Banii și Funcțiile Lor. Analiza Funcțiilor Banilor pe Exemplul Monedei Naționale. Analiza Formelor Creditului în România

=== ad7e517375dabdf11d06ba518efb5491e4ce5e4b_23966_1 ===

Banii și funcțiile lor. Analiza funcțiilor banilor pe exemplul monedei naționale. Analiza formelor creditului în România.

Banii și funcțiile acestora

Banii reprezintă o noțiune complexă și conform părerii multor economiști, o noțiune destul de greu de definit și de cuantificat. În ceea ce privește esența banilor, s-au conturat numeroase teorii, care s-au dezvoltat în timp, odată cu dezvoltarea circulației mărfurilor.

O definiție destul de simplă a banilor, care exclude semnificația lor economică și socială, spune că termenul de bani este ”denumire generică pentru toate felurile de monede și de semne de valoare”. Priviți într-un sens mai larg însă, ”banii sunt un instrument social, fiind o formă imediat mobilizabilă a avuției și întruchiparea puterii de cumpărare, conferind totodată deținătorului lor dreptul de a dispune partial asupra produsulului social al țării de emisiune”.

Banii joacă un rol esențial în toate economiile moderne. Cu siguranță, nu se exagerează atunci când se afirmă că banii fac lumea să se învârtă, deoarece economiile moderne nu ar putea să funcționeze fără bani.

Procesul de apariție al banilor este strâns legat de etapele de dezvoltare a economiei de schimb și cuprinde următoarele faze:

faza în care echivalent în procesul de schimb erau mărfurile des solicitate (sare, vite, etc.).

faza în care echivalent în procesul de schimb erau metalele prețioase (lingouri de aur sau alte obiectele de aur, argint și aramă).

faza în care echivalent în procesul de schimb erau monedele bătute (moneda metalică).

Așadar, banii în esența lor au fost o marfă specifică cu valoare intrinsecă, îndeplinind funcția de echivalent general. Actualmente, ca urmare a demonetizării aurului, banii au încetat să mai fie o marfă. Banii au evoluat sub diverse forme de-a lungul timpului. În trecut, în lipsa banilor, oamenii erau obligați să schimbe bunuri sau servicii contra altor bunuri sau servicii, prin intermediul trocului.

Natura bunurilor folosite ca monedă de schimb a cunoscut o evoluție interesantă de-a lungul timpului, iar introducerea banilor metalici (monedelor) a reprezentat o modalitate inovativă, prin care societățile străvechi au încercat să depășească unele probleme legate de utilizarea unor bunuri adesea perisabile ca monedă de schimb.

Mai târziu au apărut și banii de hârtie (bancnotele), iar ca urmare a evoluției societății informatice, în prezent există numeroase forme dematerializate ale banilor, printre acestea numărându-se și banii electronici sau mijloacele electronice de plată. Raportat la țara noastră, Banca Națională a României este singura care poate emite bancnote și monede ce vor fi ulterior utilizate în plățile care vor avea loc pe teritoriul României. Emisiunea de monedă naționala, și anume, leul, este atribuția și responsabilitatea principală a Băncii Naționale a României.

Cauzele ce au dus la utilizarea banilor ca mijloc de plată sunt multiple:

inegalitatea perioadelor de producție a diferitelor mărfuri, apărând situația în care, producatorul trebuie să dețină marfă pe care s-o vândă pentru a cumpăra o alta

inegalitatea perioadelor de circulatie a mărfurilor, deoarece vânzarea unora dintre ele necesita un timp îndelungat

caracterul sezonier al productiei și desfacerii mărfurilor, care impunea ca producătorul să-și amâne procurarea mărfurilor până la obținerea propriilor produse.

Esența banilor se manifestă în economie prin funcțiile acestora, a căror principală caracteristică este stabilitatea. Este adevărat că funcțiile banilor nu sunt supuse unor modificări esențiale, chiar dacă rolul banilor se poate schimba în anumite situații particulare.

Marea majoritate a economiștilor insistă asupra a trei funcții esențiale ale banilor:

1. Funcția de măsurare a valorii exprimă faptul că banii servesc ca unitate de măsură, fiind utilizați la exprimarea valorii bunurilor prin preț, acesta fiind suma de bani pe care cumpărătorii o consideră potrivită pentru fiecare bun sau serviciu, luând în considerare cantitatea, și calitatea sa.

Funcția de instrument de măsură este îndeplinită de bani într-un mod immaterial, nefiind necesară prezența lor fizică. Pentru îndeplinirea funcției de măsurare a valorii, fiecare țară folosește o anumită unitate monetară (euro, dolar, leu, etc.). Inițial, unitatea monetară era reprezentată de o anumită cantitate de aur sau metal prețios, cantitate stabilită de către stat.

2. Funcția de mijloc de schimb a banilor este considerată ca fiind principala funcție a acestora și constă în faptul că banii mijlocesc schimbul comercial. O dată cu apariția banilor, schimbul comercial s-a divizat în două acte complementare, vânzarea bunurilor (transformarea mărfii în bani) și cumpărarea bunurilor (transformarea banilor în marfă). Evoluția și apariția banilor, fie monede metalice, fie bancnote, a dus la posibilitatea separării actelor de vânzare și cumpărare în timp și spațiu.

Pentru ca banii să îndeplinească funcția de mijloc de schimb, aceștia trebuie să existe într-o anumită cantitate în circulație. În calitatea lor de mijlocitor al schimbului comercial, este necesară evidențierea caracteristicilor specifice banilor:

banii reprezintă un mijloc de schimb universal, fiind prezenți în orice tranzacție comercială și fiind acceptați de toți participanții la schimburi comerciale dintr-un spațiu teritorial și economic, numit zonă monetară. În situația în care acest spațiu depășește limitele granițelor unui stat, banii devin un mijloc de schimb internațional.

banii în calitatea lor de mijloc de schimb au și calitatea de mijloc de plată instantaneu, astfel că banii se pot schimba rapid și ușor cu orice alte bunuri economice, având costuri suplimentare asociate tranzacției foarte mici sau chiar nule.

3. Funcția de rezervă de valoare (de mijloc de economisire) constă în faptul că veniturile bănești existente și necheltuite pot să fie păstrate de posesorul acestora ca rezervă pentru economii și alte consumuri viitoare.

Analiza funcțiilor banilor pe exemplul monedei naționale

Banul a existat încă din cele mai vechi timpuri, evoluând în timp în mai multe etape și ajungând astfel în forma pe care o cunoaștem astăzi. În secolul XVI se utiliza talerul olandez ca monedă. Acesta avea imprimat pe revers un leu ridicat pe labele din față, astfel că românii au numit acea monedă leu românesc. Ulterior, proiectul de pune în circulație a monedei naționale care să înlocuiască banii străini de pe teritoriul României s-a lovit de opoziția Austriei și Imperiului Otoman.

Imperiul Otoman contestase dreptul României de a bate monedă proprie, însă a sfârșit prin a accepta această idee, cu condiția ca leii românești de aur și de argint să aibă și un simbol otoman. Ulterior, în anul 1867 a fost adoptată Legea pentru înființarea unui sistem monetar și fabricarea monedei naționale.

Astfel, leul a devenit moneda națională a României, reprezentând echivalentul a circa 0,30 grame de aur. În lipsa unei banci de emisiune, autoritatile române au emis primii bani de hârtie în anul 1877, sub forma unor bilete ipotecare, ca împrumut realizat pentru procurarea resurselor financiare necesare purtarii razboiului de independenta, garantat cu domenii si alte bunuri ale statului. După 1879 s-a emis moneda de argint bătuta la Monetaria Statului sau în strainatate.

Emiterea unei monede naționale a fost printre primele măsuri luate de Carol I după instalarea pe tron, aceasta deoarece leul românesc a avut de la început doar valoare de simbol. Urmărirea traiectoriei ascendente a leului ajută la înțelegerea evoluției statului român, al cărui prestigiu crescut în această perioadă.

Tendința care se contura era crearea unei bănci de emisiune, dar și a unor bănci comerciale. La 28 februarie 1880 s-a adus palamentului proiectul de lege pentru înființarea Băncii Naționale a României. Pretextul vehiculat pentru înființarea acesteia era dezvoltarea tranzacțiilor comerciale și industriale. Legea prevedea, pe lângă dreptul de emisiune al băncii și obligațiile care derivau existența unui portofoliu de scont ușor de realizat, o anumită mărime a stocului metalic de acoperire și libera convertibilitate a bancnotelor.

Formele banilor în țara noastră sunt următoarele:

Moneda metalică (moneda divizionară) constă din piese metalice de cupru, aluminiu și alte aliaje. Monedele metalice au de regulă o valoare destul de mică.

Moneda de hârtie

Moneda scripturală (moneda de cont) a apărut ca răspuns la o cerere crescândă de monedă. Cu o pondere mereu în creștere în structura masei monetare, moneda scripturală a devenit în prezent principală formă de monedă în economiile contemporane. Ea înlocuiește cu success moneda de hărtie, atât în relațiile dintre bănci, cât și în cele dintre agenții economici.

Moneda națională a României, leul, îndeplinește cu succes funcțiile banilor.

Funcția de măsurare a valorii poartă și denumirea de etalon al prețurilor. Această funcție semnifică faptul că moneda națională este folosită ca mijloc de comparare pentru valorile diferitelor bunuri. În România valoarea bunurilor existente pe piață se exprimă în lei. Astfel leii sunt etalonul de măsurare a valorii bunurilor, fiind un instrument de măsurare, aplicabil bunurilor și serviciilor tranzacționabile pe o anumită piață.

În economia națională este necesară efectuarea de comparații continue ale valorii bunurilor. Este necesar ca în orice moment cumpărătorii să poată să compare ofertele de preț ale diferiților vânzători. În scopul luării unei decizii raționale, trebuie să fie bine cunoscute raporturile în care marfa se schimbă pe o alta, ducând la necesitatea folosirii unui etalon de valoare.

Leii, ca etalon de valoare, sunt unitatea de măsură în care se stabilesc prețurile în țara noastră. De regulă, în orice stat prețurile se stabilesc în unitatea monetară națională, în cazul țării noastre leul. În mod obișnuit, moneda națională este și unitate de cont, însă pot să existe și unele excepții, de regulă în perioada unor hiperinflații. În aceste cazuri, chiar dacă mijlocul de schimb este leul, evidență contabila se ține într-o moneda străină, ce are putere de cumpărare stabilă.

Functia de mijloc de schimb este îndeplinită în țara noastră de moneda națională, care prin intermedierea schimbului a dus la eliminarea trocului. Specific pentru moneda este faptul că acționează ca etalon al plăților întârziate. Această utilizare a leului creează uneori probleme, deoarece valoarea acestuia variază în timp, iar puterea de cumpărare se reduce.

Funcția de rezervă de valoare mai este denumită în literatura de specialitate și funcția de tezaurizare. Procesul circulației bunurilor presupune existența, în permanentă, a unei rezerve bănești, căci producția și circulația sunt două acte separate. Vânzarea și cumpărarea pot fi despărțite în timp, iar valoarea rămâne sub formă de bani o anumită perioada. Deoarece vânzătorii aduc în permanentă produse pe piață și cumpărătorii achiziționează doar când au nevoie de ele, circulația permanentă a monedei naționale implică existența unei rezerve gata să apară pe piață când este nevoie.

Prin această funcție leul nu are doar rolul de mijloc de schimb, ci și pe acela de acumulare a averii. În timp ce funcția de mijloc de schimb, necesită o monedă în mișcare, care se transferă de la persoanele cu nevoi la cele care oferă satisfacerea respectivelor nevoi, facilitând doar schimbul, funcția de tezaurizare presupune stocarea, păstrarea banilor.

Leu, în calitatea sa de instrument de economisire are unele particularități specifice. În primul rând, banii nu au costuri de tranzacție cheltuielile suplimentare necesare pentru a schimba un bun pe altul. A două caracteristică este faptul că valoarea leului este fixă. Acest lucru este important pentru că datoriile sunt exprimate sub formă monetară.

Pe lângă cele două caracteristici, banii au și alte însușiri ce trebuie luate în considerare. Valoarea banilor fluctuează în raport cu bunurile, astfel că leul nu reprezintă un activ ideal cu o putere de cumpărare stabilă. În al doilea rând, unele tipuri de economisire nu aduc nici un fel de venit suplimentar, deoarece simpla păstrare a unei sume de bani nu aduce venituri sub formă de dobândă.

Leul ca monedă actuală este moneda fiduciară, bazată pe încrederea deținătorilor săi, fiind reprezentată și de active lichide acceptate pentru stingerea datoriilor, folosite atât de sectorul nebancar, cât și de cel bancar.

Averea este formată din active reale și creanțe, dintre care unele cu natură monetară. Spre exemplu depozitele la termen și depozitele pe librete de economii nu prea au putere de circulație și nu au natură monetară, chiar dacă pot să fie transformate rapid în monedă. Datorită ușurinței transformării lor în bani, depozitele la termen și la vedere sunt considerate cvasimonedă.

1.3. Analiza formelor creditului în România

Pentru a analiza formele creditului sunt necesare unele precizări referitoare la acest concept. Astfel creditul permite disponibilizarea unor fonduri pentru unele investiții sau activități desfășurate în mod curent. Fondurile amintite constă în economii păstrate pentru anumite perioade de timp și fonduri obținute din vânzarea de acțiuni sau alte titluri de valoare. Toate acestea pot fi utilizate pentru oferirea de împrumuturi întreprinderilor de stat sau companiilor particulare.

În cadrul economiei de piață, creditele are un rol major. Astfel creditul reprezintă un ”motor” de bază al angrenajului economico-social. Este necesară utilizarea cât mai rațională a creditului, ducând astfel la creșterea puterii productive a capitalului. Apariția creditului este legată de dezvoltarea producției de mărfuri, în strânsă corelație cu dezvoltarea schimbului comercial.

Din punct de vedere economic creditul este o ”operațiune prin care un debitor obține fonduri de la un creditor, debitorul asumându-și obligația de a restitui fondurile respective până la scadență”. Creditul a apărut ca o necesitate, deoarece uneori în cadrul procesului de stingere a obligațiilor dintre părți, moneda nu mai făcea față. Cu toate că în prezent activitatea băncilor comerciale este una extrem de complexă, esență acesteia s-a păstrat. Esența activătății băncilor este de a mijloci creditul și de a ajuta efectuarea plăților între partenerii de afaceri. Prin urmare, băncile comerciale au dublu rol, atât de primire, cât și de distribuire a capitalului.

Conform definiției sale, creditul cuprinde ”angajamentul de a plăti o anumită sumă de bani în schimbul dreptului de a rambursa suma plătită și de a plăti dobânda sau alte cheltuieli asimilate creditului”.

În țara noastră creditul îndeplinește cu succes funcția distributivă deoarece redistribuie rezervele bănești existente la un moment dat, sub forma împrumuturilor acordate celor ce au nevoie de resurse. În acest sens disponibilitățile cuprind excedentele existente în conturile la bănci ale companiilor, rezervele din casierie, dar și sumele economisite de către populație în diferite scopuri.

Deoarece oferă întreprinzătorilor disponibilitățile menționate anterior, prin creditare băncile transformă economiile în capitaluri productive, contribuind la creșterea avuției. De aceea, prin funcția distributivă, creditele sporesc puterea de acțiune productivă a capitalului disponibil.

Prin analiza mai atentă a cererilor de creditare se urmărește orientarea disponibilităților existente către ramurile și activitățile rentabile, asigurându-se astfel o posibilitate mai mare de adaptare a companiilor la cerințele pieței. Luând în considerare aceste aspecte, creditul, prin funcția distributivă, participă activ la creșterea gradului de concentrare și centralizare a capitalurilor disponibile.

Economisirea fără învestire duce la tezaurizare, cu importante efecte negative cum ar fi recesiunea. Deoarece nu orice individ are aptitudini antreprenoriale, creditul are o importanță crescută în cadrul procesului de transformare a economiilor în investiții. Creditul este unul din cei mai importanți factori a creșterii economice, astfle că prin urmărirea modului de utilizare a creditului, acesta are rolul de a limita inițiativele nerentabile, păguboase. Conform condițiilor și normelor bancare, întreprinzătorii ce au inițiative fundamentate, însoțite de garanții reale pot obține credite. În acest mod creditul ajută la proliferarea firmelor mici, cu efecte pozitive asupra economiei.

O altă funcție a creditului este cea de emisiune monetară. Odată cu diversificarea tehnicii, mijloacelor și instrumentelor de plată s-a ajuns și în România la diminuarea utilizării numerarului în cadrul tranzacțiilor, astfel că a crescut moneda scripturală.

Prin această funcție a creditului s-a asigurat reducerea cheltuielilor ocazionate de circulația banilor, deoarece noile instrumente de plată sunt mai puțin costisitoare, făcând față cu success creșterii volumului tranzacțiilor.

Prin faptul că reglează dimensiunile cererii și ofertei de mărfuri, pe de o parte prin creditarea consumului și pe de altă parte prin creditarea stocurilor, creditele contribuie la menținerea stabilității prețurilor. Ca urmare, creditul contribuie în țara noastră la viteza de rotație a banilor, multiplicarea monedei de cont, precum și la rularea permanentă a fondurilor.

Nu trebuie neglijată nici analiza formelor creditului, astfel că întâlnim în România credite de consum (pentru nevoi personale), credite ipotecare, etc. Un rol pe care îl îndeplinește creditul este acela de promotor al relațiilor internaționale, prin activitatea de creditare a comerțului exterior.

În analiza funcțiilor creditului nu putem ignora nici importanța pe care acesta o are în acoperirea deficitului bugetar. Astfel o formă de credit, creditul public se acordă bugetului de stat pentru acoperirea deficitului. De asemenea, creditele exercită o influență pozitivă asupra consumului, prin achiziția pe credit și posibilitatea plății în rate a unor bunuri. Pe acest fond a crescut importanța creditului, împreună cu dezvoltarea economico-socială.

O dată cu enunțarea acestor funcții ale creditelor trebuie amintit faptul că abuzul de credit prezintă unele dezavantaje majore, determinând pierderi importante pentru instituțiile de credit, producând falimente ale instituțiilor bancare insolvabile și influențând în mod negativ conjunctura economică.

În cadrul economiei țării noastre creditul are mare răspândire, reprezentând ”un mod de obținere a necesarului de resurse, în anumite cazuri putând fi unica sursă de finanțare”.

Pentru realizarea creșterii economice se apelează adesea la credite bancare, fiind normal să nu se aștepte perioade îndelungată până la formarea fondurilor proprii. Apelând la creditele bancare, agenții economici câștigă timp important în lupta cu concurența, putând astfel să-și adapteze activitatea la cerințele pieței. Printr-o activitate eficientă și adaptată aceștia își creează mijloacele bănești necesare pentru a putea rambursa ratelor scadente și a plăti dobânzile aferente creditului.

Utilizarea creditlor bancare este o operațiune necesară pentru anumiți agenți economici, în condițiile în care uneori capitalurile proprii sunt insuficiente pentru a promova proiectele avute în vedere. Cu toate acestea se impune o atitudine prudentă a debitorului, atitudine care să-i ofere certitudinea folosirii cât mai eficiente a sumelor împrumutate cu titlu de credit, astfel încât acesta să realizeze o rentabilitate satisfăcătoare, care îl va ajuta să ramburseze la timp creditele contractate și să plătească dobânzile aferente fără a acumula penalități.

Sintetizând, în țara noastră creditul bancar îndeplinește următoarele funcții:

Duce la sporirea capitalului prin utilizarea eficientă a factorilor de producție

Facilitează distribuirea resurselor între anumite întreprinderi și ramuri bine situate pe piață, contribuind la concentrarea acestora

Accelerează tranzacțiile, facilitând procesul de desfacere a mărfurilor

Crește viteza de rotație a monedei, contribuind la dimensionarea ei

Asigură reducerea cheltuielilor cu circulația banilor

Stăvilește fenomenul de inflație

Exercită influență pozitivă asupra consumului, prin creditele pentru consum

Contribuie la apariția de firme mici, promotoare de inovație

Favorizează amplificarea concurenței

Promovează relațiile comerciale internaționale.