BANATICA, 25 2015Imp RImăRI RELIGIOASE LA FRONTIERE [603388]

BANATICA, 25 | 2015Imp RImăRI RELIGIOASE LA FRONTIERE
INSTABILE: GEORGE BUITUL ȘI ORAȘELE DIN
SUDUL TRANSIL vANIEI (SECOLUL XvII)*
Livia Magina**
Cuvinte cheie: frontieră, religie, Transilvania, secolul al XVII-lea
Keywords : frontier, religion, Transylvania, 17th century
Operieri, operieri, che la vigna e nostra…
Părintele provincial J. Campano, 1586
George Buitul a fost una din personalitățile religioase cele mai reprezen –
tative pentru Caransebeșul epocii moderne timpurii. Unul din primii iezuiți
români, Buitul avea să se remarce în scurta sa ședere din orașul natal. Activitatea
sa trebuie plasată în contextul mai larg al Contrareformei și respectiv a Reformei
catolice în spațiul central și est european. Politica Sfîntului Scaun urmărea
refacerea structurilor catolice și recuperarea teritoriilor și populațiilor pierdute
în urma saltului Reformei protestante din secolul al XVI-lea. Unul din instru –
mentele cle mai eficace în implementarea acestei politici a fost ordinul iezuit, constituit la inițiativa lui Ignațiu de Loyola.
În Transilvania, părinții iezuiți au venit din misiunea poloneză la chemarea
principelui Ștefan Bathory, în anul 1579. Afiliați provinciei Austria, ei au fost
în subordinea colegiului de la Tirnavia care gestiona întregul spațiu estic al
fostului Regat maghiar. Societatea și-a deschis într-o perioadă relativ scurtă,
rezidențe și colegii la Cluj, Alba și Oradea de unde vor iradia misiunile spre
restul spațiului transilvănean. Cel mai mare și cel mai important colegiu a
fost cel de la Cluj-Mănăștur.
1 De aici au fost inițiate acele excursiones , misiuni
* Prezentul studiu a beneficiat de suportul financiar oferit de proiectul MINERV A-
Cooperare pentru cariera de elită în cercetarea doctorală și postdoctorală; cod contract
POSDRU/159/1.5/S/137832, proiect co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013.** Muzeul Banatului Montan Reșița, Bd. Republicii, nr. 10, e-mail: [anonimizat]
1 Pentru perioada de început și dezvoltarea colegiului clujean vezi Vasile Rus, Operarii in
Vinea Domini. Misionarii iezuiți în Transilvania, Banat și Partium (1579–1715), vol. I: Tablouri

92
evaluative în afara rezidențelor, în special în zona ocupată de turci dar și în
cea secuiască sau în cea aflată la contactul cu autoritatea otomană. Din punct
de vedere jurisdicțional și ecleziastic Caransebeșul era parte integrantă a
Principatului transilvănean, în consecință primii misionari iezuiți au venit din
acest areal. În epocă, orașul de pe valea Sebeșului, alături de Lugoj, era cel mai
important oraș bănățean rămas în afara ocupației otomane. Cele două localități
urbane erau văzute de misionari ca fiind un mediu românesc. Potrivit iezuitului
Campani erau situate în „ Valachia” , spre diferență de Oradea, de exemplu, care
era văzută ca fiind așezată în Ungaria.2
În secolele XVI–XVII Caransebeșul a fost un important centru comercial,
reședință a unei nobilimi majoritar românească. Din punct de vedere confe –
sional a trecut prin aceleași frământări specifice întregului spațiu transilvănean.
Pătrunderea ideilor reformate a dislocat o parte din populația catolică, rezul –
tatul fiind apariția unei comunități româno-calvine reprezentative la nivelul principatului. Dieta de la Turda, din 1564, aproba ca biserica orașului să fie
folosită alternativ de către reformați și catolici
3, pentru ca 20 de ani mai târziu,
cei dintâi să o obțină în folos propriu, catolicii rămânând fără lăcaș de cult. Existența unei comunități catolice bine reprezentată numeric la Caransebeș,
dar amenințată de presiunea reformată, a atras atenția reprezentanților Sf.
Scaun. Încă din 1581 Ștefan Szanto, celebru iezuit maghiar, propunea genera
–
lului Societății să se înființeze un „colegiu” la Caransebeș pentru tinerii din
zonă. Motivația unei asemenea propuneri era faptul că se păstrase în întregime
credința catolică, iar pe de altă parte era situarea strategică a orașului, la inter –
ferența a trei teritorii: Ungaria, Bulgaria și zonele serbo-croate. Colegiul ar fi
putut astfel să atragă tineri vorbitori de limbă maghiară și slavă.4
La rândul ei, comunitatea catolică caransebeș eană a profitat de prezența
iezuiților în Principat și în repetate rânduri a solicitat la Cluj și la Alba un
preot catolic. Cererea a doi nobili din Caransebeș și Lugoj, din februarie 1584,
explică situația dificilă a comunităților catolice din Banatul montan. În 60 de
sate din proximitatea urbană, catolicii refuzau să își dea copiii să fie botezați
de către eretici.5 Cerererilor nobiliare li se adaugă cele ale orășenilor catolici
istorice și spirituale, (Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2007); V . Rus, Pro Scientiarum
Academia. Calvaria și școlile iezuite din Cluj (sec. XVI–XVIII) (Cluj-Napoca: Ed. Ecco, 2005).
2 Maria Holban, M. M. Alexandrescu Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeau, ed., Călători străini
despre Țările Române, vol. III (București: Editura Științifică și Pedagogică, 1971, în continuare Călători ), 105.
3 Sándor Szilágy, ed., Monumenta Comitialia Regni Transilvaniae, vol. II (Budapest, 1876, în
continuare MCRT ), 224.
4 Veress Endre, ed., Fontes Rerum Transsilvanicarum , vol.  I (Budapest, 1915, în continuare
FRT), 184.
5 FRT, II, 29–30; 36; Călători, III, 78.

93
prin intermediul „deputațiunilor publice” care vin la sediul iezuiților din Cluj.6
Solicitările delegațiilor bănățene se refereau la necesitatea prezenței unui preot
catolic în mijlocul lor, pentru a putea face față astfel presiunilor reformate.
Finalitatea acestor cereri însă nu s-a materializat pozitiv pentru petenții
bănățeni. Abia doi ani mai târziu, din cauza lipsei de oameni, Colegiul de la
Cluj a trimis un misionar în Caransebeș, în persoana părintelui Valentin Lado.7
La fel ca și în teritoriul aflat sub ocupație turcească, și pentru a se deplasa între
hotarele Principatului, misionarii catolici aveau nevoie de un permis special din
partea principelui, acesta fiind un al doilea motiv datorită căruia nu s-au făcut
deplasări în această parte a Principatului. Misionarul iezuit a rezidat efectiv în
oraș în lunile mai și iunie a anului respectiv, fiind rechemat apoi la Cluj de către
superiorul Ioan Leleszi.8
Deși Valentin Lado nu a petrecut prea mult timp în Banat, au rămas de la
el primele informații palpabile asupra situației întâlnite, precum și dovezi ale muncii de misionariat. De menționat că Reforma nu reușise încă să se infiltreze
prea puternic în comunitățile de aici, dovadă mărturia lui Lado care spune că
doar opt nobili sunt eretici în oraș.
9 Lado a reușit să o readucă la catolicism
chiar pe soția banului George Palatics, prin predicile sale în limba română, precum și să ia în primire de la localnici biserica cu toate odoarele acesteia.
10
Era pentru prima dată când un iezuit reușise pentru zona Banatului montan să își atingă scopurile misionare: să susțină slujba și să predice în limba română,
să administreze sacramentele, să îi fie încredințată biserica. Faptul că el își
îndreaptă atenția spre curtea banului nu înseamnă în mod obligatoriu că dorea
convertirea elitelor ci doar obținerea sprijinului și a protecției acestora. Lado
atrăgea atenția că teritoriul montan, populat majoritar de români, are nevoie
de preoți care să vorbească limba română. De acest fapt se va ține cont și câteva
decenii mai târziu când va fi numit misionar în aceste zone George Buitul.
6 Ibid., 105.
7 Lado, Valentinus, P . – n. 1551 in Siculia – i. 79 Claudiopoli – p. 96 VIII 4 Albae Csp – m.
1615 VIII 29 Homonnae. 1584–87 Claudiopoli in miss. – 90–95 missionarius in Transylvania
– 96-00 Albae conc., conf. – 01-06 Varadini sup., conc. – 07 miss. In Hungaria – 09–13 miss. In Transylvania – 14 miss in Hungaria – 15 Homonnae valetud . Ladislaus Lukács, Catalogi personarum et officiorum provinciae Austriae, vol. II (Romae: Institutum Historicum, 1982, îm continuare Catalogi ), 713.
În 1584, înainte de a fi trimis în misiune în zona Caransebeșului, Valentin Lado, Transylvanus, avea 32 de ani, cu sănătate bună, fusese admis în Societate în 1579. Studiase doi ani și era plin de grație în predică. Atunci, în 1584, apărea ca fiind în misiune în zona secuiască. FRT, II, 26
8 Ibid., 120–121; cf. Antal Molnár, “Jeszuita misszió Karánsebesen (1625–1642), ” Történelmi
Szemle, no. 1–2 (1999): 130.
9 Ibid., 120.
10 Ibid.

94
De ce nu se va mai reveni asupra propunerilor din 1581 cu referire la înfiin –
țarea unui colegiu la Caransebeș și de a continua munca lui Lado? Răspunsurile
trebuie căutate în special în situația confesională și politică a momentului.
În Principatul transilvănean facțiunea reformată devenise ostilă Companiei
lui Iisus văzută în postura de spion al Imperiului Habsburgic, dar mai ales
datorită succesului înregistrat de ordin în teritoriu. Cu toate strădaniile princi –
pelui Sigismund Báthory, Dieta de la Turda din 1588 va dispune interzicerea
și alungarea Societății din teritoriul Transilvaniei. În aceste condiții, înfiin –
țarea unui colegiu sau a unei misiuni la Caransebeș, sau oriunde altundeva, devenise imposibil de înfăptuit. Teoretic, legislația nu va fi modificată oficial
până în secolul al XVIII-lea, cu toate că iezuiților li se va permite să activeze în
provincie cu dispense speciale din partea principilor
11 așa cum se va întâmpla și
în cazul lui Buitul și al lui Mako 40 de ani mai târziu.
Practic, primele misiuni n-au avut un impact deosebit asupra populației,
dar au arătat că impactul Reformei nu fusese așa evident în anumite zone ale
Principatului, în special cele marginale geografic, unde majoritatea locuitorilor
rămăseseră catolici. Perspectivele deschise au fost enorme însă pentru Societate:
au arătat calea de urmat pentru viitoarele misiuni.
Un proiect singular viza revenirea Societății în Banat, în zona Lipovei,
datorită noii situații create în urma războiului de 15 ani. În 1595 orașul era
recucerit din mâinile turcilor de către armatele transilvănene. Fiind un oraș cu
un alt statut decât cele din Principat, Societatea putea spera să se impună aici.
Rectorul Iacob Wujek îi propunea prepozitului general Aquaviva în decembrie
1595, întemeierea unui colegiu „din cele bune” la Lipova, acolo unde altădată
fusese capitlul de Arad.12 Câteva luni mai târziu aceeași propunere venea
dinspre Cinzio Aldobrandini, secretar de stat la Vatican și nepotul lui Clement
VIII, care îi spunea nunțiului apostolic de Ardeal, Visconti, în februarie 1596, că
se gândește serios la întemeierea unui colegiu la Lipova în paralel cu înființarea
unui episcopat care să asigure împreună buna funcționare a bisericii catolice în
zonă.13 Deși inițiată din două direcții, propunerea nu se va materializa nici de
această dată tot din cauza frământărilor politice prin care trece Transilvania la
sfârșitul secolului al XVI-lea. Conflictele cu turcii, intervenția lui Mihai Viteazul
dar mai ales evoluția Principatului într-un stat calvin după mișcarea condusă de
Bocskai, vor înlătura definitiv o astfel de posibilitate.
Misiunea efectuată la sfârșitul secolului al XVI-lea a fost una cu caracter
evaluativ, de scurtă durată, fără rezultate spectaculoase, nici unul dintre
11 Rus, Pro Scientiarum, 9–10.
12 Ladislaus Lukács, ed., Monumenta Antiquae Hungariae, vol.  IV (Romae: Institutum
historicum, 1987), 182.
13 Monumenta Vaticana in Hungaria, seria 4, tom 3, 177.

95
misionari nu reușea să atingă obiectivele Societății decât în foarte mică măsură.
Abia secolul următor, prin intermediul unor împrejurări favorabile, va aduce
rezultate concrete, mai mult decât sperate, prin fondarea unor misiuni cu
adevărat stabile în zona bănățeană.
Misiunea din Caransebeș14
Secolul al XVII-lea a însemnat pentru Principatul Transilvaniei unul al
marii afirmări politice pe plan european. Absolutismul princiar era strâns
legat de problema unei centralizări eficiente și de promovarea confesiunii calvine ca religie de stat. Banatul de Lugoj-Caransebeș se încadrează în același
tipar. Pe plan politic banii regiunii vor fi numiți dintre oamenii cei mai fideli
ai principilor iar în plan religios, aproape fără excepție, au fost reformați.
15
Lumea Banatului montan continuă să graviteze în jurul celor două mari centre urbane: Lugoj și Caransebeș. Deși încadrat administrativ Principatului, acest
teritoriu se bucura de o situație specială din două motive: datorită apropierii
de granița otomană dar și din cauza faptului că avea o populație majoritar
românească, incluzând aici și nobilimea locală. Fiind un spațiu de frontieră,
pe tot parcursul secolului al XVII-lea Banatul de Caransebeș-Lugoj și-a
menținut acest statut aparte. Principii Transilvaniei foloseau în actele oficiale
mai vechea denumire administrativă, aceea de district. În mai multe cazuri
se vorbește chiar de banul districtelor Lugoj și Caransebeș, semn al menți
–
nerii parțiale a mai vechii autonomii medievale.16 Cu toate acestea banul
(banus districtus ) reprezenta autoritatea princiară în teritoriu asigurând astfel
impunerea unei politici conforme cu politicii cea promovată la nivelul central al principatului.
Așa cum amintean anterior, în secolul al XVII-lea Transilvania a evoluat spre
formula unui stat în care calvinismul devenise denominația religioasă preemi –
nentă. Din punct de vedere religos, situația regiunii bănățene era diferită față de restul Principatului. Rămasă izolată de marea masă a nobilimii transilvănene,
elita locală a persistat în credința catolică. Presiunile venite dinspre calvinism
au fost însă suficient de puternice. În acest secol comunitățile româno-calvine
din cele două centre urbane devin cele mai importante de acest fel din întreaga
Transilvanie. Reformații din Caransebeș susțineau o școală în care se preda
în limba română, iar cu ajutorul diferiților bani vor reuși să publice literatura
14 Analizată în detaliu în studiul lui Molnár, “Jeszuita misszió. ”
15 Pentru banii de Lugoj-Caransebeș a se vedea Frigyes Pesty, A Szörény bánság és Szörény
vármegye története , vol. I. (Budapest, 1878), 293–310. Excepția unică este în cazul banului Paul
Keresztesi care era de confesiune sabatară, restul fiind calvini.
16 Banus districtum Lugos et Caransebes. Costin Feneșan, Documente medievale bănățene
(Timișoara: Facla, 1982).

96
specifică în limba română.17 Cei care adoptaseră Reforma nu proveneau însă
din marile familii nobiliare ale zonei ci reprezentau mai degrabă mica nobilime
și orășenimea. Deși erau cele mai puternice comunități calvine românești,
sub raport numeric erau inferioare catolicilor din cele două orașe. Existența
acestei comunități romano-catolice, în special în Caransebeș, nu putea fi trecută
cu vederea de către autoritatea princiară. Cazul era atipic pentru că în restul
Principatului aproape întreaga nobilime aparținea uneia sau alteia dintre confe –
siunile protestante.
Una din marile probleme pentru catolicii din Caransebeș era aceea că nu
dispuneau de un preot local, fiind nevoiți să apeleze la diverse subterfugii pentru accesul la serviciile divine. După ce părintele Valentin Lado îi vizitase la sfârșitul
secolului al XVI-lea, rămăseseră din nou fără îndrumător spiritual. Între 1600
și 1604 în zonă activase ca misionar franciscanul Ștefan Szentandrassy, viitor
episcop catolic de Transilvania. În momentul insurecției lui Bocskai va fi însă
nevoit să se refugieze din zonă, fiindu-i periclitată viața.
18 După plecarea lui
Szentandrassy, timp de 20 de ani, Caransebeșul a fost lipsit de preoți catolici. Locuitorii orașului au mai fost vizitați de părintele Marino de Bonis în vara anului
1619, timp de 8 zile. În raportul trimis Romei acesta specifica faptul că locuitorii
își doresc un preot catolic.
19 În fața dorinței exprese a locuitorilor catolici din
oraș de a avea un sacerdot, principele s-a văzut nevoit să emită un document în 8 iunie 1624, prin care le recunoaște acestora dreptul de a-și exercita în mod privat
religia catolică (în sensul că serviciul divin trebuia oficiat într-o casă particulară)
și de a avea un preot. Condiția principelui însă era ca, alături de preotul propriu,
comunitatea catolică să contribuie și la întreținerea predicatorului calvin.
20 Prin
acest act se recunoștea de fapt situația specială existentă în zonă.
Profitând de faptul că dețin dispensa principelui, catolicii din Caransebeș
se adresează printr-o scrisoare în limba maghiară părintelui George Buitul, aflat
la Roma, solicitându-i venirea în comunitatea lor. Buitul traduce scrisoarea în
limba latină cerând părintelui general permisiunea de a deschide o misiune în
zonă.21 Buitul s-a deplasat în Transilvania cu gândul de a începe o misiune în
17 Opere reprezentative sunt: Palia de la Orăștie și Catehismul din 1648. Pentru atmosfera epocii
vezi Doru Radosav, Cultură și umanism în Banat. Secolul XVII (Timișoara: Ed. de Vest, 2003).
18 Arpád Bitay, “George Buitul. Cel dintâi român care și-a făcut studiile la Roma,” Dacoromania
(1922): 789–791.
19 Balázs Mihály, Fricsy Ádám, Lukács László, Monok István, ed., Erdélyi és hódoltsági jezsuita
missziók , vol. I/2 (Szeged, 1990, în continuare EHJM), 368 cf. și Molnár, “Jeszuita misszió, ”131.
20 Magyar Nemzeti Levéltár Országos Levéltára (în continuare MNL OL), F2, Protocolla,
vol.  VII, f.2: „..ortodoxa religion lewo predikatoroknak fizetetet… ” , editat în Adrian Magina,
De la excludere la coabitare. Biserici tradiționale, Reformă și Islam în Banat (1500–1700) (Cluj Napoca: Academia Română, Centru de Studii Transilvane, 2011), 163–164.
21 EHJM, I/2, 400.

97
rândul concitadinilor, însă prezența iezuită în Principat era interzisă. În aceste
condiții a fost necesară persuadarea principelui pentru a-și da acordul. Iezuiții
au beneficiat în acest demers de ajutorul a doi seniori catolici: fostul cumnat
al principelui, Károly Mihály, și Sigismund Kornis.22 Modalitatea la care au
recurs cei doi nobili a fost o petrecere cu băutură și lăutari la care a fost invitat
și principele care, după lungi stăruințe, s-a înduplecat să dea actul prin care
recunoaștea ca persoane ecleziastice în Caransebeș doi părinți iezuiți: George
Buitul și Ștefan Mako.23
George Buitul24, figura centrală a misiunii caransebeșene în secolul al
XVII-lea, s-a născut probabil în anul 1591 într-o familie din oraș. Și-a început
studiile la o școală reformată. Sub influența părintelui Szentandrassy a trecut
la catolicism în jurul anului 1602. Tot prin intermediul acestuia a ajuns în
1606 la Roma. În 1607 era primit la Collegium Germanicum Hungaricum,
unde a studiat filosofia. A fost însă extmatriculat din cauza unei greșeli de
comportament, fiind nevoit să plece la Viena unde își termină studiile. Între
anii 1617–1618 a activat la colegiul din Alba-Iulia pe lângă Ștefan Szini. La
intervenția lui Szini, Szentandrassy și Pazmány Péter, Buitul a fost reprimit la
Germanicum în 1619. Trei ani mai târziu era hirotonisit preot.25 În mai 1623
intra în casa de probație de la Roma a ordinului iezuit. Potrivit regulamentului
și-a efectuat noviciatul timp de doi ani. Astfel în 1625 era gata să pornească spre
Transilvania. La sfârșitul lunii mai se afla deja la Viena unde i s-a alăturat un alt
părinte, Ștefan Mako.26 Cei doi misionari pornesc spre Transilvania la mijlocul
lunii iunie, ajungând la Carei în august, la curtea contelui Károlyi Mihály.27 La
începutul lunii octombrie cei doi misionari porneau în sfârșit spre Caransebeș, având asupra lor documentul prin care erau numiți „personis ecclesiasticis” în
22 Slovenská národná knižnica, Martin, Slovacia, mss. Ba C 86a, Acta Jesuitarum in Hungaria
ab anno 1599 usque 1647, pars I, 78–79; informațiile din jurnalul iezuit prezentate la Franciscus
Kazy, Historia Universitatis Tyrnaviensis Societatis Jesu (Tyrnaviae, 1737), 40–41.
23 Actul original în MNL OL, F 234 Erdély Fiscalis Levéltár, XXII szekrény, fasc. 13 Q, 1, ediție
Magina, De la excludere, 164–165; De asemenea, modul în care au procedat cei doi nobili în
jurnalul din Matica Slovenska, Acta Jesuitarum , 78–80; cf. și Molnár, “Jezsuita misszó, ” 135–136.
24 Buitul, Georgius, P ., Valachus – n. 1591 in Caransebes – i. 1623, 26 V , Romae – m. 1635 10
IX in Caransebes – 1627–1635 – Caransebes, conc., sup., conf. Catalogi , II, 555. Pentru toate
aspectele legate de originea și viața sa, inclusiv ca misionar în Caransebeș a se vedea A.Magina, “In Karansebes patris Societatis Iesu evamgelizant. Misionarii, ” în V . Leu, C. Albert, D. Țeicu, ed., Studii bănățene (Timișoara: Mirton, 2007), 153–183.
25 Molnár, “Jezsuita misszó, ” 132–133.
26 Mako, Stephanus, P ., Hungarus – n – 1594 in Datos – i 1616 29 IX Brunae – m. 1634 7V in
Transylvania – 1617–18 Brunae nov. – 19 Olomucii stud. Phil. – 1620–24 Graecii stud. Phil., theol. – 1625 Viennae stud. Theol., prof.l. hebr. – 1627–34 Caransebes conc., praef. schol. Catalogi , II, 666.
27 Molnár, “Jezsuita misszó, ” 133.

98
orașul bănățean. Era deci interzisă hărțuirea lor atât de-a lungul drumului, de
la Carei la Caransebeș, cât și în acest oraș, unde, după o călătorie obositoare,
ajungeau la 19 octombrie 1625. Descrierea celor petrecute după sosirea lor în
Caransebeș explică, într-un fel, situația din ora ș: o mulțime de catolici îi a ștepta
acolo: Nam in pagis et oppidis in hoc territorio multi catholici sunt qui avide me
expectant. În a treia zi de la venire însă, și-au făcut apariția și adversarii protes –
tanți tertio die post nostrum adventum adversae partis superatventes super –
venit. Apoi lucrurile iau un făga ș oarecum normal și mai multe familii revin
la catolicism: Nam sex integre familiae ad Sancte Matris Ecclesiae redierunt.
După trei luni de activitate, în acest prim raport către părintele general Muzio
Vitelleschi, din 12 februarie 162628, Buitul anunța că botezase 17 copii și încheiase
6 căsătorii, -baptisarum iam septemdecim infantes; in matrimoniam coniugio sex
vix credi potest- iar la predica din ziua de Crăciun a anului 1625 participaseră
la comuniune mulți credincioși, între care unii nu mai fuseseră de 22 de ani: In
festis Natalitiis plusquam octuaginta sunt confessi et sacra communione refecti inter quos sex nuncquam hec sacramenta suscepere; plures item qui a 22 annis
iis caruerat. Faptul că Buitul vorbea limba română, necesară pentru munca în
această regiune, îi u șurase acestuia semnificativ munca: iam enim sat commode
linguam vallachicam recuperavi in qua addisceada iam parva temporis ac laboris consumpti. Această necesitate a comunicării în vernacular a fost observată în
mai multe rânduri și de către alți misionari.
Activitatea ulterioară a părinților iezuiți se va centra în special pe problema
educației. Și în acest prim raport George Buitul relata generalului necesitatea unei școli la care se aștepta să vină elevi atât din zonele aflate sub ocupație
otomană cât și din zona bulgară, cu toate că încă nu aveau un magistru al
școlii: magistrum non habeamus in scholis; ego doceo pueros et plures sunt nostri
scholastici quem adversa partis…qui ex Turcia et Bulgaria huc advertat cum mercibus et digevit multos inde adolescentis verturos ad scholis. Hoc sibi domini
R.P .V . certo persuadent…Menționarea în finalul raportului vizitei în zona
Lugojului, dovedeș te hotărârea lui Buitul de a extinde efortul misionar la nivelul
întregului Banat ajuns între granițele Principatului Transilvaniei. Misiunea nu s-a limitat doar la centrele urbane, iezuitul predicând și în zona rurală limitrofă
Caransebeș ului și Lugojului.
Cel de-al doilea raport, un an mai târziu, datat 22 februarie 1627, conține
și mai multe referiri la roadele activității misionare. Astfel, anul 1626 adusese
la catolicism peste 50 de persoane, 67 de botezuri și 20 de căsătorii.
29 De
asemenea numărul confesiunilor și al celor care au făcut comuniunea este
28 Arhivum Romanum Societatis Iesu (în continuare ARSI), Roma, fond Austria , vol.  20,
397–398.
29 ARSI, Austria, 20, 213; cf. și Lucian Periș, “Documente din arhiva Curiei generale a ordinului

99
din ce în ce mai mare. De Paște în 1626 mai mult de 200 de persoane s-au
mărturisit și au fost „întărite în sfânta comuniune” iar dintre acestea mai mult
de 40 de persoane adulte se confesau pentru prima dată. În același an Buitul a
exorcizat trei persoane care au trecut la catolicism. În ceea ce privește școala, la
începutul anului 1627 numărul elevilor era deja de 32, între care mulți nobili.
Își manifestaseră de asemenea dorința de a frecventa cursurile și alții din zona
Bulgariei și Transilvaniei.30 La sfârșitul anului numărul celor înscriși la școala
iezuită era deja de 45.31 Angajarea unui magistru în 1629 a ușurat munca celor
doi misionari și rezultatele școlii au devenit vizibile.32 Faptul care îl deranja pe
superiorul misiunii din Caransebeș la această dată, este că părintele Mako nu putea predica în valahă, astfel că el era nevoit să se ocupe atât de școală cât și de
misiune. Spre sfârșitul anului 1627 celor doi misionari le era confirmat în sfârșit
faptul că erau sub jurisdicția provinciei Austria
33, deoarece inițial se știuse că
aparțin de misiunea timișoreană.34
Obstacolul cel mai important în calea succesului misionarilor (pe lângă
faptul că Mako nu cunoștea limba română sau că credincioșii nu utilizau noului calendar, lucru care fusese hotărât în dieta din 1590) a fost reprezentat de lipsa
unei biserici catolice.
35 În primii câțiva ani Buitul a folosit propria sa casă, atât
pentru serviciul divin cât și ca locuință.36 Ca să poată construi un lăcaș de
cult adecvat a apelat la nobilii din urbe. Astfel, încă din 1626, nobilul Emeric
Bercsényi se oferea să le doneze teren și bani în vederea ridicării unei biserici.
De asemenea o donație însemnată, constând în propriul conac, a făcut-o familia
Kamuthi, din care făcea parte și soția lui Francisc Bethlen.37 Deceniile 4 și 5 ale
iezuit, ” în A. Dumitran, N. Dănilă, G. Botond, ed., Spiritualitate transilvană și istorie europeană
(Alba Iulia, 1999), 191–193.
30 ARSI, Austria, 20, 213v.
31 Ibid., 397.
32 Litterae Annuae 1629–1630 păstrat la Östereichische Nationalbibliothek, Viena (în continuare
ÖNB), codex 13564, ediție la Magina, De la excludere, 165–169.
33 Scrisoarea părintelui Buitul din 19 noiembrie 1627 către părintele general Muzio Vitelleschi
în Periș, “Documente, ” 192.
34 În februarie 1627, Buitul se consultase deja de mai multe ori cu superiorul misiunii din
Timișoara, Iacob Tugollino, și înțelesese că acesta este și superiorul misiunii din Caransebeș.
ARSI, Austria, 3/II, 817.
35 ARSI, Austria, 20, 212.
36 Ibid., 397; Molnár, “Jezsuita misszó, ” 139–140.
37 ARSI, Austria, 20, 220; MNL OL, F 234 XXII szekrény, fasc. 13 Q, f. 4–5, document original
în limba latină, eliberat de cancelaria de la Cluj- Mănăștur, în prima duminică de după sărbătoarea Fecioarei Maria. Se atesta prin intermediul acestuia că Francisc Bethlen dona pentru stabilimentul iezuit suma de 500 de florini; întreaga epopee prin care trece părintele Buitul pentru a cumpăra terenuri și materialele necesare pentru construcția bisericii la Molnár, “Jezsuita misszó, ” 140–141.

100
secolului al XVII-lea nu vor fi însă la fel de favorabile iar proiectul de a construi
o biserică în Caransebeș nu s-a materializat.
Anul 1630 a readus în prim plan răbufnirile protestanților. Calomniile
acestora îndreptate împotriva catolicilor au mers până la a-i denigra pe iezuiți
în Dietă.38 Au uzat și de martori falși pe care i-au prezentat principelui. Astfel
sunt chemați reprezentanți ai Societății pentru a compărea într-un proces.39
Catolicii au beneficiat de ajutorul nobilului Emeric Bercseny și al soției acestuia, Barbara Lugasi
40, prezentând faptul că în Caransebeș nu este suficient un singur
sacerdot catolic având în vedere numărul mare al enoriașilor de această confe –
siune. În ciuda faptului că iezuiții s-au apărat, dieta din 1630 limita misiunile
iezuite la trei: Mănăștur, Alba Iulia și Caransebeș41, deci cele care existau deja
precum și faptul că un nou misionar catolic putea reveni în zonă doar dacă
unul dintre cei care erau aici deceda. Cu toate acestea în 1631 misiunea din
Caransebeș apare în cataloagele Societății pentru prima dată ca fiind de sine
stătătoare și aparținând de reședința de la Homonna.42 La începutul anului 1635
și apoi în 1636 stabilimentul din Caransebeș este înscris în cataloagele Societății ca îndeplinind condițiile pentru a putea fi reședință: avea deja trei misionari
(Buitul, Gorian, Csomafay), imobil propriu și o școală.
43
Moartea lui Mako în 1634 și apoi a lui Buitul în 10 septembrie 1635,
va priva misiunea bănățeană de personajele cheie ale activității din urbea
Caransebeșului.44 Inspirat de munca misionară, Buitul tradusese „Catehismul”
(maior și minor) lui Petru Canisius în limba română, publicat abia în 1636. Pentru a suplini pierderile prin care misiunea trecuse, erau trimiși la Caransebeș
Paul Csomafay
45, de origine transilvăneană, venit de la reședința din Homonna
și Gaspar Gorian, croat, din reședința belgrădeană. De asemenea va fi numit ca
38 Matica Slovenska, Acta Jesuitarum , 14- 115.
39 Magina, De la excludere, 168: Fuit annus 1630 missioni nostrae compromis periculosus…
adversus homines Societatis hoc anno in convirtiis regnitempestos, contra nos potissimum
videbatis excitata; MNL OL, E 152, Acta Jesuitica, fasc. 10, Coll. Casoviense, nr. 41, f. 430–431: Dacă în timpul lui Bethlen iezuiții din Caransebeș s-au bucurat de pace și au putut ridica o școală, sub Rakoczy calvinii au început să conspire contra catolicilor.
40 Magina, De la excludere, 169.
41 ARSI, Austria, 20, 351; cf. și L. Periș, Prezențe catolice în Transilvania, Moldova și Țara
Românească , ed. Ovidiu Ghitta (Blaj, 2005), 185.
42 Catalogi , II, 371.
43 Ibid., 427. Colleg. Tyrnaviense. Residentia Caransebensiensis; Ibid., 446.
44 Elogiul la moartea părintelui George Buitul publicat de Magina, De la excludere, 171–172.
45 Csomafai, Paulus, C., Hungarus – n. 1590 in Csomafaja, – i. 1617 2XI Brunae – p. 1627
1XI,Tyrnaviae – m. 1645 19VIII, Jaurini; 1618 Brunae nov. –19 Homonnae disp., cell – 21 in Polonia – 22 Viennae soc. Ex – 23 Scepusii ap. Archiepiscopus – 24–30 Tyrnaviae ap. Archiep., sacr., empt., disp., cell – 31–34 Homonnae oecon., sacr., disp., cell., proc – 35 – 42 Caransebes oecon., baptizat., catech., vis. Infirm. – 43–45 Miss. Koppany. Catalogi , II, 566.

101
misionar și fratele lui Buitul, Ioan Sebessi.46 Dacă Sebessi și Csomafay cunoșteau
și limba română, părintele Gorian vorbea doar maghiară și croată. Până la
sfârșitul deceniului 5 iezuiții din Caransebeș își vor continua munca misionară.
Datele pe care le deținem pentru acest interval sunt foarte puține. Ioan Sebessi,
superiorul misiunii, moare în 1640. Paul Csomafay se va întoarce la Mănăștur
în 1642 împreună cu părintele Gaspar. Ultimul misionar iezuit în Caransebeș
este George Gyergyay47, ajuns aici în 1641. Un an mai târziu, iezuiții își încheiau
misiunea în oraș. În 1643 Marco Bandini, viitor episcop de Marcianopolis, consemnează Sfintei Congregații pentru Propagarea Credinței, că este nevoit
să meargă la Caransebeș pentru a prelua reședința iezuită ca să nu o piardă.
48
În 1645 Ivan Dezmanić, franciscan croat, venit la Caransebeș după plecarea
lui Bandini și în grija căruia rămăsese stabilimentul iezuit, se plânge că școala
din oraș are probleme deoarece copiii catolicilor merg la școala ereticilor și că
nu mai este ca în perioada în care iezuiții conduceau instituția, când ereticii
veneau la școala catolică.49 Dezmanić va cădea însă în dizgrația orășenilor care
îi cer să plece în 164950. Rămânând din nou fără preot, comunitatea catolică
din Caransebeș se adresează iezuiților de la Cluj-Mănăștur. Aceștia trimit aici
pe preotul Szenttamasi Gergely pentru a vedea dacă nu este posibilă reîntoar –
cerea misiunii la Caransebeș.51 Din cauza greutăților pe care acesta le sesizează
și a rezultatelor slabe, se întoarce la Cluj, spulberând astfel orice speranță de revenire a iezuiților în zonă. Informațiile care ne parvin asupra stabilimen
–
tului de la Caransebeș pentru perioada imediat următoare sunt datorate relată –
rilor lui Ioan Milley din anii 1648–1649. La trecerea lui pe acolo reședința din
Caransebeș fusese preluată de către franciscanii bosnieci, însă stabilimentul era
într-o avansată stare de degradare și inutilizabil. Milley spune că totuși, dacă ar
fi trimis cineva ar putea relua activitatea, însă persoana respectivă ar trebui să
46 Sebessi Ioannes, P . Transylvanus – n. 1600 – Caransebes, i. – 7.XI 1625 in Loeben, p. 20.II1639
in Caransebes, m. –3. I 1640, 1633–34-miss. Praef. –Albae Iuliae, 35 – miss. Monostoriense,
36–40 – miss. Sup. Caransebes. Ibid., 749.
47 Gyergyay, Georgius, P , transylvanus – n. 1608 23 IV – i 1631 9 XI, Leobii – sac. 1640 7 IV
Graecii – m. 1645 7VIII, Monostori; 1632 –Leobii nov. 33–35 Graecii stud. Phil. –36 – Jaurini praec. Gram. – 37–40 Graecii stud. Theol.- 41–42 Caransebes conf. –43–45 Monostori conc., conf. Ibid., 608.
48 István György Tóth, ed., Litterrae Missionariorum de Hungaria et Transilvania, vol.  II
(Roma-Budapest 2003, în continuare Litterae), 1312. Relatarea este datată 18 februarie 1643.
49 Ibid., 1480: Tempore patrum Societatis florebant scholae et discentium multitudine et fructu
nam non solum catholicorum sed etiam acatholicorum, calvinianorum et schismaticorum filiis refertum erat gymnasium… Dezmanić a încearcat să restabilească reședința, să reconstruiască biserica și să reorganizeze școala.
50 Molnár, “Jezsuita misszó, ” 154.
51 Ibid., 155.

102
cunoască limba valahă: Qui mittitur huc, valachice scire deberet.52 Exact ceea ce
solicitase Buitul. Prea târziu însă!
După predarea orașului turcilor de către Acațiu Barcsay, în 1658, misionarii
franciscani se retrag în Transilvania împreună cu cea mai mare parte a nobililor
din oraș53 iar reședința catolică a căzut probabil în mâinile ocupanților. Un mai
târziu se mai afla în oraș doar un singur franciscan, Anton Sulić.54 Compania
nu va mai putea să trimită misionari în acest spațiu până în secolul următor iar pentru Timișoara abia pacea de la Pasarowitz va crea cadrul necesar pentru
revenirea părinților iezuiți
55 în regiune, care găsesc aici trei imobile care aparți –
nuseră moscheii turcești și care mai puteau fi locuite doar pe sfert.
Prezența iezuiților marchează un episod delicat al vieții religioase din
Caransebeș oferind concomitent posibilitatea înțelegerii unor fenomene legate de interacțiunea diverselor denominații creș tine, a modului în care diversitatea
a reu șit să comunice și să coexiste. În acela și timp prezența iezuită lărgeș te
cunoa șterea actuală asupra cadrului urban al Caransebeș ului modern timpuriu
precum și a elementului cultural în care comunitatea românească locală a fost implicată în zorii modernității.
religi Ous imprints at the unstaB le fr Ontiers:
geO rge Buitul and the t Owns fr Om
sOuthern transylv ania (17th century)
Abstract
The aim of this study is to highlight a fragment of religious history at the southern
border towns of the Principality of Transylvania. The arrival of the Jesuits in Caransebeș,
although they had been banned, meant restoring the Catholic positions threatened by
Reform. One of the most famous exponents of the Society of Jesus in this area was George
Buitul,a romanian missionary originating in Caransebeș. In his first report in early 1626, he provides information about the way he was receipt and about results of missionary effort conducted in urban centers in Banat. The coming years the Jesuit mission will increase, managing to recover the positions threatened by the Protestant impact. Buitul’s death will have negative effects on the future development of the Company of Jesus in the southern border area of the Transylvanian Principality. After 1640 Jesuit mission in the Banat of Lugoj-Caransebeș has ceased its activity and its role was taken over by Bosnian Franciscans.
52 MCRT , XV , 490–492. Relațiile sunt datate noiembrie 1648 și respectiv octombrie 1649.
53 Litterrae, III, 2224.
54 Ibid., 2237.
55 Koloman Juhász, “Jesuiten im Banat (1718–1773), Ein Beitrag zur kulturgeschichte des
Temesvarer Banats, ” Mittelungen Ostereichischen Staatsarchivs (1958): 153–220.