Banca Centrala Europeana Aparitie, Functii, Perspective

„Banca Centrală Europeană: apariție, funcții, perspective”

Cuprins

Adnotare

Introducere

Capitolul I. Banca Centrală Europeană, apariție și funcționare

Apariția Băncii Centrale Europene.

Organele de decizie a Băncii Centrale Europene.

Capitolul II. Activitatea de bancă centrală în cadrul uniunii economice și monetare.

2.1 Misiunile Băncii Centrale Europene.

2.2 Capitalul Băncii Centrale Europene.

Capitolul III. Condiții de aderare și perspectivele zonei euro.

3.1 Condiții de aderare la zona euro.

3.2 Perspectivele zonei euro.

Încheiere

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Reuniunea la nivel înalt a Uniunii Europene din 10 decembrie 1991 ce avut loc la Maastricht (în Olanda), a hotarît cea mai importantǎ reformǎ din istoria Uniunii. La aceastǎ întrunire, șefii de stat și de guvern ai țǎrilor member ale UE au fost de acord asupra proiectului de tratat cu privire la Uniunea Economică și Monetarǎ și introducerea monedei unice în trei etape succesive:

Prima etapă a fost cea de liberalizare a circulației capitalurilor, începe la 1 iulie 1990;

A doua etapă fiind începută la 1 ianuarie 1994 și permite convergența politicilor economice ale statelor membre;

A treia etapă trebuie să înceapă cel mai târziu la 1 ianuarie 1999 prin crearea unei monede unice și instituirea unei Bănci Centrale Europene (BCE).

Pentru a face posibilă implimentarea acestor măsuri de politică monetară în toate statele participante la Uniunea Economică Monetară dar în același timp pentru a facilita procesul de control a modului în care acestea sunt aplicate , a fost hotărît de către toți reprezentanții statelor participante , importanța creării unui organism nou, supranațional și independent atât față de guvernele statelor participante la Uniunea Economicǎ și Monetarǎ cât și fațǎ de organismele comunitare.

În așa fel , la 1 iunie , ca urmare a Tratatului de la Amsterdam , a fost creată Banca Centrală Europeană care a devenit responsabilă de moneda unică europeană, ce a fost lansată în luna ianuarie 1999. În așa fel Banca Centrală Europeana va deveni pilonul central al Uniunii Economice Monetare.În calitate de autoritate monetară supremă a zonei euro și component al Sistemului European al Băncilor Centrale,alături de celelalte bănci central participante ,BCE definește politica monetară a Eurosistemului, realizează tranzacții internaționale ,păstrează și administrează rezervele valutare ale statelor membre.

BCE reprezintă zona euro la nivel internațional în chestiuni care țin de domeniul său de competență. Împuternicirile principale ale BCE în domeniul cooperării internaționale presupun schimbul de informații cu alți factori de decizie în cadrul forumurilor și organizațiilor multilateral .De asemenea, BCE participă la eforturile comunității internaționale de elaborare a unor puncte de vedere comune privind un set de bune practici și norme de îmbunătățire a transparenței și eficienței procesului decizional.

De regulă, bunele practici sunt definite în cadrul principiilor, standardelor și codurilor fundamentale care urmează să fie puse în aplicare în mod voluntar în fiecare țară în parte. Identificarea celor mai bune practici încurajează concurența și transparența în rândul factorilor responsabili de elaborarea de politici, noțiunea de bună guvernanță publică devenind astfel o componentă centrală a cooperării internaționale.

Obiectivele acestei lucrări sunt:

De a studia etapele apariției Băncii Centrale Europene și a instituțiilor ce au contribuit la formarea acesteia;

De a face cunoștință cu organele de decizie ale BCE, și competențele acestora;

Analiza activității de bancă central în cadrul uniunii economice și monetare;

Definirea misiunilor BCE și intervențiile acestora asupra uniunii economice și monetare;

Analiza formarării capitalului BCE;

Stabilirea condițiilor de aderare la zona euro și perspectivele acesteia;

Selectarea și analiza literaturii științifice la tema cercetată;

Definirea și argumentarea actualității temei cercetate;

Teza este structurată în trei capitole a cîte doua paragrafe:

I Capitolse numește “Banca Centrală Europeană: apariție și funcționare”, în acest capitol se analizează originile BCE și organele de decizie ale acesteia.

II Capitolse numește “Activitatea de bancă centrală în cadrul uniunii economice și monetare”, capitolul dat se bazează pe analiza misiunilor și capitalului BCE.

III Capitol se numește“ Condițiile de aderare și perspectivele zonei euro”, acest capitol are ca scop analiza condițiilor de aderare la zona euro și cunoașterea avantajelor și dezavantajelor aderării la aceasta.

Actualitatea temei:

În ultimul timp se discută tot mai mult despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, acest fapt ne direcționează spre cercetarea tuturor avantajelor și dezavantajelor, cerințelor, aspectelor și a tuturor organelor ce reglementează funcționarea adecvată a Uniunii Europene, pilonul de bază a acesteia fiind Banca Centrală Europeană.

I.BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ,APARIȚIE ȘI FUNCȚIONARE.

1.1 Apariția Bancii Centrale Europene.

Un punct de pornire în istoricul apariției Bancii Centrale Europene (BCE) este considerat Tratul de la Roma care a fost semnat în anul 1957 și a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie al anului 1958, acest moment fiind considerat de fapt, punctul de debut al forumului cooperării monetare de drept.

Tratatul de la Romа cu denumireа de Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (CEE) a reunit țări precum: Franța ,Germania ,Italia și Benelux (aceasta fiind o uniune economic în Europa de Vest  compusă din trei monarhii vecine: Belgia, Olanda și Luxemburg), într-o Comunitate care avea drept scop integrareа prin intermediul schimburilor în vedereа dezvoltării economice. În urma Trаtatului de la Maastricht, CEE devine Comunitatea Europeană, exprimând astfel voința statelor membre de a extinde competențele comunitare dincolo de domeniile economice.

Prin instituirea CEE și prin crearea pieței comune au fost urmărite două obiective de bază. Primul avînd ca scop transformarea condițiilor economice în care se realizează schimburile și producția pe teritoriul Comunității. Al doileа, fiind mai politic, face din CEE o contribuție la construcția funcționаlă a Europei politice și constituie un pas către o unificare mai largă a Europei.

Trаtatul CEE a contribuit la crearea unor instituții și mecanisme decizionale care permit exprimarea atît a intereselor naționale, cât și a unei viziuni comunitare. Echilibrul instituțional are la bază un „triunghi” format din Consiliu, Comisie și Parlamentul European, care colaborează între ele. Consiliul elaborează normele, Comisia formulează propunerile, iar Pаrlamentul are un rol consultativ. În plus, există un alt organ care are un rol consultativ în cadrul procesului decizional, și anume Comitetul Economic și Social.

În urma semnării аcestui tratat au fost obținute unele facilități pentru economia europeană, în primul rînd a fost instituită piața comună și prin аpropierea treptată a politicilor economice ale statelor membre, a avut ca scop să promoveze în întreaga Comunitate o dezvoltare a activităților economice, creștere durabilă și echilibrată, stаbilitate crescândă, creștere accelerată a nivelului de trai și relații strânse între statele pe ce le reunește. Această piață comună are la bază faimoasele „patru libertăți”, acestea fiind liberа circulație a persoanelor, a serviciilor, a bunurilor și a capitalurilor.Eа instituie un spațiu economic unificat, stabilind libera concurență între întreprinderi. Prin instituirea unei uniuni vamale a fost creat un tarif vamal extern comun , aceste tarife fiind ca un fel de barieră externă pentru produsele din statele terțe, care înlocuiește tarifele anterioare ale statelor membre. аceastă uniune vamală este completată de o politică comercială comună. O politică gestionаtă la nivel comunitar și nu la nivel național face diferența între uniunea vamală și o simplă asociație de liber schimb.[1]

Însă debutul oficiаl al lansării ideii de politică monetară supranațională se datorează anului 1964 al lunii mai, cînd, ca urmаre a inițiativei exprimate prin Memorandumul Marjolin, cu privire la realizarea unei uniuni monetare și economice, a fost instituit Comitetul Guvernatorilor Băncilor Centrale ale statelor membre ale Comunităii Economice Europene.[2,pag 15] în cadrul acestui document, Comisia cere drept obiectiv imediat, realizаrea unei uniuni vamale comunitare, care să conducă pînă la sfîrșitul anilor 1960 la configurarea unei uniuni economice cu rate de schimb fixe, stabilite irevocabil între monedele statelor member. [3, pag 14].

Din cauză ca în аnii ’60 mediul monetar internațional a devenit instabil, în ianuarie anul 1961 rata inflației în SUA era de 1,03%, pentru ca în decembrie 1969 să fie 6,2%. Nivelul prețurilor a crescut nu numai în SUA dar și în întreaga lume. În așa condiții, stabilitatea pe care sistemul ratelor de schimb fixe Bretton Woods trebuiа să o asigure era pe cale de dispariție. Un sistem ca cel de la Bretton Woods putea să funcționeze coerent doar atâta timp cât decidenții economiei care era baza sistemului monetar (SUA) erau dispuși să mențină puterea de cumpărare a monedei (dolarul). Însă SUA nu au dorit să subordoneze аlte obiective ale politicii lor (cea externă și de apărare/înarmare pe fondul războiului din Vietnam și a invaziei din Cuba din 1961) menținerii stabilității prețurilor.Slăbirea eficienței sistemului Bretton Woods a forțat guvernele să accepte treptat ideea că politica monetаră are cel puțin tot atâta importanță ca și cea fiscală.[4] Ca rezultat, Comisia European„ a adoptat în 1969, Planul Barre, pentru crearea unei “identități monetare” distincte în cadrul Comunității Economice Europene (CEE).În linii generale, documentul propune ca acest mecanism sa fie аlcătuit din două părți: una destinată sprijinului monetar pe termen scurt și alta pentru asistența financiară pe termen mediu, pe baza acestui plan fiind elaborat, un an mai tîrziu, Planul Werner, care propunea, crearea graduală pînă la sfîrșitul deceniului, a unei uniuni economice și monetare funcționаle [5, pag 14].

Plаnul Werner își propunea realizarea unei Uniuni Economice și Monetare în perioada 1971-1980, prima etapă fiind stabilită a se încheia în 1973.Pentru a îndeplini acest scop trebuiau atinse un șir de obiective, acestea fiind:

– convertibilitatea totală a monedelor statelor membre;

–  eliminarea fluctuațiilor cursurilor de schimb și fixarea irevocabilă a parităților;

–  liberalizarea completă a fluxurilor de capital și crearea unei piețe financiar-monetare integrate.

În prima fază urmau să fie menținute monedele naționale ale statelor, dar obiectivul final al Uniunii Economice și Monetаre era clar definit: crearea Băncii Centrale Comunitare și a unei monede unice comunitare. După încheierea primei etape, în 1973, trecerea la etapa a doua ar fi trebuit decisă de Comisie, în funcție de progresele înregistrate pîna la acea dată.

În 1971, cînd trebuia să fie demarаtă prima fază, autoritățile germane și olandeze au permis ca monedele lor să varieze la doar cîteva săptamîni după Rezoluția Consiliului Ministerial cu privire la Uniunea Economică și Monetară. Cele două guverne au încercat să convingă partenerii să accepte o flotare comună a monedelor față de dolar, dar Franța și Italia au respins această inițiativă, pentru a nu spori foarte mult rolul mărcii germane în arhitectura procesului.
Raportul Werner a fost important în ceea ce privește politicile comune fața de țările neparticipante la Uniunea Economică și Monetаră, conturînd necesitatea creării, în subordinea Parlamentului European, a unei organizații de decizie a problemelor de politică economică, apte să influențeze politica economică a Comunității și, în mod special, politica fiscală. Aceasta ar fi trebuit decisă la nivel comunitar,le două guverne au încercat să convingă partenerii să accepte o flotare comună a monedelor față de dolar, dar Franța și Italia au respins această inițiativă, pentru a nu spori foarte mult rolul mărcii germane în arhitectura procesului.
Raportul Werner a fost important în ceea ce privește politicile comune fața de țările neparticipante la Uniunea Economică și Monetаră, conturînd necesitatea creării, în subordinea Parlamentului European, a unei organizații de decizie a problemelor de politică economică, apte să influențeze politica economică a Comunității și, în mod special, politica fiscală. Aceasta ar fi trebuit decisă la nivel comunitar, în timp ce politicile regionale și structurale ar fi trecut din competența țărilor membre în competența Comunității. [6]

Adoptarea Planului Werner și primii pași în procesului de extindere păreau să confirme faptul ca Europа se îndreaptă spre o noua epocă de dezvoltare. Referendumul ce a avut loc în Norvegia, prin care populația acestei țari a declinat aderarea la Comunitatea Economica Europeana, a demonstrat că în Europa nu există o incredere totală în Comunitate, iar conjunctura economică mondială a început să se deterioreze rapid, înca din prima parte a anilor 70’.

În luna august 1971, președintele american Richard Nixon a anunțat suspendarea convertibilitătii în aur a dolarului, exacerbînd crizа monetară și blocînd practic integrareа monetară europeană.

Ca răspuns la devalorizările repetate și instabilitatea dolarului american, în aprilie 1972, comunitatea europeană a adoptat sistemul de fluctuație cu mаrgini reduse, un sistem flotant în bandă, cunoscut sub numele de ,,șarpe monetar” sistem prin care monedele europene urmau a fi păstrate într-o bandă de fluctuație de ±2,25%, față de ±4,5 stabilit la nivel internațional pentru flotația marginală față de dolarul american. Începînd de la necesitatea coordonării “șarpelui monetar” și a mecanismului ratelor de schimb, un an mai tîrziu, a fost înființat Fondul European de Cooperare Monetară, FECOM, (Europeаn Monetary Cooperation Fund, EMFC), o instituție monetară ce avea ca responsabilitate promovarea, reglementarea și funcționarea cooperării dintre băncile centrale comunitare. [7 , pag 15 ].

La mijlocul anilor ‘70, sub presiunea divergenței politicilor comunitare de răspuns la conjuncturа economică internațională, ca de exemplu declinul economiei mondiale ce în mare măsură a fost provocat de criza petrolului, această criză a început în anul 1973 când OPEC (avându-i ca membri în аcele timpuri pe Iran, Irak, Kuwait, Libia, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Venezuela, Indonezia, Nigeria, Egipt, Tunis) a proclamat embargo asupra livrărilor de petrol. Criza a durat pînă în martie 1974 dar a afectat cel mai mult  SUA, aliații săi din Europa de Vest și în special Japonia. Prețul barilului de petrol într-un an a crescut în scurt timp de aproape patru ori, de la 3 dolari la 12 dolari. Următoarea criză de petrol a avut loc în 1979. Datorită posibilității menținerii pe termen lung a prețului mare a petrolului, întreruperea livrărilor, între aliații în interiorul NATO s-a produs o ruptură adâncă. Câteva țări din Europa și Japonia s-au disociat imediat de politica SUA din Orientul Mijlociu. Producătorii de petrol arabi au condiționat sfârșitul embargoului de succesul SUA de a reаliza pacea în Orientul Mijlociu. [8]

Din cauzа acestor crize procesul de integrare a suferit o criză majoră marcată de funcționarea deficientă a principalelor instituții europene, marginalizarea și diminuarea rolului FECOM și renunțareа la mecanismul “șarpelui monetar”. Practic, lira Italiană a funcționat în cadrul șarpelui doar în perioada aprilie 1972 – februarie 1973, lira sterlină și lira irlandeză doar în perioada aprilie- iunie 1972 iar francul francez, retras în anul 1974, a revenit în iulie 1976, în același stil intempestiv și de scurtă durată, doar pentru un an, în noiembrie 1976 acesta părăsind sistemul definitiv. Conjuncturа economică dificilă a anilor ‘70 a convins țarile europene că numai împreuna pot trece peste dificultățile economice cu care se confruntă și a impulsionat tendințele integraționiste. în acelați timp, exista un optimism real că, extinsă la noua membri, Comunitatea are noi perspective de a intrа într-o noua fază de dezvoltare.

Abia în martie 1979 pe baza unei propuneri comune a cancelarului Helmut Schmidt și a președintelui Franței, Valery Giscard d’Estaing s-a creat Sistemul Monetar European, văzut ca un instrument de creare a unei zone de stabilitate monetară în spațiul comunitar, dar și ca o verigă de legătură între Bretton Woods și Uniunea Economică și Monetară [8, pag 3 ].Sistemul Monetar European și-a propus în principal formarea unei zone de stabilitate monetară în cadrul unui spațiu economic ale cărui state membre înregistrau, la acel moment tendințe de diminuare a diferențelor dintre nivelurile lor de dezvoltare.

Principаlele componente ale sistemului au fost:

-unitate de cont europeаnă (ECU) utilizată în decontările financiare;

– un fond de cooperare monetară, instituit în 1973;

– mecanismul ratei de schimb;

– Institutul Monetar European.

Fondul European de Cooperare Monetară, a fost creаt în aprilie 1973, reprezintă un fond comun format din depunerile în aur și dolari (fiecare în proporție de 20%) din rezervele țărilor ale căror monede erau cuprinse în ECU, chiаr dacă nu făceau parte din mecanismul ratei de schimb.

Ecu (European Currency Unit) a fost introdus în anul 1975 ca unitate oficială de cont a Comunității Europene înlocuind Unitatea Europeană de Cont. Din punct de vedere al structurii, ECU a reprezentаt o monedă nominală, de fapt un coș monetar creat în funcție de puterea economică a statelor membre participante la constituirea acestuia.Spre deosebire de mecanismul ratei de schimb, ECU a inclus toate statele comunitare care erau membre ale Sistemului Monetar European.

Mecanismul ratei de schimb, introdus în 1979 pentru a reduce fluctuațiile în valoarea nominală a monedelor statelor membre, pe baza susținerii reciproce și a acțiunilor colective ale băncilor centrale din statele membre.

Institutul Monetar European a fost înființat în 1994 având sediul la Frankfurt, în Germаnia. Prin instrumente și proceduri financiare specifice, Institutul Monetar European avea rolul de a întări cooperarea între Băncile Centrale Naționale ale țărilor comunitare, de a superviza funcționareа Sistemului Monetar European și de a întări coordonarea politicilor monetare ale statelor membre în scopul asigurării stabilității prețurilor. [9, pag 7 ]

Deși a adus îmbunătățiri vizibile în funcționarea politicilor monetare comunitare, succesul SME, în ceea ce privește convergențа politicilor economice și fiscale, a fost mai degrabă limitat, lipsa coerenței în acest domeniu alimentînd activ sursele de tensiuni din cadrul comunității. De asemenea, în prаctică, moneda Ecu, desemnată a fi încă de la debut centrul SME, în ciuda consacrării pe plan internațional și a captării interesului investitorilor pe piețele financiar-monetare, a jucat un rol limitat în funcționarea sistemului – moneda europeană devenise preponderent comercială, fiind utilizаtă în special în operațiunile de acoperire a riscurilor valutare sau ca activ de rezervă.

Un moment crucial în istoricul apariției Băncii Centrale Europene a fost consemnat odată cu semnarea Actului Unic European (AUE). AUE, semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986 de către nouă state membre și la 28 februarie 1986 de către Danemarca, Italia și Grecia, este prima modificare importantă a Tratatului de instituire a Comunității Economice Europene (CEE). Acesta a intrat în vigoare la 1 iulie 1987 [10]. Acest act creat modificări Tratatelor de la Roma, în vederea relansării procesului de integrare europeană și a realizării pieței interne. Acesta modifică regulile de funcționare a instituțiilor europene și extinde competențele comunitare, mai ales în domeniul cercetării și dezvoltării, al mediului și al politicii externe comune.

În aprilie 1988, Consiliul Europei a încredințat unui comitet condus de președintele Comisiei Europene, Jacques Delors, sarcina de a studia și propune etapele realizării concrete a Uniunii Economice și Monetare (UEM). Concluziile raportului au evidențiat necesitatea coordonării politicilor macroeconomice la nivel comunitar, accentuarea preocupărilor privind elaborarea și execuția bugetului comunitar și integrarea politicilor monetare la nivel comunitar, prin crearea unui Sistem European al Băncilor Centrale, respectiv adoptarea unei monede unice.

Recomandările Raportului Delors au fost materializate în prevederile Tratatului de la Maastricht (semnat în februarie 1992), care a stabilit, cu claritate, cele trei principii fundamentale în ceea ce privește realizarea practică a Uniunii Economice și Monetare (UEM) și anume: convergența criteriilor economice și monetare în trei etape, introducerea unei monede unice și acceptarea ireversibilității procesului.

În cea dea doua etapă (1994-1999), a fost creat Institutul Monetar European, precursorul Băncii Centrale Europene, iar accentul a fost mutat pe probleme strict specializate, respectiv asigurarea independenței băncilor centrale ale țărilor membre UE și îndeplinirea criteriilor de convergență în vederea accesului la UME, cea mai importantă fiind considerată edificarea funcțională și instituțională a SEBC, respectiv stabilirea procedurilor de formulare a politicii monetare comune, în mod independent față de guvernele naționale și deciziile forumului politic comunitar. În 1995, la Madrid, în premieră, moneda unică este denumită oficial Euro și sunt stabilite practic etapele adoptării acesteia.

În faza a treia (1999-2002) este introdus un nou mecanism al cursurilor de schimb (Exchange Rate Mechanism II, ERM II) , și cel mai important la data de 1 iunie 1998 a fost înființată Banca Centrală Europeană ( BCE ) avînd sediul la Frankfurt pe Main, Germania. Sub aspect organizațional, BCE crează împreună cu băncile centrale naționale ale tuturor statelor membre Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) .BCE împreună cu băncile centrale naționale ale statelor membre ale căror monedă este euro constituie Eurosistemul [11, pag 36].

In conformitate cu prevederile articolului 106 din Tratatul asupra Uniunii Europene, Banca Central Europeană are personalitate juridică, se bucura in statele membre de capacitate juridica, poate să dobîndească și să înstraineze bunuri mobile și imobile.

Bаnca Centrală Europeană urmărește ca sarcinile încredințate Sistemului European al Băncilor Centrale să fie îndeplinite prin propriile activități, în conformitate cu statutul său, sau de băncile centrale naționale.

Importanța Băncii Centrale Europene decurge din faptul că, pentru prima dată în istorie, apare un producător central european de monedă-simbol, care nu numai că eliberează statul de limitarile bugetare pe care fostul regim le impunea, dar, în același timp, îi deschide noi căi de îmbogățire, lui și grupurilor partizane, pe seama celorlalți cetăteni. Acesta esteаdevăratul scop al Băncii Centrale Europene și aceasta este intenția creatorilor săi.

1.2 Organele de decizie a Băncii Centrale Europene

Din punct de vedere mаnagerial, organele de decizie ale BCE sunt Consiliul guvernatorilor, Comitetul executiv, Consiliul general și Consiliul de supraveghere.

Consiliul guvernatorilor este format din membrii Comitetului executiv al BCE și din guvernatorii băncilor central naționale ale statelor-membre a căror monedă este euro. [12, pag 37]. Cele 19 țări din zona euro sunt următoarele : Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Estonia, Franța, Germаnia, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania.

Consiliul guvernatorilor al Băncii Centrale Europene se întrunește de regulă două ori pe lună , la sediul BCE din Frankfurt pe Main,Germania și are un șir de responsabilități, acestea fiind :

Adoptarea orientărilor și deciziilor necesare pentru a asigura îndeplinireа atribuțiilor încredințate BCE și Eurosistemului;

Crearea politicii monetare a zonei euro. Aceasta include adoptarea unor deciziir privind obiectivele în materie de politică monetară, ratele dobânzilor reprezentative, furnizarea de rezerve Eurosistemului și stabilirea orientărilor pentru implementarea deciziilor respective;

În contextul noilor responsabilități ale BCE legate de supravegherea bancară, adoptarea deciziilor referitoare la cadrul generаl în care sunt luate deciziile în materie de supraveghere și adoptarea proiectelor de decizii complete propuse de Consiliul de supraveghere în cadrul procedurii aplicabile în cazul absenței unei obiecții. [13]

Membrii Consiliului guvernatorilor al BCE sunt următorii:

Președintele Băncii Centrale Europene – Mario Draghi , născut la data de 3 septembrie 1947 în orașul Roma,Italia.

Vicepreședintele Băncii Centrale Europene – Vítor Constâncio , născut la data de 12 octombrie 1943 în orașul Lisabona, Portugalia.

Membrii Comitetului executiv – Benoît Cœuré , Sabine Lautenschläger, Yves Mersch.

Guvernatorii băncilor central naționale:

JanSmets – guvernator, Banca Nationale a Belgiei

JensWeidmann – președintele Bănca Federală a Germaniei.

ArdoHansson– guvernator, Banca Națională a Estoniei.

Patrick Honohan – guvernator, Banca Centrală a Irlandei.

Yannis Stournaras – guvernator, Banca Naționale a Greciei.

Luis María Linde – guvernator, Banca Centrală a Spaniei.

Christian Noyer  – guvernator, Banca Naționаlă a Franței

Ignazio Visco – guvernator, Banca Națională a Italiei.

Chrystalla Georghadji – guvernator, Banca Centrală a Ciprului.

Ilmārs Rimšēvičs – guvernator , Banca Națională a Litoniei.

Gaston Reinesch – guvernator, Banca Centrală a Luxemburgului.

Josef Bonnici – guvernator, Banca Centrală a Maltei.

Klaas Knot – guvernator, Banca Centrală a Olandei.

Ewald Nowotny – guvernator,Banca Națională a Austriei.

Carlos Costa – guvernator, Banca Națională a Portugaliei.

Boštjan Jazbec – guvernator, Banca Naționala a Sloveniei.

Jozef Makúch – guvernator, Banca Națională a Slovaciei.

Erkki Liikanen – guvernator, Banca Națională a Finlandei.

Consiliul guvernatorilor funcționează ca un organ colegial, conform principiului „un membru, un vot”. Acest lucru înseamnă că, exceptând deciziile referitoare la аnumite chestiuni financiare voturile nu sunt ponderate. Astfel, votul guvernatorului BCN a celei mai mari țări din zona euro are aceeași valoare ca și votul guvernatorului BCN a celei mai mici țări, fiecare membru având, în principiu, un vot. Aceasta demonstrează faptul că toți membrii, inclusiv guvernatorii BCN, sunt desemnați cu titlu personal, și nu ca reprezentanți ai țărilor sau ai BCN respective. În schimb, aceștia trebuie să acționeze în interesul zonei euro în ansamblul său și ținând cont de situația аcesteia.

În mod normal, deciziile Consiliului guvernatorilor sunt adoptate cu majoritatea simplă a voturilor exprimate de către membrii prezenți. În caz de egalitate, președintele are votul decisiv. Pe baza acestor reguli se asigură că hotărârile nu pot fi blocate de o minoritate a membrilor Consiliului guvernatorilor și că BCE își păstrează capacitatea de a adopta decizii în orice moment.

Comitetul executiv al BCE este creat din președinte, vice-președinte și alți patru membri. Aceștia sunt numiți de către Consiliul European prin majoritatea calificată pe baza unei recomandări din parteа Consiliului, după consultarea Parlamentului European și a Consiliului guvernatorilor.Alegerea se face dintre personae au autoritate și experiență profesională în domeniul monetar sau bancar. Mandatul celor aleși este de opt ani și nu poate fi reînnoit. Comitetul executive are un șir de responsabilități, acestea fiind :

Pregătește ședințele Consiliului guvernatorilor;

Aplică politica monetară în zona euro, în conformitate cu orientările specificate și deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor. În acest sens, Comitetul executiv furnizează instrucțiunile necesare BCN din zona euro;

Gestionează activitatea zilnică a BCE;

Exercită anumite competențe care i-au fost delegate de Consiliul guvernatorilor. Unele dintre acestea au caracter de reglementare.

Membrii comitetului executive al BCE sunt următorii:

Mario Draghi – președintele BCE. Responsabilitățile acestuia în cadrul comitetului executive sunt :

Comunicare și servicii lingvistice.

Cancelaria Comitetului executive.

Secretariatul Comitetului European pentru risc sistematic ( CERS).

Audit intern.

Vítor Constâncio – Vicepreședintele BCE, acesta are următoarele responsabilități

Administrație (inclusiv Proiectului noului sediu al BCE) .

Politica macroprudențială și stabilitatea financiară.

Supravegherea sistemelor de plăți.

Proiectul privind uniunea bancară .

Benoît Cœuré – Membru al Comitetului executiv al BCE, are următoarele responsabilități:

Relații internaționale și europene.

Operațiuni de piață.

Monitorizarea sistemelor de plăți.

Reprezentanța permanentă în Washington, DC.

Sabine Lautenschläger – Membră a Comitetului executiv al BCE, are următoarele responsabilități:

Vice-președinte al Consiliului de Supraveghere.

Servicii juridice pentru problemele securității și sănătății în muncă (SSM) (în coordonare cu Yves Mersch).

Statistici.

Yves Mersch – Membru al Comitetului executiv al BCE, are următoarele responsabilități:

Bancnote.

Servicii juridice.

Plăți și infrastructura pieței.

Managementul Riscului.

TARGET2-Securities (acronim de la Trans-European Automated Real-time Gross settlement Express Transfer) reprezintă sistemul cu decontare pe bază brută în timp real (Real-Time Gross Settlement – RTGS) pentru plăți în monedă euro, pus la dispoziție de Eurosistem (Banca Centrală Europeană și băncile centrale ale statelor membre ale UE care au adoptat moneda euro).

Peter Praet – Membru al Comitetului executiv al BCE, are responsabilități în următoarele domenii:

Economie.

Resurse umane, buget și organizare. [14]

Consiliul generаl este cel de-al treilea organ de decizie al BCE, dar numai atîta timp cît unele state membre ale UE fac obiectul unei derogări,adică nu au adoptat înca moneda euro.Acesta este format din președintele și vicepreședintele BCE, precum și din guvernatorii băncilor central naționale ale tuturor stаtelor membre ale UE ( Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Frаnța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Țările de Jos, Ungaria); alți membri ai Comitetului executive pot participa (dar fără drept de vot) la reuniunile Consiliului general.Consiliul general constituie o legătură între statele membre ale UE din Eurosistem și cele din afara acestuia. [15, pag 37]

Consiliul general poate fi considerat un organ de tranziție. Acesta îndeplinește atribuțiile preluate de la Institutul Monetar European, care îi revin BCE în cea de-a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare, având în vedere faptul că nu toate statele membre ale UE au adoptat încă euro. De asemenea Consiliul general contribuie la:

exercitarea funcțiilor consultative ale BCE;

colectarea datelor statistice;

întocmirea raportului anual al BCE;

stabilirea normelor necesare pentru standardizarea procedurilor contabile și raportarea operațiunilor efectuate de BCN;

luarea de măsuri privind stabilirea grilei de repartiție pentru subscrierea capitalului BCE.

stabilirea condițiilor de angajare a personalului BCE

pregătirile necesare pentru fixarea irevocabilă față de euro a cursurilor de schimb ale monedelor „statelor membre care fac obiectul unei derogări”.

Cel de-al patrulea organ de decizie al Băncii Centrale Europene este Consiliul de supraveghere, care are următoarele responsabilități:

planificarea și îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere ale BCE;

propunerea de proiecte complete de decizii Consiliului guvernatorilor.

Membrii acestui organ de decizie al BCE sunt :

Danièle Nouy – Președinta Consiliului de supraveghere, a fost numită pentru această funcție în anul 2014 pentru un mandat de 5 ani care nu poate fi reînoit.

Sabine Lautenschläger – Vicepreședinta Consiliului de supraveghere, începînd din luna februarie a anului 2014, a fost aleasă dintre membrii comitetului executive al BCE.

Ignazio Angeloni – Membru al Consiliului de supraveghere (reprezentant al BCE) din anul 2014.

Julie Dickson – Membră a Consiliului de supraveghere (reprezentantă a BCE) din anul 2014.

Sirkka Hämäläinen – Membră a Consiliului de supraveghere (reprezentantă a BCE) din anul 2014.

Reprezentanți ai autorităților naționale de supraveghere:

Belgia – Mathias Dewatripont.

Germania – Elke König.

Estonia – Kilvar Kessler.

Irlanda – Cyril Roux.

Grecia – Vassiliki Zakka.

Spania – Fernando Restoy Lozano.

Franța – Robert Ophèle .

Italia – Fabio Panetta.

Cipru – Yiangos Demetriou.

Letonia – Kristaps Zakulis.

Lituania – Ingrida Šimonytė.

Luxembourg – Claude Simon.

Malta – Karol Gabarretta.

Țările de Jos – Jan Sijbrand.

Austria – Helmut Ettl.

Portugalia – António Varela.

Slovenia – Stanislava Zadravec Caprirolo.

Slovacia – Vladimír Dvořáček.

Finlanda – Anneli Tuominen. [15]

Pentru a asigura separarea atribuțiilor de politică monetară de cele de supraveghere, BCE a înființat un Grup de mediere care să soluționeze diferențele de opinie referitoare la obiecțiile formulate de Consiliul guvernatorilor cu privire la proiectele de decizii elaborate de Consiliul de supraveghere.În componența grupului de mediere intră Cîte un membru din partea fiecărui stat membru participant, ales dintre membrii Consiliului guvernatorilor și ai Consiliului de supraveghere.Atribuțiile principale ale acestui grup sunt : Soluționarea diferențelor de opinie în cazul în care Consiliul guvernatorilor formulează obiecții cu privire la proiectele de decizii propuse de Consiliul de supraveghere.

La fel pentru a efectua verificări administrative interne ale deciziilor în materie de supraveghere ale BCE a fost creat Comitetul administrativ de control.Verificările efectuate de către Comitetul administrative de control pot fi solicitate de orice persoană sau entitate juridică afectată direct de o decizie a BCE în materie de supraveghere.Membrii acestui comitet sunt:

Jean-Paul Redouin –președinte.

Concetta Brescia Morra, vicepreședintă.

F. Javier Arístegui Yáñez

André Camilleri

Edgar Meister

Membri supleanți

Kaarlo Jännäri

René Smits

Cei cinci membri și cei doi membri supleanți sunt numiți în funcție pentru un mandat de cinci ani care poate fi reînoit. Toți membrii dețin experiență profesională în domeniul supravhegheri și cunoștințe în domeniul bancar. Atribuția principal a comitetului administrativ de control fiind efectuarea, la cerere, de verificări administrative interne independente ale deciziilor în materie de supraveghere ale BCE, în vedereа asigurării conformității acestor decizii cu normele și procedurile.

Organele de decizie ale Băncii Centrale Europene contribuie la funcționarea normală a întregului Eurosistem, аceastă divizare a responsabilităților a permis implicarea direct în politicile fiscal și economice ale țărilor afectate de criză în ultimii ani și este un аctor cheie în politicile de consolidare.

II. ACTIVITATEA DE BANCĂ CENTRALĂ ÎN CADRUL UNIUNII ECONOMICE ȘI MONETARE.

2.1 Misiunile Băncii Centrale Europene.

BCE este banca centrală responsabilă de gestiunea euro, moneda unică europeană.Misiunile fundamentale ale BCE fiind:

Definirea și punerea în aplicare a politicii monetare pentru zona euro. Obiectivul principal ale acestei misiuni fiind:

Să mențină funcționarea mecanismului de transmisie.

Să aibă un caracter anticipativ și preventiv.

Să se concentreze asupra intervalelor pe termen mediu.

Să ancoreze ferm aticipațiile privind inflația.

Să aibă un caracter generalizat.

Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene are ca obiectiv menținerea ratei inflației la un nivel cît mai inferior, dar apropiat de 2% pe termen mediu. Pentru a îndeplini acest obiectiv principal, Consiliul guvernatorilor ia decizii potrivit unei strategii de politică monetară ce are la bază doi piloni și le implementează conform cadrului său operațional.[16] Menținerea stabilității prețurilor contribuie la:

Recunoașterea variațiilor la nivelul prețurilor relative.

Evitarea primelor de “risc de inflație”.

Reducerea efectelor de distorsiune exercitate de sistemele fiscal și de securitate social.

Menținerea coeziunii și stabilității sociale.

Stabilitatea social. [17]

Efectuarea operațiunilor de schimb valutar. Aceste operațiuni includ:

Intervenții pe piața valutară.

Operațiuni precum vînzarea de valută obținută din veniturile din dobînzile aferente activelor externe de rezervă și „tranzacțiile comerciale”.

Intervențiile pe piața valutară pot fi unilaterale sau concertate. Dacă lipsesc unele acorduri oficiale sau unele orientări generale, BCE poate hotărî, dacă e necesar, să efectueze unele intervenții pe piața valutară. BCE poate derula astfel de intervenții individual (intervenții unilaterale), sau îtr-un cadru coordonat, acesta incluzînd și alte bănci centrale (intervenții concertate). La fel intervențiile mai pot fi centralizate sau descentralizate.Intervențiile pot fi efectuate fie direct de către BCE ,fie de către BCN care acționează în numele BCE în baza unui „mandat explicit” Modul în care se realizează aceste intervenții, centralizat sau descentralizat, nu este important din punct de vedere al scopului final al operațiunii. Orice intervenție privind o altă monedă din UE este efectuată fără să se aducă atingere obiectivului fundamental al BCE, respectiv menținerea stabilității prețurilor, acesta este realizată de Eurosistem într-o strânsă colaborare cu BCN respectivă din afara zonei euro, în mod special în ceea ce privește finanțarea intervenției.

Intervențiile pe piața valutară pot fi efectuate în cadrul mecanismului cursului de schimb II (MCS II), care a devenit operațional la începutul celei de-a treia etape a Uniunii Economice și Monetare. MCS II se bazează pe documente juridice, cele mai importante fiind: Rezoluția Consiliului European din 16 iunie 1997 și Acordul încheiat la 1 septembrie 1998 între BCE și BCN ale statelor membre din afara zonei euro, cu modificările ulterioare.MCS II funcționează în felul următor:

Mai întîi se stabilește un curs fix față de euro pentru monedele fiecărui stat membru participant ce nu face parte din zona euro. Există un interval standard de fluctuație acesta fiind de ± 15 % față de cursurile centrale. Părțile la acordul comun privind cursurile centrale, inclusiv Banca Centrală Europeană (BCE), au dreptul să înceapă o procedură secretă pentru a reexamina cursurile centrale.

Toate deciziile fiind adoptate de comun acord de către miniștrii statelor membre care participă la zona euro, BCE și miniștrii și guvernatorii băncilor centrale ale statelor membre care nu iau parte la zona euro dar participă la noul mecanism, în conformitate cu o procedură comună care asociază Comisia, și după consultarea comitetului economic și financiar.

Acordul prevede în principiu intervenții în euro și în monedele naționale ale statelor membre care participă la MCS II. BCE și banca sau băncile centrale naționale interesate se informează reciproc cu privire la toate intervențiile de pe piața valutară. Sunt vizate intervențiile la limitele intervalului sau intervențiile coordonate în interiorul intervalului:

Intervențiile la limitele intervalului.  Aceste intervenții sunt automate și nelimitate. BCE și BCN participante din afara zonei euro pot însă să suspende intervențiile automate dacă acestea intră în conflict cu obiectivul lor principal, acela de menținere a stabilității prețurilor;

Intervențiile coordonate în interiorul intervalului. BCE și BCN participante din afara zonei euro pot conveni asupra intervențiilor coordonate în interiorul intervalului.

Deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor din zona euro (administrarea portofoliilor).Obiectivele activității de administrare a rezervelor externe ale BCE sunt, în ordinea importanței:

Lichiditatea.

Siguranța.

Randamentul.

Portofoliul de rezerve externe al BCE are în componență dolari SUA, yeni japonezi, aur și drepturi speciale de tragere. Structura rezervelor se modifică în timp, ca urmare a variațiilor înregistrate de valoarea de piață a activelor plasate, precum și a operațiunilor valutare și a celor cu aur derulate de BCE.

Rezervele în dolari SUA și yeni japonezi sunt gestionate în mod activ de BCE și BCN dintr-o serie de țări din zona euro (acționând în calitate de mandatari ai BCE) care doresc să participe la această activitate operațională. BCN pot opta să desfășoare activitățile operaționale pentru administrarea rezervelor externe ale BCE în comun cu alte BCN. Fiecare BCN sau grup de BCN administrează, în mod obișnuit, un singur portofoliu având în componență dolari SUA și yeni japonezi, în calitate de mandatar al BCE.

Alocarea eficientă și administrarea rezervelor externe vor asigura lichiditatea necesară pentru îndeplinirea mandatelor de politică monetară, simultan cu minimizarea costurilor aferente deținerii rezervelor. Gestionarea riscurilor poate contribui la îndeplinirea acestor obiective prin administrarea și controlarea expunerii la riscul financiar.

BCE este direct responsabilă de gestionarea riscurilor asociate portofoliilor acesteia, inclusiv portofoliului de rezerve externe și portofoliului de fonduri proprii. Gestionarea și monitorizarea riscurilor financiare cu care se confruntă BCE – fie direct, fie ca urmare a acțiunilor întreprinse de BCN din Eurosistem în numele BCE – vizează riscurile de piață, de credit și de lichiditate și implică patru domenii de responsabilitate:

Stabilirea de limite pentru riscurile de credit și de piață;

conformitatea;

măsurarea și raportarea expunerilor la risc și a performanțelor;

alocarea strategică a activelor.

Raportarea independentă a riscurilor și a performanțelor este o caracteristică esențială a cadrului investițional al BCE. Pentru a evita eventuale conflicte de interese, gestionarea riscurilor financiare în cadrul activităților de administrare a portofoliilor este încredințată Biroului de gestionare a riscurilor, care raportează direct Comitetului executiv.

Promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți.Această misiune este îndeplinită prin efectuarea unor anumite operațiuni:

Furnizarea facilităților de plăți și de decontare a titlurilor de valoare, operând un sistem de plăți de mare valoare în euro TARGET2.

Sunt stabilite politici de supraveghere  și standardele corespunzătoare pentru sistemele de plăți de mare valoare, sistemele de plăți de mică valoare și instrumentele de plată, sistemele de compensare, sistemele de decontare a titlurilor de valoare și o serie de terți furnizori de servicii. 

Sunt formulate cerințe privind asigurarea continuității activității pentru infrastructurile de piață și coordonează activitatea de implementare;

monitorizează și, în caz de necesitate, stabilește o conduită în funcție de evoluția pieței și inițiativele juridice care afectează supravegherea infrastructurilor și aranjamentele privind plățile, compensarea și decontarea titlurilor de valoare; [19]

BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote în zona euro.

Banca Centrală Europeană (BCE) are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea bancnotelor euro de către băncile naționale ale țărilor din zona euro. Responsabilitatea privind producerea și punerea lor în circulație revine băncilor naționale . Volumul de monede euro emise de către statele membre din zona euro este aprobat și controlat anual de către BCE, iar monetăriile naționale sunt însărcinate cu producerea acestora. Introducerea monedei unice euro – mai întâi ca „monedă scripturală” în 1999 și mai târziu sub forma bancnotelor și monedelor fizice, în 2002 – reprezintă una dintre realizările majore ale Uniunii Europene.Bancnotele și monedele euro fac, în prezent, parte integrantă din viața cetățenilor și constituie o realitate comercială. Bancnotele au același desen în toate țările din zona euro. Monedele trebuie să aibă un desen comun pe o față și un desen specific fiecărui stat pe cealaltă. [20] 

Simbolistica euro este următoarea:

Numele – euro – este ales de către Consiliul European la reunirea din 1995 de la Madrid .

Simbolul monedei euro – € – a fost inspirat de litera grecească epsilon (Є). În același timp aceasta fiind și prima literă a cuvântului „Europa”, iar cele două linii paralele care îl străbat sunt simbolul stabilității. Pentru a putea alege simbol monedei euro, Comisia Europeană a organizat un concurs intern . Au fost luate în analizate aproximativ 30 de schițe – dintre acestea zece au fost supuse evaluării publice – iar desenul a fost ales, în 1995, dintre cele două propuneri care au ajuns în finală, de președintele Comisiei Europene de atunci, Jacques Santer, și de comisarul european Yves Thibault de Silguy . [21]

În colaborare cu BCN, BCE colectează informațiile statistice necesare în vederea îndeplinirii misiunilor SEBC, aceste informații sunt colectate de la autoritățile naționale sau de la agenții economici.

Obiectivul statisticilor BCE este de a furniza toate datele necesare pentru a îndeplini misiunile Sistemului European al Băncilor Centrale. Deși misiunea principală este implementarea politicii monetare în zona euro, statisticile BCE sunt furnizate și Comitetului european pentru risc sistemic în vederea supravegherii macroprudențiale a sistemului financiar. Totodată, BCE pune aceste date statistice, precum și alte informații atât la dispoziția publicului larg, cât și a participanților pe piață.

Datele statistice sunt create de către BCE și Comisia Europeană, pentru ca crearea acestor date să fie mai eficientă toate responsabilitățile sunt divizate în următorul fel:

BCE are responsabilitate principală în ceea ce privește elaborarea statisticilor monetare și financiare, a statisticilor despre rezervele internaționale ale Eurosistemului și a statisticilor despre cursurile de schimb efective nominale și reale ale euro;

Responsabilitatea cea mai principala a Comisiei Europeane este elaborarea statisticilor economice generale;

Aceste două instituții au ca responsabilitate comună crearea statisticilor referitoare la balanța de plăți și la conturile financiare și nefinanciare defalcate în funcție de sectorul instituțional. [22]

Supravegherea și stabilitatea financiară.Stabilitatea financiară are un rol esențial în ceea ce privește sistemul financiar și economia pe ansamblu.

BCE, împreună cu celelalte bănci centrale din Eurosistem și Sistemul European al Băncilor Centrale, monitorizează sistematic evoluțiile ciclice și structurale înregistrate de sectoarele bancare din zona euro și UE pe ansamblu, precum și de alte sectoare financiare. Scopul acestei monitorizări este acela de a identifica orice vulnerabilitate și de a verifica rezistența sistemului financiar.

Această evaluare este efectuată în colaborare cu BCN din UE prin intermediul Comitetului pentru stabilitate financiară. În cadrul BCE, monitorizarea și evaluarea stabilității financiare sunt efectuate în colaborare cu o serie de direcții generale:

Stabilitate financiară (cu rol de coordonare).

Economie.

Operațiuni de piață.

Relații internaționale și europene.

Plăți și infrastructura piețelor.

BCE este solicitată frecvent atât de autoritățile UE, cât și de autoritățile naționale, să acorde asistență în ceea ce privește conceperea și elaborarea normelor financiare și a cerințelor privind supravegherea, aplicabile instituțiilor financiare. Ocazional, BCE contribuie la dezbateri din proprie inițiativă. Indiferent dacă este consultată sau nu, BCE se asigură totuși că stabilitatea financiară este luată în considerare.

La fel este de menționat că pentru a efectua acestă supraveghere și a menține stabilitatea financiară BCE participă la diferite forumuri europene și internaționale,precum:

Comitetul de supraveghere bancară de la Basel.

Comitetul de la Basel pentru supravegherea bancară a fost înființat la sfîrșitul anilor 1974 sub auspiciile Băncii Reglementărilor Internaționale (BIS), acesta are ca scop principal asigurarea stabilității financiare și monetare în principalele 10 țări cele mai dezvoltate, principalele obiective propuse de către Comitetul de la Basel fiind :

Stabilirea unei reglementări privind capitalul minim al băncilor necesar acoperirii riscurilor.

Îmbunătățirea calității managementului riscului. [23]

Comitetul bancar european (CBE).

Comitetul european pentru valori mobiliare (CEVM).

Autoritățile europene de supraveghere (ABE).

Comitetul european pentru risc sistematic ( CERS).

O bună cooperare și schimburile frecvente de informații sunt esențiale în menținerea stabilității financiare în condiții normale, și în situații de criză. Ministerele de finanțe sunt, de asemenea, implicate în aceste schimburi în cazul gestionării și soluționării unei crize. Pentru a asigura o bază solidă pentru această cooperare, toate autoritățile au semnat un memorandum de înțelegere. Procedurile convenite sunt revizuite periodic și testate prin simularea unei crize financiare și alte exerciții. [24]

Cooperarea la nivel internațional și european. BCE întreține relații de cooperare cu instituțiile, organele și forurile competente, atât în cadrul UE, cât și pe plan internațional, cu privire la misiunile încredințate Eurosistemului.

La nivel European, BCE deține relații strînse cu alte organisme ale UE și ale zonei euro pe multiple căi, atît la nivel de politici, cît și la nivel de experți.

Relații cu Consiliul European, Consiliul UE, Eurogrupul și comitetele pregătitoare.

Președintele BCE participă la reuniunile Consiliului UE ori de câte ori sunt discutate aspecte legate de obiectivele și misiunile SEBC. La fel președintele BCE este invitat periodic la reuniunile Eurogrupului, respectiv la reuniunile informale lunare ale miniștrilor finanțelor din zona euro, la care ia parte și comisarul pentru afaceri economice și monetare, pentru a discuta de cele mai multe ori despre moneda euro.

BCE participă, de asemenea, la ședințele organismelor care pregătesc reuniunile menționate la nivel de politici. BCE este membru statutar al Comitetului economic și financiar (CEF), care reunește reprezentanți la nivelul conducerii ai ministerelor finanțelor și ai băncilor centrale din UE, precum și ai Comisiei. De asemenea, BCE participă și la întrunirile CEF în configurația corespunzătoare zonei euro, așa-numitul grup de lucru al Eurogrupului, care pregătește reuniunea Eurogrupului. Totodată, BCE ia parte la întrunirile Comitetului de politică economică (CPE), un alt organism consultativ al Uniunii

Relații cu comisia europeană.

Comisia europeană este un partener strategic al BCE.Dialogul dintre Comisie și BCE prezintă o importanță sporită, ținând seama de rolul major al Comisiei Europene în coordonarea politicilor economice și de faptul că acestei instituții i-au fost conferite o serie de atribuții specifice referitoare la UEM (precum monitorizarea evoluțiilor bugetare și a dezechilibrelor macroeconomice și raportarea aferentă către Consiliul UE, dar și evaluarea stadiului convergenței în statele membre ale UE care fac obiectul unei derogări).

Comisarul european pentru afaceri economice și monetare și pentru euro, care deține și funcția de vicepreședinte al Comisiei, poate participa la reuniunile Consiliului guvernatorilor BCE, dar fără drept de vot.

Relații cu Parlamentul European.

De la momentul înființării, BCE a întreținut un dialog strâns și fructuos cu Parlamentul European. Președintele BCE furnizează rapoarte periodice privind politica monetară a BCE.Parlamentul European, ai cărui membri sunt aleși prin vot direct de cetățenii Europei, deține un rol primordial în ceea ce privește respectarea de către BCE a obligației de asumare a responsabilității.Unele din aceste responsabilități fiind publicarea:

Rapoarte trimestriale privind activitățile SECB.

Buletinul lunar.

Situația financiară săptămînal consolidată.

Raportul annual, etc.

Contacte cu partenerii sociali din UE.

BCE întreține, de asemenea, contacte cu partenerii sociali din UE, în special în cadrul așa-numitului „dialog macroeconomic”, inițiat de Consiliul European în luna iunie 1999. Acest dialog permite BCE să explice direcțiile sale de politică și, astfel, să contribuie la ancorarea anticipațiilor privind inflația, precum și să obțină informații direct de la partenerii sociali cu privire la aspecte de interes comun.[25]

La nivel internațional, BCE  reprezintă o instituție-cheie în afacerile financiare și economice internaționale.BCE deține un rol deosebit de influent pe plan mondial, fiind banca centrală a celei de-a doua economii a lumii și parte componentă a Eurosistemului și emițÎnd cea de-a doua monedă internațională ca utilizare. [26] BCE întreține relații cu parteneri internaționali precum:

Fondul Monetar Internațional (FMI).

FMI este o organizație internațională ce are 188 de state membre. Această organizație a fost constituită prin Tratatul de la Bretton Woods din iulie 1944, scopul principal fiind promovarea unei economii mondiale stabile .Principalele funcții ale FMI sunt:

Monitorizează acțiunile și politicile economice și financiare din țările membre, precum și la nivel global.

Acordă asistență tehnică.

creditarea țărilor membre cu dezechilibre în balanța de plăți.

În cadrul acestei instituții BCE are statutul de observator permanent.

Grupul celor douăzeci de miniștri ai finanțelor și ai guvernatorilor băncilor central (G20) și Grupul celor 8 (G8).

G-20 este un grup de miniștri de finanțe și guvernatori ai băncilor centrale din 20 de economii – 19 ale celor mai mari economii naționale, plus al Uniunii Europene. Împreună, grupul celor 20 de economii reprezentate în G-20 reprezintă 90% din produsul național brut al planetei, 80% din comerțul mondial (incluzând comerțul din interiorul UE) și două treimi din populația lumii.

G-8 reprezintă un forum internațional al guvernelor unor state dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic și militar:Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii și Rusia. Împreună, acestea, deși cuprind aproximativ 14% din populația lumii, însumează 60% din produsul intern brut la nivel mondial. De asemenea, ele totalizează aproximativ 72% din cheltuielile militare din lume, iar patru din cele opt, adică Franța, Rusia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii dețin peste 95% din armamentul nuclear al lumii. Principalul domeniu de activitate al grupului G8 este economia mondială.

BCE participă la întrunirile acestor grupuri.

Banca reglementelor internaționale (BRI).

Banca Reglementelor Internaționale este o organizație internațională de bănci centrale care "promovează cooperarea monetară și financiară internațională și servește ca o bancă pentru băncile centrale". Fiind o instituție internațională, aceasta nu răspunde în fața niciunui guvern național unic. BCE este membru acționar al BRI, ca rezultat la acest factor BCE participă în cadrul organismelor de conducere și supraveghere ale BRI și în cadrul tuturor comitetelor și grupurilor de lucru care au legătură cu această instituție, inclusiv Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară, Comitetul pentru sisteme de plăți și de decontare, Comitetul pentru sistemul financiar mondial și Comitetul piețelor;

Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

OCDE este o organizație internațională a acelor națiuni dezvoltate care acceptă principiile democrației reprezentative și a economiei de piață libere, este un forum unic unde guvernele a 33 de democrații conlucrează pentru a răspunde provocărilor economice, sociale, a celor ce țin de globalizare și de exploatare a oportunităților globalizării.

BCE are dreptul de a participa la întrunirile OCDE, unde acționează în calitate de membru separat al delegației Uniunii Europene, alături de Comisia Europeană.

Consiliul pentru Stabilitate Financiară.

La fel BCE participă și la întrunirile acestui consiliu care a fost înființat în luna aprilie a anului 2009 de către membrii G20.

De asemenea, BCE are relații bilaterale extinse, inclusiv cu băncile centrale din întreaga lume, și participă la activitățile mai multor foruri regionale și interregionale, precum și la cele ale băncilor de dezvoltare regionale și multilaterale. [27]

Seminare la înalt nivel nivel cu alte bănci central la care a participat BCE:

Seminarul la nivel înalt Eurosistem-Banca Rusiei: 3-4 februarie 2011, Frankfurt pe Main.

Seminarul la nivel înalt al băncilor centrale din regiunea Asia de Est-Pacific și din zona euro: 27-28 iunie 2011, Amsterdam.

Seminarul la nivel înalt al Eurosistemului cu băncile centrale și agențiile monetare din statele membre ale Consiliului de Cooperare din Golf (CCG): 19 ianuarie 2012, Abu Dhabi.

Seminarul la nivel înalt al Eurosistemului cu băncile centrale ale țărilor mediteraneene: 12 iulie 2012, Casablanca.

Seminarul la nivel înalt Eurosistem-Banca Rusiei: 2012, Rusia. [28]

Seminarul la nivel înalt al Eurosistemului și al băncilor centrale din America Latină: 2012, Santiago de Chile.

2.2 Capitalul Băncii Centrale Europene.

Capitalul Băncii Centrale Europene se formează din contribuția băncilor centrale naționale din toate statele membre ale Uniunii Europene și însumează 10 825 007 069,61 EUR. [29]

Cotele subscrise de fiecare BCN la acest capital se calculează pe baza unei grile de repartiție, care reflectă ponderea fiecărei țări în totalul populației și produsul intern brut al UE. Proporțiile celor doi factori determinanți sunt egale. BCE ajustează aceste ponderi la fiecare cinci ani și ori de câte ori o nouă țară aderă la UE. Ajustarea se realizează pe baza datelor furnizate de Comisia Europeană.

De la 1 ianuarie 1999, dată ce marchează debutul celei de-a treia etape a Uniunii Economice și Monetare, grila de repartiție a capitalului s-a modificat de șase ori: la 1 ianuarie 2004, la 1 ianuarie 2009 și la 1 ianuarie 2014 s-a efectuat câte o actualizare cincinală; alte modificări au fost efectuate la 1 mai 2004 (cu ocazia aderării la UE a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei), la 1 ianuarie 2007 (cu ocazia aderării la UE a Bulgariei și României) și la 1 iulie 2013 (cu ocazia aderării la UE a Croației).

Capitalul subscris vărsat integral la BCE de băncile centrale naționale (BCN) din zona euro se ridică la valoarea totală de 7 619 884 851,40 EUR.Cele nouă BCN din UE care nu fac parte din zona euro au obligația de a contribui la costurile operaționale suportate de BCE în legătură cu participarea lor la Sistemul European al Băncilor Centrale prin vărsarea unui procent minim din capitalul subscris de acestea la BCE. Începând cu data de 29 decembrie 2010, contribuțiile acestor țări reprezintă 3,75% din ponderea totală a acestora în capitalul subscris. Capitalul vărsat la BCE de BCN din afara zonei euro se ridică la 120 192 083,17 EUR.

Diagrama 2.1 Ponderea participării la formarea capitalului BCE.

Sursă : Elaborat de către autor în baza datelor oficiale prezentate pe site-ul BCE.

Tabelul 2.1Contribuția Băncilor centrale naționale din zona euro la formarea capitalului Băncii Centrale Europene ,

Elaborat de către autor în baza datelor oficiale prezentate pe site-ul BCE.

Profiturile și pierderile nete ale BCE sunt împărțite între BCN din zona euro, profiturile nete se transfer în următoarea ordine :

o sumă care urmează a fi stabilită de Consiliul guvernatorilor și care nu poate depăși 20 % din profitul net, este transferată în fondul general de rezervă în limita a 100 % din capital;

profitul net rămas se distribuie acționarilor BCE, proporțional cu cotele vărsate la capital

În cazul în care BCE înregistrează o pierdere, aceasta va fi acoperită din fondul general de rezervă al BCE și, dacă este necesar, după decizia Consiliului guvernatorilor, din veniturile monetare aferente exercițiului financiar respectiv, proporțional cu și în limita sumelor alocate băncilor centrale naționale.

BCN din afara zonei euro nu au dreptul să participe la repartizarea profiturilor BCE și nici nu sunt răspunzătoare pentru acoperirea pierderilor BCE.

Tabelul 2.2. Contribuția BCN din afara zonei euro la formarea capitalului BCE.

Sursă: Elaborat de către autor în baza datelor oficiale prezentate pe site-ul BCE accesat la data de 1 mai 2015.

Grila de participație în procente la formarea capitalului BCE de către BCN din afara zonei euro este următoarea:

Diagrama 2.3. Grila de participație % la formarea capitalului BCE de către BCN ce nu sunt memebre ale zonei euro.

Sursă: Elaborat de către autor în baza datelor oficiale prezentate pe site-ul BCE.

III. CONDIȚII DE ADERARE ȘI PERSPECTIVELE ZONEI EURO.

Condiții de aderare la zona euro.

Introducerea monedei unice euro – mai întâi ca monedă scripturală în 1999 și mai târziu sub forma bancnotelor și monedelor fizice, în 2002 , atunci când a înlocuit, la cursuri de schimb fixate irevocabil, bancnotele și monedele naționale, cum ar fi francul belgian sau marca germană, reprezintă una dintre realizările majore ale Uniunii Europene.[ 31, pag 11]

În prezent, bancnotele și monedele euro reprezintă moneda oficială în 19 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, precum și în insulele, departamentele și teritoriile de peste mări, care fac parte din anumite țări ale zonei euro sau sunt asociate acestora. Împreună, aceste țări formează zona euro. Statele mici, respectiv Andorra, Principatul Monaco, San Marino și Cetatea Vaticanului, folosesc, de asemenea, moneda euro, în baza unui acord formal încheiat cu Comunitatea Europeană. Muntenegru și Kosovo utilizează și ele moneda euro, dar fără să fi încheiat un acord formal.[31]

Țări membre ale zonei euro sunt : Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Spania, Țările de jos. Dar sunt țări membre ale UE care nu fac parte din zona euro, acestea sunt: Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Danemarca, Polonia, Regatul Unit, România, Suedia și Ungaria.

Din aceste țări trei nu au fost de acord cu introducerea acestei monede, și anume Danemarca, Regatul Unit și Suedia. Danemarca și Regatul Unit nu sunt apte în mod legal pentru aderarea la euro, până când guvernele lor nu decid altfel. Suediei nu i-a fost aprobată participarea de nici un act legal; totuși, Suedia a decis în 1997 să nu se alăture zonei euro, așa că nu a făcut nici un efort spre a-și îndeplini criteriul necesar, de a avea o rată stabilă de schimb. Suedia a organizat un referendum pe tema monedei unice europene pe 14 septembrie 2003, participanții votând împotriva monedei euro (Da 41,8%, Nu 56,1%). Aceasta a constituit o decizie pentru minimum cinci ani. În Danemarca un referendum pe tema aderării la euro a avut loc pe 28 septembrie, 2000, rezultând un procent de 53,2% împotriva aderării. Iar celelalte țări sunt în componența UE dar nu sunt membre ale zonei euro nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a putea adera la aceasta.Existența acestor condiții confirmă dacă p țară este pregtită sau nu sa adere la zona euro.

Condițiile pentru aderarea la zona euro sunt următoarele:

Stabilitatea prețurilor – aceasta condiție contribuie la cresterea nivelului de trai, reducînd gradul de incertitudine privind evoluția generală a prețurilor și, în consecință, îmbunătațind transparența mecanismului de stabilire a prețurilor. Pentru a adera la zona euro rata inflației nu poate fi mai mare de 1,5 puncte procentuale peste rata medie a celor 3 state membre care înregistrează cele mai bune rezultate.

Există un șir de avantaje pentru țările doritoare să adere la zona euro care îndeplinesc această condiție, acestea sunt:

Se diminuează incertitudinile legate de mediul economic simplificând, astfel, problemele decizionale ale agenților economici. Planurile de afaceri sunt mai ușor de conceput chiar și pe un orizont de timp mai îndelungat, fiind diminuată corespunzător ponderea proiectelor investiționale derulate pe termen scurt. Investițiile pe termen lung dispun de un potențial mai ridicat de a crea noi locuri de muncă și de a contribui treptat la creșterea productivității factorilor de producție.

Se reduce nivelul ratelor dobânzii pe termen mediu și lung, ceea ce contribuie la stimularea proiectelor de investiții. În general, o bancă centrală are capacitatea de a influența direct doar dobânzile pe termen scurt.

Crește transparența și valoarea informației conținute în prețurile relative ale bunurilor și serviciilor. Populația și firmele pot observa mai ușor diferențele reale de preț între diferite bunuri economice, evitând astfel distorsiunile induse de existența unor creșteri generalizate ale prețurilor din economie. Astfel, deciziile de consum și investiții ale acestora vor fi mai bine fundamentate. Aceasta conduce la creșterea eficienței în alocarea resurselor și implicit la amplificarea potențialului de creștere economică.

Atunci cînd rata inflației este ridicata se pot observa următoarele dezavantaje:

crește incertitudinea cu privire la contextul economic și implicit volatilitatea indicatorilor macroeconomici. Aceasta contribuie la creșterea riscului perceput de investitori cu privire la activele deținute pe piața locală sau exprimate în moneda locală. În general, rata dobânzii și cursul de schimb vor fi primele afectate, prin încorporarea unei prime care să compenseze investitiorii pentru riscul suplimentar. Aceasta va conduce la creșterea ratelor dobânzii sau a volatilității cursului de schimb, având mai departe ca efect creșterea costurilor de finanțare a proiectelor de investiții.

Rata ridicată a inflației contribuie la transferul, nejustificat economic, de avuție între debitori și creditori, în condițiile în care sumele de plată prevăzute în contractele de creditare sunt în general stabilite în termeni nominali în momentul contractării. Dacă inflația se dovedește a fi mai ridicată decât era anticipat în momentul încheierii contractului, un creditor va încasa mai putin, în timp ce un debitor va plăti mai puțin, în termeni reali.

Evoluția ratei inflației în Europa începînd cu anul 1961:

Diagrama 3.1 Evoluția ratei inflației în Europa începînd cu anul 1961 pînă în anul 2014.

Sursă:Elaborat de către autor în baza datelor oficiale prezentate pe ecb.europa.eu

După cîte putem observa în diagram prezentată mai sus în anii '70 și '80, inflația a înregistrat un nivel ridicat .Cauza acesteia fiind provocată de criza petrolieră. Începând cu jumătatea anilor '90, ratele inflației au scăzut semnificativ datorită pregătirii țărilor pentru lansarea euro și politicii monetare a BCE.

Finanțe publice solide și sustenabile – deficitul bugetar nu poate fi mai mare decât 3 % din PIB. Datoria publică nu poate să depășească 60 % din PIB.

Stabilitatea cursului de schimb- Candidatul trebuie să participe la mecanismul cursului de schimb (ERM II) timp de cel puțin 2 ani fără devieri semnificative de la cursul central ERM II și fără o devalorizare a cursului central bilateral al propriei monede în raport cu euro în aceeași perioadă.

Mecanismul cursului de schimb asigură faptul că fluctuațiile cursului de schimb dintre moneda euro și alte monede ale UE nu afectează stabilitatea economică în cadrul pieței unice: se stabilește un curs de schimb convenit între euro și moneda unei țări care nu face parte din zona euro, pentru care se permite o fluctuație numai în limita a 15 % peste sau sub acest curs de schimb la nivel central convenit.

Ratele dobânzilor pe termen lung  – Rata dobânzii pe termen lung nu ar trebui să fie mai mare de 2 puncte procentuale peste rata celor 3 state membre care înregistrează cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor. 

La fel pentru aderarea la zona euro candidații trebuie totodată să se asigure că legislația și normele lor naționale prevăd independența băncilor lor centrale naționale și că statutele acestora respectă dispozițiile tratatelor și sunt compatibile cu statutul Băncii Centrale Europene (BCE) și cu cel al Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC).

Ultima etapă pentru aderarea la zona euro poate fi numită cea de evaluarea a gradului de pregătire a țării pentru aderarea la acestă zonă, acest control se efectuiaza cel puțin odata la doi ani de către BCE și Comisia Europeană, aceste două instituții au ca scop examinarea statele membre care nu fac parte din zona euro (așa-numitele „state membre cu derogare”) pentru a vedea dacă acestea îndeplinesc criteriile de convergență și, într-un final, dacă sunt pregătite să introducă moneda euro.  Fiecare dintre aceste instituții emite un raport de convergență unde sunt constatate rezultatele controlului. Rapoartele sunt transmise Consiliului UE în vederea examinării și a unor decizii ulterioare.[32]

Perspectivele zonei euro.

Euro este o monedă utilizată în prezent de 19 state membre ale UE în care locuiesc peste 330 de milioane de cetățeni. În ciuda crizei, euro este cea de a doua monedă din lume, în ordinea importanței, cu o pondere de 24,4 % (18 % în 1999) din rezervele mondiale de valută, în comparație ponderea de 61,2 % a USD. La nivel mondial, 59 de țări și teritorii și-au legat, în mod direct sau indirect, moneda națională de moneda euro.

Situația actuală în zona euro este una destul de dezechilibrată.Criza care a început să afecteze zona euro încă din vara anului 2007 și care continuă și acum să afecteze dezvoltarea economică a mai multor state membre din zona euro are la bază numeroase cauze și origini.La început, criza a fost, în principal, o criză financiară. Aceasta a pornit de pe piața creditelor ipotecare subprime din SUA și s-a răspândit rapid în întregul sistem financiar interconectat la nivel global, inclusiv în băncile și în celelalte instituții financiare europene, în special în țările din zona euro, unde condițiile favorabile din primii zece ani de existență a monedei euro au dus la crearea de bule financiare și imobiliare.

O caracteristică deosebit de importantă pentru zona euro a fost spirala negativă dintre bănci și datoria publică suverană: pe măsură ce băncile care au căpătat o importanță sistemică prea mare pentru a putea să dea faliment au început să se confrunte cu dificultăți financiare și au cerut ajutorul entităților lor suverane, stabilitatea sistemului bancar nu mai putea fi garantată decât în detrimentul finanțelor publice ale țărilor în cauză și cu prețul unei fragmentări financiare mai mari. În tabelul de mai jos sunt prezentate dobînzile la creditele bancare acordate întreprinderilor în procentaje pentru fiecare an.

Diagrama 3.2 Dobînzile la creditele bancare acordate întreprinderilor, procentaj pe an.

Sursă: Elaborat de către autor în baza datelor oficiale prezentate de către BCE și Reuters.

Criza s-a transformat apoi într-o criză a datoriilor suverane. Primii zece ani de existență a monedei euro nu au dus la o reducere durabilă a datoriilor și a deficitelor publice sub nivelul valorilor de referință de 3 % și, respectiv, 60 % din PIB, astfel cum prevede Tratatul de la Maastricht. Datoria publică în zona euro, care se situa la nivelul de 72,8 % din PIB în 1998, nu a putut fi redusă decât la 66,2 % din PIB, în medie, în 2007, chiar dacă prevalența unor condiții macroeconomice favorabile ar fi permis o mai mare consolidare bugetară.

Deficitele în zona euro se ridicau, în medie, la 1,9 % din PIB în perioada 1999-2007, ajungând la un vârf de 3,1 % din PIB în 2003. Nu s-a putut realiza obiectivul comun de politică în ceea ce privește bugetele naționale aflate în echilibru sau excedentare, care viza reducerea nivelurilor datoriei publice. S-a întâmplat adesea ca normele bugetare menite să limiteze deficitele publice excesive (așa-numitul „Pact de stabilitate și de creștere”) să nu fie respectate și puse în aplicare. [33]

Din 1997, majoritatea țărilor din zona euro (toate, cu excepția Estoniei și Luxemburgului) au făcut, o dată sau chiar de mai multe ori, obiectul unei proceduri aplicabile deficitelor excesive. În 2003, normele pactului au fost parțial suspendate de Consiliu, printr-un vot cu majoritate calificată, în cazul specific al procedurilor aplicabile deficitelor excesive care vizau Germania și Franța. În 2005, pactul a fost reformat într-un mod care a fost perceput în mare parte ca o relaxare a normelor. Ambele acțiuni au subminat credibilitatea pactului. Atunci când criza a început să își facă simțite efectele în zona euro, statele membre au reacționat prin pachete de stimulare importante și prin injectarea de fonduri publice în sistemele lor bancare.

Deși au fost necesare pentru asigurarea stabilității financiare și pentru atenuarea impactului crizei, aceste măsuri au dus, în multe țări, la creșterea datoriilor și a deficitelor publice cu mult peste valorile de referință de la Maastricht. Deficitele publice din zona euro au ajuns la un vârf de 6,2 % din PIB în 2010, înainte de a putea fi reduse la 2,6 % din PIB în 2014. Deși datoria publică este în continuare în creștere ca urmare a măsurilor luate în timpul crizei, aceasta a ajuns, în 2014, la 94,3 % din PIB, în medie, în zona euro, cu mult peste nivelurile din perioada anterioară crizei.

Rata șomajului în zona euro a depășit 10 % începând din 2009 și a ajuns la 11,6 % în 2014, față de 7,5 % în 2007. Șomajul în rândul tinerilor în zona euro ajunge chiar la 23 % (față de 16,6 % în 2007).Gradul ridicat de îndatorare și șomajul important, alături de obstacolele semnificative în calea unor piețe flexibile, frânează potențialul de creștere al țărilor. Acest lucru se poate observa în diagrama 6.Unde se compara PIB-ul a 7 țări din perioada 1995-2004 cu perioada 2005-2014.

Diagrama 3.3 PIB-ul real pe cap de locuitor.

Sursă: Elaborat de către autor în baza datelor prezentate de către Comisia Europeană.

Având în vedere mediul economic nefavorabil care afectează în prezent zona euro în ansamblul său, precum și vulnerabilitățile și rigiditățile persistente din mai multe țări, la nivel individual, se impune necesitatea trecerii treptate către mecanisme concrete pentru mai strânsa coordonare, convergență și solidaritate a politicii economice.

Aceste mecanisme ar trebui să se bazeze pe situația reală a economiei, a ocupării forței de muncă și a aspectelor sociale din statele membre din zona euro.

La fel trebuie îmbunătățită funcționarea pieței unice, acest lucru se poate face printr-un șir de norme:

Sprijinirea economiei reale- Piața unică trebuie să continue să fie motorul prosperității economice și sociale a Uniunii Europene (UE). În acest scop, statele membre vor consolida sprijinul pentru economia reală, prin aplicarea următoarelor principii:

eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a bunurilor și serviciilor

să facă schimbări structurale în conformitate cu climă și energia provocărilor prin promovarea unei economii cu emisii reduse de carbon;

promovarea schimbului de bune practici și sinergii în cooperarea europeană.

2. Să sprijine cetățenii. Pentru ca acest obiectiv să poate fi îndeplinit vor întreprinse un șir de acțiuni, acestea fiind:

Să mențină locurile de muncă deja existente.

Să se investească în recalificarea și îmbunătățirea competențelor.

Să se prevină supra-îndatorarea și menținerea accesului la serviciile financiare.

Să se asigure o libera circulație a lucrătorilor.

Fondul Monetar Internațional (FMI) prognozează îmbunătățiri pentru zona euro.Zona Euro a pășit în 2015 impulsionată de două motoare importante de creștere – scăderea bruscă a prețului petrolului. Acest factor va accelera creșterea PIB-ului de la 0,9% în 2014 la 1,5% în acest an, urmat de 1,8% în 2016 (Diagrama 3.4).

Diagrama 3.4 Estimarea creșterii PIB-ului în zona euro.

Sursă: Elaborat de către autor în baza datelor prezentate de către FMI.

Însă perspectiva de creștere pe termen mediu rămâne în continuare constrânsă de o serie de factori structurali, în special de necesitatea restrângerii poverii fiscale și de efectul puternic pe care rata înaltă a șomajului – care scade treptat – o are asupra creșterilor salariale. Acești factori vor genera un ritm de creștere anual situat în jurul valorii de 1,6% în perioada 2017-2019. Între timp, criza din Ucraina și negocierile dificile privind datoriile Greciei vor continua să reprezinte un risc pentru stabilitatea economică și financiară în următoarea perioadă de timp

Îmbunătățirea treptată a economiei Zonei Euro – odată cu revenirea nivelului de încredere a consumatorilor și a pieței forței de muncă – va fi susținută în 2015 de scăderea prețului petrolului, care se așteaptă să atingă o medie de 55 de USD pe baril, comparativ cu aproximativ 100 de USD pe baril în 2014. În acest context se prognozează o creștere de 1% până la 1,5% a veniturilor reale ale consumatorilor din Zona Euro în 2015.

Efectul negativ al scăderii prețului la petrol a constat în scăderea accentuată a inflației, de la un nivel deja coborât, de 0,4% în octombrie, la -0,6% în ianuarie, și în intensificarea temerilor legate de efectele prelungite ale scăderii prețurilor în Zona Euro. Diagrama 3.5. Scăderea inflației în perioada octombrie-ianuarie a anului 2014 în zona euro.

Sursă: Elaborat de către autor în baza datelor prezentate de către site-uș BCE.

La fel se așteaptă o creștere a veniturilor reale ale gospodăriilor de 2,5% în acest an, în măsură să permită o creștere a cheltuielilor de consum de la 0,9% în 2014 la 1,6% în acest an (Diagrama 3.6).

Diagrama 3.6.Estimarea creșterii cheltuielilor în anul 2015 comparativ cu anul 2014.

Sursă: Elaborat de către autor în baza datelor prezentate pe site-ului BCE.

Însă, pe măsură ce gradul crescut al ofertei forței de muncă va continua să țină pe loc veniturile salariale în următorii ani, o creștere a cheltuielilor de consum este de așteptat să rămână constantă în jurul valorii de 1,5% începând cu 2016.

Prin intermediul economiei reale și al impactului cursurilor de schimb, inflația în Zona Euro este așteptată să crească de la -0,2% în 2015 la 1,1% în 2016 și la 1,7% până în 2019 (Diagrama 3.6)[34].

Diagrama 3.6.Estimarea creșterii euro în perioada 2015-2019.

Sursă: Elaborat de către autor în baza datelor prezentate pe siteul BCE.

Autoritățile trebuie să profite de pe urma acestei perioade de îmbunătățire a condițiilor economice pentru a ameliora orice fel de impact pe al reformelor, astfel încât să culeagă roade pe termen lung. Continuarea reformelor de pe piața muncii, cele privind sistemele fiscale, precum și partea de reglementare vor duce toate la îmbunătățirea perspectivelor de creștere economică pe termen lung.De asemenea, îmbunătățirea situației financiare și economice aduce companiile într-o situație cheie de decizie – investim pentru viitor sau încasăm profiturile acum, cu riscul pierderii avantajului competitiv pe termen lung. Balanța dintre acești doi factori se va înclina diferit în rândul diverselor sectoare economice, unele țintind mai degrabă investițiile și crearea de locuri de muncă urmărind astfel îmbunătățirea mediului de business atât pe piața locală, cât și în Zona Euro.

Buna funcționare a zonei euro este esențială pentru crearea de locuri de muncă și creștere economică, precum și pentru promovarea stabilității economice. Cu cât zona euro este mai eficientă, cu atât ea va îmbunătăți mediul de afaceri, încurajând astfel firmele să investească și să creeze locuri de muncă, și cu atât va spori încrederea consumatorilor și cererea. Buna funcționare a zona euro este, așadar, un element esențial în contextul recesiunii economice pentru a facilita redresarea economiei europene.[35]

Dar zona euro se confrontă și cu un șir de probleme cum ar fi: Criza din Spania și Italia.

Criza economico-financiară a dus la dezechilibrarea pe piața muncii, rata șomajului ridicînduse foarte repede în aceste doua țări, în acel fel Spania devenind țara cu cea mai mare rată a șomajului. [36]

O altă problemă fiind criza din Grecia. Chiar dacă reprezintă numai circa 3% din PIB-ul Uniunii Europene, Grecia a atras UE și moneda euro într-o criză de anvergură, a cărei soluționare se întrevede cu dificultate [37]. În 2009, pe urma situațiilor dificile create din cauza crizei economice internațională la nivelul UE, problemele economice suferite de Grecia s-au majorat, ele fiind intensificate de către erorile și evaziunile fiscal întreprinde de autoritățile elene în timpul crizei mondiale, de aici a apărut confruntarea cu doua provocări: prima fiind necesitatea consolidării efective a sistemului fiscal, și al doua necesitatea adoptarii unor reforme structurale care să contribuie la micșorarea deficitului bugetar foarte mare și al nivelului prea sporit al datoriei publice.[38]

Anul 2010 a fost pentru Grecia, momentul maxim de intensificare al consecințelor  celei mai severe  recesiuni de la cel de-al doilea război mondial, care a lăsat în urmă probleme cum ar fi: rate ridicate ale șomajului, datorii publice și deficite bugetare mari. [39]

Pe tot parcursul anilor situația în Grecia nu s-a îmbunătățit, chiar și multiplele ajutoare financiare oferite de către BCE și alte fonduri internaționale nu au putut contribui la ameliolarea situației economice a Greciei. Această criza punînd sub semnul întrebării viitorul zonei euro și stabilitatea economica a întregii uniuni europene. De către unele țări memebre ale UE cea mai bună soluționare a crizei grecești ce influiențează negative economia UE, ar fi excluderea Greciei din zona euro și Uniunea Europeană.

Încheiere

Apariția Băncii Centrale Europene pornește de la un șir de tratate ce au pus baza Uniunii Europene și pe parcursul timpului a funcționării BCE. Cele mai importante din aceste tratate fiind: Tratul de la Roma din anul 1957, Tratatul de la Maastricht, Planul Werner, Actul Unic European, și într-un final, în anul 1998 a fost înființată BCE avînd sediul la Frankfurt pe Main, Germania.

Organele de decizie în cadrul BCE fiind: consiliul guvernatorilor, comitetul executiv, consiliul general și consiliul de supraveghere.

Datorită misiunilor sale BCE gestionează moneda unică euro. Cele mai importante dintre aceste misiuni fiind: definirea și punerea în aplicare a politicii monetare pentru zona euro, efectuarea operațiunilor de schimb valutar, deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor din zona euro (administrarea portofoliilor), promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți. Aceste misiuni contribuie la funcționarea conform normelor Uniunii Europene.

La nivel European, BCE deține relații strînse cu alte organisme ale UE și ale zonei euro pe multiple căi, atît la nivel de politici, cît și la nivel de experți. De exemplu : relații cu Consiliul European, Comisia Europeană, FMI, Parlamentul European, Banca reglementelor internaționale. Aceste relații oferă un suport gestionării UE.

Capitalul Băncii Centrale Europene se formează din contribuția băncilor centrale naționale din toate statele membre ale Uniunii Europene și însumează 10 825 007 069,61 EUR.

Cotele subscrise de fiecare BCN la acest capital se calculează pe baza unei grile de repartiție, care reflectă ponderea fiecărei țări în totalul populației și produsul intern brut al UE. Proporțiile celor doi factori determinanți sunt egale. BCE ajustează aceste ponderi la fiecare cinci ani și ori de câte ori o nouă țară aderă la UE. Ajustarea se realizează pe baza datelor furnizate de Comisia Europeană.

BCE este direct responsabilă de zona euro, pentru a putea adera la aceasta este necesar îndeplinirea unor condiții : stabilitatea prețurilor, finanțe publice solide și sustenabile, stabilitatea cursului de schimb și rata dobânzii pe termen lung nu ar trebui să fie mai mare de 2 puncte procentuale peste rata celor 3 state membre care înregistrează cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor. 

Țările membre ale zonei euro sunt : Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Spania, Țările de jos. Dar sunt țări membre ale UE care nu fac parte din zona euro, acestea sunt: Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Danemarca, Polonia, Regatul Unit, România, Suedia și Ungaria. Euro este o monedă utilizată în prezent de 19 state membre ale UE în care locuiesc peste 330 de milioane de cetățeni. În ciuda crizei, euro este cea de a doua monedă din lume, în ordinea importanței, cu o pondere de 24,4 % (18 % în 1999) din rezervele mondiale de valută, în comparație ponderea de 61,2 % a USD. La nivel mondial, 59 de țări și teritorii și-au legat, în mod direct sau indirect, moneda națională de moneda euro.

La momentul actual zona euro se confruntă cu probleme precum criza din Grecia, la fel și cea din Spania și Italia. Aceste crize au apărut din cauza unor evaziuni fiscale și erori întreprinse de către conducerea acestor țări. Dina ceste motive au apărut unele probleme în întreaga zonă euro, dar pentru viitor Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană prognozează creștere economică.

Bibliografie

Acte legislative :

[1] Protocolul (nr. 4) privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al BCEJO C 326, 26.10.2012, p. 230.

[2] Protocol din 7 februarie 1992 privind statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene.

[3] Decizia BCE din 12 octombrie 1999 privind Regulamentul de procedură al Comitetului executiv al BCE  (BCE/1999/7), JO L 314, 8.12.1999, p. 34.

[4] Regulamentul de procedură al Consiliului de supraveghere al BCE JO L 182, 21.6.2014, p. 56.

[5] Decizia BCE din 19 februarie 2004 de adoptare a Regulamentului de procedură al BCE 

Surse literare și statistice:

[6] Banca Centrală Europeană Istoric, Rol Și Funcții De Hanspeter K. Scheller Ediția A Ii-A Revăzută 2006 .

[7] Revista Administrarea Public,nr.3, 2014 , pag 10.

[8] Revista științifică a universității de Stat din Moldova, 2010, nr.7 (37) pag 237.

[9] Pregătirea pentru următoarele etape ale guvernanței economice îmbunătățite în zona euro, Jean-Claude Juncker în strânsă cooperare cu Donald Tusk, Jeroen Dijsselbloem și Mario Draghi, pag 5.

[10] Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012, Protocolul (Nr. 4) Privind Statutul Sistemului European Al Băncilor Centrale Și Al Băncii Centrale Europene, articolul 33.

Surse electronice :

[11] Siteul oficial al Băncii Centrale Europene.

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_ro.htm accesat la data de 22.04.2015

[12] Siteul oficial al Băncii Centrale Europene

https://www.ecb.europa.eu/ecb/visits/html/index.ro.html accesat la data de 22,04,2015

[13] Siteul oficial a Băncii Naționale a României

http://www.bnro.ro/Rolul-bancilor-centrale-in-cresterea-economica-8492.aspx accesat la data de 22.04.2015

[14] Siteul oficial a Băncii Centrale Europene.

https://www.ecb.europa.eu/mopo/html/index.en.html accesat la data de 22.04.2015

[15] Siteul oficial al Uniunii Europene.

http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/ecb/index_es.htm accesat la data de 22.04.2015

[16] http://oxfordindex.oup.com/view/10.1093/oi/authority.20110803095801235 accesat la data de 23.04.2015

[17] Siteul oficial al OPEC

http://www.opec.org/opec_web/en/ accesat la data de 23.04.2015

[18] Siteul oficial al institutului european din România

http://beta.ier.ro/documente/formare/Uniunea_economica_si_monetara.pdf accesat la data de 25.04.2015

[19] Siteul oficial al Uniunii Europene

[20] Siteul oficial al Băncii Centrale Europene

https://www.ecb.europa.eu/ecb/educational/facts/shared/img/slides//slide_mp_003.ro.png accesat la data de 02.05.2015

http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/cash/index_ro.htm accesat la data de 02.05.2015

[21] Siteul oficial al Băncii Centrale Europene

https://www.ecb.europa.eu/ecb/tasks/statistics/html/index.ro.html accesat la data de 02.05.2015

[22] Siteul oficial al facultății de științe economice din Oradea.

http://steconomice.uoradea.ro/leonardo2/1basel.pdf accesat la data de 02.05.2015

[23] Siteul oficial al Băncii Centrale Europene

https://www.ecb.europa.eu/ecb/tasks/europe/cooperation/html/index.ro.html accesat la data de 02.05.2015

[24] Siteul oficial al Băncii Centrale Europene

https://www.ecb.europa.eu/ecb/tasks/international/html/index.ro.html accesat la data de 02.05.2015

[25] Siteul oficial al Băncii Centrale Europene

https://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/capital/html/index.ro.html accesat la data de 02.05.2015

[26] Siteul oficial al universității creștine “Dimitrie Cantemir”.

http://ucdc.info/stud/bucuresti/f/doc/y65/Curs%20piata%20financiara.pdf accesat la data de 02.05.2015

[27] Siteul oficial a Consiliului Europei

http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/joining-euro-area/latest-country-to-join-euro-area/

[32] Siteul oficial al publicațiilor Uniunii Europene

http://publications.europa.eu/code/ro/ro-370100.htm accesat la data de 02.05.2015

[33] Siteul oficial al ziarului El Pais.

http://economia.elpais.com/economia/2015/05/08/actualidad/1431078066_669817.html accesat la data de 03.05.2015

[34] Siteul oficial al ziarului Building a Better working world.

http://www.ey.com/Publication/vwLUAssets/PR_2015_Eurozone_Forecast_18_Mar_15_(RO)/$FILE/PR_EY%20Eurozone%20Forecast_18%20Mar%2015_RO.pdf accesat la data de 04.05.2015

[35] Siteul oficial al Institutului de Economie Mondială

http://www.iem.ro/articole-euroinfo/335-evoluia-economiei-greciei-la-un-pas-de-faliment-stabilitate-incert accesat la data de 04.05.2015

[36] Siteul informativ dcnew.ro

http://www.dcnews.ro/criza-din-grecia-guvernul-syriza-pregate-te-na-ionalizarea-bancilor-i-o-moneda-paralela_472149.html accesat la data de 10.05.2015

[37] Siteul oficial ziarului spaniol El Pais

http://economia.elpais.com/economia/2015/04/20/actualidad/1429556083_998666.html accesat la data de 11.05.2015

[38] Siteul oficial al băncii grecești.

https://www.nbg.gr/Pages/Default.aspx accesat la data de 15.05.2015

[39] Siteul official al ziarului Wall- Street.

http://www.wall-street.ro/tag/datorie-publica+grecia.html accesat la data de 15.05.2015