Banca Centrala Europeana

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI

SPECIALIZAREA ADMINISTRAȚIE ȘI POLITICI PUBLICE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Conf. Univ. Dr. IONESCU VLADIMIR-CODRIN

ABSOLVENTĂ,

PORNEALĂ ANA-MARIA

BUCUREȘTI

2016

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI

SPECIALIZAREA ADMINISTRAȚIE ȘI POLITICI PUBLICE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

“BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ”

Disciplina: Management public european

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Conf. Univ. Dr. IONESCU VLADIMIR-CODRIN

ABSOLVENTĂ,

PORNEALĂ ANA-MARIA

BUCUREȘTI

2016

ARGUMENT

Dezvoltarea societății moderne, oferă o serie de noi accepțiuni, conceptului de bancă centrală. În anul 1999, Banca Centrală Europeană era responsabilă cu emiterea și administrarea monedei naționale.

Dezvoltarea economiei moderne, duce la creșterea rolului băncilor centrale, ca emitente ale monedelor naționale, oferindu-i un rol important în gestionarea politicii monetare.

Politica monetară apare ca o componentă esențială a politicilor economice a statelor membre ale Uniunii Europene.

Un eveniment semnificativ la nivel mondial este reprezentat de formarea Uniunii Economice și Monetare, odată cu introducerea monedei unice în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Zona euro a luat ființă în luna ianuarie 1999, când responsabilitatea privind politica monetară a fost transferată de la băncile centrale naționale din 11 state membre la BCE. Grecia a aderat la zona euro în anul 2001, Slovenia în anul 2007, Cipru și Malta în anul 2008, Slovacia în anul 2009, Estonia în anul 2011, Letonia în anul 2014, iar Lituania în anul 2015. Crearea zonei euro și a unei noi instituții supranaționale, respectiv BCE, a reprezentat o etapă importantă în procesul complex și de durată al integrării europene.

Banca Centrală Europeană era evidențiată ca fiind componenta de bază a Eurosistemului și a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC).

În îndeplinirea atribuțiilor ce i-au fost încredințate,Banca Centrală Europeană este ajutată de băncile centrale naționale.

Banca Centrală Europeană are personalitate juridică și capacitate juridică datorită legislației interne.

Demersul elaborării prezentei lucrări are ca obiectiv analiza Băncii Centrale Europene ca instituție a Uniunii Europene cu personalitate juridică.

În concluzie, în cadrul activității de analiză științifică, am urmărit următoarele puncte:

Prezentarea instituției

Analiza sistemului de management al Băncii Centrale Europene

Relațiile Băncii Centrale Europene cu alte instituții europene și internaționale

Strategii, politici și programe

Analiza Swot

Propuneri și recomandări

PREZENTAREA INSTITUȚIEI

Banca Centrală Europeană este o instituție independentă și responsabilă, al cărei rol este de a emite și a administra moneda unică euro, monedă a nouăsprezece țări europene.

Conform art. 107 alin. 2 din Tratatul CE, Banca Centrală Europeană are personalitate juridică.

Începând cu anul 1998, dată la care a fost înființă, Banca Centrală Europeană face parte din instituțiile Uniunii Europene. Odată cu înființarea, Banca Centrală Europeană a înlocuit Institutul Monetar European și a preluat în întregime responsabilitățile acestuia.

Tratatul instituind Comunitatea Europeană (TCE) considera Banca Centrală Europeană o instituție care, fără să fie caracterizată drept comunitară, se aseamănă cu instituțiile comunitare, deoarece nu este enumerată l-a art.7 – ce stabilea instituțiile ce asigurau sarcinile încredințate Comunității, însă apare menționată la art. 8 – care instituia un Sistem European de Bănci Centrale(SEBC) și o Bancă Centrală Europeană(BCE), însărcinată cu implementarea acordurilor SEBC.

Banca Centrală Europeană alături de băncile centrale naționale ale statelor membre formează Sistemul European al Băncilor Centrale(SBC).

Ca și obiectiv principal, Sistemul European al Băncilor Centrale urmărește menținerea stabilității prețurilor.

De la 4 noiembrie 2014, de responsabilitatea Băncii Centrale Europene țin anumite sarcini legate de politicile privind supravegherea prudențială a instituțiilor de credit în cadrul mecanismului unic de supraveghere.

Organizarea Băncii Centrale Europene

Ca și structură organizatorică, Banca Centrală Europeană este compusă din Consiliul guvernatorilor, Consiliul general și Comitetul executiv.

Banca Centrală Europeană este responsabilă pentru:

Definirea politicilor Eurosistemului

Adoptarea de decizii privind operațiunile de politică monetară

Coordonarea și monitorizarea operațiunilor de politică monetară

Adoptarea de acte juridice

Autorizare emiterii de bancnote

Intervenții pe piețele valutare

Cooperarea la nivel european și internațional

Monitorizarea riscurilor financiare

SECȚIUNEA I – Date de identificare

Un reper în ceea ce privește istoria zonei euro este introducerea și adoptarea unei monede euro comune, de către 19 țări, precum și înființarea Băncii Centrale Europene, instituție monetară a Uniunii Europene.

Banca Federală Germană a reprezentat un model în realizarea Băncii Centrale Europene.

În anul 1992, odată cu semnarea Tratatului de la Maastricht, sediul Băncii Centrale Europene este stabilit în orașul german Frankfurt pe Main. În anul 1998, Banca Centrală Europeană își desfășura activitatea în clădirea Eurotower, ulterior urmând să folosească amplasamentul Grossmarkthalle.

Personalul responsabil de politica monetară îsi desfășoară activitatea în cartierul Ostend din Frankfurt.

SECȚIUNEA a II- a Scurt istoric

Din perspectiva cooperării monetare la nivel supranațional, apariția Băncii Centrale Europene își are rădăcinile conceptuale în momentul creării Comitetului Monetar European, în baza articolului 105 (2) al Tratatului de la Roma (1957), moment considerat în fapt, punctul de debut al forumului cooperării monetare europene de drept.

Consiliul European confirmă în iunie 1988 puncte reale, ale procesului gradual de realizare a Uniunii Economice și Monetare(UEM). Jacques Delors, la momentul respectiv președinte al Comisiei Europene, alături de comitetul în fruntea căruia se află, sunt cei cărora le revine datoria de a analiza și propune etapele formării uniunii monetare.

Comitetul a avut următoarea componență: guvernatorii băncilor centrale naționale ale statelor care făceau parte, la acea dată, din Comunitatea Europeană (CE); Alexandre Lamfalussy, pe atunci directorul general al Băncii Reglementelor Internaționale (BRI); Niels Thygesen, profesor de științe economice, Danemarca, și Miguel Boyer, pe atunci președinte al Banco Exterior de España.

Raportul Delors recomanda formarea Uniunii Economice și Monetare în trei etape evolutive.

Etapa întăi a Uniunii Economice și Monetare(UEM)

În baza Raportului Delors, 1 iulie 1990 este stabilită data primei etape a înfiinării Uniunii Economice și Monetare. La acea dată se urmărea eliminarea obstacolelor cu privire la libera circulație a capitalurilor și creșterea gradului de cooperare între statele membre.

Comitetul guvernatorilor

Comitetul Guvernatorilor Băncilor Centrale a fost cel care a primit sarcina de a promova și coordona politicile monetare ale statelor membre, obiectivul principal declarat al cooperării monetare fiind, încă de atunci, menținerea stabilității prețurilor în spațiul comunitar.

Datorită atribuțiilor suplimentare ce trebuiau realizate într-o perioada de timp relativ scurtă, Comitetul guvernatorilor este cel care începe cea de-a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare (UEM).

Pregătiri juridice

Pentru realizarea etapelor a doua și a treia, Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (Tratatul de la Roma) necesita o revizuire, astfel încât să poată fi creată structura instituțională necesară. În acest scop, în anul 1991 a fost convocată o conferință interguvernamentală dedicată Uniunii Economice și Monetare, care s-a desfășurat în paralel cu o conferință interguvernamentală axată pe uniunea politică.

Rezultatul cel mai notabil al primei etape a fost adoptarea Tratatului asupra Uniunii Europene (Maastricht, 1992) care cuprindea, în premieră, capitole cu privire la politica monetară europeană și care stabilea prin protocoalele anexate, inclusiv statutul acelor organisme și instituții, respectiv Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) și Institutul Monetar European (IME), care urmau să fie direct implicate în urmărirea și realizarea obiectivelor privind demararea funcțională a Uniunii Monetare Europene (UME).

Etapa a doua a Uniunii Economice și Monetare – Înființarea Institutului Monetar European (IME) și a Băncii Centrale Europene (BCE)

Institutul Monetar European este înființat în anul 1994, reprezentând începutul celei de-a doua etapă a Uniunii Economice și Monetare. În aceasta etapă, accentul este mutat pe dizolvarea comitetului guvernatorilor și stabilirea proceselor de formare a politicii monetare comune.

Institutul Monetar European nu avea competențele necesare coordonării politicilor monetare în Uniunea Europeană, fiind mai degrabă un forum de dezbateri și consultări pentru crearea unui astfel de sistem de bănci centrale.

Atribuțiile reprezentative ale Institutului Monetar European au fost:

întărirea proceselor de cooperare între băncile centrale

consolidarea politicilor monetare și fiscale

realizarea etapelor de instituire a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), cu privire la adoptarea politicii monetare și adăugarea monedei unice.

„Conform articolului 117 din Tratatul Comisiei Europene (TCE), una dintre atribuțiile Institutului Monetar European era de a stabili cadrul logistic, organizațional și de reglementare necesar pentru ca Sistemul Economic al Băncii Centrale să își îndeplinească misiunile în cea de-a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare.”

În decembrie 1995, se stabilea pentru unitatea monetară europeană, denumirea de euro, moment reprezentat și de începutul celei de-a treia etapă a Uniunii Economice Monetare.

În luna decembrie 1996, Institutul Monetar European a înaintat Consiliului European un raport pe baza căruia a fost elaborată Rezoluția Consiliului European privind principiile și elementele fundamentale ale noului mecanism al cursului de schimb (MCS II), ce a fost adoptată în iunie 1997.

În decembrie 1996, IME a prezentat Consiliului European și, ulterior, publicului larg elementele grafice selectate pentru bancnotele euro care urmau să fie puse în circulație la data de 1 ianuarie 2002.

Pentru a completa și a clarifica dispozițiile Tratatului referitoare la UEM, Consiliul European a adoptat, în luna iunie 1997, Pactul de stabilitate și creștere – cuprinzând două regulamente, menit să asigure disciplina bugetară în contextul UEM. În luna mai 1998 pactul a fost completat printr-o declarație a Consiliului în care se reafirmau angajamentele statelor membre. Acesta a fost modificat în mod substanțial în 2005 și 2011.

La data de 2 mai 1998, Consiliul Uniunii Europene, reunit la nivel de șefi de stat sau de guvern a hotărât în unanimitate că 11 state membre îndeplinesc condițiile necesare pentru participarea în a treia etapă a UEM și adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999. Participanții inițiali au fost Belgia, Germania, Spania, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia și Finlanda. Șefii de stat sau de guvern au ajuns, de asemenea, la un acord politic în privința persoanelor care urmau a fi recomandate pentru numirea ca membri în Comitetul executiv al Băncii Centrale Europene (BCE).

Activități pregătitoare în vederea fixării cursurilor de schimb

Tot în luna mai 1998, miniștrii finanțelor din statele membre care adoptau moneda unică au convenit cu guvernatorii băncilor centrale naționale ale statelor membre respective, Comisia Europeană și IME asupra utilizării, la stabilirea cursurilor de schimb irevocabile pentru euro, a cursurilor de schimb centrale bilaterale valabile în MCS la momentul respectiv.

Desemnarea organelor de decizie

La 25 mai 1998, guvernele celor 11 state membre participante au numit președintele, vicepreședintele și ceilalți patru membri ai Comitetului executiv al BCE. Aceste numiri au intrat în vigoare la 1 iunie 1998 și au marcat înființarea BCE. BCE și băncile centrale naționale ale statelor membre participante formează Eurosistemul, care elaborează și stabilește politica monetară unică în cadrul celei de-a treia etape a UEM.

IME și-a îndeplinit misiunea odată cu înființarea BCE la 1 iunie 1998. În conformitate cu articolul 123 [fostul articol 109 litera (l)] din Tratatul de instituire a Comunității Europene, IME s-a dizolvat în momentul creării BCE. Toate activitățile pregătitoare încredințate IME au fost finalizate la timp, iar BCE a alocat restul anului 1998 testării finale a sistemelor și procedurilor.

A treia etapă a UEM

Fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb

Cea de-a treia și ultima etapă a UEM a debutat la 1 ianuarie 1999 cu fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb pentru monedele celor 11 state membre participante inițial la Uniunea Monetară și cu implementarea de către BCE a unei politici monetare unice.

Numărul statelor membre participante a ajuns la 12 la data de 1 ianuarie 2001, când Grecia a intrat în a treia etapă a UEM. Slovenia a devenit al 13-lea stat membru al zonei euro la data de 1 ianuarie 2007, fiind urmată un an mai târziu de Cipru și Malta, apoi de Slovacia la data de 1 ianuarie 2009, de Estonia la data de 1 ianuarie 2011, de Letonia la data de 1 ianuarie 2014 și de Lituania la data de 1 ianuarie 2015. În momentul aderării fiecărui stat la zona euro, banca centrală a acestuia a devenit, în mod automat, parte a Eurosistemului.

SECȚIUNEA a III-a Misiune

Banca Centrală Europeană este inima Uniunii economice și monetare (UEM). Ea este răspunzătoare de stabilitatea euro, fiind împuternicită să stabilească volumul emisiunii monetare și, împreună cu celelalte bănci centrale naționale, să definească și să transpună în practică politica monetară a uniunii. Pentru atingerea acestor scopuri, o serie întreagă de alte prerogative îi sunt atribuite:

controlează fluxurile de lichidități prin vânzare-cumpărare de titluri sau prin operațiunile de creditare încheiate de bănci sau de alți operatori pe piața monetară; fixează rezervele minime obligatorii pe care organismele de credit trebuie să le posede la băncile centrale naționale sau la BCE;

exercită o supraveghere prudențială asupra organismelor de credit. BCE are și funcții consultative și legislative:

este consultată, de exemplu pentru domenii din sfera sa de competență, de către instituțiile europene sau de către autoritățile din statele membre .

poate să prezinte avize instituțiilor comunitare asupra chestiunilor care privesc domeniile sale de competență

BCE exercită inițiativa legislativă în domeniul politicii monetare și pentru îndeplinirea obiectivelor sale;

Pentru a permite BCE să-și îndeplinească misiunile, multe dispoziții din dreptul comunitar urmăresc să-i garanteze independența. BCE nu poate solicita și nici accepta instrucțiuni sau sugestii din partea instituțiilor comunitare, din partea statelor membre sau a altor organisme.

Banca Centrală Europeană este independentă în exercitarea competențelor și în administrarea finanțelor sale. Instituțiile, organismele, oficiile și agențiile Uniunii Europene, precum și guvernele statelor membre, respectă această independență. Cu toate acestea, Banca Centrală Europeană are relații de cooperare cu băncile centrale naționale atât la nivelul zonei euro (eurosistemul) cât și la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene (sistemul european al băncilor centrale).

SECȚIUNEA a IV-a Obiective

Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale este menținerea stabilității prețurilor”.

„Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea prețurilor, SEBC susține politicile economice generale din Uniune cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană”.

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și Tratatul privind Uniunea Europeană stabilesc o ierarhie clară a obiectivelor Eurosistemului, evidențiind faptul că stabilitatea prețurilor reprezintă cea mai importantă contribuție pe care o poate avea politica monetară la asigurarea unui mediu economic favorabil și a unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă.

Obiectivele SEBC sunt:

definirea și implementarea politicii monetare a zonei euro;

derularea operațiunilor externe;

păstrarea și administrarea rezervelor Statelor Membre;

promovarea unui sistem eficient de plăți.

SECȚIUNEA a V-a Management superior

Președintele BCE este Mario Draghi, iar vicepreședintele acesteia este Vítor Constâncio. Principalul organ de decizie al BCE este Consiliul guvernatorilor, care este constituit din cei șase membri ai Comitetului executiv și din guvernatorii băncilor centrale din cele 19 țări din zona euro.

Consiliul guvernatorilor BCE este compus din membri ai Comitetului Director și din președinții băncilor centrale naționale ale statelor membre conform art. 112 alin. 1 din Tratatul CE. Comitetul Director al Băncii Centrale Europene este alcătuit dintr-un Președinte, un Vicepreședinte și alți patru membri, numiți pe o perioadă de 8 ani de guvernele statelor membre, dintre personalitățile recunoscute și cu experiență în domeniul monetar și financiar-bancar (art. 112 alin. 2 lit. b din Tratatul CE).

Comitetul Director al Băncii Centrale Europene aplică politica financiară conform liniilor directoare și deciziilor Consiliului Băncii Centrale Europene. Consiliul guvernatorilor este singurul împuternicit să autorizeze emisiunea de bancnote în cadrul Comunității (art. 106 alin. 1 teza 1 din Tratatul CE). Banca Centrală Europeană are dreptul de a aproba emisiunea monetară în cadrul CE (art. 106 din Tratatul CE). Moneda emisă este singura care are curs legal în interiorul Comunității. Statele membre au dreptul de a emite monede, BCE trebuind însă să aprobe volumul acestor emisiuni monetare.

SECȚIUNEA a VI- a Organigramă

Administrație (Direcție generală) – Servicii:

Contabilitate și achiziții

Echipamente și întreținere

Noul sediu al BCE (Birou de coordonare a proiectului)

Protecție și pază

Servicii administrative

Situații financiare și principii contabile

Bancnote (Direcție) Servicii:

Evoluția numerarului

Gestionarea numerarului

Comunicare (Direcție generală)

Servicii:

Activități de informare

Relații mass-media globale

Servicii lingvistice

Web și comunicare digitală

Gestionarea riscurilor (Direcție)

Servicii:

Analiza riscurilor

Strategia de risc

Operațiuni de piață (Direcție generală)

Servicii:

Analiza operațiunilor de piață

Operațiuni pe piețele de obligațiuni și operațiuni internaționale

Piață monetară și lichiditate

Servicii privind operațiunile financiare

Sisteme ale operațiunilor de piață

Relații internaționale și europene (Direcție generală)

Servicii:

Analiza politicilor internaționale

Cooperare și relații internaționale

Evoluții externe

Instituții și foruri ale UE (include Biroul reprezentativ al BCE la Bruxelles)

RU, buget și organizare (Direcție generală)

Servicii:

Buget, control și organizare

Politici privind RU și relațiile cu personalul

Recrutare și salarizare

Secretariatul CERS

Servicii juridice (Direcție generală)

Servicii:

Drept financiar

Drept instituțional

Drept în materie de supraveghere

Legislație

Statistică (Direcție generală)

Servicii:

Dezvoltarea/coordonarea statisticilor

Servicii pentru informații statistice

Statistici internaționale

Statistici în materie de supraveghere

Statistici macroeconomice

Statistici monetare și financiare

Supraveghere microprudențială I (Direcție generală)

Supraveghere microprudențială III (Direcție generală)

Audit intern (Direcție)

Servicii:

Misiuni de audit 1

Misiuni de audit 2

Cancelaria Comitetului executiv

Economie (Direcție generală)

Serviciu:

Politici fiscale

Direcția evoluții economice

Servicii:

Convergență și competitivitate

Prețuri și costuri

Producție și cerere

Supraveghere la nivel de țară

Direcția politică monetară

Servicii:

Analiză monetară

Piețe de capital/structură financiară

Strategia de politică monetară

Infrastructura pieței și plăți (Direcție generală)

Servicii:

Gestionarea infrastructurii pieței

Dezvoltarea infrastructurii pieței

Integrarea pieței

Monitorizare

Politică macroprudențială și stabilitate financiară (Direcție generală)

Servicii:

Legături macrofinanciare

Politici macrofinanciare

Reglementare financiară

Supravegherea stabilității financiare

Reprezentanța BCE la Washington

Secretariat (Direcție generală)

Servicii:

Secretariat

Servicii de gestionare a informațiilor

Biroul de conformitate și guvernanță

Secretariatul Consiliului de supraveghere

Sisteme informatice (Direcție generală)

Servicii:

Aplicații analitice

Aplicații de execuție

Guvernanță IT și relații de afaceri

Infrastructură și operațiuni informatice

Securitate și arhitectură informatică

Sisteme informatice interne

Studii (Direcție generală)

Servicii:

Studii de politică monetară

Studii financiare

Supraveghere microprudențială II (Direcție generală)

Supraveghere microprudențială IV (Direcție generală)

Servicii:

Analiza riscurilor la nivelul MUS

Asigurarea calității procesului de supraveghere

Autorizare

Elaborare de metodologii și standarde

Executare și sancțiuni

Gestionarea crizelor

Inspecții la fața locului centralizate

Modele interne

Planificarea și coordonarea Programului de supraveghere prudențială

Politici de supraveghere

CAPITOLUL II- Analiza sistemului de management al Băncii Centrale Europene

SECȚIUNEA I – Analiza subsistemului organizatoric

Structurile funcționale ale Băncii Centrale Europene sunt asociate pe direcții generale (DG) și direcții (D), acestea fiind alcătuite din servicii și secții.

Structura organizațională a Băncii Centrale Europene exprimă acțiunile realizate de aceasta și este formată din domeniile de activitate centrale și cele secundare.

Fac parte din domeniile de activitate principale:

Direcția generală Economie

Direcția Supraveghere și stabilitate financiară

Direcția Bancnote

Direcția generală Relații internaționale și europene

Direcția generală Operațiuni de piață

Direcția generală Servicii juridice

Direcția generală Sisteme de plăți și infrastructura pieței

Direcția generală Statistică

Direcția generală Cercetare

Reprezentanța Băncii Centrale Europene la Washington

Domeniile secundare sunt reprezentate de:

Direcția generală Administrație

Direcția Comunicare

Cancelaria Comitetului executiv

Direcția generală Resurse umane, buget și organizare

Direcția generală Sisteme informatice

Direcția Audit intern

Direcția generală Secretariat și servicii lingvistice

Consiliul guvernatorilor, Comitetul executiv,Consiliul general și Consiliul de supraveghere sunt organe decizionale ce fac parte din structura organizatorică a Băncii Centrale Europene.

Consiliul guvernatorilor este format din membrii Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene și din guvernatorii Băncilor Centrale Naționale ale statelor membre a căror monedă este euro.

Membrii:

Mario Draghi-președintele BCE

Vítor Constâncio – vicepreședintele BCE

BenoîtCœuré – membru al Comitetului executiv al BCE

Sabine Lautenschläger – membră a Comitetului executiv al BCE

Yves Mersch – membru al Comitetului executiv al BCE

Peter Praet – membru al Comitetului executiv al BCE

Jan Smets – guvernator, Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique

Jens Weidmann – președinte, Deutsche Bundesbank

Ardo Hansson – guvernator, Eesti Pank

Philip R. Lane – guvernator, Central Bank of Ireland

Yannis Stournaras – guvernator, Bank of Greece

Luis María Linde – guvernator, Banco de España

François Villeroy de Galhau – guvernator, Banque de France

Ignazio Visco – guvernator, Banca d'Italia

Chrystalla Georghadji – guvernator, Central Bank of Cyprus

VitasVasiliauskas – președintele Consiliului de Administrație, Lietuvosbankas

Ilmārs Rimšēvičs – guvernator, Latvijas Banka

Gaston Reinesch – guvernator, Banque centrale du Luxembourg

Josef Bonnici – guvernator, Central Bank of Malta

Klaas Knot – președinte, De Nederlandsche Bank

Ewald Nowotny – guvernator, OesterreichischeNationalbank

Carlos Costa – guvernator, Banco de Portugal

Boštjan Jazbec – guvernator, BankaSlovenije

Jozef Makúch – guvernator, Národnábanka Slovenska

Erkki Liikanen – guvernator, Suomen Pankki – Finlands 

Președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi este reprezentantul instituției la întâlnirile europene și internaționale de nivel înalt.

Consiliul guvernatorilor este responsabil de:

Adoptarea deciziilor privind realizarea atribuțiilor transmise Eurosistemului și Băncii Centrale Europene

formularea politicii monetare a zonei euro, ce include adoptarea deciziilor privind obiectivele în materie de politică monetară, ratele dobânzilor reprezentative, furnizarea de rezerve Eurosistemului și stabilirea orientărilor pentru implementarea deciziilor respective;

adoptare deciziilor cu privire la supravegherea bancară

Reuniunile Consiliului guvernatorilor sunt, de două ori pe lună, și au loc la Frankfurt pe Main, acolo unde este sediul Băncii Centrale Europene.

Comitetul executiv

Comitetul executiv este format dintr-un prședinte, vicepreședinte și alți patru membrii.

Consiliul European este cele care, cu o majoritate calificată, numește toți membrii.

Sarcinile Comitetului executiv sunt:

pregătește reuniunile Consiliului guvernatorilor

implementează politica monetară pentru zona euro

transmite indicații pentru Băncile Centrale Naționale

gestionează munca Băncii Centrale Europene

realizează competențe ce i-au fost însărcinate de Consiliul guvernatorilor

Membrii comitetului executiv:

Președintele Băncii Centrale Europene- Mario Draghi

Vicepreședintele Băncii Centrale Europene – Vítor Constâncio

Membrii comitetului executiv Sabine Lautenschläger

Consiliul General Benoît Cœuré

Yves Mersch

Peter Praet

Consiliul General cuprinde atât reprezentanții țărilor din zona euro cât și cei din afara zonei euro.

Este compus din

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE)

Vicepreședintele BCE

Guvernatorii Băncilor Centrale Naționale (BCN) din statele membre ale Uniunii Europene

La ședințele realizate de Consiliul general pot lua parte dar nu au drept de vot, ceilalți membrii ai Comitetului executiv, președintele Consiliului Uniunii Europene și un membru al Comisiei Europene.

Consiliul general poate fi considerat un organ de tranziție, acesta realizând atribuțiile preluate de la Institutul Monetar European, ce îi revin BCE în cea de-a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare.

Conform dispozițiilor Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, odată cu adoptarea monedei unice de către toatele statele membre ale Uniunii Europene, Consiliul general va fi desființat.

Membrii

Mario Draghi – președintele BCE

Vítor Constâncio vicepreședintele BCE

Jan Smets guvernator, Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique

Dimitar Radev guvernator, Bulgarian National Bank

Miroslav Singer guvernator, Českánárodní banka

Lars Rohde guvernator, Danmarks National bank

Jens Weidmann președinte, Deutsche Bundes bank

Ardo Hansson guvernator, EestiPank

Philip R. Lane guvernator, Central Bank of Ireland

Yannis Stournaras guvernator, Bank of Greece

Luis María Linde guvernator, Banco de España

François Villeroy de Galhau guvernator, Banque de France

IgnazioVisco guvernator, Banca d'Italia

Boris Vujčić guvernator, Hrvatskanarodna banka

Chrystalla Georghadji guvernator, Central Bank of Cyprus

Ilmārs Rimšēvičs guvernator, Latvijas Banka

VitasVasiliauskas președintele Consiliului de Administrație, Lietuvos bankas

Gaston Reinesch guvernator, Banque centrale du Luxembourg

György Matolcsy președinte, Magyar Nemzeti Bank

Josef Bonnici guvernator, Central Bank of Malta

Klaas Knot președinte, De Nederlandsche Bank

Ewald Nowotny guvernator, Oesterreichische National bank

Marek Belka președinte, Narodowy Bank Polski

Carlos Costa guvernator, Banco de Portugal

Mugur Constantin Isărescu guvernator, Banca Națională a României

Boštjan Jazbec guvernator, Banka Slovenije

Jozef Makúch guvernator, Národná banka Slovenska

Erkki Liikanen guvernator, Suomen Pankki – Finlands Bank

Stefan Ingves guvernator, Sverigesriks bank

Mark Carney guvernator, Bank of England

Consiliul de supraveghere

Reuniunile Consiliul de supraveghere sunt de două ori pe lună pentru a dezbate și a îndeplinii atribuțiile de supraveghere ale Băncii Centrale Europene.

Consiliul de supraveghere înaintează propuneri de decizie Consiliului guvernatorilor, în temeiul procedurii aplicabile în cazul absenței unei obiecții.

Acesta este compus din:

președinte

vicepreședinte

patru reprezentanți ai BCE

reprezentanți ai autorităților naționale de supraveghere

Comitetul director sprijină activitățile Consiliului de supraveghere și pregătește ședințele acestuia.

Acesta este alcătuit din:

președintele Consiliului de supraveghere

vicepreședintele Consiliului de supraveghere

un reprezentant al BCE

cinci reprezentanți ai autorităților naționale de supraveghere

Reprezentanți autorităților naționale de supraveghere sunt aleși de Consiliul de supraveghere, având un mandat de un an.

Membrii

Danièle Nouy

Sabine Lautenschläger

IgnazioAngeloni

Luc Coene

Julie Dickson

SirkkaHämäläinen

SECȚIUNEA a II- a Analiza subsistemului decizional

Organele de decizie ale Băncii Centrale Europene sunt:

Consiliul guvernatorilor

Comitetul executiv

Consiliul general

Consiliul de supraveghere

Consiliul guvernatorilor este principal organ de decizie al Băncii Centrale Europene, fiind responsabil de politica monetară în zona euro și de evaluarea progreselor economice și monetare.

Analiza economică, se referă la evoluția producției totale, evoluția creditelor fiscale, evoluția cursului de schimb, iar analiza monetară, urmărește analiza pe termen mediu și lung a relației între inflație și creșterea masei monetare, precum și analiza masei monetare și a lichidității.

Deciziile cu privire la politica monetară sunt prezentate odată la șase săptămâni, prin intermediul unei conferințe de presă, condusă de președinte alături de vicepreședinte.

Exemple de decizii adoptate de Consiliul guvernatorilor

Decizia BCE/2016/10 – Decizii referitoare la implementarea celei de-a doua serii de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung

 La data de 28 aprilie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Decizia BCE/2016/10 privind o a doua serie de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung (OTRTL) și Decizia BCE/2016/11 de modificare a Deciziei BCE/2014/34 privind măsuri legate de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung. Decizia BCE/2016/10 stabilește cadrul juridic pentru cea de-a doua serie de OTRTL, pe care Consiliul guvernatorilor a decis să o lanseze la data de 10 martie 2016. Decizia BCE/2016/11 modifică Decizia BCE/2014/34 cu scopul de a permite instituțiilor financiare să ramburseze în luna iunie 2016 sumele împrumutate în cadrul primei serii de OTRTL și să obțină împrumuturi în cadrul celei de-a doua serii.

Decizia BCE/2016/8 – Modificarea actului juridic privind programul de achiziționare de titluri emise de sectorul public

La data de 18 aprilie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Decizia BCE/2016/8 de modificare a Deciziei (UE) 2015/774 privind un program de achiziționare de active de către sectorul public de pe piețele secundare (BCE/2015/10). Modificarea conferă forță juridică deciziilor adoptate de Consiliul guvernatorilor la data de 10 martie 2016 în vederea accelerării ritmului achizițiilor efectuate în cadrul programului extins de achiziționare de active, precum și a ajustării în mod corespunzător a parametrilor programului de achiziționare de titluri emise de sectorul public în ceea ce privește limitele aplicabile emitentului și emisiunii.

Decizia BCE/2016/3 – Decizia BCE privind termenii și condițiile aplicabile investigațiilor efectuate de Oficiul European Antifraudă în cadrul Băncii Centrale Europene

La data de 4 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Decizia BCE/2016/3 privind termenii și condițiile aplicabile investigațiilor efectuate de Oficiul European Antifraudă în cadrul Băncii Centrale Europene în materie de prevenire a fraudei, corupției și a oricăror altor activități ilegale care afectează interesele financiare ale Uniunii. Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Decizia BCE/2015/51 – Decizia BCE privind cadrul pentru achizițiile comune ale Eurosistemului

La data de 23 decembrie 2015, Consiliul guvernatorilor a adoptat Decizia BCE/2015/51 de modificare a Deciziei BCE/2008/17 de stabilire a cadrului pentru achizițiile comune ale Eurosistemului. Decizia extinde posibilitatea de a participa la procedurile de licitație gestionate de Biroul de Coordonare a Achizițiilor Eurosistemului (BCAE) dincolo de sfera băncilor centrale din SEBC. La invitația Consiliului guvernatorilor, (i) autoritățile naționale ale statelor membre, (ii) instituțiile și organismele Uniunii și (iii) organizațiile internaționale vor putea, de asemenea, participa la procedurile BCAE în condiții similare și pentru îndeplinirea unor nevoi comune cu cele ale băncilor centrale. În plus, actul juridic actualizat implementează introducerea unui concept de anvelopă financiară care simplifică procedurile bugetare. Decizia a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Decizia BCE/2015/37 – Decizia BCE privind repartizarea venitului monetar

La data de 19 noiembrie 2015, Consiliul guvernatorilor a adoptat Decizia BCE/2015/37 de modificare a Deciziei BCE/2010/23 privind repartizarea venitului monetar al băncilor centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro. Decizia, care pune în aplicare din punct de vedere juridic deciziile Consiliului guvernatorilor privind venitul monetar asociat programului de achiziționare de active de către sectorul public, adoptate în lunile ianuarie și iulie 2015, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Comitetul executiv

Sarcinile Comitetului executiv sunt

pregătește reuniunile Consiliului guvernatorilor

implementează politica monetară pentru zona euro

transmite indicații pentru Băncile Centrale Naționale

gestionează munca Băncii Centrale Europene

realizează competențe ce i-au fost însărcinate de Consiliul guvernatorilor

Consiliul general

Responsabilități

îndeplinirea funcțiilor consultative ale Băncii Centrale Europene;

colectarea datelor statistice;

întocmirea raportului anual al BCE;

stabilirea normelor necesare pentru standardizarea procedurilor contabile și raportarea operațiunilor efectuate de BCN;

luarea de măsuri privind stabilirea grilei de repartiție pentru subscrierea capitalului BCE, altele decât cele prevăzute în Tratat;

stabilirea condițiilor de angajare a personalului BCE și pregătirile necesare pentru fixarea irevocabilă față de euro a cursurilor de schimb ale monedelor „statelor membre care fac obiectul unei derogări”.

Consiliul de supraveghere

În calitate de autoritate de supraveghere bancară la nivel european, BCE poate lua o serie de decizii de supraveghere bancară, obligatorii din punct de vedere juridic pentru băncile aflate sub jurisdicția Mecanismului unic de supraveghere.

Printre aceste decizii se numără:

stabilirea cerințelor privind fondurile proprii la nivel microprudențial și macroprudențial (amortizoare de capital);

stabilirea caracterului semnificativ al băncilor supravegheate;

acordarea sau retragerea autorizațiilor băncilor;

evaluarea achizițiilor și a cedărilor de participații calificate ale băncilor;

aplicarea de măsuri executorii și de sancțiuni băncilor semnificative.

Consiliul de supraveghere, în calitate de structură internă a BCE, elaborează propunerile de decizie, care sunt adoptate de Consiliul guvernatorilor în conformitate cu procedura aplicabilă în cazul absenței unei obiecții. În cazul absenței unei obiecții din partea Consiliului guvernatorilor într-un interval definit, decizia este considerată adoptată.

Fig. 1

SECȚIUNEA a III- a Analiza Subsistemului Informațional

Subsistemul informațional ajută la actualizarea și dezvoltarea informațiilor și a bazei de date existente la nivelul Băncii Centrale Europene.

În cadrul Băncii Centrale Europene, comunicarea este destul de variată, principalul izvor de informație fiind site-ul oficial al instituției.

Discursurile membrilor Consiliului guvernatorilor și ai Comitetului executiv, precum și interviurile acordate de membrii Consiliului guvernatorilor, reprezintă, pentru publicul larg, instrumente importante de explicare a opiniilor Băncii Centrale Europene.

Evoluțiile economice și politica monetară sunt publicate pe site-ul Băncii Centrale Europene, în cea mai mare parte în limba engleză, existând și informații traduse în mai multe limbi.

De la începutul anului 2015, pe lângă conferința de presă care are loc după fiecare ședință privind politica monetară, BCE publică și dări de seamă referitoare la ședințele Consiliului guvernatorilor privind politica monetară, în vederea îmbunătățirii în continuare a transparenței acțiunilor sale.

SECȚIUNEA a IV – a Analiza metodelor și tehnicilor de management

Metodele și tehnicile de management sunt diferite de la o instituție la alta.

Sistemul de management este un ansamblu ordonat de elemente caracterizate prin interconexiune și interacțiune, capabil să realizeze, sub acțiunea a diverși stimuli, un anumit obiectiv, cu anumite performanțe.

Banca Centrală Europeană este o instituție, care are misiunea de a menține relații de cooperare cu organele competente la nivel european și internațional. Natura cooperării între băncile centrale este un schimb de experiență și principii. Prin aceasta, băncile centrale ajută la eficientizarea nivelului de profesionalism și la promovarea stabilității financiare la nivel mondial.

Câteva exemple de cooperare între băncile centrale:

Cooperarea cu Banca Națională a Serbiei (2011-2013)

Cooperarea cu banca națională a fostei Republici iugoslave a Macedoniei (2012-2013)

Cooperarea cu Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei (2010-2011)

Cooperarea cu țările candidate și potențial candidate la UE (2010-2012)

Cooperarea cu Banca Centrală a Egiptului (2009-2012)

Cooperarea cu Banca Națională a Serbiei (2008-2009)

Cooperarea cu Banca Rusiei (2008-2011)

Cooperarea cu Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei (2007)

CAPITOLUL III – Relații ale Băncii Centrale Europene cu alte instituții europene și internaționale

Banca Centrală Europeană menține relații cu organisme ale UE și ale zonei euro la nivel de politici și la nivel de experți.

Dialogul periodic dintre Banca Centrală Europeană, alți factori de decizie și partenerii sociali permite acesteia să obțină informații și indicii, să explice deciziile sale de politică monetară, iar contrapărților le facilitează o mai bună înțelegere a măsurilor Băncii Centrale Europene și a modalității în care propriile lor acțiuni influențează procesul de formare a prețurilor.

Relațiile Băncii Centrale Europene cu Consiliul European, Consiliul UE, Eurogrupul și comitetele pregătitoare

„Conform articolului 284 din TFUE, președintele BCE participă la reuniunile Consiliului Uniunii Europene (în general, la nivel de miniștri ai economiei și finanțelor din statele membre ale UE –Consiliul Afacerilor Economice și Financiare (ECOFIN) atunci când sunt discutate aspecte legate de obiectivele și misiunile SEBC.”

Predecesorul ECOFIN, Comitetul Monetar a fost creat cu scopul coordonării politicii statelor membre, fiind dizolvat la începutul celei de-a treia etapă a UEM, și înlocuit de actualul ECOFIN.

 Consiliul ECOFIN se întâlnește odată pe lună, iar în mod informal o dată la șase luni alături de președintele Băncii Centrale Europene, vicepreședinte și guvernatorii băncilor centrale naționale din cadrul SEBC.

Odată cu aparția crizei economice și financiare, relațiile Băncii Centrale Europene cu alte instituții ale Uniunii Europene au devenit mai puternice.

„Conform articolului 134 alineatul (2) din TFUE, Banca Centrală Europeană este membru statutar al Comitetului economic și financiar (CEF), care reunește reprezentanți la nivelul conducerii ai ministerelor finanțelor și ai băncilor centrale din UE, precum și ai Comisiei, și are rol în pregătirea reuniunilor Consiliului ECOFIN.”

 Banca Centrală Europeană participă la întâlnirile Comitetului de politică economică (CPE).

Relațiile Băncii Centrale Europene cu Comisia Europeană

Comisia Europeană are un rol major în coordonarea politicilor economice, aceasta primind atribuții cu privire la UEM. Comisia are îndatorirea de a asigura implementarea normelor comune ale Uniunii Europene.

Vicepreședintele Comisiei are dreptul de a participa la întâlnirile Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, însă nu poate vota.

Relațiile cu Prlamentul European

Membrii Parlamentul European sunt aleși de cetățenii Europei prin vot direct.

Dialogul între cele două instituții este unul strâns, menit să aducă beneficii atât Parlamentul cât și Băncii Centrale Europene. Președintele BCE furnizează rapoarte periodice privind politica monetară a BCE și celelalte atribuții ale sale cu ocazia audierilor în fața Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON) a Parlamentului European, care au loc trimestrial.

Raportul anual al Băncii Centrale Europene este prezentat de către președintele BCE în plenul Parlamentului European.

Relații Băncii Centrale Europene cu organismele internaționale

Banca Centrală Europeană:

are statut de observator permanent în cadrul FMI;

participă la reuniunile miniștrilor finanțelor și guvernatorilor băncilor centrale din G20 și reuniunile miniștrilor finanțelor și guvernatorilor băncilor centrale din G7

este membru și acționar al Băncii Reglementelor Internaționale (BRI).

participă la o serie de comitete și grupuri de lucru ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), unde acționează în calitate de membru separat al delegației Uniunii Europene, alături de Comisia Europeană;

participă la noul Consiliu pentru Stabilitate Financiară, înființat în luna aprilie 2009 de liderii G20, ca instituție succesoare a Forumului pentru Stabilitate Financiară (FSF).

Are relații cu băncile centrale din întreaga lume, este prezentă la activitățile forurilor regionale și interregionale, precum și la cele ale băncilor de dezvoltare regionale și multilaterale.

CAPITOLUL IV – Strategii, politici și programe

Strategiile Băncii Centrale Europene

Stabilitatea prețurilor – În conformitate cu Articolul 105 din versiunea consolidată a Tratatului Uniunii Europene, obiectivul principal al BCE este menținerea stabilității prețurilor în zona Euro.

Ocuparea forței de muncă – În același articol 105, în Tratatul Uniunii Europene se specifică faptul că, BCE trebuie sa susțină politicile economice generale ale Comunității Europene în vederea atingerii obiectivelor comunitare așa cum sunt ele definite în Articolul 2.

Rata de schimb a monedei naționale – Oficialii BCE pretind că au o atitudine absolut neutră față de rata de schimb. Ei pretind adesea că modul cel mai potrivit de a susține valoarea internațională a Euro este prin asigurarea stabilității interne a prețurilor. Rata de schimb nu este un obiectiv în sine al politicii economice.

Tratatul privind Uniunea Europeană (cunoscut și ca „Tratatul de la Maastricht”) instituie o ierarhie clară a obiectivelor Eurosistemului, stabilitatea prețurilor fiind cea mai importantă dintre acestea. Această opțiune se bazează atât pe dovezi istorice clare, cât și pe teoria economică, întrucât stabilitatea prețurilor contribuie la creșterea nivelului de trai prin diverse canale.

În momentul adoptării și anunțării strategiei de politică monetară de către Consiliul guvernatorilor, în luna octombrie 1998 (în timp util înaintea debutului UEM), una dintre problemele fundamentale era în ce măsură strategia va putea depăși toate provocările cu care urma să se confrunte zona euro recent constituită.

Programe coordonate de Banca Centrală Europeană

Băncile centrale naționale din UE participă la programe multianuale ample de cooperare între băncile centrale, finanțate de Comisia Europeană. Această formă de asistență este denumită „înfrățire” (twinning) și a reprezentat un succes, întrucât creează legături puternice între instituții care îndeplinesc funcții similare sau chiar identice.

Programe încheiate

Cooperarea cu Banca Națională a Serbiei (2011-2013)

În perioada 1 februarie 2011-31 decembrie 2013, BCE și 21 de bănci centrale naționale au sprijinit Banca Națională a Serbiei în eforturile sale de implementare a standardelor UE privind activitatea băncilor centrale, în contextul pregătirilor de aderare la UE a Republicii Serbia. Programul, cu o durată de 35 de luni, a reprezentat continuarea programului de evaluare a necesităților, derulat în perioada 2008-2009, și a vizat 13 domenii specifice activității băncilor centrale, unele dintre acestea numărându-se printre cele care au făcut și obiectul programului de evaluare a necesităților, respectiv:

supravegherea sectorului financiar;

armonizare juridică;

liberalizarea circulației capitalurilor;

administrarea rezervelor valutare;

operațiuni monetare și valutare;

protecția consumatorilor de servicii financiare;

sprijinirea aderării la UE;

analize și studii;

statistică;

sisteme de plăți;

stabilitate financiară;

tehnologia informației

contabilitate și raportare financiară.

Cooperarea cu banca națională a fostei Republici iugoslave a Macedoniei (2012-2013)

În perioada 15 octombrie 2012-14 iulie 2013, BCE și 10 bănci centrale naționale din UE au sprijinit banca națională a fostei Republici iugoslave a Macedoniei prin identificarea aspectelor specifice în privința cărora banca va trebui să înregistreze progrese pentru a atinge un nivel compatibil cu cel al unei bănci centrale dintr-un stat membru al UE în 10 domenii specifice activității băncilor centrale (contabilitate, bancnote, analize și studii, resurse umane, tehnologia informației, audit intern, servicii juridice, politică monetară și politică valutară, sisteme de plăți și statistică).

Acest nivel ar trebui atins înainte ca fosta Republică iugoslavă a Macedoniei să devină stat membru al UE și ca banca națională a fostei Republici iugoslave a Macedoniei să adere la Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC).

Cooperarea cu Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei (2010-2011)

În perioada 1 aprilie 2010-30 septembrie 2011, BCE și șapte bănci centrale naționale au sprijinit Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei în eforturile sale de implementare a standardelor UE privind activitatea băncilor centrale, în vederea pregătirii aderării Bosniei și Herțegovinei la UE. La aceste acțiuni au contribuit, de asemenea, experți de la băncile centrale din Bulgaria și România. Programul, cu o durată de 18 luni, a reprezentat continuarea programului de evaluare a necesităților derulat în anul 2007 și a vizat șase domenii specifice activității băncilor centrale, primele trei dintre acestea axându-se pe recomandările formulate în cadrul programului din 2007, menționate mai jos: (i) statistică; (ii) analize și studii; (iii) stabilitate financiară; (iv) armonizarea legislației naționale cu cea a UE; (v) coordonarea procesului de integrare în UE; și (vi) îmbunătățirea serviciilor informatice la Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei.

Programe în derulare

Cooperarea cu băncile centrale din regiunea Balcanilor de Vest (2014-2015)

La data de 19 decembrie 2013, BCE și Comisia Europeană au semnat un acord privind un program de cooperare tehnică cu durata de 18 luni (ianuarie 2014-iunie 2015) cu băncile centrale ale țărilor candidate și potențial candidate la UE din regiunea Balcanilor de Vest.

Programul, finanțat de UE, este sprijinit de BCE, în parteneriat cu 11 bănci centrale naționale din UE și include o analiză pe șase luni a activității Băncii Albaniei în 13 domenii (stabilitate financiară, tehnologia informației, audit intern, supraveghere bancară, sisteme de plăți, bancnote și emisiune, comunicare, integrarea în UE, resurse umane, servicii juridice, contabilitate și raportare financiară, analiza politicii monetare și operațiuni de politică monetară, statistică), urmată de o analiză pe șase luni a activității băncii centrale a Kosovo (în conformitate cu Rezoluția 1244/99 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite) în șapte domenii (stabilitate financiară, tehnologia informației, audit intern, supraveghere bancară, sisteme de plăți, integrarea în UE și administrație). Scopul acestei cooperări este identificarea domeniilor în care cele două bănci centrale vor trebui să înregistreze progrese pentru a atinge un nivel compatibil cu cel al Sistemului European al Băncilor Centrale. În plus, programul include și o componentă de elaborare de proiecte cu banca națională a fostei Republici iugoslave a Macedoniei și, posibil, cu alte bănci centrale din regiunea Balcanilor de Vest.

Cooperarea cu Banca Centrală a Muntenegrului (2014-2015)

La data de 26 august 2014, BCE și Delegația UE în Muntenegru au semnat un acord privind un program de cooperare tehnică cu durata de șapte luni (septembrie 2014-martie 2015) cu Banca Centrală a Muntenegrului. Programul, finanțat de UE, este sprijinit de BCE, în parteneriat cu zece bănci centrale naționale din UE și include o analiză a activității Băncii Centrale a Muntenegrului în șase domenii (contabilitate, integrarea în UE, operațiuni financiare și bancare, stabilitate financiară, riscuri operaționale și continuitatea activității, statistică). Scopul acestei cooperări este identificarea domeniilor în care Banca Centrală a Muntenegrului va trebui să înregistreze progrese pentru a atinge un nivel compatibil cu cel al Sistemului European al Băncilor Centrale.

CAPITOLUL V – Analiza Swot

Ca orice alt organism instituțional de pe lumea aceasta, Banca Centrală Europeană are atât puncte forte cât și puncte slabe, oferă oportunități, cât și amenințări pentru mediul în care activează.

SECȚIUNEA I – Puncte forte

Transparența politicii monetare a BCE- permite o înțelegere mai bună a politicii monetare a BCE. Publicul este informat cu privire la obiectivele politicii Băncii Centrale Europene, astfel oferind un grad mai mare de credibilitate.

Caracterul predictibil -BCE face publică strategia de politică monetară și comunică rezultatul evaluării regulate a evoluțiilor economice. Aceasta facilitează înțelegerea de către piețe a modelului sistematic de răspuns al politicii monetare la șocurile și evoluțiile economice, cu măsuri de politică monetară mai predictibile pentru piețe pe un orizont mediu de timp. Așteptările pieței pot fi astfel concepute într-o manieră mai eficientă și mai exactă.

Are în componența sa guvernatorii băncilor centrale naționale și atunci deciziile care se iau sunt mult mai ușor de implementat întâmpinând mai puține piedici în punerea în practică;

Site-ul oficial este bine organizat și putem găsi toate datele necesare informării cetățenilor despre: ce face, cum funcționează, rolul său sau atribuțiile pe care le are.

SECȚIUNEA a II- a Puncte slabe

coordonarea slabă dintre diferite direcții

lipsa la nivelul sectorului financiar a unor activități de reglementare si supraveghere

apariția unor dezechilibre în sistemul financiar

lipsa unor instrumente adecvate, ce au dus la răspândirea crizei economice

SECȚIUNEA a III- a Oportunități

În cazul înregistrării unei pierderi, poate fi acoperită din fondul general de rezervă al BCE și, dacă este necesar, după decizia Consiliului guvernatorilor, din veniturile monetare aferente exercițiului financiar respectiv, proporțional cu și în limita sumelor alocate băncilor centrale naționale.

SECȚIUNEA a IV- a Amenințări

Influența cea mai mare, cel mai probabil, o au guvernatorii băncilor

centrale naționale (BCN) ale celor 19 țări din zona euro și deciziile luate pot avantaja mult mai mult țările puternice, țările mai mici neavând curaj și forță de convingere asemănătoare.

CAPITOLUL VI – Propuneri și recomandări

Strategia Europa 2020

Reformele economice întreprinse pe piața bunurilor și serviciilor și pe piața forței de muncă în vederea flexibilizării și a stimulării concurenței sunt esențiale pentru funcționarea fără sincope a UEM. Aceste reforme permit statelor membre sporirea potențialului de creștere economică și a gradului de ocupare a forței de muncă. De asemenea, aceste reforme constituie un sprijin pentru statele membre în vederea îmbunătățirii productivității muncii și a competitivității, în paralel cu îmbunătățirea rezistenței acestor economii la șocurile economice. Necesitatea aplicării de reforme structurale este reiterată la nivelul zonei euro, având în vedere faptul că statele membre nu mai pot utiliza politica monetară și politica valutară drept instrumente ale politicilor economice naționale. Prin urmare, reformele structurale sunt, de asemenea, esențiale pentru a se evita apariția unor dezechilibre în zona euro.

În acest context, liderii UE au adoptat, la reuniunea Consiliului European din luna iunie 2010, „Strategia Europa 2020”, respectiv strategia Uniunii de creare de locuri de muncă și de favorizare a creșterii economice cu ajutorul reformelor economice și sociale, concomitent cu protejarea mediului înconjurător. Pentru realizarea unei creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii, strategia cuprinde măsuri de politică economică la nivel național și la nivelul UE care să favorizeze protecția socială la nivel european. Dezideratele ambițioase ale Strategiei Europa 2020 sunt exprimate prin intermediul celor cinci obiective majore ale UE, care vizează ocuparea forței de muncă, domeniul cercetării și dezvoltării, schimbările climatice, educația și combaterea sărăciei.

În cadrul acestei strategii, statele membre prezintă, cu frecvență anuală, programele naționale de reformă, în conformitate cu orientările integrate, care urmăresc eliminarea obstacolelor în calea creșterii economice și a ocupării forței de muncă la nivel național. Eforturile statelor membre sunt sprijinite la nivelul UE de inițiativele emblematice și de politicile de însoțire care sunt asociate, de exemplu, procesului de realizare a pieței unice, de finanțare a cercetării și inovării și de ameliorare a accesului firmelor din UE la piețele internaționale ec.europa.eu/europe2020/.

Strategia Europa 2020 este urmarea Strategiei de la Lisabona, care a înregistrat numai succese parțiale, în principal din cauza acordurilor de guvernanță slabe, a absenței unor obiective clare și a comunicării deficitare. Strategia Europa 2020 urmărește remedierea acestor puncte slabe, îndeosebi prin conferirea unui rol marcant Consiliului European în orientarea procesului de implementare a reformelor propuse și în consolidarea supravegherii politicilor de reformă ale statelor membre.

Noul cadru de guvernanță economică

Ca reacție la criza financiară și economică, Consiliul și Parlamentul European au adoptat, în anul 2011, un pachet de măsuri legislative în vederea consolidării cadrului de guvernanță economică al UE.

Pactul de stabilitate și creștere

Existența unor finanțe publice solide contribuie la realizarea altor obiective importante de politică economică – precum creșterea economică puternică și durabilă – și, implicit, susține crearea de locuri de muncă. Disciplina fiscală facilitează, de asemenea, îndeplinirea misiunii băncii centrale de a menține stabilitatea prețurilor.

Ținând seama de acestea, Tratatul solicită statelor membre să evite deficitele excesive (articolul 126 din TFUE). Adoptat în anul 1997, Pactul de stabilitate și creștere (PSC) consolidează dispozițiile Tratatului privind disciplina fiscală prin stabilirea unei proceduri de supraveghere multilaterală care dispune de o componentă preventivă și de o componentă corectivă.

Componenta preventivă se bazează pe supravegherea periodică a finanțelor publice naționale. Comisia și Consiliul UE evaluează, cu frecvență anuală, programele de stabilitate ale țărilor participante la zona euro și programele de convergență prezentate de țările neparticipante la zona euro. Aceste programe oferă o privire de ansamblu asupra evoluțiilor economice și fiscale din fiecare țară și stabilesc un obiectiv pe termen mediu pentru politica fiscală, precum și traiectoria de ajustare pentru atingerea acestui obiectiv. Comisia poate emite o avertizare timpurie la adresa unui stat membru care riscă neîndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul PSC.

Mecanismul corectiv al PSC presupune declanșarea procedurii de deficit excesiv în situația în care un stat membru nu își îndeplinește angajamentele asumate. Consiliul UE adoptă recomandări adresate statului membru în cauză, stabilind totodată un termen pentru remedierea deficitelor înregistrate. Consiliul UE monitorizează implementarea recomandărilor sale și abrogă decizia privind existența unui deficit excesiv după corectarea acestuia. În situația în care un stat membru nu se conformează, sunt prevăzute și alte măsuri, de la întărirea procesului de supraveghere și de raportare la impunerea unor sancțiuni financiare. Statului membru în cauză i se permite participarea la discuțiile privind recomandările necesare în cadrul Consiliului UE, dar, în conformitate cu dispozițiile Tratatului de la Lisabona, acesta nu mai are drept de vot.

Experiența acumulată în perioada ulterioară introducerii euro relevă faptul că dispozițiile PSC nu au reușit să creeze un nivel suficient de disciplină fiscală în unele state membre. Cu toate acestea, contrar recomandării BCE, statele membre au convenit, în anul 2005, asupra unei reforme a PSC, care a conferit procedurilor un grad mai ridicat de flexibilitate. În ceea ce privește componenta preventivă, reforma a permis mai multă discreție în privința stabilirii și a înregistrării de progrese pentru îndeplinirea obiectivului pe termen mediu în domeniul stabilității fiscale. Cât privește componenta corectivă, noile reguli prevăd extinderea apelului la discreție în stabilirea deficitului excesiv și prelungirea termenelor procedurale.

În anul 2011, ținând seama de concluziile desprinse în urma crizei financiare și economice, PSC a constituit din nou obiectul unei revizuiri în cadrul reformei generale vizând perfecționarea guvernanței economice. O inovație notabilă în vederea consolidării Pactului se referă la faptul că procedurilor decizionale li s-a imprimat un caracter mai automatic prin introducerea conceptului de majoritate calificată inversă: anumite recomandări ale Comisiei vor fi considerate adoptate, cu excepția situației în care Consiliul le respinge cu majoritate calificată într-un anumit interval de timp. De asemenea, se pune mai mult accentul pe criteriul datoriei publice și pe sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice. În plus, au fost adăugate sancțiuni la nivel politic și financiar, mai timpurii și mai graduale, pentru a încuraja statele membre să se conformeze dispozițiilor Pactului.

Deși aceste măsuri reprezintă un pas în direcția corectă, reforma ar fi trebuit să fie mai amplă. În special, BCE regretă faptul că unul dintre aspectele-cheie ale acestei schimbări radicale, respectiv caracterul mai automatic conferit procesului decizional prin utilizarea, în cea mai mare măsură posibilă, a votului cu majoritate calificată inversă, a fost abordat numai parțial.

Cadrul de supraveghere macroeconomică

În contextul reformei din anul 2011 vizând perfecționarea guvernanței economice, Consiliul și Parlamentul European au adoptat un nou cadru de supraveghere macroeconomică. Noua procedură de supraveghere are drept obiectiv identificarea și soluționarea dezechilibrelor macroeconomice, precum și reducerea pierderilor de competitivitate. Prin urmare, aceasta va completa procesul de supraveghere existent la nivel național conform Strategiei Europa 2020, care se concentrează asupra încurajării unei creșteri economice durabile și favorabile inserției sociale și a ocupării forței de muncă. Noul mecanism, dotat cu o componentă preventivă și o componentă corectivă, se va aplica tuturor celor 27 de state membre ale UE.

Componenta preventivă se bazează pe un mecanism de alertă conceput pentru a identifica dezechilibrele încă dintr-un stadiu incipient. Mai concret, la începutul fiecărui semestru european (a se vedea mai jos), Comisia va evalua realizările statelor membre prin prisma unui tablou de bord cuprinzând un set de indicatori macroeconomici în vederea depistării existenței sau a riscului de manifestare a unor dezechilibre macroeconomice. Rezultatele obținute și analiza aferentă vor fi publicate într-un raport. În situația în care constată că există state membre care prezintă indicii ale unor dezechilibre macroeconomice semnificative, Comisia va elabora o analiză aprofundată a evoluțiilor economice, financiare și bugetare înregistrate în statul membru respectiv. În baza acestui document, Consiliul poate formula recomandările necesare pentru statul membru respectiv.

Dacă, pe parcursul realizării analizei, Comisia identifică prezența unor dezechilibre macroeconomice semnificative, aceasta poate propune să fie declanșată așa-numita „procedură privind dezechilibrele macroeconomice” în cadrul componentei corective a procedurii de supraveghere macroeconomică. Consiliul va adresa o recomandare țării care face obiectul unei proceduri privind dezechilibrele macroeconomice; la rândul ei, această țară trebuie să prezinte un plan de măsuri corective la nivel național, ca răspuns la recomandarea Consiliului. Implementarea planului de măsuri corective de către statul membru în cauză va constitui ulterior obiectul unei monitorizări atente a Comisiei și a Consiliului, un proces care va include rapoarte intermediare și misiuni de supraveghere. În cazul nerespectării recomandărilor formulate, este prevăzut un mecanism de sancționare, inspirat de procedura aplicabilă deficitelor excesive în ceea ce privește supravegherea fiscală.

BCE a salutat cu multă satisfacție crearea unui nou cadru de supraveghere macroeconomică, care elimină o lacună importantă la nivelul cadrului de guvernanță al UEM. Eficiența noului mecanism nu trebuie însă limitată de sfera sa amplă de cuprindere, inclusiv în privința indicatorilor utilizați, pentru ca acesta să poată corecta dezechilibrele și vulnerabilitățile încă dintr-un stadiu incipient.

Semestrul european

Începând cu anul 2011, supravegherea de către UE a politicilor economice promovate de statele membre a fost organizată, cu frecvență anuală, în cadrul semestrului european. Acest proces, care are loc în prima jumătate a anului, a fost inițiat pentru a realiza o mai bună aliniere a supravegherii la nivelul UE a politicilor economice și fiscale, care rămân separate din perspectivă juridică. Acesta permite o evaluare simultană a politicilor fiscale și macroeconomice în raport cu orientările integrate, măsură despre care se anticipează că va imprima un grad mai ridicat de coerență orientării și anunțării politicilor economice în cadrul diferitelor procese de supraveghere. De asemenea, în cadrul semestrului european, supravegherea la nivel național este completată de supravegherea tematică, ce vizează progresele înregistrate în domeniul reformelor structurale mai ample convenite în Strategia Europa 2020.

Așa-numitul „semestru național” are loc în cea de-a doua jumătate a anului, interval în care statele membre finalizează bugetele naționale și aplică măsurile de politică economică aprobate pe parcursul semestrului european.

Deși este încă prea devreme pentru a evalua pe deplin eficiența semestrului european în ceea ce privește ameliorarea implementării politicilor fiscale și structurale în statele membre, cadrul poate contribui la o abordare caracterizată de un grad mai pronunțat de integrare și coerență în procesul de elaborare a politicilor economice.

Pactul Euro Plus

În cadrul reuniunii la nivel înalt din data de 11 martie 2011, liderii zonei euro au adoptat un pact pentru euro. Pactul vizează consolidarea pilonului economic al UEM prin extinderea în continuare a coordonării politicilor economice în domeniile de competență națională, îndeosebi în ceea ce privește competitivitatea, ocuparea forței de muncă și sustenabilitatea finanțelor publice pe termen lung. Pactul se adresează și statelor membre neparticipante la zona euro, la acesta aderând deja Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania, Polonia și România, astfel că pactul a fost redenumit „Pactul Euro Plus”.

Pactul este fundamentat pe instrumentele existente de coordonare a politicilor economice, în principal pe Strategia Europa 2020, și este compatibil cu piața unică. Statele membre participante s-au angajat să depună eforturi deosebite și să întreprindă demersuri concrete, mai ambițioase decât cele convenite până în prezent. Pactul face parte din semestrul european, iar angajamentele asumate la nivel național sunt evaluate, cu frecvență anuală, de către șefii de stat sau de guvern.

Dimensiunea zonei euro în coordonarea politicilor economice

Efectele substanțiale de contagiune care se pot manifesta într-o uniune monetară (a se vedea mai sus) impun statelor din zona euro coordonarea deosebit de strânsă a politicilor economice ale acestora. Această dimensiune specifică a zonei euro este statuată în Tratatul de la Lisabona, care include un nou capitol axat pe „dispozițiile privind statele membre a căror monedă este euro”. Protocolul privind Eurogrupul, anexat la Tratat, se referă în mod explicit la necesitatea de a dezvolta „o cooperare din ce în ce mai strânsă între politicile economice din zona euro” în vederea favorizării condițiilor pentru realizarea unei creșteri economice mai solide în întreaga Uniune Europeană.

În concordanță cu această dimensiune specifică a zonei euro, Tratatul de la Lisabona a revizuit, de asemenea, procedurile de vot aferente deciziilor care urmează a fi adoptate în privința OGPE și a PSC. După cum s-a menționat anterior, numai țările din zona euro participă la votul Consiliului UE privind deciziile referitoare la aceste state. Obligația țărilor din zona euro de a respecta cu strictețe normele convenite este, de asemenea, reflectată de componenta corectivă a PSC și de procedura privind dezechilibrele excesive, sancțiuni financiare fiind prevăzute numai în cazul țărilor din zona euro.

Un alt exemplu al dimensiunii zonei euro în domeniul coordonării politicilor economice îl reprezintă politicile fiscale, în privința cărora țările din zona euro au convenit asupra întăririi supravegherii în cadrul existent la nivelul Eurogrupului. Mai concret, Eurogrupul realizează o evaluare anuală intermediară a compatibilității politicilor bugetare promovate de țările din zona euro înainte ca proiectele de buget ale acestora să fie supuse dezbaterii în parlamentele naționale.

Unul dintre principalele învățăminte desprinse din primul deceniu de existență a euro este cel al Consiliului ECOFIN, care a conchis, în luna octombrie 2008, că gradul de competitivitate al zonei euro trebuie supus unei monitorizări mai sistematice. Eurogrupul evaluează periodic piețele forței de muncă, evoluțiile la nivelul competitivității și dezechilibrele macroeconomice în zona euro. Totodată, noile orientări integrate adoptate în cadrul Strategiei Europa 2020 cuprind și o orientare detaliată pentru statele membre ale zonei euro, care se concentrează asupra dezechilibrelor macroeconomice.

Noi progrese în direcția consolidării dimensiunii zonei euro în coordonarea politicilor economice au fost înregistrate la summitul din data de 26 octombrie 2011, când liderii zonei euro au convenit să se reunească cel puțin de două ori pe an în așa-numitele „Reuniuni la nivel înalt ale zonei euro” pentru a oferi direcții strategice asupra politicilor economice și fiscale ale zonei euro, astfel încât dimensiunea zonei euro să poată fi mai bine integrată în politicile naționale. Liderii zonei euro s-au angajat, de asemenea, să întreprindă o serie de măsuri suplimentare, care depășesc cerințele existente, precum adoptarea unor norme privind echilibrul bugetar (din perspectivă structurală) prin care PSC este transpus în legislația națională, preferabil la nivel constituțional sau echivalent acestuia, și consultarea Comisiei și a altor țări din zona euro anterior adoptării unor planuri importante de reformă vizând politicile economice sau fiscale, cu potențiale efecte de propagare. (Declarația Reuniunii la nivel înalt a zonei euro)

Totodată, ca o reflectare a rolului primordial deținut de Eurogrup, de Comisie și de BCE în gestionarea zilnică a zonei euro, s-a convenit, de asemenea, asupra organizării unor reuniuni, cel puțin o dată pe lună, între președintele Reuniunii la nivel înalt a zonei euro, președintele Comisiei și președintele Eurogrupului, la care poate participa și președintele BCE. Președinții celor trei agenții de supraveghere și coordonatorul EFSF/MES pot participa ad-hoc la aceste reuniuni.

În plus, o nouă dispoziție a Tratatului de la Lisabona [articolul 136 alineatul (1) din TFUE] permite țărilor din zona euro să adopte măsuri de consolidare a coordonării și supravegherii disciplinei bugetare și de elaborare a unor orientări de politică economică în vederea asigurării unei funcționări fără sincope a UEM. Se impune ca aceste măsuri, având caracter obligatoriu pentru țările din zona euro, să fie compatibile cu alte instrumente de politică economică (precum orientările integrate și PSC). Comisia a fost invitată de liderii zonei euro să prezinte propuneri referitoare la modalitatea de aplicare a dispozițiilor acestui articol.

Gestionarea crizei și Mecanismul european de stabilitate

În perioada 28-29 octombrie 2010, Consiliul European a convenit asupra înființării unui mecanism permanent de gestionare a crizei în vederea menținerii stabilității financiare în întreaga zonă euro. Înființarea viitorului Mecanism european de stabilitate (MES) a fost, în mod formal, adoptată la reuniunea Consiliului European din 24-25 martie 2011, în cadrul unui pachet cuprinzător de măsuri adoptate ca reacție la criză. Adoptarea acestor măsuri a urmat unei modificări limitate a articolului 136 din TFUE, destinat să permită țărilor din zona euro instituirea unui mecanism de stabilitate care să fie activat, în funcție de necesități, pentru a menține stabilitatea zonei euro în ansamblu, orice volum de asistență financiară fiind acordat numai cu respectarea unor condiții stricte.

Se preconizează că MES va intra în vigoare cel târziu în luna iulie 2012, dispunând de o capacitate de creditare de 500 de miliarde EUR, și că va înlocui măsurile temporare, precum European Financial Stability Facility (EFSF) și Mecanismul european de stabilizare financiară (MESF), care au fost instituite prin deciziile Consiliului ECOFIN din data de 9 mai 2010 în vederea acordării de sprijin financiar statelor membre care se confruntă cu dificultăți financiare.

MESF a fost înființat ca un mecanism al UE, baza juridică a acestuia reprezentând-o articolul 122 din TFUE, în timp ce EFSF a fost instituită ca un mecanism al zonei euro, în conformitate cu dispozițiile articolului 122 din TFUE și ale unui acord interguvernamental la nivelul țărilor din zona euro. Cele două mecanisme dispun de o capacitate de creditare potențială în valoare cumulată de 500 de miliarde EUR.

La summiturile desfășurate la 11 martie 2011 și, respectiv, 21 iulie 2011, liderii zonei euro au convenit asupra flexibilizării EFSF și a viitorului MES, permițând acestora să adopte măsuri în baza unui program preventiv, să finanțeze recapitalizarea instituțiilor financiare și să efectueze intervenții pe piața primară de obligațiuni, precum și pe cea secundară.

La data de 26 octombrie 2011, șefii de stat sau de guvern din zona euro au convenit asupra valorificării la maximum a resurselor disponibile ale EFSF, fără a spori garanțiile care susțin facilitățile, prin (i) creșterea calității creditului asociat noilor datorii contractate de statele membre și/sau (ii) o combinație de resurse ale instituțiilor financiare publice și private și ale investitorilor, care pot fi mobilizate prin intermediul vehiculelor cu destinație specială. În plus, resursele EFSF pot fi consolidate în continuare printr-o cooperare și mai strânsă cu FMI.

BCE este implicată în anumite operațiuni derulate de MESF, EFSF și de viitorul MES.

În primul rând, instituția conlucrează cu Comisia Europeană și cu FMI și evaluează în ce măsură există riscuri la adresa stabilității financiare în întreaga zonă euro, iar experții BCE efectuează o analiză riguroasă a sustenabilității datoriei. Intervențiile EFSF și MES pe piața secundară de obligațiuni vor avea loc în baza raportului BCE.

BCE va pune la dispoziție și experți tehnici care, alături de Comisia Europeană și FMI, vor purta negocieri asupra unui program de ajustare macroeconomică cu statele membre care solicită sprijin financiar și vor monitoriza aplicarea acestui program.

Totodată, în luna decembrie 2011, BCE a convenit să acționeze în calitate de agent pentru activitățile derulate de EFSF pe piața secundară de obligațiuni.

CAPITOLUL VII – Concluzii finale

Prezenta lucrare constituie un subiect abordat în cadrul disciplinei de. Sunt de părere că o abordare interogativă este indispensabilă de dimensiunile financiare, istorice și sociale a subiectului, lăsând loc unor completări ulterioare.

Justificarea alegerii acestei teme se regăsește prin evidențierea Băncii Centrale Europene ca reprezentantă a activității moderne.

Un argument în plus la alegerea aceste lucrări este reprezentat prin faptul că Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale ale celor 19 state din zona euro sunt cele care conduc politica monetară a Uniunii Europene. Sunt de părere că politica monetară este un fenomen ce influențează viața economică și socială din România și din statele Uniunii Europene.

De asemenea o importanță deosebită este acordată înființării Băncii Centrale Europene și integrării Băncilor Centrale Naționale într-un sistem european al băncilor centrale.

Consider că obiectivul principal, și anume, menținerea stabilității prețurilor, respectiv protejarea valorii monedei euro, sporesc interesul pentru această instituție.

Scopul aceste lucrări este acela de a prezenta organizare, misiunea și istoricul Băncii Centrale Europene.

Din punct de vedere al fundamentării teoretico – metodologice, prezenta lucrare a fost concepută din perspectiva teoriei sistemice, astfel tratarea subiectului a fost realizată ca sistem organizat pe subsisteme.

Pentru o parcurgere cât mai ușoară a subiectului cercetat, incluzând un capitol introductiv referitor la prezentarea Băncii Centrale Europene ca instituție independentă, lucrarea este formată din șapte capitole.

Capitolul II – Sistemul de management al Băncii Centrale Europene a vizat pe secțiuni analiza subsistemului organizatoric, decizional, informațional și analiza metodelor și tehnicilor de management.

Capitolul III- Relații ale Băncilor Centrale, conține informații cu privire la: aspecte generale, relații cu Consiliul European, Consiliul UE, Eurogrupul și comitetele pregătitoare, relații cu Comisia Europeană, cu Parlamentul European, și relații cu organismele internaționale.

Capitolul IV – Strategii și programe, a urmărit prezentarea strategiilor de ocupare a forței de muncă, rata de schimb a monedei naționale, stabilitatea prețurilor ca fiind cea mai importantă dintre acestea și o serie de programe încheiate și în derulare, coordonate de Banca Centrală Europeană.

Capitolul V – Analiza Swot a vizat pe secțiuni, evidențierea punctelor forte, punctelor slabe precum și amenințări și oportunități.

Capitolul VI – Propuneri și recomandări,urmărește expunerea principalelor propuneri realizate la nivelul Băncii Centrale Europene: Strategia Europa 2020, Noul cadru de guvernanță economică, Pactul de stabilitate și creștere, Cadrul de supraveghere macroeconomică, Semestrul european, Pactul Euro Plus, Dimensiunea zonei euro în coordonarea politicilor economice,Gestionarea crizei și Mecanismul european de stabilitate.

Capitolul VII – Concluziile finale au prezentat, argumentarea abordării acestui subiect, justificarea opțiunii, și planul lucrării.

Tratarea acestui subiect, rămâne deschisă completărilor ulterioare.

BIBLIOGRAFIE

Augustin Fuerea – Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București 2011

Cătălin Popa – European Central Bank and the Monetary Policies in Euro Zone, Editura Academia Navală Mircea cel Bătrân, Constanța, 2008

Claudiu Porumbăcean, Politicile și Instituțiile Uniunii Europene, Editura „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2009

Cristina Ceban- Dreptul Comunitar European, Note de curs, Chișinău, 2013,

Dan Vătăman –Instituțiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București, 2011

Hanspeter K. Scheller – Banca Centrală Europeană, Ediția a II-a Revăzută, 2006

Luminița Miloiu, Gheorghe Safta, Instituțiile Uniunii Europene, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011

Vasile Cucerescu, Drept instituțional European, Editura Print-Caro, Chișinău, 2013

Volintiru Clara, Politica monetară, Institutul European din România,București, 2012

Buletin lunar – A 10-a aniversare a BCE

Dicționar de conducere și organizare, Edit.Politică, București

Ghidul Politicilor Uniunii Europene, Institutul European din România, București, 2012

Rezoluția Consiliului European privind instituirea unui mecanism al cursului de schimb în cea de-a treia etapă a uniunii economice și monetare, Amsterdam, 16 iunie 1997

Tratatul privind Uniunea Europeană, versiune consolidată, art.282, alin. (2)

http://www.ecb.europa.eu/ecb/history/emu/html/index.ro.html

https://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/accountability/rel_ep/html/index.ro.html

https://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/capital/html/index.ro.html

https://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/decisions/ssm/html/index.ro.html

https://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/transparency/html/index.ro.html

https://www.ecb.europa.eu/ecb/tasks/europe/cooperation/html/index.ro.html

https://www.ecb.europa.eu/ecb/tasks/europe/emu/html/index.ro.html#esm

https://www.ecb.europa.eu/ecb/tasks/international/assistance/html/index.ro.html

https://www.ecb.europa.eu/ecb/tasks/international/institutions/html/index.ro.html

https://www.ecb.europa.eu/explainers/tell-me/html/about-ecb-accountability.ro.html

https://www.ecb.europa.eu/press/govcdec/otherdec/2015/html/gc151218.ro.html

https://www.ecb.europa.eu/press/govcdec/otherdec/2016/html/gc160122.ro.html

http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.3.11.pdf

https://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/escb/html/index.ro.html