Banca Națională A României – Autoritate DE Supraveghere A Sistemului Bancar

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR:

Conf. univ. dr. Rada POSTOLACHE

STUDENT:

ANGHEL Camelia

TÂRGOVIȘTE

2016

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA DREPT

BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI – AUTORITATE DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI BANCAR

COORDONATOR:

Conf. univ. dr. Rada POSTOLACHE

STUDENT:

ANGHEL Camelia

TÂRGOVIȘTE

2016

CUPRINS

Capitolul 1. Considerații introductive ………………………………………..

Secțiunea 1. Reglementarea juridică a domeniului bancar ………………

§1. Reglementarea în dreptul intern …………..

§2. Reglementarea în dreptul Uniunii Europene …………..

Secțiunea a 2-a. Aparat și sistem bancar …………………………………….

§1. Noțiunea sistemului bancar ……………………………………………………………

§2. Instituțiile de credit – componente ale sistemului bancar ………………

Capitolul 2. Banca Națională a României – banca centrală a statului român

Secțiunea 1. Istoric ………………………………………………….

Secțiunea a 2-a. Statutul juridic al Băncii Naționale a României ………….

Secțiunea a 3-a. Misiunea Băncii Naționale a României ………….

Secțiunea a 4-a. Conducerea Băncii Naționale a României ………………….

Secțiunea a 5-a. Prerogativele Băncii Naționale a României ………………….

5.1. Emisiunea monetară ………………………………………………………………………

5.2. Asigurarea de lichidități sistemului bancar ………………………………………..

5.3. Realizarea politicii monetare și valutare a statului ………………………………

Capitolul 3. Supravegherea de către Banca Națională a României – formă specifică de control ……………………………………………………………..

Secțiunea 1. Repere comune privind supravegherea realizată de către Banca Națională a României ………………………………………………………………………………….

1. Noțiunea supravegherii prudențiale/52 ……………………………………………….

2. Caracteristicile supravegherii speciale ……………………………….…………

3. Entitățile supuse supravegherii prudențiale ……………………………………….

Secțiunea a 2-a. Specificitatea supravegeherii prudențiale realizate de către Banca Națională a României față de control …………………….

1. Noțiunea controlului/9-11 …………………………

2. Diferențierea supravegherii prudențiale față de controlul administrativ. Elemente distinctive …………………………….

2.1 Noțiunea controlului administrativ/18 …………………………………..

2.2 Elemente distinctive ale celor două tipuri de control ………..

2.2.1 Temeiul juridic diferit ……………………………………

2.2.2 Forme diferite (intern/extern sau ierarhic) …………………………….

2.2.3 Competența diferită a exercitării ………………………

2.2.4 Conținutul specific al activității de control (obiectivele controlului) ……

2.3 Elemente comparabile. Actele de supraveghere bancară – acte juridice administrative de autoritate ……….

Capitolul 4. Dimensiunea supravegherii prudențiale ……………………………..

Secțiunea 1. Prudențialitatea, principiu al activității bancare/52 ………..

Secțiunea a 2-a. Caracterul permanent al supravegherii prudențiale /53 ……

Secțiunea a 3-a. Supravegherea prudențială prin edictarea de reglementări de prudență bancară/60, 61 ……………………………………………………

Secțiunea a 4-a. Supravegherea prudențială în cadrul autorizării instituțiilor de credit/60, 74 ……………………………

Secțiunea a 5-a. Supravegherea prudențială în cadrul fuziunii și divizării instituțiilor de credit ……………………..

Secțiunea a 5-a. Supravegherea prudențială cu privire la exercitarea activității de către instituțiile de credit sau supravegherea permanentă /60, 83…

Secțiunea a 6-a. Cooperarea BNR cu alte autorități competente ….

Capitolul 5. Sancțiuni și măsuri dispuse în cadrul supravegherii prudențiale ……………………….

Secțiunea 1. Măsuri de remediere. Planul de restabilire a conformității (art. 225, 226 și urm., 2301) ………………………….

Secțiunea a 2-a. Instituirea de sancțiuni (art. 228, 229) ……………………………

Secțiunea a 3-a. Jurisdicția actelor încheiate în cadrul supravegherii bancare (art. 275-277) …………………………………………………………………

Capitolul 6. Studiu de caz ……………………………………………..

Concluzii și propuneri de lege ferenda ……………………………….

Bibliografie …………………………………………………………..

Bibliografie

I. Tratate, cursuri universitare, monografii

Ciutacu, Florin, Drept bancar, Ed. Themis Cart, București, 2005

Decocq G.; Gerard Y.; Morel-Maroger, J., Droit bancaire, Edition RB, Paris, 2010

Diaconescu, Mariana, Bănci, sisteme de plăți și riscuri, Editura Economică, București, 1999

Gheorghe, Carmen Adriana, Drept bancar, Editura C.H. Beck, București, 2006

Gheorghe, Carmen Adriana, Drept bancar comunitar, Editura C.H. Beck, București, 2008

Postolache, Rada, Drept bancar, Ed. C.H. Beck, București, 2012

Spulbăr, Cristi; Nanu, Roxana; Berceanu, Oana, Sisteme bancare comparate, Ed. Sitech, Craiova, 2005

Saguna, D.D., Ratiu, M.A., Drept bancar, Ed. C.H. Beck, București, 2007

Silberstein, Ianfred, Controlul adiministrativ și supravegherea bancară, Ed. Roseti, București, 2005.

Sibeltein, Ianfred, BNR, de la organ al administrației centrale la instituție publică independentă, Ed. Hamangiu, București 2007

Adauga si alte lucrari

II. Articole de specialitate

Aurel BEJENARU, Adriana Magdalena FĂRCAȘ, Ioana-Raluca NISTOR, NOUA ARHITECTURĂDE SUPRAVEGHERE PRUDENȚIALĂÎN EUROPA ȘI IMPLICAȚIILE SALE ÎN ABORDAREA MANAGEMENTULUI RISCULUI ÎN VIZIUNEA BASEL III, in „Academica Science Jurnal”, Studia series, no 3(2)/2013.

Bichi, C., Rolul Băncii centrale în exercitarea supravegherii prudențiale, în „Piața financiară”, nr. 6/2002, p. 46 și urm.

Dardac Nicolae, Moinesscu Bogdan, Instrumente indirecte de supraveghere prudenþialã, pp. 23-32, in “Economie teoretică și aplicată”.

Medar Lucian-Ion, Voica Irina Elena, MĂSURI PENTRU O SUPRAVEGHERE PRUDENȚIALĂ EFICIENTĂ A INSTITUȚIILOR DE CREDIT, in „Analele Universității Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2009, pp. 1-16.

Silberstein, Ianfred, Aspecte juridice în relația dintre banca centrală și băncile comerciale, în „Revista română de drept al afacerilor” nr. 2/2003, p. 55 și urm..

Adauga si alte lucrari

………………………….

III. Acte normative

1 Ordonanța de urgență a Gguvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalulu, “Monitorul oficial al României”, partea I, nr. 1027 din 27 decembrie 2006.

2 Legea nr. 312/2004 privind statutul Băncii Nationale a României, “Monitorul oficial al României”, partea I, nr 582 din 30 iunie 2004.

3 Legea nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit, “Monitorul oficial al României”, partea I , nr. 920 din 11 decembrie 2015.

4 Regulamentul Băncii Nationale a României nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru institutiile de credit, “Monitorul oficial al României”, partea I, nr. 841 din 30 decembrie 2013.

5 Regulamentul Băncii Nationale a României nr. 11/2007 privind autorizarea instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe 837 din 6 decembrie 2007.

6 Regulamentul Băncii Nationale a României nr. 6/2008 privind modificările în situația instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe, “Monitorul oficial al României”, partea I, nr 296 din 16 aprilie 2008.

7 Normele Băncii Naționale a României nr. 5/2000 privind fuziunea și divizarea băncilor, “Monitorul oficial al României”, partea I, nr 474 din 29 septembrie 2000.

……………………….

IV. Resurse internet

www.bnr.ro

https://www.google.ro/search?q=autoritatea+de+reglementare+bancara&ie=utf-8&oe=utf-8&gws_rd=cr&ei=iAzkVobbOYzw6ASJy7PACw

http://www.asfromania.ro/international/legaturi-utile

https://www.google.ro/search?q=autoritatea+de+reglementare+bancara&ie=utf-8&oe=utf-8&gws_rd=cr&ei=iAzkVobbOYzw6ASJy7PACw#q=supravegherea+prudentiala+bancara

http://www.scritub.com/economie/finante/Autorizarea-reglementarea-si-s6224201514.php

http://www.zf.ro/zf-24/opinie-daniel-daianu-supravegherea-prudentiala-nu-trebuie-abandonata-de-o-banca-centrala-10825838

http://store.ectap.ro/articole/165.pdf

Adauga si alte adrese

………………….

32

Capitolul 1

Secțiunea 1. Reglementarea juridică a domeniului bancar

§1. Reglementarea în dreptul intern

Datorita modificarilor suferite in economie, ce au un impact direct asupra activitatii bancare, pe de o parte, Parlamentul Romaniei a adoptat trei legi in materie – Legea nr. 58/1999, Legea bancara, Legea nr. 83/1998 – privind procedura falimentului bancilor si Legea nr. 101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei, iar, pe de alta parte, in baza acestor legi, autoritatea de reglementare in domeniu – Bancii Nationale a Romaniei – a elaborat o multitudine de noi reglementari, ordine, norme, circulare, prin care s-au concretizat principiile instituite de legile bancare in aceste acte normative.

Astfel, Statutul legal al Bancii Nationale a Romaniei (B.N.R.) este reglementat de Legea nr. 101 din 26 mai 1998, in vigoare la 1 iulie 1998 care a abrogat Legea cu acelasi obiect nr. 34/1991. Articolul 1 din aceasta lege prevede ca Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a statului roman, avand personalitate juridica. B.NR. are sediul central in Bucuresti si poate avea sucursale si agentii in capitala si in alte loccalitati din tara, avand statutul unei autoritati administrative autonome de specialitate, fiind independenta fata de executiv si desfasurandu-si activitatea sub supravegherea Parlamentului Romaniei.

Obiectivul fundamental al B. N. R. este stabilit in Legea privind statutul bancii in articolul 2, si este asigurarea stabilitatii monedei nationale, pentru a contribui la stabilitatea preturilor. Pentru asigurarea obiectivului sau fundamental, B.NR. elaboreaza, aplica si raspunde de olitica monetara, valutara, de credit, de plati, precum si de autorizarea si supravegherea prudentiala bancara, in cadrul politicii generale a statului, urmarind functionarea normala a sistemului bancar si participarea unui sistem financiar specific economiei de piata.

In vederea indeplinirii obiectivelor sale, Banca Nationala a Romaniei colaboreaza cu autoritatile publice centrale si locale.

In temeiul Legii 101/1998, art. 3, alin. 2, B.N.R. i se va solicita punctul de vedere asupra actelor normative ale autoritatilor publice care privesc direct politica monetara, activitatea bancara, regimul valutar si datoria publica.

La elaborarea proiectelor bugetelor administratiei publice centrale, B.NR. este consultata in ceea ce priveste stabilirea conditiilor imprumuturilor sectorului public.

B.N.R. elaboreaza studii si analize privind moneda, regimul valutar, creditul si operatiunile sistemului bancar de plati.

In vederea cooperarii internationale, Parlamentul Romaniei imputerniceste B.NR. :

1) sa participe la organizatii internationale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de plati si poate sa devina membru al acestora,

2) sa participe, in numele statutului, la tratative si negocieri externe financiare, monetare, valutare, de credit si de plati, precum si in domeniul autorizarii supravegherii bancare,

3) sa exercite drepturi si sa indeplineasca obligatii care revin Romaniei in alitate de membru al Fondului Monetar International, inclusiv utilizarea facilitatilor acestei institutii de finantare pe termen mediu si lung pentru nevoile balantei de plati si consolidarea rezervelor internationale ale tarii,

4) sa poata negocia si incheia acorduri, conventii sau intelegeri privind imprumuturi pe termen scurt, si alte operatiuni financiar-bancare cu institutii financiare internationale, banci centrale, societati bancare si nebancare, cu conditia rambursarii acestora in termen de un an,

5) sa poata incheia, in nume propriu sau in numele statului, in contul si din dispozitia acestuia, acorduri de decontare si de plati sau orice alte contracte, avand acelasi scop, cu institutii publice sau private care isi au sediul in strainatate.

Cadrul legal al activitatii bancilor

Bancile sunt societati comerciale cu statut special, pentru ca se constituie si functioneaza dupa reguli specifice, cu autorizarea si sub supravegherea Bancii Nationale a Romaniei.

Cadrul legal al activitatii acestora este constituit din Legea nr. 101/1998, privind Statutul B.N.R, Legea bancara nr. 58/1998 si Legea privind procedura falimentului bancilor nr. 83/1998, care se completeaza cu actele normativeemise de B.N.R., in temeiul art. 50din Legea 101/1998.

Conform prevederilor art. 1 al Legii bancare nr. 58/1998, activitatea bancara in Romania se desfasoara prin Banca Nationala si prin alte banci.

Alte persoane juridice pot desfasura activitati bancare, numai daca sunt autorizate prin lege si numai cu respectarea principiilor legii bancare. Aceste persoane juridice se supun si ele, la fel ca si bancile, autorizarii, supravegherii prudentiale si reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei, conform art. 90 din Legea bancara.

Se afla sub incidenta Legii nr. 58/1998 atat bancile, persoane juridice romane, cat si sucursalele din Romania ale bancilor, persoane juridice straine (art. 2, alin. 1).

Bancile reprezinta principalii intermediari financiari in economie. Ele faciliteaza formarea capitalului disponibil in economie si coordoneaza procesul de economisire-investire, in scopul cresterii volumului total de resurse alocate economiei. Bancile sunt caracterizate prin capacitatea lor de a pune in circulatie creante asupra lor insele, sporind volumul mijloacelor de plata si, implicit, al masei monetare.

Sistemul Bancar se afla intr-un stadiu avansat de transformare, suficient pentru a plasa acest susbsistem al economiei pe una din principalele pozitii in evolutia restructurarii.

Pornit initial cu patru banci de stat, sistemul bancar romanesc s-a dezvolata pe parcurs si s-a consolidat, bancile noi patrunzand treptat in sistem si construindu-si incet pozitii relativ stabile pe piata bancara romaneasca. Au patruns pe piata bancile straine ce se adreseaza afacerilor profitabile ale agentilor economici din Romania si care constituie un puternic factor concurential ce stimuleaza bancile romanesti – in dezvoltarea si modernizarea activitatilor proprii.

Sectiunea a 2 a

1.Notiunea sistemului bancar

In legislatia bancarã, literatura de specialitate si practica bancarã se utilizeazã frecvent notiunea de aparat bancar si de sistem bancar.

          Prin aparat bancar se întelege:'' ansamblul coerent al diferitelor categorii de bãnci care functioneazã într-o tarã rãspunzând cerintelor unui anumit mod de productie si unei anumite etape de dezvoltare social – economicã.''

          '' În general, aparatul bancar este organizat pe douã nivele. În centrul aparatului bancar si, deci, la primul nivel se aflã banca centralã ( banca nationalã, care exercitã si coordoneazã politica monetarã, valutarã si de credit a statului, uneori emitând si reglementãrile legale în aceste domenii. Al doilea nivel îl constituie celelalte bãnci, cum sunt bãncile comerciale, bãncile de afaceri, institutii de credit specializate sau institutii specializate pe unele operatii specifice. Dacã banca centralã este, în general, de stat sau cu capital de stat, celelalte bãnci cu capital particular, de stat sau mixt, sunt organizate sub forma societãtilor pe actiuni.

          Notiunea de activitate bancarã defineste operatiile si tranzactiile active si pasive efectuate de aparatul bancar. Astfel, banca centralã exercitã operatiuni privind emisiunea monetarã, concentrarea rezervelor bãnesti ale bãncilor comerciale si acordarea de credite acestor bãnci, influentarea volumului si costului creditului, acordarea de împrumuturi statului si pãstrarea tezaurului public. În acelasi timp, celelalte bãnci efectueazã mai ales operatii de atragere a mijloacelor bãnesti temporar disponibile în conturi ale clientilor – persoane fizice sau juridice – de acordare de credite pe diferite termene, de efectuare de viramente între conturile clientilor si de transferuri de conturi deschise la alte bãnci, de emitere de instrumente de credit si de efectuare de tranzactii cu acestea, vânzarea si cumpãrarea de valori si alte operatii valutare.

          Din cele mai sus rezultã legãtura strânsã, organicã, existentã între aparatul bancar care defineste aspectul organizatoric, adicã sistemul de organizare bancarã si sistemul bancar care cuprinde operatiile si tranzactiile efectuate de bãnci, adicã activitatea bancarã ca activitate specificã acestui domeniu.''

   Sistemul bancar cuprinde totalitatea bãncilor care functioneazã într-o economie, în structura cãruia distingem:

* banca centralã, bãnci comerciale sau de depozit;

* societãtile financiare;

* bãncile si institutiile de credit specializate.

          Stabilitatea sistemului bancar este un obiectiv integrat politicii de stabilizare macroeconomicã, ca urmare, sistemul bancar este unul din cele mai reglementate domenii. Are un anumit specific si are nevoie, deci, de un tratament special fatã de alte sectoare ale economiei, desi se bazeazã tot pe mecanismele pietei.

          Sistemul bancar este organizat având în centru banca de emisiune. O datã cu monopolizarea dreptului de a emite bancnote, Banca Centralã s-a detasat de celelalte bãnci din sistem si din concurenta lor s-a transformat, treptat, într-o institutie de supraveghere, control si sustinere a sistemului bancar în ansamblul sãu. Altfel spus, banca centralã este în prezent bancher al celorlalte bãnci sau bancã a bãncilor. Aceastã pozitie s-a impus si prin acceptarea tacitã a unei pozitii de relativã subordonare de cãtre celelalte bãnci.

          Sarcina principalã a bãncii de emisiune o reprezintã influentarea comportamentului celorlalte bãnci în conexiune cu obiectivele politicii economice atât prin utilizarea unor instrumente specifice cât si prin mãsuri de control selectiv al creditelor. Prin aceste instrumente banca centralã supravegheazã lichiditatea economiei si actioneazã ca un creditor în ultimã instantã pentru celelalte verigi ale sistemului bancar. La toate acestea mai putem adãuga si calitatea ei de bancher si casier al statului.

          Celelalte componente ale sistemului bancar sunt, în majoritatea lor, organizate tot sub forma societãtilor pe actiuni si pot fi private, de stat sau mixte.

          '' Bãncile actioneazã ca societãti comerciale ( urmãrind realizarea unui profit din activitatea desfãsuratã ), dar respectã statutele de functionare proprii, prin care se stabilesc:

– formele de organizare ;

– volumul / ponderea capitalului propriu;

– alte fonduri pe care le pot constitui;

– tipuri de operatiuni pe care le pot efectua.

          Aceste operatiuni pot fi grupate în douã mari categorii:

1). operatiuni pasive prin care banca îsi procurã resursele prin atragere, sub diferite forme, a disponibilitãtilor bãnesti temporare din economie. O trãsãturã specificã a structurii bilantiere bancare o reprezintã ponderea foarte micã (<10 %) al capitalului propriu, ceea ce face ca operatiunile pasive sã fie foarte importante pentru volumul si calitatea resurselor atrase;

2). operatiuni active sunt cele prin care banca realizeazã fructificarea capitalului sãu si a resurselor atrase, de calitatea lor depind în mare mãsurã profitul si soliditatea bãncii.

          Tipurile de operatiuni active si pasive, precum si ponderea acestora variazã de la o bancã la alta în functie de specificul activitãtii sale, mãrimea bãncii si tarã.

          Specificul activitãtii desfãsurate determinã gruparea bãncilor în trei categorii:

– bãnci centrale (de emisiune);

– bãnci comerciale (de depozit);

– institutii specializate de credit.'' 

2. Institutiile de credit- componente ale sistemului bancar

Sistemul bancar din Romania este un sistem pe doua nivele, cuprinzand Banca Nationala a Romaniei si institutiile de credit., sistem ce  a fost introdus in decembrie 1990 odata cu trecerea de la economia de tip centralizat la economia de piata.

Institutiile de credit sunt entitati care desfasoara activitati de atragere a depozitelor sau a altor fonduri rambursabile de la public precum si operatiuni de acordare de credite in cont propriu. In categoria de public nu se includ statul, autoritatile administratiei publice centrale si locale, agentiile guvernamentale, bancile centrale, institutiile de credit si alte institutii financiare. De asemenea in categoria institutiilor de credit intra si entitatile care emit mijloace de plata electronice.

Institutiile de credit care desfasoara activitati in Romania sunt persoane juridice romane care apartin urmatoarelor categorii:

banci;

organizatii cooperatiste de credit;

banci de economisire si creditare in domeniul locativ;

banci de credit ipotecar;

institutii emitente de moneda electronica.

sau sucursale ale unor institutii de credit persoane juridice straine, din state terte sau state membre ale Uniunii Europene.

 La baza constituirii si functionarii institutiilor de credit stau Legea 31/1900 privind societatile comerciale si OG 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului. Forma de constituire este aceea a societatilor comerciale pe actiuni, iar functionarea lor este conditionata de existenta unei autorizari in acest sens, autorizatie emisa de Banca Nationala a Romaniei. Astfel, desfasurarea activitatii institutiilor de credit in Romania presupune obtinerea unei autorizatii de la Banca Nationala a Romaniei. Pentru obtinerea autorizatiei, entitatile trebuie sa indeplineasca o serie de conditii privind capitalurile, actionariatul, conducerea, sediul si respectarea reglementarilor.

Capitalul initial al institutiei de credit nu poate fi mai mic decat echivalentul in lei a 5 milioane de euro1. La constituire capitalul social al unei institutii de credit, persoana juridica romana trebuie varsat integral si in numerar la momentul subscrierii, inclusiv in cazul majorarii acestuia, fara a fi permise aporturile in natura. Actiunile sau partile sociale pot fi numai nominative.

Conducerea operativa a unei institutii de credit este asigurata de cel putin doua persoane, care au experienta adecvata in exercitarea responsabilitatilor specifice activitatii financiar- bancare. Activitatea institutiei de credit trebuie sa se desfasoare preponderent pe teritoriul Romaniei.

Sediul social sau dupa caz sediul real. al institutiei de credit persoana juridica romana, trebuie sa fie situat pe teritoriul Romaniei. Sediul real reprezinta locatia in care se situeaza centrul de conducere si gestiune a activitatii statutare, in cazul in care nu este acelasi cu sediul social.

Structura actionariatului este un aspect important in obtinerea autorizatiei unei institutii de credit. Banca Nationala a Romaniei trebuie sa fie informata cu privire Ia identitatea actionarilor sau membrilor care detin direct sau indirect participatii calificate la institutiilor de credit, dar si cu privire la valoarea acestor participatii. Scopul bancii centrale este de a se asigura ca institutia de credit dezvolta un management prudent si sanatos.

Infiintarea unei societati bancare prevede obligativitatea parcurgerii a doua etape:

·        constituirea societatii bancare;

·        autorizarea functionarii bancii.

Aprobarea constituirii unei societati bancare se realizeaza de catre Banca Nationala a Romaniei, si nu este o garantie a autorizarii functionarii bancii in cauza.

In termen de maxim 2 luni de la comunicarea aprobarii de constituire, pentru obtinerea autorizatiei de functionare institutia de credit trebuie sa prezinte Bancii Nationale a Romaniei documentele care atesta constituirea legala a institutiei de credit conform dispozitiilor aplicabile.

Documentatia care insoteste cererea de autorizare pentru aprobarea  functionarii bancii se compune din:

copie legalizata de pe actul constitutiv/sau originalul;

scrisoare din partea depozitarului fondurilor ce vor constitui capitalul social subscris;

dovada obtinerii spatiului aferent sediului social (consimtamantul proprietarului pentru spatiul individual; contractul de inchiriere);

 repartitia capitalului social;

identitatea actionarilor, distributia capitalului;

identitatea conducerii operative (minim doua persoane);

studiu de fezabilitate;

certificat de inmatriculare la Registrul Comertului – copie;

comunicare privind existenta reglementarilor proprii privind desfasurarea activitatii.

Dupa depunerea acestei documentatii BNR va analiza documentatia, urmand ca in 3 luni de la data depunerii sa comunice in scris aprobarea sau respingerea autorizarii societatii bancare. In acest de-al doilea caz se vor comunica si motivele ce au stat la baza deciziei BNR. Autorizarea unei institutii de credit se realizeaza pe durata nedeterminata. Motivele ce pot sta la baza respingerii autorizarii unei societati bancare sunt urmatoarele:

>      documentatie incompleta sau nenconforma cu prevederile legale in vigoare;

>      capital social inferior limitei stabilite de BNR;

>      forma juridica de constituire necorespunzatoare;

>      din evaluarea documentatiei prezentate rezulta ca banca nu poate   asigura  realizarea   obiectivelor   propuse   in   conditii compatibile cu buna functionare a sistemului bancar si cu regulile   unei   practici   bancare   prudente,   care   sa   asigure protejarea intereselor deponentilor si ale altor creditori;

>      incompatibilitatea conducatorilor cu conditiile de onorabilitate, vechime si experienta profesionala;

>      actionarii bancii, atat din perspectiva calitatii acestora, cat si a structurii grupului din care acestia fac parte, sau alte persoane care au legaturi stranse cu banca, nu corespund cerintelor degarantare a unei gestiuni financiare corespunzatoare;

>      inainte de obtinerea aprobarii de constituire, fondatorii au facut comunicari publice asupra functionarii bancii.

Cererea de autorizare a unei institutii de credit trebuie insotita de asemenea de un plan de activitate, care sa cuprinda structura organizatorica si activitatile ce urmeaza a fi desfasurate, cu respectarea regulilor de practica bancara sanatoasa. Institutiile de credit trebuie sa dispuna de un cadru formal de administrare a activitatii riguros conceput, cu linii clare de responsabilitate,transparente si coerente. O gestiune sanatoasa a riscurilor se poate face utilizand procedee de identificare, administrare, monitorizare si raportate a riscurilor insotite de mecanisme adecvate de control intern. Banca Nationala a Romaniei acorda un raspuns scris la cererea de autorizare inaintata de o institutie de credit in termen de cel mult patru luni de la depunerea documentatiei complete. Daca primeste aprobarea de constituire, institutia de credit este obligata ca in termen de maxim doua luni sa prezinte bancii centrale documentele care atesta constituirea legala a institutiei de credit conform legii.

Banca Nationala a Romaniei poate retrage autorizatia acordata unei institutii de credit in urmatoarele situatii:

a) institutia de credit nu si-a inceput activitatea pentru care a fost autorizata in termen de 1 an de la data acordarii autorizatiei sau a incetat sa mai desfasoare activitate de mai mult de 6 luni;

b) autorizatia a fost obtinuta pe baza unor informatii false sau prin orice alt mijloc ilegal;

c) institutia de credit nu mai indeplineste conditiile care au stat la baza acordarii autorizatiei;

d) institutia de credit nu mai poseda suficiente fonduri proprii sau exista elemente care conduc la concluzia ca intr-un termen scurt institutia de credit nu isi va mai putea indeplini obligatiile fata de deponenti sau alti creditori si, in special, nu mai poate garanta siguranta fondurilor/instrumentelor financiare care i-au fost incredintate.

Autorizatia unei institutii de credit isi inceteaza de drept valabilitatea in urmatoarele situatii:

a) a avut loc o fuziune sau o divizare a institutiei de credit in urma careia aceasta isi inceteaza existenta;

b) a avut loc o transformare a institutiei de credit in alta categorie de institutele credit;

c) s-a pronuntat o hotarare de declansare a procedurii falimentului institutiei de credit.

Institutiile de credit desfasoara activitati specifice domeniului financiar bancar si sunt direct implicate in atragerea de resurse din mediul economic si plasarea acestora prin intermediul produselor specifice. Ele sunt implicate direct in administrarea mijloacelor de plata, dar si emiterea acestora sub forma de carti de credit, cecuri sau monada electronica. Ca intermediari financiari, institutiile de credit participa la derularea si finantarea tranzactiilor comerciaie.

Principalele operatiuni desfasurate de institutiile de credit sunt:

atragerea de depozite si de alte fonduri rambursabile;

·      acordare de credite;

·      leasing financiar;

·      operatiuni de plati;

emitere si administrare de mijloace de plata;

·      emitere de garantii si asumare de angajamente; tranzactionare in cont propriu sau in numele clientilor cu instrumente financiare si de credit;

participarea la emisiunea de valori mobiliare si alte instrumente financiare, prin subscrierea si plasamentul acestora ori prin plasament si prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;

·      operatiuni cu metale si pietre pretioase si obiecte confectionate din acestea;

·      alte servicii financiare.

O operatiune de baza a acestor institutii este activitatea de creditare. In ultimii ani s-au dezvoltat la nivelul institutiilor de credit o gama larga de produse si servicii specifice, cum ar fi: credite de consum, credite ipotecare, factoring, forfetare, finantarea tranzactiilor comerciale.

Institutiile de credit participa activ la piata financiara prin tranzactii cu cecuri, bilete la ordin, certificare de depozit, valute convertibile, valori mobiliare si alte instrumente financiare transferabile. in scop asiguratoriu sau speculativ, institutiile de credit tranzactioneaza contracte financiare futures si options sau instrumente financiare, avand la baza cursul de schimb si rata dobanzii.

In conditiile respectarii reglemetarilor bancare, institutiile de credit acorda clientilor servicii de consultanta cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri si alte aspecte legate de afaceri comerciale, fuziuni si achizitii. De asemenea, pentru clientii lor, efectueaza intermedieri pe piata

interbancara, administreaza portofolii si acorda consultanta in legatura cu acestea si pun la dispozitie casete de siguranta.

Institutiile de credit acopera toate serviciile de investitii financiare ce au ca obiect instrumente financiare atata timp cat sunt respectate legile in vigoare.

Institutiile de credit pot desfasura si alte activitati cum ar fi: operatiuni de comision sau operatiuni nefinanciare in mandat, operatiuni de administrare a patrimoniului sau sa presteze servicii clientelei proprii, ca o prelungire a operatiunilor bancare. Nivelul total al veniturilor din aceste activitati nu poate depasi 10% din veniturile obtinute din operatiunile principale. Este obligatoriu ca toate activitatile prestate trebuie sa fie compatibile cu cerintele activitatii bancare, sa mentina buna reputatie a institutiei de credit si sa protejeze interesele deponentilor.

In privinta operatiunilor cu bunuri mobile si imobile, institutiile de credit se pot angaja numai in urmatoarele conditii;

·  operatiunile sunt necesare desfasurarii activitatii de baza;

·  operatiunile au ca obiect bunuri mobile si imobile dobandite in urma executarii creantelor;

·  operatiunile   au   ca   obiect   bunuri   mobile   si   imobile   destinate perfectionarii, pregatirii profesionale a salariatilor, organizarii unor spatii de odihna si recreare sau asigurarii de locuinte pentru salariati.

Printre operatiunile nepermise institutiilor de credit se inscriu:

•       gajarea propriilor actiuni pe contul datoriilor bancii;

•       acordarea de credite garantate cu actiuni, alte titluri de capital sau cuobligatiuni  emise  de institutia  de credit insasi  sau  de  o alta  entitateapartinand grupului din care face parte institutia de credit;

•       atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri saualte valori, de la public, cand institutia de credit se afla in insolventa.

CAITOLUL 2

Secțiunea 1. Istoric ………………………………………………….

Ideea înființării unei bănci de credit și de emisiune a preocupat, încă de la 1848, diferite cercuri ale societății românești, dar în atenția factorilor politici a intrat mai ales după 1859.

După această dată, se înmulțesc demersurile în favoarea unei astfel de inițiative dar toate au fost sortite eșecului. Pe lângă proiectele care nu s-au finalizat, de-a lungul unui deceniu, s-au creat mai multe instituții ce aveau atribuții de creditare: Casa de Depuneri și Consemnațiuni (1 decembrie 1864), Creditul Funciar Rural (1 iunie 1873), Creditul Funciar Urban (1875). Apariția acestor instituții a fost expresia un nou spirit de afaceri bazat pe credit și a cultivat încrederea publicului în puterea financiară internă. Inițierea publicului în practicile operațiunilor bancare a reprezentat deja elemente esențiale ale civilizației bancare timpurii românești. Indiferent de natura capitalului cu care ar fi trebuit creată banca de emisiune, intern sau extern, gânditorii economici ai epocii erau de acord că o astfel de instituție era una din marile necesități ale țării.

Cu toate acestea, cunoștințele de cultură bancară nu fuseseră asimilate pe scară largă, astfel încât nu se înțelegea foarte bine ce presupune o bancă de emisiune, ceea ce a generat în rândurile opiniei publice atitudini de teamă și rezervă, iar în cazul forțelor politice de acțiune prudentă, Mai mult, existau serioase diferențe de opinie atunci când se discuta stabilirea momentului de înființare, pentru că se avea în vedere compatibilitatea unei astfel de instituții moderne cu gradul de dezvoltare economică al țării. Ca și paradigma modernizării, proiectul de creare a BNR a suscitat o amplă dezbatere. Unii credeau că trebuie să se mai aștepte ca industria și comerțul să se dezvolte, în timp ce alții susțineau că numai o bancă națională poate susține prin credite ramurile economiei, ducând la progrese majore.

Ion C. Brătianu

Unul din cei mai entuziaști și consecvenți promotori ai întemeierii unui așezământ de credit național a fost I. C. Brătianu: în 1859, în Adunarea Electivă a Țării Românești, declara cu convingere: “Nu vom putea face nici un pas înainte, ne trebuie bănci, până nu vom constitui aceste bănci, nu putem zice că trăim”; la 10 mai 1861, în discursul rostit în Cameră cu prilejul discuției la Mesajul tronului, insista: “atâta timp cât nu vom avea o bancă națională nu vor dispare crizele financiare, iar guvernul trebuie să vină cât mai repede cu un proiect de lege pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune”; la puțină vreme după proclamarea independenței, tonul său devenea și mai hotărât: “Să constituim o bancă de circulație, ca să devină un rezervor pentru timpurile grele”. Cele două temelii care aveau să asigure libertatea și independența BNR, autonomia și capitalul național, au reprezentat elementele esențiale ale concepției lui I. C. Brătianu despre funcționarea unei bănci naționale.

Având în vedere circumstanțele interne și externe care influențau inițiativa de înființare a băncii naționale, se impunea o chibzuință matură pentru găsirea celei mai eficiente formule. Stabilitatea politică datorată Războiului de Independență victorios, recunoașterea internațională a Independenței, ceea ce elimina impedimentele resimțite atunci când au avut loc primele emisiuni ale monedei naționale, așezarea strategică la gurile Dunării și optimismul împărtășit de marele public au reprezentat o hotărâtoare susținere a politicii economice promovate de guvernul condus de I. C. Brătianu (1876 – 1888). Legea biletelor ipotecare (1877) prevedea la art. 10: “guvernul va fi dator să elaboreze un proiect de lege pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune, pe care-l va supune Corpurilor Legiuitoare la cea mai apropiată sesiune”.

La 27 februarie 1880, președintele Consiliului de Miniștri, I. C. Brătianu, a depus în Parlament proiectul Legii constitutive a Băncii Naționale a României, o concretizare a politicii economice naționale “prin noi înșine”. Formula supusă dezbaterii Parlamentului de către guvernul liberal se baza pe întâlnirea capitalurilor particulare cu încrederea inspirată de stat. Expunerea de motive la această lege se încheia cu următoarea apreciere: “posteritatea va lua cu recunoștință act în analele ei, că România și-a dobândit astăzi instituțiunea unei Bănci Naționale, prin propunerea guvernului conservator și prin stăruințele și sforțările partidului și guvernului liberal. Această împrejurare onorează egal și pe cei care au luat inițiativa propunerii și pe acei care din propunere au făcut o realitate”. De asemenea, inițiatorii proiectului precizau că întregul sistem al organizării și administrării BNR atât principiile constitutive, cât și mecanismul funcționării ei, au fost luate din legea organică a Băncii Naționale a Belgiei, tot așa cum principiile Constituției Belgiei din 1830 au stat la baza Constituției României din 1866.

În Parlament, după serioase dezbateri, la sfârșitul lunii martie 1880, a fost votată Legea pentru înființarea unei bănci de scompt și circulațiune, înregistrându-se numai trei voturi contra în Senat, două voturi contra și 14 abțineri în Camera Deputaților. Rezultatul votului a exprimat cvasiunanimitatea împărtășită de elita politică și economică românească cu privire la necesitatea înființării Băncii Naționale a României. Promulgată de principele Carol I, la 11 aprilie 1880, Legea a fost publicată în “Monitorul oficial”, nr. 90 din 17 aprilie 1880.

Banca Națională a României era o societate anonimă cu un capital social românesc de 30.000.000 lei (60.000 acțiuni) și avea privilegiul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător. Statul deținea o treime din acțiuni, iar restul de două treimi aparțineau particularilor. În schimbul concesionării privilegiului de emisiune de către stat pentru o perioadă de 20 de ani, Banca își asuma mai multe obligații: retragerea din circulație, în cel mult patru ani, a biletelor ipotecare; înființarea de sucursale și agenții în principalele orașe și, în special, în fiecare reședință de județ (măsură menită să ușureze răspândirea în teritoriu a noilor mijloace de plată și efectuarea serviciului de trezorerie), Iași, Galați, Brăila și Craiova fiind primele avute în vedere prin lege; plasarea unei sume, egală cu jumătate din capitalul social vărsat, în efecte publice românești; efectuarea fără nici o indemnizație a serviciului de casierie pentru stat. De asemenea, Legea prevedea pentru operațiunile de scont ale băncii o dobândă maximă de 7%, ceea ce reprezenta un credit ieftin. În prima etapă, pentru constituirea și funcționarea BNR, erau suficiente subscrierea și depunerea efectivă a 24.000 de acțiuni, reprezentând un capital social de 12.000.000 lei. Pentru restul de 18.000.000 lei, până la completarea capitalului stabilit inițial, urma, la momentul oportun, să se facă alte 2 emisiuni de câte 9 milioane.

Prin Decretul nr. 1595/1880, publicat în “Monitorul oficial”, nr. 115 din 23 mai 1880, și republicat în “Monitorul oficial”, nr. 117 din 25 mai 1880, principele Carol I a promulgat Statutele BNR. În cele 9 capitole și 105 articole ale Statutelor, erau reglementate cu strictețe operațiunile pe care le putea întreprinde noua bancă: emisiunea biletelor; scontarea efectelor comerciale și a bonurilor de tezaur; comercializarea metalelor prețioase; acordarea avansurilor pe metale prețioase, efecte publice și alte valori garantate de stat; primirea de sume în cont curent și titluri în depozit; încasarea efectelor încredințate băncii de către particulari. Erau interzise băncii acele operațiuni care aveau caracter de imobilizare a fondurilor: împrumuturile pe ipoteci, pe acțiuni industriale sau pe propriile ei acțiuni; participarea directă sau indirectă la întreprinderi industriale sau comerciale; posesiunea altor proprietăți imobiliare decât cele strict necesare serviciilor ei.Banca urma să emită bilete de 20, 100 și 1.000 lei, precum și tipuri intermediare de 50 și 500 lei, forma acestora, modul emisiunii lor și cantitatea pentru fiecare categorie fiind de competența Consiliului general al BNR. Pentru a limita puterea de decizie a marilor acționari, în primul rând, a statului, la Adunarea generală participau acționarii care dețineau un număr minim de patru acțiuni, ceea ce conferea dreptul la un vot. Indiferent de numărul acțiunilor, nimeni nu avea dreptul la mai mult de zece voturi personal și zece voturi ca mandatar. Aceste restricții permiteau conducerii executive a băncii să aibă un rol important în fixarea coordonatelor politicii monetare și de credit a instituției.

Adunarea generală alegea dintre membrii săi patru directori însărcinați cu administrarea băncii și patru cenzori pentru supravegherea operațiunilor. Guvernatorul, doi directori și trei cenzori erau numiți de guvern. Directorii și cenzorii numiți de guvern nu puteau să fie funcționari publici sau să aparțină corpurilor legiuitoare. În caz de absență a guvernatorului, unul dintre directori era numit de către guvern, în fiecare an, viceguvernator. Activitățile curente erau conduse de Consiliul de administrație, compus din guvernator și cei șase directori. Consiliul de administrație și Consiliul de cenzori formau Consiliul general. Acesta numea Comitetul de scont. Operațiunile băncii, în special emisiunea biletelor și scontul, erau supravegheate de un comisar numit de guvern, care avea dreptul să asiste, cu vot consultativ, la toate ședințele consiliilor și ale comitetelor din bancă și să se opună oricărei hotărâri pe care o considera contrară legii, statutelor și regulamentelor acesteia sau intereselor statului.BNR își va asuma provocarea reprezentată de implicarea în modernizarea societății românești, iar civilizația bancară românească era în măsură să facă pasul decisiv de la stadiul timpuriu la organizarea temeinică a sistemului de credit. Datorită rolului îndeplinit, încă din primul an, în însănătoșirea circulației însemnelor monetare și a finanțelor publice, Banca Națională a României a început construcția unuia din primele poduri peste prăpastia existentă în societatea românească între dorința generală de modernizare și caracterul limitat al resurselor financiare.

Secțiunea a 2-a. Statutul juridic al Băncii Naționale a României

Statutul legal al BNR este reglementat de Legea nr. 101/1998 privind Statutul BNR. Legea nr. 101/1998 art. 1 si Legea bancara, art. 3 lit. a, prevad ca BNR este banca centrala a statului român, având personalitate juridica. BNR are sediul central la Bucuresti si poate avea sucursale si agentii în capitala si în alte localitati din tara, având statutul unei autoritati administrative autonome de specialitate, fiind independenta fata de executiv si desfasurându-si activitatea sub supravegherea Parlamentului României.

Obiectivul fundamental al BNR este stabilit în Legea privind statutul bancii, art. 2, ca fiind asigurarea stabilitatii monedei nationale, pentru a contribui la stabilitatea preturilor. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, BNR elaboreaza, aplica si raspunde de politica monetara, valutara, de credit, de plati, de autorizarea si supravegherea prudentiala bancara, în cadrul politicii generale a statului, urmarind functionarea normala a sistemului bancar si participarea la promovarea unui sistem financiar specific economiei de piata.

Principiile raporturilor interne si internationale ale BNR sunt stabilite, conform legii, în scopul atingerii obiectivelor stabilite. Pe plan intern BNR colaboreaza cu autoritatile publice centrale si locale pentru îndeplinirea obiectivelor sale. În temeiul Legii 101/1998, art. 3 alin. 2, BNR i se va solicita punctul de vedere asupra actelor normative ale autoritatilor publice, care privesc direct politica si activitatea monetara, regimul valutar si datoria publica. BNR este consultata în ceea ce priveste stabilirea conditiilor împrumuturilor sectorului public (referitor la elaborarea proiectelor bugetelor administratiei publice centrale) si elaboreaza studii si analize privind moneda, regimul valutar si operatiunile sistemului bancar si de plati.

Pe plan extern, BNR este împuternicita de catre Parlament în ceea ce priveste:

– participarea la organizatii internationale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de plati;

– participarea la tratative si negocieri externe în probleme financiare, monetare, valutare, de credit si de plati si în domeniul autorizarii si supravegherii bancare, în numele statului;

– exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor care revin României în calitate de membru al FMI, inclusiv utilizarea facilitatilor acestei institutii de finantare pe termen mediu si lung pentru nevoile balantei de plati si consolidarea rezervelor internationale ale tarii;

– negocierea si încheierea acordurilor, conventiilor sau altor întelegeri privind împrumuturi pe termen scurt si alte operatiuni financiar bancare cu institutii financiare internationale, societati bancare si nebancare, cu conditia rambursarii acestora în termen de un an;

– încheierea, în nume propriu sau în numele statului, în contul si din dispozitia acestuia, de acorduri si contracte de decontare si de plati cu institutii publice sau private care îsi au sediul în strainatate.

Sectiunea a 3 a

Banca Națională a României are un rol intrinsec în menținerea stabilității financiare, date fiind responsabilitățile ce rezultă din dubla sa ipostază de autoritate monetară și prudențială. Atribuții subsumate obiectivelor de stabilitate financiară sunt exercitate atât prin reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor aflate sub autoritatea sa, cât și prin formularea și transmiterea eficientă a măsurilor de politică monetară și supravegherea funcționării în condiții optime a sistemelor de plăți și decontări de importanță sistemică. Totodată, este necesară identificarea riscurilor și vulnerabilităților întregului sistem financiar, în ansamblul său și pe componentele sale, deoarece monitorizarea stabilității financiare este preventivă. Apariția și dezvoltarea unor disfuncționalități, precum evaluarea incorectă a riscurilor și ineficiența alocării capitalului, pot afecta stabilitatea sistemului financiar și stabilitatea economică.

În general, se consideră că rolul băncilor centrale constă în două misiuni:

protejarea puterii de cumpărare a monedei naționale, și

menținerea stabilității financiare.

Privit astfel, obiectivul pe care foarte multe bănci centrale îl urmăresc astăzi pare de fapt să fie doar un mijloc pentru atingerea unui scop. Acest scop este de obicei desemnat prin expresia „dezvoltarea economică sustenabilă”.

În spatele acestor afirmații despre rolul băncilor centrale și obiectivele acestora, stă peste o jumătate de secol de evoluție în aplicarea politicii monetare. Această experiență a demonstrat că pe termen scurt politica monetară are impact asupra producției și ca atare asupra numărului de locuri de muncă. Mai exact, pe termen scurt există un compromis (trade-off) între inflație și șomaj, așa cum arată observațiile empirice cu privire la salarii și rigiditatea prețurilor. Pe termen lung însă, politica monetară are impact doar asupra ratei inflației.

În aceste condiții, politica monetară își atinge obiectivele pe termen lung iar sarcina politicii monetare este de a asigura stabilitatea macroeconomică pe termen scurt. Guvernatorul băncii centrale a Japoniei arăta într-un discurs : „concentrarea obsesivă asupra stabilității indicelui prețurilor de consum pe termen scurt ca un mijloc pentru asigurarea stabilității economice va avea de fapt efectul invers de a mări instabilitatea” (Shirakawa, 2012).

Motivul pentru care se produce acest efect este că sectorul financiar devine instabil. Astfel, în condițiile persistenței așteptărilor cu privire la stabilitatea unei economii pe termen lung, sunt încurajate creșterea gradului de îndatorare și dezechilibrelor dintre maturitățile activelor și pasivelor instituțiilor financiare (Shirakawa, 2012).

În vederea cooperării internationale, Parlamentul Romaniei imputerniceste B.NR. :

1. sa participe la organizatii internationale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de plati

. sa participe la organizatii internationale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de plati

-sa participe la organizatii internationale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de platisi poate sa devina membru al acestora,

-sa participe, in numele statutului, la tratative si negocieri externe financiare, monetare,

-sa participe, in numele statutului, la tratative si negocieri externe financiare, monetare,valutare, de credit si de plati, precum si in domeniul autorizarii supravegherii bancare,

sa exercite drepturi si sa indeplineasca obligatii care revin Romaniei in alitate de membru

-sa exercite drepturi si sa indeplineasca obligatii care revin Romaniei in alitate de membrual Fondului Monetar International, inclusiv utilizarea facilitatilor acestei institutii definantare pe termen mediu si lung pentru nevoile balantei de plati si consolidarearezervelor internationale ale tarii,

sa poata negocia si incheia acorduri, conventii sau intelegeri privind imprumuturi pe

-sa poata negocia si incheia acorduri, conventii sau intelegeri privind imprumuturi petermen scurt, si alte operatiuni financiar-bancare cu institutii financiare internationale,banci centrale, societati bancare si nebancare, cu conditia rambursarii acestora in termende un an,

-sa poata incheia, in nume propriu sau in numele statului, in contul si din dispozitia acestuia, acorduri de decontare si de plati sau orice alte contracte, avand acelasi scop, cu institutii publice sau private care isi au sediul in strainatate.

Sectiunea a 4 a

Banca Națională a României este condusă de un Consiliu de administrație. Acesta este alcătuit din 9 membri numiți de Parlament, cu nominalizarea conducerii executive, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Membrii Consiliului de administrație nu pot fi parlamentari și nu pot face parte, potrivit legii, din justiție sau din administrația publică. Structura executivă permanentă a Băncii Naționale este formată din guvernator și 3 viceguvernatori, dintre care unul este prim-viceguvernator. Ceilalți 5 membri nu sunt salariați ai BNR. Președintele Consiliului de administrație este guvernatorul Băncii Naționale a României.

Consiliul de administrație este organismul cu drept de decizie în ceea ce privește politicile în domeniul monetar și al cursului de schimb, autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, monitorizarea sistemelor de plăți, organizarea internă a băncii. Consiliul de administrație hotărăște, de asemenea, care sunt atribuțiile ce revin structurilor executive și personalului Băncii Naționale a României.

Pentru asigurarea eficienței procesului decizional, în cadrul BNR funcționează 4 structuri operative cu responsabilități în exercitarea principalelor funcții ale unei bănci centrale:

Comitetul de politică monetară,

Comitetul de supraveghere,

Comitetul de administrare a rezervelor internaționale

Comitetul de audit

Comitetul de politică monetară constituit ca o structură permanentă, cu rol consultativ și decizional, este alcătuit din 10 membri și este condus de guvernatorul BNR. Principalele atribuții se referă la stabilirea coordonatelor strategice ale politicii monetare, caracteristicile cadrului operațional al acesteia, obiectivele și liniile directoare pe orizonturi diferite de timp, precum si masuri de imbunatatire si de crestere a eficacitatii politicii monetare si a cadrului sau operational, inclusiv din perspectiva armonizării acestuia cu cerințele Băncii Centrale Europene.

Comitetul de supraveghere reprezintă o structură permanentă, cu caracter deliberativ și decizional. Este compus din 10 membri și este condus de guvernatorul BNR. Atribuțiile și competențele sale vizează activitățile de evaluare și monitorizare a funcționării instituțiilor de credit din perspectiva calității activelor, a performanțelor financiare și a încadrării lor în nivelul reglementat al indicatorilor de prudență bancară, dar și a asigurării bazei de reglementare, conform legislației specifice și practicilor internaționale în materie.

Comitetul de administrare a rezervelor internaționale este o structură permanentă, alcătuită din 11 membri și este condusă de guvernatorul BNR. Principalele atribuții ale acestuia sunt legate de îndeplinirea orientărilor strategice adoptate de Consiliul de administrație în domeniul administrării rezervelor internaționale. Comitetul stabilește lista entităților cu care se derulează tranzacțiile, a emitenților pentru investițiile în titluri și a activelor acceptate pentru investire, face propuneri privind implementarea și utilizarea instrumentelor financiare (inclusiv instrumente financiare derivate), analizează evoluția piețelor și formulează propuneri de strategie pentru perioada următoare.

Comitetul de audit analizează și propune direcțiile strategice și politica BNR în domeniul controlului intern, managementului riscurilor, auditului intern și extern. Este format din 5 membri ai Consiliului de administrație care nu fac parte din conducerea executivă a băncii.

Sectiunea a 5 a

5.1 Emisiunea monetara

Stricto sensu, emisiunea monetara reprezinta punerea si retragerea din circulatie a numerarului si a monedei scripturale.

Lato sensu, emisiunea monetara se poate defini ca fiind totalitatea actelor si operatiunilor

efectuate de Banca Centrala a unei tari impreuna cu Ministerul Finantelor, operatiuni ce constau in emiterea, punerea in circulatie si respectiv retragerea din circuiatie a bancnotelor si monedelor, preschimbarea acestora, dar si formarea de bani scripturali.

Mecanismul emisiunii este determinat de o serie de procese si factori, cum ar fi:

– necesitatile de numerar pentru plata salariilor, pensiilor,asigurarilor

– necesitatile de creditare a sectoarelor productive si a celor neproductive

– imprumuturi contractate de stat pentru acoperirea deficituiui bugetar, pentru plata datoriei externe

– finantarea cheltuielilor miiitare si a altor cheltuieli ale statului

– finantarea unor masuri care se impun pentru contracararea proceselor infl ati on iste.

Legeo nr. 14/1867 pentru infiintarea unui nou sistem monetar si pentru fabricarea monedelor nationale creaza primul sistem monetar romanesc, in adevaratul sens al cuvantului. S-a ales sistemul bimetalist (aur si argint ). Unitatea monetara este "leul" cu subdiviziunea " banul", un leu fiind impartit in 100 de parti numite " bani". In anul 2004 a fost adoptata Legea nr. 348 privind denominarea, lege care reglementeaza desfasurarea reformei monetare sub forma denominarii.

Denominarea este procesul de reducere a valorii nominale a monedei. Altfel spus, denominarea consta in reducerea zerourilor, raportul de preschimbare fiind urmatorul: 1 leu nou (RON): 10000

lei vechi (RoL)' Legea stabileste un grafic potrivit caruia monedele si bancnotele vechi se retrag din circulatie, paralel cu punerea in circulatie a unor monede si bancnote noi.

Dintre scopurile propuse de aceasta lege amintim :

– reducerea masei monetare

– cresterea increderii populatiei in moneda nationala

– apropierea designului, dimensiunilor si greutatii bancnotelor si

monedelor nationale de cele ale monedelor si bancnotelor euro.

Monede aflate in circulatie: I ban. 5 bani, I0 bani,50 bani.

Bancnote aflate in circulatie: 1 leu,5lei, 10lei,50 lei, l00lei ,200 lei si 500 lei.

In ceea ce priveste moneda scripturala, emisiunea acesteia se realizeaza pe trei directii:

a) finantarea bancilor comerciale de catre Banca Centrala

b) cumpararea si vanzarea de obligatiuni ale statului

c) acordarea de credite direct de catre Banca Centrala.

Banca de emisiune si functiile ei

Banca Nationala a Romaniei indeplineste unnatoarele functii:

1. Functia de emisiune

Privilegiul emisiunii monetare a fost incredintat Bancii Nationale prin legea de infiintare

a acesteia ( 1880). OUG nr.991-2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului,

aprobata prin Legea nr.2271-2007 si Legea nr. 312-2004 privind Statutul BNR prevad ca

aceasta institutie este singura autorizata sa emita bancnote si monede metalice pe tot

cuprinsul tarii.

Statutul BNR prevede drepturile si obligatiile acesteia in contextul functiei de emisiune.

Drepturile BNR sunt:

a. dreptul de monopol al emisiunii monetare

b. dreptul de a stabili valoarea nominala, dimensiunile, greutatea, desenul si alte

caracteristici tehnice ale bancnotelor si monedelor metalice precum si de a le

semna prin reprezentantii sai legali – guvernatorul si casierul general.

c. Dreptul de a hotara sa anuleze sau sa retraga din circulatie orice bancnota sau

nronede metalice care au fost emise de ea si sa puna in circulatie in locul lor

alta tipuri de bancnote sau monede metalice.

Obligatiile BNR sunt :

a. sa administreze direct rezerva de bancnote si monede metalice, sa elaboreze

programul de emisiune a acestora, sa asigure emisiunea regulata de bancnote

metalice, in vederea satisfacerii nevoilor de numerar ale tarii.

b. Sa asigure tiparirea bancnotelor si baterea monedei metalice, sa ia masuri

pentru pastrarea in siguanta a celor ce nu sunt puse in circulatie pentru

custodia si distrugerea matritelor, bancnotelor si monedelor metalice scoase

din circulatie.

c. Sa schimbe la cerere, fara taxe si comisioane si monede metalice emise de ea,

cu exceptia celor care prezinta deformari, sunt ilizibile, perforate sau prezinta

lipsuri ce depasesc 40o din suprafata lor si care vor fi retrase si distruse fara

acordarea de compensatii detinatorilor.

d. Sa retraga si sa distruga bancnotele si monedele uzate sau necorespunzatoare

si sa le inlocuiasca cu bancnote si monede metalicenoi

e. Sa evidentieze in contabilitate ca pasiv suma totala a bancnotelor si monedelor

in cieculatie, suma ce nu inclide si monedele aflate in rezerva de numerar. f. Sa acopere integral transa de numerar emisa peste nivelul rezervelor

internationale pe seama urmatoarelor active : titluri de stat definite in

portofoliul de investitii; active rezultate din credite acordate bancilor si altor

persoane juridice, in conditiile legii; cecuri; cambiii si alte titluri de credit

scontate sau detinute in portofoliu.

2. Funcfia de creditare

Functia de creditare decurge direct din cea de ernisiune, deoarece emisiunea implica

punerea sau retragerea din circulatie de moneda scripturala. Emisiunea bancnotelor.

inseamna crearea de mijloace de plata. In procesul distribiuirii acestora se pune la

dispozitia agentilor economici puterea de cumparare, capacitate de plata. procesul de

distribiure a acestor mijloace de plata in economie se realizeaza prin sistemul bancar.

Bancile, in special cele comerciale, sunt intermediari intre agentii economici si banca de

emisiune. care prin bancnote, este izvorul principal al creditului in economie.

3. Functia de conducere a politicii monetare

monetara nsamblul d uri moneta te de stat si centrala

economiei sau Pentru influentarea intr-un anumit sens a conjucturii economice ( Costin

C. Kiritescu).

Statutul BNR precizeaza ea obiectivul fundamental al BNR este asigurarea stabilitatea

monedei nationale, pentru a contribui Ia stabilitatea preturilor. Pentru atingerea

obiectivului sau fundamental, BNR elaboreaza. aplica si raspunde de politica monerara,

valutara, de credit, de plati, precum si de autorizarea si supravegherea bancara. 4. Functia de centru valutar

In indeplinirea functiei de centru valutar, BNR are urmatoarele sarcini:

a. emiterea reglementerilor cu privire la operatiunile active externe si aur. in vederea

protejarii monedei nationale

b' elaborarea balantei de plati externe si a altor lucrari privind pozitia investitionala

internationala a tarii

4,

c. stabilirea cursului de schimb pentru operatiuni proprii pe piatavalutara, calcularea

si publicarea cursurilor medii pentru evidenta statistica.

d. autorizarea si retragerea autorizatiei, precum si supravegherea persoanelor

juridice care au obtinut autorizatiade a efectua tranzactii valutare

e. stabilirea de plafoane si alte limite pentru obtinerea de active externe si operatiuni

cu aur si active exteme pentru persoane juridice si fizice

f. stabilirea plafonului si a conditiilor indatorarii externe a persoanelor fizice si

juridice care intra sub incidenta regimului valutar

g' pastrarea si administrarea rezervelor internationale ale statului. Aceste rezerve se

pot constitui cumulativ ori selectiv din urmatoarle elemente :

– aur detinut in tezaur in tara sau depiozitul in strainatate

– active externe, sub forma de bancnote si monede metalice sau

disponibil in conturi la banci sau alte institutii financiare in strainatate,

exprimate in acele monede si detinute in acele tari pe care le stabileste

BNR

– orice alte active de rezerva reconoscute pe plan international, inclusiv

dreptul de a efectua cumparari de la FMI in cadrul transei de rezerva,

precum si detinerile de Drepturi Speciale de Tragere

– cambii, cecuri, bilete de ordin, precum si obligatiuni si alte valori

mobiliare, negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice

nerezidente, clasificate in prirr,ele categorii de catre agentiile de

apreciere a riscurilor, reconoscute pe plan international. exprimate pe

plan international, exprimate si platibile in valuta in locuri acceptabile

penrru BNR

– bonuri de Tezaur. obligatiuni si alte titluri de stat emise sau garantate

de guverne straine sau de institutii financiare interguveramentale,

negociabile termen, exprirnabile si platibile in valuta in locuri

acceptabile pentru BNR

Banca Nationala a Romaniei elaboreaza si aplica politica privind cursul de schimb.

stabileste si urmareste aplicarea regimului valutar pe teritoriul Romaniei.

5. Banca de emisiune – banca a bancilor

Pozitia privilegiata – de banca a bancilor – a bancii de emisiune se afirma in indeplinirea

functiilor de emisiune, de recreditare, de conducere a politicii monetare si a celei

valutare, precum si de efectuarea operatiunilor cu trezoreria statului.

Aceste atributii confera bancii de emisiune privilegiul unicitatii, deci un anumit monopol.

In ceea ce priveste relatiile cu celelalte banci, banca de emisiune are o pozitie

privilegiata. determinata de supravegherea realizata de aceasta banca asupra celorlalte

institutii bancare si de reglementare in domeniul platilor, pe care acestea trebuie sa o

respecte .

In realizarea activitatii de supraveghere bancara, Banca Nationala poate actiona in

urmatoarele directii:

a. sa emita reglementeri, sa ia masuri pentru impunerea respectarii acestora si sa

aplice sanctiuni legale in cazurile de nerespectare

b' sa controleze si sa verifice pebaza raporturilor primite si prin inspectii lafata

IocLrlui registrele. conturile si orice alte documente ale bancilor autorizate, pe

care le considera necesare pentru indeplinirea atributiilor sale de supraveghere

c. BNR va actiona ca imprumuturilor de ultima instanta pentru societatile

batrcare aflate in dificultate de plata. in conditiile stabilite de aceasta

Banca Nationala a Romaniei emite reglementari generale privind instrumentele de plata,

coordoneaza si supravegheaza sistemele de plati de interes national, stabileste masurile

necesare pentru prevenirea si eliminarea oricarei situatii care pericliteaza buna

functionare a sistemelor de plati, asigura servicii de compensare si decontare intre

societatile bancare, presteaza servicii de colectare si difuzare, la cerere, contra cost, de

dateprivind incidentele deplati si riscurile de creditare in sistemul bancar.

6. Banca de emisiune – banca a statului

ca banca a statului, banca centrala indeplineste 3 categorii de atributii:

a. operatiuni cu trezoreria statului

b. reiatia cu bugetul de stat, caruia BNR o poate acorda imprumuturi pentru

acoperirea decalajului temporar dintre venituri si cheltuieli

c. participa in numele statului la stabilirea si dezvoltarea relatiilor financiare

i nternati onal e, as i gurand cooperarea internati onala dupa cum urmeaza:

6

BNR poate deveni membra a unor organizatii intemationale cu

caracter financiar

BNR poate participa in numele statului la negocieri si tratative externe

in probleme financiare, monetare, valutare, de credit, de plati si in

d omen i u I autorizarii si s uprave gheri i b ancare

BNR poate negocia si incheia acorduri, conventii sau alte intelegeri

privind imprumuturi pe termen scurt si alte operatiuni financiar –

bancare cu institutii financiare internationale, banci centrale , societati

bancare si nebancare cu conditia rambursarii acestora in termen de un

an

BNR poate incheia in nume propriu sau in numele statului acorduri de

decontare si de plati sau orice alte contracte avand acelasi scop, cu

institutii publice sau private care isi au sediul in strainatate.

5.2 Asigurarea de lichiditati in sistemul bancar

Managementul oricărei bănci are ca principală componentă asigurarea uneilichidități adecvate. O bancă este considerată că are lichiditate dacă are acces imediat, lacosturi rezonabile, la fondurile necesare.

În sens larg, conceptul de lichiditate se referă la capacitatea activelor de a fitransformate rapid și cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă sub formă de numerar saude disponibil în cont curent.

În sens mai restrâns, lichiditatea bancară reprezintă o problemă de gestiune apasivelor și activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea bancară exprimă capacitatea unei bănci de a-și finanța operațiunile curente. În situația unei reduceri neașteptate a numerarului, un nivel de lichiditate scăzutpoate duce, la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare cu costuri mari. Această situație reduce profitabilitatea băncii și determină, în ultimă instanță, insolvabilitatea. O lichiditate excesivă diminuează rentabilitatea activelor, conducând la obținerea unor performanțe financiare slabe. Principala activitate a băncilor, operațiunile de intermediere, presupun atragerea de resurse pe termen scurt și plasarea acestora pe termen lung, dând impresia unei incertitudini în ceea ce privește lichiditatea. Transformarea resurselor cu scadență mică în plasamente cu scadență mare pentru a putea face față eventualelor crize de lichiditateconstă în gestiunea riscului de lichiditate.

Banca Națională Română este împuternicită, prin statutul său de autoritatea legislativă, să reglementeze activitatea bancară. Norma BNR numărul 1 din 9 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial, reglementează nivelul minim de lichiditate pe care trebuiesă îl îndeplinească băncile. BNR definește lichiditatea, în norma mai sus menționată, ca fiind „capacitatea băncii de a asigura în orice moment îndeplinirea angajamentelor sale”.

Este deci normal ca băncile să aibă în vedere menținerea la o cotă minimă a activelor lichide pentru a nu se produce pierderi prin redundanță, datorate neplasării resurselor în active purtătoarende dobândă normală. Din acest motiv reglementările B.N.R prevăd ca perioada maximă pentru plasamentele interbancare să fie 6 luni pentru maximum 20% din totalul depozitelor în lei și 3 luni pentru maximum 10% din totalul depozitelor în valută. Majoritatea plasamentelor interbancare în lei și valută sunt efectuate în maximum o luna de zile.

În concluzie, măsurarea câștigurilor și gestionarea riscurilor prezintă o importanță deosebită în aprecierea calității, atât a activității bancare cât și a performanțelor acesteia. Ele își vor asuma toate riscurile specifice procesului de obținerea de profit, dar în condiții de prudență, luând în calcul: respectarea regulilor prudențiale impuse de autoritatea națională de reglementare; profitul scontat să justifice expunerea la riscul asumat; eventualele pierderi să nu deterioreze dramatic situația financiară a anului respectiv, ele putând fi acoperite din profit sau din provizioane și riscul ce trebuie să fie astfel dimensionat încât pierderea produsă prin materializarea acestuia să poată fi considerată ca normală pentru activitatea băncii, astfel încât imaginea ei, atât externă, cât și internă, să nu fie deteriorată.

5.3 Realizarea politicii monetare si valutare a statului

Institutia abilitata sa conduca politica monetara a unei tari este banca centrala, primul nivel al unui sistem bancar modern. In Romania noua lege bancara, Legea nr. din 23 martie 1998 si noua Lege privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei din 1 iulie 1998 stabileste ca "Banca Nationala a Romaniei elaboreaza, aplica si raspunde de politica monetara, valutara, de credit, de plati, precum si de autorizarea si supravegherea prudentiala bancara in cadrul politicii generale a statului”.

          In acelasi timp, Banca Nationala colaboreaza cu autoritatile publice centrale si locale pentru indeplinirea obiectivelor sale sau pentru a fi consultata in ceea ce priveste actele normative din domeniul bancar-monetar sau imprumuturile sectorului public.

          Politica monetara este un instrument important de interventie a statului ineconomie pentru mentinerea echilibrelor macroeconomice si stimularea cresteriieconomice. Aceasta poate fi inteleasa numai in contextul parghiilor de interventie astatului in economie. De aceea, in cele ce urmeaza, va fi abordat subiectul coordonariipoliticilor economice cu particularizarea politicii monetare si politicii valutaredeoarece acestea tin de competentele autoritatilor monetare.

Politica macroeconomica se concretizeaza in ansamblul instrumentelor si masurilor adoptate de autoritatile unei tari, in scopul influentarii principalelor variabile economice si al atingerii nivelului dorit pentru economia respectiva.

Realizarea acestei politici economice este legata de atingerea obiectivelor propuse.

Politica monetara stabileste ca obiectiv fundamental al autoritatilor monetare stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei.

Totodata, in vederea atingerii obiectivului sau fundamental,banca centrala stabileste strategia de politica monetara si decide asupra instrumentelor si a procedurilor pe care le utilizeaza pentru implementarea politicii monetare.

Piata valutara reprezinta piata unde se pot schimba (cumpara sau vinde)diferite valute. Piata cursului de schimb este cea mai mare si mai dinamica piata din lume. Volumele tranzactionate intr-o zi pe aceasta piata depasesc 2,5 trilioane de dolari. Cele mai importante centre financiare din lume in ceea ce priveste piata valutara sunt Londra (cea mai mare piata), New York, Tokio, Frankfurt si Singapore. Mijloace de comunicare cum ar telefonul, internet-ul sau fax-ul realizeaza transmisia informatiilor intre toate centrele financiare aproape in timp real, ceea ce asigura o uniformitate a preturilor afisate pentru o anumita valuta in toate centrele.

Piata valutara nu este centralizata, functioneaza ca o “piata la ghiseu” (overthe-conter), in care cateva mii de actori, majoritatea banci, cumpara si vand valuta, mai exact depozite denominate in valuta. In afara de banci, alti actori importanti pe piata cursului de schimb sunt corporatiile ce realizeaza comert international sau au filiale deschise in mai multe tari, institutiile financiare altele decat banci, cum ar fi fondurile private de pensii si bancile centrale, care intervin pe piata valutara.

Exista doua tipuri de tranzactii valutare: la vedere (spot), care presupun livrarea valutei in maxim doua zile lucratoare si la termen (forward), care presupun livrarea valutei la o data ulterioara si la un pret stabilit in momentul incheierii contractului.

De asemenea, operațiunile pe aceasta piața se impart in:

(i) operațiuni de arbitraj (prin care se urmareste obținerea unui profit fara

asumarea unui risc);

(ii) operațiuni de speculație (se urmareste obținerea unui profit, dar exista riscuri

asumate)

(iii) operațiuni de acoperire impotriva riscului (hedging). In practica, delimitarea

acestor tipuri de operațiuni este extrem de dificila.

Fluxurile monetare circula pe aceasta piața nu in forma fizica, ci sub forma de

bani scripturali, prin inscrisuri in cont. Atunci cand spunem ca o banca a cumparat

dolari pe piata valutara este echivalent cu a spune ca acea banca a deschis un depozit

denominat in dolari. Acest lucru este important pentru a intelege ca ratele de dobanda

reprezinta un factor cheie pentru evolutia cursului de schimb.

CAPITOLUL 3.

SECTIUNEA 1