Balneoturismul Romanesc
LUCRARE DE LICENȚĂ
BALNEOTURISMUL ROMÂNESC
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 – BALNEOTURISMUL – COMPONENTA DE BAZA IN DOMENIUL TURISTIC
1. 1. BALNEOTURISMUL – INCURSIUNE ISTORICA
1. 2. CONCEPTE SI ABORDARI PRIVIND TURIMUL BALNEAR ȘI STAȚIUNILE BALNEARE
1. 3. PARTICULARITATI SI CARACTERISTICI ALE TURISMULUI BALNEAR
1.4 RELATIONAREA TURISMULUI BALNEAR CU ALTE FORME DE TURISM
CAPITOLUL 2 – BALNEOTURISMUL ROMANESC
2. 1. PREZENTAREA STAȚIUNILOR BALNEARE DIN ROMÂNIA
2. 1. 1. Resurse naturale de cură balneară
2. 1. 2. Ierarhizarea stațiunilor romanesti
2. 2. EVOLUTIA OFERTEI BALNEOTURISTICE ROMÂNESTI
CAPITOLUL 3–STUDIU DE CAZ-VATRA DORNEI STATIUNE BALNEOTURISTICA
3. 1. SCURT ISTORIC AL ORAȘULUI VATRA DORNEI
3. 2. POTENȚIALUL TURISTIC AL STATIUNII
3. 3. BAZA MATERIALĂ A STAȚIUNII VATRA DORNEI
3. 4. FORME DE AGREMENT ÎN VATRA DORNEI
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Pentru secolul XXI, în care abia am intrat, este acceptată ideea că economia mondială va fi dirijată de treii supra-industrii ale serviciilor: tehnologia informațiilor, telecomunicațiile și industria turismului și a călătoriilor.
Datorită efectelor benefice în plan economic, social, cultural, ecologic și politic, toate statele depun eforturi de implementare a unor strategii de dezvoltare a turismului, care să determine valorificarea superioară a potențialului turistic pe care îl au, creșterea circulației turistice și a încasărilor. Reușita sau eșecul acestei încercări este influențată de concurența puternică ce caracterizează turismul la nivel planetar. Stabilirea politicii turistice va avea în vedere elementele ce pot influența decizia turistului în alegerea destinației sale. Măsurile luate la nivel central pot ameliora poziția concurențiala a propriei destinații sau pot să-i aducă prejudicii.
Pentru țările din fostul bloc socialist, cu putere economică redusă și evoluții contradictorii, deci și pentru România, ritmuri cât mai mari ale dezvoltării turistice, și alinierea la standarde occidentale a bazei tehnico-materiale și a serviciilor turistice, reprezintă obiective majore, ce pot determina apropierea și integrarea în topul țărilor turistice cu o buna cotă de piață și cu efecte economice de care astfel de țări beneficiază din plin, iar pentru noi reprezintă încă un deziderat.
Una din formele de turism care, în ultimii 20 de ani, s-a remodelat la nivel european, datorită conceptului potrivit căruia „sănătatea este o stare de bunăstare”, este turismul balnear.
Creșterea economică și evoluția condițiilor de viață ale omului modern aduc, pe lângă aspectelor pozitive, unele aspecte negative, cum ar fi: intensificarea stresului, dezechilibrelor alimentare calitative și cantitative, intensificarea acțiunii patogene a mediului ambiant asupra organismului uman datorită poluării fizice și chimice, care au impact negativ asupra stării de sănătate a populației.
În vederea diminuării impactului acestor efecte negative, tot mai mulți turiști aleg ca destinație de vacanță stațiunile balneare.
Prin rezultatele eficiente obținute în menținerea și consolidarea sănătății și a refacerii potențialului energetic, turismul balnear a devenit una din formele de turism a cărei poziție pe piața turistică internațională este în creștere continuă.
Dintre țările Europei Centrale și de Est, ce au devenit sau vor deveni în curând state membre ale Uniunii Europene, România are avantajul oferit de cantitatea și calitatea factorilor naturali de cură, unii cu valoare de unicat, dar și dezavantajul unei baze tehnico-materiale depășite. După o perioadă de creștere și modernizarea la nivelul anilor 70, când a beneficiat de politica de socializare a acestei forme de turism, concomitent cu dezvoltarea turismului internațional, turismul balnear românesc a intrat, după 1989, într-o perioadă de criză. Perioada prea lungă de tranziție cu efectele sale, lipsa unei strategii la nivel național și local pentru stoparea declinului și dezvoltare, au favorizat degradarea stațiunilor balneare.
Cu toate acestea, printr-un program realist de dezvoltare generală a turismului, turismul balnear, la rândul său, se poate repoziționa pe piața turismului românesc și pe piața turismului balnear european.
Punerea în practică a unui program de dezvoltare se face pe baza unor strategii, de a căror calitate depinde reușita acestei acțiuni, care se poate concretiza atât în creșterea cererii internaționale pentru turismul balnear românesc și integrarea stațiunilor balneare din țara noastră în topul celor cu o bună cotă de piață din Europa, cât și în determinarea unui număr cât mai mare de turiști români să aleagă ca destinație de vacanță o stațiune balneară.
Strategiile naționale de dezvoltare a turismului din România, trebuie să armonizeze strategiile elaborate la nivel regional, local și al fiecărei stațiuni, ținând cont și de strategiile europene, în vederea evidențierii bogăției ofertei românești de acest gen și pentru a trezi interesul turiștilor străini atrași spre stațiunile balneare din statele dezvoltate ale Uniunii Europene nu numai de calitatea ofertei dar și de promovarea susținută a acesteia.
Pornind de la aceste premise, lucrarea își propune să evidențieze principalele direcții de dezvoltare a turismului balnear în țările din Uniunea Europeană cu tradiție în domeniul și, pe baza acestora să contureze posibile strategii de dezvoltare, ce ar permite turismului balnear românesc să devină competitiv în cadru actual de competitivitate în țările Uniunii Europene.
Acest demers s-a făcut plecând de la prezentarea importanței strategiei la nivel macro și microeconomic și a oportunității pe care o reprezintă integrarea europeană pentru România, urmată de efectuarea unei analize a particularităților și tendințelor actuale de evoluție a turismului balnear pe plan european și a situației ofertei și cererii din turismul balnear românesc.
Punerea în aplicare a strategiilor, pe care le-am propus ar contribui la dezvoltarea acestei forme de turism, ce poate reprezenta pentru țara noastră, datorită valorii deosebite a factorilor naturali terapeutici și efortului constant de aliniere la standardele occidentale a bazei tehnico-materiale și a serviciilor, insuficiente cunoscute în afara țării, o repoziționare a României ca destinație turistică.
Reluarea creșterii economice, înregistrată după 2000, integrarea europeană, strategiile formulate la nivel macroeconomic și inițiativele investitorilor locali, ne dau convingerea că turismul balnear românesc va reuși în efortul de realizare a unei oferte de calitate, la nivel european, devenind o destinație atractivă pentru turiștilor potențiali din Uniunea Europeană.
CAPITOLUL 1
BALNEOTURISMUL – COMPONENTA
DE BAZA IN DOMENIUL TURISTIC
1. 1. BALNEOTURISMUL – INCURSIUNE ISTORICA
Evoluția economiei mondiale, societatea industrializată și cibernetizată de azi și efectele pe care acestea le au asupra sănătății oamenilor, determină un număr din ce în ce mai mare de turiști să aleagă pentru vacanță o stațiune balneară. Călătoriile pentru tratament și recreere se situează printre principalele destinații turistice.
Balneoturismul sau turismul balnear nu se adresează numai celor cu probleme medicale, ci și celor care vor să se relaxeze, să-și regăsească vitalitatea și o bună condiție fizică, mentală și spirituală.
Datorită acestui fapt în ultimele decenii, prin importantele sale efecte sociale și economice, turismul balnear a devenit un segment major al pieței turistice internaționale, spre care se centrează importante mijloace materiale și umane, cu implicarea tot mai profundă a științei și tehnicii, a prestării unor servicii turistice și medicale de o factură complexă și de un înalt nivel calitativ, chemat să satisfacă cerințele vitale ale omului modern, determinate de evoluția condițiilor de viață și a stării de sănătate a populației.
Prin valorosul și diversificatul său potențial turistic, ca și prin vasta experiență acumulată în domeniul exploatării turistice a teritoriului, țara noastră ocupă o poziție bună printre țările bătrânului continent, iar în domeniul balnear primii pași s-au făcut de mai bine de două milenii, stațiunea Băile Herculane fiind mărturie în acest sens.
O scurtă incursiune istorică ne arată că turismul balnear are rădăcini adânci în istoria omenirii. Primele forme de valorificare a proprietăților terapeutice ale factorilor
naturali de cură se pierd în timp și sunt legate de băile în apele termale. Experiența practică l-a învățat pe om că anumite dureri sau boli, pot fi tratate ori ameliorate cu ajutorul anumitor ape minerale calde sau reci, plante, sau în locuri caracterizate printr-o climă specială.
Îmbăierea a fost o consecință importantă a culturii grecești. În perioada greco-romană unii învățați și tămăduitori au utilizat apele termo-minerale în tratarea bolilor.
Homer a fost primul care a lăudat calitățile îmbaieri în tratarea bolilor și Hipocrate (460-370), a fost fondatorul terapiei naturale. Hipocrate a integrat apa, pământul, aerul și focul, ca fiind cele patru elemente ce pot fi folosite în determinarea cauzelor de boală sau sănătate. Mai târziu, Asclepiade a folosit hidroterapia și băutul apei pentru pacienții săi și a recomandat baia ca element de sănătate.
Aceste idei au fost repede acceptate de români, ceea ce a avut ca rezultat dezvoltarea băilor în teritoriile ocupate. În expansiunea sa în Europa, Imperiul Roman a realizat, în Italia, Spania, Franța și chiar în România, adevărate opere de artă, acolo unde existau ape termale și minerale.
O dovadă grăitoare, în acest sens, este și stațiunea din vechea Dacie, Băile Herculane. Este una din puținele stațiuni balneare construite de romani care își mai păstrează și azi funcția de altă dată.
Tot din această perioadă provine și originea cuvântului stațiune balneară (în engleză „spa”), care are legătură cu beligianul Collin le Loup, un fierar ce în 1326 a mers la izvorul „Espa” de lângă Liege, în sudul Belgiei, aproape de granița cu Germania, pentru a-și tămădui corpul de boli. Espa,în limbajul volon, înseamnă fântână.
Emigrarea europenilor în America de Nord, în secolele al optsprezecelea și nouăsprezecelea, a determinat și extinderea utilizării apelor cu proprietăți curative, în jurul cărora s-au dezvoltat stațiuni, renumite azi, cum ar fi Bedford Springs, Pennsylvania, White Sulphue Springs, West Virginia și Hot Springs Arkansas. Dacă în America locuitorilor le-a scăzut interesul pentru majoritate și-a menținut interesul atât pentru apa minerală de băut cât și pentru băi.
De-a lungul timpului, în jurul izvoarelor de ape termale, ape minerale, a zonelor cu nămoluri terapeutice, au apărut diverse forme, de multe ori rudimentare, de punere în valoare a acestora, care s-au dezvoltat treptat în secolele al XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea.
Turismul balneo-medical din acele timpuri a reprezentat o formă a turismului de lux un privilegiul al claselor bogate.
În secolul al XIX-lea și în primele decenii ale secolului nostru s-a conturat chiar un „cult” al stațiunilor balneare, frecventate nu atât din motive de îngrijire a sănătății, cât mai mult din motive de prestigiu, din snobismul caracteristic păturilor sociale cu venituri ridicate.
După cel de-al doilea război mondial, baza materială a stațiunilor a fost modernizată extinzându-se și diversificându-se într-un ritm vertiginos.
Din acest moment dar în special ca urmare a profundelor transformări ce au avut loc în economia mondială începând cu anii 60, turismul a cunoscut o expansiune deosebită, nu a mai fost privilegiul celor înstăriți, ci a devenit unul dintre cele mai complexe fenomene sociale cu implicații însemnate asupra economiilor naționale și asupra relațiilor economice internaționale.
Dimensiunea religioasă a turismului balnear este în strânsă legătură cu ce istorică.
De la Hipocrate, considerat fondatorul terapiei naturale, susținător al folosirii apeloratât din motive de îngrijire a sănătății, cât mai mult din motive de prestigiu, din snobismul caracteristic păturilor sociale cu venituri ridicate.
După cel de-al doilea război mondial, baza materială a stațiunilor a fost modernizată extinzându-se și diversificându-se într-un ritm vertiginos.
Din acest moment dar în special ca urmare a profundelor transformări ce au avut loc în economia mondială începând cu anii 60, turismul a cunoscut o expansiune deosebită, nu a mai fost privilegiul celor înstăriți, ci a devenit unul dintre cele mai complexe fenomene sociale cu implicații însemnate asupra economiilor naționale și asupra relațiilor economice internaționale.
Dimensiunea religioasă a turismului balnear este în strânsă legătură cu ce istorică.
De la Hipocrate, considerat fondatorul terapiei naturale, susținător al folosirii apelor termo-minerale în vindecarea diferitelor boli, grecii au crezut că zeii au dat puteri terapeutice acestor ape. În jurul izvoarelor calde în Grecia sau construit temple. Același lucru s-a întâmplat și în Nordul Indiei. Oamenii au numit diferit acești zei. Astfel, Burbo, era zeul izvoarelor minerale, iar Eshlibious, era zeul sănătății.
Cele trei religii, creștinismul, iudaismul și islamismul au susținut importanța apei pentru tratament, sănătate și curățenie.
Pentru creștinism, apa râului Iordan, unde Ioan l-a botezat pe Isus este un simbol important. În ritualul botezului ceremonia scufundării în apă însoțită de citirea pasajelor din biblie este esențială. Locul sacru al botezului inițial, de pe malul estic al râului Iordan este și în prezent folosit, atât pentru oficierea ceremoniei botezului, cât și ca loc de pelerinaj, pentru mii de turiști din lumea întreagă.
Iudaismul subliniează, în Vechiul Testament, importanța apei în curățenie. Astfel se pot exemplifica pasajele de genul „stropește-i cu apa iertării”. De asemenea era cunoscută și folosită puterea apei din Marea Moartă, existând mărturii încă din timpul lui Herod cel mare (73-4 î.e.n.), rege al iudeilor și a reginei Egiptului, Cleopatra (69-30 î.e.n.).
Islamismul, pune accentul în Coran pe folosirea apei pentru curățenie și sănătate.
Înaintea celor cinci rugăciuni zilnice, musulmanii trebuie să-și spele părți ale corpului (față, brațele, mâinile, capul și picioarele). Apa din izvorul Zamzam, din Mecca, este considerată de toți musulmanii binecuvântată și cu putere de vindecare pentru multe boli.
În Hadith, profetul Mahomed spune: „Apa de la Zamzam este binecuvântată, ea este hrană și leac pentru durere”.
În zilele noastre, utilizarea apelor minerale în refacerea sănătății sau pentru relaxare și a tuturor celorlalți factori naturali de cură este o soluție la care apelează toate segmentele de populație. Civilizația modernă, viața în oraș, crează tensiuni, stres și maladii. Pe fondul credinței de cură, conceputul reîntoarcerii la natură revine puternic în actualitate. Tocmai de aceea, spre turismul balnear, ce asigură valorificarea științifică, sub supraveghere medicală, a valorii terapeutice a factorilor naturali de cură, se orientează din ce în ce mai mulți clienți.
1. 2. CONCEPTE SI ABORDARI PRIVIND TURISMUL
BALNEAR ȘI STAȚIUNILE BALNEARE
În lucrările de specialitate din România turismul balnear are abordări diferite. Astfel, specialiști ai Institutului de Cercetări pentru Turism prezentau această formă de turism astfel: „turismul balnear reprezintă un ansamblu de mijloace și dotări turistice menite să pună în valoare factori naturali balneari (apele minerale, nămolurile, gazele terapeutice, litoralul cu complexul său de factori terapeutici și altele)”.
Dicționarul de terminologie turistică definește turismul pentru tratament și cură balneo-medicală ca fiind: „forma specifică a turismului (sejur) de odihnă practicată de persoanele care se deplasează în stațiunile balneoclimatice pentru îngrijirea sănătății sau prevenirea unor boli”.
În țara noastră, turismului balnear are accepțiunea efectuări unor cure de prevenirea a unor boli sau pentru îngrijirea sănătății, spre deosebire de unele țări ale Uniunii Europene (Franța, Ialia, Spania) unde turismul balnear este considerat turismul litoral, fără ca aceasta să presupună efectuarea unor tratamente cu utilizarea complexului de factori terapeutici ai litoralului, deoarece pentru acest tip de cură folosesc conceptul de talasoterapie.
Talasoterapia presupune utilizarea simultană, într-o zonă privilegiată, sub supraveghere medicală, a binefacerilor elementelor din mediul marin (apa mării, nămolurile, algele, climatul marin ș.a.) în scop preventiv sau curativ. Deși talasoterapia nu este un concept nou pentru îngrijirea sănătății, actualul concept, apărut în urmă cu aproximativ două decenii, se individualizează prin noua abordare și cerințele de calitate pe care le impune.
Pentru turismul balnear în țările amintite mai sus se folosește conceptul de termalism.
Termalismul este utilizat în scopuri terapeutice a apei minerale termale direct de la sursă. Deoarece cuvântul termal, când este vorba despre o stațiune, se referă, conform Dicționarului explicativ al limbii române, la acea stațiune „care are izvoare calde de ape minerale”, specialiștii români definesc termalismul ca fiind „ansamblul activităților legate de valorificarea și utilizarea apelor minerale calde în scop curativ pentru turiști aflați într-o stațiune termală”. Diferența este dată de faptul că pentru italieni, francezi, spanioli termalismul se referă la utilizarea în scopuri terapeutice a tuturor categoriilor de ape termale, inclusiv acelor care nu sunt calde, pentru că există și din acestea.
Și termenul de balneoterapie are diferite accepțiuni în literatura de specialitate din diferite țari. Astfel, în timp ce în țara noastră, prin balneoterapie se înțelege utilizarea băilor curative pentru efectuarea unor tratamente, pentru specialiștii francezi balneoterapia este utilizarea apei curente (nu a celei minerale, termale sau de mare) în scopuri terapeutice.
Odată cu dezvoltarea fitness-ului, paralel cu utilizarea medicală a balneoterapiei, au apărut și o serie de utilizări ale apei în scopul relaxării utilizând piscine, băi, bazine, jacuzzi, parcuri acvatice, care sunt solicitate în prezent de către un număr tot mai mare de turiști.
Alături de aceste concepte, pentru a defini tratamentele efectuate cu ajutorul factorilor naturali de cură se mai folosesc: climatoterapia și balneoclimatoterapia.
Climatoterapia este folosirea acțiunilor diverselor tipuri de climat în scopul profilactic și curativ. Aceasta are efecte asupra creșterii rezistenței organismului la infecții și stres, în tratarea astmului bronșic alergic, a tuberculozei, a hipertensiunii arteriale oscilante, a nevrozelor, afecțiunilor endocrine ș.a.
Cel mai cuprinzător concept este însă cel de balneoclimatoterapia care presupune folosirea complexului de factori naturali: climă, factorii balneari (ape minerale, lacuri sărate, saline, nămoluri, gaze terapeutice, plaje) ai unei stațiuni sau localități balneoclimaterice în scop profilactic, curativ sau de recuperare medicală.
Dezvoltarea turismului balnear nu ar fi posibilă fără cercetările întreprinse în cadrul balneologiei.
Balneologia este știința care se ocupă cu descoperirea, studiul complex și aplicarea în practica medicală a factorilor naturali: ape minerale, nămoluri, gaze terapeutice etc.
Dacă balneologia se referă la întregul arsenal de metode și tehnici medicale folosite pentru valorificarea factorilor naturali de cură, asigurându-le un rol profilactic și curativ asupra organismului, turismul balnear oferă mijloacele și dotările necesare pentru utilizarea factorilor de cură, fără de care nu s-ar putea efectua tratamentele.
Considerăm că o armonizare a conceptelor prezentate s-a produs de către noua abordare a turismului balnear, apărută de aproximativ două decenii, și anume turismul de sănătate.
În literatura de specialitate turismul pentru sănătate, care include turismul curativ, turismul medical și turismul de prevenire a fost definit în moduri definite.
Definiția este destul de limitată, deoarece se referă numai la turismul de cură balneară, iar la aceasta pune accent doar pe doi, din multiplii factori naturali ce permit efectuarea de cură balneo-medicală, cum ar fi apa lacurilor terapeutice, apa mărilor și oceanelor, nămolurilor minerale și turbele, gazele mofetice etc.
O altă definiție prezintă turismul pentru sănătate ca: „Timpul liber petrecut departe de casă, în care unul din obiective este ameliorarea stării de sănătate”.
Turismul pentru sănătate este considerat ca fiind: „Timpul liber, activitățile recreative și educaționale petrecute la distanță de locul de muncă și de casă, acel produs turistic și servicii destinate să ajute și să permită clienților să-și amelioreze și să-și mențină sănătatea și bunăstarea lor”.
Această definiție introduce o nouă dimensiune a turismului pentru sănătate, aceea educațională.
O altă abordare a turismului pentru sănătate face distincție între turismul curativ sau terapeutic și turismul de prevenire a bolilor:
1. Călătoria în scopul tratamentului anumitor dureri ale corpului, sau pentru efectuarea unor operații sub supraveghere medicală în spitale sau centre medicale, iar pacientul (turistul) poate avea nevoie să rămână o perioadă de timp în stațiune în vederea recuperării. Acest tip este denumit turismul medical.
2. Călătoria în scopul tratării anumitor boli sau pentru convalescență, sub supraveghere medicală, folosind surse naturale de cură, cum ar fi izvoarele termo-minerale, lacuri sărate, nămol și nisip radioactiv și terapie climatică. Acest tip este denumit turismul curativ sau terapeutic.
3. Călătoria în scopul relaxării, recreerii, distracției, găsirii unei căi de a scăpa de tensiunile zilnice și pentru revitalizare, prin orice resursă ori stațiune de sănătate, fără supraveghere medicală. Acest tip de turism este denumit turismul de prevenire.
Noile orientări au la bază conceptul „pozitiv” de sănătate din definiția actuală dată de OMS, potrivit căreia, „Sănătatea este o stare de bunăstare fizică, mentală și socială și nu constă numai din absența bolii sau infirmității” precizându-se în continuare că obținerea celei mai bune stări de sănătate, pe care fiecare dintre noi este capabil să o realizeze, constituie unul dintre drepturile fundamentale ale tuturor ființelor umane.
Această definiție nouă a sănătății îmbină concepția negativă – lipsa bolii și infirmității cu o viziune nouă pozitivă – starea de bunăstare.
Noțiunea de bunăstare poate fi definită fie ca o stare bună, ca vigoare fizică, fie ca un concept medical cenestezic, respectiv ca un sentiment nedeterminat al existenței corpului, perceput în conștiință ca tonalitate pozitivă (bunăstare), în contrast cu tonalitatea negativă (stare proastă).
Toate aceste concepții și orientări noi în medicina modernă privind sănătatea ca un drept fundamental al omului, introducerea între criteriile de evaluare a sănătății a noțiunilor de calitate a vieții, bunăstare, stil de viață, au determinat o reevaluare a asistenței medicale din stațiunile balneo-climaterice, a balneologiei în general, ca și a turismului tradițional.
Între balneologia tradițională și turismul tradițional a apărut turismul de bunăstare, turismul de sănătate sau curele de sănătate profilactice, care au la bază calitatea veții, strâns împletită cu apărarea sănătății și un raport psiho-fizic valid.
Turismul de sănătate se află astfel la granița dintre îngrijirea sănătății și loisir, fiind considerat un produs destinat îngrijirii sănătății care depășește conceptul de boală și urmărește realizarea acesteia „stării de bine” a populației, a cărei evoluție este determinată de o serie de factori socio-demografici ca: urbanizare, feminizarea populației active, dezvoltarea sectorului social și nu în ultimul rând, de factorii socio-economici.
Având în vedere multitudinea definițiilor, a punctelor de vedere prezentate și evoluția acestei forme de turism, după părerea noastră, putem defini turismul de sănătate, sau de bunăstare ca fiind călătoria în scopul tratării anumitor boli, ori pentru recuperare în cazul unor persoane cu deficiențe funcționale, prin intermediul curelor terapeutice, în stațiuni balneare clasice și/sau în scopul prevenirii îmbolnăvirii, a recăpătării vitalității, pentru relaxare, recreere și realizarea unei stării de bine, prin intermediul curelor de sănătate, în centrele de bunăstare, din stațiunile balneare moderne. Sursele terapeutice naturale, cum ar fi izvoarele calde și minerale, lacurile terapeutice, nămolurile minerale, turbele, gazele mofetice, apa mărilor și oceanelor, ce constituie baza tratamentelor tradiționale, completate cu oferta centrelor de bunăstare, bazată pe satisfacerea noilor exigențe ale cererii (algoterapie, aromaterapie, înlăturarea stresului, repunerea în formă, drenaj limfatic, presoterapia, reflexoterapia, cure de slăbit, cure de înfrumusețare etc.) și un personal profesionist ce asigură servicii de cea mai bună calitate, în structuri moderne de cazare, alimentație, tratament și agrement compun imaginea a ceea ce trebuie să fie turismul de bunăstare în mileniul trei.
Turismul de sănătate, indiferent de terminologia folosită pentru a defini acest concept, turism bazat pe termalism, cură helio-marină, climatoterapie etc., se practică prin intermediul stațiunilor balneare.
Totodată multitudinea factorilor de cură utilizați în cadrul turismului balnear a impus existența mai multor tipuri de stațiuni, respectiv stațiune balneară, stațiune climaterică, stațiune termală.
O stațiune balneară este o localitate sau o parte a unei localități care dispune de factori naturali de cură (apă minerale, nămoluri etc.) și ambientali recunoscuți științific, beneficiind totodată de structurile, mijloacele și dotările necesare realizării produselor turistice de tip balnear.
Stațiunea climatică este stațiunea situată într-o zonă cu condiții climatice ce favorizează tratarea unor boli și fortificarea organismului.
Stațiunea termală este o stațiune situată într-o zonă în care se află izvoare minerale termale cu proprietăți terapeutice recunoscute pentru vindecarea unor boli.
O stațiune balneară cuprinde însemnate resurse naturale, materiale, financiare, instalații tehnice, dotări și amenajări, în scopul realizării funcționalității sale dominante, aceea de a asigura un tratament balnear complex cu caracter profilactic, curativ sau recuperator.
La baza oricărei stațiuni balneare stă următoarele componente:
– natura zăcământului de resurse naturale;
– infrastructura tehnică de exploatare a acestor resurse;
– populația existentă la nivelul țării, sau turiștii străini care suferă de afecțiuni tratabile în stațiuni;
– prevederile medicale privind cantitatea și calitatea factorului terapeutic utilizat în tratamentul diferitelor afecțiuni;
– normele administrative și legislative de extragere și exploatare balneară a factorului natural de cură în vederea utilizării pe termen lung a zăcămintelor.
Pornind de la ipoteza acceptării unei stațiuni balneare ca sistem recreativ-terapeutic, care rezultat al noilor concepte și orientări privind stațiunile balneare, la nivelul căreia are loc interacțiunea între cerere și ofertă, se conturează câteva trăsături specifice:
– conceptul de stațiune balneo-climatică diferă astăzi de cel din trecut, în funcție de finalitate și obiective, altele decât tipologia anterioară;
– promovarea conceptului potrivit căreia „sănătatea este o stare de bunăstare” oferă stațiunilor o nouă dimensiune de dezvoltare și promovare, iar turismul de sănătate o nouă piață deosebit de importantă;
– stațiunile balneo-climatice trebuie să-și adapteze structura și infrastructura pentru a asigura în același timp mai multe tipuri de activitate: cure de sănătate, pentru oameni tineri și adulți sănătoși, cure profilactice secundare și terapeutice pentru oameni bolnavi, cure de recuperare pentru oameni cu deficite funcționale de toate vârstele;
– toate aceste activități urmăresc să obțină o bunăstare psihico-fizică durabilă, pentru a reveni în societate cât mai refăcuți, dacă se poate complet;
– stațiunile balneo-climatice să includă alături de obiectivele lor de bază – prevenire și terapie – recuperare, un al treilea obiectiv – înfrumusețare, prin crearea în stațiuni a unor centre comerciale (beauty center – cum sunt definite în multe țări cu tradiții balneare sau în hotelurile din stațiuni turistice reputate);
– la începutul mileniului trei majoritatea specialiștilor și managerilor din sistemul balnear consideră că medicina balneară poate fi considerată o modalitate curativă capabilă să mențină și/sau să amelioreze, și/sau să refacă sănătatea și calitatea vieții în stațiunile balneo-climatice structurate și organizate în acord cu conceptele și obiectivele privind drepturile omului la sănătate, ca stare de bunăstare.
După o perioadă prea lungă de tranziție marcată de stagnare, indeciziei și situații de criză, și în turismul balnear românesc se observă o tendință de modernizare a infrastructurilor hoteliere și de tratament balnear, de căutare a unor soluții de ameliorare a serviciilor oferite în cadrul curelor, pentru ridicarea acestora la standardele europene și mondiale, investitorii fiind din ce în ce mai convinși de faptul că turismul balnear, turismul de sănătate are perspective mai bune decât turismul clasic.
1. 3. PARTICULARITATI SI CARACTERISTICI ALE TURISMULUI BALNEAR
Turismul balnear este o formă specifică a turismului care a cunoscut, mai ales în ultimele decenii, o amplă dezvoltare, odată cu creșterea stresului, a bolilor profesionale și a celor provocate de ritmul vieții moderne din marile aglomerații urbane. El se caracterizează printr-o serie de particularități izvorâte din conținutul și complexitatea activității sale. În continuare vom încerca să evidențiem aceste particularități.
O caracteristică importantă a turismului balnear, care îl diferențiază net de celelalte forme de turism și stă la baza uneia dintre clasificările formelor de turism este motivația călătoriei. În cazul turismului balnear aceasta este îngrijirea sănătății (tratamentul) care se realizează zilnic, conform uni program bine stabilit, utilizându-se o gamă variată de factori și aplicându-se o diversitate de proceduri. Aria de acțiune a turismului balnear este foarte largă, aceasta vizând:
– curele profilactice care, spre deosebire de celelalte tipuri de tratament au o arie de cuprindere mult mai largă, pentru că se adresează persoanelor sănătoase și aparent sănătoase cu factori predispozanți spre îmbolnăvire, provenind din mediul intern sau extern. La aceasta se adaugă faptul că obiceiurile de viață, proastă gestiune a timpului de odihnă, igiena alimentară necorespunzătoare, manifestate tot mai pregnant în ultimele decenii, accentuează necesitatea dezvoltării acestei laturi;
– curele terapeutice folosite pentru a trata, cu ajutorul factorilor naturali, o gamă variată de afecțiuni și anume: afecțiuni ale aparatului locomotor, afecțiuni respiratorii, digestive, ginecologice, renale, hepato-biliare, cardiovasculare, dermatologice, ale sistemului nervos ș.a.;
– cure recuperatorii utilizate în cazul unor forme și stadii de boală care generează incapacitatea de muncă, deficit funcțional și cu potențial invalidant (arterita, ateroscleroza periferică, afecțiuni ale aparatului locomotor și de natură reumatismală).
Dintre multiplele forme de turism ce poate fi practicate, turismul balnear este cel mai valoros, pentru că valorifică în mod complet resursele naturale și factorii naturali de cură de care dispune o țară sau zonă. Totodată turismul balnear se bazează pe un potențial permanent, de mare complexitate, care este practic inepuizabil, valorificarea acestuia fiind independentă de condițiile atmosferice.
În practică se înregistrează concentrări mai mari ale cereri pe perioada verii din cauza condițiilor atmosferice favorabile, care determină și planificarea condițiilor cu prioritate în acest sezon.
Atunci când motivația practicării turismului balnear este îngrijirea sănătății, durata sejurului este mare. Această particularitate a turismului balnear constă în faptul că în funcție de recomandarea medicului cura este un multiplu de 7 zile putând ajunge însă, la 18-21 de zile. Aceste programe au ca scop refacerea organismului și înfrumusețarea. Larga diversificare a produselor are rol de a atrage mult mai multe segmente de clientelă.
La aceasta au contribuit și alte cauze cum ar fi: apariția unor noi motivații și fragmentarea vacanței. Având în vedere aceste tendințe manifestate la nivelul cererii pentru turismul balnear, acesta a încercat să se adapteze, prin conceperea unor produse turistice de scurtă durată: 3-5 zile, destinată oamenilor ocupați, oamenilor de afaceri și chiar angajații. Aceste programe au ca scop refacerea organismului și înfrumusețarea.
Posibilitatea realizării curei balneare pe tot timpul anual, dar și durata mare a sejurului, au determinat dezvoltarea stațiunilor balneare prin apariția a numeroase și variate activității de producție, comerciale și servicii specifice așezărilor umane care au atras și crearea unor funcții urbane.
O altă particularitate a turismului balnear este generată de larga răspândire în teritoriu a factorilor naturali, ceea ce face ca turismul balnear să poată fi practicat în orice zonă. În zonele montane, unde predominante sunt apele minerale, bioclimatul și uneori gazele terapeutice, în zonele de dealuri și podiș unde se întâlnesc mai ales apele minerale și bioclimatul salin și nămolurile terapeutice, marea, soarele, nisipul și ionizarea sunt principalii factori de cură, turismul balnear este prezent.
Amplasarea și amenajarea stațiunilor balneare – condiționate de prezența surselor de substanțe minerale terapeutice – aducere și îmbunătățirea cadrului natural prin amenajarea unor parcuri și grădini pe suprafețe care pot ajunge până la sute de hectare (Vichy-Franța) sau plantându-se păduri pentru a crea climatul sedativ de destindere și recreere necesar într-o stațiune balneară. Aceasta reprezintă o altă particularitate a turismului balnear.
Desfășurarea în bune condiții a activității de turism balnear presupune o bază materială specifică, cu tehnică medicală, pavilioane, policlinici balneare, instalații diverse și prezența unor cadre medicale de specialitate, medici specializați în medicină fizică și recuperare medicală, kinetoterapeutiți, asistenți etc., particularitate definitorie a turismului balnear.
Având în vedere specificul activităților de tratament și condiția fragilă a turiștilor pentru care contactul cu atmosfera în perioada rece ar putea fi fatală, amenajarea unităților se face în general după principiul preluat din comerț „totul sub același acoperiș”, conform căruia baza materială de cazare, alimentație, tratament și agrement sunt situate în aceeași incintă.
Și în ceea ce privește clientela turismului balnear se pot identifica o serie de particularități. Dacă până acum 10-20 de ani predominau copii cu vârste de până la 10 ani, cu probleme de sănătate, sau persoanele peste 60 de ani, în prezent, atât din cauza ratei mari a afecțiunilor cu caracter de uzură, cât și accentul care se pune la latura profilactică a tratamentelor, precum și datorită diversificării ofertei stațiunilor prin atașamentele „cure de punere în formă” (fitness), segmentele de turiști s-au diversificat.
Diversificarea produselor pe care le oferă stațiunile balneare face ca aria de adresabilitate a acestora să fie foarte mare. Produsele de tip „punerea în formă (fitness), talasoterapie fiind destinate turiștilor cu venituri mari, în timp ce produsele balneare tradiționale sunt destinate segmentelor de turiști cu venituri mai mici, pentru că în acest caz o parte din cheltuielile medicale sunt suportate de către asigurările de sănătate.
Totodată, clientela stațiunilor balneare se caracterizează printr-o fidelitate mai mare decât în cazul celorlalte forme de turism, explicația constând în faptul că tratarea unor afecțiuni presupune o perioadă mai îndelungată, repetarea tratamentului fiind obligatorie pe parcursul mai multor ani sau tratamentul efectuat are doar rolul de ameliorare a afecțiunii și deci el trebuie repetat de două ori pe an.
Turismul balnear este printre puținele forme de turism care valorifică într-o mare măsură progresul tehnic atât la nivelul echipamentelor medicale moderne care sunt prioritare pentru dezvoltarea acestei forme de turism cât și la nivelul celorlalte categorii de echipamente (cazare, alimentație, agrement).
Motivația îngrijirii sănătății determină modificări în conținutul turismului balnear care devine mai complex decât în cazul celorlalte forme de turism, fiind rezultatul combinării resurselor naturale (factori terapeutici) cu serviciile turistice (transport, cazare, alimentație, agrement) și cu tratamentul balnear care devine serviciu de bază.
Astfel, transporturile turistice, pe lângă contribuția pe care o au la valorificarea ofertei balneare și în alegerea destinației călătoriei, se confruntă, în cazul turismului balnear cu o serie de probleme de organizare, determinate atât de necesitatea asigurării unui confort suplimentar pentru a nu agrava starea de boală a curanților și cu necesitatea adaptării mijloacelor de transport la cerințele diferitelor segmente de clientelă, cât și cu nevoia de a păstra nealterată calitatea factorilor de mediu, condiției obligatorie în cazul turismului balnear.
Cazarea este chemată să asigure pe lângă condițiile de igienă și confort optime și o serie de comodități care să-i ușureze curantului șederea în cameră. În acest sens echipamentele hoteliere, prin dimensionarea spațiilor, construirea unor holuri mai largi, existența unor dotări speciale în baie, a lifturilor de tip sanatorial, a paturilor ergonomice și chiar a modului de dispunere a mobilierului, trebuie să fie adaptate sejurului într-o stațiune balneară.
Totodată, pentru a putea răspunde într-o cât mai mare măsură diverselor solicitări ale clientele, este important ca unitatea de cazare să ofere o gamă largă de servicii complementare adaptate nevoilor acestui segment.
Pentru că în cazul turismului balnear, alimentației îi revine un rol important în efectuarea cu succes a tratamentelor, ea poate reprezentă fie o prelungire a tratamentului (fiecărui tip de afecțiune fiind-i recomandat un anumit regim alimentar) fie o modalitate de tratament în sine: dietoterapia. Alimentației i se mai poate asocia o serie de sfaturi nutriționiste care vizează educația în scopul asigurării unei vieți sănătoase.
Deși în cazul turismului balnear, agrementul nu reprezintă un serviciu de bază, importanța sa tinde să devină din ce în ce mai mare odată cu modificările înregistrate în structura cereri turiștilor. Astfel, curanții manifestă tot mai intens nevoia de a nu mai fi tratați ca bolnavi, ci ca turiști, aceasta cu atât mai mult cu cât efectuarea tratamentelor nu ocupă decât jumătate de zi. În urma studiilor de specialitate, cercetătorii au evidențiat rolul terapeutic al agrementului ca adjuvant al curei balneare, fiind chiar o etapă a tratamentului, ce trebuie efectuat sub control medical. Problema dezvoltării agrementului se pune tot mai acut în cazul turismului de sănătate al cărui slogan este „punerea în formă (fitness)”, pentru că anumite forme de agrement reprezintă chiar motivația deplasării, iar de modul în care acesta este conceput și realizat, depinde și aprecierea generală a stațiunii.
Adresându-se într-o proporție destul de mare populației mai în vârstă, turismul balnear se îmbină cu o serie de servicii cu caracter cultural, acestea fiind solicitate într-o proporție mult mai mare decât în cazul celorlalte forme de turism (montan, litoral etc.).
Trebuie menționat însă că amploarea circulației turistice internaționale, în cazul turismului balnear este mai redusă decât în cazul altor forme de turism (litoral, montan, urban) din cauza faptului că, în general, statele subvenționează numai sejururi de tratament efectuat în propria țară.
1. 4. RELATIONAREA TURISMULUI BALNEAR CU ALTE FORME DE TURISM
Conținutul, specificul și complexitatea turismului balnear au generat practic o relaționare a acestuia cu toate celelalte forme de turism.
Acest efect este amplificat și de amenajarea unor stațiuni polivalente destinate să răspundă cererii unor segmente mult mai diversificate de clientelă.
Creșterea cererii pentru produsele de tip „punere în formă” (fitness), dorința manifestată tot mai pregnant de curanți de a fi tratați ca turiști, nevoia acestora de a ieși din rutina zilnică, precum și rolul agrementului ca adjuvant a tratamentelor evidențiază relația implicită a turismului balnear ca turismul de odihnă, de recreere, de agrement, sportiv, turismul aflându-se, de astfel, la granița de tratament și loisir.
Totodată, durata mare a sejururilor și ponderea destul de ridicată a curanților în vârsta de peste 60 de ani, precum și lărgirea segmentului de clientelă au determinat creșterea cererii pentru activitățile culturale.
Răspândirea factorilor de cură la nivelul tuturor formelor de relief a determinat amenajarea stațiunilor balneare, atât în zonele montane, de dealuri și podiș, cât și în cele de câmpie, litoral și chiar deltă, ceea ce implică o îmbinare a turismului balnear cu activități specifice turismului montan, de litoral, rural, urban ș.a.
O consecință a independenței practicării turismului balnear de condițiile atmosferice și a constanței valorii factorilor de cură tot timpul anului o reprezintă și faptul că turismul balnear, asemeni celui cultural și de afaceri este un turism continuu.
Calitatea și eficacitatea factorilor de cură, dublate de calitatea și diversitatea produselor turistice oferite, de prețurile și tarifele practicate și de politicile de promovare folosite, pot constitui puncte forte pentru atragerea turiștilor străini, asigurând astfel dezvoltarea turismului internațional de recepție, cu efecte pozitive asupra volumului încasărilor valutare și implicit asupra balanței de preț.
Ca urmare a accentuării funcției profilactice a turismului balnear și a diversificării ofertei prin introducerea produselor turistice sub sloganul „punere în formă” (fitness), aceasta poate interfera atât cu turismul de afaceri, în acest caz crearea orientându-se spre produse tip cure antistres, atitabac, înfrumusețare, antimigrene, cât și cu turismul de sfârșit de săptămână de genul „3 zile de cură pentru a obține o formă excelentă”, ca urmare a beneficierii de tratament de hidroterapie, presopunctură și estetică.
Datorită noilor tendințe manifestate pe piața turistică internațională turismul balnear poate fi inclus atât în categoria turismului social (în special în cazul curei balneare clasice), când o parte din cheltuielile medicale sunt suportate de către asigurările de sănătate, cât și în categoria turismului de lux, în cazul „punerii în formă” (fitness), când serviciile oferite sunt personalizate și de cea mai bună calitate, iar unele centre sunt amenajate chiar în incinta unor foste castele.
Generată de interdependența dintre componentele turismului balnear, modalitatea de comercializare a prestațiilor se prezintă sub forma unor sejururi forfetare, care includ 2, 3 sau 4 tipuri de proceduri pe zi, cazare, pensiune completă sau demipensiune, deci avem de a face cu un turism organizat.
Existența în apropierea stațiunilor balneare au unor potgorii sau centre de echitație poate oferi alte alternative de tratament. Vinurile roșii (Cabernet Sauvingnon din potgoriile Jidvei) au efecte în tratarea unor afecțiuni cardiovasculare, iar echitația are efecte benefice asupra unor afecțiuni ale aparatului locomotor (Parkinson ș.a.) îmbinându-se astfel turismul balnear cu turismul sportiv.
De asemenea prezența unor mânăstiri în zona stațiunilor balneare poate ocaziona și efectuarea unor pelerinaje care nu au numai un scop cultural, ci și unul spiritual, putând avea efecte pozitive în procesul de vindecare.
Prin prisma celor prezentate apreciem că dintre multiplele forme de turism care se pot practica în țara noastră, turismul balnear este cel mai valoros, deoarece valorifică în mod complet bogăția factorilor naturali, terapeutici existenți.
Din păcate, schimbarea de sistem politic, economic și social din 1989, care a însemnat revenirea României în rândul statelor democratice europene, a însemnat pentru turismul balnear intrarea într-o criză profundă.
Trecerea la economia de piață a determinat modificări structurale la nivel întregii economii, care au afectat evoluția stațiunilor balneare și asistența medicală balneară, structurile de cazare și alimentație, bazele de tratament, sistemul de valorificare și protecție a factorilor naturali de cură suferind degradări considerabile în lipsa investițiilor.
Am constatat că în ultimi patru ani pe fondul relansării creșterii economice și a finalizării procesului de privatizare, după perioade de stagnare și criză, potențialul extraordinar pe care țara noastră îl are în domeniul balnear a reînceput să fie pus în valoare.
Cu strategii adecvate, atât la nivel macroeconomic cât și la nivel microeconomic, se poate răspunde noilor cerințe manifestate pe piața turistică balneară prin crearea unor stațiuni polivalente, cu un profil de bază al stațiunii modernizat, dar și prin apariția unor stațiuni cu profiluri noi: înlăturarea stresului, repunerea în formă, înfrumusețarea, talasoterapia, profilaxia.
Reușita unui astfel de plan de dezvoltare ar face din turismul balnear românesc un punct de atracție nu numai pentru turiștii români, ci mai ales pentru cei din celelalte state ale U.E., iar România ar deveni un concurent serios pentru ceilalți membri, în perspectiva integrării Europene.
CAPITOLUL 2
BALNEOTURISMUL ROMANESC
Balneoturismul nu se adresează numai celor cu probleme medicale, ci și celor care vor să se relaxeze, să-și regăsească vitalitatea și o bună condiție fizică, mentală și spirituală.
Datorită acestui fapt în ultimele decenii, prin importantele sale efecte sociale și economice, turismul balnear a devenit un segment major al pieței turistice internaționale, spre care se centrează importantele mijloace materiale și umane, cu implicarea tot mai profundă a științei și tehnicii, a prestării unor servicii turistice și medicale de o factură complexă și de un înalt nivel calitativ, chemat să satisfacă cerințele vitale ale omului modern, determinate de evoluția condițiilor de viată și a stării de sănătate a populației.
Din păcate, revenirea României în rândul democrației europene, începând cu 1989, a însemnat pentru turismul balnear, în ciuda valorii factorilor naturali de cură, intrarea într-o criză profundă, baza tehnico-materială suferind o degradare continuă.
În vederea fundamentării unor direcții de dezvoltare a turismului balnear, în perspectiva integrării europene, am efectuat în acest capitol o analiză a poziției stațiunilor balneare din România pe baza indicelui de atractivitate, a factorilor naturali de cură și de indicații terapeutice, urmată de prezentarea modificărilor structurale ale ofertei balneo-naturistice românești și necesitatea protecției mediului în arealul stațiunilor balneare.
2. 1. PREZENTAREA STAȚIUNILOR BALNEARE DIN ROMÂNIA
Turismul balnear este singura formă de turism din țara noastră care se bazează pe un potențial permanent, de mare complexitate, practic inepuizabil. România se înscrie printre țările europene cu un fond balnear remarcabil. Avem șansa ca 1/3 din apele termale și minerale de pe continent să se găsească în țara noastră. Această valoare este accentuată de complexitatea factorilor naturali, respectiv regăsirea în aceeași stațiune a factorilor principali de mediu, alături de o gamă largă de substanțe minerale de cură, cu efecte polifactoriale benefice și de existența în România a tuturor tipurilor de substanțe minerale balneare care pot fi utilizate în întreaga gamă a profilurilor de tratament balnear.
2. 1. 1. Resurse naturale de cură balneară
Cercetările hidro-geologice au arătat că subsolul României conține o varietate de resurse balneare situate în interiorul său la suprafața scoarței terestre.
Aceste resurse sunt reprezentate în primul rând de substanțele minerale terapeutice, care prin proprietățile fizico-chimice răspund necesităților profilactice și medicale de menținere, consolidare, refacere a stării de sănătate, a capacității de muncă și de reconfortare fizică și psihică individuală. În al doilea rând, factorii climatici existenți în România, datorită poziției geografice (radiația solară, circulația atmosferică, temperatura, umiditatea, aeroionizarea, microclimatul salinelor) fac din climatoterapie un mijloc eficient, care contribuie în orice stațiune balneară la completarea ofertei de tratament.
Substanțele minerale terapeutice se regăsesc atât în apele minerale și termominerale cât și în apa lacurilor terapeutice a nămolurilor și turbelor.
A. Apele minerale
Apele minerale sunt răspândite pe mai mult de 20% din suprafața țării la diferite adâncimi, având o largă gamă de proprietăți fizico-chimice și terapeutice în funcție de geneza lor.
Sunt considerate ape minerale terapeutice, apele ivite la suprafață dintr-o sursă naturală sau aduse la suprafață prin foraje și ale căror caracteristici fizio-chimice pot exercita efecte farmaco-dinamice cu rol terapeutic
O clasificare fizico-chimică a apelor minerale și termominerale, unanim acceptată pe plan internațional nu există. În România se folosește o clasificare bazată pe proprietățile fizico-chimice ale apei minerale.
Astfel apele minerale reci cuprind:
– ape oligominerale (Calimănești, Slănic-Moldova, Băile Olănești și cu caracter termal la Băile Felix, Călan, Moneasa, Geoagiu Băi, Vața de Jos);
– ape minerale carbogazoase (Borsec, Zizin, Covasna, Biborțeni, Vatra Dornei, Buziaș, Lipova, Tușnad);
– ape minerale clorurate-sodice pure (Băile Herculane, Someșeni, Ocna Sibiului); mixte (Slănic-Moldova, Sângeorz Băi, Băltățești, Malnaș Băi);
– ape minerale sulfatate (Slănic-Moldova, Sărata Monteoru, Vața de Jos, Amara, Ocna Șugatag, Băltățești, Băile Govora, Călimănești);
– ape minerale sulfuroase, unele având caracter mixt datorită componentelor clorurate, sodice, alcaline (Băile Herculane, Călimănești, Băile Olănești, Pucioasa, Săcele);
– ape minerale feruginoase (Lipova, Homorod, Malnaș Băi, Vâlcele, Biborțeni, Tușnad, Vatra Dornei);
– ape minerale arsenicale (Covasna, Saru Dornei);
– ape minerale iodurate (Băile Olănești, Călimănești, Cozia, Bazna);
– ape minerale radioactive (Băile Herculane, Sângeorz Băi, Borsec).
B. Apele termominerale
Prezența apelor geotermale și termominerale pe teritoriul României este legată de tectonică, anomalii hidrogeotermice, conductivitate termică.
Acestea nu sunt pure, ci reprezintă diferite concentrații minerale de săruri solubile, existând astfel ape termale bicarbonate, sulfuroase, clorurate, clorurat-sulfuroase, cu utilizări multiple în cura externă și se găsesc în stațiunile: Băile Herculane, Călimănești, Căciulata, Băile Felix, Băile 1 Mai, Călacea și Vața de Jos.
C. Apa lacurilor terapeutice
România dispune de un total de 3.500 lacuri cu caracter permanent din care 63% au origine naturală, iar 27% antropice. Prin calitățile farmacologice și farmaco-dinamice ale apelor lor, o bună parte din lacuri prezintă interes terapeutic deosebit.
Din punct de vedere al genezei lacurile terapeutice se împart în trei categorii distincte:
– lacuri de liman;
– lacuri de câmpie;
– lacuri din masivele de sare.
Lacurile de liman au luat naștere prin bararea gurii de vărsare a unei ape curgătoare cu un grind fluviatil sau cordon marin lac de liman utilizat în scop terapeutic este Lacul Techirghiol care are trei ramificații: Techirghiol, Tusla, Urlichioi, cu apă cloruro-magneziană-sulfurată, utilizată în cura externă.
Lacurile de câmpie sunt Amara, Slobozia, Strachina, Jirlău, Balta Amară, Câmpeni, Movila Miresii, Ianca, Sărat Brăila.
Toate aceste lacuri au compoziție chimică variată alături de sărurile de natriu fiind prezenți sulfații de magneziu și calciu. Apele acestor lacuri sunt utile în curele terapeutice externe.
Lacurile din masivele de sare sunt Sovata, Târgu-Ocna, Slănic, Ocnele Mari, Cojocna. Mineralizarea neomogenă a apelor lacurilor sărate și gradul diferențiat de încalzire, explică fenomenul de heliotermie care are caracter terapeutic. Toate aceste lacuri depun pe fund nămoluri sapropelice care alături de calitatea terapeutică a apelor sporesc valoarea balneară a acestora și gama de tratamente balneare ce pot fi aplicate.
D. Nămoluri și turbe
Nămolurile reprezintă mâluri care conțin peste 10% substanțe organice, iar turba este un depozit organic format din resturi vegetale incomplete, în condiții de exces, de umiditate anacrobiană.Există nămoluri sapropelice bogate în hidrosulfură de fier coloidală (Amara, Lacul Sărat, Techirghiol, Sovata, Ocna Sibiului) și nămoluri minerale sulfuroase (Săcelu) sau nesulfuroase (Sângeorz Băi).Valoarea terapeutică a nămolurilor este dată de temperatura, compoziția chimică, acțiunea mecanică și puterea farmacologică a acestora. Turbele prin fracțiunile organice și minerale pot căpăta valoarea terapeutică. Turbele se găsesc în zona Dornelor, Bihor, Borsec, Mangalia..
E. Gazele mofetice
Prin intermediul fisurilor din scoarța terestră și în urma excavării rocilor, ajung la suprafață gaze libere rezultate din procesele biochimice ale scoarței terestre.În țara noastră, zona Harghita-Căliman este foarte bine cunoscută pentru emanațiile gazoase numite mofete. Băile Tușnad, Borsec, Balvanyos, Buziaș, Covasna sunt stațiunile cele mai importante unde acest factor terapeutic este valorificat în spații amenajate.În țara noastră există 160 de stațiuni și localități balneare ce dețin resurse minerale de cură, din care 24 sunt considerate de importanță națională cu recunoaștere și pe plan european. Cele 24 de stațiuni de importanță națională au fost ierarhizate pe baza sistemului de clasificare din România în funcție de gradul de dotare al acestora.Această evaluare trebuie să fie făcută avându-se în vedere factorii obiectivi ce caracterizează oferta balneară, în primul rând aspectele cantitative și calitative ale substanțelor minerale terapeutice și ale mediului ambiant; dotarea cu structuri turistice care permit valorificarea și dezvoltarea funcției balneare, tradiția valorificării acestora, gradul de înzestrare cu elemente de infrastructură generală și turistică și impactul cu turismul la sfârșit de săptămână. Evaluarea calitativă a ofertei stațiunilor balneare este sintetizată de indicele de actractivitate turistică ce poate fi calculat pe baza comensurării factorilor ce o definesc, fiecare având o anumită pondere în atractivitatea totală a stațiunii, considerată 100%: – substanțe minerale terapeutice 30 %
– mediul ambiant și antropic 20 %
– posibilități de valorificare dezvoltare 10 %
– tradiția valorificării 3 %
– accesibilitatea 6 %
– acces 5 %
– infrastructură 5 %
– structuri turistice 10 %
– dotări de interes general 4 %
– impactul la sfârșit de săptămână 3 %
– alte forme de turism 4 %
––––––––––––––––––––––––––––––––-
100 %
Pe baza indiciilor de atractivitate calculați se poate face o ierarhizare a stațiunilor balneoturistice în plan general pe de o parte, și în funcție de profilul patologic al acestora, pe de altă parte.
În ambele cazuri ierarhizarea nu se suprapune clasificării actuale a stațiunilor balneoturistice, în stațiuni de interes național, zonal și local, care are în vedere în principal, volumul și gradul de dotare al stațiunilor, precum și durata de exploatarea a acestora (permanentă sau sezonieră).
2. 1. 2. Ierarhizarea stațiunilor balneare romanesti
Stațiunile balneare de mare interes turistic cu indice de atractivitate între 3,00 și 2,00, împreună cu cele cu un indice de atractivitate favorabile cu valori între 1,99 și 1,50. Pentru a ilustra diferențele între clasificarea acestora, bazată pe indicele de atractivitate și clasificarea folosită în România.
România, din punct de vedere al indicelui de atractivitate, corespund cu cele de interes național, spre deosebire de cele cu indice de atractivitate favorabil, care sunt în număr mai mare decât cele apreciate ca fiind de interes național.
Avem și excepția reprezentată de Mangalia Sud, care nu are un indice de atractivitate favorabil dar intră în categoria stațiunilor de interes național datorită gradului de dotare.
Harta amplasării stațiunilor din tabelul nr 2.1., ne oferă imaginea bunei repartiții pe teritoriul României a resurselor balneare.
Având în vedere că punctele marcate sub 20% din totalul localităților cu resurse balneare, se poate realiza adevărata dimensiune pe care o poate căpăta turismul balnear românesc pe piața turistică din Europa prin extinderea ariei de valorificare a factorilor naturali de cură existentă în țara noastră, efectele economice și sociale pe care le poate genera schimbarea cantitativă dar și calitativă a factorilor ce definesc oferta balneoturistică.
Tabelul nr. 2.1.
Ierarhizarea stațiunilor în plan general și după gradul de dotare
Sursa – *** Colectiv de elaborare, Adaptarea ofertei balneoturistice românești la cerințele pieței internaționale I.C.T., Ministerul Turismului, București 2011.
În analiza ce urmează ne vom referi la elementele de atractivitate și elementele defavorizate ce caracterizează o parte din stațiunile României.
Grupa stațiunilor balneare de mare interes turistic (col. 2) cuprinde stațiunile cu o ofertă balneoturistică de calitate superioară atât din punct de vedere al fondului balnear, cât și al dotărilor. Toate stațiunile din această grupă sunt de interes național cu tradiție în activitatea turistică, multe dintre ele fiind cunoscute și pe plan internațional.
Stațiunile din această grupă prezintă un indice de atractivitate ridicat, dar nici una dintre ele nu înregistrează valori apropiate de nivelul maxim (3,00), cele mai bine cote fiind Băile Herculane (2,23), Călimănești-Căciulata (2,20) și Slănic-Moldova (2,18). Toate au un potențial balnear valoros, dar atractivitatea lor turistică este influențată negativ, într-o măsură mai mare sau mai mică, de celelalte componente ale ofertei turistice cum ar fi:
– modul defectuos de exploatare a resurselor în stațiunile Băile Felix, Călimănești-Căciulata, Slănic-Moldova, Tușnad, Mangalia Sud, Borsec, Govora, Geoagiu Băi;
– gradul scăzut de cunoaștere al zăcământului în stațiunile Borsec, Mangalia, Buziaș;
– poluarea accentuată a aerului, sonoră, în stațiunile: Călimănești, Băile Herculane, Băile Tușnad, Covasna, Vatra Dornei, Băile Felix etc. și a apei în stațiunea Techirghiol;
– valoarea estetică redusă a cadrului natural din interiorul stațiunilor: Băile Herculane, Covasna, Băile Felix sectorul hotelurilor nou construite;
– structuri de cazare cu uzură fizică și morală avansată în stațiunile: Băile Herculane, Slănic Moldova, Techirghiol, Borsec și parțial în Băile Tușnad, Olănești, Govora, Geoagiu Băi, Buziaș;
– uzura fizică în cazul unor structuri de tratament din Băile Herculane, Călimănești, Slănic Moldova, Techirghiol, Borsec, Olănești, Govora, Sovata, Buziaș, dar mai ales uzura morală în cadrul tuturor bazelor de tratament.
– diversitate redusă a structurilor de alimentație publică în toate stațiunile;
– densitatea mare a construcțiilor în spații publice locuibile limitate în stațiunile Băile Herculane, Călimănești, Slănic Moldova, Vatra Dornei, Băile Felix;
– impactul cu turismul la sfârșit de săptămână în stațiunile: Slănic Moldova, Olănești, Geoagiu Băi, Sovata, Buziaș, Băile Felix.
Prezentarea succintă a acestor aspecte evidențiază faptul că dincolo de particularitățile stațiunilor balneoturistice, determinate în mod obiectiv de poziția lor în teritoriu și fondul balnear, există o serie de elemente defavorizate, comune tuturor, care include cu precădere, calitatea și diversitatea structurilor de cazare, servirea mesei și agrement, comerțul general și specific și calitatea unor dotări de infrastructură.
Grupa stațiunilor balneare de interes turistic al căror indice de atractivitate (1,99-1,50) este favorizabil dezvoltării activității balneoturistice.
Stațiunile cuprinde în această grupă sunt considerate ca stațiuni de interes național sau zonal în funcție de gradul lor de dotare. Ele au ca elemente de atractivitate:
– potențial balnear valoros sub aspect calitativ și cantitativ;
– ambianța exterioară și din cadrul lor în stațiunile: Neptun (balnear), Balvanyos, Stâna de Vale (balnear), Sinaia (balnear), Moneasa, Borșa, Tinca, Sîngeorz Băi și Brădet (AG);
– tradiția balneoturistică în stațiunile: Amara, Slănic Prahova, Ocna Sibiului, Bazna, Lipova, Lacul Sărat;
– apropierea de capitală sau alte centre urbane importante, centre emitente de turiști: Amara, Slănic Prahova, Sinaia (balnear), Ocna Sibiului, Lacul Sărat, Brădet (AG);
– structuri balneoturistice în stațiunile Amara, Neptun, Stâna de Vale, Sinaia (balnear), Moneasa, Sîngeorz Băi, Vața Băi;
– condiții de practicare pe o scară extinsă a activităților balneare cu caracter preventiv și a odihnei active.
Includerea acestor stațiuni în grupa de interes balnear este determinată de potențialul mai mic al resurselor balneare în stațiunile Balvanyos, Tinca, Lipova, fie de lipsa de diversitate a factorilor de cură, care în ultimă instanță au influențat modul de dotare al stațiunilor Amara, Slănic Prahova, Neptun, Stâna de Vale, Sinaia (balnear), Moneasa, Ocna Sibiului, Bazna, Sîngeorz Băi, Șugaș Băi, Vața Băi și Lacul Sărat pe de-o parte, iar pe de altă parte, de posibilitățile mai reduse de valorificare a factorilor de cură, îndeosebi al celor din grupa substanțelor terapeutice, cel mai frecvent întâlnite.
Tabelul nr 2.2. cuprinde stațiuni balneare de interes turistic limitat, cu indice de atractivitate între 1,49-1,00.
În această grupă sunt cuprinse stațiunile balneoturistice de importanță zonală și locală. Ele se caracterizează prin predominarea funcției balneare care, în unele cazuri este completă și cu funcția de agrement, respectiv de recreere în timpul și la sfârșitul de săptămână. Printre aceste stațiuni se remarcă Sărata Monteoru, Călacea, Ocnele Mari, Ocnița, Cojocna Băi, Ocna Șugatag, Boghiș, Băile Turda, Teleaga, Ocna Dej, Jigodina, Balta Albă, Băile Sascut.
Tabelul nr. 2.2.
Stațiuni balneare de interes turistic limitat (indice de atractivitate între 1,49-1,00)
În general, aceste stațiuni au potențial cantitativ și calitativ important, beneficiind de un cadru natural exterior reconfortant. Ele sunt defavorizate de poziția în teritoriu, de accesibilitatea uneori dificilă, dar mai ales de existența unor structuri balneoturistice cu uzură fizică și morală avansată, în cele mai multe cazuri, sau foarte redusă ca în cazul stațiunilor Valea Mariei, Ozuna, Oglinzi, precum și a unor servicii mult inferioare. Toate aceste elemente fac, ca cererea turistică să fie mai redusă.
Grupa stațiunilor balneare de interes turistic redus (tabelul nr. 2.3.), este ultima grupă din punct de vedere al atracției turistice și cuprinde stațiuni beneficiare în exclusivitate de resurse balneare și de condiții minime de desfășurare a activităților cu caracter turistic, deci funcția acestora este în exclusivitate balneară.
Tabelul nr. 2.3.
Stațiuni balneare de interes turistic redus (indice de atractivitate sub 1.00)
Valoarea cantitativă și calitativă a resurselor și a mediului ambiant determină o cerere prezentă și de perspectivă cu caracter strict local.
Analiza indicelui de atractivitate s-a făcut pentru cele mai reprezentative stațiuni balneare din țara noastră.
În afara acestora, există un număr foarte mare de stațiuni și localități cu resurse și dotări balneare, unele beneficiind de un cadru natural propice dezvoltării activităților balneare. Ele au o largă dispersie în teritoriu, fiind localizate mai ales în apropierea centrelor urbane mai importante.
2.2.EVOLUTIA OFERTEI BALNEOTURISTICE ROMÂNESTI
Resursele balneoturistice reprezintă componenta determinată a ofertei balneare, caracteristicile lor cantitative și calitative determinând modul și nivelul de organizare și amenajarea ale structurilor necesare valorificării lor.
Oferta balneoturistică românească prin diversitatea factorilor naturali de cură permite tratarea unei game largi de afecțiuni, valorificare superioară a acestora putând determina dezvoltarea turismului balnear din țara noastră.
Datorită evoluției economice în perioada de tranziție spre economia de piață, începută în 1990, structurile de primire, alimentație, tratament și agrement au suferit modificări.
Până în 1989 oferta din turismul balnear românesc au avut o dezvoltare extensivă, bazată pe ideea asigurării unui număr cât mai mare de locuri, la prețuri accesibile, realizându-se astfel condițiile practicării, pe plan intern, a unui turism de masă, de tip social.
Rezultatul programelor de dezvoltare a turismului balnear până în 1989 s-a materializat în realizarea unei baze tehnico-materiale moderne pentru acea perioadă.
De asemenea, în stațiunile incluse în circuitul internațional s-au făcut investiții pentru creșterea calității produsului turistic „cură balneară” oferit turiștilor străini.
Datorită caracterului de turism de masă de tip social, care s-a imprimat turismului balnear până în 1989, investițiile au fost orientate spre dezvoltarea și diversificarea mijloacelor de cazare oferite cetățenilor români și străini în scopul satisfacerii cererii, atât din punct de vedere al structurii – hoteluri de diverse categorii, vile, case ale pensionarilor, căsuțe și campinguri, cât și din punct de vedere al numărului de locuri oferite.
Astfel în stațiunile balneare sau construit la începutul unități simple de cazare și alimentație pentru ca ulterior să se ajungă la complexe de mari dimensiuni, realizate conform conceptului „totul sub același acoperiș”, ce permite efectuarea curei balneare indiferent de anotimp.De asemenea, până în 1989 s-a manifestat o tendință continuu ascendentă a circulației turistice începută încă din 1970, atât pentru turism, în general, cât și pentru turismul balnear, în particular, care a înregistrat o creștere deosebită. Era o reflectare a creșterii interesului pentru turism și pentru refacerea capacității de muncă, a sănătății, care în deceniul 1980-1989, a devenit o componentă importantă a existenței fiecăruia, apropiindu-se pentru acea etapă, de un prag de saturare a cereri (la nivelul anilor 1988-1989 circa 1/2 din populația tării petrecea un sejur într-o stațiune turistică, situație comparabilă cu cea a multor țări europene dezvoltate).
Din 1993 au survenit schimbări majore în societate, care au determinat o evoluție contradictorie, sinuoasă a economiei și implicit a turismului din România.
Scăderea performanțelor economice, înregistrate după 1989 în marea majoritate a sectoarelor economiei naționale, a avut o legătură directă cu evoluția descrescătoare a componentelor ofertei de turism balnear.
Schimbările în structura forței de muncă, nivelul înalt al șomajului, scăderea puterii de cumpărare a populației au avut ca efect și scădere și scăderea cererii de turism și turism balnear și implicit a gradului de ocupare a structurilor de primire, alimentație și tratament.
În structurile de primire de cazare din turismul balnear s-a înregistrat o evoluție diferită față de toată țara. Veniturile obținute din turism, respectiv turismul balnear, au fost din ce în ce mai mici în raport cu cheltuielile, limitând posibilitatea de autofinanțare a activității.
În condițiile creditelor cu dobânzi deosebite de mari și a cererii în scădere, decizia efectuării de investiții pentru dezvoltarea ofertei balneare a devenit un act dificil, atâta timp cât sursele financiare proprii erau insuficiente pentru susținerea activității curente și pentru conservarea sau stoparea degradării structurilor.
Încasările din ce în ce mai mici și cheltuielile foarte mari aferente acestor structuri de primire de mari dimensiuni au generat închiderea multora dintre ele sau mari dificultăți în menținerea la standarde, cu adoptarea unor soluții de genul folosirii a unuia sau a două etaje din șase sau zece. În schimb situația din turismul balnear a fost invers.
În aceste condiții a fost în interesul celor ce au administrat structurile de primire din turismul balnear să păstreze în funcțiune hotelurile mari, complexele balneare, care dispuneau și bază de tratament și aduceau venituri pe tot parcursul anului, în defavoarea celor de capacități reduse, care au fost scoase din circuit și s-au degradat în lipsa unor acțiuni de investiții sau privatizare.
Alimentația alături de cazare reprezintă un segment de bază al ofertei balneoturistice care contribuie în mare măsură la calitatea și imaginea generală a ofertei.
Tipul și profilul unităților de alimentație, confortul și serviciile oferite, calitatea preparatelor, au o ponderă însemnată în alegerea pe care o face turistul
În stațiunile și localitățile balneare din țara noastră, alimentația îmbracă toate formele specifice acestui sector, de la restaurante și restaurante pensiune, la baruri, discobaruri, autoserviri, bufete, cofetării și patiserii.
Structurile specifice tratamentului balnear reprezintă elementul de bază, definitoriu, al ofertei balneoturistice. Aceste structuri sunt unități complexe, în care se utilizează factori curativi naturali completați în mod curent cu diferite proceduri de fizioterapie, electroterapie, cultură fizică medicală, aerosolarii, ștranduri terapeutice etc.
Structurile de tratament balnear din stațiunile de interes național dispun de toate spațiile care asigură circuite funcționale ca:
– spații de recepție-distribuție a pacienților (hol-așteptare, programare-fișier, garderobă-vestiar);
– spații de asistență medicală și coordonare (cabinet medic șef, cabinet asistent șef, cabinet tratamente medicamentoase, cabinet psiholog).
În cazul unităților balneare izolate, care, deseori, îndeplinesc și funcțiile unei policlinici balneare, aceste spații sunt completate cu:
– spații destinate unităților de lucru cu pacienții (sală pentru educație sanitară, cabinete pentru psihoterapie de grup și individuală, circuit de profilaxie primară și secundară, circuit de recuperare medicală);
– spații anexă și de serviciu.
Dimensionarea structurilor de tratament balnear se face ținând cont de următoarele elemente:
– număr curanți;
– metodologia de asistență balneară;
– durata curei balneare;
– timpul de funcționare al bazei (una sau două ture);
– suprafețele utile necesare fiecărui tip de cură.
Stațiunile balneare dispun în mai mică măsură de dotări pentru realizarea de investigații, analize medicale și diagnosticări.
Corespunzător modului de efectuare al tratamentului se disting:
– structuri de tratament complex cu tratament prioritar prin cură internă, pentru practicarea acestei forme de tratament, crenoterapia, cu tradiție în activitățile balneare din țara noastră, în stațiunile consacrate din acest punct de vedere, sunt amenajări speciale ca: pavilioane de cură (Olanești, Călimănești-Căciulata, Sîngeorz Băi, Slănic Moldova, Buziaș), brevete sau captări de izvoare, realizate în sisteme constructive adecvate, cu procedee de captare și tehnologii de funcționare moderne, ce asigură în punctele de distribuție apă minerală cu calități fizico-chimice originare;
– structuri de tratament pentru cură externă sunt în număr mai mare decât primele, includ și amenajări pentru cura internă, dar sunt organizate pe specificul substanțelor minerale, tratamente majore care se realizează la cadă sau în bazine pentru kinetoterapie, completate de tratamente asociate (secundare) de fizio-electro-hidro-terapie, gimnastică medicală ș.a.
Echipamentele de tratament disponibil pentru aplicarea tratamentelor se compune din:
1. Instalații pentru băi calde sau reci cu ape din izvoarele termale sau din lacuri ca stațiunile: Amara, Bazna (băi saline), Borsec, Buziaș, Slănic Prahova, Sovata;
2. Instalații pentru aplicații de nămol prezente în toate stațiunile care dețin acest factor natural: Amara, Bazna, Covasna, Govora, Sărata Monteoru, Sângeorz Băi, Slănic Prahova, Sovata, Vatra Dornei;
3. Instalații pentru electro și hidro terapie prezente în toate stațiunile;
4. Instalații pentru inhaloterapie prezente în stațiunile: Buziaș, Covasna, Slănic Moldova etc.;
5. Instalații de kinetoterapie prezente în stațiunile: Buziaș, Călimănești, Căciulata, Govora, Băile Herculane, Pucioasa;
6. Săli de cultură fizică medicală prezente în stațiunile: Bazna, Borșa, Borsec, Călimănești, Căciulata, Covasna, Băile Felix, Băile Herculane, Olănești.
Toate aceste instalații pot fi situate în incinta hotelurilor și a complexelor hoteliere, dar pot exista și centre de tratament care deservesc o stațiune întreagă.
Valoarea deosebită a factorilor naturali de cură din România a putut intra în circuitul turistic internațional datorită structurilor de tratament amenajate după 1970, caracterizate prin construcții moderne cu dotări numeroase, aparatură medicală diversificată și modernă la acel moment, când au fost realizate primele complexe balneare ce valorificau ideea excelentă „totul sub același acoperiș” (Băile Herculane, Băile Felix, Tușnad, Călimănești-Căciulata,Vatra Dornei, Moneasa, Mangalia, Eforie Nord, Geoagiu Băi, Sângeorz Băi), sau prin legături acoperite permiteau circulația de la structurile de cazare și alimentație la structurile de tratament (Sovata, Covasna, Buziaș).
Din nefericire, lipsa investiților din ultimii peste 20 de ani a făcut ca o parte din centrele de tratament să devină necorespunzătoare. În unele stațiuni acestea sunt uzate, neîngrijite.
Deteriorarea se accentuează în timpul iernii când lipsa căldurii din unele centre își face efectele asupra stării clădirilor, dotărilor și instalațiilor, pentru cura balneară, reducând capacitatea de tratament, sau chiar, determinând închiderea bazei.
Una din problemele importante legate de tratamente a fost cea legată de raporturile dintre societatea de turism și personalul medical care numără în prezent 400 de medici și 6.000 de alți salariați asistenți. Rezolvarea a fost dată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 152 din 7 noiembrie 2002 privind organizarea și funcționarea societăților de turism balnear și de recuperare.
Oferă cadru legal societăților de turism balnear și recuperare de a intra în raport contractual directe cu casele de asigurări de sănătate din țară și străinătate ori cu alte structuri legale constituite, conducând la o promovare mai eficientă a produsului integrat pe piața externă a asigurărilor de sănătate.
Odată creat cadrul legislativ factorii de decizie trebuie să se concentreze pe modernizarea bazelor de tratament, care este necesară.
Chiar dacă motivația principală este tratamentul, agrementul este o componentă importantă a ofertei balneoturistice, care poate juca un rol esențial în definirea mărcii unui produs turistic, în diferențierea de alte produse similare, în mărirea forței de atracție a unui obiectiv, stațiune sau zonă turistică. Din păcate atât în stațiunile balneoturistice, cât și în localitățile cu amenajări balneare, dotările de agrement-divertisment, indiferent de caracterul lor sportiv-cultural, distractiv sau terapeutic, nu sunt în marea lor majoritate corespunzătoare.
Această situație este rezultatul faptului că dacă sumele disponibile sunt mici, nici preocuparea nu este mare, neglijându-se posibilitățile de a exploata bine cadrul natural sau dotările existente în stațiuni (terenuri de sport neîngrijite – Băile Herculane și Băile Tușnad; case de cultură, cinematografe utilizate necorespunzător, unele transformate în depozite -Sovata, Covasna, Băile Felix; zone și alei de plimbare neamenajate sau nereparate, lipsa cluburilor și sălilor de lectură – Băile Tușnad, Sovata, Vatra Dornei ș.a.).
Au fost amenajate: bowling-uri în stațiunile Băile Herculane, Băile Tușnad; locuri de joacă pentru copii în Băile Felix; păstrăvărie în Slănic Moldova, patinoar natural în Băile Tușnad; grădini de vară în Băile Govora, Băile Olanești; discoteci în Băile Felix, Călimănești-Căciulata, Băile Herculane și cazinou în Băile Herculane. O bună parte din acestea s-au degradat, sau au fost închise din cauza unui management defectuos.
Prin contribuția ce o au la valorificare resursele și structurile balneare elementele de infrastructură sunt importante în definirea ofertei balneoturistice.
În cadrul acestora transportul aerian, rețeaua de drumuri și căile ferate ce permit accesul în stațiune cu mijloace diferite de transport, aleile modernizate către pavilioanele cu ape minerale, structurile de tratament, cazare, alimentație și zonele de promenadă, sunt în stare mai bună sau mai puțin bună în funcție de nivelul de dezvoltare economică în care se află stațiunea și de încadrarea stațiunii în cadrul celor de interes național, local sau zonal.
Sunt însă probleme mai mari sau mai mici în funcție de banii fiecărei comunității locale cu rețeaua de canalizare, de apă, de energie electrică și, mai ales, de încălzirea termică, fără care în extrasezon nu se pot asigura servicii.
Alte elemente de infrastructură generală importante în întregirea ofertei balneoturistice sunt generate de necesitatea existenței unor parcuri balneare și spații verzi care să acopere 2/3 din suprafața stațiunii, existența unei ambianțe reconfortante și, nu în ultimul rând, gradul de dotare al stațiunii cu unități comerciale și de prestări servicii, care contribuie la „imaginea de marcă” a stațiunii.
Aceste cerințe au fost stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 77 din 14 februarie 1996 pentru aprobarea Normelor privind atestarea stațiunilor turistice, hotărâre prin care s-a creat cadrul legal pentru valorificarea, protejarea și conservarea potențialului turistic, stațiunile atestate devenind zone protejate.
Obținerea statului de stațiune turistică (cu efecte benefice asupra dezvoltării zonei și a situației economice a localnicilor) presupune o implicare deosebită a autorităților locale pentru îndeplinirea criteriilor minime pentru atestare, de la accesul în stațiuni, la unitățile absolut necesare și până la structurile turistice.
CAPITOLUL 3 – STUDIU DE CAZ-
VATRA DORNEI – STATIUNE BALNEOTURISTICA
3. 1. SCURT ISTORIC AL ORAȘULUI VATRA DORNEI
Istoria acestor locuri este legată, în principal, de istoria zonei Câmpulung care se bucura de autonomie fiind constituită sub forma unui „ocol domnesc”. La sfârșitul secolului al XVI-lea este amintită în izvoarele istorice o localitate aflată la vărsarea Dornei în Bistrița.
Începuturile orașului se leagă de o ruină aflată la gura pârâului Chiliei, un fost cătun numit Dorna pe Giumalău datând din secolele XVI-XVII. Dezvoltarea lui s-a datorat poziției acestuia de-a lungul drumului ce lega Moldova de Transilvania.
În 1775 Vatra Dornei, ca de altfel întreg teritoriul Moldovei, intră sub stăpânire habsburgică. Pentru ca vechile privilegii să le fie recunoscute, locuitorii zonei au trebuit să lupte mai bine de un secol cu noile autorități. Succesul obținut de comunele ținutului Dornelor în procesul cu statul austriac a însemnat dezvoltarea și prosperitatea zonei. Statul austriac a fost interesat de exploatarea bogățiilor solului și subsolului ținutului Bucovinei. Adevărata dezvoltare a orașului a început odată cu descoperirea efectelor curative ale apelor minerale astfel încât în 1845 se construiește în Vatra Dornei primul edificiu cu profil balnear.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea începe amenajarea și modernizarea stațiunii, prin captarea de izvoare, construirea de instalații balneare moderne, efectuarea primelor tratamente cu nămol de turbă.
Vatra Dornei e declarat oraș în secolul XX. În 1944 însă, stațiunile balneare au fost distruse de trupele germane în retragere care au fost ulterior refăcute; pe lângă acestea construindu-se și centre noi.
3.2.POTENTIALUL TURISTIC AL STATIUNII VATRA DORNEI
Stațiunea balneară Vatra Dornei este una din cele mai cunoscute destinații turistice datorită în primul rând potențialului de care dispune. Orașul se află în nordul țării, mai exact în Depresiunea Dornelor din Carpații Orientali, la confluența Bistriței Aurii cu Dorna și este situat la o altitudine de aproximativ 810 metri. Peisajul este unul deosebit și contribuie la crearea unui loc ideal pentru odihnă și petrecere a vacanței, întru cât zona este înconjurată de munți împăduriți – Munții Giumalău (N.E.), Munții Călimani (S.), Munții Suhard (N.V.), iar la aproximativ 19 km spre Est, pe Valea Bistriței, se află Munții Bistriței.
Potențialul economic al orașului are ca trăsătură specifică faptul că activitatea sa economică se bazează pe valorificarea resurselor zonei: resurse forestiere, resurse de pajiști ceea ce permite dezvoltarea zootehniei, resurse de substanțe minerale utile, resurse de ape minerale în exploatare.
Relieful. Orașul Vatra Dornei se află într-o depresiune intramontană, iar geologia locului este reprezentată de șisturi cristaline și de natură vulcanică. Caracteristicile reliefului fac din această zonă una propice în primul rând sporturilor de iarnă.
Clima. Vatra Dornei are un climat montan subalpin care influențează favorabil organismul. Aerul este curat, ozonat, bogat în aerosoli terapeutici, cu predominanța esențelor volatile de brad. Munții din împrejurimi protejează stațiunea Vatra Dornei de curenții de aer de la nord și răsărit. Vânturile care bat sunt mai cu seama cele din sectorul vestic. Temperatura medie anuală este la Vatra Dornei de 5,2°C, cea mai călduroasă lună iulie, având temperatura medie de 15°C, iar cea mai rece, ianuarie, de –6 grade C. Umiditatea aerului este mare, în special în lunile de iarnă, iar precipitațiile atmosferice sunt frecvente, media anuală fiind de 603,4 mm.c.
Hidrografia. Orașul Vatra Dornei se întinde în lungul râurilor Dorna și Bistrița, până la confluența ultimului cu Neagra Șarului, pe terasele inferioare și medii ale acestora. Bogatul potențial hidrografic din Vatra Dornei este datorat numărului mare de izvoare minerale, folosite în primul rând în scop terapeutic. Cele mai cunoscute sunt Bizom 1 și Bizom 2, Izvor Sentinela și Izvor Ferdinand.
Flora. Având în vedere că este o zonă de munte, vegetația preponderentă este cea din familia coniferelor: brad, molid, tisă. La acestea se adaugă tufișurile de afin, merișor, jneapăn.
Fauna. Ceea ce-i este specific stațiunii, din acest punct de vedere, este numărul mare de veverițe pe care trecătorii le pot admira în parcul orașului. La fauna zonei se mai adaugă specii ca: urs, cerb, cocoșul de munte, precum și păstrăv, lostriță, ce trăiesc în apele din apropiere.
Natura ocrotită. Un important obiectiv turistic îl constituie parcul orașului ce are o suprafață de 50 ha și este declarat rezervație dendrologică a Academiei Române, fiind și principala zonă de concentrare a izvoarelor minerale. Aici se află și o specie de arbori mai rar întâlnită, declarată și monument al naturii – este vorba de arinul laciniat. În apropiere de Vatra Dornei există importante arii protejate, de real interes turistic.
Defileul Zugreni – este situat la 20 de kilometri în aval de orașul Vatra Dornei, pe lângă râul Bistrița, la o altitudine de 740 m. Locul a devenit rezervație geologică și este plasat într-un culoar unde Bistrița face un mare cot între masivul Giumalău și pereții aproape verticali ai Pietrosului Bistriței. Flora rezervației este specifică stâncăriilor, aici găsindu-se floarea de colț în cea mai joasă stațiune naturală din Moldova. Rezervația Călimani – cuprinde un relief rezultat după mai multe erupții vulcanice, Munții Călimani fiind cei mai tineri munți din România. De aici se deschid priveliști unice până departe spre Transilvania și Obcinile Bucovinei.
Rezervația adăpostește arbore ocrotit de lege, precum zâmbru – relief glacial – iar la înălțimi jnepenișuri care ocupă peste 400 ha.
Aici se pot vizita și câteva mici peșteri. Rezervația Tinovul Mare (15 km vest, comuna Poiana Stampei, 910 m altitudine, 670 ha) este cea mai mare rezervație de turbă din țară, care impresionează prin aspectul său asemănător tundrei siberiene, datorită pinetului de talie redusă crescut în mlaștina de turbă.
Între obiectivele turistice ce țin de potențialul antropic pot fi enumerate:
– Edificii religioase – Catedrala „Sfânta Treime” – construcție nouă, impresionantă prin arhitectura și pictura cu adevărat deosebite. Pentru cei ce doresc să cunoască mai bine împrejurimile stațiunii, se pot vizita câteva dintre mânăstirile din apropierea stațiunii, care impresionează atât prin vechime cât și prin arhitectură. Între acestea se numără: Mânăstirea Piatra Tăieturii, Schitul Mestecăniș, Mânăstirea de Maici, Acoperământul Maicii Domnului, la care se adaugă: Mânăstirea Putna, Sucevița, Moldovița, Voroneț, Humor, vestitele mânăstiri din Bucovina;
– Monumente și statui: statuile lui Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, M. Sadoveanu, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Alecu Russo, construcția de la Izvorul Sentinela și Izvorul Victoria, toate aflate în parcul stațiunii;
– Edificii ale unor instituții: cazinoul din Vatra Dornei, Primăria – Palatul Comunal, Gara Băi, Hanul Lăpușneanu;
– Muzee: Muzeul de Științe ale Naturii și Cinegetică, în cadrul căruia sunt surprinse două aspecte majore: bogăția floristică și faunistică a zonei dornene și cinegetica. Un alt muzeu aflat în Vatra Dornei este Muzeul de Etnografie, aflat în incinta Palatului Primăriei ce ne oferă o imagine complexă și convingătoare asupra bogăției civilizației tradiționale montane bucovinene.
Stațiunea Vatra Dornei dispune de un bogat potențial balnear dat de calitatea și varietatea factorilor naturali de cură.
Aceștia cuprind:
a) ape minerale (carbogazoase, feruginoase, sodice, bicarbonatate, calcice, magnezice, sulfuroase);
b) nămolul de turbă;
c) mofetele (emanațiile naturale de gaz);
d) bioclimatul montan;
a. Apele minerale. Stațiunea Vatra Dornei deține o bogată tradiție în tratarea unor boli cu ajutorul apelor minerale.
În zonă, aceste ape se acumulează în stratul de pietriș aluvionar, protejat de două suprafețe impermeabile de argilă. Terenul vulcanic explică prezența CO2, care mărește aciditatea apelor.
În cadrul stațiunii există 6 izvoare pentru cura internă și peste 30 pentru cura externă (izvoare carbogazoase, bicarbonatate, calcice, feruginoase, sodice, magneziene, sulfuroase, oligometalice, atermale).
Apele se folosesc atât în cura externă, cât și în tratamentele interne.
b. Nămolul de turbă folosit ca factor terapeutic în cadrul stațiunii, provine din localitatea Poiana Stampei și este slab mineralizat, cu reacție acidă, cu o cantitate mare de substanțe organice și mai ales cu substanțe aromate (rășini, ceruri) ce au un rol deosebit în terapia de nămol.
Acest tip de nămol – unic în felul său – are o acțiune complexă de stimulare asupra întregului organism. Prin calitățile sale, nămolul de turbă devine un important factor de cură, acesta găsindu-și întrebuințarea în cele mai diverse afecțiuni: reumatice, dermatologice, ginecologice.
c. Mofetele sunt emanațiile de CO2, care, fie uscate, fie în amestec cu apa, constituie valoroși agenți terapeutici.
d. Bioclimatul montan specific zonei Vatra Dornei, cu o climă tonifiantă și aer pur, lipsit de praf, și bogat în aerosoli rășinoși, constituie un alt factor de cură având un rol benefic în primul rând asupra căilor respiratorii.
Datorită în primul rând factorilor naturali de cură, în cadrul stațiunii Vatra Dornei se realizează tratamente pentru o arie largă de afecțiuni:
– afecțiuni cardiovasculare (stări după infarct miocardic, cardiopatiaischemică, insuficiență mitrală și aortică compensată, hipertensiunea arterială, arteriopatii periferice prin arteroscleroză, varice);
– afecțiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală, dorsală și lombară, artroze, poliartroze);
– afecțiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendperiostoze, periartrită, stări după operații pe mușchi, oase și articulații);
– afecțiuni neurologice periferice (pareze ușoare);
– afecțiuni asociate (respiratorii, endocrine, afecțiuni ale tubului digestiv, ginecologice, metabolice și de nutriție, nevroză astenică, boli profesionale);
Contraindicații: boli infecto-contagioase, boli venerice, tumori maligne, hemoragii, boli psihice, boli de natură tuberculoasă.
Cei ce apelează la bazele de tratament din stațiune, beneficiază de următoarele proceduri:
– băi calde cu ape minerale;
– băi calde de nămol;
– băi de plante;
– băi galvanice;
– duș subacval, împachetări calde cu nămol și parafină;
– cure interne cu ape minerale;
– electroterapie;
– hidroterapie;
– fizioterapie;
– fitoterapie (solux, ultraviolete, ultrasunete, laser);
– mofete;
– ionizări;
– masaj;
– aerosoli;
– gimnastică medicală.
În funcție de afecțiunile prezentate, factorii de tratament naturali și artificiali se combină de către personalul medical sub forma unui plan de cură, la care se adaugă dietoterapia, reflexoterapia și altele.
Cura balneară durează 10-18 zile și se compune din asocierea factorilor naturali cu proceduri ajutătoare prescrise de medic, la care se poate adăuga și dieta alimentară în funcție de afecțiune.
Personalul medical ce efectuează tratamentele este unul calificat, bine pregătit în domeniu (medici, asistente, maseoze, infirmiere).
3. 3. BAZA MATERIALĂ A STAȚIUNII VATRA DORNEI
Bazele de tratament din cadrul stațiunii Vatra Dornei sunt:
1. Baza de tratament din cadrul Hotelului Intus;
2. Baza de tratament din cadrul Complexului Incom;
3. Baza de tratament din Complexul Bradul-Călimani.
1. Baza de tratament „Intus” este prima de acest tip din Vatra Dornei (1972). Actualmente această bază este dotată cu instalații moderne pentru:
– băi la cadă cu apă minerala încălzită;
– electroterapie;
– hidroterapie (afuziuni, băi de plante);
– masaj;
– gimnastică medicală și gimnastică aerobică;
– împachetări cu parafină;
– mofete artificiale.
Indicațiile terapeutice din această bază de tratament sunt:
– afecțiuni ale aparatului cardio-vascular;
– afecțiuni ale aparatului locomotor;
– afecțiuni neurologice;
– boli asociate (respiratorii, endocrine, digestive, metabolice, de nutriție).
Capacitatea acestei baze este de aproximativ 200 de persoane pe serie.
2. Baza de tratament „ Incom” apărută mai nou pe piața turistică de profil, această bază este situată pe drumul ce duce spre izvorul de ape minerale „Bizom” – unul dintre cele mai vechi izvoare cunoscute din stațiune.
Tot aici, aproape de această bază se află și singura sursă de mofete naturale ale orașului. Poziția acestei baze (între doi versanți împăduriți), variantele de aplicare a procedurilor (cum ar fi „cura de teren”) îmbinate cu activități recreative, la care se adaugă și liniștea locului, fac ca și preferințele clienților să se îndrepte din ce în ce mai mult către acest loc.
În cadrul bazei de tratament se realizează un număr de 17 proceduri, și este singurul loc în care se fac tratamente de specialitate de kinetoterapie, care alături de celelalte tratamente tradiționale au efecte benefice asupra organismului.
Capacitatea de tratament este de 40 de persoane pe serie, iar numărul personalului este ceva mai redus, dat fiind și numărul mic de pacienți ce pot fi tratați în cadrul acestei baze de tratament.
3. Baza de tratament „Bradul-Călimani” este cea mai mare și mai modernă bază de tratament din țară. Pe o suprafață de 6.000 metri pătrați, această bază asigură 700 de locuri de tratament.
Tratamentul balneoterapeutic este asigurat de:
– instalații pentru băi calde cu apă minerală;
– instalații pentru împachetări cu nămol;
– instalații pentru fizioterapie;
– buvete cu apă minerală pentru cura internă;
– mofete;
– împachetări cu parafină;
– piscină;
– sală de gimnastică;
– saună.
Procedurile realizate în cadrul acestei baze de tratament sunt variate cu real efect benefic asupra pacienților.
Acestea cuprind:
– băi carbogazoase (CO2);
– băi de plante;
– băi Stanger;
– băi galvanice;
– duș subacval (Jacuzzi);
– duș scoțian;
– împachetări nămol;
– împachetări parafină;
– masaj (de 10, 30 sau 45 de minute);
– mofetă artificială;
– mofetă naturală;
– curenți Träbert;
– curenți interfrem;
– curenți diadinamici;
– aerosoli;
– ionizări;
– magnetodiaflux;
– raze ultrasunete;
– solux;
– unde scurte (microunde);
– laser;
– gimnastică medicală.
Pe lângă proceduri, în cadrul acestei baze de tratament se efectuează și câteva investigații: E.K.G., oscilometrie, glicemie, osteodensitometrie și consultații cardiologice.
3. 4. FORME DE AGREMENT ÎN VATRA DORNEI
Agrementul este un adjuvant la tratamentul balnear, fiind asociat în general cu profilul stațiunii. Stațiunea Vatra Dornei și împrejurimile oferă un cadru optim de agrement.
Pentru iubitorii muntelui și doritorii de drumeții, se pot alege zonele înalte din preajma stațiunii. Locurile cele mai accesibile sunt Dealul Negru, Muntele Bârnerelul, Runcul Mare și Vârful Oușorul. Cei mai experimentați pot alege traseele montane spre Munții Călimani sau spre Munții Suhard și Rodnei. Trasee montane cu plecare din Vatra Dornei:
– Vatra Dornei – Dealu Negru – Poiana Spânzului – Rezervația „12 Apostoli”;
– Vatra Dornei – Pârâul Chiliei – Obcina Mică – Poiana Ciungi – Giumalău;
– Vatra Dornei – Saru Dornei – Gura Haitii – refugiul Luana – șaua Nicovala;
– Vatra Dornei – Doisprezece Apostoli – Coada Pietrosului.
Folosind telescaunul existent în stațiune, se poate urca din Vatra Dornei pe o distanță de 3 km până în vârful Dealului Negru, la 1.300 metri altitudine.
Ca o altă formă de agrement, mountain-bike-ul este cea mai nouă tentație pentru turiști, călătoriile cu bicicleta pe munte fascinând un număr din ce în ce mai mare de turiști.
O altă formă de agrement în zonă o constituie river-rafting-ul, practicat pe apa Bistriței cu ajutorul bărcilor pneumatice. De mare interes au devenit și coborârile cu snow-mobilul.
Dar Vatra Dornei este în primul rând orașul sporturilor albe. Orașul dispune de patru pârtii de ski (Pârtia Parc, Pârtia Dealul Negru, Pârtia Dealul Runc, Pârtia Poienița) din care două sunt prevăzute cu instalații de transport pe cablu (Parc, Dealul Negru). Aceste pârtii de ski și sanie pentru concursuri și agrement primesc în fiecare an mii de turiști din țară dar și de peste hotare.
Cei interesați de paintball se pot bucura de acest sport pe un teren amenajat aflat în apropierea telescaunului, locația Izvor Bizom.
Ca forme de agrement pot fi considerate și vizitele la mănăstirile bucovinene din apropierea stațiunii (Voroneț, Humor, Moldovița, Sucevița, Putna).
O cercetare asupra potențialului turistic, a zonei Vatra Dornei, ilustrează faptul că aceasta beneficiază de bogate resurse naturale ce pot fi folosite în primul rând în scop terapeutic (ape minerale, mofete, nămoluri terapeutice la care se adaugă bioclimatul montan).
O mai corectă gestionare a acestor factori, o îmbunătățire a infrastructurii generale, ar duce la o valorificare corespunzătoare a potențialului de care dispune stațiunea și împrejurimile acesteia. Un lucru îmbucurător este faptul că în ultimii ani s-a remarcat o creștere a numărului unităților de primire, în timp ce altele au fost renovate și modernizate (Hotelul Carol, Complexul Bradul-Călimani), dar se cer în continuare unele măsuri ca:
– îmbunătățirea infrastructurii de transport în oraș;
– reabilitarea clădirilor de interes turistic (Cazinoul din Vatra Dornei);
– creșterea numărului bazelor de tratament în stațiune;
– promovarea intensă a zonei Vatra Dornei;
– având în vedere că majoritatea celor care vin în stațiune pentru a beneficia de tratamente balneare sunt persoane de vârsta a treia, se cere realizarea unor forme de agrement care să răspundă în primul rând cerințelor acestora.
CONCLUZII
În Europa ultimilor peste douăzeci de ani a avut loc, după cum apreciază specialiștii în domeniu, o revenire fără precedent a termalismului, iar secolul XXI a început cu o imagine incomparabil mai bună pentru această formă de turism, datorită dezvoltării susținute a turismului de bunăstare alături de cel tradițional. Statele din Uniunea Europeană cu tradiție în valorificarea factorilor naturali de cură, Germania, Italia, Franța, Spania, au acordat o atenție deosebită acestei forme de turism și au sprijinit investitorii în tot ce au edificat în jurul acestor surse de sănătate.
Odată cu intrarea în Uniunea Europeană a țării noastre, turismul balnear românesc este o parte integrantă a pieței unice europene. În abordarea legăturilor directe sau indirecte pe care politicile UE le au cu turismul, arătam că definitivarea pieței unice în Europa, a însemnat pentru turism costuri mai mici, dar și preocupare sporită pentru creșterea calității ofertei, eliminarea măsurilor protecționiste ale fiecărui stat generând o concurență puternică.
În aceste condiții, turismul balnear din România, în cadrul integrării europene și a concurenței dure de pe această piață, se află în fața unei mari provocări. Cererea, chiar dacă va veni din alt stat, devine cererea unui cetățean al Uniunii Europene, deci, în lipsa barierelor și taxelor vamale, o cerere internă. Dacă oferta nu corespunde standardelor și exigențelor pieței, chiar dacă prețurile sunt mai mici, turistul nu va alege acea destinație. De efortul și ingeniozitatea factorilor de decizie implicați în această formă de turism, depinde evoluția în viitor a numărului celor care vor alege o stațiune balneară din România pentru turism de sănătate sau de bunăstare.
În cazul nostru, schimbarea de sistem politic, economic și social produsă în 1989 și revenirea țării noastre în eșalonul democrațiilor europene a însemnat pentru turismul balnear intrarea într-o perioadă de criză. Perioada prelungită de tranziție, căderea economiei, scăderea puterii de cumpărare, managementul defectuos, lipsa investițiilor, a cadrului legislativ, au generat degradarea bazei materiale din stațiuni, atât din punct de vedere al echipamentelor învechite și depășite moral din hoteluri, restaurante și baze de tratament, cât și al dotărilor edilitare, amenajărilor publice (parcuri, pavilioane de cură internă, captări de izvoare) și protecției factorilor naturali de cură, care s-au degradat considerabil.
Din acest motiv, până în anul 2000, în loc să diminuăm diferențele dintre oferta noastră în domeniu și cea a statelor cu tradiție din Uniunea Europeană, discrepanțele s-au accentuat. Creșterea economică înregistrată de țara noastră după anul 2000 s-a reflectat și într-un reviriment al ofertei din turismul balnear românesc, o tendință de modernizare a structurilor hoteliere și de tratament, de diversificare a ofertei, ceea ce reflectă convingerea societăților ce-și desfășoară activitatea în domeniu că această formă de turism va înregistra o creștere continuă a cererii.
Avem convingerea că turismul balnear va avea un ritm de creștere mai mare decât alte forme de turism. Alinierea la standardele europene, în aceste condiții, presupune acțiuni energice pentru modernizare și dezvoltare din partea factorilor de decizie de la nivel macroeconomic și din partea celor de la nivel regional și local, prin planuri naționale și regionale. Pe de altă parte, strategiile societăților comerciale și ale investitorilor din stațiuni vor avea succes în măsura în care se vor încadra în programele stabilite la nivel național și în tendințele de evoluție la nivel european.
Premisele au fost create și de Planul Național de Dezvoltare, 2007-2013, care și-a propus reducerea progresivă a discrepanțelor existente între România și statele membre ale Uniunii Europene.
Discrepanțele între turismul românesc și cel european vor fi reduse, conform celei de-a treia direcții de acțiune, prin promovarea unei dezvoltări regionale echilibrate și atenuarea discrepanțelor sociale, care se realizează prin implementarea următoarei priorități: dezvoltarea regională și locală, care va sprijini o gamă largă de inițiative regionale sau locale, pentru a căror implementare autoritățile locale vor deține principala responsabilitate. La acestea, se vor adăuga acțiuni specifice în domeniul dezvoltării afacerilor și promovării turismului, unde este necesară completarea acțiunilor de anvergură națională cu acțiuni care vizează în mod special soluționarea nevoilor locale. Una din acțiunile de anvergură națională vizează amenajarea și echiparea la standardele turistice europene a unor stațiuni balneare – pilot cu profil balnear reprezentativ pentru oferta românească: Băile Herculane și Băile Felix – afecțiuni reumatismale; Covasna – afecțiuni cardiovasculare; Slănic Moldova – afecțiuni digestive; Olănești – afecțiuni renale și hepato-biliare; Sovata și Mangalia – afecțiuni ginecologice. Strategiile societăților cu activitate de turism balnear, cu sprijinul autorităților regionale și locale, vor defini însă adevărata față a viitoarelor stațiuni balneare românești. Acestea vor trebui să răspundă noilor cerințe ale clienților și noului concept, ,,turismul de sănătate”, cu oferte complexe, diversificate, de înaltă calitate, atât la structurile de primire și alimentație, cât și la tratament, variatele tipuri de cură și agrement.
Stațiunile balneare ale viitorului din România vor avea succes, în cadrul integrării europene, dacă vor reuși transformarea, cu ajutorul strategiilor propuse, în centre moderne de sănătate și bunăstare care să valorifice extraordinarul potențial al factorilor naturali de cură.
Pentru a putea răspunde cerințelor manifestate pe piața turistică balneară este necesară crearea unor stațiuni polivalente prin lărgirea și diversificarea profilului de bază al stațiunii, paralel cu apariția unor stațiuni cu profiluri noi: înlăturarea stresului, repunerea în formă, înfrumusețarea, talasoterapie, profilaxie.
Stațiunile balneare moderne, care vor avea produse cu un conținut complex, vor oferi cure balneare terapeutice și de recuperare, dar și cure pentru turismul de bunăstare, de sănătate, cu accent pe calitatea vieții, strâns împletită cu apărarea sănătății sunt soluția învingătoare pentru turismul balnear al mileiului trei. Aceste stațiuni pot deveni centre de referință pentru satisfacerea nevoilor de bunăstare ale oamenilor.
Dintre probleme generale obligatorii pentru edificarea stațiunilor balneoturistice moderne am enumera:
analizele temeinice pentru stabilirea registrului de factori naturali de cură, rezervele de substanțe minerale utile și nivelul de utilizare al acestora;
stabilirea profilului și specializărilor optime ale stațiunii ca elemente de bază privind amploarea și structura modernizărilor bazei materiale și/sau crearea centrelor de bunăstare;
conturarea celor mai bune soluții pentru zonarea funcțională și elementele de infrastructură generală și specifică; acestea condiționează integrarea și cu maximum de eficiență a structurilor de bază materială;
elaborarea setului de măsuri necesare protecției și conservării mediului – cu prevederi severe pentru ambientul stațiunii.
Un rol important în stațiunea balneară modernă va avea, pe lângă metodologia de cură cu factori terapeutici naturali, asigurarea condițiilor de efectuare a curelor de sănătate de tipul celor propuse, care să permită refacerea echilibrului psiho-fizic al celor veniți în stațiune.
Astfel stațiunile mileniului trei vor deveni centre polivalente integrate, ce pot oferi cure terapeutice și de recuperare medicală, cure de sănătate, cure de bunăstare și înfrumusețare, asigurând în același timp mijloacele necesare petrecerii cât mai plăcute a sejurului în stațiune, prin oferta variată de agrement, programe de divertisment, culturale, excursii la punctele de atracție turistică din zonă.
Având în vedere noile segmente ale cererii în unele stațiuni se pot dezvolta și alte forme de turism, în special cel montan, cu efecte pozitive în creșterea gradului de ocupare a structurilor în extrasezon.
Noile produse vor trebui susținute printr-o promovare agresivă. Deși există o mare diversitate de prestatori de servicii în turism balnear care își vor stabili propriile strategii de promovare, în funcție de obiectivele și piețele avute în vedere, considerăm oportună derularea, unei politici promoționale unitare, la nivel macroeconomic, care să susțină turismul românesc în ansamblul său, îndeosebi pe piețele externe.
Relansarea turismului balnear din România, în cadrul integrării europene, trebuie să reprezinte pentru cei implicați în organizarea și dezvoltarea acestei forme de turism un obiectiv major. O valorificare strategică a potențialului turismului balnear românesc va permite repoziționarea acestuia pe piața internă și internațională. Reușita acestei acțiuni depinde de implicarea hotărâtă a factorilor de decizie de la nivel macro și microeconomic, iar efectele economice și sociale vor fi însemnate nu numai pentru România ci și pentru celelalte state ale UE.
Calitatea produselor turistice este dependentă de valoarea și atractivitatea patrimoniului turistic, de performantele tehnice ale infrastructurii turistice, precum și de competența personalului prestator de servicii, în plus, trebuie să remarcăm influența factorului subiectiv în evaluarea nivelului calitativ al unui produs turistic de către un client. Astfel, nivelul satisfacției acestuia în urma consumului turistic depinde de gradul de concordanță între componentele efective ale ofertei turistice pe parcursul voiajului sau sejurului și imaginea pe care turistul și-a format-o cu privire la acestea.
Dacă avem în vedere complementaritatea serviciilor ce alcătuiesc produsul turistic este cazul să remarcăm că un eventual indice al „calității finale” nu rezultă neapărat din însumarea calității componentelor. Există, mai degrabă, riscul ca impresia de ansamblu să rămână la nivelul verigii celei mai slabe. Calitatea deosebită a uneia dintre componente nu poate compensa întotdeauna calitatea inferioară a altora.
În prezent, se constată că turiștii sunt din ce în ce mai exigenți în ceea ce privește calitatea aranjamentelor turistice. Ca urmare, imaginea/reputația unei calități superioare a unui anumit produs turistic constituie un avantaj major pe piață, deoarece turiștii au percepția existenței unui risc ridicat legat de achiziționarea voiajelor forfetare, în acest context trebuie să menționăm și faptul că, în cazul compromiterii unui produs turistic, refacerea imaginii acestui; necesită eforturi de marketing deosebite pe durata mai multor ani, deoarece experiențele neplăcute creează impresii puternice, care sunt dificil de schimbat.
BIBLIOGRAFIE
1. Becheri E., Rapporto sul Sistema Termale in Italia 2004, FEDETERME, 2004.
2. Becheri E., Il sistema termale della Toscana: tendenze e prospetive, UNIONCAMERE della Toscana, 2005.
3. Becheri E., Secondo rapporto sul sistema termale in Italia, edito da IL SOLE 24 ORE, 2005.
4. Constantinescu Dan, Bodnăraș Emil, Managementul resurselor umane în turism, industria hotelieră și restaurante, Editura Universitara, București, 2006.
5. Duma Sigismund, România – Potențial turistic, Editura Universitara, București, 2008.
6. Dumitrana Mihaela, Duță Oana, Jalbă Luminița, Contabilitatea în comerț și turism, Editura Universitara, București, 2008.
7. Erdeli George, Gheorghilaș Aurel, Amenajări turistice, Editura Universitara, București, 2007.
8. Fuerea Augustin, Manualul Uniunii Europene. Ediția a IV-a, revăzută și adăugită după Tratatul de la Lisabona (2007/2009), Editura Universul Juridic, București, 2010.
9. Grecu Florina, Hazarde și riscuri naturale, Editura Universitara, București, 2009.
10. Ioncică M., Economia serviciilor. Abordări teoretice și implicații practice, Editura Uranus, București 2006.
11. Ioncică M., Pădurean M., Șchiopu A., Țală M., Economia serviciilor – Culegere de probleme și studii de caz, Editura Uranus, București, 2002.
12. Minciu R., Economia turismului, Ediția a III-a revizuită, Editura Uranus, București, 2005.
13. Miron D., Folcuț O., Economia integrării europene, Editura Universitară, București, 2008.
14. Ozun A., Elemente de hazard și risc în industrii poluante, Editura Accent, București, 2002.
15. Pârvu C., Dicționar enciclopedic de mediu, Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, București, 2005.
16. Platon V., Finanțarea activităților de protecția mediului, Editura Economică, București, 2004.
17. Snak O., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Editura Expert, București, 2004.
18. Stăncioiu A. Felicia, Strategii de marketing în turism, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2004.
19. Stănciulescu Gabriela, Marin Pantelescu Andreea, Tehnica operațiunilor de turism. Studii de caz și probleme, Editura ASE, București, 2008.
20. Stănciulescu Gabriela, Evaluarea întreprinderii hoteliere, Editura Uranus, București, 2003.
21. Stănciulescu Gabriela, Managementul operațiunilor de turism, Editura All Beck, București, 2002.
22. Teleki Nicolae, Munteanu Laviniu, Bibicioiu Sorin, România balneară, Editată de O.P.T.B.R. cu sprijinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, București, 2004.
23. *** Colectiv de elaborare, Cura balenoclimaterică, indicații și contraindicații, Ministerul Sănătății, Editura Medicală, București, 1986.
24. *** Colectiv de elaborare, Studii de modernizare, dezvoltare durabilă a turismului și diversificarea ofertei turistice românești, I.C.T., Ministerul Turismului, București, 1995.
25. *** Colectiv de elaborare, Factorii naturali de cură în stațiunile balneoturistice, I.C.T., Ministerul Turismului, București, 1997.
26. *** Tribuna Economică, Colecția 2005-2011.
27. *** Proiect de modificare a Normelor și criteriilor pentru atestarea stațiunilor și zonele turistice din România, INCDT, 2000.
28. *** Guvernul României, Ministerul Turismului, Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu și lung, București, 2007.
29. *** Guvernul României, Autoritatea Națională pentru Turism, Strategia națională de dezvoltare economică pe termen mediu, 2000-2004, București, 2000.
30. *** Statstici WTO, www.world-tourism.org
31. *** Anuarele statistice ale României 1990-2010.
32. *** Institutul Național de Statistică și Studii Economice, date statistice 2001-2010.
33. *** Guvernul României, Planul Național de Dezvoltare 2007-2013.
34. www.guv.ro.
BIBLIOGRAFIE
1. Becheri E., Rapporto sul Sistema Termale in Italia 2004, FEDETERME, 2004.
2. Becheri E., Il sistema termale della Toscana: tendenze e prospetive, UNIONCAMERE della Toscana, 2005.
3. Becheri E., Secondo rapporto sul sistema termale in Italia, edito da IL SOLE 24 ORE, 2005.
4. Constantinescu Dan, Bodnăraș Emil, Managementul resurselor umane în turism, industria hotelieră și restaurante, Editura Universitara, București, 2006.
5. Duma Sigismund, România – Potențial turistic, Editura Universitara, București, 2008.
6. Dumitrana Mihaela, Duță Oana, Jalbă Luminița, Contabilitatea în comerț și turism, Editura Universitara, București, 2008.
7. Erdeli George, Gheorghilaș Aurel, Amenajări turistice, Editura Universitara, București, 2007.
8. Fuerea Augustin, Manualul Uniunii Europene. Ediția a IV-a, revăzută și adăugită după Tratatul de la Lisabona (2007/2009), Editura Universul Juridic, București, 2010.
9. Grecu Florina, Hazarde și riscuri naturale, Editura Universitara, București, 2009.
10. Ioncică M., Economia serviciilor. Abordări teoretice și implicații practice, Editura Uranus, București 2006.
11. Ioncică M., Pădurean M., Șchiopu A., Țală M., Economia serviciilor – Culegere de probleme și studii de caz, Editura Uranus, București, 2002.
12. Minciu R., Economia turismului, Ediția a III-a revizuită, Editura Uranus, București, 2005.
13. Miron D., Folcuț O., Economia integrării europene, Editura Universitară, București, 2008.
14. Ozun A., Elemente de hazard și risc în industrii poluante, Editura Accent, București, 2002.
15. Pârvu C., Dicționar enciclopedic de mediu, Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, București, 2005.
16. Platon V., Finanțarea activităților de protecția mediului, Editura Economică, București, 2004.
17. Snak O., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Editura Expert, București, 2004.
18. Stăncioiu A. Felicia, Strategii de marketing în turism, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2004.
19. Stănciulescu Gabriela, Marin Pantelescu Andreea, Tehnica operațiunilor de turism. Studii de caz și probleme, Editura ASE, București, 2008.
20. Stănciulescu Gabriela, Evaluarea întreprinderii hoteliere, Editura Uranus, București, 2003.
21. Stănciulescu Gabriela, Managementul operațiunilor de turism, Editura All Beck, București, 2002.
22. Teleki Nicolae, Munteanu Laviniu, Bibicioiu Sorin, România balneară, Editată de O.P.T.B.R. cu sprijinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, București, 2004.
23. *** Colectiv de elaborare, Cura balenoclimaterică, indicații și contraindicații, Ministerul Sănătății, Editura Medicală, București, 1986.
24. *** Colectiv de elaborare, Studii de modernizare, dezvoltare durabilă a turismului și diversificarea ofertei turistice românești, I.C.T., Ministerul Turismului, București, 1995.
25. *** Colectiv de elaborare, Factorii naturali de cură în stațiunile balneoturistice, I.C.T., Ministerul Turismului, București, 1997.
26. *** Tribuna Economică, Colecția 2005-2011.
27. *** Proiect de modificare a Normelor și criteriilor pentru atestarea stațiunilor și zonele turistice din România, INCDT, 2000.
28. *** Guvernul României, Ministerul Turismului, Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu și lung, București, 2007.
29. *** Guvernul României, Autoritatea Națională pentru Turism, Strategia națională de dezvoltare economică pe termen mediu, 2000-2004, București, 2000.
30. *** Statstici WTO, www.world-tourism.org
31. *** Anuarele statistice ale României 1990-2010.
32. *** Institutul Național de Statistică și Studii Economice, date statistice 2001-2010.
33. *** Guvernul României, Planul Național de Dezvoltare 2007-2013.
34. www.guv.ro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Balneoturismul Romanesc (ID: 136985)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.