic

– basm despre Dracul cel prost

– basm despre animale

a) Basmul fantastic

Mobilul care l-a generat a fost dorința oamenilor simpli de a avea o viața mai luminoasă, mai îmbelșugată. Basmul fantastic exprimă o dorință limitată de situațiile specifice din trecut și de caracterul orânduirilor sociale. Totuși, în virtutea aspectului ireal, fantastic, basmul ilustrează problemele fundamentale ale existenței umane, nemulțumirile, frământările cu o vechime multimilenară din care a luat naștere o lume ireală, utopică, cu norme de conduită perfectă.

Basmul fantastic oglindește punctual de vedere al maselor populare, în principiu sănătos de etică elementară și etern valabilă: binele învinge răul. Eroii principali, exponenți ai idealurilor masei populare sunt răsplătiți prin opțiunea de soț sau soție a ființei dorite ori prin câștigarea tronului țarii și o îmbogățire neverosimilă, caracteristica basmelor, în timp ce personajele negative întotdeauna sunt pedepsite, plătind cu capul încercările lor de a tulbura ordinea firească a naturii și vieții umane.

Dacă la început eroul se zbate intr-o sărăcie lucie, ajunge în cele din urmă la mese copioase, unde mâncărurile și băuturile cele mai alese nu se sfârșesc, ba, unii dintre ei obțin mese care se întind singure cu ,,mâncăruri și băuturi,,, cornuri din care ies turme și cirezi nenumărate, animale sau pungi care generează neîncetat bani de aur. Trăind în bordeie si colibe sărăcăcioase așa cum reflectă de altfel și basmele, povestitorii populari își imaginează palate pline de minunății și sculpturi făcute din aramă, aur, argint, diamante și mărgăritare, după cum și hainele eroilor ajung a fi din aceleași metale prețioase. În contrast cu aspectul mohorât deprimant al mediului în care trăiește inițial eroul, totul devine împodobit, toate strălucesc în chip orbitor în jur, rivalizând cu puterea soarelui.

O trăsătură fundamentală a basmului fantastic este îmbinarea, stranie la prima, vedere a realului cu fantasticul. Aceasta din urmă este conceput ca un fel de excrescența a celui dintâi, un mod de manifestare prin care unul îl completează pe celălalt. Amestecul dintre real și ireal se desfășoară în chip familial, direct, nefiind izbitor și provocator, de spaimă ori de încordare, ca în legendă.

Amestecul regnului animal cu cel uman poate fi considerat o caracteristică de căpetenie a basmului fantastic. Pe lângă apariția animalului, ca auxiliar și sfătuitor de neînlocuit, care se dovedește a fi mai iscusit în rezolvarea greutăților, omul apare deseori sub forma animală temporară, are ascendenți animale, se căsătorește cu animale sau chiar se împerechează cu ele. În aceiași situație apare și relația planta-ființă umană. De exemplu din copac ies niște rodii care pier din lipsă de apă, din trupul celei omorâte de sora vitregă crește o salcie care dezvăluie în versuri cântată, taina uciderii, din trupul copiilor îngropați crește câte un brad care alină durerea tatălui, dar lovește vitrega ucigașă; eroul Drăgan Cenușă căutând viața fără de moarte își sfârșește viața, intrând într-un copac uriaș, cu care se confundă, împrumutând eternitatea acestuia.

Acest amestec de regnuri constituie o dovadă limpede a vechimii considerabile a basmului.

b) Basmul legendar

Are un caracter mixt, după cum oglindește chiar si numele său. Aarne-Thompson includ aici basmele în care apar Dumnezeu sau alți sfinți, deoarece unele din basmele fantastice, conform acestor clasificări, pot figura mai adecvat în grupa basmului legendar. Chiar și unele basme legendare, cu desfășurare amplă, având același tipar compozițional ca și basmul fantastic, figurează în această categorie doar din simplu motiv că protagoniștii care determină desfășurarea acțiunii sunt Dumnezeu și Sfântul Petru, intervin mai des, chiar în basmele fantastice în care se arată botezul eroului.

c) Basmul nuvelistic

Este o narațiune verosimilă a unor fapte cu întorsături neașteptate în care personajele acționează în limita puterilor omenești fără implicații fantastice. Miraculosul lipsește, abia în unele locuri se surprind superstiții care dau suportul necesar unor atitudini și acțiuni. Profilul puternic ascendent este prezent și în aceste scrieri, el pornind de jos pentru a ajunge împărat sau om foarte bogat. Din punct de vedere al întinderii se înregistrează o inegalitate: în unele basme eroul este urmărit de la naștere până la nuntă, în altele este surprins doar într-un episod restrâns al vieții sale. Rezolvarea pozitivă la care se ajunge este rezultat al calităților remarcabile ale personajului, în special inteligența sa ascuțită și nobilă. Ea poate fi combinată în unele basme cu viclenia, cu îndemânarea de a fura admirată de creatorii basmelor, în lumea străveche hoția fiind privită ca o virtute de invidiat. Basmul nuvelistic este mai nou decât cel fantastic și totuși C.Herodot nea transmis unul ,,Comoara din Rampsinit,, din repertoriul egiptean. Se presupune că leagănul său a fost Orientul Apropiat, popoarele semitice manifestând predilecție pentru narațiunile care pun în joc ascuțimea minții.

d) Basmul despre Dracul cel prost

Relevă procesul de substituire al zmeilor cu dracii. În repertoriul național se pot întâlni variante ale acestei specii, care aduc în scenă zmeii, în vreme ce altele i-a înlocuit cu diavolul. Motivația ar putea fi nevoia de a oferi un suport verosimil narațiunii, dovedind că, printre povestitorii populari de formațiune arhaică, basmul este o narațiune verosimilă. Ideea că adversarii supranaturali sunt învinși prin păcălire aproprie acestă subspecie de snoavă, constituindu-se, în acest fel, o punte de trecere de la basmul propriu-zis la snoavă. De aceea, ar fi fost mai potrivit termenul de basm-snoavă.

e) Basmul despre animale

Acesta demarează frecvent în tonul nuvelistic. Dimensiunile spațio-temporale sunt bine stabilite prin precizarea propriu-zisă a localității sau prin introducerea unor vorbe înțelepte ce aparțin unor indivizi considerați, de cititori, bine cunoscuți. Personajele au verosimilitate românească și prezintă toate caracteristicile umanului. Granițele dintre noncomunicare om-animal dispar, ultimul dintre aceștia manifestându-se ca o ființă ce aparține condiției umane. În folclorul românesc ea poartă denumirea de ,,poveste,,, care desemnează, în realitate, orice narațiune, fie ea basm fantastic, legendă, poveste reală.

Basmele sunt, în general, narațiuni scurte, în care protagoniștii sunt o pereche pusă în diverse situații, care au rolul de a evidenția calitățile, caracteristicile speciei căreia îi aparțin. Frecvent unul dintre ei este înșelat datorita credulității sale, a prostiei cel caracterizează, iar acesta este aproape întotdeauna cel mai puternic și feroce. Observatori minuțioși ai mediului în care trăiesc, povestitorii populari au reliefat în aceste basme o serie de trăsături caracteristice animalelor. Înșelarea celui puternic naște un comic caracter, astfel încât râsul devine un fapt firesc , declanșându-se astfel o stare favorabilă amuzamentului.

Tema predilectă a acestor basme este, deci, păcălirea animalelor puternice, deoarece omul simplu, creator al acestor narațiuni i-a simpatizat întotdeauna pe cei slabi, dar înțelepți. Din acest motiv lupul și ursul sunt deseori păcăliți, lor, alăturându-li-se, uneori și vulpea. Atmosfera de veselie declanșată face ca aceste basme să se apropie foarte mult de snoave.

În această nouă lume, animalele vorbesc și se comporta ca oamenii. Nu există obstacole între limbajul animal cel uman, fapt care demonstrează ca respectivele basme sunt create într-o epocă în care individul uman trata animalul ca pe ceva misterios, considerându-le, pe unele dintre ele chiar strămoși ai săi. Excluzând basmele a căror subiect este căutarea hranei de către animale, există basme în care întrecerea între viețuitoare constituie un bun subiect, în care cei care păcălesc vor fi păcăliți la rândul lor vulpea îl sfătuiește pe lup să-și bage coada în lacul morii ca să prindă pește. Înghețându-i coada peste noapte, lupul o trage pana o rupe. Încearcă sa se răzbune pe vulpe, dar rămâne fără dinți. La rândul ei, vulpea este păcălita de rac de care se mira inițial de micimea și mersul sau bizar:,,Vulpea si racul „

Formulele inițiale și finale lipsesc în general la aceste basme cu animale. Pline de ironie și umor sunt basmele în care se explică graiul animalelor. Pornind de la sunetele emise de diverse animale sau păsări se încearcă o traducere în limbajul uman. Fantezia interpretării limbajului animal impune un anumit ritm povestirii respective. Prezența omului în basmele cu animale este sporadică, nesemnificativă. Cu toate acestea, este evidentă superioritatea, puterea sa comparativ cu animalele .

2. 4 Caracteristicile specifice basmului

Basmul este o specie a genului epic, în cuprinsul căruia se narează întâmplări fantastice puse pe seama unor personaje înzestrate cu puteri supranaturale. El ocupa primul loc alături de povesti, în topul preferințelor copiilor.

Basmele populare anterioare celor culte, sunt supuse variabilității pentru că circulă pe cale orală. Ele au fost fixate în scris de către culegătorii de folclor, între care cel mai cunoscut este Petre Ispirescu. Basmele sunt plăsmuiri ale genului creativ al tuturor popoarelor, constituind istoria trăita mistic a acestora. Prin basm, oamenii au realizat un adevărat salt în viitor pentru că fantasticul le permite acest lucru .

Basmele au o serie de particularități în fondul tematic, structura compozițională, personaje, modalitate de realizare artistică. Dezvoltă o temă general acceptată: lupta dintre bine și rău, temă care în funcție de marea complexitate a vieții, se particularizează în numeroase aspecte conflictuale:

– de ordin social: între bogăție și sărăcie, modestie și lăudăroșenie, lașitate și curaj, cinste și viclenie

-de ordin estetic: între frumusețe și urâțenie.

Conflictul, în oricare basm, se rezolvă în favoarea binelui, relevându-se în acest sens concepția optimistă despre viață, a poporului. Deoarece lupta dintre bine și rău îmbracă multiple forme, apar și numeroase motive de basm, prezente și în creațiile altor popoare. Cele mai cunoscute motive sunt:

lupta cu asupritorii care pot fi oameni sau monștrii( ,,Nuielușa de alun ,,) întrecerea

în forță, istețime, dibăcie (,,Prâslea cel voinic și merele de aur ,,)

– împlinirea unui legământ au a unor obligații morale izvorâte din frăția de cruce (,,Greuceanu , Făt-Frumos din lacrimă ,,)

– nimicirea farmecelor unor vrăjitoare (,,Lebedele, Nuielușa de alun, Hansel și Gretel)

– eliberarea prizonierilor: fete de împărat, astre, voinici (,,Greuceanu, Înșiră-te mărgărite ,,)

– rezistența și biruința fetei frumoase și înzestrate cu calități alese asupra moștenirii (,,Cenușăreasa, ,,Albă ca zăpada, ,,Florița din codru ,,)

– adoptarea unor animale (,,Povestea porcului ,,)

– nașterea unor copii din bob de piper, lacrimă, mazăre, neghină ( ,,Neghiniță ,,, ,,Pipăruș Petru ,,, ,,Făt-Frumos Măzărean , ,,Făt-Frumos din lacrimă ,, )

– însoțirea unei fete de împărat cu pereche animal-pasăre (,, Povestea Porcului ,,, ,,Zâna Zorilor ,,)

Aceste motive de basme se împletesc cu altele cum ar fi :

– intrarea curiosului în locul interzis (,,Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte “ ,,Valea Plângerii “)

– urmărirea fugarului de către zmeoaice , care străbat obstacole ce le întâlnesc în cale

(,, Greuceanu “, ,,Făt-Frumos din lacrimă “)

– intrarea feciorului de împărat ca slugă ( Povestea porcului” , ,,Harap-Alb” )

– condiționarea ieșirii pe lume a unui copil (,,Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte “)

Aparținând genului epic în proză, basmul are o serie de trăsături specifice care explică gradul mare de accesibilitate și forță de atracție asupra copilului :

1. Virtuțile imaginarului: Prin aceasta basmul îi permite copilului să se identifice pe sine cu un alt individ, să se vadă pe sine în lumina unui model, să se claseze, deci, într-o lume general umană.

Datorită virtuților imaginare se poate realiza finalul optimist al basmului și lucruri fictive în epoci foarte vechi. De exemplu, omul și-a dorit întotdeauna să se înalțe în văzduh (au apărut astfel zburătorul sau calul înaripat); omul și-a dorit să-și scurteze distanțele (în basm acest lucru este realizat cu ajutorul papucilor fermecați, cizmelor sau calului cu mai multe inimi ).

O altă dorință general umană a fost aceea ca omul să devină invizibil (astfel, în basm, apare cușma fermecată sau capacitatea lui Făt-Frumos de a se metarmofoza).

2. Stereotipia poate fi urmărită la nivelul subiectului al personajelor sau compoziției.

a. La nivelul subiectului, stereotipia se manifestă în succesiunea momentelor subiectului (timp, loc, personaje, expozițiune, conflict, desfășurare, punct culminant, deznodământ). Prin expozițiunea basmului se fixează cadrul temporal și spațial. În aceste dimensiuni se mișcă eroii, aproximativ aceiași: Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, fete de împărat, zmei, zmeoaice, vrăjitoare. Conflictul în basm se naște mereu între forțele binelui și ale răului. Acțiunea se desfășoară gradual, eroul, depășind cel puțin trei probe de dificultăți crescânde. Punctul culminant îl constituie depășirea celei de-a treia încercări. Deznodământul rezolvă în mod fericit conflictul: forța binelui triumfă, în vreme ce forțele răului își ispășesc pedeapsa binemeritată.

b. Stereotipia este întâlnită și în modul de concepție al personajelor din basm. Acestea se grupează în grupuri opuse: forțele binelui și forțele răului. Mijloacele artistice de conturare a personajelor sunt: antiteza, hiperbola, personificarea. Portretul fizic este schițat de câteva cuvinte, în vremea ce portretul moral, dezvăluit pe parcursul povestirii, oferă adevărata imagine a eroilor.

Stereotipia poate fi urmărită și la nivelul compoziției basmului. Narațiunea se desfășoară la persoana a III-a, fiind obiectivă, nelipsită însă de participarea efectivă a autorului, dornic să convingă în acest fel, autorii de autenticitatea faptului povestit. Momentele acțiunii apar cronologic, dar nu monoton, datorită peripețiilor palpitante ale eroilor, care impun un ritm alert. Apar în basm, frecvent, numere fatidice: 3, 7 și multiplii lor. Se pot remarca formulele de introducere, încheiere și pe parcursul basmului (mediane). Prin intermediul formulelor de intrare, ascultătorul este scos din lumea reală și introdus în cea fabuloasă: ,, a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar povesti / că nu mi-s dator a minți “. Pitoreștile formule de încheiere arată că vechea conversație s-a încheiat și readuce ascultătorul, cititorul în lumea reală. Exemple de formule finale: ,,Cine o știe mai lungă / Margă s-o ajungă “; ,, Am călcat pe-o șa / Și v-am spus povestea dumneavoastră-așa !“; ,,Am încălecat pe-un fus / Și povestea așa v-am spus ! „

2.4. Cultul muncii – Valori etice și estetice promovate în basme

O trăsătură caracteristică ființei umane, ca natură superioară, ce urmărește necontenit să se impună în mediul înconjurător, este ,,munca “. ,,Viața fără muncă nu-și are rațiunea “-afirma celebrul român George Enescu . Această idee, sub diferite forme, încărcată de sensuri metaforice și exemplele pilduitoare, străbate și basmul fantastic românesc, proiectând în timp și în spațiu convingerea izvorâtă dintr-o milenară experiență, că munca este o necesitate, un proces indinspensabil naturii umane, de care depinde în esență, viața, destinul omului. ,,Puneți-vă cu nădejde pe muncă, căci munca este fântâna cea nesecată din care se poate îndestula omul fără a avea teamă că-i va da de fund “.(5). Ideea aprecierii individului uman în funcțíe de însușirile sale și, în special, în raport cu atitudinea sa față de muncă, este una din coordonatele basmului popular românesc. Accentul, uneori întâmplător, prin care se subliniază valoarea muncii, este cu atât mai semnificativ, cu cât nu se află întotdeauna în sfera obiectivelor esențiale urmărite de basm. Înțelegerea marilor sensuri ale vieții nu este posibilă în afara procesului muncii. Din acest motiv povestitorul ancorat în realitate, a devanit, în mod implicit, exponentul colectivității. Observând efectele binefăcătoare ale muncii în viața de toate zilele și înțelegând că aceasta este singura cale de înălțare pentru om, unii povestitori au introdus în mod conștient în lumea plină de fantasme a basmului, elemente și exemple pilduitoare prin intermediul cărora să-l determine pe ascultător la meditație, să-i insufle dorința de a se afirma în această ipostază. Munca este o cale sigură de afirmare a individualității. Datorită însușiriilor firești de a-i simți necesitatea, cu Petre-Păr-Frumos se remarcă în timpul călătoriei și căutărilor sale și ajutat în momentele de dificultate, poate să se orienteze și să acționeze în deplină cunoștință de cauză, chiar dacă idealul către care țintește este de natură eroică. Se poate observa, astfel că munca are o influență hotărâtoare asupra destinului uman. Nu numai că-l înalță pe om deasupra tuturor viețuitoarelor, ci și asigură cadrul necesar prin care să-și poată cultiva și dezvolta, gândirea și inteligența.

Observăm, totodată că pe toată aria basmului ,,virtutea“ omului simplu, ne contopeste cu dragostea și adeziunea totală față de muncă. Pentru omul adevărat, hărnicia este o trăsătură definitorie prin care se dezvăluie și se descoperă măreția omenescului său. Echilibrul sufletesc al omului, sentimental de deplină satisfacție și împlinire se află în permanență în conexiune cu rezultatele muncii sale. La modul ideal exemplele oferite de basm tind să sugereze ideea că valoarea individului este în raport direct și în strânsă corelație cu calitatea muncii depuse. Fata moșneagului nu ezită să sleiasca fântâna de noroi, să lipească cuptorul, să curețe părul de omizi ș.a.m.d. În această împrejurare, tânara dă dovadă nu numai de hărnicie ci și de afecțiune autentica, situându-se prin faptele sale la adevăratele cote ale omeniei. Hărnicia trebuie să primeze pentru ca ființa umană să se poată situa la înalțimea facultăților cu care este înzestrată. După cum afirma V.I.Proop, ,,lumea eterogenă și bogată în culori a bazmelor face ca precizia și claritatea în abordarea și soluționarea problemelor să poată fi realizată doar cu mare greutate. Chiar dacă naratorul operează cu simboluri în planul moralizator al basmului, exemplele capătă substanță educativă. În această ordine de idei, urmărind accesiunea fetei moșneagului, înțelegem că prezența omului în această lume este asigurată numai datorită procesului muncii. Dreptul individului de a prezenta o valoare se consfințește în raport cu gradul său de hărnicie.

Trăsătura definitorie a omenescului, în cazul fetei moșneagului, rezultă din dimensiunea devotamentului ei față de muncă. Ea exprimă relația prioritară dintre om și natura înconjurătoare stadiul și treapta pe care se realizează în raport cu munca, o netă diferențiere între oameni. Când fata babei, leneșă și îndărătnică va refuza indignată să se comporte pe măsura surorii sale vitrege, deci să dea expresie omeniei și să acorde la nevoie sprijinul său, ea se va situa în postura unei ființe anihilate din cauza trândăviei și devenită inutilă pentru societate. Disprețuind munca și considerând-o în ultimă instanță, drept o acțiune rușinoasă, înjositoare, își va atrage în mod inevitabil riposte. Sancțiunea necruțătoare, aplicată leneviei, exprimă, de fapt, distanța calitativă dintre cele două elemente dinstincte. Primul, reprezentant al omeniei, cu atitudine conștientă și demnă față de muncă; al doilea, exemplar limitat și vanitos, încriminat la modul absolut și sortit pieririi definitive spre satisfacția umană.

Schițându-se aptiutdinile definitorii ale ființei umane și demascându-se formele cele mai acute de decădere, s-au creat modele demne de a construi exemple edificatoare, care să contribuie direct la educarea și formarea omului, în cultul muncii, al omenieii, unde este reliefat animismul lucrurilor cu care intră în contact cu cele două fete, urmărindu-se în raport cu viziunea momentului social-istoric, atât eficiența exemplelor cât și larga receptare a basmuluiîn rândul ascultătorilor.

,,Se duse, se duse și la foc nu mai ajunse, dară în drumul ei întâlni o grădină părăginită, care o strigă zicându-i:

-Fată mare ,fată mare ! Vino de-mi curăță pomii ce mi-au mai rămas de omizi ;și când te-i întoarce, ți-oi da poame coapte să manânci .

Se apucă fata de lucru numaidecât și cum isprăvii , îndată plecă.

Mai încolo dete peste un cuptor , care îi srigă :

-Fată mare, fată mare !Vino de mă lipește și mă șterge de cenușă, și când te-i întoarce îți voi da azimă caldă.

Fata lipi și șterse cuptorul și-și căută de drum. “(6)

Valoarea de simbol a faptelor se naște acolo unde se confruntă două forțe, două concepții complet diferite și din care una își demonstrează viabilitatea. În timp ce fata moșului cea cuminte trece direct la acțiune, fata babei ripostă cu aroganță:

,,-Da ce ! Nebună sunt eu să-mi zgâriu mâinile prin tine ?

Da ce ! am mancat lauri ca sa ma ostenesc eu cu tine pana sa te sleiesc?

Da ce-am vazut sa-mi murdaresc manusitele si sa ma var pan’ la tine?(7)

Din confruntarea celor două atitudini, capătă valoarea simbolică comportarea fetei moșneagului. Afecțiunea și modestia dovedite în muncă de această tânără, oropsită și năpăstuită de mamă vitregă, sporește, în realitate, orizontul cunoașterii, dă sens destinului individual în lume, combate cu o anumită doză de ironie, ipoteză iluzorie a izbânzii pe calea întâmplării său a norocului. Faptele săvârșite de fata moșneagului vin să confirme adevărul că munca face posibilă depășirea, de la o etapă la altă, a limitelor caracteristice vieții, și tot prin muncă omenia oamenilor își poate sporii neîntrerupta substanță. Se poate observa că în acest cadru fabulos iese mai pregnat în evidență diferențele dintre oameni. Dezvăluind și negând, în același timp consecințele sociale ale leneviei, basmul sublimează superioritatea muncii. Ispita unei vieți înafara muncii pare nefirească omului din popor și din acest motiv, în basm sunt combătute tendințele de încărcare a normelor sociale urmărind fără tăgadă să împiedice extinderea fenomenalului. De asemenea, prin prezentarea hiperbolizată a nenorocirilor ce-l pândesc, în mod inevitabil, pe omul ajuns în categoria acestora care, sub o formă sau alta se înstrăinează de muncă, basmul caută modalități eficiente de influientare și de îndreptare a acestor năravuri.

Experiența directă asupra realității devine singură și suprema lege a evoluției umane. În procesul de cunoaștere mutațiile sunt posibile calitative numai dacă s-au făcut și acumulări cantitative. Înțelepciunea individului sporește pe măsura gradului de experiența la care a ajuns în procesul muncii. Totodată, în cazul omului înzestrat cu dragoste față de muncă există disponibilități și resurse inepuizabile pentru a se afirma în orice împrejurări.

Când fata de împărat vă fi în mod implicabil, constrânsă și determinată să părăsească pentru totdeauna casa părintească, ea nu va ezita să se angajeze deschis întro muncă, considerată efectiv înjositoare, cel puțin pentru înălțimea statului social de unde fusese nevoită să coboare, ,,fiind sub ascultarea bucătăresei, fata de împărat se silea în toate chipurile să-i fie pe plac. Unde să se adune ea cu celelalte slugi din curte? Unde să scoată ea un cuvințel de pară sau de zâzanie? Unde să calce ea cuvântul bucătăresei și să se amestece în certurile și becisniciile celorlalți ? Ferit-a Dumnezeu!ea îngrijea de păsările din curtea împărăteasca ca de ale dânsei; După ce deschidea cotețele și le dădea de mâncare, le cuibărea, punea cloștile și vedea de pui, mai cu mile decât cloștile. Mâncarea și apa, mai cu seamă, nu le lipsea niciodată. Iar dacă se isprăvea treaba cu găinile, venea pe lângă bucătăreasa și-i da și ei ajutor. Toți slujitorii curții o luau în nume de bine, vazundu-i vrednicia. “(8)

Se înțelege de la sine că munca este un mijloc și un criteriu esențial prin intermediul căruia fata de împărat se poate distinge și năzui apoi la o autentică afirmare, la spulberarea unei mentalități înapoiate. Dreptul de a aspira la o existentă superioară, de unde pe nedrept fusese înlăturată, și-l câștiga, în realitate prin calitățile individuale dar și prin dăruirea cu care muncește și se ridică la înălțimea exemplarității. Pornind de aici se poate observa că, în general, prin exemplele simple dar semnificative, corespunzătoare unor stadii rudimentare de dezvoltare a mijloacelor de producție, basmul uimește pe oricine prin puterea de imaginație a creatorului, sentimentul care-l stârnește de a fi purtat în sfere tot mai înalte ale dorințelor. Din orice experiență de viață se desprinde concluzia că munca îl dezvăluie pe om și numai prin intermediul ei se poate oglindi substanța eului său. Când un împărat orgolios, superstițios și în mare măsură inconștient, își gonește fiul de acasă numai munca îl va aduce pe cel oropsit la izbândă. Hotărât să răzbată singur, tânărul înfrunta cu curaj necunoscutul. Asigurându-și apoi existența propriilor brațe, își îmbogățește experiența și viziunea asupra lumii. Munca și în același timp, cutezanța de a înfrunta viața și diversitatea formelor și schimbărilor survenite, dă sens și contururi aparte existenței spiritelor funerare. Dimensiunile afirmării omului sunt în strânsă corelare cu calitatea muncii depuse, căci, uneori, ea singură poate releva gândirea, aptitudinile și aspirațiile sale, știut fiind că ,,numai omul a imprimat pământului pecetea voinței lui “, luminând din diferite unghiuri realitatea și măreția universului prin tot ceea ce gândește și înfăptuiește .

Basmul a fost considerat din totdeauna miraculos. Venind dintr-un trecut foarte îndepărtat, el conserva elemente distincte, ascunzătoare și nestemate ale gândirii umane, păstrător de nebănuite frumuseți ale cugetului. În structura sa au fost încorporate diferite forme fixe ca formule inițiale sau finale, precum și alte modalități de reflectare metaforică a realității. În contrast cu poezia, în basm este posibil să se sugereze un univers, o lume, o mentalitate, printr-o afirmație. În basmul fantastic, pe lângă celelalte însușiri ale eroului ca frumusețe, înțelepciune, cumințenie, vrednicia vine să întregească și să auroleze personalitatea umană, de obicei în perioada când tinerii urmează să treacă într-o nouă etapă de viață. Din acest motiv, faptele de hărnicie, au în basm, în cea mai mare măsură, o substanță concretă reală, într-un univers și o lume cu aspecte și dimensiuni supranaturale. Niciodată spiritul neliniștit și inventiv al omului nu va putea fi satisfăcut pe deplin. În confruntarea cu necunoscutul omul va aspira veșic spre absolut. Din această cauză, pentru el, munca nu poate fi redusă la o simplă activitate prin care să se asigure necesitățile imediate. Ea este simțită și concepută în spirit vizionar. Numai prin muncă omenirea a putut păși pe calea civilizației și a progresului. Ca atare, basmul, în evocările sale spontane, accentuează într-un anume sens, caracterul creator al muncii, atunci când este dublată de învățătură, persistență și hotărâre; ilustrează prin exemple corespunzătoare epocilor de geneză a tipurilor și variantelor respective, ingeniozitatea unor specimene umane, necesitatea unui spor de inteligență și de cunoaștere pentru a putea depăși reperele naturale și stadiile deja atinse de înaintași.

Așa de pildă, Prâslea cel Voinic, Făt –Frumos. Și alți eroi ai basmului fantastic românesc au ca atribut un gram de inteligență în plus față de frații mai mari, suficient pentru a descoperii soluții salvatoare excepționale cu care adesea să se confrunte: ,, Prâslea își alesese un loc de pândă într-un colț pe lângă pom, bătu țăpușele în pământ și se puse între ele, așa cum să-i vină unul dinainte și altul la spate că dacă îi vă venii somnul și ar moțăi să se lovească cu barba în cel dinaintea lui și dacă ar da cu capul pe spate să se lovească cu ceafa în cel dinapoi “(3). Ținând seama de adevăratele cauze care au dus la insuccesele celorlalți frați, de faptul că toropiți de somn aceștia au devenit pur și simplu, victime ale propriei incapacități, se poate sesiza importanța extraordinară a acelor banale măsuri de prevedere, căci ele au rol hotărâtor în reușita eroilor. În felul acesta, exploatarea celor inventivi va fi încununată de izbândă și în final acțiunile întreprinse de ei se vor încheia cu succese răsunătoare: ,, O piloteală moleșitoare se legă de ochii lui; dară loviturile ce suferi vrând să moțăiască îl deșteptară și rămase pribeag până când pe la revărsat de zori, un ușor fâsâit se auzi prin grădină. Atunci, cu ochii țintă la pom, luă arcul și stă gata; fâsâitul și un oarecine se apropie de pom și se apucă de ramurile lui; atunci el dete o săgeată, dete două, când dete a treia, un geamăt ieși de lângă pom și apoi o tăcere de moarte se făcu; iar el, cum se lumină puțin culese câteva mere din pom, le puse pe o tipșie de aur și le duse la tatăl său. Niciodată n-a simțit împăratul o mai mare bucurie decât atunci când a văzut la masă sa merele de aur din care nu gustase niciodată. “ Iată, deci căci numai prin capacitatea de a descoperi soluții unor fenomene, de a face față unor ipedimente, omul se poate înălța într-un anumit plan al valorilor sociale. Pe de altă parte, veșnica și nestăvilita dorință de a cunoaște îl pune adesea pe om în fața imprezibilului. În acest caz, numai cel ce are cutezanță să înfrunte necunoscutul, să încerce dezlegarea unor enigme, înfrângerea unor rele și calități se va înnobila prin propriile fapte. Acumulările în procesul cunoașterii cu toate efectele pozitive, rezultate în mod firesc de pe urma eforturilor, într-un cuvânt de pe urma muncii depuse de asemenea temerari, chiar dacă avem în vedere și caracterul aventuresc a multor încercări, constituie în toate împrejurările certe progrese pentru omenire.

Așa dar, basmul, ca operă reflectă în mod specific concepția unei colectivități, având în primul rând un scop educativ și urmărind în esență să demonstreze ,,cum trebuie să fie orânduită viața pe pământ “. Munca reprezintă singurul criteriu de măsură și unicul mijloc prin care omul își poate făuri un viitor pe măsura aspirațiilor sale. Semnificativ în acest sens este cazul fetei harnice: ,, Cât a fost fata unchiașului mai micșoară, au mers lucrurile cum au mers, dar când sau mai mărit, au început baba și cu fata a o pismui, că era vrednică tare și frumoasă “(4). Înțelegem de aici că hărnicia alături de celelalte însușiri este un temeinic motiv de invidie, de ură și de gelozie, numai pentru faptul că această calitate pare a fi determinată pentru a-l situa pe individ, într-o altă ordine a ierarhiei sociale. Intensitatea resentimentului izvorăște tocmai din neputința unora de a se afirma prin muncă. Invidioșii vor pierde întodeauna fiind de fapt victime ale propriei lor nesăbuințe și ale inferiorității lor spirituale: ,,Iar baba, de necaz, a crăpat și fiisa nemăritată a rămas”. (5) Finalitatea etică întărește convingerea că munca asigură până la urmă demnitatea și izbânda în confruntarea dintre cele două lumi diametral opuse, ce se află inerent în opoziție. Este un adevăr unanim recunoscut că ,,în ciuda traiului lor zbuciumat având a înfrunta calamitați și a întruma spolierile atâtor exploatatori dinăuntrul și din afara granițelor, păturile populare nu și-au pierdut nădejdile dintr-un viitor mai luminos pe care l-au dorit mereu, transmițând visul generațiilor următoare”(5).

Într-o lume care devine pe zi ce trece tot mai conștientă de necesitatea muncii ca nesecat izvor de bunăstare și fericire, hărnicia este un criteriu universal de apreciere a calităților și însușirilor ființei umane. Încercările disperate ale babei de a atrage atenția pețitorilor asupra fetei devin în asemenea împrejurări inutile, căci intransigența flăcăilor este de neclintit. ,, Vezi dragă mea, tu ai fost harnică și lucrătoare, ție ți se cuvine să te măriți mai întâi”. În același timp, fata babei, care se codea de la toate lucrurile a rămas nemăritată. Speranța într-o lume mai bună și mai dreaptă nu s-a situat niciodată în afara zonelor realității, chiar dacă în procesul de oglindire a vieții povestitorului a țesut fantasticul cu realul. Munca apare ca o expresie a aspirației spre împlinire, ca una din căile ce asigură fericirea umană. Acest simplu considerent vizează dimensiunile experienței de viață, credința că numai prin muncă înfăptuită cu cinste și dragoste omul poate să trăiască fericit. Prin apelul indirect la meditație asupra efectelor pe care le are munca, basmul devine un mijloc de educare a omului în cultul muncii.

Ascultătorii trăiesc clipe de satisfacție aflând în sfârșitul dramatic al leneșei și fiecare bagă de seamă că aceasta este o răsplata dreaptă pentru modul ei anormal de viață. Rezonanța unui asemenea sfârșit capătă semnificații adânci în conștiințe și este un avertisment simbolic pentru toți aceia care, într-o manieră sau alta, se depărtează de la normele etice ale vieții. Dacă prăbușirea devine iminentă atunci când omul s-a rupt de realitate și s-a înstrăinat de muncă, izolându-se de semenii săi, căile revelării, ale strălucirii și mărimii se deschid pentru cei ce sânt animați de dragostea pentru muncă. În timp ce pățania leneșei este considerată o pedeapsă meritată, la nunta celei vrednice oamenii participă cu satisfacție și veselie. Întregul sat se manifestă cu afecțiune, ca semn de înaltă apreciere a acestor calități, expresie a unei veritabile substanțe umane. Afirmațiile și exemplele din basm sunt atât de sugestive încât ele rămân vii în mintea și sufletul ascultătorului. În viața omului munca determină schimbări substanțiale. Basmul asociază hărnicia cu istețimea și în ultimă instanță, cu dragostea față de învățătură și de cunoaștere, fapt ce legiferează rațiunea umană, căci receptarea realității nu este posibilă la un nivel superior în afara unui proces de analiză și sinteză.

Cunoașterea este o necesitate. Adevăratele spirite se dezvăluie prin asimilarea și depozitarea unor cunoștințe esențiale, pe baza cărora vor putea acționa în vederea înfăptuirii celor mai mărețe deziderate. Privind lumea de la înălțimea perspectivei pe care i-a asigurat-o învățătura, omul a putut intui cu mai multă ușurință cauzele unor fenomene și s-a situat întotdeauna peste limitele atinse de numeroșii săi adversari: „Când auzi ce i s-a întâmplat lui Calomfir, lovită Făt-Frumos își încordă arcul și porni și el la vânat, iar când veni Scorpia fu atât de înțelept de nu-și legă câinii cum făcuse Calomfir.” (6). Datorită istețimii, Făt-Frumos determină inversarea unor situații. De data aceasta, printr-un act de elementară prudență, Scorpia atât de temută va fi răpusă, iar Calomfir își va recăpăta inima. Această victorie nu ține de forța brațelor ce de a minții. Cu toată vitejia sa, Calomfir a fost pur și simplu păcălit de dihanie, în timp ce lovită Făt-Frumos, intuindu-i șiretlicul, îi răsplătește viclenia cu vârf și îndesat. Iată deci că ceea ce părea de neconceput s-a dovedit a fi în realitate o inexplicabilă scăpare de vedere. Este limpede că victimele plătesc adesea tribut datorită propriei ignoranțe, că adevărata apoteoză nu poate fi decât rodul învățăturii și a muncii.

Acțiunea basmului corespunde întotdeauna unor scopuri general umane. De aceea pot exista criterii diferite de situare a acțiunii și chiar a personajelor, de la un tip la altul, precum și de la o variantă la alta. Cu toate acestea, semnificația etică a basmului, ca expresie a unei concepții înainte de viață, rămâne în toate împrejurările nealterată, căci înțeleptele pilde ce răsar din conținutul său contribuie la îmbogățirea tezaurului de înțelepciune populară. Pentru a înțelege cu adevărat valoarea activității creatoare, construcția exemplelor se face în mod inert prin paralelism, circumscriindu-se la antipod cazul opus. „Omul este produlu societății și culturii și, în aceelași timp, producătorul acestora.”(5)

Basmele tuturor popoarelor îndeamnă într-o manieră specifică la inițiativă, la muncă. Din numeroase tipuri și variante răzbat ecourile unor preocupări pentru formarea omului în spiritul dragostei față de muncă. Chiar dacă marea majoritate a basmelor vin dintr-o epocă îndepărtată, tributară unor rudimentare mijloace de producție și unui stadiu mai puțin evoluat al procesului de cunoaștere, nu se poate nega claritatea concepției care-l poartă pe povestitor în dorința de a pune în lumină dezideratele umane. Este știut faptul că basmul se autodefinește prin spontaneitate și că, în acest context, apar elementele specifice de optimism prin intermediul cărora se păstrează și aerul de autenticitate. Astfel basmul devine generator de îndemnuri. Numeroasele exemple introduse în ansamblu narațiunilor tind să contribuie la formarea convingerii că munca este calea cea mai firească ce poate asigura fericirea și demnitatea umană. Sunt puse în evidență marile căutări și încercări ale omului de pretutindeni de a insufla semenilor săi încredere deplină în efectele muncii. Și la noi, ca și în basmele fantastice ale altor popoare răzbate cu o rezonanță specifică ideea despre necesitatea muncii ca factor determinat în conturarea personalității umane.

„Rezonanța specifică a basmului românesc se manifestă și la nivelul organizării stilistice a discursului narativ, acest nivel implicând el însuși un anumit echilibru în stilul individual al povestitorului, în sensul că fiecare povestitor se subordonează viziunii generale, chiar dacă în detalii își imprimă personalitatea. Pe de altă parte, basmele românești reprezintă unele dintre formele cele mai bogate, sclipitoare și cele mai desăvârșite ca realizare de artă, din câte se pot întâlni la toate popoarele”.(5). În acest context, introducerea motivului muncii în basmul nostru fantastic s-a realizat în timp, ca efect al adoptării creatorilor și povestitorilor la necesitățile vieții. În această perspectivă s-au produs schimbări de mentalitate și, în raport cu opinia lui Gheorghe Vrabie „ din ce în ce își face loc tot mai mult ideea că basmul constituie o proză ce a oglindit viața în diferite epoci istorice, prin mijloace artistice”.(6). Așadar, una din intențiile esențiale de care a fost și este însuflețit basmul se raportează și se conturează prin tendința de a prezenta, într-o formă accesibilă, faptele cele mai nobile ale omului. Aceste fapte, percepute în sine, sunt o oglinda în care omul trebuie să vadă ce e bine și ce e rău, să urmărească în variate cazuri, felul în care unele dintre ele s-ar putea manifesta și, în ceea ce-l privește, cu reflexe negative, dăunătoare. Puterea de transmitere ce o au unele mesaje este nelimitată, deoarece posibilitățile de abordare ale tuturor aspectelor semnificative din viață și societate cunosc o arie nesfârșită, datorită faptului că „basmul fantastic reflectă problemele mari ale societății, cu vechime multimilenară”. Printre acestea, după cum s-a putut observa, munca este prezentată mereu ca un element de totală încorporare în realitate, afirmând totodată necesitatea ei pentru existența umană. Putem deci spune că, prezentând complexitatea și capacitatea inepuizabilă a ființei umane, basmul insuflă omului o puternică credință în multiplele și nebănuitele sale posibilități de manifestare creatoare și de înălțare prin muncă în sferele superioare ale existenței materiale și spirituale.

Pedepsirea nedreptății

Sensurile fundamentale ale existenței sunt reflectate în raport direct cu concepția poporului: povestitorul este purtătorul și transmițătorul ideilor colectivității, exponentul poporului creator de percepte morale. Străvechea concepție a omului din popor, conform căreia numai prin pedepsirea nedreptății se poate asigura integritatea valorilor umane, echilibrul și evoluția în societate, capătă un anume sens și o anume semnificație în lumea „bogată în culori a basmului”.(7). Referindu-ne la sentimentul de justiție avem în vedere nu numai sensul ripostei față de puterile negative (zmei, balauri etc.) deoarece acestea acționează ireversibil ca unică modalitate de apărare, ci și acțiunile întreprinse împotriva propriilor semeni care se fac vinovați de încălcarea legilor nescrise ale pământului. În felul acesta vom putea evidenția mai pregnant substanța educativă a basmului în genere,care, după cum susține Nicolae Iorga, este , în fond „o mare lecție de morală”. În viața de toate zilele întâmplări de tot felul se petrec sub ochii omului, dar, prin eliminarea tuturor faptelor nesemnificative în mintea lui sedimentează numai acele impresii legate de anume acțiuni ce înnobilează sau, prin contrast, conduc la decăderea individului. În structura basmului au căpătat contur metaforic și unele și altele.

Basmele fantastice „nu cunosc nicio îngrădire și puterea lor de reprezentare a numeroaselor aspecte de viață ale complexului social-economic, cu toate fațetele sale creatoare și contradicții existente, nu este limitată decât la felul în care acestea se oglindesc în mentalitatea colectivității respective și de puterea de combinare sau de talentul povestitorului sau creatorilor populari”. Pedepsirea nedreptății, în concepția omului din popor, este văzută ca un mijloc educativ, căci ea trebuie să determine, în esență, pe cei care ascultă, la cumpătare, la acțiuni care să asigure continuitatea ordinii constituite. Urmărind să pedepsească pe cei ce furaseră merele de aur pentru a împiedica și elimina definitiv pericolul unei recidive, care ar fi putut provoca din nou nemulțumirea împăratului, Prâslea descoperă și alte fărădelegi săvârșite de zmeii implicați în sustragerea merelor. Coeziunea umană în fața nedreptății, după opinia lui Eugen Speranță, și solidaritatea sufletească ce se naște și se dezvoltă spontan, indiferent de adversitățile care i-ar despărți în alte împrejurări pe oameni este de natură etică și aceasta asigură triumful dreptății. Conceptul de pedepsire a nedreptății, caracteristic psihologiei popoarelor în general și nu numai unei anumite colectivități a izvorât pretutindeni din experiența de viață, ca un reflex spontan de apărare împotriva primejdiilor și a cruzimilor cu care a fost lovit, hăituit adesea omul. Natura pedepsei este variată, „de la luarea vieții până la ispășirea cu lacrimi și metamorfozarea în animale”.(8). În privința aplicării uneia sau alteia dintre pedepse, interesează în mai mare măsură adâncimea ecoului produs în conștiința membrilor colectivității și în mai mică măsură forma sub care s-a aplicat și dacă există într-adevăr raport de echitate între repercursiunea faptelor săvârșite și gravitatea pedepsei. Pe de altă parte, în basm pedeapsa este capitală, pentru a fi în concordanță cu specificul lui de a prezenta totul în forme superlative, fără faze intermediare. Ca urmare a frământărilor, ca răspuns la convingerea că orice act de dreptate vă fi în mod inevitabil descoperit și pedepsit prin legi și forțe încă necunoscute de el, dar care acționează independent de el și în mod ireversibil. „Basmul se petrece într-o lume unde minunea e fapt obișnuit…Aici supranaturalul nu îngrozește și nici măcar nu uimește, de vreme ce constituie însăși substanța universului, legea, climatul său”.(10). Există, după cum s-a demonstrat, „o similitudine a basmelor pe întregul pământ”, deși atât motivele cât și funcțiile pot suferi schimbări calitative și cantitative în cadrul aceleași scheme generale, în raport cu spiritul și specificul național al fiecărui popor. Pedeapsa, așa cum se transmite până la noi, prin intermediului basmului fantastic, se aplică și la alte popoare, în funcție de concepția care predomină în epocă. Când basmele reflectă aspecte din trecutul mai îndepărtat, se păstrează aidoma normele universale de pedepsire capitală, indiferent de prejudiciere.

„Unele pedepse sun ecoul întârziat al cruzimii primitive de a prelungi supliciul”. În această viziune, setea de răzbunare împotriva acelora care se încumetă să ocupe, în ierarhia, un loc ce nu i se cuvine, în disproporție vădită cu faptele și însușirile lor personale, capătă accentuate forme de cruzime: „Atunci împăratu-a strigat s-aducă calul cel mai bun din grajd, și-a legat pe țigan de coada calului și-a pus și-un sac de nuci și-a dat bici calului. Unde pica nuca, pică și bucățica de țigan”. Singura pavază a omului împotriva nedreptății a fost, în trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat, teama de grozăvia pedepselor aplicate, căci o conștiință în durata binelui nu se formase și nici nu se putuse generaliza până la marginile societății. O legendă istorică, foarte cunoscută, ne spune că voievodul Vlad Țepeș îi trăgea în țeapă pe tâlharii și răii de orice fel. De teama acestei pedepse îngrozitoare, în țară sălășluia o ordine desăvârșită. Puteai să lași punga cu bani în drumul mare și nu se atingea nimeni de ea. Un negustor străin s-a salvat de la moarte sigură mărturisind că a găsit un zlot în punga ce-i fusese furată și pe care domnitorul a ținut să i-o înapoieze personal, pentru a-i pune astfel cinstea la încercare cu banul în plus pus acolo.

Contribuția basmului la formarea etică a ființei umane a fost, milenii de-a rândul, resimțită cu intensitate, căci zi de zi, seară de seară, cu diferite prilejuri, omenilor li se reamintea, prin intermediul poveștilor, pățaniilor acelora care, prin faptele lor reprobabile, au fost pedepsiți în mod exemplar de semenii lor. Colectivitatea a avut întotdeauna în centrul preocupărilor problemele fundamentale ale existenței. Climatul vieții de familie, întărirea și păstrarea raporturilor sacre de credință și devotament între membrii familiei ocupă un loc deosebit în basmele tuturor popoarelor. Viciile, ce tindeau să mistuie un organism atât de necesar ca cel al familiei, exprimat, în cea mai mare măsură, prin imitate, armonie și putere, au provocat adesea dezamăgire de-a lungul istoriei omenirii, fapt pentru care colectivitatea, prin intermediul basmului s-a simțit datoare să condamne și să înfiereze asemenea fapte. Efectele infidelității și neloialității actelor comise de soția perfidă, de mama trădătoare sau de sora necredincioasă au fost resimțite în sânul comunității și au avut adesea urmări grave. Iată un exemplu concludent: „O femeie văduvă pune în pruncul nou-născut toată nădejdea sa pentru zile grele și de bătrânețe”.(11). Năzuința văduvei este pe deplin justificată, ținând seama de faptul că necesitatea ajutorării reciproce între generații izvorăște dintr-o adâncă experiență de viață, din convingerea că bătrânețea este o etapă cu greutăți și scăderi inevitabile. În baza acestui raționament legitim, văduva și-a pus toate speranțele în singurul ei vlăstar. Ne-am aștepta, în virtutea acestui concept sănătos, ca mama să manifeste, cum e firesc, devotament și afecțiune filială față de unicul ei fiu. Surprinzător, dar semnificativ, realitatea reflectată în basm ne confirmă un alt aspect. Cuprinsă în mrejele vieții, mama va abdica de la adevărata sa menire; din acest motiv, pedeapsa devine inevitabilă. Pe de altă parte, unii oameni se dovedesc, sub acest aspect, mult mai prejos decât celelalte ființe ale naturii, așa după cum menționează Lazăr Săineanu: miros contrastul dintre natura umană și cea animală, dintre nestatornicia uneia și credința neclintită a celeilalte. Și aici ni se pare că se întrevede o trăsătură caracteristică a psihologiei popoarelor. Pentru a preîntâmpina urmările dezastruoase, cât și proliferarea acestor apucături, prin basm, cea mai veche creație artistică, se urmărește călăuzirea omului spre înălțimile purității și demnității, se înfierează și se demască, într-o manieră originală, slăbiciunile atât de dăunătoare ființei umane.

În basmul fantastic, „datorită oralității eroilor li se transmite permanent experiența de viață a povestitorilor creatori, iar relațiile dintre personaje reflectă realitatea, deși împrejurările în care se exercită sunt neobișnuite”.(12) Ea apare și ca urmare a dorinței de spectaculos, dar, în primul rând, ca o necesitate de sancționare a nedreptăți, pentru ca efectele ei dăunătoare să nu se mai repete.

La școala exemplelor omul învață intensificându-și într-un fel propria sa forță morală. Omul din popor a nutrit întotdeauna convingerea că nu poate exista leac mai bun împotriva răului decât frica de ispășire. „ Păcatul intră râzând și iese plângând”.(12) Ca atare pedepsirea nedreptății se face și ca un act de îndemn indirect la cumpătare. A accepta cu pasivitate strâmbătățile de tot felul, ar însemna că omul însuși abandonează idealul realizării unei lumi a binelui și a dreptății. Ori, faptele sale demonstrează, în esență, contrariul. Basmul pledează cu prisosință în favoarea acestei idei motiv, pentru care pedeapsa apare în chip necesar ori de câte ori, în planul social sau personal a avut loc o prejudiciere. Ca atare, se poate constata că, pe toată aria basmului fantastic, riposta împotriva prejudicierii acționează ca o necesitate. Cazurile de mărinimie sau de iertare sunt extrem de rare. Umanitatea a avut de suferit de-a lungul multimilenarei sale existențe și de pe urma unor vicii proprii naturii sale. Tendința de a izbi pentru a distruge, sub imperiul invidiei și egoismului, s-a manifestat pretutindeni între oameni putând ajunge la concluzia că basmul este una din formele de expresie ale conștiinței sociale prin intermediul căruia se aduc numeroase mărturii despre urmările dezastruoase ale invidiei, sugerând și în ce constă pericolul pentru societate în general: „Cei doi frați mai mari au prins necaz pe fratele cel mai mic, căruia i se zicea acum Ionel Făt-Frumos, pentru că pe acesta împăratul l-a luat slujitor în casă, fiind el flăcău bine făcut și isteț”.(13). Adesea, pe nedrept oamenii cinstiți, ca și cei înzestrați au avut de suferit de pe urma intrigilor țesute cu veracitate de spirite înguste, egoiste și orgolioase. Fenomenul nu este izolat. El se ivește odată cu primele forme ale organizării sociale și străbate cu intensitate istoria întregii omeniri. Chiar dacă astăzi se poate proclama suveranitatea rațiunii, aceste slăbiciuni ale ființei umane se fac cu insistență simțite sfidând parcă legile progresului.Cu îndreptățire susține Șerban Cioculescu că „egoismul uneori sălbatic al oamenilor” îi transformă în adevărate fiare atunci când se simt amenințați în poftele lor nesățioase.

Noul se impune însă numai atunci când apare ca un ideal al celor mulți, deoarece basmul are legile sale proprii de dezvoltare. Schimbările sunt inerente dacă ținem seama de circulația basmului, căci „ imaginile amintite ale obiectelor odată înregistrate nu se mai păstrează în spirit indefinit și fără schimbări; ele suferă modificări importante în funcție de timp și de ansamblul proceselor mentale concomitente”.(24). Așadar, cu toate intervențiile, uneori inspirate, alteori fatale pentru basm, ca operă de artă ce dă expresie simțămintelor și concepțiilor poporului însuși nu se poate nega puterea de influențare pe care a exercitat-o asupra maselor, contribuția directă adusă la formarea omului în spiritul cinstei și dreptății, subliniind întotdeauna gravitatea faptelor săvârșite, a abaterilor de la normele morale statornicite, față de care singurul remediu nu putea fi decât pedeapsa. Iată de ce pedepsirea nedreptății, în basmul fantastic românesc ca și în cel de pretutindeni, este o expresie a dorinței omului de perfecționare, de înălțare către ținta supremă: o lume a binelui și a dreptății.

Frumusețea basmului – apariția lui Făt-Frumos

Motivul pruncului înzestrat, al copilului capabil să se înalțe „într-o zi ca-n două și-n două ca-n nouă” pentru a continua lupta începută de înaintași și a împlini visul de dreptate al acestora, constituie constanta basmului românesc. Apariția lui Făt-Frumos asigură dinamism și autenticitate întregii acțiuni. Ori de câte ori se produce un fapt, un atentat la ordinea constituită gândurile tuturor se îndreaptă către tânărul înzestrat cu forța necesară pentru a lichida prejudicierea. Un procedeu obișnuit este acela de a prezenta, la început, făptura lipsită de interes și prestanță a tânărului ce se încumetă să pornească la luptă. Aceasta, pe de o parte, în scopul de a stârni interesul, iar pe de alta, pentru a demonstra că istețimea lui „e ascunsă în multe cazuri sub un aer de stupiditate și indolență”. Acest procedeu de diminuare a însușirilor este o metodă de pedagogie populară folosită în scopul de a sugera anticipat, psihologic, „sudoarea ascunsă” a omului, capacitatea sa de a învinge perpetuu forțele ostile. Revenind la semnificația apariției lui Făt-Frumos ca reprezentant al Forțelor binelui, trebuie să avem în vedere un adevăr ce nu poate fi ignorat. Pentru a sublinia unitatea în diversitate, specifică ființei umane, basmul relevă trăsăturile particulare, caracteristice fiecărui erou, tocmai pentru a evidenția adevărul că, în structura psihofiziologică a fiecărui copil există ceva valoros, care aparent nu poate fi ușor identificat și de cele mai multe ori aptitudinile excepționale sunt în vădit contrast cu trăsăturile fizice exterioare. „Semnificația acestui portret al fratelui cel mic, ca și în cazul calului năzdrăvan, cu înfățișare disimulată de mânz slăbănog este că geniul e modest, simplu și chiar dizgrațios la vedere, abstras și neconformist, inspirând neîncredere celor din jurul său”.(12) Însușirile individului uman nu sunt și nu pot fi în concordanță cu trăsăturile fizice și într-o măsură considerabilă, ele nu pot fi exteriorizate. Capacitatea fiecăruia consistă numai sub aspectul faptelor. Dar problemele, în directă corespondență cu efectele acțiunilor întreprinse de Făt-Frumos, sunt, în principiu, mult mai bogate ca sens și substanță, deși se fac numeroase afirmații referitoare la calitățile moral intelectuale cu care a fost înzestrat acest erou atât de popular. Printre altele, se susține că Făt-Frumos nu întreprinde nimic din proprie inițiativă. „Tot norocul eroului se datorează deci unor fapte bune, isprăvile sunt îndeplinite, din recunoștință de alții”.(13) Nici aceste opinii nu corespund întotdeauna adevărului și nu țin seama în esență de specificul basmului, căci în majoritatea tipurilor fundamentale, Făt-Frumos este inițiatorul și apoi sufletul tuturor acțiunilor. El este capabil să mobilizeze, să convingă și să atragă, dacă este nevoie, orice forțe, pentru a putea obține în mod inevitabil victoria.

Cum este și firesc, atunci când omul descoperă la alte viețuitoare unele însușiri pe care el însuși nu le posedă, adică proprietatea de a zbura, de a rezista sub apă etc. este fascinant. Dorința de a le stăpâni și de a le folosi în scopul propriei sale înălțări pune stăpânire pe cugetul lui. În aceste condiții obsesia l-a împins inevitabil spre miraculos și l-a determinat să-și exprime năzuințele măcar fără margini; deși, în timp, majoritatea dorințelor, ce se păreau nemăsurate sau cel mult ambiții fără margini „au devenit realități de care astăzi nu se mai miră nimeni, nici măcar copiii”. Se pare că basmul, ca narațiune ce exprimă, în cea mai mare măsură „problemele cele mai acute ale vieții” combate într-o manieră originală prejudecățile potrivit cărora resursele urmașilor ar scădea în raport direct proporțional cu vârsta părinților, cu toate influențele ale căror urme se pierd treptat, un rol hotărâtor îl are și aici, ca și în alte cazuri, realitatea; preocuparea, determinată de justificate sentimente, privind „ calitatea fizică și morală a copiilor”. Pe de altă parte, frații cei mari sunt meniți să contureze simbolic aptitudinile deosebite ale fratelui mai mic, fire înzestrată, dar și beneficiarul unui plus de experiență datorată în totalitate tot fraților săi mai vârstnici. Acțiunile excepționale întreprinse de Prâslea, Țugulea, Voinic de Plumb, Călin Nebunul, Petru Cenușă, Ioniță Făt-Frumos și mulți alții reliefează în mare măsură acest adevăr. Prin contactul cu eroii basmelor ce nu cunosc sentimentul de teamă, indiferent de proporțiile și natura forțelor ostile cu care se confruntă, omul este educat și format în spiritul curajului nelimitat, al dreptății, al umanismului și eroismului. Un alt element caracteristic este și acela că Făt-Frumos este prezentat ca singurul exponent al comunității, capabil să facă față evenimentelor excepționale. Pornind de la premiza că numai tânărul, în „căutarea sublimului”, poate fi desprins de orice gânduri materiale și gata să facă mari fapte dezinteresate și umanitare, basmul realizează și alte compliniri: victoriile obținute de temerarii Feți-Frumoși sporesc nădejdea și neîncrederea celor mulți în posibilitățile, practic inepuizabile ale poporului de a-și reface și întării în același timp, prin forța și inteligența noilor generații, capacitatea de acțiune și de luptă împotriva impedimentelor de orice fel. Apariția lui Făt-Frumos în orice împrejurare excepțională și în primul rând, datorită faptului produs de forțele ostile, exprimă la modul ideal, nivelul calitativ la care se află comunitatea umană în totalitatea sa.

Este cazul să privim și să apreciem atât sensul simbolic al apariției lui Făt-Frumos, cât și efectele confruntării sale cu forțele ostile, pentru a putea avea o imagine concludentă asupra misiunii cu care l-a înzestrat poporul: salvarea ființelor năpăstuite, a împărățiilor, deci a întregii comunități, atunci când acestea sunt amenințate sau devin de-a dreptul victime ale unor forțe potrivnice, „în orice caz, căsătorit și cu copii, eroul încetează a mai fi Făt-Frumos, el devine *Împăratul*, pus în fața problemelor omului matur”.(13). Făt-Frumos reprezintă vârsta marilor năzuințe spre împlinire și se poate spune că, în această etapă, el dispune de resurse, inepuizabile și totodată de un atribut esențial: este omul în plinătatea frumuseții și puterii, iar acestea sunt dublate de romantismul aspirațiilor care îl fac invulnerabil. Această imagine a voinicului inspiră încredere deplină și aduce cu el o poezie a trecutului legendar.

Prefacerile profunde ale spiritualității umane au fost posibile numai în continuă confruntare cu realitatea, în procesul vieții și experienței neîntrerupte, într-o asemenea perspectivă, basmul dă o anumită semnificație apariției și acțiunii lui Făt-Frumos. În primul rând, se confirmă atributul fundamental al naturii umane: acceptarea opresiunii de orice fel este incompatibilă cu spiritul și aspirațiile sale, în al doilea rând, demonstrează așa cum arătam mai sus, că Făt-Frumos exprimă la modul ideal nivelul calitativ la care a ajuns comunitatea umană, datorită căruia este capabilă să realizeze ori de câte ori este nevoie, în deplină cunoștință de cauză, pentru a putea bara calea răului și a nedreptății. Atunci când se produce o catastrofă de proporții, de exemplu: zmeii au furat soarele și luna Împăratul Roșu, acesta „trimise oameni prin toate părțile și răvașe prin orașe, ca să dea de știre tuturor că oricine se va găsi să scoată soarele și luna de la zmei, acela va lua pe fie-sa de nevastă și încă și o jumătate din împărăția lui, iar cine va umbla și nu va izbândi nimic, acela să știe că i se va tăia capul”.

Această mentalitate de a pedepsi fără excepție pe cei ce nu vor izbândi dezvăluie persistența și credința într-un ideal de responsabilitate, convingerea că numai prin măsuri de contracarare se va putea fi stopat așa zisul val de „ încurcă-lume ” și cultivat simțul de răspundere față de orice act sau acțiune întreprinsă. Rezidă în această atitudine și năzuința de depistare a unor mijloace eficiente de formare etică a individului uman, Făt-Frumos constituind, în această concepție, un model exemplar căci în contrast cu acele progenituri, „muște care nu fac miere”, Făt-Frumos este voinicul capabil să înfăptuiască, în perioada „tinereții nubile”, misiuni atât de dificile pentru a ajuta comunitatea umană și a face să triumfe totdeauna binele. Făt-Frumos dispune pe lângă vigoare și de inteligență în raport cu foița monstruoasă și colosală a zmeului căci el spre deosebire de adversari poate intui momentul prielnic când acesta devine vulnerabil: „Atunci îl ridică o dată pe zmeu, și trântindu-mi-l îl băgă în pământ până la gât și-i puse piciorul pe cap, ținându-l așa. Apoi zise: Spune-mi zmeule spurcat, unde ai ascuns tu soarele și luna, căci azi nu mai ai scăpare din mâna mea …

Oamenii, când văzură iarăși soarele și luna pe cer, se veseliră și lăudară pe Dumnezeu că a dat atâta tărie lui Făt-Frumos de a izbândit împotriva împielițaților vrăjmași ai omenirii.”(13). În afara unui justificat sentiment de satisfacție, trăit de întreaga comunitate în momentul când a luat act de izbânda voinicului, se nasc și unele incertitudini în legătură cu nivelul perceperii realității lumii materiale. Nevoia de concret se manifestă cu acuitate la omul din popor timorat adesea de forțele dezlănțuite și necunoscute ale naturii. Din acest motiv, în conformitate cu viziunea sa arhaică, în basm este posibilă și asemenea misiune: eroul, nu numai că poate ține în mână un astru incandescent de proporții inimaginabile în realitate ci și dispune de forța de a-l arunca pe cer, la distanțe fantastice. Acțiunile lui Făt-Frumos se înscriu în structura basmului fantastic, ca un factor pozitiv, menit să întărească și să demonstreze, în același timp încrederea omului în durata binelui și dreptății. „Făt-Frumos este desprins de orice gânduri materiale, gata oricând să facă mari fapte dezinteresate și umanitare , să readucă pe cer soarele și luna, să izbăvească oamenii de teroarea unui balaur hidric, dându-le apa potabilă necesară, să aducă foc, să extermine pe zmei”. Pentru a reliefa și justifica în același timp apariția invariabilă a lui Făt-Frumos în orice etapă de cumpănă din viața socială și chiar individuală, este necesar să observăm că în general prin faptele săvârșite, Făt-Frumos contribuie, nemijlocit, la refacerea echilibrului zdruncinat de infiltrarea unor agenți vătămători sau unor forțe ostile. Când la bătrânețe, Împăratul orbește, Făt-Frumos îi aduce leacul. Aceasta, „după stăruința împărătesei și a sfetnicilor, se înduplecă și se unse. Cum puse la ochi lapte de acesta (de pasăre), băgă de seamă că vede prin sită. Mai dete o dată, văzu ca prin ciur, când se unse și a treia oară, văzu luminat ca toți oamenii”. Se poate constata că Făt-Frumos reprezintă elementul uman îndrăzneț. El nu admite definitiv determinismul și se ridică cu tenacitate la luptă pentru a preîntâmpina și a combate, nu numai acțiunile forțelor ostile ci și efectele unor maladii, anticipând, sub acest aspect, spiritele înțelepte de mai târziu.

„Scopul în viață al înțeleptului era obținerea armoniei lăuntrice sau recunoașterea rostului fiecăruia în ansamblu armonios al lumii”. Extinzând sensul apariției lui Făt-Frumos în ansamblul narațiunii prilejuite de basm, precum și a „biruințelor” și a „fericirii finale”, trebuie să recunoaștem că toate acestea „sunt menite, înainte de toate, să aducă, în sufletele simple și chinuite de viață, străvechea licoare a credinței în biruința eternă a binelui”. Urmărind proiecția universală a faptelor lui Făt-Frumos, efectele benefice ale intervențiilor sale constatăm că în spiritul aspirațiilor poporului „ cutezanța și inventivitatea spirituală ” a lui Făt-Frumos este pe de-o parte, „ semn al unei tinereți sociale perene ” și totodată a unei „ continuități de spirit și de făptuire specifice naturii umane”. Drumul gândirii ascultătorului și mai apoi al cititorului de basm spre cele mai îndrăznețe țeluri este deschis întotdeauna datorită însușirilor morale cu care este înzestrat, în mod invariabil, Făt-Frumos. “Năzuințele eroului corespund în general unui ideal larg, firesc omenirii întregi”, dar prin încărcătura etică,aceasta devine folositoare tuturor viețuitoarelor din natură. Aptitudinile și calitățile lui Făt-Frumos, potențialul său fizic și intelectual, într-un cuvânt, resursele “omului de omenie” ies întotdeauna în evidență și din situarea sa contrastivă față de frații săi mai mari. Dacă Făt-Frumos reprezintă idealul de puritate, de dreptate și cinste, prin care se înveșnicește natura umană, frații mai mari acționează totdeauna într-un mod ineficient, semn al unei “îmbătrâniri” și dezagregări timpurii, incompatibile însă cu aspirațiile omului încrezător în potențialul și forța creatoare a speciei sale. Plecat în lume să înlăture nedreptățile și să aducă liniștea și încrederea în sufletele celor năpăstuiți, Făt-Frumos este mesagerul și reprezentantul întregii comunități umane, totdeauna animat de dorința de a fi la înălțimea încrederii pe care și-au pus-o în el semenii săi. Faptul că eroul primește în cea mai mare parte din cazuri, sfaturile și sprijinul direct al calului și învinge, în cele mai nepomenite situații, cu ajutor în afară (cal, câine, urs, lup, muscă, tăune, șarpe, pește, etc.) nu trebuie interpretat exclusiv ca un exemplu de neputință ci, mai degrabă, ca o dovadă de înțelegere a situației reale și de apreciere obiectivă a resurselor proprii. Acest adevăr se oglindește, în funcție de animalele specifice zonei, în basmele tuturor popoarelor. Bazându-se pe forța și însușirile lor, omul a “născocit” modalități ingenioase de deplasare vertiginoasă, de prelucrare a pământului,de efectuare a unor complicate procese tehnologice. Folosindu-se rațional, omul a devenit mai puternic și a acționat în eficiență sporită în numeroase domenii de activitate. Așadar, indiferent de coincidențe, natura altor influențe, substratul cel mai puternic îl deține realitatea și numai după aceea, în dorința de a rezolva unele situații, considerate de natura miraculoasă, omul a atribuit și alte calitați viețuitoarelor cu care a intrat în contact, calitați impuse “de infirmitațile condiției umane”, de faptul că omul nu dispunea de mijloacele concrete pentru a le rezolva.

2.8 Întrajutorarea

Unul dintre motivele etice ce se bucură de o largă circulație în basm și care, în același timp scoate în relief și anumite particularități de structură și de concepție ale fiecărui popor este întrajutorarea. Termenul de întrajutorare nu este conceput în acest caz în limitele sale semantice. Încorporăm în noțiune orice manifestare umană venită în sprijinul semenilor și al celorlalte viețuitoare, căci sentimental de solidaritate în fața primejdiei exclude premeditarea și condiționarea ajutorului. Atunci când beneficiarii unui ajutor se arată recunoscători față de binefăcători, creatorii urmăresc mai degrabă un scop moralizator: “bine faci, bine găsești”. Nevoia de sprijin și de colaborare a fost simțită de om încă de la primele sale confruntări cu mediul înconjurător. Această necesitate se oglindește în mod evident și în basm – ca una dintre cele mai vechi forme de transfigurare a realității sociale. Omul a trăit și a suferit milenii de-a rândul într-un univers ostil, unde a fost adesea întâmpinat de fenomene de-a dreptul inexplicabile. De aceea, primele sale reacții s-au îndreptat în direcția descoperiri unor forme și realități de adaptare la mediu. În aceste împrejurări, ideea de întrajutorare apare ca o necesitate obiectivă, determinată, în primul rând, de caracterul vitreg și fragil al structurii ființei umane în raport cu duritatea și veșnicia materiei, cu persistența și repetabilitatea fenomenelor naturale. Într-o continuă confruntare cu realitatea, omul s-a izbit neîncetat de obstacole ce păreau de-a dreptul inevitabile. În această situație, întrajutorarea, unirea eforturilor în lupta pentru supunerea naturii, pentru învingerea forțelor ostile, a constituit unica sursă viabilă și de sprijin pentru om dintotdeauna. Uneori, în mod cu totul surprinzător, ajutorul i-a venit omului din partea unor neînsemnate viețuitoare. Sprijinit de acestea, el a devenit tot mai puternic și a renunțat treptat la unele prejudecăți. Așa s-a cristalizat, în timp, prietenia dintre om și alte animale.

Nuanța miraculoasă dintre om și alte viețuitoare transmisă până la noi de basm, este de natură ontologică. Evoluția basmului confirmă continuarea tradiției, dar aspectul se schimbă treptat, în funcție de gradul de cunoaștere al omului, de nivelul de dezvoltare al mijloacelor de producție, de ponderea mașinilor și instrumentelor ce stau la îndemâna omului. Ajutorul generos acordat de om în clipe de grea cumpănă semenilor săi sau altor viețuitoare, nu poate fi considerat incidental, ci mai degrabă ca fiind o manifestare constantă, o particularitate a structurilor sale spirituale. Întrajutorarea este o formă a solidarității și a coeziunii umane. Ea demonstrează că omul, prin trăsăturile sale distincte și chiar prin substraturile sufletești, este deschis către semenii săi și tinde conștient spre realizarea unui echilibru în realitățile vieții sociale. Plecat pe „țărmul celălalt” să caute pe răpitorii merelor de aur, Prâslea sare în ajutorul fetelor de împărat dintr-un sentiment de solidaritate umană. Acest sentiment se manifestă cu aceeași intensitate la om, indiferent de coordonate și de spațiu. Perspectiva ce le deschide, pe neașteptate, celor trei fete de împărat, dacă ne raportăm la condiția lor de captivitate și izolare totală, este de-a dreptul fascinantă. Ele vor putea să se reîntoarcă în propria lor lume, spre care le mână amintiri și afinități, ce nu se pot exprima nicidecum în cuvinte. Din acest motiv, sprijinul generos, omenesc în substanța sa, acordat fetelor de Prâslea, poartă, în primul rând, amprentele curajului și vitejiei, dar și pe acelea ale fondului de omenie. „Omul bun la nevoie se cunoaște”. Când Făt-Frumos se încumetă să ajungă până la palatul unde locuiește – „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, află că „aceasta este înconjurată cu o pădure deasă și înaltă, unde stau toate fiarele cele mai sălbatice din lume: ziua și noaptea păzesc cu neadormire și sunt multe foarte, cu dânsele nu este chip de a te bate”. Din acest motiv, călăuza sa năzdrăvană – calul – se hotărăște a o trece în zbor, pe deasupra, dar se pare că această tentativă nu este lipsită de pericol și nu poate fi, în nici un caz, singură, căci „tocmai când erau să se lase în jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul vârful unui copac și deodată toată pădurea se puse în mișcare; urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă pe cap. Se grăbiră de se lăsară în jos, și de nu era doamna palatului afară „dând de mâncare puilor ei (căci așa numea ea lighioanele din pădure) îi prăpădeau negreșit. Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă ea; căci nu mai văzuse până atunci suflet de om pe la dânsa. Opri pe dobitoace, le îmblânzi și le trimise la locul lor. Stăpâna era o zână înaltă, subțirică și drăgălașă și frumoasă nevoie mare”.(13). Sentimentul de a veni în sprijinul lui Făt-Frumos și al calului pare declanșat de curiozitatea ce a cuprins-o instantaneu pe zână în clipa când a zărit, pentru prima oară, „un suflet de om” prin ținuturile sale. Dar indiferent de mobilul unor manifestări de acest gen, este demonstrată necesitatea întrajutorării, frumusețea resorturilor datorită cărora devine posibilă.

Când un copil de câteva săptămâni este lăsat în urma unei încleștări dramatice într-o pădure pustie, pradă fiarelor sau în cel mai fericit caz, condamnat la pierire prin înfometare, ajutorul salvator apare în mod incredibil :„ Cum dete de copil, capra se puse lângă dânsul, începu să lingă, și să-i aproprie ugerul de gurița copilașului. Acesta consimții, începu să sugă și supse până ce se satură bine, și așa dor prinse capra de copil încât o lună de zile nu se îndepărtă de lângă dânsul”.(14) Chiar dacă sprijinul s-ar limita, ca în acest caz, la nivelul instinctului, el n-ar putea fi negat deoarece nu și-a modificat cu nimic substanța.

Întrajutorarea apare și ca o expresie a solidarității dintre generații. Nevoia de ajutor este resimțită uneori cu acuitate, mai ales când forța fizică sau morală este secătuită, când omul se află singur sau izolat în fața unui pericol iminent ori a căzut pradă unor forțe ostile. Un bătrân rămas singur pe lume nu uită că la bătrânețe ar putea avea nevoie de sprijin. În contextul acestei aspirații, își ia copil de suflet un șarpe, cu învoirea sinceră și voluntară să-l poarte veșnic în cârcă. După ani și ani, bătrânul abia se mai târăște pe sub greutatea copilului – șarpe. Simțind că nu va mai rezista, omul încearcă să-l înduplece pe fiul adoptiv să-l mai slăbească din când în când „ să se mai dea jos să mai aibă nițel răgaz, să mai răsufle și el”. Încercările sale sunt zadarnice căci fiul nici nu vrea să audă de așa ceva.

„- Măi șarpe, fătul meu, fie-ți milă de crescătorul tău ți mai dă-te ți tu jos, că, iată, m-a poticălit Dumnezeu cu bătrânețile și nu te mai pot duce.

„- Ba sa-ți muți gândul, tată. Așa ne-a fost învoiala și așa are să fie până vei intra în pământ „.(15)

Văzând că nu se găsește nici o fărâmă de înțelegere și că n-are nici o scăpare, bătrânul caută sprijin la judecată, dar tot fără folos: „- Dacă așa v-a fost învoiala, bătrânicule – răspunseră judecătorii – și dacă fiul tău de suflet nu voiește să aibă milă de tine, n-avem ce-ți face. Trebuie să te ții de învoială „.(15). Pe când se întorcea deznădăjdui de la judecată cu speranțele spulberate, moșneagul ajunge, din întâmplare, în preajma unui grup de copii. Observând că se jucau de-a împărații, „ce-i dete omului prin gând, că nu mai se apropie și el de împăratul copiilor și zice:

Împărate, am venit și eu să-mi faci o judecată.

Spune, tătișanule, ce păs ai ? „

După ce povesti omul năpasta ce căzuse pe capul său, „șarpele voi să răspundă și el, dară împăratul îi taie pofta de vorbă. El zise: Este o necuviință dintre cele mai mari că să răspunzi înaintea judecătoriei de acolo de sus, de unde te afli. Nu știi tu, șarpe, că împrăcinații, când se înfățișează în fața împăratului la judecată, trebuie să stea jos la pământ? Șarpele văzu că n-are încotro. Se descolăci de pe lângă gâtul omului, se dete jos la pământ și de acolo răspunse, susținând că el se ține de învoială și nu-i pasă de suferințele părintelui său, că mai devreme sau mai târziu tot el o să fie clironomul lui.”

„ – Copilul care n-are milă de părinții lui nu este vrednic să vază lumina soarelui, zise împăratul. Pe el, băieți, de mi-l faceți harcea parcea !

Atâta trebui. Porunca împăratului se și puse în lucrare. Și de unde bătrânul se întorcea cu lăcrămile în ochi de la judecata maturilor, acum se întorcea vesel la casa lui, că scăpase de nevoia ce căzuse pe dânsul. Judecata unui copil îl mântuise „. Ajutorul pe care, fără îndoială, nu-l mai nădăjduia, căci, în fața judecătorilor nu găsise înțelegere, îl primește, în mod întâmplător, de la un copil, simbol al unei judecăți fără prejudecăți. Întrajutorarea, ca efect al emanației directe a sufletului uman, nu este posibilă acolo unde predomină egoismul, teama și prejudecățile de orice natură. Ea este un atribut al spiritelor curate, temerare, purtătoare ale trăirilor intense, prin intermediul cărora se prefigurează vitalitatea sentimentelor și năzuințelor umane. Pornind de la premisa că simțământul de ajutorare îl definește, în mare măsură pe om ca ființă superioară, trebuie să conchidem că, prin aceasta, se realizează și unele manifestări esențiale ale vieții sale.

„În cadrul naturii omul este desigur un simplu animal înzestrat unilateral cu cea mai mare inteligență”, dar și cu o structură specifică. Numai prin aceasta se conturează traiectoriile sufletului său, deschis la infinit, spre oameni, spre tot ce e drept, frumos și durabil în această lume. Pe de altă parte, dacă acceptăm basmul ca pe o operă ce exprimă într-o măsură, mai mică sau mai mare, realitatea, observăm că împăratul însuși nu este capabil să lupte direct și nemijlocit pentru refacerea prejudiciilor. Ca vârf al piramidei sociale, el așteaptă să i se acorde ajutorul necesar. În asemenea situații, întrajutorarea devine pentru împărat o necesitate indispensabilă încât acesta o recompensează invariabil : „ împăratul le mai spune că, dacă ei scot fetele de la zmei, le dă fiecăruia din ei câte una de soție și împărăția”. Prin întrajutorare se realizează, în fond, un anume salt calitativ în ceea ce privește relațiile dintre oameni. Această modalitate de sprijin este forma cea mai elocventă a gradului de conștiință colectivă, la care a ajuns omul. Ea este, într-adevăr, în funcție de sensibilitatea fiecărui individ, configurând, prin excelență, necesitatea ei în fața greutăților de orice fel. Este firesc să se realizeze asemenea relații între oameni, atâta timp cât ei reprezintă o entitate însuflețită de aceleași aspirații și idealuri. Întrajutorarea, ca manifestare etică, include, în mod inevitabil și relațiile dintre oameni, precum și atitudinea omului față de alte viețuitoare. Numai în cadrul acestui proces de interdependență, întrajutorarea îmbracă formula verosimilității și exprimă, de fapt, semnificația raportului dintre om și animalele pe care se sprijină efectiv.

Basmul evocă năzuințele unei lumi necunoscute, ce a trăit într-o epocă dominată de mister și fantasme, într-un trecut prea îndepărtat, acoperit de negurile uitării sau apărute ca produs al ficțiunii, transmițându-se însă reminiscențe ale formelor hiperbolice din fauna și flora planetei noastre; în acest caz, basmul dezvălui o lume cu numeroase aspecte miraculoase. De aceea sunt demne de reținut ideile și năzuințele nețărmurite ale generațiilor din trecut. Deși nu dispuneau nici măcar de cele mai simple mijloace pentru a-și asigura existența, în funcție de necesități, au năzuit totuși spre realizări inimaginabile.

Basmul este cea mai veche formă de transfigurare a realității în cuprinsul căruia se oglindește veridic prăpastia dintre vis și realitate , momentul declanșării bătăliei dintre om și natură, ,, între ceea ce știe și ceea ce rămâne interzis minții sale”. Indiferent de faptul că basmul ,, prelungește în imaginar starea reală a posibilităților și cunoștințelor” ființei umane, necesitatea întrajutorării este impusă și de condițiile specifice de conviețuire în natură, alături de celelalte viețuitoare. Omul ripostează în fața nedreptății și se asociază totdeauna cu cel slab și în primejdie, în dorința de a bara calea răului, a nedreptății și a abuzului. În mare măsură efectele faptelor de întrajutorare se răsfrâng și asupra făptuitorilor în pofida oricăror vicisitudini, căci în realitate conceptul ,, bine faci, bine găsești” a izvorât din înțelepciunea de veacuri a acelora care au văzut și au simțit în întrajutorare o manifestare a spiritului de omenie și o necesitate în lupta colectivă pentru supraviețuire.

,, – Ce bine vrei să-ți fac și eu pentru că mi-ai scăpat puii de la moarte?

– Să mă scoți pe tărâmul celălalt, răspunse Prâslea.

– Greu lucru mi-ai cerut, îi zise zgripțuroaica, dară pentru că ție iți sânt datoare mântuirea puilor mei, mă învoiesc la asta.”

Chiar dacă această afirmație nu poate fi combătută aici, sensul ajutorului, primit de om din partea unor viețuitoare, nu poate fi înțeles dacă se ignoră cu desăvârșire experiența directă, realitatea, căci foarte adesea el și-a găsit prieteni devotați printre animale (este menționat cazul câinelui ) fapt ce nu putea rămâne fără ecou în conștiința omului. Totodată s-a născut inerent și dorința de adâncire a procesului de cunoaștere, de a descoperii substratul unor însușiri adesea superioare față de acela cu care însuși omul a fost înzestrat.

,, Animalele ajută omul din recunoștință pentru gesturile lui de bunătate și de cruțare”, afirmă Ovidiu Papadima , sugerând mai mult existența unor raporturi, ce se instaurează inerent între om și alte viețuitoare, ca urmare a unor necesități apărute în mod inevitabil în procesul de conviețuire. Faptele bune sunt răsplătite totdeauna și în primul rând atunci când nevoia de ajutor devine indispensabilă. În felul acesta se exprimă indirect îndemnul la întrajutorare se susține prin exemple încărcate de realism dar si de spectaculos ideea că prin întrajutorare și colaborare viața devine mai frumoasă, iar pe de altă parte fără efectele colaborării și întrajutorării omul însuși s-ar fi împotmolit, ar fi rămas la un stadiu empiric în ceea ce privește nivelul de dezvoltare și organizare. Există o corespondență directă între vorbă și faptă și tocmai în aceasta constă superioritatea omului , în capacitatea proprie de a putea să discearnă binele de rău și de a acționa în cosecință . Motivul întrajutorării, ca și celelalte de altfel se diferențiază de la popor la popor încât se pot constata unele note distinctive. Cu toate acestea, ori de câte ori se simte necesitatea întrajutorării se descoperă în basmele tuturor popoarelor forme specifice și forțe care să o asigure. Analizând aspectele întrajutorării avem în vedere faptul că există o deosebire atât de structură cât și de aspect, între cea de a paisprăzecea funcție: înzestrarea, stabilită de V. I. Propp și sensul întrajutorării ca substanță a întregului fond de trăire a personalității umane. Aceste deosebiri sunt văzute atât ca sursă, cât și ca finalitate, din unghiuri complet diferite.

Dacă în cazul înzestrării, datorită obținerii uneltelor năzdrăvane ce pot fi: ,, animale (cal, vultur); obiecte din care apar ajutoare năzdrăvane ( amnarul cu cal, inelul cu voinici ); obiecte cu însușiri miraculoase ( ghioaga, paloșul); calități dăruite ( forța capacitatea de se transforma în animale)”(39); eroul iese, în mod inevitabil biruitor numai datorită ajutorului miraculos, în cazul nostru, al întrajutorării, se urmărește cu precădere manifestările sufletești ale eroului, reacțiile lui directe în raport cu faptele de viață cu fenomenele față de care acționează. În aceste cazuri când se dezvăluie substraturile supranaturale și pentru o clipă măcar prin contactul nemijlocit cu realitatea ascultătorul sau cititorul – în același timp cu eroul – se descoperă pe sine ca valoare unică în procesul evoluției sociale .Înzestrarea este o expresie a ajutorului ce emană de la o forță supranaturală, miraculoasă; pe când întrajutorarea apare ca urmare a sentimentelor ce izvorăsc direct din sufletul omului, ca tribute esențiale ale ființei sale materiale și spirituale. Prin întrajutorare, de pildă se dezvăluie trăsăturile fundamentale ale ființei umane:omenia, spiritul de solidaritate, dragostea față de muncă și natură, de pământul pe care trăiește și se înalță neîncetat, în forme specifice. Eternele calități ale sufletului uman se descoperă totodată în raport cu un anumit punct de referință. Când ,,viespea de soacră”, mistuită de ură împotriva nurorii, a luat copilul abia născut ,,l-a băgat într-o lădiță de cuie și i-a dat drumul pe apă” se găsesc oameni dispuși să demonstreze prin ajutorul lor că asemenea acte inumane, necugetate și în orice caz emanate de la ființe decăzute, josnice nu pot întina ceea ce este fundamental în comportamentele etice ale ființei umane: ,, Când au zărit cutia <<scocul morii>> morarul și-a chemat mătușa , de i-a arătat minunea, apoi mătușa i-a luat copilul la moară, la încălzit și a cumpărat o capră de la crescut ”.(40). Acordul acordat copilului de cei doi bătrâni de la moară confirmă faptul că unul din actele cele mai subline ale vieții este întrajutorarea. Pentru ca viața să devină tot mai frumoasă trebuie să apărăm viața. Efectele întrajutorării nu sunt intuite întotdeauna, și de cele mai multe ori, sunt luate în considerație numai urmările ajutorului acordat de uneltele miraculoase. S-a văzut că există în realitate, o netă diferențiere între cele două aspecte. În primul caz, ajutorul acordat de uneltele miraculoase nu exprimă direct conștiința si sentimentele omului deoarece el este expresia unei donații venite din partea unei forțe din afară. ,, Fata impăratului întreabă pe Galben-de-soare ce să facă, că o dogorește văpaia ce iese din gura zmeoaicei, iar Galben-de-Soare îi răspunde:

– Bagă mâna în urechea mea cea stângă, de scoate gresia ce este acolo și o aruncă înapoi.

Așa făcu fata impăratului,apoi o luară iute la picior pe când în urma lor se nalță deodata un munte de piatră care atingea cerul. ”(41)

Constatăm astfel că deși există o suprapunere între intențiile eroului și modul în care acționează aceste obiecte , relația rămâne de natură exterioară între subiect și obiect. În cel de al doilea caz, ajutorul este determinat de afinități ce confirmă fondul comun de simțăminte și idealuri: omul se confruntă direct cu propriul său eu, și prin felul în care se descoperă încărcătura sa lăuntrică de sentimente, întrajutorarea ca un act uman necesar, în realitatea existențială-dobîndește noi și inaimaginabile forme de manifestare. Când auzi Ioviță Făt-Frumos că el a mai avut trei surori pe care le-au furat zmeii,, se făcu leu-paraleu și spuse că se duce să le scape de la robie.” Sărind în ajutorul surorilor sale Ioviță îi va înfrunta, în mod inevitabil pe răpitori, asumându-și în același timp, toate riscurile ce ar putea decurge din această acțiune: cum îl văzu zmeul, îl cunoscu și îl păli. Se apucară la luptă și se luptară, și se luptară, de socoteai c-o sa se cufunde pământul sub dânșii. Așa se luptară până către amurgul serii. Văzând că timpul trece și ca să nu-i fie munca deșartă, unde își adună toate puterile, strânse pe zmeu, neiculiță de-i ieși limba din gură și aducându-l odată val vârtej și trântindu-l mi ți-l răpuse ca pe el. Apoi îi reteză capul. Așa făcu și cu ceilalți și ,, după ce își izbândi asupra răpitorilor surorile sale, Ioviță le adună la un loc și le spuse că el este fratele lor. Atunci să fi văzut bucurie pe dânșii. Nu se mai săturau întrebându-l despre ce mai este pe acasă pe la dânșii, despre părinți si despre tot ce vroiau ele să știe .”(42) Întrajutorarea, ca expresie umană, se revendică în structura basmului ca o trăsătură caracteristică, diferențiată de sensul ajutorului miraculos, fiind de fapt o modalitate aparte de reflectare în cadrul aceluiași contest, relațiile de solidaritate dintre oameni, ca reprezentanți ai acelorași aspirații și idealuri. Din acest motiv, considerăm că este necesar să se facă această distincție. Nu este posibil să se pună semnul egalității între cele două forme de ajutoare amintite. Spre deosebire de formele de manifestare ale întrajutorării ca atribute esențiale ale ființei umane, înzestrarea cu ajutorul miraculos, evidențiază, cu prioritate, unele deziderate și necesități pe care spiritul uman le-a intuit dar nu le-a putut dobândi în realitate. Ele sânt impuse fără prea multe mijlociri, de infirmitatea condiției umane. Lasă să se vadă obsesia de a scăpa măcar o dată, grație unei hotărâri excepționale a sorții sau a puterilor superioare exprimate cel mai adesea, printr-un ajutor de natură miraculoasă, pe baza căruia omul a putut să zboare să se facă nevăzut, să treacă peste ape, să înalțe munții în calea urmăritorilor, să obțină cu ușurință toate bogățiile posibile, să se metamorfozeze să se înalte vertiginos în cadrul ierarhiei sociale, de la treapta cea de mai jos, ,, din fiul unchiașului și al mătușii, din cioban, argat, până în vârful cel mai înalt al piramidei. Toți eroii, indiferent cât de joasă le e originea, se înalță la rangul suprem al gloriei umane.”(43)

Așadar, omul își pune propria pecete pe orice înfăptuire și toate manifestările sau intențiile sale au o anumită direcție: adâncimea cunoașterii, armonizarea și perfecțiunea raporturilor dintre oameni.

,, Basmele devin naționale prin modul de trai al oamenilor din diferite spații dintr-un anumit fel de a concepe viața.”(44) Ele devin naționale și prin felul în care se reflectă în mod specific spiritul de întrajutorare, căci în felul acesta, se oglindește distinct și caracteristic factura psihică a poporului, coordonatele omeniei, ale solidarității colective. În viziunea poporului creator de percepte morale, întrajutorarea apare ca un act, ca o trăsătură fundamentală a ființei umane, ca o formă de manifestare a omenescului din sufletul oamenilor.

Relația om-natură

În basmul fantastic poporul se conturează în mod evident, existența sentimentelor etice ale omului, exprimate diferențiat în cadrul raporturilor sale cu natura înconjurătoare. Omul a îndrăgit natura încă din cele mai îndepărtate vremuri, simțind că cea cei oferă echivalează și depășește, de fapt binefacerile săvârșite de semeni săi. Analizând, în această concepție, basmele fantastice, vom descoperi, în mod surprinzător, numeroase aspecte si idei ce atestă dorința nestăvilită a omului de a păși tot mai adânc și mai sigur în tainele ,,universului fără margini’’, de a descoperi, modalități de autoapărare a propriei sale naturi vulnerabile, de a ocroti și apăra la nevoie natura. După opinia lui I.C.Chițimia, ,, orice operă literară cultă sau populară înseamnă oglindirea realității istorică-socială în forme artistice’’. În acest spirit, basmul reflectă printre altele, și drama omului strivit cândva sub presiunea timpului și a necunoscutului, înspăimântat de tot ceea ce în fenomenologia naturii rămâne pentru el fără un înțeles. Încercând să descopere numeroasele enigmele ale naturii, în limitele dezvoltării facultăților intelectuale, omul a ajuns să-și creeze imagini surprinzătoare despre lume și natura înconjurătoare, imagini care s-au dovedit deosebit de fertile și au exercitat o puternică influență asupra minții și inimile oamenilor. În perioadele mai îndepărtate și adesea întunecate pe când locuitorii Terrei erau terorizați de manifestările intempensive ale unor fenomene necunoscute, inexplicabile, condamnați să se zvârcolească în întuneric și neștiință, copleșiți și adesea striviți de forțele oarbe ale naturii dezlănțuite, subjugați de semenii lor, decimați de boli necunoscute, chinuiți de superstiții, frică, anxietate, eroii basmelor populare au, fost printre puținele apariții figurative care au cutezat să înfrunte forțele infernale să se lupte cu zmeii și balaurii, să străbată întinderi terestre, tărâmuri necunoscute, spațiul cosmic, pentru a cunoaște tainele naturii, spre a descoperii leacuri împotriva unor boli, pentru ase apăra, în ultimă instanță și a se înălța necontenit deasupra primejdiei. Privindu-i pe acești eroi fără prejudecăți, descoperim în ei calitatea temerară a omului de a fi aspirat spre depășirea limitelor ,, impuse de infirmitățile condiției umane’’, de a fi năzuit spre obținerea tinereții veșnice, spre modalități de străbatere ,, ca vântul și ca gândul “a spațiilor nesfârșite de a fi visat să comunice fulgerător la distanțe incomensurabile și de a fi întrezărit, deși prin soluții magice, posibilități de a folosi natura, materia primă inertă. Și toate acestea, ca o expresie etică a ființei umane, capabilă să se adapteze, să intervină și să contribuie la continua perfecționare a formelor și relațiile sale cu natura. În această bătălie, continuă cu natura, omul sa format treptat în spiritul unei atiradimi etice înaintate, a depistat diferite substanțe și a descoperit numeroase strategii în lupta de apărare a propriei sale ființe, a învățat să iubească natura. Astfel in mod deliberat, după reguli și principii de pedagogie populară comunitatea umană a urmărit educarea și formarea copiilor încă de la cea mai fragedă vârstă în spiritul unei atitudini etice de înaltă ținută față de natura înconjurătoare în general: Când Lilla Rosa, din basmul scandinav cu același titlu-similar în mare măsură cu basmul românesc ,, Fata moșului cea cuminte „ – este trimisă de mama vitregă să caute poporul pierdut în pădure și când în sfârșit îl descoperă, observă că pe coada lui stăteau trei păsărele. Buna Rosa luând pâine din buzunar și presărând-o dinaintea porumbițelor, le zise: ,, bune păsărele, trebuie să plecați după coada toporului pentru că sunt silită să-l duc mamei mele vitrege „( 45). Satisfăcute de atitudinea de bunătate și respect căci tânăra procedează in tocmai ca Fata moșului cea cuminte atunci când nu trece nepăsătoare pe lângă cuptor, fântână și păr păsările zburară pe o cracă , unde începură să chibzuiască în ce fel să o răsplătească și ziseră pe rând: ,,vreau să devină din zi în zi mai frumoasă; vreau să i se facă părul de aur; vreau să îi cadă câte un inel din gură de câte ori va râde „ (46). În contrast vădit, pe măsura atitudinii grosolane și umane-situată în același plan cu cea manifestată de fata babei – este recompensată sora vitregă. Păsările spun pe rând:,, vreau ca din zi în zi sa se facă tot mai urâtă, părul să-i fie ca o tufă de spini, de câte ori va râde săi sară câte o broască râioasă din gură,,(47). Sub infuziunea unor asemenea exemple pilduitoare, ascultătorii de basme de pretutindeni au crescut și s-au format în spiritul unei atitudini etice superioare, au devenit capabili să facă față cerințelor unor conviețuiri colective, apți să lupte pentru propria lor apărare și înălțare, pentru a crea în natură condiții – tot mai propice existenței și activității umane. Demn de reținut este și faptul remarcat de Lazăr Șeineanu că omul din popor își manifestă simpatia față de natură fără să opereze diferențieri între elemente ale vieții animale și cele ale vieții vegetale: ,, omul primitiv a asimilat la planta cu sine însuși,, însuflețind-o și asociind cu fenomenele vegetației, principalele evenimente din viața sa. Aceste sentimente sunt determinate desigur de fondul general – uman ce-l caracterizează pe om și ele se dezvăluie cu pregnanță în contactul omului cu natura, reprezentând în esență trăsăturile sale etice.

CAPITOLUL III

RECEPTAREA BASMULUI ÎN INVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR- MODELE PRACTICE

Gustul pentru lectură se formează mai timpuriu poate din primele luni de viață, iar consecvența cu care aceasta se face duce mai târziu la aprecierea lecturilor,poveștilor, basmelor, la dezvoltarea psihică a copilului,a vocabularului și nu în ultimul rând la formarea sentimentelor morale ale individului.

Lectura are ca scop să dezvolte gustul copiilor pentru citit, să-i facă să iubească cartea, să le satisfacă interesul pentru a cunoaște viața animalelor, a oamenilor și faptele lor.

După cum am mai precizat, lectura este importantă încă din primii ani din viață, atunci când părintele își face timp pentru a citi o poveste înainte de culcare, astfel nu numai că petrece câteva clipe plăcute cu copilul său dar și faptul că pentru câteva momente intră și el în lumea fascinantă a basmelor retrăindu-și copilăria iar emoția transmisă este cu atât mai mare cu cât și el la rândul său a audiat povești mai demult.

Ajungând la grădiniță, copiii sunt tentați de cărțile viu colorate, mai ales cele cu animale pe care le răsfoiesc, bucurându-se de ele. Mai târziu, atunci când pentru ei noțiunea de carte este bine definită, încep să ,, citească,, imaginile, verbalizând, iar dacă acest lucru le este stimulat, vor ajunge ca ei să prețuiască ceea ce au în mână.

Vizitele la bibliotecă sunt necesare atunci când copilul poate asimila cunoștințe pe măsură, făcându-l să-și dea seama singur de preferințele lui pentru cărți.

Așa cum spunea și MIRCEA ELIADE ,,Toți cei care au acces la o bibliotecă, la cărți, sunt niște inși mai buni decât alții, care nu o fac, mai puternici, iar durerile îi ating mai puțin și nefericirile trec mai repede.,, Pasiunea pentru lectură se cultivă în timp și cu răbdare, făcând eforturi pentru a ajuta copilul să descopere pasiunea pentru cărți.Apoi alături de ei, trebuie să construim subiecte de discuții care să ducă la lumea cărților deoarece:,, Copiii care iubesc lectura nu întâmpină dificultăți în primii ani de școală.,,LENA RUSTI –psiholog-terapeut.

La grupa pregătitoare am experimentat următoarele metode și modalități de stimulare a lecturii:

*sectorul bibliotecă- copiii învață să manipuleze cărțile, să ,,prindă,, drag de a le ,,citi,, imaginile, de a se exprima liber, îmbogățindu-și vocabularul.

*opționalul ,,Căsuța cu povești,,- cu care am început acum 1 an și prin care o dată pe săptămână parcurgem o poveste, lectură, text cu diferite metode și procedee: povestire, joc de rol, teatru de păpuși.

*dramatizarea copiii intră mai ușor în ,,pielea,, personajelor, din basmele, poveștile cunoscute, astfel făcând mai repede diferența intre fapte bune sau fapte rele.

*jocurile didactice – prin jocuri ca -,,Recunoaște povestea”

-,,Unde ai întâlnit personajul”

-,,Continuă povestea”

-,,Cartonașe amestecate” (jetoane cu personaje din diferite povești care trebuie grupate corespunzător după povestea de care aparțin).

*șezătoare-vocea școlarului se desfășoară o dată pe săptămână când un școlar din clasele II- IV ne citește o poveste, astfel stabilindu-se o strânsă legătură intre grădiniță și școală prin parteneriatele pe care le derulăm.

*povestirea educatoarei- folosind mimica și gestica precum și harul lor actoricesc , îi fac pe copii să fie atenți, să se concentreze și să poată redea întocmai ideile poveștii. Vor conștientiza faptul că binele învinge întotdeauna, că cei buni sunt lăudați și au prieteni, iar cei care fac fapte rele sunt pedepsiți și ajung să fie respinși de cei din jur.

*Prietenii cărților- am făcut un afiș pentru părinți, unde le-am recomandat cărți respectându-se nivelul lor de vârstă pe care le-ar putea citi acasă împreună cu copiii lor.

*Ziua părinților-se desfășoară o dată pe lună, iar atunci părinții petrec momente plăcute alături de copilul lor, pe rând unul dintre părinți citește o poveste sau un basm tuturor. Astfel și ei îi ajută pe copii să pătrundă în lumea basmelor implicându-se și retrăind pentru o clipă copilăria.

Brainstormingul, în traducere directă ,,furtună în creier, sau ,,asalt de idei,, este o metodă pe care am folosit-o pentru a ajuta copiii să emită cât mai multe idei pentru soluționarea unor probleme, fără a critica soluțiile găsite. Această metodă am utilizat-o frecvent în activitățile de dezvoltare a limbajului pentru a da frâu liber imaginației copiilor și a le dezvolta capacitățile creatoare. Cu rezultate bune am folosit brainstormingul în cadrul povestirilor create după un tablou, sau un șir de ilustrații, în lecturile după imagini, convorbiri și jocuri didactice la începutul activității copiii au stabilit împreună caracteristicile anotimpului vara pornind de la întrebarea ,,Ce știți despre anotimpul vara?”. Fiecare copil a răspuns printr-un enunț scurt în ordinea stabilită fără a repeta ideile colegilor. Ideile emise sunt direct proporționale cu numărul membrilor grupului. După enunțarea ideilor, copiii au fost rugați să reflecteze asupra lor și să se pronunțe care sunt cele mai aproape de adevăr.

Explozia stelară este o altă metodă pe care am folosit-o în procesul instructiv educativ. Este o metodă de stimulare a creativității și o modalitate de relaxare a copiilor. Ea se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme. Am folosit această metodă cu bune rezultate în activitățile de lecturi după imagini, convorbiri, memorizări, povestiri. Ca material didactic am folosit o stea mare, cinci stele mici de culoare galbenă, cinci săgeți roșii și jetoane. Pe steluța mare am așezat o imagine legată de tema abordată, iar pe cele cinci steluțe mici am scris câte o întrebare de tipul CE ?, CINE ?, UNDE? , DE CE ?, CÂND ?.

Prin folosirea acestei metode, am urmărit dezvoltarea potențialului creativ al preșcolarilor, familiarizarea lor cu strategia elaborării de întrebări de tipul prezentat mai sus, exersarea capacității acestora de a alcătui propoziții interogative pe baza conținutului unor imagini și nu în ultimul rând rezolvarea problemelor prin găsirea răspunsurilor la întrebările adresate.

Diagrama Venn este o metodă interactivă, de fixare, consolidare și evaluare a activitățile de observare, povestiri, convorbiri, jocuri didactice, etc.. Diagrama Venn este formată din 2 cercuri care se suprapun parțial. În spațiul care intersectează cele două cercuri am așezat, desenate sau scrise, asemănările dintre două obiecte, idei, concepte, iar în cele două cercuri am așezat aspectele specifice ale acestora. Pentru fixarea și evaluarea cunoștințelor copiilor, am folosit aceasta metodă în activitățile de povestire, observare, convorbire, etc. În cadrul acestui joc, copiii au realizat o diagramă Venn în care au așezat în cele două cercuri personajele specifice fıecărei povești, iar în arealul în care se suprapun cele două cercuri au așezat personajele comune .

Metoda "Pălăriilor gânditoare" ne duce cu gândul la un vechi proverb "Gândește în conformitate cu pălăria pe are o porți". Creatorul metodei a fost Eduard de Bono care a prezentat-o pentru prima dată în cartea sa intitulată "Six Thinking Hats". Făcând parte dintre metodele de rezolvare de probleme, metoda "Pălăriilor gânditoare" se caracterizează prin interpretarea de roluri, cele 6 pălării de culori diferite, semnificând 6 variante de prelucrare a datelor. Este, în același timp, o metodă de stimulare a limbajului și creativității preșcolarilor, o metodă interactivă. Cele 6 pălării gânditoare, au fiecare o altă culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Copiii își pot alege ce pălărioară doresc și vor interpreta rolurile conform culorii alese, rolurile putând fi schimbate în funcție de preferințe. O altă variantă ar putea fi împărțirea în 6 grupuri, sub fiecare pălărie mai mulți copii se vor consulta, vor găsi răspunsuri, soluții și vor interpreta același rol, completându-se unul pe altul sau având un líder.

Rolul pe care preșcolarul sau preșcolarii îl vor interpreta depinde de ce culoare are fiecare pălărie astfel:

● pălăria albă este povestitorul, cel ce redă pe scurt conținutul textului. El este neutru – informează

● pălăria roșie își exprimă sentimentele, emoțiile, supărarea față de personajele întâlnite -spune ce simte

● pălăria neagră este criticul, prezintă aspectele negative ale întâmplărilor -identifică greșelile

● pălăria galbenă este creatorul, simbolul gândirii pozitive și constructive, creează finalul – efortul aduce beneficii.

● pălăria verde este gânditorul, care oferă soluții alternative, idei noi, dă frâu liber imaginației –generează idei noi

● pălăria albastră este liderul, conduce activitatea, controlează discuțiile –clarifică.

Gânditorul pălăriei albastre definește problema și conduce întrebările, reconcentrează informațiile pe parcursul activității și formulează ideile principale și concluziile la sfârșit. Monitorizează jocul și are în vedere respectarea regulilor. Copiii sunt împarțiți în șase grupe – pentru șase pălării. Ei pot juca și câte șase într-o singură grupă.

Un exemplu de folosire cu succes a acestei metode este și basmul atât de îndrăgit de copii: Scufița Roșie.

Se formează cele 6 grupuri și se împart pălăriile. Sub fiecare pălărie mai mulți copii vor găsi soluții, răspunsuri, se vor consulta și vor interpreta același rol fie completându-se, fie interpretând pe rând.

Pălăria albă – redă pe scurt textul basmului.

Pălăria albastră – o caracterizează pe Scufița Roșie în comparație cu lupul. Arată ce se întâmpla când un copil nu ascultă de sfaturile părinților.

Pălăria roșie – arată cum Scufița Roșie își iubea mama și bunica, de care asculta întotdeauna, iubea florile, nat exprima compasiunea față de bunica, bucuria pentru fapta vânătorului, supărarea față de lup.

Pălăria neagră – critică atitudinea ura,

Scufiței Roșii, care trebuia să asculte sfaturile mamei, trebuia să ajungă repede la bunica bolnavă. Este supărată pe vicleșugul lupului.

Pălăria verde – acordă Scufiței Roții variante: dacă dorea să ofere flori bunicii trebuia să ceară ajutorul mamei, chiar lupul putea să o ajute să culeagă flori.

Pălăria galbenă– găsește alt final basmului: Scufița Roșie putea să refuse să meargă la bunica, știind ce se petrece în pădure, să nu asculte îndemnul lupului, animalele din padure puteau să o ajute pe fetiță și multe alte variante.

Preșcolarii învață astfel de mici să ia în considerație și părerile altora, să accepte că și alții au dreptate, să-și schimbe modul de a gândi experimentând un altul. Aceste metode interactive de grup răspund diversității și unicității copiilor, asigură participarea tuturor la îndeplinirea sarcinilor, fiecare după forțele și posibilitățile sale, fiecare având un loc, un rol, si o valoare. Am încercat să facem cât mai eficient demersul de integrare a copiilor proveniți din familii în care se vorbește cu precădere o altă limbă decât cea română și crearea unei atmosfere prietenoase, pline de respect pentru valorile altora, să insuflăm tuturor copiilor o atitudine de înțelegere și de apreciere a diferențelor de limbă și cultură, grija și preocuparea față de nevoile altora.

Cercetare statistica:

Însușirea noțiunii de basm și receptarea acestora

Trebuie identificate următoarele basme

Punguța cu doi bani

Albă ca Zăpada și cei șapte pitici

Ursul păcălit de vulpe

Cei trei purceluși

Recunoaște personajele din prima coloană, din ce poveste fac parte? Trasează cu o linie personajele din prima coloană cu ceea ce crezi ca se potrivește din a doua coloană! Colorează personajul tău preferat!

Colorează imaginile care încep cu sunetul (litera) p.

Pune atâtea puncte din câte silabe este alcătuit cuvântul.

Denenează un fragment din povestea ta preferată:

Rezultatele testului care a fost dat la începutul clasei pregătitoare, au fost următoarele:

La punctul nr. 1: Recunoașterea personajelor din 21 de copii, 20 au recunoscut în totalitate, iar un copil doar parțial.

La punctul nr. 2: Recunoașterea imaginilor care începul cu suntul p, din 21 de copii 19 au recunoscut în totalitate, unul parțial, și unul deloc.

La punctul nr. 3: Despărțirea cuvintelor în silabe, din 21 de copii, 17 au răspuns correct în totalitate, 3 doar parțial, și un copil deloc.

La punctul nr. 4: Desenarea fragmentului preferat dintr-o poveste, am observat că jumătate din copii, au desenat din desene animate vizionate la televizor sau pe internet, și nu din poveștile ascultate la grădiniță sau acasă.

Observații: Din dicuțiile purtate cu părinții și bunicii copiilor, am aflat că din cei 21 de copii, 15 elevi au bibliotecă acasă, și cărți de povești adecvate vârstei lor. Restul, au bibliotecă acasă însă nu este adaptată vârstei pe care o au aceștia. Doi dintre copii, nu au o carte cu povești acasă, doar reviste utilizate la școală (Curcubeu), în care se regăsesc anumite povești scurte pentru copii.

Identificarea personajelor negative/ positive din basme

Din 21 de copii, 18 au identificat eroii pozitivi și negativi în totalitate, 2 dintre copii i-au identificat parțial, și doar unul nu i-a identificat.

Observatii: Din rezultatele de mai sus, se observă, că în majoritatea familiilor în

care se pune un accent mai mare pe cultură, și totodata există o bibliotecă dezvoltată, copii acestora identifică mult mai ușor anumite personaje din basme. În discuțiile purtate atât cu copii, cât și cu părinții acestora, am constatat faptul că marea majoritate a copiilor au cunoștințe dezvoltate despre povești, basme.

Cercetare statistică de însușire a basmelor

în domeniul Limbă și Comunicare

I. Înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structurilor verbale

Să redea , în propoziții simple sau dezvoltate, conținutul unei povestiri sau întâmplări proprii;

Să se exprime corect, din punct de vedere gramatical, respectând acordul în gen, număr și caz;

II. Exprimarea orală corectă din punct de vedere fonetic lexical și sintactic

Să pronunțe (relativ) corect sunetele limbii române;

Să utilizeze cuvinte noi în contexte adecvate;

III. Creativitatea și expresivitatea limbajului oral

Să redea un fragment dintr-o poveste cu respectarea intonației, ritmului, pauzei în concordanță cu mesajul transmis;

Să creeze scurte dramatizări, utilizând vorbirea dialogată, intonația și nuanțarea vocii;

IV. Capacitatea de înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbajul scris-CITIRE

a. Să compună treptat propoziții din două, trei sau mai multe cuvinte (inițial după un model dat);

b. Să identifice într-un text semne de punctuație (punct, semnul întrebării, semnul exclamării etc.)

V. Capacitatea de înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbajul scris-SCRIERE

a. Să execute cu succes sarcinile jocurilor tip PUZZLE, LOTO, etc.;

b. Să traseze semne grafice relativ corect în ceea ce privește spațierea, direcția de la stânga la dreapta, respectând reguli/condiții minime ale actului scrierii:(poziția corectă a corpului, a mâinii și a instrumentului de scris în mână);

Punctaj de referință: 10 probe X 2 puncte fiecare = 20 puncte

I = comportament însușit (17-20 pct.)

D = în dezvoltare (10-16 pct.)

A = comportament absent (sub 10 pct.)

CENTRALIZAREA REZULTATELOR

INTERPRETAREA REZULTATELOR

Analizând datele din tabelul alăturat se constată că din totalul de 21 de copii:

– 8 copii – comportament în dezvoltare

– 12 copii – comportament atins

– 1 copil – absent

Copiii în majoritate au abilități de comunicare specifice copiilor de 5-6 ani :

– sunt capabili să asculte și să înțeleagă limbajul vorbit;

– au demonstrat capacitatea de a vorbi coerent și a comunica eficient cu copiii și adulții;

– utilizeză un vocabular bogat și progrese în vorbire;

– vorbeasc corect gramatical și pronunță corect cuvintele;

– sunt capabili să folosească un limbaj expresiv;

– demonstrează înțelegerea sunetelor limbii sunt conștienți de conceptul de mesaj scris și semnificația lui;

– utilizează diferite modalități de comunicare grafică: desene, semne, forme, pregrafisme;

Sunt întâlnite mici dificultăți în ceea ce privește utilizarea cuvintelor noi în contexte adecvate, recunoașterea și numirea sunetelor inițiale, mediane și finale, precum și la identificarea semnelor de punctuație;

MĂSURI PEDAGOGICE AMELIORATIVE

Pentru a maximiza dezvoltarea programelor educaționale și a experiențelor

educaționale ale copiilor în domeniul limbă și comunicare se recomandă :

– încurajarea conversațiilor, povestirilor între copii;

– propunerea unor jocuri prin care copiii adresează verbal întrebări și răspund prin limbaj non-verbal;

– oferirea unor sarcini de grup mic care solicită utilizarea unor cuvinte noi, fie pornind de la unele imagini, cărți, materiale, fie valorificînd contexte din activități precedente, fie prin exploatarea unor situații spontane din activitatea zilnică;

– aprecierea utilizării de cuvinte noi și extinderea discuțiilor utilizînd aceste cuvinte;

– încurajarea jocurilor lingvistice ale copiilor: combinarea de sunete, silabe ritmice;

– implicarea copiilor în jocuri de recunoaștere a obiectelor, materialelor care încep cu același sunet;

– punerea la dispoziția copiilor cărticele cu dialoguri și încurajarea curiozității copiilor în privința semnelor convenționale; – încurajarea utilizării semnelor convenționale în scrierile copiilor;

– încurajarea copiilor să realizeze mici cărticele despre personaje preferate, despre animale preferate, în care să scrie acestora gândurile și sentimentele lor.

Experimentând aceste modalități la grupă, pe lângă altele povestire a după imagini, expoziție cu lucrări cu scene din povestea preferată sau prima mea poveste…am reușit să le insuflu dragostea pentru carte, făcându-i să-și dorească povestirea sau repovestirea unui text, iar acest lucru este benefic atât pentru vocabularul lor, cât și pentru fantezia care le dezvoltă creativitatea și care îi face să fie mai deschiși la minte și la suflet. Trăind alături de personajele preferate vor încerca să nu facă aceleași greșeli pe care le-au făcut eroii lor deoarece deja cunosc repercusiunile faptelor lor. Astfel le va crește stima de sine și vor deveni școlarii, adolescenții, tinerii de mâine cu o viziune mai bună asupra vieții, prețuind întotdeauna cartea. ,,Lăsați copilul să vadă ,să audă, să descopere, să cadă, să se ridice și să se înșele. Nu folosiți cuvinte când acțiunea, faptul însuși sunt posibile.,,(PESTALOZZ

PROIECT DE ACTIVITATE

ACTIVITATE INTEGRATĂ

NIVELUL/GRUPA: II/MARE -PREGĂTITOARE

TEMA: “CU CE ȘI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMȚIM? “

SUBTEMA: “ÎN LUMEA PERSONAJELOR DIN POVEȘTI”

FORMA DE REALIZARE: ACTIVITATE INTEGRATĂ

“ CALATORIE IN LUMEA PERSONAJELOR DIN POVEȘTI” TIPUL ACTIVITĂȚII: consolidare-verificare de cunoȘtinȚe

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE:

ADP (ACTIVITĂȚI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ):

Întâlnirea de dimineață: “Personajul preferat”

Tranziții: “Dacă vesel se trăiește …” , “Ceata lui Pițigoi”

ALA 1 (ACTIVITĂȚI LIBER ALESE):

– Artă: “Personaje din povești” – pictură

– Bibliotecă: “Rezolvă corect fișa cu personaje din povești!”

– Manipulative: “Scene din povești” – puzzle

ADE (ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXPERIENȚIALE):

Domeniul Limbă și Comunicare (DLC): joc didactic “Recunoaște personajul!”

Domeniul Om și societate (DOS): activitate practică “Tablouri cu personaje din povești”

ALA 2 (ACTIVITĂȚI LIBER ALESE):

Program artistic: “Carnavalul personajelor din povești”

SCOPUL ACTIVITĂȚII:

Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral;

Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical,sintactic;

Educarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter și formarea unei atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți;

Formarea și consolidarea unor abilități practice specifice nivelului de dezvoltare motrică.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE VIZATE:

1. ACTIVITĂȚI LIBER ALESE:

a). Artă: – să recunoască siluetele personajelor și povestea din care acestea fac parte;

– să picteze siluetele personejelor din povești,respectând acuratețea lucrării;

– să comunice cu ceilalți copii din grup în legătură cu tema de lucru.

b). Bibliotecă: – să analizeze conținutul fișei prezentate și să exprime verbal ceea ce văd;

– să rezolve corect sarcina prevăzută în fișa de lucru.

c). Manipulative: – să asambleze piesele de puzzle într-o imagine corectă,reprezentând o scenă dintr-o poveste cunoscută;

– să recunoască și să denumească povestea din care face parte imaginea reconstituită.

2. ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXPERIENȚIALE:

a). Domeniul Limbă și Comunicare

– să recunoască personajele prezentate și poveștile din care acestea fac parte;

– să încadreze personajul prezentat în grupul personajelor pozitive sau în grupul personajelor negative;

– să răspundă sarcinilor jocului, formulând propozitii corecte din punct de vedere gramatical;

– să participe activ la desfășurarea jocului și să respecte regulile acestuia.

b). Domeniul Om și Societate

– să recunoască personajele care urmează să compună tabloul și povestea din care acestea fac parte;

– să lipească individual personajul din poveste,respectănd acuratețea lucrării;

– să realizeze rama tabloului folosind diferite materiale de lucru:hârtie creponată, semințe de dovleac;

– să descrie lucrările proprii sau ale altor copii,tinând cont de aspectul lor și de sentimentele pe care acestea le trezesc în sufletul copiilor.

STRATEGII DIDACTICE:

a). Metode și procedee: conversația, explicația, observația, demonstrația, exercițiul, problematizarea, brainstorming-ul, jocul.

b). Mijloace de învățământ: imagini cu personaje din poveștile cunoscute, plicuri, păpuși, siluete ale personajelor din povești, aracet, hârtie creponată, coli cartonate colorate, puzzle cu imagni din povești, acuarele, pensule.

c). Forme de organizare: frontală, pe grupuri, individuală.

BIBLIOGRAFIE:

“Curriculum pentru învățământul preșcolar” M.E.C.I.,2008

Revista “Învățământul preșcolar” nr. 1-2/2009

“Metodica activității instructiv-educative în grădinița de copii”, Editura Gheorghe-Cartu Alexandru,Craiova,2009

“Jocuri pentru preșcolari” – Culegere,Editura Aramis,2005

SCENARIUL ZILEI

Întâlnirea de dimineață: “Personajul preferat”.

Copiii se adună în sala de grupă.Activitatea debutează cu întâlnirea de grup între copii și educatoare,prin intermediul salutului de dimineață.Copiii sunt salutați prin intermediul versurilor: “Dimineața a sosit/Toți copiii au venit/În cerc să ne adunăm/Cu toții să salutăm/Bună dimineața,dragi pitici/Mă bucur că sunteți aici/A început o nouă zi/Bună dimineața,copii!” Copiii răspund salutului și se salută reciproc. Discuțiile în cerc cuprind prezentarea musafirilor,prezentarea grupei, discuții referitoare la tema săptămânii – personajele din povești. Le adresez copiilor întrebări despre personajul de poveste preferat și motivele pentru care l-au ales. Ne vom juca jocul “Adevărat sau fals”, în care le voi spune propoziții adevărate sau false despre personajele din poveștile cunoscute, iar ei vor recunoaște în care dintre ele am încercat să-i păcălesc:

“Scufița Roșie a fost mâncată de lup.”

“Capra avea cinci iezișori.”

“Ursul a rămas fără coadă.”

“Vulpea a fost păcălită de urs.”

“Mama vitregă o iubea pe Albă-ca Zăpada.”

“Ursul a mâncat iezișorii caprei.”

Vom face tranziția către activitățile liber alese prin căntecul “Ceata lui Pițigoi”.

Demers didactic pentru secvența ALA

Demers didactic pentru Domeniul Limbă și Comunicare

Demers didactic pentru Domeniul Om și Societate

PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ

„CĂSUȚA CU POVEȘTI”

NIVEL: I (grupa mică)

TEMA ANUALĂ: CU CE ȘI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMȚIM?

TEMA PROIECTULUI: „Prietenii mei…”

SUBTEMA: „A fost odată”

ACTIVITATE INTEGRATĂ DE O ZI: „Căsuța cu povești”

TIPUL ACTIVITĂȚII: consolidare și verificare de cunoștințe, priceperi și deprinderi

SCOPUL ACTIVITĂȚII: consolidarea și verificarea cunoștințelor despre poveștile cunoscute

ELEMENTE COMPONENTE ALE ACTIVITĂȚII INTEGRATE:

ADP/ ALA1/ ADE/ ALA 2

ACTIVITĂȚI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ

ÎNTÎLNIREA DE DIMINEAȚĂ: „Poveștile ne învață, lucruri bune despre viață”.

RUTINE: „ La rînd civilizat”, „La măsuțe e curat”, „Pe mînuțe ne-am spălat”.

TRANZIȚII: „Batem palmele”, „Suie muntele un pitic”, „Noi suntem piticii”, „Unu, doi”.

ACTIVITĂȚI LIBER – ALESE

ARTĂ: „Decorăm casa bunicuței”(dactilopictură)

„ Tablouri pentru căsuța cu povești”, „ Colorăm hăinuțele/ obiectele personajului preferat”(colorare în contur).

BIBLIOTECA:

„Prietenii poveștilor” ( citire de imagini, ordonare logică a momentelor din poveste) „Personajul preferat” ( colorare în contur)

CONSTRUCȚII: „Curtea celor trei purceluși” (machetă)

JOC DE MASĂ: „Povești ce te învață să gîndești” ( reconstituire de imagini: puzzle, cuburi, Loto).

NISIP ȘI APĂ: „Drumul Scufiței pînă la bunica”

ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXPERIENȚIALE:

DOMENIUL LIMBĂ ȘI COMUNICARE

Educarea limbajului – Joc didactic „Căsuța poveștilor”

DOMENIUL OM ȘI SOCIETATE

Activitate practică – Aplicație „Cartea cu povești”

ACTIVITĂȚI RECREATIVE (ALA II)

„Spectacol în căsuța cu povești” – dramatizarea poveștilor „Scufița Roșie” de Ch. Perrault și „Ridichea uriașă”

DURATA ACTIVITĂȚII INTEGRATE: o zi

SCENARIUL ZILEI

Copiii vor intra în sală pe melodia „Bună dimineața”, se așază în semicerc; educatoarea salută copiii: „ Bună dimineața, dragele mele floricele! Astăzi avem musafiri, să-i salutăm” .

Salutul copiilor:

Copiii salută natura:

„ Bună dimineața, soare luminos!

Bună dimineața, micuțule vînt ce alergi pe pămînt!

Bună dimineața, pietre mari și pietre mici,

Bună dimineața, păsări mari și păsări mici,

Bună dimineața, dragi voinici!

Împărtășirea cu ceilalți

Copiii se salută între ei: „ Eu cu tine, el cu ea/ Acum ne vom saluta/ Și vom spune câte doi /Fii binevenit la noi!/ Îți doresc o zi frumoasă/ Până vei pleca acasă. Copiii vor spune cum se simt în această zi….

Prezența

„După ce ne-am adunat / Și frumos ne-am salutat/ Colegii ne-am întîlnit/ Cine oare n-a venit?”

Un copil va preciza numele copiilor absenți, aflați în partea de jos a panoului.

Calendarul naturii

„Vreme bună, vreme rea,

Acum o vom studia…

Cer cu nor sau zi cu soare?

Vom afla în clipa următoare.”

”Meteorologul de serviciu” va citi cu ajutorul educatoarei calendarul naturii – ziua săptămînii, anotimpul. Ei sunt îndemnați să spună ce au observat dimineață cînd au venit la grădiniță, pentru a stabili cum este vremea și cum ne îmbrăcăm în acest anotimp.

Se anunță regulile grupei din această zi: „Mă aștept de la voi să fiți atenți, ascultători, să vă ajutați între voi, și să nu vorbiți cu voce tare decât atunci când este nevoie; să păstrăm liniștea și curățenia în sala de grupă”.

Activitatea de grup

În continuare vom juca un joc care se numește „Cubul poveștilor”. Noi am ascultat foarte multe povești pe care voi le cunoașteți si le povestiți foarte frumos. Copiii vin pe rând, aruncă cubul, descoperă imaginea, descriu, analizează, argumentează, aplică, compară și asociază.

Noutatea zilei

Se remarcă prezența musafirilor, atmosfera de sărbătoare și faptul că invitații au venit să vadă cât de cuminți sunt ei astăzi, cât de bine știu să deseneze, să picteze, să răspundă la întrebări… În timp ce veneam spre grădinită, m-am întîlnit cu Zâna Poveștilor. Am rămas mirată de prezența ei în acel loc și de faptul că era foarte veselă .Zîna mi-a spus că are o o căsuță în pădure și că ar vrea să ne invite pe toți la un carnaval . Zîna mi-a lăsat un plic pe care scrie ceva:”Să-l deschideți împreună cu copiii din grupa dumneavoastră”. Se deschide plicul.”Într-un loc minunat, după o tufă, lîngă un copac, caută și vei găsi, un ajutor pentru copii”. Un copil caută după copac și găsește un pitic. Piticul vă va ajuta să colorați, să pictați, să citiți povești, să construiți o curte pentru căsuțele celor trei purceluși.

Se anunță responsabilitățile pentru această zi:

”LA JUCĂRII CURAT”

”LA RÎND CIVILIZAT”

”MATERIALE ÎMPĂRȚIM”

„AJUTOR DE EDUCATOARE”

Tranziție

„Spre căsuțe ne-ndreptăm

Îngrijit să ne jucăm”.

Copiii își aleg centrul de interes în funcție de culoarea ecusonului. În timp ce lucrează sunt îndrumați și urmăriți de educatoare. Se dau explicațiile necesare, se pun întrebări ajutătoare acolo unde există dificultăți. Se va monitoriza activitatea la fiecare centru și se va interveni dacă e cazul. Se reamintește copiilor comportamentul așteptat în cadrul acestor activități: „se vorbește în șoaptă pentru a nu deranja pe alții; apreciem și protejăm construcțiile făcute de colegi, fiecare joc trebuie terminat, colaborăm la realizarea sarcinilor; dacă un copil a terminat sarcina și dorește să lucreze la alt centru, este liber să o facă”. Prin tranziția „Batem palmele ” , copiii părăsesc sala de grupă. Cîntecul „PITICII” face tranziția spre activitatea de educare a limbajului. Se va anunța titlul jocului, regulile, explicându-se și demonstrându-se jocul. Copiii vor executa jocul didactic:”Prietenii poveștilor”. În căsuță vor fi invitați la sfîrșitul zilei la un spectacol. Prin tranziția „Suie muntele un pitic” se trece la activitatea practică. Copiii vor lucra pe ateliere lipind siluete ( personaje, copaci, flori) pe suprafața dată și vor confecționa cărți de povești .

Activitatea se va încheia cu „Spectacol în căsuța poveștilor”, dramatizarea poveștilor „Ridichea uriașă” și „Scufița Roșie” de Charles Perrault.

Metodele utilizate pe parcursul desfășurării activităților vor da posibilitatea fiecărui copil să se manifeste, să acționeze, să interacționeze cu ceilalți copii, să pună întrebări și să afle răspunsuri.

PROIECT DIDACTIC

NIVEL: I (grupa mică)

TEMA ANUALĂ: CU CE ȘI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMȚIM?

TEMA PROIECTULUI: „Prietenii mei…”

SUBTEMA: „A fost odată”

TEMA ACTIVITĂȚII INTEGRATE: „Căsuța cu povești”

CATEGORIA DE ACTIVITATE: Activități liber – alese I

1. ARTĂ: „Decorăm casa bunicuței”(dactilopictură)

„Tablouri pentru căsuța cu povești”, „Colorăm hăinuțele/ obiectele personajului preferat”(colorare în contur).

2. BIBLIOTECA: „Prietenii poveștilor” ( citire de imagini, ordonare logică a momentelor din poveste)

„Personajul preferat” ( colorare în contur)

3. CONSTRUCȚII: „Curtea celor trei purceluși” (machetă)

4. JOC DE MASĂ: „Povești ce te învață să gîndești” ( reconstituire de imagini: puzzle, cuburi, Loto).

5. NISIP ȘI APĂ: „Drumul Scufiței pînă la bunica”

TIPUL ACTIVITĂȚII: consolidare și verificare de cunoștințe, priceperi și deprinderi;

SCOPUL ACTIVITĂȚII: Consolidarea unor cunoștințe și deprinderi însușite în activitățile anterioare.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE

O1. să coloreze în contur imagini cu personaje din povești;

O2. să „citească” imagini din povești;

O3. să ordoneze imaginile date, respectând succesiunea logică a evenimentelor din poveste;

O4. să construiască curtea căsuței celor trei purceluși;

O5. să reconstituie imagini cu personaje din povești;

O6. să reconstituie din cuburi ilustrate numai scenele din poveștile precizate ;

O7. să participe la activități de grup, adaptîndu-și comportamentul propriu la cerințele acestuia;

FORMA DE ORGANIZARE: pe grupe, individual

STRATEGII DIDACTICE:

METODE: expunerea, conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, turul galeriei

RESURSE MATERIALE: ecusoane,căsuță din carton, tablouri, fișe, culori, pensule, tempera, pahare, șervețele, cărți, jetoane, polistiren, siluete ale personajelor din poveste, copăcei, iarbă sintetică, domino cu povești, puzlle, CD-player, CD-uri cu muzică, masa cu nisip, pietricele, flori, apă.

RESURSE TEMPORALE: – 15 -20 minute

BIBLIOGRAFIE:

***Curriculum pentru învățământul preșcolar – 2009

***Activitatea integrată din grădiniță – 2008

Liliana Ezechil, Mihaela Păiși Lăzărescu – Laborator preșcolar, Ed. V & Integral

PROIECT DIDACTIC

NIVEL: I (grupa mică)

TEMA ANUALĂ: CU CE ȘI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMȚIM?

TEMA PROIECTULUI: „Prietenii mei…”

SUBTEMA: „A fost odată”

TEMA ACTIVITĂȚII INTEGRATE: „Căsuța cu povești”

CATEGORIA DE ACTIVITATE: Activități de dezvoltare personală

TEMA ÎNTÎLNIRII DE DIMINEAȚĂ: „Poveștile ne învață, lucruri bune despre viață”

SCOPUL: Participarea și implicarea activă a copiilor în vederea stimulării comunicării, favorizării interrelaționării, împărtășirii cu ceilalți și formării comportamentului empatic.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1. să utilizeze formule de salut adecvate momentelor zilei sau în diferite împrejurări;

O2. să adopte un comportament adecvat în timpul salutului (mimică, gesturi, privire);

O3. să sesizeze absența sau prezența unui coleg, cunoscându-i chipul și în același timp numele;

O4. să observe cu atenție vremea de afară, oferind verbal câteva caracteristici ale acesteia, marcîndu-le prin simbolul adecvat;

O5. să schimbe impresii, opinii, păreri, transmițînd cu sinceritate experiențe ;

O6. să comunice pe baza unei idei elaborate;

FORMA DE ORGANIZARE: frontal, pe grupe, individual

STRATEGII DIDACTICE:

METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, metoda cubului, jocul;

RESURSE MATERIALE: cub cu imagini, calendarul naturii, jetoane, cutia cu surprize, pitic, copaci, CD-player, CD-uri cu muzică.

RESURSE TEMPORALE: -15- 20 min.

BIBLIOGRAFIE:

***Curriculum pentru învățământul preșcolar – 2009

***Activitatea integrată din grădiniță – 2008

Liliana Ezechil, Mihaela Păiși Lăzărescu – Laborator preșcolar, Ed. V & Integral

PROIECT DIDACTIC

NIVEL: I (grupa mică)

TEMA ANUALĂ: CU CE ȘI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMȚIM?

TEMA PROIECTULUI: „Prietenii mei…”

SUBTEMA: „A fost odată”

TEMA ACTIVITĂȚII INTEGRATE: „Căsuța cu povești”

DOMENIUL: Limbã și comunicare

CATEGORIA DE ACTIVITATE: Educarea limbajului

TEMA ACTIVITĂȚII: „Prietenii poveștilor”

MIJLOC DE REALIZARE: joc didactic

SCOPUL : dezvoltarea capacității de exprimare corectă din punct de vedere gramatical; consolidarea cunoștințelor despre personajele din poveștile cunoscute;

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1. Să recunoască povestea pe baza unor ilustrații sugestive;

O2. Să asocieze personajele cu cadrul de poveste adecvat;

O3. Să recunoască personajele după replicile audiate;

O4. Să redea replici scurte ale personajelor din poveștile învățate.

SARCINA DIDACTICĂ:

– recunoașterea personajelor din povești după siluete și replici care aparțin acestora;

– asocierea personajului cu povestea din care face parte;

– mimarea unor trăiri ale personajelor din poveste.

REGULILE JOCULUI

– un copil va atinge cu bagheta jobenul, extrage o siluetă a unui personaj dintr-o poveste, îl denumește;

– copilul va da silueta unui prieten care o va așeza pe imaginea poveștii din care face parte;

-copiii vor audia replici ale personajelor din povești, vor recunoaște personajul și vor dialoga cu el pentru a vedea cum se simte în poveste. Toți copiii vor mima starea personajului.

ELEMENTE DE JOC: surpriza, aplauzele, bagheta magică, recompense

FORMA DE ORGANIZARE: frontal, individual

STRATEGII DIDACTICE:

METODE: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, jocul, mîna oarbă

RESURSE MATERIALE: imagini povești, panouri, joben, siluete personaje, cd, marionete.

RESURSE TEMPORALE: 15 -20 minute

BIBLIOGRAFIE:

„Jocuri didactice pentru educarea limbajului”, Aurelia Ana, Smaranda Cioflică, Ed.Tehno-Art

„Curriculum pentru învãțãmântul preșcolar” – M.E.C.I., București, 2008

www. didactic.ro

PROIECT DIDACTIC

NIVEL: I (grupa mică)

TEMA ANUALĂ: CU CE ȘI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMȚIM?

TEMA PROIECTULUI: „Prietenii mei…”

SUBTEMA: „A fost odată”

TEMA ACTIVITĂȚII INTEGRATE: „Căsuța cu povești”

DOMENIUL: Om și societate

CATEGORIA DE ACTIVITATE: Activitate practicã

TEMA ACTIVITĂȚII: ”Cartea cu povești”

MIJLOC DE REALIZARE: aplicație

TIPUL DE ACTIVITATE: Consolidarea priceperilor și deprinderilor de activitate practică

SCOPUL: Consolidarea unor abilitãți specifice nivelului de dezvoltare motricã și a cunoștințelor despre materiale și carcateristicile lor, precum și despre tehnicile de lucru.

OBIECTIVELE OPERAȚIONALE:

O1- Să denumească materialele de lucru;

O2- Să lipească siluetele realizînd tema propusă;

O3- Să execute individual sau în grupuri mici tema dată;

O4- Să analizeze lucrările propii și ale colegilor realizate pe baza următoarelor criterii: respectarea cerințelor, acuratețe, grad de finalizare.

STRATEGII DIDACTICE:

1.METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, problematizarea, munca individuală și în colaborare, jocul, turul galeriei;

2.MATERIAL DIDACTIC: tablouri tip carte reprezentînd scene de povești, siluete de personaje, flori, ciupercuțe, lipici, șervețele

3. RESURSE TEMPORALE:15-20 minute

BIBLIOGRAFIE:

***Curriculum pentru învățământul preșcolar-2009

***Activitatea integrată din grădiniță-2008

***Antologie de proiecte tematice pentru activități integrate– Ed. Diana 2009

Liliana Ezechil, Mihaela Păiși Lăzărescu – Laborator preșcolar, Ed. V & Integral

CONCLUZII

Din punct de vedere metodic, dascălul se perfecționează mereu. Toată viața ,,învață și se învață ,, în pas cu transformările sociale la care este parte.

Dascălul este lumina care se împarte o dată cu tot ce are mai bun în sufletul și mintea sa .

Pentru ca lumina sa să dea rod, el se ridică peste mulțimea frământărilor sale, devenind un apostol al vremilor ce vor veni.

Amprenta și experiența lui se leagă de secvențele activitățiilor predate cu pasiune și care rămân cu valoare de simbol, de model demn de urmat pentru copii.

Așa mi-am dorit să fac această lucrare, privită prin prisma basmelor, susținute de trăirile afective proprii și care să nu fie uitate foarte repede de copiii mei.

Prin tematică, lucrarea îmbină elemente de literatură cu cele de limbă și are un pronunțat caracter interdisciplinar.

Limba și literatura română reprezintă izvorul viu de istorie și geografie, de mit și adevăr, de știință și imaginație în cununa expresiva a basmelor, o mică parte din marele volum de cunoștințe pe care și-l formează copiii. Fără basme, s-ar crea goluri de conținut și estetică, s-ar știrbi un aspect apreciat de copii.

BIBLIOGRAFIE

Ovidiu Bârlea, “Introducere în antologie de proză popular” Epică, vol. I, E.P.L. 1996;

Corneliu Crăciun, “Metodica predării limbii și literaturii române”, Editura Emia, Deva, 2001;

Florin Cioban, „Folclorul copiilor”, Editura Napoca Star, Cluj, 2006;

Octavia Costea, Florica Mitu, Eugenia Vasilescu, „Literatura pentru copii”, manual pentru clasa a- XII-a, E.D.P. București, 1999;

Ioan Derdișan, “Metodica predării limbii române”, Biblioteca revistei Familia, Oradea, 1999;

Vistian Goia, “Literatura pentru copii și tineret”, Editura Dacia Educational, Cluj-Napoca, 2003;

Andrei Alexandra, “Valori etice în basmul fantastic românesc”, București, 1979;

Candrea I. Aurel, “Lumea basmelor”, București, Facultatea de litere și Filozofie, 1932;

G. Călinescu, “Estetica basmului”, București, E.S.P.L.A., 1956;

Cosmovici Andrei, “Psihologie general”, Editura Polirom, Iași, 1996;

Eliade Mircea, “Aspecte ale mitului”, București, Univers, 1978;

Florin Cioban, “Literatura pentru copii”, Editura Universitatea din Oradea, 2008;

B.P. Hașdeu, “Studii de folclor”, Editura Dacia, București, 1979;

Speranția Eugen, “Basmul ca mijloc educativ. Studii de folclor și literatură”, București, ESPLA, 1967.

BIBLIOGRAFIE

Ovidiu Bârlea, “Introducere în antologie de proză popular” Epică, vol. I, E.P.L. 1996;

Corneliu Crăciun, “Metodica predării limbii și literaturii române”, Editura Emia, Deva, 2001;

Florin Cioban, „Folclorul copiilor”, Editura Napoca Star, Cluj, 2006;

Octavia Costea, Florica Mitu, Eugenia Vasilescu, „Literatura pentru copii”, manual pentru clasa a- XII-a, E.D.P. București, 1999;

Ioan Derdișan, “Metodica predării limbii române”, Biblioteca revistei Familia, Oradea, 1999;

Vistian Goia, “Literatura pentru copii și tineret”, Editura Dacia Educational, Cluj-Napoca, 2003;

Andrei Alexandra, “Valori etice în basmul fantastic românesc”, București, 1979;

Candrea I. Aurel, “Lumea basmelor”, București, Facultatea de litere și Filozofie, 1932;

G. Călinescu, “Estetica basmului”, București, E.S.P.L.A., 1956;

Cosmovici Andrei, “Psihologie general”, Editura Polirom, Iași, 1996;

Eliade Mircea, “Aspecte ale mitului”, București, Univers, 1978;

Florin Cioban, “Literatura pentru copii”, Editura Universitatea din Oradea, 2008;

B.P. Hașdeu, “Studii de folclor”, Editura Dacia, București, 1979;

Speranția Eugen, “Basmul ca mijloc educativ. Studii de folclor și literatură”, București, ESPLA, 1967.