Banii ȘI Funcțiile Lor. Analiza Funcțiilor Banilor PE Exemplul Monedei Naționale.analiza Formelor Creditului ÎN România

=== BANII ŞI FUNCŢIILE LOR. ANALIZA FUNCŢIILOR BANILOR PE EXEMPLUL MONEDEI NAŢIONALE.ANALIZA FORMELOR CREDITUL ===

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IASI

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA CIG

DISCIPLINA MONEDA SI CREDIT

BANII ȘI FUNCȚIILE LOR. ANALIZA FUNCȚIILOR BANILOR PE EXEMPLUL MONEDEI NAȚIONALE.ANALIZA FORMELOR CREDITULUI ÎN ROMÂNIA

STUDENT

SAUCA LAURA DUMITRITA(CAS.GROZA)

ANUL II ID,CIG

NR.MATRICOL 31040701S

1. Banii și funcțiile lor

Economia de schimb în condițiile contemporane este de nerecunoscut fără existența banilor. Aceștia fac parte din viața de zi cu zi, reprezentând cel mai interesant instrument economic asupa căruia omul s-a aplecat pentru a-l înțelege, a-i descoperii natura, rolul și funcțiile lui.

Principala întrebare pusă de specialiști este cea legată de natura banilor. Acestei întrebări i s-au atribuit mai multe răspunsuri. Clasicii economiei politice au demonstrat că banii nu sunt altceva decât o marfă. Aceasta deoarece banii nu fac altceva decât să îndeplinească un rol, respectiv sunt un echivalent general al valorii tuturor marfurilor și un instrument de schimb. Ei au apărut spontan în urma unui lung proces de dezvoltare a schimbului. Alți specialiști consideră banii a fi rodul unei convenții la care oamenii ar fi ajuns pentru a ușura schimbul. Banii sunt o convenție socială artificială de îndată ce bunurile pot fi cumpărate sau vândute pe un lucru dat, publicul va consimți să se folosească de el pentru cumpărăturile și vânzările sale. "Oricât ar fi de paradoxal sau nu, banii sunt acceptați sau nu pentru ca ei sunt acceptați." (Paul A. Samuelson ).

Din alte puncte de vedere banii mai sunt considerați ca fiind un produs al schimbului de mărfuri, investiți cu încrederea tuturor posesorilor lor. Numai în aceste condiții sunt acceptați în societate. Banii sunt priviți ca fiind orice activ care este acceptat în tranzacția și reglementarea schimbului și a datoriilor.

Însă definiția mai bună a banilor se face prin prezentarea funcțiilor lor. Cele mai importante funcții ale banilor sunt:

1. Funcția de mijloc de plată(de tranzacție sau schimb)

2. Funcția de etalon al valorii

3. Funcția de unitate de cont

4. Funcția de bani universali

5. Funcția de rezervă a valorii

1.Funcția de mijloc de plată(de tranzacție sau schimb)

Banii sunt unicul instrument al tranzacțiilor într-o economie de schimb. Ei reprezintă contrapartida dintre oferta și cererea pe piața bunurilor și serviciilor. O alternativă la schimbul intermediat de bani o reprezintă trocul. Într-o economie de troc, un bun se schimbă cu alt bun. Aceasta presupune că fiecare din cei 2 parteneri de schimb, să găsească bunul de care are nevoie celalalt și să dorească să se lipsească de un bun propriu în contrapartidă.

În prezent trocul apare și este utilizat, în special în următoarele situații:

– în cazul unor momente de incertitudine (război, crize) când oamenii își pierd încrederea în monedă;

– în condițiile în care prețurile sunt controlate, iar vânzătorul preferă să schimbe prețurile.

Apariția și dezvoltarea utilizării banilor au fost înlesnite de diviziunea muncii, când agenții economici nu mai erau nevoiți să producă bunuri foarte căutate sau o gama largă de bunuri pentru a avea succes la schimb. Fiecare putea sa vândă propriul produs, opținând în schimb moneda necesară cumpărării altor bunuri.

2. Funcția de etalon a valorii

Îndeplinind această funcție, moneda are dublă utilizare:

permite măsurarea bunurilor și serviciilor tranzacționate;

permite, pe baza unui numitor comun, compararea unor bunuri sau servicii eterogene. Față de alte etaloane ce permit măsurarea (secundă,kg,etc) moneda prezintă o anumita caracteristică: inconstanța – valoarea monedei se poate modifica in timp. O altă caracteristică a monedei este dată de indispensabilitatea sa. Deținerea banilor este absolut necesară pentru obținerea bunurilor.

Calitatea monedei de etalon al valorii a devenit mai importantă și s-a manifestat mai des odata cu diversificarea bunurilor și serviciilor oferite la schimb, când utilizarea trocului a devenit aproape imposibilă. Această funcție a fost inițial îndeplinită de bunuri obișnuite ,apoi de metale prețioase. În prezent avem etalonul putere de cumpărare.

3. Funcția de unitate de cont

Îndeplinind funcția de unitate de cont, moneda permite realizarea de comparații în timp și cuantificarea valorii adăugate în cadrul activității economice. Funcția de unitate de cont poate fii îndeplinită de monedă fără existența fizică a acesteia.

4. Funcția de bani universali

Banii în funcția de monedă universală, își află expresia în relațiile mutuale dintre țări sau dintre subiecții economici – persoane fizice sau juridice. După orientarea lor funcțională și destinație banii îndeplinesc funcția de :

mijloc internațional de plată. Utilizarea pe scară largă a creditului internațional poate crea o situație, când volumul de plăți al țării în străinătate va depăși volumul încasărilor din țările străine;

mijloc internațional de cumpărare;

Banii universali au o importanță triplă:

servesc ca mijloc de plată general;

servesc ca mijloc de cumpărare general;

servesc ca materializare a bogăției obștești.

5.Funcția de rezervă a valorii(mijloc de tezaurizare)

Spre deosebire de economia de troc, unde schimbul de bunuri este concomitent, în economia care folosește moneda, schimbul se poate împărții în două tranzacții ce pot avea loc la momente diferite: vânzarea și cumpărarea. Aceasta presupune ca în intervalul dintre cele două momente moneda conservă valoare. Ea este o rezervă a puterii de cumpărare. În comparație cu alte active ce pot conserva valoare (depozite, actiuni, obligatiuni, bunuri), moneda prezintă alte particularități și anume: lichiditate ridicată, imediată și ieftină; randament zero; valoare nominală constantă.

Această funcție se bazează pe existența a două elemente:

nesincronizarea dintre încasări și plăți. Moneda e achizioționată la vânzare și va ieși din patrimoniu în viitor, când se vor face plăți;

incertitudinea în viitor. Acționează în sensul acumulării și păstrării monedei pentru situații neprevăzute. În acest caz un rol foarte important îl au factorii psihologici.

Unitatea monetară a României este leul, odată cu adoptarea, în 1867, a Legii pentru înființarea unui sistem monetar și pentru fabricarea monedei naționale. În lege se preciza că unitatea monetară, respective leul, se compune din 5 grame argint. Însă până a ajunge leul sa fie unitatea monetară a României, el a avut mai multe etape în evoluție începând din cele mai vechi timpuri până în prezent. La început a fost trocul, când oamenii produceau anumite bunuri care nu-i permitea satisfacerea tuturor nevoilor și era necesar ca să schimbe bunurile pe care le producea, pentru a-și procura alte bunuri de la alte persoane. Apoi cu trecerea anilor s-a trecut la apariția monedelor făcute din aliaje și metale. Primele monede românești au fost din aur, si anume, cele de 5, 10 și 20 de lei, din argint – cele de 50 de bani , 1 leu , 2 lei, și bronz – 1,2,5,10 bani. Apoi au apărut banii de hârtie. Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile de 5, 10, 20, 50, 100 și 500 de lei.

La 1 aprilie 1880 este înființată Banca Națională a României, fiind singura abilitată să emită bani atât de metal cât și de hârtie. Prima bancnotă de hârtie este emisă pe 19 ianuarie 1881 având valoare de 20 lei. În 1906 s-au bătut o serie de monede de aur, și anume 12, 20. 25, 50 și 100 lei. După 1914 leul românesc intră pe panta inflației. Pe parcusul anilor până în 1940 s-au emis monede de diferite valori si metale. Sfârșitul anilor ‘40 sunt cei mai grei din istoria leului. Inflația accelerează foarte tare.

În 1947 este emisă bancnota cu valoarea cea mai mare din istoria Băncii Naționale a României – cinci milioane de lei. În 1999, România devine prima țară care din Europa care emite bani pe suport de plastic, cea de 2.000 cu ocazia eclipsei totale de soare de pe 11 august. Bancnota de plastic prezintă mai multe avantaje față de suportul de hârtie : este mult mai greu de falsificat, se deteriorează mai greu decât cea de hârtie, mai ușor de procesat pe mașinile automate. În următorii ani, emisiunile de bancnote au fost înlocuite progresiv, astfel încât, odată cu denominarea leului din 2005 întreaga cantitate de bani a fost fabricată din polimer. Și tot în 2005, pe 1 iulie leul românesc pierde ultimele patru zerouri. Și tot în ultimii ani au apărut moneda cont reprezentată de cecuri, viramente și moneda electronică. Aceasta fiind o inovație tehnologică în domeniul monetar care permite stocarea puterii de cumpărare într-o cartelă eliberată de bancă titularilor de conturi.

2. Creditul și analiza formelor creditului in România

Creditul este o categorie economico – financiară creată pentru a servi la rezolvarea unor problem economice, sociale sau legate de procesul de schimb. Însă o definiție oficială a creditului în România este dată de Legea nr. 58/1998 și anume: “Creditul reprezintă orice angajament de plată a unei sume de bani, în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum și la plata unei dobânzi sau a unor cheltuieli legată de această sumă , sau orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plata unei sume de bani.”

Principalele trăsături ale creditului:

schimbul în timp;

subiecții raportului de creditare (debitor/creditor): debitorul fiind reprezentată de persoană fizică/juridică sau instituție publică iar creditorul

este banca. Prin urmare creditorul este cel care acordă imprumutul iar debitorul cel care primește.

Cele mai importante categorii de subiecți sunt: firmele/agenții economici, statul și populația, iar cea mai mare parte a creditelor bancare în România este acordată agenților economici. Însă trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie constituite legal, să dețină capital social vărsat, să realizeze activități conform normelor legale, să prezinte acte prin care pot demonstra că pot achita datoriile de credit și de plată a dobânzilor aferente, să prezinte garanții referitoare la utilizarea cu eficiență și potrivit destinației creditului, să accepte și să respecte clauzele din contract. În România persoanele fizice trebuie sa îndeplinească următoarele condiții: realizarea de venituri cu caracter permanent pe perioada acordării creditului, constituirea și utilizarea surselor proprii de finanțar, oferirea de garanții și la data acordării împrumutului nu se acceptă să existe alte debite sau obligații neachitate la scadență către bănci și terți.

În România, Banca Centrală (B.N.R) are sarcina principală de a emite și gestiona moneda națională (leul) și de a stabili și coordona politica de credit si monetară a țării. Băncile funcționează în prezent conform Legii societăților comerciale nr. 31/1990 și republicată în 1998. Conform legii, băncile pot fii înființate doar ca societăți pe acțiuni autorizate de Banca Națională a României cu capital social vărsat în întregime în numerar, acesta fiind varsat în totalitate la data subscrierii. Nivelul minim de capital este stabilit de B.N.R. la 5.000.000 euro.

Există 6 forme ale creditului:

a) Credit bancar – se acordă de băncile comerciale. Asigurarea rambursării creditelor bancare se înfăptuiește prin:

gajul valorilor material;

polița de asigurare;

cedarea drepturilor de încasare a veniturilor;

scrisori de garanție de la terți.

În momentul acordării creditului se analizează starea financiară a debitorului. Băncile comerciale acordă credite în limita resurselor creditare de care dispun.

Credit comercial – reprezintă creditul pe care și-l acordă agenții economici la vânzarea mărfii sub forma amânării plăților, și este cea mai specifică formă a creditului. Creditul comercial se manifestă sub 2 forme: creditul cumpărător și creditul vânzător. Creditul cumpărător se manifestă sub forma plăților în avans. Creditul vânzător are ca obiect vânzarea mărfurilor cu plata amânată. Creditul comercial este condiționat de 3 factori:

factorul economic – rezultă din grija pentru îmbunătățirea și creșterea cursivității schimburilor și scăderea costurilor pentru organizare.

factorul comercial – se referă la utilizarea creditului în scopul promovării vânzărilor, realizată de către furnizor și care declanșează o multitudine de dimensiuni și termene de plată ale creditului.

factorul financiar – dispunerea de către furnizor în beneficiul clientului a unei părți din capitalul său, sub forma mărfii, plata fiind amânată.

Credit bancar – participanții la creditul bancar sunt reprezentați la modul general, de un agent nebancar (producătorul sau agențul economic), pe de o parte, și bancă, pe de alta. Între creditul bancar și creditul comercial există o legătură puternică, în sensul că, uneori creditul comercial se poate transforma în credit bancar, sau acesta poate constitui suport al acordării unui credit comercial. Operațiunile specifice creditului bancar se realizează într –o multitudine de variante și se pot grupa în tipuri de credite:

în funcție de perioada de acordare, există trei scadențe: termen scurt – 2 ani, termen mediu :2-7 ani, termen lung > 7ani.

în funcție de formarea ratei dobânzii, întâlnim credite cu rata dobânzii formată pe piață și cu rata dobânzii privilegiată.

în funcție de beneficiarii creditelor, întâlnim credite acordate particularilor, întreprinderilor și statului.

d) Credit de consum – reprezintă vânzarea cu plata în rate a unor bunuri de consum personal, de folosință îndelungată și de mare valoare (mobilă, autoturisme, etc). Între creditul de consum și creditul bancar există strânse legături, în sensul unor raporturi de determinare.

e) Credit obligatar – se referă la relațiile între unitățile economice și instituții în calitatea debitorilor ce elaborează obligațiuni, pe de o parte, iar pe de altă parte, creditorii își acontează capitalul cu scopul câștigării unei dobânzi. Pentru obținerea succesului de către o întreprindere, trebuie îndeplinite o serie de condiții: societatea trebuie să fie pe acțiuni, să aibă vechime un număr minim de ani, emiterea de obligațiuni prin subscribție publică se va face pe baza unui prospect de emisie publicat de administratorii societății pe acțiuni, în termeni legali.

f) Credit ipotecar – presupune o înțelegere între debitor și creditor referitoare la:

obiectul/ proprietatea ca garanție a returnării împrumutului

condițiile de plată și termenii de rambursare

condițiile în care, datorită nerespectării condițiilor de împrumut, debitorul riscă să-și piardă bunul

penalități, în cazul nerespectării termenelor și condițiilor descrise în contract.

Pentru a pune în evidență funcțiile creditului este necesar prezentarea elementelor incluse în relațiile de credit astfel:

participanții la raportul de credit,

promisiunea de rambursare,

scadența,

dobânda.

a) Participanții la raportul de credit sunt creditorul și debitorul.

b) Promisiunea de rambursare este angajamentul debitorului de a rambursa la scadență valoarea capitalului împrumutat, plus dobânda, ca preț al creditului. În anumite circumstanțe debitorul se poate afla în incapacitatea de plată, sau poate întârzia cu plata. Din acest motiv creditorul trebuie să adopte măsuri necesare pentru prevenirea și eliminarea riscului de nerambursare. Strâns legată și decurgând din promisiunea de rambursare apare garantarea creditului. Garantarea creditelor este o caracteristică legată de rambursabilitatea acestora.

c) Scadența este termenul la care consumatorul trebuie să-și respecte obligația de plată conform contractului. Aceasta diferă în funcție de particularitățile sectorului de activitate eficientei activității beneficiarilor de credit. Există astfel termene scadente de 24 ore, până la durate de 20-30 ani.

d) Dobânda apare atunci când posesorul capitalului transferă, capitalul său, prin împrumut unui întreprinzător.

Ca urmare a naturii sale, creditul contribuie la viteza de rotație a banilor, la multiplicarea și la rularea continuă a fondurilor. La baza activității de creditare stau o serie de principii, cele mai importante fiind: prudența bancară și confidențialitatea operațiunile de creditare. Acestea regăsindu-se în toate normele băncilor din România și sunt reglementate de Banca Națională a României(BNR).

Așadar prudența bancară – asumarea unor angajamente se face în strânsă corelare cu încadrarea în strategia generală a băncii, respectarea reglementărilor în materie de creditare ale BNR, gestionarea cât mai eficientă a resurselor de creditare, evaluarea și stabilirea expunerii la risc, alocarea de sume pentru constituirea de provizioane specifice de risc, obținerea unei marje de profit.

Iar confidențialitatea operațiunilor bancare – reprezintă o cerință cu implicații asupra consolidării încrederii în sistemul bancar, a prestigiului de care trebuie să se bucure în rândul clienților săi.

Există două piețe de fonduri destinată creditării: piața monetară, pe termen scurt și piața capitalurilor, pe termen lung.

Piața monetară (pe termen scurt) include instituțiile financiare care dau și iau cu împrumut bani disponibili numai pe o perioadă scurtă și alte active lichide precu, aur, bonuri de tezaur și polițe. Principalele instituții ale acestei pieții sunt: societățile bancare, banca centrală și trezoreria statului. Cea mai importantă instituție este banca centrală.

Piața capitalurilor (pe termen lung) este piața fondurilor destinate creditării pe termen mediu și lung, spre deosebire de piața monetară, care este pe termen scurt. Societățile bancare satisfac cererea de pe piața capitalurilor pentru împrumuturi pe termen lung, în special din depozitele la termen ale clienților lor, și în România din liniile de credit pe termen lung furnizate de alte instituții financiare. Un segment al pieții de capital, asociat cu tranzacționarea titlurilor financiare guvernamentale este piața obligațiunilor guvernamentale, în România acest segment fiind în dezvoltare.

În prezent din cauza evoluției nefavorabile a activităților de creditare din sistemul bancar românesc în ultimii ani, B.N.R. a decis înăsprirea cadrului de reglementare în ceea ce privește acordarea creditelor. Așadar conform reglementărilor B.N.R, băncile din România trebuie să limiteze suma creditelor acordate unui împrumut, la 20% din valoarea capitalului și rezervelor băncii respective.

Bibliografie

Silviu Cerna – Sistemul monetar si politica monetară, Editura Enciclopedica 1996

2.Moneda și credit – Prof. univ. Nicolae Dardac, Conf. univ. Teodora Vascu

3.C. Kirițescu ,, Moneda, mica enciclopedie,, Editura Științifică și Enciclopedică