Barbu Cristian -Alexandru [609466]
Universitatea din Bucure ști
Facultatea de Istorie
Relații Internaționale și Studii Europene
Lucrare de licență
Absolvent: [anonimizat]:
Lect. dr.Marian Ștefă nescu
BUCUREȘTI
IUNIE 2018
Universitatea din Bucure ști
Facultatea de Istorie
Relații Internaționale și Studii Europene
Lucrare de licență
DE LA PROIECTELE EUROPENE LA
CONSTITUIREA COMUNITĂȚ ILOR EUROPENE
Absolvent: [anonimizat]:
Lect. dr.Marian Ștefă nescu
BUCUREȘTI
IUNIE 2018
Cuprins
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 5
1. Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 5
2. Stadiul cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 6
3. Structura luc rării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 8
4. Metodologia utilizată ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 10
5. Întrebări fundamentale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 11
CAPITOLUL I . Bazele istorice ale construcției europene ………………………….. ………………….. 13
I.1. Ideea unității europene în trecut și proiectele procesului integrator până la sfărșitul
secolului al XIX-lea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 14
I.2 Ideile europene între 1900 -1945 ………………………….. ………………………….. ……………………… 21
I.3. Europa după război ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 27
I.4. Programul reconfigurării europene ………………………….. ………………………….. …………………. 29
CAPITOLUL II . Cooper area europeană după cel de -al Doilea Război Mondial ……………… 32
II.1. Revigorarea ideii de integrare europeană. Planul Marshall ………………………….. ……………. 35
II.2.Perioada postbelică: asigurarea păci i și cooperarea prin organizațiile internaționale ……… 37
II.2.1. Constituirea Organizației Europene de Cooperare Economică ………………………….. …. 38
II.2.2. Cooperare a militară: Uniunea Europei Occidentale ………………………….. ………………… 40
II.3. Congresul de la Haga ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 42
II.4.Consiliul Europei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 44
CAPITOLUL III . Constituirea primei Comunități Europene ………………………….. …………….. 47
III.1. Situa ția internațională până la crearea CECO ………………………….. ………………………….. … 48
III.2. Propunerea lui Michel Debre și Declarația Schuman ………………………….. …………………… 50
III.3. Tratatul de la Paris și instituirea primei comunități europene ( CECO) ………………………. 53
III.4. Caracteristicile și obiectivele Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului …………….. 55
III.4.1. Înalta Autoritate a CECO ………………………….. ………………………….. ………………………. 57
III.5. Instituirea Comunității Eur opene de Apărare și a Comunității Politice Europeane ………. 58
III.5.1. Planul Pleven ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 60
III.5.2. Eșecul Comunității Europene de Apăr are ………………………….. ………………………….. … 62
CAPITOLUL IV . De la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului la Comunitatea
Economică Europeană ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 65
IV.1. Conferința „celor șase” de la Messina: drumul către Roma ………………………….. ………….. 68
IV.2. Tratatele de la Roma: Piața Comună și EURATOM ………………………….. …………………… 69
IV.2.1. Refuzul clasic al britanicilor ………………………….. ………………………….. ………………….. 72
IV.3. Obiectivele C.E.E și ale EURATOM ………………………….. ………………………….. ……………. 73
IV.4. Sistemul instituțional de funcțion are ale C.E.E și EURATOM ………………………….. …….. 76
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 80
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 83
5
INTRODUCERE
„Va veni ziua când armele vor cădea din mâini și bombele tunurilor vor fi înlocuite cu cuvântul
și cu dreptul de vot universal a l popoarelor … va veni o zi câ nd tunurile nu se vor mai vedea
decât prin muzee, ș i lume a se va mira ca au fost vreodată cu putință. . . Și va veni ziua când vom
vedea două grupări uriașe: Statele Unite ale Europei și Statele Unite ale Americii dându -și mâna
prietenească peste ocean…” . ( Victor Hugo, 1849).
„Noi nu coalizăm statele, ci unim oamenii“. ( Jean Monnet).
1. Argument
Lucrarea de față își propune să prezinte modul și evoluția apariției primelor comunități
europene și să evidențieze etapele ce au stat la baza realizării acestui proces. Această lucrare
pornește cu cercetarea bazată pe proiectele elaborate de unii gânditor i și filosofi din secolulul al
XIV-lea, precum Pierre Dubois, până la jumătatea secolului al XX -lea. Ideile elaborate din Evul
Mediu până perioada postbelică au stat la baza înfăptuirii Europei unite, iar proiectele lansate de
unii regi sau filosofi, precu m Podiebrad, Emeric Cruce sau William Penn, chiar dacă nu au reușit
să fie materializate în acea perioadă, au fost folosite mai târziu ca sursă de inspirație pentru
partizanii construcției europene.
Vechii gânditori nu au reușit să realizeze unitatea cont inentului, deoarece societatea din
acea epocă încă nu cunoscuse războiul de tip industrial. Așadar, vom vedea că după încheierea
celui de -al Doilea Război Mondial, din cauza distrugerilor și a pierderilor materiale și umane
imense, gânditorii și oamenii p olitici vor fi nevoiți să ia unele decizii pentru ca un viitor conflict
de asemenea magnitudine să nu se mai poată repeta. Astfel, ideea de unitate a continetului va fi
materializată abia după anul 1945, datorită doleanțelor europenilor care vor milita pen tru a
menține pacea în Europa.
Am decis să abordez această temă, deoarece mi s -a părut captivant să înțeleg mai
amănunțit de ce unele state libere au ales să cedeze o parte din suveranitatea lor către structuri cu
valențe supranaționale și nu s -au oprit la o simplă cooperare interguvernamentală, cum era cea
din cadrul Consiliului Europei sau a OECE. La începutul cercetării mele am ales să evidențiez
6
vechile proiecte ale ideii europene pentru a vedea și compara punctele de vedere ale gânditorilor
din secolel e XVIII – XIX cu cele ale filosofilor și oamenilor politici din prima jumătate a secolului
XX. Un alt motiv ce m -a determinat să aleg această temă este legat de capacitățile și aptitudinile
unor oameni politici, precum Jean Monnet, Robert Schuman, Konard Ad enauer sau Paul Henri
Spaak, ce au reușit prin ideile și planurile elaborate de ei să atragă majoritatea opiniei publice de
partea lor. Datorită implicării acestor oameni, care au condus la refacerea, și mai târziu unitatea
continentului, oamenii se pot bu cura astăzi de ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, bazată pe
cele patru libertăți fundamentale de circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și a
capitalurilor.
Ceea ce am dorit să demonstrez a fost faptul că unificarea continentului a fost influenț ată
în cea mai mare parte de cele două războaie mondiale, care au grăbit acest proces de integrare
europeană. Aceste evenimente i-au determinat pe europeni să înțeleagă că cea mai bună soluție
pentru o pace de durată și o economie prosperă este reprezentat ă de construcția europeană și de
instituirea Comunităților Europene.
Motivația pe care am avut -o la alegerea temei a pornit de la faptul că întotdeauna am fost
fascinat de istoria Uniunii Europene, de antagonismele dintre franco -germani și de acțiunile Ma rii
Britanii care, în primă fază, iniția propuneri pentru a crea o „familie europeană”, iar apoi datorită
intereselor sale refuzau să mai facă parte din structurile propuse de ei sau de francezi. Am vrut să
văd care erau interesele statelor europene din pe rioada postbelică, de ce majoritatea țărilor erau
de acord cu integrarea, iar celelalte state nu doreau să facă parte din structurile propuse de unii
liderii politici ai epocii. Așadar, alegerea acestei teme mi -a oferit oportunitatea de a afla
răspunsurile la aceste întrebări legate de concepțiile și interesele fiecărui stat cu privire la
integrarea europeană.
2. Stadiul cercetării
Istoria Comunităților Europene reprezintă un studiu interesant și totodată controversat,
deoarece proce sul de instituire a celor trei c omunități a trebuit să parcurgă o cale lungă până ca
unitatea europenilor să fie realizată. Drumul greu parcurs de liderii politici ai secolului XX a
arătat că europenii erau dispuși să meargă până la capăt și să joace ultima carte în ceea ce privește
integrarea europeană. Revenind la cercetarea legată de această temă, subiectul ales de mine este
7
unul vast, de aceea informațiile sunt ușor de detectat în lucrări de specialitate, pe site-uri web sau
în arhive. În multe dintre studiile autorilor realizate în j urul acestei teme, am observat că
majoritatea dintre ei nu detaliază modul cum construcția europeană a debutat. În anumite cărți am
sesizat că mulți dintre autori nu abordau detali at acest proces al înfăptuirii C omunităților
Europene , ei bazându -se doar pe marile etape și pe conferințele ce au stat la baza integrării.
Prin această lucrare îmi propun să realizez un studiu mai detaliat, în limitele admise, al
procesului de instituire al Comunităților E uropene și să abordez o cercetare a celor mai recente
surse găsite în acest domeniu. Un autor ce m -a impresionat și care a descris perfect evoluția
proiectelor europene și înfăptuirea celor trei comunități este Adrian Liviu Ivan, care prin cartea sa
„Sub zodia Statelor Unite ale Europei” a urmărit cronologic și a explicat amănunțit cum s -a ajuns
la idealul europenilor înfăptuit în 1957, autorul plecând de la proiectele europene, elaborate încă
din Evul Mediu. Această carte a fost și baza lucrării mele, care m -a ajutat să structurez
informațiile și să înțeleg impo rtanța vechilor proiecte ce au condus către crearea comunităților și
de ce a fost atât de necesară construcția europeană în perioadă postbelică. Cartea „Sub zodia
Statelor Unite ale Europei” structurează perfect tot procesul premergător al construcției eur opene,
de la proiectele europene până la realizarea Uniunii Europene. Sursele folosite pentru redactarea
acestei lucrări sunt de factură multiplă și pot fi împărțite și clasificate în: surse generale, de
specialitate sau surse web. Sursele de specialitate care se regăsesc și în bibliografia finală s -au
axat strict pe domeniul cercetat, iar sursele generale tratează și alte subiecte pe lângă cel propus
în prezenta lucrare.
În ceea ce privește sursele speciale, ce mi-au oferit informația necesară pentru a ela bora
această lucrare, pot aminti câteva din lucrări: Iordan Gheorghe Bărbulescu, Uniunea Europeană –
aprofundare și extindere: de la Comunitățile Europene la Uniunea Europeană, Maria Mureșan,
Josan Andrei, Istoria economiei europene: De la revoluția industri ală la Uniunea Europeană,
Nicolae Păun, Adrian Ciprian Păun Istoria Construcț iei Europene vol I -II, Francois Roth
Inventarea Europei: de la Europa lui Jean Monnet la Uniunea Europeană, Stelian Scăunaș,
Uniunea Europeană : Construcț ie, Instituții, Drept.
Cartea domnului Iordan Bărbulescu , Uniunea Europeană -aprofundare și extindere: de la
Comunitățile Europene la Uniunea Europeană, cuprinde toate etapele ce au stat la baza realizării
comunităților și organizațiilor europene, însă la fel ca și în lucrearea do mnului Stealian Scăunaș,
autorii nu abordează într -un mod mai analitic și detaliat procesul prin care gânditorii și apoi mai
târziu liderii politici au reușit să înfăptuiască construcția europeană. O altă lucrare ce m -a ajutat
8
foarte mult și în care autoru l explică foarte detaliat etapele construcției europene este Inventarea
Europei: de la Europa lui Jean Monnet la Uniunea Europeană, scrisă de Francois Roth.
În ceea ce pr ivește sursele generale utilizate , cartea lui Derek W. Urwin, The Community
of Europe : A History of European Integration since 1945 prezintă în cel mai mic detaliu poziția
statelor europene și neînțelegerile dintre ele odată cu sfârșitul conflictului. Ca și în lucrarea mea ,
Derek Urwin, prin cartea sa, analizează motivaț iile statelor retic ente față de construcția europeană
și descrie într -un mod bine structurat etapele ce au stat la baza instituirii comunităților europene.
Așadar, sursele menționate mai sus reprezintă doar o mică parte a materialelor folosite
pentru elaborarea acestei lucră ri, studiul de față propunându -și să îmbine întreaga bibliografie
prezentată pentru a descrie într -un mod mai detaliat etapele ce au stat la baza realizării celor trei
Comunități E uropene.
3. Structura luc rării
Aceas tă lucrare este structurată pe patru capitole și este dispusă să prezinte și să analizeze
evenimentele în ordine cronologică. Cele patru capitole au la rândul lor între patru și cinci
subcapitole ce oferă cititorului o prezentare cât mai amănunțită a proceselor ce au stat la baza
construcție i europene, din mai multe puncte de vedere, dar și un capitol dedicat ideii europene în
trecut. Astfel, primul capitol , denumit Bazele istorice ale construcției europene este structurat în
patru subcapitole unde am încercat să descriu în mod cronologic pro iectele procesului integrator
și situația în care se afla continentul în timpul și după cel de -al Doilea Război Mondial.. În acest
capitol am pornit de la definirea termenului de „Europa” și l -am analizat din perspectivă
geografică și mitologică. Tot în ca drul primului capitol am analizat cele mai importante proiecte
ale gânditorilor din Evul Mediu până la începutul secolului XX și influența pe care acestea au
avut-o în mentalul oamenilor politici, mergând până la începutul perioadei postbelice, în care
continentul urma să fie împărțit de cele două superputeri reprezentate de SUA și URSS.
Capitolul al doilea denumit Cooperarea Europeană după cel de -al Doilea Război
Mondial redă modul cum continentul a fost redresat după conflict prin intermediul ajutorului
economic oferit de americani și necesitatea cooperării prin intermediul organizațiilor
internaționale. Acest capitol analizează interesul pe care l -au avut Statele Unite ale Americii în
refacerea rapidă a continentului european. Pe parcursul acestui capito l am vorbit despre
9
revigorarea ideei de integrare europeană și despre cooperarea economică, militară și politică prin
intermediul celor trei organizații create după anul 1947. Așadar, vom observa că liderii politici
din acea perioadă erau p reocupați cu ref acerea rolului și influenței Europei pe plan internațional,
iar ideea de integrare europeană va renaște rapid după cel de -al Doilea Război Mondial în
cercurile intelectuale și un iversitare ale Europei de Vest. Acest capitol este structurat în patru
subcapi tole, iar ideea principală desprinsă din aceste subcapitole face referire la relansarea
construcției europene și primii pași făcuți de statele europene după conflict, către o integrare
economică, militară și politică.
Cel de -al treilea capitol, Constituire a primelor Comunități Europene, este foarte relevant
și oferă consistență lucrării mele de licență, deoarece acesta redă cel mai bine procesele finale ce
au stat la baza înfăptuirii CECO. Capitolul este structurat în cinci subcapitole și prezintă
principal ele idei ale politicienilor de la jumătatea secolului al XX -lea pentru înfăptuirea
Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului.. Tot în acest penultim capitol vom vedea
încercarea eșuată a francezilor de a constitui o armată europeană comună și poziția A dunării
Naționale din Franța ce a respins acest proiect. Cele cinci subcapitole tratează în detaliu perioada
1949 -1954, începând cu propunerea lui Michael Debre din 1949, continuată prin Declarația
Schuman din 9 mai 1950, ce a determinat semnarea Tratatulu i CECO din primăvara anului 1951,
perioada încheindu -se cu respingerea proiectului Comunității Europene de Apărare de către
Adunarea Națională din Franța pe data de 30 august 1954. Nereuștia CEA din 1954 nu va
împiedica Germania de Vest să facă parte din s tructurile militare ale europenilor, deoarece
această țară va adera la UEO în octombrie 1954, iar un an mai târziu va deveni membră NATO.
Pe lângă chestiunea germană, în cadrul acestui capitol vom încerca să acoperim din toate punctele
de vedere ceea ce re prezintă CECO, adică piața comună, obiectivele CECO, sistemul
instituțional, iar în ceea ce privește Înalta Autoritate am rezervat un subcapitol întreg dezbaterii
acestei instituții decizionale pentru a vedea ce atribuții și ce control avea asupra întregii
comunități.
Ultimul capitol , denumit De la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului la
Comunitatea Economică Europeană este structurat în patru subcapitole și analizează etapele
parcurse de europeni până la semnarea celor două Tratate de la Roma din anul 1957. În primul
subcapitol am analizat întâlnirea miniștrilor de externe din cadrul Conferinței de la Messina unde
s-a decis reluarea construcției europene de către c ele șase state membre ale CECO. În acea
perioadă se punea problema viitorului Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și se
10
încerca găsirea unei soluții viabile pentru a lărgi competențele CECO și pent ru a institui o piață
comună deschisă economiei libere și energiei nucleare. Se dorea ca energia nucleară să fie
utilizată de către statele membre în scopuri pașnice. În altă ordine de idei, prin Conferința de la
Messina s -a depășit și criza cauzată de nera tificarea Tratului CEA și tot aici s -au rezolvat temerile
față de viitorul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, deoarece liderii europeni au decis
o relansare economică, ce urma să ducă către o cooperare politică. Tot în cadrul primului
subcapito l am analizat întâlnirile ce au avut loc după Conferința de la Messina, de exemplu
Conferința miniștrilor de externe de la Veneția, unde Raportul elaborat de Comitetul Spaak a fost
acceptat de guvernele celor șase state membre. În următorul subcapitol am v orbit despre
Conferința de la Paris din 16 -19 februarie 1957, ce a reușit să elimine ultimele bariere ce stăteau
în calea semnării celor două tratate, acestea fiind iscălite o lună mai târziu la Roma. Subcapitolul
trei indică precis obiectivele celor două comunități și mijloacele prin care se puteau îndeplini
atribuțiile comunităților, iar ultimul subca pitol este rezervat detalierii sistemelor instituționale de
funcționare ale C.E.E și C.E.E.A.
Așadar, ultimul capitol este dedicat relansării economice hotăr âte în cadrul Conferinței de
la Messina și analizează drumul parcurs de liderii politici pentru instituirea celor două Comunități
Europene, ce au făcut posibilă cooperarea economică între cele șase state membre.
4. Metodologia utilizată
În redactarea prez entei lucrări de licență, metodele pe care le -am folosit prezintă o
varietate și sunt destinate elaborării unui studiu cât mai complex în ceea ce privește a pariția
Comunităților E uropene. Informațiile prezentate au fost redactate atât dintr -o manieră obiec tivă
cât din una subiectivă, iar majoritatea lucrărilor utilizate au fost în limba română, însă am folosit
și lucrări în limba engleză și franceză pentru a încerca să colectez informația cât mai precis cu
putință. M -am asigurat că sursele utilizate sunt va lide din punct de vedere istoric, deoare ce am
vrut să fiu cât mai exact în selectarea informațiilor pentru a reuși să realizez o lucrare cât mai
coerentă.
Metodologia utilizată s -a bazat pe mai multe procedee de analiză precum narațiunea
istorică, comparaț ia, analiza de text cât și analiza critică pentru o cât mai bună prezentare a
evenimentelor ce au condus către construcția europeană. Utilizarea narațiunii istorice m -a ajutat
11
pentru a analiza evenimentele istorice în ordine cronologică și pentru a mă asig ura că informațiile
sunt veridice, iar în ceea ce privește comparația, am încercat să pun în relație opiniile autorilor cu
privire la reticențele manifestate de unele state ce nu erau de acord cu participarea în cadrul
Comunităților Europene. Prin analiza de text am încercat să ofer o interpretare cât mai eficientă a
declarațiilor ce au avut loc după anul 1945. De exemplu, Declarația lui Winston Churchill din
1946 de la Zurich, prin care acesta cerea constituirea „familiei europene” ce urma să se realizeze
în jurul franco -germanilor, însă fără participarea Marii Britanii, aici intervenind comparația care
m-a ajutat să înțeleg din opiniile mai multor autori de ce britanicii nu doreau să se alinieze
europenilor. Tot pe baza analizei de text și prin intermediul comparației am tratat și textul
Declarației Schuman prin care s-a reușit instituirea primei Comunități E uropene.
Prin intermediul analizei critice am utilizat opiniile cercetătorilor pentru a oferi informații
cât mai amănunțite și considerații personale cu scopul de a oferi cititorului o analiză a
evenimentelor ce au condus spre realizarea idealului european din 25 martie 1957.
5. Întrebări fundamentale
Pe lângă considerațiile expuse anterior, lucrarea mea de licență s -a bazat și pe o serie de
întrebări f undamentale, care vor ajuta cititorul să înțeleagă cât mai bine informațiile redactate în
acestă lucrare, a căror răspunsuri se pot regăsi în corpusul acestei cercetări.
Cele mai relevante întrebări care s -ar pute a încadra în abordarea lucrării de față su nt:
„De ce construcția europeană nu s -a putut înfăptui imedi at după Primul Război Mondial și
care au fost cauzele neînțelegerilor ce au încetinit procesul integrării europene?”
„De ce după împărțirea Germaniei de la sfărșitul celui de -al Doilea Război Mond ial,
britanicii și americanii doreau să reintegreze această țară în comunitatea internați onală?”
„Care a fost cauza ce a determinat SUA să nu se retragă în izolaționism după încheierea
conflictului și de ce a ajutat acest stat la construcția europeană”?
„Care au fost motivele neînțelegerilor dintre federaliști și unioniști ce au încetinit procesul
de unificare al continentului în perioada postbelică?”
„Care au fost factorii ce i -au determinat pe occidentali să adopte decizia lui Monnet de a
pune la comun industriile siderurgice și carbonifiere franco -germane și să instituie
Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului”?
12
„De ce se temeau francezii să ratifice Tratatul CEA? Nereușita CEA a contribuit la
relansarea economică decisă la Messina”?
13
CAPITOLUL I
Bazele istorice ale construcției europene
Ce reprezintă Europa?
Europa reprezint ă un continent care, din pun ct de vedere politic cuprinde 47 de state
membre ale Consiliului Europei, î nsă dintr-un spe ctru mai larg, Europa reprezintă o civilizaț ie
unitară, ruptă dintr -o tradi ție creștină împărtășită .1
Europa a fost asociat ă cu Roma și moștenirea sa istorică, catolicismul. Papa Ioan Paul al
II-lea, vorbea despre catolicism si ortodoxism ca fiind doi lobi ai aceluiași plămân –
creștinismul .2
În anul 1923, Richard Coudenho ve-Kalergi identifica 6 Europe sau 6 etape ale dezvoltării
Europei:
1. „Elda, reprezintă prima Europă care, datorită antagonismului ei față de Persia a creat
rivalitatea dintre Europa și Asia aducănd, de fapt, ideea europeana și ale cărei granițe
erau constituite din Marea Mediterana și Egee, Mamară și Marea Neagră, de
strâmtorile Bosfor si Dardanele;
2. Roma, cea de -a doua Europă forma granița nord -estică, însă dizolvarea Imperiului,
preciza autorul, a despărțit Balcanii de Europa, mutând centrul de greutate spre vest,
iar Imperiul Roman de Răsărit devenind un imperi u eurasiatic, un stat de tranziț ie
între Euro pa și Orient;
3. Europa făurită de migrația popoarelor, mărginită la vest de Spania maură și la es t de
slavi, avari și bizantini;
4. Europa apărută datorită preluării treptate a conducerii de către papalitate, ale cărei
hotare au coincis cu aria de răspândire a religiei romano -catolice, care a atins apogeul
în timpul papei Inocențiu al III -lea, dar s -a destrăm at în perioada Reformei;
5. Europa absolutismului luminat, al cărei punct culminant l -a cons tituit Imperiului lui
Napoleon;
1 Ghiorghi Prisăcaru, Istoria și Evoluția Uniunii Europene , editia a II -a, Suceava, Editura Universității din Suceava,
2003, p.26.
2 Ibidem.
14
6. Statele Unite ale Europei, Federaț ia Paneuropeană, a cărei cale a fost deschisă de
războiul mondi al, de prăbușirea tronurilor, de democ ratizarea continentului ;”3
Coudenhove -Kalergi a fost contemporan al instalării Cortinei de Fier, care a împărțit
continentul, iar timp de câteva decenii Europa Occidentală a fost despărțită de Europa Centrală și
de Est.4
Din punct de vedere mitologic, Eur opa, fiica regelui Agenor, reprezenta obiect de dispută
cauzat de frumusețea ei. Zeus, îndrăgostit de ea, a reușit să o răpească și să o ducă în Creta, iar
înfățișarea sa pictată a înfrumusețat multe din palatele antice.5
Geografic, Europa este poziționată într-o zonă temperată, iar ieșirile ei la mări și oceane
au facilitat popularea, densitatea și varietatea populațiilor din anumite spații uscate. Populația este
dominată de anumit e valori comune : creștinismul – fiind cel mai dominant, limbile indo –
europen e, democrația și drepturile omului.6
Ideea unității europene a fost marcată de conflictele din trecut, deoarece continent ul
suferise de pe urma conflagrațiilor , iar procesul de unitate europeană a prins contur abia la
sfărșitul celui de -al Doilea R ăzboi Mondial. Putem menționa că cel de-al Doilea Război M ondial
a gră bit procesul de instituționalizare al relațiilor din tre statele europene , deoarece omenirea
cunoscuse cel mai cumplit și sângeros eveniment istoric ce a lăsat în urmă distrugeri materiale și
pierderi de vieți omenești imense.
I.1. Ideea unității europene în trecut ș i proie ctele procesului integrator până la sfărșitul
secolului al XIX-lea
Dacă vorbim despre Europa comunitară , putem preciza ca nu este doar un spațiu
economic și geografic, c i reprezintă o regiune cu o cultură originală, unde culturile religioase,
obiceiurile și limbile romanice au oferit idei pentru crearea unor proiecte premergătoare ale
unității continentului.
3 Coudenhove -Kalergi, Richard Nikolaus, Pan-Europa. Dedicată tineretului Europei, Tîrgu Mureș , Editura Pro
Europa, 1997, pp.30.32 apud Mioara Nedelcu, Construcția Europeană : Procese și Etape, Iași, Editura Tipo
Moldova, 2008, p.10.
4 Mioara Nedelcu, Construcția Europeană : Procese și Etape, Iași, Editura Tipo Moldova, 2008, pp.10 -11.
5Stelian Scăunaș, Uniunea Europeană : Constructie, Inst ituții,Drept, București, Editura All Beck, 2005, p.1.
6 Ibidem, p.2.
15
Aceaste idei de unificare își au originea în mișcările artistice și li terare, în rădăcinile
juridice comune, în tradiția umanistă comună, în gândirea politică omogenă și în credințele
religioase comune, însă cel mai important element al acestei idei de unitate îl reprezintă ră zboiul.
Primul repreze ntant al ideei europene în Evul M ediu a fost juristul francez Pierre Dubois
(1250-1320). Acesta era susținătorul unei tran ziții de puteri de la papalitate că tre suveranitatea
laică reprezentată de rege, iar în majoritatea lucrărilor sale, acesta își exprim a ideea reformă rii
Bisericii C atolice. Într-una dintre cele mai importante lucră ri ale sale, De recuperatione Terre
Sancte , Dubois vorbeș te de spre organizarea unei cruciade î mpotriva musulmanilor pentru
recuperarea Pămâ nturilor sfinte , însă scopul real al autorului era acela de a -i oferi regelui Filip al
IV-lea oportunitatea pentru o dominație europeană .7 El propune un sistem de arbitraj internațional
pentru rezolvarea pașnică a conflictelor dintre state. Instanța de arbitraj urma să fie alcătuită din
princ ipi, iar papalitatea reprezenta instanța de apel. Proiectul lui Dobois nu a putut fi material izat,
el fiind ulterior folosit ca sursă de inspirație pentru regele Boemiei, Podiebrad.
Regele Boiemiei , Gheorghe de Podiebrad (1420 -1471), dorea să pună bazele unei
confederații europene, bazate pe principiul neagresi unii si al ajutorului reciproc în caz de conflict.
Papalitatea ș i conducerea Franței s -au opus u nui astfel de proiect, deoarece limita suveranitat ea
statelor membre prin existenț a unor o rgane suprastatale. Proiectul lui Podiebrad a fost denumit
Congregatio Concordaie , și prevedea „re alizarea unei alianțe defensive împotriva
musulmanilor”8. Planul său este perceput în istorie ca unul dintre primele concepte complexe în
care se încerca stabilirea unor instituții europene comune și organizarea păcii între statele
membre ce urmau să alcătuiască viitoarea confederație europeană propusă de acesta.
Un alt plan din care reiese ideea de unitate europenă a fost lansat de către Emeric Cruce
în anul 1623 și este cuprins în lucrarea Noul Cyneas sau Discurs despre ocaziile și mijloacele de
a asigura o pace generală și Libertatea com erțului pentru întreaga lume (16 23).9 Din titlul
lucrări i putem deduce că autorul dorea limitarea războiului , iar pentru a realiza acest lucru , el
încerca să caute mijloace prin care flagelul putea fi anihilat pe viitor. Cruce afirma despre război
că este doar un mijloc pentru a da de lucru soldaților, iar cauzele principale ale unui conflict sunt
7Marian Ștefănescu, Istorie: ideea și integrarea europeana , Program postuniversitar de conversie profesională pentru
cadrele did actice din mediul rural, 2007, p.19, http://hiphi.ubbcluj.ro/Public/File/sup_curs/istorie29.pdf ,
(26.03.2018).
8 Ibidem, p.20.
9 Ibidem , p.23.
16
legate de profitul p e care acesta putea să -l producă caselor regale, pentru onoare sau pentru a
rezolva o nedreptate.
Cauza principală pentru care lupta Emeri c Cruce este aceea de a instaura pacea mondială,
iar în acest sens, el a dovedit ca războiul este „inuman”. Pentru pro speritatea economică a tutur or
statelor europene , autorul propunea, în primul rând menținearea status quo -ului frontierelor,
unificarea monetară și unificarea sistemului de măsuri și greutăți.
La fel ca și proiectele lui Dubois si Podiebrad, proiectul lui Emeric Cruce nu a putut
prinde viață, deoarece , autorul , după cum susține acesta , era pregătit de „ un eșec în vremea sa,
pentru că el scrie pentru posteriate”.10 Cruce preciza în lucrarea sa: „Am vrut să las această
mărturisire posterității. Dacă nu servește la nimic, răbdare”.11
Planul lui Henric al IV -lea (în realitate planul lui Maximilien de Sully -ministrul lui
Henric al IV -lea), prevedea un proiect de remodelare a l Europei bazat pe 15 stat e egale și
suverane între care pacea să fie asigurată de câteva consilii provinciale urmărite de către un
consiliu format din 40 de reprezentanți ai tuturor statelor. Se mai dorea crearea unei armate
europene comune pentru a se asigura res pectarea deciziilor consiliului.
Proiectul Ducelui de Sully era mult mai promițător și avansat decât cel al lui Emeric
Cruce, însă acesta a fost limitat de n atura religioasă a sa, deoarece Ducele de Sully accepta
asocierea statelor doar de confesiune creș tină. Așadar, acest proiect lua în calcul numai o anumită
parte a continentului european .
În secolul al XVIII -lea s -au afirmat și alte proiecte ce au în centru ideea de unitate
europeana . De exemplu, planul lui William Penn (1644 -1718) , prin care acesta propunea o Dieta
împuternicită ce urma să reprezinte toate țările de pe continentul european și care avea
capacitatea de a decide în numele lor. Pe lângă instituirea unei Diete, proiectul lui William Penn
prevedea și crear ea unei armate europene proprii pe ntru a împiedica izbugnirea conflict elor între
țările europene.12
În filosofia iluministă, marele teoretician al liberalismului, Montesquieu (1685 -1755) , a
fost primul gânditor din secolul luminilor care a susținut separarea puterilor în stat, rolul
primord ial al legislației și monarhia constituțională.13 Montesquieu susținea că Europa este
superioră celorlalte continente datorită poziției geostrategice pe care o ocupă, iar de la această
10 Ibidem, p.24.
11 Ibidem .
12 Stelian Scăunaș, op.cit., p.11.
13 Marian Ștefănescu, op. cit., p.33.
17
idee, el deduce că „ Germania există pentru a călători acolo, Italia pent ru a sta câtva timp acolo,
Anglia pentru a gândi acolo, iar Franța pentru a trăi acolo ”.14 Acesta face o comparație între
Europa și Asia, susținând că Europa reprezintă un „teritoriu al libertății, iar Asia este supusă
servituții”.
Pentru Montesquieu, din p unct de vedere cultural, Europa reprezintă un continent liber și
prosper, iar celelalte părți ale lumii sunt dominate de sclavie și dezordine. Filos oful iluminist este
de părere că Europa nu reprezintă un continent, ci este un stat alcătuit din mai multe p rovincii, iar
un conducător care „crede că va fi mai puternic prin ruina unui stat vecin se înșeală, deoarece în
Europa toate statele sunt interdependente . Franța are nevoie de bogăția Poloniei și a Moscovei,
tot așa cum Guyenne are nevoie de Bretagne și B retagne de Anjou”.15
Voltaire (169 4-1778) este de părere că pop oarele europene sunt mai legate între ele decât
popoarele din alte părți ale lumii, au legi comune, iar conducătorii statelor sunt legați între ei pr in
tratate bilaterale pentru a păstra relații diplomatice benefice ambelor părți. În viziunea sa , Europa
trebuia să fie o mare republică, divizată în mai multe state unde toți cetățenii aveau aceeași religie
și împărtășeau aceleași principii politi ce și de drept public. Voltaire se va raporta la aspectul
politic și va impune Europei o unitate culturală și spirituală bine plasată față de restul lumii.16
Al treilea filosof iluminist care susține ideea de unitate europeană este Jean -Jacques
Rousseau (1712 -1778) . Acesta notează în Extras din proiect ul de pace veșnică al abatelui de
Saint -Pierre că războiul reprezintă principala cauză care împiedică unitatea profundă a Europei,
iar rezolva rea propusă de el constă într -o confederație, deoarece aceasta ar supune popoarele în
mod egal în fața autorității legilor. Dacă s -ar realiza această confederație, „ toate statele Europene
ar forma un sistem dominat de aceleași valori reprezentate de religie, de același drept
internațional, de cultură, de obiceiuri și de comerțul internațional ”. Toate acestea ar favori za
dezvoltarea economiei și a relațiilor mutuale dintre statele Europene17.
Rousseau, în Considerații cu privire la guvernarea Poloniei și asupra reformei acesteia
proiectate în 1772 , scrie în favoarea unității europene : „Nu mai există astăzi francezi, germani,
spanioli nici chiar englezi, orice s -ar spune; nu mai sunt decât europeni. Toți au aceleași gusturi,
14 Ibidem .p.33 -34.
15 Ibidem.
16 Ionuț Nistor , Istoria ideei de Europa , http://history.uaic.ro/wp -content/uploads/2012/12 /2015sem2 -Istoria -ideii-de-
Europa.pdf (10.04.2018).
17Marian Ștefănescu, op. cit., p.35, (11.04.2018).
18
același pasiuni, aceleași obiceiuri. Un francez, un englez, un spaniol, un italian, un rus, sunt toți,
aproape, ac elași om”.18
Toate aceste idei si proiecte de unitate s -au încheiat cu de butul Revoluției Franceze în
anul 1789 . Revoluția aduce ideea de autonomie a invididului și proclamă ideea că indiv idul este o
ființă bună .19 La sfârșitul secolului al XVIII -lea Europa era în plin proces de schimbare a
structurilor sociale. Monarhul își pierde suveranitatea de drept divin, iar suveranitatea poporului
își va face prezența la conducerea statului și va guverna în spiritul unor serii de pri ncipii lansate
de Revoluția Francez ă: libertate, egalitate și fraternitate. Însă principiul ce va triumfa după
revoluție va fi cel al „suveranității statelor -națiune”, nu cel al „suveranității dreptului” cum își
dorea Immanuel Kant.20 Astfel, națiunea devenise „religia” ce ajunsese să submin eze supunerea
față de creștinism.21
Dincolo de agitația și de schimbările provocate de Revoluția F ranceză, secolul al XVIII –
lea a mai însemnat și o perioada de fecundare în elaborarea de planuri ale unității europene
reflectate de gândirea filosofilor iluminiști.
În secolul XIX , primul susținător al unității și idei i europene este Victor Hugo (1802 –
1885) . Proiectul său, Statele Unite ale Europei are ca obiectiv formarea unei Europe federalizate,
iar la Congresul Prietenilor Păcii din 1849, lansează ideea creării Statelor Unite ale Europei .22
Crearea acestei structuri era întemeiată pe alianța franco -germană, deoarece era unica soluție de
unificare și de menținere a păcii pe continent.23 Această ide e a Statelor Unite ale Europei este
veche , iar după părerea lui Coudenhove -Kalergi: „Mulți europeni văd în ea și azi râvnitul ideal,
unica salvare din haosul actual, înaintea prăbușirii viitoare”.24
Europa își pierduse rolul de cel mai dezvoltat și prosper continent după Primul Război
Mondial, deoarece Imperiul Britanic se dezvoltase în afara Europei, cel Țaris t dincolo de Europa,
iar SUA devine cea mai mare putere economică alături de Japonia. Acest declin al bătrânului
continent poate fi rezolv at, în viziunea lui Kalergi prin constituirea federației europene. Această
alianță federativă ar prezenta cinc i avantaje esențiale în concepția lui Coudenhove -Kalergi:
18 Ibidem . (12.04.2018).
19 Adrian Liviu Ivan, Sub zodia Statelor Unite ale Europei: De la ideea europeana la Comunitățile Economice
Europene , Cluj-Napoca, Editura CA Publishing, 2009, p.110.
20 Pierre Renouvin, Jean -Baptiste Duroselle, Introduction a l ’histoire des relations internationales, 4e edition mis a
jours, Paris, Editura Armand Colin, 1991, p.172
21 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.112.
22 Stelian Scăunaș, op.cit., p.10,12.
23 Mioara Nedelcu, op.cit., p.15.
24 Ibidem, p.20.
19
1. „Siguranța preîntâmpinării unui război intereuropean ;
2. Neutralitatea Europei față de con flictele pe plan mondial ;
3. Protecț ia împortiva unei invazii a Rusiei;
4. Posibilitatea dezarmării ;
5. Capacitatea de a susține o concurență față de americani și britanici și, în viitor, față de
industriile extrem -orientale și rusești”.25
La începutul secolului al XIX-lea, Napoleon cel Mare, în memoriile sale scrise pe insula
Sfânta Elena, pl ănuise construcția unei Europe Confederal e. Această ambiție a sa se datora în
mare parte hotărârii sale de a cuceri Orientul și de a crea imperiul francez. Istoricul Pierre Gerb et
este de părere că Napoleon dor ea crearea unui imperiu universal sub hegemonie franceză.26 Un
alt istoric francez, Bernard Voyenne, not ează despre Napoleon Bonaparte că aces ta a fost primul
conducător după Carol cel Mare care a reușit să pună bazele construcției europene.27
Însă apusul epocii napoleoniene a fost succedat de o perioadă antinapoleoniană, bazată pe
principii antirevoluționare, monarhice, de drept divin. Contemporanii epocii lui Napoleon
condam nau Revoluția Franceză, iar suveranii semnau între ei alianțe pentru a opri influența din ce
în ce mai acută a francezilor. Astfel , Sfânta Alianță (1815) era orientată împotriva lui Napole on
pentru a instaura un echilibru european al puterii. Planurile de unitate europeană au fost elaborate
datorită instaurării hegemoniei franceze. „Europa era dominată și bazată pe o națiune
dominantă”.28 Ideea de unitate europeană era rezultatul elitelor, adică a intelectualilor și a
burgheziei reformatoare. Acest rezultat venea ca o consecință a trezirii conștiinței naționale în
urma războaielor purtate cu Napoleon cel Mare .29
Un alt gânditor al secolului al XIX -lea este Charles -Henri de Rouvroy sau Conte de Saint –
Simon (1760 -1825). În anul 1814, ajutat de elevul său August in Thierry, el publică un eseu cu
titlul Despre reorganizarea societății europene, sau despre necesitatea și mijloacele de a reuni
popoarele Europei într -un singur corp politic, păstrându -i fiecăruia independența națională.
Din acest titlul al eseului rei ese c ă autorul dorea constituirea unei confederații , iar Europa nu mai
aparține monarhiilor, ci popoarelor.30 Contele Saint -Simon era un partizan al idei de uniune
25 Ibidem, p.23.
26 Pierre Gerbet, La construction de l.Europe, Paris, Editura Armand Colin , 2007, p.17.
27 Bernard Voyenne, Histoire de l.idee europeene, Paris, Editura Payot, 1964, p. 111.
28 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.121.
29 Ibidem.
30 Marian Ștefănescu, op.cit., p.49, (12.04.2018).
20
politică a tuturor națiunilor. El prezintă de fapt, „un plan de instituționalizare a l Statelor Unite ale
Europei , anunțând viitoarea formă de integrare a lui Jean Monnet”.31 Contele propune un plan
inspirat din sistemul britanic, adică sta tele europene trebuiau să aibă p arlamente naț ionale care
ulterior se vor uni într-un parlament general european. Parlamentul general va fi alcătuit din 240
de membri divizați în Camera Lorzilor și Camera Deputaților. Membrii din Parlament vor fi aleși
de către cetățenii care știu să scrie pentru un mandat de zece ani, iar pentru a putea fi numiți în
funcții , deputații trebuiau să posede bunuri imobile de peste 25.000 de franci. Parlamentul
general primea competențe extinse , de exemplu avea capacitatea de a soluționa litigiile și
diferendele dintre popoare și totodată, putea rezolva orice problemă de interes general.32 Tot
Saint -Simon este cel care dorește adoptarea unei monede comune și constituirea unei bănci
europene comune.33 Așadar , în viziunea lui Saint -Simon, p arlamentul bicameral va fi cel care
va acționa potrivit intereselor cetățenilor europeni .34
Pe lângă proietele in tegratoare ale gânditorilor din secolul al XIX -lea, acest secol a fost
unul care a cunoscut o perioadă de afirmare a națiunilor. După instaurarea echilibrul ui european,
începând cu Congresul de la Viena din 1815, în acest ă perioadă s-a afirmat și principiul
naționalităților, care preciza că „fiecare națiune trebuie să se dezvolte în propriul său stat”.35 În
viziunea lui Max Weber, statul reprezintă o instituție politică cu o constituție rațional întocmită,
cu un sistem juridic rațion al în care legile sunt aplicate de funcționari profesioniști.36 O altă
viziunea asupra statului ne este oferită de Ernest Gellner. Acesta este de părere că statul există
acolo unde se întălnesc gr upările specializate, adică acele instituții care vizează păs trarea ordinii
(de exemplu: politca externă și Curtea de J ustiție ). După cum afirmă Gellner, aceste grupări
specializ ate trebuie să fie separate de restul vieții sociale.37
Veacul al XIX -lea a reprezentat și o perioadă a pozitivismului, a științei, tehnologiei și a
încrederii în rațiune. Pierre -Joseph Proudhon (1809 -1865) , omul ce a fost considera t primul
federalist adevărat, este cel care analizează maturizarea naționalismului în a doua jumătate a
secolului al XIX -lea. În lucrarea Du principe federatif din 1863, Proudhon este de părare că
„Secolul XX va deschide era federațiilor sau omenirea va reîncepe un purgatoriu de o mie de
31 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.122.
32 Marian Ștefănescu, op.cit., p.50, (12.04.2018).
33 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.124.
34 Ibidem ., p.51.
35 Ibidem., p. 127.
36 Max Weber, Etica protestantă și spiritul capitalismului, București, Editura Humanitas, 1993, p.8.
37 Ernest Gellner, Nations er Nationalisme, Paris, Editura Payot, 1993, p.14.
21
ani”.38 Francezul sustine că pentru a se constutui o Europa federală, condiția p rincipală este ca
„Europa să fie o federaț ie de federați i’’.39
A doua jumătate a veacului al XIX -lea a fost dominat ă de proiectele de federalizare ale
Europei cu prilejul unor congrese generale. Primul congres a avut loc la Neapole în 1879 și a avut
ca scop dezarmarea actorilor clasici de pe scena internațională , iar al doilea congres a avut loc la
Roma în anul 1891 und e au fost invitați toți partizanii care doreau constituirea Statelor Unite ale
Europei și al unui Congres al Națiunilor care să soluționeze orice difer end internațional pe cale
pașnică, prin intermediul legii.40
Putem spune că secolul al XIX-lea a reprezent at un pas important pe ntru ideea de unitate
europeană . Acest progres viz ibil se datoreaz ă intelectualilor vremii care au luptat individual sau
prin intermediul unor școli de gândire unde au susținut cu tărie și entuziasm ideea de unitate a
continentului. Această adeziune față de unitatea europeană manif estată de gânditorii, filosofii și
scriitorii secolului al XIX-lea vine ca o consecință în urma pericolel or și distrugerilor provocate
de războaiele vremii.
I.2 Ideile europene î ntre 1900 -1945
Anul 1900 îl aduce în prim plan pe sociologul și juristul Anatole Leroy -Beaulieu (1842 –
1912) , care într -un Congres al științelor politice organizat la Paris, acesta propunea federalizarea
Europei . Sociologul susținea că diferendele Europei contemporane se pot rezolva doar în cadrul
unei federații europene. Acesta prefera termenul de „federație europeană” în favoarea celui de
„Statele Unite ale Europei ”.41 Anatole Leroy -Beaulieu trata această chestiun e din mai multe
puncte de vedere: Care ar fi scopurile Uniunii?; Cum vor fi conceput e Statele Unite ale Europei?;
Ce spațiu va avea această Uniune?42 Prima idee ce a rezultat după aceste discuții din cadrul
Congresului a fost aceea că o uniune a continentul ui ar asigura o pace îndelungată fără conflicte
între st atele europene . Acest proiect de pace era și scopul principal al tuturor proiectelor lansate
de gânditorii secolelor XVIII -XIX. A doua idee desprinsă din discuțiile Congresului făcea
referire la spațiul viitoarei Uniunii. Specialiști nu au fost de acord cu ideea unei federații de tip
38 Marian Ștefănescu, op.cit. p.56, (13.04.2018).
39 Ionuț Nistor, op.cit. ( 14.04.2018).
40 Ibidem . (15.04.2018).
41 Ibidem. (15.04.2018).
42 Élisabeth Du Réau , L'idée d'Europe au XXe siècle: des mythes aux réalités, Paris, Editura Complexe, 1996, p.68.
22
american, deoarece statele europene trebuiau s ă-și păstreze individualitatea, așa că s -a propus o
confederare a statelor europene, iar în ceea ce p rivește spațiul, aceștia s -au pronunțat pentru o
confederație a statelor europene făra Turcia, Marea Britanie și Rusia. În viziunea participanților,
aceste trei state reprezentau singurele cazuri de la care porneau litigiile.43
Secolul XX a debutat în epoc ă cu declanșarea Primul Război M ondial. La sfărșitul
acestuia, asistăm pe scena internațională la declinul marilor puteri europene și la apariția a doua
superputeri politice și economice, Statele Unite ale Americii și Japonia. Î nainte de izbugnirea
primei conflagrații mondiale, Anglia și Franța se aflau în postura de ma ri creditori mondiali, însă
după anul 1918, aceste state europene vor datora milliarde de dolari Statelor Unite ale Americii.
Pe lângă pierderile umane teribile, consecințele războiului se vor reflecta și în economiile
naționale ale fostelor state beligerante. De exemplu, din cauza lipsei bu nurilor de consum,
prețurile au crescut de aproximativ cinci ori în Franța și d e 12 ori în Germania, inflația a lua t
proporții ur iașe, iar în anul 1919 francul a suferi t o deva lorizare de 50%, lira sterlină și -a pierdut
10% din valoarea sa anterioară anului 1914, iar marca s -a devaloriza t cu mai mult de 90%.44
Europa interbelică era macinată pe plan economic și politic de urmări le catastrofale lăsate
în urmă de Primului Război M ondial și de neînț elegerile cauzate de tratatele de pace . Aceste crize
au fost tratate de unii oameni politici care au încercat să găsească soluții concrete prin
organizarea de tip federativ a con tinentului european. Această soluție avea ca obiectiv principal
evitarea pe viitor a declanșării altor războaie europene, dar si reveni rea din colapsul economic în
care se afla Europa la acea vreme. Astfel, Yves l e Trocquer (1877 -1938) elaborează „planul
Delasi” prin care făcea trimitere la o uniune vamală între Euro pa de Est (dominant agricolă) și
Europa de Vest (industrială).45
Un alt politician implicat în găsirea unor soluții decisive pentru depășirea crizelor
continentului este austriacul Richard Coudenhove -Kalergi (1894 -1972) . În lucrarea sa, „ Proiectul
unei Europe C onfederale”, publicat ă de Kalergi în „Manifestul Paneuropean” din 1924, acesta
îndemna „trezirea imediată a miș cării în favoarea unificării europene”.46 Acesta a fondat în anul
1924 mișcarea Uniunea PanEuropeană , desemnâ ndu-l ca președinte pe francezul Aristide
43 Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp.163 -164.
44 Bogdan Antoniu, Alin Matei, Politică și Societate în secolul XX, Program postuniver sitar de conversie
profesională pentru cadrele didactice din mediul rural , 2007, p.6,
http://hiphi.ubbcluj.ro/Public/File/sup_curs/istorie28.pdf (23.04.2018).
45 Ionuț Nistor, op.cit. ( 23.04.2018).
46 Iordan Gheroghe Barbulescu, Uniunea Europeană -aprofundare și extindere: de la Comunitățile Europene la
Uniunea Europeană, Cartea I, Bucureșt i, Editura Trei, 2001, p.43.
23
Briand.47 În opinia sa, Europa federalizată se putea opune Rusiei bolșevice și putea menține
echilibrul european stabilit la Versailles. Kalergi avertiza și despre amenințarea americană,
deoarece „Moscova dorea să cucerească Europa, iar SUA să o cumpere”48. Kalergi , afirma că
pentru a înlătura acest pericol, singura soluție este ca Europa să se unească într -o uniune politico –
economică.49 În viziunea sa, această uniune ce urma să se creeze se va baza pe un s istem
bicameral, compus dintr -un Consiliu Federal ( format dintr -un trimis al ficărui stat), o Adunare (
compusă d in delegații ale parlamentelor n aționale), un Tribunal Federal și un Gu vern. Tot acest
plan al lui Kalergi se baza pe protecția si garantarea din partea Uniunii a identității culturale și
naționale ale popoare lor ce urmau să facă parte din U niune.50
O altă inițiativă, poate cea mai complexă a fost lansată de ministrul de externe francez,
Aristide Briand , partizan al reconcilierii franco -germane . Cu prilejul deschiderii celei de -a zecea
adunare a Ligii Națiunilor de la Ge neva , Briand a luat cuvântul în cadrul dezbaterilor și a propus
crearea unei federații nu mite „Uniunea E uropeană”. În cadrul proiectului său, prezentat în fața
Adunării Ligii Națiunilor din 7 Septembrie 1920, el a propus o uniune economică care nu va
limita suveranitatea stalelor , ce urma apoi să dezvolte legături politice între statele membre .
Acestă uniune federală va beneficia de in stituții comune ce vor permite statelor să mențină relații
și dialoguri în permanență. Astfel, un conflict european va fi imposibil , iar între națiunile
europene se va in stutui o solidaritate puternică ce va înlătura orice amnin țare la adresa păcii de pe
continent. Briand a fost însărcinat de reprezentanții statelor membre să pregătească un
memorandum cu detaliile acestui plan pentru a fi studiate de guvernele lor. Memorandumul
asupra organizării unui regim de uniune federală a fost prezentat în fața guvernelor statelor
membre ale Societății Națiunilor în data de 1 mai 1930, însă așteptările nu au fost prielnice ,
deoarece Marea Britanie l-a respins51. Acest plan , în viziunea conducătorilor și oamenilor politici
europeni limita suv eranitatea statelor , iar statele nu erau pregătite pe atunci să cedeze o parte din
suveranitatea lor națională către o organizație internațională ce urma să le reprezinte interesele.
Briand schițase acest plan ca pe o alianță regională a Ligii Națiunilor legată prin acorduri
economice cu scopul de a crea o piață comună.52
47 Louis Cartou, Communautes europeennes , Paris, Editura Dalloz, 1989, p.49.
48 Ionuț Nistor, op.cit. (24.04.2018).
49 Ibidem. (24.04.2018).
50 Iordan Gheroghe Barbulescu , op.cit., p.44.
51 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.184.
52 Ionuț Nistor, op.cit. (25.04.2018).
24
Sistemul instituțional al Uniunii Federale Europene cuprindea trei organisme:
1. „Conferință e uropeană, organism director format din înalți reprezentanți (șefii statelor
membre ale Societății Națiunilor, prin rotație anual);
2. Comitet Politic Permanent prevăzut ca organ executiv de studii și de acțiune al Uniunii,
care trebuia să fie compus numai din câțiva membri ai Uniunii și, pentru a evita
dominația unei mari puteri , trebuia să aibă o preșidenție rotativă;
3. Secretariat, cu misiunea de a asigura administrativ executarea instrucțiunilor
Președintelui Conferinței sau Comitetului European, comunicatele pentru guvernele
semnatare ale Pactului European, convocările Conferinței sau ale Consiliului, pregătirea
discuțiilor lor, în registrarea și notificarea rezoluțiilor acestora .”53
Planul lui Aristide Briand a fost lăsat unei Comisii de Studii pentru Uniunea Europeană,
având ca obiectiv să redacteze un raport al planului, însă în anul 1932 Aristide Briand a încetat
din viață iar Comisia și -a întrerupt activitatea.54
Un continuator al ideilor lui Briand a fost politicianul francez André Tardieu (1876 -1945).
Acesta propunea în anul 1932 o uniune dunăreană alcătui tă din Ungaria, Austria, Iugoslavia,
România și Cehoslovacia.55 Această uniune se baza pe tarife vamale reduse pentru a facilita
comerțul cu Europa Apuseană. Planul a fost criticat de Germania hitleristă, deoarece se considera
ca fiind o lovitură asupra ind ustriei germane. În Româ nia aceast plan al lui Tardieu de uniune
vamală era apreciat de politicianul Ion Mihalache , care vedea în acestă uniune un prim pas
important spre realizarea planului lui Briand de „Solidarizare economică a Statelor Unite ale
Europe i, unica salvare a economiei europene și a păcii europene”.56
Un alt politician român, Iuliu Maniu, și -a manifestat susținerea față de planul lui Tardieu,
însă românul era mult mai interesat de planul lui Aristide Briand. Aceasta a declarat într -un
reportaj din anul 1930 al periodicului Neue Freie Press , că o federaț ie regională ar fi mai
benefică ca primă etapă în constituirea unei federații europene generale.57
Aceste proiecte ale anilor 30 s -au stins datorită crizei economice ce începea să își facă
simțită prezența și în Europa, dar mai ales datorită ascensiuni i puternice a social -naționalismului
53 Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp.184 -185.
54 Jean-Baptiste Duroselle, L’Europe. Histoire de ses peuples, Paris, Editura Perrin , 1992, pp. 533 -534.
55 George Ciorănescu, Românii și ideea federaistă, București, Editura Enciclopedică, 1996, p.120.
56 Ibidem. p.117.
57 Ibidem. P.124.
25
german58. Ascensiunea regimurilor totalitare și decăderea democrațiilor din deceniu l al patrulea
al secolului XX s -a datorat în mare parte crizei economice din 1929 -1933 , care a provocat mari
pierderi de ordin social și material . Criza economică a stârnit un mare interes pentru instituirea
unei piețe europe ne comune. Un partizan al instituirii piețe i europene a fost ministrul de externe
al Italiei, Carlo Sforza. Acesta era un opozant al regimului lui M usollini și se arăta interesat de
constituirea Statelor Unite ale Europei. El era de părere că liniștea contintetului european și
realiz area unei piețe europene comune depind în primul rând de apropierea franco -germană.59
Triumful fascismului și marea criză economică au stărnit un spirit naționalist ce a dus , în
cele din urmă la declanșarea celui mai sângeros conflict, cel de al Doilea Război Mondial .
Unele proiecte de unificare au fost redactate chiar în timpul războiului, precum acordurile
de creare al e Benelux -ului din 1943, între g uvernele Belgiei, Olandei și Luxemburgului , aflate pe
atunci în exil . Această Uniune Economică ( re alizată de aceste trei state după 1945 și care există,
încă formal ) avea un precedent în U niunea Economică Belgo -Luxembur gheză, creată în 1921.60
Încă de la începutul războiului Franța și Marea Britanie au semnat o declarație ce conținea
planul unei „Uniuni franco -britanice” . Acest plan asigura celor două țări organe comune pentru
apărarea națională, politica externă, finanțe și politică economică. Planu l a fost semnat în anul
1940 de către primul ministru britanic, Winston Churchill și subsecretarul Minister ului de
Război, Charles de Gaulle. Textul planul ui purta amprenta lui Jean Monnet, care alături de
secretarul personal al lui Churchill, Arthur Salter vor redacta textul Declarație de uniune franco –
britanică.61 Această uniune franco -britanică era o necesitate pe ntru cele două state, deoarece doar
prin ac est mod se puteau opune tendințelor hegemonice ale lui Hitler. Însă, d atorită venirii la
putere a lui Petain, această ințiativă de uniune a fost blocată chiar dacă premierul britanic a fost
de acord cu proiectul. Churchill avea o atitudine distantă față de Europa, el susținând despre țara
sa că „este cu Europa, dar în afara acesteia”.62 Pierre Gerbet este de părere că Churchill, chiar
dacă nu era un susținător aprig al une i uniuni politice cu Europa, dorea instituționalizarea uniuni
franco -britanice pentru a continua rezistența împotriva Germaniei naziste.
58 Iordan Gheroghe Barbulescu, op.cit., p.44.
59 Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp.191 -192.
60 Iordan Gheroghe Barbulescu, op.cit., pp.44 -45
61 Declaration de l.Union par Winston Churchill et le general de Gaulle, Londres, 1940 (traduit en francais par M.
Rene Pleven) apud Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp.192 -193.
62 Pierre Gerbet, op.cit., p.40.
26
Datorită mișcărilor de rezistență împotriva fascismului și nazismului, majoritatea
poporelor afectate și -au unificat destinul și au căzut de acord că pentru a reorganiza Europa este
nevoie de o uniune federală. Așadar, în anul 1943, doi prizonieri politici, Ernesto Rossi și Altiero
Spinelli au creat Mișcarea Federalistă Europeană , pronunțându -se pentru federalizarea
Europei.63 În cadrul congresului de instituire a Mișcării Federaliste E uropene de la Milano,
Altiero Spinelli , se va pronunța pentru constituir ea Statelor Unit e ale Europei. Această federație
ce urma sa fie creată , trebuia să fie dotat ă cu o armată europeană proprie condusă de un guvern
federal ce era responsabil doar în fața popoarelor.
Și în viziunea lui Jacques Delors, singura cale prin care continentul Europe an putea fi
salvat era constituirea unei federații republicane. Doar aceasta putea asigura liniștea pe continent
și putea asigura relații apropiate cu Asia și America, iar pe viitor se spera la instituirea unei
unități politice globale.64
În anul 1944, m ajoritatea partizanilor mișcărilor de rezistență din țările aflate sub
dominația regimurilor totalitare s -au reunit la Geneva și au dat publicității un document intitulat
Déclaration des résistances européennes -Declarația rezistențelor europene , în care se pronunțau
pentru o uniune federală a sta telor europene. Susținătorii miș cărilor de rezistență doreau să
introducă în viitoarea Europă unită o Constituție federală cu un guvern federal, independent de
cel național, o i nstanță de judecată supremă ce avea rolul de a judeca diferendele între state sau
între state și federație. Totodată, aceștia doreau rezolvarea chestiunior frontierelor în zonele cu
populație mixtă, accesul la mări și oceane ale unor state aflate în interiorul continentului,
controlul strâmtorilor, participarea poporului german la viața europeană și libera circulație pe
fluvii.65
În opinia mea, după analiza textului Declarației Rezistențelor Europene , Europa anului
1944 era un continent distrus aproape în totalitate de război. Din acest motiv, imaginea cumplită
care i se atribuie continentul ui european din acea vreme va oferi un avantaj și va duce spre o
grăbire a procesul ui de unitate e uropeană și reconstrucție postbelică . Acel avantaj constă în faptul
că unitatea europeană care s -a rea lizat în următorul deceniu a pus capăt conflictelor mari de pe
63 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.197
64 Jaques Delors, „Il progetto europeo di Spinelli”, în L’Europa di Altiero Spinelli. Sessant.anni di bataglie politiche:
dall.antifascismo all.azzione federalista, Milano, Il Mulino, 1994, pp. 9. apud Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp.198.
65Déclaration des résistances européennes ,
https://www.cvce.eu/obj/projet_de_declaration_des_resistances_europeennes_20_mai_1944 -fr-d68ca0ad –
c24b4906 -8235 -96b82814133a.html (20.04.2018).
27
teritoriul european și a ajutat la o dezvoltare economică formidabilă datorită creșterii
competivității între state și a reducerilor barierelor vamale.
Winston Churchill, îngrijorat de avansul sovieticilor și de retragerea americanilor,
propunea crearea unui Consiliu al Europei care să cuprindă și Statele Unite ale Americii. Acesta
s-a adresat Congresul ui Mișcării Paneuropene din 1943, unde a menționat de un Consiliu al
Europei , dotat cu un Tri bunal S uprem pentru a judeca litigiile dintre statele membre și forțele
armate menite să împiedice agresiunea și să asigure pacea pe continent. Acest plan al premierului
britanic a fost respins de Roosevelt care era îngrijorat de creșterea f orței pe plan i nternațional a
Marii Britanii și de sporirea influienței Uniunii Sovietice pe continent, deoarece URSS -ul ar fi
fost membru al Consiliului.66
Așada r, Europa la sfârșitul celui de -al D oilea Război M ondial îș i pierduse rolul
preponderent de mare actor pe scena internațională. Populația era devastată din pu nct de vedere
moral și sărăcită în plan economic. Se îndeplinise profețiile istoricul ui francez, Alexis de
Tocqueville , deoarece acesta menționa despre secolul XX că va fi dominat de cei doi mari coloși,
Uniunea Sovietică și America, iar întâlnirea sovieticilor și a americanilor de pe Elba din 1945 a
marcat o nouă istorie a Europei sub cei mari.67
I.3. Europa după război
Consecin țele celui de -al Doilea Război Mondial a u schimbat rapid raporturile dintre
marile puteri pe scena internațională, iar dezacordurile dintre cei învingători nu au încetat să
apară. Germania a fost împarțită în patru zone de ocupație și nu mai exista ca stat suveran.
Uniunea Sovietică, devenită mare putere militară dorea să -și extindă in fluiența în Europa
Centrală și Asia prin intermediul armatei roșii și a partidelor comuniste pe care le finanța.
Întălnirea de pe Elba a celor 2 mari din primăvara lui 1945 s imboliza înfrângerea Europei
și împărțirea acesteia între cele două superputeri . Continentul a f ost distrus de război, slăbit,
sărăcit economic și urma să devină prada învingătorilor .
Față de sfârșitul Primului Război M ondial când Statele Unite ale Americii s -au retras în
izolaționism după crearea Societății Natiunilor, de această dată SUA și -a prelungit șederea în
66 Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp.205 -206.
67 Alexis de Tocqueville. Democracy in America, New York, Alfred A.Kopf,1984 apud Adrian Liviu Ivan, op.cit.,
p.207.
28
Europa ajutând la reconstrucția continentului și luând măsuri î mpotriva comunismului moscovit.
Europa era împărțită în două blocuri total opuse ideologic : în est se afla sub controlul politic și
militar al URSS, iar în Vest, acesta era controlată de democrațiile protejate de SUA. Această
împă rțire a continentului interzicea libera cirulație a cetățenilor și limita contactele dintre
poparele din Est și Vest. Crizele internaționale întrețineau tensiunea, iar odată cu Blocada
Berlinului mulți se temeau de un al treilea război mondial.68
Doctrina Truman lansată de președintele american Harry Truman la 12 martie 1947 cu
ocazia unui discurs în faț a Congresului SUA, schița un program al politicii externe americane
pentru anihilarea pericolului comunist în întreaga lume. Truman a cerut Congresului să aprobe un
credit în valoare de 400 de milioane de dolari pentru ajutorul cerut de Grecia și Turcia, a mbele
amenințate de comunism. În Grecia, comuniștii luptau pentru a răsturna mona rhia și guvernul
ales legal. Marea Britanie, ajutase ră la eliberarea Greciei de naziști în 1944, dar nu mai puteau
lupta împotriva comuniștilor greci deoarece era slăbită de r ăzboi, iar comuniștii din Grecia erau
ajutați de Albania, Bulgaria și Iugoslavia.
Odată cu solicitarea ajutorului american, Truman a anunțat în primăvara anului 1947, că
politica externă a Statelor Unite ale Americii va fi aceea „de sprijinire a popoarelor libere care
rezistă încercărilor de subjugare de către minorități înarmate sau prin presiuni externe” . Grecia a
primit un ajutor economic consistent, arme și instrucție ceea ce a permis alungarea comuniștilor
până în 1949.69
Așadar, doctrina Truman a lansat concepția că Statele Unite ale Americii nu doreau să
revină la izolaționismul clasic, așa cum se întâmpl ase după Primul Război Mondial. Americanii
au vrut să se asigure prin această implicare că un viitor conflict mondial ar fi imposibil, de aceea
ei doreau stăvilirea și anihilarea comunismului moscovit.
În concluzie, atitudinea și politica americană față de Uniunea Sovietică a marcat debutul
unei politici de îndiguire și de împiedicare a influienței URSS, iar doctrina Truman avea să rupă
orice relație între cele două state și să declanșeze Războiul Rece.70
Miza major ă a războiului rece o va constitui Germania, care va fi împarțită în patru zone
de ocupație. Reforma monetră din cele trei zone controlate de occidentali au accen tuat
antagonismul dintre SUA și URSS culminând cu replica lui Stalin, prin Blocada Berlinului din
68 Francois Roth, Inventarea Europei: de la Europ a lui Jean Monnet la Uniunea Europeană, Traducere de Irinel
Antoniu , Iași, Institutul European, 2007, pp. 26 -27.
69 Doctrina Truman , https://ro.wikipedia.org/wiki/Doctrina_Truman , ( 26 .04.2018).
70 Ibidem. (26.04.2018).
29
1948 . Această criză a deschis calea constituirii a două state germane : Republica Federală
Germană ( controlată de SUA și statele Vest Europene) și Republica Democrată Germană ( zona
de ocupație sovietică, cu capitala în Berlinul de Est). Suveranitatea acestor două state constituite
în anul 1949 era limitat ă și nu erau recunoscute pe plan internațional . Marea Britanie și Franța
râmâ neau cu trupe de ocupație în RFG și totodată trebuiau să restabilească relații cu noul stat. Au
fost nevoie de nenumărate dezbateri și s-au creat multe antagonisme între europeni și americani
pentru a integra fostul inamic pe scena internațională deoarece genocidurile naziste și crime le
acestora erau încă vii în conștiința tuturor europenilor.71
I.4. Programul reconfigurării europene
Pentru a înțelege care sunt originile Războiului R ece și cele ale divizării Germaniei
trebuie să analizăm marile conferințe și negocieri ce au avut loc între cei trei șefi de sta te aliați în
timpul războiului: Stalin, Churchill și Roosevelt. Întâlnirea de la Ialta din februarie 1945, a fost
cea mai importantă întalnire a celor 3 mari, având un impact puternic asupra reconfigurării noii
Europe p ostbelice. Mulți istorici sunt de părere că harta Europei fusese dej a redesenată la
Moscova în anul 1944 când Churchill s -a întâlnit cu Stalin pentru a -și împărți sferele de influență
în Europa pe baza unor acorduri de procentaj. În urma întâlnirii de la Moscova, Churchill primea
90% influență în Grecia, iar Uniunea Sovietică obținea în Bulgaria 75% și în România 90%.
Iugoslavia și Ungaria erau împărțite „fifty -fifty” .
Revenind la Conferința de la Ialta din 4 -11 februa rie 1945, se spune că aceasta l -ar fi
avantajat direct pe liderul de la Kremlin, deoarece Roosevelt și Churchill i -au permis lui Stalin
să-și extindă influiența asupra întregii Europe de Est. După cum susține Arthur Conte,
comunizarea Europei de Est și div izarea Germaniei își au orginile directe în Ialta.72
Pentru statele ce au ieșit învingătoare din cel de al Doilea Război M ondial existau două
obiective ce trebuiau rezolvate, și anume : regimul statelor învinse și granițele acestora. În
conferința de la Ialta se stipula că statele învinse vor avea legeri libere pentru a -și desemna
guvernele. Roosevelt și Churchill au fost de acord cu gr anițele Uniunii Sovietice din 1941, iar
frontiera vestică a Poloniei urma să fie mutată spre Neisse și Oder. Stalin promi tea în urma
71 Francois Roth, op.cit. p.28.
72 Arthur Conte, Ialta sau împărțirea lumii , traducere de Claudia Dumitriu, București, Editura Compania, 2000,
p.311 .
30
Declarației Comune Asupra Europei Libere alegeri democratice și libere în partea de est a
Europei. Desigur, aceaste concesii făcute de liderul URSS -ului era u doar pentru a scăpa de
presiunile occidentalilor. Stalin va permite alegeri libere dup ă „model ul sovietic”. În partea de est
a continentului cărțile erau deja jucate în favoarea Uniunii Sovietice, iar marea armată roșie
ocupase deja multe din teritoriile Europei Răsăritene.
După părerea lui Charles Maier, viziunea despre Ialta s -a schimbat odată cu trecerea
timpului. Imediat după 1945 acestă conferin ță era văzută ca cea mai apropiat ă întalnire dintre
Aliați, iar apoi în anii `50 conservatorii din A merica o vedeau ca pe o tradare a Statelor Unite î n
favoarea Uniunii Sovietice , deoarece Roosevelt a aplicat o politică blândă în timpul negocierilor
pentru că dorea evitarea unui conflict cu armata roșie. Liderul de la Casa Albă voia să asigure o
pace pe continent în care cei patru mari să joace rolul unor g ardieni europeni.
După încheierea negocierilor de la Ialta din 12 februarie 1945 s -a pus problema
constituirii unei organizații internaționale ce urma să renască din cenușa Societății Națiuni lor.
Cele trei mari puteri au organizat la San Francisco în luna aprilie a anului 1945 o conferință la
care au participat 50 de state și unde s -a decis crearea Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Aceasta avea ca obiective principale apărarea păcii și menținerea securității prin colaborare
internațională.73
Până l a izbugnirea Războiului Rece, A liații se vor întâlnii din nou într -o nouă conferință
ținută la Postdam din 16 iulie până pe 2 august 1945. Va fi ultima întălnire între cele trei mari
puteri până la declanșarea Războiului Rece. În această conferință s -au evidențiat SUA și URSS ca
noi lideri mondi ali, iar Marea Britanie va face un pas înapoi. Dialogurile dintre Statele Unite ale
Americii și Uniune a Sovietică au fost ireconciabile . Stalin instalase deja guverne comuniste în
țările din Europa Centrală și de Est pentru a le transforma în sateliți fide li ai Uniunii Sovietice .
Tot la Postdam a fost și momentul când președintele american Truman a vorbit despre noile arme
deținute de SUA care pot grăbi capitularea Japoniei . Era vorba despre arma nucleară care purta
monopolul Statelor Unite. Stalin știa des pre existența acestei arme cu mult înaintea lui Truman.74
Instalarea guvernelor comuniste în țările controlate de armata roșie a reprezentat o încălcare a
angajamentului dat de Stalin prin semnarea Declarației Comune Asupra Europei Libere .
Devenise clar că Stalin nu s-ar fi supus niciodată din punct de vedere politic occidentalilor, el
73 1945, APRILIE 25IUNIE 26 CONFERINTA DE LA SAN FRANCISCO,
http://www.studentie.ro/campus/1945_aprilie_25iunie_26_conferinta_de_la_san_francisco/c -132-a-15357
(15.04.2018).
74 Conferința de la Potsdam , https://ro.wikipedia.org/wiki/Conferin%C8%9Ba_de_la_Potsdam , (16.04.2018)
31
mizând în continuare pe superioritatea armatei roșii și bazându -se pe puterea militară a URSS –
ului. Liderul de la Kremlin a supus interesele politice ale aliaților în detrimentul puterii militare
ale Uniunii Sovietice, reușind să instaleze regimul său în unele state din Europa Centrală.
Postdam l -a ajutat pe Stalin să -și consolideze pozițiile cucerite în ultima fază a război ului. Stalin
era de părere că : „ Acest războ i nu seamănă cu cel din trecut, iar cine ocupă un teritoriu își
impune propriul sistem social atât de dep arte cât poate avansa armata sa”.75
Așadar, al Doilea Război M ondial a modificat ordinea lumii tradiționale și a transformat
ideea federaliștilor de unificare a continentului într -un obiectiv politic primordial. C urentul
reconfigurării europene va fi mult mai accentuat printre cercurile politice după anul 1945,
deoarece se dorea evitarea cu orice preț a unui no u conflict de o asemenea anvergură cum a
fusese cel din trecut. Conceptul „Statelor Unite ale Europei” prezentat de fostul premier britanic
la Zurich în 1946 trebuia să se realizeze în jurul Franței și Germaniei, însă fără participarea
britanicilor. Marea Britanie nu a fost de acord să participe la aceast concept propus de Churchill,
deoarce aceasta nu dorea să cedeze din suveranitatea sa național ă unui organism regional.
Mișcarea federalistă se va opune propunerii făcute de unioniștii britanici. . Federaliș tii doreau
constituirea unui guvern central european, independent de statele naționale, dotat cu puteri
depline care să limit eze suveranitatea statelor membre pentru a avea o mai m are putere de decizie
în cadrul viitoarei organizații.76
75 Cornelia Neagu , Istoria Construcției Europene, http://www.sim.tuiasi.ro/wp -content/uploads/Neagu -Istoria –
constructiei -europene.pdf (17.04.2018).
76 Ibidem. (18.04.2018).
32
CAPITOLUL II
Cooperearea europeană după cel de -al Doilea Război M ondial
În condițiile în care Europa era săr ăcită la sfârșitul celui de -al Doilea Războiului M ondial ,
oamenii politici din Europa Occidentală erau preocupați cu organizarea păcii și cu refacerea
rolului și influienței Europei în lume. Economia era devastată de război și trebuiau găsite soluții
pentru reconstrucția continentului și renașterea economiilor. Astfel, ideea europeană va renaște în
cercurile intelectuale și universitare și va fi o preocupare a liderilor Europei de Vest. Contextul
internațional se schimbase odată cu încheierea conflictului așa că proie ctele și ideile elaborate
înainte de izbugnirea conflictului au trebuit să fie reformulate.
Cel care se bucura de un prestigiu imens la acea vreme, Winston Churchill, a ținut un
discurs la 19 septembrie 1946 la Universitatea din Zurich , care a avut un mare impact și prin care
se cerea o reconciliere între Franța și Germania. Fostul premier britanic susținea unificarea
Europei și constituirea Statelor Unite ale Europei prin care popoarele î ndepărtate ar avea parte de
o naționalitat e comună.77 Churchill deplângea eșecul proiectelor de uni ficare din anii 1920 -1930
și susținea dezvoltarea mișcărilor europeniste și crearea unei organizații europene – Consiliu al
Europei compatibil cu ONU. Mare a Britanie nu va lua parte la acest Consiliu , deoarece aceasta
va favoriza o alianță cu Statele Unite ale Americii și nu dorea să renunțe la politica sa insulară.
Era vorba despre interesele sale economic e coloniale și de aceea nu era de acord să se integreze
în structurile vechiul ui conti nent. Italia și Germania, țări î nvinse în urma ră zboiului doreau să iasă
din i zolaționismul impus de statele î nvingătoare și să participe la unificarea Europei, iar țările
Benelux se pronunțau pentru integrare și doreau să fie protejate de influiențele marilor v ecini,
Germania și Franța.78
Winston Churchill era considerat în epoca ca fiind arhitectul -cheie al lum ii postbelice.
Aceasta mai folosise expresia „ Statele Unite ale Europei” in februarie 1930, într -un articol din
„Saturday Evening Post” . În discursul de la Fulton, Missouri din 6 martie 1946, Churchill este de
părere că pericolele care amenințau Europa erau reprezentate de „barbarismul rus” și de aceea
77 Ghiorghi Prisăcaru, op.cit., p.33.
78 Ibidem.
33
acesta schița o politică de apărare a valorilor și intereselor occidentale. Expresia sa celebră,
„Cortin a de fier” a devenit simbolul clasic al divizării Europei.79
„De la Stettin, în Baltică, la Trieste, în Adriatică, o cortină de fier s -a lăsat peste continent.
În spatele acestei linii se află toate capitalele vechilor state din Europa centrală și răsăriteană…și
toate se află nu numai sub influiența sovietică, ci și sub un control foarte strict de la Moscova și,
în multe cazuri, în creștere.(…) Dacă democrațiile occidentale stau împreună într -o strictă
concordanță cu principiile Cartei Națiunilor Un ite, influiența lor pentru permanetizarea acestor
principii va fi imensă și nimeni nu va putea să le încalce”.80
Discursurile lui Churchill erau numai o voce, el aflându -se în opozție în acel moment.
Însă simpla voce rostita fostul lider britanic a fost o voce mare care a pus bazele primelor
organizații europene trei ani mai tărziu.
În această epocă mai apar și unele asociații sau grupări ce erau orientate către mișcările
europene precum Mișcarea Europeana (1959) susținută d e belgianul Henry Brugmans
(fondatorul Colegiului Europei de la Brugers) și italianul Al tiero Spinelli, Mișcarea Socialistă
pentru Statele Unite ale Europei (ce reprezenta Stânga Europeană din 1961), susținută de social
democrați și sindicaliști, Liga Euro peană de Cooperare Economică , instituită de Paul van
Zeeland cu orientări liberale.81
Aceste grupări atrăgeau doar o mică parte a elitelor din acea vreme, unele dintre ele av ând
legături și cu politicienii. Trebuie remarcat î nsă că aceste asociații erau lipsite de mijloace de
acțiune asupra guvernelor. De ex emplu, germanii erau încă ținuți la distanță, englezii nu doreau
să facă parte dintr -un asemenea sistem, ei râmanând la politica lor insulară, iar italienii erau încet
admiși.82
În viziunea belgianului Brugmans, federalismul european reprezenta o „putere centrală
complementară puterilor multiple”. Scopul său nu era acela de a înlocui suveranitatea națională
cu una europeană, ci acela de a crea instituții competente care să fie cap abile să răspundă
diferitelor nereguli cu care se confruntă continentul. Aceste miș cări federaliste gravitau în jurul
unor principii politice precum: cooperare, autonomie și subsidiaritate.83
79 Mioara Nedelcu, op.cit., pp.34 -35.
80 Ibidem.
81 Francois Roth, op.cit. p.29.
82 Ibidem.
83 Iordan Gheorghe Bărbulescu, op.cit. pp.45 -46.
34
În epocă, încetinirea unificării continentulul s -a datorat unor curente mereu opuse
reprezentate de federaliști și naționaliști. Federaliștii doreau să progreseze rapid și să se meargă
cat mai repede și mai departe pe calea integrării, iar de cealaltă parte, naționaliștii preferau în
favoare a integrării o simplă cooper are intergruvernamentală. Însă compromisul dintre cele două
curente se va vedea prin realizări concrete în diferite sectoare. Așadar „funcționalismul
reprezenta , drumul , sau metoda cea mai adecvată , care a permis punerea în comun a unor
sectoare creând astfel, obișnuința cooperării politice și a colaborării economice” , iar
”federalismul reprezenta spiritul, atitudinea, permițând apropierea de realitate și anticipând un stil
de organizare socială”. Federalismul reprezenta filozofia, iar funcționalismul meto da.84
Toate acestei proiecte și idei elaborate de gânditorii și scriitorii de la Pierre Dubois până
la Jean Monnet, considerat părintele Europei, aveau un set de rațiuni și principii comune specifice
continentului nostru: cultură, originalitate, limba lati nă și identitatea culturală comună europeană.
La fel cum afirma și autorului Iordan Gh. Bărbulescu: „continentul european nu a fost niciodată
în trecut o entitate economică sau o entitate politică, însă, acesta fost o entitate culturală
manifestată prin b ogata diversitate și originalitate a modurilor de viață duse de poparele
europene . Europa a avut o atitudine proprie în fața vieții, o gândire proprie, o concepție asupra
ființei umane și a valorilor, diferită de cea a altor popoare sau civilizații”.85
Între 27 -31 august 1947 s -a desfășurat Congresul de la Montreaux care a reprezentat
prima întălnire a federaliștilor europeni într -un congres dedicat lor. Aceștia au adoptat proiectul
Statelor Federa le ale Europei care reprezenta un prim pas al organizării Congresului de la Haga
din 1948. La Montreaux s -au propus un set de principii pe care urma să se fondeze viitoare
federație europeană:
a) „Pentru ca federația să se poată constitui era nevoie să se renunțe la orice principii
hegemoniste;
b) Federalismul nu tre buie să se confrunte cu problema minorităților;
c) Federalismul nu are ca scop ștergerea diferențelor naționale și cuprinderea tuturor națiunilor
într-un bloc unic, ci, dimpotrivă, păstrarea propriilor identități;
d) Formarea unei federații trebuie să se realize ze treptat și nu pornind de la un centru sau prin
mijloace guvernamentale.”86
84 Ibidem., p.47
85 Ibidem.
86 Popescu Eugen, Teorii ale integrării europene, București, Editura C.H. Beck, 2009, pp. 97 -98.
35
Mișcarea Socialistă pentru Statele Unite Europen e, al cărei lider era Paul Henri Spaak,
lupta pentru constituirea unor state unite socialiste europene, dar va renunța la acestă denumire și
formulă în ideea creării unei Europe democratice, în care scena politică să fie construită prin
votul liber al poporului. Această mișcare a avut ca obiectiv elaborarea unei legi fundamentale
federale europene prin care urma să se constituie o Uniune Pan -Europeană. Mișcarea Socialistă
pentru Statele Unite Europene constituie embrionul prin care s -a format Uniunea Europeană de
mai târziu și pe care s -a bazat și proiectul de unificare europeană a l italianului Alteiro Spinelli.87
II.1. Revigorarea ideii de integrare europeană . Planul Marshall
Din punct de vedere economic, Europa la sfârșitul conflictului era sărăcită iar populația se
afla într -o penurie din ce în ce mai accentuată. Statele Unite ale Americii au intervenit în această
situație pentru a stopa ascensiunea comunismului reprezentat de URSS . Statele Europei
Occidentale trebuiau ajutate pentru ca totalitarismul sovietic să nu poată prindă rădăcini în toată
Europa.
Generalul Marshall, Se cretar de Stat american, cu ocazia unui discurs la Universitatea din
Harvard în vara anului 1947 a precizat că americanii își doresc ca europenii să își revină di n acest
colaps economic și le -a propus un ajutor financiar pentru reconstrucția continentului. Marshall , în
discursul său se arăta preocupat și neliniștit de situația econom ică a continentului european:
„Războiul a lăsat în urma sa atâtea ruine încât nevoile Europei sunt acum mai mari decât
capacitatea sa de a plăti. Este necesar să luăm în conside rare un ajutor suplimentar, cu riscul
expunerii la o dislocare economică, socială și politică…”.88 Celebrul plan a rămas în istorie
cunoscut sub numele generalului Marshall . În realitate, americanii doreau ca s ovieticii să nu se
extindă și în Europa de Vest , iar unii istorici sunt de părere că P lanul Marshall a fost o completare
în domeniul financiar a Doctrinei Truman.89
Planul a fost destinat tuturor țărilor ce au suferit de pe urma războiului, însă URSS nu a
fost de acord ca sateliții săi să participe la acest ajutor american, n umindu -l „Imperialism
american”, de aici rezultând divizarea Europei pe plan economic.
87 Ibidem.
88 Cornelia Neagu, op.cit. (26.04 .2018).
89 Planul Marshall, https://ro.wikipedia.org/wiki/Planul_Marshall (27.04.2018).
36
Președintele american, Henry Truman era de părere că demo crațiile vest europene nu
trebuiau să mai cedeze și altor amenințări după ce suferise de pe urma crimelor și genocidurilor
naziste. Marea Britanie și restul statelor din Europa Centrală și de Vest știau că nu se pot opune
singur e pericolului venit din part ea răsărit eană, așa că îl vor încuraja pe Henry Truman să adopte
o poziție favorabilă care să poată stopa expansiunea comuniștilor.
SUA nu cunoscuse distrugerile provocate de război, ea ieșind din conflict mult mai
prosperă și cu o economie în creștere. I ndustria SUA se dezvoltase și crescuse foarte mult
datorită războiului însă, americanii nu avea u piețe de desfacere în Europa, iar statele europene nu
dețineau resurse financiare pentru a cumpăra , mai ales că inflația era în creștere iar monedele
statelor europene se devalorizau . Planul Marshall a oferit o alternativa ca europenii să aibă
posibilitatea de a cumpăra produse americane, iar americanii să poată avea piețe de desfacere în
Europa.
Meritele Planului au fost numeroase:
„- prevedea un plan rațional de „repunere pe picioare” a economiilor europene și de dezvoltare
a acestora;
– crea un regim multilateral de schimburi reciproce;
– liberaliza schimburile;
– reducea contingentele;
– coordona planurile economice naționale;
– organiza convertibilitatea monedelor și, prin „Uniune Europeană de Plăți”, sistemul
compensațiilor multilaterale și de acordare a creditelor”.90
Planul Marshall a î mpins Franța să renunțe la politica radicală față de Germania în
favoarea unui compromis în domeniul industriilor siderurgice din regiunea Rhur. Pe lângă această
apropiere a celor două țări, planul a adus și o modernizare și tehnologizare economică.91
În opinia mea, sprijinul economic venit din partea Statelor Unite ale Americii a avut un
efect benefic pentru reconst rucția continentului și a secto arelor grav afectate de război . Planul
Marshall a dus la revigo rarea economiilor în țările ce l-au acceptat și acestea au putut beneficia
financiar de pe urma ajutorului american. Republica Federală Germania a înregistrat în următori
ani un boom economic , fapt ce i -a permis să redevină după război unul dintre „principalele
90 Iordan Gheorghe Bărbulescu, op.cit., p. 48.
91 Maria Mureșan, Andrei Josan, Istoria economiei europene: de la revoluția industrială la Uniunea Europeană,
București, Editura ASE, 2005, pp.353 -354.
37
motoare ale continentului”. Statele care au acceptat acest program de ajutor financiar au reușit să
depășească nivelul de de zvoltare prec endet celui de -al Doilea Război M ondial în toate sectoarele,
iar E uropa se afla în faza finală a r econstrucției.
II.2.Perioada postbelică : asigurarea pă cii și cooperarea prin organiz ații internaț ionale
Ideea Europeană după cel de -al Doilea Război M ondial a căpătat noi dimensiuni și
obiective , deoarece se dorea o realizare rapidă a unităț ii europene pentru ca popoarele să nu mai
treacă prin experiențe le neplăcute lăsate de cele două războaie mondiale. Așadar, meritele
realizării acestor obiective se vor datora unor pers onalități pol itice puternice din acea vreme,
precum: Winston Churchill, George Marsh all, Jean Monnet, Robert Shuman, Konard Adenauer,
Alcide De Gasperi (prim -ministru al Italiei) și alții. Europa devine un continet împărțit în două la
începutul Războiul Re ce ca urmare a acordurilor de la Ialta din iarna lui 1945 și de aceea încă nu
era posibilă constituirea unei Europe unite. Așadar, cele două zone din Germania ce au fost
împărțite între democrațiile occidentale și Uniunea Sov ietică se vor organiza separat.92
Ideea de organizație internațională o vom găsi și în proiectul regelui Boemiei, George de
Podiebrad (1462), ce propunea constituirea unei organizații internaționale, având ca organe de
decizie un Consiliu și o Curte de J ustiție care să judece și să aplaneze difere ndele și litigiile dintre
state.93 Primele organizațiile internaționale vor lua ființă abia în secolul al XIX -lea, când statele
europene vor întreprinde relații economice reciproce , iar necesitatea constituirii acestor structuri
organizato rice va deveni vitală, deoarece prin instituționalizarea relațiilor dintre state se obținea
un cadru complex și necesar pentru dezvoltarea comerțului și a progresului general. De aceea, în
acea perioadă s -au creat mai multe organizații pentru a favoriza și a menține cooperarea
internațională : Uniunea Internațională pentru Telegrafie (1865), Uniunea Poștală Universală
(1875), Organizația Meteorologică Mondială (1878), Uniunea de la Paris pentru protecția
proprietății industriale (1883) și Uniunea de la Berna pe ntru protecția operelor literare și
artistice (1886) .94 Aceste noi structuri de cooperare int erstatale facilitau dezvoltarea și
92Boța Anton , Rolul Organizațiilor Internaționale în proce sul construcției europene, Universitatea din Pitești,
http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2006/economie -si-administrarea -afacerilor/13.pdf (29.04.2018).
93 Oleg Bontea, Apariția și evoluția istorică a organizațiilor internaționale ,
http://bsclupan.asm.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/510/14.pdf?sequence=1 , (29.04.2018).
94Ibidem. (29.04.2018).
38
modernizarea mijloacelor de telecomunicații și transporturi la distanțe foarte mari și ajutau la
realizarea unor legături mai complexe între state le și popoare le din regiuni diferite.
Finalul Primului Război M ondial a marcat necesitatea unei cooperări mai apropiate între
state. Astfel, în anul 1919 au luat ființă mai multe organizații cu caracter universal: Liga
Națiun ilor, Organizația Internațională a Muncii și Uniunea Căilor Ferate.95 Aceste organizații
instituite la finalul Primului Război M ondial nu au creat cadrul necesar pentru o pace lungă și de
durată. De exemplu, din cauza retragerii SUA în izolaționism, a neînț elegerilor de la masa
tratativelor de pace și a dorințelor statelor revanșarde , Societatea Națiunilor a eșuat, renăscând,
din cenușa sa , la sfârșitul celui de al Doilea Război M ondia l, Organizația Națiunilor Unite (1945).
După cel de -al Doilea Război M ondial vom asista la o explozie a organizațiilor
internaționale. Din cauza distrugerilor imense provocate de conflict, statele și popoarele vor opta
pentru o cooperare politică, economică și militară, deși URSS și sateliții săi vor ignora „idealurile
de st at de drept și libertățile cetățenești fundamentale”. Astfel, după încheierea conflictului au
luat naștere diverse structuri internaționale, fiecare bazându -se pe domenii diferite de activitate:
Organizația Națiunilor Unite (194 5), Organizația Europeană de Cooperare Economică (1948) ,
Tratatul de la Bruxelles(1948) și Consiliul Europei (1949).96
II.2.1. Constituirea Organizației Europene de Cooperare Economică
Tensiunile și rivalitățile dintre cele două blocuri ce au escaldat odată cu lansarea doctrinei
de contaiment a lui George Kennan făcută public de Truman în 12 martie 1947, când acesta a
cerut Congresului să aprobe credite pentru ajutor financiar destinate Turciei și Greciei , care se
confruntau cu un război între comuniști și monarhiști , au dus la înghețarea definitivă a relațiilor
cu Uniu nea Sovietică. Pe de altă parte , URSS, împreună cu statele fidele ei din Europa Centrală și
de Est au format Cominformul (Biroul secret de Informare al Partidelor Comuni ste), iar Jidanov
în discursul din septembrie 1947 susținea despre blocul occidental că este unul imperialist, iar pe
cel Uniunii Sovietice îl denumea democratic și pacifist. Situația pe plan internațional la sfărșitul
anului 1947 ne evidențiază că între cele două blocuri se declanșase Răz boiul Rece.97
95 Aspecte generale privind organizațiile internaționale: Definiție,
http://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/dreptul -organizatiilor -internationale_extras.pdf , (30.04.2018).
96 Ibidem. (30.04.2018).
97 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.216.
39
Pentru ca statele europene să poată beneficia de sprijnul financiar venit din partea
Statelor Unite ale Americii, acestea trebuiau să se organizeze într -o structură însărcinată cu
gestiunea colectivă a ajutorului economic.98 Planul Marshall t rebuia gestionat și administrat de
două instituții diferit e: Organizația Europeană de Cooperare Economică – instituția europenilor și
Economic Cooperation Administration (ECA) – din partea americanilor.99
După congresul organizat de statele europene din iulie 1947 cu scopul de a evalua
resursele și nivelul ajutorului financiar de care aveau nevoie pentru reconstrucția continentului, la
16 aprilie 1948 se va semna actul de instituire al Organizației Europene de Cooperare Economică
(OECE), fonda t la inițiat iva Statelor Unite ale Americii pentru a repartiza ajutorul economic
oferit statelor europene. Conve nția a fost semnată de 16 state : Belgia, Austria, Danemarca,
Franța, Elveția, Italia, Grecia, Islanda, Irlanda, Norvegia, Olanda, Luxemburg, Regatul Unit,
Portugalia, Turcia și Suedia. Organizația nu a avut ca obiectiv integrarea între statele membre, ea
contribuind pe parcurs la viitoarea constucție europeană.100 Pe lângă faptul că organizația a
regrupat 16 țări, aceasta a ajutat viitoarea Republică Federală G ermania să se reintegreze în
sistemul european, iar în anul 1949 Germania a aderat la organizație. În viziunea Statelor Unite,
Germania reprezenta motorul Europei, iar fără integrearea acesteia în sistemul european,
continentul era expus pericolului venit din partea URSS -ului.
Cei care au semnat convenția erau de părere că economiile statelor europene erau
interdependente, iar bunăstarea economiei unui stat depindea în mare măsură de cea a celorlalte
state. Inția tiva a fost a americanilor, aceș tia avand ca scop evitarea greș elilor făcute după
încheierea Primului Război M ondial cand s -au retras în izola ționism. SUA a făcut tot posobilul
ca economiile europene să nu se fragmenteze și au depus eforturi mari pentru a realiza o piață
unificată caracterizată de o mai mare specializare și de încurajare a economiilor în scară.101
Organizația Europeană de Coopera re Economică a întregistrat o evoluție remarcabilă și o
dezvoltare econ omică formidabilă pentru cele 16 țări membre. În prezent OCDE grupează 30 de
state membre, de unde rezultă că nu reprezintă o organizație cu vocație universală precum ONU.
98 Ibidem.
99 Mioara Nedelcu, op.cit., p.59.
100 Ruxandra Luca, Lucian Jora, Gabriela Tănăsescu, Ioan Codruț Lucinescu, Adrian Ivan, Rodica Iamandi, Cristina
Vohn, Bogdan Popescu, Daniela Ionescu, Europa 2005 unitate în div ersitate, București, Editura ISPRI, 2005, p.31.
101 Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp. 219 -220.
40
De remarcat e ste faptul că aceasta reunește țări care contribuie cu apromixativ 60% la producția
mondială.102
În concluzie, Organizația Europeană d e Cooperare Economică a condus la o solidaritate
mai puternică între statele membre , a introdus un sistem multilateral de plată care facilitat
importurile și exporturile , a liberelizat schimburile între state și nu în ultimul rând, aceasta a creat
o școală pentr u diplomațiile europene ajutându -le să poarte negocieri pentru a pregăti viitorul
drum către construcția europeană.103 Pe 14 decembrie 1960, când Organizația Europeană de
Cooperare Economică își atinsese obiectivele, aceasta se va transforma într -o nouă structură –
Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Noua organizație va avea rolul de
a grupa statele puternic dezvoltate economic și de a susține un echilibru de dezvoltare între ele.
Pe lângă cooperarea în domeniul economic ce se realizase în cadrul OECE, oamenii
politici din acea vreme doreau trecerea la o nouă etapă, cea a construcției europene , lucru care se
va înfăptui trei ani mai târziu prin intermediul lui Jean Monnet și a lui Robert Shuman. Cei doi
oameni politici vor pune bazele Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului.104
II.2.2. Cooperare a militară: Uniunea Europei Occidentale
În plan militar , Franța, Marea Britanie, Olanda, Belgia și Luxemburg vor pune bazele unei
cooperări militare și diplomatice prin crearea la 17 martie 1948 a Uniunii Occidentale.
Însă pentru a înțelege cum s-a ajuns la această cooperare între cele 5 țări trebuie să
revenim la anul 1947 când Franța și Ma rea Britanie au încheiat la Dunkerque un tratat de
asistență r eciprocă împotriva unei posibile agresiuni venite din partea germanilor. Franța era
reprezentată de ministrul de externe Georges Bidault, iar Marea Britanie de către Ernest Bevin.
Trei dintre articole le Tratatului de la Dunkerque făceau trimitere la Germania, iar semnatarii
sperau să obțină o garanție de securitate din partea Statelor Unite ale Americii.
Înițial cele două semnatare ale Tra tatulu i de la Dunkerque râvneau la o apropiere în plan
militar de Statele Unite ale Americii, însă americanii doreau o acțiune comună care să grupeze
mai multe state europene. Așadar, în februari e 1948, Marea Britanie și Franța vor iniția o invitație
către Belgia, Olanda ș i Luxemburg pentru a se asocia la tratatul semnat în 1947. În 8 martie 1948
102 Stelian Scăunaș, op.cit., p. 28.
103 Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp 220 -221.
104 Ibidem., p.222.
41
se va semna la Bruxelles, Tratatul Uniunii Occidentale care prevedea o cooper are în domeniul
militar: asistenț ă mutuală reciprocă și apărare comună împotriva oricărei agresiuni venite din
afară. Totodată se va înființa și un Comitet al Miniștrilor Apărării a l căror obiectiv era
planificarea strategică și controlul armamentului. Pe lângă competențele din domeniul militar,
Tratatul mai prevedea și o cooperare în plan politic, cultural și economic între membrii săi.105
Uniunea Occidentală, în afară de competențele regionale în domeniile politice și militare își mai
propunea o promovare a politicii pașnice pentru a întări securitatea membrilor săi .
Pactul de la Brux elles a fost urmat de înrăutățirea relațiilor dintre cele două superputeri,
SUA și URSS. Blocada Berlinului impusă de Stalin a determinat SUA să se implice mai mult în
problemele Europei de Ves t, iar britanicii erau de părere că semnarea Pactului de la Bru xelles
este „utlil, dar insuficient ”.106 În fapt, occidentalii doreau să -i atragă pe americani în acest pact
pentru a le oferii garanții de securitate împotriva sovieticilor.
Statele Unite ale Americii nu aveau voie să încheie alianțe pe timp de pace în afara
teritoriului lor . Așadar, pentru a le oferii garanții de securitate o ccidentalilor a fost votată în S enat
rezoluția Vande nberg în data de 11 iunie 1948 prin care americanilor le -a fost permis să încheie
alianțe în afara continentului lor.
În conseci nță, țările ce au acceptat Planul Marshall au fost de acord și cu garanțiile
militare venite din partea SUA și a le Canadei. Astfel, negocierile purtate de SUA, Norvegia,
Canada, Islanda, Danemarca, Portugalia și cele 5 țări semnatare ale Tratatului de la B ruxelles se
vor concretiza prin semnarea Tratatului de la Washington din 4 ap rilie 1949, culminând cu
instituirea NATO.
În cadrul Pactului de la Bruxelles h otărârile erau supuse regulii unanimității în chestiunile
importante și regulii majorității simple în cazurile tehnice. Datorită regulii unanimității ,
cooperarea dintre state se va desfășura fără transfer de suveranit ate, deoarece orice decizie putea
fi bloca tă dacă aceasta atingea suveranitatea unui stat membru.107 Tratatul de la Bruxelles care a
pus bazele organizației UEO era încheiat pe o perioadă de 50 de ani.
Datorită eșecului Comunitatăți Europeane de Apărare di n 1954 și ca urmare a acordurilor
de la Paris când Tratatul de la Bruxelles a fost modificat, Republica Federală Germania a fost
105 Ruxandra Luca, Lucian Jora, Gabriela Tănăsescu, Ioan Codruț Lucinescu, Adrian Ivan, Rodica Iamandi, Cristina
Vohn, Bogdan Popescu, Daniela Ionescu, op.cit. , p.31.
106Cornelia Neagu , op.cit. (13.05.2018).
107 Adrian Liviu Ivan, op.cit. , p.224.
42
admisă ca membră a Uniunii Europei Occidentale, iar în următorul an (1955) aceasta a devenit
membră a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.
Primirea Germaniei de Vest în structurile UEO și ale NATO nu a fost tocmai o veste bună
pentru Moscova. URSS a răs puns prin instituirea Tratatului de la Varșovia din 1955. Pactul de la
Varșovia era o alianță defensivă care grupa țările comuniste aflate sub influiența Uniunii
Sovietice și prevedea ca în caz de agresiune împotriva unei țări membre, asistență și ripostă
automată.108
Constituirea NATO , a diminuat rolul Uniunii Europei Occidentale , ea continuând să
funcționeze ca orga nizație și să accepte noi membr i. Diplomațiile vest -europene doreau o politică
externă și de apărare comună în care Uniunea Europei Occidentale să fie „brațul de fier înarmat
al Europei”. Consiliul European de la Koln din iunie 1999 a decis ca UEO să fie integrată t otal
sau parțial în cadrul UE. Cancelarul Gerhard Schroder este de părere că europenii doreau să iasă
de sub tutela SUA, iar Germania să devină un motor al Europei Unite.109
UEO s -a dizolvat o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona din 2009.
Tratatul de la Lisabona stipulează în art. 47.7 că „dacă un stat membru al UE este victima unei
agresiuni armate, toate celelalte st ate membre au obligația de a acorda sprijin și ajutor prin toate
mijloacele de care dispun, în acord cu art. 51 al Cartei ONU.110
Fostul ministru de externe al Belgiei era de părere că păstrarea organizației era dificil de
susținut din punct de vedere financiar111. Așadar, capacitățile UEO au fost absorbite de UE odată
cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, iar Uniunea Europei Occidentale s -a dizolvat
în anul 2011.
II.3. Congresul de la Haga
La 19 septembrie 1946, Winston Churchill afirma în cadrul Conferinței de la Zurich că :
„dacă suntem pentru a forma Statele Unite ale Europei , trebuie să se înceapă lucrările de pe
acum”. Această ambiție a lui Churchill a fost susținută și apreciată și de către federalistul austriac
108 Cornelia Neag u, op.cit. (13.05.2018).
109 Adrian Liviu Ivan, op.cit. , p.225.
110 Tratatul de la Lisabona,
https://eurlex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:C2007/306/01&from=RO , (01.05.2018).
111 Uniunea Europei Occidentale și -a anunțat desființarea , http://militar.infomondo.ro/actualitate/uniunea -europei –
occidentale -si-a-anuntat -desfiintarea.html , (01.05.2018).
43
Coudenhove -Kalergi. În viziunea lui Kalergi, această problemă ri dicată de Churchill nu mai
putea fi ignorată de guvernele naționale , deoarece Churchill, prin declarația sa, a avut un puternic
impact asupra opiniei publice.
După cel de -al Doilea R ăzbo i Mondial au luat naștere numeroase organizații paneuropene
ce erau divizate în structuri federaliste și u nioniste. Odată cu declanșarea Războiului R ece, aceste
organizații paneuropene afiramau că cel mai bun scut împotriva comuni smului era realizarea
unității e uropene.
În acest context, în mai 1948, delagații unor organizații cu tendințe radicale, socialiste și
democrat -creștine au inaugurat un Co ngres la Haga, unde au conv ocat o adunare parlamentară ce
urma să exprime voința uni tății europene.
Dintre mișcările europene apărute după 1945, aminitim : Uniunea Europ eană a
Federaliștilor ( Mișcarea Europeană din 1959), avândul -l ca lider pe Henry Brugmans și pe
Altiero Spinelli, Mișcarea Socialistă pentru Statele U nite ale Europei, No ile Echipe I nternaționale
de orientare creștin -democrată, Liga Europeană de Cooperare Economică. Un ele dintre aceste
mișcări europene au elaborat num eroase idei federaliste , dar pentru cea mai mare parte din masa
populară de pe continent, aceste idei erau străine, ei rămânând atașați de cadrele lor naționale.112
„Convocarea Congresului de la Haga din 1948 a fost inițiativa unei mișcări private –
Mișcarea Europeană .„113 La acest Congres au participat 775 de delagați din 24 de sta te, iar în
dezbaterile C ongresului a u fost propuse mai multe idei: o A dunare E uropeană aleasă prin vot
liber, o Curte de Justiție, elaborarea unei C arte a drepturilor omului ș i căutarea unor soluții
potrivite privind integrarea Germaniei.
Însă, lucrările C ongresului s -au lovit de două tendințe diferite asupra construcției
europene. Este vorba despre partizanii federaliști și cei unioniști. Federaliști șusțineau fuziunea
statelor și o putere politică independentă de guvernele naționale, iar unioniștii erau partizani a i
unei simp le cooperări interguvernamentale . Din cauza acestor două perspective diferite asupra
construcției europene, C ongresul nu a reușit să obțină un acord concret în privința construcției
europene, însă marea sa realizare se va reflecta un an mai târziu prin con stituirea Consiliului
Europei.114
112 Francois Roth, op.cit., p.29.
113 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.231.
114 Ruxandra Luca, Lucian Jora, Gabriela Tănăsescu, Ioan Codruț Lucinescu, Adrian Ivan, Rodica Iamandi, Cristina
Vohn, Bogdan Popescu, Daniela Ionescu, op.cit. , pp. 34 -35.
44
Congresul Eur opei își arăta susținerea necondiționată pentru cauza unității europene, așa
cum se menționa și în Mesajul către Europeni din 10 mai 1948 . Congresul de la Haga a cerut
crearea un ei organizații cu cara cter polit ic, având ca obiective centrale cooperarea în plan
interguvernamen tal, cultural, social și tehnic. Datorită rezultatel or pozitive ale Congresului,
Georges Bidault, ministru de externe al Franței va propune țărilor semnatare ale Tratatului de la
Buxelles co nstituirea unei Adunări Europene.115
În concluzie, Congresul Europei a avut un rol important în stimularea ideii de unitate
europeană prin definirea unui program de acțiune globală pentru o Europă unită și datorită
faptului că acesta a dat naștere Mișcării Europene. Tot acesta s -a aflat și la originea constituirii
Colegiului Europei și al Centrului European de Cu ltură116
Grație reușitelor Congresului de la Haga și al Mișcării Europene, pe data de 5 mai 1949 se
va semna Tratatul Constitutiv al Consiliului Euro pei, de către zece state: Marea Britanie, Franța,
Belgia, Luxemburg, Olanda, Danemarca, Irlanda, Italia, Suedia și Norvegia.117
II.4.Consiliul Europei
Constituirea Organizației Europene de Cooperare Economică și a Uniunii Occidentale nu
au satisfăcut în totalitate obiectivle Congresului de la Haga, deoarece lipsea o componentă
politică, adică o adunare constituită din reprezentanți ai parlamentelor naționale. Această adunare
trebuia să fie un forum pentru exprimarea opiniilor publice.118
În urma Congresulu i de la Bruxelles al Mișcării Europene, desfășurat în februarie 1949,
se va instituti o Adunare Consultativă a Consiliului Europei. Decizia acestui C ongres a fost de a
crea o Adunare P arlamentară europeană aleasă de parlamentele statelor naționale. Prin
intermediul unui Comitet permanent p entru studiul și dezvoltarea federației europene se va
redact a Tratatul de constituire al Consiliului Europei, care va fi semnat la Londra în data de 5 mai
1949 de către cele cinci țări semnatare ale Tratatu lui de la Bru xelles din 1948 (Beneluxul , Franța
și Marea Britanie), cărora li se vor alătura și Irlanda, Italia, Danemarca, Norvegia și Suedia.119
115 Anton Florin Boța, Procesul de construcție europeană în prima jumătate a secolului al XX-lea,
www.proceedings.univ -danubius.ro/index.php/eirp/article/download/1207/1122 , (12.05.2018).
116 Popescu Eugen, op.cit., pp. 99 -100.
117 Anton Florin Boța , op.cit. (12.05.2018).
118 Cornelia Neagu , op.cit. (13.05.2018).
119 Ruxandra Luca, Lucian Jora, Gabriela Tănăsescu, Ioan Codruț Lucinescu, Adrian Ivan, Rodica Iamandi, Cristina
Vohn, Bogdan Popescu, Daniela Ionescu, op.cit. , pp. 34 -35.
45
Consiliul Europei își va stabili sediul la St rasbourg și va avea ca obiectiv principal
cooperarea în plan interguvernamenta l în mai multe domenii de ordin politic, cultural, științific,
etc. Această structură va materializa preocupările din trecut de constituire a unei Europe unite. În
perioada interbelică , această idee era cunoscută sub denumire a de Statele Unite ale Europei și a
reușit să prindă contur după cel de -al Doilea Război M ondial.
Britanicii doreau doar o cooperare interguvernamentelă și nu erau de acord cu un transfer
de suveranitate către o organizaț ie regională. Se instituise o Adunare P arlamentară, însă aceasta a
avea doar un rol consultativ, iar propunerile elaborate de aceasta puteau fi blocate de un comitet
interguvernamental care decidea în unanimitate. Divergenț ele dintre unioniști ( cei mai mulți
fiind britanici ) ce erau partizanii metodei funcționaliste ba zată pe apropierea politicilor naționale
și federal iști (francezii, italienii) ce erau partizanii metodei juridice de a face din Consiliul
Europei un organ federal , diminuau din competențele și din influiența Consiliului Europei.120
Compromisul franco -britanic se va vedea în sistemul instituțional al Consiliului Europei.
Aceasta cuprindea în ansamblul său:
„ a) Un Comite t de Miniștri, alcătuit din minș trii de externe ai statelor membre. Acest Comitet de
Miniștri recomanda guvernelor concluziile sale și tot e l stabilea regulamentul financiar și
administrativ necesar, putând înființa comisii consultative și tehnice. Pe lângă aceste atribuții,
Comitetul, adresa raporte Adunării Parlamentare.
b) O Adunarea Parlamentară ce reprezintă organul de deliberare al Co nsiliului Europei, care
transmite concluziile sub formă de rezoluții. Din cauza regulii unanimității în deciziile
importante, rolul Adunării Consultative era anulat de către Comitetul de Miniștrii cu un singur
vot împotrivă. Adunarea Parlamentară era compu să din reprezentanții fiecărui stat membru,
desemnați de către Parlamentul național.
c) Secretariatul era format dintr -un secretar general, un secretar general adjunct și personalul
acestuia. Cei doi funcționari erau numiți în funcție de către Adunarea Con sultativă la
recomandarea Comitetului de Miniștri, iar restul personalului de către Secretarul general.”121
Chiar dacă Consiliului Europei nu a mers pe drumul integrării europ ene, datorită
reticențelor Marii Britanii, acesta a jucat un rol important în ceea ce privește drepturile omului.
Prin redactarea și adoptarea Cartei Europene a Depturilor O mului (în viogoare din 1953) se
oferea posibilitatea pentru prima dată cetățenilor unui stat să recurgă la un mecanism din afara
120 Ibidem., p.36.
121 Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp.234 -235.
46
statului lor. Semnarea Convenței Dre pturilor Omului reprezintă o cerință pentru acceptarea unui
nou membru în Consiliul Europei.
În prezent, Cosiliul Europei se află sub patronajul ONU și are competențe sporite în ceea
ce privește drepturile fundamentale ale omului.
În opinia mea, Consiliul Europei a jucat un rol important în ceea ce privește legislația
europeană. El a fost cel care armoniza legislația europeană în ceea ce privește drepturile și
libertățile fundamentale ale omului, patrimoniul, cultura, protecția medi ului, justiția, drepturile
minorităților naționale, etc.
Și țara noastră este membră a Consiliului Europei de mai bine de 25 de ani. Aderarea
României la Consiliul Europei a însemnat un drum către democratizare și consolidare a
principiului respectării d repturilor omului și a libertăților fundamentale ale acestuia. Fostul
secretar de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu, era de părere că acceptarea ca membru
a României în cadrul Consiliul Europei a însemnat un drum mai ușor de parcurs pentru țar a
noastră în procesul aderarii la Uniunea Europeană.122
În concluzie, această structură interguvernamentală a avut un rol benefic în evoluția
relațiilor dintre statele europe ne după încheierea celui de -al Doilea Război M ondial. Consiliul
Europei a ajutat la formarea unui forum de dezbatere al statelor europene, însă puterile sale au
fost limitate de reticențe le statelor europene care nu erau pregătite s ă cedeze din suveranitatea lor
națională.
122 Matei Dobrovie , 20 de ani de la aderarea României la Consiliul Europei , http://epochtimes –
romania.com/news/20 -de-ani-de-la-aderarea -romaniei -la-consiliul -europei –203811 (03.05.2018).
47
CAPITOLUL III
Constituirea primei Comunităț i Europene
Contextul anilor `50 a oferit posibilitatea funcționaliștilor să meargă spre integrarea
europe ană. Funcționaliști i îl aveau în frunte pe părintele integrator, Jean Monnet. Monnet, om
politic și consilier în probleme economice și -a dedicat aproape întrega carieră politică cauzei
integrării europene. Din proiectele lui Jean Monnet s -a inspirat și francezul Robert S chuman
pentru a elabora planul care -i poartă numele , „Planul Shuman”. În lucrarea sa, S chuman dorea
realizarea unității industriei gre le a Europei. Acest plan a fost ș i baza de la care s -a pornit
constituirea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) în anul 1951, prin Tratatul de
la Paris semnat de către țări le Benelux, RFG, Italia și Fran ța. După modelul Comunității
Europene a Cărbunelui și Oțelului s -a realizat și Comunitatea Economică Europeană , în cadrul
căreia s-a instituit o piață comună a statelor membre.123
După cel de -al Doilea Război M ondial constatăm că mulți poli ticieni, economiști,
jurnaliști și oameni de cultură au conștientizat slăbiciunea continentului european pe plan politic,
financiar, economic, tehnologic și de aceea, pentru a depăși momentele de criză ce s -au acumulat
în timpul și după încheierea războiului, parti zanii unității europene vor milita pentru constituirea
unei Europe federalist -constituționale, care ar fi facilitat transferul de suveranitate de la state
către o structură supranațională.124
Existau două grupări diferite de susținători ai unității europene : cei grupați în Mișcarea
Federlă Europeană, care doreau o unificare federală ce trebuia să se realizeze treptat, plecând de
la integrarea sectorială și izolată a statelor, și cei grupați în Uniunea Europeană a Federaliștilor
sau Federaliștii -constituționa liști. Aceștia din urmă doreau să elaboreze o constituție federală,
după model american sau elvețian și porneau de jos în sus în integrearea sectoarelor economice,
cum ar fi cele ale cărbunelui și oțelului. Consensul dintre aceste două mișcări s -a reflecta t în
123 Iulian Sîmbeteanu , Părinții fondatori ai Uniunii Europene: Jean Monnet, vizionarul vânzător de coniac, care și -a
încheiat studiile la vârsta de 16 ani , https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/p arintii -fondatori -ai-uniunii –
europene -jean-monnet -vizionarul -vanzator -de-coniac -care-si-a-incheiat -studiile -la-varsta -de-16-ani (05.05.2018).
124 Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp.237 -238.
48
cadrul Congresului de la Haga, unde s -a încercat determinarea celor cinci membri ai Tratatului de
la Bruxelles să adopte punctul lor de vedere cu privire la constituirea unui organism integrator.125
Din punctul meu de vedere, reușita consituirii Comunităților Europene s -a datorat în mare
parte eșecului și neînțelegerilor din interiorul Consiliului Europei și a dat posibilitatea
funcționaliștilor, grupați pe lângă Jean Monnet, să meargă către integrarea europenă. Tratatul de
la Paris din 1951 a fos t expresia funcționaliștilor care a condus spre constituirea primei
organizații suprastatale , Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului .
III.1. Situația internațională până la crearea CECO
Politica de îndiguire promovată de Statele Unite ale Americii și lansarea Planului
Marshall și -au îndeplinit obiectivele . Expansiunea comuniștilor în Europa de Vest fusese
încetinită prin intermediul ajutorului economic oferit de Planul Marsahll.
Aceste p iedici puse de occidentali sovieticilor i -au determinat pe aceștia din urmă să
instituie Blocada Berlinului pentru ca cetățenii să nu mai poată circ ula liberi în toată capitala
Germaniei și pentru a bloca accesul feroviar și rutier către Berlinul de Vest . În fapt, Sovieticii au
pornit această criză a Războiului Rece pentru a împiedica populația din partea Berlinului
controlat de sovietici să nu mai poată vedea traiul bun pe care îl duc oamenii aflați în zona
controla tă de democrațiile occidentale. Însă, e șecul Blocadei Berlinului le -a dovedit sovieticilor
că statele occidentale libere erau gata să lupte și să intre oricând în conflict pentru a -și apăra
propriile valori.
Problema dominantă la sfârșitul anilor ‘40 era cea legată de Germania și de administrare a
acesteia. Pentru ca sovieticii să nu poată să -și exercite influiența as upra întreg teritoriului german,
americanii au venit cu ideea reînarmării Germaniei. Era nevoie de recunoașterea Germaniei pe
plan intern ațional și se dorea integrarea ei în organizaț iile euroatlantice și europene.
În opinia mea , tensiunile aprige pe care le transmiteau sovieticii către democrațiile
occidentale i -au determinat pe americani și occidentali să adopte decizia cea mai bună cu privire
la chestiunea germană, adică să o ajute să se r eintegreze cât mai rapid în comunitatea
internațional ă. Acest lucru s -a realizat datorită fricii occidentalilor și a americanilor cu privire la
125 Ibidem., pp. 238 -239.
49
Uniunea Sovietică , deoarece aceștia din urmă aveau posibilitatea să domine o mare parte din
Europa Centrală.
Așadar, meritele pentru renașterea Germaniei li se datorează oamenilor politici abili ai
vremii care au înțeles că Germania reprezintă pentru Europa un motor princ ipal pentru
funcționarea benefica a continentului și o pi edică pentru Uniunea Sovietică.
După cum susține și profesorul Adrian Liviu Ivan: „Anticomunismul a fost rațiunea
principală ce va caracteriza politica Statelor Unite ale A mericii față de Germania Federal ă și va fi
un argument solid pentru Franța și alte state occidentale să accepte integrarea acestei țări în
sistemul de securitate al Occidentului”.126
Reintegrarea Germaniei a fost în mare parte dorința britanicilor și a americanilor, însă
acest lucru a provocat un sentiment de neliniște francezilor . În mem oria francezilor amintirile
lăsate de cel de-al Doilea Război M ondial încă erau vii. Ei nu puteau trece cu vederea peste
crimele făcute de Germania în timpul războiului. Era pentru a doua oară cand Germania le trăda
încrederea occidentalilor.
Înțelegerile franco -sareze din 3 mar tie 1950 aveau să aducă autonomia politică a Saar –
ului. Această zonă era importantă pentru Franța și Germania, deoarece aici se afla o mare rezervă
de cărbune. Autonomia politică acordată Saar -ului va isca tensiuni în Germania.
Ame ricanii trebuiau să găsească o soluție potrivită pentru a reuși să integreze Germania în
sistemul de securitate occidental. Organizațiile europene create după 1947 ( Pactul de la
Bruxelles , OECE, Consiliul Europei) nu reușiseră să înfăptuiască integrarea d eplină a statelor
europene. Așadar, situația interanțională la acea vreme era accentuată de problema Germaniei și
de expansiunea comunismului moscovit. Aceste două mari probleme au grăbit procesul viitoarei
integrări economice ce urma să se realizeze porni nd de la sectoarele cheie (cărbunele și oțelul). În
viziunea lui Jean Monnet, această integrare economică pornită de la sectoarele cheie va realiza „o
solidaritate de fapt”127 între statele membre iar un viitor război între țările europene va fi
impos ibil.
126 Ibidem. , p.241.
127 Ibidem.
50
III.2. Propunerea lui Michel Debre și Declarația S chuman
Pentru ca înfăptuirea Comunităților E uropene să devină realitate , oamenii politici ai
epocii au trecut de la faza consultărilor diplomatice la măsurile practice. Constituirea
Comunităților Europene a avut ca obiectiv realizarea unei colaborări mai restrânse decât ceea ce
se realizase prin intermediul organizațiilor de cooperare înființate după anul 1947 . Astfel, în iarna
anului 1949, Michel Debre va oferi un proiect de Pact pentru realizarea ununii statelor europene
ce se fundamenta pe un sistem prezidențial și federalist care urma să aibă un arbitru ales prin vot
universal pentru o perioadă de cinci ani, un Sena t alcătuit din guvernele statelor membre, o
Adunare Europeană formată din reprezentanți ai statelor aleși în raport cu numărul de locuitori (
adică un reprezentant pentru aproximativ un milion de locuitori) și o Curte de Justiție alcătuită
din jude cători.128
Propunerea lui Debre a fost continuată de Robert S chuman pe data de 9 mai 1950 prin
„Declarația Schuman”. Acesta era de părere că o uniune în industria cărbunelui și oțelului va
asigura un cadru c omplex al dezvoltării economiei europene și va det ermina schimbarea situației
acestor țări. Țările europene la acea vreme erau înca dependente de economia SUA. În acest
context, Schuman, susținut și inspirat de Jean Monnet a acceptat propunerea eco nomistului
francez de a pune la comun producția de cărbune și oțel (considerate materii prime ) și de a
înființa o Înaltă Autoritate care să aibă put ere de decizie în noua Comunitate E uropeană.129
Așadar, un viitor conflict între statele membre avea să fie imposibil.
Declarația lui Shuman din 9 mai 1950 a fost acceptată imediat de Cancelarul Germaniei ,
Konard Adenauer. În opinia mea, Germania a fost de acord cu această propunere a lui Robert
Schuman de a pune la comun producția de cărbune și oțel f ranco -germană, deoarece nemții
dorea u să se redreseze în plan ec onomic pentru ca a țara lor să redevină un mare actor pe scena
internațională și voia u să se elibereze cât mai rapid de controlul celor patru puteri.
Viitoarea comunitate nu avea să fie condusă de instituțiile guvernamentale naționale, ci
urma să aibă un caracter supranațional, având în frunte o Înaltă Autoritate cu puteri depline .
Așadar, Hexagonul a fost în măsură să găsească o soluție potrivită pentru reconcilierea franco –
128 Popescu Eugen, op.cit. , p.101.
129 Ibidem.
51
germană și să preia inițiativa diplomatică fără a consulta Marea Britanie și SUA în chestiunea
germană.130
După acordul dat de Adenauer, la ședința guvernamentală din 9 mai, Robert Schuman a
prezentat proiectul inspirat de Monnet în fața politicienilor și a primit un răspuns afirmativ de la
toți, iar în aceeași zi, în salonul de pe Quai d’Orsay, S chuman și -a făcut proiectul public în fața
presei internaționale, părăsind lo calul fără să raspundă la vreo î ntrebare a dresată de jurnaliști.
Jurnaliș tii au numit proiectul „Planul S chuman” sau „cartel ul cărbune -oțel”. A doua zi, Robert
Schuman a plecat la Londra pentru a participa la conferința atlantică. Acolo a primit numeroase
reproșuri din partea britanicului Bevin, acesta fiind nemulțumit că nu a fost informat despre
proiectul francez.131 Așadar, o mare putere aliată, Marea Britanie, nu a luat parte la actul fondator
al Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului , în schimb, RFG se impunea ca membru
fondator. Putem spune d espre Germania, chiar da că era țară învinsă după cel de -al Doilea Război
Mondial, că prin intermediul ei, construcția europeană a reușit să debuteze .
Prin Declarația S chuman din 9 mai 1950 s -a urmărit în primul rând eliminarea
neînțelegerilor seculare dintre Franța ș i Germania, iar prin plasarea la comun a producției de
cărbune și oțel se dorea în primul rând o cooperare în plan economic, ca mai târziu să se realizeze
și o colaborare în plan politic între statele europene.
Noua noutate era ilustrată de constituirea Înaltei Autorități co mune ce rep rezenta un
organism deschis unde puteau participa și alte țări europene. Înalta Autoritate era formată dintr –
un corp executiv alcătuit din 9 membrii ce urmau să guverneze viitoare comunitate și este
predecesoarea Comi siei Europene. Primul politician ce va deține preșe denția Înaltei Autorități
comune este chiar părintele fondator al CECO, Jean Monnet, în intervalul 1952 -1955.
În textul declarației avem menționată metoda prin care „Europa nu va fi realizată dintr -o
dată, nici printr -o construcție de ansambl u, ci prin realizări concrete care să creeze mai întăi o
solidaritate reală ” menită să elimine opoziția seculară dintre franco -germani.132 Scopul
negecierilor era dat de realizarea unei piețe comune a cărbunelui și oțelului, iar în plan social se
stipula în declaraț ie o egalizare în îmbunătățirea condițiilor de viață pentru m uncitorii din aceste
industrii.
130 Francois Roth, op.cit. pp.39 -40.
131 Ibidem., pp. 40 -41.
132 Jean-Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, Istoria relațiilor internaționle , vol. II, Traducere de Anca Airinei,
Bucuresti, Editura Stiintelor Social Politice , 2006 , p.22.
52
La începutul anilor `50, din cauza riscului supraproducției de cărbune, fier și oțel se
vorbea despre internaționalizarea industriilor cărbunelui și oțelu lui prin plasarea acestora sub o
autoritate comună. Criza supraproducției era cauzată de statele care își dezvoltau la maxim
producția într -o formă autarhică. Această inițiativă de internaționalizare a industriilor de baza a
fost su sținută și de către SUA, care a încurajat -o din două motive: primul este acela că americanii
doreau constituirea unei piețe comune a Europei Occ identale, iar al doilea motiv era ca europenii
să poată face față pericolului comunist. Pe lăngă susținerea publică făcută de SUA, ameri canii
mai doreau și un plan european din care să facă parte și Republica Federală Germania însă, acest
lucru ar fi nemulțumit Franța. Pentru includerea Germaniei de Vest în acest plan al europenilor ,
Secreterul de Stat american, Dean Aceson se va pronunța în favoarea unui leadership francez din
care să facă parte și RFG -ul.133
În ceea ce -i priveș te pe englezi, aceștia erau foarte reticenți față de constituirea unei
structuri supranaționale, iar celelalte țări europene erau nepregătite pentru a -și asuma o as tfel de
inițiativă. Italia și țările Benelux au jucat un rol însemnat în construcția europeană, dar încă nu
constituiau un pol de putere capabil să convingă și celelalte țări europene să adere la inițiativa
franceză. RFG încă nu își revenise complet după î nfrângerea suferită din urma celui de -al Doilea
Război Mondial, iar conducătorii ei se chinuiau să o reintegreze și să -i apere interesele
naționale.134
Cancelarul Germaniei, Konard Adenauer a înțeles situația critică în care se afla țara sa și
astfel a acce ptat europenizarea cărbunelui și oțelului ca linie de start pentru o colaborare mai
largă. Acesta va face toate demersurile necesare pentru ca Germania Federală să fie tratată pe
picior de egalitate cu toate statele occidentale.
Constituirea Înaltei Aut orități ce a revoluționat dreptul internațional, a permis
reconcilierea franco -germană, deoarec e această structură cu valențe supranaționale a legat Franța
și Germania din punct de vedere politic și diplomatic, ceea ce a permis recunoașterea Germaniei
de V est ca actor egal pe scena relațiilor internaționale.135
În concluzie, Declarația lui Robert Shuman a lansat negocierile pentru instituirea
Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, a ajutat Germania să se reintegreze în structurile
europene și nu în ul timul rând a făcut un prim pas către federalizarea Europei.
133 Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp.244 -245.
134 Ibidem. , p.245.
135 Ibidem., p.247.
53
III.3. Tratatul de la Paris și instituirea primei Comunități E uropene ( CECO)
Impactul psihologic pe care a mizat Jean Monnet în planul Declarației S chuman a avut
efectul unei bombe ce a provocat numeroase reacții de ostilitate în mediile industriale, deoarece
profesioni știi din industrii erau nemulțumiți pentru că nu au fost consultați cu privire la planul
lansat de S chuman. Aceștia se temeau de dirijism pentru că tratatu l de constituire al CECO , ce
urma să fie semnat , era valabil p entru o lungă periodă de timp ( 50 de ani), iar puterile depline,
independente de guvernele naționale pe care le primea Înalta Autoritate , au provocat furtuni în
mediile siderurgice.
Cinci guver ne europene au fost de acord cu propunerea lui S chuman însă , cei din mediile
industriale au rămas încă rezervați în legătură cu acest plan. În urma răspunsurilor afirmative date
de Belgia, Olanda, Luxemburg, RFG și Italia , au început să se deruleze negocie ri la Londra, care
din păcate au eșuat rapid din cauza Guvernului Attlee , ce dorea doar un comitet
interguvernamental, refunzând ca industria din Marea Britanie să facă parte dintr -o organizație
supranațională. Așada r, brit anicii nu au fost de acord să i a parte la viitoarele negocieri de la
Paris.136
Conferința ce s -a deschis la Paris la 20 iunie 1950 a reunit reprezentanții celor șase state
europene, iar după 10 luni de negocieri și discuții, aceasta s-a încheiat cu semnarea Tratatului de
la Paris, pe data de 18 aprilie 1951. După cum sus ține Henri Brugmans, negocierile s -au purtat
într-o atmosferă de colegialitate între dele gați, și astfel s -a constituit un pas important în procesul
integrării europene.137 Prin semnarea Tratatul ui de instituire al CECO se va înființa o piață
comună a cărbunelui și oțelului și va avea loc suprim area restricțiilor cantitative și libera
circulație a produselor. Principiul liberei concurențe va domina piața comună, iar Comunitatea va
controla prețurile și le va fixa la cea mai joa să treaptă.138
Așadar, Jean Monnet a fost cel care a pus pe hârtie textul Declarației lui Robert Schuman
și a condus dezabaterile Tratatul ui de instituire al CECO. Acesta a fost numit președinte al
conferi nței și a avut o prezenț ă activă în dezbateri, bucurându -se de susținerea americanilor. Prin
semnarea tratatului s -au stabilit și organale de decizie ale Comunității: Înalta Autoritate, Consiliul
de Miniștrii și Curtea de Justiție. Monnet dorea ca Înalta Autoritate să fie un organ supranațional
136 Francois Roth, op.cit. pp. 43 -44.
137 Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp. 248 -249.
138 Cornelia Neagu , op.cit. (16.05.2018).
54
cu pute ri depline de decizie , însă rezultatul a fost un compromis între supranaționalism și
interguvernamentalism. De aceea, și refuzul Marii Br itanii ținea de valențele supranaționale ale
CECO.
Prin formarea Europei celor Șase și prin „regulile comune acceptate de toți și aplicabile
tuturor pentru binele comun al celor șase țări”, Monnet va evidenția caraterul său preferat, în
ceea ce privește supranaționalismul, prin instituirea unei piețe de 150 de milioane de co nsumatori
și prin p unerea la comun a resurselor de cărbune și oțel. Jean Monnet va reuși să reintegreze
Germania Federală în plan european datorită prieteniei și înțelegerii sale cu Adenauer și va reuși
să asigure securitatea francezilor prin politica de conciliatorism dusă cu Germa nia.139
După negocierile de la Paris din 18 aprilie 1 951 ce au culminat cu semnarea T ratatului
între cele șase state europene, acesta trebuia ratificat pentru a putea fi pus în aplicare. Acceptarea
Tratatului a fost obținută cu ușurință în Belgia, Olanda și Luxemburg însă, în Germania, Italia și
Franța, ratificarea tratatului s -a lovit de unele opoziții.
În Franța și în Italia, partidele comuniste se opuneau capitaliștilor, deoarece aceștia
doreau aprobarea cât mai rapidă a tratatului pentru a se constitui o piață comună a resurselor de
cărbune și oțel . Pe lângă această opoziție împotriva capitaliștilor, partidele comuniste au denunțat
și favoru rile acordate cu ușurință RFG -ului, ce făceau referire la faptul că Occidentalii i -au ajutat
să se reintegreze rapid în ciuda crimelor comise de germani în război .
În Germania opoziția venea din partea grupării socialiștilor din SPD, ce erau îngrijorați că
atragerea Germaniei Federale în sistemul Europei Occidentale a r putea fi un obstacol în drumul
către reunificarea țării.
În opinia mea, nu mă așteptam ca în Franța, acolo unde se elaborase inițiativa , să se
formeze grupări de opozanți. Împotrivirea venea, în special , din partea comuniștilor la care se va
adăuga și o poziția gauliștilor. Însă , eșecul înregistrat de comuniști și gauliști în alegerile
legislative din vara anului 1951 va permite guvernului Pleven să obțină aprobarea tratatului în
Adunarea Națională la sfărșitul anului 1951.
Așadar, cele mai mari întârzi eri ale ratificărilor tratatului vor veni din partea francezilor.
Tratatul va intra în vigoare pe 25 iulie 1952, iar piața comună va fi deschisă pentru cărbune la 10
februarie 1953 și 1 mai același an pentru oțel.140
139 Francois Roth, op.cit. , p.47.
140 Cornelia Neagu , op.cit. (16.05.2018).
55
III.4. Caracteristicile și obiectivele Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului
Perioada ratificărilor se încheiase iar Planul Schuman și constituirea primei Comunități
Europene (CECO), va determina eliminarea taxelor vamale în ceea ce privește cărbunele și oțelul,
va reduce barierele dintre statele membre și va permite mai multe exporturi și importuri între
țările membre. De asemenea, se va elimina orice practică discriminatorie sau restrictivă între
membrii comunității. Aceste măsuri vor determina instaurarea unei concurențe și vor da frâu liber
pentru stabilirea de noi relații economice între consumatori și producători.141
Instituțiile Comunității erau formate din: Adunarea Comună, Consiliul de Miniștrii, o
Curte de Justiție și Înalta Autoritate. Prin crearea Consiliului special de Min iștrii s -a impus
împărțirea responsabilităților din cadrul Comunității în două direcții: primul aspect era cel ce
ținea de sarcinile Înaltei Autorități, iar celelalte aspec te făceau referire la atribuțiile și îndatoririle
guvernelor naționale. Cerința era însă ca cele d ouă părți să acționeze împreună.142
Prin intermediul Comunității, francezii au reușit să -și dezvolte rapid economia, iar în plan
politic aceștia au acceptat să trateze Germania cu mai multă blândețe . Putem menționa fără a
ezita despre Jean Mo nnet și Robert Schuman că în pofida faptului că erau francezi, aceștia au
contribuit decisiv la redresarea Germaniei, ajutând -o să facă parte din această nouă
Comunitate.143 Planul Schuman a însemnat o ocazie prielnică pentru germani , de care aceștia au
știut să se agațe.
CECO a reprezentat prima organizație regională ce beneficia de puteri supranaționale.
Aceste puteri erau puse în practică prin intermediul Înaltei Autorități, iar supranaționalitatea își
exercita atributele doar în unele sectoare restrânse , cum ar fi administrarea pieței comune a
cărbunelui și oțelului.
Deși statele ce au aderat la Comunitate au fost de acord să cedeze o parte din
suveranitatea lor pentru ca pacea să persiste pe continent, statele Benelux, din teama că franco –
germanii ar putea controla în totalitate Comunitate a, au decis să creeze un Consiliu de Miniștrii
prin intermediul căruia țările membre să -și poată exercita la rândul lor controlul asupra
Comunității. Până la urmă, Germania, Franța și țările Belenlux au acceptat să fa că parte din noua
construcție europeană fiind atrase de beneficiile oferite de P lanul Shuman, mai ales că acest plan
141 Francois Roth, op.cit. , p.48.
142 Cornelia Neagu , op.cit. (16.05.2018).
143 Ibidem. (17.05.2018).
56
oferea posibilitatea statelor ce erau dezvoltate industrial să aibă acees deplin pe piețe mult mai
largi. Marea Britanie a fo st singura put ere europeană ce a respins Planul Schuman, ea putând
impulsiona construcția europeană , deoarece avea una dintre cele mai mari și puternice industrii
din Europa.144
Dacă vorbim despre obie ctivele CECO, acestea nu s -au limitat doar la cele exprimate în
cadrul Tratatului de la Paris, adică numai la industriile de cărbune și oțel. În afară de actorii
clasici ce făceau parte din Comunitate, exista și o clasă de subiecți part iculari definită în art. 80 al
Tratatului. Este vorba despre întreprinderi, ele fiind definite „ca exercitând o ac tivitate de
producție sau distri buție”. Aceste întreprinderi se puteau grupa în asociații, însă nu le erau
permise, conform articolelor 65 și 66 să aducă atingere regimului concurenței.145
„Caracteristicile Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului erau următoare:
– crearea unei piețe comune;
– existența unor obiective comune;
– construirea unor instituții comune având puteri efective și imediate;
Resursele ce făceau obiectul administrării comune erau:
– materiile prime ce constau în cărbune și oțel;
– huila, cocsul, lignitul, fierul, magneziul, oțelul lichid și laminat, produse finite din oțel și fier;
Piața Comună, cf. art. 4 al CECO, se baza pe interzicerea:
– taxelor de intrare sau de ieșire și a oricăror restricții cantitative în scopul asigurării liberei
circulații a produselor și persoanelor ce lucrau în aceste sectoare;
– oricăror măsuri sau practici ce discriminau producătorii, consumatorii sau utilizatorii
referitoare la condițiile de preț sau de preluare, dar și la tarifele de transport cât și la orice alte
măsuri sau practici care împiedicau libera alegere de către cumpărător a furnizorului;
– subvențiilor și ajutoarelor atribuite de către stat sau a impozitelor speciale;
– practicilor restrictive referitoare la distribuirea sau ex ploatarea piețelor;
Obiectivele CECO , cf. art.3 al Tratatului de Constituire al Comunității, erau următoarele:
– să vegheze la regularitatea aprovizionării;
– să asigure egalitatea accesului la sursele de producție;
– să vegheze la fixarea unor prețuri la cel mai mic nivel posibil;
144 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.251.
145 Ibidem., p.252.
57
– să îmbunătățească capacitatea și calitatea producției și să promoveze o politică de exploatare
rațională a resurselor naturale;
– în plan social, să îmbunătățească condițiile de muncă și viață ale muncitorilor;
– să stimuleze dezvoltarea schimburilor internaționale reciproce.”146
În concluzie, chiar și fără aderarea Marii Britanii la această structură, Comunitatea a
înregistrat succesul economic prevăzut încă de când se afla în faza de proiect . Pe plan economic
și politic aceasta se va buc ura de semnarea de către Marea Britanie a unui Acord de Asociere la
21 decembrie 1954.147
III.4.1. Înalta Autoritate a CECO
Încă de la elaborarea Planului Sc human se vorbea de formarea unei instituții ce urma să
reprezinte organul executiv al CECO. Înalta Autoritate va fi organismul de decizie al C omunității
alcătuit din membri independenți ai guvernelor naționale, unde deciziile urmau s ă aibă un
caracter obligatoriu și trebuiau să fie apli cate imediat de toate statele membre. Astfel, prin
Tratatul de la Paris se constituise un sistem instituțional cu atribuții supranaționale. Acest sistem
creat în 1951 era total diferit de ceea ce se cunoștea în practica relațiilor internaționale, și anume:
înființarea Înaltei Autorități, alcătuită din nouă membri numiți de guvernele celor șase state
membre ale Comunității, deținând un rol executiv și însărcinată cu îndeplinirea prevederilor din
Tratat.148
Atribuțiile Înaltei Autorități erau de a supraveghea și asigura producția și modernizarea
industriei cărbunelui și oțelului și de a garanta distribuirea rațională și egală a acestor materii în
Germania, Franța, Italia și Benelux, iar în plan social se susținea o îmbunătățire a nivelului de trai
al salariaților din aceste industrii. Pentru a îndeplini aceste sarcini, circulația resurselor de
cărbune și oțel va fi protejată de taxele vamale și se vor crea condiții pentru ca producția să se
realizeze rațional și să fie distribuită egal.149
În ceea c e privește numărul de r eprezentanți, aceștia vor fi: 1 reprezenta nt pentru Benelux,
Italia și 2 pentru Germania și Franța. Reprezentanții erau numiți pentru un mandat de șase ani și
146 Iordan Gheroghe Barbulescu , op.cit., pp. 52 -53.
147 Ibidem., p.53.
148 Stelian Scăunaș, op.cit., p.43.
149 Beatrice Andreșan -Grigoriu , Despre starea uniunii, în Manual INM 2014 -2015 ,
http://www.euroquod.ro/dokuwiki/lib/exe/fetch.php?media=capitolul_1 -despre_starea_uniunii.pdf (19.05.2018).
58
aveau obligația să își exercite funcțiile independent, adică doar în folos ul și interesul
Comunității .150 Sediul Înaltei Autorități va fi stabilit la Luxemburg, iar primul președinte al
instituției va fi chiar inspira torul proiectului, Jean Monnet în perioada 1952 -1955.
Instituția beneficia de o autonomie financiară și putea obți ne un impozit de 1% din cifra
afacerilor întreprinderilor din industria cărbunelui și oțelului.151
Controlul politic al instituției îi revenea unei Adunări Comune însărcinată cu
reprezentarea intereselor cetățenilor celor șase state membre. Adunarea Comună nu avea
competențe legislative sau financiare în cadrul Comunității, ea putând să adopte moțiuni de
cenzură ce puteau duce în final la demiterea colectivă a per sonalului Înaltei Autorități, deoarece
Înalta Autoritate era un organ colegial.152
Așadar, Înalta Autoritate, prin politica sa activă, a reușit să dezvolte industria siderurgică
a celor șase membrii și să optimizeze viața socială a salariaților din industrii. Singura opoziție
împotriva acestei instituții era menifestată de cartelurile industriale ale cărbunelui.
III.5. Instituirea Comunității Europene de Apărare și a Comunit ății Politice Europene
Datorită invadării Coreei de Sud de către Coreea de Nord în vara anului 1950 și a
boicotărilor reuniunilor Organizației Națiunilor Unite de către URSS, deoarece aceștia aveau
drept de veto în cadrul Consiliului de Securitate al ONU , americanii au primit misiunea de a
interveni în conflictul din Coreea pentru a sprijini trupele din sud. Din cauza amenințării
comunis te din ce în ce mai accentuat ă pe plan internațional, SUA dorea ca Germania Federală să
fie reînarmată. Această idee a americanilor nu era doar o propunere, ci se transforma într -o
presiune, deoarece majoritatea trupelor americane au fost trimise în Coreea de Sud, iar Europa
Occidenta lă putea deveni o pradă ușoară pentru comunism.
În septembrie 1950, secretarul de stat al SUA, Dean Acheson, anunța că dorește ca
germanii să poa rte uniforme militare până în toamna anului 1951. Acest lucru i -a iritat pe
sovietici, aceștia din urmă condam nându -i pe americani că încalcă înțelegerile de la Postdam
privind dezarmarea Germaniei.153 Pe lângă ostilitatea venită din partea sovieticilor, americani i se
vor confrunta și cu nemulțumirile opi niei publice din Germania și Franța, deoarece societatea nu
150 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.253.
151 Ibidem.
152 Ibidem., p.254.
153 Francois Roth, op.cit. , p.50.
59
uitase crimele și genocidurile făcute de Germania nazistă în urm ă cu un deceniu. Să nu uităm că
Germania trăda pentru a doua oară încrederea occidentalilor odată cu declanșarea celui de -al
Doilea Război Mondial.
Primul om care a propus instituirea unei arma te europene a fost politicianul italian Carlo
Sforza în anul 1950. Acesta se va adresa printr -un memorandum trimis ambasadorului american
James Dunn însă, propunerea sa nu a fost luată în serios de Truman.154
Reușita integrării economice a europenilor prin constituire a CECO i -a determinat pe
politicieni să treacă la următoare etapă, adică la crearea unei armate europene comune care i -ar fi
proteja t în cazul unei agresiuni venite din afară. Pentru realiz area acestui obiectiv era nevoie ca
Germania Federa lă să fie reînarmată. Adenauer se va opune refacerii în totalitate a armatei
germane, el fiind de acord doar cu crearea unui contingent în cadrul federației europene ce urma
să fie plasat sub comandament european . Comisarul american al Înaltei Comisii Alia te de Control
în Germania, John McCloy, a fost de acord cu contra -oferta făcută de Konard Adenaue r. McCloy
voia ca Germania să se poată proteja în cazul în care o agres iune s -ar îndrepta împotriva ei .155
Inițierea constitui rii Comunității Europene de Apă rare a fost anunțată la scurt timp după
discursul lui Robe rt Schuman, adică la 24 octombire 1950 de către Rene Pleven în contextul
evenimentelor ce se desfășurau în Coreea.156
În cadrul Consiliului Europei, s -a propus instituirea unei armate europene unificate , care
să acționeze în colaborare cu Canada și SUA157. Marea Britanie a răspuns afirmativ la această
propunere, Winston Churchill declarând în cadrul Adunării Consultative a Consiliului Europei
din august 1950 ca este necesar constituirea acestei armate euro pene plasată sub conducerea
colectivă a statelor democratice.
Jean Monnet a început să lucreze la un proie ct care să includă Germania în structurile
militare ale continentului, după ce aceasta țară se bucura de integrarea în structurile economice .
Așadar , pentru a reduce ostilitățile venite din Franța cu privire la reînarm area vechiului inamic,
Monnet a propus crearea unei Comunități Europene de Apărare. Astfel, germanii își putea u
retrage diviziile militare din NATO și le puteau integra în sistemul mili tar propus de Monn et.
Echipa lui Jean Monnet a fost însărcinată să proiecteze o structură de apărare, iar după dialogurile
154 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.276.
155 Ibidem.
156 Popescu Eugen, op.cit., p.103.
157 Stelian Scăunaș, op.cit., p.44.
60
purtate cu Rene Pleven și Schuman au elaborat un proiect al Counității Europene de Apărate.158
Cum am precizat și mai sus, opinia pub lică din Franța și Germania era ostilă refacerii
Wehrmacht -ului, așadar soluția cea mai viabilă c e a fost adoptată a fost cea a lui Adenauer, cu
privire la instituirea unor contingente germane ce urmau să fie integrate într -o armată europeană.
Ca și în caz ul integrării economice, se va recurge la metoda supranațională și în dome niul
apărarii, iar cel care și-a asumat acest proiect politic este primul ministru al Franței, Rene Pleven.
III.5.1. Planul Pleven
Crearea Organiza ției Tratatului Atlanticului de Nord din 1949 nu a eliminat dorința
europenilor de a -și clădi singuri un sistem de apărare care putea să protejeze continentul de ceea
ce se întampla pe plan internațional în contextul Războiul Rece. Este adevărat că europenii au
semnat în 1948 Tratatul de la Bruxelles prin care a luat naștere Uniunea Occidentală însă, creare a
NATO a pus în umbră mecanismul de apărare occidental creat în 1948. Cei șase membrii ai
CECO nu se puteau compara din punct de vedere militar cu cele două superputeri SUA și URSS,
deoarece europenii încă aveau o armată slabă, iar unii dintre ei erau chiar dezarmați și ocupați
(ex. Germania). Însă odată cu trecerea timpului și datorită presiunior manifestate americani, la
care se adaugă și invadarea Coreei de Sud de către comuniștii din nord, au determinat guvernul
condus de Rene Pleven să însărcineze echipa lui Monnet cu redactarea unui plan, asemănător cu
Planul Schuman, dar în materie militară. În epocă , planul elaborat de Jean Monnet este cunoscut
sub denumirea de Planul Pleven. Prin intermediul acestui plan urma să se constituie Comunitate a
Europeană de Apărare.159
Planul a fost prezentat în fața Adunării Naționale pe 24 octombrie 1950, unde a primit un
vot afirmativ. În ciuda votului primit, planul a întâmpinat numeroase ostilită ți din partea
americanilor, francezilor și a germanilor . Din partea francezilor, cei care se opuneau, la f el cum o
făcuse și în procesul constituirii CECO, vor fi comuniștii și gauliștii. Pe lăngă opoziția
manifestată de comuniști și gaulliști, cadrele mil itare vor fi și ele nemulțumite, deoarece Franța
avea o parte din armată staționată în Indochin a și nu își putea integra armata națională într-un
sistem de apărare european, mai ales că francezii suferise înfrângeri dezastruoase în Indochina
când, comunișt ii chinezi au invadat Tibetul. Pe lângă aceste chestiuni, liderii militari francezi nu
158 Francois Roth, op.cit. , p.51.
159 Iordan Gheroghe Barbulescu, op.cit., pp.55 -56.
61
acceptau cedarea suveranității lor în plan militar. De cealaltă parte, Monnet a purtat discuții cu
liderii Einsenhower și Adenauer. Acești doi lideri se bucurau de un pr estigiu imens pe plan
național și internațional. Adenauer va accepta într -un final Planul Pleven pentru instituirea
Comunității de Apărare, deoarece acesta dorea obținerea egalității în dreptur i pentru Germania .160
Statele Unite ale Americii au fost la început reticente față de acest plan, însă generalul
Eisenhower va determina conducerea politică din America să accepte planul de înarmare al
Germaniei și de instituire a unei armate europ ene comune, în ciuda opoziției Înaltului C omisar
McCloy.161
Redobândurea suveranității Germaniei de Vest pe care o aștepta Adenauer s -a înfăptuit în
urma negocierilor care au dus la admiterea Tratatului Comunității Europene de Apărare de către
Consiliul Atlantic de la Lisabona desfășurat în februarie 1952. Prin semnarea declarației tripartite
dintre Franța, SUA și Marea Britaniei s -a pus capăt regimului de ocupație din Germania de Vest,
acest stat recăpătându -și suveranitatea.162
Pe parcursul discuțiilor purtate în timpul Conferinței pentru constituirea Comunități i
Europene de Apărare, proiectul prevedea: „o armată europeană formată din contingente la nivelul
unității celei mai mici posibile, o Adu nare, un Ministru al A părării numit de guvernele naționa le
și responsabil atât față de A dunare cât și față de guverne , un Consiliu de Miniștrii, intermediar
între Comunitate și statele membre, un buget comun pentru finanțare și obligația de a avea
acorduri precise cu NATO”.163
Tratatul CEA a fost semant la data de 27 mai 1952 de cele șase state membre ale CECO.
Armata europeană urma să cuprindă 14 divizi i franceze, 12 germane, 11 italiene și 3 ale
Benelux ului.164 Structura instituțională a CEA era asemănătoare cu cea a CECO. Se înființa o
organizație militară supranațională, instituțional dotată cu un Comisariat, alc ătuit din nouă
membri, asemănător Înaltei Autorități, cu un Consiliu de Miniștrii , o Adunare Comună și o Curte
de Justiție.165
Putem spune despre instituirea CEA că a fost primită cu mai puțin entuziasm, deoarece
era mai greu să plasezi o armată sub o autor itate comună decât să integrezi resurse de cărbune și
160 Francois Roth, op.cit. , pp.51 -52.
161 Jean-Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, op.cit., p.24.
162 Francois Roth, op.cit. , p.52.
163 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.280.
164 Ibidem., p.282.
165 Ibidem.
62
oțel. Acest lucru s -a realizat m ai greu datorită faptului că armata făcea parte din serviciul naț ional
al statului si reprezenta, după cum susține și autorul Iordan Bărbulescu – „Nucleul dur al
suverani tății naționale”.166
III.5.2. Eșec ul Comunității Europene de Apărare
Pe lângă inițiativa de instituire a Comunității Europene de Apărare s -a propus și crearea
unei Comunități Politice Europene. Însă, datorită dezacordurilor din Adunarea Națională franceză
din 30 august 1954 CPE nu a putut prinde viață . Eșecul Comunității Politice Europene a fost
urmat de tentativa eșuată de a crea Comunitatea Europeană de Apărare, deși tratatul constitutiv
fusese ratificat de celalalte state.167
Eșecul celor două comunități s-a datorat statelor ce nu erau de acord cu un transfer de
suveranitate de la statul -națiune către o structură supranațională. Acesta a fost primul eșec al
inițiativelor propu se de Monnet și Schuman. Această nereușită a produs întârzieri în proc esul
integrării europene, însă, după moartea lui Stalin din martie 1953, vom avea parte de o perioadă
de destindere în relațiile bipolare, iar sentimentul de insecuritate va fi domolit.168
Vina acestei nereușite se datorează î n primul rând francezilor. P utem spune că momentul
instituririi CEA nu a fost potrivit din cauza atmosferei de Război Rece , iar președintele francez,
Auriol, ce era ostil constituirii Comunității Eur opene de Apărare, considera că : „Semnarea nu
înseamnă ratificare”.169 Discuțiile asupr a ratificării tratatului au început imediat după semnarea
acestuia, însă se vor încheia datorită opoziției Adunării Naționale din Franța, la data de 30 august
1954.170 În Belgia, Luxemburg, Olanda și Italia tratatul fusese ratificat fără existența vreunei
opoziții. În afară de Franța, unde refuzul opiniei publice și al autorităților era tot mai accentuat, și
în Germania, Partidul Social -Democrat s -a opus constituirii CEA, la fel cum au procedat și în
cazul CECO. Revenind la inițiatoarea acestui plan, Franț a, se spune că motivele eșecului celor
două comunități sunt reflectate în slăbiciunile celei de a patra Republici Franceze unde
166 Iordan Gheroghe Barbulescu, op.cit., p56.
167 Popescu Eugen, op.cit., p.103.
168 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.305.
169 Francois Roth, op.cit. , p.53.
170 Ibidem.
63
predomina o instabilitate guvernamentală. Charles de Gaulle critica instabilitatea guvernamenta lă
și definea Republica a IV -a ca fiind un „balet al partidelor”.171
Așadar, Franța se temea cel mai mult în acel moment că își va pierde suveranitatea, iar
unii dintre militarii francezi erau nemulțumiți pentru că urmau să fie puși sub comanda
germanilor în cadrul CEA (doar în secțiunea unde controlau germanii).172 Nici Pierre Mendes
France nu era de acord cu ratificarea tratatului CEA, iar la conferința de la Bruxelles din 1954,
acesta a cerut ca în tratat să se adauge o clauză de revizuire la solicitarea unui singur stat,
limitarea tratatului la opt ani, el fiind proiectat pentru o perioadă de cincizeci de ani , și
abandonarea caracterului său supranațional. Acesta a primit un refuz din partea celorlalte state
care deja ratificase ră tratatul și nu mai făceau loc altor negocieri.173
Proiectul Com unității Europene de Apărare a fost respins în Adunarea Franceză din 30
augus t 1954 cu 319 voturi. Acest lucr u a anulat posibilitatea continentului european de a avea o
armată comună.174
În concluzie, respingerea tratatului CEA nu a impiedicat RFG -ul să se reînarmeze și să
facă parte din structurile de apărare ale continentului. Din punctul meu de vedere, acest succes al
integrării Germaniei de Vest în UEO și NATO s -a datorat în cea mai ma re parte lui Adenauer și
Marii Britanii. Marea Britanie nu a fost de acord să participe la proiectul CEA, ea apelând la
Tratatul de la Bruxelles din 1948 pentru a ajuta Germania de Vest și It alia să facă parte din
organizația de apărare europeană și euroat lantică. Așadar, prin aderarea Germaniei la UEO în
1954, aceasta a reușit să -și recapete suveranitatea și să devină membră a NATO un an mai tărziu.
Această integra re a fost posibilă datorită Marii Britanii, deoarece conservatorul Anthony Eden a
propus inte grarea Germaniei și a Italiei în Tratatul de la Bruxelles, iar apoi includerea acestora în
Oraganizația Tratatului Atlanticului de Nord. Reînarmarea Germaniei a fost limitată în continuare
și supusă unor controale stricte. În cadrul structurii atlantice, a ceștia nu aveau voie să dețină arme
de tip ABC ( atomice, biolog ice și chimice ) și să desfășoare misiuni în afara teritoriului lor.175
Eșecul C omunității Europene de Apărare s -a datorat refuzul ui opinie i publice cu privire la
reînarmarea Germaniei și a caracterului supranațional al proiectului în domeniul militar. Dacă
171 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.305
172 Francois Roth, op.cit. , p.55.
173 Ibidem., p.56.
174 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.306.
175 Francois Roth, op.cit. , p.57.
64
după semnarea actului constitutiv al CECO se credea că neînțelegerile seculare franco -germane
au fost rezolvate, ne reușita acestui proiect ne demontrează că lucrurile nu au stat întocmai așa .
În opinia mea, ceea ce a reprezentat un avantaj în urma eșecului CEA a fost faptul că instituirea
UEO, în 1954, a reușit să compenseze acest eșec și să ajute Germania să redevină un actor
important pe scena relațiilor internaționale.
65
CAPITOLUL IV
De la Comunitatea Eur opeană a Cărbunelui și Oțelului la Comunitatea
Economică Europeană
Putem spune că eșecul Comunității Europene de Apărare a încetinit procesul integrării
europene, însă, această înfrângere a CEA nu a reușit să pună capăt proiectelor elaborate de
oamenii politici partizani ai construcției comunitare. Așadar, reluarea const rucției euro pene s -a
decis în Italia, unde cei șase membrii ai CECO s -au întâlnit la Me ssina în vara lui 1955 pentru a
continua procesul integrării economice conceput în 1950 de Robert Schuman și Jean Monnet . Se
va pune problema în acea perioadă a viitoru lui CECO, însă înt âlnirea de la Messina va relansa
procesul integrării comunitare.
Contextul internațional era favorabil în veder ea unei relansări a construcției europene.
Parlamentul francez re ufuzase să ratifice T ratatul Comunității Europene de Apărare , ceea ce a
atras după sine și eșecul proiectului Comunității Politice Europene. Așadar, Franța era preocupată
să-și refacă imaginea șifonată după acest episod cu privire la nereușita celor două comunității și
era pregătită să reia în același timp inițiati va integrării și în alte sectoare economice.176
Germania de Vest reușise să își recap ete suveranitatea și să devină membră a Uniunii
Europei Occidentale și a NATO. Pe lângă aceste succese pe plan internațional, boom -ul
economic din 1955 a influențat RFG să aspire la rangul de cel mai puternic stat din punct de
vedere economic din Europa Centrală, ceea ce îi va permite să poarte discuții de la egal la egal cu
celelalte state europene.177 Așadar, observăm că Germania, țară învinsă și ocupată în urma c elui
de-al Doilea Război M ondial , își revenise complet din colapsul economic și chiar reușise să
depășească Franța în plan economic. Desigur, aceste succese nu se puteau înfăptui fără
intervenția SUA și a Occidentalilor care au înțeles că singura cale de a sa lva cont inentul european
și de a se proteja de comunismul moscovit era aceea de a reintegra Germania în sistemul
european.
În ceea ce privește relația dintre Est și Vest, după moartea lui Stalin din martie 1953 și
instalarea la putere a lui Hrușciov, vom avea parte de o perioadă de destindere între blocul
176 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.307.
177 Ibidem.
66
comunist și cel occidental. Hrușciov va în cerca să -și extindă influența în lumea a treia, iar
exemplul cel mai co ncret îl va constitui criza Canalului de Suez din 1 956, când președintele
Egiptului, Nasser , a hotărât să naționalizeze Canalul de Suez , ce reprezenta o cale importantă de
aprovizioanare pentru europeni. Franța și Marea Britanie vor înterveni militar în ac eastă criz ă
pentru a -și recăpă ta controlul asupra canalului, însă aceștia se vor lovi de amenințările venite din
partea Uniunii Sovietice și de nemulțumirile Statelor Unite ale Americii . Era clar că Europa
devenise un personaj secundar pe scena internațion ală, animată de cei doi coloș i, Uniunea
Sovietică și SUA. Totuși, vom observa pe parcursul lucrării că oamenii politici vest europeni vor
lupta pentru a constitui o Europă unită capabilă să țină pasul cu cele două superputeri ale
secolului XX.
După eșecul CEA din cauza divergențelor dintre naționaliști i și federaliști i din Franța și
Germania , oamenii politici vor începe o n ouă etapă pentru realizarea Europe i Unite. Așadar,
Europa dorea să se îndepărteze de America ș i să se adăpostească de perico lul venit d in partea de
răsărit a continentului . Părintele Europei, Jean Monnet, va reuși în anul 1955 să convingă mediile
politice din cele șase state membre CECO să nu renunțe la proiectul unificării economice.
Tratatele ce vor fi semnate la Roma de ziua „Bunei Ves tiri” ( 25 martie 1957) vor porni procesul
relansării economice. Nereușitele Comunității Europene de Apărare și ale Comunității Politice
Europene au determinat personalități precum Jean Monnet sau Paul Henri Spaak să se
concentreze mai mult pe o integrare economică totală ce urma să includă și o politică agricolă
comună și să lase de -o parte, pentru moment, proiectele ce țin de politică și apărare. Cauza
principală a focusării accentuate în domeniul economic și mai puțin în domeniile referitoare la
unificar ea politică și militară era datorată opozanților naționaliști din cele șase state membre ale
CECO. Ei nu au fost de acord cu proiectele CEA (gauliști, comuniști) și astfel, s -a mizat în
continuare pe integrarea economică , mai ales după succesele înregistra te de CECO.
Jean Monnet va demisiona din funcția de președinte al Înaltei Autorități în 1955 și va crea
un organism informal condus de el, cunoscut sub denumirea de „Comitetul de acțiune pentru
Statele Unite ale Europei”.178 Această grupare va juca un rol important în procesul relansării
economice , Monnet fiind de pă rere că statele europene trebuiau să cedeze o parte din
suveranitatea lor națională către instituțiile federale europene, deoarece o simplă coope rare
178 Gabriela Carmen Pascariu, Integrare Economică Europenă , Universitatea“Alexandru Ioan Cuza” – Iași Centrul
de Studii Europene ,
http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/ Suporturi_curs/I_Integrare_Economica_Europeana.pdf ( 23.05.2018).
67
interguvernamentală nu era suficientă.179 După ce a părăsit Î nalta Autoritate, Jean Monnet a reuși t
să găsească un om politic pe măsura sa în perso ana lui Paul Henri Spaak, care a oferi t sprijin și
ajutor în vederea reluării procesului integrării europene. Chiar într -una din tre scrisorile trimise lui
Spaak, Monnet îi vorbește despre dorința sa de a crea Statele Unite ale Europei, structură ce urma
să se bazeze pe instituții comune, piață comună, uniune vamală și alegerea unui Parlament
European prin vot universal.180
Ideile lui Monnet și ale ministrului de externe al Olandei, Jan Willem Beyen , se vor regăsi
într-un document elaborat de țările din Benelux. Documentul este cunoscut sub numele de
„Memorandumul Beneluxului ” (20 mai 1955) , iar în conținutul acestuia se găsesc idei cu privire
la Eur opa Unită . În una din ideile prezentate în memorandum se specifica că integrarea
economică ar trebui să fie realizată înaintea integrării politice, iar pe baza integrării economice se
va înfăptui și construcția europeană.181 Jean Monnet dorea o integrare sectorială, iar Jan Beyen se
pronunța asupra unei integrări economice generale ce se baza pe o piață comună. Susținătorii lui
Monnet acordau o importanță mare energiei atomice și doreau utilizarea acesteia în scopuri
pașnice . Aceștia precizau că din foloas ele pe care le va produce această energie se va putea
realiza și apropierea statelor europene .182 De cealaltă parte, belgianul Spaak și Ludwig Erhard,
ministrul economiei germane, erau partizanii unei integrări economice globale într -o structură
supranaționa lă și doreau înlăturarea barierelor din calea schimburilor interne.183 Cele două
curente diferite, constituite d e gruparea lui Monnet , ce își propunea integr area sectorială , și
gruparea germanului Ludwig Erhard și a lui Henri Spaak , ce erau adepții unei integrări
economice globale (adică a liberalismului economic) , se vor întâlni la Messina , în conferința
condusă de Paul Henri Spaak, pentru a -și apropia opiniile cu privire la relansarea economică.
179 Ibidem. (24.05.2018).
180 Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.314.
181 Cornelia Neagu, op.cit. (25.05.2018).
182 Derek W. Urwin, The Co mmunity of Europe: A History of European Integration since 1945 , Ebook Second
Edition, London: Routledge , 1995.
183 Cornelia Neagu, op.cit. (25.05.2018) .
68
IV.1. Conferința „celor șase” de la Messina: drumul către Roma
Reluare a construcției europene a avut loc în Italia, unde cei șase membri fondatori ai
CECO s -au întâlnit într -o conferi nță în orașul Messina în intervalul 1-3 iunie 1955. Aceștia au
avut ca obiectiv principal elaborarea unui proiect de tratat prin care urma să se instituie o piață
comună deschisă economiei libere și energiei nucleare. La Messina a fost discutată rezoluția
elaborată în data de 2 decembri e 19 54, de către Adunarea Comună a CECO , unde se cerea
lărgirea competențelor asupra altor surse de energie și în domeniul transporturi lor. În fapt,
înainte de a părăsi Înalta Autoritate, Jean Monnet a fost cel care a avut această inițiativă de a lărgi
compet ențele CECO și de a integra energia atomică civi lă.184
După mai multe negocieri, s -a hotărât înființarea unui co mitet de experți aflat sub
președi nția lui Paul Henri Spaak , care avea ca sarcină schițarea unui raport cu privire la ceea ce
va semnifica C .E.E și C.E.E.A. Tot în cadrul Conferinței de la Messina s -a aprobat și
„Memorandumul Beneluxului” prin care se co nfirma că integrarea economică se va înfăptui
înaintea celei politice și că economicul trebuie să constituie fundamentul construcției europene.185
Primel e reuniuni ale C omitetului au av ut loc la Bruxelles , în iulie 1955 , în incinta
castelului Val Duchess e. Aici au fost stabilite comisiile de lucru care au abordat probleme le
legate de investiții, piața comună, energia clasică, e nergia nucleară, transporturi, lucrări publice,
etc. S-a discutat și despre dezvoltarea unor politici comune în ceea ce privește agricultura , însă
obiectivul principal era legat de energia atomică. Termenul de lucru era stabilit până în luna
octombrie a aceluiași an.186
Un an mai târziu, în aprilie 1956, Comitetul Spaak va aduce în prim plan un raport pe care
îl va face publ ic la 21 aprilie 1956. Documentul este cunoscut sub numele de „Raportul Spaak” ,
după numele belgianului Henri Spaak care a fost însărcinat la Messina cu elaborarea unui proiect ,
potrivit căruia crearea unei piețe comu ne ar fi necesară pentru integr area economiei statelor
europene, iar în ceea ce privește energia nucleară se dorea o utilizare pașnică a acesteia.187
Așadar, raportul elaborat de echipa lui Spaa k viza instituirea unei Piețe Comune bazată pe
liberalism și instituirea unei Comunități Europene a Energiei Atomice. Se dorea ca statele
184 Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp. 313 -314.
185 Nicolae Paun, Adrian Ciprian Paun , Istoria Constructiei Europene , vol. I -II, Cluj -Napoca, Editura Funda ției
pentru Studii Europene , 2000 , p.92.
186 Cornelia Neagu, op.cit. (26.05.2018).
187 Stelian Scăunaș, op.cit., p.45.
69
membre să aibă un tarif exterior comun și să suprime barierele protecționiste între ele pentru a se
asigura că dezvolt area economică se poate înfăptui rapid . Raportul Spaak a fost aprobat la
Veneția pe data de 29 mai 1956 de către miniștrii de externe ai „celor șase”.
Imed iat după Conferința minștrilor de externe de la Veneția vor avea loc noi negocieri la
Bruxelles în data de 26 iunie 1956 unde , în baza Raportului Spaak , se va propune înființarea a
două noi comunități.188 Este vorba despre Comunitatea Economică Europeană , prin car e se
urmărea încă de la Messina instituirea unei piețe comune globale, iar cea de-a doua comu nitate
este cea a Energiei Atomice ( Euratom) , prin care se urmărea o utilizare rațională a energiei
nucleare.189
Pentru a nu mai avea parte de încă un eșec, cum a fost cel al CEA, echipa constituită în
Comitetul lui Spaak va încerca să îmbine cele două trat ate, hotărând ca ratificarea și semnarea
tratatelor s ă se facă împreună. Astfel, dacă cele două tratate erau semnate și ratificate în același
timp, opozanții nu le mai puteau respinge pe parcurs.
Din punctul meu de vedere, c ontextul internațional era favo rabil pentru a-i motiva pe
europeni să semneze cât mai rapid cele două Tratate de la Roma. M-am referit la contextul
internațional, deoarece apar unele crize care îi vor face pe europeni să meargă rapid spre
integrare. Criza Suezului din 1956 a determinat guvernele europene să caute soluții rapide pentru
a nu mai depinde de aprovizionarea ce se realiza prin Canalul de Suez și pentru a crea o rețea
europeană independentă a energiei atomice ,190 iar cea de a doua criza este legată de intervenția
Uniunii Sovietice în Ungaria , care va accentua pericolul comunist pentru Occidentali.
Așadar, reuniunile ministeriale ce au avut loc după Conferința de la Messina di n 1955 au
pus la punct aspecte le detaliate ce ținea u de semnarea și ratif icarea Tratatelor CEE și Euratom .
Construcția europeană , după atâția ani de neînțelegeri și reticențe între guvernele statelor vest
europene , devenise în sfârșit o realitate ce pătrundea în viața cotidiană a Europei Occidentale.191
IV.2. Tratatele de la Roma: Piața Comună și EURATOM
Până la semnarea Tratat elor de la Roma din 25 martie 19 57, în luna februarie a aceluiaș
an, au avut loc la Paris o serie de întâlniri între miniștrii de externe și șefii guvernelor celor șase
188 Ibidem.
189 Ibidem.
190 Adrian Liviu Ivan, op. cit., p.310.
191 Nicolae Paun, Adrian Ciprian Paun , op.cit., p.98.
70
state, ce urmau să semneze cele două Tratate de la Roma. Conferința de la Paris din 16 -19
februarie 1957 a reușit să croiască drumul către Roma, deoarece aici s -au eliminat ultimele
obstacole ce stăteau în calea înfăptuirii CEE și CEEA.192 Problema cea mai delicat ă venea din
partea francezilor și a belgienilor, deoarece aceștia doreau asocierea teritoriilor de peste mări și
oceane la Piața Comună. Celelate state, Germania, Italia și Olanda nu erau de acord cu acest
lucru, ele nemaiavând colonii. Rezultatul va fi fa vorabil francezilor, aceștia reușind să asocieze
teritoriile aflate dincolo de mări și oceane la Piața Comună pe o perioadă de cinci ani.193
Cele două tratate au fost semnate la Roma în data de 25 martie 1957 și au fost ratificate cu
ușurință de parlamentele celor șase state membre în perioada iulie -decembrie 1957. Ambele
tratate au avut sediul stabilit la Bruxelles și au intrat în vigoare în data de 1 ianuarie 1958, iar
primii președin ți ai comisiilor celor două comunități au fost Walter Hallstei n pentru C.E.E și
Louis Armand pentru C.E.E.A194, înlocuit ulterior cu Étienne Hirsch .
Paul Henri Spaak considera că realizarea acestor două Comunității a însemnat „cea mai
mare transformare voluntară și dirijată” din istoria europenilor, care nu se concent ra pe
recurgerea la forță, ci pe apelul la inteligență.195
Tratatul Comunității Economice Europene prevedea constituirea unei Piețe Comune
alcătuită din cei șa se membri și avea ca obiectiv „ promovarea unei dezvoltări armonioase a
activităților economice în ansamblul Comunității, o expansiune continuă și echilibrată, o
stabilitate crescută, o ridicare accelerată a nivelului de viață și a relațiilor mai strânse între statele
pe care le reunește”.196 Tratatul instituind C .E.E mai prevedea ca barierele comerciale și tarifele
vamale între statele membre să fie eliminate; cartelurile, trusturile și alte structuri monopoliste ce
aveau poziții dominante pe piață să fie interzise, iar libera circulație a mărfurilor, serviciilor,
capitalurilor și persoanelor să fie promo vate și să devină o prioritate pentru cele șase state
membre.197
192 Vasile Vese, Adrian Liviu Ivan, Istoria integrării europene, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană,
2001, p.80.
193 Adrian Liviu Ivan, op. cit., p.319.
194 Anton Florin Boța, op.cit., (29.05.2018).
195 Marian Ștefănescu, op.cit., p.95, (29.05.2018).
196 Vasile Vese, Adrian Liviu Ivan, op.cit., pp. 80 -81.
197 Nicolae Paun, Adrian Ciprian Paun , op.cit., p.99.
71
În articolul 4.1 al Tratatului se specifică că aribuțiile Comunității vor fi îndeplinite d e
către un Parlament European, de un Consiliu și de către o Curte de Justiție, iar Comisia și
Consiliul vor fi asistate de un Comitet Economic și Social cu rol consultativ.198
Realizarea Pieței Comune era prevăzută în trei perioade a câte patr u ani, iar prima
perioadă putea fi prelungită cu doi ani. Tratatul era încheiat pe o perioadă nelimitată și oferea
posibilitatea aderării și altor țări europene, iar prin constituirea Pieței Comune se dorea ca aceasta
să aibă un efect de atragere și pentru celelalte state europene. Deciziile din cadrul C .E.E erau
luate în unanimitate în chestiuni politice import ante și cu majoritate calificată în chestiunile
secundare .199 În fiecare dintre cele trei perioade, statele membre trebuiau să -și reducă taxele
vamale cu 10% în raporturile comerciale ce le aveau cu ceilalți membri și să stabilească un tarif
extern comun la vamă.200 Realizarea completă a Pieței Comune trebuia să se înfăptuiască până la
1 ianuarie 1970, avand în vedere că de la semnarea tratatului din anul 1957, piața trebuia să treacă
printr -o perioadă de tranziție de 12 ani. Chiar dacă programul Pieței Comune nu se realizase în
totalitate până în anul 1970, piața a facilitat în primii patru ani raporturile comerciale dintre cele
șase state membre cu un procent de peste 60 %, iar între anii 1958 și 1967 , creșterea PIB -ului pe
cap de locuitor între cele șase stat e, la ratele schimbului valutar și prețurilor din anul 1963, a
crescut cu 4%, în comparație cu media anuală din Marea Britanie de 2,5%.201 Venitul mediu
pentru un angajat a crescut din anul 1958 până în anul 1969 cu 76%, față de Mara Britanie unde
crescuse cu 39%.202
Așadar, putem observa în statisticile de mai sus că, prin instituirea C.E.E și prin crearea
Pieței Comune , s-a realizat un progres economic substanțial între cele șase state membre ale
comunității. Desigur, după cum menționa și profesorul Nicolae Păun, acest progres în plan
economic după anul 1957 nu ar fi fost posibil dacă Germania nu cunoștea miracolul economic
înfăptuit după adoptarea reformel or monetare din 1948 ale lui Erhard .203
Cel de -al doilea Tratat ce instituie Euratomul e ra diferit de cel al C.E.E pentru că nu mai
era vorba despre activități economice existente, ci despre constituirea și dezvoltarea industriei
energiei nucleare a continentului european.204 Din punctul meu de vedere, până la acea vreme
198 Mioara Nedelcu, op.cit., p.75.
199 Jean-Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, op.cit., p.102
200 Ibidem
201 Nicolae Paun, Adrian Ciprian Paun , op.cit., p.102.
202 Ibidem.
203 Ibidem.
204 Vasile Vese, Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.82.
72
europenii vedeau în energ ia nucleară doar o resursă ce denota haos și distrugere, având în vedere
că în mentalul cetățenilor erau încă vii amintirile evenimentel or de la Hiroshima și Nagasaki din
august 1945. Pentru europenii de r ând, energia nucleară însemna într -un singur cuvânt „război”.
Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice a fost semnat mai greu,
deoarece Franța dorea să păstreze o libertate totală de utilizare militară a atomului iar partenerii
lor nu erau interesați de acest lucru.205 Acest tratat se concentra pe dezvoltarea resureselor
energiei atomice pentru ca aceasta să fie utilizată în scopuri pașnice și pentru a realiza o
solidaritate mai puternică între țările membre ale comunității.
Așadar, vom vedea în cele ce urmează că pre misa constituirii acestui tratat a ținut strict de
dezvoltarea noului sector reprezenta t de energia atomică. Euratomul a fost diferit de piața
comună și nu a integrat industriile grele ( fier, cărbune, oțel, etc), dar, a dezvoltat separat
programele civile în ceea ce privește energia atomică în unele dintre statele membre. De
exemplu, în Franța și Germania, Euratom a dovedit, după cum susținea și Nicolae Păun că: „în
acest sector sensibil, mo delul național rămâne predominant. ”206
IV.2.1. Refuzul clasic al britanicilor
În ceea ce -i privește pe britanici, aceștia au recurs la tradiționala neparticipare din cadrul
construcției europene a anilor `50. În pofida evenimentelor ce se derula se după încheierea celui
de-al Doilea Război M ondial și până la semnar ea Tratatelor de la Roma, britanicii au lăsat
impresia că vor s ă facă parte cu orice preț din Comunitățile E uropene. Paradoxal este faptul că
Winston Churchill prin discursul său din Elveția (Zurich, 1946) lansase un sentiment de unitate
către europeni pri n care se înțelegea că Marea Britanie dorea să facă parte din „familia
europeană”. Un alt om politic din Marea Britanie, Ernest Bevin, a lăsat ac eeași impresie ca
Winston Churchill. Acesta susținea în anul 1948 în Camera Comunelor că „națiunile libere ale
Europei de Vest trebuie să se unească acum…Eu cred că a sosit vremea pentru o consolidare a
Europei de Vest”207. Personal , observ că impresia lăsată de liderii politici britanici era acea că
țara lor își dorea integrarea europeană, însă, doar atunci când se afla în faza de proiect, apoi, când
venea vorba de semnare și ratificare, britanicii nu erau niciodată prezenți. De aici putem
205 Mioara Nedelcu, op.cit., p.76.
206 Nicolae Paun, Adrian Ciprian Paun , op.cit., p.103.
207 Ibidem ., p.104.
73
concluziona că refuzurile repetate ale britanicilor s -au datorat în mare parte renașterii Germane.
Pentru ei, Germania nu mai rep rezenta o amenințare și alături de NATO, această țară putea apăra
continentul împotriva sovieticilor. Francezii nu au fost de acord în anul 1954 să îi integreze pe
germani în cadrul CEA, însă Marea Britanie i -a susținut necondiționat în ceea ce privește
aderarea la NATO. În plus, un alt motiv ține de resursele bogate de care dispuneau britanicii.
Aceștia nu au cunoscut distrugerile războiului, deoarece nu au putut fi invadați de naziști și de
aceea nu doreau participarea la structuri cu puteri supranațional e care le -ar fi diminuat
suveranitatea , ei rămânând la o cooperare interguvernamentală în cadrul OCDE.
Dorința Marii Britanii a fost aceea de a crea o „întinsă zonă de comerț liber” fără protecția
pe care o prevedea Piața Comună a CEE. Așadar, după refuzul Franței de a participa la acest
proiect, Marea Britanie va propune membrilor Organizației Europene de Cooperare Economică
crearea Asociației Europene a Liberului Schimb( AELS; EFTA ). Această organizație va lua
naștere prin intermediul Convenției d e la Stockholm din 4 ianuarie 1960, actul constitutiv fiind
semnat de către Marea Britanie, Austria, Elveția, Norvegia, Suedia, Danemarca și Portugalia208.
AELS reprezenta doar o simplă zonă de liber schimb ce prevedea deschiderea frontierelor
între statel e membre, fără a avea un tarif exterior comun. AELS a fost creată pentru a crea o zonă
a liberului schimb între statele membre în care fiecare stat avea posibilitatea să -și stabilească
taxele vamale după cum dorea . Însă pe parcurs, datorită succeselor în p lan economic înregistrate
de C .E.E, Marea Britanie Danemarca și Irlanda vor deveni membre al Comunității Economice
Europene la 1 ianuarie 1973.
IV.3. Obiectivele C.E.E și ale EURATOM
Obiectivele principale ale Comunității Economice Europene erau următoarele:
– „promovarea unei dezvoltări armonioase a activităților economice pe întreg teritoriul
Comunității;
– expansiunea continuă și echilibrată;
– stabilitatea crescândă a statelor membre și ale Comunității pe ansamblul său ;
– creșterea accelerată a nivelu lui de trai;
208 Iordan Gheroghe Barbulescu , op.cit., p.60.
74
– realizarea unor relații mai strânse între statele membre;”209
Pentru realizarea obiectivelor de mai sus, Comunitatea îș i propunea următoarele sarcini:
– „eliminarea între statele membre a taxelor vamale și a restricțiilor cantitative la
intrarea și ieșirea mărfurilo r, precum și a tuturor celorlalte măsuri de efect echivalent;
– stabilirea unui tarif vamal comun și a unei politici comerciale comune față de statele
terțe;
– abolirea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulații a pe rsoanelo r,
serviciilor și capitalurilor;
– instituirea unei politici comune în domeniul agriculturii și a l transporturilor;
– stabilirea unui regim care să garanteze veritabila concurență pe piața comună;
– aplicarea unor proceduri care să permită coordonarea politicilor economice ale statelor
membre și prevenirea dezechilibrelor în balanțele de plăți;
– apropierea legislațiilor naționale, în măsura necesară funcționării pieței comune;
– instituirea Fondului Social European și a Băncii Europene de Investiții, desti nată să
faciliteze expansiunea economică a Comunității, prin constituirea unor noi resurse;
– asocierea țărilor și teritoriilor de dincolo de mări, în vederea creșterii schimburilor și a
continuării în comun a eforturilor de dezvoltare economică și socială”.210
Așadar, uniunea vamală ce se realiza prin îndeplinirea acestor scopuri și obiective ale
Comunității introducea o serie de principii importante ale integrării europene. Este vorba despre
libera circulație a mărfurilor, persoanelor, capitalurilor și servi ciilor. Aceste principii vor instituii
cele patru libertă ți ce vor caracteriza C omunitatea. Pe lăngă această uniune vamală, Tratatul
C.E.E își propune și dezvolatrea unor politici comune. Cea mai importantă acțiune de acest gen a
fost Politica Agricolă Com ună ( art. 38 al Tratatului instituind CEE. ).211 În legătura cu această
politică, tratatul e xpune orientarea principală conform căreia a fost elaborată și concepută Politica
Agricolă Comună, exprimând o concesie între două politici distincte: una protecționistă
(reprezentându -i pe francezi), care doreau să protejeze unele sectoare sensibile, în acest c az este
vorba despre agricultura franceză , iar cea de -a doua politică este una liberală, prin care se
urmărea eliminarea subvențiilor din diferite se ctoare și impunerea unei libere concurențe .212 Tot
în articolul 38 al tratatului regăsim și ce produse urmau să facă obiectul PAC: produse de sol,
209 Ibidem., p.58.
210 Mioara Nedelcu, op.cit., p.75.
211 Adrian Liviu Ivan, op. cit., p.320.
212 Vasile Vese, Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.81.
75
creșterea animalelor și pescuitul.213 În prezent articolul 32 ( înainte art 38 ) stipula că : „piața
comună se va extinde și asupra sectorului agricol și comerțului cu produse agricole” și că
„operarea și d ezvoltarea pieței comune pentru produsele agricole vor fi însoțite de crearea unei
politici agricole comune” .214 Obiectivele PAC le vom regăsi în articolul 39 al Tratatului privind
funcționarea Uniunii Europene. Politica Agricolă Comună urmărea în primul rând creșterea
productivității agricole prin promovarea progresului tehnic și asigurarea unui nivel de trai ridic at
pentru agricultori, iar pentru consumatori , PAC intervenea pentru ca prețurile să fie rezonabile.215
Spre deosebire de Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, Comunitatea
Economică Europeană nu dispunea resurse financiare proprii, ci depindea în totalitate de
contribuția țărilor membre.216
Cea de a doua Comunitate, Euratom, depindea în mare măsura de contribuția stetelor
membre la formarea și dezvoltarea unei industrii nucleare a continentului european . Sarcinile
acestei Comunități erau următoarele :
– „dezvoltarea cercetărilor și difuzarea cunoștințelor tehnice;
– asumarea unei funcții de reglementare în aprovizionarea statelor membre cu minereuri
și comustibili nuclear i;
– stimularea investițiilor de capital în industria nucleară;
– realizarea instalațiilor necesare;”217
Aceste două Tratate semnate la Roma au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, și, după cum
am preciz at mai sus în cadrul acestui capitol, taxele vamale între membrii au fost reduse cu 10%
până în anul 1958 . Se realiza o a doua miș care încununată cu succes de către partizanii europei
unite, după crearea CECO . Europenii au înțeles, după cum afirma și belgianul Spaak că,
integrarea europeană nu s -ar fi putut realiza prin folosirea forței, ci dimpotrivă, prin apelul la
inteligență. Deși nu au avut aceleași valențe supranaționale ca CECO, Tratatele de la Roma au
făcut un pas uriaș pentru realizarea unei unități în ceea ce privește economia europeană, care va
reprezenta o premisă importantă pentru o uniune politică cu structuri federale.218
213 Ibidem.
214 Larisa -Loredana Dragolea, Politica Agricolă Comună, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia,
http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820063/33.pdf (31.05.2018).
215 Common agricultural policy (CAP) , https://eur -lex.europa.eu/summary/glossary/agricultural_policy.html
(31.05.2018).
216 Vasile Vese, Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.82.
217 Mioara Nedelcu, op.cit., p.76.
218 Vasile Vese, Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.89.
76
IV.4. Sistemul instituțional de funcționare ale C.E.E și EURATOM
Cele două Comunități create prin Tratatul de la Roma aveau la bază o structură
instituțională asemănătoare cu cea a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, adică aveau
tot patru org ane cu aproximativ aceleași atribuții, deși existau diferențe la denumire.219 Sistemul
instituțional al Comunității Economice Europene și Euratom era alcătuit din: Comisia Europeană,
Consiliul de Miniștrii, Adunarea Parlamentară, Curtea de Justiție și Comite tul Economic și
Social.
Consiliul de Miniștri reprezenta cea mai importantă instituție a celor două comunități.
Această instituție avea putere de decizie și reprezenta suveranitatea celor șase state membre.220
Față de CECO, unde Consiliul Special de Miniștr ii avea un rol de mediator între Înalta Autoritate
și țările membre, Consiliul C.E.E și C.E.E .A deținea puteri de decizie și legislative.221
Sarcinile Consiliului sunt rezumate la trei domenii:
1. „Promovarea coordonării economice a politicilor statelor membre, adică în acest
caz, Consiliul de Miniștri avea putere de decizie, care se exprima prin acte cu caracter
obligatoriu, regulamentele, direct aplicabile în toată Comunitatea și inclusiv
particularilor și directive, care fixau obiectivele de atins pen tru statele membre, dar
lăsa acestora posibilitatea de a -și alege mijloacele;
2. Exercitarea unor funcții legislative , această atribuție conform căreia Consiliul stabilea
regulile generale, ce legau statele membre și, în anumite situații, și particularii, înt r-un
anumit număr de domenii referitoare la unificarea economică a Comunității. În Tratat
se amintește, în mai multe locuri, că dispozițiile date de Consiliu de Miniștri se aplică
în domenii care făceau până atunci obiectul legislațiilor naționale. Sursele principale
ale puterii legislative a Consiliului sunt reprezentate de regulamente și decizii.
3. Exercitarea unor funcții guvernamentale superioare , adică, Consiliul avea capacitatea
de a încheia acorduri internaționale și de a hotărâ în ceea ce privește acc eptarea de noi
membri în Comunitate.”222
Pe scurt, C onsiliul de Miniștrii reprezintă instituția în care sunt reprezentate guvernele
țărilor membre , prin unul dintre membrii acestora. Acestă instituție este expresia cooperării
219 Popescu Eugen, op.cit. , p.104.
220 Marian Ștefănescu, op.cit., p.96, (01.06.2018).
221 Adrian Liviu Ivan, op. cit., p.324.
222 Ibidem., pp.324 -325.
77
interguvernamentale și este instituția decizională a CEE. Am precizat despre Consiliul că este
expresia cooperării interguvernamentale, deoarece acest organ avea rol legislativ și decizional, iar
fiecare stat era reprezentat de către un ministru care răspundea de domeniul de politică supus
discuțiilor.223 Preșidenția Consiliului era deținută de fiecare stat membru, prin rotație, pentru un
interval de șase luni.
Cea dea doua instituție a C.E.E este Comisia. Aceasta avea inițiativă legislativă, dar și
unele sarcini ce țin eau de gestiune , adică execuție și control în ceea ce privește îndeplinirea
Tratatelor și a hotărârilor instituțiilor comunitare. Ea mai este cunoscută si sub denumirea de
„paznicul tratatelor”. Comisia Europeană va înlocui Înalta Autoritate însă, va avea mai puțină
putere decât aceasta. Pe lânga sarcina de asistență și arbitraj pe care o avea în căutarea unui
compromis între guvernele statelor membre, Consiliul îi va acorda dreptul de a emite
regulamente de execuție și o va însărcina să verifice dacă tratatele sunt res pectate, iar dacă
tratatele erau încălcate, Comisia putea să pună capăt acțiunilor nejustificate.224
Dreptul de inițiativă de care dispun e Comisia , îi conferă posibilitatea de a face propuneri
Consiliului de Miniștri, iar apoi dacă în cadrul dezbaterilor d in Consiliu se hotăra adoptarea
respectivei propuneri , aceasta se aproba prin una nimitate de voturi. Comisia reprezenta
Comunitatea în exterior și era responsabilă înaintea Adunării Parlamentare. Aceasta publica
anual, înainte cu 30 de zile de la data începerii sesiunii parlamentare, un raport general cu privire
la activitatea desfășurată de Comunitate pe parcursul acelui an.225
În ceea ce privește compoziția, în Comisia C.E.E erau aleși nouă membri: 2 pentru Franța,
Italia și Germania și 1 pentru Belgia , Olanda și Luxemburg, iar în Comisia C.E.E.A erau prezenți
5 membri, câte 1 membru pentru Italia, Germania, Franța, Belgia și Olanda, Luxemburgul
neavând nici un membru în Comisia Euratom, deoarece nu avea o politică atomică.226 Membri
Comisiei erau aleși p entru un mandat de cinci an i și aveau posibilitatea reînnoirii mandatul ui.
Aceștia erau desemnați de liderii din guvernele naționale după consultarea cu Președintele
Comisiei. Candi datul pentru funcția de președinte al Comisiei este nominalizat de către gu vernele
223 Consiliul Uniunii Europene: prezentare generală , https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions –
bodies/council -eu_ro (01.06.2018).
224 Adrian Liviu Ivan, op. cit., p.327.
225 Vasile Vese, Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.86.
226 Marian Ștefănescu, op. cit., p.96, (02.06.2018).
78
statelor membre după consultarea Parlamentului European. Pentru a putea fi ales, candidatul are
nevoie de sprijinul majorității membrilor din Parlament.227
Adunarea Parlamentară era alcătuită din parlamentarii numiți de statele membre. Ea avea
competențe de control politic, iar pe lângă acest aspect, Adunarea Parlamentară putea adopta
moțiuni de cenzura îndreptate asupra Comisiei, și trebuia să fie consultată în cazurile prevăzut e
de Tratate, anterior adoptării normelor comunitare.228
Adunarea Parlamentară era formată din 142 de delegați ai p arlamentelor naționale, din
care 36 pentru Franța, Italia și Germania, 14 pentru Olanda și Belgia și 6 pentru Luxemburg. În
ceea ce privește c ompoziția acestei instituții, ea grupa membri cu aceleași convingeri politice
precum liberali, socialiști sau democrat -creștini, comuniștii fiind excluși în prima etapă.229
Rolul acestei instituții a fost mai mult consultativ în primă fază, deoarece Adunar ea
Parlamentară, conform tratatului, a vea unele sarcini legislative ( adică participa la revizuirea
tratatelor, iar Consiliul de Miniștrii primea avizul său în anumite hotărâri), de control în ceea ce
privește Comisia, căreia i se solicita de multe ori să p rezinte propunerile sale în fața comisiilor
specializate și de aprobare a bugetului comunitar.230
După anul 1975, Parlamentul European hotăra bugetul comunității alături de Consiliul și
putea aduce unele modificări pe care Consiliul de Miniștri nu le putea respinge. Din anul 1962,
Adunarea Parlamentară este cunoscută sub numele de Adunarea Parlamentară Europeană și apoi
Parlamentul European. Pe lângă faptul că reprezintă popoarele, această instituție a jucat un rol
important în procesul integrării europene, iar prin alegerea sa prin vot universal în anul 1979,
aceasta a împiedicat guvernele să se îndepărteze de linia tratatelor.231
A treia instituție principală a Comunităților Europene este reprezentată de Curtea de
Justiție. Această instituție are competențe în ceea ce privește garantarea protecției generale în fața
legii, resprectarea legislației comunitare și controlul interpretării și aplicării uniforme a tratatelor
și a actelor de drept comunitar.232 Pe scurt, Curtea de Justiție a fost creată pentru a da aut oritate
227 Comisia Europeană: prezen tare generală , https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions –
bodies/european -commission_ro (02.06.2018).
228 Popescu Eugen, op.cit. , p.106.
229 Adrian Liviu Ivan, op. cit., p.329.
230 Ibidem.
231 Vasile Vese, Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.88.
232 Iordan Gheroghe Barbulescu, op.cit., p.59.
79
Comunităților Europene, iar obiectivul principal al acestei instituții era „de a asigura respectul
dreptului în interpretarea tratatelor consitutive”.233
În ceea ce privește compoziția, Curtea de Justiție era alcătuită din 7 judecători, aleși pe o
pentru o perioadă de 6 ani, iar 3 dintre ei erau înlocuiți o dată la 3 ani. Judecătorii erau asistați în
exercitarea atribuțiilor de 2 avocați generali care aveau sarcina de a prezenta public concluziile
cazurilor ce erau mediate de Curtea de Justiție.234
Pe lângă cele patru instituții principale ale Comunităților Europene, acestora li se adaugă
și un Comitet Economic și Social, ce era comun celor două Comunități. CES era alcătuit din
reprezentanții oraganizațiilor lucrătorilor și angajatorilor și ai altor gr upuri ce aveau interese
economice și sociale, iar rolul său este unul consultativ în raporturile comunitare cu Parlamentul
European, Consiliul și Comisia.235 Membri acestei insituții sunt desemnați de guvernele naționale
și sunt numiți în funcție de Consiliu pentru un madat de 5 ani, care poate fi reînnoit. Numărul
membrilor CES depinde de populația statului respectiv. Președintele și cei doi vicepreședinți su nt
aleși pentru un mandat de doi ani și jumătate, iar membri sunt grupați în trei categorii: lucrători,
angajator i și alte grupuri de interese ( de ex. consumatori , agricultori, etc.)236
Astfel, cele două Comunități Europene (C.E.E și C.E.E.A), deși aveau m ai puține valenț e
supranaționale decât CECO, acestea au făcut un salt uriaș spre înfăptuirea integrării economice în
spiritul Tratatelor de la Roma și au realizat unitatea economică europenă , ce urma să ducă, spre
final, la o unitate politică cu structuri federale.237
Cele trei Comunități Europene realizate în anii `50 au făcut posibilă cooperarea
economică între cele șase state membre. Pe lângă faptul că la început CECO a fost creată pentru a
se evita un nou război mondial , mai târziu, în anul 1957 când au luat naștere și C.E.E și Euratom,
liderii politici și -au dat seama că relansarea economică este cheia către colaborarea politică , iar
acest proces va facilita o solidaritate mai apropiată între membri celor trei comunități.
233 Adrian Liviu Ivan, op. cit., p.330.
234 Vasile Vese, Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.88.
235 Comitetul Economic și Social European (CESE) : prezentare generală , https://europa.eu/european -union/about –
eu/institutions -bodies/european -economic -social -committe e_ro (02.06.2018).
236 Ibidem. (02.06.2018).
237 Vasile Vese, Adrian Liviu Ivan, op.cit., p.89
80
Concluzii
Putem spune fără a ezita că instituirea Comunităților Europene după anii 50 ai secolului
XX a fost în principal rodul muncii gânditorilor începând cu Pierre Dubois în Evul Mediu și
culminând cu Jean Monnet în perioada postbelică. Consider că apariția și ev oluția ideii europene
a fost un proces ce s -a realizat datorită afirmării conștiinței europene, deoarece popoarele
continentului au descoperit că dincolo de caracteristicile limbajului și ale obiceiurilor, ele aparțin
unei civilizații comune dominate de an umite valori precum democrația, pacea, creștinismul sau
drepturile omului. Ideea unități europene a fost în primul rând marcată de conflictele din trecut.
Încă de la elaborarea vechilor proiecte din Evul Mediu, gânditorii doreau să unească militar
statele europene pentru a putea rezista și lupta împotriva păgânilor. Am observat că în multe
dintre proiectele lansate în Evul Mediu predomină ideea de uniune a statelor europene din punct
de vedere militar, deoarece în acel moment Imperiul Otoman era cea mai mar e amenințare pentru
europeni.
Continentul european suferise de pe urma vechilor războaie, iar procesul construcției
europene a prins contur abia când pe continent își făcuse apariția un nou tip de război, cel
industrial. Ne -am bucurat de o cooperare mai p uternică după încheierea celui de -al Doilea Război
Mondial, deoarece conflictul a fost unul devastator din toate punctele de vedere pentru europeni
însă, vom observa pe parcursul lecturării prezentei lucrări că cea de -a doua conflagrație mondială
a grăbit procesul de instituționalizare al relațiilor dintre statele europene. Procesul de
instituționalizare al relațiilor dintre țările europene a fost înfăptuit la început prin crearea de
organizații internaționale, iar după anii `50, acest proces a evoluat și s -a început construcția
europeană prin integrarea economică.
Ajutorul american oferit europenilor prin planul Marshall a determinat o schimbare
pozitivă în politica franceză față de Germania în ceea ce privește cautarea unui compromis pentru
o soluție car e să supervizeze producția și distribuția cărbunelui și oțelului, iar prin instituirea
organizațiilor internaționale, după anul 1947, se credea că acesta este momentul prielnic pentru
aparția unui loc de concentrare al politicilor fiecărui stat în toate do meniile. Consider că,
începutul anilor `50 nu a fost pe placul tuturor europenilor, deoarece Europa rămăsese încă
dependentă din punct de vedere militar și financiar de Statele Unite ale Americii.
81
După eșecurile ratificării celor două Tratate CEA și CPE, Jean Monnet a fost omul care a
reușit să relanseze ideea unități europene prin constituirea Comitetului de acțiune pentru Statele
Unite ale Europei . Acest organism constituit în jurul lui Monnet a fost cel care s -a aflat la
originea Conferinței de la Messina din 1 -3 iunie 1955. Astfel, integrarea europeană din cea de -a
doua parte a secolului XX s -a desfășurat doar în cadrul restrâns al CECO, iar eșecul CEA și
demisia lui Jean Monnet din funcția de președinte al Înaltei Autorități a Comunității Eu ropene a
Cărbunelui și Oțelului a determinat în anul 1955 relansarea economică decisă la Messina.
Așadar, proiectele de unitate europeană din Evul Mediu ale lui Pierre Dubois sau ale lui
Dante și instituirea mișcărilor federale din prima jumătate a secolului XX au ajuns să reflecte
preocuparea și grija popoarelor europene pentru stabilitatea continentului, iar obiectivul lor era
acela de a clădi o societate europeană bazată pe echilibru și pe o securitate colectivă.
Sunt de părare că planurile ideii de unitate europeană au ajutat societatea contemporană a
secolului XX să pornescă procesul construcției europene. Lupta pentru unitatea europeană a fost
continuată imediat după sfârșitul Primului și a celui de -al Doilea Război Mondial prin
intermediul elitelor și a l iderilor politici precum Arsitide Briand, Richard Coudenhove -Kalergi,
Winston Churchill, Altiero Spinelli, Jean Monnet, etc. Roadele muncii depuse de acești oameni s –
au evidențiat prima dată în urma Congresului de la Haga din 1948, acolo unde ideea europea nă a
trecut din faza de proiect către practică. În opinia mea, aceasta a fost prima etapă importantă de la
care s -a pornit procesul construcției europene și în urma căreia au rezultat două curente ce își vor
pune adânc amprenta asupra ideii de unitate euro peană. Cele două curente sunt reprezentate de
federaliști și uni oniști . Acest ultim curent reflecta rezerva unor guverne europene în ceea ce
privește cedarea suveranității către organisme cu valențe supranaționale. Astfel, cele trei
Comunități Europene poa rtă amprenta exclusivă a funcționaliștilor, deoarece Comunitățile aveau
vocație supranațională.
Consider că, obstacolele, eșecurile și succesele pe care le -au întâmpinat liderii politici
partizani ai construcției europene au croit drumul către nașterea Co munităților Europene, iar fără
demersurile unora dintre ei, precum Monnet, Schumann sau Churchill și fără conștiința
europeană trezită în perioada postbelică, instituirea Comunităților Europene nu se putea realiza.
În ceea ce privește eșecurile ce au fost întâmpinate de europeni, am ajuns la concluzia că
nereușitele CEA și CPE au reprezentat doi factori decisivi pentru societatea europeană, deoarece
i-au determinat pe unii lideri să caute un alt domeniu potrivit pentru a reuși integrarea europeană.
Așadar, după cum am relata t și în ultimul capitol, integrarea economică a însemnat cea mai bună
82
soluție pentru liderii europeni prin care s -a putut ajunge la un compromis și la o solidaritate între
statele europene, astfel deschizându -se calea tratativelor de la R oma și înfăptuindu -se
Comunitatea Economică Europeană și Euratomul.
83
Bibliografie
A. Lucrări generale
1. ADENAUER , Konard, Memoris 1945 -1953, London, Weidenfeld & Nicolson, 1966.
2. ARIES, Philippe, Timpul istoriei, București, Editura Meridiane, 1997.
3. CALVOCORESSI , Paul, Europa de la Bismarck la Gorbaciov, Iași, Editura Polirom,
2003.
4. COSTEA, Simion, Ideea europeană și interesele statelor, Cluj-Napoca, Editura Napoca
Star, 2005.
5. DU RÉAU , Élisabeth, L'idée d'Europe au XXe siècle: des m ythes aux réalités, Paris,
Complexe, 1996.
6. DUROSELLE , Jean -Baptiste, Kaspi Andre, Istoria relațiilor internaționle , vol. II,
Traducere de Anca Airinei, Bucuresti, Edi tura Stiintelor Social Politice , 2006.
7. DUROSELLE, Jean -Baptiste, L’Europe. Histoire de se s peuples, Paris, Editura Perrin,
1992.
8. FURET, Francois, Reflecții asupra Revoluției Franceze, București, Editura Humanitas,
1992.
9. GELLNER , Ernest, Nations er Nationalisme, Paris: Payot, 1993.
10. JOSAN Ruxandra, Jora Lucian, Tănăsescu Gabriela, Lucinescu Ioan Codruț, Ivan
Adrian, Iamandi, Rodica ,Vohn Cristina, Popescu Bogdan, Ionescu Daniela, Europa
2005 unitate în diversitate, București, Editura ISPRI, 2005.
11. KISSINGER , Henry, Diplomația , București, Editura All, 2003.
12. LOTH, Wilfried, Împărțirea lumii, Istoria Războiului Rece 1941 -1955, București, Editura
Saeculum I.O., 1997.
13. MILLWARD, Alan S. , The Reconstruction of Western Europe 1945 -1951, London:
Routledge Taylor & Francis Group, 2005.
14. PRISĂCARU, Ghiorghi, Istoria și Evoluția Uniunii Europene , editia a II -a, Suceava,
Editura Universității din Suceava, 2003.
15. RENOUVIN, Pierre și Duroselle Jean -Baptiste, Introduction a l’histoire des relations
internationales, 4e edition mis a jours, Paris, Armand Colin, 1991
84
16. ROWLEY, Anthony Jean -Michel Gaillard, Istoria continentului european. De la 1850
până la sfârșitul secolului al XX -lea, București: Editura Cartier, 2001.
17. URWIN , Derek W., The Community of Europe: A History of European Integration since
1945, Ebook Second Edition, London: Routledge, 1995
18. VOYENNE , Bernard, Histoire de l’ idee europeene, Paris , Payot, 1964.
19. WEBER Max , Etica protestantă și spiritul capitalismului, București, Ed. Humanitas,
1993.
B. Lucrări de specialitate
1. BĂRBULESCU , Iordan Gheroghe, Uniunea Europeană -aprofundare și extindere: de la
Comunitățile Europene la Uniunea Europeană, Cartea I, București, Editura Trei, 2001.
2. BÂRSAN, Maria, Integrarea economică europeană , Cluj -Napoca, Editura Carpatica,
1995.
3. CARTOU Louis, Communautes europeennes , Paris, Dalloz, 1989.
4. CIORĂNESCU, George, Românii și ideea federaistă, București, Editura Enciclopedică,
1996.
5. DUȚU, Alexandru, Ideea de Europa și evoluția conștiinței europene, București, Editura
All, 1999.
6. GERBET , Pierre, La construction de l ’Europe, Paris, Armand Colin, 2007.
7. IVAN, Adrian Liviu, Sub zodia Statelor Unite ale Europei: De la ideea europeana la
Comunitățile Economice Europene , Cluj-Napoca , Editura CA Publishing, 2009 .
8. MUREȘAN , Maria, Josan Andrei , Istoria economiei europene: de la revoluția
industrială la Uniunea Europeană, București, Editura ASE, 2005.
9. NEDELCU, Mioara, Construcția Europeană : Procese și Etape, Iași, Editura Tipo
Moldova, 2008.
10. PĂUN , Nicolae, Adrian Ciprian Paun, Istoria Constructiei Euro pene, vol. I -II, Cluj –
Napoca, Editura Fundatiei pentru Studii Europene , 2000.
11. POPESCU Eugen, Teorii ale integrării europene, București, Editura C.H. Beck, 2009.
12. ROTH , Arthur, Ialta sau împărțirea lumii , traducere de Claudia Dumitriu, București,
Editura Compania, 2000.
85
13. ROTH , Francois, Inventarea Europei: de la Europa lui Jean Monnet la Uniunea
Europeană, Traducere de Irinel Antoniu, Iași, Institutul European, 2007.
14. SCĂUNAȘ, Stelian , Uniunea Europeană : Constructie, Instituții,Drept, București,
Editura A ll Beck, 2005.
15. VESE Vasile, Ivan Adrian Liviu, Istoria integrării europene, Cluj-Napoca, Editura Presa
Universitară Clujeană, 2001.
C. Surse web
1. ANDREȘAN -GRIGORIU, Beatrice, Despre starea uniunii, în Manual INM 2014 -2015,
http://www.euroquod.ro/dokuwiki/lib/exe/fetch.php?media=capitolul_1 –
despre_starea_uniunii.pdf .
2. ANTON, Boța , Rolul Organizațiilor Internaționale în procesul construcției europene,
Universitatea din Pitești, http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2006/economie -si-
administrarea -afacerilor/13.pdf .
3. ANTONIU, Bogdan, MATEI Alin, Politică și Societate în secolul XX, Program
postuniversitar de conversie profesională pentru cadrele didactice din mediul rural, 2007,
http://hiphi.ubbcluj.ro/Public/File/sup_curs/ istorie28.pdf .
4. Aspecte generale privind organizațiile internaționale: Definiție,
http://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/dreptul -organizatii lor-
internationale_extras.pdf .
5. BONTEA, Oleg, Apariția și evoluția istorică a organizațiilor internaționale,
http://bsclupan.asm.md:8080/xmlui/bitstream/handl e/123456789/510/14.pdf?sequence=1
6. BOȚA, Anton Florin, Procesul de construcție europeană în prima jumătate a secolului al
XX-lea, www.proceedings.univ -danubiu s.ro/index.php/eirp/article/download/1207/1122 .
7. Comisia Europeană: prezentare generală , https://europa.eu/european -union/about –
eu/institutions -bodies/european -commission_ro .
8. Comitetul Economic și Social European (CESE): prezentare generală,
https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/european -economic -social –
committee_ro .
9. Common agricultural policy (CAP),
https://eurlex.europa.e u/summary/glossary/agricultural_policy.html .
86
10. CONFERINTA DE LA SAN FRANCISCO, 1945, APRILIE 25 -26 IUNIE
http://www.studentie.ro/campus/1945_a prilie_25iunie_26_conferinta_de_la_san_francisc
o/c-132-a-15357 .
11. Conferința de la Potsdam,
https://ro.wikipedia.org/wiki/Conferin%C8%9Ba_de_la_Potsdam .
12. Consiliul Uniunii Europene: prezentare generală , https://europa.eu/european –
union/about -eu/institutions -bodies/council -eu_ro .
13. Déclaration des résistances européennes,
https://www.cvce.eu/obj/projet_de_declaration_des_resistances_europeennes_20_mai_19
44-fr-d68ca0ad -c24b -4906 -8235 -96b82814133a.html .
14. DOBROVIE , Matei, 20 de ani de la aderarea României la Consiliul Europei,
http://epochtimes -romania.com/news/20 -de-ani-de-la-aderarea -roma niei-la-consiliul –
europei –203811 .
15. Doctrina Truman , https://ro.wikipedia.org/wiki/Doctrina_Truman .
16. DRAGOLEA, Larisa -Loredana , Politica Agricolă Comună, Universitatea „1 Decembrie
1918” Alba Iu lia, http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820063/33.pdf .
17. NEAGU, Cornelia, Istoria Construcției Europene, http://www.sim.tuiasi.ro/wp –
content/uploads/Neagu -Istoria -constructiei -europene.pdf .
18. NISTOR , Ionuț, Istoria ideei de Europa , http://history.uaic.ro/wp –
content/uploads/2012/12/2015sem2 -Istoria -ideii-de-Europa.pdf .
19. PASCARIU, Gabriela Carmen, Integrare Economică Europenă ,
Universitatea“Alexandru Ioan Cuza” – Iași Centrul de Studii Europene,
http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/I_Integrare_Economica_Eur
opeana.pdf
20. Planul Marshall, https://ro.wikipedia.org/wiki/Planul_Marshall .
21. SÎMBETEANU, Iulian, Părinții fondatori ai Uniunii Europene: Jean Monnet, vizionarul
vânzător de coniac, care și -a încheiat studiile la vârsta de 16 ani,
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/parinti i-fondatori -ai-uniunii -europene –
jean-monnet -vizionarul -vanzator -de-coniac -care-si-a-incheiat -studiile -la-varsta -de-16-ani.
22. ȘTEFĂNESCU , Marian, Istorie: ideea și integrarea europeana, Program postuniversitar
de conversie profesională pentru cadrele didacti ce din mediul rural,
2007. http://hiphi.ubbcluj.ro/Public/File/sup_curs/istorie29.pdf .
87
23. Tratatul de la Lisabona,
https://eurlex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:C2007/306/01&from
=RO .
24. Uniunea Europei Occidentale și -a anunțat desființarea,
http://militar.infomondo.ro/actualitate/uniunea -europei -occidentale -si-a-anuntat –
desfiintarea.html .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Barbu Cristian -Alexandru [609466] (ID: 609466)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.