Banking Finanțe și Bănci [608775]

Banking Finanțe și Bănci
2 II
2018

2 I. INFORMAȚII GENERALE

Date de contact ale titularului de curs:
Nume: Simona Nistor
Birou: T. Mihali, 58-60, sala 337
Telefon: 0264 418655
Fax: 0264 412570
E-mail: simona.mutu @econ.ubbcluj.ro
Consultaț ii: se afișează la sala 337 Date de identificare curs și contact tutori:
Numele cursului: Banking
Codul cursului: ELR0 326
Anul, Semestrul: anul II, sem 4
Tipul cursului: Obligatoriu
Tutori : Simona Nistor
Adresa e-mail tutori: simona.mutu @econ.ubbcluj.ro

3 Condițion ări și cuno ștințe prerechizite
Cursul Banking are ca obiectiv general familiarizarea studenț ilor cu noțiunile de bază privind
intermediarii financiari, sistemul bancar din România, plasamentele și capitalurile băncilor,
performanța bancară, contul curent și instrumentele d e plată, produsele de economisire,
produsele de creditare, c ardur ile și canalele det tup electronic banking . Titularul de curs
încurajează participarea act ivă a studenților . Participarea la curs nu este condiționată de
parcurgerea sau promovarea altor cursuri. Totuși, studierea anterioară a unor discipline de
specialitate din domeniul macroeconomi c, din sfera in stituțiilor și mecanismelor monetare
respectiv a piețelor financiare conduce la o mai bună înțelegere și asimilare a informațiilor
oferite prin acest curs .

Formatul și tipul activit ăților
Pentru acest curs există două activit ăți tutoria le (întâlniri de pregătire), a câte 2 ore fiecare,
programate de regulă în lunile martie și mai. Pentru participarea la aceste întâlniri nu sunt
necesare materiale sau echipament e speciale. Persoanele cu dizabilit ăți nu sunt obligate să
participe la aceste întâlniri însă trebuie să semnaleze acest lucru titularului de curs la începerea
semestrului. Tematica pentru cele două întâln iri este următoarea.
Tema 1: Activitatea băncilor și raportări financiare
Tema 2: Produse și servicii bancare

Bibliografie recomandat ă
1. Căpraru Bo gdan, Activitatea bancară. Ed. 2 -a. Editura C.H.Beck București. 2014.
2. Dănilă Nicolae, Retail banking. Editura Expert București 2004.
3. Heffernan, S., Modern Banking . London: John Wiley & Sons Ltd, 2005.
4. Hempel G., Simonson D., Bank Management: Text and cases . Wiley, 2008.
5. Hennie van Greuning, Sonja Bratanovic, Analyzing banking risks . World Bank
publications, 2009.
6. Rose P.S., Hudgins S.C., Bank management and financia l services . McGraw Hill, 6th
edition, 2004.
7. Trenca Ioan, Hadrian -Traian Silivestru, Managem entul riscului operațional în bănci .
Casa Cărții de Știință Cluj -Napoca, 2011.
8. Trenca Ioan, Mihail -Dragoș Bolocan, Performanță și risc în bănci . Casa Cărții de
Știință Cluj -Napoca, 2011.
9. Trenca Ioan, Simona Mutu, Managementul riscurilor bancare – soluții e conometrice .
Casa Cărții de Știință Cluj -Napoca, 2012.
*** Legislația bancară, Regulamentele și normele BNR privind prudența și performanța
băncilor comerciale (actualizate).

Evaluare
Examen scris constând în întreb ări deschise , cu o pondere de 80% din nota finală , și
realizarea unui proiect , cu o pondere de 20% din nota finală . Detaliile legate de structura
examenului și modul de acoperire a programei analitice vor fi preze ntate în cadrul activit ăților
tutoriale. Ele pot fi însă consultate și pe pagina cursului de pe portalul onlin e la secțiunea
anunțuri.

4 Elemente de deontologie academic ă
Frauda și tentativa de fraudă a examenului reprezintă încălcări ale Cartei Universit ății. Dacă în
timpul desfăș urării examenului sunt descoperite asupra studentului sau în banca acestuia:
telefoane, căști sau alte echipamen te de stocare și transmitere de date, materiale scrise sau
electronice de orice fel în afara celor permise în mod expres (act de identitate, calculator) acesta se
face vinovat de tentativă de fraudă/fra udă pedepsită prin eliminarea din examen (fără drept de
apel) și anularea întregii sesiuni de examene.

Strategii de studiu recomandate
Înainte de fiecare din cele două activit ăți tutoriale se recomandă parcurge rea părții
corespunză toare din acest suport de curs respectiv modulul 1 și modulul 2. În cadrul
activit ăților tutoriale: vor fi punctate și detaliate aspectele cele mai import ante din suportul de
curs, se vor dezbate împreun ă cu studenț ii, se va răspunde întreb ărilor studenților. La finalul
fiecărei unităț i de curs există un set de întreb ări de verificare. Se recoman dă abordarea lor
după finalizarea fiecărei activităț i tutoriale.

II. SUPORTUL DE CURS (cuprins)

Modulul 1: Activitatea băncilor și raportări financiare

Unitate de curs 1.1: Banca și intermedierea financiară [p. 5]
Unitate de curs 1.2: Sistem ul bancar din România [p. 17]
Unitate de curs 1.3: Plasamentele și capitalurile băncii [p. 26]
Unitate de curs 1.4: Performanța în activitatea bancară [p. 38]

Modulul 2: Produse și servicii bancare

Unitate de curs 2.1: Contul curent și instrumentele de plată [p. 46]
Unitate de curs 2.2: Produse de economisire [p. 62]
Unitate de curs 2.3: Produse destinate creditării persoanelor fizice [p. 66]
Unitate de curs 2.4: Alte angajamente bancare [p. 79]
Unitate de cu rs 2.5: Carduri și servicii conexe [p. 86]
Unitate de curs 2.6: Electronic banking [p. 93]

5 Unitatea de curs 1.1

Banca și intermedierea financiară

Cuvinte cheie: Sistem financiar, Intermediari financiari, Instituțiile financiare
neba ncare (shadow banking) , Reglementare, Dereglementare , Bancă
universală, Inovații tehnologice .

În sens microeconomic, intermediarii sunt agenți care realizează conexiunea
între cererea și oferta din cadrul unei piețe. În particular, în cazul
intermedia rilor financiari, este vorba despre cererea și oferta de capital pe
termen scurt și lung. Vorbim de spre asigurarea unei conexiuni eficiente între
cele două componente atunci când costurile de tranzacționare implicate de
activarea pe piața financiară sunt m inime. Dacă inițial, economiile populației se
regăseau în marea lor majoritatea sub forma depozitel or bancare, noi instituții și intermediari
financiari au intrat în competiția pentru atragerea acestor resurse. Prin oferirea unor soluții de
plasament cu ra ndamente mai ridicate, instituții precum fondurile de investiții sau companiile de
asigurări au con dus la o creștere a culturii financiare și a așteptărilor populației. În același timp,
riscul asociat acestor noi tipuri de plasamente este mai ridicat decât în cazul depozitului bancar
clasic, putând conduce la randamente negative. Din acest motiv, se imp une o reglementare și o
supraveghere mai strictă a intermediarilor financiari. Reglementarea activității băncilor
reprezintă un exemplu relevant în acest sen s.

Acest capitol prezintă componența sistemului financiar și funcțiile pe care acesta sistem le
îndeplinește la nivel macroeconomic. Vom arăta prin mai multe exemple cum existența unui
intermediar financiar precum banca conduce la o alocare eficientă a c apitalului în economie de
la unitățile cu excedent la cele cu deficit de capital, în condițiile în care riscul de nerambursare a
sumei împrumutate (riscul de credit) este menținut în limite acceptabile. Vom prezenta succint
instituțiile credit, condițiile minime de autorizare și principalele activități desfășurate de acestea
conform legislației din Româ nia. În paralel, vom prezenta principalele instituții financiare aflate
în competiție cu băncile și caracteristicile segmentului de shadow banking . În final, vom discuta
principalele tendințe manifestate în activitatea bancară.

I. Sistemul fi nanciar și rolul său macroeconomic
Noțiunea de sistem financiar acoperă piețele, intermediarii, firmele de servicii
și instituțiile prin care se implementează deciziile financiare ale populației
(indivizi și menaje), firmelor și guvernelor (în calitate de reprezentanți ai
statelor). Sfera de cuprindere și gradul de sp ecializare asociate sistemului
financiar au evoluat în timp, cu înre gistrarea unui apogeu în perioada 2000 –
2008, în termeni de volum al tranzacțiilor.

Cea mai importantă componentă a sistemului financiar o reprezintă piețele financiare, locul
de întâlnire a cererii și ofertei pentru o gamă largă de active financiare: acț iuni și obligațiuni
(securities), produse derivate (derivatives), m ărfuri omogene precum țițeiul, cerealele, oțel,
aluminiu, aur (commodities) sau diferitele valute (currencies, Forex). Pro cesul de eficientizare a

6 piețelor financiare a făcut să nu mai fie neapărată nevoie de locațiile fizice1 pentru încheierea
tranzacțiilor. În prezent, acestea se derulează aproape exclusiv prin intermediul rețelelor globale
specializate în care mediul onlin e reprezintă canalul de bază în conectarea dealerilor și
clienților . Ca și consecință, viteza cu care sunt implementate efectiv decizi ile de tranzacționare
ale entităților enumerate mai sus a crescut considerabil în timp ce costurile de acces și de
tranzac ționare s -au redus în mod continuu.

A doua componentă a sistemulu i financiar, intermediarii fi nanciari, cuprinde firme
specializate precum băncile, fondurile de investiții și companiile de asigurări. Rolul acestor
agenți este de a eficientiza transferuril e de capital între unitățile cu excedent și cele cu deficit
prin r educerea costurilor de tranzacționare și a riscurilor asociate ace stor transferuri. În plus față
de rezolvarea problemei economice a întâlnirii cererii cu oferta („the double coincidence of
wants”, Stanley Jevons), acești intermediari sunt implicați și act ivități de investiții pe cont
propriu, operațiuni de acoperirea a riscului sau speculații.

Chiar dacă piețele și intermediarii financiari reprezintă nucleul dur al
sistemului financiar, î n procesul de dezvoltare au apărut diverse firme de
servicii fina nciare specializate precum firmele de brokeraj (în România,
denumirea tehnică este de SSIF – societăți de servicii de investiții financiare ),
de consultanță, agențiile de rating, firmele de a udit. Fără a fi intermediari,
aceste firme oferă servicii precum realizarea efectivă a tranzacțiilor de
cumpărare -vânzare în cadru l piețelor financiare, elaborarea de analize și
recomandări de investiții, stabilirea de rating -uri de evaluare a performanței pentru firme sau
guverne în calitate de emitenți de obligațiuni respectiv realizarea auditului extern. În fine,
sistemul financia r mai presupune și existența unor instituții dedicate reglementării și
supravegherii. În cazul băncilor, instituția de suprave ghere din România este Banca Națională a
României (BNR) în timp c e pentru piața bursieră, companiile de asigurări și sistemul d ep ensii
private acest rol revine Autorității de Supraveghere Financiară (ASF)2.

Pus într -o manieră simplistă, sistemul financiar are rolul de a conecta unitățile care
înregistrează un excedent de capital (U+) cu cele aflate în deficit (U -), indiferent de t ipul
acestora (populație, firme, guverne) sau de localizarea geografică. Pentru realizarea acestui rol,
sistemul financiar trebu ie să îndplinească mai multe funcții:
a) transferul resurselor econ omice în spațiu și timp;
b) concentrarea resurselor și asigurarea divizibilității lor;
c) compensarea și decontarea plăților de natură comercială;
d) managementul riscurilor;
e) consultanță pentru luarea deciziilor financiare;
f) soluționarea problemelor de motivare și d e asimetrie informațională (selecția adve rsă,
hazardul moral).

Există două tipuri de circuite prin care se realiează transferurile de capital
între U+ și U -: direct în cadrul piețelor financiare, fără contribuția unui
intermediar, și indirect , prin inter mediari financiari. Plecând de la patru
exemple, în figura 2.1 sunt reprezentate schematic cele două tipuri de
circuite.
[Figura 2.1, vezi notele de la curs]
Exemple:

1 Prin tradiție, au rămas celebre locații precum Piața din Amsterdam sau sicomorul (smochinul) de pe Wall Street.
2 ASF reunește vechii reglementatori specializați: Comisie Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor (C SA) și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

7 1) un individ (U+) su bscrie acțiuni în cadrul unei oferte publice inițiale prin care o firm ă
(U-) devine publică prin cotare/listare la bursă; [finanțare directă, prin piață]
2) un individ (U+) își depune economiile într -un depozit la bancă; ulterior, banca acordă
unui alt indiv id (U -) un credit; [finanțare indirectă, prin intermediar]
3) un individ ( U+) economisește trimestrial o sumă în contul unei asigurări de viață oferită
de o companie de asigurări; ulterior, compania de asigurări subscrie în cadrul unei oferte
de obligațiuni emise de guvernul x (U-); [finanțare indirectă, prin interme diar și piață]
4) o instituție financiară nebancară (IFN) își atrage fonduri din piață inanciară prin
emiterea de obligațiuni; pe baza acestor fonduri, firma acordă indivizilor credite de
nevoi personale pe termen scurt. [finanțare indirectă, prin piață și intermediar]

II. Banca – intermediar financiar
Într-o abordare simplificată, pornim de la ipoteza conform căreia banca este un intermediar
financiar care îndeplinește trei funcții esențiale: 1) dispersează riscurile, 2) concentrează
resursele și 3) asigură transferul ace stora în spațiu și timp. În cele ce urmează, vom dezvolta
modul în care banca realizează efectiv aceste funcții cu ajutorul unui exemplu.
◼ Utilitatea economică a intermediarilor financiari
Presupunem că într -o economie, există la un moment dat 100 de pers oane care
dispun fiecare de un e xcedent pe termen scurt de 1000 de lei. Fiecare dintre cele
100 de persoane sunt interesate să -și împrumute acest capital pe termen scurt
(un an), în schimbul unei dobânzi anuale de 15%. În același timp, deoarece este
vorba despre propriile economii de car e au nevoie în viitor, toate aceste
persoane sunt caracterizate de o aversiune ridicată față de risc. Cu alte cuvinte,
pentru ele este foarte important să -și poată recupera sumele împrumutate, neputând
să-și permită un eșec în acest sens. În același timp, să presupunem că există alte 100 de
persoane care experimentează un deficit de capital pe termen scurt, având fiecare nevoie de
1.000 de lei pentru acoperirea unor obligații curente. În plus, știm că nu toate aceste 100 de
persoane sunt capabile să ramburs eze la scadența (după un an) suma împrumutată de 1000 de
lei. Presupunem că incapacitatea de rambursare apare la 10 din cele 100 de persoane. Cu alte
cuvinte, rata de default (faliment) sau rata creditelor -pierdere este de 1 0% din totalul sumelor
împrumuta te.

Pornim de la ipoteza că nu există niciun intermediar financiar care să realizeze conexiunea
între cele două grupuri de persoane. Într -un astfel de context, se ridică cel puțin două probleme
esențiale legate de modul în care vor avea loc tranzacțiile d e împrumut de capital.
▪ Cum se identifică/întâlnesc persoanele cu deficit cu cele cu excedent de capital?
▪ Cum pot să știe persoanele cu excedent (creditorii) dacă își vor putea recupera sumele
împrumutate (riscul de credi t).

La prima problemă, soluția se rezumă la a identifica o modalitate de comunicare între
potențialii creditori și debitori. Practic, este nevoie de înființarea unei piețe dedicate acestei
comunicări. Istoric vorbind, astfel de piețe erau sinonime cu o lo cație fizică unde avea loc
întâlni rea propriu -zisă și eventualele negocieri. Cu timpul, s -a ajuns la concluzia că nu este
neapărată nevoie de o întâlnire fizică fiind suficientă comunicarea prin anunțuri de tip mica –
publicitate sau prin intermediul platfor melor electronice. Indiferent însă de forma de întâlnire,
principalul inconveninet al unui astfel de contact este că niciuna din părți nu cunoaște aproape
nimic despre potențialul partener de tranzacție. Astfel, există în permanență riscul ca persoanele
să se prezinte sub identități false, cu intenții de înșelăciune și excrocherii. De asemenea,
deoarece astfel de locații fizice/platforme tind de regulă să deservească areale geografice relativ
restrânse, pot apărea și bariere de distanță sau de limba vorbită .

8 Legat de cea de -a doua proble ma a riscului de credit, potențialii creditori se confruntă cu
două alternative în urma tranzacției. În cazul optimist, fiecare creditor își va recupera capitalul
împrumutat (1000 lei) respectiv dobânda aferentă perioadei de un an (150 lei). În total, va p rimi
o sumă de 1150 lei. În cazul pesimist, creditorul nu va primi nimic deoarece contrapartea
tranzacției face parte din acei 10% debitori insolvabili. În contextul unui asemenea dezechilibru
între cele două situații, dev ine foarte puțin probabilă încheie rea de tranzacții de împrumut între
agenții menționați.

Să vedem însă dacă această stare se poate schimba în ipoteza existenței unui intermediar
financiar, mai exact o bancă. În primul rând, agenții cu excedent de cap ital și -ar depune sumele
disponibile în conturi deschise la această bancă. Astfel, întregul capital disponibil pentru
împrumut s -ar concentra în cadrul unui singur agent (banca). În consecință, numărul
potențialilor creditori se reduce de la 100 la unul si ngur. În același timp, ag enții în căutare de
capital apelează toți la acest unic reprezentant al capitalului disponibil fără să mai trebuiască să
gestioneze 100 de potențiali furnizori de capital. Astfel, banca va acorda 100 de credite
individuale a 1000 d e lei. Considerând rata c reditelor -pierdere de 10%, din cei 100.000 lei
împrumutați banca va recupera doar 90.000 lei (principalul) plus dobânda aferentă de 13.500 lei
(90.000 x 15%), adică un total de 103.500 lei. Față de suma împrumutată inițial (100.000 ),
banca va înregistra un câștig (randament) net de 3,5%. Observăm astfel că în ciuda manifestării
riscului de credit, per total, intermediarul creditor (banca) nu numai că își recuperează tot
capitalul avansat dar obține și un câștig3. În consecință, după expirarea perioadei de un an, toți
deponenții inițiali își vor primi sumele depuse înapoi împreună cu un randament de maxim
3,5%. În concluzie, existența intermediarului nu numai că a eliminat toate cele 10 cazuri de
pierderi individuale a capitalului împ rumutat de 1000 de lei da r a condus și la obținerea unui
câștig pentru toți deponenții.

Din exemplul de mai sus putem observa faptul că nivelul ratei dobânzii percepute de către
bancă (15%) trebuie corelat cu riscul de credit ce caracterizează clienții d ebitori (10%). Astfel,
daca dobânda percepută de bancă era doar 10%, atunci suma recuperată ar fi fost 99.000, sub
capitalul împrumutat. În acest condiții, deponenții inițiali ar fi înregistrat un randament negativ
de -1%. Cu cât riscul de credit ce caract erizează clienții unei băn ci este mai ridicat, cu atât
crește și costul creditului deoarece acesta trebuie să acopere pierderile așteptate. Evident,
eficiența actului de intermediere poate fi îmbunătățită de către bancă prin perfecționarea
procesului de ev aluare a bonității clienți lor. Practic, dacă instrumentele de scoring folosite de
către bancă ar putea identifica pe toți viitorii clienți -problemă, atunci pierderile ar fi evitate încă
de la început. Dar, deși sunt specializate în evaluarea probabilității de nerambursare, băncile nu
pot identifica în mod perfect clienții -problemă. Astfel, cel mai adesea banca va credita și astfel
de clienți respectiv va refuza creditul unor clienți de calitate. În funcție de cât de mici sunt
aceste două tipuri de erori, ba nca va înregistra o profit abilitate variabilă deoarece costul
resurselor atrase (dobândă bonificată la depozite) este de regulă stabilit în cadrul mecanismelor
concurențiale ale pieței bancare. O a doua direcție prin care banca poate să -și amplifice
profit abilitatea este reducerea costurilor de administrare și operare.

Să presupunem că are loc o înrăutățire a condițiilor de afaceri din economie iar rata
creditelor -pierdere crește de la 10% la 25%. În absența intermediarului financiar, 25 din cei 100
de cr editori își vor pierde integral sumele împrumutate. În prezența intermediarului, suma
recuperată la final de an ar fi 86.250 lei (75.000 + 75.000 x 15%). În aceste condiții, cei 100 de
deponenți ai bănci vor pierde fiecare 13,75% din sumă. Astfel, chiar și în condițiile a pariției

3 Suma care revine unui deponent după un an poate fi considerată o variabilă aleatoare după cum urmează: X
(11500
0,9 0,1) . Deși valoarea sperată (medie) pentru X este de 1035 lei, un dep ondent poate obține fie 1150 lei, fie
nimic. Valoarea medie de 1035 lei are sens numai în ipoteza în care experimentul se repetă de un număr suficient
de mare. Dacă în cazul dep onenților individuali avem un singur experiment, în cazul băncii sunt 100 de re petări.

9 unei crize severe neașteptate, efectele negative asupra deponenților sunt mult diminuate de
existența intermediarului.

Ce s-ar întâmpla dacă în loc de 100 de persoane care doresc să împrumute fiecare suma de
1.000 de lei, am avea 10 persoane inter esate fiecare să împrumute 10.000 lei. În absența unui
intermediar, fiecare din cele 10 persoane ar trebui să încheie tranzacții cu 10 dintre cele 100 de
persoane cu excedent de capital. Și într -un astfel de caz, efortul necesar în găsirea și negocierea
simultană cu mai mulți creditori mai mici ar îngreuna substanțial transferul capitalului. În
prezența băncii, problema dispare datorită concentrării fondurilor sub controlul unui singur
agent.

În fine, să presupunem că o persoană dorește să împrumute suma de 100.000 lei pentru
achiziția unei locuințe. Datorită valorii mari a creditului, persoana poate să ramburseze întreaga
suma doar pe parcursul a 30 de ani. Fără existența intermediarului, un astfel de credit pe termen
lung nu ar fi posibil deoarece fiacere din cei 100 de potențiali creditori au nevoie de banii
împrumutați peste un an de zile. Chiar și în prezența băncii drept intermediar, acordarea unui
credit pe un termen atât de extins ridică probleme și riscuri. Astfel, este posibil ca l a un an după
acord area acestui credit, toți cei 100 de deponenți inițiali să se prezinte la bancă pentru a -și
retrage sumele depuse. Într -un astfel de scenariu, de regulă puțin probabil, banca trebuie să
atragă cel puțin 100.000 de lei pentru a putea face față acestor retra geri. În schimb, în scenariul
mult mai probabil în care doar o mică parte din deponenți decid retragerea fondurilor (de
exemplu 10%), nevoile de lichiditate ale băncii sunt mult mai reduse. În plus, este foarte
probabil să apară deponenți noi, în afara cel or 100 inițiali. În același timp, odată cu trecerea
timpului, banca încasează rate aferente capitalului împrumutat. Aceste rate, formate atât din
rambursări de principal cât și din dobânzi, reduc și ele nevoile de lichiditate ale băncii.

În concluzie, pentru ca banca să poată acorda credite pe termen lung (30 de
ani) din fonduri atrase pe termen scurt (un an) este necesar să mențină un
echilibru între lichidările de depozite și retragerea de fonduri respectiv
atragerea de noi depozite și cash -flowurile generate de creditele acordate.
Împreună cu riscul de credit exemplificat la începutul exemplului, riscul de
lichiditate reprezintă unul din riscurile definitorii pentru un intermediar
financiar de tipul băncilor.

Ca și o notă istorică , în evul mediu, mul te bănci importante au început să
funcționeze ca și bănci de depozit, atrăgând resurse financiare pentru a le
fructifica prin investiții de natura comercială (nu neapărat credite). Din câștigul
generat de aceste investiții, o parte era distribuită finanțat orilor (deponenților)
sub formă de cadouri -recompense (practic dobânzi) iar restul era păstrat de
bancă adăugându -se la capitalul inițial (autofinanțare). În mod teoretic, toți
acești deponenți puteau oricând să vrea să -și retragă capit alurile și să pună î n
imposibilitate de plată băncile. Însă, deoarece erau mulțumiți că își păstrează în siguranța
valorile, primind în plus și câștiguri proporționale cu sumele depuse, majoritatea deponenților
nu și -au pus problema retragerii fondurilor; ci dimpotrivă, supli mentarea lor de ori de câte ori se
putea. În timp, această stare de fapt a determinat băncile să folosească pentru propriile investiții
o cotă din ce în ce mai mare din capitalurile depuse, pe principiul de a nu lăsa resursele să stea
neproductive într -un colț de safe. În aceste condiții, sunt plauzibile dovezile istorice conform
cărora în secolul XIV banca din Barcelona și cea din Bruges dețineau în tezaurele proprii mai
puțin de o treime din fondurile deponenților devin de înțeles.
◼ Banca – instituție de credit cu vocație universală
Din punct de vedere tehnic, banca este o instituție de credit. În România, există patru tipuri de

10 instituții de credit care sunt în același timp și intermediari financiari4:
▪ Bănci;
▪ Organizațiile cooperatis te de credit;
▪ Băncil e de economisire și creditare în domeniul locativ;
▪ Bănci de credit ipotecar .

De departe însă, cea mai importantă instituție de credit este banca, marea majoritate a creditului
fiind concentrată în cadrul activelor bancare. În plus, ban ca desfășoară o paletă mai largă de
operațiuni, adesea însoțite și de riscuri semnificative. În co nsecință, băncile sunt supuse unei
reglementări și supravegheri mai stricte deoarece problemele de la nivelul unei bănci se pot
transmite foarte ușor și reped e la celelalte bănci din sistem și în final pot afecta în mod sever
activitatea economică. În Româ nia, autoritatea de supraveghere a băncilor este Banca Națională
a României (BNR), instituție care îndeplinește concomitent și funcția de emitent de monedă
(autoritate monetară). Redăm în cele ce urmează principalele condiții pe care trebuie să le
îndeplin ească o bancă pentru a fi autorizată de către BNR, respectiv lista operațiunilor pe care le
poate desfășura. Informațiile sunt prelucrate pornind de la princi palul act legislativ care
reglementează funcționarea instituțiilor de credit în România, OUG 99/20 06 cu completările
ulterioare.

Condiții minime de autorizare:
O instituție de credit nu poate fi autorizată decât dacă dispune de un capital
social inițial (sau fonduri proprii distincte) de cel puțin 5 milioane de euro
(echivalent în lei). [art. 1 1] Ace st capital trebuie vărsat integral la momentul
subscrierii, aporturile în natură nefiind permise. Acțiunile sau părțile sociale ale
instituțiilor de credit p ot fi doar nominative, o acțiune conferind, fără excepție,
dreptul la un singur vot. [art 12(2)]

BNR trebuie să fie informată cu privire la identitatea acționarilor care urmează să dețină
direct sau indirect participații calificate (de cel puțin 10% di n capital sau drepturile de vot) la
instituția de credit. Autorizația poate fi acordată numai dacă B NR consideră că este asigurat un
management prudent și sănătos iar calitatea acestor acționari este adecvată. [art. 15(1)]

O cerere de autorizare trebuie să fie însoțită de un plan de activitate care să cuprindă tipurile
de activități vizate și structura organizatorică a instituției de credit. Din acest plan de activitate
trebuie să rezulte capacitatea instituției de a -și realiza obiectivele propuse în com patibilitate cu
o practică bancară prudentă și sănătoasă. În special, se impune o adecvare a cadrului de
conducere, a procedurilor, a mecanismelor interne și a structurii capitalului la tipul, volumul și
complexitatea activităților vizate. [art. 17]
Activi tățile instituțiilor de credit
Principalele activități pe care o instituție de credit le poate desfășura, în limita autorizării, sunt
[art. 18(1)]:
a) Atragere de depozite și de alte fonduri rambursabile;
b) Acordare de credite de consum, credite ipotecare, fact oring cu sau fără regres, finanțarea
tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetare;
c) Leasing fina nciar;
d) Servicii de plată, respective emiterea și administrarea de mijloace de plată: cecuri,
cambii și bilete la ordin;

4 Ordonanța de urgență nr. 99 din 6 decembrie 2009 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, art. 3
(varianta consolidată, 2012).

11 e) Emitere de garanții și asumare de angajam ente (scrisori de garanție, linii de cred it pentru
firme, carduri de credit).

În afară de acest e activități oarecum tradiționale, instituțiile de credit mai pot desfășura:
▪ Tranzacționare în cont propriu și/sau pe contul clienților cu: 1. Instrumente ale p ieței
monetare (cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit); 2. Valută ; 3. Contract e
futures și options financiare; 4. Instrumente având la bază cursul de schimb și rata
dobânzii; 5. Valori mobiliare și alte instrumente financiare transferabil e;
▪ Participare la emisiunea de valori mobiliare, prin subscriere, plasament și prestarea de
servicii legate de astfel de emisiuni; (bănci de investiții)
▪ Servicii de consultanță cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri, fuziuni și
achiziții ;
▪ Administrare de portofolii și consultanță legată de aceasta;
▪ Custodie și administrare de instrumente financiare;
▪ Intermediere pe piața interbancară
▪ Servicii privind furnizarea de date și referințe în domeniul creditării;
▪ Închiriere de casete de siguranț ă;
▪ Operațiuni cu metale și pietre prețioase și obiecte confecționate din ac estea;
▪ Dobândirea de participații la capitalul altor entități .

Instituțiile de credit se pot angaja în operațiuni cu bunuri mobile și imobile dacă aceste
operațiuni sunt necesare d esfășurării în condiții adecvate a activităților pentru care a fost
autoriza tă. De exemplu, operațiunile cu bunuri destinate perfecționării și pregătirii profesionale
a salariaților, spații de odihnă și recreere, locuințe pentru salariați și familiile lor. De asemenea,
sunt permise (în anumite condiții) operațiunile cu bunurile do bândite în urma executării
creanțelor. [art. 21]

Instituțiile de credit autorizate și supravegheate de autoritatea competentă
dintr -un alt stat membru al UE pot desfășura operați uni în România prin: 1)
înființarea de sucursale sau 2) în mod direct, dacă o perațiunile respectă
legislația românească. Toate sucursalele înființate în România de către o
instituție de credit străină sunt considerate o singură sucursală. Pentru
înființare a de sucursale nu este necesară obținerea unei autorizații din partea
BNR, ci doar de o notificare însoțită de un program de activitate, adresa
sediului sucursalei, identitatea persoanelor din conducere, nivelul fondurilor proprii și suma
cerințelor de cap ital ale instituției de credit. Pentru desfășurarea directă de operațiuni, es te
nevoie de o notificare din partea autorității de supraveghere din țara de origine a instituției de
credit. Pentru sucursalele din România, instituțiile de credit din străinătat e trebuie să raporteze
periodic către BNR informații privind activitățile des fășurate în România. În cazul instituțiilor
de credit din afara UE (state terțe), înființarea de sucursale pe teritoriul României este posibilă
numai în urma autorizării BNR. Și î n acest caz, capitalul inițial al unei astfel de sucursale nu
poate fi mai mi c de 5 milioane de euro. [art. 45, 46, 48, 49, 59, 67, 70]

Secretul bancar
Instituția de credit este obligată să păstreze confidențialitatea asupra tuturor
faptelor, datelor și informațiilor legate de activitatea desfășurată (solduri, rulaje,
operațiuni derulate), de persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relațiile
personale sau de afaceri ale clienților. Salariații care exercită responsabilități de
administrare, de cond ucere sau cei care participă la activitatea unei instituții de
credit au oblig ația să păstreze confidențialitatea datelor de care au luat la
cunoștință în cursul exercitării responsabilităților, atât în timpul activității cât și

12 după încetarea ei. Totuși, informațiile de natura secretului bancar pot fi furnizate în următoarele
situa ții:
▪ La solicitarea titularului de cont, a moștenitorilor acestuia, a reprezentanților legali sau
statutari, ori cu acordul expres al acestora;
▪ La solicitarea scrisă a unor autor ități sau instituții, cărora legea le conferă dreptul;
▪ La solicitarea scrisă a soțului titularului de cont, atunci când face dovada că a introdus în
instanța o cerere de împărțire a bunurilor comune, sau la solicitarea instanței;
▪ La solicitarea instanței, în scopul soluționării dif eritelor cauze deduse judecății;
▪ La solicitarea executorului bancar, în scopul realizării executării silite.
▪ În urma începerii urmăririi penale împotriva unui client, la solicitarea scrisă a
procurorului, a instanței judecătorești sau a orgenelor de urmărire penală.
Nu sunt considerate încălcări ale secretului bancar furnizarea de date agregate (deoarece nu po t
fi identificate informațiile aferente unui client individual), furnizarea de date către centrala
riscurilor bancare, ce ntrala incidentelor de plăți, către fondul de garantare a depozitelor sau
către auditorul financiar al instituției de cre dit. [art. 111 , 112, 113, 114, 115 ]

◼ Instituțiile financiare nebancare ( shadow banking )
Termenul de „shadow banking” se referă în es ență la intermediarii financiari
care oferă servicii similare cu cele ale băncilor dar care nu sunt bănci propriu –
zise. Aceste instituți i formează așa -numitul shadow banking system (SBS). Cu
toate că sfera de cuprindere a acestui SBS nu este clar delimitat ă, principalele
componente sunt băncile de investiții (dintre care cele mai importante sunt
Goldman Sachs, Morgan Stanley, JP Morgan Chase, Bank of America Merril
Lynch), vehiculel e de securitizare, fondurile mutuale axate pe piața monetară,
companiile de finanțare, emitenții de obligațiuni ipotecare sau de tip asset -backed . Instituțiile
SB furnizează servicii de creditare și de creștere a lichidității în sistemul financiar însă nu sunt
autorizate ca și bănci, fiind astfel supuse unei reglementări și suprav egheri mai puțin stricte.
Foarte important, ele nu își atrag fonduri prin in termediul depozitelor atrase de la populație ci în
mod direct de pe piața monetară sau prin emisiuni de obligațiuni de tip asset -backed . Din acest
motiv, instituțiile SB nu partici pă nici la schemele de garantare a depozitelo r. De asemenea,
pentru ele nu sunt disponibile nici facilitățile de creditare oferite de regulă băncilor comerciale
de către băncile ce ntrale.

Volumul tranzacțiilor din cadrul SBS a înregistrat creșteri spectac uloase în special după anul
2000, odată cu amplul proces de deregle mentare a instituțiilor financiare din SUA. Este
important de amintit aici legea „Gramm -Leach -Bliley” votată de Co ngresul SUA în anul 1999,
prin care se eliminau principalele bariere care r estricționau activitatea băncilor. Astfel, băncile
puteau să se implice și în operațiuni de intermediere pe piața de capital și în industria
asigurărilor. Conform estimărilor Financ ial Stability Board, dimensiunea tranzacțiilor la nivelul
celor mai mari 11 instituții SB s -a ridicat la 50 trilioane $ (2007), 47 trilioane $ (2008) și 51
trilioane $ (2011).

Proliferarea operațiunilor instituțiilor SB este considerată de unii autori
drept principală cauză care a dus la dezechilibrele premergătoare crizei
financiare declanșate in 2007 -2008. Principala cauză ar fi gradul ridicat de risc
ce caracterizează activitatea acestor instituții, în special nivelul levierului
financiar (grad de îndat orare). Datorită acestui aspect, în perioadele de
expansiune și boom econo mic, performanța generată de instituțiile SB este
foarte ridicată. În schi mb, în cazul unor episoade de criză pe piețele financiare,
este foarte probabil ca instituțiile SB să fie ce l mai sever afectate în special prin canalul riscului
de lichiditate. Astf el, dacă nu reușesc să -și refinanțeze datoriile scadente cu noi credite primite

13 de la celelalte instituții financiare (cum se întâmplă de obicei în timpul crizelor financiare ), ele
intră foarte repede în incapacitate de plată și în faliment. Din nefericir e, falimentul unei instituții
SB foarte mari poate declanșa prin contagiun e crize de lichiditate și falimente și în rândul
instituțiilor financiare tradiționale. Din acest motiv, con form prevederilor legii Dodd -Franck din
2010, autoritatea de supraveghere din SUA (Fed) are dreptul să reglementeze și să
supravegheze toate instituțiile de importanță sistemică, indiferent de statutul lor tehnic.

În România, conform legislației în vigoare5, instituțiile financiare nebancare (IFN) au dreptul să
desfășoar e aproape toată gamă de activități de creditare:
▪ Acordarea de credite: de consum, ipotecare, imobiliare, microcredite, finanțarea
tranzacțiilor comerciale, operațiuni de factoring, sc ontare, forfetare;
▪ Leasing financiar;
▪ Emiterea de garanții, asumarea de a ngajamente de finanțare;
▪ Acordarea de credite cu primire de bunuri în gaj (amanet);
▪ Alte forme de finanțare de natura creditului.
▪
În plus, IFN au posibilitatea de a emite carduri de credit pentru clienți respectiv de a oferi
consultanță financiară legată de activitatea de creditare. Principala interdicție pentru acești
intermediari o reprezintă imposibilitatea atragerii de de pozite, problema atragerii de resurse
pentru credite fiind rezolvată prin canalul capitalurilor proprii sau a împrumuturilor de la b ănci.
Cu toate acestea, fiecare IFN figurează în registrele BNR, fiind supuse și unei supravegheri din
partea acesteia. Prin cipalele particularități ale activităților de creditare nebancare sunt: 1) o
durată redusă de procesare a aplicațiilor de credit (de regulă, 1 zi pentru creditele de nevoi
personale respectiv până la o săptămână pentru creditele ipotecare; uneori, întreaga procedu ră se
desfășoară online), 2) maturități relativ reduse pentru creditele acordate (1 -5 ani) și 3) dobânzi
mult mai ridicate d ecât cele practicate de către bănci (dobânda anuală efectivă – DAE, poate
ajunge la nivele de 80 -100%). În România, cele mai importa nte IFN sunt Cetelem, Provident,
Patria Credit și Viva Credit.

III. Dinamica activității bancare
În literatura de specialitate , termenul de bancă universală se referă la instituțiile de credit care
oferă toată gamă de servicii financiare, de la depozite și credite până la soluții de investiții,
planuri de pensii private sau produse de asigurare. Activând concomitent pe toate aces te
segmente ale sistemului fin anciar, strategia din spatele conceptului de bancă universală
urmărește maximizarea volumului de afaceri derulat cu clienții băncii. Sub unele legislații,
există restricții clare privind implicarea directă a băncilor pe piața bursieră sau cea a
asigurărilo r. Cu toate acestea, astfel de restricții pot fi evitate prin înființarea de firme
specializate în cadrul cărora banca este acționarul majoritar. Astfel, în jurul unei bănci
comerciale B, pot să graviteze divizii specializate precum cea de brokeraj și inv estiții („B
Securities”), managementul fondurilor de investiții („B Asset Management”), leasing financiar
și operațional („B Leasing”), produse de asigurare („B Asigurări”), soluții de pensii private („B
Pensii”), servicii de evaluare imobiliară („B Evalua tor”) și chiar firme din categoria IFN („B
Finance”). Într -un astfel de context, se pot identifica mai multe tendințe în dinamica activității
bancare care modifică substanțial tabloul bancar tradițional. În cele ce urmează, vo m prezenta
succint principalel e tendințe.
◼ Diversificarea gamei de produse și servicii bancare
Băncile și -au extins în mod continuu gama de produse și servicii oferite publicului, în special
datorită concurenței acerbe exercitate de intermediarii financiari de tip SB precum fondurile

5 Legea nr. 93 din 8 ap rilie 2009 privind instituțiile financiare nebancare, art. 14.

14 mutuale (de investiții) sau cele de pensii. În mod normal, o bancă s -ar fi rezumat la atragerea de
depozite pe termen scurt și plasarea de credite pe termen mediu -lung. Însă, reorientarea
economiilor populației spre plasamente c u un randament mai ridicat pre cum unitățile fondurilor
de investiții cu un risc relativ redus (fondurile cu plasamente în obligațiuni de stat, titluri de pe
piața monetară) sau chiar cele ce investesc în active mai riscante (acțiuni, obligațiuni
corporativ e sau de tip asset -backed), a determinat băncile să intre în competiție pentru fondurile
populației prin oferirea unor produse noi. Aceste noi linii de afaceri au presupus, cel puțin într -o
primă fază, creșterea costurilor operaționale și asumarea unor ri scuri suplimentare, inerente î n
momentul intrării pe segmente noi. În același timp, ponderea veniturilor din dobânzi în cadrul
veniturilor bancare manifestă o tendință de scădere, în dauna veniturilor non -dobânzi de natura
comisioanelor și taxelor asociate serviciilor mai noi. Mai mult , astfel de venituri non -dobânzi
sunt și mai puțin sensibile la variațiile și șocurile macroeconomice. Pentru a avea o imagine mai
clară asupra produselor și serviciilor bancare, le putem organiza în doua categorii: tradiționa le și
moderne.
Produse și ser vicii tradiționale (clasice)
▪ Păstrarea de valori în condiții de siguranță (închiriere casete de valori)
▪ Schimb valutar
▪ Soluții de economisire (depozite la termen, conturi de economii)
▪ Scontarea efectelor de comerț (o formă pri mitivă a creditării firmelor)
▪ Servicii de administrare patrimoniu (moșteniri, averile minorilor, fundații)
▪ Conturi curente (inclusiv soluții practice de plată precum cecurile)
▪ Finanțarea activităților guvernamentale (cumpărarea de titluri de stat)
Produse și servicii moderne (relativ r ecente)
▪ Credite de consum (au apărut în special după cel de -al doilea război mondial, odată cu
creșterea cererii agregate pentru case, automobile și electrocasnice)
▪ Consultanță financiară (optimizare fiscală, întocmirea de pla nuri de afaceri, prognoza
cash flowurilor, asistență în operațiunile de fuziuni și achiziții)
▪ Leasing financiar
▪ Gestiunea trezoreriei (servicii de cash management în special în cazul clienților -firme de
dimensiuni mari, „Big clients” sau segmentul „Corpora te”)
▪ Planuri de pensii private (scheme facultative suplimentar față de Pilonul I și II)
▪ Produse de asigurare (asigurări de viață și accidente, asigurarea proprietăților)
▪ Fonduri de investiții (management de portofoliu)

Chiar dacă vorbim despre un continu u proces de dezvoltare a gamei de
produse și servicii bancare, se manifestă în același timp o tendința de a prezenta
variațiuni ale produselor clasice drept produse cu desăvârșire noi. În marea
majoritatea a cazurilor, ac eastă pretenție nu este justificată deoarece
mecanismul produsului, sa u nevoia căreia i se adresează, rămâne în esență
aceeași, noutatea constând doar într -o reconfigurare sau reambalare a produsului vechi. Astfel,
zeci de astfel de produse „revoluționare” sunt promovate în mod curent, menț ionându -se că au
fost dezvoltate di n „dorința de a veni cât mai bine în întâmpinarea nevoilor clienților noștri”.
Excepțiile sunt reprezentate de așa -numitele soluții custom destinate unor segmente de clienți
atipici sau cu caracteristici proprii foarte pa rticulare. De exemplu, creditele destinate medicilor
sau fermierilor. În astfel de situații, veniturile obținute de clienți, precum și natura activelor ce
pot fi constituite drept garanții în contul creditelor, impun pers onalizarea termenilor standard de
creditare.

15 ◼ Inovați ile tehnologice
Un volum din ce în ce mai mare al operațiunilor bancare desfășurate de clienți atrage în mod
normal și o creștere a costurilor operaționale înregistrate de bănci, prin nevoi suplimentar e de
puncte de lucru și personal specializat. În același timp însă , perioada în care majoritatea
tranzacțiilor monetare se realizau exclusiv la ghișeele băncii și implicau folosirea pe scară largă
a numerarului, s -a încheiat odată cu apariția și consacrare a soluțiilor tehnice precum cardu l de
debit, automatele pentru eli berarea de numerar (ATM) sau pentru schimbul de valute (ASV),
POS-urile sau variantele de electronic banking. În prezența tuturor acestor inovații tehnologice,
tranzacțiile se pot realiza de către clienți mult mai rapid și mai comod, fără a greva în mod
excesiv costurile operaționale ale băncii. În acest caz, avantajele vin însă cu riscuri noi de
fraudă.
◼ Expansiunea geografică
La fel ca și în cazul firmelor nefinanciare, competiția acerbă c onduce în timp la formarea unor
instituții de dimensiuni mari, cu o politică agresivă de investiții în retehnologizare și cercetare –
dezvoltare. În multe cazuri, astfel de instituții mamut devin cu atât mai profitabile (relativ
vorbind) cu cât volumul de af aceri pe care îl desfășoară este mai mare și mai diversificat. Est e
vorba în principal despre economii de scară (sau scală) care presupun strategii de reducere a a
costurilor fixe unitare. Astfel de strategii se poate realiza în mod consistent prin extinde rea
afacerilor firmei peste grani țe, prin preluarea altor bănci sau prin transfer de expertiză și know –
how. Fie că a fost vorba despre privatizări al unor bănci deținute de stat sau achiziții de pachete
majoritare prin intermediul burselor sau în afara lor , această tendință a caracterizat piața bancară
începând cu anii ‘ 90. Efectul a fost reducerea numărului băncilor de dimensiuni mici, cu
caracter local deoarece acestea nu puteau face față pe termen lung avantajelor de cost ale
marilor jucători. Ca și în a lte industrii, asistăm la un proc es de consolidare.
◼ Intensificarea competiției și convergența ofertei de produse și servicii
Pe lângă intensificarea concurenței între băncile comerciale, fenomen adesea bazat pe strategii
de cost acolo unde nu există practic o diferențiere reală a produse lor6, se manifestă mult mai
puternic o concurență între intermediarii financiari nebancari precum fondurile de investiții,
cele de pensii, companiile de asigurări sau cele de finanțare. Așa cum menționam anterior,
aceste instituții de tip SB oferă alternat ive la majoritatea produselor și servi ciilor bancare fără a
fi însă autorizate în mod legal ca bănci, și deci fără a suporta cerințele mai aspre de
reglementare și supraveghere. Într -un astfel de context concurențial, băncile sunt nevoite să
părăsească spa țiul tradițional al binomului „depozit e pe termen scurt – credite termen lung” în
favoarea unor operațiuni noi precum securitizarea portofoliilor de credite (originate -to-distribute
versus originate -to-keep) și folosir ea pe scară largă a produselor financi are derivate (contracte
forward, swap, futures, opțiuni financiare, CDS – credit default swaps etc). În acest fel, liniile
de demarcație clare dintre intermediarii financiari tradiționali și cei de tip SB devin tot mai
confuze, ambele categorii convergând spre o formă comună.
◼ Dereglementare și rereglementare
Dereglementarea înseamnă procesul de reducere a restricțiilor și severității
impuse prin legislația de supraveghere și monitorizare în sistemul financiar. Ea
este echivalentă cu lărgirea spațiului de manevră pe care intermediarii
financiari îl au la dispoziție în mod legal pentru desfășurarea activităților în
vederea maximizării valorii de piață. Un amplu proces de dereglementare

6 Clienții perso ane fizice în căutarea unui credit de nevoi personale nu își vor fundamenta decizia de alegere a
instituției de credit pe criterii de brand, imagine în conștientul publicului sa u combinația de culori a ambientului
birourilor cât pe nivelul DAE (dobânda anu ală efectivă) respectiv nivelul de strictețe al condițiilor cerute în dosarul
de creditare.

16 (deregulation ) a fost demarat î ncepând cu sfârșitul anilor ‘80 în spe cial pe piețele financiare din
SUA și Marea Britanie. Acest proces a culminat în jurul anului 2000 prin ridicarea restricțiilor
pe care băncile din SUA le aveau legat de implicarea pe piața subscrierilor de
acțiuni/obl igațiuni, a fondurilor de pensii sau a asigurărilor (vezi legea Gramm -Leach -Bliley).
În consecință, multe bănci tradiționale au devenit adevărați giganți financiari, cu o prezență
activă în toate segmentele sistemului financiar. În urma crizei financiare d eclanșate în 2007 –
2008, a demarat un p roces invers, de accentuare a reglemen tării și de impunerea de condiții mai
severe privind adecvarea capitalului instituțiilor financiare.

17 Unitatea de curs 1.2

Sistemul bancar din România

Cuvinte cheie: Bancă național ă, Politică mo netară, Supraveghere prudențialaă
bancară, Bancă comercială, Instituții parabancare .

La fel după cum sistemul financiar este format din mai multe elemente
instituționale care concură la îndeplinirea rolul său macroeconomic, în general
se consideră că sistemul bancar este format din: o bancă centrală (sau de
emisiune) , instituții de credit (băncile comerciale) și așa -numitele instituții
parabancare . Chiar dacă funcția principală a unei bănci centrale este
implementarea politicii monetare, e a este în același timp reglementator și
supraveghetor al instituțiilor de credit. Instituțiile de credi t sunt cele care
mijlocesc în mod propriu -zis accesarea creditului, oferind în același timp o gamă diversificată
de produse și servicii financiare. În fi ne, instituțiile parabancare nu reprezintă intermediari
financiari ci entități care eficientizează circ ulația fluxurilor monetare și ajută la gestionarea
riscurilor generate de aceste transferuri.

Ca și în majoritatea țărilor europene, sistemul bancar din România s -a
dezvoltat în special în cea de -a doua j umătate a secolului al XIX -lea. În
contextul form ării statului național român și a perioadelor de modernizare din
timpul domniilor lui Alexandru Ioan Cuza (1859 -1866) și Carol I (1866 -1914),
pe teritor iul Principatelor Unite (Moldova și Țara Românească) s -a pus în mod
substanțial problema asigurării stab ilității economice. Pentru activitățile
comerciale și primele întreprinderi industriale, una din cele mai mari probleme
era dată de o circulație monetar ă haotică și instabilă. Astfel, în lipsa unei monede naționale, se
foloseau ca mijloace de plată circa 8 0 de tipuri de monede străine. În consecință, era foarte
dificilă asigurarea unor cursuri de schimb stabile între toate aceste variante de plată, cel ma i
adesea ele nefiind nici măcar unitare pe întreg teritoriul țării. Treptat, s -a reușit o stabilizare
monetară prin efectul mai multor evenimente majore:
▪ Adoptarea în 1867 a leului ca monedă națională în sistem bimetalist (acoperire în aur și
argint), res pectiv a sistemului zecimal (1 leu = 100 de bani, și nu 60 sau 12 bani7);
▪ Emiterea primelor monede de au r, argint și aramă (cupru). Acestea au fost bătute inițial în
străinătate, însă prin înființarea Monetăriei Statului în 1870, procesul a fost internaliz at;
▪ Emiterea primei forme de monedă -hârtie (bancnote), odată cu introducerea în circulație în
1877 a „biletelor ipotecare” acoperite și garantate cu domeniile statului.

Trebuie să subliniem faptul că dimensiunile și nevoile economiei principatelor crescu seră
considerabil după 1850. Pe lângă o producție agricolă substanțială (grâu), exploatarea petrolului
și micile întreprinderi au contribuit hotărâtor la dezvoltarea infrastructurii (șosele, căi ferate,
porturi). În condițiile manifestării economiei capita liste și a existenței oportunităților de afaceri,

7 Vezi cazul lirei sterline de dinainte de decimalizarea din 1971: 1 liră era echiva lentă cu 20 de șilingi, în timp ce
fiecare șiling valora 12 pence.

18 marii proprietari de exploatații agricole (boierii) dar și burghezia în formare avea nevoie de
credite pentru finanțarea de noi investiții. În acest context, s -a simțit absența unui sistem bancar
închegat c are s ă marginalizeze rolul jucat de sistemul cămătăresc de creditare. În același timp,
însuși statul era în căutare de credite pentru a -și putea finanța deficitele publice, în special în
urma Războiului de Independență (1877 -1878).

Probabil cel mai conse cvent suporter al înființării unei bănci naționale și
practic a unui sistem bancar modern a fost liberalul Ion C. Brătianu. Într -o
alocuțiune în 1861, acesta afirma că „atâta timp cât nu vom avea o bancă
națională, nu vor dispărea crizele financiare din ța ră.” Până la înființarea
Băncii Naționale a României (BNR) în 1880, au fost înființate și au funcționat
primele instituții de credit: Casa de Depuneri și Consemnațiuni (1864), Creditul
Funciar Rural (1873) și Creditul Funciar Urban (1875). În următoarele decade ,
numărul instituțiilor de credit (bănci, cooperative de credit) va crește în mod accelerat, pe
fondul dezvoltării și a creșterii economice datorate în special Marii Uniri (1918). Astfel, se
estimează că în urma Marii Crize din perioada 1929 -1933, di n cele 1204 bănci existente,
aproximativ jumătate au dispărut prin faliment sau preluări de urgență. După 1947, dimensiunea
sistemului bancar s -a restrâns, odată cu tranziția de la sistemul capitalist al economiei de piață la
o economie planificată (centra lizată ). În fine, în anul 1989 funcționau în România doar 4 bănci:
BNR, Banca Română de Comerț Exterior (Bancorex), Banca de Investiții și Banca Agricolă.
Menționăm și activitățile desfășurate de Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC).

I. Banca Națională a Român iei (BNR)
Atribuțiile BNR se regăsesc în zona: 1) politicii monetare (mai exact, țintirea directă a inflației);
2) cursurilor valutare (este vorba despre reducerea volatilității de pe piața valutară și nu despre
menținerea artificială a unor cursuri „favor abile”8); 3) autorizarea, reglementarea și
supravegherea prudențială a instituțiilor de credit; 4) monitorizarea sistemelor de plăți și
decontare în moneda națională. Conducerea BNR este asigurată de un consiliu de administrație
(CA) format din nouă membri numiț i de Parlament pe o durată de 5 ani. Structura executivă
permanentă a BNR este formată din guvernator și 3 viceguvernatori, în timp ce ceilalți membri
ai CA -ului nu sunt în mod propriu -zis salariați ai BNR.

În realizarea acestor atribuții, l a nivelul BNR funcționează 4 structuri operative, toate
conduse de guvernatorul BNR: 1) Comitetul de politică monetară, 2) Comitetul de
supraveghere, 3) Comitetul de administrare a rezervelor internaționale, și 4) Comitetul de audit.
BNR face parte din gru pul majoritar al băncilor centrale care operează în condiții de
independență față de controlul guvernamental, spre deosebire de bănci centrale precum Banca
Japoniei (1882) sau Banca Populară din China (1948). Studiile de specialitate tind să indice
faptul că în cazurile în care este asigurată independența băncii centrale în ceea ce privește
politica monetară, se reușește o controlare mult mai eficientă a inflației.

◼ Politică monetară
Banca centrală este astfel responsabilă de gestionarea ratei de creștere a creditului în
economie, pentru evitarea perioadelor de expansiune sau contractare extremă a acestuia.
Teoretic, dinamica creditului trebuie în așa fel gestionată încât să conducă la o creștere
economică optimă însoțită de rate reduse ale șomajului și ale inflației. Leg at de măsurile de

8 De multe ori se crede/afirmă în mod fals că BNR este instituția care stabilește cursurile de schimb ale leului cu
celelalte valute. Ceea ce face BNR, este să raporteze/comunice o medie p onderată a cursurilor valutare la care s -au
realizat tranzacții pe piața bancar ă în decursul acelei zile.

19 cuantificare a masei monetare, sunt vehiculate agregatele monetare M1, M2, M3. Astfel, M1,
denumit și masă monetară în sens restrâns, cuprinde numerarul în circulație și depozitele
overnight (conturi curente, depozite la ve dere). M2 cupri nde suplimentar față de M1 și depozitele
la termen, cu o maturitate de maxim 2 ani. În fine, M3 cuprinde suplimentar față de M2 alte
instrumente financiare, însă în cazul României acestea reprezintă o sumă relativ mică, astfel
încât avem M3 ≈ M2.

◼ Supravegherea prudențială bancară
Atunci când se pune problema reglementării activităților dintr -un anumit domeniu, reacția
proprietarilor firmelor vizate este una predominant negativă. Impunerea continuă de noi
restricții și limite în desfășura rea oricăre i afaceri este considerată cel mai adesea un obstacol
artificial și inutil care impune firmelor costuri suplimentare, reducându -le în același timp din
flexibilitatea necesară exploatării oportunităților de afaceri. Legat de acest ultim aspect,
managerii fi rmelor sunt afectați în mod special deoarece eventualele lor idei noi sau strategii de
piață se pot dovedi inutile sau nerentabile în prezența acestor restricții. Cu atât mai mult aceste
reacții sunt negative în sectorul bancar, acolo unde regle mentarea in stuțiilor de credit, în special
cea a băncilor comerciale, este una dintre cele mai stricte. După cum am văzut, autoritatea
reglementatorului se întinde de la aprobarea cererilor de autorizare a unei noi bănci, la
deschiderea de noi sucursale, a tragerea de noi acționari sau persoane de conducere, oferirea de
noi produse până la monitorizarea sau chiar asistarea directă a conducerii băncilor aflate în
dificultate.

De ce este însă atât de strictă reglementarea în domeniul bancar? În conturile
bancare se reg ăsesc o mare parte din economiile populației, atât sumele
disponibile pe termen scurt cât și fondurile destinate suplinirii veniturilor în
cazul pensionarilor. Marea majoritate a acestor deponenți nu au cunoștiințele
necesare care să le permită să facă o e valuare a gradul de risc pentru băncile în
contul cărora sunt plasate aceste fonduri. Și chiar dacă aceste cunoștiințe ar fi
deprinse, o astfel de evaluare continuă din partea a sute de mii de deponenți ar
fi cu totul ineficientă. Odată ce acea stă evaluare cade în responsabilitatea băncii centrale,
aceasta se poate ocupa într -un mod profesionist de culegerea tuturor informațiilor relevante
pentru diagnosticarea instituției de credit, atât în ceea ce privește situațiile financiare cât și
potenția lele focare de riscuri. În situația în care o bancă ar înregistra probleme financiare grave,
falimentul ei ar avea implicații financiare severe asupra tuturor deponenților ei dar și asupra
celorlalte bănci din sistem (datorită expunerilor interbancare). În timp, conce ptul de
supraveghere prudențială bancară a trecut de la verificarea de conformitate la evaluarea
riscurilor semnificative și a sistemelor de control intern.

Băncile comerciale creează și ele monedă scripturală, prin operațiunile de
creditare respectiv atr agere de depozite . Băncile sunt principalii furnizori de
credite în economie, atât pentru consum cât și pentru investiții. Prin aceasta,
băncile contribuie la asigurarea unui flux normal de credit necesar desfășurării
activității economice. Un ul din rolul supraveghetorului este și să elimine
eventualele discriminări ce pot apărea în acordarea acestor credite. Pe de altă
parte, este de așteptat ca astfel de comportamente discriminatorii să dispară
odată cu intensificarea competiției.

De-a lungul istoriei, sistemul bancar la nivel global a cunoscut perioade de
reglementare urmate de perioade de de -reglementare. Aceste perioade s -au
corelat cu ciclurile economice lungi, venind întotdeauna să corecteze
eventualele excese anterioare. De exemplu, în ur ma Marii Crize din perioada
1929 -1933, s -a trecut la cursuri valutare fixe (pentru a evita variațiile extreme

20 și destabilizatoare ale cursurilor de schimb), s -a adoptat în SUA o legislație extrem de severă
care restricționa accesul băncilor pe piața d e cap ital sau pe cea a asigurărilor (legea Glass –
Steagal) și s -au constituit primele scheme de garantare a depozitelor în sistemul bancar.
Începând cu anul 1971, odată cu declanșarea crizei aurului („Nixon shock”: decizia SUA de a
renunța la convertibilita tea d olarului în aur) s -a trecut din nou la regimul cursurilor de schimb
flotante și la începerea unui amplu proces de dereglementare. Odată cu vulnerabilitățile majore
asociate acestei dereglementări, dovedite de incapacitatea piețelor de a se autoechilib ra, d upă
2009 se manifestă un val de re -reglementare financiară (vezi acordul Basel III).

În cazul multor state, contribuabilii au fost cei care au suportat cheltuielile uriașe făcute
pentru salvarea băncilor aflate în (prag de) faliment. Aceasta în condi țiile în care responsabilii
au fost fie băncile, prin greșelile flagrante în materie de management al riscului, fie autoritățile
de reglementare, care nu au sesizat potențialele pericole acumulate în sistemul bancar, fie
ambele. În cazul României, trebuie sublin iat faptul că nu a fost nevoie de cheltuirea niciunui leu
pentru salvarea unor eventuale bănci falimentare. Această situație fericită se datorează în linii
mari modului în care BNR a gestionat procesul de supraveghere macroprudențială: 1)
promovând o politică de reglementare anticiclică; și 2) impunând standarde de prudență mult
mai ridicate decât cele recomandate la nivel european (solvabilitatea și adecvarea capitalului).

De ce este însă atât de importantă stabilitatea financiară? Pe scurt,
instab ilitate a financiară poate conduce la manifestarea crizelor financiare, cu
efecte negative profunde asupra economiei reale. Instabilitatea financiară este
caracterizată de regulă printr -o creditare excesivă nesustenabilă și
comportamente investiționale extr eme (în special asumarea nejustificată a unor
riscuri ridicate). Aceste două evoluții conduc la formarea bulelor speculative,
adică situații în care valoarea de piață a activelor financiare este mult mai mare
decât valoarea lor intrinsecă (fundamentală, ju stă). A stfel de supraevaluări sistematice
constituie mediul propice pentru apariția crahurilor bursiere (scăderi abrupte ale prețurilor
acțiunilor), un declanșator clasic al crizelor financiare și bancare. La rândul lor, crizele
financiare implică o crește re a ri scului de credit în cazul băncilor și automat o atitudine de
prudență privind acordarea de noi credite. Se reduce practic finanțarea disponibilă firmelor și
populației, antrenându -se astfel și o contracție a investițiilor și consumului. În contextul
diminu ării cererii agregate, efectul cel mai probabil este o scădere a prețurilor în economie. La
nivelul economiei reale, aceste efecte vor genera șomaj și o scădere a produsului intern brut
(PIB).

II. Băncile comerciale
◼ Topul primelor 10 bănci come rciale din România
La finalul anului 201 7, în România avem următorul clasament al băncilor după total active.

Tabel nr. 1
Topul primelor 10 bănci comerciale în funcție de cota de piață ( decembrie 2017)
Poziția Banca Cota de piață
(activele băncii/total active în sistem)
1. BCR 15,83 %
2. Banca Transilvania 13,87 %
3. BRD -GSG 12,5 %
4. Unicredit Bank 8,78 %
5. Raiffeisen Bank 8,44 %
6. ING Bank 7,87%

21 7. CEC Bank 7,41 %
8. Alpha Bank 3,66 %
9. Bancpost 2,55 %
10. Garanti Bank 2,33 %
Sursa: www.zf.ro
Banca Comercial ă Română (BCR) a fost înființată în 1990, prin preluarea activităților
comerciale derulate pâ nă atunci în cadrul BNR. În 1999, BCR fuzionează prin absorbție cu
Bancorex, preluând totodată și o parte din creditele neperformante ale acesteia. În 2003, are loc
prima etapă în privatizarea BCR, prin vânzarea unui pachet de 25% din acțiuni către BERD
(Banca Europea nă de Reconstrucție și Dezvoltare) și IFC (International Finance Corporation).
Pentru acest pachet, cele două instituții au plătit suma de 222 mln euro. În 2006, Erste Bank
finalizează achiziția BCR prin cumpărarea unui pachet de 61% din acțiun i, pentru su ma de 3,75
mld euro. Aceste acțiuni au provenit de la Guvernul României (36%) respectiv BERD și IFC
(25%). În perioada 2012 -2014, BCR a suferit o restructurare masivă, fiind reduse aproximativ o
treime din posturi.

Banca Transilvania (BT) a fost înființată în anul 1994, la inițiativa unor oameni de afaceri
din Cluj -Napoca. În 1997, BT devine prim a bancă din România listată la Bursa de Valori din
București, fiind și una dintre cele mai lichide acțiuni. La finalul anului 2014, BT a demarat
procesul de preluare a Volksbank. Prin această tranzacție, BT va deveni cea de -a doua bancă din
Rom ânia după co ta de piață. UniCredit Țiriac Bank a luat naștere în iunie 2005 prin fuziunea
Băncii Ion Țiriac cu HVB Bank România. În august 2013, banca a preluat și divizia de retail a
Royal Bank of Scotland (RBS). Raiffeisen Bank România a fost înființată în 2001, pri n
fuziunea Raiffeisenbank (înființată în 1998 ca subsidiară a grupului RZB) cu Banca Agricolă.
Ca și în cazul Bancorex, Banca Agricolă a generat un volum substanțial de credite
neperformante, motiv pentru care se explică și prețul redus plătit de grupul RZ B (15 mln euro și
subscrierea unei majorări de capital de 37 mln dolari).

La fel ca și în cazul BCR, B anca Română de Dezvoltare (BRD) a fost înființată în 1990 prin
preluarea activelor și pasivelor Băncii de Investiții. Aceasta din urmă, a luat naștere în 1948 prin
naționalizarea Societății Naționale de Credit Industrial, instituție publică înființată în 1 923 cu
scopu l de a susține dezvoltarea sectorului industrial. Începând cu anul 1958, Banca de Investiții
a deținut monopolul în finanțarea pe termen mediu și lung a principalelor sectoare industriale
din România. În 1998, are loc privatizarea BRD prin intr area băncii Societe Generale ca
acționar majoritar (51%). Aceasta a cumpărat un pachet de acțiuni de la Fondul Proprietății de
Stat subscriind totodată și în cadrul unei majorări de capital de 20%. În 2001, BRD se listează la
Bursa de Valori din București, devenind un a din cele mai tranzacționate (lichide) acțiuni. În
urma unui proces de rebranding, BRD devine BRD -Group Societe Generale.

◼ Falimente bancare
În perioada 1998 -2003, economia României a fost zguduită de o serie de falimente bancare. Nu
mai puțin de 12 bănci au fost închise din cauza management ului defectuos și a fraudelor
generate de acționari sau clienți cu statut preferențial. Nu au fost puține cazurile în care
persoane sau firme au devenit acționari ai băncilor cumpărând acțiunile cu sume provenite din
credite acordate chiar de ban ca respect ivă. De asemenea, în lipsa unor norme de creditare clare
și pe fondul unei discipline financiare precare, multe din viitoarele bănci falimentare au acordat
credite extrem de mari unor clienți cu o bonitate slabă sau de -a dreptul dubioși. Evident că toate
aceste cred ite s-au transformat relativ repede în credite neperformante în momentul în care
debitorul dispărea din țară sau când firma acestuia intra în faliment (bancrută frauduloasă).

22 Principalele victime ale acestor excese de natură penală au fost depon enții
de bună credință care și -au văzut economiile dispărând în incertitudinea ce
însoțea falimentul băncii. Deși o parte substanțială din aceste depozite au fost
returnate prin acțiunile fondului de garantare a depozitelor, timpii lungi de
aștep tare și in flația gal opantă au diminuat mult din eficacitatea acestei măsuri.
În plan secundar, dar nu mai puțin afectat, a fost fiecare din contribuabilii de
bună credință. Aceasta deoarece marea majoritate a creditelor neperformante au
fost „preluate” (su portate) d e către stat prin diverse instituții (de exemplu, Autoritatea pentru
Valorificarea Activelor Bancare – AVAB, 1998 -2004). Drept consecință, începutul secolului 21
a fost marcat de o criză majoră de încredere reciprocă între clienții și băncile din România.

Cel mai grav faliment a fost cel al Bancorex în 1999. În acest caz, AVAB a
preluat credite neperformante în valoare de 2,1 mld dolari, înainte ca BCR să
fuzioneze prin absorbție cu Bancorex. Un faliment similar în valoare de 1 mld
dolari a urmat în 2001 î n cazul Băncii Agricole. Tot în 2001, s -au constatat
fraude în valoare de 500 mln dolari în cazul băncii Dacia Felix. Aceasta a
continuat să funcționeze sub numele de Eurom Bank până în 2007, după care a
devenit Leumi Bank. În anul 2000, fondul d e garantar e a depozitelor a plătit
despăgubiri substanțiale în urma falimentelor Bankcoop (275 mln lei) respectiv Banca
Internațională a Religiilor (187 mln lei).

III. Instituțiile parabancare
◼ Casa de compensare (Transfond)
În fiecare zi, tranzacții le economi ce realizate implică milioane de obligații ce trebuiesc stinse
prin plăți. Intermedierea acestor plăți de către bănci prin intermediul transferurilor între
conturile clienților reprezintă una din funcțiile esențiale ale sistemului bancar. Transfe rurile
între clienți care au conturile deschise la aceeași bancă (intrabancare) nu ridică probleme
deosebite, realizându -se imediat, prin debitarea contului plătitor respectiv creditarea contului
beneficiar. Practic, suma rămâne în gestiunea băncii atât do ar că se r egăsește î n alt cont. De
regulă, comisioanele percepute pentru transferurile intrabancare sunt reduse sau chiar nule. În
situația în care contul beneficiar este administrat de o altă bancă, vorbim despre un transfer
(virament) interbancar. În mod normal, s uma virată ar trebui să ajungă sub formă de numerar în
contul băncii beneficiare. Pentru a evita însă operațiunile cu numerar și pentru a profita de
faptul că între bănci au loc un număr ridicat de astfel de viramente în ambele sensuri, are loc
compensarea multilaterală a plăților. Această operațiune presupune existența unei case de
compensare (sau clearing) la care să adere toate băncile prin deschiderea unui cont.

În România, rolul de casă de compensare a fost jucat inițial de BNR însă începând cu 2001
activitatea a fost externalizată către nou creata Societate de Transfer de Fonduri și Decontări
(Transfond). Acționarii inițiali ai Transfond au fost BNR și 28 de bănci comerciale. Transfond
se ocupă de compensarea și decontarea tuturor transferur ilor inter bancare în monedă națională,
fiind operatorul Sistemului Electronic de Plăți (SEP). Sistemul electronic a fost implementat în
mai multe etape în perioada ianuarie 2003 – aprilie 2005, venind să înlocuiască vechiul sistem
de plăți pe suport hârtie . Cele tre i componente ale SEP sunt următoarele:
▪ ReGIS – Sistemul de procesare în timp real a plăților de mare valoare (și/sau urgente),
componentă de tip RTGS (Real Time Gross Settlement System), funcțională din 8 aprilie
2005;
▪ SENT – Casa de Compensare A utomată, c omponenta de tip ACH (Automated Clearing
House) a SEP funcțională din 13 mai 2005;

23 ▪ SaFIR – Sistemul de depozitare și decontare a operațiunilor cu titluri de stat, funcțional
din 3 octombrie 2005.

La 10 octombrie 2008, devine funcțional și PAID – modulul SE NT de procesare automată a
instrumentelor de debit (cecuri, cambii și bilete la ordin). În fine, în noimebrie 2012, este
implementată aplicația de procesare a plăților de mică valoare în format SEPA9, care procesează
mesaje de plată în amb ele formate: SENT și SEPA. Pe parcursul unei zile de operare, există 3
sesiuni de compensare pentru plățile în lei și 2 sesiuni pentru cele în euro. Suportul legislativ de
reglementare a transferurilor conține norme juridice naționale privind instrumentele de plată
(transf er credit, cec, c ambie și bilet la ordin, card, direct debit) și sistemele de plată, respectiv
legislația comunitară10.

◼ Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB)
După cum am menționat anterior, una din misiunea principală a autorității de reglementare est e
protecția economiilor populației păstrate în conturile bancare. Pentru ca băncile să funcționeze
în mod eficient ca și intermediari financiari este nevoie ca deponenții să aibă încredere în
capacitatea băncilor de a le a sigura retragerea sau transferul fondurilor atunci când doresc. În
acest sens, în cazul majorității sistemelor bancare funcționează o instituție a cărei obiectiv este
tocmai garantarea acestor depozite. Una din primele astfel de instituții este cea din SUA ; astfel,
FDIC (F edereal Deposit Insurance Corporation) a fost înființată ca agenție independentă în
1933, imediat după încheierea Marii Crize. Începând cu anul 2014, limita de garantare a
depozitelor depuse în conturile băncilor membre (peste 6.638 de ins tituții de credit ) este de
250.000 $/deponent/banc ă.

În România, instituția omoloagă este FGDB (Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul
Bancar) înființat în 1996. La fel ca și în restul țărilor membre UE, suma maximă garantată este
de 100.000 euro /deponent/banc ă. Astf el, dac ă un deponent deține 20 de depozite a câte 100.000
de euro în conturile a 20 de bănci diferite, atunci întreaga sumă de 2 mln euro este practic
garantată de către FGDB. În situația în care o bancă întâmpină probleme în a satisfa ce cererile
de retrag ere din partea clienților (incapacitate de plată, insolvență), clienți își vor putea recupera
depunerile în maxim 20 de zile. Aceste fonduri vor fi disponibile în conturile unei bănci
mandatate, putând fi retrase sub formă de numerar s au prin transfer banc ar. Mai precis,
compensațiile astfel plătite reprezintă sumele depuse plus dobânzile aferente mai puțin
eventualele rate scadente în contul creditelor și eventualele comisioane.

Instituțiile de credit autorizate de BNR sunt obligate să participe în calitat e de bănci membre
în cadrul schemei de garantare a depozitelor (FGDB). În această calitate, ele efectuează o
depunere inițială (de 1% din capitalul social subscris) precum și depuneri anuale (0,8% din
totalul depozitelor atrase de la p ersoanele fizice; cot a poate fi majorată la 1,6% dacă se constată
politici bancare riscante). Pe lângă aceste contribuții, resursele FGDB sunt completate prin
eventualele recuperări de creanțe de la instituțiile pentru care s -au plătit compensații, investi ții
proprii sau împru muturi de la alte ins tituții de credit (în ultimă instanță, chiar sume asigurate de
guvern). Se califică ca și clienți eligibili pentru garantarea depozitelor atât persoanele fizice cât
și cele juridice, rezidenți și nerezidenți. Deși se menționează în mod generic noțiunea de
depozite, sunt garantate de fapt toate produsele care implică păstrarea de fonduri în conturile

9 SEPA – Single Euro Payments Area, reprezintă o inițiativă a UE pentru simplificarea transferirilor bancare în
euro. Obiectivul urmărit este redu cerea costului de mobilitate a capitalului în cadrul Uniunii Europene, estimat la
un nivel de 2 -3% din PIB -ul UE.
10 O listă completă a acestor norme poate fi consultată pe pagina web a BNR, la http://www.bnro.ro/Legislatie –
aplicabila -sistemelor -de-plati-3108.aspx .

24 bancare: depozite la termen, certificate de depozit nominative, conturi curente, conturi de
economii, conturi de card și conturile comune.

◼ Centrala Riscurilor de Credit (CRC)
Centrala Riscurilor de Credit (CRC), fosta Centrală a Riscurilor Bancare (CRB), este o structură
specializată în colectarea, stocarea și centralizarea informațiilor privind: 1) expunerea fiecărei
persoane declarante (instituție de credit, IFN înscrisă în Registrul special sau instituție de plată)
din România față de acei debitori care au beneficiat de credite și/sau angajamente al căror nivel
cumulat depășește suma limită de raportare (20.000 lei); re spectiv 2) fraudele c u carduri
produse de către posesori. Baza de date a CRC este organizată în patru secțiuni:
1. Fișierul central al creditelor (FCC) conține informații de risc de credit raportate de
persoanele declarante și este actualizat lunar;
2. Fișierul creditelor restante (FCR) conține informații de risc de credit referitoare la
abaterile de la graficele de rambursare din cel mult ultimii șapte ani și este alimentat
lunar de FCC;
3. Fișierul grupuri (FG) conține informații despre grupurile de perso ane fizice și/sau
juridice car e reprezintă un grup de clienț i aflați în legătură/un singur debitor și este
alimentat lunar de FCC;
4. Fișierul fraudelor cu carduri (FFC) conține informații despre fraudele cu carduri
produse de către posesori raportate de persoanele declarante și este actu alizat on -line.

Utilizatorii informațiilor existente în baza de date a CRC sunt persoanele declarante și BNR.
Schimbul de informații de risc de credit se realizează electronic, prin Rețeaua de Comunicații
Interbancară. Princip alele informații raportate de către persoanele declarante su nt:
▪ datele de identificare a tuturor debitorilor față de care persoana declarantă înregistrează o
expunere mai mare sau egală cu limita de raportare (20.000 lei);
▪ informații privind creditele și angajamentele de care beneficia ză debitorul: tipul
creditului, termenul de acordare, tipul și valoarea garanției, serviciul datoriei, data
acordării și data scadenței, valuta în care s -a acordat creditul, suma acordată, suma
datorată utilizată și suma datorată neutilizată la momentul ra portării, suma restantă,
credit/angajament l uat împreună cu alți debitori, stare credit, clasa de rating, probabilitatea
de nerambursare;
▪ informații privind fraudele cu carduri comise de posesori: date identifica re posesor card,
tip card, valuta, data cons tatării fraudei, suma fraudată.

Difuzarea informațiilor de CRC către persoanele declarante se face prin 1) rapoarte lunare
cu informații privind toți debitorii raportați de persoana declarantă în luna respectivă (mai exact,
creditele contractate de către d ebitori de la toate persoanele declarante fă ră ca acestea să fie însă
nominalizate); respectiv prin 2) răspunsuri la interogările on -line ale persoanelor declarante (se
pot solicita două informații: situația risc ului global și situația creditelor restante pe o perioadă
de șapte ani).

◼ Biroul de Credit (BC)
Biroul de Credit (BC) a fost înființat la finalul anului 2003 ca societate pe acțiuni, la inițiativa a
25 de bănci locale. Creată după modelul existent în țările dezvoltate, instituția are ca obiecti v
colectarea și prelucrarea datelor privind portofoliul d e clienți persoane fizice ai instituțiilor de
credit participante. Mai exact, BC oferă informații și analize în scopul: 1) identificării și
cuantificării riscului de credit; 2) creșterii calității cr editelor; 3) diminuării riscului de fraudă și

25 protejării creditorilor. O instituție de credit participantă nu poate solicita decât acele informații
pe care le trimite la rândul ei către BC (principiul reciprocității). Participanții transmit zilnic în
forma t electronic către BC informații legate de: 1) debitori c u restanțe la plată mai mari de 30
de zile; 2) fraudulenți, adică persoane care au săvârșit o infracțiune sau contravenție în relația
directă cu un participant; și 3) declarații cu inadvertențe, adic ă date furnizate de persoane fizice
la momentul solicităr ii creditului care sunt neconforme cu realitatea.

◼ Centrala Incidentelor de Plăți (CIP)
Centrala Incidentelor de Plăți (CIP) este o structură specializată în colectarea, stocarea și
centralizarea info rmațiilor legate de incidentele de plată generate prin in termediul cecurilor,
cambiilor și biletelor la ordin. Baza de date CIP este formată din două secțiuni: 1) Fișierul
național de incidente de plăți – FNIP (cu câte o componentă pentru fiecare din cele trei
instrumente amintite) și 2) Fișierul național al per soanelor cu risc (FNPR) , alimentat automat
pe baza FNIP. FNPR înregistrează informațiile privind incidentele de plăți majore (instrumente
de plată trase în descoperit de cont, cecuri emise fără autor izarea trasului, cecuri emise cu dată
falsă, cecuri emise de către un trăgător aflat în interdicție bancară) înregistrate pe numele unei
persoane fizice/juridice, rezidente sau nerezidente.

Anularea incidentelor de plată din această bază de date poate fi e fectuată numai de către aceeași
persoană declarantă care le-a transmis anterior la CIP, din proprie inițiativă, sau ca urmare a
unei hotărâri judecătorești executorii. În urma înregistrării în baza de date a CIP, apare
interdicția bancară prin care o insti tuție de credit interzice unui titular de cont emiterii d e cecuri
pe o perioadă de un an. Principalii utilizatori ai informațiilor din baza de date CIP sunt BNR și
instituțiile de credit, în mod obligatoriu, atunci când eliberează titularilor de cont formu lare de
cecuri.

26 Unitatea de curs 1.3

Plasamentele și capitalurile băncii

Cuvinte cheie: Numera r; Depozite constituite la diferite instituții financiare ;
Investiții în obligațiuni, acțiuni și alte instrumente financiare ; Credite
acordate ; Depozite atrase; Î mprumuturi de pe piața interbancară și
cea de capital ; Capitalurile proprii .

În general, putem obține informații relevante legate de activitatea și strategia unei bănci
comerciale pe baza modului în care operațiunile acesteia sunt re flectate bilanț: adică situația
sintetică a plasamentelor făcute de bancă, respectiv sursele de finanțare a acestor plasamente.
Printr -o simplă analiză a evoluției celor mai semnificative posturi bilanțiere (ca raport în t otal
activ) putem să răspundem la întrebări precum: 1) Care este strategia de creditare a băncii?; 2)
Care este politica managementului privind riscul de lichiditate?; sau 3) Care sunt sursele de
finanțare preferate de bancă și modul cum se reflectă aceste alegeri în costu l capitalului?

Pe scurt, bilanțul unei bănci comerciale ne arată nivelul și structura
resurselor financiare pe care o bancă le atrage (datoriile și capitalurile proprii),
respectiv modul în care aceste resurse sunt direcționate în cadrul activității de
creditare, investi ții financiare sau imobilizări corporale (activele bancare).
Identitatea bilanțieră este respectată și în cazul băncilor:
Active = Datorii + Capitaluri proprii (4.1)

O structurare primară a activelor bancare cond uce la patru clase distincte: numerarul și
depozitele constituite la diferite instituții financiare ( N ), investițiile în obligațiuni, acțiuni și
alte instrumente financiare ( Inv ), creditele acordate populaț iei și agenților economici ( Cr ) și o
categor ie mixtă de alt e active cuprinzând în principal imobilizările corporale, necorporale și
cele financiare ( AA ). În cazul pasivelor bancare delimităm: depozitele constituite de clienții
băncii ( Dz ), împrumutur ile de pe piața interbancară și cea de capital ( Î ) și capitalurile proprii
ale băncii ( C ). Folosind notațiile de mai sus, identitatea bilanțieră (4.1) poate fi rescrisă:
N + Inv + Cr + AA = Dz + Î + C (4.2)

În ciuda abordării simpliste, relația (4.2) este utilă deoare ce exprimă o structură a resurselor
și plasamentelor bancare valabilă la nivel global, chiar dacă se mențin multe diferențe contabile
și de reglementare. În f uncție de modul cum sunt plasate resursele băncii în cele patru clase de
active variază performanț a băncii (indicatorii de rentabilitate și risc) respectiv nivelul minim de
capital propriu pe care trebuie să -l asigure banca (nevoi de adecvare a capitalului la nivelul de
risc al activelor). De regulă, în perioadele de expansiune economică, băncile ținte sc o pondere
cât mai mare a creditelor ( Cr ) în total active deoarece acestea generează randamentele cele mai
mari, în condițiile în care riscul de credit es te considerat acceptabil (datorită condițiilor bune de
afaceri). Dimpotrivă, în timpul perioadelor de recesiune economică, aversiunea la risc a băncilor
le determină să -și orienteze resursele disp onibile către plasamente cu un risc redus precum
obligațiuni le guvernamentale ( Inv ). La nivelul consiliului de administrație a băncilor ,
funcționează de re gulă un comitet de gestiune a activelor și pasivelor (ALCO) care

27 monitoriz ează caracteristicile de risc și rentabilitate a plasamentelor băncii, respectiv str uctura
și costul resurselor de finanțare.

Tabel nr. 2
Poziția financiară (bilanțul) în cazul bănc ilor comerciale (sinteză)
Elemente de activ Elemente de pasiv
1. Numerar și echivalente de numerar 1. Depozite de la bănci
2. Plasamente la bănci 2. Depozite de la clienți
3. Active financiare la valoare justă 3. Împrumuturi de la bănci
4. Credit e și avansuri acordate clienților 4. Alte datorii subordonate
5. Titluri de valoare AFS 1) 5. Datorii privind impozitul amânat
6. Imobilizări corporale 6. Alte datorii
7. Imobilizări necorporale 7. Total datorii: (1 + … + 6)
8. Investiții în pa rticipații 8. Capital social
9. Alte active 9. Prime de capital
Total active: (1 + … + 9) 10. Rezultat reportat
Note: 1) AFS – disponibile pentru vânzare; 11. Acțiuni proprii
12. Rezerva din reevaluare
13. Alte rezerve
14. Total capital uri proprii: (8 + … + 13)
Total datorii și cap. proprii: (7 + 14)

Operațiunile exprimate în monedă străină sunt înregistrate în lei la cursul oficial de schimb
de la data decontării tranzacției. Activele și datoriile în valută sunt prezentate î n bilanț la cursul
din ziua respectivă (31.03, 30.06, 30.09, 31.12).

I. Plasa mentele (activele) bancare
În bilanțul societăților comerciale nefinanciare, activele sunt ierarhizate crescător în funcție de
gradul de lichiditate al acestora: de la imobilizări corporale spre casa și sumele disponibile în
conturile bancare ale societăți i. În cazul băncilor, ordonarea se face invers, pornind de la cele
mai lichide active. Pornind de la structura standard din identitatea (4.2), diferitele abordări
contabile și spe cificitățile naționale sau regionale pot conduce la diferențe substanțiale în ceea
ce privește denumirea și sfera de cuprindere a activelor bancare. În cele ce urmează, vom folosii
termenii și abordările folosite de băncile comerciale din România (conform IFRS, UE). Acolo
unde considerăm că este util, vom menționa și termenii anglo -saxoni, consacrați la nivel global.
◼ Numerar și echivalente de numerar
(fostul post: „Casa și disponibilitățile la bănci centrale”)
Cuprinde numerarul existent în casieriile, sei furile și tezaurele băncii din
întreaga rețea teritorială, conturile curente la alte instituții financiare inclusiv
conturile de corespondent și sumele deținute la BNR în contul rezervelor
minime obligatorii. Acest element de activ reprezintă componenta ce a mai
lichidă a unei bănci și este cunoscut de regulă sub numele de rezervă p rimară
(sau lichidități imediate) . Astfel, în cazul unor momente de panică în care
clienții băncii efectuează retrageri semnificative de numerar (sau dispun
transferuri în conturi le altor bănci), aceste sume reprezintă prima și principala soluție de apărar e
a băncii. De asemenea, ele reprezintă și prima sursă din care sunt acordate de regulă creditele
cash noi aprobate clienților.

Indiferent de ponderea numerarului și a rezervelor obligatorii păstrate la BNR, băncile evită
imobiliz area unor sume nejustifica t de mari în cadrul acestei clase de active. Motivul este că

28 randamentul obținut este unul foarte redus, chiar nul. Astfel, pentru rezervele obligatorii,
dobânzile bonificate de B NR sunt mult sub ratele normale ale pieței11. Menționăm faptul că
rezerva obligatorie poate fi folosită de către bănci pentru activități zilnice (sau poate fi
împrumutată băncilor cu un deficit de rezerve; vezi termenul de federal funds sold în cazul
băncil or din SUA), at âta timp cât soldul mediu lunar este menținut în l imitele obligatorii. Pe de
altă parte, numerarul propiru -zis, nu numai că nu aduce niciun câștig băncii dar presupune
costuri semnificative cu asigurarea securității, transportului și a depoz itării.
◼ Plasamente la bănci
(fostul post: „Creanțe asupra inst ituțiilor de credit”)
Acest post se referă în principal la depozitele la vedere și la termen constituite
de bancă la alte instituții de credit. Prin astfel de operațiuni, băncile își plaseaz ă
resursele disponibile pe termen scurt, fiind frecvente maturită țile overnight
(ON) și tomorrow next (TN). De asemenea, postul cuprinde și creditele pe
termen scurt acordate de băncă altor instituții de credit: credite directe și cele
aferente tranzacțiil or de tip reverse repo .
◼ Titluri de valoare disponibile pentru vânzare
(fostul post: „Efecte publice și alte titluri acceptate pentru refinanțare la băncile centrale”)
Deși denumirea activului este una generală (titluri de valoare), majoritatea
plasamente lor din această clasă sunt în titluri de sta t, așa după cum bine sugera
vechea titulatură a activului („Efecte publice”). Prin titluri de stat înțelegem
instrumentele financiare prin care statele (guvernul, ministerul de finanțe) își
finanțează datoria pub lică. Mai precis, este vorba despre certific ate de
trezorerie, obligațiuni guvernamentale și obligațiuni municipale (emise de
primăriile orașelor). De obicei, titlurile de stat adresate pieței interne (băncilor
comerciale și clienților ei) sunt emise în le i iar cele emise pentru piețele externe, în EUR sau
USD12.

Certificatele de trezorerie reprezintă titluri de stat pe termen scurt, cu o maturitate de sub 1
an, fiind de obicei obligațiuni de tip „cupon zero”. Astfel, ele nu bonifică dobânzi/cupon pentru
investitori, câștigul acestora provenind dintr -un preț de emisiune mai redus decât valoaream
nominală care se rambursează la maturitate13. Acest tip de certificate de trezorerie se regăsesc în
SUA sub numele de Treasury Bills sau T-bills, fiind termenul generi c pentru titluri de stat cu
scadență foarte scurtă (3 sau 6 luni). Pe lângă varianta „cupon zero”, se emit însă și certificate
de trezorerie cu cupon. Ca și o convenție, pentru titlurile de stat emise pe termene mai mari de 1
an se f olosește termenul de ob ligațiuni. În România, Ministerul Finanțelor Publice emite în
principal obligațiuni cu maturități de 3, 5 și 10 ani. În cazul obligațiunilor, prețul de emisiune și
valoarea rambursată la maturitate sunt de regulă egale cu valoarea no minală, aceasta fiind ș i
baza de calcul a dobâ nzilor ce se cuvin cumpărătorului de obligațiuni (investitor). O mare parte
din deținerile băncilor comerciale sunt obligațiuni de tip benchmark. În cazul acestora, seria de
obligațiuni aflate în circulație poa te fi completată ulteri or de către emitent în condițiile în care
se păstrează caracteristicile initiale ale emisiunii de bază (data scadenței, rata dobânzii,
calendarul plăților de dobânzi). Menționăm că la nivel global, sunt folosiți doi termeni pentru
desemnarea obligațiunilor : notes (pentru maturități de 2, 3, 5 și 10 ani) și bonds (pentru

11 La 31.12.2014, rata rezervei minime obligatorii a fost de 10% pentru soldurile denominate în lei, și 14% pentru
cele în EUR sau USD. Dobânda bonificată a v ariat între 0,27% -0,76% pentru rezervele în lei, 0,31% -0,38% pentru
cele în EUR, și 0,11% -0,19% pent ru cele în USD. Este adevărat, în cazul majorității băncilor centrale, pentru
rezervele obligatorii nu se bonifică dobânzi.
12 Detalii privind parametr ii tehnici (tip, maturitate, dobânzi, randamente) corespunzători titlurile de stat emise se
găsesc l a: http://www.bnr.ro/Operatiuni -cu-titluri -de-stat-5593.aspx
13 Să presupunem că m aturitatea este de 6 luni, valoarea nominală de 100 lei iar prețul de emisiune de 95 lei.
Rentabilit atea obținută de un investitor după 6 luni este 2,04%, adică o valoare anualizată de 4,08%.

29 maturități peste 10 ani).

Caracteristica acestei clase de active este gradul de risc redus14 respectiv o lichiditate
ridicată. La nevoie, titlurile de stat pot fi vândute ușor pe piața i nterbancară pentru obți nerea de
numerar. De asemenea, deținerea de titluri de stat permite obținerea de împrumuturi de la
celelalte bănci din sistem prin operațiunile de tip repo (repurchase agreement ). Datorită
capacității lor de a se transform relativ uș or în numerar, titluril e de stat sunt cunoscute și ca
rezerve secundare . Din punct de vedere al lichidității, ele ocupă un loc intermediar între clasa
numerarului și cea a creditelor acordate clienților.
◼ Active financiare la valo are justă prin profit s au pierdere
(fostele posturi: „Obligațiuni și alte titluri cu venit fix”, respectiv „Acțiuni și alte titluri cu
venit variabil”)
În afară de titlurile de stat, portofoliul de investiții al băncilor cuprinde și alte
instrumente financiare cu venit fix (obl igațiuni) sau cu venit variabil (acțiuni).
În primul caz, vorbim despre obligațiuni emise de instituții financiare sau
companii nefinanciare cumpărate direct de pe piața primară sau prin
plasamente private, respectiv de pe piața secundară a obligațiunilor emise
anterior. Riscul asociat deținerii acestor plasamente este mai ridicat decât în
cazul titlurilor de stat însă și dobânzile (randamentul) este superior. Băncile
cumpără astfel de obligațiuni pentru asigurarea un ui flux regulat de venituri din dobânzi atunci
când lipses oportunitățile reale de creditare. De obicei, aceste obligațiuni nu sunt acceptate ca
suport pentru operațiunile repo sau pentru refinanțare la BNR tocmai datorită riscului mai
ridicat. În cazul ob ligațiunilor tranzacționabile (pentru ca re există o piață secundară activă15),
vorbim și despre o lichiditate acceptabilă a acestor plasamente. Astfel, dacă banca are nevoie de
numerar poate să vândă obligațiunile înainte de a ajunge la maturitate. Există î nsă riscul ca
prețul de pe piață să fie mai mic decât valoarea nominală (sau dec ât prețul de cumpărare) ca
urmare a dinamicii ratei dobânzii; în acest caz, odată cu vânzarea, banca va înregistra o
pierdere. Dacă însă banca are intenția fermă și posibilitat ea de a păstra obligațiunile până la
scadență, riscul de preț dispare deoarece r ambursarea împrumutului se face cel puțin la valoarea
nominală. În funcție de modul în care își încadrează banca plasamentele („deținute pentru
tranzacționare” versus „deținute până la scadență”) variază și gradul de risc al activelor
respectiv cerințele d e capital propriu.

În urma Marii Crize (1929 -1933), aproximativ 5.200 de bănci din SUA au
dat faliment antrenând economia americană dar și restul lumii într -o recesiune
profundă. Una din principalele cauze care a erodat stabilitatea băncilor a fost
volumul mare de credite acordate clienților pentru finanțarea investițiilor la
bursă (cumpărări de acțiuni) dar și investițiile directe făcute de bănci în
acțiunile firmelor nefin anciare. Ca urmare a acestei infuzii de capital, prețurile
acțiunilor la bursă au crescut în mod spectaculos, antrenând noi investitori și
noi credite bancare, ajungându -se la formarea unor bule speculative (situații în care valoarea de
piață a unei acțiun i este mult mai mare decât valoarea ei f undamentală/justă). În încercarea de a
preveni astfel de expuneri riscante pe viitor, Congresul SUA a adoptat în 1933 legea Glass –

14 În cazul titlurilor de stat emise de guverne cu un rating de credit maxim, vorbim practic despre un risc nul pentru
deținător. De exemplu, conform sistemului de rating acordat de agenția Standard & Poors, în lista statelor cu rating
maxim (AAA) întâlnim: Australia, Canada, Danemarca, Germania, Hong Kong, Luxemburg, Norvegia, Singapore
și Marea Britanie. Deși are un rating ridicat (AA+), SUA nu se regăsește în list a statelor AAA. Conform ultimei
evaluări (16.05.2014), ratingul României este BBB -, cu perspectiva stabilă. Cu cât ratingul de credit al unei țări
este mai redus cu atât crește și nivelul dobânzii la care aceasta se poate împrumuta (vezi termenul de credit
spread ).
15 În România, ca de altfel și în celelalte state europene, piața secundară a obligațiunilor corporative este puțin
lichidă.

30 Steagall cu o serie de restricții ce vizau activitatea băncilor, printre care și inter zicerea deținerii
de acțiuni a companiil or nefinanciare. În acest fel s -a trasat o linie de separare între băncile
comerciale (atragere de depozite și acordarea de credite) și băncile de investiții (cumpărarea și
vânzarea de acțiuni și obligațiuni).

Princi palii concurenți ai SUA începând cu anii ’80, Japonia și Germania, au avut însă o
abordare diferită, considerând că implicarea activă a băncilor în acționariatul și conducerea
firmelor nefinanciare reprezintă o soluție eficientă atât pentru sistemul bancar (o cunoaștere mai
intimă a bonității cl ienților creditați) cât și pentru econom ie (obținerea mai ușoară a creditelor).
În România, reglementările în vigoare permit băncilor comerciale deținerea de acțiuni în cadrul
firmelor nefinanciare până la o valoare de maxim 20% din capitalurile proprii al e băncii și fără
să depășească un prag de deținere de 50% din acțiunile firmei nefinanciare.
◼ Credite și avansuri acordate clienților
(fostul post: „Creanțe asupra clientelei nefinanciare”)
În cazul băncilor com erciale, acest post reprezintă partea ce a mai consistentă a
plasamentelor bancar e. Este vorba despre sumele pe care banca urmează să le
încaseze de la clienți în contul creditelor acordate. Postul este înregistrat la cost
amortizat, adică valoarea la care activul este recunoscut inițial (în mome ntul
semnării contractului și acordării creditului) minus plățile de principal deja
efectuate. Din punct de vedere tehnic, acest post include creditele curente, cele
restante precum și soldurile debitoare ale conturi lor curente, generate de
cardurile de cr edit sau descoperirile de cont în cazul cardurilor de debit. La nivel global, toate
aceste credite individuale se reunesc sub conceptul de portofoliu de credite al băncii. Cu toate
că nu apar în mod diferențiat în cadrul postului, creditele acordate de băn că pot fi clasificate în
raport cu mai multe criterii.

Redăm mai jos o listă cu principalele categorii de credite în funcție de scopul și beneficiarul
acestora:
▪ Creditele acordate firmelor (persoane juridice: producție, comerț, construcții, servicii,
trans port, industria energetică, minieră, chimică etc.);
▪ Credite acordate populației (persoane fizice, PFA – persoane fizice autorizate);
▪ Credite acordate instituții lor financiare (bănci, companii de asigurări);
▪ Credite acordate guvernelor, instituțiilor sau fi rmelor străine;
▪ Credite imobiliare;
▪ Credite destinate culturilor agricole, fermierilor;
▪ Credite acordate investitorilor și caselor de brokeraj (bănci de investiții);
▪ Contracte de leasing financiar.

Plecând de la o astfel de clasificare, fiecare categorie d e credite poate fi detaliată în
continuare în funcție de: 1) maturitate (termen scurt, mediu, lung); 2) moneda în care a fost
acordat (lei, euro, alte va lute); 3)tipul de dobândă practicată (fixă sau variabilă în raport cu o
referință de tip ROBOR sau EURI BOR); 4) calitatea (bonitatea) debitorului; 5) dimensiunea
întârzierilor la plata ratelor etc.

31 Trebuie menționat faptul că ceea ce apare în bilanțul băn cii la acest post este
valoarea netă a creditelor , obținută prin ajustarea pentru deprecierea valorii
creditelor16. Cu cât calitatea creditelor este mai slabă, cu atât va crește
dimensiunea acestei ajustări ce reduce valoarea netă (recuperabilă) a creditelo r.
Tehnic, această ajustare (cunoscută în literatura internațională ca allowance for
loan losses ) funcț ionează ca o rezervă menită să compenseze efectele negative
generate de creditele recunoscute drept nerecuperabile (credite -pierdere). Cu
toate că vorbim despre o rezervă, ea nu apare înregistrată în capitalurile proprii ale băncii ci în
cadrul activelor, ca și activ negativ sau contra -activ. Această rezervă este similară cu
amortizarea aferentă de regulă i mobilizărilor corporale, amortizarea care apare și ea în activ dar
cu semnul minus, reducând valoarea netă a imobilizărilor ca urmare a recunoașterii uzu rii.
Scopul rezervei este să transmită o imagine cât mai fidelă asupra creanțelor efectiv recuperabile
ale băncii, ignorându -se acele elemente existente numai „pe hârtie”. Principala sursă de
alimentare a acestei rezerve sunt provizioanele pentru riscul de credit înregistrate de bănci ca și
cheltuieli. În situația în care calitatea creditelor se reduce în t imp, băncile sunt obligate să
înregistreze aceste cheltuieli cu provizioanele pentru a alimenta rezerva.

Să analizăm următorul exemplu: p resupunem că banca are o creanță de 3 mln lei
(credite brute 0 = 3 mln lei) dar ultimele evoluții în situația debitorului indică
faptul că va putea recup era doar 2 mln lei din această suma. În consecință,
banca va înregistra cheltuieli cu provizioanele pen tru riscul de credit în valoare
de 1 mln lei. Această sumă, pe lângă faptul că reduce profitul brut al băncii, se
va reflecta în bilanț ca și un activ ne gativ (rezerva 0 = 1 mln lei), reducând
valoarea creanțelor nete ale băncii la 2 mln lei (credite nete 0 = credite brute 0 –
rezerva 0 = 3 – 1 = 2 mln lei). Ce se întâmplă în momentul în care riscul de credit anticipat se
realizează și clientul rambursează într -adevăr doar 2 mln lei? În acest caz, banca va proceda la
reducerea valorii brute a creanțelor cu 1 mln lei (credite brute 1 = cre dite brute 0 – 1 mln lei = 3
– 1 = 2 mln lei) concomitent cu reducerea rezervei cu 1 mln lei (rezerva 1 = rezerva 0 – 1 mln lei
= 1 – 1 = 0 mln lei) ca urmare a acoperirii pierderii. În consecință, efectul net asupra credite lor
nete este nul: credite nete 1 = credite brute 1 – rezerva 1 = 2 – 0 = 2 = credite nete 0. În acest fel,
politica de provizionare a băncii face ca valoarea netă a creditelor din bilanț să nu fie afectată
negativ de eventualele sume nerecuperate care apa r pe parcurs.

Cu toate că bănci le sunt obligate prin normele BNR să încadreze creditele pe categorii de
risc și să înregistreze provizioane pentru riscul de credit, acest lucru poate conduce la obținerea
de economii fiscale deoarece cheltuielile cu proviz ioanele sunt deductibile fiscal (reduc nivelul
profitului brut). Comparativ cu suma nerecuperată de 1 mln lei din exemplul anterior, pierderea
efectivă a băncii este 1 mln lei ·(1 -T), unde T reprezintă cota de impozitare a profitului. Astfel,
în cazul unei bănci din România ( T = 16%), pi erderea efectivă este de 0,84 mln lei, în timp ce
pentru țări cu rate mai mari de impozitare (de exemplu T = 30%), pierderea efectivă se reduce și
ea (0,7 mln lei). La fel ca și în cazul cheltuielilor cu amortizarea, cheltui elile cu provizioanele
sunt chel tuieli nemonetare, adică nu implică ieșiri de numerar (plăți) din firmă ci doar
diminuarea profitului brut (vezi detalii privind fluxul de numerar din activitatea de exploatare,
în cadrul „Situației individuale a fluxurilor de trezorerie”).

O categorie apa rte în cadrul acestui post o constituie creditele neperformante, adică acele
credite pentru care se înregistrează restanțe mai mari de 90 de zile. Evident, o rată mai ridicată a
creditelor neperformante comparativ cu media ( mediana) sectorului indică o cal itate mai redusă
a portofoliului de credite. În situația în care întârzierile la plată continuă să se mărească se pune
problema constituirii de provizioane în mod treptat (5%, 20%, 50%, 100%). Banca poate decide

16 Băncile contabil izează separat ajustările pentru depreciere identificate la nivel individual de cele de la nivelul
grupurilor de active.

32 derecunoaște rea unui activ depreciat fie pri n radiere, fie prin înregistrarea în afara bilanțului. De
altfel, pentru creditele cu un serviciu al datoriei mai mare de 360 de zile și integral acoperite
prin provizioane (100%), BNR recomandă scoaterea în afara bilanțului . În cazul acestor credite –
pierd ere, este foarte important gradul de acoperire cu garanții reale (ipoteci – proprietăți
imobiliare, garanții reale mobiliare) ca sursă de recuperare a sumelor nerecuperate.
◼ Imobilizări corporale și necorporale
Ca și în caz ul firmelor nefinanciare, imobilizările corporale sunt formate în cea
mai mare parte din terenurile, clădirile, mijloacele fixe și echipamentele
necesare desfășurării activității băncii. Imobilizările corporale sunt raportate la
valoare reevaluată mai puți n amortizare a acumulată și eventualele provizioane
pentru deprecierea valorii. În cazul în care banca efectuează cheltuieli de
investiții în imobilizări corporale, valoarea acestora este capitalizată17
(transformată într -un element de activ), putând fi supu să și ea amo rtizării. De
regulă, imobilizările necorporale au o pondere mai redusă conținând cu precădere licențe pentru
diversele aplicații informatice și eventualul goodwill .
◼ Investiții în participații
(fostul post: „Participații și părți în cadrul s ocietăților comerciale legate”)
În această categorie sunt înregistrate investițiile care nu au neapărat ca scop
obținerea unui profit pe termen scurt din activitatea de tranzacționare, aceste
plasamente având mai degrabă caracter de imobilizări financiare . Un prim
exemplu ar fi participațiile băncilor în cadrul instituțiilor parabancare precum
Transfond, Centrala Riscului de Credit (fosta CRB) sau Biroul de Credit. În
acest caz, primează apartenența ca membru -acționar în cadrul unor instituții
importante a le sistemulu i bancar, mai degrabă decât un interes investițional
direct. Un alt exemplu ar fi rețeaua de filiale sau societăți comerciale legate pe care o bancă o
dezvoltă pentru a -și internaliza o paletă mai largă de servicii financiare.

În principal, est e vorba desp re societăți care oferă produse și servicii financiare de sine –
stătătoare sau conexe:
▪ asigurare și reasigurare : pe lângă produsele clasice precum asigurările de viață, sănătate sau
pentru protecția diferitelor bunuri, se insistă pe deservirea a ctivității de creditare a băncii –
mamă: asigurări de viață pentru debitori, asigurarea garanțiilor imobiliare și mobiliare
asociate creditului sau asigurarea riscului de credit (de exemplu riscul ca debitorul să devină
șomer sau să piardă o cotă semnificati vă din veniturile curente).
▪ leasing financiar : probabil forma preferată de achiziționare a autovehiculelor, leasingul
financiar a ieșit din sfera exclusivă a firmelor specializate, băncile dezvoltându -și divizii
puternice pe acest segment de activitate. D in punct de vedere tehnic, contractele de leasing
financiar sunt asimilate creditelor.
▪ intermediere pe piețele bursiere : persoanele sau firmele care doresc să investească
(speculeze, „joace”) la bursă trebuie să -și deschidă un cont la una din societățil e de brokeraj
de pe piață (în România, SSIF – societăți de servicii de investiții financiare sunt membre ale
Bursei de Val ori din București). În cazul băncilor, filialele de acest tip poartă cel mai adesea
titulatura de „Securities” și se adresează investi torilor care doresc să -și gestioneze singuri sau
cu foarte puțin ajutor plasamentele.
▪ fonduri de investiții : pentru invest itorii care din diferite motive nu vor să se ocupe de
managementul propriilor plasamente, există posibilitatea de a cumpăra unități de fond în
cadrul fondurilor de investiții oferite și gestionate de către bănci. În funcție de nivelul de risc

17 Un exemplu similar este capitalizarea cheltuielilor cu cercetarea -dezvoltarea (R&D) în cazul firmelor din
domeniul farmaceutic, biote hnologii etc; vezi conceptul de research asset .

33 vizat, oferta cuprinde fonduri de acțiuni, de obligațiuni, mixte sau combinații de instrumente
financiare specializate de pe piețele străine. Titul atură atașată acestui tip de firme este „Asset
Management”.
▪ microfinanțare : pentru creditele de mică valoare (de exemplu, cele destinate achiziționării de
electrocasnice) este mult mai rentabil pentru bancă să le gestioneze separat, din cauza
caracteristic ilor acestora: sume mici, risc redus, efort de procesare relativ redus. Este vorba
despre companii de microfinanțare reuni te sub cupola IFN.
▪ închiriere bunuri imobiliare : se referă de regulă la contractele de leasing operațional prin
care băncile împru mută clienților bunuri mobile sau dreptul de folosire a unor imobile.
Nevoia înfiin țării unor astfel de societăți a venit și din restricțiile băncilor de a derula afaceri
specifice dezvoltatorilor imobiliari.
▪ oferte de pensii private : pentru a exploat a piața pensiilor private (pilonul III), băncile și -au
dezvoltat divizii specializate.
▪ consultanță economico -financiară : servicii oferite clienților cu preponderență în caz ul
operațiunilor mai complexe (investiții majore, fuziuni și achiziții, optimizare fiscală).
▪ evaluare active reale și financiare : în special în cazul creditelor imobiliare este necesară o
evaluare pertinentă a garanțiilor aduse de clienții debitori. Dac ă frecvența și volumul acestui
tip de creditare este suficient de mare, banca poate să-și dezvolte o societate specializată.

Modelul de afaceri caracteristic băncilor universale a fost adoptat relativ repede și de către
marile bănci comerciale din România . Astfel, acestea și -au constituit firme specializate pe
oferirea de servicii din l ista prezentată mai sus pentru a evita redirecționarea clienților către alte
instit uții financiare. Banca mamă, împreună cu filialele și firmele specializate la care deține
controlul prin participații ce tind de regulă spre 100% operează în spiritul unui h olding
financiar.

Exemplu – Avantajele băncilor universale
Să luăm exemplul unui salariat al băncii, angajat recent, care plănuiește achiziționarea unui
apartament și a unui autoturism. Cel mai adesea, banca oferă salariaților proprii anumite
facilități sau condiții avantajoase la contractarea creditelor. Prin urmare, salariatul accesează un
credit imob iliar (ipotecar) pe o perioadă de 25 de ani, urmând ca rata lunară corespunzătoare să –
i fie reținută în mod automat de către bancă din salariul net. Pentru cumpărarea în leasing a unui
autoturism, există toate șansele ca salariatul să apeleze la o firmă sp ecializată afiliată băncii.
Astfel, și rata lunară afe rentă contractului de leasing va ajunge în mod indirect tot la bancă.
Eventualele produse de asigurar e (a apartamentului și autoturismului, de viață și sănătate, pensii
private) vor fi cumpărate tot de la o subsidiară a grupului bancar. În fine, să presupu nem că
același salariat aplică și pentru un card de credit (sau un descoperit de cont pentru cardul d e
credit) pentru finanțarea parțială a cheltuielilor de consum.
În special pentru un debutant, este foarte probabil ca toate aceste rate în contul creditel or
contractate să depășească salariul net încasat de la bancă. În concluzie, întregul salariu pe care
banca îl plătește angajatului se întoarce în mod direct și indirect în activele, veniturile și profi tul
acesteia.

◼ Alte active
Acest post cuprinde elemente care nu se regăsesc în posturile anterioare precum: sume în curs
de decontare, stocuri, cheltuie li în avans, debitori diverși, valori primite la încasare.

34 II. Datoriile și capitalurile proprii
Și în cazul pasivelor bancare, ierar hizarea posturilor este inversată comparativ cu firmele
nefinanciare: mai întâi sunt nominalizate datoriile și ulterior capit alurile proprii. Caracteristic
băncilor este și o pondere mult mai mare a datoriilor raportate la capitalurile proprii, adică un
nivel ridicat al levierului financiar. Datoriile se regăsesc sub două forme principale: depozitele
clienților și împrumuturile contractate de bancă.
◼ Depozite de la bănci, depozite de la clienți
(fostul post: „Datorii privind clientela financiară și nefi nanciară”)
În această categorie se regăsesc sumele depuse de clienți în conturi curente,
depozite la vedere (conturi de econ omii), depozite la termen și depozite
colaterale. Ponderea cea mai mare corespunde depozitelor la termen (bonific ă
dobândă) urmate de conturile curente (de regulă, fără dobândă). În funcție de
poziționarea pe piață a băncii, majoritatea depunerilor pot să provină de la
persoanele fizice (bănci orientate spre retail) sau juridice.

Pentru băncile comerciale, categoria depozitelor reprezintă sursa tradițională de capital. Pentru
băncile orientate mai mult spre piața de capital (bănci de investiții, bănci ipo tecare), depozitele
reprezintă o sursă secundară de capital, uneori fiind chia r neglijabilă. În general, băncile de talie
mică, cu acțiune locală sau regională, se bazează pe atragerea de resurse sub forma depunerilor
clienților și mai puțin pe împrumuturi de la alte instituții financiare.
◼ Împrumuturi de la bănci și alte instituții financiare
(fostul post: „Datorii privind instituțiile de credit”)
Dinamica comportamentului de economisire și consum din rândul clienților
băncii face ca volumul depunerilor s ă aibă o evoluție relativ volatilă. De
exemplu, în momentul în care rata dobân zii este redusă în economie, scade și
interesul deținătorilor de economii de ale păstra sub forma depozitelor bancare.
În funcție de alternativele existente pe piață, economiile se pot îndrepta spre
fonduri de investiții, produse de asigurare, obligațiuni guvernamentale sau
corporative, acțiuni, investiții imobiliare. Pentru a compensa astfel de reduceri
în volumul depunerilor, băncile recurg la împrumuturi de la alte bănci, în sp ecial sub forma
tranzacțiilor de tip repo. De regulă, se apelează la băncile l ocale, împrumuturile fiind în moneda
națională. În cazul băncilor deținute de grupuri bancare mari din străinătate, apar și împrumuturi
de la bănci din străinătate, cel mai adese a denominate în euro sau dolari americani. Pentru
acestea din urmă, rata dobân zii este bazată pe ratele de referință specifice, Euribor 6M respectiv
Libor 6M.
Băncile de talie mare preferă acest tip de finanțare pentru mai multe motive.
În primul rând, se evită relațiile contractuale cu un număr foarte mare de
deponenți de talie mi că, care preferă maturitățile pe termen scurt (1M, 3M) și
care au adesea un comportament imprevizibil. În schimb, în cazul
împrumuturilor, fondurile sunt atrase pe perioade mai l ungi și de la un număr
redus de bănci. În al doilea rând, pentru depozitele at rase, băncile sunt obligate
să constituie rezerve minime obligatorii în contul curent de la banca centrală.
Imobilizarea acestor resurse reduce semnificativ randamentul global pe care îl pot obține
băncile. În cazul împrumuturilor, nu există obligativitate a constituirii acestor rezerve, fondurile
atrase rămânând în totalitate la dispoziția băncii. În al treilea rând, împrumuturile nu atrag după
ele obligativitatea contribuțiilor l a fondul de garantare a depozitelor.

Principalul dezavantaj al finanțării pe b aza împrumuturilor interbancare devine vizibil mai
ales atunci când piețele financiare se confruntă cu perioade de incertitudine și volatilitate
accentuate. În astfel de condiții , se pot manifesta și crize de lichiditate de intensități diferite,
ocazie cu care băncile devin mult mai precaute în a acorda împrumuturi altor bănci. Un exces de

35 cerere de fonduri poate conduce la creșteri substanțiale ale ratei dobânzii, astfel că o ban că cu
nevoi de refinanțare urgente va trebui să accepte o reducere a marjei sa le de profit (din cauza
unui cost mai ridicat al resurselor atrase) doar pentru a accesa fondurile de care are nevoie. În
situații extreme, este posibil ca nici măcar băncile foa rte mari să nu mai dețină lichiditățile
necesare creditării interbancare. În a stfel de situații, băncile pot apela la împrumuturile băncii
centrale, în calitate de creditor de ultimă instanță.

Observăm astfel că în cazul băncilor care se bazează în special pe împrumuturi de la alte
bănci devine foarte importantă reput ația și imagine a sa în piață. În funcție de ratingul de credit
al băncii, așa cum este el perceput în sistemul bancar, variază și costul creditului sau chiar
obținerea acestuia în situații de c riză. În general, se apreciază că pe măsură ce o bancă depinde
mai mult de ref inanțarea împrumuturilor pe termene scurte, crește riscul ca într -o criză de
lichiditate ea să devină insolvabilă.
◼ Alte datorii subordonate
În cazul în care o firmă intră î n faliment, nu toți creditorii e i au aceeași
prioritate în cadrul mesei credal e. Pentru sumele rezultate din valorificarea
activelor firmei, toți creditorii au însă prioritate în fața acționarilor, care pot să –
și recupereze investiția făcută doar în moment ul în care toate obligațiile firmei
(față de salariați, stat, bănci, obligatar i) au fost achitate. Și în cadrul creditorilor
se disting mai multe nivele de prioritate. Termenul de „datorie subordonată” se
referă la formele de datorie cu o prioritate mai mi că comparativ cu datoria
normală. Cu alte cuvinte, drepturile deținătorilor un or astfel de datorii (de regulă, obligațiuni)
sunt subordonate deținătorilor datoriei cu prioritate mai mare (numită și senior debt ). Din acest
motiv, datoria subordonată are un grad de risc mai ridicat pentru deținătorii ei, motiv pentru
care și rentabilitatea cerută (așteptată, expected return ) de aceștia este mai ridicată. În plus,
odată deveniți creditori, deținătorii datoriei sub ordonate monitorizează în permanența expunerea
la risc a băncii tot din cauza priorității redu s eîn cazul unui faliment.

Băncile sunt printre cei mai importanți emitenți de datorie subordonată, în special băncile
care practică securitizarea propriilor port ofolii de credite (de regulă, cele ipotecare). Frecvent,
băncile contractează datorie subordon ată prin emiterea de obligațiuni convertibile în acțiuni.
Ținând cont că sumele astfel împrumutate nu vor fi rambursate în mod propriu -zis prin plăți în
numerar, ele sunt considerate ca un hibrid între datorie și capitaluri proprii. Un alt caz de datorie
subordonată este și datoria perpetuă, adică cea care nu are specificată o maturitate precisă.
Astfel, banca plătește dobândă creditorului până în momentul răscumpă rării datoriei, cel mai
adesea sub formă de obl igațiuni. Fără o maturitate precisă, și în aces t caz putem vorbi despre un
hibrid datorie -capitaluri proprii. De altfel, în calculul indicatorilor de adecvare a capitalului,
datoria subordonată este considerat ă drept capital propriu de rang secund ( tier 2 capital ).
◼ Capitaluri proprii – fonduri proprii
Capitalurile proprii ( equity ) se referă la resursele aflate la dispoziția băncii pe
termen lung (nelimitat), asupra cărora nu există obligații de rambursare. Aceste
resurse se formează pe baza majorărilor de capital cu aport în numerar (prin
subscrieri le acționarilor) respectiv prin capitalizarea profiturilor. Comparativ cu
firmele nebancare, ponderea capitalurilor proprii în activul total al băncilor este
mult mai mică; dacă în primul caz o valoarea medie estimată ar fi de 50%,
pentru bănci vorbim desp re procente în intervalul 8% -15%. Din acest motiv,
băncile sunt foarte vulnerabile la deteriorări ale riscului de credit: rate relativ mici ale creditelor
neperfo rmante de 10% -15% pot genera pierderi financia re suficient ca să erodeze complet
capitalul propriu al băncii. În urma crizei financiare declanșată în 2007 -2008, această
vulnerabilitate a condus la falimentul multor instituții de credit. Ca urmare, regleme ntarea

36 bancară post -criză este caracterizată de impunerea unor rate de adecvare a capitalului mai
stricte, adică de creșterea ponderii capitalului propriu în activul băncii în funcție de gradul de
risc al plasamentelor făcute de bancă.

Capitalurile propr ii sunt formate din capital social, prime de ca pital, rezultat
reportat, rezerva din reevaluare și alte rezerve: rezerva statutară și rezerva pentru
riscuri bancare generale. Rezerva statutară este alimentată prin transferuri anuale
de 5% din profitul net a băncii până în momentul în care rezerva ajung e la un
nivel de 20% din capitalul social al bă ncii. Deoarece alimentările se fac din
profitul net, banca nu are niciun interes de a acumula rezerve statutare peste
nivelul menționat. În cazul rezervei pentru riscurile bancare generale, prelevările
se fac din profitul brut, prin aplicarea unei cote de 1% la valoarea activelor riscante (purtătoare
de riscuri bancare specifice). În cazul băncilor, se folosește și noțiunea de „fonduri proprii” ca și
o extindere a capitalurilor proprii, prin adăugarea datoriei subordonate.
◼ Elemente în afara bilanțului
În cazul firmelor nefinanciare, activitățile din sfera extrabilanțieră sunt
marginale luând forma contractelor de închiriere sau leasing. În cazul băncilor,
există ma i multe activități specifice a căror efecte nu pot fi încadrate precis nici
ca active, nici ca datorii. Să analizăm de exemplu cardurile de credit. Pe baza
unei evaluări prealabile, banca aprobă clientului un plafon maxim de creditare.
Acesta poate fi stab ilit ca și multiplu al venitului lunar mediu ob ținut de
solicitant (5 -10 salarii nete). Aproba rea creditului nu înseamnă însă că suma
respectivă ajunge automat în contul clientului deoarece acesta nu este obligat să acceseze
creditul imediat. Modul de folo sire a limitei de credit aprobate rămâne la dis creția clientului
însă banca trebuie să fie pre gătită oricând18 să furnizeze fondurile respective. Acest angajament
al băncii ar putea fi clasat ca și un credit acordat clientului însă valoarea creanței nu este certă
cât timp clientul nu folosește facilitat ea de credit. Din acest motiv, plafonul de credit neutilizat
este evidențiat extrabilanțier.

Enumerăm principalele produse care generează efecte extrabilanțiere, regăsite în terminologia
bancară în categoria „datorii contingente și angajamente”:
▪ scrisoa rea de garanție bancară;
▪ angajamente privind creditele (linia de credit, cardul de credit);
▪ contractele futures și opțiunile pe rata dobânzii;
▪ contracte de swap pe rata dobânzii;
▪ contracte pe cursul de schimb.

În cazul produselor financiare derivate (contr acte futures și opțiuni, forward, swap), profitul
băncii este incert până la momentul scadenței contractelor. Mai mult, în cazul opțiunilor, nici
măcar nu este sigur dacă banca își va exercita efectiv expunerile corespunzătoare. În special în
cazul băncilo r comerciale mari sau a celor de investiții, portofoliile de produse financiare
derivate înregistrează valori mari putând să influențeze substanțial rezultatul financiar fără a
apărea în mod propriu -zis în activele bilanțiere. În anumite cazuri, băncile au folosit caracterul
ambiguu al unor operațiuni pentru a s coate în afara bilanțului operațiuni pur speculative care nu
figurau în lista activităților normale ale băncii. Astfel, este mult mai comod pentru managerii

18 Majoritatea băncilor oferă carduri de credit care pot fi folosite oriund e în lume pentru efectuarea de plăți prin
simpla conversia a monedei în care a fost emis în valuta locală. Dacă într -o dumincă diminea ța un client român
constată că factura pentru cazarea sa la un hotel din străinătate a depășit orice așteptări, el poate „ să facă rost” de
dolari chiar dacă în Cluj -Napoca banca emitentă a cardului este închisă la acea oră.

37 băncilor să ascundă operațiuni foarte risc ante față de supraveghetorul bancar, analiști și
investit ori. Produsele financiare derivate au fost dezvoltate inițial ca soluții de management al
riscului, fiind de altfel indispensabile unui management performant. Însă folosite în acest scop,
ele nu pute au crește în mod direct profiturile băncilor astfel încât au început să fie folosite pe
scară largă pentru speculații. Cu alte cuvinte, nu mai exista un interes real de protejat ci doar o
dispoziție de a paria pe evoluțiile diverselor active financiare (cu rsuri de schimb, ratele
dobânzii, acțiuni, risc de țară e tc).

Speculația bursieră manifestată prin tranzacționarea activă a titlurilor
financiare reprezintă un comportament normal în industria fondurilor de
investiții. Datorită competiției pentru atragere a fondurilor de la investitori,
aceste fonduri sunt inter esate de obținerea unor rentabilități ajustate la risc cât
mai ridicate. Implementarea unor strategii investiționale cu un grad ridicat de
risc este cu atât mai normală în cazul fondurilor exclusiv o rientate spre
tranzacționarea în marjă (de exemplu, o mar e parte din fondurile de hedge ).
Însă în astfel de cazuri, clienți care cumpără unitățile de fond sunt conștienți de la început de
riscul ridicat la care este expus capitalul investit, dar îl acceptă din dorința obținerii unor
rentabilități superioare. Cu alte cuvinte, nici nu se pune problema garantării unei rentabilități
minime pentru investitor, capitalul putând fi de altfel pierdut integral. Situația este diferită în
cazul băncilor comerciale deoa rece majoritatea resurselor financiare ale acestora sunt depozite
pe termen scurt ale populației și firmelor. Acestea sunt prin definiție plasamente cu risc minim
intrând și sub incidența fondurilor de garantare iar deponenții le percep ca atare.

Prin urm are, în cazul băncilor nu este recomandată a supradimensi onare a portofoliului de
active financiare deținute în scop speculativ. Este vorba în special de instrumentele financiare
derivate care nu figurează în activul băncii dar îi pot influența substanțial profitabilitatea și
sovabilitatea din extra -bilanț. Cât timp activitatea de bază este atragerea de depozite și
acordarea de credite, este oarecum impropriu de exemplu ca majoritatea profitului băncii să
provină din activitatea speculativă. Mai mult, exist ă oricând posibilitatea ca aceste profituri
speculative s ă se transforme în pierderi. În general, dacă profitul unei bănci (de regulă se
folosește „profitul net pe acțiune”, EPS) este caracterizat în timp de o volatilitate peste medie
(măsurată cel mai ade sea prin „abaterea medie pătratică”, σ – standard deviati on), atât acționarii
cât și investitorii din piață vor penaliza acest comportament prin creșterea rentabilității cerute.
Acest lucru este echivalent cu scăderea prețului pentru acțiunea băncii, deci cu scăderea valorii
de piață a acesteia.

38 Unitatea de curs 1.4

Performanța în activitatea bancară

Cuvinte cheie: Venituri și cheltuieli din dobânzi, Venituri și cheltuieli din
comisioane, Cheltuieli nete cu ajustările de depreciere pentru active,
Marja netă din dobânzi, Marja netă operațională, Rentabilitatea
activelor, Rentabilitatea financiară.

În general, obiectivul final al unei firme se subscrie conceptului de maximizare a valorii de
piață scop spre care se înaint ează fie pe direcția creșterii profitabilității, fie pe direcția reducerii
(controlul creșterii) riscurilor, fie pe amândouă. Astfel, profitabilitatea și riscurile conduc la
conceptul mai larg de performanță care poate fi exprimat și ca maximizare a profit abilității pe
unitate de risc asumat. În cazul particular în care banca este cotată la bursă, evoluția ei fiind
astfel urmărită îndeaproape de analiștii financiari, valoarea de piață va reflecta tocmai dinamica
performanței, adică rezultatele obținute vor fi analizate în contextul nivelului de risc asumat și
performanța celorlalți competitori.

Dacă în cazul profitabilității evaluarea poate fi făcută relativ ușor cu ajutorul unor indicatori
generali acceptați, în cazul riscurilor există dificultăți legate de diferitele opinii privind sursa și
sfera de cuprindere a riscului. Datorită particularităților ce privesc obiectul lor de activitate,
băncile sunt agenți economici a căror activitate implică o serie de riscuri specifice, cu un impact
mult mai mare decât î n cazul celorlalți agenți economici. Mai mult, manifestarea unui risc în
cadrul unei bănci poate influența manifestarea aceluiași tip de risc sau a altora în cadrul altor
bănci în perioade de criză conducând la așa -numita contaminare (sau contagiune). În c iuda
profitabilității foarte ridicate raportate de anumite bănci de investiții și comerciale, accentuarea
riscului de lichiditate și de credit din contextul crizei financiare 2007 -2008 împreună cu
asumarea unor riscuri prea mari au condus la intrarea în in capacitate de plată și faliment a
acestor instituții.
I. Veniturile și cheltuielile băncii
Așa după cum bilanțul (poziția financiară) reflectă structura resurselor și a plasamentelor băncii,
contul de profit și pierdere identifică sursele de venitu ri și destinația cheltuielilor. Mai mult,
valorile din contul de profit și pierdere sunt legate de evoluția celor din bilanț deoarece
veniturile sunt generate în funcție de structura plasamentelor (credite, investiții) iar mare parte
din cheltuieli s unt ge nerate de pasive precum depozitele atrase și împrumuturile băncii.

Tradițional vorbind, pentru băncile comerciale principala sursă de venituri a
constituit -o activitatea de creditare prin intermediul dobânzilor percepute și a
comisioanelor atașate. Suplim entar, banca încasează și comisioane (taxe) din
activitatea de transferuri, plăți, diferite servicii precum scrisorile de credit,
gestiunea contului curent, carduri emise etc. Inițial, veniturile și cheltuielile din
activitatea de pe piețele financia re au avut o contribuție marginală, aceasta până
când tranzacțiile inițiate din rațiuni de acoperire a riscului (hedging) au fost
depășite de cele pur speculative.

39 Este de reținut că băncile își gestionează sursele și plasamentele de capitaluri
conform cu strate gia urmărită de management și acționari astfel că în momentul
în care acționarii impun ținte de profit foarte ridicate nu este neapărat de
condamnat echipa de conducere care deplaseză activele băncii în zona de risc
ridicat. Practic fiecare bancă se poziți onează pe piață în ceea ce privește oferta
de servicii în funcție de limitele sau restricțiile impuse de către acționariat.

De multe ori se accentuează prea mult componenta profitabilității cu mai puține accente pe
partea de riscuri, discuțiile conc entrân du-se cu prioritate în jurul căilor de creștere a profitului.
În momentul în care o bancă se deplaseză semnificativ în sectorul plasamentelor riscante
(credite de calitate inferioară, investiții speculative în instrumente financiare derivate etc) iar
ciclu l economic favorizează aceste poziții deschise, profitabilitatea obținută va determina pe
acționarii altor bănci să ceară și ei mai mult de la propriile echipe manageriale. În acest mod,
mai devreme sau mai târziu, întreg sistemul bancar va adopta po ziții mai ri scante tocmai din
cauza urmăririi unilaterale a profitabilității. Nu ar trebui să ignorăm și faptul că o dinamică
pozitivă a profitabilității se poate obține și prin concentrarea asupra controlului cheltuielilor, de
la costul capitalului împrum utat l a cheltuielile de funcționare (salarii, cheltuieli fixe de
exploatare, promovare etc).

Pentru o mai bună fixare a noțiunilor, în Tabelul de mai jos redăm sintetic elementele
contului de profit și pierdere în cazul băncilor comerciale din România.
◼ Venituri și che ltuiel i din dobânzi
Băncile obțin dobânzi în principal pe baza portofoliului de credite și avansuri
acordate clienților respectiv a titlurilor de valoare deținute (obligațiuni
guvernamentale și private, acțiuni). Conjunctural, plasamentele și contur ile
curente la alte bănci pot genera și ele venituri din dobânzi semnificative. În
mod analog, cheltuielile cu dobânzile sunt generate în special de depozitele
atrase de la clienți și de împrumuturile de la alte bănci. Nivelul dobânzii
percepute de către b ancă n u este în controlul acesteia, ea adoptând nivelele
medii de pe piață ( price taker ). În schimb, banca poate alege să crediteze cu preponderență
clienții mai riscanți pentru care dobânzile percepute sunt mai ridicate. În perioadele de
recesiune băncile prefe ră să plaseze resursele în titluri de stat datorită nivelului de risc redus și a
fluxului stabil de venituri din dobânzi. În cazul băncilor comerciale, majoritatea resurselor
provin din depozitele și conturile curente ale clienților, sume pentru care banca bonifică diferite
rate de dobânzi.
◼ Venituri și cheltuieli din comisioane
Sub a ceastă titulatură generică sunt incluse toate tipurile de comisioane
(acordarea de credite, gestiune carduri, transferuri și viramente, angajamente –
linii de credit, scrisori de garanție) dar și veniturile din servicii bancare speciale
(administrarea nume rarului – cash management , brokeraj, consultanță și
planificare financiară, servicii bancare de investiții, private banking și gestiune
fiduciară). În ultimii ani, ponderea ac estei categorii de venituri înregistrează o
tendință de creștere și datorită fapt ului că băncile au deviat o parte din costul
creditelor dinspre dobânzi în sfera comisioanelor. Veniturile din comisioane depind și ele de
faza ciclului economic (dar într -o măsură mai mică decât veniturile din dobânzi) deoarece în
perioadele de expansiune și boom volumul plăților, a efectelor de comerț și a consultanței
financiare cresc.

40 Tabel nr. 3
Contul de profit și pierdere în cazul băncilor comerciale (sinteză)
Element Formulă de calcul
1. Venituri din dobânzi
2. Cheltuieli cu dobânzile
3. Venituri nete din dobânzi 1 – 2
4. Venituri din speze și comisioane
5. Cheltuieli cu speze și comisioane
6. Venituri nete din speze și comisioane 4 – 5
7. Venit net din tran zacționare
8. Câștig net din vânzarea instrumentelor financiare AFS 1)
9. Contribuția la FGDB 2)
10. Alte venituri din exploatare
11. Venituri operaționale 3 + 6 + (7 + 8 + 9 +10)
12. Cheltuieli cu provizioanele 3)
13. Cheltuieli cu personalul
14. Cheltuieli cu amortizarea
15. Alte cheltuieli operaționale
16. Cheltuieli operaționale 12 + 13 + 14 + 15
17. Profitul înainte de impozitare 11 – 16
18. Cheltuiala cu impozitul pe profit
19. Profitul exercițiului financiar 17 – 18
Note: 1) AFS – disponibile pentru vânzare; 2) FGDB – Fondul de Garantare a Depozitelor în
Sistemul Bancar; 3) denumirea tehnică completă – „Cheltuieli nete cu ajustările de depreciere
pentru active, alte datorii și angajamente de creditare”

◼ Venitul net din tranzacțio nare
Venitul net din tranzacționare este dat de diferența dintre câștigul și pierderea
generate de activele și datoriile tranzacționabile, inclusiv modificările de
valoare justă (de piață) realizate și nerealizate. Mai precis este vorba despre: 1)
venitur i nete din tranzacțiile de schimb valutar (de obicei, cea mai mare
componentă; ea include câștigurile/pierderile realizate și nerealizate din
contractele spot și forward); 2) venituri nete din active financiare AFS; 3)
venituri nete din reevaluarea activel or și datoriilor în valută.

◼ Câștigul net din vânzarea instrumentelor financiare AFS
(fost: Profit sau pierdere din activitatea financiară)
Reprezintă diferența dintre câștigurile și pierderile din tranzacționarea
instrumentelor financiare AFS, elemente recuno scute ca atare în contul de
profit și pierdere doar la momentul vânzării. Câștigul (pierderea) este diferența
între prețul de vânzare și valoarea contabilă (costul amortizat) al
instrumentelor. În acest context, prin activitate financiară înțelegem
operați unile băncii pe piețele valutare și bursele de valori/mărfuri care nu sunt
legate în mod direct de produsele și serviciile oferite direct clienților. Pe lângă
tranzacțiile generate de necesitățile de acoperire a riscurilor (de curs de schimb, rată a dobânz ii,
de piață), băncile se antrenează și în operațiuni de gestiune a trezoreriei clienților (cash
management) care implică luarea de poziții speculative pe aceste piețe. Finalitatea financiară a
acestor operațiuni constă în câștig sau pierdere contând mai p uțin valoarea în sine a
contractelor. Din acest motiv, în contul de profit și pierdere se raportează doar rezultatul net al
acestora.

41 ◼ Cheltuieli nete cu ajustările de depreciere pentru active
(sau: Cheltuieli cu provizioanele pentru riscul de c redit)
Se consideră că un activ financiar (sau un grup de active) este depreciat și
generează pierderi din depreciere dacă există indicii obiective privind
deprecierea ca rezultat al unor evenimente apărute după recunoașterea inițială a
activului (evenime nt gen erator de pierderi). Astfel, pierderile așteptate ca
urmare a unor evenimente viitoare, oricât de probabile ar fi acestea, nu sunt
recunoscute.

Redăm mai jos câteva exemple de evenimente generatoare de pierderi:
▪ dificultăți financiare semnificative ale debitorului rezultate din analiza actualizată a
bonității;
▪ încălcări ale prevederilor din contractul de credit, în special întârzieri la plata
principalului sau a dobânzilor datorate băncii (schimbări nefavorabile în
comportamentul de pla tă);
▪ necesitat ea băncii de a rescadența sumele de plată ca urmare a situației financiare
precare a debitorului;
▪ existența unor indicii cum că debitorul urmează să intre în reorganizare financiară sau
faliment (condiții economice naționale sau locale).

Cheltuielile cu provizionale pentru riscul de credit reprezintă o particularitate a băncilor
deoarece activitatea lor de bază (creditarea) pune în mod continuu problema riscului de credit,
deci a nerecuperării resurselor împrumutate. Aceste cheltuieli fac p arte din categ oria
cheltuielilor nemonetare (alături de cheltuielile cu amortizarea) și deci nu implică ieșiri efective
de fonduri din bancă (cheltuială apare doar contabil, „pe hârtie”). În plus, ele sunt cheltuieli
deductibile asigurând băncilor posibili tatea de a aju sta preventiv profitul dar și valoarea
creanțelor atunci când indicatorii sugerează o probabilitate ridicată a realizării riscului de credit.
Ca și orice provizion, dacă acest risc nu se realizează, sumele sunt înregistrate ca și venituri din
provizioane. În cazul băncilor din România, pentru cheltuieli și venituri din provizioane pentru
riscul de credit se folosesc adesea și termenii de „Corecții privind valoarea creanțelor …”
respectiv „Reluări din corecții privind …”.

În perioada 2009 -2011, multe ti tluri din presa economică -financiară
subliniau faptul că „provizioanele au mâncat din profitul băncii X”. Aceasta se
traduce printr -o creștere a riscului de credit cu care se confruntau băncile,
creștere care le -a obligat să ajusteze negativ profitul perio adei curente prin
înregistrarea masivă de cheltuieli cu provizioanele. Desigur, acționarii băncilor
nu sunt deloc încântați de faptul că printr -o simplă operație contabilă ratele lor
de rentabilitate se reduc semnificativ.

Nivelul provizioane lor pentru ris cul de credit reprezintă și o chestiune fiscală. În România se
folosește metoda încadrării creditelor în cele cinci categorii de risc (A – standard, B – în
observație, C – substandard, D – îndoielnic, E – pierdere), procentul de provizionare variind în
cadrul acestor categorii. De regulă avem 0% (A), 5% (B), 20% (C), 50% (D) și 100% (E). În
alte abordări, de exemplu SUA, se merge pe așa -numita metodă istorică ( experience ) după care
valoarea deductibilă a provizioanelor se calculează ca și prod us între 1) ra portul mediu dintre
sumele nerecuperate și total credite, calculat pe baza ultimilor șase ani, și 2) valoarea curentă a
creditelor.

42 ◼ Cheltuieli cu personalul
Ca orice agent economic și băncile întrebuințează munca și capitalul ca și
factori de producție i ar derularea activităților curente presupune o structură de
cheltuieli relativ clasică. Ponderea cea mai mare o constituie cheltuielile cu
personalul concretiz ate în salarii și prime brute respectiv contribuțiile la
fondurile sociale și de sănătate aferent e. Un mod simplist dar totuși relevant de
comparare a productivității muncii între diferite bănci este raportarea
veniturilor operaționale totale la numărul me diu de angajați. Forța de muncă a
băncilor variază mult în funcție de faza ciclului economic, cu angajări extinse în perioadele
dinamice ale creditului și repoziționări atunci când piața se cont ractă. În perioada 2005 -2008
majoritatea băncilor s -au angajat în competiția de a ajunge cât mai aproape de clienți, prin
dezvoltarea într -un ritm accelerat a rețelei teritoriale. Acest proces a crescut substanțial cererea
de personal bancar.

Pe lângă drepturile salariale obișnuite, băncile, în special cele listate la bursă, decid
acordarea de acțiuni salariaților și administratorilor, ca o modalitate de fideli zare și cointeresare
a acestora în direcția creșterii valorii de piață (capitalizării bursiere) a băncii. De exemplu,
atunci când banca realizează o majorare d e capital social prin încorporarea rezervelor și a
primelor de capital (operațiunea mai este cuno scută și sub denumirea de „acordare de acțiuni
gratuite” sau „dividende sub formă de acțiuni”19), o parte din acțiunile nou emise sunt
repartizate salariaților și administratorilor. Criteriile de repartizare pot consta în anumiți
indicatori de performanță s au proporțional cu salariile încasate în anul precedent. O altă soluție
pentru procurarea acțiuni lor destinate bonusurilor poate fi și răscumpărarea de acțiuni de pe
piață.

◼ Alte cheltuieli operaționale
Ponderea principală o reprezintă cheltuielile de exploatare: chirii pentru o parte
din age nții și puncte de lucru, întreținere și reparații, materiale și consumabile,
cheltuieli cu poșta și telecomunicați ile, paza și securitatea, energie elctrică și
termică, transport, audit, servicii de consultanță și avocați. Suplimentar, se pot
adăuga cheltuieli de promovare/publicitate, cele cu sponsorizăril e (dacă sunt
îndeplinite condițiile legale, cheltuielile cu sp onsorizările pot fi deduse în
întregime din impozitul pe profit datorat de către bancă) sau cele generate de
executările silite.

II. Evaluarea profitabilității bancare
Teoretic vorbind, măsura cea mai potrivită să descrie performanța unei firme este prețul
acțiunilor sale la bursă. Acest lucru nu este însă disponibil în cazul băncilor necotate (nelis tate).
Chiar și în cazul băncilor cotate la bursă, în absența unei lichi dități acceptabile, prețul bursier nu
prezintă garanția unui preț de echilibru relevant. Din acest motiv, o abordare mai generală și
mai uniformă a performanței se poate realiza prin i ntermediul ratelor de profitabilitate.

◼ Marja netă din dobânzi
Raportează dobânzile nete încasate la valoarea totală a activelor sau doar a activelor generatoare

19 Dacă inițial, capital social e ste format din 10.000 de acțiuni, iar în urma majorării de capital se mai emit 2.000 de
acțiuni noi, atunci un acționar ca re deține 100 de acțiuni primește în mod gratuit încă 20 de acțiuni. Cu toate
acestea, în condiții normale, valoarea deținerii acestui acționar nu se modifică deoarece după majorare, prețul unei
acțiuni se va ajusta automat cu -16,67% din cauza diluării ca pitalului social.

43 în mod direct de câștiguri pentru bancă ( earning assets ).
Marja netă din dobânzi =(Veni turi din dobânzi – Cheltuieli cu dobânzile )
Total active

◼ Mar ja netă din comisioane
Marja netă din comisioane =(Venituri din comisioane – Cheltuieli cu comisioanele )
Total active

◼ Marja netă operațională
Are același înțeles ca și prim ele două marje doar că reuneșt e atât activitatea generatoare de
dobânzi cât și serviciile comisionate.
Marja netă operațională =(Total venituri din exploatare – Total cheltuieli din exploatare )
Total active

◼ Rentabilitatea activelor (ROA)
Unul din c ei mai relevanți indicatori privind eficiența folosirii activelor este rentabilitat ea
activelor cunoscută în general sub acronimul ROA ( return on assets ). Față de marja netă
operațională, ROA integrează și câștigurile/pierderile din activitatea financiară.
Rentabilitatea activelor (ROA) =Profit net
Total active
Pentru o apreciere mai anal itică a acestui indicator se folosește adesea următoarea
descompunere:
ROA =(Profit net
Venituri totale)×(Venituri totale
Total active)=Marja profitului × Rotația act ivelor
Primul factor indică profitabilitatea iar al doilea dinamica rotației activelor. Urmărind evoluția
celor două componente se poate identifica cauza unei anumite evoluții a rentabilității activelor.

◼ Rentabilitatea financiară (ROE)
Considerat a fi cel mai re prezentativ indicator de profitabilitate, rentabilitatea financiară sau
ROE (return on equity) sintetizează cel mai bine modul de gestiune al întregii activități în
special din prisma acționarilor.
Rentabilitatea financiară (ROE) =Profit net
Capita luri prop rii

În mod asemănător, și acest indicator poate fi descompus analitic în următorii factori:
ROA =(Profit net
Total active)×(Total active
Capitaluri proprii)=ROA × Multiplicatorul capitalului propriu

Se observă că, în final, pe lângă eficiența folosirii activelor , rentabilitatea financiară depinde și
de multiplicatorul capitalului propriu (levier financiar, grad de îndatorare) care indică valoarea
activelor băncii pe o unitate de capital propriu. Acest indicator este strâns legat de noțiunea de
levier financiar (e fect de pârghie) care indică faptul că o firmă poate folosi un grad mai mare de
îndatorare pentru a obține o rentabilitate mai ridicată.

44 ◼ Profit ul net pe acțiune (EPS)
Un indicator al profitabilității urmărit în special de către investi torii și analiștii p iețelor bursiere
este profitul net pe acțiune sau EPS ( earnings per share ). Este important însă ca utilizatorii
acestui indicator să -i interpreteze corect evoluția atunci când au loc modificări ale numărului de
acțiuni emise de bancă sa u a valorii nominale a acestora. De exemplu, emisiunea de noi acțiuni
sau operațiunile de splitare a valorii nominale conduc la o diluare a profitului net pe acțiune în
timp ce capacitatea băncii de a genera profit nu se schimbă semnificativ.

45 Întreb ări de verificare (deschise)
1. Care este rolul intermediarilor financiari ?
2. La ce se referă termenul de bancă uni versală ?
3. În ce constă dereglementare a bancară ?
4. Care sunt princip alele institu ții parabancare din Rom ânia?
5. În ce constă supravegherea prudențială bancară ?
6. În ce constă poziția Titluri de valoare disponibile pentru vânzare ?
7. În ce constă poziția Alte datorii subordonate ?
8. Prezenta ți printr -un exemplu cum se înregistreaz ă creditele p ierdere în bilant.
9. În ce constau Elementele în afara bilanțului ?
10. Care sunt principalele categorii d e venituri și cheltuieli ale băncilor
comerciale?

Întrebări de verificare (de tip grilă )
1. Servicii le de cash management reprezintă :
a. un serviciu bancar tradițional ;
b. un serviciu bancar modern ;
c. un serv iciu oferit de instituțiile financiare nebancare .

2. Ce se înțele ge prin shadow banking ?
a. instituțiile de credit care oferă toată gamă de servicii financiare, de la depozite și
credite până la soluții de investiții, planuri de pensii private sau produse de
asigurare ;
b. entități care eficientizează circ ulația fluxurilor monetare și ajută la gestionarea
riscurilor generate de aceste transferuri ;
c. intermediarii financiari care oferă servicii similare cu cele ale băncilor dar care nu
sunt bănci propriu -zise.

3. Instituția specializa tă în colectarea și prelucrarea datelor privind portofoliul d e clienți
persoane fizice ai instituțiilor de credit este:
a. Centrala Riscurilor de Credit ;
b. Biroul de Credit ;
c. Centrala Incidentelor de Plăți .

4. În ce categorie sunt incluse c ertificatele de trezorerie cu o maturitate de sub 1 an :
a. Titlur i de valoarea disponibile pentru vânzare;
b. Active financiare la valo are justă prin profit s au pierdere ;
c. Investiții în participații .

5. Diferența dintr e Total venituri din ex ploatare și To tal cheltuieli din exploatare, raportată la
totalul activelor , reprezintă :
a. Rentabilitate a financiară ;
b. Rentabilitatea activelor ;
c. Marja netă operațională .

46 Unitatea de curs 2.1

Contul curent și instrumentele de plată

Cuvinte cheie: Contul curent , Ordin de plată , Instrumente de debit (cecul, cambia,
biletul la ordin) , Direct Debit , Standing Order , Conturile Escrow ,
Acreditivul , Incass o-ul

Contul curent

În conformitate cu Legea bancară nr. 58 din 1998 și OUG nr. 99 din 2006, băncile pot deschide
cont următoarelor categorii de clienți:
a) clienți persoane fizice;
b) clienți persoane fizice autorizate;
c) clienți persoane juridice;
d) autorități publice loc ale;
e) alți clienți persoane juridice (inclusiv bănci corespondente, bănci de investiții, societăți
de asigurare -reasigurare, societăți de leasing, societăți de factoring, societăți de
forfetare, asociații, fundații, federa ții etc.);
f) alte entit ăți fără personalitate juridică (subunități componente ale agenților economici,
puncte de lucru, fonduri mutuale, fondure deschise de investiții etc.).

Fiecare dintre aceste categorii prezintă anumite trasături specife, pe care băncil e trebuie să le ia
în considerare, atât la deschiderea de conturi clienților, cât și la monitorizarea ulterioară a
acestora.

Reguli de funcționare ale contului curent

Deschis în lei sau valută, contul curent este de tip bifuncțional, evidențiind atât
disponibilitățile clien tului în valuta contului, cât și operațiunile de încasări și
plăți înregistrate în acesta. Perioada de valabilitate este cuprinsă între data
deschide rii contului curent și data închiderii acestuia.

În ceea ce privește dobânda aferentă contului curent, ace asta se bonifică lunar
în con tul curent al clientului. La data aniversară pot exista următoarele două situații:
• pentru soldurile creditoare înregistr ate în contul curent, aflate peste limita minimă de
calcul a dobânzii, stabilită de fiecare bancă , banca ac ordă dobândă;
• pentru soldurile debitoare înregistrate în contul curent banca percepe dobândă.

La solicitarea băncii, unitățile teritoriale pot negocia cu departamentul
specializat din cadrul Centralei procente de dobândă pentru soldurile aferente
conturi lor curente. Pentru sumele trase neautorizat în descoperit din contul
curent banca percepe clien tului dobândă penalizatoare. Totodată, operațiunile
derulate prin contul curent, precum și serviciile prestate de către bancă în
legatură cu contul curent (desc hidere, închidere, administrare etc.) sunt

47 comisionate conform planului tarifar specific fiecăre i bănci, precum și în baza documentelor
bilaterale încheiate cu clientul.

Deschiderea contului curent
Banca deschide cont curent clientului acceptat conform r eglementărilor în domeniul cunoașterii
clientelei ( Legea bancară nr. 58 din 05/03/1998 ). Clientu l poate solicita deschiderea contului
curent prin prezentarea la bancă. Excepție de la această prevedere face deschiderea contului
curent:
a) în baza unor docum ente contractuale încheiate între bancă și alte instituții;
b) prin contactarea clientului de către funcționarii băncii cu atribuții în acest sens, în
funcție de categoria de clienți în care acesta se încadrează.

La deschiderea contului curent sau ulteri or, clientul poate opta pentru eliberarea cardurilor de
debit din oferta de produse a băncii, în moneda contului respectiv, care va permite acestuia
accesul la contul curent. La conturile curente deschise pentru produse specifice sau din inițiativa
băncii, pentru derularea operațiunilor aferente unor produse destin ate atragerii de resurse, nu pot
fi atașate carduri.

Ulterior deschiderii contului, în vederea efectuării de operațiuni pe contul deschis, clientul va
completa și depune la bancă următoarele doc umente:
a) persoanele fizice – formularul specimen de semnat ură;
b) persoanele juridice și persoanele fizice autorizate – formularul specimen de semnătură și,
după caz, formularul specimen de ștampilă.

Administrarea contului curent
Banca trebuie să asigu re conformarea cu prev ederile normelor privind standardele de cunoaștere
a clientelei și în situația existenței unor suspiciuni asupra transferului de fonduri să acționeze în
conformitate cu legislația privind prevenirea și sancționar ea spălării banilor și a celorlalte
reglemen tări în vigoare.

Operațiunile se efectuează în limitele și împuternicirile stabilite de titularul de cont.
Operațiunile dispuse de clienți pot fi efectuate la sediile unităților băncii, în timpul programului
de lucru al acestora, potrivit caracteristicilor produselor bancare solicitate. Operațiunile dispuse
prin card sau prin sisteme de tip electronic -banking se derulează potrivit specificului acestor
produse și servicii bancare. Titularul de cont poate efectua operațiuni prin sistemele electronic –
banking prin intermediul unității băncii cu care încheie convenție în acest sens.

În vederea efectuării operațiunilor prin prezentarea la sediile băncii,
funcționarul bancar parcurge următoarele demersuri: identific ă clientul, verifică
actul de identitate și, după caz, concordanța datelor înscrise în documentul
prezentat cu cele referitoare la client reținute în sistem.

Închiderea contului curent
Se efectueză potrivit clauzelor contractuale, din inițiativa clien tului sau a băncii și presupune
reținerea/evidențierea tuturor comisioanelor datorate băncii și calculul la zi a dobânzii
active/pasive, precum și încasarea/bonificarea acesteia, astfel:
a) în situația în care închiderea contului curent are loc din inițiat iva băncii, eventualele
comisioane datorate băncii de către client vor fi înregistrate în contul intern al băncii „Dobânzi
restante – comisioane restante";
b) în situația în care închiderea contului curent are loc din inițiativa băncii, eventualele
sume da torate băncii de catre client (soldul debitor rezultat din operațiuni neautorizate cu
cardul/dobânda calculată la soldul debitor) vor fi înregistrate în contul de “Debitori diverși” .

48 Extrasul de cont
Pentru operațiunile înregis trate în contul curent, ban ca eliberează extrase de
cont. Acestea vor fi semnate și ștampilate corespunzător de funcționarul bancar.
Este considerat " extras curent " extrasul de cont solicitat de client în continuarea
celui eliberat anterior și numerotat co respunzător. Sunt considera te "duplicate
ale extraselor de cont" extrasele de cont solicitate de client în alte situații decât
cea pentru eliberarea extrasului curent.

Sumele evidențiate pe extrasul de cont au următoarea semnificație:
a) Soldul contabil i nițial reflectă, la început ul zilei curente, situația sumelor înregistrate
în contul curent, astfel cum sunt evidențiate și în contabilitatea băncii;
b) Soldul contabil reflectă situația contului curent înregistrată în evidențele contabile ale
băncii la momentul editării extrasului de cont;
Sold contabil = sold contabil inițial +/ – tranzacții finalizate
c) Soldul disponibil reflectă situația sumelor evidentiațe în contu l curent în momentul
editării extrasului de cont, în funcție de obligațiile de plată ale titularului de cont;
Sold disponibil = sold contabil – tranzacții în curs de finalizare – alte sume blocate
Având în vedere faptul că, în componența soldului disponibil vor fi incluse și sumele datorate
de client în baza adreselor de instituire a popririlor/titlurilor executorii, acest sold poate avea și
valori negative;
d) Tranzacțiile în curs de finalizare includ:
d1) sumele introduse în sistem, nevalidate , cu excepția ordinelor de plată în lei. Ordinele de
plată în lei sunt înregistrate în sistem cu ora validării;
d2) sumele in troduse în sistem, blocate pentru licitații valutare, tranzacții efectuate prin car dul
de debit sau plăți în valută interbancare (indiferent de modalitatea în care este procesată
operațiunea);
e) disponibil rămas neutilizat din descoperitul de cont acordat prin intermediul cardului
de debit sau din linii de credit;
f) Alte sume blocate :
f1) sumele datorate de client, pentru care, până la momentul editării extrasului de cont au fost
înregistrate în evidențele băncii adrese de instituire a popririlor/titluri executorii .
f2) alte sume rezervate pentru efectuarea unor plăți viitoar e pentru care banca și -a asumat
obligația de plată față de terți anterior înregistrarii popririi.

Plăți prin ordin de plată

Ordinul de plată (OP) este dispoziția dată de o perso ană, numită ordonator ,
unei bănci, de a plăti o sumă determinată în favoarea unei alte persoane,
denumită beneficiar , pentru stingerea unei obligații bănești, provenind dintr -o
relație directă existentă între ordonator și beneficiar.

Părțile implicate în circuitul ordinului de plată sunt următoarele:
a) ordonatorul care inițiază operațiunea, stabilește condiția plății, constituie sursa de
fonduri necesare, plătește, putând revoca plata (înainte de execuț ie);
b) beneficiarul, cel în favoarea căruia se efect uează plata, se conformează condițiilor
prevazute de OP;
c) băncile care se pot afla în următoarele situații:
– banca ordonatoare, cea care dă dispoziția pentru efectuarea plății prin OP și la care s e
constituie sursa de fonduri;
– banca plătitoare, c ea care achită suma în contul beneficiarului;
– banca intermediară, cea care apare pe traseul bancar în vederea efectuării OP. Băncile
intermediare sunt participanți la procesul de decontare în sistemele internaționale de plăți;

49
Un ordin de plată trebui e sa fie supus procedurii de verificare a autenticității,
operațiune care constituie un mijloc de protecție împotriva plăților neautorizate,
astfel:
a) prin confruntarea, în cazul OP pe suport hârtie , a semnăturilor
(inclusiv a amprentei ștampilei, în cazu l persoanelor juridice) aplic ate pe ordinul
de plată cu cele depuse la bancă și scanate în sistem, care trebuie să coincidă.
Emitentul poate fi reprezentat și de alte persoane, care au mandatul de a -l reprezenta, respectiv
pe care le -a împuternicit potrivi t convenției de cont sau fișe i specimenelor de semnatură sau
prin procură autentică.
b) în cazul OP transmis de către client în format electronic și editat de către bancă,
elementul de autenticitate este semnatura electronică a clientului.

Plăți prin instrumente de debit (cecul, cambia, biletul la ordin)

Plăți prin intermediul cecului

Cecul reprezintă un înscris prin care o persoană denumită tragător, dă ordin
unei bănci la care are disponibilități bănești, denumită tras, să plătească, la
prezentare a titlului, o sumă de bani, altei persoane, denumită beneficiar.

Cecul cuprinde 8 zone, și anume:
• ZONA 1, care este alocată pentru elementele de identificare a instituției de credit trase,
fiind întotdeauna plasată în partea superioară a cecului și cup rinde:
– în partea s tângă sus: denumirea și/sau sigla instituției de credit trase;
– în partea dreaptă sus: adresa sediului instituției de credit trase;
– în partea stângă jos: rubrica "Plătiți în schimbul acestui CEC", sub denumirea și/sau sigla
instit uției de credit trase; cuvântul "CEC" fiind tipărit cu majuscule, îngroșat;
– ZONA 1A este alocată pentru pretipărirea referinței cecului;
– ZONA 1B este alocată barării cecului;
• ZONA 2 alocată pentru date privind conținutul propriu -zis al cecului, este întotdeauna
plasată sub zona 1 și cuprinde următoarele rubrici și spații de completat: denumirea localității,
suma, moneda, denumirea trăgătorului, codul de identificare al acestuia și codul IBAN;
• ZONA 3 este alocată pentru giruri, fiind plasată sub zona 2;
• ZONA 4 alocată pentru aplicarea ștampilei "CERTIFICAT" pe cec sau pentru avalizarea
cecului;
• ZONA 5 alocată pentru semnătura trăgătorului;
• ZONA 6 cuprinde alte mențiuni ;
• ZONA 7 este alocată pentru elementele de identificare a contului ultimului poseso r al
cecului;
• ZONA 8 reprezintă banda albă. În această zonă nu vor fi făcute mențiuni, cu excepția
liniei codurilor, iar fundalul cecului nu va avea în această zonă nici un fel de imprimări.

50

Figura nr. 1 – Cecul

În vederea eliberării carnet elor de cecuri sau a filelor de cec, se vor avea în
vedere următoarele:
– clientul trebuie să completeze în două exemplare o comandă pentru
procurarea carnetelor de cecuri sau a unor file de cec. Comanda semnată de
persoanele autorizate să d ispună de cont, c onform Fișei specimenelor de
semnătură/procurii/Convenției de cont curent, este prezentată funcționarului
bancar de la unitatea teritorială a băncii la care are deschis contul curent, respectiv banca trasă;
– funcționarul bancar trebuie să identifice, în baz a actului de identitate (în original),
persoana care prezintă cecul, respectiv persoana care este desemnată să ridice carnetele de
cec/filele de cec de la bancă. Totodata se vor confrunta semnăturile și, după caz, amprenta
ștampilei înscrise pe comandă, c u cele aflate în evidențele băncii, care trebuie să coincidă;
– persoana acreditată să notifice la CIP trebuie să consulte în mod obligatoriu baza de date
a BNR, CIP, iar formularele de cec se vor elibera clientului în ziua consu ltării acestei baze de
date;
– nu se vor elibera carnete de cecuri sau file de cec, în situația în care clientul respectiv
este declarat în interdicție bancară, indiferent dacă a fost notificat de o unitate teritorială a
băncii sau de către o altă instituție de credit;
– în cererea de co nsultare care se transmite pentru interogarea bazei de date a BNR -CIP,
se vor solicita informații privind istoricul incidentelor de plăți majore, care sunt înscrise în
Fișierul Național al Persoanelor cu Risc. Persoana acredita tă să notifice la CIP va menț iona în
mod obligatoriu pe formularul de comandă de cumpărare file sau carnete cec rezultatul
consultării bazei de date a BNR -CIP;
– casierul va proceda apoi la pretipărirea și eliberarea filelor de cec, înscriind pe comandă
tipul cecului și cantitățile cu mpărate, seria și numărul acestora.

În cazul revocării la plată a cecului , scrisoarea prin care tragătorul revocă plata
cecului se va depune de titularul de cont/ reprezentantul (delegatul) acestuia
direct la funcționarul ba ncar desemnat să efectueze op erațiuni în conturile
plătitorului, care va semna de primire numai după ce a verificat că respectivul
cec nu a fost plătit, declarat pierdut/furat/distrus/anulat. Funcționarul bancar este
obligat să verifice identitatea repreze ntantului (delegatului) clien tului, precum și
autenticitatea scrisorii respective, având obligația de a schimba starea cecului în
“REVOCAT” în aplicatia care gestionează evidența filelor cec, pe baza cererii formulate de
client.

În cazul închiderii contu lui clientului, unitățile ban care teritoriale sunt obligate să solicite

51 clientului restituirea tuturor filelor de cec vândute acestuia. Filele de cec care nu au fost
recuperate de la clienți se vor anula, din inițiativa băncii, după înștiințarea prealabilă a clientului
cu privire la d ecizia băncii. Dacă se prezintă la plată un instrument de debit care a fost emis
anterior închiderii contului/subcontului, unitatea bancară respectivă va efectua refuzul la plată
cu motivul “lipsă totală de disponibil” și va tr ansmite la CIP “Cererea de în scriere a refuzului
bancar în Fisierul Național de Cecuri”.

Plăți prin intermediul cambiei

Cambia reprezintă un înscris care conține un ordin scris și necondiționat dat de
către o persoa nă (trăgător) unei alte persoane (tras) pentru a plăti o anumită
sumă de bani, la vedere sau la o anumită scadență și într -un anumit loc, unei a
treia persoane (beneficiar).

Figura nr. 2 – Cambia

Cambia cuprinde următoarele zone:
• ZONA 1: denumirea de cambie trecută în textul titlului și exprimată în limba
întrebuințată pentru redactarea acestui titlu. ZONA 1A este alocată pentru pretipărirea feței
cambiei;
• ZONA 2: ordinul necondițio nat de a plăti o sumă determinată;
• ZONA 3: numele celui care trebuie să plătească (trasul);
• ZONA 4: indicar ea scadenței;
• ZONA 5: indicarea locului unde plata trebuie făcută;
• ZONA 6: numele celui căruia sau la ordinul căruia plata trebuie facută;
• ZONA 7 : indicarea datei și a locului emiterii;
• ZONA 8: semnătura celui care emite cambia (trăgător).

Girarea cam biei

Cambia este transmisibila prin gir care poate fi făcut în folosul trasului,
indiferent dacă a acceptat sau nu, al trăgătorului sau al oricăru i alt obligat.
Aceștia pot să gireze din nou cambia. Girul este valabil chiar dacă beneficiarul
nu este arăt at sau dacă girantul a pus numai semnătura (gir in alb). În acest din
urmă caz, pentru a fi valabil, girul trebuie să fie scris pe dosul cambiei sau pe
adaus.

52 Girul transmite toate drepturile izvorâte din cambie. Dacă girul este în alb posesorul poate:
1) să -l completeze cu propriul său nume sau cu numele altei persoane;
2) să gireze cambia din nou în alb sau la ordinul unei anume persoane;
3) să predea cambia unui terț fără să completeze girul în alb și fără s -o gireze.
Girantul, daca nu s -a stipulat altfel, răspunde de acceptare și de plată. Acesta poate interzice un
nou gir, caz în care nu răspunde față de persoanele cărora cambia a fost ulter ior girată.

Avalul cambiei
Plata unei cambii poate fi garantată printr -un aval pentru întreaga suma sau
numai pentru o parte din ea, garanție care poate fi dată de un terț sau de un
semnatar al cambiei. Avalul se consideră că rezultă din simpla semnătu ră a
avalistului pusă pe fața cambiei, mai puțin dacă semnătura este a trasului sau a
tragătorului. Toto dată, avalul trebuie să arate pentru cine este dat, în caz contrar
considerându -se dat prin trăgător. În momentul în care avalistul plătește cambia,
el dobândește toate drepturile ce izvorăsc din aceasta.

Unitățile bancare teritoriale care urmează a înca sa cambii acceptate, pe circuit
interbancar, cu scadența la termen fix, la un anumit termen de la data emiterii
sau la un anumit termen de la vedere, vo r urmări ca ziua compensării acestora
să coincidă cu data scadenței sau cu una dintre cele două zile luc rătoare care
urmează datei scadenței. În cazul cambiilor acceptate cu scadența la termen fix,
la un anumit termen de la data emiterii sau la un anumit t ermen de la vedere,
unitățile prezentatoare care au primit instrumentele în original, vor urmări să
introducă aceste instrumente în dispoziția centralizatoare de încasare, astfel ca ziua compensării
să coincidă cu data scadenței sau cel târziu cu una din c ele două zile lucrătoare care urmează
datei scadenței.

Plăți prin intermediul biletului la ordin

Biletul la ordin reprezintă un instrument prin care o persoană denumită emitent,
se obligă să platească la o anumită dată, o anumită sumă de bani fixată, c ătre o
altă persoană denumită beneficiar.

Câmpurile obligaturiu de completat în cazul biletului la ordin sunt următoarele:
1. Numele și sediul/domiciliul emitentului;
2. Data emiterii care trebuie să fie unică sau exprimată prin zi, lună, an;
3. Locul emiterii, c el puțin localitatea și județul;
4. Semnătura emitentului, care trebuie să fie autografă și să se compun ă din numele și
prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice care se obligă să figureze la
locul indicat în formatul standard;
5. Suma de bani determinată și moneda, care se completează doar în momentul introducerii
la plată;
6. Scadența plății, c are trebuie să fie unică (nu pot fi mai multe scadențe pe un BO), certă
(să arate ziua, luna, anul sau termenul maxim de plată, raportat la un alt element
calendaristic) și posibilă (ex. să nu fie anterioară datei emiterii);
7. Locul plății, pot fi indicate m ai multe locuri de plată, inclusiv la terți (ex: la contul
curent deschis la o bancă).

Fac excepții de la elementele obligatorii prezentate mai sus următo arele:
➢ BO la vedere fără indicarea scadenței plății. Poate fi prezentat la plată în intervalul
dintre ziua emiterii și cel mai târziu la 1 an de la emitere;

53 ➢ BO fără indicarea locului plății. Locul plății va fi considerat sediul/domiciliul
emitentului;
➢ BO f ără indicarea locului emiterii. Locul emiterii va fi considerat sediul/domiciliul
emitentului.

La co mpletarea biletului la ordin în alb, din punct de vedere al cadrului legislativ, trebuie să se
satisfacă următoarele cerințe minime:
➢ conține obligatoriu se mnătura emitentului și numele beneficiarului;
➢ poate să conțină și o parte din celelalte elemente obligatorii;
➢ completarea cu elementele obligatorii se face anterior prezentării la plată;
➢ la completarea BO în alb trebuie să se respecte înțelegerile dintre t răgător și beneficiar
stabilite la momentul emiterii titlului.

Figura nr. 3 – Biletul l a ordin

Direct Debit

Serviciul Direct Debit reprezintă o modalitate de plată a unei sume de bani
convenite între plătitor și beneficiar, care constă în debitarea preautorizată a
contului curent al plătitorului de către bancă în baza prevederilor mandatului de
debitare directă, la solicitarea beneficiarului. Serviciul Direct Debit se poate
contracta atât în sistem intrabancar, lei sau valută, cât și în sistem inter bancar,
fie în calitate de beneficiari în baza unui angajament privind d ebitarea directă,
fie în calitate de plătitori în baza unui mandat de debitare directă.

Acesta presupune debitarea pre -autorizată a contului plătitorului de către banca/unitatea
plătitorului în baza prevederilor “Mandatului de debitare directă” (MDD), la solicitarea
beneficiarului și creditarea corespunzătoare a contului beneficiarului de către banca/unitatea
beneficiarului în baza “Angajamentului privind debitarea directă” (ADD).

Caracteristicile serviciului:
1. din punct de vedere al clientului plătitor:

54 – acesta încheie la unitatea teritorială a băncii la care are deschis contul curent
“Mandatul de debitare directă”, pentru fiecare beneficiar în parte cu care intră în relații de
decontare prin Direct Debit;
– prin semnarea contractului, clientul plătitor mandatează unitatea teritorială a băncii să -i
debiteze contul în vederea plății facturilor emise de către beneficiar și totodată se obligă să -și
alimenteze contul, astfel încât la data scadenței să existe fo nduri suficiente acoperirii valorii
facturilor emise de beneficiari;
– clientul plătitor comunică beneficiarului modalitatea în care se va realiza plata, iar în
vederea efectuării plății, beneficiarul va transmite băncii plătit orului o instrucțiune de deb itare
directă;
– decontarea cu beneficiarul se efectuează de către bancă prin debitarea contului
clientului plătitor cu suma plății și transferarea acesteia în contul beneficiarului sumei. Această
modalitate de plată nu neces ită autorizarea prealabilă d e către plătitor a fiecarei instrucțiuni de
debitare directă trasă asupra contului său.
2. din punct de vedere al clientului beneficiar , acesta încheie la unitatea teritorială a
băncii la care are deschis contul curent “Angajam entul privind debitarea directă”, în baza căruia
poate transmite instrucțiuni de debitare directă.

Figura nr. 4 – Direct Debit intrabancar

Fluxul aferent serviciului Direct Debit prespune verificarea cel puțin a următoarelor aspecte:
– existența unui “Angajament pr ivind debitarea directă” și a cel puțin unui “Mandat de
debitare directă”;
– emiterea de către beneficar a uneia sau mai multor instrucțiuni de debitare directă
(IDD) care urmează să fie trasa(e) asupra unui cont al unuia sau a mai multor cli enți plătitori ;
– debitarea contului clientului plătitor se efectuează în baza “Mandatului de debitare
directă”, pe care acesta l -a semnat anterior cu banca sa (banca plătitorului).

Figura nr. 5 – Direct Debit interbancar

55 Avantajele serviciului Direct Debit pentru clientul beneficiar:
• îmbunătățirea controlului asupra fluxului de numerar prin încasarea planificată a
creanțelor;
• scăderea costurilor cu încasarea creanțelor;
• reducerea riscului operațional .

Avantajele serviciului Direct Debit pentru client ul plătitor:
• certitudinea plății facturilor la scadența acestora;
• economie de timp prin evitarea aglomerației de la ghișeele bancare;
• economie de bani prin achitarea unor comisioane reduse.

Standing Order

Standing Order reprezintă modalitatea de plată prin care banca plătitorului
execută ordine de plată la date și în sume fixate în prealabil, în baza
contractului încheiat cu plătitorul. Unitatea bancară teritorială a plătitorului va
executa ordinele de pl ată programate în strictă conformitate cu planifi carea din
contractul încheiat, în limita disponibilităților existente în contul curent sau în
depozitul colateral al plătitorului, fără a mai condiționa efectuarea acestor plăți
de vreun alt consimțământ al plătitorului decât cel dat prin contract.
Operați unile aferente acestui serviciu se derulează atât în sistem intrabancar, cât și în sistem
interbancar.

Caracteristicile serviciului:
√ după parcurgerea etapelor necesare identificării în sistem, clientul plătitor încheie la
unitatea teritorială a băncii c ontractul privind plata prin Standing Order. Acesta se întocmește la
sediul băncii pentru fiecare beneficiar cu care plătitorul intră în relații de decontare prin
Standing Order. Banca plătitorului va semna numai contracte cuprinzând următoarele date de
identificare obligatorii:
a) numele sau denumirea plătitorului ca parte a contractului;
b) denumirea băncii plătitorului ca parte a contra ctului și ca bancă inițiatoare;
c) numele sau denumirea beneficiarului, inclusiv codul fiscal;
d) denumirea băncii benef iciarului ca bancă destinatară;
e) un cont al plătitorului deschis la banca plătitorului, din disponibilul căruia să poată fi
efectuată plata, în vederea executării fiecăruia dintre ordinele de plată;
f) un cont al beneficiarului deschis la banca destinata ră pentru toate ordinele de plată
executabile prin contract;
g) mandatul plătitorului acordat băncii sale în vederea realizări i obiectului contractului.
√ prin semnarea contractului, clientul plătitor mandatează banca să execute, la datele
fixate și pentru sumele stabilite în prealabil de comun acord, ordine de plată în favoarea unui
prestator de servicii/furnizor și totodată se obligă să -și alimenteze contul, astfel încât la data
scadenței să existe fonduri suficiente acoperirii plăților prestabilite;
√ banca execută ordinele de plată conform planificării din contractul încheiat, la datele și
în sumele convenite cu clientul plăti tor, transferul în contul prestatorului de servicii/furnizor
realizându -se numai în baza contractului încheiat, fără a se mai soli cita un alt consimțământ din
partea clientului plătitor. Operațiunea se va evidenția în extrasul de cont.

Astfel, prin contr act, clientul plătitor autorizează banca să execute, din contul
său curent/depozitul colateral, ordine de plată corespunzătoare fi ecărei plăți
programate la termen, precum și să debiteze depozitul colateral și să crediteze
contul curent în vederea efectuă rii de plăți, în favoarea beneficiarului stipulat în

56 contract. Depozitul colateral pentru disponibilități pentru plăți prin Standi ng Order poate fi
constituit și alimentat atât din resursele proprii ale clientului plătitor, cât și din credite bancare.
Obligația asigurării disponibilităților necesare efectuării plăților la termenele și în sumele
stabilite revine integral și exclusiv c lientului plătitor. Banca execută ordinele de plată în numele
clientului plătitor, numai la datele și în sumele convenite cu a cesta, fără a fi condiționată în
executarea mandatului sau de primirea altui consimțământ decât cel dat de clientul plătitor prin
semnarea contractului.

Conturile Escrow

Contul Escrow reprezintă un cont de depozit temporar, deschis în vederea
depozitării unor sume de bani (în lei și/sau valută) până la încheierea unui
contract, livrarea unor mărfuri sau îndeplinirea unor condiții specificate într -un
contract sau angajament încheiat între două părți. Banca îndeplinește rolul de
agent escrow, iar deponentul sumelor va fi titularul contului.
Caracteristicile produslui:
− termenii constituirii și funcționării depozitului temporar fac ob iectul unui Contract
de depozit escrow, care poate fi încheiat între bancă și ambele părți contractante;
− încheierea contractului de depozit escrow se va realiza pe baza cererii deponentului,
care are calitatea de titular al contului de depozit escrow;
− banc a va transfera fondurile din contul de depoz it escrow în contul vânzătorului,
numai după ce aceasta a primit o instrucțiune scrisă de la cumpărător și vânzător
numită “Certificat de îndeplinire a condițiilor”, semnat de ambele părți;
− în cazul neîndepliniri i clauzelor la termenele și în condițiile prevăzute de contractul
încheiat, sumele depozitate în contul escrow vor fi restituite depunătorului, împreună
cu eventualele dobânzi calculate și înregistrate pe perioada funcționării depozitului
temporar, contul de depozit escrow fiind astfel lichidat.

Avantajele produsului:
• garanția utilizării sumelor strict pentru destinația stabilită;
• măsură asiguratorie a realizării obiectivelor urmărite de părți într -un contract, securizând
și standardizând clauzele tranzacț iei;
• siguranța pentru părțile i mplicate într -o tranzacție;
• bonificarea dobânzii la vedere pentru sumele depuse în cont;
• dobânda se achită cumpărătorului, indiferent dacă tranzacția are sau nu loc.

Produse destinate încasărilor și plăților internaționale (Acreditiv, Incasso)

Acreditivul

Acreditivul constituie un aranjament bancar prin care o bancă (banca emitentă)
care acționează în conformitate cu instrucțiunile primite de la un client
(ordonator) se angajează irevocabil să onoreze (platească) către exportator
(beneficiar) la prezentare de documente conforme cu termenii și condițiile
acreditivului. Angajamentul irevocabil al băncii emitente este separat de
contractul de vânzare pe care acreditivul documentar se bazează.
Acreditivele documentare sunt s upuse Regulilor și Uzanțelor Uniforme pentru

57 Acreditivele Documentare ale Camerei Internaționale de Comerț Paris (Publicația nr. 600 a
CIC Paris intrată în vigoare la 1 iulie 2007).

Clasificarea acreditivelor:
În funcție de mai multe criterii se pot disti nge următoarele tipuri de acreditive:
a) funcție de posibilitatea băncii emitente de a anula sau modifica acreditivele:
• acreditiv documentar revocabil;
• acreditiv documentar irevocabil;
b) funcție de clauzele ce le conțin:
• acreditiv documentar transferabil;
• acred itiv documentar netransferabil;
• acreditiv documentar cu clauză roșie (red clause);
• acreditiv documentar revolving;
• acreditiv documentar reciproc;
• acreditiv documentar cesionat;
• acreditiv documentar back -to-back;
• acreditiv documentar stan d-by;
c) funcție de m omentul stingerii obligațiilor:
• acreditiv documentar cu plata la vedere;
• acreditiv documentar cu plata la termen;
• acreditiv documentar de negociere;
• acreditiv documentar de acceptare;
d) funcție de existența angajamentului de plată din par tea băncii avizatoa re:
• acreditiv documentar confirmat;
• acreditiv documentar neconfirmat;
e) funcție de domiciliu acreditivului:
• acreditiv documentar domiciliat în țara exportatorului;
• acreditiv documentar domiciliat în țara importatorului;
• acreditiv documenta r domiciliat într -o țară terță.

Acreditivul documentar revocabil se poate anula sau modifica pe parcursul
tranzacției. Aceasta formă este avantajoasă pentru importator, întrucât el poate
modifica termenele de plată sau sumele stabilite inițial. Acreditiv documentar
irevoca bil nu poate fi anulat sau modificat decât cu acordul părților. În acest caz
exportatorul este cel avantajat, deoarece are garanția sumei și a datei încasării.

Acreditiv documentar confirmat se deschide de o bancă la solicitarea băncii emitente.
Efectuar ea plății este garantată de banca cumpărătorului, a vânzatorului sau chiar de o mare
banca internațională. Acreditivul documentar neconfirmat se avizează de banca exportatorului
prin intermediul unei bănci căreia nu -i revine nici un angajament în realizare a lui.

Acreditivul documentar cu clauză roșie permite băncii ordonatoare să efectueze
avansuri de plată beneficiarului, înaintea prezentării documentelor. La originea
acestei operații se află însemnarea cu roșu a unor cluze pentru a atrage atenția.
În ca zul acreditivului documentar revolving se reîntregește automat valoarea
acestuia pe măsură ce se consumă, până la limita valorii la care a fost deschis,
pe durata de valabilitate a acestuia. Este o formă a acreditivului deosebit de
avantajoasă pentru cumpă rător, permițându -i acestuia o gestiune eficientă a
trezoreriei. Acreditivul documentar back to back este o formă a acreditivului documentar
deschisă pe baza unui acreditiv de export, de către exportatorul care nu este producătorul
mărfurilor, în favoarea producătorului.

58 Acreditivele documentare sunt în general utilizate în următoarele cazuri:
• pentru tranzacții de valori mari și cele ce acoperă livrări de marfă, prestări de servicii și
executări de lucrări, în baza c ontractelor comerciale;
• atunci când c ei doi parteneri contractuali nu se cunosc sau nu au încredere unul în
celălalt fiind la începutul unei relații comerciale și doresc ca tranzacția să fie efectuată
fără riscuri, și anume cumpărătorul să plătească contra valoarea mărfurilor
livrate/serviciil e prestate, iar vânzătorul să producă marfa/presteze serviciile la
termenele și în condițiile agreate în contractul comercial.

Caracteristicile acreditivului
Acreditivul documentar urmează un proces cunoscut în mod obișnuit ca ciclul acreditivului
documen tar și cuprinde următoarele fluxuri:

Fluxul emiterii acreditivului documentar
1. Importatorul (ordonatorul acreditivului) solicită băncii emitente să emită un acreditiv
documentar în favoarea unui exportator (benef iciarul acreditivului). Acesta complete ază o
cerere de deschidere de acreditiv în corelare cu prevederile contractului comercial/confirmării
de comandă/facturii proforme încheiate cu exportatorul și o depune la ghișeul băncii;
2. Banca emitentă verifică c ererea de deschidere de acreditiv primit ă de la ordonator,
pentru a se asigura că este completă, precisă și în conformitate cu regulile și uzanțele interne și
externe în vigoare aplicabile în cazul acreditivelor;
3. Dacă cererea de deschidere de a creditiv este conformă și există sursă d e finanțare,
banca emitentă va emite acreditivul documentar și îl va transmite băncii avizatoare (de regulă
prin mesaj SWIFT);
4. Daca este satisfăcută de aparenta autenticitate a acreditivului, banca avizatoa re
avizează acreditivul către beneficiar /exportator .

Figura nr. 6 – Fluxul emiterii acreditivului documentar

Fluxul utilizării acreditivului documentar
1. Beneficiarul examinează termenii și condițiile acreditivului documentar primit pentru
a se asigura că este în conformitate cu preved erile contractului comercial încheiat (este deschis
pentru suma agreată, d escrierea mărfii este conformă, poate prezenta documentele solicitate la
plată în cadrul acreditivului, se poate încadra în termenul de livra re și de prezentare a
documentelor stipul at de acreditiv);
2. Dacă beneficiarul consideră că acreditivul primit este acceptabil, livrează marfa și
prezintă documentele de livrare la banca desemnată, banca care este autorizată de către banca

59 emitentă să efe ctueze plata contra documentelor conforme cu cerințele acreditivului (de regulă
banca avizatoare este și banca desemnată). În cazul în care, beneficiarul nu este satisfăcut de
termenii și condițiile acreditivului primit, el poate cere modificarea acestora;
3. Banca desemnată examinează doc umentele în corelare cu termenii și condițiile
acreditivului și dacă le gasește conforme poate efectua plata în condițiile prevăzute de acreditiv.
Daca banca desemnată nu și -a adăugat confirmarea la un acreditiv ea nu este obligată să
efectueze plata la pr ezentarea documentelor;
4. Banca desemnată remite documentele către banca emitentă;
5. Banca emitentă verifică documentele, iar dacă acestea sunt conforme, transferă suma
către banca desemnată;
6. Banca emi tentă eliberează documentele ordonatorulu i/importatorului pentru a intra în
posesia mărfii.

Figura nr. 7 – Fluxul utilizării acreditivului documentar

Incasso -ul

Incasso -ul este o modalitate de plată utilizată în comerțul internațional care se
bazează pe obligația de plată a cumparătoru lui, asumată prin contractul
comercial fără a comporta nici un angajament de plată din partea băncilor
implicate în derulare. Incasso-urile se derulează în baza Regulilor și Uzanțelor
Uniforme privind Incasso -urile, Publicația 522 a CIC Paris.

Prin incass o se întelege tratarea de către bănci potrivit instrucțiunilor primite a documentelor
comerciale și/sau financiare în scopul:
• de a obține acceptarea și/sau plata;
• de a remite documentele comerciale contra acceptării și/sau după caz contra plății;
• de a remi te documentele în alte condiții.

Părțile implicate în cadrul operațiunii de incasso sunt:
• Tragătorul: ordonatorul/exportatorul/vânzătorul, partea care încredințează operațiunea
de incasso băncii sale;
• Banca remitentă: banca căreia ordonatorul i -a încredi nțat operațiunea de incasso;
• Banca colectoare: orice bancă însarcinată cu încasarea, alta decât banca remitentă
implicată în operațiunea de incasso;
• Banca prezentatoare: banca însărcinată cu prezentarea documentelor trasului, de cele
mai multe ori fiind ac eeași cu banca colectoare;

60 • Trasul: importatorul/cumpărătorul, este partea la care trebuie efectuată pr ezentarea
documentelor în conformitate cu ordinul de încasare.

Tipuri de incasso
• Incasso simplu (curat) , constă în remiterea de documente financiare (ca mbii/trate, bilete
la ordin, cecuri, chitanțe de depozit ), neînsoțite de documente comerciale;
• Incass o documentar, constă în remiterea de documente comerciale (facturi , documente
de transport, certificat de inspecție, etc.) însoțite sau nu de documente fi nanciare.

Modalitatea de eliberare a documentelor
• Documente contra plată (D/P) . Eliberarea documentelor de către banca trasului se
realizează după efecuarea plății;
• Documente contra acceptare (D/A) . Documentele comerciale sunt însoțite de o cambie,
elibe rarea documentelor de către banca trasului făcându -se după ce aceasta acceptă
cambia.

Mecani smul operațiunilor de incasso
1. Trăgatorul este cel ce inițiază operațiunea de incasso, stabilind condițiile concrete de
derulare a acesteia. După expedierea mărf ii acesta depune la banca sa setul de documente ce
atestă această operațiune în concordanță c u prevederile contractuale. Documentele trebuie să fie
însoțite de o scrisoare cu instrucțiuni de încasare clare și precise. Daca exportatorul nu acceptă
plata par țială este necesar să se precizeze că documentele nu se eliberează decât contra plății
integr ale;
2. Banca remitentă, după verificarea aparentei concordanțe între documentele prezentate
efectiv și cele din scrisoarea cu instrucțiuni de încasare, transmi te documentele împreună cu
scrisoarea cu instrucțiunile de încasare băncii colectoare, în ved erea obținerii plății;
3. Banca colectoare primește documentele și scrisoarea cu instrucțiunile de încasare de
la banca remitentă, având sarcina de a asigura preze ntarea documentelor trasului și a obține
încasarea. Aceasta avizează trasul, informându -l asu pra condițiilor de eliberare a documentelor.
Banca colectoare nu este responsabilă de efectuarea plății de către clientul său (trasul), dar este
răspunzătoare de î ndeplinirea instrucțiunilor băncii remitente (inițierea protestului, eliberarea
documentelor contra plată/acceptare);
4. La îndeplinirea condițiilor privind acceptarea /plata/alte condiții, banca colectoare îi
eliberează documentele trasului, care intrând în posesia acestora își ridică marfa din vamă.
Banca colectoare transferă apoi contravaloarea documentelor băncii remitente. Astfel, la
primirea fondurilor de la banca colectoare, banca remitentă creditează contul trăgătorului cu
sumele respective.

Figura nr. 8 – Flux incasso

61
În cazul unui incasso, ce prevede documente eliberabile contra acceptării
cambiei, banca colectoare este responsabilă să supravegheze ca forma de
acceptare a cambiei să fie completă și corectă. La primirea de la centrala băncii
a cambiei în vederea acceptării unitatea teritorială a băncii va contacta clientul
în vederea prezentării la sediul său și a acceptării cambiei. Acceptarea cambiei
se face numai de către persoanele care au calitatea de a angaja patrimonial
societatea în con formitate cu statutul societății.

62 Unitatea de curs 2.2

Produse de economisire

Cuvinte cheie: Depozite overnight , Depozite la termen , Depozite negociate, conturi
de economii și certificate de depozit

Băncile pun la d ispoziția clienților o gamă largă de depozite , atât din punct de
vedere al duratei, cât și în ceea ce privește moneda de economisire sau modul
de restituire a dobânzii. Principalele tipuri de depozite acordate de băncile
comerciale îmbracă următoarele form e prezentate mai jos.

În funcție de moneda în care se constituie, depozitele pot fi:
– depozite în lei;
– depozite în valută.

În functie de dobânda bonificată:
– depozite cu dobândă variabilă : banca poate modifica rata dobânzii pe perioada
depozitulu i, în functie de evoluția ratei dobânzii pe piață;
– depozite cu dobândă fixă: banca asigură o rată fixă a dobânzii pe perioada depozitului
indiferent de evoluția pieței.

În funcție de modalitate a de plată a dobânzii pot fi:
– depozite cu capitalizare: periodic, dobânda se adaugă la suma depusă inițial;
– depozite fără capitalizare: lunar, dobânda este virată în contul curent care îi asigură
titularului acces la aceasta.

În funcție de opțiunea de reînnoire a depozitului pe același termen ca și cel iniț ial:
– depozite cu prelungire automată: dacă se optează pentru reînnoire automată la sfârșitul
perioadei depozitului, depozitul se prelungește automat. În plus, dacă depozitul are opțiunea de
capitalizare a dobânzii, dobânda se adaugă la suma depusă iniți al. Pentru perioada următoare,
rata dobânzii se va aplica la suma inițială plus dobânda obținută pe perioada precedent ă;
– depozite cu scadență unică: dacă nu se dorește reînnoirea automată, depoz itul va avea
scadență unică, adică la scadență suma depozit ului se va transfera în contul curent (pentru care
se va calcula dobânda la vedere) sau suma va rămâne în același cont, fără dobândă.

Depozite overnight

Depozitul overnight este un produs în lei și valută destinat valorificării
superioare a disponibili tăților existente la sfârșitul fiecarei zile calendaristice în
conturile curente ale clienților, constituit automat de către bancă în baza
mandatului dat de către aceștia. Are o durată de o zi calendaristică și poate fi
contractat în lei sau valută, prin v irament, din contul/subcontul curent al
clientului. Clienții eligibili sunt persoane fizice și persoane juridice și asimilate
acestora. Dobânda aferentă aces tui tip de depozit este fixă și diferențiată pe
tranșe valorice în funcție de soldul depozitului, b onificându -se la scadența depozitului overnight

63 automat în contul/subcontul curent indicat de client.

Clienții eligibili pot beneficia de produsul depozit o vernight automat prin încheierea cu banca a
unei “Convenții cadru de depozit overnight automat”, pr in care mandatează banca să
administreze în numele acestora depozite overnight automate. Convenția de depozit overnight
automat are de obicei o perioadă de v alabilitate de maxim un an de la data încheierii acesteia și
se poate prelungi fie automat pe o nou ă perioada de valabilitate egală cu cea stabilită inițial, fie
pe bază de act adițional în situația în care clientul solicită o altă perioadă de valabilitate decât
cea stabilită inițial. Totodată clientul acceptă nivelul dobânzii stabilite de către bancă ș i modul
în care banca calculează și bonifică dobânda pentru fiecare depozit overnight automat.

Constituirea unui depozit overnight se realizează automat de către bancă în
procesul de închidere a fiecărei zile calendaristice prin virament din
contulurile/ subcontulurile curente indicate de client, exprimate în aceeași
monedă, în contul de depozit overnight automat, cu respectarea sumei minime
de constituire st abilite de către bancă.

Depozite la termen

Constituit în lei sau valută, acest tip de depozit este destinat persoanelor fizice,
persoanelor fizice autorizate și persoanelor juridice, pe un termen de 1, 2, 3, 6,
9 sau 12 luni.

Constituirea depozitelor la termen
Titularul de cont poate solicita constituirea de depozite la termen prin prezentarea l a sediul
unității teritoriale a băncii sau prin intermediul serviciilor de internet banking. Clientul persoana
fizică poate constitui d epozite la termen atât prin depuneri de numerar, cât și prin viramente din
conturile sale. În schimb, clientul persoana j uridică și asimilată poate constitui depozite la
termen numai prin virament.

La expirarea termenului de valabilitate a depozitului l a termen, în funcție de
opțiunea titularului de cont, banca vireaza suma în contul curent stabilit în acest
sens sau pre lungește automat depozitul, pe un nou termen, egal cu cel stabilit
prin conventia de depozit la termen inițială. Procedura de prelungir e automată a
depozitului la termen se consideră o nouă constituire de depozit la termen .

Până la data scadenței depozite lor la termen sunt posibile alimentări în orice moment, în
numerar sau prin virament intrabancar, cu sume minime stabilite de fiecare b ancă în parte. În
situațiile în care sumele reprezentând alimentarea depozitului la termen sunt inferioare valorilor
minime stabilite, banca va proceda la refuzul acestora.

Titularul de cont poate mandata împuternicitul menționat în “Convenția de depozit la termen”
(în limita sumelor aferente depozitului la termen lichidat) / ”Convenția de cont curent” sau o
terță persoană, să constituie noi depozite la termen, în numele său, semnătura mandatarului fiind
opozabilă titularului de cont. Mandatarii au dreptul să semneze, în numele titularului de cont
noua “Convenție de depozit la termen”.

În ceea ce privește titularul de cont minor care a împlinit vârsta de 14 ani, acesta poate constitui
sau depune sume în depozite la termen fără acordul părinților, tutorelui sau curatorului, dacă
sumele cumulate aferente titularului nu depășesc nivelul sumei garantate de către Fondul de

64 garan tare a depozitelor în sistemul bancar. Dacă sumele cumulate aferente titularului depășesc
nivelul sumei garantate de către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, titularul
de cont minor care a împlinit vârsta de 14 ani, poate constitui sau d epune sume în depozitele la
termen cu acordul părinților, tutorelui sau curatorului.

Lichidarea depozitelor la termen
Depozitele la termen se lichidează în situația în care se solicită retragerea oricărei sume din
depozitul respectiv, sau în situația în care, potrivit clauzelor contractuale, nu este prevăzută
prelungirea depozitului la scadență. În primul caz, lichidarea depozitului la termen se efectuează
prin virarea sumei în contul curent indicat de client și poate fi solicitată oricând, indiferent de
termenul de valabilitate al acestuia. În cazul în care clientul își retrage suma înaintea expirăr ii
termenului, acesta încasează dobânda la vedere.

Dobânda aferentă depozitelor la termen
Pentru disponibilitățile în lei sau valută existente în depozite le la termen, banca
calculează și înregistrează dobânda cuvenită, conform caracteristicilor
individuale ale fiecărui produs de depozit la termen. Dobânda calculată se
bonifică corespunzător tipului de depozit la termen și opțiunii clientului, astfel:

a) pentru situațiile cu capitalizarea dobânzii/fără capitalizarea dobânzii;
b) pentru situațiile dobânda fixă/ dobânda variabilă.

Capitalizarea dobânzii reprezintă operațiunea de înregistrare, la scadență, în
contul de depozit la termen a dobânzii cuvenite pentru suma depusă de client în
acel depozit la termen, fiind un atribut atașat anumitor categorii de depozite la
termen. În lipsa mențiunii “cu capitalizarea dobânzii”, dobânda cuvenită pentru
suma depusă de client în contul de depozit la termen se poate înregistra, în
funcție de caracteristicile produsului, lunar/periodic/la data scadenței, în contul
de tip cont curent stabilit în acest sens.

Pentru situațiile “cu dobândă variabilă”, nivelul de dobânda stabilit se modifică ori de câte ori
este necesar în interiorul intervalului de valabilitate. Pentru situațiile “cu dobândă fixă”, nivelul
de dobânda stabilit nu se modifică în interiorul intervalului de valabilitate a depozitului la
termen. În cazul depozitelor la termen pentru care s -a optat pentru var ianta “cu prelungire la
scadență”, nivelul de dobânda practicat se actuali zează corespunzator la data scadenței.

Depozite negociate, conturi de economii și certificate de depozit

Depozite negociate
În funcție de politica de dobânzi a băncii, de valoare a disponibilităților
clientului și/sau de termenul pe care se solicită constituirea depozitului, banca
poate acorda procente de dobândă pasivă diferite de cele standard sau poate
constitui depozite pe alte perioade de valabilitate decât cele ale produselor pe
care le oferă în mod curent clienților. În această situați e, la solicitarea
clientului, unitatea teritorială a băncii care deservește clientul poate solicita
Direcției de Trezorerie din cadrul centralei negocierea procentului de dobândă
pentru depozite sau poate solicita constituirea depozitelor atipice, pe terme ne de valabilitate
diferite și cu un nivel al dobânzii diferențiat față de cel standard.

Sumele minime pentru care se constituie depozitele negociate diferă de la o bancă la alta, iar
dobânda ș i perioada se poate negocia pentru următoarele tipuri de depoz ite:
• Depozitele overnight;

65 • Depozitele la termen;
• Depozitele colaterale.

În cazul depozitelor colaterale, perioada de valabilitate a acestora este corelată cu obiectivul
care a generat constitui rea lor și este cuprinsă între data constituirii (inclusiv) și, după caz, data
scadenței sau data lichidării (exclusiv).

Conturi de economii
Beneficiarii acestor produse sunt persoane fizice rezidente sau nerezidente, cu
vârsta de până la 18 ani sau pest e 18 ani, care dețin sum a minimă de constituire
a contului de economii. Titularul de cont poate desemna unul sau mai mulți
împuterniciți care pot efectua operațiuni în cont pe baza actului de identitate
prezentat în original, în limita sumelor aferente con tului de economii. Acordat
în RON sau valută suma minima a acestui cont diferă de la o bancă la alta, iar
în situația în care soldul zilnic al contului de economii scade sub nivelul minim,
se va proceda la virarea acestuia în contul curent și lichidarea co ntului de economii.

Depunerile, respectiv alimen tările cu numerar se pot face oricând, de obicei în limita anumitor
sume, prin:
• depuneri de numerar la sediul oricărei unități bancare teritoriale;
• virament intra și interbancar;
• transfer de fonduri din cont ul curent.

În situatiile în care sumele reprezen tând alimentarea contului de economii sunt inferioare
valorilor minime stabilite, se va proceda la refuzul acestora. Excepție fac alimentările contului
prin intermediul cardului de debit.

De asemenea, retra geri pot avea loc oricând, prin următoarele modal ități:
• retrageri sub formă de numerar;
• viramente în contul curent cu sau fără card de debit atașat și/sau în contul de card de
credit al titularului;
• constituire de depozite la termen.

Dobanda este de obic ei fixă și diferențiată pe tranșe valorice. Aceste niveluri de
dobânda sunt bonificate cu conditia menținerii soldului minim obligatoriu și la
unele bănci pentru o anumită perioadă de timp. În situația în care soldul
contului de economii scade sub nivelul minim stabilit, nivelul dobânzii
practicate va fi cel la vedere, pentru perioada scursă de la data deschiderii și
până la data diminuării soldului.

Certificate de depozit
Certificatul de depozit este un instrument de economisire ce oferă pos ibilitatea
de a beneficia, pe o anumită perioadă de timp de avantajele unor dobânzi
atractive și fixe, presupunând cumpărarea de certificate de depozit cu discount
emise de către bancă in RON sau valută. Specific acestui tip de produs este
faptul că se poa te achizițion a oricând între data emiterii si cea a scadenței,
plătind valoarea nominală diminuată cu discountul acordat.

Totodată, acestea se pot răscumpăra oricând până la data scadenței, pe baza cotațiilor zilnice,
banca bonificând o dobândă fixă corespunzătoare p erioadei de la cumpărare și pâna la data
scadenței. După data scadenței certificatului se bonifică o dobândă egală cu dobânda aferentă
disponibilitatilor la vedere.

66 Unitatea de curs 2.3

Produse destinate creditării persoanelo r fizice și juridice

Cuvinte cheie: Credite cu destinație multiplă, Credite ipotecare, Linii de credit,
Credite pentru investiții, Credite pentru finanțarea stocurilor și a
cheltuielilor temporare sau sezoniere, Credite facilitate de cont,
Factoring -ul, Scontarea efectelor de comerț, Scontarea acreditivelor .

I.1. Produse destinate creditării persoanelor fizice

Beneficiarii de credite din sistemul bancar românesc pot fi personele fizice
române sau străine, rezidente sau nerezidente în Rom ânia, în vâ rstă de cel puțin
18 ani. Principalele condiții pe care acestea trebuie să le îndeplinească pentru a
beneficia de credite constau în următoarele:

• prezentarea documentelor car e atestă realizarea de venituri, în funcție de tipul de venit
realizat (copie du pă cartea de muncă, declarația de venituri, contracte de închiriere,
cuponul de pensie, etc.);
• dovada existenței surselor proprii de finanțare;
• prezentarea documentelor din care rezultă valoarea bunurilor ce fac obiectul garanției;
• prezentarea documentelor din care rezultă destinația creditului, dacă este cazul;
• garantarea rambursării creditelor solicitate și a dobânzilor aferente cu veniturile realizate
și, după caz , cu garanțiile reale și personale;
• participarea la realizarea afacerii cu surse proprii al e căror cuantum minim este stabilit
de către bancă pentru fiecare categorie de credite în parte;
• să nu înregistreze obligații neachitate la scadență către b ănci și terți.

Principalele tipuri de credite acordate de către bănci persoanelor fizice se regăses c în
următoarele categorii:
a) Credite cu destinație multiplă;
b) Credite ipotecare;
c) Credite pentru cumpărarea sau construirea de locuințe;
d) Credite pentru cumpăra rea de terenuri;
e) Credite pentru amenajarea sau repararea de locuințe;
f) Credite de trezorerie nenomina lizate;
g) Credite pentru plata unor tratamente medicale;
h) Credite pentru plata unor forme de școlarizare;
i) Credite pentru petrecerea la sejururi în străinătate;
j) Credite pentru participarea la simpozioane și conferințe în străinătate;
k) Credite pentru cumpărarea de produse tehnico -medicale;
l) Credite pentru cumpărarea de bunuri de echipament menajer;
m) Credite pentru cumpărarea de materiale de construcții, o biecte și instalații sanitare;
n) Credite pentru cumpărarea de autoturisme .

67 Documentele standard solicitate de banc ă pentru acordarea creditelor persoanelor fizice se
rezumă în principal la următoarele:

– cererea de credit;
– copia actelor de identitate ale solicitantului, soțului/soției și ale
coplătitorilor;
– adeverința de salariu pentru împrumutat și coplătitori;
– talon ul de pensie;
– adeverința de venit;
– declarație privind veniturile din activități independente;
– documente de natura convențiilor civile, contractelor de colaborare, contractelor de
închiriere, contractelor de locație, etc.;
– contracte, precontracte, comenzi, facturi proforme, din care rezultă datele de identificare
ale vânzătorilor;
– autorizația de construcție, proiectul de execuție, copia actului de proprietate asupra
terenului, devizul general și contractul cu antreprenorul;
– devize estimative, invitații sau a lte documente din care să rezulte costul preliminar al
tratamentelor, taxelor de școlarizare;
– dispoziția de impunere și declar ația de impunere;
– orice alte documente solicitate de bancă.

În baza documentelor și a informațiilor primite de la solicitanți, b anca
întocmește scoringul și decide dacă solicitantul va putea primi creditul. Analiza
documentației de credit presupune stabilirea a patru elemente de bază, și
anume:
➢ volumul creditului solicitat;
➢ nivelul ratei lunare totale pe care clientul o poate plăti ;
➢ numărul de rate lunare în care urmează să se ramburseze creditul;
➢ nivelul dobânzii în funcție de tipul de credit solicitat.

Clienții pot rambursa creditele prin următoarele modalități:
a) la sediile băncii, în numerar (inclusiv în ziua scadenței);
b) utilizân d serviciile de internet banking și phone banking;
c) la orice ATM, prin intermediul cardului de debit, fiind n ecesară încheierea în prealabil a
unei convenții cu banca;
d) prin Direct Debit sau Standing Order pentru creditele acordate în lei.

Etape în derular ea procesului de analiză a solicitărilor de credit:
a) prezentarea la banca de către client a documentelor necesare
analizei /solicitării de credit;
b) verificarea documentelor, efectuarea calculelor pentru încadrarea
clientului în suma solicitată și în condițiil e impuse de bancă pentru a beneficia
de credit;
c) cu cel puțin 15 zile înainte de semnarea co ntractului de credit se
înmânează clientului documentul “Informații standard la nivel european privind creditul pentru
consumatori”. Perioada de 15 zile dintre momen tul înmânării documentului și momentul
semnării contractului de credit se poate reduce cu a cordul scris al clientului, dat direct pe
documentul “Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori”

68 d) informațiile privind solicitantul și coplătitorii (dacă este cazul), informațiile referitoare
la venitul participanților la cre dit, angajator (confirmarea telefonică a informațiilor din
Adeverința de salariu), istoricul de rambursare a creditelor, precum și alte informații furnizate
de către client și necesare în analiza creditului vor face obiectul unor verificări din partea bănc ii;
e) clientul este informat dacă creditul a fost aprobat/respins, comunicându -i-se totodată
motivele de respingere (dacă creditul este respins);
f) în cazul aprobării cr editului, clientul este chemat la sediul băncii în vederea finalizării
operațiunilor de pun ere la dispoziție a creditului aprobat. Clientul este informat că după
semnarea contractului de credit are la dispoziție 14 zile calendaristice în care se poate retr age
din contractul de credit;
g) dacă documentația de credit este completă se semnează contractul de credit si
certificatul de asigurare;
h) banii sunt puși la dispoziția clientului într -un cont curent de unde pot fi ridicați în
numerar, putându -se efectua trans feruri în alte conturi cu sau fără card de debit atașat.

I.1. Credite cu destinație multiplă

Creditele cu destina ție multiplă sunt credite de trezorerie nenominalizate care
se acordă de regulă pe o perioadă maximă de 10 ani, în lei sau valută, pentru
diverse nevoi de finanțare ale clienților. În cadrul acestor tipuri de credite
avansul depus de client nu este necesar.

Beneficiari: persoane fizice, în vârstă de cel puțin 18 ani, care îndeplinesc condițiile de
eligibilitate solicitate de către bancă.
Destinația: constă în satisfacerea nevoilor personale ale împrumutatului.
Dobânda : este corespunzătoare termenului de rambursare solicitat de client.
Capacitatea de rambursare se determină pe baza veniturilor realizate de către solicitant și
coplătitori (dacă este cazul) din salarii, pensii, venituri provenite din contracte de închirie re,
dividende, din activități independente, din depozite și dobânzi bonificate la aceste depozite sau
orice alte surse de venit dovedite prin documente legale.
Gradul maxim de înd atorare se stabilește pentru fiecare client în parte și depinde de profilul d e
risc, comportamentul de plată, venitul net eligibil al acestuia etc. Venitul net eligibil este
determinat prin deducerea din venitul net a coșului minim de subzistență, precum ș i a altor
angajamente de plată lunare (de altă natură decât creditul): chirii , asigurări etc.
Modalități de angajare a creditului: sumele se pun la dispozitia clientului prin cont separat de
împrumut. Plățile se efectuează prin alimentarea din contul separ at de împrumut al contului
curent, de unde se pot efectua plăți către terți, dispuse prin ordine de plată sau ridicări de
numerar. În cazul creditelor în RON, plafonul de credit poate fi pus la dispoziția clienților prin
cont de card de debit.
Garanțiile creditului constau în următoarele:
– certificat de asigurare (asigurare de viață );
– asigurare complexă atașată, în funcție de opțiunea clienților. Asigurarea complexă este

69 oferită clientului, doar împreună cu asigurarea de viață, în condițiile standard impuse de către
societatea de asigurări (persoana având vârsta de intrare în asigurare cuprinsă în intervalul 18 –
60 ani împliniți). Aceasta asigurare este valabilă și se emite de regulă doar pentru împrumutat,
chiar dacă pentru un contract de credit există și cop lătitori. Asigurarea complexă acoperă
următoarele riscuri: invaliditat ea totală și permanentă, incapacitate temporară de muncă și
pierderea involuntară a locului de muncă.

I.2. Credite ipotecare

Beneficiari: persoane fizice, în varstă de cel puțin 18 a ni, care îndeplinesc
condițiile de eligibilitate solicitate de către bancă.
Destinația: creditul se acordă în lei sau valută, pentru efectuarea de investiții
imobiliare cu destinație locativă, precum și pentru r ambursarea unui credit
ipotecar pentru invest iții imobiliare contractat anterior.
Caracteristici:
– suma maximă care se poate acorda este de până la 100% din valoarea investiției, în
funcție de capacitatea de rambursare a solicitantului și a coplătitorilor a cestuia, dacă este cazul,
precum și de garanț iile constituite;
– avansul minim nu este necesar, solicitantul putând opta, în funcție de destinația
creditului, garanțiile constituite și de criteriile de eligibilitate îndeplinite, pentru contractarea
unui cred it cu sau fără avans;
– în cazul în care aportu l propriu este reprezentat de un imobil aflat în proprietatea
solicitantului sau de faze de lucrări executate la o construcție, valoarea acestuia este cea
apreciată, rezultată din raportul de evaluare acceptat d e bancă;
– perioada de grație este de obicei de maxim 12 luni, în cadrul termenului de rambursare,
cu excepția creditelor acordate cu un avans cuprins între 0% si 10% exclusiv, pentru care nu se
acorda de obicei perioadă de grație. În cadrul perioadei de gra ție, împrumutatul achită numai
dobânda calcul ată lunar la soldul creditului;
– capacitatea de rambursare se determină pe baza veniturilor realizate de către solicitant și
coplătitori, dacă este cazul, din salarii, pensii, venituri provenite din contracte de închiriere,
dividende, venituri realizate în străinatate, din activități independente, din depozite și dobânzi
bonificate la aceste depozite sau orice alte surse de venit dovedite prin documente legale;
– gradul maxim de îndatorare se stabilește pentru fieca re client în parte și depinde de
profilul de risc, comportamentul de plată, venitul net eligibil al acestuia etc. Venitul net eligibil
este determinat prin deducerea din venitul net a coșului minim de subzistență, precum și a altor
angajamente de plată lun are (de altă natură decât creditul): chirii, asigurari etc.
– forma de decontare este viramentul în contul vânzătorului locuinței sau al terenului, al
societății de construcții, care va executa lucrarea (eșalonat în funcție de graficul de executare a
lucrări lor), în contul furnizorilor de materiale/ser vicii sau în contul curent al împrumutatului
pentru plata serviciilor (manoperei).

Garanțiile creditului sunt reprezentate de ipotecă și privilegii asupra imobilului ce face
obiectul investiției imobiliare. Asigurările trebuie să fie acoperitoare pentru t oate riscurile
aferente garanției constituie pe toată perioada de creditare, inclusiv de nefinalizare, încheiată
de o societate de asigurări agreată de bancă, cu cesionarea drepturilor din polița de asigurare în
favoarea băncii. Totodată se va încheia cert ificat de asigurare (asigurare de viață), în conditiile
standard impuse de către societatea de asigurări, persoanelor care au c alitatea de împrumutat și
vârsta cuprinsă între 18 si 65 ani, în care banca figurează ca beneficiar.

70
Documente specifice: Pentru cumpărarea de imobile constituite din teren și construcția situată pe
acesta și pentru cumpărarea de apartamente cu teren în c ota indiviză:
• precontractul de vânzare -cumpărare al imobilului;
• actul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul vânzării (copie);
• declarația pe proprie răspundere a vânzătorului, conform Legii nr. 10/2001, ce prevede
că bunurile imobiliare respective nu sunt revendicate și că nu există litigii în legatură cu
acestea.

Pentru construirea unei locuințe pe terenul deținut de so licitantul creditului:
• actul de proprietate/concesionare/drept de superficie/drept de folosință
asupra tere nului pe care urmează să se realizeze construcția (copie);
• declarația pe proprie răspundere a împrumutatului, conform Legii nr.
10/2001, că terenul nu este revendicat și că nu există litigii în legătură cu
acesta;
• contractul de construire încheiat cu antre prenorul/societatea de construcții (numai dacă
lucrările de construire se realizează cu o societate de construcții)
• contract de prestări servicii în cheiat cu dirigintele de șantier (doar în cazul construcțiilor
efectuate în regie proprie);
• autorizația de c onstruire, în baza avizelor și aprobărilor necesare obținerii acesteia,
notată în Cartea Funciară;
• aprobările pentru asigurarea cu utilități;
• proiec tul tehnic de execuție vizat de către primărie pentru neschimbare;
• devizul general încheiat cu antreprenorul /societatea de construcții și, unde este cazul,
raportul de evaluare al acestuia;
• planul de finanțare întocmit pe baza graficului de executare a luc rărilor (în cazul
lucrărilor în regie proprie)
• atestat MLPTL/Inspecția de Stat în Construcții pentru dirigin tele de șantier/inspectorul
tehnic (numai în cazul construcțiilor efectuate în regie proprie) .

Pentru cumpărarea unui teren și construirea unei lo cuințe pe acest teren:
• precontractul de vânzare -cumpărare al terenului;
• actul de proprietate asupra terenului ce face obiectul vânzării (copie).

I.3. Alte tipuri de credite destinate persoanelor fizice

Credite pentru plata unor tratamente medicale în s trăinatate. Solicitanul
trebuie să prezinte băncii o adresă din partea instituției din străinatate din care
să rezulte nivelul estimat al costurilor cu tratamentul medical și o declarație
privind costul transportului și a altor cheltuieli pentru solicitant și însoțitorul
acestuia. Creditul se acordă prin virament în contul instituției din st rainatate
care va asigura tratamentul medical.

71 Credite pentru cumpărarea de produse tehnico – medicale pentru uz
personal. Solicitantul va prezenta băncii o comandă / factură proforma sau alt
act doveditor pentru aparatura ce va fi achiziționată. Credi tul se acordă prin
virament în contul furnizorului extern.

Credite pentru plata unor forme de școlarizare în străinatate. Solicitantul
de credit va prezenta o invitați e nominală sau alt act doveditor primit de la
instituția de învățământ din străinătate din care să rezulte perioada, costul
școlarizării, precum și o estimare a cheltuielior de transport și de întreținere.
Creditul se acordă pentru plata taxelor de școlari zare, procurare de material
didactic și acoperirea cheltuielilor de întreținere.

Credite pentru petrecerea de sejururi în străinatate. O parte din credit se
acordă prin virament bancar în contul societății de turism. Se poate acorda,
până la 25% din sum a creditului, prin cec de călătorie, card sau cash. În cazul
excursiilor organizate sol icitantul creditului va prezanta de la societatea de
turism o adresă din care să rezulte înscrierea acestuia pentru excursie în
străinatate și costul acesteia.

Credite pentru participarea la simpozioane și conferințe în străinătăte.
Solicitantul trebuie să prezinte băncii invitația din partea instituției
organizatoare a simpozioanelor sau conferințelor, iar creditul se acordă prin
virament bancar. La cererea clientului o parte din suma creditului poate fi
acordată prin cec de călătorie, card sau cash.

II. Produse destinate creditării persoanelor juridice și asimilate acestora

II.1. Linii de credit

Linia de credit este o formă de creditare revolving cu trageri și r ambursări
multiple în limita unui anumit plafon. Banca poate acorda clienților săi linie de
credit cu caracter irevocabil sau linie de credit cu caracter revocabil . Specificul
liniei de cre dit cu caracter revocabil constă în faptul că banca poate diminua
sau sista în orice moment linia de credit . Clientul poate beneficia de două sau
mai multe linii de credit exprimate în una sau mai multe valute, în condițiile în
care acestea nu sunt utiliza te pentru finanțarea aceleiași activități.

Destinația creditului. Linia de credit este destinată activității curente de aprovizionare,
producție, desfacere sau prestări servicii, fiind incluse și următoarele activtăți, însă fără a se
limita la acestea:
• datorii curente și restante: rate de credit, rate de leasing operați onal și financiar, plăți
de do bânzi și comisioane, plăți către buget;
• dividende;
• constituire de depozite colaterale.

72
Perioada de acordare. Majoritatea băncilor acordă linia de credit pe o perioadă de maxim 12
luni, însă există și excepții prin care aceas ta perioadă se extinde la 24 d e luni sau 36 de luni , în
funcție de natura activității clientului.

Caracteristici:
– în momentul analizei de acordare a unei linii de credit, banca împreună cu clientul,
stabilesc un nivel minim al rulajului creditor ce tre buie realizat de către împrumutat pe
parcursul perioadei de derulare a contractului de credit;
– plățile din linia de credit se efectuează pe răspunderea clientului, iar dacă ulterior se
constată ca acesta a dispus efectuarea unor plăți în neconcordanță c u destinația liniei de credit
banca are dreptul de a sista plafonul;
– periodic, la termene stabilite și aprobate odată cu aprobarea creditului se efectuează
analiza îndeplinirii condițiilor avute în vedere la acordarea liniei de credit (de obicei acestea fac
referire la servic iul datoriei, performanța financiară, respectarea condiției de rulaj creditor prin
contul curent în care a fost acordată linia);
– diminuarea sau sistarea liniei de credit se poate propune din inițiativa băncii, ca urmare a
neîndepl inirii condițiilor avut e în vedere la acordare sau la precedenta revizuire. În cazul în care
banca dispune diminuarea liniei de credit operațiunea se realizează prin anularea automată a
sumei neutilizate din plafonul liniei dacă la data respectivă nu a fos t utilizat întregul pla fon al
creditului și/sau prin eșalonarea la rambursare a sumelor cu care se diminuează plafonul liniei
de credit și prelungirea perioadei de tragere pentru noul plafon al liniei de credit rezultat prin
diminuare. În situația în care sumele eșalonate la ram bursare din plafonul liniei de credit nu sunt
rambursate la scadențele stabilite, acestea vor fi trecute la restanță.

II.2. Credite pentru investiții

Creditul pentru investiții este o formă de creditare pentru finanțarea activită ții
de investiții, a cărui tragere se poate face integral sau în tranșe, fiind contractat
de clienți în vederea realizării următoarelor obiective:
• realizarea de noi capacități și obiective de producție;
• dezvoltarea și menținerea la parametrii optimi a capacităților de
producție existente;
• modernizarea și/sau retehnologizarea capacităților de producție, a utilajelor, mașinilor,
instalațiilor, clădirilor existente.

Destinația creditului. În cadrul proiectelor de investiții eligibile se creditează:
• obține rea avizelor, acordurilor și autorizațiilor necesare funcționării obiectivelor de
investiții, precum și achiziția de studii și proiecte, achiziția de licențe, know -how, mărci,
brevete, programe informatice;
• achiziția și/sau amenajarea de terenuri;
• achiziți a de clădiri, efectuarea de lucrări de construcții și instalații, inclusiv pentru
asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivelor;
• achiziția și punerea în funcțiune și/sau efectuarea de lucrări pentru modernizarea
mașinilor, a echipamentelor teh nologice, a mijloacelor de transport, a dotărilor;
• plata avansului pentru bunuri cumpărate în leasing;
• plata valorii reziduale a bunurilor cumpărate în leasing;
• achiziționarea de animale de producție și/sau reproducție;
• achiziționarea și/sau modernizarea de p lantații pomicole, viticole, terenuri agricole
situate în extravilan, în scopul înființării/extinderii exploatațiilor agricole.

73 Perioada de acordare. Creditul poate fi acordat pe termen scurt, mediu sau
lung, în funcție de natura activității creditate. P entru plata avansului la bunurile
cumpărate în leasing, termenul de creditare se încadreaza în valabilitatea
contractului de leasing.

Plafonul maxim. De obicei băncile acordă credite de investiții în limita
următoarelor plafoane:
• până la 85% din valoarea totală a investiției;
• pana la 80% din valoarea avansului ce se platește pentru bunurile achiziționate în
leasing;
• până la 100% din valoarea totală a investiției pentru unitățile administrației publice
locale și pentru valoarea rezi duală a bunurilor achiziț ionate în leasing.

Aportul propriu al clientului se consideră a fi realizarea efectivă a unei părți din investiția
respectivă, probată cu documente justificative și/sau lichidități aflate în contul curent.
Utilizarea aportului pro priu se face, de regulă, înainte de tragerea creditului sau proporțional
cu efectuarea tragerilor. De asemenea, banca poate accepta ca aport propriu și finanțările
nerambursabile obținute de clienți, cu condiția existenței capacității de rambursare rezulta tă
din cash -flow, atât pe ntru creditul acordat de bancă cât și pentru finanțarea nerambursabilă, în
eventualitatea în care aceasta ar deveni rambursabilă.

Perioada de grație este de maxim 3 ani. Însă, în cazul investițiilor care produc efecte imediat
după data punerii în funcțiun e, cum sunt utilajele, mașinile și instalațiile, perioada de grație nu
poate depăși 12 luni.

Caracteristici:
– rambursarea se efectuează în rate scadente determinate în funcție de resursele proprii
ce se constituie con form fluxului de lichidități;
– pe pa rcursul perioadei de creditare, se compară cheltuielile efectuate pe șantier cu
mențiunile înscrise pe documentele de plată, respectarea prevederilor din documentația
tehnico -economică și încadrarea în devizul pe baza c ăruia s -a fundamentat valoarea credit ului.
Daca din documentația tehnico -economică rezultă diminuarea sau depășirea sumelor, creditul
se redimensionează, după caz;
– în cazul finanțării investițiilor realizate de împrumutat din surse proprii, total sau
parțial finalizate, se vor avea în veder e și următoarele aspecte:
• solicitarea clientului de finanțare trebuie să se încadreze în termenul de maxim 1 an de
zile de la finalizarea totală sau parțială a investiției ;
• pe lângă documentația aferentă creditelor de investiții, se va solicita o declara ție pe
propria raspundere a reprezentantului legal al societății din care să rezulte că investiția
respectivă nu a fost finanțată din împrumuturi de la alte bănci sau de de la alte instituții
financiare.

II.3. Credite pentru finanțarea stocurilor și a ch eltuielilor temporare sau sezoniere

Creditul pentru finanțarea stocurilor și a cheltuielilor temporare ori sezoniere
este o formă de creditare prin care banca pune la dispoziția clienților fonduri
necesare finanțării activităților cu caracter temporar sa u sezonier.

Destinația creditului . Băncile comerciale acordă acest tip de credit cu
respectarea următoarelor destinații:
• plata stocurilor care au fost aprovizionate în perioada precedentă fără a fi achitate;

74 • plata stocurilor ce urmează a fi aprovizionate ;
• plata cheltuielilor temporare sau sezoniere aferente acestor stocuri;
• plata altor cheltuieli temporare/sezoniere.

Perioada de creditare este de maxim 12 luni iar scadența se stabilește în funcție de termenele
de recuperare a cheltuielilor și de valorif icare a stocurilor respective, fără a depăși intervalul
dintre două sezoane sau cicluri de producție naturale.

Caracteristici:
Volumul creditului solicitat și dobânda aferentă, în cazul clienților cu activitate de comerț, nu
poate depăși volumul încasăril or obținute din vânzările de mărfuri pe o perioadă anterioară de
12 luni.

II.4. Credite facilitate de cont

Creditul pentru facilități de cont este o formă de creditare necesară acoperirii
decalajului intervenit în fluxul de lichidități, datorită unor situații neprevăzute.

Destinația creditului . Acest tip de finanțare se acordă pentru creditarea de
ansamblu a activității curente de aprovizionare, producție, desfacere sau
prestări servicii, fiind incluse și următoarele activități, însă fără a se limita la
acestea:
• datorii curente și restante: rat e de credit, rate de leasing operațional și financiar, plăți
de dobânzi și comisioane, plăți către buget;
• dividende;
• constituire de depozite colaterale;
• plăți pentru investiții.

Perioada de creditare . Creditul se acordă pe o perioadă maximă de 30 de zile calendaristice de
la data semnării contractului de credit, în cazul unui acord de creditare care se încheie de obicei
pe o perioadă de maxim 1 an, scadența acestuia fiind în ultima zi a perioadei de cr editare.

Caracteristici:
– se stabilește un plafon în limita căruia se creditează clientul;
– în cadrul acestui plafon și pe perioada de derulare a acordului se pot acorda noi credite
după fiecare rambursare a celui acordat anterior în limita plafonului stabilit p rin contractul de
credit;
– acordarea unui nou credit se face cel mai devreme în ziua următoare celei în care s -a
efectuat rambursarea creditului de aceeași natură, în cadrul acordului de finanțare încheiat între
bancă și client.
– creditele din cadrul aco rdului se acordă în baza completării unei cereri de utilizare a
acordului cadru de creditare pentru facilit ăți de cont.

II.5. Factoring -ul

Factoringul este operațiunea care asigură finanțarea, administrarea creanțelor,
colectarea creanțelor la scadență sau protecția împotriva riscului de neplată,
efectuată de o societate bancară sau instituție financiară specializată denumită
"factor", pe baz ă de contract încheiat cu o parte denumită "aderent", furnizoare
de mărfuri sau prestatoare de servicii. Prin ope rațiunea de factoring aderentul

75 cedează factorului, cu titlu de vânzare sau de garanție reală mobiliară, creanțele născute din
vânzarea de bunu ri sau prestarea de servicii pentru terți.

Tipuri de factoring:
• Factoring extern fără regres , banca asumându -și riscul direct față de debitor, risc
acoperit de o societate de factoring/bancă din străinatate;
• Factoring intern cu regres , în care banca își asumă riscul direct față de aderent, cu
luarea în considerare a riscului indirect față de debitor, în funcție de bonitatea acestuia;
• Factoring intern fără regres , în care banca își asumă riscul direct față de debitor, risc
acoperit de o societate specializată.

Criterii de eligibilitate/restricții:
• clienții în calitate de aderenți care îndeplinesc condițiile de el igibilitate prevăzute de
normele bancare privind activitatea de creditare corporate;
• factorabilitatea afacerii: producători, comercianți de bunuri sau prestatori de servicii la
care probabilitatea apariției unui litigiu legat de produsele/serviciile supus e
factoringului este redusă. Nu se pretează derulării prin factoring produsele care necesită
un grad mare de fini sare, produse unicat, o piață de desfacere extrem de restransă
precum și activitatea de construcții;
• produsele/serviciile facturate trebuie să fie livrate/prestate efectiv către terti, facturile să
nu fie cesionate în favoarea altor datorii/obligații, iar scadența facturilor să nu
depășească de regulă 180 de zile de la emitere;
• dacă încasările din contractele propuse a fi derulate prin factoring au fost cesionate
băncii în baza unor contracte de credit de producție/investiții, finanța rea prin factoring
poate fi acordată numai dacă din sumele respective se rambursează creditul acordat
anterior.

Caracteristicile produsului:
➢ plafonul operațiunilor de factoring este stabilit în limita acceptată pe fiecare debitor și a
limitelor de risc s tabilite pe societate de factoring/bancă externă;
➢ suma finanțată este de regulă maxim 90% din valoarea nominală a facturilor;
➢ dacă modalitatea de plată este acreditiv irevocabil la termen, cu documente deja
acceptate la plată de către banca externă sau cu documente remise conform cu condițiile
și termenii acreditivului, precum și dacă plata este garantată cu scrisoare de garanție
bancară suma finanțată este de maxim 10 0%;
➢ perioada maxima de finanțare este de regulă de 180 de zile, în funcție de perioada de
timp rămasă de la acceptare la finanțare până la încasarea facturilor;
➢ prețul factoringului este taxa de agio (comisionul de f actoring și comisionul de
finanțare) con form normelor bancare .

În cazul operațiunilor de factoring extern fără regres este obligatorie
respectarea următoarelelor condiții:
– contractul comercial de export sau alte documente cu efecte juridice
similare, trebuie să prevadă ca modalitate de pla tă ordinul de plată sau o
modalitate de plată asiguratorie (acreditiv sau scrisoare de garanție bancară);
– riscul de neplată al debitorului extern să fie acoperit de o societate
internațională de factoring/bancă ext ernă, agreată de bancă, pentru ordine de
plată, sau să existe asigurarea EximBank împotriva riscului de țară (cu excepția țărilor din
categoria A, nominalizate de Banca Națională a României) și asigurare împotriva riscului de
neplată al debitorului extern, de la o societate de asigurare – reasig urare agreată de bancă.

76 II.6. Scontarea efectelor de comerț

Scontarea este o operațiune de cumpărare de către bancă, prin gir, de cambii și
bilete la ordin, fiind de mai multe tipuri:
a) Scontare cu regres, în care banca își rezervă dreptul de a se îndre pta pe
cale de regres atât împotriva beneficiarului (persoana în favoarea căreia se
emite cambia/biletul la ordin), cât și a celorlalți debitori de regres;
b) Scontare cu regres parțial, în care banca își rezervă dreptul de a se
îndrepta pe cale de regres împ otriva beneficiarului și a celorlalți debitori de regres doar
în anumite situații stabilite în mod expres, care vor fi prevăzute în contractul de scont;
c) Scontare fără regres , în care banca renunță la dreptul de regres împotriva
beneficiarului.

Criterii de eligibilitate:
• beneficiarii produsului sunt clienții care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute
de normele privind activitatea de creditare ;
• banca scontează cambii/bilete la ordin care îndeplinesc cerințele legale de formă și
fond stabilit e de reglementările legale în vigoare, precum și cerința privind existența la
baza emiterii acestora a unor tranzacții comerciale, concretizate în documen te
contractuale și documente justificative care să ateste efectuarea prestației plătibilă prin
cambie/ bilet la ordin.

Caracteristicile produsului :
➢ plafonul pentru operațiunile de scont este dat de valoarea nominală a cambiilor/biletelor
la ordin scontate;
➢ destinația banilor proveniți din scontarea cambiilor și biletelor la ordin este în funcție de
neces itățile clientului, respectiv pentru efectuarea oricăror plăți;
➢ scadența este la data înscrisă pe titlu, la care se ad augă durata circuitului bancar.

Pentru încasarea la scadență a valorii cambiilor și biletelor la ordin exprimate
în lei, unitatea bancar ă primitoare le va remite la plată la banca
trasului/emitentului, pe circuit bancar, în timp util, astfel încât aceste a să fie
achitate în ziua scadenței sau în una din cele două zile lucrătoare care urmează.
În cazul în care trasul/emitentul este nerezide nt, cambiile si biletele la ordin vor
fi transmise direcției de specialitate din Centrală în timp util în vederea
remiterii la extern pentru încasare.

În cazul în care cambiile/biletele la ordin sunt refuzate la plată, pentru lipsa totală/parțială de
disponibil, banca va înștiința în scris, în cele 4 zile lucrătoare ce urmează zilei prezentării la
plată, pe girantul sau (clientul cu care a încheiat contractul de scont), pe trăgător și pe avalist,
dacă efectele de comerț sunt avalizate și va urmări recupera rea creanțelor după cum urmează:
– prin exercitarea dreptului de regres, în cazul scontului cu regres;
– prin exercita rea dreptului de regres, în cazul scontului cu regres parțial, doar în
anumite situații stabilite în mod expres, care vor fi prevăzute în contractul de scont;
– prin acțiune cambială directă, în cazul scontului fără regres.

În eventualitatea refuzului de plată, unitatea bancară teritorială care a scontat
cambiile/biletele la ordin exprimate în lei/exprimate în valută și plătibile în lei
se îngrijește de recuperarea sumei înscrise pe acestea de la debitorii principali
(tras-accep tant, emitent -subscriitor) sau de la debitorii de regres (trăgător,
avalist/avaliști), în condițiile legii cambiale.

77 II.7. Scontarea acreditivelor

Scontarea acre ditivelor este operațiunea prin care banca cumpără fără regres
creanțe comerciale în valută asupra unui partener comercial nerezident, de la
primul deținător (solicitant/exportator) al acestora, creanțe născute din vânzări
de bunuri sau prestări de servici i, concretizate sub forma acreditivului de export
cu plata la termen.

Părțile implicate în cadrul scontării de acreditive sunt următoarele:
• solicitantul (exportatorul): agenți economici exportatori/ furnizori/ prestatori de
servicii rezidenți, clienții băncii, care solicită realizarea operațiunii de scontare, în
calitate de beneficiari/prim deținători ai creanțelor comerciale tranzacționate;
• debitorul (importatorul): persoana juridică nerezidentă obligată la plată în cadrul
creanței tranzacționate;
• banca : este banca ce are calitatea de cumpărător direct al creanțel or comerciale de la
primul deținător al acestora;
• banca emitentă: banca parteneră agreată de bancă, pentru care există limită de risc, care
emite acreditivul și se angajează irevocabil pentru ef ectuarea plății la scadență a
documentelor conforme;
• banca con firmatoare: banca parteneră agreată, pentru care există limita de risc, care
confirmă acreditivul respectiv, adăugându -și astfel propriul angajament de plata celui al
băncii emitente.

Criterii de eligibilitate:
• scontarea acreditivelor se efectuează pentru clienții care îndeplinesc criteriile de
eligibilitate prevăzute în normele metodologice bancare;
• se scontează acreditive de export cu plata la termen, pe baza documentelor conforme
prezentate în cadrul acrediti vului care atestă efectuarea prestației;
• creanța este garantată prin angajamentul irevocabil al băncii emitente și/sau
confirmatoare agreate, pentru care există limită de risc.

Caracteristicile produsului:
➢ suma finanțată este dată de valoarea nominală a acreditivului de export cu plata la
termen;
➢ data scadenței/scadențelor se determină conform condițiilor acreditivului, fără a depăși
de regulă 1 an de la data finanțării;
➢ destinația este diversă, în funcție de necesitățile clientului, re spectiv pentru efectuarea
oricăror plăți, cu respectarea prevederilor legale;
➢ clientul va prezenta solicitarea de scontare cu cel puțin 15 zile înainte de scadența
creanțelor;
➢ pentru scontarea acreditivelor de export cu plata la termen se va aplica taxa ag io, egală
cu nivelul dobânzii standard la credite în valuta pe termen scurt în cazul clienților cu
serviciul bun al datoriei.

Elemente specifice de derulare:
În cazul scontării unui acreditiv de export cu plata la termen, clientul se va
adresa entității funcționale de care aparține, solicitând vânzarea creanței ca
urmare a remiterii de documente conforme în cadrul unui acreditiv de export,
avizat prin bancă, atașând cop ia acreditivului primit de la extern și avizul
băncii. Solicitarea clientului se va rem ite direcției de specialitate din Centrala
băncii, în scopul obținerii următoarelor documente:

➢ Pentru acreditive de export cu plata la termen, domiciliate la plată la ghișeele băncii

78 sau confirmate de către bancă:
– copia conformă a acreditivului și a ev entualelor modificări ale acestuia;
– copii conforme ale documentelor remise în cadrul acreditivului (factură/document de
transport);
– copia scrisorii de remitere la in tern către client;
– copia scrisorii de remitere la extern a documentelor, prin care se precizează că
documentele remise sunt conforme cu condițiile acreditivului și indicarea contului corespondent
unde să fie efectuată plata, la scadență;
– copie dupa comunicarea efectuată de direcția de specialitate privind încadrarea în
limita de risc afe rentă confirmării acreditivului (doar în cazul acreditivelor de export confirmate
de bancă);
➢ Pentru acreditivele de export cu plata la termen, domiciliate la plată la ghișeul băncii
emitente, pe lângă documentele enumerate la punctul anterior, mai trebuie obținută
copia mesajului SWIFT testat de confirmare a datei scadente de către banca
emitentă.

79 Unitatea de curs 2.4

Alte angajamente bancare

Cuvinte cheie: Scrisori de confort ; Scrisori de intenție ; Scrisori de bonitate ; Scrisori
de garanție/contragaranție bancară ; Avizarea scrisorilor de garanție
bancară

Scrisori de confort

Scrisoarea de confort reprezintă angajamentul băncii față de beneficiarul
documentului, cum că a rezervat din resursele solicitantului scrisorii /băncii,
fondurile necesare încheierii unui contract comercial sau a unei tranzacții.

Caracteristicile scrisorii de confort:
• moneda: lei și/sau valută;
• perioada de valabilitate: până la încheierea contractului comercial sau cel mult 1 an de la
data em iterii;
• comision de emitere fix.

Elemente specifice în etapa de analiză și monitorizare:
➢ beneficiarul oricărei scrisori de confort emise de bancă este un potențial
partener comercial sau finanțator intern/extern al solicitantului -client;
➢ eliberarea scris orilor de confort se efectuează din sursele proprii ale
clientului (depozite colaterale) blocate, sau din credit (ex. : linie de credit aflat
în derulare sau un credit nou cu constituirea garanțiilor aferente);
➢ dacă nu se consideră oportună finanțarea, nu se va elibera scrisoarea de
confort, iar răspunsul va fi comunicat clientului , în cel mai scurt timp posibil;
➢ la baza solicitării clientului trebuie să existe intenția încheierii unui contract comercial
pentru cumpărarea unor bunuri sau servicii de la furn izori din țară sau strainatate sau încheierea
altor tipuri de tranzacții;
➢ emiterea scrisorilor de confort în baza creditului acordat de bancă se face numai după
încheierea contractului de credit sau în baza unui contract de credit deja existent;
➢ scrisorile de confort se emit în 2 exemplare: un original pentru beneficiar și un dupl icat
pentru bancă ;
➢ scrisorile de confort pot fi eliberate direct clienților, sau, în baza solicitării, se remite
partenerului acestora, prin intermediul băncii sale, letric sau prin mesaj Swift;
➢ după încheierea contractului comercial, respectiv a tranzac ției pentru care s -a solicitat
scrisoarea de confort și primirea la bancă a unui exemplar din contractul comercial, se închide
contul în afara bilanțului “Alte garanții date pentr u clientelă – scrisori de confort”;
➢ scrisorile de confort își încetează valab ilitatea odată cu încheierea contractului
comercial/tranzacție pentru care a fost solicitată;

80 ➢ evidența scrisorilor de confort de orice fel se ține separat la emitent, respectiv la nivelul
unității bancare teritoriale sau a direcției de specialitate, într -un registru care va avea rubrici
distincte pentru evidențierea tipurilor de scrisori, cu specificarea elementelor de identificare și
a surselor în baza cărora au fost emise.

Scrisori de intenție

Scrisoarea de intenție exprimă intenția băncii adresata clientului – solicitant
care își derulează operațiunile prin conturile deschise la unitățile teritoriale ale
băncii în cauză – în vederea susținerii și dezvoltării relațiilor de af aceri – prin
acordarea de produse tip credit și efectuarea de servi cii bancare.

Caracteristicile scrisorii de intenție :
• moneda: lei și/sau valută;
• scrisoarea de intenție nu angajeaza răspunderea băncii;
• comision de emitere fix.

Elemente specifice în eta pa de analiză și monitorizare:
➢ emiterea scrisorilor de intenție în lei se face de către unitatea bancară
teritorială la care clientul are deschise conturile, iar cele în valută de direcția de
specialitate – în baza solicitării și informațiilor furnizate de unitatea bancară
teritorială respectivă;
➢ scrisoarea de intenție se emite într -un numar corespunzator de
exemplare, din care un exemplar nenegociabil este pentru bancă ;
➢ evidența scrisorilor de intenție se ține într -un Registru (fișier) al scrisorilor de i ntenție
emise, la nivelul unității emitente/ Direcția Relații Internaționale și Finanțare Externă din
centralele băncilor;
➢ la solicitarea clienților se pot elibera și scrisori de intenție al căror text nu modifică
răspunderea băncii.

Scrisori de bonitate

Scrisoarea de bonitate este documentul pe care banca îl eliberează pentru
derularea afacerilor (încheierea unor operațiuni comerciale/finanțare,
adjudecarea unor oferte, în cazul licitațiilor etc.) clientului său, la solicitarea
acestuia sau a băncilor/ altor instituții.

Caracteristicile scrisor ii de bonitate
• scrisoarea de bonitate nu constituie un angajament din partea băncii ;
• scrisoarea de bonitate poate fi eliberată atât pentru disponibilitățile în lei, cât și pentru
cele în valută;
• comision de emit ere fix.

Elemente specifice în etapa de analiză și monitorizare
Unitatea teritorială a băncii efectuează următoarele:
➢ analizează solicitarea părții interesate referitoare la eliberarea scrisorii de
bonitate;
➢ băncile eliberează pentru clienți scrisoarea d e bonitate necesară
derulării afacerilor pe teritoriul României, indiferent de limba în care este
redactată;

81 ➢ în cazul în care se solicită eliberarea unei scrisorii de bonitate necesară
derulării afacerilor internaționale, se înaintează către direcția de sp ecialitate din centr ala băncii
solicitarea respectivă, care are și acordul unității teritoriale.

Direcția de specialitate din centrală efectuează următoarele demersuri:
➢ analizează solicitarea unității teritoriale a băncii privind eliberarea scrisorii de b onitate,
și, potrivi t competențelor de aprobare la nivelul direcției, decide eliberarea sau nu a scrisorii de
bonitate;
➢ eliberează scrisoarea de bonitate necesară derulării afacerilor internaționale, indiferent
de limba în care este redactată;
➢ solicită uni tății teritoriale a băncii comisionul aferent eliberării scrisorii de bonitate;
➢ volumul informațiilor oferite de către bancă va fi corelat cu solicitarea formulată prin
cererea de eliberare a scrisorii de bonitate;
➢ scrisoarea de bonitate nu constituie un a ngajam ent din partea băncii. Această precizare
se va înscrie în mod obligatoriu în scrisoarea de bonitate eliberată de către bancă, indiferent de
limba în care este redactată sau de cererea solicitantului;
➢ scrisoarea de bonitate se eliberează în 2 exemplar e orig inale, din care un exemplar
pentru solicitant și un exemplar pentru bancă, dupa însușirea de către client a datelor
prezentate;
➢ evidența scrisorilor de bonitate se ține pe baza Registrului scrisorilor de bonitate emise,
la nivelul unității teritoria le a b ăncii, respectiv la nivelul direcției responsabile cu afacerile
internaționale.

4.4. Scrisori de garanție/contragaranție bancară

Scrisoarea de garan ție bancar ă (SGB) este un angajament scris, independent
de contractul comercial sau de tranzac ție, asumat de către banc ă (banca
garant ă), în favoarea unei persoane, denumit ă beneficiarul garan ției, de a pl ăti
acestuia o anumită sumă de bani în cazul în care o alt ă persoan ă, denumit ă
garantat/ordonator în contul și din ordinul c ăruia se emite garan ția, nu a onorat
obliga ția garantat ă, exprimat ă în bani, astfel cum aceasta a fost asumat ă prin
contractul comercial/tranzac ție, fa ță de beneficiarul garan ției. SGB -urile sunt emise în
conformitate cu Regulile Uniforme privind Scrisorile de Garanție Bancară (Publicația URDG
nr. 758 / iulie 2010 a Camerei Internaționale de Comerț Paris).

Scrisoarea de c ontragaran ție bancar ă (CGB) este un angajament scris, de
plată, asumat de c ătre banc ă (banca contragarant ă) prin care aceasta cere unei
alte b ănci (banca garant ă) emiterea unei scrisori de garan ție bancar ă în favoarea
unui beneficiar ( în condi țiile cerute de banca contragarant ă). Contragaran ția
bancar ă conține, pe l ângă instruc țiunea expres ă privind termenii și condi țiile în
care se solicit ă emiterea scrisorii de garan ție bancar ă, toate elementele specifice
unei scrisori de garanție bancară.

Acreditivele stand -by reprezint ă un angajament irevocabil, independent de
contractul comercial sau de tranzac ție, prin care emitentul (banca) se angajeaz ă
față de beneficiar să îndeplineasc ă obliga țiile de plat ă ale ordonatorului, în
condi țiile prev ăzute în acreditiv.

Scrisorile de garanție bancară și cele de contragaranție bancară trebuie s ă cuprind ă următoarele
elemente esen țiale:

82 a) emitentul (banca garant ă), ordonatorul și beneficiarul garan ției;
b) obliga ția de plat ă garantat ă;
c) angajamentul de plat ă al băncii garante și modul în care banca își exprim ă
angajamentul;
d) suma maxim garantat ă;
e) condi țiile și modul de executare;
f) valabilitatea scrisorii de garanție ba ncară;
g) locul depunerii cererii de executare (ex. ghi șeele băncii garante);
h) clauze de reducere a valorii angajamentului garantului;
i) clauze referitoare la posibilitatea transferului/cesiunii scriso rii de garanție bancară;
j) clauze privind legisla ția aplicabil ă și/sau regulile aplicabile;
k) data și locul emiterii garan ției;
l) semn ăturile autorizate ale băncii garante.

Totodată băncile oferă scrisori de garanție bancară internaționale . În funcție
de destinația acestora există mai multe tipuri de S GB:
1. SGB pentru participarea la licitații (Bid Bond). Banca garantează
despăgubirea organizatorului licitației dacă ofertantul revocă oferta înainte de
adjudecare, precum și în ca zul în care acesta câștigă dar nu încheie contractul
în condițiile prevăzute î n ofertă;
2. SGB de bună execuție a contractelor (Performance Bond). Banca
garantează buna execuție a contractelor de export;
3. SGB de bună execuție pentru perioada de garanție (Guara ntee for Warranty
Obligations). Banca garantează buna execuție a obligațiilor contractuale aferente
perioadei de garanție;
4. SGB pentru restituirea avansului (Advance Payment Guarantee). În cazul neîndeplinirii
obligațiilor contractuale, banca va restitui su ma plătită în avans de către importator în
favoarea exportatorului;
5. SGB de res tituire a reținerilor monetare (Retention Money Guarantee). Banca
garantează restituirea sumei reținute din valoarea contractului, pentru perioada de
garanție a contractului;
6. SGB de bună plată a contractelor comerciale (Payment Guarantee). Banca garantează
plata bunurilor livrate, a lucrărilor executate și a serviciilor prestate;
7. SGB de bună plată a creditelor (Loan Facility Payment Guarantee). Banca garantează
ratele de credit sc adente la un anumit termen, precum și dobânzile aferente.

Caracteristicile sc risorii de garanție bancară
SGB se acordă pentru :
– garantarea pl ății unor aprovizion ări destinate activității curente, inclusiv a unor
echipamente achizi ționate în sistem credit furnizor/cump ărător sau în sistem leasing ;
– particip ării la licita ții;
– restituir ii avansurilor acordate ;
– plății taxelor vamale, altor crean țe bugetare în cazul importurilor temporare, transportului
mărfurilor aflate în tranzit încărcate pe mijloace d e transport ;
– în favoarea unui client/nonclient, în baza contragaran țiilor unei b ănci partenere, a unor
credite acordate clien ților s ăi de alte institu ții de credit .

Elemente specifice în etapa de analiză și monitorizare
Opera țiunile de eliberare SGB implic ă riscuri pentru banc ă similare acordării
unui credit. Analiza cererilor și a docume ntațiilor prezentate de clien ți se va
efectua potrivit metodologiei de analiz ă și evaluare a riscului de credit , baz ându-
se pe acelea și principii și reguli de analiz ă și aprobare ca și la acordarea unui
credit.

83
Opera țiunile de emitere SGB la ordinul b ăncilor partenere și în baza contragaran țiilor primite de
la acestea sunt opera țiuni f ără risc de credit. Pentru aceste opera țiuni nu se mai efectueaz ă analiza
bonit ății clientului și nu se încheie acorduri de garantare – contracte de credite.

Scrisorile de g aranție bancară emise în baza acordurilor de garantare sau a unor contracte de credit
trebuie s ă se încadreze în sumele, termenele și condi țiile prev ăzute în acordurile încheiate,
conform aprob ării. Eventualele modific ări ale SGB/CGB (ex: valoarea garan ției/contragaran ției,
valabilitatea garan ției/contragaran ției, beneficiarul etc.) se efectueaz ă la solicitarea clien ților în
baza cererilor de modificare a scr isorilor de garanție/contragaranție bancară aprobate de banc ă.

Emiterea SGB/CGB în baza unui plafo n valoric, precum și modific ările SGB/CGB emise în baza
Acordului de garanție /contract de credit se face în baza analizei privind activitatea de creditare.
Ulterior, corespunz ător aprob ării, se va completa și se va semna de c ătre banc ă cererea de
emitere/m odificare SGB/CGB.

Un caz particular al SGB care difer ă din punct de vedere al raportului de drepturi și obliga ții de
cele reglementate și prev ăzute în acte normative în vigoare sunt cele care prev ăd un termen de
valabilitate care nu este exprimat prin m enționarea unei date calendaristice fixe sau care își
înceteaz ă valabilitatea numai dup ă returnarea originalului la banc ă, sau dup ă confirmarea
descarc ării de obliga ții. Pentru aceste SGB -uri, la încheierea acordurilor de garantare sau a
contracte lor de cr edit, solicitan ții trebuie s ă prezinte de regulă drept garan ții asigur ătorii depozit
colateral sau contragaran ția statului.

Costuri
Comisioanele care se percep de către banc ă pentru eliberarea scrisorilor de
garan ție bancară sunt urm ătoarele: comision de garantare, comision de eliberare,
comision de modificare.

a) Comision de garantare . După încheierea acordului de garantare sau a contract ului de
credit, în lei sau valut ă, se calculează comisionul de garantare după următoarea formula:

Vac × K × Nz
Comision garantare = ––––––-
360 × 100
unde Vac repre zintă valoarea acordului de garantare sau a contract ului de credit , K este nivelul
comisionului de garantare în func ție de num ărul de SGB -uri care se emit în baza acordului de
garantare sau a contract ului de credit , iar Nz reprezintă perioada maxim ă permis ă pentru
emiterea, respectiv expirarea SGB exprimat ă în num ăr de zile calendaristice.

Comisionul de garantare se aplic ă la valoarea plafonului acordului de ga rantare sau a
contract ului de credit, în mod diferen țiat, în func ție de num ărul de SGB -uri care se emit în baza
acordului de garantare , respectiv a contract ului de credit și se va percepe la începutul fiecarui
an, p ână la ieșirea din obli gații pentru angaj amentele de plat ă asumate de banc ă.

b) Comision de eliberare . Se determină utiliz ând următoarea formul ă:

VSGB × K × Nz
Comision eliberare = –––––––-
360 × 100

84 unde VSGB repre zintă valoarea scrisorii de garan ție bancară eliberate , K este nivelul
comisionului de eliberare, iar Nz reprezintă perioada de valabilitate efectiv ă a SGB exprimat ă în
număr de zile calendaristice.

Pentru SGB -urile aferente garant ării ratelor de leasing, credit furnizor/cump ărător etc. , a căror
valoare se reduce e șalonat în timp la scaden țe ferme, comision ul de eliberare se va calcula la
sold, în func ție de scaden țele stabilite. Formula de calcul a comisionului de eliberare în acest
caz include nivelul comisionului aferent termenului ma xim de valabilitate al scrisorii de
garanție, pe toat ă perioada de valabilitate a acesteia, care se va aplica la soldul rezultat la fiecare
scaden ță și în func ție de perioada de valabilitate efectiv ă dintre dou ă scaden țe exprimat ă în
număr de zile calendar istice .

c) Comision de modificare . Acesta se percepe în cazul modific ării valorii sau a
termenului de valabilitate a SGB , precum și în cazul modific ării unor clauze cuprinse în acordul
de garantare , a contract ului de credit sau a scrisorii de garanție ban cară. Astfel, eventualele
solicit ări din partea clien ților de prelungire a termenului de valabilitate, ori de suplimentare a
valorii SGB, se asimileaz ă opera țiunilor noi, prin care riscul băncii se extinde asupra unor
perioade mai mari de timp, sau se majo rează expunere a. Astfel , vor fi supuse fiecare în parte
plății comisionului de garantare/eliberare, dup ă caz. Modul de calcul și de încasare al
comisionului de modificare este similar cu cel specificat la comisionul de garantare sau
eliberare .

Avizarea s crisorilor de garanție bancară
În cadrul acestui tip de scrisori de garanție bancară intervine banca avizatoare și
banca garantă sau emitentă.

Banca avizatoare este banca aflată în relații de corespondent sau care are cod
SWIFT schimbat cu banca garantă/ emitentă a scrisorii de garanție bancară și are
relație de cont curent cu beneficiarul sau relații de corespondent cu banca
beneficiarului. Rolul său este de avizare și/sau transmitere către beneficiar sau banca acestuia a
scrisorilor de granație bancară ș i a modificărilor la acestea potr ivit instrucțiunilor primite de la
banca garantă/emitentă, precum și de transmitere a corespondenței ulterioare de la beneficiar
către banca garantă.

Banca garantă/emitentă este cea care emite scrisoarea de garanție, angaj ându -se ca debitorul
principal să plătească, în cazul în care ordonatorul ar refuza sau nu ar fi în măsură să onoreze el
însuși obligația garantată.

Caracteristicile serviciului
• clienții externi ai procesului sunt băncile garante/emitente ale scrisorii de garanție
bancară și beneficiarii acestora;
• moneda: lei sau valută.

Etapele procesului de avizare a scrisorilor de garanție bancară primite
Banca avizatoare, prestează către beneficiarii de scrisori de garanție bancară următoarele
servicii:
a) transmitere a către beneficiar/banca beneficiarului a SGB, modificărilor și
corespondenței ulterioare în legatură cu SGB primite pe circuit bancar, fără nici o altă obligație
sau responsabilitate decât cea a confirmării autenticității mesajului sau confirma rea capacit ății
legale a persoanelor ce semnează documentele ce angajează banca garantă;
b) transmiterea cererilor beneficiarilor (primite prin intermediul băncilor sau direct de la
aceștia), precum și a oricăror altor documente (inclusiv cele comerciale) în legătură cu scrisorile

85 de garanție avizate, către banca garantă, fără nici o altă obligație sau responsabilitate decât cea a
confirmării capacității legale de a angaja beneficiarul, a persoanelor ce semnează cererile, sau
documente.

Remiterea cererilor de plată î n executarea scrisorilor de garanție bancară avizate
În situația în care ordonatorii scrisorii de garanție bancară nu își îndeplinesc obligațiile
contractuale garantate prin aceasta așa cum fost asumate, față de beneficiarii scrisorii de
garanți e bancară, prin contractul comercial sau prin tranzacție, beneficiarii recurg la executarea
scrisorii de garanție bancară. Transmiterea către băncile garante/emitente a cererilor de plată în
executare, precum și a eventualelor documente comerciale solicita te prin tex tul scrisorii de
garanție bancară, se face de către beneficiari de regulă prin intermediul băncii avizatoare, prin
același circuit bancar prin care a fost primită scrisorea de garanție bancară.

În vederea executării scrisorii de garanție bancar ă, benefici arii acestora, trebuie să prezinte
potrivit cerințelor din scrisorea de garanție bancară cererea de plată adresată băncii
garante/emitente semnată de reprezentanții legali ai societății comerciale beneficiară a scrisorii
de garanție bancară, pre cum și de d ocumentele menționate în scrisoarea de garanție bancară
(drept condiție a cererii de plată).

Controlul și remiterea documentelor în caz de executare
În vederea prezentării unei documentații de executare conforme cu uzanțele și
reglementările internaționa le, banca oferă consultanță beneficiarului scrisorii
de garanție bancară. Astfel, se va verifica dacă documentele prezentate apar a fi
conforme în rapo rt cu termenii și condițiile scrisorii de garanție bancară.
Băncile avizatoare nu au nici o obligație sau responsabilitate cu privire la
forma, autenticitatea, sau efectul legal al documentelor prezentate ca justificare
a cererii de plată, cu privire la de clarațiile sau particularitățile conținute de aceste documente și
cu privire la buna credință a acțiunii sau omisiunile, oricare ar fi aceasta (conform art. 11 al
Publicației 758/2010 al Camerei Internaționale de Comerț din Paris).

Scoaterea din evidenț ă a scrisorilor de garanție avizate
Banca procedează la scoaterea scrisorilor de garanție bancară, aviza te, din
evidență în una din următoarele situații:
a) expirarea termenului de valabilitate al scrisorii de garanție bancară și
nesolicitarea executării până la acest termen;
b) la instrucțiunile scrise ale beneficiarului scrisorii de garanție bancară,
după executarea scrisorii de garanție bancară pentru întreaga sa valoare și
încasarea integrală;
c) anularea scrisorii de garanție, înainte de expirarea termenului de valabilitate al
acesteia, la instrucțiunile beneficiarului scrisorii de garanție bancară. Sco aterea scrisorii de
garanție bancară avizată se realizează numai după recuperarea tuturor spezelor și comisioanelor
aferente dosarului resp ectiv.

86 Unitatea de curs 2.5

Carduri și servicii conexe

Cuvinte cheie: Carduri d e debit și carduri de credit , Overdraft, Servicii atașate
cardurilor , ATM, POS.

Elemente tehnice privind utilizarea cardurilor

Cardul, așa cum este definit de către instituțiile de credit, reprezintă un
instrument de plat ă electronică, respectiv un su port de informație standardizat,
securizat si individualizat, care permite destinatorului său să utilizeze
disponibilitățile bănești proprii dintr -un con t deschis pe numele sau la emitentul
cardului, ori să utilizeze o linie de credit in limita unui plafon stabilit în
prealabil, deschisa la emitent în favoarea deținătorului de card.

Cardurile sub forma de cărți de credit au apărut pentru prima dată în SU A, iar intenția a fost de
a oferi clienților un instrument de plată cu circulație la nivel național car e să permită depășirea
restricțiilor în acest domeniu impuse de Legea Bancară Federală a SUA. De atunci, cardurile în
diferite variante au început să fie utilizate tot mai mult în țările cu economie dezvoltată,
devenind în scurt timp unui din cele mai răsp ândite și utilizate servicii bancare.

Alături de bănci, pe piața cardurilor s -au impus, în calitate de emitenți de carduri
și instituții nonbancare cum ar fi VISA INTERNATIONAL, Mastercard,
Eurocard, American Express, Diners CLUB. Drept urmare, cardurile emise de
aceste instituții, în calitate de proprietari de marcă, poartă asociat numele mărcii
respective: VISA Card, American Expres Card, etc.

Din pun ct de vedere al circulației, se disting:
• carduri internaționale , a căror circulație și utilizare depășe sc granițele țării unde este
amplasată compania emitentă; sunt emise în valute convertibile și acceptate pe plan
mondial, pe baza lor putându -se efectua plăți în orice monedă, indiferent de valuta în
care este exprimat contul deținătorului. De exemplu, VIS A International este o astfel
de organizație, formată din instituții financiare, care are ca membri peste 22.000
bănci din întreaga lu me;
• carduri naționale , care sunt exprimate în moneda națională a țării unde se află
amplasată banca sau compania emitentă, ele putând fi utilizate ca instrumente de
plată numai în țara respectivă;
• carduri naționale cu utilizare internațională .

Cardul este un instrument de plată bazat pe aparatură electronică, ca
alternativă la instrumentele “clasice” de plată, numerarul și cecul, iar
deținătorul are dreptul de acces la o procedură de autorizare și plată cu card.
Cardul înglobează în banda magnet ică informații standardizate, securizate și
individualizate care, prin decodificare cu ajutorul unor dispozitive speciale,
permit ac cesul titularului la contul său bancar, autorizarea de plăți, efectuarea

87 de plăți sau obținerea de numerar. Dată fiind compo nenta electronică și larga utilizare a
cardurilor, emitenții de carduri au anumite responsabilități privind confecționarea materială și
informațiile minime pe care trebuie să le conțină un card.

În scopul reducerii posibilității de fraude (falsificare) a u fost introduse anumite
măsuri de prevenire. Posesorul unui card trebuie să fie conștient de necesitatea
efectuării unor verificări în procesul utilizării cardului, având ca scop prevenirea
utilizării greșite iar, la rândul său, persoana (compania) care a cceptă carduri
pentru plăți trebuie să cunoască procedurile impuse de folosirea acestora. Una
dintre aceste măsuri o reprezintă nece sitatea existenței unei holograme pe fața
cardului. Hologramele s -au impus ca fiind cele mai eficiente în ansamblul
tehnicil or de asigurare a cardurilor. În același timp, există anumite cerințe tehnice de realizare
a cardurilor privind rezistența la uzură, elemente de siguranță în desen cu scopul evitării
posibilităților de ștergere sau modificare (de exemplu, a semnăturii).

Personalul companiilor care acceptă carduri, înaintea efectuării tranzacțiilor trebuie să verifice
Codul personal de identificare afe rent unui card, prescurtat – conform practicii internaționale
PIN (Personal Identification Number), abreviere utilizată în l imba română, este codul atribuit
de emitent unui deținător de card, cod pe care utilizatorul poate fi pus în situația de al
reproduc e, în vederea verificării identității deținătorului, în cazul unei plăți prin card deservită,
de exemplu de un automat progr amabil.

Odată intrat în posesia cardului, titularul îl poate utiliza pentru:
• plata mărfurilor și serviciilor la unitățile care vând mărfuri sau prestează servicii și
acceptă acest instrument de plată;
• obținerea de numerar de la ghișeele băncii sau de la d istribuitoarele automate de
numerar.

Dacă posesorul cardului dorește să cumpere o marfă, acesta prezintă cardul
vânzătorului. Tran zacția de plată se poate realiza în două moduri: fie cardul
este introdus în terminalul electronic al magazinului (EFTPOS), care va tipări
automat borderoul vânzărilor (notele de plată), fie vânzătorul va folosi un
aparat de tipărire (IMPRINTER) pentru not ele de plată standardizate, denumite
vouchere.

EFTPOS. Plata mărfurilor și a serviciilor presupune existența unui terminal la comerciant,
conectat la infrastructura informatică și de telecomunicații destinată plăților prin carduri.
Terminalul pentru trans ferul electronic al fondurilor, prescurtat EFTPOS permite preluarea,
captarea și transmiterea de informație asupra plății cu card prin mijloace electronice, de la
comerciant la centrul de autorizare. Folosind informația conținută de banda magnetică a
cardu lui (cardul fiind introdus într -o fantă specială a terminalului) și prin testarea valorii
tranzacției la EFTPOS, comerciantu l primește automat autorizarea privind plata (în 30 de
secunde). De îndată ce tranzacția este autorizată, dispozitivul furnizează no ta de plată în două
exemplare. Notele de plată sunt semnate de client, semnătura dată este confruntată de
comerciant cu cea de pe card: cu aceasta plata a fost efectuată. O notă de plată rămâne la
comerciant iar cealaltă, împreună cu marfa, este dată cumpă rătorului.

IMPRINTER. O altă modalitate de a efectua plata cu carduri, mai puțin rapidă, presupune
legătura telefonică cu c entrul de autorizare și utilizare de către comerciant a unui imprinter.
Imprinterul este un dispozitiv mecanic care permite luarea u nei amprente de pe elementele în
relief de pe fața cardului și transpunerea lor (prin gofrare/embosare) pe suprafața unui
document confecționat pe suport de hârtie (denumit imprinter voucher) care este de regulă,
nota de plată a comerciantului. În acest ca z, comerciantul verifică formal cardul (integritate,

88 corespondența dintre numele de pe card și documentele de identitate ale clientului). Casierul
comerciantului telefonează la centrul de autorizare (centrul de procesare a tranzacțiilor cu
carduri) și comu nică elementele de identificare ale cardului (numărul cardului, perioada de
valabilitate a acestuia) și valoarea tranzacției . Centrul de procesare, folosind sistemul de
telecomunicații prin satelit, autorizează efectuarea tranzacției, iar după primirea aut orizării,
casierul întocmește utilizând imprinterul nota de plată (voucher) în trei exemplare, care trebuie
semnată de către cumpărător. După confruntarea semnăturii de pe nota de plată cu cea de pe
card, vânzătorul eliberează marfa și dă un exemplar al no tei de plată și clientului.

Stabilirea si definirea modului de organizare, proiectare, implementare, desfășurare a activita tii
legate de emiterea si acceptarea la plată a cardurilor, au in vedere obiectivele generale ale
activității unei instituții bancar e, astfel incat cerințele clienților sa fie corect si complet
cunoscute si îndeplinite. Cadrul legal de desfășurare a activi tățtii este constituit de standardele
internaționale privind cardurile, regulamentele organizațiilor Visa International și MasterCar d
International, Regulamentul BNR și reglementările băncilor în vigoare.

Fluxul activităților aferente procesului de emiter e și acceptare la plată a cardurilor, presupune
parcurgerea următoarelor etape:
➢ identificarea produselor tip card cerute pe piață, p recum și necesitatea sau
capabilitatea de acceptare la plată, prin intermediul studiilor de marketing si a
campaniilor promoționale;
➢ banca solicită organismelor internaționale (Visa sau MasterCard) deschiderea
unui proiect pentru implementare, modificare s au upgradare, în urma căruia sunt
atribuiți parametrii tehnici de lucru precum și cei definitorii pentru pr oduse și
servicii;
➢ sunt elaborate documentele de lucru pentru pregătirea testării produselor sau a
serviciilor care se doresc implementate/modificate , creându -se cadrul
metodologic pentru implementare;
➢ în paralel cu etapa metodologică se desfășoară etapa l ogistică de elaborare sau
adaptare a programelor informatice aferente proiectelor de lucru;
➢ se lansează produsul nou creat pe piață;
➢ în paralel cu de sfășurarea activității pe bază de carduri se desfășoară procesul de
monitorizare și control intern al funcționării activității;
➢ programele de interfața create și gestionate dau posibilitatea verificării
decontării și reconcilierii corecte a tranzacțiilor efectuate cu cardurile în rețeaua
interna și internațională. Monitorizarea autorizărilor și a tranzacț iilor efectuate
zilnic face parte integrantă și din cadrul programelor standard de prevenire a
fraudelor și eliminarea riscului de orice natură, prevenire a spălării banilor din
activitatea pe baza de carduri;

Emiterea cardurilor
• la emiterea cardurilor pe bază de cerere individuală se va verifica: corectitudinea
completării cererii si a existenței documentelor anexate, existența registrului de evidență
a cardurilor emise completat la zi.
• la emiterea „on line” a cardurilor se urmărește: existența semnăturii clientului pe
contractul de emitere a cardului, încasarea sumei minime necesare deschiderii contului,
respectarea reglementărilor privind evidența cardur ilor emise și repartizate în teritoriu, a
modului în care sunt păstrate cardurile neridicate și transm iterea către centrala băncii a
cardurilor neridicate de clienți după mai mult de 6 luni de la emitere, respectiv, modul în
care sunt păstrate listele prim ite de la centrala băncii referitoare la emiterea cardurilor.

Acceptarea la plată a cardurilor
➢ Respec tarea procedurilor de lucru privind activitatea de acceptare a cardurilor la

89 comercianți, urmărindu -se, în principal:
• verificarea respectării formatului c ontractelor de acceptare;
• verificarea modului de completare și a circuitului documentelor;
• verificarea existenței la nivelul unității teritoriale a registrului de evidență a
comercianților acceptatori.

➢ Respectarea procedurilor de lucru privind decontarea tranzacțiilor la comercianți prin:
• verificarea existenței borderoului de remitere la centrala băncii a chitanțelor de
vânzare/stornare primite de la comercianți;
• verificarea efectuării la zi a punctajului privind chitanțele remise și cele încasate;
• verific area listării si anexării la contul curent al comercianților a extrasului de cont
privind tran zacțiile decontate prin intermediul cardurilor;
• verificarea modului în care unitatea teritorială înregistrează în contul comercianților
contravaloarea tranzacțiil or decontate și a comisionului aferent acestora;
• respectarea reglementărilor interne privind e liberarea la ghișeele băncii a numerarului de
pe carduri prin intermediul imprinterelor si a POS -urilor;
• verificarea respectării regulilor de completare a chitanț elor de eliberare numerar
(înscrierea primelor 4 cifre ale cardului, înscrierea corectă și com pletă a datelor din
documentul de identitate, înscrierea pe chitanță a codului locației), respectiv, existența
documentelor de remitere la încasare a chitanțelor și efectuarea punctajului între
chitanțele remise la încasare și cele încasate.

Alimentarea c onturilor asociate cardurilor
Respectarea prevederilor de lucru privind alimentarea conturilor deținătorilor de carduri se va
realiza pentru:
• alimentările manuale (concordanța dintre suma depusă de client și cea alimentată în
contul clientului, precum și corectitudinea alimentării conturilor respectând principiul
alimentărilor efectuate zi de zi);
• alimentările automate ( concordanța dintre suma înscrisă pe ordinul d e plată și cea din
fișier și corectitudinea datei alimentării prin fișier).
O atenț ie specială se va acorda corecțiilor aferente alimentărilor eronate.

Rețeaua de ATM -uri
Pentru funcționarea optimă a rețelei de ATM -urilor trebuie avute în vedere următoa rele:
existența solicitării de instalare a ATM -ului, a aprobării centralei băncii s au, a contractului de
repartizare a aparatului. Respectarea procedurilor privind alimentarea cu numerar a ATM -urilor
se va realiza prin verificarea: respectării intervalului orar privind alimentarea ATM -urilor,
existenței documentelor privind programarea a limentării ATM -urilor, a modului de calcul și
înregistrare a operațiunilor privind alimentarea ATM -urilor, a modului în care unitățile
teritoriale care dețin ATM -uri procede ază la înregistrarea în aplicația informatică a sumelor
aferente alimentărilor/rest ituirilor de sume. În cazul gestiunii rețelei de ATM -uri se urmărește
existența registrului de evidență a operațiunilor efectuate la ATM -uri, evidența fișelor de
intervenții tehnice, existența persoanei responsabile cu activitățile tehnice.

Transferurile din conturile de card
În cazul transferurilor din conturile de card se vor avea în vedere următoarele: existența la
nivelul unității bancare inițiatoare a transferului a ori ginalului cererii desținătorului de card (cu
mențiunile privind suma transferată, d estinația și motivul transferului), respectiv documentele și
înregistrările contabile generate de efectuarea transferului respectiv.

90 Carduri de debit și carduri de credit

În funcție de sursa fondurilor, cardurile se împart în două mari categorii:
carduri de debit și carduri de credit. Cardurile de debit permit efectuarea
plăților și a retragerilor de numerar în limita fondurilor proprii depuse de către
clienți în contul de card. Spre deosebire de acestea, în cazul cardurilor de
credit , clientul utilizează banii puși la dispoziție de către bancă în limita unui
credit aprobat. Lunar, clientul plătește dobândă pentru suma utilizată din
plafonul aprobat și comisioane aferente, urmând să o ramburseze după o anumită perioadă de
timp, stabilită de comun acord cu banca. Pentru acordarea de către bancă clientului a unui card
de credit trebuie îndeplinite anumite condiții de eligibilitate, care dif eră de la o bancă la alta.

Acestea sunt emise sub sigla a două mari companii internaționale: Mastercard
și Visa. Chiar dacă deservesc aceleași nevoi, există diferențe destul de mari
între cardurile emise de aceste firme din punct de vedere al acceptării la nivel
internațional. Conform unor statistici realizate în anul 2010 calsamentul
cardurilor în funcție de numărul locațiilor de acceptare se prezintă astfel:

• MasterCard (emis de MasterCard) – peste 25 milioane de locații;
• Visa (emis de Visa) – peste 12 milioane de locații;
• Maestro (emis de MasterCard) – peste 7 milioane de locații.

În continuare vom prezenta caracteriticile fiecărui tip de card și serviciile atașate acestora pe
piața bancară românească.

Cardul Maestro este un card de debit destinat per soanelor fizice rezidente sau nerezidente,
fiind legat direct la contul curent în lei.

Caracteristici:
• este un card de debit legat direct la contul curent în lei;
• grad de securitate ridicat datorită tehnologiei CIP încorporată;
• are o perioadă de valabilitate de 3 ani;
• poate fi utilizat în România și în străinăta te pentru plata cumpărăturilor (la POS și pe
Internet) sau pentru r etragere de numerar, oriunde este afișata sigla Maestro.

În general, aceste carduri prezintă diverse servicii atașate:
• plata facturilor curente de utilități și servicii (electricitate, apă , gaze, salubritate,
telefonie fixă și mobilă, TV cablu etc.) prin ATM -uri;
• transferuri de fonduri din propriul cont curent cu card de debit atașat într -un alt cont
deschis la aceeași bancă în lei prin ATM -uri;
• constituire de depozite la aceeași bancă;
• rambursarea de sume pentru cardul de credit ;
• încasarea prin card, la cerere, a dobânzilor pentru depozitele în lei constitu ite la aceeași
bancă;
• rambursarea ratelor pentru creditele contractate de la aceeași bancă;
• reîncărcarea cartelelor de telefon mobil.

Documentele necesare pentru obținerea acestui card constau în documente de identitate
prezentate în original la bancă și încheierea cu banca a Convenției de cont curent.

Cardul VISA Electron este un alt tip de card de debit legat direct la contul curent în lei, cu

91 tehnologie cip încorporată. Cardul este destinat atât persoanelor fizice rezidente, cât și
persoanelor fizice nerezidente.

Caracteristici:
• este un card de debit legat direct la contul curent în lei;
• grad de securitate ridicat datorită tehnologiei CIP încorporată;
• are o perioadă de valabilitate de 3 ani;
• poate fi utilizat în România și în străinătate pentru plata cumpărăturilor (la POS și pe
Internet) sau pentru retragere de numerar, oriunde este afișată sigla VISA.

Cardul VISA Clasic este un alt tip de card de debit care se poate lega de contul curent în lei, eur
sau usd. Cardul este destinat atât persoanelor fizice rezidente, cât și persoanelor fizice
nerezidente.

Caracteristici:
• este un card de debit legat direct la contul curent în lei, eur sau usd;
• grad de securitate ridicat datorită tehnologiei CIP încorporată;
• are o perioadă de valabilitate de 3 ani;
• permite efectuarea de tranzacții în mediul online (plata cumpărăturilor la POS / pe
Internet sau retragere de numerar de la bancomat) și în mediu offline (tranzacții la
imprinter), oriunde este afișată sigla VISA.

MasterCard este card de debit care se poate lega de contul curent în lei, eur sau usd, considerat
a fi cel mai sigur la nivel internațional. Totodată este și cardul acceptat în cele mai m ulte locații
din lume (peste 25 milioane de locații).

Caracteristi ci:
• este un card de debit legat direct la contul curent în lei, eur sau usd;
• grad de secur itate ridicat datorită tehnologiei CIP încorporată;
• are o perioadă de valabilitate de 3 ani;
• permite efectuarea de tranzacții în mediul online (plata cumpărăturilor la POS / pe
Internet sau retragere de numerar de la bancomat) și în mediu offline (tranzacț ii la
imprinter), oriunde este afișată sigla Mastercard.

Servicii atașate cardurilor

În baza contului de card convențiie cu clienții privind serviciile asociate
conturilor de card vizează: plăți facturi la ATM ( corectitudinea completării
convențiilor, existența documentelor anexate și existența evidenței la zi a
conve nțiilor încheiate la n ivelul unității respective); Mobile Banking
(corectitudinea completării cererilor și existenșa documentelor de remitere a
acestora către Centrala, existența evidenței la zi a convențiilor încheiate la
nivelul unității respective).

Card de debit preplătit
• este un card de tip Visa care se emite pe loc;
• permite plata cumpărăturilor pe internet;
• protejează datele personale astfel încât clientul nu este nevoit să divulge pe internet
informații financiare;

92 • clientul are oricând posibilitatea de a afla soldul cont ului sau tranzacțiile online.

Carduri de cumpărături
• card de credit în lei pentru persoane fizice;
• se stabilește o limită de credit pentru fiecare utilizator
• sistem de rambursare flexibil: implică o rambursarea lunară a unui procent minim din
valoarea creditului utilizat;
• pentru retragerile de numerar limita se poate fixa de către client și aceasta se fixează de
obicei la un nivel inferior față de procentul de 100% din limita acordata de bancă pentru
plata la comercianti;
• clienții po t stabili o limita zilnică de retragere numerar ;
• nu necesită giranți, asigurare sau alte garanții.

Carduri destinate cumpărăturilor pe internet
• majoritatea au încorporat standardului 3 -D Secure, cel mai înalt standard de securizare a
plăților prin Intern et ce reduc e semnificativ șansele de fraudare a cardului la efectuarea
de tranzacții pe Internet;
• procesul de autentificare nu necesită instalarea vreunei aplicații speciale;
• prin introducerea unui cod știut numai de către client, acesta păstrează controlu l asupra
cumpărăturilor online și elimină riscul de fraudă.

Card de debit pentru transport
• card de debit în lei ce poate fi utilizat atât în țară cât și în străinătate;
• posesorii cardului pot efectua toate operațiunile bancare clasice : plata cumpărăturilo r la
comercianți sau pe Internet, plata facturilor, retragerea de numerar de la bancomate, etc.;
• asigură acces rapid și simplu în rețeaua de transport, funcționând asemenea unui card de
transport;
• clientul poate include pe card abonamentul la tansport sau contravaloarea biletelor de
călătorie.

93 Unitatea de curs 2.6

Electronic banking

Cuvinte cheie: Internet banking , Serviciile Multicash , Mobile banking

Internet banking

Permite clienților obținerea de informații pers onalizate despre conturile proprii
și efectuarea de operațiuni bancare prin internet și anume:

a) transferuri intrabancare în lei și în valută;
b) transferuri interbancare în lei și în valută, inclusiv transferuri internaționale;
c) plăți facute către furnizorii de utilități;
d) schimburi valutare;
e) deschidere de cont curent în valutele cotate la bănci;
f) achitarea ratelor de credit în lei și în valută;
g) plăți programate pentru o dată viitoare de execuție;
h) constituirea, alimentarea, lichidarea depozitelor la termen și a conturilor de economii;
i) cumpărarea și răscumpărarea certificatelor de depozit cu discount;
j) obținerea de informații personalizate cu privire la conturile deținute la bancă;
k) atașarea cardului de debit la contul curent;
l) setarea instrucțiunilor de plată repeti tivă;
m) dezactivarea conturior pentru vi zualizarea acestora;
n) clientul poate opta pentru primirea de mesaje generale de la bancă cu opțiune de raspuns.

Serviciul este asigurat prin trei niveluri de securitate:
• clientul are la dispoziție un dispozitiv Token p rotejat de un cod PIN, stabilit de client la
prima utilizare;
• identificarea în aplicație se realizează pe baza numelui de utilizator, primit de la bancă în
momentul semnării contractului și a unei parole reprezentate de un cod unic generat de
dispozitivul Token;
• fiecare tranzac ție va fi ulterior autorizată prin intermediul parolei digitale unice generată
de dispozitivul Token.

Operațiunile bancare efectuate prin serviciul de efectuare operațiuni prin
internet banking sunt inițiate în timp real cu impact imediat asupra solduril or
conturilor clientului, nemaiputând fi revocate după autorizarea operațiunilor
solicitate, cu excepția ordinelor de plată programate.

Informațiile bancare ce pot fi obținute prin intermediul serviciului :
a) extrase de cont zilnice – informații privind operațiunile bancare efectuate prin contul
curent în ziua anterioară;
b) extrase de cont intraday – informații privind operațiunile bancare efectuate prin contul

94
curent în ziua curentă până în momentul inițierii solicitării;
c) stări financi are – informații privind situația conturilor clientului la momentul inițierii
solicitării.

Facilitățile de care pot beneficia clienții utilizatori ai serviciului constau în următoa rele:
– managementul operațiunilor (loturi și șabloane) – facilități de semna re centralizată a
unui grup de operațiuni bancare și de constituire de operațiuni bancare predefinite pentru
utilizare frecventă;
– limite de sume – facilitate de stabilire de limite de sume (valori zilnice sau pe operațiuni
bancare) pentru fiecare utilizato r în parte;
– drepturi gestionare operațiuni – facilitate de a stabili pentru fiecare utilizator, pentru
fiecare tip de operațiune bancară drepturi de gestionare diferențiate (adăugar e,
modificare, vizualizare, ștergere etc.);
– import – facilitate de import c e asigură preluare unui fișier de un anumit format din
aplicația clientului de către serviciu și interpretarea lui ca operațiune bancare;
– export – facilitate de export a informațiil or bancare din serviciu în alte aplicații ale
clientului, sub forma unui fi șier de tip SWIFT MT940;
– rapoarte – facilitate de a genera rapoarte în ceea ce privește activitatea utilizatorilor
(momentul la care s -au semnat anumite operațiuni bancare, utilizat orii care au semnat
aceste operațiuni bancare, etc.);
– grup – facilitate de a obține acces și drept de administrare prin intermediul serviciului a
conturilor altor clienți persoane juridice, pe baza acordului dat de aceștia din urmă.

Serviciul de Internet baking prezintă o serie întreagă de avantaje, printre care:
• economie de tim p – efectuarea de operațiuni bancare fără a fi necesară deplasarea
clientului la unitățile teritoriale;
• confort și siguranță în efectuarea operațiunilor bancare în lei și î n valută de la orice
calculator cu acces la internet;
• serviciul este accesibil atât în țară cât și în străinatate;
• costurile pentru operațiunile efectuate sunt reduse față de costurile aferente operațiunilor
efectuate la ghișeele băncii;
• serviciul este acc esibil zilnic 24 ore din 24, 7 zile din 7 prin apelarea Contact Center;
• legătură ele ctronică permanentă cu banca din orice locație cu acces la Internet în scopul
inițierii operațiunilor bancare și a obținerii informațiilor financiar bancare;
• posibilitatea de a stabili pentru fiecare utilizator și pentru fiecare modul, drepturi de
gestiona re diferențiate în funcție de operațiunile specifice modulelor (adăugare,
modificare, vizualizare, ștergere, blocare/deblocare).

6.2. Serviciile MultiCash

Serviciul se adresează în special clienților corporate care doresc eficientizarea
relației cu ban ca prin evitarea deplasărilor la sediul băncii în vederea
desfășurării de operațiuni bancare. MultiCash oferă astfel, posibilitatea de a
efectua operațiuni ban care și de a obține informații bancare direct de la sediul
clientului.

Operațiunile bancare care se pot efectua prin intermediul serviciului MultiCash constau în
următoarele:
a) plăți în lei în sistem intra și interbancar;

95
b) plăți în valută intrabancare și int erbancare;
c) constituire depozite la termen în lei și valută;
d) lichidare depozite la termen în lei ș i valută;
e) schimburi valutare.

Informațiile bancare ce pot fi obținute prin intermediul serviciului MultiCash
sunt:
a) extrase de cont zilnice;
b) extrase de cont intraday;
c) stări financiare – informații privind situația conturilor clientului.

Clienții utili zatori ai serviciului MultiCash pot beneficia de o serie de facilități, printre care:
• managementul operațiunilor (loturi și șabloane) – facilități de semn are centralizată a
unui grup de operațiuni bancare și de constituire de operațiuni bancare predefinite pentru
utilizare frecventă;
• limite de sume – facilitate de stabilire de limite de sume (valori zilnice sau pe operațiuni
bancare) pentru fiecare utilizat or în parte;
• facilități ce permit controlul operațiunilor bancare de la distanță prin posibilitatea de
autorizare finală a operațiunilor bancare inițiate prin MultiCash și obținerea de informații
bancare;
• facilități ce permit suplimentar funcției anterioar e și efectuarea la distanță a operațiunilor
bancare;
• drepturi gestionare operațiuni – facilitate de a stabili pentru fiecare utilizator și pentru
fiecare tip de operațiune bancară drepturi de gestionare diferențiate (adăugare, modificare,
vizualizare, șter gere etc.);
• import de date – facilitate de import ce asigură preluare unui fișier de un anumit format
din aplicația clientului de către aplicația MultiCash și interpretarea lui ca operațiune bancară;
• export de date – facilitate de export a informațiilor ba ncare din aplicația MultiCash în
alte aplicații ale clientului, sub forma unui fișier de tip SWIFT MT9 40;
• rapoarte – facilitatea de a genera rapoarte în ceea ce privește activitatea utilizatorilor.

Serviciul Multicash prezintă o serie întreagă de avantaje , printre care:
➢ instalarea programului, instruirea clientului și asistența tehnică sunt gratuite;
➢ legătură electronică permanentă cu banca în scopul transmiterii ordinelor de plată și
a obținerii informațiilor financiar – bancare;
➢ posibilitatea efectuării de operațiuni bancare și a obținerii de informații bancare
direct de la sediul clientului;
➢ posibilitat ea de a stabili pentru fiecare utilizator, pentru fiecare modul, drepturi de
gestionare diferențiate în funcție de operațiunile specifice modulelor (adăugare,
modificare, vizualizare, ștergere, blocare/deblocare).

6.3. Mobile Banking

Mobile banking e ste un serviciu destinat clienților persoane fizice și juridice
posesori de carduri de debit în lei și valută și utilizatori de telefonie mobilă .

Serviciile puse la dispozitia clientilor sunt de mai multe tipuri:

96 ➢ Serviciul SMS + browsing (SmartTel 3G si S martTel Wap): se adreseaza
utilizatorilor de telefonie mobilă care au microbrowser încorporat în telefon;
➢ Serviciul SMS se adres ează utilizatorilor de telefonie mobilă care nu au
microbrowser încorporat în telefon.

Serviciul permite efectuarea a diverse operațiuni, printre care:
– vizualizarea soldului contului de card de debit în lei și valută;
– vizualizarea listei ultimelor tranzacții, prin solicitarea unui mini extras de
cont;
– transferul de fonduri între conturile de card de debit în lei și valută ale
aceluiași utilizator (de ex.: se pot transfera fonduri dintr -un cont de card de lei
într-un cont de card în valută, la cursul de vânzare/cumparare al băncii);
– solicitarea unui extras de cont letric, care va fi transmis prin poștă;
– blocarea contului de card în cazul pierderii cardului sau daca acesta a fost furat;
– primirea de informații on -line despre tranzacțiile efectuate din conturile de card, la ATM și
POS indiferent de valoarea tranzacției;
– primirea de informații on -line despre tranzacțiile efectuate din c onturile de card, la ATM si
POS pentru sume mai mari de……/ mai mici de… (alerte cu limi ta de sumă).

Serviciul Mobile Banking poate fi accesat în două moduri, în functie de performanțele
telefonului mobil, astfel:
o prin simpla transmitere/primire de SMS la un număr de telefon;
o prin protocolul WAP, respectiv protocolul 3G. În acest caz, serv iciul Mobile
Banking furnizează în plus față de serviciile menționate mai sus, informații (sub forma
de pagini HTML) despre:
➢ rețeaua de ATM -uri și unități;
➢ cursu l valutar la casa de schimb a băncii din ziua curentă sau pe o anumită
perioadă;
➢ informații de spre tipurile de card ;
➢ dobânzile practicate de către bancă la depozitele în lei și valută;
➢ campaniile de promovare derulate de bancă.

Serviciul Mobile banking prezintă o serie întreagă de avantaje, printre care:
• confort și economie de timp prin folosire a telefonului mobil pentru a intra în legatură cu
banca;
• accesul la informații asupra contului de card și a tranzacțiilor efectuate la ATM sau POS;
• siguranța și confidențialitatea operațiunilor;
• informații financiar -bancare on -line.

97 Întreb ări de verificare (deschise)
1. Care sunt principalele instrumen te de debit folosite de clienții b ăncilor ?
2. Preentați caracteristicile serviciil or Direct Debit și Standing Order .
3. Care este diferența dintre Acreditiv și Incasso .
4. Prezenta ți printr -un exemplu în ce constă capitalizarea dobânzii .
5. Care sunt principalele tipuri de depozite oferite de băncile comerciale ?
6. Care sunt caracteristicile Creditelor ipotecare ?
7. Care sunt caracteristicile Creditelor cu destinație multiplă ?
8. Care sunt caracteristicile Scrisorii de garanție bancară ?
9. În ce const ă operațiunea de Factoring ?
10. Prezentați diferența dintre Cardurile de debit și Carduril e de credit .

Întrebări de verificare (de tip grilă )
1. Înscrisul prin care o persoană denumită tragător, dă ordin unei bănci la care are
disponibilități bănești, denumită tras, să plătească, la prezentare a titlului, o sumă de bani,
altei persoane denumită beneficiar , este reprezentat de :
a. Cec;
b. Cambie ;
c. Bilet la ordin .

2. Modalitate a de plată utilizată în comerțul internațional care se bazează pe obligația de
plată a cumparătoru lui, asumată prin contractul comercial fără a comporta nici un
angajament de plată din partea băncilor implicate în derulare , se referă la:
a. Incasso;
b. Acred itiv;
c. Scrisoare d e garanție bancară.

3. Contul de depozit temporar, deschis în vederea depozitării unor sume de bani (în lei și/sau
valută) până la încheierea unui contract, livrarea unor mărfuri sau îndeplinirea unor
condiții specificate într -un contract sau angajament încheiat între două părți , este
reprezentat de:
a. Incasso;
b. Scrisoare d e garanție bancară ;
c. Cont esc row.

4. Forma de creditare revolving cu trageri și r ambursări multiple în limita unui anumit plafon
este reprezentată de :
a. Credite cu destinație multiplă ;
b. Linia d e credit ;
c. Credite facilitate de cont .

5. Operațiune a de cumpărare de către bancă, prin gir, de cambii și bilete la ordin , în care
banca își rezervă dreptul de a se îndre pta pe cale de regres atât împotriva beneficiarului
(persoana în favoarea căreia se emite cambia/biletul la ordin), cât și a celorlalți debitori de
regres
a. Factoring ;
b. Scontare cu regres;
c. Incasso .