Bancile Romane cu Capital Grecesc Tinta a Achizitiilor

Diverse

Bancile Romane cu Capital Grecesc Tinta a Achizitiilor

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1.Evolutia sistemului bancare european

1.1 Riscuri, provocari, reglementari

1.2 Basel III si lichiditatea

CAPITOLUL 2.Uniunea Bancara

2.1Rezolutia bancara

2.2 Analizele sistemului bancar European

CAPITOLUL 3.Sistemul bancar din Romania

3.1Transformarile sistemului bancar din Romania

3.2 Romania si perspectivele ei la aderarea Uniunii Bancare

CAPITOLUL 4 Studiu de caz: Bancile romane cu capital grecesc-tinta a achizitiilor

CONCLUZII SI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1.EVOLUTIA SISTEMULUI BANCARE EUROPEAN

Riscuri, provocari, reglementari

În economia de piață, sectorul bancar coordonat de B.N.R are un rol major, el acționând în promovarea reformei și manifestarea concretă a mecanismului autoreglării economice. În manifestarea lui permanentă, sectorul bancar este o componentă de bază a sistemului financiar-monetar.

În înțelegerea conceptului de „ întreprindere bancară”, Banca Națională a României ocupă un loc deosebit, ea fiind garantul stabilității monedei naționale și promotor al politicilor monetare și de credit.

Având în vedere rolul pe care îl au băncile pentru buna funcționare a unităților economice și a economiei în ansamblu, s-a impus ca în perioada tranziției la economia de piață să se creeze un sistem modern, capabil să ofere o gamă largă de produse și servicii bancare de un nivel calitativ superior, care să satisfacă exigențele tuturor categoriilor de agenți economici din economia de piață.

În acest context, imediat după 1989, la începutul perioadei de tranziție, în activitatea bancară din România s-au produs schimbări esențiale.

Pentru menținerea circulației bănești la nivelul corespunzător, B.N.R. asigură legătura dintre dimensiunile creditului și volumul masei monetare în circulație.

Supravegherea activității bancare de către B.N.R. , în condițiile economiei de piață, nu a avut în vedere măsuri de comandă, ci de reglementări-cadru, de orientare profesională în activitățile bancare: creditul bancar, decontările, etc.

Restructurarea sectorului bancar a avut în vedere următoarele aspecte:

Desființarea monopolului statului asupra sectorului bancar;

Reorganizarea băncilor de stat ca societăți pe acțiuni;

Capitalizarea băncilor;

Privatizarea băncilor de stat cu capital majoritar de stat;

Înființarea unui număr mare de bănci;

Diversificarea tipurilor de bănci;

Diversificarea produselor și serviciilor bancare;

Extinderea rețelei teritoriale;

Realizarea unui management performant, participativ și eficient;

Desfășurarea activității bancare după strategii și statute proprii fiecărei bănci;

Deschiderea către colaborarea cu băncile străine.

Banca Națională a României este o bancă cu capital integral de stat. În Legea privind activitatea bancară nr 58/1998 este stipulat: “Ea este organul de emisiune al statului și stabilește reglementările în domeniul monetar, de credit, valutar și de preț. Banca Națională a României refinanțează societățile bancare și asigură lichidități sistemului bancar. Banca Națională a României asigură supravegherea activității tuturor societăților bancare”.

Capitalul propriu al Băncii Naționale a României aparține în întregime statului. Fondul de rezervă al Băncii Naționale se constituie din profitul evidențiat în bilanțul anual, după acoperirea altor destinații.

Banca Națională a României elaborează balanța de plăți externe, balanța creanțelor și angajamentelor externe, stabilește cursurile de schimb valutar, păstrează și gestionează rezervele internaționale ale statului.

Activitatea Băncii Naționale a României a fost perfecționată permanent, ca urmare a schimbărilor petrecute în economie și societate. Ca urmare a fost necesară înlocuirea Statutului BNR adoptat prin Legea nr 34/1991 cu noul Statut adoptat prin Legea nr 101/1998. În acest document de mare însemnătate sunt precizate atribuțiile BNR ca factor de stabilitate monetară și economică.

Rolul Băncii Naționale a României

Banca Națională a României acționează ca instituție, din partea statului, pentru a stabilii și coordona politica monetară și de credit a economiei. Banca Națională a României are un rol deosebit în menținerea stabilității monedei naționale și a încrederii publicului în bănci.

Rolul Băncii Naționale a României este acela de a stabilii și implementa politica monetară și de credit, emisiunea monetară, monitorizarea cursurilor valutare, administrarea rezervelor valutare, supravegherea instituțiilor financiar bancare, asigurarea de fonduri pentru stat, asigurarea legăturii cu organizații financiar bancare internaționale, analist al condițiilor monetare și economice.

Fig. 1.1.Rolul BNR în economia Românească

Sursa: Ilie Mihai, Tehnica si managementul operatiunilor bancare- Ed. Expert, 2003

În plus, Banca Națională a României are atribuții speciale, legate și de perioada de tranziție de la o economie centralizată la economia de piață. Acestea sunt:

Asigurarea unei concurențe loiale între bănci;

Încurajarea dezvoltării unei practici bancare corecte, care să sprijine dezvoltarea unui sector privat sănătos.

Banca Națională a României decide care entități pot opera ca bănci și stabilește reguli de emitere a autorizațiilor de funcționare a băncilor. Ea monitorizează activitatea băncilor comerciale, de pe o parte cerându-le periodic rapoarte financiare și statistice, iar pe de altă parte, prin efectuarea de controale la sediul acestora.

Băncile care au probleme financiare intră în supravegherea specială a bănci centrale. Dacă împrejurările o cer, ea va asigura un „portofoliu de salvare”, pentru ca publicul să nu-și piardă încrederea în sistemul bancar.

Banca Națională a României, are rolul de a controla nivelul masei monetare și ratele dobânzii în economie, ca parte a politicii generale.

Rolul deosebit de important în cadrul economiei a Băncii Naționale a României, este susținut de argumente legate de:

-Natura banilor că bun public;

-Necesitatea de a controla activitatea băncilor;

-Controlul masei monetare;

-Rolul sistemului bancar în sprijinirea economiei.

-Banca Națională a României joacă un rol important în tranziția economică, încurajând dezvoltarea operațiunilor bancare și reglementând concurența în sistemul bancar.

Funcțiile Băncii Naționale a României

În cadrul sistemului bancar, banca de emisiune are un rol major. Prin funcțiile îndeplinite, prin legăturile multilaterale cu celelalte, și prin acestea cu economia, banca de emisiune reprezintă o placă turnată a sistemului bancar afirmându-și pe deplin denumirea de bancă centrală.

Implicată amplu în emisiunea monetară, în procesele de creditare li de dirijare prin credit și monedă a economiei, în operațiunile valutare și în alte operațiuni importante din punct de vedere monetar și al creditului banca de emisiune a fost deja în atenția multor publicații.

Substanța funcționalității bănci de emisiune se manifestă pr câteva funcții principale:

-funcția de emisiune și de creditare;

-funcția de centru valutar;

-funcția de bancă a băncilor

-funcția de bancă a statului;

-funcția de realizare a politicii monetare.

Fig. 1.2. Funcțiile BNR

Sursa: Ilie Mihai, Tehnica si managementul operatiunilor bancare- Ed. Expert, 2003

Funcția de emisiune

Banca Centrală emite bancnote a căror curs este legal și puterea liberatorie nelimitată. În acest sens, bancnotele trebuie să fie rezistente și dificil de imitat, iar volumul emisiunii să fie proporționat nevoilor economice : o insuficiență de emisiune provocând un risc deflaționist, un exces, un risc inflaționist.

Cât timp bancnotele au fost convertibile în moneda de aur sau lingouri, volumul emisiunii a fost reglat în funcție de încasări.

Treptat volumul emisiunii s-a stabilit ca un multiplicator al volumului încasărilor, în prezent neexistând alte limite ale volumului emisiunii decât acelea fixate de către banca de emisiune, în acord cu autoritățile publice, pentru a furniza economiei volumul necesar de lichiditate. De fapt având o pondere din ce în ce mai redusă în lichiditatea monetară, volumul bancnotelor nu depinde decât de preferințele subiecților economici, deci de obișnuințele acestora de ați regla plățile în numerar.

Bancnotele emise precum și depozitele la banca de emisiune numite și dețineri de monedă centrală, reprezintă „baza” circulației monetare.

În legătură cu exercitarea funcției de emisiune Banca Centrală devine, patrimonial, deținătoarea stocului de aur monetar și titulatura rezervelor monetare ale țării.

Funcția de creditare

Banca Centrală participă la creația monetară nu numai sub formă de bancnote, ci și sub forma activelor scripturale în conturi deschise în cartotecile sale, acordând împrumuturi pe următoarele căi:

-creditarea Trezoreriei publice, sursă importantă de emisiune monetară în trecut;

– intervențiile pe piețele valutare.

Refinanțarea creditelor, acceptate de către bănci de către Banca Centrală se poate face prin două tehnici:

1)rescontul, adică scontarea de către Banca Centrală a efectelor de ținute de către bănci, la o rată a dobânzii fixă, care constituie rata dobânzi directoare în economie. În prezent această tehnică este utilizată foarte restrictiv;

2)intervențiile pe piața monetară constituie mijlocul principală de refinanțare a creditelor, fie sub forma pensiunilor pe piața interbancară, fie sub forma operațiunilor de cumpărare+vânzare de bonuri de tezaur sau obligațiuni.

Această funcție de creditare ultimă conferă Băncii Centrale un rol esențial în sistemul monetar și de credit, permițându-i să exercite controlul asupra creației monetare și să orienteze distribuirea creditelor în funcție de nevoile economiei. Realizând această funcție Banca Centrală se afirmă că bancă a băncilor.

Bancile comerciale- veriga importanta a sistemului bancar romanesc

Locul și rolul băncilor în mediul economic, structura lor este determinată și de creația monetară, factor specific al funcționalității în economie. Băncile s-au afirmat esențial ca instituții monetare, ca intermediar financiar, a căror caracteristică principală este posibilitatea de a pune în circulație creanțe asupra lor însele, care sporesc masa mijloacelor de plată și volumul circulației monetare.

Rolul băncilor în economie este evidențiat de funcțiile îndeplinite de acestea că agenți economici și ca factori de modelare economică:

Atragerea disponibilităților monetare, temporar disponibile ale diferiților agenți economici prin oferta de titluri secundare și condiții de depozitare avantajoase din punct de vedere al remunerării, lichidității, siguranței;

Acordarea și distribuirea de mijloace bănești suplimentare diferiților agenți economici în vederea completării capitalurilor proprii;

Crearea instrumentelor de credit ale circulației monetare;

Sporirea și diversificarea ofertei de servicii financiare pentru clienți (persoane fizice sau juridice).

O altă funcție a băncilor este aceea a creației economice. Această funcție se manifestă pe plan financiar și pe plan tehnic.

Funcțiile bănciilor comerciale în economie

Funcțiile unei bănci rezultă atât din obiectul activității pe care care o desfășoară cât și din caracterul complex al rolului pe care aceasta îl are în economie, atât din punct de vedere al serviciilor pe care le efectuează, cât și din punct de vedere al relațiilor în spațiul geografic. În principal, o bancă îndeplinește următoarele funcții:

Funcția de depozit – constă în:

Efectuarea de operațiuni de depozit la vedere și la termen, în cont, cu numerar și cu titluri, constând în atragerea resurselor bănești de la persoane fizice și juridice, în vederea păstrării și fructificării lor;

Efectuarea de operațiuni de depozitare și trezorerie pentru obiecte de valoare aflate în propietatea persoanelor fizice și juridice.

Depozitele sunt principala sursă de constituire a fondurilor băncii ele reprezentând o importantă parte din disponibilitățile acesteia. Prin funcția de depozit însă, băncile asigură totodată și un serviciu deosebit de important tuturor sectoarelor din economie, oferind posibilitatea efectuării de economii de către cei care dispun de disponibilități în condițiile recompensării depunătorului prin dobânzi și având o formă foarte lichidă în funcție de felul depozitului. Aceste fonduri atrase sunt puse de către bancă la dispoziția agenților economici care au nevoie și le pot folosi pentru extinderea capacității de producție sau la dispoziția consumatorilor pentru achizițonarea/construirea de locuințe sau alte bunuri de consum îndelungat.

De asemenea, păstrarea obiectelor de valoare este cel mai vechi serviciu prestat de bănci. Protecția obiectelor de valoare intră în componența a două departamente: cutii de depozit și păstrarea în custodie a acetora. În primul caz, clientul închiriază o astfel de cutie putând avea controlul asupra valorilor deținute și depozitate tot timpul.

Banca controlează doar accesul la această cutie, asigurând normele de securitate promise. Procedurile constau în identificarea corespunzătoare a persoanelor autorizate să aibe acces, încuietori duble și o atentă supraveghere împotriva atentatelor de furt, spargere, etc.

În cel de-al doilea caz este vorba de păstrarea în custodia băncii a obiectelor de valoare, astfel încât banca se comportă ca un agent în slujba clientului. Acest serviciu se prestează în principal la păstrarea acțiunilor și obligațiunilor. Pe lângă păstrarea lor, banca poate fi însărcinată de către client și în încasarea cupoanelor sau a dividentelor în contul acestuia pe perioada de timp în care acesta este plecat, sumele respective urmând a fi depuse în contul său.

Funcția de investiții – constă în:

1)Acordarea de credite în lei în valută persoanelor fizice și juridice din țară și străinătate;

2)Participarea la tranzacții internaționale de credit;

3)Participă în calitate de acționar la înființarea unor instituții bancare sau nebancare în țară sau în străinătate;

4)Achiziționează active financiare în nume propriu.

Funcția de investiții include și o funcție de credit prin intermediul căreia se reflectă funcția de creație monetară. Aceasta este una din cele mai importante funcții ale unei bănci și care totodată le distinge de alte instituții financiare. Puterea sistemului bancar de a crea bani este de o mare importanță economică. Rezultatele sale în sistemul de credit elastic sunt necesare pentru progresul economic și o rată de creștere relativ stabilă. Dacă creditarea (crearea banilor în acest scop) nu ar fi fost posibilă, expansiunea operațiilor și facilităților pentru ramura productivă ar fi fost limitată. În aceste condiții, unitățile productive ar fi forțate să păstreze sume mari de bani pe anumite perioade pentru a-și acoperi nevoile de fonduri diferite de la o perioadă la alta. Cum această procedură ar fi neeconomică, avem nevoie de un surplus de bani adecvat dar nu excesiv în economie.

Deși activitatea de investiții este de obicei considerată separat de cea de creditare, efectele economice și rezultale sociale sunt aceleași. Prin cumpărarea de titluri de stat, băncile oferă de fapt posibilitatea acestuia de a-și procura fondurile necesare finanțării unor obiective de importanță națională precum construirea de scoli sau autostrăzi, spitale etc.

Funcția comercială – constă în:

Realizarea de încasări și plăți, în valută și în lei, generate de activități de export, import, prestări servicii și turism intern și internațional, etc;

Emiterea, cumpărarea și vinderea de efecte de comerț (cambii, bilete la ordin sau trate, cecuri) și cumpărarea și vinderea de aur și metale prețioase;

Participarea la tranzacții externe financiare de plăți;

Operații de arbitrajare pe piețele monetare internaționale pe cont propriu sau în numele clienților;

Operațiuni de vânzare – cumpărare și alte operațiuni cu titluri emise de stat, organizarea lansării de obligațiuni;

Servicii bancare de expertiză a diferitelor proiecte, consultanță și asistență în probleme de gestiune financiară și evaluare.

Asigurarea unui mecanism de plăți și transfer de fonduri este de asemenea una dintre funcțiile importante ale unei bănci. Aceasta trebuie să asigure clientului nu numai siguranța depozitului ci și a transferului intrabancar. De asemenea se impune existența la nivel național a unui sistem de plăți fără numerar, administrat de banca centrală care să elimine riscul la care sunt supuși clienții datorat lanțului decontărilor, și care să asigure o plată rapidă și mai ieftină.

Activitățile comerciale conexe cum sunt organizarea de case de schimb valutar ca și cele de efectuare a expertizelor de către experți din interiorul băncii, nu fac decât să fluidizeze activitatea bancară oferind nu numai un plus de siguranță dar și o mai eficientă organizare și un plus de venit.

Băncile se pot clasifica luând în considerare mai multe criterii, fiecare țară stabilind prin reglementările interne tipurile de bănci autorizate să funcționeze. Deși criteriile sunt diferite de la un stat la altul, putem stabili totuși trei criterii în care să se încadreze tipurile de bănci care funcționează pe plan internațional.

A) După forma de propietate:

1) Bănci private – sunt bănci al căror capital aparține unei persoane sau grup de persoane, și îmbracă în general forma de societate pe acțiuni. Deciziile privind alegerea administratorilor și cenzorilor, aprobarea sau nu a bilanțului, fixarea dividendelor, mărimea capitalului, fuziunea, majorarea capitalului se iau de către adunările generale ordinare sau extraordinare ale acționarilor.

2) Bănci de stat – sunt caracterizate prin faptul că statul pe teritariul căreia se află deține întregul capital. De cele mai multe ori acestea îmbracă forma unor bănci specializate și deși se bucură de o anumită autonomie, datorită intervenției statului ele au o rentabilitate mai scăzută comparativ cu cea a băncilor private. Pot funcționa și ele sub forma societăților pe acțiuni, caz în care acționar unic este statul.

3) Bănci mixte – funcționează și ele sub forma societăților pe acțiuni, unul dintre acționari fiind statul, caracteristicile lor variind în funcție de ponderea acțiunilor deținute de către stat.

B) După apartenența națională:

1) Bănci autohtone – capitalul lor aparține persoanelor fizice sau jurice din statul unde acestea funcționează. Ele sunt componentele sistemului bancar național, funcționând sub supravegherea Băncii Centrale a statului respectiv.

2) Bănci multinaționale – din această categorie fac parte Organismele Monetare și Financiare Internaționale care au capitalul prin subscrierea Băncilor Centrale din țările membre, acordă asistență și credite țărilor membre, supraveghează funcționarea piețelor financiar-bancare internaționale iar managementul lor este asigurat de guvernatorii țărilor membre.

3) Bănci mixte – sunt constituite prin aportul de capital a doi sau mai mulți parteneri din țări diferite, și se supun legilației și supravegherii băncii centrale din țara pe teritoriul căreia își are sediul.

C) După rolul pe care îl joacă în sistemul bancar național

1) Bănci centrale – sunt instituții guvernamentale care asigură funcționarea și supravegherea sistemului bancar la nivel național prin puterile și responsabilitățile dobândite prin actul lor de înființare.

2) Sunt două căile prin care s-au dezvoltat băncile centrale: au fost bănci comerciale care au căpătat pe parcurs puteri și responsabilități care le-au transformat în bănci centrale cum este cazul Băncii Angliei și Băncii Franței, fie au avut rol de bănci centrale prin actul de înființare cum este și cazul Băncii Naționale a României și a Sistemului Federal de Rezerve al S.U.A. Indiferent de natura capitalului lor, care poate fi de stat, privat autohton sau mixt, băncile centrale operează ca instituții publice ale statului.

1.2 Basel III si lichiditatea

Acordul de capital Basel III introduce cerințe de capital cantitative și calitative extinse, noi cerințe de lichiditate, o revizuire a riscului de credit al contrapărții și un indicator de îndatorare pentru băncile din țările membre ale Comitetului de la Basel. Cadrul juridic aferent pachetului Basel III care reglementează accesul la activitate, supravegherea și regulile prudențiale aplicabile instituțiilor de credit și ﬁrmelor de investiții se implementează gradual de la 1 ianuarie 2014 până la ﬁnele anului 2018.

Noile reglementări ar putea determina scăderea interesului instituțiilor de credit privind ﬁnanțarea, reprezentând o provocare inclusiv în ceea ce privește capacitatea industriei bancare de a realiza proﬁt. O provocare o reprezintă adaptarea grupurilor ﬁnanciar bancare la cerințele de solvabilitate și lichiditate impuse de prevederile Basel III, care ar putea conduce la restrângerea expunerilor și schimbarea modelului de business. Asociația Română a Băncilor a făcut demersuri concrete către autorități, inclusiv la Comisia Europeană și la Parlamentul European, pentru a proteja interesul IMM-urilor și, în deﬁnitiv, a întregii economii. Adaptarea graduală la cerințele de capital nu evidențiază, într-o primă etapă, probleme în materie de necesar de capitalizare la nivelul sistemului bancar românesc.

Sistemul bancar românesc dispune în continuare de rezerve consistente de capital. Rata de solvabilitate s-a menținut la un nivel ridicat, de 18,07% în iunie 2015. Se renunță gradual la ﬁltrele prudențiale în perioada implementării cerințelor suplimentare de capital aferente Basel III (intervalul 2014-2018), cu 20% anual. Acest calcul include efectele ﬁltrelor prudențiale. Nivelul indicatorului de solvabilitate, calculat în condițiile eliminării ﬁltrelor prudențiale, este cu aproximativ 4 puncte procentuale mai mare comparativ cu nivelul raportat în conformitate cu reglementările de prudență bancară în vigoare, potrivit BNR. Acest fapt atestă o adecvare a capitalului la riscuri superioară multor țări din regiune. Noile cerințe de lichiditate trebuie să ﬁe revizuite în detaliu pentru a se evita orice consecințe neintenționate.

Instituțiile de credit susțin includerea Rezervei Minime Obligatorii (RMO) în calculul lichidității, având în vedere mărimea ratei RMO aplicabile pasivelor instituțiilor de credit de 8% la lei și 14% pentru valută, comparativ cu o medie europeană de 2%.

CAPITOLUL 2.UNIUNEA BANCARA (CU ACCENT PE CEI 3 PILONI)

2.1.Rezolutia bancara

Construcția Uniunii Bancare pornește de la o bază comună reprezentată de cadrul unic de reglementări, element esențial pentru durablitatea proiectului în sine și, implicit, pentru completarea și dezvoltarea Uniunii Economice și Monetare (UEM). Cadrul unic de reglementări, spre deosebire de Mecanismele unice de supraveghere și rezoluție, vizează spațiul UE în întregimea lui. Unul din avantajele consistente ale reglementării unice este asigurarea tratării în mod echivalent a problemelor care pot să apară ulterior și prevenirea arbitrajului de reglementare.

Una din condițiile necesar a fi satisfăcute pentru optimizarea funcționalității UEM este crearea unui cadru unic de reglementare ("Single Rulebook") care ar conduce la o mai bună valorificare a potențialului pieței unice, ar preveni arbitrajul de reglementare și ar optimiza și transparentiza mediul concurențial, ar facilita gestionarea unei posibile crize generată de intrarea în dificultate a unor instituții transnaționale și, nu în ultimul rând, ar îmbunătăți considerabil alocarea capitalurilor și gestionarea riscurilor. Setul unic de reglementări comportă și un anumit grad de flexibilitate vis-a-vis de materializarea unor posibile riscuri la nivel național (de ex. deteriorarea stabilității financiare) sau la nivel instituțional (de ex. deteriorarea capitalului unei instituții de credit).

Figura nr. 5

Structura uniunii bancare

Sursa: Comisia Europeană

Legenda: UB – Uniune Bancară, MUS – Mecanism unic de supraveghere, MUR –

Mecanism unic de rezoluție,

SGD – Schema unică de garantare a depozitelor.

Mecanismul unic de supraveghere este compus din Banca Centrală Europeană (BCE) și autoritățile naționale competente (ANC), autoritățile monetare relevante la nivel european, BCE revenindu-i responsabilitatatea funcționării în mod eficient și coerent a mecanismului. BCE și ANC vor colabora și cu autoritățile monetare desemnate (AND) cu privire la atribuțiile și instrumentele macroprudențiale și în ceea ce privește cooperarea strânsă. BCE își poate exercita atribuțiunile de supraveghere în mod direct sau indirect. Băncile semnificative (circa 130, care dețin aproximativ 85% din activele bancare ale zonei euro), băncile care au fost în situația de a solicita sau primi sprijin financiar public direct și primele trei bănci care activează pe piața fiecărui stat membru, fac subiectul supravegherii directe.

Băncile mai puțin semnificative (circa 6000), care fac subiectul supravegherii indirecte a BCE, fiind supravegheate direct de către ANC, pot intra sub supravegherea directă a BCE (la solicitarea ANC sau după consultarea ANC) în situația în care acest lucru este necesar pentru a asigura aplicarea consecventă a unor standarde înalte de supraveghere. Caracterul semnificativ al unei bănci este stabilit în urma evaluării: i) – dimensiunii ii) – importanței pentru economia UE sau economia oricărui stat membru și iii) – importanța activităților transfrontaliere.

În ceea ce privește atribuțiile și instrumentele de supraveghere prudențială, ANC sau AND pot aplica cerințe ca băncile să dețină amortizoare de capital, la un nivel corespunzător, pe lângă cerințele de fonduri proprii, inclusiv rate ale amortizoarelor anticiclice de capital, precum și orice altă măsură care vizează contracararea riscurilor sistemice sau macroprudențiale. BCE poate, în situații de necesitate, să impună cerințe mai mari decât cele aplicate de către ANC sau AND în legătură cu amortizoarele de capital și măsuri mai stricte pentru contracararea riscurilor sistemice sau macroprudențiale la nivelul instituțiilor de credit.

Cooperarea strânsă dintre BCE și ANC a unui stat membru participant care încă nu a adoptat euro este un element definitoriu al relației și condițiilor în care respectivul stat membru se implică în MUS. Statul membru are opțiunea de a iniția procedura de aderare la Uniunea Bancară și implicit acordul de cooperare strânsă.

BCE poate iniția încetarea/suspendarea acordului de cooperare strânsă în situația în care statul membru nu adoptă anumite măsuri corective sau nu își respectă obligațiile care derivă din acord. După expirarea unei perioade de 3 ani de la începerea cooperării strânse, statul membru noneuro poate oricând să inițieze procedura de încetare a acordului, oferind explicații asupra motivelor care susțin solicitarea de încetare și, în măsura în care este relevant, posibilele repercusiuni negative în materie fiscală ale statului membru.

Atribuțiile conferite BCE prin regulament vor fi îndeplinite exclusiv pentru realizarea obiectivelor stabilite prin regulament. Realizarea atribuțiilor de supraveghere va fi separată de realizarea atribuțiilor monetare din punct de vedere a personalului implicat, raportărilor ierarhice și a reuniunilor. Consiliul guvernatorilor va funcționa diferențiat pentru realizarea atribuțiilor de supraveghere și, respectiv, monetare.

Operaționalizarea MUS implică evaluarea cuprinzătoare a băncilor semnificative din punct de vedere al criteriilor BCE și constă în derularea etapizată a trei exerciții care vizează evaluarea riscurilor, evaluarea calității activelor (care are la bază rezultatul evaluării riscurilor) și testul de stres (care are la bază rezultatul evaluării calității activelor).

Mecanismul unic de rezoluție1, al doilea pilon al uniunii bancare, este construit pentru a răspunde necesității de gestionare imparțială a măsurilor și acțiunilor unice de redresare și rezoluție cu scopul de a minimiza efectele economice negative și tentația de a apela la fondurile publice în situația în care o altă criză bancară se va manifesta.

MUR este complementar MUS care, după intrarea în vigoare în noiembrie 2014, va aduce în supravegherea directă sau indirectă a BCE, băncile din zona euro și alte state membre care vor opta pentru a intra în UB. Mecanismul de rezoluție va contribui la întărirea stabilității economice și financiare a pieței unice și va proteja contribuabilii, depozitele populației și sistemul bancar în situația în care o bancă intră în dificultate financiară.

Mecanismul va fi realizat în jurul Comitetului unic de rezoluție, agenție deplin independentă a UE, a cărei finanțare nu va fi asigurată din fonduri publice ci ex-ante, prin contribuția sectorului bancar la un Fond unic de rezoluție. În situația în care apelarea la fondurile publice va fi necesară, finanțarea va fi tratată ca un împrumut care va fi recuperat prin taxarea ex-post a sistemului bancar.

Comitetul unic de rezoluție gestiona rezoluția unei bănci, ceea ce presupune restructurarea respectivei bănci urmărind evitarea hazardului moral, menținerea stabilității financiare, evitarea blocării funcțiilor critice ale băncii și revitalizarea parțială sau totală sau, după caz, declanșarea procedurilor de insolvență. După notificarea BCE privid intrarea în dificultate a unei bănci, Comitetul va adopta o schemă de planificare a rezoluției, va indica instrumentele relevante de rezoluție și suma necesară din fondul de rezoluție. În procesul de rezoluție sunt implicate și autoritățile naționale de rezoluție care vor asista Comitetul în pregătirea măsurilor și sunt responsabile ulterior de implementarea deciziilor de rezoluție în conformitate cu cadrul legal existent.

Autoritățile naționale vor acționa sub supravegherea Comitetului, iar în cazul în care implementarea rezoluției nu este conformă cu deciziile de rezoluție, Comitetul poate adresa direct băncii aflate în dificultate ordine privind executarea deciziilor. În scopul susținerii financiare a deciziilor de rezoluție, Comitetul controlează nemijlocit fondul unic de rezoluție care urmează a ajunge la un nivel țintă, echivalent a 1% din depozitele garantate ale tuturor băncilor din statele participante la UB.

Sursele de constituire sunt fondurile de rezoluție constituite la nivel național prin contribuția băncilor autorizate pe teritoriul național (în echivalentul a 10% din nivelul țintă, începând cu anul 2015) și contribuția băncilor autorizate pe teritoriul statelor membre participante (în echivalentul a 12,5% din nivelul țintă, începând cu anul 2016).

Schema unică de garantare a depozitelor, se va realiza, într-o primă etapă, sub forma unei rețele a schemelor armonizate de garantare a depozitelor, din cauza dificultăților aferente construirii unei sheme unice de garantare. Divergențele politice pe subiectul costurilor de finanțare a schemei unice de garantare, care alimentează o abordare asimetrică a subiectului în detrimentul unei abordări unice a statelor nordice și sudice, explică controversele dintre statele membre referitoare la construcția și necesitatea schemei unice de garantare.

Rețeaua schemelor armonizate de garantare a depozitelor bancare urmărește uniformizarea regulilor referitoare la garantarea depozitelor. Necesitatea schemei unice de garantare poate fi explicată prin nevoia de adaptare la noul context a Directivei privind schemele de garantare a depozitelor adoptată în 1994, și care nu a mai fost revizuită substanțial de circa 15 ani. Ar fi fost, prin urmare, o bună ocazie de revizuire și, simultan, de aducere a reglementărilor privind garantarea depozitelor în linie cu spiritul de construcție al celorlalți doi piloni ai UB. Practic, a fost făcut un avans, în sensul că față de 1994 când a fost reglementat un nivel minim de armonizare, acum nu a fost susținută ideea mutualizării resurselor schemelor de garantare, însă s-a ajuns la un compromis care prevede armonizarea schemelor de garantare a depozitelor existente la nivelul statelor membre prin stabilirea unui nivel armonizat garantat, a unor proceduri simplificate și termene mai scurte de rambursare și a obligativității finanțării ex-ante a schemelor de garantare naționale.

Chiar dacă, în această etapă, nu se are în vedere construirea unui sistem unic supranațional de garantare a depozitelor, măsura de compromis oferă opțiunea de a stabili un mecanism de împrumuturi reciproce între schemele de garantare a depozitelor din statele membre UE. În această etapă, aceasta este singura formă de mutualizare avută în vedere.

2.2 Analizele sistemului bancar European

La ora actuală, în orice discurs, interviu sau discuție mai mult sau mai puțin formală referințele la viitorul economic al Europei sunt aproape întotdeauna acompaniate de un cuvant cheie: „incertitudine”. Se fac trimiteri la o multitudine de factori precum evolutia economiei globale, pretul resurselor energetice, Brexit, criza imigrantilor. In ceea ce priveste industria financiara europeana exista o problema fundamentala generatoare de incertitudine pe termen scurt si mediu – faptul ca, la 8 ani de la inceputurile crizei financiare, finantele europene si in special sistemul bancar sunt inca intr-o perioada de tranzitie.

La nivel declarativ, in general oficialii Bancii Centrale Europene (BCE) prezinta o imagine destul de optimista, menționând :

– O mai buna capitalizare a institutiilor bancare, cuplata cu o crestere calitativa a surselor de capital;

– Un mai bun si mai performant cadru legislativ si de reglementare la nivel european;

– Single Resolution Board (SRB) a devenit operationala;

– Exercitiile de Comprehensive Assessment si Testele de Stres ale BCE s-au dovedit extrem de utile in identificarea si corectarea vulnerabilitatilor din sistemul bancar, au generat incredere in acest sistem si au contribuit la intarirea bilanturilor bancare;

– Cresterea cooperarii si comunicarii la nivelul tuturor partilor relevante in contextul bancar european, atat la nivel national cat si continental.

Acest optimism este insa puternic temperat in lumea reala de o lista impresionanta de provocari carora trebuie sa le faca fata sistemul bancar european.

Voi incerca sa fac o scurta trecere in revista a unora din cele mai importante astfel de provocari, incercand sa scot in evidenta posibile directii de actiune din partea bancilor afectate.

1. Calitatea bilantului

Este un adevar general valabil ca vulnerabilitatea maxima la orice evolutie negativa a pietei pe termen scurt este regasita la nivelul bancilor cu un nivel mare al expunerilor neperformante (NPL) in total portofoliu de active. Intr-o mare masura rezolvarea problemelor de aceasta natura ar trebui sa depinda mai putin de actiunile sau masurile directe ale bancilor centrale si mai mult de initiativele institutiilor bancare in cauza. Este evident faptul ca la nivel european inca nu s-a abordat intr-o maniera mai agresiva acest subiect, progresele inregistrate fiind de o semnificatie redusa in raport cu volumul total de NPL. Avem extrem de multe cazuri in care Texas Ratio se situeaza in jurul valorii de 100%, conturand o imagine negativa in ceea ce priveste soliditatea si stabilitatea institutiilor respective; in mod concret vorbim de capacitate redusa de a absorbi eventuale pierderi viitoare, rezistenta scazuta la socuri macroeconomice si, nu in ultimul rand, incapacitatea de a sustine cresterea bilantului prin adaugarea de noi expuneri.

In general conditiile precedente pentru o abordare mai agresiva a subiectului NPL sunt indeplinite, inclusiv daca este sa ne gandim la faptul ca procesul de Asset Quality Review (AQR) a conturat o imagine destul de clara asupra situatiei din punct de vedere practic.

Pe multe piete la nivel national, inclusiv in cazul Romaniei, este insa necesara, printre altele, o eficientizare a cadrului legislativ si procedural privitor la insolventa, care sa poata permite o clasificare clara si obiectiva a debitorilor (atat retail, cat si corporate) functie de calitatea lor, precum si un mai facil proces legal de valorificare a garantiilor. Lasand la o parte operatiunile de „carve out”, se pot crea prin astfel de initiative premisele unei mai bune administrari la nivel intern, prin mentinerea in bilant, a expunerilor neperformante. Adoptarea cat mai rapida a IFRS 9 „Instrumente financiare” este un alt factor ce poate aduce o contributie pozitiva la rezolvarea acestei probleme.

Managementul pasivelor se constituie intr-un alt factor ce va face diferenta intre succes si insucces pentru o institutie bancara; o administrare eficienta a resurselor prin utilizarea potentialului oferit de piata de capital locala si internationala (mai ales prin securitizari) va asigura premisele pentru o crestere continua pe tremen lung, in comparatie cu strategiile europene actuale orientate primordial catre depozite.

2. Amenintarea FinTech si a noilor tehnologii

FinTech reprezinta la ora actuala o oportunitate majora de a concura institutiile financiare traditionale in ceea ce priveste anumite servicii, fara presiunea impactului negativ al ultimilor ani asupra sectorului bancar si fara presiunea unui cadru legal si procedural sufocant. Deschiderea pietei catre noi jucatori precum si pentru gigantii traditionali in domeniul tehnologic (de exemplu Apple, Samsung, Amazon sau Google) este de natura de a provoca modelul clasic de business pentru multe banci prin migrarea unor servicii sau produse catre FinTech.

La ora actuala „povestea” tehnologiei in mediul financiar este inca la inceput, concentrandu-se in special pe optimizarea si digitalizarea unei game destul de reduse de produse si servicii bancare existente; viitorul apropiat va aduce insa interactiunea client – institutie financiara la un alt nivel, considerand progresele privind capacitatea (ca gama de produse si servicii oferite) in crestere a platformelor de mobile banking, imbunatatirea colectarii si procesarii digitale a informatiilor despre un anumit client, precum si cele privind verificarea identitatii (biometrics). Pericolul major in acest context devine usurinta procesului de schimbare a partenerului bancar pentru orice client – la ora actuala, la nivel global, circa 40% din clienti nu sunt siguri ca nu isi vor schimba banca partenera pe un orizont de timp de 6 luni.

Inca nu s-a identificat un punct de echilibru pshihologic intre maximizarea vanzarilor si ceea ce se numeste „customer experience”. De exemplu, alertele mobile contribuie la o buna „customer experience”, insa nu si la cresterea vanzarilor. Similar, initiativele digitale de marketing pot contribui la o evolutie ascendenta a vanzarilor, dar pot deveni agasante pentru clientul actual sau potential. In mod cert experimentele insuficient fundamentate in acest domeniu pot exacerba situatia de lipsa de incredere cu care bancile se confrunta din ce in ce mai mult. Bancile trebuie sa inteleaga ca digitalizarea nu trebuie sa fie sinonima cu, sau sa duca la o depersonalizare a serviciilor, ci la polul total opus, de mentinere si imbunatatire a filozofiei „customer – centric” prin utilizarea canalelor digitale. Aceste canale nu trebuie sa devina mijloace pentru bombardarea clientului cu oferte, ci pentru a folosi datele si informatiile obtinute in directia customizarii proactive, bazata pe relevanta si oportunitate, la nivel de client, a ofertei de produse si servicii. Din pacate in ziua de astazi multe banci inca vad culegerea si acumularea (de cele mai multe ori la un nivel exponential) de date si informatii despre client ca un scop in sine, ceva la moda, fara insa sa utilizeze aceasta imensa oportunitate in vederea cresterii calitatii serviciilor prin crearea de capacitati analitice CRM (Customer Relationship Management) pentru conversia de „unstructured data” in „structured data”.

In acest context al tehnologiei un subiect care se discuta din ce in ce mai mult se refera la reducerea prezentei in teritoriu prin scaderea numarului de sucursale sau agentii bancare; ar fi in opinia mea o greseala majora – aceste unitati teritoriale au si vor avea un rol extrem de important din punct de vedere al largirii bazei de clienti (in special in tarile emergente, cum este si cazul Romaniei), promovarii si vanzarii de produse si servicii. Redefinirea valorii si utilitatii pentru prezenta „brick and mortar”, optimizarea gamei de activitati la nivel de unitate teritoriala prin introducerea/stimularea activitatilor de educatie si consiliere financiara, orientarea catre comunitate (inclusiv prin gazduirea de evenimente sau seminarii de natura financiara in parteneriat cu institutii sau autoritati locale), intarirea serviciilor de wealth management, mentinerea unui contact permanent cu clientii premium sunt, pe langa extinderea capabilitatilor de self service (sa nu uitam si de optimizarea costurilor), coordonate importante ce trebuie avute in vedere in procesul de dimensionare a prezentei teritoriale. Personalitatea unei banci si modul in care este perceputa se vor construi in continuare doar prin interactiunea directa cu clientul.

Pentru piata romaneasca in particular aceasta dimensionare a prezentei teritoriale trebuie sa tina seama si de oportunitatea legata de „banking the unbanked” – beneficiile aduse institutiilor financiar bancare ce vor fi capabile sa captureze aceasta piata (in opinia mea cele cu capital autohton sunt cel mai bine pozitionate) pot fi de o magnitudine impresionanta. Situatia actuala impusa de strategia grupurilor bancare europene cu prezenta in Romania nu trebuie sa ne lase pasivi. Pina mai ieri aduceam in discutie gradul redus de bancarizare in Romania in comparatie cu tarile din regiune si cu alte tari din UE, scotand in evidenta potentialul ridicat de crestere a activitatilor bancare cu rol in finantarea cresterii economice si dezvoltarea regionala si nationala. Iata ca asistam la o agravare a situatiei prin reducerea prezentei bancare, acompaniata de reducerea importanta a expunerilor (creditarii) in aceasta perioada cind ne propunem (sau ar trebui sa ne propunem) cu mai mare forta cresterea economica, a competitivitatii nationale si a reducerii decalajelor de dezvoltare intre regiunile tarii noastre.

3. Plasarea nivelului dobanzilor in zona negativa

In mod cert modelul de business al multor banci le face extrem de susceptibile a fi afectate in mod negativ de ratele negative de dobanda, o situatie in multe instante vazuta ca un experiment cu risc ridicat. Chiar daca structura pasivelor nu este cauzatoare de probleme imediate, in ceea ce priveste activele indexate putem observa un impact major. Nu intotdeauna marjele expunerilor existente sunt suficient de ridicate pentru a acoperi costurile asociate (nu ma refer doar la costurile de finantare, ci si la costurile operationale).

Pe termen mediu vom asista in mod sigur la dezechilibre fundamentale intre active si pasive, atat in ceea ce priveste volumul, cat si referitoare la gap-ul de maturitate, in special in contextul in care subsidiarele bancilor regionale sau globale vor trebui sa gandeasca si sa implementeze strategii bazate primordial pe ceea ce ofera si inseamna piata locala.

4. Presiunea asupra profitabilitatii

Necesitatea de a-si creste profitabilitatea si de adaptare a modelului de business in acest sens reprezinta o cerinta primordiala pentru orice institutie bancara in contextul unei slabe cresteri economice si presiunii ce deriva din nivelul scazut al dobanzilor. Este o situatie ce poate genera mari pericole pentru stabilitatea financiara, prin adoptarea de catre unele banci a unor solutii extreme, cum ar fi relaxarea analizei de risc, cresterea ponderii pasivelor pe termen scurt sau inglobarea in bilant a unor expuneri mari pe anumite categorii de clienti sau industrii. Piata romaneasca ofera, din pacate, un exemplu in acest sens prin standardizarea excesiva a anumitor produse de creditare sau prin scurtarea timpului de analiza (care din pacate a ajuns sa fie considerat un factor de competitivitate) la o perioada care, de cele mai multe ori, nu este suficienta pentru intelegerea clientului sau afacerii ce urmeaza a fi finantata. Identificarea cu acuratete a riscurilor nu este si nu trebuie sa fie un obstacol sau o aprobare absoluta pentru o anumita tranzactie, ci doar factorul esential de parametrizare / structurare a respectivei tranzactii.

In mod cert pentru institutiile bancare veniturile din dobanzi, ca procent in total venituri, isi vor continua trendul descrescator in favoarea celor din comisioane. La randul lor, cerintele de adecvare a capitalului si de lichiditate introduse de Basel III vor avea un impact negativ asupra profitabilitatii bancare.

O alta cale de urmat este reprezentata de continuarea procesului de reducere a costurilor si crestere a eficientei. Raportul cost / venit poate nu este cel mai fidel indicator de eficienta, dar ofera totusi indicii pretioase asupra strategiei de urmat. Cu o valoare a acestui indicator in zona de 80%, un numar important de institutii bancare sunt obligate sa implementeze masuri drastice – probabil vom fi martorii unei reduceri a penetrarii teritoriale atat la nivel global / regional cat si national (in opinia mea o mutare gresita) precum si la o restructurare a ofertei de produse si servicii din partea anumitor jucatori. Consider ca analiza si restructurarea portofoliului de produse si servicii oferite de fiecare banca ar fi un eveniment extrem de util, luand in considerare faptul ca in practica, potrivit analizelor si studiilor, aproximativ 5% din produsele si serviciile unei banci asigura in jur de 80% din venituri. Totodata sa nu uitam si de marea problema cu care bancile se confrunta la acest moment in ceea ce priveste zonele de analiza risc, operatiuni si back office, in care aproape fiecare produs principal isi are sisteme, structuri organizatorice si personal dedicat, consecinta directa a unei dezvoltari uneori haotice a portofoliului de produse si servicii, fara sa se analizeze intr-un mod responsabil posibilitatile de integrare, optimizare si simplificare. Se ajunge invariabil la riscuri operationale, costuri ridicate, ingrijorare la nivelul autoritatilor de supraveghere si, nu in ultimul rand, la crearea unui mediu de frustrare atat in randul clientilor cat si in cel al lucratorilor bancari. Pe piata romanesca suntem din pacate martorii multor cazuri in care incapacitatea factorilor de decizie apartinand noii generatii de „check the box bankers” (ce pun semnul de egalitate intre produsul sau serviciul bancar si orice alta marfa) din zona de front office si din zona de dezvoltare produse si servicii de a intelege ce inseamna si cum functioneaza o banca de la A la Z continua sa adanceasca aceasta problema. In loc sa se urmareasca intelegerea proceselor si fenomenelor si sa se canalizeze energia catre client si nu procese, asistam la adevarate razboaie intre front office si zonele suport.

Deciziile de reducere a costurilor si de repozitionare in ideea maximizarii veniturilor pot fi vazute ca o imbinare intre arta si stiinta, avand in vedere imensa provocare adresata bancilor de a identifica cele mai bune oportunitati viitoare de yield. Aliante si parteneriate cu alti jucatori pe piata financiara, fie ei banci, fonduri de investitii sau de pensii vor deveni instrumente din ce in ce mai utilizate in procesul de mentinere, extindere sau restructurare a gamei de produse si servicii profitabile.

Din punct de vedere istoric sistemul bancar si-a contruit o „reputatie” de a adopta masuri disproportionate ca magnitudine si de multe ori insuficient fundamentate atat in perioadele de expansiune cat si in cele de criza. Pentru a fi in masura de a raspunde provocarilor pe termen lung orice modificari de strategie sau model de business, inclusiv cele legate de reducerea costurilor, trebuie facute insa in mod nuantat si atent, fara a aduce atingere in mod negativ capacitatii institutiei de livra produse si servicii catre client, la cele mai bune standarde. Este necesar sa atrag atentia cu privire la deciziile extrem de discutabile de concediere masiva a personalului calificat din sistemul bancar (explicatiile se refera in special la procese de reducere a costurilor) ce duc pe de o parte la somaj, dar mai ales la cresterea riscurilor operationale si a celorlalte riscuri din sistemul bancar, slabind continuu calitatea serviciilor si stabilitatea financiara.

5. Provocari legate de imagine

Cred ca suntem cu totii de acord asupra faptului ca atat imaginea sistemului financiar bancar in general, cat si imaginea anumitor jucatori a avut in mod serios de suferit in ultimii ani (in acest context mi-e greu sa definesc comportamentul recent al reprezentantilor acestui sistem pe parcursul unor dezbateri publice). Si acest lucru se reflecta atat in relatia investitor – banca cat si banca – client. Dezvoltarea si aplicarea unor strategii pe termen scurt si mediu pentru adresarea acestei crize de incredere intr-un mod proactiv si nu reactiv va fi un factor important in pozitionarea in piata a unei anumite institutii. Bancile trebuie sa-si dezvolte strategii care sa puna in echilibru perceptia publica, beneficiile actionarilor si riscul reputational. Nu va fi simplu, efortul va trebui directionat atat spre exterior cat si in interiorul organizatiei. Este nevoie ca top managementul bancii sa identifice parametrii de cultura organizationala ce este necesar a fi ajustati si sa comunice intern acele aspecte ce tin de noua cultura organizationala, cu accent pe interactiunea lucrator bancar – client si pe cele ce armonizeaza interactiunea intre diversele linii de afaceri ale bancii.

Cresterea cu orice pret a cotei de piata nu mai este un raspuns viabil la schimbarile majore ce se produc pe piata financiar bancara; o restructurare completa a institutiilor devine necesara (in fapt parcurgerea unui proces de transformare, incepind cu schimbarea mentalitatii), avand ca principal scop adaptarea la noile realitati. Intr-adevar, atragerea de noi clienti va ramane in continuare perceputa ca o tinta principala a oricarui bancher (fie el corporate sau retail) insa buna cunoastere a cerintelor si nevoilor clientului existent in vederea expansiunii relatiei actuale si concentrarea pe zonele reciproc profitabile ale relatiei trebuie sa devina prioritara. In acest sens, structurile si modelele actuale de business sunt in mare parte perimate si de multe ori prea complicate; este nevoie de simplificare (inclusiv, sau poate mai bine spus mai ales cu referire la procesele birocratice) si reorientare catre client. Traditia, soliditatea si increderea – elemente definitorii pentru banking-ul clasic – trebuie sa ramana elemente de baza in relatia banca – client din punct de vedere al perceptiei, insa la ora actuala trebuie in mod cert acompaniate de flexibilitate si capacitate de adaptare, axate pe:

– Crearea unui model de business client centric – este necesar ca bancile sa inteleaga si sa accepte unicitatea fiecarui client si sa isi creeze o imagine reala de partener in rezolvarea necesitatilor clientului si nu de vanzator de produse. Si, cu toate ca la nivel declarativ marea majoritate a bancilor sustin aceasta strategie, in realitate sunt extrem de departe de atingerea acestui deziderat. Obiectiv vorbind, cate banci din Romania pot sustine si demonstra ca isi cunosc extrem de bine clientii si ca analizeaza potentialele tranzactii pornind de la client si nu de la produs?

– Optimizarea canalelor de distributie si promovare – trecere de la situatia actuala a dezvoltarii de canale la urmatorul pas: dezvoltarea de produse si servicii pentru a maximiza eficienta canalelor;

– Simplificarea zonei de operatiuni;

– Obtinerea de avantaj competitiv informational – in special in zona de „behavioural data”;

– Incurajarea inovatiei si dezvoltarea in – house a unui mediu ce faciliteaza implementarea de produse si servicii inovative. Nu ma refer la inovatie doar in sensul strict tehnologic, ci si la inovatie in modul de abordare si interactiune „face to face” cu clientul bancar;

– Atingerea unei zone de echilibru intre reglementari, administrarea riscurilor si cerintele de capital pe de-o parte si calitatea serviciilor bancare pe de alta parte (o reglementare exagerata, adaugata la aversiunea la risc ce se manifesta la toate nivelele, poate adanci efectele negative sau stagnarea in multe zone de activitate).

In atingerea tintelor enumerate mai sus bancile trebuie sa adopte urgent masuri pe termen atat scurt cat si lung, de natura a elimina limitarile actuale in ceea ce priveste calitatea personalului, resursele financiare alocate, tehnologia sau cele de natura organizationala.

Interactiunea intre banca si diversele segmente de clienti este o zona extrem de importanta si susceptibila la o gama larga de imbunatatiri – bancile traditionale vor fi fortate sa creeze noi canale de comunicatie si promovare, mai ales in ceea ce priveste social media. La ora actuala exista insa o rata scazuta de succes din partea institutiilor bancare insa trebuie investite in continuare resurse in vederea crearii unei prezente puternice si credibile pe astfel de canale alternative in vederea capturarii oportunitatilor oferite de schimbarile social – culturale.

Este foarte important, la un nivel de cultura si perceptie, ca bancile sa-si asume un rol activ in mediul educational, academic si al dezbaterilor publice in vederea recastigarii capitalului de incredere prin informare si educare privind beneficiile fundamentale ale sistemului financiar bancar pentru orice societate. Pe langa initiativele de magnitudine ridicata, crearea de avantaj competitiv va apartine institutiilor bancare care vor fi capabile sa inglobeze in activitatea de vanzari elemente de educatie financiara, cu menirea de a creste nivelul de incredere si de a stimula perceptia ca, pe langa tintele institutionale de volum si profitabilitate, bancile tin seama si de interesele proprii ale clientului.

6. Asteptarile clientilor

In teorie, administrarea asteptarilor clientilor pare o chestiune relativ simpla – livrarea produsului sau serviciului potrivit, la momentul cand devine necesar clientului, cu un cost competitiv si prin modalitatea cea mai eficienta. In practica toate acestea se traduc prin maximizarea gradului de personalizare a serviciilor pentru clientul sau segmentul respectiv. La nivel global (excluzand piata americana) principalul factor ce sta la baza retentiei unui client este reprezentat de calitatea serviciilor bancare si nu de costul asociat acestor servicii.

Exista insa o exceptie notabila – marile corporatii internationale, familiarizate deja cu produse si servicii bancare complexe, chiar daca inteleg perfect problemele cu care se confrunta sistemul bancar, isi vor mentine in mod sigur asteptari de reducere continua a costului produselor si serviciilor bancare, punand presiune asupra acelor institutii bancare ce se confrunta cu probleme legate de capitalizare si lichiditate. Bancile care vor fi capabile sa implementeze o mai buna alocare a capitalului cuplata cu minimizarea costului respectivului capital si un bun management al lichiditatilor se vor plasa pe pozitii de succes in privinta asteptarilor clientilor corporate.

In general, administrarea asteptarilor clientilor, fie ei corporate sau retail, precum si imbunatatirea calitatii serviciilor bancare, trebuie sa se bazeze pe 5 piloni:

– Cunoasterea clientului: preferinte functie de aversiunea la risc, comportamentul investitional si de economisire, customizare servicii si produse in functie de momentul din viata clientului respectiv (firma sau persoana);

– Armonizarea relatiei produs bancar – canal de promovare si livrare;

– Cresterea increderii in institutia bancara – putem vorbi de transparenta, educatie financiara, luarea in considerare a interesului propriu fiecarui client;

– Relatia client – banca, bazata pe calitatea si frecventa interactiunii;

– Politici si strategii unitare referitoare la caracteristicile (de exemplu pret, structura) ofertei de produse si servicii la nivelul tuturor canalelor de promovare si livrare.

Din punct de vedere geografic, terenul de actiune privind administrarea asteptarilor clientilor trebuie sa se mute de la nivel global / regional la nivel local (poate chiar la nivelul comunitatilor); constranse de probleme legate de prezenta pe piete externe multe grupuri bancare isi muta deja centrul de greutate catre pietele de origine, fortand subsidiarele de pe alte piete sa se concentreze asupra sporirii gradului de „independenta” fata de bancile mama, atat in ceea ce priveste activele, dar mai ales pasivele bilantiere (crearea unei baze de finantare locala solida cu maturitate lunga). In cazul in care aceasta miscare de independenta nu va avea succes, vom fi martorii restrangerii prezentei regionale pentru anumite grupuri financiar – bancare. Se creeaza, inclusiv in Romania, oportunitati de revigorare a institutiilor bancare cu capital autohton, ce sunt de principiu mult mai bine pozitionate in a intelege asteptarile si nevoile clientilor corporate si retail de pe piata locala.

Cred ca suntem cu totii de acord ca ceea ce astazi este definit de catre piata bancara ca produs sau serviciu bancar de top va fi in curand perceput de catre client ca un standard minim de calitate, creand provocari importante pentru procesul de retentie a clientelei; sa nu uitam ca, potrivit studiilor de specialitate, doi din cinci clienti parasesc partenerul bancar curent dupa prima experienta negativa.

Toate provocarile amintite mai sus, precum si multe altele ce pot sa apara pe termen scurt si mediu ar putea fi folosite ca baza pentru „profetii” de natura negativa in ceea ce priveste banking-ul traditional. Cu toate acestea sunt ferm convins ca banking-ul traditional isi va mentine pozitia dominanta pe piata furnizorilor de servicii si produse financiare; rolurile fundamentale ale bancii comerciale – de depozitar de valoare, de sursa de finantare si de intermediar financiar vor actiona in continuare ca piloni de baza. Piata bancara va fi formata insa din jucatori deschisi catre realitatile pietei, ce vor fi capabili sa actioneze proactiv in ceea ce priveste schimbarile mediului socio-economic prin inovatie si adoptarea de strategii si modele care sa tina pasul cu asteptarile clientilor, realitatile demografice, oportunitatile oferite de surse alternative de finantare a bilantului, noul cadru de reglementare, aparitia unor noi tipuri de competitori sau tehnologii.

CAPITOLUL 3.SISTEMUL BANCAR DIN ROMANIA

3.1Transformarile sistemului bancar din Romania

Economia de piață presupune existența unui sistem bancar care să asigure mobilizarea disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor spre desfașurarea unor activități economice eficiente.

Sistemul bancar reprezintă ansamblul de bănci diferit organizat în jurul și sub conducerea băncii centrale în vederea coordonării operațiunilor de credite, de plasamente și de administrare a depozitelor bancare.

Sistemul bancar include banca centrală , toate băncile comerciale , băncile de afaceri , de depozit , de credit , industriale , agricole și alte instituții de credit existente într-o țară , diferențiate prin atribuțiile și particularitățiile funcționarii lor prin prerogativele conferite prin lege.

Sectorul bancar continuă să rămână cea mai importantă componentă a pieței financiare. Sistemul financiar românesc se bazează pr creditarea bancară , diversificarea instituțiilor financiare fiind considerabil întârziată în perioada de tranziție de dificultățile macrostabilizării și restructurării sectorului real.

Prima bancă comercială modernă s-a înființat în Principatele Române în anul 1965 și a funcționat sub numele de “Banca României”. Banca era organizată ca societate comercială pe actiuni cu un capital social subscris în valoare de douăzecișicincimilioane franci francezi. Banca României a fost înființată inițial ca bancă comercială și bancă de emisiune de către investitorii englezi și francezi care conduceau “Banque Imperial Ottomane” . După patru ani, Guvernul român a revocat monopolul de emisiune al Băncii României , în acest fel , instituția continuând să funcționeze ca bancă comercială privată până la lichidarea acesteia de către regimul comunist în anul 1948.

În anul 1861 a fost ridicată problema creării unei bănci naționale de Ion C.Brătianu , care , în discursul său rostit in Cameră in ziua de 10 Ianuarie , a afirmat că : “ Atât timp cât nu vom avea o bancă națională nu vor dispărea crizele financiare din țară”.

Cuvântarea din 10 ianuarie 1861 a lui I.C. Brătianu nu a rămas fară ecou, astfel , că in Februarie 1861 ,Manolachi Costachi Epureanu , președinte al Consiliului de Miniștri ,a publicat în Monitorul Oficial ,un proiect de lege pentru înființarea unei bănci de scont și circulație ,cu un capital de doisprezece milioane lei din care trei milioane lei să fie subscris de stat , iar restul de nouă milioane lei de către particulari. Proiectul nu a fost votat ,deoarece , între timp , Guvernul Manolachi Costachi a demisionat.

În 1 Decembrie 1964 a fost fondată Casa de Depuneri și Consemnațiuni (CEC) , fiind semnată , printre alții de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Această instituție a avut un rol important până la crearea Băncii Naționale a României in 1880 ,întrucât a fost principala bancă de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.

În perioada următoare au apărut tot felul de proiecte și încercări , în vederea organizării unei bănci de scont și circulație I. C. Brătianu susținea că “ce mult se simte lipsa unui așezămant financiar puternic și serios,care să poată da țării existența bănească în vremuri de nevoie. La 27 Februarie 1880 , Guvernul I.C. Brătianu a depus în Cameră proiectul unei bănci naționale care trebuia să ajute economia națională mai mult ca oricare altă instituție.

La 17 Aprilie 1880 , proiectul a devenit lege prin care se statorniceau normele de organizarea a Băncii Naționale a României, care urma să își inceapă activitatea la 1 Iulie 1880.

Acest moment important a fost caracterizat de Ștefan Zeletin ca “cel mai de seamă eveniment în dezvoltarea burgheziei române moderne , metropola capitalismului nostru bancar”.

Sediul principal al Băncii s-a stabilit la București , cu obligația de a înființa sucursale si agenții în principalele orașe ale țării și în special în fiecare capitală de județ. Înca din primul an de funcționare, această bancă și-a creat agenții la Brăila , Craiova , Pitești , Bacău , Constanța , Buzău , Ploiești , Turnu-Severin , Târgu-Jiu , Caracal , Dorohoi. Capitalul băncii s-a stabilit la treizeci milioane lei , din care zece milioane lei să se depună de către stat si douăzecimilioane lei de particulari.

Banca Națională a României este cea mai importantă bancă înființată în acea perioadă, care , din punct de vedere organizatoric , a fost concepută după modelul Băncii Naționale a Belgiei.

Acesta a fost începutul dezvoltării unui sistem bancar nou și modern.

În anul 1890 s-a dat legea care a autorizat Banca Naționala a României să transforme stocul de argint în aur, ca urmare a trecerii la monometalismul aur , și a modificat legea monetară din 1867, unitatea monetară a României devenind leul-aur.

Urmărind în permanență mersul pieței ,adoptându-se cu elasticitate la cerințele acesteia , asigurând respectarea liniei generale de dezvoltare a economiei țării , îngrijindu-se de garantarea si existența disponibilităților de fonduri în lei și în monedă străină , Banca Națională a României a contribuit la depășirea cu succes a perioadelor de crize ciclice cu care s-a confruntat în această perioadă economia țării.

Ca urmare a crizei din 1899-1900 , statul a fost silit să vândă cota sa de participare la capitalul Băncii Naționale, astfel de la 1 Ianuarie 1901 , statul a iesit din asociație, Banca Națională a României devenind instituție cu caracter privat.

După anul 1934 ,intervenția statului în reglementarea sectorului bancar a impus băncilor străine de pe teritoriul României să se supună noilor cerințe și să aplice plitica de interes general a României.

La scurt timp după preluarea puterii de stat de către comuniști , prin Decretul Lege nr. 197/1948 ,toate băncile românești și străine au fost lichidate , cu excepția Băncii Naționale a României , Companiei Naționale a Creditului Industrial și a Casei de Economii și Consemnațiuni , iar legea bancară din 1934 a fost abrogată.

În anii care au urmat ,sistemul bancar românesc a fost organizat ca un sistem bancar centralizat cu monopol de stat , sistem caracteristic unei economii centralizate.

Banca Națională a României a dat un puternic impuls înființării de bănci comerciale, astfel ca în anii 1940 sistemul bancar românesc a fost dominat de cinci bănci principale ,astfel:

Banca Românească

Banca de Credit Român

Banca Comercială Română

Banca Comercială Italiană și Română

Societatea Bancară Română

Aceste banci realizau 50% din totalitatea operațiunilor bancare.

Până în 1947 , sistemul bancar românesc cunoaște o dezvoltare remarcabilă. Băncile dețineau resurse importante și funcționau conform standardelor internaționale , personalul bancar era format din specialiști pregătiți în condiții de cncurență și standarde profesionale foarte ridicate,așa cum erau stabilite de Banca Națională a Românei.

După 1947, sistemul bancar a fost restrâns oferind număr limitat de servicii și produse bancare.

Pentru a-și îndeplini misiunea sa de interes public , cea mai veche bancă a țării , care funcționeză neintrerupt de la întemeierea sa din 1880, a trebuit să se adapteze și uneori în momente cruciale, chiar să facă istoria țării , răspunzând exigențelor economice , constrângerilor politice și sfidărilor tuturor crizelor sistemului financiar al României moderne.

Banca Națională este un institut de interes public creat ca efect al unei Legi Organice acum 115 ani. Legea promulgată în 11/23 Aprilie și publicată în Monitorul Oficial la 17/29 Aprilie 1880. Pe tot parcursul evoluției sale istorice , ea a fost continuu banca de emisiune a țării chiar dacă funcțiile ei economice , regimul proprietății și dimensiunile instituționale s-au modificat mult si uneori radical.

Sistemul bancar în România după 1989

Economia de piață presupune existența unui sistem bancar care să asigure mobilizarea disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor spre desfășurarea unor activități economice eficiente.

După anul 1989, România a fost martora multor schimbări ,iar trecerea la o economie de piață a determinat creșterea continuă a numarului de agenți economici privați.

În contextul reformei sistemului financiar bancar , demarată după anul 1989 rețin atenția coordonatele procesului de macrostabilizare , și anume :

reducerea ratei inflației

stoparea demonetizării economiei și a procesului de dolarizare și euroizare

îmubătățirea nivelului rezervelor internaționale în cadrul sistemului bancar

liberalizarea cursului de schimb

Toate aceste măsuri au contribuit la crearea cadrului legal pe baza căruia se derulează relațiile monetare la nivelul întregii economii.

Procesul restructurării sistemului bancar din România a început la data de 1 Decembrie 1990 , o dată cu desprinderea activității comerciale desfășurate până atunci de Banca Națională a României , activitate preluată de Banca Comercială Română , iar Băncii Naționale a României rămânându-i numai atribuțiile unei bănci centrale.

În general , o bancă centrală funcționează ca o instituție de stat în vederea stabilirii și coordonării politicii monetare și de credit a unei economii. Aceasta are , de asemenea ,un rol important în menținerea stabilității monedei naționale.

Începând cu anul 1990 , sistemul bancar din țara noastră a cunoscut un proces de restructurare , acest lucru fiind determinat de :

evoluția economiei naționale

tendințele comportamentului celor ce beneficiază de serviciile băncilor

plicitice curente și de perspectivă pe care Guvernul le-a exercitat asupra sectorului bancar , de regulă prin măsuri legislative și prin pârghiile obișnuite ale politicilor monetare și de comerț

tehnologiile moderne care transfigurează în interior aparatul bancar.

Structura și funcțiile sistemului bancar în timpul regimului comunist au fost diferite , astfel Banca Națională ,agentul statului român , îndeplinea în același timp , atât funcțiile unei bănci centrale , cât și pe acelea ale unei bănci comerciale. Existau trei bănci specializate în diferite domenii de activitate :

1 Banca de Investiții – care acorda credite pentru proiecte de investiții

2 Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară – care acorda credite pentru activitatea agricolă

3 Banca Română de Comerț Exterior – care era specializată în acțiuni de comerț exterior

Singura insituție specializată în primirea economiilor populației era Casa de Economii și Consemnațiuni . În timpul fostului regim politic nu existau piețe financiare , concurență între bănci , moneda națională nu era convertibilă , iar rata dobânzii juca numai rol formal.

În perioada 1990-2009 s-a derulat un amplu process de evoluție cantitativă și calitativă a întregului sistem bancar. Legislația bancară adoptată inițial în anul 1991 , a stimulat, într-o primă fază , apariția unui sistem bancar novator,favorabil tranziției la economia de piață. Un număr mare de bănci au apărut și au dispărut , ca parte a procesului de selecție în cursul căruia multe dintre instituțiile de credit înființate nu au putut face față cerințelor ulterioare ale pieței.Sistemul a pornit la drum cu bănci comerciale cu capital de stat,provenite din transformarea băncilor existente la începutul lui 1990. Ulterior , el s-a dezvoltat prin înființarea mai multor bănci cu capital privat și prin integrarea sucursalelor unor bănci străine.

Băncile comerciale constituie veriga de bază (primară) a sistemului bancar , calitate dată de faptul că ele inițiază marea majoritate a operațiilor bancare. Băncile comerciale sunt insituții financiare specializate atât în atragerea de resurse și plasarea acestora prin acordarea de credite , cât și efectuarea plăților între titularii de cont ,agenții economici.

Inițial au mijlocit creditul comercial direct între agenții economici , prin preluarea de la aceștia a titlurilor de credit comercial ( cambii) de unde și denumirea lor. În ultimii ani ,produsele și serviciile băncilor comerciale s-au diversificat foarte mult prin angajarea în operațiuni , altă dată aflate în zona de graniță cu alți intermediari financiari.

Se manifestă , de altfel , o tendință accentuată de diminuare a deosebirilor dintre băncile comerciale și băncile de economii și dintre băncile comerciale și cele de afaceri care se ocupă îndeosebi , cu investirea depozitelor pe termen lung , evoluția lor fiind orientată către tipul de bănci universale.

Printre activitățile băncilor comerciale sunt :

atragerea disponibilităților monetare prin operativitate și condiții de depozitare avantajoase din punct de vedere al remunerării, lichidității, disponibilității și siguranței

acordarea de credite pe diferite termene

asigurarea unei circulații eficiente a mijloacfelor și instrumentelor de plată în scopul derulării rapide a decontărilor între clienții băncilor

păstrarea în siguranță a valorilor

sporirea si diversificarea ofertei de servicii financiare pentru clienți,persoane fizice și juridice

Unele dintre aceste activități sunt generatoare de operațiuni bilanțiere-pasive și active , altele generează operațiuni extrabilanțiere , într-o gamă largă și în permanentă diversificare.

Locul și rolul extreme de complexe dețiunte de băncile comerciale în economie pot fi rezumate prin prezentarea funcțiilor principale ale acestor instituții :

Funcția de depozit constă în :

efectuarea de operațiuni de depozit la vedere și la termen , în cont, cu numerar și cu titluri, constând în atragerea resurselor bănești ded la persoane fizice și juridice ,în vederea păstrării și funcționării lor

efectuarea de operațiuni de depozitare și trezorerie pentru obiecte de valoare aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice

Funcția de investiții care constă în :

acordarea de credite în lei și valută , persoanelor fizice și juridice din țară și străinătate

participarea în calitate de acționar la înființarea unor insituții bancare sau nebancare în țară sau în străinătate

achiziționarea de active în nume propriu

Funcția comercială , care constă în :

realizarea de încasări și plăți , în lei și valută, generate de activități de export , import , prestări servicii, turism intern și internațional , efectuarea de operațiuni cu caracter financiar,necomercial și alte operațiuni de încasări și plăți între persoane fizice și juridice din țară și străinătate

cumpărăși vinde, în țară și în străinătate , valută și efecte de comerț exprimate în lei și în valută

efectuează operațiuni de scontare și re-scontare a efectelor de comerț

efectuează operațiuni de schimb valutar și operațiuni de arbitraje pe piețele monetare internaționale , pe cont propriu sau în numele clienților

participă la tranzacții financiare externe de plăți și de credit ,încheie cu bănci și instituții financiare străine , angajamente și convenșii de plată

cumpără și vinde , în țară și în străinătate ,monede,aur și metale prețioase

emite efecte de comerț (bilete laordin,cecuri,cambiib sau trate) iîn favoarea unor beneficiari din țară și străinătate

efectuează operațiuni de vânzare-cumpărare și alte perațiuni cu titluri emise de stat

prestează servicii bancare,expertizare tehnică,economică și financiară a diferitelor proiecte,acordă consultanță și asistență în probleme de gestiune financiară și evaluare

organizează lansarea de obligațiuni , asigură mobilizarea împrumuturilor prin emisiunea de obligațiuni,garantează emisiunea și plasează obligațiunile pe piața secundară

Din cele prezentate , seobservă ca principalele funcții ale sitemului bancar sunt cele două laturi ale intermedierii , respective mobilizarea resurselor și distribuirea creditelor.

Îndeplinirea acestor prerogative , presupune efectuarea unor operațiuni specifice , considerate și reunite , după sensul lor, în active și pasive.

Ca și tranzacții interzise băncilor comerciale , se numără :

angajarea în tranzacții cu bunuri mobile și imbile. Se exceptează tranzacțiile cu astfel de bunuri necesare desfașurarii activității și pentru folosința salariaților, precum și tranzacțiile cu bunuri mobile și imobile dobândite ca urmare a executării creanțelor băncii. Bunurile mobile și imobile , dobândite ca urmare a executării silite a creanțelor , altele decât cele necesare desfașurării activității și pentru folosința salariaților , se vând de către bancă în termen de un an de la data dobândirii lor. Pentru bunurile immobile ,termenul poate fi prelungit cu aprobarea Băncii Naționale a României.

Achiziționarea propriilor acțiuni sau gajarea lor în contul datoriilor băncii . Se exceptează răscumpărarea acțiunilor proprii în vederea reducerii capitalului social, care face obiectul unei aprobări prealabile a Băncii Naționale a României

Acordarea de împrumuturi sau furnizării altor servicii clienților,condiționată de vânzarea sau cumpărarea acțiunilor băncii

Primirea de depozite,titluri sau alte valori , când banca se află în încetare de plăți

Angajarea în acceptarea de depozite ,dacă majoritatea depozitelor provine de la angajații băncii. Se exceptează operațiunile fondurilor de plasament și alte operațiuni financiare bazate pe principiul mutualității

Stabilirea cadrului juridic , prin aprobarea de către Parlament a celor două legi bancare,respectiv Legea nr. 33 privind activitatea bancară (abrogată ulterior de Legea nr. 58/1998) și Legea nr.34 privind statutul Băncii Naționale a României(abrgata ulterior de Legea nr. 101/1998 , acum fiind valabilă Legea nr. 312/28 Iunie 2004) , ambele intrare in vigoare la data de 3 Mai 1991 , a reprezentat pentru econmia româneasca începutul organizării sistemului bancar pe principiile economiei de piață.

În baza noului cadru legislativ, sistemul bancar a fost organizat pe două nivele :

1 La varf – Banca Națională a României ca bancă centrală a statului român ,organ unic de emisiune .

2 La bază – societățile comerciale bancare

3.2 Romania si perspectivele ei la aderarea Uniunii Bancare

Construcția europeană inițiată de către Robert Schuman la 9 mai 1950 prin propunerea înființării Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și începută efectiv prin semnarea Tratatului de la Paris la 23 iulie 1952, este, precum a prevăzut Jean Monnet, „făurită prin crize și va fi suma soluțiilor adoptate pentru depășirea acestora".

A urmat crearea Comunității Economice Europene odată cu semnarea Tratatului de la Roma la 25 martie 1957 de către Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda și Germania de Vest. Începând cu 1 iulie 1967, a intrat în vigoare Tratatul de la Buxelles prin care a fost creată Comunitatea Europeană. Tratatul a fost semnat de către aceleași șase state și este considerat în accepțiunea unora ca fiind momentul în care Uniunea Europeană modernă a început să existe în mod real.

După aproximativ două decade în care au fost adoptate primele trei documente fundamentale ale construcției europene, a urmat o perioadă de așezare și consolidare la finalul căreia a fost adoptat Tratatul de la Maastricht (Tratatul Uniunii Europene). Tratatul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 1993 și a stabilit două elemente fundamentale pentru continuarea construcției europene: (i) – cei trei piloni1 ai Uniunii Europene și (ii) – setul celor cinci2 criterii nominale de convergență economică.

Necesitatea adaptării reglementărilor adoptate anterior contextului social, economic și politic în continuă schimbare a condus la ajustarea tratatelor inițiale prin prisma Tratatului de la Lisabona3 semnat în decembrie 2007 și intrat în vigoare începând cu 1 decembrie 2009.

Criza financiară din perioada 2007 – 2009 a lovit cu severitate economia europeană în ansamblu și a evidențiat importanța consolidării Uniunii Europene, un proiect funcțional, însă încă incomplet. După o extindere considerabilă, de la 6 state membre în anii 50 la 28 de state membre actualmente, consolidarea instituțiilor europene și finalizarea procesului de reformare a cadrului de guvernanță sunt acțiuni esențiale pentru buna funcționare a Uniunii Europene.

Uniunea bancară este unul din cele patru elemente definitorii ale noului cadru de guvernanță economică a Uniunii Europene: 1) – PF, Pactul fiscal (en. Fiscal Compact), 2) – MDM, Mecanismul de identificare a dezechilibrelor macroeconomice (en. Macroeconomic Imbalances Procedure), 3) MES, Mecanismul european de stabilitate (en. European Stability Mechanism), 4) UB, Uniunea bancară (en. Banking Union), care includ mecanisme, instrumente și pârghii, cu caracter unic dar flexibil, necesare bunei funcționări a noii guvernanțe economice.

Pactul fiscal, are la bază și implică respectarea a trei praguri cu caracter limitativ cu privire la: i) – deficitul structural de 0.5% din PIB, ii) deficitul bugetar de 3% din PIB și iii) datoria publică de 60% din PIB. Poziția bugetară, conform standardelor Sistemului European de Conturi 19954 trebuie să fie echilibrată sau în surplus pentru atingerea Obiectivului pe termen mediu5 de 1% din PIB deficit structural1 sau deficitul structural să fie ajustat cu un pas de 0,5% din PIB/an în vederea atingerii MTO. Datoria publică trebuie să fie menținută sub nivelul de 60% din PIB sau, în cazul în care depașește acest nivel, să fie ajustată cu un pas de 5% pe an către acest nivel. Totodată, atât bugetele naționale cât și prevederile bugetare cuprinse în Programul de convergență sau stabilitate vor face subiectul unei proceduri de aprobare prealabilă de către autoritatea europeană (CE). Comisia poate transmite recomandări și, după caz, aplica sancțiuni în cazul în care aceasta constată abateri semnificative de la programul asumat.

Mecanismul de identificare a dezechilibrelor macroeconomice implică respectarea unor praguri cu caracter limitativ cu privire la evoluția unui set de unsprezece indicatori esențiali pentru realizarea stării de echilibru macroeconomic. Monitorizarea acestui set de indicatori (en. scoreboard) facilitează detectarea dezechilbrelor cadrului macroeconomic și intervenția în timp util în sensul recalibrării. Autoritatea europeană (CE) avizează în prealabil planurile economice de stabilitate pe termen mediu. În situația în care se identifică o stare de dezechlibru, autoritatea europeană poate face recomandări sau avertismente în sensul refacerii echilibrului și poate impune sancțiuni severe în cazul în care statul membru nu a respectat recomandările, a ignorat avertismentele emise și nu a pregătit un plan de restabilire a echilibrului macroeconomic.

Figura nr. 1

Tablou de bord (supravegherea dezechilibrelor macroeconomice)

Sursa: BCE, Raport de Convergență, iune 2014

Stabilirea măsurilor corective se face în baza semnalelor transmise de abaterile de la pragurile cu caracter limitativ ale indicatorilor, coroborate cu misiuni tehnice de analiză și evaluare a economiei statului membru în cauză.

Mecanismul european de stabilitate este operațional începând cu luna octombrie 2012. MES este un instrument care asigură protecția zonei euro și soluționarea permanentă a potențialelor crize, având ca acționari statele membre. Mecanismul dispune de un capital vărsat de 80 miliarde de euro și un capital disponibil la cerere de 620 miliarde euro. Capacitatea financiară de susținere este de 500 miliarde euro (capacitate efectivă de creditare) iar capacitatea financiară de garantare a credibilității este de 200 miliarde euro (fonduri de rezervă pentru credibilitatea instituției în fața creditorilor). Susținerea asistenței financiare și finanțarea împrumuturilor pentru consolidarea sectorului bancar al statelor membre ale zonei euro se realizează prin emisiune de obligațiuni.

Uniunea bancară vizează completarea și consolidarea Uniunii Economice și Monetare, defragmentarea piețelor financiare din cadrul pieței unice, întreruperea spiralei vicioase dintre bănci și guverne și preîntampinarea crizelor sistemului bancar și a efectelor lor asupra contribuabililor și deponenților, în vederea refacerii încrederii piețelor în moneda unică și întărirea stabilității financiare la nivelul pieței unice.

Reluarea procesului de creștere economică, dezvoltare și accelerare a investițiilor, sunt acțiuni care pot avea loc doar în cadrul unui sector financiar solid, ceea ce presupune: (i) – crearea unui cadru de reglementare nou aferent sistemului financiar global, (ii) – realizarea unui sistem financiar sigur, responsabil și capabil să susțină creșterea economică în cadrul Uniunii Europene, și (iii) – finalizarea proiectului Uniunii Bancare.

Întărirea cadrului de reglementare și supraveghere a sectorului financiar, astfel încât să poată oferi un răspuns efectiv crizei financiare, să poată juca un rol efectiv în strategia de reașezare a Uniunii Europene pe o cale de creștere inteligentă, sustenabilă și incluzivă, pentru a susține crearea de locuri de muncă și creșterea competitivității, a fost o preocupare constantă a autorităților europene.

Contribuabilii au plătit o factură mare pentru a susține funcționalitatea sistemului bancar. Noile reglementări propuse de către autoritățile europene urmăresc minimizarea costurilor pentru cetățeni și totodată asigurarea faptului că aceștia nu vor mai plăti inițiativele băncilor de a-și asuma riscuri excesive. Astfel, noile reglementări vizează crearea de către bănci a unui fond de rezervă pentru situații de dificultate financiară, protejarea depozitelor populației în cazul în care banca intră în faliment și realizarea unui sistem acoperitor de supraveghere a activității și asigurarea respectării regulilor de către bănci și alți actori din piețele financiare (de ex. agențiile de rating).

Pe lângă necesitatea întăririi cadrului de reglementare pentru toți actorii din piața financiară, criza financiară globală a subliniat cu claritate importanța integrării cât mai depline a băncilor din zona euro în mod special, dată fiind rapiditatea propagării efectelor de contagiune. Astfel, pentru asigurarea stabilității financiare și încrederii piețelor în zona euro și în moneda unică, ieșirea din cercul vicios dintre bănci și guverne, și defragmentarea piețelor financiare, a reieșit ca fiind necesară crearea Uniunii Bancare, care completează și consolidează Uniunea Economică și Monetară. Până în momentul de față, la nivelul liderilor europeni s-a obținut acordul și s-a convenit asupra realizării a doi piloni fundamentali ai Uniunii Bancare: (i) MUS – Mecanismul unic de supraveghere și (ii) MUR – Mecanismul unic de rezoluție.

Crearea unui cadru de reglementare nou aferent sistemului financiar global presupune un pachet de reglementari adecvate și supraveghere eficientă pentru fiecare produs financiar, piață sau regiune. În acest sens, factorii de decizie implicați au vizat stabilirea elementelor de bază ale unui cadru global de reglementare financiară, care va conduce la o creștere a flexibilității sistemului financiar. Aceste acțiuni vizează demararea unor reforme pentru îmbunătățirea stabilității sistemului bancar, crearea unui cadru de gestionare a crizei, precum și adoptarea unor măsuri de întărire a reglementării infrastructurii și piețelor financiare.

Sunt avute în vedere cerințe prudențiale mai ferme și platforme transpa- rente și bine reglementate pentru operațiunile cu instrumente derivate, în vederea îmbunătățirii stabilității sistemului bancar.

CAPITOLUL 4 STUDIU DE CAZ: BANCILE ROMANE CU CAPITAL GRECESC-TINTA A ACHIZITIILOR

CONCLUZII SI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Bancile Romane cu Capital Grecesc Tinta a Achizitiilor (ID: 110678)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Bancile Romane cu Capital Grecesc Tinta a Achizitiilor

Copyright Notice

Aventura Imperială O Constantă Implacabilă a Administratiei Putin Iii

Acute Amigdalitis

Design Interior al Unei Cafeneli In Stil Etno

Furtul ȘI Furtul Calificat ÎN Lumina Noului Cod Penal

Continut Si Organizare a Activitatii de Reducere a Poluarii Mediului

Efectele Deciziilor Curții Constituționale ÎN Materie Penală

Copyright Notice

Similar Posts