Basmele Si Rolul Lor In Procesul DE Formare AL Personalitatii Prescolarului
BASMELE ȘI ROLUL LOR ÎN PROCESUL DE FORMARE AL PERSONALITĂȚII PREȘCOLARULUI
Cuprins
Introducere
Capitolul 1 – Literatura pentru copii
1.1. Conceptul de literatură pentru copii
1.1.1. Sfera literaturii pentru copii
1.1.2. Genuri și specii ale literaturii pentru copii
1.2. Valoarea instructiv-educativă și formativă literaturii pentru copii
1.3. Importanța literaturii pentru copii în formarea personalității
micilor ascultători
1.3.1 Însușirea noțiunilor morale și sensibilizarea vieții afective
Capitolul 2 – Particularitățile dezvoltării preșcolarului
2.1. Preșcolaritatea- scurta prezentare
2.1.1. Dezvoltarea psihica și conturarea personalității preșcolarului
2.1.2. Dezvoltarea socio-afectivă în perioada preșcolară
2.2. Creativitatea preșcolarilor și modalitati de evidențiere și
stimulare a acesteia
2.3. Preșcolaritatea – nivel optim al receptivității și sensibilității
copilului
Capitolul 3 – Basmul
3.1. Personajul literar – exemplu moral pentru copii
3.2. Basmul cult vs. basmul popular
3.3. Basmul clasic vs. povestea terapeutică
3.4. Valențe educative și formative ale basmului
Capitolul 4 – Importanța basmului în cadrul procesului instructiv-educativ în
cadrul activităților din învățământul preșcolar
4.1. Locul basmului în programa instructiv-educativă a
învățământului preșcolar
4.1.1.Obiective generale, instructiv-educative și formative ale
activitatilor de educare a limbajului
4.1.2. Modalitati de predare a basmului în gradiniță
4.2. Valorificarea activităților în învațământul preșcolar prin basm
Capitolul 5 – Studiu de caz: Basmul- element cheie în dezvoltarea personalității
preșcolarilor
5.1.Obiectivele cercetării
5.2. Ipoteza cercetării
5.3. Designul cercetării
5.4. Analiza și interpretarea rezultatelor
Concluzii
Anexe
Bibliografie
Introducere
Basmul, specie a literaturii pentru copii, este piatra de temelie ce stă la baza formării personalității preșcolarilor, în mare parte datorită conținutului variat și al personajelor atent construite, personaje ce reprezintă modele demne de urmat de către cei mici.
Prin originea lui, basmul este o operă cu caracter popular, ce prezintă, într-un limbaj simplu, întâmplări fantastice, prin care trec personaje din rândul oamenilor, dar înzestrate cu puteri supranaturale. Naturalețea personajelor și modul de desfășurare al acțiunii, curajul care-i ajută eroii basmelor să depășească orice obstacol apărut în calea lor, au încântat generații de-a rândul și au reprezentat adevărate modele pentru copii.
Aflați la vârsta preșcolarității, când simțul realității este mai puțin pregnant, imaginația ia avânt și este de neoprit, iar afectivitatea parcurge și ea un interesant traseu de dezvoltare, preșcolarii sunt atrași de această lume a Feților-Frumoși, a Cosânzenelor, a zmeilor fioroși și își doresc să retrăiască la nesfârșit întâmplările povestite de acestea și să le dea viață în jocurile lor.
Dar basmele nu sunt importante numai pe plan afectiv, creativ, ci și pe plan educativ, acestea contribuind la lărgirea orizontului copiilor, îi învață pe aceștia să deosebească binele de rău, să își dezvolte limbajul, să își exprime cu ușurință propriile idei și sentimente.
Basmele, prin valoarea lor formativă, stimulează procesele cognitive și afective ale copiilor, contribuind la formarea trăsăturilor de caracter ale preșcolarilor.
În alegerea temei, am plecat de la convingerea că cei mici au nevoie de basme pentru formrea armonioasă a personalității lor și mi-am propus să demonstrez, pe parcursul celor cinci capitol, cât de importantă este această simplă creație populară în formarea personalității preșcolarilor.
Astfel, în cadrul Capitolului 1 – “Literatura pentru copii”, am dorit să evidențiez principalele caracteristici ale acestui tip de literatură, dar și importanța pe care o are în cadrul procesului didactic.
Literatura destinată copiilor îmbracă, la diferite vârste, forme specifice impuse de gradul dezvoltării psihice, sfera de interese, dar și de posibilitatea de înțelegere a mesajului artistic. Acest tip de literatură, prin specificul său, dezvoltă, fixează și nuanțează vocabularul copiilor, având o contribuție semnificativă în formarea deprinderilor de comunicare.
Capitolul 2 – “Particularitățile dezvoltării preșcolarului”, realizează o scurtă prezentare a perioadei preșcolare, dar și a schimbărilor prin care trece copilul în acestă etapă a vieții sale.
În această perioadă intelectul este foarte sensibil, iar inteligența parcurge o etapă de inventivitate; copilul își dezvoltă limbajul, iar acest lucru îl ajută să își lărgească contactul cu cei din jur și să își dezvolte capacitatea de manifestare a gândurilor și sentimentelor.
Această vârstă preșcolară, caracterizată de prezența unei imaginații debordante care joacă un rol foarte important în viața și formarea viitoare a preșcolarului, dar și de o curiozitate fără margini, preșcolarul manifestându-și permanent mirarea și surpriza, căutând perment să surprindă cât mai multe aspecte ale lumii ce îl înconjoară.
În acest context, al vârstei întrebărilor și al setei de cunoaștere, cadrul didactic are un rol decisiv: trebuie să tempereze trăirea afectivă a copilului și să-l apropie de întelegerea unor întâmplări prin prisma afectivității.
Capitolul 3 – “Basmul”, tratează formele acestei specii literare, personajele ce îl populează, dar și valențele formative și educative ale acestuia.
Încă din cele mai vechi timpuri, basmul a fost prezent în viața oamenilor, fiind cea mai îndrăgită și mai răspândită specie de folclor. Fie că este de natură populară sau cultă, limbajul simplu al basmelor face mai ușoară urmărirea firului logic al întâmplărilor, înțelegerea acestuia, dar și a mesajului moralizator care se află la finalul oricărui basm.
Aflat la vârsta la care gândirea trece de la intuitiv la concret, limbajul se îmbogățeste și crește nevoia de a cunoaște, preșcolarul va găsi în basm soluția perfectă pentru satisfacerea dorințelor legate de cunoaștere, el mulându-se perfect pe nevoile acestuia de a cunoaște, de a ști, de a afla mai mult și de a depăși barierele imaginației.
Capitolul 4 – “Importanța basmului în cadrul procesului instructiv-educativ din învățământul preșcolar” – subliniază importanța basmului în cadrul procesului instructiv-educativ din instituțiile de învățământ preșcolar, cele mai potrivite modalități de predare a unui basm în cadrul activităților de educare a limbajului, dar și modul în care pot fi valorificate prin basm activitățile specifice învățământului preșcolar.
Basmul ocupă un rol foarte important în procesul de dezvoltare și formare al copilului, ajutându-l pe cel mic să învețe să se pună în locul altuia și să găseasca în acea persoana ceva din el însuși, realizând astfel perspectiva dualistă de care are nevoie comunicarea interumană;
stimulează dezvoltarea personalității copilului într-un mod complex, dar și afectivitatea, care este fundamentală în vederea formării conștiinței morale.
Ascultarea unui basm antrenează întreaga activitate psihică a copilului și îl ajută pe micul ascultător să-și îmbogățească vocabularul și îi furnizează acestuia cunoștințe privitoare la cele mai variate aspecte de viață.
În cadrul activităților de educare a limbajului, pentru a preda corect un basm și pentru a asigura o bună fixare a cunoștințelor se folosesc diverse metode, cum ar fi: lectura, povestirea și repovestirea, dramatizarea, convorbirea, jocul didactic.
Pentru o bună desfășurare a acestor activități, cadrul didactic trebuie să aibă în vedere particularitățile de vârsta ale copiilor, dar și de nivelul capacității de asimilare a acestora. Astfel, pornind de la cărți simple, ilustrate cu imagini sugestive, care pregătesc receptarea literaturii pentru copii și ajungînd la basmul propriu-zis cu lumea sa imaginară, cu personaje variate și întâmplări specifice, preșcolarilor trebuie să le fie asigurată calea potrivită pentru receptarea corespunzătoare a literaturii pentru copii, in speta a basmului.
Capitolul 5 este destinat cercetării, care, în acest caz, a fost sub forma unui chestionar menit să ilustreze relația dintre basme, părinți și preșcolari. Cei mici au nevoie să asculte basme, să se piardă în lumea lor fantastică, au nevoie de ele ca să crească frumos, armonios, iar părinții, adulți care ar trebui să fie conștienți de importanța pe care o are literatura în viața oricărui individ înca de la o vârstă fragedă, pot înlesni dezvoltarea unei relații între cei mici si basme.
Prin intermediul chestionarului aplicat am dorit să aflu :
părerea pe care o au părinții de preșcolari despre literatura pentru copii;
importanța pe care o acordă acesteia,
în ce relatie se află cei mici cu basmele și cu personajele acestora și care este atitudinea celor mici față de cărți, în acest secol al tehnologiei, când televizorul, tableta și laptopul acaparează universul celor mici.
Capitolul 1
Literatura pentru copii
Prin literatura pentru copii înțelegem operelor accesibile micilor cititori, indiferent dacă au fost scrise sau nu pentru ei. Ea constituie un domeniu al creației literare și poate fi apreciată înfuncție de criterile estetice ale acestuia.
Ca sfera de cuprindere a literaturii pentru copii putem să includem aici basmele și poveștile, legendele și miturile popoarelor, poezia și chiar dramaturgia pentru copii.
Literatura pentru copii cunoaște adevărata ei înflorire în secolul al XIX- lea și importante au fost în primul rând operele scriitorilor francezi. (ex: Victor Hugo)
În literatura română copilăria a apărut ca temă a operelor scriitorilor de la 1848 (Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo și Ion Ghica). Ea a continuat strălucit să apară în epoca marilor clasici prin operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă sau George Coșbuc.
Literatura pentru copii este un gen literar care se adresează unui anumit segment de
vârstă, respectiv celor aflați la anii copilăriei sau ai adolescenței (de la 1 an până la 18 ani). Este un gen literar care s-a născut în secolul al XIX-lea și a cunoscut o extindere abia în secolul al XX-lea.
Prima specie a acestui gen o constituie basmele. Ele au circulat, inițial, pe cale orală, fiind apoi culese, și, după modelul celor populare, au fost scrise basmele culte. Primele scrieri pentru tineret, cum erau cele ale lui Charles Perrault (1628 – 1703), se adresau, în același timp,
adolescenților și adulților.
Conceptul de literatură pentru copii
“Literatura pentru copii este o componentă a literaturii naționale și universale. Ea cuprinde creațiile literare care prin nivelul realizării artistice și gradul de accesibilitate creează emoții și sentimente cititorilor din rândul copiilor.”(Molan, 2007, 177)
Foarte mulți văd literatura destinată copiilor ca fiind acel tip de literatură care educă, dar Nicolae Manolescu a evidențiat, în scrierile sale, care este, de fapt, rolul literaturii pentru copii: “ceea ce face caracterul specific literaturii pentru copii nu trebuie identificat cu caracterul educativ al foarte multor texte literare (…) Literatura pentru copii nu acoperă sfera educației lor.” (Manolescu, “Literatura pentru copii”, în Academia Literar numărul 25/1997, 1)
Receptată în propriul ei cod, literatura destinată copiilor îmbracă, la diferite t secol al tehnologiei, când televizorul, tableta și laptopul acaparează universul celor mici.
Capitolul 1
Literatura pentru copii
Prin literatura pentru copii înțelegem operelor accesibile micilor cititori, indiferent dacă au fost scrise sau nu pentru ei. Ea constituie un domeniu al creației literare și poate fi apreciată înfuncție de criterile estetice ale acestuia.
Ca sfera de cuprindere a literaturii pentru copii putem să includem aici basmele și poveștile, legendele și miturile popoarelor, poezia și chiar dramaturgia pentru copii.
Literatura pentru copii cunoaște adevărata ei înflorire în secolul al XIX- lea și importante au fost în primul rând operele scriitorilor francezi. (ex: Victor Hugo)
În literatura română copilăria a apărut ca temă a operelor scriitorilor de la 1848 (Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo și Ion Ghica). Ea a continuat strălucit să apară în epoca marilor clasici prin operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă sau George Coșbuc.
Literatura pentru copii este un gen literar care se adresează unui anumit segment de
vârstă, respectiv celor aflați la anii copilăriei sau ai adolescenței (de la 1 an până la 18 ani). Este un gen literar care s-a născut în secolul al XIX-lea și a cunoscut o extindere abia în secolul al XX-lea.
Prima specie a acestui gen o constituie basmele. Ele au circulat, inițial, pe cale orală, fiind apoi culese, și, după modelul celor populare, au fost scrise basmele culte. Primele scrieri pentru tineret, cum erau cele ale lui Charles Perrault (1628 – 1703), se adresau, în același timp,
adolescenților și adulților.
Conceptul de literatură pentru copii
“Literatura pentru copii este o componentă a literaturii naționale și universale. Ea cuprinde creațiile literare care prin nivelul realizării artistice și gradul de accesibilitate creează emoții și sentimente cititorilor din rândul copiilor.”(Molan, 2007, 177)
Foarte mulți văd literatura destinată copiilor ca fiind acel tip de literatură care educă, dar Nicolae Manolescu a evidențiat, în scrierile sale, care este, de fapt, rolul literaturii pentru copii: “ceea ce face caracterul specific literaturii pentru copii nu trebuie identificat cu caracterul educativ al foarte multor texte literare (…) Literatura pentru copii nu acoperă sfera educației lor.” (Manolescu, “Literatura pentru copii”, în Academia Literar numărul 25/1997, 1)
Receptată în propriul ei cod, literatura destinată copiilor îmbracă, la diferite vârste, forme specifice, impuse de: gradul dezvoltării psihice (gândire, limbaj, imaginație, emoție și sentimente estetice și morale), sfera de interese și posibilitatea de înțelegere a mesajului artistic.
“Prima funcție a operei (literare) este aceea de a fi operă, de a exista ca un organism autonom cu o finalitate proprie și numai astfel va putea ea ajunge să îndeplinească vreun rol sau să ocupe vreun loc în afară.” (Pascadi, 1972, 140)
În lucrarea intitulată “Nivele estetice”, I. Pascadi menționeaza că funcția artistică a operelor pentru copii are trei coordonate principale:
Coordonata cognitivă/ informativă este organizată sub forma unui mesaj artistic, iar informațiile pe care le oferă textul literar sunt sub forma unui cod;
Coordonata estetică reprezintă o valorificare a virtuților estetice ale limbajului. Pe lângă cele patru categorii estetice fundamentale (frumosul, urâtul, comicul, tragicul), există o subcategorie specifică literaturii pentru copii – duiosul, grațiosul, miniaturalul.
Coordonata formativă reprezintă mesajul artistic al operei construit din varietatea semnificațiilor sale așa cum sunt ele receptate de către micii ascultători, pe de o parte, dar și din semnificațiile pe care le capată mesajul artistic atunci când iese din planul abstract al textului literar și analogia dintre tema operei și viață , la care se adaugă situații din viața cotidiană a copiilor, pe de altă parte.
În activitatea didactică, se abordează uneori texte care au o singură calitate – sunt ușoare, dar nu creează emoții și sentimente (acestea nu au însa nicio contribuție la formarea și educarea copiilor).
Literatura pentru copii dezvoltă, fixează și nuanțează vocabularul copiilor, având o contribuție însemnată la formarea deprinderilor de comunicare. Copilul ia modele de exprimare din textele literare sau își construiește propriile structuri pornind de la aceste modele; de asemenea, prin intermediul literaturii, copilul descoperă modele de viață, personaje cu care se identifică.
Sfera literaturii pentru copii
Sfera literaturii pentru copii este foarte cuprinzătoare, acoperind aproape toate genurile și speciile literare. Această largă cuprindere a sferei literaturii se datorează interesului, curiozității firești la această vârstă: “Copilul se naște curios de lume și nerăbdator de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire, îl încântă…”(Călinescu, 1964, 276)
Marea varietate a creațiilor literare aparținând unor genuri și specii literare diferite, care se integrează în sfera literaturii pentru copii, evidențiază receptivitatea copiilor față de frumos, cu condiția ca acesta să fie accesibil.
Descinzând din lumea basmului, în care conflictul central polarizează personajele, devenite simboluri ale binelui și răului, copilul face cunoștință cu povestirea, schița sau fabula, în care micile viețuitoare facilitează înțelegerea raporturilor umane, a normelor de conviețuire socială.
Cu ajutorul literaturii, copilul “poate realiza o binevenită dedublare a sa, atunci când se recunoaste în altul. Înainte de a înțelege că eul său se află necesarmente în contact cu alte euri, el își afla un alter-ego multiplicat în fiecare personaj cu care simpatizează: copil, zână, prinț, iepure, gândacel etc.” (Bratu, 1977, 15)
Varietatea și intensitatea trăirilor copiilor sunt legate de bogăția de impresii pe care ei le primesc din basme, povestiri, poezii. “Interesul pasionat al copiilor ar trebui interpretat ca un interes provocat de o descoperire a cuceririlor pe care ei le-au facut în mod inconștient, în cursul primilor ani de viață.” (Montessori, 1987, 254)
Eroii basmelor, ai poveștilor și povestirilor sunt personificări ale bunatății, dreptății, frumuseții, curajului, cinstei, după cum alții sunt simboluri ale lașității, rautății. Reliefarea calităților acestor eroi contribuie la constituirea acestora în modele etice.
Multitudinea relațiilor sociale, a modelelor cu care ia contact prin intermediul literaturii, determină la copilului preșcolar o oarecare dependență a asimilărilor individuale de activitatea și atitudinea colectivului de copii. Stabilind relații de comunicare din ce în ce mai complexe, generate de contactul cu literatura, limbajul copilului preșcolar marchează un salt hotărâtor asupra întregii structuri psihice prezente și ulterioare.
De aceea, limbajul și stilul oricărei opere trebuie să se caracterizeze prin corectitudine, claritate, concizie, indiferent cărei vârste se adresează. Naturalețea, simplitatea, armonia, expresivitatea și originalitatea – calități particulare ale stilului, corelate celor generale, facilitează înțelegerea mesajului artistic, oferind cititorului reale satisfacții de ordin estetic. Funcțiile limbajului (emotivă, cognitivă, referențială și metalingvistică) se condiționează reciproc, niciuna dintre acestea neaparând în stare pură.
Limbajul specific al carții pentru copii, personajele exponențiale, epicul dens, conflictul împins spre suspans și senzațional, deznodământul fericit, sunt doar câteva dintre modalitățile de oglindire a vieții reale prin transfigurare artistică.
Valorificarea virtuților comicului prin umor, ironie sau grotesc, aduce în prim-plan diferite tipuri de comportament, literatura pentru copii contribuind și pe acestă cale la formarea și modelarea caracterelor, la stimularea dorinței de cunoaștere și de perfecțiune.
Receptarea corectă a literaturii pentru copii deschide porțile spre cultură și descifrează direcțiile dezvoltării copilului, căci proiecția personalității acestuia începe din aceasta perioadă de preșcolar.
Vârsta preșcolarității este considerată o perioada a imaginației, a fanteziei si a visării, iar lumea creației literare oferă terenul propice desfășurării imaginației, fanteziei și îmbogățeste sfera vieții psihice a copilului, încânta curiozitatea copilului si îl ajută să-și contureze structurile intelectuale, caracteristicile comportamentale de bază, reacțiile afectiv-volitive.
Genuri și specii ale literaturii pentru copii
Literatura pentru copii include genuri și specii literare identice celor din literatura naționala, în general, dar, prin conținutul thematic, cercetează universul propriu de cunoștinte al copilului, dorințele lui legate de familie, de copilărie.
Literatura pentru copii contribuie la formarea unei personalități autonome a elevilor, capabile de discernământ și de spirit critic, apte să-și argumenteze propriile opțiuni, dotate cu sensibilitate estetică, având conștiința propriei identitați culturale și manifestând interes pentru varietatea formelor de expresie artistică.
Genurile și speciile predilecte în literatura pentru copii, ca și în literatura națională, au un conținut tematic ce se conturează în jurul marilor teme, ca de exemplu: universul copilăriei (familie, școală), natura și viețuitoarele, trecutul istoric; personalitați, modele, exemple.
Studiul literaturii pentru copii impune studierea principalelor genuri și specii literare, accesibile preșcolarilor și scolarilor mici; în alegerea textelor se va ține cont de câteva criterii generale: accesibilitate, atractivitate, valoare, o mare varietate a autorilor selectați.
I.Genul liric
1. Lirica populară – folclorul literar reprezintă totalitatea operelor literare orale, create sau însușite de popor și care au o mare circulație în rândul poporului.
a) doina – exprimă o gamă mare de sentimente, mai ales de dor și de jale;
b) colinda – specie a literaturii populare legată de sărbătorile Paștelui, Crăciunului și Anului Nou;
c) ghicitoarea – prezintă, cu ajutorul alegoriei sau al personificării, un obiect sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; este una dintre cele mai vechi specii și a aparut cu scopul de a încerca iscusința și inițierea tinerilor;
d) proverbul / zicătoarea – expresie populară succinctă, ce concretizează rezultatul unei experiențe de viață sau al unei observații asupra vieții;
e) cântecul de leagăn – se caracterizea prin simplitate, muzicalitate și valori afective.
2. Lirica cultă – pastelul, alături de idilă, face parte din lirica peisagistă și descrie un colț din natură, un anotimp. Cel mai mare creator de pasteluri din literatura română este poetul Vasile Alecsandri.
II.Genul epic – cuprinde operele literare în care ideile și sentimentele autorului sunt transmise indirect, prin intermediul acțiunii și al personajelor. Genului epic îi corespunde, ca mod de expunere, narațiunea.
Epicul popular
basmul – creație populară în proză, în care se povestesc întâmplări fantastice puse pe seama unor personaje sau forțe supranaturale din domeniul irealului.
Tema generală este lupta dintre bine și rău, iar personajele sunt de două feluri, și anume: pozitive (Făt – Frumos, Harap – Alb, Greuceanu, Ileana Cosânzeana, Scufița Rosie, Albă ca Zăpada, etc) și negative (zmei, balauri, vrăjitoare,); este cea mai îndragită specie literara pentru copii și cea mai viabilă.
snoava – are caracter anecdotic, împletind elementele epice cu cele satirice. Eroul snoavelor populare este Păcală.
În literatura română, printre cei mai importanti culegatori de snoave ii putem aminti pe Ion Pop – Reteganul, Petre Ispirescu sau Petre Dulfu.
Epicul cult
basmul cult
“Făt – Frumos din lacrima” de Mihai Eminescu – reprezintă un model de prelucrare originală a folclorului și o sinteză a temelor și motivelor specifice basmului românesc. Originalitatea lui Mihai Eminescu este evidentă în realizarea portretelor eroilor principali, în formulele compoziționale care ies din șablonul basmului și devin proză literară.
“Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creanga – înfățișează tema mamei vitrege; basmul este construit din prezentarea personajelor și a acțiunii prin paralelism antitetic.
legenda – explică într-o formă imaginară felul în care au luat naștere animalele, un monument istoric sau cum modul in care și-a primit numele un oraș.
“Legendele păsărilor noastre” de S.Fl.Marian
“Legende istorice” de Dimitrie Bolintineanu
“O samă de cuvinte” de Ion Neculce
fabula – are un conținut satiric și alegoric din care se desprinde o învățătură sau o morală. Cel mai de seamă reprezentant al acestui gen literar în literatura română este poetul Grigore Alexandrescu.
schița – prezintă un episod caracteristic din viața unui personaj.
În literatura română, din punct de vedere tematic, schițele prezintă :
universul copilăriei – “ Vizită ” si “ Dl. Goe ” de Ion Luca Caragiale sau “Bunicul”, “Bunica” de Barbu Ștefănescu Delavrancea,
aspecte din viața naturii – “ Din lumea celor care nu cuvântă ” de Emil Gârleanu
fapte din trecutul istoric – “ Stejarul din Borzești ” de Eusebiu Camilar, “ Moș Ion Roată și Unirea ”, “ Moș Ion Roată și Cuza Vodă ” de Ion Creangă.
povestirea – presupune un povestitor implicat sau martor la cele povestite. Cei mai de seama reprezentanți de seamă ai genului în literatura română sunt: Ion Creangă ( “Soacra cu trei nurori ”, “ Capra cu trei iezi ”, “ Punguța cu doi bani ”) si Mihail Sadoveanu (“ Dumbrava minunată ”).
romanul pentru copii – are o întindere mai mare și mai multe planuri de desfășurare a acțiunii.
În literatura pentru copii se manifestă preferința pentru romanele:
de aventuri – “ Toate pânzele sus! ” de Radu Tudoran,
științifico-fantastic – “Mesajul Celei de-a Opta Planete” de Gyorgy Kulin și Zoltan Fabian
istoric – “ Frații Jderi ”, “ Zodia Cancerului ” de Mihail Sadoveanu.
g) folclorul copiilor – cuprinde creațiile populare realizate de către copii și prezintă scene din viața oamenilor, a animalelor sau a florilor; se caracterizează prin simplitate și muzicalitate.
III. Genul dramatic – dramaturgia pentru copii este mai slab reprezentată, deși are valențe deosebite și poate avea o forță emotivă puternică pentru micul cititor.
Valoarea instructiv-educativă și formativă
a literaturii pentru copii
Literatura pentru copii este parte importantă a literaturii naționale și universale. În anul 1964, scriind despre Jules Verne și literatura pentru copii, marele critic literar G. Călinescu făcea o afirmație ce evidenția un adevăr fundamental: copilăria, ca stare sufletească este o permanentă a vietii noastre: ,,Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii și tineri, trebuie să intereseze și pe oamenii maturi și instruiți. Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieții noastre. ,, (Călinescu, 1964, 274).
Literatura, ca artă a cuvântului, prin intermediul căreia realitatea este reflectată în toată complexitatea ei, oferă copilului de vârstă preșcolară un întreg univers de gândire și sentimente, de aspirații îndrăznețe.
Sugerat printr-un conținut variat (natura și frumusețile ei, viețuitoarele, viața cotidiană, copilăria), cât și prin prototipuri umane surprinse în ipostaze dintre cele mai felurite, acest univers va putea constitui o zestre spirituală importantă, cu condiția ca opera literară, în ansamblul ei, să răspundă cerințelor multiple pe care le ridică educația estetică, intelectuală si morală.
Prin valorificarea creatoare a mesajului artistic, etic și estetic al fiecărei creații în parte, se stimulează interesul, pasiunea copilului pentru literatură, setea acestuia de cunoaștere.
Formarea și modelarea caracterelor, deprinderea copiilor cu normele de comportare civilizată, cultivarea sentimentelor morale – reprezintă cerințe la realizarea cărora opera literară, prin specificul ei, aduce o contribuție majoră.
Copilul trebuie permanent îndrumat spre o paletă diversificată de cărți instructive, de la basm la povestire, schiță, nuvelă, de la fabulă la călătoriile fantastice.
Cunoașterea treptelor de dezvoltare a copilului, a principiului accesibilității în vederea îndrumării permanente a lecturii copilului constituie o altă sarcină importantă a cadrelor didactice și a adulților din viața copilului.
Este foarte mare distanța de la cartea cu poze însoțită de versuri sau proză din perioada preșcolară și din primele clase ale școlii primare (caracterul concret-intuitiv al gândirii impune ilustrația ca auxiliar prețios la înțelegerea semnificației operei) la cărțile în care primatul îl deține textul literar din clasele a treia și a patra, când gandirea copilului începe să fie capabilă de generalizari și abstractizări.
De aceea, este nevoie de cărți diferite care să se adreseze copilului potrivit nivelului de înțelegere, în funcție de particularitățile de vârsta și de preferințele individuale.
Importanța literaturii în formarea personalității
micilor ascultători
Literatura pentru copii este arta pe care mulți scriitori au abordat-o în operele lor. Mari scriitori precum: Mihai Eminescu, I.L Caragiale, Ion Creangǎ și-au întors privirea spre aceasta perioadǎ minunatǎ a omului, denumitǎ și ,,vârsta cea fericită”, ,,vârsta inocenței”, ,,vârsta pantalonilor scurți”.
Literatura este intrumentul forte al învǎțǎtorului în a-l ajuta pe copil sǎ se formeze, contribuind într-o mare măsură la lărgirea orizontului de cunoaștere al elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat și colorat, la o exprimare aleasă, corectă, literară, la educarea sentimentelor estetice.
Încǎ de la cea mai fragedǎ vârstǎ, gustul pentru literaturǎ al copilului trebuie stimulat cât se poate de mult. Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă ce înglobează răbdare, perseverență, continuitate, voință. Orizontul cunoștințelor primite în clasă la orele de literatură română e lărgit de lectura în afara clasei. Este foarte important ca învățătorul să cunoască formele de îndrumare a acesteia.
Literatura pentru copii constituie o sursă inepuizabilă de exemple frumoase de comportare, oglindite în mici antiteze între personaje, ne oferă consecințele neascultării sau ascultării, vredniciei sau lenei, cinstei sau necinstei, adevărului sau minciunii, ne prezintă trăsături pozitive ale unor eroi: vitejia, curajul, înțelepciunea, stăpânirea de sine, devotamentul, prietenia sinceră, dar si trăsături nedemne ale unor personaje: viclenia, zgârcenia, lăcomia, șiretenia.
Copiii trăiesc cu intensitate alături de eroii îndragiți ai operelor literare, se bucură când aceștia depășesc obstacolele ivite în cale și se întristează când aceștia au de suferit; este de necrezut cu cât interes și afecțiune privesc copiii morala ascunsă în haina basmului, îi vezi triști si disperați când eroul / eroina povestirii relatate este în impas și îndură suferințe, apoi strigă de bucurie când vine întorsatura fericită si personajele iubite sunt salvate.
Conținutul poveștilor și basmelor îl transpune pe copil într-o lume mirifică, îi cultivă fantezia și visarea. Ele au încântat întotdeauna copilăria tuturor generațiilor si, totodată, acestea constituie un mijloc important care contribuie la lărgirea orizontului copilului.
Copilul este creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel care le sugereaza verbal. Efortul copilului de a-și imagina și întelege nu poate fi conceput în afara unei gimnastici intense a memoriei, a gândirii, a voinței și a limbajului.
Însușirea noțiunilor morale și sensibilizarea vieții
afective a preșcolarilor
După vârsta de trei ani, copilul devine obiectul unor influențe educative complexe. Câmpul acestor influențe, mai ales pentru copiii care frecventează gradinița, își lărgește mult aria. Posibilitatea de comunicare cu cadrul didactic, cu copiii, îl pun în contact cu un mediu natural mai nuanțat, cu relații sociale care influențeaza toate aspectele dezvoltării preșcolarului: percepția, memoria, imaginația, gândirea, sentimentele, interesele, voința.
Caracterul colectiv al activității copilului în gradiniță permite stabilirea de relații sociale între copii, trăirea unei game bogate de stări afective, dezvoltarea stăpânirii de sine și a curajului, a inițiativei.
Dezvoltarea afectivă a copilului se realizează concomitent cu cea cognitivă și cu relațiile sociale. Relațiile cu grupa de copii potențează unele trăiri afective și exercită influențe inhibitorii asupra altora; acestea se reflectă și în comportarea preșcolarului, comportare determinată din ce în ce mai mult, nu de dorințele imediate, trecătoare, ci de realizarea unor scopuri îndepartate.
Normele de comportare și le însușește mai ales de la adult. Jean Piaget a numit acest respect față de adult ca fiind “unilateral”, considerând că “… pe el se construiește o morală a ascultării” (Piaget,1975, 93); tot de la adult, acceptă preșcolarul și criteriile de apreciere a faptelor sale și a conduitei, în general.
În familie, copiii își formează noțiuni și sentimente morale corecte sau mai puțin corecte – este menirea grădiniței de a le corecta, imbogăți, nuanța.
Morala este o formă a conștiinței sociale, care reflectă normele de comportare a oamenilor și a colectivităților. Educația morală trebuie începută încă din primii ani de viață ai copilului și continuată, apoi sistematic, pe tot parcursul vieții.
Formarea trăsăturilor morale este în strânsă legatură cu experiența personală și socială pe care copilul a acumulat-o de la naștere și în cursul întregii sale vieți în familie, în grădiniță, în școală etc.; cu cât se exercită o influență mai mare asupra copilului, cu atât se formează mai repede și se întipăresc mai adânc atitudini pozitive sau negative față de personaje, situații, evenimente.
“Datorită plasticității sistemului nervos, pe de o parte, și a lipsei de maturitate, pe de altă parte, copilul este foarte receptiv la influențele externe pe care și le însușește, determinând atitudini proprii, mai ales că lumea în care trăiește are pentru el un pronunțat caracter emoțional.” (Ionescu, 1988, 47)
În grădiniță se formează primele reprezentări morale sau se imbogățesc cele deja formate. Rolul cadrului didactic este acela de a încerca, printr-o apreciere corectă și o tratare diferențiată, să-i aduca pe toți copiii grupei la același nivel în ceea ce privește posibilitatea de a-și aprecia propriile acțiuni și pe ale celor din jur în raport cu anumite reguli, cu anumite norme.
“O condiție deosebit de importantă în formarea morală a preșcolarului este necesitatea realizării unei strânse legături între reprezentările și sentimentele morale, pe de o parte, și deprinderile și acțiunile morale, pe de altă parte. Este necesar, prin urmare, ca tot ceea ce-și însușește copilul să fie trecut prin activitatea lui, să fie obiectul prelucrării lui active.” (Hancheș, Mariș, 2002, 43)
În fața unor situații noi, copiii reacționează diferit: unii calm, alții violent, unii își exteriorizează emoțiile, alții și le domină, unii sunt vioi, veseli, alții melancolici, unii dau răspunsuri prompte, alții iși exprimă mai greoi gândurile. Ofer aici un exemplu pentru a susține cele de mai sus. Pornind de la conținutul basmului “Sarea în bucate”, le-am cerut copiilor să motiveze hotărârea tatălui de a o izgoni de acasă pe fiica lui cea mică și dacă este bine cum a procedat aceasta pentru a-și convinge tatăl că îl iubește.
Unii au afirmat că reacția tatălui a fost corectă din moment ce fata nu îl iubea la fel de mult ca și surorile ei, dar majoritatea au reacționat corect, susținând că parinții n-ar trebui să își gonească copiii, indiferent de faptele lor: “Mami mi-a zis că mă iubește, chiar și când am spart vaza ei preferată de la Buni”, a spus o fetiță, iar un baiețel mi-a spus că “tati al lui” îl iubește chiar dacă i-a aruncat cheile de la mașina în toaletă ca să vadă daca se scufundă”.
Bogăția și varietatea aspectelor de viață prezentate în basme se adresează imaginației copilului, îi trezesc în suflet sentimente, trăiri, îl orientează spre a lua atitudine împotriva minciunii, lașitatii, lenei, egoismului, grosolăniei, etc. Operând în judecațile lui cu fapte concrete, preșcolarul nu e capabil de generalizări mai importante, trăsăturile morale avand un conținut intuitiv, legat de un eveniment sau de un fapt real.
Așadar, în cazul preșcolarilor, trebuie stabilită permanent o legatură între faptul de viață și întâmplarea similară din poveste, între personajul-simbol al unei calități morale și corespondenții săi în realitatea imediat înconjurătoare a copilului.
Rolul cadrului didactic în acest proces complex este de “… a învăța copilul, prin experiențe orânduite cu logică, să deosebească locul său în marea colectivitate a existenței și responsabilitatea față de tot ceea ce-l înconjoara, iar, pe de altă parte, el nu va trebui să reprime în copil nici una din manifestările vieții individuale, atâta timp cât acestea nu sunt susceptibile de a produce vreun rău copilului însuși sau celorlalți.” (Kay, 1988, 92)
Capitolul 2
Particularitățile dezvoltării personalității la preșcolari
2.1.Preșcolaritatea- scurtă prezentare generală
Perioada preșcolară se caracterizează printr-o dezvoltare complexă și interesantă, cu influențe asupra evoluției biopsihice ulterioare. Expresia celor 7 ani de acasă reflectă tocmai importanța constituirii bazelor activității psihice și conturarea trăsăturilor de personalitate ce își pun pecetea pe comportamentele viitoare.
Copilul preșcolar traversează etapa cunoașterii, prin lărgirea contactului cu mediul social și cultural, din care asimilează modele de viață ce determină o integrare tot mai activă la condiția umană.
Se pot remarca unele diferențe în dezvoltarea psihică și, mai cu seamă, în modul de relaționare și adaptare la condițiile de mediu pentru copiii care frecventează colectivitatea (gradinița) și pentru cei care rămân în familie până la intrarea în școală.
Gradinița este percepută de copil ca având cerințe complexe, ce depășesc cadrul limitat al familiei și, prin aceasta, se produc stimulări continue ale activității psihice a copilului. Copilul este antrenat în activități tot mai diverse care, alături de joc, contribuie la dezvolatrea psihică și fizică. El este pus în situația de a-l ajuta pe adult la unele treburi, este solicitat să povestească și să fie atent la felul în care mănâncă, salută, relaționează cu cei din jur.
în această perioadă a vieții copilul înțelege că realitatea externă nu se reduce la propriile sale trăiri și, astfel, va ajunge să trăiască experiențe inedite, care vor conduce la lărgirea sferei sale de cunostințe. De asemenea, în această etapă a vieții sale preșcolarul descoperă diferențele dintre el și cei din jurul său, realizând că este unic și că afecțiunea părinților nu se rezumă doar la el, ci se extinde și asupra altora.
în acest capitol al vieții, copilul descoperă regulile de conviețuire socială și înțelege că acestea trebuie urmate și respectate întocmai, dar și că trebuie să țină cont în acțiunile sale de realitatea înconjurătoare.
2.1.1.Dezvoltarea psihică și conturarea personalității preșcolarului
Perioada preșcolară este una dintre etapele de intensă dezvoltare psihică. Aceasta are loc sub presiunea structurilor sociale, culturale, prin înfluențele mass-media și frecventarea instituțiilor preșcolare unde copilul ia contact cu cerințe multiple privind autonomia și adaptarea la mediul de viață.
Perioada preșcolară poate fi împarțită în trei perioade:
subperioada preșcolară mică (3/4 ani), care se caracterizează printr-o creștere a intereselor, a aspirațiilor și a dorințelor implicate în satisfacerea plăcerilor de explorare a mediului.
subperioada preșcolară mijlocie (4/5 ani), se remarcă prin progrese evidente atât pe linia dezvoltării motricității, cât și pe cea a dezvoltării funcțiilor cognitive și a însușirilor de personalitate. Copilul devine mai sensibil la evenimentele din jurul său și este capabil să facă aprecieri relativ corecte față de comportamentele altora. Prin structurarea unor caracteristici voliționale, copilul se poate antrena în activități de mai lungă durată și se straduiește să-i fie de folos adultului, ceea ce îi produce mari satisfacții.
subperioada preșcolară mare (5/6 ani), este semnificativă pentru manifestarea în ansamblu a unei mari adaptări și a inteligenței, reticență față de situații ușor penibile, ca urmare a înțelegerii mai adecvate a situațiilor și a raporturilor de cauzalitate în producerea evenimentelor; capacitatea de învățare devine activă și este dublată de interese de cunoaștere.
Marea curiozitate a copilului îl determină să fie atras de tot ceea ce prezintă noutate pentru el și, în același timp, să manifeste un viu interes pentru preocupările adultului la care încearcă să ia parte; curiozitatea se dezvoltă și din nevoia de cunoastere și se bazează, în bună masură, pe imitație.
Intelectul este deosebit de sensibil la modificări, transformări, reorganizări și este supus unei evoluții constante și determinante pe întreaga durată a vieții omului.
Dezvoltarea inteligenței intră într-o nouă etapă – de la cea simbolică, după 3 ani, inteligența parcurge o etapă de inventivitate.
Perioada preșcolară se caracterizează prin mari achiziții culturale, printr-o intensă asimilare intelectuală, de creștere a posibilităților gândirii în înțelegerea situațiilor noi și în depășirea animismului primar, a sincretismului simplist cu ajutorul inteligenței.
Limbajul constituie un alt element semnificativ pentru evoluția intelectului și pentru organizarea functionalității psiho-comportamentale a copilului preșcolar. Prin limbaj, copilul își lărgește contactul cu cei din jur, își dezvoltă capacitatea de manifestare a gândurilor și sentimentelor, sporește socializarea și se îmbogățeste continuu atât sub raport cantitativ, cât și sub raport calitativ.
Dezvoltarea socio-afectivă a preșcolarului
“ Oamenii sunt ființe sociale. În toate etapele, oamenii interacționează unul cu celălalt. A învăța cum să fii în jurul celorlalți este esențial. Într-adevăr, copiii iși construiesc cunoașterea lumii prin interacțiune socială. Copiii sănătoși în toate culturile dezvoltă atașament față de adulții importanți pentru ei.” (Salavastru, 2004, 41)
Dezvoltarea socială, împreună cu cea emoțională, reprezintă fundamentul relațiilor și interacțiunilor care dau semnificație experiențelor copiilor de acasă, de la gradiniță, din comunitate, influențând semnificativ succesul copiilor în viață și la școală.
Relațiile sociale pozitive se formează atunci când copiii înțeleg semnificația diferitelor comportamente, când sunt capabili să se adapteze diferitelor contexte sociale și sunt implicați în activități de grup.
Prin interacțiunea cu alți copii, preșcolarul exersează cooperarea, capacitatea de a stabili și de a menține relații de prietenie, învață să țină cont de dorințele și nevoile celorlalți, învață să respecte drepturile altor copii; de asemenea, contactul social cu ceilalți copii este o sursă importantă pentru a observa diferențele și asemănările dintre oameni, diversitatea acestora din multe puncte de vedere.
Adaptarea la diversitate, respectarea ei prin stabilirea de relații pozitive, precum și empatia reprezintă competențe importante ale dezvoltării sociale.
Afectivitatea parcurge și ea un traseu interesant pe linia dezvoltării în perioada preșcolară. Date fiind relațiile complexe, situațiile noi în care este antrenat copilul, cerințele diverse formulate de adult față de el, se ajunge la un anumit grad de implicare, de formare a unui sistem de atitudi și trăiri emoționale variate.
Dezvoltarea afectivă trebuie raportată în perioada preșcolară la procesul identificării, care trece prin câteva faze:
la trei ani, identificarea se manifestă prin creșterea stărilor afective difuze;
la 4-5 ani identificarea devine mai avansată.
În lucrările de psihologie se face distincția între :
“afectivitate holitimică” sau de bază – manifestarile afective vitale (emoțiile);
“afectivitate catatimică” – manifestarile afective complexe, organizate și diferențiate (pasiunile și sentimentele sociale).
La vârsta preșcolară predomină manifestarile holitimice, preșcolarul aflându-se în posesia unui evantai larg de emoții, a căror nuanțare se adâncește continuu. Prin specificul lor, emoțiile comportă manifestari subiective intense, a căror natură diferă de la un tip de emoție la altul și de la un copil la altul. Prin adâncirea trăirii subiective, vibrațiile interne devin mai puternice, iar reacțiile, la rândul lor, se vor individualiza tot mai mult.
Preșcolarii au nevoie de un climat afectiv stenic în toate acțiunile afective, lucru care intră în sarcina cadrului didactic: nu este atât de importantă cantitatea de informații asimilată de către cei mici, cât mai ales atmosfera în care ea a fost asimilată.
Nu de puține ori, pentru exactitatea acestor informații, cadrul didactic recurge la un șir de observații, uneori chiar întăriri negative, care nu fac altceva decât să inhibe exprimarea afectivă spontană, cu consecințe de cele mai multe ori imprevizibile pentru devenirea ulterioară a personalității copilului.
La vârsta preșcolară se pune o temelie a eului, copilul reușind să se detașeze de ceilalți ca entitate de sine stătătoare, conștientizează că el este altcineva în comparație cu ceilalți din jurul său.
Capacitatea copiilor de a-și recunoaște și de a-și exprima propriile emoții, de a le stăpâni, de a le controla și de a le înțelege și de a răspunde emoțiilor altora reprezintă pași importanți în dezvoltarea emoționala a copilului.
Locul central îl ocupă dezvoltarea conceptului de sine, a percepției și a imaginii de sine a copilului; incetul cu încetul, copilul va ajunge să răspundă la întrebarea: “Cine sunt eu?”
Creativitatea preșcolarilor și modalităti de evidențiere
și stimulare a acesteia
Psihologii susțin, în general, că a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original și adecvat realității. A crea înseamnă a face să existe, a aduce la viață, a cauza, a genera, a produce; creativ este cel care se caracterizează prin originalitate, expresivitate și este imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inventiv, inovativ.
Creativitatea este legată de expresiile și creațiile artistice, de invențiile tehnologice sau descoperirile științifice, de comunicarea interumană, educație, comportamentele interpersonale și de mișcările sociale. Ea semnifică: adaptare, imaginație, construcție, originalitate, evoluție, libertate interioară, talent literar, distanțare față de lucrurile deja existente.
Ca formațiune psihică, creativitatea se caracterizează printr-o multitudine de sensuri: productivitate, utilitate, eficiență, valoare, ingeniozitate, noutate, originalitate.
Experimentele utilizate de-a lungul timpului au ilustrat în grafice o curbă descendentă pe care o urmează creativitatea, aceasta fiind mult mai pregnantă la vârstele mici și pierzându-și productivitatea la vârsta adultă (din acest motiv este important ca programele educative de la toate nivelurile să meargă mai mult în direcția cultivării creativității).
Copilul care-și manifestă permanent mirarea și surpriza, încercând să surprindă ineditul lumii, neinfluențat încă de educația rutinieră, este considerat prototipul creativității. Teama față de orice deviere de la normă (convenție, tradiție) sau conformismul social are ca efect dispariția originalității, fiind capcana în care eșuează creativitatea multor indivizi.
Preșcolarii creativi se diferențiază, de obicei, de restul grupului prin diferite comportamente specifice și, dacă li se permite acest lucru, își dezvoltă în mod liber creativitatea; ei sunt foarte curioși, vin cu soluții neobișnuite, cu idei originale, au inițiativă și un spirit de observație foarte bine dezvoltat, văd conexiuni între elemente aparent fără nicio legătură, pun întrebări adecvate, caută alternative și explorează noi posibilități, manipulează și controlează simultan mai multe idei, învață rapid și ușor, au o memorie bună, un vocabular foarte bine dezvoltat, găsesc căi neobișnuite pentru soluționarea problemelor, au o imaginație vie și o capacitate deosebită de a crea.
Prezența unei imaginații debordante a obligat întotdeauna cadrele didactice să țină cont de acest aspect. Imaginația este miezul creativității, celelalte componente (motivatia, dorința de a crea, perseverența, efortul voluntar) se mai pot cultiva în aceasta perioadă a preșcolaritatii. Studiile întreprinse arată că stimularea creativității expresive în copilărie este deosebit de importantă pentru cristalizarea capacităților creatoare.
Ca orice funcție, imaginația se dezvoltă prin exercițiu, iar un rol foarte important îl au imaginile, cunoștințele acumulate. Este foarte valoroasă, în special, varietatea experienței, deoarece varietatea favorizează fluiditatea și plasticitatea intelectuală, condiții pregătitoare ale sintezei originale.
Sărăcia experienței, a bagajului de imagini existent în primii ani de viață atrage după sine o lipsă de claritate a perceptiei. Simțul realității este mult mai puțin pregnant la copilul preșcolar, ceea ce favorizează mai mult avântul necontrolat al imaginației.
Domeniul în care imaginația copilului este puternic solicitată și care îl atrage foarte mult este cel al basmelor. Preșcolarii ascultă cu atenție încordată și participare emoțională poveștile. Cer să fie repetate și încearcă să le repovestească, caută să le dea viață în jocurile lor. Desigur, complexitatea povestilor trebuia să țină cont de vârsta copilului: la 3-4 ani nu poate înțelege acțiuni prea complicate și cu multe personaje.
Copiilor le place să repovestească poveștile. Chiar se cere acest lucru, deoarece, în repovestire, copilul tinde să aducă înflorituri personale, ce trebuie aprobate de către cadrele didactice sau de către adulți, iar când este cazul preșcolarul trebuie ajutat să recurgă la deznodământul cunoscut.
La preșcolari, capacitatea creatoare comportă, în primul rând, trăsături de personalitate înnăscute, susceptibile de dezvoltare prin educație. Fiecare copil normal dezvoltat “fizic și psihic” posedă un anumit act creativ, care poate să se manifeste sub diferite forme.
Activitatea care are cea mai mare pondere în educarea creativității copilului preșcolar este activitatea artistico-plastică, în mod deosebit desenul și pictura. Aceste activități sunt în strânsă corelare cu activitățile de cunoașterea mediului și educarea limbajului.
Prin organizarea unor plimbări, excursii, observări spontane se urmărește stimularea imaginației copiilor, dându-li-se posibilitatea să-și aleagă, în cadrul orelor de desen sau pictură, aspectele care i-au impresionat cel mai mult.
Impresiile, uneori, sunt atât de bogate, încât desenul copiilor capătă cursivitate în pregătirea elementelor. Prin culoare, copilul redă tot ce l-a impreșionat mai mult, într-o formă reală sau imaginară, manifestându-și dorința de a crea, de a se afirma. Copilul trăiește din plin, pe plan afectiv, tot ce-i place mai mult ca formă, culoare, mișcare; pe acest fond afectiv bogat și sincer exprimat, copilul se manifestă ca un participant activ, ca un caracter fecund, în stare să realizeze tot ceea ce gândește.
În grădiniță mai putem aminti și alte activități care contribuie la educarea creativității:
– activitățile practice – copiii pot confecționa diferite obiecte, tablouri sau jucării, păpuși pentru teatrul de păpuși;
– activitățile de educarea limbajului – copiii repovestesc poveștile spuse de educatoare folosind intonația specifică fiecărui personaj.
Imaginația joaca un rol foarte important în viata preșcolarului; aceasta este funcția asupra căreia se poate acționa cel mai mult în această perioadă din viața copilului și care trebuie lasată să se manifeste liber. Principiul “liberei opțiuni” a copilului vizează în special acest lucru.
Preșcolaritatea – nivel optim al receptivității și al sensibilității preșcolarului
“A educa înseamnă în același timp a comunica o învațătură, a forma sensibilitatea și judecata, a trezi imaginația creatoare.” (Ionescu, 1988, 49)
În procesul cunoașterii realității și al transformării ei, copilul nu ramâne indiferent față de realitate și față de copiii și adulții din preajma sa. El are o anumită atitudine față de oameni, față de obiectele și fenomenele realității, atitudine determinată de specificul împrejurării de viață, raporturi care se opun sau favorizează interesele și trebuințele lui de viață.
Astfel, unii copii sau adulți, unele obiecte sau fenomene, unele împrejurări îl bucură pe copil, îl satisfac, îl entuziasmează, iar altele îl întristează, îl supără, îl indignează, îl uimesc sau îl înfricoșează.
Bucuria, entuziamul, tristețea, supărarea, indignarea, mânia etc. sunt forme diferite ale atitudinii subiective a copilului față de realitate, sunt stări emoționale, afective, prin intermediul cărora copilul reflectă lumea reală într-un mod diferit de modul cum se realizează reflectarea cu ajutorul proceselor de cunoaștere.
“Procesele afective reflect raporturile ce se stabilesc între copii în relațiile lor interpersonale, între copii și obiectele, lucrurile, fenomenele realității, în funcție de specificul împrejurărilor existente la un moment dat.” (Ungureanu, 1999, 107)
Copilul nu relaționeaza numai cu obiectele, ci mai ales cu ceilalți copii, cu adulții alături de care trăiește. În aceste relații, aprecierea afectivă are un caracter subiectiv. Preferințele și respingerile față de ceilalți se manifestă în funcție de divergența trăirilor afective ale acestora.
Toate aceste trăiri exprimă prețuirea acordată unor fapte, acțiuni, ele sunt sentimente etice-morale, care se impun prin valoarea lor general-umană și sunt asimilate de copil în ansamblul relațiilor sociale și, mai ales, pe calea educației.
Cantitativ, viața afectivă a copilului preșcolar este foarte bogată deoarece, față de alți copii, de oamenii cu care vine în contact, față de orice întâmplare, copilul încearcă o anumită stare emoțională, o anumită reacție, fie negativă, fie pozitivă, în funcție de împrejurarea de viață, de legătura fixată în conștiința copilului între actul perceperii și starea afectivă generată în momentul perceperii.
Varietatea stărilor afective și a reacțiilor afective este însă mult mai săracă decât la școlar sau decât la adult. Aceasta este perioada în care cercul cunoașterii se lărgește și, cu cât cunoaște mai mult, cu atât simte afectiv mai intens. De aceea, această legatură între actul perceperii și educarea sensibilității copilului trebuie fructificată permanent.
Reacțiile emoționale au adesea o foarte pronunțată încărcătură impulsivă. Ele sunt încă difuze, nediferențiate și implică un mare consum de energie nervoasă. Totuși, la aceasta vârsta, socializarea afectivă se produce destul de intens și “…este condiționată de modelul oferit de adult și de situațiile create. Pe măsură ce devin mai bogate în conținut, emoțiile și sentimentele copilului se organizează mai stabil în jurul unor obiecte, persoane, personaj.” (Salade, 1995, 58)
De regulă, emoțiile preșcolarului se produc repede, dar dispar tot atât de repede fără să lase urme adânci în conștiința copilului preșcolar mic; preșcolarul trece foarte repede de la bucurie la tristețe sau mânie și invers, dar aceasta este doar o caracteristică a afectivității preșcolarului și ea nu trebuie absolutizată sau generalizată.
Rolul cadrului didactic este decisiv în acest context: acesta trebuie, cu mult tact, să tempereze trăirea afectivă în exces a copilului deosebit de sensibil și să trezească în sufletul copilului ale cărui trăiri afective sunt aproape latente, sentimente care să-l sensibilizeze, să-l apropie de înțelegerea unor întâmplări prin prisma afectivității.
Este necesar a cunoaște că marea gama a emoțiilor este transmisă ereditar și că aceste sentimente se declanșează spontan, în condițiile unei anumite împrejurări. Cu toate acestea, ele, în cele din urmă, se supun modelării cadrului didactic, dacă acesta manifestă consecvență și tact în munca educativă.
Ellen Kay face o afirmație edificatoare în ceea ce privește varietatea trăirilor afective și influența cadrului didactic în organizarea acestor trăiri: “Copilul intră în viață cu moștenirea caracteristică celor care l-au precedat, iar aceasta moștenire este modificată prin adaptarea la mediu. Dar el mai prezintă și variații individuale ale tipului primitiv. Pentru ca aceste particularități să nu dispară sub influența adaptării, trebuie ca manifestarea lor caracteristică să fie provocată în toate felurile și influențată de către educator, dar numai în măsura în care ea va putea da evoluției coeziune și energie.” (Kay, 1998, 51)
Și, completând cu un citat din Gaston Berger “…putem da copilului, într-un mod progresiv, o anumită atitudine interioară, care poate fi arma lui cea mai prețioasa în lupta pe care o va avea de purtat.” (Berger, 1989, 65)
Tocmai pentru că apelează la afectivitatea lui, literatura pentru copii îl cucerește pe micul școlar, transformându-l într-un fidel ascultător al basmelor. În călătoria lui imaginară, alături de eroul poveștilor, copilul participă afectiv, este fericit sau nefericit, după cum eroul îndrăgit reușește în demersurile sale sau suportă un eșec.
Capitolul 3
Basmul
Basmul este cea mai vastă și cea mai răspândită creație populară, fiind totodată și cea mai îndrăgită specie din folclor. Poporul a introdus în basme expresia dorinței sale de libertate, de dreptate, de bine și frumos, de viață mai ușoară și mai demnă. Aceste nazuințe generale ale omenirii fac ca întodeauna binele sa învingă răul, ca săracul și omul în suferință să învingă greutățile vieții, ca adevărul să iasă la iveală.
Tema generală a basmului este lupta dintre forțele binelui și cele ale răului. Aceasta se materializează adesea în conflictul cauzat de inegalitățile sociale, în contrastul dintre bogăție și sărăcie, hărnicie și lene, modestie și îngâmfare, curaj și lașitate, cinste și viclenie, adevăr și minciună, bunătate și răutate.
Basmul își trăiește și astăzi pretutindeni “tinerețea fără bătrânețe” și, în ciuda dezvoltării științei și tehnicii, viața basmului, ca una dintre cele mai vechi și mai iubite specii ale literaturii universal, este departe de a se apropia de sfârșit. Iubitori ai basmelor nu sunt numai copiii sau cercetătorii științifici ai trecutului și prezentului, ci și oameni de înaltă cultură: poeți, prozatori, pictori, sculptori, muzicieni. Mulți dintre ei își găsesc inspirație în tezaurul nesecat al basmelor.
Basmul este specia epicii populare și culte, în proză sau, mai rar, în versuri, de mare întindere, cu răspândire mondială, în care se narează întâmplări reale ce se împletesc cu cele fantastice. La acțiune participă personaje imaginare, înzestrate cu puteri supranaturale, ce reprezintă binele și răul, iar, în final, acesta din urmă este învins.
Basmele populare românești au toate caracteristicile folclorului: tradiționale, anonime, colective, orale.
Basmul induce ideea de lume repetabilă, existentă în tipare arhaice, atemporale, încă de la începutul începuturilor.
Unele gesturi sunt magice, cum ar fi :
scuipatul de trei ori în urmă;
petele de sânge de pe batistă, care pot arăta că fratele de cruce este mort; plantele pot adăposti copii – un dafin care ascunde înăuntrul lui o fată care noaptea iese să adune flori.
Zmeii sau balaurii aleargă după carne de om sau miros de departe omul când se întorc acasă și aruncă buzduganul de la distanță.
Unele pedepse, cum ar fi aceea de a decapita o persoană și a o arde, aruncând cenușa în patru direcții, sunt simboluri de inspirație arhaică, din comunitățile primitive.
Basmul se situează într-un univers care cuprinde două lumi: cea reală, a oamenilor și cea imaginară, creată de fantezia poporului, iar timpul este unul mitic.
Personajele basmului sunt de două categorii: cele care aparțin spațiului omenesc și cele care aparțin lumii fantastice. Personajele spațiului uman au însușiri obisnuite omului, atât defecte, cât și calități, iar pesonajele imaginare sunt înzestrate cu puteri supraomenești, care depășesc forțele obișnuite ale oamenilor.
Orice basm conține în structura sa formule specific, cum ar fi:
formula inițială, prin intermediul căreia se poate pătrunde din realitatea concretă în lumea imaginară a basmului;
formula mediană, care face legătura dintre cele două segmente importante ale basmului și care atrage atenția ascultătorului că protagonistul mai are de traversat obstacole și de parcurs greutăți;
formula finală, ce marchează sfârșitul evenimentelor fantastice, ieșirea din lumea imaginară a basmului și întoarcerea ascultătorului sau a cititorului în lumea concretă.
Mesajul basmului reiese întotdeauna la sfârșitul evenimentelor. Uneori, pentru a da valoare de adevăr basmului, povestitorul amintește că el însuși a fost martor al întâmplărilor narate.
Limbajul folosit este simplu, popular, caracteristic comunicării orale. Expresiile întâlnite sunt specifice lumii satului, dar încărcate de figuri de stil.
Compoziția basmelor se distinge, în primul rând, prin acele formule tradiționale pe care nu le întâlnim în alte opere literare. Așadar, aceste formule ale “imposibilului” exprimă ideea de “a fi sau a nu fi” în spațiul respectiv; aceste formule, fie ele inițiale, mediane sau finale, sunt ironice, stimulează umorul și buna dispoziție a cititorului, deși prin conținutul lor este negata autenticitatea faptelor relatate.
Cercetând aceste formule, folcloriștii au observat o diferență între formulele traditionale inițiale și finale, care se disting printr-un ton glumeț și parodic și narațiunea propriu-zisă, unde povestitorul părăsește gluma și ironia, povestind cu un ton serios toate peripețiile eroilor din basm.
Acțiunea este plasată într-un timp neverosimil, adică imposibil pentru logica rațiunii obișnuite: “când curgeau râuri de lapte”, “când umbla Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ”, “când toate animalele laolalta trăiau”.
La fel de neverosimil este și spațiul întâmplărilor din basm: “într-o pădure fără copaci”, “ într-un sat fără case ”; spațiul poate fi aerian, subpământean- “tărâmul celălalt”, dar și pământean, însa plasat undeva departe de cel în care viețuiesc povestitorul și ascultatorii sai: “peste nouă mări și nouă țări”.
După caracteristicile personajelor, specificul și tema acțiunii, predominanța elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viață, basmele se clasifică în:
fantastice (cele mai semnificative și mai răspândite, desprinse, de regulă, din mit, cu o pregnantă a fenomenelor miraculoase);
animaliere (provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale, chiar și despre plante sau unele obiecte simbolice);
nuvelistice (au un caracter general, în care eroul este urmărit din copilarie până la o vârstă a împlinirii în viață).
3.1. Personajul literar – exemplu moral pentru preșcolari
Pentru a se deosebi de celelalte personaje ale literaturii destinate copiilor, marea majoritate a personajelor care populează lumea basmelor au însușiri supranaturale, care le ajută în acțiunile întreprinse.
La fel ca și celelalte personaje ale literaturii pentru copii, personajele din basm sunt împărțite în două mari categorii: personaje pozitive, care reprezintă forțele binelui și personaje negative, care reprezintă forțele întunecate ale răului. Lucrurile sunt astfel orânduite deoarece, în concepția populară, nu se află nimic dincolo de bine si de rău, iar binele iese întotdeauna învingător.
Un lucru specific acestui tip de literatură este faptul că personajele au o singură trăsătură dominantă de caracter, care este scoasă foarte mult în evidență.
Fiind dotate cu însușiri excepționale, unele personaje sunt personificări ale bunătății, dreptății, frumuseții, curajului, vitejiei, cinstei, iar altele sunt simboluri ale fățărniciei, urâțeniei, răutății și lașitătii. Caracterele eroilor, acțiunile acestora sunt delimitate cu strictețe: nu există lupte între sentimente diferite decât în sufletul aceluiași personaj.
Personajele, subiectele și motivele basmelor au un caracter universal, le aflăm în toate literaturile, doar muncile personajelor se deosebesc de la o țară la alta.
Pretutindeni, basmul popular înfațișează o lume exotică, populată de tipuri umane de o frumusețe ideală și de un rar simț cavaleresc, precum Făt – Frumos și Ileana Cosânzeana. De asemenea, basmul creeaza tipuri stranii, mostruoase, situate la polul opus eroilor pozitivi.
În ceea ce privește etica, basmul dezvoltă o arhitectură a relațiilor sociale bazate pe idei morale și democratice. Drept categorii estetice, autorul cultivă ironia și umorul, visul și nonsensul.
În basme, existența eroilor și a personajelor este o condiție esențială, pentru că nu se pot imagina peripeții și aventuri fără Feți Frumoși și zmei; eroii sunt stimulați de anumite dorințe, între ei se stabilesc anumite relații de opoziție sau de compensare, de rudenie sau de prietenie.
În ceea ce privește clasificarea personajelor din basme, plecând de la ordonarea clasică a acestora, în personaje pozitive și personaje negative, în urma unor studii moderne de folclor s-a ajuns la alcătuirea unei noi clasificări, ce are la bază criteriul biologic al personajelor și nu trăsătura dominantă de caracter. Astfel personajele au fost ordonate în următoarele grupe:
grupa seniorilor sau grupa personajelor bătrâne, pasive îi cuprinde pe împărați, pe sihastri, pe moșnegi și pe babe, pe frații mai mari ai eroului. Această grupă de personaje se caracterizează prin neputință, senilitate. Prin prezenta lor se stabilește cadrul de început al acțiunii. Oriunde în basme, ipostaza imparatului este ștearsa, pasiva, el nu hotăraște nimic când vine vorba de familia sa. De exemplu, în basmul “Fata de împarat și fiul văduvei”, unde fiica împaratului păcătuiește cu un “vântișor ” și rămâne însărcinată, iar pentru rușinea adusă casei, împăratul convoacă “ sfatul împărăției ” pentru a o pedepsi.
grupa eroilor activi. Din această grupă fac parte cei cu inițiativă. Aceste personaje se caracterizează prin spirit de aventură, curaj și replică eroică. Personajul sau eroul central al basmului românesc, este fiul cel mic (Prâslea), caracterizat prin antiteză cu frații săi mai mari. De obicei, el este numit Făt – Frumos, dar mai poate purta și alte denumiri care pot sugera obârșia (Pipăruș Petru, Măzăran Vasilică, etc) sau apartenența sub care se ascunde (Cenușotea, adică cel care viețuieste în cenușar sau Cheleș Împarat, adică cel cu chelie falsă). Fiind opus fraților săi, Făt – Frumos se distinge prin bunătate, înțelepciune, curaj- calități pe care le dovedește treptat. Pe plan moral, el întruchipează idealuri populare și, de aceea, victoria va fi întotdeauna de partea lui.
Eroina din basmul popular românesc și din multe basme culte este “fata de împarat” cu nume ornate, compuse cu rime și alternanțe euforice, precum: Ileana Cosânzeana, Ileana Cosânzeana-din-grădina-i-floarea-i-cântă-nouă-împarați-ascultă, Zâna Dobrozâna. Calitatea dominantă a eroinei este frumusețea strălucitoare, comparată cu astrul zilei: ”la soare te puteai uita, dar la dânsa ba.”
grupa opozanților îi cuprinde pe cei care se împotrivesc eroilor activi: zmei, balauri, monstruozități. Fiind operă epică, basmul se axează pe ideea de intrigă și conflict. În timp ce eroii sunt iubiți prin felul lor de a lupta, adversarii sunt respinși prin viclenia și perfidia lor. Dintre opozanții de diferite categorii și grade, zmeii apar cel mai des, apoi balaurii, zmeoaicele, Muma Pădurii, Gheonoaia, Scorpia, diavolul. Lor li se adaugă frați răutăcioși, mame viclene etc. Datorită acestor două tabere, în basm se dezvoltă constant ideea de conflict, fapt care menține interesul cititorului.
grupa actanților, compusă din confidenți. Aceștia sunt necesari mișcării epice și conferă basmului mult pitoresc. Ei dau sfaturi eroului și îi arată drumul cel bun. Pot fi confidenți ființe umane, precum: un moș sau o babă, un câine, un cal, Sfânta Duminică, Sfânta Lună, Soarele, Vântul turbat etc.; deși confidenții au un rol minor în desfășurarea acțiunii, fără ei nu se poate închega subiectul.
Basmul cult vs. basmul popular
Basmul este creația narativă populară în care întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice, fiind săvârșite atât de personaje reale, cât și de cele cu puteri supranaturale, care reprezintă forțele binelui și forțele răului, din a căror confruntare binele iese întotdeauna învingător.
Principala caracteristică a basmului popular o constituie stereotipia. Astfel, personajele aparent diferite, prezintă anumite caracteristici fundamentale, conturate cu precizie de către acțiune, a cărei desfășurare, de asemenea, se încadrează într-un tipar: eroul pleacă la drum pentru a-și îndeplini scopul, se confruntă cu răufăcătorii și reușeste să își îndeplinească misiunea, având alături ajutoarele și donatorii.
Acțiunea basmului este liniară, structurată pe momentele subiectului, conform unui șablon, împletind elementele reale cu cele fantastice, timpul nu este precizat, iar spațiul este vast și se desfașoară pe două tărâmuri, unul real și unul fantastic, fabulos.
Ca alcătuire, basmul cult nu se îndepartează esențial de modelul canonic precizat anterior. Așadar, basmul de factură cultă are o structură identică celui popular, cuprinzând situația inițială, de echilibru, partea pregătitoare, punctul de încordare al intrigii, apariția donatorilor și a ajutoarelor, desfășurarea acțiunii propriu-zise și, bineînțeles, epilogul. Deosebirea constă în procedeul original al fiecărui scriitor de a prelucra materialul pe care îl are la dispoziție, punându-și amprenta asupra operei literare, hibridizată în urma influenței folclorice.
Spre deosebire de basmul popular, în care eroul întruchipează idealul de cinste, dreptate și adevăr, constituind o imagine a binelui, iar autorul anonim pune în concordanță frumusețea morală cu cea fizică, la care se adaugă împletirea însușirilor omenești cu cele supranaturale, basmul cult, al cărui autor este cunoscut, înfățișează parcurgerea drumului maturizării de către erou, prin intermediul ajutoarelor și al donatorilor care, înzestrați cu puteri fabuloase, îl sprijină în îndeplinirea scopului propus.
Basme populare: “Prâslea cel voinic și merele de aur”, “Greuceanu”, “Aleodor Împarat ”.
Basme culte: “Făt – Frumos din lacrimă ” de Mihai Eminescu, “Povestea lui Harap – Alb” de Ion Creangă.
Basmul clasic vs. povestea terapeutică
Povestea terapeutică nu este doar o poveste, ea nu se poate explica, va trebui înțeleasa, simțită și trăită de cel care o ascultă. Atunci când se instalează un blocaj în exprimarea sentimentelor, stărilor și trăirilor unui copil, povestea terapeutică îl poate determina să reevalueze situația, determinându-l să-și deschidă sufletul, oferindu-i o stare de bine-fizică și psihică. La fel de bine îl poate determina pe copilul violent să reflecte asupra comportamentului său, să-l corecteze acolo unde este cazul, iar cel inhibat găsește portița spre cuvânt.
Prin intermediul poveștilor, al basmelor, copiii se pot întâlni cu diferite situații emoționale, familiale și sociale. Este interesantă și particulară și reacția copiilor după audierea textului poveștii sau basmului: aceștia trec de la tristețe la exuberanță, de la lacrimi la strigăte de fericire, de la tăcere la dorința continuă de a comunica impresii.
Basmul reprezintă modalitatea prin care copilul trăiește diferite conflicte interioare; el se identifica cu personajele prezentate, întelege frica, dorința, reușita, se contopește cu personajele fără a se teme că i se poate întâmpla ceva rău, dezvoltând pozitiv emotivitatea. Totodată, le oferă copiilor modele la care să se raporteze, noțiuni despre ce e bine și ce este rău, care pot fi folosite în viața de zi cu zi. Este evident că basmul dezvoltă simțul estetic, îl face pe copil să trăiască diferite emoții.
Poveștile au anumite trăsături specifice, diferite de cele ale basmelor, atât prin subiect, cât și prin personaje, find mult mai apropiate de realitatea vieții de toate zilele. Tema poveștilor este aceeași cu a basmului, lupta dintre bine și rău, sfera relațiilor de familie, răutatea, invidia.
Poveștile terapeutice au scopul de a combate unele deprinderi morale sau trăsături de caracter negative.
Compoziția poveștilor cu subiecte izvorâte din viața reală este deosebită de cea a basmelor. Acțiunea este simplă, asemănătoare cu faptele din viața de toate zilele, desfășurându-se dinamic, iar nararea faptelor este înviorată de dialogul viu.
Atunci când este expusă o poveste, un basm trebuie să se țină cont de faptul că nu trebuie să existe întâmplări cu consecințe grave, pentru că efectul ar putea fi neașteptat. Astfel, în loc să ajutăm copilul, îi putem face un mare deserviciu, în sensul că el se poate inhiba, copiii indentificându-se cu personajele din poveștile / basmele ascultate.
Mesajul transmis de basm trebuie să fie unul pozitiv, fiindcă arată ca binele învinge răul și promovează aspecte luminoase ale firii omenești, cum ar fi: bunătatea, generozitatea, empatia, curajul, încrederea. Ele au rolul de a hrăni speranța că orice situație, oricât de de grea ar fi, poate avea un sfârșit bun.
Prin povestea terapeutică se oferă variante, se pot descrie probleme, trăiri ale copilului. La sfârșitul poveștii, este util și necesar să existe o etapă a întrebărilor, pentru că acestea au ca scop identificarea problemelor, a obstacolelor, dar și a soluțiilor pentru rezolvarea lor.
După această etapă, este recomandat să se ceară copiilor să materializeze ceea ce a avut un impact deosebit asupra lor prin desen, pictură sau modelaj, urmând ca povestitorul să poate interpreta și mai bine cum i-a influențat povestea pe copii și ce schimbări s-au produs în starea lor.
Așadar, posibilitatea de regăsire și acceptare de sine, de corectare a comportamentului, de încredere în propria persoană și în cele din jur sunt aspecte vizate, atunci când este propusă o anumită poveste terapeutică.
Valențe educative și formative ale basmului
Pentru a răspunde procesului instructiv-educativ ce se se desfașoară în școală, copilul trebuie sa plece din grădiniță cu un bagaj de cunoștințe pe care să-l poata reda într-o limbă corectă din punct de vedere fonetic și gramatical, coerentă, cursivă și expresivă.
Dezvoltarea limbajului cuprinde nu numai întelegerea structurilor verbale și utilizarea lor în contexte imediate, ci și învățarea exprimării propriilor idei și sentimente. Aceste obiective pot fi realizate mai ușor prin apropierea copilului de lumea minunată a basmelor, lume care a încântat întotdeauna copilăria tuturor generațiilor.
Basmele constituie un mijloc important care contribuie la lărgirea orizontului copiilor. Ele scot în evidență trăsăturile personajelor, dându-le preșcolarilor posibilitatea să învețe să deosebească frumosul de urât, binele de rău și să urmeze exemplul personajelor pozitive.
Copiii iubesc și ascultă cu plăcere basme, deoarece corespund necesitățiilor de a ști, de a cunoaște, de a înțelege cum se împlinesc năzuințele spre mai bine, spre frumos.
Pornind de la această idee, educația morală prin basm a preșcolarilor este posibilă și necesară. Este posibilă la această vârstă, deoarece copilul dovedește mare maleabilitate psihică, fapt ce oferă posibilitatea de a intervene educative, sub aspect formative si informativ.
Gândirea copilului trece de la cea intuitivă la gândirea concret-operatorie, limbajul se îmbogățeste, se dezvoltă comunicarea cu copiii și cu adulții, se înregistrează o afectivitatea crescută.
Este necesară întrucat, la aceasta vârstă, se înregistrează cele mai multe acumulări, cu rezultate deosebite în plan intelectual, afectiv și moral.
Expunerea sau citirea unor basme de către cadrul didactic începe încă de la grupa mică. La început, se pot construi diferite istorioare utilizând jucăriile copiilor, aratând una sau alta din ele, pe măsura ce sunt menționate în povestire și executând anumite acțiuni simultan cu descrierea lor verbală ori; de asemenea, cadrul didactic poate alege o papușă sau un iepuraș care să își povestească pățaniile. Ulterior, se poate renunța la jucării, utilizându-se doar imaginile, atât pentru urmărirea succesiunii logice a întâmplărilor, cât și pentru scopuri expresive.
Pe masură ce se derulează basmul, cadrul didactic atrage atenția copiilor asupra expresiei personajelor ilustrate, accentuează intonația și își modifică vocea atunci când redă replicile acestora.
Pentru ca basmul să iși atingă scopul, nu este suficient să se utilizeze jucării ori imagini. Cadrul didactic trebuie să transmită idei și dispoziții afective, iar cel mai potrivit mijloc de a ajunge la acest rezultat este mișcarea. Copiii sunt în permanentă mișcare, receptând în mod natural sentimentele și ideile prin intermediul actelor motrice. Tristețea poate fi înfațișată prin coborârea capului, surpriza prin înalțarea umerilor, bucuria prin bătăi din palme și sărituri.
Cadrul didactic trebuie să știe să-și stăpânească și să-și utilizeze propria voce ca pe un instrument prețios în nararea basmelor. Vocea sa trebuie sa fie clară, pronunția inteligibilă, dar și naturală, astfel încât să poată transmite cu ușuriță diferitele emoții: bucurie, teamă, tristețe etc.
Un alt aspect referitor la modul de a nara al cadrului didactic se referă la stăpânirea cuvintelor – nu este vorba numai despre capacitatea de a le pronunta clar, inteligibil, ci și de manevrarea, accentuarea, evidențierea anumitor cuvinte prin care să transmită culoarea, importanța, autenticitatea ideilor și sentimentelor conținute de textul respectiv.
Basmele, cu părțile lor de previzibil și imprevizibil trezesc interesul copilului și, imaginar, el participă la rezolvarea unor conflicte, este încântat sa fie martorul peripețiilor, al întâmplărilor prin care trec eroii.
Dinamismul îl impresionează puternic pe copil și, de multe ori, cei mai sensibili reacționează prin lacrimi și proteste: copilul nu suportă ca lupul să mănânce iezii sau ca Albă ca Zăpada să moară. De asemenea, el se înspăimântă la apariția Zmeului sau a Zgripțuroaicei.
Cu toate acestea, copilul dorește să asculte basmul până la sfârșit și simte plăcerea de a trece încă o dată prin emoțiile primei ascultări, de a se întrista sau de a se înspăimânta de fiecare dată și așteaptă ca la noul basm să treacă prin stări asemănătoare. Alături de personajele basmelor, el crede că poate înfrunta cele mai mari primejdii.
În basm, cu ajutorul stereotipiei, se realizează imagini afective, reprezentări de personaje cu comportamente stabile ce devin, astfel, portrete față de care copilul își manifestă simpatia sau antipatia și din care își alege modele etice sau față de care își exprimă respingerile. Simțindu-se viteaz și frumos ca Făt-Frumos, deși se știe mic, încearcă sa devină mare, curajos, puternic.
Tot prin stereotipia basmului, copilul își construiește imaginar canoane și își creează obligații la care adulții nici nu se gândesc, cum ar fi să păstreze un secret sau să-și înfrâneze curiozitatea.
Basmele îl fac pe copil să se simtă puternic, să trăiască satisfacția învingătorului. Ascultându-le cu atenție, el reface drumul străbătut de eroul pozitiv, îl înțelege și astfel va învăța că și el va trebui să treacă prin încercări care îi vor verifica înțelepciunea, curajul, îndrăzneala, puterea de a-și impune legi de conduită, de a asculta sfaturile celor mari, de a nu se lua după aparențe.
Expunerea basmelor de către copilul însuși constituie o introducere participativă la viața acestei lumi. Această autointroducere, având loc pe cale verbală, pregătește intrarea pe nesimțite și în mod practic în frumusețea și moralitatea limbii propriului popor.
Valoarea formativă a basmelor constă în faptul că ele stimulează procesele cognitive și afective ale copiilor, contribuind la formarea trăsăturilor de voință și caracter.
Conținutul lor impresionează prin problematica majoră a existenței, prezentată într-o formă accesibilă: nașterea și moartea, căsătoria și fericirea, bogăția și sărăcia, timpul și spațiul, valoarea conduitei morale etc. Citind basme, copiii își formează reprezentări și noțiuni despre dreptate, cinste, curaj, vitejie, perseverență, hărnicie.
Desfășurarea evenimentelor dintr-un basm le dezvoltă atenția și memoria, imaginația și spiritul de observație. În basm, ca și în joc, copilul iși satisface nevoia de acțiune. De multe ori, în lumea de basm, copilul caută și găsește un mediu compensatoriu, în care evenimentele și personajele îl fac să fie fericit.
Din perspectivă formativă, conținutul basmului și, mai ales eroii săi, imprimă copiilor împlinirea imitativă.
De la o anumită vârstă, basmul ajută la formarea gustului estetic și la dezvoltarea limbajului copiilor. Spre sfârșitul copilăriei își dau seama că nu există nici balaur, nici zmei, nici Făt-Frumos și recunosc situațiile și personajele din basm ca pe o convenție, deci se produce în percepția lor un proces de “demitizare” a lumii încorporate în basmele pe care le părăsesc pentru alte lecturi.
Capitolul 4
Importanța basmului în cadrul procesului instructiv- educativ în grădiniță
Basmele au facut parte întotdeauna din viața popoarelor. Evoluția lor este învăluită în continuare în mister, dar un lucru este cert: basmele continuă să încânte oameni de toate vârstele, prin redarea, cât mai aproape de real, a vieții, dar și prin evocarea intensă a luptei dintre bine și rău. Din această luptă binele triumfă întotdeauna, spre bucuria celor care le ascultă sau le citesc.
Aproape toate basmele au ca personaj central un tânăr, fie fecior de înalte fețe împărătesti, fie om simplu din popor, care este supus unei serii de încercări dificile. Acestea sunt menite să-l întărească pe băiat, să-i testeze înțelepciunea, curajul și sufletul. Răsplata este însă pe măsura faptelor sale vitejești: mâna unei frumoase prințese, dar și împărăția.
Acțiunea basmelor se petrece într-o vreme nedeterminată, o vreme în care eroii nu îmbătrânesc, ei trăind fericiți “până în ziua de azi”, o vreme în care copiii “cresc într-o zi cât alții într-un an” și intră, pe nesimțite, în lumea adulților. Acest lucru se reflectă tocmai în acțiunile sale, eroul dând dovadă de neștiință și imaturitate în deciziile luate și în acțiunile întreprinse.
Fără a conștientiza, preșcolarul reface, generație după generație, drumul acestui erou care intră, dintr-o data, în rândurile oamenilor mari; povestea lui se termină totdeauna în chip fericit, dar trece prin realitatea faptelor, care-l duc de la neștiință și imaturitate la vârsta superioară a adultului.
Basmul stimulează ”descentrarea” copilului, creându-i jocul de perspectivă, care il face să se poată pune în locul altuia și să găsească în altul ceva din el însuși.
Lumea de ficțiune a basmului îl inițiază pe copil în legi ale relațiilor umane. Copilul trăiește, într-un plan imposibil, o problematică fundamentală reală, care confruntă existențe și valori. Basmul, prin ecourile sale afective, este menit să-l ancoreze pe copil în realul însuși, să nu rămână în țara zânelor, decât spre a privi spre lumea din jurul său, dintr-o perspectivă mai largă și mai accesibilă lui.
Urmărirea actiunii unui basm, unde previzibilul se întâlneste cu imprevizibilul, îl îndeamnă pe micul ascultător să-și concentreze atenția asupra întâmplărilor descrise. Preșcolarul participă cu plăcere la desfășurarea acțiunii, deoarece, prin întâmplările fantastice ce le caracterizează, basmele îl ajută pe copil să asimileze mult mai ușor noile informații, pe măsura ce apar în viața lui.
Lectura basmelor este un mijloc instructiv-educativ foarte popular în grădinițe, deoarece contribuie atât la dezvoltarea proceselor psihice, a limbajului și a imaginației, pe de o parte, dar și la educația morală și estetică a preșcolarilor, pe de altă parte.
Cunoașterea, la nivelul basmului, este confruntată permanent cu cea din planul cunoașterii senzoriale, individuale; copiii asociază experienței lor capacitatea de a transforma realitatea pe plan imaginar, iar elementele familiare se împletesc cu altele necunoscute, se face trecerea într-o lume nouă, care se cere cucerită și, de aici, farmecul deosebit al basmelor.
Faptul că ascultă basme îi ajută pe cei mici să îi dezvolte o atitudine personală față de personajele și acțiunile prezentate, cei mici ajungând chiar să facă comparații, deosebiri și corelări ale unor întâmplări fantastice cu unele din viața lor de zi cu zi.
În cadrul acestui proces al ascultării unui basm copilul trece prin trei faze: uimirea, meditația, când face asocieri, comparații și caută soluții reale unor probleme imaginare și luarea atitudinii, când aprobă sau dezaprobă acțiunea, faptele eroilor pozitivi sau negativi.
Lumea poveștilor este construită pe o anumită stereotipie a personajelor și a temelor față de care copilul își manifestă simpatia sau antipatia, din care își alege modelele etice sau față de care iși exprimă respingerile – de aici decurge eficiența lor formativă în educarea copiilor.
Prin conținutul lor, basmele furnizează cunoștințe privitoare la cele mai variate aspecte de viață.
În procesul ascultării unui basm este antrenată întreaga activitate psihica a copilului: acesta iese din starea de pasivitate, urmărește cu atenție cele povestite, memorează, compară și analizează materialul, face legături de cauzalitate, stabilește relații între fapte și personaje, se familiarizează cu frumusețea și expresivitatea limbii: expresii poetice, epitete sau formulări stereotipe. Toate acestea, dacă sunt înglobate corect în vocabularul copilului, contribuie la educarea limbajului acestuia.
Înțelegerea unor legi elementare sau fundamentale ale lumii îi este înlesnită copilului prin natura specifică a confruntărilor din lumea basmelor. Acestea se întemeiază pe ciocnirea dintre esență și aparență, dintre ascultare și neascultare, adică pe ciocnirea dintre virtuți și defecte, dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună.
Copilul învață din basme să disprețuiască lăcomia, zgârcenia, răutatea, lașitatea și alte trăsături urâte de caracter, trăsături întâlnite la personajele negative. În același timp, copilul admiră bunătatea, cinstea, curajul, perseverența personajului principal, pe care-l îndrăgește și alături de care se bucură sau se întristează, pentru a cărui soartă suferă sau este satisfăcut.
În acțiunile sale cadrul didactic trebuie să țină seama de toate aceste aspecte și să valorifice atât posibilitațile, cât și nevoile prescolarului pe care îl are în față.
Cadrul didactic trebuie, în primul rând, să-l invețe pe cel mic cum să asculte un basm, trebui să-i formeze auzul fonematic, să-l ajute să distingă sunete. De asemenea, într-un cadru organizat, preșcolarul trebuie să învețe să povestească, să răspundă la întrebari – acțiune care îl va ajuta foarte mult pentru a-și exprima liber gândurile și sentimentele.
Pentru realizarea în parametrii optimi a acestui scop, în cadrul procesului instructiv-educativ din gradiniță, cadrul didactic trebuie să țină cont și să respecte atât factorii de comportament, cât și cei educaționali.
Ce-l determină pe copil să asculte o poveste? Este capabil să asculte, să urmărească un șir de acțiuni? Basmul își află funcția deplină și continuă din momentul în care copilul, intrat la vârsta preșcolarității, este apt să devină destinatarul unui mesaj complex; cu sau fără ajutorul unor ilustrații, copilul începe să poată recepta un text epic, o întâmplare sau un șir de peripeții.
Valoarea instructiv-educativă a basmului constă, așadar, în calitatea de a stimula și dezvolta personalitatea copilului în mod complex: în plan intelectual, în plan afectiv, în plan moral și comportamental. Astfel, în plan moral-comportamental, copilul de vârstă preșcolară mică nu are o motivație internă asupra comportărilor sale. El ascultă și se supune datorită autorității câștigate de către cadrul didactic sau de către părinte, însă, pe măsură ce pătrunde în împărăția basmelor, se conturează și modelele pe care acesta le poate copia.
Cu toate că în vremurile contemporane nu întotdeauna învinge binele sau adevărul nu iese repede la iveală, cadrele didactice trebuie să le demonstreze copiilor că binele pe care-l facem celor din jur, prin valențele lui positive, se va răsfrânge și asupra noastră, iar munca făcută cu perseverență și profesionalism ne va ajuta să învingem.
4.1. Locul basmului în programa instructiv-educativă a învățământului preșcolar
În contextul dezvoltării vorbirii preșcolarilor, literatura pentru copii are un rol deosebit de important. Dar, pentru a se manifesta liber, copilul trebuie să dispună de un volum bogat de cunoștințe, să stăpânească instrumentele gândirii, să aibă un comportament adecvat, să aibă simțul datoriei și al răspunderii față de sine și față de alții. De exemplu, un copil nu va putea să povestească dacă nu are reprezentări clare și nu stăpânește schema unei povestiri: începutul, desfășurarea întâmplărilor într-o anumită succesiune, încheierea.
Fiecare activitate din grădiniță își are partea ei de contribuție la dezvoltarea vorbirii copiilor.
Lumea basmului îi dezvoltă copilului capacitatea de a-și construi și verbaliza trăirile, proiecțiile. În călătoriile imaginare, copilul se simte fericit, participând afectiv și însoțind protagoniștii basmelor pe tărâmuri fictive.
Preșcolarul, aflat la vârsta întrebarilor, este satisfăcut cu ajutorul imaginarului din basme, oferindu-i-se posibilitatea de a-și da seama că este înconjurat de răspunsuri posibile, imaginarul îi oferă posibilitatea de a trăi momente asemănătoare eroilor îndrăgiți.
Basmul, datorită aspectului preponderent imaginar, stimulează cu precădere afectivitatea, care este fundamentală în formarea caracterului moral al conștiinței și al comportamentului la vârsta preșcolară.
Dată fiind importanța educației morale în formarea personalității copilului preșcolar, este necesar să se apeleze și la povești, dar și la toate mijloacele adecvate unei astfel de finalități.
Emisiunile de televiziune și jocurile electronice, care se găsesc peste tot, prezintă copiilor de vârsta preșcolară, în fiecare zi, sub forma desenelor animate, nenumărate “basme”, fără ca receptarea acestora de către copii și impactul asupra lor să constituie preocuparea unor specialiști.
De cele mai multe ori, aceste “basme” exercită un efect neașteptat și imposibil de controlat din punct de vedere pedagogic, pe care cadrele didactice nu îl pot corela cu intenția de formare a caracterului moral prin basme, povestiri.
Atitudinea activă a copilului este stimulată nu numai de conținutul și forma basmului, ci și de pregătirea pedagogică și talentul cadrului didactic care știe să nuanțeze în mod adecvat comunicarea orală, nemijlocită, între specificul fiecărui copil și al fiecărei grupe de preșcolari și basmul respectiv.
Ficțiunea, pentru copil are valoarea ei de trăire “aievea”. Ceea ce este imposibil pentru el se transformă în real, cu valori stimulative pe planul imaginarului care, pornind de la bucuria de “a face ca…”, de a trăi o existență care nu este a lui, contribuie la dezvoltarea treptată a altruismului. Copilul se transpune în locul unui personaj, se închipuie un alt “eu”, realizându-se perspectiva dualistă de care are nevoie comunicarea interumană.
Prin “asimilarea” eroilor din basm se produce pe plan mintal o lume a rolurilor, a reprezentărilor sensibile despre o altă lume decât cea cunoscută prin experiența personală.
Lumea basmelor le dezvoltă preșcolarilor capacitatea de a-și organiza și verbaliza trăirile, dezvoltându-le curajul de a se lupta pentru dreptate. De exemplu, prezentându-le basmul “Prâslea cel voinic și merele de aur” de Petre Ispirescu, copiii se transpun în personajul principal, caută solutii, își imagineaza poziția pe care trebuie să o ia.
Basmul influențeaza comportarea morală a copiilor pentru că ei ascultă povestea, retrăiesc întâmplările din realitate și proiectează altele proprii, posibile, prin adoptarea punctului de plecare. Astfel, copilul își imaginează, fără să confunde planurile, și le trăiește paralel; are posibilitatea de a călători imaginar și este fericit, participând afectiv și însoțind eroii pe tărâmuri fictive sau în țări reale, pentru el, deși fantastice, toate sunt posibile pe baza premiselor acceptate.
Detaliile realiste cuprinse în basm întăresc miracolul, dându-i un fundament veridic, acțiunea basmului se corelează treptat și cu alți factori intelectuali și etici.
Miracolul de basm apare ca o cale de “asimilare a noului” de către copil, iar tema basmului apare stranie, pentru că personajele, cu caracterul lor extraordinar, îl tulbură.
Dinamismul îl impresionează puternic pe copil și, de multe ori, copilul nu suportă, de pildă, că Spânul îl păcălește pe Harap-Alb sau că Prâslea nu era iubit de frații mai mari.
Copilul este satisfăcut nu numai de deznodământul basmului, dar și de întreaga acțiune a acestuia și nu acceptă ideea “de a sari” peste episoade, cerând reproducerea întocmai a momentelor basmului și, o dată cu eroii basmului, el își închipuie că învinge monștri; crede că poate înfrunta cele mai mari primejdii și cele mai înspăimântătoare primejdii. Copilul este stăpânit la început de teama pe care ulterior și-o înfrânge și luptă cu zmeii și cu alți dușmani pe care îi învinge, asemenea unui erou de basm.
Preșcolarul nu i se alătură lui Făt-Frumos, ci se confundă cu acesta într-un fel de “condensare”, ca în vis, care îi permite, imaginar, să fie în același timp și el și altul. Ascultând basmul cu atenție, preșcolarul reface drumul străbătut de eroul pozitiv, intrând dintr-o dată în rândul oamenilor mari. Povestea eroului, terminându-se în chip fericit, îl determină pe preșcolar să treacă prin realitatea gravă a faptelor, care-l duc de la neștiință și imaturitate la vârstele adultului.
Din desfășurarea peripețiilor basmului pe care îl descoperă în grădiniță, copilul înțelege și astfel învață că și el va trebui să treacă prin încercări care îi vor verifica înțelepciunea, curajul, îndrăzneala.
Receptivitatea basmelor este garantată de către eroii lor, care, mereu alții, își urmeaza drumul spre fericire, întâlnind zmei, uriași și alte ființe cu dimensiuni și însușiri supranaturale; aceasta receptivitate se datorează și întâmplărilor basmului, întâmplări care respectă un tipic folosit mereu, cu “împărați de peste nouă mări și nouă țări ”, cu păduri misterioase și zâne din cale-afară de frumoase.
O condiție principală pentru validarea eficienței metodelor de educație și învățare prin basm, ca în oricare alt domeniu, trebuie să fie verificată prin cercetări aplicative. Dintre acestea, experimentul și observația s-au dovedit a fi deosebit de utile.
În desfășurarea activităților în grădiniță se folosesc îndeosebi lectura, povestirea, dramatizarea, convorbirea și desenul, ca metode experimentale, completate cu metoda observației.
Lectura basmului de către educatoare este primul contact al copilului cu basmul, acum ieșind la iveală și primele elemente ale educației morale, trăirea afectivă alături și împreună cu personajele îndrăgite din basm își poate îndeplini funcția cognitivă de educație morală, dacă este urmată de metoda convorbirii pe marginea textului citit, pentru a clarifica diversele sensuri morale pe care basmul respectiv le vehiculeaza și prin metoda convorbirii între copiii, metodă care, având formă de dialog, pregătește și susține aplicarea metodei principale, metoda dramatizării, folosind teatrul de păpuși.
Metoda observației este o metodă adiacentă, dar este importantă, deoarece oferă cadrului didactic posibilitatea de a urmări pe chipul copilului și în reacțiile fizice ale acestuia, prin gesturi, procesele interne care duc la formarea caracterului moral (de o mare utilitate în aplicarea acestei metode sunt fotografia și înregistrarea audio-vizuală a comportamentului și a comentariilor verbale ale copiilor).
Metoda dramatizării este cea mai adecvată metoda de realizare în practică a complementării dintre basm, poveste și copil, si cea mai eficace metoda în ceea ce priveste transformarea informațiilor vehiculate de basme și povești.
De menționat este și rolul desenului, a scenelor de basm, a acțiunilor eroilor ca și a chipurilor acestora de către preșcolarii care audiază un basm; prin desen, copiii realizează vizualizarea înăuntrul conștiinței lor a concretizării vii a evenimentelor și eroilor față de care ei își dezvăluie opiniile.
4.1.1. Obiective generale, instructiv-educative și formative
ale activităților de educare a limbajului
Capacitatea de comunicare verbală reprezintă un reper al pregătirii și al dezvoltării intelectuale nu doar a copilului preșcolar, ci a ființei umane în toate etapele vieții.
Ca mijloc de comunicare, limba se învață în etape succesive, mai întâi în familie. În grădiniță și în școală are loc adevărata cultivare a limbii, exercitandu-se o influență dirijată, organizată, planificată, bazată pe concluzii psihopedagogice și pe norme prestabilite, cu probleme, noțiuni și sarcini gradate ca dificultate și organizare în sisteme logice, metodice.
Cu cât sunt mai științific selectate, ordonate și disciplinate cunoștințele, activitățile și exercițiile pe trepte de învățământ și ani de studiu și, cu cât există o continuitate a demersurilor pedagogice în raport cu obiectivele majore ale dezvoltării limbajului și ale studiului limbii, cu atât sporeste eficiența muncii de dezvoltare a vorbirii și comunicării.
Programa pentru învățământul preșcolar (Anexa 1) urmărește, prin conținutul cunoștințelor și prin formele de activitate prevăzute în capitolul Educării limbajului, pregătirea preșcolarilor pentru receptarea structurilor gramaticale din ciclul primar, dar, mai ales, dezvoltarea capacităților de comunicare verbală.
Dezvoltarea vorbirii la copilul preșcolar este în strânsă legătură cu experiența cognitivă a acestuia; în gradiniță, în activitatea de comunicare cu copiii din grupă, cu adulții, copilului i se oferă posibilități optime de exprimare liberă.
Cunoștințele prevăzute în capitolul Educarea limbajului sunt organizate concentric cantitativ la cele trei grupe de vârstă. Pe fiecare nivel de vârstă se adaugă diverse componente problemei abordate în grupa precedentă, într-o organizare concentric-cantitativă prin sporirea gradului de generalizare și abstractizare a cunoștințelor prevăzute pentru grupele mari.
Sarcinile și conținutul activității instructiv-educative de educare a limbajului, așa cum sunt ele prezentate și în programă, vizează dezvoltarea vorbirii copiilor sub trei aspecte: fonetic, lexical și gramatical.
În redarea conținutului poveștilor, povestirilor, basmelor, conform programei instructiv-educative, se insistă pe înșiruirea formulelor de început și de sfârșit, a expresiilor consacrate asigurării continuității întâmplărilor redate, pe capacitatea de a lectura diferite imagini prin enumerare, descriere, interpretare, nivelul posibilităților copilului de a întreține o conversație, de a se exprima fluent și expresiv.
Cadrul didactic dispune de o ofertă generoasă de texte literare reprezentativă pentru creația literară din țara noastră sau din literatura universală. Povestirea sau lecturarea acestor texte emoționează copiii, le dezvoltă sensibilitatea, le transmit acestora mesaje etice și umane.
Copilul știe, încă din familie, cum trebuie să se poarte, cum trebuie să vorbească, ce atitudine să adopte în anumite împrejurări, ce are voie să facă și ce îi este interzis.
În grădiniță, cadrul didactic introduce treptat diferite reguli de comportare menite să-l ajute pe copil să se orienteze mai ușor în mediul social apropiat.
Dar educația morală nu se rezumă la atât, iar rezultatele nu sunt întotdeauna cele dorite, dacă acesta latură a educației nu se bucură de aceeași atenție ca și celelalte.
Pentru ca activitatea de educare a unor trăsături pozitive de caracter să se desfășoare sistematic și organizat, este nevoie ca programa să prevadă sarcini concrete privind formarea unor reprezentări morale prin intermediul textelor literare, privind educarea sentimentelor morale prin mijlocirea varietăți iși intensității trăirilor emoționale generate de audierea unui basm, privind formarea deprinderilor și a obișnuințelor de comportare prin raportare la exemplele oferite de textele literare.
Tematica prezentată în programă are caracter orientativ. În fapt, alegerea unei teme sau a alteia este făcută de către didactic, în funcție de nivelul grupei, de mediul social în care trăiesc copii, de materialul de care dispune.
De modul în care cadrul didactic își proiectează și organizează activitatea depinde realizarea unui obiectiv deosebit de important în educarea și instruirea copiilor: dezvoltarea personalității acestora.
4.1.2. Modalități de predare a basmului în grădiniță
“Poveștile noastre, prin imaginația cea scânteietoare, prin eroii caracteristici, prin limba colorată și formule bogate, alcătuiesc niște comori de frumuseți, ocupând un loc de frunte între toate celelalte creații similare europene.” (Pătrășcanu, 1969, 254)
Basmul a contribuit (și încă mai contribuie) la formarea profilului moral al omului, la îmbogățirea tezaurului cunoașterii umane. Alexandru Andrei, în studiul consacrat basmelor, “Valori etice în basmul fantastic românesc”, subliniază efectele educative pe care basmele le exercită asupra cititorilor și ascultătorilor.
Analizând faptele eroilor, urmărind ascensiunea acestora, ascultătorul privește printr-o oglindă ce e bine și ce e rău, ce e drept și ce este nedrept, prefigurând în acest fel idealul de viață a numeroase generații.
Basmele pun în lumină cele mai nobile fapte ale omului, iar puterea de transmitere a unor mesaje înălțător-umane este nelimitată. Astfel, predarea basmului la preșcolari, dezvăluirea semnificației acțiunilor eroului, frumusețea morală a eroului principal propus ca model, oferă cadrului didactic posibilități nelimitate de a acționa asupra sufletului și imaginației preșcolarilor.
Activitățile de dezvoltare a limbajului sunt prevăzute în programa școlară într-un capitol distinct, în vederea realizării unor influențe sistematice în această direcție, în forme și mijloace specifice.
Alături de lecturile după imagini, povești, jocuri didactice, convorbiri, povestirile și respectiv repovestirile, constituie un mijloc excelent prin care se pot transmite valorile etice și estetice ale literaturii pentru copii, preșcolarilor. De asemenea, acestea (lecturile după imagini, povești, jocurile didactice, convorbirile, povestirile, repovestirile) ocupă un loc important în grădiniță la nivelul celor trei grupe de vârstă.
În toate acțiunile întreprinse trebuie să se țină seama, în primul rând, de particularitățile de vârstă ale preșcolarilor, de experiența de viață a acestora, de specificul formării noțiunilor, sentimentelor și conduitei la această vârstă. De asemenea, trebuie luat în considerare și faptul că fiecare copil dispune de ritmuri proprii de asimilare, depozitare, redare, expunere, formare și dezvoltare.
Când vine vorba despre rolul literaturii pentru copii, la vârsta preșcolară trebuie luat în considerare ceea ce poate dobândi copilul la acestă vârsta prin contactul cu expresia literară, dar, mai ales, trebuie gândite posibilitățile și nevoile “literare” ale preșcolarilor.
Pentru ca mesajul etic al basmelor să ajungă până la conștiința copilului, sunt deosebit de importante modalitățile de realizare a activităților cu acest conținut educativ.
Ca o condiție psihologică, trebuie asigurat în cadrul acestor activitati un cadru intim, misterios, adecvat prin expresivitate, ritm, ținuta cadrului didactic și a copiilor, astfel încât mesajul etic transmis copiilor să determine un ecou afectiv puternic, pe măsura sensibilității mintii și a sufletului copilului.
Numai astfel, curajul, cinstea, demnitatea, bunătatea – toate calități morale ale personajelor prezentate în basm – vor insufla copiilor sentimentul de admirație, respect, prețuire, dar și dorința de a fi mai curajoși, mai buni, precum eroul îndrăgit.
În planificarea acestor tipuri de activități trebuie urmărit ca preșcolarii să aibă formate reprezentările la care face apel textul, să aibă suficiente cunoștințe care să le permită perceperea acestuia fără prea mari dificultăți.
Așadar, activitățile de povestire (modalitatea principală de prezentare a basmului) trebuie pregătite în prealabil de alte activități, cum ar fi: observări, lecturi după imagini, conversații, pentru că numai în acest mod aceste activități iși ating scopul.
Activitatea de povestire este optim a fi planificată în mijlocul saptămânii, atunci când curba efortului este maximă, înaintea celorlalte activități obligatorii. Povestirea cere un efort maxim susținut, o mare concentrare a atenției copilului, așadar acesta trebuie să fie odihnit pentru a putea urmări înlănțuirea logică a idelor. În caz contrar, povestirea va fi însușită superficial.
Înainte de a fi expus copiilor, textul trebuie citit cu atenție de către cadrul didactic și adaptat posibilităților de înțelegere ale copiilor. În predarea textului trebuie eliminate acele elemente fantastice care depășesc posibilitățile de percepție și înțelegere ale copiilor. De asemenea, materialul didactic utilizat trebuie să fie deosebit de viu colorate: jetoane, măști confecționate împreună cu copii, teatrul de păpuși, CD-uri.
Un ultim factor care contribuie la succesul activității de predare a basmului este învățarea, memorarea cu maximă fidelitate a textului basmului, eliminând astfel folosirea cărții în timpul activității de expunere.
Noile teorii ale învățarii atrag atenția asupra excesului de informații în domeniul învățământului și relevă necesitatea orientării spre latura formativă în practica școlară.
Este necesar pentru cadrele didactice “…. să cultive creativitatea copilului care astfel poate deveni un receptor avizat al mesajului artistic. El trebuie să apeleze simultan la gândirea logică a copilului și la procesele sale psihice, solicitând întreaga sa capacitate de receptare, pentru a-l determina să surprindă substanța operei literare prin descifrarea codului artistic.” (Goia, 2000, 493)
Știința literaturii nu a găsit până acum o metodă unică de investigare a operei literare și de cooperare cu copii. De aceea, este de datoria cadrelor didactice să aleagă cu mult discernământ metodele adecvate temei, respectiv tipului de activitate (trasmitere de cunoștințe, consolidare etc), deoarece au la dispoziție o “rețetă” pentru descoperirea mesajului artistic: ”o metodă – cadru, în realitate un mare număr de metode pe care le poate utiliza, dupa caz, în funcție de natura și întinderea operei, de scopul lecției, de capacitatea de înțelegere a elevilor etc.” (Bojiu, 1980, 40)
În cadrul activității la grupă, cadrul didactic poate folosi numeroase modalități de predare a basmului la toate cele trei nivele de vârstă.
Povestirea – este cel mai plăcut și eficient mijloc de transmitere a conținutului unui basm, atât pentru cadrul didactic, cât și pentru preșcolari, care poate fi folosit în activitățile de predare, de transmitere a cunoștințelor.
Povestirea poate fi utilizată în toate momentele zilei, în toate etapele activităților liber-alese, în toate tipurile de activități obligatorii, în motivarea unei acțiuni.
Povestirea trebuie însoțită întotdeauna de imagini, care constituie un mijloc foarte atrăgător de fixare a principalelor episoade ale basmului sau ale poveștii. Acestea trebuie descoperite copiilor pe măsura derulării conținutului basmului, pentru a nu-i lăsa pe aceștia să-și imagineze eronat eroii; imaginile trezesc și stimulează interesul copiilor pentru basm, le captează atenția.
Repovestirea – este modalitatea de fixare a basmului predat în memoria copiilor; dacă la grupa mică repovestirea este facută tot de către cadrul didactic și tot în cadrul activităților obligatorii, la grupele mai mari (mijlocie și mare) se poate realiza împreună cu copiii, atât în cadrul activităților obligatorii, cât și în timpul programului recreativ.
Imaginile care sintetizează principalele episoade ale basmului rămân expuse în sala de grupă, la îndemâna copiilor, pentru ca ei, dimineața, să-și povestească unul altuia din nou conținutul.
Acest lucru se poate realiza și în cadrul activităților liber alese, de exemplu, am organizat un joc de rol, “De-a educatoarea” și le-am propus să povestească basmul recent predate (astfel, copilul-educatoare conducea jocul antrenând ceilalți copiii în discutarea imaginilor prezentate).
În cadrul repovestirilor, copiii trebuie să aibă libertate în exprimarea conținutului basmului, pentru a putea urmări modul în care și-au însușit conținutul acestuia (înlănțuirea logică a acțiunilor), limba, expresivitatea cu care expun, dacă folosesc dialoguri acolo unde este necesar, cu ce intonație, dacă au căutat să introducă în vocabular expresiile noi transmise prin intermediul basmului.
Deoarece preșcolarii au tendința de a se grăbi și de a sări peste unele episoade ale basmului, trebuie insistat asupra unei repovestiri cât mai amănunțite, care să evidențieze latura educativă a basmului și trăsături morale definitorii ale personajului principal.
Dramatizarea – este un alt mijloc de fixare a conținutului basmelor. Prin mobilizarea specială a activității psihice, dramatizarea devine o modalitate optimă și complexă de influențare formativă.
Pentru copil, dramatizarea reprezintă o distracție veselă, placută, iar pentru cadrul didactic constituie un prilej de a urmări felul cum se dezvoltă personalitatea copilului, de a stimula și influența acest proces deosebit de complex.
Influența pozitivă a dramatizării asupra copilului se reflectă în comportarea și atitudinea copilului, în felul în care acesta trăiește rolul: copilul poate recepta cu adevărat mesajul etic dacă dramatizarea este legată de experiența lui, de reprezentări clare. Dramatizarea poate fi văzută și ca o punte de legatură între copil și simbolul ilustrat de un anumit personaj.
Fiecare dramatizare ar trebui însoțită de o discuție referitoare la întâmplările și personajele basmului asupra cărui ne-am îndreptat atenția (este inutilă dramatizarea unor basme care nu i-au impresionat pe copii în mod deosebit).
Pentru a fi dramatizat, un basm trebuie să conțină acțiune și dialoguri între personaje. Aceste dialoguri pot fi reconstruite de către copii, important fiind înțelesul pe care copilul îl conferă acestora în clipa intervenției lui, ca replică la remarca unui alt personaj.
Nu este indicat să se ofere indicații sau interpretări prin care se pot limita exteriorizările libere ale gândirii și ale simțirii copiilor. Astfel, copiii manifestă o independența fermecătoare.
Este bine ca rolurile să fie împărțite de către cadrul didactic pentru a asigura participarea întregului colectiv la actul dramatizării.
Dramatizarea are o influență deosebită asupra stării psihice a copilului, produce emoții pozitive, participă efectiv la acțiunea personajului.
Jocul didactic – datele recente ale cercetătorilor în domeniul psihopedagogic și practica personală la grupă a cadrelor didactice din grădiniță au contribuit la înțelegerea deplină a esenței jocului didactic, arătând că specificul lui constă în combinarea elementelor instructive cu activitatea de joc, care îi bucură pe copii.
Jocul didactic contribuie la organizarea activității intelectuale a copiilor în forme cât mai plăcute, atrăgătoare, accesibile și de o vadită eficienta, putând fi folosit ca mijloc de fixare a conținutului basmului, de apreciere a caracterelor unor personaje, a modului lor de comportare, a categoriilor de personaje cărora le aparțin.
Câteva exemple de jocuri didactice care se pot folosi pentru a fixa conținutul unui basm predat:
“Fata babei și fata moșului” – preșcolarii au ca sarcină didactică identificarea cât mai rapidă a formulărilor greșite în ceea ce privește acțiunea personajului, succesiunea personajelor în basm și utilizarea dialogului.
“Mă cunoști?” – cei mici au ca sarcină recunoașterea personajelor din poveștile cunoscute și indicarea însușirilor acestora.
“Televizorul” – sarcina acestui joc didactic este recunoașterea și denumirea povestii după ilustrații ce reprezintă personajele.
Problematizarea – repovestirea problematizată – presupune nu numai efort și străduință personală, ci și spontaneitate și ingeniozitate în construcția și rezolvarea problemelor prin cele mai diferite și variate procedee.
În cadrul acestei repovestiri – problematizate, preșcolarii sunt puși în situația ca, prin efort colectiv, într-ajutorare reciprocă, să soluționeze o problemă; prin astfel de repovestiri se urmărește o dezvoltare eficientă a forțelor intelectuale și, în același timp, formarea atitudinii sociale educative a copiilor.
În cadrul acestui tip de repovestire, am împărțit copiii în mai multe grupe, iar fiecare grupă a primit o imagine ce conținea, redat intuitiv, un moment, o scenă dintr-o poveste. Această scenă includea și o eroare: de exemplu, unui grup am dat o scenă din “Iedul cu trei capre” și anume momentul în care iedul este hrănit de una dintre capre, iar în imagine am introdus un element nou, vulpea.
Sarcina fiecărui grup era să recunoască povestea și personajul-eroare, să discute momentul surprins și să numească un reprezentant al grupului care să ofere răspunsul. Copiii au recunoscut cu usurință erorile din fiecare scenă prezentată.
Această metodă oferă plăcere copiilor, un sentiment de satisfacție a muncii efectuate, dar și satisfacția că grupul a obținut rezultatele printr-un efort comun – rezultate stabilite pe bază de concurs.
Conversatia problematizată – procesul de dobândire a conceptelor este deosebit de complex și cu întindere în timp. Este bine cunoscut rolul participării active, directe a copilului la descoperirea adevărurilor. Situația devine ușor de abordat atunci când este vorba de însușirea conceptelor morale, care nu au reprezentare concretă decât, cel mult, în atitudini de comportament.
Crearea situațiilor problematice are o importanță deosebită în trezirea și menținerea interesului pentru cunoaștere.
Întrebările problematizate folosite în cadrul conversației problematizate au rolul de a dirija gândirea copiilor spre descoperirea răspunsurilor sau a soluțiilor posibile. Întrebările și răspunsurile prin care gândirea copilului este condusă spre descoperire sunt în legatură cu momentul receptării basmului și urmăresc stimularea capacității preșcolarului de a motiva o anumită acțiune, de a stabili o cauzalitate între acțiune, atitudine și consecințele acestora.
Întrebările utilizate trebuie să țină cont și de specificul vârstei, astfel la grupele mică și mijlocie (3-5 ani) procesele cognitive se desfășoară în situații concrete, în acțiunea practică cu obiectele.
În jurul vârstei de 5 ani, copilul poate să analizeze un obiect, o situație, poate să facă generalizări. La acest nivel de vârstă se pot folosi întrebări cu caracter ipotetic și întrebări deductive.
“Utilizată corect și adaptată particularităților de vârstă și individuale ale copiilor, această strategie de instruire contribuie într-o mare măsura la creșterea calitativă a proceselor intelectuale și, mai ales, la dezvoltarea creativității în formele ei cele mai productive – descoperire, invenție, creație.” (Tomșa, “ Modalitati de problematizare”, Revista Învățământului Preșcolar, 53)
Prin toate aceste “metode ” se urmărește:
dezvoltarea spiritului de inițiativă a copiilor;
independența acestora în acțiune (în ceea ce privește alegerea temelor din poveștile cunoscute);
educarea capacității copiilor de a reda prin joc trăsăturile care definesc un personaj;
dezvoltarea expresivitatii exprimării;
formarea obișnuinței de subordonare a intereselor personale intereselor collective;
aprofundarea mesajului etic transmis de basm.
4.2. Valorificarea activităților în învățământul preșcolar prin basm
Producțiile populare în proză sau versuri au format dintotdeauna fondul de aur al literaturii pentru copii. În imagini poetice, adesea greu de egalat în literatura cultă, creațiile populare dezvăluie copiilor aspecte capitale ale vieții omului, bucuriile, necazurile, idealurile lui, tradițiile și înțelepciunea lui seculară, frumusețile limbii, oferindu-le norme de viață demnă, modele desăvârșite prin eroi ideali.
La nivelul capacităților lui de asimilare, copilului trebuie să i se dezvaluie, firește, cu mijloace specifice artei, adevărul despre viață, prin ceea ce are el mai viguros, constructiv, mobilizator, prin ceea ce cultivă încrederea în om, în forțele lui.
Problema accesibilității literaturii pentru copii se pune în legatură cu particularitățile dezvoltării intelectuale și psihice ale copiilor de diferite vârste.
Până la vârsta de trei ani se poate vorbi despre o literatură accesibilă pentru copii, deoarece, în pofida mutațiilor variate și profunde survenite în dezvoltarea proceselor de cunoaștere și afective, copiii nu au încă suficiente capacități pentru a recepta o creație literara oricât de simplă ar fi aceasta; copiilor le sunt accesibile cărțile cu poze, acestea, chiar dacă nu marchează contactul cu literatura propriu-zisă, pregătesc “întalnirea” cu aceasta.
Cărțile cu poze sunt, într-o primă formă, niște pliante cu desene colorate care solicită explicatiile adultului: dacă aceste imagini sunt dispuse în sensul realizării unei mici povestiri, ele pregătesc receptarea literaturii pentru copii.
Cărțile ilustrate cu versuri îi apropie mai mult pe copii de literatură. Asocierea versurilor (citite de către adult) cu imaginile, duce la completarea și aprofundarea receptării. Astfel, copilul se familiarizează cu poezia, cu legile unui limbaj care încântă prin structura lui particulară.
Dacă adultul se poate lipsi de poezie, copilul cunoaște bucuria descoperirii, a ascultării și a recitării versurilor, fiind sensibil, în chip spontan, tocmai la jocul de ritmuri și rime. Această atitudine față de poezie, întemeiată psihologic de la 2-3 ani, nu se va continua de la sine în dezvoltarea ulterioară. Dimpotrivă, ea tinde să dispară, daca nu este cultivată la un alt nivel.
Cadul didactic trebuie să folosească această necesitate a copilului ca o “curea de transmisie“ în cadrul procesului instructiv-educativ din grădiniță.
Dacă preșcolarul ascultă la început povești simple și scurte despre animale, păsări s.a., mai târziu el ajunge la basmul propriu-zis, cu lumea lui imaginară, cu suita de personaje și peripeții specifice.
Forța de atracție a basmului este foarte mare: el recurge, în primul rând, la “virtuțile imaginarului” pentru a-l face pe copil să se identifice cu altul, să se vadă în lumina unui model, având universalitatea eroului de pretutindeni.
Literatura pentru copii funcționează prin impunerea unor universuri imaginare, fără ca nimic din natura însăși a literaturii să o diferențieze, mai ales la vârsta preșcolară, când i se cere unei opere să-l convingă pe copil că lumea ei există.
Preșcolarul se întâlneste aici cu cititorul de orice vârstă, care nu are o receptivitate reală. Adultul se socotește mândru când își poate exprima uimirea față de lumea fictivă: “Numai în basme se întâmplă așa!”
Copilul mic nu opune rezistență, el este capabil să se integreze unei lumi fictive, alături de lumea reală – fără să le confunde. El simte o placere deosebită când i se spune o poveste căreia nu-i poate sesiza totuși, decât fluxul sonor și tonul evocator, afectiv.
Odată ajuns la vârsta preșcolarității, el este apt să devină destinatarul unui mesaj mai complex. Cu și fără sprijinul unor ilustrații, preșcolarul începe să recepteze un text epic, o întâmplare sau un șir de peripeții. Este de ajuns să i se dezvăluie copilului existența unei lumi a poveștilor pentru ca aceasta să devină o necesitate: “Spune-mi o poveste!” devine o cerere curentă, care concurează cu suita întrebărilor caracteristice: “Ce înseamnă asta?”, “De ce?” – întrebări prin care copilul se situează printre lucruri și legi ale naturii.
Procesul dezvoltării copiilor este direct dependent de mediul de vorbire, de modelele de exprimare oferite de către adulți, parinți și cadrul didactic, influențele sistematice având o mare importanță.
Așadar, educarea limbajului copiilor trebuie să constituie o preocupare permanentă a cadrelor didactice prin organizarea și planificarea experiențelor de limbaj ale fiecăruia, în funcție de ritmul propriu de dezvoltare și prin crearea unui mediu cultural favorabil în care copilul să-și poate exprima liber propriile sentimente.
Domeniul limbajului și al comunicării, prin activitățile de educare a limbajului organizate în grădiniță vizează, printre sarcinile de comunicare exprese pentru dezvoltarea capacităților de comunicare verbală și de creație, și sarcinile legate de dezvoltarea sensibilității preșcolarilor față de tot ceea ce este frumos, artistic.
Capitolul 5
Studiu de caz:
Basmul – element cheie în dezvoltarea personalității preșcolarilor
Basmele sunt acele universuri mirifice din cărti, care au o mulțime de beneficii în dezvoltarea copilului. Lumea zânelor, a zmeilor și a Feților-Frumoși este una pe care preșcolarul o poate înțelege cu ușurință și din care pot extrage învățăturile necesare unei dezvoltări armonioase.
Cea mai bună perioadă pentru dezvoltarea imaginației este copilăria: este singura și cea mai fericită perioadă din viața oricărui individ, când poate visa liber, fără constrângeri și poate crede, cu toată ființa lui, că nimic nu este imposibil în lume.
Basmele, prin acțiunea și personajele lor fantastice, ajută la hrănirea imaginației preșcolarilor și îi ajută pe aceștia să gândească dincolo de realitate și să își creeze o imagine personală în minte, pornind de la cele ascultate.
Ceea ce copilul vede, aude sau experimentează în copilăriei îl marchează sau îl ajută, odată ajuns la maturitate. De aceea, cele mai multe basme sunt optimiste, pline de culoare și fapte bune.
Basmele contribuie la dezvoltarea unei atitudini optimiste în fața vieții, îl ajută pe copil să privească partea bună a lucrurilor, să facă diferența între bine si rău, devenind astfel un instrument foarte util în educația copilului din punct de vedere etic, deoarece basmele se pretează nivelului de înțelegere al preșcolarilor, folosind puterea exemplului.
Ținând cont de importanța pe care o are basmul în dezvoltarea armonioasă, atât din punct de vedere psihic, cât și din punct de vedere moral a preșcolarilor, prin intermediul chestionarului aplicat părinților am dorit să evidențiez rolul pe care îl are basmul în viața preșcolarilor de astăzi și, totodată, importanța pe care o au părinții în formarea unei culturi literare încă din mica copilăriei.
Citindu-le basme celor mici, părinții au ocazia să câștige minute prețioase alături de copii, să uite pentru câteva clipe de grijile cotidiene, intrând în pielea lui Făt-Frumos sau a Spânului, în loc să-i “abandoneze” pe micuți în fața “televizorului-dădacă”.
Alături de cadrele didactice, părinții au un rol foarte importat în procesul dezvoltării personalității preșcolarilor, rol care trebuie luat foarte în serios, deoarece dezvoltarea personalității este o construcție complicată, care are nevoie de o bază solidă pentru a fi durabilă și rezistentă.
5.1. Obiectivele cercetării
Cercetarea își propune să releve importanța pe care o au basmele în formarea personalității preșcolarilor, influențându-i pe aceștia atât în plan comportamental, cât și în plan psihic.
5.2. Ipoteza cercetării
Dacă vom cunoaște părerea părinților de preșcolari despre literatura pentru copii și rolul pe care acestia îl oferă literaturii in viața copilului, atunci fie îi vom sprijini pe părinți în demersul lor de cultivare al gustului pentru literatură, fie îi vom indruma pentru a putea îndrepta atenția celor mici de la ecranul televizorului/tabletei la paginile cărților destinate vârstei lor.
5.3. Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice
Pentru aplicarea chestionarului am discutat cu
directoarea grădiniței la care lucrez, dar și
cu părinții ai căror copii frecventează cursurile
grădiniței, obținând acordul acestora în vederea
realizării cercetării.
Cercetarea s-a efectuat pe un eșantion de 48
de adulți, ce au copii cu vârsta cuprinsă între 3-6
ani.
Chestionarul l-am realizat pe o fișă independent
(Anexa 2) și a avut caracter anonim, relevantă
pentru acest studiu de caz fiind doar vârsta copilului.
5.4. Analizarea și interpretarea datelor
În urma aplicării chestionarului am constat urmatoarele:
Itemul 1 – a urmărit informarea
subiecților despre ceea ce urmărește
chestionarul ce le-a fost înmânat.
Este mai mult decât încurajator răspunsul
majorității (44), dar dezamăgirea este provocată
de cei patru care au răspuns negativ: cei care
au răspuns astfel au recunoscut că nu le citesc
celor mici basme sau povești.
Preșcolarii sunt atrași de lumea magică
a basmelor si a povestilor, dar au nevoie de adulți pentru a-i trece pragul.
Itemul 2 :
cei mai multi dintre cei chestionati au răspuns “zilnic” (19) ceea ce subliniază preocuparea părinților pentru introducerea copilui în lumea literaturii;
16 au răspuns “săptămânal”, ceea ce reprezintă de o pondere foarte bună.
faptul că au existat respondenți care au indicat ca răspuns varianta “foarte rar” (11) reliefează o realitate tristă și anume că părinții lasă această sarcină în grija cadrelor didactice și a televiziunii.
Cu cât părinții citesc mai multe basme copilului și au grijă să le prezinte într-o manieră atractivă, cu atât mai mult cresc șansele de a-l transforma pe micuțul ascultător într-un fan al literaturii: pe măsură ce crește și descoperă noi și noi universuri fantastice, copilul va fi și mai atras de cărți
Este esențial ca părinții să încurajeze pasiunea pentru cărți, pentru citit. Într-o lume invadată de tehnologie și de jocuri inutile pentru o dezvoltare armonioasă, copilul trebuie ajutat să descopere fascinanta lume ascunsă între paginile cărților.
Itemul 3 – ilustrează faptul că cei mici
sunt atrași nativ de întâmplările fantastice
istorisite în cărțile cu basme, dar sarcina
de a-i învăța să le iubească cade pe umerii
adulților.
Faptul că 20 dintre adulții chestionați au folosit
drept răspuns varianta “zilnic”, iar 26 dintre aceștia
au răspuns “uneori”, subliniază dorința și,
în același timp, nevoia copiilor de a asculta basme, de a evada în lumea magică a acestora.
Răspunsul ales de 6 dintre adulți, și anume “foarte rar”, ilustrează realitatea zilelor noastre, o realitate în care copilul este mult mai atras de tabletă, televizor sau telefon cau calculator decât de ascultarea unei unui basm sau a unei povești.
Ține de fiecare părinte să-l determine pe copil să înțeleagă că în spatele basmului se ascund provocări importante, iar eroii trebuie să-și dovedească tăria de caracter, onestitatea, dragostea și curajul pentru a face față diverselor situații apărute de-a lungul călătoriei lor.
Basmele pot reprezenta și un execelent punct de pornire pentru discuții constructive, în care copilul se va antrena bucuros.
Itemul 4 – ilustrează frecvența cu care părinții chestionați frecventează librărie cu scopul de a achiziționa cărți pentru copii. Cei mai mulți au răspuns lunar, motivând faptul că preferă librăriile virtuale pentru a achiziționa cărți pentru cei mici.
Itemul 5 – evidențiază o situație clară și tristă: din cei 48 de părinți chestionați doar17 dintre aceștia au ales drept răspuns varianta “basm”, iar majoritatea, 31 dintre aceștia, au ales varianta “ desen animat ”.
Copiii sunt oglinda părinților, așa cum sunt crescuți, așa se și comportă, ei imitând până la un anumit punct, comportamentul părinților. Când adulții, prinși in vârtejul vieții cotidiene, nu au suficient timp pentru cei mici, aceștia ajung să fie uitați în fața ecranelor, ajungând astfel să fie crescuți și educați de televizor.
Basmele pe care copiii le ascultau odată de la părinți și bunici, au prins viață treptat nu numai la teatru, ci și în desenele animate, a căror evoluție este de-a dreptul îngrijorătoare. Acestea au trecut brusc de la desene inocente (Mihaela si Azorel, Omulețul lui Gopo) de la care copiii învățau să iubească plantele și animalele, la desene care încurajează comportamentul violent (Spiderman, Batman, Pokemon, Dragon Ball).
Părinții găsesc în televizor o “dădacă”, fără să ia în seamă efectele negative pe care le au unele programe asupra psihicului și comportamentului copilului.
Itemul 6 a avut in proporție de
100% răspunsuri pozitive (48), ceea ce ilustează
faptul că părinții chestionati cred în valoarea
educativă a literaturii pentru copii și în beneficiile
pe care aceasta le are în formarea personalității
preșcolarului, deoarece universal literaturii
pentru copii, clădit cu inocența și frumusețea
vârstei, constituie o exemplară sursă de îmbogățire
a minții copilului.
Itemii 7 si 8 se află într-o strânsă legătură,
deoarece ambii ilustează influența pe care o au basmele
asupra limbajului, dar și asupra comportamentului
preșcolarilor, care este cel mai bine reprezentat de
momentele de joacă, de relaxare ale copilului.
Ponderea cea mai mare în ceea ce privește itemul 7
a avut-o răspunsul “frecvent”, 63%, iar în cazul itemului 8
a fost cel mai des aleasă varianta “da”, 83%.
Aceste răspunsuri au evidențiat faptul că preșcolar tind să imite limbajul sau comportamentul eroului
preferat sau al eroinei mult iubite.
Itemul 9 se referă la numărul de cărți din biblioteca personală a preșcolarului, iar in cadrul acestuia 42 dintre cei chestionați au răspuns “multe”, în vreme ce doar 6 au răspuns “câteva”.
Faptul că micuții au o biblioteca personală bogată confirmă afirmațiile psihologilor referitoare la legătura dintre basmele ascultate în copilărie și dragostea față de cărți și basme de mai târziu.
Se pare că părinții s-au conformat dorinței celor mici de avea cât mai multe cărți cu poze frumoase, coperți lucioase, colorate și, chiar dacă la început cartea cu coperți plușate dă impresia copilului că participă activ la derularea acțiunii, mai târziu aceasta va contribui la dezvoltarea imaginției și îl va ajuta pe copil să creeze basme, povești, situații noi și fantastice.
Itemul 10 se referă la îndemânarea
preșcolarilor de a răsfoi o carte fără a o deteriora,
iar cei mai mulți au răspuns pozitiv, 98%.
Preșcolarii sunt atrași de coperțile colorate
ale cărților și sunt dornici să afle ce se ascunde între
paginile acestora. Chiar dacă le-a fost satisfacută
curiozitatea prin citirea poveștii sau a basmului,
de cele mai multe ori, în nenumarate rânduri, cele care îi atrag cel mai mult sunt imaginile ilustrate, iar la cititul imaginilor aceștia se pricep de minune.
Preșcolarii nu își doresc să rupă sau să deterioreze cărțile, dar nu au exercițiul necesar pentru a le răsfoi cu atenție, iar în acest caz este nevoie să fie sprijiniți de un adult în demersul lor.
Itemul 11 a fost cu răspuns deschis, cei mai mulți părinți au folosit drept răspuns numele unor personaje din desene animate sau din filmele de desene animate atât de populare în rândul tinerei generații.
Astfel, în topul răspunsurilor oferite de către părinți s-au aflat Sofia, Elsa, Minnie Mouse sau Rapunzel, în ceea ce le privește pe fetițe și Fulger McQueen și Wall-E, în ceea ce îi privește pe băieței.
Foarte puțini au oferit drept răspuns numele unor personaje de basm/poveste care să nu aibă vreo legatură cu vreun desen animat sau vreun film de desene animate promovat de către mass-media. Prin urmare răspunsurile oferite au fost: Cenușăreasa, Albă ca Zăpada și mama sa vitregă, Aurora (numele modern al Frumoasei din Pădurea Adormită) – personaje promovate de către Disney în seria desenelor cu prințese – printre aceste răspunsuri strecurându-se timid Iedul cel mic, Greuceanu și Harap Alb.
Îmi permit însă a mă îndoi de exactitatea acestor din urmă răspunsuri, deoarece, adresând aceeași întrebare copiilor, aceștia au fost foarte fermi în răspunsurile lor: băiețeii l-au ales cu unamimitate de voturi de Spiderman, urmat de Batman, iar fetițele le-au ales pe Ana și Elsa (personajele principale din filmul de desene animate “Frozen – Regatul de Gheață”), Rapunzel și Aurora.
Atât răspunsurile copiilor, cât și cele ale părinților, care au încercat să “ascundă” acest lucru, ilustrează strânsa legatură pe care o au cei mici cu lumea desenelor animate, singurul contact pe care îl au unii dintre ei cu basme sau povești, în afara grădiniței, fiind prin intermediul filmelor pe care le văd la televizor, pe tabletă sau pe laptop.
CONCLUZII
“În zilele noastre, un basm înseamnă pentru noi, ce a însemnat dintotdeauna: dorința de a ne regăsi în vise, dorința de a ne regăsi într-o lume în care binele învinge, un vis în care el balaurul, el șerpele, sunt foarte puternici și foarte răi, dar el Făt-Frumos, ea, Ileana Cosânzeana sunt întotdeauna atât de fericiți că pentru noi, și în numele nostru, pot să biruie răul, cel puțin pentru o bucată de vreme. Până când un alt rău va veni din nou, până cand ei din nou se vor alia și vor face ca din victorie în victorie viața noastră să nu fie plicticoasă și atunci când pierdem o bătălie să fim siguri că va fi și o a doua bătalie, și o a treia bătălie, și că până la urmă noi și ai nostri îl vom învinge.” (Mircea Albulescu, www.citatepedia.ro)
Într-adevar basmele sunt la fel de valoroase în prezent ca și acum o sută de ani, ele încântându-ne și fascinându-ne atât pe noi, cât și pe părinții, bunicii și străbunicii nostri. Cu toți ne-am dorit, la un moment dat, să fim prințesele sau prinții din poveste, să zburăm până la soare sau să vorbim cu luna, iar basmele au făcut acest lucru posibil în cea mai fericită perioadă a vieții noastre, copilăria.
Basmele contribuie, de zeci de ani, prin limbajul simplu ce le alcătuiește, la dezvoltarea armonioasă a copiilor, începând cu vârsta preșcolară, când cei mici abia incep să deschidă timid miile de porți care se află în fața lor.
Tratând teme din realitatea cotidiană, basmele îi ajută pe cei mici să experimenteze, într-un cadru securizat, diferite situații, chiar înainte de a le întâlni în viața de zi cu zi, contribuind astfel la dezvoltarea emoțională a micilor ascultători.
Basmele nu impun imagini preformate dinainte, modele din afară, ci lasă imaginația copiilor să zboare liberă, să se dezvolte în voie, să atingă cele mai înalte culmi – lucru posibil doar în această minunată perioadă a copilăriei, a preșcolarității.
Această specie a literaturii pentru copii contribuie la o dezvoltare corectă a celor mici atât pe plan afectiv, cât și pe plan psihic și cognitiv, ocupând un loc bine stabilit în cadrul programei instructiv-educative a învățământului preșcolar. Astfel, îl ajută pe viitorul adult să își dezvolte imaginația, creativitatea, afectivitatea, limbajul și să își formeze o ținută morală aleasă.
Copii primesc un mare ajutor din partea basmelor în această etapă a formării lor, când pășesc într-o lume nouă, cea a gradiniței, o lume în care ei nu mai sunt centrul atenției, o lume în care trebuie să învețe să se descurce singuri, fără ajutor venit de la mami, de la tati sau de la buni.
Basmele îi învață să fie buni și drepți si curajoși și să spună mereu adevărul. Întrând în pielea personajelor preferate, cei mici le transpun acțiunile în jocul lor, le împrumută cuvintele, îmbogățindu-si astfel vocabularul, creându-si propriile valori și modele de comportament în viața viitoare de adult.
În acest proces anevios de cunoaștere a lumii înconjurătoare și de dezvoltare a propriei personalități, părintii trebuie să le prezinte celor mici o paletă largă de întâmplări din viață, cu care se vor confrunta mai târziu, să le prezinte partea plină a paharului, pentru a-i face încrezători în puterea lor de a învinge obstacolele vieții.
Adulții, de altfel conștienți de valoarea literaturii pentru copii, ar trebui să le citească în fiecare seară un basm celor mici, să transforme acest gest simplu și firesc, aș putea spune, într-un ritual. De asemenea, aceștia trebuie să invețe să treacă peste concepțiile din ziua de azi, care susțin ca basmele ar fi prea violente și mult prea încărcate cu imagini sumbre, care i-ar putea insensibiliza și chiar traumatiza pe micii lor ascultători.
Cei mici nu percep violența în aceeași masură în care o percep cei mari, ei au nevoie atât de binele, cât și de răul din basme, căci doar asa pot învăța să facă distincția între bine și rău, să perceapă moartea ca pe ceva firesc, care face parte din viață. Feriți de pericole și de orice aspect negativ al vieții, aceștia riscă să devină niste adulți nesiguri și dependenți de cei din jurul lor.
Simplul fapt că mama sau tata le citește un basm îi ajută pe micuți să facă diferența între basm si realitate, le oferă echilibru si siguranță.
Basmele au un rol foarte important în formarea personalitații preșcolarului, ajutându-l pe acesta să se formeze frumos ca om, să adopte o ținută morală corectă și transformă copilul visător de astăzi în adultul stăpân pe sine și responsabil de mâine.
ANEXA 1
Programa instructiv-educativă privind activitățile de educare a limbajului
EDUCAREA LIMBAJULUI
– ARIA Limbă și comunicare –
Educarea comunicării orale
Obiectiv cadru:
Dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale.
Obiectiv de referință: să participe la activitățile de grup, inclusiv la activitățile de joc, atât in calitate de vorbitor, cât si in calitate de auditor.
Obiectiv de referință: să ințeleagă și să transmită mesaje simple; să reacționeze la acestea.
Obiectiv de referința: să audieze cu atenție un text, să rețină ideile acestuia și să demonstreze că l-a înțeles.
OBIECTIV CADRU: Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical si sintactic.
Obiectiv de referință: să distingă sunetele ce compun cuvintele si să le pronunțe corect.
Obiectiv de referință: să-și îmbogățească vocabularul activ si pasiv pe baza experienței, activității personale și/sau a relațiilor cu ceilalți si simultan să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical.
OBIECTIV CADRU: Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.
Obiectiv de referință: să recepteze un text care i se citește ori i se povestește, înțelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive și estetice ale acestuia.
Obiectiv de referință: să fie capabil să creeze el insuși (cu ajutor) structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări, utilizând intuitiv elementele expresive.
ANEXA 2
Vârsta copilului:…………………..
CHESTIONAR
Copilului dumneavoastră îi plac basmele?
Da
Nu
2.Cât de des îi cititi sau îi spuneți basme din proprie inițiativă?
zilnic
săptămânal
lunar
foarte rar
3. Cât de des vă solicită copilul să-i spuneți sau să îi citiți basme?
zilnic
uneori
foarte rar
4. Cu ce frecvență intrați într-o librărie cu intenția de a achiziționa cărți cu basme pentru copii?
săptămânal
lunar
rar
deloc
5. Copilul dumneavoastră preferă să asculte un basm sau să se uite la un desen animat?
basm / poveste
desen animat
6. Credeți în valoarea educativă a literaturii pentru copii?
Da
Nu
8. Ați constatat vreodată utilizarea unor cuvinte sau expresii din basme în limbajul copilului?
Frecvent
Foarte rar
Nu
9. Ați surprins în jocul copilului dumneavoastră scene din basme?
Da
Nu
9. Copilul dumneavoastră are cărți de basme în biblioteca proprie?
Multe
Câteva
Deloc
10. Știe copilul d-voastră să răsfoiască o carte fără să o rupă?
Da
Nu
11. Care este personajul preferat de copilul dumneavoastra din povești/basme?
…………………………………………………………………..
BIBLIOGRAFIE
*** Antologia basmului, volumul II, Editura pentru literatură, București, 1968
*** Literatura pentru copii și tineret – pentru institutori, învățători și educatoare, Dacia Educațional, Cluj Napoca, 2003
Alexandru, Andrei, Valori etice în basmul fantastic românesc, Societatea literară “Relief românesc”, București, 1979
Berger, G., Omul modern și educația sa. Psihologie și educație, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1989
Bojiu, Alexandru, Îndrumări metodice privind studierea limbii și literaturii române în școală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
Bratu, Bianca, Preșcolarul și literatura (studiu și antologie), Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977
Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1980
Călinescu, George, Estetica basmului, Editura pentru literatură, București, 1965
Candroveanu, Hristu, Literatura româna pentru copii. Scriitori contemporani,Editura Albatros, București, 1988
Chircev, E, Nicoară, M, Particularitățile de vârstă ale preșcolarilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1965
Corniță, Georgeta, Metodica predării și învățării limbii și literaturii române, Ed. Umbria, Cluj-Napoca, 1993 .
Cosmovici, A., Stimularea creativității, Editura Revista Învățământului Preșcolar nr.1-2/1999, Bucuresti, 1999
Cosmovici, A., Iacob L. , Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași 1999
Costea, Octavia et all, Literatura pentru copii, manual pentru clasa a XIII-a, școli normale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995
Dima, S. (coord.), Copilăria – fundament al personalității, Editura Revista Învățământului Preșcolar, București, 1997
Golu, M., Dezvoltarea stadiala și cerințele cunoașterii psihologiei copilului, Editura Revista Învățământului Preșcolar, București, 1997
Golu et all, Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992
Goia, Rodica, Analiza literară din perspectiva noilor teorii ale învățării în Limbă și Literatură, Bucuresti, 1976
Goia, Vistina, Literatura pentru copii și tineret. Modele formative, Editura Napoca Star, Cluj Napoca, 2000
Hancheș, L., Mariș, A, Evaluarea între demersul de proiectare și realizare, Editura Eurostampa, Timișoara, 2002
Hancheș, L., Instruire diferențiată. Aspecte moderne în elaborarea strategiilor didactice, Editura Eurostampa, Timișoara, 2003
Iacob, L., Cunoașterea copilului preșcolar, în Revista Învățământului Preșcolar nr. 1-2/1992
Ionescu, M., Educația și dinamica ei, Editura Tribuna Învățământului, București, 1988
Jakobson, Roman, Lingvistica și poetica, în Probleme de stilistică (culegere de articole), Editura Științifică, București, 1964
Kay, E. , Secolul copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1988
Mitrofan, N., Noi perspective privind cunoașterea copilului, în Revista Învățământului Preșcolar nr.1-2/1992
Molan, Vasile, Literatura româna și Literatura pentru copii, Universitatea din București, Editura Credis, 2007
Montessori, Maria, Descoperirea copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1987
Negrilă, Iulian, Literatura pentru copii, Editura Multimedia, Arad, 1996
Oprescu, N, Educația preșcolarilor – parte componentă a educației permanente, Revista Învățământului Preșcolar nr.1-2/1998, București
Osterieth, P., Introducere în psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1986
Papadima, Ovidiu, Literatura română. Din istoria și poetica ei , Editura pentru literatură, București, 1968
Parfene, Constantin, Literatura în școală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977
Pătrășcanu, D., Despre poveștile noastre, articol reprodus în Elogiul folclorului românesc, Editura Didactica pentru Literatură, București, 1969
Piaget, Jean, Judecata morală la copil, în Pedagogia generală, Editura Facla, 1975
Propp, V.,L., Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, Editura Univers, București, 1975
Propp, V.,L., Morfologia basmului, Editura Univers, București, 1970
Rațiu, Iuliu, O istorie a literaturii pentru copii și adolescenți, Editura Biblioteca
Bucureștilor 2003
Roșianu, Nicolae, Stereotipia basmului, Editura Univers, București, 1973
Săineanu, Lazăr, Basmele romane, Editura Minerva, București, 1978
Salade, D., Educație și personalitate, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1995
Stoica, C., Vasilescu, E., Literatura pentru copii – manual pentru clasa a XII-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Salavastru, Dorin, Psihologia Educației, Editura Polirom, Iași, 2004
Tomșa, G., Modalități de problematizare, în Revista Învățământului Preșcolar nr 3-4, București, 1992
Trif, L., Pedagogia învățământului preșcolar și primar, Editura Eurostampa, Timișoara, 2008
Ungureanu, D., Educație și curriculum, Editura Eurostampa, 1999
Vrabie, D., Stir, C., Psihologia educației, Editura Fundația Dunărea de Jos, Galați, 2004
Verza, E., Verza, F., Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, Bucuresti
Vrășmaș, E., Educația copilului preșcolar, Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 1999
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Basmele Si Rolul Lor In Procesul DE Formare AL Personalitatii Prescolarului (ID: 153914)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.